SPECIALIZAREA , MASTER APOLOGIE ȘI DUHOVNICIE Lucrare de diserta Tie Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii Coordonator… [626233]

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE, LITERE,
ISTORIE ȘI ARTE
SPECIALIZAREA , MASTER APOLOGIE ȘI DUHOVNICIE

Lucrare de diserta Tie

Pătimirile Domnului Iisus Hristos
în lumina Sfintelor Evanghelii

Coordonator științific ,
Preot Lect . Univ. Dr. Dan – Florin OBROCEA

Absolvent: [anonimizat], 2018
,

DECLARAȚIE PRIVIND ORIGINALITATEA LUCRĂRII DE
DISERTA ȚIE

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI , Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte
PROGRAMUL DE STUDII : Master, specializarea Apologie și duhovnicie
NUMELE ȘI PRENUMELE : Grecu Nicolae
PROMOȚIA : 2018
SESIUNEA iunie 2018
DENUMIREA LUCRĂRII : Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor
Evanghelii

Declar pe propria răspundere că lucrarea de față este rezultatul muncii proprii,
pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și
indicate conform normelor etice, în textul lucrării, în note și în bibliografie.
Declar că nu s -a folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nicio parte din
lucrare nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva, persoană fizică sau
juridică.
Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituții
de învățământ superior în vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic.
În cazul constatării ulterioare a unor declarații false, voi suporta rigorile legii.

Data: ………………
Preot Grecu Nicolae

CUPRINS
Introducere ……………………………………………………….. ………… …………………………………. 4
CAPITOLUL I . …………………………………………………………………………………………. ……. 6
Răscumpărarea prin Iisus Hristos – Iisus Hristos este Mesia – Pătimirile Domnului
profețite în Sfintele Scripturi
CAPITOLUL II. ……………………………………………………………………………………………. 2 4
PĂTIMIRILE DOMNUL UI IISUS HRISTOS
2.1. Sfintele Evanghelii ale sfintelor și mântuitoarelor Patimi ale Domnului și
Mântuitorului nostru Iisus Hristos …………………………………………………………….. 2 4
2.2. Săptămâna Pătimirilor Domnului Hristos ……………………………………………. 2 5
2.3. Cina cea de Taină , Taina Sfintei Împărtășanii ……………………………………… 2 6
2.4. Rugăciunea lui Iisus în grădina Ghetsimani …………………………………………. 3 3
2.5. Judecarea lui Iisus ………………………………………………………… ……………. ……… 3 4
2.6. Iisus pe cruce …………. ……………………………………………………………….. …………. 3 7
CAPITOLUL I II. …………………………. …………………………………………… ………………….. 4 3
Răstignirea Domnului . Cununa de spini, trestia, isopul, buretele, oțetul și cuiele .
3.1. Suferința Domnului Iisus Hristos . Răstignirea . ………. …….. …………………….. 4 3
3.2. Elementele răstignirii și simbolul lor , cununa de spini, trestia, isopul,
buretele, oțetul și cuiele folosite la răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos ….. 50
CAPITOLUL I V. ……………… ……………………………………………………………………. …….. 5 4
Pătimirile Domnului, jertfire de bunăvoie și restaurarea omului
4.1. Moartea Domnului Iisus Hristos – referințe și elemente istorice ………….. .. 54
4.2. Jertfa Domnului Hristos și restaurarea omului ………………………………….. … 56
Concluzii …………………………. …………………………………………………………………….. …….. 7 2
Bibliografie generală ………. ………………………………………………………………… …………. . 75

PĂTIMIRILE DOMNULUI IISUS HRISTOS
ÎN LUMINA SFINTELOR EVANGHELII

Introducere
Căderea în păcatul neascultării, a adus primilor oameni, Adam și Eva pierd erea
comuniun ii cu Dumnezeu alunga rea din rai și înstrăin area din ce în ce mai mult de
Creator. Gravitat ea păcatului făcea imposibilă ridicarea omului prin propriile sale puteri.
Dar Dumnezeu, în marea Sa iubire, nu a voit să piardă „făptura mâinilor Sale ” de aceea
a trimis pe Unicul Său Fiu să se întrupeze și să pătimească pentru mântuirea lumii .
„Căci Dum nezeu așa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul -Născut L -a dat,
ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică ” (Ioan 3, 16). Patima și jertfa
pe Cruce a lui Hristos este manifestarea iubirii lui Dumnezeu pentru neamul omenesc.
Mântuirea a fost înfăptuită pentru toți oamenii, prin răscumpărarea săvârșită de
Mântuitorul Hristos pe Cruce. Ideea de mântuire este legată ontologic de eliberarea
tuturor din robia păcatului și a morții.
Astfel întruparea, dar mai ales Patimile arată dragostea lui Dumnezeu și în nici
un caz dreptatea, așa cum credem noi, pentru că dreptatea noastră este după faptă pe
când Dumnezeu S -a făcut om ca să -l mântuiască pe Adam chiar dacă el era fără de păcat
și chiar dacă nu era vinovat de păcatul protopărintelui nostru ș i de căderea acestuia. De
aceea dreptatea lui Dumnezeu se identifică cu iubirea Sa de oameni.
Pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos, deși aparțin timpului istoric, pentru că
Domnul Hristos are fire omenească adevărată și a suferit înfricoșătoare pătimiri , sunt o
taină. Sfintele Evanghelii cuprind în conținutul lor mântuitoarele și înfricoșătoarele
Pătimiri ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările,
lovirile peste față, palmele, insultele, batjocur a, veșmântul de porfiră, trestia, buretele,

5 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le -a primit de
bunăvoie pentru noi. Semnificațiile lor se referă la biruința lui Hristos asupra morții și
la răscumpărarea firii omenești. Este vorba, așadar, nu numai de pomenirea unui
eveniment istoric și a unei nedreptăți, ci și de triumful asupra diavolului, a morții și a
păcatului .

6 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

CAPITOLUL I .
Răscumpărarea prin Iisus Hristos – Iisus Hristos este Mesia –
Pătimirile Domnului profețite în Sfintele Scripturi
Sfânta Scriptura aduce o serie de referiri despre cele câte a suferit și îndurat
Domnul nostru Iisus Hristos pentru mântuirea noastr ă: S-a născut într -o iesle s ăracă
(Luca 2, 7); Irod a c ăutat s ă-L omoare când a fost prunc (Matei 2, 13); nu S -a dat înapoi
de la munca fizică (Marcu 6, 3); era foarte s ărac (Matei 8, 20); a suferit foamea, setea și
oboseala (Matei 21, 18); a fost batjocorit de cona ționalii S ăi (Matei 9, 34) etc., dar pe
toate acestea El le -a biruit, descoperindu -ne tuturor adev ărul în care trebu ie trăită
existen ța: „A fost ispitit (Matei 4, 1 -11) și a învins ca s ă ne dea nou ă biruin ța și să dea
firii putere de a învinge pe du șman, pentru c ă firea învins ă odinioar ă să înving ă pe
înving ătorul de alt ă dată prin acelea și ispite, prin care a fost învi nsă. În El nu se poate
vedea nimic silit, ci toate sunt de bun ăvoie. Dac ă a voit a fl ămânzit, daca a voit a
însetat, daca a voit i -a fost fric ă, dac ă a voit a murit ”1. „Pentru aceasta Domnul meu
vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece și va nașt e fiu și vor chema numele
lui Emanuel. ” (Isaia 7, 14) „Un glas strigă: „În pustiu gătiți calea Domnului, drepte
faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. ” (Isaia 40, 3) „Bucură -te foarte,
fiica Sionului, veselește -te, fiica Ierusalimului, căci ia tă Împăratul tău vine la tine drept
și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei. ” (Zaharia 9, 9) „Că, iată, ne suim
la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor; și -L vor osândi la
moarte și -L vor da în mâna păgânilor. ” (Marcu 10, 33) „Iar el le -a zis: Nu vă
înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată
locul unde L -au pus. ” (Marcu 16, 6).
Așa prevestea Domnul Dumnezeu prin proorocii Isaia și Zaharia în Scripturile
de mai sus, n așterea lui Mesia Hristos din Fecioară și despre Înaintemergătorul
Domnului și de intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, spre sfârșitul misiunii
Sale mântuitoare în lume, zicând: „Un glas strigă: „În pustiu gătiți calea Domnului,
drepte faceț i în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru ” (Isaia 40, 3). „Bucură -te
foarte, fiica Sionului, veselește -te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la
tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei. ” (Zaharia 9, 9)

1 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, III, trad. D. Fecioru, Bucuresti, 1938, p. 217 -218.

7 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Astfel, vom intra treptat în proorociile mesianice referitoare la Domnul Iisus
Hristos, din care vom vedea că El este Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu, că va veni la
„plinirea vremii ” (Galateni 4, 4). Vom porni de la vestirea lui Dumnezeu că Mesia se
va naște din F ecioară, parcurgând evenimente mari din viața Lui pentru mântuirea
neamului omenesc, până la Înălțarea Sa la ceruri și la cea de a Doua Sa Venire să judece
viii și morții și începerea Împărăției lui Dumnezeu celei fără de sfârșit.
În revelarea Sa, Scriptu rile din Vechiul Testament prevestesc pe Mesia , Hristos
Iisus, iar Scripturile din Noul Testament Îl adeveresc și Îl confirmă pe Hristos că este
Mesia , prin arătările și viața Lui în mijlocul mulțimilor de oameni. Aceia ce așteaptă un
alt Mesia se înșeală amarnic și spre a lor pierzare, smintind și pe alții cu teoriile lor
false, după Scriptura care zice: „Luați aminte să nu vă fure mințile cineva cu filosofia și
cu deșarta înșelăciune din predania omenească, după înțelesurile cele slabe ale lumii și
nu dup ă Hristos ” (Coloseni 2, 8). „Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi
învățătura sănătoasă, ci – dornici să -și desfăteze auzul – își vor grămădi învățători
după poftele lor, Și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme. Tu
fii trea z în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă -o deplină! ” (II
Timotei 4, 3-5).
Mesia Cel Adevărat, Hristos Iisus, strălucește ca Soarele de pe cer, în care își are
lăcașul ( Psalmul ul 18, 5), fiind în același timp prezent pretutindeni, ca ș i atunci când S -a
Schimbat la Față pe muntele Tabor, încât Apostolii nu s -au putut uita la El pentru că
fața Lui strălucea ca Soarele, iar veșmintele Lui erau albe ca lumina (Matei 17, 1 -7;
Marcu 9, 1 -7).
Odată cu această arătare a Dumnezeirii Sale, Mesia Hristos Iisus a fost prezentat
și confirmat de Dumnezeu Tatăl că este Fiul Său, când a zis: „Acesta este Fiul Meu cel
iubit, pe Acesta să -L ascultați ” (Marcu 9, 7) . Și la Botezul săvârșit de către Ioan, când a
ieșit din apele Iordanului, Dumnezeu Tatăl L -a prezentat lumii de la început, astfel: „Și
iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit ”
(Matei 3, 17). Dumnezeu a binevoit salvarea și mântuirea neamului omenesc din robia
diavolului și moartea păcatelor, pentru d obândirea Împărăției lui Dumnezeu.
Se va naște din Fecioară (Isaia 7, 14; Matei 1, 18-25) „Pentru aceasta Domnul meu
vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele
lui Emanuel ” (Isaia 7, 14).

8 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

După această proorocie, iată cum Dumnezeu trimite la plinirea vremii pe îngerul
Gavriil la Fecioara Maria, care -i vestește, zicând: „Și îngerul i -a zis: Nu te teme, Maria,
căci ai aflat har la Dumnezeu Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema
numele lui Iisus. Ace sta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul
Dumnezeu Îi va da Lui tronul… Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după
cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea ” (Luca 1, 30 -38).
„Iar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, mam a Lui, fiind logodită cu
Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s -a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Și
fără să fi cunoscut -o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul -Născut, Căruia I –
a pus numele Iisus ” (Matei 1, 18 -25). Așa a avut l oc pregătirea omenirii din partea lui
Dumnezeu pentru primirea lui Mesia , Hristos Iisus , la „plinirea vremii ” (Galateni 4, 4)
pentru mântuirea lumii.
Va avea Înaintemergător (Isaia 40, 3 -4; Luca 3,4) „Un glas strigă: În pustiu
gătiți calea Domnului, drept e faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată
valea să se umple și tot muntele și dealul să se plece; și să fie cele strâmbe, drepte și
cele colțuroase, căi netede ” (Isaia 40, 3 -4).
Acesta era mesajul de prevestire din partea Domnului Dumneze u prin Isaia
proorocul, cu mult înainte, c a Mesia Hristos, care va veni, va avea un Înaintemergător,
pe Sfântul Ioan Botezătorul. Aceasta s -a adeverit cu prisosință prin Scriptura care zice:
„Precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul: „Este glasul celui ce strigă
în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui ” (Luca 3, 4). Prin Botezul
pocăinței în apele Iordanului, Ioan Botezătorul, ca Înaintemergător, pregătea sufletele
oamenilor ca să -L primească pe Cel făgăduit, Hristos Ii sus.
Va fi botezat în apele Iordanului (Isaia 35, 2; Matei 3,13 -17) „Și va înflori și
se va bucura pustiul Iordanului și mărirea Libanului se va da lui și cinstea Carmelului;
și poporul meu va vedea slava Domnului, strălucirea Dumnezeului nostru ” (Isaia 35 ,
2). „Într-adevăr, Mesia era aproape de ei, în chip de om, Emanuel, care se tâlcuiește:
„cu noi este Dumnezeu ” (Isaia 7, 14; Matei 1, 23), gata să -i salveze din păcatele lor prin
întoarcere cu pocăință la Dumnezeu. Duhul Sfânt Îl prezenta pe Iisus Hristos ,
Dumnezeu, prin Isaia proorocul în cuvintele „strălucirea Dumezeului nostru ” (Isaia 35,
2). Apoi, iată adeverirea în Noul Testament a prevestirilor despre Botezul lui Mesia,
zicând: „În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să s e boteze
de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii

9 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

la mine? Și răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că așa se cuvine nouă să
împlinim toată dreptatea. Atunci L -a lăsat. iar botezându -se Iisus, când i eșea din apă,
îndată cerurile s -au deschis și Duhul lui Dumnezeu s -a văzut pogorându -se ca un
porumbel și venind peste El. Și iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel
iubit întru Care am binevoit ” (Matei 3, 13 -17). Sf ântul Ioan Botezătorul L -a prezentat
pe Iisus la Botez astfel: „A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el și a zis: Iată
Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii ” (Ioan 1, 29).
Iisus, Mielul de Jertfă pe Crucea Golgotei pentru răscumpărarea omenirii, va fi
noul Paște , după textul Scriptur ii care ne revelează, zicând: „… căci Paștile nostru
Hristos S -a jertfit pentru noi! ” (I Corinteni 5, 7).
Va propovădui Evanghelia mântuirii (Isaia 42, 7; Marcu 1,15) „Ca să
deschizi ochii celor orbi, să scoți din temniță pe cei rob iți și din adâncul închisorii pe
cei ce locuiesc întru întuneric. Eu sunt Domnul și acesta este numele Meu… ” (Isaia 42,
7-8). Adeverirea, că Mesia, Hristos, va vesti Evanghelia, care este puterea lui
Dumnezeu de mântuire a celui ce crede, o prezintă Script ura prin care Iisus zice: „Și
zicând: S -a împlinit vremea și s -a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți -vă și
credeți în Evanghelie ” (Marcu 1, 15).
Iar când Ioan Botezătorul a trimis pe doi dintre ucenicii lui, să -L întrebe pe Iisus,
dacă este El Cel tr imis de Domnul, iată ce le -a zis Iisus: „Și răspunzând, le -a zis:
Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii
umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește. Și
fericit es te acela care nu se va sminti întru Mine ” (Luca 7, 19 -23). Putem vedea că se
împlinește prima Scriptură de la Profetul Isaia „ca să deschidă ochii celor orbi… ” cu
aceasta de la Luca, unde zice că „orbii văd, șchiopii umblă …”.
Ce putem zice, decât să excla măm cu Psalm istul David : „Cât s -au mărit
lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le -ai făcut! Umplutu -s-a pământul de
zidirea Ta ” (Psalmul 103, 25) și să recunoaștem ce făptură ne -a zidit Dumnezeu și
astfel să -I mulțumim și să -L lăudăm: „Te voi lăuda , că sunt o făptură așa de minunată.
Minunate sunt lucrurile Tale și sufletul meu le cunoaște foarte ” (Psalmul 138, 14).
Va intra triumfal în Ierusalim (Zaharia 9, 9; Psalmul 117, 26; Matei 21,9 -10)
„Bucură -te foarte, fiica Sionului, veselește -te, fiica I erusalimului, căci iată
Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei ”
(Zaharia 9, 9). „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului … ” (Psalmul 117,

10 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

26). Așa prevestea Dumnezeu prin proorocii Săi, intrarea triumfală pe mânzul asinei a
Fiului Său, Mesia Cel făgăduit, Hristos Iisus în Ierusalim (Zaharia 9, 9), în strigătul
mulțimilor: „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului… ” (Psalmul 117,
26). În Noul Testament găsim confirmată proorocia aceasta la Marcu, când zice: „Și au
adus mânzul la Iisus și și -au pus hainele pe el ” (Marcu 11, 7; Luca 19, 29 -45; Ioan 12,
12-23).
Ca și la ceilalți Evangheliști și la Matei găsim textul scripturistic care ne
descoperă că Iisus a fost întâmpinat de mulțime mare, cu ramuri de finic în mâini, la
intrarea în Ierusalim, înainte cu șase zile de Paști și a strigat: „Osana Fiul lui David;
Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus ” (Matei
21, 9). Prin aceste proorocii din Vechiul Testame nt, împlinite în Noul Testament, putem
vedea o altă Scriptură adeverită ce zice: „Astfel, că Legea ( adică Vechiului Testament)
ne-a fost călăuză spre Hristos , pentru ca să ne îndreptăm din credință ” (Galateni 3,
24).
Iar fariseii, care L -au întâmpinat pe I isus, au zis între ei, în mijlocul mulțimii:
„Deci fariseii ziceau între ei: Vedeți, că nimic nu folosește! Iată, lumea s -a dus după
El” (Ioan 12, 19). Această invidie a mai marilor lideri ai vremii lui Iisus, popularitatea
Domnului în cucerirea mulțimilor , falsa concepție iudaică despre Mesia Hristos, alături
de alte cauze, vor conduce la răstignirea Domnului din partea liderilor religioși și
politici ai vremii.
Astfel, vedem că intrarea triumfală a lui Mesia Hristos în Ierusalim, cu șase zile
înainte de Paști, nu a fost triumfală că ar fi fost primit ca împărații lumii acesteia cu
alaiuri pământești, ci intrarea Domnului Iisus a fost triumfală tocmai pentru că a intrat
într-un mod complet diferit. A intrat în Ierusalim în chip smerit, de Creator dumnezeie sc
al universului și al omenirii, de Împărat al cerului și al pământului, și de „Domn al
domnilor și Împărat al împăraților ” (Apoc alipsa 17, 14), în împlinirea proorociilor, în
cântecele de Osanale ale mulțimilor, spre slava lui Dumnezeu și în adevărata în soțire a
Apostolilor Săi, prin care va cuceri peste puțină vreme lumea în lucrarea Duhului Sfânt.
Va fi lăudat de copii ( Psalmul 8, 1-2; Matei 19, 13-15; Matei 21, 15)
„Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că S -a
înălțat slava Ta, mai presus de ceruri. Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit
laudă, pentru vrășmașii Tăi, ca să amuțești pe vrășmași și pe răzbunători. ” (Psalmul 8,
1-2). „Cel ce păzește pe prunci este Domnul; umilit am fost și m -am izbăvit. ” (Psalmul

11 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

114, 6) „Arătarea cuvintelor Tale luminează și înțelepțește pe prunci ” (Psalmul 118,
130). Aceasta este o altă prevestire că Domnul Hristos este Mesia Cel făgăduit pentru
că, iată, Scriptura care confirmă în Noul Testament: „Și văzând arhiereii și cărtura rii
minunile pe care le făcuse și pe copiii care strigau în templu și ziceau: Osana Fiul lui
David, s -au mâniat ” (Matei 21, 15). La comentariile arhiereilor și cărturarilor, Domnul
le-a amintit de Scriptura de mai sus, că: „Din gura pruncilor și a celor ce sug ai
săvârșit laudă, … ” (Psalmul 8, 2) . Astfel, mai marii lideri au realizat că nu cunoșteau
Scripturile prin care Dumnezeu le -a descoperit mai dinainte despre Mesia, la care Iisus
le-a răspuns: „Vă rătăciți neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumn ezeu” (Matei 22,
29).
Domnul Iisus slăvește pe Tatăl pentru descoperirea tainelor copiilor și nu
înțelepților în felul lumii, când a zis: „În vremea aceea, răspunzând, Iisus a zis: Te
slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, căci ai as cuns acestea de
cei înțelepți și pricepuți și le -ai descoperit pruncilor. ” (Matei 11, 25). Aceasta deoarece
ei nu erau vrednici, pentru că nu își deschideau mințile și inimile să -L primească pe
Iisus ca Mesia. Într-o altă împrejurare Iisus dă copiii exempl u de intrare în Împărăția
cerurilor: „Și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum
pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor ” (Matei 18, 3) .
În toate împrejurările în care Domnul Iisus S -a întâlnit cu copiii, cu tânăra
gene rație, i -a binecuvântat și a zis părinților și celor maturi: „Iar Iisus i -a chemat la
Sine, zicând: Lăsați copiii să vină la Mine și nu -i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu
este a unora ca aceștia. ” (Luca 18, 16). Așa s -au pregătit generații și generații în istorie,
cu caractere mari de oameni, prin ducerea de către părinți a copiilor la învățăturile
Evangheliei lui Hristos Iisus, în Biserica lui Hristos Domnul.
Nu va fi crezut! (Isaia 53, 1; Ioan 12, 37-38) Proorocul Isaia proorocea din
partea Domnului D umnezeu că Mesia nu va fi crezut de toți contemporanii Lui, după
cum descoperea: „Cine va crede ceea ce noi am auzit și brațul Domnului cui i se va
descoperi? ” (Isaia 53, 1).
Sau, în altă Scriptură, unde Isaia este trimis de Dumnezeu la popor să -i zică
despre vremea lui Mesia: „Du-te și spune poporului acestuia: Cu auzul veți auzi și nu
veți înțelege și, uitându -vă, vă veți uita, dar nu veți vedea. Că s -a învârtoșat inima
poporului acestuia și cu urechile sale greu a auzit și ochii săi i -a închis, ca nu cu mva să
vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă la Mine și

12 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

să-l vindec. ” Și am zis: ”Până când, Doamne! ” Atunci El mi -a răspuns: „Până când
cetățile vor fi pustiite și vor rămâne fără locuitori și casele fără oameni și pământul
pustiu ” (Isaia 6, 9 -11).
Exact ce s -a întâmplat cu venirea romanilor în anul 70, după Hristos, când au
distrus Ierusalimul și țara poporului evreu, după cum Iisus le -a prevestit că nu va
rămâne „piatră pe piatră ” (Luca 19, 44) și numai după o lu ngă suferință, exact, după
cel de al Doilea Război Mondial, a început restaurarea lui Israel în patria lor, pe
pământul Canaan, dat de Dumnezeu părinților și urmașilor lor.
Evanghelistul Ioan descrie confirmarea aceastor proorocii în viața Lui Mesia
Hristo s, zicând: „Deși a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El. Ca să
se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l -a zis: Doamne, cine a crezut în
ceea ce a auzit de la noi? Și brațul Domnului cui s -a descoperit? ” (Ioan 12, 37 -38).
Aceasta nu înseamnă că Iisus nu a fost crezut. Nu a fost crezut în totalitate, dar a fost
crezut și urmat de mulțimi și aclamat, în afară de marii lideri religioși și politici ai
vremii, care nu voiau să primească standardele înalte de viață ale Evangheliei lui
Hristos. Și totuși, iată, Scriptura care ne descoperă că au crezut în Iisus mulți și dintre
căpetenii: „Totuși și dintre căpetenii mulți au crezut în El, dar nu mărturiseau din
pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniți din sinagogă. Căci au iubit slava oamenilor mai
mult decât slava lui Dumnezeu ” (Ioan 12, 42 -43).
Poporul L -a urmat pe Iisus, am putea spune, aproape în totalitate, după afirmația
liderilor de la intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, când au zis : „Deci fariseii
ziceau între ei: Vedeț i, că nimic nu folosește! Iată, lumea s -a dus după El ” (Ioan 12,
19). Istoria stă ca mărturie că marii lideri ai timpurilor istorice dintotdeauna, care erau în
conduceri, nu au fost deschiși și luminați să primească noul și astfel au sacrificat
personalită ți mari, care ar fi adus în viața popoarelor un viitor de renaștere. Liderii
negativi în istorie au pervertit popoarele și le -au condus pe drumuri întunecate, cum se
întâmplă și azi, ca să meargă în viață fără Dumnezeu.
Au luat pietre să arunce asupra Lui! (Ioan 8, 59) „Deci au luat pietre ca să
arunce asupra Lui. Dar Iisus S -a ferit și a ieșit din templu și, trecând prin mijlocul lor,
S-a dus! (Ioan 8, 59). De ce au luat iudeii pietre să arunce după Iisus? Să ascultăm
răspunsul Scripturii: „Deci au zis Iud eii către El: Încă nu ai cincizeci de ani și l -ai văzut
pe Avraam? Iisus le -a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de
Avraam. ” (Ioan 8, 57 -59). Apoi, au luat pietre să arunce după El, dar Domnul Iisus a

13 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

plecat printre ei, lăsându -i morți î n păcatele lor și în rătăcire și în necunoașterea
Scripturilor și a puterii lui Dumnezeu (Matei 22, 29). Astfel, putem vedea cu câtă
greutate și risc a săvârșit Mântuitorul Hristos lucrarea de mântuire a celor ce au crezut
în El, culminând cu răstignirea d e pe Golgota.
Va fi trădat de un prieten! ( Psalmul 40, 9; Luca 22,47 -48) „Chiar omul cu
care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea Mea, a ridicat împotriva
Mea călcâiul ” (Psalmul 40, 9). În prezentarea vânzării lui Iisus, din partea lui Iuda, toți
Evangheliștii descriu adeverirea proorociei. Iată ce zice Sf ântul Evanghelist Luca: „Și
vorbind El, iată o mulțime și cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea în
fruntea lor. Și el s -a apropiat de Iisus, ca să -L sărute. Iar Iisu s i-a zis: Iuda, cu o
sărutare vinzi tu pe Fiul Omului? ” (Luca 22, 47 -48).
Spre surprindere, putem vedea că toate cele ce aveau să se întâmple în viața lui
Mesia Hristos Iisus au fost vestite de Dumnezeu prin proorocii Săi, cu mult înainte de
venirea Lui. Astfel, toate dovedesc că Iisus Hristos este Mesia Cel făgăduit de
Dumnezeu spre salvarea omenirii din moartea păcatelor. Deci, Iisus nu este numai o
mare personalitate istorică, cum Îl recunosc unii din mai marii vremurilor, ca și astăzi,
ci Iisus Hristo s este Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu spre salvarea lumii.
Va fi vândut pentru treizeci de arginți! (Zaharia 11, 12; Matei 26, 14-16)
„Și le -a zis: Dacă socotiți cu cale, dați -Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi -o
plătiți. Și mi -au cântărit simbria Mea treiz eci de arginți ” (Zaharia 11, 12). Iată cum
găsim adeverirea acestei proorocii, prezentată la Matei: „Atunci unul din cei
doisprezece, cel numit Iuda Iscarioteanul, ducându -se la arhierei, A zis: Ce voiți să -mi
dați și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar e i s-au învoit cu el la treizeci de arginți. Și de
atunci căuta prilej potrivit ca să -L dea în mâinile lor ” (Matei 26, 14 -16).
Și tot prin Zaharia proorocul, Dumnezeu vestește ce se va întâmpla apoi, cu cei
treizeci de arginți, când a zis: „Atunci a grăit D omnul către mine: „Aruncă -l olarului
prețul acela cu care Eu am fost prețuit de ei. Și am luat cei treizeci de arginți și i -am
aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar. ” (Zaharia 11, 13).
După ce Iuda a văzut că Iisus a fost arestat și condamn at la moarte, s -a întors la
arhierei și le -a înapoiat arginții, zicându -le: „… Am greșit, vânzând sânge nevinovat. Ei
i-au zis: ce ne privește pe noi? Tu vei vedea. Și el aruncând arginții în templu, a plecat
și, ducându -se, s-a spânzurat. Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să -i punem
în vistieria templului, deoarece sunt preț de sânge. Și ținând ei sfat au cumpărat cu ei

14 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Țarina Olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea s -a numit Țarina aceea:
Țarina Sângelui, până în ziua de astă zi. Atunci s -a împlinit cuvântul spus de Ieremia
proorocul, care zice: Și au luat cei treizeci de arginți, prețul Celui prețuit, pe care L -au
prețuit fiii lui Israel. Și i -au dat pe Țarina Olarului, după cum mi -a spus mie Domnul ”
(Matei 27, 4 -10). Vedem ai ci preștiința lui Dumnezeu pentru istoria prezentului și
viitorului omenirii. Din faptul că Iuda s -a dus și s -a spânzurat se poate vedea soarta
tristă a trădătorilor în istorie!
Va așeza Jertfa cea de -a pururi (Sf ânta Liturghie) (Daniel 12, 11; Matei 26,
26-28) Milostivul Dumnezeu vestește omenirea, prin proorocul Daniel, despre Jertfa cea
de-a pururi (Sf ânta Liturghie) prin Scriptura care zice: „Și din vremea când va înceta
jertfa cea de -a pururi și va începe urâciunea pustiirii vor fi 1290 de zile ” (Danie l 12,
11). Această proorocie despre așezarea Jertfei celei de -a pururi s -a împlinit în Joia Mare,
când Mesia Hristos Iisus a săvârșit Cina cea de Taină, zicând: „Iar pe când mâncau ei,
Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis : Luați, mâncați,
acesta este Trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind, le -a dat, zicând: Beți dintru
acesta toți, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă
spre iertarea păcatelor ” (Matei 26, 26 -28). Apoi, Mesia Hristos I isus a zis Apostolilor:
„Aceasta să faceți spre pomenirea Mea ” (Luca 22, 19), poruncă în care constă
continuarea săvârșirii Sf ânta Liturghii.
Așa, la Cina cea de Taină, Mesia , Hristos Iisus a instituit Sfânta Liturghie, ca
„Jertfa cea de -a pururi ” să se ad ucă înaintea lui Dumnezeu pentru salvarea lumii,
conform proorociei de la Daniel 12, 11.
Se vor răscula martori nedrepți și -L vor acuza! ( Psalmul 34, 10 -11; Marcu
14, 55-57) Joi noapte, spre Vineri dimineața, au avut loc cele două Faze de judecată a
Domnul ui: Faza Sinedrială în Ierusalim, în fața mai marilor arhierei ai vremii și Faza
Penală, tot în Ierusalim, în fața guvernatorului roman Ponțiu Pilat.
„S-au sculat martori nedrepți și de cele ce nu știam m -au întrebat. Răsplătit -au
mie rele pentru bune, și au vlăguit sufletul meu ” (Psalmul 34, 10 -11). Așa a vorbit
Psalmul istul David din partea Domnului pentru vremea lui Mesia. Într -adevăr, când a
fost judecat Domnul, Sinedriul a căutat mărturii de acuzare împotriva lui Iisus, dar nu
găseau decât mincinoase: „Arhiereii și tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie
ca să -L dea la moarte, dar nu găseau. Căci mulți mărturiseau mincinos împotriva Lui,
dar mărturiile nu se potriveau. Și ridicându -se unii au dat mărturie mincinoasă

15 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

împotriva Lui ” (Marcu 14, 55-57). Acuzarea Domnului Iisus a fost nedreaptă și
mincinoasă, de unde rezultă: Justiția nedreaptă a vremii aceleia. El nu săvârșise nici un
rău, Iisus era fără păcat (Evrei 4, 15). Cu toate că era fără păcat și nu săvârșise nimic
rău, Iisus a fost condam nat la moarte din invidia liderilor religioși și politici ai vremii,
pentru popularitatea și dobândirea poporului în urmarea Lui, fiind cea mai mare
personalitate divino -umană din istoria omenirii, Care putea să renască cu adevărat
omenirea la o viață nouă în El – Hristos Iisus, prin Evanghelia Sa, care este puterea lui
Dumnezeu de mântuire pentru tot cel ce crede (Ioan 1, 12).
Va fi tăcut în fața învinuirilor (Isaia 53, 7; Matei 26, 62-63) „Chinuit a fost,
dar S -a supus și nu Și -a deschis gura Sa; ca un mi el spre junghiere S -a adus și ca o
oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu și -a deschis gura Sa. ” (Isaia 53, 7).
Astfel a fost găsit Iisus, supus și tăcut, atât la judecata Sinedriului, cât și la judecata lui
Pilat. La judecata Sinedriului Scrip tura zice: „Și sculându -se arhiereul I -a zis: Nu
răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceștia împotriva Ta? Dar Iisus tăcea ” (Matei
26, 62 -63).
La Judecata Sinedriului unul dintre slujitori I -a dat lui Iisus o palmă, iar: „Iisus
i-a răspuns: Dacă am vorb it rău, dovedește ce am vorbit rău, iar dacă am vorbit bine,
de ce Mă bați? ” (Ioan 18, 22 -23).
La faza penală, în fața procuratorului roman Ponțiu Pilat din Iudeea, Iisus a tăcut
la fel: „Iar Pilat L -a întrebat: Nu răspunzi nimic? Iată câte mărturisesc împ otriva Ta.
Dar Iisus nimic nu a mai răspuns , încât Pilat se mira ” (Marcu 15, 4 -5). Evanghelistul
Ioan ne prezintă, totuși, câteva răspunsuri pe care Iisus le -a dat lui Pilat, când L -a
întrebat pe Domnul: Ce a făcut? „Iisus a răspuns: Împărăția Mea nu este din lumea
aceasta. Dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s -ar fi luptat ca să
nu fiu predat iudeilor. Dar acum Împărăția Mea nu este de aici ” (Ioan 18, 35 -36). După
aceasta, Pilat I -a zis Domnului: „Așadar, ești Tu Împărat? ”, iar când Iisus a prezentat
că El a venit să mărturisească despre Adevăr, Pilat l -a întrebat: „Ce este adevărul? ”
(Ioan 18, 37 -38).
Așa putem zice că și omenirea de azi, care nu vrea să Îl cunoască pe Dumnezeu,
a ajuns tot până la întrebarea: Ce este adevărul? Dar partea de omenire care caută să Îl
cunoască pe Dumnezeu, a ajuns să găsească în Evanghelia lui Hristos: Cine este
Adevărul, în Scriptura în care Iisus se prezintă lumii, astfel: „Iisus i -a zis: Eu sunt
Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine ” (Ioan 14, 6). Iar

16 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Iisus nu este orice cale, nici orice adevăr și nici orice viață, Iisus este Calea care nu
rătăcește, Adevărul care nu înșeală și Viața care nu sfârșește niciodată!
Așa s -a adus mântuirea noastră și a neamului omenesc, pri n tăcerea și suferința
Domnului Iisus , în fața învinuirilor nedrepte și mincinoase pentru El. Învinuirile aduse
lui Iisus erau pentru păcatele noastre. Fiecare om, din fiecare generație, trebuia să sufere
pentru păcatele lui, dar Iisus le -a luat asupra Sa și a suferit El în locul nostru (cf. 2 Cor.
5, 21), pentru că omul nu putea să se mântuiască singur. Omul era mort în păcatele sale.
Hristos, însă, a înviat fiecare om, din fiecare generație, prin Credința omului în Învierea
Lui.
Va fi scuipat și bătut! (Isaia 50, 6; Matei 26, 67) Iată ce înștiința Dumnezeu,
prin Isaia proorocul, că vor face judecătorii nedrepți, la judecata lui Mesia Hristos, Fiul
Său: „Spatele L -am dat spre bătăi și obrajii mei spre pălmuiri și fața Mea nu am ferit -o
de rușinea scuipărilo r” (Isaia 50, 6). Exact aceste lucruri s -au întâmplat la judecata
Domnului Iisus: „Și au scuipat în obrazul Lui, bătându -L cu pumnii, iar unii Îi dădeau
palme ” (Matei 26, 67).
De aceasta au fost în stare oamenii necredinței și ai fărădelegilor din justiția de
atunci, să -i scuipe pe acuzați și să -i lovească! Nu numai în vremea lui Iisus, dar în toate
vremurile istorice, mai mult sau mai puțin, oamenii necredinței în Dumnezeu și ai
păcatului, au fost gata de toată nedreptatea și fărădelegea. Cine produce asem enea
oameni? Societatea din toate vremurile istorice sub conducerea omului fără Dumnezeu.
Va fi urât fără de temei ! (Psalmul ul 34, 18 -19; Ioan 15,23 -25) „Să nu se
bucure de mine cei ce mă dușmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc în zadar și fac semn
cu ochii. Că mie de pace îmi grăiau, și asupra mea vicleșuguri gândeau ” (Psalmul ul
34, 18 -19). Iar la această ură nedreaptă și fără temei a necredincioșilor, Mântuitorul le -a
răspuns: „Cel ce Mă urăște pe Mine urăște și pe Tatăl Meu. De nu aș fi făcut între ei
lucruri pe care nimeni altul nu le -a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M -au și văzut și
M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu. Aceasta ca să se împlinească cuvântul cel scris în
Legea lor: ”M-au urât pe nedrept ” (Ioan 15, 23 -25).
Ura este unul din păcatele mari , pentru că omul este născut și chemat să iubească
pe Creatorul său Dumnezeu și pe semenii de lângă el. Cel care nu a iubit pe Dumnezeu și
nu a iertat pe apropele lui și nu l -a iubit, acela nu se va putea mântui. „Cel ce nu iubește
n-a cunoscut pe Dumnezeu , pentru că Dumnezeu este iubire ” (I. Ioan 4, 8). Scriptura
următoare exprimă totul, zicând: „Dacă zice cineva: ,,Eu iubesc pe Dumnezeu ”, și

17 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

urăște pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubește pe fratele său, pe care -l
vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu -L vede? Și aceasta este porunca,
pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu, iubește și pe fratele său ” (I. Ioan 4,
20-21). Astfel , Iadul este al acelora care n -au iubit pe Dumnezeu și pe aproapele.
Va fi pedepsit și moare î n locul nostru! (Isaia 53, 5; I Cor. 15, 3) „Dar El
(Mesia) fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre.
El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne -am vindecat. ”
(Isaia 53, 5).
Iar Apostol ul Pavel confirmă aceasta prin textul Scripturi i care zic: „Căci
Hristos, încă fiind noi neputincioși, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioși.
Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărește
cineva să moară. D ar Dumnezeu învederează dragostea Lui față de noi prin aceea că,
pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși. ” (Rom ani 5, 6-8).
Păcatele omului din toate vremurile I -au adus lui Iisus pedeapsa în locul nostru,
pentru că El a luat asupra Sa vina omului ca să -l mântuiască, adevăr descoperit omului
prin Scriptura care zice: „Pentru că și Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele
noastre, El, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât
fiind cu trupul, dar viu făcu t cu duhul. ” (I Petru 3, 18).
Va fi răstignit împreună cu făcătorii de rele! (Isaia 53, 12; Luca 23, 32-33)
„…Și cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora
și pentru cei păcătoși Și -a dat viața ” (Isaia 53, 12). La Sf. Eva nghelist Marcu găsim
împlinită și această proorocie: „Și împreună cu El au fost răstigniți doi tâlhari: unul de –
a dreapta și altul de -a stânga Lui. Și s -a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de
lege a fost socotit ” (Marcu 15, 27 -28).
Întunericul din mintea liderilor de justiție de atunci a făcut ca aceștia să nu poată
vedea și deosebi între Iisus, care le -a tămăduit bolnavii, și tâlhari, ca și atunci când tot
liderii religioși, care -L condamnaseră pe Iisus, au îndemnat poporul să ceară eliberarea
lui Baraba și nu a lui Iisus. Astfel, vedem cum întunericul din mintea omului este
rezultatul necredinței și al păcatului.
Acei lideri au rămas tot sub puterea întunericului, pentru că nu L -au primit pe
Iisus ca Mesia Hristos Cel făgăduit de Dumnezeu pentru s alvarea omenirii din moartea
păcatelor. Iată Scripturile, ca evidențe de netăgăduit, care ne descoperă de unde vin
întunericul și lumina, când zic: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și

18 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit. De atunci a început
Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți -vă, căci s -a apropiat Împărăția cerurilor ”
(Matei 4, 16 -17).
Prezența lui Hristos Iisus în mijlocul poporului a făcut să le răsară Lumina
divină celor ce au primit mesajul Evan gheliei: „Pocăiți -vă … ”, dar cei ce nu au primit
mesajul Evangheliei și nici pe Iisus au rămas mai departe în întunericul necredinței, al
păcatului și al umbrei morții. Mai departe, Iisus vorbind despre Lumină zice:
„Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.
Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este în
tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult?! ” (Matei 6, 22 -23). Spulberarea
întunericului din om, di n rațiunea umană, constă în primirea lui Iisus „Lumina lumii ”
(Ioan 8, 12), prin Care Dumnezeu Tatăl „Ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, și
ne-a strămutat în Împărăția Fiului iubirii Sale … ” (Colos eni 1, 13). Așadar, să urmăm
Scriptura, care zice : „Altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul;
umblați ca fii ai luminii! ” (Efes eni 5, 8).
Îi vor fi străpunse mâinile și picioarele! (Zaharia 12, 10; Matei 27, 35)
„…Își vor aținti privirile înspre Mine, Cel pe Care ei L -au străpuns, și vor face
plângere asupra Lui… ” (Zaharia 12, 10). „Străpuns -au mâinile Mele și picioarele
Mele. ” (Psalmul 21, 18). Iată adeverirea: „Ci unul din ostași cu sulița a împuns coasta
Lui și îndată a ieșit sânge și apă. ” (Ioan 19, 34).
Dovada străpungerii mâinilor, a coastei și a picioarelor lui Iisus, când a fost
răstignit pe Cruce, este faptul că Domnul le -a arătat ucenicilor după Înviere și ei au
văzut și au crezut, după Scriptura care ne descoperă, astfel: „Și zicând acestea, le -a
arătat mâinile și coas ta Sa. Deci s -au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul ” (Ioan 20,
20). Apoi, când Iisus S -a arătat ucenicilor, când erau împreună cu Toma, i -a zis :
„Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta
Mea și nu fi necredincio s, ci credincios. A răspuns Toma și I -a zis: Domnul meu și
Dumnezeul meu! (Ioan 20, 27 -28). Aceste evidențe dovedesc că ucenicii au văzut
mâinile, coasta și picioarele lui Iisus străpunse de cuie și de suliță și așa au crezut în
Învierea Lui.
Va fi chinuit de sete ! (Psalmul ul 68, 25; Ioan 19, 28-29) „Și Mi -au dat spre
mâncarea Mea fiere și în setea Mea M -au adăpat cu oțet ” (Psalmul ul 68, 25). Să vedem
adeverirea. Nici un chin nu este mai mare precum chinuirea unui om de sete. Astfel, din

19 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

înaltul Crucii Iisu s a zis: „Mi-e sete. Și era acolo un vas plin cu oțet; iar ostașii, punând
în vârful unei trestii de isop un burete muiat în oțet, i -au dus la gura Lui. După ce a luat
oțetul, Iisus a zis: Săvârșitu -s-a. Și plecându -și capul, Și -a dat duhul ” (Ioan 19, 28 -29;
Matei 27, 48; Marcu 15, 36; Luca 23, 36).
Iar la început, când L -au pregătit pe Domnul Iisus pentru crucificare, iată, ce zice
Scriptura: „I-au dat vin amestecat cu fiere; și gustând, nu a voit să bea. ” (Matei 27, 34;
Marcu 15, 23; Luca 23, 36). Iată r ăspunsul Psalmul istului, pentru cei ce fac asemenea
chinuiri de sete: „Șterși să fie din cartea celor vii și cu cei drepți să nu se scrie ”
(Psalmul 68, 32).
Le va ierta nelegiuirea și se va ruga pentru dușmani! (Ieremia 31, 34; Luca
23, 34) „Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic pînă la cel mai mare, zice Domnul;
căci le voi ierta nelegiuirea, și nu -Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor ” (Ieremia 31,
34). Iertarea nelegiuirilor se confirmă cu prisosință în Noul Testament în Scriptura unde
Iisus de pe Cruce, zice: „Părinte, iartă -le lor, că nu știu ce fac ” (Luca 23, 34). Acesta a
fost răspunsul Domnului Iisus din înaltul Crucii pentru dușmanii Săi, la toate chinurile
răstignirii: Rugăciunea să fie iertați. Așa putem realiza la ce stare erau mulți din oa menii
vremii lui Iisus, fără milă, fără compasiune pentru cel în suferință, să -i dea oțet (cf. Ioan
19, 29) în loc de apă, omului în suferință!
Iar Iisus Domnul a venit să le dea o altă inimă renăscută și să -i mântuiască. Câtă
iubire și iertare pentru om se descoperă la Domnul Iisus, în cuvintele: „Părinte, iartă -le
lor … ”. Această iertare l -a învățat Iisus și pe omul credincios să o dea aproapelui său,
pentru realizarea armoniei în relațiile dintre oameni în societate.
Vor arunca sorți pentru cămașa Lui ! (Psalmul 21, 20; Ioan 19, 23-24)
„…Împărțit -au hainele Mele loruși și pentru cămașa Mea au aruncat sorți ”
(Psalmul 21, 20). Evangheliștii prezintă această confirmare a proorociei, astfel: „După
ce au răstignit pe Iisus, ostașii au luat hainele Lui și le-au făcut patru părți, fiecare
ostaș câte o parte, și cămașa. Dar cămașa era fără cusătură, de sus țesută în întregime.
Deci, au zis unii către alții: Să n -o sfâșiem, ci să aruncăm sorți pentru ea, a cui să fie;
ca să se împlinească Scriptura care zice: „Împărțit -au hainele Mele loruși, și pentru
cămașa Mea au aruncat sorți… ” (Ioan 19, 23 -24; Matei 27, 35; Marcu 15, 24; Luca 23,
34).

20 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Așadar, recunoașterea că Iisus Hristos este Mesia , din proorociile Vechiului
Testament și confirmările Noului Testament, este atât de ușoară, pentru că tot ce s -a
proorocit despre Mesia s-a adeverit în Viața lui Iisus Hristos.
Nu va avea nici un os zdrobit (Psalmul 33, 19; Ioan 19, 33) „Domnul păzește
toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi ” (Psalmul ul 33, 19). „Nu I se va
zdrobi nici un os ” (Ioan 19, 36). De ce? Pentru că: „Multe sunt necazurile drepților, și
din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul ” (Psalmul ul 33, 18). Ori, Iisus Domnul, ca
Fiu al Omului, era drept și nevinovat. Iată adeverirea: „Iar venind l a Iisus, dacă au
văzut că deja murise, nu I -au zdrobit fluierele picioarelor. ” (Ioan 19, 33). Așa, Domnul
a fost luat de pe Cruce și pregătit pentru înmormântare după datina iudeilor.
Aceasta a fost urmarea Scripturii care zice: „Deci iudeii, fiindcă era v ineri, ca să
nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat
pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să -i ridice. Deci au venit ostașii și au
zdrobit fluierele celui dintâi și ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. ” (Ioan
19, 31 -32), iar venind la Iisus nu I -au zdrobit fluierele picioarelor pentru că deja murise
(cf. Ioan 19, 33) și își dăduse Duhul în mânile Tatălui (cf. Luca 23, 46).
Va fi străpuns în coasta Lui! (Zaharia 12, 10; Ioan 19, 34) „…Își vor aținti
privirile înspre Mine, Cel pe Care ei L -au străpuns și vor face plângere asupra Lui … ”
(Zaharia 12, 10). Iar la Sf ântul Evanghelist Ioan găsim împlinirea proorociei,
descoperindu -ne: „Că unul dintre ostași cu sulița a împuns coasta Lui și î ndată a ieșit
sânge și apă…, Ca să se împlinească Scriptura: „Nu I se va zdrobi nici un os. Și iarăși
altă Scriptură zice: „Vor privi la Acela pe Care L -au împuns ” (Ioan 19, 34, 36 -37). Iar
aceasta a avut loc la Crucea răstignirii pe Golgota, când unii L -au împuns, iar alții L -au
privit .
Când Iisus Și -a dat Duhul evenimentele au fost cutremurătoare, după Scripturile
care zic: „Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și -a dat duhul. Și iată, catapeteasma
templului s -a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s -a cutremurat și pietrele s -au
despicat; Mormintele s -au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s -au sculat ”
(Matei 27, 50 -53). Iată, mărturisirea unuia dintre soldații romani, când Domnul Și -a dat
duhul, zicând: „Cu adevărat, omul acest a era Fiul lui Dumnezeu ” (Marcu 15, 39).
Vine întrebarea: Unde este omenirea de azi față de soldatul roman, care a afirmat
că Iisus este „Fiul lui Dumnezeu ”? După cum vedem, putem spune că: mulți din
oamenii pământului de azi sunt departe de a afirma, la cutremurele ce se întâmplă, că

21 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Iisus este „Fiul lui Dumnezeu ” și din această necunoaștere și necredință cutremurele se
repetă.
Semne cutremurătoare nu s -au petrecut numai pe pământ, ci și în Soarele care
s-a întunecat, după Scriptura ce descoperă, zicând : „Iar de la ceasul al șaselea, s -a
făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea ” (Matei 27, 45).
„Întunecându -se Soarele … ” (Luca 23, 45). „Prin milostivirea milei Dumnezeului
nostru, cu care ne -a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus (c are e Iisus Hristos )” (Luca 1,
78).
De ce toate acestea? Pentru că Iisus este Soarele dreptății, El ca Dumnezu are
lăcașul Său în Soare, pentru a revărsa Lumina în lume, după revelația Scripturii: „În
Soare și -a pus locașul său; și El este ca un mire ce ie se din cămara sa. Bucura -se-va ca
un uriaș, care aleargă drumul lui. De la marginea cerului ieșirea lui, și oprirea lui
până la marginea cerului; și nu este cine să se ascundă de căldura lui. ” (Psalmul 18, 5 –
7). Și tot Iisus este „Lumina lumii ”: „Deci, iar ăși le -a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt
Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina
vieții ” (Ioan 8, 12). Iar primul vestitor al Învierii lui Iisus putem spune că a fost Soarele,
în care a revenit Lumina după ceasul al 9 -lea (Matei 27, 45).
Va fi îngropat lângă cei fără de lege ! (Isaia 53, 9; Matei 27, 60) „Mormântul
Lui a fost pus lângă cei fără de lege și cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu
toate că nu săvârșise nici o nedreptate și nici înșelăciune nu fusese în gura Lui ” (Isaia
53, 9). Da, Mormântul Domnului Iisus a fost nou, într -o grădină, săpat în piatră (Ioan
19, 41; Luca 23, 53). Iar îngroparea a fost în mormânt asemănător ca la ceilalți oameni.
Iată împlinirea proorociei: „Și Iosif, luând trupul, L -a înf ășurat în giulgiu curat de in ”
(Matei 27, 59); „Și a venit și Nicodim, aducând ca la o sută de litri de amestec de
smirnă și aloe. Au luat deci trupul lui Iisus și L -au înfășurat în giulgiul cu miresme…
(Ioan 19, 39 -41); „Și L-au pus în mormântul nou al său, pe care îl săpase în stâncă, și a
prăvălit o piatră mare la ușa mormântului, și s -a dus ” (Matei 27, 60). Așa a primit
Mântuitorul nostru toate ca să mântuiască pe tot cel ce va crede în El.
Va învia din morți ! (Psalmul 15, 10; Marcu 16, 6-7) „Că nu va lăsa sufletul
meu în iad, nici nu va da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea ” (Psalmul 15, 10).
Domnul Hristos era Fiul Omului Cel Sfânt, care a suferit în locul nostru, plătind prețul
răscumpărării, iar Dumnezeu L -a Înviat a treia zi după Scripturi.

22 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Dumnezeu așteaptă să ne dea roadele Jertfei și ale Învierii Fiul Său, după
Scriptura prin care zice: „Totuși Domnul așteaptă să Se milostivească de voi, și Se va
scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toți cei ce
nădăjduie sc în El! ” (Isaia 30, 18) „Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu, și că se
va ridica la urmă pe pământ ” (Iov 19, 25). „El nu va striga, nu -Și va ridica glasul, și
nu-l va face să se audă pe ulițe ” (Isaia 42, 2).
Toate aceste prevestiri din Vechiul Testa ment, ale Învierii lui Iisus, s -au arătat cu
prisosință în Noul Testament, unde Sfinții Evangheliști prezintă adeverirea Învierii lui
Iisus, cu martori oculari, după Scripturile care glăsuiesc, astfel: „…Căutați pe Iisus
Nazarineanul, Cel răstignit? A în viat! Nu este aici. Iată locul unde a fost pus, Dar
mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că merge în Galileea, …, și acolo Îl veți
vedea …” (Marcu 16, 6 -7; Matei 28, 5 -7; Luca 24, 1 -10; Ioan 20, 1 -23; Fapte le
Apostolilor 2, 27, 31 -32) etc. Spre învățătură: Învierea lui Hristos este chezășia învierii
omului din moartea păcatelor, prin credință, și învierea în ziua cea de apoi, spre viața
veșnică ( I Cor. 15, 20).
Se va înălța la cer de -a dreapta lui Dumnezeu Tatăl (Isaia 52, 13; Marcu 16,
19) „Iată, Robul Meu va propăși; Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus ” (Isaia
52, 13). Într -adevăr, după patruzeci de zile de la Înviere, Domnul Hristos S -a înălțat la
ceruri, după cum descoperă Scripturile: „Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a
înălțat la cer și a șezut de -a dreapta lui Dumnezeu ” (Marcu 16, 19; Luca 24, 50 -53;
Coloseni 3, 1; Fapte le Apostolilor 7, 55). Așadar, Mesia Hristos Iisus, după ce a săvârșit
toată opera de mântuire a neamului omenesc S -a înălțat la ceruri și șade de -a dreapta lui
Dumnezeu – Tatăl.
Și iată ce ne revelează și ne asigură Dumnezeu după Înălțarea la ceruri a Fiului
Său, zicând: „Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va
ruga, și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui r ele, îl voi asculta din ceruri, îi
voi ierta păcatul, și -i voi tămădui Țara ” (2 Cronici 7, 14). Nimic mai mult și nimic mai
clar nu pot aștepta oamenii de la Dumnezeu, ca această făgăduință a Lui că, dacă se va
întoarce, le va ierta păcatele și le va tămăd ui și Țara!
Va veni să judece viii și morții ( Psalmul ul 74, 2; Matei 25, 31 -45) „Atunci
când va veni vremea hotărâtă, zice Domnul: ,,voi judeca fără părtinire ” (Psalmul 74,
2). „Domnul a zis Domnului meu: ,,Șezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmașii T ăi
supt picioarele Tale ” (Psalmul 109, 1). Așa prevestea Dumnezeu omenirii că Mesia

23 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Hristos, Care S -a înălțat la cer, va veni la sfârșitul lumii să judece viii și morții (precum
mărturisim și în Crezul de Credință ) cu dreptate și fără părtinire ( Psalmul 74, 2).
Acest adevăr a fost confirmat de martorii oculari, Sf. Apostoli, în prezența cărora
S-a înălțat Domnul, iar doi bărbați (îngeri) le -au vestit: „Care au și zis: Bărbați
galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus Care S -a înălțat de la voi la c er, astfel
va și veni, precum L -ați văzut mergând la cer ” (Fapte 1, 11).
Iar cum va veni Domnul la a Doua Sa Venire, ne revelează următoarea Scriptură,
zicând: „Atunci se va arăta pe cer semnul (Crucea) Fiului Omului și vor plânge toate
neamurile pământulu i și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și
cu slavă multă ” (Matei 24, 30) să judece viii și morții!
Venirea și Judecata vor avea loc într -un univers spiritual, cu ceruri noi și pământ
nou, căci cerul și pământul de acum vor arde ( II Petru 3, 12), „Dar noi așteptăm,
potrivit făgăduințelor Lui, ceruri noi și pământ nou, în care locuiește dreptatea ” (II
Petru 3, 13). „Pentru aceea, iubiților, așteptând acestea, sârguiți -vă să fiți aflați de El
în pace, fără prihană și fără vină ” (II Petru 3, 14). „Privegheați deci, că nu știți în care
zi vine Domnul vostru ” (Matei 24, 42). Judecata va fi după cum revelează Sf ânta
Evanghelie de la Matei 25, 31 -46, unde se vor aduna înaintea dreptului Judecător,
Hristos Iisus, toate neamurile. Apoi, va d espărți pe unii de alții ca păstorul oile de capre,
zicând celor de -a dreapta, care au făcut cele bune: „Atunci va zice Împăratul celor de -a
dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă
de la întemeierea lumii ” (Matei 25, 34), iar celor de -a stânga, care au făcut cele rele în
această viață și nu s -au întors cu pocăință : „Atunci va zice și celor de -a stânga: Duceți –
vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor
lui” (Matei 25, 41). Așa va începe Împărăția lui Dumnezeu, viața veșnică, cu rai și iad,
pentru că după cum este faptă așa trebuie să fie, în justiția divină, și răsplată.
„Privegheați deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru ” (Matei 24, 42).
Să călătorim, așa dar, fiecare suflet și fiecare popor, în această viață unde nu are
nimeni „o cetate stătătoare, ci călătorim spre cea care va să fie în ceruri ” după
Scriptura care zice: „Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvîrșirea credinței noastre,
adică la Iisus, Car e, pentru bucuria care -I era pusă înainte (mântuirea lumii), a suferit
crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu ”
(Evrei 12, 2).

24 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

CAPITOLUL II.
PĂTIMIRILE DOMNULUI IISUS HRISTOS
2.1. Sfintele Evanghelii ale sfinte lor și mântuitoarelor Patimi ale Domnului
și Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Prima Evanghelie a Patimilor: Ioan 13, 31-38; 14; 15; 16; 17; 18, 1;
A 2-a Evanghelie a Patimilor: Ioan 18, 1-28;
A 3-a Evanghelie a Patimilor: Matei 26, 57-75;
A 4-a Evanghe lie a Patimilor: Ioan 18, 28-40; 19, 1-16;
A 5-a Evanghelie a Patimilor: Matei 27, 3-32;
A 6-a Evanghelie a Patimilor: Marcu 15, 16-32;
A 7-a Evanghelie a Patimilor: Matei 27, 33-54;
A 8-a Evanghelie a Patimilor: Matei 23, 32-49;
A 9-a Evanghelie a Pa timilor Ioan 19, 25-37;
A 10 -a Evanghelie a Patimilor: Marcu 15, 43-47;
A 11 -a Evanghelie a Patimilor: Ioan 19, 38-42;
A 12 -a Evanghelie a Patimilor: Matei 27, 62-66;
Toate aceste texte din Noul Testament ce se citesc la Denia din Joi a Pătimirilor,
cunoscută și sub numele de Denia celor 12 Evanghelii , recapitulează și actualizează în
conștiința credincioșilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină și continuând
cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana și
Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea,
răstignirea, moartea și punerea Sa în mormânt.

25 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

2.2. Săptămâna Pătimirilor Domnului Hristos
Săptămână care începe cu intrarea Domnului în Cetatea Ierusalim, Duminica
Floriilor, este numită Săptămâna Pătimirilor. În aceste zile Mântuitorului Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, a îndurat suferințele pătimirile: trădare, bătăi, insulte, răstignire pe
Cruce.
În cel de -al patrulea articol din Simbolul de Credință al Bisericii dreptslăvitoare
se precizează: „Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, a pătimit și S -a
îngropat ”. Acest articol reprezintă o sinteză a învățăturii despre pătimirile Domnului
Iisus Hristos.
Primele trei zile din Săptămâna Pătimiri lor constituie un prolog al Sfintelor
Pătimiri ale lui Hristos. În zilele de luni și marți atenția creștinilor este concentrată
asupra ultimelor învățături ale Domnului, în timp ce în ziua de miercuri Biserica a
rânduit ca fiecare credincios să ia aminte l a două exemple concrete: primul, cel al
păcătoasei desfrânate, care aduce în această zi, cu mare căință și lacrimi, mir de mult
preț și ungându -L pe Hristos, devenind mironosiță; cel de -al doilea exemplu, al lui Iuda,
ucenicul care, deși apropiat de Domnul , L-a vândut pentru treizeci de arginți fariseilor și
cărturarilor care voiau să -L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri
să fie declarată zi de post, ea fiind, alături de vineri , ziua în care Iisus a fost răstignit,
una din cele d ouă zile ale săptămânii în care trebuie să postească creștinii de -a lungul
anului.
Miercuri, Iuda s-a dus la farisei și la marii preoți și i -a întrebat: „Ce vreți să -mi
dați și eu vi -L voi da în mână. Iar ei i -au dat 30 de arginți ”. (Matei 26, 15) de atunc i,
Biserica a rânduit ca Miercurea să fie zi de post, prin care să ne curățim pe noi și toată
lumea de păcatul vânzării .
Suferința lui Iisus începe în ziua de Joi. În Joia Mare sunt prăznuite patru lucruri:
spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos , Cina Domnească la care s -a instituit
Taina Împărtașaniei , Euharistia, rugăciunea din grădina Ghetsimani și prinderea
Domnului de către cei ce voiau să -L ucidă. „Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a
spânzurat pământul pe ape ”. Aceste cutremurătoare cu vinte sunt rostite de preot încă
din seara de Joi, când acesta iese din Sfântul Altar purtând în spate Crucea lui Hristos.

26 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

În această zi se săvârșește slujba deniei care evidențiază momentele dramatice legate de
Pătimirile și Jertfa lui Hristos.
Joia Mare mai este numită Joia Pătimirilor sau Joia Neagră. Cu această zi începe
suferința Domnului Iisus Hristos.
2.3. Cina cea de Taină , Taina Sfintei Împărtășanii
Prin urmare, Joi, seara, a avut loc Cina cea de Taină , al cărui scop a fost
instituirea Sfintei Euh aristii.
Ucenicii L -au întrebat pe Mântuitorul: Unde voiești să -Ti pregătim ca să
mănânci Paștile? ” Iisus le -a spus: „Mergeți în cetate la cutare și spuneți -i: Învățătorul
zice: Timpul Meu este aproape, la tine voi face Paștile cu ucenicii Mei. ” (Matei 26, 17-
19) Ucenicii au indeplinit întocmai porunca Învățătorului. Ei au mers în cetatea
Ierusalimului la casa unde El îi trimisese și acesta le -a arătat un foișor mare, gata
așternut și acolo au pregătit tot ce trebuia.
Se pare că Iisus Si -a luat toate măsu rile pentru ca Ultima Cină cu apostolii Săi să
nu fie tulburată de marii arhierei care ar fi putut să trimită ostași și servitori să -L ia din
foișor, căci ei se temeau să facă o arestare în public. De aceea, nici unul dintre ucenici ,
pentru ca Iuda sa nu a fle de locul Cinei , nu a fost înștiințat de planul lui Iisus, până în
faptul serii, când, întrebat fiind, a trimis doi ucenici în Ierusalim să pregătească Cina .
Scopul acestei ultime Cine cu ucenicii, era instituirea sfintei Euharistii , împărtășanii.
El ar anjase locul unde să se pregătească Paștele și unde să mănânce împreună cu
apostolii săi. Întreaga cină a fost plănuită în secret, ca nu cumva Iuda să -L vândă înainte
de instituirea sfintei împărtășanii și aceasta pentru ca să nu lipseacă pe ucenici și pe
creștini de prezența Sa palpabilă până la sfârșitul veacului.
În această privință, iată ce scrie Sf ântul Evanghelist Matei în Evanghelia lui:
Atunci arhiereii și bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhierelui care se numea
Caiafa și împreună s-au sfăt uit ca, prin vicleșug, să -L prindă pe Iisus și să -L omoare.
Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor. (Matei 26, 3-5)
Din cauza aceasta, Iuda nu a știut nimic dinainte, ci s-a trezit numai că, împreună cu
ceilalți ucenici, a trebuit să meargă în foișor, după ce totul fusese pregătit.

27 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Prin urmare Iisus a luat măsuri pentru pregătirea acestei sărbători, dorind ca
această ultimă cină împreună cu ucenicii săi să nu fie tulburată de marii arhierei care ar
fi putut trimite ostași să -L ia din foișorul unde s -au făcut pregătirile și pentru ca nici
Iuda să nu știe, nu i -a anunțat pe ucenici decât în faptul serii.
În Evanghelia lui Marcu găsim un detaliu (aflat și la Luca), legat de pregătirea
Paștilor, pe care nu -l găsim la ceilalți Eva ngheliști. Este evident că Mântuitorul vorbise
din timp cu stăpânul foișorului și aranjase cum va trimite doi apostoli și cum vor ajunge
la el. Iată textul în forma în care îl găsim la Sf ântul Evanghelist Marcu: „Mergeți în
cetate și vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeți după el și acolo unde
va intra el, spuneți -i stăpânului casei că Invățătorul zice: Unde este odaia în care să
mănânc Pa știle cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foișor mare, gata așternut. ”
(Marcu 14, 13-16)
Deoarece ac est detaliu apare mai marcat numai la Sf ântul Evanghelist Marcu,
exegeții au tras concluzia ca tânărul cu urciorul este chiar autorul celei de a doua Sfinte
Evanghelii, adică Sf ântul Evanghelist Marcu. De altfel, tot un tânăr va apare, de data
aceasta numa i în Evanghelia Sf ântului Marcu, la arestarea lui Iisus, când ostașii,
văzându -l și crezând că și el este vreun ucenic, au vrut să pună mâna pe el. Tânărul era
înfășurat într -o bucata de pânză, s-a smuls și lăsând giulgiul în mâinile ostașilor, a fugit
în noapte.

Când s -a făcut seara, s -au așezat toți la masă și pe când mâncau, Iisus le -a zis:
„Adevăr grăiesc vouă că unul dintre voi mă va vinde. Fiul omului merge precum este
scris pentru El ”. Învățătorul i s -a mai adresat lui Iuda: „Ceea ce faci, fă mai re pede ”,
adică să -L trădeze mai repede, fiindcă știa că încă de miercuri Iuda primise cei trezeci
de arginți pentru a -L da în mâna fariseilor.
Luând apoi pâine și vin ul li s-a adresat apostolilor: „Luați mâncați, acesta este
trupul meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Beți dintru acesta toți,
acesta este sângele meu al Legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre
iertarea păcatelor .”
Iuda n -a înțeles semnificația împărtășaniei și s -a împărtășit fiind nevrednic,
fiindcă dej a luase cei treizeci de arginți pentru a -l trăda pe Iisus și pentru care mai târziu
își va lua osânda. Mântitorul a dorit ca Iuda să se întoarcă de la trădarea pe care o
plănuise.

28 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Deși i -a dat să înțeleagă că știa totul atunci când le -a spus că unul dintre ei îl va
vinde, nu l -a oprit de la împărtășanie, dar nici acest gest de bunăvoință nu i -a trezit
conștiința de vânzător.
Deoarece ucenicii au înțeles că scopul Cinei de Taină era instituirea Sfintei
Euharistii, în relatarea acestui moment, Evangheliștii s inoptici – Matei, Marcu și Luca –
insistă pe momentul respectiv și pe afirmația lui Iisus că unul din cei doisprezece Il va
vinde. Evangheliștii sinoptici redau momentul Cinei în termeni foarte apropiați, de
aceea vo m lua ca prototip Evanghelia Sfântului M atei, deosebirile dintre cei trei fiind
neînsemnate, diferențe de limbaj și de câteva detalii în plus sau în minus.
Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, fiind scrisă mult mai târziu, după ce celelalte
trei Evanghelii se împământeniseră, nu mai preia în deta liu aceste părți deja foarte
cunoscute, ci insistă pe cuvântările Mântuitorului cu ocazia Cinei, care nu figurează la
cei trei sinoptici.
Ne întoarcem deci la relatarea Cinei la Sf ântul Matei Evanghelistul: Iar când s-a
făcut seară, a șezut Iisus cu uceni cii Săi la masă și pe când mâncau, Iisus le -a zis:
Adevărat vă grăiesc că unul dintre voi mă va vinde. (Matei 26, 21) Această afirmație a
Mântuitorului, care putea fi o acuzație la adresa oricăruia dintre ucenici, i -a tulburat
foarte mult și au început, pe rând să -L întrebe pe Invățător: Doamne, nu cumva sunt eu ?
Pentru a -i liniști, Iisus precizează: Cel care a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va
vinde. După aceea adaugă: Fiul Omului merge precum este scris pentru El. Dar, vai,
pentru acel om prin care Fiul Omului este vândut; bine era acelui de nu s-ar fi născut.
(Matei 26, 24-) Iuda care întinsese în blid cu Iisus, s-a simțit obligat să întrebe: Nu
cumva sunt eu, Invățătorule? Răspunsu -i-a Iisus: Tu ai zis! (v. 25). Ceea ce era
confirmarea că așa este .
La Ioan, această scenă este prezentată oarecum diferit, pentru că se lăsase
deoparte de către sinoptici un incident pe care ceilalți nu -l observaseră: în timp ce
ucenicii se întrebau și -l întrebau pe Iisus: Doamne, nu cumva eu sunt acela , Petru i -a
făcut semn lui Ioan, care stătea cu capul pe pieptul lui Iisus, să -L întrebe: Doamne, cine
este?Iisus i -a răspuns: Acela este căruia Eu, întingând îmbucătura de pâine, i -o voi da.
Și întingând îmbucătura de pâine, a luat -o și i -a dat -o lui Iuda, fiul lui Simon
Iscarioteanul și după îmbucătura de pâine, atunci a intrat satana într -ânsul. Deci, după
ce a luat acela îmbucătura de pâine, îndată a ieșit. Si era noapte . (Ioan 13, 25-27 și 30)

29 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Acest incident s-a petrecut în taină și ceilalți ucenci nu au auzit întreb area
discretă a lui Ioan, nici ceea ce spusese Iisus din cauza tumultului care se făcuse printre
Apostoli. Când Iuda a plecat, după înghițirea îmbucăturii dată de Mântuitorul și acesta
i-a spus: Ceea ce faci, fă mai repede , ucenicii au crezut că Invățător ul a vrut să -i spună ,
pentru că Iuda purta punga, să cumpere ceea ce trebuia pentru sărbătoare a paștilor. (Ioan
13, 29).
Ioan mai relatează un eveniment foarte semnificativ și mișcător, o faptă a
Mântuitorului numit ă Spălarea picioarelor ucenicilor.
…știind Iisus că Tatăl pe toate I le -a dat în mână și că de la Dumnezeu a ieșit și
la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a desbrăcat de haine și luând un ștergar,
S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat și a început să spele
picioa rele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. A venit deci și la
Simon Petru. Acesta I -a zis: Doamne, oare tu să -mi speli mie picioarele? Iisus i -a
răspuns zicând: Ceea ce fac Eu tu nu știi, dar vei înțelege după aceasta. Petru I -a zis:
Niciodată nu -mi vei spăla Tu mie picioarele. Iisus i -a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu
ai parte cu Mine. Zisu -I-a Simon Petru: Doamne, nu numai picioarele, ci și mâinile, și
capul. Iisus i -a zis: Cel ce s-a îmbăiat nu are nevoie să i se spele decât pici oarele, căci
e curat tot. Si voi sunteți curați, dar nu toți, căci știa pe cel care avea să -L vândă . (Ioan
13, 2-11)
Ioan redă în Evanghelia lui Cina cea de Taină pe lungimea a patru capitole, pe
când ceilalți trei Evangheliști o relatează numai într -un singur capitol. Vom reveni
asupra capitolelor Lui Ioan după ce vom analiza esența Cinei ultime, adică instituirea
Sfintei Euharistii pe care o găsim numai la cei trei Evangheliști sinoptici: Matei, Marcu
și Luca.
Întreaga Cină a fost plănuită de Iisus în s ecret, pentru ca nu cumva Iuda să -L
vândă înainte de instituirea Sfintei Euharistii ( Împărtășanii) Aceasta a fost esența Sfintei
Cine a lui Iisus: să nu -i lipsească pe ucencii Săi de prezența Lui sensibilă după moartea,
Învierea și Înălțarea la cer. Și să nu ne lipsească nici pe noi creștinii de prezența Lui
palpabilă până la sfârșitul veacului, când Îl vom avea pe Iisus cu noi în deplinătatea
slavei lui Dumnezeu.
De aceea a și început El Cina cu Sfânta Euharistie, pe care, așa cum am spus,
Ioan nu a mai r elatat -o, căci taina aceasta era practicat ă de mul ți ani și constituia centrul
liturghiei. Dar chiar și așa, recitind citatul despre spălarea picioarelor, realizăm că acest

30 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

act a avut loc după terminarea Cinei, căci Ioan spune că Iisus S-a sculat de la Cin ă și s-a
încins cu un prosop. Deci, respectând succesiunea evenimentelor, constatăm că primul
lucru pe care Iisus îl face este să -și prevină ucencii că unul din ei Il va vinde și că deci,
aproape sunt pătimirea și moartea Lui, dar și Învierea. Apoi, în tim pul Cinei, Iisus
instituie Sf ânta Euharistie, la care participă și Iuda care, ca și noi astăzi, nu a înțeles
semnificația dumnezeiască a Împărtășaniei și, asemenea nouă, s-a împărtășit cu
nevrednicie, luându -și sieși pedeapsă.
Ceea ce a dorit Învățătorul era ca Iuda să se întoarcă, să nu facă ticăloșia pe care
o plănuise. L -a prevenit spunându -i că mai bine nu s-ar fi născut și până în clipa
împlinirii faptei lui de moarte, ar fi putut să se întoarcă, dar n -a făcut -o. Mântuitorul nu
l-a oprit de la împărtă șanie, dar nici acest act de bunătate nu i -a trezit conștiința de
vânzător.
Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și le -a dat
ucenicilor zicând: Luați, mâncați, acesta este trupul meu. Si luând paharul și
mulțumind, le -a dat zicând: Beți dintru acesta toți, căci acesta este sângele Meu, al legii
celei noi, carele pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor. Si vă spun Eu vouă că de
acum nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua aceea când îl voi bea cu voi,
nou, înt ru împărăția Tatălui meu . (Matei 26, 26-29). Același text îl găsim la Marcu, cu
foarte mici deosebiri ca și la Luca.
Astfel a instituit Mântuitorul Taina Sfintei Împărtășanii pe care noi o practicăm
de atunci și o vom practica pănă la sfârșitul lumii. Pro testanții, apăruți prin ruperea de
trunchiul Bisericii, indiferent la ce vreme, nu au taina aceasta, pentru ca ei nu au Harul
de la Iisus. Neavând har, nu au nici preoție și nici virtutea sacră de a săvârși Sfintele
Taine. Harul acesta de a lega și a desle ga pe pământ ca să fie legate și deslegate și în
cer, l -a dat Mântuitorul după Învierea Sa, prin suflarea asupra Apostolilor și prin
rostirea cuvintelor: Luați Duh Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, iertate vor fi; cărora
le veți ținea, ținute vor fi . (Ioan 20 , 22-23) Dumnezeu nu lucrează cu simboluri, ci
numai cu realități. Oamenii lucrează cu simboluri. De exemplu, în privința Sfintei
Treimi Iisus a spus de mai multe ori: Eu și Tatăl una suntem . Aici nu este nici un
simbolism, ci adevăr divin. Când oam enii au interpretat afirmația ca ceva simbolic, au
ajuns la erezia subordinaționistă, a inegalității persoanelor treimice. Sau, când a fost
vorba de Sfânta împărtășanie, Iisus a spus direct: Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu veți
mânca trupul Fiului Omului ș i nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață întru voi . Si

31 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

îndată adaugă, spre a preciza cine este Fiul Omului: Cel ce mănâncă trupul Meu și bea
sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua de apoi . (Ioan 6, 53-54)
Atunci când Iisus a institu it Sfânta Euharistie și a spus: acesta este trupul Meu și
acesta este sângele Meu, a fost exact pe linia celor spuse la capitolul 6 de la Ioan. Iisus a
vorbit literal despre pâine ca fiind trupul Sau și despre vin ca fiind sângele Său.
Dumnezeu nu minte, n u înșeală prin simboluri. Cine spune altfel, este anatema.
Protestanții mai vechi sau mai noi, rupându -se din trupul Bisericii, nu au harul pe care
Iisus l -a dat după Învierea Sa Apostolilor. Acest har a fost dat prin suflarea peste
Apostoli. Apostolii l -au dat ucenicilor lor, prin punerea mâinilor, aceștia, la rândul lor,
l-au dat episcopilor, tot prin punerea mâinilor peste generații și tuturor preoților.
Neavând har, protestanții nu pot săvârși tainele și atunci au inventat termenul de
simbol sau amint ire. Când frâng pâinea ei spun că fac o cină de amintire, ca și cum
Dumnezeu ar fi făcut un fel de teatru ca să -i impresioneze pe Apostoli spre a nu -L uita.
Tainele divine sunt eterne și, prin Iisus, ele s-au manifestat și se manifestă în
lume ca și în ce r.
La Sf ântul Evanghelist Luca mai găsim două adaosuri față de ceilalți doi
sinoptici: s-a ivit o dispută privind întrebarea care dintre ei să fie cel mai mare în
împărăția cerurilor. Cu această ocazie Iisus face cel mai succint și cel mai desăvârșit
portret al conducătorului: … cel mai mare dintre voi să fie asemenea celui mai mic și
căpetenia asemenea celui ce slujește. (Luca 22, 26)
Al doilea adaos se referă la ce i -a spus lui Petru referitor la lepădare, puțin
deosebit de ceilalți Evangheliști: Simo ne, Simone, iată, satana v -a cerut ca să vă cearnă
ca pe grâu, dar Eu M -am rugat pentru tine ca să nu -ți piară credința, iar tu, oarecând
revenindu -ți, întărește pe frații tăi . (Luc a 22, 31-32)
În versetele următoare, Petru, lăudându -se cu dragostea lui f ața de Iisus, afirmă
că este gata să meargă și la moarte cu Învățătorul, la care Iisus îi spune că, în chiar
noaptea aceea, se va lepăda de trei ori de El, înainte de cântatul cocoșului.
Cu aceste fapte și cuvinte ale Mântuitorului, cei trei Evangheliști sinoptici
încheie Cina de Taină și trec la momentul Ghetsimani. Ioan însă mai insistă asupra
Cinei relatând cuvintele pe care Iisus le -a rostit ca un rămas bun față de Apostolii Săi,
despre care știa că se vor risipi și se vor tulbura, că Petru se va lepăd a și Iuda se va
spânzura neînțelegând iubirea și iertarea divnă. Inima lui era îndurerată și inima
Apostolilor tulburată.

32 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

La sfârșitul cinei, îi previne pe ucenici că în viitor vor trece prin prigoniri și se
roagă pentru ei și pentru lume. La Ioan găsim c uvintele lui Iisus, înainte de a merge în
Ghetsimani, cuvinte prin care El Iși ia rămasul bun de la ucenicii Săi și le dă cele din
urmă sfaturi. În capitolul 14, Iisus spune despre Sine că prin El se ajumge la Tatăl, ca
Tatăl este întru El și El întru Tată l: Cel ce M -a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl . (vers. 9)
Apoi le făgăduiește trimiterea Duhului Sfânt – Mângâietorul – pe care Tatăl Îl va trimite
în numele lui Iisus. Apoi adaugă: Pace vă las vouă, pacea Mea dau vouă, nu precum
v-o dă lumea v -o dau eu . (vers. 27)
În Cap. 15, Mântuitorul spune despe El că este vița, iar apostolii – și noi după ei –
suntem mlădițele . Dacă mlădița rămâne în butucul viței, aduce roadă și roada rămâne.
Dacă mlădița se desparte de trunchiu, moare și nu mai este bună decât pent ru foc. Se
pare că această aluzie este la sectele care se rup de trunchiul bisericii și care nu aduc
roadă, dar se referă tot așa de bine la fiecare dintre noi când ne despărțim de Iisus. Apoi
Mântuitorul le dă porunca iubirii: Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții
precum și Eu v -am iubit pe voi. Mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: să -și
pună cineva viața pentru prietenii săi …(vers. 12 -13) Întorcând -se din nou la trimiterea
Duhului Sfânt pe care o făgăduieșe Apostolilor, Iisus pre cizează: Duhul Adevărului Cel
ce din Tatăl purcede …(vers . 26)
De aici s-a născut disputa cu catolicii care au adăugat din Tatăl și de la Fiul
purcede (Filioque ) ceea ce este falsificarea Sfintei Scripturi. Falsificarea aceasta a fost
preluată de toți pr otestanții și neoprotestanții născuți din Catolicism.
În capitolul 16, Mântuitorul îi previne pe ucenici că vor trece prin prigoniri
viitoare, care se vor extinde și peste urmașii Apostolilor, prigoniri care se vor accentua,
dar cei buni vor fi întăriți d e Duhul Sfânt și că va veni vremea, care nu este departe când
ucenicii se vor risipi la ale lor. Iar pentru cei care vor rezista El le va da biruință asupra
lumii: În lume necazuri veți avea: dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea . (vers . 33)

33 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

2.4. Rugăciunea lui Iisus în grădina Ghetsimani
După acest ultim cuvânt al Mântuitorului, ucenicii și Învățătorul s-au dus în
Grădina Ghetsimani să se roage. Această Grădină a Măslinilor era unul din locurile
preferate pentru rugăciune ale lui Iisus. În relatarea celor pe trecute aici, ne întoarcem iar
la Sfântul Evanghelist Matei, pe care l -am luat ca referință.
Ajunși în grădină, Iisus a lăsat pe ceilalți ucenici și luând numai pe Petru pe
Iacob și pe Ioan, a stat puțin cu ei și le -a spus: Întristat de moarte Îmi este su fletul Meu.
Rămâneți aici și privegheați împreună cu Mine . Apoi El s-a dus ceva mai departe și S-a
rugat zicând: Părintele Meu, de este cu putință, treacă paharul acesta de Mine. Dar nu
cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu . (Matei 26, 38 și 39)
Iisus, întorcân d-se la cei trei ucenici, i -a găsit dormind și i -a mustrat că nu au
putut veghea măcar un ceas cu El. Apoi Iisus S -a dus din nou la același loc și iar s-a
rugat zicând: Părintele Meu, de nu este cu putință să treacă de la Mine acest pahar ca
să nu -l beau, facă-se voia Ta . (vers . 42) Apoi a venit din nou la cei trei Apostoli și i -a
găsit dormind. Dar nu i -a mai sculat, ci S-a dus înapoi la locul de rugăciune și S -a rugat
cu aceleași cuvinte .
Sunt câteva lucruri pe care trebuie să le analizăm spre a clarifica unele fapte. În
literatură și în teologie scriitorii au dramatizat momentul rugăciunii și al singurătății lui
Iisus, ca un preludiu la singurătatea de pe cruce. Unii din ei se întreabă retoric: De ce
n-a răspuns Dumnezeu la rugăciunea lui Iisus?
Dacă ne uităm cu atenție la citatele rugăciunii observăm o modificare între întâia
și a doua rugăciune: în prima parte, Iisus se roagă Tatălui ca să treacă paharul acesta de
la El. După ce îi găsește pe ucenici adormiți și îi mustră, Mântuitorul schimbă conținutu l
rugăciunii și nu mai spune: Dacă este cu putință, treaca paharul acesta pe lângă Mine…
ci spune: Părintele Meu, de nu este cu putință sa treaca paharul ….facă -se voia Ta . Ce
s-a întâmplat între cele două faze ale rugăciunii? Mântuitorul a ales din lu me 12
Apostoli, cei buni. Dintre ei a ales apoi numai trei (Petru, Iacob și Ioan), cei mai buni
dintre cei buni. Când S -a rugat să treacă paharul pe lângă el și apoi S-a dus să vadă ce
fac ucenicii, i -a găsit dormind. Sensul acestei neputințe i -a revelat c ă acesta era
răspunsul Tatălui: lumea avea nevoie de sacrificiul Lui. Fără acest sacrificu, ar cădea in
somnul pierii. Nici cei mai buni trei din lume nu au putut priveghea un ceas cu Iisus.

34 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Înțelegând mesajul Tatălui, Iisus schimbă conținutul și spune că dacă nu este cu
putință ce ceruse, facă -se voia Tatălui. Mai vine odată la ei și iar îi găsește dormind și
nu-i mai trezește, ci le spune: De acum dormiți și odihniți -vă…Sculați -vă să mergem.
Iată, s-a apropiat cel care mă vinde . (Matei 26, 46)
Evanghe liștii sinoptici, Matei 26, 32 -42; Marcu 14, 35 -41; Luca 22, 41 -44, ne
spun doar atât din rugăciunea lui Iisus în grădina Ghetsimani. Dar rugăciunea a durat
mult mai mult . Capitolul 17, ultimul din cele închinate Cinei de Taină de către Sf ântul
Evanghelist Ioan, conține Rugăciunea Arhierească a lui Iisus. În ea, Mântuitorul se
roagă pentru Sine, arătând că și -a împlimit misiunea și acum pleacă la Tatăl, de unde a
ieșit; se roagă pentru ucenici ca să -i păzească Tatăl, fiindcă ei rămân singuri pe lume și
se roaga pentru lume, adică pentru toți cei care vor crede în Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,
prin propoveduirea lor.
Când s -a întors Iisus după ce se rugase le -a spus: „Sculați -vă să mergem. Iată se
apropie cel care mă va vinde ”. Încă înainte ca El să -și fi termi nat cuvintele, a apărut
Iuda cu ostași romani și cu servitorii arhiereilor. S-a apropiat de Iisus și L -a sărutat pe
obraz, ca semn de recunoaștere pentru cei ce veneau să -L aresteze și i -a spus lui Iisus:
Bucură -te, Invățătorule ! Mântuitorul l -a întrebat: Prietene, pentru ce ai venit? La
Sfântul Evanghelist Luca găsim replica lui Iisus modificată: Iuda, prin sărutare -L vinzi
tu pe Fiul Omului? (Luca 22, 48) În fața intrării în grădina Ghetsimani soldații prinseră
curaj și-L împresurară; Cel părăsit pleacă î nconjurat de mulțimea care Îl scuipa, Îl
batjocorea, Îl lovea.2
2.5. Judecarea lui Iisus
Cei care L -au arestat pe Iisus L -au dus la casa Arhiereului anului, Caiafa.
Urmează judecata prin procesul religios și prin procesul politic. Sfântul Ioan spune c ă,
mai întâi L -au dus la casa lui Ana, care era socrul lui Caiafa și, prin el ajunsese acesta
mare arhiereu. Ana avea mare autoritate asupra ginerelui s ău. De la Ana, L -au dus pe
Iisus la Caiafa, probabil cu anumite instruc țiuni c ătre Arhiereu, privind pe Iisu s. Partea
aceasta a judec ății este numit ă Procesul Religios al Mântuitorului. Iudeii voiau
aprobarea poporului ca s ă-L condamne pe Iisus. Or poporul nu ar fi putut fi convins c ă

2 Lew Walace,”Ben -Hur”, „O poveste despre Hristos”, Ed. Adevărul Holding, București,2010, p. 477.

35 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Iisus era un r ăufăcător. Trebuia convins c ă Iisus era un eretic, un stric ător de lege
iudaic ă. De aceea, arhiereul Îl întreab ă despre înv ățătura Lui. Aici Iisus a fost b ătut,
batjocorit. Martorii adu și la proces împotriva Lui nu erau deloc conving ători; la urm ă au
venit doi care au m ărturisit c ă Iisus vrea s ă strice lagea și să dărâme templul iudaic,
referindu -se la ceea ce spusese El: Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi reclădi.
Dar Iisus vorbise despre templul trupului Său . Aceast ă blasfemie era suficient ă pentru
a-L condamna la moarte. La întrebarea arhiereului, care și-a sfâșiat hainele în semn de
spaim ă de blasfemia lui Iisus care se numea pe Sine Fiu al lui Dumnezeu, poporul a
răspuns c ă e vinovat de moarte. Dup ă obținerea verdictului de la popor, Caiafa l -a trimis
pe Iisus la Pilat, acuzându -l de r ăzvrătire împotriv a Cezarului. Acum începe procesul
politic al lui Iisus. Caiafa îl trimite pe Iisus la Pilat acuzându -l de răzvrătire împotriva
Cezarului.
Câtă vreme Iisus a fost judecat de Caiafa, Petru, care fusese adus de Ioan în
curtea arhierelui (pe c ât se pare, Ioan era bine cunoscut la casa lui Caiafa) s-a lepădat de
Iisus de trei ori, în mod gradat, și nu în fa ța preo ților, ci în fa ța slugilor. Când port ăreasa
l-a întrebat dac ă nu este și el ucenic al lui Iisus, el a r ăspuns evaziv: Nu sunt! (cap. 16,
v.17) Apoi ni ște servitori l -au întrebat acela și lucru și el a r ăspuns cu jur ământ: Nu -L
cunosc pe omul acesta, (M atei 26, 74). Iar când l -a întrebat un alt servitor, pentru a treia
oară, Petru a început a se blestema și a jura: nu -L cunosc pe omul acesta. (M atei 26, 74)
Atunci a cântat coco șul și Petru, aducând -și aminte de ceea ce îi spusese Iisus, a plâns
cu amar, poc ăindu-se.
Procesul lui Iisus la Pilat a fost cea mai caricatural ă procedur ă juridic ă roman ă.
Fiind un adept al filosofiei sceptice, Pilat se temea de ori ce adev ăr, dar cel mai tare se
temea de adev ărul puterii Iudeilor la curtea imperial ă roman ă. Pilat știa că Iisus este
nevinovat, de aceea recurge la tot felul de șiretlicuri pentru ca el să nu se implice
privind moartea Mântuitorului. Iudeii strigau îns ă mereu: R ăstigne ște-l!
De aceea li se adresează iudeilor în diferite momente. Prima încercare a lui Pilat
de a-L salva pe Iisus a fost tactica lui de a se debarasa de proces spunând Iudeilor :
„Luați -L voi și judecați -L”, Iudeii îns ă erau hot ărâți să-l condamne la moarte pe Iisus,
prin mâna lui Pilat, c ăci ei nu aveau dreptul de a condamna la moarte.
A doua a fost propunerea lui Pilat de a -l grația pe Iisus folosindu -se de o veche
tradiție iudaic ă de a elibera, de Pa ștele lor, un condamnat la moarte. El spune Evreilor:
„La voi este obiceiul ca de Paște să eliberez pe unul. Vreți așa dar să vi -L eliberez pe

36 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

împăratul iudeilor? ” (Ioan 18, 39) Iudeii au strigat c ă nu pe Iisus, ci pe Baraba, care era
un tâlhar. Aceast ă încercare a f ăcut-o Pilat deoarece so ția sa, Claudica Procula, care era
catehumen ă pentru a trece la iudaism, i -a trimis printr -un servitor, o scrisoare în care îi
spunea: Nimic s ă nu-I faci dreptului aceluia c ăci mult am p ătimit ast ăzi în vis pentru
Dânsul. (M atei 27, 19)
Ca să -i înduioșeze și mai mult, Pilat a pus ostașii să -L bată pe Iisus , apoi,
însângerat, îmbrăcat într -o mantie roșie și cu cununa de spini pe cap, L -a adus în fața
Iudeilor, în această situație deplorabilă, crezând că le va înduioșa inima și i l -au
prezentat : Ecce Homo , adică : Iată, Omul !
Iudeii care voiau să fie eliberat Baraba, celălalt deținut, nu s -au lăsat
impresionați de starea jalnică a lui Iisus și strigau tot mai tare : răstignește -l; „Dacă -L
eliberezi, nu ești prieten al Cezarului . Oricine se face pe sine împărat est e împotriva
Cezarului .” Speriat Pilat că ar putea fi acuzat la curtea romană unde Evreii aveau mare
putere , a luat un vas cu apă, s -a spălat pe mâini spunând: „Nevinovat sunt de sângele
dreptului acestuia ”. (Matei 27, 25) Furioși iudeii au strigat: „Sângel e Lui asupra
noastră și a copiilor noștri! ” De fapt ei erau revoltați împotriva romanilor care îi
asupreau. De câte ori se isca vreo revoltă, erau primii pe câmpul de luptă. Nutreau
dorința de răzbunare alimentată de așteptarea sosirii unui rege puternic, glorios al
Israelului care să le împlinească visul de a doborî Roma și de a -și extinde stăpânirea. Le
fusese deajuns să audă profețiile cum că va veni un Mesia care va fi mult mai puternic
decât Cezarul și mai măreț decât Solomon și a cărui împărăție va fi veșnică, încât s -au și
dedicat cu trup și suflet acestei cauze.
După ce a fost judecat, s -a dat sentința ca să fie răstignit pe Golgota, cuvântul
ebraic însemnând „Căpățână ”.
Iisus a fost dat pe mâna ostașilor romani care l -au schingiuit și a fost răstig nit pe
cruce între doi tâlhari, batjocorit chiar și atunci când murea pe cruce. Se părea atunci, că
toată lunea era cuprinsă de ură și de dorința de a ucide pe Mesia. Si totuși, există un
moment mișcător, când un om, Simon din Cirene, ia crucea lui Iisus p e umerii săi,
atunci când Fiul lui Dumnezeu nu a mai putut -o duce și I-a purtat -o până la locul
răstignirii. A fost momentul trezirii umanității care preia greutatea crucii lui Iisus.
Toate acestea s -au petrecut în ziua de Viner i ce se mai numește și Viner ea Mare ,
ziua pătimirilor și răstignirii lui Iisus sau Vinerea Seacă, pentru că, pentru cei mai mulți
creștini este zi de post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea nimic toată ziua.

37 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Așadar, d upă o noapte de stat în închisoare, îndurând umilința și bici uirile
nemiloase, în ziua de vineri, Mântuitorul Iisus Hristos este dus înăuntrul curții și
îmbrăcat într -o mantie roșie. Pilat îl arată poporului zicând: „Iată Omul! ” Mulțimea
agitată de farisei și cărturari a început să strige ca ieșită din minți: „Răsti gnește -L,
răstignește -L! Ia -L, ia -L și-L răstignește! ” Ostașii îl scot afară legat de mâini pe Iisus.
Apostolii, ucenicii, toți aceștia L -au lăsat și au fugit. Nu mai are pe nimeni lângă El. Era
lovit peste mâini, peste spate; pe cap i s -a pus o coroană de spini, o trestie în mână și,
îngenunchind, îi strigau: „Bucură -Te, împăratul iudeilor! ” Tras de funii printre loviri,
cu Crucea -n spate, se îndreaptă spre Golgota. La o răspântie, i se înfățișează o fecioară
numită Veronica, care -I șterge cu o mahramă su dorile amestecate cu sânge de pe fața
Sa, imprimându -i-se fața Domnului Iisus Hristos pe acea mahramă. Crucea fiind foarte
grea, a căzut sub greutatea ei. Atunci ostașii au silit pe un om, Simon Cirineanul, să -I
ducă Crucea până în vârful Golgotei.
În Vine rea Mare nu se mai slujește Sfânta Liturghie,3 pentru că Însuși Mielul lui
Dumnezeu este jertfit acum, dar se ține post negru. Aceleași lucruri sunt valabile și
pentru Sâmbăta Mare.
Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapă a tânguirii Mântuitor ului
Iisus Hristos, Care se află acum în mormânt. La sfârșitul slujbei se înconjoară biserica
cu Sfântul Aer, pe sub care trec apoi toți credincioșii. Numit și Epitaf, Sfântul Aer este o
pânză de in, de catifea sau de mătase pe care se află imprimată, brod ată ori zugrăvită
icoana înmormântării Domnului. Epitaful simbolizează trupul mort al lui Hristos.
2.6. Iisus pe cruce
Sfânta Scriptură, relatează în detaliu chinurile Mântuitorului , menționează că,
fiind pe cruce, Iisus a rostit șapte strigări:
1. După ce l-au pus pe Iisus pe cruce, Iudeii îl batjocoreau și -l ocărau cu tot
felul de cuvinte insultătoare. Atunci Iisus S-a rugat: Părinte, iartă -le lor că nu știu ce
fac. (Luca 23, 34).

3 Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Liturghieru l explicat , ediția I, București, 1972 , sau ediția a II -a, București,
1998.

38 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

2. Doi tâlhari au fost răstigniți împreună cu Mântuitorul, unul de -a dreapta
și altul de -a stânga. Cel din stânga Îl insulta pe Iisus cu aceleași cuvinte pe care le auzea
de la Iudei. Cel din dreapta însă îl mustra pe tâlhar și mărturisea ca ei sunt vinovați, dar
Iisus era nevinovat: Apoi s-a adresat Mântuitorului să -l pomenească înt ru Impărția Lui.
Domnul i -a răspuns: Adevăr îți spun Eu ție, mâine vei fi cu Mine în rai . (Luca 23, 42)
3. La picioarele crucii lui Iisus stătea mama Sa cu alte femei mironosițe și
cu Sf ântul Evanghelist Ioan. Iisus i -a spus mamei Sale arătându -l pe Ioan: Femeie, iată
fiul tău . Apoi către ucenic: Iată mama ta . (Luca 19, 26-27)
4. Iisus pierduse mult sânge din cauza torturii. Această pierdere I -a provocat
sete. Atunci a strigat: Mi-e sete . (Ioan 19, 28) Unul din ostași a luat un burete muiat în
oțet și l -a pus î ntr-o trestie și ducându -l la gur a lui Iisus i -a dat să bea. În unele versiuni
se spune că Iisus a gustat, dar nu a băut. De obicei, oțetul era amestecat cu smirnă;
oțetul potolea setea, iar smirna era un anestezic. Se pare că Iisus nu a băut, ci numai a
gustat, ca să nu I se ușureze suferința. Din clipa aceea, începe agonia pe cruce a
Mântuitorului.
5. El strigă: Eli, Eli, Lama sabahtani , (Matei 27, 46) , adică, Dumnezeul
Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M -ai părăsit. Această frază a rostit -o Iisus în aramaică,
limba pe care El o vorbea de obicei. Din cauza aceasta Iudeii, necunoscând limba, au
crezut că îl cheama pe Sf ântul Prooroc Ilie și spuneau între ei, lasă să vie Ilie să -L
mântuiască. Acesta este momentul cel mai tragic, când Iisus este lăsat singur de Ta tăl
ceresc, pentru a suferi ca un om durerea totală a chinului și a singurătății pentru
răscumpărarea noastră.
6. Părinte, în mâinile tale Îmi dau duhul Meu . În clipa supremă, Iisus simte
mângăierea Tatălui Său din ceruri.
7. Săvârșitu -s-a! Cu acest ultim cuvâ nt, Iisus Si -a plecat capul și Si -a dat
duhul.
În clipa morții Lui, s-au petrecut câteva lucruri suprafirești: din ceasul al șaselea
și până în ceasul al noulea s-a făcut întuneric mare; catapeteasma templului s-a sfâșiat
de sus și până jos; s-a făcut un cutremur mare și s-au deschis gropile morților și unii
dintre cei înviați au intrat în cetate și au mers la familiile lor. Văzând toate aceste
lucruri, sutașul a spus cu glas tare: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta . (Matei
27, 54) Astfel, lumea păgână, mărturisește în ciuda batjocurei Iudeilor că Iisus era Fiul

39 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

lui Dumnezeu. După Simon din Cirene, un ostaș păgân aduce lui Iisus o laudă
promițătoare de mântuire pentru lume.
Iisus, fiind atârnat pe cruce prin cuie bătute în mâini și picioare, a pi erdut mult
sânge, a slăbit și, până seara, a murit. Cei doi tâlhari, fiind legați cu funii de brațele
crucilor, nu au murit. La orele 9 dimineața, 14 Nissan (Aprilie) este pironit pe cruce
(Luca 23, 44), iar la ceasul al nouălea din zi (orele 3 p.m.) își d ă duhul. (M atei 27, 51).
Iosif din Arimateea, care era ucenic ascuns al Mântuitorului, s-a dus la Pilat și
l-a rugat să -i dea trupul lui Iisus Hristos pentru a -l îngropa în mormântul său . Pilat s-a
mirat c ă Iisus a murit așa de curând și a trimis ostași să vadă dacă Iisus murise cu
adevărat. Acești a s-au dus întâi la cei doi tâlhari care încă mai gemeau și le -a sdrobit
fluierele picioarelor.
Această zdrobire era o practică obișnuită la Romani, pentru scurtarea
suferințelor: sdrobirea brutală a fluierelor picioarelor crea un șoc atât de puternic în
corpul slăbit al condamnaților încât ei mureau fulgerător. Au văzut că Iisus era mort și
ostașul a căutat să se asigure deplin de moartea Lui și, cu lancea, i -a străpuns coșul
pieptului din partea dreaptă spre c ea stângă. Aceasta era o lovitură de luptător pedestru
care provoca moartea, căci străpungea tot pieptul de jos în sus și de la dreapta la stânga
pâtrunzând inima adversarului pe care o foloseau în luptă soldații Romani. A curs din
rana Domnului sânge și a pă. Asta dovedea ca Iisus era mort de mai multă vreme, căci în
înima Lui se separase serul sangui n de globulele roșii.
Iosif a luat trupul Învățătorului și l -a îngropat în grădina casei lui, într -un
mormânt pe care -l pregătise pentru el însuși și în care nu mai fusese pus niciun alt mort.
A venit și Nicodim și au adus cu ei ca la o sută de litre (litra=1/4 litru) de aloe
amestecată cu smirnă. Acest amestec se usca repede. În el au muiat Iosif și Nicodim
giulgiul Domnului, I -au înfășurat trupul în giulgiu ș i L-au pus în mormânt. Iudeii care
își aduceau aminte că Iisus vorbise de Înviere Lui, au cerut lui Pilat ostași care să
păzească mormântul, Ca nu cumva, venind ucenicii să -L fure și să spună poporului: S-a
sculat din morți: și rătăcirea cea de pe urmă va fi mai rea decât cea dintâ i. (Matei 27,
64). Pilat le -a dat ostași de pază și Iudeii au sigilat mormântul
În ziua de Sâmbătă – paștile iudeilor – trupul Domnului se afla în mormânt.
Astăzi în Sâmbăta din Săptămâna Mare se pomenește moartea, înmormântarea și
petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

40 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Dumincă spre zori, Iisus a înviat din morți. Când femeile mironosițe au venit la
mormânt, foarte de dimineață, au văzut un înger ca un fulger străbătând cerul grădinii
lui Iosif. Ele au alergat la mormânt și au văzut în mormânt doi îngeri, unul la cap și altul
la picioare, care le -au spus ca Iisus a inviat și le -au îndemnat să se duca și să vestească
ucenicilor Învierea. Ostașii zăceau ca morți, străfulgerați de lumina Învierii Domnului.
Eviden t că Mântuitorul a înviat din morți înainte de sosirea la mormânt a
femeilor mironosițe care veniseră să ungă trupul lui Iisus cu miresme, după tradiția
iudaică. Iată ce spune Sf ântul Evanghelist Matei: Înfățișarea lui (a îngerului) era ca a
fulgerului, ia r îmbrăcintea lui era mai albă ca zăpada. Și de frica lui s-au cutremurat
străjerii și s-au făcut ca niște morți. Iar îngerul, răspunzând, le -a zis femeilor: Nu vă
temeți, căci știu că pe Iisus Cel răstignit căutați. Nu este aici, căci S-a sculat precum a
zis. Veniți de vedeți locul unde fusese pus. Si mergând degrabă, spuneți ucenicilor că
S-a sculat din morți. Si Iată că va merge mai înainte de voi în Galileea. Acolo Il ve ți
vedea. Iată, eu v -am spus. Și plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică și b ucurie
mare alergau să -i vestească pe ucencii Lui . (Matei 28, 3-8)
În general, ucenicii s-au arătat foarte sceptici la spusele femeilor, crezând că, din
durerea morții Învățătorului, ele au avut halucinații. Petru și cu Ioan însă, au alergat la
mormânt, l -au găsit deschis și nepăzit, au intrat înăuntru, întâi Petru și apoi Ioan și au
văzut giulgiurile singure zăcând . Am spus ca Giulgiul fusese înmuiat de Iosif și
Nicodim într -un amestec de aloe cu smirnă, care era repede sicativ, așa că ei au gasit
giulgiu l întărit, nedesfăcut, ca și cum Iisus ieșise prin țesătură, fără a strica forma de
pânză a trupului Său. Aceasta era dovada că Învățătorul ieșise în mod minunat din
giulgiu fără a fi fost nevoie să desfășoare pânza.
Mântuitorul S-a arătat mai multor pers oane dintre ucenici, în mod separat.
Aceștia alergau la ceilalți Apostoli și le spuneau că L -au văzut pe Domnul, dar ei tot nu
credeau. Apoi s-a aratat tuturor Apostolilor (fără Toma) după aceea iară și tuturor, de
astă dată cu Toma și iarași de mai multe o ri la grupuri de ucenici și de di scipoli ai lor,
vreme de 40 de zile, când, la o ultimă arătare, S-a înălțat la cer, înaintea lor.
28 de ani mai târziu, (71 d.H.) împăratul Titus a cucerit Ierusalimul4 din cauza
unei răscoale și Iudeii au fost împrăștiați în toată lumea, ei și copiii lor, așa cum și -au
cerut ei înșiși ca blestemul sângelui Domnului să cadă peste ei și peste copiii lor. Iudeii

4 Josephus, Flavius , Istoria razboiului iudeilor impotriva romanilor , Traducere de Gheneli Wolf si Ion
Acsan. Prefata de acad. Razvan Theodorescu , Editura Hasefer , 2017, pag. 308.

41 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

s-au împrăștiat în toată lunea, Iuda s-a spânzurat, necunoscând mila și iertarea divină
din cauza nepocăinței lui . După moartea și Invierea Domnului, Pilat, care ajunsese
procurator al Palestinei prin protecția la curtea împărătului Tiberius a nobilului Sejanus,
s-a găsit descoperit prin căderea în disgrație a protectorului său. A fost rechemat la
Roma și s-a sinucis tă indu-și arterele de la mâini în baie5.
Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a trăit printre oameni doar 33 de
ani. Moartea Sa a fost extrem de violentă. A fost torturat și crucificat, dar a treia zi a
Înviat. Moartea lui semnifică o jertfă pe care El a adus -o pentru mântuirea oamenilor.
Astfel, misiunea lui Iisus Hristos în lume nu se încheie cu moartea Sa, ci cu Învierea Sa.
Existența lui Iisus printre oameni, moartea Sa și mai ales Învierea Sa au o
semnificație învăluită în Taină. Un lucru însă e ste clar: Mântuitorul Iisus Hristos ne -a
promis o Viață veșnică, iar Învierea Sa este chezășia vorbelor Sale. Învierea a deschis
vieții omenești o privire spre zarea veșniciei, a luat morții rolul și caracterul de sfârșit
tragic și dureros.
Mântuitorul Iis us Hristos a fost răstignit pentru mântuirea oamenilor. Numai
pătimirile Domnului Iisus Hristos puteau mântui firea omenească din blestemul
păcatului strămoșesc. Acest lucru înseamnă, după profeția proorocului Isaia (Isaia 53, 4 –
5), că „El a luat asupra -și bolile noastre și cu durerile noastre s -a împovărat … El a
fost străpuns pentru păcatele noastre și a pătimit pentru fărădelegile noastre. El a fost
pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne -am vindecat ”. Mai mult,
prin jertfa Sa ră scumpărătoare, adică prin sângele pe care El l -a vărsat pe cruce
(Coloseni 1, 20), În moartea Domnului Iisus stă mântuirea noastră și în învierea Sa stă
bucuria noastră. După cum a afirmat părintele Gh eorghe Calciu: „Dincolo de păcatele
noastre și ale neam ului nostru, bucuria Învierii strălucește peste toți, așa cum ploaia
cade și soarele luminează peste cei drepți și peste cei păcătoși ”.6
Iisus Hristos ne -a împăcat cu Dumnezeu, motiv pentru care Crucea a fost
transformată din instrument de tortură în steag ul de biruință al creștinilor. Creștinii se
fac părtași ai jertfei de pe cruce a Mântuitorului prin Sfânta Împărtășanie sau Sfânta
Euharistie. Aceasta reprezintă Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos care se oferă
credincioșilor spre iertarea păcatelor, sub chipul pâinii și al vinului. Sfânta Euharistie

5 Paul L. Maier , Ponțiu Pilat: Un roman biografic . Kregel Publications, 1995, p. 370 .
6 Lew Walace, „Ben -Hur” , op.cit. .

42 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

sau Sfânta Jertfă se săvârșește la Sfânta Liturghie. De aceea Sfânta Liturghie se mai
numește și „slujba împăcării ” cu Dumnezeu (II Corinteni 5, 18).

43 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

CAPITOLUL III.
Răstignirea Domnului . Cununa de spini, trestia, isopul, buretele, oțetul
și cuiele .
3.1. Suferința Domnului Iisus Hristos . Răstignirea .
Din clipa în care Pilat renun ță la dreptul s ău de gra țiere și îl pred ă pe Iisus
evreilor, Domnul este p ărăsit în mâinile c ălăilor S ăi. Sinedri știi, pe care îi vom reg ăsi pe
Golgota, gr ăbesc pornirea convoiului, c ăci în acea sear ă se pr ăznuiau Pa știle și până
atunci os ânditul trebuia s ă-și fi dat sufletul. Împreun ă cu Iisus aveau s ă fie răstigni ți și
doi t âlhari, condamna ți probabil mai de mult, pe care Pilat, în semn de dispre ț față de
iudei, îi asociaz ă la supliciul Aceluia socotit drept regele lor.
Osândiții trebuiau s ă-și poarte singuri crucea p ână la locul execu ției, ei fiind da ți
în grija unui suta ș, ajutat de o mic ă unitate de osta și romani. Evreii îl duc la moarte, dar
romanii sunt cei ce supravegheaz ă executarea pedepsei.
În urm ă venea mul țime mare de popor, dintre care nu to ți erau împotriva lui
Iisus. Fiind ajunul Pa știlor, în Ierusalim se aflau în acel moment numero și pelerini veni ți
cu prilejul s ărbătorilor, care vor fi urmat convoiul os ândiților, at ât din curiozitate, c ât și
poate dintr -un sentiment de compasiune pentru Iisus, despre care auziser ă atâtea.
Iată-L deci pe Fiul Tatalui, care Se întrupase spre a -l mântui pe om, duc ându-Și
cu anevoie cruc ea către locul unde avea s ă pătimeasc ă. Acela care îi îndemnase pe
ucenicii S ăi să-și poarte crucea, simbol al accept ării suferin țelor, îndepline ște acum
aceast ă lucrare în toat ă cruda ei realitate. Pentru Iisus crucea nu mai este un simbol, ci
un obiect c are apas ă cu toat ă greutatea pe firavii Lui umeri. Duc ându-Și crucea, El simte
povara condi ției umane, îngreuiat ă de noianul p ăcatelor.
„Era aproape mort. Se clătina la fiecare pas de parcă avea să cadă. Picioarele
Lui goale lăsau urme roșii pe pietre. Ave a legată la gât o scândură cu o inscripție pe
ea. O coroană de spini îi fusese îndesată cu putere pe cap făcând răni crude, din care
șiroaie de sânge îi curseseră pe față și pe gât. Părul lung încurcat în spini era năclăit în

44 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

sânge. Gloata care răzbea la E l Îl lovea cu bâte și Î l scuipa….nici un sunet nu scăpa de
pe buzele Lui, nici de dojană, nici de durere…. ”7.
Avea doar 33 de ani. Chinurile Domnului, care la Ghetsimani fuseser ă numai
spirituale, sunt acum sporite de suferin ța trupeasc ă, căci spre a ne iz băvi El trebuia s ă
sufere nu numai în cuget, ci și în sfânt trupul S ău. Fiind foarte sl ăbit din pricina
flagel ării care precedase acest supliciu, Iisus Se pr ăbușea sub greutatea poverii. De
aceea romanii au apelat la ajutorul unui om str ăin de Iisus, care să-I ajute la purtarea
crucii.
Toți sinopticii relateaz ă că, în drum spre Golgota, osta șii oprir ă un trec ător,
Simon Cirineul, tat ăl lui Alexandru și al lui Ruf, dup ă cum precizeaz ă Marcu (Marcu
15, 21), și îl silir ă să ducă crucea. Simon se supuse f ără împotrivire la aceast ă porunc ă
și, purt ând crucea, merse în urma lui Iisus p ână la locul supliciului (Luca 23, 26). Se
pare c ă, ulterior, Simon s -a convertit. Sf ântul Pavel, în epistola c ătre romani, pomene ște
pe un anume Ruf „cel ales intru Domnul ” (Rom ani 16, 13). Dac ă acest Ruf era cu
adev ărat feciorul cirineianului, înseamn ă că fapta lui Simon rodise însutit pentru neamul
lui.
Trebuie re ținut am ânuntul notat de Luca, și anume ca Simon venea de la țarină.
Rezulta deci c ă – așa cum s -a mai subliniat – eveni mentul a avut loc în ajunul Pa știlor,
căci în zi de praznic nimeni nu ar fi cutezat s ă mai ias ă la câmp.
Lui Simon i s -a dăruit cea mai mare cinste , de care nu s -au învrednicit nici
apostolii: aceea de a purta crucea Domnului, contribuind astfel la u șurare a suferin țelor
Sale. Hristos este Dumnezeu, dar și om adev ărat, în aceste ceasuri cumplite, Logosul
acord ă întâietate omenit ății din Hristos: El înfrânează puterea dumnezeirii pentru ca
omul s ă fie lăsat singur prad ă durerii și s-o înving ă. Iisus sufer ă ca om și de aceea are
nevoie de un alt om cu care s ă împart ă suferin ța, care sa -L ajute la purtarea crucii.
Aceasta nu este un semn de neputin ță, ci de smerenie, un alt aspect al chenozei,
ce merge p ână la asumarea tuturor tr ăsăturilor omene ști, care nu con stituie alunec ări
spre p ăcat. Accept ând că un altul s ă-L sprijine și să-I ia o parte din povar ă, Hristos
alung ă orice urm ă de orgoliu. Exist ă o ispit ă subtil ă și în dorin ța de a înfrunta singur
suferin țele, bizuindu -te pe propriile puteri. Domnul o resping e, primind s ă fie ajutat.
Gândul ca și Hristos a avut nevoie de o prezen ță omeneasc ă și a îngăduit ca un altul s ă
fie al ături de El este de natur ă să ne m ângâie și să ne fac ă să nu dezn ădăjduim atunci

7 Ibidem, p ag. 488-489.

45 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

când sim țim că ne las ă puterile. Ucenicii lui Hristos n u vor fi însă niciodat ă singuri cu
crucea ce le -a fost h ărăzită, căci Domnul este pururea cu ei, ajut ându-i să o poarte.
Printre cei care urmau lui Iisus pe drumul spre locul C ăpățânii se aflau, dup ă
mărturia lui Luca, și unele femei „care se bateau în pie pt și Îl pl ângeau ” (Luca 23, 27).
Văzându-le, Domnul Se întoarse c ătre ele și le spune: „Fiice ale Ierusalimului,
nu M ă plângeți pe Mine, ci pe voi pl ângeți-vă și pe copiii vo ștri” (23, 28), adaug ând o
profe ție care reaminte ște o proorocie a lui Osea: „Căci iat ă, vin zile în care vor zice:
Fericite sunt cele sterpe și pantecele care n -au născut și sânii care n -au al ăptat! ” (23,
29).
Mântuitorul Se înfioar ă la gândul încerc ărilor ce le a șteapt ă pe aceste femei, dar
și pe cei ce vor veni dupa ele. El sufer ă în cugetul S ău pentru destinul tragic al lui Israel,
pe care a n ădajduit de at âtea ori c ă ar putea s ă-l îndep ărteze și care acum îi apare de
neînlăturat. La chinul S ău se adaug ă gândul la suferin țele pe care le va îndura poporul
evreu.
În leg ătură cu preze nța acestor femei ce îl comp ătimesc pe Iisus și plâng pentru
El, trebuie subliniat c ă nicăieri în Evanghelii nu apare vreo femeie care s ă manifeste
ostilitate fa ță de M ântuitorul. Chiar în clipa c ând iudeii îl trimit la moarte, femei din
Ierusalim îl urmea ză plângând. Prin ele, Israel particip ă la suferin țele lui Hristos,
îndrept ățind astfel speran ța exprimat ă de Sf ântul Apostol Pavel potrivit c ăreia o
rămășiță, aleas ă prin har și apar ținând poporului ales, va dob ândi ceea ce au pierdut
ceilal ți (Rom ani 11, 5-7). Evreii nu au fost numai c ălăi; printre ei s -au aflat și ucenici,
care se cutremurau de suferin țele lui Iisus, precum și femeile care L -au însoțit pe
Golgota. Vestind fiicelor Ierusalimului nenorocirile ce vor veni, Iisus adaug ă: „Dacă
fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi? ” (Luca 23, 31), întrebare de natur ă să
nedumereasc ă. Pare c ă lemnul verde îl închipuie chiar pe Hristos, asemuit unui copac
fecund, pe c ând prin cel uscat El înțelege pe cei sec ătuiți de o via ță spiritual ă și roși de
păcate.
Dacă El, Fiul Tat ălui, Mielul cel f ără de prihan ă, trebuie s ă pătimeasc ă astfel, ce
vor avea de îndurat cei ap ăsați de greutatea p ăcatelor proprii? Domnul îi vizeaz ă aici în
primul r ând pe cei vinova ți de moartea Lui, dar și pe r ătăciții ce vor veni . Întrebarea Sa
răsună profetic peste veacuri.
Pe când Mielul, ce ridic ă păcatele lumii, Se îndrept ă sângerând spre locul unde
avea s ă fie răstignit, preo ții și arhiereii junghiau în templu mieii p ăstrați pentru marea

46 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

sărbătoare și se preg ăteau s ă serbeze Paștile! Hristos, a C ărui jertf ă fusese prefigurat ă de
uciderea mielului pascal, va p ătimi în ziua și la ceasul c ând evreii f ăceau preg ătirile
pentru pr ăznuirea Pa știlor.
Și totu și, cei de fa ță rămân orbi și nu înțeleg c ă sub ochii lor se împlinesc cele
prefigurate în vechea alian ță și prevestite de prooroci… Este cea mai cumplit ă orbire
colectiv ă din istorie – bogat ă, de altfel, în numeroase r ătăciri. Cei care urcaser ă la
Ierusalim pentru a participa la cina pascal ă sunt f ără să vrea și fără să știe mart ori la
Jertfa Mielului, care se împline ște spre m ântuirea lor și a tuturor oamenilor.
Evangheli știi se dovedesc extrem de concisi în relatarea r ăstignirii. Mai mult
decât oric ând se observ ă aici sobrietatea lor, teama de a se opri asupra unor am ănunte
meni te să răneasc ă sensibilitatea și să creeze efecte dramatice. Ei evit ă constant tot ce
poate stimula imagina ția și se limiteaz ă în relat ările lor la ceea ce este esen țial și
semnificativ din punct de vedere spiritual. „Și când au ajuns la locul ce se cheam ă al
Căpățânii, L -au răstignit acolo pe El și pe f ăcătorii de rele, unul de -a dreapta și altul
de-a stânga” relateaz ă Luca extrem de succint (23, 33).
Denumirea de C ăpățână sau Golgota a locului își găsea explica ția în forma
ridicăturii st âncoase pe care av eau s ă se înalțe crucile. El se afla situat în nordul
Ierusalimului, l ângă poarta Damascului. Sf ântul Ioan Hrisostom spune c ă Hristos a fost
ucis în afar a orașului și a zidurilor acestuia, tocmai pentru c ă jertfa Sa este universal ă.
După o veche tradi ție ebraic ă, pe Golgota s -ar fi aflat îngropat craniul lui Adam,
credin ță de natur ă să sugereze numeroase conexiuni. Tot aici ar fi vrut Avraam s ă-l
jertfeasc ă pe Isaac, personaj biblic în care exege ții au întrez ărit prefigurarea lui Hristos.
Ierusalimul consti tuie de altfel axul în jurul c ăruia graviteaz ă toate religiile a vraamice
și, dup ă spusele profe ților, tot aici va avea loc Judecata de Apoi și va începe
transfigurarea final ă. Numai la Ierusalim putea deci Fiul lui Dumnezeu s ă pătimeasc ă și
să înving ă moar tea.
După un drum de 2 km. cortegiul ajunge pe Golgota, unde Hristos este răstignit
pe cruce. Înainte de a fi țintuit pe cruce, lui Iisus I se d ă să bea vin amestecat cu fiere,
după Matei, cu smirna, dup ă Marcu; dar gust ându-l, Domnul îl respinge. Era obic eiul ca
o astfel de b ăutură amețitoare s ă fie dat ă osândiților înainte de supliciu, pentru a -i face
să îndure mai u șor chinurile. Matei men ționeaz ă fierea poate tocmai pentru a sublinia
din nou împlinirea unei profe ții: „Și mi-au dat spre m âncarea mea fier e și în setea mea
m-au adapat cu o țet” (Psalmul 68, 25). Partea a doua a profe ției se va realiza peste

47 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

câteva ceasuri. Marcu este singurul evanghelist care consemneaz ă ora c ând a avut loc
răstignirea: „Iar c ând L-au răstignit, era ceasul al treilea ” (Marcu 15, 25).
A fost cea mai grea moarte a epocii. Fiecare cui avea de la 15 la 20 de cm.
Cuiele erau bătute în încheietura mâinii și nu în palmă. În încheietura mâinii există un
tendon care ajunge până la umăr și când cuiele erau bătute, acest tendon se rupea
obligându -L pe Iisus să forțeze toți mușchii spatelui pentru a ține încheiturile în cuie și
pentru a putea respira, fiindcă pierdea tot aerul din plămâni. Din cauza asta era obligat
să se sprijine pe cuiul bătut în picioare care era mai mare decât cele de la mâini, pentru
că era bătut pe ambele picioare împreunate. Cum nici picioarele nu puteau supota mult
timp fără să se rupă, Iisus era obligat să alterneze acest ciclu ca să poată respira.
Această situație a fost suportată de Iisus mai mult de trei ore. Câteva minute
înainte de a muri, Iisus nu mai sângera. Îi ieșea numai apă din tăieturi și răni.
Deasupra crucii M ântuitorului, Pilat poruncise s ă se pun ă o tăbliță cu inscrip ția:
„Iisus Nazarineanul, împăratul iudeilor ” (Ioan 19, 19), scris ă în evreie ște, latine ște și
grece ște. Ioan afirm ă că arhiereii, nemul țumiți de aceast ă formulare, s -au dus la
procurator și l-au rugat s ă schimbe textul: „Nu scrie: împăratul iudeilor, ci ca Acela a
zis: Eu sunt împăratul iudeilor ” (19, 21), sugerara ei. Pilat însă, de d ata aceasta, nu s -a
mai l ăsat înfluen țat și a rămas la punctul s ău de vedere. „Ce am scris, am scris ” (19, 22)
le răspunde el scurt preo ților evrei, f ără a mai admite o nou ă discu ție. Din p ăcate,
procuratorul se hot ărâse cam t ârziu s ă-și men țină autoritate a; totu și, este impresionant
de constatat cum, afirm ând demnitatea împărăteasc ă a lui Hristos, el exprimase f ără
să-și dea seama un adev ăr a cărui însemn ătate nici nu o sesizeaz ă. Semnificativ este și
faptul c ă inscrip ția apare scris ă în limbile celor t rei mari culturi, care își vor pune
succesiv pecetea pe religia întemeiat ă de Iisus. Iudeea, Elada și Roma sunt astfel
prezente pe Golgota, asist ând la na șterea Bisericii cre știne și a unui nou mod de adorare
a Divinit ății.
Sobrietatea nara țiunii evangheli ce, care elimin ă orice detaliu macabru și evit ă
continuu s ă cadă în patetism, eludeaz ă momentul înfrico șător în care Fiul Tat ălui este
pironit în cuie și țintuit pe lemnul crucii și toat ă suferin ța ce a încaput în acele clipe în
care s -a indeplinit m ântuir ea noastr ă. Doar Luca men ționeaz ă câteva cuvinte ale
Mântuitorului, care dep ășesc în dragoste jertfelnic ă tot ceea ce rostise El p ână atunci. Pe
când osta șii de fa ță îl huleau și își băteau joc de El, Domnul se ruga: „Părinte, iart ă-le
lor, c ă nu știu ce f ac” (Luca 23, 34). El nu ridic ă glasul spre a Se pl ânge sau spre a -i

48 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

amenin ța pe c ălăii Săi, ci doar spre a Se ruga ca Tat ăl ceresc s ă le ierte acest p ăcat. În
apărarea evreilor, Iisus invoca argumentul ne științei: nici iudeii, nici osta șii rom âni nu
bănuiesc c ă îl răstignesc pe Fiul lui Dumnezeu. De fapt, acesta este cel mai puternic
temei pentru care Israel poate fi absolvit de p ăcatul s ău. Sf ântul Petru va afirma cu t ărie:
„Și acum, fra ților, știu că din ne știință ați făcut r ău ca și mai -marii vo ștri” (Faptele
Apostolilor 3, 17), iar Sf ântul Pavel va sublinia și el c ă iudeii L -au os ândit pe Iisus
„necunosc ându-L” (Faptele Apostolilor 13, 27).
Îndată ce sf ârșiră cu răstignirea, osta șii luar ă hainele lui Iisus și le împărțiră între
ei. Era obiceiul ca haine le os ândirilor la moarte s ă fie date celor care supravegheau
îndeplinirea sentin ței. Solda ții se g ăsiră însă de data aceasta în încurc ătură, deoarece
cămașa, fiind f ără cusătură și țesută în întregime, nu putea fi sf âșiată. Atunci le d ădu în
gând să o trag ă la sor ți. Pe c ând Hristos p ătimea pentru noi to ți, cei ce îl păzeau se
dedau la un joc de noroc spre a -și însuși ultimele lucruri r ămase de la El. Fiul Tat ălui
părăsește aceast ă lume dezbr ăcat de orice podoab ă și lipsit de tot ce ar fi putut posed a,
dând astfel pild ă suprem ă a renun țării totale, deoarece prime ște moartea într-o stare de
umilire des ăvârșită.
Actul osta șilor face parte din seria faptelor ce fuseser ă proorocite de profe ții
care, cu veacuri în urm ă, anticip ând într-un mod uluitor, p ână în cel e mai mici
amănunte, Patimile lui Iisus. Sf ântul Ioan Evanghelistul confirm ă că prin tragerea la
sorți s-a împlinit profe ția (Ps almul 21, 20) unde se spunea: „Împărțit-au hainele Mele
loruși și pentru c ămașa Mea au aruncat sor ți” (Ioan 19, 24). De la Augus tin încoace
exege ții s-au deprins s ă vadă în cămașă fără cusătură simbolul Bisericii lui Hristos, ce
nu poate fi nici împărțită, nici dezbinat ă.
Dar pare c ă acel joc infam, ce consta în a trage la so rți hainele Celui care
„întemeiase p ământul pe ape ”, nu e ra încă suficient spre a umple paharul cu umilin țe
pe care Hristos trebuia s ă-l soarb ă până la ultima pic ătură, în timp ce Iisus, cu bra țele
întinse pe crucea înălțată între cer și pământ, p ătimea pentru a readuna în jurul S ău și
pentru a readuce la Tat ăl tot ce odinioar ă zidise, și pe c ând sângele S ău se prelingea pe
pământ sfin țindu-l, cei ce treceau îndrăzneau s ă-L înfrunte chiar și în acea clip ă
suprem ă. Unii își aminteau de învinuirea privind d ărâmarea templului și îl sfidau: „Tu,
Cel ce d ărâmi templul și în trei zile îl zide ști, m ântuie ște-Te pe Tine însuți! Dac ă ești
Fiul lui Dumnezeu, coboar ă-Te de pe cruce! ” (Matei 27, 40). Iar arhiereii, c ărturarii și
bătrânii – toți veniser ă deci pe Golgota s ă asiste la r ăstignirea lui Iisus – își băteau și mai

49 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

amarnic joc de El, spun ând: „Pe al ții i-a mântuit, iar pe Sine nu poate s ă Se
mântuiasc ă! Dac ă este regele lui Israel, s ă Se coboare acum de pe cruce, și vom crede
în El. S -a încrezut în Dumnezeu: S ă-L scape acum, dac ă-L vrea pe El! C ăci a zis: Sunt
Fiul lui Dumnezeu ” (27, 42 -43).
Cumplite sunt aceste provoc ări; ele oglindesc din nou interven ția duhului celui
rău, înrudindu -se în înțelesul lor ad ânc cu ispitirile, și totodat ă pun iar ăși în lumin ă
nedumeririle evreilor. În esen ță, ceea ce I se cere lui Hristos , până în ultima clip ă, este
un miracol uluitor: s ă-Și arate puterea cobor ând de pe cruce și nimicindu -Și călăii,
pentru c ă numai astfel vor crede în El. Este de presupus c ă unii dintre cei care rosteau
aceste hule erau sinceri; poate c ă ei chiar a șteptau minunea menit ă să-L salveze de
supliciu și să le întăreasc ă credin ța. Un asemenea miracol i -ar fi putut desigur converti
pe mul ți. Mântuitorul însă a evitat continuu s ă recurg ă la minuni menite s ă stârneasc ă
uimirea și să trezească curiozitatea, f ără însă a produce o prefacere l ăuntric ă, deoarece
astfel de minuni ar fi avut un caracter de constr ângere și ar fi dus la convertiri
superficiale, realizate cu pre țul anulării libert ății persoanei. Și apoi, ținea de o r ânduial ă
mai ad âncă, pe care noi nu o putem p ătrunde întru totul, ca omul s ă fie m ântuit prin
suferin ța și jertfa, și nu printr -un act de putere. Pe cruce Iisus nu s ăvârșește nici o
minune, dar prin suferin șa Sa t ăcută și primit ă cu răbdare El ne izb ăvește pe to ți de sub
stăpânirea p ăcatului și a mor ții. Fiecare pic ătură din sf ânt sângele S ău șterge c âte una
din fărădelegile noastre.
Sub ochii celor ce treceau pe Golgota avea loc cea mai mare minune din
cuprinsul istoriei: por țile cerului se deschideau și omul, izb ăvit de moarte, reg ăsea
comuniunea cu Tatăl ceresc. Și totu și, martorii acestui eveniment unic, ne înțelegând
nimic, continuau s ă ceară o minune. Dar cuvintele aruncate de c ătre arhierei în obrazul
lui Hristos includeau încă o inten ție demonic ă: aceea de a surpa încrederea lui Iisus în
Tatăl, Care aparent îl părăsise, l ăsându-L prad ă morții. Se simt din nou uneltirile celui
rău, care n ăzuiește să-L rup ă pe Hristos de Tat ăl picur ând în sufletul S ău dezn ădejdea în
fața unei mor ți nedrepte. Duhul întunericului încearc ă, prin glasul arhiereilor și al
trecătorilor lipsi ți de suflet, s ă trezeasc ă în Hristos spiritul de revolt ă, tendin ța de
autoafirmare, cu scopul de a -L face s ă Se opun ă Tatălui, s ă-L înfrunte. Dar ceea ce
satana nu izbutise odinioar ă, pe muntele Carantaniei, c ând folosise mirajul pl ăcerii și al
puterii, nu îi va fi dat nici acum s ă obțină, în ciuda suferin ței care punea st ăpânire pe
trupul lui Iisus.

50 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

În clipa când Iisus și -a dat duhul, așa după cum se știe, s -a făcut întuneric mare,
catapeteasma templului s -a despicat în două, s -a cutr emurat pământul și după cum mai
puțin se cunoaște „…s-au deschis gropile morților și unii dintre cei înviați au intrat în
cetate și au mers la familiile lor. ”8. Sutașul și cei care împreună cu el păzeau pe Iisus
s-au înfricoșat zicând: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta ”.
3.2. Elementele răstignirii și simbolul lor , cununa de spini, trestia, isopul,
buretele, oțetul și cuiele folosite la răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos
Textul de la Faptele Apostolilor 17, 3: „Deschizându -le și arătându -le că
Hristos trebuia să pătimească și să învieze din morți, și că Acesta, pe Care vi -L vestesc
eu, este Hristosul, Iisus ” se referă la suferința și moartea Mântuitorului Iisus Hristos. De
asemenea și textul de la Evrei 13, 12: „Pentru aceea și Iisus, ca să sfințească poporul
cu sângele Său, a pătimit în afara porții ”, desemnează aceeași idee. În alte pasaje,
același cuvânt „patimă ” este tradus cu „a suferi ”, „suferință ”: „Dar mai întâi El
trebuie să sufere multe și să fie lepădat de neamul acesta ” (Luca 17, 25); „Nu trebuia,
oare, ca Hristos să pătimească aceasta și să intre în slava Sa? ” (Luca 24, 26).
Romanii aveau obiceiul să osândească prin răstignire pe cruce pe cei cu abateri
grave. La această osândă a fost supus și Mântuitorul Iisus Hristos, fiind acu zat de către
iudei de hulire, că S -a recunoscut că este Fiul lui Dumnezeu. Despre acest sfârșit al Său,
Domnul știa, și de aceea El spune că „Fiul Omului va fi dat în mâna păgânilor și -L vor
batjocori și -L vor biciui și -L vor răstigni, dar a treia zi va în via” (Matei 20, 18; 26, 2).
Prin răstignirea Mântuitorului Hristos, crucea a devenit altarul pe care S -a jertfit
pentru a ispăși păcatele lumii și a săvârși răscumpărarea oamenilor, luând asupră -Și
„blestemul ”. Pentru Hristos, crucea a fost instrumentul pă timirii și altarul jertfei Sale,
cât și mijlocul proslăvirii Lui, în firea omenească cu care a pătimit.
Romanii au folosit crucea nu numai ca un instrument de tortură și execuție, ci și
ca un stâlp al infamiei, rezervat pentru cei mai răi și cei mai de jos . Pentru evrei era un
semn al blestemului (Deuteronomul 21, 23).
Când Hristos a fost osândit la răstignire, soldații romani au împletit o cunună de
spini pe care au pus -o pe cap, iar în mâna dreaptă i -au pus o trestie, în semn de

8 Preot Gh eorghe Calciu, „Patimile, moartea și învierea Domnului” , 26 aprilie, 2005.

51 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

batjocură, ca apoi, îngenu nchind înaintea Lui să -și bată joc de El, zicând: „Bucură -Te,
regele iudeilor ” (Matei 27, 29; Marcu 15, 17; Ioan 19, 2).
Deși puse în batjocură, aceste insigne împărătești l -au recunoscut tară voia lor
calitatea și demnitatea Lui de împărat, care împărăteș te în cer și pe pământ. Ele sunt și
semne ale biruinței, prin Jertfa Crucii, asupra morții și a puterilor demonice pe care le -a
dezbrăcat de putere (Coloseni 2, 14 -15), eliberând ca împărat lumea de robia păcatului,
a morții și a diavolului. Cununa de spin i a fost împletită de soldații romani și pusă pe
capul lui Iisus Hristos când a fost batjocorit înainte de răstignire. Această cunună a fost
făcută din spini care s -au găsit în regiunea respectivă; cu toate că arbustul numit „Spinii
lui Hristos ” – Paliurus spina -christi, care are ramuri lungi și spinoase, nu se găsește
acum în jurul Ierusalimului, se știe cu certitudine că a crescut în acea regiune în
antichitate.
Alături de sceptrul de trestie și de haina de purpură, cununa de spini a fost
simbol al titlu lui care i s -a atribuit de împărat al iudeilor. Inscripția de pe cruce
proclama și ea acest lucru în batjocură. Totuși, creștinii au văzut viața lui Iisus Hristos
ca pe o cale împărătească de la ieslea din Betleem la crucea de pe Golgota. Pentru
Sfântul Apostol Ioan, mai ales, momentul umilirii lui Hristos este momentul gloriei Lui
(Ioan 13, 31).
Coroana de spini era menită să semene unei „coroane ce răspândește raze ” a
unui domnitor divin, astfel încât Hristos a fost batjocorit atât ca „Dumnezeu ”, precum ș i
ca „împărat ”.
Trestia se referă la ierburile înalte care cresc în locurile umede (în mlaștini, pe
malurile râurilor etc), care sunt deseori adăpostul animalelor de apă (Iov 40, 21; Isaia
19, 6 -7; 35, 7). Înainte de răstignire, soldații I-au dat lui Hrist os în mâna dreaptă o
trestie în loc de sceptru, ca să -L batjocorească, iar apoi L -au lovit cu ea (Matei 27, 29;
Marcu 15, 10). Pe cruce lui Iisus Hristos I s-a oferit un burete înmuiat în oțet, prins în
vârful unei trestii (Matei 27, 48; Marcu 15, 36); sau , după Ioan 19, 29, unei trestii de
isop.
De precizat faptul că în Sfânta Scriptură mai multe specii distincte de plante sunt
numite isop, dar există discuții serioase cu privire la identificarea lor. Este sigur, însă, ca
isopul de astăzi – Hyssopus offici nalis, nu a fost niciuna din aceste plante, întrucât el
este de origine din partea de sud a Europei. În Vechiul Testament „isopul ” era folosit
pentru ritualurile de Paști (Ieșirea 12, 22), pentru curățarea leproșilor (Levitic 14, 4 -6),

52 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

pentru curățarea plă gii (Levitic 14, 49 -52) și la jertfirea vacii roșii (Numerii 19, 2 -6;
Evrei 9, 19). Calitățile purificatoare ale „isopului ” sunt menționate și în Psalmul ul 50,
8, fiind și o planta medicinală. În general, se consideră ca planta este Origanul sirian –
Origa num syriacum, care este o iarbă aromată de culoare verde -cenușiu și care își
menține culoarea tot timpul anului, având o tulpină sârmoasă înaltă de 20 -30 cm, cu
flori albe și mici, și care crește în locuri stâncoase și uscate.
În Noul Testament „isopul ” folosit la răstignire (Ioan 19, 29) — cuvântul se
traduce „pe o suliță ”, a fost probabil o trestie sau un băț, care este asemănător cu trestia,
a fost considerat ca fiind probabil cea mai corectă alegere. Datorită gustului amar,
isopul este și simbolul chinu rilor și al morții.
Buretele . În acea perioadă nu putea fi vorba de un alt burete decât de buretele
vegetal, o plantă cu vreji lungi, bogata în flori. Din rețeaua vasculară a fructelor se
pregătește buretele de spălat vegetal.
În Isaia 1, 8 și Numeri 11, 5 este vorba despre o grădină, o bostănărie unde putea
fi întâlnită această plantă .
Oțetul este un lichid acru ce se obține din fermentația acetică, prin transformarea
alcoolului etilic din vin, sub acțiunea fermenților produși de bacteriile acetice, în aci d
acetic.
Natura acidă a oțetului este indicată în Pilde 10, 26; 25, 30. Pe lângă faptul că se
amintește de gustul lui neplăcut, se face aluzie la faptul că oțetul a fost folosit în cazul
unor pedepse, cel pedepsit fiind obligat să -1 bea.
Băutura romanilor , posca, era foarte asemănătoare cu oțetul și făcea parte din
rația soldaților. Din această băutură I s-a oferit și lui Iisus Hristos când era pe cruce.
Amestecată cu fiere (Marcu 15, 36; Ioan 19, 29 -30), avea un gust diferit de cel al
băuturii calmante.
Cuiele. În vremea Noului Testament victimele erau țintuite pe cruce cu cuie de
fier, care erau bătute prin mâini și prin picioare (Ioan 20, 25).
Mușchii contorsionați ai picioarelor probabil că i -au cauzat dureri mari, cu
contracții spasmodice și crampe rig ide, este posibil ca lucrul acesta să fi contribuit la
timpul scurt în care a murit, 6 ore. Nu încape îndoială că moartea i -a fost grăbită și de
biciuirea primită înainte de crucificare.

53 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Scriitorii contemporani o descriu ca o moarte extrem de chinuitoare.
Evangheliile, însă, nu dau o descriere detaliată a suferințelor fizice ale Domnului nostru
Iisus Hristos, ci spun doar simplu și cu respect: „L-au răstignit ”.

54 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

CAPITOLUL I V.
Pătimirile Domnului, jertfire de bunăvoie și restaurarea omului
4.1. Moartea Domnu lui Iisus Hristos – referințe și elemente istorice
În lumina Învierii Biserica vede moartea lui Iisus ca pe o jertfire de sine de
bunăvoie, o fapt ă mântuitoare a lui Dumnezeu. Mai poate fi însă spus ceva dac ă
râmânem în limitele Iisusului istoric r ăstignit? Cu alte cuvinte, ce anume putem spune
despre moartea văzută prin ea însăși?
De mare ajutor ne sunt aici reflec țiile cuprinse într-o lucrare scrisă în secolul IV
de Sfântul Atanasie cel Mare. În ciuda titlului, Despre întruparea Cuv ântului lui
Dumnezeu,9 o mare parte a acesteia trateaz ă de fapt despre moartea lui Hristos. De
interes aici e explica ția dat ă de Sfântul Atanasie felului în care Hristos a murit. Sf ântul
Atanasie vede împrejur ările istorice și detaliile mor ții lui Hristos drept o m ărturie a
caracterului ei providen țial. El face urm ătoarele observa ții, pe care le vom dezvolta:
Moartea a fost public ă, prin urmare n -a putut fi negat ă. Cu alte cuvinte, Iisus nu
a murit de unul singur, în pustie, acas ă, sau în fața lui Petru, Iacob și Ioan. A murit în
fața tuturor – prieteni și dușmani deopotriv ă. Mai mult, moartea Sa a fost verificat ă cu o
lovitur ă de lance și de m ărturia centurionului roman care -și risc ă viața dac ă Iisus nu era
mort. Romanii înțelegeau moartea; lancea l ăsase o ran ă adâncă (unele ex plica ții
medicale moderne ale s ângelui și apei ne spun c ă atunci c ând centurionul L -a împuns pe
Iisus i -a străpuns inima). De aceea Toma a do rit să vadă acea ran ă, pentru c ă dacă Iisus
avea urma ei, atunci El murise f ără nici o îndoial ă. Prin urmare, moar tea lui Iisus n -a
fost negat ă de nimeni din cei prezen ți, și tocmai de aceea i s -a cerut lui Pilat s ă pună o
gardă la morm ântul S ău – tocmai pentru c ă era mort.
Sfântul Atanasie spune c ă era cea mai rea moarte cu putin ță, astfel c ă nimeni s ă
nu-L poat ă acuza de la șitate. Iisus a murit torturat de romani în public, sub acuza ții
false, degradat, p ărăsit și înjosit, și în fața propriei Sale mame. Pe scurt, în plin ă tragedie
și groaz ă omeneasc ă.

9 Sfântul Atanasie cel Mare , Cuvânt împotriva elinilor, Tratat despre Întruparea Cuvântului, Trei cuvinte
împotriva arienilor, traducere din grecește Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de
Misiune Ortodoxă, 2010.

55 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Iisus și-a păstrat trupul întreg, nici un os nefiindu -I zdrobit, ca un miel pascal
sacrificat ( Iesirea 12, 46; Ioan 19, 36). N-a murit ca Pavel, decapitat; nici ca Ștefan,
lapidat (F aptele Apostolilor 7, 59); nici aruncat într-o prăpastie (L uca 4, 29); nici prin
hemoragie din cauza flagel ării, cum scrie un articol care analizeaz ă moartea Sa c ă ar fi
trebuit s ă moar ă dacă n-ar fi fost r ăstignit.
Sfântul Atanasie subliniaz ă că n-a fost o moarte natu rală – din cauza bolii sau
vârstei – pentru c ă aceasta ar fi fost rezultatul unei coruperi sau degrad ări, pe care
Hristos n -a avut-o, deoarece era f ără de păcat.
Cel mai cunoscut element istoric al mor ții lui Iisus e faptul c ă El a murit pe
Cruce – adică pe un lemn, pe un „pom” cum e numit ă de sf ântul Petru ( Faptele
Apostolilor 5, 30 ; I Petru 2, 24 ). Cu alte cuvinte, ca s ă moar ă Hristos, Noul Adam,
folose ște acela și instrument ca și primul Adam, un pom. De aceea Sfântul Apostol Pavel
face o compara ție între vechiul Adam și noul Adam sau „al doilea ” Adam, Hristos (I
Coloseni 15, 22, 45), tocmai într-o discu ție a mor ții Sale. Prin lemn, Noul Adam d ă o
„nouă folosire ” a mor ții – așa cum îi place s ă spun ă sfântului Maxim – una f ăcătoare de
viață.
În acest sens, sf ântul Atanasie spune c ă Dumnezeu n -a biruit moartea
impun ându-i-se din afara omului. Cu alte cuvinte, pentru aceasta Dumnez eu nu emite
pur și simplu un decret din cer, ci o biruie în însuși locul în care a prins r ădăcini
stricăciunea: în trupul omului. Întruc ât păcatul lui Adam a fost în trup, printr -o ispitire a
lui spre pl ăceri și egoism (…), a fost nevoie ca aceste dou ă lucruri s ă fie desfiin țate
într-un trup ome nesc.
Și asa a și fost atunci c ând Hristos a murit nu în plăcere, ci în mare suferin ță,
renun țând la orice egoism printr -o moarte nu din neascultare, ci din ascultare fa ță de
Dumnezeu (Filipeni 2, 8). Mai mult, ca răstignit, Hristos a murit ca un criminal,
făcându-se „blestem ” pentru noi (Galateni 3, 13). Prime ște toate acestea ca s ă ne poat ă
elibera de toate acestea ( Evrei 4, 15; 9, 26 -28), identificat în chip evi dent drept „omul
durerilor ” care a fost „străpuns pentru p ăcatele noastre ” (Isaia 53).
Aici e punctul nostru cel mai important: dac ă ne situ ăm în interiorul limitelor
împrejur ărilor istorice, a faptelor mor ții lui Hristos acceptate și verificate de știința
critic ă, nu e nevoie s ă credem – cum fac unii sa vanți – că răstignirea a fost doar o
întâmplare, sau o ne înțelegere etc. Mai degrab ă, înseși imprejur ările ei ofer ă toate

56 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

semnele providen țiale f ără de care moartea lui Hristos ar putea fi pus ă sub semnul
întreb ării sau r ăstălmăcită, conduc ând spre o mare ambiguitate a sensului ei.
Tocmai aceste împrejur ări ofer ă baza cadrului teologic stabilit ulterior în lumina
Învierii; f ără ele, acest cadru pur și simplu nu ar func ționa. Modul în care a murit Iisus –
în public, ca un criminal, str ăpuns și pe lemn – a îngăduit scriitorilor Noului Testament
și primilor P ărinți ai Bisericii s ă-L vad ă mai limpede pe Hristos ca Miel Pascal ( înjun-
ghiat, f ără nici un os rupt) și ca Nou Adam (care îl mântuie ște pe vechiul Adam prin
acela și instrument folosit la c ăderea sa, pom ul).
Dacă Hristos ar fi murit de unul sin gur, unii ar fi putut pune sub semnul
întreb ării dac ă a murit sau nu cu adev ărat. Dac ă ar fi murit lovit cu pietre, n -ar mai fi
putut fi privit drept Mielul pascal al lui Dum nezeu. Dac ă n-ar fi murit pe lemn, n -ar mai
fi putut fi v ăzut ca Nou Adam. A șa cum o face în mod explicit Învierea, împrejur ările
istorice ale mor ții lui Hristos nu las ă în mod implicit nici o îndoial ă asupra a Cine a fost
Cel ce a murit pentru m ântuirea noastr ă.
4.2. Jertfa Domnului Hristos și restaurarea omului
În vremurile de astazi, când suferin țe și necazuri foarte multe și foarte variate
cum ar fi neajunsurile și sărăcia, bolile și singur ătatea, nedreptatea, patimile și violen ța
și multe altele încearc ă să cuprind ă sub aripa lor nefast ă cât mai mul ți semeni, este
foarte necesar ă o revenire și o reorientare sincer ă a existen ței noastre c ătre Dumnezeu.
Singur aflându -se omul nu poate s ă depășească zidul dezn ădejdilor pe care suferin țele și
greut ățile î-l aduc înainte și astfel se love ște con tinuu cu renun țarea și cu cedarea. În
aceste condi ții durerea și necazul î și amplific ă dimensiunile, lucrarea și roadele negative
în sufletul uman, ajungând uneori chiar la groaz ă și disperare.
Individualismul și autonomismul nu fac decât s ă ne introduc ă în izolarea
tragediei personale. Dar prin Hristos și de la Hristos primim și noi puterea și capacitatea
de a învinge toate dezam ăgirile pe care ni le aduc înainte. El nu a fost o victima în fa ța
morții, a strâmtor ărilor și a batjocoririlor ce i s -au adus, c i un biruitor, Singurul biruitor
adev ărat asupra vie ții. În mod liber prime ște moartea: „Eu îmi pun sufletul, ca iar ăși
să-l iau. Nimeni nu -l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am eu ca s ă-l
pun și putere am iar ăși să-l iau ” (Ioan 10, 1 7-18), pentru c a nici un om s ă nu mai fie

57 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

sclavul ei, ci în to ți să se trezeasc ă dorin ța de d ăruire, în mod liber, înaintea lui
Dumnezeu.
Trebuie subliniat , reținut faptul, c ă „jertfa lui Hristos nu se reduce la un simplu
exemplu de comportare social ă, ci se distinge prin superioritatea absolut ă și puterea
desăvârșită pe care Fiul lui Dumnezeu i -o imprim ă”10. În urma unirii cu Iisus Hristos,
ia na ștere și în noi manifestarea iubirii Sale fa ță de lume. Prin mine Iisus Hristos îl
iubește pe semenul meu și acel a prime ște iubirea mea care î și are sursa în Iisus Hristos.
Prin aceast ă iubire și prin puterea lui Iisus Hristos ajungem fiecare din noi, într -o
măsură mai mare sau mai mic ă, să ne dăruim ca jertfe vii. Dar, precum Jertfa lui Hristos
n-a fost desp ărțită de Înviere, tot a șa nici jertfa noastr ă nu ramâne str ăină de via ța pe
care El ne-o ofer ă. Fără de jertfa Domnului Iisus Hristos, îndeosebi cea euharistic ă, nu
putem face nimic. Tocmai de aceea se cere împlinit ă și împ ărtășită.
Sfântul Nicolae Cabasila spu ne că „rănile și Patimile lui Hristos au fost oferite
omului spre a i se răscumpăra prin ele voirea. Având în vedere faptul că fusese robit de
către diavol omul trebuie reînnoit pentru a fi în stare să -l biruiască pe
stăpânul întunericului. Hristos a săvâr șit tocmai acest lucru. Prin jertfa Sa, El a
dat putere și voință firii omenești pentru ca, în Hristos, omul să îl poată birui pe diavol
și să calce peste moarte ”.11
Moartea pe Cruce a Mântuitorului Hristos ne -a ridicat din „împărăția
întunericului ” (Colos eni 1, 13) și ne -a adus lumin a, viaț a și nemurirea (II Timotei 1,
10), „Paștele nostru Hristos S -a jertfit pentru noi ”.12
Un loc cu totul deosebit îl ocup ă Taina Euharistiei , care este o încoronare, o
culminare a tuturor celorlalte Taine, implicând în sine „puterea mor ții depline fa ță de
existen ța separat ă de Dumnezeu ”13. Prin împ ărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos,
creștinii, a șa cum a scris P ărintele St ăniloae, particip ă la Jertfa pe care Acesta a adus -o
pentru noi, dar și la Învierea Lui. Chiar în r ugăciunea epiclezei, rostit ă de către preot în
cadrul Sfintei Liturghii, se cere ca Duhul Sfânt s ă vină nu numai peste darurile de pâine
și de vin ce se vor preface în Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, ci și peste

10 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, III, trad . D. Fecioru, Bucure ști, 1938, p. 217 -218
11 Arhim. Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători , Traducere de Daniela Filioreanu, Editura
Egumenița, Galați , 2004, p.186.
12 Pr. Drd. D. Viezuianu, Moartea și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos în lumina epistolelor pauline ,
în Studii teologice, an XXXXIX, nr.9 -10/1997, p.660.
13 Ibidem, p. 56.

58 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

noi, spre a fi sfin țiți și pentru a putea participa la aceast ă sfânta jertf ă: „Trimite Duhul
Tău cel Sfânt peste noi și peste aceste Daruri ce sunt puse înainte ”14.
Așadar, prin aducerea de pâine și de vin, cre știnii prezint ă înaintea lui Dumnezeu
jertfa muncii lor, iar prefacerea aces tora în Trupul și în Sângele Mântuitorului Iisus
Hristos, pe lâng ă prezen ța real ă a Fiului lui Dumnezeu în daruri și în comuniunea
eclezial ă, sau realitatea vie și puterea ve șnică a Jertfei lui Hristos ce se transmite
Bisericii prin Euharistie, se deschide credincio șilor perspectiva de a se împ ărtăși, prin
Duhul Sfânt, de Pa știle lui Iisus Hristos, de a interioriza via ța lui Hristos și de a se oferi
Tatălui15. Prin Euharistie noi nu ne prezent ăm înaintea lui Dumnezeu în mod personal și
nici lipsi ți de Hristo s. Nimeni nu poate s ă săvârșească jertfa euharistic ă numai pentru el,
deoarece nici Iisus Hristos nu a adus o jertf ă diferit ă pentru fiecare în parte. El este ieri
și azi și în veci Acela și pentru to ți, iar atunci când dorim s ă ne unim cu El, s ă ne
manifes tăm Jertfa fa ță de El, sau s ă-L revel ăm a fi lucr ător în noi, trebuie mai întâi s ă
realiz ăm o comuniune vie, în sinceritatea iubirii cu to ți semenii no ștri.
„Astfel, prin faptul c ă Iisus Hristos ne ia și pe noi ca s ă ne aduc ă, prin împreun a
noastr ă jertfi re cu Sine, jertfa Tat ălui, se produce o uniune strâns ă între Jertfa Lui și
jertfa noastr ă, în sensul c ă jertfa noastr ă face parte din jertfa Lui, și jertfa Lui din jertfa
noastr ă, sau noi suntem în El, Cel ce Se aduce și El în noi care ne aducem ”16.
Prin m oartea pe care o prime ște, Iisus Hristos distruge în mod deplin și definitiv
toată poten țialitatea p ătimitoare a afectelor din umanitatea Sa, biruindu -le pe acestea în
totalitate. Puterea Ipostasului divin ac ționeaz ă în acest sens, dar în conformitate cu
libertatea firii umane care nu s ăvârșește și nici nu dore ște păcatul, ci se deschide prin
conlucrare: „Hristos înl ătură afectele în umanitatea Sa, suferindu -le pâna la cap ăt cu
tărie pe cele de durere și refuzând cu aceea și tărie pe cele de pl ăcere; El le b iruie ște cu
contribu ția umanit ății Sale, întrucât aceasta are în nep ăcătuirea ei și în faptul c ă este a
ipostasului divin, puterea de a le suporta pe unele și refuza pe altele pâna la cap ăt,
istovindu -le puterea, prin puterea lui de r ăbdare sau de refuz ”17. Mântuitorul Iisus
Hristos Își „pune sufletul ” (Ioan 10, 17), în sensul c ă, cu voia Lui, sufletul se desparte
de trup.18 El nu tr ăiește disperarea omului în fa ța mor ții. El intra în h ăurile iadului și

14 Liturghier …, p. 153.
15 Pr. Prof. Dr. Dumitru St aniloae, op. cit …, p. 75.
16 Ibidem, p. 58.
17 Ibidem, p. 89.
18 Idem, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, p. 187.

59 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

porțile lui se sf ărâmă de la sine și nu pot d ăinui în pr ezența vie ții; demonicul se risipe ște
ca fumul și se tope ște ca ceara în prezen ța Sfântului ”19. În timpul desp ărțirii trupului de
suflet, moartea nu -și manifest ă lucrarea stric ăciunii sale fa ță de acesta, c ăci chiar și
neînsufle țit el r ămâne pe mai departe trupul Fiului lui Dumnezeu. „Chiar dac ă a murit
ca om, și chiar dac ă Sfântul lui Suflet S -a desp ărțit de trupul S ău prea curat, totu și
dumnezeirea nu S -a desp ărțit de cele dou ă, adic ă de suflet și de trup, și astfel nici
unicul Ipostas nu S -a desp ărțit de cele dou ă ipostasuri. C ăaci trupul și sufletul au avut
de la început, în acela și timp, existen ța în Ipostasul Cuvântului, și cu toate c ă în timpul
morții a fost desp ărțit sufletul de trup, totu și fiecare a r ămas, având existen ța în unicul
Ipostas al Cuvânt ului. Astfel, unicul Ipostas al Cuvântului a fost și Ipostasul Cuvântului
și a sufletului și a trupului. Niciodat ă, nici sufletul, nici trupul n -au avut un ipostas
propriu, altul decât ipostasul Cuvântului. Ipostasul Cuvântului a fost totdeauna unul și
niciodat ă două. Prin urmare, Ipostasul lui Hristos este unul întotdeauna. Chiar dac ă
spațiul sufletului s -a desp ărțit de trup, ipostatic, îns ă, era unit prin cuvânt ”20. Cel viu ,
Hristos prime ște să I se despart ă sufletul de trup, dar avându -le unite cu Sine, e le rămân
pe mai departe vii. Ele sunt p ăstrate în aceast ă despărțire pentru c ă toată separarea
produs ă de p ăcat s ă fie adunat ă și să ia sfâr șit odat ă cu Învierea Sa: „În moartea
Mântuitorului, dumnezeirea ramâne unit ă cu sufletul, pe de o parte și cu trupu l, pe de
altă parte. P ăcatul, care este îndep ărtare de Dumnezeu și moarte a sufletului, adusese
moartea omului, separare în trupul și sufletul s ău. Dumnezeirea ramâne unit ă în moarte
cu sufletul uman al lui Hristos. Este simbolul biruirii p ăcatului pentru omenirea
întreag ă. Dumnezeirea r ămasă unită cu trupul separat este simbolul vie ții redobândite
prin moarte și începutul refacerii amestecului, dintre trup și suflet, ca înviere a omului
păcătos”21. Despre prezen ța vie ții în trupul lui Hristos, chiar și dup ă despărțirea
sufletului de El, vorbesc to ți Sfin ții Părinți. Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Maxim
Mărturisitorul și Sfântul Ioan Damaschin22 mărturisesc acest adev ăr prin compararea
trupului Mântuitorului Hristos cu o momeal ă care este pus ă în „undița dumnezeirii ”, de
care apropiindu -se moartea spre a -l consuma prime ște deodat ă cu acesta și via ța care

19 Paul Evdokimov, Femeia si mântuirea lumii, trad. Gabriela Moldoveanu, Editura Christiana, Bucure sti,
1995, p. 261.
20 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, III, trad. D. Fecioru, Bucuresti, 1938 , p. 228 -229.
21 PS Prof. Dr. Irineu Slatineanul, Iisus Hristos sau Lo gosul înomenit , Editura România crestina,
Bucuresti, 1998, p. 96.
22 Sfântul Ioan Damaschin, op. cit. , II, 27, p. 228.

60 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

vine din Persoana Fiului lui Dumnezeu, via ța ce se transmite tuturor celor peste care
moartea avea st ăpânire23. Sfântul Grigorie de Nyssa spune c ă moartea a fost acceptat ă
de Fiul lui Dumnezeu odat ă cu primirea Sa de a Se întrupa. El nu se d ă înapoi de la nici
o treapt ă a existen ței, ci pe toate le prime ște, ca pe toate s ă le orienteze c ătre Dumnezeu.
Dacă s-ar fi rezumat doar la na șterea omeneasc ă, iar moart ea ar fi refuzat -o, Hristos nu
ar fi ar ătat solidaritate fa ță de om și față de întreaga lume. Ori omenirea nu avea nevoie
nici de problematiz ări filozofice și nici de vizite lipsite de con ținut, ci de vindecare, de
viață. Domnul nostru Iisus Hristos vine și se identific ă cu fiecare dintre noi, oferindu -ne
ajutorul și vindecarea atunci când am r ămas f ără soluții și fără nădejde, și așa, în culmea
disper ării umanit ății, Se apleac ă asupra noastr ă pentru a ne scoate din p ăcat,
„apropiindu -Se atât de tare de moa rte încât a atins -o cu mâinile sale, pentru a reda
naturii, prin trupul S ău încep ătura învierii ”24. Prin jertfa lui Hristos se descoper ă, în
acela și timp, m ăreția iubirii lui Dumnezeu fa ță de om și demnitatea de care se bucur ă
omul atunci când î și raporteaz ă viața la Dumnezeu: „Căci Hristos, înc ă fiind noi
neputincio și, la timpul hot ărât a murit pentru cei necredincio și. Căci cu greu va muri
cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotare ște cineva s ă moar ă. Dar
Dumnezeu î și arat ă dragostea lui fa ță de noi prin aceea c ă, pentru noi, Hristos a murit
când noi eram înc ă păcătoși” (Romani 5, 6 -8).25
În compara ție cu moartea celorlal ți oameni, care este un fapt inevitabil, moartea
lui Iisus Hristos este un act al voin ței. Chiar dac ă a fost primit ă din ve șnicie, ea r ămâne
tot o manifestare a libert ății Sale permanente. În ceilal ți moartea era nedesp ărțită de
ființa lor, a f ăcut corp comun cu aceasta: lua na ștere în ea, cre ștea cu ea, pentru c a în
final s ă o distrug ă. Nimeni nu putea s ă o îndep ărteze din in teriorul s ău. La Iisus Hristos,
însă, moartea este exterioar ă ființei Sale, nu vine din interior, ci din exterior, din
interiorul fiin ței noastre. De aceea ea î și pune în lucru toat ă amărăciunea, toat ă
însingur ătatea, toat ă durerea etc., concentrând în sin e moartea întregii lumi, pentru a
pune stapânire și pe Iisus Hristos. Dar dac ă pe omul de rând îl zdrobe ște, îl doboar ă la
pamânt, acesta pierzându -și cuno ștința în momentul apari ției ei, întâlnirea cu
Mântuitorul Iisus Hristos este o întâlnire fa ță către față. El nu cade sub biruin ța acesteia,

23 Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre înv atamântul religios, 24, în Scrieri,
partea a doua, PSB 30, t rad. Pr. Pr of. Dr. Teodor Bodogae, Editura IBMBOR, Bucuresti, 1998, p. 321;
Sfântul Maxim Marturisitorul, Raspunsuri c atre Talasie , 64, p. 368 .
24 Sfântul Grigorie de Nyssa, op. cit., p. 357 -358.
25 Pr. Prof. dr. Dumitru Staniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, p. 317 -319.

61 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

ci, ramânând con știent, o prime ște în Sine și o opre ște acolo pentru c ă, trăgând -o din
interiorul tuturor persoanelor umane, s ă o lase în singur ătatea -i specific ă și s-o întoarc ă
în neantul din care a luat na ștere26. Tocmai de aceea Hristos se prezint ă în mod simultan
atât ca jertf ă, cât și ca Arhiereu care aduce și prime ște aceast ă jertfă, dar și ca Împ ăratul
care domne ște de -a dreapta Tat ălui: „Jertfa L -a facut pe Iisus Hristos ca om atât
Arhiereu cât și Împ ărat, car e domne ște de -a dreapta . – Revenind, pu țin, la tema mor ții
și a jertfei, Sfântul Chiril al Alexandriei a f ăcut o compara ție între moartea pe care
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a primit -o pe Golgota și moartea pe care o primim noi
la Botez, spunând c ă dacă prima a fost plin ă de durere, cea de -a doua este f ără durere,
cu toate c ă și noi particip ăm la patimile sale: – „Hristos a primit în preacuratele Lui
mâini și picioare cuie și a suferit cu adev ărat, iar mie îmi daruie ște, fără să sufăr, fără
să mă doar ă, mântuirea prin participarea la durerea Sa ”27.
Tocmai prin faptul c ă a acceptat în mod liber suferin ța și a îndurat -o fără cârteală
și revolt ă a putut Hristos s ă ne m ântuiasc ă.28 Sfântul Apostol Pavel și toți ceilal ți
scriitori neotestamentari subliniaz ă în repetate r ânduri c ă Mântuitorul a dat dovad ă de
cea mai deplin ă smerenie, f ăcându-Se ascult ător „până la moarte, și încă moarte de
cruce ” (Filip eni 2, 8). Prin cruce Domnul a biruit orgoliul, precum și orice tendin ță de
autoafirmare care se afl ă la origi nea tuturor p ăcatelor. Accept ând să fie așezat în rând cu
ultimii dintre nelegiui ți, să sufere supliciul cel mai hulit, El a lep ădat orice m ândrie și
S-a supus întru totul Tat ălui, r ăbdând oc ări și insulte f ără a Se pl ânge sau a -i blestema
pe c ălăii Săi. Blândețea, supunerea la voin ța Tat ălui constituie tr ăsăturile cele mai
caracteristice ale Mielului lui Dumnezeu, a șa cum fusese întrez ărit cu veacuri în urm ă
de Isaia, în viziunea sa profetic ă: „Chinuit a fost, dar S -a supus și nu Și-a deschis gura
Sa; ca un miel spre junghiere S -a adus și ca o oaie f ără de glas înaintea celor ce o tund,
așa nu Și-a deschis gura Sa ” (53, 7).
Spre a -l mântui pe omul care se pierduse tocmai prin dorin ța de a se opune
Tatălui și de a -și făuri o voin ța autonom ă, neat ârnată, Hri stos, ca Fiu al lui Dumnezeu,
Care întruchipeaz ă atotputernicia divin ă, „Se jertfe ște în mod liber și renun ță la orice
putere și mai ales la orice voin ță de putere ”, făcând ca atotputernicia Sa s ă se
preschimbe în darul de a birui prin r ăbdare. Iisus afirm ase singur despre Sine: „Pentru

26 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatic a Ortodox a, vol. 3…, p. 77 -78.
27 Sfântul Chiril al Ierusalimului, op. cit …, Cateheza a II -a mistagogic a, 5, p. 349.
28 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, op. cit …, p. 72.

62 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

aceasta M ă iubește Tat ăl, fiindc ă Eu îmi pun sufletul, ca iar ăși să-l iau. Nimeni nu -1 ia
de la Mine, ci Eu de la Mine însumi îl pun. Putere am Eu ca s ă-l pun și putere am iar ăși
să-1 iau. Aceast ă porunc ă am primit -o de la T atăl Meu ” (Ioan 10, 17 -18).
Cuvintele de mai sus dezleag ă întrucatva, at ât cât poate fi ea dezlegat ă, taina cea
de nep ătruns a jertfei Fiului lui Dumnezeu. Ele atest ă o dat ă mai mult deplina libertate
în care Hristos își ofer ă propria via ță, precum și fapt ul că, săvârșind de bun ă voie
aceast ă jertfă suprem ă, El îndepline ște dorin ța Tat ălui și face astfel s ă creasc ă neîncetat
dragostea dintre Tat ăl și Fiul. A fost deci necesar ă aceast ă chenoz ă suprem ă a Fiului,
aceast ă predare a Sa des ăvârșită în mâinile Tat ălui, îndeplinit ă cu dragoste jertfelnic ă,
pentru ca El s ă-Și manifeste și pe plan temporal voca ția, care const ă în a sluji și a Se
dărui.
Jertfa lui Hristos r ăspunde deci unei necesit ăți mai ad ânci, care ține de profilul
spiritual al celei de a doua Perso ane a Sfintei Treimi, la care precump ănesc ascultarea și
slujirea fa ță de Tat ăl, izvor âte dintr -o iubire nem ărginit ă. Spre a -l împăca pe om cu
Dumnezeu și a-1 readuce în comuniune cu Divinitatea, era nevoie de Jertfa Fiului lui
Dumnezeu. El își va oferi de ci via ța din dragoste pentru omul c ăzut, dar și spre a
răspunde unei chem ări mai ad ânci, care Îl îndemn ă să-Și arate iubirea fa ță de Tat ăl prin
supunere și dăruire total ă.
Sfântul Ioan Evanghelistul arat ă că la originea jertfei Fiului se afl ă iubirea
Tatălui fa ță de lumea pr ăbușită în păcat: „Căci Dumnezeu a șa a iubit lumea, încât pe
Fiul S ău Cel Unul -Nascut L -a dat ca oricine crede în El s ă nu piar ă, ci s ă aibă viață
veșnică” (Ioan 3, 16). Aceast ă afirma ție infirm ă învățătura lui Anselm de Canterbury,29
care îl înfățișa pe Dumnezeu Tat ăl ca pe un senior ofensat ce pretindea satisfac ție pentru
că fusese insultat.30 Este aproape un sacrilegiu a crede c ă demnitatea divin ă ar fi putut fi
lezat ă prin p ăcatul omului și că, din aceast ă pricin ă, Dumnezeu ar fi a șteptat o
compensa ție, în schimbul c ăreia ar fi acordat iertarea. O asemenea concep ție vădește o
mentalitate juridic ă, total str ăină de modul în care îl descoper ă Revela ția pe Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu dore ște m ântuirea oamenilor, este din mil ă și din dragoste
pentru f ăpturile Sale. Și totu și, Celui Atotputernic îi este cu neputin ță, dup ă cum
spuneau Sfin ții Părinți, a-l sili pe om s ă-L iubeasc ă, pentru c ă așteapt ă de la el o

29 Anselm de Canterbury De ce Dumnezeu s -a făcut om, Cur deus homo , Traducere, studiu introductiv și
note de Emanuel Grosu , Polirom, Iași, 1997 , p.40.
30 Ibidem.

63 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

dragoste izvor âtă din libertate. Tocmai pentru aceasta L -a trimis El pe Fiul S ău în lume
și a îngăduit ca Acesta s ă sufere moarte muceniceasc ă spre a -l mântui pe om prin iubire,
fără a-l aduce cu sila la credin ță. Hristos, urm ând îndemnul Tat ălui, accept ă să moar ă
pentru om, spre a -l convinge, a șa cum spunea Nicolae Cabasila,31 că îl iube ște cu o
dragoste nebun ă. Pentru El crucea apare ca punctul unde se intersecteaza dragostea Sa
fata de Tatal cu aceea fata de omul cazut. De aceea moartea pe cruce constituie
implinirea, la modul desavarsit, a vocatiei Sale de Fiu si de Mantuitor.
Pe cruce, Sfan ta Treime Si -a aratat ca niciodata iubirea fata de om: Tatal L -a
daruit pe unicul Sau Fiu pentru mantuirea noastra, iar Fiul a patimit pentru noi impreuna
cu Sfantul Duh, caci, dupa cuvantul apostolului, Hristos S -a adus lui Dumnezeu pe Sine
jertfa fara de prihana „prin Duhul cel vesnic ” (Evrei 9, 14). Sfantul Duh a participat
deci impreuna cu Fiul la aducerea sfintei Sale jertfe. Insa ceea ce poate parea straniu si
greu de inteles, mai ales pentru omul de astazi, este legatura dintre jertfa si
rascumparare a omului. Pentru a incerca, pe cat este posibil, dezlegarea acestei taine
trebuie sa patrundem mai adanc in semnificatia notiunii de jertfa, a carei finalitate nu se
poate reduce la ispasire, caci originea ei este anterioara caderii32. Plec ând de la
comenta riile patristice, îndeosebi de la acelea ale Sf ântului Maxim, s -a ajuns la
concluzia c ă jertfa este structural legat ă de crea ție, a c ărei tain ă o descoper ă. Însăși
zidirea lumii a constituit un act jertfelnic din partea Creatorului, c ăci Fiul Tat ălui a
cunoscut mai înainte de a o z ămisli din nefiin ță câtă suferin ță îi va pricinui acest rod al
dragostei divine. De aceea Sf ântul Ioan Teologul îl contempl ă pe Miel înjunghiat încă
de la întemeierea lumii (Apoc alipsa 13, 8). Jertfa este deci înscris ă la temelia creației și
tot ea va deveni, dup ă cădere, mijloc de r ăscump ărare a omului și a lumii, de restaurare
a lor în har.
Dacă de esen ța Dumnezeirii ține autod ăruirea jertfelnic ă, iar omul a fost zidit
după chipul lui Dumnezeu, rezult ă că jertfa este una din moda litățile de manifestare ale
chipului divin din om, modul specific prin care creatura r ăspunde la iubirea lui
Dumnezeu. Fa ță de darul pe care i l -a făcut Dumnezeirea omului, aduc ându-l la
existen ță și făcându-l stăpân al întregii zidiri, omul ar fi trebuit să se dăruiasc ă pe sine
Tatălui ceresc, din str ăfundurile fiin ței sale. Pe aceast ă cale a dragostei jertfelnice ar fi

31 Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos , studiu introd. și trad. din lb. greacă de Pr. Prof. Dr.
Teodor B odogae, ed. a II -a, Ed. IBMBOR, București, 2001, p.164.
32 Ibidem.

64 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

trebuit s ă pășească Adam, pentru a face ca chipul divin s ă ating ă dezvoltarea sa plenar ă,
a cărei țintă finală era dob ândirea asem ănării depline cu Divinitatea. C ăderea însă l-a
abătut pe om de la adev ărata sa menire și a făcut ca p ăcatul s ă se interpun ă între el și
Ziditorul s ău.
Omul c ăzut, în care totu și, sub pojghi ța groas ă a păcatului, mai lic ărea chipul
divin, a intuit c ă numai prin d ăruire generoas ă se mai putea apropia de Dumnezeu și
putea ob ține astfel iertarea. De aici apari ția sacrificiilor prezente în toate religiile, prin
care omul, nemaig ăsind calea unei abla țiuni personale, încerc ă să-L omagieze pe
Creator prin oferirea de daru ri smulse naturii, ce constituiau totodat ă rodul muncii și al
strădaniilor sale. Însă aceste sacrificii nu puteau totu și să ștearg ă păcatul și să aduc ă
împăcarea cu Tat ăl.
Așadar, jertfa, care ini țial trebuia s ă fie cale spre des ăvârșire, plinire a destinu lui
uman, a devenit dup ă cădere, sub forma specific ă a aducerii de prinoase, mijloc de
împăcare a omului cu Dumnezeu. Totu și, jertfele aduse înainte de întruparea lui Hristos,
chiar și cele practicate în cadrul iudaismului, nu aveau dec ât o valoare de simb ol,
deoarece nu puteau s ă-l elibereze pe om de p ăcat și să-l repun ă în comuniune cu
Dumnezeu. Ele indicau cel mult o anumit ă deschidere a sufletelor fa ță de Divinitate, dar
în finalitatea lor profund ă rămâneau sterile.
Numai o suferin ță infinit ă, purtat ă de Dumnezeul cel întrupat, putea s ă topeasc ă
tot răul și tot p ăcatul care deformau crea ția. Nimeni în afar ă de Fiul Tat ălui nu poseda o
asemenea capacitate de suferin ță, născută din comp ătimirea iubitoare pentru omenirea
căzută, care s ă contrabalanseze p ăcatul întregii omeniri, anulat astfel de iubirea Sa
mistuitoare. Totodat ă, numai El – adică numai o fiin ță neprihanit ă, neîntinat ă nici de
păcatul stramo șesc, nici de vreunul personal – Se putea aduce pe Sine jertf ă desăvârșită,
menit ă să-l împace pe om cu D umnezeu.
Jertfa presupune acceptarea de a îndura chinuri pentru altul, merg ând p ână la
nimicirea propriei fiin țe. De esen ța jertfelor, aduse de omul c ăzut, ținea consumarea
până la dispari ție a prinoaselor oferite sub form ă de sacrificiu. Obscurele intui ții
prezente în mai toate religiile anterioare întrup ării lui Hristos au sesizat necesitatea
arderii de tot, adic ă a distrugerii totale a animalelor consacrate, în vederea ob ținerii
iertării păcatelor.
Hristos însă nu numai c ă a suferit pentru p ăcatele noast re, dar a primit de bun ă
voie s ă Se împov ăreze cu p ăcatul universal. „El a purtat p ăcatele noastre, în trupul

65 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

Său, pe lemn, pentru ca noi, murind fa ță de păcate, s ă viețuim drept ății: cu a C ărui
rană v-ați vindecat ”, spune Sf ântul Apostol Petru (I Petru 2, 24), iar Sf ântul Apostol
Pavel se exprim ă într-un mod și mai cutremurator: „Hristos ne -a răscump ărat din
blestemul Legii, f ăcându-Se pentru noi blestem ” (Galateni 3, 13). Cum a fost cu putin ță
că Hristos, fiind f ără de păcat, s ă-Și asume p ăcatul întregii omeniri r ămâne o tain ă în
veci nedezlegat ă. Bulgakov subliniaz ă că Iisus nu numai c ă pătimește pentru p ăcatele
lumii, dar Și le și însușește prin dragoste comp ătimitoare.33 El, Cel f ără de păcat, preia
natura p ăcătoasă a vechiului Adam, devenind astfel în mod real Mielul lui Dumnezeu
care poart ă păcatul lumii. Totu și, modalitatea asum ării păcatului universal de c ătre Fiul
Tatălui nu poate fi înțeleas ă de mintea omeneasc ă.34 Aceasta este marea antinomie, a șa
cum o nume ște Părintele St ăniloae, marea tain ă a sol idarit ății lui Iisus cu omenirea
păcătoasă.35 Împropriindu -Și natura uman ă, întinat ă de caderea lui Adam, Hristos Se
identific ă cu tot neamul omenesc, pentru care sufer ă, spre a -l mântui. În calitatea Sa de
cap al omenirii c ăzute, al c ărei p ăcat Și-l asum ă, El Se jertfe ște pe Sine, aduc ând
suprema Liturghie, care are darul de a șterge p ăcatele tuturor.36
Căderea primului om pricinuise o umbrire a chipului divin din om, o deformare a
ființei sale; era deci necesar ă o restaurare a omului. Totodat ă însă, deoarec e păcatul se
interpusese între om și Dumnezeu, înstrăinându-l de Creatorul s ău și izol ându-l într-o
lume ce -i devenise vr ăjmașă, era nevoie de o ac țiune mai energic ă, menit ă să taie r ăul
din r ădăcină și să facă posibil ă revenirea omului la Dumnezeu și reun ificarea crea ției
sfârtecate prin p ăcat. Dar prima și cea mai dureroas ă urmare a p ăcatului lui Adam
fusese apari ția mor ții, care tindea s ă-l nimiceasca pe om și întreaga zidire, c ăci „printr –
un om a intrat p ăcatul în lume și prin p ăcat moartea ” (Rom ani 5, 12). Omul trebuia
deci eliberat de povara p ăcatelor și izbăvit de tirania mor ții, iar acest lucru nu -l putea
face dec ât Fiul lui Dumnezeu cel întrupat.
Jertfa Fiului nu era deci cerut ă de un Dumnezeu cu chip de despot, Care
înțelegea s ă Se răzbune pe omul care îi gre șise și de la care a ștepta plata pentru
fărădelegile sale, ci de cauze mai ad ânci, care țineau de însăși structura fiin ței umane și
de rânduiala acestei lumi, a șa cum a fost ea conceput ă de Ziditorul ei. Întreaga crea ție,

33 Serghei Bulgakov, Dogma Euharistică , , Ed. Paideia, București, 2006, pag. 90 -97.
34 Ibidem.
35 Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae , Teologia Dogmatică Ortodoxă vol. 2 , tipărită cu binecuvântarea
Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române , ediția a doua , editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , București, 1997, p.46 .
36 Ibidem.

66 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

întinat ă din pricina p ăcatului, va trebui s ă sufere o adev ărată muta ție, spre a continua s ă
ființeze, transfigurat ă, dincolo de hotarul actualului eon. Dar numai sacrificiul Fiului lui
Dumnezeu, care singur reprezenta plenitudinea jertfei, avea darul de a topi p ăcatul
universal și de a -l mântui pe om și tot ceea ce exist ă.
Sfântul Grigorie Teologul subliniaza c ă taina r ăscump ărării nu poate fi explicat ă
cu ajutorul conceptelor rationale.37 Tatăl accept ă jertfa Fiului nu pentru c ă El ar fi
pretins -o, ci din iconomie, pentru ca omul să fie m ântuit și sfin țit. Din m ărturia autorilor
neotestamentari, ca și din scrierile tuturor Sfin ților P ărinți, rezult ă că răstignirea lui
Hristos era singura cale de izb ăvire a omului, singurul mijloc de regenerare a naturii
umane întinate de p ăcat. Hr istos, cap al întregii umanit ăți, pe care avea s ă o mântuiasc ă,
trebuia s ă sufere at ât în trupul c ât și în cugetul S ău. Sf ântul Maxim a ar ătat că Hristos a
biruit at ât ispita pl ăcerii, odinioar ă, pe muntele Carantaniei, c ât și pe aceea a durerii.38
Coment ând un pasaj din Sf ântul Maxim, P ărintele Staniloae subliniaz ă că prin
înfrângerea at ât a afectelor de pl ăcere, c ât și a celor de durere, Iisus a supus aceste
afecte voin ței omului. Astfel a neutralizat El tr ăsătura p ătimitoare din firea uman ă, ce
apăruse în urma c ăderii lui Adam, d ând omului posibilitatea de a nu se l ăsa dominat nici
de pl ăcere și nici de durere.
Cel r ău a crezut c ă afectele naturale, proprii firii omene ști de dup ă cădere, pe
care Fiul Și le-a asumat o dat ă cu condi ția uman ă, se vor putea pr eface în pricini de
răzvrătire împotriva Tat ălui. Apare din nou c ât de m ărginit ă era viziunea sa. El nici nu
bănuia m ăcar ce putere s ălășluia în Hristos, Care prin suferin țele îndurate în trupul S ău
a slobozit natura omeneasc ă de sub st ăpânirea puterilor întunericului și a făcut-o apt ă de
a se învrednici de via ța veșnică.
Pe cruce Logosul înfrâna dumnezeirea din Hristos, pentru ca toate s ă le rabde și
să le înving ă omul, și nu Dumnezeul. Sf ântul Pavel și toți Sfiții Părinți accentueaz ă
asupra suferin țelor r eale îndurate de Iisus „în trupul c ărnii Lui ” (Coloseni 1, 22). Firea
divin ă din Hristos nu a p ătimit pe cruce, spun to ți Sfin ți Părinți. Totu și, dac ă se ține
seama de distinc ția dintre natur ă și energii, se poate spune c ă Cuvântul a suferit în trup
prin m ijlocirea energiilor Sale. P ărintele St ăniloae face o analiz ă subtil ă, subliniind c ă

37 Sfântul Grigorie de Nazianz , Cele cinci cuvântări teologice , Traducere din limba greacă, introducere și
note de Preot Dr. Academician Dumitru Stăniloae – colecția Dogmatic ă, Părinții capadocieni, editura
Anastasia, 1993 .
38 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad., introd. și note de Pr. prof. dr. Dumitru Stănilo ae, col.
"PSB", vo l. 80, Ed. IBMBOR, București, 1983, p. 45.

67 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

energiile sunt manifest ări voluntare și libere ale Divinit ății, prin care Dumnezeirea
dezv ăluie ceva din fiin ța Sa și intr ă în leg ătură cu lumea creat ă. Prin energii Dumne zeul
Se impart ășește de suferin ța spiritual ă îndurat ă de om și astfel divinul și umanul se
întâlnesc în pătimirea închinat ă Tatălui. Exist ă deci o întrep ătrundere a celor dou ă firi
din Hristos pe planul energiilor. Sf ântul Chirii al Alexandriei spune c ă, deși Logosul
este mai presus de p ătimire, totu și El Și-a impropriat patimile propriului S ău trup.39
Restaurarea omului se îndepline ște deci at ât prin t ămăduirea înclin ărilor
păcătoase ale trupului, c ăt și prin st ârpirea egoismului și a tendin ței de autoafirm are.
Deoarece p ăcatul ap ăruse ca o consecin ță a libert ății și ca o manifestare a voin ței
autonome, el nu putea fi biruit dec ât printr -o liber ă renun țare la voin ța proprie și prin
desăvârșita ascultare. „Căci precum prin neascultarea unui om s -au făcut p ăcătoși cei
mulți, tot a șa prin ascultarea unuia se vor face drep ți cei mul ți”, spune Sf ântul Apostol
Pavel (Rom ani 5, 19).
Supun ându-se întru totul Tat ălui și lepădând orice pornire egoist ă, Hristos taie
rădăcinile p ăcatului, la originea c ăruia se afl ă totde auna o hipertrofie a eului. În modul
acesta, El înlătură și vrăjmășia dintre oameni, separa ți și dezbina ți de tendin țele lor
egocentrice, readun ându-i în aceea și dragoste fa ță de Dumnezeu, „că prin El avem și
unii și alții apropierea c ătre Tat ăl, într-un D uh” (Efes eni 2, 18). Nimicind p ăcatul și
tămăduind firea uman ă, pe care o face apt ă să dobândeasc ă nemurirea, Domnul
dăruiește omului capacitatea de a reveni în comuniune cu Tat ăl. Astfel ia na ștere un nou
univers spiritual. Lumea se zide ște din nou, a șa cum gl ăsuiește o c ântare a Bisericii
Ortodoxe. Este vorba de o restaurare a întregii crea ții, care începe o dat ă cu răstignirea
lui Hristos, dar se va des ăvârși abia la transfigurarea final ă, când toat ă zidirea va fi
integrat ă în împărăție.
Totodat ă, nimici nd temeiurile ontologice ale p ăcatului și dând omului pu tința să
se elibereze de el, Hristos a dat prin cruce lovitura de gra ție împărăției întunericului:
„Dezbr ăcând (de putere) încep ătoriile și stăpâniile, le -a dat de ocar ă în văzul tuturor,
biruind asup ra lor prin cruce ” (Colos eni 2, 15). Acum, pe cruce, îl biruie ște definitiv
Fiul lui Dumnezeu pe satana. Chiar dac ă ulterior, în cuprinsul istoriei, spiritul cel r ău își
va mai manifesta prezen ța, uneori în mod foarte dramatic, acestea nu sunt dec ât ultime le

39Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, vol. 41, Părinți și Scriitori
Bisericești, (PSB) scrieri partea a patra, carte tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, p.781.

68 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

zvârcoliri ale celui care, știind c ă a pierdut ve șnicia, încearc ă să se fac ă stăpân pe clip ă,
concentr ând în aceasta cele mai rafinate și subtile ispite.
Pe cruce, a șadar, Hristos sufer ă și ispășește pentru noi to ți, întemeind un nou
legământ, al c ărui Arhiereu este. Jertfa adus ă de El are o valoare universal ă; ea ridic ă
păcatele tuturor oamenilor, s ăvârșite în cuprinsul întregii istorii, deci și cele înfăptuite
după ce va fi avut loc r ăstignirea Sa. Sf ântul Ioan îl vede pe Miel înjunghiat p ână la
sfârșitul istoriei, pentru c ă jertfa Fiului continu ă să fie adus ă în cer și pe p ământ până la
mântuirea ultimului p ăcătos. De aceea Sf ântul Apostol Pavel Îl nume ște pe Hristos
„Arhiereu în veac ” (Evrei 6, 20), întrucat Jertfa Sa este pururea lucr ătoare. Pe scaun ul
slavei, El Se afl ă așezat de -a dreapta Tat ălui, prelungindu -Și acolo slujirea arhiereasc ă
(Evrei 10, 12), dar asum ându-Și simultan și demnitatea împărăteasc ă, manifestat ă plenar
prin înviere.
Dar pentru ca omul s ă se poat ă bucura de roadele jertfei lui Hristos, el trebuie s ă
răspund ă la chemarea lui Dumnezeu, s ă-și deschid ă sufletul fa ță de Cel care, însufle țit
de o dragoste nem ărginit ă, a venit în apropierea lui și Și-a dat via ța pentru el. Dumnezeu
vrea ca omul s ă-și recunoasc ă greșeala și să se întoar că în mod liber la El. Hristos nu a
suferit pentru a -l scuti pe om de suferin ță, ci pentru a -i îngădui s ă ispășească suferind,
căci de acum înainte suferin ța sa nu mai este inutil ă, ci devine treapt ă spre cer. El a
evitat miracolul spectaculos pe care i -l cereau, p ână în ultima clip ă, fariseii și arhiereii,
deși mul țimile s -ar fi convertit mai u șor și ar fi crezut mai degrab ă într-un mag, f ăcător
de minuni, dec ât într-un os ândit, care murea sp ânzurat pe lemn, deoarece omul trebuia
mântuit prin jertfa și suferință, și nu printr -un act de putere. Numai chenoza Fiului lui
Dumnezeu, umilirea Sa extrem ă au putut s ă-l răscumpere pe acesta și să-i redea
puritatea pierdut ă. Dumnezeu, a șadar, renun ță la puterea Sa și Se face ca unul dintre noi,
lăsând în umbr ă însușirile Sale divine, și astfel ne m ântuie ște, iar pentru a se putea
izbăvi, oamenilor li se cere s ă cread ă în Cel r ăstignit, iar nu într-un dumnezeu care se
descoper ă numai sub chipul maiest ății și al atotputerniciei.
Crucea – care, dup ă cuvintele Sf ântului Apostol Pavel, este nebunie pentru cei ce
pier și prilej de sminteal ă pentru mul ți – deschide celor ce cred calea spre m ântuire.
Numai cine crede c ă Cel ce a murit pe cruce este Fiul lui Dumnezeu, Care Și-a vărsat
sângele pentru p ăcatele tuturor oamenilor, poate s ă se m ântuiasc ă. Răstignirea lui
Hristos este un fapt istoric, obiectiv, ce a avut loc o dat ă pentru totdeauna, dar pentru ca
ea să aibă darul de a ne izb ăvi ni se cere un act de credin ță, izvor ât dintr -o adeziune

69 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

liberă și din dragoste fa ță de Cel care a p ătimit pentru noi. Este drept c ă după cruce va
urma învierea, care reprezint ă biruin ța definitiv ă și plenar ă asupra mor ții, dar trebuie
observat c ă, în timp ce Patimile Domnului au avut loc în văzul tuturor, nimeni, chiar
dintre adversarii cre știnismului, nu poate contesta faptul r ăstignirii, pe c ând învierea
este negat ă de necredincio și. Ținea însă tot de planul divin, care urm ărește mântuirea
omului în libertate, ca învierea s ă nu fie cunoscut ă decât de cei care au crezut c ă Cel
răstignit era cu a devărat Fiul lui Dumnezeu.
Crucea lui Hristos st ă înfipt ă în centrul istoriei, ea constituie linia de demarca ție
dintre cele dou ă etape ale devenirii istorice. Parusia, spune Paul Evdokimov,40 se
inaugureaz ă pe cruce, deoarece Sf ântul Duh ini țiază în Biseri că o Parusie sacramental ă.
Așadar, din clipa c ând Iisus a fost judecat și răstignit, se intra, dupa cum s -a mai
subliniat, în etapa eshatologic ă. Crucea însă nu delimiteaz ă numai cele dou ă etape
istorice; ea îi separ ă, de asemenea, pe adev ărații închin ători ai lui Hristos de cei care îi
tăgăduiesc dumnezeirea, constituind pentru mul ți o pricin ă de cădere. Dar tot în jurul
crucii se readun ă omenirea împov ărată de păcate. Hristos singur spusese: „Când M ă voi
înălța de pe p ământ, îi voi trage pe to ți la Mine ” (Ioan 12, 32). Întreaga crea ție, care
sufere ă de pe urma c ăderii, este reunificat ă prin jertfa m ântuitoare a Fiului. Sf ântul
Apostol Pavel afirm ă că Hristos pe toate le -a împăcat, „fie cele de pe p ământ, fie cele
din ceruri, f ăcând pace prin El, prin s ângele crucii Sale ” (Colos eni 1, 20), iar Sf ântul
Maxim M ărturisitorul,41 întregind viziunea paulin ă, spune c ă Hristos, prin s ângele
jertfei Sale, a împăcat cele cere ști cu cele p ământești, a surpat puterile vrajma șe care
umpleau v ăzduhul dintre cer și pământ și a ar ătat unirea fiin țelor p ământești cu cele
cerești, adic ă împărtășirea lor din acelea și dumnezeie ști daruri.
Ceea ce fusese întrez ărit în noaptea sf ântă a nașterii Domnului se des ăvârșește
acum pe Golgota. Judecata cea din urm ă se va desf ășura tot la u mbra crucii, c ăci
„semnul Fiului Omului ”, de care se vorbe ște în Evanghelia dup ă Matei, pare s ă fie tot
crucea, în jurul c ăreia se va readuna Israel împreun ă cu toate neamurile p ământului.42
Crucea se înfățișează deci mereu investit ă cu însușiri și misiuni antinomice: ea este
instrument de supliciu, dar și treapt ă spre înviere, pricin ă de sminteal ă și arm ă împotriva

40 Paul Evdokimov, Femeia și mântuirea lum ii, op.cit. , p. 261.
41 Sfântul Maxim Mărturisitorul, op.cit. , p. 45.
42 Pr. Prof. Ioan Constantinescu, „Patimile și moartea Mântuitorului Hristos după cele patru Evanghelii”,
GB 2/1988, pag. 45 -103.

70 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

puterilor întunericului, mijloc de desp ărțire a oilor de capre, dar și de readunare și
sfințire a tuturor.
Însăși pozi ția crucii lui Hristos pe Golgota îndrept ățește asemenea afirma ții.
Domnul este r ăstignit între doi t âlhari, dintre care unul se va converti, trec ând astfel în
ceata drep ților. Crucea îi desparte deci pe cei drep ți de cei pierdu ți. în spatele crucii se
afla c ălăii lui Iisus, iar la picioarele ei Maica Domnului și sfintele femei. Mereu aceea și
virtute a crucii: ea delimiteaz ă și divide, une ște și readun ă.43
Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți, iubitori dumnezeiești ai muceniciei,
slăvesc pătimirile lui Hristos. Tăcerea Domnului Iisus, Care suferă înaintea celor care
L-au răstignit îl uimește pe Sfântul Ioan Gură de Aur: Ucenicul L -a vândut pe Domnul,
ceilalți ucenici L -au părăsit și au fugit, cei cărora le -a făcut bine L -au scuipat, sluga
arhiereului L -a pălmuit, ostașii L -au lo vit cu palmele, cei ce erau de față își băteau joc
de El și -L ocărau, tâlharii îl învinuiau, iar El către nimeni nu a scos nici un cuvânt, ci
cu tăcerea i -a biruit pe toți, învățându -te cu fapta că de vei îndura cu blândețe totul, vei
birui pe toți cei ce -ți fac rău și toți se vor minuna de tine44. (Luca 9, 51) Dumnezeiescul
Răstignit pe Cruce apare în ceasul Pătimirii Sale ca o oaie la junghiere și ca un miel fără
de glas în fața celui ce -l tunde45.
Mucenicii Bisericii cercetează cu multă evlavie Sfintele Pa timi ale lui Hristos și
sunt inspirați de iubirea dumnezeiască a martiriului. Hristos, Întâiul -Mucenic, primul
care a suferit, transmite râvna Sa și robilor Lui. Sfinții atleți ai arenei martirice duc lupta
cea slăvită a muceniciei prin răbdare, stând cu o chii țintă la Cel ce începe credința și o
desăvârșește, la Iisus, Cel ce în locul bucuriei care -I stătea înainte a îndurat crucea, în
disprețul rușinii, și a șezut de -a dreapta tronului lui Dumnezeu46.
Coasta cea preacurată a Mântuitorului a fost împunsă de către sutașul roman și
de îndată a ieșit sânge și apă. De atunci curge din belșug sângele Sfinților Mucenici. In
cinstitul sânge care a curs din coasta Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur vede dinainte

43 Natalia Manoilescu Dinu, Iisus Hristos Mantuitorul in lu mina Sfintelor Evanghelii , Editura Bizantina ,
2001 .
44 Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia după Matei, Omilia a LXXXVII -a, 3, în PG 58,
772.
45 Ioan 18,11.
46 Evrei 12,1 -2.

71 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

lăudat sângele cel curs în arena muceniciei: Văzând ac est sânge, îngerii se bucurau, iar
demonii se înfricoșau și însuși diavolul tremura.47

47 Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia după Matei, Omilia a LXXXVII -a, 3, în PG 58,
772.

72 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

CONCLUZII
Patimile lui Hristos prezint ă evenimentele, consemnate în Evanghelii, petrecute
de la Cina cea de Taina, p ână la moartea jertfelnic ă a lui Hristos pe cruce.
Moartea și învierea Sa nu sunt niște simple „accidente ”, întâmplări determinate
de circumstanțele ostile în care se desfășoară misiunea lui Iisus, ci sunt prevăzute în
planul cel din veșnicie al lui Dumnezeu, care implica și aceste acte în legătură cu Iisus –
Fiul Omului.
Sfinții Evangheliști, care au fost slujitori ai Cuvântului, prezintă pătimirile
preacurate ale Întâiului -Mucenic Hristos ca lumini de mântuire ale întregii lumi. În
paginile inspirate de Dumnezeu ale celor patru Evanghelii a fost întipărită, într-un mod
maiestuos și irepetabil, drama divină a Golgotei în toate etapele ei, de la Cina cea de
Taină și până în clipa în care Domnul, Mirele Bisericii, plin de sânge și îndurerat pe
Cruce, plecându -Și capul, Și -a dat duhul. ( II Corinteni 4,18. )
Citirile evanghelice și imnele pline de durere ale sfintelor slujbe din Săptămâna
Mare creează o atmosferă de interiorizare și îi mută pe creștinii credincioși pe scena
Ierusalimului, unde îl văd pe învățătorul dumnezeiesc cum spală picioarele ucenicilor
Lui ș i le dă Taina Tainelor, Dumnezieasca Euharistie. Grădina Ghetsimani îl arată pe
Domnul îndurerat până la moarte din cauza luptei interioare, rugându -se și fiind plin de
sudoare sfântă, care se făcea ca niște picături de sânge ce cădeau pe pământ. (Luca 22,
44.) Sărutului rușinos al ucenicului trădător și arestarea lui Iisus în grădina sfintei agonii
îi urmează parodia judecății în casa arhiereului Caiafa, tragedia din pretoriul
conducătorului roman, trimiterea lui Iisus Hristos la Irod, eliberarea tâlharulu i Baraba,
condamnarea la moarte de către Pilat a Dătătorului vieții, calea însângerată spre
Golgota, Martiriul martiriilor, Răstignirea Mântuitorului .
În toate etapele dramei dumnezeiești, descoperim pălmuirea lui Hristos de către
sluga arhiereului, mantia roșie, trestia, biciuirea, batjocorirea Lui de către iudei și
romani, purtarea Crucii, fierea și oțetul, punerea lui Iisus alături de tâlharii fărădelege,
auzirea de către El a blasfemiilor, a injuriilor și a anatemelor, tânguirea și plânsetul
femeilor; vedem starea sufletească a lui Iisus atunci când este părăsi t de către ucenicii
Lui, lepădarea de trei ori a lui Petru, împungerea cu sulița a coastei Domnului,
coborârea de pe cruce ; pe Maica Domnului plângând ; moartea pe cruce, cutremurul,

73 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

întunericul car e a cuprins mulțimile care veniseră la această priveliște, care văzând cele
întâmplate, se întorceau bătându -și pieptul . (Ioan 19, 30.)
Textul din Triod care se citește în Joia Mare, în cadrul sfintei slujbe a Mirelui
(Denia de Joi), este un rezumat al ist oriei Preacuratelor Patimi ale Mântuitorului Iisus
Hristos: în Sfânta și Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și
înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus
Hristos: scuipările, lovirile peste față, pa lmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră,
trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea și moartea, pe care
le-a primit de bunăvoie pentru noi. (Isaia 53, 7. )
Domnul se predă pe Sine, de bunăvoie, Pătimirii pe cruce, vine în orașul cel
ucigător de profeți, proorocește martiriul de pe Golgota, îndură întru totul hotărârea
săvârșirii jertfei mântuitoare: Eu cu botez am a Mă boteza și câtă nerăbdare am până ce
se va împlinii (Luca 12, 50 ) Martiriul Crucii este paharul pe care Tatăl îl oferă, iar Fiul îl
bea cu mulțumire: Oare nu voi bea paharul pe care Tatăl Mi l -a dat? (Luca l, 2. )
Orice încercare de zădărnicire a jertfei mântuitoare a Crucii este o acțiune
demonică. Petru, ucenicul cel mai în vârstă, vrând să evite ca Domnul Hristos să bea
paharul Crucii, aude înfricoșătorul cuvânt dumnezeiesc: Mergi înapoia Mea, satano!
Piatră de poticnire îmi ești, că nu le cugeți pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale
oamenilor! (Matei 16, 22 -23.)
Nici o putere din lume și nici o acțiune a vrăjmașului nu este capabilă să
întrerupă calea cea însângerată a Domnului spre Golgota. Ultimul drum al învățătorului
dumnezeiesc la Ierusalim, drum hotărât și fără ezitări, se încheie în taina Crucii: El Și -a
întărit gândul de a merge la Ierusalim. (Luca 23, 48. )
Elementul dumnezeiesc și cel dramatic sunt strâns unite, în mod inseparabil în
Sfintele Evanghelii, care istorisesc Jertfa Mântuitorului Hristos. Evangheliile rămân
martirologii veșnice și unice, dumnezeiești și un izvor inepuizabil de inspira ție al tuturor
mucenicilor. Toți privesc spre Hristos, Întâiul -Mucenic și își vor îndrepta atenția mereu
spre El, de la Sfântul Ștefan, protomartirul până la ultimul mucenic, care va bea potirul
muceniciei în vremurile din urmă, când va apare antihristul p e pământ, ca prigonitor al
Bisericii.
Domnul nostru Iisus Hristos este Mesia Cel vestit de Dumnezeu prin proorocii
Săi, a venit la „plinirea vremii ” (Galateni 4, 4) să salveze lumea de la moartea
păcatelor. Am putut vedea, apoi, cum toate vestirile Bunului Dumnezeu prin proorocii

74 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

din Vechiul Testament s -au confirmat cu prisosință în Noul Testament, în toată viața
pământească a Domnului Iisus. Astfel, putem afirma și noi, care am văzut confirmarea
proorociilor mesianice, că Iisus Hristos este Mesia, ca Toma după ce a pus degetul,
zicând: „Domnul meu și Dumnezeul meu ” (Ioan 20, 28).
Apoi, alt text scripturistic ne descoperă alt adevăr, zicând: „Și întru nimeni altul
nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care
trebuie să ne mântuim noi ” (Fapte 4, 12), decât numele de Iisus Hristos, pentru că este
Mesia Cel făgăduit și descoperit lumii întregi de Dumnezeu -Tatăl la Botez (Marcu 1,
11) și la Schimbarea la Față (Marcu 9, 1 -7), „Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta
să-L ascultați ” (Marcu 9, 7). În același timp, am văzut cum a plătit prețul răscumpărării
omului în Jertfa Sa de pe Crucea Golgotei și ne -a adus dezlegarea păcatelor prin cuvintele:
„Părinte, iartă -le lor, că nu știu ce fac ” (Luca 23, 34).
Iisus a devenit, astfe l, Mântuitorul lumii întregi și a fiecărui suflet în parte, care
cheamă Numele Lui, după Scriptura ce zice: „Și tot cel ce va chema Numele Domnului
se va mântui ” (Fapte 2, 21). Iar Învierea Domnului cea de a treia zi ( I Corinteni 15, 4)
este chezășia învie rii noastre. „Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor Hristos Iisus,
Care S -a dat pe Sine pentru noi ca să ne izbăvească de toată fărădelegea și să -Și
curățească Lui un popor ales, râvnitor de fapte bune ” (Tit 2, 13 -14).

75 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
1. Biblia sau Sfânta Scriptură , tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008.
2. Anselm de Canterbury De ce Dumnezeu s -a făcut om, Cur deus homo , Traducere,
studiu introductiv și note de Emanuel Grosu, Polirom, Iași, 1997.
3. Bulgakov, Serghei , Dogma Euharistică , Ed. Paideia, București, 2006 .
4. Calciu, Preot Gh. „Patimile, moartea și învierea Domnului ”, 26 aprilie, 2005.
5. Constantinescu, pr. prof. Ioan, „Patimile și moartea Mântuitorului Hristos după
cele patru Evanghelii ”, GB 2/1988.
6. Evdokimov, Paul , Femeia si mântuirea lumii , trad. Gabriela Moldoveanu, Editura
Christiana, Bucure sti, 1995.
7. Josephus, Flavius, Istoria r ăzboiului iudeilor împotriva ro manilor, Traducere de
Gheneli Wolf și Ion Acsan. Prefata de acad. Razvan Theodorescu, Editura Hasefer,
2017 .
8. Lew Walace, „Ben-Hur”, „O poveste despre Hristos ”, Ed. Adevărul Holding,
București, 2010 .
9. Maier, Paul L. Ponțiu Pilat: Un roman biografic . Kregel P ublications, 1995.
10. Natalia Manoilescu Dinu, Iisus Hristos Mantuitorul în lumina Sfintelor
Evanghelii , Editura Bizantin ă, 2001 .
11. Slătineanul, PS Prof. Dr. Irineu , Iisus Hristos sau Logosul înomenit , Editura
România cre ștină, Bucure ști, 1998
12. Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor , Tratat despre Întruparea
Cuvântului, Trei cuvinte împotriva arienilor, traducere din grecește Pr. Prof.
Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010.
13. Sfântul Chiril al Alexandriei, Comenta riu la Evanghelia Sfântului Ioan, vol. 41,
Părinți și Scriitori Bisericești, (PSB) scrieri partea a patra, carte tipărită cu
binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000 .
14. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza a II -a mistagogic ă, PSB, 5.

76 | Pătimirile Domnului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Evanghelii

15. Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre înv atamântul
religios , 24, în Scrieri, partea a doua, PSB , 30, trad. Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae,
Editura IBMBOR, Bucuresti, 1998 .
16. Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, Traducere din limba
greacă, introducere și note de Preot Dr. Academician Dumitr u Stăniloae – colecția
Dogmatică, Părinții capadocieni, editura Anastasia, 1993.
17. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, III, trad. D. Fecioru, Bucuresti, 1938.
18. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia după Matei, Omilia a
LXXXVII -a, 3, în PG 58.
19. Sfântul Maxim Marturisitorul, Raspunsuri c atre Talasie , PSB, 64; Ambigua, trad.
introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, col. "PSB", vol. 80, Ed.
IBMBOR, București, 1983 .
20. Slatineanul Irineu , PS. Prof. Dr., Iisus Hristos sau Logosul înomenit , Editura
România crestina, Bucuresti, 1998 .
21. Stăniloae, Pr. Prof. dr. Dumitru Iisus Hristos sau restaurarea omului ; Chipul
nemuritor al lui Dumnezeu , Buceurești, 1995 ; Teologia Dogmatică Ortodoxă vol.
2, tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, ediția a doua, editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997; Teologia Dogmatic a Ortodox a, vol.
3.
22. Hierotheos Vlachos, Arhim., Predici la marile sărbători (Traducere de Daniela
Filioreanu), Editura EGUMENIȚA, Galați 2004.
23. Vlachos, Arhim. Hierotheos, Predici la marile sărbători , Traducere de Daniela
Filioreanu, Editura Egumenița, Galați, 2004 .
24. Viezuianu, Pr. Drd.. D. , Moartea și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos în lumina
epistolelor pauline , în Studii teologice, an XXXXIX, nr.9 -10/1997.
25. Vintilescu, Pr.prof.dr. Petre, Liturghierul explicat , ediția I, București, 1972 sau
ediția a II -a, București, 1998.
26. Yannaras, Christos , Libertatea Moralei , trad. Mihai Cantuniari, Editura Anas tasia,
Bucuresti, 2004.