Specializarea: Limba și literatura română Limba și literatura engleză [624059]

UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS ” DIN GALA ȚI
FACULTATEA DE LITERE
Specializarea: Limba și literatura română – Limba și literatura engleză

LUCRARE DE LICEN ȚĂ

Coordonator științific,
Lect. dr. Lauren țiu Ichim
Absolvent: [anonimizat]
2019

2 UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS ” DIN GALA ȚI
FACULTATEA DE LITERE
Specializarea: Limba și literatura română – Limba și literatura engleză

ROMANELE LUI LIVIU REBREANU
ÎNTRE CONVEN ȚIA LITERARĂ A REALISMULUI ȘI
MODERNIZAREA STRUCT URILOR NARATIVE

Coordonator științific,
Lect. dr. Lauren țiu Ichim
Absolvent: [anonimizat]
2019

3 CUPRINS

ARGUMENT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 4

CAPITOLUL 1. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 6
Evoluția romanului ca specie în literatura română ………………………….. ………………………….. ……. 6
1.1 Momentul de început al romanului – pașoptismul ………………………….. ………………………….. … 6
1.1.1 Dimitrie Bolintineanu ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 6
1.1.2. Nicolae Filimon ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 7
1.2. Epoca marilor clasici ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 9
1.2.1 Ioan Slavici ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 9
1.3. Epoca de tranziție ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 12
A) Sămănătorismul . ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 12
B) Pop oranismul . ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 13
1.3.1. Duiliu Zamfirescu ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 13
1.4. Perioada interbelică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 14
1.4.1. Mihail Sadoveanu – tradiționalist ………………………….. ………………………….. ……………….. 15
1.4.2. Camil Petrescu – modernist ………………………….. ………………………….. …………………………. 17
1.5. Perioada postbelică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 19

CAPITOLUL 2. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 22
Teme și motive în opera lui Liviu Rebreanu ………………………….. ………………………….. ……………. 22
2.1. Autor și epocă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 22
2.2. Nuvele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 23
2.3. Romane sociale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 23
2.4. Roman e psihologice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 25
2.5. Romane polițiste ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 26
2.6. Teatru ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 27

CAPITOLUL 3. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 29
Elemente realiste și moderne în structurile narative ale romanelor lui Rebreanu ……………………. 29
3.1. Ion ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 29
3.2. Răscoala ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 34
3.3. Pădurea spânzuraților ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 36
3.4. Gorila ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 42
3.5. Amâ ndoi ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 45

CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 51

BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 53

4 ARGUMENT

„Sunt convins că hazardul, cu capriciile lui, e promotorul adevărat al tuturor faptelor mari
din istoria omului, a ș zice al întregii civiliza ții omene ști, ba chiar stăpânul real al întregului
univers .” Liviu Rebreanu , Ciuleandra

Liviu Rebreanu, scriitor ardelean din perioada interbelică aduce o cotitură în romanul
românesc, prin crea țiile sale arhicunoscute Ion, Răscoala și Pădurea spânzura ților devenind
creatorul și reprezentantul romanului realist obiectiv modern.
Până la Liviu Reb reanu, Nicolae Filimon cu Ciocoii vechi si noi, Ion Slavici, Ion
Creanga, Agârbiceanu, B. S. Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Mihail Sadoveanu ( până la
1820) au fost cei car e au încercat să creeze opere precursoare ale romanului modern.
Apari ția lui Liviu R ebreanu este anticipată prin temele desprinse din via ța satului la
Slavici, Creangă, Duiliu Zamfirescu, prin u niversul citadin reprezentat de Ciocoii vechi si
noi, prin tipul avarului sau arivistului la Slavici în opera „Moara cu noroc ” reprezentat de
Ghiță, la Delavrancea în „Hagi Tudose ” reprezentat de Hagi și la Nicolae Filimon cu Dinu
Păturică . Mai este anticipat prin tipul demagogului prezent la Nicolae Filimon și în schițele
lui Caragiale și prin boierul de neam Dinu Murgule ț din „Viața la tară ” și „Tănase Scatiu ”.
Țăranul asuprit este prezentat în „În vremuri de bejenie ”, „Arenda șul roman ”, „Socoteala ”,
intelectualul în „Arhanghelii ” și în „Budulea Taichii ”, iar adolescentul la Creangă în
„Amintiri din copilărie ”, la Slavici reprezentat prin Trică și Huțu, iar la Liviu Rebreanu prin
Titu Herdelea.
Din aceste mo tive am ales să aprofundez tema „Romanele lui Liviu Rebreanu între
conven ția literară a realismului și modernizarea structurilor narative ”, considerând -o o
sursă demnă de cercetat și care oferă multiple posi bilită ți de analiză în domeniul realismului
și al modernismului în acela și timp.
Lucrarea este structurată pe trei capitole și concluzie, fiecare, consider eu , având un
rol dete rminant în tratarea subiectului. Astfel capitolul întâ i, face o incursiune în istoria
romanului românesc, prezentând evolu ția acestuia încă de la începutul său în literatura
română și până la contemporaneitate . Al doilea capitol îl aduce în aten ție pe Liviu Rebreanu,
cu o vedere generală asupra temelor și motivelor di n operele sale. Ultimul capitol se constituie
di analiza operelor lui Rebreanu pe linia structurilor narative realiste și moderne, pe operele
sale consacrate, dar și pe altele, mai pu țin binevenite în rândul criticii.
Concluzia remarcă originalitatea lu i Rebreanu oferită de realizarea unor opera

5 literare complexe, cu personaje reprezentative care trebuie receptate în intimitatea mediului
în care evoluează.

6 CAPITOLUL 1.
Evolu ția romanului ca specie în literatura română

1.1 Momentul de început al ro manului – pașoptismul
Epoca pa șoptistă, epocă de mare avânt revolu ționar dar și de mari crea ții literare și
artistice, a fost determinată pe plan social și politic de ridicarea noii clase sociale,
revolu ționară pe atunci, burghezia. Curentul dominant în li teratură noastră pa șoptistă a fost,
în mod evident, romantismul. În realitate, în opera marilor romantici români (Gr.
Alexandrescu, D. Bolintineanu, Vasile Alecsandri) întâlnim însă și multe elemente clasiciste.
Literatura din perioada 1830 -1862 continuă l iteratura iluministă din epoca de
tranzi ție, sporindu -și, sub impulsul ideologiei burgheze democrat -revolu ționare, spiritul
militant, ca literatură romantic -progresistă. Trecerea de la formula clasică la cea romantică
se face treptat, ambele metode coex istând o bucată de vreme sau persistând la unul și acela și
scriitor ping la sfâr șit. Cei mai bătrâni scriitori ai epocii, după un debut clasic, parcurg o fază
preromantică, ajungând la un romantism moderat cu înc ă vizibile reminiscen țe clasice. Este
cazul lui Stamati Asachi, născu ți în celălalt secol, în parte al lui Negruzzi și Alexandrescu,
născu ți după 1800, întrucâtva al reprezentantului genera ției celei mai tipic romantice,
Alecsandri, venit pe lume în 1819 (în acest an sau născut Bălcescu, Russo, Bo lintineanu,
Filimon, Cuciureanu ).
Epoca începe, pe un plan cultural, cu o puternică influen ță occidentală. Asistăm la o
invazie de traduceri și la fixarea unei mode occidentale în tot ce se face la noi. Revista „Dacia
literară ” a supus, cu fermitate, unei critici pertinente aspectele dăunătoare ale acestor
influen țe. „Meritul ei nu e de a fi denun țat niște erori, ci mai ales acela de a fi promovat o
îndrumare pozitivă, de a fi indicat cu claritate temelia pe care se poate înăl ța o cultură
autentică. ”

1.1.1 Dimi trie Bolintineanu
În primele romane din literatura română, Dimitrie Bolintineanu sunt de tipul
sentimental, cu intrigă amoroasă, cu exaltări lirice progresiste, inspirate din proza lui Balzac,
George Sand ,Goethe și Dumas.
În romanul Manoil istoria este aceea a deziluzionării, decăderii morale și redemp țiunii
prin dragoste a unui tânăr înzestrat cu reale calită ți intelectuale și suflete ști, dar având un
caracter slab, impulsiv și ușor de manevrat de către cei din jur.
În numeroase secven țe din epistolele -jurnal, eroul î și face un autoportret de personaj

7 romantic: orfan și sărac, însingurat și sentimental, sensibil până la lacrimi în fa ță frumuse ților
naturii sau a ingratitudinii omene ști, generos și curajos, în prima parte a romanului, sau,
dimpotrivă, cin ic și juisor, risipitor și frecventând locurile de perdi ție, dezabuzat de to ți și de
toate, până la a reflectă cu sânge rece la sinucidere, în partea a două. îi ambele ipostaze
personajul păstrează totu și două trăsături de caracter constante, care fac posi bilă și plauzibilă
legătură dintre păr ți și permit și finalul fericit: Manoil are un temperament maleabil, care -l
face nu numai vulnerabil la influen țele nefaste, ci și ușor de redresat de către cei care -i doresc
binele, și e de o mare și impulsivă generoz itate, care -i câștigă sufletele celor din jur și-i
procura apărători în momentele de grea cumpăna.
Totodată, romanul Manoil furnizează o gamă diversă de personaje feminine care se
învârt in jurul lui Manoil care „e un dezabuzat erotic convertit ”1 Tudora -tânăra țărancă
obligată de un boier să se vândă pentru a -și salva tatăl și Zoe ,, este nepoată Smărăndi ței: o
copilă de cincisprezece anișori; chipul mătu șe-sei, dar strălucitor de frăgezime. Ai asemăna –
o cu un bobocel de roză pe care fl uturii încă nu -l bagă în seamă; plină de spirit și de inimă…
Mărioara este o amică a Smărăndi ței: o fată de boier mare, de 18 -20 de ani; nu este prea
frumoasă, dar drăgăla șă ca luna lui mai! … vorbele ei răsună ca o muzică sublimă; ideile cele
mai comune în gura ei se îndumnez eiesc! Duduca este cu totul altceva: o fată de cincizeci de
ani, rămasă nemăritată; un lucru ridicol, atât pentru spiritul cât și pentru fizicul ei. Cu toate
aceste, are inimă. Natura face uneori câte o compensa ție: acolo unde nu este spirit, este inimă;
acolo unde nu e frumuse ță, este spirit. ”2
Elena, un alt pers onaj de roman apar ținând lui Bolintineanu, apărut la Bucure ști, în
1862 tratează femeia din punct de vedere al so ției și mamei care nu poate accepta să -și
încalce îndatoririle in condi țiile unui soț caracterizat prin egoism, materialism, inferioritate
intelectuală și lipsă de sentimente, nedemn de a stârni atâtea scrupule.
Când în cele din u rmă cade pradă tenta ției, Elena va plăti scump pu ținele clipe de
fericire, mustrările de con știință ducând l a ftizie si finalizându -se , ca o sanc țiune divină cu
decesul acesteia.
Romanul „Elena ” se înscrie pe linia efortului romantic al epocii de a reabilita femeia
și sentimentele ei împotriva mediului social în care e constrânsă să trăiască

1.1.2. Nicolae F ilimon
Romanul „Ciocoii vechi și noi” de Nicolae Filimon a fost publicat mai întâi sub forma

1 Piru, Alexandru , Istoria literaturii române de la început până azi , Editura Univers , București , 1981 , p. 196
2 Bolintineanu , Dimitrie , Manoil. Elena , Editura Minerva , 1998 , p.37 et passim

8 de foileton în „Revista romana ”, iar în volum a fost publicat în 1863. Romanul lui Filimon
este precedat de mai multe încercări narative, cele mai multe nerealizat e sub raport literar:
„Tainele inimii ” de Mihail Kogălniceanu (1855), „Manoil ” (1855) „Elena ” (1862) de Dimitrie
Bolintineanu. „Ciocoii vechi și noi sau Ce na ște din pisică șoareci mănâncă ”, este considerat
primul roman românesc, de și există mai multe stân găcii în epica operei și chiar în construc ția
personajelor. Romanul este realist, de factură romantică deoarece realizează o monografie a
Tării Romane ști din prima jumătate a secolului al XIX -lea 1814 – 1831 , iar maniera artistică
de conturare a personaj elor este antiteza, acestea fiind construite în alb și negru.
Tema romanului reliefează o fresca socială de la începutul secolului al XIX -lea și
atenționarea alarmist asupra pericolului pe care îl constituie apari ția unei noi paturi sociale,
reprezentate de ciocoii autohtoni. Romanul este alcătuit dintr -o „Dedica ție”, un „Prolog ”, iar
subiectul structurat in 32 de capitole cu titluri semnificative pentru conținutul lor și un
„Epilog ”. „Dedica ția” este adresata direct ciocoilor ( „Domnilor ciocoi! ”), Filimo n accentuând
munca de documentare pentru scrierea romanului. Ciocoii sunt „străluci ți luceferi ai viciilor
(…), putrejunea și mucegaiul ce sapă din temelii și răstoarnă împără țiile domeniile ”. In
„Prolog ” , Filimon alcătuie ște el însuși portretul ciocoiu lui: „Ciocoiul este totdeauna in orice
tară un om venal, ipocrit, la ș, orgolios, lacom, brutal până la barbarie dotat cu o ambi țiune
nemărginita care eclata ca o bombă pe data ce atins ținta aspira țiunilor ”. De asemenea, autorul
avertizează ca ciocoii sunt „inamici ai onoarei și ai tuturor virtu ților cetățenești”, folosind
pentru viclenia for metafora „vulpi cu două picioare ”. Filimon precizează faptul că ciocoiul a
evoluat de la cel „cu anteriu și călimări la brâu ” din timpul fanario ților la cel „cu frac și
mănu și albe ” din zilele noastre. Cele 32 de capitole au titluri semnificative pentru
caracterizarea personajului ( „Dinu Păturică ”, „Andronache Tuzluc ”), titluri paremiologice,
care trimit calm o normă etica ( „Fă-te om de lume noua să furi clo șca dupe oua ”, „Până nu
faci foc fum nu iese ”, „Adevărul e proastă marfă ”), titluri ce ilustrează aspecte sociale sau
culturale ( „Scene de via ță socială' „, „Muzica și coregrafia în timpul lui Caragea ”, „Teatrul în
Țara Românească ”, „Cu rogojina aprinsa -n cap și cu jal ba-n pro țap”). „Epilogul ” urmăre ște
evolu ția personajelor pozitive care au un destin fericit, fiecare din ele fiind răsplătit pe măsura
faptelor pline de generozitate săvâr șite și a trăsăturilor morale excep ționale: cinste,
corectitudine, demnitate, devot ament. Nicolae Filimon inten ționa să scrie un roman în două
părți, și fiecare dintre ele să ilustreze chipul ciocoiului în evolu ție. Prima parte compune
portretul ciocoilor vechi „cu anteriu și călimări la brâu ” din timpul fanario ților, adică „de la
1814 până la 1830 ”, așa cum însu și autorul mărturise ște la începutul romanului. Partea a doua,
care trebuia sa ilustreze pe ciocoii noi „cu frac și mănu și albe din zilele noastre ”, care
trădaseră idealurile revolu ției de la 1848 și ale Unirii, nu a mai fost scr isă. Sub înrâurirea

9 romanelor de tip senza țional , autorul iube ște contrastele violente și scenele țipătoare, stilul
emfatic, sforăitor. În șelând pe Chera Duduca, Păturică scoate un „geamăt răgu șit, care o face
pe acesta „palidă ca un cadavru ”. Strigătul l ui Păturică seamănă cu „urletul de bucurie al
demonilor când fac să cadă un sfânt în la țurile lor ” și este expresia unei bucurii infernale.
Păturică și Chera sunt satanici, Gheorghe și Maria sunt angelici. Tuzluc este respingător,
Banul C. este demn. Fili mon nu î și tratează personajele cu obiectivitate, ci polemizează cu
acțiunile lor cenzurându -le sau aprobându -le cu un acut sim ț etic. De și romanul este
considerat stângaci, Filimon a creat cu Păturică un ,,tip social și psihologic memorabil, trăind
prin toate gesturile sale ca un individ înscris în registrele de stare civilă, dar de o semnifica ție
mai bogată, el fiind în acela și timp un prototip (…) în care se întrunesc caracterele întregii lui
categorii. ”
Opera excelează prin evocarea culorii locale și a tablourilor de epocă, iar limbajul este
specific, iar romanul va fi inspira ție pentru Alecsandri în „Boieri și ciocoi ”.

1.2. Epoca marilor clasici
În 1863, sub guvernar ea democratica a lui Alexandru I oan Cuza, un grup de tineri
dornici de a da un alt c urs culturii si literaturii române ști înfiin țează la Ia și o asocia ție liberă
sub lozinca „entre qui veut, reste qui peut ” cu numele de JUNIMEA. Ini țiatorii sunt Jacob
Negruzzi, fiul lui Constantin Negruzzi, de 20 de ani, doctor în drept de la Heidelberg, T itu
Maiorescu, de 23 de ani, doctor în filozofie de la Giessen, Petit Carp de 26 de ani, doctor în
drept de la Bonn, Theodor Rosetti, de 26 de ani, doctor în drept de la Berlin, si Vasile Pogor,
de 30 de ani, doctor în drept de la Paris. Programul politic al asocia ției (majoritatea
întemeietorilor constituiau aripa stângă a Partidului conservator) va fi subordonat celui
cultural, teoretizat de Titu Maiorescu. Întâia forma de manifestare publică a Junimii au fost
„prelec țiunile ” populare începute în februarie 1864 și continuate vreme de 17 ani, până în
1881, de con ținut variat și referitoare la cultura și istoria na țională .
În acest tablou al epocii se eviden țiază mari autori ai literaturii române, precum: Mihai
Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă și Ioan Slavici.
Revista „Convorbiri literare ” reprezintă o piatră de temelie a literaturii române,
deoarece în paginile acestei publica ții au apărut pentru prima dată scrierile autorilor
menționați mai sus.

1.2.1 Ioan Slavici
În roman, Ioan Slavici se deta șează în mod clar.
Cele două narațiuni istorice publicate sub titlul Din bătrâni (Luca , 1902, și Manea ,

10 1905) au meritul de trata o epocă despre care știm prea pu țin, aceea a năvălirilor barbare. Ele
se înscri u în programul Sămănătorului pe care revista Vatra îl anticipează. În opinia lui
Călinescu3 „Din bătrâni ” este un roman istoric reu șit, net superior cu pu ținele romane de
acest fel anterioare, o operă superioară în amploare și profunzime umană, Slavici fiind un
deschizător de drumuri în acest sens. ”
Evenim entele din lumea satului ardelean de după revolu ția de la 1848 (lupta dintre
proprietarii de pământ și secerători) formează materia nara țiunii istorice Corbei din 1906 –
1907, publicată numai în Tribuna. Nara țiunea are 162 de pagini. „Romanul Corbei reia o t emă
frecventă în nuvelistica târzie a lui Slavici : aceea a singuraticului închistat în el — ca să se
apere de lumea înconjurătoare , deschizându -se suflete ște târziu , sub farmecu lui eternului
feminin și al tinere ții acestuia. ” 4
Cât despre Vântură -Țară, narațiune despre Petru Cercel din 1922 -1923, ea nu
depă șește 60 de pagini. Romanul Cel din urmă Arma ș (1923) e o cronică bucure șteană a anilor
1874 -1880 cu multe date autobiografice și cu personaje istorice (Maiorescu, Eminescu,
Caragiale).
Din păcat in p ăcat (1924) e un mic roman istoric din vremea divanurilor ad -hoc.
Mara este de departe cea mai izbutită operă a lui Slavici și unul din cele mai bune
romane române ști. Aici se adâncesc problemele sociale tratate în nuvele și se adaugă
probleme noi, naționa le si confesionale.
Mara Bârzovanu, văduva unui cizmar sărac din Radna, cre ște doi copii, pe Persida și
pe Trică, „sărăcu ții mamei''. Mara e precupea ță, apoi arendează de la mănăstire podul de,
peste. Mure ș, percepând taxă de trecere. Astfel, strângând ba n cu ban, văduva îi dă pe Trică
la cojocărie, la me șterul Bocioacă și pe Persida la călugări țele catolice de la Lipova. În curând
Persida atrage privirile lui Igna țius. (Na țl) Hubăr, fiul unui măcelar neam ț bogat. Fata se
îndrăgoste ște la rândul său de Na țl, însă nici Mara și nici părin ții lui nu vor să audă de
căsătorie. Mara nu admite ca Persida să se mărite cu un om de altă na ționalitate ,confesiune :
„Neam de neamul meu -zice ea – nu schimbat sângele. ”5 Pe de altă parte, familia lui Hubăr,
mai înstărită, nu admite nici ea înso țirea lui Na țl cu fiica unei precupe țe. Un teolog român,
Codreanu, îi cunună fără consim țământul părin ților pe cei doi tineri care pleacă la Viena.
După, un timp, Persida și Na țl se întorc în țară și deschid un birt. Na țl nu poate în dura
depărtarea de părin ți și o bate pe Persida, mai bine -zis se ia la bătaie cu ea, căci Persida nu
se lasă bătută. În sfâr șit, când Persida na ște un copil, după ce mai pierduse unul, Mara și

3 Călinescu , George , Istoria Literaturii Române , Întreprinderea Poligrafică Informația. București , 1973 , p.417
4 Ibidem, p.418
5 Slavici , Ioan, Mara , Editura Steaua Nordului , Constanța , 2007

11 Hubăroaia se îmblânzesc și primesc să meargă în casa tinerilor . Mara convine chiar ca nepotul
să fie botezat în legea papistă șească, întrucât, după cum spune ea, „oameni suntem cu to ții,
tot cre știni, cre știni adevăra ți, tot un Dumnezeu avem ”.
Romanul vrea să demonstreze că nu există fericire casnică în afara legii. Hubăr, care
a mai avut un copil nelegitim, pe Bandi, este ucis de acesta criză de demen ță, pe când vrea
să-l legitimeze.
Mara este o femeie întrepidă , voluntară. „Muiere mare, spătoasă, greoaie si cu obrajii
bătuți de soare, de ploi și de vânt… ” Toată e nergia ei este canalizată în direc ția cre șterii celor
doi copii. De și femeie simplă, priceperea în afaceri nu -i lipse ște. Pe măsură ce capitalul ei
spore ște (va arenda și o pădure), Mara reduce cheltuielile la strictul necesar. Persida e ținută
la mânăstir e aproape gratis, Trică, în loc să meargă la școală, e dat ucenic. Gândul Marei este
să-l însoare pe Trică cu fata lui Bocioacă, și fiindcă Trică, e asaltat și de so ția lui Bocioacă,
Mara, senină, dă fiului ei sfatul să nu piardă ocazia unei bune căsătorii prin lipsă de tact :
„Ține-o cu vorba până ce nu -ți dă fata, apoi scuip -o în fa ță și-o să ai soacră care se teme de
tine nu ți se urce -n cap ”. Trică trebuie să plece la oaste și soția lui Bocioacă pune la cale
răscumpărarea băiatului, trimi țându -l pe ace sta să ceară bani de la Mara. Mara face în a șa
fel, încât banii sunt împrumuta ți chiar de la Bocioacă. Înspăimântat de urmări, Trică se
înrolează voluntar și Mara, de și supărată că feciorul pleacă la război, îl admiră totu și în
uniformă. Scriitorul î și dozează astfel faptele încât patima de bani să nu o transforme pe Mara
într-un monstru, men ținând un echilibru între setea ei de înavu țire și dragostea pentru copii.
O scenă semnificativă din acest punct de vedere o reprezintă botezul copilului Persidei, u nde
Mara vrea să dovedească lui Hubăr că Na țl nu e mai presus de fata ei și oferă zestre fetei
peste 30.000 de florini. Dar apoi se răzgânde ște : să dea numai 30.000 în cap. ,,Nu e prea mult
? Să dea numai 25.000 ori chiar numai 20.000. „pentru ca în fina l să dea zece mii. Văzând
lumea adunată îi pare rău totu și că nu adusese mai mul ți bani
Totodată Slavici este un pictor delicat al eroticii rurale și creează cu gingă șie figura
Persidei, o fată plină de ingenuitate, de și o fire aprigă ca și mama ei. Drago stea Persidei pentru
Națl este la început un sentiment nevoie de comuniune o dorin ță de a vindeca chinurile lui
Națl care, dominat de pasiune, se crede un om pierdut, un predestinat la suferin ță. Tinerii trec
printr -o epocă de mare zbucium, ne știind ce să facă din cauza opozi ției părin ților, se întâlnesc
pe ascuns și se amenin ță reciproc cu despăr țirea, până ce hotărăsc să fugă împreună.
,,Mara oferă cea mai cuprinzătoare imagine a societă ții rurale ardelene din a doua
jumătate a secolului a) XIX -1ea, de u n echilibru de compozi ție clasic. În special figura
energică a Marei, zbuciumându -se să -și crească omene ște copiii, trecând peste toate piedicile,

12 rămâne o crea ție de neuitat. ”6

1.3. Epoca de tranzi ție
Perioada de tranzi ție este plasată pe axa timpului în tre două epoci de o mare
efervescen ță culturală: epoca junimistă și perioada interbelică. Altfel spus, această perioadă
domină primele decenii ale secolului al XX -lea, ea continuând în mare parte programul
cultural propus de junimi ṣti.
Mai mult, tranzi ția poate fi considerată o prelungire a clasicismului și a romantismului,
prin operele unor autori precum George Co șbuc sau Alexandru Vlahu ță. Oricum, cert este că
această perioadă nu are la bază un singur curent literar sau o singură doctrină estetică, ci înc ă
se raportează la principiile literare de care țineau cont Eminescu și Caragiale.
Tocmai de aceea, Eminescu a rămas un model pentru poe ții perioadei de tranzi ție,
influen ța acestuia asupra operei lui Vlahu ță fiind covâr șitoare. De asemenea, ideile junimis te
rămân ni ște repere importante, scriitori precum Octavian Goga promovând valorile na ționale
atât de apărate de Maiorescu.
În plus, tot în această perioadă se afirmă poetul Alexandru Macedonski, a cărui operă
este o prelungire a romantismului, dar, totoda tă o fundamentare a simbolismului românesc.
Faptul că epoca de tranzi ție se bazează pe continuitate, nu pe negare, este dovedit prin
apelul la cele două curente literare autohtone: sămănătorismul ṣi poporanismul. Acestea sunt
orientări tradi ționaliste care radicalizează ideile promovate de Mihail Kogălniceanu ṣi de Titu
Maiorescu.
Astfel, dacă pașoptiștii și junimi știi sus țineau specificul na țional, descurajând
preluarea unor modele străine, și litera ții perioadei de tranzi ție resping cu vehemen ță
influen țele exterioare , inspirându -se din via ța satului românesc.
A) Sămănătorismul este un curent literar creionat în jurul revistei „Sămănătorul ”,
publicată pentru prima dată în 1901, gra ție implicării poe ților George Co șbuc și Alexandru
Vlahu ță. Pe lângă cei doi poeți men ționați, printre reprezentan ții sămănătorismului se numără
și Duiliu Zamfirescu sau Șt. O. Iosif.
Trăsături
 orientarea spre trecut (paseism);
 ridicarea la rang superior a țărănimii, categorie socială care conservă neatinse valorile
naționale;
 prezentarea satului ca o lume ideală, un univers lipsit de artificiu (spre deosebire de oraș);

6 Piru, Alexandru , Istoria literaturii române d e la început până azi , Editura Univers , București , 1981 , p.172

13  promovarea unor teme literare precum istoria, folclorul, lumea satului, natura.
B) Poporanismul este un curent literar creionat în jurul revistei ,,Via ța românească ”,
publi cată în 1906, sub conducerea lui Constantin Stere. Printre reprezentan ții
poporanismului îi putem enumera pe Octavian Goga și Ion Agârbiceanu.
Trăsături
 dorin ța sim țită acut de reîntoarcere în universul rural;
 spre deosebire de sămănătorism, nu idealizează viața satului românesc, ci o prezintă într –
o manieră realistă, insistând asupra problemelor țăranului român;
 iubirea fa ță de patrie;
 promovarea dreptă ții sociale.

1.3.1. Duiliu Zamfirescu
Operele poetice sentimentale ale lui Duiliu Zamfirescu au fost pu se în umbră de
romane. Primul, ,, În fa ța vie ții „(1884), propunea figura dezamăgitului Eugeniu Soleanu. Al
doilea, „Lume nouă și lume veche, ” publicat în Convorbiri literare în 1891 (Zamfirescu intrase
la Junimea din 1884), apărut în volum în 1895 nu stâr nește ecoul scontat, de și con ținea schi ța
unei femei gra țioase. Abia cu romanul Comăne ștenilo r, publicat în Convorbiri literare
prozatorul î și descoperă adevărata sa cale.
Clasicismul temperamental al lui Zamfirescu, sim țul sau pentru echilibru, armonie și
propor ție vor ceda foarte puțin metodei naturali știlor de la care va lua totu și ideea de a scrie
romanul unei familii, de -a lungul a măcar două genera ții. De fapt nu avem a face cu o singură
familie, ci cu trei, nu înrudite, ci doar vecine. Ele apar în „Viața la țară” unde Matei Damian,
întors de la studii din străinătate, se căsătore ște cu Sa șa Comăne șteanu. Aceasta are un frate
îndrăgostit de Tincu ța, fiica lui Dinu Murguleț care și-a arendat mo șia unui vechil, lui Tănase
Scatiu. De pe acum, dar în ac est roman cu mai patina ostenta ție, romancierul î și da pe fa ță
simpatia pentru clasa boierilor de vită „care s -au strecurat prin negura fanariotă ”, fără
amestec de sânge , și tagma ciocoilor, a arenda șilor care înveninează bunele rela ții ale
moșierilor cu țărănimea. Boierii sunt nobili și genero și, se împacă bine cu arga ții de felul
baciului Micu, nu se în țeleg însă cu arenda șul. Sub impresia răscoalelor țărăne ști din 1888 și
1889, prozatorul înfă țișează represiunea brutală a răscula ților de pe mo șia lui M urgule ț
condusă de țăranul Lefter. Prin urmare, Zamfirescu ia partea boierilor patriarhali, pa șnici, dar
și a țărănimii, osândind doar pe arenda ș. ,,Chiar dacă nu am fi de acord cu ideologia
romancierului, cu idealizarea boierimii și a țărănimii în persoa nă baciului Micu, trebuie să
recunoa ștem că eroii șal trăiesc și că scriitorul izbute ște mai ales să pătrundă intimitatea for

14 sufletească. ”7 Tot ce prive ște cele două cupluri erotice, Matei -Sala și Mihai -Tincu ța, „este
fin și de bun gust, de și s-a repro șat autorului aerul ui pre a distins al ero ilor, stilul Octave
Feuillet, considerat campionul romanului idealist romantic, „Le Musset des familles ”. Tot ce
prive ște modul de a vorbi al țăranilor este de asemenea autentic. Într -o prima versiune,
romanul trebuia să se numească „Pe arătură ”.
În ,,Tănase Scatiu „antipatia pentru arenda ș revine pe primul plan. Miezul romanului
îi constituie vizită ministrului în ora șul de provincie. Căsătorit cu Tincu ța Murgule ț, Tănase
Scatiu s -a mutat în ora ș și a fost ales pentru a treia oară deputat, fiind „liberal conservator sau
junimist, după cum bătea vântul ”. Scris îndată după răscoalele din 1894, romanul consemna
evenimentul. Țăranii de pe mo șia lui Dinu Murgule ț, nemaiputând suporta asuprirea sălbatică
a ciocoiului, se rev oltă. Tincu ța moare, Dinu Murgule ț se eliberează și vine la Ciulni ței und e
Tănase îl prinde și vrea să îl ducă înapoi la ora ș. Pe drum însă țăranii opresc sania și nu-l mai
rabdă pe arenda ș. Tănase Scatiu este un personaj ce rămâne în amintire ca un tip o dios de
parvenit. În cel de -al treilea român. în sunt glorificate jertfele boierimii în războiul de
independen ță, în frunte cu Mihai Comăne șteanu, fratele Sa șei și prietenul său Milescu. În
roman apar și figuri reale, precum maiorul Șontu și căpitanul Walt er Mărăcineanu, și autorul
transcrie identic un ordin de zi al generalului Cernat.
Tema din ,,Îndreptări „este ,,regenerarea vechilor boieri prin sânge ” , drept care
Alexandru Comăne șteanu, fiul Sa șei, se căsătore ște cu fiica unui preot de tară ardelean, Porția
Lupu, și merge cu ea la Roma pentru a contempla columna lui Traian, simbol al originii
noastre latine.
În romanul „În război ” sunt ecouri din „Război și pace ” de Tolstoi, iar în ultimul
roman al seriei, Anna sau Ceea ce nu se poate, se regăsesc v agi ecouri din „Anna Karenina ”

1.4. Perioada interbelică
Epoca dintre cele două războaie mondiale este cea de -a doua mare epocă în literatura
română după cea a marilor clasici. În această perioadă literatura română atinge un nivel
european, putând fi comp arată cu oricare alta. Dacă în epoca marilor clasici se distinge doar
câte un reprezentant poet, prozator, dramaturg sau critic ,acum numărul scriitorilor cre ște
considerabil odată cu el, și numărul revistelor literare. Direc țiile sun mai multe, unele
urmâ ndu-le pe cele vechi, unele novatoare.. A tât în proză cât și în poezie se experimentează
toate stilurile. Ceea ce diferen țiază perioada interbelică în literatura română de restul
grupărilor culturale este faptul că în această perioadă au reu șit să coexiste și să „înflorească ”

7 Piru , Al., Istoria literaturii române de la început până azi. București: Editura Univers P.172

15 două curente literare de orientări opuse: modernismul și tradi ționalismul românesc.

1.4.1. Mihail Sadoveanu – tradi ționalist
Reprezentan ții curentului tradi ționalist au avut ca scop valorificarea tradi țiilor
române ști și pe conservare a valorilor . Ace știa au decis să se îndepărteze de orice influen țe
moderne având următoarele principii8:
 crearea operelor literare bazate pe tradi ții române ști;
 un loc important în crea țiile scriitorilor tradi ționali ști le-au ocupat și ritualurile
străvech i, miturile și valorile române ști;
 idealizarea istoriei și a valorilor specifice lumii satului românesc;
 sublinierea rolului ortodoxiei, al credin ței și al lui Dumnezeu;
 curentele literare promovate intens de către tradi ționali ști au fost: gândirismul,
sămănătorismul și poporanismul;
 apărarea valorilor na ționale în fa ța „spiritului interna ționalist ”;
 promovarea autohtonismului;
 accentuarea dimensiunii spirituale a sufletului țărănesc;
Din rândul tradi ționaliștilor se remarcă în romane Mihail Sadoveanu prin promovarea
folclorului și a istoriei si Liviu Rebreanu, asupra căruia vom reveni în capitolele următoare.
Sadoveanu este creatorul romanului istoric în literatura noastră prin opere precum
Neamul Șoimăre știlor, Nicoară Potcoavă , Fra ții Jderi, Zodia Canc erului.
Romanele sale sunt romantice și de aventură a șa cum s -a mai spus, pot fi comparate
cu cele ale lui J. London și W. Scott. Majoritatea pornesc de la fapte reale și au o documentare
istorică serioasă, dar Sadoveanu roman țează evenimentul istoric, cre ând atmosfera epocii, și
o viziune personală asupra ei.
Romanul Frații Jderi are caracter epopeic, prin desfă șurarea amplă de personaje și
fapte, ceea ce i -a și determinat pe unii critici să -l numească, metaforic, epopee. Scrierea aduce
în prim plan figu ri legendare, cea mai importantă fiind cea a lui Ștefan cel Mare.
Romanul reprezintă monografia roman țată a epocii lui Ștefan cel Mare. Ac țiunea se
petrece în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, mai precis în preajma bătăliei de la Podul Înalt.
Sadoveanu p relucrează informa ția istorică în manieră romantică, adăugând fapte imaginare,
situând în centrul ac țiunii destinul familiei lui Manole Păr Negru, comisul ținutului Timi ș din
Moldova de Jos. Romancierul imaginează fapte, creează detalii veridice despre lum ea
medievală, introduce scurte episoade, care nu țin neapărat de secolul al XV -lea (povestea

8 Călinescu , G., op. cit. p. 526

16 hoțului Gogolea, pregătirile prilejuite de venirea voievodului), credin țe străvechi (semnele
prevestitoare ce îi apar Ilisaftei), care pot fi plasate în orice epoc a. La acestea se adaugă
aventurile prin care trec personajele, care, de asemenea, nu ilustrează o anume epocă. Fiecare
erou sadovenian capătă propor ții legendare și prin săvâr șirea unor fapte măre țe, dar mai ales
prin fixarea for în contextul unor evenimen te istorice unanim cunoscute.
În centrul romanului se află familia lui Manole Păr Negru, comisul ținutului Timi ș din
Moldova de Jos, și omul de încredere al voievodului Ștefan c el Mare. El este supranumit Jder
din cauza unui semn particular, un smoc de par aproape de ochi. Manole Jder este comis, și
are în grijă un ținut important, în care voievodul își ține herghelia domnească. Împreună cu
Ilisafta, so ția să, Jder are patru fii: Simion Jder îngrije ște herghelia domnească și este destinat
să fie următorul c omis de Timi ș, Nicodim este călugăr -cărturar, Cristea este vistiernic al
Curții Domne ști, iar Damian face negustorie în Țara le șeasca nu atât pentru câștig, cât pentru
a adună informa ții utile pentru voievodul Moldovei. În afară de ace știa, Manole mai are un
fiu, mezinul familiei, rod al unei iubiri vinovate. Acesta se nume ște Ionu ț. Jderii sunt cu to ții
oamenii măriei sale. Romanul este structurat în trei volume. Primul volum, intitulat Ucenicia
lui Ionu ț, se întemeiază pe o poveste despre dragoste și prie tenie. Ionu ț Jder are 17 ani Și se
bucură de privilegiul de a fi chemat la Curte pentru a ține tovără șie lui Alixă ndrel -vodă, fiul
lui Ștefan cel Mare. În scurt timp, eroul trăie ște prima lui dilema morală: după ce prin țul îi
încredin țează taina lui cea ma re – iubirea pentru Nasta consfințind astfel un legământ de
prietenie cavalerească, Ionu ț află că există sentimente mai puternice decât orice jurământ de
onoare. Se îndrăgoste ște, la rândul lui, de aceea și fa ță și are confirmarea că el este cel
preferat. Este chinuit de alegerea pe care o are de făcut între iubire și prietenia cu Alixăndrel,
dar o întâmplare nefericită pune capăt primei lui experien țe mature: Nasta este răpită de tătari,
iar prin țul se află în primejdie. Cu ajutorul lui Simion Jder, Alixăn drel este salvat, iar Ionu ț
pleacă în căutarea Nastei, pe care însă n -o va mai găsi în via ță.
Cel de -al II-lea volum, lzvorul Alb , urmăre ște frământările lui Ștefan cel Mare înainte
de lupta de la Podul Înalt. Pentru a lua o decizie în legătură cu războiul , voievodul are nevoie
de o confirmare; de aceea porne ște în căutarea unui pustnic pentru a căpăta sfatul cel bun.
Călătoria spre Izvorul Alb are func ții ini țiatice. Povestea despre destinul eremitului și despre
ultimul bour alb conferă operei un caracter fabulos. Sihastrul murise și Ștefan se întoarce în
cetate. Are un vis simbolic din care în țelege că trebuie să pornească război împotriva turcilor.
Oamenii măriei sale , ultimul volum, cuprinde pregătirile pentru marea luptă.
Evenimentul istoric este dezvo ltat în amănunte cotidiene, iar bătălia propriu -zisă este
povestită într -un spa țiu restrâns. Comisul Manole și fiul sau Simion mor pe câmpul de lupta,
iar călugărul Nicodim consemnează în ceaslov biruin ță lui Ștefan. lonut, după ce savar șește

17 act de penite ntă la Sfântul Munte, se întoarce la Timi ș pentru a lua locul tatălui sau, acela de
comis al Timi șului.

1.4.2. Camil Petrescu – modernist
La fel cum Nechifor Crainic a fost ideologul tradi ționalismului, Eugen Lovinescu a
jucat rolul de mentor al scriitorilor moderni ști, operele acestora apărând în revista
„Sburătorul ” din Bucure ști și a urmărit urătoarele principii9:
 cultura românească trebuia să se alinieze/si ncronizeze cu cea occidentală, mult mai
bogată și apreciată;
 este promovată proza obiectivă;
 scriitorii tineri sunt încuraja ți și susținuți;
 Lovinescu men ționează chiar un „spirit al veacului ”, un spirit sacru, căruia trebuia să
i se închine și viața cultu rală românească;
 rolul tradi ției, al miturilor și al ritualilor străvechi este minimalizat sau chiar ignorat
în totalitate;
 literatura se orientează spre intelectualism (afirmarea personajului intelectual) și
mediul citadin (al ora șului);
 modernizarea lite raturii române și îndepărtarea de „spiritul provincial ”;
 promovarea procedeelor literare precum analiza psihologică sau fluxul con științei;
 interes orientat înspre autenticitate și credibilitate.
Camil Petrescu și Hortensia Papadat -Bengescu urmează această direc ție în operele lor:
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Act vene țian, Jocul ielelor, Patul lui
Procust, Suflete tari , respectiv Concert din muzică de Bach
Romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este conceput în fo rma
unei confesiuni a personajului principal și, așa cum anun ță și titlul, are două planuri distincte;
primul urmăre ște drama individuală a personajului (gelozia), iar cel de -al doilea transpune o
veritabilă cronică a primului război mondial.
Dar confesiu nea nu se desfă șoară cronologic; primul capitolul fixează timpul
rememorării lui Gheorghidiu în condi ții grave, după ce se înrolase. Amintirile sale constituie
subiectul primei cărți. Cea de -a doua parte este concepută în formă unui jurnal de război, dar
la care naratorul Gheorghidiu adaugă și un Comunicat apocrif, cu deznodământul pove știi de
dragoste. A șadar, timpul narativ se constituie dintr -un moment al recuperării pove știi prin
rememorare și dintr -un moment al clipei reale (al războiului). Reconstitui rea faptelor dilată

9 Călinescu . G., op.cit. , p.196

18 timpul apăsător al existen ței de osta ș. În termeni bergsonieni, povestea despre Ela cuprinde
durata subiectivă a personajului. Cele două căr ți ale romanului prezintă două experien țe,
aparent fără legătură, dar care alcătuiesc împreun ă dosarul de existen ța al personajului.
Compozi ția autoconfesivă pare să elimine orice interven ție a autorului și conferă nara țiunii
reflexivitate artistică10 . În fapt, instan ța auctorială intervine printr -o notă de subsol în
capitolul Ne -a acoperit pământ ul lui Dumnezeu și conferă credit mărturisirii lui Gheorghidiu,
aducând documente și însemnări ale altor martori ai evenimentului narat. Prin aceasta se
creează o complicitate între autor și naratoru l personaj, ceea ce obiectivează subtil scriitura.
Camil Petrescu î și construie ște personajul dintr -o perspective subiectivă, reducând nara țiunea
la discursul confesiv, dar conferă credibilitate mărturisirii lui prin argumente imbatabile;
naratorul Ștefan Gheorghidiu notează evenimentele unei zile de război, iar autorul confirmă
obiectivitatea consemnării prin propria experien ță și printr -o altă mărturisire similară,
preluată din memoriile locotenentului E. Junger. Această complicitate între autor și naratorul –
personaj justifică impresia călinesciană că personaj ele camilpetresciene sunt mă ști auctor iale,
și nu proiec ții autonome11. În mod flaubertian, Camil Petrescu construie ște personaje venite
din propria personalitate, dar care întruchipează fiecare o experien ță singulară și refulată prin
actul scriitoricesc.
Ca toate personajele cam ilpetresciene, Ștefan Gheorghidiu este construit pe aceea și
idee potrivit căreia luciditatea creează con știința dramatică a realită ții care în cele din urmă
ucide fiin ța (câtă luciditate, atâta dramă).
Cartea întâi — Ultima noapte de dragoste debutează cu o fixare a timpului
rememorării. Mobilizat deja, la Piatra Craiului, în anul 1916, Gheorghidiu î și începe
destăinuirea în fa ța unui camarad (Opri șan), apoi rememorează pentru sine povestea căsniciei
sale, de aici încolo pană la sf ârșitul primei căr ți evenimentele desfă șurându -se cronologic.
Ștefan Gheorghidiu o cunoa ște pe Ela în timpul facultății . Ea este studentă la litere, iar el
studiază filozofia. Se căsătore ște cu Ela dintr -un sentiment cavaleresc, impresionat de gestul
ei de dăruire totală. După ce prime ște o mo ștenire, rela țiile dintre Ela și Ștefan se schimbă.
Ea dore ște să se adapteze noii condiții sociale, pe câtă vreme el vrea să -și ducă via ță de mai
înainte. Rela țiile superficiale, generate de noua existentă mondenă, îi repugnă. Este cuprins
de gelozie și bănuie ște că între Ela și avocatul Gregoriade există o legătură de dragoste. Pe
măsură ce suspiciunile lui cresc, se vede incapabil să aibă o discu ție explicită cu Ela. În
această stare de spirit pleacă pe front. Cartea a două Întâia noapte de război — este concepută

10 Vianu , Tudor , Arta prozato rilor români , Editura Eminescu , București , 1973 , p. 65
11 Piru, Al., op. cit. , p 743

19 în forma unui jurnal de război. Naratorul urmăre ște detalii de luptă, atitudini scene specifice
frontului. Pe măsură ce descrierea ororilor războiului se amplifică , sentimentul de gelozie se
estompează pentru erou. În capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu , naratorul prezintă
câteva episoade de co șmar din timpul unui bombardament. Notele din subsolul paginii
întăresc din perspectivă auctorială această relatare. Romanul se încheie cu un epilog intitulat
Comunicat apocrif , care cuprinde deznodământul pove știi de dragoste. Abia ie șit din spital,
după ce fusese rănit, Gheorghidiu prime ște o scrisoare anonimă care ii dă detalii despre locul
și timpul întâlnirilor dintre Ela și Gregoriade. Î și dă seama că nu -l mai interesează.
Divorțează , lăsându -i Elei o bună parte din avere și mai cu seamă casa cu tot trecutul.

1.5. Perioada postbelică
Destinul romanului românesc în perioada postbelică, al literaturii în întregul ei, a stat
sub semnul seismelor ideologice, s ociale și politice ale epocii.
Caracterizat de „stalinism integral ”, deceniul 1950 -1960 este unul al schematismului
ideologic. Totu și, și în această epocă apar câteva romane care se sa lvează valoric, apar ținând
unor scriitori ce debutaseră, cei mai mul ți, în perioada interbelică sau în timpul războiului.
Aceste romane men țin o legătură plină de foloase cu romanul interbelic, în sensul creării unor
tipologii viabile sau al conturării unor tablouri sociale și personaje complexe.
Prozatorii au învă țat că preze ntul trebuia evitat, întrucât nu putea fi descris până la
capăt în lumina absolută a adevărului. Prezentul apar ținea ideologiei și fusese confiscat
integral de aparatul de propagandă, ca argument. Dar concesia făcută de cenzură le -a sugerat
că se pot ocupa de trecut sau de oricare alt subiect care nu implică probleme acute de
interpretare partinică imediată și că sunt „liberi ”, doar apleca ți asupra societă ții burgheze sau
a istoriei îndepărtate ,să practice un realism nemilos.
„Bietul Ioanide ” a deschis pârtie pentru romanul citadin și cel topologic, Morome ții,
pentru bogata proză dedicată lumii satului și ignorantei complexită ți suflete ști a țăranului,
Groapa, pentru prozele pitore ști, de mediu exotic , „Toate pânzele sus!”, pentru romanele de
aventuri și pentru cele înrudite (picare ști, fantastice și de anticipa ție), Cronică de familie,
pentru romanul tipologic, istoric și de mediu. (Eugen Negrici , Literatura română sub
comunism)
Desigur, legătura cu experien țele prozei interbelice, dar mai ales cu tipul de roman
realist, nu este chiar întâmplătoare . Convingerea unor critici că anumite formule estetice, cea
realistă în special, nu -și epuizaseră resursele, în ciuda programelor moderniste ale vremii
căpătase o întruchipare adecvată în romanul lui George Călines cu, „Enigma Otiliei ”. Scriind
dintr -o perspectivă realis t-clasică, combinată cu elemente de romantism modern , autorul

20 demonstrase că formula literară a realismului poate fi încă valabilă în epocă. Chiar și în
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de ră zboi, Camil Petrescu nu renun țase cu totul la
creare de tipologii, iar figurile lui Tache sau ale lui Nae Caragiale se conturau destul de viu
în roman, chiar dacă ele rămâneau personaje de plan secund.
Realismul î și demonstra astfel viabilitatea după circa un secol de manifestare.
Evolu ția romanului după al -II-lea Război Mondial poate fi privită dintr -o dublă
perspectivă, una cronologică și alta estetică. Cronologic vorbind, perioada a fost una
contradictorie. După un deceniu de ideologizare cruntă, odată cu anul 1964 are loc o relativă
liberalizare care a făcut posibilă rena șterea genului prin apari ția primelor romane despre anii
50, obsedantul deceniu, cum îl numise Marin Preda. Însetată de adevăr literatura începea să
suplinească istoria, fenomen care a d urat mai mult de un deceniu. Are loc totodată o
recuperare a interesului pentru individualitate și pentru complexitatea naturii umane, ceea ce
degener ează fie o proză a înstrăinării, fie una de factură psihologică. Între cele dintâi romane
care au abordat tema înstrăinării, se poate aminti ,în primul rând : „Intrusul ” de Marin Preda,
apărut în anul 1968, care nu e străin de mi șcarea europeană a existen țialismului literar
reprezentat de Albert Camus.se produce în acela și timp și o modernizare a roma nului
tradițional, fie printr -o marcată obiectivitate auctorială, fie prin apari ția unei literaturi a
introspec ției și a analizei psihologice, ca în proza lui Nicolae Breban.
În anii 70 au apărut noi romane, avînd ca subiect obsedantul deceniu :”Galeria cu vi ță
sălbatică ” de Constantin Țoi, ,”Fețele tăcerii ” de Augustin Buzura, „Cel mai iubit dintre
pământeni ” de Marin Preda, ultima și poate cea mai importantă scriere din ace astă serie.
Continuă și scrierea unor romane despre procesul de alienare a omului în comunism
,precum „Orgolii ” sau „Vocile Nop ții” de Augustin Buzura. Apare, în acela și timp, și
orientare către romanul cu sugestii mitice și simbolice, prin Sorin Titel , cu „Femeie, iată fiul
tău!”, sau prin Dumitru Radu Popescu ori George Bălăi ță și de reflec ție morală și filozofică,
prin „Martorii ” de Mircea Ciobanu.
În sfâr șit , deceniul al nouălea aduce o diversificare a formulelor literare, explicabilă
și printr -o atitudine de „evazionism literar ”, ca reac ție la cenzura comunistă, dar și printr -un
proces de a sumare de către unii autori a unor experimente livre ști ,mai mult sau mai pu țin
formale, despre condi ția literaturii, prin constituirea, între altele, a unei proze parodice și
autorefe rențiale. Este ceea ce vor face, între al ții, reprezentan ți „Școlii de l a Târgovi ște” sau
optzeci știi, Mircea Nedelciu, Ion Gro șan și Mircea Cărtărescu.
Dincolo de aceste avataruri, romanul de după război se integrează marilor formule
române ști, în care esen țială rămâne preocuparea scriitorului pentru tabloul social, dar mai
ales, pentru condi ția umană, ilustrând rela ția individului cu destinul sau cu istoria, surprinzând

21 personaje -cazuri, marcate de psihologii abisale, ori banalitatea vie ții sub semnul unor
reverbera ții fantastice .

22 CAPITOLUL 2.
Teme și motive în opera lui Li viu Rebreanu

2.1. Autor și epocă
Liviu Rebreanu s -a născut la 27 noiembrie 1885, în satul Târli șua, jude țul Bistri ța-
Năsăud. Este primul dintre cei 13 copii (14 copii – după al ți biografi) ai învă țătorului Vasile
Rebreanu și ai Ludovic ăi Diuganu, descende nți din familii de țărani liberi de pe valea
Some șului. În noaptea în care s -a născut a fost „cea mai formidabilă ploaie de stele. Îmi
spunea tata că stătea pe prispă și că ploua cu stele cu adevărat, a șa cum plouă cu apă ”. (Liviu
Rebreanu). Tatăl sau a fo st coleg de liceu, de clasă și de bancă cu viitorul poet ardelean,
George Co șbuc a func ționat că învă țător la Lăpu ș, Maieru Prislop, în care calitate „aduna
pove ști, strigături, cimilituri ”, așa cum obi șnuiau „pe vremea aceea mai to ți învă țătorii din
Ardea l”. (Liviu Rebreanu) Școala primară o face la Maieru, având că învă țător pe tatăl sau,
Vasile Rebreanu. Urmează studiile gimnaziale la Năsăud Bistri ța, Școala militară la Șopron,
apoi la Academia Militară din Budapesta. Activează că ofi țer la Gyula, demis ionează în 1908,
iar în 1909 trece clandestin mun ții și se stabile ște la Bucure ști. Rebreanu intră în cercul
litera ților de la „Convorbiri critice ”, fiind sprijinit ani de -a rândul de Mihail Dragomirescu,
estetician și critic literar, care -l ajută să ocup e diferite func ții în presă: reporter la „Ordinea ”,
secretar de redac ție la „Falanga literară și artistică ”. La 15 februarie 1910, Liviu Rebreanu
este arestat la cererea guvernului ungur și închis la Văcăre ști, apoi extrădat în luna mai a
aceluia și an.
Este întemni țat la Gyula pentru delicte săvâr șite în timpul carierei militare eliberat în
august 1910, când se întoarce la Bucure ști. În anii 1911 -1912 este secretar literar la Teatrul
Național din Craiova, sub directoratul lui Emil Gârleanu, unde se căsătore ște cu actri ța Fanny
Rădulescu. Debutează cu volumul de nuvele „Frământări ” în anul 1912, pe care -l tipăre ște la
Oraștie. În timpul războiului este reporter la „Adevărul ”, iar schi țele și nuvelele publicate în
reviste sunt adunate în volumele „Golanii ”, „Mărturisire ” (1916), „Răfuială ”(1919). După
război este un asiduu colaborator al revistei și cenaclului „Sburătorul ” inițiate și conduse de
Eugen Lovinescu. În 1920 apare romanul „Ion”, primul roman social obiectiv modern din
literatura română, pentru care prime ște premiul „Năsturel -Herescu al Academiei Române.
A fost directorul Teatrului Na țional din Bucure ști între anii 1928 -1930 și 1940 -1944,
președintele Societă ții Scriitorilor Români și membru al Academiei Române din anul 1939,
când sus ține discursul de recep ție „Laudă țăranului român ”.
A scris multe nuvele, dar rămâne în con știința generală mai cu seamă ca întemeietor

23 al romanului realist modern, în special prin Ion (1920)
Se stinge din via ță la 1 septembrie 1944, la Valea Mare.

2.2. Nuvele
Până a sc rie romane, Rebreanu și-a exercitat talentul în nuvele. A debutat în 1908 la
Luceafărul, cu nuvela Codre a (ulterior Glasul inimii). Publică apoi Volbura dragostei
(ulterior Cântec de dragoste ) în Convorbiri critice (1909), Ocrotitorul (Filiba ș) în Via ța
românească (1911). Întâiul volum, Frământăr i, îi apare la Oră știe, în 1912 cu zece nuvele.
Cinci dintre acestea, inclusiv nuvela titulară ( Dintele, Culcu șul, Nevasta, Cântec de
dragoste, Pro știi) sunt reproduse și în următorul volum din 1916, Golanii, iar Cântec de
dragoste împreună cu Răfuiala și Lacrima în volumul din acela și an-Mărturisire . Nuvela
Răfuiala dă titlul unui alt volum în 1919 care reproduce în plus din Frământări nuvelele
Cântec de dragoste cu titlul schimbat în Cântecul iubirii , și nuv ela Ofilire . Volumul
Catastrofe, Trei nuvele , apărut în 1921 reia din Golanii nuvela Hora mor ții, fiind republicat
în 1924 numai sub titlul „Trei nuvele ”, iar în 1932 cu titlul Ițic Ștrul dezertor .Volumul
Norocul din 1921 reproduce nuvela titulară, Stră mutarea, Cuceritorul și Cerșetorul din
Golanii, Bibi și soacra Sfântului Petru din Răfuiala, iar volumul Cuibul visurilor reia
Răfuiala în 1927.Alte nuvele au apărut sub titlul Nuvele și schi țe (1921), Cântecul Iubirii
(1928) și Oameni de pe Some ș (1936) .
Majoritatea nuvelelor a fost absorbită de romane. Dintele –bărbatul indiferent că so ția
sa îmbătrâne ște, Nevasta -femeia care nu suferă la moartea bărbatului, Ofilire pe tema fetei
înșelate, Răfuiala -un flăcău ucide pe altul pentru că nevasta îl iube ște pe rival, de și nu s -a
căsătorit cu el , au trecut în Ion.
Nuvela Proștii în care ni ște țărani sunt supăra ți pe șeful de gară car e nu îi lasă să
cumpere bilete e dezvoltată în Răscoala.
Nuvela Catastrofa în care David Pop este ucis pe front de un pluto nier român fiindcă
a tras în fra ții săi oferă subiect pentru Pădurea spânzura ților .
Romanul Amândoi a fost anticipat prin nuvele din 1938 – Alibi.
Independente rămân nuvelele din lumea vagabonzilor –Golanii și Culcu șul, și unele
din via ța micilor impiega ți: Ocrotitorul, Cuceritorul și Norocul.

2.3. Romane sociale
Ion (1920), este cel dintâi mare roman românesc obiectiv, un roman adevărat,
prezentând via ța satului ardelean de la sfâr șitul secolului al XIX -lea – începutul secolului
nostru, nu însă din punc t de vedere documen tar” jurnalistic, ci prin selec ția documentului

24 semnificativ și crea ție de oameni vii. S -a spus că romanul e de tip epopeic cu exponen ți, nu
cu eroi, sau cu un erou simbolic, nu cu un caracter . Adevărul e că, de și dominat de cele două
porniri ca și instinctuale, glasul pământului și glasul iubirii, Ion e o puternică, individualitate,
un ambi țios și un arivist, relevat de romancier în plenitudinea sa tipologică. Ion e in competi ție
cu Vasile Baciu pentru pământ , ,,dar conflictul nu rămâne între sărac și bogat, în plan material,
ci se dezvoltă și pe plan moral, între înșelătorul cinic și înșelatul intransigent. ”12 Forțat de
rușine, Vasile Baciu dă fata, nu însă și pământul. Ion, la rândul său, nu se simte răspunzător
decât dacă ia zestre. Au torul împinge disputa la paroxism, creează o tensiune maximă între
ginerele nedorit , și socrul fără voie, ambii tratând -o pe Ana, pe nenorocita femeie ,brutal,
într-un limbaj țărănesc . Ion strigă : „Fugi, fleandură, fugi de -aici, că uite acu te trimit p e
lumea cealaltă !… să nu te mai prind prin ograda mea, că te spintec !… Floa ță !… Ho ți și tâlhari
care umblă să mă mai și batjocorească ! ” Iar Vasile urlă la rândul lui : „Să nu vii la mine,
rapandulă, că -ți zdrobesc ciolanele !… Sărăntoc ți-a trebuit, de sărăntoc să ai parte .!… Uite –
l ! Uite -l ce mândru -i!…. Amu să -ți fie de cap ! De cap ! De cap ! De cap ! ”
Romancierul rămâne, desfă șurând în continuare biografia lui Ion, obiectiv. Sărăntocul
a căpătat pământ a scăpat de Ana, care s -a spânz urat. Pierzând și copilul, Ion a redevenit
flăcău, și umblă după vechea Iui dragoste, Florica, acum măritată cu Gheorghe Bulbuc, fostul
logodnic al Anei. Acesta nu suportă însă a doua înfrângere și-l ucide.
Rebreanu a vrut să dea în Ion senza ția plenară a vie ții și în acest scop a procedat p rin
acumulări succesive de întâmplări , făcând loc momentelor capitale ale existen ței, na șterii,
nunții, mor ții, momente caracterizate prin periodicitate ca și celor neprevăzute, în stare de a
stârni agita ția, de a sp arge monotonia. Via ța inteligen ței ardelene este oglindită în Ion prin
familia învă țătorului Herdelea, a preotului Belciug și a altor diverse personaje din târgurile și
comunele regiunii (avoca ți, judecători, profesori, notari, pretori, silvicultori), româ ni, unguri
evrei, implica ți mai mult sau mai pu țin în conflicte de ordin social și național. Învă țătorul și
preotul se ceartă pentru prestigiu printre țărani și câteodată pe chestiuni de proprietate, dar
amândoi apără -unul prin școală și altul prin biseri că- cauza românilor asupri ți. În roman apar
toate nuan țele luptei na ționale, de la legalism pâ nă la iredentism, fără să fie uita ți renega ții.
Toți sunt sili ți să facă tranzac ții și concesii.
Învățătorul Herdelea votează în alegeri pe un candidat maghiar, Titu, fiul său, poet
dornic de a trece mun ții, prime ște un post de perceptor de biruri grele de la români. Fric țiunile
dintre învă țător și preot iau propor ții epice, ca și cele dintre Ion Vasile Baciu. Intransigent în
privin ța confesiunii și a formei ei na ționale, Belciug pretinde absolută supunere din partea

12 Piru, Al., op. cit. , p .302

25 satului fa ță de biserică și nu pierde nici o ocazie de a spori avutul ei. După moartea lui Ion,
biserica prime ște pământurile cedate lui Vasile Baciu și, sub pretextul nerespectării
moralită ții de Vasi le Baciu, preotul amenin ță pe fostul proprietar cu izgonirea din propria -i
casă. Scurta criză sentimentală a Laurei Herdelea pentru studentul Aurel Ungureanu, căsătoria
ei prozaică cu teologul George Pintea, maternitatea și uitarea familiei ar fi putut da materia
unui roman al vie ții placid burgheze, independent, nu fără contingen țe cu romanul lui Tolstoi,
Anna Karenina (pe care Rebreanu voise să -l traducă în limba română), de asemenea episodul
dragostei dintre Ghighi Herdelea și tânărul învă țător Zăgreanu .
Importan ța romanului apărut în 1921 în a doua edi ție la editura „Viața românească ”
au subliniat -o în Via ța românească, 1921, nr. 1, Tudor Vianu, și tot acolo, în nr. 6, Octav
Botez. Raportul de premiere la Academie i se datore ște lui I. Al. Brătescu -Voinești.
Spre deosebire de Ion, Răscoala este un roman epopeic al frământărilor țărăne ști de
Ia 1907, depă șind tot ce se scrisese pe această temă anterior. Nu e, ca și Ion, un documentar,
ci documentul semnificativ, de fic țiune, al unor întâmplări i maginar e, înscenate grandios și
în stare să dea în cel mai înalt grad sentimentul autenticită ții. Maestru în arta complicată a
mișcări maselor, Rebreanu dezvăluie în Răscoala noi însu șiri, nebănuite în Ion, care fac din
el cel mai mare romancier al mul țimilor. In tuiția spiritului colectiv, descrierea amplă a
sentimentului de revoltă, zugrăvirea spectaculoasă a conflictului dintre țărani și boieri apar țin
unui scriitor înzestrat cu geniu de tip monumental.
Primul volum, Se mi șcă țara, o cronică a vie ții social -politice din România în preajma
anului 1907. Facem cuno ștință cu marii mo șieri, cu burghezia politicianistă, cu
intelectualitatea și mica burghezie de la ora șe și sate, cu arenda și, țărani săraci și înstări ți.
Marii proprietari sunt reprezenta ți prin Miron Iuga, stăpân pe trei domenii, și prin fiul său,
Grigore. Primul e un feudal absolut, obstinat, dar onest, al doilea are vederi liberale.
,,Tot ce prive ște pregătirea răscoalei, faptul că țăranii nu pot cumpăra pământ de la
Grigore Iuga, că sunt bătu ți de jandarmi pentru vini imaginare, că sunt vexa ți de func ționarii
de la minister și dispre țuiți de stăpâni, motivarea revoltei apare în roman magistral, autorul
notând formulele echivoce ( „De”) vorbele mocnite, cu subîn țelesuri, cearta cuiva boii.
Răscoala p ropriu -zisă m porne ște ca o explozie, cre ște ca o furtună cu răfuieli sângeroase în
cel de -al doilea volum, Focurile , nu mai sângeroase decât represaliile de la sfâr șit ale
autorită ților, toate prezentate de autor fără umbră de părtinire. ”13

2.4. Romane p sihologice

13 Piru. A l., op. cit. , p. 306

26 Un alt roman al lui Liviu Rebreanu, Pădurea spânzura ților (1922) tratează cu mijloace
dostoievskiene cazul lui Apostol Bologa, pus în situa ția de a alege între obliga ția de a -și face
datoria ca ofi țer al statului austro -ungar și neputin ța de a l upta pe front împotriva fra ților săi
de acela și sânge . Bologa parcurge o criză morală, are ezitări și în cele din urmă se decide să
treacă de partea alor săi, dar e prins și executat prin spânzurătoare. Tragedia sa e finalul unui
lung proces de con știință. Eroul s -a înrolat voluntar ca să nu fie luat drept la ș. Nu va fi însă
considerat trădător de cona ționali ? Exclusivism etnic sau împăcare și solidarizare cu
camarazii de arme ? Dragostea cre ștină fată de semenul tău, umanitarismul, iubirea sunt
capab ile să aducă fiecare sau toate la un loc fericirea ? Civiliza ția a împins omenirea înainte
sau e m ai bună întoarcerea la natură. ? Bologa nu găse ște solu ția la aceste întrebări, ie șirea și
încercarea sa de evadare echivalează cu o predare.
Romanul este inspirat dintr -o tragedie personală, fratele scriitorului, Emil, ofi țer în
armata austro -ungară fusese condamnat și spânzurat pentru că încercase să treacă linia
frontului la români, și o întâmplare conjuncturală -Rebreanu a văzut o fotografie reprezentând
o pădur e de copacii căreia atârnau solda ții cehi care l -a cutremurat.
Ciuleandra (1927) este socotită de unii critici nesemnificativă 14, alături de Adam și
Eva, Jar, Gorila și Amândoi , fiind umbrită de cele două mari construc ții Ion și Răscoala sau
de consiste nța dramei morale și psihologice ale Pădurii spânzura ților.
Romanul arată dorin ța autorului „de a-și depă și cadrele voca ției unanim recunoscute
și de a -și modifica mereu formula artistică și materialul epic. ”15
În Ciuleandra , firul epic se concentrează pe analiza cauzelor care au dus la crima
tânărului Puiu Faranga, asasin al so ției sale. Aflăm că e fiul unei familii aristocratice cu sânge
îmbătrânit. Pentru a -și regenera neamul, tatăl său l -a însurat cu o fată –Madeleine/Mădălina
– de la țară educată în s trăinătate. Internat într -un sanatoriu, Puiu află că medicul său iubise
pe Mădălina și că ar fi vrut s -o ia de nevastă. Pacientul are acum motivarea geloziei care -l
dusese Ia crimă și jucând Ciuleandra , dansul care -l ademenise prin frenezia lui în satul
Mădălinei, înnebune ște.
„Puiu, în pi jamaua deschisă, cu pieptul gol , cu fa ța asudată și veselă, tropăia pe loc,
fredonând sacadat o arie neînchipuită. ”

2.5. Romane poli țiste
Ultimul roman al lui Rebreanu , care a murit în chip nea șteptat, lăsând neînfă ptuite alte

14 Dumitriu , Dana , în, Psihologia și obiectivitatea la Liviu Rebreanu, Ciuleandra , postfață , Editura Minerva ,
București, 1976
15 Ibidem , p. 143

27 proiecte, este poli țist – Amândoi .
Doi pensionari ( soții Ilarie și Mi ța D), boga ți și avari, sunt uciși la Pite ști de o
servitoa re, Solomia. Se deschide cazul, preluat de un tânăr judecător, Aurel Dolga, dornic de
ascensiune rapidă, care fantazează pe această oportunitate uimindu -i pe ceilalți . Este trezit la
realitate când Solomia se predă și se sinucide în închisoare străpungându -și inima cu un ac de
păr.
„Judecătorul de instruc ție avea impresia că i s -au năruit combina țiile și speran țele de
glori e.
-Asta înseamnă că… ”16

2.6. Teatru
Cadrilul (1919) este o comedie în trei acte , care prezintă o dragoste încruci șată, ( Actul
I, 20 de scene, Actul II, 20 de scene, Actul III, 15 scene ), iar semnificația titlului este cea de
„șir de figuri, în cursul căr ora partenerii se schimbă între ei ”. La fel se întâmplă cu cele două
perechi Manole și Tina Stelian ș i Victor și Ani șoara Grozea, care se intersectează pe parcursul
piesei, urmându -și sentimentele, după o schemă bine -cunoscută . Personajele piesei
(Cadrilul ui) sunt doi pictori rivali, Manole și Grozea, Manole căsătorit cu Tina, care îl iube ște
pe Grozea, și Grozea, urmând să se căsătorească cu Ani șoara, veri șoara Tinei, pe care i se
pune pata lui Manole. Moderator între cei doi arti ști, care fiecare spune de spre celălalt „că
parcă pictează cu piciorul ”, este cronicarul artistic Toma Tulbure, anume ales pentru a
reprezenta un savuros comic de nume. Un cronicar „tulbure ” e mai mult menit în piesă a
tulbura valoarea, decât a o limpezi. Dar lucrul acesta îl reali zează cu diplomație, cu interes,
cu atributele unui mediator de conflicte.
Plicul (1923) comedie de moravuri, surprinde societatea românească într-un mic ora ș
de prov incie chiar in miez de iarnă. Din interven țiile autorului afl ăm că „acțiunea se petrece
in trei zile consecutive într-un ora ș mic cu gară mare… în zilele noastre ”17. Personajele, afla te
ca timp la scurtă perioadă după terminarea Primului Război Mondial , reprezintă clasă politică
și oportunistă, cu răni încă ramase deschise de război, în mijlocu l căreia se inserează o iubire
clandestină .
Apostolii (1926) realizează o imagine a presiunii în cre ștere a na ționalismului din
anii 1920, satirizând naivitatea doamnei Harincea – o mare patriotă și în același timp soția
unui poten țial candidat la pos tul de ministru. Aceasta este cât pe ce să -și căsătorească fata cu

16 Rebreanu, Liviu , Ciuleandra , Editura Minerva , București, 1976 , p.142
17 Rebreanu , Liviu , Opere II, Teatru , Editura Minerva , București, 1980 , p. 96

28 un punga ș din Bucure ști cu numele de Mitică Ionescu, care pretinde că este descendent al lui
Mihai Viteazul. În ansamblu, această operă a lui Rebreanu pune în discu ție atât vechiul spirit
al domina ției imperiale cât și naționalismul care i -a luat locul, a rgumentând pentru
coexisten ța etnică în regiuni multiculturale precum Transilvania.

29 CAPITOLUL 3.
Elemente realiste și moderne în structurile narative ale romanelor lui Rebreanu

3.1. Ion
Romanul aduce în prim -plan existen ța unui personaj și, de aceea, toate nivelurile de
receptare a textului sunt în directă legătură cu el. Personajul titular din romanul lui Rebreanu
împătimit al fiin ței care nu -și acceptă cu toate consecin țele care decurg de-aici. Ion Pop al
Glaneta șului are conștiința valorii sale de flăcău ha rnic, inteligent și respectat. Personalitatea
puternică și con știința inoculată de însu și faptul că este trimis la liceu, îl fac să creadă că î și
merită alt loc în ierarhia satului. D ar Ion face parte, prin na ștere, din categoria sărăntocilor și
nu există nici o cale cinstită de a -și depă și condi ția. Fiin ță demnă, hotărâtă să învingă toate
prejudecă țile lumii lui, Ion încearcă mai întâi să rezolve prin muncă problemele băne ști ale
familiei; dar, de și trude ște până la epuizare pe pământul altora, abia reu șește să plătească o
parte din datoriile Glaneta șului. Această încercare declan șează mânia eroului și de aici începe
să se manifeste și ura sa. Faptul că încearcă să mute hotarul, să fur e din pământul vecinului
Simion Lungu reprezintă primul lui act de revoltă împotriva unei situa ții pe care o
conștientizează acut după confruntarea de la horă, din incipitul romanului. Vasile Baciu îl
umile ște public, considerând că nu este destul de bun p entru a -i deveni ginere și, ca să clarifice
situa ția, îi reaminte ște că locul lui este printre sărăntoci. Munca nu -i deschide nici o
perspectivă de salvare. Neputincios, dar hotărât să nu renun țe, Ion se lasă cuprins de mânie și
apoi se revoltă. Gestul lui este simbolic, deoarece pământul lui Simion Lungu a fost odată al
Glaneta șului, iar Ion vrea să -și ia măcar o brazdă înapoi. Este prima motiva ție a eroului că
are dreptul Ia altă situa ție. Din acest moment se na ște convingerea lui că totul i se cuvine, i ar
când Titu Herdelea îl sfătuie ște să -l oblige pe Vasile Baciu să -i dea fata, Ion prime ște
confirmarea de care avea nevoie. De fapt, în toate situa țiile în care trebuie să ac ționeze
împotriva moralei unanim acceptate, eroul caută o încurajare cât de fira vă din partea celorlal ți.
Și când hotără ște să-l înlăture pe George Bulbuc din calea idealurilor sale, nu -și începe atacul
până când Florica nu -i stimulează gândurile uciga șe:
,,- Să știu bine că fac moarte de om și tot a mea ai să fii!
– Ei, Ionică, mu lte zice omul! răspunse femeia fără să -l mai privească. Când s -a putut
n-ai vrut; când vrei tu nu se mai poate.
– Ba se poate, murmură singur ca o încurajare… ” 18
Dorin ța lui de a învinge, de -a se afla în centrul lumii sale este alimentată de mândrie,

18 Rebreanu , Liviu , Scrieri, vol. I , Editura pentru Literatură , București , 1969, p. 365

30 de vitalitatea sa extraordinară, de capacitatea de a se bucura de via ță într -un mod intens și
nestăvilit. Pentru că î și reprimă toate sentimentele care l-ar putea incomoda în atingerea
țelului său, dragostea sa de –viață se converte ște în patimă, iar el se lasă stăpânit de acest
sentiment pentru că îi dă puterea să învingă; de aceea devine anormal de nepăsător la tot ceea
ce nu intră în sfera pasiunii sale: acceptă aproape cu resemnare deten ția, respinge răbdător
toate propunerile lui Vasile Baciu, până cân d obține tot pământul, caută cu lini ște suspectă
compania lui George, când hotără ște să se apropie de Florica. Ion înva ță lec ția așteptării, el
se comportă ca și când ar avea tot timpul din lume pentru că întreaga sa energie este canalizată
într-un singur sens, toate gândurile sale sunt mobilizate într -un vis care îl stăpâne ște. Intră
într-o stare specială, de beatitudine și nepăsare, imediat ce o seduce pe Ana și capătă avans
in jocul său cu Vasile Baciu. Acesta este pentru el adevăratul adversar, căci tat ăl fetei se
bucură de un loc privilegiat, pe care nici el nu -l merită: Baciu și-a făcut averea printr -o
căsătorie de convenien ță, are viciul be ției, ca și Glaneta șu, dar oamenii îl respectă pentru că
are pământ; totodată Vasile Baciu este singurul om car e formulează într -un singur cuvânt,
ceea ce gândesc ceilal ți despre Ion: sărăntoc. De aceea, Ion hotără ște să ob țină pământul lui
Vasile Baciu și se încrâncenează să-l dobândească. Stăpânit de patima care îi dă puterea să
aștepte și să nu abandoneze, Ion elimină toate preocupările care nu au legătură cu idealul său:
uită binele făcut, î și pierde respectul pentru ceilal ți și apoi pentru orice altă valoare, îl trădează
pe Herdelea, respinge cu brutalitate sfaturile preotului Belciug, răne ște sentimentele Ane i,
pentru că este prins într -o singură dorin ță, care devine absolută. Ion vrea toate pământurile
lui Baciu și nu renun ță până când nu le ob ține, lăsându -l pe socrul său pe drumuri. Nepăsarea
lui fa ță de lume se compensează printr -o legătură specială cu păm ântul. Întoarce spatele lumii
și toată dragostea sa se revarsă asupra gliei: scena în care Ion îngenunchează și sărută
pământul reprezintă simbolic momentul în care el pierde sensul social al vie ții .Drama lui Ion
constă în faptul că, de și își îndepline ște dorin ța, nu capătă mul țumirea de care avea nevoie;
dragostea lui pentru Florica este alimentată de aceea și patimă mistuitoare, personajul se
menține în aceea și stare de beatitudine nesănătoasă, rupt de lume și indiferent la bucuriile
vieții. Ana se sinuci de, copilul îi moare, iar eroul continuă să rămână învăluit în indiferen ța
lui visătoare, pregătit să aibă totul, să ucidă și să moară. De aceea nici nu reac ționează Ia
loviturile lui George, în final. Nu surpriza că acesta era acasă îl paralizează, ci fap tul că
sentimentul lui de stăpân al lumii este contrazis în mod brutal . Ion nu este un arivist din
categoria lui Julien Sorel, cum spune Lovinescul, deoarece el trăie ște cu pasiune dramatică
dorin ța de a fi în centrul lumii sale. Problema sa nu poate fi id entificată nici cu drama generală
a țăranului român de la începutul secolului . Drama lui Ion este aceea de a nu mai putea ie și
dintr -un vis trăit cu intensitate mistică și de aceea ni se pare îndreptă țită ideea lui Nicolae

31 Balotă19 că personajul, croit după modele tolstoiene, se lasă sedus de visul devenirii sale și
așteaptă fiecare izbândă cu emo ție religioasă, cutremurat de plăcere. Atât gândul că va stăpâni
tot pământul, cât și împlinirea visului îl țin în aceea și fericire confuză: ame țit de bucurie, ca
în seara mor ții sale. Evolu ția personajului este urmărită î ntr-un cadru veridic. În manieră
realistă, Rebreanu reconstituie spiritul unei epoci, de regulă pentru a justifica tema romanului,
oferind amănunte despre mentalită țile, tradi țiile, situa ția istoric ă a momentului, ce creează un
tablou cuprinzător în care sunt reflectate toate sectoarele curente ale cotidianului, iar aceasta
contribuie la impresia de frescă socială a romanului. Cu adevărat grandios în realizarea acestei
imagini de ansamblu este însă faptul că, spre deosebire de al ți scriitori (cum ar fi Sadoveanu),
fiecare amănunt al realită ții recreate sus ține tema romanului, de unde și impresia de nara țiune
masivă și convingătoare; astfel, în romanul Ion, după cum chiar autorul spune, tema este lupta
individuală pentru pământ, problemă care astăzi poate că n -ar mai avea prea mare importan ță,
dacă romancierul n -ar fi reconstituit toate detaliile sociale, ilustrative pentru o lume în care
proprietatea funciară determină social al individului. Toate pers onajele sunt prezentate în
legătură cu această problemă: scena care deschide romanul explică tocmai această distinc ție
socială. Cel care are pământ, indiferent de modul în care l -a obținut, este privilegiat, i se iartă
toate necuviin țele, ca lui Vasile Bac iu, pe când cel sărac, precum Ion al G laneta șului, poartă
emblema de sărăntoc: î nsă nu -și mai aminte ște acest epitet după ce Ion dobânde ște pământul
și accesul la demnitate.
Obiceiurile tradi ționale sunt introduse în roman tot pentru a sublinia tema lui; din acest
motiv, Rebreanu prezintă în două rânduri ritualurile nun ții țărăne ști, dar de fiecare dată insistă
pe amănuntele economice ale legăturii. În toate romanele sale, scriitorul întrege ște fresca
socială prin prezentarea unor evenimente reale (Răscoal a din 1907 – în romanul Răscoala ,
Primul război mondial în Pădurea spânzura ților, perioada legionară – în Gorila ) sau a unor
experien țe trăite de scriitor. El inserează date autentice; dc pildă, în scena sinuciderii Anei
folose ște informa ții dintr -un studi u medical, prezintă amănunte legate de sistemul de
învățământ ori de cel electoral. Construc ția personajului este, de asemenea, nouă, scriitorul
desfă șurând o energie impresionantă: realizează un portret proiectat în viziunea celorlalte
personaje, care apo i este motivat auctorial, printr -o prezentare biografică și reflectat în
atitudinea eroului, de regulă venită dintr -un complex, ca în cazul lui Ion, din pati mă (Ion,
Vasile Baciu) sau stimulată de alte personaje.
Dar cea mai importantă contribu ție a lui R ebreanu la dezvoltarea romanului românesc
este conferită de rigurozitatea motiva ției artistice; romancierul justifică flecare amănunt al

19 Balotă , Nicolae , Romanul românesc în secolul XX , Ed. Viitorul Românesc , București , 1997 , p. 15

32 narațiunii la toate nivelurile operei. În primul rând, există un solid argument epic; toate
atitudinile personajelor su nt bine motivate, mai ales cele violente: Ion vrea pământ pentru a –
și câștiga demnitatea socială, Bologa ( din Pădurea spânzura ților) preferă să moară pentru că
el chiar crede în onoarea militară, Petre Petre (din Răscoala ) devastează conacul lui Grigor iță
pentru că violen ța colectivă este epidemică. Când personajul este exponent al unei
colectivită ți (ca în cazul lui Ion), este prezentat prin proiec ții obiective și în rela ție cu celelalte
personaje. De pildă, un portret pozitiv al Iui Ion este plasat în con textul unei reflec ții a lui
Titu Herdelea și este motivat de admira ția acestuia: mândria flăcăului, iste țimea și stăruin ța
lui de a împlini ceea ce punea în gând, voin ța lui încăpățânată îi plăceau tocmai pentru că lui
toate aceste îi lipseau. Uneori, mot ivația artistică se construie ște pe subtile sugestii privind
psihologia personajului; cel mai adesea, Rebreanu justifică acte le eroilor săi printr -un
complex psihologic cu rădăcini sociale sau care ține de o experien ță marcantă pentru personaj.
Patima lui Ion se na ște când mândria lui este lezată; sinuciderea Anei este pregătită prin două
episoade semnificative: moartea lui Dumitru Moarcă ș și moartea lui Avrum.
Descrierea exactă, cu nota ții amănun țite și compara ții concretizatoare sprijină de
asemenea const rucția bine motivată. Romancierul alege denotative care creează instantaneu
o imagine bine cunoscută cititorului; pământul care prime ște mor ții este slăninos , George
Bulbuc este umeros ca un taur , lumina de toamnă este galbenă și potolită pentru că soarele
este b ătrânesc . Verosimilitatea romanelor lui Rebreanu este inegalabil creată prin sugestia
lexematică. De pildă, în romanul Ion, patima devoratoare a personajului este urmărită în
amănunte atitudinale, prin denotative care evocă imaginea focului. Chiar la începutul
romanului, scriitorul face observa ția că Ion se aprinde ca focul , apoi, când orgoliul său este
rănit, răbufne ște violent, iar descrip ția insistă tot pe combustia sa interioară: „O scăpărare
furioasă țâșni din ochii negri, lucitori ca două mărg ele vii ”. În altă parte, gândurile
personajului sunt pârjolitoare, iar el se află într-o alertă permanentă: ,,Bine, a șa să fie cum
ziceți, mormăi Ion cu ochii aprin și.” Patima sa adâncă răzbate prin privire (Numai în ochi îi
ardea parcă mai multă patimă și hotărâre), iar iubirea refulată se stinge. Această tehnică face
ca la sfâr șitul romanului să rămână bine fixat un singur detaliu al portretului — ochii aprin și,
privirea arzătoare a personajului încât cititorul aproape că nici nu -și dă seama că nu există un
portret fizic amănun țit, ci unul contextual, diseminat de -a lungul nara țiunii, iar acesta are
funcția precisă de a lămuri trăsătura dominantă: împătimirea. De fapt imaginea focului
interior revine obsesiv la Rebreanu și, după cum demonstr ează Nicolae Ba lotă, este un sim bol
al mistuirii, dar și al fascina ției, ce ea ce apropie personajele sale de cele ale lui Tolstoi.
Romane realiste, scrierile lui Rebreanu aduc în literatura noastră o nara țiune obiectivă,
lipsită de discurs retoric: autorul nu intervine î n acțiune, ci se erijează. în observator neutru

33 al faptelor. La această impresie de obiectivitate contribuie și fresca socială impresionantă.
Rebreanu reconstituie amănun țit mecanismul social, creând mai multe tipuri de țărani al căror
unic rol în economia operei este acela de a întregi imaginea unei lumi în care pământul
constituie valoarea absolută. Astfel, țăranii săraci sunt, în aproape toate cazurile, oameni
lipsiți de sim ț practic. Florica este săracă deoarece mama ei nu a putut să gospodărească
avere a după moartea so țului, Maxim Oprea, după cum Alexandru Pop a vândut pământurile
ca să -și cumpere. băutură. Tot din lipsă de pragmatism a rămas pe drumuri și Dumitru
Moarcă ș care a trecu casa pe numele femeii iubite. Ceilal ți țărani din Pripas par să fie
mulțumiți de condi ția lor. „Dar dacă în Ion se simte, poate, după cum am spus, voin ța de a
crea o figură simbolică, mai mare ca natura, ce transcende tendin ța spre nivelare a
naturalismului, în to ți ceilal ți eroi – atât de numero și – sunt păstrate cu riguro zitate legile
obiectivită ții. Sunt oameni mijlocii fără nici un fel de pasiune, fără ură sau dragoste, în
meritele și slăbiciunile lor, alternate în acela și individ după împrejurări, oportuni ști cei mai
mulți, oameni smul și din umanitatea înconjurătoare .. . E galeria neuitată a învă țătorului
Herdelea, ce se zbate în atâtea nevoi, suflet bun, dar slab, oportunist din sărăcie, cu o casă de
copii, cu fete gospodine și roman țioase și cu tânărul Titu, poet pierde -vară, sentimental și
entuziast, sfâr șind prin a s e căpătui în regat, și care acum e, probabil deputat na țional în Ardeal
și propagă ură împotriva „ regățenilor ”; e aprigul popa Belciug, în care iubirea de biserică și
de neam se asociază intim cu atâtea sentimente rele și cu atâtea pasiuni lume ști; e teolo gul
Pintea, pitoresc în prozaica lui onestitate, e jovialul avocat Grof șorul, palavragiu și, în fond,
om de inimă, e biata Ana, aprigul Vasile Baciu, Florica, e voluptoasa Roza Lang și bețivul ei
soț, e lumea de „domni șoare”, ale „inteligen ții” din Amaradi a, de studen ți naționali ști, de
avoca ți, notari, inspectori școlari evreo -maghiari, oameni în exe mplare felurite ce se desprind
în indiferen ța obiectivă a scriitorului. Impasibilitatea lui nu se arată numai fa ță de via ță, ci se
menține și față de moarte ”20
Căsătoria se întemeiază pe legături materiale, capabile să asigure supravie țuirea și să
mențină traiul tradi țional. Romancierul recreează prin povestea lui Ion mentalită țile care
decurg din acest mecanism social. După ce este evident că Ana va avea un copi l, colectivitatea
întreagă știe că nu există decât un singur deznodământ. Respectul fa ță de familie este instituit
și el prin mentalită ți arhaice, legate de modul în care func ționează mecanismul social. De
asemenea, Rebreanu urmăre ște și celelalte sectoare ale vie ții. Sistemul juridic, î n ciuda
faptului că impune limba maghiară, func ționează bine, iar Ion este întemnițat pentru
încercarea de a muta hotarul lui Simion Lungu. Prozatorul nu aduce in prim -planul romanului

20 Lovinescu , Eugen , Istoria literaturii române contemporane , vol. III , Editura Minerva , București , 1981 , p.241

34 problema na țională, dar reconstituie gradat aspecte legate de ea. Pensionarea for țată a
învățătorului Herdelea, scrisoarea Laurei despre românii dintr -un sat de grani ță ori discu țiile
despre candidatura posibilă a unui avocat român întregesc universul în care un om luptă
pentru locul lui sub soare. Tot a șa amănuntele vie ții cotidiene, evenimentele secundare
introduse în roman (cum ar fi sinuciderea lui Avrum, observa țiile S avistei), întregesc tabloul
și conferă veridicitate subiectului. Prin fresca socială, prin observa ția psihologică, dar mai
ales prin atenta construc ție a motiva ției artistice, scriere lui Rebreanu ilustrează realismul
tradi țional. La acestea se adaugă, desigur, atitudinea neutră și echilibrată a unei instan țe
narative care se situează în ipostaza unui spectator atent și elib erat de emo ții.
Considerată de Lovinesc lipsită, orice intelectualitate, de orice preocupare pur
artistică și de latura speculativă și analitică, epopeea scriitorului îl domină și „prin lărgimea
concep ției și prin vigoarea constructivă de adunător de m ateriale pentru piramidele faraonice,
dar, mai ales, prin acea obiectivitate fundamentală, care o scoate din rândul literaturii de luptă,
înălțând-o pe treapta unei crea ții fără cauze eficiente și finale vizibile. ”21
Romanul Ion răspunde cerin ței modernismu lui lovinescian, de sincronizare a
literaturii române cu literatura europeană (principiul sincronismului) prin faptul că are
caracter obiectiv, utilizând sondajul psihologic în construirea personajelor, fiind un roman
realist, social, obiectiv și modern.
,,După Ion, direc ția literară a d -lui L. Rebreanu părea definitiv indicată și prin suma
artistică realizată dintr -o dată și prin succesul lui aproape unanim în toate straturile: în timp
ce, o dată cu găsirea formulei, scriitorii nu mai ies din ea, nu va fi unul din cele mai mici
merite ale d -lui Rebreanu graba cu care a căutat, chiar după apari ția lui Ion, să părăsească
temporar, de altfel, formula crea ției obiective prin îngrămădire de imponderabile, pentru a
explora formula analizei psihologice într -un rom an bine închegat, bine primit de public, și
așezat, în genere, de critică în acela și plan cu Ion.”22

3.2. Răscoala
Răscoala (1932) nu continuă pe Ion decât prin prezen ța lui Titu Herdelea, readus aici
în calitate de martor al evenimentelor.
Spre deosebire de Ion, Răscoala este un roman epopeic al frământărilor țărăne ști de
Ia 1907, depă șind tot ce se scrisese pe această temă anterior. Nu e, ca și Ion, un documentar,
ci documentul semnificativ, de fic țiune, al unor întâmplări im aginare, înscenate grandios și

21Ibidem, p. 242
22Ibidem , p. 243

35 în stare să dea în cel mai înalt grad sentimentul autenticită ții. Maestru în arta complicată a
mișcări maselor, Rebreanu dezvăluie în Răscoala noi însu șiri, nebănuite în Ion, care fac din
el cel mai mare romancier al mul țimilor. Intui ția spiritului cole ctiv, descrierea amplă a
sentimentului de revoltă, zugrăvirea spectaculoasă a conflictului dintre țărani și boieri apar țin
unui scriitor înzestrat cu geniu de tip monumental.
Primul volum, Se mi șcă țara, o cronică a vie ții social -politice din România în p reajma
anului 1907. Facem cuno ștință cu marii mo șieri, cu burghezia politicianistă, cu
intelectualitatea și mica burghezie de la ora șe și sate, cu arenda și, țărani săraci și înstări ți.
Marii proprietar i sunt reprezenta ți prin Miron Iuga, stăpân pe trei do menii, și prin fiul său,
Grigore. Primul e un feudal absolut, obstinat, dar onest, al doilea are vederi liberale.
,,Tot ce prive ște pregătirea răscoalei, faptul că țăranii nu pot cumpăra pământ de la
Grigore Iuga, că sunt bătu ți de jandarmi pentru vini im aginare, că sunt vexa ți de func ționarii
de la minister și dispre țuiți de stăpâni, motivarea revoltei apare în roman magistral, autorul
notând formulele echivoce ( „De”) vorbele mocnite, cu subîn țelesuri, cearta cuiva boii.
Răscoala propriu -zisă nu porne ște ca o explozie, cre ște ca o furtună cu răfuieli sângeroase în
cel de -al doilea volum, Focurile , nu mai sângeroase decât represaliile de la sfâr șit ale
autorită ților, toate prezentate de autor fără umbră de părtinire. „23
Este semnificativ dialogul dintre u n țăran și comandantul represiunii :,,Tu ești cu
steagul alb, ai, si cu pac., h oțule! Da, domnule maior, păcatele noastre, că nu știm cum am
face mal bine ca să nu gre șim! bâigui Ignat. Dacă Dumnezeu ne -a pedepsit să fim prosti, de,
păcatele noastre… ”
Construcția narativă a Răscoalei urmează foarte fidel regulile clasice ale romanului
realist. Epicul grandios, desfășurările pe largi dimensiuni se conjuga cu atenția deosebita
asupra detaliului, precum si cu o arta subtila in a detașa , din corul general al personajelor,
personalități individuale pregnante, recognoscibile. Pasul fusese pregătit din Ion (1920),
primul mare succes al autorului. Salutat de către Eugen Lovinescu in termeni elogioși ,
romanul realist rebrenian suplinește o lipsa majora a epicii romanești .
Structura lucrării este simetrică, la realizarea acestei trăsături contribuind mai multe
elemente de compozi ție. Romanul începe și se încheie cu scene complementare: incipitul
lucrării prezinta sosirea in Bucure ști a unui tren, printre călători afl ându -se și tânărul Grigore
Iuga; discu ția care se poartă pe tema situa ției țăranilor și cuvintele unui anume arenda ș
Rogojinaru, prevestesc răscoala, al cărei răsuflet de foc se simte de departe, ca si când aceasta
ar fi un personaj fabulos . În final, citi torul este scos din ac țiune odată cu plecarea, din aceea și

23 Piru. A. , op. cit. p. 306

36 gară a unui alt tren care -l duce pe acela și Grigore Iuga spre un destin nou; pe peron acela și
arenda ș – Rogojinaru exprimă, în al ți termeni, vechiul lui dispre ț la adresa țăranilor .
Romanul este al cătuit din două par ți: „Se mi șcă țara” (evocând atmosfera de tensiune
premergătoare evenimentului) și „Focurile ” (care prezintă tabloul răscoalei și reprimarea
acesteia).
Fiecare dintre cele două păr ți cuprinde câte șase capitole ale căror titluri (II –
„Pământurile ”, III – „Flămânzii ”, VIII – „Flăcări ”, X – „Sângele ”), au sugestii metaforice
și indica esen ța respectivului capitol. Titlurile capitolelor I si XII („Răsăritul ”, respectiv
„Apusul ”) conferă răscoalei caracter de fenomen cosmic sau de stihie. Comentatorii
romanului „Răscoala ” au observat ca autorul folose ște tehnica alternării planurilor narative
(așa cum o făcuse și scriitorul rus Lev Tolstoi, în romanul „Război si pace ”). Astfel, primul
plan reconstituie existen ța precară a țăranilor , lipsi ți aproape total de pământ și supusi
vitregiilor unei ierni aspre (1906 -1907). Din rândul acestora se desprind câteva fi guri
memorabile: Petre Petre, baba Ioana, Lupu Chiri țoiu, Trifon Guju, Toader Strâmbu, Pavel
Tunsu, Leonte Orbi șor etc . Al doilea plan se o rganizează în jurul reprezentan ților clasei
boiere ști (Miron Iuga, Grigore Iuga, Nadina, Gogu Ionescu, colonelul Ștefănescu ) sau
arendă șești (Platamonu, Cosma Buruiană, Rogojinaru).
„Cele două planur i se întretaie si se contopesc î ntr-o panorama vastă. Din colo de ele,
autorul înfăți șează momente din via ța politica a țarii, dezbaterile parlamentare și schimbarea
guvernelor, serbările filantropice si activitatea presei, oferind un tablou complet al vie ții din
vechiul Regat. Prin intermediul personajului Titu Herdelea (fiul învățătorului din Pripas, în
romanul „Ion”), Liviu Rebreanu urmăre ște iubirea de pământ, aceea și la românii din
Muntenia ca și în cazul țăranilor transilvăneni . În „Rascoala ”, „Glasul pământului ” devine
o năzuință ancestrală, născută în adân curile obscure ale sufletului colectiv, personajul central
al romanului fiind gloata, mul țimea de țărani.

3.3. Pădurea spânzura ților
Nuvelele care preced romanul Pădurea spânzura ților sunt , a șa cum am mai spus,
Catastrofa, Ițic Ștrul dezertor și Hora mo rții, pe baza cărora Liviu Rebreanu creează primul
roman de analiză psihologică, obiectiv și realist din literatura română.
Tema romanului o constituie evocarea realistă și obiectivă a primului război mondial,
în care accentul cade pe condi ția tragică a i ntelectualului ardelean care este silit să lupte sub
steag străin împotriva propriului neam.
Pădurea spânzura ților este „monografia incertitudinii chinuitoare ” (G. Călinescu).
Rebreanu este în acest roman „un analist al stărilor de con știință, al învălmă șelilor de gânduri,

37 al obsesiilor tiranice ”. (Tudor Vianu)
Structural, romanul este alcătuit din patru cârti, fiecare având câte 11 capitole, cu
excep ția ultimei, care are doar 8 capitole, fapt ce a fost interpretat de critica literară prin aceea
că via ța tânărului Bologa s -a sfâr șit prea curând și într -un mod nefiresc.
Romanul are două planuri distincte, care evoluează paralel, dar se intercondi ționează,
unul aI tragediei războiului, altul al dramei psihologice a personajului principal.
Ca și în romanul „Ion”, construc ția este circulară și simetrică, romanul „Pădurea
spânzura ților” începe și se termină cu imaginea spânzurătorii și cu privirea luminoasă a
condamnatului.
Compozi țional, romanul ilustrează câteva simboluri sugestive pentru ideatica
romanului, care se constituie în adevărate obsesii cu rol de accente psihologice pe parcursul
întregului roman: imaginea spânzurătorii (de 20 de ori), cuvântul „datorie ” (de 9 ori), iar
lumina din ochii condamnatului devine laitmotiv.
Atmosfera dezolantă a peisajul ui de toamnă mohorâtă , cu cer rece, în care câmpia este
neagră, arborii sunt desfrunzi ți, iar ploaia, vântul, întunericul, cimitirul, precum și sârma
ghimpată constituie manifestări ale naturii aflate în concordantă cu stările suflete ști ale
personajelor.
Începutul romanului relatează o atmosferă cenu șie de toamnă mohorâtă, în timpul
primului război mondial, în care imaginea spânzurătorii stăpâne ște întreg spa țiul vizual și
spiritual: „Sub cerul cenu șiu de toamnă ca un clopot uria ș de sticlă aburită, spân zurătoarea
nouă și sfidătoare (…) întindea bra țul cu ștreangul spre câmpia neagră… ”24 Locotenent ul
Apostol Bologa, protagonistul romanului, ca membru al Cur ții Mar țiale, a făcut parte din
completul de judecată care a condamnat la moarte prin spânzurare pe sublocotenentul ceh
Svoboda pentru că încercase să treacă frontul Ia inamic. Convins că și-a făcut datoria fată de
stat, Apostol Bologa supraveghează cu severitate pregătirea execu ției, iar condamnarea i se
pare un act de dreaptă justi ție: „Eu însumi, d eși sunt o fire excesiv de șovăitoare, de data
aceasta am con știința pe deplin împăcată, absolut pe deplin… ”25
Ia parte cu zel la spânzurare, dar, în fa ța grozăviei, zelul i se înmoaie și deodată „simte
că flacăra din ochii condamnatului i se prelinge în in imă ca o imputare dureroasă ”. Ceva se
năruie în el; ajuns acasă, în zadar con știința îi spune că și-a făcut datoria căci “ochii omului
de sub ștreang ” îl urmăresc și-i risipesc argumentele; cântecul “de la noi ” al ordonan ței Petre
îi aduce și el imagini di n sat și amintirile de vrednicie na țională a familiei sale. Acesta este

24 Rebreanu , Liviu , Pădurea spânzuraților , Editura Regis , București 2007 , p. 3
25 Ibidem , p. 5 et passim

38 punctul de plecare al conversiunii suflete ști ale lui Apostol; s -ar putea spune că e neînsemnat,
dar toate începuturile sunt neînsemnate; la conversiune ajută și atitudinea și vorbele
căpitanului ceh Klapka. Scăpat și dânsul de la spânzurătoare, el îi poveste ște de „pădurea
spânzura ților” de pe frontul italian, în care de to ți copacii atârnă câte un ceh..
Momentul crucial care va avea puternice influen țe în con știința eroului și care va
declan șa conflictul psihologic al personajului este privirea obsedantă a ochilor Iui Svoboda:
,,sim ți limpede că flacăra din ochii condamnatului i se prelingea în inimă ca o imputare
dureroasă (…) ochii omului osândit parcă îl fascinează cu privirea lor dispre țuitoare de moarte
și înfrumuse țată de o dragoste uria șă.” Este acum o primă manifestare a crizei de conștiință ,
care, treptat, va domina mintea și sufletul lui Apostol.
Rebreanu face o retrospectivă a vie ții lui Bologa, motivând devenirea personaj ului din
copilărie și până la înrolarea sa în armată. Apostol î și petrecuse primii ani de via ță în
târgu șorul Parva, de pe valea Some șului, prilej cu care autorul prezintă câteva date despre
familie, care argumentează evolu ția eroului: tatăl său, Iosif Bol oga, fusese cel mai tânăr
condamnat în procesul Memorandului, iar mama, în absen ța tatălui arestat, îl cre ște pe
Apostol într -o atmosferă severă, a supunerii fa ță de dogmele religioase, a șa că, la vârsta de
șase ani, copilul are viziunea lui Dumnezeu ,,ca o lumină de aur orbitoare ”. Urmând clasele
primare la Parva, apoi la liceul din Năsăud, eroul refuză să urmeze cariera preoțească și se
hotără ște să studieze filozofia. Ie șit din închisoare, Iosif Bologa se implică în educa ția fiului
său, considerând că acesta trebuie crescut în respectarea preceptelor morale solide,
propunându -și să facă din el ,,un om și un caracter , veghind cu severitate evolu ția mentală
și etică a lui Apostol. Echilibrul lui se clatină puternic atunci când este anun țat că tatăl său a
murit de inimă, sim țind ,,cum i se dărâmă în suflet, cu zgomot îngrozitor, o clădire veche, cu
temelii ca rădăcinile stejarului. ” 26Atunci sim ți o teamă îngrozitoare: ,,Am pierdut pe
Dumnezeu ” și îl cuprinse o chinuitoare „dorin ță de-a cunoa ște” pentru a găsi răspunsuri
precise și lămuritoare la toate întrebările tulburătoare. Ca student la Facultatea de Filozofie
din Budapesta, înva ță în câteva luni ungure ște și nem țește, bucurându -se de stima profesorilor
pentru inteligen ța, sârguin ța și curajul opinii lor personale. Venit acasă în vacan ță, o cunoa ște
pe Marta, fiica avocatului Dom șa, se logode ște cu ea, apoi se înrolează voluntar în armată,
pentru a -i arăta acesteia că este viteaz și curajos. El este convins că „ războiul este adevăratul
izvor de via ță (…), adevăratul generator de energii ”. Ca ofi țer în armata austro -ungară, Bologa
are con știința datoriei fa ță de stat și se comportă exemplar, ob ținând decora ții pe frontul din
Galiția și Italia, fiind apoi numit membru în completul de judecată al Tribun alului Militar.

26 Ibidem , p 15

39 Criza de con știință a personajului este generată de cuvintele tatălui său: „Să năzuie ști mereu
a dobândi stima oamenilor, și mai ales pe a ta însu ți. De aceea sufletul tău să fie totdeauna la
fel cu gândul, gândul cu vorba și vorba cu fapta , căci numai astfel vei ob ține un echilibru
statornic între lumea ta și lumea din afară! Ca bărbat să -ți faci datoria și să nu ui ți niciodată
că ești român! ”27. Având puternic înrădăcinat acest principiu de con știință, Bologa se simte
zdruncinat de imagine a spânzurătorii și de privirea condamnatului Svoboda care exprima
dispre ț față de moarte și care era „înfrumuse țată de o dragoste uria șă”. De acum, întreaga sa
ființă este dominată de aspira ția spre libertate și con știința apartenen ței etnice. De aceea, câ nd
află că regimentul său trece pe frontu l din Ardeal, încearcă să ob țină aprobarea de a nu
participa la aceste lupte ce se vor purta împotriva neamului românesc. Discu ția cu Klapka
dezvăluie pentru prima oară dorin ța lui Bologa de a dezerta, dacă generalu l Karg nu îi va
accepta cererea de a fi mutat pe alt front decât cel românesc. De aceea el se străduie ște să se
distingă prin fapte de vitejie și eroism, ca să poată avea argumente militare care să -i sus țină
cererea în fa ța superiorilor. După atacul în car e Apostol Bologa distruge reflectorul rusesc,
speran ța că i se va accepta rugămintea cre ște, dar generalul Karg îl refuză categoric: „Divizia
mea are o misiune sfântă în Ardeal! (…) Du șmanul a pângărit pământul țării. Acolo valahii
(…) Mi se pare că du mneata faci deosebire între du șmanii patriei… ”28 Analizându -și criza de
conștiință, Bologa îi mărturise ște generalului starea sa morală conflictuală: „Nu mi -am
cântărit niciodată datoria. (…) Azi însă mă aflu într -o imposibilitate morală. ”29, fapt ce
stârnește mânia superiorului, care consideră că trebuie să -l răsplătească cu „glonte, nu
medalie! ”. În noaptea aceea Bologa încearcă să dezerteze la muscali, dar este rănit în luptă,
este spitalizat, după care se întoarce Ia Parva, unde petrece perioada de c onvalescen ță. Rupe
logodna cu Marta, care flirtase în acest timp cu al ți ofițeri, Bologa mărturisind însă cinstit că
nu o mai iube ște. Revenit pe front, Bologa lucrează un timp în biroul coloanei de muni ții,
fiind găzduit de groparul Vidor, de a cărui fii că, llona, se îndrăgoste ște și cu care se și
logode ște. Logodnica și criza lui senzuală nu îl abat, de altfel, nici din mania religioasă, nici
din planurile de a trece peste front, de și idila nu e întâmplătoare, ci -l răscole ște adânc. „În
mintea lui se str ânseseră toate gândurile, care nu priveau pe Ilona, pr ecum inima și toată fiin ța
lui numai pe ea o momeau în fiece clipă cu o patimă disperată ”. Un ordin urgent îl cheamă la
cartierul diviziei; în drum, din fuga automobilului, într -o pădurice, ca în pădure a
spânzura ților, de care îi povestise Klapka, șapte români ardeleni spânzura ți ca spioni se clatină
de ramurile copacilor, în care Apostol vede „acela și om spânzurat de nenumărate ori, ca o

27 Ibidem , p. 40
28 Ibidem , p.45
29 Ibidem , p.50

40 protestare nesfâr șită”, și la care i se pare că zăre ște privirea l ui Swoboda, cehul condamnat
odinioară de dânsul. Câteva simboluri devenite obsesii îl tiranizează și îi macină con știința:
lumina din ochii lui Svoboda suprapusă peste lumina reflectorului rusesc, datoria de ofi țer al
statului austro -ungar și apartenen ța Ia neamul românesc, îndreptându -l cu repeziciune spre
împlinirea destinului tragic.
Ca membru al Cur ții Mar țiale este pus în situa ția de a condamna Ia moarte 12 români
acuza ți de pactizare cu inamicul și, pentru a preîntâmpina o nouă gre șeală, ia pentru a doua
oară hotărârea de a dezerta, de și era urmărit cu tenacitate de locotenentul Varga, care -i bănuia
inten ția. Apostol Bologa dezertează chiar prin locul păzit de cel mai vigilent du șman al său,
locotenentul ungur Varga, care î l prinde și îl predă Tribu nalului Militar, consemnând în raport
și faptul că dezertorul avusese asupra sa harta cu pozi țiile frontului. Bologa refuză cu
încăpă țânare să fie apărat de căpitanul Klapka și este condamnat la moarte prin spânzurare.
Odată hotărâtă sentin ța, Apostol Bo loga î și simte sufletul împăcat cu el și cu lumea din afară,
inima îi este inundată de „iubirea care îmbră țișează deopotrivă pe oameni și pe Dumnezeu,
viața și moartea (…) e în mine și în afară de mine ”. Moare ca un erou al românilor,
întruchipând putere a de sacrificiu pentru cauza nobilă a neamului său, pentru libertate și iubire
de adevăr: ” Atunci Apostol fu împresurat de un val de iubire izvorâtă parcă din rărunchii
pământului. Ridică ochii spre cerul țintuit cu puține stele întârziate. Crestele mun ților se
desenau pe cer ca un ferăstrău urias, cu din ții toci ți. Drept în fa ță lucea tainic luceafărul,
vestind răsăritul soarelui. Apostol î și potrivi singur ștreangul , cu ochii înseta ți de lumina
răsăritului. Pământul i se smulse de sub picioare. Î și sim ți trupul atârnând ca o povară.
Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea cerească.. ”.
Stilul lui Liviu Rebreanu confirmă și în acest roman obiectivarea realistă a temei,
concizia și precizia termenilor literari, anticalofilia: „Nu frumosul, o născocire omenească,
interesează în artă, ci pulsa ția vie ții. Când ai reu șit să-nchizi în cuvinte câteva clipe de via ță
adevărată, ai realizat o operă mai pre țioasă decât toate frazele frumoase din lume ”. (Liviu
Rebreanu) .
Pădurea spânzura ților nu pune, în realitate, cu dezvoltări și varia ții, decât problema
intelectualului ardelean în fa ța războiului cu fra ții din regat, tratată și în nuvela Catastrofa.
David Pop nu e nici un “na ționalist ”, nici un „renegat ”, pentru că în amândouă cazurile
extreme, probl ema și-ar fi găsit solu ția în însă și enun țarea ei; el e un om lini știt, indiferent în
materie politică și împins spre ascultare prin iner ția fizică și morală. Pus pe nea șteptate în fa ța
războiului, fără alte complica ții, el î și găse ște lini ștea sufletească în îndeplinirea datoriei și se
luptă, astfel con știincios în Serbia, în Gali ția, în Polonia, unde ob ține chiar decora ții și
înaintări. Numai când e pe frontul italian, i se treze ște în suflet o vagă licărire a con științei de

41 solidaritate fa ță de rasă, înă bușită repede de sentimentul covâr șitor al datoriei; adevăratul
conflict sufletesc nu se petrece decât în momentul intrării românilor în Ardeal, când cazul de
conștiință învinge iner ția firească a lui David și se precizează în întrebarea asupra atitudinii
lui în clipa supremă. În jurul lui unii camarazi se predau, al ții însă se lasă uci și de gloan țele
frățesc, la întâmplare. În sufletul lui David problema găse ște o dezbatere dar nu și o solu ție,
deoarece, într -o încăierare de cinci ore, cu toate remu șcările , mitraliera lui împră știe moarte
între români. În șfăcat, în sfâr șit, de un ofi țer de -ai no ștri, David abia poate îngăima – „Datoria
… Frate … român ”, ceea ce -i atrage replica întemeiată a ofi țerului – „ne omorâ și cinci ceasuri
cu mitraliera și acum ne zici că e ști frate ” și cu patul pu știi îi zboară creierii pe țeava
mitralierei, amu țind, astfel, o con știință care abia se de ștepta. Fără energie, amorf și vegetativ,
David Pop nu e interesant prin dezbaterea lucidă a unei mari probleme suflete ști, ci e
reprezentativ pentru mul țimea celor fără ini țiativă în fa ța evenimentelor. Alegerea unui astfel
de „erou” lipsit de reac țiune, indică, de altfel, preferin ța naturalistă a scriitorului pentru tot
ce nu depă șește mijlocia.
„Aceasta e Pădurea spânzura ților, cel mai bun roman psihologic român, în sensul
studierii evolutive a unui singur caz de con știință, – studiu metodic alimentat de fapte precise
și de incidente și împins dincolo de țesătura logică în adâncurile incon știentului. În nici un
moment Bologa nu de vine un „naționalist ” militant, nu vorbe ște de patriotism sau de România
mare; cazul lui de con știință se zbate mai mult în cadrul unei incompatibilită ți morale și
omene ști.”30
Episodul Ilonei, cel mai patetic, de altfel, din tot romanul, complică, negre șit, mersul
liniar al dramei suflete ști, dar tocmai din această complica ție, vedem fuga scriitorului de
procedeul mecanic și simplificator și nevoia lui de creator obiectiv de a se implanta în
realitatea totdeauna complicată și nu fără contradic ție. Misticism ul eroului poate fi, de
asemeni, discutat și, mai mult decât un efect convenit al războiului, poate fi privit și ca o
influen ță a literaturii ruse ști; oricum, scriitorul a știut să îi dea rădăcini adânci în copilăria
eroului și să strămute întreaga problem ă a conversiunii lui Bologa în planul unor for țe obscure
și profunde, care lucrează mai puternic decât conceptele abstracte ale patriei sau ale
naționalismului. Războiul, despre a cărui lipsă de influen ță reală asupra literaturii noastre s -a
scris atât, în afară de admirabilul Balaur al d-nei Hortensia Papadat -Bengescu, în care
realitatea se transfigurează încă liric prin violen ța emo ției, ne -a dat și această solidă Pădure
a spânzura ților, de blocuri granitice, învăluită în sulul cenu șiu încă al unui începu t de zi.
Cu un talent atât de incontestabil de a zugrăvi realitatea și de a fixa tot ce e pipăibil, e

30 Lovinescu , E., op.cit. , p.245

42 totuși, una din caracteristicile scriitorului tendin ța de a se preocupa și de for țele imateriale ce
duc lumea. Încercarea se putea vede chiar din I țic Ștrul, dezertor, în care ac țiunea e subterană
și se presimte mai mult decât se vede.
„Conversiunea lui Apostol Bologa nu e, de asemeni, opera unei eliberări ra ționale, ci
termenul ultim al ac țiunii for țelor mistice dezlăn țuite în sufletul eroului, ecou întârz iat al
viziunilor religioase din copilărie. Îi mai rămânea scriitorului să se îndrepte spre specula ția
metafizică și, deși expresia cugetării sale este, în genere, cenu șie, greoaie și materială și în
fața frazelor sale filozofice resim țim spaima pe care tr ebuie să o fi sim țit cunoscătorii de artă
în fața solda ților lui Mummius, în momentul când transportau cu neîndemânare capodoperele
artistice furate din Corint, de și – într-un cuvânt – nimic nu -l indica pentru o astfel de sarcină,
Rebreanu a ie șit cuviinci os din specula ția filozofică și cu succes din partea realistă a încercării
sale.”31

3.4. Gorila
Romanul Gorila apare în 1938, ca roman politic, în contextual în care Garda de fier
era în plină putere, iar valorile sale promovate în toate rândurile.
Într-o manieră perifrastică, Rebreanu creează Gorila , în care se vorbe ște exact de
aceste lucruri, chiar dacă Gorila nu poate fi identificată cu „Legiunea ” în totalitate. Și, totuși,
în Toma Pahon țu, personajul principal al romanului mul ți dintre contemporanii timpului l -ai
recunoscut pe Pamfil Șeicaru, un ziarist renumit din acele timpuri , anticomunist convins.
Titlul „Gorila ” ,metaforic, aduce în prim plan defectele clasei conducătoare, și , ca și
în „Amândoi ”, nu este un laitmotiv, apărând în opera doar de câteva ori. Atunci când Pahon țu
vorbește însufle țit despre ,,îmbră țișarea monstruoasă a gorilei politice ”32, cineva îi răspunde
că „înlocuie ști o gorilă cu altă gorilă ”. Termenul mai apare sub forma de „maimu țică”, folosit
de so ția lui Pahon țu pentru pri etena ei, și în final, când Ionescu, înainte de a -l ucide pe Pahon țu
roste ște: „Noapte bună, gorilă lubrică! ”
Ca operă modernă, Gorila se remarcă atât prin tematica abordată, cât și prin mediul
descris. Cele mai multe capitole stau sub semnul mondenului, a tmosfera destinsă din timpul
întâlnirilor (teatru, logodne, terase), având un puternic efect asupra discu țiilor.
Romanul debutează chiar cu o asemenea întâlnire din ca sa familiei Rotaru, cu ocazia
logodnei fiicei lor. Invita ții fac parte din cercurile sel ecte, iar autorul creează o galerie de
portrete într-o manieră realistă:

31 Lovinescu , E., op. cit., p.246
32 Rebreanu , Liviu , Gorila, Editura Hoffman Caracal , 2017 p. 5

43 „Soția generalului Alexandru Cornoiu se apropia de cincizeci, dar se sim țea tânără și,
cum spunea de multe ori, nu se dădea pe una de douăzeci de ani. Era blondă platină, după
moda zilei, cu ni ște ochi căprui care zâmbeau și se țuguiau de câte ori întâlneau o privire
bărbătească simpatică. De și mai durdulie decât admiteau canoanele siluetei moderne, avea o
vioiciune sprin țară în mi șcări și în vorbă care o făcea agreabilă chiar și celor ce, mai cu seamă
la început, o găseau cam vulgară și prea insistentă. […]
„Înalt, voinic, cu părul foarte nins și cu fa ța tinerească trandafirie, cu ochii albaștri
sentimentali, Rotaru inspira încredere de la prima vedere. Avocat cu succese răsun ătoare, cu
o clientelă care -i asigura venituri considerabile, cu o întreagă armată de secretari, politica
într-adevăr mai mult îl încurca și-i răpea timp. O făcea ca un sport și fiindcă orice român cu
anume situa ție socială trebuie să aibă și un rost polit ic. Lumea îl privea de mul ți ani candidat
pentru portofoliul justi ției.[…]
Alexe Danciu, râzând și aplaudând zgomotos. Era un secretar negricios și rotofei,
arivist înver șunat care -și lingu șea patronul atât de ostentativ că indispunea lumea. […], „Eva
Rotaru …() micu ță, plăpândă și delicată, ca o marchiză de demult. Totu și a născut nouă copii,
dintre care șapte tr ăiau, mezinul abia de trei ani, cel mai mare însurat anul trecut, iar fata cea
mare se logodea acuma. Și și-a păstrat înfă țișarea de feti șcană cu obrajii rotunzi și cu o voio șie
molipsitoare, în ciuda părului în care firele albe au început să precumpănească. Corina,
logodnica, îi semăna perfect, numai buclele îi erau cenu șii și ochii verzi. Între mamă și fată,
mulți o preferau totu și pe cea din tâi spre indignarea ei care, cu un fel de cochetărie de femeie
frumoasă, se mândrea cu vârsta, se lăuda că e soacră și poate în curând bunică.
Utalea […] Era bine făcut, cu ni ște ochi de culoarea o țelului, cu luminile reci și
pătrunzătoare, cu mici licăr iri catifelate. Obrajii pu țin palizi aveau o frăgezime aproape
tinerească în contrast cu părul castaniu rar, foarte amestecat cu fire albe. Gura cărnoasă cu
dinții puternici, lungi, albi, lucitori se armoniza sever cu bărbia lată, col țuroasă. Fruntea înalt ă,
largă era brăzdată de trei cute adânci ori zontale, pe când de la rădăcina nasului se ridicau
altele trei, scurte, verticale… Îmbrăcat simplu și îngrijit, făcea impresia de meticuloasă
curățenie trupească. Cu înfă țișarea-i virilă, energică și hotărâtă co ntrastau straniu mâinile -i
mici, albe, fine, cu degetele lungi, sub țiri, delicate, mâini aproape feminine. Averea mare
dobândită într -un timp relativ scurt numai prin propria -i vrednicie îi dădea o siguran ță și o
încredere în sine deplină. Ca o fată răsfă țată care știe că -i șade bine orice face, tot a șa se
simțea de sigur și Utalea în lume, convins că până și gre șelile lui trebuie să fie primite ca
manifestări ale originalită ții care -l caracterizează. ” „Nu există pe lume animal mai crud și mai
sălbatic ca omul și îndeosebi omul care se crede mai cinstit și fără cusur, care n -a suferit și
n-a păcătuit încât nu e în stare să înțeleagă un țipăt al inimii, o patimă și să ierte!… Iată eu n –

44 am simpatii speciale pentru Utalea, cum nu -mi plac în general oamenii de afaceri pe care îi
pun într -o oală cu borfașii”.
În mijlocul acestora, î și face apari ția Pahon țu: „Pe ușa mare intra, parc -ar fi fost împins
din urmă și totu și țanțoș, un domn tânăr, înăltu ț, îmbrăcat într -un sacou sur închis, cu fa ța
negricioasă dungată de sprâncene stufoase ce se îmbinau deasupra unor ochi scânteietori, cu
părul negru pieptănat lins pe spate descoperind o frunte largă frământată înainte de vreme.
Se opri, luându -și seama parcă, după trei pa și, și se uită nelini știt în dreapta și stânga, ca omul
care trece din întuneric la lumină și are nevoie de un mic răgaz până să se adapteze. ”33
Consecvent artei epice , Rebreanu și-a înconjurat personajul de o societate numeroasă
și diversă , în care se întâlnesc reprezentan ți ai politicii , ai finan țelor, ai ziaristicii , ai vieții
mondene și casnice . Toma Pahontu este considerat de critici un alter -ego al lui Ion în planul
vieții politice si sociale , un personaj la fel de ahtiat de ascensiune , pe cât era celălalt de
patima pământului , însă un Ion de o construcție mai puțin metalică , mai puțin tenace . De
altfel, Gorila poate fi considerate o continuare a celor două romane Ion și Răscoala, prin
prezen ța lui Titu Herdelea ca redactor la ziarul pe care îl va înfiin ța Pahon țu.
Fiu de clăca ș, Toma Pahon țu se dă cu bini șorul pe lângă avocatul și politicianul
Rotaru, reușind să îi devină protejat, și astfel să îi deschidă u șile spre înalta societate în care
dorește să pătrundă. Dorin ța sa este de a -și lansa propriul ziar, pe care și-o îndepline ște în
stilul său propriu, prin intermediul unor campanii violente. De și reușește cu ajutorul unui
bancher evreu, asta nu îl împiedică să lanseze campanii de presă antisemite, ultrana ționaliste
după cum îi dictează interesul. Este foarte interesat de o grupare fascistă cu care intră în
legătură „Frații de cruce ” alcătuită din cinci tineri care vin la redac ție: „cuvintele și judecă țile
lor îndrăzne țe însufle țiră pe Pahon țu făcând u-l să se întoarcă înapoi, când perora și el la
cafenea și între prieteni prorocind pe curând îm plinirea vremurilor. Sub focul încruc ișat al
privirilor lor î și sim țea inima purificată și „gata să primească iară și vechile speran țe în
apropierea lumii noi. ”34
Se face frate contra cost cu ace știa, până își atinge scopurile. Este însă marcat de
revela ția că „politica este esen ța vie ții”, adică trambulina sigură pentru un arivist. Voca ția sa
politica este exprimată și explicată limpede : „Politica e arta de a prevedea, de a crea și de a
ferici un popor sau lumea întreagă ”. „Ahaa! ”, se dumire ște mul țimea sc ărpinându -se in cap,
în timp ce societatea îi oferă lui Toma, un piedestal sigur în arealul politic.
Celelalte personaje ale romanului, întâmplările din plan secund nu fac decât sa pună

33 Ibidem, p. 8-9
34 Ibidem , p. 95

45 în valoare figura protagonistului. Acesta î și asigură ascensiunea, exe rsându -și inteligen ța
speculativă și lipsa de scrupule pentru a fi recunoscut și a deveni un ins care contează în
perimetrul (altminteri) îngust, al celor a căror profesie este să fie la putere.
Se pare că „Gorila ” îl lasă să respire pe bietul Pahon țu atun ci când acesta este tulburat
de o pasiune omenească, dragostea. Sentimentul e zămislit și din atrac ția fatală pentru
obstacole, întrucât doamna cu pri cina este din lumea bună și pe deasupra, căsătorita. Există
interpretări conform cărora iubirea lui Toma pentru doamna Cristiana este doar versantul
erotic al urgen ței sale de a apar ține altui mediu social. Politica și dragostea devin cele doua
fețe ale aceleia și frustrări. Când simte fluidul magnetic și parfumat al unei femei din lumea
la care tânjea, Pahon țu o părăse ște pe so ția sa Virginia, care nu îi mai spunea nimic. E drept,
nu înainte de a -i elibera casa de ipotecă. Ardoarea de a intra în altă lume, de a accede la medii
sociale superioare poate însemna până la urmă evoluție , dacă acest urcu ș nu presupun e
deteriorarea conștiinței . Crezându -se capabil de a manipula pe toata lumea, Toma Pahontu se
trezește el însu și manipulat și, în final, asasinat.
Sfârșitul romanului, circular, îi aduce din nou împreună pe cei prezen ți la familia
Rotaru din incipit, de d ata aceasta, la tribunal, unde se judecă asasinarea lui Pahon țu. Personaj
puternic si memorabil al romanului, eminentul jurist Rotaru roste ște o replica devenită
memorabilă : „Politica poate sa fie folositoare progresului omenirii, poate sa servească
înălțarea unui neam! Dar când poli tica ajunge sa argumenteze cu bâta și să convingă cu
revolverul, atunci trebuie să -i sucești gatul repede! ”.35
Ca și în Amândoi , finalul este deschis: „Seara târziu jurații se retrăgeau să delibereze ”

3.5. Amândoi
De factură m odernă, romanul Amândoi este poli țist, plasând ac țiunea în mediul
urban -la Pite ști. Subiectul romanului Amândoi este simplu, urmărind ac țiunile personajul
principal – Solomia Ionescu –, dar și celelalte acțiuni ale personajelor colaterale.
Element real ist, Solomia este o fată simplă de la țară, din acela și sat cu Vasilica
Dăniloiu, care „a luat -o de la vârsta de cincisprezece ani, a crescut -o și a ținut-o în casă, nu
ca pe o servitoare ce era, ci ca pe un copil al ei cu care se înțelegea de altfel mai b ine decat
cu propria ei fată…”36
Personajele sunt introduce pe rând, ac țiunea începând în casa so ților Dăniloiu – Spiru
și Vasilica -cu discu ția pe tema lipsei de informa ții despre Ilarie Dăniloiu, fratele lui Spiru și

35 Ibidem, p. 155
36 Rebreanu , Liviu , Amândoi , Editura Eminescu , București , 1985 , p. 199

46 al Aretiei. Autorul realizează o gale rie de portrete , detaliate, realiste.
Astfel, Spiru este „chipe ș, înalt, avea fa ța bloncoasă, aspră și mustă ți stufoase
bulgăre ști mânjite de grăsime. So ția lui, Vasilica, numai cu vreo opt ani mai mică, părea mai
bătrână ca dânsul, cu părul ei împu ținat și cărunt, cu obrajii plini de zgârcituri, mai ales în
colțurile buzelor, încât gura semăna cu o pungă lipită subt nasul îngust și ascu țit Ea isprăvise
de mâncat și, pe gânduri, cu un gest mecanic, strângea făr âmăturile de pâine dimprejurul
tacâmului. ”37
Între cei doi bătrâni, este a șezată ca întru -un oximoron, Solomia, asupra trăsăturilor
grațioase căreia autorul se opre ște: „Ochii ei mari, alba ștri, cu luciri aproape violete, păstrau
o expresie blondă, catifelată, învăluitoare. De altminteri întreaga -i făp tură era plăpândă și
fină, încât nimeni n -ar fi spus că e țărancă. Potrivit de înaltă, mlădioasă și cu mers de
porumbi ță, bra țele și mâinile delicate, obrajii pu țin palizi, buzele pline mereu umede, avea
totuși o înfă țișare melancolică, parcă în suflet ar fi purtat numai triste țe. Când zâmbea se
lumina ca o madonă, dar în vremea din urmă zâmbea tot mai rar. ”38
Povestea de dragoste a Solomiei este cea care o călăuze ște pe aceasta în toate ac țiunile
ei. Pe la vârsta de 18 ani, s -a îndrăgostit de Lixandru (Al exandru Ionescu), pe atunci șofer la
sucursala Băncii Marmorosch -Blank, care rămâne la un moment dat șomer. De și are ocazia
să meargă la Bucure ști pentru un post sigur, de dragul Solomiei renun ță și începe să lucreze
pe unde poate. Răce ște, și neîngrijin du-se ajunge grav bolnav de plămâni . La recomandarea
medicului de a fi dus undeva la țară. în mijlocul naturii, Solomia îl duca la părin ții ei, nu
înainte de a se căsători.
Toate acestea nu îi sunt de folos lui Lixandru, boala agravându -se, iar Solomia se simte
obligată să îl ajute, până chiar la crimă. După ce termină toate economiile cu doctorii și cu
medicamentele, Solomia amanetează salba de aur la Mi ța Dăniloiu pentru cinci sute de lei.
Tema avarului se regăse ște în familia celor dou ă victime . Cei doi , Mița și Ilarie, sunt
renumi ți în ora ș entru avari ția dusă la extrem uneori: Mi ța era cu cinci ani mai tânără decât
soțul ei Ilarie, dar la fel de zgârcită, gătind și spălând singură, de și erau putrezi de bogați .
Ilarie Dăniloiu, bulgar la origine prin părin ți, mare negustor, fost ajutor de primar, fost senator
liberal, a devenit zgârcit la bătrâne țe: „Dacă ar fi putut, nici pe mâncare n-ar mai fi cheltuit,
ca să puie gologanii la păstrare. […] cu c ât se îmbogățea , cu atât își reducea mâncarea. […]
De zgârcenie, cumpăra pâine veche, pentru că e mai ieftină, iar carne o singură dată pe
săptămână , din rămă șitele măcelarilor, cu jumătate de pre ț. […] Așa a ajuns fostul senator

37Ibidem , p. 200
38 Ibidem , p.200

47 batjocura și râsul zarzavagiilor, iar, de altă parte, din pricina asta, s -au născut legendele despre
bănetul ce l -ar avea ascuns cine știe unde.“ 39
În timp ce Ilarie s -a retras din via ța publică , Mița, continuă să dea bani cu camătă ,
luând în amanet bijuterii, inten ționând pe ascuns să nu le mai înapoieze. Din acest motiv,
când Solomia , împinsă de nevoi i -a cerut salba, oferindu -i unul dintre bănu ții salbei de aur
contra împrumutului și a dobânzii, Mi ța își iese din fire și o repede. Acest lucru declan șează
conflictul și Solomia, care este în pragul disperării din cauza lui Lixandru, se înfurie și o
împinge pe Mi ța, „și apoi din una în alta am omorât -o.”40
În timpul cercetărilor crimei se re marcă un alt personaj: Aure l Dolga, judecător de
instruc ție, ardelean de f el, care fusese transferat de la Făgăra ș: „Avea abia vreo treizeci și doi
de ani și o figură severă, compusă înadins pentru meseria de judecător de instruc ție, care -i
plăcea și-l pasiona, încă din liceu fusese clandestin și fervent cetitor de romane poli țiste și
admirator al faimo șilor detectivi născu ți din fante zia nu mai pu țin faimo șilor romancieri. Spre
deosebire însă de detectivii care îmbină totdeauna perspicacitatea și energia cu umorul special
al marilor naivi și care to ți posedă negre șit anume ticuri sau obiceiuri caracteristice plus o
pipă care se stinge și se aprinde în momentele palpitante, el voia să păstreze în primul rând
demnitatea gravă cuvenită magistratului instructor, aceasta urmând să fie originalitatea lui
când va fi cucerit celebritatea. până acum n -a avut nici o ocazie de -a se distinge aievea .
Cazurile ce i s -au încredin țat la Făgăra ș, ca și aici, erau simple și ordinare, încât zadarnic se
silea să le complice cu reminiscen țe din căr ți… „41
Dubla crimă, reprezintă pentru el rampa de lansare, și instrumentează cazul a șa cum
citise în romanel e poli țiste din liceu, brodând pe marginea acesteia tot felul de fantezii,
menite să atragă aten ția, jignindu -i pe Spiru Dăniloiu, Romulus Dedulescu și Dică Secuianu ,
gata să îi aresteze, fără să bage în seamă sugestiile procurorului Nagel și ale poli țaiului
Ploscaru.
Este foarte mândru de el când îl arestează pe Ciufu, un alt personaj realist pierdul în
lumea ora șului: „Se numea Mihai Ciufu și era servitorul bisericii de mai mul ți ani. Țăran
îmbrăcat oră șenește, îndesat, cu capul col țuros și mic, cu ochii căprui vicleni în fundul
capului, gura mare cu din ți puternici tătăre ști, falca de jos ie șită înainte, parcă mereu ar fi
întins gatul — făcea o impresie neplăcută, mai ales că avea și un glas mieros, nepotrivit cu
înfățișarea lui. Preotul Tănăsescu îl lău da însă că e harnic și credincios. ”42

39 Ibidem , p.345
40 Ibidem , p 350
41 41 Rebreanu , Liviu , Amândoi , Editura Eminescu , București , 1985 , p.244
42 ibidem , p. 201

48 Un alt element important al romanului, îl reprezintă scena crimei, in capitulul sugestiv
intitulat „Casa crimelor ” unde autorul creează un tablou amănun țit, ca prin ochii
criminalistului: ” În dormitor două paturi, cu căpătâiele la perete, despăr țite printr -o noptieră.
între cele două ferestre spre curte, bine zăbrelite, un scrin vechi plin de rufărie de damă, nouă,
nepurtată, era surmontat de o oglindă de cristal cu ramă foarte grea, aurită. Alte două dulapuri
se aflau în col țurile ferestrelor, dulapuri simple din bătrâni, încărcate unul cu rufe de pat, iar
cellalt cu haine. În cel cu rufe de pat opera Aretia, când au apărut reprezentan ții justi ției. U șa
antreului se deschidea în dormitor în stânga, încât se lovea aproap e de garderobul cu haine.
Între cele două paturi, cu fa ța în jos, cu capul vârât pu țin sub patul dinspre u șă, cu
picioarele încăl țate cu șoșoni rup ți peste ni ște ghete vechi, rămase de la genunchi afară dintre
paturi, zăcea cadavrul lui Ilarie Dăniloiu. P e patul cellalt, spre antreu, învelitoarea de catifea
cenu șie era mototolită și cu pete mari de noroi uscat, pe când cuvertura patului dinspre u șă
era întinsă și trasă pu țin într -o parte, deoarece degetele mâinii stângi a mortului se încurcaseră
în ciucuri i împleti ți… Soba de teracotă portocalie, înaltă până aproape de tavan, cu bibelouri
pe lespedea de marmură, avea u șița deschisă larg parcă ar fi vrut să facă foc cineva sau doar
să arunce ceva înlăuntru… Sufrageria era mare, cu o masă ovală și șase s caune de piele, cu
două bufeturi înalte de modă veche pline cu tot felul de vase și pahare . Ușa bucătăriei era
deschisă ca și celelalte. Bucătăria mare servea și ca spălătorie și chiar ca baie în cazurile rare
când bătrânii se îndemnau să împrumute de la d -na Secuianu vana de tablă ca să se spele mai
temeinic. în dreapta u șii se afla soba de gătit, mare cât un cuptor, cu câteva oale pe roate, în
care apa înghe țase. în dreptul u șii, în peretele din fa ță, o fereastră dădea spre fundul cur ții,
unde se vedeau nă clăite în zăpadă ni ște lemne tăiate și o grămadă de crăci cumpărate de
curând. în stânga ferestrei pe o masă lungă de brad, se afla o pâine lungă neînceputa și o ulcică
de lut, înflorită, răsturnată, goală, iar subt masă câteva șomoioage de jurnale vechi. lingă
peretele dinspre sufragerie, într -un dulap rudimentar, erau aranjate oale, crati țe, tigăi, capace
de toate felurile, între acest dulap și ușa sufrageriei, pe o lavi ță solidă, o albie de spălat rufe
părea răsturnată pe jumătate; câteva bucă ți de pânze turi erau căzute pe jos, mai mult muruite
decât spălate, iar cele rămase în albie înghe țaseră cu rămă șițele de apă murdară. U șa din
peretele spre curte era încuiată pe dinăuntru.
Cadavrul doamnei Dăniloiu zăcea într -o rână, pe stânga, între masa de bucătă rie și
lavița cu albia de rufe. Figura ei era înfă șurată cu o rufă udă peste gură, dar ochii sticlo și
aproape ie șiți din orbite priveau spre sufragerie cu atâta groază de parc -ar fi fost vii. „
Moartea, ca temă comună multor opere ale lui Rebreanu, este descrisă cu lux de
amănunte, atât în momentele premergătoare, cât și în scenele înmormântărilor.
n capitolul dedicat lui -Lixandru – autorul îl prezintă pe cel care a determinat atâtea

49 reacții în Solomia, care au avut ca rezultat dubla crimă: „Pe buzele f ără culoare ale lui
Lixandru înflori un surâs foarte plăpând, iar bulbii ochilor se întoarseră spre Solomia cu
aceea și licărire de fericire. Apoi buzele, abia mi șcându -se, schi țară un lihăit mai mult văzut
decât auzit: – Mă… duc… […].Lixandru păstra pe buzele livide închipuirea de zâmbet, iar în
lumina ochilor, mica scânteiere parcă se lupta cu jocul umbrelor. […]. Deodată însă sim ți că
mâna lui Lixandru s -a răcit în mâinile ei, ca un sloi de ghea ță. Luă ulcica cu lumânarea
aproape trecută și-i lumi nă fa ța Era aceea și, cu urma surâsului pe gura u șor întredeschisă, cu
aceia și ochi mari în care părea întipărit ca pe sticlă chipul ei. ”43
„Ziua următoare, vineri, s -a făcut o înmormântare cum pu ține s -au pomenit în Valea
Ursului. Vecinele bătrâne, cu Ioana în frunte, l -au bocit pe Lixandru cum s -au priceput mai
duios, iar preotul a slujit ca ia boieri, măcar că era frig mare și puteau să -i degere degetele pe
cărțile de rugăciune. Solomia a stat numai în genunchi, cu fruntea sprijinită pe dunga sicriului,
plângând fără hohote, dar cu sughi țuri grele care -i sfâșiau pieptul. Abia când au început să
bată capacul, și-a pierdut pu țin cumpătul, plecându -se peste cosciug și îmbră țișându -l cu
gemete și lacrimi care au înduio șat pe toată lumea. ”44
Mai detaliată și mai fastuoasă este însă înmormântarea celor doi care apare în capitolul
„Cortegiul funerar ” : „aceea înmormântarea victimelor a devenit un eveniment social la care
toată lumea găsea justificare să participe. De la trei și jumătate biserica era ticsită, iar afa ră
strada Grivi ței până la strada mare se înnegrise de oameni. Deoarece sediul poli ției se afla
aproape, Ploscaru a socotit nimerit să ia cuvenitele măsuri de ordine, concentrând câ țiva
sergen ți de pe străzile dimprejur, ca să mențină liberă cel pu țin intra rea în biserică…
În jurul catafalcului, de o parte familia De dulescu, de cealaltă parte Vasilica și Spiru
Dăniloiu, iar la spatele lor Solomia… To ți frunta șii negustorimii au ținut să dea ultima cinstire
celui ce a fost multă vreme adevăratul părinte al breslei lor. Conducătorii locali ai partidului
liberal s -au înfă țișat în corpore spre a dovedi că partidul știe să pre țuiască pe negustori și după
moarte. Cu toate că mortul fusese liberal, au venit și câțiva corifei țărăni ști, în frunte cu tânărul
și popularul șef, desigur cu gândul de -a ademeni pe seama lor pe unii burghezi încă
neînregimenta ți. A stârnit uimire plăcută apari ția primului -președinte Scarlat Măinescu,
însoțit de primul -procuror Negel și de judecătorul Dolga, care instruia crima. La puter e fiind,
ca totdeauna, liberalii, primarul a depus o coroană frumoasa pe catafalcul celui ce a fost
odinioară un ajutor de primar model. Și în sfâr șit, când să înceapă slujba mortuară, a sosit în
automobil însu și prefectul jude țului, primit la intrare cere monios de poli țaiul Ploscaru… „45

4343 Ibidem , p. 303
44 Ibidem , p. 304
45 Ibidem , p .282

50 Finalul romanului, modern, lasă o umbra de îndoială cititorului: A fost Solomia
vinovată sau nu?, întărită și de convingerea Vasilicăi : „Vai de mine, Solomie fata, doar n -ai
făcut tu nelegiuirea asta? Nu, nu! Dar te -ai zăpăcit de tot cu întâmplările astea ș i cu moartea
băiatului …“ dar și de re marca au torului din timpul destăinuirii : „Solomia vorbea grăbit, ca o
lecție învă țată pe dinafară ”
Acțiunea romanului, începută în casa lui Spiru, unde Solomia era servitoare, cu o
întrebare a acestuia, se încheie în închisoare, unde fata s -a sinucis, spre stupefac ția lui Dolga
cu memorabil a expresie a lui Ploscaru: „providența divină acordă concursul ei justi ției…”

51 CONCLUZII

Cu primele sale romane „Ion” – primul roman obiectiv din literatura română și
„Pădurea spânzura ților” –primul roman de analiză psihologică din proza române ască, Liviu
Rebreanu devine creatorul romanului românesc modern, fapt salutat de criticii vremii și de
cei de mai târziu, ace știa ofe rindu -i pagini întregi în lucrările lor. Printre cei mai asidui adep ți
îi amintim aici pe Lovinescu cu Istoria literaturii române contemporane, pe Nicolae
Manolescu capitolul – Drumul și spânzurătoarea , în Arca lui Noe, Călinescu -Istoria literaturii
române , Ion Bălu cu Liviu Rebreanu, destine umane, Tudor Vianu, Tudor – Arta prozatorilor
români și mul ți alții la care am apelat pentru a realiza studiul de fa ță.
Raport ate la modernitate, principalel e elemente ale sale la Rebrea nu sunt: mediul
citadin, personajul intelectual, analiza psihologica, introspecția – sondarea propriei conștiințe ,
retrospectiva prin memoria afectiva, abolirea cronologiei, monologul interior,
perspectivismul, suprapunere de voci, subconștientul alături de planul rațional și afecti v,
elemente eseistice.
Liviu Rebrea nu se alătură lui Tolsto i prin viziunea panoramică, lui Dostoievski prin
suferin ța cu rol purificator și întoarcerea în credin ță, lui Zola prin elemente naturaliste,
instinctivitate și elemente obsesive, lui Wladyslaw Reymont prin descrierea vie ții țărănimii,
Thomas Mann prin romanul eseistic, și Proust prin memoria involuntară.
Temele majore ale lui Rebreanu sunt: războiul, via ța la țară, iubirea, răscoala.
Rebreanu creează o structura arhitectonică sferoidala, o stru ctura simetrică și
antitetică. Semnificative sunt romane le Ion, Pădurea spânzuraților , Răscoala . În opera lui
Rebreanu întâlnim mai multe planuri: individual, colectiv, istoric, social, etic, filozofic,
afectiv, te restru, celest, auditiv etc.
În crea țiile sale Rebreanu cuprinde mai multe categorii de personaje, stilul sau este
obiectiv, aspru, antiliric, anticalofil, sobru. Romanele sale sunt realiste prezentând via ța
satului cu întreaga lume țărănească: „bocotani ”, sărăntoci, oameni de pripas, preot, învă țător,
funcționari de stat, oameni politici, reprezentan ți ai autorită ților austro -ungar e. Toți ace știa
formează o galerie ce ilustrează o realitate social -economică, politică și culturală din satul
ardelenesc din primele decenii ale secolului al XX -lea.
De asemenea, în aten ția scriitorului au stat obiceiurile și tradi țiile populare,
evenimentele importante din via ța omului (hora, sfin țirea hramului bisericii, na șterea, nunta,
moartea ,,opera unui poet e pic, care cântă cu solemnitate condi țiile generale ale vie ții:

52 nașterea, nunta, moartea. ”46
Institu țiile de stat sunt bine reprezentate prin școală, biserică, judecătorie și
notariatul, parlamentul, redac ția ziarului, iar familia, ca institu ție social ă se regăse ște în toate
operele sale , de familiile din Ion: a învă țătorului Herdelea, familia Glaneta șului, familia
Bulbuc, familia Vasile Baciu , la cele a lui Apostol Bologa, a lui Pahon țu sau a Solomiei din
Amândoi.
Realismul este accentuat de desti nele umane individuale: Ion, Ana, George Bulbuc,
Titu Herdelea , Apostol Bologa, Toma Pahon țu sau Solomia
Principalele elemente ale modernității sunt: mediul citadin, personajul intelectual,
analiza psihologica, introspecția -sondarea propriei conștiințe , retrospectiva prin memoria
afectiva, abolirea cronologiei, monologul interior, perspectivismul, suprapunere de voci,
subconștientul alături de planul rațional și afectiv, elemente eseistice. Și tehnicile
compozi ționale sunt moderne: Rebreanu constr uiește în toate operele sale planuri de ac țiune
care se întrepătrund: pe de o parte destinele personajelor sale , iar pe de altă parte via ța
societă ții respective: a satului sau a mediului rural.
O altă trăsătură modernă este circularitatea: romanele su nt circulare, elementele din
incipit regăsindu -se în final. Astfel , Liviu Rebreanu, unul dintre cei mai importanți scriitori
români, este creatorul romanului modern românesc prin situarea operelor sale între conven ția
literară a realismului și moder nizarea structurilor narative.

46 Călinescu , George, op. cit. , p. 245

53 BIBLIOGRAFIE

1. Balotă, Nicolae, De la Ion la Ioanide, Editura Minerva, Bucure ști, 1986
2. Bălu, Ion, Liviu Rebreanu, destine umane , Editura Via ța românească, Craiova, 2004
3. Bogza, Geo, Omul era extraordinar , în Zaciu, Mircea, Rebreanu după un veac ,
Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1985
4. Borbély, Stefan, Trăire și intensitate , în Zaciu, Mircea, Rebreanu după un veac ,
Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1985
5. Constantinescu, Pompiliu, Ciuleandra, în Liviu Rebreanu, ediție îngri jită de Al. Piru,
Editura Eminescu, Bucure ști, 1973
6. Crăciun, Christian, Între două spânzurători , în Zaciu, Mircea, Rebreanu după un veac ,
Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1985
7. Crohmălniceanu, Ovid S., Literatura română între cele două războaie mondiale, vol.
I, Editura Minerva, Bucure ști, 1972
8. Crohmălniceanu, Ovid S., Liviu Rebreanu , Editura de Stat pentru Literatură și artă,
Bucure ști, 1957
9. Drago ș, Elena , Structuri narative la Liviu Rebreanu, Editura Științifică și
Enciclopedică, Bucure ști, 1981
10. Gheran, Niculae , Amiaza unei vie ți, Editura Albatros, Bucure ști, 1989
11. Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, vol. III, Editura Minerva,
Bucure ști, 1981
12. Manolescu, Nicolae, Drumul și spânzurătoarea , în Arca lui Noe, Editura 100+1
Gramar, Bucure ști, 201 0
13. Micu, Dumitru, Scurtă istorie a literaturii române, vol. II, Editura Iriana, Bucure ști,
1995
14. Mioc, Simion, Poetica lui Liviu Rebreanu , în Zaciu, Mircea, Rebreanu după un veac ,
Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1985
15. Miron, Suzana, Ro șca, Elisabeta, Pădurea spân zuraților, în Creatorii romanului
românesc modern , Editura All, Bucure ști, 1999
16. Mușat, Carmen, Romanul românesc interbelic , Editura Humanitas, Bucure ști, 2004
17. Muthu, Mircea, Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului , Editura Dacia, Cluj –
Napoca, 1998
18. Petresc u, Ioana Em., Extazul dansului , în Zaciu, Mircea, Rebreanu după un veac ,
Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1985

54 19. Piru, Alexandru, Liviu Rebreanu , Editura IRI, Bucure ști, 1973
20. Raicu, Lucian, Liviu Rebreanu , Editura pentru Literatură, Bucure ști, 1967
21. Rebreanu, Livi u, Jurnal II , sub îngrijirea lui Rebreanu Puia -Florica și Niculae Gheran,
Editura Minerva, Bucure ști, 1984
22. Sassu, Aurel, Liviu Rebreanu, sărbătoarea operei , Editura Albatros, Bucure ști, 1978
23. Sălcudeanu, Petre, Pornind de la Liviu Rebreanu, în Zaciu, Mircea , Rebreanu după
un veac , Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1985
24. Săndulescu, Alexandru, Introducere în opera lui Liviu Rebreanu , Editura Minerva,
Bucure ști, 1976
25. Sângeorzan, Zaharia, Conversa ții critice , Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1980
26. Simion, Eugen, Un om al pr ocesului, în Zaciu, Mircea, Rebreanu după un veac ,
Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1985
27. Simu ț, Ion, Liviu Rebreanu, monografie , Editura Aula, Bra șov, 2001
28. Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români , Editura Eminescu, Bucure ști, 1973
29. Zaciu, Mircea, Ca o imensa scen ă, Transilvania … , Editura Funda ției Culturale
Române, Bucure ști, 1996