SPECIALIZAREA: KINETOTERAPIE, RECUPERARE ȘI REEDUCARE MOTRICĂ [305353]

SPECIALIZAREA: KINETOTERAPIE, RECUPERARE ȘI REEDUCARE MOTRICĂ

Lucrare de disertație

Absolvent: [anonimizat]

2019

UNIVERSITATEA ”OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA: KINETOTERAPIE, [anonimizat]: [anonimizat]

2019

CUPRINS

CAPITOLUL I INTRODUCERE 3

1.1 Motivarea alegerii temei 5

1.2 Scopul și obiectivele generale ale cercetării 6

CAPITOLUL II FUNDAMENTARE TEORETICA 1

2.1 Considerente anatomice 1

2.2 Elemente de biomecanică 11

2.3 Etiopatologie 14

2.4 Aspecte anatomopatologice si clinice ale P.S.H. 15

2.5 Tratamentul PSH 22

[anonimizat] 25

3.1 Materialul și metodele de lucru 25

3.2 Scopul și obiectivele cercetării 27

3.1.2 Ipoteza de lucru 28

3.2 Organizarea și desfășurarea cercetării 28

3.2.1 Descrierea loturilor incluse în experiment 29

3.2.2 Strategia de recuperare utilizată în experiment 29

3.2.3 Programul de exerciții fizice aplicat fiecărui subiect 31

3.3 Măsurarea și evaluarea subiecților implicați 41

3.4 Interpretarea datelor 42

4. Concluzii 42

5. Sugestii și propuneri 42

6. Bibliografie 42

CAPITOLUL I INTRODUCERE

Membrul superior este o parte extrem de importantă a [anonimizat], [anonimizat] o adevărată prelugire a creierului, [anonimizat], contribuie la locomoție.

Afectarea de orice fel a [anonimizat], tratamentul și recuperarea afecțiunilor reumatismale ale membrului superior.

Umărul, [anonimizat], orice limitare a [anonimizat]. [anonimizat], ca de altfel pentru toate articulațiile membrului superior.

Dintre afecțiunile umărului periartrita scapulohumerală este cea mai frecvent întâlnită. [anonimizat], o legătură foarte importantă atunci când este vorba de efectuarea mișcărilor zilnice legate de braț.

Prima descriere a [anonimizat], în 1874, [anonimizat]; la o mai bună cunoaștere a sindromului au contribuit Codman și de Seze.

Periartrita scapulohumerală este un sindrom clinic caracterizat prin dureri ale umărului și limitare a [anonimizat]: tendoane, capsulă, ligamente, mușchi, burse sinoviale. [anonimizat].

Lucrarea este structurată în 3 capitole în care sunt prezentate la început câteva noțiuni de anatomie a brațului în strânsă legătură cu partea de biomecanică articulară a umărului. Se insistă asupra complexității anatomice a umărului, cea mai mobilă dintre articulațiile omului, care prin intermediul unui lanț complex de cinci articulații permite plasarea brațului în toate cele trei planuri ale spațiului. Se continuă cu partea personală ce își propune să analizeze rezultatele funcționale ale pacienților diagnosticați cu periartrită scapulohumerală care au urmat un program intensiv de kinetoterapie.

Motivarea alegerii temei

În această lucrare, am dorit să abordez una dintre cele mai des întâlnite patologii ale umărului: periartrita scapulohumerală. Suferințele umărului pot lua proporții dramatice prin incapacitatea de muncă, ce poate fi temporară sau permanentă, incapacitatea efectuării activităților zilnice, dar și un disconfort fizic, generat de durere cât și psihic prin latura psiholică dată de patologie.

Observând îndeaproape implicațiile sociale, profesionale și familiale, impactul pe care această suferință îl are în viața pacienților, restricțiile pe care le impune, nu pot decât să mă alătur celor care s-au străduit și se străduie să descopere noi și eficiente posibilități de frânare a evoluției bolii.

Considerentele de mai sus m-au determinat să-mi îndrept eforturile către această categorie de bolnavi și prin studiul meu să încerc să găsesc noi modalități de scurtare a suferinței bolnavilor și de asigurare a durabilității rezultatelor obținute.

1.2 Scopul și obiectivele generale ale cercetării

Scopul acestui studiu este confirmarea faptului că mijloacele kinetoterapiei au un rol important în recuperarea periartritei scapulohumerale, prin gasirea unor modalități de aplicare precoce, sistematică a mijloacelor și procedeelor ce ne ajută să oprim evoluția bolii și să împiedicăm manifestările acesteia: durere, redoare și impotența funcțională.

Pentru a realiza acest lucru, un rol important îl vor avea obiectivele generale ale cercetării, după cum urmează:

Identificarea factorilor de risc pentru tendința la somatizare la pacienții cu periartrită scapulo-humerală;

Depistarea și tratarea formelor clinice, conduita terapeutică, recuperarea funcțională a pacientului;

Elaborarea unor programe de exerciții specifice introduse în programul de recuperare în scopul creșterii elasticității structurilor articulare și periarticulare, creșterea rezistenței tendoanelor și ligamentelor în paralel cu elasticitatea musculară, având ca efect fortificarea din punct de vedere biomecanic a articulațiilor afectate, conferind stabilitate și o mai bună mobilitate;

Influența mijloacelor folosite, ritmicitatea ședințelor de kinetoterapie în funcție de fiecare pacient în parte;

Structurarea și restructurarea programelor de kinetoterapie, în funcție de evoluția pacienților și a rezultatelor evaluării periodice;

Stabilirea modului de verificare a ipotezelor cercetării precum și a modalităților de cuantificare a acestora;

Stabiliea indicațiilor corecte și a contraindicațiilor programului de recuperare fizical-kinetic în baza testărilor inițiale și finale realizate.

CAPITOLUL II FUNDAMENTARE TEORETICA

2.1 Considerente anatomice

Umărul este cea mai mobilă articulație a corpului, având poate cea mai imperfectă coaptare a suprafețelor articulare. Acest neajuns morfologic este suplinit printr-un sistem de structuri capsulotendinoase de mare eficiență morfofuncțională, care în majoritatea cazurilor stau la baza disfuncționalitații umărului.

Centura membrului superior formează scheletul umărului și asigură legătura dintre oasele membrului liber si toracele osos. Ea este constituită din două oase: clavicula si scapula. (Fig.1)

Clavicula:

Este un os lung și pereche, situat la limita dintre torace și gât; are forma unui S italic;

Formează partea anterioară a centurii scapulare;

Se găsește situată deasupra toracelui, între manubriul sternal și acromionul omoplatului și are o situație superficială;

Se articulează intern cu manubriul sternal (articulația sternoclaviculară) și extern cu acromionul (articulația acromioclaviculară);

Clavicula deși este un os lung, nu are măduvă osoasă, deci nu intervine în producerea de hematii;

Oferă inserții pentru șase mușchi importanți, din care doi sunt mușchi puternici ai toracelui (pectoralul mare și trapezul) și sunt împlicați în susținerea brațului, gâtului spatelui și pieptului; pe fața superioară se inseră mușchiul sternocleidomastoidiain si mușchiul deltoid iar pe fața inferioară se găsesc mușchiul subclavicular, ligamentul costoclavicular și ligamentul coracoclavicular;

Funcțiile claviculei:

Are rolul de a sprijini membrul superior liber și scapula; fără claviculă, brațul ar avea tendința să se înfunde în torace; mobilitatea ar deveni mult mai limitată, ar reduce pârghia osoasă și forța ar scădea;

Protejează câteva vase importante și nervi care-și au traiectul chiar sub os îndreptându-se spre membrul superior;

Plexul brahial este situat chiar în spatele claviculei pe care-l protejează. Plexul brahial controlează mobilitatea și sensibilitatea membrului superior;.

Funcționează ca și un amortizor al șocurilor pentru trunchiul superior.

Contactul fizic dinspre lateral este preluat de claviculă. Din acest motiv, clavicula este un os care se fracturează frecvent.

Scapula sau omoplatul

Este un os lat, de formă triunghiulară, situat la partea portero-superioară a toracelui;

Se intinde intre primul spațiu intercostal și coasta a VIII-a;

Este aplicat pe torace, pe care-l depășește însă lateral, luând astfel parte la formarea umărului și delimitarea axilei;

Pe fața posterioara se desprinde transversal o puternică lamă, numită spina scapulei. Aceasta se continuă în porțiunea ei laterală cu o prelungire liberă, neaderentă pe fața posterioară a scapulei, numită acromion.

Spina scapulei si acromionul se pot palpa sub piele; pe marginea posterioară se inseră: mușchiul trapez pe buza superioară și mușchiul deltoid pe buza inferioară;

Fosa subspinoasă sau infraspinoasă dă inserție mai multor mușchi: infraspinos, mușchiul rotund mare, mușchiul rotund mic;

Marginea superioară este subțire și se inseră mușchiul omohioidian; marginea internă: mușchiul marele dințat; mușchiul romboid; marginea externă: superior prezintă o fațetă subglenoidiană pe care se inseră tendonul lungii porțiuni a mușchiului triceps brahial;

Scapula prezintă: o cavitate, un gât și o apofiză:

Cavitatea glenoidă este legată de restul scapulei printr-o porțiune mai îngustă, numită gâtul sau colul scapulei. Cavitatea este puțin profundă, de formă ovoidă, se articulează cu capul humerusului; prezintă un burelet fibrocartilaginos – bureletul glenoidian.

Reprezintă suprafața articulară a omoplatului pentru articulația scapulohumerală;

Procesul coracoid este o prelungire recurbată, a cărei baze ocupă spațiul dintre cavitatea glenoidă și scobitura scapulei. Procesul coracoid poate fi explorat prin spațiul delto-pectoral. Pe el se inseră: tendonul comun al scurtei porțiuni a bicepsului brahial și coracobrahialul; pe fața superioară: ligamentele coracoclaviculare; pe marginea internă: mușchiul micul pectoral.

Humerusul

Este un os lung și pereche și prezintă o diafiză și doua epifize;

Corpul humerusului este aproape cilindric în porțiunea superioară, prismatic triunghiular în cea inferioară.

Capul humerusului este o suprafață articulară netedă, privește medial, în sus și puțin posterior; se articulează cu cavitatea glenoidă a scapulei;

Colul anatomic este un șanț articular care separă capul humerusului de restul epifizei;

Tuberculul mare este situat pe partea laterală a capului în partea superioară; prezintă trei fețe pentru inserții musculare: mușchiul supraspinos, mușchiul subspinos, mușchiul rotund mic;

Tuberculul mic este situat pe partea anterioară a epifizei; pe el se inseră mușchiul subscapular;

Șanțul intertubercular sau culisa bicipitală, este un șanț vertical prin care alunecă tendonul capului lung al mușchiului biceps brahial.

Epifiza distală a humerusului prezintă un condil și doi epicondili.

Fose, sunt în număr de trei: fosa coronoidă este situată deasupra trohleei, fosa radială este situată deasupra capitului și fosa olecraniană situată deasupra trohleei.

Epicondilii sunt două proeminențe care servesc pentru inserții musculare și anume: epicondicul medial pe care se inseră: mușchi pronatori ai antebrațului; mușchi flexori ai antebrațului; mușchii mâinii și degetelor: rotundul pronator, flexor radial al carpului, palmar lung, flexor ulnar al carpului, flexor superficial al degetelor;

Epicondilul lateral este mai mic decât cel medial. La el se termină creasta supracondiliană laterală a diafizei. Pe el se inseră mușchi supinatori ai antebrațului: mușchii extensori, mușchi mîinii și degetelor: scurt extensor radial al carpului, supinator extensor al degetelor, extensor al degetului mic, extensor ulnar al carpului, mușchiul anconeu.

Fig. 2 Articulația umărului

Articulațiile centurii scapulare

Clasic, umărului i se descriu 5 articulații, dintre care 3 reale ( scapulohumerală, acromioclaviculară și sternoclaviculară ) și 2 false, numite și ’’suprafețe de alunecare’’ (scapulotoracică și bursa seroasă subacromio-deltoidiană). Conceptul de ‘’centură scapulară’’ înglobează articulațiile sternoclaviculară, acromioclaviculară și scapulotoracică.

Articulația sternoclaviculara (o diartroză) permite următoarele mișcări : ridicarea- coborârea claviculei (trapez, sternocledomastoidian, capul clavicular și, respectiv, marele pectoral, deltoid, subclavieular), proiecția înainte și înapoi a claviculei (marele pectoral, deltoid, subclavicular, respectiv trapez și sternocleidomastoidian) și circumducția. Articulația sternoclaviculară contribuie la mișcările de abducție și flexie.

Articulația acromioclaviculară (o artrodie), permite mișcări de alunecare de mică amplitudine. Participă la mișcările de flexie, extensie și abducție, neavând rol în mișcările de rotație.

Articulația scapulotoracică face joncțiunea între fața anterioară a scapulei și mușchiul subscapular și între fața externă a coastelor și mușchii intercostali. Între cele două fețe se întinde marele dințat, care delimitează spațiul interseratosubsoapular și spațiul interseratotoracic. Mișcarea pe care o permite această articulație este o basculare de 45° a scapulei : ridicarea scapulei (îndepărtarea de coloana vertebrală) prin trapez, romboid, angular și coborârea scapulei (adducția) prin trapez, dințatul mare, dorsalul mare.

Articulația subacromiodeltoidiană este formată din spațiul de alunecare între capul humeral și deltoid (în lateral) și acromion (superior), spațiu în care se află bursa subdeltoidiană. Existența acestui spațiu contribuie cu aproape 50% la amplitidinea mișcărilor humerusului.

Organizarea musculaturii umărului este destul de complicată, iar modalitățile de acțiune a diferiților mușchi în diferite situații sânt "încă departe de a fi perfect cunoscute. Eliberarea membrelor superioare odată cu trecerea la bipedism a contribuit la complexitatea acestor activități.

Articulația scapulohumerală (o enartroză) în care sunt posibile toate mișcările cu mare amplitudine, flexie, extensie, abducție, adducție, rotație internă, rotație externă.

Unește capul humeral și cavitatea glenoidă a omoplatului.

Dinamica acestei articulații este asigurată de un mare număr de mușchi, grupați în trei categorii :

mușchii posteriori ai coloanei vertebrale: trapezul, marele dorsal, romboizii, angularul);

mușchii toracobrahiali: marele pectoral, micul pectoral, subclavicularul, marele dințat);

mușchii scapulobrahiali: deltoidul, coracobrahialul, supraspinosul, micul rotund, marele rotund).

Cavitatea glenoidă este mărită de un burelet glenoidian, dar nici așa nu acoperă capul humeral. Capsula, cu întăriturile ei ligamentare (ligamentul coracohumeral, cele trei ligamente glenohumerale), ca și tendoanele fuzionate ale subscapularului, supraspinosului și rotundul mic creează un puternic aparat de suspensie pentru membrul superior;

Mușchii profunzi ai umărului scapulohumeral

Tabel 1: Mușchii umărului

Tabel 2: Mușchii brațului

Fig. 2 Mușchii Supraspinos, Infraspinos, Rotund Mare, Rotund Mic

Fig 3 Mușchiul Subscapular

Fig.4 Mușchii Biceps Brahial, Coracobrahial, Triceps Brahial

Pectoral mare Dorsal mare

Fig. 5 Mușchii pectoral mare și dorsal mare

Fig. 6 Mușchiul deltoid

2.2 Elemente de biomecanică

Articulația scapulohumerală este cea mai complexă și cea mai mobilă dintre articulațiile umărului. Din punct de vedere al clasificării articulațiilor este o enartroză cu trei grade de libertate în trei planuri: sagital, frontal și transversal.

Mișcările ce le permite această articulație sunt:

Flexia glenohumerală: este mișcarea anterioară a umărului în plan sagital între 0-180 de grade reprezentând mișcarea compusă glenohumerală + axioscapulară.

Primele 90 de grade sunt date de articulația scapulohumerală, următoarele 60 de grade de articulația scapulotoracică ajutată fiind de articulația sterno-claviculară și acromioclaviculară iar ultimele 30 de grade sunt date de extensia coloanei vertebrale porțiunea dorso-lombară. În mișcarea de flexie capul humeral basculează înapoi. Flexia este realizată de următorii mușchi: deltoid (fascicul anterior, pectoralul mare, coracobrahial și complementar mușchii biceps brahial și subscapular.

Extensia: este mișcarea posterioară a humerusului în plan sagital între 0-60 de grade.

Mișcarea se realizează în jurul aceluiași ax ca la flexie, ea fiind ajutată și de mișcarea de basculare a scapulei spre coloana vertebrală.

Extensia este realizată de următorii mușchi: deltoid (fascicul posterior), dorsal mare și rotund mare.

Abducția: este mișcarea laterală a humerusului în plan frontal intre 0- 180 °, reprezentând mișcarea compusă glenohumerală + axioscapulară. Există o abducție funcțională care face un unghi de 30 ° cu planul frontal și se realizează în planul scapulei. Abducția orizontală sau transversală se execută în plan perpendicular pe planul frontal.

Abducția este realizată de următorii mușchi:

Supraspinos: inițiază mișcarea până la 90 °;

Deltoid: intră în acțiune până la 10 ° și o continuă până la 90 °

Complementar infraspinal și bicepsul lung: slab sinergist 0 – 90 °;

Rotația externă: este mișcarea humerusului în direcție laterală, în jurul axului longitudinal al humerusului, între 0-80 de grade.

Rotația externă este realizată de următorii mușchi: infraspinal, rotund mic, deltoid (fasciculul posterior)

Adducția: este mișcarea humerusului într-un plan orizontal de la poziția de 90 de grade a umărului trecând prin poziția de 90 de grade flexie a umărului, încrucișând trunchiul până la limita mișcării; cele 90 de grade ale mișcării de revenire din abducție orizontală nu se măsoară; mișcarea se măsoară de la poziția de flexie 90 de grade a umărului încrucisând trunchiul.

Adducția este realizată de următorii mușchi: dorsal mare, pectoral mare, rotund mare și complementar rotundul mic, bicepsul scurt, tricepsul lung și coracobrahial.

Rotația internă: este mișcarea humerusului în direcție medială, în jurul axului longitudinal al humerusului. În mod obișnuit, brațul se plasează la 30 de grade în rotație internă. Capul humeral în glena poate efectua o mișcare de rotație în ax vertical care trece prin capul humeral și prin mijlocul diafizei humerusului. În mișcările de rotație internă capul humeral alunecă în glenă dinspre înapoi spre înainte.

Rotația internă este realizată de următorii mușchi: subscapular, dorsal mare, pectoral mare, rotund mare și deltoid (fasciculul anterior).

Circumducția: este mișcarea ce rezultă din însumarea amplitudinii tuturor mișcărilor din articulația scapulohumerală și celelalte articulații ale umărului, capul humeral descriind un mic cerc în glenă iar extremitatea inferioară a humerusului descriind un alt cerc mult mai larg, humerusul descriind în spațiu un con cu vârful în glenă. .

Mușchii care realizează circumducția sunt cei menționati la mișcările analitice ale umârului, fiecare preluând mișcarea pe sectorul său de mișcare.

În mișcarea de abducție a brațului, realizată de mușchii supraspinos și deltoid, rolul supraspinosului, este (dupa Codman) de ”starter al abducției”, realizând mișcarea pe primele 30°, mișcarea fiind apoi continuată de mușchiul deltoid. Supraspinosul însa nu-și limitează rolul doar pe aceste 30° ci el rămâne activ până la 60-70°, urmând ca de abia acum să-și micșoreze rolul în abducție.

Mușchiul marele dorsal poate avea și un rol deosebit de cel de adductor și anume atunci când ia punct fix pe humerus el ridică și înalța toracele, fiind astfel util la cățărări.

A doua articulație a umărului sau articulația subacromio-subdeltoidiană are un rol foarte important deoarece participă la dinamica întregului umăr. Dacă această articulație ar lipsi mișcările umărului ar fi drastic limitate până la jumatate din amplitudine, mai ales în abducție, în flexie.

Aceste acțiuni sunt descrise pentru un umăr care se află inițial în poziție anatomică. Ele variază și pot chiar să se inverseze în timpul mișcărilor.

Etiopatologie

Periartrita scapulohumerală (PSH) este un sindrom clinic, caracterizat prin durere, redoare și impotență funcțională a umărului, asociate în diverse grade, determinate de procese patologice, care interesează țesuturile periarticulare (tendoane, burse) și în unele cazuri capsula articulară.

Periartrita scapulo-humerală este cauzată de o inflamație a tendoanelor care acționează mușchii rotatori (responsabili de mișcarea de rotație a umărului, cel mai frecvent atins fiind muschiul supraspinos), a bursei seroase subacromiodeltoidiene (spațiul de alunecare dintre mușchiul deltoid și acromiom, pe de o parte, și mușchii rotatori, pe de altă parte) și/sau a capsulei articulației scapulohumerale (dintre omoplat și humerus). Ea este favorizată de factori congenitali (spațiu prea strâmt între tendoanele rotatorilor și bolta osoasă subacromială, de exemplu) sau este dobândită (utilizarea profesională sau sportivă excesivă a articulației umărului).

Factorii nervoși mai bine cunoscuți în ultima vreme care pot fi incriminați sunt: nevralgia cervico-brahială, Zona Zoster (sistemul nervos periferic) și hemiplegia, boala Parkinson, traumatismele cerebrale etc. (în sistemul nervos central). Alte situații generatoare în P.S.H. sunt: angina pectorală, preinfarctul și infarctul miocardic, intervențiile chirurgicale pe plămâni (toracotomii), toracoplastii, cancerul de sân operat. O categorie de factori incriminați, dar greu de evaluat este expunerea la frig sau alternanța frig-cald, boli profesionale (minerii, șoferii de cursă lungă). Toți acești factori, unii latenți clinic, generează starea de uzură a țesuturilor moi, periarticulare, în mod deosebit la nivelul articulație scapulo-humerale, afectând direct sau indirect și celelalte articulații ale umărului.

P.S.H.-ul evoluează în pusee dureroase, generând impotență funcțională în faza acută și tendinită spre anchiloză parțială în afara puseului.

Aspecte anatomopatologice si clinice ale P.S.H.

Tendinita rotatorilor

Tendinita rotatorilor este cea mai des întâlnită suferință de cauză locală a articulației umărului. Dintre cei patru mușchi care formează grupul mușchilor rotatori ai umărului și care se inseră pe capul humeral (supraspinos, infraspinos, subscapular, rotund mic), tendonul mușchiului supraspinos este cel mai des afectat. Cauzele tendinitei supraspinosului, ca și ale celorlalți mușchi rotatori, sunt mai ales de ordin traumatic. În evoluție, după edem și hemoragie se pot produce fibrozări și apoi calcificări. Bursita subacromială poate acompania acest sindrom.

Sindromul de comprimare a tendoanelor rotatorilor apare la persoanele care practică baseball, tenis, înot sau profesii care presupun ridicarea repetată a brațelor. Pacienții își pot leza acut tendonul supraspinos prin cădere pe brațul întins sau ridicarea de obiecte grele. Cei de peste 40 de ani sunt foarte susceptibili la această suferință.

Tablou clinic:

durere instalată brusc sau insidios, localizată de-a lungul marginii anterioare a acromiomului sau difuză, iradiată uneori la bursa subdeltoidiană; durerea este exacerbată de mișcare;

limitarea mișcărilor:

sindrom de supraspinos: dureri în partea de sus a umărului la mișcările de abducție, rotație internă și ridicare contra unei rezistențe;

sindrom de biceps lung: dureri la mișcările combinate de abducție, extensie și rotație externă (mișcarea de șurubelniță);

Durerea devine severă atunci când brațul este în abducție activă deasupra capului;

Rotirea între 60 și 120 grade este extrem de dureroasă.

Examenul radiologic: densități liniare în tendonul supraspinos, infraspinos, subscapular; calcificări difuze în bursa subacromiodeltoidiană.

Inflamația acută durează de obicei o săptămână, tendinita subacută-luni, ani.

Tratament:

Antiinflamatoarele nesteroidiene, injecțiile locale cu steroizi și terapia fizicală pot ameliora simptomele;

Refacerea chirurgicală poate fi necesară la pacienții care nu răspund la măsuri conservatoare;

La pacienții cu leziuni moderate sau severe și pierdere funcțională, tratamentul chirugical este indicat.

Tendinita calcificată

Apare după vârsta de 30 ani, mai frecvent la femei, este localizată predilect la umărul drept, dar poate apărea și bilateral;

Caracteristica acestei anomalii este depunerea de săruri de calciu, în special de hidroxiapatită, la nivelul tendonului supraspinosului, unde se produc leziunile degenerative inițiale. Aceste leziuni sunt cauzate de compresia tendonului supraspinosului pe porțiunea anterioară a acromionului și de particularitățile circulației sanguine locale (se produce o reducere a fluxului sanguin atunci când brațul este în abducție);

Tablou clinic: se caracterizează prin dureri intense, reacția inflamatorie fiind asemănătoare celei din gută;

Tratamentul: constă în infiltrații locale cu corticoizi, administrare de antiinflamatoare nesteroidiene;

Dacă metodele conservatoare nu dau rezultat, se poate recurge la excizia depozitelor de calciu și la decomprimarea tendonului.

Tendinita bicipitală

Capătul lung al bicepsului este o structură intracapsulară și extrasinovială. El trece prin șanțul bicipital și pe deasupra capului humeral și se inseră pe marginea superioară a glenoidei, având rolul unui ligament accesor, care permite deplasarea în sus și în afară a capului humeral.

Tendinita bicipitală se produce datorită frecării capului lung al bicepsului la trecerea prin șanțul intertubercular, rezultatul fiind inflamația tendonului.

Tablou clinic:

Se manifestă prin durere în regiunea anterioară a umărului, care poate iradia de-a lungul brațului până la antebraț;

Limitarea abducției sau a rotației externe;

Șanțul bicipital este foarte dureros la palpare;

Durerea poate fi provocată în șanțul bicipital, când examinatorul se opune supinației antebrațului pronat cu cotul la 90° (semnul Yergason).

Tratament:

Examenul radiologie al umărului nu detectează modificări, dar în anumite incidențe se pot evidenția neregularități și osteofite la nivelul tuberozităților;

Tratamentul este conservator și constă în repaus, administrare de analgetice, antiinflamatoare nesteroidiene și injecții locale cu corticosteroizi;

Ruptura acută a tendonului se poate produce în eforturile fizice intense și este cel mai adesea dureroasă. La pacienții tineri se impune intervenția chirurgicală reparatorie;

Ruptura tendonului la vârstnici poate fi nedureroasă și se recunoaște prin prezența tumefacției persistente a bicepsului (mușchiul „Popeye") produsă de retracția capului lung. În aceste situații nu este necesară intervenția chirurgicală.

Ruptura calotei rotatorilor

Ruptura spontană a calotei rotatorilor se poate produce și la bolnavii cu poliartrită reumatoidă, lupus eritematos sistemic, osteodistrofie renală sau după corticoterapie;

Factorul declanșator îl constituie, la majoritatea pacienților, un traumatism, de exemplu căderea cu brațul întins în afară sau deplasarea unui obiect greu.

Tablou clinic:

Se manifestă prin durere;

Limitarea abducției și rotației externe a brațului, asociate cu crepitații locale;

În rupturile vechi, se poate asocia atrofia mușchilor supraspinos și infraspinos.

Tratament:

În 90 % din cazuri este conservator, constând în repaus, analgetice antiinflamatoare și fizioterapie. Este important să se restabilească funcționalitatea umărului cât mai repede posibil pentru a preveni apariția capsulei adezive;

Examenul radiologic are valoare în stadiile tardive, când se observă îngustarea spațiului acromiohumeral, subluxația proximală a capului humeral și eroziuni pe suprafața inferioară a acromionului;

Ultrasonografia și IRM sunt utile în stadiile inițiale ale rupturii calotei rotatorilor; artrografia poate diferenția rupturile totale de cele parțiale;

Infiltrația cu corticoizi în bursa subacromială determină o marcată ameliorare a simptomelor. În cazurile în care nu se obține răspuns la tratamentul conservator, se ia în discuție tratamentul chirurgical (acromioplastie anterioară cu reconstrucția calotei rotatorilor).

Capsulita retractilă (adezivă)

Capsulita retractilă poate fi urmarea suferinței tuturor componentelor articulației umărului, artritelor inflamatoare, diabetului zaharat, imobilizărilor prelungite. Numită adesea și „umărul înghețat“, capsulita retractilă este caracterizată prin durere și reducerea mișcărilor umerilor, de obicei în absența unei suferințe intriseci a acestuia. Totuși, capsulita adezivă poate fi urmarea unei bursite sau tendinite de umăr sau poate fi asociată cu o boală pulmonară cronică sau infarct miocardic. Imobilizarea prelungită a brațului contribuie la apariția capsulitei adezive, iar distrofia simpatică reflexă este considerată a fi un factor patogenic. Capsula umărului este îngroșată și poate apărea un infiltrat inflamator cronic moderat și fibroză.

Tablou clinic:

Apare mai frecvent la femei, după a 5-a decadă de viață, evoluează în trei faze:

durere și redoare, instalate insidios și care cresc progresiv în intensitate;

durere mai puțin severă, dar redoare marcată (umăr înghețat propriu-zis);

ameliorarea durerii și revenirea gradată a mișcărilor.

sunt limitate mișcările de abducție și de rotație extenă (bolnavul nu-și poate duce mâna la spate, iar ceafa și-o atinge cu greu);

Tratament:

Majoritatea bolnavilor sunt semnificativ ameliorați după 12–18 luni de la debut;

Mobilizarea precoce a brațului după leziuni ale umărului poate preveni apariția acestei boli;

Injectarea lentă sub presiune a substanței de contrast în articulație poate viza aderențele și poate întinde capsula, determinând o ameliorarea a mobilității umărului.

Manevrele de manipulare sub anestezie pot fi utile la unii pacienți;

Injecțiile locale cu glucocorticoizi, antiinflamatoarele nesteroidiene și terapia fizicală pot produce diminuarea simptomelor.

Formele clinice ale periartritei scapulohumerale au fost izolate și descrise de către de Seze ca patru entități care facilitează orientarea diagnostică și terapeutică:

Umărul dureros simplu:

Formă clinică particulară, cunoscută și sub numele de periartrită dureroasă simplă, neanchilozantă; este consecința leziunilor degenerative, uneori calcificate, ale tendoanelor rotatorilor, mai ales ale supraspinosului și bicepsului;

Apare prin suprasolicitare profesională (șoferi, lucrători cu aparate vibratoare sau cu ciocane pneumatice), sportivă (aruncători cu sulița, judokani, luptători) și traumatică (luxații repetate, zdrobiri);

Bolnavul acuză dureri moderate în umăr, mai ales cu ocazia unor mișcări (când se îmbracă, când se piaptănă), a mobilizărilor pasive din cursul examenului medical sau când solicită membrul superior respectiv prin purtarea unor greutăți;

Durerile pot stânjeni bolnavul în timpul somnului, deoarece ele se intensifică uneori în anumite poziții;

Suferința tendonului supraspinosului se evidențiază prin abducția umărului cu cotul flectat, care determină durere vie la 45 de grade, urmată de senzația subiectivă a trecerii peste un prag („resort") dacă mișcarea este continuă prin susținere pasivă;

Punctul subacromial (în abducție) și punctul bicipital (în supinație sau antepulsie) sunt dureroase la compresie, sugerând suferința durerilor palpate;

Evoluția formei respective se face de cele mai multe ori spre vindecare, rareori spre acutizare și foarte rar spre umăr blocat.

Umăr dureros acut:

Debutează uneori ca atare, în mod brutal, cu o durere atroce și impotență totală a membrului superior; alteori, această formă clinică este continuarea evoluției unui umăr dureros simplu;

Substratul său anatomopatologic este constituit fie de o tendinită acută, în jurul unei calcifieri tendinoase, fie de o bursită acută subacromiodeltoidiană;

Durerile sunt violente, insuportabile; ele se exacerbează în timpul nopții;

Uneori, durerea iradiază către zona cervicală sau către fosa supraclaviculară și mai des pe marginea radială a membrului superior, către mână;

Bursita acută determină tumefierea zonei antero-externe a umărului, dureroasă și caldă la palpare; puncția articulară efectuată aici extrage lichis articular, manevra ușurând durerea;

Orice mișcare activă este imposibilă, datorită durerii și contracturii musculare; se contată o mobilitate pasivă dar de foarte mică amplitudine, astfel încât articulația scapulohumerală pare blocată;

Mișcarea cea mai dureroasă și în același timp cea mai limitată este abducția, care nu depășește adesea 30-40 de grade.

Evoluția este uneori trenantă, durerile violente durând mai multe luni și nevrozând bolnavul; cel mai adesea, după câteva săptămâni durerile diminua treptat în intensitate, până ce dispar complet. Boala are tendință mare la recidive.

Umărul blocat:

Constituie o suferință frecvent întâlnită, care începe sub formă de dureri moderate ale umărului cu exacerbări nocturne (se poate diagnostica în acest prim stadiu cu umăr dureros simplu), dar a cărui evoluție, de obicei lentă, se face către o limitare progresivă a mișcărilor; cu timpul, durerea dispare total, dar mobilitatea articulației scapulohumerale este complet sau aproape complet abolită, realizându-se aspectul de umăr blocat;

Bolnavul are dificultăți mari în efectuarea unor gesturi cotidiene, ca și în executarea unor profesiuni manuale;

Substratul anatomic îl reprezintă leziunile inflamatoare ale capsulei glenohumerale, cu evoluție către fibroză (capsulita retractilă);

La examenul obiectiv se constată că toate mișcările articulației sunt mult reduse, atât cele active, cât și cele pasive. Prin urmare, nu este vorba de o limitare a mișcărilor prin durere, ci prin leziuni ale capsulei, care limitează în special abducția și rotația externă (este un blocaj mecanic, care nu este datorat unei contracturi musculare, ci unui obstacol material);

Evoluția este îndelungată, în lipsa unui tratament adecvat, blocajul umărului poate persista câteva luni; cu timpul însă, uneori după șase luni, alteori după un an, umărul începe să se libereze și majoritatea bolnavilor își recuperează în întregime mobilitatea.

Umărul pseudoparalitic:

Rezultă din ruptura întinsă, spontană sau traumatică a tendoanelor mușchilor rotatori. Se traduce clinic printr-o impotență funcțională a brațului, ridicarea activă la verticală fiind imposibilă, în contrast cu păstrarea mișcărilor pasive;

Această impotență funcțională persistă și după ce durerea, intensă inițial (mai ales în caz de traumatism), a diminuat spontan sau în urma tratamentului analgezic sau antiinflamator. Prin urmare, nu este vorba de o limitare dureroasă a mișcărilor, ci de o gravă compromitere a mobilității active, datorită rupturii calotei rotatorilor.

2.5 Tratamentul PSH

După evaluarea complexă a pacienților, se alcătuiește programul de recuperare care constă din: medicație, tratament fizical, masaj și kinetoterapie.

Tratamentul medicamentos cuprinde atât medicație antiinflamatorie nesteroidiană și antialgice, cât și medicație corespunzătoare afecțiunilor asociate ale fiecărui pacient.

Tratamentul fizical cuprinde proceduri de electroterapie și termoterapie cu rol antialgic, vasculotrofic, decontracturant și sedativ, pregătind ședința de kinetoterapie și contribuind la refacerea structurală a țesuturilor moi periarticulare afectate.

Masajul clasic, cu efect inițial sedativ, ulterior tonizant reprezintă un mijloc terapeutic important în recuperare. Masajul este regional, la nivelul cefei și umerilor bilateral precum și la nivelul membrului superior afectat.

Programul kinetic

Constă într-un complex de exerciții adaptate permanent statusului clinico-funcțional al pacientului, cu respectarea principiilor de indoloritate și progresivitate. Ședința de kinetoterapie durează 45 de minute, fiind structurată în trei etape: warm-up (perioada de încălzire) de 5 minute, în care fiecare pacient execută exerciții libere, în limita arcului de mișcare posibilă, apoi perioada exercițiilor propriu-zise (20-30 de minute) iar în final cool-down (perioada de revenire), analogă celei de încălzire.

Tratamentul de reabilitare aplicat este permanent raportat la stadiul de evoluție al afecțiunii, cu particularizare în funcție de faza bolii.

Faza acută

Obiectivele principale și mijoacele aplicate sunt:

controlul durerii și al inflamației;

posturare corectă și mobilizări articulare;

metode și mijloace fizicale antialgice, antiinflamatorii, vasculotrofice;

recuperarea gradului normal de mișcare, fără declanșarea durerii;

mișcări pasive: mobilizări ale articulațiilor glenohumerale, scapulotoracice și ale claviculei; stretching capsular manual și masaj Cyriax (pacientul în decubit dorsal, relaxat, fâră să opună rezistență).

mișcări active ajutate: exerciții de pendulare, de tip Codman sau cu un baston;

mișcări active executate de pacientul aflat în poziție șezândă sau în ortostatism, pe amplitudinea maximă de mișcare;

local: contracții izometrice, control al scapulei, activități (posibile) în lanț cinematic închis, pentru refacerea și/sau menținerea forței musculare a deltoidului, rotatorilor externi și interni;

la distanță: exerciții în lanț cinematic deschis (contracții concentrice și excentrice ale grupelor musculare paravertebrale și din jurul cotului);

Perioada de refacere

Obiectivele și modalitățile de realizare sunt:

refacerea și îmbunătățirea forței musculare la nivelul membrului superior;

tehnici de facilitare neuromusculară proprioceptive aplicate pentru musculatura scapulară și articulația glenohumerală (se augumentează forța musculară, flexibilitatea structurilor, coordonarea mișcărilor);

contracții izotone (concentrice și excentrice) globale;

contracții izokinetice globale;

exerciții analitice (cu rezistență progresivă) pentru musculatura afectată;

normalizarea lanțurilor cinematice ale umărului într-un singur plan de mișcare;

creșterea flexibilității la mișcările active și pasive.

Faza de menținere a rezultatelor obținute

Obiectivele și metodele kinetice de realizare ale acestei faze sunt:

creșterea forței și rezistentei la nivelul musculaturii membrului superior;

exerciții de „împingere a peretelui”, aruncarea mingii, întinderea de benzi elastice;

creșterea controlului neuromuscular normal, în toate planurile de mișcare;

reluarea progresivă a activităților profesionale, sportive;

forța musculară este de 90% din valoarea normală;

examinarea clinică nu evidențiază nici un element patologic;

CAPITOLUL III STUDIU PRIVIND OPTIMIZAREA RECUPERĂRII PERIARTRITEI SCAPULO HUMERALE PRIN UTILIZAREA THERA BAND-ULUI

3.1 Materialul și metodele de lucru

Lucrarea reprezintă un studiu efectuat pe un lot de 26 pacienți cu periartrită scapulohumerală, înregistrați în Sanatoriul Balnear de Recuperare Techirghiol, în perioada 10.10.2018 -01.03.2019, selecționați pe baza unei evaluări ținând seama de reperele normale ale funcționalității articulației scapulohumerale.

Pe parcursul studiului au fost folosite o serie de metode de cercetare specifice, cu scopul de a prezenta și demonstra specificitatea rezultatelor din scopul în care se aplică profilaxia, terapia și recuperarea.

Metoda documentării:

Au fost extrase informații pentru desfășurarea cercetării din publicații de specialitate precum anatomie, biomecanică, reumatologie, traumatologie și kinetoterapie. Studiul materialelor menționate a ajutat la cuantificarea și remarcarea unor mijloace utilizate în desfășurarea studiului pe care le întâlnește recuperarea umărului.

Metoda observației:

Metoda observației este utilizată pentru a stabili cauzele ce au produs modificări față de parametrii cunoscuți ce au dus la formarea unor obiecte pentru etapele ce urmează ale programelor de tratament. S-au observat și înregistrat aspecte cu privire la: aspectul fizic al pacienților, deformări articulare, poziția sau atitudinea segmentului lezat, aspectul tegumentelor și țesutului subcutanat.

Metoda anchetei:

Reprezintă metoda ce are la bază obținerea datelor necesare anamnezei, cu rol în structura programelor kinetice, contribuind la cunoașterea condițiilor care au generat afecțiunea și sechelele umărului, interogându-se fiecare pacient, urmărind aspecte precum: date personale, condițiile ce au generat patologia, dinamica evoluției bolii, cauzele generatoare, mijloace de tratament administrate și programul recuperator pentru fiecare pacient.

Metoda de măsurare și evaluare

Prin această metodă am urmărit obținerea unor date exacte asupra gradelor de mobilitate și masa musculară a umărului. Am folosit goniometria ca metodă de măsurare a amplitudinilor de mișcare în articulație și perimetria ca metodă clasică ce apreciază forța prin măsurarea circumferințelor segmentelor superioare.

Evalurea este necesară pentru aprecierea deficitului ce urmează a fi recuperat și a restantului funcțional, astfel facându-ne o imagine asupra posibilității funcționale ale pacientului, precum și asupra obiectivelor și a programului de recuperare ce îl vom utiliza.

Pentru realizarea bilanțului articular, subiectul trebuie să fie relaxat din punct de vedere fizic și psihic, așezat confortabil, segmentul testat trebuie așezat într-o poziție cât mai corectă iar goniometru va fi așezat lateral, cu brațele paralele cu axele longitudinale ale segmentului articulației. Goniometrul nu trebuie să preseze pe articulație pentru a nu împiedica mișcarea .

Perimetria apreciază forța prin măsurarea circumferințelor diferitelor segmente. Se efectuează cu banda metrică , iar valorile se exprimă în cm. Interpretarea rezultatelor obținute se face prin raportare la valorile medii absolute sau ale segmentelor simetrice ale subiectului respectiv. Valorile absolute ale perimetrului brațului sunt de 35 cm la femei și 40 cm la bărbați.

Perimetrul brațului relaxat se măsoară prin plasarea benzii metrice la jumătatea distanței dintre punctul acromial și cel radial; membrul superior este relaxat pe lângă trunchi.

Perimetrul brațului în flexie și încordat se măsoară după poziționarea brațului în flexie de 45°, a antebrațului în supinație și a cotului în flexie do 90°, cu banda metrica plasata ca în cazul precedent; subiectul este încurajat să contracte la maxim bicepsul.

Testarea s-a efectuat în două etape și anume:

Testarea inițială: realizată la început pentru a stabili obiectivele planului de recuperare și programul de kinetoterapie pe care il vom utiliza;

Testarea finală: realizată la final pentru a stabili eficiența tratamentului utilizat și gradul ce a fost recuperat.

Metoda prelucrarii statistico-matematice a datelor

Prin prelucrarea statistico matematică a datelor provenite din cercetare am dobândit o precizie în formularea concluziilor, precizie ce duce implicit la ușurarea formulării acesteia. Cu ajutorul acestei metode a fost posibilă realizarea tabelelor și a diferiților indicatori statistici cât și ilustrarea grafică a rezultatelor obținute provenite din prelucrarea și interpretarea datelor. Mai concret, această metodă a fost folosită pentru a da semnificații rezultatelor obținute din cercetare.

3.2 Scopul și obiectivele cercetării

Scopul acestei cercetări este acela de a demonstra valoarea terapeutică deosebită a exercițiilor fizice aplicate sub forma kinetoterapiei, pentru recuperarea cât mai rapidă și adecvată a mobilității articulare și forței musculare, reduse ca urmare a periartritei scapulo-humerale.

Obiectivele recuperări funcționale a umărului sunt următoarele:

Evitarea posturărilor și imobilizărilor prelungite ce pot facilita instalarea redorilor;

Combaterea durerii, obiectiv realizat mai ales prin imobilizări sau posturări în poziție funcțională;

Refacerea/menținerea mobilității, prin exerciții pasive, active, autopasive, stretching;

Refacerea forței și stabilității umărului, prin exerciții cu rezistență;

Refacerea mișcării controlate a umărului;

Menținerea sau ameliorarea abilității pentru gesturile zilnice, prin antrenarea întregului membru superior.

Îmbunătățirea calității vieții sub toate aspectele: psihic, emoțional și social

Obiectivele kinetoterapie:

Refacerea mobilității;

Refacerea forței musculare;

Refacerea stabilității, mișcării controlate și abilității.

Obiectivele cercetării sunt orientate spre îndepărtarea sau ameliorarea cât mai posibil a stării de disfuncționalitate fizică, senzorială și psihică a pacientului în vederea reintegrării acestuia pe plan socio-profesional.

3.1.2 Ipoteza de lucru

Lucrarea își propune să dovedească următoarea ipoteză:

” Introducerea în programul de kinetoterapie a exercițiilor cu thera band-ul optimizează recuperarea acestei afecțiuni.”

3.2 Organizarea și desfășurarea cercetării

Experimentul s-a desfășurat în Sanatoriul Balnear de Recuperare Techirghiol sub îndrumarea doamnei Lect. Univ. Dr. Calotă Nicoleta Daniela, în perioada Octombrie 2018 – Martie 2019, ce a inclus un lot de 26 pacienți, având diagnosticul de periatrită scapulo-humerală, selecționați din centrul de recuperare pe baza unei evaluări ținând seama de reperele normale ale funcționalității articulației scapulohumerale.

În cadrul acestei cercetări am folosit foile de observație pentru documentarea clinică în vederea evaluării funcționale a umărului afectat și fișele de tratament în vederea întocmirii fișelor individuale.

În aceste fișe am trecut rezultatele măsurătorilor efectuate și în urma acestora am întocmit grafice din care să reiasă mai bine evoluția refacerii sau ameliorării deficitului de amplitudine a mișcărilor la nivelul umărului afectat.

Datele recoltate au fost centralizate în tabele individuale și colective cu ajutorul cărora a fost aplicată metoda de prelucrare statistico-matematică, cu aflarea mediilor aritmetice.

3.2.1 Descrierea loturilor incluse în experiment

Studiul a fost efectuat pe 26 de pacienți, cu diagnostic de umăr dureros simplu, umăr mixt și sindrom de conflict subacromio-deltoidian, împărțiți în două loturi egale.

Criteriile de includere au fost: durerea de umăr caracterizată ca fiind localizată în zona mușchiului deltoid și regiunii superioare a brațului, accentuată sau provocată de mișcarea membrului superior.

Criteriile de excludere au fost reprezentate de: traumatism recent la nivelul umărului, prezența sindromului biologic de inflamație, afecțiuni neoplazice cunoscute, afecțiuni cunoscute ale coloanei cervicale cu radiculopatie, tulburări neurologice sau vasculare, demență, refuzul pacientului.

Pacienții au fost împărțiți în două loturi după cum urmează:

Lotul de control format din 13 pacienți cu vârste cuprinse între 29 – 63 ani, dintre care 7 / 53,85 % de sex feminin și 6 / 46,15 % de sex masculin ce a beneficiat de un program de kinetoterapie activă și activă cu rezistență;

Lotul experiment format din 13 pacienți cu vârste cuprinse între 30 – 64 ani, dintre care 8 / 61,54 % de sex feminin și 5 / 38,46% de sex masculin, ce a beneficiat tot de același program de kinetoterapie, la care s-a mai adăugat un program de exerciții izokinetice cu Thera Band.

Fiecare subiect a efectuat 10 ședințe de kinetoterapie, a câte 45 de minute fiecare, pe o durată de 2 săptămâni, cât a durat internarea la sanatoriu balnear de recuperare.

Cele două grupuri au fost omogene din punct de vedere al vârstei, cu preponderenta sexului feminin in ambele grupuri.

3.2.2 Strategia de recuperare utilizată în experiment

Tratamentul de reabilitare aplicat este permanent raportat la stadiul de evoluție al afecțiunii, cu particularizare în funcție de faza bolii.

Pentru restabilirea mobilității în stadiu de puseu acut, imobilizarea și posturarea se vor întrebuința schimbând la intervale scurte de timp unghiul de deschidere (abducție- adducție, flexie-extensie, rotație internă-rotație externă). Se începe cu exerciții pasive, în mod special cele auto-pasive, dar se va căuta o trecere cât mai rapidă la exercițiile active și active cu rezistență. Pentru a obține o mai eficientă tonizare în timp scurt, se vor promova exercițiile izometrice (cu contraindicație în cazurile de preinfarct și infarct miocardic). De asemenea exercițiile izotonice, au avantajul că rezolvă simultan atât redobândirea mobilității cât și a forței. Sunt multe combinații de exerciții care se compun din alternanța contracție izometrică-contracție izotonică în lanț cinematic închis și deschis.

Ca tehnici am folosit: inițiere ritmică, mișcare activă de relaxare-opunere, contracții repetate, relaxare-contracție, stabilizare ritmică, inversare lentă, inversare lentă cu opunere, izometrie alternantă (cu respectarea contra-indicațiilor), rotație ritmică.

Am aplicat o atenție deosebită la eliminarea compensărilor pe care bolnavul le găsește spontan, senzația de jenă dureroasă, nu trebuie să depășească această limită, iar rezistența opusă mișcării să fie crescută lent, progresiv.

Pacienții din grupul de studiu au fost supuși unui program de kinetoterapie ce a inclus exerciții izokinetice, active efectuate împotriva rezistenței benzii elastice Thera Band. Practic, ele sunt modificate contracții izotonice împotriva rezistenței. Formarea izokinetică oferă o serie de avantaje care nu pot fi obținute prin metode tradiționale. Nivelul de rezistență al benzii elastice poate fi "ajustat" în funcție de domeniul de mișcare, menținând în același timp o viteză constantă. De asemenea, poate fi asociat cu contracții concentrice, contracții excentrice sau ambele. Viteza de execuție poate fi de asemenea ajustată. Riscul leziunilor musculare poate fi exclus, deoarece rezistența aplicată nu poate depăși rezistența dezvoltată de mușchi.

Beneficiile utilizării benzii elastice Thera Band:

consolidarea și/sau dezvoltarea forței și rezistenței;

corectarea deficiențelor de postură generală;

creșterea mobilității articulare și a elasticității musculare;

creșterea capacității de efort;

educarea și reeducarea echilibrului, a stabilității (benzile elastice pot fi utilizate pentru a postura sau echilibra corpul într-o poziție stabilă);

facilitarea neuromusculară proprioceptivă;

tonifierea grupelor musculare atrofiate etc..

3.2.3 Programul de exerciții fizice aplicat fiecărui subiect

Ședința de kinetoterapie durează 45 de minute, fiind structurată în trei etape:

Perioada de încălzire de 5 minute, în care fiecare pacient execută exerciții libere, în limita arcului de mișcare posibilă, exerciții active, mai ușoare, ale tuturor segmentelor, însoțite de exerciții de respirație; exerciții de întindere;

Perioada exercițiilor propriu-zise de 20-30 de minute, în serii de câte 3 cu 10-15 repetări fiecare, cu pauză de 30-45 de secunde între seturi pentru a preveni supraîncărcarea musculară.

Perioada de revenire de 5-10 minute se execută exerciții libere ample, relaxări segmentare, prin mișcări oscilatorii; între efort și repaus trebuie să existe un interval scurt de activitate musculară pentru a preveni apariția unor incidente neplăcute.

Pentru creșterea forței musculare în lotul de control s-au executat exerciții active cu rezistență unde am folosit ca și instrumente: bastoane, săculeți de nisip, gantere și haltere, minge medicinală.

Pentru creșterea forței musculare în lotul experiment s-au executat exerciții active cu rezistență unde am folosit ca și instrument doar banda elastică Thera Band.

Exercițiile au fost realizate în 3 seturi, fiecare constând din 10-15 repetări, cu pauze de 30-45 de secunde între seturi pentru a preveni supraîncărcarea musculară.

Tehnicile manevrelor de întindere capsuloligamentare folosite pentru refacerea mobilității se execută în 2 timpi: inițial, se pune în tensiune țesutul prin manevra respectivă, apoi se accentuează tracțiunea câteva secunde (9,10). Aceste manevre sunt: tracțiunea axială, decoaptarea glenohumerală, alunecarea posterioară a capului humeral, tracțiunea în afară a capului humeral și coborârea capului humeral.

Tehnicile de facilitare neuro proprioceptivă urmăresc augumentarea forței musculare, flexibilitatea structurilor și coordonarea mișcărilor.

Exerciții pentru refacerea forței musculare. Se execută în 3 seturi, fiecare constând din 10-15 repetări, cu pauze de 30-45 de secunde între seturi pentru a preveni supraîncărcarea musculară.

Ex.1 Dec. dorsal, m.s. afectat întins pe lângă corp, mâna în supinație. Kt apucă cu o mână în 1/3 inf. a brațului iar cu cealaltă mână apucă palma pacientului. Flexia degetelor, a pumnului, a cotului și apoi a brațului până când brațul atinge 180°. În tot timpul kinetoterapeutul conduce mișcarea și opune rezistență. 3×10 repetări

Ex. 2 Dec. lateral, brațul în ușoară flexie, întins, așezat pe o placă melaminată; pe 1/3 inf. a brațului se află un sac cu nisip. Flexia întregului m.s. contra rezistenței ce o realizează săculețul ce alunecă pe placă. 3×10 repetări

Ex. 3 Șezînd sau ortostatism, pacientul ține în mâini în dreptul abdomenului o minge medicinală de 1-3 kg. Flexia m.s. întinse, ținând mingea între palme până când brațele ajung lângă ureche, revenire. 3×10 repetări

Ex. 4 Așezat pe un scaun, spatele lipit de spetează, în mâini câte o ganteră. Se execută flexia brațelor la 90ș cu ușoară adducție; simultan / alternativ. 3×15 repetări

Ex. 5 Șezând sau ortostatism, m.s. întinse, mâinile țin la spate în dreptul șezutului o minge medicinală de 1-3 kg. Pacientul execută extensia m.s. depărtând mingea de șezut spre înapoi. 3x 10 repetări

Ex. 6 Dec. lateral cu umărul afectat în sus, m.s. întins pe lângă corp. Kt. stând îndărătul pacientului fixează cu o mână umărul iar cu cealaltă pe fața posterioară a cotului. Pacientul execută extensia brațului contra rezistentei realizată de kinetoterapeut. 3×10 repetări

Ex. 7 Dec. ventral, kt la căpătâi, fixând cu mâinile ambele brațe ale pacientului în 1/3 inf. în partea lor posterioară. Se execută extensia m.s. contra rezistenței realizată de kinetoterapeut. 3×15 repetări

Ex. 8 Dec. ventral, m.s. afectat atârnă la marginea patului, ținând în mână o ganteră 1-3 kg. Pacientul execută extensia m.s. pornind din poziția cu brațul atârnat, până când m.s. întins se ridică deasupra orizontalei. 3×15 repetări

Ex. 9 Dec. lateral cu umărul afectat în sus, m.s. întins pe lângă corp. Kt. stă la spatele pacientului cu o mână fixând umărul, cealaltă în 1/3 inf. a brațului în partea sa laterală. Pacientul execută abducția brațului contra rezistenței opuse de kinetoterapeut. 3x 10 repetări

Ex. 10 Dec. dorsal, m.s. întins este așezat pe o placă melaminată iar pe 1/3 inf. a brațului este așezat un sac cu nisip de 1-3 kg. Pacientul execută abducția întregului M.S. contra rezistenței date de greutatea săculețului ce alunecă pe placa. 3×15 repetări

Ex. 11 Stând cu m.s. în flexie și abducție de 90ș , 2 gantere 1- 3 kg. în mâini, coatele întinse. Se execută adducții – abducții orizontale. 3×15 repetări

Ex. 12 Dec. ventral, M.S. întinse abduse 90°, mâinile în pronație; pe 1/3 inf. a brațelor se așează un săculeț (1 kg). Se execută abducția orizontală a m.s. ridicându-le de pe sol contra greutății săculeților cu nisip. 3×15 repetări

Ex. 13 Dec. dorsal, m.s. afectat ușor abdus, cotul flectat, antebrațul și mâna spijinite pe abdomen. Kt. stă pe partea brațului afectat, o mână fixează umărul, cealaltă se opune mișcării de adducție a brațului în 1/3 inf. până când cotul intersectează planul sagital al corpului. 3x 15 repetări

Ex. 14 Dec. dorsal, m.s. afectat este întins și abdus 90°, sprijinit pe o placă, în mână ține un săculeț cu nisip sau o ganteră de 1-3 kg. Pacientul execută adducția brațului ținănd în mână gantera care îngreunează mișcarea. 3×15 repetări

Ex. 15 Dec. lateral, m.s afectat în sus abdus 90°, întins la verticală; kt. stă în spatele pacientului, cu o mână fixează umărul, iar cu cealaltă de 1/3 inf. a brațului. Se execută adducția orizontală (ducerea m.s. întins înainte și-n jos) kinetoterapeutul contrând mișcarea. 3×15 repetări

Ex. 16 Din ortostatism cu un baston apucat la spate. Se execută tragerea bastonului pe orizontală astfel încât umărul este întins pasiv până când apare o tensiune, fara durere, menținere 30 de sec.. 3×15 repetări

Ex. 17 Dec. lateral, m.s. în abducție la zenit, cotul întins. Kt cu o mână se opune abducției, cealaltă acroșează marginea spinală scapulară tragând-o spre în afară. Rot. Internă. 3x 10 repetări.

Ex. 18 Decubit lateral pe partea sănătoasă, M.s. flectat din cot 90°, cu o greutate 1-3 kg. Apucată in mână. Se execută ducerea greutății în jos până la verticală, rotind brațul din umăr. 3x 10-15 repetări

Ex. 18 Șezând cu brațul în abducție mijlocie, cotul pe masă. Kt. introduce subaxilar primul spațiu interdigital (între police și index), împingând în sus umărul, pacientul se opune coborând umărul și împingând cotul în lateral. Rot. Internă. 3×15 repetări.

Ex. 19 Stând cu fața la roata cu mâner, mâinile prind roata de-o parte și de altă. Se execută o mișcare de rotație internă și apoi rotație externă a brațului. 3×10 repetări.

Ex. 20 Din ortostatism, m.s. pe lânga corp, coatele flectate 90°. Se împinge bastonul orizontal, până la apariția tensiunii, fără durere; se menține 30 sec..

Ex. 21 Dec. lateral, m.s. sănătos îndoit sub cap, m.s. afectat pe langă corp, cotul flectat 90°, sprijinit pe șold, în mână având o ganteră1-3 kg. Se execută ducerea greutății în jos până la verticală, rotind brațul din umăr spre interior. 3×15 repetări.

Ex. 22 Stând cu fața / costal la roată, cu mâna apucând mânerul acesteia. Se execută circumducții ale brațului în toate sensurile. 3×15 repetări.

Ex. 23 Decubit dorsal, m.s. afectat întins în afara patului, ușor abdus; kt. stând lateral față de pacient, cu o mână fixează umărul, iar cu cealaltă apucă deasupra cotului. Se execută circumducții ale întregului m.s. contra rezistentei data de kinetoterapeut. 3×15 repetări.

Ex 24 Dec. ventral pe o masă, m.s. afectat întins,atârnand pe langa margine. Cu o ganteră în mână 1-3 kg. Se execută ridicarea greutății ducând omoplatul, pe cat posibil, către partea opusă. Retractia si protractia scapulei. 3×10 repetări.

Ex. 25 Stând cu mâinile pe umeri, picioarele ușor depărtate. Se execută apropierea și depărtarea coatelor. Protractia scapulei. 3×15 repetări.

Exerciții pentru refacere forței musculare utilizând Thera Band

Ex. 1 Stând costal la spalier, m.s. afectat lipit de corp, cotul flectat 90ș, capătul elasticului prins în mână, celălalt capăt fixat de șipca spalierului. Se execută tracțiuni în plan orizontal fără a depărta m.s. de corp.(rotații către exterior). 3×10 repetări

Ex. 4 Stând costal la spalier, m.s. afectat lipit de corp, cotul flectat 90ș, capătul elasticului prins în mână, celălalt capăt fixat de șipca spalierului. Se execută tracțiuni în plan orizontal fără a depărta m.s. de corp (rotații către interior). 3×15 repetări.

Ex. 3 Din ortostatism, m.s. lipite de corp, cu coatele flectate la 90°, cu mâinile apucând câte un capăt al benzii elastice. Se execută rotația externă cu întinderea benzii elastice și menținere 30 de sec. în punctul maxim de contracție. Rotația externă + retracția scapulei. 3×15 repetări.

Ex. 5 Din ortostatism cu banda elastică prinsă la spate de ambele capete. Se execută mișcări de „ștergere a spatelui”. 3×15 repetări.

Ex. 6 Cu partener. 2 pacienți așezați spate in spate pe o minge de gimnastică, m.s. lipite de corp, coatele flectate 90ș, ambii apucă câte un capăt al benzii elastice. Se execută rotația internă cu opoziția partenerului (acesta opunând prin contracția rotatorilor externi) și a benzii elastice. Rotația internă + externă. 3×15 repetări.

Ex. 7 Stând, m.s. lipite de corp, coatele flectate la 90ș, mâinile apucând capetele benzii elastice. Se execută aproprierea omoplaților prin ducerea mâinilor către exterior contra rezistenței elasticului. Retracția scapulei + rotație externă. 3×15 repetări.

Ex. 8 Din ortostatism cu fața la spalier, m.s. afectat ușor abdus, cotul flectat la 90ș, mâna apucând capătul unui elastic, celălalt capăt fiind fixat de spalier. Se execută tragerea cotului spre înapoi contra rezistenței benzii elastice cu scurtă menținere în punctul de contracție maximă. Protracția scapulei. 3×15 repetări.

Ex. 9. Stând cu picioarele depărtate, m.s. întinse, mâinile apucând câte un capăt al benzii elastice, thera band fixată sub picior. Se execută flexia brațelor întinse până la 180° contra rezistenței benzii elastice, cu menținere 30 sec. în punctul maxim de contracție. 3×10 repetări.

Ex.10 Decubit lateral, brațul întins în ușoară flexie; un elastic al cărui capăt este în mâna pacientului iar celălalt este fixat pe spalier. Pacientul execută flexia întregului m.s. contra rezistenței ce o realizează banda elastică. 3×15 repetări.

Ex. 11 Șezând pe un scaun, banda elastică ancorată sub picior, m.s. întins cu mâna apucând celălalat capăt, chiar deasupra genunchiului. Degetul mare orientat spre tavan. Se execută flexia cu menținere 30 de sec. în punctul maxim de contracție, contra rezistenței benzii elastice. 3×10 repetări.

Ex.12 Șezând sau ortostatism, m.s. întins la spate în dreptul șezutului apucând capâtul unui elastic iar celalalt fiind fixat undeva in podea. Pacientul execută extensia m.s. contra rezistenței elasticului cu scurtă menținere în punctul maxim de contracție. 3×15 repetări.

Ex. 13 Stând, m.s. întins, addus maxim (la nivelul capului), cu mâna apucând elasticul în dreptul umărului opus, banda elastică fiind fixata pe ultima șipcă a spalierului. Se execută extensia brațului, în diagonală contra rezistenței benzii elastice. 3×15 repetări.

Ex. 14 Stând facial la spalier, m.s. pe lângă corp, cotul flectat 90°, mâna apucând capătul benzii elastice, celalalt fiind fixat la nivelul abdomenului de spalier. Se execută tragerea cotului spre înapoi contra rezistenței benzii elastice și cu menținere 30 sec. în punctul maxim de contracție. Extensie. 3×10 repetări.

Ex. 15 Cu partener. 2 pacienți așezați față în față pe mingii de gimnastică, m.s. pe lângă corp, coatele flectate 90ș, ambii apucând cu mâinile câte un capăt al benzii elastice. Se execută ducerea coatelor îndoite spre înapoi cu opoziția partenerului și cu schimbare. 3×15 repetări.

Ex.16 Din ortostatism, banda elastică prinsă sub planta unui picior, apucată de ambele mâini. Se execută abducții și adducții ale m.s. cu scurtă menținere în punctele maxime de contracție. 3×15 repetări.

Ex.17 Așezat pe un scaun, cu banda elastică în mâini la nivelul coapselor. Se execută flexia brațelor la 90ș, apoi abducția orizontală a brațelor prin întinderea benzii, revenire. 3×15 repetări.

Ex. 18. Șezând sau ortostatism, M.S. afectat apucă de un capăt banda elastică, celălalt capăt fiind fixat undeva în podea. Pacientul execută abducția întregului M.S. contra rezistenței date de banda elastică. 3×15 repetări.

Ex. 19 Șezând, m.s. întins, abdus 90°, în mână ține capătul unui elastic, celălalt capăt fiind fixat undeva înaintea lui. Se execută abducția orizontală contra rezistenței date de banda elastică cu scurtă menținere în punctul de maximă contracție. 3×15 repetări.

Ex. 20 Decubit dorsal, m.s. afectat este întins și abdus 90°, în mână ține capătul elasticului, celălalt capăt fixat undeva în lateral față de pacient. Se execută adducția brațului, rezistența fiind data de banda elastică. 3×15 repetări.

Ex. 21 Stând costal la spalier, m.s. întins în flexie maximă, apucând capătului unui elastic, celălalt capăt fiind fixaat pe cea mai înaltă șipcă. Se execută adducția brațului întins în diagonală contra rezistenței benzii elastice. 3×15 repetări.

Ex. 22 Decubit lateral, m.s afectat în sus abdus 90°, întins la verticală; cu o mână prinde capătul unui elastic, celălalt fiind fixat undeva în podea. Se execută adducția orizontală (ducerea m.s. întins înainte și-n jos) contra rezistenței date de banda elastică. 3×15 repetări.

Ex.23 Așezat pe un scaun, cu banda elastică ținută în mâini deasupra capului (brațele în abducție de 180ș. Se execută adducția brațelor prin întinderea cordonului elastic. 3×15 repetări.

3.3 Măsurarea și evaluarea subiecților implicați

Pentru obiectivarea rezultatelor, în prima zi de tratament (ziua 1) și ultima zi de tratament (ziua 10) am aplicat teste de evaluare, respectiv testarea articulară (goniometria) pentru mișcarea de flexie, abducție și rotație externă și testarea masei musculare (perimetria) a brațului prin măsurarea circumferinței acestuia.

Tabel 3 Examen clinico-funcțional

LOTUL DE CONTROL

Tabel 4 Examen clinico-funcțional

LOTUL EXPERIMENT

3.4 Interpretarea datelor

4. Concluzii

5. Sugestii și propuneri

6. Bibliografie

Marcu V., Kinetoterapie/Physiptherapy, Editura Universitații din Oradea, 2006;

Iaroslav Kiss, Fizio Kineto Terapia și recuperarea medicală, Editura Medicală, București, 2012;

Sbenghe T. Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare, Editura Medicală București, 1987;

Papilian V. Anatomia omului, Aparatul Locomotor, VoL. 1, Ediția a-XII-a;

Blandine Calais-Germain, Anatomie pentru mișcare, Introducere în analiza tehnicilor corporale, Editura Polirom, București, 2009;

Sidenco E. L. Ghid practic de evaluare articulară și musculară în kinetoterapie, Editura fundației Române de mâine, București, 2005;

Roșulescu Eugenia, Kinetoterapia în recuperarea afecțiunilor reumatologice, Editura Universitaria, Craiova, 2009;

Gherasim L., Medicina Internă, Vol. I, Editția a-2-a, Editura Medicală, București, 2003

Crețu Antoaneta, "Afecțiuni reumatice care beneficiază de kinetoterapie" – Editura Romfel, București, 1996.

Zaharia Corneliu, “Elemente de patologie a aparatului locomotor" – Editura Paideia, București, 1994.

Damian Mirela, Metode de Cercetare științifică în E.F.S.

Cotoman Rodica, Kinetoterapie, Metodica desfășurării activităților practice, Editura Fundației Române de Mâine, 2006.

Alexe D. Iulian, Echipamente, Instalații și Aparatură Specifică în Kinetoterapie, Editura Alma Mater, Bacău, 2013.

Drăgan F., Pădure Liliana, Metodologie și tehnici de kinetoterapie, Ed. Național, 2014, București.

Cordun Mariana, Kinetologie Medicală, Editura Axa, București, 1999.

Prundeanu H., Șargan Izabela, Epure V., Aparatul Locomotor, Editura Artpress, Timișoara, 2010.