SPECIALIZAREA KINETOTERAPIA PERSOANELOR CU DIZABILITĂ ȚI LUCRARE DE LICEN ȚĂ DISERTA ȚIE Coordonator științific: Conf. univ. dr. Iconaru Elena Ioana… [612044]

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ,
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIA PERSOANELOR
CU DIZABILITĂ ȚI

LUCRARE DE LICEN ȚĂ
DISERTA ȚIE

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Iconaru Elena Ioana

Absolvent: [anonimizat]
2019

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ,
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIA PERSOANELOR
CU DIZABILITĂ ȚI

PROVOC ĂRILE LEGATE DE
MANAGEMENTUL CLINICO -TERAPEUTIC
AL INFIRMIT ĂȚII MOTORII CEREBRALE
ÎN STADIUL DE ADULT – O PERSPECTIV Ă
FIZIOTERAPEUTIC Ă

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Iconaru Elena Ioana

Absolvent: [anonimizat]
2019

DECLARAȚIE STANDARD

PLANUL LUCRĂRII

PARTEA I
CAPITOLUL I: INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. …. 6
CAPITOLUL II: CADRUL TEORETIC AL PROBLEMEI
STUDIATE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 8
II. 1. Actualități în abordarea paci entului cu infirmitate motorie cerebrală
din perspectiva parcurgerii etapelor ontogenetice: date epidemiologice
privind speranța de viață a pacienților cu acest tip de patologie,
particularitățile diagnosticului clinic în funcție de etapa de vârstă,
progno sticul evolutiv și complicațiile pe termen scurt, mediu și lung ale
bolii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 8
II. 2. Caracteristicile morfo -funcționale ale stadiului de adult: etapele
vârstei adulte, dinamica proceselor fiziologice în stadiul de adult,
impactul morbidității asupra individului care a atins pragul de maturitate …. 16
II. 3. Infirmitatea motorie cerebrală la pacientul adult: impactul bolii
asupra calității vieții pacientului, tipuri de servicii de îngrijiri de sănătate
puse la dispoziția pacienților, provocările legate de îmbătrânirea
prematură a pacienților și de progresiunea bolii, managementul durerii,
al problemelor mentale sau al altor condiții medicale asociate …………………. 22
II. 4. Importanța fizioterapiei în managementul clinico -terapeutic al
pacienților adulți cu infirmitate motorie cerebrală: tehnici și metode
moderne de fizioterapie indicate, rolul activității fizice și al exercițiului
fizic pentru prevenția decondiționă rii bolnavilor, recomandări privind
menținerea fitness -ului fizical în funcție de stadiul clinic, principiile
reducerii riscurilor cotidiene ale pacienților cu limitări de mobilitate ………… 29

PARTEA a II-a
CAPITOLUL III: MATERIAL ȘI METODĂ ………………………….. ……………. 33
III. 1. Scopul, obiectivele, sarcinile și ipotezele cercetării ……………………….. 33
III. 2. Metodele de cercetare utilizate ………………………….. ………………………… 36
III. 3. Subiecții și organizarea cercetării ………………………….. ……………………. 42
III. 4. Desfăș urarea cercetării ………………………….. ………………………….. ………. 46
CAPITOLUL IV: REZULTATELE CERCETĂRII ȘI
INTERPRETAREA LOR ………………………….. ………………………….. …………….. 59
CAPITOLUL V: CONCLUZIILE TEORETICE ȘI IMPLICAȚIILE
CERCETĂRII ÎN PRACTICĂ ………………………….. ………………………….. …….. 64
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. …………………………. 67
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 69
LISTA FIGURILOR
Figura 3.1 . Recuperarea adductorilor ………………………….. ………………………….. . 50
Figura 3.2 . Adducție/Abducție ………………………….. ………………………….. ……….. 50
Figura 4. 1 . Rezultatele obținute în urma aplicării testului Tinetti la
testările inițială, intermediară și finală ………………………….. ………………………….. 60
Figura 4. 2 . Rezultatele obținute în urma aplicării testului Ashworth la
testările inițială, intermediară și finală ………………………….. ………………………….. 61
Figura 4. 3 . Rezultatele obținute în urma aplicării testului pentru
coordonare la testările inițială, intermediară și finală ………………………….. ……… 63
LISTA TABELELOR
Tabel 4. 1 . Rezultatele obținute în urma aplicării t estului Tinetti la
testările inițială, intermediară și finală ………………………….. ………………………….. 59
Tabel 4.2 . Rezultatele obținute în urma aplicării testului Ashworth
la testările inițială, intermediară și finală ………………………….. ………………………. 61
Tabel 4.3 . Rezultatele obținute în urma aplicării testului pentru
coordonare la test ările inițială, intermediară și finală ………………………….. ……… 62

State Dana Andreea

6
PARTEA I
CAPITOLUL I: INTRODUCERE

Paralizia cerebrală este o boală cerebrală cronică definită ca un grup de
afecțiuni moto rii neprogresive care debutează în primul an de viață și care sunt
secundare leziunilor survenite la un creier aflat în dezvoltare (Grigore I. , 2010).
Cu trecerea timpului, existența acestor afecțiuni își pune amprenta asupra
dezvoltării viitorului adult printr -o serie de infirmități motorii.
În prezent incidența paraliziei cerebrale, denumită și infirmitate motorie
cerebrală, conform statisticilor internaționale este de 2 cazuri la 1000/copii
născuți vii. Pe teritoriul României, aceasta statistică reprezi ntă aproximativ 500
de copii nou-născuți afectați anual. Luând în considerație perioada în care
leziunile spastice își dezvoltă întregul tablou clinic, si anume până la vârsta de
10 ani, se poate estima că există în România circa 5000 de pacienți care suferă
de deficiențe motorii cauzate de infirmitatea motorie cerebrală.
În ceea ce privește procesul de recuperare al pacienților diagnosticați cu
aceasta afecțiune fizică apărută ca urmare a leziunilor sau a bolilor, există
probabilitatea ca individul să își revină complet ajungând la potențialul fizic,
mintal sau social optim fiind integrați în mediul care le este cel mai potrivit.
Pentru atingerea rezultatelor optime, în centrele de reabilitare vor fi antrenate
activități pentru obținerea independenței și a îmbunătățirii calității vieții precum
auto-îngrijirea, mersul, scrisul.
Important în existența incapacităților motorii cerebrale este punerea unui
diagnostic corect, cât mai curând cu putință pentru intervenția terapeutică
precoce, vizând readaptarea pacienților. Readaptarea este un complex de măsuri
medicale, educaționale și sociale, cu ajutorul cărora deficiența este redusă la
minim din punct de vedere fizic și social.

State Dana Andreea

7 Principalul scop al lucrării este reprezentat de urmărirea intervențiilor de
fizio-kinetoterapie în vederea recuperării deficiențelor funcționale apărute
datorită paraliziei cerebrale în rândul adulților. Astfel, cele mai importante
obiective ale realizării ședințelor de recuperare, devin obținerea independenței și
integrarea celor doi pacienți în societate.
Kinetoterapia este ramura medicală în care se pune accent atât pe
funcționarea fizică corectă a pacienților, dar și pe capacitatea de a permite
persoanelor să participe activ în cadrul societății. Aceasta reprezintă mai mult
decât definiția stabilită pentru termenul de „recuperare fizică”. Obiectivele
kinetice se vor stabili de la caz la caz, însă toate vor avea ca finalitate autonomia
maximă a pacientului. De asemenea abordarea adultului cu dizabilități
neuromotorii prin accesarea unor servicii medicale de specialitate, managerierea
unor programe de educare terapeutică pentru acasă, nu vor fi decât benefice
pentru evoluția și refacerea acestuia. Pornind de la premisa că ”nu tratăm
patologia, ci pacientul” și de la faptul că fiecare om este unic din punct de
vedere fiziologic, se impune stabilirea unei relații complexe între kinetoterapeut
și pacient. Relația dintre kinetoterapeut și pacient se bazează pe existența unor
reguli. De aceea, obligația kinetoterapeutului este de a-și câștig a încă de la
începutul activității încrederea pacientului, adoptând o atitudine calmă și
liniștită. Relația kinetoterapeutului cu pacientul trebuie să fie o relație de respect
și nu de prietenie, în sensul execuției programului practic în mod relaxant.
Se poate afirma faptul că abordarea pacientului începe cu evaluarea și se
termină cu evaluarea. Dacă într-o primă fază se va efectua o evaluare inițială în
cadrul căreia se va urmări stadiul actual al afecțiunii, în ultima evaluare se vor
urmării rezultatele stabilite în urma activităților kinetice efectuate. Pe parcursul
ședințelor de kinetoterapie scopurile esențiale vor fi utilizarea tuturor
posibilităților de învățare ale pacientului în vederea obținerii reacțiilor active de
care acesta dispune, recunoaște rea incapacităților și prevenirea ”stării de
saturație” care-l va face să regreseze.

State Dana Andreea

8 CAPITOLUL II:
CADRUL TEORETIC AL PROBLEMEI STUDIATE
II. 1. Actualități în abordarea pacientului cu infirmitate motorie
cerebrală din perspectiva parcurgerii etapelor ontog enetice: date
epidemiologice privind speranța de viață a pacienților cu acest tip de
patologie, particularitățile diagnosticului clinic în funcție de etapa de
vârstă, prognosticul evolutiv și complicațiile pe termen scurt, mediu și
lung ale bolii

II. 1. 1. Definiție : Paraliziile cerebrale sunt afecțiunile cunoscute și sub
denumirea de „encefalopatii sechelare infantile”. Aceste afecțiuni constituie
infirmități motorii cerebrale la pacient, fiind definite ca un deficit de neuron
motor central neprogresiv. Cauza apariției paraliziilor cerebrale este reprezentată
de sechelele encefalopatiilor infantile din perioada prenatală sau perinatală, care
pot fi caracterizate de aspecte clinice variate, deseori descoperindu -se mari
diferențe între ele. De asemenea este știut faptul că ele pot fi determinate de o
serie de cauze, cu substrat anatomic diferit. O caracteristică comună a
paraliziilor cerebrale este modul de producere a acestora, deoarece se întâlnesc
alterări organice foarte diferite.
Incapacitățile motorii cerebrale sunt tulburări cerebrale neprogresive, puse
pe baza disfuncțiilor centrilor si a căilor motorii cerebrale, ce se caracterizează
prin sindroame spastice, diskinetice, ataxice si atone, având o etiologie
prenatală, perinatală si postnatală, cauza intervenind inainte ca sistemul nervos
să atingă maturația deplină.
Important la incapacitatea motorie cerebrală este punerea unui diagnostic
corect, cât mai curând cu putință pentru intervenția terapeutică precoce, vizând
readaptarea pacienților. Readaptar ea este un complex de măsuri medicale,

State Dana Andreea

9 educaționale și sociale, cu ajutorul cărora deficiența este redusă la minim din
punct de vedere fizic si social (Tătaru, 2006).
Paraliziile cerebrale sunt urmarea leziunilor sistemului nervos central
caracterizate prin mari tulburări de motricitate și postură, cu deficiențe de
diverse tipuri și intensități. Acestea sunt datorate în special întreruperii
echilibrului fiziologic de orice natură, și lezarea provocată de diferiți agenți
interni sau externi. Leziunile se manifestă prin tulburarea tonusului de postură,
tulburări ale mișcărilor active, ale locomoției și prehensiunii. Se asociază cu
mișcări involuntare de diverse tipuri și tulburări de coordonare de tip ataxic. Din
punct de vedere al structurilor morfo-funcționale afectate, se pot descrie mai
multe tipuri de paralizii cerebrale:
 paralizii cerebrale – forme spastice (fascicolul piramidal);
 paralizii cerebrale – forme distonic diskinetice;
 paralizii cerebrale – forme ataxice;
 paralizii cerebrale – forme atone. (Marcu, 2007)
Caracteristic paraliziei cerebrale este fixitatea leziunii, chiar dacă tabloul
clinic se modifică în timp sub influența procesului de creștere și dezvoltare.
Paraliziile cerebrale sunt rezultatul unei cerebropatii lezionale cicatr iciale care
debutează în primul sau în al 2-lea an de viață, caracterizate de prezența
simptomelor neuromotorii (spasticitate, coree, atetoză, ataxie) ce determină un
handicap definitiv. Deoarece semnele neuromotorii sunt cele mai evidente.
(Albu,1999)
Formele spastice de paralizie cerebrală sunt cele mai frecvente și se
caracterizează clinic printr -un sindrom de neuron motor central. În funcție de
gravitatea și distribuția topografică a paraliziei se realizează următoarele tablouri
clinice:
 hemipareza constă în afectarea motorie a unui hemicorp;

State Dana Andreea

10  diplegia cu spasticitate bilaterală, afectează ambele părți ale corpului cu
implicarea prevalentă a membrelor inferioare dar și a membrelor
superioare;
 tetrapareza își pune amprenta asupra a toate cele patru membre.
Hemipareza congenitală reprezintă 70-90% din paraliziile cerebrale de tip
spastic, în etiologie fiind implicate în principal leziunile circulatorii de origine
antenatală. Diagnosticul HP congenital este de regulă posibil după un interval
liber de 4-9 luni, perioadă în care deficitul se va exprima în funcție de
maturizarea sistemului nervos. Obișnuit, în primele 3 luni copilul nu prezintă o
asimetrie evidentă de mișcare, fiind prezent inițial un tablou de hipotonie mai
mult sau mai puțin accentuat, ulterior devenind evidente asimetria posturilor și
motilității spontane. În poziție supino orientează capul și deplasează greutatea
către partea sănătoasă. Nu se rostogolește către partea sănătoasă deoarece nu
poate folosi mâna și gamba afectată pentru această mișcare. Nu utilizează linia
mediană și nu duce la gură mâna afectată. (Iconaru, I. , 2010)
Aflat la maturitate, pacientul cu hemipareză spastică nu va accepta poziția
prono pentru că are dificultate în susținerea greutății de partea plegică. În
această poziție se sprijină pe antebrațul de partea sănătoasă, brațul afectat
rămâne în flexie și este eliberat cu dificultate de sub torace.
Flexia și pronația membrului superior asociate retracției umărului și mâinii
închise în pumn determină reacții asociate. Schema flexorie a brațului se
combină cu flexia laterală a gâtului și toracelui de partea bolnavă. Această flexie
spastică a toracelui presează centura scapulară și ridică bazinul determinând o
scurtare aparentă a părții plegice, inclusiv a membrului infer ior.
În ortostatism, greutatea corpului este susținută în principal de membrul
inferior sănătos care este flectat la nivelul genunchiului, în timp ce membrul
inferior de partea plegică este în semiabducție cu genunchiul în flexie și picior
plantiflectat.
Tulburările trofice și vasomotorii sunt frecvente în hemiplegia spastică.
Tegumentele sunt uscate, scoamoase, unghiile striate, mușchii mâinii, centurii

State Dana Andreea

11 scapulare și fesieri prezintă amiotrofie. Fața și craniul sunt asimetrice, toracele
este îngust, bazinul strâmt și oblic.
Hemiparezele dobândite apar în 10-30% din cazuri, în etiologie fiind
implicate neuroinfecții, traumatisme cranio -cerebrale, malformații vasculare,
migrenă, tumori cerebrale, status epileptic.
Hemipareza, de obicei, debutează cu stare flască evoluând ulterior spre
spasticitate. Paralizia facială centrală este evidentă. Afazia este frecventă, dar
complet regresivă în câteva luni.
Hemiplegia dobândită este dificil de diferențiat de hemiplegia congenitală
atunci când apare spontan , fără semne specifice apărute în prealabil. Prezența
hipotoniei și paraliziei faciale de tip central sunt considerate semne de
hemipareză dobândită.
Diplegia spastică (boala Little): Etiologia diplegiei spastice este dominată
de prematuritate (50%), greutate mică la naștere, sarcină patologică și suferință
perinatală de tip hipoxic. (Iconaru, I., 2010)
Anatomo -patologic se datorează leziunilor de leucomalacie
periventriculară, hemoragie intraventriculară asociate cu dilatație ventriculară,
leziunilor cerebrale parasagitale.
Clinic, în majoritatea cazurilor în perioada neonatală pacienții vor prezenta
în cele mai multe cazuri hipotonie, letargie și dificultăți de alimentare.
Următoarea etapă se va evidenția printr -o fază distonică, caracteri zată prin
mișcări distonice și creșterea progresivă a tonusului muscular evidentă la proba
de suspendare verticală, la care se constată extensia membrelor inferioare cu
adducție excesivă și tendință de încrucișare distală datorită spasmului
adductorilor.
În mod normal, diferite metode de tratament sunt combinate pentru
gestionarea cea mai eficientă a simptomelor. Provocarea este de a stabili un plan
de tratamentcare să mențină un echilibru între îmbunătățirea funcției, satisfacția
pacientului, precum și posibilele efecte secundare. Terapia fizică este baza
fiecărui tratament pentru spasticitate

State Dana Andreea

12 La nivelul membrului inferior motilitatea spontană este diminuată,
mișcarea realizându -se în bloc. Susținut de torace pentru a încerca ortostațiunea,
pacie ntul se va sprijini pe membrele inferioare rigide în rotație internă și
adducție, cu picioarele plantiflectate, halucele cu vârful pe sol fără nici o
stabilitate.
În patrupedie, se deplasează caracteristic fără mișcări alternante ale
membrelor inferioare, efectuând mici salturi care permit trecerea de la poziția cu
bazinul între „taloane” la una asemănătoare, fără a fi nevoie să transfere
greutatea alternativ pe membrele inferioare („mers de iepure”). (Iconaru, I.,
2010)
Mersul acestor tipuri de pacienți este caracteristic, diplegicul se deplasează
înainte flectând toracele pe șolduri și avansează apoi cu gambele pe vârfuri
pentru a nu cădea înainte, rezultatul acestui mod de mers fiind retracția treptată a
tendonului Achile. Vârsta de achiziție a mersului autonom depinde de gradul
afectării motricității fiecărui copil: importanța contracturii spastice, gradul
deficitului tonusului postural, echilibrul lateral.
 În formele ușoare mersul dobândit va fi de tip spastic, pe vârfuri.
 În formele medii, mersul indepe ndent nu este posibil decât după mai
multe etape de mers cu ajutor.
 În formele severe deplasarea rămâne dependentă de sprijinul fix în
membrele superioare.
Membrele superioare pot fi sever afectate, mișcările fiind libere doar în
poziție șezândă cu un sprijin bun al toracelui. Uneori pot să apară semne
extrapiramidale manifestate prin atitudini distonice ale mâinilor și degetelor,
accentuate de efortul de postură și de mers.
Tetrapareza spastică este forma cea mai severă de paralizie cerebrală,
reprezentând 5% din cazuri. Din punct de vedere etiologic este determinată de
malformații cerebrale grave, infecții ale sistemului nervos central, cauze
genetice.

State Dana Andreea

13 În poziție supino există spasticitate extensorie accentuată: capul în
hiperextensie, toracele și umerii sunt retractați, membrele inferioare sunt în
extensie -adducție -intrarotate cu flexie plantară a piciorului.
Membrele superioare sunt în abducție -extrarotate cu mâinile închise în
pumn și police în adducție. Curând se dezvoltă contracturi ale adductorilor ce
pot cauza luxația șoldurilor.
Pacientul nu poate să ridice capul, flecta șoldul și nu poate sta în poziție
șezândă. Retracția umerilor face imposibilă rostogolirea. Motilitatea spontană
este redusă și se face în bloc.
În poziție prono este prezentă obișnu it o sinergie flexorie globală. Capul nu
poate fi ridicat, toracele este flectat, brațele sunt în adducție și flectate sub
torace, membrele inferioare sunt în flexie, nu reușește să rotească capul pentru a
elibera căile respiratorii.
Mersul în patrupedie este dificil deoarece membrele superioare semiflectate
sunt rigide și de aceea preferă să stea în genunchi, în poziție șezândă sau să se
târască, ceea ce va agrava spasticitatea flexorie, care în timp va duce la
contracturi și deformări în flexie ale torace lui și membrelor inferioare. (Iconaru,
2010)
La pacienții cu tetraplegie spastică coexistă constant și pentru mult timp
probleme de masticație și deglutiție legate de controlul insuficient al capului
(lezarea căilor cortico -bulbare afectează musculatura părții inferioare a feței cu
tulburări de deglutiție, masticație, hipersalivație, hipomimie, disartrie). Unii
bolnavi vor avea probleme respiratorii severe în special în cursul nopții. (Tătaru
A., 2006)
Progresele motorii sunt limitate și foarte lente chiar în condițiile unei
reeducări neuromotorii precoce, care poate în schimb să împiedice apariția
contracturilor. Paralizia cerebrală distonic -diskinetică reprezintă 10% din
paralizia cerebrală, în etiologie fiind implicate prematuritatea, hipoxia, icterul
nuclear, dismaturitatea, infecțiile. Tabloul clinic este dominat de mișcări sau

State Dana Andreea

14 posturi anormale ce apar consecutiv defectului de coordonare a mișcărilor și/sau
de reglare a tonusului muscular.
Forma distonică de paralizie cerebrală este foarte rară, evoluț ia clinică fiind
progresivă cu diferite grade de hipotonie. Pacientul cu antecedente neonatale,
apatic și liniștit în primele zile de viață, prezintă în mod constant dificultăți de
alimentare, protuzia limbii, persistența reflexelor tonice cervicale, Grasp ing
plantar și Galant și tulburări respiratorii cu infecții frecvente.
În poziție supino reacționează prin accese de extensie stereotipă a
trunchiului – „atacuri distonice” care perturbă postura și mișcările voluntare.
Controlul capului este absent pentru mulți ani în poziție supino.
În poziție șezândă atetozicul cade înainte, cedând la nivelul șoldurilor.
Poziția asimetrică a toracelui și absența orientării pe linia mediană a capului și
brațelor determină scolioză și uneori subluxația șoldului. De obicei, pacientul
manifestă dorință accentuată de a se mișca, însă efortul, mai ales în extensia
capului și a corpului va produce mișcări involuntare și spasme intermitente ale
membrelor. Mișcările anormale exagerate de emoții afectează mimica,
masticația, degluti ția și vorbirea.
Marea dificultate în ortostatism este legată de imposibilitatea de a utiliza
mâinile pentru sprijin. Echilibrul în poziție ridicată este dificil și este atins după
mult timp. Merge cu bază largă de susținere, cu șoldurile ușor flectate și lordoză
lombară compensatorie. Trunchiul și umerii sunt înclinate spre înapoi dând
impresia că trunchiul urmărește gambele care merg. Capul este în general întors
către partea mai afectată. (Iconaru, 2010)
Paralizia cerebrală hipotonă/atonă („floppy infant, păpușă de cârpă”).
Cauzele importante de paralizie cerebrală hipotonă sunt malformațiile cerebrale
severe (agirie, pahigirie), suferința perinatală. Din punct de vedere clinic,
bolnavul prezintă hipotonie musculară generalizată care persistă până la vârsta
maturității și care va împiedica dezvoltarea neuromotorie existând riscul de
cădere si alte accidente, în funcție de controlul muscular, de rigiditatea
(mobilitate îngreunat ă) articular ă și de tonusul muscular global. Crizele asociate

State Dana Andreea

15 paraliziei pot cauza de asemenea contuzii accidentale . O evaluare mai precisă a
calității vieții depinde de tipul de paralizie prezent, de severitate si de impactul
altor afecțiuni care se asociază cu incapacitatea motorie cerebrală. Majoritatea
adulților cu formă ușoară sau moderată și unii cu formă severă sunt independenți
(se descurcă singuri) si lucrează. Posibilitățile de a trăi independenți și de a se
angaja s-au îmbunătățit pentru pacienții cu diagnosticați paralizie cerebrală
infantilă.
În poziție supino nu prezintă nici o tentativă de a ridica capul, mișcările
spontane sunt reduse, coapsele sunt în hiperabducție și rotație externă cu
gambele în unghi drept pe coapse (postură de „broască”), brațele pot fi extinse
de-a lungul trunchiului sau flectate la nivelul coatelor, mâna este închisă în
pumn cu policele acoperit de celelalte degete.
În poziție prono nu ridică capul, nici măcar nu îl rotește pentru a elibera
căile aeriene.
La proba de tracțiune controlul capului și suportul toracelui sunt absente
sau deficitare . În poziție ridicată sau șezândă prezintă postura „păpușii de
cârpă”.
La proba de suspendare verticală poziția membrelor inferioare în adducție
cu gambele chiar încrucișate sunt semne care preced apariția unei spasticități
indicând leziune cerebrală.
În funcție de structurile anatomice lezate, paralizia cerebrală atonă poate
evolua spre o formă de paralizie cerebrală spastică, paralizia cerebrală distonic –
diskinetică, dar mai ales paralizie cerebrală ataxică.
Formele grave în care nu se produc modificări maturaționale ale creierului
vor persista ca forme hipotone pure având prognosticul cel mai sever. Paralizia
cerebrală ataxică reprezintă 10-15% din paraliziile cerebrale, etiologia fiind
dominată de factori prenatali (50%), hemora gii parenchimatoase cerebeloase
(prematuri), factori genetici. Factorii perinatali (EHI, infecțiile, hemoragiile)
sunt rareori cauză de PC ataxică. Clinic, manifestările precoce constau în
hipotonie, oscilații ale trunchiului la încercarea de menținere a poziției șezânde,

State Dana Andreea

16 asinergie între mișcările trunchiului și MI, tremor intențional, mers ebrios. La
examinare se constată hipotonie axială exagerată, întârziere în dezvoltarea
neuromotorie. Mersul independent apare după vârsta de 3-4 ani și este
defectuos, cu căderi frecvente. Compromiterea scrisului și a altor mișcări ce
necesită coordonare fină afectează negativ eforturile educaționale.
Pe lângă deficitul motor și tulburările de postură, pacienții cu paralizie
cerebrală prezintă și alte manifestări secundar e afectării sistemului nervos
central, cum ar fi retard mental, epilepsie, deficite senzoriale (auditive, vizuale
etc. ), tulburări cognitive, afective, emoționale, comportamentale, tulburări de
vorbire. Aceste comorbidități vor fi evaluate atent. (Cârlige lu V. , 2007)
Electroencefalograma reprezintă o investigație utilă în special la pacienții
cu crize de convulsii, ajutând la încadrarea acestora și la monitorizarea terapiei
inițiate. De precizat că nu există evidențe potrivit cărora evaluarea prin
electro encefalogramă ar facilita determinarea etiologiei paraliziei cerebrală
(Nivel A; clasa I și II de evidență).
Există pacienți care prezintă un tablou clinic sugestiv de paralizie cerebrală,
însă, la evaluarea neuroimagistică rezultatele sunt normale. Aspect ul
neuroimagistic normal nu exclude diagnosticul de paralizie cerebrală infantilă.
În aceste circumstanțe se impune extinderea evaluărilor para-clinice (teste
genetice, metabolice etc.) pentru a preciza cât mai exact diagnosticul etiologic.

II. 2. Caracteristicile morfo -funcționale ale stadiului de adult: etapele
vârstei adulte, dinamica proceselor fiziologice în stadiul de adult,
impactul morbidității asupra individului care a atins pragul de
maturitate
Kinetoterapia este ramura medicală în care se pune accent atât pe
funcționarea fizică corectă a pacienților, dar și pe capacitatea de a permite
persoanelor să participe activ în cadrul societății. Aceasta reprezintă mai mult
decât definiția stabilită pentru termenul de „recuperare fizică”:

State Dana Andreea

17 Recuperarea fizică reprezintă un proces activ, prin intermediul căruia un
individ diagnosticat cu o dizabilitate fizică apărută ca urmare a leziunilor sau a
bolilor își revine complet sau, dacă nu este posibil să-și revină complet, acesta
ajunge la potențialul fizic, mintal sau social optim și sunt integrați în mediul care
le este cel mai potrivit. Pentru atingerea rezultatelor optime, în centrele de
reabilitare vor fi antrenate activități pentru obținerea independenței și a
îmbunătățirii calități i vieții precum auto-îngrijirea, mersul, scrisul etc. (Dodd,
2003 )
Paraliziile cerebrale infantile sunt reprezentate de un grup heterogen de
tulburări permanente ale motricității și posturii, cu caracter stabil, neprogresiv,
ce determină limitarea activit ății și care apar în dezvoltarea encefalului fetal sau
al copilului mic. Tulburările motorii ale paraliziei cerebrale sunt adesea
acompaniate de tulburări senzoriale, de percepție, cognitive, de comunicare și
comportament, epilepsie și afectări musculosche letale. Deși leziunea este statică
(nu progresează în timp), disfuncțiile care rezultă din dezechilibrul muscular
combinat cu caracteristicile secundare ale paraliziei cerebrale pot contribui la
agravarea dizabilității, pe măsură ce pacientul avansează în vârstă.
Daunele paralizie cerebrale își vor pune amprenta asupra motricității și a
segmentelor corporale în funcție de gradul de severitate și forma sub care este
caracterizată această deficiență. Astfel repercursiunile paraliziei cerebrale
infantile vor fi vizibile atât la nivelul membrelor superioare cât și la cele
inferioare.
Asupra membrului superior, paraliziile cerebrale afectează în grade
variabile funcțiile motorii grosiere și de finețe. Rezultatul se reflectă atât asupra
dezvoltării neuromotorii, în special al mobilității voluntare, cât și asupra
proceselor de învățare motorie prin lipsa de experiență.
Deformarea membrului superior în paralizia cerebrală este consecința
dezechilibrului între musculatura spastică și cea paretică, adesea acționând pe
articulații instabile. Leziunea neurologică va încetini dezvoltarea pattern -urilor

State Dana Andreea

18 (modelelor) tipice de mișcare, de multe ori ca rezultat al adoptării de poziții
asimetrice.
Mersul se realizează încet și foarte greu cu baza de susținere lărgită, cu pași
inegali, hipermetriei, aspectul de mers „ebrios sau titubant". Sindromul
cerebelos la sugar poate fi doar suspectat. La copilul mic, există fenomene
cerebeloase fiziologice, manifestate până Ia instalarea controlului scoarței
cerebrale (fascicolul piramid al) asupra actului motor.
Abordarea clinico -terapeutică a pacienților diagnosticați cu paralizie
cerebrală se va efectua pe baza unor principii kinetice. În mod normal,
protocolul terapeutic trebuie să conțină în mod obligatoriu intervenții ce vor
genera efecte pe parcursul întregii vieți, deoarece, debutul timpuriu al formelor
de paralizie cerebrală a pacienților provoacă boli secundare cauzate de:
suprasolicitarea sistemului neuromuscular parezat, neutilizarea unor segmente
datorită slabei calități a mișc ării, comportamentul sărac în activități motrice,
bariere de mediu și de atitudine care limitează accesul la viața comunității.
(Kelly, 2005)
În cadrul ședințelor de recuperare a segmentului afectat și reeducarea
abilităților funcționale normale, kinetoter apia impune reguli stricte de aplicare
ce țin atât de pacient, cât și de kinetoterapeut. Respectarea principiului "primum
non nocere", adică în primul rând să nu faci rău, este de importanță capitală.
Regula "non durerii", alături de cea a gradării efortu lui, sunt principii de
bază în kinetoterapie. Abilitățile kinetoterapeutului reprezintă un factor esențial
în procesul de tratament, acesta putând transforma exercițiile kinetoterapeutice
în adevărate ore de joacă pentru copii, în acest fel copiii fiind motivați să revină
la tratament. Este indispensabil ca terapeutul să țină cont de importanța relației
terapeut -pacient și mai ales de influența acestuia asupra procesului de vindecare;
în cadrul acestei relații terapeutul este primul instrument terapeutic. Un aspect
important al relației kinetoterapeut – pacient este confidențialitatea. Orice
neglijență în aceste sens distruge elementul esențial al acestei colaborări adică
încrederea. ( Judd,1983).

State Dana Andreea

19 O situație de comunicare, ce pune față în față două persoane din medii
diferite și cu psihologii diferite. În ciuda acestor diferențe, cele două persoane
trebuie să se afle pe același nivel de poziționare și anume cel uman – de la om la
om. De multe ori vedem boala și nu bolnavul. Două afirmații devenite celebre în
departamentul de recuperare au fost făcute de Sydenham că terapeutul este
obligat să trateze bolnavul așa cum ar dori el să fie tratat și ce a lui Thilbon:
„Ceea ce aștept eu de la terapeut este să fiu tratat ca om de către om”.
Kinetoterapeutul trebuie să obțină consimțământul pacientului său, mai
corect spus adeziunea lui la actul medical. El trebuie să respecte libertatea
pacientului, motiv pentru care trebuie să-i explice acestuia procedurile pe care le
va aplica, pentru a-i obține asentimentul.
Porni nd de la premisa că „nu tratăm patologia, ci pacientul” și de la faptul
că fiecare om este unic din punct de vedere fiziologic, se impune stabilirea unei
relații complexe între kinetoterapeut și pacient. Relația dintre kinetoterapeut și
pacient se bazează pe existența unor reguli. De aceea, obligația
kinetoterapeutului este aceea de a-și câștiga încă de la începutul activității
încrederea pacientului, adoptând o atitudine calmă și liniștită. Relația
kinetoterapeutului cu pacientul trebuie să fie o relație de respect și nu de
prietenie, în sensul execuției programului practic în mod relaxant. (Sbenghe,
2005)
Un lucru foarte important asupra căruia kinetoterapeutul trebuie să-și
îndrepte atenția încă de la început este poziția de lucru a pacientului. Aceasta
trebuie să fie comodă, ca să poată fi menținută o perioadă mai lungă de timp și
de asemenea să nu-i împiedice mișcările. În acest sens, este important a se
solicita pacientului o ținută cât mai comodă și lejeră (pantalon de trening, tricou,
încălțăminte sport). O dată cu asigurarea unor condiții confortabile pentru
pacient, se ține cont și de confortul kinetoterapeutului care trebuie să conducă
activitatea de kinetoterapie cât mai eficient. Înainte de a trece la programul de
exerciții stabilit, kinetoterapeu tul trebuie să-i explice pacientului ce urmează să
facă, astfel încât acesta să poată colabora. Atunci când pacientul este informat

State Dana Andreea

20 asupra importanței programului kinetic pe care îl urmează, este mult mai motivat
în efectuarea acestuia. În cazul în care pacientul nu înțelege cum trebuie să
execute o mișcare, kinetoterapeutul va demonstra exercițiul respectiv.
Demonstrația exercițiului poate fi globală sau segmentară pentru o mai bună
înțelegere, respectiv se vaține seama de particularitățile pacientului: vârstă, sex,
greutate corporală, afecțiune, etc. (Toma, Șt. , 2006)
După stabilirea condițiilor de lucru, o altă regulă, cu o importanță majoră,
trebuie respectată, și anume regula nondurerii. În cazul în care pacientul acuză
dureri în segmentul pe care îl mobilizăm, se întrerupe efectuarea oricărei mișcări
la acel nivel.
De asemenea calitatea educării terapeutice depinde de existența mai multor
factori: priceperea kinetoterapeutului, precizia manevrelor, maniera cu care
provoacă, facilitează și controlează mișcările, reacțiile pacientului. O ședință de
educare terapeutică trebuie să reprezinte integrarea în cadrul ședințelor de
kinetoterapie executate în momentul efectuării exercițiilor atât a componentelor
terapeutice, cât și a celor educative pentru o dezvo ltare vastă a capacității de
executare a ADL -urilor precum și a obținerii independenței. În ceea ce privește
recuperarea pacienților afectați de existența unei forme de paralizie cerebrală, nu
există un program standard. De aceea este importantă determinar ea pentru
fiecare caz în parte, a tulburărilor prezente în dizabilitatea globală și apoi găsirea
celor mai eficiente metode de tratament.
Se poate afirma faptul că abordarea pacientului începe cu evaluarea și se
termină cu evaluarea. Dacă într-o primă fază se va efectua o evaluare inițială în
cadrul căreia se va urmări stadiul actual al afecțiunii, în ultima evaluare se vor
urmării rezultatele stabilite în urma activităților kinetice efectuate . Pe parcursul
ședințelor de kinetoterapie scopurile esențiale vor fi utilizarea tuturor
posibilităților de învățare ale pacientului în vederea obținerii reacțiilor active de
care acesta dispune, recunoașterea incapacităților și prevenirea ”stării de
saturație” care-l va face să regreseze.

State Dana Andreea

21 Obiectivele kinetice se vor stabili de la caz la caz, însă toate vor avea ca
finalitate autonomia maximă a pacientului. De asemenea abordarea pacientului
cu dizabilități neuromotorii prin accesarea unor servicii medicale de specialitate,
managerierea unor programe de educare terapeut ică pentru acasă, nu vor fi decât
benefice pentru evoluția și refacerea acestuia.
În derularea acestei relații, kinetoterapeutului îi revin câteva obligații:
 De elaborarea a planului și programului terapeutic specific fiecărui
pacient;
 Programul de tratament să fie împărțit, pe intervale regulate de timp de
preferință zilnic, și să se desfășoare într- un spațiu care permite izolarea
și intimitatea cu bolnavul. Dacă bolnavul este imobilizat la pat, se
recomandă folosirea unor paravane pentru asigurarea intimității.
 Evaluarea rezultatelor să fie făcută la intervale regulate de timp,
kinetoterapeutul urmărind rezultatele obținute în raport cu obiectivele
fixate. Uneori în funcție de caz, poate fi necesară modificarea planului
de tratament sau reajustarea obiectivelor propuse.
 Întreruperea relației pacient -terapeut se realizează numai când
obiectivele fixate au fost atinse sau când pacientul nu colaborează.
(Dolbeau 1996).
În activitatea sa practică specialis tul se confruntă cu o gamă largă de
situații, pe care trebuie să le analizeze și să le rezolve cu competență. Pentru
obținerea unor rezultate pozitive, el trebuie să fie nu numai un bun
kinetoterapeut, dar și un bun psiholog.
Pentru a obține adeziune a pacientului, este necesar să se cunoască exact
complianța acestuia. Participarea activă a pacientului la actul terapeutic
presupune o atitudine cooperantă, o bună atenție și o bună memorie. Chiar și
atunci când se fac mobilizări pasive ale unui segment, se solicită atenția
pacientului prin explicarea acțiunii și exemplificarea ei. ( Vlad, 1971).
În ceea ce privește tipul de comunicare, cea non-verbală este foarte
importantă. În kinetoterapie, din păcate, nu se comunică întotdeauna așa cum ar

State Dana Andreea

22 trebui, fie din cauza volumului mare de pacienți, a dezinteresului bolnavilor ori a
incapacității specialistului. Pentru a atinge obiectivele propuse, este important ca
pacientul să aibă încredere în kinetoterapeut, încredere câștigată mai ales prin
comunicare. De asemenea, pentru a fi un bun profesionist din toate punctele de
vedere, trebuie să trecem peste acea barieră de specialist și să ascultăm nevoile
pacienților pentru a întocmi o listă de obiective realiste împreună cu acesta ori
familia.
Profes ionalismul rezultă din ambiție, dăruire, devotament și comunicare.
Fără aceasta din urmă, indiferent de calitățile și abilitățile dobândite de-a lungul
anilor de studiu și de activitate, succesul terapeutic este periclitat.

II. 3. Infirmitatea motorie cerebrală la pacientul adult: impactul bolii
asupra calității vieții pacientului, tipuri de servicii de îngrijiri de
sănătate puse la dispoziția pacienților, provocările legate de
îmbătrânirea prematură a pacienților și de progresiunea bolii,
managementul durerii, al problemelor mentale sau al altor condiții
medicale asociate

Diagnosticul de paralizie cerebrală este stabilit în principiu în urma unei
evaluări a modului în care se efectuează capacitățile motrice ale pacientului.
Astfel, în timpul evaluării se va pune accent asupra tonusul muscular al
pacientului, care poate părea moale. De asemenea, diagnosticul de paralizie
cerebrală se face pe baza următoarelor criterii :
1. dezvoltarea neuro-motorie întârziată;
2. prezența semnelor neurologic e anormale ce indică fie o leziune de
neuron motor superior sau o tulburare de mișcare, sau ambele, de obicei
cu persistența reflexelor primitive;
3. excluderea unei afecțiuni neurologice tranzitorii.

State Dana Andreea

23 Conform protocolului terapeutic român pentru tratamentul paraliziei
cerebrale, aceasta reprezintă cea mai invalidantă boală a adultului tânăr, afectând
mai mult de 7.500 pacienți, în anul 2016. Dintre aceștia, aproximativ 5000 au
accesat sistemul public de sănătate în anul 2016, având așadar boala activă.
Nivelul estimat de acces la diagnostic și tratament conform protocoalelor
terapeutice raportat de pacienții cu Infirmitate motorie cerebrală din România
este 64%. Aproximativ 75-80% dintre pacienți prezintă inițial, o formă
congenitală a bolii. (Cârlig elu V. , 2007)
Această afecțiune are implicații socio -economice importante și generează o
alterare severă a calității vieții pacienților. Rezultatele acestui studiu indică o
serie de ineficiențe la nivel de traseu și acces al pacienților, în cadru l sistemului
de sănătate din România.
În primul rând, serviciile clinice și paraclinice furnizate în sistemul public
de sănătate nu acoperă nevoile întregii populații care suferă de această boală, la
nivel național existând doar 6 orașe incluse în programul național de tratament
pentru paralizia cerebrală. La nivel de tratament medicamentos, cele mai
importante limitări decurg ca și consecință a acestor probleme de acces. Mai
mult, procedurile de evaluare și punere pe piață a medicamentelor în Rom ânia,
deși aflate în curs de reformă, generează decalaje importante de la apariția
medicamentelor inovative până când acestea ajung să fie folosite de către
pacienți. Toate aceste probleme generează costuri suplimentare suportate
personal de pacienți: costuri de transport (majoritatea persoanelor nu se află în
stricta proximitate a centrelor de tratament), costuri cu tratamentul simptomatic,
costuri cu tratamentul efectelor secundare sau al comorbidităților, alte costuri
generate de orientarea pacienților spre mediul privat mai ales pentru
diagnosticare rapidă (IMC). Literatura de specialitate evidențiază o reducere a
duratei de viață a persoanelor diagnosticate cu paralizie cerebrală cuprinsă între
6-13 ani față de durata de viață a unei persoane sănătoase.
În lipsa datelor specifice pentru țara noastră, și luând în considerare datele
Băncii Mondiale cu privire la speranța de viață medie la naștere în România,

State Dana Andreea

24 pentru anul de referință al studiului, precum și validările experților medicali
consultați, prezentul studiu ia în calcul o scădere medie de 9,5 ani, respectiv o
speranță de viață de 65,5 ani pentru pacienții diagnosticați în România,
comparativ cu 75 ani, speranța de viață în cazul unei persoane sănătoase.
Această secțiune centralizează informații privind accesul pacienților
diagnosticați cu Incapacitate motorie cerebrală la servicii clinice, paraclinice și
la medicamente. Prin Ordinul Guvernului nr. 408/2010, pacienții cu PC sunt
incluși în scheme de tratament finanțate de către guvern, iar serviciile necesare
pentru tratarea acestora fac parte din pachetul de îngrijire de bază, asigurat de
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Totuși, infrastructura din
sistemul sanitar public se confruntă cu provocări importante, care îngreunează
furnizarea asistenței medicale și au impact negativ asupra sănătății populației . În
completarea literaturii de sănătate publică, s-au colectat date calitative
importante de la diverși actori din sistem: medici, pacienți, reprezentanți ai
pacienților, administratori de spitale și alții. Deși provocările la nivel de
infrastructură și personal sunt relativ comune tuturor regiunilor, interacțiunea
acestora cu o serie de condiții socio -economice specifice anumite zone, poate
genera deficiențe și mai pronunțate pentru anumite categorii demografice.
În ceea ce privește satisfacția pacienților, persoanele cu un grad de
spasticitate ridicată, au raportat o satisfacție generală moderată față de sistemul
de sănătate din România. Acest rezultat nu este un indicator ideal pentru
calitatea îngrijirii acestor pacienți.
Literatura de specialitate descrie cazuri în care nivelul istoric scăzut al
calității serviciilor medicale distorsionează percepția pacienților față de
condițiile din prezent. Cu alte cuvinte, deși satisfacția pacienților este destul de
ridicată, acest lucru nu decurge direct din calitatea ridicată a serviciilor medicale
ci poate fi influențată de așteptările scăzute ale pacienților. Mai multe studii sunt
necesare pentru a cuantifica exact nivelul de calitate al serviciilor medicale
prestate pentru pacienții cu paralizie cerebrală, în România.

State Dana Andreea

25 Puține opțiuni convenționale de tratament sunt disponibile pentru pacienții
diagnosticați cu disfuncții cerebrale, care se concentrează mai ales pe ajutarea
pacienților pentru a face fata handicapului lor. Cu toate acestea, niciuna dintre
ele nu tratează efectiv pierderea funcției neurologice cauzată de leziunea
cerebrală inițială. Celulele stem au capacita tea de a regenera celulele rănite în
organism, ajutând la inversarea simptomelor și permițând pacienților cu
paralizie cerebrală să se îmbunătățească .
În paralel, un alt medicament care ameliorează paralizia instalată în urma
atacului cerebral este testat de oamenii de știință, putând apărea pe piață curând.
Chiar și mici ameliorări in activități de rutina, cum ar fi capacitatea de a mânca,
a se îmbrăca sau merge fără ajutor îmbunătățește considerabil viața celor care au
trecut printr -un atac cerebral care i-a lăsat cu paralizie sau a celor din jur. Până
în prezent, testele desfășurate la Universitatea California au arătat că paralizia
este ameliorată în proporție de 99% cu ajutorul acestui medicament, chiar daca
el este administrat la multă vreme după accidentul cerebral, relatează Daily
Mail .
Cobaii care au primit acest nou medicament la o lună dupa ce au avut
accidentul cerebral și-au recăpătat aproape toate funcțiile motorii în decurs de
doar patru săptămâni de tratament . Chiar dacă testele au fost realizate pe cobai,
oamenii de știință sunt optimiști și în ceea ce privesc rezultatele în cazul
oamenilor. Acest nou medicament stimulează nașterea unor noi neuroni.
Spasticitatea reprezintă o stare de creștere excesivă a tonusului și a
reflexelor de întindere musculare și osteotendinoase care apar în diferite maladii
neurologice ce implică sistemul nervos central. Netratată, spasticitatea duce la
contracturi ale mușchilor și tendoanelor, antrenând deformări și posturi vicioase
ale segmentelor afectate, durere, probleme funcționale sau dificultăți legate de
îngrijire. O putem întâlni, de exemplu, în evoluția accidentului vascular, a
traumatismelor craniene, în scleroza multiplă, în traumatismele vertebro –
medulare , dar și în alte afecțiuni neurologice.

State Dana Andreea

26 Unul dintre cele mai moderne tratamente folosite cu succes la ora actuala
este terapia TECAR . Dovadă a modului în care tehnologia avansată poate fi
utilizată în medicină, Transferul Energetiv Capacitiv și Rezistiv (TECAR)
reprezintă o terapie noninvazivă și folosește curenți de înaltă frecvență care intră
în țesut și se transformă în căldură. Senzația pe care pacientul o percepe în
timpul terapiei este plăcuta, de căldură, similară cu cea a unui masaj. Efectul
este rapid – încă de la prima ședință, durerea pacientului se reduce considerabil.
În timpul terapiei, corpul se folosește de propria energie, activând mecanismele
de regenerare de la nivelul țesuturilor și al musculaturii, având ca efect
vindecarea . Această energie produce efecte mecanice (mai bună conducere a
fluxului sangvin), chimic -biologic (accelerarea metabolismulu i celulelor lezate)
și termice (producerea căldurii). Aparatul funcționează cu ajutorul a doi electrozi
și a unei creme conductoar e în următorul mod: (Cinteza, D. 2003)
– un electrod de tip placă electrodul negativ va fi așezat pe partea opusă
zonei anatomice lucrată, acesta formează legătura cu electrodul mobil ;
– un electrod mobil electrodul activ prin care este trans mis curentul care
va fi plimbat prin mișcări circulare pe zona anatomica de tratat ;
– crema conductoare: Crescând intensitatea energiei Winback, rezistența
naturală a țesuturilor biologice va transforma energia în căldură
(diatermie), aceasta apelân d la fluxurile circulatorii (vasculare și
limfatice) pentru a regla termic zona vizată a corpului. Intensificarea
locală a căldurii va forța vascularizarea zonelor puțin irigate (fibroze,
cotracturi) și va elibera astfel mișcarea. Pentru crea vasodilatație este
nevoie de un nivel mediu de energie (10% -60%). Pentru a crea o
încălzire puternică a zonei (hipertermie) este nevoie de un nivel ridicat
de energie. Este astfel la latitudinea și experiența terapeutului de a
utiliza nivelul de energie pe care îl dorește pentru a ținti un anume efect.
(Cinteza, D. 2003)
Ședințele de recuperarea se vor efectua în timpul acționării benzilor
kinetice aplicate de-a lungul tendoanelor afectate (tendonul lui Achile și

State Dana Andreea

27 adductorilor). Metoda Kinesio Taping este o tehnică de bandajare adezivă
special concepută pentru a facilita procesul de vindecare naturală a
organismului, împreuna cu susținerea și stabilizarea mușchilor și articulațiilor
fără a limita amplitudinea de mișcare a corpului, în același timp conferind o
manipulare gentilă continuă a țesutului moale pentru a prelungi beneficiile unei
terapii manuale și după ieșirea dintr -un mediu clinic. (Bruner, P. 2015).
Urmărind diferiți receptori din sistemul somatosenzorial, banda kinesio
atenuează durerea si facilit ează drenajul limfatic prin elevarea microscopică a
pielii. Acest efect de ridicare a pielii formează striații la nivelul țesutului cutanat
și subcutanat, astfel creând spații interstițiale mai mari, permițând în acest fel un
aport ridicat de oxigen și o scădere a inflamației în zona afectată. Bazată pe ani
întregi de studii, banda kinesiologică este aplicată pe pacient în funcție de nevoi,
numai după o evaluare fizică prealabilă detaliată. Rezultatele evaluării vor dicta
specificațiile aplicării benzilor (mărime, poziție, tensiune) și a altor modalități de
tratament posibile. Aplicată în forma simplă de 'I' sau modificată în forma de 'X',
'Y' sau alte forme speciale, de asemenea tensionată și poziționată spre direcția
dorită, banda kinesiologică poate fi aplicată în sute de moduri și are abilitatea de
a reeduca sistemul neuromuscular, atenua durerea și reduce inflamația . Crește
performanța, prevenind accidentările și îmbunăt ățește circulația și vindecarea
asistând corpul în revenirea sa la starea de sănătate.
Evaluarea este un element cheie in tratarea oricărei afecțiuni medicale.
Pentru a obține rezultatele dorite de la o aplicare a benzii kinesio, ca și de la
orice altă metoda de tratament, se impune o testare completă. În unele cazuri,
tratamentul unei afecțiuni poate solicita și tratamentul unor afecțiuni adiacente.
Această testare ar trebui sa includă testarea musculara manuală, testarea
amplitudinii de mișcare (eng. ROM, Range Of Motion), evaluarea GAIT,
precum și alte teste ortopedice speciale pe care kinetoterapeutul sau specialistul
în cauză le va considera necesare. Informațiile obținute vor determina planul
propriu -zis de tratament, iar banda kinesio poate fi unealta perfectă de inclus în
acest plan, aceasta dovedind în studii efectele sale pozitive asupra pielii,

State Dana Andreea

28 sistemului circulator și limfatic, fascia, mușchilor, ligamentelor, tendoanelor și
articulațiilor. Metoda poate fi practicată în combinație cu o multitudine de alte
tratamente si modalități și are o eficiență foarte ridicată atât pe durata fazelor de
recuperare cât și a celor cronice ale unei accidentari. De asemenea, atunci când
este folosită ca și măsură de prevenție a traumatismelor. În mâinile unui
kinetoterapeut cunoscător al acestei metode, aceasta bandă poate deveni o
unealtă neprețuită în recuperarea medicală modernă. (Bruner, P. 2015)
Kinetoterapeutul (în limitele competențelor profesionale specifice)
realizează evaluarea kinetică beneficiarului. Metodele folosite pentru evaluare
sunt anamneza, examenul general, măsurători antropometrice.
Evaluarea inițială constă în diferite teste care se aplică pentru a afla gradul
de mobilitate, forța musculară, tonusul muscular, gradul de independență,
echilibrul și coordonarea, gradul de dezvoltare cognitivă, gradul de motricitate.
În urma evaluării inițiale terapeutul întocmește un program kinetic pe care
pacientul îl va urma. Pentru a obține rezultate favorabile se folosesc diferite
materiale cum ar fi: bastoane, mingi de diferite dimensiuni, benzi elastice,
saltea, spalier, bureți de diferite mărimi și forme, scripeți, bandă de mers,
bicicletă, stepper, greutăți. (Necșoi, C. 2011)
În funcție de durata planificată pentru furnizarea serviciilor pentru
beneficiar, se vor efectua evaluări periodice sau o evaluare pe baza constatărilor
și înregistrărilor menținute pe parcursul furnizării serviciului, respectiv prin
reaplicarea testelor efectuate la evaluarea inițială . În cadrul evaluării se
determină pentru fiecare beneficiar gradul de îndeplinire al obiectivelor și
activităților stabilite în planul de intervenție personalizat, stabilind eficacitatea și
eficiența serviciilor oferite. Rezultatele evaluării sunt înregistrate de către
kinetoterapeut în evaluarea periodică sau inițială. În funcție de gradul de
realizare al obiectivelor inițiale, kinetoterapeutul stabilește activități sau
obiective noi pentru beneficiar, care sunt înregistrate în planul de intervenție
personalizat inițial sau într-un plan nou.

State Dana Andreea

29 Pentru realizarea unei o implementări eficiente a serviciilor de recuperare
sunt necesa re studii de evaluare a statusului funcțional, a serviciilor oferite
actual pacientului diagnosticat cu paralizie cerebrală infantilă, concomitent cu
estimarea nevoilor reale de reabilitare, precum și elaborarea unui program și a
unui sistem de pregătire profesională corespunzătoare. Odată cu inițierea și
realizarea reformelor în sistemul de sănătate publică și al protecției sociale în
România, de o importanță covârșitoare devine necesitatea de ajustare a
serviciilor medico -sociale și a celor educaționale pentru copiii, în general, și
pentru cei cu dizabilități sau diagnosticați cu paralizie cerebrală infantilă.
Majoritatea pacienților cu paralizie cerebrală prezintă tulburări de mișcare
și de postură, însă în majoritatea cazurilor la, semnele de paralizie cerebrală
devin din ce în ce mai evidente cu vârsta. Unele probleme de dezvoltare pot
apărea abia după primul an de viață. Leziunea cerebrală care produce paralizia
cerebrală nu se agravează cu vârsta. Cu toate acestea, pot apărea, se pot modifica
sau deven i mai severe pe măsură ce pacientul evoluează in vârstă. Simptomele
specifice paraliziei cerebrale depind de tipul și severitatea ei, de gradul
debilității mintale și de dezvoltarea altor complicații sau de asocierea altor boli.

II. 4. Importanța fizioterapiei în managementul clinico -terapeutic al
pacienților adulți cu infirmitate motorie cerebrală: tehnici și metode
moderne de fizioterapie indicate, rolul activității fizice și al exercițiului
fizic pentru prevenția decondiți onării bolnavilor, recomandări privind
menținerea fitness -ului fizical în funcție de stadiul clinic, principiile
reducerii riscurilor cotidiene ale pacienților cu limitări de mobilitate
Paraliziile cerebrale infantile sunt reprezentate de un grup heteroge n de
tulburări permanente ale motricității și posturii, cu caracter stabil, neprogresiv ce
determină limitarea activității și care apar în dezvoltarea encefalului. Tulburările
motorii ale paraliziei cerebrale sunt adesea acompaniate de tulburări senzoriale ,

State Dana Andreea

30 de percepție, cognitive, de comunicare și comportament, epilepsie și afectări
musculoscheletale. Deși leziunea este statică (nu progresează în timp),
disfuncțiile care rezultă din dezechilibrul muscular combinat cu caracteristicile
secundare ale paralizi ei cerebrale pot contribui la agravarea dizabilității pe
măsură ce copilul crește.
Asupra membrului superior, paraliziile cerebrale afectează în grade
variabile funcțiile motorii grosiere și de finețe. Rezultatul se reflectă atât asupra
dezvoltării neuromo torii, în special al mobilității voluntare, cât și asupra
proceselor de învățare motorie prin lipsa de experiență. Deformarea membrului
superior în paralizia cerebrală este consecința dezechilibrului între musculatura
spastică și cea paretică, adesea acțio nând pe articulații instabile. Leziunea
neurologică va încetini dezvoltarea pattern -urilor (modelelor) tipice de mișcare,
de multe ori ca rezultat al adoptării de poziții asimetrice și limitării amplitudinii
de mișcare. (Tătaru,2006).
În ceea ce privește exercitarea beneficiilor kinetoterapiei asupra pacienților
diagnosticați cu paralizie cerebrală se vor avea în vedere reeducarea segmentelor
afectate și prevenirea apariției unor noi deformări specifice afecțiunii existente.
Principalele obiective kinetice în managementul paraliziei cerebrale sunt
reprezentate de menținerea sau creșterea lungimii țesutului moale, contractil sau
conjunctiv și recuperarea deficienței de forță și de rezistență.
Una dintre cele mai controversate tehnici în recuperarea țesutului contractil
este reprezentată de întinderea pasivă. Această tehnică este efectuată atât manual
(30 de minute), cât și prin poziționarea în aparate gipsate (5-7 ore pe zi). De
asemenea, utilizarea ortezelor este foarte benefică. Dovezile care atestă că
întinderea manuală duce la creșterea amplitudinii de mișcare la pacienții cu
paralizie cerebrală sunt foarte limitate și controversate, specialiștii recomandând
poziționarea în aparate gipsate precum și purtarea periodică a ortezelor.
Antrenamentul de forță și rezistență este considerat în prezent o intervenție
terapeutică standard, de durată. Creșterea forței este determinată de răspunsul
fiziologic la încărcarea specifică prin exerciții fizice sau prin stimularea electrică

State Dana Andreea

31 intensă. Acestea sunt căi directe de creștere a forței la pacienții cu paralizie
cerebrală și pot conduce la maximalizarea rezultatelor funcționale ale altor
intervenții precum fitnessul, participarea în activitățile ocupaționale,
recreaționale și sociale. (Rose, 2005)
Respingerea antrenament ului de forță în cazul spasticității de către
specialiști avea la bază opinia că solicitarea la efort maxim poate exacerba
spasticitatea, cocontracția, reacțiile asociate și mișcările anormale, iar răspunsul
la exercițiu ar putea fi prea slab. Numeroase studii subliniază beneficiile
funcționale ca rezultat al îmbunătățirii performanței musculare prin creșterea
forței fără a menționa creșterea spasticității. (Carnahan, 2002)
Prin exercițiu fizic s-au obținut, pe lângă creșterea forței, creșterea scorului
GMF M, la dimensiunile D și E, și a costului fiziologic al mersului, fără efecte
negative, cum ar fi creșterea spasticității. Dimpotrivă, s-a constatat scăderea
tonusului muscular și creșterea raportului de forță agonist -antagonist la o valoare
apropiată de normal. Se obțin și beneficii suplimentare precum reducerea
riscurilor apariției comorbităților determinate de imobilitate. Aceste îmbunătățiri
ale performanței musculare au fost demonstrate la pacienții cu paralizie
cerebrală în urma exercițiilor izometrice , izotonice, izokinetice și combinații ale
acestora, pe o perioadă de 6-8 săptămâni.
De circa 60 de ani de la de Lorme și Watkins, creșterea capacității de a
genera forță a mușchiului se obține prin exerciții rezistive, progresive.
Antrenamentul include folosirea de greutăți libere, aparate, benzi elastice și
propria greutate a corpului. În faza de debut a programului se vor efectua
exerciții fără rezistență sau cu rezistență redusă, până când pacientul se va
obișnui cu tehnica.
Exercițiile utilizate trebuie să includă toate grupele musculare, implicând
toată amplitudinea articulară. Pentru câștigul în forță ședința trebuie să aibă o
durată de minim 20-30 de minute, cu componente de încălzire și răcire.
Creșterea suplimentară de forță nu se va obține dacă numărul de ședințe este mai
mare de 4 pe săptămână. (American Academy of Pediatrics, 2001)

State Dana Andreea

32 Exercițiile nonportante au efect redus asupra ortostatismului și a mersului,
care au caracteristici diferite implicând activarea complexă a mușchilor. Aceștia
se vor adapta la modul de antrenament, la intensitatea și tipul activității, astfel
câștigul în forță putând fi mai bine transferat în îmbunătățirea performanței
mersului dacă antrenamentul de forță se practică într-un mod funcțional.
Efectele exercițiilor de creștere a forței depind de modul de antrenament.
Terapia fizică cu accent pe activități funcționale îmbunătățește aceste abilități
după 6-18 luni de tratament. Antrenamentul funcțional intensiv al forței (12
săptămâni, 3 ședințe pe săptămână, 3 seturi de 10 repetiții, de creștere a
mobilității, a forței musculare și pregătitoare a mersului, ridicarea pe vârfuri)
mențin forța musculară.
Jumătate din pacienții cu paralizie cerebrală folosesc dispozitive ajutătoare
pentru menținerea mobilității, de aceea ajutăt oarele de mers precum: rolatoare,
cârje, bastoane, au ca scop creșterea stabilității prin creșterea bazei de susținere
pentru permiterea ortostatismului și a mersului. Spre exemplu, ortezele permit
corecția sau prevenirea deformațiilor, oferirea unei baze de sprijin, facilitarea
antrenamentului unor abilități și creșterea eficienței mersului. Studiile au
evidențiat îmbunătățirea caracteristicilor mersului, a lungimii și vitezei pasului
dacă pacientul poartă orteze gleznă -picior în comparație cu mersul descu lț.
Diferența este mai puțin evidentă în momentul în care pacientul este încălțat.
Alți autori consideră că ortezele gleznă -picior nu modifică scorul GMFCS, dar
scad costul în oxigen al mersului.
Majoritatea pacienților hipoactivi devin adulți sedentari. De asemenea,
lipsa activității fizice poate contribui la dezvoltarea unor condiții secundare
asociate precum oboseala, durerea cronică și osteoporoza.
În managementul clinic sunt importante: relațiile dintre categoriile de
patologie, evoluția tulburărilor motorii, intervenția terapeutică și răspunsul la
tratament.

State Dana Andreea

33
PARTEA a II-a

CAPITOLUL III:
MATERIAL ȘI METODĂ
III. 1. Scopul, obiectivele, sarcinile și ipotezele cercetării

Scopul acestei lucrări este acela de a scoate în evidență beneficiile
kinetoterapiei și a derivatelor acestei terapii în creșterea gradului de
independență și al în creșterea calității vieții pacienților cu paralizie cerebrală
infantilă, dobândită prin producere unui accident cerebral la naștere, aflați la
vârsta maturității. Este bine cunoscut faptul că un grad de independență cât mai
ridicat reprezintă pilonul principal al integrării acestor pacienți în cadrul
societății.
Astfel, cei mai importanți factori adjuvanți în reabilitarea pacienților
diagnosticați cu paralizie cerebrală sunt: participarea, implicarea într-o situație
de viață, activitățile artistice și sociale. De asemenea, trebuie avut în vedere că
aceste tipuri de activități trebuie să fie desfășurate în cadrul mediului natural al
pacientului atât pentru determinarea nevoilor și scopurilor familiei, cât și pentru
promovarea unei participări raționale a pacientului în familie, la școală și în
comunitate. În cazul adolescenților diagnosticați cu un anumit tip de paralizie
cerebrală, în comparație cu adolesc enții de aceeași vârstă, aceștia participă la
activități mai puțin structurate și de intensitate mai mică, însă activitățile
sedentare cum ar fi utilizarea calculatorului sau privitul la televizor sunt aceleași
pentru ambele categorii.
Următorul pas după stabilirea scopului cercetării este formularea
obiectivelor. Există două tipuri de obiective în vederea realizării unei lucrări
complexe în ceea ce privește studiul asupra reabilitării adolescenților

State Dana Andreea

34 diagnosticați cu paralizie cerebrală infantilă: obiectiv ul teoretic și obiectivul
aplicativ.
Obiectivul teoretic al lucrării a avut în vedere surprinderea noțiunilor
teoretice relevante în ceea ce privește intervenția fizio-kinetoterapeutică asupra
unor pacienților diagnosticați cu un anumit tip de paralizie cerebrală infantilă. În
acest context am considerat oportună prezentarea unor date generale privind
paralizia cerebrală. Conținutul acestor date a constat în: definiție, cauze,
fiziopatologie, clasificarea paraliziei cerebrale. Pe baza acestor date a fost
formulată o parte din anamneza pacienților aflați în studiu.
De asemenea, în cadrul teoretic al temei studiate am evidențiat principiile
de abordare clinico -terapeutică a pacientului diagnosticat cu infirmitate motorie
cerebrală, unde a fost stabilită atitudinea personalului autorizat în ceea ce
privesc atât caracteristicile tipului de paralizie, cât și nevoile pacienților.
Evaluarea pacienților pe parcursul studiului de caz s-a realizat în trei etape.
Evaluarea inițială, evaluarea intermediară și evaluarea finală. De-a lungul acestei
evaluări s-au aplicat teste specifice fiecărui obiectiv stabilit, monitorizând gradul
de progresivitate al reabilitării.
Ultima etapă a cadrului teoretic în ceea ce privește paralizia cerebrală a
constat în selectarea celor mai potrivite metode și tehnici de intervenție
kinetoterapeutică si a terapiilor de acest gen în paralizia cerebrală. De asemenea,
am avut în vedere o serie de indicații, contraindicații, dovezi clinice și
controverse privind asocierea cu alte terapii compleme ntare, toate acestea pentru
a putea stabilii un program de intervenție cât mai complex și eficient.
Obiectivul aplicativ al lucrării a constat în designul realizării programului
de reabilitare. Astfel, am avut în vedere o realizare complexă a capitolului III
bazată pe materialul utilizat în realizarea acestei lucrări, cât și pe metoda de
lucru aplicată cu scopul de reabilitarea pacienților diagnosticați cu paralizie
cerebrală infantilă.
Dacă în capitolul III este prezentată desfășurarea studiului de caz în ceea ce
privește reabilitarea a doi pacienți diagnosticați cu paralizie cerebrală, în cadrul

State Dana Andreea

35 capitolului IV au fost incluse rezultatele cercetării bazate pe progresivitatea
acestor beneficiari ai recuperări prin kinetoterapie pe o perioada de șase luni.
Sarcinile cercetării sunt elaborate în strânsă legătură cu cercetarea
bibliografică a literaturii de specialitate în vederea surprinderii elementelor
teoretice semnificative privind datele generale despre paralizia cerebrală
infantilă bazate pe stabilirea definiției, cauze, fiziopatologie și clasificarea
pacienților diagnosticați cu acest tip de afecțiune neurologică, astfel sarcinile
cercetării au fost formulate astfel:
 Studiul bibliografic privind metodele cercetării, elaborarea unui studio
de caz tip paradicmă, relevant în paralizia cerebrală clasică întâlnită în
practica clinică.
 Formularea scopului, ipotezelor și obiectivelor de lucru.
 Realizarea studiului de caz centrat pe problematica adolescenților
diagnosticați cu paralizie cerebrală, din perspecti ve utilității aplicației
programelor de kinetoterapie și demonstrarea eficacității participării în
cadrul programelor complexe de intervenție kinetică.
 Stabilirea și aplicarea testelor și scalelor de evoluție fiabile și relevante
în cazul pacienților cu paralizie cerebrală.
 Elaborarea programelor de kinetoterapie bazate pe metode și tehnici
inovative.
 Interpretarea și analiza rezultatelor.
 Formularea de concluzii și implicații ale cercetării în practică.
 Redactarea în formă finală a lucrării de licență.
 Formularea ipotezelor contextuale acestei lucrări are la bază principalele
obiective propuse în scopul reabilitării pacienților.
Astfel au fost elaborate următoarele ipoteze pe care am urmărit să le testez
prin metode statistice specifice studiului de caz :

State Dana Andreea

36 1. Participarea pacienților diagnosticați cu un grad de paralizie cerebrală în
cadrul programele kinetice de recuperare contribuie la îmbunătățirea mersului și
a echilibrului.
2. Aplicarea mijloacelor și tehnicilor specifice kinetoterapiei în cadrul unui
program de intervenție are ca finalitate diminuarea gradului de spasticitate al
pacientului cu paralizie cerebrală.
3. Intervenția kinetoterapeutică contribuie la îmbunătățirea motricității fine
și a prehensiunii în cazul pacienților diagnosticați cu paraliz ie cerebrală.

III. 2. Metodele de cercetare utilizate
Principalele metode de cercetare în vederea realizării acestei lucrări au fost
reprezentate de: documentarea teoretică prin metoda studiului bibliografic,
metoda studiului de caz, metoda observației, metoda convorbirii, metoda
testelor, metoda grafică.
Nu există criterii strict științifice de selectare a unei teme de cercetare.
Alegerea poate fi determinată de o serie de condiții și factori, printre care pot fi
amintiți:
 nivelul atins de cunoașterea în domeniu;
 posibilitățile materiale oferite de instituția unde se desfășoară
cercetarea;
 personalitatea cercetătorului;
 soliditatea cunoștințelor în domeniu;
 Metoda studiului bibliografic
Datorită interdependențelor strânse între toate etapele unei cercetări, foarte
importantă rămâne faza inițială, care depinde de domeniul de cercetare și
stabilirea temei de cercetare. Documentarea teoretică reprezintă următoarea fază
după alegerea temei lucrării.

State Dana Andreea

37 Metoda studiului bibliografic reprezintă o componentă a documentării
prealabile, ce se ocupă cu studierea literaturii de specialitate, având drept scop
obținerea unor informații și a unor posibile sugestii de rezolvare cu privire la
tema interesată. Pentru stabilirea obiectiv elor și a scopului, acestui demers
științific i-a fost nelipsită documentarea bibliografică riguroasă cu referire la
cercetările efectuate până acum în acest domeniu și rezultatele acestora.
Astfel, această etapă va avea în vedere culegerea materialelor necesare
întocmirii lucrării. În cazul de față, pentru realizarea lucrării a fost necesară
respectarea unui plan de lucru stabilit în prealabil, având în vedere studierea
literaturii de specialitate pentru reamintirea și sistematizarea datelor teoretice
gene rale și a metodologiei de lucru cu pacienții. După parcurgerea materialului
bibliografic, am trecut la aplicarea metodelor de cercetare științifică.
Documentarea bibliografică a fost necesară pe tot parcursul cercetării în
vederea elucidării teoretice a unor probleme sau fenomene nou apărute sau din
dorința introducerii unor noi tehnici și metode de lucru și mai adecvate decât
cele utilizate până acum. Informațiile utile necesare nouă au fost obținute prin
studierea unor surse informaționale, cum ar fi: cărți și reviste de specialitate,
internetul, atlase, menționate desigur în lista bibliografică.
Datorită documentării bibliografice a fost posibilă fundamentarea teoretică
a observației, aceasta fiind folosită la rândul ei ca metodă de cercetare.
Metoda observației reprezintă o metodă de bază, o modalitate de studiu
care stă la baza oricărui tip de experiment. Aceasta este cea mai veche metodă de
cercetare din psihologie utilizată atât în studiile de tip cantitativ, cât și în cele de
tip calitativ. Observația reprezintă contemplarea intențională a unui obiect,
proces sau fenomen, ea fiind condiționată de prelucrarea prin rațiune a datelor
obținute. Scopul observației este reprezentat de culegerea de date concrete, a
căror analiză va permite stabilirea elemente lor esențiale, a relațiilor dintre ele,
precum și cauzelor și efectelor care le-au condiționat.
În cadrul studiului efectuat am utilizat metoda observației pentru a urmări
desfășurarea programului kinetic. În acest mod, în urma observațiilor culese am

State Dana Andreea

38 putut să sesizez reacțiile pacienților în timpul executării exercițiilor și sa realizez
corecțiile necesare în situațiile în care exercițiile fizice se realizau incorect.
Am folosit în permanență atât observația directă (naturală), cât și observația
experimenta lă (provocată). Concomitent cu metoda observației am folosit în
lucrare ca metodă de prelucrare și interpretare metoda evaluării.
Observarea a fost aplicată procesului de cercetare pentru a vedea rezultatul
observabil al persoanei diagnosticată cu paralizi e cerebrală supusă testărilor și
programului kinetic de reabilitare. Datorită faptului că observația reprezintă o
metodă de cunoaștere științifică a realității, datele obținute în urma observație au
fost prelucrate rațional. Metoda va fi pusă în aplicare atât la evaluare, pentru a
evalua deficitul și restantul funcțional al pacientului, dar și în timpul
programului kinetic. Periodic, se va examina pacientul pentru interpretarea
randam entului programului kinetic.
Metoda studiului de caz reflectă modalitatea în care aspectele teoretico –
metodologice se îmbină cu aspectele sigure, pragmatice ale unui caz concret.
Metoda studiului de caz a fost folosită de F. Le Play la sfârșitul secolului
trecut, devenind astfel un instrument de cercetare descriptivă a unui caz (individ,
program, instituție, organizație, situație etc.) cu aplicarea tehnicilor observației,
culegerea datelor pe teren, interviul, studiul documentelor etc. Forma obișnuită a
studiului de caz folosește un singur individ, unic în felul său.
Scopul acestei metode este de a determina caracteristicile unice ale
subiectului sau condiției și să ajute la crearea unor situații asemănătoare. De
obicei generalizările nu sunt justificate cu privire la unul sau mai multe cazuri,
având în vedere variabilitatea subiecților și situațiilor, precum și lipsa de control
a acestora de către cercetător.
Metoda convorbirii este reprezentată de interviul anamnestic, numit și
convorbire pentru diagnosticarea persoanei. Această metoda necesită o atenție
specială, datorită impor tanței sale, întrucât este unul dintre instrumentele foarte
mult utilizate în clinică și în educație fizică și sport.

State Dana Andreea

39 Anamneza reprezintă principalul scop al utilizării metodei convorbirii.
Aceasta constă în descrierea amănunțită a modului de apariție și desfășurare a
suferințelor actuale ale pacientului, dar și a unor fapte sau evenimente
precedente. De asemenea, se bazează pe abordarea subiectului și stabilirea cu
acesta a unor relații de încredere, oferindu -i acestuia starea de bine și siguranța
necesară .
Anamneza presupune următoarele obiective: evidențierea simptomatologiei
dominante (în cazul nostru în sfera neurologică), a istoricului afecțiunii, a
antecedentelor generale (personale patologice, heredocolaterale patologice,
condiții de viață).
Metoda testelor este reprezentată de evaluare pacienților. Testul este proba
standard ce presupune determinarea cât mai precisă a gradului de dezvoltare a
unei însușiri fizice sau psihice. Evaluarea acestei însușiri se realizează prin
raportarea ei statistică la situația altor subiecți, ce rezultă o clasificare a
subiectului, de tip cantitativ sau tipologic. Afișarea testelor presupune stabilirea
scalei valorice a rezultatelor. Pentru aflarea locului subiectului pe scara testului
este necesară compararea scorului individual cu scorurile etalonului.
În cadrul studiului de caz, subiecții au fost testați de 3 ori (inițial,
intermediar și final) în ceea ce privește nivelul capacității motrice voluntare. Au
rezultat trei evaluări: evaluarea inițială, evaluarea intermedia ră și evaluarea
finală a nivelului funcțional motor.
S-au efectuat diverse teste specifice pacienților cu paralizie cerebrală, în
funcție de caracteristicile pacienților. Astfel, au fost utilizate următoarele teste:
 Pentru testarea mersului a fost utilizat testul de mers Tinetti.
 Evaluarea spasticității s-a realizat prin scala Ashwort.
 Evoluția coordonării s-a monitorizat pe baza anumitor teste
Astfel, fiecare subiect a fost testat de mai multe ori în perioada ianuarie
2019 – iunie 2019. În funcție de rezul tatele obținute s-au aplicat programe de
kinetoterapie diferențiate, în funcție de rezultatele stabilite în urma testărilor.

State Dana Andreea

40 Pe toată durata perioadei de recuperare au fost utilizate diferite serii de
exerciții medicale bazate pe o metodologie kinetică foarte bine stabilită. Astfel,
majoritatea exercițiilor au cuprins atât tehnici kinetice cât și tehnici anakinetice.
Principalul scop al acestor exerciții fizice medicale constă în reducerea
deficitelor funcționale produse datorită paraliziei cerebrale.
Exerc ițiul fizic medical se bazează pe funcția normală a corpului, pe
modelul mișcărilor fiziologice și a atitudinii. Există trei forme de exerciții fizice
medicale: cele profilactice sau de prevenire a unor stări patologice, cele
terapeutice și exercițiile fizice medicale de recuperare medicală.
În cazul de față au fost utilizate tipurile de exerciții bazate pe recuperarea
medicală. Principiile de aplicare ale acestor exerciții fizice au la bază anumite
obiective care trebuiesc urmărite. Obiectivele principale sunt:
– relaxarea, corectarea posturii și aliniamentului corpului;
– creșterea mobilității articulare;
– creșterea forței musculare;
– creșterea rezistenței musculare;
– coordonarea, controlul și echilibrul;
Toate acestea se realizează prin intermediul unor tehnici și metode.
Corectarea posturii și aliniamentului corpului utilizează ca și tehnici
postura corectată/hipercorectat, menținută prin diverse metode de fixare, mișcări
pasive, active asistate (activo -pasive) și active, contracții izometrice.
Creșter ea mobilității articulare s-a realizat prin mai multe metode în funcție
de tipul de paralizie cerebrală care a determint limitarea mobilității articulare.
Au fost indicate pozițiile seriate fixate în orteze amovibile care s-au schimbat pe
măsură ce se caștigau prin exercițiu noi unghiuri de mișcare articulară.
Creșterea forței musculare s-a realizat prin contracția izotonică contra unei
rezistențe care nu blochează mișcarea. Cel mai utilizat tip de efort muscular
pentru creșterea forței musculare în cursul programului kinetic a fost mișcarea
izotonică cu rezistența.

State Dana Andreea

41 Creșterea rezistenței musculare. Rezistența este capacitatea de a susține un
efort (capacitatea mușchiului de a susține o contracție). Tehnicile de creștere a
rezistenței musculare sunt aceleași ca cele din cadrul creșterii forței musculare.
Creșterea coordonării, controlului și echilibrului se bazează pe dezvoltarea
coordonării, ceea ce înseamnă o creștere a preciziei mișcării determinând
apariția deprinderilor motrice ce au la bază engramele motorii. Principalele
tehnici utilizate au fost mobilizările poliarticulare (triple flexii, triple extensii).
Antrenarea la efort este un obiectiv deosebit de important, deoarece lipsa
efortului fizic impus de paralizie determină o serie de perturbări funcți onale ale
întregului organism, și în special dezadaptări metabolice, cardiorespiratorii,
musculare.
Organizarea programelor kinetoterapeutice de recuperare s-a realizat în
funcție de gradul de paralizie cerebrală cu care pacientul a fost diagnosticat, de
deficitul funcțional al pacientului și de principalele complicații.
De asemenea, cunoașterea gradului de mișcare a unei articulații sau a
valorii forței unui mușchi a fost absolut necesară pentru a putea stabili un
diagnostic funcțional în cadrul deformăril or care afectează aparatul locomotor.
Testarea clinică muscularo -articulară reprezintă modalitatea de apreciere
calitativă și cantitativă a capacității de mișcare a sistemului mioarticular. Tehnica
de analiză a gradului de mobilitate articulară se numește ”bilanț articular” sau
„testing articular”. Aceste bilanțuri clinice sunt analitice, ele cercetând fiecare
mușchi și articulație în parte.
Un rol important în realizarea unui program de kinetoterapie o are și studiul
bolii respective sub toate aspectele ei: factori de risc, factori declanșatori și
agravanți, mecanismele fiziopatologice care stau la baza semnelor bolii, tabloul
clinic al bolii, modalitățile de evoluție (complicații, sechele, căile de vindecare –
ameliorare), principiile terapeutice, modalități le de acțiune ale kinetoterapiei
asupra bolii (indicații, contraindicații, incidente posibile).

State Dana Andreea

42 Metoda grafică a fost utilizată pentru a pune în evidență evoluția subiecților
pe parcurs ul cercetării. Datele din tabele au fost prelucrate și reprezentate grafic
prin folosirea unor grafice cât mai sugestive de diverse culori și forme.

III. 3. Subiecții și organizarea cercetării

Paralizia cerebrală spastică este o entitate gnosologică descoperită de foarte
multă vreme. Aspectul clinic al formei spastice a fost descris de LITTLE încă
din secolul trecut. Deși în medicina de specialitate se folosește termenul de
paralizie, după Bobath, se consideră a fi mai degrabă expresia unor modalități
anormale de postură și mișcare decât o lipsă de funcționare activități
neuromusculare.
Pornind de la cazurile aflate în recuperare și urmărite pe o perioadă de
timp, dar și de la literatura de specialitate, reflectată în notele de bibliografie
atașate,au fost urmărite modurile în care au fost afectate funcțiile motorii ale
pacienților aflați în tratament.
Principalul obiectiv al studiului de caz este acela de a monitoriza etapele
recuperării a două cazuri distincte de paralizie cerebrală pe parcursul unui
interval de șase luni (10 ianuarie 2019 – 10 iunie 2019), terapia de recuperare
constând în 4 ședințe pe săptămână, în contextul în care maximul ideal de
ședințe recuperatorii este acela de un număr de 208 pe an (Damiano,2006).
Primul criteriu de selecție al pacienților a fost diagnosticarea acestora cu un
anumit tip de paralizie cerebrală infantilă, formă spastică, cu intervenție
chirurgicală ortopedică inițială (ambii pacienți au suferit operații de alungire de
tendon adductor inghinal).
Criteriile de excludere s-au bazat pe efectuarea unei alte terapii de
recuperare în afara studiului de caz. De asemenea au fost excluși pacienții
diagnosticați cu paralizie cerebrală infantilă, dar care au prezentat recent

State Dana Andreea

43 episoade de convulsii epileptice în condițiile în care aceștia nu au fost apți de a
efectua toate formele terapiei.
Stabilirea unei anamneze corecte de către un specialist este esențială, în
vederea formării unei perspective kinetice asupra realizării unui plan complex de
reabilit are. De asemenea, pentru o implementare eficientă a serviciilor de
recuperare au fost necesare atât studiile de evaluare a statusului funcțional, cât și
a serviciilor oferite actual pacientului diagnosticat cu paralizie cerebrală
infantilă, concomitent cu estimarea nevoilor reale de reabilitare, precum și
elaborarea unui program și a unui sistem de pregătire profesională
corespunzătoare.

Studiu de caz numărul 1.
Nume: S
Prenume: A
Data nașterii: 1997
Vârsta: 22 ani
Greutate: 57 kg
Înălțime: 162 cm
Diagnostic: Paralizie cerebrală.

Tabloul clinic:
Pacientul prezintă un grad de spasticitate foarte ridicat fiind evidentă
afectarea grupelor musculare antigravitaționale (flexorii membrului superior și
extensorii membrului inferior). Opun rezistență la întiderea pasivă, și cedează
brusc după o rezistență inițială (fenomenul lamei de briceag). Afectarea este
una elastică pentru că, după ce au fost întinse, membrele revin rapid la forma
inițială.
Pacientul are o atitudine posturală specifică „mersului cosit”, având
capacitatea de a realiza procesul de mers, însă cu dificultate mărită. Spasticitatea
se accentuează cu mișcările sincinetice, voluntare și cu stimulii cutanați și

State Dana Andreea

44 viscerali. De asemenea, este evidentă utilizarea membrului superior stâng,
mem brul superior drept fiind incapabil de executarea unor elemente de
prehensiune, precum ridicarea unei greutăți de 1/5 kg sau prinderea unui obiect
mai mic de trei centimetri.
Din punct de vedere psihic se remarcă o gândire normală, pacientul poate
citi, comunica, socializa, acomodându -se foarte ușor în societate. Sunt întâlnite
dificultăți în ceea ce privește scrisul în condițiile în care prehensiunea
membrului superior drept este scăzută.
Antecedente patologice:
Incompatibilitate Rh – Mama are Rh negativ, Tata Rh pozitiv.
Nașterea a fost prematură – 32 săptămâni.
Durata nașterii – 12 ore, mama pierde lichidul amniotic, fătul suferă leziuni
cerebrale severe în lipsa oricărei surse de oxigen.
Culoarea la naștere – cianotică.
Apgar – 6.
Greutate 1600 gr.
Trata mentul anterior:
Ortopedic – utilizarea ortezelor și a ghetelor ortopedice 7 ani.
Chirurgical – alungirea de tendon adductor inghinal (6 ani).
Kinetic –pacientul beneficiază de kinetoterapie de la vârsta de 1 an.
Medicamente administrate în ultima perioadă : Lioresal, Midocalm,
Neuromultivit.

Studiu de caz numărul 2:
Nume:
Prenume: R
Greutate: 60 kg
Înălțime: 167 cm
Vârsta : 23 ani
Diagnostic: Paralizie cerebrală.

State Dana Andreea

45 Tabloul clinic:
În acest caz aditudinea corporală este dictată de hipertonia musculară de tip
piramidal. Această hipertonie predomină atât la membrul superior pe flexori, cât
și la membrul inferior pe extensori. De aceea se poate observa faptul că
membrul superior se află în ușoară abducție, antebrațul este flectat pe braț,
evidențiindu -se o ușoar ă pronație, iar pumnul și degetele sunt ușor flectate peste
police. În ceea ce privește membrul inferior, acesta se află în extensie, adducție,
rotație internă, realizându -se o ușoară flexie plantară. Mersul este realizabil, însă
cu foarte mare dificultate .
Din punct de vedere psihic, pacientul este sănătos, cooperează, răspunde
cerințelor, fiind capabil de realizarea unui program kinetic complex în ceea ce
privește reabilitarea segmentelor corporale asupra cărora este evidentă existența
leziunilor la nivel cerebral.

Antecedente patologice:
Mama a lucrat pe perioada sarcinii într-un mediu toxic. Așadar, existența
factorilor de mediu a dus la apariția unei sarcini toxice, pacientul prezentând
diferite complicații încă din perioada fetală.
Nașterea: Existând risc foarte crescut de avort spontan, s-a efectuat
intervenția de cezariană la 30 de săptămâni. Bebelușul este ținut la incubator 8
săptămâni.
Culoarea la naștere – cianotică.
Apgar – 6.
Greutate: 1200 gr.

Tratamentul anterior:
Ortopedic – utilizarea ortezelor și a ghetelor ortopedice 5 ani.
Chirurgical – alungirea de tendon adductor inghinal ( 5 ani).
Kinetic – pacientul beneficiază kinetoterapie de la vârsta de 1 an.
Medicamente administrate în ultima perioadă: Oxybral, Cerebrolisyn

State Dana Andreea

46 Se pot observa o serie de asemănări și deosebiri în ceea ce privește
existența aceluiași tip de afecțiune, anume paralizie cerebrală, în cazul a doi
pacienți de vârste apropiate. De menționat este faptul că cei doi pacienți au
urmat același tip de tratament, cu mici modifi cări, în aceași perioadă, prescris de
aceași medici (medic neurolog și medic de recuperare) . Astfel, reabilitarea
segmentelor corporale asupra cărora și-a pus amprenta existența leziunilor
apărute la nivel cerebral a fost efectuată de la o vârstă corespun zătoare în ambele
cazuri.
În cazul acestor afecțiuni, principala regulă în care constă recuperarea este
ca pacientul să fie implicat într-un colectiv de specialiști de profiluri diferite
(fiziokinetoteraput, neurolog, gastrolog, oftalmolog, psihiatru, psiholog,
logoped, cardiolog) pentru că aproape de fiecare dată paralizia cerebrală poate fi
asociată cu: convulsii, tulburări cognitive, de vorbire, malnutriție, hipersalivație,
reflux gastroesofagian, deficite senzoriale, etc. Prima necesitate și cea mai
importantă rămâne terapia prin mișcare care uneori, măcar în ceea ce privește
mobilizarea pasivă segmentară, poate fi executată și de către membri familiei de
2-3 ori pe zi timp de 15-30 min.

III. 4. Desfășurare a cercetării

Efectuarea serviciilor de kinetoterapie asupra pacienților diagnosticați cu
paralizie cerebrală va avea în vedere atât reeducarea segmentelor afectate, cât și
prevenirea apariției unor noi deformări specifice afecțiunii existente.
Principalel e obiective kinetice în managementul paraliziei cerebrale sunt
reprezentate de menținerea sau creșterea lungimii țesutului moale, contractil sau
conjunctiv și recuperarea deficienței de forță și de rezistență.
De asemenea, se va avea în vedere aplicarea unor programe kinetice
specifice fiecărui pacient în funcție de partea corporală vizată spre a fi
reabilitată. În ceea ce privesc ambii pacienți asupra cărora a fost efectuată

State Dana Andreea

47 cercetarea și realizarea studiului de caz, aceștia au prezentat o serie de asemănă ri
specifice afecțiunii cu care au fost diagnosticați, astfel încât a fost posibilă
realizarea unor programe de recuperare asemănătoare. Diferențele foarte mici
dintre cei doi pacienți aflați la vârsta maturității au presupus adaptarea și
formarea unor noi exerciții medicale în funcție de nevoile fiecăruia.
Cercetarea s-a desfășurat pe o perioadă de 6 luni (10 ianuarie 2019 – 10
iunie 2019), terapia de recuperare constând în 4 ședințe pe săptămână, în
contextul în care maximul ideal de ședințe recuperatorii este acela de un număr
de 208 pe an,în cadrul Centrului de Recuperare Spa, Pitești. Au fost efectuate
teste specifice afecțiunii în funcție de obiectivele stabilite și de gradul de
performanță dorită prin progresivitate graduală. Astfel au rezultat patru tipuri de
teste utilizate de trei ori, evidențiindu -se rezultate diferite bazate pe un progres
gradual.
Primul etapă din cadrul recuperării celor doi pacienți a fost aplicarea
testelor inițiale (Testul Tinetti, scala Ashworth, teste pentru coordonare). Testele
au fost repetate atât în faza intermediară cât și în faza finală a studiului efectuat
pe cele două cazuri.
Obiective kinetice stabilite în reabilitarea pacientului:
 Diminuarea spasticității.
 Creșterea forței musculare.
 Creșterea amplitudinii de mișcare.
 Recuperarea coordonării.
 Reeducarea mersului și a echilibrului.
Fiind stabilite aceleași obiective pentru ambele cazuri, au fost create
programe de reabilitare identice, pentru a face diferența de progresivitate dintre
doi pacienți diagnosticați cu același tip de afecțiune și dificultăți identice.
Realizarea programului de recuperare a fost constituit pe condițiile impuse de
Organizația Mondială a Sănătății, și anume utilizarea a patru procedee de lucru
ce se pot realiza în sala de kinetoterapie: mers, saltea, spalier, aparate.

State Dana Andreea

48 Primul program de recuperare a fost stabilit pe baza rezultatelor obținute la
testele inițiale. Astfel, principalii parametrii de la baza programului de
recuperare (intensitatea, frecvența, durata, pauzele) au fost adaptați la
capacitățile de care pacienții au dat dovadă.

 Programul de recuperare stabilit după testarea inițială:

Prima etapă a programului de recuperare este reprezentată de încălzirea
grupelor musculare ce urmează a fi lucrate ulterior. Având în vedere faptul că
pacienții prezintă capabilitatea de a utiliza aparatele din cadrul sălii de
kinetoterapie, încălzirea a fost efectuată pe bicicleta medicală și banda de mers.
După etapa de încălzire se începe recuperarea propriu zisă a membrelor
asupra cărora și-a pus amprenta diagnosticul de paralizie cerebrală. Primele
exerciții efectuate au fost bazate de contracturarea musculară, deci reducerea
gradului de spasticitate caracteristic ambilor pacienți.
Manevrele de decontracturare permit în cursul tratam entului de recuperare
aprecierea posibilităților de alungire pentru diferite grupe musculare. Aceste
manevre urmăresc corectarea posturilor, inițierea și dezvoltarea mișcării cât mai
aproape de normal, contribuind la obținerea independenței pacienților.

Exerciții pentru reducerea spasticității membrului superior:
 Supinația membrului stâng prin menținerea poziției (10 repetări).
 Supinația membrului drept prin menținerea poziției (10 repetări).
 Pronația și flexia cubitală a membrului stâng prin menținere
(10 repetări).
 Pronația și flexia cubitală a membrului drept prin menținere
(10 repetări).
 Extensia pasivă, progresivă a degetelor mâinii (10 repetări).

State Dana Andreea

49  Plasarea mâinii la nivelul umărului (mâna cu tava) prin extensia pasivă a
degetelor (10 repetări pentru fiecare membru).
 Kinetoterapeutul execută extensia și supinația întregului membru
superior, menținând degetele pacientului extinse cu o mână, cu cealaltă
mână menținând cotul, pentru o extensie completă a membrului. (10
repetări).

Exerciții pentru reducerea spasticității membrului inferior:
 Din poziția culcat dorsal se efectuează flexia membrului stâng (10
repetări).
 Din poziția culcat dorsal se efectuează flexia membrului drept
(10 repetări).
 Din poziția culcat dorsal se efectuează ridicarea genunc hiului stâng la
piept menținând poziția (10 repetări).
 Din poziția culcat dorsal, se efectuează flexia ambilor genunchi,
executând rotirea bazinului către partea stângă (10 repetări).
 Din poziția culcat dorsal, se efectuează flexia ambilor genunchi,
execut ând rotirea bazinului către partea dreaptă (10 repetări).
 Din poziția culcat dorsal, se efectuează flexia ambilor genunchi,
executând ridicarea bazinului (10 repetări).
 Poziția de „cavaler servant ” (corpul aplecat pe coapsa ridicată, sprijin pe
sol cu mâin ile): se întinde genunchiul de sprijin, executând o balansare
care trebuie să întindă psoas -iliacul (10 repetări).
În timpul programului a fost efectuată metoda „Margaret Rood ”, care prin
modelele sale de postură globală și unele stimulări (pensulări, percutări),
facilitează contracția unor mușchi, inhibând spasticitatea antagoniștilor.
 Mângâierea ușoară a cefei în zona C2-C5 produce relaxare
paravertebrală.

State Dana Andreea

50  Percutarea maleolei peroniere produce contracția peronierilor, ducând la
relaxarea tibialului.
 Percutarea maleolei tibiale activează supinatorii și adductorii piciorului,
relaxând peronierii, ceea ce permite o realizare complexă a programului
de recuperare.
 În același mod se obțin efecte asemănătoare prin percutarea apofizei
stiloide radiale sau cubitale, ceea ce permite o execuție corectă a
exercițiilor.
 Îndoirea rapidă a unui membru duce la inhibarea flexorilor permițând
realizarea flexiilor.

Figura 3. 1. Recuperarea adductorilor

Figura 3. 2. Adduc ție/Abduc ție

State Dana Andreea

51 Exerciții pentru recuperarea coordonării :
Pentru îndeplinirea obiectivului de recuperarea funcțională a mâinii au fost
utilizate mijloace și tehnici kinetice bazate pe exerciții active.
Exercițiile active sunt cele mai indicate în cadrul ședințelor de
kinetoterapie, fiind executate liber, cu sau fără aparate sau cu rezistență
progresivă. (Mariana Cordun, Kinetologie medicală)
Recuperarea coordonării debutează cu exerciții de umăr și cot, punându -se
accentul pe mișcările analitice sau globale la nivelul tuturor articulațiilor
membrului superior.

Exerciții pentru reeducarea mersului și a echilibrului:
 Pacientul este așezat cu fața la spalier, sprijinit în brațe, execută sărituri
(10 repetări).
 Spriji nit de spalier, execută ridicări pe vârfuri (10 repetări).
 Sprijinit cu brațele de spalier, execută ridicarea membrului inferior drept
(10 repetări).
 Sprijinit cu brațele de spalier, execută ridicarea membrului inferior stâng
(10 repetări).
 Susținut de către kinetoterapeut, pacientul execută lăsarea greutății
corpului pe membrul stâng, după care revine în poziție inițială (10
repetări).
 Susținut de către kinetoterapeut, pacientul execută lăsarea greutății
corpului pe membrul drept, după care revine în poziți e inițială (10
repetări).
 Ridicarea din poziția „Cavalerului servant”: Pacientul se află pe
genunchiul stâng, sprijinindu -se pe piciorul drept, se produce ridicarea.
(10 repetări).

State Dana Andreea

52  Ridicarea din poziția „Cavalerului servant”: Pacientul se află pe
genunchiu l drept, sprijinindu -se pe piciorul stâng, se produce ridicarea.
(10 repetări).
 Din poziția „pe genunchi” se execută mersul pe un plan drept (3
minute).
 Din poziția „pe genunchi”, se execută mersul cu mâinile la spate pe un
plan drept (3 minute).
 Mers cu susținerea hamului (100 m).
 Mers cu prinderea mâinilor la spate (100 m).
 Mers cu ridicarea brațelor pe expir, revenire pe inspir (100 m).
Pauzele s-au efectuat între seturile de exerciții pe o durată de 2 minute.

 Programul de recuperare stabilit după testarea intermediară:
În urma rezultatelor obținute după trei luni de intervenție kinetică asupra
celor doi pacienți diagnosticați cu infirmitate motorie cerebrală, programul de
recuperare a fost readaptat, stabilindu -se noi parametrii: intensitate, frecvență,
durată. Etapa încălzirii a fost efectuată prin utilizarea aparatelor medicale. Astfel
a fost utilizată bicicleta 10 minute, iar stepperul 5 minute.

Exerciții pentru reeducarea coordonării membrului superior :
 Flexia deget elor obținută prin strângerea mingii medicinale
(20 repetări).
 Flexia degetelor obținută prin strângerea marginii mesei unde se va pune
accentul pe exersare mușchilor lombricali (20 repetări).
 Extensia analitică a degetelor executată împotriva rezistenței manuale
opusă de kinetoterapeut (20 repetări).
 Extensia globală a mâinii executată împotriva rezistenței manuale opusă
de kinetoterapeut (20 repetări).

State Dana Andreea

53  Abducția degetelor se exersează analitic împotriva rezistenței opusă de
kinetoterapeut (20 repetări).
 Extensia și abducția degetelor executată global prin întinderea unui
elastic circular (20 repetări).
 Prinderea mai multor obiecte de diferite dimensiuni și așezarea acestora
pe culori.

Exerciții pentru reducerea spasticității membrului superior:
 Supinația membrului stâng prin menținerea poziției (20 repetări).
 Supinația membrului drept prin menținerea poziției (20 repetări).
 Pronația și flexia cubitală a membrului stâng prin menținere
(20 repetări).
 Pronația și flexia cubitală a membrului drept prin mențin ere
(20 repetări).
 Extensia pasivă, progresivă a degetelor mâinii (20 repetări).
 Plasarea mâinii la nivelul umărului (mâna cu tava) prin extensia pasivă a
degetelor (20 repetări pentru fiecare membru).
 Kinetoterapeutul execută extensia și supinația întreg ului membru
superior, menținând degetele pacientului extinse cu o mână, cu cealaltă
mână menținând cotul, pentru o extensie completă a membrului (20
repetări).

Exerciții pentru reducerea spasticității membrului inferior:
 Din poziția culcat dorsal se efect uează flexia membrului stâng prin
atașarea unei greutăți de 500 g (20 repetări).
 Din poziția culcat dorsal se efectuează flexia membrului drept prin
atașarea unei greutăți de 500 g (20 repetări).
 Din poziția culcat dorsal se efectuează ridicarea genunchiul ui stâng la
piept menținând poziția (20 repetări).

State Dana Andreea

54  Din poziția culcat dorsal, se efectuează flexia ambilor genunchi,
executând rotirea bazinului către partea stângă (20 repetări).
 Din poziția culcat dorsal, se efectuează flexia ambilor genunchi,
executând rotirea bazinului către partea dreaptă (20 repetări).
 Din poziția culcat dorsal, se efectuează flexia ambilor genunchi,
executând ridicarea bazinului (20 repetări).
 Poziția de „cavaler servant ”: corpul aplecat pe coapsa ridicată, sprijin pe
sol cu mâinile ; se întinde genunchiul de sprijin, executând o balansare
care trebuie să întindă psoas -iliacul (20 repetări).

Exerciții pentru reeducarea mersului și a echilibrului:
 Pacientul este așezat cu fața la spalier , sprijinit în brațe, execută sărituri
(20 repetări);
 Sprijinit de spalier, execută ridicări pe vârfuri (20 repetări);
 Sprijinit cu brațele de spalier, execută ridicarea membrului inferior drept
(20 repetări);
 Sprijinit cu brațele de spalier, execută ridicarea membrului inferior stâng
(20 repet ări);
 Susținut de către kinetoterapeut, pacientul execută lăsarea greutății
corpului pe membrul stâng, după care revine în poziție inițială
(20 repetări);
 Susținut de către kinetoterapeut, pacientul execută lăsarea greutății
corpului pe membrul drept, după care revine în poziție inițială
(20 repetări);
 Ridicarea din poziția „Cavalerului servant”: Pacientul se află pe
genunchiul stâng, sprijinindu -se pe piciorul drept, se produce ridicarea.
(20 repetări);

State Dana Andreea

55  Ridicarea din poziția „Cavalerului servant”: Pacientu l se află pe
genunchiul drept, sprijinindu -se pe piciorul stâng, se produce ridicarea.
(20 repetări);
 Din poziția „pe genunchi”, se execută mersul pe un plan drept
(5 minute);
 Din poziția „pe genunchi”, se execută mersul cu mâinile la spate pe un
plan drept (5 minute);
 Mers cu susținerea hamului (200 m);
 Mers cu prinderea mâinilor la spate (100 m);
 Mers cu ridicarea brațelor pe expir, revenire pe inspir (100 m);
 Mers cu pășirea peste obstacole (50 m);
Pauzele s-au efectuat între seturile de exerciții pe o durată de 2 minute.

 Programul de recuperare stabilit după testarea finală:
În urma testării finale a fost realizat un nou program kinetic pe baza
stabilirii unor noi parametrii, cu scopul de continuitate a recuperării celor doi
pacienți diagnosticați cu paralizie cerebrală în afara cercetării.
Programul readaptat conține exerciții combinate, specifice fiecărui obiectiv
propus anterior, însă conform cu prevederile Organizației Mondiale de Sănătate,
anume parcurgerea a patru procedee de lucru în cadrul sălii de kinetoterapie:
mers, saltea, spalier, aparate. Principalele obiective kinetice propuse în vederea
stabilirii programului de recuperare final sunt: recuperarea mersului, refacerea
prehensiunii, reducerea spasticității, creșterea forței musculare.
Etapa de încălzire încadrează exerciții de mers utile atât în etapa de
încălzire, cât și în reeducarea mersului.

Exerciții de încălzire și reeducarea mersului:
 mers normal (50 m);
 mers cu mâinile la spate (50 m);

State Dana Andreea

56  mers cu pășire peste obstacole (50 m);
 mers printre jaloane (50 m);
Pauză 3 minute.

Exerciții pentru reeducarea coordonării:
 Flexia degetelor obținută prin strângerea mingii medicinale
(30 repetări).
 Flexia degetelor obținută prin strângerea marginii mesei unde se va pune
accentul pe exersare mușchilor lombricali (30 repetări).
 Extensia analitică a degetelor executată împotriva rezistenței manuale
opusă de kinetoterapeut (30 repetări).
 Extensia globală a mâinii executată împotriva rezistenței manuale opusă
de kinetoterapeut (30 repetări).
 Abducția degete lor se exersează analitic împotriva rezistenței opusă de
kinetoterapeut (30 repetări).
 Extensia și abducția degetelor executată global prin întinderea unui
elastic circular (30 repetări).
 Prinderea mai multor obiecte de diferite dimensiuni și așezarea acestora
pe culori.

Exerciții pentru reducerea spasticității membrului superior :
 Supinația membrului stâng prin menținerea poziției (20 repetări).
 Supinația membrului drept prin menținerea poziției (20 repetări).
 Flexia cotului cu rezistență opusă de kinetoterapeut (20 repetări).
 Pronația și flexia cubitală a membrului stâng prin menținere
(20 repetări).
 Pronația și flexia cubitală a membrului drept prin menținere
(20 repetări).
 Extensia pasivă, progresivă a degetelor mâinii (20 repetări).

State Dana Andreea

57  Extensia activă a degetelor, cu rezistență opusă de kinetoterapeut
(20 repetări).
 Plasarea mâinii la nivelul umărului (mâna cu tava) prin extensia pasivă a
degetelor (20 repetări pentru fiecare membru).
 Kinetoterapeutul execută extensia și supinația întregului memb ru
superior, menținând degetele pacientului extinse cu o mână, cu cealaltă
mână menținând cotul, pentru o extensie completă a membrului. (20
repetări).
Pauză 1 minut.

Exerciții pentru reducerea spasticității membrului inferior:
 Din poziția culcat dorsal se efectuează flexia membrului stâng
(10 repetări).
 Din poziția culcat dorsal se efectuează flexia membrului stâng prin
atașarea unei greutăți de 1000 g (20 repetări).
 Din poziția culcat dorsal se efectuează flexia membrului drept
(10 repetări).
 Din poziția culcat dorsal se efectuează flexia membrului drept prin
atașarea unei greutăți de 1000 g (20 repetări).
 Din poziția culcat dorsal se efectuează ridicarea genunchiului stâng la
piept mentinând poziția (30 repetări).
 Din poziția culcat dorsal, se efectuează flexia ambilor genunchi,
executând rotirea bazinului către partea stângă (30 repetări).
 Din poziția culcat dorsal, se efectuează flexia ambilor genunchi,
executând rotirea bazinului către partea dreaptă (30 repetări).
 Din poziția culcat dorsal, se efectu ează flexia ambilor genunchi,
executând ridicarea bazinului (30 repetări).

State Dana Andreea

58  Poziția de „cavaler servant ”: corpul aplecat pe coapsa ridicată, sprijin pe
sol cu mâinile: se întinde genunchiul de sprijin, executând o balansare
care trebuie să întindă psoas -iliacul. (30 repetări).
Pauză 1 minut.

Ultima etapă a programului de recuperare se realizează prin utilizarea
aparatelor medicale existente în cadrul sălii de kinetoterapie:
 10 minute stepper;
 5 minute bandă cu viteză normală;
 5 minute bandă cu viteză crescută;
 15 minute bicicletă;
 mers cu ridicarea brațelor pe inspir, revenire pe expir (50 m).

State Dana Andreea

59 CAPITOLUL IV:
REZULTATELE CERCETĂRI I ȘI INTERPRETAREA LOR

În vederea realizării unui grad de progresivitate cât mai ridicat, pacienții au
fost testați în trei etape: inițial, intermediar, final. Pe baza rezultatelor inițiale a
fost stabilit un program de recuperare speci fic, în funcție de capabilitățile de
care au dat dovadă cei doi subiecți în cadrul testului inițial. Astfel în vederea
stabilirii unui rezultat cât mai complex în ceea ce privesc mersul și echilibrul
celor doi pacienți, am utilizat testul Tinetti în cazul celor trei testări.
Pentru stabilirea gradului de spasticitate a fost utilizată scala Ashworth.
Astfel, cei dovedit o reducere evidentă a spasticităț ii, după cum reiese din
următoarele grafice și tabele.
În ceea ce privește testarea coordonării membrelor superioare au fost
aplicate o serie de teste specifice. Principalul test este reprezentat de
capabilitatea pacienților de a-și îndrepta indexul către nas, indexul către
examinator, și înapoi spre sine. Într-o primă fază, ambii pacienți au obținut
rezultate minime, însă testarea finală demonstrează o creștere considerabilă de
coordonare a ambelor membre superioare.
Tabel 4. 1. Rezultatele obținute în urma aplicării testului Tinetti la testările
inițială, intermediară și finală
TEST TINETTI TESTAREA
INIȚIALĂ TESTAREA
INTERMEDIARĂ TESTAREA
FINALĂ
mers echilibr
u mers echilibru mers echilibr
u
CAZUL 1 7 9 8 9 8 10
CAZUL 2 8 9 9 9 9 10

Tabelul numărul 4.1 reliefează rezultatele obținute în urma aplicării testelor
Tinetti în trei serii asupra celor doi pacienți diagnosticați cu paralizie cerebrală

State Dana Andreea

60 infantilă de tip spastic. Se poate observa o variație a scorurilor între cele trei
testări de la testarea inițială la testarea finală existând o diferenț iere de două
puncte. Rezultatul testării inițiale a identificat un procentaj de aproximativ 16
puncte cumulate la probele de mers și echilibru în cazul 1, iar în ceea ce privește
calitatea motrică a pacientului numărul doi, acesta a obținut un număr de 17
puncte, fiind o ușoară diferența de nivel funcțional între cei doi pacienți încă de
la început .
Următoarea testare s-a realizat la un interval de doisprezece săptămâni.
S-a obținut un rezultat de 17 puncte pentru cazul 1 și respectiv 18 puncte pentru
cazul 2. Ultima testare a fost efectuată cu scopul continuității programului
kinetic în funcție de rezultatele obținute. Astfel, este evident un grad de
progresivitate de două puncte diferență între testarea inițială și testarea finală,

Figura 4. 1. Rezultatele obținute în urma aplicării testului Tinetti la testările
inițială, intermediară și finală

Figura numărul 4.1 reprezintă rezultatele testului Tinetti, obținute în mod
gradat, pe un interval de 24 de săptămâni. Se poate observa trecerea de la o
testare la cealaltă prin mărirea treptată a parametrilor cu un punct, după fiecare
testare. Astfel, în ceea ce privește cazul numărul 1, s-a crescut gradat de la 16 la

State Dana Andreea

61 18, pe când cazul numărul doi a obținut la testarea finală un rezultat de 19
puncte.
Tabel 4. 2. Rezultatele obținute în urma aplicării testului Ashworth la testările
inițială, intermediară și finală
SCALA
ASHWORTH TESTAREA
INIȚIALĂ TESTAREA
INTERMEDIARĂ TESTAREA
FINALĂ
CAZUL 1 3 2 1+
CAZUL 2 3 2 2

Scala Ashworth evaluează gradul de spasticitate al pacienților. Astfel, am
avut în vedere obținerea unui rezultat cât mai mic în urma programelor de
recuperare. Testarea inițială evidențiază același grad de spasticitate în ambele
cazuri. Rezultatul testării intermediare, efectuată la 12 săptămâni de intervenție
kinetică, este reprezentat de o diferență de 1 punct în ambele cazuri. Dacă în
cazul pacientului numărul 1 se observă o diminuare a spasticității considerabilă
în urma testării finale, pacien tul numărul 2 a obținut un scor minim de
spasticitate de 1 punct ceea ce înseamnă o creștere ușoară a tonusului muscular,
urmat de o rezistență minimă pe tot restul timpului din intervalul de mișcare.

Figura 4. 2. Rezultatele obținute în urma aplicării testului Ashworth la testările
inițială, intermediară și finală

State Dana Andreea

62 Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în urma aplicării scalei
Ashworth, reliefează trecerea de la un grad de spasticitate crescut, la un grad
minim de spasticitate identificat în urma testării finale. Reducerea spasticității
are un rol foarte important în vederea realizării programelor ulterio are de
reabilitare corporală a pacienților diagnosticați cu paralizie cerebrală. Prin
intermediul graficului numărul II, a fost evidențiată eficiența programelor de
reabilitare având în vedere faptul că s-a pornit de la rezultat de trei puncte
obținut la testarea inițială în cazul ambilor pacienți. Rezultatele testării finale
sunt optime, pacienții obținând un rezultat de 2 puncte,respectiv 1 punct.
Tabel 4. 3. Rezultatele obținute în urma aplicării testului pentru coordonare la
testările inițială, intermediară și finală
TESTUL PENTRU
COORDONARE TESTAREA
INIȚIALĂ TESTAREA
INTERMEDIARĂ TESTAREA
FINALĂ
CAZUL 1 2 2 3
CAZUL 2 1 2 3

În cadrul tabelului numărul III, au fost incluse rezultatele obținute în urma
celor trei testări de coordonare. Testarea coordonării presupune testarea
capacității de a-și manipula membrele superioare. Astfel coordonarea membrului
superior a fost testată de trei ori într-un interval de 24 de săptămâni. Pe parcursul
celor trei teste, cei doi pacienți au demonstrat o creștere considerabilă a
coordonării membrelor superioare. Astfel, testul index – nas, index –
examinator, index – pacient, a scos în evidență o creștere de două puncte între
testul inițial și testul final.

State Dana Andreea

63
Figura 4. 3. Rezultatele obținute în urma aplicării testului pentru coordonare la
testările inițială, intermediară și finală

Figura nr. 4.3 scoate în evidență progresivitatea ambilor pacienți în ceea
ce privește îmbunătățirea coordonării membrelor superioare. Pentru îndeplin irea
obiectivului de recuperarea funcțională a membrelor superioare,au fost stabilite
programe de kinetoterapie specifice. Astfel, îmbunătățirea acestei calități
motrice s-a realizat pe etape, în funcție de rezultatele obținute de-a-lungul celor
trei testări. Având în vedere faptul că testarea finală diferențiază capabilitatea
pacientului numărul 1 de capabilitatea pacientului numărul 2 cu 1 punct, din
testarea finală reiese faptul că ambii pacienți au rezultate asemănătoare, obținând
scorul de trei puncte.

State Dana Andreea

64 CAPITOLUL V:
CONCLUZIILE TEORETICE ȘI IMPLICAȚIILE
CERCETĂRII ÎN PRACTICĂ

Concluziile teoretice și implicațiile cercetării în practica de specialitate au
fost formulate pe baza ipotezelor rezultate anterior. Astfel, am elaborat o serie de
concluzii teoretice stabilite pe baza ipotezelor teoretice, dar și o serie de
concluzii cu caracter aplicativ ca urmare a ipotezelor formulate pentru partea
aplicativă a cercetării.
Formularea concluziilor teoretice, ne introduce în capitolul II al lucrării,
unde a fost studiat pe larg cadrul teoretic al problemei. Încă din definiția
diagnosticului, reiese faptul că pe parcursul lucrării vor fi cercetate și stabilite
date deosebit de importante despre o infirmitate motorie datorită existenței unor
serii de leziuni la nivel cerebral. De asemenea, în cadrul capitolului II, în
momentul punerii în evidență a cauzelor declanșatoare de paralizie cerebrală
sunt identificați factorii nocivi care influențează o dezvoltare deficientă a fătului
încă din perioada intrauterină.
În abordarea fiziopatologiei s-a avut în vederea studierea diagnosticului de
paralizie cerebrală din punct de vedere anatomic dar și neurologic. Astfel s-a
constatat faptul că paralizia cerebrală este o urmare a leziunilor cerebrale
perinatale, dar și a leziunilor cerebrale post-natale. Această concluzie teoretică a
fost afirmată în momentul realizării anamnezei funcționale când din
interogatoriul asupra istoricului afecțiunii s-a constat faptul că ambii pacienți au
suferit leziuni cerebrale perinatale.
Clasi ficarea paraliziei cerebrale se face în funcție de structurile morfo –
funcționale afectate, descriindu -se astfel mai multe tipuri de paralizii cerebrale:
– paralizii cerebrale – forme spastice (fascicolul piramidal);
– paralizii cerebrale – forme distonic diskinetice;
– paralizii cerebrale – forme ataxice;

State Dana Andreea

65 – paralizii cerebrale – forme atone;
Pe parcursul cercetării, este evidențiat faptul că studiul se realizează asupra
a doi adolescenți diagnosticați cu paralizie cerebrală, forma spastică. Astfel,
reduce rea spasticității devine obiectiv principal în reabilitarea celor doi pacienți
stabilită într-un interval de doisprezece săptămâni.
În cadrul subcapitolului II, abordarea clinico -terapeutică pacienților
diagnosticați cu infirmitate motori e cerebrală a pus în evidență relația dintre
kinetoterapeut și pacienți. Pe toată perioada recuperării a fost stabilită o relație
de amiciție având în vederea perioada de adolescență în care pacienții se aflau,
dar și gradul ridicat de intelectualitate cu care aceștia au fost caracterizați.
Evaluarea pacientului de către kinetoterapeut în vederea stabilirii
diagnosticului funcțional s-a realizat prin aplicarea unor teste specifice la un
interval de timp. Prima evaluare a fost evaluarea inițială, în cadrul căreia
pacientul a fost evaluat atât somatoscopic, cât și prin aplicarea testelor specifice
fiecărei deficiențe pe care acesta a prezentat -o. Pentru evaluarea mersului a fost
aplicat testul Tinetti, gradul de spasticitate a fost stabilit prin scala Ashworth, iar
testele de coronare au fost diversificate: index -nas, index -examinator.
Următoarele evaluări (intermediară și finală) au fost efectuate la 12 săptămâni,
iar în urma rezultatelor au fost readaptate programele de recuperare.
Ultima etapă din capitolul teoretic al problemei studiate este reprezentată
de importanța kinetoterapiei în recuperarea deficiențelor motorii apărute pe baza
paraliziei cerebrale. Pe baza rezultatelor finale apărute în urma efectuării terapiei
prin kinetoterapie pe o perioadă de 24 de săptămâni, cu o frecvență de 4 zile pe
săptămână în care au fost antrenate segmentele dizabilitate a doi pacienți
diagnosticați cu paralizie cerebrală, formă spastică, se poate afirma faptul că
reabilitatea funcțională prin intervenția kinetoterapiei este una dintre cele mai
recomandate terapii.
Concluziile aplicative ale cercetării au fost realizate pe baza rezultatelor
obținute în urma testărilor. Primul aspect ce ne permite să afirmăm faptul că
ipoteza numărul 1 a fost validată este evidențiat în urma rezultatului obținut

State Dana Andreea

66 după aplicarea testului Tinetti. Astfel, devine evidentă îmbunătățirea capacității
de mers în ambele cazuri în condițiile în care rezultatul final al testului de mers
și echilibru Tinetti este cu două puncte mai mare decât rezultatul obținut la
testarea inițială.
Cea de-a doua ipoteză are în vedere reducerea spasticității de la nivelul
membrelor afectate. După utilizarea unui program corespunzător de
kinetoterapie, rezultatul final al Scalei Ashworth arată o rată a diminuării
spasticității de 2 puncte , respectiv 1+, ceea ce înseamnă o creștere ușoară a
tonusului muscular, urmată de o rezistență minimă pe tot restul timpului din
intervalul de mișcare.
În vederea formulării ultimei ipoteze, am avut în vedere reabilitarea
coordonării și a forței membrului superior. Testarea membrului superior a fost
efectuată manual, frecvent, însă în momentul aplicării testelor periodice a fost
testată capacitatea pacientului de a-și utiliza degetele. Am considerat că cel mai
potrivit test în obținerea unui rezultat vizib il este testul index – nas, index –
examinator. Rezultatele au fost stabilite în funcție de gradul de capabilitate pe
care cei doi pacienți l-au prezentat în ceea ce privește coordonarea membrelor
superioare.
În concluzie, rolul kinetoterapiei este foarte important în vederea
recuperării funcționalității pacienților diagnosticați cu paralizie cerebrală
infantilă, în condițiile în care obținerea independenței depinde de capabilitățile
motrice ale pacientului afectat. O dată cu obținerea unui grad de independență
este posibilă integrarea pacientului în societate și stabilirea unor activități
normale.

State Dana Andreea

67
BIBLIOGRAFIE

1. Carnahan, K. 2007 . Manual ability children with cerebral palsy, BMC
Musculoschelet Disord
2. Cooley, W. 2004 . Providing a primary care medical home for children
and youth with cerebrl palsy pediatrics, Phys Ther
3. Cordun, M. 1999 . Kinetologie medicală, Editura axa, București
4. Damiano, D. 2006 . Activity: Rethinking our physical therapy
approache to cerebral palsy, Phys Ther
5. Feder, K. 2007 . Handwriting development, competency and
intervention, Dev Med Child Neurol.
6. Gericke, T. 2006. Postural management for children with cerebral
palsy , Dev Med Child Neurol.
7. Goldbart, J. 2005 . Direct speech language therapy for children with
cerebral palsy, Dev Med Child Neurol
8. Gorassini M. 2002 . Instrinsic activation of human motoneurons:
possible contribution to motor unit excitation, J Neurophysiol
9. Graham, H. 2006 . Absence of reference to progressive musculoskeletal
pathology in definition of cerebral palsy, Dev Med Child Neurol
10. Groen, S. 2005 . General movements in early infancy predict
neuromotor development, Dev Med Child Neurol
11. Iconaru, I. 2013 . Manual clinic de kinetologie în afecțiun ile
metabolice, Editura Universitaria, Craiova
12. Iconaru, I. 2010 . Recuperarea copiilor cu infirmitate motorie cerebrală,
Editura Universitaria, Craiova
13. Kerr, C. 2006 . Electrical stimulation in cerebral palsy, Dev Med Child
Neurol

State Dana Andreea

68 14. Kiss, I. 1999 . Fizio kinetoterapia și recuperarea medicală, Editura
Medicală, București
15. Lespargot, A. 2000 . Streching the triceps surae muscle after 40 degrees
C. warming in patiens with cerebral palsy, Rev Chir Ortop Reparatrice
Appar Mot
16. Lin, J. P. 2008 . Synergistic musc le activation during maximum
voluntary activation in children spastic CP, Dev Med Child Neurol
17. Mayston, M. 2005 . Evidence – bassed physical therapy for the
management of children with cerebral -palsy, Dev Med Child Neurol
18. Morris, C.(2002 . A review of the efficacy, of lower -limb orthoses used
for cerebral palsy, Dev Med Child Neurol
19. Morton, R E. 2000 . Dislocation of the hips in children with bilateral
spastic cerebral palsy, Dev Med Child Neurol
20. Necșoi, C. 2011 . Actualități în abordarea tratamentulu i kinetic, Editura
Universității din Pitești, Pitești
21. Necșoi, C. 2011 . Ghid practic de evaluare în kinetoterapie, Editura
Universității din Pitești, Pitești
22. Robănescu, N. 2001 . Reeducarea neuromotorie, Editura Meducală,
București
23. Sbenghe T. 1987 . Kinetologie profilactică, terapeutică și terapeutică,
Editura Mredicală, București
24. Sbenghe T. 2004 . Kinetolgia – știința mișcării, Editura Medicală,
București
25. Tătaru, A. 2006 . Kinetoterapia în afecțiunile neurologice -curs, Editura
Universității din Piteșt i, Pitești
26. Tătaru, A. Dumitru A. 2006 . Kinetoterapia în afecțiunile neurologice –
curs, Editura Universității din Pitești, Pitești
27. Toma, Șt. 2006 . Tehnici de Manevrare a bolnavului, Editura
Universitaria, Craiova

State Dana Andreea

69
ANEXE

Modificările apărute la persoanele diagnosticate cu infirmitate motorie
cerebrală necesită evaluări complexe, secvențiale care permit diferențierea
acestora de norm al sau patologic, precum și organizarea programelor de
recuperare. Testările globale utilizează sistemul scalelor în care sunt prezente o
serie de activități care vor primi coeficienți în funcție de capacitatea individului
de a le performa. În final, se obține un scor total la care se raportează severitatea
stării de incapacitate.

Populație: Pacienți afectați din copilărie, pe tot
parcursul vieții.
Descriere: Metoda de evaluare Tinetti este un test
ușor de administrat de măsurare a
mersului și echilibrului. Testul se bazează
pe capacitatea pacientului de a îndeplini
sarcini specifice cerute.
Mod de administrare: Metoda de Evaluare Tinetti este o metodă
de examinare performantă.
Timp de execuție: 10-15 min
Timpul de notare: Coincide cu timpul de execuție.
Scorul/ Notarea/ Evaluarea: Notarea Metodei de Evaluare Tinetti este
făcută în 3 pași pe o scară cu limite
cuprinse între 0 și 2. Un rezultat 0
reprezintă rezultatul cel mai slab, în timp
ce un rezultat 2 este rezultatul cel mai bun
și reprez intă independența pacientului.
Rezultatele individuale sunt apoi
combinate pentru a forma trei măsuri: o
evaluare a rezultatului pentru echilibru, o
evaluarea a rezultatului pentru mers și
totalul celor două.

State Dana Andreea

70 Populație: Pacienți afectați din copilărie, pe tot
parcursul vieții.
Interpretarea: Scorul maxim pentru mers este de 12
puncte.
Scorul maxim pentru echilibru este de 16
puncte.
Scorul maxim total este de 28 de puncte.
În general, pacienții care au un scor sub 19
prezintă un risc mare de cădere.
Pacienții cu rezultate cuprinse între 19 și
24 indică un anumit risc de cădere.
Credibilitatea: Credibilitatea acestei metode a fost
verificată de un număr de 15 pacienți care
au fost tratați în același timp de un doctor
și de o asistentă medicală.
Concluziile au fost aceleași la peste 85%
din subiecți, iar celelalte au avut o eroare
de maxim 10%. Aceste concluzii indică
faptul că Metoda de Măsurare Tinetti are o
credibilitate foarte mare.
Valabilitate: Nu s-a raportat.
Referințe: Lewis C, Teste de Mers și Echilibru
Simple și Eficiente, P. T Bulletin 1993;
2/10:9 & 40
Tinetti ME. Evaluare de Performanță
pentru pacienții cu probleme de
mobilitate, JAGS 1986; 34: 119-126

State Dana Andreea

71
METODA DE EVALUARE TINETTI: MERSUL

Numele pacientului: ____________________ Data: ________________
Locație: ______________________________
Evaluator: _____________
Instrucțiuni: Subiectul stă cu examinatorul, merge de-a lungul unui hol sau a
unei camere, la început „normal”, apoi „rapid, dar sigur” (folosind ajutoarele de
mers obișnuite).
Sarcina Descrierea echilibrului Posibil Scor
Inițierea mersului
(imediat după ce i
s-a spus
„pleacă”) Multe ezitări

Fără ezitare = 0
= 1
Lungimea și
înălțimea pasului Piciorul drept nu trece peste
stângul (în fața lui) în timpul
mersului.

Piciorul drept trece înaintea celui
stâng în timpul mersului.

Piciorul drept nu părăsește
complet podeaua în timpul
mersului.

Piciorul drept părăsește complet
podeaua în timpul mersului.

Piciorul stâng nu îl depășește pe
cel drept în timpul mersului.

Piciorul stâng depășește piciorul
drept în timpul mersului.

Piciorul stâng nu părăsește
podeaua în timpul mersului.

Piciorul stâng părăsește podeaua = 0

= 1

= 0

= 1

= 0

= 1

= 0

= 1

State Dana Andreea

72 Sarcina Descrierea echilibrului Posibil Scor
în timpul mersului.
Simetria pașilor Pasul drept și pasul stâng nu sunt
egali.

Pasul drept și pasul stâng par
egali. = 0

= 1
Continuitatea
pașilor Opriri și discontinuitate între
pași.

Continuitate între pași. = 0

= 1
Direcția (estimată
în relație cu
gresia sau cu
dunga covorului) Nu merge drept, merge deviat.

Deviație moderată sau folosește
ajutor.

Merge drept fără ajutor. = 0

= 1

= 2

Poziția corpului Se leagănă sau folosește ajutor.

Nu se leagănă, dar flexează
genunchii sau spatele sau desface
mâinile în timpul mersului.

Nu se leagănă, nu flexează. = 0

= 1

= 0

Poziția mersului Cu călcâiele depărtate

Cu călcâiele apropiate = 1
= 0
Scorul pentru mers și echilibru
Scorul total

State Dana Andreea

73
METODA DE EVALUARE TINETTI: ECHILIBRUL

Instrucțiuni: Subiectul este așezat într-un scaun tare, fără brațe.
Sarcina Descrierea echilibrului Posibil Scor
Echilibrul în timpul
așezării Se apleacă sau alunecă din scaun

Drept, în siguranță = 0

=1
Ridicarea Nu este capabil fără ajutor

Capabil, dar își folosește mâinile

Capabil fără să își folosească
mâinile =0

=1

=2
Încercări de a se
ridica Incapabil fără ajutor

Capabil, are nevoie de mai mult
de o încercare

Capabil să se ridice din prima
încercare =0

=1

=2
Echilibrul imediat
după ridicare Nesigur (mișcă corpul,
picioarele)

Este bun, dar se folosește de
cadru de mers sau de alt suport

Stat drept fără ajutor =0

=1

=2
Echilibrul în timpul
statului în picioare Nesigur

Drept, dar cu picioarele
desfăcute și se folosește de
suport

Stă drept în fața suportului =0

=1

=2

State Dana Andreea

74 Sarcina Descrierea echilibrului Posibil Scor
Echilibrul la
înghiontire (subiectul
va sta cu tălpile
apropiate, iar
examinatorul îi va
împinge ușor pe stern
cu palma de 3 ori) Se dezechilibrează și cade

Se mișcă, se îndoaie, se
stabilizează
Stă drept =0

=1
Cu ochii închiși și
tălpile cât mai
apropiate Nesigur
Sigur, drept =0
=1
Întoarcere la 360 de
grade O face cu pași discontinui

O face cu pașii ordonați

Este nesigur
Drept, sigur =0

=1

=0

=1
Așezatul Nesigur (nu apreciază bine
distanța, cade în scaun)
Își folosește mâinile sau trântește
în scaun
Sigur, cu mișcări ușoare =0

=1

=2

Scorul

State Dana Andreea

75
Scala Ashworth Modificată este o scară de 6 puncte. Scorurile variază de
la 0 la 6, în cazul în care scorurile mai mici reprezintă tonusul muscular
normal, iar scorurile mai mari reprezintă spasticitate sau o rezistență crescută
la mișcarea pasivă.

Scala Ashworth modificată Scor
Nici o creștere a tonusului muscular. 0
Creștere ușoară a tonusului muscular,
manifestat printr -o captură și eliberare la
sfârșitul intervalului de mișcare, în cazul în care
partea afectată este mutată în flexie sau
extensie. 1

Creștere ușoară a tonusului muscular, urmat de
o rezistență minimă pe tot restul timpului din
intervalul de mișcare.
1+
Creștere accentuată a tonusului muscular în cea
mai mare parte din intervalul de mișcare 2
Creștere considerabilă a tonusului muscular,
mișcarea pasivă este efectuată dificil 3
Partea afectată este rigidă în flexie sau extensie. 4