SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE [612146]

UNIVERSITATEA “BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE
SPECIALĂ

UTILIZAREA KINETOTERAPIE ȘI A
KINESIOTAPINGULUI ÎN
TRATAMENTUL HERNIILOR DE DISC
LOMBARE POST -OPERATORII

Coordonator științific
Lector Dr. Vădan Anca Lucia

Absolvent: [anonimizat]

2017

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 1
Importanța exerciț iul fizic – mijloc al recuperării kinetice ………………………….. .. 1
Efectele exercițiilor fizice asupra organismului ………………………….. …………… 1
Motivația alegerii temei ………………………………………………………………………………. 3
Ipoteza studiului………………………………………………………………………………………… 4
I. FUNDAMENTARE TEORETICĂ ……………………………………………………………… 5
1.1.Noțiuni de anatomie a coloanei vertebrale………………… ……………………………..5
1.2. Biomecanica coloanei vertebrale ca întreg ………………………….. …………………. 7
1.3. Biomecanica regiunii lombare a coloanei vertebrale ………………………….. ……. 9
1.4. Câteva aspecte privind patologia coloanei lombare ………………………….. ……. 11
1.4.1. Hernia de disc – discopatia lombară ………………………….. ………………… 11
1.4.2. H ernia de disc – factori de risc ………………………….. ………………………. 12
1.4.3. Lombalgi a ………………………….. ………………………….. ………………………. 14
1.4.4. Spondilolistezisul – spondiloliza ………………………….. …………………….. 15
1.4.5. Tipuri de sindroame lombare ………………………….. …………………………. 17
1.4.6. Afecțiunile coloanei lombare organizate în diferite tipuri de sindroame ..18
II – ORGANIZAREA CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………. 22
2.1. Locul desfășurării și lotul de pacienți ………………………….. ………………………. 22
2.2. Evaluarea pacienților ………………………….. ………………………….. ………………… 22
2.2.1. Evaluarea durerii ………………………….. ………………………….. ……………… 22

2.2.2. Evaluarea mobilității ( flexibilității ) coloa nei lombare ……………………. 23
2.2.3. Evaluarea flexibilită ții ischiogambierilor ………………………….. ……… 24
2.2.4. Evaluarea forței musculaturii abdominale ………………………….. ……….. 24
2.3.Obiectivele recuperării ………………………….. ………………………….. …………. 25
2.4. Programul de recuperare ………………………….. ………………………….. ……………. 26
2.4.1. Programul de kinetoterapie ………………………….. ………………… 26
2.4.2. Aplicarea k inesio-tapingului…………………………… ………………………… 29
III. REZULTATE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 35
3.1. Modul de percepere a durerii – rezultate obținute ………………………….. ………. 35
3.2. Mobilitatea coloanei vertebrale lombare – rezultate obținute …………………… 37
3.3. Flexibilitatea mușchilor ischiogambieri – rezultate obținute ……………… 38
3.4. Rezultatele testării forței mușchilor abdominali ………………………….. ….. 39
IV. CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 41
Rezumatul în limba engleză………………………………………………….. …………………………4 2
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 43

1
INTRODUCERE

Importanța exerciț iul fizic – mijloc al recuperării kinetice
Exercițiul fizic constă în repetarea sistematică a unor cicluri de mișcări cu scopul
influențării dezvoltării fizice și a capacității de miș care a individului, fără producerea unor
modificări morfologice vizibile. În schimb, prin exercițiu cresc capacităț ile coordinative:
echilibrul, or ientarea spațială, precizia etc (Cordun, 1999) .
Exercițiul fizic stă la baza kinetoterapiei active reprezentând mijlocul principal al
realizării sarcinilor programului kinetoterapeutic. După natura lucrului muscular, se
împarte în:
 Exerciții fizice statice,
 Exerciții fizice dinamice (Câmpeanu, 2011) .
Exercițiul fizi c, indiferent de scopul pentru care este folosit, are o serie de elemente
comune și anume:
 Are la bază o intenție deliberat concepută;
 Este un gest motric cu structură proprie;
 Pentru obținerea efectelor scontate exercițiul fizic trebuie repetat sistematic
după reguli metodice specifice;
 Influențele exercițiului fizic se răsfrâng atât asupra sferei biologice cât și
asupra celei spirituale a omului care -l practi că;
 Efectuarea exercițiului fizic presupune întotdeauna depun erea unui efort fizic
și psihic (Marcu, 1998) .
Exercițiului fizic reprezintă totalitatea aspectelor generale a elementelor ce compun
exercițiul fizic dat și care determină rezultatul lui , acestea fiind:
 Mișcările corpului;
 Efortul fizic ca atare dat de cele trei caracteristici ale sale: volum, intensitate,
complexitate;
 Efortul fizic desfășurat în exercițiul respective (Cordun, 1999) .

Efectele exercițiilor fizice asupra organismului
Exercițiile fizice induc asupra organismului efecte sistematizate în:
 morfogenetice (plastice);
 funcționale;
 educative;

2
 profilactice;
 terapeutice;
 psihice;
 sociale (Cordun, 1999);
Efectele morfogenetice (plastice) se răsfrâng în special asupra elementelor
componente ale aparatului locomotor: oase, periost, articu lații, mușchi, tendoane, fascii .
Efectele funcționale sunt consecința efectelor morfogenetice și.
 mențin mobilitatea și stabilitatea articulară;
 ameliorează proprietățile mușchilor, troficitatea, elasticitatea, excitabilitatea și,
prin sincronizarea unităților motorii, con tractilitatea;
 cresc debitul sanguin muscular de la 4 la 80 ml/min/100g mușchi, mărire
datorată atât mobilizării capilarelor de rezervă, cât și dilatării capilarelo r ce
irigă mușchiul în repaus (Cordun, 1999) ;
Efectele educative se produc în toate perioadele vieții, dar cele mai puternice și stabile
se obțin în perioada de creștere și dezvoltare fizică și psihică. Atitudinea corpului,
mișcările, gesturile, toate mani festările cu caracter motric devin după practicarea
sistematică a exercițiilor fizice mai corecte și adaptate solicitărilor. Exercițiile fizice
influențează favorabil funcțiile intelectuale, afec tive, contribuie la formarea caracterului și
la desăvârșirea personalității (Cordun, 1999) .
Efectele profilactice sunt consecința practicării sistematice a exercițiilor fizice și
constau în:
 creșterea și perfecționarea funcțiilor;
 menținerea stării de sănătate a organismului;
 creșterea capacității de apărare și prevenire a îmbolnăvirilor.
Exercițiile fizice cu caracter profilactic trebuie efectuate în mod curent sub formă de
gimnastică, jogging, sporturi, jocuri sau turism.
Efectele terapeutice sunt consecința programelor de exerciții b ine alese și dozate în
funcție de stad iul bolii, vârstă, sex, tempera ment, boli asociate (Cordun, 1999).
Efectele tera peutice ale exercițiilor fizice pot fi specifice și constau în:
 refacerea volumului și proprietăților mușchilor;
 creșterea mobilității art iculare;
 educarea sau reeducarea neuromotorie;
 recuperarea tulburărilor de coordonare și echilibru;
 corectarea posturii și aliniamentului corpului.

3
Efectele psihice constau în: încrederea în sine, în posibilitățile proprii de recuperare,
încrederea în terapeut sau în întreaga echipă medicală (Cordun, 1999) .
Patologiile ce apar ca urmare a posturilor incorecte adoptate de oameni în general, îi
vor afecta atât pe plan profesional, prin faptul că nu vor putea să iși desfășoare activitatea,
datorită durerii, senzației de discomfort și stresului psihic provocat. Afectându -i în mod
indirect și din punct de vedere economic, cât și pe plan social și familial.
Frecvența afecț iunilor la niveul coloanei vertebrale se datorează sedentarismului la
care sunt supuși oamenii în zilele noastre, a presiunii constate de a atinge un punct
maximal în toate aspectele vieții,ajungându -se la neglijarea sănătății, și a dezinformării, în
mater ie de posture și modalități corecte de a desfășura o mișcare.
Una dintre cele mai răspândite patologii de la nivelul coloanei vertebrale este hernia
de disc. Aceasta poate cuprinde variabile cauze, precum : cele de natura traumatică,
degenerarea discului intervertebral, activitatea fizică intensă, fără a respecta normele și
atitudinea corectă a coloanei vertebrale în timpul manevrării unor obiecte grele, postura
incorectă pe un timp îndelungat și subdezvoltarea sau un dezechilibru muscular la nivelul
mușch ilor spatelui și ai bazinului .

Motivația alegerii temei
Afecțiunile coloanei vertebrale în general și ale segmentului lombar în special, sunt
prezente la un număr din ce în ce mai mare de pe rsoane, acestea ducând la discom fort fizic
datorat în primul rân d durerii, precum și impotență funcțională. De aceea, în ultimul timp,
se pune un accent din ce în ce mai mare pe găsirea unor terapii cât mai eficiente pentru
rezolvarea problemelor apărute la nivel lombar (aici intrând cu preponderență kinetoterapia
prin mijloacele de care dispune), astfel încât numărul cazurilor operate să scadă. Pe lângă
kinetoterapie, o serie de alte mijloace care să potențeze efectele acesteia sunt necesare .
Motivul pentru care mi -am ales acestă temă , din patologia coloanei vertebrale,
afectarea la nivel lombar de cauză discală a fost faptul că mi-i s-a parut o problemă ce
afectează tot mai multă lume , ce suferă de durere la acest nivel , dorind astfel să aprofundez
în alcătuirea unui program de recupe rare ce i -ar putea ajuta . De asemenea, am avut și o
motivație personală, mama mea suferind de hernie de disc operată. Aceast lucru m -a făcut
să mă interesez mai îndeaproape, astfel că, kinetoterapeutul care o tratează pe mama mi -a
permis să îl ajut și mi -a dat sfaturi în legătură cu recuperarea coloanei lombare cu hernie de
disc.

4

Ipoteza studiului
În realizarea studiului plec de la ipoteza conform căreia, utilizarea unui program
complex de recuperare, care cuprinde pe lângă masaj și kinetoterapie și apli carea de
kinesiotaping, se reduce durerea, crește flexibilitatea coloanei lombare și se îmbunătățește
forța de contracție a musculaturii abdominale.

5
I. FUNDAMENTARE TEORETICĂ

1.1. Noțiuni de anatomie a coloanei vertebrale
Coloana vertebrală prezintă, în plan sagital (antero -posterior), 4 curburi fiziologice:
cervicală, toracală, lombară, sacrală Aceste curburi cresc rezistența și elasticitatea coloanei
vertebrale, menținând poziția normală a corpului.

Figura nr. 1. Curburile coloanei vertebral e (Esanatos, 2017)

Coloana vertebrală – segmentul axial al scheletului trunchiului – are o lungime de
circa 70 -75 cm , mai lung ă la bărbați dec ât la femei , este alcatuită din 33 -34 vertebre.
Vertebrele sunt dispuse metameric – una deasupra alteia – și sunt împărțite, după regiunile
cărora le aparțin, în vertebre: cervicale (7), toracale (12), lombare (5), s acrale (5) și
coccigiene (4 sau 5) (Ranga, Șeicaru & Alexe, 2000) .

Vertebrele poart ă diferite denumiri în func ție de regiunea unde se g ăsesc:
 Vertebrele cervicale răspund g âtului. Ele sunt în num îr de 7 și se noteaz ă de
la C1 la C7. Împreun ă formeaz ă zona cervical ă;
 Vertebrele toracale (dorsale) r ăspund toracelui. Ele sunt în num ăr de 12 și se
numeroteaz ă de la T1 la T12. Împreun ă formeaz ă coloana toracal ă;
 Vertebrele lombare r ăspund regiunii lombare. Ele sunt în num ăr de 5 și se
noteaz ă de la L1 la L5. Împreun ă formeaz ă coloana lombar ă. Vertebrele din

6
aceste 3 zone (C1 -L5) sunt mobile și independente (delimitate una de cealalt ă)
și se numesc vertebre adev ărate;
 Vertebrele sacro -coccigiene sunt în num ăr de 5 respectiv 4 -5 piese osoase și
răspund pelvisului. Ele se sudeaz ă dând na ștere la dou ă oase: sacrul respectiv
coccigiene. Fiind oase sudate între ele se mai numesc și vertebre false
(Zamora & Crăciun, 2005 ).
Fiecare vertebră este formată dintr -un corp vertebral în partea ventrală, și un arc
vertebral , în partea dorsală. Gaura vertebrală este cuprinsă între arc și corp. Unirea
găurilor vertebrale formează un fel de tub osos, canalul rahidian, unde se află măduva
spinării (medulla spinalis). Dacă privim din profil, la fiecare etaj, pediculele a două
vertebre suprapuse delimitează între ele un spațiu numit gaura de conjugare (foramen
intervertebrale), pe unde trece fiecare nerv ce iese din măduvă, această gaură apărând
simetric, de fi ecare parte a arcului vertebral (Calais-Germain, 2009) .
Suprafețele articulare sunt date de fețele superioare și inferioare, ușor concave, ale
corpilor vertebrali. Între aceste suprafețe osoase se găsesc discurile intervertebrale.
Articulațiile corpurilor vertebrale sunt încadrate în grupu l de articulații numite simfize, la
care țesutul de legătură este fibrocartilajul. El are, de obicei formă de disc (Joseph, Iannotti
& Parker, 2013) .
Discurile intervertebrale participă la toate solicitările mecanice la care este supusă
coloana vertebrală, capacitățile lor funcționale fiind deosebit de importante pentru
performanțele organului axial. Având în vedere că alterarea mobilității segmentare a
coloanei lombare reprezintă deseori singura manifestare descifrabilă a unei afecțiuni
discale, se înțelege interesul manifestat de clinicieni pentru mobilitatea acestui
segment (Zamora & Crăciun, 2005).
Aceste formațiuni sunt așezate între fețele de contact ale corpului vertebral la nivelul
rahisului articular. Ele sunt în număr de 23, primul găsindu -se între axis și cea de -a treia
vertebră cervicală, iar ultimul între corpul celei de -a cincea vertebre lombare și fața
articulară a bazei sacrului. Ele sunt constituite dintr -o por țiune periferic ă fibroas ă – inelul
fibros – și una central ă – nucleul pulpos. Nucleul pulpos nu are o pozi ție fix ă, el
mobiliz ându-se în cursul mi șcărilor. Deplas ările acestuia sunt posibile, deoarece este
deformabil elastic și expansibil, aceste calit ăți fiind legate de con ținutul de ap ă. Nucleul se
află astfel într-o permanent ă presiune și este u șor de înțeles de ce orice defect al inelului
fibros care -l înconjoar ă permite hernierea lui (Zamora & Ciocoi -Pop, 2006) .

7

Figura nr. 2 Discul intervertebral (Medicinafizica, 2017).
1.2. Biomecanica coloanei vertebrale ca întreg
Fiecare segment al aparatului locomotor are caracteristicile lui anatomo -funcționale și
biomecanice, ceea ce explică diversitatea aspectelor semiotice pe care le îmbracă
afecțiunile fie ele primitive sau secundare, odată localizate pe un segment sau altul. Dintre
acestea, coloana vertebrală e ste cel mai important segment al aparatului locomotor. De ea
sunt legate toate celelalte segmente care alcătuiesc trunchiul (toracele și bazinul) și tot pe
ea se inseră membrele superioare și inferioare.” (Baciu Cl., 1981)
Mobilitatea coloanei vertebrale ne demonstrează posibilitatea acesteia de a se deplasa
în mod activ sau pasiv, într -un segment mai mult sau mai p uțin extins, într -o anumită
direc ție, cu o anumită amplitudine și totodată reprezintă un rol important în aprecierea
funcției motoare a acesteia. În zona cervicală întâlnim cel mai mare grad de mobilitate
fiind urmată de regiunea lombară și în cele din urm ă de regiunea cu cel mai mic grad de
mobilitate, și anume, regiunea dorsală. Chiar dacă coloana vertebrală este împăr țită pe
regiuni, acest lucru nu înseamnă că fiecare regiune are sarcina ei proprie, la fiecare
solicitare mecanică a coloanei vertebrale, a ceasta nu răspunde folosind doar o anumită
regiune a acesteia, din contră aceasta trasmite sarcina și în regiunii învecinate, mai mult
sau mai pu țin.
În lucrarea „Exerci țiul fizic și coloana vertebrală” autorul Ștefan A. Birtolon (1978)
menționează faptul că „orientarea curburii fiziologice indică sensul mobilită ții maxime
pentru flexie sau extensie. Astfel în regiunea cervicală extensia este mai mare decât flexia,
în regiunea dorsală flexia este mai mare decât extensia, iar în regiunea lombară extensia
este mai mare decât flexia. Din punct de vedere biomecanic este considerată normală,

8
coloana vertebrală care prezintă în plan sagital cele trei curburi fiziologice mobile și
curbura sacrată rigidă și care corespunde solicitărilor mecanice statice și dinamice
încadrate în activitatea fizică normală a omului.” (Birtolon, 1978) .
Mișcările coloanei vertebrale:
– Flexia , care reprezintă mi șcare de înclinare a trunchoiului spre înainte;
– Extensia , care reprezintă mi șcarea de aplecare a trunchiului spre înapoi;
– Înclinarea laterală , care se poate execută spre dreapta sau spre stânga;
– Rota ția, care se poate execută spre dreapta sau spre stânga;
– Circumduc ția, care reprezintă mi șcarea ob ținută din mi șcările (Papilian, 1982).
Mișcarea de flexie , în care porțiunea ante rioară a discurilor intervertebrale este
comprimată, în timp ce ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene,
ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos și mușchii spatelui sunt puși sub
tensiune. Mușchii care inițiază mișcarea sunt cei ai peretelui abdominal în special dreptul
abdominal și cei doi oblici, psoasul iliac și mușchii subhioidieni și sternocleidomastoidienii.
Odată inițiată mișcarea, grupul antagonist al flexorilor (extensorii coloanei) intră în acțiune
și gradează flectarea trunchiului, î nvingând forțele gravitaționale(Zamora & Crăciun,
2005 ).
Mișcarea de extensie , în care porțiunile posterioare ale discurilor intervertebrale
sunt comprimate, în timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune.
Extensia est e blocată în ultima fază de intrarea în contact a apofizelor articulare și apoi a
apofizelor spinoase. Mușchii șanțurilor vertebrale, deci mușchii extensori, sunt cei care
inițiază mișcarea, care apoi este controlată de grupul anterior. Mai intervin în ext ensie și:
spleniusul capului, mușchii posteriori ai gâtului, inters pinoșii și mușchii
sacrospinali(Zamora & Crăciun, 2005 ).
Mișcarea de înclinare laterală (îndoire) , unde aplitudine este de aproximativ
16-17o, dar poate să crească în momentul în care coloana se și săsuceste foarte pu țin în
momentul înclinării laterale. Această mișcare are maximum de amplitudine în segmentul
dorsal. Mușchii implica ți în mi șcarea de înclinare sunt: pătratul lombelor, psoasul,
intertransversalii și dreptul lateral al capului (mai pot interveni și mușchii șanțurilor
vertebrale și în special sistemul transverso -spinos, sternocleidomastoidianul, scalenii,
mușchii cefei, trapezul, m arele și micul oblic abdominal)(Zamora & Crăciun, 200 5 ).
Mișcarea de rotație sau răsucire , unde amplitudinea este de aroximativ 75o, punctul
maxim fiind în regiunea cervicală. Coloana dorsală se rotează puțin și numai dacă
afectuează concomitent cu mi șcarea de rota ție și mișcarea de înclinarea lateral, iar coloana

9
lombară se răsucește când este în extensie. Mușchii care execută mișcarea sunt: oblicii
abdominali, intercostalii, sistemul spino -transvers al mușchilor șanțurilor vertebrale
(Papilian, 1982).
1.3. Biomecanica regiunii lombare a coloanei vertebrale
La nivelul coloanei lombare, există din punct de vedere anatomic și biomecanic o serie
de caracteristici specifice acestei regiuni și anume:
1. Corpul vertebral are dimensiuni mari, diametrul transvers depă șind pe cel
anteroposterior.
2. Procesul spin os este dreptunghiular și bine dezvoltat, are o direc ție orizontală,
fiind orientat dinainte înapoi.
3. Procesele costiforme (processus costarius) sunt resturi de coastă. Procesele
costiforme sunt mari și turtite dinainte înapoi: pot fi confundate cu procesel e
transversare. Adev ăratele procese transverse sunt de fapt mici proeminen țe situate
pe fa ța posterioară a proceselor costiforme, lângă rădăcina acestora din urmă și
poartă denumirea de procese accesorii ( processus accesorius ).
4. Procesele articulare au o direc ție verticală și sunt dispuse în plan sagital.
Fețișoarele articulare ale proceselor superioare privesc medial și se prezintă ca
segmente de cilindru gol, în timp ce fe țișoarele articulare ale proceselor inferioare
privesc lateral și se prezintă ca se gmente de cilindru plin.” (Papilian, 1974)
Este a doua regiune ca mobilitate după coloana cervicală prezentând un gradient de
mișcare ce crește spre distal. Mobilitatea definește și aici mișcarea vertebrală dependentă de
discurile și articula țiile zygapofiz are. Discurile intervertebrale prezintă cele mai mari
dimensiuni de la nivelul coloanei vertebrale mobile, dar această supredimensionare rămâne
în limitele unui echilibru necesar. Înălțimea discului favorizează mobilitatea, dar suprafața
mare a discului impune rigiditatea. În regiunea lombară, proporția creșterii inălțimii suprafeței
discului determină un raport fix, ce se încadrează în marjele funcționării cu un coeficient de
siguran ță. În regiunea lombară, procesele articulare sunt orientate la 90° față de planul orizontal și
la 45° față de planul frontal. Această arhitectonică, împreună cu suprafețele articulare sferoidale,
impun restricții majore mișcării de rotație. Doar în regiunea lombo -sacrată orientarea și forma
suprafețe lor artic ulare permit un grad de rotație (Joseph și colab., 2013).
În lucrarea „Kinetoterapie pre și postoperatorie”, Clement Baciu și colab. (1981) susțin
despre coloana vertebrală lombo -sacrată că „oferă condi ții optime realizării unui important

10
procent din amplitudinea totală de mi șcare a coloanei vertebrale.40 ° din totalul de 160°
amplitudine de flexie a întregii coloane, 30° din totalul de 145° amplitudine de extensie și 35° din
totalul de 165° amplitudine de înclina ție laterală (de o parte și de alta) se realizează din segmentul
lombar și lombo -sacrat. Pozi ția de tranzi ție între trenul superior și cel inferior transformă coloana
lombo -sacrată într -un veritabil centru al solicitărilor biomecanice, atât în statică, cât și în dinamica
corpului o menesc. ”(Baciu, Radovici, Cristea, Constantinescu, Jurian, 1981) .
Mișcarea de flexie – extensie are o mobilitate variată în coloana vetrebrală lombară,
deoarece prin măsurători aceasta s -a dovedit a fi crescătoare începând cu segmantul L1-L2, în care
permite coloanei o amplitudine de 12o, și 20o în segmentul L5-S1. Astfel, de la nivelul primei
vertebre lombare până la ultima vertebră lombară aplitudinea cre ște cu 8o.(Joseph și colab., 2013).
Mișcarea de flexie laterală păstrează o valoare constantă de 6° pentru fiecare segment ca și
coloana toracală. Numai segmentul L 5-S1 prezintă o restricție de 3° în flexia laterală. Cele două
tipuri de mișcare sunt facilitate de spațiile interlaminare mari și orientarea sagitală a
suprafețelor articulare (Joseph și colab., 2013).
Mișcarea de rotație este redusă la 2 ° pentru fiecare segment lombar , exceptând segmentul
L5-S1 care poate să realizeze o rota ție de 5 °. Posterior de disc este situat centrul mișcării de
rotație axială , în apropierea proceselor articulare. Aceasta sugerează că în timpul
mișcării, discul intervertebral este supus ac țiunii for țelor de forfecare, spre deosebire
de discul toracal al cărui centru de mișcare se proiectează la nivelul nucleului pulpos, ceea ce
presupune acțiunea forțelor de rotație . Privită ca sinteză, rotația axială a colanei
toraco -lombare este oglinda unei rezistențe neuniforme la torsiune. După Gregersen și Lucas,
amplitudinea totală de rotație T 1-S1 este de 102°, repartizată diferențiat ca amplitudine și sens
în timpul mersului . Coloana lombară este cuplată și se rote ște în acela și sens cu pelvisul în timpul
fazei de pendulare (4° spre anterior) în timp ce coloana toracală superioară rotează în direcția
opusă cuplată cu centura scapulara. T 7 fiind considerată zonă de tranziție . Despre mi șcarea de
rotație Clement Baciu spune în lucrarea sa „ Aparatul locomotor ” astfel, „în coloana lombară
mișcarea de răsucire se execută când coloana este în extensie, mai ales în segmentul
dorsolombar . Când coloana este flectată, mi șcarea de răruci re din segmentul lombar nu este
pozibilă, deoarece condilii vertebrelor sun a șezați vertical în articula ție și opresc mi șcarea , din
aceași cauză în flexie nu se poate face nici înclinarea laterală a segmentului lombar” (Baciu,
Cl.,1981) .

11
1.4. Câteva asp ecte privind patologia coloanei lombare
Dicționarul explicativ al limbii române (2017) define ște patologia ca fiind o „ramură a
medicinei care se ocupă cu studiul bolilor și a efectelor provocate de acestea. Deviere de la
starea normală de func ționare a organismului, tulburare și afec țiune”.
Coloana vertebrală, vestigiu filogenetic care mai păstrează metameria, alcătuie ște
un ax morfo -funcțional al aparatului locomotor deosebit de complex și bine coordonat
(oase, articula ții, ligamente, mu șchi) a cărui lezare segmentară are răsunet pe întreg
complexul (Zaharia, 1994) .
Complexitatea morfofunc țională a coloanei vertebrale are drept consecin ță o
patologie variată, cu o simptomatologie la fel de complexă, al cărui mecanism
fiziopatologic este neural -vegetativ, vascular, orteoarticular, traumatic, tumoral etc.” (Baciu,
Cl.,1981) .
Statisticile medicale în materie de boli reumatismale degenerative ale coloanei
vertebrale relevă fatul că 80 -90% din populația adultă a suferit sau suferă de una sau mai
multe forme cronice de degenerescență cu consecințele de rigoare. În cea mai mare parte
a acestor suferințe, acumularea estze la nivelul discului intervertebral (Pâncotan, 2012) .
La nivelul coloanei vertebrale lombare, atât datorită structurii sale anatomice, c ât și a
participării ei din punct de vedere funcțional la ansamblul funcțional și biomecanic al
organismului pot apărea o serie de afecțiuni manifestându -se în contextul unor sindroame.
Este important de menționat că din punct de vedere biomecanic acest segment este cel
mai solicitat deoarece întreaga parte superioară a trunchiului se racordează cu partea
inferioară a trunchiului și membrelor inferioare la nivelul acestui segment care totalizează
5 corpi vertebrali și 5 discuri intervertebrale. (Joseph și colab., 2013)
Cele mai mari suferințe ale coloanei vertebrale și cel mai des întâlnite se manifestă la
nivelul acestui segment.

1.4.1. Hernia de disc – discopatia lombară
Discopatia lombară este o afec țiune a coloanei vertebrale manifestată prin degenera rea
discurilor intervertebrale din zona lombară, care se manifestă prin degradarea acestuia la
nivelul coloanei vertebrale lombare, manifestându -se printr -o durere puternică, acută, la
nivelul anumitor zone ale coloanei vertebrale însă, cele mai frecvente discuri afectate se
află între vertebrele L4 -L5 sau L5 -S1. Atunci când discurile intervertebrale sunt degradate,
spațiul intervertebral se îngustează și poate duce la compresie pe rădăcina nervoasă. În
cazul în care discul dintre vertebrele lombare se uzea ză neintervenindu -se cu nici un

12
tratament, acesta se poate rupe producându -se hernia de disc.
Dinu M. Antonescu spun e în lucrarea „Patologia aparatului locomotor vol. II” că,
„hernia discală este o extruzie de nucleu pulpos printr -o fentă a inelului fibros, care
raportată la canalul vertebral sau foramen poate produce o compresiune pe rădăcinile
nervoase sau sacii durali.” (Antonescu, 2008 ).
Riscul de a dezvolta durere lombară joasă este crescut la persoanele de 35 -55 de ani
expuse la vibrații sau care mențin aceeași poziție timp îndelungat. Dintre cauzele afectării
coloanei vertebrale lombare la adulții tineri activi, se pot menționa mișcările rapide și
repetitive din articulațiile intervertebrale, mai ales dacă eforturile sunt executate în poziție
de extensie, flexie sau torsiune a coloanei. Rezultatul acestor suprasolicitări este
degenerescența discurilor intervertebrale.(Andrei & Nemeș, 2015)
Discopatia lombară este o suferin ță determinată multifactorial, în care se remarcă
importan ța vârstei, trauma tismele, microtraumatisele repetate și fondul endocrinometabolic.
Aceasta se dezvoltată progresiv, evolu ția sa fii nd asemănată cu o peliculă cinematografică,
care prezintă secven țial deteriorarea inelului fibros și a nucleului pulpos, urmată de
migrarea acestuia care agresează ini țial inelul fibros, apoi ligamentul longitudinal vertebral
posterior (protuzie simplă) și prin migrarea dincolo de structurile intriseci, dezvoltă hernia
de disc.

Figura. Nr. 3. Hernie de disc lombară (Pavel, 2017).
1.4.2. H ernia de disc – factori de risc
Principalii factori de risc incriminați în apariția herniei discale la nivel lombar sunt:
 înaintarea în vârstă – procesul de îmbătrânire a discurilor în regiunea lombar ă
inferioar ă, la fel ca și accident ările frecvente ale discurilor sau mu șchilor spinali
cresc predispozi ția pentru apari ția herniei de disc.

13
 genul masculin – la bărbați hernia de disc lombar ă apare mai frecvent.
 istoric de accident ări la nivel lombar.
 activit ăți cu risc crescut de dezvoltare a herniei de disc, cum ar fi poz iția șezândă
pentru o perioad ă lungă de timp, ridicarea de obiecte grele, r ăsuciri sau aplec ări
frecvente, exerci ții fizice grele, vibra ții constante (cum ar fi condusul ma șinii).
 exerci ții executate neregulat sau efectuarea de exerci ții cu intensitate crescut ă
pentru o perioad ă lungă de timp.
 obezitatea. cre șterea greut ății corporale cauzeaz ă o sarcin ă crescut ă asupra
discurilor de la nivelul lombar (Kirkaldi -Willis, 1988).
Din punct de vedere fizic, discul degenerează, ceea ce înseamnă o pierdere a
capacității nucleului pulpos de a reține apă, ceea ce îi schimbă proprietățile fizice. El
devine astfel mai puțin elastic și mai puțin rezistent la șocuri, scade în înălțime și se
fragmentează. Din acest motiv între vertebre apar mișcări de forfecare (anormale), care, pe
lângă că sunt dure roase, produc rup tura fibrelor din inelul fibros (Arseni și colab., 1995)
Există trei tipui de hernie clasificate în funție de cât de mare este fragmentul de disc,
astfel avem:
 protruzia discală, zisă și prolaps discal sau debord discal, este cea mai puțin gravă,
practic este un început de hernie, în care fragmentul herniat nu a părăsit complet
spațiul discal;
 extruzia discală, sau hernia de disc propriu -zisă, reprezintă un stadiu mai avansat, în
care fragmentul herniat este complet în afara spațiului disca l dar este încă în
continuitate cu acesta;
 sechestrul discal, sau hernia ruptă, cu fragment liber, migrat, se poate numi astfel
atunci când bucata de disc herniată nu mai are legătură cu discul de unde s -a
desprins, aceasta fiind deplasată fie în sus fie în jos (mai des) (Antonescu, 2008).
De cele mai multe ori hernia discului lombar se produce pe una din părți, dreapta sau
stânga, mai rar pe mijloc. Astfel, fragmentul de disc apasă pe una din rădăcinile nervilor
spinali, ceea ce determină inflamația acest eia și durerea pe picior, sciatica.
Uneori, o hernie voluminoasă apasă pe mai multe rădăcini care părăsesc canalul
medular la nivelul respectiv dar și mai jos, determinând simptome complexe, așa numitul
sindrom de coadă de cal (Andrei & Nemeș, 2015).

14

1.4.3. Lombalgi a
Lombalgia reprezintă o durere situată la nivelul vertebrelor lombare, adică dedesu btul
ultimei vertebre la care se ata șează coastele (respectiv vetrebrele cuprinse între T12 și până
la S1).
Evolu ția în timp a durerii, clasifică lombalgia ca f iind acută, cronică sau recidivantă,
fiind un simptom foarte frecvent, deoarece între 66 și 75% dintre pacien ți sufera cel pu țin
odată în via ță o durere de tip lombalgie.
Una din zece lombalgii evoluează către o decompensare pshihologică și fizică.
Insănăto șirea este în aceste cazuri dificilă și poate necesita aportul mai multor medici:
reumatolog, kinetoterapeut, chirurg, și poate dura luni sau chiar ani. (Șuteanu, 1977)
În lucrarea „Clinica și tratamentul bolilor reumatice” autorul Șuteanu spune
că ,,durerle lombare pot îmbracă trei aspecte principale: lombalgia acută, lombalgia cronică
și lombalgia sciatică.” (Șuteanu, 1977)
Lombalgia acută, apare în general brusc, de obicei după un efort de intensitate
variabilă, după o simplă mi șcare for țată în rota ție sau după o expunere la frig. Durerea este
foarte intensă, exacerbându -se prin cea mai mică mi șcare sau prin tuse; ea imobilizează pe
bolnav la pat sau îl blochează în flexie. În anamneză se semnalează crize simlare în
antecedente (Antonescu, 2008) .
Criza de lombalgie durează în general 5 -15 zile, ea poate recidiva la intervale variabile
(la cateva săptămâni sau după mai mult timp). Lombalgia acută se poate continua cu o
lombalgie cronică sau poate reprezenta perioadele de exacerbare a acesteia.
Cauza cea mai frecventă a crizei de lombalgie acută este entorsa discoligamentară,
concretizată prin distensia sau ruptura inelului fibros al discului, cu migrarea unui fragment
de nucleu pulpos printr -o asemenea fisură și cu blocarea lui în spa țiul subligamentar
(Antonescu, 2008) .
Lombalgia cronică , este o durere surdă, persitentă, medi ană sau paravertebrală (de o
parte), iradiind uneori către fese. La mul ți bolnavi durerea este mai supărătoare diminea ța,
la sculare, când se înso țește și de o redoare mai pronun țată, ce diminuă sau dispare după
mișcare în 10 -20 de minute; durerea reapare după oboseală, mai ales după mers îndelungat,
ortostatism prelungit, transport de obiecte g rele, lucru cu coloana flectată (Antonescu,
2008).
Această durere, ca și celelalte dureri articulare de tip mecanic diminuă în decubit
dorsal sau chiar dispare.

15
Ritm ul acesta zilnic al durerii este evocator pentru o suferin ță discală. Examenul
obiectiv eviden țiază unele semne fizice de suferin ță vertebrală: dispari ția lordozei
fiziologice, scolioza antalgică, oarecare redoare vertebrală; de asemenea, mobilizând
coloana vertebrală, se remarcă o diminuare moderată a flexiei lombare, această mi șcare
fiind inso țită de dureri.
Palpând coloana lombară, ca și regiunea paravertebrală, putem găsi puncte sensibile.
În producerea lombalgiei cronice banale au rol: artroza lo mbară, tulburările de statică,
unele malforma ții congenitale, sechelele epifizitei Scheuermann (Antonescu, 2008) .
Nevralgia sciatică, este o algie radiculară, care traduce suferin ța unei rădăcini a
nervului sciatic, mult mai rar o atingere a trunchiului ne rvos propriu -zis. Ea rezultă, în
majoritatea cazurilor, dintr -un conflict discoradicular consecutiv unei hernii intrarahidiene
la nivelul discului inervertebral L4 -L5 sau L5 -S1 (Andrei & Nemeș, 2015) .
Nevralgia sciatică este foarte frecventă, ea se observă mai ales la vârste între 25 și 60
de ani și mai fre cvent la bărba ți (coloana vertebrală a bărbatului este mai supusă la eforturi
mari, ca urmare a muncilor pe care le efectuază).
Sciatica poate să aibă un debut brutal, dur erea survenind adesea după un efort de
redresare a coloanei vertebrale; uneori, debutul poate fi insidios, durerea accentuându -se
progresiv (durerea, ini țial strict lombară, începe să iradieze în fesă și în membrul inferior).
Prezen ța în antecedente a unui efort sau a unei lombalgii cronice constituie argumente în
favoarea originii discale a sciaticei (Andrei & Nemeș, 2015) .
1.4.4. Spondilolistezisul – spondiloliza
Spondilolistezisul (din gr. spondilos = vertebră, gr. alistanein = a aluneca), constituie
alunecarea, luxație sau subluxație, de obicei anterioară, a unui corp vertebral față de
corpurile vertebrale subiacente. Luxația vertebrală poate fi anterioară = antelistezis, cea
mai frecventă, sau posterioară = retrolistezis. În general, când nu se specific ă dacă este
retrolistezis, se subînțelege că spondilolistezisul este anterior. Spondiloliza constă în
alungirea istmului vertebral, cu sau fără fractura istmică. Poate fi unilaterală sau bilaterală
și evolutiv poate să fie sau nu urmată de spondilolistezis . Frecvența spondilolizei este mult
mai mare față de spondilolistezis. Spondilolistezisul reprezintă o situație de instabilitate
spinală. Instabilitatea clinică rahidiană poate fi definită ca incompetența menținerii
mobilității spinale în limite fiziologic e, cu apariția durerii și/sau deformării spinale și/sau
afectarea măduvei sau a rădăcinilor spinale. Elementul principal, a cărui afectare determină
instabilitatea rahidiană, este segmentul motor, în oricare din componentele sale.

16
Spondilolistezisul realiz ează afectarea segmentului motor la nivelul istmului vertebral
și/sau al articulațiilor interapofizare, cu interesarea secundară a articulației discale (Iencean,
2017).
În lucrarea „Patologia aparatului locomo tor vol. II”, Dinu M. Antonescu . sus țin că
„deși cea mai comună formă de spondiloliză este cea bilaterală există totu și și unilaterală
asociată de regulă cu un traumatism. La copii, localizarea cea mai frecventă a
spondilolistesisului este la nivelul L5 – S1 și mai pu țin frecvent la nivelul L4 – L5. ”
(Antonescu , 2008 )
Spondiloliză = alungirea istmului vertebral;
Spondilolistezis = luxația corpului vertebral față de cel subiacent, indiferent de
mecanismul de producere, în unele situații evoluând după spondiloliză;
Spondiloptoză = alunecarea complet ă a corpului vertebral față de cel subiacent, cel
mai frecvent L5 față de sacru;
În prezent clasificarea realizată de Wiltse, Newman și MacNab (1976) este unanim
acceptată:
a) Spondilolistezis displazic este determinat de o anomalie în dezvoltarea bazei
sacrului, fața superioară a primei vertebre sacrate, eventual și hipoplazia proceselor
articulare superioare sacrate și/sau o anomalie în dezvoltarea arcului neural L5,
rezultând alunecarea L5 – S1, unde istmul vertebral la nivelul L5 poate fi alungit.
b) Spondil olistezis istmic :
– forma litică – leziunea este de tipul liză – fractură de suprasolicitare la nivelul
istmului vertebral, cu separarea celor două segmente ale arcului neural;
– alungire istmică – istm vertebral alungit, osteoporotic, fără a fi fracturat și
această formă poate fi un stadiu evolutiv, producerea lizei sau a fracturii istmice o
reclasifică în tipul anterior;
– fractura acută istmică – cauza este un traumatism vertebral cu fractură istmică
și alunecare secundară;
c) Spondilolistezis degenerativ este produs prin degenerarea articulațiilor
interapofizare, care determină instabilitate vertebrală cu antero -sau retrolistezis;
d) Spondilolistezis posttraumatic , este consecința unui traumatism vertebral cu
fractura arcului neural în alt loc decât istmul (de exemplu, pediculul vertebral), cu
luxație progresivă, ceea ce exclude fractura – luxație acută;
e) Spondilolistezis patologic , este determinat de o boală osoasă, localizată vertebral
sau generalizată, ce poate afecta orice element anatomic al arcului neural ( de exemplu,

17
osteogeneză imperfectă, acondroplazie, infecția micilor articulații etc.) cu alunecare
secundară. (Woolfson, 2008)
Dinu M. Antonescu spune în lucrarea sa, „Patologia aparatului locomotor vol. II” că,
„Discopatia lombară este o suferin ță determinată multifactorial. Se remarcă importan ța
vârstei, traumatismele majore, microtraumatismul repetat și fondul endocrinometabolic.
Patologie dezvoltată progresiv, după modelul peliculei cinematografice, prezintă secven țial
deteriorarea inelului fibro s și a nucleului pulpos, migrarea acestuia agresionând ini țial
inelul fibros, apoi ligamentul longitudinal vertebral posterior (protuzie simplă) și prin
migrarea dincolo de structurile intriseci, dezvoltând hernia de disc. ”(Antonescu, 2008 )
1.4.5. Tipuri d e sindroame lombare
Sindromul rahidian se prezintă cu trei tipuri de manifestări:
a) manifestări statice – atitudini vicioase (scolioză, hiperlordoză, aplatizarea
lordozei, combinații dintre cifoze și scolioze în diferite variante);
b) manifestări dinamice – limitarea funcțională în cursul unor activități cotidiene
(limitarea flexiei, a mișcărilor de lateralitate, dificultăți de mers);
 c) manifestări locale – cu dureri locale în punctele de elecție. (Moraru &
Pâncotan, 1999)
Sindromul rahidian poate apărea d atorită următorilor factori:
 Prezența osteocondrozei – modificări degenerative -distrofice ale discurilor
intervertebrale ale coloanei vertebrale;
 Prezența unei h ernii a discului intervertebra l;
 Prezența unei spondiloartrit e.(Moraru & Pâncotan, 1999)
Sindr omul dural . El se datorează unui conflict disco -radiculo -dural care poate
prezenta, sub aspectul durerii, două forme:
a) cu durere spontană durală – determinată de presiunea unei hernii discale asupra
durei mater. Acest tip de durere se decelează greu, est e o durere care se accentuează la
tuse, strănut, și manevra Valsalva (prin creșterea presiunii lichidului cefalo -rahidian);
b) cu durere locală provocată prin anumite manevre:
– la coloana cervicală – flexia capului;
– la coloana dorsală – adducția omoplaților;
– la coloana lombară – semnul Lasségue.
Sindromul neurologic . Se realizează prin compresiunea pe elementele neurale în
canalul rahidian sau în gaura de conjugare (tulburări de sensibilitate).
Sindromul ligamentar . Se determină la întindere a și solicitarea ligamentelor în condiții

18
mecanice. Se poate manifesta ca:
a) algii ligamentare acute – sunt veritabile „entorse” rahidiene și apar în herniile
discale. Ele contribuie la acutizarea durerilor cu o contractură musculară reflexă. Acest
tip de dureri necesită infiltrații locale paravertebrale.
b) algii ligamentare cronice – sunt mai mult fenomene restante caracterizându -se
prin dureri profunde cu exacerbări în cursul unor acte motrice ratate (călcat în gol,
împiedicare). De asemenea aceste dur eri sunt mai ales matinale sau după poziții
vicioase îndelungate. Sunt răspunzătoare de limitarea dureroasă a mișcărilor. Ele pot fi
reproduse prin presiune asupra ligamentelor (semnul „soneriei”). În regiunea lombară
algiile ligamentare cronice se reflect ă pe membrul inferior sub forma unor pete de
durere.
 Sindromul psihic . Însoțește orice durere, mai ales cronică, putând
determina psihizarea afecțiunii. (Moraru & Pâncotan, 1999)
1.4.6. Afecțiunile coloanei lombare organizate în diferite tipuri de sindroame
 Lumbago acut capsulo -ligamentar. Conform dex, lumbago (2017) poate fi
definit ca “o boală care se manifestă prin dureri localizate la mușchii din regiunea
lombară din cauza unui efort fizic ori expunerii la frig, sau unei leziuni de disc,
per gen eral orice durere resimțită în regiunea lombară.” Se caracterizează prin
dureri de tip mecanic care se ameliorează în repaus și se accentuează la mobilizare.
Bolnavul nu se poate apleca s ă ridice un obiect de jos, nu poate s ă-și încheie
pantofii și nu-și poate îndrepta trunchiul. Regiunea lombar ă poate fi dreapt ă sau
alteori încurbat ă lateral. Tentativa de mi șcare a trunchiului în diferite sensuri
treze ște dureri violente. Bolnavul devine imobil, se deplaseaz ă cu mult ă dificultate,
nu poate r ămâne mult ă vreme în picioare, iar ridicarea sau a șezarea în pat sunt
deosebit de dureroase. Acest sindrom se tratează în stadiul acut prin poziție de
descărcare a coloanei vertebrale (decubit dorsal, lateral și variante ale acestora),
iar în stadiul cronic se trate ază printr -o gimnastică (programul Williams, stadiul I
și II) și în faza de remisie clinică prin același program – faza a III -a (Andrei &
Nemeș, 2015) .
 Sindromul sacro -iliac. Subiectiv este prezent întreg complexul simptomatic
comun, localizarea durerilor este sacrată, parasacrată peritrohanteriană,
agravate de extensia coloanei, extensia în articulația coxofemurală și la
mișcările de torsiune. (Moraru & Pâncotan, 1999)

19
 Sunt numeroase cauze ce duc la disfunc ția articula ției sacroiliace: diferen ța de
lungime între membrele inferioare, traumatismele în urma unor c ăderi sau
patologii ca spondilita anchilozant ă, degenerescen ța discal ă, hernia de disc,
sacroileita, spondilita psoriazic ă, osteoporoza, fibromialgia, atitudinile
vicioase ale coloanei, etc.; p acientul prezint ă durere lombar ă ce poate iradia la
nivelul fesei, coapsei sau pe tot membrul inferior, precum în cazul
sindromului radicular. La examenul obiectiv se constat ă sensibilitate
dureroas ă la nivelul articula ției, ștergerea lordozei lombare însoțită de
spasmul musculaturii paravertebrale, uneori scolioza homolateral ă sau
dificult ăți ale mersulu i (Kirkaldy -Willis, 1988).
 Prolapsul discal postero -central acut (lumbago acut sau subacut –
discopatia lombară stadiul II). Se caracterizează prin dureri lombo -sacrate din
contextul complexului simptomatic dureros comun, numai că intensitatea durerii
are o mare importanță în evaluare și diagnosticare; debutul poate fi brusc sau lent,
durerea este de tip mecanic. Pacientul prezintă deformarea curburi i coloanei
vertebrale lombare, cu ștergerea lordozei sau chiar inversarea acesteia, cu cât
aceasta este mai accentuată, cu atât situația este mai grav. Extensia coloanei
vertebrale este foarte limitată și foarte dureroasă. Este mai frecventă la tineri în
urma unor suprasolicitări sau chiar accidente (Antonescu, 2008) .
 Sindroame dureroase de origine fascială (sindroame miofasciale). Sunt
legate de o patologie degenerativă și se manifestă prin zone dureroase cu sediul în
straturi diferite: tegument, fascii, a ponevroze, ligamente, capsule, periost, mușchi.
Aceste zone pot fi asimptomatice sau simptomatice, latente sau active – ca
indurații circumscrise din musculatura dorsală inferioară și lombară: pătratul
lombar, fesierii, iar pe membrul inferior tensorul fas ciei lata și tricepsul sural .
Palparea acestor zone determină o durere localizată sau referită (genunchi, coapsă,
gambă), mimând o sciatică. Aceste sindroame se întâlnesc frecvent la bolnavii cu
hernii de disc operate, mai ales cele operate tardiv (Kirkald y-Willis, 1988) .
 Sindroamele psihosomatice. Sunt caracterizate de dureri lombare, mai ales
la femei cu depresie psihică marcată. Sunt genul de bolnavi care se menajează
excesiv în contextul muncii; uneori au diferite scopuri în acest sens – pensionare.
Caracteristic este că acești bolnavi prezintă dureri difuze lombare cu o
simptomatologie subiectivă foarte zgomotoasă, obiectiv se constată semne c linice
reduse sau chiar absente (Antonescu, 2008).

20
 Stenoza de canal vertebral. Simptomatologia se caracterizează prin dureri,
parestezii, deficit motor. Sunt mai frecvente la vârstnici, deoarece se datorează
unui proces degenerativ discal și interapofizar (Kirkaldy -Willis, 1988) .
 Sindromul de tunel neural. Este asemănător cu sindromu l de tunel carpian și
se datorează unei osteofitoze posterioare sau posterolaterale în gaura
intervertebrală (Kirkaldy -Willis, 1988) .
 Hernia de disc lombară cu afectare radiculară (Moraru & Pâncotan, 1999)
(nevralgia sciatică sau lombosciatica). Acest tip de algie se traduce prin
suferința unei rădăcini a nervului sciatic și mult mai rar o atingere a
trunchiului nervos propriu -zis. În majoritatea cazurilor ea rezultă dintr -un
conflict disco -radicular, ca urmare a unei hernii discale la nivel L 4 – L5 sau L 5
– S1. acest tip de sciatică poate avea un debut brutal, durerea instalându -se
după un efort de redresare a coloanei vertebrale; totuși durerea poate avea și
un caracter insidios, accentuându -se progresiv, inițial lombar cu iradiere în
fesă și în membrul i nferior. Prezența în antecedente a unui efor sau a unei
lombalgii cronice constituie argumente în favoarea originii discale a sciaticii :
 Sciatica secundară: Sciatica secundară se instalează în urma unei afecțiuni
generale, dar care au răsunet pe nervul sci atic (intoxicații cu plumb, alcool
etc.). sciaticile secundare unor intoxicații sunt forme nevritice sau
polinevritice și nu au o participare lombară, dar prezintă deficit motor.
Sciatica secundară unor afecțiuni a măduvei spinării: scleroză în plăci
(scle roză multiplă), arahnoidite, tumori ale măduvei, ale învelișurilor măduvei.
Sciatica secundară unor suferințe ale coloanei vertebrale (discite specifice,
procese inflamatorii nespecifice – spondilita anchilozantă – spondilolistezis și
spondiloliza). Sciati ca secundară unor afecțiuni ale bazinului: sacroileite,
tumori ale oaselor bazinului, afecțiuni ale organelor micului bazin (metrite,
parametrite, tumori uterine). Sciatica secundară unor afecțiuni inflamatorii:
degenerative și tumorale ale oaselor tendoan elor fasciilor etc. pe tot traiectul
inferior al nervului sciatic (Moraru & Pâncotan, 1999) .
 Sciatica primară: a) Reumatică – foarte rar întâlnită, apare datorită
prezenței unor noduli reumatici în țesutul conjunctiv perineural; este
considerată formă reumatică doar cea care apare în cursul reumatismului acut.
b) Prin hernie de disc . După localizarea procesului afecțiunii pe traiectul
nervului sciatic pot apărea mai multe forme:

21
– sciatica medulară;
– sciatica radiculară – prin suferi nțe durale sau extradurale în care o formă
este cea localizată la nivelul găurii de conjugare;
– sciatica plexurală (plexita);
– sciatica tronculară – superioară și inferioară.
Aceste tipuri de sciatici sunt fie o afectare degenerativă a discului fie o her niere a lui.
În cazul hernierii rupturile inelului sunt totale ceea ce permite nucleului pulpos să migreze
posterolateral afectând rădăcini nervoase ale nervului sciatic în găurile de conjugare
(Moraru & Pâncotan, 1999) .

22
II – ORGANIZAREA CERCETĂRII
2.1. Locul desfășurării și lotul de pacienți
Studiul s -a desfășurat în perioada februarie – mai 2017, la un cabinet de kientoterapie
din Oradea având un lot de 5 pacienți care acuzau dureri lombare, ca urmare a unor hernii
discale. Ei au urmat un program de recuperare care a cuprins:
 Masaj, cu o durată de 15 de minute;
 Kinetoterapie, 40 de minute;
 Aplicații de kinesiotaping.

Tabel nr. 1. Lotul de pacienți
Nr.
crt Numele
prenumele Vârstă Gen Diagnostic Diagnostic
Asociat
1 O.K. 37 M HDL operată L4-L5 ; HTA
2 O.A. 60 F HDL operată L4-L5 –
3 M.M.L. 51 F HDL operată L4-L5 –
4 I.P. 56 M HDL operată L4 -L5 HTA
5 R.A. 37 M HDL operată L4 -L5 –

2.2. Evaluarea pacien ților
Pentru realizarea studiului am luat în considerare durerea (care este regulă în
patologiile lombare), flexibilitatea coloanei (utilizând testul Schöber) și forța musculară
pentru abdominali.
2.2.1. Evaluarea durerii
Pentru analiza durerii am luat în considerare chestionarul McGill (scala MPQ)
modificat:
 perceperea durerii în momentul examinării pe baza a trei întrebări, și anume :

1. Cum simțiți durerea în majoritatea zilelor?
2. Cum simțiți durerea când a veți cea mai dezagreabilă zi?
3. Cum simțiți durerea când aveți cea mai bună zi?, fară o percepție
vizuală:
a) 0 – fără durere (0%);

23
b) 1 – durere ușoară (20%); 2 – durere medie, senzație de
disconfort (40%);
c) 3 – durere mare, senzație stresantă (60%);
d) 4 – durere foarte mare, senzație oribilă (80%);
e) 5 – durere extremă (100%);

 perceperea durerii pe scala vizual analogă exprimată în procente : bolnavul indică
durerea în momentul respectiv (după ședința de kinetoterapie) pe o riglă cotată de la 0
la 10 (0 – fără durere; 10 – durere maximă).

Fig. nr. 4. Rig lă pentru perceperea durerii
2.2.2. Evaluarea mobilității ( flexibilității ) coloanei lombare
Testul indice – sol se realizează punând pacientul în ortostatism pe o băncuță sau lădiță
cerândui -se flexia trunchiului și măsurând distanța dintre medius și nivelul 0 al suprafeței
de sprijin (locul de contact dintre suprafața de sprijin și talpă). Interpretarea se face astfel:
 Dacă mediusul nu atinge nivelul 0, valorile se notează în centimetrii cu -;
 Dacă mediusul atinge nivelul 0, se notează această valoare ;
 Dacă mediusul depășește nivelul 0, valorile se notează în centimetrii cu +.

Fig. Nr. 5. Testul indice -sol

24
2.2.3. Evaluarea flexibilită ții ischiogambierilor
Această evaluare s -a realizat cu ajutorul goniometrului, pacientul în decubit dorsal,
membrul inferior netestat este întins iar membrul inferior testat este flectat la 90o din șold și
genunchi. Se execută extensia genunchiului ș i se măsoară gradele de mobi litate cu ajutorul
goniometrului, axul goniometrului în dreptul axului biomecanic al articula ției, bra țul fix pe
linia linia medială a fe ței laterale a coapsei, iar bra țul mobil pe linia mediană a fe ței laterale
a gambe i.

Fig nr. 6. Flexibilitatea ischiogambierilor -I Fig nr. 7. Flexibilitatea ischiogambierilor -F

2.2.4. Evaluarea forței musculaturii abdominale
La evaluarea forței musculare pentru abdominali am luat în considerare numărul de
ridicări ale trunch iului pe care pacientul le efectuează în 30 de secunde. Poziția de start este
de decubit dorsal, membrele inferioare flectate din șold și din genunchi la 90ș, gambele pe
un taburet, mîinile pacientului încrucișate la nivelul pieptului.

25

Fig nr. 8. Testarea abdominalilor – PI Fig nr. 9. Testarea abdominalilor – PF
2.3.Obiectivele recuperării
În urma evaluării am stabilit următoarele obiective pentru recuperare:
 combaterea durerii și a procesului inflamato r (specific perioadei acute);
 prevenirea deformărilor și a pozițiilor vicioase ale coloanei vertebrale sau
corectarea celor instalate;
 relaxarea musculaturii lombare sau tonifierea ei în condiții de alungire (în
funcție de individ);
 tonifierea musculaturii abdominale (atât pe drepț ii abdominali cât și pe
rotatori și transvers);
 scăderea iritației radiculare (acolo unde este cazul);
 limitarea redorilor articulare;
 asuplizarea lombară (realizată prin asuplizarea extensorilor lombari, a
flexorilor șoldului și pelvisului)
 reeducarea funcției respiratorii.

26
2.4. Programul de recuperare

2.4.1. Programul de kinetoterapie
Exercițiul 1
Obiectiv: tonifierea musculaturii lombare și ai flexorilor șoldului
P.I. – decubit dorsal, dau comanda verbală și asist execuția pacientei;
T1 – tripla flexie a unui M.I dr;
T2 – revenire la P.I;
T3 – tripla flexie a unui M.I stg;
T4-. revenire la P.I;
Dozare: 6-8 repetări în ritm respirator , pauză de 30 secunde.
Exercițiul 2
Obiectiv: tonifierea abdominalilor
P.I – decubit dorsal, dau comanda verbală și asist execuția pacientei;
T1 – triplă flexie ale ambelor M.I. ;
T2 – revenire la P.I ;
Dozare:6 -8 repetări în ritm respirator , pauză de 30 secunde.

Exercițiul 3
Obiectiv: tonifierea abdominalilor și a ischiogambierilor
P.I decubit dorsal, MI flectate din CF și G, tălpile pe pat
T1 – delordozarea lombei cu împingerea ei spre pat;
T2 – menținere ;
T3 – revenire la P.I;
Dozare:6 -8 repetări în ritm respirator , pauză de 30 secunde.

Exercițiul 4
Obiectiv: tonifierea musculaturii toraco -abdominale
P.I. decubit dorsal, M.I. flectate, tălpile pe pat.
T1 – flexia trunchiului pe bazin cu atingerea genunchilor cu mâna;
T2 – revenire în PI;
Dozare:6 -8 repetări în ritm respirator , pauză de 30 secunde.

27
Exercițiul 5
Obiectiv: tonifierea musculaturii paravertebrale
P.I – așezat pe un scaun, cu genunchii mult depărtați abduși
T1 – flexia trunchiului înainte astfel încât degetele să atingă solul;
T2 – se menține această îndoire 4 -5 secunde;
Dozare:6 -8 repetări în ritm respirator , pauză de 30 secunde.
După circa 2 săptămâni, în partea a doua a stadiului subacut, exercițiile devin mai
complexe, adăungându -li-se cele din faza a II -a programului Williams:

Exercițiul 6
Obiectiv: recuperarea forței musculaturii abdominale și lombare
A P.I – decubit dorsal, genunchii flectați, tălpile pe pat
T1– rotația centurii pelviene spre dreapta până MI ating patul;
T2 – rotația centrurii pelviene spre stânga până M.I ating patul;
T T1 – mișcare activă liberă ;
T2 – mișcare activă liberă;
E – comandă verbală, întinderea prelungită;
Dozare:6 -8 repetări în ritm 1/4, pauză de 30 secunde.

Exercițiul 7
Obiectiv: tonifierea adductorilor coapsei
P.I – decubit dorsal,
T1 – călcâiul drept se așează pe genunchiul stâng; abducție cu rotație externă a
MI din CF, până se atinge cu genunchiul drept patul;
T2 – călcâiul stâng se așează pe genunchiul drept; abducție cu rotație externă a
MI din CF, până se atinge cu genunchiul stâng patu l;
Dozare:6 -8 repetări în ritm respirator , pauză de 30 secunde.

Exercițiul 8
Obiectiv: refacerea forței musculaturii coapsei și bazinului
P.I – decubit dorsal
T1 – Flexia MI extins din G alternativ;
T2 – revenire;

28
Dozare:6 -8 repetări în ritm respirator , pauză de 30 secunde.

Exercițiul 9
Obiectiv: refacerea forței musculaturii membrelor inferioare
P.I. – ortostatism
T1 – se execută genoflexiuni, membrul superior sprijinit pe spătarul scaunului
menținând spatele drept, călcâiele pe sol;
T2 – revenire la poziția inițială ;

Exercițiul 10
Obiectiv: tonifierea psoasiliacului
P.I – poziția “cavalerului servant”, corpul aplecat pe coapsa ridicată la 90°,
mâinile sprijinite pe sol
T1 – se întinde genunchiul MI posterior ;
T2 –menținere;
T3 – revenire la P.I.;
Dozare:6 -8 repetări în ritm respirator , pauză de 30 secunde.

Exercițiile 11, 12
Obiectiv: refacerea forței musculaturii abdominale și a flexorilor șoldului
P.I atârnat la spalier, picioarele ating solul
T1 – ridicarea genunchilor la piept;
T2 – revenire în P.I.;
Dozare:6 -8 repetări în ritm respirator , pauză de 30 secunde.
Variantă: – același exercițiu cu ridicarea doar a unui genunchi flectat la piept.
– mișcări de rotație dreapta – stânga a bazinului cu genunchii flectați

Exercițiul 13
P.I. atârnat la spalier, picioarele ating solul
T1- mișcare de pendulare dreapta a membrelor inferioare întinse (ca un
pendul);

29
T2 – mișcare de pendulare stânga a membrelor inferioare întinse;
Dozare:6 -8 repetări în ritm respirator , pauză de 30 secunde.

Exercițiul 14
Obiectiv: Întinderea mușchilor ischiogambieri
P.I. decubit dorsal, mebrul inferior stâng flectat din șold și genunchi, kinetoterapeutul
homolateral realizează priză în treimea distală a feței posterioare a gambei, cont rapriza pe
fața anterioară a coapsei în treimea distală;
T1 – se execută extensia genunchiului în timp ce kinetoterapeutul ajută lent să se
obțină extensia maximă; se menține 15 -20 de secunde
T2 – Revenire în P.I.
Dozare: 4-5 repetări în ritm respirator , pauză de 30 secunde. Durata perioadei de
întindere (stretching) poate să crească la 30 -45 secunde după 1 -2 săptămâni.

2.4.2. Aplicarea kine sio-tapingului
Kinesio -tapingul este o bandă din bumbac, nu conține latex, este hipoalergic, și care
se aplică de obicei de -a lungul axei longitudinale. Banda este elastică și poate fi extinsă cu
aproximativ 40% -60% din lungimea sa de repaus. (Paloni, Bernetti, Fratocchi, Magnone și
colab., 2011)
Banda are o serie de proprietăți:
 e făcută din bumbac și nu conține latex;
 prezintă o elasticitate de până la 40 – 60% din lungimea sa de repaus;
 conține un adeziv acrilic care aderă prin încălzire;
 permit e pielii să respire;
 are grosimea și greutatea similară pielii;
 e bine tolerată;
 permite mișcarea și nu o restricționează ca benzile elastice obișnuite;
 are proprietăți elastice care o fac să reducă oboseala musculară;
 poate fi purtată mai multe zile;
 e disponibilă în variante standard și rezistente la apă. (Medicinet, 2017)
Kinesio -tapingul se recomand ă în multe afec țiuni reumatice, posttraumatice,
postoperatorii sau neurologice precum:
 artrit ă, artroz ă, periartrit ă, bursit ă, sinovit ă
 scolioz ă, cifoz ă, hiperlordoz ă, lombosciatic ă

30
 lombalgie, lombosciatic ă, spondiloz ă, hernie de disc
 sechele de entors ă, luxa ții, fracturi, rupturi de ligament
 contracturi, întinderi și rupturi musculare, torticolis
 stază venoas ă cu edeme pe picioare, drenaj dup ă opera ții pe ganglioni
limfatici (precum masectomia)
 amețeli, dureri de cap, constipa ție, sfor ăit etc.
Are următoarele acțiuni:
 Îmbunătățește p erforman ța muscular ă – stimuleaz ă răspunsul proprioceptiv prin
termina țiile senzitive de la nivelul mu șchilor, articula țiilor și pielii. Este
îmbun ătățită astfel interac țiunea dintre piele și structurile subcutanante, este
activat circuitul nervos de la nivelul subcutanat și se ob ține un r ăspuns muscular
cu o performan ță superioar ă;
 Atenu ează durerea – inhib ă nociceptorii și blocheaz ă căile dureroase din mu șchi,
articula ții și piele. Scade astfel în intensitate transmiterea impulsului dureros spre
creier, se normalizeaz ă tonusul mu șchilor și se atenueaz ă durerea și spasmul
muscular. Echilibrul creat în cadrul circuitului neuro nal de la nivelul mu șchilor,
tendoanelor, articula țiilor și pielii reu șește să reduc ă durerea, s ă scadă edemul și să
îmbun ătățească performan ța și func ția muscular ă;
 Susținere și stabilitate – este utilizat ă frecvent în cazul unei tulbur ări care
necesit ă stabilizarea și realinierea pozi ției unei articula ții, asigur ând stabilitatea
articula ției, fără să-i limiteze mi șcarea ;
 Reducerea edemului – este folosit ă cu succes și în cazul edemelor postoperatorii,
pe care le reduce prin eliberarea presiunii dintre p iele și țesuturile subcutanate,
asigur ănd o reluare a circula ției normale a lichidelor acumulate în urma leziunii
(Oșean, 2017).
Pentru lucrarea de față, am utilizat o tehnică cu 7 benzi, kinesio -tapingul fiind aplicat
în zona lungă a muculaturii, astfel:
 Pacientul în stând, i se cere să realizeze o flexie cât mai bună a coloanei
vertebrale;
 Prima bandă se aplică de la baza sacrului înspre proximal pe direcția
apofizelor spinale;
 A doua bandă se aplică lateral dreapta acoperind la bază 1/2 din prima
bandă, după care se merge ușor lateral astfel că în regiunea superioară mai
acoperă doar puțin prima bandă (tehnica în evantai);

31
 A treia bandă se aplică în același mod ca și cea de -a doua, dar lateral stânga
față de prima bandă;
 Cea de -a patra se aplică în partea dreaptă, acoperind 1/2 din banda a doua,
după care va fi direcționată înspre partea stângă, astfel că va încrucișa benzile
aplicate;
 A cincea bandă se aplică la fel ca cea ant erioară, dar pe partea stângă
(încrucișând celelalte benzi spre dreapta);
 Ultimele 2 benzi se aplică identic ca benzile 2 și 3, una pe dreapta iar cealaltă
pe stânga.

Fig nr. 10. Pregătirea kinesio -tapingului pentru aplicare

Fig nr. 11. Aplicarea tapingului – banda 1 Fig nr. 12. Aplicarea tapingului – banda 2

32

Fig nr. 13. Aplicarea tapingului – banda 3 Fig nr. 14. Aplicarea tapingului – banda 4

Fig nr. 15. Aplicarea tapingului – banda 7 Fig nr. 14. Aplicarea tapingului – final

33
După încheierea programului kinetoterapeutic s -au făcut urmatoarele recomandări
pacienților pentru a proteja coloana vertebrală lombară :
 Suprafața patului în care se doarme trebuie să fie cât mai tare, pentru a evita
afundarea corpului în ea;
 Coborârea din pat și urcatul ar trebui effectuate prin tehnica “ rotirii în bloc ”;
 Din decubit dorsal ar trebui evitată ridicarea ambelor picioare simultan;
 Posturi întinse prelungite ce sunt menținute prelungit în timpul somnului:
– Decubitul dorsal: pacienții ar trebui să aibă întregul membru inferior
susținut și nu doar genunchiul, orice suprafață nesusținută devenind
incomfortabilă.
– Decubitul lateral susținut: pacienții necesită perne pentru a -și susține
membrele superioare. Aceștia ar trebui să tragp de support direct
spre partea superioară a coapsei și spre piept și apoi să se răsucească
încet cu ea. Este recomandat sănu doarmă toat ă noaptea în aceeași
poziție.
 Viața sexual nu este interzisă, dar se recoamndă prudență. Se lasă parte a activă
pe seama partenereului;
 Ridicatul de pe scaun și așezatul: pentru a se ridica de pe scaun, pacienții iși
plasează un picior sub scaun și ridică c oapsa, șoldurile trebuie sp fie primele
care se ridică de pe scaun. Pacienții nu trebuie să încerce să mențină trunchiul
vertical, ci doar drept. Pentru a se așeza pe scaun, procesul se va desfășura
invers. Scaunul nu trebuie să fie prea jos, ci va avea șe zutul cel putin la nivelul
genunchilor;
 Statul pe scaun: posturile alternative în șezând sunt importante, deoarece
pacienții își vor schimba schimba frecvent pozițiile. Important este să mențină
o poziție neutră a coloanei lombare. Se recomandă alternarea perioadelor de
stat pe scaun cu scurte plimbări prin cameră;
 Ridicarea obiectelor se face prin flexia șoldurilor și a genunchilor, coloana
lombară având o poziție neutră;
 Pacienții nu se vor întinde după obiecte situate deasupra capului. Dacă acestea
sunt situate prea sus, aceștia se vor folosi de un scuan;
 La îmbrăcare se va evita aplecarea pentru tragerea pantalonilor, a șosetelor sau
a încălțămintei, se va prefer sprijinerea pep erne sau se vor efectua din pozția
șezând;

34
 Aplecarea și ridicatul din aplecare trebuiesc evitate cu strictețe, o alternativă
mai eficientă ar fi de a sta pe vine sau într -un genunchi;
 Aplecarea se va face prin flectarea șoldurilor și a genunchilor, cu menținerea
unei poziții neutre a coloanei. Această mișcare este una esenți ală în
performarea activităților funcționale zilnice. Dacă activitatea durează maimult,
se va utiliza statul pe un scaun;
 O serie de echipamente adaptive și dispositive de asistare se vor utiliza pentru
a desfășura activitățile casnice. Spre exmplu: la asp irat sau la spălarea
podelelor trebuie folosite unelte cu mâner corespunzător ca lungime și cu
îndoitură la priză.
 Pentru căratul greutăților, acestea trebuie repartizate egal în cele două mâini și
ținute cât mai aproape de corp. Dacă este posibil se vor f olosi două coșuri.
 Pentru munca la sol, trebuie efectuat sprijinul pe un genunchi, păstrând
trunchiul drept
 Nu se vor purta pantofi cu tocuri înalte. Se recomandă purtarea de încălțăminte
confortabilă, cu o bună susținere a piciorului;
 Menținerea unei greu tăți corporale ideale
 Șofatul nu se va face fără permisiunea medicului. Pentru urcatul în mașină,
pacientul se va așeza pe scaun și apoi se va roti, ridicându -și picioarele. În
timpul șofatului se va folosi un suport la nivel lombar. Nu se va conduce o
perioadă prea lungă, se alternează cu pause pentru plimbat;
 Sporturile recomandate sunt înotul, ciclismul, plimbatul. Trebuie evitate
activitățile precum: schiatul, călăritul, ridicarea de greutăți mari, exerciții ce
implică sărituri sau răsuciri. Sportul se va practica numai cu acordul
medicului.

35

II. REZULTATE

3.1. Modul de percepere a durerii – rezultate obținute
Perceperea durerii pe baza chestionarului McGill modificat, ne -a indicat, în urma celor
două evaluări și după realizarea programului de recuperare următoarele aspecte:
 Durerea resimțită de pacienți în majoritatea zilelor se încadrează la o medie
de 3,6 deci durerea este de aproximativ 70% din intensitat ea maximă, 3 dintre
pacienți (O.K., O.A. și I.P.) având la evaluarea inițială un scor de 4 (durere
foarte mare, senzație oribilă), deci o percepere a intensității de 80%, ceilalți 2
având un scor de 3 (M.M.L. și R.A.), ceea ce corespunde unei intensități d e
60%. La evaluarea finală, doar I.P. a avut un scor de 3 (60%), ceilalți 4
prezentând o durerea medie, senzație de disconfort (scor 2, intensitate de
percepere a durerii de 40%);
 Atunci când au cea mai dezagrebilă zi, pacienții au avut la evaluarea iniția lă
un scor de 4,8 (aproape de durerea extremă, 100%), iar la cea finală 3,6 (deci
intensitate de 70%). La evaluarea inițială, 4 dintre pacienți (O.K., O.A.,
M.M.L. și R.A.) resimțeau durerea la intensitate maximă (100%, scor 5) și
doar I.P. a avut un scor de 4. La evaluarea finală, scorul a fost de 4 la pacienții
O.K., M.M.L. și R.A., iar la O.A. și I.P., scorul a fost de 3;
 La întrebarea “Cum percepeți durerea când aveți cea mai bună zi?”, 4 dintre
pacienți (O.K., O.A., I.P.. și R.A.) au răspuns la evalua rea inițială, că resimt
durerea mare cu senzație stresantă (scor 3, intensitate 60%), iar M.M.L. a
resimțit durerea mediu, cu senzație de discomfort (scor 2, intensitate 40%). La
evaluarea finală, M.M.L. și R.A. au resimțit durerea ușoară (scor 1, intensit ate
20%), restul pacienților având scorul 2, intensitate de 40%, deci durere medie,
senzație de discomfort.

36
Tabel nr. 2. Rezultatele evaluării durerii cu ajutorul chestionarului McGill modificat

Notă – perceperea durerii: 0 – fără durere (0%); 1 – durere ușoară (20%); 2 – durere medie, senzație de
disconfort (40%); 3 – durere mare, senzație stresantă (60%); 4 – durere foarte mare, senzație oribilă (80%); 5
– durere extremă (100%);

Graficul nr. 1. Rezultatele chestionarului McGill modificat
Durerea a fost evaluată și după ședința de kinetoterapie cu ajutorul scalei vizual
analoge, constatând faptul că la evaluarea inițială 3 pacienți (O.K., O.A.și I.P.) aveau o
durere de 7 (70%), iar ceilalți doi (M.M.L. și R.A.) aveau o durere de 6 (60%). la evaluarea
finală, durerea a scăzut în intensitate, fiind încadrată între 30% (O.K. și M.M. L.) și 40%
(O.A., I.P. și R.A.)

3.6
2.2
1.4 4.8
3.6
1.2 2.8
1.6 1.2
0 1 2 3 4 5 6
Initial Final Diferenta
în mjoritatea zilelor Când ai cea mai dezagreabila zi
Când ai cea mai buna zi Pacient Modul de percepere al durerii
În majoritatea zilelor Când ai cea mai
dezagreabilă zi Când ai cea mai
bună zi
I F I F I F
O.K. 4 2 5 4 3 2
O.A. 4 2 5 3 3 2
M.M .L. 3 2 5 4 2 1
I.P. 4 3 4 3 3 2
R.A. 3 2 5 4 3 1
Media 3,6 2,2 4,8 3,6 2,8 1,6

37
Tabel nr. 3. Rezultatele evaluării durerii –
scala vizual analogă
Pacient Scorul durerii
I F
O.K. 7 3
O.A. 7 4
M.M .L. 6 3
I.P. 7 4
R.A. 6 4

3.2. Mobilitatea coloanei vertebrale lombare – rezultate obținute
La testul indice -sol, realizat pentru a măsura gradul de mobilitate în flexie a coloanei
vertebrale, am consatat că la evaluarea inițială toți pacienții aveau un deficit de flexie,
cuprins între -7 cm (R.A.) și -21 cm (la O.A.), cu o medie a deficitului de -12,8 cm, iar la
evaluarea finală, acest deficit s -a redus, R.A. nemaiavând deficit (0), iar cel mai mare l -a
avut O.A. ( -10 cm), media deficitului fiind de -4,2 cm. Ca urmare, la evaluarea finală s -a
constatat în medie un câștig de 8,6 cm, cu un minim pe ntru M.M.L. și R.A. (7 cm) și un
maxim pentru O.A. (11 cm).

Tabel nr. 4. Rezultatele evaluării mobilității coloanei lombare
Pacient Distanța în cm
I F D
O.K. – 15 -6 9
O.A. – 21 -10 11
M.M .L. – 9 -2 7
I.P. – 12 -3 9
R.A. – 7 0 7
Media – 12,8 – 4,2 8,6

38

Graficul nr. 2. Rezultatele mobilității coloanei lombare
3.3. Flexibilitatea mușchilor ischiogambieri – rezultate obținute
În ceea ce privește flexibilitatea mușchilor ischiogambieri, am consatat faptul că toți
pacienții au prezentat o scurtare a acestora pe ambele membre inferioare. Astfel, la
evaluarea inițială, la membrul inferior stâng, scurtarea cea mai mare a avut -o O.A., cu un
deficit de -36˚, iar cea mai mică R.A. de 15˚. La membrul inferior drept, rezultatele au fost
asemănătoare, aceeaș i 2 pacienți având rezultatele minime și maxime (O.A. -30 cm și R. A.
-15 cm. Dealtfel, doar 2 pacienți (M.M.L. și R.A). au avut aceleași valori atât la evaluarea
inițială, cât și la cea finală pe ambele membre inferioare. Per ansamblu, media la evaluarea
inițială la membrul inferior stâng a fost de -24,8˚, iar la membrul inferior drept de -22˚, iar
la evaluarea finală de -13˚ pentru membrul inferior drept și -11,8˚ pentru cel stâng.
Tabel nr. 5. Rezultatele evaluării flexibilității mușchilor ischiogambieri
Pacient Membrul inferior stâng Membrul inferior drept
I F D I F D
O.K. – 25 -17 -8 – 22 -14 -8
O.A. – 36 -20 -16 – 30 -20 -10
M.M .L. -18 -10 -8 -18 -10 -8
I.P. -30 -13 -17 -25 -10 -15
R.A. -15 -5 -10 -15 -5 -10
Media -24,8 -13 -11,8 -22 -11,8 -10,2
-15
-21 -9
-12 -7 -6
-10 -2 -3 0 9 11
7 9
7
-25 -20 -15 -10 -5 0 5 10 15
O.K. O.A. M.M.L. I.P. R.A.
Initial Final Diferenta

39

Graficul nr. 3. Rezultatele flexibilității ischiogambierilor (media lotului)
3.4. Rezultatele testării forței mușchilor abdominali
Musculatura abdominală, cu rol foarte important în afecțiunile coloanei lombare, a fost
testată punând pacientul să realizeze abdomene într -un interval de 30 de secunde. În urma
celor 3 evaluări am ajuns la următoarele rezultate:
 La evaluarea inițială, numărul de abdomene efectuate au fost cuprinse între 14
și 18 de ridicări, cu un minim pentru O.A. și un maxim pentru M.M..L.;
 La evaluarea finală, cele mai multe ridicări le -a realizat I.P. (25 de ridicări),
iar cele mai puține O.A. (20 de ridicări);
 În ceea ce privește diferența între evaluarea inițială și cea finală s -au
înregistrat creșteri ale numărului de abdomene cu 5 la M.M.Ll., 6 ridicări la
O.A., 7 ridicări la O.K. și câte 8 ridicări la I.P. și R.A.;
 La nivelul întregului lot s -au înregistrat pe medie la evaluarea inițială 15,8
ridicări, iar la cea finală 22,6 ridicări, rezultând o creștere de la o evaluare la
alta de 6,8 ridicări.

-24.8 -13 -11.8 -11.8 -10.2
-30 -25 -20 -15 -10 -5 0
MI stâng MI drept
Initial Final Diferenta

40
Tabelul nr. 6. Rezultatele testării forței musculaturii abdominale
Nume Abdomene
Inițial Final Diferență
O.K. 15 22 7
O.A. 14 20 6
M.M .
L. 18 23 5
I.P. 17 25 8
R.A. 15 23 8
Media 15,8 22,6 6,8

Graficul nr. 4. Rezultatele testării forței musculaturii abdominale

15 14 18 17
15 15.8 22
20 23 25
23 22.6
7 6 5 8 8 6.8
0 5 10 15 20 25 30
O.K. O.A. M.M.L. I.P. R.A. Media
Initial Final Diferenta

41
IV. CONCLUZII

Durerea, care este prezentă în sindroamele lombare este simptomul principal care îl
face pe bolnav să solicite tratament de specialitate, la care se adaugă reducerea flexibilității
coloanei care determină impotența funcțională de diferite grade. De aceea, combaterea
durerii și recâștigarea flexibilității sunt obiective de primă necesitate în patologiile lombare,
iar utilizarea unor mijloace cât mai complexe și eficiente este necesară. Astfel, în urma
realizării studiului am ajuns la următoarele concluzii:
 Utilizarea kinesiotapingului alături de kinetoterapie (exerciții din programul
Williams ) și masaj, reduc în mai mare măsură durerea decât doar utilizarea
celor din urmă;
 Prin efectele pe care le are asupra pielii și structurilor subjacente,
kinesiotapingul contribuie la recâștigarea flexibilității coloanei vertebrale,
lucru demonstrat prin rezultatele obținute;
 Exercițiile de stretching ale ischiogambierilor aplicate metodic și
consecvent, duc la îmbunătățirea flexibilității acestora;
 Prin utilizarea kinesi otapingului și a exercițiilor specifice se îmbunățățește
și capacitatea de contracție muscular ă, astfel că forța mușchilor abdominali
a crescut fapt care duce la o îmbunătățire a raportului între musculatura
anterioară a trunchiului inferior (abdominali) și cea posterioară
(reprezentată de paravertebrali și pătratul lombar, acesta din urmă fiind în
mare măsură răspunzător de durerile la nivel lombar, fiind într -o stare
permanentă de scurtare).

42
ABSTRACT. Utilizing Kinesiotheraphy and Kinesiotaping to Treat Lumbar Disc Herniation
After Surgery .
Introduction : Disc Hernia represents one of the most common disease of the
locomotor system which has a principal characteristic, which is pain, that is why is
necessary to utilize advanced and complex techniques to treat and recover.
Material and Methods : The Study has taken place in private kinetotherapy cabinet in
Oradea, which consisted of 5 pacients, which have been diagnosed with disc hernia and
have been subjected to surgery, in order to treat it. They followed a program which
consisted of massages, kinesiotheraphy and kinesiotaping applications.
Results : The pain, which has been evaluated through the McGill questionnary, also
with the visual -analog scale (which shows us the pain at that particular moment), showed
us the fact that the intensity has dropped considerably. As the flexibililty of the vertebral
column, it also got better, the index -groun d test showed us a progress of of an average 8,6
cm. Also the hamstring muscles flexibility improved on the final evaluation (by 11,8˚ on
the Left inferior member and by 10,2˚ on the right inferior member ). The abdominal
muscles strength has also improven (the average increase was by 6,8 crunches in 30
seconds).
Conc lusions : In conclusion the hypothesis has been confirmed, in which using a
complex program of rehabilitation which consist of massages, kinesiotheraphy and
kinesiotaping, will reduce the pain, improve the flexibility of the lumbar vertebral column
and it also improves the abdominal muscles strenght.
Key words : Lumbar Disc Hernia, kinesiotheraphy , kinesiotaping .

43
BIBLIOGRAFIE

Andrei, D.A., Nemeș, I.D.A.(2015). Ghid de management al durerii lombare joase .
Timișoara: Victor Babeș .
Antonescu, D. M. (2008 ). Patologia aparatului locomotor vol. II. Bucure ști: Medicală.
Arseni, C., Obreja, T., Aldea, H. (1995) . Hernia de disc lombară inferioară . București:
Didactică și pedagogică.
Calais -Germain , B. (2009). Anatomie pentru mișcare – introducere în analiza
tehnicilor corporale . Iasi: Polirom.
Baciu , C. (1981). Aparatul locomotor . Bucure ști: Medicală.
Baciu , C., Radovici, I., Cristea D., Constantinescu , C., Jurian , Z. (1981) . Kinetoterapia
pre și postoperatorie. Bucure ști: Sport -Turism .
Behrang , A. (2017, Aprilie ). Sindromul sacroiliac . Retrieved from
www.coloanamedicala.ro/boli/sindromul -sacroiliac .
Birtolon, Ș. A. (1978). Exerci țiul fizic și coloana vertebrală . Bucure ști: Sport – Turism
Câmpeanu, M . (2011) . Kinetoterapia deficiențelor fizice . Cluj: Napoca Star.
Cordun, M. (1999). Kinetologie medical . București: Axa.
Corneliu, Z . (1994) . Elemente de patologie a aparatului loc omotor. Bucure ști: Paideia.
Dr. Woolfson , T. (2008 ). Spondylolisthesis . Edinburgh: Medical Text .
Dr. Iencean, M. S. ( 2017, Octombrie). Spondiloliza si spondilolistezisul lombar .
Retrieved from
www.umfiasi.ro/Rezidenti/…/Spondiloliza%20si%20spondilolistezisul%20lombar.pdf .
Dexonline. (2017, Martie). Patologie . Retrieved from
https://dexonline.ro/definitie/patologie .
Dexonline. (2017, Aprilie). Lumbago . Retrieved from
https://dexonline.ro/definitie/lumbago .

44
Esanatos . (2017 , Martie ). Coloana vertebrala . Retrieved from
http://www.esanatos.com/anatomie/coloana -vertebrala/Coloana -vertebrala -vertebrele -8298
3.php .
Joseph, P., Iannotti, Parker, R.D. (2013). The Netter Collection of Medical Illustrations
2nd Edition Musculoskeletal System, Part II:Spyne and lower limb . Philadelphia:
Elsevier Saunders.
Kiss I.(2012). Fizio -kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului
locomotor, București: Medicală.
Kirkaldy -Willis, W.H. (1988). Managing lo back pain . New York: Churchill
Livingstone.
Marcu, V . (1998). Bazele teoretice ale exercițiilor fizice în kinetoterapie . Oradea:
Universității.
Medicine . (2017, Aprilie). Sindromul radicular lombar . Retrieved from
http://www. medicine -ro.mednews.in.ua/…/30448 -sindrom -radicular -de-lombare -sim… .
Medi cinafizica. (2017, Aprilie). Coloana vertebrala. Retrieved from
http://medicinafizica.ro/coloanavertebrala.html .
Medicinenet . (2017, Aprilie). Kinesio Taping Method and Kinesio Tex Tape. Retrieved from
www.medicinenet.com/ kinesio _tape/article.htm .
Moraru , Gh., Pâncotan , V . (1999) . Recuperarea kinetică în reumatologie . Oradea:
Imprimeriei de Vest.
Oșean, V .(20 17, Aprilie) . Despre kinesio -taping . Retrieved from
www.medysportline.ro/taping .
Paoloni , M., Bernetti , A., Fratocchi , A., Magnone, M. (2011) . Kinesio Taping applied
to lumbar muscles influences clinical end electromyographic characteristics i n chronic
low back pain patiens. Eur: J Phys Rehabil Med, 47 -237-44.
Papili an, V . (1974). Anatomia Omului(a V -a ed., Vol. 1) . Bucure ști: Didactică ș i
Pedagogică .

45
Pavel S. (2017, Aprilie) Hernia de disc lombara . Retrieved from
http://www.contraboli.ro/hernia -de-disc-lombara -factori -favorizanti -simptome -diagnostic -s
i-tratament/ .
Pâncotan, V . (2012). Tratamentul afecțiunilor reumatice degenerative de origine
discală ale coloanei vertebrale dorsale prin vibrații mecanice . Oradea: Universității din
Oradea
Prep. Univ. Dr. Diana -Adriana, Andrei, Prof. Uni v. Dr. Ion Dan Aurelian, Nemeș,
(2015) . Ghid de management al durerii lombare joase . Timișoara: “Victor Babeș” .
Prostemcell. (2017, Martie). Leziuni ale coloanei vertebrale . Retrieved from
http://www.prostemcell.org/leziuni -ale-coloanei -vertebrale/notiuni -de-anatomie -ale-co
loanei -vertebrale.html .
Șuțeanu, Ș.B. (1977). Clinica și tratamentul bolilor reumatice . Bucure ști: Medicală.
Viorel Ranga, Tiberiu Șeicaru, Florin Alexe ( 2000 ). Anatomia omului . Bucure ști:
Medicală.
Zamora, E.,Crăciun, D. (2005). Anatomia Omului . Cluj -Napoca: Risoprint.
Zamora, E., Ciocoi -Pop, R. (2006). Bazele teoretico -metodice ale kinetoterapiei ,
Cluj-Napoca: Risoprint.