SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ [310005]

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

PROF. UNIV.DR. MIHAELA ORAVIȚAN

CANDIDAT: [anonimizat]

2017

[anonimizat]: [anonimizat]

2017

Cuprins

CAPITOLUL I: Introducere

1.1.Importanța si actualitatea temei

Existența unei boli care afectează dezvoltarea normală a creierului poate conduce la autism. Aceste tulburări ale spectrului autist ( TSA ) [anonimizat] [17].

Autismul este o tulburare neurobiologică. Structurile cerebrale ale persoanelor care suferă de autism sunt atipice. [anonimizat], [anonimizat] ([anonimizat], lingvistice, cognitive și de atenție), [anonimizat].

O nouă „teorie a subconectării“ [anonimizat] a tiparelor activității cerebrale.

[anonimizat], tulburările din spectrul autismului nu reprezintă o [anonimizat]. Copilul cu autism se angajează în mișcări repetitive și are un repertoriu redus de activități și interese. O [anonimizat] a [anonimizat] [9](pg65-66).

[anonimizat]: vederea, auzul, gustul, mirosul, pipăitul și propriocepția (capacitatea de a simți mișcările propriului corp sau de a te poziționa în spațiu) [1]pg 136.

Etimologia cuvântului „autism” se găsește în grecescul, „autosˮ care se traduce prin „însușiˮ, „însășiˮ, „sineˮ. [anonimizat] –lea. Dar, psihiatrul elvețian Eugen Bleuler utilizează noțiunea de „autismˮ în lucrarea sa referitoare la pacienții schizofrenici în anul 1911. El a observat că pacienții săi se izolează de lumea exterioară și sunt foarte preocupați de ei însiși.

[anonimizat]. Kanerr a definit “autismul„ , ,,autism infantil timpuriuˮ sau „autismul infantilˮ. Explicațiile date de Kanner pot fi considerate o [anonimizat], o [anonimizat].

[anonimizat], (datorită abilităților de comunicare) s-a ocupat și Asperger. Astfel, în anii 1980, doctorul Wing, (psihiatru al Societății pentru Autism din Marea Britanie), introduce noul termen de „Sindrom Aspergerˮ, pentru o distincție între această afecțiune și autismul clasic.

Ce întelegem prin autism? Acest termen, autismul, este folosit de diferite persoane în momentul în care fac referire la afecțiunile care se regăsesc în spectrul autismului. Mai frecvent se întrebuințează termenul de ASD (Autism Spectrum Disorder) tradus în limba română prin TSA (Tulburare de Spectru Autist).

Aici se încadrează următoarele diagnostice:

-Tulburarea autistă;

-Sindromul Asperger;

-Tulburarea Dezintegrativă a Copilăriei;

-Tulburarea Rett și Tulburarea Globală (Pervazivă) de Dezvoltare;

-Autismul Atipic;

Cunoaștem, de asemenea, faptul că fiecare persoană care suferă de o asemenea afecțiune este unic, are o personalitate deosebită și trăsături de caracter unice. Aici putem avea un copil care are o formă gravă, să nu poate să vorbească și să dispună de un retard mintal ori un copil care are o formă ușoară și poate fi integrat într-o școală normală și să nu prezinte caracteristicile unei persoane care suferă de autism. Lucrul care il deosebește pe un copil suferind de TSA de unul tipic de aceeași vârstă este tocmai ceea ce noi nu putem vedea, mai precis creierul. De aceea TSA se mai numește și „dizabilitate invizibilăˮ [8](pg 19-20).

Cu toate că o multitudine de studii au fost efectuate nu s-au determinat cauzele care conduc la TSA. În literatura de specialitate, Buxbaum (2005) specifică că în proporție de 90-95% din cazuri, spectrul autist poate fi idiopatic, iar în restul cazurilor acesta depinde de un factor de mediu, anomalie cromozomială sau poate chiar o genă bine identificată.

În urma studiilor efectuate postmortem a fost identificată existența anomaliilor microstructurale din spectrul autist la nivel: frontal, temporal, amigdală, hipocamp și cerebel.

Aceste modificări sunt diferite: de la mărirea densității celulare la neuroni ectopici în substanța albă.

Astfel, în TSA sunt implicate diferite anomalii corespunzătoare creșterilor neuronale din primii doi ani de viață, care corespund unei perioade de formare a sinapselor și de mielinizare. Locațiile acestor modificări structurale dar și funcționale din spectrul autist nu au un patern consistent al disfuncției. Prin TSA sunt reprezentate mai degrabă devieri din cadrul sistemului neural ori a sistemelor neurale care determină o rețea între diverse regiuni (zone) din creierul uman [26]. Cu toate acestea, un procent de 70-75% dintre indivizii cu autism au un nivel scăzut al intelectului (diferite grade de retard intelectual).

Autismul mai este asociat cu diverse probleme ca de exemplu:

epilepsie (25-30% dintre persoanele cu autism);

hiperactivitate;

dislexii;

paralizie cerebrală, ș.a [12].

1.2 Motivația alegerii temei

Prin exercițiile practicate cât și prin atitudinea de relaționare susținută de către kinetoterapeut programul de kinetoterapie complex, îi poate ajuta pe copii cu TSA să-și cunoască mai bine corpul propriu, să se poată integra mai ușor în mediul înconjurător și să poată relaționa mai bine cu ceilalți oameni.

1.3 Ipoteze și scopul lucrării

Aplicarea kinetoterapiei, pe lângă celelalte terapii specifice (cognitiv – comportamentale, logopedia, terapia prin joc, terapia prin muzică, terapia prin artă etc.), determină obiectivele urmărite. Rolul kinetoterapiei în autism duce la diminuarea comportamentului hiperkinetic, agresivității, autoagresivității, autostimulării și stereotipiilor. Prin reducerea acestor elemente, se vor putea integra în mediul social din care fac parte. O dezvoltare a motricității este importantă, prin faptul că este implicată în deprinderi motorii și ulterior în deprinderi de muncă, care sunt necesare unui copil cu autism, pentru a se descurca în viața socială. Copii cu TSA învață cum pot să se relaxeze, învață să-și mărească puterea de concentrare, coordonare și atenție, precum și dorința de mișcare. Astfel, programul exercițiilor terapeutice sunt alcătuite în mod individual în funcție de evoluția fiecărui copil.

Scopul lucrării este de a arăta că prin kinetoterapie sau terapia prin mișcare putem contribui la îmbunătațirea abilităților motrice și senzoriale, îmbunătățirea controlului comportamental, apariția și dezvoltarea limbajului a copiilor cu TSA.

CAPITOLUL II: Tulburările din spectrul autist – considerații generale

2.1Tulburările din spectrul autist (TSA) definiție-clasificare

Tulburările din spectrul autist (TSA) reprezintă un fenomen complex, fiind una dintre cele mai frecvente tulburări care există în patologia psihică a copilului a cărei etiologie nu este pe deplin identificată. În studiile efectuate se arată că o intervenție precoce, din punct de vedere farmacologic și comportamental poate mări șansele copilului de a avea o evoluție favorabilă. Astfel, importanța unui diagnostic clar și o intervenție timpurie reprezintă o șansă în plus pentru copil.

În urma studiilor efectuate, s-a apreciat că autismul are o frecvență egală cu a surdității. Dacă ne raportăm la sexul copilului, frecvența este mai mare la băieți: 4 la 1, față de fete.

Practica clinică efectuată în ultimii ani duce la o frecventă întâlnire cu copii care au TSA. Dacă în anii ’80 erau consultați 3-4 copii în decursul unui an cu acestă tulburare, în prezent se consultă aceste cazuri pe săptămână.

Tulburările de dezvoltare pervazivă (PDD) sunt reprezentate de o afectare atât calitativă, severă dar și pervazivă în diferite arii ale dezvoltării: aptitudini de interacțiune socială reciprocă și/sau aptitudini de comunicare și prezența unor comportamente, activități sau interese stereotipe.

Deteriorările de tip calitativ sunt deviante în raport cu dezvoltarea sau cu vârsta mintală a persoanei. Aceste tulburări pot fi văzute încă din primii ani de viață ai persoanei.

În cadrul tulburărilor de dezvoltare pervazivă (după DSM IV TR) se regăsesc: tulburare autistă; tulburare Asperger, tulburare Rett, tulburare dezintegrativă a copilăriei, tulburare pervazivă de dezvoltare fără altă specificație (PDD-NOS sau Autism atipic).

Tulburările din spectrul autist (TSA) sunt incluse în tulburările de dezvoltare pervazivă (PDD)[26].

2.2. Incidența și prevalența TSA

În ultimii ani a crescut îngrijorător incidența și prevalența TSA. Astfel, Autism speaks (UK) și Centers for Disease Control and Prevention (USA) au raportat datele următoare:

În 1970: 1 din 5000 copii au fost diagnosticați cu TSA;

În 1999: 1 din 500 copiii au fost diagnosticați cu TSA;

În 2009: 1 din 110 copii au fost diagnosticați cu TSA;

În 2010: 1 din 68 copii au fost diagnosticați cu TSA.[19]

Etiologie

Numeroase studii efectuate arată că TSA este o tulburare complexă genetică.[19]

Există un număr de boli genetice rare ce pot conduce la autism, acestea sunt:

-Fenilcetonuria – este o maladie ereditară ce presupune inabilitatea organismului de a împiedica producerea naturală a fenilalaninei. În consecintă, există o serie de toxine în organism ce pot afecta creierul.

-Nuorofibromatoza (Boala lui Recklinghausen) – această boală genetică afectează creierul și pielea, în urma unor leziuni cerebrale, poate produce handicap mental.

-Scleroza tuberoasă Bourneville – există studii ce arată ca autismul e destul de comun la copiii ce prezintă această maladie. TSA sunt prezente la 17-58% din cazuri. Această maladie poate da naștere la o formă specială de epilepsie.

-Sindromul X fragil – copiii cu acest sindrom dezvoltă, de obicei, handicap mental și au adesea, o înfățișare mai particulară. Denumirea sindromului vine de la existența unei deficiențe în cromozomul X. Sindromul apre doar la un procent mic 10% la copiii cu TSA.

Infectii virale:

-Rubeola;

-Citomegalovirusul (CMV);

-Encefalita herpetică; [4]pg 220-222

Tabloul clinic

În plan clinic putem distinge deci instabilitatea motorie propriu-zisă, în care copilul nu se oprește din mișcare, neatenția sau instabilitatea psihică. Aceste două forme sunt adesea asociate, la unii dintre copii una dintre ele putând ocupa primul loc. Bilanțul psihomotor punde adesea în evidență, dincolo de instabilitatea motorie, o instabilitate posturală și existența unor „reacții de prestanță“ (Wallon): atitudini emfatice, adultomorfe.

Studiul tonusului permite în opinia unora (Berges) distingerea instabilităților cu paratonie, caracterizate de un fond permanent de contractură sau de tensiune în care instabilitatea apare ca o „scăpare“ din această stare de control, si instabilitățile în care bilanțul tonic pare normal însă există numeroase semne ale unei emotivități copleșitoare sau chiar haotice [5]pg 123.

Astfel, tabloul clinic al autismului este unul heterogen deoarece poate varia de la un tabloul clinic complet până la diverse manifestări parțiale cu grade de severitate diferite mai severe sau mai ușoare. Din această cauză, în ultimii ani este folosit termenul „umbrelă” de TSA pentru a fi acoperite toate nivelurile de severitate.

În grupa TSA sunt incluse următoarele categorii de diagnostic:

Autism infantil;

Autism atipic;

Tulburarea Asperger;

TSA devine vizibilă după primul an de viață (la ≈ 1,06 ani) când, în mod obișnuit părinții se îngrijorează datorită lipsei comunicării și a privirii în ochi ajungând la un specialist din psihiatrie pediatrică.

Caracteristicile principale și comorbide ale autismului

Așa cum a fost descris inițial de Kanner, autismul are 3 caracteristici principale:

(1) deficiențe în interacțiunea socială reciprocă;

(2) o dezvoltare și utilizare anormală a limbajului;

(3) comportamente repetitive, ritualice și o gamă îngustă de interese.

Pe langă aceste particularități, există și tulburări neurologice comorbide:

–prevalența retardului mintal în autismul idiopatic este de 60%, iar atunci cand vorbim despre autism la modul general scade la ~30%;

–convulsiile epileptice sunt estimate la 5-44% șanse să apară în cadrul autismului;

–tulburări dispoziționale și cele anxioase sunt foarte comune în autism.

Există diverse semne timpurii care pot indica existența unei tulburări de dezvoltare cum ar fi:

În primul an: nu gângurește, nu este interesat de nimic, preferința pentru obiecte și neparticiparea la unele jocuri;

Pâna la un an și jumătate: nu utilizează cuvinte, nu răspunde atunci cand este strigat, preocupat de anumite obiecte, sunete, lumini, indiferența, nu arată cu degetul;

Peste doi ani: nu poate folosi propoziții din cel puțin două cuvinte, jocul este foarte sărac, se joacă mai mult cu obiecte (sticle, sfori), comportamentul stereotip, fascinație pentru anumite activități (muzică, reclame).

2.3.Etiopatogenia TSA

Neuroanatomia Autismului–o nouă perspectivă.

Autismul este o tulburare eterogenă, multi-cauză și multi-efect, cu o întindere vastă a severității simptomelor și asociată în general cu tulburări comorbide. Specialiștii se referă acum la ASD (Autism Spectrum Disorders) mai degrabă decat la un fenotip singular.

Studiile imagistice și cele postmortem au propus lobul frontal, amigdala și cerebelul ca fiind patologice în autism, însă nu există încă o patologie clară și consistența a acestui grup de tulburări. Tendința studiilor recente este de a scoate în evidență parcursul temporal de dezvoltare a creierului ca fiind anormal, mai degrabă decât finalitatea acestui proces.

Volumul total al creierului: Una dintre cele mai proeminente teorii ale neuropatologiei autismului postulează că în copilăria timpurie, creierul are parte de o creștere precoce, urmată de o decelerare a creșterii în raport cu vârsta. Sunt patru studii care confirmă această teorie, aducând dovezi pentru circumferințe craniene normale sau scăzute la naștere, urmate de o accelerare a ratei de creștere începand cu ~12 luni. Studiile RMN existente, sugerează că acei copii foarte mici (18luni – 4 ani) care suferă de autism au între 5-10% grad de creștere anormală a volumului total al creierului. Nu știm încă cu siguranță dacă această creștere se pastrează pe durata copilăriei și pînă în adolescență. Courchesne a descoperit în 2011, că supradimensionarea creierului este cel mai pronunțată în lobii frontal și temporal și apare în principal în primii patru ani de viață la copiii diagnosticați cu ASD, fiind urmată de o stagnare în creștere după această vârstă.

Substanța albă și cenușie: Herbert a lansat teoria conform căreia creșterea anormală a creierului, observată la copiii cu autism, are ca și cauză disproporționalitatea dintre substanța albă și cea cenușie, existând o creștere a cantității de substanță albă din creier. Există două studii realizate pe copii cu autism (1,5-4 ani) care ne arată că există mai multă substanță albă decât cenușie însă nu spun dacă această modificare se pastrează până la vârsta adultă. Alte patru studii longitudinale, ce surprind copilăria mică, adolescența și vârsta adultă au raportat 6-12% creștere de substanță cenușie în creier. Astfel, știm că deși creșterea substanței cenușii este semnificativ mai mică decât a substanței albe, această creștere este vizibilă de-a lungul vieții.

Deși creșterile de substanță albă și cenușie au fost raportate în lobii frontali, parietali și temporali, cea mai mare și mai consistentă a fost identificată în lobii frontali. În contradicție cu aceste rezultate, un studiu recent, estimează că densitatea corticală oferă cea mai bună diferențiere între adulții cu ASD și grupul de control: un pattern redus de substanță cenușie în regiunile frontale și un pattern crescut în regiunile temporale.

Un alt studiu realizat pe copii cu autism a concluzionat că un volum mai mare de materie cenușie în zone ale lobului frontal, este asociat cu abilități de comunicare mai bune, pe cand un volum total crescut de substanță cenușie a fost corelat cu simptome severe ASD.

Sunt demne de menționat studiile ce folosesc morfometria pe baza de voxeli. Acest tip de analiză folosește o tehnică specială de mapare a creierului, prin parametri statistici, care ne permite evaluarea neuroanatomică rapidă și în mare parte automată. Printre avantajele morfometriei pe baza de voxeli cunoaștem: examinarea statistică a întregului creier, automatizarea extensivă a procesului, etape fiabile de prelucrare, obținerea unei generații de informații complementare celor produse prin metodele volumetrice. Un studiu din 2004, a cuprins un eșantion de 9 băieți cu autism înalt-funcțional (HFA), 11 băieți cu sindromul Asperger (ASP) și 13 băieti sănătoși, reprezentând grupul de control. Ceea ce au făcut specialiștii a fost să compare materia cenușie. Grupurile HFA si ASP au prezentat un pattern scăzut de materie cenușie în regiunile ventromediale ale lobului temporal, în comparație cu grupul de control. Aceste descoperiri aduc o confirmare a teoriilor care sugerează implicarea acestor zone în integrarea stimulilor vizuali și a informației afective. De asemenea, grupul de control a prezentat o densitate mai mare de substanță cenușie în girusul temporal drept inferior, cortexul etorinal și girusul rostral fusiform comparativ cu ASP sau HFA și ASP împreună. Grupul ASP a avut densitate scazută de substanță cenușie în corpul girusului cingulat, față de HFA și control.

Anomalii neuronale: Casanova și Buxhoeveden au relizat studii ce vizau o întindere anormală a minicoloanelor de neuroni, la persoanele cu autism. Au fost examinate pentru patologia minicolumnară în stratul cortical III, 14 cazuri de autism (dintre care 9 cu convulsii și cel puțin 10 cu retard mintal). Cea mai consistentă descoperire se referă la o întindere neuronală redusă în startul cortical III, în cortexul prefrontal dorsolateral, sau BA. Aceste descoperiri corelate cu creșterea cu 25% a densității neuronale, ne arată că ar trebui sa fie un număr mai mare de neuroni în BA9, la persoanele cu autism. În figura de mai jos, putem observa secțiuni de celule ale ariei BA9 la vârsta de 1 luna, 6 luni și 24 de luni. Sub acestea, regăsim secțiuni reprezentative Golgi, care ne arată creșterea dendritică în aceeași zonă, la aceleași vârste. În primul an de viață, există o creștere dendritică dramatică[27].

La vârsta de 2 ani, minicoloanele sunt întinse pe o suprafață mai mare, cu o densitate celulară redusă în aceea regiune corticală. Concluzia acestor studii este prezentă a unei structuri columnare aberante în stratul cortical III, cu mai puțin spațiu între minicoloanele celulare.

Figura 2.1. Anomalii neuronale

Sursa: http://i2.wp.com/cursuriautism.ro/wp-content/uploads/2016/09/autism2-620×620.jpg

În 2010, contra altor tulburări care implică retardul mintal, și care sunt asociate cu o pierdere a prelungirilor dendritice, s-a observat o densitate mai mare a acestora, în lobii temporali (BA 21), frontal (BA 9) și parietal (BA7), în cazul pacienților autiști care au suferit retard mintal moderat sau sever.

Neuropatologia cerebelului: Cinci studii care au evaluat persoane cu autism la diferite vârste, au descoperit o creștere a dimensiunii cerebelului, comparativ cu grupul de control. Chiar și așa, volumul total al cerebelului este proporționat cu volumul total al creierului persoanei. Există un singur studiu care a a avut participanți mai tineri de 3 ani, și care nu a raportat diferențe semnificative în ceea ce privește dimensiunea cerebelului.

Cerebelul a prezentat un subiect de interes și în cadrul studiilor realizate postmortem. Există în literatură 24 de cazuri raportate, în care cerebelul a fost studiat dupa decesul persoanei, iar 19 dintre ele (79%) au arătat o densitate scăzută a celulelor Purkinje, mai ales în emisfere.Mai mult decăt atât, un studiu recent a gasit o exprimare cu 40% mai scăzută a GAD67 mRNA în celulele Purkinje, în cazul persoanelor cu autism[27].

Neuropatologia amigdalei: În cazul baieților diagnosticați cu autism, s-a observat o dezvoltare anormală a amigdalei, prin mărirea precoce, care persistă pe durata copilăriei. Sparks a raportat o creștere anormală cu 13-16% mai mare în cazurile cu autism (36-56 luni) față de cele normale.

O amigdală crescută, este asociată cu anxietate severă și deficiențe ale abilităților sociale și cele de comunicare. Studiile realizate ne arată că amigdala crește în dimensiune cu ~40% între 8-18 ani la copiii normali, acest lucru neîntâmplându-se la copiii cu autism. Deși în copilăria mică, amigdala este mai mare la copiii cu autism, nu ajunge la volumul corespunzator vârstei, la adolescență. Un alt studiu a folosit RMN-ul pentru a analiza activitatea neuronală la 9 subiecți diagnosticați cu autism și 9 subiecți sănătoși (grup control), în timpul procesării explicite (conștiente) și implicite (inconștiente) de către aceștia, a expresiilor emoționale faciale. S-au observat diferențe semnificative în grupul cu autism față de grupul de control, în activitatea cerebelului, a lobului temporal și mezolimbic. De notat faptul ca subiecții din grupul cu autism nu au activat zona corticală a „feței” atunci cînd au evaluat explicit emoțiile, și nici regiunea stângă a amigdalei sau regiunea stângă a cerebelului atunci cand au evaluat implicit emoțiile. Un alt studiu a raportat o corelație semnificativă între dimensiunea crescută a amigdalei și capacitatea de atenție la vârsta de 4 ani, la copiii cu ASD, aceasta fiind asociată și cu deficiențe mai severe în sfera socială și de comunicare.

În concluzie, studiile care încearcă să indentifice neuroanatomia autismului sunt incipiente și este nevoie de o masă foarte mare de cercetări pentru a putea extrage concluzii pertinente. De asemenea, relația dintre neuroanatomie și simptomele autismului poate fi diferită de-a lungul gamei de tulburări conținute de ASD datorită diferențelor cognitive între pacienții cu autism înalt-funcțional, slab-funcțional și sindromul Asperger [27].

2.4.Metode de diagnostic a TSA

Diagnosticul pozitiv – este unul clinic;

Neuroanatomia autismului

Studiile clinice imagistice realizate până acum, au contribuit cu elemente doveditoare care ne confirmă implicarea mai multor regiuni din creier în neurobiologia autismului, vorbind aici cu precădere despre amigdală, cortexul mezial temporal, girusul fusiform (FUS), și cerebelul. Rezultatele oferite de RMN, ne arată că acei copii diagnosticați cu ASD (Austism Spectrum Disorders) au paternuri anormale de activare în aceste regiuni din creier, în timpul realizării unor sarcini ce privesc abilitățile cognitive, procesarea facială procesarea emoțională, și procesarea vizual-spatială. De asemenea, există studii care au demonstrat anomalii în metabolism și fluxul sangvin regional din lobul frontal și cerebel. Un alt studiu raportează corelații semnificative între volumul nucleului caudat, lobului frontal și temporal, cerebelului și nivelul comportamentelor repetitive și a deficiențelor ASD în aria socială și de comunicare.

Comportamentul social implică activitatea mai mulor regiuni corticale precum lobul frontal, cortexul superior temporal, cortexul parietal și amigdala. De asemenea, funcția limbajului este distribuită în mai multe regiuni corticale și subcorticale. Funcția de expresivitate a limbajului este dată de aria Broca, situată în girusul frontal inferior. Aria Wernicke este esențială pentru funcția de receptivitate a limbajului și sanțul temporal superior are rol în procesarea limbajului și atenție socială. Nu în ultimul rand, comportamentele repetitive din autism sunt similare acțiunilor anormale din tulburarea obsesiv-compulsivă, și deci implică zone precum cortexul orbito-frontal și nucleul caudat.

Diagnosticul diferențial – este necesară efectuarea unor investigații precum: audiograma, teste de sânge și urină pentru screening metabolic, teste genetice, EEG, CT, RMN.

2.5.Principii de tratament

Identificarea, diagnosticul și inițierea intervenției cât mai precoce sunt puncte esențiale în recuperarea copilului cu TSA. Tratamentul se adresează simptomelor asociate (agitatie, agresivitate) și nu autismului. Intervențiile farmacologice și cele nonfarmacologice, de tip comportamental, trebuie să fie complementare și individualizate fiecărui copil în funcție de gradul de severitate și de abilitățile acestuia [19].

2.5.1.Terapii medicamentoase

Tratament psihofarmacologic

Deși nu este acceptat de unii părinți, tratamentul psihofarmacologic este adesea necesar pentru comportamentul excesiv de sever, cum ar fi: agresivitatea, comportamentul stereotip, hiperactivitatea, inatenția, anxietatea sau depresia. Utilizarea terapiei medicamentoase îmbunătățește nivelul de comunicare pentru a permite intervenția terapiei comportamentale. Nu există medicamente specifice pentru autism și nici un medicament care poate vindeca autismul, ci doar sunt ameliorate unele dintre simptome. Tratamentul este individualizat pentru fiecare pacient în parte. Principalele clase de substanțe psihotrope folosite sunt: antipsihotice, antidepresive și ortotimizante [26].

Tratament psihotrop

Psihotropele administrate în autism acționează asupra setotoninei si dopaminei din creier, care în acest caz sunt în exces, modificând transmisiile de la nivel neuronal în așa fel încât să le aducă la normal. Medicația psihotropă este acea medicație care acționează asupra creierului, care modifică concentrația unor substanțe-cheie la nivelul acestuia. Aceste medicamente influențează procesele psihice și dispoziția și acționează asupra căilor nervoase din zone specifice ale creierului și ajută la corectarea anumitor dezechilibre chimice din creier care produc simptomele bolilor psihice.

Substanțele psihotrope pot acționa asupra creierului în două sensuri, și anume:

-prin stimularea acestor procese și se numesc psihoanaleptice;

-prin deprimarea acestor procese și se numesc psiholeptice;

În categoria substanțelor psihotrope se încadrează și psihodislepticele, adică substanțele care creează halucinații, precum LSD-ul, dar care nu se utilizează însă ca medicamente. Autismul se produce, de regulă, pe fondul acțiunii în exces a serotoninei din creier. Rispoleptul actionează, de exemplu, prin blocarea receptorilor pe care acționează serotonina, scăzând acest exces de acțiune. Clopixolul actionează prin blocarea receptorilor pe care acționează dopamina, scăzând hiperfuncția sa și, posibil să blocheze și receptorii pe care acționează serotonina [15].

Tratament antifungic

Tratamentul antifungic este aplicat astfel încat să se asigure existența unui tract gastrointestinal (GI) sănătos. Un exces de alergeni și fungi (candida albicans) implică un tract GI nesănătos. Unii cred că această stare de lucruri implică amplificarea simptomelor caracteristice pentru TSA.

Din cauza că numeroși copii diagnosticați cu TSA fac infecții la nivelul urechii, iar antibioticele pot determina apariția infecțiilor fungice, se crede că respectivii copii pot avea de caștigat de pe urma unui regim alimentar prin care să se evite zaharurile, pastele făinoase etc. administrându-se și produse farmaceutice cu efect antifungic, cum ar fi Ketoconazol și Fluconazol. Aceste produse pot avea un efect negativ asupra ficatului și în acest sens este necesară testarea periodică a funcăionarii acestuia. [8]pg 392

Imunoterapia

Conform ultimelor cercetări, se arată că TSA poate fi o afecțiune autoimună. Nivelurile ridicate de gama-interferon, alga-interferon, interleukina 6 și 12 la copii diagnosticați cu TSA subliniază un exces al activității sistemului imunitar, orientată împotriva lui însusi. Imunoterapeuții caută să refacă echilibrul în cadrul sistemului imunitar. Se efectuează teste clinice în ceea ce privește utilizarea de imunoglobină în cazul copiilor diagnosticați cu TSA.

S-a demonstrat că această metodă terapeutică este benefică pentru persoanele care au boli virale cronice, infectii bacteriale, infecții cu fungi, precum și pentru persoanele care prezintă deficiențe ale sistemului imunitar. În cazul unor copii cu autism asupra cărora s-au efectuat teste cu imunoglobină s-a înregistrat o creștere a nivelului de atenție, a nivelului de interacțiune, a nivelului de comunicare. [8]pg 404-404

Vitamine si minerale

Varianta cu ,,megavitamineˮ are la bază teoria conform căreia anumiți copii care suferă de TSA prezintă deficiențe în ceea ce privește vitaminele și mineralele, fapt care poate atrage după sine un efect negativ în plan comportamental. În cazul copiilor cu TSA cel mai frecvent administrat supliment este vitamina B6 în combinație cu magneziu. Această combinație a fost utilizată, astfel încat să se reducă problemele comportamentale, să sporească gradul de concentrare și să se ajungă la un contact vizual din ce în ce mai frecvent. Alte vitamine/minerale la care se apelează sunt: suplimentele pe bază de ulei de cod, calciul, vitaminele A, B1, B5, B12 și C. Administrarea de vitamine și/sau minerale trebuie motivată serios, astfel încât să nu producă efecte negative [8](pg-423-424.

2.5.2 Homeopatia

Medicina homeopată, cu rădăcini în Grecia Antică a fost sistematizată de catre Samuel Hahnemann în sec AL XIX –lea.

Homeopatia este un tratament medical care utilizează substanțe naturale din cele trei regnuri: animal, mineral, vegetal. Au scopul de a mări capacitatea de autoapărare a organismului împotriva bolii, de a stimula sistemul imun al pacientului care astfel devine capabil să identifice și să înlăture cauza bolii din interior.

Autismul se caracterizează print-un cumul de simptome. Există un grup de medicamente homeopate care le acoperă: terenul copilului – prin medicament homeopat constituțional; simptomele – prin medicamente homeopate simptomatice; detoxifierea de metale grele, medicamente din sarcină – metalul respectiv medicamentul din sarcina în diluție homeopată [13].

2.5.3 Terapia acvatică

Terapia cu apă sau hidroterapia este cunoscută din cele mai vechi timpuri. Apa neutralizează efectele gravitației, ajutând copilul să se miște cu mai puțin efort. Hidroterapia îmbunătățește funcționarea plămânilor și fortifică extremitățile (brațe, mâini, picioare, degete) [22].

Pentru copiii cu TSA acestă terapie este recomandată. Numeroși copii diagnosticați cu TSA au probleme în plan senzorial și li se distrage atenția cu usurință.
Presiunea hidrostatică care înconjoară copilul în apă are un efect de calmare și un rol senzorial. Exercițiile acvatice pot fi utile în ceea ce privește integrarea senzorială, conștientizarea corpului, echilibru și abilități legate de echilibru. Pe lângă faptul că reprezintă o experiență placută, s-a demonstrat că terapia acvatică are beneficii fizice, psihologice și cognitive. [8]pg 392

2.5.4.Terapia de purificare și dezintoxicare

Purificarea reprezintă un tratament care se administrează oral sau intravenos, astfel încat să se elimine din sânge substanțele nedorite. Unii sunt de părere că micuții diagnosticați cu TSA au niveluri ridicate de mercur (similare cu acelea întâlnite în cazul intoxicării cu această substanță), care aparțin mediului intrauterin din cauza alimentației mamei, care este bogată în mercur sau din cauza vaccinării cu thimersol. Purificarea implică și o serie de teste de laborator, în vederea determinării nivelului de mercur [8]pg 394.

2.5.5 Oxigenarea hiperbarică (terapia HBO)

Oxigenarea hiperbarică (terapia HBO) este o metodă în cadrul căreia întregul corp este supus unu mediu cu 100% oxigen și unei presiuni atmosferice mai mari decât cele normale. Persoana care se supune tratamentul HBO se află într-un spatiu etanș, presurizat. Tratamentul este utilizat în cazul mai multor afecțiuni, inclusiv în cazul leziunilor cerebrale, parezei cerebrale, sclerozei multiple și TSA [8]pg 403.

Această formă de terapie crește concentrația oxigenului din țesuturi, care stimulează și circulația sanguină de la nivel cerebral. Acest lucru permite organismului să restabilească metabolismul țesutului nervos din creier și să refacă zonele afectate de hipoxie.

În ceea ce privește autismul, terapia HBO reduce inflamația cerebrală sau lichidul în exces de la nivelul zonei afectate a creierului, care determină apariția stării de „confuzie" a copiilor cu autism sau care le afectează abilitățile mentale [21].

2.5.6 Kinetoterapia

Kinetoterapia sau terapia prin mișcare pentru copii cu autism contribuie la îmbunătățirea abilităților motrice și senzoriale, cât și pentru îmbunătățirea controlului comportamental.

Terapia prin mișcare pentru copii cu autism le îmbunătățește capacitatea de înțelegere și răspuns a diferitelor activităti, dar si îmbunătățirea interacțiunii și stabilirea contactului vizual. Totodată, mișcarea pentru copii cu autism ajută la diminuarea agresivității și autoagresivității, a stereotipiilor caracteristice, cât și a comportamentului hiperkinetic.

Prin metode specifice învață cum să se relaxeze, învață să-și crească puterea de concentrare, coordonare și atenție, precum și dorința de mișcare. Programele complexe de exerciții terapeutice sunt alcătuite individual în funcție de evoluția fiecărui copil [18].

Masajul terapeutic

Masajul terapeutic implică acțiunea asupra țesuturilor moi ale organismului (mușchi, tendoane și ligamente), ceea ce poate avea efect asupra circulației sângelui și limfei. Terapiile care implică acțiunea asupra corpului, cum este masajul terapeutic, îi poate ajuta pe copii să-și reducă anxietatea, hiperactivitatea, reacțiile autostimulatorii, probleme de somn și să-și îmbunătățească funcționarea motorie și senzorială [8]pg 420.

Secretina

Secretina este un hormon produs la nivelul intestinului subțire. Acesta este utilizată în diagnosticarea afecțiunilor gastrointestinale. În 1966, unui copil diagnosticat cu TSA i s-a administrat secretină în vederea efectuării unei endoscopii și s-a constatat o îmbunătăire în ceea ce privea simptomele caracterstice autismului. Părinții copiilor cărora li s-a administrat secretină arată că micuții au făcut progrese în ceea ce privește contactul vizual, atenția, abilitățile legate de limbaj, calitatea somnului [8]pg 416-417.

Terapia integrării senzoriale

Terapia integrării senzoriale își propune să ajute copilul să absoarbă și să proceseze mai bine informațiile obținute pe cale senzorială. Integrarea senzorială implică receptarea de informații prin intermediul simțurilor și integrarea acestor informații în creier. Terapia integrării senzoriale se axează pe trei simțuri: tactil (atingere), vestibular (simțul mișcării) și proprioceptiv (poziția corpului). Un copil poate avea un sistem senzorial disfuncțional, în cadrul căruia unul sau mai multe simțuri reacționează exagerat sau, dimpotrivă reactionează prea slab la stimuli veniți din mediu. Disfuncțiile existente în plan senzorial pot afecta poziția pe care o adoptă copilul sau abilitățile sale legate de coordonare [8]pg 417-418.

Modelarea Video

Modelarea video este utilizată, astfel încât copilul să-și poată însuși, să înteleagă ce înseamnă jocul și să interacționeze în plan social. Prin această metodă persoanele diagnosticate cu TSA pot avea perspectiva asupra unei situații date. Copiii diagnosticași cu TSA au nevoie de repetiție și însușirea unor noi abilități. Conform acestei abordări un copil de aceeași vârstă, respectiv un adult este înregistrat pe caseta video facând un anumit lucru, respectiv interacționând în plan social. Copilul urmărește în mod repetat caseta video referitoare la anumite abilități, pe care el trebuie să și le însușească. Conform studiilor, modelarea video reprezintă o tehnică de învățare care îi ajută pe copiii diagnosticați cu TSA să generalizeze abilitățile de care dispun.

2.6. Evoluția și prognosticul TSA

Evoluția tulburărilor de spectru autist

Evoluția copilului cu autism depinde de:

-vârsta copilului la intrarea în programul terapeutic;

-potențialul acestuia;

-gradul de implicare al familiei;

-formele procesului terapeutic și constanta aplicării acestora;

-profesionalismul terapeuților;[25]

Prognosticul tulburărilor de spectru autist

Majoritatea copiilor cu autism prezintă manifestări din TSA și la maturitate [28].

Astfel, prognosticul cel mai favorabil îl au cei cu retard mental ușor sau cei cu un nivel intelectual aproape normal și care achiziționează abilități de limbaj, chiar limitate, înainte de 5 ani și care beneficiază totodată de o intervenție educațională precoce și intensivă.

Dacă copilul este plasat într-un program educațional intens și bine structurat încă de la vârsta de 2- 3 ani prognosticul e mai bun. În urma unei intervenții adecvate și timpurie, multe dintre comportamentele tipice ale autismului pot fi ameliorate până la punctul în care unii copii sau adulți pot părea, pentru persoane neavizate, că nu mai au autism.

Totuși autismul prezintă o evoluție continuă. În cazul copiilor de vârstă școlară și adolescenți sunt frecvente achizițiile în dezvoltarea unor domenii, de exemplu, creșterea interesului pentru activitatea socială.

La această vârstă apar probleme speciale cum ar fi cele legate de sexualitate sau posibilul debut al epilepsiei.

La adolescență există o perioadă de schimbări majore în majoritatea cazurilor. La unii indivizi comportamentul se poate deteriora, pe când la alții se ameliorează unele dificultăți. Aproximativ 30% dintre persoanele cu autism manifestă o deteriorare temporară a simptomelor, în timp ce la circa 20% deteriorarea poate deveni permanentă (crește hiperactivitatea, agresivitatea, ritualurile și stereotipiile, apar dificultățile de limbaj, regresie a competențelor sociale, inerție în nivelul de activitate).

Majoritatea persoanelor cu autism continuă să aibe probleme foarte mari la vârsta adultă mai ales în domeniul interacțiunilor sociale. Doar un număr de (1-2%) de persoane cu autism sunt capabile să poată trăi independent dar și lucrul să se desfăsoare într-un mediu neprotejat, iar mai puțin de o treime capătă un anumit grad de autonomie parțială. Dacă beneficiază de formare vocațională adecvată care să le permită să achiziționeze abilități necesare (specifice muncii, dar și sociale) pentru a obține și păstra un loc de muncă, aceștia pot fi lucrători foarte buni și apreciați. La persoanele care sunt conștiente de problemele lor sociale, poate apărea depresia. Autismul nu protejează o persoană de apariția unor alte boli, de exemplu a celor psihice.

Chiar dacă autismul nu poate fi vindecat, nu înseamnă că nu se poate face nimic pentru persoanele cu autism, că acestea sunt “irecuperabile„ condamnate fiind la viață izolată și tearnă.

Diagnosticarea sau intervenția timpurie urmată de un tratament specific și individualizat poate face ca persoanele cu autism să progreseze, să atingă maximul potențialului lor și să traiască o viață demnă și mulțumitoare. Un număr redus dintre cei înalt funcționali pot ajunge să învețe să funcționeze într-un mod care să nu se distingă de „normal”, chiar dacă ei depun eforturi considerabil mai mari decât noi [12].

Capitolul III: Recuperarea prin kinetoterapie în tulburările din spectrul autist

3.1 Obiectivele studiului

Prin obiectivele generale ale kinetoterapiei urmărim la copiii cu tulburare de spectru autist:

îmbunătățirea/menținerea capacității de efort

îmbunătățirea/menținerea capacității respiratorii

tonifierea musculaturii

îmbunătățirea mobilității articulare

îmbunatățirea coordonării mișcărilor

dezvoltarea motricității generale, grosiere cât și a celei fine

educarea echilibrului static și dinamic,

educarea ritmului și coordonării mișcărilor

orientarea și organizarea spațio-temporală

conștientizarea corectă a schemei corporale

dezvoltarea fizică armonioasă

Jocul este principala activitate a copiilor, ședințele de terapie vor consta în jocuri inițiate fie de terapeut, fie de copil, toate împreună să conducă către un obiectiv terapeutic urmărit [24].

Pentru copii, jocul este o expresie a interacțiunii lor unice cu lumea. Antrenarea în jocul cu diferite activități le permite să realizeze un dialog cu tot ceea ce întâlnesc, să creeze experiențe care să le susțină confortul emoțional, transformând cunostințele dobândite și dându-le un sentiment de apartenență la un anumit grup social și cultural [7] pg 23.

3.2.Material și metode

Materiale

Exercițiile terapeutice sunt efectuate frecvent utilizând diferite echipamente, cum ar fi:

mingile medicinale,

bancă de gimnastică,

bandă de alergat

sac de nisip,

saltea,

disc de echilibru, etc.

Metode de evaluare

1.Capacitatea de efort (Testul Ruffier)

2.Capacitatea respiratorie (Măsurarea elasticității toracice)

3.Testarea echilibrului (ortostatism static – testul unipodal respectiv dinamic activ, testul întinderii membrului superior)

3.2.1. Prezentarea cazului

ANAMNEZA

Pentru a avea o imagine cât mai concretă asupra datelor familiale și a istoricului personal am apelat la studierea dosarului personal de la:

asistența socială;

învățători;

educatori;

logoped;

psihopedagog;

medic;

familia;

Subiectul C.C., născut la 24.06.2001, este elev în clasa a VIII-a la C.S.E.I “Al. Roșca” și domiciliază într-un apartament cu 3 camere, la parter, împreuna cu familia, C.S. și C.C. care mai au încă un baiețel, C.D de 8 ani, acesta neavând probleme de sănătate.

C.C frecventează școala specială “Al. Roșca “încă de la gradiniță și până în prezent.

La școală a facut progrese foarte mari, adevărat cam lente, dar foarte evidente.

Din discuțiile cu C.S., reiese că în prezent are un tip de comportament deja format, relațiile cu adulții în special cu cei implicați direct în educația lui. Acesta este de subordonare și cooperare, limitate de specificul comunicării copiilor autiști. Declară că are prieten dar și colegi pe care-i consideră “răi” și care nu îi plac. De asemenea declară că îi place să facă ce i se cere, dar numai ascultând de adulți și de cațiva copii de care se simte apropiat (și numai daca face parte din rutina zilnică, mai puțin lucruri noi) și este interesat în special când i se acordă atenție direct lui. Îi place să joace fotbal si îi place foarte mult sa facă portrete din desenele animate și din reclame.

EVALUAREA MEDICALĂ

Diagnostic medical: sindrom autist, deficiență mintală gravă–QI 44, epilepsie.

În prezent prezintă o dezvoltare fizică normală pentru vârsta lui.

Se recomandă în fișa medicală informarea tuturor celor implicați în educația copilului pentru a se insista asupra:

specificului modului de manifestare autist

modului de abordare și comunicare cu elevul

cererii unui climat de calm, securizant cu activități simple, cu intensitatea redusă și cât mai variate

supravegherii continue, a protejării lui și asupra preîntâmpinării situaților stresante pentru copil

EVALUAREA PSIHOMOTRICĂ

Din evaluarea psihomotrică rezultată din testul PEP 3 că C.C. a prezentat o capacitate foarte redusă de a-și controla mișcările, coordonarea motrică grosieră și fină fiind deficitară, bagaj redus de deprinderi motrice de bază și utilitar applicative. Toate acestea au fost îngreunate de dificultatea comunicării, de lipsa autocontrolului, de existența unor reacții de respingere și de problemele date de dezvoltarea senzorială specifică sindromului autist și de instabilitatea afectivă manifestată.

Într-o primă etapă, la Kinetoterapie s-a lucrat numai individual, având la baza activităților motrice care i-au facut plăcere și folosirea unor obiecte care l-au atras. Specific că așa s-a reusit scoaterea copilului din „carapacea” lui și astfel a început procesul de integrare școlară. De asemenea, cooperarea învățător-kinetoterapeut a dat în acest caz rezultate.

La capitolul motricitate și formarea deprinderilor utilitar-aplicative s-a înregistrat progresul cel mai mare, însă aplicarea cunoștințelor dobândite în mod individual în alte acțiuni conștiente s-au cerute în situații noi, lasă de dorit. Într-o a 2 a etapă, elevul a participat la lecții de grup de 2-3 elevi încercând și reușind să relaționeze, să lucreze în pereche și să se adapteze activității collective. În prezent, participă la lecțiile de educație fizică cu întreaga clasă, dar necesită sprijin si supraveghere continuă. Prezintă moment de neînțelegere a comenzilor, reacționând cu întârziere, trece greu de la o acțiune la alta. Lipsa concentrării îl face sa execute doar 2-3 exerciții. Nu înțelege necesitatea execuției la comandă și nu înțelege conceptul de concurs, competiție. Se recomandă trecerea periodică prin toate ședințele de bază din faza I și a II-a, pentru că s-a observat pierderea unor abilități sau apariția unor reacții de respingere sau teamă pentru anumite exerciții. La început, formarea deprinderilor se va realiza fără instruirea verbală, care poate bloca învățarea prin înțelegerea mesajului. Deprinderea se va descompune în secvențe, care vor fi învățate separat. E bine ca învățarea să se desfățoare în aceeași ordine și în aceleași condiții.[11].

EVALUAREA PSIHOLOGICĂ, LOGOPEDICĂ ȘI PEDAGOGICĂ

Aceste evaluări prezintă diferențieri mari la câteva capitole, dupa cum se vede din fișele de evaluare. Un evident progres este înregistrat la capitolul achiziții de deprinderi elementare, de autoservire și autoîngrijire, la capitolul comunicării și relaționării, al cunoașterii unor cerințe ale familiei și școlii și un comportament mai calm șii mai cooperant. De asemenea, progrese a înregistrat la nivelul conștientizării și exprimării unor cerințe și chiar sentimente. Acum se descurcă cu cunoștințele achiziționate în relatiile cu colegii și adultii, alții decât cei de care s-a atașat, a început să participle la activități de grup, dar limitat, realizează și folosește satisfacător activități de educație plastică, respectiv desen. Marea majoritate a problemelor prezentate de copil s-au menținut, unele ieșind în evidență mai pregnant ca de exemplu:

limitarea capacității de gândire

vocabular redus, stereotip

labilitate, imaturitate afectivă, atenție instabilă

atașament manifestat atipic și exclusive față de persoanele de referință

apariția refuzului conștient pentru a executa anumite cerințe

vocabularul achiziționat nu îl valorifică în situații diferite, având dificultăți cu învățarea cuvintelor noi și în comunicarea non-verbală

a crescut importanța stimulării prin condiționare (recompense, laudă, încurajări)

Se recomandă activități pentru reducerea tendințelor autiste, pentru dezvoltarea comunicării și relaționării, acasă, la școală și în societate, ca și pentru creșterea achizițiilor școlare și a cunoștințelor și necesităților vieții sociale.

Elevul C.C din clasa a VIII–a poate fi caracterizat în urma informațiilor obținute de la cei implicați în educația lui, astfel:

temperamentul: melancolico-flegmatic cu dominanță melancolică

docilitate: dorește să îi mulțumească pe cei din jur dar numai pe cei cu care relaționează foarte mult

reacția la tendința de a-l corecta si îndruma: rezistența inerțială la foarte mulți stimuli de corecție și îndrumare

sociabilitate: relative, dependent de starea de efect de moment

atitudinea față de adulți: pozitivă în general, sensibilă la orice tip de intervenție cu amplitudine ridicată

atitudinea față de colegi: pozitivă, nu suportă să fie implicat în situații conflictuale

atitudinea față de cerințele sociale: reacționeaza bine,

C.C prezintă siguranță și precizie în orice sarcină și activitate pe care a mai desfășurat-o, de asemenea prezintă un comportament disciplinat în situații cu care a fost obișnuit. În situații noi el fiind „dezorientat, rătăcit, necesitând îndrumare instantanee”

atitudinea față de cerințele sociale: în condiții de calm, supraveghere și îndrumare de specialitate, reacționează bine

atitudinea celorlalți copii față de el: integrat optim în colectivul clasei , cu tendința de a respinge copii din afara colectivului

aplicatia: acționare din proprie inițiativă foarte scazută

cinstea , modul de obținere a necesităților: este proporțional și corect dezvoltat conform vârstei mintale

folosirea limbajului: prezintă tulburări specifice, se exprimă sumar, este inteligibil

afinități pentru cerințe școlare: pentru jocuri de construcții, aritmetică și jocuri matematice

jocuri pe calculator

autoevaluare: foarte slab conturată.

Se poate observa din diferitele evaluări că, dacă ar fi fost observat subiectul doar dintr-un singur domeniu, în detaliu, s-ar putea obține caracteristicile lui esențiale. Specific că, evaluarea psihologică și pedagogică sunt esențiale și corecte, dar un sprijin deosebit în dezvoltarea copilului poate fi realizată împreună cu kinetoterapia, logopedia și în general cu activitățile de socializare făcute sub îndrumare și supraveghere continuă.

3.2.2 Metode de evaluare

a. Capacitatea de efort – Testul Ruffier

Testul Ruffier este considerat de unii specialiști test de evaluare a condiției fizice. Testul Ruffier este util pentru evaluarea condiției fizice la nesportivi, sau la cei care își doresc practicarea unui efort fizic sportiv de întreținere. Acest test este simplu de executat și poate fi asociat cu rezultate ale probei clino-ortostatice. Acest test, descris prin 1920, urmărește reacția C.C. în urma unui efort standard. Realizarea testului conține următoarele etape:

Monitorizarea FC de repaus pe 15 secunde, subiectul fiind în poziție șezând pe un taburet (P1)

Executarea a 30 de genuflexiuni cât mai corect de către subiect în decurs de 45 secunde (mișcarea fiind compusă dintr-un timp de urcare, respectiv unul de coborâre)

Monitorizarea FC după efort (primele 15 secunde din primul minut-P2, și ultimele 15 secunde ale aceluiași minut-P3)

Pentru a determina indicele Ruffier, valorile obținute se extrapolează pe un minut prin multiplicare cu 4, acestea fiind înlocuite în formula următoare:

IR=(P1+P2+P3-200)/10

Pentru a scădea la minimum influența reacțiilor vegetative (emotive) asupra indicilor calculați pe baza FC, se poate utiliza și indicele Ruffier –Dickson:

IRD=[(P2-70)+2(P3-P1)]/10

Valorile obținute în urma calculelor IR, IRD în funcție de rezultate, încadrează subiectul în una din categoriile [3]pg.111

Tabel nr. 3.1

Rezultate Indice Ruffier

Tabel nr. 3.2

Rezultate Indice Ruffier-Dickson

Fig.nr.3.1. Executarea genuflexiunilor pentru testul Ruffier

b) Măsurarea elasticitații toracice

Măsurarea elasticității toracice este o explorare necesară pentru stabilirea mobilității condrocostale.

Excursiile costale se monitorizează măsurând circumferința toracelui în inspir și în expir maxim. Normal, diferența dintre cele două momente este de aproximativ 7 cm. Această determinare este importantă în stabilirea stadiului de evoluție în care se află și contribuie la luarea deciziei terapeutice. Perimetrul toracic, măsurat cu banda metrică, trebuie sa aiba valoarea medie, în repaus respirator, de aproximativ 83 – 84 cm, cu ampliație de 5 – 7 cm.

Fig.nr. 3.2. Măsurarea elsticității toracice

Capacitatea respiratorie:

Educarea respirației: trebuie subliniat faptul că în mod normal, la copii respirația este de tip diafragmatic, ea transformându-se treptat în respirație toraco-abdominală și spre pubertate se diferențiază în respirație de tip toracic la fete și rămâne costo-abdominală la băieți.

Respirația copiilor este ritmică, dar ritmul respirator nu este uniform. În general, tulburările de vorbire se însoțesc atât de labilitatea ritmului respirator, cât și de deficiențe ale tipului de respirație.

Inspirația e bine să fie însoțită de mișcări de extensie a coloanei vertebrale prin aplecarea trunchiului spre spate și a membrelor superioare (sau chiar ridicarea acestora). Expirația să fie însoțită de mișcări care să micșoreze cutia toracică, susținută de aplecarea în față a corpului și a mâinilor. [11] pg.47-48

c.Testarea echilibrului: ortostatism static

Funcția posturală este funcția care permite menținerea axei de gravitație a corpului în interiorul bazei de sprijin pentru a asigura echilibrul în stare de repaus, în mișcare, cu sau fără intervenția unor forțe perturabatoare. Această funcție este condiționată de adaptarea constană a tonusului, asigurată de funcția musculară statică, care ne permite să luptăm împotriva gravitației, să asigurăm păstrarea echilibrului în funcție de informațiile proprioceptive, tactile și vizuale referitoare la poziția capului, deplasarea corpului (transferul greutății corpului de pe un picior pe altul) sau în funcție de mișcările unei părți a corpului.

Evaluarea echilibrului static

Echilibrul static se evaluează printr-o serie de teste consacrate clinic, dintre care sunt amintite:

testul Romberg,

testul echilibrului unipodal,

testul funcțional de prindere (funcțional reach test Duncan) etc.

Testul echilibrului prin sprijin unipoda. Din ortostatism, membrele superioare încrucișate, menținute pe torace, se solicită subiectului să flecteze un genunchi și să mențină poziția de sprijin unipodal timp de 15-30 de secunde. Subiectul poate alege membrul inferor de sprijin. Testul se execută cu ochii deschiși și apoi închiși. La vâstnici, menținerea sprijinului sub 5 secunde evidențiază risc crescut de cădere.

In cazul sportivilor, testul se execută cu sprijin alternativ pe membrele inferioare, iar echilibrul trebuie menținut o perioadă de timp cât mai lungă.

Fig.nr.3.3. Testul unipodal – Testul întinderii membrului superior

Evaluarea echilibrului dinamic/activ

Testul întinderii membrului superior

Este foarte utlizat mai ales la vârstnici. În ortostatism lipit cu umărul de un zid, picioarele paralele. Brațul anteflectat la 90 ș(cot întins) lipit de zid. Se începe aplecarea înainte cu avansarea membrului superior maxim posibil, fără pieredere de echilibru. Se notează pe zid nivelul atins de varful degetelor. Se măsoară distanța de la nivelul inițial și varful degetelor până la cel final (fig. 3.3. b)

3.3 Program de recuperare – exerciții pentru capacitatea de efort

Durata programului de recuperare s-a desfășurat în decursul a șase luni de zile, evaluarea inițială fiind în data de 12.12.2016, iar evaluarea finală în data 26.05.2017.

1.P.I. Ortosatism

T1: Alergarea pe loc în ritm de 70-90 pași dubli

T2: Revenire

Dozare: timp de 30 de sec

2.P.I.:Ortostatism

T1: Alergarea în pantă pe bandă

T2: Revenire

Dozare: 1-2 min mediu, apoi 10 sec. intensit mai mare

Fig.nr. 3.4. Alergarea în pantă pe bandă

3.P.I. Decubit dorsal mâinile sub șezută

T1: Se execută bicicleta înainte și înapoi, pelvisul mult basculat înainte

T2: Revenire

Dozare: 2×10

4.P.I.:Decubit ventral

T1: Cu susținere pe membrele superioare poziționate în lateral, se fac flotări

T2: Revenire

Dozare: 2×10

Fig.nr.3.5. Flotări

5.P.I.:Ortostatism

T1: Memebrele inferioare ușor depărtate, iar membrele superioare îndreptate înainte

T2: Se fac genuflexiuni, cu spatele drept și privirea înainte

T3: Revenire

Dozare: 2×10

6:P.I.:Culcat dorsal

T1: Genunchii ușor îndoiți, brațele lateral, ducerea genunchilor la piept se prind cu mâinile și bărbia în piept, inspiratie

T2: Revenire cu expirație

Dozare: 5×4 timpi, pauză 1 min

Fig.nr.3.6. Culcat dorsal/ducerea genunchilor la piept

7.P.I.:Ortostatism

T1: Flexia pe un picior și pe celălalat cu o menținere de 15 secunde

T2: Revenire

Dozarea: 2×10

8.P.I: Culcat dorsal

T1: Cu genunchii la 45 ș, ridicarea bazinului de pe sol

T2: Revenire

Dozare: 2×10, menținere 10 secunde

9.P.I: Ortostatism

T1: Menținem un picior pe o minge bobath, iar celălalt picior ușor înclinat, având grijă ca poziția corpului să fie stabilă, mâinile în față

T2: Revenire

Dozare: menținere 10 secunde

10.P.I: Atârnat

T1: Flectarea genunchilor

T2: Revenire la poziția inițială

Dozare: 2×10, menținere 10 secunde

Exerciții de tip respirator

1.P.I.: Culcat dorsal cu genunchii îndoiți

T1-T2: Inspirație profundă, cu bombarea abdomenului;

T3-T4:Expirație profundă, cu presiunea mâinilor pe abdomen.

Dozare: 3×4 timpi, pauză 1 min

Fig.nr.3.7. Culcat dorsal/ Bombarea abdomenului

2.P.I.: Culcat dorsal cu genunchii îndoiți, un săculeț cu nisip așezat pe abdomen

T1-T2: Inspirație cu bombarea abdomenului, învingând rezistența obiectului;

T3-T4: Expirație prelungită.

Dozare: 3×4 timpi, pauză 1 min.

3.P.I.: Pe genunchi, așezat pe călcâie, palmele pe sol

T1-T2: Ridicarea în sprijin pe genunchi și pe palme cu bombarea abdomenului, inspirație;

T3-T4: revenire la poziția inițială odată cu retragerea abdomenului, expirație.

Dozare: 3×4 timpi, pauză 1 min.

Fig.nr.3.8. Pe genunchi, așezat pe calcâie, palmele pe sol

4.P.I.: Culcat dorsal, genunchii ușor îndoiți, brațele lateral

T1-T2: Aducerea genunchilor la piept, cu prinderea lor cu mâinile, bărbia în piept, expirație;

T3-T4: Revenire cu inspirație.

Dozare: 5×4 timpi, pauză 1 min.

5.P.I.: Așezat, genunchii ușor îndoiți, mâinile pe genunchi

T1-T2: Ducerea brațelor înapoi sprijinite pe sol, picioarele întinse, inspirație;

T3-T4: Revenire cu expirație.

Dozare: 5×4 timpi, pauză 1 min.

6.P.I.: Așezat, picioarele întinse și apropiate, palmele pe sol

T1-T2: Ducerea brațelor lateral cu depărtarea picioarelor, inspirație;

T3-T4: Revenire cu expirație.

Dozare: 5×4 timpi, pauză 1 min

7.P.I.: Pe genunchi, pe calcâie așezat, palmele pe sol în fața genunchilor

T1-T2: Ducerea unui picior înapoi în sus, trunchiul în ușoară extensie, inspirație;

T3-T4: Revenire cu expirație. La fel și cu celălalt picior.

Dozare: 5×4 timpi(5 pe dreptul și 5 pe stângul), pauză 1 min

8.P.I.: Sprijinit ghemuit

T1-T2: Trecerea în fandare înainte pe piciorul drept, brațele oblic în jos, inspirație;

T3-T4: Revenire cu expirație (se repetă și cu celălat picior).

Dozare: 5×4 timpi, pauză 1 min.

Fig.nr. 3.9. Sprijinit ghemuit

9.P.I.: Stând depărtat

T1-T2: Răsucirea trunchiului spre dreapta, brațele lateral, inspirație;

T3-T4: Revenire cu expirație.(aceeași miscare spre stânga cu expirație)

Dozare: 5x4timpi, pauză 1 min.[2] pg 61-66

Exerciții de echilibru

1.P.I.:Ortostatism, cu genunchii în extensie, picioarele apropiate,

T1: Flectarea trunchiului, încercând să atingă podeaua cu palmele

T2: Revenire

Dozare: 10×2 repetări, cu menținere 5 sec

2.P.I.:Ortostatism

T1: Mers pe partea externă a labei piciorului cu mâinile ținute pe șold

T2: Revenire la poziția inițială

Dozare: 2x5m

3.P.I.: Ortostatism

T1: Mers înainte și înapoi pe o linie dreaptă membrele superioare ținute în lateral

T2: Revenire la poziția inițială

Dozare:2x5m

Fig.nr.3.10. Mers înaInte și înapoi pe o linie dreaptă

4.P.I. Orostatism

T1: Mers pe vârfuri, mâinile pe șold

T2: Revenire la poziția inițială

Dozare : 2x5m

5.P.I.:Ortostatism

T1: Mers în echilibru pe bancă, membrele superioare ținute în lateral

T2: Revenire

Dozare: 2x5m

Fig.nr.3.11. Mers în echilibru pe o bancă

6.P.I.: Ortostatism

T1: Cu picioarele depărtate peste bancă, se merge de-a lungul băncii

T2: Revenire

Dozare: 2x5m

7.P.I. Patrupedie

T1: Deplasare în patru labe, pe saltele sau bancă

T2: Revenire

Dozare: 2x5m

8.P.I..Stând ghemuit

T1-T2: Ridicarea trunchiului cu brațele oblic lateral, o dată cu ducerea unui picioir oblic înapoi (cumpăna), inspirație

T3-T4: Revenire la P.I. cu expirație.se fac si cu celălat picior

Dozare: 6×4 timpi, pauză 1 min

9.P.I. Ortostatism , membrele superioare extinse

T1: Pacientul urcă pe disc cu un picior apoi cu celălat acestea fiind paralele unul față de celălalt

T2: Se încearcă menținerea poziției fără devieri

Dozare: 2 mentinere 10 sec

Fig.nr.3.12. Menținerea echilibrului pe disc

10.P.I.: Decubit ventral cu susținere pe membrele superioare poziționate pe disc, acesta fiind susținut din lateral

T1: Flotare

T2: Revenire

Dozare: menținere 10 secunde

3.4. Rezultate

Rezultat test Ruffier

Evaluarea inițială

Monitorizarea FC de repaus pe 15 secunde:

P1: FC=84b/min

Executarea a 30 de genuflexiuni cât mai corect de către subiect în decurs de 45 secunde (mișcarea fiind compusă dintr-un timp de urcare, respectiv unul de coborâre)

Monitorizarea FC după efort primele 15 secunde din primul minut

P2: FC=116b/min

ultimele 15 secunde ale aceluiași minut

P3: FC=104b/min

Pentru a determina indicele Ruffier, valorile obținute se extrapolează pe un minut prin multiplicare cu 4, acestea fiind înlocuite în formula următoare:

IR=(P1+P2+P3-200)/10

IR=(84+116+104-200)/10

IR=10,4

Indicele Ruffier –Dickson

Pentru a scădea la minimum influența reacțiilor vegetative (emotive) asupra indicilor calculați pe baza FC, se poate utiliza și indicele Ruffier –Dickson:

IRD=[(P2-70)+2(P3-P1)]/10

IRD=[(116-70)+2(104-84)]/10

IRD=[46+2×20]/10

IRD=[46+40]/10

IRD=86/10

IRD=8,6

Evaluarea finală

Monitorizarea FC de repaus pe 15 secunde:

P1: FC=88b/min

Executarea a 30 de genuflexiuni cât mai corect de către subiect în decurs de 45 secunde (mișcarea fiind compusă dintr-un timp de urcare, respectiv unul de coborâre)

Monitorizarea FC după efort :primele 15 secunde din primul minut-

P2: FC=108b/min

ultimele 15 secunde ale aceluiași minut

P3: FC=96b/min

Pentru a determina indicele Ruffier, valorile obținute se extrapolează pe un minut prin multiplicare cu 4, acestea fiind înlocuite în formula următoare:

IR=(P1+P2+P3-200)/10

IR=(88+108+96-200)/10

IR=9,2

Tabel nr. 3.3

Rezultate Indice Ruffier

Indicele Ruffier –Dickson

Pentru a scădea la minimum influența reacțiilor vegetative (emotive) asupra indicilor calculați pe baza FC, se poate utiliza și indicele Ruffier –Dickson:

IRD=[(P2-70)+2(P3-P1)]/10

IRD=[(108-70)+2(96-88)]/10

IRD=[38+2×8]/10

IRD=[38+16]/10

IRD=54/10, adică IRD=5,4

Tabel nr. 3.4

Rezultate Indice Ruffier-Dickson

Concluzii

În concluzie rezultatul Indicelui Ruffier în evaluarea inițială este de 10,4 și se încadrează la calificativul satisfăcător, iar în evaluarea finală este de 9,2 și se încadrează la calificativul mediu.

La rezultatul indicelui Ruffier-Dickson în evaluarea inițială este de 8,6 și se încadrează la calificativul nesatisfăcător iar rezultatul în evaluarea finală este de 5,4 și se încadrează la calificativul mediu.

Se poate observa că imediat după începerea efortului FC crește respectiv temperatura periferică scade în timp ce rata respirației se modifică doar după o scurtă perioadă de timp. De asemenea se poate observa variabilitatea FC cu respirația.

Măsurarea elasticității toracice

Evaluarea inițial

Inspir-83

Expir-81

Inspir-85

Expir-83

Tabel nr.3.5.

Rezultate măsurătoare elasticitate toracică

Cocluzii:

La testul elasticității toracice subiectul C.C. la evaluarea inițială rezultatul este de81cm pe expir și 83 cm pe inspir,diferența fiind de 2 cm, iar la evaluarea finală avem un rezultat de 82 cm pe expir si 85 cm pe inspir, diferența fiind de 3 cm. Din analiza statistică rezultă că nu există diferențe seminificative între evaluarea inițială și finală, diferența evaluării finale și inițiale pe expir este de 1 cm și pe inspir de 2 cm.

Testul unipodal – Stând într-un picior

Evaluarea inițială – 8 secunde

Evaluarea finală – 13 secunde

Tabel nr.3.6.

Rezultate test unipodal

Testul întinderii mâinii

Evaluarea inițială: 0-33cm

Evaluarea finală: 0-37cm

Tabel nr.3.7.

Rezultatele testului întinderii mâinii

Concluzii:

La testul unipodal inițial subiectul C.C. a reușit să stea într-un picior cu ajutor 8 secunde iar la testarea finaă C.C. a reușit să stea într-un picior singur fără ajutor 13 secunde. Din analiza statistică rezultă că nu există diferențe seminificative între evaluarea inițială și finală. Acest lucru se poate datora faptului că ședințele de reeducare a mersului nu s-au axat pe antrenarea echilibrului în sprijin unipodal.

La testul întinderii mâinii inițial subiectul C.C. poate întinde mâna de la punctul 0-33 cm iar la final poate întinde mâna de la punctul 0-37 cm. Diferența fiind doar de 4 cm. Nu s-a prezentat o diferență semnificativă între evaluarea inițială și cea finală, dar s-a observat totuși o îmbunătățire și în acest sens.

CAPITOLUL IV: DISCUȚII

În majoritatea cazurilor copiii cu autism în primul an de viață se dezvoltă normal pe toate ariile de dezvoltare. Ulterior nu mai învață lucruri noi, și apoi pierd o parte din cunoștințele pe care le dețineau. Aceștia nu se mai joacă cu jucării, nu mai spun cuvintele și silabele pe care le spuneau adecvat, apare o selectivitate a alimentelor etc.[6]

În cazul viitorului copil cu autism creierul își pierde o parte din funcții, și copilul nu mai poate învață în ritmul în care a învățat până atunci, ceea ce duce în timp la apariția unui decalaj între nivelul de cunoștințe și de abilități sociale ale copilului cu autism și copilul neurotipic de aceeași vârstă. În paralel cu pierderea funcțiilor creierului, se începe lent și sigur instalarea simptomelor autiste [6].

Creșterea cazurilor de autism la copii din întreaga lume a dus la mai multe studii pentru găsirea unei explicații. Lipsa unor informații științifice, a dus la situația în care părinții de a nu-și imuniza copiii împotriva unor boli extrem de periculoase, pentru a evita autismul cauzat de vaccinuri [4].

Astfel, un studiu efectuat în SUA și care a fost publicat în „Journal of Autism and Developmental Disorders” a descoperit în premieră, semne ale autismului în vasele de sânge care irigă creierul. Studiile anterioare s-au îndreptat asupra structurii neurologice și a funcțiilor creierului, în timp ce acest prezent s-a orientat spre vascularizarea creierului [4].

Coordonatorul studiului, Efrain Azmitia a făcut următoarele declarații [4]:

“Am descoperit că persoanele afectate de autism au vase de sânge instabile, ceea ce afectează buna irigare a creierului”;

“În interiorul unui creier obișnuit, vasele de sânge sunt stabile, deci distribuția sângelui în creier nu înregistrează fluctuații. În cazul persoanelor diagnosticate cu autism, structura celulară a vaselor de sânge este deficitară, iar circulația este inconstantă ceea ce limitează dezvoltarea neurologică a creierului”.

“Există diferențe foarte mari la nivelul sistemului vascular al creierului între oamenii sănătoși și cei diagnosticați cu autism”.

Pierderea unor funcții ale creierului, face ca copiii cu autism să aibă deficiențe în ceea ce privește: forța musculară, coordonarea, echilibrul, și char însușirea deprinderilor motrice de bază și utilitare, a funcțiilor senzorio-motrice, motricitatea fină și capacitatea de relaxare.

Astfel, un program de kinetoterapie complex îi poate ajuta pe copii atât prin intermediul exercițiilor practicate dar și prin atitudinea de relaționare susținută de către kinoterapeut. Aceasta duce la o cunoaștere mai bună a propriului corp, la o integrare mai ușoară în mediul înconjurător și la o relaționare facilă cu ceilalți oameni.

Datorită faptului că principala activitate a copiilor este jocul, ședințele de terapie vor consta în jocuri inițiate fie de terapeut fie de copil, care să conducă către un obiectiv terapeutic.

Prin programul kinetoterapeutic sunt urmărite obiective ca :

• Dezvoltarea motricității generale (a aptitudinilor motrice și a deprinderilor motrice) cât și o dezvoltare a motricității fine dar și îndemânare motorie, necesară autoservirii și diverselor activități cu caracter practic;

• Educarea echilibrului static și dinamic, educarea ritmului și a coordonării mișcărilor;

• Dezvoltarea capacității de percepție, orientare și organizare spațio-temporală pentru formarea unei percepției corecte a schemei corporale [6]. În concluzie, copiii cu autism care urmează un program de stimulare senzorială înainte de programul kinetic prezintă un echilibru mai bun.

Un alt studiu pulbilcat în „Nature Communications”, cercetatorii ne arată ca au identificat mutații genetice cruciale pentru dezvoltarea creierului, mutații ce par a fi cauza principală a apariției tulburarilor din spectrul autist.

Numarul copiilor diagnosticati cu tulburare de spectru autist a crescut semnificativ în ultimii ani, înregistrându-se momentan 1 caz la 68 de copii, față de 1 la 100, cât se înregistra în anul 2000 [29].

Cercetătorii sugerează ca apațitia cazurilor severe de autism are loc din cauza unor mutații genetice apărute în ovul sau în spermatozoid și nu ar fi niste mutații moștenite de la părinți. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de “mutatii genetice de novo”.

În ultimele studii, cercetătorii de la Nijmegen Max Planck, Institutul de psiholingvistică din Olanda, și de la Universitatea din Washington au descoperit că majoritatea copiilor diagnosticați cu autism sever au mutația de novo în gena TBR1, fiind o genă importantă pentru dezvoltarea timpurie a creierului.

Mai mult, au facut o conexiune între această genă și o alta, numită FOXP2, gena legata de dezvoltarea limbajului. Cercetările actuale arată că intervenția precoce are un rol pozitiv în reabilitarea persoanelor diagnosticate cu autism. Activitatea fizică fiind una din componentele importante ale programului de reabilitare, are un aport consistent asupa stării de sănătate, bunăstării, comportamentului motor si a integrării sociale.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, s-au folosit tehnici de descompunere a ADN-ului pentru a analiza genoamele a sute de copii diagnosticați cu autism sever.

În comparație cu mutațiile moștenite în gena TBR1, mutațiile de novo par a avea un impact mult mai distructiv în functionarea genei TBR1.

Cercetătorii semnalează de asemenea, că pentru o funcționare adecvată, creierul are nevoie de o serie de gene și proteine care să funcționeze împreună. Astfel, au început identificarea genelor care interacționează cu TBR1. Au descoperit o legatură importantă între TBR1 și FOXP genă care se crede ca ar avea un rol important în dezvoltarea tulburărilor de limbaj și comunicare [30].

În concluzie TSA este o boală care prezintă o afectare în dezvoltarea creierului. Autismul afectează grav abilitățile mentale, emoționale și comunicaționale ale unui individ. În studiile efectuate se arată că o intervenție timpurie, din punct de vedere farmacologic și comportamental poate mări șansele unui copil de a avea o evoluție favorabilă. Astfel, importanța unui diagnostic la timp dar și o intervenție precoce reprezintă o șansă în plus pentru acești copii.

CAPITOLUL V: CONCLUZII

Subiectul C.C., născut la 24.06.2001, este elev în clasa a VIII-a la C.S.E.I “Al. Roșca” și domiciliază într-un apartament cu 3 camere, la parter , împreună cu familia, C.S. și C.C. care mai au încă un baiețel, C.D de 8 ani, acesta neavând probleme de sănătate.

Diagnostic medical: sindrom autist, deficiență mintală gravă–QI 44, epilepsie.

În prezent prezintă o dezvoltare fizică normală pentru vârsta lui.

Din evaluarea psihomotrică rezultată din testul PEP 3 că C.C. a prezentat o capacitate foarte redusă de a-și controla mișcările, coordonarea motrică grosieră și fină, fiind deficitară, bagaj redus de deprinderi motrice de bază și utilitar applicative. Toate acestea au fost îngreunate de dificultatea comunicării, de lipsa autocontrolului, de existența unor reacții de respingere și de problemele date de dezvoltarea senzorială specifică sindromului autist și de instabilitatea afectivă manifestată.

La ora actuală, în urma analizării rezultatelor obținute se constată un progres în ceea ce privește însușirea deprinderilor motrice de bază. Se observă că o abordare corespunzătoare în ceea ce privește accesibilitatea și dozarea efortului determină însușirea deprinderilor motrice vizate, de bază și utilitar-aplicative fapt ce reiese din rezultatele obținute.

Din rezultatele obținute la testul indicelui Ruffier si indicelui Ruffier Dickson avem o creștere de la calificativul nesatisfăcător la calificativul mediu.

Din analiza statistica a testului elasticității toracice rezultă că nu există diferențe seminificative între evaluarea inițială și finală, diferența evaluării finale și inițiale pe expir fiind de 1 cm pe expir și pe inspir de 2 cm.

Din rezultatele testului unipodal rezultă că nu există diferențe seminificative între evaluarea inițială și finală. Acest lucru se poate datora faptului că ședințele de reeducare a mersului nu s-au axat pe antrenarea echilibrului în sprijin unipodal.

Din rezultatele obținute la testul întinderii mâinii nu s-a prezentat o diferență semnificativă între evaluarea inițială și cea finală, dar s-a observat totuși o îmbunătățire și în acest sens.

Deși problematica integrării senzoriale este vastă la persoanele cu autism se pot aborda:

-exercițiile de echilibru, exerciții de manipulare a obiectelor;

-integrarea deprinderilor motrice de bază și utilitar-aplicative în trasee aplicative, se pot realiza, respectând principiile de bază în învățarea motrică;

-se observă că răspunsul motor la diversele solicitări se realizează cu o anumită stângăcie;

-schimbarea mediului de lucru se va face treptat lăsând copilul cu autism să se obișnuiască cu noile condiții în caz contrar răspunsul motor va avea de suferit;

-se observă însușirea caracteristicilor de ritm în ceea ce privește efectuarea exercițiilor analitice;

Tinerii cu autism preferă activități de rutină, care se vor repeta în condiții similare o perioadă de timp și cu același profesor/terapeut cu care este obișnuit. Urmărim sa alegem situații motrice alternând situații de joc spontan, joc provocat, joc dirijat. Aceste situații implică motricitatea globală sau parțială. Activitățile cu caracter fizic constituie o bună stimulare pentru diferite grupe de mușchi, cărora le este îmbunătățită proprietatea fiziologică dar și calitatea fizică.

La copii mici sistemul nervos vegetativ este slab dezvoltat, ceea ce duce la o insuficientă corelare între sistemul cardio-vascular și sistemul respirator. Acest fapt denotă că orice efort fizic efectuat declanșează accelerarea frecvenței cardiace și respiratorii, frecvențe menținute într-un intervel de timp destul de scurt ceea ce implică întreuperea acivității fizice pentru a reveni la normal.

Din literatura de specialitate reiese că abia la vârsta de 11-12 ani crește capacitatea de efort a individului odată cu creșterea și intensitatea modificărilor vegetative [19].

Despre autism putem spune că este caracterizat printr-o neputință în inițierea și dezvoltarea relațiilor sociale, o greutate în exprimarea interesului și emoțiilor, lipsa de a folosi limbajul și comunicarea (verbală cât și non-verbală).

Bibliografie

Anderson R.S., Jablonski A.L., Thomeer L.M., Madaus Knapp V., BCBA – Abilitățile de autoservire la persoanele cu autism – O metodă sistematică de predare, Editura Frontiera, Bucuresti, 2013;

Avram C.(coordonator) – Exerciții fizice tematice în kinetoterapie, Editura Eurobit, Timișoara, 2015, pg. 61-66;

Bârzu M.V.– Fiziologia Efortului, Editura Mirton, Timișoara, 2004, pg.111

Fundația de Abilitare „Speranța“ Centru de Educație Speciala„ Speranța“- Copilul cu Autism/ Dincolo de Usile Închise ale Sufletului,ediția aIIa, ,Timișoara, 2004;

Marcelli D.– Tratat de psihopatologia copilului, București, Editura Fundației Generația, 2003;

Sbenghe T. – Kinesiologie stiinta miscarii, Editura Medicala, Bucuresti, 2008, pg.365-373,

Seach D.- Jocul interactiv pentru copii cu autism, Iași, Editura Fides, 2011;

Siff Exkorn K. – Sa intelegem autismul, Bucuresti, EdituraAramis, 2010;

Stock Kranowitz C. – Copilul descincronizat senzorial, Editura Frontiera, Bucuresti, 2012

Upledger J.E. – Tu si medicul din tine, Terapia Cranio-Scacrala si Eliberarea Somato-Emotionala, Editura Herald, București,2011

Vrăsmaș E., Mușu I., Stănică C. – Terapia Tulburărilor de Limbaj, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1997, pg. 319-320, pg 47-48;

Webografie

http://cursuriautism.ro/despre-copiii-cu-autism, accesat la 23.10.2016

http://cursuriautism.ro/despre-tratamentul-homeopat-in-autism.php, accesat la 27.10.2016

http://i2.wp.com/cursuriautism.ro/wp-content/uploads/2016/09/autism2-(imagine), accesat la 23.10.206

http://monicaberceanu.ro/2017/04/04/3797/, accesat la data accesat la 29.11.2016

http://www.argesautism.ro/index.php/ro/terapii/kinetoterapie/9-rolul-si-obiectivele-kinetoterapiei-in-recuperarea-copiilor-cu-autism.html,accesat la16.11.2016

http://www.autism.ro/definitie.html, accesat la 3.12.2016

http://www.autism-aita.ro/kinetoterapie, sursa:www.neuropsiholog.ro, accesat la 14.12.2016

http://www.bellanima.ro/, sursa:www.neuropsiholog.ro, accesat la 23.10.2016

http://www.chiromedicahealthcenter.ro/definitia-chiropracticii-3/accesat la 29.11.2016

http://www.copilul.ro/pediatrie/autism/Autismul-si-oxigenarea-hiperbara-HBOT-a12218.html, accesat la 27.10.2016

http://www.desprecopii.com/info-id-7694-nm-Hidroterapia-sau-terapia-cu-apa.html, accesat la 20.12.2016

http://www.psychologies.ro/sanatate-2/ce-este-terapia-cranio-sacrala-2138720,accesat la 25.11.2016

http://www.saptamanamedicala.ro/articole/, accesat la 28.12.2016

https://autismterapie.wordpress.com/terapie/ accesat la 19.11.2016

https://psihologroxanachirea.wordpress.com/2014/03/29/tulburarea-de-spectru-autist/ accesat la 2.12.2016

www.neuropsiholog.ro, accesat la 11.12.2016

www.voinicel.md/media/files/files/ro_ghid_tsa_24-01-14_8949118, accesat la 18.12.2016

http://cursuriautism.ro/cdc-anunta-o-rata-astronomica-a-autismului-1-din-68-de-copii.php

http://atca.ro/mutatiile-genetice-legate-de-dezvoltarea-creierului-pot-fi-cauza-autismului/