SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ [301841]

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator ștințific:

Lect. Dr. Raluca Mihaela HODORCĂ

Absolvent: [anonimizat]

2019

CUPRINS

CAPITOLUL I FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A CERCETĂRII

I.1 ACTUALITATEA TEMEI 5

I.2 CAUZELE APARIȚIEI PLATFUSULUI 8

I.3 DEFICIENȚELE APARATULUI LOCOMOTOR 11

I.3.1.COMPLICAȚIILE OBEZITĂȚII ASUPRA APARATULUI LOCOMOTOR 18

I.4 ELEMENTE DE ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ 19

I.4.1.TENDOANELE MUȘCHILOR GAMBEI ȘI PICIORULUI 30

I.4.2.MUȘCHII PICIORULUI 31

CAPITOLUL II METODOLOGIA CERCETĂRII

FUNDAMETAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE 35

II.1. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI 35

II.2.SCOPUL, OBIECTIVELE, SARCINILE ȘI IPOTEZA CERCETĂRII 35

II.3. METODE DE CERCETARE FOLOSITE PENTRU REALIZAREA LUCRĂRII 36

II.4. SUBIECȚII ȘI LOCUL DESFĂȘURĂRII CERCETĂRII 39

II.5. MĂSURAREA ȘI EVALUAREA VARIABILELOR 40

CAP. [anonimizat]/DATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

III.1.SUBIECȚII ȘI CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE A CERCETĂRII 48

III.2.PREZENTAREA DATELOR OBȚINUTE ÎN CERCETARE 62

III.3.INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN CERCETARE 63

III.4.CONCLUZIE 66

Bibliografie 66

Anexe

I.I FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A CERCETĂRII

I.1 ACTUALITATEA TEMEI

Cea mai mare tulburare statică a [anonimizat] a deviației în valg a calcaneului.

Prin această lucrare voi urmări sa aduc în actualitate importanța kinetoterapiei în recuperarea platfusului la preșcolari. Copii cu această afecțiune care se află în procesul de recuperarea au nevoie de un centru specializat de kinetoterapie,o [anonimizat], răbdare și muncă iar rezultatele vor apărea în urma acestora.

Piciorul este cea de a treia și ultima pârghie a membrului inferior pe care se sprijină întregul corp este o structură arhitectonică foarte complexă care cuprinde un număr de 32 de articulații.

Piciorul plat este o [anonimizat] a piciorului, [anonimizat]-o insuficiență a mușchilor care mențin conformitatea piciorului și o hiperlaxitate articulară.

[anonimizat]-plan.[anonimizat], e o [anonimizat].Laba piciorului este porțiunea cea mai sensibilă a membrelor inferioare și cea care reprezintă cele mai frecvente și mai grave abateri de la normal.[anonimizat] ([anonimizat],ecvin, scobit sau contractat) și piciorul plat.Piciorul plat este cea mai freceventă deficiență fizică a [anonimizat] a bolții plantare.

Duma, E, [anonimizat].[anonimizat], mărindu-i rezistența la acțiunea greutății proprii a corpului si a eventualelor greutați precum și la acțiunea șocuriilor.[anonimizat](anterioară) vorbim de picior plat transversoplat.

Figura nr.

Dintr o altă afirmație a lui Duma,E. reise că, curburiile bolților sunt menținute de către o serie întreagă de capsule, ligamente și aponevroze plantare, de muschii și tendoanele picorului și gambei iar cănd rezistența acestor formațiuni cedează, bolțile cad se reduc, căderea poate merge până la prabușire adică până la dispariția lor.

Spre deosebire de părerile generale LA. Poliektov ajunge la concluzia că piciorul normal se preintă ca o spirală rasucită în grade diferite.Acest autor consideră că întreaga funcție a piciorului(statică și dinamică) este determinată de răsucirea și desrăsucirea spiralei reprezentată de însăși planta piciorului.Ceva mai mult,chiar patologia piciorului este explicată în același mod,răsucirea exagerată ducând la un picior scobit iar dezrăsucirea exagerată la un picior plat.

După Firimiță, M., (1989), platfusul este o deficiențe fizică a piciorului care poate apărea la vârsta copilăriei și din acest motiv este bine ca părinții să cunoască cauzele, mijloacele de prevenire și tratare pentru a-i opri evoluția.

Cauzele piciorului plat pot fi congenitale sau câștigate prin eforturi profesionale îndelungate, supraîncărcare ponderală, paralizie, traumatisme netratate la timp și în mod corespunzător, slăbirea elementelor de susținere prin apariția anumitor boli(rahitism,anemie, boli metabolice) sau prin factori funcționali(laxitate capsule-ligamentară, tonus muscular redus) de obicei apar in perioada pubertății sau înaintea acesteia.

Apariția platfusului este cea mai frecventă în perioada prepubertară și pubertară, între 12-16 ani, fie ca deficient izolată sau fie asociat cu alte deficinețe ale membrelor inferioare sau ale coloanei vertebrale.

După Duma,E.1997,un procent din 65% din piciorul plat al copiilor se vindecă, restul de 35% rămân cu piciorul plat, dar dintre aceștia numai 5% au forme dureroase.Acestă afecțiune este urmată de trei stadii(gradul I) căderea parțială a bolții,căderea întregii bolții plantare(gradul II) și căderea totală a bolții cu derivația în valg a piciorului(gradul III).

I.2 CAUZELE APARIȚIEI PLATFUSULUI

După Robanescu,N.1964 ,etiologia piciorului plat este una dintre problemele medicinei,care,deși îndelung dezbătută , nu a putut fi complet rezolvată.De un secol când a fost luată în discuție această problemă ,s-au făcut foarte puține progrese ,deoarece s a considerat ca fenomenele sunt strict locale și independente de prefacerile întregului organism și de condițiile exterioare.

S au făcut o multitudine de cercetări asupra piciorului plat de anumiți autori de pretutindeni din care reiese denumiri ca “Tarsalgia adolescenților”,” Crampa piciorului”,”Ipotența lungului peronier Picior”,” Plat valg dureros”,”Picior plat valg static”;

Rahitismul, numită și boala primei copilării,ca și copii obezi sunt predispuși la aceasta afecțiune și din copilăria medie.Între 12-14 ani, piciorul plat este și mai frecvent, fie ca deficiență izolată sau asociată cu alte deficiențe ale coloanei vertebrale și ale membrelor inferioare.În perioada respectivă ,platfusul este cauzat de laxitatea capsulo-ligamentară și tonusul muscular redus si apare în special la fete în urma explozei endocrine pubertare.Platfusul se însoțeste uneori de valg,se cunosc și diferite patogenii cum ar fi (afecțiuni neuromusculare ca poliomielita sau paraliziile spastic, tulburări de creștere,supraîncărcare profesională,tulburări de statică date de afecțiuni ale șoldului sau ale genunchiului,încălțăminte defectuoasă și viată sedentară).La nou născuți piciorul plat congenital prezintă rigiditate articulară și e urmată de ușoară flexie și pronație pe gambă, convexitatea tălpii fiind accentuată.O altă categorie este piciorul plat rahitic,aflat în prima copilărie apare deobicei sub aspectul paradoxal al piciorului addus.

Robănescu,N afirmă ca rahitismul este caracterizat prin tulburări în metabolismul fosforului și caciului, este cauza multor picioare plate,mai ales când copii sunt grași, puhavi cum se întamplă adesea. La o greutate relativ mare, cu o forță musculară și o rezistență ligamentară redusă ,bolta piciorului se prăbușeste ușor. Picioru plat rahitic este și mai grav atunci când se însoțește de deformări ale oaselor picioarelor sau ale membrelor inferioare.

O altă cauză este ereditatea, uneori când cuiva din familie i se atribuie această afecțiune fie si de gradul II, copilul o poate moșteni cu succes, bineînțeles, că în cărțiile de specialitate se spune ca aceasta este destul de rară și că s-ar miza mai mult pe slabiciunea sau insuficiența musculo-ligamentară.

Mai există o altă distincție între piciorul plat funcțional și cel patologic. În cazul piciorului plat funcțional bolta plantară cedează și se turtește în stând și în timpul eforturilor fizice statice și dinamice, apoi revenind la normal în repaus fără a se sprijini pe picioare iar în timpul celui patologic bolta este căzută atât în timpul efortului cât și în repaus.

În perioada primilor pași acționează si bolile infecțioase care lasă în urmă o multitudine de semne iar în orice efort făcut peste limitele normale ale organismului creează condiții nefavorabile în efectuarea acțiunii respective și conduce la apariția platfusului.

După Baciu, C reiese faptul că picorul plat rahitic din prima copilărie apare uneori sub aspectul paradoxal al piciorului addus. Acesta se întâlnește în cazurile în care prăbușirea bolții este puțin importantă și copilul își aduce piciorul, încercând să-și corecteze spontan diformitatea. Piciorul plat al adolescentilor și adulților se asociaza frecvent de tulburări neurovegetative importante.

Picioarele sânt violacee, cu transpirație abundentă și rece. În special la femei apare edem perimaleolar. Adesea simpla reliefare a tendoanelor, în afara oricărui alt simptom poate să conducă spre diagnostic. Astfel, contracția tendonului extensorului halucelui, care apare ca o coardă pe fața dorsală a piciorului, constituie un semn prețios de picior plat incipient, în faza în care bolta nu s-a prăbușit încă.

O altă cauză a piciorului plat este scurtarea mușchiului triceps sural a marelui mușchi extensor al piciorului de pe fața posterioară a gambei, care se prinde cu tendonul său pe calcaneu.

Scurtarea acestor mușchi poate duce la diformitatea bolții normale a piciorului și nici spijinul pe tot călcâiul nu este posibil. Pentru a face posibilă acestă mișcare, jumătate din înainte labei piciorului, partea anterioară a degetelor si metatarsinelor se deplasează înafară, această mișcare facându-se în micile încheieturi ale oaselor de la articulția mediotarsiană iar cu cât este mare apare consecința scurtării muschiului triceps sural.

Robănesc,N (1964) afirmă că piciorul plat anterior este datorită prabușirii bolții transversale a piciorului, este cauza multor dureri de la aces nivel .În piciorul plat anterior, capul celui de-al treilea metatarsian apăsând permanent pe linia mijlocie a tălpii piciorului, formând o batatură dureroasă imoisibil de tratat cu mijloace simple, obișnuite.Din cauza piciorului plat anterior degetele picioarelor provoacă o altă difomitate, degetele în ciocan, pe fața superioară a acestor degete încălțămintea provoacă bataturi supărătoare.

Și încălțămintea poate avea un rol în formarea piciorului plat, ca de exemplu o încățaminte strâmta în zona anterioară poate genera imbolnăviri a piciorului, în interiorul acestei incălțăminte degetele sunt comprimate nu se pot îndrepta complet degetul mare este împins în exterior iar cel mic în interior realizând deformașia de valgus ale halucelui.Încălțamintea prea largă poate duce la o mobilitate suplimentară, pierzându-și stabilitatea ajungâdu-se la dereriorarea articulaților, purtarea încălțamintelor respective produc diverse microtraumatisme de frecarea eroziuni, busite și bătături, mersul cu o astfel de încălțăminte devine obositoare, contractată iar bolta plantară tinde să se apltizeze nefiind susținută din ambele părți.

Încălțămintea pentru copii trebuie să ajute piciorul în îndeplinirea funcțiilor de bază ale aparatului locomotor–desusținere și deplasarea corpului. Corespunzător impactului și desprinderii de suprafața de reazem a piciorului, încălțămintea trebuie să asigure un echilibru stabil și amortizarea șocurilor, la rostogolirea piciorului pe sol – flexibilitate ridicată, iar în faza de transport (picior în balans) – un consum energetic minim și o bună fixare pe picior.

După ”Revista de pielărie și încălțăminte” rezultă că Înălțimea tocului la încălțămintea pentru copii trebuie să fie:

– 5-10mm pentru copiii cu vârsta1-7ani;

-20 mm pentru copiii cu vârsta8-12ani;

-30mm pentru băieții cu vârsta13-18ani;

-40mm pentru fetele cu vârsta13-18ani

După Sbenghe T. există trei stadii (grade) ale piciorului plat, respectiv:

Piciorul plat flasc (funcțional, slab, reductibil, gradul I). Bolta este prăbușită doar când piciorul se sprijină pe sol. Fără încărcare, arcul longitudinal este normal, sau chiar poate fi mărit. În ortostatism, calcaneul este deviat în valg (pronat), tendonul ahilean „fuge” în afară, antepiciorul este abdus. Maleola internă pare mult mai proeminentă, iar sub ea se constată o altă proeminență (capul astragalului înclinat) și în cazuri grave, chiar o aetreia proeminență, înaintea primelor două (tuberculul scafoidului). Plantigrama arată o bandă externă de sprijin mărită, ceea ce reduce mult concavitatea internă. Piciorul este dureros (sau nu).

Piciorul plat contractat (spastic, gradul II). Piciorul plat de gradul I netratat determină treptat o contractură persistentă dureroasă a peronierilor. Prăbușirea bolții se accentuează, plantigrama arată o ștergere completă a concavității interne. Piciorul este foarte dureros, mai ales la încercarea de inversie. Gamba este cea mai dureroasă, prin crampa mușchilor care încearcă să refacă bolta. Uneori pacientul acuză dureri, mai ales în genunchi, șold sau chiar zona lombară, ceea ce poate îndrepta atât diagnosticul, cât și tratamentul pe un drum greșit.

Starea de contractură a piciorului este pusă în evidență prin semnul GOSSELIN. Se ridică gamba cu priza pe 1/3 sa inferioară și se imprimă mișcări sacadate ale piciorului. Piciorul contractat rămâne rigid ca și cum ar fi sudat de gamba.

Piciorul plat fixat ( rigid, gradul III). Deformațiunea s-a accentuat mai mult, amprenta plantară arată o margine internă convexă (în loc de concavă). Rigiditatea piciorului este dată de artroza deformată astragaloscafoidian, scafocuneiformă și chiar astragalocalcaneeană și nu de contractură. Presiunile inadecvate determină durioane și bursite foarte dureroase.

I.3 DEFICIENȚELE APARATULUI LOCOMOTOR

După cum bine știm platfusul poate provoca numeroase deficinețe la nivelul membrului inferior la nivelul bazinului și la nivelul coloanei vertebrale. O primă afecțiune poate fi piciorul plat anterior, piciorul transvers plat sau piciorul rotund.

Figura nr. Deficiențe în urma apariției platfusului

Deficinețeor membrelor inferioare pot fi grupate după articulații mari: șolduri, genunchi și glezne, la care se adaugă o deficiență foate frecventă și importantă și anume piciorul plat funcțional.

Piciorul plat al copilului, la copilul mic, o largirea a plantogramei nu înseamnă neapărat un picior plat și acest aspect se datorește unei îngroșări a parților moi, arcul intern fiind normal.

Când copilul face primi pași, acesta calcă mai întâi pe marginea externă a piciorului, formându-se o pronație a acestuia.În mișcarea respectivă apare o suprasolicitare a calcaneului, care poate sa-și mențină poziția normal față de astragal sau când ligamentul interosos este prea lung sau prea lax, la nivelul articulției subastragaliene acesta cedează și va fi poziționat în valgus, care se agravează progresiv, ducând la instalarea piciorului plat în final.

Cea mai mare categorie de afecțiuni este dată de afecțiunile de compresiune, datorite, în primul rând purtării încăltămintei necorespunzătoare.Aceasta poate să determine, apariția unor afecțiuni aparent de mică importanță, dar în realitate foarte supărătoare, cum sânt: higromele (bursitele), durioa-mele diformitățile ungheale diverse (unghiile încărnate, plicătura ungheală, onicogrifoza etc.), diformitățile digitale (hallux-valgus, degete în ciocan etc.), precum și diformitățile întregului picior (picior plat etc).

După Duma,E(1997)piciorul plat anterior reprezintă o prăbușire a bolții transversale care din concavă devine dreaptă sau convexă .

Această deficiență este provocată de anumiți factori cum ar fi constituționali, inflamatori și degenerative la care contribuie și încărcarea poderală, o altă cauză il are și aparatul capsulo-ligamentar și muscular care cedează iar metatarsienele mijlocii (I,II și IV) se îndepărtează progresiv în evantai coborând și comprimă țesuturile moi de la nivelul piciorului.Prăbușirea metatarsienelor poate determina un echlibru muscular prin care mușchii interosoși și musculari se retractă formând degete “în gheară” iar alteori și luxații la același nivel.

Piciorul scobit(cavus) sau idiopatic este o diformație opusă piciorului plat care este urmată de o scobitură foarte accentuată a bolții plantare, instalându-se spre adolescență fiind uni sau bilateral și predomina la partea masculină.Această deficiență se formează în urma unei mielodisplazie frustă prin care determină un dezechilibru neuromuscular al piciorului cu hipertrofia și hipertonia mușchilori supinatori, a mușchilori plantari scurți și a lungului peronier lateral.

Piciorul scobit direct este present sub mai multe forme, după cum urmează:

– piciorul scobit direct anterior, caracterizat prin verticalizarea antepiciorului.În descărcare antepiciorul este situat mai jos decât postpiciorul.La încărcare se produce o corecție, o denivelare dintre antepicior și postpicior, cu orizontalizarea talusului , prin extensia gleznei

– piciorul scobit direct posterior, datorită insuficienței paraliziei tricepsului sural acesta se caracterizază prin verticalizarea calcaneului.Orizontalizarea talusului nu se produce în încărcare, glezna fiind in flexie, iar în decărcarea apare o denivelare a calcaneului față de antepicior.picior scobit este caracterizat printr-o verticalizarea calcaneului și flexia a antepiciorului față de postpicior.

– piciorul scobit antero-intern este caracterizat prin exagerarea formei helicoidale a piciorului.Apariția unei pronații excesive a antepiciorului față de piciorul mijlociu, o verticalizare a metatarsienelor, a razelor mediale ale piciorului, descrescător dinspre medial spre lateral.Sprijinul orizontal al antepiciorului necesită compensare din partea postpiciorului, deci poziționarea lui în supinație, apare astfel calcaneul în varus.Consecința este o exagerarea a arcului medial al piciorului, iar arcul lateral al piciorului este ușor arcuat sau deloc.

Piciorul convex valgus este o luxație primară ireductibilă a articulației în care nvicularul este plasat pe fața dorsală a talusului, ultimul fiind fixat în poziție de flexie plantară accentuată. Entitatea este cunoscută în literatură sub numele de picior plat congenital prin talus vertical. Ca și pentru piciorul strâmb congenital varus equin, numeroase ipoteze au încercat sa explice apariția diformitățiilor, unele incriminând factori exogeni, altele factori endogeni sau genetici. Teoriile exogene incriminează malpozițiile intrauterine în producerea piciorului valgus convex. Teoria este criticată pentruca diformitatea apare în primele luni de viată intrauterină când fătul în formare plutește în lichidul amniotic, piciorul nefiind supus direct solicitărilor mecanice.

Această teorie bazându-se pe caracterul genetic al unor afecțiuni care e pot însoți de piciorul congenital valgus-convex, pe această temă s au facut studii în familiile unde apare această afecțiune și au arătat apariția acestei afecțiuni mai mult la rude de gradul 1.

Piciorul strâmb eqvin se caracterizează prin extesia labei piciorului pe gambă, sprijinul facându-se pe antepicior sau pe degete.

Piciorul talus congenital apare la naștere, piciorul e află intr o poziție de ușoară flexie dorsală și eversiune, poziție total redresabilă iar în cazuri mai rare piciorul poate apărea și intr o felxie dorsală accentuată asociată cu valgus. Etiologia este dată de factori exogeni în special o compresiune intrauterină, un risc mai mare este la prima naștere sau la persoanele mai tinere, compresiunea uterină fiind mai puternică la primpare și la cele care au puternică musculatura abdomenului.

Din cauză că fața inferioară a calcaneului este orientată anterior , planta in totalitate pare alungită.Uneori, planta privește înăuntru sau înafară, după cum piciorul talus se însosește de varus sau valgus.Tuberiozitatea posterioară a calcaneului este orientată în jos ,constituind punctual cel mai distal al piciorului.Înapoia sa, pliurile cutanate transversal supracalcaneene lipsec și pielea este netedă, iar tendonul ahilian nu se evidențiază sau este foarte slab reliefat, din cazul alungirii și relaxării sale.Pe fața anterioară a gleznei, tendoanele extensoare ale degetelor și gambierului anterior fac coardă sub ligamentul inelar, iar tendoanele pronierilor sînt luxate înaintea maleolei externe.

Metatarsus valus congenital reprezintă o diformitatea relativ frecventă a antepiciorului, la nou născut și sugar. Aceasta se caracterizează prin adducție și supinație(inversiunea) antepiciorului, în timp ce postpiciorul este în ușoară poziție de valgus sau în poziție neutră. Lloyd-Roberts și Kite fac o distincție evolutivă ,metatarsus valus ar fi forma evolutivă ,iar metatartus adducto-varus forma rezistentă la tratament.

Sinostoza congenitală a oaselor tarsului se caracterizează prin variate grade de conexiune osoasă, cartilaginoasă sau fibroasă care apare intre doua sau mai multe oase ale tarsului .Semnificația clinică a sinostozei intertarsiene a fost stabilită pentru prima oară de Holl care a facut legătura de bara intertarsală și piciorul plat,Sir Roberts Jones face prima descriere critică a piciorului plat spastic, iar Homan si Bagdley subliniază ca cel putin o prate din picioarele plate valgi însoțite de spasm al mușchilor peronieri sunt datorate unor sinostoze calcaneo-naviculare.

Piciorul strâmb valgus apare mai ales din cauza căderii bolții lungi și slăbirii ligamentelor, planta tinde să privească înafară iar sprijinul se face pe partea internă a piciorului.

Picioarele în varus constituie o poziție caracteristică pentru viața intrauterină , care se păstrează de mai multe ori și după naștere, obligând copilul să calce mai mult pe partea externă a labelor.

Apare cu o incidență de 1% de nou-nascuți vii, este frecvent constant la naștere,uneori după numai câteva luni când copilul începe să meargă și predomină cel mai mult părții masculine.Ca tratament corectarea acestei deficiențe se face prin manevre modelante și utilizarea intermitentă unor aparate gipsate cu redresări progressive, cărora trebuie să li se asocieze masajul și mobilizările pasive.

Această formă de picior poliomelitic se întîlnește rar ca atare, de obicei este combinată sub formă de valgus-echin, pla-valgus sau valgus-talus.Este produs prin paralizia mușchilor gambieri .Cînd numai gambierul anterior este paralizat, predomină forma de echin-valgus;cînd predomină paralizia gambierului posterior , apare plat-valgus.La începu suplu, piciorul se fixează cu timpul definitive în poziție vicioasă, prin retracția mușchilor antagoniști: peronierii laterali și fasciculele externe ale extensorului comun al degetelor și ale ligamentelor laterale intertasiene.

Piciorul Talus este o sechelă care apare în urma paraliziei tricepsului sural produs de retracția mușchilor antagoniști extensori ai piciorului.O nouă atitudine vicioasă formează acțiunea mușchilor scurți plantari și căderea compensatorie a antepiciorului și împreună cu talusul realizază o formă mai frecventă de picior talus-cavus.În urma examenului clinic se constată că, calcaneul este verticalizat în așa fel încât piciorul are un aspect de călcâi voluminos la un pilon în prelunngirea gambei.Piciorul este adus intr-o flexie dorsală cu degetele în flexie si cu scobitură plantară.

Piciorul Balant rezultă din paralizia globală a mușchilor piciorului (excepțional rămân conservați mușchii scurți flexori plantari).Laxitatea exagerată din articulația tibio-tarsiană, care însoțește acest picior, compromite și mai mult mersul și statica.Din cauza greutății și laxității articulare, piciorul deviază, de obicei, în valgus-echin.Apar tulburări trofice și circulatoare locale ca:cianoza,ulcerații, aatrofie osoasă care contribuie la agravarea evoluției.Mersul este foarte dificil și obositor; copilul aruncă piciorul înainte, apoi pentri sprijin așază deodată pe sol toată talpa piciorului.

Degetul “în ciocan” sau “în gheară” această constă dintr-o flexie dorsală a primei falange, flexie plantară a falangei a doua,în timp ce falanga distală are o poziție indiferentă, aproape corectă sau în flexie.Deviația este de natură congenitală când poate fi observată imediat după naștere, sau se produce în timp pe parcusul vieții.De obicei se asociază cu alte malformații ale piciorului anterior ca:halus valgus, picior rotund,degete înălțate. Această diformație este reductibilă la copii mici iar la cei mari dacă tratamentul nu a fost instituit din timp se impune tratament chirurgical sub forma unei rezecții cunieforme a articulației interfalangiene.

Prezența piciorului plat poate fi determinată de o multitudine de dezechilibrări la nivelul genunchiului, bazinului cât și a coloanei vertebrale. Aceste deficiențe care pot modifica biomecanca piciorului vor fi abordate în cele ce urmează. Atitudinile deficiente ale membrelor inferioare pot afecta forma, dimensiunile, poziția lor precum și proporțiile față de restul corpului.

Genu valgum reprezintă deviația gambei spe exteriorul axei membrului inferior, cu proeminența spre int erior.Deviația este marcată, genu valgum, denumit în mod curent, genunchi in X, poate împiedica mersul și evoluează spre o artroză a genunchiului.Acestă deficiență apare destul de frecvent în perioada de creștere, la copii mici este provocată în cele mai multe cazuri de rahitism, inflamații , leziuni traumatice ale cartilajelor de creștere , distrofii și platfus.

Genu varum sau genunchi in ,,O,, apare mai frecvent la băieți și reprezintă deviația gambei spre interiorul axei membrului inferior cu proeminența genunchiului înafară ,genunchi rămân depărtați între ei, chiar și când gleznele sunt apropiate, poate evolua spre o artroză a genunchiului prin excesul de presiune pe punctele supuse în mod normal unor presiuni scăzute.De asemenea această deformație poate fi determinată de anumite poziții defectuoase.

Genu varum este de doua feluri:

Genu varum postural apare datorită combinării unor posturi în articulațiile MI, care favorizează un aliniament greșit, fără prezența unor defecte structurale în oasele lungi ale gambei si coapsei.

Adesea șodurile flexate dictează/incriminează o flexie la nivelul genuchilor, atitudine care conform Moțet D. La copii mici se păstrează în parte la elevii debili și foarte înalți.

Genunchii hiperextinși sau recurbați sunt caracteristici adolescenților și tinerilor înalți cu atitudin insuficiente, sunt expresia unei mari laxități articulare unei paralizii sau atoniei muscular.

Atitudinile asimetrice ale șoldurilor rezultă din proiectarea înainte, lateral și în sus a unuia dintre șolduri rezultă din proiectarea înainte, lateral și în sus a unuia dintre șolduri, consecutive scoliozelor prin torsiune sau inegalități morfologice și funcționale a membrelor inferioare.

Bazinul este piesa intermediară a trunchiului, este acoperit în exterior de mase mari de mușchi și țesururi grase, foarte îngust și inclinat la copii mici de ambele sexe, este modul prin care trunchiul se sprijină pe membrele inferioare la nivelul articulațiilor coxo-femurale.Atitudinile deficient ale bazinului apar ca urnare a inclinărilor, torsiunilor și translatărilor funcționale modificând poziția normală a corpului.Biomecanica normală a bazinului trebuie să fie orizontal în plan frontal și cu o înclinare de 35-50 grade înainte, orice modifcare a bainului prezintă importanță nu numai pentru coloana vertebrală ci și pentru membrele superioare, pozițiile sale vicioase modifică în același timp și forma regiunii sacrale, fesiere și abdominale .Deficiențele la nivelul bazinului sunt înclinat înainte, înapoi și lateral.

Scolioza este o diformitate complexă a coloanei vertebrale în plan frontal asociată cu o rotație vertebrală cu schimbări în țesuturile neuromuscular și conjuctiv, distopia organelor interne, cu dereglări funcționale și organice de gravitate diferită unde greutatea apropie extremitățile coloanei.

Scolioza poate prezenta o singură curbură pe toată lungimea coloanei sau este localizată la nivel regional: cervical, toracal, lombar fiind scolioză de tip C. Sunt situații când prezintă două curburi, cea de a doua având o scolioză în S. Sunt și cazuri când scolioza prezintă mai multe curburi.

Această patologie mai poate fi numită și o atitudine scoliotică cum este cea a copiilor in perioada de creștere din cauza pozițiilor incorecte a trunchiului sau când compensează cu o înclinare a bazinului , în cazul piciorului plat unilateral sau a luxației congenital de șold.Această atitudine se tratează cu ușurință deoarece s au modificat doar discuriile intervertebrale care sunt întinse de partea curburii,presate de partea opusă și nu s a ajuns la modificări osoase.

Scolioza de compensare (secundară) apara mai ales în cazul inegalităților de member inferioare sau în cazurile de asimetrie pelviană (posttraumatică) care determină bascularea bazinului. Convexitatea curburii scoliotice este orientată de partea membrului scurt sau a crestei iliace mai coborâte și are ca vertebră extremă inferioară vertebra L5. Curbura nu prezintă rotație vertebrală și dispare odată cu înălțarea corespunzătoare a membrului mai scurt, răsunetul unei scurtări a membrului inferior asupra coloanei vertebrale devine evident când depășește 1-2 cm.

Torticolisul este o diformitate care poate sa și pună amprenta destul de mult în afecțiunile aparatului locomotor, înclinarea capului de partea leziunii va fi însoțită de o rotație a craniului spre leziune, hemifața respectivă fiind atrofiată iar din aceste motive masticația,auzul și chiar ochii au de suferit.Corneliu,Z afrimă că ,,Toticolisul în timp poate antrena și alte difomități, scolioza cervico-toracică, denivelarea umerilor și scapulelor, tulburări ale cailor respiratorii(nas, laringe)

I.3.1.COMPLICAȚIILE OBEZITĂȚII ASUPRA APARATULUI LOCOMOTOR

Perioada de preșcolar și școlar mic (3-10 ani) este deosebit de important pentru predicția obezității viitoare. Aproximativ 50% din totalul preșcolarilor supraponderali vor deveni adulți supraponderali, iar riscul de a deveni adulți obezi este de două ori mai mare pentru copiii supraponderali comparative cu normoponderalii.

Acestea reprezintă complicații statice ale articulațiilor portante ale membrelor inferioare și ale coloanei vertebrale. Noi am întâlnit de trei ori mai multe anomalii de statică ale membrelor inferioare la copiii obezi coparativ cu normoponderalii.Astfel, în ordinea frecvenței, notăm:Genu valgum, picior plat, șold dureros , hiperlaxitate ligamentară , coxa vara, decolări epifizare ( cea femurală caracteristică obezității pubertare).Tilburăriile de statică vertebrală au fost rare, iar necroza asptică a fost diagnosticată cu un singur caz.

I.4 ELEMENTE DE ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ A APARATULUI LOCOCMOTOR

După coapsă și gambă, piciorul reprezintă a treia pârghie principală a membrului inferior, fiind o pârghie terminală, reprezintă punctul de legătură dintre corpul omenesc și sol în timpul acțiunilor de statică, alergare și mers.

Piciorul la om este foarte bine adaptat bipediei și îndeplinește două funcții,de susținere a corpului (de stațiune) și de mișcare( de locomoție).Adaptarea la aceste funcții se realizează printr o boltă plantar caracteristică.

Scheletul piciorului este alcătuit din 26 de oase scurte înafară de oasele sesamoide , eventualele oase suplimentare care se îmbină într un minunat sistem arhitectonic și sunt dispuse în trei regiuni.Ele sunt menținute între ele prin ligament și formațiuni fibroase relative scurte dar foarte puternice care realizează 32 de articulații.Unele segmente osoase primesc inserțiile celor 11 mușchi ai gambei din cei 12 și încă 20 de mușchi ai piciorului.

Bolta plantară este formată din trei stâlpi de sprijin, repezentat în cele ce urmeazăȘde capul metatarsienelor I,II și III antero-medial,de capul metarasienelor IV și V antero-lateral și de tuberiozitatea calcaneului posterios.Stâlpii bolții plantare se unesc prin două arcuri longitudinale,unul este arcul medial format de calcaneu, talus, navicular,primii trei metatarsieni și de cele trei oase cuneiforme, iar celălalt este arcul lateral format de calcaneu, metatarsienii IV,V și cuboid.În timp ce anterior arcurile diverg spre ceilalti doi stâlpi, calcaneul este stâlpul posterior ,comun pentru cele două arcuri.

Arcul longitudinal lateral, este mai putin boltit, este arcul se sprijin și atinge suprafața de sprijin.Arcurile longitudinale sunt unite prin arcuri transversale, mai turtite anterior și mai înalte posterior.Arcul longitudinal nu intră în contact cu suprafața de sprijin al plantei este mai înalt și nu este arcul de mișcare.Arcul longitudinal medial este arcul de mișcare este mai înalt și nu intră în contact cu suprafața de sprijin al plantei.

Oasele tarsului intră în alcătuirea scobiturii formate de bolta plantară. Părțile dorsale ale oaselor tarsului sunt mai largi ca cele plantare, trabecuriile oasoase din substanța spongioasă a metatarsului și a tarsului sunt ordonate paralel cu arcurile bolții plantare, întărind arhitectura bolții.

Trohlea talusului are în alcătuirea sa trabecule vertical acestea concreztizează liniile de forță transmise de la osele gambei.Trabeculele de aici se grupează în două mănunchiuri principaleȘprimul se îndreaptă postero-inferior continundu-se în calcaneu cu trabeculele finale de la nivelul tuberiozității calcaneului.Cealălalt se îndreaptă antero-inferior și se continuă cu sistemul trabecular al cuneiformului medial al navicularului și al metatarsianului I.Al treilea manunchi de trabecule pornește din calcaneu și se continuă cu cel din metarasianul IV, V și cuboid.Acesta se termină în cel de-al treilea stâlp situate antero-lateral la nivelul bolții.

Dată fiind complexitatea arhitecturală și funcțională a piciorului G.Hofmann a afirmat, pe buna dreptate, ca ,,piciorul este una din operele de artă ale naturii,,

Scheletul piciorului este alcatuit din 3 grupe distincte, 7 oase tarsiene, 5 metatarsiene și 14 falange și dispuse în 3 regiuni: tars, metatars și falange. Prima regiune, tarsul formează segmental proximal al scheletului piciorului și cuprinde 7 oase tarsiene.Acestea sunt oase mici dispuse pe doua rânduri, care sunt proximal și distal.

Primul rând se articulează cu oasele gambei, între ele și este format din doua oase mari astragalul și calcaneul iar cel distal, situat pe metatars se articulează cu oasele metatarsiene între acestea și este format din 5 oase, navicular, cuboid și trei oase cuneiforme(I-medial,II-intermediar și III-lateral)

Forma cubică este caracteristică oaselor tarsiene, acestea fiind prevăzute cu numeroase suprafețe articulare si fațede. Talusul, fiind cu cele mai mari fațede, asigură articularea cu gamba și calcaneul,iar împreună dau conformația călcâiului.

Astragalul este poziționat între pensa birimaleolară tibio-peronieră și calcaneu. Este alcătuit posterior dintr-un corp care reprezintă mai mult din 4/5 din os, un gât scurt și anterior dintr-un cap rotunjit.

Este format din mai multe fețe, fața superioară este reprezentată de mosorul astragalian cu două versante și ca un șanț median puțin adâncit, ambele articulându-se cu tibia și peroneul.Cealaltă față, fața inferioară este reprezentată de două fețe articulare pentru calcaneu, una postero-internă și alta antero-internă.Cea externă se articulează superior cu peroneul, iar pe porțiunea distală prezintă o apofiză, iar acolo se inseră ligamentul peronero-astragalian anterior.Superior se articulează fața internă cu maleola tibială, iar suprafața rigoasă pentru inserția ligamentului lateral intern al gleznei este prezentată distal.Pe fața posterioară de partea ei internă este un șanț unde este localizat flexorul lung al halucelui,buza externă a șanțului este caracterizată prin unirea osului trigon a lui Bardeleben cu astragalul pe ea inserându-se ligamentul posterior al articulației astragalo-calcaneene și ligamentul peroneo-astragalian posterior al gleznei.

Calcaneul este un os scurt și considerat cel mai mare os al tarsului acesta iși are originea sub astragal, este alungit anteroposterior are o formă prismatică și ușor turtit transversal. Este format din 6 fețe, se așează în sus fața prevăzută cu trei fețe articulare, medial fața cu un șanț adânc iar posterior este extremitatea cea mai voluminoasă.

Fața lui superioară prezintă două fațete articulare pesntru astragal una antero-internă și una postero-internă.

Fața de sprijin, fața lui inferioară este neregulată și prezintă trei proeminențe, o proeminență anterioară și două proeminențe posterioare, dintre cele două proeminențe posterioare una este medial și una laterală se prelungesc pe fața posterioară a osului, iar la ace nivel formăndu-se tuberozitatea calcaneană.

Fața externă este subcutanată, pe ea se găsește o proeminență numită trohleea peronieră sau fibulară ce separă cele două șanțuri, unul superior și altul inferior prin care alunecă tendoanele scurtului și lungului peronier și o suprafață rugoasă pentru inserția ligamentului peroneo-calcanean.

Fața medială, pe unde trec de la gambă și plantă tendoane, vase și nervi este prevăzut cu șanțul calcanean. Acesta este limitat anterior printr-o proeminență puternică, iar posterior prin tuberozitatea calcaneană.Pe sustentaculum tali se sprijină talusul.

Fața superioară a acestei proeminențe prezintă fața talară mijlocie a calcaneului. Sustentaculum tali prezintă un șanț pe fața inferioară pe unde alunecă tendonul mușchiului flexor al halucelui.

Fața anterioară sau fața articulară cuboidală este convexă transversal și concavă de sus în jos. Fața posterioară raspunde călcâiului, jumătatea superioară raspunde bursei seroase a tendonului lui Achile, iar jumătatea inferioară a feței dă inserția tendonului lui Achile.

Figura nr.Vederea laterală a oaselor piciorului

Navicularul este un os scurt, turtit dinainte înapoi.Este situate pe partea medială a piciorului, fiind cuprins între capul talusului, cuboid și cele trei cuneiforme.

Fața posterioară este concavă și se artculează cu capul talusului

Fața anterioară prezintă trei fețisoare, destinate articulației cu cele trei cuneiforme

Fața dorsal face parte din dosul piciorului.

Fața plantară face parte din plantă.

Fața medial prezintă tuberculul navicularului care se poate palpa sub piele.

Fața lateral prezintă o fețișoară articulară.

Cuboidul este situat înaintea calcaneului și de partea laterală a piciorului, este un os scurt cu o formă neregulată cuboidală. Are mai multe fețe dintre care:

Fața anterioară se articulează cu metatarsienii IV și V, este subdivizată printr-o creastă verticală în două fețișoare.

Fața posterioară se articuleză cu calcaneul.

Fața superioară se poate plapa și face parte din dosul piciorului.

Fața inferioară este caracteristică tuberiozității cuboidului. Dinaintea tuberioziții este un șanț profund care prin ajutorul unui ligament este transformat pe viu intr-un canal, prin acest canal își face trecerea tendonul lungului peronier.

Fața laterală este îngustă, palpabilă sun piele și situată pe marginea lateral a piciorului.

Fața medială este caracterizată printr-o suprafață articulară pentru cuneiformul lateral.

Cuneiformele, în număr de trei de formă prismatic triunghiulară, de unde și numele lor, sunt introduce între scafoid, cuboid și bazele ultimelor patru metartasiene.

Cuneiformul medial are marginea ascuțită, baza situată plantar și face parte din dosul piciorului. Fața medială a osului face parte din marginea medială a piciorului și dă inserția mușchiului tibial anterior.Se articulează anterior cu metatarsul I,lateral cu metatarsul II,cuneiformul intermediar și posterior cu navicularul.

Cuneiformul intermediar, vârful răspunde plantei, iar baza face parte din dosul piciorului. Osul se articulează anterior cu metatarsul II, lateral cu cuneiformul lateral,medial cu cuneiformul medial și posterior cu navicularul.

Cuneiformul lateral are o bază orientată spre dosul piciorului, iar vârful raspunde plantei. Acesta se articulează anterior cu metatarsul III, lateral cu cuboidul, posterior cu navicularul, medial cu metatarsul II și cuneiformul intermediar.

Metatarsul, fiind numit si segmentul de mijloc al piciorului, este alcătuit din 5 oase metatarsiene , numerotate din partea medial cu I-V.Metatarsienele au o bază mai groasă decât capul și se articulează cu tarsienele distal și cu baza metatarsienelor vecine, corpul are o formă alungită, prismatic-triunghiulară,având câte o față dorsal, alta laterală și ultima medial.Caul este turtit și se articulează cu baza falangelor proximale.Fața dorsal face parte din dosul piciorului, celelalte delimitează spațiile interosoase.Metatarsienele sunt inegale descresc de la metatarsusul I spre metatarsianul V, acesta fiind cel mai mic.

Metatarsianul I cel mai gros și este cel mai scurt. Pe bază se găsește o tuberiozitate care se poate explora prin palpare. Baza osului se articulează cu cuneiformul și cu metatarsusul II.

Metatarsianul II este considerat cel mai lung, baza lui articulându-se cu toate trei oase cuneiforme, incusiv cu metatarsianul I și III.

Metatarsianul III, baza se articulează cu metatarsianul II și IV, respective cu cuneiformul lateral.

Metatarsianul IV, baza se articulează cu cuneiformul lateral cu cuboidul și metatarsianul III și IV.

Metatarsianul V, baza articulându-se cu metatarsianul IV cu cuboidul și prezintă lateral o tuberiozitate ce se poate palpa sub piele.

Falangele alcătuiesc scheletul degetelor sau segmentul scheletului anterior al pciorului .Ele sunt in nr de 14.Fiecare deget, cu excepția celui mare(haluce) are câte trei falange,proximală,mijlocie și distal.

Falangele sunt oase mici, alungite, alcătuite din bază, corp și cap. Cea proximală este turtită transversal, falanga mijlocie este scurtă și este fotmată numai din bază și cap, iar cea distală este mică și se termină, răspunde unghiei și se termină in formă de potcoavă.

Ca și la mână, și la picior vom întâlni oase sesamoide (Osa sesaimodea).Acestea se dezvoltă în tendoane și ligamente.Ele apar regulat dedesuptul capului metatarsului I, pe ambele laturi ale tendonului flexorului lung al halucelui.

Articulațiile piciorului sunt diferit concepute și multiple după cum sunt private:chirurgica, anatomiz și funcționa.

Din punct de vedere anatomic articulațțile sunt clasificate astfelȘ

Artculația gâtului picioului sau talo-crurală.

Articulațiile tarsometatarsiene.

Articulațiile intermetatarsiene.

Articulațiile intertarsiene.

Rezumativ, putem desluși două mari articulații ale piciorului:

Superioară-talocrurală.

Inferioară-talotarsală, împărțită în mai multe articulații care pot fi reunite în trei grupe articulațiile tarsului anterior, articulațiile tarsului posterior și articulația mediotarsiană.

Figura nr.Articulațiile gleznei și piciorului-vedere lateral

Articulația talocrurală este formată din oasele gambei împreună cu talusul. Este un glinglim sau trohleartroză.Fețele articulare sunt reprezentate de scoaba tibio-peronieră împreună cu parțile superioare ale fețelor laterale ale astragalului și fața superioară. Suprafețele laterale ale astragalului realizează un mosor cu două versante, două margini și un șanț central. Șanțul mosorului este oblic înaine și înafară cu 30 față de planul sagital.

Scoaba tibio-peronieră este formată de extremitățile inferioare ale tibiei, fibulei și este o formațiune comparabilă cu o scoabă. Este alcătuită din cele două fețe articulare ale maleolelor mediale,laterale pe cele două laturi și fața articulară inferioară a tibiei.Capsula articulară este subțire și foarte strânsă pe părțiile laterale și mult mai laxă, are un strat fibros care se inseră la periferia cartilajului articular.

Ligamentele au un rol foarte important în menținerea suprafețelor articulare în contact, ele sunt de două tipuri; interne și externe, în cele ce urmează voi enumera unele din ligametele ce se află în articulația talocrurală.

Ligamentele colaterale întăresc intern și lateral articulația și capsula.

Ligamentul colateral intern pornește de pe maginile și vârful maleolei mediale și își îndreaptă direcția spre oasele tarsiene, navicular, calcaneu și talus.

Ligamentul colateral extern este format din trei fascicule, anterior-taloastragalian sau peroneo, posterior-ligamentul, peroneo-astragalian posterior și unul mijlociu-ligamentul calcaneofibular.

Figura nr.Articulațiile gleznei și piciorului-vedere posterioară

Articulația medio-tarsiană și tarsului posterioară cuprind articulațiile oaselor tarsului posteriorarticulația calcaneocuboidală, talo-calcaneo-cuboidală și articulația subtalară.

Articulația subtalară este o articulație plană, trohloidă sau o articulație elipsoidală. Aceasta pare a fi o artrodie dublă, între aceste articulații se gasește un tunel numit sinus tarsi.Suprafețele acetei articulații sunt menținute în contact de un ligament interosos de un ligament posterior și unu intern.

Articulația medio-tarsiană unește cele două oase ale tarsului posterior, calcaneul, astragalul cu oasele tarsului anterior cuboidul și scafoidul. Ambele articulații sunt menținute în capsulă de un ligament anterior și unul posterior plus ligamentul în Y care este cel mai important ligament al articulației medio-tarsiene.

Articulația tarsului anterior este format numai din articulații plane, unde posibilele mișcări sunt cele de alunecare, ele au sarcina de a duce mai departe mișcările continue ale tarsului anterior. Această articulație are rolul de a asigura elasticitatea tarsului în diferite împrejurări fiziologice, protejându-l împotriva traumatismelor.

În practica kinetoterapeuților cea mai important este articulația tarso-metatarsiană sau articulația lui Lisfranc, aceste unește cuboidul și cele trei oase cuneiforme de bazele celor 5 oase metatarsiene. Articulația tarsului anterior este unită prin trei categorii de ligamente:dorsale, interosoase și plantare.

Ligametele tarsometatarsiene dorsale sunt ca niște panglici fibroase întinse de la fața dorsală a cuneiformelor și cuboidului la fața dorsală celor 5 metatarsiene.

Ligamentele tarsometatarsiene plantare au o dispoziție similară celor dorsale și sunt în număr de 5.

Ligamentele cuneiometatarsiene interosoase sunt în număr de trei:ligamentul interosos medial, mijlociu și lateral.Dintre aceste ligamente cea mai mare importanță o are primul, căruia i se spune și ligamentul Lisfranc(chiea articulației) deoarece luxația impune secționarea lui.

Articulațiile intermetatarsiene, metarasienele se articulează prin intermediul bazei lor cu excepșia primului metatarsian care nu se articulează cu cel de-al doilea,astefl celelalte metatarsiene se pun în contact prin fețișoarele articulare situate pe fețele articulate bazei lor.Toate au aceași poziție fiind întinse între oasele învecinate, numai că ligamentele acestor articulații se găesc între oase , iar cele plantare și a celor dorsale se găsesc la periferia rticualțiilor.Există numai mișcări limitate de alunecare , capetele metatarsiene sunt îmbinate prin ligametul metatarsian transvers profund.

Articulațiile degetelor, în această categorie include:articulațiile metatarsienelor cu falangele și articulațiile falangelor între ele.Ca suprafață articulară este capul metatarsianului pe o parte iar de alta, cavitatea articulară ovală a falangei corespunzătoare care este ușor scobită.

Capsula articulară este întărită pe partea dorsală de mușchiul extensor.Prezintă două ligamente colaterale care prinr-un capăt se lățește terminându-se pe tuberculii omonimi ai falangelor, iar pe celălalt capăt se inseră pe tuberculii marginali ai metatarsianului corespunzător.Ligamentele plantare sunt formațiuni fibro-cartilaginoase,rezintente și groase, care sunt la fel cu cele metacarpofalangiene.

Articulația metatarso-falangiană a halucelui, în această articulație sunt prezente cele două oase sesamoide in interiorul fibro-cartilajului ligamentului plantar.Mișcările posibile în articulația metatarso-falangiene sunt asemănătoare cu aceleși mișcări care se produc în articulațiile corespunzătoare de la mână dar sunt mai limitate.

Articulațiile interfalangiene, cu excepția halucelui care deține o singură articulație acestea sunt în număr de câte două.Sunt articulațica cele de la mână ,trohleene.Fiecare articulație se unește printr-o capsulă, două ligamente colaterale și un ligament plantar.Mișcările principale în această articulație sunt de flexie și extensie,mișcări accesorii de abducție,adducție și rotație.

Figura nr. Mușchii regiunii anterioare a gambei

Figura nr. Mușchii regiunii anterioare a gamebi

Tabelul nr. Mușchii regiunii anterioare a gamebi

Figura nr. Mușchii regiunii laterale a gambei

Tabelul nr. Mușchii regiunii laterale a gambei

Figura nr. Mușchii regiunii posterioare a gambei

Tabelul nr. Mușchii regiunii posterioare a gambei

I.4.1.TENDOANELE MUȘCHILOR GAMBEI ȘI PICIORULUI

Tendonul este elementul anatomic care continuă mușchiul sau pătrunde în interiorul acestuia sub forma unor lame aponevrotice de care se prind fiblele musculare.Tendonul este o structură conjuctivă rezistentă, necontractilă și inextensibilă.Tendonul este format din țesut tendinos: fibre conjuctive, tendinoase și de colagen, celule conjuctive-tenocite.Tendonul poate fi aplicat cel mai frecvent pe periost, dar și direct pe compata osului, de ex: inserțiile de la nivelul crestei femurale sau a calcaneului.

Figura nr. Tendoanele mușchilor gambei și piciorului-Vedere laterală

Figura nr. Tendoanele mușchilor gambei și piciorului-vedere medială

I.4.2.MUȘCHII PICIORULUI

În această regiune mușchii picorului sunt împărțiți în mușchii regiuni dorsale și mușchii regiunii plantare.

Figura nr. Mușchii regiunii dorsale a piciorului

Tabelul nr. Mușchii regiunii dorsale a piciorului

Tabelul nr. Mușchii regiunii plantare mediale

Figura nr. Mușchii regiunii plantare laterale

Tabelul nr. Mușchii regiunii plantare laterale

Figura nr. Mușchii regiunii plantare laterale și mijlocii

Tabel nr. Mușchii regiunii plantare mijlocii

Tabel nr. Mușchii interosoși

Figura nr. Mușchii interosoși

CAPITOLUL II

FUNDAMETAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

II.1. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Prin această lucrare voi urmări sa aduc în actualitate importanța kinetoterapiei în recuperarea platfusului la preșcolari. Copii cu această afecțiune care se află în procesul de recuperarea au nevoie de un centru specializat de kinetoterapie, o echipă coresunzătoare, timp, răbdare și muncă iar rezultatele vor apărea în urma acestora.

Motivul alegerii aceste teme derivă din dorința de a face bine, plecând și de la axioma ”Este mai bine să previi decât să tratezi”

Mersul este cel cea mai importantă acțiune în viața fiecărei persoane. Viața cotidiană fiecăruia dintre noi este legată, în mare măsură, de ortostatism și locomoție.

Platfusul trebuie considerat ca o atenționare locală, care slăbește rezistența la efort a aparatului musculoligamentar nepermițând piciorului să funcționeze în limitele sale normale.

În cazul piciorului plat congenital dezvoltarea arcului bolții plantare se oprește în timpul vieții intrauterine

II.2.SCOPUL, OBIECTIVELE, SARCINILE ȘI IPOTEZA CERCETĂRII

Scopul

Scopul lucrării este de a confirma ipoteza in vederea recuperării platfusului la copil oferindu-I o stare optimă de sănătate și fucționalitate la potențialul maxim.

Obiectivele

studierea sau observarea piciorului plat și evidențierea eficienței kinetoterapiei în corectarea platfus-ului la copii.

selectarea celor mai adecvate și celor mai eficiente metode și mijloace kinetoterapeutice utilizate în vederea corectării platfusului.

refacerea echilibrului muscular prin care se urmărește arhitectura normală a piciorului și întreg echlibrul al corpului.

Tonifierea musculaturii prin acest obiectiv aduc la cunoștință faptul că tricepsul sural este de trei ori mai puternic decât restul musculaturii piciorului, iar în timpul mersului el determină flexia plantară asigurând propulsia.

evaluarea grupului de subiecți conturând evoluția acestora și aplicarea mijloacelor specifice kinetoterapiei utilzate în recuperarea platfusului.

Refacerea bolții plantare prin acest obiectiv urmăresc evitarea altor microtraumatisme deoarece această pertubarea necorectată la timp se va agrava continuu și va deveni la răndul ei cauză și mecanism pentru eventualele traumatisme.

Refacerea alinierii piciorului și membrului inferior in intregime.â

Sarcinile

selectarea celor mai eficiente metode de evaluare și explorare specifice afecțiunii, în vederea stabilirii diagnosticului funcțional;

înregistrarea permanentă a diverșilor parametrii pentru a evidenția dinamica evoluției subiecților incluși în cercetare;

elaborarea concluziilor finale ce vor confirma sau infirma ipotezele presupuse;

Ipoteza cercetării

În lucrarea de față presupunem că prin utilizarea mijloacelor specifice kinetoterapiei și aplicarea unui set de exerciții, cât mai precoce și constant putem corecta platfusul la preșcolari.

II.3. METODE DE CERCETARE FOLOSITE PENTRU REALIZAREA LUCRĂRII

Metoda anchetei

Metoda anchetei a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii ani datorită amploarei deosebite pe care a cunoscut-o investigația în domeniul științelor sociale, psihologiei și cele pedagogice. Totodată, aceste metode au fost bine fundamentate metodologic prin stabilirea cu rigurozitate a condițiilor de utilizare și prin prelucrarea justă, științifică a datelor. Fenomenul de răspândire a metodelor de anchetă a avut, însă și o serie de aspecte negative referitoare, mai ales, la faptul că a favorizat utilizarea necorespunzătoare a lor. Acestea pot fi însă extrem de utile când se urmărește studiul opiniilor, motivelor, atitudinilor sau manierelor de a lua decizii și de a se comporta atât pentru cazuri individuale cât, mai ales, pentru grupuri specifice. Totuși informațiile furnizate au o mare încărcătură subiectivă, fiind în mare măsură afectate de o serie de factori perturbatorii care nu pot fi întotdeauna înlăturați sau făcuți inofensivi.

Am folosit această metodă în scopul culegerii datelor necesare cunoașterii cât mai complexe a subiectului, în dinamica evoluției sale, și a decelării cauzelor care au generat afecțiunea. În cadrul acestei metode am folosit interviul anamnestic.

Prin întrebări scurte și concise, clar orientate, am obținut date referitoare la antecedentele personale, hetero – colaterale, la condițiile de muncă și stilul de viață al pacienților.

Metoda a stat astfel la baza realizării anamnezei din cadrul fișei individuale a subiecților. Pentru obiectivizare, informațiile au fost corelate cu datele înscrise în documentele medicale (fișa medicală, foaia de observație) și cu rezultatele explorărilor și evaluărilor efectuate la începutul și pe parcursul programului.

Metoda Observației

Observația reprezintă contemplarea intenționată a unui obiect, document, fenomen sau proces, este cunoașterea științifică a unei realități prin contemplare intenționată și metodică având ca finalitate înregistrarea (consemnarea) datelor.

Observația una din principalele metode de investigare directă a realității este extrem de utilă și foarte des folosită atât în acțiunile premergătoare cât și în timpul experimentului propriu-zis. Aceasta, ca metodă de investigație s-a efectuat vizual dar și funcțional. Metoda observației a dat posibilitatea stabilirii problemelor deosebite pe care le-a prezentat fiecare subiect în parte, care au fost cauzele care au produs modificări față de parametri normali, ca și efectele lor asupra datelor investigate.

Ea a stat la baza activității de înregistrare a datelor, a ajutat ca în funcție de particularitățile fiecărui subiect să se poată realiza programul de recuperare individualizat. au fost cauzele care au produs modificări față de parametri normali, ca și efectele lor asupra datelor investigate.

De mare importanță a fost observația și la înregistrarea progreselor făcute de subiecți, la modificarea programului când acesta își pierdea eficiența sau când structurile de exerciții erau prea solicitante.

Metoda experimentului

Experimentul este metoda de cercetare prin care se verifică o relație presupusă (dată în ipoteză) dintre două fenomene prin provocarea și controlul acestora de către experimentator.

Această metodă a constat în recuperarea în sine ca formă de experiment prin care s-a avut în vedere răspunsul pacientului mijloacele de recuperare aplicate, situația experimentală în sine și personalitatea individului și cum a reacționat el din punct de vedere a acestui lucru.Personalitatea pacientului are în vedere și modul în care el a corelat cu kinetoterapeutul, dar are în vedere și particularități de ordin fizic, psihic, al vârstei, sexului și al afecțiunii sale.

Situațiile experimentului se referă la condițiile ambientale, dar și la genul de exerciții, structura, intensitatea și durata lor.

Metoda măsurării și evaluării

Metoda măsurării și evaluării are un rol important în procesul de diagnosticare a pacientului, întrucăt kinetoterapeutul trebuie să aibă cunoștințele de bază necesare disciplinei și cercertării,să fie la curent cu informațiile noi ce apar.

Rezultatul examenului funcțional au fost obținute pe baza: goniometriei, evaluarea locomoției și testingului muscular.+amprenta plantara

Măsurarea constă într-un proces de atribuire de valori (cifre sau numere) proprietăților subiecților după anumite reguli astfel încât relațiile numerice să reprezinte relații relevante între acestea. Prin măsurare se va stabili gradul deficienței sau a progresului, permițând astfel încadrarea subiecților într-o anumită categorie sau într-un anumit program.

Evaluarea subiecților a început cu anamneza ce ne furnizează date privind: ocupația și stilul de viață al subiectului, istoricul bolii, apoi examenul clinco-funcțional care cuprinde: examenul subiectiv reprezentat în cazul nostru de poziția, forma și gradul de afectare al segmentului; și examenul obiectiv reprezentat de examenul palpatoriu, examinarea mobilității, bilanțul muscular și evaluare poziției segmentului.

Metoda documentării teoretice

Metoda documentării teoretice reprezintă metoda de cercetare care constă în observarea faptelor, colectarea datelor și clasificarea acestora în vederea pregătirii teoretice complexe necesară cercetării, în situația de față a demonstrării „Eficiența kinetoterapiei în corectarea platfus-ului la copii”.

Pentru a efectua această documentare am apelat la materiale bibliografice din domeniul anatomiei, biomecanicii, fiziologiei și fiziopatologiei. Studiul acestor materiale au fost de ajutor pentru găsirea unor căi și mijloace de cercetare.

De menționat este faptul că documentarea s-a desfășurat pe întreaga perioadă de desfășurare a cercetării.

II.4. SUBIECȚII ȘI LOCUL DESFĂȘURĂRII CERCETĂRII

Cercetarea a fost organizată avându-se în vedere locul de desfășurare și condițiile de lucru existente, precum și perioada de timp în care se desfășoară programul de recuperare prin exerciții fizice al pacienților care prezintă un dezechilibru la nivelul sistemului musculo-ligamentar.

Locul desfășurării lucrării și material folosite

Studiul cazurilor a fost efectuat la cabinetul de recuperare medicală NeoKINETIC Sports&Medicine din Roman.

Pentru activitatea de recuperare medicală am avut la dispoziție o sală de kinetoterapei care oferă toate posibilitățiile de explorare, evaluare și recuperare prin gimnastică medicală.

Sala de kinetoterapie a corespuns din punct de vedere al dotărilor asigurând toate elementele necesare desfășurării corecte a studiului.

Condiții de spațiu:

Suprafața utilă a sălii

Aerisire direct

Pardoseală caldă

Vestiare separate pentru pacineți și personal.

Cabină de duș și WC.

Dotări specifice:

Saltele de gimnastică

Mingi medicinale de 1-2-3 Kg

Gantere de diferite greutăți

Rulori

Saci de nisipi

Patru scări fixe

Bănci de gimnastică

Diferte aparate pentru mecanoterapie

Două mese de kinetoterapei simple

Batoane, cercuri

Dotări pentru urgență:

Tensiometru

Trusă de urgență:2-3 tipuri de mărimi de atele, feși simple și feși elastice, pansamente sterile,dezinfectante(alcool,iod,unguent cu antibiotic)2-3 tipuri de medicație antalgică administrată oral,1 spray cu bronhodilatator.

II.5. MĂSURAREA ȘI EVALUAREA VARIABILELOR

Bilanțul articular

Măsurarea aplitudinii mișcărilor se face cu un goniometru.Axul goniometrului se așează la vârful maleolei interne, iar acul indicator paralel cu planta; în timpul mișcării, acul urmează planta și arată gradul de flexiune și extensiune.În cursul mișcări de flexie-extensie joacă un rol și articulația tibio-peronieră inferioară, care permite scoabei bimaleolare sa se largească în timpul flexiunii dorsale si să se strîmteze în flexiunea plantară.Această largire a scoabei se face grație elasticității ligamentare dar și mișcării de răsucire a peroneului, în urma acțiunii grupelor muscular.

Flexia dorsală a gleznei

Definirea mișcării: mișcarea prin care fața dorsală a piciorului se apropie de fața anterioară a gambei

Valoarea normal:20°-25°

Poziția inițială: subiectul în șezând, cu genunchiul flectat la 90°, piciorul în poziție neutră

Poziția finală: subiectul în șezând, piciorul se apropie de fața anterioară a gambei, până la limita de mișcare.

Determinarea planului: în care se execută mișcarea: sagital.

Poziția goniometrului:

Central goniometrului se plasează la nivelul articulației gleznei, pe partea laterală.

Brațul fix paralel cu linia mediană a feței laterale a gambei, urmărind condilul lateral.

Brațul mobil urmărește metatarsianul V.

Flexia plantară a gleznei piciorului

Definirea mișcării mișcarea prin care piciorul se depărtează de fața anterioară a gambei .

Valoarea normal: 45°

Poziția inițială: subiectul în decubit ventral, cu genunchiul extins, pciorul înafara mesei.

Poziția finală: subiectul în decubit ventral, piciorul se depărtează de fața anterioară a gambei, până la limita de mișcare.

Determinarea planului în care se execută mișcarea:sagital

Poziția goniometrului:

Centrul goniometrului se plasează la nivelul articulației gleznei, pe partea laterală.

Brațul fix paralelă cu linia mediană a feței laterale a gambei.

Brațul mobil urmărește metatarsianul V.

Bilanțul muscular

Flexia dorsală a gleznei

Mușchii principali:tibial anterior.

Mușchii accesori:extensor lung al degetelor, extensor lung haluce.

Poziția fără gravitație:decubit heterolateral, genunchiul flectat la 90, gamba și piciorul susținute.

Stabilizarea:se realizează îm 1/3 distală a gambei, pe partea medială.

F1 tibial anterior se palpează pe fața anterolaterală a gambei, lateral de creasta tibială

F2 din poziția fără gravitație, subiectul execută flexia dorsală a piciorului.

Poziția antigravitațională:subiectul în șezând, cu genunchiul flectat la 90, piciorul în poziție neutră.

F3 din poziția antigravitațională subiectul execută flexia dorsală, fără rezistență.

F4 respectând aceași poziție, se opune o rezistență ușoară, la nivelul metatarsienelor(fața dorsală), la jumătatea cursei de mișcare.

F5 rezistența aplicată în aceași regiune este mai mare sau excentrică.

Flexia plantară a gleznei

Mușchii principali: triceps sural.

Mușchii accesori: peroneu lung, peroneu scurt.

Poziția fără gravitație: decubit heterolateral, genunchiul flectat la 90, gamba și piciorul susținute.

Stabilizarea: se realizează în 1/3 gambei.

F1 solearul:(parte componentă a tricepsului sural) se palpează pe fața posterioară a gambei posterior de maleola lateral.

F2:din poziția fără gravitație, subiectul execută flexia plantară a piciorului.

Poziția antigravitațională: subiectul în decubit ventral, cu genunchiul flectat la 90, piciorul în poziția neutră.

F3:din poziția antigravitațională subiectul execută flexia plantară, fărp rezistență.

F4:respectând aceași poziție, se opune o rezistență ușoară, pe fața plantară a piciorului, la jumătatea cursei de mișcare.

Stabilizarea:se face pe patea posterioară.

F5:rezistența aplicată în aceași regiune este mai mare sau excentrică.

Eversia gleznei

Mușchii principali:peronier scurt, peronier lung.

Mușchii accesori:extensor lung al degetelor.

Poziția fără gravitație:decubit dorsal, genunchiul extins, piciorul înafara mesei.

Stabilizarea:se realizează în 1/3 distală a coapsei.

F1 tendoanele peronierilor se palpează pe partea laterală a gambei posterior de maleola laterală.

F2 din poziția fără grvitație, subiectul execută eversia piciorului.

Poziția antigravitațională subiectul în șezând, cu genunchiul flectat la 90⁰, gamba atârnând în afara mesei, piciorul în poziție neutră.

F3 din poziția antigravitațională subiectul execute eversia piciorului, fără rezistență.

F4 respectând aceași poziție, se opune o rezistență ușoară, (din direcția opusă mișcării) pe fața dorsolaterală și plantară a piciorului, la jumătatea cursei de mișcare.

F5 rezistența aplicată în aceași regiune este mai mare sau excentrică.

Inversia gleznei

Mușchii principali: tibial posterior.

Mușchii accesori: flexor lung al degetelor, flexor lung haluce.

Poziția fără gravitație: decubit dorsal, genunchiul extins, piciorul înafara mesei.

Stabilizare se realizează in 1/3 distală a coapsei.

F1 tibial posterior se palpează pe fața antero-medială a gambei, medial de creasta tibială .

F2 din poziția fără gravitație, subiectul execute inversia piciorului.

Poziția antigravitațională subiectul în șezănd cu, genunchiul flectat la 90⁰, gamba atârnând în afara mesei, piciorul în poziția neutră.

F3 din poziția antigravitațională subiectul execute inversia, fară rezistență.

F4 respectând aceași poziție, se opune o rezistență ușoară ( din direcția opusă mișcării), pe fața dorso-medială și plantară a piciorului, la jumătatea cursei de mișcare.

F5 rezistența aplicată în aceași regiune este mai mare sau excentrică.

Linia Feiss

La nivelul piciorului dinspre fața internă se apreciază bolta antero-posterioară cu ajutorul Liniei Feiss.Aceasta reperezintă unirea a trei puncte de pe fața internă a piciorului și sunt localizate la nivelul maleolei interne,tuberculul osului navicular și locul unde articulația metatarsofalangiană a halucelui atinge podeaua.Dacă tuberculul navicular este la 2/3 de podea,perpendiculară pe aceasta, atunci prăbușirea bolții este de gradul I(ușoară),dacă este la o treime de podea este de gradul II(medie),iar daca este pe podea este de gradul III(severă).

Podoscopia

Se realizează cu ajutorul podoscopulul care funcționeză pe principiul reflexiei luminii.Podoscopia permite obținerea unor imagini directe și precise a amprentelor plantare,acesta are o formă paralelipipedică.Pe baza de jos a acestuia sunt montate două oglinzi dispuse în unghi de 45°, iar baza de sus este prevăzută cu un geam mat pe care subiectul este poziționat în ortostatism.Pe baza refelxiei luminii se creează un contrast alb în compatație cu zonele încărcate ale piciorului,sesizabil la nievlul bazei superioare a podoscopului.

Amprenta plantară

Aceasta se realizează cu ajutorul unei foi de hârtie, prin imprimarea urmei lăsate de planta cu ajutorul colorantului alimentar.

Diagnosticarea și aprecierea piciorului plat se face prin următoarele intervenții:

examinarea ghetei: în formele simple este tocită partea externă a tocului, iar în cele rigide este tocită partea internă a acestuia.

înregistrarea plantogramei, podoscopiei sau fotoplantogramei, adică a urmei pe care o lasă piciorul pe o hârtie tapetată a urmei pe care o lasă pe o hârtie albă piciorul colorat cu tuș sau alt colorant;

radiografia piciorului pune în evidență orizontalitatea calcaneului, iar în formele avansate prezența artrozelor;

Plantograma

Aprecierea evoluției corectării piciorului plat și scobit se realizează pe baza plantogramelor, care se recomandă a fi repetate la un interval de circa 3-4 luni. Alături de aspectul general al amprentei plantare care poate sugera o ameliorare sau un insucces terapeutic, este de preferat să folosim un indice matematic de evaluare a aplatizării sau accentuării bolții plantare

Pe plantogramă se trasează o linie longitudinală, care marchează axul labei piciorului (A) și o a doua care marchează, tangențial, limitele interne ale bolții plantare (B). La nivelul apexului curburii plantare se trasează o linie orizontală (C), care va evidenția în raport cu axul median, distanța în milimetri de la marginea lateral-externă a piciorului până la nivelul de maximă curbură a bolții plantare, respectiv cea de la nivelul arcului bolții plantare până la marginea lateral-internă a acestuia.

Bolta plantară se consideră normală atunci când valorile distanțelor a și b sunt sensibil egale, furnizând în consecință un indice apropiat cifrei 1. Când raportul tinde spre valori subunitare, piciorul se consideră scobit, iar când tinde spre valori supraunitare, este vorba despre picior plat.

Somatoscopia

Somatoscopia constă în examinarea vizuală a aliniamentului global și segmentar al corpului din față, spate și profil, în starea static și dinamică(mers).Se efectuează initial subiectiv, fără instrumente de măsură și control.Poziția ideală din care se realizează evaluarea este stand:cu umerii relaxați, membrele superioare pe lângă corp, palmele în poziție intermediară de pronosupinație, degetele ușor flectate, bărbia orizontală, privirea anterior, membrele inferioare apropiate, genunchii extinși, picioarele orientate anterior, călcâiele apropiate, vârfurile ușor sau chiar mai mult depărtate, fără să depășească 45⁰.

Examinarea din spate,în această examinare, aliniamentul corpului este ideal, când linia mediană a cadrului antropometric de simetrie(verticală 00) coincide cu axa de simetrie a corpului, care trece prin: vertex, protuberanța occipitală externă, apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale, toracale, lombare, pliul interfesier, printre epicondilii femurali interni, maleolele tibiale și se proiectează în mijlocul bazei de susținere.

Verticala trebuie sa fie neutră față de relieful median al gambelor și coapselor, călcâilor, față de scapule și coincide cu linia mediană a trunchiului și capului.

La această verticală se raportează următoarele linii orizontale:

marginea inferioară a lobilor urechilor;

extremitățile biacromiale;

bispinoasă;

vârfurile omoplaților și trece prin apofiza spinoasă a vertebrei T7;

crestele iliace;

bitrohanteriană;

bimaleolară;

Figura nr. Examinarea din spate la cadrul antropometric

Aprecierea dezvoltării fizice

Diagnosticul de dezvoltare fizică este o metodă corelativă ce permite aprecierea relației existente între înălțimea și greutatea corporală a unui copil.

Inițial se va preciza nivelul la care se plasează copilul privind înălțimea și greutatea. Valorile acestor indicatori pot fi:

foarte mici (M-3σ și M-2σ)

mici (M-2σ până la M-σ)

medii (M±σ)

mari (M+σ până la M+2σ)

foarte mari (M+2σ și M+3σ)

Valorile ce se încadrează între M-3σ și M+3σ sunt considerate normale, pe când cele mai mici (sub M-3σ) sau mai mari (peste M+3σ) sunt caracterizate ca posibil patologice necesitând intervenție terapeutică imediată.

Ulterior se trece la stabilirea diagnosticului de dezvoltare fizică unde înălțimea este indicatorul de bază deoarece este determinată genetic și influențată de acțiunea factorilor de mediu.

Dacă înălțimea și greutatea se încadrează în același interval sigmatic dezvoltarea este armonică cu indici foarte mici, mici, medii, mari și foarte mari. În situația în care înălțimea și greutatea se încadrează în intervale sigmatice diferite dezvoltarea este dizarmonică cu plus sau minus de greutate. Când înălțimea are valori medii sau mari, iar greutatea valori mici dezvoltarea este dizarmonică cu minus ponderal. Dezvoltarea dizarmonică este frecvent întâlnită în perioadele de creștere intensă când apare o alternanță între creșterea în înălțime și în greutate.

CAP. III APLICAȚII, REZULTATELE/DATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

III.1.SUBIECȚII ȘI CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE A CERCETĂRII

Cercetarea s-a efectuat pe 11 subiecți la Grădinița de la Scoala nr. 8 “Calistrat Hogaș” în urma evaluării am selectat doi dintre aceștia. Studiul cazurilor a fost efectuat la cabinetul de recuperare medicală NeoKINETIC Sports&Medicine din Roman sub îndrumarea kinetoterapeutului Andreea Boască. Pentru activitatea de recuperare medicală am avut la dispoziție o sală de kinetoterapei care oferă toate posibilitățiile de explorare ,evaluare și recuperare prin gimnastică medicală.

POVESTE PACIENTULUI

Tabel nr.

Indicații metodice de acționare :

creșterea tunusului muscular al plantei piciorului, în condiții de scurtare;

combaterea contracturii musculare;

creșterea gradului de mobilitate a articulației gleznei a elasticității tendonului și a inserției de la nivelul articulației gleznei;

Pozițiile mișcările și exercițiile vor fi executate précis, correct și clar, cu respectarea direcțiilor, planurilor și unghiurilor de lucru;

Vor fi alese cele mai eficiente poziții, mișcări exerciții, obiecte portabile și aparate fixe pentru corectarea sau ameliorarea deficienței;

poziții folosite;

mișcări folosite;

exerciții folosite;

obiecte portabile folosite;

aparate fixe folosite;

Partea inițială

Exercițiul nr. 1

Poziție: Ortostatism

Acțiune: Se realizează ridicarea pe vârfuri

Dozare: 2 seri x10 repetări

Exercițiul nr. 2

Poziție: Ortostatism

Acțiune: Ridicarea pe vârfuri urmată de flexia capului, iar coborărea pe călcâie se face cu extensia capului

Dozare:2 seri x10 repetări

Exercițiul nr.3

Poziție:Așezat

Acțiune: bicicletă ergometrică

Dozare:5 minute

PARTEA FUNDAMENTALĂ

Exercițiul nr.1

Poziție: Ortostatism cu brațele întinse înainte

Acțiune: rularea mingii cu ajutorul piciorului

Dozare:2 serix10 repetări

Exercițiul nr.2

Poziție:Ortostatism cu brațele întinse înainte

Acțiune:rularea bastonului cu ajutorul piciorului

Dozare:2 serii x10 repetări

Exercițiul nr.3

Poziție:Ortostatism pe mingea Bosu

Acțiune:Ridicare pe vârfuri și revenire

Dozare:2 serii x 10 repetări

Exercițiul nr. 4

Poziție:Ortostatism pe migea Bosu

Acțiune:Ducerea picioarelor în lateral și revenire

Dozare: 2 serii x 10 repetări

Exercițiul nr.5

Poziție:Așezat la marginea băncii

Acțiune:Strângerea a unei benzi elastic cu ajutorul degetelor

Dozare:2 serii x 10 repetări

Exercițiul nr.6

Poziție:Culcat dorsal, genunchii îndoiți, picioarele pe sol

Acțiune: Se întind genunchii astefel încât picioarele să rămâne în contact permanent cu solul și revenire

Dozare:2 x 10 repetări

Exercițiul nr.13

Traseul aplicativ:se execută mers pe vârfuri între jaloane până la stepper urcandu-se pe acesta pe vârfuri de 5 ori concomitent cu coborăre pe călcâi.

Exercițiul nr.14

Poziție:Sprijin pe palme și pe vârfuri cu membrele inferioare întinse

Acțiune:Flexia coapsei pe bazin cu vârfurile pe sol, alternativ odata stângul odata dreptul prin săritiră.

Dozare:2 x 10 repetări

Exercițiul nr.15

Poziție:Ortostatism cu membrele inferioare pe lângă corp

Acțiune:Mers pe partea externă a piciorului cu degetele flectate

Dozare:2 x 10 repetări

Exercițiul nr.16

Poziție:Ortostatism cu membrele inferioare pe lângă corp

Acțiune:Sărituri diverse cu coarda

Dozare:2 x 10 repetări

Exercițiul nr.7

Poziție:Culcat dorsal cu flexia gambei pe coapsă

Acțiune:Cu vârfuriile picioarelor desenăm cercuri pe perete

Dozare:2 x 10 repetări

Exercițiul nr.8

Poziție:Sprijin pe palme și pe genunchi

Acțiune:Extensia picioarelor iar la revenire cu forțarea flexiei plantare

Dozare:2 x 10 repetări

Exercițiul nr.9

Poziție: Așezat cu o minge intre picioare

Acțiune: Întinderea genunchilor, cu condiția ca mingea să rămână între tălpi

Dozare: 2 x 10 repetări

Exercițiul nr.10

Poziție:Așezat, sprijin pe palme înapoi cu flexia gambei pe coapsă și genunchii îndepărtați,picioarele tapă-n talpă

Acțiune:Extensia membrelor inferioare cu condiția ca picioarele să rămână talpă-n talpă

Dozare:2 x 10 repetări

Exercițiul nr.11

Pozitie:Așezat cu membrele inferioare intinse, cu o bandă elastică sub talpă

Acțiune:Întinderea benzii prin flexie plantară cu revenire

Dozare:2 x 10 repetări

Exercițiul nr.12

Poziție:Ortostatims pe trambulină

Acțiune:Sărituri pe vârfuri

Dozare:2 x 10 repetări

Exercițiul nr.17

Poziție:Ortostatism cu membrele inferioare pe lângă corp

Acțiune:apăsare cu vârfuriile membrelor inferioare pe pedalele stepperu-lui

Dozare:5 minute

Exercițiul nr.18

Poziție:Ortostatism cu fața la scara fixă

Acțiune: se realizează flexia membrelor superioare concomitent cu tripla flexie a membrului inferior drept, asezând talpa piciorului pe șipcă iar prin tracțiune în brațe și tripla extensie a membrului inferior aduce membrul inferior stâng la nivelul celui drept.

Dozare:2 x 10 repetări

Exercițiul nr.20

Poziție:Ortostatism pe placa de echilibru cu flexia membrelor inferioare

Acțiune:Se realizează ridicarea pe vârfuri cu revenire

Dozare:2 x 10 repetări

Exercițiul nr.21

Poziție:Decubit dorsal cu membrele inferioare pe lângă corp, cu flexia gambei pe coapsă

Acțiune:Ridicarea bazinului concomitant cu ridicarea pe vârfuri

Dozare: 2 x 10 repetări

Partea finală

Exercițiul nr.1

Poziție:Așezat la marginea băncii cu tălpiile pe roata pentru abdomene

Acțiune:Se execută flexia și extensia membrelor inferioare

Dozare:2 x 10 repetări

Exercițiul nr.2

Poziție:Ortostatism

Acțiune:Mers si variante de mers pe covorul sensorial

Dozare:3 minute

Exercițiul nr.3

Bicicletă ergometrică

Dozare:5 minute

III.2.PREZENTAREA DATELOR OBȚINUTE ÎN CERCETARE

III.3.INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN CERCETARE

Aprecierea dezvoltării fizice

Tabelul nr.Evaluarea amplitudinii de mișcare a articulației gleznei-P.D.

Tabelul nr. Evaluarea amplitudinii de mișcare a articulației gleznei-L.Ș.

Tabelul nr.Evaluarea forței musculare a articulației gleznei-P.D.

Tabelul nr. Evaluarea forței musculare a articulației gleznei L.Ș

Tabelul nr. Elementele analizate somatoscopic-L.Ș.

Tabelul nr. Examenul Antropometric

LINIA FEISS

III.4.CONCLUZIE

Așadar, o primă concluzie formulată în urma interpretării rezultatelor poate fi aceea că: Prin utilizarea mijloacelor, metodelor și procedeelor specifice kinetoterapiei se atestă că se aduce un aport de efecte benefice asupra realinierii piciorului astfel încât acesta poate să capete independență fizică în activitățile zilnice prin combaterea deficitului funcțional instalat.

Bibliografie

Anexe

AMPRENTĂ PLANTARĂ-TESTARE INIȚIALĂ