Specializarea: Limba și Literatura Română – Limba și Literatura franceză [605499]

Universitatea ’’ Ștefan cel Mare ,, , Suceava
Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării
Specializarea: Limba și Literatura Română – Limba și Literatura franceză

Frazeologia referitoarea la animale

Coordonator științific:
Lector. univ. dr. Bilauca Monica

Absolvent: [anonimizat] – 2016

2
Cuprins
Argument .…………………………………………………………….3
Cap. I. Frazeologia ca disciplină lingvistică …………………………9
Cap. II. Frazeologia – concepte operaționale …………………….10
II. 1. Frazeologism . ..…………………………………………13
II. 2. Discursul repetat și frazeologia ………………………..14
II. 3. Unitate frazeologică. Tipuri de unități frazeologic e……18
II. 4. Expresii idiomatice …………………………………….18
II. 5. Formule și clișee internaționale ………………………19
II. 6. Expresii românești ………………………………………19
II. 7. Alte tipuri de frazeologism ……………………………..21
II. 7.1 Statutul proverbulu i…………………………………..21
Cap III. Frazeologia referitoare la animale …………………23
Concluzii ………………………………………………………….34
Bibliografie ……………………………………………………….36

3
Argument

Lucrarea de față propune o incursiun e în frazeologie, un compartiment al
limbii care provoacă un viu interes printre cercetători ca urmare a complexității sale și
a dificultății de a -i delimita clar obiectul de studiu, reprezentat de structurile
prefabricate, având un caracter stabil prin pr isma uzului. Vom observa faptul că
frazeologia este definită de proprietăți precum idiomaticitatea, instituționalizarea,
valoarea pragmatică. Unghiurile din care frazeologia a fost abordată sunt numeroase:
structural, tipologic, morfosintactic, lexical, pr agmatic etc. Ne -a interest în analiza
noastră legătura dintre limbă și realitatea înconjurătoare, un factor semnificativ pentru
decodarea limbajului. Tangențial, lucrarea se situează cumva și în zona
comparativismului, întrucât am căutat mereu sinonimele e xpresiilor din limba română
dar și din limbile franceză, engleză și italiană, în scopul decriptării sensurilor, sau al
observării dinamicii semantice într -un demers diacronic. Am observat astfel că
numeroase frazeologisme din limba română sunt împrumuturi și calcuri după unități
frazeologice străine, cu structură identică sau similară celor românești.
Am ales ca obiect al prezentului studiu unitățile frazeologice care conțin nume
de animale, observând sensul original și variațiile acestora în timp. Conținu tul lucrării
vizează atât probleme care țin de teoria disciplinei în cauză, cât și chestiuni care țin de
diacronia și sincronia obiectului avut în discuție. Ne -a interest atât aspectul formativ al
frazeologiei românești cât și aspectul funcțional al acestu ia.
Importanța demersului constă atât în explorarea sistematică a principalelor
abordări ale frazeologiei, cât și în parcurgerea unui traseu poate insuficient cercetat −
cu atât mai mult cu cât dimensiunea comparativ -contrastivă nu vizează o singură
limbă, ci limbi cu elemente comune. Putem afirma faptul că identitatea unei limbi se
raportează întotdeauna la alteritate, așadar, anumite procese pot fi explicate prin apelul
la celălalt.
Am preferat o expunere de tip descriptiv/rezumativ, încercând o reconsti tuire a
biografiei câtorva expresii românești, reconstruind, unde s -a putut, contextul
generator, dată fiind complexitatea obiectului de cercetare și multitudinea de

4
perspective, dar și o oarecare ceață terminologică, întrucât distincții între anumiți
termeni sunt imposibil de operat fără o bună cunoaștere a evoluției lor istorice.
Pentru a nu încărca zadarnic lucrarea nu ne -am oprit asupra analizei lexicale
sau morfosintactice a construcțiilor frazeologice identificate, optând pentru studierea
planului is toric, fără a realiza incursiuni în planul individual prin verificarea
competenței expresive a vorbitorilor și fără a ne preocupa de utilizarea propriu -zisă a
unităților frazeologice, pentru a nu ne îndepărta de problematica propriu -zisă.

5
Cap. I Frazeologia ca disciplină lingvistică
Frazeologia este o disciplină lingvistică relativ nouă, neavând încă „o poziție
foarte clară în ansamblul diverselor ramuri ale științei limbii”, dar bucurându -se de un
soi de autonomie, mai ales în ultimul timp, când se vorbește despre dreptul legitim al
frazeologiei de a fi considerată o ramură independentă a lingvisticii, deși domeniul ei
ține, în viziunea unora, atât de vocabular cât și de sintaxă, sau, după alții, numai de
lexicologie, fiind un compartiment al acesteia. Domeniul frazeologiei interesează și
stilistica, studiul unităților frazeologice putând aduce servicii reale atât etimologiei cât
și lexicografiei .1
Termenul latinesc phraseologia denumește în limba română potrivit unei
recente sinteze lexicografice 2: a) modalitatea particulară de individualizare a unei limbi sau a
unui scriitor ; b) limbaj emfatic și insignifiant ; c) disciplină lingvistică ce studiază
unitățile frazeo logice dintr -o limbă sau dintr -un grup de limbi .
Ca disciplină lingvistică independentă frazeologia există de puțină vreme,
bazele acestei direcții de cercetare punându -se în anii 1950 în lucrările lui V.V.
Vinogradov, un reputat lingvist rus, unul dint re liderii lingvisticii rusești din perioada
postbelică, însă o importanță deosebită pentru dezvoltarea acestei discipline au avut -o
și studiile unor mari lingviști precum O. Jespersen, A. Sechehaye și Ch. Bally. Pe
lângă aceștia, un cuvânt important de sp us l-au avut lingvistica franceză și cea
germană. În spațiul anglo -saxon, abia după anii 90 ai secolului trecut se poate constata
un interes sporit pentru frazeologie, considerată un domeniu de maximă importanță.
La noi, bazele teoretice ale acestui domeni u au fost puse de către Theodor Hristea în
capitolul VI, numit Introducere în studiul frazeologiei, al volumului colectiv Sinteze
de limba română, apărut în 1984.
Pe teren românesc, frazeologia este considerată ,,un compartiment lingvistic
deosebi t de vocabular și, mai ales, de sintaxă […] o disciplină lingvistică relativ
independentă, care nu poate avea alt nume decît obiectul ei de investigație” ;3 „o

1 Cf. Cristinel Munteanu, Frazeologie românească, Formare și funcționare, Editura Institul European,
Iași, 20 13, p. 11 .
2 Micul dicționar academic , Editura Univers Enciclopedic, București, 2002.
3 Theodor Hristea, coord. Sinteze de limba română, Editura Albatros, București, 1984, p. 140 .

6
ramură a lexicologiei care combină lexicologia cu gramatica și istoriologia și are ,,cele
mai mar i șanse să devină disciplină independentă” sau „o disciplină lingvistică în curs
de constituire, care se ocupă cu studiul unităților frazeologice dintr -o limbă sau un
grup de limbi” .4
Rezervele enunțate mai sus privind statutul disciplinei rezultă mai al es din
cauza obiectului de studiu, extrem de dificil de surprins într -o secvență edificatoare,
din cauza multiplelor posibilități de interpretare, care, potrivit principiului
obiectivității limbajului, au favorizat considerarea, în mod justificat, a frazeo logiei, de
către Dimitriu ca un domeniu de frontieră, situat, de obicei, în preajma altor științe.
Interpretate ca elemente lexicale simple, caracterizate prin înțeles unitar și avînd
valoarea unui lexem, unitățile frazeologice au fost înglobate lexicului și discutate în
cadrul lexicologiei. Însă nu toți specialiștii au fost de acord în această privință,
considerând frazeologia o ramură aparte a lingvisticii : „Frazeologismele stabilesc o
legătura î ntre lexicologie și sintaxă, mai ales dacă avem în vedere î mbină rile stabile de
cuvinte, expresiile „gata fă cute”, în care, de regulă , nu putem modifica nici elementele
lexicale componente (înlocuindu -le prin sinonime), nici ordinea lor. În felul acesta
frazeologismele ies de sub oblă duirea sintaxei” .5
Obiectul de studiu al frazeologiei îl constituie unitățile frazeologice sau
frazeologismele. De aici putem observa deosebirea de sintaxă care nu studiază
îmbinările stabile de cuvinte, ci îmbinările libere. O analiză recentă arată că între
cuvânt ș i unitatea frazeo logică se fac în continuare comparații. În ideea aceasta se pot
distinge două direcții fundamentale: una care are la bază analogia dintre unitatea
frazeologică și cuvânt (între cuvântul intern din cadrul unei îmbinări fixe și cuvântul
extern, din afara ei , nu există vreo deosebire, unitatea frazeologică putându -se diviza
în elementele ei componente, ca și îmbinarea liberă), și alta al cărei fundament este
anomalia (constituenții îmbinărilor stabile de cuvinte sunt elemente care și -au pierdut
însușirile de cuvinte având doar o funcție formal -structurală, numai genetic mai

4 DSL, p. 224 .
5 Gheorghe Colțun, Frazeologia limbii române , Editura Arc, C hișinău, 2000, p. 21 .

7
amintesc de cuvânt; prin urmare, îmbinarea fixă reprezintă o anomalie, o deviere de la
cazul normal și este perceputa ca un întreg indivizibil) .6
Complexitatea aspectelor a impus introduce rea unor delimitări teoretice și în
ceea ce privește denumirea disciplinei. Interpretate ca „moneme” ce funcționează după
anumite reguli gramaticale, care se concretizează în îmbinări ,,date/pre -formate” de
moneme, reprezentate în vorbire într -un ,,tot”, frazeologismele au fost delimitate de
către Harald Bürger7, după criteriul idiomaticității, de idiomuri , iar această perspectivă
a condus la înțelegerea frazeologiei ,,în sens larg ” și ,, în sens restrîns ” (avînd drept
caracteristică componenta idiomatică). De altfel, din perspectiva acestui ultim criteriu
enunțat, denumirea de frazeologie este puternic concurată de idiomatică , mai ales în
spațiul lingvistic german și cel englez, unde se întrebuințează cu accepția de ,,știință ce
studiază expresiile idiomatic e sau idiomul”.
Discuțiile de lungă durată în legătură cu perspectiva de cercetare a
frazeologismelor au favorizat, mai ales printr -o interpretare din punctul de vedere al
antropologiei culturale, conceperea duală a frazeologiei. Astfel, Ioana Boroianu
distinge între conceptul de frazeologie lingvistică , înțeleasă ca ,,mijloc de expresie a
unei colectivități”, și cel de frazeologie literară , în care sînt incluse ,,aforisme, vorbe
de spirit, îmbinări de cuvinte etc., aparținînd unor scriitori, oameni de s eamă etc. și
care au caracter accidental” .8
Într-o viziune mai largă, datorită faptului că , plecându -se de la cuvânt se
ajunge la nivelul textului, s -a considerat că frazeologismele există la toate nivelurile
unei limbi, angrenând toate mecanismele de for mare, interacțiune și receptare.
Fundamentarea teoretică a disciplinei este indisolubil legată de obiectul de
studiu al acesteia, interpretat și numit diferit în funcție de criteriul aplicat, de specificul
fiecărei limbi, dar și de valoarea surselor, care constituie adevărata bogăție a unei
limbi.

6 Ioana Scherf , Expresii frazeologice în limbile germană și română , apud. Cristinel Munteanu, op. cit .,
p. 12.
7 Phraseologie. Eine Eiführung am Beispiel des Deutschen [= Grundlagen der Germanistik, 36] Berlin,
Erich Schmidt, 1998, a pud. Casia Zaharia, Expresii idiomatice în procesul comunicării. Abordare
contrastivă pe terenul limbilor romînă și germană, Editura UAIC, Iași, 2004 , p. 45 .
8 Ioana Boroianu, Unitate frazeologică I , p. 27

8
Cercetarea de tipul acesta este , cu siguranță , una de tip obiectiv, plecând , în
concepția lui Theodor Hristea , de la analiza surselor, prin urmărirea originilor
acestora. Astfel, ele pot prove ni din exteriorul limbii, prin î mprumuturi lexicale sau
calchiere după modele străine, dar și create în interiorul limbii, în diferite procese
combinatorii, date de dinamismul unei limbi.
Urmărind, în diacronie, problema împrumuturilor frazeologice în limba
română, din pe rspectiva limbii din care au fost preluate, se poate constata că această
chestiune a antrenat discutarea altor aspecte, de exemplu adaptarea lor la specificul
limbii (române), frecvența la nivelul vorbirii. Aceste investigații au favorizat
exprimarea unei noi opțiuni terminologice, impuse de analiza materialului lingvistic:
Th. Hristea discută despre familie frazeologică ,,totalitatea unităților frazeologice (de
proveniență internă sau externă) care au cel puțin un element component”, statistică
frazeologic ă, sinonimie frazeologică , derivare frazeologică , iar Zugun analizează
relațiile semantice de sinonimie, polisemie, omonimie, antonimie și alte fenomene
frazeologice prezente în stilul publicistic .9
Eterogenitatea opiniilor exprimate în cadrul demersului teoretic, privitoare la
descrierea criteriilor de definire și clasificare a frazeologismelor, de delimitare a
acestora în raport cu alte unități (cuvînt, sintagmă, cuvînt compus, proverb), operații
care implică și stabilirea locului frazeologiei în lingvis tică, este , într-o măsură ,
estompată de aspectul practic, ce primează și se concretizează în studii contrastive,
dicționare frazeologice, bilingve sau plurilingve.
Valorificarea rezultatelor cercetării lingvistice relevă avantajele studierii
acestui domen iu, care poate indica gradul de expresi vitate al unei limbi și ne pune ,,în
contact cu istoria, cultura, civilizația unui popor într -o măsură incomparabil mai mare
decît o face studiul foneticii și al structurii gramaticale” .10
Pe lângă avantajele evidente , studiul frazeologiei mai prezintă o importanță
deosebită în ceea ce privește modernizarea și relatinizarea limbii române, mai ales în
fața tot mai numeroaselor teorii care o contrazic, susținând, cu destul de puține

9 Petru Zugun, Lexicologia limbii române , Editura Tehnopress, Iași, 2000, p. 34 .
10 Theodor Hristea, op. cit. p. 5.

9
argumente, caracterul contrafăcut, art ificial al latinității limbii române. Relatinizarea,
în viziunea lui H ristea nu s -a produs doar prin î mprumuturi neologice, ci prin apariția
unui număr mare de unități frazeologice. O mare parte dintre cuvintele vechi s -au
îmbogățit cu noi sensuri și au do bândit o frecvență superioară demonstrabilă în urma
unei analize atente a contactului cu latinitatea și romanitatea occidentală.
Plecând de la ideea că o limbă reflectă fapte de experiență și de cultură actuale
prin chiar desuetismul lor, vechiul și nou l coexistând, ba chiar punând fapte de cultură
în lumini diferite, mereu noi, mereu proaspete, putem analiza chiar mentalul uman prin
observarea interacțiunilor lingvistice, varietatea limbajului și a principiilor
combinatorii. Așadar, analiza unei limbi, poate fi, în fapt, o analiză a lumii în
complexitatea ei.

10

Cap. II. Frazeologia – concepte operaționale
Inventarul denumirilor aferente frazeologiei a cunoscut, în timp, o mare
diversitate, motivată de eterogenitatea criteriilor aplicate, g eneratoare de terminologie
și de exigențele impuse de cercetăto ri în formularea unor termeni câ t mai preciși și
mai expresivi.
Structurile lingvistice identificate în teoria limbii sub denumirea de
frazeologisme au fost cercetate de numeroși și importanț i lingviști români: asociație
metaforică , element metaforic , expresiune metaforică (Șăineanu, Semasiologia ),
idiotism (Philippide, Principii ; Șăineanu, Influența orientală ; Iordan, Stilistica );
locuțiune , paremiologie , proverbe , zicători (Șăineanu, Influen ța orientală ); expresie ,
expresie perifrastică , locuțiune , unitate frazeologică (Pușcariu, Limba română );
ansamblu frazeologic , expresie , locuțiune , unitate frazeologică (Dimitrescu,
Locuțiunile ); îmbinare de cuvinte indivizibile (Gheorghe Dragomirescu11), expresie
figurată (Elena Slave12), grup sintactic stabil (Finuța Asan/Fulvia Ciobanu13); unitate
frazeologică (Ioana Boroianu14, Gheorghe Constantinescu -Dobridor15);

II. 1. Frazeologism
Termenul frazeologism , preferat de literatura de specialitate are o ci rculație
redusă la nivelul traducerii acestuia în discurs comun, unde se preferă mai degrabă
unitate frazeologică , idiom , expresie idiomatică , îmbinare stabilă de cuvinte , locuțiune
etc, ultimele fiind considerate mai precise și avand un potențial mai ridi cat de creare
de sens.

11 Îmbinări de cuvinte indivizibile, analizabile și neanalizabile , în ,,Limbă și literatură”, anul VIII, p.
391-410.
12 Structura sintagmatică a expresiilor figurate , în ,,Limbă și literatură ”, XI, 1966.
13 Cuvinte compuse și grupurile sintactice stabile , în Studii și materiale privitoare la formarea
cuvintelor în limba română , vol. al VI -lea, Editura Academiei RSR, București, 1967, p. 235 -253.
14 Unitate frazeologică (I) , p. 242 -247.
15 Dicțion ar de termeni lingvistici , București, 1998, p. 154.

11
Totuși, polemicile în această direcție au fost unele consistente, generate atât de
multitudinea opiniilor cât și de co mplexitatea obiectului de studiu , dificil de cuprins
într-o perspectivă unitară.
De la binecunoscuta concepție a l ui Hristea care stabilește drept punct comun al
tuturor unităților frazeologice faptul că sunt combinații stabile de două sau mai multe
cuvinte cu sens unitar și pâna mai aproape de prezent, la părerea Ioanei Scherf care
privește unitatea frazeologică drep t o “ îmbinare stabilă de cuvinte, cu sau fără
idiomaticitate, care are o întindere de cel puțin două cuvinte și este lexicalizată, adică
funcționează în limbă ca o unitate de sine -stătătoare, relevând unitatea semantică, și
este consemnată de dicționare, c a dovadă că ea nu se formează după regulile
îmbinărilor libere de cuvinte, ci se cheamă din memorie de -a gata pentru a se integra
apoi, datorită valenței proprii, în lanțul vorbirii ”16, putem vorbi de o întreagă istorie a
interpretărilor . Diversitatea exist ă și privitor la terminologie. O primă inventariere,
sumară, a termenilor desemnând unitați frazeologice face, î n 1958, Florica Dimitrescu
în monografia Locuțiunile verbale în limba românăi, unde, pe lângă expresie și
locuțiune , sunt amintiți și termenii izolare , idiotism sau idiom , locuțiune proverbială17
etc. O mai amănunțită prezentare și un invertar mai larg de termeni descoperim în
lucrarea Constanței Avădanei, Construcții idiomatice în română și engleză , care
acordă un întreg capitol pentru tot ce î nseamnă terminologie legată de conceptul de
îmbinare stabilă de cuvinte , atât în ceea ce privește accepțiile terminilor în dicționare,
cât și referitor la accepțiile acestora în bibliografia consultată. Iată și lista completă a
celor luați în discuție: locuțiune , compus , idiom lexemic , phrasal verb , idiotism ,
phrase , izolare , izolare livrească , expresie idiomatică , unitate frazeologică , expresie
perifrastică , formulă convențională , parte de vorbire cu determinare obligatorie ,
sintagmă , comparație proverbial ă, expresie proverbială , idiom funcțional , zicalăi ,
sentință , aforism18 etc. O inventariere interesantă face și Petru Zugun propunând

16 Ioana Scherf, Expresii frazeologice în limbile germană și română , Editura Didactică și Pedagogică
R.A., București, 2006.
17 Florica Dumitrescu, Locuțiunile verbale în limba română, Editura Academiei, Buc urești, 1958 .
18 Constanța Avădanei Construcții idiomatice în română și engleză, Editura UAIC, Iași, 2000.

12
denumirea de sinapsă pentru sintagme de tipul: alcool metilic , socru mare , viță-de-
vie19, etc.
Delimitarea frazeologie -lexicologie se face uneori și abuziv punându -se accentul
mai mult pe diferențe, deși faptul că frazeologia se ocupă cu îmbinările stabile de
cuvinte ar trebui să fie suficient, deoarece frazeologismele sunt altceva. Astfel, putem
nota următoarele tipuri de fr azeologisme:
o frazeologisme propriu -zise, clasă în car e este cuprins un număr mare de
constituenți: unități frazeologice , unde t oate elementele din structură su nt
metaforizate (de exemplu: tare de fire ); îmbinări frazeologice , unde o componentă
este metafor izată (de exemplu: duhul blândeții ); expresii idiomatice , clasă
deosebită de cea a îmbinărilor stabile prin modificarea semantică a termenilor și
prin ,,legăturile nerepetabile ;”20
o frazeologisme structurale , compuse din minimum două cuvinte, realizate numai
nivel gramatical (de ex.: nu numai …, ci și ); frazeologisme referențiale , ce trimit la
realități concrete sau imaginare (de ex.: de-a popa prostu ,,joc de cărți”;
frazeologisme comunicative , circumscrise procesului de comunicare (de ex.:
Doamne ajută !), frazeologisme onimice (de ex.: Crucea roșie); frazeologisme
idiomatice (ce cuprind ,,idiomuri în sens larg”, cu posibilitatea de recunoaștere în
plan metaforizat a sensurilor de bază (de ex.: tăcere mormântală și ,,idiomuri în
sens restrâns”, unde recunoa șterea sensurilor de bază este imposibilă (de ex.: A-l
fura pe cineva sfinții ,,a adormi, a ațipi”)21
o frazeologisme cu fuziune semantică totală, frazeologisme cu fuziune semantică
parțială, frazeologisme asemănătoare cu îmbinările de cuvinte, cu cuvintele și cu
frazele.22
o frazeologisme complet idiomatice , atunci cînd semnificația generală nu rezultă din
semnificația literală a componentelor (de ex.: a se uita ca mîța (pisica) în calendar
,,a nu înțelege nimic”) și frazeologisme parțial idiomatice , atunci cî nd o

19 Petru Zugun, op. cit. , p. 132 .
20 Casia Zaharia, Expresii le idiomatice în procesul comunicării, Editura UAIC, Iași, 2004 , p. 25 -26.
21 Ibidem, p. 114.
22 Gheorghe Colțun, op. cit ., p 76.

13
componentă își păstrează sensul propriu (de ex.: A bea zeamă de clopot ,,a
muri”) .23
Multitudinea perspectivelor a ținut și de viziunea diferită a specialiștilor, dar și
de tipurile de criterii aplicate în sondarea conceptelor: de la principii fonetice până la
principii structural -semantice.

II. 2. Discursul repetat și frazeologi a
Un alt termen extrem de interesant este acela de discurs repetat , termen
aparținând lui Coșeriu, prin care se întelege tot ceea ce în vorbirea unei comunitați se
repetă în forme similare de discurs deja făcut sau combinare a ceea ce s -a spus deja.
Aceasta face ca anumite structuri des folosite să își piardă sensul propriu și să capete
caracter general/instrumental. Așadar discursul repetat ajunge să fie ca o piesă în
angrena jul discursului liber. Ca specii ale discursului repetat, Coșeriu include în sfera
acestuia citatele, proverbele, locuțiunile fixe, formulele de comparație și diferite alte
expresii. Din precizările lui Coșeriu s -ar putea întelege că frazeologia este totun a cu
discursul repetat, deoarece acesta întelege frazeologia într -un sens foarte larg,
încălcând cumva principiul lui Gh. Colțun care polemiza cu cei care „lărgesc pe
nedrept hotarele frazeologiei”. Și Iorgu Iordan intuiește ideea de discurs repetat
numind aceste fapte de limbă izolări , incluzând sub această umbrelă terminologică
idiotisme propriu -zise, formule expresive, metafore, proverbe și zicale de orice fel.
Într-un cuvânt, toate elementele care contribuie la colorarea vorbirii curente, indiferent
de elementul caracteristic și de originea fiecăruia24. Plecând de la ideea lui Coșeriu,
Stelian Dumistrăcel vorbește de colajul propriu -zis și imitația parodică, deosebind
între intertextualitatea de tip colaj -aluzivă și cea de transformare a enunțului prin
diferite figuri de construcție, sau de integrare de tip colaj, tehnică de colaj,
intertextualitate de tip colaj25, cu referire la modul în care enunțurile aparținând
discursului repetat sunt inserate în texte. Asta se întâmplă uneori cu termenii

23Casia Zaharia, op. cit ., p. 111.
24 Iorgu Iordan, Stilistica limbii române, Editura Științifică, București, 1975, p. 266.
25 Stelian Dumistrăcel, Limbajul publicistic românesc din perspectiva stilurilor funcționale, Editura
Institutul European , Iași, 2006, p. 151.

14
neasimilați î ncă de lingvistică sau întrebuințați în accepție figurată, preluați din alte
domenii.

II. 3. Unitate frazeologică . Tipuri de unități frazeologice.
Această sintagma terminologică denumește un grup de cuvinte în care
elementele din structură și -au pierd ut înțelesurile inițiale și au dobîndit o singură
semnificație prin asociere.
Considerate funcționale la diferite niveluri ale limbii și caracterizate prin
capacitatea de substituție printr -un cuvînt, unitățile frazeologice au fost definite din
perspectiva reflectării în vorbire a unei singure ,,unit é de pensé ” și li s -au atribuit
semnificații suplimentare, sau unele total diferite din cauza îndepărtării de paradigma
generatoare, sau de contextul în care a apărut. În acest sens, s -a produs o ambiguizare
a structurii, sau un nou sens. Ar putea fi cazul expresiei „ai carte, ai parte ”, care se
referă azi la beneficiile culturii, la stimularea în ideea ca progresul vine o dată cu
învățătura, însă sensul originar era acela de act, sau înscris domnesc.
Unitățile f razeologice se caracterizează prin polilexicalitate, caracterul fix,
stabil al poziției elementelor componente, precum și prin caracterul figurat, expresiv.
De exemplu: a duce cu cobza „a înșela”, a umbla creanga „a vagabonda”, a-i lipsi o
doagă „a nu fi î ntreg la minte”. Ele dau expresivitate deosebită limbii scrise și orale,
îmbogățind -o prin faptul că intră în timp în metabolismul acesteia, făcând dificil un
demers de radiografiere diacronică a evoluției limbii. Unitățile frazeologice sunt
creații intern e cele mai multe. Câteva dintre ele sunt împrumuturi sau calcuri. Sunt
calcuri traducerile literale după unitățile frazeologice străine care au o structură
identică sau similară cu a celor românești. De exemplu: învățământ primar (după fr.
enseignement pri maire ), învățământ secundar (după fr. enseignement secondaire ),
vorbitor nativ (după engl. native speaker ), cutie neagră (după engl. black box ), creier
electronic (după engl. electronic brain ), cap pătrat (după fr. tête carrée ), piatră
filosofală (după fr. pierre philosophale ), fiu natural (după fr. fils naturel ), focar de
infecție (după fr. foyer d’infection ), grădină zoologică (după fr. jardin zoologique ),
proiect de lege (după fr. projet de loi )9. La fel locuțiuni și expresii cu valoare verbală

15
precum: a cădea de acord (după fr. tomber d’accord ), a câștiga teren (după fr. gagner
terrain ), a da satisfacție (după fr. donner satisfaction ), a face escală (după fr. faire
escale ), a face plinul (după fr. faire le plein ), a plăti cu aceeași monedă (după fr.
paye r de la même monnaie ), a rămâne în pană (după fr. rester en panne ), a salva
aparențele (după fr. garder les apparences ).10
Unități frazeologice se pot grupa în categorii echivalente sau sinonimice De
exemplu; pe baza aceluiași sens, „a muri”, se constitui e o familie frazeologică: a-și da
duhul, a da colțul, a da ortul popii, a se duce pe copcă, a -și pierde viața, a trece în
lumea celor drepți.
Teoria lingvistică a încercat mereu o descriere sau explicare a conceptului, însă
soluțiile au avut de cele mai multe ori un caracter eterogen, dată fiind varietatea
fenomenului lingvistic .
Clasificarea presupune gruparea lor în funcție de anumite trăsături caracteristice.
În studiile sale consacrate frazeologiei, Theodor Hristea distinge mai multe tipuri de
astfel de unități: locuțiuni, expresii sau îmbinări expresive, formule convenționale și
clișee internaționale, perifraze expresive.
Locuțiunile sunt grupuri de cuvinte cu o construcție gramaticală fixă și cu înțeles
unitar, fără ca acesta să fie neapărat unitar. Ele corespund aproape tuturor claselor
gramaticale. De exemplu: băgare de seamă , datul de -a rostogolul , ieșire la pensie ,
luare la ochi , tragere la țintă (locuțiuni substantivale); de căpetenie , de frunte, de
nădejde, de treabă (locuțiuni adjectivale); Dom nia Sa, Domniile Voastre, Excelența
Sa, Preasfinția Sa (locuțiuni pronominale de politețe); cine știe cine, cine știe ce, nu se
știe cine, nu se știe care (locuțiuni pronominale nehotărâte); a da de gol , a duce cu
preșul, a pune paie pe foc (locuțiuni ve rbale); în față, în spate, pe furiș, pe neștiute
(locuțiuni adverbiale); din pricina, în jurul, în spatele (locuțiuni prepoziționale) etc.
Ca mod de formare, multe au luat naștere pe teren intern din asocieri de cuvinte
și au creat într -un fel automatisme de limbaj, folosite ca intrumente gramaticale.
Expresiile sunt îmbinări relativ concise de cuvinte care exprimă, de obicei
figurat, o idee, un sentiment. De exemplu: a fi cu borșul pe foc și cu peștele în iaz „a
promite ceva ce nu îți aparține, a te lău da prematur”, a plăti oalele sparte „a suferi

16
pentru faptele cuiva”, a pune cu botul pe labe (pe cineva) „a reduce la tăcere (pe
cineva)”, a vinde castraveți grădinarului „a spune lucruri cuiva care cunoaște mai bine
o anumită realitate”.
Atât expresiile, cât și locuțiunile conțin cuvinte care, luate separat, nu mai
semnifică nimic pentru vorbitorul de astăzi. De exemplu: , a fi la cheremul cuiva, a
vorbi în dodii, a duce cu fofârlica, a -i veni de hac, a da iama, a umbla lela, cu
toptanul, cu țârâita) . Astf el, putem observa că nu structura în sine este important, ci
sensul ei global.
Din punct de vedere semantic, expresiile și locuțiunile sunt legate de diferite
aspecte ale realității. Unele indică orientarea în timp și în spațiu a individului sau a
colectiv ității: la o aruncătură de băț „aproape”, de când e lumea și pământul
„dintotdeauna”, „veșnic”, de când cu jidovii „din vechime”, la Paștele cailor
„niciodată”, Andrei, cap de iarnă „ultima zi a lunii noiembrie”, Dragobete, cap de
primăvară „prima zi a lun ii martie”, cu noaptea -n cap „dimineața devreme”. Multe se
referă la tiparele general umane și regionale, la caracterul omului: a ști în ce apă se
scaldă cineva „a ști gândurile, apucăturile cuiva”, a nu avea niciun Dumnezeu „a nu
crede în nimic”, „a nu av ea niciun rost ”, a pune mâna în foc pentru cineva sau ceva „a
garanta”, „a susține cu tărie”, a tăia frunză la câini „a pierde vremea fără niciun rost”,
a căuta nod în papură „a avea cusururi”, a bate toba „a divulga un secret”. Alte
locuțiuni și expresii se referă la ocupațiile primordiale (agricultură, vânătoare,
pescuit), la obiceiuri familiale, la dreptul cutumiar etc. Între locuțiuni și expresii nu se
pot fixa granițe precise. Pentru a le diferenția, Theodor Hristea recomandă criteriul
expresivității: „cu cât o îmbinare stabilă de cuvinte este mai expresivă (deci are o mai
pronunțată încărcătură afectivă), cu atât suntem mai îndreptățiți s -o considerăm
expresie”. De exemplu: a tăia frunze la câini, a -i lipsi o doagă, a -și lua inima în dinți,
a se face luntre și punte, a face cu ou și oțet ș.a. În viziunea acestuia, când o structură
și-a pierdut caracterul expresiv, devenind sudată, atunci ea poate fi considerată
locuțiune.
În ciuda frecvenței utilizării termenilor, se observă lipsa unei distincții
termi nologice clare fiind întîlnită deseori întrebuințarea alternativă a acestora cu

17
aceeași semnificație, fapt observat și de Hristea. În direcția aceasta, utilă ar putea fi
ideea lui Petre Zugun, care propune încadrarea tuturor îmbinărilor stabile de cuvinte în
categoria expresiilor 26, criteriu considerat de unii imprecis și neprofesional .
Dacă perspectiva funcțională poate fi considerată coerentă în privința
posibilităților concrete oferite, ce permit o clasificare în funcție de identificarea unor
indici, cr iteriul expresivității este generator de confuzii în legătură cu alegerea unui
termen teoretic adecvat, în sensul suprapunerii conceptului de expresie cu cel de
expresie idiomatică, desemnînd deseori aceeași realitate: îmbinare stabilă, cu lungime
variabil ă, în care termenii au suferit, după Coșeriu, modificări semantice, în grade
diferite, în direcția metaforizării lor sau, mai mult, termenul expresie este întrebuințat
ca termen general pentru locuțiuni, expresii idiomatice, expresii idiomatice cu rol de
propoziție .27
În acest sens, în teoria și practica românească, Petru Zugun diferențiază
expresiile de locuțiuni folosind criteriul expresivității și al logicii conținutului: ,,în
măsura în care îmbinările stabile numite expresii sînt expresive și analizabil e în părți
de propoziție, fără ca prin această analiză să se ajungă la nonsensuri, pot fi numite
expresii , însă dacă ele nu sînt expresive (sau sînt foarte puțin expresive), mai simple și
mai stabile decît expresiile, și prin analiza lor semantică se ajung e la nonsensuri,
pentru că includ termeni specifici sau pentru că aceasta ar duce la perceperea altui sens
decît cel transmis și în care raporturile sintactice sînt suspendate, îmbinările stabile pot
fi numite locuțiuni” .28
Concluziile la care Hristea aj unge, în legătură cu statutul locuțiunilor și
expresiilor, ,,între care nu se pot stabili totdeauna limite precise”, a privilegiat
exprimarea unei opțiuni proprii: ,,Ceea ce trebuie de pe acum considerat un adevăr
indiscutabil ni se pare faptul că orice ex presie (ca grup lexical stabil și unitar) este,
prin definiție, mai mult sau mai puțin expresivă, adică generatoare de efecte stilistice”,

26 Cf. Petre Zugun, op. cit ., p. 28.
27 Eugeniu Coșeriu, Creația metaforică în limbaj, [1956] , p. 34.
28 Petru Zugun, op. cit ., p. 96.

18
spre deosebire de locuțiuni, caracterizate prin dispariția expresivității, sudura grupului
și o cît mai puternică ,,î mpietrire” .29

II. 4. Expresiile idiomatice numite și idiomatisme au un înțeles care aparține
întregului grup frazeologic, imposibil de tradus într -o altă limbă. De exemplu: a bate
apa-n piuă, a -și da arama pe față, a da sfară -n țară, a -și lua tălpășița, a strica orzul
pe gâște, a -și lua inima -n dinți, a -și lua lumea în cap, a -și pune pofta -n cui . La
traducerea dintr -o limbă în alta, nu există o corespondență la nivelul cuvintelor , ci
numai semantic: rom. a fuma ca un șarpe = fr. fumer comme une locomotive, eng.
raining with cats and dogs = a ploua cu găleata, eng. a pie in the sky=cai verzi pe
pereți . Diferența între expresiile idiomatice și alte îmbinări frazeologice, este că
primele nu permit calchierea sau traducerea lor literală într-o altă limbă, ele a vând un
înțeles figurat ce aparține întregului grup frazeologic. Incercările de traducere literară,
după cum afirmă Hristea, “pot duce la transpuneri rizibile de felul tambour de livre
(pentru tobă de carte) sau laver le baril (a spăla putina) în originala traducere a
Chiriței lui Vasile Alecsandri.30

II. 5. Formule și clișee internaționale
Denumite și interpretate diferit în fiecare limbă, formulele și clișeele
internaționale, ,,au la bază legende antice (uneori biblice) sau chiar întîmplări reale,
care trebuie bine cunoscute31 pentru a înțelege sensul și felul în care au apărut aceste
frazeologisme devenite internaționale”.
Referirea la această clasă a urmărit identificarea unui indice de recunoaștere,
iar acesta a fost apreciat avîndu -se în vedere structura acestor îmbinări, din care nu
trebuie să lipsească, după Hristea, loc. cit. , ,,un nume propriu (de obicei de persoană)”.
Alte observații au vizat cunoașterea sensului și a ,,genezei” acestora, dar și puterea

29Theodor Hristea, op. cit ., p. 42 .
30 Ibidem, p. 143 .
31 Ibidem, p. 144.

19
numelor proprii de a genera clișee, ce vor funcționa în limbă, după Rodica Zafiu , ca
,,veritabile repere ale actualității”32. Dintre clișeele internaționale ce trimit la domeniul
religios reținem: arca lui Noe; mărul lui Adam; turnul Babel; sărutul lui Iuda.

II. 6. Expresii și locuțiuni române ști
a-și da arama pe față „a-și arăta adevărata fire, adevăratul caracter”
a câștiga la belciuge „a dobândi ceva cu ușurință”
a da bir cu fugiții „a fugi, a se sustrage de la 0 obligații, de la o răspundere”
a drege busuiocul „a îndrepta urmările unei gr eșeli”
a trage butucul „a lua prin surprindere; a înșela”
a rămâne numai cu cămașa „a sărăci, a ajunge la ultima expresie a sărăciei”
a nu face niciun (ban) chior „a nu valora nimic”
a-i sta cuiva în coaste „a deranja pe cineva”
a duce cu cobza „a înș ela”
a umbla creanga „a vagabonda”
a-l ține cureaua „a avea curaj”
a-i lipsi (cuiva) o doagă „a nu fi întreg la minte”
a nu avea niciun Dumnezeu „a nu crede în nimic, a nu avea niciun rost”
a căra apă la fântână „a face un lucru inutil, fără sens”
a pune mâna în foc (pentru cineva sau pentru ceva) „a garanta, a susține cu tărie”
a tăia frunză la câini „a face un lucru nepotrivit, a pierde vremea”
a se strânge funia la par „a se apropia un moment critic, deznodământu, moartea”
a turna cu găleata „a ploua tare, torențial”
a vinde gogoși „a spune minciuni”
a umbla cu jalba în proțap „a cere insistent și ostentativ un drept sau o favoare”
a cădea (sări) din lac în puț „a ajunge dintr -o situație neplăcută într -una dificilă”
a făgădui marea cu sarea „a promiteceva greu sau imposibil de realizat”

32 Rodica Zafiu, Diversitate stilistică în româna actuală, Editura Universității din Bcurești, București,
2001, p . 5.

20
a căuta nod în papură „a căuta cusururi, greșeli, cu orice preț;a căuta motiv de
șicană”
a trage obloanele „a lichida o afacere, a da faliment”
a da ortul popii „a muri”
a strica orzul pe gâște „a face un efort ce putea fi evitat; a acorda cuiva o onoare pe
care nu o merită”
a pescui în apă tulbure „a profita de o situați încordată, confuză, pentru a trage
foloase”
a face de petrecanie „a omorî”
a arunca cu piatra în cineva „a-i face un rău cuiva”
a da rasol „a face un lucru în grabă, la repezeală, de mântuială”
a trage sforile „a unelti, a înșela”
a strânge șurubul „a face presiuni asupra cuiva, a -l forța să facă un anumit lucru”
a umbla teleleu (Tănase) „a hoinări, a vagabonda”
a bate toba „a fac e o știre de domeniul public; a divulga un secret” .33
Unele expresii au cunoscut o evoluție semantică de -a lungul timpului, prin
trecerea de la sensul propriu la cel figurat. De exemplu: a da bir cu fugiții la început
însemna „a nu plăti birul”, apoi a căpă tat sensul de „a fugi, a se sustrage de la
obligații, de la o răspundere”, a-și face de cap însemna „a -și pune capul în primejdie, a
face ceva care îi poate primejdui viața”, apoi a fost folosit cu sensul de „a avea o
purtare reprobabilă”; a-și da coaste c u cineva însemna „a se învecina”, apoi a primit
sensul de „a se înțelege pe ascuns cu cineva”; a se duce pe copcă avea sensul de „a
cădea în gaura tăiată în gheață pentru a prinde pește dintr -un lac sau dintr -un pârâu”,
apoi a căpătat înțelesul de „a se p ierde, a muri”; a pune cruce avea sensul de „a
însemna printr -o cruce”, apoi s -a folosit cu sensul de „a sfârși cu ceva, a -și lua
nădejdea”; a umbla de florile mărului însemna „a estima și a cumpăra recolta de mere
după promisiunea mărului în floare”, apoi s-a folosit cu sensul de „a pierde vremea”.

33 Expresii și locuțiuni românești, preluat de pe : https://ro.scribd.com/doc/36207598/Dictionar -de-
Expresii -Si-Locutiuni -Romanesti , disponibil la data de 15. 06. 2016, ora 14.00.

21
Expresiile și locuțiunile pot intra în relații de sinonimie. De exemplu: a-și găsi
bacăul = a-și găsi nașul ; a nu face niciun ban chior = a nu face nici două parale ; a
umbla de frunza frăsinelului = a umbla în d orul lelii ; a-i veni cuiva de hac = a pune la
punct pe cineva ; a o pune de mămăligă = a da greș .

II. 7. Alte tipuri de frazeologisme
Putem reține sub acest titlu, datorită interesului acordat în cadrul demersului
teoretic, perifrazele , sinapsele , îmbinăr ile uzuale , comparațiile stereotipe , formulele
uzuale de comparație , sintagmele , care, fără a fi prea sudate, au o anumită frecvență
ori sunt înzestrate cu o anumită doză de expresivitate. Astfel „dacă spunem în loc de
M. Eminescu autorul Luceafărului ”, recurgem la o perifrază în sens de grup format
din două sau mai multe cuvinte care exprimă împreună ceea ce putem exprima printr -o
singură unitate lexicală sau printr -un nume propriu” .34

II. 7.1. Statutul proverbului
În această categorie a marginalilor terminologici ar putea intra conceptul de
proverb , care, deși în literatura de specialitate se apreciază că face obiectul de studiu al
paremiologiei, poate fi încadrat sub umbrela denumirii de unitate frazeologică datorită
recunoașterii unor mărci funcționale comune, cu celelalte unități lingvistice cuprinse
sub conceptul de frazeologism (stabilitate, idiomaticitate).
Preocupările pentru cercetarea ,,unităților frastice”, numite de Hristea ,,clișee
lingvistice” s -au materializat în studii ce au urmărit în sp ecial posibilitățile de
delimitare și de clasificare față de frazeologisme. Din perspectiva structurii lingvistice
și logice și din punctul de vedere al conținutului motivațional, s -a încercat, în funcție
de specificul limbii, identificarea unui mecanism g enerator de construcții
paremiologice , iar dezvoltarea teoriei privitoare la proverb a favorizat încadrarea
acestor unități într -o perspectivă integratoare ce vizează mai multe niveluri ale limbii:
 unități frazeologice /idiomatice , semne pentru o noțiune;

34 Theodor Hristea, op. cit., p. 145 .

22
 unități paremice , semne pentru o situație (expresii proverbiale, termeni
conotativi, proverbe propriu -zise, aforisme);
 unități supraparemice , diferențiate de cele paremice prin cantitate (anecdote și
fabule) .35
 Iuliu Za ne, în lucrarea Proverbele românilor din România, Basarabia,
Bucovina… realizează următoarea repartiție tipologică:
 proverbe universale , ,,cari exprimă un adevăr recunoscu t ori și unde și în orice
timp”
 proverbe particulare , ,,cari se rézemă pe un adevăr constatat prin experiență,
însă printr -o experiență specială și locală, la cutare și cutare popor”36, clasă în
care sînt incluse și zicătorile și idiotismele.
Un alt aspect discutabil relativ la teoretizarea proverbului se referă la un model
semiotic propus de Cezar Tabarcea , care prezintă, la nivel teoretic, un mecanism
generator de proverbe, dar a cărui aplicabilitate este greu de probat .37

35 Curs frazeologie, p. 41, preluat de pe https://www.academia.edu/20306836/Frazeologie_curs ,
disponibil la data de 21. 06. 2016, ora 13:22.
36 Iuliu Zane, Proverbele românilor, Editura Librăriei Soceco & comp., București, p. 231.
37 Poetica proverbului , București, Editura Miner va, 1982, p. 172 -174, ca argument în favoarea
corpusului deschis al proverbelor.

23

Cap. III. Frazeologia referitoare la animale

Din cel e mai vechi timpuri până în prez ent, oamenii au tră it în preajma
animalelor și au observat comportamentul acestora, ba chiar au reușit să stabilească
diferite legături între animale și anumite tipare comportamentale umane. Aceasta s -a
făcut pe principiul simbolizării. Unui animal i s -a atribuit frica (iepure), altuia lăcomia
(lupul) sau șiretenia (vulpea). Treptat, animalel e au devenit purtători simbolici ale
unor calități umane.
Strămoșii noștri credeau că există o strânsă relație om-animal. Astfel unele
dintre ele au devenit totemuri. Totuși, omul a atribuit animale lor și comportamente
negative. Dar rolul lor era unul extrem de util. E foarte la îndemână să pomenim aici
expresia țap ispășitor, fiind vorba de acel tap care era alungat din cetate ș i purta
asupra lui toate pă catele sau reziduurile negative ale oamenilor. A șadar, țapul devine
un instrument al purificării
Câinele a fos t mult timp considerat a fi cel mai bun prie ten al omului, un
animal extrem de fidel, loial, care i-a devenit indispensabil . Totuși, trăsătura aceasta
dominantă a loialității a dus și la crearea unor sintagme precum viață de câine,
însemnând slugărnicie, o loialitate citită în cheie negativă. O altă expresie, desemnâ nd
optimismul, dar și ușoara neî ncredere, în fapt o imagine paradisiacă adaptată la
realitate , ar putea fi a umbla c âinii cu colaci/ covrigi în coadă . Ea poate fi folosită și ca
o rezervă specifică pesimiștilor, în structuri precum : „Doar n -or umbla pe acolo
câinii cu covrigi în coadă. ”
Lumea din jurul nostru este l ocuită de o varietate de păsări și anim ale. Acestea
nu doar înconjoar ă omul, ci devin parte integrantă a universului lui. Observând
comportamentul animalelor, s -au împâmântenit diferite expresii. Așadar, toată lumea
știe că iepurele, ascunzându -se de posibile pericole, caută un tufiș sau un desiș
apropiat, ca să nu atragă a tenția. Din tipul acesta de comportament a luat naștere o
expresie precum fricos ca un iepure, trăsătură care, prin transfer, se atribuie
oamenilor.

24
Un alt exemplu ar putea fi modul în care un crocodil mînâncă și concomite nt
secretă niște lacrimi. Interesa ntul fenomen , a fost tradus prin expresia a plânge cu
lacrimi de crocodil , desemnând un comportament nesincer, fals.
Vorbind de zoomorfisme putem distinge două evaluări principale: una pozitiv ă
și alta n egativă, prima atribuită cu precădere animalelor dome stic, cealaltă animalelor
sălbatice, care sunt mai puțin cunoscute și inspiră frica. Ultimele sunt prezentate de
multe ori chiar într -o cheie satiric ă, vizând î ndreptarea unor vicii comportamentale.
Desigur, evaluările acestea de tip “bine -rău”, sunt relat ive. Spre exemplu, câinele, un
animal indispensabil omului, apare în frazeologie într -o lumină extrem de
nefavorabilă. A cest lucru s -ar putea datora faptului potrivit căruia câinele a fost
considerat cândva reprezentant al forțelor malefice .
În aceeași ca tegorie poate intra și pisica, considerată animal misterios, dat fiind
și faptul că se atașează mai greu de om și nu poate fi complet domesticită. În sensul
acesta avem structura pisica neagră, negrul semnificând ghinionul, sau chiar moartea.
Tot legat de pisică avem expresia Pisica blândă zgârie rău, însemnând un tip de
comportament duplicitar.
Un alt animal extrem de important și tot indispensabil este calul, care a jucat în
fermă un rol foarte important. El simbolizează puterea dar și truda. Astfel, ave m
expresia obosit ca cal sau calul vechi nu strica brazdă .
Dacă pentru unele frazeologisme nu sunt necesare demersuri lingvistice
laborioase pentru a afla cum au luat naștere pe terenul limbii, în schimb, pentru altele
reconstituirea originii și evoluți ei pune serioase probleme. De exemplu, multe
probleme pune investigarea originii expresiei a auzi câinii în Giurgiu . Astfel, Iorgu
Iordan discută de această expresie cunoscută din opera lui Caragiale , considerând că
formula se explică prin aceea că „bătai a pe care Jupân Dumitrache i -a dat -o
bagabontului l-ar fi făcut pe acesta să țipe atât de tare, încât l -ar fi auzit nu numai
oamenii, ci și câinii, chiar din alt oraș ”. Astfel, Iordan intră în polemică cu Al. Graur,
pe care îl combate deși soluția celui di n urmă era corectă. Acesta o interpreta în sensul
că bagabontul ar fi auzit câinii din Giurgiu. Demonstrația se bazează pe forma de
singular a verbului, î nsă vorbirea populară și familiară păstrează formularea din limba

25
veche care nu făcea distincția între cele două persoane III ale imperfectului. Ideea
apare și la Hașdeu dar și în basmele lui Petre Ispirescu: “ inima îi dete brânci și ea nu
se putu opri, ci îl sărută. Aleodor, cum se deșteptă îi trase o palmă, de auzi câinii în
Giurgiu ”(Aleodor Împărat ); “Zmeul trase fetei și de astă dată o calcavură de auzi
câinii în Giurgiu”( Poveste țărănească ). Tot acestă expresie o găsim și la Barbu
Ștefănescu Delavrancea în narațiunea Boaca și Onea : ”Hoțul face un pas înainte./ –
Când te -oi plesni, auzi câinii în Giurgi u ”. Stabilirea originii acestei expresii prezintă
mai multe dificultăți. Sintagma evidențiază o acuitate auditivă ridicată, capabilă să
perceapă zgomotul slab, al ființelor aflate la mare distanță. Desigur că o lovitură
puternică peste cap poate genera o senzație de țiuit în urechi, dar aceasta nu seamănă
cu lătratul unui câine. O posibilă referire aici ar putea fi la cățelul pământului , animal
mirific care trăiește în subteran, în preajma cimitirelor din afara satelor, a crucilor și a
troițelor. Lătratul lui ascuțit prevestește moartea sau alte lucruri negative pentru cel
care are ghinionul să îl audă la miezul nopții, între toaca din cer și cântatul cocoșilor.
Astfel o formă posibilă originală ar fi putut fi a auzi cocoșii sau câinii în cer.
În ceea ce p rivește Giurgiu, acesta ar putea fi muntele care face hotarul între
Putna și Buzău (Hașdeu), în situația aceasta câinii putând fi ai ciobanilor de pe munte.
O altă accepțiune ar putea fi aceea a toponimului Giurgiu care denumește orașul de la
Dunăre iar le gătura lui cu câinii să fie dată de denumirea pe care turcii o dădeau
păgânilor. Cert este că cele două expresii se încadrează în sfera “consecut ivei cu sens
superlativ” (Rodica Zafiu) extrem de expresivă sugerând bogăția unei limbi și
dinamismul semantic al termenilor indiferent dacă sunt legați sau nu de un anumit
context .
Expresia a visa/a umbla după cai verzi pe pereți denumește ideea de a visa sau
a-și închipui, utilizată mai târziu cu sensul de a spune sau a îndruga cai verzi pe pereți
sinonimă cu a îndruga verzi și uscate . Tot sinonime sunt frazeologismele a umbla
după potcoave de cai morți sau a umbla după cai morți pentru a le lua potcoavele ,
fapt ce ar putea desemna inutilitatea unui anumit d emers sau inconsistența unei
acțiuni, î nsă formulat într -o manieră ludică specifică limbii române. Stelian
Dumistrăcel este interesat de stabilirea originii sintagmei cal verde care poate fi în

26
viziunea lui Coșeriu creație internă, împrumut sau calc. Plecând de la capacitatea de a
abstractizare a limbajului put em spune că el poate exprima și ceea ce nu există. O
astfel de absurditate ar putea fi și ideea de cal verde , care este foarte puțin probabil să
fi luat naștere de la reprezentările picturale rupestre ale unor cai verzi. Ipoteza creației
externe poate fi u n rezultat al unei medii între o influență de tip lingvistic (împrumut
provenit din limbi învecinate sau din interacțiunea unor diferite limbi de -a lungul
istoriei și o influență lingvistică a unei culturi dominante). Expresia apare la Creangă
și Caragiale dar și într -un basm grecesc descoperit de Lazăr Șăineanu : ”Un cal verde
din grajdul zmeului îl aduse jos de pe munte ”. O altă ipoteză ar putea fi aceea biblică,
întrucât cel de -al patrulea călăreț din cei patru cavaleri apocaliptici este chiar Moartea,
călare pe un cal verde. În limba română, după cum observă și Cristinel Munteanu38 s-a
preferat echivalarea prin cal verde cu eventualele lui variante regionale (galbin sau
galbân) posibil influențat de limba latina unde apare conceptul equus pallidus . Rodica
Zafiu, citată de C. Munteanu, comentează to cmai plasarea pe pereți a cailor care
conferă produsului imaginar o anumită realitate. În felul acesta dacă absurdul, în
termenii lui Coșeriu poate fi gândit atunci, cu siguranță el poate fi și reprezentat.
Vorbim aici de o încălcare sau ignorare a legilor fizicii cu rezonanțe stilistice și
semantice cu adevarat impresionante.
O altă expresie care are în structura ei nume de animale este a mâna porcii la
jir. Conform analizei lui Stelian Dumistrăcel ea provine de l a o formă probabilă a
mânea porcii la jir sforăitul din timpu l nopții fiind comparat cu clefă itul sau
zgomotele scoase de porcii care mâneau sub un fag, mâncând jir. Probabil
ambiguitatea terminologică e legata de verbul a mânea, care poate avea sensul de a
rămâne sau de a mâna. C. Munteanu refuză această variantă, considerând că
„explicația este neconvingătoare, întrucât neglijează o serie de elemente: faptul că în
apărarea formei cu a mâna (și nu cu a mânea ) vine chiar expresia echivalentă
englezească to drive one’s pigs/hogs to (the) market (ad litteram a mâna porcii/porcii
grași la târg). Totodată explicația neglijează faptul că există unele variante regionale

38 Cristinel Munteanu, op. cit., p. 67 .

27
care exclude din discuție același ipotetic verb a mânea. ”39 Unele cercetări dialectale au
descope rit unități frazeologice precum a scăpa porcii/turma, a da drumul la porci, cu
sensul de a sforăi în somn.
Un alt element pe care în neglijează interpretare menționată mai sus este faptul
că versiunea cu a mânea întâmpină și dificultăți de natură gramatic ală, întrucât o
formulare de tipul a mas porcii la jir, unde predicatul, dincolo de flagrantul dezacord,
are ca subiect atat X cât și porcii.
O perspectivă interesantă ar putea pleca de la ideea că multe expresii
idiomatice presupun o comparație în punctul de plecare. De exemplu, a se lăsa pe
tânjală, sinonim cu a lenevi a fost inițial a se lăsa ca boul pe tânjală. A se întoarce cu
coada între picioare provine din a se întoarce ca câinele cu coada între picioare.
Dacă s -ar fi făcut vreo legătură între clefă itul porcilor rămași sub un fag și mâncând jir
și sforăitul omenesc, atunci evoluția normală ar fi trebuit să fie a mânea ca porcii la
jir, fapt care nu s -a întâmplat. Respingând soluția lui Dumistrăcel, Munteanu susține
că ar trebui acceptată o explicație mai simplă, și anume: expresia se referă șa mișcarea
rapidă a porcilor mânați, acțiune generatoare de zgomote similar sforăitului, care este
caracterizat de două tipuri de zgomote: unul grav și altul acut, comparabile cu
grohăitul, respectiv guițatul.
Deși porcul este considerat de zoologi ca unul dintre cele mai inteligente
animale, renumele lui în rândurile poporului nu e deloc de invidiat. Nimănui nu -i place
să fie făcut porc. Scroafă, cu varianta purcea, este un epitet injurios la adresa unei
femei nes imțite, prostituate, murdare, leneșe etc. Tot așa, porcul este un epitet
peiorativ, sau depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos,
mișel.Totuși, există numeroase expresii idiomatic referitoare la aceste animale: . Te iei
după p orc, te duce în glod. Porcul îl bați și el zice că -l scarpini. Pe porc nu -l faci să
bea apă din fedeleș. Nu arunca mărgăritare înaintea porcilor! Cine se amestecă în
tărâțe îl mănâncă porcii. N -ai văzut din porc stup și din cioară cuc. Cine -i azi purcel
porc se face mâine. Mâine vom vedea cine -i popă și cine -i porc. Ferească Dumnezeu
să-i crească porcului coarne! Tace ca porcul în păpușoi se zice despre un ins care tace

39 Ibidem , p. 74 .

28
prefăcându -se că este preocupat de ceva foarte important, spre a nu răspunde la aluzii
sau la învinuiri directe. A face albie de porci pe cineva înseamnă a -l mustra tare, a -l
ocărî. Născut în Zodia Porcului se spune despre un om foarte norocos . Vorba ceea:
adesea para cea mai bună pică -n gura porcului . O plantă de leac se numește în popor
plăcinta -porcului . Într-o gospodărie țărănească, pierderea unei scroafe este o mare
nenorocire, de unde vine și această veste dură: râzi, râzi, dar purceaua -i moartă -n
coteț! Lipsa unui porc, la țară, este totuna cu sărăcia, iar cea lucie este să n -ai nici
purcel, nici cățel. Iată încă o vorbă înțeleaptă: și cu porcul gras în bătătură și cu slănina
în pod nu se poate. Se zice că porcul mănâncă jirul, dar nu se poate sui în fag după el.
Și totuși: dă voie porcului împrejurul stogului, că el se suie deasupra! Ex istă și o
pasăre cu denumirea scroafă -de-baltă , așa că, metaforic, se poate spune că porcul
zboară, iar scroafa se urcă în copac, dar numai în preajma unei bălți!
Se poate presupune că, în datini ale căror tâlcuri s -au pierdut, animalul avea un
rang mai în alt pe scara virtuților, devreme ce Ion Creangă, în „Povestea porcului”, îl
metamorfozează în porc pe însuși Făt -Frumos. Totodată, porcul este singurul animal
jertfit căruia, la români, i se face… pomană, în ziua de Ignat, ce -i drept cu propria -i
carne! Uneori, pare a fi compătimit: porcul tot strânge, se -ngrașă bine, dar pentru alții,
nu pentru sine. În fine, orice s -ar bârfi despre ei, atât porcul cât și scroafa sunt salvați
și eternizați, în astronomia populară, de astre. Astfel, Hyadele formează o co nstelație
deosebită, numită de români Vierii, Porcii sau Scroafa -cu-Purcei, iar steaua
Aldebaran, din constelația Taurului, se numește popular Steaua Porcului, Luceafărul
Porcului sau Luceafărul Porcesc.”40 Putem vorbi, așadar, de complexitatea și
multitudi nea de interpretări, în legătură cu nașterea unei imagini și a unei expresii,
despre transferul din planul animalier în cel uman și d espre unele posibile
resemantiză ri produse în timpul acestui proces.
Am putea să ne oprim la expresia Porc de câine, termen injurios, având
determinantul porc. Stelian Dumistrăcel consideră că ar trebui analizată în legătură cu
expresia corespondentă italiană porco cane, ce sugerează posibilitatea unui punct de

40 Povestea vorbei, http: //epochtimes -romania.com/news/povestea -vorbei -cand -o-zbura -porcul –
197793 , disponibil la data de 20.06.2016, ora 18:57.

29
plecare comun pentru italiană și română, de căutat în latina așa -zis vulgar. În sprijinul
ideii se invocă expresiile analizate de Coșeriu, femeie ca femeia; nu încape îndoială;a –
l prinde pe Dumnezeu de -un picior care au o bază comună în latina popular. Din
perspective aceasta, este clar, în viziunea lui Stelian Dumistrăc el că italiana prin porco
cane și româna prin porc de câine au putut moșteni un tipar mental și un enunț latinesc
al cărui prototip rămâne încă nedescoperit. O altă explicație, extreme de simplă vine să
spună că acest porco/a din italiană seamănă ca funcți e cu engl. britanic bloody ( tradus
ad litteram sângeros, dar având sensul de blestemat), care se poate asocia cu orice
substantiv.
O altă expresie care poate crea controverse ar putea fi a se uita ca vițelul/boul
la poartă nouă. Expresia nu este înregistr ată în dicționarele noastre. Ne -am putea
întreba, ironic, ce a fost mai întîi: boul sau vițelul. C. Munteanu consider că expresia
inițială a fost a se uita ca bou’ la poartă nouă, cum, de altfel se mai și spune încă,
ceea ce înseamnă că avem de -a face, la origine, cu o expresie ritmată. Poate fi întâlnită
și în forma înjumătățită a se uita ca boul la ceva sau la cineva, privirea bovină fiind,
din perspectiva cunoașterii lucrurilor, un indiciu al prostiei sau al dificultății în
înțelegere. Florian Dumistrăc el vine cu interpretarea potrivit căreia spre deosebire de
boul cu experiență, vițelul de la păscut nu mai recunoaște curtea în care trebuie să
intre, dacă între timp aceasta a fost înlocuită.41 Expresii sinonime ar putea fi: a te uita
ca mâța -n calendar , sau a te uita ca curca în lemne.
Voinic de rupe mâța -n două. Termenul mâță se pare că nu desemnează aici o
felină. Sintagma a rupe mâța în două (a fi voinic, energic, curajos) a fost explicată de
Rodica Zafiu „ Expresivitatea locuțiunii e marcată de o violen ță intrinsecă și trezește
destule reacții negative; iubitorii de animale, în special, se revoltă în fața unei imagini
brutale și nemotivate. Unii o și comentează, pe jumătate în glumă, pe jumătate în
serios; la sfatul "în concluzie: rupe pisica în două și vezi-ți de viața ta mai departe"
(forum.desprecopii.com) se răspunde: "Dar de ce ar trebui să aibă pisica de suferit din
povestea asta? ??!!! În fond, ea ce vină are?" Pentru că frecvența expresiei a crescut
mult în ultimii ani, mulți vorbitori o consideră o inovație recentă. E drept că ea nu

41Stelian Dumistrăcel, op. cit ., p. 190 .

30
apare consemnată în DEX, în cadrul articolului pisică; o găsim, în schimb, în DLR
(Dicționarul limbii române, tomul VIII, partea a II -a, 1974): a rupe pisica (de la
început) = "a fi energic, hotărît, dîrz, a ști să -și impună voința"; citatul ilustrativ
provine din Glosarul regional Argeș (1967), al lui D. Udrescu: "Hei, băiete, n -ai rupt
pisica de la început, te -ai ars!". Iar varianta expr esiei care cuprinde sinonimul mâță – în
forma a rupe mâ ța în două, înregistrată și în DEX, și în DLR, cu glosarea "a fi voinic,
energic, curajos" (DEX) – are atestări vechi și respectabile: "Fii român verde și rupe
mîța în două" (C. Negruzzi); "Ei! bravo! Acu văd și eu că ești bărbat, om verde, colea,
care rupe mîța -n două" (V. Alecsandr i); într -o notă din Poezii populare, tot Alecsandri
precizează că: "un om vrednic, care rupe mâța -n două, după proverbul poporal,
plătește mult în ochii româncei". De la curaj și forță la decizia efectivă e un pas mic,
evoluția semantică a expresiei fiind perfect explicabilă. Astăzi, varianta a rupe mîța în
două este destul de rar folosită; cel puțin pe internet, ea apare incomparabil mai rar
decît formula în care victima agresării este pisica: "poate rupe mâța -n două și reușește
ceva" (Ziua, forum, 20.06.2 006); în mod previzibil, distribuția sinonimelor depinde de
factorul regional, mîța fiind bine reprezentată în Moldova: "luni va fi o ședință
extraordinară, în care se vor discuta numai problemele regiei și se va rupe mîța -n
două; a venit momentul adevărul ui" (Evenimentul, Iași, 3.04.2001) ”.42
Totuși, sensul original se poate să nu se fi referit la animal. Pisică și mâ ță au, în
limbajul popular, și valoarea de "nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, unor
părți ale acestora etc. care prind sau trag ceva, se înfig în ceva". M âță are nu mai puțin
de 23 de sensur i populare și regionale, desemnâ nd un mecanism de oprire a căruței, un
cîrlig de fier, un lanț, oiștea, placa de fier etc.; unul dintre cele mai răspîndite înțelesuri
ale sale în limba veche er a de ancoră a unei nave. De altfel, al treilea termen al relației
de sinonimie pisică – mîță este cătușă : provenind din latinescul cattus , fem. catta , cu
sufixul -ușă, cuvîntul denumea în limba veche pisica; s -a păstrat, grație acelorași
evoluții metafori ce ale sinonimelor sale, pentru a desemna "diferite obiecte care se
prind, se înfig sau cuprind ceva, cum prinde pisica cu ghearele" (Dicționarul

42 Rodica Zafiu, A rupe pisica , România literară, nr. 45/2006, preluat de pe
http://www.romlit.ro/a_rupe_pisica .., disponibil la data 24. 06. 2016, ora 09:45.

31
Academiei, DA): e vorba tot de ancoră, ori de o bucată de lemn sau de fier care
fixează căruța, grinzile casei etc.; referent obiectual are și sensul curent azi ("inele
metalice, legate între ele printr -un lanț, cu care se leagă mâinile și picioarele
arestaților").
În concluzie, e posibil ca expresia să se refere la puterea fizică a cuiva. C.
Munteanu merge mai departe cu identificarea obiectului ce stă la baza imaginii.
Instrumentul respectiv trebuie să fi fost unul de tip simetric, ca un fel de clește. În
sensul acesta ne putem gândi la faptul că un etalon al forței fizice îl reprezenta ruperea
potcoavelor (cf. personajului istoric Nicoară Potcoavă). Încă din cele m ai vechi
timpuri, o însușire importantă pe care trebuia să o aibă un mire era puterea fizică, după
cum apare la Simion Florea Marian: „Româncele, în genere, sunt vesele, glumețe și au
foarte mare aple care pentru voinici. Un om vrednic, care rupe mâța -n două, după cum
spune proverbul poporal, plătește foarte mult în ochii lor”.
Ce-i în gușă e și -n căpușă. În studiul său despre formarea frazeologismelor
românești43, C. Munteanu observă că în cazul acestei expresii e posibil ca termenul
căpușă să nu desemneze insecta “căpușă”. E, mai degrabă aici un joc de cuvinte în
care “gușă și căpușă” apar din necesități de rimă. Sextil Pușcariu considera termenul
ca provenind din cap+suf. –ușă, după modelul mână -mănușă . Creatorul acestui joc
cuvinte, a făcut probabil această asociere privind termenul căpușă ca diminutiv ironic
mai expresiv în a sugera pe cineva incapabil să -și ascundă gândurile sau intențiile.
Stelian Dumistrăcel observă: „Scurtând drumul expunerii inve stigațiilor întreprinse,
trebuie să ținem seama, mai întâi, de faptul că, în acest context, căpușă nu are sensul
de insectă care suge sângele unor animale, în special al oilor, și nu înseamnă nici
mugure de pe lăstarii viței de vie; aceste sensuri, cu nota generală de umflătură ,
pornesc de la cel originar de cap. Deci, pentru ideea de sinceritate , avem în vedere
exprimarea frustă, directă a primei aprecieri asupra unui lucru sau a unei situații, aceea
care i -a trecut prima dată prin cap, care i -a venit în m inte cuiva, ce a avut pe inimă ”.44
Un singur aspect ar putea ridica aici semne de întrebare, și anume faptul că, după cum

43 Cristinel Munteanu, op. cit ., pp. 77 -78.
44 Stelian Dumistrăcel, „Gușa și căpușa ”, Ziarul Lumina, 13 febr. 2008, Iași .

32
a demonstrat Gr. Brâncuși, căpușă este un cuvânt autohton sigur. Avem de -a face,
așadar, cu o etimologie populară implicită, forțată de un vorbitor cu simț lingvistic, cel
mai probabil în ideea de a obține o structură rimată în asociere cu gușă .45
A pica de fazan. Dacă în cultura orientală, fazanul are valorile simbolice ale
unei păsări solare, întruchipând principiul activ masculin al na turii yang, batăile sale
din aripi sau strigătul său fiind asociate tunetului, în cultura română, a căpătat
conotația negativă de pasăre naivă, proastă. La toate acestea au dus, cu siguranță și
semnificațiile lingvistice, care au scos din ecuație trăsături le fizice efective ale păsării,
înlocuindu -le cu derivatele semantice ale unor structuri prestabil ite și aproape
nonreferențiale.
A vinde pielea ursului din pădure (sau peștele din baltă) . Expresia se referă,
conform definiției din dicționar la ideea de a promite un lucru pe care nu -l ai sau a
face planuri în legătură cu un lucru pe care nu -l posezi încă, care este nesigur, sau de
realizarea căruia nu depinzi în mod direct. Expresie este luată din fabula lui La
Fontaine Ursul si cei doi tovarasi . Cei doi s -au apucat să vândă unui blănar pielea unui
urs încă viu, pe care se angajau să -l ucidă în două zile.
A nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard se referă la ideea de a renunța la
o certitudine, pentru o speranță. Polemicile aici țin mai degrabă de saman tica și
asumarea expresiei decât de modificările de sens apărute de -a lungul vremii . Astfel, se
consideră faptul că expresia ar fi născocită de mecanismele unei atitudini lașe,
defetisme, de mentalități ce preferă garanția, siguranța, evitând riscurile, ch iar dacă de
cele mai multe ori ele pot duce la progress.
Peștele de la cap se impute, cu varianta lui franceză Le poisson pourrit
toujours par la tête – e un proverb care apare în folclorul multor state și se referă la
corupția dintr -o comunitate / societa te, corupție care începe de la nivel înalt. „Când un
stat, o societate etc. eșuează, rădăcina cauzei trebuie căutată la lideri. Prospețimea unui
pește mort poate fi judecată dupa starea capului. Când capul e stricat peștele nu mai e
bun pentru consum pentr u că tot corpul e alterat. Proverbul face referire la conducători

45 Grigore Brâncuș, Vocabularul autohton al limbii române, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1983, p. 219.

33
și la obediența celor conduși. Proverbul își are originea în vremuri îndepărtate și e
dificil a se stabili cu exactitate unde și cine l -a rostit prima dată. Multe state pretind că
aparține f olclorului lor (China, Rusia, România, Franța, Polonia, Marea Britanie,
Grecia etc.) dar nu există dovezi clare în favoarea vreunui stat46. Undeva se afirmă că
a fost scris într -un text grecesc al lui Erasmus. Sir James Porter, în Observații cu
privire la r eligia, dreptul, guvernul și obiceiurile turcilor , scrisă în anul 1768,
afirmă : „Turcii au un proverb pentru astfel de ocazii; ei spun : peștele de la cap se
împute însemnâ nd că, dacă un servitor este neglijent , este pentru că stăpânul lui este la
fel.”
Toate aceste frazeologisme arată cât de bogată este o limbă. Dincolo de
vorbirea curentă, ele au un rol extrem de important în cultiv area limbii literare.
Totodată, ne arată cât de mare este încărcătura expresivă în raport cu simplele lor
sinonime.

46 http://calc -pe-bec-sau-poate -nu.blogspot.ro/2013/06/p estele -de-la-cap-se-impute.html , disponibil la
data de 18. 06. 2016, la ora 10:32.

34
Concluzii

Studiul frazeologiei este interesant și provocator totodată, datorită
complexității dar și libertății pe care ti -o oferă. Astfel, unele unități frazeologice au
nevoie de o sondare atentă și responsabilă a etimologiei dar și a traseului de evoluție al
sensului. Pe de alt ă parte, lipsind sursele, sau instaurând mai degrabă ambiguitate,
putem încerca să explicăm sensul unora pe baza unei experiențe lingvistice și a
intuiției.
Dintr -o lucrare de felul acesta se desprinde o conștiință de sin e a omului în
relație cu o lume pe care o cunoaște sau o intuiește la diferite niveluri. Relația omului
cu divinitatea, cu animalele, cu natura este generatoare de simboluri și de coduri
lingvistice menite să explice sau să cripteze anumite sensuri. Relați ile de tipul acesta
implică reciprocitate și generează consecințe asupra întregii existențe.
Poate că viziunea din frazeologie nu este unitară și nu poate explica totul, însă
e un punct de plecare foarte ofertant. Componentele frazeologice identificate
constituie o paradigmă culturală, un anumit model existențial sau un mod aparte de a
înțelege lumea, prin imaginea mentală creată sau prin numărul de construcții. În limba
română s-au fixat mai multe unități frazeologice asociat e cu lumea rurală, patriarhală ,
unele fiind extrem de plastic, dar exprimând relația intimă a omului cu natura.
Nu toate componentele frazeologice își proiectează semnificația inițială asupra
semni ficației globale a construcției, semn că evoluția în timp generează o îndepărtare
de par adigma originală. Totodată, anumite unități frazeologice dobândesc, în funcție
de context, nuanțe semantice eterogene, uneori antinomice. Nu toate frazeologismele
înregistrează corespondențe lexicale, dovadă a funcției de s uplinire a discursului
repetat, î n sensul lui Coșeriu, substanța semantică nefiind concretizată în elemente
lexical e. O altă observație ar fi ambivalența unor terme ni, ceea ce fac destul de dificil
demersul de decodare a unor sensuri.
Pe lângă mecanismele semantice avute în vedere, lucrar ea vizează și
reconstrucția cultural ă, realizarea unor conexiuni cu gesturi, ritualuri, fenomene
culturale, imagini simbolice care pot da o imagine fidelă a credințelor, superstițiilor și

35
modul de a înțelege lumea înconjurătoare ale unui popor, materialul lingvistic folosit
oferindu -ne informații semnificative despre relația dintre subiectul vorbitor și realitat e
prin manifestarea alterității, identitatea omului definindu -se prin oglinda alterității
animaliere.

36
Bibliografie

1. Academia Română, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române
(DOOM), București, Editura Univers Enciclopedic, 2005.
2. Comșulea, Elena, Teiuș, Sabina, Șerban, Valentina, Dicționar de expresii și
locuțiuni , Chișinău, Editura Știința, 1998.
3. Colțun, Gheorghe, Frazeologia limbii române , Editura Arc, Chișinău, 2000.
4. Dumistrăcel, Stelian, Expresii românești , Iași, Institutul European, 1997, Limbajul
publicistic românesc din perspectiva stilurilor funcționale, Editura Institutul
European, I ași, 2006.
5. Groza, Liviu, Tendințe ale frazeologiei românești actuale , în Aspecte ale dinamicii
limbii române actuale (coord. Gabriela Pană Dindelegan), II, București, Editura
Universității din București.
6. Hristea, Theodor (coord.), Sinteze de limba ro mână , București, Editura Albatros,
1984.
7. Iordan, Iorgu, Stilistica limbii române, Editura Științifică, București, 1975.
Munteanu, Cristinel, Frazeologie românească. Formare și funcționare, Editura
Institutul European, Iași, 2013.
8. Popescu, Cristina, Crețu, Ecaterina, Dicționar de cuvinte și expresii latine și eline în
contexte literare românești. Abrevieri latinești , București, Editura Humanitas, 2003.
9. Zafiu, Rodica, A rupe pisica… , în “România literară, 2006, nr. 45 ; Diversitate
stilistică în ro mâna actuală, Editura Universității din București, București, 2001.
10. Zugun, Petru, Lexicologia limbii române , Editura Tehnopress, Iași, 2000.