SPECIALIZAREA ________________________ LICRARE DE LICENȚĂ INFLUENȚA JOCULUI DE FOOTBAL ÎN DEZVOLTAREA CALITĂȚLOR MOTRICE LA CICLUL GIMNAZIAL… [611601]

1
UNIVERSITATEA _______________________
FACULTATEA DE ______________ __________
SPECIALIZAREA ________________________

LICRARE DE LICENȚĂ
INFLUENȚA JOCULUI DE FOOTBAL ÎN DEZVOLTAREA
CALITĂȚLOR MOTRICE LA CICLUL GIMNAZIAL

Conducător științific:

Licențiant

2019 , Cluj Napoca

2
CUPRINS

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ……………………. 3
1.1 Cauzele alegerii temei. Importanța ………………………….. ………………………….. ………. 3
1.2 Actualitatea temei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 4
1.3 Aspecte generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 6
CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFIC Ă ȘI METODICĂ A TEMEI ……… 7
2.1. Orientări și tendințe metodologice în educație fizică ………………………….. …………….. 7
2.2. Obiectivele educației fizice ………………………….. ………………………….. ………………………. 9
2.3. Mijloacele educației fizice și sportului – mijloace specifice ………………………….. ….. 11
2.4. Aspecte metodice privind dezvoltarea calităților motrice de bază ……………………. 17
2.5 Fotbalul mijloc al educației fizice școlare ………………………….. ………………………….. … 20
2.6.Calitățile motrice de bază solicitate în fotbal ………………………….. ……………………….. 24
2.6.1 Dezvoltarea vitezei în jocul de fotbal ………………………….. ………………………… 24
2.6.2 Dezvoltarea rezistenței în jocul de fotbal ………………………….. ………………….. 26
2.6.3 Dezv oltarea forței în fotbal ………………………….. ………………………….. ………….. 27
2.6.4 Dezvoltarea supleței în fotbal ………………………….. ………………………….. ………. 28
2.6.5 Dezvoltarea detenței în fotbal ………………………….. ………………………….. ………. 28
2.6.6 Dezvoltarea mobilității în fotbal ………………………….. ………………………….. ….. 29
CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII …………………. 30
3.1 Ipo teza, locul și subiecții și scopul cercetării ………………………….. ………………………… 30
3.2 Metodele de cercetare utilizate ………………………….. ………………………….. ……………….. 31
3.3 Organizarea cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………… 33
3.4 Etapele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 33
CAPITOLUL 4. PRE ZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA
STATISTICĂ A REZULTATELOR CERCETĂRII ………………………….. ……………………. 35
4.1 Stabilirea și descrierea probelor ………………………….. ………………………….. …………….. 35
4.2 Mijloace de acționare pentru dezvoltarea capacității motrice a elevilor din ciclul
gimnazial ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 36
4.2.1 Mijloace folosite pentru dezvoltarea vitezei ………………………….. ………………. 36
4.3 Prelucrarea statistico -matematică a rezultatelor experimentului ……………………… 40
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 45
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 47

3
CAPITOLUL 1. INTRODUCERE
1.1 Cauzele alegerii temei. Importanța
Sport și specta col: iată doua cuvinte pe care î n ultimele două decenii le întâlnim tot
mai des îngemănate. Că sportul a devenit în zilele noastre un spectacol î n adevăratul sens al
cuvântului fapt neîndoielnic. Că sunt încă destui teoreticieni ai domeniului care considera că
sportul s -a degradat prin exacerbarea laturii lui spectacular este iarăși o afirmație destul de
frecvent întâlnită. Orice s -ar spune, întrecerea sportivă a constituit întotdeau na un spectacol,
mai întâi ca victorie sau înfrângerea are nevoie de confirmarea unui oarecare număr de
„martori” sau de „suporteri”, mai apoi pentru ca o întrecere între doi luptători, sau două
echipe este un lucru interesant, care atrage, care pasionează , incită la participarea afectivă și
conduce, de cele mai multe ori ka simpatizarea și susținerea uneia dintre părți.
Nu este nici o exagerare atunci când se afirmă că fotbalul a devenit cel mai popular și
cel mai răspândit dintre toate sporturile practica te în lumea întreagă. Răspândirea și
popularitatea fotbalului – nemaiîntâlnită la nici un alt joc sportive sport cunoscut astăzi pe
mapamond – rezidă fără îndoială, în irezistibila atractivitate a lui. Fiindcă tocmai această
activitate i -a conferit forța n ecesară spre a rezista eroziunii vremii. Iar perspectiva și
tradițională circumspecție a legislatorilor săi i -au convenit nealterarea esentă, l -au propulsat
din generație în generație și l -au vehiculat dintr -o țară în altă, dintr -un continent în altul.
Astfel încât, astăzi nu există loc pe globul terestru în care fotbalul să nu fie învățat, cunoscut
și practicat cu pasiune.
În această lucrare încercăm să clarificăm, pe cât posibil, problema dezvoltării
calităților motrice, cu ajutorul mijloacelor specifice jocului de fotbal. Lucrarea de față își
propune să aducă un material metodic, cu conținut științific și sistematizat care să stea la baza
procesului de antrenament. Exercițiile propuse s unt destul de ușor de realizat și nu necesită
cheltuieli de efort în p lus. Cerința modelării dezvoltării calităților motrice pe lângă corelarea
cu pregătirea tehnică și tactică se realizează și în ceea ce privește conținutul, structura și
dinamica efortului specific.
Tocmai datorită acestor solicitări mereu crescânde ale jocului am urmărit pe
parcursul a 6 luni felul în care copiii de 12-13 ani de la Liceul Sportiv din Alba Iulia și-au
îmbunătățit calitațile motrice prin jocul de fotbal. Pe parcursul acestei perioade, am putut
constata preocuparea din partea profesori lor și a antrenorilor , dar și a copiilor de a -și
îmbunătății calitățile motrice .

4
1.2 Actualitatea temei
Educația fizică și sportul în școală oferă elevilor oportunități pentru învățarea și
practicarea abilităților necesare pentru dezvoltarea și menținerea stării fizice de sănătate pe tot
parcursul vieții. Pe lângă dezvoltarea fizică, ea aduce un tip de cunoaștere și înțelegere bazat
pe reguli, pe respect care duce la conștientizarea socială a educației fizice corelată cu
interacțiunea socială. Valoarea educației fizice trebuie înțeleasă de la vârste tinere pentru a -i
determina pe elevi sa fie activi pe tot parcursul vieții.
Am ales această temă deoarece reprezintă un real interes pentru mine și cred că aș
putea contribui la eficientizarea calităților motrice la elevii din învățământul gimnazial. În
cadrul acestei cercetări vom încerca să arătăm că prin practicarea jocu lui de fotbal elevii
trebuie să-și dezvolte diferite cunoștințe, să -și dezvolte abilitatea de a întreba și de a reflecta,
să devină mai responsabili, să -și formeze un stil de viata sănătos precum și să -și crească
gradul de socializare.
De-a lungul timpului au fost numeroase studii cu carcater aplicativ la care au
contribuit numeroși specialiști în domeniu din lumea întreagă.
În momentul actual se poate aprecia că cea mai mare parte a problematicii în
antrenamente cu copii este rezolvată, dar având în vedere continua evoluție a fotbalu lui,
cerințele din ce în ce mai crescute, se impune întreprinderea unor studii de cercetări care să le
completeze pe cele actuale.
Această muncă de studiu și cercetare trebuie să -i preocupe în mod cu totul d eosebit
pe antrenorii de copii ș i juniori, care s unt în contact direct cu realitățile fotbalului la acest
nivel.
Prin ideile pe care le expun, experimentele pe care le efectuez doresc să -mi aduc
contribuția în mod direct la dezvoltrea calităților motrice la elevii de gimanziu prin jocul de
fotbal .
Pe pla n teoretic, prezenta lucrare vine să completeze cercetările științifice cu caracter
aplicativ, aducând unele contribuții la metodologia dezvoltării calităților motrice la elevii de
gimnaziu .
Trebuie menționat că pregătirea fizică (care urmărește dezvoltare a rezistenței
generale) duce la o serie de modificări calitative care se produc și în aparatul locomotor al
celor care practică jocul de fotbal. Astfel sistemul osos se întărește, articulațiile devin mai
mobile, forța și elasticitatea mușchilor crește, miș cările dobândesc îndemânare și libertatea
necesară activității. Sistemul cardio -vascular și respirator alimentează mai bine țesuturile cu
cantitățile necesare de oxigen și substanțe nutritive, iar metabolismul devine mai activ.

5
În esență, jocul de fotbal e ste lupta sportivă între două echipe pentru obținerea
victoriei. În această luptă, acțiunile și relațiile reciproce dintre jucători, toate pe un fundal
efort deosebit, dobândesc o importanță covârșitoare, având în vedere că acțiunile reciproce
ale jucător ilor se produc în condiții permanent schimbătoare, în condițiile luptei sportive.
Interacțiunile corecte ale jucătorilor echipei reprezintă baza activității colective. Deci acțiunile
fiecărui jucător trebuie să fie creatoare și subordonate interesului cole ctivului.
Condițiile permanent schimbătoare în care se desfășoară lupta sportivă în timpul
jocului, duc la crearea unor situații complicate și variate, care împing jucătorilor o rezolvare
rapidă a problemelor ce survin. În funcție de condițiile de joc de i ntervenție, jucătorii sunt
deseori nevoiți să -și modifice mișcările și acțiunile în ceea ce privește viteza, direcția și
intensitatea, toate acestea pe un fundal de efort deosebit.
Jucătorii pot să revină doar în linii mari felul în care se va desfășura jo cul, dat fiind
că echipa adversă va încerca să împiedice realizarea planurilor de acțiune. Aceasta are drept
rezultantă faptul că jucătorii trebuie să rezolve în spirit creator, corect și rapid problemele ce
survin în procesele jocului.
Deși, jocul de fotb al este un foarte important mijloc de dezvoltare a vitezei,
rezistenței, îndemânării, forței, orientării, independenței, inițiativei, activității creatoare.
Efortul general de joc de manifestă la indici valorici diferiți în diferitele categorii de
vârstă a le practicanților și el crește odată cu aceștia, datorită indicilor funcționali și
morfologici ridicați, precum și a prelungirii timpului regulamentar de joc.

6
1.3 Aspecte generale
Educația fizică și sportul reprezintă acele activități „care valorifică sist ematic
ansamblul formelor de practicare a exerciților fizice în scopul măririi în principal a
potențialului biologic al omului în concordanță cu cerințele sociale” și este o activitate
motrică complexă, „fiziologică prin natura exercițiilor, biologică prin efecte, pedagogică prin
metodă și socială prin organizare”.1 ( Cârstea G., 2000 )
În educația fizică există cinci perspective în care se abordează programa școlară a
căror pondere diferă de la un ciclu de învățământ la altul ca și de la un profesor la alt ul.2
(Stănescu M., 2013)
1. Abordarea eclectică în care se acordă un timp de lucru distinct fiecărei componente a
procesului de instruire, având o pondere diferită în funcție de ciclul de învățământ.
2. Abordarea specifică educației prin mișcare în învățământu l preșcolar și primar unde se
pune accent pe dezvoltarea principalelor categorii de mișcare.
3. Abordare specifică educației sportive unde ponderea este pe însușirea deprinderilor
specifice ramurilor de sport și este recomandată elevilor din învățământul gim nazial și liceal.
4. Abordare de tip condiție fizică unde accentul este pus pe dezvoltarea calităților fizice
fiind recomandată elevilor de gimnaziu și liceu – jocurile de mișcare sunt folosite pentru
dezvoltarea capacității motrice.
5. Abordare recreațională în care rolul educației fizice este de recreere fiind recomandată
activităților extracurriculare.

1 Cârstea G., (2000), Didactica educației fizice , A.N.E.F.S, București
2 Stănescu M., (2013), Dezvoltări în didactica educației fizice , Editura Bren , București

7
CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ ȘI METODICĂ A TEMEI
2.1. Orientări și tendințe metodologice în educație fizică
Diferitele concepții existente în secol ul al XIX – lea au fost generate, în principal, de
curentul umanist mondial și de ideologia pe care se sprijinea organizarea statală din țările în
care au fost create și dezvoltate sistemele de educație fizică.
Sistemele de educație fizică, cu aspectele lo r pozitive și negative, au contribuit la
stabilirea statutului educației fizice, precum și a formelor ei de aplicare în diferite condiții . De
asemenea pentru prima dată s-a ridicat problema elaborarii unor teorii, ca măsuri necesare de
intelectualizare a a cestei activități.
Concepția englezească despre practicarea exercițiilor fizice a fost cea care a
contribuit la promovarea concepției despre sport. Deși practicarea exercițiilor f izice sub formă
de întrecere exista încă din antichitate, niciodată până la A rnold, nu au fost subliniate mai bine
valențele educative ale întrecerii, în cadrul unui sistem competițional.
În anul 1984, R. Singer a consider at că nu se poate vorbi despre o concepție cu
privire la educația fizică decât c u apariția sistemelor naționale . Astfel acesta propune
periodizarea evoluției educației fizice în cinci etape:
1. Etapa 1 – își are originea la sfarșitul secolului al XIX – lea, când a fost constată o
accentuare a efectelor educației fizice în planul sanatății, al proporțiilor corporale și al
pregătirii fizice . Acest lucru i -a determinat pe specialiștii din domeniu să utilizeze, pentru
această latură a educației , sintagma de „pregatire fizică” .
2. Etapa 2 – În 1893, Thomas Wood a înlocuit sintagma de „pregatire fizică cu cea de
„educație fizi că”, afirmând că „marea știință în educația fizică nu este educarea naturii fizice,
ci relația pregătirii fizice cu educația completă, și apoi efortul de a face fizicul să contribuie la
integrarea individului în societate ”. Tot la sfârșitul secolului al XI X – lea, Clark
Hethernington a lansat o altă perspectivă asupra educației fizice, înțelegând atributul de
„fizică” doar în sensul că activitatea întregului organism este un agent educațional. Acesta a
propus pentru conținutul educației fizice, patru compon ente de bază:
 educația organică – nutriție
 educația psihomotorie – deprinderi
 educația ca racterului – calități morale
 educația intelectuală – înțelegere, învățare.
3. Etapa 3 – Anii 1900 au adus educația fizică în prim planul educației. Rigiditatea
instruir ii, exercițiile, formalismul, au făcut ca nevoile și interesele individuale, divertismentul

8
și expresia să fie reconsiderate. Sporturile și jocurile cu mingea au devin it principalul punct al
programelor de învațământ . Aceste programe subliniau contribuția educației fizice la starea de
bine atât pe plan fizic cât și mental emoțional și social.
4. Etapa 4 – această etapă este caracterizată de faptul că profesorii au încearc at să aplice
rezultatele obținute d e cercetările din domeniul psihologiei învațării la ști ințele educației, la
pedagogie, în vederea creșterii eficienței învațării.
5. Etapa 5 – a început să s e manifest e prin anii 1950 când s -a accentuat intelectualizarea
activitaților motrice. Principalele obiective urmărite prin practicarea organizată a exerciți ilor
fizice au fost
 dezvoltarea unei atitudini favorabile față de activitate
 încurajarea interacțiunii sociale
 obținer ea unei stări de împlinire
 posibilitatea de autoexprimare
După modul de raportare la imaginația și creativitatea subiecților:
 tendinț e și orientări de tip euristic, care solicită imaginația și creativitatea elevului;
 tendințe și orientări de tip noneuristic, care rezolvă situații la dezvoltarea indicilor
somato -funcționali ai organismului;
Activitățile de educație fizică și sport adapta t pun în valoare calitățile, deprinderile,
atitudinile, valorile și comportamentele care abilitează subiecții deficienți să participe în
calitate de membri ai societății în care trăiesc (Anshel, 1991). Activitățile fizice adaptate
favorizează pe de o parte , creșterea calității vieții, și pe de altă parte, contribuie la integrarea și
coeziunea socială.
Influența practicării exercițiilor fizice asupra sferelor cognitivă și afectivă, nu poate
fi analizată în afara contextului social în care se desfășoară activ itatea de educație fizică și
sport. În acest cadru se dezvolă sentimentul de apartenență la un grup, se oferă ocazia
valorizării ideilor și acțiunilor personale, se dezvoltă capacitatea de apreciere și autoapreciere,
elemente importante în structurarea sau refacerea imaginii de sine.
După modul de raportare la imaginația și creativitatea subiecților putem distinge
două tipuri de tendințe în educație fizică :
 tendin țe și orient ări de tip euristic – sunt acelea care solicita imagi nația și creativitatea
elevului
 tendin țe și orientări de tip noneuristic – sunt acelea care ajută la rezolv area situa țiilor
la dezvoltarea indicilor som ato-funcționali ai organismului

9
2.2. Obiectivele educației fizice
Obiectivele educației fizice anticipează rezultatul educației în termenii
comportamentului, prescriind cum va trebui să răspundă subiectul după parcurgerea unei
anumite secvențe sau etape de învățare. Astfel sopurile educației fizice pot fi concretizate într –
o multitudine de obiective, care vizează influențarea personalității în ansamblul ei.
Conținutul obiectivelor educației fizize se poate măsura prin anumite metode care
oferă posibilitatea unui control riguros al activității educaționale. În domeniul educației fizice,
precizarea obiectivelor evidențiază, pe de o parte, caracterul programat pe diferite etape al
procesului instructiv -educativ și, pe de altă parte, înlesnește analiza teleologic ă pe diferite
trepte ale dezvoltării și ale cunoașterii subiectului.
Formularea obiectivelor sau reformularea lor în diferite perioade de timp este un
proces impus de reformă, de dinamica dezvoltării sociale. De câte ori se simte nevoia
optimizării procesu lui de educație fizică, se începe prin revizuirea și reformularea obiectivelor
și abia după aceea se elaborează conținutul procesului instructiv -educativ.
Obiectivele educației fizice evidențiază modul de realizare al funcțiilor sociale ale
educației fizi ce precum și cerințele modelului de educație fizică. În sens larg ele asigură
activitatea optimă a intregului sistem educaționa l și a celui de educație fizică în sen s restrâns .
În educația fizică, obiectivele sunt delimitate în funcție de efectele acestei activități asupra
sferelor biomotrică, psihomotrică și sociomotrică fapt care pune în lumină polivalentă
educației fizice.
Obiectivele educației fizice pot fi împărțite în funcție de gradul de generalitate și în
funcție de gradul de sfera de influență și tipul de comportament vizat.
A. În funcție de gradul de generalitate obictivele educației fizice pot fi:
1. Obiective generale – adică acele obiective care evidențiază esența educației fizice și
dimensiunile comune ale subsistemelor ei . După M. Epuran, V. Epuran , I. Siclovan, E. Firea,
A. Dragnea, Gh. Mitra, A. Mogos, Gh. Cârstea și P. Dragomir, aceste obiective sunt:
o Menținere a unei stări optime de sănătate
o Favorizarea dezvoltării fizice armonioase
o Dezvoltarea capaității motrice generale
o Formarea capacității de practicare sistematică și in dependentă a exerițiilor fizice
o Dezvoltar ea armonioasă a personalității
2. Obiectivele specifice sunt acelea care repezintă o particularizare a obiectivelor
generale, la nivelul subsistemelor educației fizice

10
3. Obiective intermediare sunt acele obiective care acționează la nivelul ciclurilor de
învățământ, al anilor de studiu în școală
4. Obiective operaționale sunt acelea care vizează comportamentele imediate,
observabile în timp scurt, care pot fi urmărite și măsurate, adică acțiunile pe care subiectul
trebuie să le realizeze în timpul unei activități, al unei lecții, al unei ședințe.
B. În funcție de sfera de influență și tipul de comportament vizat
1. Obiective de dezvoltare structural – funcțională a organismului . Acestea se referă la:
 armonia între indicii somatici și funcționali
 armonia și proporționalitatea în interiorul fiecărei categorii de indici
 menținerea unui tonus muscular optim
 formarea și menținerea unei atitudini corporale corect
 prevenirea și corectarea deficiențelor de post ură și fizice
 combaterea excesului ponderal și a obezității
2. Obiective în plan motric
 dezvoltarea componentelor fitness -ului
 dezvoltarea componentelor fitness -ului motor
 formarea unui sistem de deprinderi și priceperi motrice de bază, utilitar -aplicative ș i
specifică unor ramuri și probe sportive
 îmbunătățirea capacității de efort, prin stimularea marilor funcții.
3. Obiective psihomotorii (după V. Horghidan)
 dezvoltarea schemei corporale în două direcții: ca reper în reglarea mișcărilor și ca
nucleu al imagin ii de sine
 dezvoltarea coordonărilor senzorimotorii normale
 dezvoltarea echilibrului static și dinamic
 realizarea unor reechilibrări în perioada pubertară
 formarea coordonatelor de timp ale mișcării: ritm, tempou, durată, elemente ce conferă
eficiență miș cării
 dezvoltarea lateralității șt armoniei laterale
 formarea reprezentărilor ideomotorii și a capacității de a opera cu ele
 educarea capacității de relaxare generală și selectivă
 dezvoltarea capacității de diferențiere kinestezică.

11
4. Obiective cognitive
 dezvoltarea capacității de a cunoaște propria persoană, mediul ambiant, natural și
social
 dezvoltarea calităților atenției, memoriei, aspectelor intuit ive ale gândirii, creativității
5. Obiective în plan motivațional și afectiv – volitiv
 formarea unor conving eri referitoare la rolul exercițiilor fizice în creșterea calității
vieții;
 echilibrarea și reglarea emoțională (prin descărcarea agresivității, derulare etc);
 educarea atitudinilor, convingerilor, sentimentelor morale (fair -play), respect,
colaborare, înt r-ajutorare, prietenie etc)
 educarea emoțiilor estetice (date de aprecierea frumuseții mișcărilor și a esteticii
corporale)
 dezvoltarea capacității de autoreglare la nivelul comportamentului global (Bota A.,
Sănescu M., Silvia T., Sorin Ș, Virgil T., 2006)

2.3. Mijloacele educației fizice și sportului – mijloace specific e
Mijloacele educației fizice și sportului sunt instrumente prin care se poate realiza
ansamblul funcțiilor și obiectivelor acestor două activități. (Dragnea T., 2006).
Mijloacele sunt e lementele de intervenție și pârghii de realizare a obiectivelor
educației fizice și sportului. Mijloacele specifice acestor activități constituie totodată și
conținutul lor, diferențiindu -le în funcție de finalități și modalități de lucru. Literatura de
specialitate consemnează o mare varietate de mijloace, clasificate în: mijloace specifice și
mijloace asociate educației fizice și sportului.
În general mijloacele reprezintă instrumentele cu care se operează, se acționează
în activitatea de educație fizică. Principalii beneficiari ale mijloacelor sunt copiii, deoarece
mijloacele sunt selecționate și adaptate în funcție de particularitățile de vârstă, pregătire și
nivelul de înțelegere al preșcolarilor. Selectarea, adaptarea și aplicarea corespunzătoare a
mijloacelor este realizată de către cadrul didactic pe parcursul procesului in structiv educativ.
Mijloacele, î mpreun ă cu metodele și procedeele metodice, formeaz ă conținutul activit ății de
educație fizică .

12
Mijlo acele didactice specifice educa ției fizice reprezintă un ansamblu de instrumente
atent selectate și adaptate pentru realizarea sar cinilor din procesul de predare – învățare –
evaluare. Aceste mijloace pot fi grupate î n:
 mijloace didactice specifice educației fizice, în care intră exercițiul fizic ( mijloc de
bază) și materialele, aparatele, instalațiile și spațiul de lucru
 mijloace didactice nespecifice educației fizice , reprezentate de factorii naturali și
condițiile igienice
Mijloacele specifice educației fizice sunt instrument ele cele mai importante,
deoarece ele asigură în mod direct orice proces în ceea ce privește dezvoltarea somatică,
funcționala și motrică a omului. Mijloacele specifice sunt: exercițiul fizic, procedee de
refacere a capacității de efort și aparatura de spe cialitate.
a) Exercițiul fizic
În educația fizică, termenul de exercițiu are o accepțiune proprie. Exercițiul fizic este
considerat mijloc ul specific și de bază al educației fizice, prin care se realizează obiectivele.
Exercițiul fizic reprezintă o acțiune preponderent corporală, efectuată sistematic și conștien t
în scopul perfecționării capaci tății motrice și dezvoltării fizice a oamenilor. Astfel putem
sublinia că exercițiul fizic este o acțiune motrică, concepută, programată și executată în scopul
realizării obiectivelor spe dfice educației fizice sportive. Exercițiile fizice se caracterizează
prin: conținut și formă.
Exercițiul fizic reprezintă o acțiune preponderent corporală, efectuată sistema tic și
conștient, în scopul perfecționării dezvoltării fizice și a capacității motrice a oamenilor (I.
Șiclovan ). Cu alte cuvinte, exercițiul fizic este o acțiune motrică cu valoare instrumentală,
conceput și programat în vederea realizării obiectivelor proprii educației fizice și
antrenamentului sportiv (dez voltarea tonicității și a troficității musculare, însușirea și
perfecționarea deprinderilor și a priceperilor motrice, dezvoltarea calităților motrice și a
capacității de efort etc.). Exercițiul fizic trece astfel din zona actelor și acțiunilor motrice,
automatizate în zona actelor și acțiunilor motrice operaționalizate (A. Dragnea, A. Bota,
1999). Indiferent de domeniul în care se aplică, exercițiul fizic este un instrument conceput
astfel încat să ușureze însușirea rațională a conținutului informațional. Nu toate mișcările sau
acțiunile motrice pot fi considerate exerciții fizice: particularitatea distinctivă a exercițiului
fizic este dată de concordanța conținutului și a formei acestuia cu esența educației fizice și
sportului și cu legitățile acestora.

13
Conținutul exercițiului fizic este reprezentat de totalitatea actelor și acțiunilor
mișcărilor care îl alcătuiesc . Acestea se concretiz ează în modalități diferite de mișcare.
Conținutul exercițiului fizic poate fi aprecia t după:
 efortul f izic depus în executarea mișcărilor, concretizat prin parametrii de intens itate,
volum și comple xitate
 efortul psihic solicitat, concretizat în participarea proceselor psihice atenție, voință,
rapiditatea gândirii și memoria la execuția mișcărilor c orpul ui și a segmentelor acestuia
 finalitățile practicării exercițiilor fizice sunt concretizate în efectele fiziologice și
biochimice apărute asupra organismul ui uman.
Conținutul exercițiului fizic este structurat pentru a conduce la realizarea scopului
final al educației fizice și cuprinde:
 mișcările corpului și/sau ale segmentelor
 efortul fizic solicitat, apreciat prin parametrii săi principali
 efortul psihic, respectiv gradul de solicitare al procedeelor psihice
Forma exercițiului fizic reprezintă modul în care se succed mișcările componente,
precum și relațiile dintre acestea. Ea este legat ă de aspectul exterior, vizibil, care dă atributul
calitativ al mișcării. Dacă conținutul exercițiului fizic înseamnă coordonări interne și procese
energetice complexe, forma exprimă plastica mișcării, ritmul, forța de redare, semnificația sa.
După Martin (citat de Weineck), forma exercițiului fizic are o structura: cinematică
adică reunește aspectele spațio -temporale ale mișcăriilor și dinamica care se referă la forțele
interne și externe ale mișcării.
Structura dinamică a exercițiului fizic se referă și la relația dintre puseele de forța si
de frânare, precum și la coordonarea impu lsurilor parțiale care permit însumarea forțelor.
Datorită diversității exercițiilor fizice, punctele de vedere privind ierarhizarea și
clasificarea acestora sunt foarte diferite, ele evoluând odată cu dezvoltarea gândirii teoretice.
Vechii greci, de exemp lu, vorbeau despre exerciții igienice, militare și exerciții pentru
dezvoltarea organismului. Ceva mai târziu, marchizul de Sotelo – Don Amoros – părintele
sistemului francez de educație fizica, vorbea despre exerciții igienice, terapeutice, analeptice
(de convalescenta) și exerciții ortosomatice (de dezvoltare).
Autorii moderni și contemporani au stabilit alte sisteme de clasificare a exercițiilor
fizice, multe dintre ele dovedindu -și autenticitatea inclusiv în Kinetoterapie. Astfel, se poate
vorbi – print re altele – despre următoarele criterii de clasificare a exercițiilor fizice:

14
Autorii moderni și contemporani au stabilit alte sisteme de clasificare a exercițiilor
fizice, multe dintre ele dovedindu -și autenticitatea inclusiv în Kinetoterapie. Astfel, se poate
vorbi – printre altele – despre următoarele criterii de clasificare a exercițiilor fizice:
I. După ponderea exercițiilor asupra dezvoltării unor segmente sau grupe musculare
(criteriul anatomic) – Ling – sistemul suedez:
– exerciții pentru brațe (membr e superioare);
– exerciții pentru picioare (membre inferioare);
– exerciții pentru trunchi;
– exerciții pentru umeri, ceafa etc.
II. După modul în care se lucrează cu aparatele:
– exerciții la aparate;
– exerciții cu aparate.
III. După influența asupra dezvoltă rii calităților motrice:
– exerciții pentru dezvoltarea vitezei;
– exerciții pentru educarea/dezvoltarea îndemânării;
– exerciții pentru educarea/dezvoltarea rezistenței;
– exerciții pentru educarea/dezvoltarea forței etc.
IV. După caracterul succesiunii mișcărilor (criteriul formei):
– exerciții ciclice (repetarea aceluiași ciclu: mers, alergare, pedalare etc.);
– exerciții aciclice (aruncarea greutății, săritura etc.);
– exerciții combinate (alergare urmata de săritură).
V. După natura efortului fizic:
– exerciții statice (poziții, efort izometric);
– exerciții dinamice (efort izotonic);
– exerciții mixte.
VI. După intensitatea efortului fizic:
– exerciții cu intensitate maximală;
– exerciții cu intensitate sub maximală;
– exerciții cu intensitate medie;
– exerciții cu intensitate mică.
La aceste criterii de clasificare mai pot fi adăugate unele dintre cele propuse de A.
Dragnea si A. Bota:
VII. Din punct de vedere al structurii și formei:
– exerciții analitice și globale

15
– exerciții simple și complexe
VIII. După funcțiile îndeplinite:
– exerciții fizice introductive (pregătitoare)
– exerciții fizice repetitive (de fixare a mecanismului de bază)
– exerciții fizice asociative (de favorizare a transferului)
– exerciții fizice aplicative (la situații tipice sau modificate)
– exerciții fizice creative (sub formă de joc aleator)
– exerciții fizice de întrecere (competiționale și necompetiționale)
– exerciții fizice de recuperare (compensatorii)
– exerciții fizice de expresie corporală etc.
Diversitatea criteriilor de clasificare și a clasificărilor din literatura de specialitate se
datorează și este în consens cu diversitatea acțiunilor umane.
b) Procedee de refacere a capacităț ii de efort
Măsurile de refacere a capacității de efort diferă în educația fizică, în raport cu cele
din an trenamentul sportiv. În activitatea sportivă, solicitarea severă din antrenamente,
numărul crescut al acestora, susținerea concursurilor cu o toatală angajare a disponibilităților
fizice și psihice, reclamă o strategie complexă de refacere a s ubiecților după efort. I. Șiclovan
afima că strategia de refacere include:
 pauzele de revenire, fie că sunt active sau pasive
 schimbarea indivizilor în timpul competițiilor
 procedee hidro -fizio-terapeutice
 un regim de viață sănătos și riguros
c) Aparatura și echipamentul de specialitate
Aparatura și echipamentul de specialitate au o importanță mare în antrenamentul
sportiv dar și o contribuție aparte în educația fizică. În funcție de ceea ce se urmărește se
întânesc mai multe tipuri de aparatură:
 aparatura componentă a pra cticării spor turilor
 aparatura pentru perfecționarea tehnicii sau aparatura speci ală și îngrăditoare de
mișcare
 aparatura cu rol de protecție
 aparatura de tip trenajoare și simulatoare

16
Mijloacele ajutătoare, specifice educației fizice sunt compuse din materialul didactic
precum și spa țiul de lucru .
Materialul didactic e ste folosit pentru diversifica rea exerciț iilor fizice precum și
pentru a însuși anumite deprinderi motrice specifice unor ramuri de sport . Materialul didactic
în educație fizică este reprezentat de:
 materialele sportive : mingi, bastoane, garduri, bile de aruncat, discuri etc.
 instalați : sectorul de sărituri, de alergări și aruncări, terenul de basc het, handbal, fotbal,
volei
 aparate : bârnă, paralele, capră, suliță, cronometru, banda metrică etc .
Un alt mijloc s pecific al educației fizice poate fi s pațiul de lucru special amenajat ,
obligatoriu fără de care lec ția de educație fizică nu se poate desfășura. Ace sta poate fi
reprezentat de:
 sală de clasă în care se sustin și ore la celel alte discipline deînvățăm ânt
 sală de clasă special amenajată, care să fie dotată cu materiale sportive (bănci de
gimnastică, s paliere, capre, sal tele, lăzi de gimnastică etc)
 sală de sport multifuncțională (cu terenuri de handbal, baschet, volei, t enis de câmp,
badminton etc)
 un teren sportiv, cu pistă de alergări, groapă de sărituri, sector de aruncări, dar și
terenuri pen tru jocurile sportive (handbal, baschet, volei, tenis de câmp, badminton etc);
În educați a fizică sportivă mijloacele ne specifice sau asociate cresc eficiența
practicării exercițiilor fizice prin influența rea pozitivă asupra dezvoltării organism ului. Din
această grupă de mijloace fac parte: factorii naturali și condițiile igienice .
Factorii naturali sunt reprezentați de temperatură, soare, curenții de aer, zăpadă,
gheață etc, amplifică efectul pozitiv al exercițiului fizic. Expunerea rațională la so are,
exersarea în aer curat combinată cu practicarea exercițiilor fizice contribuie la călirea
organismului. Organizarea lecțiilor de educație fizică atât în anotimpul cald, cât și în
anotimpul rece, în aer liber contribuie din plin la îmbunătățirea stării de sănătate.
Condițiile igienice sunt reprezentate de cerințele minime privind igiena personală și
socială. În procesul de educație fizică este necesară însușirea, dar mai ales aplicarea
cunoștințelor de igienă personală și colectivă, ținând cont și de raportul dintre regimul de
efort, odihnă, alimentație și ref acere.

17
2.4. Aspecte metodice privind dezvoltarea calităților motrice de bază
Prin acțiunile motrice se urmărește în principal în prezența a patru calități motrice de
bază și anume: viteza, f orța, rezistența și îndemânarea. Acestea sunt însoțite de anumite forme
de manifestare a acestora precum viteza de reacție, de execuție, f orța generală sau forța
specifică, rezistenț a generală sau specifică și forță în regim de rezistentă etc. Prin pregătirea
fizică se urmărește dezvoltarea componentelor motrice, respectiv a calităților motrice.
În procesul d e dezvoltăr e a calităților motric e se pleacă de la premiza că în proporții
diferite toate calitățile motrice sunt dezvoltabile și educabile. Astfe l se urmărește realizarea
unor disponibilități de performanță superioară pentru fiecare calitate motrică .
În cadrul proce sului instructiv educativ, dezvoltarea calitatilor motrice
trebuie să ocupe un loc prioritar deoarece:

Figura 2.1 Dezvoltarea calităților motrice
Nivelul maximal al unei calități motr ice suplinește într -o oarecare măsură carențele
în dezvoltarea și educarea altei calități motrice. S -a stabilit totuși că odată cu creșterea
măiestriei, capacitatea de suplinire reciprocă a calităților motrice are tendința de restrângere.
Aceasta are drept consecință necesitatea de a se dezvolta toate calitățile motrice cu accent pe
cele dominante. Calităților motrice le sunt proprii unii parametrii prin intermediul cărora se
pot determine valoarea și contribuția fiecăreia la realizarea diferitelor acțiuni motrice. Astfel,
pentru determinarea valorii forței se utilizează ca parametru etalon încărcătura pentru viteză
repeziciunea mișcărilor; pentru rezistență durata acțiunii; iar pentru îndemânare complexitatea
și precizia acțiunii.
Genson M. și Giantomaso G.D. (1988) precizează că activitatea motrică a
sportivului , pornind de la sistemul calități lor motrice dominante: forța, viteza, rezistenșa
specifică precum și amplitudinea articular -musculară. După ace eași autori, iată de ce depin d
calitățile motrice, la fotbaliști printr -o reprezentare schematică:
calitățile motrice condiționează și determină în mare măsura formarea și în
special consolidarea deprinderilor motrice
dezvoltarea calităților motrice favorizează creșterea capacității de efort a
organismului
dezvoltarea calităților motrice se poate realiza și în condiții materiale simple
dezvoltarea calităților motrice se poate face și în cadrul activității independente
a elevilor

18

Figura 2.2 Raționalizarea calităților motrice (după Genson M. și Giantomaso G.D., 1988 și
completată de Simion G. 2011)
Dezvoltarea calităților m otrice favorizează creșterea capacității de efort a
organismului. Capacitatea de efort se dobândește, în special, în cadrul unui proces de
instruire, care urmărește dezvoltarea calităților motrice, perfecționarea acestora determinând
și adaptarea organelor , funcțiilor și sistemelor organismului la nivel superior de solicitare.
Dezvoltarea calităților motrice reprezintă un domeniu care oferă posibilități largi și
concrete de apreciere obiectivă a progreselor realizate de elevi adică a calității muncii
efectu ate de elevi și profesor respectiv antrenor .
Obiectivizarea procesului de dezvoltare a calității motrice presupune ca profesorul
sau antrenorul să:
 cunoască nivelul de pregătire al ele vilor
 stabilească probe și norme specifice fiecărei calități motrice și să le aplice p eriodic în
activitatea practică
 elaboreze modelul final privind dezvoltarea cal ităților motrice și structurile
 găsească exerciții utili zate pentru realizarea acestuia
 țină o evidență precisă a tuturor datelor obținute și să o utilizeze, cores punzător pentru
aprecierea critică a activității desfășurate, reținând învățămintele ce se impun.
Așa cum reiese din literatura de specialitate și practică s-a confirmat faptul că
fotbalul nu poate fi abordat decât în măsura în care jucătorii sunt posesori i unor calități
motrice dezvoltate și a unei pregătiri fizice superioare. În condițiile antrenamentului
sistematic, continuu ca volum și o intensitate corespunzătoare perioadei și etapei de pregătire,
este necesar să se asigure pe lângă capacitățile motric e de bază viteză, forță, îndemânare,
rezistență și capacitatea de efort specifică jocului de fotbal .
Obiectivul pregătirii fizice la această vârstă îl constituie formarea tipului
constituțional viguros și îndemânatic ca sarcina dezvoltării calităților motr ice combinate, cu

19
ajutorul exercițiilor tehnico -tactice cu accent pe îmbunătățirea vitezei de reacție și execuție, a
îndemânării și rezistenței la durata jocului de fotbal.
Legătura din forță și celelalte calități motrice :

În practica sportivă, aceste calități se manifesta mai ales sub formă de cal ități motrice
combinate (forță -viteză, forță -rezistență, viteză -forță, viteză -rezistență etc.) sau complexe
(forță în regim de viteză, rezistența în regim de viteză etc.).
Antrenarea acestor calități motrice la copii și juniori impune respectarea uno r reguli
și principii metodice adaptate la particularitățile de creștere, în diferitele etape de dezvoltare
psihofizică a copilului.
În jocurile sportive calitatea motrică dominantă este rezistența în regim de viteză , iar
în fotbal avem de a face cu o rezistență în regim de viteză de execuție și deplasare, forță și
îndemânare.
Dezvoltarea calităților motrice este cel mai esențial capitol al pregătirii sportivilor în
antrenament fiind și cel mai dificil, atunci când performanța este tot mai c rescută. Pătrunderea
tot mai adâncă în intimitatea acestei performanțe a calităților motrice, care reclamă o abordare
combinată, mult mai eficientă decât cea izolată, a fiecărei calități în parte spune autorul Nicu
A.(1999). O dată cu creșterea complexităț ii probelor, sporește direct proporțional,
complexitatea de abordare a antrenamentelor și a dezvoltării calităților motrice. Deci în
conținutul pregătirii fizice speciale crește și numărul calităților motrice angajate, concomitent
cu micșorarea cotei de pa rticipare, dar în acest proces de dezvoltare a calităților motrice
combinate este implicat un amestec mult mai bogat de calități dar și foarte complicat
(contribuind 4 calități în loc de 2). Calitatea de bază este întotdeauna cea care oferă acțiunea
motric ă din concurs, iar dozarea celorlalte este foarte greu de stabilit. Varietatea de mijloace
care reprezintă suportul pregătirii fizice generale și specifice prin structura și metodologia
folosită conțin proporții mai mari sau mai mici elemente caracteristic e unei calități motrice
sau a alteia (Râță Elisabeta, 2006) .

Figura 2.3 Dependența calităților
motric în activitatea sportivă (Byro
M., citat de Simion și col., 2011)

20
2.5 Fotbalul mijloc al educației fizice școlare
Jocul de fotbal este o îmbinare ar monioasă între mișcări naturale. Pe de o parte este
alergar ea, săritura și lovirea mingii cu piciorul, iar pe de altă parte sunt deprinderi motrice
specifice simple, accesibile și atractive . Jocul de fotbal se desfășoară pe un fond de solicitări
psihice intense, care au un pronunțat caracter educativ. Acesta este motivul pentru care
fotbalul este considerat un import ant mijloc al educației fizice care contribuie pozitiv la
rezolvarea sarcinilor acesteia. Jocul de fotbal contribuie la întărirea sănătății, la dezvoltarea
multilaterală a capacităților fizice și psihic e, la însușirea unor deprinderi motrice și a unor
cunoștințe speciale de tehnică și tactică.
Deoarece fotbalul are calităț i formative, acesta este prevăzut în programele de
educație fizică școlară printre disciplinele prioritare, fiind foarte des utilizat în lecția de
educație fizică.
În fotbal, pregătirea fizică generală trebuie să dea jucătorului dezvoltarea
morfologică, motrică și funcțională de care el avea nevoie pentru obținerea calităților necesare
practicării jobului însuși. De aici și importanța se lecționării mijloacelor pentru obținerea
calităților necesare pentru pregătirea fizică generală a fotbaliștilor. Principal este ca mijloacele
ce contribuie la dezvoltarea calităților de bază, la îmbunătățirea deprinderilor motrice în
conformitate cu conțin utul real al jocului. Deci, orientarea pregătirii fizice generale spre
specificul jocului de fotbal.
Tot ca subapreciere a pregătirii fizice generale, trebuie considerată și mentalitatea
unor care cred că o dată cu începerea campionatului se termină si pre gătirea fizică generală,
argumentând că ea se dezvoltă și se menține cu ajutorul pregătirii tehnice sau prin efortul din
jocurile oficiale și amicale. Aceștia nu trebuie să uite că de -a lungul campionatului, unele
deprinderi și abilități, pierd din valoare a lor dacă nu se lucrează permanent pentru menținerea
lor. Dacă jucătorul pierde din viteză, din rezistență, pierde într -o oarecare măsură și din
valoarea tehnică și tactică.
Pregătirea fizică generală este subapreciată și în văzul unor jucători cu calităț i fizice
înnăscute și care nu mai fac nimic pentru perfecționarea acestor calități. Desigur că asemenea
jucători obțin temporar rezultate bune, însă ar fi rațional ca rezultatele acestora să crească
permanent, dacă s -ar pregăti continuu, în tot cursul anul ui, în această direcție. De asemenea,
jucătorii lipsiți de această pregătire fizică de bază, ating un plafon pe care cu greu pot să -l
depășească.
Dezvoltarea la nivel înalt a calit ăților motrice specifice unei ramuri de sport,
concomitent cu ridicarea valorilor func ționale ale diferitelor aparate și sisteme ale

21
organismului uman, implicate în efort, se realizeaz ă prin intermediul preg ătirii fizice.
Pregătirea fizic ă joacă un rol deosebit de important în structura complex ă a antrenamentului
sportiv. (Ciocănescu Daniel, 2012 )
Jocul de fotbal, ca mijloc al educației fizice, prin conținutul său tehnic, tactic și prin
formele sale de org anizare, își aduce alături de celelalte ramuri sportive din programă, o
contribuție însemnată la:
 lărgirea cunoștințelor însușite;
 favorizarea procesului de creștere și dezvoltare fizică armonioasă;
 perfecționarea capacității motrice, concomitent cu stimul area aptitudinilor sportive;
 capacitarea subiecților cu elemente necesare autoorganizării și practicării
independente a exercițiilor fizice.
Exigența pregătirii subiecților din ciclu gimnazial , trebuie să fie crescută linear,
ascendent, spre sfârșitul cicl ului, pentru atingerea modelului absolventului acestei etape
școlare. În contextul asumării acestor finalități, s -a impus necesitatea gândirii unui nou mod
de abordare a curriculum -ului, pornind de la elementele specifice politicii curriculare și
terminând cu cele legate de implementare și evaluare.
Dintre toate jocurile sportive predate în școală, fotbalul s -a instalat în mod categoric
direct cea mai frecventă disciplină sportivă, dorită de majoritatea elevilor indiferent de vârstă
și sex. Practicarea jocu lui de fotbal reprezintă un important mijloc al educației fizice școlare
datorat multiplelor influențe pe care acesta le are asupra organismului elevilor putând fi
prezent ca teme de lecții în mod curent cât și sub forma activității extracurriculare sub fo rma
cercurilor sportive.
În fotbal, dezvolta rea unilateral ă a musculaturii trenului inferior, în dauna celei a
trunchiului și membrelor superioare va conduce, în final, la o slab ă dezvoltare a cutiei
toracice, implicit a pl ămânilor și, prin aceasta, la o insuficient ă dezvoltare ulterioar ă a
rezisten ței. (Ciocănescu Daniel, 2012 )
În obiectivele jocului de fotbal în școală sunt urmărite următoarele:
 întreținerea și îmbunătățirea stării de sănătate a individului
 dezvoltarea fizică armonioasă a organismului
 dezvoltarea capacității motrice generale a individulu i
 educarea trăsăturilor de caracter
Dinamismul jocului prin alternanța fazelor de atac și apărare, jucătorii aflându -se
alternativ în atac și apărare, mingea trecând pe la fiecare jucător din atac satisfacția reușitei în

22
băgarea mingei în poarta adversă , intrarea în posesia mingii în urma recuperărilor și a
intercepțiilor, structuri tehnice cu și fără minge în condițiile de joc și respectând regulamentul,
contribuie pozitiv la realizarea obiectivelor educației fizice școlare.
Fotbalul este unul din cele p atru jocuri sportive incluse în programa școlară în lecția
de educație fzică alături de handbal, volei și baschet, find cel mai des întâlnit în școli deoarece
este cel mai popular și necesită condiții materiale minime în comparație cu celelalte jocuri.
Fotbalul este predat în școală încep ând din ciclul primar și pâ nă la terminarea liceului find
vorba de o inițiere în practicarea sa și nu de o specializare sportivă , acest lucru intr ând în
sarcina cluburilor sportive școlare sau asociațiilor sportive de perf ormanță. Astfel în cadrul
lecției de educație fzică, rolul pro fesorului este de a iniția elevii în practicarea jocului
de fotbal pe teren redus . insuflâ ndu-le acestora plăcerea de a juca , contribuind ast fel la
îndeplinirea obiec tivelor educației fzice la di ferite nivele. Astfel j ocul de fotbal realizează în
totalitate obiectivele cadru ale programei de educație fizică școlară:
 dezvoltarea capacităților motrice generale a elevilor care sunt necesare desfășurării
activității sportive;
 asimilarea procedeelor te hnice și a acțiunilor tactice specifice practicării jocului de
fotbal de către elevi atât în școală cât și în afara acestei a
 favorizarea întreținerii și îmbunătățirii stării de sănătate conform particularitățilo r de
vârstă ale elevilor
 dezvoltarea trăsătur ilor de personalitate favorabile integrării sociale.
Constituirea echipei reprezentative pentru școală prezintă o serie de influențe atât
asupra dezvoltării calităților motrice, a perfecționării num eroaselor procedee tehnice ale
elevilor dotați și atent se lecționați dar și o contribuție deosebită la formarea trăsăturilor de
caracter amplificând dorința de întrecere și de competiție realizând creșterea la parametrii
ridicați a stării emoționale a elevilor.
Obiectibele jocului de fotbal urmărite în școală sun t:
 în primul an de instruire adică în clasele V -VI se urmărește dezvoltarea capacității de a
aplica în joc procedeele tehnice fundamentale cu efectiv redus, cu reguli simplificate
 în al doilea an de instruire adică în clasele VII -VIII se urmărește dezvolta rea
capacității de a desfășura un mini -joc de fotbal cu respectarea principalelor reguli de joc
Parțial, reușita jocului de fotbal sau insuccesul acestuia determină cadrul didactic să
prelucreze informațiile pe care le -a receptat, să decidă unele măsuri, s oluții care vor determina
stabilitatea, echilibrul jocului. A stfel se va reorganiza punând accent pe relațiile dintre

23
elementele jocului ce vor determina o optim ă funcționalitate a acestei activi tăți motrice.
Eficiența jocului de fotbal constă în gradul de realizare a scopului propus, de nivelul
răspunsurilor motrice efectuate de jucători. Procesul de feedback al jocului de fotbal este
instrumentul care, prin cantitatea și precizia mesajelor oferă imediat informații despre nivelul
îndeplinirii sarcinilor mo trice. În jocul de fotbal funcționează feedbackul intrinsec (D.
Sidentop, 1984), pe care îl realizează însuși jucător ul ca urmare a participării sale . Mesajele
recepționate de conducătorul jocului adică de către antrenor de la ceilalți participanți la joc
adică fotbaliștii , reprezentate prin feedbackul extrinsec și concretizate în observații și analize
ale execuțiilor constituie feedbackul corectiv, operativ, prin care se reglează funcționalitatea
jocului.
Valoarea multidimensională a jocului de fotbal îl r ecomandă ca fiind unul dintre cele
mai eficiente mijloace ale educației fizice. Datorită multitudinii efectelor în plan formativ,
jocul de fotbal este utilizat în toate formele organizate ale educației fizice în școală: în lecția
de educație fizică, în tim pul liber al elevilor (activități sportive, activități turistice). Utilizat ca
mijloc ale educației fizice, jocul de forbal vizează influențarea personalității umane, urmărind
atingerea unor obiective specifice acestei activități.
Performan țele maxime trebuie atinse într-o perioad ă de timp precis determinat ă sau,
altfel spus, c ă forma sportiv ă trebuie astfel dirijat ă încât să ating ă maximum în perioada
competi țiilor considerate de v ârf, de c ătre antrenor și sportiv sau echip ă, în func ție de nivelul
competi țional la care activeaz ă, de obiectivele propuse și de importan ța competi țiilor la care
particip ă.
Realizarea acestui scop presupune ac țiunea simultan ă asupra tuturor factorilor
antrenamentului sportiv (preg ătire fizic ă, tehnic ă, tactic ă, teoretic ă și psihologic ă), cu
respectarea ponderii fiec ăruia dintre ei în raport cu caracteristicile probei sau ramurii de sport
practicate. (Ciocănescu Daniel, 2012)

24
2.6.Calitățile motri ce de bază solicitate în fotbal
Fotbalul este un sport care necesită o multitudine de calități fizice de bază din partea
individului, calități care se întrepătrund între ele, realizând un joc cu caracter complex. Efortul
în fotbal este de intensitate maxim ală care alternează cu perioade scurte de efort submaximal.
Calitățile fizice de bază care trebuie dezvoltate la un fotbalist sunt viteza, rezistența, forța,
capacitățile coordinative, mobilitatea fiecare cu forme diferite și regimuri de manifestare.
În sportul de performanță rolul calităților motrice sete de necontestat indiferent de
specialitate , numai pe baza unei pregătiri fizice multilaterale se poate construi măiestria
performanțială pentru ca acesta să fie trainică și îndelungată. (Râță Elisabeta, 2006 )

2.6.1 Dezv oltarea vitezei în jocul de fotbal
În fotbal ritmul jocului este rapid, variabil și alergarea durează destul de mult datorită
dimensiunii mari a terenului. Jucătorii trebuie să se deplaseze în teren cu viteză, reacțiile lor
să fie rapide și explozive, să s e deplaseze brusc către toate direcțiile în timp ce controlează
mingea sau adversarul ori dimpotrivă, să fie controlat (marcat) de adversar și toate acestea
într-un spațiu relativ mic.
Viteza este capacitatea mușchilor de a lucra foarte rapid și cu un ritm repetat, adică
jucătorul să poată executa acte si acțiuni într -un interval mare de timp. Viteza este o calitate
motrică moștenită și care depinde de natura fibrelor musculare dar și de determinarea
individului de a se perfecționa. Putem spune că viteza es te o calitate „independentă”, dar care
depinde de puterea explozivă, de elasticitatea musculaturii, de mobilitatea articulară, de
timpul de reacție și de tehnica jocului adică altfel spus de colaborări neuromuculare.
În fotbal o importanța deosebită o au u rmătoarele forme de manifestare a vitezei:
viteza de reacție, viteza de execuție, viteza de accelerare.
Calitatea de accelerare este un factor de bază al vitezei în jocul de fotbal. Este
capaciatatea individului de a atinge punctul maxim de viteză înt-un interval de timp de la
momentul startului. Viteza este în strânsă legatură cu forța explozivă și cu perfecționarea
tehnică.
Viteza de ex ecuție măsoară viteza acțiunilor singulare. Aceasta este determinată de
viteza de conducere a impulsului de la sistemul nervos central spre mușc hi, ex citarea lui și
efctuarea mișcării. Frecvența ma ximă a pașilor poate a junge la om la 5 repetări pe secundă
(Forescu C.) . Astfel spus v iteza de execuție este capacitatea individului de a efectua o mișcare

25
cât mai repede posibil și se bazează pe calitățile fiziologice ale jucătorului cum ar fi gradul de
îndemânare în fotbal .
Viteza de reacție este capacitatea individului de a reacționa co rect și rapid în situații
variabile. Are o reputație strictă cu capacitatea sistemului nervos central de a primi, transporta
și prelua stimuli.
În fotbal viteza este prezentă sub următoarele forme:
 viteza fără minge (alergare)
 viteza cu minge (dribling)
 viteza cu minge în prezența adversarului (schimbare de direcție)
 viteza cu minge în colaborare cu coechpierii (pasele din deplasare)
 viteza cu minge în prezența adversarului (dribling cu schimbări de direcție, cu piruetă,
cu trecerea mingii pe la spate, cu t recerea mingii printre picioare, cu variații de ritm)
 viteza cu minge în colaborare cu coechipierii și în prezența adversarilor (combinații
ofensive de 2 -4 jucatori)
 viteza fără minge în colaborare cu coechipierii și în prezența adversarilor (combianții
de 2-3 jucători)
 viteza în diferite forme de atac colectiv
 viteza în diferite forme de apărare colectivă
Dezvoltarea vitezei trebuie să se facă pe un fond de odihnă, prea multe repetări vor
duce mai degrabă la dezvoltarea rezistenței sau în cel mai bun caz a vitezei în regim de
rezistenț ă. De asemenea , pentru dezvolta rea vitezei se cere o foarte bună încălzire a
organismulu i, creându -se o stare de e xcitabilitate optimă de e forturile de viteză .
În metodica dezvoltării vitezei antrenorul trebuie să evite efort urile monotone,
repetate la nesfârșit deoarece vor avea răspunsuri neg ative ducând la plafonare, la atingerea
unei bariere limită. Pentru a evita plafonarea vitezei este indicat să se lucreze cu exerciții
variate și de multe ori în condiții ușurate , pentru a da senzația unei voteze crescute și a
învinge plafonul instalat abordând viteze crescute.

26
2.6.2 Dezvoltarea rezistenței în jocul de fotbal
Rezistența este calitatea motrică care exprimă capacitatea organismului de a efectua
un efort de o anumită inten sitate timp mai îndelungat. Elementul psihic, funcțional și organic
care limitează aceasta capacitate este oboseala. La baza efectuării eforturilor de rezistență stă
capacitatea morfo -funcțională a organismului, motivele și interesele pent ru activitatea de pusă,
precum la gradul de dezvoltare a proceselor volitive a individului.
Teoria și practica antrenamentului sportiv sistematizează rezistența în mai multe
forme de manifestare. Iată care sunt acestea:
 rezistența generală care reprezintă capacitatea organi smului de a executa timp
îndelungat acțiuni motrice care angrenează 70% din grupele musculare și impune solicitări
mari sistemului nervos central, cardio -vascular și respirator. Este vorba despre un efort
predominant aerob. Ea constituie una din condițiile dezvoltării rezistenței specifice.
 rezistența specifică reprezintă capacitatea organismului de a presta timp îndelungat, cu
o intensitate medie pe baza activității unor grupe musculare specializate la efortul dat.
După modul cum se desfășoară cerința ener getică în timpul efortului, deosebim:
 rezistența aerobă sau anduranță;
 rezistența anaerobă.
Interferența pozitivă a rezistenței cu viteză și forță determină apariția unor calități
combinate cu pondere pe rezistentă și anume: rezistența de viteză și forță. Relația dintre
rezistență și celelalte calități motrice se manifestă și în regimul căreia se manifestă viteza sau
forță. De exemplu: viteza în regim de rezistența și forța în regim de rezistență.
Rezistența în fotbal își pierde oarecum din claritatea forme lor de manifestare expuse
mai sus. Ea nu mai este generală. Nu apare în mod evident decât sub forma combinării cu
viteza sau cu forța și datorită solicitărilor complexe și variate ale jocului, se structurează în
formă specifică.
Marea varietate a situațiil or de joc impune evidențierea rezistenței specifice în
următoarele situații:
 rezistența de durată globală a jocului;
 rezistența de alergare pe parcursul duratei de joc, care cuprinde distanțe între 5 și 12 km;
 rezistența la solicitările fizice, tehnice și tactice ale unei acțiuni de joc;
 rezistența la solicitările la mai multe acțiuni tehnice;
 rezistența la eforturi repetate de forță;
 rezistența la eforturi continue la exerciții tehnice;

27
 rezistența la solicitările phiso -afective ale jocului.
Rezistența, dup ă cum se observă, acționează prin unele forme ale sale, în momentele
active de joc, care apar intermitent, cu pauze variabile de refacere, prin altele, asupra
deprinderilor tehnico -tactice, apoi asupra vitezei și forței, precum și asupra tuturor acestor
componente încadrate în durata jocului.

2.6.3 Dezvoltarea forței în fotbal
În esență, forța organismului uman (și nu cea care constituie o caracteristică de ordin
mecanic a mișcării oricărui corp) constă în capacitatea de a realiza eforturi de învingere,
mențin ere sau cedare în raport cu rezistența externă sau internă, prin contracția uneia sau a
mai multor grupe musculare ( Dragnea A., 1996)
Forța maximă este capacitatea mușchiului de a executa efort muscular maxim posibil
într-un timp foarte scurt. În fotbal fo rța maximală este utilă pentru determinarea nivelului de
antrenabilitate a forței. Fotbaliștii nu au în special nevoie de forța maximă, care este urmată de
o tensiune ridicată și o alimentare sangvină insuficientă a mușchiului. Deși dezvoltă forța
muscular ă, jucătorul devine totuși mai lent și obosește mai repede.
Forța generală este imporatantă pentru fotbaliști deoarece participă prin contracție,
pentru învingerea unei rezistențe, principalele grupe musculare ale organismului uman.
Forța specifică/ specia lă în care participă prin contracție, pentru învingerea unei
rezistențe, doar una sau câteva din grupele m usculare ale organismului uman.
Forță statică (sau „izometrică”), când, prin contracție, nu se modifică lungimea
fibrelor musculare angajate în efectu area actului sau acțiunii motrice.
Forță dinamică (sau „izotonică”), când prin contracție, se modifică lungimea fibrelor
musculare angajate în efort, dacă fibrele se scurtează, pe baza intrării în acțiune a mușchilor
agoniști (motori), forța dinamică este de tip învingere iar dacă fibrele se alungesc, intrând în
acțiune mușchii antagoniști („frenatori”), forța dinamică este de tip cedare (regim pliometric).
Forță mixtă este un tip de forță combinată deoarece pentru învingerea rezistenței se
întâlnesc contra cțiile dinamice cu cele statice, alternând într -o succesiune diferențiată în
raport cu natura actelor sau acțiunilor motrice.
Forță absolută (sau maximă), manifestată într -o mișcare, independent de greutatea
corporală proprie, ea crește odată cu mărirea gr eutății corporale.

28
Forță relativă, care exprimă valoarea care revine în raport cu greutatea corporală
proprie, ea scade odată cu mărirea greutății corporale.
Forța este una dintre calitățile motrice importante ale jucătorului de fotbal, care
determină rap iditatea mișcărilor și viteza de deplasare, reacție și execuție a acestuia și este
totodată asociat ă cu îndemânarea și rezistența.
În jocul de fotbal, forța prezintă importanță sub următoarele trei forme de
manifestare:
1. forța generală, ce se referă înde osebi la mușchii trunchiului, coapsei, umerilor, spatelui și
brațelor, grupe care participă la mișcările de lovire a mingii cu piciorul și cu capul, cât și la
aruncările de la margine, la conducerea mingii și la lupta corp la corp cu adversarul
2. forța de lovire a mingii necesară pentru pasele lungi și trasul la poartă de la distanță
3. forța necesară în acțiunile de marcare a adversarului și de protejare a mingii.

2.6.4 Dezvoltarea suple ței în fotbal
Suplețea este calitatea care asigură executarea mișcărilor cu ușurință și amplitudine.
Ea este condiționată de elasticitatea mușchilor, de mobilitatea articulațiilor și de coordonare.
În fotbal suplețea este necesară în alergări, sărituri, mișcări înșelătoare și execuții
neașteptate.

2.6.5 Dezvoltarea detenței în f otbal
Detenț a este o ca litate complexă. Este rezult atul îmbin ării forței și a vitezei,
coordonate în vederea realizării mișcării cu eficiență maximă.
Dezvoltarea deten ței jucătorilor de fotbal diferă de cea a săritorului în înălțime, de
exemplu: în timp ce săritorul urmărește să -și ridice centrul de greutate cât mai sus,
calculându -și locul de bătaie, jucătorul de fotbal trebuie să se înalțe la momentul potrivit, în
funcție de adversar și de traiectoria mingii.
Deci, trebuie dezvoltate în egală măsură forța de desprindere și simțul tempoului,
folosindu -se exerciții de detentă generală și specifică.

29
2.6.6 Dezvoltarea mobilității în fotbal
Mobilitatea este calitatea motrică importantă pentru fotbaliști. Este o calitate
existentă sau formată în cadrul procesului de antrenament, de a se deplasa cu ușurință de la un
loc la altul, sau de a trece de la o stare la alta, pe terenul de joc.
Mobilitatea articulară și suplețea formează un tot unitar atât în jocul de fotbal cât și
în antrenament, care cu greu pot fi separate î n cadrul exercițiilor fizice, sau în acelora cu
caracter tehnico -tactic.
Structura și tipul articulației determină natura mișcărilor ce se pot efectua în ele, iar
amplitudinea este dependentă în principal de calitatea ligamentelor, tendoanelor și mușchilo r.
În cadrul acestora elasticitatea musculară are un rol însemnat, deoarece în diverse exerciții
efectuate, contracția musculară începe înainte de întindere și deci relaxarea antagoniștilor.
Elasticitatea mușchilor se poate modifica într -o mare măsură prin influența
proceselor neuropsihice de relaxare musculară și prin exerciții de întindere de tip stretching.
Se consideră că reducerea elasticității antagoniștilor în mișcările cu amplitudine este
determinată de acțiunea reflexă de apărare, de reducere a în tinderii prin contracție care opune
rezistență mișcării.
Mobilitatea este în interdependență cu cele patru calități motrice de bază arătate mai
sus (V.Î.R.F.), fiind influențată de ele, sau influențând asupra fiecărei din aceste calități, pe
parcursul man ifestărilor lor în joc sau în antrenament. (Gheorghe Balint, 2008)

30
CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
3.1 Ipoteza , locul și subiecții și scopul cercetării
Atunci când pe parcrsul procesului instructiv -educativ, în lecția de educație fi zică,
pentru unitatea de învățare fotbal, se urmăresc indicațiile programei școlare , se realizează
programe de pregătire fizică adecvate nivelului de pregătire și se folosesc metode moderne de
instruire, atunci vom putea obține o îmbunătățire a performanțe lor elevilor de gimnaziu la
probele de control specifice cu influențe și asupra unor calități motrice ce au o importanta
majoră în jocul de fotbal .
În cercetare, au fost cuprinși 15 de subiecți din clasa a V I cu vârste de 12-13 ani,
cuprinși în sistemul de învățământ la Liceul Sportiv din municipiul Alba Iulia . În investigația
experimentală am urmărit nivelul de pregătire a capacității motrice generală, cu precădere pe
componenta rezistență -viteză -forță.
Elevii au fost aleși din două clase, fiecare clasă av ând un efectiv de 23 -24 de elevi.
Am urmărit dezvoltarea fizică generală efectuând 2 antrenamente săptămânal și două ore de
educație fizică. Testarea a avut loc în două etape. Testarea inițiala (T.1) a fost efectuată în
noiembrie 2018 iar a do ua testare (T .2) efectuată în april ie 2019, atât în ceea ce privește
testele pentru calitațile motrice de bază, cât și pentru întrgistrarea unor parametrii
antropometrici.
Pe baza scopului propus au fost stabilite mai multe obiective ce pornesc de la studiul
izvoarel or literaturii de specialitate și interdisciplinară.
Obiectivul cadru al cercetării este de a devolta capacități le motrice generale pe baza
programelor de pregătire fizică în cadrul orelor de educație fizică prin jocul de fotbal la elevii
din ciclul gimnaz ial.
Obiectivele pregătirii fizice la subiecții clasa a V -a au vizat:
 Dezvoltarea vitezei cu accent pe viteza de reacție și de repetiție în execuția prcedeelor
tehnice și a acțiunilor tactice individuale, educarea vitezei cu accent pe realizarea și
menține rea unui ritm și tempo de joc rapide.
 Dezvoltarea și perfecționarea îndemânării și efectuarea complexelor de procedee și
acțiuni tactice individuale de atac și apărare.
 Dezvoltarea forței întregii musculaturi

31
3.2 Metodele de cercetare utilizate
Metod a investigaților literaturii de specialitate și interdisciplinară a fost prima
metodă abordată în această lucrare. În procesul de cercetare o importanță deosebită s -a
acordat documentării complete în informațiile deja existente în literatura de specialita te și
interdisciplinară. Ca urmare a creșterii volumului informațional, a diversificării științelor , a
apariției mai multor sisteme de cunoștințe, problema documentării devine din ce în ce mai
importantă și necesară. În acest moment, continuă să capete o i mportanță
majoră, informatica documentară care se transformă într -un sistem de cunoștințe necesar cu
aspect evolutiv, cantitativ și calitativ a diferitelor informații ce apar așa cum arată F.C. în
1983 ca fiind “o concepție științifică modernă cu privire l a procesul emiterii, înmagazinării,
prelucrării și transferului de informație…”.3 Acceptând faptul existenței unui volum enorm de
informație, având bine stabilită o problemă de cercetare, este necesar să identificăm și să
folosim corect informația în scopu l bine determinat al problematicii pusă în discuție, astfel s -a
stabilit ulterior că orice demers științific are un sens în cazul în care cercetătorul cunoaște bine
toate sursele literar -științifice de importanță majoră pentru tematica abordată și care fa ce
referire la problema supusă demersului cercetării. Documentarea este o etapă necesară a
cercetării și are drept scop cunoașterea experienței științifice în domeniul supus investigației,
în domeniile afiliate și în celelalte domenii de cunoaștere a reali tății. În istoria dezvoltării
cunoașterii științifice sunt cunoscute situații de substituire chiar a tehnicilor de cunoaștere.
Documentarea este indispensabilă cercetării oricărui fenomen, proces, situație etc. ce urmează
a fi pusă în discuție.
În cerceta rea întreprinsă asupra grupului de 15 subiecți am folosit mai multe metode
de cercetare, metode care au urmărit evoluția și deyvoltarea capacităților motrice. La copiii
supuși cercetării am urmărit dacă metodele și mijloacele folosite pentru dezvoltarea
capacităților motrice pe parcursul cercetării au influențat pozitiv pregătirea copiilor.
Una dintre metodele folosite în cercetarea întreprinsă a fost experimentul de
verificare sau confirmare prin care s -a urmărit verificarea ipotezei mai sus menționate. A stfel
asupra subiecților s -a acționat cu variabilă independență care a constat în metodele și
mijloacele de dezvoltare a rezistenței, iar variabila dependență a constat în rezultatul aplicării
variabilei independențe (a metodelor și mijloacelor de dezvolta re a rezistenței). Pentru a putea
urmări efectele metodelor și mijloacelor de dezvoltare a rezistenței s -au folosit probe de
control care au fost aplicate periodic și au măsurat posibilitățile de rezistență ale copiilor în
momentul respectiv. Pentru că în cadrul metodei experimentale s -au obținut foarte multe

3 Florea Cornel, (1983), Ce cercetăm, cum cercetăm , Editura Științifică și Enciclopedică, București

32
rezultate ale subiecților cercetați, rezultatele au fost înregistrate și prelucrate. Pentru
înregistrarea și prelucrarea datelor s -a folosit metoda statistică. Mijloacele de lucru ale acestei
metode au permis calcularea mediei aritmetice, abaterea standard și coeficientul de
variabilitate. Rezultatele obținute au permis compararea lor cu mediile pe țară la aceleași
probe și la aceeași categorie de v ârstă.
Observația a constituit o altă metodă folosită în cercetare. Pe baza observației am
putut deduce calitatea și intensitatea stărilor psihice ale subiecților atât în antrenament dar,
mai ales, în concurs. De multe ori înțelegerea particularităților unui anumit comportament a
fost completată prin convorbi rea cu subiecții.
În cadrul antrenamentelor sau competițiilor am putut observa felul cum reacționează
sportivul la sarcinile puse, dacă este receptiv, dacă manifestă interes față de activitate sau dacă
înțelege indicațiile ce i se dau. Totodată am putut c onstata modul cum copiii se adaptează la
efortul din timpul antrenamentelor sau din timpul competițiilor.
O altă metodă folosită a fost metoda grafică prin care s -au întocmit diagrame ale
evoluției, rezultate la testările făcute asupra subiecților. Am uti lizat această metodă pentru a
putea observa mai bine legătura dintre variabilele supuse cercetării și pentru a studia dinamica
fenomenelor cercetate. Graficele reprezintă mijloace ilustrative de prezentare obiectivă a
datelor numerice dintr -o situație sau anumit stadiu al cercetării. În cadrul cercetării noastre
reprezentarea grafică prin diagramele de structură sau comparație s -a realizat cu programul
Microsoft Word 2010. Determinarea aspectelor esențiale ale rezultatelor înregistrate au avut
la bază ordon area și centralizarea datelor în tabele comparative.
Metoda analizei și interpretării rezultatelor e ste o metodă de profunzime, concluzivă
și presupune intervievarea unui număr mare de persoane, datele putând fi analizate din punct
de vedere statistic. Orice demers științific conține o serie de etape metodologice pornind de la
construirea ipotezelor și întrebărilor cercetării, explicarea și operaționalizarea cadrelor
teoretice și coordonate cu acestea a ipotezelor cercetării, stabilirea metodelor, tehnicilo r și
instrumentele utilizate. În realizarea oricărei cercetări calitative se pleacă de la analiza unor
teorii de referință în domeniul practicii sociale.
Prin corelarea tuturor acestor metode am întreprins studiul asupra dezvoltării
rezistenței și am putut concluziona dacă metodele și mijloacele folosite pentru dezvoltarea
acestei calități sunt folositoare sau nu pentru această vârstă.

33
3.3 Organizarea cercetării
Dintre toate mijloacele de acționare cunoscute și folosite în pregătirea fizică a
copiilor d e vârsta 12 -13 ani, antrenorul trebuie să le utilizeze pe cele optime în funcție de
individualitatea și de modelul jucătorilor pe posturi.
Pentru selecționarea mijloacelor de acționare noi am plecat de la studiul sarcinilor de
joc ale juc ătorilor în timpul jocului competițional. Analizâ nd jocul din punct de vedere
tehnico -tactic, în funcție de sarcinile pe care jucă torii de fotbal le au de rezolvat în timpul
jocului, am ajuns la concl uzia că în antrenamentu l specific al copiilor preselecționabili î n
jocul d e fotbal trebuie utilizate mijloace de ac ționare care să aiba drept obiectiv principal
dezvolt area calit ăților motrice. Aceste calităț i sunt:
 viteza specific ă (de reac ție, de execu ție, de deplasare, de repeti ție)
 viteza î n regim de fort ță (deten ța-forța exploziv ă)
 viteza î n regim de mobilitate -elasticitate
 îndemâ nare specific ă în jocul cu mingea

3.4 Etapele cercetării
Efectuarea studiului asupra dezvoltării calităților motrice la copiii de 12 -13 ani prin
folosirea jocului de fotbal în orele de educație f izică a necesitat mai multe etape.
O prima etapă foarte importantă în desfășurarea cercetării a fost stabilirea celor mai
bune metode și mijloace de dezvoltare a calităților motrice la copiii de 12 -13 ani. Aceste
metode și mijloace enumerate într -un capito l anterior, au fost folosite pe parcursul întregii
pregătiri, în funcție de perioada și de obiectivul stabilit pentru acea perioada.
După alegerea metodelor și mijloacelor de dezvoltare calităților motrice la copiii de
12-13 ani am stabilit o baterie de t este, pe care le -am aplicat la începutul experimentului –
pentru a putea ști de unde s -a plecat – și la sfârșitul acestuia – pentru a ști unde s -a ajuns și a
putea stabili da că a existat un progres sau nu. Testele au vizat atât măsurători antropometrice,
măsurători funcționale cât și teste pentru determinarea dezvoltării calităților motrice . Totodată
pe perioada cercetării s -au urmărit și înregistrat și rezultatele care arată posib ilitățile reale de
rezistență, viteză și forță ale copiilor la acel moment, pos ibilități determinate și de pregătirea
care a fost axată pe dezvoltarea rezistenței.

34
Pentru că în această cercetare s-a propus urmărirea evoluției calităților motrice la
copiii de 12 -13 ani , următoarea etapă a constat în stabilirea subiecților supuși cerc etării.
Subiecții au trebuit să fie copii care joacă fotbal cuprinși în limitele vârstei de 1 2-13 ani și
care să posede un bagaj motric asemănător .
Cunoașterea sportivilor este o problemă deosebit de importantă atât din punct de
vedere teoretic cât și prac tic. Astfel a cțiunea de cunoaștere și apreciere a copiilor supuși
cercetării a vizat următoarele aspecte:
1. Studierea particularităților anatomo -fiziologice, în special a capacității de adaptare la
efort, realizate prin măsurători antropometrice ș i control m edical. Astfel cei 15 copii au fost
supuși periodic unor măsurători pentru determinarea taliei, anvergurii, a capacității vitale și a
perimetrelor toracice în inspirație și expiratie, măsurători și controale care au determinat o
stare de sănătate foarte bu nă și o predispoziție pentru activitatea pe care o prestau copiii.
2. Un alt aspect al cercetării a vizat particularitățile pregătirii sportive propriu -zise ale
fiecărui individ: fizică, tehnică, tactică, studiate prin probe de control și prin observație
cotidiană a dinamicii pregătirii copiilor.
3. Și nu în ultimul rând a avut loc acțiunea de cunoaștere a particularităților psihice ale
copiilor supuși cercetării. Dacă pentru evaluarea posibilităților fizice, probele de control sunt
foarte bune și ne dau o imagin e reală a pregătirii sportive din acel moment, particularitățile
psihice ale acestora nu pot fi apreciate decât prin observarea sportivilor la antrenamente, în
concursuri și în viața de zi cu zi.
Toate aceste aspecte au făcut obiectul etapelor cercetării, etape care au făcut posibilă
cercetarea asupra dezvoltării calităților motrice la copiii de 12 -13 ani, din grupa de sportivi de
la Liceul Sportiv din Alba Iulia pe care s -a făcut cercetarea.

35
CAPITOLUL 4. PRE ZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA
STATISTI CĂ A REZULTATELOR CERCETĂRII
4.1 Stabilirea și descrierea probelor
Pentru realizarea prezentei cercetări am efectuat un experiment cu un grup de elevi
din ciclul gimnazial de la Liceul Sportiv din Alba Iulia, pe o perioadă de un an școlar : 2018 –
2019, alcătuit din patru jucători de 15 jucători de fotbal .
Cercetarea a cuprins un număr de 15 fotbaliști juniori care au fost testați de două ori:
– prima testare : inițială 1 – 15 noiembrie 2018
– a doua testare : final ă 15 – 30 aprilie 2019
Cercetarea cuprinde un număr de 15 fotbaliști juniori care au avut cea mai bună
frecvență la antrenamente și au prezentat interes. (Tabelul 4.1)
Tabel 4.1 Datele subiecților
Nr.
Crt. Nume și
Prenume Vârsta (ani) Anul nașterii
1 B.R. 12 2007
2 R.S 12 2007
3 M.R. 13 2006
4 P.C. 13 2006
5 T.A. 12 2007
6 N.E. 13 2006
7 M.D. 12 2007
8 B.R. 12 2007
9 A.C. 13 2006
10 B.I. 13 2006
11 S.A. 12 2007
12 S.M. 13 2006
13 S.T. 12 2007
14 P.K. 12 2007
15 C.M. 13 2006

Toți cei 15 subiecții au fost testați la următoarele probe :
 Alergarea de viteză: 50m
 Alergare de rezistență: 2000m
 Săritura î n lungime de pe loc
 Abdomen e: 30" (numărul maxim în 30")
 Șuturi la poartă: 10

36
4.2 Mijloace de acționare pentru dezvoltarea capacității motrice a elevilor din ciclul
gimnazial
4.2.1 Mijloace fol osite pentru dezvoltarea vitezei
A. Exerciții speciale, din atletism
 joc de frecvență (pe loc și din deplasare)
 alergare cu genunchii sus
 pas sărit
 pas săltat
 alergare cu pendularea gambei înapoi
 alergări lansate pe diferite distanțe (20 -50m)
 alergări cu fața, la semnal întoarcere 180 de grade, alergare cu spatele
 sărituri din diferite poziții, la semnal, continuate cu lansări pe distante de 20 -30 m
 alergări în tempouri diferite cu sărituri peste diferite obstacole
 alergări sub formă de întrecere, ștafete etc.
B. Exerciții și jocuri care implică alergări cu și fără minge, în vederea dezvoltării vitezei
de deplasare
 alerg ări cu viteze diferite : după obținerea vitezei maxime prin accelerarea progresivă,
jucătorul continuă alergarea pe încă 10 -20 m, în viteză ma ximă, ca apoi să încetinească treptat
efortul
 deplasări pe distanțe de 10 -15-20 m, din diferite poziții: ghemuit, sărituri pe loc, pe
ambele picioare etc.
 sărituri repetate cu întoarceri. Jucătorii așezați în sprijin ghemuit pe linia de plecare, la
un semn al dat, pornesc pe un traseu de 15 m. Primii 30 m (15 m dus și 15 m întors) se vor
parcurge în alergare ușoară și 15 m din nou în viteză maximă
 alergări dus și întors pe o distanță de 15 m, cu sărituri peste coarda întinsă, ridicată la
80 cm înălțime, la m ijlocul distanței și cu întoarceri bruște la semnal
 alergări cronometrate pe distanțe de 20 -50 m sub formă de norme de control
 alergare navetă fără oprire cu aducerea mingii; Se aleargă dus -întors câte 10 m;
urmează o alergare dus -întors pe 20 m, în total 60 m.
 alergare cu și fără minge; Se va alerga 20 m conducând mingea, apoi mingea va
rămâne pe loc, iar alergarea va continua încă 20 m, fără minge.
 6-8 mingi așezate în diferite zone de teren, la semnal jucătorii pornesc în alergare,
având fiecare sarcin a de a se întoarce cu cât mai multe mingi;

37
 conducerea mingii cu îngreuiere; Se poartă diferite încărcături cum ar fi: o minge
medicinală, un cordon de plumb. Sub formă de ștafetă exercițiul se poate practica prin
alergare de 20 m cu mingea medicinală în br ațe.
 întrecere cu numere; jucătorii vor fi așezați pe 3 -4 coloane, șezând pe jos la distanță de
3-4 m intre coloane. Jucătorii vor fi numerotați. Când antrenorul pronunță un număr, acesta se
scoală, ia mingea pe care o conduce în slalom, se întoarce, ocol ește coloana și de așează la
locul ocupat anterior.
 ștafetă de alergare, cu ocolirea semnului, cu conducerea mingii
 conducerea mingii cu pasă până înapoi de la locul semnului
 conducerea mingii până la semn, alergare înapoi fără minge, următorul aduce minge a
C. Exerciții și jocuri cu și fără minge, pentru dezvoltarea vitezei de execuție:
 de pe loc sau din deplasare, la semnal executarea unor mișcări singulare, sărituri,
opriri, întoarceri, mișcări de brațe executate foarte rapid
 trecere din fandat în șezând, în atârnat, din sprijin ghemuit în înainte culcat la semnal,
cu maximum de viteză
 lovirea mingii cu piciorul, la execuții foarte rapide, pauze între execuții 2 -4 sec.
 conducerea mingii în alergare, simularea săriturii peste obstacole;
 stând între două ming i, așezate la 1 -2 m în lateral stânga -dreapta, la semnul ridicarea
mingii din stânga si executarea aruncării aut, deplasare la mingea din dreapta și executarea
unei centrări șutate;
 alergarea ușoară, la semnal schimbarea direcției, fentă, imitarea lovirii mingii cu capul
din sărituri.
D. Exerciții și jocuri cu și fără minge pentru dezvoltarea vitezei de reacție
 din stând prin acțiuni rapide executate la diverse semnale – țâșnire, ridicare din culcat,
întoarcere, săritură la cap. Acest lucru se face foarte rapi d cu pauze de 3 -5" între exerciții
 de pe loc sau din deplasare la semnal executarea unor mișcări singulare, sărituri, opriri,
întoarceri, mișcări de brațe sau picioare
 alergare ușoară, la semnal întoarcere 180 de grade, rostogolire înainte și săritură pe
verticală
 câte doi, stând față în față, la semnal săritură pe verticală cu extensie, subiecții
lovindu -se piept în zbor
 aruncarea mingii cu ambele mâini în sol, rostogolire rapidă, ridicarea și prinderea
mingii;

38
 câte doi, stând față în față la 3 m distanță: aruncarea mingilor cu mâna sus, lovirea cu
capul în sus, schimbarea rapidă a locurilor, prinderea mingilor și reluarea exercițiului
E. Mijloace și jocuri pentru dezvoltarea îndemânării
În fotbal, îndemânarea poate fi definită ca aptitudinea de a învăța și st ăpâni diferite
deprinderi legate de joc prin exersarea în viteză și corespunzător situației. Exercițiile menite
să dezvolte îndemânarea trebuie să fie incluse în cele tehnico -tactic, programate în
antrenament și jocuri de pregătire și se vor efectua în con diții cât mai apropiate de cele ce se
ivesc în timpul partidelor oficiale.
Exercițiile trebuie să includă un număr de elemente numite "de îndemânare" de
tehnică fină. Se vor învăța, de asemenea: căderea fără accidentare (sărituri din genuflexiuni
înainte ș i înapoi, plonjoane, rulări și răsturnări), schimbări rapide de direcție, opriri bruște din
sprint, accelerări explozive, treceri peste obstacole, peste parteneri, cățărări pe obstacole,
evitarea ciocnirilor, slalomuri, alergări, driblinguri etc. Se vor ex ersa insistent elemente de
pură tehnică, cum sunt: pasele, preluările, plasamentul, alergarea în spațiul liber, demarcate
lovituri de cap etc.:
 individual, din alergare de viteză, aruncarea mingii cu mâna, lovirea ei cu piciorul
înainte, prinderea, din nou lovirea; pe parcursul exercițiului viteza de alergarea a jucătorilor
nu trebuie să oscileze, iar mingea să nu cadă pe sol
 menținerea mingii în aer prin lovituri repetate cu piciorul, coapsa și capul, din
deplasare în viteză, în linie dreaptă
 aruncarea min gii cu mâna puternic în sol, lovirea ei din săritură cu capul, trimițând -o
cu boltă înainte, prindere, din nou aruncare
 rularea mingii alternativ cu talpa piciorului stâng și drept cu deplasare în viteză cu
spatele
 câte doi: unul din jucători conduce minge a 5-6 m, o oprește cu talpa și sprintează
înainte.
 doi jucători la distanță de 6 -8 m aproximativ, pas cu capul, preluare și pas înapoi cu
capul
 ridicarea mingii peste cap și întoarce în interiorul unei jumătăți de teren, la distanțe
egale, sunt plasați op t jucători, fiecare cu minge (patru la colțuri și patru la jumătățile
laturilor). Un alt jucător aleargă în viteză prin fața acestora, la 10 -12 m, primește mingea de
la fiecare și prin lovituri directe încearcă să le introducă în plasă

39
 depășirea de viteză a unui apărător, prin autopasă sau prin aruncarea mingii cu vârful
piciorului peste el, apoi finalizare cu șut la poartă
 jonglare cu schimb de locuri
 lovituri de cap în trei
F. Circuit pentru dezvoltarea supleței, mobilității și forței
 alergare de 5 x 10 m f ără pauză
 100 mențineri ale mingii în aer
 30 de aruncături de la margine cu o distanț ă 20 m
 joc 1 la 1 în 3 serii a câte 45 secunde cu pauze între serii
 conducerea mingii printre 10 jaloane, pe dist anța de 40 m cu tras la poartă, 20 de ori
 3 x 10 lovit uri al e mingii cu capul, din săritură
 pe teren se amenajeaz ă 10 ateliere. Material necesar : 3 mingi de fotbal, 1 minge
atârnată pentru loviturii cu capul, 2 -3 corzi de sărit, 3 garduri.
Durata pauzei se stabilește în funcție de solicitarea exercițiului și constă în pli mbare
ușoară de câte 2-3 minute .
G. Circuit tehnic – fizic – tactic
Lotul este împărțit pe grupe de 4 jucători cu 4 ateliere
1. exerciții tehnice î n regim de viteză și rezistență
a) pase în doi, după pas se alege ocolirea unui jalon, revenire
b) pase în doi printre jalo ane, după pas schimb de locuri
c) exersarea diferitelor forme de pr eluare, forță de lovire a mingi
2. exerc iții tactice cu substrat fizic.
– extremele centrează la vârful de pe partea opusă care pasează mingea celuilalt vârf, car e o
preia din viteză și finalizează.
3. dezvoltarea fizică generală
– exerciții cu mingea medicinală
a) aruncări cu două mâini
b) aruncări din șezând
– exerciții cu corzi de cauciuc
– sărituri simple
– conduceri de mingi, slalom printre jaloane
– săritu ri la corzi.

40
4. joc 2 la 2 în cercul de la mijlocul terenului : la porți mici, așezate în afara cercului (jucători
nu au vole să părăsească cercul ) cu diferite restricții.
În urma efectuării sistematice a circuitelor descrise mai sus, concluziile care s -au
desprins au justificat necesitatea introducerii acestei metode demonstrând clar efectele
pozitive pe care le -a avut asupra dezvoltării calităților motrice.
Se constata că jucătorii au efectuat exercițiile cu multă ardoare, straduinta și chiar
plăcere, datorită faptului că:
– exerc ițiile au fost variate
– în cadrul atelierelor au put ut lucra independent jucătorii
– exercițiile au respectat în mare măsur ă principiul individualizări ;
Oricare ar fi direcția folosirii antrenamentului în circuit, valoarea lui reală este strâns
legată de acțiunea educativă și capacitat ea profesională a antrenorului. Acest lucru nu va avea
efectul scontat, daca se va executa numai pe baza de fișe sau programe stabilite în prealabil,
fără să aibă un control riguros.

4.3 Prelucr area statistico -matematică a rezultatelor experimentului
În vederea validării în practică a ideilor propuse în ipoteza lucrării și a eficienței
metodelor de pregătire fizică pentru dezvoltarea calităților motrice propuse vom analiza și
vom prezenta rezulta tele obținute în cele ce urmează.
Tabelul 4.2 Valorile parametrilor antropometrici în luna noiembrie (T1)
Nr.
Crt. Nume și
Prenume Vârsta (ani) Anul nașterii Talia Greutatea
1 B.R. 12 2007 152,5 43
2 R.S 12 2007 153,6 44
3 M.R. 13 2006 158,7 47
4 P.C. 13 2006 159,9 48
5 T.A. 12 2007 153,5 45
6 N.E. 13 2006 159,3 49
7 M.D. 12 2007 154,2 44
8 B.R. 12 2007 155,4 43
9 A.C. 13 2006 160,8 49
10 B.I. 13 2006 160,3 49
11 S.A. 12 2007 152,6 43
12 S.M. 13 2006 159,6 50
13 S.T. 12 2007 153,4 46
14 P.K. 12 2007 154,7 45
15 C.M. 13 2006 159,7 50

41

Tabelul 4.3 Valorile parametrilor antropometrici în luna aprilie (T2)
Nr.
Crt. Nume și
Prenume Vârsta (ani) Anul nașterii Talia Greutatea
1 B.R. 12 2007 155,2 45
2 R.S 12 2007 156,7 47
3 M.R. 13 2006 160,2 49
4 P.C. 13 2006 161,7 51
5 T.A. 12 2007 154,9 46
6 N.E. 13 2006 161,6 51
7 M.D. 12 2007 156,9 46
8 B.R. 12 2007 157,8 45
9 A.C. 13 2006 163,8 51
10 B.I. 13 2006 163,5 51
11 S.A. 12 2007 155,8 46
12 S.M. 13 2006 162,7 53
13 S.T. 12 2007 155,9 47
14 P.K. 12 2007 156,8 47
15 C.M. 13 2006 162,4 53

Tabelul 4.4 Rezultatele probelor de control din luna noiembrie (T1)
Nr.
Crt. Nume și
Prenume Alergare
de viteză
(50m) Alergare de
rezistență
(2000m) Săritura în
lungime de
pe loc Abdomene
(30’’) Șuturi la
poartă
(10)
1 B.R. 8’’5 3’,28’’ 1,65 19 3
2 R.S 7’’6 3’,15’’ 1,65 17 2
3 M.R. 7’’4 3’,13’’ 1,80 20 3
4 P.C. 8’’1 3’,20’’ 1,85 18 3
5 T.A. 8’’8 3’,33’’ 1,55 16 2
6 N.E. 7’’4 3’,10’’ 1,80 21 4
7 M.D. 7’’8 3’,14’’ 1,75 21 3
8 B.R. 8’’2 3,20’’ 1,75 22 5
9 A.C. 7’’9 3’,14’’ 1,85 19 1
10 B.I. 8’’1 3’,19’’ 1,75 21 3
11 S.A. 7’’7 3’,13’’ 1,75 23 1
12 S.M. 7’’8 3’,10’’ 1,60 25 2
13 S.T. 7’’2 3’,05’’ 1,70 22 1
14 P.K. 8’’1 3’,12’’ 1,65 21 3
15 C.M. 7’’3 2’,99 ’’ 1,75 26 4

Tabelul 4.5 Rezultatele pr obelor de control din luna aprilie (T2)
Nr.
Crt. Nume și
Prenume Alergare
de viteză
(50m) Alergare de
rezistență
(2000m) Săritura în
lungime de
pe loc Abdomene
(30’’) Șuturi la
poartă
(10)
1 B.R. 7’’9 3’,20’’ 1,75 21 5
2 R.S 7’’2 3’10’’ 1,75 18 4
3 M.R. 7’’4 3’,12’’ 1,75 22 5

42
4 P.C. 8’’2 3’,09’’ 1,85 19 6
5 T.A. 8’’1 3’,03’’ 1,65 18 5
6 N.E. 6’’7 3’,02’’ 2,00 26 6
7 M.D. 7’’1 3’,09’’ 1,85 24 5
8 B.R. 7’’9 3’,15’’ 1,80 23 4
9 A.C. 7’’3 3’,10’’ 2,16 21 5
10 B.I. 7’’2 3’,16’’ 1,75 23 4
11 S.A. 7’’1 3’,01’’ 1,80 25 4
12 S.M. 7’’2 3’,03’’ 1,75 27 5
13 S.T. 6’’5 3’,00’’ 1,85 25 3
14 P.K. 7’’0 3’,05’’ 1,80 25 5
15 C.M. 6’’7 2’,89’’ 1,90 30 6

Figura 4.1 Evoluția indicelui alergarea de viteză pe 50m

Se poate observa faptul că acest indice înregistr ează valori mai scăzute la finalul
testului adică în luna aprilie față de luna noiembrie. Cel mai slab rezultat din luna noiembrie a
fost înregistrat de T.A de 8’’8 care în luna aprilie a ajuns la 8’’1. Cel mai bun rezultat din luna
noiembrie a fost înregi strat de S.A și a fost de 7’’2, acesta menținându -și media de fiind cel
mai bun și în aprilie când a înregistrat 6’’5 . Consider că aceste rezultate sunt foarte bune
având în vedere faptul că su biecții nu au fost pregătiți în mod special pentru alergarea de
viteză.
Figura 4.2 Evoluția indicelui alergarea de rezistență pe 2000m
0246810
nov.18
apr.19
2,62,72,82,933,13,23,33,4
nov.18
apr.19

43
Se poate observa faptul că acest indice înregistrează valori mai scăzute la finalul
testului decât la începutul testului . Cel mai slab rezultat din luna noiembrie a fost înregistrat
de T.A de 3’,33’’ care în luna aprilie a ajuns la 3’,03’’. Cel mai bun rezultat din luna
noiembrie a fost înregistrat de C.M. și a fost de 2’,99 ’’, acesta menținându -și media de fiind
cel mai bun și în aprilie când a înregistrat 2’,89 ’’. De asemenea rezulta te bune la sfârșitul
testului au fost înregistrate și de către N.E., S.A și S.M. Rezultatele acestui indice sunt foarte
bune deoarece rezistența este foarte importantă pentru jucătorii de fotbal.
Figura 4.3 Evoluția indicelui săritura în lungime de pe loc

Pentru săritura în lungime s -au înregistrat de asemenea valori mari de la o testare la
alta. Cel mai slab rezultat din luna noiembrie a fost înregistrat de T.A de 1,55m care în luna
aprilie a ajuns la 1,65m . Cel mai bun rezultat din luna noiembrie a fost înregistrat de P.C. și a
fost de 1,85m , acesta menținându -și media de fiind cel mai bun și în aprilie când a înregistrat
2,10m.
Figura 4.4 Evoluția indicelui abdomene în 30 secunde
0 0,5 1 1,5 2 2,5B.R.M.R.T.A.M.D.A.C.S.A.S.T.C.M.
apr.19
nov.18
05101520253035
nov.18
apr.19

44
Pentru săritura în lungime au fost înregistrate îmbunătățiri de la 16 r idicări în 30 de
secunde la 18 ridicări. Cel mai bun rezultat a fost înregistrat de C.M care a plecat de la 26 de
abdomene și a ajuns la 30 de ridicări în 30 de secunde ceea ce poate fi considerată o
performanță pentru această vârstă .
Figura 4.5 Evoluția i ndicelui șuturi la poartă din 10

Fiecare subiect a șutat de 10 ori la poartă și am constatat o îmbunătățire a reușitelor
de la 1 din 10. Astfel S.A. și de la 1 singură reușită, după 6 luni de antrement a ajuns la 4
reușite. Fără îndoială cea mai bună reu șită a fost înregistrată de N.E. care a ajuns de la 4 la 7
reușite.
În urma acest studiu putem spune că am ajuns la concluzia ca sunt doar câțiva elevi
care s -au apropiat de baremurile date în carțile de specialitate. Acești elevi dacă sunt pregătiți
în an trenamente specifice jocului de fotbalt, pot ajunge în timp să joace fotbal la un nivel
înalt.
Practicarea organizată a exercițiilor fizice acționează favorabil asupra dezvoltării
calităților motrice la care se adaugă calitățile de ordin psihic, precum: vo ința, perseverența,
încrederea în forțele proprii, curajul.
Lecțiile de educație fizică generală trebuie concepute astfeș încât să creeze probleme,
situații noi de rezolvare, contribuind la educarea memoriei, echilibrului, orientării în spațiu,
coordonării mișcărilor prin folosirea adecvată a mijloacelor din educație fizică.
024681012
B.R. R.S M.R. P.C. T.A. N.E. M.D. B.R. A.C. B.I. S.A. S.M. S.T. P.K. C.M.apr.19
nov.18

45
CONCLUZII
Am plecat de la ipoteza că dacă dacă pe parcrsul procesului instructiv -educativ, în
lecția de educație fizică, pen tru unitatea de învățare fotbal , se urmăresc indicațiile pr ogramei
de specialitate, se realizează programe de pregătire fizică adecvate nivelului de pregătire și se
folosesc metode moderne de instruire, atunci se poate obține o îmbunătățire a performanțelor
elevilor la probele de control specifice cu influențe și asupra unor calități motrice ce au o
importanta majoră în jocul de fotbal.
Studiul pe care l -am organizat s -a desfășurat pe o perioadă de șase luni în care am
folosit o grupa de 15 elevi cu vârste de 12 respectiv 13 ani. Acestor elevi li s-au măsurat
valorile parametrilor antropometrici și au fost supuși la cinci probe de con trol ce au constat în:
alergare viteză pe 50m, alergare rezistență 2000m, săritura în lungime, abdomene și șuturi la
poartă . De asemenea studiul s -a bazat pe două testări, una inițială respectiv una finală.
La baza pregătirii sportive în orice ramură este necesară utilizarea exercițiilor din
atletism și gimnastică, în vederea realizării obiectivelor de performanță și totodată în
îmbunătățirea calităților fizice necesare practicării aces teia.
O importanță majoră o are conștientizarea subiecților asupra influențelor pozitive
conferite de aceste mijloace pentru aspectul corporal asigurând menținerea formei fizice
precum și a capacității de efort pe un timp cât mai îndelungat.
Eficiența proc esului de antrenament prin folosirea eforturilor specifice va fi
determinată în mare măsură și de modul în care se îmbină cu cele nespecifice, de pregătire
generală, folosirea întregii game de mijloace și eforturi în lecții, micro, mezo și macrocicluri
constituind un element hotărâtor în ceea ce privește eficiența pregătirii și a dezvoltării
calităților motrice .
Datorită efectelor pe care le are și datorită faptului că aceste efecte încep să fie din ce
în ce mai bine cunoscute și conștientizate de către sub iecți, unele dintre aceste teste se
preconizează că vor deveni mijloace de bază în pregătirea fizică.
Datorită faptului că azi este mult mai dificil pentru profesorii de educație fizică să -i
motiveze pe elevi și s ă-i învețe să adopte exercițiul fizic ca un stil de viață, recomandăm
abordarea diferită a lecției de educație fizică și dacă este posibil să folosească jocuri și
implicit jocul de fo tbal. Este foarte important d e reținut că elevii trebuie motivați și încurajați
pe tot parcursul lecțiilor de educație fizică , astfel încât participarea lor să fie constantă, fiecare
verigă a lecției să vină cu un plus de atractivitate și stimulare.
Educația fizică ca parte importantă a educației generale, este un proces instructiv –
educativ, bilateral, subiecții fiind ghidați de către cadre de specialitate pe linile obiectivelor

46
educației fizice să -și păstreze un tonus fizic și psihic optim și să se integreze social. Un plus
de beneficiu, lucru urmărit și demonstrat de noi pe parcursul intervenției psiho -pedagogice, îl
aduc e jocul de fotbal folosit la nivel internațional prin dezvoltarea abilităților de lucru în
echipă, empatia cu coechipierii, fair -play-ul, comunica re, cooperare și competitivitate .
Putem afirma cu tărie că practicarea organizată a exercițiilor fizice acționează
favorabil asupra dezvoltării calităților motrice la care se adaugă calitățile de ordin psihic și
anume: voința, perseverența, încrederea în forțele proprii, curajul.
Creșterea atât cantitativă cât și calitativă a exercițiului fizic în școli va aduce multe
beneficii copiilor, reducând numărul celor cu deficiențe, asigurând totodată o integrare socială
optimă și un regim de viața sănătos.

47
BIBLIOGRAFIE