SPECIALIZAREA: MASTER MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI HORTICOLE ÎN CLIMAT CONTROLAT [308073]

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA: MASTER MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI HORTICOLE ÎN CLIMAT CONTROLAT

PROIECT DE DISERTAȚIE

TENDINȚE ACTUALE DE CULTURĂ ȘI UTILIZARE A FLORILOR ÎN ALIMENTAȚIE

Absolvent: [anonimizat]-Bogdan Ciornei

Coordonator științific

Prof. univ. dr. [anonimizat]

2018

CUPRINS

REZUMAT 2

ABSTRACT 3

INTRODUCERE 4

CAPITOLUL I. FLORILE COMESTIBILE FOLOSITE ÎN ALIMENTAȚIE 5

1.1. ISTORICUL FLORILOR COMESTIBILE 5

1.2. TIPURI DE FLORI COMESTIBILE 7

1.3 TIPURI DE FLORI NECOMESTIBILE 14

1.4. PLANTE CU FLORI COMESTIBILE CU MODERAȚIE 14

CAPITOLUL II. VALOAREA ALIMENTARĂ A FLORILOR COMESTIBILE 15

2.1. VALOAREA SANOGENETICĂ 15

2.2. VALOAREA HEDONICĂ 15

2.3. ANTIOXIDANȚI 17

2.5. FACTORI IMUNOMODULATORI 19

CAPITOLUL III. CULTURA ECOLOGICĂ A PLANTELOR CU FLORI COMESTIBILE 21

3.1. PRINCIPIILE CULTURII ECOLOGICE 21

3.2. PRODUCEREA FLORILOR ECOLOGICE COMESTIBILE 29

3.3 RECOLTAREA ȘI DEPOZITAREA FLORILOR ECOLOGICE COMESTIBILE 30

CAPITOLUL IV. UTILIZAREA FLORILOR COMESTIBILE 32

ÎN ALIMENTAȚIE 32

4.1. folosirea în PREPARATE PROASPETE 34

4.2. FLORI COMESTIBILE CONSERVATE 35

4.3. BĂUTURI CU FLORI COMESTIBILE 36

CAPTIOLUL V. REȚETE CU FLORI COMESTIBILE 37

5.1. MÂNCĂRURI CU FLORI COMESTIBILE 37

5.2. DESERTURI CU FLORI 41

5.3. BĂUTURI CE AU ÎN COMPONENȚA LOR FLORI COMESTIBILE 42

CONCLUZII 43

Bibliografie 44

TENDINȚE ACTUALE DE CULTURĂ ȘI UTILIZARE A [anonimizat], [anonimizat]. Mănăștur, Nr. 3-5, 400372,

Cluj-Napoca, România;

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. Mănăștur, Nr. 3-5, 400372,

Cluj-Napoca, România; ciornei.mihai@gmail.[anonimizat], [anonimizat]-a lungul istoriei. [anonimizat]. [anonimizat]. Astfel, utilizarea florilor în gastronomie vine să contopească tocmai aceste două direcții istorice ale utilizării plantelor: [anonimizat]. Dar nici această utilizare a [anonimizat], [anonimizat] o serie de flori se utilizau în salate. [anonimizat] a fost asociat pentru o [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] a surprinde și plăcerea de a [anonimizat].

Natura nu a fost reținută în a [anonimizat], întâlnindu-se circa 100 de astfel de plante. Dintre cele mai cunoscute flori comestibile putem menționa: panseluțele, trandafirii, colțunașii, gălbenelele, salvia; de asemenea, este cunoscut faptul că toți pomii fructiferi au flori comestibile.

CAPITOLUL I.

FLORILE COMESTIBILE FOLOSITE ÎN ALIMENTAȚIE

Florile au fost asociate cu frumusețea dintotdeauna. Multitudinea de culori și forme în care acesea se regasesc fascinează oamenii. Parfumul unora dintre ele reușește să schimbe starea de spirit în bine și să ne relaxeze.

Niciodată nu au existat atâtea plante floricole ca astăzi care să își găsească întrebuințarea și în alimentație. Aceste plante la început au fost adoptate cu destule rezerve, dar astăzi ele, în final, s-au impus pe piața mondială și la noi în țară.

Folosirea florilor în alimentație este cunoscută de multă vreme, iar în prezent li se acordă o importanță fără precedent (Maria Ivașcu, 2007).

1.1. ISTORICUL FLORILOR COMESTIBILE

Poetul și gastronomul francez Charles Pierre Monselet (1825-1888) spunea “Câte flori există ce deservesc doar pentru a produce esențe, însă care ar fi putut fi utilizate și în mâncăruri savuroase” (Stengel, 2010).

Există peste 150 de flori comestibile în câmpuri și grădini, care se dezvoltă bine în climatul nostru temperat. Le putem contempla, dar le putem folosi și în hrana noastrp. Acest tip de hrănire se poate adăuga celui vegetarian, pentru că florile se pot utiliza cu orice ingrediente (Lambert A. C., 1998).

Utilizarea florilor comestibile în alimentație nu constituie o noutate. Pe timpul Imperiului Roman se cultivau trandafiri, limba mielului, nalbă și violete pentru utilizare culinară. De asemenea, romanii foloseau nalba, trandafirii, violetele într-o multitudine de preparate culinare. Prin intermediul romanilor, folosirea florilor în bucătărie le-a fost transmisă și locuitorilor a ceea ce este astăzi Marea Britanie. Printre plantele utilizate se numără: limba mielului (Borango officinalis) și trandafirii (Rosa). Bucătaria Anglo-Normană din secolele XIII și XIV a utilizat o varietate de flori comestibile, cum ar fi trandafiri (Rosa sp.), flori de păducel (Crataegus monogyna) și flori de soc (Sambucus sp.).

În Odiseea lui Homer se menționează folosirea trandafirilor și a violetelor în ceaiuri și plăcinte de către grecii antici.

În vechea Chină se oferea oaspeților de seamă un vin de orez servit în mici cupe aurii, ornate cu câte o floare de lotus roșu. Florile de camelia, adesea îndulcite, cu o textură fină și moale, sunt preparate în aluat ca legumele verzi. Simbol al longevității, un festin cu floride camelia este oferit persoanelor care ating vârsta onorabilă de 90 de ani. Se prepară de asemenea, în diferite moduri, glicină, precum și crizantemele, în preparate cu pește, crabi, crustacee diverse, sau la umpluturi, la sosuri (Brown K, 2001).

Mexicul include în preparatele culinare flori de trandafir japonez, de cactus; în Balcani, în Africa de Nord și în Turcia, se prepară de mult timp apă parfumată cu flori de trandafir, de portocal, apă folosită apoi la prepararea dulciurilor. În Tunisia sunt tradiționale mâncărurile cu sos, din carne, la care se adaugă flori de ciuboțica cucului; la fel de cunoscute sunt gemurile din petale de trandafiri, siropul de trandafiri, băuturile răcoritoare cu flori, cum ar fi menta (Lambert A.C., Denarnaud J., 1995).

O carte din bucătăria arabă din secolul al XIII-lea de la Bagdad, dă o rețetă fabuloasă pentru un desert preparat din curmale la cuptor cu migdale, flori de iasomie confiate în miere, toate aromate cu apă de trandafiri și șofran (Maria Ivașcu, 2007).

La Londra, în 1770, șeful cofetar al Ambasadei Spaniei prepară o delicioasă dulceață și bomboane cu zambile și narcise, deși erau considerate a fi toxice.

Plantele ale căror flori se utilizează în arta culinară au origini diverse, spre exemplu: colțunașul (Tropaeolum) este nativ din America Centrală și de Sud iar gălbenelele (Calendula) sunt native Europei. Garoafa de grădină (Dianthus) este originară din Africa, iar după aducerea sa în Europa a devenit favorită printre francezi fiind mult timp cultivată doar pentru mirosul ei, aceasta până când s-a realizat că petalele sunt comestibile. Unele plante cu flori comestibile, precum cele din genurile Viola și Monarda, aparțin la diverse specii ce se regăsesc în prezent în numeroase regiuni ale Europei și ale Americii de Nord. Păpădia (Taraxacum officinale) a fost una dintre plantele comestibile amare (datorită secreției de latex), menționate în Vechiul Testament din Biblie.

1.2. TIPURI DE FLORI COMESTIBILE

La folosirea florilor în alimentație trebuie respectate anumite condiții, cele mai importante fiind:

Florile folosite sa fie comestibile: există flori comestibile, flori toxice și flori flori comestibile cu moderație;

Nu se vor folosi flori care au fost stropite cu pesticide, precum și cele din zone poluate.

Unele dintre cele mai gustoase flori comestibile provin de plante bine cunoscute pentru utilizarea lor în alimentație precum plante fructifere, legume, sau plante oleaginoase. Există și unele ierburi culinare produc flori comestibile. Acestea, de obicei, au un gust ca o versiune mai blândă a plantei (de exemplu, florile de rozmarin).

1.2.1. Plante cu flori comestibile din flora spontană

Din rândul plantelor din flora spontana a cărori flori sunt comestibile amintim:

Salcâmul (Robinia pseudoacacia) , este un arbore cu tulpină înaltă de pânaă la 25-30m care se regăsește pe continentul european, în America de Nord, Africa de Sud și Asia (figura 1.1). Este o importantă plantă meliferă datorită conținutului mare de nectar al florilor. Producția de nectar la salcâm, în condiții meteorologice normale este concentrată și abundentă, variind de la 1mg la 4mg/floare cu un conținut ridicat de zahăr de 40-70% (Manualu apicultorului ed. A IX-a, 2007).

Socul negru (Sambucus nigra), este un arbust care crește pâna la o înălțime de 10m (figura 1.1). Florile se prepară în aluat, se confiază, se cristalizează, se adaugă în salate, tarte, parfumează vinul (Maria Ivașcu, 2007). Poate cea mai uzuală folosire a florilor de soc este la prepararea socatei.

Figura 1.1. Stânga flori de salcâm, dreapta flori de soc (wikimedia.org)

Cicoarea comună (Cichorum inthybus), este o plantă erbacee perenă (figura 1.2). În antichitate era cultivată ca plantă medicinală, fiind folosită pentru tratarea bolilor hepato-biliare și renale. Frunzele și mugurii ei se folosesc mai nou în diverse salate. Întreaga plantă conține un suc lăptos, al cărui constituent major (45-60%) este inulina – folosită din ce în ce mai des ca înlocuitor pentru zahar. (csid.ro). Din radacinile ei se obține un înlocuitor de cafea.

Trifoiul roșu (Trifolium pratense), este o plantă furajeră și medicinală perenă, acărei tulpină poate ajunge până la 1 metru înălțime. Florile se folosesc pentru infuzie, tinctură, sau decoct, iar în bucătărie la prepararea deserturilor și acrirea ciorbelor.Au o aromă dulceagă (Figura 1.2).

Figura 1.2. Stânga floare de cicoare, dreapta floare de trifoi (wikimedia.org)

Păpădia (Taraxacum officinale), este o plantă erbacee perenă, cu frunze lungi, crestate și cu flori galbene grupate în capitule. Este utilizată ca plantă medicinală, toate organele sale având proprietăți curative. Conform www.wildfoodism.com concentrația de polifenoli din floare o depășește pe aceea din rădăcină de 115 ori, efectul inflamator al florilor îl depășește pe cel al rădăcinilor și tulpinilor (figura 1.3).

Albăstreaua (Centaurea cyanus), este o plantă anuală nativă pe continetul european. Florile ei se pot folosi la decorațiuni culinare, în salate sau ceaiuri (figura 1.3)

Figura 1.3. Stânga păpădie, dreapta albăstrea (wikimedia.org)

1.2.2. Plante medicinale, aromatice și condimentare cu flori comestibile

Plantele cultivate în scopuri medicinale își au originea tot în flora spontana dar având proprietăți curative dovedite au fost introduse în cultură. Conțin multe principii active care devin disponibile prin consumul lor în stareproaspătă sau prin prepararea de infuzii, decocturi, macerare, vinuri medicinale, sucuri, siropuri, tincturi, pudre, uleiuri, alifii etc. Florile unor plante medicinale au și valoare gastronomica.

Plantele aromatice și condimentare sunt folosite cel mai adesea pentru proprietățile lor gustative, dar pot fi folosite și în scopuri medicinale. Cele mai utilizate părți ale plantelor sunt radacina/bulbul așa cum este cazul utsturoiului, frunzele cum este cazul mentei și semințele în cazul coriandrului. Multe din plantele aromatice au avantajul de a avea și florile comestibile și cu aceeași aromă, uneori mai redusă ca intensitate.

Mușețelul (Chamomilla suaveolens), este o plantă erbacee anuală care atinge o înălțime între 20 și 60cm. Își are originea în sudul și sud-estul Europei de unde s-a răspândit în timp aproape pe tot mapamondul. La noi în țară este întâlnită aproape peste tot. Florile se folosesc la prepararea ceaiurilor, salatelor, deserturilor (figura 1.4).

Gălbenelele (Calendula officinalis), este o plantă de cultură anuală, cu înățimea între 40 si 80 cm. La noi în țară poate fi cultivată peste tot. Florile de gălbenele se pot consuma în stare proaspătă sau uscate (figura 1.4). În alimentație se pot folosi pentru salate și supe. Boboci florali pot fi conservați în oțet sau confiați.

Figura 1.4. Stânga mușetel, dreapta gălbenele (wikimedia.org)

Busuiocul (Ocimum basilicum), este o plantă anuală originară din Asia tropicală (figura 1.5). Denumirea lui vine din grecescul basileus care înseamnă rege, fiind printre cele mai apreciate condimente. Se folosește de preferință în stare proaspătă, dar se poate utiliza și uscat, pierzându-și o mare parte din aromă.

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis), este un arbust aromatic originar din zona Mării Mediterane (figura 1.5). Se folosește de sute de ani ca plantă medicinală și condimentară. Diferite părți din plantă, în special vârfurile de flori, conțin antioxidanți fenolici, acid rozmarinic și numeroase uleiuri volatile esențiale (www.diversificare.ro)

Figura 1.5. Stânga flori de busuioc, dreapta flori de rozmarin (wikimedia.org)

Menta (Mentha piperita.), este o plantă apreciată în stare proaspătă sau uscată pentru aroma sa proaspătă. Florile se folosesc pentru ceai, jeleuri, bomboane, siropuri, înghețată, diverse bauturi (figura 1.6).

Salvia (Salvia officinalis), este o plantă originară din zona Mediteraneană, a cărei părți aeriene se folosesc în scop medicinal și culinar (figura 1.6).

Figura 1.6. Stânga flori de mentă, dreapta flori de salvie (wikimedia.org)

Lavanda (Lavandula angustifolia), este o plantă aromatică și medicinală perenă cu tulpini ramificate în formă de tufă (figura 1.7). De la lavadă se folosesc toate organele supraterane – frunzele, tulpinile, bobocii și florile. Acestea conțin uleiuri esențiale și pot fi utilizate pentru aromatizarea preparatelor culinare. Se poate folosi atât în stare proaspătă cât și uscată pe post de condiment și la prepararea ceaiurilor. Florile cu aromă de camfor și cumarină foarte puternică;parfumează cremele, șerbeturile, înghețatele, prăjiturile, ciocolata, ceaiurile (Ivașcu Maria, 2007).

Șofrănelul (Carthamus tinctorius), este o plantă erbacee anuală cu o înălțime de până la 1.5 m. Florile șofrănelului se folosesc ca înlocuitor al mai scumpului șofran la colorarea prăjiturilor, dulcețurilor și pentru condimentarea a diverse preparate (figura 1.7).

Figura 1.7. Stânga flori de lavanda, dreapta șofrănel (wikimedia.org)

Limba mielului (Borrago officinalis), este o plantă erbacee anuală. Florile sunt de culoare albastră și au aromă de castravete, scoici și note florale. Se recomandă folosirea lor în stare proaspătă la salate sau prin macerare la diverse băuturi.

1.2.3. Legume cu flori comestibile

Rucola

Fenicul

Mazăre

Dovlecel

Fasole

Ridiche

Asmățiu (Anthriscus cerefolium)

Arpagic (Allium schoeonoprasum)

1.2.4. Pomi și arbuști fructiferi cu flori comestibile

Mărul

Căpșunul

Piersicul și prunul

Lămâiul

Portocalul

1.2.5. Plante ornamentale cu flori comestibile

Pe lânga frumusețea cu care ne încântă, unele dintre plantele ornamentale de cultură au și flori comestibile. Asta nu însemnă că ar trebui să consumăm florile de la orice buchet pe care îl primim, sau de la orice plantă la ghiveci. Plantele ornamentale cultivate pentru florile lor comestibile trebuie sa nu fie expuse pesticidelor așa cum se întâmplă cand sunt cultivate în scop ornamental. De asemenea, doar unele dintre ele au flori comestibile și cele destinate consumului:

Crizantema (Chrysanthemum coronarium). Culoarea florilor poate varia de la alb la roșu, cu nuanțe de galben și portocaliu. Gustul lor este usor piperat până la o ușoară aromă de conopidă. Se vor folosi doar petalele, deoarece baza florii este amară.

Nalba de grădină

Trandafirul

Panseluțele

Lalelele

Begonia (Begonia X tuberosa și Begonia cucullata). Begonia X tuberosa are frunzele, florile si tulpinile comestibile. Aroma florilor este acrișoară cu nuanțe de lămâie. Florile se folosesc în salate sau la decorarea farfuriilor. Tulpinile pot înlocui rubarbărul Consumul trebuie evitat de către persoanele cu afecțiuni ale rinichilor, gută sau reumatism deoarece florile și tulpinile conțin acid oxalic.

Bergamotul

Crinii (familia Hemerocallis). Florile au o aromă puțin dulce, ușor vegetală, asemănătoare salatei dulci sau pepenelui. Pentru a fi folosite la salate trebuie separate petalele de baza albă a florii. Se pot servi umplute asemănător cu florile de dovlecel. Se recomandă consumul moderat deoarece acționează ca diuretic și laxativ.

Garofele (Dianthus caryophyllus). Se pot folosi scufundate în vin, la bomboane sau ca decor. Petalele sunt surprinzător de dulci și trebuie detașate de la baza florii care este amară. Unul dintre ingredientele lichiorului de origine franceza Chartreuse îl reprezintă petalele de garofițe.

Fucsia (Fuchisa X hybrida). Aromă ușor acidă. Culorile diverse și formele elegante o recomandă pentru decor.

Impatientis (Impationtis wallerana). Denumire populară sporul casei. Florile sunt dulci. Se folosesc ca decor la salate sau băuturi.

Violetele

Gladiolele (Gladiolus spp). Florile au o aromă care aduce aminte vag de cea a salatei. Sunt potrivite ca suport pentru umpluturi diverse sau mousse-uri. Petalele separate se pot folosi în salate.

Caprifoiul (Lonicera japonica). Denumită popular Mâna Maicii Domnului. Florile au o aromă dulce. Fructele sunt otrăvitoare.

Liliacul (Syringa vulgaris). Aroma variază de la o plantă la alta, ușor amară, gust de lămâie cu note florale. Sunt foarte potrivite în salate sau cristalizate cu zahăr și albuș de ou.

Nasturtium

Crăițele

Trandafirul chinezesc (Hibiscus rosa-sinensis). Florile se folosesc la salate, sau în formă uscată pentru ceai.

Floarea pasiunii

Iasomie (Jasminum sambac)

Floarea de piatră (Portulaca grandiflora)

Menta decorativă (Monarda didyma)

Macul californian (Escholzia californica)

Ciuboțica-cucului (Primula veris)

Bănuței (Bellis perennis). Se întâlnesc și în flora spontană. Florile sunt albe, roșietice sau galbene. Au o aromă ușor amăruie și sunt folosite mai mult pentru aspectul lor decât pentru gust.

Gardenia (Gardenia jasminoides)

Alte flori comestibile sunt: Moringa oleifera, Yucca baccata, Thymus vulgaris, Satureja hortensis, Punica granatum (consumată în China), Helianthus annuus.

1.3 TIPURI DE FLORI NECOMESTIBILE

În rândul plantelor ornamentale există și plante ale căror flori trebuie evitate în preparatele culinare, și cu toate că această listă nu este completă, cuprinde plante cunoscute de publicul larg datorită prezenței lor în grădini dar și în decorarea interioarelor. Plantele cunoscute ca fiind toxice sunt: brândușa de toamnă (Colchicum sp.), ciumăfaia (Datura sp.), cerceii doamnei (Dicentra), clematis (Clematis), azalee (Rhododendron), narcise (Narcissus), lăcrimioara (Convallaria majalis), nemțișor (Delphinium sp.), degețel (Digitalis purpurea), laptele câinelui (Euphorbia sp.), zambile (Hyacinthus sp.), (Newman și O’Conner, 2013).

La cestea se mai adaugă cucuta (Conium maculatum), Cotoneaster, Wisteria, Cyclamen.

1.4. PLANTE CU FLORI COMESTIBILE CU MODERAȚIE

Unele flori și produse din flori sunt toxice în cantități mai mari, fiind necesară precauție în cantitățile utilizate. Este vorba de trei-frați-pătați (Viola tricolor) care conține saponine cu efect anti-inflamator dar toxic în cantități mai mari dar și uleiul de lavandă (Lavendula sp.) care se utilizează de asemenea în cantități moderate. Alte plante ale căror flori trebuie utilizate cu moderație sunt: isopul (Hyssopus officinalis), Tagetes sp., florile de măr (Malus sp.) care conțin precursori de cianid în cantități variabile. Florile proaspete de trifoi (Trifolium pratense) se consumă cu moderație fiind puțin mai greu digerabile. Florile de salvie (Salvia officinalis) conțin cantități de alcaloizi care ar trebui să limiteze cantitatea de flori utilizate chiar dacă aceasta este o bine cunoscută plantă medicinală. Florile de Galium odoratum au efect de anticoagulant sanguin consumate în cantități mai mari. (Lauderdale și Bradley, 2014)

CAPITOLUL II.

VALOAREA ALIMENTARĂ A FLORILOR COMESTIBILE

2.1. VALOAREA SANOGENETICĂ

Dintre orientările actuale ale societății noastre este aceea de a produce numai alimente sigure pentru sănătatea noastră. Se urmărește rolul preventiv pe care il joacă alimentația prin aportul său în factori de protecție a sănătății.

Alimentația trebuie să constituie un factor de protecție față de factorii toxici, cancerigeni, teratogeni, ingerați odată cu hrana. Prezența acestor substanțe nocive în alimente poate fi contracarată într-o oarecare măsură, de aportul prin alimentație a unor factori protectori, care nu permit, în marea majoritate a cazurilor, acumularea mutagenilor.

Cercetările arată că substanțele cu efecte mutagene, cancerigene, toxice, teratogene se pot acumula și în plante (în frunze și tulpini) și aproape nesemnificativ în boabe. Ponderea redusă a substanțelor mutagene în flori și fructe reprezintă un mecanism prin care planta își protejează urmașii de acest exces. În prezent, se consideră că florile sunt oraganele cele mai puțin poluate ale plantei și folosirea lor în alimentație nu poate să fie decât benefică.

Modalitățile menționate în literatura de specialitate, de valorificare a florilor ca preparate alimentare, sunt numeroase: miere aromatizată, siropuri, dulciuri, preparate de patiserie, omlete, cuburi de gheată, etc.

2.2. VALOAREA HEDONICĂ

Cercetările fiziologilor au demonstrat că numărul enorm de culori întâlnit la flori este creat doar de trei grupe de pigmenți naturali (Ivașcu, 2007):

carotinoide – coloranți cu nuanțe de la galben la roșu, aflqți în protoplasma celulelor;

flavone – coloranți galbeni, prezenți în sucul celular;

antociane – coloranți cu nuanțe de la roșu până la violet închis, aproape negru, existenți de asemenea în sucul celular.

Antocianii sunt pigmenți cărora li se datorează întreaga gamă de culoari cuprinse între roșu, violet și albastru. Pelargonina se găsește în mușcată, cianina în albăstrița, macocianina în mac, malvina în nalbă.

Pigmenții carotinoidici determină culoarea de fond a petalelor. Minunata varietate de culori a petalelor s-a datorat prezenței unui amestec de pigmenți roșii și galbeni. Se pare că nu fară importanță este și prezența acidului folic și a taninurilor alături de antociani, substanțe ce pot identifica, slăbi sau chiar schimba nunanța culorii.

Luteina însoțește carotina și clorofila în toate părțile verzi, dar apare și în numeroase flori galbene și roșii, anteraxantina din crin, violxantina și auroxantina din panseluța galbenă și alte flori, precum și crocetrura din șofran.

Varietățiile aproape nesfârșite ale culorii florilor sunt determinate și de procesele biochimice din lumea vegetală: metilarea, esterificarea, oxidarea, dar și în procese fizice, cum sunt intenificarea, diluarea și distribuirea pigmenților prezenți.

Culoarea petalelor este influențată și de condițiile de mediu: lumina, temperatura, umiditatea. Minunata varietate de nunanțe se datorează în egală măsură și modificării acidității sucului celular. În tabelul 2.1 sunt prezentate legăturile dintre culoarea florilor și unele prorietăți ale alimentelor.

Tablelul 2.1.

Legătura dintre proprietățiile alimentelor și culoarea lor

Sursă: Ivașcu, 2007.

2.3. ANTIOXIDANȚI

Multă vreme s-a crezut că florile sunt colorate doar ca să atragă polenizatori. Un studiu privind antocianii din orhidee (Florian, 1999) a permis cercetătorilor să se îndoiască asupra funcției fiziologiece a acestora. Antocianii din orhidee, marea familie de peste 20.000 de specii din lumea vegetală, flori utilizate în Evul Mediu în medicina tradițională ca afrodisiace, au o proprietatea și anume: în jurul unui nucleu central se constituie lanțuri de mai multe elemente structurale suplimentare care converg spre intensificarea culorii și o mai mare protecție contra hidratării și pierderii de culoare.

Considerând că polenizarea este motivația culorii unei flori, cercetătorii se întrebă la ce servește o asemenea energie cosumată din plantă pentru a sintetiza antociani atât de complecși, aparent fără utilitate? Specii de orhidee subterane din Australia sunt foarte colorate, deși singurii lor polenizatori sunt furnicile termite, care nu văd.

Cele trei mari familii de coloranți ai plantelor, clorofilele, carotenoidele și flavonoidele, numai flavonidele pot să dea organelor în care se găsesc o varietatea de culori de la galben la albastru. Flavonoidele sunt răspândite în fructe, flori și alte țesuturi vegetale. O mare parte a plantelor sunt capabile să sintetizeze aceste flavonoide colorate care se găsesc în toate organele plantei. Această caracteristică îi face importanți pentru om, căci ei sunt consumați fie sub formă naturală, fie ca produse fabricate prin reacții chimice sau enzimatice. Au o importsnță crescută în domeniul farmaco-medical ca substanțe protectoare în mai multe boli. Antocianii se găsesc în formațiuni celulare numite antocianoplaste, prezente în vaculolele celulelor vegetale unde se crede că ele sunt sintetizate de către plante. Acest mediu ușor acid al vacuolelor este, în parte, responsabil de varietatea de culori văzute la flori și fructe. În mediul natural, culoarea produsă de antociani nu este, practic, limitată, decât de durata de viață a florii.

În tabelul 2.2. se prezintă nivelul compoziției fenolice pentru diferite specii utilizate pentru florile lor comestibile (Ivașcu, 2007).

Tabelul 2.2.

Compoziția polifenolica (date sumare) și modalități de valorificare a florilor comestibile

Sursă: Ivașcu, 2007.

2.4. VALOAREA FARMACO-DINAMICĂ

Efectuarea unor analize cromatologice a dus la detectarea în flori comestbile a:

pigmenți: flori de nalbă, de bujor, de hibiscus;

uleiuri esențiale: în rozmarin, mușețel, mac, menta, cimbrișor, lavanda, salvie;

substanțe flavonoide: în flori de calendula, de soc, de arnica, de gherghine, de tei, de salcâm.

Prin urmare, doar în măsura în care aceste flori comestibile sunt cunoscute ca fiind și medicinale, au fost studiate din punct de vedere al compoziției chimice (Wahner și colab., 1996).

2.5. FACTORI IMUNOMODULATORI

Numeroase boli sunt cauzate de deficințe ale sistemului de apărare al organismului. În lumea plantelor se caută substanțe ce stimulează anumite secvențe ale sistemului imunitar al organismului. Imunomodulatoarele reprezintă medicamentul care asigură creșterea capacității de apărare a organismului (Bojor și Popescu , 2001).

În terapeutică imunomodulatoarele sunt utilizate pentru:

terapia tumorală pentru inhibarea creșterii tumorii, pentru evitarea unor infecții interconcurente la pacienții supuși terapiei cu citostatice;

profilaxia și tratamentul infecțiilor oportuniste și a celor virale;

tratamentul bolilor infecțioase;

terapia bolilor autoimune, în cadrul cărora, afecțiunile specifice de organ presupun atacul imunologic față de un anumit organ, în timp ce maladiile nespecifice, comportă leziuni diseminate în tot organismul.

Substanțe imunomodulatoare sunt:

compuși terpenoidici, terpenoidele reprezintă o categorie de principii active care furnizează numeroase structuri cu calități imunomodulatoare. Clendula off. și Echinacea . Cercetări din anii1990 ai secolului trecut (Hostettmann, 1997) citează aici taxanii, dintre care cel mai important este taxonul, cu acțiune antitumorală și citostatică.

taninurile catehice un astefel de exemplu este cel al speciei Uncaria tomentosa originară din India (familia Rubiaceae), plantă bogată în taninuri catehice, la care, dacă se îndepărtează taninurile, alcaloizii rămași nu au activitate inumodulatoare iar dacă se păstrează taninurile, redevin puternic active. Acest fapt susține capacitatea unor substanțe de origine vegetală de potențare a reacțiilor inmuomodulatoare induse de principii active a căror acțiune, astfel, este limitată.

alcaloizii (acidul aristolochic, emetina, vinblastina, vincristina etc., pot avea caracter amfifil, adică și imunomodulatoare și imunosupresor).

alți derivați fenolici cum ar fi gosipolul, existent în rădăcinile de bumbac, lignanele, foarte răspândite în lumea vegetală, ca element structural de susținere, anetolul, etc.

Rolul diverșilor nutrienți aupra imunității, compușii fenolici sunt de o importanță majoră, odată cu evoluția cunostințelor medicale și farmaceutice, începem să întrevedem că, dacă culoarea este o proprietate evidentă a antocianilor, ea nu este cu siguranță cea mai importantă. Astfel moleculele posedă proprietăți antibacteriene, antigungice, fotoprotectoare și antioxidante, făcând din ele ținte către care trebuie să ne îndreptăm.

CAPITOLUL III.

CULTURA ECOLOGICĂ A PLANTELOR CU FLORI COMESTIBILE

3.1. PRINCIPIILE CULTURII ECOLOGICE

Agricultura ecologică este diferită de cea convențională în din domeniile esențiale:

concepția despre nutriția și fertilizarea plantelor;

mijloacele folosite pentru protecția plantelor față de atacul bolilor și dăunătorilor.

În concepția agriculturii ecologice, nutriția plantelor trebuie să fie asigurată într-o manieră continuă, prin intermediul organismelor vii din sol, fapt ce implică evitarea tuturor resurselor de perturbare a vieții organice și microbiene a solului.

Agricultura ecologică (biologică) este o alternativă la agricultura convențională care nu utilizează produse chimice de sinteză.

Principalele obiective ale agriculturii ecologice sunt:

produse agricole cu calități nutritive și gustative superioare și în cantități suficiente;

dezvoltarea și să consolidarea sistemelor vii în contextul ciclurilor ecologice;

promovarea și să diversificarea ciclurilor ecologice în cadrul sistemelor agrare, respectând microorganismele, flora și fauna solurilor, culturile și animalele de producție;

utilizarea resursele naturale și cele reciclabile;

evitarea tuturor formelor de poluare care pot rezulta din agricultură;

menținerea diversității genetice a sistemelor agrare, a mediului, cuprinzând în acest cadru și protecția plantelor și animalelor sălbatice.

Recunoașterea oficială a agriculturii ecologice de către Parlamentul European a adusdupă sine și promovarea altor reglementări privind practicarea acesteia, dintre care,fundamentală este Reglementarea CEE nr. 2092/1991 care, pe lângă definirea obiectivelor și noțiunilor de bază, reglementează și metodele de producție ecologică, vegetală și animală, precum și de procesare, comercializare și certificare a acestei producții.

Toate tehnicile din agricultura ecologică respectă și protejează natura, intervențiile efectuate de om fiind favorabile menținerii ecosistemelor și a echilibrelor acestora.

În România, agricultura ecologică a fost legalizată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2000, aprobată ca Legea nr.38/2001, legislație armonizată integral cu Reglementările Comunității Europene.

Floricultura, ca parte componentă a horticulturii, își poate adapta tehnologiile de cultură la sistemul de agricultură ecologică. De asemenea, multe dintre speciile floricole sunt cunoscute ca surse de materii prime pentru obținerea unor produse folosite în agricultura ecologică (insecticide); altele sunt recomandate pentru a fi asociate cu alte culturi (legume), în scopul limitării invaziei buruienilor sau atacului de agenți patogeni și dăunători, având în vedere capacitatea acestor plante de a elibera în mediu anumite substanțe rezultate din metabolism, cu acțiune interspecifică și intraspecifică.

Principalele componente ale tehnologiei culturilor în sistem ecologic sunt: asolamentul și rotația culturilor, fertilizarea, lucrările solului, sămânța și semănatul sau plantatul materialului săditor, lucrările de îngrijire (combaterea buruienilor, bolilor, dăunătorilor; irigarea), recoltarea, condiționarea.

3.1.1. Asolamentul și rotația culturilor

Rotația reprezintă succesiunea de cultivare a plantelor pe aceeași suprafață de teren. Ordinea de cultivare a plantelor se face după anumite criterii, astfel încât fiecare cultură să beneficieze de condiții optime de creștere și dezvoltare.

Asolamentul reprezintă rotația culturilor în timp și spațiu. Numărul total de culturi care se succed pe o suprafață de teren indică durata rotației și aceasta poate fi de 2-6 ani.

În orice fermă, dar mai ales în cele care practică agricultura ecologică, se recomandă să se cultive mai multe plante. Asolamentul reprezintă reprezintă una dintre cele mai importante măsuri agrotehnice pentru sporirea producției.

În cadrul fermei poate exista un asolament special numai pentru plante floricole sau un asolament mixt, care să includă și alte plante: cereale, leguminoase pentru boabe etc.

3.1.2. Fertilizarea

Fertilitatea solului în cadrul sistemului ecologic trebuie să fie menținută și ameliorată

printr-un sistem de măsuri care să favorizeze activitatea biologică maximă a solului, precum și conservarea resurselor acestuia. În agricultura ecologică, baza fertilizării o constituie îngrășămintele organice naturale, pregătite după o tehnică specială, certificate, precum și îngrășăminte minerale naturale. Prin folosirea îngrășămintelor organice, se mărește și se menține procentul de materie organică a solului.

În anexa 2 la Hotărârea de Guvern nr. 917/13 septembrie 2001, care cuprinde Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, se regăsește lista produselor permise a fi utilizate în agricultura ecologică. Multe dintre aceste produse își găsesc utilizarea și în tehnologia de cultură a plantelor floricole.

Fertilizatori și amelioratori ai solului utilizați în cultura plantelor floricole:

Gunoiul de grajd. Este constituit dintr-un amestec de bălegar și resturi vegetale. Se utilizează pentru fertilizări de bază la culturile floricole din câmp și din solul serei. Nu se recomandă aplicarea directă a gunoiului de grajd proaspăt la plantele floricole care manifestă sensibiltate la nivelul organelor subterane (bulboase, ochiul boului etc.).

Gunoiul de păsări. Se poate folosi proaspăt sau uscat. Se administrează la fertilizările de bază, dar mai eficientă este utilizarea la fertilizări faziale. În acest caz, gunoiul se ține la macerat, în apă, timp de 3-4 săptămâni, iar din maceratul obținut se fac diluții 1:10 – 1:20 care se aplică la culturile floricole din câmp și din solul serei.

Urina și mustul de bălegar. Se folosește pentru fertilizări faziale, mai ales la culturile din câmp. Diluțiile recomandate sunt 1:10 – 1:20.

Mranița. Se obține din fermentarea gunoiului de cal sau bovine, în platforme, timp de 2-3 ani. Caracteristicile acesteia sunt: masa volumetrică: 0,4-0,7 t/m3,-pH=6,5-7,5, conținut humus=6,0-8,0%, aspect untos și culoare închisă, – capacitate de reținere a apei foarte bună.Utilizare în floricultură se face pin intermediul pământului de bază în amestecuri sau ca îngrășământ organic.

Compostul. Rezultă din descompunerea aerobă (2-3 ani) a resturilor menajere, numai de origine vegetala și animala, produse într-un sistem de colectare selectiva. Caracteristici: masa volumetrică: 0,5-0,8 t/m3, pH=5,5-7, humus=3-5%, capacitate de reținere a apei bună. Se utilizează în floricultură sub formă de pământ special în amestecuri fertile sau la fertilizarea fazială a culturilor.

Compostul rezultat de la cultura ciupercilor. Se folosește cu rezultate bune la fertilizările de bază pentru culturi din solul serei și pentru culturi din câmp.

Produsele sau subproduse de origine animală (făina de sânge; făina de copite; făina de coarne; făina din oase, făina de peste; făina de carne). Se utilizează mai ales ca fertilizatori speciali pentru plante floricole cultivate la ghivece (orhidee, bromelii).

Turba roșie (înaltă, albă, blondă). Se găsește în zăcăminte naturale rezultate din descompunerea vegetației specifice. Rezultă din descompunerea anaerobă a vegetației acvatice și a nămolului de pe terenurile mlăștinoase și se formează la suprafața depozitului de turbă din descompunerea diferitelor specii de Sphagnum. Caracteristici: masa volumetrică: 0,12-0,15 t/m3, pH=3-5, structură fibroasă, culoare roșietică sau albicioasă, porozitate mare, capacitate mare de reținere a apei (de 8-10 ori greutatea). Se utilizează în floricultură sub formă de pământ special în amestecuri, pentru mulcire, la fabricarea ghivecelor nutritive, pentru a îmbunătăți calitățile fizice ale solurilor din sere, suport pentru hidroculturi și în amestec cu perlit (sau nisip), ca substrat pentru unele specii floricole sau pentru înrădăcinarea butașilor.

Turba neagră (joasă) se formează în stratul bazal al turbărei aflat în stadiu avansat de descompunere. Caracteristici: masa volumetrică 0,2-0,4 t/m3, pH=6-7,2, structură compactă, prăfoasă (la uscare), culoare foarte închisă, capacitate mică de reținere a apei, de 2-3 ori greutatea. Se utilizează în floricultură la alcătuirea substraturilor de cultură neutre sau slab acide.

Carbonatul de calciu de origine naturală (calcar, piatra de var, roci calcice, creta, creta fosfatată etc.) și sulfatul de calciu (ghips). Se folosesc ca îngrășăminte minerale și pentru corectarea pH-ului substraturilor de cultură (creșterea valorilor de pH).

Cenușa de lemn, fosfatul natural, zgurile de fosfați, sulfatul de potasiu etc. Se foloesc ca fertilizatori sau amelioratori ai solului.

Pudra de roci. În practica floricolă se folosește ca îngrășământ mineral pudra rezultată din măcinarea diferitelor roci. O utilizare specială o are și perlitul, obținut din roci vulcanice măcinate, un material inert, ușor, permeabil, cu capacitate bună de reținere a apei. Reprezintă un substrat foarte bun pentru înrădăcinarea butașilor (singur sau în amestec cu turba).

Pământul de țelină. Se obține din brazdele înnierbate (trifoi, lucernă, amestec de ierburi) desprinse până la adâncimea de 10-15 cm, așezate în platforme (8-12 luni) și stropite cu apă sau must de bălegar. Caracteristici: masă volumetrică: 0,9-1,1 t/m3, pH=6,5-7,5, conținut humus=2,0-3,5%, structură granulară, culoare brun-cafenie capacitate de reținere a apei bună. În floricultură se utilizează ca pământ de bază în amestecuri mijlocii și grele pentru plantele cultivate la ghivece.

Pământul de frunze. Se obține din descompunerea frunzelor așezate în grămezi, platforme sau gropi (2-3 ani), peste care se adaugă var (0,5kg/m3 frunze) și must de bălegar (nu se folosesc frunzele speciilor care conțin taninuri – tei, nuc). Caracteristici: masă volumetrică: 0,2-0,4 t/m3, pH=4,5-7 (mai acid la cel provenit din conifere), conține resturi de nervuri, frunze, permeabil, ușor, humus=1-1,5%, capacitate de reținere a apei foarte bună, Se utilizează ca pământ special în amestecuri, substrat pentru semănături sau ca și component al substraturilor de cultură pentru plantele la ghivece.

Pământul de ericacee. Este rezultat descompunerea naturală a speciilor de Erica, Vaccinium, Rhododendron etc. Caracteristici: masa volumetrică: 0,2-0,3 t/m3, pH=3,4-4,5, humus=0,5-1,5%, capacitate de reținere a apei foarte bună. În floricultură se folosește ca pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (azalee, camelii, ferigi).

Pământul de ferigi. Este obținut din descompunerea resturilor vegetale ale ferigilor (Polypodium, Aspidium, Osmunda etc.). Caracteristici: masa volumetrică 0,1-0,2 t/m3, -pH=5,5-6, -humus=1-2,5%, aspect fibros, capacitate de reținere a apei foarte bună. Este utilizat ca pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (bromelii, ferigi, unele orhidee).

Rumegușul și talașul. Sunt subproduse ale industriei prelucrării lemnului. Caracteristici: pH sub 6, calitatea depinde de esența din care provin și nivelul de descompunere, capacitate bună de reținere a apei și porozitate mare. Se utilizează în floricultură ca pământ special (numai după compostare timp de 1 an) sau ca mulci.

Scoarța de copaci. Este subprodus al industriei prelucrării lemnului. Caracteristici: masă volumetrică 0,17-0,25 t/m3 (scoarța proaspătă), 0,20-0,35 t/m3 (scoarța compostată), pH: 5-6,5 (scoarța proaspătă), 6-6,9 (scoarța compostată), porozitate=85-90%. În floricultură se utilizează ca pământ special (folosit numai în urma compostării) sau mulci.

Mușchiul vegetal. Se poate folosi proaspăt, uscat, tocat, măcinat. Caracteristici: masa volumetrică: 0,2-0,3 t/m3, pH=5,5-6, humus=1,0-2,0, capacitate de reținere a apei foarte bună. Se folosește în floricultură ca pământ ajutător utilizat în amestecuri (bromelii, orhidee), ca suport pentru marcotajul aerian, pentru îmbrăcarea suporților pentru liane sau la plantarea în vase a bulbilor, rizomilor, rădăcinilor tuberizate pentru forțare.

Pământul de pădure. Este recoltat din stratul superior al litierei pădurilor. Caracteristici: pH=6,5-7, are un conținut mai bogat în substanțe nutritive decât pământul de frunze. În floricultură se utilizează ca pământ special utilizat în amestecuri sau ca substrat pentru semănături.

Alge și produse din alge. Extractele naturale din alge marine (sub formă de geluri sau pulberi) au rol în stimularea înrădăcinării butașilor la unele specii floricole.

Biofertilizatori ecologici. Există câțiva biofertilizatori omologați sau în curs de omologare, dintre care:

CROPMAX este un stimulator al creșterii pentru toate tipurile de culturi, 100% organic și certificat ecologic fiind admis la folosirea și în agricultura ecologică. Se pretează pentru aplicare la toate culturile agricole și horticole. Conține în formă super concentrată toată gama de regulatori de creștere necesari plantelor și este un puternic stimulator al metabolismului plantelor, pentru a compensa neajunsurile cauzate de factorii de stres externi. Se aplică foliar sau se pot trata semințele și bulbii înainte de semănat/plantat (www.hollandfarmig.ro).

BIONEX este un produs românesc, 100% natural, extract din plante concentrat, având rol de îngrășământ foliar și biostimulator. BIONEX are conținut de: fitohormoni și aminoacizi, proteine brute, grăsimi (7,5%), elemente nutritive principale (Azot 0,042%, Fosfor 0,013%, Potasiu 0,137%), elemente nutritive secundare (Magneziu 0,02%, Calciu 0,34%, Sulf), oligoelemente (Bor, Cupru, Fier, Mangan, Zinc, Sulf) (www.panetone-bionat.ro).

AURORA este un ingrașământ foliar complex, de ultimă generație. Este un lichid opalescent, cu pH neutru, cu acțiune rapidă și eficiență maximă, continând un extract biostimulator din plante, macroelemente si microelemente (www.magazin.acvilanis.ro).

AMINOSPRINT® N8 este un îngrășământ lichid în exclusivitate de antură organică, recomandat atât ca nutrient cât și ca biostimulator. În floricultură stimulează creșterea și înrădăcinarea plantelor în vase, straturi de flori și alte suporturi pentru plantat de diferite dimensiuni (www.morami.ro).

Fertilizarea plantelor floricole cultivate în câmp se face înaintea fiecărui ciclu de producție (de obicei toamna). Fertilizarea de bază se face cu 20- 80 t/ha gunoi de grajd sau 20-30 t/ha mraniță. Fertilizarea fazială se face de mai multe ori într-o perioadă de vegetație, în funcție de specie și fenofază (mraniță, compost 2-3-kg/m2). Se recomandă fertilizarea la intervale de timp mai reduse și cu cantități mai mici de îngrășăminte. Atât la fertilizările de bază cât și la cele faziale, pe lângă îngrășămintele organice naturale se pot folosi și îngrășăminte minerale acceptate de agricultura ecologică.

Fertilizarea plantelor floricole cultivate în spații protejate. Culturile din spațiile protejate sunt culturi intensive, care necesită cantități mai mari de îngrășăminte, atât la înființare cât și pe parcursul vegetației. Fertilizarea de bază se face la pregătirea solului, cu îngrășăminte organice și minerale. Orientativ, cantitățile de îngrășăminte la 1 ha de seră pot fi: 80-100 tone mraniță, 100-150 tone gunoi semidescompus, 100-200 tone turbă. În timpul vegetației, se aplică îngrășăminte în stare solidă sau sub formă de soluții. Rezultate deosebite se obțin la unele specii (cala, alstroemeria, anturium) dacă periodic se administrează must de bălegar sau macerat de gunoi de păsări, în diluții corespunzătoare (1:3 – 1:15).

Fertilizarea plantelor floricole de apartament. Deoarece plantele de apartament dispun de un volum limitat de substrat, este necesar ca la plantare și transplantare să se folosească amestecuri suficient de bogate în elemente nutritive, iar pe parcursul creșterii și înfloririi să se aplice periodic fertilizări suplimentare (mai ales în perioada martie-septembrie). Unele variante ale fertilizărilor organice (cu apă rezultată de la spălarea cărnii și peștelui, sau cu must de gunoi de pasăre) sunt mai puțin recomandate pentru plantele cultivate în apartamente, datorită mirosului neplăcut pe care îl emană; se pot aplica însă în timpul verii, când plantele sunt scoase afară, în grădini, pe terase etc.

3.1.3 Lucrările solului

Acestea cuprind operațiunile care se execută cu diferite mașini și utilaje asupra solului și sunt practicate cu scopul de a afâna, mărunți, nivela solul, de a încorpora îngrășămintele și amendamentele, de a combate buruienile, bolile și dăunătorii.

În funcție de specia cultivată, se execută mai multe lucrări ale solului. Numărul de lucrări și ordinea de executare a acestora reprezintă sistemul de lucrări al solului.

Lucrările solului trebuie să cuprindă un dezmiriștit, imediat după recoltarea plantei premergătoare, executat cu grapa cu discuri, pentru mărunțirea resturilor vegetale. Arătura de bază, efectuată vara sau toamna, este obligatorie. Poate fi însă înlocuită cu o trecere cu plugul fără cormană sau cu un cultivator atunci când se înființează culturi succesive în timpul anului (înființarea culturilor floricole anuale la sfârșitul primăverii, după bienale).

3.1.4. Materialul biologic de înmulțire și înființarea culturilor

Materialul de înmulțire trebuie să provină, conform legii, din culturi semincere sau răsadurile să fie obținute prin metode de producție ecologică și să nu provină din organisme modificate genetic. Semințele și materialul săditor trebuie să corespundă unor standarde sub aspectul germinației, purității, componenței botanice, stării sanitare. De asemenea, semințele trebuie să provină din recolta anului precedent.

Producerea ecologică a răsadurilor trebuie să respecte următoarele condiții:

înainte de semănat, semințele să fie tratate numai cu produse admise pentru producția ecologică;

sămânța să provină din culturi la care s-au aplicat tehnicile de producție ecologică.

3.1.5. Lucrările de întreținere

O problemă majoră în agricultura ecologică o reprezintă combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor. Atât combaterea agenților patogeni și a dăunătorilor cât și controlul buruienilor în sistem ecologic se realizează printr-un complex de măsuri preventive, curative și biologice.

Pesticidele și microorganismele permise pentru a fi utilizate în agricultura ecologică sunt publicate în anexa 2 de la Hotărârea de Guvern nr. 917/13 septembrie 2001 (tabelul 3.1 si 3.2):

Tabelul 3.1. Substanțe de origine animală sau vegetală

Sursă: Anexa 2 H.G. 917/13 septembrie 2001

Tabelul 3.2. Microorganisme utilizate în lupta biologica împotriva paraziților

Sursă: Anexa 2 H.G. 917/13 septembrie 2001

Azadirachta indica (neem) este arbore ce aparține familiei Meliaceae și este răspândit în zona tropicală și subtropicală. În fructe, semințe, frunze, lemn și coajă conține azadiractina – terpenoid cu acțiune insecticidă. Produsul insecticid se obține din macerate sau extracte lichide de semințe (uleiuri). Spectrul de acțiune este foarte larg, fiind eficace asupra a numeroase specii de Lepidoptere, Ortoptere, Coleoptere, Diptere precum și asupra unor specii de acarieni și nematozi.

Preparate de piretrine extrase din Chrysanthemum cinerariaefolium sunt obținute din extractul din flori uscate (recoltate la deshiderea maximă).Acțiunea insecticidă a piretrinelor naturale se explică prin efectul acestora asupra sistemului nervos central și periferic. Piretrinele sunt active față de multe insecte fitofage: afide, Lepidoptere.

Quassia amara este arbore din fam. Simarubaceae. Lemnul acestei plante conține principii active cu acțiune insecticidă asupra afidelor, păduchilor țestoși și a păduchilor lânoși.

Preparate din Derris spp., Lonchocarpus spp., Terphrosia spp. Rădăcinile acestor plante tropicale din familia Fabaceae conțin rotenonă, substanță cu acțiune insecticidă asupra afidelor, tripșilor, gândacului de Colorado și păduchilor.

3.2. PRODUCEREA FLORILOR ECOLOGICE COMESTIBILE

Florile comestibile se recomandă să fie cultivate organic fără pesticide sau substanțe chimice care le pot face necomestibile iar în acest sens fiind important de specificat că florile ornamentale din florărie și magazine nu sunt cultivate pentru a fi destinate consumului, chiar dacă aparțin la o specie cunoscută ca având flori comestibile, ele au fost cultivate utilizându-se diferite substanțe chimice care le fac improprii pentru consum. De asemenea se evită recoltarea florilor de la plante situate în apropierea și pe marginea drumurilor sau în zone poluate. Se evită florile ofilite deoarece au gust neplăcut, iar staminele se pot îndepărta în cazul tuturor speciilor pentru a preveni unele reacții alergice la polen (Newman și O’Connor, 2013).

Cele mai multe flori comestibile sunt anuale, iar producția acestora ar trebui să fie abordată cu aceeași vigilență și grijă ca orice alte culturi destinate consumului. Alegerea asortării plantelor la situri și condițiile de creștere sunt foarte importante.

Multe dintre florile alese pentru producție, ca flori comestibile sunt de asemenea semnificative în comerțul cu flori tăiate. Spre exemplu, gladiolele pot constitui o alegere bună pentru un producător, datorită posibilității de a extinde scopul producției prin vandabilitatea ridicată de utilizare atât ca flori tăiate cât și individuale ca flori comestibile. O piață integrată întărește opțiunile de marketing și reduce riscul.

Este important ca în cazul culturilor de plante pentru flori comestibile să se respecte cerințele față de factorii de vegetație, agrotehnica și tehnologia de cultură specifică care este în mare măsură similară culturilor pentru flori ornamentale sau medicinale cu excepția și precizarea că produsele utilizate pentru controlul bolilor și dăunătorilor trebuie să fie de asemenea natură încât să păstreze florile viabile consumului uman, sau în cazul culturii ecologice produsul de control și combatere a bolilor și dăunătorilor să fie unul acceptat în acest sens.

Plantele cu flori comestibile care sunt anuale, parcurg întregul ciclu de viață de la sămânță, până la înflorire, producere semințe și moarte într-un singur sezon de creștere. Ele au nevoie să fie resemănate în fiecare an dar se și auto-însămânțează. Din această categorie fac parte plante precum gălbenelele (Clendula sp.), trei-frați pătați (Viola tricoloris), Tagetes sp, bamele (Abelmoschus esculentus), albăstreaua (Centaurea cyanus), cresonul de apă (Tropaeolum majus) etc. Plantele bianuale se plantează în general toamna urmând să-și completeze creșterea începând cu primăvara următoare (Levisticum officinale, Bellis perennis). Plantele perene trăiesc mai mult de doi ani, odată stabilite; unele perene își refac integral partea supraterană an de an (geofite), altele iernează cu o rozetă bazală de frunze care protejază mugurii anului următor (hemicriptofite), iar în cazul altora partea supraterană este acoperită de zăpadă peste iarnă iar ramurile doar se refac în următorul sezon de creștere (camefite). Câteva plante perene cu flori comestibile sunt: lavanda (Lavandula angustifolia), melisa (Melissa officinalis), menta (Mentha sp.), cicoarea (Cichorium intybus), guava (Feijoa sellowiana), fenicul (Foeniculum vulgare), Galium odoratum, Gladiolus sp., Hemerocallis fulva, Hibiscus rosa-sinensis, Hibiscus syriacus (Lauderdale și Bradley, 2014; Newman și O’Connor, 2013).

3.3. RECOLTAREA ȘI DEPOZITAREA FLORILOR ECOLOGICE COMESTIBILE

Recoltarea florilor comestibile trebuie să aibă loc devreme sau mai târziu în zi, când florile sunt mai reci, căldura va continua să afecteze calitatea recoltei până la utilizarea finală. Cantitatea mai mare de zaharuri se regăsește în floare dimineața, înainte de creșterea temperaturii și fotosinteza le convertește în amidon într-un ciclu anual de douăzeci și patru de ore. Același lucru este valabil și pentru multe dintre uleiurile volatile care sunt baza pentru aromă și savoare. Fiecare floare trebuie să fie individual inspectată, furnicile și păianjenii fiind cele mai supărătoare. O armă eficientă pentru eliminarea insectelor din cultura de Gladiolus, crini și alte flori mari este pulverizarea cu apă rece. Remarcăm faptul că florile nu arată niciodată mai bine decât arată în momentul recoltării.

Dintre cele mai multe flori trebuie să fie recoltate la/sau aproape de deshidratare, în timp ce înainte de deshidratare este de preferat ca unele specii, cum ar fi brândușele de primăvară care sunt foarte sensibile la lovituri și se vor deschide, atunci când sunt luate de la refrigerare să li se permită o încălzire ușoară, deoarece aroma este mai accentuată doar la deschidere, iar parfumul natural atrage insecte ca polenizatori.

Multe plante ating vârful de aromă atunci când sunt în floare. După deschidere, florile sunt mai apte să fie locuite de către insecte, iar în urma polenizării, multe dintre flori își pierd repede prospețimea, iar durata de conservare este mai mică.

Pentru valorificarea produselor din flori, florile trebuie să fie utilizate imediat după recoltare sau să fie uscate. Florile pot fi utilizate într-o gamă de produse pentru a adăuga valoare estetică, în plus față de aromă.

În general, florile din plante-ierburi au un gust asemănător cu frunzele și pot fi utilizate în același mod. Florile confiate sunt pregătite de a fi pictate fiecare petală cu albuș de ou, apoi stropite cu zahăr tos, odată ce zahărul s-a cristalizat, florile sunt scoase într-un container etanș.

CAPITOLUL IV.

UTILIZAREA FLORILOR COMESTIBILE ÎN ALIMENTAȚIE

Utilizate în alimentația omului de secole sub diverse forme: conservate în soluții dulci, confiate, marinate, macerate, preparate termic și în stare proaspătă, florile se utilizează deopotrivă pentru prepararea băuturilor și a creațiilor culinare.

Rețetele care se propun pe bază de flori comestibile sunt simple, pentru că stilul de viată actual lasă rareori timp pentru preparate laborioase. Un element important este aspectul estetic care motivează utilizarea florilor comestibile în alimentație, adăugând dovada faptului că ele sunt asociate unor efecte benefice asupra sănătății.

Întâlnite chiar și în lumea plantelor sălbatice, florile comestibile sunt considerate deseori a fi buruieni, crescând în locuri nedorite, ca de exemplu în grădinile de zarzavat. Natura este astfel făcută încât fiecare bucată de pământ să aibă în găzduire milioane de semințe care așteaptă un moment propice pentru încolțire. Prind viață mai întâi doar cele cu cerințe mai reduse față de sol, apă și aer, deranjând prin aroganța de a răsări acolo unde nu sunt inivitate, acuzându-le astfel de concurență neloială față de plantele cultivate. Plantele sălbatice sunt un excelent indicator pentru sol, cum ar fi bogația în elemente nutritive, aciditatea terenului, prezența azotului sau a calcarului, execesul de umiditate ș.a.

Florile plantelor sălbatice, deși nu sunt la fel de oacheșe ca florile plantelor ornamentale (maci, panseluțe) ele conțin mai multe substanțe nutritive, mai mult polen și mai mult nectar.

Există un număr considerabil de flori comestibile, adesea înrudite ierburilor aromatice cunoscute, cum ar fi plantele din familia salviei, măghiranului, cimbrului, rosmarinului, etc (Bertrand, 2003).

Există peste 150 de flori comestibile în câmpuri și grădini, care se dezvoltă bine în climatul nostru temperat, putându-le folosi în hrana noastră. Acest tip de hrănire se poate adăuga celui vegetarian, pentru că florile se pot utiliza cu orice ingrediente (Lambert, 1998).

Mexicul include în preparatele culinare flori de trandafir japonez, de cactus; în Africa de Nord, în Balcani și în Turcia, se prepară apă parfumată cu flori de trandafir, portocal, apă folosită mai apoi la prepararea dulcetilor.În Tunisia sunt tradiționale mâncărurile cu sos, din carne, la care se adaugă și flori de ciuboțica-cucului, la fel de cunoscute sunt gemurile din petale de trandafir, siropul de trandafir, băuturile răcoritoare cu flori, cum ar fi menta (Lambert si, Denarnaud, 1995).

În Asia, Japonia, Insula Java și numeroase regiuni chineze, se prepară în mod curent flori, ca iasomia și lotusul roșu, infuzate în ceai.

În Japonia, din florile de Prunus seerulata și florile de piersic se prepară ceaiuri binefăcătoare.

Reputatul sirop din petale de trandafir provine din India, iar esența și marmeladele de violete din Provence, esența de violete devenind foarte scumpă, de aceea se folosește mai ales esența de sinteză în cofetărie.

Restaurante specializate în bucătaria din flori sunt in California.

Africa de Sud cu vastele sale terenuri cu flori, este renumită pentru multe preparate originale din flori comestibile.

Acordurile dintre arome (mentolate, piperate, ardeiate, de lămâie, de miere, amare, rășinoase, proaspete, usturate) și carne, pește, legume, ciuperci, condimente, crème, aluaturi, fructe se stabilesc nu neapărat pornind de la parfumul natural al florilor, ci de la miresmele pe care le dezvăluie la preparare.

Florile rezistente, ca florile de dovlecei, de camelia, de lalea, de crin galben, de trandafiri și boboci lor, petalele florilor de magnolia, florile de varză roșie și toate speciile de broccoli se fierb în apă, ori se pun pe grătar.

Cele mai fragile și puternic parfumate, percum condimentele-flori: mușcatele, violetele, etc., sunt cristalizate, confiate, macerate sau infuzate lung timp în apă, lapte, ulei, oțet, vin.

Garoafele, gălbenelele, nemțișorii, nalba, limba-mielului și altele se amestecă în diverse salate. Întregi sau tăiate, ele se adaugă la sos vinegretă, parfumează sosurile, brânza albă, iaurturile, cremele.

Cele mai aromate și cu virtuți curative sunt uscate și transformate în pudră. Pudrele de flori parfumează făina folosită la pâine sau prăjituri, băuturi răcoritoare, înghețate, șerbeturi, zahăr.

Decorează plăcut platourile și bauturile, cele mai mici și mai grațioase sunt incluse în cuburi de gheață sau decorează paharele cu vinuri seci, surprinzând placut chiar și pe gurmanzii cei mai dificil de mulțumit.

În bucătărie florile de lavandă se folosesc atât proaspete cât și uscate. Cele uscate sunt mai aromate, datorită faptului că odată cu procesul de uscare, se pierde apa din țesuturi, iar aromele se concentrează. În majoritatea cazurilor florile proaspete se vor folosi la prepararea deserturilor, iar florile uscate pentru a condimenta mâncărurile de pește, pui, porc, vită, sau alte preparate de legume pe bază de vinete, roșii, ardei. Lavanda trebuie folosită cu mare atenție în rețetele culinare, pentru că aroma sa amăruie și mirosul puternic se "extind" în mâncare. Aceasta se poate combina și cu alte mirodenii cum ar fi oregano, pătrunjel, rozmarin sau citrice. În diferite rețete de pâine lavanda poate fi folosită drept substitut pentru rozmarin. Florile de lavandă reprezintă decorul perfect pentru prăjiturile cu ciocolată brioșe glazurate, înghețate, șerbeturi, salate.

Lavanda se mai folosește la prepararea băuturilor cum ar fi limonada și punch-ul de lavandă, la prepararea produselor de patiserie cum sunt: prăjiturele cu lavandă, biscuiți cu lavandă, pâinici cu lavandă, la aromatizarea salatelor (salata de portocale cu lavandă) și nu în ultimul rând florile de lavandă se pot cristaliza și folosi la decorarea prăjiturilor.

Pe piață se găsesc și alte produse alimentare din lavandă cum ar fi cicolata cu aromă de lavandă sau mierea de lavandă. Culoarea, mirosul și aroma mierii de albine (provenită din cultura de lavandă) nu are nicio legătura cu mirosul, gustul și culoarea lavandei. Mierea care are aromă și miros de lavandă este de fapt miere îmbunătățită cu ulei de lavandă.

4.1. folosirea în PREPARATE PROASPETE

Recoltarea inflorescențelor, florilor sau bobocilor trebuie efectuată într-un moment optim, care este apreciat în funcție de gradul de dezvoltare, precum și de capacitatea materialului proaspăt cules de a suporta, fără consecințe negative transportul.

Păstrarea florilor comestibile este de scurtă durată. Florile comestibile se folosesc, cel mai adesea, în stare proaspătă. Totuși ele trebuie păstrate câteva zile sau ore, până în momentul preparării lor. Păstrarea frigorifică este cea mai eficientă, dar și aceasta în funcție de specie. Spre exemplu florile de păpădie se închid imediat, la întuneric și la frig, aspectul lor decorativ se pierde. Pentru refolosire, se recomandă expunerea la lumină până în momentul redeschiderii florilor. Dacă se urmărește pregătirea unei omlete, ele se pot folosi și în stare de boboci închiși.

Se folosește, în general păstrarea în apă, dar în multe cazuri și mai ales la unele specii, păstrarea uscată (în frigider, în pungi de plastic) dă rezultate mult mai bune. Dacă se păstrează în apă, aceasta se schimbă zilnic, iar porțiunea din apă a tijelor, ca și vasele, se spală. Secțiunea de la bază se împrospătează, înainte de introducerea în apă, prin îndepărtarea a 1 cm de tijă (Cantor, 2009).

Speciile de flori diferă între ele în privința perisabilității, unele flori au o durată de menținere a calității în stare proaspătă, după recoltare, în condițiile mediului ambiant sau chiar în spații frigorifice, de numai câteva zile: trandafirul japonez, crinul galben, păpădia, iasomia, nalba de grădină etc. O durată de existență până la o săptămână pot avea în condiții naturale flori precum: panseluțele, floarea-soarelui, dalia, trandafirul etc. Timp de peste o săptămână se pot păstra bujorii și salvia.

4.2. FLORI COMESTIBILE CONSERVATE

4.2.1. Zahăr colorat și parfumat cu flori comestibile

Zahărul tos sau pudră, se poate colora și parfuma cu flori intens parfumate și colorate, cum ar fii toporașii, lavanda, iasomia, trandafirii, lavanda. Se păstrează în cutii bine închise și se folosește la prepararea dulciurilor ori pentru decor.

4.2.2. Cristalizarea

Acest proces se realizează trecându-se florile și petalele prin albuș de ou, apoi prin zahăr tos, care aderă bine la suprafața umedă și se așează una cate una, pe o folie de staniol care se introduce în cuptor unde, la foc slab, se usucă până la cristalizare. Aroma delicată a florilor se păstrează bine sub învelișul de zahăr. Unele flori se pretează în mod deosebit, la acest gen de păstrare: trandafirii, primulele, panseluțele, salvia, ciuboțica-cucului. Pentru decor, se pot folosi mai multe flori, în grup, ori se pot reface florile (trandafirul) din mai multe petale. Albușul de ou poate fi înlocuit cu guma arabică și în acest caz petalele cristalizate durează mai mult, pastrandu-se timp mai îndelungat.

4.2.3. Uleiuri aromate cu flori comestibile

Florile au o durată de viață foarte scurtă și trebuie să profităm de ele tot timpul anului. O posibilitate este aceea a aromatizării uleiului, care poate fi folosit mai apoi la salate sau alte preparate. Florile cu aromă dulce se asociază mai bine cu ulei de floarea-soarelui, iar cele picante, tari, cum ar fi menta, busuiocul, măghiranul, ceapa, cu ulei de măsline.

Uleiul aromatizat cu flori de ceapă se asociază cu ciuperci, roșii, ardei gras sau omlete, uleiul cu flori de lavandă, cu pizza. Florile se mențin în borcane cu ulei o lună, apoi se filtrează uleiul, se toarnă în sticle și pentru decorul sticlelor se introduc câteva flori proaspete în interior. Durata de păstrare a acestui ulei este de trei luni.

4.2.4. Pudră din flori uscate

Florile, uscate la întuneric și adăpost de curenții de aer, pe hârtie de filtru schimbată zilnic, se mixează și pudra obținută se păstrează în cutii, borcane sau flacoane bine închise. Se pretează la acest fel de valorificare petalele de trandafir, de șofran, de lavandă, de liliac, de limba mielului și se pot combina foarte bine între ele după gust.

4.2.5. Miere aromatizată cu flori

Florile de păpădie, de exemplu, dau mierii de albine o aromă ușor amară, un gust foarte bun și o culoare frumoasă, care o va face și mai placută, pe pâine prăjită și cu ceai. Borcanul în care s-au pus florile se răstoarnă în fiecare zi, pentru că ele se ridică deasupra și va fi destul de parfumată când acestea cad la fundul borcanului.

4.2.6. Bomboane

Din florile de narcise, de mentă, de călțunași se pot face bomboane cu gust deosebit. Se fierbe în puțină apă, se amestecă apoi cu zahărul, iar pasta obținută fie se usucă în alveole speciale, fie se modelează cu mâna și se dă prin zahăr tos. Păstrarea lor se face în cutii închise.

4.2.7. Unt colorat cu flori comestibile

Se știe că grăsimile au o mare capacitate de a absorbi mirosurile și pe această proprietate se bazează prepararea untului cu gust și aromă de flori. Acest unt poate fi folosit la prepararea sandvișurilor, ori la paste sau omlete. O asociere de succes cu salvia o au pastele, florile de mărar cu peștele și cartofi, florile de ceapă cu legumele. Se colorează foarte bine untul cu flori de galbenele; pentru preparare, se așează straturi de unt, alternând cu straturi de flori, se împachetează cu staniol și se țin în frigider o zi. Acest unt se păstrează două săptămâni în frigider și o lună în congelator. Pentru checuri sau fursecuri untul de parfumează cu flori de trandafir sau toporași.

4.3. BĂUTURI CU FLORI COMESTIBILE

CAPTIOLUL V.

REȚETE CU FLORI COMESTIBILE

5.1. MÂNCĂRURI CU FLORI COMESTIBILE

Flori de salcâm pane (figura 5.1) (http://mimithorisson.com/2013/05/29/acacia-flower-fritters)

Număr aproximativ de porții: 20-25.

Ingrediente:

250 g făina alba

2 ouă

200 ml lapte

150 ml bere

50 g zahăr

1 linguriță extract de vanilie

opțional 1 lingură de rom

o jumătate de linguriță de sare

ulei pentru prăjit

zahăr pudră

Figura 5.1. Flori de salcâm pane (http://mimithorisson.com)

În cazul în care se spală florile, se vor usca bine înainte de prăjit. Se vor folosi doar florile împreună cu codițele lor. Se amestecă ingredientele florile într-o cratiță mare până se obține un aluat moale și omogen de consistența smântânii. Se acoperă vasul și se lasă compoziția să se odihnească pentru 30-60 de minute. Se pun 3-4 cm de ulei în tigaie pe foc la încălzit. Se picură câțiva stropi de aluat în tigaie pentru a verifica dacă uleiul este suficient de cald. Dacă aluatul sfârâie și se colorează în câteva secunde, atunci uleiul este suficient de cald. Se scufundă florile de salcâm în aluat apoi se scot, având grijă sa se scurgă surplusul de aluat de pe ele și se pun în tigaie la prăjit în grupuri de câte 3-4 odată. Se lasă florile aproximativ 2-3 minute pe o parte apoi se întorc pe cealaltă parte. Se scot din tigaie în momentul când aluatul de pe ele s-a rumenit. Se așează pe o farfurie întinsă peste un șervet absorbant pentru a înlătura excesul de ulei. Se pudrează cu zahăruil pudră și se servesc calde.

Supă cremă cu flori de dovlecel (figura 5.2)

(http://www.diningchicago.com/blog/2011/07/20/eat-this-squash-blossoms-a-solution-to-the-zucchini-problem/)

Rețeta lui Chef Andy Motto.

Număr aproximativ de porții: 20-25.

Ingrediente:

¼ cană ulei de măsline extra-virgin

2 linguri de usturoi pisat

4 cepe șalotă tocate mărunt

4 căni dovlecel galben tocat

4 căni flori de dovlecel galben tocate

1 litru de lapte

Șofran mărunțit

Sare și piper după gust

Suc de lămâie după gust

Flori de dovlecel galben pentru ornat

Se încălzește uleiul intr-o cratiță mare pe foc mediu. Se adaugă usturoiul și ceapa șalotă și se călesc până se înmoaie și devin lucioase, cam 1 minut. Se adaugă dovlecelul, florile de dovlecel și laptele. Se lasă la foc mediu pentru 15-20 minute. Supa obținută se va mărunți cu ajutorul unui robot de bucătărie. Se asezonează cu sare, piper și suc de lamâie după gust. Se strecoară printr-o sită și se reține doar lichidul. Apoi se pune la rece. Pentru servire se pune într-o farfurie ornată cu flori de dovlecel.

Figura . Supă cremă cu flori de dovlecel galben (http://www.diningchicago.com)

Salată cu flori (figura 5.3) (http://www.tastewiththeeyes.com/2016/06/eat-flowers-happy/)

Ingrediente pentru salată:

frăguțe,

roșii cherry

frunze de crizantemă

semințe de floarea soarelui

arpagic

ridichi

legume cu frunze pentru salată

Flori:

limba mielului

crăițe

flori de arpagic

cimbrișor

Sos pentru salată:

ulei de măsline extra-virgin

ulei de susan prăjit

ulei cu ardei iute

oțet balsamic

Figura 5.3. Salată cu flori (http://www.tastewiththeeyes.com)

Flori de dovlecel umplute cu ricotta și mentă

Ingrediente:

200 gr brânză ricotta sfărâmicioasă;

¼ nucșoară, rasă fin;

o mână de parmezan proaspăt ras;

coajă rasă de lămâie;

frunzele de la o legătură de mentă proaspătă, tocate fin;

1-2 ardei iuți roșii proaspeți;

sare de mare și piper negru;

200 gr făină;

350 ml vin alb sau apă carbogazoasă;

8 flori de dovlecel.

Mod de preparare:

Se bate ricotta într-un castron cu nucșoara, parmezanul, coajă de lămâie și cea mai mare parte a mentei și a ardeiului iute. Se condimenetază cu sare și piper după gust.

Pentru a prepara un aluat ușor și bun, se pune faină și puțină sare într-un castron adânc. Se toarnă vinul alb și se bate cu telul până când se obține un amestec gros și omogen. Se deschid cu grijă florile de dovlecel și pentru a rupe staminele dinăuntru (dacă este o floare masculină), după care florile se clătesc ușor cu apă.

Cu o lingură se umple cu grijă fiecare floare cu amestecul de ricotta, iar apoi se strâng petalele în jurul umpluturii sigilând-o complet.

Se ține îndemână un clește cu care să se poată scoate florile din ulei și să se așeze pe o farfurie cu un strat dublu de hârtie absorbantă. Uleiul se toarnă într-un vas mare și adânc, se încinge la 180 de grade, după care florile umplute se scufundă în aluat, având grijă să fie complet acoperite. Apoi se pun în uleiul încins, unde se lasă la prăjit până când devin aurii și crocante. În final se scot și uscă pe prosop de hârtie.

5.2. DESERTURI CU FLORI

Tort de ciocolată cu flori comestibile (raw vegan) (https://aromaverde.ro/tort-de-ciocolata-cu-flori-comestibile-desert-raw-vegan/)

Ingrediente pentru blat:

375 g mix de migdale și nuci hidratate

230 g mix de stafide și curmale

3 lingurițe extract de vanilie

½ linguriță de scorțișoară pudră

Un praf de sare

Ingrediente pentru cremă:

450 g caju hidratat 4-8h

250 g curmale

100 g unt de cacao

100 g cacao pudră

4 luingurițe extract de cacao

Blatul se obține prin mixarea migdalelor și nucilor timp de 3-5 secunde într-un blender sau robot de bucătărie, cât să nu se mărunțească prea mult sau folosind funcția Pulse o singură dată. Se adaugă restul ingredientelor și se mixează timp de câteva secunde până se leagă compoziția și se așează într-o formă rotundă de tort cu diametrul de 20 cm și înălțime de 10 cm presând bine până se formează blatul.

Crema se obține prin mixarea caju-ului până se mărunțește, apoi se adaugă curmalele tocate mărunt, untul de cacao topit și celelalte ingrediente și se blendează până obțineți consistența dorită.

Compoziția se toarnă peste blat în formă și apoi se pune la congelator pentru câteva ore.

Se ornează după preferință cu ciocolată vegană, flori comestibile și microgreens.

Figura . Tort de ciocolată cu flori (http://www.aromaverde.ro)

5.3. BĂUTURI CE AU ÎN COMPONENȚA LOR FLORI COMESTIBILE

Lichior de plante (Ivașcu Maria 2007)

Ingrediente:

200 de gr diverse flori

1 litru de alcool

coajă de lămâie

1 litru must

1 kg zahăr

Mod de preparare:

Se adună cam 200 gr de flori de mentă, salvie, cimbru, lenvănțică, isop, mușețel, busuioc. Se spală, se zvântă, se tornă într-un borcan cu capac, se adaugă 1 litru de alcool de concentrație 90% vol., se lasă să se pătrundă 12 zile într-un loc luminos. Se rade coaja unei lămâi și se adaugă și ea în borcan, se mai lasă 2 zile.

Se clocotește 1 litru de must cu 1 kg zahăr. După ce s-a răcit se amestecă cu alcoolul în care sunt florile, se lasă 2-3 zile, se strecoară și se toarnă în sticle închise.

Cuburi de gheață, cu flori

Cuburile de gheață se pot colora și parfuma cu siropuri de fructe: lămâie, mentă, portocală, zmeură, dar și cu siropuri de flori: deosebit de colorate se obțin cuburi din sirop de nalbă, roz sau grena foarte închis, ori de trandafiri etc. Se poate accentua culoarea cu câteva picături de colorant alimentar, ori cu colorant alimentar obținut din sfeclă roșie, șofran, trandafir de dulceață. Florile mici, sau petalele florilor mai mari, se pot include în cubul de gheață dacă le aranjăm cu grijă în alveole și se toarnă apoi apa. Se țin la congelat. Se folosesc la servirea ceaiurilor reci, a siropurilor, a sucurilor de fructe (Ivașcu Maria, 2007).

Figura . Tort de ciocolată cu flori (http://www.esentadesanatate.ro)

CONCLUZII

Lucrarea de față și-a propus conștientizarea și sublinierea importanței actuale a unei serii de plante cu flori prin utilizarea acestora în gastronomie, un tred ascendent în ultimii ani la nivelul atât al restaurantelor de lux cât și în bucătăriile publicului larg.

Creațiile extravagante din arta culinară care încorporează flori sunt o alegere ideală pentru evenimente formale deosebite precum recepțiile, festivitățiile, nunțile, dar și în cadrul informal și privat, precum Valentine’s Day, sau gustările “chic” în diferite restaurante și cofetării.

Valorificarea plantelor ornamentale în scopuri medicinale și alimentare, sub formă de flori proaspete, uscate, ulei esențial sau alte preparate, subliniază importanța obținerii acestor produse din materii prime certificate ecologic.

Bibliografie

Bach Edward,

Bertrand Annie-Jeanne, 2003

Bojor O., Popescu O., 2001

Cantor Maria, 2009, Floricultură generală, Ed. Todesco Cluj-Napoca

Florian G, 1999. ………………….toate care sunt in text sa vezi sa fie si aici la bibliografie

Ivașcu Maria, 2007, Flori comestibile, sănătate și culoare, Ed. Cetatea de Scaun,

Târgoviște

Hostettmann K., 1997

Lambert A.C., 1998

Lambert A.C., Denarnaud J., 1995

Lauderdale Cyndi, Bradley Lucy, Choosing and using Edible flowers, 2014, North Carolina State University, AG-790, 10/14-DI/DI

Newman S. E., O’Connor A. Stoven, Edible Flowers, Gardening Series: Flowers – Fact Sheet No. 7237, Colorado State University, 2013

Stengel Kilien, 2010, Gastronomie, petite philosophie du plaisir et du goût, Éditions Bréal, France

Stana Doina, Botanică: Anatomia și morfologia planelor, Editura AcademicPres Cluj-Napoca 2002

Wahner H., Balandt S., Zgainski E.M., 1996

***http://www.aliikulalavender.com

***http://www.hobbyfarms.com

***http://driedflowercraft.co.uk

***http://www.coolinaria.ro

*** http://mimithorisson.com/2013/05/29/acacia-flower-fritters

***http://www.romaniagateste.ro

***http://www.wikimedia.org

*** https://diversificare.ro/alimente/2012/09/rozmarin-pentru-tinerete-fara-batranete/

***http://www.davisheritage.com

*** https://whatscookingamerica.net/EdibleFlowers/EdibleFlowersMain.htm