SPECIALIZAREA : MANAGEMENT EDUCAȚIONAL POLITICI ȘI STRATEGII DE PROMOVARE A IMAGINII ȘCOLII ÎN COMUNITATE Coordonator științific, Conf. univ. dr…. [614939]

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA : MANAGEMENT EDUCAȚIONAL

POLITICI ȘI STRATEGII DE PROMOVARE
A IMAGINII ȘCOLII ÎN COMUNITATE

Coordonator științific,
Conf. univ. dr. Crînganu Nicoleta

Masterand: [anonimizat] 2019

2
CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………………………
CAPITOLUL I: PROMOVAREA INSTITUȚIEI ȘCOLARE …………………………………………………………
1.1. Promovarea instituției școlare – conceptualizare …………………………………………………………
1.2. Conceptul de marketing ………………………………………………………………………………………………
1.3. Marketingul educa țional………………………………………………………………………………………………
1.4. Imagine și identitate a organizației școlare ………………… ………………………………………………
1.5. Locul și rolul activității de promovare în ansamblul strategiei manageriale a instituției
școlare ………………………………………………………………………………………………………………………………
1.6. Competențe ale managerului din perspectiva promovării instituției școlare ………………
CAPITOLUL II: STRATEGII DE PROMOVARE A INSTITUȚIILOR ȘCOLARE ……………………………
2.1. Definirea strategiilor de promovare ……………………………………………………………………………
2.2. Etape ale elaborării strategiei de promovare ………………………………………………………………
2.3. Modalități de promovare a i maginii unei școli …………………………………………………………… .
2.4. Strategia de comunicare și relații publice ……………………………………………………………………
CAPITOLUL III: INVESTIGAȚIE PRIVIND PROMOVAREA ȘCOLII GIMNAZIALE
“ALEXANDRU VLAHUȚĂ”, GUGEȘTI ÎN COMUNITATE ………………………………………………………
3.1. Descrierea instituției școlare ……………………………………………………………………………………
3.2. Ipotezele și obiectivele principale ale cercetării ……………………………………………………………
3.3. Proiectarea
cercetării ……………………………………………………………………………………………………
3.4. Analiza și interpretarea rezultatelor …………………………………………………………………………….
CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………………………… …….
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………………………… ….

3
INTRODUCERE

Educația a trecut de -a lungul timpului printr -o serie de schimb ări, menținând astfel
ritmul transformărilor condițiilor existente. Dacă Platon aprecia educația ca fiind cel mai de
preț dar pe care -l poate dobândi o persoană, grecii antici echivalau educația cu utilitatea
vieții, iar Socrate semnala funcția socială a e ducației. De -a lungul timpului, educația s -a
dovedit a avea un rol important în dezvoltarea oricărei țări. De aceea, în cadrul unei societăți
care se schimbă continuu, școala românească trebuie să își asume o nouă perspectivă asupra
rolului său social și as upra strategiilor prin care își poate asigura dezvoltarea . Schimbul de
informații favorizează interacțiunea socială și permite unui număr mare de oameni să ia parte
activă la soluționarea problemelor care îi privesc.Valoarea educației crește într -o lume în
care schimbările s -au accelerat simțitor, într -o societate a opțiunilor individuale și sociale
multiple, marcată de o multitudine de tranziții, de naturi diferite.
Prin urmare, e ducația este solicitată să răspundă provocărilor unei lumi a societ ăților
și indivizilor în derută, o lume în care s -au pierdut și se pierd repere, sisteme de referință, iar
sistemele etice se află în criză. Într-un astfel de context, ș coala este chemată să contribuie la
redefinirea unor noi sisteme de valori, la reconstr ucția spirituală a omului. Așadar , școala
reprezintă liantul dintre membrii comunității. De aceea, promovarea tuturor acțiunilor care
se realizează în unitatea de învățământ devine o necesitate, mai ales dacă avem în vedere
atragerea viitorilor educabili.
Deschiderea spre nou se realizează datorită cadrelor did actice pregătite care intervin
în favoarea acestei dezvoltări continue a școlii. Analizând ceea ce se cere de la unitat ea de
învățământ, putem stabili și cum anume o putem promov a. Beneficiarii atât direcți, cât și
indirecți sunt cei ce intră în contact cu mediul școlar, comunitatea fi ind astfel influențată de
școală .
Așadar, în prezenta lucrare mi-am propus ca principal obiectiv identificarea celor
mai bune strategii prin c are unitatea de învățământ să devină cât mai vizibilă în comunitatea
locală și nu numai. Lucrarea este structurată pe trei capitole. Primul capitol valorifică
aspectele teoretice care privesc elementele de marketing educațional. De asemenea, în cel
de-al do ilea capi tol sunt evidențiate diferitele strategii prin intermediul cărora unitatea de
învățământ capătă rolul pe care îl merită în comunitate . Partea de cercetare este cuprinsă în
cel de -al treilea capitol , investigația vizând demersurile concrete realizate la nivelul Școlii
Gimnazial e ’’Alexandru Vlahuță ’’ Gugești pentru îmbunătățirea imaginii școlii.Ca metode
de lucru am utilizat cu precădere ancheta sociologică și investigația , cu ajutorul căr ora am

4
identificat opiniile celor supuși inv estigației. Pentru reușita acestei strategii , un rol deosebit
de important îl are managerul care, împreună cu întreaga echipă , elaborează strategia c e
ulterior este implementată.

5

CAPITOLUL I : PROMOVAREA INSTITUȚIEI ȘCOLARE

1.1. Promovarea instituției școlare -conceptualizare

Definirea conceptului de promovare nu este un lucru tocmai simplu. Foarte multe
activități pot fi uneori considerate ca făcând parte din sfera promovării când, de fapt, el e nu
își găsesc locul acolo, acest lucru determinând apariția unor definiții incomplete.Termenul
de promovare își are originea în cuvântul latinesc “promovere” care înseamnă a mișca
înainte . Definiția cuprinsă în Dicționarul explicativ al limbii române ne indică pentru
cuvântul a promova următoarele sensuri: “a ridica, a susține, a sprijini făcând să progreseze,
să se dezvolte”1. Cea mai apropiată definiție de aceste prezentări de dicționar este cea dată
de Stanley: “promovare este orice comunicație care are drept scop să deplaseze înainte un
produs, un serviciu sau o idee în cadrul unui canal de distribuție”2. Asemănătoare cu ea sunt
și definițiile date de Berkowitz și Buell, în sensul că promovarea este văzută ca “un mijloc
de comunicare între vânzător și cumpărător”3, de către primul autor și “ca un termen care
acoperă toate activitățile legate de procesul de comunicație pe piață”4, de al doilea autor.
Toate cele trei definiții sunt tributare faptului că ele nu arată și care este scopu l acestei
promovări. Lucrul acesta care le lipsește se regăsește în definițiile altor autori, cum ar fi
Jerome McCarthy, care spune că “promovarea reprezintă transmiterea de informații de către
vânzător spre potențialii clienți – în vederea influențării at itudinii și consumului”5, sau Yves
Cordey, la care promovarea “vizează în mod egal influențarea comportamentului unui
anumit public, dar acordând în schimb avantaje financiare sau materiale directe”6. O definiție
completă este cea din lucrarea “Promotional Strategy”, unde promovarea este văzută ca un
“program de comunicație care integrează metode și materiale destinate să prezinte o

1 Dicționarul explicativ al limbii române , Editura Academiei Române, 1984, p. 751
2 Richard E. Stanley, Promotion: Advertising, Publicity, Personal Selling, Sales Promotion, (Englewood
Cliffs, N.J.:Prentice -Hall, Inc, 1982) în John.J.Burnett, Promotion Management : A Strategic Approach, West
Publishing Company, 1984 , p.15.
3 Eric Berkowitz, Roger Kerin, William Rudelius. Marketing: International Student Edition , Second edition,
Ricard D. Irwin, 1989, p.14.
4 Victor P. Buell, Marketing Management : A Strategic Planning Approach, McGraw -Hill Book Company,
Inc, 1984, p.24.
5 E. Jerome McCarthy, William D. Perreault, Basic Marketing : A Managerial Approach, Ninth
Edition,Richard D. Irwin, 1987, p.367.
6 Yves Cordey, Bernard Perconte, Connaître le Marketing : Cours, applications et exercices resolus, Breal
edition, 1992, p.273.

6
organizație și produsele sale cumpărătorilor potențiali; pentru a comunica atributele acestor
produse și a le facilita vânzare a, în vederea obținerii de profit pe termen lung”7.
Încercând o sinteză a tuturor acestor definiții prezentate, se poate spune că
promovarea reprezintă acea parte a procesului de comunicație al firmei prin care aceasta,
folosind un ansamblu de metode și tehnici specifice (concretizate în activități promoționale),
încearcă să influențeze comportamentul clienților săi actuali și potențiali în vederea obținerii
unor rezultate cât mai bune (profituri) pe o perioadă mai lungă de timp.
Școala este un element esențial al oricărei comunități prin resursele umane pe care le
are, dar și prin spațiile de învățare disponibile. Imaginea școlii poate fi promovată oferind
beneficiarilor ceea ce au aceștia nevoie: educație de calitate, accesul la ofertele edu caționale,
individualizarea învățării, combaterea discriminării, reducerea violentei, promovarea unui
comportament moral pozitiv, și participarea la activități extrașcolare. Școala noastră, în ochii
comunității, este rezultatul unei munci constante.
Educaț ia de calitate este rezultatul unui efort colectiv al cadrelor didactice, fiecare
contribuind individual asupra imaginii, de ansamblu, a instituției școlare. Responsabilitatea
aceasta este în mâinile noastre, deoarece aceasta imagine pozitivă se creează gr eu și se poate
pierde rapid.
Promovarea imaginii instituției și factorilor ce își asumă responsabilitățile în
procesele de descentralizare și asigurare a calității, personalizarea ofertei educaționale la
nivel instituțional prin diversificarea și flexibil izarea acesteia în funcție de nevoile și
interesele partenerilor și beneficiarilor procesului educațional și educației , crearea și
promovarea unei imagini instituționale pozitive în comunitate se realizează, în primul rând,
prin rezultatele educaționale pozitive ale elevilor, părinții fiind interesați în principiu de acest
aspect. Crearea acestei imagini depinde de fiecare cadru dida ctic din instituție, schimbarea
venind prin fiecare dintre noi. Motivarea elevilor printr -o educație individualizată, adaptă la
particularitățile acestora , folosirea mijloacelor tehnologice în strategii de predare atractive ,
toate acestea vor contribui la îmbunătăți rea imaginii școlii. Armonizarea ofertei de servicii
educaționale trebuie să țină seama de nevoile specifice identificate în unitatea școlară , dar și
în comunitatea locală.
Promovarea imaginii instituției se bazează pe elaborarea unor proiecte la nivel local
care să vizeze multiplicarea experienței pozitive și a exemple lor de bună practică în
managementul instituțional. Activitățile extrașcolare sprijină promovarea imaginii instituției

7 James F. Engel, Martin R. Warshaw, Thomas C. Kinnear, Promotional Strategy : Managing the Marketing
Communications Process , Sixth Edition, Richard D. Irwin, 1987, p.6. 17

7
școlare. Copilul tră iește într-o lume dominată de mass -media , influențele nefaste ale
televizorului și calculatorului acționând asupra sănătății psihice și morale. Acestea
contribuie la transformarea elevilor în persoane incapabile de a se controla comportamental
și emotional. Activitățile de acest gen, cu o deosebită influentă formativă, au la bază toate
formele de acți uni turistice, ateliere de creaț ie, concursuri și parteneriate cu alte instituții .
Activitățile extracurriculare dau o alternativ ă sănătoas ă, practic ă și creat ivă de a
ocupa timpul liber al elevilor, instituția de învătământ ce promovează astfel de activități
beneficiind de imaginea pozitiva binemeritată, atât la nivel local, cât și județean sau național.
Activitatea extracurriculară e o componentă educațională valoroasă și eficientă căreia orice
cadru didactic trebuie să -i acorde atenție , adoptând el, în primul rând, o atitudine creatoare,
atât în modul de realizare al activității , cât și în relațiile cu elevii, asigurând astfel o
atmosferă relaxantă care să pe rmită stimularea creativă a elevilor.
Promovarea imaginii pozitive a instituției școlare se realizează prin publicarea
tuturor reușitelor, internetul devenind cel mai uzual mod de a face școala accesibilă . Cu
ajutorul unui site, a l unui email sau a l unei platforme, nu doar că putem ține la curent părinții
cu tot ce se întâmplă în școală , dar putem promova activitățile și implicit școala în cadrul
căreia acestea se desfășoară.Prin combaterea violenței din unitatea școlară, reducerea
incidentelor din cadrul acesteia, oferind un mediu sigur, promovarea toleranței și a unui spirit
moral -civic pozitiv în care elevii se integrează cu ușurință se creează o imagine pozitivă a
școlii.
Promovarea imaginii unității noastre școlare reprezintă o prioritate pentru o bună
colaborare între cei trei parteneri educaționali: școală -elevi -părinți. Educația este obligatorie,
dar din fericire nicio instituție nu poate forța alegerea. “Clientul” este liber să aleagă. Această
dependență a unității școlare de libertatea de alegere a elevilor face ca școala să depindă de
implicarea ei în modificarea nevoilor și așteptărilor acestora. Informarea nu este de ajuns,
școala trebuie să aibă capacitatea și să fie pregatită de a adapta programul educațional la
nevoil e în schimbare ale “clientilor”. Școala este un element esențial al oricărei comunități
prin resursele umane pe care le are, dar și prin spațiile de învățare disponibile.
Formarea imaginii unei organizații se poate realiza aplicând o anumită ,, politică’’ ,
ce ține pe de o parte de stilul managerial al conducătorului organizației și pe de altă parte de
activitatea desfășurată de angajați -cadre didactice. Promovarea imaginii, reprezintă acțiunea
de convergență și de interferență a reclamei, publicității, u tilizarea liderilor de opinie și a
tehnologiilor de creare a evenimentelor pentru formarea unei imagini unitare și
multidimensionale prin transmiterea unor mesaje. Managerul unei organizații școlare poate

8
promova în mediul intern și extern al unitătii o im agine pozitivă a acesteia, printr -o
planificare riguroasă, folosind metodele și tehnicile potrivite.

1.2. Conceptul de marketing
In ultimele de cenii, marketingul a devenit o disciplin ă de sine st ătătoare, dar în
strânsă relație cu managementul. Marketingul reprezint ă atât un concept ( o atitudine
economico -social ă orientat ă spre client), c ât și un proces ( o serie de decizii strategice asupra
moda lității optime de a satisface clientul), iar mediul serviciilor edu caționale actuale impune
condu cerii oricărei institu ții de profil des fășurarea unor activit ăți de marketing care s ă
determine o poziție stabil ă pe pia ță și să atrag ă beneficiarii în func ție de oferta educa țional ă
(de a ceea, managementul marketingului joac ă un rol esen țial în ob ținerea avant ajului
competitiv de c ătre orice organiza ție, institu ție care ofer ă servicii educa ționale).
Într-o societate mereu în schimbare, care traversează o perioadă cu transformări
rapide și semnificative, domeniul educațional nu trebuie neglijat. Transformările profunde
care se petrec în societatea contemporană impun instituțiilor de învățământ noi exigențe de
pregătire a tinerei generații. Asumându -și responsabilitățile de formare a cetățenilor, acestea
se văd nevoite să se adapteze mereu, prin proiecte curricul are reformate, schimbărilor
economice și sociale accelerate care influențează decisiv concepția privind rolul sistemului
de învățământ. În literatura de specialitate, primele studii ce abordau conceptul de marketing
erau centrate pe produse, instituții re sponsabile de schimbul/transferul acestora și pe moduł
de funcționare a acestor organizații. Realizarea beneficiului și maximizarea profitului
obținut reprezenta punctul de referință pentru marketing. Termenul de marketing este de
origine anglo -saxonă și provine de la verbul to market care înseamna a desfășura tranzacții
pe piață, a cumpăra și a vinde. Sunt implicate două elemente: piața și rentabilitatea.
Conceptul cuprinde: o activitate practică, o funcție a managementului, un demers științific,
o artă, o latură socială. Marketing este termenul folosit pentru acele activități care apar la
interferența dintre organizație și clienții săi. Provine din conceptul inițial de piață (market),
unde cumpărătorii și vânzătorii se întâlnesc pentru a face tranza cții (sau schimburi) reciproc
avantajoase. Scopul activității de marketing, ca disciplină, este să determine clienții să
prefere schimburile cu organizația specialistului în marketing, și nu cu cele ale unor
comercianți de pe piață. Pentru a face efectiv a cest lucru, specialiștii în marketing trebuie să
ofere clienților ceea ce vor să cumpere, la prețuri care să reflecte valoarea banilor cheltuiți.
Marketingului îi mai sunt asociate și alte accepțiuni în literatura de specialitate: a face

9
marketing înseamn ă a acționa pe piață dezvoltând produse și servicii, distribuindu -le acolo
unde este nevoie de ele, celor care le așteaptă și care sunt dispuși să plătească pentru ele .
Prin marketing , organizațiile se racordează la piață în mod creativ, productiv și profit abil. Se
concluzionează că marketingul modern este un concept complex (știință interdisciplinară cu
caracter integrator), multidimensional, specific economiei de piață, cu implicații majore în
activitatea oricărei organizații, indispensabil în atingerea pe rformanțelor. De aceea,
marketingul trebuie privit ca teorie, activitate practică, instrument esențial al managerului în
procesul de conducere, dar și ca artă de aplicare a principiilor, metodelor și tehnicilor de
marketing la condițiile specifice ale pieț ei și organizației în vederea obținerii celor mai bune
rezultate și a evitării pe cât posibil a riscurilor .
Conceptul de marketing are la baz ă următoarele trei pri ncipii fundamentale:
• organiza ția exist ă pentru a identifica și a satisface nevoi le beneficiarilor s ăi;
• satisfacerea cerin țelor beneficiar ilor presupune un ef ort integrat depus de toate
compartimentele /departamentele organiza ției;
• organiza ția trebuie s ă-și focalizeze eforturile spre obținer ii succesului pe termen
lung8.
Legătura esențială între marketing și organizația socială, justificarea prezenței lui
rămâne satisfacerea clientului. Organizațiile sociale furnizează servicii sau, în unele cazuri,
produse pentru categorii foarte variate de oameni pe care îi putem numi cl ienți, consumatori,
pacienți, pasageri, „public”, „grup țintă” etc. Marketingul realizează un schimb reciproc de
avantaje între producători și consumatori, în sens larg.

1.3. Marketingul educa țional
Marketingul este, de fapt, procesul de management responsabil pentru identificarea,
anticiparea și satisfacerea cerințelor consumatorului într -un mod profitabil. Transpus în
domeniul școlar, aceasta înseamnă că un bun educator va identifica și anticipa nevoile
elevilor săi și va satisface aceste nevoi într -o manieră „profitabilă", trecând prin cunoștințele
și abilitațile din clasă și din afara ei.
Marketingul educațional reprezintă acea parte a marketingului social care supune
atenției maximizarea urmărilor procesului de instruire al elevilor. Conform lui Stanciu, S.,
„Marketingul educațional reprezintă o nouă concepție cu privire la desfășurarea activităților
educaționale, ca expresie a prospectării și perfecționării mijloacelor prin care învățământul

8 Gherguț, Alois, Managementul general și strategic în educație , Iași, Polirom, 2007, p. 211

10
poate utiliza posib ilitățile sale de integrare și influențare a societății. În acest domeniu, piața
este reprezentată de nevoia manifestă sau latentă a elevilor și studenților, familiei și
societății, de educare a tineretului concomitent cu înzestrarea lui cu deprinderi și c unoștințe
utile societății modern ”9. Marketingul educa țional are ca scop realizarea și aplicarea
strategiilor și programelor de formare prin evaluarea corectă și reproiectarea acestora
corelându -le cu schimbările apărute pe piața muncii, având drept obiect iv formarea
beneficiarilor educației în concordanță cu interesele generale ale societății contemporane.
Acest obiectiv este realizat prin prospectarea cerințelor sociale, investigarea aspirațiilor și
opțiunilor individuale ale beneficiarilor, creșterea ada ptabilității învățământului la cerințele
societății, satisfacerea aspirațiilor individuale și educaționale, evaluarea continuă a
sistemului de învățământ, care asigură organizarea eficientă a satisfacerii cererii pe baza
descoperirii nevoilor și a decalări i dinamicii acestora.
Majoritatea publicațiilor indică, drept premisă principală a apariției și dezvoltării
marketingului educațional, procesul de asimilare și dezvoltare a marketingului în
învățământului superior și nu numai, declanșat în anii '80 ai s ecolului trecut (Șișcan, E.,
2016, p.8). Până atunci, activând în condițiile pieței producătorului, necesitatea
marketingului nu era resimțită de instituțiile de învățământ secundar și superior. Timp de
secole, liceele și universitățile prestau servicii e ducaționale doar celor ce întruneau condițiile
necesare pentru a da curs ofertei. Astfel, activitatea de marketing a instituțiilor educaționale
era centrată pe produs, adică valorificarea potențialului ofertei, fără implicarea unor eforturi
semnificative p entru atragerea elevilor și studenților. Această stare a lucrurilor era încurajată,
inclusiv, de faptul că învățământul secundar și superior erau finanțate de stat. Odată cu
sporirea varietății instituțiilor, diversificarea ofertei și promovarea noului mod el managerial
orientat spre antreprenoriat și autonomie, accentele, în activitatea de marketing, se
deplasează de pe ofertă pe cerere, adică de la centrarea pe produs la centrarea pe consumator.
Ca urmare, școlarul/elevul/studentul este tratat drept consum ator, educația – serviciu, iar
instituția de învățământ – furnizor de servicii pe o piață competitivă.
Analizând această evoluție, Ph. Kotler și K. Fox evidențiază trei etape în dezvoltarea
marketingului învățământului: „marketingul nu este necesar ”, „marketingul ca promovare”,
„marketingul ca poziționare” 10. În ultimele trei decenii, interesul teoreticienilor pentru

9 Stanciu, S., Bazele generale ale marketingului , 2014 , disponibilă la
http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/2.htm
10 Kotler, Ph., Fox, K. ,Strategic Marketing for Educational Ins titutions , 2nd edition, Prentice Hall, 1995.
464 p;

11
marketingul educațional a generat diverse abordări ce au drept scop delimitarea conținutului
principalelor concepte cu care se operează. Astfel, Ph. Kotler și K. Fox (1995) și B. Davies
și L. Ellison (1997) tratează marketingul educațional ca fiind “un mijloc prin care instituțiile
de învățământ urmăresc facilitarea schimbului de valori cu grupurile -țintă vizate ”.11
Această abordare a marketingului, deși este frecvent întâlnită în practică, este mai
degrabă o expresie a orientării spre vânzări a activității instituțiilor de învățământ. D. Pardey
(1991), I. Evans (1995), la rândul lor, plasează în centr ul preocupărilor de marketing
necesitatea identificării și satisfacerii nevoilor consumatorilor din instituția de
învățământ. Dată fiind complexitatea activit ăților instructiv -educative, unit ățile de
învățământ pot utiliza o mare diversitate de variante str ategice. Eficien ța eforturilor depuse
va depinde în mod decisiv de adaptarea variantelor strategice la specificul activit ății de c ătre
conductorii -manageri talenta ți, bine preg ătiți și creativi, de capacitatea lor de a atrage
personalul, în primul rând per sonalul didactic, în realizarea în practic ă a strategiilor adecvate
pentru care s -a optat.
În ceea ce prive ște utilizarea marketingului intern, accentul se poate pune pe
perfec ționarea selec ției (pe baz de concurs) și a sistemului de preg ătire și formare în
continuare a personalului didactic. Problema motiv ării adecvate a personalului (sub aspect
material, dar și sub numeroase alte aspecte) niciodat ă nu poate fi considerat ă ca fiind
rezolvat ă definitiv, mai ales în condi țiile de instabilitate ale t ranzi ției. Dar importante lipsuri
exist ă și pe linia cre ării unui mediu adecvat desf ășurării procesului instructiv -educativ,
inclusiv în ceea ce prive ște dotarea laboratoarelor și atelierelor cu aparatur ă modern ă,
rezolvarea problemei accesului tuturor ele vilor la Internet. Cu o dotare dep ășită sau
insuficient ă, nu se poate asigura motivarea corespunz ătoare a cadrelor didactice și nici a
elevilor și studen ților; ei nu pot fi convin și că sunt preg ătiți pentru viitor. Decisiv ă poate fi
modalitatea de rezolvar e a comunic ării interne, în inten ția de a forma colective bine sudate,
unitare, conduse spre acela și obiectiv comun.
Rolul decisiv al marketingului interactiv rezult ă din esen ța cea mai profund ă a
procesului instructiv -educativ. În acest sens, nu ni se pare suficient ă pregătirea, chiar foarte
bună, a personalului didactic. Credem c ă este necesar un talent înn ăscut de a activiza elevii,

11 Șișcan, E. , Evoluții și tendințe în dezvoltarea marketingului educațional: aspecte teoretice și metodologice ,
în Revista “Economica”, nr.1(95), pp. 6 -17, 2016, on line, http://oaji.net/articles/2016/1425 -1463124739.pdf ;

12
de a transforma procesul de instruire într -un proces profund creativ, de a pune în valoare
capacitatea creativ ă deosebit de ridicat ă de care dispun elevii, la vârsta pe care o au.
Noua orientare, de a l ăsa conducerea institu țiilor de înv ățământ în sarcina unor
manageri profesioni ști, cu specializare adecvat ă deschide teren utiliz ării marketingului
relațional.Profilul i nstitu ției de înv ățământ are un anumit impact asupra politicii de produs,
dar nu o define ște în totalitate.
Politica de marketing derivă din obiectivele strategice ale școlii, iar școala nu are
întotdeauna obiectivul să aducă cât mai mulți elevi în școală , dar poate avea ca obiectiv de
marketing consolidarea unei poziții existente sau reducerea altora.Marketingul educațional
înseamnă atragerea oamenilor potriviți, în școala potrivită, la momentul potrivit.
Marketingul este echivalat de multe ori cu publicitatea, trucurile de vânzare și campaniile de
promovare care au obiectivul de a orienta produsul educațional spre clienți neinformați sau
nehot ărâți. Diferența dintre marketing și vânzare este evidentă.
Exista cinci instrumente, așa numiții 5P, care ne pot ajuta să luăm decizii cu privire
la produs și caracteriasticile acestuia. Școala poate să realizeze o combinație a acestora, un
mix care să se poată conforma nevoilor grupului -țintă.
Prețul
Fiecare client are de plătit un preț pentru educ ație. Prețul cuprinde mai mult decizii
de sacrificiu financiar care ia forma contribuției părinților, cheltuieli legate de c ărți,
cheltuieli ale statului. Prețul include, de asemenea, barierele psihologice pe care clientul le
are de trecut. Toate formele de educație cer ceva în schimb . De exemplu: o lungă perioadă
alocată studiului, efort intelectual, conformarea la regulile școlii. Criteriile de admitere și
examenul de intrare pot fi percepute ca bariere de către client. Este mai degrabă o percepție
a cli entului decât intenția școlii de a determina un preț. Prețul mare sau mic a fost
dintotdeauna instrumentul clasic în politica de marketing.
Plasarea
Plasarea școlii determină accesul la produsul educațional. Cum poate produsul să
intre în posesia grupului -țintă la timpul potrivit? Accesibilitatea către sediul școlii determină
în mare parte cererea pentru educație. Apropierea de grupul -țintă este o problemă decisivă
pentru o școală. O modificare a plasamentului este de multe ori imposibil de făcut. O școală
aflată în centrul comunității are avantajul și dezavantajul că se află la marginea șoselei de
circulație. Astfel, ea poate deveni neînc ăpătoare sau periculoasă ca acces. Plasarea oferă
siguranță, grija pentru accesibilitate, primirea prietenoasă a clienților, atmosfera de relaxare
și creație. Oferind educație în alte locuri (centre de formare, la locul de muncă) sau prin

13
forme la distanță(poșta, media), școala crește accesibilitatea către ea. Orele de curs sunt alte
elemente de accesibilitate. Curs urile de dup ă-amiază sunt alese de un grup -țintă. Cursurile
desfășurate în funcție de orarul transportului public pot face școala accesibilă pentru elevii
care vin de departe. Produsul Întrebarea, de această dată, este “ce fel de produs educațional”
se ofe ră: în școală primară, în cea secundară, în învățământul vocațional, în educația
adulților. Num ărul de cursuri, modul în care ele se coreleaz ă cu celelalte, modul de
desfășurare a educației, toate acestea alcătuiesc tipul de educație oferit de școală. Cali tățile
tehnice ale unui produs educațional sunt legate de aspectele concrete ale programului de
educare sau instruire. De exemplu, mărimea cursului (orei), conținutul său, discuția față în
față sau prin corespondență, finalizarea prin diploma sau certifica t. În cazul școlilor
secundare, exemplele ar putea fi: m ărimea perioadei de adaptare și a modului în care este
organizată, ce opționale sau pachete de opționale pot fi alese, timpul pentru masa de prânz,
tipul de evaluare, activități extra – curriculare.
Personalul
Calitatea educației oferite poate fi ridicată sau sc ăzută, în funcție de calitatea
oamenilor care o oferă. Prin contactul zilnic cu profesorii, clienții descoperă dacă școala
poate să -și onoreze promisiunea. Mai mult, profesorii, directorul, ceil alți angajați împreună
determină „imaginea" prezentă a școlii. De la modul în care se adresează unii celorlalți și
până la atmosfera în care ei lucrează împreună, clienții pot transmite în afară normele și
valorile pe care școala le consideră importante. Î n alegerea unei școli primare sau secundare,
deseori se optează pentru un mediu familiar, pentru grupuri de oameni care sunt de încredere
și familiari. Este motivul pentru care managerii școlii nu trebuie sa ia în calcul numai
abilitățile strict profesiona le.Promovarea cuprinde toate formele de comunicare și activitățile
pe care școala le poate desfășura pentru a atrage grupurile -țintă prin educația oferită12.

1.4. Imagine și identitate a organizației școlare

În sistemul de educație există un mediu simbolic care însoțește elevii pe întregul
parcurs al perioadei cât sunt membri ai școlilor și care generează un sentiment de
apartenență care nu dispare o dată cu plecarea din organizație. Organizațiile școlare trebuie
să facă față unei mari provocări : să-și conserve identitatea și unitatea în contextul în care
există un grup de membrii ai organizației care în mod ciclic pleacă din organizație. Cum

12 Prodan A., Managementul de succes. Motivație și comportament ., Iași, Pol irom, 1999, p.98

14
putem face acest lucru? Avem tendința să credem că se poate separa strategia de cultură, dar
nu reușim să observăm că, în cele mai multe organizații gândirea strategică este profund
colorată de ipoteza tacită despre cine sunt ei și care este misiunea lor .
Cultura organizațională poate fi definită drept un complex specific de valori,
credințe, reprezentări, înțelesuri, căi de gândire împărtășite de membrii unei organizații, care
determină modurile în care aceștia se vor comporta în interiorul și în afara organizației
respective și care sunt transmise noilor membri drept corecte13.Conceptul de cultură
organizaț ională se referă la tot ceea ce înseamnă standarde colective de gândire, atitudini,
valori, convingeri, norme și obiceiuri care există într -o organizație.
Cultura organizațională se constituie și evoluează sub influența unor tendințe
dominante și a unor elemente de schimbare care acționează la nivelul înv ățământului, dar și
în cadrul altor componente ale societății .Demersurile orientate către schimbarea unor
elemente culturale în contextul școlii trebuie să țină seama de întregul evantai de factori
sociali și educaționali care au impact în acest domeniu .Cultura organizației școlare trebuie
să integreze valori, principii, practici ale unor modele de gândire și formare care sunt în
acord cu exigențele unei societ ăți democratice și cu cerințele economi ei de piață.

1.5. Locul și rolul activității de promovare în ansamblul strategiei
manageriale a instituției școlare

Prin politica de promovare, instituțiile de învățământ îi propun crearea, întreținerea
și cultivarea unei imagini pozitive, favorabile, de prestigiu, care facilitează comunicarea și
acceptarea de către public a unei anumite poziții a instituției, în cadrul rețelei de învățământ,
a mediului în general. Construirea imaginii este un proces de durată. Prestigiul dobândit de
unele instituții de învățământ cu vechime, tradițiile cultivate, încrederea și respectul ce s -au
format în mediu față de anumite instituții , le facilitează acestora atât atragerea unor elevi cu
un potențial intelectual ridicat, cât și orientarea absolvenților către alte instituții de prestigiu,
unde îi pot continua studiile sau spre domenii de activitate unde îi pot valorifica în cele mai
bune condiții cunoștințele teoretice și aptitudinile pe care i le -au dobândit. Așadar, putem
vorbi de dezvoltarea abilităților și competențelor necesare pentru a fi manageri pro -activi,
în multiplele ipostaze îndeplinite de cadrul didactic, în care sunt nec esare cunoașterea solidă,
înțelegerea și aplicarea conceptelor teoretice și a celor mai bune practici cu privire la

13 Kenichi O. , Inteligența strategului , București, Editura Teora, 1998, p.154 .

15
managementul educațional. Astfel, ideea că schimbarea culturii organizaționale se face prin
și cu lideri. De asemenea, un accent important s e pune pe prezentarea și utilizarea în
activitatea didactică a strategiilor motivaționale. Un element de bază al managementului
instituțional se referă la formarea și coordonarea echipelor. În acest domeniu, în practica
școlară, se ajunge întotdeauna la dificultăți care sunt într -o strânsă legătură cu faptul că se
așteaptă ca membrii echipei să conlucreze efectiv cvasi “din natura lor” sau pornind de la
competențele pe care le dețin individual. Această abordare, de obicei, la nivelul echipei,
poate genera conflicte, frustrare și resemnare, deoarece membrii nu au fost pregătiți să
pășească pe linia îngustă dintre individ și grupă și implicit va genera reducerea performanței
membrilor sau a calității rezultatelor.
În acest sens, se reliefează ideea că, pent ru ca rezultatul lucrului în echipă să fie unul
de succes, pe lângă conducerea cooperativă și abilitățile membrilor echipei, sunt necesare
competențe manageriale extinse ale acestora, o adaptare flexibilă la condiții diferite,
informare orientată spre prob lemă, negociere și decizii. Proiectele de dezvoltare presupun
schimbări în două planuri majore: cel structural și cel al comportamentelor membrilor
organizației. Se poate afirma că schimbarea reprezintă mecanismul dezvoltării .
“Educația nu înseamnă cât de mult ai reținut, și nici măcar cât de multe cunoști. Este
capacitatea de a diferenția între ceea ce știi și ceea ce nu știi. (Anatole France)
Una dintre părțile de reală consistență din Proiectul de dezvoltare instituțională al
școlii este Oferta educațională. Oferta educațională oferă elevilor și părinților acestora
posibilitatea de a alege în funcție de curriculumul la decizia școlii, să se implice în
organizarea și desfășurarea activităților extracurriculare, să își aleagă locația școlii și chiar
să fie familiarizați cu personalul didactic al acesteia. Oferta educațională propune
următoarele aspecte:
• utilizarea eficientă a resurselor (umane și materiale) ;
• pregătirea personalului didactic ;
• interesele și cerințele părinților ;
• interesele comunității locale .
Prin oferta educațională, element determinant în proiectul de dezvoltare
instituțională, școlile au posibilitatea de a oferi trasee educaționale alternative, folosind cu
maximum de eficiență și eficacitate resursele umane ș i materiale de care beneficiază. Atunci
când își proiectează oferta educaționață managerul trebuie să urmărească:

16
• integrarea activităților educaționale cu pregnant caracter inter și transdisciplinar având
profunde valențe formative (educație antreprenor ială, educație ecologică, educație pentru
sănătate) ;
• armonizarea exigențelor sociale cu cele individuale ;
• armonizarea intereselor școlii cu cele ale părinților ;
• armonizarea valorilor culturale locale, regionale cu cele naționale și universal;
• crearea cadrului adecvat care să permită colaborarea dintre școală și comunitate prin
atragerea sprijinului comunității și prin valorificarea oportunităților oferite .
Introducerea curriculumului la decizia școlii reprezintă acel element de schimbare
petrecută la nivelul managementului educațional și o modalitate de individualizare prin
identificarea adecvată a contextului educațional specific .
Oferta școlii:
• respectă specificul și profilul școlii și pe cel al comunității ;
• cuprinde în egală măsură oferta curriculară și pe cea extracurriculară ;
• exprimă specificul, originalitatea, individualitatea unității de educație ;
• reprezintă aplicarea unor cerințe generale la contextul particular al școlii respective .

1.6. Competențe ale managerului din perspectiva promovării instituției
școlare

Specificul pregătirii și menirii sale (instructiv -educativă) precum și al domeniului pe
care trebuie să îl „coordoneze" (didactic), dau o încărcătură aparte profilului uman al
managerului școlar. El rămâne mereu, chiar și (mai ales) în această instanță, un educator, un
modelator de caractere și personalități, ceea ce amplifică impactul comportamentului și
deciziilor sale. Ca atare , conducerea științifică a sistemului și procesul ui de învățământ
solicită prezența cadrului didactic, în calitatea sa de model , legitimată în plan social, din
perspectivă etică, epistemică și pragmatică.
Din perspectivă etică , cadrul didactic -manager propune, implicit și explicit, un set
de valori ce a r trebui să întemeieze/intermedieze întreaga activitate, o autentică platformă
filosofică ce -i permite, pe de -o parte, ancorarea în lumea dificilă a problemelor pe care se
impune să le rezolve și, pe de altă parte, conectarea la lumea finalităților de ordi n
macrostructural. Aceste repere axiologice permit realizarea echilibrului dintre idealism –
realism și din cadrul lor trebuie să facă parte: munca, respectul, toleranța activă, inițiativa,

17
sinceritatea, exigența, curajul, altruismul. Prin ele managerul școl ar se impune în ordinea lui
„să fie ”.
Din perspectivă epistemică , cadrul didactic -manager selectează și procesează un set
bogat de informații (de natură psihopedagogică, științifică, juridică, economică,
demografică, administrativă), fără de care deciziil e sale nu s – demografică, administrativă), fără
de care deciziile sale nu s -ar putea elabora sau nu ar avea șanse de a deveni optimale. Prin
ele managerul școlar se impune în ordinea lui „ să știe ”.Prezența cadrului didactic în funcțiile
de conducere instit uționalizate la toate nivelurile sistemului este determinată de calitatea
activității acestuia ca „ factor de decizie ” implicat în proiectarea și realizarea unui ciclu
managerial complet.
Din perspectivă pragmatică , cadrul didactic -manager propune un set de decizii –
acțiuni care ar trebui să declanșeze/susțină programe reale de intervenție ameliorativă. Prin
ele, managerul școlar se impune în ordinea lui „ să facă ", definitorie pentru funcția și rolul
său social, dar slab relevantă educativ dacă nu se ba zează pe o solidă structură etică,
caracterială a acestuia. Nu se pot obține succese reale în procesul de învățământ, fără o
temelie axiologică certă. Prezența lui în funcțiile de conducere instituționalizate la toate
nivelurile sistemului este determinată de experiența acumulată de acesta în cadrul procesului
de învățământ și de constituirea unui raport optim între maturitatea sa psihologică și
profesională și tinerețea, impetuozitatea și dorința sa de afirmare și inovare. Ea permite
generalizarea socială a mecanismelor specifice acțiunii educaționale, bazate pe corelația
„subiect -obiect", desfășurată în condițiile unui câmp psihopedagogie deschis. Doar în
interdependența și interacțiunea lor reciprocă, aceste trei laturi ale personalității
educatorului -manager pot desemna pe acei specialiști în domeniul didactic capabili și demni
de a fi reprezentativi pentru instituția școlară și pentru comunitate.
Întreaga problematică a managementului educațional trebu ie înțeleasă și abordată de
pe pozițiile a două reper e strategice : calitate și schimbare. Probabilitatea ca unul dintre
indicatori, calitatea , să apară, ca efect al întregului act managerial, crește, în măsura în care
celălalt parametru, schimbarea , este considerat premisă și vector orientativ al demersului
managerial.În esență, aceasta exprimă căutarea, răspunsul și exploatarea schimbării,
considerată ca oportunitate, instituindu -se un punct de vedere asupra activității manageriale
care valorifică aspecte esențiale ale personalității pro -active: flexibilitat e, adaptabilitate,
creativitate (pentru o analiză punctuală asupra rolului schimbării în formarea umană
eficientă și dimensiunile personalității care trebuie modelate din această perspectivă se poate
consulta. Iată de ce se impune ca un manager în domeniul educațional să dea expresie cât

18
mai bine la ceea ce C. Argyris definea drept comportament efectiv al managerului în cadrul
procesului de schimbare .
Conform Dicționarului de pedagogie14, managementul școlar sau al organizației
școlare reprezintă activitate a de conducere globală -optimă -strategică a activității de
educație/instruire proiectată și realizată în cadrul unității de bază a sistemului de învățământ:
grădinița, școala primară, școala gimnazială, școala profesională, liceul, colegiul, facultatea.
Rezultă că managerii școlari sunt acele persoane care exercită roluri, atribuții și competențe
la aceste
După opinia lui H. Mintzberg15, managerii ar interpreta, de fiecare dată, un ansamblu
de roluri, prin intermediul cărora ar trebui să dea expresie unor abilități manageriale .
În funcție de nivelul ierarhic la care se exercită atribuțiile managerilor școlari, de
profilul și de mărimea organizației școlare, rolurile se manifestă în forme specifice. Totuși,
au putut fi identificate cele mai importante roluri ale acestora: decident, organizator,
evaluator, mediator. Aceste roluri antrenează la rândul lor atribuții concrete, dup ă cum
urmează16 :
Directorul coordonator, în calitatea lui de reprezentant al statului în instituția școlară
publică sau privată, asigură transpunerea în practică a liniei de politică educațională
elaborată la nivel central (M.E.C.) și teritorial (inspector atul școlar). Pentru aceasta, el se
preocupă de:
➢ aplicarea normelor legislative incluse în textele oficiale (legi, decrete, ordonanțe,
ordine, circulare, instrucțiuni);
➢ valorificarea rațională a resurselor pedagogice reale și potențiale, stabilirea
organig ramei de funcționare optimă;
➢ animarea și consilierea psihopedagogică și socială a colectivului;
➢ asumarea opțiunilor speciale în domeniul resurselor umane („spune -mi cum faci
încadrarea și îți voi spune ce fel de director ești");
➢ perfecționarea deciziilor d in perspectiva efectelor lor.

14 Cristea, S ., Dicționar de pedagogie, Chișinău -București: Grupul Editorial Litera, Litera Internațional , 2000,
p. 232 -233
15 Iosifescu, Ș ., Manual de management universitar , București: ProGnosis , 2000, p. 55 -56
16 Ibidem , p.424

19
Putem aprecia, de comun acord cu Dragomir M. și colaboratorii17 , că obiectivul
principal al directorului este acela de a furniza pricepere și experiență în domeniul
învățământului, astfel încât să fie obținute performanțe opti me și sigure, folosind cele mai
adecvate metode. Directorul trebuie să dovedească maximum de interes pentru domeniul
managementului școlar și de cunoștințe despre acesta, astfel încât să poată stabili și realiza,
în sinteză, două categorii de obiective:
1. obiective strategice – pe termen lung, care au în vedere organizarea și planificarea
activității școlare;
2. obiective operaționale de natură tactică și administrativă – care au în vedere dirijarea
activității vizând conducerea zilnică a colectivelor de l ucru.
Directorul adjunct, responsabil cu activitatea de perfecționare și de cercetare
didactică, are în vedere stimularea inovării la nivelul organizației școlare, în raport cu
resursele existente. In acest scop el urmărește:
➢ perfecționarea proiectelor ped agogice pe fondul accentuării obiectivelor formative;
➢ flexibilizarea mesajelor pedagogice, la nivelul unor operații succesive de
comunicare eficientă;
➢ instituționalizarea experimentelor ameliorative.
Directorul adjunct, responsabil cu orientarea și îndrumarea metodologică a
procesului de învățământ își îndreaptă activitatea în următoarele direcții:
➢ instituționalizarea instrumentelor de evaluare (fișă de observație, fișă de analiză –
sinteză, chestionare de opinie, grilă de control);
➢ exersarea acestora în condiții de rigoare specifice normelor de inspecție școlară;
➢ evaluarea progreselor profesorilor prin activități de inspecție școlară de specialitate,
realizată în colaborare cu responsabilul de catedră/comisie metodică, în
conformitate cu un anumit graf ic de interasistențe stabilit la nivel managerial;
➢ perfecționarea dialogului și comunicării cu cel evaluat;
➢ evaluarea calității raporturilor dintre profesori și elevi, profesori și comunitatea
educațională locală;
➢ valorificarea rezultatelor în direcția for mării continue a profesorilor.

17 Dragomir, M., Pleșa, A., Breaz, M., Chicinaș, L.. Manual de management educațional pentru directorii
unităților de învățământ, a Centrul Regional de Dezvoltare și Inovare a Resurselor din învățământ Cluj, Turda:
Ed. Hiperborea , 2000, p. 126

20
Directorul adjunct responsabil cu problemele administrative urmărește planificarea
și organizarea eficientă a resurselor pedagogice existente (umane, materiale, financiare,
informaționale) respectând liniile de politică educa țională stabilite la nivelul întregii
conduceri a instituției școlare.
La orice nivel managerial s -ar afla, educatorul trebuie să facă dovada competențelor
și capacităților sale. Sistematizarea acestora le evidențiază cel puțin pe următoarele18 :
1) compete nța juridică, ei fiindu -i specifică mai ales capacitatea de cunoaștere, interpretare
și aplicare a legislației actuale generale și specifice la situațiile particulare ale activității
școlare cotidiene;
2) competența psihopedagogică, constând în capacitatea de a cunoaște și lua în considerare
particularitățile de vârstă și individuale ale comunității educative, cărora le va putea, astfel,
stabili sarcini și responsabilități, în funcție de aptitudinile și posibilitățile lor reale;
3) competența economico -financiară și administrativ -gospodărească, aceasta vizând
capacitatea de a gestiona fondurile materiale și financiare ale instituției, precum și
capacitatea de administrare și gospodărire a spațiilor de învățământ, terenurilor, mobilierului
și mijloacelor de î nvățământ;
4) competența managerială, căreia îi sunt specifice o seamă de capacități, între care
menționăm:
➢ capacitatea de a fixa scopuri și obiective realiste și mobilizatoare;
➢ capacitatea de a prevedea (prognoza, planifica, programa);
➢ capacitatea de a or ganiza, coordona și motiva;
➢ capacitatea de a comunica și negocia;
➢ capacitatea de a soluționa și de a menține un climat favorabil obținerii unor
performanțe de nivel înalt;
➢ capacitatea de a decide și rezolva probleme;
➢ capacitatea de a -și asuma răspunderi;
➢ capacitatea de a evalua, de a obține, prelucra și utiliza corect informațiile în
exercitarea atribuțiilor ce -i revin;
5) competența culturală, concretizată în capacitatea de a -și lărgi permanent orizontul de
cultură și cunoaștere, de a folosi, în exercitar ea atribuțiilor sale, cunoștințele asimilate în
domeniul culturii generale, ca premisă pentru creșterea eficienței actelor de conducere;

18 Jinga, I., Is trate, E. , Manual de pedagogie , București: All Educațional , 1998, p.425

21
6) competența socio -morală, care constă în capacitatea de integrare a comunității educative
în societate, ca și capacit atea de a fi un model comportamental ireproșabil.
În deplin acord cu cei care susțin necesitatea elaborării unei profesiograme a
managerului școlar19, considerăm că algoritmul după care aceasta se poate realiza poate și
trebuie să se raporteze la sistemul corelațiilor dintre: roluri -competențe -capacități –
cunoștințe -deprinderi -abilități -caracteristici ale personalității restructurat după cum
urmează: mentalitate -atitudini -roluri -competențe -capacități -cunoștințe -abilități –
caracteristici ale personalității.
Competența managerială se evidențiază prin capacitatea conducătorilor de a -și
îndeplini activitățile specifice la standardele adoptate de organi zație. Complexitatea,
diversitatea și intensitatea activității managerului diferă în funcție de poziția în nivelul
ierarhic, compartimentul/ domeniul de activitate, profilul și dimensiunea organizației.
În mediul educațional, succesul demersului m anagerial este condiționat de deținerea de
către cadrele didactice a următoarelor categorii de competențe20:
1. Competențe de comunicare și relaționare:
o selectarea căilor și mijloacelor de comunicare adecvate în vederea
eficientizării demersului managerial;
o adaptarea la situații neprevăzute pentru rezolvarea operativă a problemelor;
o soluționarea situațiilor conflictuale, în urma investigării, prin mediere și
negociere, în vederea asigurării unui climat de încredere și responsabilitate.

1. Competențe psiho -sociale:
o valorizarea competențelor individuale și de grup ale interlocutorilor, cu
scopul stabilirii unei comunicări eficiente;
o adoptarea unui comportament ad ecvat în raporturile cu interlocutorii pentru
realizarea unui climat de colaborare.
2. Competențe de utilizare a tehnologiilor informaționale :
o sintetizarea informației pentru crearea unei baze de date utile actului
managerial;

19 Ibidem, p.462
20 Conform Standardului de formare continuă pentru funcția de director/director adjunct de unitate de învățământ – MECTS

22
o valorificarea informațiilor din baza de date în vederea luării deciziilor în
concordanță cu realitățile specifice mediului educațional;
o utilizarea tehnicilor și tehnologiilor informaționale computerizate pentru
eficientizarea activității și asigurarea calității acesteia.
3. Competențe de conducere / coordonare și organizare:
o proiectarea activităților în vederea realizării unui demers educațional de
calitate;
o organizarea activităților în vederea realizării obiectivelor din planul
managerial;
o coordonarea procesului instructiv -educativ pentru realizarea progresului
școlar;
o gestionarea actului decizional prin asumarea răspunderii sau delegarea
responsabilităților în cadrul grupurilor de lucru
4. Competențele de evaluare :
o stabilirea obiectivelor și criteriilor de evaluare cu respectarea principiilor
calității totale;
o utilizarea tehnicilor și instrumentelor de evaluare specifice procesului
educațional;
o evaluarea demersului educațional în scopul identificării necesarului de
formare a personalului
5. Com petențele de gestionare și administrare a resurselor:
o gestionarea resurselor materiale și financiare în funcție de prioritățile planului
managerial cu respectarea legislației generale și specifice:
o gestionarea actului decizional prin asumarea răspunderii sau delegarea
responsabilităților în cadrul grupurilor de lucru;
o selectarea resurselor umane potrivit specificului unității

6. Competențe care vizează dezvoltarea instituțională:
o analizarea contextulu i educațional în care funcționează instituția în vederea
proiectării unei strategii adecvate de dezvoltare instituțională;
o proiectarea strategiei de dezvoltare instituțională;
o promovarea valorilor naționale și europene în educație prin programe și
partener iate.

23
7. Competențele care vizează managementul propriei persoane:
o evaluarea propriei activități în scopul creșterii calității actului managerial;
o selectarea traseului propriu de formare pentru dezvoltarea carierei în
concordanță cu aspirațiile personale și cu specificul instituției.

CAPITOLUL II: STRATEGII DE PROMOVARE A
INSTITUȚIILOR ȘCOLARE

2.1. Definirea strategiilor de promovare
Promovarea este unul din domeniile cele mai empirice ale acțiunii marketingului.
Termenul "promovare" ca atare acoperă numeroase practici, adesea bizare, al căror domeniu
este greu definit. O recent ă anchet ă a arătat c ă din 151 întreprinderi de producție, doar 21 %
au făcut apel la o agenție care s ă le organizeze promovarea . Chiar dac ă condițiile de punere
în oper ă sunt sumare, eficacitatea promovării explic ă în parte numărul redus al cercetărilor
consacrate acestei tehnici de marketing: mecanismele sale ad esea brutale și puțin complexe
în aparen ță și efectele sale imediate nu îi conferă poate deloc, după părerea teoreticienilor,
același statut ca și publicității care este mai rafinat ă și mai puțin imediat ă în efecte. Aceast ă
lacun ă este pe punctul de a fi înlăturată și promovarea se pare c ă astăzi începe s ă se
profesionalizeze: mai mulți cercetători și numeroși practicieni urmăresc s ă îi analizeze
mecanismele și să-i fixeze rolul. P. Lassegue distinge două definitii. Prima este în s ens larg.
Promovarea vânzătorilor este sinonimă cu "dinamica comercială" si desemnează toate
cercetările care pot să antreneze creșterea vânzărilor. Promovarea cuprinde astfel
publicitatea, acțiunea echipei de vânzare . În această primă accepțiune se regăse ște cuvântul
anglo -saxon "promotion" cuprins în unul din cele patru componente ale marketingului -mixt
(price, product, place și promotion).
O a doua definiție este într-un sens mai restrâns . Autorul rezervă expresia

24
"promovarea vânzărilor" tehnicilor specifice ale căror caractere comune le enumeră astfel:
– scopul direct și imediat este de a provoca o creștere a vânzărilor, în timp ce publicitatea:
provoacă notorietate.
– creștere rapidă și provizorie a vânzărilor.
Promovarea trebuie să aibă un cara cter excepțional .Ea devine astfel la fel ca
negocierea, o modificare temporară a ofertei de bază, în sensul unei ameliorări. Ea nu este
doar un mod de comunicare a ofertei, ca publicitatea. Definitia lui Guilbert întregește această
concepție și o dezvoltă, nelimitând promovarea la politica comunicării.
Autorul propune următoarea definiție a promovării: "acțiunea de marketing ce const ă în
modificarea, pe parcursul unei etape de timp predeterminate a ofertei de baz ă, în sensul unui
avantaj distinctiv (materia l și/sau psihologic) acordat unei ținte pentru un comportament
definit .
Se constat ă deci c ă termenul de promovare este definit în multiple feluri: ansamblu
de tehnici, practic ă a marketingului, acțiune de marketing . Promovarea este o parte a
comunicării întreprinderii, dar nu poate fi redus ă la acest singur rol. Ea este de asemenea o
modificare de ofert ă, având scopul de a o ameliora. Aceast ă ameliorare este temporar ă.
Promovarea se adresează unei ținte, în scopul d e a se obține un comportament definit, de a
provoca o impulsionare, o stimulare sau o accelerare direct ă sau indirect ă a cererii. Efectul
promovării este direct atunci când el se adresează direct consumatorilor și eventualilor
consumatori și indirect când este destinat intermediarilor distribuției. In acest din urm ă caz,
comportamentul așteptat de aceste categorii ale agenților economici se repercutează asupra
cererii finale.Aceste aprecieri diferite ale rolului promovării exprim ă diversitatea
obiectivelor promoționale. Astfel, sunt provocate o multitudine de reacții . Activitatea de
promovare are un impact hotărâtor asupra eficienței activității unei organizații, respectiv
asupra rezultatelor activității sale. Specialiștii vorbesc de mai multe accepțiuni cu privire la
acest concept.
În sens restrâns, prin promovare se înțelege efortul făcut de o organizație pentru a –
și prezenta oferta într -o lumină favorabilă astfel încât să vândă cât mai mult și mai repede.
Această abordare este simplistă, poate fi interpr etată chiar si peiorativ și nu reliefează
adevărata putere a promovării, aceea de a crea o anumită imagine cu privire la un produs /
serviciu / eveniment / idee / organizație, de a schimba opinii Și atitudini în rândul unor
categorii din cele mai diverse ale publicului, de a determina audiența să acționeze într -o
anumita direcție.

25
În sens foarte larg, promovarea poate fi echivalentă cu întreaga strategie și activitate
de comunicare a unei organizații. Această viziune este justificată de faptul că ori ce activitate
de promovare vizează transmiterea de mesaje către un anumit public, sau chiar către un
public larg, urmărindu -se de la acesta obținerea unui răspuns. Acest răspuns es te de cele mai
multe ori o reacție imediat ă – cum ar fi achiziția unui produ s, realizarea unei rezervări sau
interogarea cu privire la oferta unei organizații, dar poate fi și un mesaj direct către
organizație , schimbarea unei convingeri sau chiar a comportamentului publicului țintă.
Sub aspect semantic, promovarea reprezintă acțiunea de „a susține, a sprijini făcând
să progreseze, să se dezvolte”. Această semnificație arată caracterul pozitiv, cel puțin din
punct de vedere lingvistic, al termenului. Rezultă că promovarea este o acțiune utilă și
necesară în ultima instanță. Așadar, în realitate promovarea realizată este un proces complex,
pozitiv atât pentru organizație cât și pentru societate (dacă se desfășoară cu bună credință și
respectă principiile și regulile acestei activități). Astfel, promovarea este definită ca un
program dirijat care include metode și tehn ici de comunicare, realizat cu scopul de a
prezenta consumatorilor potențiali organizația și produsele sale, de a comunica atributele
importante ale produselor, de a facilita vânzarea acestora și astfel de a contribui la
maximizarea efectelor pe termen lu ng. Campania de promovare profesionist proiectată și
derulată urmărește informarea, prezentarea unei opțiuni, convingerea publicului astfel încât
acțiunea ulterioară pe care acesta o întreprinde să îi genereze rezultate de care să fie
mulțumit .
Relația dintre promovare și publicitare este c a de la întreg la parte, deoarece a ceasta
din urmă este o tehnică anume de promovare, care implică utilizarea unor mijloace specifice,
nepersonale pentru transmiterea unor idei și convingerea publicului (cum ar fi ins erarea de
anunțuri în media). În trecut , se considera că motorul promovării este publicitatea, în special
publicitatea media, iar celelalte tehnici sunt numai instrumente în slujba publicității. În
prezent , marketingul direct, promovarea vânzărilor nu mai sunt considerate instrumente
auxiliare. O strategie / campanie promoțională derulată în prezent este un complex de tehnici
care se susțin și interacționează între ele.
Observațiile anterioare arată că promovarea are o contribuție importantă la succesul
organizației. Din această cauză, strategia de promovare a fost inclusă în mixul de marketing,
fiind una dintre cele mai importante direcții de acțiune a marketingului. În mod tradițional,
mixul de marketing include 4 componente: produs, preț, distribuție și promovare. Niciuna
din cele patru componente nu poate fi eficientă fără a fi susținută de celelalte. Politicile de
produs și preț determină pentru o anumită conjunctură dezvoltarea celor mai potrivite

26
produse la pre țuri adecvate pentru clienții organiza ției. Acest lucru nu este suficient dacă
publicul vizat nu este convins de acest lucru, nu este destul de bine informat și este
neîncrezător cu privire la beneficiile pe care le -ar avea dacă achiziționează produsul
respectiv la prețul propus. De asemenea, canalele de distribuție dezvoltate de organizație nu
vor fi pe deplin eficiente dacă ele nu sunt cunoscute, iar intermediații nu sunt cointeresați și
dornici să susțină oferta organizației. Aceste probleme, c a și multe altele, se pot rezolva cel
puțin parț ial, prin acțiuni promoționale. Cea mai strânsă corelație este însă între produs și
promovare, deoarece produsul este elementul principal la care se raportează mesajul
promoțional. Prin intermediul politicii de produs organizația poate să dezvolte o ofertă de
calitate ridicată, unică, care să corespundă pe deplin cerințelor consumatorilor. Promovarea
este însă cea care face cunoscut acest lucru, care d ă identitate și personalitate organizației .
Ea impune în mod hotărâtor organizația și oferta sa în atenția și conștiința publicului. Tot ea
este cea care poate să îi mențină statutul dobândit. În procesul definirii maximului
promoțional, atunci când se evaluează interferențele dintre strategiile componente, trebuie
să se acorde o atenție deosebită mesajului. A cesta are principalul rol în convingerea
publicului, dar nu este singurul element important. Și forma de transpunere și de transmitere
a sa este importanta. Pentru a se verifica cât de adecvat este mesajul promoțional, raportat la
celelalte componente ale mixului de marketing, trebuie să se verifice cel puțin următoarele
aspecte:
➢ în ce măsură mesajul promoțional este susținut de produsul / serviciul oferit?
➢ mesajul transmis este adecvat pentru nivelul/ așteptările publicului asociate?
➢ există compatibilitat e între mesajul transmis, caracterul și imaginea rețelei de
distribuție?
La rândul s ău promovarea trebuie să fie susținută de celelalte componente ale
mixului de marketing. De exemplu, produsul trebuie să corespundă mesajelor promoționale.
Dacă există o discrepanță între mesajele transmise prin intermediul campaniilor de
promovare și realitatea percepută de public, acesta își va pierde încrederea în organizație, iar
efectele promov ării vor fi inverse celor dorite. Un caz simplu – nu se poate ca mesajul
promoțional să meargă pe ideea de calitate, dacă produsul are mai puține calități decât cele
ale produselor similare existente pe piață, dacă nu satisface nevoile în mod optim .
Desfășurarea unei promovări susținute și coerente este extrem de necesară în pr ezent,
datorită numeroaselor evoluții economico -sociale, precum și a modificării stilului de viață,
a transformărilor socio -culturale din societatea contemporană. În condițiile creșterii
concurenței, a diversificării produselor / serviciilor care pot satis face aceleași nevoi / dorințe,

27
publicului îi este tot mai greu să se orienteze și să evalueze toate produsele existente pe piață
la un moment dat. Ca urmare , există șanse mari ca oferta unei anumite organizații să nu fie
îndeajuns cunoscută și apreciată de către majoritatea clienților potențiali. Este deci imperativ
necesar ca organizația să intervină și să înlăture prin promovare corespunzătoare acest
neajuns.
Un alt factor care impune promovarea unui instrument de marketing obligatoriu în
arsenalul unei organizații este creșterea exigenței publicului. Înainte de a cumpără un produs
sau de a comanda să i se presteze un serviciu, se doresc asigurări că un anumit produs /
serviciu satisface în mod corespunzător nevoile și dorințele clientului . Publicului îi trebuie,
în măsura posibilităților, garanții c ă produsul / serviciul respectiv îndeplinește toate
condițiile pentru a -i aduce satisfacții maxime în condițiile date. Toate informațiile necesare
și aceste garanții le transmite organizația prin intermediul diferitelor tehnici de promovare.
O campanie de promovare include mai multe tehnici specifice, care își aduc fiecare
contribuția la atingerea obiectivelor fixate. Unele dintre tehnicile de promovare acționează
prin comunicare personală, altele prin comunicare impersonală. Unele dintre ele stimulează
direct clienții și acționează pe termen scurt, altele determină efecte pe termen lung. Aceste
tehnici, respectiv forme de promovare, au evoluat în timp. Unele dintre ele s -au modificat și
divizat prin specializarea unor metode mai vechi. Literatura de specialitate din domeniul
marketingului identifică un număr variabil de tehnici de promovare. Unele dintre acestea,
având posibilități complexe de aplicabilitate și o mare varietate de instrume nte folosite, și –
au obținut o mare autonomie, fiind folosite pentru atingerea a numeroase obiective în
contexte extrem de variate.
Activități care să fie considerate de tip promoțional s -au derulat încă din antichitate.
Ulterior, a fost sesizată creșter ea impactului acestora, dacă ele se susțin reciproc, respectiv
dacă sunt coordonate, integrate unui plan de acțiune comun. Această oportunitate a fost
sesizată de diverși specialiști. Delimitarea tehnicilor de promovare nu este extrem de clară,
în sensul c ă numărul și caracteristicile acestora diferă între autori, iar dezvoltarea activității
practice determină divizarea unora, apariția unor noi forme.
De exemplu, unii specialiști consideră că relațiile publice nu sunt subordonate
promovării, ci sunt o a cincea componentă a mixului de marketing. Alți specialiști consideră
că relațiile publice nu numai că sunt de sine stătătoare față de promovare, dar chiar includ
într-o oarecare măsură activitatea de marketing, pe care o proiectează și gestionează. O a
treia abordare a unor specialiști în relații publice subordonează activității de relații publice o

28
serie de alte tehnici și instrumente de promovare (cum ar fi publicitatea / advertisingul sau
marketingul direct).
În esenț ă, mixul de promovare se referă la modul în care se combină diverse tehnici
de promovare: publicitate / advertising, relații publice, marketing direct, promovarea
vânzărilor (promoții), comunicare online și vânzări personale (forțe de vânzare). Aceste
tehnici acționează complementar , determinând împreună o eficiență ridicată a campaniei de
promovare. Diverși autori menționează mai multe componente ale mixului promoțional.
O altă abordare include în componența mixului promoțional următoarele:
publicitate / advertising, publicity, mark eting direct, sponsorizarea. Publicity este definit ca
transmiterea unui comunicat de presă care ajunge să fie suport informațional pentru o relatare
în media. Acest instrument face parte din arsenalul relațiilor publice. Packaging desemnează
promovarea pr in intermediul unui aranjament care garantează expunerea la locul de vânzare,
către clienți. Această tehnică este asociată cu merchandising și promovarea vânzărilor
(promoții). Atragem atenția și asupra faptului că unele tehnici de promovare nu sunt
subord onate numai strategiei promoționale, ci se află la granița dintre diverse funcții
manageriale.
O strategie / campanie promoțională este un complex de tehnici care se susțin și
interacționează între ele. Prin urmare , conceptul de mix promoțional este perfect justificat.
În ceea ce privește elementele care pot intra într -un astfel mix, propunem publicitatea,
promoții, participarea la manifestări expoziționale și sponsorizarea. La acestea se adaugă
componenta promoțională a comunicării online și instrume nte oferite de relațiile publice.
Marketingul direct și vânzarea personală (forțe de vânzare) sunt în egală măsură tehnici de
promovare, dar și de vânzare.
Publicitatea este o formă de prezentare comercială nepersonală a organizației și a
ofertei sal e, cu acțiune pe termen lung și cu impact în special la nivelul imaginii privind
caracteristicile organizației și ale ofertei sale . Impactul său în trecut s -a bazat foarte mult pe
influența și dispersia teritorială a mass – media. În prezent , tehnica a evol uat foarte mult,
mergând u-se tot mai mult pe forme neconvenționale de publicitate și pe utilizarea noilor
tehnologii. Participarea organizației la manifestări expoziționale se face în special pentru
prezentarea organizației și a ofertei sale . În cadrul uno r evenimente de tip expozițional ,
organizația poate utiliza o gamă largă de alte tehnici promoționale pentru a atrage și mai
mult atenția și pentru a convinge. În arsenalul instrumentelor de promovare a fost introdusă
și comunicarea online. Această se refe ră la transmiterea de mesaje online, comunicarea cu

29
publicul online. Promovarea online reprezintă acea parte a comunicării pe internet care
urmărește dezvoltarea imaginii și atragerea publicului online către organiza ție.
Marketingul direct este o tehnică de promovare prin care organizația se adresează
nemijlocit unui număr mare de persoane în scopul de a le determină să desfășoare o anumită
acțiune sau numai pentru a le informă cu privire la schimbări și activități prezen te sau
viitoare organizate de firmă. Și această tehnică s -a extins mult, atât de mult încât practic
orice persoană este țintă a unor campanii de marketing direct. Alegerea și combinarea celor
mai potrivite tehnici de promovare pentru o anumită situație se face în funcție de diverși
factori, cei mai importanți fiind: caracteristicile publicului țintă, resursele organizației,
imaginea prezenta a firmei și a ofertei sale, contextul în care se derulează campania. De
asemenea, stabilirea mixului de promovare se face ținându -se cont și de o serie de
considerente de natură legislativă, etică și morală. Pentru ca o organizație să aibă succes pe
termen lung, să se impună pe piață ca o întreprindere serioasă cu o ofertă adecvată pentru a
satisfacere optim clienții săi , ea trebuie să desfășoare o amplă activitate de promovare.
Această duce în principal la creșterea încrederii publicului, la informarea acestuia cu privire
la modificările care intervin în activitatea instituției și a ofertei, precum și la dezvoltarea
relațiilor organizației cu toate componentele mediului intern și extern. Prin intermediul
promovării , o organizație poate atinge numeroase obiective, care să contribuie direct și / sau
indirect la succesul s ău. Obiectivele vizate de diferite campanii de promov are sunt
subordonate obiectivelor de marketing pe termen lung ale organizației respective. Ele trebuie
să susțină celelalte politici de marketing ale organizației.
Obiectivele urmărite prin intermediul campaniilor de promovare se pot grupă astfel:
➢ comunicarea cu publicul: urmărește transmiterea de mesaje, informarea publicului cu
privire la ofertă și diverse programe sau acțiuni întreprinse de organizație, prezentarea
noilor servicii oferite
➢ dezvoltarea imaginii organizației: se are în vedere crea rea, impunerea și dezvoltarea
imaginii de marca a organizației și a ofertei sale, (re)poziționarea instituției
➢ promovarea ofertei: în principal se urmărește creșterea încrederii publicului în firmă și
oferta sa, stârnirea interesului și a dorinței de înce rcare a ofertei
➢ educarea publicului: campaniile de promovare urmăresc influențarea modului de gândire
și comportament al publicului. O organizație trebuie să aibă în permanentă în vedere
atingerea unor obiective generate de promovare pe termen lung. Acest ea trebuie să
susțină poziționarea organizației respective. Politica de promovare trebuie să vizeze în
mod prioritar impunerea poziției fixată prin intermediul întregii activități de marketing

30
a organizației. La dezvoltarea unor campanii specifice de promo vare, se fixează diferite
obiective pe termen mediu și scurt, subordonate obiectivelor generale. La alegerea
obiectivelor campaniilor de promovare se au în vedere mai mulți factori, printre care:
publicul țintă, conjunctură de pe piață, imaginea organizați ei, caracteristicile ofertei.
În funcție de acești factori, obiectivele fixate pot fi proactive sau reactive.
Primele vizează modelarea atitudinii și a comportamentului diferitelor categorii de
public precum și valorificarea (uneori în mod ofensiv a) unei conjuncturi favorabile, în
timp ce obiectivele din a două categorie urmăresc combaterea unor factori care
influențează negativ imaginea organizației și comercializarea ofertei sale. Prin
campaniile de promovare o organizație poate urmări atingerea uno r obiective specifice
raportat la diferite categorii de public. Astfel , se poate urmări modificarea opiniilor,
atitudinii și / sau a comportamentului față de instituție și / sau oferta sa a numeroase
segmente ale audienței, cum ar fi: clienții potențiali, clienții efectivi, consumatorii finali,
distribuitorii, concurență, personalul, opinia publică.
Deoarece promovarea este o activitate cu finalitate comercială în ultim ă
instanță, obiectivele de vânzări sunt extrem de importante. De altfel, mulți manageri
consideră că singura justificare a investițiilor în promovare este creșterea vânzărilor.
Aceste obiective sunt de natură cantitativă și determină diverse ținte de vânzar e sau de
încercare a unor noi produse. O altă categorie importantă de obiective sunt cele de
comunicare. Acestea sunt de natură calitativă și se referă la dezvoltarea imaginii,
schimbarea unor idei cu privire la companie, transmiterea beneficiilor oferite clienților.
Totuși, pentru a putea fi definită o strategie cât mai adecvată, și aceste obiective trebuie
să fie cât mai precis fixate, ele ar trebui să fie măsurabile.
Obiectivele trebuie să stea la bază dezvoltării unor strategii eficiente.
Definire a strategiilor este o problemă destul de delicată. O prima decizie care trebuie
luată de organizație este de natură manageriala: cine va formă echipă implicată, dacă se
apelează la experți externi și care va fi natura și rolul acestora. Strategia de promov are
poate fi proiectată și implementată în totalitate de către organizație , dar poate fi și
externalizată în totalitate. De cele mai multe ori însă, se colaborează cu una sau mai
multe firme externe pentru diverse componente ale promovării
Pentru a ge nera efecte benefice pe termen lung, activitatea de promovare
trebuie să fie o preocupare constantă și consistentă a unei organizații. Strategia de
promovare integrează mai multe campanii de promovare, contextualizate situației unei
companii și pieței aces teia la un moment dat. Deoarece trebuie să țină cont de foarte

31
mulți factori și se aplică în situații complexe, într -un anumit context se pot adopta mai
multe strategii care să ducă la atingerea obiectivelor. Nu se poate vorbi de o rețetă de
proiectare a s trategiei optime. Sunt foarte mulți factori care pot varia în cadrul unei
strategii: atitudinea față de publicul țintă, modul de raportare la politica de promovare a
concurenței, obiectul mesajului promovat etc. Deși strategia de promovare a unei
organizaț ii are în vedere în special clienții acesteia, ea nu se limitează la această categorie
de public. Uneori se dezvoltă strategii care vizează alte categorii de public, cum ar fi
distribuitorii sau reprezentanții media. De asemenea, trebuie să se țină cont de faptul că
strategia aleasă nu influențează numai audiența vizată direct de către această, ci și alte
categorii de public. Atingerea obiectivelor fixate de o organizație trebuie să se realizeze
în condiții de eficiență. Aceasta are în vedere atât orizontul de timp, cât și modul de
utilizare a tuturor resurselor: umane, materiale și financiare. Pentru a se îndeplini acest
deziderat trebuie să se adopte o conduită strategică coerentă și consecventă. De
asemenea, activitatea trebuie să se planifice din timp, iar pe parcursul implementării
planului de marketing, acesta să fie monitorizat și evaluat în mod consecvent.
Activitatea de promovare este vitală pentru dezvoltarea unei organizații și
impunerea acesteia pe piață. Succesul unei organizații depinde de politica de promovare
adoptată și de consecvența cu care aceasta este aplicată. La atingerea obiectivelor
promoționale ale organizației pot contribui toate tehnicile de promovare prezentate
anterior, asamblate într-un mix de promovare coerent. Modul în care sunt combinate
aceste tehnici și alegerea celei mai potrivite strategii depinde de numeroși factori, atât
de natură subiectivă cât și obiectivă, printre care menționăm: conjunctura pieței,
resursele organizației, experiența celor care se ocupă cu promovarea, publicul țintă –
caracteristici, nevoi, mediul social etc., sau concurența.
Strategia de promovare reprezintă principala direcție în care se mobilizează
pe termen lung eforturile financiare, umane și materiale ale organizației în vederea
atingerii în mod optim a obiectivelor sale de promovare. Această strategie se
concretizează în campanii de promovare care cuprind diferite tehnici de promovare, cele
mai adecvate în situația respectivă. Alegerea mixului de promovare este un proces
complex. Identificarea variantei optime într -un anumit context nu depinde numai de
elemente și factori raționali, ci și subiectivi, cum ar fi intuiția și experiența celui care
proiectează campania de promovare.
Strategia de promovare trebuie să țină cont de s trategia de marketing a
organizației și de prioritățile manageriale. Două dintre coordonatele majore sunt

32
politicile cu privire la brandul organizației și la poziționarea ofertei. Mesajele
promoționale, canalele utilizate, publicul vizat trebuie să țină co nt de acestea. În procesul
de planificare de marketing se definesc mai întâi componentele celelalte ale mixului de
marketing și apoi se proiectează și strategia promoțională care să le susțină.
Tipologia strategiilor promoționale este foarte variantă, astfel încât o organizație
poate adopta o gamă foarte variată de strategii. Principala decizie care trebuie luată privește
modul de relaționare la piață și actorii acesteia. Se poate adopta o strategie de ,,împingere”
a ofertei spre consumatori sau o strat egic de stimulare a cererii, de ,,atragere” a ofertei
organizației de către consumatori. Prima strategie urmărește convingerea distribuitorilor să
,,promoveze”, să sprijine organizația . Se pot folosi toate tehnicile de promovare,
particularizate în funcție de publicul vizat.
Cea de -a două strategie se adresează consumatorilor și îi stimulează pe aceștia să
solicite produsul. O altă decizie strategică privește modul de raportare la concurență și
atitudinea față de piață. Cele două alternative sunt promov area ofensivă și promovarea
defensivă. Prima urmărește extinderea imaginii și a pieței organizației prin derularea unor
campanii ample de promovare. Compania iese în evidență, atrage atenția asupra sa, are șanse
mari să convingă publicul să încerce produsu l. În același timp și riscurile legate de un eșec
sunt mari, datorită așteptărilor și exigențelor ridicate ale publicului, dar și datorită eforturile
financiare considerabile derulate. Strategiile ofensive trebuie să se caracterizeze și prin
originalitate și curaj. Strategia de promovare defensivă are în vedere menținerea poziției
actuale și a clienților prin apărarea imaginii și combaterea concurenței. Sunt posibile două
abordări majore: reacția la modificările de pe piață; adaptarea campaniilor de succes ale
concurenței la contextul specific organizației respective. Strategiile defensive dau în general
rezultate după o perioadă mai mare de timp, dar prezintă și riscuri mai mici pe termen lung.
În funcție de natură obiectivelor și caracteristicile organ izației se decide ce se
promovează: organizația în ansamblu, oferta. Promovarea organizației urmărește crearea și
dezvoltarea imaginii firmei pe ansamblu, creșterea încrederii publicului. Această abordare
este favorabilă în special prestatorilor de servicii. deoarece clienții se orientează în funcție
de imaginea de ansamblu a organizației , de gradul de încredere pe care această le -o inspiră.
Totuși, este recomandat să se urmărească și construirea brandului organizației, care să se
promoveze consecvent.
Promovare ofertei se axează pe prezentarea ofer tei organizației, creșterea încrederii
în capacitatea acesteia de a satisface în mod optim dorințele / nevoile clienților și stimularea
cererii.

33
Atunci când se optează pentru promovarea ofertei, se poate promova ofert a în ansamblu, sau
o categorie / gamă de produse, punându -se accentul pe caracteristicile / beneficiile comune.
Astfel , se pot realiza economii generate de mai puține investiții în materiale promoționale și
în campanii de promovare mai rare. De cele mai multe ori, datorită faptului că se urmăr esc
mai multe obiective, de natură diversă, se optează pentru promovarea mai multor aspecte:
brandul și un nou produs, instituția și o gamă de produse. Prin această promovare mixtă se
urmărește dezvoltarea simultană atât a imaginii organizației, cât și a o fertei sale. Este,
probabil, cea mai întâlnită strategic, și cea mai ușor de adoptat. De asemenea, prin
combinarea mai multor elemente care contribuie la imaginea de marca a organizației , se
inspiră încredere clienților și publicului larg. Astfel se facili tează atingerea în mod optim a
obiectivelor campaniilor de promovare.
Pentru buna alegere a strategiei, după definirea obiectivelor, trebuie definit publicul
țintă. Acesta se face după segmentarea prealabilă a pieței, respectiv segmentarea clienților.
Înainte de alegerea publicului țintă (unul sau mai multe dintre segmentele identificate)
trebuie să se înțeleagă care este valoarea pe care o așteaptă / caută fiecare dintre aceste
segmente. Această valoare se referă la beneficiile dorite în sens larg. În contextul strategiei
de promovare, menționăm că alegerea publicului țintă -în cazul în care acesta nu este deja
predefinit prin obiectivele fixate – este dependentă și de modul în care acesta receptează
mesajele pe care instituția le comunică. Prin urmare, nu este suficient să se înțeleagă numai
sistemul de valori și beneficiile așteptate, ci și modul în care acesta evaluează și reacționează
la mesajele pe care le primește. De asemenea, trebuie să se cunoască și sistemul social și
cultural la care se raport ează publicul.
Atunci când se dorește proiectarea unei campanii promoționale trebuie făcută o
evaluare a potențialului pe care îl prezintă fiecare segment identificat. Cu alte cuvinte ,
trebuie să se evalueze în ce măsură se poate obține în mod optim înd eplinirea obiectivelor în
cazul abordării fiecărui segment. Dacă nu sunt alte restricții, cum ar fi capacitatea de a ajunge
la respectiva categorie de public, costuri prohibitive etc., se va alege categoria de public cu
cel mai mare potențial. Mesajul prom oțional ales va fi în concordanță cu caracteristicile
publicului țintă astfel încât să asigure reacția dorită de la acesta pentru atingerea obiectivelor.
Se poate alege ca strategia să se îndrepte spre un singur segment de piață (concentrată),
spre mai multe segmente care vor fi abordate diferit sau tuturor segmentelor identificate
(nediferențiată). În cazul strategiei concentrate se personalizează tehnicile și mesajul
exclusiv în funcție de caracteristicile, nevoile, exigentele și așteptările segmentul ui ales.

34
Strategia diferențiată urmărește adaptarea campaniilor de promovare pentru mai
multe categorii de public avute în vedere. În această situație se realizează mai multe
campanii de promovare, fiecare vizând unul dintre segmentele respective. Es te important ca
în acest caz mesajele transmise prin intermediul fiecărei campanii să nu se submineze
reciproc. Acest risc există chiar dacă segmentele selectate sunt foarte diferite.
Strategia nediferențiată este destul de des întâlnită, fiind de mul te ori mai puțin
costisitoare. Campaniile dezvoltate în acest context se adresează întregii piețe. Astfel se
realizează o campanie de promovare de mai mare amploare, care vizează simultan toate
categoriile de clienți potențiali . În funcție de caracteristic ile cererii, respectiv de variația
acesteia și de cauzele care o generează, se constată și o fluctuație a eforturilor promoționale
ale companiilor. Abordările însă diferă în funcție de produs, obiective, caracteristici clienți.
Atragem atenția că nu numai publicul extern este important pentru companie, ci și publicul
intern. Companiile cu dimensiuni medii sau mai mari au chiar mai multe segmente de public
intern. Aceste segmente nu sunt atât de numeroase și eterogene ca în cazul publicului extern,
dar au ne voi specifice, caracteristici particulare. De acestea trebuie să se țină cont când se
dezvoltă campanii de promovare internă.
Existența unui brand intern puternic poate stimula activitatea personalului, crește
atașamentul acestuia, poate asigur a o eficiență sporită. În acest context , este importantă atât
existența unei culturi organizaționale, cât și – mai ales – a unei identități organizaționale.
Aceasta din urmă evoluează, este fluidă, motiv pentru care trebuie să i se acorde o atenție
specială , inclusiv prin campanii de comunicare internă. Este indicat să se dezvolte cu
consecvență campanii interne de promovare, cu obiective specifice. Orice companie trebuie
să realizeze periodic campanii de promovare și comunicare cu personalul. Unele companii
trebuie să urmărească o strategie mai amplă, pe termen lung care să vizeze publicul intern,
pentru a -l putea motiva mai bine. Personalul este important și prin prisma faptului că el
contribuie determinant la satisfacerea nevoilor și dorințelor clienților, iar performanțele sale
influențează performanțele organizației .

2.2. Etape ale elaborării strategiei de promovare
Procesul de marketing din serviciile educa ționale include:
• analiza produselor și serviciilor organiza ției școlare (analiza ofertei educa ționale a
institu ției școlare);

35
• definirea și armonizarea nevoilor și cerin țelor beneficiarilor (elevi, p ărinți, membrii
comunit ății);
• abord ările promo ționale (analiza metodelor de promovare a ofertei educa ționale);
• monitorizarea și evaluarea, pe de o parte, a produselor și serviciilor oferite și. pe de
altă parte, a procesului de marketing .

2.3. Modalități de promovare a imaginii unei școli
Elaborarea și implementarea strategiei de marketing este necesar să întrunească mai
multe caracteristici:
➢ coerență – dată de calitatea reprezentării de a surprinde legături compatibile între
diferite componente și etape ale procesului reprezentat;
➢ corectitudine – reflectată în capacitatea de a nu deforma caracterul real al relațiilor
prezenta te;
➢ consistența și completitudinea – apreciate prin măsura în care sunt reprezentate
elementele componente ale procesului modelat și relațiile dintre ele;
➢ eficiență și fiabilitate – date de calitatea succesiunii etapelor alese pentru a rezolva
problemele la un cost acceptabil în raport cu efortul de instruire și utilizare, precum
și cu efectele obținute.
În condițiile în care nu pot fi evidențiate strategii care să fie valabile în toate cazurile,
profesorul german Heribert Meffert, unul dintre cei mai reputați profesori de marketing din
această țară, propune o serie de criterii care ar putea fi avute în vedere, de la caz la caz,
pentru a stabili orientarea strategică de marketing social a organizației. Practic, aceste criterii
pot fix considerate „probl eme de rezolvat”, în ordinea menționată de Meffert, de către o
organizația socială – institutia de învățământ.
Aceste criterii sunt următoarele:
✓ Stabilirea piețelor vizate. Se are în vedere identificarea grupurilor -țintă existente în
zona
de interes a unității de învățământ, precum și a problemelor cu care acestea se confruntă și a
posibilităților de a le rezolva.
✓ Stabilirea formei de acțiune asupra grupurilor -țintă. Formele de acțiune propuse de
Meffert
sunt strategia nediferențiată, strateg ia diferențiată sau strategia concentrată.

36
✓ Stabilirea atitudinii față de concurenți. Institu ția public ă își poate propune să
îndeplinească
sarcinile pe care și le -a asumat făcând abstracție de existența uni tăților similare sau intrând
în relații de concurență sau de colaborare cu acestea.
✓ Stabilirea atitudinii față de „distribuitori”. În desfășurarea activității sale, institu ția
de
învățământ – ca organizație social – poate să intre în relații cu alte institutii sau organizații,
care joacă un rol sim ilar distribuitorilor din marketingul clasic, ajutând la propagarea ideilor,
prestarea serviciilor sau distribuirea bunurilor/serviciilor organizației sociale. Aceasta
trebuie să decidă dacă va adopta o atitudine de colaborare față de aceste organizații (a pelând
la serviciile lor) sau va adopta o atitudine de independență față de acestea (ocupându -se
singură de distribuția produselor sale).
5. Stabilirea centrului de greutate în utilizarea instrumentelor de marketing. În fapt, Meffert
are în vedere alcătui rea mixului de marketing al organizației sociale, cu precizarea greutății
specifice a fiecăreia dintre cele patru politici componente.
În viziunea profesorilor americani William M. Pride și O.C. Ferrell, o strategie de
marketing a unei instituții de învăț ământ , ca organizație social ă trebuie să aibă în vedere
definirea și analizarea unei piețe -țintă, precum și crearea și menținerea unui mix de
marketing adresat acesteia.
O unitate de învățământ poate să -și gândească strategia de marketing pornind de la
nevoile, percepțiile sau preferințele grupului -țintă vizat. Este foarte ușor (și, adesea, greșit)
pentru o u nitate de învățământ să presupună că știe ce vrea sau de ce are nevoie grupul țintă
vizat. În realitate, identificarea nevoilor și dorințelor acestora trebuie să se facă prin cercetări
directe. Există o relație puternică între strategia instituției de învățământ și strategia de
marketing. Intrebările -cheie adresate în stadiul de formulare a strategiei sunt următoarele
(Kermally , S., 2009, p.16):
✓ Unde ne aflăm în prezent ?
✓ Încotro dorim să ne îndreptăm ?
✓ Cum vrem să ajungem acolo?
✓ Care este scala temporală implicată ?
O institu ție de învățământ, ca organizație socială trebuie să aibă în vedere faptul că
strategia de marketin g limitează alternativele și direcționează activitățile de marketing spre
îndeplinirea misiunii si obiectivelor strategice. Strategia trebuie să evidențieze sau să

37
dezvolte un tipar pentru luarea deciziilor privind cele patru componente ale mixului de
mark eting.
O strategie de succes necesită o delimitare atentă a grupurilor -țintă și a nevoilor acestora,
prin cercetare de marketing, ea trebuind să fie succedată de conceperea și implementarea
unui mix de marketing complet și eficient.
Strategiile de market ing – denumite și strategii concuren țiale, stabilesc modul cum
se ob ține avantajul concurential. Strategiile generice în acest caz sunt:
➢ crearea unei piețe educaționale – prin segmentare;
➢ intrarea pe o piața educațională (specifică instituțiilor de profil din străinatate) – prin
segmentare și provocare;
➢ păstrarea pieței – prin consolidare;
➢ retragerea de pe piață – prin decizii ARACIS/MECI a unor programe de studii sau
chiar a unor universități.
Aceste strategii sunt obtinute prin combinarea unor strategii specifice variabilelor ce
apar în competitivitate.Aceste variabile sunt: calitatea, pre țul, suportul serviciului
educational. O bună strategie definește opțiunile fundamentale ale școlii precum și
principalele catego rii de resurse. – abordarea strategică reprezintă utilizarea, în construirea
și realizarea strategiei, a ceea ce școala respectivă are mai valoros – căile de acțiune sunt
alese pe baza competențelor și resursele disponibile dar pornind și de la istoria și tradițiile
unității școlare – la baza strategiei să se afle punctele tari ale unități școlare care definesc
opțiunea strategică. O bună strategie definește momentul în care începe aplicarea ei,
momentul în care estimăm că vor fi atinse toate țintele strate gice, jaloanele în derularea ei,
precum și rolurile și responsabilitățile persoanelor și grupurilor cheie. Stabilirea termenelor
de realizare reprezintă etapa următoare în conceperea strategiei.
O bună strategie argumentează faptul că este cea mai bună s trategie posibilă în
condițiile date: țintele stabilite sunt absolut necesare pentru existența și dezvoltarea unității
școlare; respectă politicile și strategiile de dezvoltare naționale, regionale și locale; este
realizabilă cu resursele materiale și uman e existente și previzibile; folosește mai eficient
resursele disponibile (inclusiv timpul); este rezultatul unui consens în cadrul comunității;
duce la creșterea calității educației oferite de școală; lărgește accesul la educație și crește
echitatea în fur nizarea de servicii educaționale .
O bună strategie se negociază, în toate etapele ei, cu reprezentanți ai cadrelor
didactice, ai părinților, ai elevilor, ai instituțiilor comunitare și ai altor grupuri importante
precum și cu persoane cheie din comuni tate. O bună strategie se poate aplica numai după

38
obținerea acordului comunității. Toate aceste etape trebuie realizate prin negociere cu toate
grupurile și persoanele cheie din comunitate deoarece ea trebuie să reflecte nevoile și
interesele întregii comu nități educaționale .
Serviciile educa ționale oferite de unitatea de învățământ și care fac obiectul acestei
descrieri se referă la organizarea învățământului prescolar, școlar pe nivele de vârstă,
constituite de regulă după criteriul de vârstă al copiilor sau după nivelul de dezvoltare globală
al acestora, beneficiind de cadre didactice calificate și o infrastructură adecvată.
✓ Putem afirma că în școala noastră se practică un învățământ care încurajează
competența
în scopul formării unui absolvent r esponsabil, autonom, capabil să decidă asupra carierei,
prin dobândirea unei culturi generale orientată spre domeniile: informatica, matematica si
știinte ale naturii, limb a română și limbi modern, sport și arte.
✓ Suntem angrenați în parcurgerea unor pași d e acțiune pentru a face față concurenței
unor
școli similare prin:
▪ formarea de absolvenți competitivi, care obțin rezultate notabile la Evaluarea
Națională, fiind primii intrați la colegiile naționale din localitate și din țara, atât la
profilul informati că – matematică, cât și la stiințe sociale, intensiv engleză,
▪ la liceele cu profil militar, pedagogic, cât și la Seminarul teologic Sloobozia,
▪ capabili s ă stăpânească la un nivel superior tehnologia informației și
comunicațională;
✓ orientarea actului dida ctic spre a forma elevul s ă gândească, să abstractizeze, să
comunice în limbile moderne de circulație internațională;
✓ proiectarea activității școlare în scopul integrării in spațiul european prin
constientizarea propriei culturi, dar și prin descoperirea a ltor culturi si tradiții
europene;
✓ convertirea actului de predare -învatare dintr -un act reproductiv într -un act creativ,
cauzal, explicativ;
✓ democratizarea relatiilor din școală la toate nivelele;
✓ perfecționarea colectivului didactic pentru înlăturarea formalismului.

Modalități de promovare a ofertei educaționale

39
Obiective specifice pentru promovarea ofertei educaționale:
1.Informarea publicului/ comunității cu privire la activitatea și rezultatele școlii;
2.Informarea părinților cu privire la specificul unității de învățământ ș i a opțiunil or de studiu
(oferta educațională) din cadrul școlii.

Strategia de promovare poate fi construită pe două direcții, si anume:
➢ promovare indirectă, prin intermediul articolelor de presă scrisă, unde școala si -a
făcut
cunoscute strategiile de derulare si dezvoltare a ofertei educaționale, prin intermediul
Internetului, popularizarea exemplelor de bună practică , a rezultatelor la olimpiadele și
concursurile școlare pe situl școlii ;
➢ promovarea dire ctă, prin organizarea unui turneu publicitar, prin unitățil e de
învățământ
din localitate și prin organizarea acțiunii ”Ziua Porților Deschise ”la sediul școlii,
popularizând astfel activitatea școlii și expunând concret oferta educațională a unității
școlare.
Pentru ca ambele direcții de promovare să se desfăsoare în condiții de calitate si să se
supună celor mai exigente cerințe pro fesionale se va realiza o campanie de concepere și
editare a materialelor promoționale: pliante, materiale video de prezentare a școlii, blog -uri
ale cadrelor didactice , reviste școlare .
➢ Organizarea si participarea la manifestații științifice locale, județene și naționale;
➢ Realizarea unor prezentări web definitorii pentru calitatea procesului de instruire și
educație care se desfă șoară în cadrul școlii;
➢ În condițiile unui sistem concurențial în continuă dezvoltare devine imperativă
accentua –
rea eforturilor de promovare a imaginii școlii și de stabilire a unor relații directe cu viitorii
potențiali beneficiari/părinți.Se impune planificarea atentă a campaniilor de informare și
comunicare cu beneficiarii care vor avea un caracter permanent și vom folosi o gamă largă
de mijloace: anunțuri la radio local si TV, interviuri, reportaje realizate cu alți pă rinți, bro șuri,
pliante.
➢ Școala a obținut recunoasterea locală, județeană și națională prin:
➢ calitatea serviciilor educaționale;
➢ competența cadrelor didactice;
➢ gradul de satisfacție al beneficiarilor;

40
➢ cadrul ambiental;
➢ resursele materiale ale școlii;
➢ mediu l relațional/de comunicare stabilit ă între școală și familie;
➢ implicarea în proiecte și programe internaționale.

2.4. Strategia de comunicare și relații publice
Prin tot ceea ce reprezintă și prin acțiunile întreprinse, organizația comunică cu
mediul extern. De la simpla menționare a numelui organizației într -un anunț fără valențe
promoționale publicat într -un ziar (privind, de exemplu, organizarea unui concurs pentru
angajarea unui contabil) și până la suporturi publicitare, menite să optimizez e eficiența
comunicației, organizația transmite mesaje către diferitele componente ale mediului,
comunică cu acestea.
Din perspectiva marketingului, important este demersul sistematic, pe cât posibil
științific, de a menține controlul asupra mesajelor veh iculate în rândul diferitelor
componente ale mediului, în scopul de a le utiliza pentru îndeplinirea obiectivelor proprii.
În acest sens, comunicația îmbracă forma comunicației promoționale, reprezentând un
instrument esențial în menținerea dialogului cu m ediul, utilizat alături de celelalte
componente ale mixului de marketing, sub forma politicii de comunicație promoțională. În
cadrul politicii de comunicație sunt utilizate o serie de forme și mijloace specifice de
promovare a intereselor organizației, care , combinate în diverse proporții, iau forma
submixului de comunicație promoțională.
O clasificare a componentelor sistemului comunicațional al organizației ar include
următoarele elemente: publicitatea, promovarea vânzărilor, relațiile publice, publicit atea
gratuită, valențele promoționale ale produsului, participarea la manifestări expoziționale,
sponsorizarea, abordarea personalizată a consumatorului, utilizarea forțelor de vânzare.
Publicitatea reprezintă „orice formă impersonală în sensul de „altfel decât de la om la om”,
prin intermediul mass – media – de prezentare și de promovare a unor idei, bunuri sau servicii,
plătită de către un anunțător în traducerea lucrării lui Philip Kotler s -a folosit termenul
„sponsor”, pe care îl considerăm cu totul inade cvat – precis identificat21.
Principalele avantaje ale publicității sunt legate de caracterul public al acesteia (este
văzută de mulți oameni, ceea ce sugerează o anumită dezirabilitate socială a obiectului
publicității, precum și faptul că acesta este cor espunzător din punct de vedere calitativ și nu

21 Kotler, Philip ,“Managementul marketingului”, Editura Teo rra, București, 1997, p. 756.

41
contravine legilor în vigoare), repetabilitatea mesajului ori de câte ori anunțătorul consideră
necesar, valorizarea organizației (o campanie publicitară intensă sugerează o organizație
puternică, solidă, care își permite să investească în imagine), expresivitatea mesajelor
transmise (dată de posibilitatea de a combina textul scris, sunetul, culoarea, mișcarea),
eficiența în cazul unei audiențe dispersate din punct de vedere geografic, capacitatea de
asociere c u alte forme de comunicație promoțională (acțiuni de promovare a vânzărilor, cum
sunt concursurile sau reducerile de preț, sponsorizările acordate sau participarea la
manifestări expoziționale sunt potențate prin preluarea și prezentarea prin intermediul
publicității), faptul că, pe lângă efectul imediat, publicitatea beneficiază și de un efect
remanent, pe termen lung.
Printre dezavantajele utilizării publicității trebuie menționate: caracterul impersonal
conduce la o capacitate de convingere mai redusă d ecât în cazul utilizării forțelor de vânzare,
comunicația este unidirecționată, destinatarul mesajului neavând posibilitatea de a răspunde
la mesajul primit, costurile substanțiale implicate, dificultatea de a stabili eficiența activității
desfășurate.
Pentru definirea conținutului publicității, vom face precizarea că principalele
mijloace utilizate în cadrul publicității sunt: televiziunea, presa scrisă, radioul, Internetul,
cinematograful, publicitatea exterioară (afișe, panouri, însemne luminoase etc.), publicitatea
prin tipărituri (cataloage, pliante, prospecte, broșuri, agende, calendare etc.). Chiar dacă
încorporează cuvântul „publicitate”, publicitatea directă, publicitatea gratuită și publicitatea
la locul vânzării nu vor fi considerate mijloace pub licitare, urmând a fi incluse în alte forme
de comunicație promoțională,.
Promovarea vânzărilor este definită ca „acordarea de stimulente pe termen scurt, cu scopul
de a încuraja clienții să încerce sau să achiziționeze un anumit produs sau serviciu”22.
Formele de promovare a vânzărilor sunt foarte diversificate, dar au în comun câteva
caracteristici, care se constituie în tot atâtea avantaje ale acestei componente a sistemului
comunicațional al organizației: captează atenția publicului vizat și, de obicei, îi oferă
informații care l -ar putea orienta către produsul respectiv, încorporează un anumit avantaj,
atracție sau concesie care prezintă o valoare pentru publicul respectiv, includ o invitație clară
de a încheia rapid tranzacția, eficiența acțiunilor este imediată și poate fi măsurată relativ
ușor.

22 Idem

42
Relațiile publice reprezintă cultivarea unor contacte directe, consecvente și
sistematice, cu diverse categorii privilegiate de public, cum sunt reprezentanții mass -media,
oamenii politici, lide rii de opinie, reprezentanții mediului de afaceri, în scopul de a atrage
simpatia și sprijinul acestora față de respectiva organizație, fapt ce se va reflecta în
instaurarea unui climat de încredere în rândurile publicului larg.
Printre cele mai folosite tehnici de relații publice, în special, în relația cu mass –
media, se numără: acordarea de interviuri, lansarea de știri, redactarea de articole,
organizarea de conferințe de presă, discursurile, organizarea de seminare, simpozioane sau
conferințe .O altă preocupare specifică relațiilor publice este reprezentată de abordarea
publicului intern (angajați), scopul fiind crearea unei atmosfere corespunzătoare în interiorul
organizației. Publicitatea gratuită constă în vehicularea în diferite forme, în special, î n mass –
media, a unor informații, pozitive sau negative, cu privire la organizație.Spre deosebire de
publicitate (în engleză, advertising), publicitatea gratuită (în engleză, publicity) prezintă
marele avantaj că nu îl costă nimic pe beneficiar, dar și mar ele dezavantaj că nu poate fi
controlată de către acesta. În realitate, organizațiile încearcă, prin activități de relații publice,
să influențeze într -un sens favorabil publicitatea gratuită, ceea ce face ca ambele afirmații
din fraza anterioară să fie de stul de relative.
Politica de comunicație promoțională este cea de -a patra componentă a mixului de
marketing, ocupând un loc central în cazul marketingului educațional, comunicația
promoțională fiind, probabil, componenta mixului de marketing cu care univ ersitățile sunt
cel mai familiarizate. Ea nu diferă în mod esențial de ceea ce se întâmplă în marketingul
clasic, mijloacele și tehnicile utilizate, ca și demersul urmat, fiind practic identice. Rolul
comunicației promoționale este acela de a facilita schi mburi directe sau indirecte, prin
informarea indivizilor, grupurilor sau organizațiilor și prin influențarea acestora, în scopul
de a-i determina să apeleze la serviciile, să achiziționeze produsele universităților sau să
sprijine activitatea acestora. Pen tru a realiza schimburile directe, universitatea furnizează
informații despre bunurile, serviciile sau ideile sale unui anumit segment de piață. În cazul
schimburilor indirecte, universitatea se adresează organismelor guvernamentale,
subscriptorilor și pub licului larg interesat de organizație și de serviciile sale.Scopul mai larg
al promovării este să mențină o relație pozitivă între universitate și diverse grupuri din
mediul extern sau intern de marketing. Organizația trebuie să planifice, să implementeze și
să coordoneze cu atenție submixul promoțional, pentru a maximiza rezultatele scontate.
Informarea părinților

43
Părinții își încredințează copilul școlii spre îngrijire și ca urmare, au dreptul să știe
ce s-a planificat pentru educația acestuia și ce se întâmplă în instituția respectivă. În prezent,
în cele mai multe instituții de învățământ, politicile și problemele școlii nu sunt suficient
explicate părinților, iar informația scrisă transmisă către familii este insuficientă și nu joacă
rolul major pe care ar trebui să îl aibă în comunicarea cu părinții. Părinții trebuie informați
în legătură cu:
▪ documentele programatice ale școlii (misiune, politici, curriculum, reguli etc.)
▪ ce se întâmplă în școală (activități, evenimente, succese, schimbări etc.)
▪ progresul copiilor lor ( din punct de vedere academic și în ceea ce privește
dezvoltarea personală)
▪ direcții majore ale schimbării / reformei în educație.
Procedura de comunicare cu părinții
Un prim pas care va reglementa comunicarea cu părinții este elabor area unei
proceduri de comunicare. Procedurile nu sunt simple documente formale, ci sunt
instrumente foarte puternice pentru eficientizarea proceselor organizației. Procedura va fi
elaborată de c ătre un colectiv din care este recomandat să facă parte persoane implicate în
aplicarea lor – profesori și părinți și va fi cunoscută de toți părinții, personalul didactic și
nedidactic al școlii. Documentul va specifica și va descrie toate modalitățile prin ca re se
realizează comunicarea cu părinții în școala respectivă: ședințe, întâlniri individuale,
rapoarte de evaluare, consultații, convorbiri telefonice, corespondență pe e -mail, caiet de
comunicări, întâlniri cu membri ai echipei manageriale, buletinul inf ormativ al instituției etc.
Buletinul informativ al școlii
Un buletin informativ care apare regulat ( de ex., la interval de o lună) și este transmis
elevilor, personalului școlii, părinților și altor membri ai comunității locale este o foarte bună
modalitate de a -i informa pe cei interesați despre:
▪ activitățile care au avut loc în școală ;
▪ activitățile care au avut loc în afara școlii ;
▪ realizările și succesele care merită a fi cunoscute ;
▪ evenimentele planificate în perioada următoare ;
▪ anunțuri de inter es larg .

44
Buletinul are o structură și un format standard, iar sarcina realizării lui poate fi preluată de
1-2 cadre didactice ale școlii care au foarte bune abilități de organizare și redactare a texte lor
pe computer. În vederea realizării buletinului info rmativ, responsabilii:
▪ primesc informațiile de inclus pe e -mail de la profesori, director , responsabili de
comisii;
▪ sintetizează informația primită ;
▪ redactează texte referitoare la activități care nu au fost transmise de colegi ;
▪ organizează informațiile conform structurii standard a documentului ;
▪ transmit textul final pentru supervizare ;
▪ distribuie buletinul către elevi, părinți, profesori, instituții din comunitate , fie în
format letric (dacă școala are resurse financiare disponibile), fie în format
electronic , pe adresele de e -mail ale celor vizați ).
Comunicarea pe mail
Odată cu dezvoltarea tehnologiilor informației și comunicării și dotarea școlilor cu
rețele de calculatoare, multe școli utilizează comunicarea pe e -mail și în relațiile cu părinții
pentru a transmite documente, anunțuri, mesaje referitoare la viața clasei/școlii .Deși nu toți
părinții au acces la internet și căsuțe de e -mail, este totuși o tendință în creștere foarte r apidă.
Pentru a se evita supraîncărcarea și pericolul de a pierde controlul mesajelor, este
recomandat ca în procedura de comunicare să se specifice regulile comunicării de acest tip
la nivelul organizației. Astfel, comunicarea pe e -mail:
• se face de la sec retariat / conducerea școlii /alte departamente către toți părinții
școlii / clasei/ pe probleme de interes general ;
• se face de la secretariat/conducerea școlii/ profesori /alte departamente către un
părinte pe probleme specifice unui copil ;
• se face de la învățător/ diriginte către toți părinții clasei pe probleme de interes
general pentru clasă ;
• se face de la învățător/ diriginte către un părinte pe probleme specifice unui
copil ;
• dacă părinții doresc să semnaleze pe mail un anumit aspect lega t de activitatea la
școala unde învață copilu l domniei sale , mesajul va fi transmis doar
reprezentantului școlii implicat în cazul respectiv, nu și celorlați părinți
Alte modalități de informare a părinților

45
Publicarea unei mape informative care să conțină informații despre școală pentru
uzul părinților; un astfel de material ar putea conține: textul de misiune a școlii, politicile
școlii, oferta de curriculum la decizia școlii, programul de activități extra școlare , regulile
școlii, necesarul de rechizite, descriere a ținutei sportive, date referitoare la cadrele didactice,
mecanisme de monitorizare și evaluare a progresului copiilor, mecanisme de comunicare cu
părinții .
Transmiterea unei scrisori de bun venit la început de an școlar d e către fiecare
învățător și diriginte în care se fac referiri la disciplinele ce vor fi studiate în anul școlar
respectiv, modalitățile de evaluare, tema pentru acasă, profesorii clasei și se dau datele
evenimentelor majore ale școlii.
Organizarea în școa lă a unui Centru de resurse pentru părinți care să ofere cărți
și materiale informative specifice: casete video, presă de profil, ambient pentru discuții și
întâlniri cu reprezentanții unității de învățământ
Amenajarea în holul școlii a unui panou al părin ților pe care se pot afișa regulile
școlii, buletinul informativ al școlii, opinii ale părinților .
Realizarea unui site al școlii care să aibă rubrici de interes pentru părinți, inclusiv
una de noutăți și o pagină a părinților .
Introducerea unui caiet de c omunicări pentru părinți prin care :
– se transmit aprecierile cadrelor didactice privind activitatea la clasă și în școală,
comportamen –
tul sau alte aspecte legate de elev;
-se solicită de către părinți ajutorul cadrelor didactice sau al conducerii școl ii în rezolvarea
unor probleme legate de copil;
-se transmit informații legate de activități/evenimente din viața clasei/școlii.
Părinții au obligația să citească și să răspundă comunicărilor făcute prin caietele de
comunicări.

Școala către comunitate – ce beneficii poate școala să aducă comunității
În România, în afară de faptul că educă viitorii membri ai comunității, școala duce
foarte puțin din acțiunea ei benefică în afara porților sale. Rareori elevii sunt implicați în
activități care vin în sprijinul comunității și, dacă ele totuși au loc, nu fac parte dintr -un
demers planificat și organizat al școlii și nu se integrează în curriculumul școlar. Este nevoie
ca școala să fie inițiatoarea unor programe educaționale comunitare care să urmărească

46
creșterea calității vieții în comunitatea respectivă și să promoveze valori precum
responsabilitatea, cooperarea, participarea, transparența sau comunicarea. Din această
perspectivă, o comunitate este puternică dacă:
• locuitor ilor le pasă de problemele comunității și se simt responsabili pentru viața lor în
comunitate;
• oamenii au încredere unii în alții și cooperează pentru a rezolva problemele comunității.

Dezvoltarea unui curriculum care să aibă legătură cu comunitatea se po ate realiza în două
direcții:
1. Elevii merg în comunitate pentru a folosi facilitățile și resursele disponibile. Activitățile
pot fi diverse – lecții desfășurate la muzee, biblioteci, căminul cultural, tribunal, primărie,
alte instituții, locuri de intere s din comunitate.
2. Elevii învață performând servicii în folosul comunității , participând activ la organizarea
și desfășurarea unor activități în beneficiul comunității din care fac parte. Activitățile
respective:
• se adresează unei nevoi reale din comunit ate;
• sunt coordonate în colaborare de către școală și comunitate;
• sunt integrate în curriculumul școlar;
• ajută la dezvoltarea individuală a elevi lor
Așadar, comunicarea devine elementul esențial care contribuie la promovarea
imaginii instituției de învățământ. Strategia de comunicare și relații publice ale unității de
învățământ, ce implică acțiuni coerente de creare de imagine, integrând elemente de cultură
organizațională, este o certă necesitate a vremurilor noastre. În general, o strategie de
construire a imaginii unei organizații trebuie să aibă în vedere ca obiectiv primordial
realizarea și consolidarea identității în mentalul grupurilor -țintă relevante pentru echilibrul
și buna funcționare a organizației. De aceea sunt evidențiate în cărțile de specialitate
preocupările tot mai mari ale firmelor care urmăresc rezolvarea cât mai adâncă a problemelor
interne și externe pe teme de imagine și în special captarea atenției, bunăvoinței și încrederii
publicului.
Pentru a formula o strategie trebuie să se țină seama de factorii strategici care
definesc starea de ansamblu a organizației, situațiile favorabile care pot fi folosite de aceasta
și elementele din mediul social care -i sunt potrivnice. Printre cei mai cunoscuți fa ctori

47
strategici (prestigioasa analiză SWOT) ai organizației cu mari implicații asupra imaginii ei
sunt:
– punctele tari ale organizației;
– punctele slabe;
– oportunitățile (ocaziile favorabile);
– amenințările.
O strategie de construire a imaginii cupr inde, de regulă, elementele următoare:
– scopul și obiectivele propuse;
– principalele componente ale imaginii organizației;
– categoriile de public -țintă;
– principalele mesaje care trebuie transmise pentru fiecare categorie de public – țintă;
– canalele d e comunicare a mesajelor în raport cu specificul destinatarilor acestora;
– termenele de îndeplinire a activităților planificate;
– resursele materiale necesare;
– elaborarea și aplicarea programelor de relații publice pentru implementarea
strategiei de cr eare a imaginii.
Acest tip de strategie urmărește construirea unei imagini pozitive a organizației prin
proiectarea personalității, caracterului și a identității acesteia în mentalul individual și
colectiv.
Cele mai cunoscute tehnici de construire a imagi nii organizației sunt:
➢ utilizarea “efectului haloului” – utilizarea imaginii unei organizații, a unui fenomen
sau
individ care are deja o reputație formată în obținerea unei credibilități avansate pentru
propria organizație;
➢ răsturnarea imagologică – ansamblu de activități de relații publice care urmăresc
schimbarea în scurt timp a caracterului imaginii unei organizații – din preponderent negativă
în preponderent pozitivă – prin asocierea produselor și serviciilor acesteia cu elemente
pozitive de largă audiență și cu implicații majore în viața și activitatea oamenilor;
➢ utilizarea unitară a multiplicatorilor de imagine – informarea unitară a
multiplicatorilor de imagine – angajați, foști membri ai organizației, clienți, vecini,
administratori, mass -media etc. – cu speranța că aceștia vor retransmite semnale și
mesaje relativ unitare;
➢ diferențierea imaginii – diferențierea mesajului transmis cu accent strict numai pe
caracteristicile proprii organizației.

48
Aceste tehnici se utilizează pentru aplicarea individuală sau se pot combina în
funcție de scopurile urmărite, de starea imaginii pe care o are organizația, orizontul de
interpretare a mediului social în cadrul căruia funcționează organizația, categoriile de
interese al e publicului -țintă, caracteristicile spațiului mediatic în care se construiește
imaginea organizației în cauză.La construirea imaginii este nevoie și de fidelizarea
partenerilor de afaceri care are ca mijloc mai înainte de orice:
✓ seriozitatea;
✓ promptitudinea în tratarea comenzilor și rezolvarea reclamațiilor;
✓ posibilitatea de a oferi reduceri la diverse produse pentru anumiți clienți ;
✓ calitatea ridicată a produselor / serviciilor oferite;
✓ permanenta legătură cu prietenii.
Pentru a menține imagi nea construită, legătura cu partenerii de afaceri și o apropiere între
organizații se folosesc:
✓ obiecte personalizate;
✓ broșuri.
Prin a comunica se înțelege a construi imaginea unei organizații. Misiunea
comunicării are o cale binecunoscută, o misiune men ită să poziționeze organizația, să -i dea
personalitate recunoscută de publicul larg și să -i acorde o identitate diferită de cea a
concurentei sale.Orice abatere de la normele bunului simț nu este în favoarea organizației,
ci în detrimentul acțiunilor și im aginii ei, de aceea se impune respectarea lor cu sfințenie,
astfel că, dacă imaginea este pozitivă, organizația își poate îndeplini scopurile mult mai ușor.
Într-o situație ideală, școala se raportează în permanentă la comunitatea locală, la
elevi și pări nți, precum și la personalul propriu, propunându -și să asigure condiții optime de
comunicare internă și externă. În contextul actual, marcat de un grad sporit de descentralizare
administrativă față de anii anteriori, de eficiența în comunicare ale unității de învățământ și
de modalitatea în care aceasta este percepută în exterior, depinde într -o măsură importantă
evoluția de ansamblu a școlii, vizibilă în statisticile de bază, referitoare la populația școlară,
la asigurarea normelor didactice și a finanțări i de bază și chiar complementare.
Cu alte cuvinte, comunicarea în învățământul actual nu mai este de multă vreme
opțională, iar competitivitatea dintre unitățile de învățământ generează oferte educaționale
diverse, formulate după toate legile marketingulu i. Crearea de evenimente de relații publice
sau de promovare, asigurarea vizibilității externe, sunt imperative pe care școala
contemporană românească nu -și mai permite să le neglijeze, în contextul dinamicii
demografice actuale, determinate de scăderea na talității, pe fondul precarității induse de

49
criza economică, precum și de o emigrație încă importantă. Strategia de comunicare și relații
publice a unității de învățământ, ce implică acțiuni coerente de creare de imagine, integrând
elemente de cultură orga nizațională, este o certă necesitate a vremurilor noastre, marcate de
proliferarea necontrolată, de „hipertelia” tehnologică a mijloacelor de comunicare, într -o
quasi -transparență greu de închipuit în urmă cu câteva decenii sau chiar ani.
Într-o situați e ideală, școala se raportează în permanență la comunitatea locală, la
elevi și părinți, precum și la personalul propriu, propunându -și să asigure condiții optime de
comunicare internă și externă. Într -o situație reală, de disfuncțiile de comunicare depind
imaginea, performanța și, in extremis, pe termen mediu și lung, însăși existența unității de
învățământ: comunicarea eficientă devine încă o funcție – ingrată – asociată managementului
unității școlare (indiferent de proporția de delegare a acesteia către consilierul de imagine
sau către restul corpului profesoral).
În contextul actual, marcat de un grad sporit de descentralizare administrativă față
de anii anteriori, de eficiența în comunicare ale unității de învățământ și de modalitatea în
care aceasta este percepută în exterior, depinde într -o măsură importantă evoluția de
ansamblu a școlii, vizibilă în statisticile de bază, referitoare la populația școlară, la asigurarea
normelor didactice și a finanțării de bază și complementare sau proprii. În alte cuvinte,
comunicarea în învățământul actual nu mai este de mu ltă vreme opțională, iar
competitivitatea dintre unitățile de învățământ similare ca profil sau din aceeași zonă
generează oferte educaționale diverse, formulate după toate legile marketingului.
Școala se poziționează, indiferent de nivelul ei, pe p iața educațională locală (și nu
numai) prin identificarea unor avantaje care o diferențiază de concurență (termenii
economici nefiind întâmplători nici chiar în cazul unor instituții de învățământ preponderent
bugetare), chiar a unor nișe, situație în care orice detaliu poate avea un rol determinant pentru
beneficiarul -consumator. Crearea de evenimente de relații publice sau de promovare,
asigurarea vizibilității externe, sunt imperative pe care școala contemporană românească nu –
și mai permite să le neglije ze, în contextul dinamicii demografice actuale, determinate de
scăderea natalității, pe fondul precarității induse de criza economică, precum și de o
emigrație încă importantă. Școlile aleg să comunice, intuitiv sau, mai rar, pe baze
profesioniste, prin in termediul site -urilor sau blogurilor școlare, al forumurilor (de regulă
oficiale sau consacrate, ale inspectoratelor sau specializate), dar și prin intermediul rețelelor
de socializare, al comunicatelor și conferințelor de presă, al articolelor și emisiuni lor radio –
tv, al pliantelor, revistelor școlare și al tuturor ieșirilor în sfera publică: participări la
concursuri, la activități sau la orice tip de eveniment susceptibil de a genera o imagine

50
pozitivă. Evident, actul de comunicare nu este întotdeauna in tențional, multe elemente scapă
de sub control, apar crize de imagine, care trebuie gestionate, la rândul lor, după toate
regulile artei.
„Hipertelia” comunicării (cu un termen preluat din Strategiile fatale ale lui Jean Baudrillard
– Polirom, 1996), virat ă chiar în „obscenitate”, are riscurile ei. Canalele de comunicare nu
sunt exclusiv formale/ controlabile, ci și informale/ necontrolabile. Este de remarcat și faptul
că responsabilii cu administrarea imaginii unității de învățământ nu au, de cele mai mult e
ori, studii de specialitate (comunicare și relații publice, jurnalism) sau experiență în PR, fiind
deseori depășiți de schimbarea de paradigmă înregistrată recent în raporturile dintre
domeniul educațional și relațiile publice. O bună comunicare este ese nțială, fără a fi însă
suficientă. Există, desigur, și un revers al medaliei: o grijă prea mare față de imaginea școlii
poate uneori camufla deturnarea de la misiunea de bază a școlii, în speță procesul instructiv –
educativ. Oricum acesta este, de regulă, c opleșit de latura birocratic -administrativă care, în
principiu, ar trebui să -i asigure o desfășurare optimă. În goana după o imagine bună, după
excelența documentelor, după perfecțiunea formală, ca și în cazul acumulării punctelor
pentru dosarele de gradaț ie, transfer etc., adesea se sacrifică tocmai scopul fundamental al
învățământului, în absența căruia învățământul însuși nu ar mai avea niciun sens. Remarcăm,
într-un articol anterior (publicat recent în volumul colectiv al Conferinței Naționale pentru
Învățământ Virtual din 2013, Tehnologii moderne în educație și cercetare, București, 2013,
sub titlul: „ Impactul și rolul site -urilor unităților de învățământ preuniversitar ”, pp. 342 –
347, în coautorat cu prof. Mirela Roșioru), raportarea de regulă eronată a managementului
unităților școlare față de site -ul școlii, a cărui dimensiune de instrument de comunicare, de
creare de imagine, nu e întotdeauna pe deplin conștientizată și cu atât mai puțin exploatată.
Site-urile sunt plasate în mod tradițional în grija profesorului de informatică (sau a altui
cadru didactic cu abilități tehnice, din zona disciplinelor realiste) și nu în cea a consilierului
de imagine (cu specializare umanistă), rezultatul fiind, în mod previzibil, nefuncțional, static,
pe scurt ineficien t și aproape inutil.
Revista școlii, abandonată, în virtutea inerției, în sarcina profesorului de limba
română (sau a altui cadru didactic cu abilități sau cel puțin veleități literar -jurnalistice), nu
realizează, de regulă, trecerea către jurnalismul online (în condițiile în care numeroase
periodice pe hârtie au dispărut, în ultimii ani, sau au migrat către mediul virtual, salvându –
se într -o altă dimensiune, mai adaptată vremurilor în care trăim); departe de a ancora școala
în realitatea contemporană, de a cultiva cel puțin anumite abilități jurnalistice ale elevilor,
revista școlară nu le folosește, de cele mai multe ori, decât tot cadrelor didactice, care văd în

51
ea un mijloc de a -și mai adăuga câteva puncte la dosar, prin publicarea unor articole oare care
într-o revistă lipsită de circulație, de vizibilitate, deci de relevanță.În pofida inerțiilor,
consolidate de un management neinspirat sau pur și simplu copleșit de exigențele birocratic –
administrative sau de dorința de control absolut (cu excepțiile de rigoare, cu atât mai
notabile), vremurile se schimbă, într -un ritm din ce în ce mai alert: adaptarea la această
schimbare de paradigmă, inclusiv din perspectiva comunicării, a relațiilor publice, a creării
de imagine sau a marketingului educațional, poa te constitui, alături de alți factori, cheia
succesului pentru unele unități școlare – sau dimpotrivă. Deoarece există tendința
consolidării poziției liceelor de prestigiu din fiecare județ (devenite, unele, colegii naționale),
prin înglobarea ciclurilor d e învățământ primar și gimnazial. Elevii buni (de fapt, părinții
acestora, adevărații decidenți în cazul de față) au tendința de a se orienta către aceste licee
puternice, în detrimentul școlilor gimnaziale tradiționale, care se văd confruntate cu noi
provocări, greu de anticipat în urmă cu ceva vreme.
Unele licee de top sau colegii naționale practică deja, deși la nivel neoficial, o adevărată
politică de recrutare, nu doar de personal (unde legislația mobilității personalului didactic
aplicată de inspector atele școlare reglementează transferurile, spre deosebire de școlile
particulare), dar și de elevi buni din școlile gimnaziale, cu bune rezultate la învățătură,
olimpiade .
În contrapartidă, ca exemplu negativ, există facultăți care nici măcar o dată pe
an, de zilele porților deschise din universitățile de care aparțin, nu se îndreaptă, spre
deosebire de universitățile occidentale, către potențialii lor studenți, tratându -și viitorul cu o
neglijență costisitoare pe termen mediu și de -a dre ptul critică pe termen lung: de exemplu, o
facultate de litere nu -și prezintă oferta educațională nici măcar elevilor din secțiile filologice
bilingve sau intensive din liceele de top, încurajându -i pe aceștia să se reorienteze spre alte
facultăți, din țar ă sau chiar din străinătate.)Jocul se schimbă, cu tot cu reguli: introducerea
finanțării per capita nu a făcut decât să scoată la lumină, la un moment dat, mecanismele
economice care subîntind inclusiv domeniul educațional, încă preponderent bugetar,
evide nțiind noțiunea primordială de competitivitate, din perspectiva căreia crearea de
imagine și -a dobândit/ dovedit o importanță din ce în ce mai mare.

52
CAPITOLUL III: INVESTIGAȚIE PRIVIND
PROMOVAREA ȘCOLII GIMNAZIALE “ALEXANDRU
VLAHUȚĂ”, GUGEȘTI ÎN COMUNITATE

3.1. Descrierea instituției școlare

Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Gugești , este o școală cu personalitate
juridică având în coordonare o școală cu clasele I -VIII și cinci grădinițe. Școala are un bun
renume în comună și în județ datori tă rezultatelor deosebite de -a lungul anilor la examene
de admitere în liceu și Evaluare Națională. În ultimii ani interesele comunității școlare s -au
diversificat, apărând ca preocupări majore, în afară de succesul la admiterea în ciclul superior
de învăț ământ, însușirea deprinderilor de utilizare a calculatorului și interesul pentru limbile
străine.
Școala Gimnazială “Alexandru Vlahuță” Gugești f uncționează din anul 1944, an în
care s -a înființat școala cu clasele I -IV pentru copiii muncitorilor din Fabri ca de Prelucr are
a lemnului, sub numele de “Ș coala primară mixtă de stat”. În anii 1947 -1965 a fu ncționat și
școala profesională cu numele “Școala de calificare în industrie forestieră – Moroeni” și o
secție de învățământ liceal seral denumită “Școala medi e serală”. În anul 1960 se înființează
“Școala de 7 ani Gugești – Fabrică” pentru învățământul general obligatoriu. În cadrul școlii
au existat clase de învățământ liceal seral până în anul 1992. Efectivele maxime de elevi și
cadre didactice au fost atinse între anii 1980 -1990, având în anul școlar 1986 -1987, 25 de
clase cu 750 de elevi și 32 de cadre didactice. În anul 2004, școala a adoptat numele de
Alexandru Vlahuță, poet și publicist care a trăit o vreme la conacul de la Dragosloven i, aflat
la 2 km di stanță, în stânga drumului european E85.
Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Gugești este singura unitate școlară cu
personalitate juridică din comuna Gugești, având în coordonare 8 unități școlare: 2 școli și 5
grădinițe. Cultura organizațională este caracterizată printr-un ethos profesional bun.
Trăsăturile dominante sunt cooperarea, munca în echipă, respectul reci proc, atașamentul
față de copii, respectul pentru profesie, libertatea de exprimare.Climatul organizației școlare
este deschis, stimulativ, caracteri zat prin dinamism. Relațiile dintre cadrele didactice sunt
deschise, colegiale, de respect și de sprijin reci proc.

53
EFECTIVE DE PREȘCOLARI /ELEVI
ANUL ȘCOLAR 201 8-2019

Unitatea de învățământ Învățământ
preșcolar
Nr.grupe/Nr.copii Invățământ
primar
Nr.clase/Nr.elevi Invățământ
gimnazial
Nr.clase/Nr.elevi
SCOALA GIMNAZIALĂ ”AL.
VLAHUȚĂ GUGEȘTI ” 10/179 8/182
SCOALA GIMNAZIALĂ NR.2
GUGEȘTI 5/71 3/44
GRĂDINIȚA NR. 1 GUGEȘTI 2/50
GRĂDINIȚA NR. 2 GUGEȘTI 2/35
GRĂDINIȚA NR. 3 GUGEȘTI 1/12
GRĂDINIȚA OREAVU
GUGEȘTI 1/15
GRĂDINIȚA PROGR.
PRELUNGIT GUGEȘTI 2/59
TOTAL
8/171 15/250 11/226

Fig. 1. Efective preșcolari/ elevi, grupe/clase, an școlar 2018 -2019

8 15 11171250226
ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎNVĂȚĂMÂNT GIMNAZIALEfective preșcolari/elevi
Nr. grupe/ clase
2018 -2019
Nr. grupe Nr. elevi Coloană1

54
PERSONALUL ȘCOLII
CADRE DIDACTICE

NR. CADRE
DIDACTICE
Preșcolar Primar Gimnazial
TOTAL DIN CARE 49 10 15 24
TITULARI 42 10 14 18
SUPLINITORI
CALIFICAȚI 7 – 1 6

Fig.2, Distribuție cadre didactice

DISTRIBUȚIA PERSONALULUI DIDACTIC PE GRADE DIDACTICE

051015202530
titulari suplinitori calificațiDISTRIBUȚIE CADRE DIDACTICE
preșcolar primar gimnazial
Grade
didactice Doctorat Grad I Grad II Definitiv Debutant
Preșcolar – 4 – 4 2
Primar – 10 1 4 –
Gimnazial 2 14 1 5 4
Total 2 28 2 13 6

55

Fig. 3. Distribu ția cadrelor pe grade didactice

3.2. Scopul, i potezele și obiectivele principale ale cercetării
3.2.1. Scopul cercetării
Scopul cercetării l -a reprezentat identificarea celor mai bune strategii de promovare
a imaginii unității de învățământ în vederea optimizării imaginii acesteia în comunitatea
locală , prin implementarea unui program de intervenție.

3.2.2. Obiectivele cercetării
➢ O.1.I dentificarea opiniei cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale Alexandru Vlahuță
Gugești privind modul, rolul, necesitatea promovării instituției școlare în comunitate;
➢ O.2.Analiza situației actuale a unității de învățământ din perspectiva promovării
instituționale( analiza modalităților de promovare și a eficacității acestora) ;
➢ O.3.Elaborarea unei strategii de promovare eficientă, în acord cu nevoile reale ale
instituției (care să cuprindă cele mai potrivite modalități de promovare) ce va
conduce la optimizarea relației școală -comunitate și la crearea unei imagini positive
în comunitate
3.2.3. Ipotezele cercetării
I.1.1 Statutul public al instituției în care activează participanții la această cercetare
influențează percepția acestora cu privire la necesitatea promovării instituției școlare ;
I.1.2. Există variații ale gradului în care cadrele didactice cunosc modalitățile de promovare
pe care unitatea de învățământ le utilizează ; 14
210
1414
154
2
0246810121416
Gradul I Gradul II Definitivat Debutant DoctoratDistribuiție pe grade didactice
Nivel preșcolar Nivel primar Nivel gimnazial

56
I.1.3. Există variații ale opiniilor cadrelor didactice referitore la eficiența modalităților de
promovare de care unitate a de învățământ dispune ;
I.1.4. Cadrele didactice manifestă disponibilitate de a se implica în activități de promovare
a instituției școlare ;
I.2.1. Unitatea de învățământ nu valorifică suficient modalitățile de promovare instituțională ;
I.3.1. Cunoașterea opiniilor cadrelor didactice din unitatea școlară cu privire la promovarea
instituției și analiza riguroasă a modalităților de promovare curente, conduc la elaborarea
unei strategii de promovare eficiente.

3.3. Proiectarea cercetării
3.3.1. Descrierea eșantionului
Cercetarea cantitativă a fost realizată la nivelul unui eșantion de 50 de subiecți din
rândul cadrelor didactice d e la Școala Gimnazială Alexandru Vlahuță Gugești și anume: 9
educatoare, 15 învățătoare, 26 profesori gimnaziu, cu vârste cuprinse între 21 de ani și 59 de
ani. La acest studiu au participat cadre didactice cu studii superioare.
• Referitor la mediul din care provin , 75% dintre persoane provin din mediul rural și
25 %din mediul urban .
• Dintre subiecții lotului , 98% au studii superioare .

3.3.2. Descrierea instrumente lor și a metode lor de cercetare
Pentru realizarea prezentei cercetări cantitative s-au folosit o serie de metode
adevcate cerectării, și anume:
➢ Analiza documentelor scrise, precum și analiza SWOT
➢ Ancheta sociologică realizată prin chestionar . Au fost administrate două chestionare.
Primul chestionarul a cuprins un set de întrebări, de tip închis, dar și de tip deschis privitoare
la necesitatea promovării unității de învățământ în comunitate. Prin administrarea celui de –
al doilea chestionar, ne -am propus să verificăm dacă planul de intervenție a contribuit la
îmbunătățirea imaginii școlii în comunitate. Fiecare chestionar administrat subiecților a fost
interpretat.
➢ Observația care a presupus înțelegerea și interpretarea tuturor elementelor.
Așadar, am pormit cercetarea de la analiza documentelor scrise. Primul document
studiat a fost Planul de dezvoltarea instituțională, elaborat în 2014. Au urmat Planul
operațional pentru anul școlar în curs și Planul managerial. De asemenea, am consultat și

57
Planul de promovare a instituției de învățământ elaborat de Comisia pentru promovarea
imaginii unității de învățământ Ulterior, am realizat analiza SWOT.
Totodată, în urma studi ului aprofundat al PDI -ului unității de învățământ, s -a putut
identifica preocuparea acesteia pentru promovarea imaginii unității de învățământ, după
cum indică și ținta strategică de mai jos, parte a PDI:
O.S.6. Promovarea de relații externe bazate pe implicarea unității de învățământ în
viața comunității
OG.6.1. Crearea de oportunități pentru dezvoltarea rolului de partener educativ al
părinților ;
OG.6.2. Crearea de oportunități pentru dezvoltarea și implementarea unor proiecte
educaționale complexe ;
OG.6.3. Promovarea imaginii Școlii Gimnaziale Alexandru Vlahuță Gugești în
comunitatea locală, bazată pe principii de marketing educațional.
Indicatori de realizare a țintelor strategice:
O.S.6.
➢ realizarea a cel puțin unui material informativ pe semestru pentru comunitate;
➢ desfășurarea a cel puțin 50 % din activitățile extrașcolare sau din cadrul
parteneriatelor în colaborare cu părinții și autoritățile locale
3.4. Analiza și interpretarea rezultatelor
➢ Ulterior studierii documentelor (PDI, Plan managerial, Plan operațional, Plan
Comisie de promovare a imaginii școlii) a fost administrat un chestionar prin care
am vizat cunoașterea opiniei repondenților cu privire la strategia de promovare a
imaginii școlii în comunitate.Astfel, prima ipoteză( Statutul public al instituției în
care activează participanții la această cercetare influențează percepția acestora cu
privire la necesitatea promovării instituției școlare) a fost confirmată, în urma
analizei rezultatelor înregistrate, prin aplica rea chestionarului.

1.Cine credeți că ar trebui să se ocupe de promovarea unității de învățământ?
➢ managerul unității ;
➢ cadrele didactice ;

58
➢ elevii ;
➢ părinții ;
➢ mass -media .
Fig. 4. Ponderea răspunsurilor privind responsabilul cu promovarea imaginii școlii

După cum indică și reprezentarea grafică, respondenții au fost de părere că
promovarea unității de învățământ cade, în primul rând, în sarcina managerului ( 30%), dar
un rol extrem de important îl au și cadrele didactice (27%). De asemenea , elevii și părinții
acestora contribuie la conturarea unei imagini pozitive a școlii în comunitate.

2. În ce măsură, imaginea pozitivă a școlii este influențată de următorii factori
interni :
❑ în mică măsură în mare măsură în foarte mare măsură

➢ oferta educațională ;
➢ pregătirea profesională a corpului profesoral ;
➢ dotarea unității de învățământ ;
➢ rezultatele elevilor la olimpiade școlare ;
➢ rezultatele elevilor la examenele naționale ;
➢ diversitatea activităților extrașcolare .
managerul
30%
cadrele didactice
27%elevii
20%părinții
13%mass -media
10%
managerul
cadrele didactice
elevii
părinții
mass-media

59

Fig. 5. Reprezentare grafică -influența factorilor interni asupra imaginii școlii

La cea de -a doua întrebare, repondenții au fost de părere că oferta educațională , buna
pregătire profesională a cadrelor didactice , rezultatele elevilor la examene și olimpiade/
concursuri școlare, precum și dotarea școlii reprezintă factorii interni care influențează în
foarte mare măsură imaginea pozitivă a unității de învățământ.
3. În ce măsură, imaginea pozitivă a școl ii este influențată de următorii factori
externi :
❑ în mică măsură ❑ în mare măsură ❑ în foarte mare măsură

➢ legislația în vigoare ;
➢ relația cu comunitatea locală ;
➢ parteneriatele cu diferite instituții ;
➢ opiniile părinților .

Fig. 6. Reprezentare grafică -factori externi care influențează imaginea școlii
2 4 3 2 4 1228
16 17241835
2030 302428
în mică măsură in mare masura in foarte mare măsură
12673
30322534
8121813
0 5 10 15 20 25 30 35 40legislația în vigoarerelația cu comunitateaparteneriatele cu instituțiileopiniile părinților
în foarte mare măsură în mare măsură în mica masura

60
Dintre factorii externi care au o influență pozitivă asupra imaginii școlii, în foarte
mare măsură, au fost indentificați : opinia părinților, relația cu comunitatea , legislația în
vigoare.
4. În opinia dvs, promovarea școlii determină:
❑ în mică măsură ❑ în mare măsură ❑ în foarte mare măsură

➢ atragerea de elevi cu rezultate școlare bune/foarte bune ;
➢ atragerea de cadre didactice de înaltă ținută profesională ;
➢ recunoaștere la nivel local, județean ;
➢ atragerea de fonduri extrabugetare ;
➢ implicarea părinților în viața școlii .

Fig.7. Reprezentare grafică – elementele care determină promovarea școlii

Observând răspunsurile oferite de subiecții interdievați, se constată că
promovarea școlii are ca rezultate, în foarte mare măsură , atragerea resursei
umane(elevi cu rezultate școlare bune și foarte bune, precum și a cadrelor didactice
de o înaltă ținută profesiona lă și morală).Totodată, promovarea eficentă a școlii va
determina și implicarea părinților, dar și atragerea de fonduri extrabugetare.Nu în
ultimul rând, unitatea de învățământ va căpăta recunoașterea pe care o merită.

Ipoteza 1.2. (există variații ale gradului în care cadrele didactice cunosc
modalitățile de promovare pe care unitatea de învățământ le utilizează) a fost și ea
confirmată.

4 35 6423 24 25 2428
23 2320 2018
01020304050
atragerea de
elevi cu
rezultate
bune/foarte
buneatragerea de
cadre
didactice
profesionisterecunoaștere atragerea de
fonduri
extrabugetareimplicarea
părințilorîn mică măsura în mare măsură în foarte mare măsură

61
5. Promovarea instituției de învățământ se poate realiza prin?
➢ site-ul școlii ;
➢ revista școlii ;
➢ pagină de facebook a instituției ;
➢ pliante de promovare ;
➢ broșuri ;
➢ afișe ;
➢ ppt;
➢ panouri publicitare ;
➢ Ziua porțlor deschise ;
➢ proiecte de parteneriat

Fig. 8. Reprezentare grafică – modalități de promovare a unității școlare

Dintre modalitățile de promovare a unității de învățământ, subiecții interdievați au
menționat site -ul școlii(48,12%), pagina de facebook a unității(50,14%), Ziua porților
deschise(50,14%), revista școlii(45,13%).
6. Cât de importante credeți că sunt următoarele modalități de promovare a
unității de învățământ?
❑ foarte importantă ❑ importantă ❑ puțin importantă
➢ popularizarea activităților ;
➢ mediatizarea performanțelor elevilor ;
➢ pregătirea profesională a cadrelor didactice ;
28, 8%
45, 13%
50, 14%
36, 10%
43, 12%29, 8%15, 4%23, 7%50, 14%37, 10%
site școală revista școlii pagina de facebook
pliante broșuri afișe
ppt panouri publicitare Ziua porților deschide
proiecte de parteneriat

62
➢ implicarea părinților în viața școlii ;
➢ contribuția Asociaței părinților ;
➢ mediatizarea în mass -media (presă, TV).

Fig.9. Modalități eficiente de promovare a unității
În privința eficienței modalităților de promovare de care unitatea de învățământ poate
dispune, repondenții au identificat ca foarte importante : pregătirea profesională a cadrelor
didactice(84%),mediatizarea performanțelor elevilor(74%),mediatizarea în mass –
media(58%).
Ipoteza I .1.4. Cadrele didactice manifestă disponibilitate de a se implica în
activități de promovare a instituției școlare
7. Dacă ați fi solicitat(ă), v -ați implica în acțiuni de promovare a unității de
învățământ ?
➢ Da
➢ Nu
➢ Probabil

Fig.10. Grafic privind disponibilitatea cadrelor didactice de a se implica în acțiuni de
promovare a unității de învățământ 3742272229
138232821
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45popularizarea activitățilormediatizarea performanțelor elevilorpregătirea profesională a cadrelor didacticeimplicarea părinților în viața școliicontribuția Asociaței părințilormediatizarea în mass-mediapuțin importantă importantă foarte importantă
78%
8%
14%da
nu
probabil

63

Conform graficului anterior, 78% dintre cadrele didactice sunt de acord să realizeze
acțiuni prin care să contribuie la imaginea pozitivă a unității de învățământ. Totuși, 14 %
refuză o eventuală implicare, iar 8% sunt indeciși.

Ipoteza 2.1. Unitatea de învățământ nu valorifică suficient modalitățile de promovare
instituțională
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
✓ Unitatea de învățământ are site
www.scoalagugesti.ro ;
✓ Școala are acces la Internet permanent;
✓ Există Comisia privind promovarea
imaginii instituției ;
✓ Există un eșantion de cadre didactice
specializate, interesate permanent de
perfecționare ( peste 70% dintre cadrele
didactice au gradul didactic I ), profesori ce au
disponibilitate și cunoștințe în realizarea
diferitelor materiale de promovare;
✓ Din rapoartele Comisiei de Evaluare și
Analiză a Calității (CEAC) reiese că elevii și
părinții sunt interesați de activitatea școlară de
performanță și de activitățile extracurriculare
ce se desfășoară;
✓ Există foști elevi ai unității care
urmează cursurile liceelor de prestigiu din
județ;
✓ În documentele manageriale se află
dovezi ale partene riatelor cu ONG – uri, ale
colaborării cu Primăria Gugești și cu Consiliul
local, cu Poliția ✓ Lipsa documentelor postate pe site
(hotărâri ale Consiliulu i de Administrație,
parteneriate, dovezi ale activităților);
✓ Actualizarea site -ului nu se face
permanent
✓ Insuficienta motivare a profesorilor și a
elevilor implicați în realizarea materialelor de
promovare;
✓ Comunicarea deficitară între comisia
de promovare și ceilalți profesori în vederea
publicării documentelor;
✓ Prețul ridicat al materialelor didactice;
✓ Stimularea insuficientă (spre deloc) a
partenerilor;
✓ Școala nu are o revistă proprie care să
oglindească preocupările personalului didactic,
dar ș i al elevilor ;
✓ Resurse financiare limitate pentru
recompensarea performa nțelor înalte ale
cadrelor didactice;
✓ Politicile de personal limitează
posibilitatea școlii de a-și selecta cadrele
didactice ;

64
✓ Diversificarea continuă a activităților
de învățare formală, informală, nonformală;
✓ Ofert a curriculară la decizia școlii este
relevantă și adecvată opțiunilor elev ilor;
✓ Dezvoltarea programelor de educație
suplimentară pentru elevii cu performanțe
înalte;
✓ Rezultate școlare foarte bune;
✓ Performanțe înalte obținute la
olimpiade, concursuri ;
✓ Sistem eficient de consultare a
părinților în procesul de stabilire a CDȘ -ului
✓ Condiții bune de desfășurare a
procesului de învățare, în săli de clasă
spațioase;
✓ Interesul deosebit al autoritaților locale
pentru îmbunătățirea calității învățământului;
✓ Formarea continuă a cadrelor didactice
în spiritul învățării centrate pe elev (prin
dobândirea de abilități și competențe) și al
școlii incluzive cu scopul aplicării consecvente
a metodelor moderne de predare – învățare –
evaluare;
✓ Experiența cadrelor dida ctice în
proiectarea didactică, management educațional
și derulări de programe de învățare și
educative (locale, naționale și internaționale);
✓ Experiența cadrelor didactice în
utilizarea echipamentelor și platforme lor de
lucru din dotarea școlii.
✓ Experiență dobândită prin
implementarea proiectului european ✓ Lipsa unei săli de festivități ;
✓ Lipsa Asociației părinților care ar aduce
finanțări extrabugetare;
✓ Lipsa unui proiect european ;

65
multilateral Comenius Obiceiuri sănătoase în
Europa ;
✓ Resurse materiale foarte bune cu
privire la: spații de predare, spații auxiliare și
administrative , la nivelul școlii cu
personalitate juridi că;
✓ Implicarea unui număr mare de elevi și
profesori în derularea parteneriatelor;
✓ Buna c apacitatea de promovare a
imaginii Școlii Gimnaziale ,, Gimnaziale
Alexandru Vlahuță” Gugești ;
✓ Relația strânsă școală -familie în cadrul
procesului educațional;
✓ Existent a spațiilor în care pot fi
organizate activități în parteneriat;
✓ Cadre didactice cu o expertiză bogată în
implementarea și derularea proiectelor;
✓ Experiență și implicare în acțiuni de
voluntariat.
OPORTUNITĂȚI AMENINȚĂRI
✓ Disponibilitate a de implicare în
proiecte educative cu impact în creșterea
motivației pentru studiu;
✓ Implicarea elevilor în competiții
școlare;
✓ Atragerea de fonduri ext rabugetare
prin sponsorizări, donații, chirii;
✓ Implicarea în proiecte cu finanțare
extrabugetară;
✓ Particip area la competiții care asigură
premierea școlii (bani, logistică) ;
✓ Implicarea activă a autorităților locale
în actul educațional; ✓ Legislația actuală nu stimulează co –
interesarea potențialilor parteneri;
✓ Reducerea temporară a populației
școlare la nivel gimnazial;
✓ Limitări generate de numărul de
norme/posturi;
✓ O slabă preocupare a unor familii
pentru progresul școlar și pentru
nevoile de dezvoltare ale elevilor.
✓ Insuficienta susținere bugetară a
activităților extracurriculare;
✓ Migrarea părinților elevilor în alte țări;

66
✓ Creșterea prestigiului școlii în
comunitate prin proiectele derulate;
✓ Oportunitatea accesării unor proiecte
europene bilate rale/multilaterale prin
Programul ERASMUS.
✓ Slaba implicare a unor părinți în
activităț ile școlii datorită timpului liber
limitat sau lipsei de interes pentru
educația propriilor copii ;
✓ Insuficienta finanțare, datorată
limitărilor bugetare.

Ipoteza 3.1. Cunoașterea opiniilor cadrelor didactice din unitatea școlară cu privire
la promovare a instituției și analiza riguroasă a modalităților de promovare curente, conduc
la elaborarea unei strategii de promovare eficiente
După analiza riguroasă a documentelor, după identificarea opiniei cadrelor didactice
cu privire la strategia de promovare eficientă a unității de învățământ, se impune t ransmiterea
informațiilor corecte în timp util către:
➢ elevii și părinții elevilor Școlii Gimnaziale “Alexandru Vlahuță” Gugești –
informarea acestora cu privire la orar, examene naționale, cursuri și activități
extracurriculare, activități de orientare în carieră, voluntariat, concursuri și olimpiade
(data, l ocul desfășurării, rezultate);
➢ elevii și părinții acestora care doresc să urmeze cursurile în – oferta educațională,
programe opționale, cursuri extracurric ulare, concursuri și olimpiade, siguranța
copiilor în școală, promovabilitate examene (100% în ulti mii ani);
➢ foștii elevi ai Școlii Gimnaziale “Alexandru Vlahuță” Gugești – întâlniri de
promoții;
➢ profesorii Școlii Gimnaziale “Alexandru Vlahuță” Gugești sau cei care doresc să
concureze pentru un post în această instituție – catedre, orar, oferta educ ațională,
programe opționale, desfășurarea examenelor, activități de profesionalizare și
perfecționare;
➢ comunitatea locală – implicarea Consiliului local în implicarea elevilor în activi tăți
de voluntariat, de educație civică, recompensarea elevilor cu rezultate deosebite la
Concursurile și Olimpiadele naționale și internaționale, precum și atragerea viitorilor
angajați în zonă .

67

De asemenea, s -a elaborat strategia de promovare a Școlii Gimnaziale ’’Alexandru Vlahuță’’ Gugești

STRATEGIA DE PROMOVARE A ȘCOLII GIMNAZIALE ’’ALEXANDRU VLAHUȚĂ’’ GUGEȘTI

Obiective generale
✓ Crearea și promovarea unei imagini instituționale pozitive în comunitate ;
✓ Elaborarea unor proiecte locale care să vizeze multiplicarea experienței pozitive și a exemplarelor de bună practică în managementul
instituțional ;
✓ Personalizarea ofertei educaționale la nivel instituțional prin diversificarea și flexibilizarea acesteia în funcție de nevoi le și in teresele
partenerilor și beneficiarilor procesului educațional ;
✓ Armonizarea ofertei de servicii educaționale și formare permanentă cu nevoile specifice identificate în unitatea școlară și c omunitatea
locală ;
✓ Promovarea imaginii instituției și factorilor c e își asumă responsabilitățile în procesele de descentralizare și asigurare a calității educației

Nr.
crt. Acțiunea Termen Responsabil Obs.
1.
Reactualizarea periodică a paginii WEB
Asigurarea funcționării site -ului
Conștientizarea importanței aplicării pachetului de sarcini pe probleme
de comunicare și relații cu publicul

Permanent
Director
Consilier de
imagin e
Coordonator de

68

Reconsiderarea strategiei privind imaginea instituțională în rândul
elevilor, părinților, comunității proiecte
Informatician

2.
Asigurarea transparenței necesare participării responsabile a tuturor
membrilor în structuri parteneriale, conducerea locală, părinții,
oamenii de afaceri în ceea ce privește adecvarea ofertei educaționale a
școlii la specificul comunitar ( întâlniri, ședințe cu caracter informativ,
lucrativ, de analiză, de consultare)

Permanent Director
Reprezentanți ai
instituțiilor
publice
Consilier
imagine
3.
Promovarea imaginii instituționale
Rapoarte evaluative întocmite de consilierul de imagine
Permanent Director
Consilier
imagine
4.
Marketing educațional – inițierea, implementarea de acțiuni cu
parteneri educaționali, comunitari în ideea promovării ofertei
educaționale -participarea la ședințele claselor a VIII -a

Permanent Director
Consilier
educativ
Consilier
imagine

5.
Monitorizarea activității extrașcolare și a concursurilor școlare
Permanent Director
Consilier
educativ
6.
Inițierea de acțiuni vizând accesarea fondurilor comunitare Director

69

7.
Inițierea de programe proprii înscrise în strategia județeană privind
Integrarea Europeană Conform planului operațional propriu

Întreținerea și dezvoltarea patrimoniului școlar pentru crearea unui
ambient favorizant procesului de învățământ

Reprezentanți ai
Administrației
publice locale
Consilier
imagine

8.
Ziua porților deschise
Semestru II Director
Cadre didactice
Consilier
imagine

9.
Revista școlii

Semestru II Director
Cadre didactice
Consilier
imagine

10.
Prezentarea activităților din școală în mass -media (Radio , TV și presa
scrisă locală)

Permanent Director
Reprezentanți ai
Administrației
publice locale
Consilier
imagine

70

11.
Sesiuni de comunicări științifice
Semestrul II Director
Cadre didactice

12.
Elaborarea planului de dezvoltare a unității școlare pentru satisfacerea
nevoilor proprii și ale comunității locale Anual Director
Consilier
imagine

71
CONCLUZII

Comunicarea este un proces sensibil, de o importanță majoră în cadrul oricărei
organizații sau instituții publice. Pentru o promovare continuă a activităților școlii și pentru o
permanentă îmbunătățire a calității la nivel instituțional, Școala Gimnazială ’’Alexandru
Vlahuță’’ Gugești încearcă să își dezvolte permanent programele educaționale, să își păstreze
renumele de școală cu rezultate foarte bune la examenele naționale, la concursurile școlare și
extrașcolare, o școală în care cadrele didactice sunt i nteresate permanent de perfecționare, de
calitatea actului educațional. Pentru toate acestea este necesar să existe o comunicare eficientă
cu toți partenerii educaționali și o implicare mai profundă a cadrelor didactice. Acest lucru reiese
și din chestiona rul adresat cadrelor didactice din Școala Gimnazială ’’Alexandru Vlahuță’’
Gugești 96,7% consideră necesară existența unei strategii de promovare a școlii noastre la
nivelul comunității.
O analiză atentă a modalităților de promovare existente relevă faptul că unitatea școlară
nu valorifică eficient modalitățile de promovare instituționale pe care le are la dispoziție, atât în
mediul real, cât și în cel virtual. Nu există încredere, din păcate, în potențialul școlii de a fi
motorul schimbării sociale. De ace ea, e ste necesară implicarea tuturor persoanelor din școală
(manager, cadre didactice, elevi, părinți) pentru determinarea celor mai potrivite metode și
mijloace de promovare instituțională. Mediul serviciilor educaționale actuale impune conducerii
oricăre i instituții școlare desfășurarea unor activități de marketing care să determine o poziție
stabilă pe piață și să atragă beneficiarii în funcție de oferta educațională, oferindu -i un avantaj
competitiv pe piața organizațiilor școlare competitive. Cultura m anagerială va trebui să
influențeze și să susțină promovarea unui nou set de valori necesare într -o societate globală a
cunoașterii, în care declarăm că dorim să ne integrăm. Astfel, m anagerul unei instituții de
învățământ este personalitatea care imprimă și reprezintă realitatea școlii. Multitudinea de
obligații și de roluri ale managerului școlar se manifestă prin participarea directă la formarea și
perfecționarea benefică a proceselor educaționale, prin comunicarea cu elevii, cu părinții
elevilor, cu sub alternii, cu membrii comunității, prin proiectarea și gestionarea calitativă a
managementului educațional și financiar al instituției, prin formarea unui mediu psiho -social
sănătos în școală. Managerul unei școli, responsabil de gestionarea resurselor uman e, materiale
și financiare din cadrul instituției, va anticipa și va gestiona, într -un mod profitabil, nevoile

72
elevilor săi, ale părinților acestora, dar și a comunității locale. Propriile sale valori,
comportamentul remarcabil (sau nu) al managerului școl ar este modelul care se răsfrânge asupra
comportamentului elevilor și a întregului colectiv de cadre didactice. Un manager conștient de
acțiunile sale își promovează cu demnitate personalitatea sa în cadrul instituției, urmând ca
imaginea școlii să o compl eteze.
Așadar, promovarea imaginii școlii în comunitate trebuie să se bazeze pe o strategie bine
gândită, astfel încât să răspundă nevoilor beneficiarilor direcții și indirecți, evidențiind punctele
tari ale unității de învățământ.

73
BIBLOGRAF IE

1. Alexiu, M., Petrescu, P., Pop, V ., Management educațional vol.II, Editura CDRMO Iași,
2004 ;
2. Anghel, L.D. Tehnici de promovare – Note de curs –, București: Editura Academiei de
Studii Economice , 2009 ;
3. Băcanu , B.: Management strategic, Editura Teora, 1996 ;
4. Blendea, P., Iosifescu, Ș., Niță, G.: Manual de management educațional, Ed. Pro Gnosis,
București, 2000 ;
5. Chelcea, S.. Psihologie socială, Note de curs: autori, lucrări și evenimente, București:
Editura Po lirom , 2001;
6. Clarke, L.: Managementul schimbării, Ed. Teora, București, 2002 ;
7. Coman, C.. Relațiile publice. Principii și strategii, București: Editura Polirom , 2006;
8. Dragomir, M., Pleșa, A., Breaz, M., Chicinaș, L. (2000). Manual de management
educațional pentru directorii unităților de învățământ, a Centrul Regional de Dezvoltare
și Inovare a Resurselor din învățământ Cluj, Turda: Ed. Hiperborea;
9. Filip, A. (2012). A global analysis of the educational market environment în Procedia –
Social and Behavioral Sciences 46, pp. 1552 – 1556 ;
10. Gherguț, A.: Management general și strategic în educație, Editura Polirom, Iași, 2000 ;
11. Giordan, A.: O ambiantă pedagogică pentru învățare, Revista de pedagogie, Nr.12, p13 –
26, 1990 ;
12. GYÖNÖS, E. Á.. Valorificarea resurselor u mane din perspectiva marketingului
educațional – teza de doctorat, Universitatea Transilvania din Brașov , 2011;
13. Iosifescu, Ș.. Manual de management universitar, București: ProGnosis; 2000;
14. Iosifescu,Ș. (coord.): Management educațional pentru instituțiile d e învățământ,
București, Institutul deȘtiințe ale Educației, 2001 ;
15. Jinga, I.. Conducerea sistemului de învățământ și a școlii, în Curs de pedagogie,
București, Universitatea din București ,1988;
16. Jinga, I.. Managementul învățământului, București: Editura Didactică și Pedagogică ,
2001;

74
17. Jinga, I., Istrate, E. Manual de pedagogie, București: AU Educațional ,1998;
18. Kotler, P., Keller, K., Marketing Management — 14th ed., Permissions Department, One
Lake Street, Upper Saddle River, New Jersey 07458 , 2012 ;
19. Lesser, W.: Managementul proiectelor, Ed. BIC ALL, București, 2007 ;
20. Manolescu, A.:Managementul resurselor umane, Ed.Polirom, Iași, 1998 ;
21. Miftode, V.. Introducere în metodologia investigației sociologice. Iași: Editura Junimea,
1982, p.59;
22. Necșoi, D. (2 015). Promovarea instituțiilor școlare și a cursurilor de formare, Curs
Universitatea “Transilvania” Brașov ;
23. Nedelea, A.. Marketingul educațional în Revista Română de Studii Culturale , 2002;
24. Păunescu, I.: Managementul resurselor umane, Ed. Eficient, Bucure ști, 2000 ;
25. Petrescu, P.,Șirinian, L.: Management educațional, , Ed. Dacia, Cluj -Napoca 2002 ;
26. Petrică , I.E.. Politici și strategii de marketing în universitățile private din România – teza
de doctorat, Brașov: Universitatea “Transilvania” din Brașov , 2014;
27. Predișcan, M.: Managerizarea schimbărilor organizaționale, Ed. Mirton, Timișoara 200 1;
28. Raboca , H. M.. Curs de marketing (secția Publicitate/CRP), Cluj -Napoca: Facultatea de
Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș – Bolyai , 2011;
29. Scârneci, F.. Îndrumar de cercetare calitativă în științele socio -umane, Brașov: Editur a
Universității “Transilvania” din Brașov , 2006;
30. Stănciugelu, I.. Curs – Managementul relațiilor publice, SNSPA, București , 2007;
31. Stoica, D. , Comunicare publică. Relații publice. Iași: Editura Universității “Al. I. Cuza” ,
2004;
32. Vlăsceanu, L. , Introducere î n metodologia cercetării sociologice, București: Editura
Universității din București, Facultatea de Sociologie și Asistență socială , 2008;
33. Voicu, M., Rusu, C. . A.B.C. -ul comunicării manageriale, Brăila , 1998;
34. Zlate, M.: Leadership și management , Polirom, Iași, 2004 ;
35. Zlate, M.: Tratat de psihologie organizațional -managerială, Ed. Polirom, Iași, 2004 -2007 .