SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ [609399]

1
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA – C.U.D.T.S.
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Dr. TRĂILĂ LIVIU

Absolvent: [anonimizat]
2018

2
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA – C.U.D.T.S.
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Tratamentul recuperator kinetic
în gonartroză

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Dr. TRĂILĂ LIVIU

Absolvent: [anonimizat]
2018

3

Motto:
„Cel mai bun doctor oferă întotdeauna cât mai puține medicamente.”
Benjamin Franklin

4

PARTEA GENERALĂ
GONARTROZA – DATE GENERALE ………………………………………….……….. 6
CAPITOLUL I
ANATOMIA GENUNCHIULUI ……………………………………………………….……….. 10
1.1. ANATOMIA GENUNCHIULUI ………………………………………….…….…… 10
1.2. BIOMECANICA GENUNCHIULUI ……………………………….………….……. 15
1.3. CAUZE ȘI FACTORI DE RISC ÎN GONARTROZĂ ………………………………………… 16
CAPITOLUL II
DIAGNOSTICUL ………………………………………………….……….……….…… 21
2.1. SIMPTOMATOLOGIA ȘI EXAMENUL CLINIC ÎN GONARTROZĂ ……….… 22
2.2. INVESTIGAȚII IMAGISTICE ……………………………………… ….…………… 25
2.3. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL …………………………………………………………..…. 27
2.4. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC .…………………………………………………..…. 28
CAPITOLUL III
TRATAMENTUL …………………………………………………………………..……….… ……. 30
3.1. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS ……………………………………………….. 30
3.2. TRATAMENTUL CHIRURGICAL ……………………………………………….….. 32
3.3. TRATAMENTUL PROFILACTIC ȘI IGIENO -DIETETIC ..……….………..…….. 34
3.4. TRATAMENTUL BALNEO -FIZIOTERAPEUTIC …..……………………………… 35
CAPITOLUL IV
TRATAMENTUL GONARTROZEI PRIN KINETOTERAPIE ȘI MASAJ….……….….. 37
4.1. PROGRAMUL KINETOTERAPEUTIC .…………………………..………….…….… 37
4.2. MASAJUL ARTICULAȚIEI GENUNCHIULUI …………………………………….. 42
4.3. MASAJUL GAM BEI …………………………………………………………………………………….. 44
PARTEA SPECIALĂ
CAPITOLUL I SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERECETĂRII …………..………………. 46
CAPITOLUL II MATERIAL ȘI METODĂ .……………………..……………………….. 46
REZULTATE ………….…. ……….…………………………….……..……………….…. 56
CONCLUZII ………………………………………………..……………………………… 58
BIBLIOGRAFIE …..………………….……………..………….………………………… 59

5

Motivarea alegerii temei

Am ales ca temă de studiu „Tratamentul recuperator ki netic în gonartroză ”
deoarece prin această lucrare doresc să argumentez faptul că ajutorul kinetoterapiei
în recuperarea gonartrozei este indispensabil. Exercițiile fizice contribuie la scăderea
durerii, creșterea mobilității genunchiului și ajută la tonif ierea musculaturii
membrului inferior. Exercițiile fizice efectuate în cadrul unui program de recuperare
kinetic, asociate cu masaj, au ca rezultat recuperarea genunchiului și protejarea
articulației de stresuri fizice ulterioare.
Gonartroza sau artroza genunchiului este o afecțiune degenerativă ce constă în
distrugerea cartilajului hialin prezent pe extremitățile osoase articulare, care se
manifestă prin durere foarte mare, care de multe ori nu mai răspunde la tratamentul
medicamentos și ajunge la interv enții chirurgicale.
Boala are o evoluție foarte lungă, de ani sau chiar zeci de ani, iar prin natura
și intensitatea simptomelor poate fi debilitantă, afectând foarte mult calitatea vieții
pacienților. Gonartroza poate duce în timp la atrofia mischiului cv adriceps.
Recuperarea medicală în cazul pacienților cu gonartroză este extrem de
importantă deoarece, dacă nu se obține acest lucru la timp, se poate ajunge la forme
de gonartroză invalidante, care împiedică persoana în cauză să muncească și să ducă
o via ță normală.
La primele manifestări ale bolii trebuie început tratamentul, combinând
procedurile de kinetoterapie cu tratamentul medicamentos.

6
PARTEA GENERALĂ
GONARTROZA – DATE GENERALE

Denumirea de reumatism vine de la cuvântul grecesc „r heuma” care înseamnă „a
curge”. Acest termen arată caracterul curgător, fluxional sau migrator al îmbolnăvirii
articulației. În timp boala evoluează către o anulare parțială sau totală a mișcărilor articulare,
producând imobilizarea sau anchiloza.
Reumatismul e ste recuno scut din cele mai vechi timpuri ca fiind o afecțiune care se
întâlnește frecvent . Reumatismul este o boală cu o largă răspândire, cu predilecție în țările
în care predomină frigul și umezeala și include indivizi de vârstă și profesi i diferite .
Gravitatea acestei afecțiuni derivă din implicațiile sociale produse , generând
invalidității deosebite, adeseori irecuperabile.
Artrozele sunt artropatii care afectează articulațiile periferice sau vertebrale,
caracterizate morfopatologic prin lez iuni regresive degenerative ale cartilajului hialin
articular.
Gonartroza constituie localizarea reumatismului degenerativ la articulația
genunchiului. Este o afecțiune cronică a genunchiului, invalidantă, cu evoluție progresivă
prin care cartilajul artic ular se degradează progresiv cu apariția durerii și limitarea
mobilității.
Gonartroza este o problemă de sănătate importantă ce afectează peste 80% dintre
persoanele trecute de 6 0 de ani. Netratată, poate produce dezaxări ale membrelor inferioare
și chiar invaliditate.

7
Figura nr. 1 Uzura cartilajului articular în gonartroză
Gonartroza e ste una din cele mai frecvente forme de reumatism degenerativ. Deși
mai puțin severă decât coxartroza rămâne totuși o afecțiune supărătoare, uneori chiar
invalidantă.
După vârsta de 3 5 ani, circa 50% din populație prezintă leziuni artrozice, iar după
vârsta de 60 ani, peste 80% din populație.
Dacă la 80% di n subiecții în vârstă de peste 6 0 de ani, se pot pune în evidență
modificări morfologice degenerative ale cartilajului, numai la 25-30% este prezentă o
artroză clinică cu manifestări subiective.
Artroza este una din cele mai frecvente afecțiuni cronice și totodată cea mai frecventă
afecțiune a aparatului locomotor.
O evaluare frecventă a frecvenței artrozei, numai după ana mneză, nu poate fi făcută,
deoarece există și artroze mute simptomatic și doar o mică parte din bolnavii cu artroze
consultă medicul din cauza afecțiunilor artrozice.
O evaluare mai reală o dau studiile epidemiologice care arată că actualmente , mai
mult de 80% din persoanele în vârstă de peste 60 de ani au modificări artrozice în una sau
mai multe articulații . Un procent de 60% din tre bolnavii reumatici sunt artrozici, au
capacitate de muncă limitată, fapt care subliniază importanța social -economică a artrozelor.
Analiza curbei de frecvență duce la câteva constatări:
 Artroza nu este exclusiv o boală a vârstei înaintate . Cu înaintarea în vârstă aproape
toate persoanele prezintă o artroză, fără însă ca aceasta să fie obligatorie pentru toată
populați a.
 Frecvența cea mai concludentă a artrozelor este dată de examenul anatomo -patologic,
urmat îndeaproape de examenul clinic.
 Artroza poate fi obiectivată abia într -un stadiu mai înaintat , prin aspectele radiologice
caracteristice. Examenul radiologic devine pozitiv abia când procesele anatomopatologi ce
ajung la o anumită intensitate.
Rezultatele cercetătorilor epidemiologice arată că artroza nu este o noțiune unitară și
că în cadrul ei se pot distinge câteva subdiviziuni:
 Noțiune a anatomopatologică de artroză include procesele degenerative
morfostructurale și cele umanobiologice în teritoriul cartilajului articular, osului subcondral,
capsulei sinoviale și lichidului sinovial, ce pot fi constatate prin diverse mijloace tehnice
(microscopie electronică, biochimie). Morfopatologic artroza este caracterizată prin
pierderea de cartilaj cu modificări concomitente osoase ce includ scleroza și osteofitoza.

8
 Noțiunea radiologică de artroză oglindește modificările anatomo -structurale
avansate;
 Noțiunea clinică de artroză include două substadii:
a) Stadiul clinic obiectiv manifest, în care modificările anatomopatologice ajunge la un
anumit g rad, pot fi recunoscute de medic prin examenul obiec tiv (inspecție, palpare ) dar
care nu -l fac pe bolnav să sufere ;
b) Stadiul subiectiv de artroză – în care boala se manifestă prin dureri, disfuncții și
deformări articulare.
Clasificarea gonartrozelor
Există două categorii de gonartroză:
1) Gonartroze primitive – fără o cauză identificabilă;
2) Gonartroze secundare – cu cauze cunoscute.
Forma secundară este mai ușor de explicat și înțeles, fiindcă se referă la boala
degenerativă a articulației genunchiului ce apare secundar unor factori predispozanți, cel mai
adesea un traumatism sau o anomalie congenitală de deviație a axului biomecanic al
membrului pelvin, și apare la persoane relativ tinere.
Forma primară este legată în special de procesul de îmbătrânire și apare la persoane
mai în vârstă, la care se asociază și alți factori.
Gonartroza a fost împărțită î n 4 stadii. Clasificarea se face pe baza examenului
clinic, radiologic și a examenului artroscopic.
Stadiul I – în care modificările articulare sunt minime, simptomatologia este
caracteriz ată de redoarea care apare după un moment de repaus (somn, stat la mas ă, în
mașin ă), durere minim ă sau moder ată (fiecare pacient percepe durerea în felul lui) și uneori
inflamație local ă cu edem și tumefacție, radiologic (radiografie, RMN) nu exist ă modific ări,
artroscopic exist ă semne ale degenerării cartilaginoasă (cartilaj moale, opac, posibil fibrilare
fină a acestuia).
Stadiul II – simptomele sunt minime sau mai degrab ă moderate, cu durere locală
permanentă mai frecvent în compartimentul intern, de intens itate medie, redoare articular ă
matinal ă important ă (pacientul spune c ă are nevoie de 2 -3 minute pentru a putea s ă își
încălzească articulația), semne de inflamație locală cu edem, tumefacție (apar periodic aceste
semne inflamatorii), radiologic apare îngu starea spațiului articular, artroscopic apare
fibrilarea cartilajului și degenerare meniscală, de cele mai multe ori unicomparimental – în
zona intern ă.

9
Stadiul III – simptome moderate, cu durere permane ntă moder ată intraarticulară,
dar uneori se exacerbe ază, redoare matinala și după repaus semnificativa (pacientul susține
ca are nevoie și de 10 minute pentru a se mobiliza după un moment de repaus), limitarea
mobilității articulare (flexia este limitată de durere dar și mecanic), cracmentelor osoase
(zgomo te articulare) la urcatul și cobor âtul scări lor dar și la mișcări simple de flexie/extensie,
radiologic – îngustarea spațiu lui articular, osteofite la periferia articulației, modificarea
axului biomecanic al membrului pelvin, artoscopic – fragmentarea cart ilajului articular cu
zone mai afectate și zone mai puțin afectate, corpi liberi intraarticulari, osteofitoza marginea
suprafețelor articulare, leziuni degenerative meniscale.
Stadiul IV – simptome severe, durer i foarte mari în repaus, noaptea, la schimb ări de
vreme, care nu îl lasă pe pacient s ă se odihneasc ă (după o perioad ă simptomele nu mai
răspund la administrarea de antiinflamatoare orale sau locale, durerile fiind insuportabile),
deformare articulară în var sau valg, instabilitate articular ă pacientii fiind nevoi ți să poarte
baston sau carje pentru a se putea deplasa, radiologic – spațiu articular redus, dezaliniere
biomeca nică, scleroz ă osoas ă în punctele de sprijin, osteofoza marginal ă, artroscopic – lipsa
cartilajului articular pe arii înt inse.

10
CAPITOLUL I – ANATOMIA GENUNCHIULUI
1.1. ANATOMIA GENUNCHIULUI

Genunchiul este reprezentat de regiunea articulară situată la joncțiunea coapsei cu
gamba. Articulația genunchiului unește femurul cu tibia și cu rotula. Adaptarea perfectă a
suprafeței articulare a femurului, cu cea a tibiei este asigurată prin existența a două formații
fibrocartilaginoase, denumite meniscuri. Ligamentele foarte puternice garantează o
stabilitate perfectă a acestei articulații.
La nivelul genunchiul ui există două articulații: articulația femurorotuliană și femuro –
tibială. Procesul de uzură le poate afecta separat sau , de obicei , împreună.
Genunchiul este o articulație sinovială adică o articulație în care mișcarea este
facilitată de efectul lubrifia nt al lichidului sinovial, care este secretat de o membrană care
căptușește cavitatea articulară.
Este articulația dintre condilii femurali, patelă și condilii tibiali. Condilul medial al
femurului coboară mai jos ca cel lateral, încât femurul formează cu tibia un unghi de 1740.
Când unghiul este mai mic de 1500, se vorbește de deformația numită genu valgum (gamba
„în X”). Opusul său este genu varum, când unghiul extern dispare, iar gambele descriu între
ele un oval.
Incongruența (nepotrivirea) dintre feț ele articulare este completată de două meniscuri
de forma literei "C" – meniscul median (este cel mai rezistent și mai mobil) și meniscul
lateral.
Între interiorul capsulei, între tibie și femur se află ligamentele încrucișate anterior și
posterior.
Cele două ligamente încrucișate sunt intracapsulare și extrasinoviale.
Anterior artculația este închisă de rotulă (articulația femuropatelară).
Anterior de capsula articulară se află ligamentul rotulian, care continuă tendonul
mușchiului cvadriceps femural . Capsula articulară este întărită medial și lateral de reticulele
rotulei; de asemenea de ligamentele colateral tibial și colateral fibular, iar posterior de
ligamentele popliteu oblic și popliteu arcuat.
Mișcările articulați ei genunchiului sunt de f lexie – extensie și în măsură foarte redusă
de rotație și înclinație laterală.

11
Deși genunchiul tinde să fie privit ca o articulație unică, este de fapt cea mai
complexă articulație a corpului, fiind format din trei articulații care împart o cavitate
articu lară comună. Aceste trei articulații sunt:
– articulația dintre rotulă (patelă) și capătul inferior al femurului. Este o articulație
plană, care permite alunecarea unui os peste celălalt.
– câte o articulație de fiecare parte, între fiecare dintre condi lii fem urali (capetele
mari, proeminente ale femurului) și partea corespunzătoare a porțiunii superioare
a tibiei. Acestea sunt denumite articulații de tip balama, deoarece mișcarea pe
care o realizează se aseamănă cu mișcarea ușii în balamale.
Oasele care partic ipă în alcatuirea acestei articulații sunt femurul, tibia și rotula.
Fibula nu participă la aceasta articulație. Pentru a permite mișcarea necesară deplasării în
plan sagital oasele articulației au o formă deosebită.
Tibia pe care se sprijină femurul prezi ntă pe epifiza sa superioară un platou cu două
cavități numite fose glenoide, separate între ele printr -o denivelare numită spină. Cavitățile
asemănătoare unor oglinzi concave nu sunt în același plan, cel medial fiind mai coborât cu
3-4 mm. Întreg platoul tibial este acoperit cu cartilaj articular, iar peste acesta sunt amplasate
cele două meniscuri, lateral și medial, formațiuni fibrocartilaginoase în formă de litera C,
(cerc sau garnitură incompletă), cu mai multe roluri în mecanica genunchiului: complete ază
spațiul articulației, amortizează șocurile generate de mers și alergat, lubrefiază suprafețele
articulare și le menține în contact.
Femurul cel mai mare os al organismului se articulează cu tibia prin intermediul
epifizei sale inferioare formată din do i condili femurali, lateral și medial, corespunzători
celor două cavități glenoide cu care se articulează. Condilul medial este mai îngust, dar mai
proeminent și pentru a se articula cu fosa glenoidă medială este mai lung cu 3 -4 mm decât
cel lateral.
Cele două oase principale ale articulației sunt legate unele de altele: anterior prin
ligamentul patelar care include și rotula, ligament care este continuarea ligamentului
mușchi ului cvadriceps femural și care se inseră pe proeminența anterioară a tibiei sub
articulația genunchiului, lateral prin ligamentul colateral fibular și medial prin ligamentul
colateral tibial, iar posterior prin două ligamente poplitee, oblic și arcuat, ce l dintâi fiind
tendonul recurent al mușchi ului semimembranos. Fiecare față internă a condililor este legată
de spina intercondiliană tibială printr -un ligament încrucișat, numit așa deoarece se fixează
pe partea opusă a spinei: anterior, care leagă condilu l lateral de tibie și posterior, care leaga
condilul medial de tibie. Văzute din față ligamentele formează litera "X".

12

Figura nr. 2 Anatomia genunchiului

Întreaga articulație este învelit ă de capsula articulară întărită cu fascii și expansiuni
ale tend onului mușchiului cvadriceps. Sub capsulă se găsesc burse și zone de grăsime care
favorizează alunecarea ansamblului format din oase, cartilaje, mușchi, tendoane, aponevroze
și ligamente.
Meniscurile sunt formate din țesut conjunctiv, fiind împărțite în do uă discuri în formă
de seceră si poziționate între tibie și femur, in porțiunile interioare și exterioare ale fiecarui
genunchi. Cele două meniscuri de la fiecare genunchi absorb șocul, amortizând gamba de
greutatea corpului și crescându -i stabilitatea.
Ligamentele sunt benzi puternice, elastice, care conectează oasele între ele. Ele aduc
stabilitate și forță articulației. Există 4 ligamente care leagă femurul de tibie:
– ligamentul colateral medial: aduce stabilitate în porțiunea internă (medială) a
genunc hiului ;
– ligamentul colateral lateral: aduce stabilitate în porțiunea ext ernă (laterală) a
genunchiului ;

13
– ligamentul încruciș at anterior: așezat în centrul genunchiului, limiteaz ă rotația și
mișcarea anteri oară a tibiei ;
– ligamentul încruciș at posterior: așezat in centrul genunchiului, limiteaz ă mișcarea
posteri oară a tibiei.

Figura nr. 3 Ligamentele genunchiului

Ligamentele care fac parte din capsula genunchiului au o structură fibroas ă
protectoare care înconjoară articulația genunchiului. In interiorul capsulei, articulația este
captu șită cu un țesut sub țire, moale, numit sinovială.
Tendoanele sunt cordoane puternice care leaga mușchi ul de os. La nivelul
genunchiului, tendonul cvadriceps leaga mușchi ul cvadriceps de patelă si asigură forta
pentru mișcarea de extensie. Tendonul patelar leaga patela de tibie. Tehnic, acesta este un
ligament, dar in mod obisnuit este numit tendon.
Deși aparent membrele inferioare ale omului par drepte există un unghi de 9 grade
între axul vertical și axul femurului și un ungh i de aproximativ 175 de grade între axul
femurului și cel al tibiei, numit de ortopezi genu valg fiziologic. Atunci când pășim sau
alergăm greutatea corpului se mută alternativ când pe un picior când pe altul, forțele
exercitându -se pe cavitațile glenoide prin intermediul meniscurilor, iar alunecarea laterală
este împiedicată de ligamentele colaterale din partea opusă și de ligamentele încrucișate.

14
Musculatura
Există două tipuri de mușchi la nivelul genunchiului. Mușchi ul cvadriceps cuprinde
patru mușchi din porțiunea anterioară a coapsei si ajut ă la mișcarea de extensie a piciorului
(îndreptarea piciorului din poziția flectată). Mușchi i din loja posterioară a coapsei realizeaz ă
mișcarea de flexie a piciorului.
Mușchii care acoperă și activează articulația s unt:
 Mușchii coapsei care formează trei grupe:
 Grupul antrior – cuprinde mușchii cvadricepsul femural și croitorul;
 Grupul medial – pectineul și adductorii: marele, mijlociul și micul adductor;
 Grupul posterior – cuprinde: bicepsul femural, semitendinosul și
semimembranosul.
 Mușchii gambei care se împart în trei grupe:
 Grupul ventral – cuprinde mușchii: tibialul anterior, extensorul lung al halucelui,
extensorul lung al degetelor;
 Grupul lateral – cuprinde: lung ul peronier și scurtul peronier;
 Grupul posterior – cuprinde: lungul flexor al halucelui, tibialul posterior, tricepsul
sural.


Figura nr. 4 Mușchii genunchiului

15
Aici există două rețele venoase, una superficială și una profundă.
Venele superficiale mai importante sunt:
 Vena safenă mică care urcă pe gambă și se varsă în vena poplitee.
 Vena safenă mare care urcă pe coapsă și se varsă în vena femurală.
Venele profunde însoțesc arterele, câte două vene pentru arteră, dar numai câte o venă
femurală și un poplitee. Vena cavă inferioară urcă pe partea dreaptă a coloanei vertebrale.
Nervii care inervează membrul pelvin sunt:
 La coapsă: nervul femural, nervul sciatic, nervul crular;
 La gambă: nervul tibial fibular.

1.2. BIOMECANICA GENUNCHIULUI

Biomecanica articulației femuro -tibiale
Mișcarea principală în această articulație este cea de flexie -extensie la care se adaugă
mișcări secundare rotație (internă și externă); poate apare și o foarte redusă mișcare de
înclinare laterală.
a. Flexia – extensia este mișcarea principală. Atunci când membrul inferior lucrează
în lanț cinematic deschis , articulația femuro -tibială joacă rol de pârghie de gradul III, iar în
lanț cinematic închis articulația jo acă rol de pârghie de gradul I. Mișcarea de flexie -extensie
nu se face în jurul unui ax fix datorită formei volute a condililor femurali. Deplasarea
segmentelor diferă după modul de acțiune a membrului inferior: în lanț cinematic deschis
femurul rămâne fix, tibia alunecă pe el; în lanț cinematic închis tibia rămâne fixă, femurul
alunecând pe tibie.
Mișcarea de flexie începe cu o rostogolire și se termi nă cu o rotație pe loc.
Limita flexiei o reprezintă întâlnirea fețelor posterioare ale segmentelor (coapsă și gambă).
Principalii flexori ai genunchiului (în lanț cinematic deschis) sunt: bicepsul femural și
semimembranosul, la care se asociază și semitend inosul, gemenii (din tricepsul sural),
popliteul, plantarul mic și croitorul. Flexia asociază și o mișcare de rotație internă.
Mișcarea de extensie începe cu rotația extremității femurului și se termină cu
rostogolirea pe platoul tibial. Extensia asociază și o rotație externă a gambei (datorită
bicepsului femural) . Extensia este limitată de ligamentul posterior (Winslow), ligamentul
încrucișat anterior și posterior, ligamentele colaterale și mușchii ischiogambieri. În extensie
completă se obține poziția de „înzăvorâre” în care forța musculară nu mai este necesară .

16
Principalii extensori sunt cvadricepsul și tensorul fasciei l ată; la acțiune se asociază tendonul
cvadricepsului și rotula care fac parte din aparatul complex de extensie al genunchiului .
Extens orii, fiind mușchi antigravitaționali, au forță de acțiune totală mai mare ca cea a
flexorilor.

Figura nr. 5 Mișcările genunchiului

b. Rotația internă – externă se datorează înălțimii diferite a condililor femurali și a
ligamentelor încrucișate; rotația normală maximă activă este de 15 -20o iar cea pasivă de 35 –
40o și se realizează în jurul unui ax vertical care trece prin centrul spinelor tibiale.
Rotația externă este realizată de bicepsul femural iar cea internă de semimembranos,
popliteu, semitendinos, dreptul intern și croitor. Musculatura rotatoare internă este mult mai
bine reprezentată decât cea externă, deoarece rotația internă este o mișcare obișnuită asociată
flexiei, pe când rotația externă este excepțională.
c. înclinarea laterală – este limitată de ligamentele colaterale; acestea sunt
tensionate la maxim în extensie și complet relaxate în semiflexie .

17
d. deplasarea înainte -înapoi a platoului tibial pe condilii femurali este limitată de
ligamentele încrucișate .
Biomecanica meniscurilor
Meniscurile sunt solidare cu tibia; ele se deplasează în flexie dinai nte-înapoi pe tibie
și se apropie între ele posterior, iar în extensie mișcarea este inversă, prin modificarea formei.
Funcțiile biomecanice ale meniscurilor (după Bouillet -Graver) sunt :
 completează spațiul liber între suprafețele articulare;
 centrează sprijinul femurului pe tibie;
 participă la lubrefierea suprafețelor articulare ( asigură repartiția uniformă a sinoviei pe
suprafața cartilajelor);
 amortizor de șoc între extremitățile osoase;
 scad frecarea – prezența meniscurilor împarte articulația femuro -tibială în două articulații
distincte, în care frecarea dublă devine simplă.
Biomecanica articulației femuro -patelare
În sens vertical, rotula este fixată între tendonul rotulian și tendonul cvadricipital
(între ele ia naștere un unghi deschis înafară), singurul element motor care acționează asupra
rotulei (ridică rotula și o trage înafară).
Rolul rotulei este de a depărta tendonul cvadricepsului de trohlee la extensie maximă;
astfel brațul d e părghie al cvadricepsului crește cu 50%. În flexie, forței reprezentată de
greutatea corpului i se opune o rezistență reprezentată de cvadriceps și aparatul rotulian,
rotula ușurând activitatea cvadricepsului.

1.3. CAUZE ȘI FACTORI DE RISC ÎN GONARTRO ZĂ

Boala poate debuta pe un genunchi anatomic normal, pe fondul suprasolicitării, sau
pe un genunchi tarat de alte afecțiuni colaterale sau predispozante, supus unor traumatisme
minore.
Gonartroza este adesea favorizată de o proastă conformație a articula ției – ca un genu
varum, în care axa gambei este deviată în interior față de axa coapsei, provocând o
supraîncărcare pe una din părțile genunchiului.
Factorii de risc pentru gonartroz ă sunt :
– Obezitatea: este cel mai mare „dușman” al articulațiilor membru lui inferior.
Creșterea stresul mecanic, a încărcării, a forțelor care apar și se dezvolta la acest nivel, sunt

18
strâns legate de artroza genunchiului, dar și de coxartroza. S -a dovedit ca un indice de masă
corporal ă (BMI = body mass index) crescut predispu ne la îmbătrânirea prematură a
articulației genunchiului. Pentru fiecare kg adăugat la greutatea corpului, genunchiul resimte
3 kg de presiune în plus. Crescând greutatea corpului cu 5 kg, presiunea pe genunchi crește
cu 15 kg, astfel crescând și șansele de a dezvolta gonartroza. Pentru persoanele
supraponderale sau obeze, pierderea în greutate va reduce semnificativ presiunea exercitată
la nivelul genunchilor, astfel simptomele sunt atenuate iar progresia bolii va fi mai lentă;
– Vârsta: înaintarea in vâr sta duce la scăderea proprietăților cartilajului articular,
ulterior apărând leziuni în diferite grade de evoluție la acest nivel, ceea ce duce la apariția
modificărilor radiologice precum îngustarea spațiului articular, prezenta osteofitilor,
resorbții os oase, leziuni degenerative la nivelul ligamentelor intraarticulare (mai ales la
nivelul meniscului intern).
– Traumatismele: pot distruge în mod direct cartilajul articular prin apariția leziunilor
condrale, sau pot determina leziuni ligamentare (menisc, LIA, LIP) care în timp vor
determina apariția gonartrozei, uneori chiar dacă sunt tratate corect sau nu. Orice modificare
anatomică la nivelul articulației genunchiului va determina o creștere a coeficientului de
frecare intraarticular, o uzura mai mare, ș i o afectare a cartilajului articular.
– Diabetul zaharat.
– Tulburări hormonale.
– Tulburări sistemice: guta, hemocromatoza, tulburări metabolice.
– Boli neuromusculare.
– Afecțiuni congenitale: laxități ligamentare, deviații de ax (genu varum, genu
valgum ).
Predominanța gonartrozelor la sexul feminin este netă, este de 3 ori mai frecventă
decât la bărbații.
Gonartroza primară este cea mai frecventă, toți oamenii ajung într -un final, în funcție
de speran ța de vi ață, să facă aceast ă boală. Este leg ată în special de procesul de îmbătrânire
și apare la persoane mai în vârsta, la care se asociază și alți factori (obezitatea, diabetul).
Practic , odată cu înaintarea în vârst ă, cartilajul articular iși pierde proprietățile și a stfel apar
leziuni, și ulterior gonartroz ă.
Din cauzele încriminate în gonartrozele secundare sunt de menționat:
a) Traumatismele (sechele de fracturi, luxații, entorse, leziuni de menisc) care lasă
după ele leziuni și dezechilibre osteoarticula re și capsulo -ligamentare, favorizând apariția
procesului degeneratv de tip artrozic.

19
b) Tulburări statice: dezaxarea axei femurotibiale cu solicitările în varum sau
valgus consecutive constituie un stres mecanic care poate iniția artroza, gonartrozel e sunt de
patru ori mai frecvente la cei cu genu varum sau valgum decât la cei cu axa femurotibială
normală.
Gonartrozele pot fi de asemenea secundare unei dezaxări a aparatului rotulian
(displazii rotuliene, luxații și subluxații rotuliene).
Apar atul ligamentar care face ca contactul permanent al suprafețelor articulare
necesar pentru distribuirea egală a greutăților să nu mai poată fi menținut corect.
Incongruența suprafețelor articulare ale genunchiului, care fac necesară interpoziția
menis curilor, poate devine un factor etiologic meniscul (rile) este îndepărtat chirurgical, în
care de regulă se constituie o gonartroză.
c) Dintre factorii generali care favorizează apariția leziunilor artrozice sunt de reținut:
tulburările endocrine (insuficiență ovariană, menopauza), tulburări metabolice (în special
obezitatea care acționează atât prin alterarea cartilajului articular, cât și mecanic, prin
supraâncărcarea ponderală și hiperlaxitatea ligamentară) și uni i factori genetici (o fragilita te
genetică a cartilajelor articulare, la care se adaugă displazii rotuliene și femuro -tibială.
Cauzele principalele ale apariției leziunilor artrozice sunt:
 Scăderea rezistenței mecanice a cartilajului articular;
 Creșterea presiunii unitare în artic ulație din cauza suferințelor capsulo -ligamentare
sau a elementelor interarticulare, disfuncțiilor musculare, modificărilor axelor femurului și
tibiei.
Mecanisme: artrozele sunt afecțiuni polietiologice și polipatogenice.
Mecanismul este dublu:
 Mecanic -exces de presiune exercitat cu scăderea rezistenței la presiuni mecanice
normale.
 Procesul degenerativ – rezultă din interacțiunea complexă a unor f actori extrinseci
și intrinseci.
Ereditatea joacă un rol important în determinismul artrozelor datorită defectelor
calitative ale cartilajului articular. De obicei este vorba de o artroză generalizată caracterizată
prin degenerarea prematură a cartilajului în numeroase articulații.
Vârsta influențează prin îmbătrânirea fizio logică (cartilaj deshidratat, cu rezistență
scăzută și vulnerabil la agresiunile mecanice). Frecvența artrozelor crește cu vârsta. Ele nu
reprezintă un proces de uzură pasiv, ci și un proces degenerativ activ.

20
O dată cu trecerea anilor apar și leziun i ale structurilor adiacente (ligamente,
tendoane), care pot accentua dezvoltarea artrozei.
Leziunile cartilaginoase sunt găsite constant, stadiile obișnuite ale fibrilației,
eroziuni, și ulcerațiile fiind caracteristice.
Meniscurile prezintă fis uri, pierderea cunoștinței obișnuită și rupturii, leziunile
osoase fiind tipice, osteofitoză, osteoporoza prin proliferarea sclerozată cu mărirea lichidului
sinovial.
Teoria mecanică – un exces de presiune pe un cartilaj normal prin următoarele
exempl e:
În genu varum cu hiperpresiune persistentă în compartimentul femuro -tibial întern,
ca în genu valgum cu hipertensiune în compartimentul femuro -tibial extern.
Se apreciază că dezaxările cu hipertensiune asimetrică a compartimentelor articulare
sunt cauza cea mai frecventă a gonartrozelor condiționate biomecanic.
Teoria tisulară – chimioenzimatică care înseminează alterările biochimice ale
cartilajului articular, cu scăderea rezistenței sale, față de presiuni normale.
Procesul artrozic a pare inițial predominant biomecanic după care componente
patobiochimice iau conducerea până când apar deformațiile artrozice finale.
Geneza gonartrozei poate fi concepută astfel : hiperpresiunile nocive datorită
factorilor etiologici alternează condroc itele și fibrele de colagen din matricea cartilajului în
care, în mișcările articulare cu suprasolicitări, se produc eroziuni. Când acesta, cu timpul,
sub acțiunea factorilor etiologici este total distrus, în zonele respective, osul suferă în
continuare ac țiunea factorilor etiologici, este și el erodat treptat și apare astfel deformații
artrozice prin pierdere de substanță.

21
CAPITOLUL II – DIAGNOSTIC UL

Pentru diagnosticarea gonartrozei medicul ortoped va efectua un examen clinic
complet, evaluând mobilitatea genunchiului și axarea membrului inferior.
Pentru confirmarea diagnosticului medicul va solicita efectuarea unei radiografii a
genunchiului pentru a vedea dacă există modificări ale articulației sau dacă există
malformații congenitale.
Singurele metode prin care se poate diagnostica gonartroza sunt examenul clinic,
însoțit de radiografia la genunchi. Testele de laborator nu pot identifica prezența gonartrozei,
dar pot fi utilizate pentru a exclude alte probleme, cum ar fi infecția sau g uta care pot provoca
de asemenea dureri de genunchi .
Se pot distinge în patogenia gonartrozei mai multe etape care încep sub acțiunea
factorilor etiologici (devieri axilare, instabilitate, incongruența suprafețelor articulare):
 Etapa biomecanică – ce con stă în perturbarea transmiterii corecte a greutății;
 Etapa cartilaginoasă – fricțiune, erodare, distrucție în zonele de hipersensibilitate
anormală cu dispariția cartilajului;
 Etapa sinovială – iritație, inflamație;
 Etapa osoasă – eroziunea osului descope rit, cu pierdere de substanță;
 Deformarea artrozică – deviere axilară, instabilitate, statică vicioasă analoagică
factorilor etiologici inițiali, închid un veritabil cerc vicios care continuă progresiunea
procesului artrozic.
La aceasta se adaugă și m odificările de tensiune și structură ale elementelor
extraarticulare (ligamente, tendoane, mușchi), care generează și ele tulburării: ligamentare,
tendomioze dureroase, mialgii, contracții musculare.
Durerile din artroză sunt de 2 feluri, cu provenie nță diferită:
 Dureri intraarticulare, de tip inflamator – produse de mediatori cu inflamații
sinoviale.
 Dureri extraarticulare, neinflamatorii – datorate stimulării receptorilor din
ligamente, tendoane și mușchi.

22
2.1 SIMPTOMATOLOGIA ȘI EXAMENUL CLINIC ÎN GONARTROZĂ

În cazul gonartrozei durerea de genunchi este principalul simptom al bolii. Aceasta
poate să iradieze la nivelul coapsei, dar și la nivelul gambei. Alte simptome ce pot anunța
apariția gonartrozei sunt:
• Trosnetul – atunci când solicitat, genunchiul va trosni, mai ales la mișcările de
îndoire și îndreptare;
• Rigiditatea – netratată gonartroza duce la umflarea și rigiditatea genunchiului,
scăzându -i mobilitatea;
• Șchiopătatul – apare datorită rigidității și durerii c a mijloc de protecție a
genunchiului;
În timpul anamnezei pacientul relatează detaliat simptomele afecțiunii.
Examinarea fizică – medicul face mișcări de flexie, extensie, rotație și presiune
asupra genunchiului, pentru a localiza durerea și a determina gr adul de limitare al mișcărilor.
Durerea localiza tă la nivelul genunchiului sau cu iradiere pe mușchii coapsei sau gambei are
caracter profund și apare la mobilizarea articulației după o perioad ă de repaus.
Durerea localiza tă la nivelul genunchiului sau c u iradiere pe mușchii coapsei sau
gambei are caracter profund și apare la mobilizarea articulației după o perioada de repaus.

Figura nr. 6 Localizarea durerii în gonartroză

23
Durerea localiza tă la nivelul genunchiului sau cu iradiere pe mușchii coapsei sau
gambei are caracter profund și apare la mobilizarea articulației după o perioad ă de repaus.
Durata episoadelor dureroase este de obicei mai mică de jumătate de or ă (aspect foarte
important, care o deosebește de durerea din artrita inflamatorie, când durerea este prelungit ă,
peste 30 de minute).
În stadiile avansate poate s ă apară instabi litate la nivelul genunchilor, d evierea axului
biomecanic, iar durerea devine invalidant ă, fără s ă mai răspundă la antiinflamatoare.
Mobilitatea articu lară este pierdut ă, pacientul fiind condamnat s ă rămână în cas ă, și
să se deplaseze pe distan țe scurte cu pași mici.
De asemenea, pacientul mai poate acuza:
– Tumefacția genunchilor;
– Modificarea temperaturii cutanate locale (tegumentele sunt mai calde decât cele din
jur);
– Apariția crepitantelor sau cracmentelor – zgomote anormale care se aud când se
mobilizeaz ă genunchiul;
– Spasm muscular periarticular;
– Inflamarea bursei periart iculare (bursita);
– Modificări sugestive la radiografii: se observa osteofitele, îngustarea spațiului
articular, afectarea osului.
Gonartroza este cea mai frecvent ă cauză de apariție a ”apei la genunchi”, care
reprezint ă acumularea de fluid în exces în jurul articulației genunchiului.
Examenul clinic:
Artoza genunchului se poate prezenta clinic sub trei stadii în recuperare:
1. Stadiul inițial – durer ea în ortostatism prelungit și mers pe teren accidenat (mai
ales la coborârea unei pante), intemitent incapacitatea de „învozărâre” a genunchiului la
mers, ușoară hipotrofie și hipotonie a cvadricepsului, crepitații moderate.
2. Stadiul evolutiv – dureri interne care apar repede în ortostatism și mers, limitarea
mobilității la maxim 900, creșterea în volum a genunchiului, crepitații interne, ușor flexum,
hipotrofie și hipotonie importantă a cvadricepsului, instabilitate activă, de obicei există și
deviați i laterale, radiografia arătând reducerea spațiului articular în zona devierii.
3. Stadiul final – dureri și în repaus, frecvente reâncălzirii inflamatorii, mobilitate
sub 900, deformarea articulației, severă insuficiență musculară, deficit motor impor tant,
flexurii, mersul cu bastonul, deviații în plan sagital sau frontal, examenul radiologic
evidențiind spațiul articular mult îngustat.

24
Durerea este s indromul principal al gonartoze. E a nu poate fi localizată precis. Apare
fie în regiunea media lă în spațiul popliteu sau în regiunea subrotuliană. Durerea radiază
adesea la coapsă sau la gambă. Ea este suprimată de repaus.
Provocată de mers , mai ales la mersul prelungit, mersul pe teren accidentat, șederea
în picioare o exagerează, schimbarea de la poziția verticală la poziția șezând, la cea în
genunchi sau poziția pe vine, la coborârea sau urcarea scărilor. Aceste acțiuni provoacă cel
mai adesea dureri interne.
Palparea genunchiului pune în evidență puncte dureroase, platoul tibial medial și
spațiul popliteu, cu presiuni asupra trohleei femurale prin îndepărtarea rotulei, produce
durerii și crepitații unele neregularității asupra fețelor femurorotuliene.
Această mărire de volum mai frecventă dar nu constantă este legată de hiprt rofia
tendoanelor periarticulare și uneori declanșarea unui exudat intra -articular sau chiar
hipertrofie a epifizelor tibiale sau rotuliene. Genunchiul apare adesea în flexie discretă dar
permanentă și de varum.
Limitarea mișcărilor în general poate f i: extensia limitată și dureroasă, mai ales
extensia completă. Flexia este parțială dar în limită exterioară a acesteia poate să apară o
durere. Uneori apare blocarea mișcărilor, urmată hidroartrozic. Fragmentele articulare apar
provocate de mișcări.
Hidroartroza poate să apară pe fondul artrozic ca și consecința traumatismelor sau a
micro -traumatismelor. Ea este puțin dureroasă.
Ca semne subiective : mersul se face cu pas scurtat, ca lungime și durată de sprijin,
și legăn at în afară pentru a nu încăier a piciorul bolnav.
Uneori se merge cu piciorul întins din genunchi prin contracția cvadricepsului pentru
a evita durerea.
Semne obiective : în cazul artrozei genunchiului, sunt crepitațiile la mobilizarea
articulației, aceleași semne sunt și la mobilizarea rotulei (semnul rotulei), în cazul artrozei
femuro -rotuliene.
În gonartrozele avansate genunchiul deformat este evident. Artroza genunchiului este
însoțită de o atrofiere musculară la care dacă se adaugă microtraumatismele, obezitatea și
staza venoasă, suferința articulației este și mai mare, apare durerea și aceasta la rândul ei
contribuie la accentuarea hipotoniei musculare.

25
2.2. INVESTIGAȚII IMAGISTICE

Dacă la examenul clinic medicul const ată că pacientul are semne de gonartroz ă,
atunci îl îndrum ă pe pacient s ă efectueze o radiografie, astfel radiografia este investiga ția de
elecție pentru diagnosticarea gonartrozei în stadii avansate, iar RMN -ul în stadii incipiente
(I-II).
Radiografia evidențiază : ingustarea spațiu lui articula r (mai frecvent în
compartimentul intern al genunchiului în stadiile incipiente și moderate, iar ulterior global
în stadiul IV), osteofite marginale și posterioare, resorb ții osoase în zonele portante ale
articulației reprezentate de chiste osoase, deviere a axului biomecanic al membrului cu genu
valgum sau genu varum, scleroz e osoase.
Modificări le sunt diferite și depind în mod direct de repartitia forțe lor intrarticulare,
astfel în zonele portante unde stresul este mai mare se evidențiază reducerea mai accentu ată
a spațiu lui articular, scleroza și chisturi.
În afara zonelor de înc ărcare – la marginile articulației – apar depuneri anormale de
țesut osos numi te osteofiț i. Se poate observa mai frecvent sc ăderea spațiu lui articular în
nivelul compartimentului femurotibial medial, deși compartimentul femurotibial lateral și
patelofemural sunt și ele afectate. Aceste modificări asimetrice la nivelul compartimentului
medial sau lateral pot rezulta în deformarea în varus respectiv valgus. Pierdere a axului
biomecanic al membrului va înr ăutăți și mai mult situația și va cre ște presiunea în
compartimentul respectiv.
Radiografia de profil a articulației femuropatelare evidențiază îngustarea interliniei
și osteofitoza (în afara zonelor de presiune; la nivelul condililor femurali și la marginea
rotulei).
Prin acest „defileu standar d” se pun în evidență modificările interliniei osoase în timp
ce „defileu l opac” (obținut după injectarea laterorotuliană d e 6-8 ml substanță de contrast)
după care se efectuea ză radiografia femuro -patelară din incidența axială, se vizualizează în
plus și interlinia cartilaginoasă, ceea ce permite un diagnostic precoce al leziunilor artrozice.
Radiografiile descoperă în plus o luxație sau subluxație rotuliană sau o displazie, pe
defileul standar d femuropatelar, axul sagital al rotulei este pe aceiași linie verticală cu axul
femural, cele două fațete rotuliene formează între ele un unghi de 1200-1400, încadrându -se
între cele două versante ale trohleei femurale.
Uneori se constată displazii rotuliene.

26

Figura nr. 7 Radiografia genunchiului

Articulația femurotibală prezintă fenomene artrozice evidențiate pe radiografia
standard. În cazurile de gonartroză secundară unui genu varum sau genu valgus, leziunile
artrozice predomină în compartimentul femurotibial intern sau extern.
 Radiografia de față și profil a ambilor genunchi, cu calcula rea unghiului dintre axele
longitudinale ale femurului și tibiei pe de o parte și de alta a axelor transversale bicondiliene
pe de altă parte.
 Examenul radiologic al altor regiuni ale căror afecțiuni pot avea răsunet maxim la
nivelul genunchiului (șold, ar ticulațiile sacroiliace, coloana vertebrală lombosacrată,
gleznă).
În vederea confirmării diagnosticului sau în cazul în care gonartroza este într -un
stadiu avansat, medicul ortoped poate recurge la examinarea genunchiului cu ajutorul
computerului tomograf , sau a rezonanței magnetice (RMN). Acestea vor oferi o imagine
completă a structurii genunchiului afectat și astfel medicul poate prescrie tratamentul
gonartrozei chirurgical sau nechirurgical.

27
Computer tomografia axială vizualizează țesuturile moi mult mai clar decât
radiografia normală. U n fascicul cu raze X cu durata de o fracțiune de secund ă este trecut
prin genunchi din unghiuri diferite, detectat de un sca nner și analizat de un computer. S e
produc o seri e de secțiuni ale genunchiului. I magini individuale pot fi combinate de un
computer, pentru a realiza o imagine tridimensională a genunchiului.
a osteoarticulară – o cantitate mică de substanță radioactivă este injectată intravenos
și este detectată de scanner; acest test detectează vascularizația de la ni velul osului și
activitatea celu lară de la acest nivel, ar ătând anomaliile din aceste procese care pot ajuta la
diagnostic.
Rezonanța magnetic ă imagistic ă – energia venit ă de la un magnet puternic stimul ează
țesutul de la nivelul genunchiului s ă produc ă semnale, care vor fi detectate de un scanner și
analizate de computer . Se formeaz ă o serie de secțiuni printr -o anumit ă parte a genunchiului.
RMN este sensibil ă la detectarea anomaliilor din țesuturile m oi, cum ar fi mușchii sau
ligamentele; ca și la computer tomografie , se poate folosi un computer pentru a realiza o
imagine t ridimensional ă a genunchiului.
Artroscopi a – medicul introduce printr -o mică incizie la nivelul articulaț iei un tub
subțire, prevăzut cu cameră și lumină (artroscop) . Imaginile de la nivel articular sunt
proiectate pe un ecran.

2.3. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

Diagnosticul diferențial al gonartrozei în faza inflamatorie se face cu:
Monoartrita reumatoidă – circa 6 -10% din poliartritele reumatoide pot prezenta un
debut ca o monoartrită la nivelul genunchiului. Abia după 12 -18 luni de evoluție, radiografia
prezintă modficări caracteristice, iar factorii reumatoizi serici se pozitivează după 6 luni până
la 2 a ni de la debut, deci diagnosticul e ste dificil. Viteza de sedimenta re poate fi crescută de
la debut.
Monoartrita de debut a spondil oartritei periferice:
 La un bărbat tânăr, prezentând în plus dureri de tip inflamator care va fi confirmată
prin eviden țierea radiografică a artritelor sacro -iliace și pozitivitatea antigenului HLA -B27.
O monoartrită a genunchiului poate face parte din tabloul clinic al gutei cronice.
Gonartroza activată trebuie diferențiată de o monoartropatie determinată de o
condrocalcinoză diagnosticată prin: evidențierea radiografică de încrustație calcică în

28
cartilajul hilian în fibrocartilajul meniscal și prezența în lichidul articular a microcristalelor
de pirofosfat de calciu.
Forma cronică are un aspect clinic „ps eudoartrozic” în timp ce forma acută are un
aspect „pseudogustos” , iar cea subacută un aspect „ pseudo -reumatoid”.
Leziunile artrozice ale genunchiului pot fi secundare unei osteocondro -artroze,
diagnostic comfirmat prin evidențierea radiografică de corpi străini intraarticulari.
Osteonecroza poate prezenta un tablou clinic asemănător gonartrozei, uneori cu
hidraartroze repetate.
O gonartroză secundară pe genu varum trebuie oferă imaginea unui fals gen varum,
simulat de încurbarea femurotibială „în lamă de sabie”.
Dacă la tabloul clinic de gonartroză se adaugă un lichid articular sanguinolent și
uneori o formațiune tumorală, care se dezvoltă lent în zona paraarticulară, diagnosticul poate
fi de sinovialom malign, examenul lioptic confirmă diagnosticul.
Gonartroza cu hemartroze repetate în anamneză la un bărbat tânăr, cu leziuni
distructive progresive, sugerează o artropatie hemofilică, stadiul hemostazei și dozajul
factorilor antifemof ilici confirmă diagnosticul.

2.4. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

Boala are un caracter lent , progresiv și ireversibil, determinând în final, după 15 -20
de ani de la debut, anchilozarea articulației genunchiului și deformări semnificative ale
axului biomecanic al membrului. Evoluția este lent ă, ducând și la deformarea bazinului,
scurtarea membrului afectat, inflamații la nivelul coloanei lombare, suprasolicitarea
celorlalte articulații, atitudine vicioas ă în genu valgum sau genu varum, simptome care duc
la inv alidarea pacientului prin scădearea perimetrului de mers, imposibilitatea de a se înc ălța,
de a se îmbrăca, de a se sp ăla, iar în final boala determin ă imobilizarea individului la pat.
Goxartroza are un caracter invalidant, de unde și prognosticul rezervat. Pacientul
ajunge s ă fie imobilizat la pat, cu at ât mai mult cu c ât boala este bilateral ă. Pacienții sunt
sfătuiți să fie receptivi la tratamentele existente în prezent, s ă fie pozitivi, optimi ști și s ă
înțeleagă c ă exist ă metode de tratament perf ormante , care le pot oferi o via ță bună, fără
dureri, dar cu anumite reguli și restricții.

29
Prognosticul poate fi influențat de anumiți factori; bilateralitatea crește progresia
bolii, afectarea artro zică multiplă crește rata de deteriorare a articulației.
Vârsta se dovedește a fi și ea un factor de risc pentru progresia boli i, la fel ca și
obezitatea, chiar gonartrozele cu evoluția cea mai gravă și rapidă (genu varum), pot evolua
favorabil dacă sunt „interceptate” la vreme și tratate corespunzător.
În unele cazuri, gonartroza poate progresa mai rapid și determină leziuni mai
importante asupra articulației. Durerea devine foarte intensă și se reduce mult mobilitatea
articulației pe parcursul a doar câteva luni.
Uneori pot apărea complicații în evoluția gonartrozei, inclusiv formarea depozitelor
de cristale de calciu în cartilajul articular. Depozitele de cristale de calciu poartă numele de
condrocalcinoza și această complicație este mai des întâlnită la persoanele vârstnice. Când
aceste cristale sunt pre zente, artroza tinde să fie mai dureroasă și evoluează mai sever.
Prognosticul go nartrozei netratate este prost.

30
CAPITOLUL III TRATAMENTUL GONARTROZEI

Gonartroza nu se vindecă de la sine. De aceea este important ca pacientul să se
prezinte la medicul ortoped, odată cu apariția primului simptom al gonartrozei. Tratamentul
aplicat în prime le faze de dezvoltare ale bolii crește șansele ca articulația să își păstreze
integritatea și funcționalitatea pentru ani de zile.

3.1. TRAT AMENTUL MEDICAMENTOS

Terapia farmacologică (generală și locală) constă în antiinflamatoare locale (unguent
sau gel), cu aplicare locală fără a masa zona dureroasă, fiind recomandate doar persoanelor
normoponderale. În cazul în care simptomatologia persistă, sau dacă durerile se accentuează,
se rec omandă folosirea periodică a antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS) neselective sau
selective. Tratamentul poate fi completat cu un decontracturant muscular (Mydocalm).
Aceste medicamente se administrează asociat, în cure de 7 -10 zile, ulterior se ia o pauză
2-3 săptămâni, urmând a fi reluată administrarea lor. În plus există și suplimente alimentare
pe bază de acid hialuronic, care administrate timp îndelungat (3 -6 luni), pot ameliora
simptomele în stadiile incipiente sau moderate ale bolii.
Se recomandă folosirea Synotabs, combinație unică de glucozamină (sulfat),
condroitin sulfat și un complex de vitamine și minerale.
O altă clasă de medicamente sunt produsele vascoelastice injectabile pe bază de acid
hyaluronic. Acest tratament constă în 3 -5 injecții intraarticulare (1 injecție pe săptămână).
Acidul hyaluronic este o substanță ce se găsește în mod normal în articulație și are rol
lubrefiant. În gonartroză cantitatea de acid hyaluronic prezentă în articulație este scazută,
adesea insuficientă p entru a -și exercita rolul. Acest tratament scade coeficientul de frecare
la nivelul articulației, scade durerile, îmbunătățește mobilitatea și proprietățile cartilajului
articular.
În cazul în care răspunsul clinic nu este satisfăcător și durerea persistă, se poate trece
la o altă clasă de analgezice, care au și acțiune antiinflamatorie, și anume la antiinflamatoare
nesteroidiene (AINS).
Dozele inițiale trebuie să fie reduse, apoi se pot crește până când apare îmbunătățirea
statusului pacientului. Administr area AINS (antiinflamatoare nesteroidiene) pe perioade

31
lungi este grevată de riscurile de apariție a reacțiilor adverse de natură gastrointestinală. Dacă
apare intoleranță la AINS nespecifice (ibuprofen, aspirina) se pot administra AINS selective.
În toate stadiile afecțiunii sunt foarte utile infiltrațiile cu soluții vasco -elastice, sau
cu plasma îmbogățită cu trombocite și factori de regenerare , care au rolul de a lubrefia
articulația, de a îmbunătăți proprietățile cartilajului articular.

Figura nr. 8 Infiltrații intraarticulare

Pacienții pot beneficia și de injecț ii intraarticulare cu acid hialuronic. Acestea sunt
recunoscute ca fiind foarte eficiente în gonartroză. Se pot face serii de 3 -5 injecții (în funcție
de preparat), injecțiile fiind spațiate una de cealaltă la interval de o săptămână. Acidul
hialuronic est e o substanță cu rol lubrefiant care se gaseste în mod natural în articulație,
facilitându -i mișcarea. La pacienții cu gonartroză el este în cantitate foarte scăzută, adesea
insuficienta pentru a -și exercita rolul.
În stadiile foarte avansate, pentru a scădea durerile și a crește mobilitatea articulară
se efectuează infiltrații cu un corticosteroid de ultima generație. Procedura este simplă,
nedureroasă, iar efectele durează câteva luni, în funcție de particularitate a cazului.
Există și o serie de terapii alternative pentru tratamentul gonartrozei, însă acestea nu
și-au demonstrat superioritatea față de schemele clasice. Ele constau în acupunctură, în
administrarea de suplimente pe baza de condroitinsulfat sau glucoza mine (substanțe care
promovează sănătatea articulațiilor), aplicarea locală a diverselor creme și unguente.

32
3.3. TRATAMENTUL CHIRURGICAL

Tratamentul chirurgical se recomandă în cazurile extreme, care nu răspund la
tratamentul farmacologic și nu se ameliorează nici în urma unui program de
fiziokinetoterapie adecvat.
În cazul în care pacientul are indicație de tratament chirurgical, există mai multe
opțiuni: artroscopie, artroplastie și osteotomia.
Artroscopia este o procedur ă chirurgicală prin care o articulație (artro) este
vizualizată (scopie) folosind o cameră foarte mică. Se folosește un minitelescop, numit
artroscop, care este introdus în cavitatea articulară printr -o incizie mică, realizată de către
chirurg. Prin incizie artroscopul este introd us în spațiul articular și transmite imaginile
captate.
Aceast ă procedur ă este indicată pacienților mai tineri, care nu au depășit vârsta de 55
de ani, cu scopul de a ameliora temporar afecțiunea și procesul degenerativ și a temporiza o
intervenție chirurg icală mai complicată.
Artroscopia oferă medicului o imagine clară a interiorului genunchiului. Acest lucru
ajută la diagnosticarea și tratarea leziunilor existente. Monitoarele de înaltă definiție și
camerele video de înaltă rezoluție au făcut din artrosc opie un instrument foarte eficient
pentru tratarea problemelor de la nivelul genunchiului.
Artroscopia de genunchi este cel mai frecvent folosită pentru :
– repararea sau extragerea cartilajului meniscal;
– reconstrucția unui ligament încrucișat anterior rupt;
– curățarea părților rupte din cartilajul articular;
– îndepărtarea unor fragmente libere de os sau cartilaj;
– îndepărtarea țesutului sinovial inflamat.
In timpul procedurii, chirurgul introduce artroscopul în articulatia gen unchiului.
Artroscopul trimite imaginea la un monitor. Pe monitor, medicul poate vedea structurile din
genunchi, în mare detaliu. Rezolvarea leziunilor se face cu instrumente chirurgicale mici,
introduse prin alte mici incizii, de aproximativ 0,5 -1 cm, fă cute în jurul genunchiului.
Recuperarea este mult mai rapidă decât după o operație clasică, deschisă, la nivelul
genunchiului.

33

Figura nr. 9 Artroplastia genunchiului
Artroscopia este o metodă minim invazivă, prin care se introduce o cameră de luat
vederi și anumite instrumente în articulația genunchiului , prin intermediul a 2 incizii de
aproximativ 0,5 -1 cm. Artroscopia este destinată în special gonartrozei de stadiu II -III și
poate avea rol diagnostic – pentru stadializarea bolii și planificarea tratamentului ce va fi
urmat, poate avea rol preventiv – la persoanele diagnosticate timpuriu și la care nu s -au
instalat încă semnele radiologice de gonartoză, poate trata leziuni ale meniscurilor sau
ligamentelor genunchiului ce pot duce ulterior la apariția gonartrozei.
Totuși, în ciuda beneficiilor sale, și art roscopia are dezavatajele și riscurile ei.
Majoritatea riscurilor sunt induse de anestezie și de posibilitatea de infecție a zonelor
explorate, iar altele sunt reprezentate de afectarea vaselor sangvine locale, apariția
hematozei, apariția trombozelor loca le și a cicatricilor inestetice postinterventie.
Osteotomia este o procedură chirurgicală indicată în special pacienților tineri, ce
suferă de artroza dobândită în urma unui traumatism la nivelul genunchiului (fractura) ce s –
a vin decât vicios, adică într -o poziție anormală. Rolul osteotomiei este de a alinia capetele

34
osoase și de a reda articulației forma anatomică. Acesta nu este un tratament definitiv,
pacientul având indicație pentru operații ulterioare.
Artroplastia este tratamentul chirurgical prin care se înlocuiește articulația
genunchiului cu o proteză (o articulație artificială). Artroplastia de genunchi poate fi
unicompartimentală sau totală.
Indicațiile pentru proteza unicompartimentala sunt ca procesul degenerativ să
afecteze doar unul din com partimentele genunchiului (medial, lateral, patelofemural) și
ambele ligamente încrucișate să fie intacte.

Figura nr. 1 0 Proteze de genunchi

Artroplastia totală de genunchi este indicată în stadiile avansate de gonartroză
(stadiul IV), când celelalte tratamente nu mai fac față în ameliorarea simptomatologiei –
durerea și impotenta funcțională afectând sever viața pacientului .

3.3. TRATAMENTUL PROFILACTIC ȘI IGIENO -DIETETIC

Prevenirea artrozei are la bază cunoașterea factorilor de risc și favorizanți. Este
necesară instituirea cât mai d evreme a măsurilor de educație și modificarea stilului de viață.
Exercițiile fizice ameliorează mobilitatea articulară și previne atrofia prin inactivitate
a musculaturi i periarticulare.

35
În tratamentul igieno -dietetic se impune de la început repausul articular, pentru a
preveni o solicitare prea mare a articulației ce prezintă deja modificări degenerative.
Regimul alimentar trebuie să fie hiposodat atunci când bolnavul ut ilizează medicație
antiinflamatoare nesteroidă (pentru a evita retenția hidro – sodată ce se manifestă clinic prin
hipertensiune arterială și edeme).

3.4. TRATAMENTUL BALNEOFIZIOTERAPEUTIC

Terapia cu ajutorul metodelor fizice este o componentă foarte utilă a tratamentului
multidisciplinar al gonartrozei. In plus, poate ajuta la prevenția gonartrozei, dacă se aplică
în timp util, după diferitele traumatisme ale genunchiului, mai ales la sportivi.
Fizioterpia se începe doar la indicația medicului , deoarece nu are efecte benefice la
orice persoană. De exemplu, dacă pacientul suferă de o afecțiune malignă, boli cardiace care
nu sunt bine controlate de tratament sau dacă are diferite tije sau implanturi la nivelul
membrului inferior afectat, procedur ile de fizioterapie sunt contraindicate deoarece pot face
mai mult rău.
Dacă nu există contraindicații, această formă de terapie va fi de mare ajutor și în plus,
este un tratament care nu provoacă durere, nu este invaziv și poate avea un efect relaxant
atât pentru corp cât și pentru psihic.
Fizioterapia este foarte importantă în tratamentul de recuperare al gonartrozei. Pentru
reducerea durerii cât și a fenomenelor inflamatorii, pe lângă tratamentul postural, se folosesc
compresele reci, masajul local cu g heață (crioterapie), electroterapia antalgică cu curenți de
joasă frecvență (TENS, curenți diadinamici, curenți Traebert, etc), laser, unde scurte cu
impulsuri în dozaj atermic, diapulse. Pentru prevenirea hipotrofiei musculare, se pot folosi
proceduri ele ctrice ce stimulează contracția musculară (curenții de joasă frecvență, curenții
interferențiali de medie frecvență, etc.). Încă înaintea efectuării exercițiilor terapeutice, pot
fi aplicate o serie de proceduri ce vizează îmbunătățirea vascularizației și implicit a
troficității tisulare locale: diatermie cu unde scurte, câmpuri electromagnetice de joasă
frecvență, diapulse, laser, termoterapie locala (împachetări cu parafină, termopac, etc).
Terapia prin ultrasunete folosește unde sonore de o anumită fre cvență, care nu pot
fi percepute de urechea umană, în scopul de stimulare a țesuturilor. Prin trecerea aparatului
de ultrasunete pe suprafața tegumentului, țesuturile profunde sunt stimulate de vibrațiile
produse de undele sonore. Se obține astfel un efect de încălzire și de stimulare a circulației

36
sanguine la nivelul acestor țesuturi. O circulație sanguină eficientă înseamnă o nutriție
adecvată a cartilajului articular – prima structură a articulației care degenerează în
gonartroză.
Nutriția adecvată a car tilajului poate mari capacitatea de regenerare la acest nivel și
astfel, se poate preveni gonartroza secundară traumatismelor repetate și de asemenea, se
încetinește procesul de degenerare în gonartroza incipientă. Ultrasunetele mai realizează un
micromasa j la nivelul țesuturilor și prin acesta favorizează pătrunderea în profunzime a
medicamentelor administrate local: antiinflamatoare nesteroidiene sau capsaicina.
Stimularea electrică cu curenți galvanici, TENS sau curenți de intensitate foarte
joasă, reprezintă forme de fizioterapie care au indicație în gonartroză în principal pentru
efectul de calmare a durerii. De asemenea, exercițiile efectuate în apă mai caldă au un efect
antialgic, în măsura în care reduc destul de mult acțiunea forței gravitațion ale asupra
genunchiului artrozic. Astfel sunt permise unele exerciții de tonifiere a musculaturii coapsei
care în mod obișnuit ar fi foarte mult limitate din cauza durerii.
Prin hidroterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr
variat de proceduri, care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregare
Dușul cu aburi este proiectarea vaporilor supraîncălziți asupra unor regiunii afectate.
Durata este de 3 -6 min. Poate fi o procedură de sine stătătoare, poa te să preceadă o baie
generală sau se poate asocia cu masaj. La sfârșit se aplică o procedură de răcire, spălare, sau
un duș la temp. de 20șC. Are acțiune puternică asupra circulației cu hiperemie și rezorbție
locală.
Dușul masaj reprezintă aplicarea mai multor dușuri rozetă cu apă la temperatura de
38-40ș C, concomitent aplicându -se masaj, conform tehnicii obișnuite. Durata masajului este
de 8-15 min. Are un important efect rezorbtiv și tonifiant.
Baia kinetoterapeutică este o baie caldă la care se asoci ază mișcări în toate
articulațiile bolnavului. Se efectuează într -o cadă mai mare ca cele obișnuite, care se umple
trei sferturi cu apă la temperatura de 36 -37ș C. După 5 minute de acomodare fizioterapeutul
execută sub apă, toate mișcările posibile la fie care articulație. Apoi, pacientul este invitat să
repete singur mișcările arătate de fizioterapeut. Durata băii este de 20 -30 min.
Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă datorită relaxării musculare ce se
produce sub influența apei calde și a red ucerii greutății corpului.
Pentru a putea preveni agravarea durerilor și a complicațiilor generate de gonartroză,
se recomandă tratament balneofizical o dată pe an, în stațiuni balneoclimaterice cu ape

37
sărate, cu oligominerale, iodurate sau sulfuroase, în care există posibilitatea de a efectua
hidrokinetoterapie.
Modul de acțiune al factorilor naturali este complex, ei antrenează mecanisme locale
și generale atât prin calitățile lor fizice (temperatura apei, presiune hidrostatică și
hidrodinamică) cât și chimice.

CAPITOLUL IV
TRATAMENTUL GONARTROZEI PRIN KINETOTERAPIE ȘI MASAJ
4.1. PROGRAMUL KINETOTERAPEUTIC

Un program kinetoterapeutic trebuie inclus în orice schemă tratament a artrozei.
Orientarea programului se face în funcție de stadiul clinico -anatomo -funcțional al bolii.
Kinetoterapia este recomandată atât înaintea intervenției chirurgicale, pentru a întârzia
evoluția bolii cât mai mult timp, cât și după operație.
Mișcarea dozată și controlată oportun, este indispensabilă pentru menține rea
lubrefierii articulare, încetinind limitarea progresivă a amplorii mișcărilor articulare și
conservarea troficității musculare.
Obiectivele programului de kinetoterapie recuperatorie:
 scăderea durerilor;
 creșterea stabilității;
 creșterea mobilității;
 creșterea gradului de coordonare și echilibru la mers.
Programul de kinetologie recuperatorie cuprinde:
Posturările – completează programul de luptă împotriva redorii articulare. Se
pornește de la poziția de amplitudine maximă perm isă de redoare și cu ajutorul unor forțe
exterioare cu acțiune prelungită în timp, se încearcă creșterea amplitudinii unghiurilor de
mișcare. Se pot utiliza cu folos unele tehnici de facilitare neuro -musculară proprioceptivă,
cum ar fi: alternanța contracț ie izometrică – izotonică, stabilizarea ritmică, tehnica hold –
relax. În coxartroză se evită în special flexum -ul și rotația externă, ca cele mai frecvente
devieri, adducția fiind mai rară. În gonartroză – evitarea flexum -ului. Pentru deviațiile în
plan f rontal (varus, valgus), posturările directe, sunt inoperante, doar posturarea corectoare
pentru mers a piciorului prin talonete la pantof are valoare.

38
Mobilizările articulare – sunt benefice pentru a menține sau ameliora amplitudinile
de mișcare. În gonart roză se pune accentul pe recâștigarea extensiei complete și rotația
internă apoi pentru mărirea flexiei. Se pot utiliza toate tehnicile cunoscute: posturări,
mobilizări pasive, active, scripetoterapie etc.
Tracțiunile – au efect antalgic decontracturant, c resc mobilitatea și refac alinierea.
Tracțiunile pot fi: – manuale – executate în axul membrului inferior la sfârșitul ședințelor de
masaj; se execută succesiv tracțiuni (moderate) și compresiuni corelate cu ritmul respirator
(favorizează circulația și tro ficitatea); mecanice – prin tracțiuni la nivelul gleznei, practicate
zilnic, cu greutăți mici atașate pe membru, perioade lungi de timp, cu efect de reducere a
presiunii intraarticulare și decontracturant.
Refacerea stabilității atât prin exerciții analiti ce de tonifiere musculară cât și prin
exerciții în lanț kinetic închis;
Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers (coordonare, echilibru,
abilitate) astfel încât să fie evitat mersul șchiopătat.
Relaxarea – decontracturarea musculară.
Menținerea u nei bune funcționalități mioartrokinetice la nivelul articulațiilor
adiacente, cât și la membrul opus.
Se recomandă ca programul kinetic să debuteze prin mobilizarea pasivă a articulației.
În acest fel, kinetoterapeutul ia contact direct cu articulația bol navă, intră în comunicare cu
pacientul, încercând să -i câștige încrederea și să -și asigure o bună colaborare pe durata
programului complex de recuperare.
Kinetoterapia pasivă în gonartroză
Kinetoterapia pasivă în gonartroză începe cu mobilizarea rotulei (î n sens longitudinal
și transversal), după care se trece la mobilizarea articulației femuro -tibiale, având ca obiectiv
principal asigurarea libertății de mișcare în extensie și rotație, în special rotația internă care
este aproape întotdeauna limitată.
Exem plu de mobilizare pasivă pentru mi șcarea de rotație internă: – pacientul în
decubit dorsal, coapsa în abducție și genunchiul flectat la 90ș. Kinetoterapeutul fixează
glezna bolnavului și susține extremitatea superioară a gambei cu ambele mâini sub linia
articulară, imprimând o mișcare de translație orizontală externă a întregii gambe. Această
mișcare se repetă, reducând progresiv unghiul de flexie a gambei pe coapsă.
Exemplu de mobilizare pasivă pentru mișcarea de extensie : – pacientul în șezând, cu
trunchi ul aplecat în față; kinetoterapeutul execută extensia, făcând două prize – una pe fața
anterioară a coapsei, fixând -o la scaun și cealaltă pe gambă, distal.

39
Kinetoterapia activă
Refacerea forței musculare și a echilibrului dintre mușchii agoniști și antag oniști, în
special a mușchilor stabilizatori ai articulației trebuie începută cât mai precoce și continuată
mereu printr -un program de menținere a tonusului și forței musculare. Se realizează prin
exerciții izometrice și izodinamice contra unor rezistențe, fiind recunoscută necesitatea de a
se lucra cu rezistență manuală dirijată în sectorul de mobilitate.
Exercițiile pentru refacerea forței depind de gradul deficitului muscular: pentru
forțele 0 -1-2, tehnicile de facilitare reprezintă singurele modalități logice de lucru (contracții
repetate, inversarea lentă, inversarea lentă cu opunere, relaxarea – contracție, izometria
alternantă); reeducarea forței musculare de la o valoare peste 3, se realizează prin tehnicile
obișnuite de izometrie (exercițiile scurt e izometrice zilnice).
În gonartroză sunt preferate contracțiile musculare izometrice și pedalarea pe
bicicletă ergonomică fără rezistență și se insistă asupra tonifierii mușchilor cvadriceps,
ischiogambieri și triceps sural.
Întrucât musculatura supusă t onifierii în coxartroză și gonartroză este solicitată în
ortostatism (musculatura antigravitațională) prezentăm, pentru exemplificare, câteva
exerciții.
Exemplu de exercițiu global pentru tonifierea musculaturii extensoare a articulației
coxofemurale (fesi erul mare și fibrele posterioare ale fesierul ui mijlociu, ischiogambierii):
– pacientul în decubit dorsal la marginea mesei, cu articulația coxofemurală flectată,
genunchiul extins, piciorul flectat ; kinetoterapeutul face priză pe fața dorsală a treimii
distale a coapsei și pe fața plantară; membrul inferior opus este flectat, cu piciorul pe masă
sau gamba atârnă la marginea mesei; pacientul execută flexia degetelor, extensia piciorului
apoi flexia genunchiului și în sfărșit extensia articulației coxofemu rale în timp ce
kinetoterapeutul opune rezistență acestor mișcări (mișcarea de extensie contrată se continuă
sub planul orizontalei).
Recuperarea bolnavilor operați
Recuperarea integrală a bolnavilor operați de gonartroză se bazează pe un program
recuperator bine condus.
Postoperator genunchiul este menținut în extensie 10 zile cu o atelă gipsată.
Recuperarea începe a două zi după intervenție și constă în:
– imobilizări ale piciorului;
– contracții izometrice ale cvadricepsului, din oră în oră;

40
– ridicări pasive ale piciorului și genunchiului întins, începând după 3 -4 zile de la
operație;
– exerciții de flexie ale genunchiului la marginea patului, după scoaterea bandajelor;
– mers cu baston din a zece -a zi de la operație.
Recuperarea se contin uă cu:
– tonifierea cvadricepsului;
– masajul coapsă -gambă, cu evitarea genunchiului;
– mobilizarea articulației;
– crioterapia.
Programul de recuperare se întinde pe durata a patru săptămâni.
În prima săptămână sunt cinci ședințe și se efetuează urmă toarele exerciții:
 Din decubit dorsal : contracții izometrice de cvadriceps și fesieri; flexii și abducții
din CF (mișcare activă); ușoare flexii ale articulației genunchiului.
Kinetoterapeutul introduce ambele mâini sub zona poplitee și execută cu mul tă
atenție această mișcare la circa 30ș, având grijă ca talpa pacientului să rămână permanent pe
planul patului.
 Din decubit lateral: mișcarea activo -pasivă de abducție din CF cu genunchiul întins
(3 serii a câte 10 repetării).
 Din stând la spalier: mișcăr i active din CF cu genunchiul întins (3 serii a câte 8
repetării); cu spatele, flexie, lateralitate, abducții și cu fața extensii.
În a doua săptămână pacientul va contacta solul cu planta piciorului operat cu
sprijin de 30%.
 Din decubit dorsal : „pomp aje” pe minge, fără a forța flexia; flexia gambei pe
coapsă (în lanț kinetic închis); flexii și abducții din CF (3 serii a câte 12 repetării).
 Din așezat la marginea banchetei : flexia gambei pe coapsă, mișcare condusă și
controlată de kinetoterapeut.
Timp de două luni sunt interzise exercițiile ce implică un lanț kinetic deschis.
 Din stând la spalier – la exercițiile cunoscute se mai execută: ridicării pe vârfuri,
cu sprijin mai mare pe piciorul sănătos; ridicarea piciorului pe prima treaptă și flexia gambei
pe coapsă cu ușoară presiune pe talpă (2 serii a câte 10 repetări), lucrând fără durere; mersul
se face cu sprijin ușor (circa 30%) pe piciorul operat.
În a treia săptămână – sunt cinci ședințe; toate exercițiile devin active, iar pentru
mișcările din CF se introduce lestul de 500g.

41
 Din decubit dorsal: contracții izometrice de cvadriceps, fesieri și ischiogambieri;
flexii, extensii ale articulației gleznei și degetelor (metatarsiene, falange și interfalangiene);
flexia gambei pe coapsă din alunecare (4 serii a câte 10 repetări); flexi, abducții, circumducții
CF cu genunchiul întins (mișcare activo -rezistivă cu lest).
 Din decubit lateral: mișcarea activă liberă de abducție din CF a membrului operat
(3 serii a câte 10 repetări).
 Din așezat la marginea banchetei: flexia și extensia gambei pe coapsă (3 serii a
câte 10 repetări); flexia și extensia articulației genunchiului cu ajutorul unei patine pe care
este așezată planta membrului operat.
 Din stând la spalier: 3 serii a câte 10 repetări pentr u fiecare mișcare din CF activă
cu rezistență de 500g; ridicări pe vârfuri, piciorul operat în sprijin 60%; joc de gleznă cu
sprijin circa 60%; ridicarea piciorului pe prima treaptă și flexia gambei pe coapsădin
exercitarea unei ușoare presiuni pe suprafaț a plantară.
În a patra săptămână – sunt cinci ședințe în care continuă exercițiile mai sus
menționate, la care se adaugă:
 Din decubit ventral – (se pune un rulou sub treimea inferioară a feței anterioare a
coapsei): mișcarea activă de flexie a gambei pe coapsă cu tensiuni finale realizate de către
kinetoterapeut.
 Mișcările din așezat: ale articulației genunchiului devin rezistive prin introducerea
lestului.
La sfârșitul acestei săptămâni pacientul se sprijină aproape în totalitate pe piciorul oper at,
putând executa și alte mișcări active:
Din decubit dorsal :
 flexii -extensii ale gambei;
 pedalaj înainte, înapoi; coapsa la 90ș, se lasă gamba să cadă liber, apoi extensie
completă.
Din decubit ventral :
 flexia gambei, apoi extensie (sub genunchi, pe fața anteri oară se pune o p ernă);
 cu o greutate pe gleznă, se face flexia rapid (inerția mărită de greutate va funcționa
până la capătul cursei).
Din șezând :
 flexii -extensii;
 cu greutatea pe glezna, se balansează gamba în flexie -extensie;

42
 pedalaj în gol s au pe bicicleta;
 se duce genunchiul la piept și se forțează flexia gambei.
Din stând pe genunchi :
 se încearcă așezarea cu șezutul pe călcâie și revenire;
 sprijin pe mâini, membrul inferior sănătos se duce la spate întins, sprijinit pe vârful
piciorului. Se fac fandări pe genunchiul bolnav – forțând astfel flexia lui.
Din stând în picioare :
 mâinile pe bară, se execută genuflexiuni rapide;
 se flectează gamba, se rămâne în sprijin unipodal.
Aproape toate aceste mișcări se pot executa și în bazine.

4.2.MASAJUL ARTICULAȚIEI GENUNCHIULUI

Masajul are un rol principal chiar de la începutul programului de recuperare, grație
efectului favorabil asupra stimulării propriocepției (menținerea tonusu lui muscular). În plus,
efectul circulator și cel biotrofic tisular loca l nu pot fi neglijate. Se efectuează manevre de
petrisaj, de întindere, masaj transversal, predilect pe structurile ligamentare dureroase.
Masajul este indicat în gonartroză în special pentru efectul de tonifiere pe care îl are
asupra mușchilor care stabil izează articulația. Alt efect pentru care masajul este benefic în
artroza genunchiului este reprezentat de ameliorarea durerii. Acest efect este cu atât mai
intens dacă se folosește pentru masaj un gel sau un unguent care conține un antiinflamator
nesteroi dian. Unele unguente trebuiesc folosite zilnic și pentru aceasta este de ajutor ca
pacientul să cunoască tehnici de masaj pe care le poate aplica foarte ușor acasă.
Masajul are și un rol trofic asupra articulației. Stimulează circulația sanguină locală
și astfel poate influența favorabil calitatea lichidului sinovial, care pe lângă rolul de lubrifiant
are și rolul de nutriție a cartilajului articular.
La masajul articulației genunchiului, kinetoterapeutul se va orienta asupra capsulei
articulare care unește cele trei oase: femurul, tibia și routula.
Se începe cu masajul de introducere, ținând genunchiul bolnavului în flexie și
netezind de la articulația genunchiului în sus, spre genunchiul cvadriceps care în afecțiunile

43
articulare ale genunchiului reprezint ă aproape totdeauna o atrofie pronunțată (figura. 1 1,
12)1.

Figura. nr. 11 Fricțiunea părții anterioare a
capsulei genunchiului

Se trece la fricțiunea care se face cu două degete (la persoanele adipoase) sau cu un
deget (degetul mare sau arătătorul), făcând mișcări de fricțiune în sus, în jos, lateral sau
circular, în felul următor: se aplică policele pe ambele margini ale sacului capsular, în partea
superioară, cuprinzând cu celelalte degete fosa poplitee.
Se îndreaptă apoi în jos, pe ambele margini ale rotulei, până la linia interarticulară și
se deviază lateral spre fosa poplitee, întorcându -se pe același drum până la rotulă și în jos,
până la tuberozitatea tibiei. În partea inferioară se face o fricțiune mai mult în sens orizontal.

Figura. nr. 12 Fricțiunea părții posterioare a capsulei genunchiului

1 Trăilă Liviu Alexandru, Masaj și tehnici complementare , Editura Sitech Craiova, 2016, p.141 -142

44
Urmează masajul părții posterioare, genunchiul fiind flectat pentru a pătrunde cu
degetul mediu și index lângă tendoanele mușchilor flexori în profunzime și fricționând
orizontal, vertical și circul ar.
Masajul se încheie cu netezire și cu mișcări pasive și active de flexie și de extensie,
precum și cu mișcări pasive de rotație limitate.

4.3.MASAJUL GAMBEI

Grupul gambier anterior este regiunea cu care se începe masajul gambei. Bolnavul
stă în fața kinetoterapeutului, care îi ține călcâiul cu o mână, iar cealaltă mână o plasează sub
maleola externă asa încât policele să urmeze marginea anterioară a tibiei, iar celelalte degete
să cuprindă marginea externă a gambei. Netezește de câteva ori de jos în s us, iar după aceea
face o netezire puternică cu partea dorsală a falangelor, sub formă de pieptene.
Netezirea se va face destul de energic, din cauza aponevrozei puternice de la acest
nivel. Urmează frământatul executat cu două degete.
Grupul peronierilor se masează în felul următor:
-se palpează creasta tibiei și se plasează degetul mare în șanțul de lângă tibie, plecând
de la partea anterioară a maleolei externe către condilul extern al femurului, iar celelalte
degete în șanțul dintre peronier și mușchii posteriori, de -a lungul peroneului.
Se face netezirea, apoi petrisajul cu două de gete sau mângăluirea (figura. 13 ).

Figura.nr. 1 3 Frământarea părții externe a musculaturii gambei

Partea externă a mușchilor posteriori se netezește cu o mână, plecând de la partea
posterioară a maleolei externe în sus, cu degetul mare băgat adânc între peronier și mușchii

45
posteriori, iar celelalte degete în interstițiul dintre gemeni, întâlnindu -se cu policele în fosa
poplitee. Urmează frământatul sub formă de stoarcere, care se face cu degetul mare fixat de
tibie, iar celelalte degete cuprinzând partea externă a mușchilor posteriori și grupul
peronierilor. Aici se poate aplica și geluirea, în afară de regiunea fasciei crurale (figura. 1 4).

Figura. nr. 1 4 Frământarea părții interne a musculaturii gambei

Partea internă a mușchilor posteriori se masează urmând cu degetul mare marginea
internă a tibiei, iar cu celelalte degete, mijlocul mușchilor posteriori, spre partea internă a
rotulei. Frământatul se face împreună cu tibialul posterior, palpând tendonul lui Ahile și
masând numai de la partea unde începe mușchiul. Aici se poate aplica geluirea, mângăluirea
sau ciupirea (mai ales la musculatura at rofiată)2.

2 Trăilă Liviu Alexandru, Masaj și tehnici complementare , Editura Sitech Craiova, 2016, p.143 -144

46
PARTEA SPECIALĂ
CAPITOLUL I
SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETARII

Scopul lucrării a fost restabilirea funcționalității genunchiului artrozic prin
kinetoterapie, la pacienții diagnosticați cu gonartroză. Elaborarea programului fizical de
recuperare s -a făcut după precizarea diagnosticului de către medicul ortoped și a fost
diferențiat în funcție stadiul de evoluție al bolii. Pacienții au fost investigați radiologic,
pentru a vedea loc alizarea și stadiul afecțiunii.
În baza rezultatelor investigațiilor imagistice și a e xamenului clinic, s -a stabilit
programul de recuperare kinetic.
Obiect ivele kinetoterapiei în recuperarea pacienților cu gonartroză au fost:
– menținerea troficității cartilajului articular;
– creșterea sau menținerea mobilității articulare;
– creșterea stabilității genunchiului;
– tonifierea mușchilor coapsei;
– protejarea articulației de încărcarea greutății corpului3.

CAPITOLUL I I
MATERIAL ȘI METODĂ

În perioada 01.10.2017 – 31.03.2018, am efectuat un studiu urmărind recuperarea
genun chiului artrozic pe un lot de 18 pacienți cu vârste cuprinse între 35 și 65 ani, care au
urmat tratament kinetoterapeutic în completarea tratamentului medicamentos specific.
În realizarea studiului am utilizat meto da observației, studiul de caz și prelucrarea
statistică a datelor obținute.
Pacienții au efectuat un program de recuperare alcătuit astfel:
– exerciții fizice, de 3 ori pe săptămână, câte 2 ședințe a câte 30 de minute;
– 2 ședințe de masaj pe săptămână, cu durata de 20 – 30 minute;
– persoanele supraponderale au urmat un regim alimentar hipocaloric.

3 Avramescu Elena Taina și colaboratorii, (2007) Kinetoterapia în patologia geriatrică, Editura Universitaria
Craiova.

47
Cel mai importan t lucru în tratamentul gonartrozei este continuarea folosirii,
exersării articulației genunchiului. Tonifierea musculaturii coapsei (a cvadricepsului
femural) ajută la stabilizarea articulației, o protejează și reduce durerea. Articulațiile nu se
uzează în cursul activităților obișnuite.
Am urmărit stabilirea unui echilibru între repaus și exercițiul fizic și am recomandat
în cursul programului de gimnastică medicală o abordare de genul “puțin și des”. Prea mult
exercițiu poate cauza durere, iar prea puțin exercițiu determină, adesea, scăderea mobilității
articulare.
Vârsta pacienților din l otul de studiu este prezentată în Tabelul nr. 1 .
Tabelul nr. 1 Vârsta pacienților

Vârsta pacienților Număr pacienți %
sub 40 ani 1 5,55
41 – 50 ani 1 5,55
51 – 60 ani 4 22,23
peste 60 ani 12 66,67
TOTAL 18 100

5,55% 5,55%22,23%66,67%
0,00%10,00%20,00%30,00%40,00%50,00%60,00%70,00%
sub 40 ani 41-50 ani 51-60 ani peste 60 ani
Vârsta pacientilor

Figura nr. 1 Repartiția după vârstă a lotului studiat

48
Din studiul tabelului nr. 1 și figurii nr. 1 se observă o creștere a incidenței afecțiunii
proporțională cu vârsta, cele mai multe cazuri întâlnindu -se la pacienții de peste 60 de ani
(66,67%).
Sexul pacienților din lotul de studiu :
Tabel nr. 2 Repartiția din punct de vedere al sexului

Sexul Număr cazuri %
Masculin 4 22,22
Feminin 14 77,78
Total 18 100

Figura nr. 2 Repartiția din punct de vedere al sexului
Incidența cea mai mare se observă la pacie nții de sex feminin, respectiv 77,78 %.
Pacienții de s ex masculin au reprezentat 22,22 %. Predominanța sexului feminin față de
cel masculin, în lotul de studiu, corespunde cu incidența pe sexe a bolii din literatura de
specialitate studiată.
77,78%22,22%
Masculin Feminin

49
Incidența apariției gonartrozei la un genunchi, față de apariția gonartrozei la
ambii genunchi :

Tabel nr. 3 Incidența apariției gonartrozei la unul sau ambii genunchi

Tipul de afectare Număr cazuri %
Unilateral 5 27,78
Bilateral 13 72,22
Total 18 100

Figura nr. 3 Frecvența apriției gonartrozei unilateral/bilateral

Analizând datele din tabelul nr. 3 și figura nr. 3 se observă că afectarea bilaterală a
genunchiului artrozic este întâlnită la 72,22% din pacienți, față de afectarea doar a unui
genunchi, care s -a întâlnit la 27,78% din pacienții lotului studiat.

Mediul de proveniență al pacienților din lotul de studiu :

72,22%27,78%
Unilateral Bilateral

50
Tabelul nr. 4 Mediul de proveniență al pacienților

Mediul de proveniență Număr pacienți %
Urban 11 61,11
Rural 7 38,89
Total 18 100

Figura nr. 4 Distribuția procentuală a pacienților în funcție de
mediul de proveniență

Datele din tabelul nr. 4 și figura nr. 4 scot în evidență faptul că incidența
pacienților cu gonartroză este dominantă în mediul urban (61,11 %) față de mediul
rural (38,89 %).

61,11%38,89%
Urban Rural

51
Din anamneză rezultă următorii factori favorizanți:

Tabelul nr. 5 Factorii favorizanți ai gonartrozei la lotul studiat

Factori favorizanți Număr pacienți %
Vârsta 14 77,77
Sexul 12 66,67
Tulburări metabolice
(obezitatea) 10 55,55
Factori genetici 8 44,44
Traumatisme 6 33,33

Întrucât gonartroza apare în mod tipic la persoanele de peste 50 de ani și afectează
mai frecvent femeile, asocierea vârstei și sexului feminin ca factori de risc în gonartroză a
condus la elaborarea teoriei endocrino -metabolice. Astfel, se consideră că menopauza poate
fi un factor de risc major.
Obezitatea este unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru artropatia
degenerativă în general și pentru gonartroză în mod special. De asemenea, crește mult riscul
ca gonartroza să progreseze mai rapid și mai sever. Din acest motiv, scăderea ponderală este
prima recomandare când o persoană este diagnosticată cu gonartroză. Cu cât greutatea pe
care articulația trebuie să o susțină este mai mică, cu atât durere a este mai redusă și progresia
bolii mai încetinită.
Factorul genetic intră în discuție mai ales în cazurile în care boala apare la o vârstă
mai mică de 40 de ani. Genele moștenite pot determina calitatea fibrelor de colagen. Fibrele
de colagen reprezintă o componentă importantă a cartilajului și aceasta este structura care
degenerează inițial și care amorsează ulterior modificări patologice în întreaga articulație.
Activitatea și exercițiile fizice obișnuite nu cresc riscul de artropatie degenerativă a
genunchiului. Din acest motiv, gonartroza nu mai este considerată un proces în cadrul
îmbătrânirii normale. Însă, activitatea fizică foarte intensă și repetitivă, ca și slujbele foarte
solicitante fizic cresc mult riscul de gonartroză. Traumatismele repetate suferite la nivelul
genunchiului conduc adesea, cu trecerea anilor, la gonartroza.
În cadrul programului de recuperare, pacienții cu gonartroză au efectuat un program
de exerciții fizice, iar pacienții cu obezitate au avut și un regim alimentar hipocaloric . Nu
s-a lucrat în puseu evolutiv acut.

52
Pacienții au fost informați despre importanța eleme ntelor de igienă a genunchiului.
1. Mersu l se face cu sprijin în baston pe partea piciorului afectat.
2. Sprijinul pe membrul inferior afectat trebuie să fie minim, pentru a nu încărca
articulația.
3. Se evită purtarea de greutăți, pentru a nu mări încărcarea.
4. S-a recomandat în mod obligatoriu reglarea greutății corporale, persoanelor
supraponderale sau obeze.
5. S-a recomandat purtarea pantofi lor ortopedic i, fară toc.
6. S-a recomandat evitarea ortostatismul ui prelungit. La menținerea poziției
ortostatice, genunchiul nu trebuie tensionat în extensie, ci trebuie să fie relaxat.
8. Se evită menținerea îndelungată a poziției în flexie a genunchiului.
10. În ti mpul somnului, poziția de repaus a genunchiului trebuie să fie în extensie,
pentru a putea asigura sprijinul și mersul.
Deoarece în cazul gonartrozei se produce o atrofie a cvadricepsului și se ajunge la
scăderea și limitarea mobilității, kinetoterapia a urmărit reeducarea mușchiului cvadriceps.
Imediat după ameliorarea durerii și reducerea inflamației s -a trecut la reeducarea
mușchiului cvadriceps. S -a efectuat o reeducare blândă și progresivă. Prin această prelucrare
s-a ajuns la dispariția durerilor d in timpul mersului și de la urcatul scărilor. În funcție de
situația fiecărui pacient, atenția s -a îndreptat și spre alte grupe musculare.
Mobilizarea articulară reprezintă obiectivul principal al recuperării genunchiului
artrozic. Rolul principal al mobil izării articulare a fost dezvoltarea abilității mișcărilor.
Mobilizarea articulară s -a realizat prin mișcări active și pasive.
Stabilitatea s -a obținut prin tonifierea musculaturii. Pentru tonifierea musculaturii
s-au executat exerciții izometrice, miș cări de rezistență și s -au aplicat diverse metode
ortopedice.
Atunci când genunchiul a fost dureros și tumefiat, s -a recomandat repaus. S -a
recomandat evitarea activități lor sportive: sărituri, fandări, genuflexiuni, aparate steper,
aparate pentru extensi a piciorului. Dintre sporturi, s -a recomandat înotul. De asemenea, s -a
recomandat mersul pe distanțe mai lungi.
Pacienții au efectuat următorul program de exerciții.
Ex.1. Bicicleta ergometrică timp de 10 -15 minute sau chiar mai mult, fără încărcare.
S-a indicat ca pacientul să facă bicicleta ergometrică acasă, de câte ori are posibilitatea, de
mai multe ori pe zi. Este unul dintre cele mai bune exerciții pentru menținerea troficității
cartilajului articular.

53
Ex.2. Ridicarea piciorului in extensie (cvadric eps izometric).
Culcat pe sol, cu fata în sus, un genunchi îndoit, iar celălalt întins, având vârful
degetelelor îndreptat spre tavan. Se ridică încet piciorul întins cât mai sus, se contractă
cvadricepsul. Se c oboară încet piciorul și se repetă exercițiul cu celalalt picior. Se menține
10 secunde. Dacă se percepe un oarecare disconfort sub genunchi, se va așeza un sul în zona
poplitee, în timpul exercițiului. S-au executat 2 serii a câte 10, repetări.

Ex.3. În poziția sezand, se flexion ează genunchiul.
Stand cu spatele drept pe un scaun, se ridică un picior perfect întins cu laba îndreptată
spre tavan, apoi se flexion ează genunchiul cât de mult posibil. Se ține în aer 5 secunde, apoi
se cobo ară încet. Se repetă cu celălalt picior. S-au executat 2 serii a câte 5 repetări.

Ex.4. Din decubit homolateral (cu MI afectat deasupra). Kinetoterapeutul fixează
coapsa și susține gamba (dacă este necesar). Flexia gambei pe coapsă , kinetoterapeutul
forțează ușor gamba în flexie . Se revine în poziția inițială. S-au executat 2 serii a câte 8
repetări.

54
Ex.5. Așezat la marginea patului, genunchii flectați, gambele atârnate, mâinile pe
lângă corp, pentru menținerea echilibrului, kinetoterapeutul în fața pacientului , gamba în
extensie , după care kinetoterapeutul susține piciorul , coaps a contractată , presând genunchiul
spre podea .
S-au executat 2 serii a câte 6 repetări.
Ex.6. Stand in picioare, se flexion ează un genunchi, celalalt picior rămânand în urm ă,
întins și cu calcaiul pe pământ. Se m entine aceast ă poziție 20 de secunde, după care se
schimb ă piciorul.

Ex.7 Ridicare p e vârfuri.
Și pentru acest exercițiu se poate folosi un scaun ca punct de sprijin. Cu corpul perfect
drept, ridica re pe vârfuri se mentine aceast ă poziție 5 secunde. Se schimbă piciorul. S-au
executat 2 serii a câte 10 repetări .

55
Ex.8. Echilibru și sprijin pe un picior.
Obiectivul acestui exercițiu este să -l realizam fără sprijin, dar se poate re aliza și cu
ajutorul unui scaun, pentru a fi mai ușor. Pacientul se lasă cu toată greutatea pe un picior
întins, în vreme ce celălalt se ridicăm, flexionandu -l de la genunchi. Se menține î n aer 10
secunde, dup ă care se schimb ă piciorul. Se repetă exercitiul de 10 ori pentru fiecare picior.
S-au executat 2 serii a câte 10 repetări.

În a doua parte a programului de recuperare s -au făcut exerciții de ridicare ale
membrului în extensie sau ridicări scurte. Treptat s -au adăugat greutăți mici de gleznă pentru
a crește rezistența și pentru a mări forța. Ridicările membrului în extensie și ridicările scurte
cu greutăți au contribuit la întreținerea forței musculare.
Un alt exercițiu recomandat a fost contractarea mușchiul cvadriceps astfel încât
genunchiul să fie plat, drept și extins complet. Se ridică întregul membru deasupra planului
patului sau podelei. S-a păstrat genunchiul drept până la aproximativ 45 de grade, s -a făcut
o pauză de o câteva secunde și apoi s -a coborât usor piciorul înapoi pe pat. Dacă genunchiul
se îndoaie în timp ce se ridică membrul, nu se conti nuă cu aceste exerciții. Se încearcă din
nou exercițiile de cvadriceps până când se va reuși ridicarea membrului fără a îndoi
genunchiul.
Cu genunchiul îndoit pe un prosop rulat sau o pătură, s -au făcut ridicări scurte, astfel
încât genunchiul să fie exti ns complet. Se păstrează genunchiul blocat în extensie pentru 5
secunde, apoi se coboară ușor.
Exercițiile gestice uzuale au avut efecte pozitive pentru reeducarea funcțională a
genunchiului, în special mersul, urcarea și coborârea scărilor, pășitul peste obstacole,
aplecatul.

56
Urcatul și coborâtul – s-a început pe pante ușor înclinate, apoi s -a trecut la trepte de
înălțimi gradate. Pentru creșterea forței, exercițiile se -au repetat cu încărcare.
Pășitul peste – pacientul s -a obișnuit să ridice membrul inferior și să -l treacă peste
un obstacol. Acest lucru comportă un unghi de flexie, stabilitate, echilibru. S -a exersat peste
obstacole din ce în ce mai înalte.
A fost exersat și aplecatul – mișcarea de flexie a întregului corp este frecven t
executată în activitățile zilnice obișnuite ( încălțatul, ridicatul unui obiect de jos etc.).
Pacienții au primit recomandări ca în afara ședințelor de kinetoterapie efectuate la
cabinet, să continue programul de recuperare și acasă, efectuând o serie de exerciții și în
zilele de repaus.
Pacienții au beneficiat, în completarea programului de recuperare de 2 ședințe de
masaj pe săptămână, în special pentru efectul de tonifiere pe care îl are asupra mușchilor
care stabilizează articulația. Prin masaj s -a obținut o relaxare a musculaturii din zona afectată
și o îmbunătățire a circulației sangvine. Pentru un efect mai intens s -a folosit pentru masaj
un gel sau un unguent care conține un antiinflamator nesteroidian.

EVOLUȚIE ȘI REZULTATE

La sfârșitul perioa dei de tratament, evoluția pacienților cu gonartroză a fost următoarea:
– ameliorarea a fost semnificativă la 1 3 cazuri, reprezentând 72,22 % din lotul
studiat. Chiar dacă nu s -a înregistrat nici un caz de vindecare, întrucât
procesul artrozic este ireversibil, kinetoterapia a avut o contribuție importantă
în evoluția stării pacienților cu gonartroză.
– nu s-a îmbunătățit simptomatologia la 5 pacienți, reprezentând, 2 7,27 % din
lotul de studiu . La nici unul dintre cei 5 pacienți nu s -a reușit o scădere
ponderală, astfel încât putem concluziona că scăderea ponderală la pacienții
cu gonartroză este cel mai important factor favorizant.
Tratamentul medicamentos și kinetic sunt eficiente dacă se produce și o scădere în
greutate a pacientului.

57
Tabelul nr. 5 Evoluția pacienților
în urma tratamentului recuperator kinetic

Evoluția Număr pacienți %
Ameliorare semnificativă 13 72,22
Evoluție staționară 5 27,78
Total 18 100

Figura nr. 5 Rezultate obținute în urma tratamentului kinetic

Din rezultatele obținute în urma testărilor efectuate la începutul și la sfârșitul
perioadei de tratament, s -a constata t îmbunătățirea indicilor de mobilitate, creșterea
stabilității și a forței musculare la membrelor inferioare afectate de gonartroză.
Rezultatele obținute demonstrează eficiența programului kinetic aplicat pentru
recuperarea genunchiului afectat de gonartr oză.
Contribuția kinetoterapiei în recuperarea pacienților cu gonartroză este susținută și
de atingerea obiectivelor propuse în cadrul acestei cercetări.

72,22%27,78%
Ameliorare semnificativă Stare staționară

58

CONCLUZII

1. Gonartroza este una dintre cele mai frecvente forme de reumatism
degenerativ.
2. Este cea mai frecventă a fecțiune a aparatului locomotor, d upă vârsta de
60 de ani, 80% din populație prezintă gonartroză în diverse stadii.
3. Deși f recvența gonartrozei crește cu înaintarea în vârstă, în prezent nu
mai este considerată ca făcând parte din procesul normal de îmbătrânire.
4. Debutul este lent, în medie după vârsta de 4 0 de ani, cu o evoluție
progresivă, ireversibilă, continuă, care poate duce în final la a nchiloza
articulației genunchiului.
5. Artroza poate fi observată abia într -un stadiu mai înaintat, prin
modificările radiologice caracteristice.
6. Predominanța gonartrozelor la sexul feminin este netă, de 3 -4 ori mai
mare decât la bărbați.
7. Tratamentul profilactic este foarte important și are la bază cunoașterea
factorilor de risc și favorizanți.
8. Scăderea ponderală se impune de la începutul repaosului articular,
pentru a preveni o solicitare prea mare a articulației.
7. Tratamentul gonar trozei are, în principal, următoarele obiective:
– îndepărtarea durerii;
– creșterea mobilității în articulația suferindă;
– împiedicarea progresiei bolii (atrofie musculară, deformări
articulare).
8. Kinetoterapia a avut o contribuție importantă în evoluția favorabilă stării
pacienților cu gonartroză. Eficiența programelor de recuperare a fost demonstrată d e
procentul mare de pacienți (72,22 %) care a obținut o ameliorare semnificativă, nu
numai reducerea durerii, ci și restaurarea funcționalității genunchiului.

59
BIBLIOGRAFIE
1. Avramescu Elena Taina și colaboratorii, (2007) Kinetoterapia în patologia geriatrică,
Editura Universitaria Craiova.
2. Baciu C., (1994), Programe de gimnastică medicală, Ed. Stadion, București .
3. Cinteza Delia (2003), Recuperare Medicală – Termoterapie – Ed. Libra Vox.
4. Cordun M., (1999), Kinetologie Medicală, Ed. Axa, București.
5. Cristea, C., Lozincă I, (1999) Principii de kinetoterapie recuperatorie la vârsta a treia,
Editura Universității din Oradea.
6. Dinculescu Traian, (1973), Balneokinetoterap ie, Ed. Medicală .
7. Dragan, I., (1995), Masaj – automasaj.
8. Dumitru D.,(1981),Ghid de recuperare funcțională, Editura Sport Turism, București.
9. Epuran, Mihai, (1992), Metodologia cercetării activităților corporale, Editura
Medicală, Bucureșt i.
10. Flora, D., (2002), Tehnici de bază în kinetoterapie, Ed. Univ. din Oradea
11. Kiss, I., (1999), Fiziokinetoterapie și recuperare medicală, București, Editura
Medicală.
12. Kiss, I., (1994), Fizio -kinetoterapie și recuperare medicală în afecțiunile aparatului
locomotor, București, Editura Medicală.
13. Leroy A., Pieron G., Peninou G., și colab. (1986) – Kinesitherapie membre inferieur,
vol.3, Flamarion ef Cie (Medicine Science), Paris.
14. Lupu Ghe., (1981) Ciobanu V, Boala reumatismală, Editura Academiei, București.
15. Marcu, V., (1995), Bazele teoretice ale exercițiilor fizice în kinetoterapie, Editura
Universității Oradea.
16. Marcu, V., (1983), Masaj și Kinetoterapie, Ed. Sport -Turism .
17. Popescu D. E., Ionescu R., (1993), Compendiu de Reumatologie. Editura Tehnica,
București.
18. Radulescu Andrei, (2002), Electroterapie – Editura Medicală București.
19. Sbenghe Tudor, (1981), Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale
membrelor, Ed. M edicală.
20. Robanescu N., (2001), Reeducarea neuro -motorie, Ed Medicală, București.
21. Sabău, E., (2005), Mijloace de refacere și recuperare în activitatea sportiva,
București, Editura Bren.
22. Sarah Nica Adriana, (2004), Recuperare Medicală – Ed. Universitară “Caro l Davila”

60
23. Sbenghe Tudor, (1987), Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Ed
Medicală, București.
24. Sbenghe Tudor, (1996), Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului – Editura
Medicală București.
25. Stroiescu Ion, (1979), Recuperare funcționa lă în practica reumatologică, Ed.
Medicală.
26. Trăilă Liviu Alexandru , (2016), Masaj și tehnici complementare, Editura Sitech
Craiova.
27. www.esanatos.com/anatomie/membrul -inferior
28. www.scrigroup.com/sanatate/anatomia -si-biomecanica -genunchi
29. www.romedic.ro