SPECIALIZAREA: MANAGEMENTUL TURISMULUI RELIGIOS [625777]

UNIVERSITATEA „ OVIDIUS ” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
MASTER
SPECIALIZAREA: MANAGEMENTUL TURISMULUI RELIGIOS

DISERTAȚIE

Coordonator științific,
Conf. Dr. CLAUDIU CONSTANTIN COTAN
Absolvent: [anonimizat] ,
2019

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
MASTER
SPECIALIZAREA: MANAGEMENTUL TURISMULUI RELIGIOS

DISERTAȚIE

MĂNĂSTIREA „SFINȚII ARHANGHELI
MIHAIL ȘI GAVRIIL ”, SLOBOZIA –
OBIECTIV TURISTIC DIN
JUDEȚUL IALOMIȚA

Coordonator științific,
Conf. Dr. CLAUDIU CONSTANTIN COTAN
Absolvent: [anonimizat],
2019

3

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………. 4
CAPITOLUL 1 ………………………………………………………………………………………………………. 5
DE LA VAIDEEI LA SLOBOZIA …………………………………………………………………………… 5
CAPITOLUL AL 2 -LEA ………………………………………………………………………………………. 14
VIAȚA BISERICEASCĂ DIN BĂRĂGAN ……………………………………………………………. 14
CAPITOLUL AL 3 -LEA ………………………………………………………………………………………. 25
CTITORII MĂNĂSTIRII ………………………………………………………………………………………. 25
CAPITOLUL AL 4- LEA ………………………………………………………………………………………. 52
4.1. TURNUL CLOPOTNIȚĂ ȘI CHILIILE ………………………………………………………… 52
4.2. Pisaniile Bisericii ………………………………………………………………………………………… 54
4.3. Arhitectura …………………………………………………………………………………………………. 55
4.4. Ansamblul pictural ………………………………………………………………………………………. 58
4.5. Obiectele de patrimoniu ale mănăstirii …………………………………………………………… 64
CAPITOLUL AL 5 -LEA ………………………………………………………………………………………. 72
PELERINAJE CU OCAZIA CELOR DOUĂ HRAMURI ALE MĂNĂSTIRII …………… 72
CONCLUZII ………………………………………………………………………………………………………… 75
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………….. 76
CURRICULUM VITAE ………………………………………………………………………………………. 78
DECLARAȚIE …………………………………………………………………………………………………….. 80

4

INTRODUCERE

La recomandarea și sub îndrumarea pr. Conf. Dr. Claudiu Constantin Cotan, am
ales să prezint ca subiect al tezei de disertație, Mănăstirea Sfinții Voievozi đin orașul Slobozia, numită încă din cele mai vechi timpuri și Mănăstirea lui Ianache.
Întrucât istoria mănăstirii Sfinții Voievozi se îmbină perfect cu istoria
municipiului Slobozia, am început lucrarea prin a face un scurt istoric al orașului,
prezentând atestările documentare, apoi dezvoltarea acestuia în diferitele etape ale is toriei.
În continuare, m -am aplecat cu studiul în ceea ce privește istoria mănăstirii, unde
am prezentat pe cei trei ctitori ai acesteia, în cele două faze de construire ale acesteia , și
anume : Ianache Caragea, domnitorul Matei Basarab și arhimandritul Gavriil de Smirna,
numit și Slobozeanul. După capitolul rezervat ctitorilor am prezentat Turnul –clopotniță,
care a fost ridicat de voievodul Matei Basarab, în anul 1634, partea superioară fiind
reparată și înălțată în anul 1836, prin grija arhimandritului Gavriil Smirneanul, precum și
chiliile monahilor.
În ceea ce privește pisania, mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia se bucură de
două astfel de inscripții, prima datând din anul 1842, iar cea de -a doua din anul 2010, cu
mențiunea că pisania original ă a primului ctitor, Ianache Caragea, s -a pierdut.
Paginile ce urmează au fost alocate arhitecturii, ansamblului pictural și
patrimonial al mănăstirii, urmând ca în finalul lucrării să amintim de cele două pelerinaje ce se desfășoară anual, cu ocazia celo r două hramuri ale mănăstirii, unde mii de pelerini
vin să se roage și să dea slavă lui Dumnezeu pentru toate, în această mănăstire care este un
rug aprins în inima Bărăganului și un reper de rugăciune, istorie și cultură.
Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul
împlinirilor, cerul cel de pe pământ și locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu așa cum
spunea arhimandritul teofil Pârâian, și într -adevăr, cel ce calcă pragul acestei mănăstiri a
domnitorului Matei Basarab si mte cum sufletul lui își găsește liniștea înfiripându -se o
legătură pe cât de subtilă, pe atât de puternică cu istoria locului, o legătură ce -i face să- și
dorească să revină de oricât de departe ar veni.

5

CAPI TOLUL 1
DE LA V AIDEEI LA SLOBOZIA

Mărturii le documentare privind municipiul Slobozia și așezările din zonă1 sunt
destul de târzii, abia de la sfârșitul secolului al XVI -lea, din cauza lipsei materialului
documentar distrus în cea mai mare parte de ingrozitoarele năvăliri străine, documente ce
amin tesc inevitabil și de ctitorul mănăstirii Sfinții Voievozi. Așezarea localității în centrul
Bărăganului nu a fost întâmplătoare. Acest loc de pe malurile Ialomiței se afla la întretăierea a două mari drumuri comerciale, cel ce venea din Europa centrală și se îndrepta
spre Constanța, port de ieșire la mare și care trecea prin vămile din Brașov, București și
Orașul de Floci, și drumul ce venea din Orientul Apropiat prin Constantinopole și străbătra
Țara Românească prin Silistra, Călărași, Orașul de Floci, Bră ila și Galați. Amintim aici
Ordinul regelui Ungariei din 1358 și Hrisovul lui Vlaicu Vodă din anul 1368, prin care se
acordă privilegii negustătorilor transilvăneni care erau liberi să își comercializeze
produsele lor în zona Orașului de Floci.
2
Prim a mențiune documentară a localității Slobozia este un hrisov din martie 1614
emis la Târgoviște, document în care voievodul Radu Mihnea confirmă marelui postelnic Ianache (Enache) Caragea „ seliștea satului ce se cheamă Vaideei, din județul Ialomița, tot
și cu tot hotarul, oricât împrejmuiește vechiul hotar, pentru că această mai sus zisă seliște
s-a aflat domnească, a fost pustie, fără oameni, încă din zilele răposatului Mihai Voievod,
din primii ani ai Domniei lui până în zilele Domniei mele la cel de -al treilea an al domniei
în Țara Românească, fac împreună ani atâta vreme, douăzeci de ani”
3 Hrisovul lui Radu
Mihnea este extrem de important întrucât ne dă câteva informații importante și anume : așezarea a existat cu mult timp înaintea menționării documentare și era o așezare
domnească, fiind pustiită de invaziile tătaro -turce din 1594. Tot din acest document aflăm
următorul aspect „…am dat domnia mea și slobozire pentru trei ani, care om vrea să vină și

1 Atestarea târzie a orașului nu înseamnă și lipsa populației în zonă. Lunca Ialomiței a oferit și oferă condiții
fizico -geografice pentru dezvoltarea așezărilor umane. Istoria locurilor pe care astăzi se ridică orașul
Slobozia duce, așa cum relevă noile cercetările arheologice, prin anul 300 î.Hr., în perioada neolitică, romanii
au construit aici o cetate, numită Netindava.
2 Nicolae Iorga, Istoria Comerțului românesc, București, 1932, p. 39;
3 Mihai Cotenescu, Tezaur de documente ialomițene, 1392- 1944, vol.1, București, 1991, p. 57;

6
să traiască în această seliște, ce s -a zis mai sus, fie sârb, fie ungur, fie moldovean, fie grec
sau din țara noastră sau din țara ungurească sau din țara Moldovei, să fie ertați de bir și de
g ă l e ț i ș i d e f â n n ș i d e o i ș i d e g o r ș t i n ă ș i d e p o r c i ș i d e d i h m ă d e s t u p i ș i d e t o a t e
mâncăturile și slujbile și muncile, cât sunt peste an în țara domniei mele…Slobozirea este
întărită astfel…și în acel sat, să nu aibă judecată nici de bănișor, nici de alte slujbe
domnești, ci să judece bătrânii satului. Și cine va fi vinovat de moarte să -i trimită legați
aici, l a scaunul domniei mele.”4

Radu Mihnea5 – Domn al Țării Românești
Slobozirea dată de Radu Mihnea locuitorilor satului Vaideei este prima dintr -un
lung șir de hrisoave prin care s ătenii din această slobozire primeau numeroase avantaje și
scutiri acordate de domnie. Au reconfirmat și au întărit actul lui Radu Mihnea și alți domnitori. Au dat hrisoave de slobozire Leon tomșa ( 12 ianuarie 1630), Matei Basarab (
10 ianuarie 1635, sept embrie -decembrie 1636, 10 noiembrie 1636), Grigorie Ghica ( 12
aprilie 1672 și 15 iulie 1672), Șerban Cantacuzino ( 9 ianuarie 1679 și 24 februarie 1682), Constantin Brâncoveanu ( 4 decembrie 1688). Urmare a acestor numeroase sloboziri,
denumirea de Vaideei este înlocuită cu apelativul „Slobozia lui Ianache”, iar din a doua
jumătate a secolului all XVIII -lea i se spune simplu Slobozia, pentru că lumea mergea la
mănăstirea și la târgul de la Slobozia, uitând numele ctitorului acestei așezări. Hrisoavele lui Matei Basarab sunt foarte precise în ceea ce privește localizarea vetrei satului Vaideei și
trecerea la apelativul Slobozia : „poruncă a domniei mele acestui sus numit Vaideei,

4 Alexandru Vlădăreanu, Slobozia 400. Studii și comunicări monografice, 1994, p. 71;
5 Radu Mihnea – Domn al Țării Românești între 1601 -1602, 1611- 1616, 1620- 1623 și Domn al Moldovei
între 1616- 1619, 1623- 1626; pictura de la Mănăstirea Radu Vodă, București;

7
Slobozia lui Enache, care este al sfintei și domnezeeștei mânăstiri” . Hrisovul din
septembrie -decembrie 1636 atestă o altă poruncă a domnitorului Matei Basarab: „poruncă
a domniei mele sfintei domnzeeștei mănăstiri a domniei mele de la Slobozia lui Enache
care se numește Vaideei lângă Slăvica, pe apa Ialomiței”, știre confirmată și prin
documentul din 10 noiembrie 1636.

Un alt document la fel de important care vine atestă faptul că mănăstirea se află în
satul Vaideii – Slobozia, este cartea lui Șerban Cantacuzino6 din 24 februarie 1862, care
spune : „ acestui sat care se cheamă Vaideei, Slobozia lui Ianache, care este al sfintei și

6 Șerban Cantacuzino (n. 1640 – d. 29 octombrie/8 noiembrie 1688, București, Țara Românească) a fost
domnul Țării Românești între 1678 și 1688. Era membru al ilustrei familii de origine bizantină a
Cant acuzinilor, fiind fiul postelnicului Constantin Cantacuzino și frate al marelui cărturar stolnicul
Constantin Cantacuzino;

8
dumnezeiești mănăstiri a răposatului Matei Basarab voievod, care o au făcut dumnealui
acolo în sat…la Vaideei.” Afirmația aceasta este confirmată și de Constantin Brâncoveanu7
care afirma despre mănăstire „ care o au fost făcută dumnealui acolo în sat”, „această poruncă a domniei mele sfintei și dumnezeieștei mănăstiri Vaideei, ce se cheamă Slobozia
lui Ianache”.
8
În concluzie, mănăstirea a fost construită pe malul râului Ialomița, în satul
Vaid eei., Slobozia de astăzi, iar la est și vest de mănăstire au existat așezări omenești,
dintre care amintim Slăvica, Cuiburile, Bora. Satul medieval nu avea un număr prea mare
de case și de locuitori, fiind format din circa 10 până la 30 de case și câteva s ute de
locuitori., dar care aveau curți foarte mari, cu distanțe destul de mari între case și cu străzi întortocheate. Spre exemplu, satul Vaideei – Slobozia , era amintită ca un sat cu un pâlc de
case, de ordinul zecilor, cu câteva sute de locuitori, așez ate undeva în jurul sfintei
mănăstiri, ascunse privitorilor indiscrete de pădurea din lunca râului Ialomița.
9 Dintr -o
catagrafie a satelor plășii Ialomița întocmită la 10 aprilie 1837 de epistatul Constantin
Doicescu și înaintată Ocârmuirii județului Ialomița, aflăm că în acel an din cele 125 de
familii ale Sloboziei 91 erau de romi . Satul Slobozia avea în acel an 612 locuitori, erau
lucrate 1.360 de pogoane de pământ (se cultivau numai grâu, porumb, orz și mei) și se
aflau în proprietatea locuitorilor 161 de cai, 447 boi, 195 vaci, 672 oi, 8 capre, 161 de
râmători și 205 stupi de albine.10
Evoluția administrativă a localității reflectă efectele dezvoltării economice și
evidențiază atenția pe care puterea centrală a statului a acordat -o acestei așezări. Satul
Vaideei era așezare domnească și deci conform legilor timpului , țăranii nu aveau îndatoriri
decât către Domn. De aceea în hrisovul din martie 1614 Radu Mihnea specifică faptul ca în
acest sat, Vaideei, să nu aibă judecată nici de bani, nici de alte slugi domnești. Satul a
căpătat astfel, prin slobozire, statutul de sat liber, urmând a -și alege singuri conducătorii.
Matei Basarab închină satul mănăstirii, iar autoritatea în sat este asigurată acum de către un
pârcălab care dădea socoteală proprietaru lui, respectiv mănăstirii. În mai 1831 este apare

7 Constantin Brâncoveanu (n. 1654 – d. 15/26 august 1714) a fost domnul Țării Românești între anii 1688 și
1714, având una din cele m ai lungi domnii din istoria principatelor române. Mare boier, nepot de soră al
domnului Șerban Cantacuzino, în timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de
pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urm a sa rămânând un mare număr de ctitorii
religioase și un stil arhitectural eclectic ce -i poartă numele.;
8Alexandru Vlădăreanu, op. cit. , p. 73;
9 În 1831, erau in Slobozia doar 87 de case, conform datelor furnizate de primăria Slobozia;
10 https://ro.wikipedia.org/wiki/Slobozia

9
Regulamentul organic ce prevedea ca satele să își poată alege singure pârcălabul, însă
numai cu acordul cârmuitorului județului și al stăpânului moșiei. În ceea ce privește satul
Vaideei, primii aleși ai acestuia au fost , conform Arhivelor orașului Slobozia, pârcălab
Radu Soare în vârstă de 75 de ani, iar aleșii satului, numiții Stanciu Grigore, Dumitru Popa și Anton Neagu.
11 În anul 1851, Barbu Știrbei reorganizează sfatul sătesc, iar la 2/14
aprilie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă legea organizării comunelor urbane și rurale și Legea pentru înființarea Consiliilor Județene . Astfel, primul Consiliu al
comunei Slobozia a fost ales în data de 9 august 1864, iar primar a fost numit Stanciu Marinache.

Spre sfârșitul secolului al XIX -lea, începutul secolului al XX -lea, Slobozia
începuse să capete alură de comună urbană, datorită dezvoltării economice care a determinat și progresul social și edilitar al localității. S -a construit spitalul c omunal (1896-
1897), s -a înființat oficiul telegrafic (1872), s -a dezvoltat puternic depozitul de armăsari
(1893), s -a creat o puternică secție de jandarmi (1895), s -a înființat Ocolul Silvic (1898), s –
au construit numeroase case de cărămidă, prăvălii, hote luri, școli, farmacii, chiar și un
cinematograf.

11 Arhivele Statului Ialomița, Primăria Slobozia, dos.6/1854, f.27;

10

Dezvoltarea comerțului, în special a celui cu animale și cereale a determinat
înmulțirea atelierelor meșteșugărești, existența a instituțiilor administrative, judecătorești,
sanitare și de învățămân t care au dus la sporirea numărului locuitorilor. Marele dicționar
geografic al României a lui George Ioan Lahovari , precum și Dicționarele geografice ale
județului Ialomița tipărite la acea vreme , descriu Slobozia ca fiind „ sat în județul Ialomița ,
plasa Ialomița Baltă, pendinte de comuna cu același nume, situat pe malul stâng al râului
Ialomița, pe un teren jos, aproape de nivelul râului Ialomița. În fața satului, spre sud se
înalță coasta aproape verticală a Câmpului Bărăgan, care se desparte de râu. Î n partea de
Vest este capul liniei ferate Slobozia -Călărași și lângă stație se află o mare cazarmă. Aici
este reședința primăriei, a judecătoriei ocolului Călărași și a subprefecturii plășii Ialomița
Baltă. Se fac trei târguri anuale: la 23 aprilie, la Înălțare și la 24 iunie. 12Are o p opulație de
586 de familii; o școală, o mănăstire, Slobozia, cu trei preoți, un diacon și doi cântăreți; un oficiu telegrafic poștal. Locuitorii posedă 720 de cai, 120 boi, 7000 oi, 15 capre, 22 bivoli,
7 asini și 500 porci. P rin sat este o șosea și peste râul Ialomița sunt două poduri plutitoare
de lemn și podul de fer al liniei ferate. La 5 kil. spre N. este lacul Amara, cu apă minerală.”
13

12 Ioan I Provianu, Dicționar geografic al județului Ialomița, Editura Viitorul, Târgoviște, 1897;
13 George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu și Grigore Tocilescu, Marel e Dicționar Geografic al Romîniei, vol 5,
Editura Stab. Grafic J. V. Socecu, București, 1902, p. 440;

11
În baza Legii din 12 aprilie 1912, comuna rurală Slobozia devine comună urbană.
Tânăra comună urbană avea la data proclamării 266 ha, era străbătută de 54 de străzi, două
stradale și o șosea ce avea lungimea totală de 16, 687 km. Dispunea de lumină electrică,
produsă de un generator ce se afla la moara lui Gheorghe Fuierea (foto), care asigura
energia electrică pentru a ilumina strada principală, primăria, oficiul poștal, telegrafic,școlile primare, spitalul și farmacia. În anul 1924 în comuna urbană Slobozia
erau 6000 de locuitori, fiind recunoscut ca un centru comercial important pent ru desfacerea
produselor agricole ale județului.
14

După cum observăm viața economică a orașului Slobozia a avut ca dominantă
agricultura cu cele două ramuri ale sale : creșterea animalelor și cultivarea pământului. Încă din documentul de atestar e, hrisovul lui Radu Mihnea din 1614, cât și în cancelariile
domnești din secolele XVII -XVIII, constatăm că ocupația de bază era agricultura. În 12
ianuarie 1630, hrisovul lui Leon t omșa reconfirma scutirea satului Vaideei de dările
domnești, rezultă că „j upân Enache, a făcut câșle, ce se cheamă coșare, pe ocina lui

14 Anuarul Socec al României Mari, vol. II, 1924 -1925, Editura Socec, București, p. 362;

12
Vaideei, ca să- i fie pentru dobitoace și pentru vite și a adus oamenii aici la Vaideei numai
ca să- i fie pentru îngrijirea vitelor”15 informații că locuitorii satului Vaideei se ocupau, în
primul rând cu creșterea animalelor pentru că dispuneau de suprafețe întinse necultivate.
În urma primului război mondial, locuitorii Sloboziei suferă o serie de atrocități :
au fost săvârșite distrugeri, furturi și jafuri la cazarma militară, la podurile de peste râul
Ialomița, la gară, la foarte multe clădiri, s-au ridicat și bani din casieria primăriei, de la
comercianți. A fost grav că s -au distrus și arhive ale autorităților (primărie, școli, ocolul
silvic, prefectură, ocupanții bulgari preluând și arhivele legate de Cadrilater), au fost
comise crime, violuri și silnicii asupra populației, de la care s -au luat cu forța diverse
bunuri casnice și gospodărești. Au fost impuse tot felul de dări și „despăgubiri de război”,
obligații de zile -muncă, corvezi et c. Au fost distruse păduri, locuințe, prăvălii. Slobozia
intra în cel de -al doilea război mondial într -o economică și socială modestă. Cu circa două
luni înaintea conflagrației, la 6 aprilie 1941, un inventar al orașului, făcut de primărie
înfățișa o Slobozie care avea o populație de 7.292 suflete; existau 69 de străzi, pe 15 dintre
acestea erau amenajate trotuare, două erau pietruite și una singură (Matei Basarab) pavată
cu piatră cubică de granit, în suprafață de 11.160 m.p. Industria orașului era repreze ntată de
două mori (Duru și Ștefan Dedinschi), o țesătorie mecanică pentru pânză și o presă mecanică pentru ulei, o instalație mecanică de tricotaje, trei darace de lână și două sifonării
(„fabrici pentru ape g azoase”).
16 În jurnalul de operații militare al Diviziei 10 Infanterie se
consemnează amploarea luptelor purtate la Slobozia, în zilele de 29- 30 august 1944:
„Inamicul a fost dezarmat și capturat în zona est Slobozia. Rezultatul luptei: pierderi
proprii – un ofițer mort și doi ofițeri răniți, 14 trupă morți, 23 trupă răniți; pierderi inamic –
89 morți, 136 răniți, 340 prizonieri, 20 mașini parte distruse – parte capturate.”17
Legea nr.5/6 septembrie 1950, prin care tradiționala împărțire administrativ-
teritorială a țării în județe și plăși era înlo cuită, după model sovietic, în regiuni și raioane
plasează Slobozia printre cele 192 de reședințe de raion din Republica Populară Română. Timp de doi ani, până în 19 septembrie 1952, raionul Slobozia va face parte din regiunea
Ialomița, cu reședința la Căl ărași (împreună cu raioanele Călărași, Fetești, Lehliu și
Urziceni), după care va trece la regiunea București. Fără îndoială că necesitatea creării în

15 Alexandru Vlădăreanu, op. cit., p. 83 apud Documenta Roumaniae H istorica, Seria B, Țara Românească,
Editura Academiei R.S.R, 1969, p p. 26- 27;
16 Prof. Ana Stancu și Prof. Carmen Ionescu, Ocuparea Județului Ialomița de către trupele germane , Revista
Naparis, An II, nr. 3, 2014, p.13- 19;
17 Pentru eliberarea Patriei, Ed itura Militară, 1972, p p. 418-425;

13
Slobozia a unui flux de circulație pe arterele stradale, racordat și la dezvoltările și
construcțiilor te hnico- edilitare – ca sedii de instituții, de locuit, de comerț sau de prestări
servicii – a dus, în mod voit și inevitabil, la sacrificarea zestrei istorice a orașului, care îi
conferea atmosfera de târg provincial. Iar dacă după anul 1968, când a început adevărata
transformare a orașului, noile construcții și amenajări se înscriau într -o concepție urbană
mai mult pe termen scurt, după anul 1974 va avea loc o reală operațiune de sistematizare a
Sloboziei, gândită pentru o perspectivă mai îndrăzneață. Și ace asta, într -un fel de grabă
presantă, creată de o rapidă creștere populației, în ritmul unei tot atât de rapide
industrializări, ce continuă până în prezent.
Patro ni ai orașului sunt considerați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, primii
ocrotitori ai primului lăcaș de cult construit în această zonă – mănăstirea Slobozia, dar ziua
orașului este sărbătorită (încă de la instituire) de sărbătoarea Înălțării Domnului, hramul
actualei catedrale episcopale.

14

CAPITOLUL AL 2-LEA

VIAȚA BISERICEASCĂ DIN BĂRĂGAN

Atunci când vorbim de Biserică, vorbim de o istorie de 2000 de ani a credinței
strămoșești în poporul nostru, vorbim de o importanță colosală atribuită bisericii de foarte
mulți dintre marii conducători ai românilor din istorie (voievozi, do mnitori etc); vorbim de
o cultură extraordinară dezvoltată în jurul bisericii, vorbim de români care au murit pentru Biserică și pământul strămoșesc; vorbim de Sfinți și viețile Sfinților, vorbim de martiri –
zeci, sute, mii, mulți pe care nu -i știm, care au ales de bună voie să nu renunțe la credința
strămoșească.

Răspândirea creștinismului pe actualul teritoriu românesc, a cărui origine este
legată de misiunea sfântului apostol Andrei, a fost un proces ce a început aproape concomitent cu roma nizarea populației nord- dunărene. Atestarea unor scaune episcopale în
zona Dobrogei, precum și în cetatea Durostorum, pe malul sudic dunărean, unde s -au
descoperit, de altfel, numeroase mărturii ale unei intense vieți creștine, presupune, folosind

15
argument ele dreptei judecăți, o cunoaștere și chiar o prezență timpurie a creștinismului și
în nord, pe teritoriul actual al Bărăganului. De altfel, după retragerea romană și începutul
succesiunii migrației de popoare barbare, ținuturile nord dunărene, inclusiv zona
Bărăganului, deveniseră deja reperul spațial al romanității daco -moesice, în esența ei
creștină. Pătimirea Sfântului Sava Gotul (document din anul 374) demonstrează că în zona Buzăului, deci în vecinătatea actualului județ Ialomița, existau numeroase co munități
amestecate de creștini și păgâni, iar opaițul de bronz cu cruce descoperit în localitatea Luciu (județul Ialomița), datat din secolele V -VI, presupune deja, fără dubii, existența unei
vieți creștine ce se desfășura în această zonă. Descoperirile arheologice de pe teritoriul de astăzi al județelor Ialomița și Călărași au pus în evidența, de asemenea, prezența a peste
treizeci de așezări stabile pe vechile vetre de locuire (Călărași, Coslogeni, Pietroiu,
Bordușani, Piua Pietrii, Țăndărei. Slobozia) , datând din secolele VIII -X.
18 Recucerirea
bizantină a Dobrogei și Bulgariei din secolul al X -lea readuce această zonă în atenția
cronicilor, care consemnează faptul că mai mulți conducători locali din stânga Dunării vin
să se închine împăratului Ioan Tzimiskes (969- 976), pe când acesta se afla la Durostorum.
Puternica influență militară asupra teritoriilor românești a însemnat și o intensificare a răspândirii civilizației bizantine în stânga fluviului, dovedită prin numeroase obiecte din
această perioadă descoperite în apropiere de Călărași. Construcția cetății bizantine din
ostrovul Păcuiul lui Soare, identificată de unii istorici cu orașul Vicina, a continuat să
existe până în secolul al XV -lea, fiind stăpânită și de Mircea cel Bătrân, împreună cu
cetatea Dobrogei, inclusiv cetatea Durostorum. Tot de aici, ar fi putut veni pe scaunul de
mitropolit al Țării Românești și sfântul mitropolit Iachint, primul întâistătător al
Mitropoliei Ungrovlahiei. Deși mai degrabă spațiu tranzitiv, zona Bărăganului a dezvolta t
totuși așezări, al căror caracter a fost preponderent comercial. În special, Târgul de Floci
(în apropierea localității Giurgeni, jud. Ialomița), situat la vărsarea râului Ialomița în
Dunăre, va deveni la un moment dat cel mai important port dunărean al Țării Românești,
după ce Brăila, Giurgiu sau Turnu vor cădea sub stăpânire turcească. Baza arheologică
deschisă aici a identificat deja ruinele a trei biserici ortodoxe, iar documentele menționează
existența unui număr însemnat de preoți, dintre care doi protopopi. Unul dintre cei din
urmă, protopopul Neagoslav, apropiat și bun colaborator, poate chiar rudă cu Mihai
Viteazul, a fost o figură importantă în timpul primei uniri a țărilor române realizate de

18 Florin Vlad, Gheorghe Matei, Contribuții la repertoriul arheologic al județului Ialomița, pp. 189- 243;

16
marele domnitor și unul dintre contribuitorii la apar iția primelor tipărituri coresiene.19 Tot
aici a fost atestată și existența Mânăstirii Flămânda, ridicată în a doua jumătate a secolului
al XVII -lea, ce a fost închinată Mânăstirii athonite Iviron.
În perioada feudală, numeroase documente menționează localități din partea de
răsărit a Câmpiei Munteniei, precum satul Hagieni, închinat Mânăstirii Cozia, care în
timpul domniei lui Mircea cel Bătrân stăpânea mai multe sate din această zonă, amplasate
pe linia Dunării, cu vamă din pește și miere. Într -un hr isov, emis la 15 ianuarie 1467 de
domnitorul Radu cel Frumos, sunt menționate satele Stelnica, Bordușani, Făcăieni și Vlădeni ca puncte de încărcare a producției piscicole. Începând din secolul al XVI -lea, sunt
amintite și alte localități amplasate pe văile Ialomiței și ale Dunării, între care Fetești,
Lichirești (Călărași), Vaideei, Slobozia și Țăndărei. Importanța acestei zone, în contextul
organizării administrative a Țării Românești era însă nu numai economică, ci și politică,
întrucât a constituit dese ori o pavăză împotriva otomanilor și tătarilor ce veneau pe aici,
din sudul Dunării, în acțiuni de brigandaj. Domnitori precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Radu Mihnea, Șerban Cantcuzino, Constantin
Brâncoveanu și alții asemenea lor s -au îngrijit de întărirea administrativă, dar și strategică
și militară a acestor locuri, esențiale pentru apărarea independenței și menținerii ființei materiale și spirituale românești. Vicisitudinile istorice, climatul dificil și munca grea a
câmpului nu au înfricoșat însă pe locuitorii de aici, care și -au clădit tenacitatea lor pe
credința și nădejdea în Dumnezeu. De aceea, în mijlocul Bărăganului, voievodul Matei
Basarab (1632- 1654) va reconstrui din temelie, la Vaideei (Slobozia), mânăstire a
postelnicului Ianache Caragea, pe care a întărit -o cu ziduri puternice de apărare, făcând din
ea un centru strategic. Deși întreținută și anterior prin evlavia credincioșilor, Matei Basarab va fi un adevărat ctitor, înzestrând -o cu odoare și cărți biseri cești și, dovadă a atenției
deosebite pe care i -o atribuia, a participat la slujba de sfințire, ce a avut loc la 8 noiembrie
1647, alături de alți membri ai familiei domnitoare și mari boieri ai țării. Mânăstirea Slobozia va deveni, de acum înainte, simbol ul cel mai însemnat al pietății locuitorilor
Bărăganului.
20
În vizita sa în Țara Românească, patriarhul Macarie al Antiohiei va trece, în
septembrie 1658, pe la Mânăstirea lui Ianache de la Slobozia, pe care însoțitorul său, diaconul Pavel de Alep, c hiar o descrie ca fiind „înconjurată de ziduri mari de piatră ca un

19 http://sf -esc.ro/2k19/viata -bisericeasca- in-baragan -inainte -de-infiintarea -episcopiei -sloboziei -si-
calarasilor/;
20 Ștefan Grigorescu, Ialomița medievală, Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, 2004, p. 34;

17
castel”21. Treptat, acest așezământ monahal este înzestrat cu moșii și va avea și două
metocuri: Mânăstirea Apostolache (jud. Buzău) și Schitul Cuiburi (jud. Ialomița), tot în
cadrul său fu ncționând și o școală în care se pregăteau viitorii preoți. Ulterior, mânăstirea
va trece prin transformări structurale, datorită unor cataclisme naturale ce îi vor afecta construcția și apoi va fi refăcută din temelie. O lungă perioadă va deveni biserică de enorie,
până la restaurarea ei ca așezământ monahal, după înființarea Episcopiei Sloboziei și
Călărașilor. Existența unei vieți creștine intense în aceste locuri și a unei majorități
ortodoxe a făcut ca Bărăganul să fie permanent sub jurisdicția bisericească a ierarhilor ortodocși, chiar dacă o episcopie nu a fost niciodată înființată pe aceste locuri, în lipsa unei
demografii constante, precum și a vulnerabilității zonei.
Cu siguranță că din vechime preoții și bisericile de aici au stat la început sub
autoritatea episcopilor din Tomis, apoi a ierarhilor de la Vicina, pentru ca, după 1359, când sfântul mitropolit Iachint a fost mutat la Curtea de Argeș ca întâistătător al Țării
Românești, el și ceilalți mitropoliți care i- au urmat aveau să- și exercite j urisdicția peste
întreaga Muntenie, inclusiv asupra Bărăganului și Dobrogei. „În 1923, s -a înființat
Episcopia Constanței care a primit și județul Ialomița, desprins din Arhiepiscopia
Bucureștilor. În aprilie 1950, după ce Episcopia Constanței a fost unită cu Episcopia
Galaților sub denumirea de Episcopia Dunării de Jos, județul Ialomița a intrat sub jurisdicția Episcopiei Buzăului, pentru ca, la 1 ianuarie 1951, să revină la Arhiepiscopia
Bucureștilor. Județul Călărași, înființat în 1981, a intrat de la în ceput sub aceeași ascultare
canonică ”.
22

Noua situație apărută după căderea comunismului, când necesitatea revigorării
vieții bisericești a devenit un imperativ, a făcut ca prima eparhie înființată în cadrul
Bisericii Ortodoxe Române, după aproape o jumătate de secol, să fie Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Dincolo de necesitatea pastorală a existenței unei eparhii in aceste locuri, prin
înființarea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor era recunoscut aportul milenar al tradiției
creștine, tăria cred inței ortodoxe și pietății locuitorilor Bărăganului în viața Bisericii
noastre strămoșești și a poporului român. Așadar, î n ședința din 22 iunie 1993 Consiliul
Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor a luat în discuție cererea preoților și credincioșilor
din cadrul protoieriilor județelor Ialomița și Călărași, privind înființarea unei episcopii și

21 Călători străini despre Țările Române – Paul de Alep, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976,
p. 276;
22http://sf -esc.ro/2k19/viata -biserice asca- in-baragan -inainte -de-infiintarea -episcopiei -sloboziei -si-calarasilor/;

18
numirea aici a unui ierarh. Sfântul Sinod, în ședința sa de lucru din 6- 8 iulie 1993, luând în
examinare adresa Arhiepiscopiei Bucureștilor nr. 2743/199323, privind propunerea
Consiliului Eparhial al acesteia, de înființare a unei eparhii în Câmpia Bărăganului, a
hotărât, în urma analizei făcute de Comisia canonică, juridică și pentru disciplină,
înființarea unei noi episcopii pentru județele Ialomița și Călărași, c u denumirea Episcopia
Sloboziei și Călărașilor, încadrată în jurisdicția canonică a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, urmând ca reședința să fie stabilită după cunoașterea exactă a situației pe plan
local. Vestea înființării pentru prima oară a unui centr u eparhial în Bărăgan a fost primită
cu bucurie atât de clerul cât și de credincioșii din județele Ialomița și Călărași, care erau
contemporani unui eveniment istoric, acela de a fi martorii așezării unui scaun vlădicesc
pentru prima dată în aceste locuri.

Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor s -a întrunit în ședință
extraordinară în ziua de 2 septembrie 1993 și a luat în discuție adresa Cancelariei Sfântului
Sinod nr. 4176/1993, privind înființarea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, apr obată de
Sfântul Sinod la propunerea Consiliului Eparhial. În urma dezbaterilor și pe temeiul articolului 94 (litera m), din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe
Române, „Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor, procedând în spiritul
hotărârii sinodale, a confirmat înființarea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și i- a stabilit
reședința în municipiul Slobozia, unde fuseseră asigurate între timp condiții
corespunzătoare pentru reședința episcopală.”
24

Episcopii Sloboziei și Călărașilor , de la înființare până în prezent, au fost:
1994 -1999: I.P.S. Nifon Mihă

23Slujire și dăruire, Două decenii de slujire arhierească în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Editura
Sloboziei și Călărasilor, 2014, p. 24;
24Ibidem .

19
1994 -1999: I.P.S. Nifon Mihăiță

Preasfințitul Nifon Mihăiță (6 februarie 1994 – 14 decembrie 1999) a fost ales în
ziua de 11 ianuarie 1994 prin 117 voturi din cele 128 exprimate de membrii Colegiului
Electoral Bisericesc, devenind primul episcop al Eparhiei Sloboziei și Călărașilor. La 27
ianuarie 1994, a fost recunoscut în funcția de episcop titular al Episcopiei Sloboziei și
Călărașilor, prin Decretul Prezidențial nr. 8, publicat în Monitorul O ficial nr. 34/4 februarie
1994. Festivitatea de întronizare a avut loc la 6 februarie 1994, cu ocazia praznicului
Buneivestiri. Mânăstirea Slobozia a fost locul unde s -a săvârșit ceremonia de întronizare a
primu lui episcop al Bărăganului, la aceasta participând numeroși preoți și credincioși.
Slujba a fost săvârșită de Preafericitul Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
înconjurat de alți membrii ai Sfântului Sinod.
Activitatea de șase ani a Preasfinț itului Nifon pe melagurile Bărăganului a fost
una susținută, între realizările sale numărându -se: începerea construcției și ridicarea până la
turle a monumentalei catedrale episcopale Înălțarea Domnului din Slobozia, în paralel ridicând și amenajând clădir ea exarhatului , obținerea clădirii fostului hotel Ialomița și
amenajarea ei ca centru eparhial și reședință episcopală, hirotonia a numeroși preoți și diaconi pentru parohiile din cuprinsul Eparhiei și înființarea unor parohii noi , reînființarea
Protoierie i Fetești și înființarea Protoieriei Lehliu , înființarea Seminarului Teologic Liceal
Sfântul Ioan Gură de Aur din Slobozia și a Școlii de cântăreți bis ericești Roman Melodul
Călărași , înființarea Mânăstirilor Dridu, Chiroiu și Radu Negru, reînființarea Mânăstirii
Balaciu, reînființarea Mânăstirii Slobozia, restaurarea bisericii acesteia și construirea unui
nou corp de chilii, precum și înființarea a unei ferme ecologice pentru Centrul Eparhial la

20
Amara, a început demersurile privind retrocedarea averilor bi sericești confiscate abuziv de
regimul comunist, i nițierea și supravegherea construcției, restaurării și pictări i a numeroase
lăcașuri de cult, i nițierea și editarea anuală Almanahului Episcopiei Sloboziei și Călărașilor
și a altor cărți de cult și cu cara cter religios . În ziua de 14 decembrie Preasfințitul Nifon a
fost ales arhiepiscop al Târgoviștei de către Colegiul Electoral Bisericesc, fiind întronizat
la 26 decembrie în catedrala din Târgoviște. „Prin Decizia 24/1999, Preafericitul patriarh
Teoctist i- a încredințat locotenența scaunului de episcop al Episcopiei Sloboziei și
Călărașilor, pe care avea să o dețină până la data de 25 martie 2000, când avea să fie
instalat următorul ierarh al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, anume Preasfințitul
Damaschi n Coravu. ”25

2000 – †2009: P.S. Damaschin Coravu

Preasfințitul Damaschin Coravu (25 martie 2000 – † 23 aprilie 2009) a fost ales în
ziua de 24 februarie 2000 prin 110 voturi din cele 123 exprimate de membrii Colegiului
Electoral Bisericesc, d evenind devenind al doilea episcop al Eparhiei Sloboziei și
Călărașilor. La 24 martie 1994, a fost recunoscut în funcția de episcop titular al Episcopiei
Sloboziei și Călărașilor, prin Decretul Prezidențial nr. 209, publicat în Monitorul Oficial
nr. 132/28 februarie 2000, ca fiind al doilea ierarh al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

25 http://sf -esc.ro/2k26/epi scopul -nifon -mihaita/

21
Întronizarea a avut loc la data de 25 martie 2000, la praznicul Bunei Vestiri, la Mânăstirea
Slobozia, care avea atunci statut de catedrală eparhială, la care au participat foarte mulți
preoți și credincioși. Slujba a fost săvârșită de Preafericitul Teoctist, patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, înconjurat de numeroși membrii ai Sfântului Sinod. Ca episcop al
acestor meleagu ri, numele său rămâne legat de: ctitorirea și sfin țirea în anul 2004 a
catedralei episcopale Înălțarea Domnului, prima ridicată în România după căderea
comunismului, un edificiu numit pe drept „perla Bărăganului”, prin impetuozitat ea și
armonia arhitecturală, a ridicat Centrul social- cultural al Episcopie i Sloboziei și
Călărașilor, actualmente Centrul Episcopul Damaschin, inaugurat în februarie 2007, în care funcționează Serviciile Medico -Sociale, un Centru de Consiliere și Sprijin și Sectorul
Social -Filantropic. În august 2008 a f ost inaugurată sala amfit eatru, a ctitorit Schitul
Amara, unde au început lucrările de construcție a bisericii schitului și a fost amenajată o
fermă modernă, a finalizat demersurile privind recuperarea averilor bisericești confis cate
abuziv de regimul comunist , a restaurat sediulu i admin istrativ al Centrului Eparhial, a
hirotonit peste 200 de preoți slujitori și a supravegheat construirea unor noi lăcașuri de cult, atât în orașe, cât și în satele care nu aveau încă loc de închinare.
În timpul său, în Slobozia, orașul reședinței e piscopale, au fost începute s au
sfințite șapte noi biserici, a binecuvântat și sprijinit înființarea a ș apte noi schituri și
mânăstiri, a fondat revista Bărăganul Ortodox, al cărei președinte al colegiului de redacție
a fost, a inițiat tradiția procesiunilor cu sfinte moaște și s -a îngrijit să împodobească
tezaurul catedralei eparh iale cu moaștele a nouă sfinți. În anul 2003, a prilejuit un
eveniment istoric în viața bisericească a Bărăganului, anume vizita întâistătătorului
Bisericii Greciei, Preafericitul de vrednică pomenire Hristodulos, care a dorit să -l viziteze
pe Preasfințitul Damaschin în eparhia sa. În săptămâna luminată, în seara zilei de 23 aprilie
2009, cu totul neașteptat, Preasfințitul Damaschin Coravu a plecat la Domnul. Trupul său odihnește î n Catedrala Episcopală din Slobozia pe care a ctitorit -o și a sfințit- o, fiind
primul ierarh îngropat în pământul Bărăganului.
26

26 http://sf -esc.ro/2k25/preasfintitul -damaschin- coravu/

22
2009 – prezent : P.S. Vincențiu Grifoni

Preasfințitul Vincențiu Grifoni (începând din 28 iunie 2009) a fost ales în ziua de
18 iunie 2009, potrivit procedurii de alegere a ierarhilor eparhioți existentă în noul Statut
de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, după care se conduce Biserica
Ortodoxă Română din anul 2008, prin 39 voturi din cele 46 exprima te de membrii Sfântul
Sinod, devenind cel de -al treilea episcop al Eparhiei Sloboziei și Călărașilor Preasfințitul
Vincențiu Grifoni, episcopul Sloboziei și Călărașilor s -a născut la 23 august 1954, în
București, din părinții Petru și Elena Grifoni. La dat a de 1 august 1990 a fost numit
Superior al Așezămintelor românești de la Ierusalim și Iordan, precum și reprezentant al
Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului. În perioada activității desfășurate la
Ierusalim, a chivernisit și gospodărit cu mare responsabilitate patrimoniul Așezămintelor
noastre de la Ierusalim, executând ample lucrări de restaurare și înnoire la biserică și
clădiri, s-a îngrijit de editarea în bune condiții a publicației ortodoxe românești Învierea și
a slujit în permanență, venind mereu în sprijinul românilor ortodocși aflați în pelerinaj la
Locurile Sfinte, cu sfatul duhovnicesc și cu ajutorul material.
În ședința Sfântului Sinod din 12 ianuarie 1994, la propunerea vrednicului de
pomenire Patriarh Teoctist, Sfântul Sinod l -a ales în postul de Episcop- vicar patriarhal, cu
titlul de Ploieșteanul, ridicându -l la demnitatea arhieriei, fiind remarcat pentru realizările

23
obținute pe perioada activității sale în ascultarea de Superior al Așezămintelor Ortodoxe
Române de la Ier usalim și Iordan. A fost hirotonit întru arhiereu la praznicul Întâmpinării
Domnului, 2 februarie 1994, în Catedrala Sfântul Spiridon- Nou din București, Paraclis
Patriarhal, de către fericitul întru adormire Patriarh Teoctist, împreună cu alți ierarhi din
Sfântul Sinod. De la data începerii activității în postul de Episcop -vicar patriarhal, prin
decizie patriarhală, a defășurat activități de coordonare a Cancelariei Sfântului Sinod și a unor sectoare din cadrul Administrației Patriarhale și ale Institutului Biblic și de Misiune
Ortodoxă . Prin hotărârea Sfântului Sinod nr.711 luată în ședința de lucru din 18 februarie
2001, a fost desemnat ca Secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și
Secretar al Sinodului Permanent, supraveghind activitatea Cancelariei Sfântului Sinod
pentru pregătirea lucrărilor și comunicarea hotărârilor, precum și întocmirea la timp a
proceselor -verbale și publicarea sumarelor ședințelor de lucru. Cu aprobarea Sfântului
Sinod și cu binecuvântarea patriarhului României a p articipat la activitatea unor comisii de
lucru inter -instituționale în probleme de interes general bisericesc: Comisia Mixtă Guvern –
Patriarhie, Comisia Patriarhiei Române pentru dialog cu Parlamentul României, Comisii speciale de dialog cu autoritățile pub lice centrale și locale (Administrația Prezidențială,
Guvern, ministere, Primăria Capitalei). De asemenea, a participat alături de alți ierarhi ai
Sfântului Sinod la activitatea unor Comitete speciale pregătitoare a unor manifestări
privind: Întrunirea int ernațională „Oameni și Religii” organizată de Comunitatea
Sant’Egidio (1998); Vizita în România a Papei Ioan Paul II (1999); Congresul internațional „Familia și viața la începutul unui nou mileniu creștin” (2001); Conferința „Biserica și
valorile euro -atlantice” (2002); Funeraliile vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist
(2007), Întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (2007). A participat și la numeroase manifestări și acțiuni cu caracter cultural, social, precum și de reprezentare a Bisericii Ortodoxe Ro mâne și a Întâistătătorului ei. Din
anul 1994, cu aprobare patriarhală, a prezidat Comisia de Pictură Bisericească, încurajând realizarea în biserică a picturii în frescă și promovarea unor tineri pictori talentați. A
prezidat examenele pentru pictori bisericești, în urma cărora au fost atestați s ute de noi
pictori bisericești. Prin Decizia Patriarhului Teoctist nr. 2/2000 i s -au încredințat
administrarea economică și gospodărească, îndrumarea vieții liturgice și duhovnicești a
obștii Mânăstirii Antim din București unde, cu binecuvântare patriarhală a inițiat, supravegheat, obținut finanțarea de la bugetul de stat și finalizat numeroase lucrări. Cu
aprobarea patriarhului Teoctist, s -a implicat în mod direct în pre luarea și administrarea
imobilului care a găzduit Camera Deputaților și care a devenit Palatul Patriarhiei. Cu

24
binecuvântarea patriarhului Teoctist a făcut demersuri și a obținut fondurile necesare
pentru executarea unor ample lucrări de restaurare, înnoir e și îmbunătățire a Reședinței
Patriarhale. Tot d in încredințare patriarhală, a coordonat lucrările la clădirea Tipografiei
Institutulu i Biblic și de Misiune Ortodoxă. Pentru activitatea de înaltă reprezentare
bisericeasă a fost răsplătit de autoritățile statului român cu Ordinul Serviciul Credincios,
iar de către Patriarhul Diodor al Ierusalimului cu Ordinul Crucea Sfântului Mormânt.
Festivitatea de întronizare ca al treilea ierarh al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, a avut
loc la 28 iunie 2009. Preas fințitul Vincențiu este primul episcop întronizat în catedrala
episcopală Înălțarea Domnului din Slobozia, la ceremonie participând numeroși preoți și
credincioși. Slujba a fost săvârșită de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, înconjurat de douăzeci de membrii ai Sfântului Sinod, cel mai mare număr de
ierarhi care a sl ujit vreodată în Eparhia Sloboziei și Călărașilor.27
„Din activitatea Preasfințitului Vincențiu, ca ierarh al Episcopiei Slo boziei și
Călărașilor, amintim:r enovare a Sediului administra tiv și a reședinței chiriarhale, f inalizarea
lucrărilor de pictură de la Catedrala Slobozia, alături de înnobilarea fațadei catedralei cu
pictură de mozaic murano, precum și înfrum usețarea și înzestrarea sfântului locaș cu
mobilier, ve șminte preoțești și obiecte liturgice , ctitorirea Paraclisului Epis copal Sfântul
Mare Mucenic Mina, î nfrumusețarea sfintelor locașuri, f inalizarea Bisericii Mănăstirii –
metoc episcopal Amara, m odernizarea procesului de producție la Fabrica de lumânări a
Episcopiei, incurajarea demersurilor de a fi ridicate în parohii Centre Social -culturale, grijă
deosebită pentru pregătirea viitorilor slujitori ai altarelor de la Seminarul Teologic Sfântul
Ioan Gură de Aur din Slobozia, prin oferirea de burse de studiu și achitarea contravalorii
meselor zilnice, oferite la Cantina acestei instituții. ”28

27 http://sf -esc.ro/2k1c/preasfintitul -vincentiu/
28 Slujire și dăruire…, p. 53;

25

CAPITOLUL AL 3-LEA

CTITORII MĂNĂSTIRII

În Țările Române a existat o străveche viață călugărească. iar f ormarea statelor
medievale a favorizat dezvoltarea monahi smului românesc. Domnii români, imitând pe
împărații bizantini, au ridicat o seamă de mănăstiri și biserici, hărăzindu -le privilegii și
danii bogate. Pe lângă ctitoriile domnești, erau multe mănăstiri ctitorite de boieri, iar altele, mai sărace, de călugăr i și credincioși. Mănăstirile se deosebeau de bisericile de mir prin
aceea că slujeau interesele generale ale țării și bisericii (lăcașuri de cultură, locuri de apărare în caz de năvăliri, bolnițe etc.), pe când bisericile slujeau pentru trebuințele
suflet ești ale credincioșilor dintr -o singură parohie. În timp ce o biserică se putea zidi fără a
fi dăruită cu bunuri mobile sau imobile, o mănăstire trebuia înzestrată cu moșii și venituri îndestulătoare pentru trebuințele viețuitorilor ei.
29
Daniile erau făcute pentru veșnicie, fiind întărite apoi de domnii următori, care,
de multe ori, hărăzeau și ei anumite daruri. Cu timpul, la darurile fondatorilor, se adăugau
și ale altora, care erau trecuți apoi între ctitori.
Calitatea de ctitor aducea o ser ie de drepturi, dar mai ales de datorii. Astfel,
ctitorii aveau dreptul să fie pomeniți, fie la liturghie, fie prin săvârșirea de parastase,
dreptul de a li se zugrăvi chipul în pronaos (cu întreaga familie, uneori), de a fi
înmormântați în interiorul bise ricii, de a li se aminti numele în pisania biserecii sau
mănăstirii respective. Iar între datorii, cea mai de seama era aceea de a înzestra mănăstirea respectivă cu toate bunurile necesare pentru susținerea ei.
30
Cel mai bogat sub raportul ctitoriilor rămâne secolul al XVII -lea. Domnitori,
mitropoliți, dregători se întrec în ridicarea mănăstirilor și în înzestrarea acestora cu danii bogate (moșii, păduri, vii, iazuri cu pește, prisăc i etc.).
31 Printre aceștia se numără și

29 Mircea Păcurariu., Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol.I, București,1991, p.324;
30 Ibidem;
31 Ibidem, vol.II, București, 1994, p.210 -225;

26
Ianache Caragea, care ridică, î n inima Bărăganului, mănăstirea Slobozia, iar în capitala
Moldovei ctitoreș te biserica mănăstirii Sf. Sava .32
Ianache Caragea este un grec, fiul lui Dumitrașco Caragea, cunoscut mai mult
drept nepotul lui Sc ărlet Grama din Constantinopol.33 Acesta din urm ă era “vestit om între
țarigrădeni”, după cum ne spune Miron Costin.34
Un act, din 25 martie 1624, dat de Radu Mihnea, dovedește prezența lui Ianache
în țările române încă de pe vremea lui Constant in Movilă (1607- 1612) . În intervalul anilor
1613- 1615 Ianache este mare postelnic în Moldova, sub Ștefan vodă Tomșa, dar se află în
relații foarte bune și cu Radu Mihnea, care- l numește “bunu meu pri eten” și -i dă seliștea
Vaideei .
O mărturie din martie 1615 ne vorbește despre “Popa Ștefan de la sfânta
mănăstire ot Slobozia lui Ianache”.35 La un an de la atestarea documentară a Sloboziei,
Ianache postelnicul ridica aici și o mănăstire. Calitatea sa de ctitor va fi recunoscută,
ulterior, și de domnitorul Matei Basarab. În hrisovul din 12 iulie 1633 se spune ca
mănăstirea este “făcută de Enache postelnicul”.36
Mănăstirea Slobozia se datorează, așadar, elementulu i grec, care pătrunde masiv
în Țările R omâne, în special, odată cu domnia lui Radu Mihnea. Grecii ocupă principalele
dregătorii și funcții biseric ești ale țării, amenințând boierimea locală. În aceste condiții,
înregistrăm, în anii 1631 -1632, o reacție antigrecească, materializată prin alungarea lui
Leon Tomșa, apoi a lui Radu Iliaș. Acesta din urmă este învins de Matei Basarab lângă mănăstirea Plum buita, în 25 octombrie 1632. Matei merge, apoi, la sultan, care îl confirmă
domn al Țării Românești. Domnia lui Matei Basarab va fi una benefică pentru țară.
Dezvoltarea economică înregistrată permite achitarea datoriilor, refacerea tezaurulu i țării,
reorg anizarea armatei . Permite, însă, și declanșarea unu i vast program ctitoricesc.

32 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii românesti și a vieții religioase a românilor, vol.I, București, 1929, p.264 –
285;
33 Nicolae Stoicescu, Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova(sec.XIV -XVII),
București,1971, p.368;
34 Miron Costin, Opere ( ediție de P.P. Panaitescu), București,1958, p.91;
35 Prof. T. Bulat, O ctitorie a lui Matei Basarab în mijlocul Bărăganului: Slobozia lui Ienache, Vai de Ei, în
Glasul Bisericii, anul XXVIII,nr. 3 -4, mart ie-aprilie,1969, p.394.
36 Prof. Buzu Vitalie, Istoricul mănăstirii Slobozia,Revista Helis, 2008 apud Documenta Romaniae Historica,
B, Țara Românească, vol. XXIV (1633 -1634), București, 1974, p.165;

27
Constantin Giurescu îl numește pe domnitor “cel mai mare ctitor bisericesc” .37 Circa 35 de
mănăstiri și biserici sunt ridicate din temelie sau refăcute de voievod . Multe alte e dificii
religioase sunt ctitorite de dregătorii săi.38
Contemporanii, străini sau români, sunt conștienți de efortul uriaș depus de țară.
Paul de Alep ne informează că Matei “a zidit multe biserici și felurite mănăstiri, toate de
piatră, boltite, din t emelii desăvârșit; și le -a făcut toate de câte aveau nevoie, ca odoare
sfinte, prețioa se si le -a făcut danii bogate”39 .
Mănăstirea a devenit o adevărată fortăreață sub Matei Basarab . Dacă în timpul
înaintașilor săi cele mai multe așezăminte domnești și boierești trebuiau căutate în zonele
de deal și de sub munte, Matei Basarab s -a arătat interesat cu precădere de zona de câmpie
. Ele nu servesc, acum, doar nevoilor religioase. Mănăstiri cu ziduri groase și cu turnuri înalte și puternice, ca cele de la Brebu, Câmpulung, Strehaia, Sadova, Gura Motrului,
Tismana, Măxineni etc., joacă un rol important în apărarea părților mai amenințate ale țării,
dar și în protejarea drumurilor, mai cu seamă a celor care veneau dinspre Dunăre spre
zonele din vestul Munteniei și spre Moldova.

Se știe că Țara Românească, aflată sub dominație otomană, pierduse cetățile de la
Dunăre (Severin, Turnu, Giurgiu) și nu avea voie de la Poa rtă să construiască cetăți de
apărare, din care să se poată opune trupelor otomane. Matei Basarab a găsit soluția de a

37 Constantin C. Giurescu, Istoria romanilor, ed. a II -a, vol. III, partea I, Bucuresti, 1944, p. 79;
38 Veniamin Nicolae, Ctitoriile lui Matei Basarab, București ,1982, p.11;
39 Călători străini despre Țările Române, vol. VI, București, 1976, p. 692;

28
eluda această dispoziție, construind mănăstiri fortificate, adevărate cetăți de refugiu și
apărare.
Așa se face că numeroase ctitor ii ale epocii lui Matei Basarab au fost întărite cu
ziduri înalte de circa 6 -7 m și prevăzute cu turnuri de colț și cu metereze, care dovedeau în
chip limpede rolul lor de puncte fortificate, de apărare a țării, îndeosebi, în părțile cele mai
amenințate pe acea vreme: spre Dunăre(Căldărușani, Negoești, Sadova, Brâncoveni,
Strehaia) , spre Moldova ( Brebu, Măxineni), în jurul capitalei (Plumbuita, Căldă rușani,
Plătărești, Negoești).40
Un rol important în acest sistem defensiv l- a jucat mănăstirea “Sfinț ii Voievozi”
din Slobozia lui Ianache. Încă din 1630, domnitorul Leon Tomșa sesiza poziția strategică a
Sloboziei. El acorda scutiri de la dările domnești pentru locuitorii de aici, în schimbul
serviciilor de pază (“să fie pent ru paza țării în acea parte”) . 41
Matei Basarab, după cum am arătat mai sus, continuă, deci, consolidarea
sistemului defensiv al țării, fără a neglija Slobozia. Cum Ianache Caragea a fost un apropiat
al lui Radu Iliaș, după bătălia de la Plumbuita, el fuge în Moldova. Toate moșii le sale,
inclusiv mănăstirea, sunt trecute în proprietatea domniei. Chiar Matei Basarab descrie acest
eveniment, în hrisovul din 14 septembrie 1634: “După aceea, când domnul Dumnezeu a
binevoit de m -a făcut cneaz aici în Țara Românească, iar domnia mea am luat aceste mai
sus scrise sate și cu toate ocinele și cu vecinii de le -am ținut pe seama domniei mele. La
acestea, domnia mea am gândit către Dumnezeu de am făcut domnia mea mănăstire nouă,
din temelie și satul Vaideei slobozie(…)”.42
Se pune întreba rea de ce a trebuit Matei Basarab să facă “ mănăstire nouă, din
temelie”, dacă aceasta avea doar circa 20 de ani? Două evenimente puteau să afecteze cu adevărat mănăstirea de la Slobozia. În 1623, are loc un atac al tătarilor, care pustiesc aceste
ținuturi . Ctitoria lui Ianache a fost afectată, cu siguranță, de acest atac. Nici nu apucă bine
Ianache să refacă mănăstirea, că se petrece o nouă calamitate: cutremurul din 1628, al cărui epicentru s -a aflat în părțile Vrancei, a distrus un mare număr de biserici și mănăstiri din
Țara Românească, starea de ruină fiind menținută până în timpul lui Matei Basarab.

40 Ibidem, p.100;
41 Mihai Cotenescu, op.cit., p.61;
42 Prof. Buzu V italie, op.cit. apud Documenta Romaniae Historica, B, Țara Românească, vol. XXIV (1633 –
1634), București, 1974, p. 508 -509;

29
T.G. Bulat crede că “Matei Basarab avea să- și înalțe mănăstirea pe un alt loc, deși
nu prea departe de mica așezare a lui Ianache…”.43 Nicolae Veniami n este însă de altă
părere: ”…este greu de crezut că domnul a dărâmat toată ctitoria recent ridicată de Ianache
și a făcut alta nouă, este mai probabil că el a păstrat construcția acestuia, în jurul căreia a
ridicat, după obiceiul său, un puternic zid de i ncintă, ca de cetate, și, poate clădi rile
mănăstirești”.44
Analiza poziției geografice ocupate de Slobozia ne demonstrează că domnitorul
nu putea neglija mănăstirea din localitate. Sunt îndeplinite toate condițiile progra mului său
defensiv. În primul râ nd, așa cum am menționat mai sus, aici se încrucișau două mari
drumuri comerciale ─ cel care venea de la Târgoviște, București -Brașov spre Orașul de
Floci și de aici la Marea Neagră, cu cel care venea de la Galați -Brăila spre Călărași -Silistra
. Ori, așa cum știm, Matei Basarab era interesat de pr otejarea drumurilor comerciale.
O altă condiție ne este dezvăluită de Paul de Alep : “mănăstirea este înconjurată
cu ziduri mari de piatră, ca un castel, fiind numai la o zi depărtare de Silistra”.45 Paul de
Alep ne spune în continuare că, în fața Sloboziei, Ialomița “ ajunge ca o mare sau caun lac
întins datorită multelor râuri care se varsă în el”.46

43 T. Bulat., op.cit., p.394;
44 N. Veniamin, op.cit., p.97;
45 Călători străini despre Țările Române, vol. II, p. 277;
46 Ibidem;

30
O hartă militară austriacă de la 1790 ne oferă informații suplimentare despre acest
aspect. Satul S lobozia este arătat ca o așezare de tip adunat, foarte compactă, bine
delimitată, înconjurată poate cu șanț, organizată în jurul incintei fortificate a mănăstirii.
Dincolo de Ialomița, malul abrupt, format de cornișa terasei de câmpie, constituia și el un
adăpost real al așezării și un dificil obs tacol în calea răufăcătorilor.47
Este posibil ca această configurație a reliefului ─ incinte înconjurate de ape și
zone ușor inundabile, cu drumuri anume dirijate și puncte de supraveghere a lor ─ să
reprezint e rezultatul unei activități conștiente de modelare a cadrului, de apărare fortificată
a așezării, nucleul ei constituindu- l incinta mănăstirii Slobozia.
În 1807, mănăstirea, asediată de turci, este descrisă de generalul Langeron,
francez emigrat, in trat în armata rusă, ca o cetate “cu ziduri solide și groase, cu neputință
de escaladat. Are o singură poartă făcut ă din bârne groase, ferecate…” . Cinci soldați ruși,
ajutați de patru bulgari înarmați, reușesc să respingă atacul turcilor. Ei “…au tras multe
focuri de armă prin ferestrele turnului și prin găurile din zid. Turcii, neputând sili această
imensă garnizoană să se predea, au vrut să dea foc porții. Bulgarii neavând destulă apă, au
stins focul cu vin. S -au bătut toată noaptea trăgând focuri de puș că, și, în zorii zilei, turcii,
crezând că mai era încă multă lume în mănăstire și că vor sosi curând ajutoare, s -au retras
lăsând pe loc treizeci de morți (…). Acești nouă viteji au ucis sau rănit aproape o sută de oameni de ai turcilor și nici unul din e i nu a fost rănit.”
48
Tradiția reține și un episod interesant legat de mănăstire. În pronaosul bisericii
există un scurt istoric al mănăstirii, realizat de preotul Radu Stan, în anul 1864, inserat în
tabloul votiv, pe care sunt zugrăviți ctitorii Mate i Basarab și Ianache Caragea. A flăm că “
arhicmandritul Gavriil…la anul 1820, în timpul zaverei lui Tudor Vladimirescu, au avut 10 arnăuți înarmați, care s -au bătut cu 300 de turci, iar noaptea au fugit cu toți locuitorii
acestei comuni ce erau în număr de 50 (…) venind turcii în mănăstire, pe care au jefuit -o,
tăind și capul economului, lăsat de Gavriil fugit la Brașov.” Până târziu, în secolul al XIX –
lea, mănăstirea și -a îndeplinit, astfel, funcțiile militare cu care a fost învestită de
domnitorul -ctitor.

47 Păno iu, A., Zachi, A., Vatra Mănăstirii Slobozia în sec. XVIII -XIX. Demersuri de statornicire, în
“Slobozia 400”, Slobozia, 1994, p.204- 205;
48 Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX -lea, serie nouă, vol.I (1801─1821), București,
2004, p. 328.

31
Matei Basarab a fost neindoielnic și un mare iubitor de cultură, poate și datorită
sfaturilor ințelepte pe care le primea de la cumnatul său, cărturarul Udriște Năsturel. Nu
putem explica astfel grija față de tiparnițele de la Govora și Tărgoviște, care, impreună cu
scriptoriul de la Căldărușani, au lăsat culturii noastre o impresionantă moștenire. Interesul pentru rosturile bine intocmite ale țării se recunoaște in opera de legiuitor a lui Matei
Basarab, căruia ii datorăm primele pravile tipărite : Pravila de la Govora și Intreptarea
Legii tiparită la Târgoviște.
49
Închinarea la Sfăntul Munte Athos
Atât Ianache Postelnicul, cât și Matei Basarab au închinat mănăstirea Sfinții
Voievozi din Slobozia la Muntele Athos. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIV –
lea, domnitorii și alți ctitori ai unor mănăstiri și schituri importante din Țările Române le –
au închinat pe unele dintre ele, împreună cu proprietățile lor, unor așezăminte bisericești din Răsăritul Ortodox, ca sursă de ajutor pentru cre știnii ortodocși aflați îndeosebi sub
stăpânire otomană, dar cu obligația menținerii și dezvoltării vieții spirituale și întreținerii
locașurilor de cult din țară închinate străinilor.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIV -lea, izvoarele vr emii cuprind
informații numeroase despre contribuția românilor la susținerea celor 20 de mănăstiri de la
“Sfântul Munte”. Cu sprijin românesc s -au zidit din temelie ori s -au refăcut numeroase
biserici, au fost zugrăvite biserici, paraclise, și trapeze, s -au ridicat ziduri de apărare,
turnuri de veghe și fântâni. La acestea se adaugă numeroase danii în bani, manuscrise și
cărți de slujbă, odăjdii, icoane ferecate în aur și argint, epitafe și dvere, cusute în fir de aur
și împodobite cu pietre scumpe sau cu m ărgăritare și multe altele, care alcătuiesc până azi
patrimoniul artistic al acestor așezăminte sp irituale. La toate acestea se adaugă numeroase
moșii, păduri, vii, bălți cu pește, ocne de sare, mori, prăvălii, venituri la vamă etc., hărăzite
de domnii rom âni, mai cu seamă din secolul al XVI -lea, de când au început așa numitele
“închinări” de mănăstiri și schituri românești către mănăstirile din Muntele Athos. De altfel, după căderea sub turci a țaratelor sud -dunărene, apoi după căderea Imperiului
Bizantin, țările române au rămas singurele ocrotitoare ale așezămintelor bisericești din
întreg Răsăritul ortodox, aflate sub stăpânire otomană, îndeosebi a mănăstirilor atonite.
Larga dărnicie românească a fost recunoscută de toți istoricii greci și slavi, ca și d e

49 Mănăstirea Govora, Mănăstiri ortodoxe, Editura Deagostini, nr. 11, p. 26 -27;

32
cercetătorii apuseni, încât episcopul rus Porfirie Uspenski, în cartea sa “ Istoria Athosului”(
Moscova, 1877), mărturisea deschis că “ nici un popor ortodox n- a făcut atâta bine pentr u
Athos cât au facut românii”.50
Pr. profeso r Ioan Moldoveanu , î n ”Contribuții la istoria relațiilor Muntelui Athos
cu țările române (1650- 1863). În întâmpinarea a 1040 de ani de la fondarea Muntelui
Athos (963- 2003)” , în capitolul rezervat Mănăstirii Dohiariu amintește următoarele
legături cu Sfânta Mănăstire a lui Ia nache Caragea din Sloboz ia:51
La 1617, dohiariții au fost nevoiți să împrumute de la Μεγάλη Μέση 90.000 aspri.
După aceasta ei au fugit din nou către ajutorul românesc, reușind să obțină de la
Postelnicul Ianache stăpânirea peste 12 moșii din Ialomița care au format o avere de
285.808 aspri și 320 ducați ungurești . Toată această proprietate se numea g eneric
“Slobozia lui Ianache” și pe teritoriul ei se afla și o mănăstire zidită de donator. Această
închinare este posibil să se fi făcut pe la 1628- 1629, deși actul nu s -a găsit. Această danie a
întrecut cu mult pe aceea a lui Lăpușneanu, având în vedere că Dohiariu a avut Slobozia ca
metoc până la secularizare. Așa cum vom vedea, Slobozia avea venituri imense, mult mai
mari decât la Cotroceni.
Mănăstirea Slobozia era inițial ridicată de acest postelnic Ianache Caradja, grec
venit din Constantinopol împreună cu familia sa, cunoscând, se pare, destul de bine
familiile domnitoare din cele două țări române. El a reușit să ridice mănăstirea Slobozia
datorită veniturilor pe care le strângea de pe moșiile pe care le cumpărase în Țara
Românească și în Moldova. Mai vechea dărnicie a voievozilor români a atras la nordul
Dunării nu numai un mare număr de monahi athoniți, dar și foarte mulți monahi din toate
locurile Orientului, cât și cetățeni greci de pretutindeni. Era vremea, în acest secol al XVII –
lea, în care influența greacă va deveni covârșitoare. În acest context trebuie să fi închinat
postelnicul Ianache ctitoria sa cu tot ce -i aparținea. Iar aceasta se întâmpla oricum înainte
de 12 iulie 1633, dată la care Matei Basarab spunea într -un document: “Cu mila lui
Dumnezeu Io Matei Basarab Voievod și domn – dat-am domnia mea această poruncă
sfintei dumnezeieștii monastiri ce se cheamă Vai de Ei, hramul Arha nghelilor Mihail și

50 Virgil Cândea, O informație necunoscută despre mănăstirea Slobozia din timpul închinării ei la Muntele
Athos, în “ Almanah Bisericesc”,Editura Episcopiei și Călărașilor, Slob ozia, 1997, p.94.
51 Pr. prof. Dr. Ioan Moldoveanu, Contribuții la istoria relațiilor Muntelui Athos cu țările române (1650 –
1863). În întâmpinarea a 1040 de ani de la fondarea Muntelui Athos (963- 2003), Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, p. 300.

33
Gavriil, făcută de Enache Postelnicul și iaste metoc la Stagora la mănăstirea Dohiariui și
părintelui igumenului Climii, ca să fie sfintei mănăstiri satul Cetățile ot sud Ialomița,
jumătate de sat și cu toți rumânii de preste tot hotar ul… iar după moartea lui Ianache
Postelnic căzut -au această jumătate de sat a fi pe seama mănăstirii și o au dat singur
Ianache Post. să fie l a mănăstire pentru pomană…”52 Dar cine era acest Ianache Caragea?
Ianache era fiul unui Dumitrașcu Caragea și avea mai mulți frați: Pavalache – capuchehaie
a Moldovei între 1646- 47, care urmărind să pună mâna pe scaunul acestui Principat, a fost
ucis de Vasile Lupu la 1650, Apostolache – vel ceauș în Moldova la 1667, vel comis, vel
paharnic (1668) și vel spătar ( 1673). Ctitorise schitul Apostolache -Prahova la 1595 și
Constantin – vel postelnic în Muntenia. Și el complotase cu cei doi frați ai săi pentru
mazilirea lui Matei Basarab și înlocuirea lui cu Vasile Lupu.
Deci mănăstirea Slobozi ei apare ca închinat ă deja. In data de 14 sept. 1634, Matei
Basarab confirmă închinarea ei la Dohiariu, după ce, cu doi ani înainte, oprise a se mai face închinări la locurile sfinte, datorită faptului că monahii greci, speculând mărinimia
românească, au în tocmit acte false de închinare . Mai înainte de a confirma această
închinare, domnitorul a refăcut în întregime mănăstirea de la Vai- de-ei, care în timp se
ruinase . Din actul lui Matei Basarab din 14 sept. 1634, prin care închină Dohiariului
mănăstirea Sloboziei – de această dată ctitoria lui – vedem clar că aceasta este numai
întărirea închinării mai vechi făcută de postelnicul Ianache: “și a dat Domnia mea satul
Vaideei Slobozia și ocina și vecinii din Cetățile și cu alte moșii și cu vecinii și cu acea
mănăstire a Domniei M ele să fie închinată și supusă sfintei și dumnezeieștii mănăstiri
Dohiariu cum au fost dată și închinată de către răposatul Ianache postelnicul. Și am văzut
Domnia Mea și zapisul lui Ianache postelnicul la mâna părintelui egumen înainte de
moartea lui scri s, cum scris este mai sus și cu mare blestem…” . În schimb, monahii erau
obligați să pomenească numele domnului, numele părinților lui și pe postelnicul Ia nache la
fiecare liturghie . La sfințirea noii biserici a participat însuși patriarhul ecumenic de at unci,
care se afla în trecere prin Țara Românească, asistat de un sobor de 500 de preoți .
53
Îndată după zidire, această nouă ctitorie a lui Matei a fost înzestrată cu moșii,
încât ajunge să fie una dintre cele mai bogate în venituri. Față de vechile p roprietăți pe care
le avea de la Ianache postelnicul, Matei Basarab i -a mai adăugat altele. La 10 ian. 1635,
voievodul dispunea ca satul Vai -de-ei să fie scu tit de impozitul lunar . De la 10 nov. 1636

52 Ibidem,p.301;
53 Ștefan Grigorescu, Așezări și monumente ialomițene, Editura Helis, Slobozia, 2006, p. 255;

34
datează o altă confirmare a domnitorului către Dohiariu , după ce la 27 aprilie același an îi
întărea lui Radu Călărașu din Ciulnița stăpânirea peste două moșii care vor intra și ele în
număr ul celor închinate la Dohiariu . Și tot în 1636 sau 1637, domnitorul mai dăruia
mănăstirii Slobozia și egumenului Klimis 1 3 pogoane și jumătate de vie pe dealul
Năenilor, jud. Secuieni, 13 stânjeni din ocina Năienilor și 300 bolovani de sare anuală de la
ocnele domnești din Vitioara -Prahova .54
Numai că, l a 1639, mănăstirii Dohiariu i se confirma – posesiunea une i case în
București (22 iulie) , iar în același timp, Matei Basarab dezînchina (pentru a doua oară,
acum) 22 de mănăstiri și interzicea închinarea lor, sub orice formă, la Muntele Athos sau la
celelalte Locuri Sfinte. Hotărârea s -a repetat la 20 nov. 1640, iar print r-o alta, din 27 nov.,
mai adaugă două mănăstiri celor 22 de până atunci, patriarhul de Constantinopol întărind și el hotărârea voievodului în 9/19 apr. 1641. Mănăstirea de la Slobozia apare și ea în rândul
celor dezînchinate.
Cum se explică atunci “dezînchinarea”, iar apoi “reînchinarea” mănăstirii
Slobozia către Muntele Athos? Oficial, domnitorul își justifică actul prin aceea că nu a vrut
să intre “în acel blestem”, pus de Ianache Postelnicul . În reali tate, răspunsul îl găsim tot în
actele soboru lui din 1639, când s -a hotărât că doar ctitorii au dreptul să închine mănăstiri.
Era reafirmat și întărit, astfel, un obicei mai vechi al țării. Matei Basarab putea să confiște
lui Ianache toate proprietățile, nu însă și calitatea de ctitor, recunoscută de domnitor în
actele sale. După ce vede “ zapisul lui Ianache postelnic, la mâna părintelui egumen popa
Clime de la moartea lui scris, dupre cum s -au scris mai sus și cu mare bl estem. Întru aceia
Domniiea mea nu am putut să intru în acel blestem, ci mi- am adus aminte de milostenia și
de osteneala lui Ianache postelnic, și am dat și noi sfintei dumnezeești mă năstirii Dohiiar,
ca să fie ei toate moși ile care sunt mai sus scrise”.
55
La 10 mai 1654, domnul Constantin Șerban Basarab (1654 -1658) se vede nevoi t
să judece o pricină mai veche în care era implicată mănăstirea Slobozia și niște boieri. Ce
se întâmplase? Călugării acestei mănăstiri cu egumenul Partenie își însușiseră încă din
timpul domniei lui Matei Basarab 279 stânjeni din moșia Sărățeni- Ilfov, c are aparținea
boierilor Ioan, nepot al preotului Stan, Radu, fiu al lui Teșcu, și alții. Acum, boierii cereau

54 Pr.prof Dr. Ioan Moldoveanu, op.cit , apud, Gr. Nandriș, Documente românești în limba slavonă din
mănă stirile Muntelui Athos. 1372 -1658, București, 1937, pp . 164- 167.
55T. Bulat., op.cit ., p. 39.

35
să li se facă o reparație. Ca atare, domnitorul dispunea atunci să li se restituie partea de
moșie uzurpată de mănăstirea de l a Vai -de- ei.
După 1700, exista o situație înfloritoare a mănăstirii Slobozia, întrucât aceasta dispunea de
moșiile Vaideei, Pârliți, Degerați, Ghierghești, Ciuburile, Seaca, Cetățealele, Sărățenii,
Păpenii, Berleștii, Bora, Lacul Tătarului, Ivăneștii, vii în dealul Năenilor și Vălenilor, viile
de la ocnele Vitioarei, plus averea schitului Măstănești cu Păpenii, Făcăenii, Lindiceștii, Mănișor (jud. Ialomița), Popeștii (jud. Rm. Sărat), Cârlig, Ostea, Glodeanul (jud. Săcueni),
Fundeni, Lucăreni, Berceasca și viile de la Jugure ni (jud. Secueni). Toate aceste moșii
totalizau peste 20.000 ha , din care 10.000 ha erau terenuri arabile.
56
Datorită trimiterii unor egumeni energici de la Dohiariu, averile acestor mănăstiri
închinate au crescut simțitor. Numirea egumenilor acesto ra se făcea în cazul Sloboziei
direct de către Curtea domnească, iar aceasta din cauza cr eșterii prestigiului mănăstirii
Slobozia .
Marile vărsări de sânge pe care le -au provocat turcii la 1764 la Dohiariu, și suma
de 5.500 groși care le era impusă ca datorie de către (grecești) au dus mănăstirea la
epuizare economică .
Arhimandritul Gavriil de Smirna
Dohiariu a mai fost îmbogățit cu odoare sfinte de un egumen al Sloboziei, Gavriil
Smirneanu (era din Smirna, Asia Mică, astăzi Izmir, Turcia ) ce f usese numit de chiar
Curtea domnească. Se spune că a fost adus în Țara Românească de domnitorul Ioan
Caragea (1812- 1818) ca să înlocuiască pe fostul egumen Antim (acesta murise la 1809 și
fusese îngropat la București). Gavriil a fost numit la Slobozia, poa te în 1812, deși dohiariții
se opuseseră, însă, neavând încotro, au trebuit să cedeze.57 O mențiune din 10 septembrie
1814 il amintea deja ca „preacuviosul arhimandrit și egumen al acestei mănăstiri, Kir Gavriil”
58

56 George Stoian, Slobozia culturală, Editura Star Tipp, Slobozia, 2006, p. 244;
57 Pr. Adrian Scărlătescu, Noi informații despre părintele Gavriil, starețul mănăstirii Slobozia lui Ianache,
Almanah Bisericesc, Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, 2017, p. 197 -198;
58 Pr. Ioan Petrescu, Însemnări din Biserica Slobozii Postelnicului Ianache Caragea, revista Biserica Ortodoxă
Română, An XL, nr. 2, 1916, p. 186;

36
Arhimandritul Gavriil de Smirna , num it și Slobozeanu, reface în 1845- 1846
Mănăstirea Sfinții Voievozi de la Slobozia și cu materialele de la biserica mică construiește
Biserica din localitatea Iazu, județul Ialomița.
La 1848, odată cu încheierea lucrărilor de refacere a Mănăstirii Slobo zia,
egumenul pune următoarea Pisanie, în limba greacă:
„Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil pe care Matei vodă în Slobozia
postelnicului Ianache Caragea la 1634 întâi a clădit -o iar, căzând de cutremur, a ridicat -o
din temelie, așa cum se vede și ca frumusețe și ca mărime, arhimandritul și egumenul
acesteia, Gavriil din Smirna , fiind domn Gheorghe Dimitrie Bibescu”. Într -un Inventar al
Mănăstirii Slobozia din anul 1854, la capitolul Moșiile Mănăstirii este trecut:„1. Lata, cu doă sate Iazu și Smirna, biserică noă în satul Iazul, băcănie și cârciumă.” Chipul
arhimandritului Gavriil se află pictat în tabloul votiv de la biserica Iazu, stând în picioare, cu baston în mână și având cruce pectorală.
La 1821 a venit revoluția și, speriat, Gavr iil a fugit la Brașov, unde se afla o
comunitate greacă care deseori primea preoți dintre ieromonahii athoniți. Despre acest
episod din viața părintelui arhimandrit există o notificare într -un istoric al Bisericii
Mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia, aflat într -un Registru din 1923 din Arhiva
Protopopiatului Urziceni, care menționează următoarele: „ Arhimandritul Gavriil a venit la
anul 1812 ca egumen și la anul 1820 în timpul Zaverei lui tudor Vladimirescu au avut 10
arnăuți înarmați cari s -au bătut c u 300 Turci iar noaptea au fugit toți locuitorii acestei
comuni în pădurea Merișorul, Județul Prahova și egumenul a trecut la Brașov, stând până al anul 1836 și venind, a zidit clopotnița, căci cea veche se dărâmase….Când au venit
Turcii în mănăstire au tăiat capul economului lăsat de Gavrilă în fuga lui la Brașov…Scrisă
aceasta de Parohul Bisericei – Econom S. Radu, anul 1864”.
59
Noul egumen, Chesarie, descrie foarte plastic aceste schimbări într -o însemnare
din 15 iulie 1825, pe care o găsim într -o Evanghelie ce a aparținut mănăstirii: “…Am dres
și o am legat (evanghelia -n.n.)…în zilele prea luminatului nostru Domn, Grigorie Dimitrie
Ghica voevod, carele ca un domn pământean, cu ferman împărătesc luând pă Greci din
toate dregătoriile bisericești ș i politicești …și orânduind tot pământeni dintr’această țară la

59 Pr. Adrian Scărlătescu, op.cit. p. 197 apud Arhiva Protopopiatului Urziceni, Registrul pentru Statul
preoților și cântăreților, manuscris 1923, f. 52 verso;

37
toate dregătoriile, am fost orânduit și eu la această sfântă mânăstire Sloboziia igumen, din
pământeni făcându -mă și eu fiu adevărat al sfintei mânăstiri Dohiiarion dela Sfetagora,
unde este î nchinată această mânăstire Sloboz ia și spre a fi știut am însemnat chiar eu
însumi cu mâna mea ca să se pomenească, și m’am iscălit Kesarie igumen Slobozii, căci
mâna fiind din pământ stricăcios va putrezi iar scrisoarea va rămânea în veci, cât va ținea
această sfântă carte și oricâți preoți veți fi slujitori la această sfântă biserică, văzând această
însemnare a mea ca niște pământeni, și de un neam cu mine, vă rog să mă pomeniți și pă
mine păcătosul la toate slujbele liturghii…” . Observăm că egumenul ape lează la conștiința
de neam a viitorilor slujbași ai bisericii, pentru a fi pomenit, și nu la obligațiile creștinești ale acestora. Este și aceasta o dovadă a puternicilor tensiuni politice dintre greci și români,
care se manifestau pe plan internațional ș i care, cu siguranță , erau cunoscute de Chesarie.
În 1834, dohiariții, care nu- l voiau la egumenia mănăstirii românești, au trimis aici un
monah, pe Metodie, care să verifice veniturile rezultate din ceea ce- i fusese întărit
Sloboziei. Cu această ocazie, el trimite la Dohiariu o Evanghelie și mai multe vase cultice
și patru mari sfeșnice, o Evanghelie și o cruce din argint. În 1836, el încheie refacerea
clopotniței, așa cum arată pisania de deasupra intrării, dar și a zidului mănăstirii. La 11
ianuarie 1838 se petrece un puternic cutremur, estimat la cca. 6,3 -6,8 grade pe scara
Richter, iar mănăstirea a avut de suferit: s -a dărâmat un turn din cele două, s -a prăbușit
cula de la egumenie, s -a stricat tencuiala, un policandru nou și sfeșnicele cele mari, “…și
norocu că au fost sfânta biserică legată cu fier de jur împrejur dar putea să facă mai mare
stricăciune.”

38
Patriarhia de Constantinopol nu putea fi însă de acord cu numirea lui Gavriil ca
egumen la Slobozia, pentru că această numire fusese făcută de cătr e Biserica Rusă la 1828.
După mai multe demersuri, Gavriil a izbutit să fie recunoscut de Chinotita Muntelui Athos
ca egumen al Sloboziei, în pofida lui Antim Traianupoleos, căci Patriarhul Grigorie VI ,
înfuriat de acest nou succes al lui Gavriil, printr -o scrisoare din 5 septembrie 1839 a
mustrat aspru pe membrii Chinotitei (comunitatea athonită) pentru că nu au avut în vedere
faptul că cel desemnat și favorizat de Patr iarhie era egumenul Antim arhimandritul.
Gavriil, recunoscut acum de Chinotita athonită, aproviziona în continuare
mănăstirea athonită Dohiariu cu veniturile cuvenite de la metoacele românești. În 1844 a
trimis o altă evanghelie, îmbrăcată în aur și argint, constituind azi una dintre cele mai de
preț piese ale mănăstirii Dohiariu . În 1845 trimitea două cădelnițe de argint, amândouă
având inscripționat numele său, iar la 1846 mai trimitea un potir cu două inscripții. Evident
s-a îngrijit și de mănăstirea Slobozia, căreia îi va rezidi biserica din temelie la 1842 după
cum arată i nscripția de deasupra intrării.
Situația mănăstirii Slobozia și a metoacelor ei era înfloritoare în această perioadă,
veniturile ei crescând până la secularizare. La 15 noiembrie 1845, Patriarhul Meletie III al
Constantinopolului scria arhimandritului G avriil: “Conform înțelegerii cu mănăstirea
(Dohiariu) cererea pentru această mănăstire (Slobozia) și pentru schitul Apostolache s -a
fixat la 90.000 groși plătibili anual pe o perioadă de 6 ani”60 , în condițiile în care
mănăstirea se afla într -o perioadă de înflorire, până în anul 1863, când își pierde toate
moșiile.
În 1853 un chivot de argint, înfățișând biserica mănăs tirii Slobozia , cu care
diaconii ies în timpul slujbelor să tămâieze, purtându -l pe umăr este trimis Dohiariului,
prin călugărul Teo fan. În 1854, Gavriil a murit după ce cu banii trimiși de el s – a restaurat
katoliconul Dohiariului, iar deasupra Sfintei Mese s – a ridicat un baldachin, cel mai frumos
și cel mai artistic lucrat din tot Sfântul Munte.61
În afara datelor biografice referitoare la viața părintelui arhimandrit Gavriil,
părintele Scărlătescu prezintă un episod semnificativ privind pe acest stareț, precum și problema alegerii slujitorilor bisericești al Mănăstirii Slobozia prezentat într -un articol din

60 pr. prof. dr. Ioan Moldoveanu, op. cit. apud Colecția actelor oficiale asupra mănăstirilor închinate, 1880;
61 prof. Dr. Ștefan Grigorescu, Stareții Mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia, de la întemeiere până la
secularizare, în Glasul Bisericii, nr. 1 -6, 2010, p.116;

39
Deșteptarea României din anul 1913: ”Mănăstirea Slobozia, județul Ialomița este clădită de
către bunul Dumnezeu al Munteniei Matei Basarab. Se știe că strămoșii noștri, lăcașuri de
acest fel făceau toate numai prin munți, cu îndoitul scop ca pe lângă locaș de rugăciuni a
celor ce se destinau monahismului să servească și de loc de refugiu și adăpost a celor ce nu
puteau purta arme în timp de răsmeriță. Aci era adăpost bătrânilor, femeilor și copiilor celor ce plecau la războiu, când dușmanul intra în țară. În timpul domniei Fanarioților și
când călugării greci pusese mâna pe întreaga avere a mănăstirilor, ele nu mai corespondeau
de loc scopului pentru care fuseseră clădite, iar în timpul din urmă ele se clădeau și peste
câmpii, pe unde călugării puteau să pue mâna încă pe câte o moșie a cutăruia boer ce o
făcea danie pentru a- și ispăși sufletu de păcate și a merge de- a dreptu la rai. Una dintre
aceste mănăstiri este și cea din Slobozia, clădită pe șes și chiar pe malul Ialomiței,
mănăstire falnică, înconjurată de ziduri groase și inalte, prevăzute cu meterezuri, care
serveau de cetate în timpul năvălirilor. Azi această biserică servește ca a comunei, iar
zidurile ei ruinate ce o înconjoară ascund încă și astăzi chiliile. Prin meterezuri nenumărate
ciori, bufnițe și cucuveici au locășurile lor. O grădină mare și viță de vie și tot felul de
pomi roditori se intindeau de la mănăstire până la malul Ialomiței, pe tot locul ce se află azi, partea satului în linie cu mănăstirea până la capătul grădinilor de zarzavat și până la
locul unde azi se construiește podul de fer peste Ialomița între Slobozia și Bora. Preoți și oameni bătrâni țin minte șđi povestesc și astăzi că cu câțiva ani înainte de secularizarea
averilor mănăstirești de către marele Domn Alexandru Ioan Cuza, Mănăstirea era dese rvită
de mai mulți preoți de mir iar ca stareț al Mănăstirii era Prea Cuviosul Arhimandrit Gavril.
Mănăstirea era dintre cele mai bogate, căci avea moșii, cirezi de vite, turme de oi, porci și
capre, herghelii de cai, stupării, etc și un mare sălaș de țigani robi ai mănăstirii și ai căror
urmași formează azi jumătate dacă nu mai mult din populațiunea Comunei Slobozia, care se poate zice că- i un orășel unde comerțul este în floare, ba ceva mai mult, iluminat și cu
electricitate și puteam zice că a luat mult Călărașului, capitala județului, care lâncezește
întocmai ca un om ce zace de hidropică sau friguri palustre. De aceia, când Părintele
Gavril, starețul Mănăstirii, se ducea la Sfântul Locaș cu șease telegari înaintași, cu arnăut cu fustanelă, cu pistoale l a brâu și iatagan, p[orțile i se deschideau largi la auzul
dăngănitului clopotelor și zărnăitul clopoțeilor de la gâtul iuților telegari, pe care portaru îi învățase a- l cunoaște din depărtare.
62

62 Pr. Adrian Scărlătescu, op.cit. p. 199;

40

Cu părintele stareț nu era de glumit. Nimeni nu ii stătea în cale, căci era vai de el
și familia lui, dacă ii cădea in disgrație. Serviciul divin se oficia la biserică de 3- 4 preoți, cu
rândul iar la sărbători mari slujea chiar părintele stareț, iar preoți și diaconi formau soborul.
Se intâmplase cu unul din preoți să inceteze din viață iar părintele stareț voia să recruteze
un altul de prin satele invecinate, care, pe lângă toate insușirile și calitățile ce trebuie unui
preot, să fie inzestrat și cu o voce frumoasă. Rând pe rând, in fiecare duminică sau
sărbători, câte un preot de prin imprejurimi oficia serviciul divin la sfânta mănăstire, dar
nici unul nu fu pe plac părintelui stareț. În cele din urmă aduse și pe părintele Neagu din
Ciulnița pe care Dumnezeu il inzestrase, pe lângă toate calitățile unui preot, și cu o voce
frumoasă. Oficie părintele Neagu întreg serviciu, intr -una dintre duminici, iar prea
Cuviosul arhimandrit Gavril urmărea mersul serviciului divin din auritul său jeț. Serviciu
se terminase iar părintele Ne agu, după ce făcu o reverență cu mânilie la piept în fața jețului
către părintele stareț, eși din biserică cu ceilalți preoți de la care află că, după dispoziția ce avea părintele stareț și după seninătatea feței lui, ca uni ce- l studiase în timp îndelunga t de
când serveau, deduceau că ar fi mulțumit de modul cum a oficiat părintele Neagu.” În seara respectivă părintele Neagu de la Ciulnița a slujit vecernia dar fără a mai fi atât de
convingător. „Nu mult de la această întâmplare , nu știu cauza căror impre jurări, părintele
Stanciu, căzând in dizgrația egumenului fu mutat ca pedeapsă în satul Pribegi, dar nici aici nu avu liniște, căci egumenul îi făcea zile amare, degustat cu totul pârăsi satul și prin mari

41
stăruințe se mută la Ploiești. Puțini bătrâni, car i au apucat aceste timpuri și mai trăiesc și
azi, povestesc această întâmplare…iar eu, atât pentru pomenirea răposaților intru fericire
preoți cât și pentru posteritate, am scris acestea.”63
Murind arhimandritul Gavriil de Smirna , patriarhul ecumeni c Antim VI scria
domnului Barbu Știrbei, mitropolitului Nifon și logotetului bisericesc, recomandând în
locul răposatului arhimandrit Gavriil, pe Evghenie Dohiaritul ca egumen al Sloboziei.
Rămâne cert că Gavriil de Smirna e considerat al treilea ctitor al mănăstirii. Piatra sa de
mormânt ne arată că s -a stins la 30 octombrie 1854. Relațiile mănăstirii Slobozia lu i
Ianache cu mănăstirea athonitt ă Dohiariu au mai durat până la 1863, când guvernul Cuza –
Kogălniceanu secularizează averile bisericești (închinat e și neînchinate) în contextul
reformelor europene ce se impuneau pentru trecerea la o n ouă stare economică. 64
Lui Gavriil de Smirna îi urmează egumenul Evghenie de Mitilene, cel care se
confruntă cu uriașa dorință a societății românești de seculariz are a averilor mănăstirilor
închinate. O însemnare din iulie 1864 menționează că a părăsit mănăstirea la 5 iulie 1864,
plecând la Sfântul Munte Athos, fără îndoială Dohiariu. În Pomelnicul din 1832 al Sfintei
Mănăstiri apare trecut al paisprezecelea.65
Problema a cărei rezolvare se urmărea, în primul rând, prin adoptarea acestei legi,
avea rădăcini istorice vechi și era generată, mai cu seamă, de modul necorespunzător de
administrare și utilizare a veniturilor rezultate din exploatarea moșiilor și a altor proprietăți
aparținând mănăstirilor închinate din Țara Românească și Moldova.
În realitate, și mai cu seamă în secolele XVIII și XIX, v eniturile, bunurile și
odoarele bisericești ale mănăstirilor și schiturilor închinate au fost aproape în exclusivitate trimise către Locurile sfinte sau au luat, sub administrarea discreționară a egumenilor, alte
destinații, astfel încât mănăstirile închin ate au fost constant lăsate neîngrijite, ajungând, cel
mai adesea, într -o stare critică sau chiar în stare de ruină.

63Neacșu, pr. Marcel Mihail și Scărlăt escu, pr. Adrian, Parohia Iazu – file de cronică, Editura Ama Aediting,
București, 2007 apud Emanuel Teodorescu, Părintele Gavril. Egumenul Mănăstirii din Slobozia și Părintele
Neagu din Ciulnița, în Deșteptarea Ialomiței, Călărași, 6 iunie 1913, p. 3;
64 pr. Adrian Scărlătescu, op.cit. p. 201;
65 Ștefan Grigorescu, Stareții mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia. De la întemeiere până la secularizare,
în Glasul Bisericii, Anul LXIX (2010) , nr. 1 -6, p.117;

42
Față de această situație, după reinstaurarea domniilor pământene în anul 1822, în
vremea domniei lui Grigorie Dimitrie Ghica (1823 -1828) și a păstoririi ca Mitropolit al
Ungrovlahiei a Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul (1823- 1829; 1833- 1834), încă din anul
1823 s -a luat măsura înlăturării egumenilor greci de la așezămintele închinate și a înlocuirii
lor cu egumeni de neam român. Presiuni externe, în special grecești și rusești, au
determinat însă, în 1827, revenirea asupra acestei hotărâri și reinstalarea egumenilor greci
care au continuat, însă, același mod nefast de administrare.
În perioada deceniilor următoare domnitorii din P rincipatele Române au adoptat
noi măsuri prin care se căuta rezolvarea situației, fără, însă, ca acestea să aibă consecințele dorite. Așa a fost prevederea din Regulamentele Organice, rămasă neaplicată, ca
mănăstirile închinate să contribuie cu ¼ din venit ul lor la bugetele Principatelor Române,
desființarea în data de 31 mai 1863 a Epitropiei Sfântului Mormânt după ce mai fusese o dată desființată în 1845 și, apoi, reînființată, sau fixarea de către domnitorul Gheorghe
Bibescu (1842 -1848) a unui termen de nouă ani pentru repararea mănăstirilor închinate,
măsură care n -a fost aplicată. Nici una dintre aceste măsuri nu a fost luată în seamă de
către conducătorii mânăstirilor închinate, starea locașurilor de cult ajungând dramatică .
La acea vreme existau în Muntenia 69 de mănăstiri, 35 dintre acestea fiind
închinate, iar în Moldova 122 de așezăminte monahale, dintre care 29 erau închinate. Ponderea proprietăților bisericești raportată la suprafața agricolă și forestieră totală a
Principatelor Române era, în Muntenia, de 16,55% pentru cele neînchinate și de 11,14%
pentru cele închinate, iar în Moldova de 12, 16% pentru cele neînchinate și de 10,17%
pentru cele închinate, totalizând aproximativ un sfert din te ritoriul de atunci al României.
Chiar dacă, prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstirești din 1863, s -a
realizat soluționarea de fond a problemei averilor mănăstirilor închinate în afara țării, s -a
creat, pe de altă parte, o altă problemă, și anume Biserica Ortodoxă Română a rămas lipsită
de mijloacele sale proprii de întreținere, cu atât mai mult cu cât preluarea proprietăților
bisericești neînchinate s -a făcut fără a se prevedea în textul l egii niciun fel de despăgubire.
În situația nou creată prin secularizarea averilor sale, Biseri ca poporului român,
din susținătoare a operei educaționale și filantropice, a devenit dependentă de sprijinul
Statului, care s -a dovedit fie insuficient, fie chiar total absent, în multe cazuri. Arhivele
mărturisesc o stare tristă și, din păcate, generaliz ată a lucrurilor în care solicitările de

43
ajutoare pentru reparații adeseori minore, dar de strictă necesitate, care nu mai puteau fi
realizate din fonduri proprii, erau amânate sau chiar refuzate de Ministerul Cultelor pe
motivul lipsei de fonduri, deși St atul era beneficiarul secularizării averilor bisericești.66
La 13 decembrie 1863 guvernul prezintă Camerei , într -un moment tensionat pe
plan internațional, proiectul de lege al secularizării, care e votat în mijlocul unei însuflețiri
cvasiunanime: 9 3 voturi pentru și 3 contra. Proiectul de lege prevede, în articolul întâi:
„Toate averile mănăstirești din România sunt și rămân averi ale Statului ”. Actul
secularizării era concluzia firească și necesară a unui proces care începuse cu decenii
înainte, dar care, în timpul domniei lui Cuza și, în special, în ultimul an, 1863, se
intensificase. Opinia publică românească era complet pregătită și perfect solidară cu
guvernul și cu domnul țării. Teritoriul secularizat atingea 25,26% din teritoriul țării.
Populația ialomițeană a întâmpinat cu bucurie această lege a secularizării pentru că în județ, 48 de proprietăți aparțineau mănăstirilor închinate, iar alte 35 ─ mănăstirilor
neînchinate. Mănăstirea “Sf. Voievozi” stăpânea, la rândul ei, 13 moșii și 2 metoace
(Apostolache în Buzău și Cuiburile în Ialomița). În semn de recunoștință față de
domnitorul Alexandru Ioan Cuza, locuitorii Sloboziei au oferit, în ianuarie 1864, sume de
bani pentru cumpărarea unui tun destinat armatei române.
O însemnare, din 5 iul ie 1864, ne arată că “a plecat spre sfântul munte
Arhimandritul Evghenie din Mitilene…” . În urma secularizării, mănăstirea “Sf. Voievozi”
din Slobozia a fost transformată în biserică de mir, iar călugării, lipsiți de mijloace de trai,
au plecat sau au fos t transferați la alte mănăstiri din țară..
67. În Pomelnicul din 1863,
ultimul stareț al mănăstirii până la secularizare a fost Teodosie, român de origine, numit de
Mitropolia Ungro -Vlahiei. Este pomenit al cincisprezecelea în pomelnic.68
Manuscrisul românesc 324 din Biblioteca Academiei Române este descris de către
Academicianul Gabriel Ștrempel în lucrarea Catalogul man uscriselor românești B.A.R., în
dreptul județului Ialomița apare trecută și mănăstirea Sfinții Voievozi, astfel :
„Sf. Voivozi, Comuna slobozia, preotul Ioanu D(u)h(ovnic) Eftactideadu sinu
Hirea. Preotul Ioanu D(u)h(ovnic) sinu Vladu, Preotul Nicolae sinu Călinu, Preotul Stanu

66 Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patria rhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea lucrărilor
Sesiunii de comunicări științifice sub genericul 'Secularizarea averilor bisericești (1863). Motivații și
consecințe', organizată de Patriarhia Română și Academia Română, marți, 12 noiembrie 2013;
67 prof. Buzu Vitalie, op. cit. , p. 15;
68 Ștefan Grigorescu, Stareții…., p. 117;

44
sinu preotu Radu, Dieaconulu Ioanu sinu Dumitrașcu, (Cântăreț) Niță sinu Dimitrie
Strechie, ( Cântăreț) Nicolae sinu Preotul Ioanu, fără întărire .”69
Începând cu anul 1864, devenită biserică de mir, aceasta era singura construcție de
acest fel din Slobozia. Dată fiind însemnătatea sa pentru această așezare. prima stemă a
orașului , adoptată în 1932, avea să cuprindă și imaginea turnului clopotniță, ca
reprezentând fostul așezământ monahal. După anul 1900, prin strădaniile preoților, s -au
făcut următoarele: refacerea picturii și a zidului de incintă dinspre sud, ruinat din cauza
revărsării râului Ialomița. La sf ârșitul anului 1916, fosta mănăstire a fost invadată de ostași
bulgari, veniți după pradă.
Ca biserică parohială, fosta mănăstire a supraviețuit cu greu perioadei comuniste.
După anul 1948, autoritățile au confiscat sesia parohială, cu care biserica fusese înzestrată
conform legii agrare din 1864, după ce pierduse fostul domeniu mănăstiresc.Practic, câteva
deceii mai târziu, Parohia Sfinții Voievozi s -a limitat economic la puținele fonduri primite
de la stat, bazându -se îndeosebi pe donațiile credinci oșilor. Prin urmare, lipsa banilor și
piedicile puse de autoritățile comuniste au împiedicat în perioada postbelică restaurări complete ale fostei mănăstiri. Până la cutremurul din 1977, lucrările au fost mai degrabă de
mici reparații și întreținere, lăsate pe seama Consiliului Parohial. Între anii 1949- 1954, prin
grija Consiliului Parohial, s -au făcut lucrări : împrejmuirea curții exterioare, pe o lungime
de 80 m liniari, cu un gard de 2 m înălțime și înlocuirea gardului interior cu material nou,
realizând u-se și separația dintre grădinița de flori și livadă, reparația generală a clădirii
Căminului cultural, prin subzidire, tencuială exterioară și văruire, înlocuirea treptelor de la intrarea în biserică, în lungime totală de 48 m liniari, confecționarea și instalarea a 12
ferestre duble din lemn de stejar, cele vechi având peste 100 de ani.
Din anul 1998 a fost reînființată Mănăstirea Sfinții Voievozi, cu destinație de
maici, pâna în anul 2009. Începând cu 27 august 2009 a devenit mănăstire de călugări . În
același timp, mănăstirea a devenit sediul Exarhatului Mănăstirilor din Episcopia Sloboziei și Călărașilor. De asemenea, la 19 noiembrie 2009, mănăstirea a primit cel de- al doilea
hram, Izvorul Tămăduirii, sărbătorit pentru prima dată in anul 2010, pr in aducerea
moaștelor a celor 33 de sfinți de la Catedrala Mitropolitană din Iași.

69 Gabriel Ștrempel, Catalogul manuscriselor românești B.A.R., 1 -1600, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1978, Mănăstirea Sf. Voivozi Slobozia, f. 335 verso;

45
De la înființarea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și până in prezent, în biserica
parohiei au avut loc mai multe vizite arhierești, slujbe arhierești, procesiuni c u sfinte
moaște. Un eveniment de rezonanță istorică pentru mănăstire l -a constituit vizita
Patriarhului Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române și a Arhiepiscopului Atenei și al
intregii Elade, Hristodoulos, împreună cu numeroși ierarhi români și greci, în z iua de 11
iunie 2003.
După anul 1989, au avut loc mai multe lucrări de restaurare a așezământului.
Astfel, intre 1992- 1994 au avut loc lucrări de restaurare și consolidare prin contribuția
organelor de stat. După 1998 s -a construit un nou corp de chi lii, s -a instalat centrala
termică și s -a restaurat pavimentul bisericii. Din toamna anului 2007, cu fondurile de
Oficiul Național al Monumentelor Istorice, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, a
început refacrea completă a zidurilor de incintă, cu int enția de a le reda aspectul din
vremea voievodului ctitor.70

Situația materială
Fostul mare postelnic Ianache avusese mari și multe posibilități pentru a -și
înzestra mănăstirea. Dintr -un hrisov cu data de 10 iulie 7134 (1626), dat de Alexandru
Coconul, constatăm cum se întăresc acestuia părți și stânjeni de moșie din satele Cetățile,
Pârliți, Dășirați, Cornățeni, Ghercești, Gherghinești, Cuiburi și Sărățen i, toate din județul
Ialomița. La această destul de puternică bază materială se vor adăuga ap oi daniile făcute de

70 Slujire și dăruire…,p.135 -142;

46
noul ctitor Matei Vodă, care recunoscuse și trecuse toate cele date de Ianache fostei sale
ctitorii, ca să nu intre “în blestemul” aceluia, iar în decursul anilor, domnitorul avea să
acorde mănăstirii și noi privilegii.
Printr -un hrisov, din septembrie -decembrie 1636, mănăstirea primea de la domnie
o vie în dealul Năenilor, județul Saac, și 300 de bolovani de sa re pe an de la ocna
Ghitioara. La 11 aprilie 1637, Matei Basarab întărea mănăstirii “și părintelui igumen popa
Clima, de să aibă a luarea vamă și a vânarea pește în balta vistierului Neculii de la
Sărățeni… opreală să naibă…”. În toamna anului 1641, septembrie 17, domnitorul
hotărăște ca mănăstirea să aibă a luarea dijmă de pâine lui Anghel de oraș de pe moșia mănăstirii de la Sărățeni din 10 clăi, o clae, cum este legea. “Așișderea și pentru pășunea
oilor să aibă a- ș plătirea ce i se va cădea și cum vor da și alții printr’altă parte. Iar lui de va
părea str ămbă să vie de față la Divan”.
71
În afara unor astfel de privile gii, domnia acordă mănăstirii Slobozia și noi moșii.
De exemplu, la 28 august 1649, Leca Meiot ot Berilești, feciorul lui Neagoe armașul și “dimpreună cu alți feciori”, dă zapis lui Matei Vodă “ că i -am vândut a treia parte de ocină
din sat din Murgeni de la Sărata… Și am tocmit această ocină fără de nici o nevoie, ci de bună voea mea, dinaintea boearului credincios al Domnului nostrum Preda sluger al
Buzincăi. (…) Iar Domnul nostru o au dat pentru pomană l a sfânta mănăstire Vai de Ei.”
72
Daniile domneș ti vor fi urmate de cele boierești. La 6 iunie 1644, mănăstirea Vai de Ei
Slobozia primește o danie pe care Divanul o întărește în chip solemn. Era moșia de la
Ivăniș (Ialomița), “din partea Stanei stănjeni 20 din peste tot hotarul”. Moșia “au fost de
baștină a Stanei fata lui Negrilă logofăt, sora lui Mihai paharnic, dată de zestre de tatăl său.
Iar acum, după moartea Stanei, fratele său Mihai paharnic, el au venit înaintea Domnii mele în Divan, de au dat și au închinat acei 20 de stănjeni sfintei mănăstir i, pentru sufletul
soră-sii Stanii”.65 Urmașii lui Matei Basarab vor continua politica de sprijinire a lăcașului
ialomițean. Noi privilegii și ocine sunt acordate sau confirmate de domnie. De exemplu, Grigore Ghica confirma mănăstirii scutirea de toate dăr ile datorate domniei p rin actul din
12 aprilie 1672. La 29 mai 1677, Gheorghe Duca confirmă mănăstirii Slobozia lui Ianache
drepturile sale asupra bunurilor schitului Apostolache, din județul Saac. Schitul, aflat în
localitatea Măstănești, a fost ctito rit de comisul Apostolache, între anii 1645 – 1652. După

71 T. Bulat., op. cit ., p.397;
72 Ibidem , pp. 397-398;

47
ce îl înzestrează cu importante danii, ctitorul închină lăcașul, ca metoh, mănăstirii
Dohiariu, act recunoscut de Matei Basarab pr in hrisovul din 25 iulie 1652.73 Închinarea
schitului către mănăstirea Slob ozia trebuie privită , deci, ca un act administrativ. Gheorghe
Duca explică de ce s -a recurs la această măsură: “Să aibă părintele Anastasie igumen a fi
purtător de grijă, să pue și vreun călugăr și un popă ca să fie de treabă și dă slujbă sfintei
biserici (…). Pentru că înțelegând Domniia mea de acea sintă mănăstire săracă de tot fără
dă nimic și arsă dă tătari și pustie, căt cine au fost acolo călugăriți, neavând cu ce să ținea
și cu ce să hrăni ca să ție de mâncare, au părăsit și -au rămas pustie.”Așadar, conducerea
mănăstirii Dohiariu a trecut schitul Apostolache, abandonat de călugări, în administrarea mănăstirii Slobozia, iar domnitorul Țării Românești a recunoscut acest act. Un inventar al
moșiilor și proprietăților mănăstirii, realizat în timpul domnie i lui Constantin Brâncoveanu
și recunoscut printr -un hrisov domnesc din 7 mai 1709, ne arată situația înfloritoare atinsă
de mănăstire în secolul al XVII -lea. Ea deținea 23 de moșii, un loc de casă în București,
mai multe vii, comercializa sare de la ocna Ghitioara. Ne este prezentată și averea schitului
Apostolache, care a contribuit foarte mult la creșterea puterii materiale a mănăstirii:
”rumănii de la Păpeni, ot sud Ialomița, cu ocina ce -au fost cumpărată de Apostolache
comis și cu morile ce -au fost făcute în apa Ialomiții și de la Făcăeni, ot sud Ialomița, a treia
parte de sat (…) cu moșiia cu toată și viile de la mănăstire, de la Măstănești câte sănt toate și viile de la Vaideei și viile de la Jugureni(…) și heleșteul de la Cămpi (…) și moșiile (…)
Popești și Fundeni și Lucăreni și moșiia Glodeanca, după apa Cricovului….” și multe alte
proprietăți au trecut în administr area lăcașului de la Slobozia.
74
Secolul fanariot a fost, de asemenea, favorabil ctitoriei lui Ianache. Numeroșii
domnitori ai Țării Românești au întărit toate averile și privilegiile acesteia, iar mulți dintre ei au făcut danii suplimentare. De exemplu, Nicolae Mavrocordat dăruiește sfântului lăcaș
100 de taleri din vinăriciul Săcuienilor și 16 liude scutiți de dăjdii (1723); Alexandru
Ipsilanti dăruia la 1775 alte 10 liude; Constantin Hangerli dă, în 1798, 30 de liude și
scutește 250 de oi ale mănăstirii de bir, iar î n 1799 mai dă 20 de liude etc. Daniile domnești
sunt urmate, ca și înainte, de daniile credincioșilor. Cea mai importa ntă datează din anii
1726- 1728, când jupâneasa Stana, din neamul Doiceștilor, a dat și a închinat la sfânta
mănăstire schitul Cuiburile “cu pădurea pănă în matca Ialomiții; și viia și cu tot pometul

73 Virgil Cândea, Mărturii românești peste hotare, vol.I, București, 1991, p.457;
74 T. Bulat., op. cit., p.402 -403;

48
(…) și moșia Slăvicăi de jos stăn jeni 400; din hotar în hotar”. 75Schitul se afla, așadar,
lângă Slobozia, peste Ialomița. Biserica de la Cuiburi exista încă la sfârșitul secolului al
XIX-lea. În schimb, pe la 1916 nu mai găsim nici o urmă a lăcașului.
La o dată greu de precizat, în proprietatea mănăstirii a intrat și schitul Cornu.
Catagrafia zestrei Mănăstirii Slobozia din 1854 ne informează că lăcașul stăpânea “1 petec de moșie în Moldova, proprietate a schitului Cornu, metohu acestii mănăstiri ș i care schit
lipsește cu tot.” În biblioteca mănăstirii Slob ozia a existat și o carte prețioasă ce provenea
de la Cornu. Este vorba de o evanghelie greco -română de la 1693, în care găsim
următoarea însemnare:” Această sfântă și dumnezeească ivanghelie am legat -o eu
Iromonah Iorest sin Savin ce am trăit la Șerbăneșt i pe apa Berheciului și miu murit
preoteasa și m’am călugărit în sfânta mănăstire Poglețului și m’am închinat sfintei mănăstiri a Kornilor unde este hramul sfintei Vovedenii…”. Însemnarea datează din 12
decembrie 1754.
76
Bogățiile mănăstirilor închina te nu puteau scăpa atenției autorităților. Dacă în
secolul al XVII -lea veniturile mănăstirilor erau destinate locurilor sfinte și nevoilor locale,
în timpul fanarioților apare un al treilea destinatar: domnia. O statistică realizată pentru acea perioadă ne arată că domnia primea aproximativ 42% din veniturile unei mănăstiri
închinate, nevoilor locale le erau destinate 49%, iar locurilor sfinte doar 9%. Interesul
domniei pentru aceste venituri este demonstrat și de măsura luată de Constantin
Mavrocordat, car e introduce un sistem de control al averilor mănăstirilor închinate. Pentru
mănăstirea Slobozia s -a păstrat situația financiară din anii 1738 -174077 , care se prezintă
astfel:
Total venituri – 7532 taleri Cheltuieli mănăstire – 705 taleri
Redevență pentru domn- 2099 taleri Ajutor locurilor sfinte – 0
Total cheltuieli 2804 taleri.

75 Petrescu, Ioan, op. cit, în “Biserica Ortodoxă Româ nă”, nr.2, mai 1916, p.182;
76 Ibidem , pp.183- 184.;

49
Observăm că locurile sfinte nu primesc nici un ban, deși mănăstirea rămâne cu un
excedent financiar important. 77Este un fenomen răspândit în acea perioadă printre
mănăstirile închinate.
Uneori fenomenul era încurajat de autorități. Între anii 1809- 1813, Divanul a
hotărât ca veniturile ce urmau să fie trimise locurilor sfinte să rămână la mitropolie pentru
cheltuielile făcute în vremea ocupației turcești și rusești.78
Situația, descrisă mai sus, crea o situație tensionată între mănăstire și superiorii de
la Dochiariu. Unul din registrele financiare de la Muntele Athos, care consemnează “Chiria
anuală de la igumenul mănăstirii Slobozia Laurențiu și de la Simion: 1777 -1784”, scoate în
evidență bănuielile și lipsa de încredere față de egumenul mănăstirii , dar și “o lume de tocmeli aprige și adesea răfuieli pe seama daniilor bătranilor noștri voievozi”.
79
Desele războaie și -au lăsat amprenta asupra mănăstirii. În anul 1814, află m că
mănăstirea era stricată. Era un semn al declinului pe care avea să- l cunoască. În același an,
un tânăr austriac, Belu (probabil, funcționar la consulatul austriac de la București), era
exilat la mănăstirea din mijlocul Bărăganului. Se pare că era un personaj important din moment ce consulul Austriei la București îl informa pe însuși cancelarul Metternich despre
acest fapt. Noul egumen al mănăstirii, Gavriil de Smirna, promitea cu această ocazie un
tratament s ever pentru tânărul respectiv.
80
După primul război mondial, fără averile sale de odinioară, cu multe dintre bogății
duse de călugări greci la Muntele Athos, jefuită de ocupanții germani și bulgari intre 1916 –
1918, fosta mănăstire, actuală biserică de mir la acea vreme, păstra doar o parte din marea
avere de odinioară.
Inventarul încăperii altarului arată că se păstrau mai multe obiecte vechi, din
argint și lemn, precum și veșminte preoțești. Prestolul era din piatră, așezat pe un stâlp
cioplit tot în piatră și era acoperit cu șase pânze de damasc și una de masă, de damasc și
pânză. Dintre numeroasele obiecte de cult realizate din argint se remarcau: un potir, un
disc, o steluță, o cruce, o tiplotă poleită cu aur, alte două cruci, două trichele, o pereche

77 Alexandru Vlădăreanu., op.cit., p.75;
78 Ibidem, p.76;
79 Anca Păunescu și Elena Rența, Cercetări arheologice la ansamblul medieval “Matei Basarab”
Slobozia, în “ Slobozia 400”, Slobozia, 1994, p.58;
80 Alexandru Vlădăreanu, op. cit, p. 78

50
cununii, două cădelnițe, o candelă. Dintre obiectele de mare valoare se remarcau o cutie
de argint ce adăpostea sfinte moaște, cruci cu lanț pentru a fi pirtate la gât, un chiovot de
argin t. De asemenea , în Sfântul Altar se mai păstru trei Epitafuri, dintre care doar unul în
stare bună, precum și pomelnicul realizat pe lemn în anul 1832 de către Arhimandritul Gavriil Smirneanul.
81
În naosul și pronaosul bisericii, inventarul era bogat și cuprindea în primul rând
icoane și odăjdii. Inventarul prezintă următoarele : „ o tâmplă de lemn, opt icoane mari pe lemn, dintre care patru aveau coronițe de argint, opt icoane mici, treizeci și opt de icoane
mici pe tâmpla bisericii, șaisprezece icoane mici în susul și in josul celor mari, o cruce mare de lemn încadrată de câte o icoană,douăsprezece candele de argint, un iconostas de
lemn, cu o icoană de argint reprezentând pe Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil, trei
policandre. Mobilierul cupreindea o masă de lemn, douăzeci și cinci de jețuri de lemn,
așezate la absidele naosului, două jețuri mari pentru arhiereu și stareț, un dulap, o altă masă
de lemn, o sobă de tuciu. Pe jos erau așezate cin ci rogojini, patruzeci de păpuri și șase
preșuri de cârpă, dintre care două de târg.”
82 In afara bisericii, clopotnița, unde se păstrau
două clopote și toaca, accesul făcându -se printr -o poartă de șipci cu două canaturi, la
gangul clopotniței, curtea împrejmuită cu zid și ulucă, precum și un rând de casă cu tr ei
odăi, ruinată.
La fila 19 a Inventarului, găsim informații despre Biblioteca mănăstirii. Biblioteca
păstra mai multe cărți grecești din secolul al XVIII -lea, precum și cărți în limba română,
tipărite în secolul al XIX -lea și la începutul secolului XX. Între cele grecești se numărau
douăzeci și patru de Minee, un Pidalion din 1796, Evanghelii din anii 1728, 1768 și 1785, două Trioade din 1768 și 1800, două Penticostare din 1746 și 1768, o Psaltire din 1777, un
Tipic mare din 1861, un Tpici mic din 1851, douăsprezece Minee din 1845 și zece din
1893, trei Trioade din perioada 1861- 1891, un penticostar din 1743, Apostol din 1888, un
Catavasier din 1898, un Octoih din 1841, o Sfântă Evanghelie din 1888, Ceaslov din 1835, două Cazanii din 1834 și 1857, a lte Evanghelii din 1723,1821,1853 și 1869, etc.
83
La toate acestea erau adăugate diferite piese de argint donate în anii 1924 -1925 : „
O icoană îmbrăcată peste tot cu tablă de argint, coroanele poleite cu aur, reprezentând pe

81 Arhiva Protopopiatului Urziceni, Biserica Parohială Sfinții Voievozi din Slobozia, 1927;
82 Ibidem, f.17;
83 Ibidem, f. 19

51
ea pe Sf. Arhanghel Mihai l și Sf. Mare Mucenic Gheorghe, donată de dl Alecsandru și
Aurelia Cornea, în anul 1924; o icoană Maica Domnului, cu ramă și geam, donată de Petre
Neculai Dorobanțu, o salbă formată din nouă piese de argint, cu efigia Regele Carol și
anume piese: 1 de 5 le i, 2 de câte doi lei, 2 de câte 1 leu și 4 de câte 0,50 lei donată de
familia Pr. Haralambie și așezată la Maica Domnului, 1925; 1 salbă formată din nouă piese
de argint așezată ls Sf Filofteia donată de familia Radu Andrei din Slobozia, 1925; o
coroană de argint, poleită cu aur, așezată tot la Sf. Filofteia, donată de familia Ghiță
Rădulescu, cântăreț, 1925”84
Din păcate, Inventarul nu consemnează și terenurile aflate în proprietatea
mănăstirii. Potrivit legii agrare din 1864, parohia Sfinții Voievozi din Slobozia avea în
proprietate 16 pogoane și 4800 mp în țarină și 12 pogoane în vatra urbei.85

84 Ibidem, f. 20;
85 Ștefan Grigorescu, Protopopiatul Urziceni, la sfârșitul secolului XIX și încep utul secolului XX., în
Almanah Bisericesc, Episcopia sboziei și Călărașilor, 2008, p.67;

52

CAPITOLUL AL 4-LEA

4.1. TURNUL CLOPOTNIȚĂ ȘI CHILIILE

Reprezintă cea mai înaltă construcție a așezământului și asigură accesul în incinta
mănăsti rii, prin portalul aflat în partea inferioară. Clopotnița a fost ridicată de voievodul
Matei Basarab, în anul 1634, partea superioară fiind reparată și înălțată în anul 1836, prin
grija arhimandritului Gavriil Smirneanul.

Spre deosebire de restul așezământului, clopotnița a rezistat cutremurului din anul
1838, suferind doar puține stricăciuni. A fost însă afectată de puternicul cutremur din 4 martie 1977, fiind restaurată în anii 1977- 1979, prin contribuția Arhiepiscopie i
Bucureștilor și a enoriașilor, prin stăruințele Protoiereului Cosma P. Drăghicescu și ale preoților Marin H. Alexandrescu și Ioan Negoiță. Clopotnița are un plan pătrat și un prim
nivel până la înălțimea zidului de incintă, la partea inferioară prezentân d un portal
semicircular, care asigură accesul în mănăstire. Cele două etaje superioare cuprind
încăperile clopotelor; pe trei dintre laturi (de sud, nord și vest) se păstrează mențiuni în

53
legătură cu restaurarea din anul 1836. Deasupra portalului, pe latura vestică, a fost fixată în
anul 1979 pisania, așezată sub efigia arhimandritului Gavriil Smirneanul, din anul 1836. 86
Dând încă și astăzi un aspect de fortăreață mănăstirii, incinta are un plan relativ
pătrat și reprezintă partea constructivă cea m ai veche, păstrată în întreg ansamblul, fiind
construită de către Matei Basarab, în anul 1634. Înaintea primului război mondial, zidul de
incintă de pe latura sudică era căzut pe unele porțiuni, datorită apelor unui braț al râului
Ialomița. Incinta a fost reparată pe respectiva latură, în anii 1938 -1940, apoi în anii 1970-
1972. Cu o înălțime de 6 m și o grosime de peste 1 m, zidurile de cărămidă, puternice, sprijinite de contraforți, pe fiecare latură (atât la interior, cât și la exterior), au fost afectate
în mai multe rânduri, îndeosebi în perioada războaielor ruso- turce, când mănăstirea a
suferit mai multe asedii. Vechile chilii mănăstirești și casa egumenească au fost construite în vremea lui Matei Basarab, așa cum am precizat mai sus. Afectate la cutrem urul din anul
1838, au fost reparate apoi prin grija arhimandritului Gavriil Smirneanul, odată cu biserica. În jurul anului 1850, chiliile erau dispuse în partea din dreapta clopotniței și pe latura de
sud a incintei, iar casa egumenească era așezată pe latura de nord. Aceasta din urmă avea
aspectul unei construcții în stil tradițional românesc, cu pridvor înalt, două scări de lemn și
mai multe încăperi. După desființarea mănăstirii, aceste construcții au intrat în ruinare, în
anul 1916 din fosta casa egume nească fiind vizibile doar temeliile, iar din chilii se păstrau
câteva camere, „prefăcute” în locuință parohială. în anii 1996 -1998, a fost ridicat noul corp
de chilii, în stil neoromânesc, pe latura vestică, în dreapta intrării în incintă. De asemenea,
„tot acolo au fost amenajate stăreția, cuhnia și depozitul de carte veche al eparhiei.
Clădirea corpului chiliilor are un etaj, dispune de ferestre semicirculare către incinta mănăstirii, iar acoperișul este de tablă. ”
87

86 Arhiva Protopopiatului Urziceni, Biserica Parohială Sfinții Voievozi, f. 21;
87 https://www.crestinortodox.ro/reportaj/sfintii- voievozi -baragan -72279.html

54

4.2. Pisaniile Bisericii

Pisania originală, din prima jumătate a secolului al XVII -lea s-a pierdut de multă
vreme, dar biserica mănăstirii păstrează inscripții din secolele XIX -XXI. Inscripția din anul
1842, cu texte în limbile greacă și română, glăsuiește astfel :
„ Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, pe care mai întâi a zidito Matei Voievod
pe Slobozia postelnicului Ianache Caragea în anul 1634, dar căzând de cutremur, cum se
vede acum, cu podoabă și măreție, arhimandritul și egumenul ei Gavriil de Smirna a
înălțato din temelie, domnind Gheorghe Dimitrie Bibescu, păstorind Neofit Mitropolitul, în
Anul 1842.”
Tot la exterior, pe zidul vestic, ultima pisanie, pusă în toamna anului 2010,
glăsuiește:
„Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Duhului S fânt, a fost pusă
temelia acestui așezământ monahal, cu hramul Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil, de către
postelnicul Caragea și, la anul Domnului 1634, a fost rezidită de Matei Basarab voievod. În
urma unui cutremur, arhim. Gavriil Smirneanul a înălțato din temelie, în vremea domniei
principelui Gheorghe Dimitrie Bibescu și a mitropolitului Neofit, în anul 1842. Noi, binecredincioșii și întâistătătorii obștilor Sloboziei, Ialomiței și ai creștinilor ortodocși din
Eparhia Sloboziei și Călărașilor, urmași ai fericiților ctitori trecuți la Domnul, săvârșim
reînnoirea acestui sfânt locaș. Lucrările de reinnoire a acoperișului cu tablă de cupru au fost finanțate de Centrul Eparhial și Primăria Municipiului Slobozia, iar restaurarea
zidurilor exterioare ale bis ericii a fost susținută de Consiliul Județean Ialomița. Terminatu –
s-au toate acestea în toamna anului 2010, starețul mănăstirii fiind arhimandritul Rafail Mâț.
Iar astăzi, 8 noiembrie, anul Domnului 2010, s -au binecuvântat aceste lucrări de către
Preasfinț itul Vincențiu, Întâistătătorul Eparhiei Sloboziei și Călărașilor, înconjurat de un
sobor de preoți și diaconi. Binecuvinteză -i Doamne, pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale.”

55

4.3. Arhitectura
Primul ctitior al mănăstirii, boierul Ianach e Caragea a ridicat lângă locașul de cult
și reședința muntenească . Mănăstirea pe care a ridicat -o a fost o construcție modestă, care
nu se compară cu o altă ctitorie a postelnicului, Mănăstirea Sfântul Sava din Iași, unde
marele postelnic a fost inmormântat. Afectată de atacul tătăresc din 1623 și de cutremur,
mănăstirea a fost luată pe seama domniei, o dată cu urcarea pe tronul Țării Românești a lui
Matei Basarab, în anul 1632. Cu trecerea moșiei Vaideei sau Slobozia lui I anache în
stăpânirea lui Matei B asarab, mănăstirea a ajuns în grija celui mai mare ctitor al neamului
nostru, așa cum este numit de către istoricul Giurescu. O descriere propriu- zisă a bisericii
vechi, originale, ctitoria lui Ianache Caragea și a domnitorului Matei basarab nu s -a păstrat ,
cu excepția imaginii din tabloul votiv situat la intrarea in sfânta biserică, în pronaos.Lăcașul are acolo dimensiuni modeste, stilul navă și o turlă care încununează
pronaosul. Biserica Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil, așa cum se prezintă astăzi este

56
ridicată în stil eclectic. Nu mai păstrează elemente din biserica veche, iar aspectul său se
încadrează în stilul bisericilor construite sau refăcute către mijlocul secolului al XIX -lea,
păstrând elemente arhitecturale bizantine, dar cu influențe occident ale. Sub aspectul
imaginii, biserica Mănăstirii Sfinții Voievozi amintește de o altă biserică refăcută din
temelie în vremea domnitorului Gheorghe Bibescu, anume Bistrița Vâlcei, vechea ctitorie a
marilot boieri Craiovești.88
Biserica se prezintă cu un plan trilobat, cu două abside în trei laturi la naos, către sud și
nord, iar la altar o absidă în cinci laturi. Încăperea altarului are adăugată, către sud -est
camera veșmintelor. În colțurile care mărginesc intrarea în locaș, se remarcă câte un corp
de plan pătrat, parcă lipit corpului bisericii la sud -vest și nord- vest, dar ieșind în afară față
de planul propriu- zis. Biserica are o turlă deasupra naosului, octogonală ca plan și învelit«ă
cu tablă, iar la colțurile amintite, are două turnulețe cu acoperiș ul de tablă, în patru ape.89
Accesul în biserică se face pe trei trepte de piatră, iar ancadramentul de deasupra are
formă de ogivă, de factură neogotică. Deasupra intrării în locaș se află pisania bisericii
pusă cu ocazia refacerii din anul 1842. Pe o placă de marmură albă, cu un ancadrament din
motive vegetale, doi îngeri sunt înfățișați ținând desfășurat un pergament, ce cuprinde
pisania în limba greacă. În stânga intrării, cu ocazia ultimei restaurări din anul 2010, a fost
fixată o alta inscripție r ealizată din marmură albă, cu litere incizate și vopsite auriu.90
Cu ziduri de cărămidă, puternice, biserica este spațioasă la interior, senzația aceasta venind și datorită lipsei vreunui zid despărțitor intre naos și pronaos., trecerea dintr -o parte
in alta fiind marcată de 4 coloane masive, pătrate ca plan, ce susțin cafasul.
Iconostasul, păstrat până astăzi, datează din prima jumătate a secolului al XIX -lea.,
fiind realizat în vremea arhimandritului Gavriil Smirneanul. Realizat din lemn și stuca tură,
pătrează de la biserica veche crucea, datând din secolul al XVII -lea. Cu ocazia reparațiilor
din cursul secolului al XX -lea, au dspărut pietrele de mormânt existente încă înaintea
primului război mondial și datate din secolul al XVII -lea, precum și l espedea de mormânt a
Arhimandritului Gavriil Smirneanul.

88 Ștefan Gr igorescu, op. cit., p. 79;
89 Slujire și dăruire…, p. 141;
90 Ibidem, p.142;

57
La sfârșitul anului 1926, prin circulara 2808 din 10 decembrie , Episcopia Tomisului
solicita date precise despre inventarul tuturor parohiilor de pe teritoriul județului ialomița.
Astfel că, in ianuarie 1927, Protopopiatul Urziceni a cerut și sfintei mănăstiri date despre
întreaga avere „mișcătoare și nemișcătoare”. La 13 ianuarie 1927, Consiliul Parohial și epitropii au încheiat verificarea întregului inventar al fostei mănăstiri, sub coordonar ea
preotului paroh Marin Alexandrescu. Documentul intitulat „Inventar de intreaga avere
mișcătoare și nemișcătoare a Parohiei Sfinții Voievozi din orașul Slobozia, Plasa Slobozia,
județul Ialomița ”
91, oferă o imagine asupra fostei mănăstiri, la peste șase d ecenii de la
desființarea ei și transformarea în singura parohie a orașului Slobozia :
‚Această biserică de zid, clădită din temelie la 1842, de fostul egumen Gavriil, poartă hramul Sf -ții Arhangheli Mihail și Gavriil; este învelită cu tinichea albă, cu 10 ferestre cu
zăbrele de fier cu geamuri, trei turle, cea din mijloc mare. Turla cea mare cu 8 ferestre cu geamuri și zăbrele de sârmă, 9 cruci de fier, din care cea din mijloc mai mare, toate cu
paftale aurite, iar turlele din față cu câte o cruce, i arăși cu paftale poleite. Dinaintea
antreului bisericii, un grilaj de fier cu 2 uși cu broască și cheie, înăuntru pardosit cu piatră și fațada bis. zugrăvită. Ușa bisericii cu două canaturi de stejar, cu broască și cheie;
înlăuntrul bisericii pardoseala e de piatră. Categumenul pe 4 stâlpi de lemn în șipcă cu
tencuială; interiorul bis. este zugrăvit cu sfinți. Tâmpla de lemn, săpată și poleită, cu Răstignirea deasupra. Are 8 icoane împărătești cu 4 iconițe de argint și 8 icoane mici
inaintea celor împărăteș ti. Sfântul Altar are 3 uși, dintre care una cu două canaturi, numite
uși împărătești.”
92
În anul 2010 s -au realizat lucrări de reparații a zidurilor exterioare ale bisericii, prin
fondurile oferite de Consiliul Județean ialomița, precum și înlocuirea acoperișului vechi cu
unul din tablă de cupru, prin finanțarea Centrului Eparhial și a Municipiului Slobozia. Lucrările au fost efectuate sub îndrumarea și supravegherea starețului actual al mănăstirii,
arhimandritul Rafail Mâț, fiind încheiate oficial și binecuvântate de Preasfințitul Episcop
Vincențiu, în ziua de 8 noiembrie 2010.

91 Arhiva Protopopiatului Urziceni, Biserica Parohială Sfinții Voievozi din Slobozia, f. 17;
92 Arhiva Protopopiatului Urziceni, Biserica Parohială Sfinții Voievozi din Slobozia, f. 18;

58

4.4. Ansamblul pictural
În ansamblul său, edificiul mănăstirii Sfinții Voievozi prezintă un caracter eclectic,
realizând o simbioză între stilul bizantin tradițional și influențe neoclasice și romantice
neogotice. Iconografia mănăstirii Slobozia este o variantă a programului tradițional al lui
Dionisie de Furna, dar de multe ori intervin teme noi, unele de influență occidentală, altele generate din interpretarea pericopelor evanghelice.
Majoritatea scenelor pictate care nu fac parte din programul iconografic tradițional, în
special scena „Maria Magdalena spălând picioarele lui Iisus ” și scena ”Lăsați copiii să vină
la Mine ”, sunt scene deosebite ce reflectă înclinația sp re narativ, precum și preferința
pentru scene cu o încărcătură emoțională. Ele nu fac o trimitere la dogma creștină, ci sunt
mai degrabă scene profund umane, care sugerează calitățile spirituale ale adevăratului
creștin: căința, smerenia, puritatea morală.
93
O descriere a picturii bisericii ne este prezentată de către pr.Ioan Petrescu Ioan94 : „Pe
peretele dinspre apus, cum intrii în biserică, în dreapta e chipul prințului Bibescu, care arată cu mâna stangă biserica, iar in stanga intrării este chipul ar himandritului Gavriil,
deasupra căruia este scris: Arhimandritul și Egumenul Gavriil de la Smirna și ctitor al acestei mănăstiri. Are mantie, anteriu roșu, barbă albă potcapiu cu camilafcă, cârjă in mâna
stangă, pe piept ii atârnă cruce, iar cu mâna dreapt a arată biserica. In dreapta principeului
Bibescu, aproape in unghiul apus -miazăzi, ținând vechea biserică, Matei Basarab și
Postelnicul Enache Caragea, foarte slab zugraviți.

93 Ștefan Grigorescu, op. cit. , p. 26;
94 Petrescu, Ioan, op. cit, în “Biserica Ortodoxă Română”, nr.2, mai 1916, p.177 -180;

59

( Tabloul votiv al mănăstirii )
Icoanele de pe catapeteasmă: cei doi arhistrate gi în colțurile de sus, iar in părțile
laterale 12 prooroci, 6 de o parte și 6 de cealaltă parte, cu inscripții grecești, rânduiți astfel:
Proorocul Moise, Prooroc ul David, Aaron, Solomon, Ghedeon, lacov, Isaia, Iezechil,
leremia, Zaharia, Avacum și Daniil. Cei doi prooroci de jos, Avacum ș i Daniil sunt pictați
posterior.
In părțile laterale ale icoanei centrale, cei 12 apostoli cu inscripții grecești rân duți
astfel: Sfâ ntul Petru , Sfântul Pavel, Matei, loan Teologul, Luca , Marcu , Andr ei, Simon ,
Vartolomeiu, lacov, Toma și Filip .
Mântuitorul Hristos are un medalion pe piept cu Sfântul Duh in chip de porumbel. Lângă Maica Domnului, adica spre miaz ă noapte este: Sfântul loan lnaintemergătorul.
Lângă Mântuitorul Hristos este: Ceata ingerilor – Mihail, Gavriil si Rafail in față, ținând pe
Mantuitorul Iisus zugrăvit foarte tânăr, inaripat și binecuvântând.
Lângă icoana sfântului loan Botezăt orul este o icoana cu trei sfinți si anume: Sfântul
Vucol din Smirna, sfântul Nicolae al Milelor Lichiei, sfântul Policarp din Smirna, iar în
colțul din dreapta jos este menționat 7 aprilie 1844. Lângă ceata ingerilor, o icoană
reprezintă pe Sfântul Ioan evanghelistul dictând sfântului Prohor, cu mențiunea anului
1844.

60

Lângă icoana aceasta este alta cu Sfântul Vladimir având mitră arhierească pe cap,
hlamida albastra cu flori, blană albă in jurul gâtului ș i pe marginea hlamidei, dedesupt o
haină albă până la genu nchi, cu brâu roșu deschis, iar sub această haină, alta verde până
jos. Are barbă căruntă, in mâna dreaptă ți ne sceptrul, iar in stanga globul pământesc cu o
cruce pe el. Sus, intr -un colț al icoanei, Mantuitorul Hristos inco njurat de heruvimi și
serafimi.”95
Pictura, realizată în anul 1842, a fost refăcută în anii 1900- 1908, apoi în perioada
interbelică și postbelică . Iconografia cuprinde elemente tradiționale ale picturii religioase
românești, de influență bizantină, dar unele scene indică influențe occidentale. Tablourile,
păstrând legendele în alfabetul chirilic, sunt delimitate prin rame pictate în culoarea gri.

95 Ibidem, p. 181;

61

Pentru a delimita scenele între ele, precum și în locul medalioanelor tradiționale,
au fost folosite rame cu ieșinduri semicirculare în partea superioară și inferioară. Stilul este
relativ unitar în concepție și modalități de rezolvare plastică, cu unele stângăcii de detaliu,
ce atestă probabil prezența unui meșter cu ucenicii săi. Se ob servă insă o incercare de
îmbinare artificială între arhitectura de factura bizantină și o concepție de factură
occidentală care nu reușește să valorifice virtuțile expresive ale formei arhitecturale.
Aceleași elemente de occidentalizare pot fi observate ș i în modul de tratare a personajelor,
soluțiile compoziționale, volumetrie, tipul de expresivitate a celor zugrăvite.

62

Artistul preia din arta realistă occidentală anumite elemente de decor, cum ar fi :
folosirea excesivă a norilor cu scopul de a delimita o scenă și a face ca efectul revelator să
fie continuu. Despărțirea tradițională a scenelor prin benzi de culoare este înlocuită cu
încadrarea lor în chenare sugerând vag niște ancadramente de piatră sau niște rame ușor
profilate. Cromatica pictu rii este inițial foarte îndrăzneață, elementul predominant fiind un
verde intens, aplicat mai ales în spațiile dintre ramele care încadrează scenele. La această
dominantă se adaugă un albastru cobalt, folosit la toate fondurile scenelor. Aceste culori
creau o dominantă rece a lucrării, atenuată doar de diferitele nuanțe de roșu și galben ale
veșmintelor sfinților. 96
Asupra picturii originale s -au făcut intervenții de restaurare în anii 1900, 1908 și in
special între anii 1935- 1937, lucrări care, în mul te cazuri au dăunat operei originale. În
anul 1970 au fost executate unele lucrări de intervenție urgentă . Pictura originală a suferit
în timp intervenții uneori brutale, din partea unor persoane neavizate, care au aplicat, de

96Ștefan Grigorescu, op.cit., p. 79;

63
pildă, în unele porțiuni ale picturii deteriorate, straturi de vopsea în ulei, deși ea era în
tehnica fresco., intervenții care au creat dificultăți restauratorilor. Pictura originală era
executată în tehnica fresco cu intervenții, în anumite locuri, în tempera, în special în
redarea fondurilor.

Asupra picturii s -a intervenit cu adevărat artistic și salvator în perioada anilor 1995-
1997 de către o echipă de pictori restauratori din partea Ministerului Culturii – Direcția
Monumentelor istorice , redându- se astfel valoarea și str ălucirea acestui monument. 97

97 George Stoian, op. cit., p. 247;

64

4.5. Obiectele de patrimoniu ale mănăstirii
Catagrafia zestrei Mânăstirii Slobozia, întocmită în anul 1854 pentru singura
comunitate monahală din Bărăgan, amintea și cărțile bisericești, folosite pentru slujbe,
precum și pe cele din biblioteca constituită până în anul 1840, de către vrednicul stareț
Gavriil Smirneanul, al treilea ctitor al bisericii mânăstirii, după postelnicul Ianache
Caragea și voievodul Matei Basarab. Mănăstirea avea odinioară singura bibliotecă
existentă în cuprinsul Bărăganului, cărțile servind atât cultului, cât și Școlii care funcționa lângă mănăstire, în prima jumătate a secolului al XIX -lea. Această catagrafie a zestrei
mănăstirii consemna existența a 213 volume, catalogat e la 18 iuniu 1840, anume : 20 de
volume românești, 65 franțuzești, 9 nemțești, 212 grecești, restul în alte limbi. În 1916 se
păstrau însemnate valori bibliofile, dintre care amintim Iliada și Odiseea ( 1551, în limba
greacă), Mineu (1669, limba greacă), Triod ( 1768, limba greacă) ș.a.
De remarcat este o Evanghelie din 1794, aflată în biblioteca mănăstirii , pe care
sunt consemnate următoarele :
„Această sfantă și Dumnezeiască Evanghelie a sfintei biserici dela Cuiburi unde
se prăznuiește hramul sfantul ui slăvitului inainte mergătorului si botezătorul Domnului
nostru Is. Hs. fiind cu totul stricată o am drees, si eu am legat cu a mea cheltuială, pentru
evlavia ce am la acest mare sfânt, in zilele prea luminatului nostru Domn, Grigorie
Dirnitriu Ghica voe vod, carele ca un domn pămantean…, am fast rânduit ,și eu la această
sfântă Mănăstire Slobozia igumen, din pământeni făcându- mă și eu fiu adevărat al sfintei
mănăstiri Dohiariu dela Sfetagora, und e este închinată această sfântă mănăstire Slobozia și
m'am iscalit Kesarie igumen al Slobozii… 1 825 Julie 15.”
98
După anul 1900, vizitând biserica fostei mânăstiri, Pr.Ioan D. Petrescu de la biserica Sfântul Visarion din București, a descris și valoroasele cărți din secolele al XVIII -lea – al
XIX-lea, păst rate la Sfinții Voievozi din Slobozia .
99Unele dintre cărțile vechi, păstrate
până astăzi, din donațiile făcute de binefăcătorii vremurilor trecute, precum și din
biblioteca realizată în prima jumătate a secolului al XIX -lea de către arhimandritul Gavriil
Smirneanul, cuprind însemnări despre preoții și dascălii deservenți la Sfinții Voievozi, din

98Slujire și dăruire…p, 149;
99 Petrescu, Ioan, op. cit, în “Biserica Ortodoxă Română”, nr.2, mai 1916, p.182;

65
anii de după secularizare și până în cei interbelici, știri despre vizite arhierești, mențiuni
despre lucrări efectuate la mănăstire. Însemnările de mai jos, date î n forma originală, sunt
făcute îndeosebi de preotul Marin Haralambie și dascălul Ghiță Rădulescu, care au slujit multe decenii la Sfinții Voievozi,la sfârșitul secolului al XI X-lea și începutul secolului
XX:
100
„Astfel, un Minei pe luna noiembrie.. cuprinde însemnări făcute de preoți și
dascăli ai mănăstirii, între anii 1862 -1928. De însemnătate istorică sunt mai cu seamă
consemnările despre trecerea la cele veșnice a preotului Stan Radu (în vremea căruia fusese refăcută pictura interiorului bisericii), dărâmarea vechii construcții egumenești,
ridicarea casei parohiale din incintă, precum și mențiunile despre cutremure din a doua
jumătate a secolului al XIX -lea. Pe prima foaie, înainte de pagina de gardă, se păstrează o
însemnare făcută cu creionul, în anul 1905, de către preotul Marin Haralambie: ,,De Preotul Marin Haralambie, Slobozia. Iată cum se face adunarea în Japonia […]”.Pe ultima
pagină sunt alte trei însemnări, tot cu creionul, făcute de preotul Marin Haralambie și
întărite de dascălul Ghiță Rădulesc u. Sus, apare însemnarea:,,Pentru a afla Paștele pe orice
an, împărțim acel an la 19, restul îl scriem deoparte […] (Ss.) Pr.Marin Haralambie. Adevărat așa este, Ghiță Rădulescu (Ss.)”. Mai jos, o altă însemnare, datorată tot preotului
Marin Haralambie, menționează că: ,,În anul 1901, luna octombrie, s`a terminat facerea
caselor din fața bisericei, alături de clopotniță, făcute de minister, suma 3000 lei.(Ss.)
Pr.Marin Haralambie. Asistent, Ghiță Rădulescu (Ss.). Acum e cămin cultural. Ghiță Rădulescu (Ss.) ”. În josul paginii, o însemnare despre vreme, la începutul anului 1907 este
făcută tot de preotul M.Haralambie. Alte însemnări, la sfârșitul cărții, sunt făcute de cântărețul Ghiță Rădulescu. Una, din anul 1910, menționează:,, În anul 1910 Septembrie
s`a început linia drumului de fier de la Slobozia la Țăndărei. Iar în anul 1912 a început a
circula”. Mai jos, una din anul 1914, menționează:,,În anul 1914 N -brie, ora 6 ½ d.m., a
încetat din viață fostul paroh al acestei biserici, Pr. Stan Radu, în etate de 78 ani”. O alta,
din anul 1918, menționează:,,În anul 1918, luna Aug.23, spre 24 noaptea, pe la ora 11, a încetat din viață preotul ajutător al acestei biserici, Dimitrie Popescu, fiul preotului Stan
Radu, în etate de 38 ani. Ghiță Rădulescu (Ss.). Cânt.II ”. O însemnare din anul 1928
menționează moartea unui cântăreț al bisericii:,,În anul 1928, octom.4, a încetat din viață cântărețul din dreapta, Neculae Ionescu, mort în București și adus aici în Slobozia, unde l`a

100 Ștefan Grigorescu, Vechi însemnări de la mănăstirea Slobozia, în ,,Almanah Bisericesc 2014. Episcopia
Sloboziei și Călărașilor”, Slobozia, 2014, p.161;

66
înmormântat în cimitirul comunal”. Pe ultima copertă, în interior, sunt însemnări din mai
mulți ani. Sus, cu cerneală, se menționează cutremurul din anul 1862, astfel:,,Să se știe de
cându s`au cutremurat pământulu era la leatu 1862 o -nvrie 3, mercuri noaptea spre joi, pe
la miejulu nopții. Spre ținerea de minte am și subscrisu eu, celu mai josu m`am scris. 1862
o-nvire 3. N.D.Ionescu (Ss.)”. Mai jos, o însemnare din anul 1892, amintește că:,,Astăzi s`a
cutremurat pământul, la 2 Noembrie 1892, orele 7 de dimineața. (Ss. indescifrabil)”.101 O
însemna re făcută în anul 1924 menționează că:,,În anul 1924, oct.1 st.v., s`a schimbat
calendarul cu 13 zile, așa că s`a făcut 14 oct. Cuvioasa Parascheva”. Mai jos, o însemnare din anul 1904, datorată cântărețului Ghiță Rădulescu, amintește vremea din urmă cu un
secol, astfel:,,În anul 1904 fiind secetă, nu a plouat de la 28 Martie 1904 până la 15
August; de la această dată s`a pornit ploi torențiale și s`a făcut iarbă de vite, pe care
mâncând`o, au murit multe vite în această comună; de această iarbă au murit peste 60 de
vite cornute.1904 Octombrie 22. Ghiță Rădulescu (Ss.)”. Sub aceasta, o însemnare
deosebită din anul 1909, privind dărâmarea casei egumenești, glăsuiește:,,În anul 1909,
Octombrie 17 și 19, a dărâmat zidurile ale vechilor case ce erau făcute și li pite de zidul
făcut de Matei Basarab. Casele erau lipite de zidul dinspre miazănoapte. Aprobat cu ord. No…[necompletat -n.n.] al Onor Cassei Bisericii. Scriu ca să nu se uite. Ghiță Rădulescu
(Ss.)”.
Într-un Minei pe luna octombrie…,tipărit de asemenea la Buda, tot în anul 1805,
se păstrează însemnări pe prima și pe ultima pagină, precum și pe ultima copertă, în
interior, cu privire la evenimente cuprinse între anii 1911- 1935. Însemnarea de pe prima
pagină, verso, datează din anul 1935 și menționează o vizi tă a Episcopului Gherontie al
Constanței: ,,Amintiri. În anul 1935, luna Octombrie 20, terminându- se căminul din curtea
bisericii, de C.Pr.Econom Gr.Iosub, când s`a sfințit agheazma de șapte preoți, fiind în acea zi și cercul pastoral în biserică, cu trenu l de Ploești ora 5 p.a. a venit P.S.Episcop
D.D.Gerontie de Constanța, în biserică, unde s`a făcut o scurtă rugăciune, s`a ținut frumoase cuvântări, după terminarea serviciului s`a dat C.Părinte Grigore rangul de
Econom Stavrofor (Purtător de cruce). Când s`a retras tot poporul în cămin din bis., a
stropit P.S.E. cu agheazmă căminul. În urmă s`a ținut frumoase cuvântări, arătând fiecare rostul căminului; după terminare, P.S.S.E. a plecat cu trenul de 8 seara la București. Ghiță
Rădulescu, cântăreț. 1935, oc t.20”. Pe ultima pagină, față, cu creionul, o însemnare din
anul 1911 menționează ridicarea unor construcții în Slobozia: ,,În anul 1911, s`a început

101 Ibidem, p. 162;

67
clădirile: Primăria pe locul vechei primării; administrația alături, pe locul cumpărat de la
urmașii răpos atului Dobre I.Corbeanu și judecătoria unde înainte era Grădina școlară;
același antreprenor, fiind primar al Comunei Dl. Ionel Constantinescu, sub Guvernul Conservator în cap cu Dl. P.P.Carp și Prefect al județului Dl.Gussi. 1911, octomb.19,
Slobozia -Ialomița. (Ss.)Preot M.Haralambie”. Mai jos, s -a adăugat o însemnare în anul
1925, despre moartea primului episcop al Constanței:,,În anul 1925, luna Septembrie 27, ora 4,30, a încetat din viață primul Episcop Ilarie Teodorescu al Constanței, în etate de 52
ani, păstorind timp de 2 ani. Ghiță Rădulescu”.
102
În continuare, un Minei pe luna februarie…,tipărit tot la Buda, în anul 1805,
păstrează însemnări din anii 1902 -1909 și 192 6-1940, despre preoții locului, arhierei,
starea vremii ș.a. Pe prima pagină, o însem nare din anul 1926, cu creionul, amintește
alegerea episcopului de Constanța:,,În anul 1926, luna Februarie ziua 4, s`a ales Episcop al
Constanței P.S.Episcop Gherontie Nicolau. (Ss.)Ghiță Rădulescu”. Mai jos, o însemnare
din anul 1940, tot cu creionul, de spre transferul unui preot paroh, glăsuiește:,,Astăzi, 25
Feb.`940, preotul Grigore Iosub, care a slujit la această Biserică, de la 1 Apr.`933 și până azi, slujește ultima Liturghie, plecând la Alexandria, jud. Teleorman. La acest locaș a făcut
multe îmbun ătățiri și mult bine. (Ss.) Cântăreț, Ioan Rădulescu”.La pagina 146, jos, o
însemnare amintește trecerea la cele veșnice a vrednicului preotul Marin Haralambie:,,În noaptea de Sf. Haralambie, la ora 1, luna Februarie 10, anul 1933, a încetat din viață Pr.
Econom Marin Haralambie, fost paroh al acestei Biserici, în etate de 72 ani.(Ss.) Ghiță
Rădulescu”. La pagina 147, o însemnare din anul 1908 a preotului Marin Haralambie,
vorbește despre cum se calcula Paștele: ,,[…] Uită`te alături și vezi cum am lucrat eu.
Preotu Marin Haralambie, 1908”.
103
Alte însemnări cu creionul, la final, datează din anii 1902, 1907 și 1909, glăsuind
despre vreme și despre alegeri de arhierei. Știrea din anul 1909 menționează:,,Însemnare
de Pr.Marin Haralambie. În ziua de 31 D -brie 1908 a demisionat Î.P.S.Mitropolit Partenie
al Moldoviei, iar la 24 Ian.1909 a încetat din viață Î.P.S.Mitropolit Primat Iosif Gheorghian. În ziua de 5 Febr. 1909 s`au ales P.S.Episcop Athanasie al Râmnicului,
Mitropolit Primat, iar P.S.Episcop Pimen al D unării de Jos, Mitropolit al
Moldovei”.Însemnarea din anul 1902 menționează:,,În anul 1901/1902 au sosit iarna bună, încât nici un vifor nu a dat până la Martie 1902. (Ss.) Ghiță Rădulescu”. Însemnarea din

102 Ibidem , p. 163;
103 pr. Petrescu Ioan, op. cit, p.183;

68
1907 menționează, în schimb, că:,,În anul 1907, de la 7 Ianuarie și până la 28 Februarie
1907 a fost un ger și vifor foarte mare, așa că nu s`a pomenit.1907, Martie 1. (Ss.) Ghiță
[Rădulescu]”.
Un Minei pe luna iunie…, tipărit tot în Buda, în anul 1805,are mai multe însemnări
făcute de dascălul Ghiță Rădulescu, în interiorul ambelor coperți, precum și pe prima
pagină, față și verso. În interiorul primei coperți, se păstrează o însemnare cu creionul, făcută în anul 1911, în legătură cu preoți și cântăreți ai bisericii fostei mănăstiri:,,Preoții
Biseric ii Sf.Voevozi și Cântăreții cu care am făcut serviciu în acest Sf.locaș: Preot Ion
Eftacsias, // Nae Călinescu, // Econom S.Radu și Dimitrie Popescu -încetați din viață
aceștia; // Marin Haralambie. Cântăreți: Dobre I.Corbean, Neculae Ionescu, Tudor
Boicoea nu- cu aceștia am făcut serviciu la această Bis. Și eu, Ghiță Rădulescu, scriu
aceasta ca să nu se uite, căci cel ce va scrie se va pomeni. 1911 Iunie 24. (Ss.) Ghiță Rădulescu”. Altă însemnare, tot cu creionul, din anul 1934, menționează că:,,În anul 1934
s`a început clădirea Căminului cultural din fața bisericei, de către P.C.Par oh Grigore Iosub,
cu cheltuiala agonisită de Sf.Sa, din concerte și baluri. Și cu munca depusă cu brațele de
personalul acestei Sf.Biserici, cărând apa cu saca, cu mâinile: Ion Rădulescu -cântăreț,
Alexandru Rădulescu -//, Ștefan Andreescu -tâmplar. 1934 Iunie 16. (Ss.) Ghiță Rădulescu”.
Pe prima pagină, față, se păstrează însemnări cu creionul, din anii 1913- 1919. Prima
însemnare, din anul 1913, cu creionul chimic, menționează că:,,Î n anul 1913, Iunie 21, în
toată țara, pe la ora 3, a început trâmbițele, clopotele și uralele populației, pentru
mobilizare în răsboiul cu Bulgaria. Spre ținere de minte scriu. (Ss.) Ghiță Rădulescu, 1913
Iunie 21”. Mai jos, cu creionul, o însemnare din anul 1915 menționează războiul mondial,
astfel:,,Iar în anul 1914 s`a declarat răsboiul European, fi(i)nd aliată Germania cu Austro-
Ungaria, iar Franța cu Rusia, Italia, Englitera, Belgia și Serbia, adică cele șase țări se bat
contra celor două de sus, ținând acest răsboiu până în timpul când scriu și va continua
D(umne)zeu știe când va înceta. 1915 Iunie 24. (Ss.) Ghiță Rădulescu, cântăreț”. În josul
paginii, tot cu creionul, o însemnare deosebită din anul 1919, vorbește despre participarea
României la războ i și despre Marea Unire:,,În anul 1916 August 15, România a declarat
răsboiu Austro- Ungariei; după o luptă de doi ani și cu Germani(i), care ne luase Oltenia și
Muntenia, ocupate fiind de dânșii până în luna Octombrie 1918, când s`a retras, lăsându`ne
multă provizie de resboiu și armament, în urmă. România, pe la 1918, când a intrat în
tratatele de pace, a luat Basarabia, Transilvania, Bucovina, Maramureș, Crișana și din
Banat, care se așteaptă la conferința de pace al da tot. 1919 luna Sept.” Valoroasă est e și o

69
însemnare de pe ultima copertă, în interior, făcută în anul 1933, cu o completare din anul
1936, tot cu creionul:,,Cântăreții acestei biserici, cu care am făcut serviciu în acest
Sf.Lăcaș: Nițu Dumitrescu (Streche), Tudor Boicoeanu, Bucur Șt., Dobre Corbeanu, Ion
Dumitrașcu, Nicolae Ionescu, Streche, Ion Gh.Rădulescu și Alexandru Rădulescu. (Ss.) Ghiță Rădulescu, 1933 Iunie 29. Pensionat 1936”. În completare:,,Iar cu preoții următori:
Preot Ion Eftacsias, Pr.Nae Călinescu, Pr.Econom S.Radu, care a fost și paroh, Pr.Ec.Marin
Haralambie, Pr.Ec. Gh.D.Sachelarie și cu Pr. Econom Grigore Iosub, paroh actual al
acestei biserici. Și cu preot ajutător Dimitrie Popescu, fiul Pr.Ec. Stan Radu, mort în etate
de 37 ani. 1933 Iunie 29. (Ss.) Cântăreț, Ghiță Rădule scu”. În partea de jos a acestor
însemnări se văd ștersăturile altei însemnări, făcută tot cu creionul și care amintește anul 1863.
104
De asemenea trebuie menționate aici icoanele împărătești ale Măntuitorului
Hristos și Maicii Domnului, care au valoare pat rimonială.

Pomelnicul
Pe o scândură de stejar, cam 22/40 este săpat anul 1831. Iar in față este zugrăvit
deasupra Dumnezeu Tatăl; în părți, puțin mai jos, doi îngeri cu câte o fâșie în mâini pe care
e scris : „αι αρεται ” și „α ι αμαρτιαι”

104 Ștefan Grigorescu, op. cit., p. 166;

70
„Kiitori. Matei V.V., loanu. leromonahi. Ștefanu, Partenie, Anastasie, Nikita, Daniil,
Grigorie, Dionisie, Hrisantu, Paisie, Lavrentie, Germano, Antimu, Gavriil. Mireni. Oprea
inchinatu”
Pe acest pomelnic sunt scriși de preotul bisericii in râ ndul ieromonahilor:
Evghenie și Teodosie, iar in rândul mirenilor, după Oprea inchinatu, slujitorii adormiți ai
acestei biserici împreună cu soț iile lor, astfel:
„Clerici: loan Preotu, Stanc a Prioteasa, loan Preotu, Maria Prioteasa, loan Preotu,
Marina P rioteasa, loan Diaconu, Trandafira Diaconița. Ioan Cantor, Maria. Niculae Preotu,
Dobra Prioteasa, Ștefan Preotu, Ana Prioteasa, Marin Preotu, Elena Prioteasa. Cantor
Dobre, Maria, Cantor Nicolae, Filoftea, Cantor Gheorghe, Maria. Dimitrie Preot u, Maria
Prioteasa. Cantor Ion, Elena.”
Iar dedesubt este semnat astfel: „Gavriil arhimandritul și egurnenul Sloboziei l- a făcut din
nou. 1832. Iunie I”105
Sfinte Moaște
Un obiect de o valoare inestimabilă este chivotul, care conține fragmente de Sfinte
Moaste ale un or sfinți precum: Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Dumitru, Sfântul Ilodor,
Sfântul Procopie, Sfântul Artemie, Cinstitul lemn al Sfintei Cruci, Sfântul Pantelimon,
Sfântul Haralambie și Sfântul Mercurie. În această raclă s -a mai păstrat o batistă din pânză,
brodată cu fire de aur, donată de Elena Doamna, soția lui Matei Basarab, cu ocazia sfințirii bisericii mănăstirii, in anul 1636.

105 pr. Petrescu Ioan, op. cit., p. 181;

71

72

CAPITOLUL AL 5-LEA

PELERINAJE CU OCAZIA CELOR DOUĂ HRAMURI ALE
MĂNĂSTIRII

„Pelerinajul este căutarea sfinț eniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în
Dumnezeu. Când omul se află în pelerinaj, de fapt, el se întâlnește cu Dumnezeu, care l -a
chemat în pelerinaj, încât pelerinajul lui este răspuns la chemarea tainică a lui Dumnezeu.
Când omul se decide să meargă să se întâlnească cu sfinții lui, să sărute icoana și moaștele
lui, el deja a fost chemat tainic de Dumnezeu. Hristos pelerinul se întâlnește cu oamenii care vin să- i cinstească pe sfinții Lui. „El sălășluiește în sufletele pelerinilor. El nu este u n
vizavi. El devine viața vieții noastre și ne conduce spre Patria Cerească, spre Cetatea Netrecătoare, cum ne spune sfântul apostol Pavel. Pelerinajul este o mărturie a înaintării
noastre duhovnicești spre Împărăția Cerurilor; Uniți cu Hristos, prin rugăc iune, cântare și
pelerinaj, devenim și noi părtași ai biruinței lui Hristos asupra păcatului și asupra morții; Pelerinajul este o mărturisire a credinței în învierea de obște care va avea loc la sfârșitul
veacurilor; Când omul se află în pelerinaj, de fapt , el se întâlnește cu Dumnezeu Care l -a
chemat în pelerinaj, încât pelerinajul lui este răspuns la chemarea tainică a lui Dumnezeu; Pelerinajul este o călătorie sfântă; Oamenii vin în pelerinaj spre a cunoaște, spre a vedea
locurile sfinte, a întâlni pe alți pelerini care doresc să- și înduhovnicească viața. Dar mulți
oameni vin în pelerinaj și pentru că așteaptă ajutorul lui Dumnezeu; Într -un loc de
pelerinaj găsim nu numai ceea ce oferă locul: sfânta biserică, sfintele moaște și sfintele slujbe, ci și cee a ce aduc cu ei pelerinii, fiecare în parte și toți laolaltă, adică evlavia, pacea,
răbdarea, cumințenia, bunătatea lor, deci felul lor de a fi și de a se întâlni cu Dumnezeu și cu oamenii în Biserica lui Hristos și a Sfinților Lui; într -un cuvânt , peleri najul este o
școală a credinței.”
106

106 Cuvânt al PF Daniel, cu ocazia Pelerinajului de Florii;

73

Așadar, atât cu ocazia hramului de primăvară al mănăstirii – Izvorul Tămăduirii,
cât și cu ocazia hramului de toamnă – Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, de cățiva ani se
organizează procesiuni cu diferite icoane făcătoare de minuni aduse din Eparhiile
Patriarhiei Române. Spre exemplu, în toamna anului 2018, cu ocazia hramului Sinții
Voievozi, a fost adusă la Slobozia, din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, icoana Maicii
Domnului „ Axionița” de la Sfânta Mănăstire S ihăstria107 spre a fi purtată în procesiune pe
străzile Sloboziei, fiind așezată spre închinare în curtea interioară a mănăstirii Sfinții

107 A fost pictată la începutul secolului XX la Sfântul Munte Athos de cătr e un călugăr român, respectând
rânduiala de pictură tradițională ortodoxă.În anul 1909, ieroschimonahul Ioanichie Moroi, primul egumen al
Schitului Sihăstria, a îmbrăcat această icoană în argint. Arhimandritul Cleopa Ilie a fost martorul mai multor
minuni săvârșite de sfânta icoană a Maicii Domnului.

74
Voievozi. Timp de 7 zile s -au oficiat slujbe, iar pelerinii din județele Ialomița și Călărași
au venit special să se înc hine la această sfânta icoană. Tot în anul 2018 a fost adusă spre a
fi purtată în procesiune icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Secu. După oficierea
slujbei de Te Deum, toți cei prezenți au pornit într -o procesiune spre Mănăstirea „Sfinții
Voievozi”, important centru spiritual al zonei și cel mai vechi monument de artă religioasă
din Eparhie. La final, icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului a fost depusă într -un
baldachin spre închinarea tuturor credincioșilor.

În anul 2019, cu ocazia hramului de primăvară , Izvorul Tămăduirii, a fost adusă
icoana Maicii Domnului de la Schitul Vovidenia -Mânăstirea Neamț, Mitropoliei Moldovei
și Bucovinei, care, după ce a fost purtată în procesiune pe străzile orașului Slobozia, a fost
așezată la mănăstirea Sfi nții Voievozi, într -un baldachin special amenajat, și unde mii de
credincioși au venit să se roage Maicii Domnului.
Alte icoane aduse de- a lungul vremii spre a fi puse spre închinare credincioșilor
din Episcopia Sloboziei și Călărașilor și nu numai, sunt : icoana Maicii Domnului de la
mănăstirea Bujoreni ( 2014) icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Horaița ( 2015),
icoana Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Iași ( 2015), icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula (2016), icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Rohia
(2017).

75

CONCLUZII

Mănăstirea Sfinții Voievozi a fost șansa credinței religioase, a bisericii ortodoxe
din Slobozia de a fi existat permanent în sufletul oamenilor și de a – și fi putut exercita
rolul de reper moral, de învățătură, de unitate și statornicie. Se poate spune că această
instituție, spiritul și toată simbolistica ei au creat comunitatea slobozeană și au purtat -o prin
veacuri până în zilele noastre..
Întrucât Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia este un obiectiv valoros din
patrimoniul cultural religios al României, fiind catalogat ca monument istoric de categoria
A. Fiind așezat într -un loc binecuvântat de Dumnezeu, ținutul Bărăganului, în care, atunci
când intri pe sub turnul clopotniță în mica incintă , simți atâta sfințenie, atâ ta liniște și atâta
pace, simți cu adevărat că ești într -un colț de rai.
Izvoarele istorice au scos în evidență influențele majore pe care le- a avut
mănăstirea timp de câteva secole asupra istoriei ialomițene. Lăcașul, cel mai important
aliat al domniei în regiune, a reprezentat un pilon de bază în politica de colonizare a
Bărăganului, o fortăreață în sistemul defensiv al țării, un agent economic activ al regiunii
și, evident, un sprijin spiritual și cultural al populației ial omițene.
Acest obiectiv religios transmite sentimente de bucurie, frumos și dumnezeiesc
către pelerini și turiștii care îi calcă pragul, toate acestea fiind definite de o gestionare și
promovare foarte bune din partea obștii monahale condusă de preacuvios ul arhimandrit
vicar Rafail Mâț , spre slava lui Dumnezeu și mântuirea credincioșilor.

76

BIBLIOGRAFIE

Anuarul Socec al României Mari, vol. II, 1924- 1925, Editura Socec, București;
Arhivele Statului Ialomița, Primăria Slobozia, dos.6/1854;
Bulat, T.G., O ctitorie a lui Matei Basarab în mijlocul Bărăganului: Slobozia lui Ienache,
Vai de Ei, în Glasul Bisericii, anul XXVI II,nr. 3 -4, martie -aprilie,1969, pp. 393 –
408;
Cândea, Virgil, Mărturii românești peste hotare, vol.I, București, 1991;
Cândea, Virgil, O informație necunoscută despre mănăstirea Slobozia din timpul închinării
ei la Muntele Athos, în “ Almanah Bisericesc”,Editura Episcopiei și Că lărașilor,
Slobozia, 1997, pp. 94- 96;
Consiliul Județean Ialomița, Slobozia 400. Studii și comunicări monografice, Editura
Slobozia, 1994;
Costin, Miron, Opere ( ediție de P.P. Panaitescu), București,1958;
Cotenescu, Mihai, Tezaur de documente ialomițene 1392- 1944, vol.1, București, 1991;
Giurescu, Constantin, Istoria romanilor, ed. a II -a, vol. III, partea I, Bucures ti, 1944;
Grigorescu, Ștefan, Așezări și monumente ialomițene, Editura Helis, Slobozia, 2006;
Grigorescu, Ștefan, Ialomița medievală, Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor , 2004;
Grigorescu, Ștefan, Mănăstirea Sfinții Voievozi Slobozia, Editura Slob oziei și Călărașilor,
Slobozia, 2014;
Grigorescu, Ștefan, Stareții mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia. De la întemeiere până
la secularizare, în Glasul Biseri cii, Anul LXIX (2010) , nr. 1- 6, pp. 113- 118;
Grigorescu, Ștefan, Vechi însemnări de la mănă stirea Slobozia, în ,,Almanah Bisericesc
2014. Episcopia Sloboziei și Călărașilor”, Slobozia, 2014, pp. 161- 166;
Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii românesti și a vieții religioase a românilor, vol.I,
București, 1929;
Iorga , Nicolae, Istoria Comerțului r omânesc, București, 1932;
Lahovari, George Ioan , Marele Dicționar Geografic al Romîniei, vol 5, Editura Stab.
Grafic J. V. Socecu, București, 1902;
Mănăstirea Govora, Mănăstiri ortodoxe, Editura Deagostini, nr. 11, București, 2002;
Moldoveanu, pr.prof. dr. Ioan, Contribuții la istoria relațiilor Muntelui Athos cu țările
române (1650- 1863). În întâmpinarea a 1040 de ani de la fondarea Muntelui

77
Athos (963- 2003), Editura Institutului Biblic și de Misiu ne al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 2002;
Neacșu, p r. Marcel Mihail și Scărlătescu, pr. Adrian, Parohia Iazu – file de cronică, Editura
Ama Aediting, București, 2007;
Nicolae, Veniamin, Ctitoriile lui Matei Basarab, București ,1982;
Paul de Alep , Călător i străini despre Țările Române , Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1976;
Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol.I, București,1991;
Pentru eliberarea Patriei, E ditura Militară, 1972;
Petrescu, pr. Ioan, Însemnări din Biserica Slobozii Postelnicului Ianache Caragea, în
revis ta Biserica Orto doxă Română, An XL, nr. 2, 1916, pp. 177- 188;
Provianu, Ioan, Dicționar geografic al județului Ialomița, Editura Viitorul, Târgoviște,
1897;
Scărlătescu, pr. Adrian, Noi informații despre părintele Gavriil, starețul mănăstirii
Slobozia lui Ianache, în Almanah Bisericesc, Editura Episcopiei Sloboziei și
Călărașilor, 2017, pp. 194- 202;
Slujire și dăruire, Două decenii de slujire arhierească în Episcopia Sloboziei și Călărașilor,
Editura Sloboziei și Călărasilor, 2014;
Stancu , prof. Ana și Ionescu, prof. Carmen, Ocuparea Județului Ialomița de către trupele
germane , în Revis ta Naparis, An II, nr. 3, 2014, pp. 13- 19;
Stoian, George, Slobozia culturală, Editura Star Tipp, Slobozia, 2006, p.244;
Stoicescu, Nicolae, Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și
Moldova(sec.XIV -XVII), București,1971;
Ștrempel, Gabriel, Catalogul manuscriselor românești B.A.R., 1- 1600, Editura Științifică
și Enciclopedică, București, 1978, Mănăstirea Sf. Voivozi Slobozia, f. 335 verso;
Vitalie, prof. Buz u, Istoricul mănăstirii Slobozia, Revista Helis, 2008 București, 1974;
Vlad, Florin și Matei, Gheorghe, Contribuții la repertoriul arheologic al județului Ialomița;
Vlădăreanu, Alexandru, Cutremurul din 1838, în “Hermes press”, an.I, nr.14, 18 martie
1994;
Site-uri:
http://sf -esc.ro/
https://www.crestinortodox.ro/reportaj/sfintii- voievozi -baragan -72279.html

78

CURRICULUM VITAE

PET CU CRISTIAN DANIEL
Informații personale
Adresă strada Salcâmilor, nr.8, Comuna Drăgoești, sat Chiroiu, județul
Ialomița
Telefon 0766 295 235
E-mail Petcu_vera_cristian@yahoo.com
Naționalitatea Română
Data nașterii: 05.03.1986
Starea civilă Căsăt orit
Număr copii 2
Experiență profesională
Perioada 01.07.2017 -prezent
Numele și adresa
angajatorului Episcopia Sloboziei și Călărașilor
Tipul activității sau sectorului
de activitate Parohia Chiroiu, Protopopiatul Urziceni
Funcția sau postul ocupat Preot paroh

Educație și formare
Perioada 2009 -2013
Numele și tipul instituției de
învățământ Universitatea din Pitești
Facultatea de Teologie Sfânta Muceniță Filoteia
Specializarea: Teologie Ortodoxă Pastorală
Diploma obținută Diplomă de Licență
Nivelul de clasificare a
formei de învățământ Studii superioare

79
Perioada 2000 -2004
Numele si tipul institutiei de
învățământ Grup Școlar Agricol Fierbinți Tărg, Ialomița
Diploma obținută Diplomă de bacalaureat, calificare tehnician în protecția
mediu lui
Nivelul de clasificare a formei
de învățământ Studii liceale

Limba maternă Româna
Autoevaluare Înțelegere Vorbire Scriere
Ascultare Citire Participare la
conversație Discurs
oral Exprimare
scrisă
Limba Engleză Bine Bine Bine Bine Bine
Limba F ranceză Bine Bine Bine Bine Bine

Competențe si abilităti sociale Capacitate de comunicare , spirit de echipa, , capacitate
de rezolvare rapidă a problemelor, adaptare în mediu
multicultural și sociabil;

Competențe și aptitudini
organizatorice Respons abilitate, atentie sporita, creativitate, cooperare,
disciplinat, a titudine pozitiva, energie, ordonat, curaj,
perseverență;

Competențe și aptitudini tehnice Operare în Microsoft Office (Word), Internet

Permis de conducere Categoria B, C, D

Data,
Semnătura,

80

DECLARAȚIE

Subsemnatul, PETCU CRISTIAN DANIEL , fiul lui Ștefan și
Elena. identificat cu CI, seria SZ , nr. 522168, eliberat de SPCLEP Urziceni la data de
22.10.2018, declar pe proprie răspundere că lucrarea de disertație cu titlul :
MĂNĂSTIREA „SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL”, SLOBOZIA –
OBIECTIV TURISTIC DIN JUDEȚUL IALOMIȚA,
sub coordonarea științifică a Conf. univ. d r. CLAUDIU CONSTANTIN COTAN,
îmi aparține în întregime, că la elaborarea acesteia nu am folosit alte su rse decât cele
menționate în bibliografie și că am redactat -o respectând întocmai standardele minime
prevăzute de regulamentul privind organizarea studiilor de licență/disertație.

Data,
…………………..
Absolvent,
Nume și prenume,
PETCU CRIST IAN DANIEL
Semnatura,