SPECIALIZAREA : KINETOPROFILAXIE ȘI RECUPERARE FIZICĂ Lucrare de disertație Coordonator științific : Conf. Univ . Dr. Boca Ioan -Cosmin Maste rand :… [607144]

0
UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE ȘI EDUCAȚIE
FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA : KINETOPROFILAXIE ȘI RECUPERARE FIZICĂ

Lucrare de disertație

Coordonator științific :
Conf. Univ . Dr. Boca Ioan -Cosmin
Maste rand :
Bulz G. Floarea

ARAD
2018

1

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE ȘI EDUCAȚIE
FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA : KINETOPROFILAXIE ȘI RECUPERARE FIZICĂ

Importanta kinetoterapiei în r ecuperarea
abilității și co ordonării pacienților cu
paralizie de nerv circumflex

Coordonator științific :
Conf .Univ. Dr. Boca Ioan -Cosmin
Masterand: [anonimizat]
2018

2

Declarație

Prin prezen ță declar că Lucrarea de dizertație cu titlul “ Importan ța
kinetoterapiei în refac erea abilității și coordonării pacienților cu
paralizie de nerv circumflex ” este scrisă de mine și nu a mai fost
prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ
superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele
utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu
respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
– toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere
proprie din altă limbă, sunt scrise între ghilimele și dețin referința pr ecisă
a sursei;
– reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori
deține referinț ă precisă;
– rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul
original.

Arad,
Masterand: [anonimizat]

3

I
PARTEA GENERALĂ
INTRODUCER E
BAZELE TEORETICE ȘI PRACTICE ALE KINETOTERAPIEI

Kinetoterapia este o terapie de o vechime impresionantă care se pierde undeva în trecutul
îndepărtat al omului când se presupune că ființa umană sesizase de mult timp beneficiile pe care i
le aduceau exer cițiile de mișcare pentru refacerea stării de sănătate, astfel se poate considera c ă
terapi a de mișcare, realizată conștient s -a născut odat ă cu hommo sapiens.
Scurt istoric
Herodicus, profesorul lui Hipocrat, este primul medic grec care se preocupă și s crie despre
valoarea exercițiului fizic, metodă terapeutică pe care și -a aplicat -o înșuși, vindecându -se de o
boală incurabilă. În cartea sa “ Ars gymnastica” imaginează un sistem extrem de complicat de
exerciții, despre care Plinius cel Bătrân spunea că nu poate fi înțeles fără cunoștiințe serioase de
geometrie. Dupa aproape 600 de ani apaer prima carte exclusiv depre gimnastică, “Gymnasticon”,
a lui Flavius Philostraus, în care rolul kinetoterapiei este rezumat ca fiind :” elimină umorile,
evacuează mat eriile inutile, înmoaie părțile moi, îngrașă, transformă sau încalzește unele părți”1 .
Preocuparea pentru kinetoterapie ajunge și in Europa in sec.XV – lea fiind urmate
următoarele idei:
– Orice individ sănătos trebuie să -și execute în mod regulat exerciț iile (profilaxia)
– Pentru bolnavi trebuie alese exerciții care să nu agraveze boala (selecționarea exercițiilor)
– Exercițiile sunt deosebit de utile în perioada convalescenței bolii (recuperarea funcțională)
– Exercițiile se vor prescrie fiecărui individ în parte (individualizarea gimnasticii)
– Pentru sedentari, exercițiile sunt obligatorii
– Exercițiile trebuie facute pentru fiecare parte a corpului (unitatea de mișcare a corpului)
Trecerea spre adevărata kinetoterapie se face la începutul sec. XIX -lea, de către suedezul Perhr
Henrik Ling, de la universitatea din Copenhaga. Datorită lui, Europa și America de Nord adoptă
“metoda suedeză” de gimnastică, alcătuită din patru componente:

1 Tudor Sbenghe – “ Bazele teoretice și pr actice ale kinetoterapiei ”, Ed. Medicală București, 1999, pag7 -17

4

– Gimnastica pedagogică și educativă – gimnastica profilactică pentru pe rsoanele sănătoase
– Gimnastica militară – exerciții pentru a domina un adversar, mișcări de scrimă, tir s.a
– Gimnastica medicală și ortopedică – pacientiilor cu diferite boli și deficiențe, se asociază
masajul
– Gimnastica estetică – pentru armonizarea părț ilor simetrice ale corpului, frumusețea corporală
și grația în mișcare.
În anul 1924 apare termenul de hidrogimnastică, introdus de Charles Lowman, din L.A
care presupune exerciții fizice în apă menite să ajute funcționalitatea copiilor cu paralizie. În
deceniul V, Thomas L. De Lorme și Arthur Watkins introduc exercițiile cu rezistență progresivă.
În deceniul VI apar tehnicile de izometrie scurtă ale Th. Hettinger si E.A Muller, care au
revoluționat programe de kinetoterapie și metodologia antrenamentului s portiv. Cel mai însemnat
progres al acestui secol a fost apariția tehnicilor de facilitare proprioceptivă neuromusculară de
care rămân legate pentru todeauna numele Bobath, Kabat, Knott, Vos, Rood, Brunnstrom și
Stockmeyer. Aceste tehnici au pătruns în int imitatea neurofiziologiei miscării și au pus, din punct
de vedere practic, bazele unei kinetoterapii noi, cu largi perspective de dezvoltare. Deceniile V și
VI sduc de asemenea și tehnica stretchingului care după alți 20 -25 de ani devine probabil ce mai
răspândită tehnică de kinetoterapie, atât in recuparerea medicală cât și în kinetoprofilaxie și
pregătirea sportivilor.
Ultimii 20 de ani nu au mai cunoscut apariții spectaculoase în practica kinetoterapeutică,
în schimb acesti ani au reprezentat un progres incontestabil în problemele teoretice de bază ale
mișcării, contracției musculare, controlului motor și asupra activității aerobice cu urmările induse
de aceasta asupra organismului, mișcarea fiind via ța.

Importanța recuperării kinetice în pareza de nerv circumflex
Terapia prin mișcare reprezintă unul dintre mijloacele fundamentale pe care se bazează
recuperarea deficitelor motorii. Reabilitarea, la rândul său, definește un context mai larg, care
cuprinde mai multe mijloace sau modalități prin care o pers oană devine capabilă psihosomatic de
a se adapta la condițiile mediului înconjurător, de a fi utilă societății din care face parte și de a
obține un minim necesar de confort și satisfacții, așa -numita calitate așteptată a vieții. Putem
enumera, astfel, mod alitățile terap eutice precum recuperarea medicală (kinetoterapia, fizioterapia

5

și masajul), readaptarea psihică (psihoterapie), educarea și reeducarea profesională, readaptarea
socio -familială.
Un program de recuperare medicală constă în prescrierea unor m ăsuri de profilaxie a
afecțiunilor legate de statica aparatului locomotor sau de decondiționarea fizică la efort, prevenirea
îmbolnăvirilor legate de anumite activități sau profesii, precum și recuperarea deficitelor
funcționale instalate în contextul uno r accidente (fracturi osoase, t raumatisme , entorse și rupturi
musculare sau ligamentare etc.).
Tot în programul de recuperare se includ: menținerea nivelului funcțional obținut
postoperator în cazul unor traumatisme prin taiere sau a distrugerii continuită ții structurii nervului ,
cu îmbunătățirea pe parcurs a nivelului și tipului de efort fizic permis, cu însușirea unor reguli de
îngrijire a segmentelor sau articulații ei scapulohumerale suferinde, prescrierea tratamentelor
medicamentoase potrivite afecțiuni i, antialgice, miorelaxante sau suplimente osteoarticulare,
recomandarea de a purta unele orteze și instruirea pacientului de a le întrebuința corect, precum și
prescrierea metodelor de fizioterapie necesare simptomatologiei algice și disfuncționale prezen tate
de pacient, prescrierea tipului de masaj terapeutic corespunzător fiecărei afecțiuni, alcătuirea unui
program de kinetoterapie personalizat în scopul tratării suferinței prezente cât și prevenirea
apariției altor disfuncționalități.
Prin urmare, gimna stica medicală sau kinetoterapia reprezintă profilaxie și terapie cu
ajutorul mișcării, mobilizării articulare, creșterii forței musculare, asigurând totodată și rezistența
la efortul depus, coordonarea mișcărilor și abilitatea de a desfășura activități de precizie sau care
fac parte din viața noastră de zi cu zi, dar și a capacitatea pacientului de a se mobiliza sau deplasa
în mediul înconjurător sociofamilial și profesional, conform așteptărilor. De virtuțile profilactice
ale terapiei prin mișcare benefic iază și adulții sănătoși care vor să -și mențină sau să -și
îmbunătățească starea de sănătate fizică prin gimnastică de întreținere, la care se poate adăuga și
masajul de întreținere și/sau troficizare a țesuturilor implicate în mișcare.

Scopul și obiective le lucrării
Recuperarea medicală este deosebit de importantă în restabilirea, pe cât posibil, a
mobilității articulației umărului. Kinetoterapia alături de electroterapie și masaj joacă un rol
important în combaterea durerii, refacerea forței și stabilităț ii, reluarea activităților zilnice,

6

efectuarea mișcării controlate a umărului. Recurența luxației umărului poate fi diminuată prin
continuarea programului de cultură fizică medicală după primul episod de luxație . Tratamentul
pentru o recuperare c ât mai rap idă și completă după o luxație a umărului variaz ă în funcție de mai
mulți factori, însă exercițiile intense și îndelungate de reabilitare, fizioterapia și tratamentele cu
infiltrații, PRP (Platelet Rich Plasma sau PRP ), sunt mijoace foarte eficiente și indispensabile.
În principal, kinetoterapia are un număr de obiective bine definit în ceea ce privește
recuperarea neuro -motorie. Pentru recuperarea abilității pacienților cu pareza de nerv circumflex
programul de kinetoterapie urmărește :
– recuperarea for ței de contracție musculară
– recuperarea rezistenței musculare
– recuperarea coordonării musculare
– recuperarea unei amplitudini normale de mișcare
– recuperarea vitezei de execuție a mișcării2

2 Puiu Kiss – Kinetoterapia in recuperarea neuromotorie a afecțiunilor sistemului nervos central și periferic , Note de curs, Vol II,
P. 3-4

7

CAPITOLUL 1
ARTICULAȚIA UMĂRULUI SAU SCAPULO -HUMERALĂ

Umărul constituie un ansamblu anatomic și
fucțioanal ce permite atașarea membrelor superioare
de cutia toracică. Această articulație unește capul
humeral și caviatatea glenoidală a scapulei,
formând o articulație sferoidală. De partea
humerusului există capul humeral, acoperit de
cartilaj hialin care se întinde până la buza medială a
colului anatomic. De partea scapulei găsim cavitatea
glenoidală care are o formă ovală și este limitată de
o “sprânceană3”osoasă glenoidală.
Deoarece capul humerusul ui este mai mare
decât cavitatea glenoidală, articulația prezintă o
formațiune acomodatoare, care mărește cavitatea de
recepție, numită labrum glenoidian . Pentru o mai
bună stabilitate între suprafețele articulare, la
periferia cavității glenoidale s -a dez voltat un cadru
constituit dintr -un fibrocartilaj care nu împiedică
amplitudinea și varietatea mișcărilor. 4

1.1 Mijloace de unire
Capsula articulară are forma unui manșon și este formată din două straturi: unul extern –
fibros și celălalt intern – sinovial. Capsula articulară este destul de subțire și cu o mare laxitate se
fixează pe fața externă a bureletului articular, dar nu perfect circular. În partea superioară se întinde
până la baza coracoidului, trecând peste tuberculul supraglenoidian și de aceea inserț ia capului
lung al bicepsului este intra -articulară, în timp ce în partea inferioară inserția capului lung al

3 Victor Papilian – “Anatomia corpului uman, Vol I – Aparatul locomotor , Ediția V, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1974,
p. 125, al. 2”
4 Mihail Ștefaneț – “Anatomia omului”, vol.V, Chișinău, 2007, Centrul Editorial Poligrafic Medicina , p 204

8

tricepsului rămâne extra -articulară. Inserția humerală nu se face strict pe colul anatomic, ci coboară
și pe cel chirurgical. La nivelul șanțului intertubercul ar, stratul fibros al capsulei trece ca o punte
peste acesta, transformându -l într -un canal. În jumătarea inferioară capsula coboară și se inseră pe
colul chirurgical. Fibrele cele mai superficiale coboară pe humerus în timp ce fibrele cele ma i
profunde se reflectă și se întorc înspre suprafața articulară. Capsula articulară este laxă și puțin
rezistentă prin acest mod favorizând producerea mișcărilor ample, dar în același timp face posibilă
producerea luxațiilor. Capsula are ca și rol menținer ea suprafețelor articulare.
Ligamentul coracohumeral este cel mai important ligament al articulației . Se inseră pe
baza și marginea externă a procesului coracoid cu un capăt, iar celălalt capăt se fixează pe
tuberculul mare al humerusului și capsulei artic ulare.
Ligamentul glenohumeral este format din trei fascicule care întăresc capsula. Este situat
pe partea anterosuperioară a capsulei. Are rol de a limita mișcările de extensie, rotație internă și
abducție.
Sinoviala tapetează capsula articulară. La nivelul șanțului intertubercular membrana
sinovială a capsulei formează teaca sinovială intertuberculară ce îmbracă tendonul capului lung al
m. biceps brachi ar, ce trece prin cavitatea articulară, superior de capul humerusului. Membrana
sinovială mai formează ș i bursa subtendinoasă a mușchiului subscapular care este situată la baza
apofizei coracoide, sub tendonul mușchiului subscapular, și comunică cu cavitatea articulară.

1.2 Mușchii umărului
Datorită ortostatismului, membrul superior la om este desprins de sol și în comparație c u
membrul inferior prezintă o musculatură mai puțin voluminoasă în ceea ce privește masa, dar mult
mai bogată numeric, mai diferențiată, căpătând posibilitatea de a executa mișcări de o amplitudine,
precizie și finețe deosebită în ur ma specializării sale în procesul muncii.
Mușchii umărului se dispun sub forma unui con cu vaza la torace și vârful la humerus.
Aceștia sunt :
– Mușchiul deltoid
– Mușchiul intraspinos
– Mușchiul supraspinos – Mușchiul rotund mare
– Mușchiul rotund mic
– Mușchiul su bscapular

9
1.2.1 Mușchiul deltoid5
Este cel mai superficial
și mai voluminos dintre
mușchii umărului.Are formă
triunghiulară și învelește
articulația scapulohumerală.
După origine și direcția fibrelor
este format din trei porțiuni:
claviculară, ce se fixe ază pe
marginea anterioară a treimei
laterale a claviculei , acromială,
pe marginea laterală a
acromionului , scapulară, cu
fixare pe spina scapulei și
fascia infraspinată. El se inseră
pe tuberozitatea deltoidiană a
humerusului, fiind delimitat de
mușchiul pectoral mare prin
șanțul delto -pectoral. Inserția
deltoidului pe humerus are loc
sub cea a pectoralului mare,
ceea ce are importanță în
deplasarea capetelor osoase în
6caz de fractură a diafizei humerale deasupra tuberozității deltoidiene. Fragmentul osos inferior se
va deplasa în sus fiind tras de mușchiul deltoid, iar fragmentul osos superior va fi tras medial de
pectoralul mare. Fața profundă a deltoidului este separată de articulația scapulohumerală prin bursa
subdeltoidiană, bursa subdeltoidea, care s e prelungește cu bursa subacromială, bursa
subacromialis, situată între acromion și ligamentul coracoacromial.

5 Georgeta Nenciu – Biomecanică – curs în tehnologia IFR , Ed. Fundației România Mâine, 2012, p. 56 -58
6 Dr Gh. Cuculici, Netter F – Atlas de anatomie umană , 1989, planșa 412

10

Acțiune : Sunt posibile contracțiile separate ale porțiunilor deltoidului, precum și ale
mușchiului în ansamblu. Porțiunea claviculară flectează brațul și -l rotește în interior, porțiunea
scapulară extensează brațul și-l rotește spre exterior, iar porțiunea medie abduce brațul. Contracția
totală a mușchiului abduce brațul până la 70 °.
Inervația este data de nervul axilar.

1.2.2 Mușchiul supraspino s
Ocupă fosa supraspinoasă , fibrele musculare trec anterior și lateral peste articulația
scapulohumerală și se întâlnesc într -un tendon ce se inseră pe tuberculul mare al humerusului.
Mușchiul este acoperit de trapez și acoperă fosa supraspinoasă și caps ula articulației umărului.
Acțiune : Este abductor al bra țului, ajutând deltoidul în acțiunea sa. În paralizia acestuia îl
poate înlocui parțial, acționând ca un ligament activ menținând capul humeral în cavitatea
glenoidală.
Inervația este data de nervul s uprascapular (ramură a plexului brahial ).

1.2.3 Mușchiul infraspinos
Ocupă cea mai mare parte a fosei infraspinoase. Se inseră pe fosa infraspinoasă și pe fascia
infraspinoasă ce -l acoperă. Fibrele converg într -un tendon ce trece posterior de articulația umărului
și se inseră pe fața mijlocie a tuberculului mare a humerusului. Este acoperit de trapez, deltoid și
piele, iar lateral răspunde marelui și micului rotund.
Acțiune: este rotator în exterior al umărului, cu eficiență mai mare atunci când brațul a
fost, în prealabil, rotit înăuntru. Este tensor al capsulei articulare și menține în același timp în
contact oasele în articulatie.
Inervația este data de nervul suprascapular.

1.2.4 Mușchiul rotund mic
Este situat lateral de mușchiul infraspinos cu ca re se confundă la prima vedere. Are originea
pe fața posterioară a scapulei, în vecinătatea marginii laterale a acesteia și pe fața profundă a fasciei

11

infraspinoase. Mușchiul se îndreaptă lateral și în sus trecând înapoia articulației. Este acoperit de
mușchiul deltoid.7
Acțiune : este rotator în afară a brațului
Inervația este dată de nervul micului rotund (ram colateral al nervului axilar) .8

1.2.5 Mușchiul rotund mare
Mușchiul rotund mare este un mușchi voluminos, alungit și puternic, situat dedesubtul
rotundului mic, cu originea pe unghiul inferior al scapulei și porțiunea inferioară a marginii laterale
a scapulei. Traversează humerusul la nivelul colului chirurgical și se inseră pe creasta tuberculului
mic al humerusului împreună cu tendonul mușchiului dorsal mare.
Acțiune : este rotator medial și adductor al humerusului , în același timp imprimă brațului
și o ușoară mișcare de retropulsie. Întrucât face posibil de a duce mâinile la spate, a fost numit
“Mușchiul cărturarilor”9.
Inervația este data de nervul toracodorsal ( plexul brahial ).

1.2.6 Mușchiul subscapular
Este un mușchi triunghiular situat în fosa subscapulară. Are originea în fosa subscapulară,
fibrele converg lateral într -un tendon care este strans de capsula articulației și se inseră pe
tuberculul mic al humerusului. Fața anterioară se aplică parțial pe torace, iar în rest se desprinde
de acesta și ia parte la formarea peretelui posterior al axilei.
Acțiune: este rotator înăuntru al humerusului și antagonist al infraspinosului, rotundului
mic și porțiunii scapulare a deltoidului, de asemenea adductor , când brațul este ridicat. Pe lângă
acestea menține capul humeral în cavitatea glenoidală, având și acțiune protectoare asupera
capsulitei.
Inervația este dată de nervul subscapular .
1.3 Biomecanica articulației umărului
Mișcările articulației scapulohumerale sunt : flexia, extensia, abducția, adducția,
circumducția, rotația internă și rotația externă.

7 Mihail Ștefaneț – “Anatomia omului ”, vol.V, Chișinău, 2007, Centrul Editorial Poligrafic Medicina, p 302 -304
8 Victor Papilian – Anatomia omu lui, Vol. 1, Aparatul locomotor, Ediția V, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1974, p.125

12

o Abducția : este reprezentată de
ridicarea laterală a brațului, pornind de la
poziția 0 până când bra țul atinge urechea de
partea respectivă. Mișcarea se execută pe
plan frontal în jurulunui ax anteroposterior
care trece prin partea interoexternă a capului
humeral. Amplitudinea totală a acestei
mișcări este de 180°, dintre care primele 90°
sunt realizate de articulația scapulohumerală
iar celelalte 90° sunt realizate de aticulația
scapulotoracică, iar ultimele 30° de celălalte
articulații, plus înclinarea laterală a
trunchiului. Mușchii abductori sunt :
supraspinosul, deltoidul și lunga porțiune a
bicepsul ui brahial.
o Adducția : brațul pornește de la
poziția 0, se deplatează în asociere cu flexia,
sper planul sagital al corpului,
intersectându -l, realizând o amplitudine de
60°. Mișcarea de adducție se poate asocia și
cu extensia, amplitudinea fiind 20 -30°.
Mișcarea de adducție pură, fără a asocia
flexia și extensia este imposibilă. Când trunchiul este în poziție verticală, mișcarea de adducție
este realizată de gravitație, controlul muscular al mișcării fiind realizat de mușchii abductori care
realizează o contarcție musculară izotonică excentrică. Mușchii adductori sunt : pectoral mare,
rotund mare/mic, subscapular, coracobrahial.
o Flexia : reprezintă proiecția înainte sau antepulsia brațului, pornind de la poziția 0 până
când brațul ajunge la ureche , cu o amplitudine de 180°.10 Mișcările se execută în jurul unui ax
transversal care trece prin centrul marii tuberozități a humerusului și prin centrul cavității

10 Elena Taina Avramescu – Bazele anatomice ale mișcării – curs practic pentru studenții facultățiilor de kinetoterapie, pag. 9

13

glenoidale. În timpul mișcării capul humeral basculează înapoi. Mușchii care realizează mișcarea
de felxie sunt : deltoidul anterior și coracobrahidul .
o Extensia: este proiecția înapoi sau retropulsia brațului, pornind de la poziția 0 până când
brațul realizează o amplitudine de 50 -60° activ și 80 -90° pasiv. Mișcarea se realizează în jurul
aceluiași ax ca și la flexie, fiind ajutată de mișcarea de basculare a scapulei pe coloana vertebrală.
Mușchii extensori sunt : marele dorsal, rotundul mare și deltoidul posterior.
o Rotația internă : în cavitatea glenoidală, capul humeral execută o mișcare de rotație în ax
vertical care trece prin capul humeral și prin mijlocul diafizei humerusului. În mișcarea de rotație,
capul humeral alunecă înainte realizând o ampltudine de 90°. Testarea aplitudinii se face nu din
poziția 0 ci din decubit dorsal, brațul abdus 90°, cotul flectat 90° și antebrațul la verticală. Se
coboară antebrațul înainte până când atinge planul mesei , tensorul fixând bine umărul. Mușchii
care realizează rotația internă sunt : supraspinosul, rotundul mare și subspinosul.
o Rotația externă : este inversă rota ției interne, se realizează pe același ax și se testează
asemănător, mișcarea antebrațului fiind spre înapoi până atinge planul mesei. Amplitudinea este
de 80 -85°. Mușchii care ealizează rotația externă sunt : supraspinosul, subspinosul și rotundul
mic.11
o Circumducția : este mișcarea ce rezultă prin însumarea amplitudinii tuturor mișcăriilor din
articulația scapulohumerală și celelalte articulații ale umărului. Capul humeral descrie un mic cerc
în glenă în timp ce extremitatea inferioară a humerusului descrie un cerc mai larg. Mușchii
implicați in această mișcare sunt toți cei enumerați, fiecare acționând pe sectorul său de mișcare.12

11 Moraru Gh, Vasile Pâncotan – Evaluare și recuperare kinetică în reumatologie, Ed. Universității din Oradea, 2008, p. 107-108
12 Blandine Calais – Germain – Anatomie pentru mișcare -introducere în analiza thnicilor corporale, Ed. Polirom, p. 109

14

CAPITOLUL 2
PATOLOGIA UMĂRULUI

2.1 GENERALITĂȚI
Poate mai mult decât în cazul celorlalte articulații , durerea și li mitarea funcțională a
umărului este cauzată de afecțiuni periferice de etiologie diferită. O sistematizare a acestora este
necesară pentru precizarea diagnosticului, dar și pentru alegerea nei conduite terapeutice corecte.
a. Sindrom algo – funcțional al umăru lui: PSH – umăr dureros simplu, umăr mixt, umăr blocat,
umăr pseudo -paralitic
b. Artrite inflamatorii : PR, SA, Polimialgia reumatică
c. Afecțiuni reumatismale: artroza umărului (omartroza)
d. Afecțiuni nereumatismale : tumori la v ârful plămânului, pleurezia diafragma tică, angina
pectorală, colecistopatii, BICCD
e. Afecțiuni osoase : traumatisme – luxații sau fracturi
f. Afecțiuni netraumatice : tumori, infecții nespecifice, TBC
g. Afecțiuni neurologice : radiculopatii cervicale inferioare, paralizia de nerv circumflex ,
miopatii, p olimiozite, artofia spinală pseudomiopatică13

2.1.1 Afecțiuni osoase traumatice – luxațiile
Traumatismele de la nivelul umărului sunt întalnite în activitatea sportivă și interesează în
principal articulațiile adevarate, ligamentele si tendoanele acestor ar ticulații,oasele ale c ăror
extremități participă la realizarea acestor articula ții și nu în ultimul r ând plexul nervos brahial și
părțile moi. Um ărul este cea mai mobil ă articulație a corpului,av ând poate cea mai imperfectă
prindere a suprefe țelor articula re. Acest neajuns morfologic este suplinit printr -un sistem de
structuri capsule -tendinoase de mare eficien ță morfofunctional ă,care în marea majoritate a
cazurilor stau la baza disfunc ționalității umărului. Principalele leziuni traumatice întâlnite la
nivelul umărului sunt: contuziile , luxațiile și fracturile , plăgile tăiate sau în țepate și arsurile.14

13 Iaroslav Kiss – Fiziokinetoterapie și recupera re medicală , Ed. Medicală, București 2002, p. 68
14 D. Gherman, I Moldoveanu, Gh. Zapuhlâh – Neurologie și neurochirurgie , Chișinău, 2003, Centrul Editorial Poligrafic
Medicina, p204 -205

15

Luxațiile sau dislocare a
este reprezentată de deplasarea
segmentelor osoase care formează
o articulație și care nu mai pot
menține contactul normal între ele .
Luxația umărului este clasificată în
trei tipuri, în funcție de direcția de
deplasare în:
Luxația anterioară – partea
superioară a humerusului se
deplasează către partea anterioară a
cavității glenoide. Este cel mai
frecvent tip de luxație a umărului,
reprezentând mai multe de 95% din
cazuri. În cazul adulților tineri,
principala cauză este legată de
practicarea sportului. La vârstnici, este de obicei cauzată de căderi accidentale cu brațul întins.
Luxația posterioară – descrie poziția capului humeral în spatele cavității glenoide.
Reprezintă 4% din numărul de cazuri de luxație a umărului și adesea sunt legate de traumatismele
apărute în urma crizelor de epilepsie, șocuri electrice etc.
Luxația inferioară sau erectă constă în deplasarea inferioară a capulu i humeral. Acest tip
de luxație a umărului este rar întâlnită, reprezentând aproximativ 1% din cazuri : apare din cauza
diferitelor tipuri de traumatisme în care membrul superior este în abducție.
Simptomatologie
Primele simptome ale luxatiei umarului sunt prezența durerii acute, zgomot de pocnitur ă
în articulație, tumefiere , deformare și de cele mai multe ori imposibilitatea de a mi șca articula ția.
Pacientul prezintă durere ascu țită, cracment , deformare articular ă, tumefiere , imposibilitate de
mișcare, durere difuză la palpare , furnicături, paralizii (lezare de nerv) .

16

2.1.2 Afec țiuni neurologice – Paralizia de nerv circumflex
Sistemul nervos periferic este organizat începând de la nivelul măduvei spinării în rădăcini,
plexuri (la nivel cervical și lombos acrat) și nervi ( cu componentă pură sa în asociere motorie,
senzitivă sau autoimună ). Cuprinde o rețea de nervi care înlănțuie structurile sistemului nervos cu
toate punctele corpului cu rol de a culege informații atât din interior, cât și din esteriorul
organismului – nervi senzitivi, apoi de a transmite răspunsurile potrivite cu ajutorul nerviilor
motorii .
Conform acestei distribuții patologia cuprinde mononeuropatii (afectarea unui singur
nerv), poilineuropatii , neuropatie multipl ă, radiculopatia, plexopa tia, poliradiculonevrita –
sindromul Guillan -Barre .15

15 Mihaela Simu – Curs de neurologie , Ed Mirton, Timișoara 2007, p 22

17

Mononeuropatia reprezintă suferința unui nerv periferic izolat, iar simptomele reflectă
tipul de nerv implicat și topografia sa specific. Implicarea unui nerv motor duce la paralizia
imediată a mușchiilor inervate, atrofia și paralizia complete în săptămâni a mușchiilor pe care îi
inervează exclusive și paralizia parțială a mușchiilor care îi inervează împreună cu alți nervi,
hipotonie și pierderea ROT. Implicarea unui nerv senzitiv duce la pierderea propr iocepției
dureroase, tactile și termice pe un teritoriu cutanat mai restrâns decât teritoriului cutanat care
deservește propriu -zis nervului interest. Cand este implicat un nerv autonom sau vegetativ duce
la modificări de tonicitate cutanată, cauzalgie.
Mononeur opatiile sunt legate de cauze locale traumatice sau compresive. Orice neuropatie
a cărei cauză locală nu este evidentă, poate evoca o maladie general, întrucât o multinevrită se
poate prezenta initial ca o mononeuropatie.
Mononeuropatia de nerv circ umflex16
Nervul circumflex este un nerv periferic cu originea în fascicolul posterior C 5- C6 și este
situate lateral de nervul radial, posterior de artera axilară și anterior de mușchiul subscapular . La
marginea inferioară a acesteia se orientează către posterior, inferior de capsula articulară și
împreună cu vasele humerale circumflexe posterioare străbate un spațiu patrulater, delimitat
superior de mușchii subscapulari și rotund mic, inferior de mușchiul rotund mare, medial de capul
lung al tricpesului și lateral de colul chirurgical al humerusului. În acest spațiu se bifurcă într -un
ram anterior și unul posterior.
Ramura anterioară înconjoară colul humeral împreună cu vasele humerale circumflexe
posterioare, profund de mușchiul deltoid. Ajunge la marginea anterioară a mușchiului , pe care îl
inervează, iar în traiectul său emite câteva ramuri cutanate care perforează deltoidul și se ramifică
sub piele, peste porțiunea inferioară a mușchiului. Ramura posterioară trece medial și posterior de
inserția capului l ateral al tricepsului. De obicei se află medial de ramura anterioară în spațiul
patrulater. Nervul circumflex inervează mișchiul rotund mic și mușchiul deltoid și inervează
senzitiv tegumentele antero -externe ale umărului. 17
Paralizia de nerv reprezintă pi erderea sau afectarea funcției musculare, a forței musculare,
a mișcării voluntare, într -o anumită parte a corpului. Paralizia apare atunci când sunt afectate, la
orice nivel, căile de transmitere a mesajelor de la creier la mușchi. Paralizia poate fi parț ială sau

16 Dragoș Cătălin Jianu – Sindroame neurologice , Vol. I, Ed. Lito U.M.F.T, 2005, Timișoara, p.39 -41
17 Svetlana Cheptanari – Anatomia și fiziologia omului – Manual, Chisinău, 2013, p 285

18

totală. Poate apărea pe o parte a corpului (unilaterală) sau pe ambele (bilaterală). De asemenea,
poate apărea într -o anumită regiune sau poate fi mai extinsă. Paralizia apărută pe o singură parte
care afectează atât membrul superior cât și pe cel inferior se numește hemiplegie. Paralizia poate
apărea ca urmare fie a bolilor care produc modificări în structura nervilor sau a mușchilor, fie a
bolilor care produc tulburări metabolice care interferă cu funcțiile nervoase sau musculare. În
funcție de c auză, paralizia poate afecta o grupă musculară sau o regiune a corpului sau pot fi
implicate zone mai extinse. Extinderea paraliziei depinde de locul în care s -a produs distrugerea
neurologică.
Cauze traumatice care duc la apariția parezei: secționarea sau lezarea măduvei spinării ,
traumatismele directe ale nervilor precum lezarea plexului brahial, răni prin împușcare sau
înjunghiere, fracturi sau dislocații cu interesare nervoasă , hernierea discului intervertebral .18

Etiologia mononeuropatiei
Apare sub fo rma luxațiilor de cap humeral, fracturi de col chirurgical al humerusului,
compresiuni prelungite la nivelul axilei prin cârje sau vaccino/seroterapie. Simptomatologic
mononeuropatia apare cu o atitudine caracterisitcă de umăr căzut “ în epolet”, brațul at ârnând flesc
și balant prin paralizia mușchiului deltoid. Brațul nu poate fi abdus la orizontală, datorită paraliziei
mușchiului deltoid. Apare o hipo/anestezie în regiunea umărului și pe porțiunea superioară a feței
superioare a brațului “ în rachetă ”. Evoluția și pro gnosticul mononeuropatiei depend de cauza și de
intensitatea leziunii.

2.2 Diagnostic
Clinic paralizia de nerv circumflex recunoaste hipoestezia (adic ă diminuarea sensibilit ății
cutanate) la nivelul um ărului și a feței externe a bra țului, ia r din punct de vedere motor, presupune
un deficit mare, uneori chiar imposibilitatea abduc ției brațului orizontal, dar și de abduc ția brațului
la orizontal ă. În acest caz compensarea deltoidului, prin supraspinos este mica, a doua pierdere din
punct de ved ere motor o constituie ridicarea membrului superior la vertical ă. Paralizia rotundului
mic este compensat ă total de m ușchiul supraspinos și mușchiul subspinos, care sunt inerva ți din
suprascapular. Pentru a determina care segment este afectat se verific ă mișcările active ale

18 Mirela Dan și Vasile Marcu – Kinetoterpie , Editura Universității din Orad ea, 2006, p 151

19

umărului , apoi se verifica dermatoamele. Se caut ă pierderile senzoria le și s e verifică apoi C5
(pacientul pune mainile în șold și opune rezisten ța atunci c ând cotul este împins înainte de c ătre
examinator) și contracția mușchilor romboi zi.
Examinarea nervilor periferici ai membrului superior: nervul axila r, pacientul trebuie s ă
ridice bra țul, se urm ăresc și contracțiile la nivelul mu șchiului deltoid , se urmăresc pierderile
senzoriale la nivelul “emblemei de um ăr” (în cazul unor traume pu ternice, ca de exemplu luxa ție
scapulohumeral ă, datorită durerii, este destul de greu s ă se testeze mi șcările musculare fapt pentru
care se testeaz ă doar ramurile senzoriale
EMG -ul este o investigație esențială. pe lângă anamneză, examenul fizic și alte an alize de
laborator . Elibere ază informații care folosite în mod correct pot crește semnificativ precizia
diagnosticului, furnizează date cantitative privind severitatea afecțiunii. Cu ajutorul ei se
detectează și se vizualizează potențialele de acțiune ale fibrelor musculare aparținând diferitelor
unități motorii. Studierea activității electrice a mușchiului care se contract furnizează informații
privind structura și funcția unității motorii. Aceasta face posibilă localizarea procesului patologic
la nivelul mușchiului sau a inervației acestuia, în plus favorizează informații asupra naturii
procesului patologic. Valorile nervului axilar -vezi Anexa 1. 19
ENG -ul (electroneurografia) este cea mai utilizat ă tehnică de s timulare prin măsurarea
vitezei de conducere a nervului periferic . Cuprinde metode de investigare ale excitabilității și
conductibilității din fibrele nervoase periferice, care inițial au constat în măsurarea vitezei de
conducere motorie și senzitivă și care ulterior au fost completate cu determinare a timpilor de
latență -proximal și distal, ai răspunsurilor motorii și senzitive, reflexul H, cercetarea capacității
funcționale a sinapsei neuromusculare. Investigațiile se fac la o temperatură de 34 ° C, deoarece
viteza de conducere scade odată cu scădere a temepraturii (2m/s la fiecare grad C). Valori ale
nervului axilar -vezi Anexa 2. 20

2.3 Mijloace de tratament fizioterapic
Ținând cont de capacitatea de regenerare spontană a sistemului nervos periferic, curentul
electric poate acționa și în sensul orien tării celulelor apotrofice ce condiționează regenerarea .

19 Tudor Sbenghe – Bazele Teoretice și practice ale kinetoterapiei , Ed. Medicală, București, 1999, p 418, tabloul 3 , p. 410
20 Hufschmidt A, C.H LÜcking – Neurologie integrală – de la simptom la tratament , Ed. Polirom, 2002, p 372, 373 -tabel

20

Regenerarea nervoasă se face distal sau colateral fapt ce obligă menț inerea troficității muscular e
până în momentul în care noua inervație va atinge mușchiul.
În practică folosim patru categorii de curenți, excitomotori :
– stimuli rectangulari cu durată lungă (peste 100 msec.)
– stimuli cu durată scurtă (sub 100 msec. : curent faradic cu durata impulsului de 1 msec,
rectangulari, sub formă de impulsuri izolate
– curenți tetanizanți: faradic, recta ngular, medie frecvență
– curenți cu pantă variabilă, curenți progresivi, exponențiali.
Primele trei forme de curenți excitomotori se folosesc numai pentru electrogimnastica
musculaturii hipotone cu inervatie normală (hipotonii de activitate) iar ultima c ategorie se
folosește în electrostimularea mus¬culaturii denervate.
Electroterapi a- pe toată durata paraliziei, activitatea musculaturii denervată va fi supleată
prin electrostimulare. Se efectuează cu curenți exponențiali cu pantă variabilă în funcție de
gravitatea leziunii nervoase (a denervării). Contrar indicațiilor clasice care precizează că
electrostimularea se aplică mușchilor cu valoare 0 sau 1, preferăm să stimulăm electric și mușchi
cu valoare 2 . Dezvoltarea unei contracții puternice în mușchiul de valoare 2 are valoare de facilitare
a contracției mușchilor sinergici de valoare mai mică.
Aparatele obișnuite pentru electrostimulare s unt cele bine cunoscute TUR -RS-10 și TUR –
RS-12, care permit alegerea parametrilor optimi de stimulare. Se folosesc două tehnici diferite de
electrostimulare :
Electrostimulare cu electrozi ficși: electrostimularea monopolară activă în care electrodul
activ este plasat deasupra punctului motor al nervului de stimulat iar electrodul indiferent se
plasează paravertebra l, în dreptul corespondentului radicular al nervului motor :
– electrostimulare bipolară cu acțiune monopolară activă: electrodul negativ se plasează pe
punctul motor iar cel pozitiv pe tendonul mușchiului. Este tehnica de elecție în electrostimularea
leziunilor nervoase parțiale
– electrostimularea bipolară: cei doi electrozi sînt aplicați la capetele mușchiului căutînd
sensul optim de traversare electrică a fibrelor musculare cu ajutorul inversorului de polaritate. Este
tehnica obișnuită de electrostimula re în denervările totale, la care se asociază și elemente de
degenerescență musculară.

21

Electrostimularea cu electrozi mobili: se folosesc mănuși , cu rulou, în aplicații mono – sau
bipolare. Durata unei ședințe de electrostimulare este variabilă și ține în mare măsură de numărul
mușchilor ce trebuie tratați. Deși clasic se spune că se vor electrostimula de 4 -5 ori pe zi fiecare
mușchi și că în timpul unei ședințe sînt suficiente 1 0-15 contracții, trebuie să c ompletăm aceste
percepte cu obligativitatea adaptării tehnicii de electrostimulare la răspunsul pe care îl obținem de
la fiecare mușchi în parte. În momentul în care amplitudinea răspunsului muscular scade, la aceeași
intensitate a stimulului, trebuie să o prim tratamentul.
Ultrasonoforeză pe regiunea umărului este indicată, pentru efortul de micromasaj al
țesuturilor și acțiunea simpaticolitică. Micromasajul ultrasonic antrenează o creștere a
permeabilității membranelor celulare și vasodilatație locală. Efe ctul fibrolitic este invocat în
distrugerea proceselor fibroase instalate. Nu este de neglijat nici acțiunea termică a ultrasunetului.
Ca rezultat al micromasajului mecanic, temperatura cutanată locală crește cu 2 —3 grade. Creșterea
temperaturii musculare depinde de mai mulți factori și nu este semnificativă. Se știe de absorbția
ultrasunetului că este variabilă în funcție de frecvență și că acțiunea este cu atît mai superficială
cu cît frecvența este mai înaltă. Se precizează un prag de frecvență minim (su b care
ultrasonoterapia este ineficientă) și un prag maxim. Pentru 1 W/ cm2, la frecvența de 1 M hz,
jumătatea lungimii de undă este de 2 A.
Curenții interferențiali -constituie instrumentul ideal de lucru în recuperarea mușchilor la
care reinervarea s -a produs, forța de contracție activă este suficientă pentru realizarea unei mișcări
antigravitaționale, dar rezistența musculară precum și activitatea coordonată s unt încă deficitare.
Prin această metodă, aplic ând la nivelul tegumentelor ce acoperă masa muscu lară, două circuite
de stimulare cu curenții sinusoidali de medie frecvență decalați în timp, se elimină efectele de
suprafață și se creează condiții optime de acțiune pentru rezultanta endotisulară care este un curent
de joasă frecvență cu proprietăți exc itomotorii. Plasarea electrozilor se face în funcție de teritoriul
tratat căutînd să obținem interferențe cît mai exacte în grupul muscular vizat. Efectul antalgic al
curenților interferențiali se obține folosind frecvențe mai mari, peste 70 Hz, în formă f ixă sau
variabilă. 21
Curentul diadinamic -în aplicații transversale lungi este folosit pentru combaterea durerii,
folosind diferitele forme (DFF, L P, PS) cu inversarea polarității, este foarte util și foarte accesibil.

21 Puiu Kiss – Recuperare neuromotorie în paraliziile plexului brachial , Note de curs, Vol. III, p. 4-5

22

Se folosesc intervale de cate 2 minut e pentru fiecare interval, o ședință pe zi, pe o perioada de 10
zile.
Tehnica stimulării nervoase transcutanate cu curenți de joasă frecvență (TENS) permite
un control foarte bun al durerii și conferă avantajul de a permite instituirea precoce a kinetotera piei
menținînd un prag de percepție coborît pentru durerea ce se manifestă în timpul efectuării
exercițiilor fizice. Electrozii se aplică fie pe zona dureroasă, fie un electrod pe punctul trigger și al
doilea paravertebral în dreptul rădăcinii senzitive co respunzătoare.
Masaj ul- se aplică cu scop trofic, circulator și antalgic. Pentru exemplificarea programului
de recuperare în stadiul de paralizie, prezentam cazul unui bolnav cu paralizie de plex brahial prin
luxația scapulo -humerală, imediat după ce s -a suspendat imobili¬zarea cu brațul lipit de corp, tip
Dujarrier.
Crioterapie – care induce hiperemie activă (după o primă perioadă de vasoconstricție),
reducerea spasmului muscular și scăderea pragului de excitabilitate a receptorilor la durere. Pentru
obținerea acestor efecte aplicăm comprese cu soluție de sulfat de magneziu (60 g/litru) foarte rece.
Compresa se menține pe loc 30 de minute (muind mereu în soluția rece) și se poate repeta de trei –
patru ori pe zi. Același efect îl obținem aplicînd o pungă cu gh eață (prin intermediul unui strat de
pînză). Durata de aplicație este mai mică l0 – 15 minute și se repetă de trei -patru ori pe zi.
Roentgenterapia antiinflamatorie rămâne un procedeu eficient. Efectele dovedite ale
radiațiilor X (activarea circulației loc ale, resorbția edemului, reducerea durerii) justifică utilizarea
lor în doze de 50 -75 R/ședință, în aplicație zilnică sau la două zile pînă la doza totală de 30 0- 400
R
Crioterapia – aplicînd cuburi de gheață prin presare timp de 3 —5 sec. pe tegumentul ce
acoperă mușchiul de stimulat, metodă numită „C -icing", vor fi stimulate fibrele de tip C, cu prag
ridicat de excitabilitate a căror descărcare în căile polisinaptice este implicată în menținerea
posturii și constituie fondul activității eferențelor gamm a. Efectul de stimulare are maxim de
eficiență este de 30-40 de minute după aplicare. Aplicarea rapidă a cubului de gheață activează
fibrele nervoase cu prag de excitabilitate scăzut, de tip A, declanșînd răspunsuri fazice ale
musculaturii corespondente.

23

În practica recuperatorie stimularea fibrelor cu prag înalt de sensibilitate precedă stimularea
celor cu prag cobor ât, datorită efectului prelungit al primului tip de stimulare.22
Probabil acest lucru este posibil datorită reducerii excitabilității, fusurilor neuro –
musculare.
.Profilaxie – În stadiul de paralizie cu musculatura flască, prima grijă o constituie
prevenirea redorii articulațiilor membrului afectat, în special al articu țlației umărului care este
foarte sensibilă la imobilizare. Prevenirea redorilor articulare se realizează ușor prin imobilizarea
membrului paralizat în poziție funcțională care chiar dacă este mai greu de suportat prezintă
următoarele avantaje față de imobilizarea antalgică :
– permite reglarea abducției și antepulsiei umărului, după nevoile leziunii tratate
– împiedică dezvoltarea capsulitei retractile
– permite instituirea unor programe kinetice de recuperare precoce
O altă posibilitate de profilaxie a redorii umărului o constituie imobilizarea membrului
superior în eșarfă. Dacă fo losim acest tip de imobilizare trebuie să ne asiguram in permanență
asupra corectitudinii aplicării. O eșarfă incorect aplicată permite, în timpul, ortostatismului și
mersului ca umărul să se subluxeze inferior prin absența chingii musculare deltoidiene. Pentru
prevenirea luxației inferioare a capului humeral, se confecționează o eșarfă ce se aplică de fiecare
dată cînd bolnavul este ridicat în ortostatism sau păstrează mai mult timp poziția așezat. Verifică
eficiența eșarfei prin palparea pe fața anterioar ă a capului humeral în raport cu glena omoplatului.
Concomitent se va urmări și statica vertebrală, în special cea a coloanei cervicale pentru a
împiedica apariția unor poziții vicioase compensatorii. În timpul repausului se preferă poziția de
decubit dors al cu o pernă în axilă care să asigure abducția și rotația indiferentă a brațului. Dacă
leziunea plexului brahial este totală, tratamentul postural se extinde și la articulațiile cotului,
antebraț pumn și mină, asigur mă și pentru acestea, pozițiile funcți onale. 23

2.4 Obiective și metode de recuperare kinetic e
Funcția motorie principală o reprezintă inervația mușchiului deltoid și rotund mic –
abductori și rotatori externi ai brațului. În lezarea nervului circumflex, practic este deficitară doar
acțiunea de abducție a brațului, deoarece mușchiul supraspinos nu poate suplea funcția deltoidului,

22 Puiu Kiss – Recuperare neuromotorie în paraliziile plexului brachial , Note de curs, Vol. II , p.42
23 Puiu Kiss – Recuperare neuromotorie în paraliziile plexu lui brachial , Note de curs, Vol. III, p. 2-3

24

pe când rotația externă este bine suplinită de mușchiul mic pectoral. Paralizia acestui nerv este de
etiologie traumatică, luxația anterioară a capului humeral sau urmă rile reducerii acestei luxații
fiind cel mai frecvent incriminate. Funcția motorie principală o reprezintă inervația mușchiului
deltoid și rotund mic -abductori și rotatori externi ai brațului. În lezarea nervului circumflex, practic
este deficitară doar ac țiunea de abducție a brațului, deoarece mușchiul supraspinos nu poate suplea
funcția deltoidului, pe c ând rotația externă este bine suplinită de mușchiul mic pectoral.
Recuperarea neuro -motorie are ca prim obiectiv prevenirea luxației inferioare a capului
humeral ce se realizează datorită pierderii forței chingii musculare ce contrabalansează forța de
tracțiune în jos generată de greutatea membrului superior. Pentru aceasta, în tot timpul
ortostatismului, membrul superior va fi fixat în eșarfă. În funcție d e datele furnizate de diagnosticul
complet, etio -morfo -funcțional, se începe programul de recuperare motorie . Vor fi stimulate,
succesiv toate cele trei fascicule ale mușchiului deltoid. Deși ne aflăm în fața unei denervări, putem
folosi acțiunea curențilo r interferențiali justificat, pe de o parte de faptul că denervarea este de cele
mai multe ori parțială, cu unități motorii restante funcțional, iar pe de altă parte, datorită efectului
vasculo -trofic al acestei forme de curent.
Kinetoterapia precoce aplic ată în scopul recuperării mușchiului deltoid, va ține seama de
unele posibilități naturale de supleere a abducției umărului de către musculatura accesorie (rotatorii
externi, porțiunea lungă a bicepsului și tricepsului brahial, fibrele elaviculare ale pect oralului mare,
dințatul anterior). Prin aceste supleeri, abducția inițiată de mușchiul supraspinos (inervat de n.
suprascapular), este continuată p ână la 70 de grade de lunga porțiune a bicepsului și tricepsului,
iar mai departe de fibrele claviculare ale mușchiului pectoral (cu condiția asigurării rotației externe
aumărului). Pe măsură ce se redeșteaptă forța de contracție a mușchiului deltoid, se trece la mișcări
active asistate și mișcări active libere urmate de mișcări active cu contra rezistență
Mișcă rile active asistate pot fi realizate cu ușurință folosind montaje de scripeți cu ajutorul
cărora membrul superior sănătos mobilizează în amplitudine completă membrul afectat. Când forța
musculară recuperată este suficientă pentru exerciții libere, se alcă tuiește un program zilnic de
activitate păstr ând principiul general al progresivității și indolorității. În timpul activității libere,
asocierea unui grad de rotație externă a umărului facilitează abducția.
Mobilizarea autopasivă are unele avantaje dar și unele dezavantaje față de mobilizarea
pasiva. Avantajul principal îl constituie posibilitatea bolnavului de a doză mai corect amplitudinea

25

în arcul de mișcare nedureros. În plus, poate realiza automobilizarea de mai multe ori în cursul
zilei, nefiind limit at de prezența obligatorie a kinetoterapeutului.
Mobilizarea pasivă asistată se realizează de către kinetoterapeut în condiții de relaxare
totală sau parțială a bolnavului. Umărul va fi mobilizat în amplitudinile maxime respect ând pragul
durerii și folosin d permanent stimularea tactilă ca prim mijloc de facilitare neuro -musculară a
contracției active viitoare. Datorită hipotoniei musculaturii centurii scapulare, se va veghea
permanent la raportul de congruență dintre capul humeral și glena omoplatului. Astf el riscăm să
agravăm subluxația prin tracțiuni suplimentare nedorite.
Izometria este metoda kinetoterapeutică cea mai eficientă în creșterea forței musculare în
cazul musculaturii scheletice normal inervate. În cazul unui mușchi parțial denervat care dezvo ltă
o forță de contracție – peste doi (deci execută mișcarea în amplitudine completă, în afara gravitației)
se cere bolnavului să execute contracții izometrice. Avantajul este dublu: pe l ângă contracția activă
realizată se inițiază participarea conștientă a bolnavului la actul recuperator, co ncentrând întreg
efortul evolițional asupra unui singur grup muscular. De mare ajutor în acest efort voluntar de
creștere a forței de contracție musculară este metoda autoantrenamentului biofeed -back electro –
miografic. I nformațiile suplimentare privind gradul contracției dezvoltate de bolnav permit o mai
intensă facilitare centrală a contracției musculare și induc bolnavului acel spirit de competiție, de
autodepășire, trezind interesul și la pacienții cu cea mai slabă coo perare. Chiar dacă montajele
electronice necesare autoantrenamentului feed -back electromiografic nu s unt accesibile în toate
serviciile de recuperare, facilitarea centrală prin stimuli verbali, vizuali (urmărirea cu privirea a
contracției dezvoltate), treb uie folosite intens de către kinetoterapeut.
Terapia ocupa țională
În cadrul programului complex pe care îl implică recuperarea neuro -motorie, terapiei
ocupaționale îi revine sarcina de a perfecționa coordonarea musculară, de a „netezi" mișcările
voluntare recîștigate prin kinetoterapie și de a le îngloba în activități gestuale utile bolnavului în
autoservire sau exersarea unei activități sociale.
Principiile de aplicare a terapiei ocupaționale trebuie privite prin prisma următoarelor
aspecte practice :
– evaluarea deficitului neuro -motor (evaluare separată de cea efectuată de kinetoterapeut, urmărind
în special stadiul funcțional al bolnavului )

26

– programul de terapie ocupațională trebuie să fie funcțional și să răspundă următoarelor
deziderate:
a) restabilirea funcției neuro -motorii în raport cu necesitățile autoservirii și a exersării
meseriei (aceeași ca înaintea îmbolnăvirii sau alta, în funcție de capacitatea funcțională restantă)
b) abordarea terapeutică a disfuncțiilor senzitivo -motorii
c) antrenamentul utilizării ortezelor în activitate gestuală zilnică
– explorarea prevocațională a bolnavului în raport strîns cu deficitul motor restant
– stabilirea programului de activitate zilnică la domiciliul bolnavulu i24

24 Puiu Kiss – Kinetoterapia in recuperarea neuromotorie a afecțiunilor sistemului nervos central și periferic , Note
de curs, Vol II, p.16

27

II
PARTEA PRACTICĂ
RECUPERAREA MEDICALĂ

3. OBIECTIVE ȘI METODOLOGIA RECUPERĂRII MEDICALE
Reținem că recuperarea privește omul ca parte integrantă a colectivității și mediului
ambiant, scopul ei final fiind acela de a asigura pacientului o viață activă, independentă economic
și/sau social. Din cele expuse reiese faptul că recuperarea este un proces complex inter -disciplinar
și multi -disciplinar, fiind implicați specialiști din diferite domenii de activitate, nu numai din
domeniul medical. Aceasta înseamnă că analiza și decizia pr ivind recuperarea unui caz necesită o
echipă formată din toți 12 specialiștii implicați în conceperea și realizarea programului de
recuperare pe termen lung al respectivului pacient. La noi în țară, realizarea acestui deziderat în
practică este încă difici lă în prezent, fiind necesară perfecționarea organizatorică a actualului
sistem de asistență medicală.
Metodologia recuperării medicale :
După cum asistența profilactică și terapeutică și -au precizat o metodologie specifică în
funcție de obiectivele lor, la fel și asistența de recuperare și -a definit propriile metode și tehnici de
lucru. Metodele utilizate în recuperarea medicală se pot sistematiza în următoarele modalități
terapeutice :
– Fizioterapia (terapia prin factori fizici), care include :
ﺣBalneo -Climatoterapia
ﺣHidro -Termoterapia
ﺣElectroterapia
ﺣKinetoterapia
ﺣMasoterapia
– Terapia ocupațională (ergoterapia )25
ﺣOrtezarea

25 Ioana Mircea – Compediu de recuperare medicală , Oradea, 2004, pag 13

28

ﺣProtezarea
ﺣLogopedia
ﺣTerapia cognitivă (psiho -comportamentală)
ﺣTerapia vocațională (educațională, re -profesionalizarea)
Fiecare dintre aceste modalități terapeutice are propriile tehnici de tratament, care în
fizioterapie se numesc „proceduri”, iar în ergoterapie sunt denumite „activități”.
Odată cu dezvoltarea și diversificarea conceptului de recuperare, s -au individualizat
aspecte particulare privind reeducarea funcțională în diverse tipuri de disabilități, care beneficiază
de metodologii reabilitative specifice. Pe lângă tehnicile proprii, recuperarea medical ă utilizează,
ca modalități adjuvante, diferite mijloace ale asistent ei terapeutice, cum sunt: dietetica, medicația,
intervențiile chirurgicale, etc.
Etapele recuperării
Conform viziunii OMS, etapele procesului de recuperare sunt următoarele :
I. Recuperarea medicală (medical rehabilitation)
Reprezintă prima etapă a recuper ării. Coincide cu faza acută și subacută a bolii și se
desfășoară într -o secție clinic ă cu profil medical sau chirurgical (reumatologie, neurologie,
ortopedie -traumatologie, etc). În această etapă se administrează tratamentul medico -chirurgical
adecvat faz ei acute a bolii, precum și proceduri adjuvante menite să prevină sau să limiteze
complicațiile și disfuncționalitățile. Dacă după faza acută a bolii pacientul nu prezintă sechele
disfuncționale, el poate beneficia ulterior (după un anumit interval de timp ) de tratament în
stațiunile balneo -climaterice, cu scopul de a consolida rezultatele terapiei administrate și prevenirii
instalării în timp a unor procese degenerative (profilaxie secundară).
II. Recuperarea profesională (vocational rehabilitation)
Reprezintă a doua etapă a recuperării. Începe în momentul în care pacientul părăsește secția
de spital cu sechele disfuncționale, fiind axată pe problematica profesională (reinserarea la locul
de muncă avut anterior sau reprofesionalizarea). În această etapă exi stă o colaborare între diferiți
specialiști, care evaluează:
– aptitudinile/capacitățile pacientulu i
– caracteristicile/solicitările locului de muncă

29

Prin co laborarea datelor rezultate în urma acestor două bilanțuri, se obțin concluzii privind
orientarea p rofesională a pacientului la finalul programului de recuperare funcțională în curs de
desfășurare.
În baza concluziilor, pot exista mai multe soluții privind pacientul în cauza:
– reîntoarcerea la postul de lucru și/sau activitatea avute anterior (reprezin tă soluția ideală)
– reîntoarcerea într -un post de lucru asemănător celui avut anterior, după o readaptare profesională
și modificarea utilajului (adaptat la deficiența funcțională reziduală)
– schimbarea postului de lucru/activității avute anterio r (reorientarea profesională), după o nouă
pregătire profesională adecvată restantului funcțional
– dirijarea spre un post rezervat persoanelor cu deficiențe
– activitate într -un atelier protejat, destinat celor cu deficiențe similare
– activitate la domiciliu
III. Recuperarea socială (social rehabilitation)
Reprezintă a treia etapa a recuperării. Este axată pe rezolvarea problemelor vieții cotidiene,
respectiv: auto-servirea, deplasarea în interiorul locuinței, deplasarea în exterior cu diferite
vehicule, etc. Pentru rezolvarea acestor probleme este necesară o aparatură specială, diverse
mijloace tehnice corective adăugate uneltelor și instrumentelor utilizate de pacient, adaptări ale
mijloacelor de transport, etc. 26

26 Ioana Mircea – Compediu de recuperare medicală , Oradea, 2004, pag 14 -15

30

3.2 Studiu de caz

Au fost selectați un n umăr de 10 p acienți cu afecțiuni ale nervului circumflex , de sex
diferit, medii de viață diferite și vârstă , adunați pe o perioada de 6 săptămâni și urmăriți pe toata
perioada tratamentului.
TABEL 3.2.1

Pacient

Vârsta
Sex Mediu de
viață
Diagnostic

1. B. A

56

M

RURAL Paralizie de plex
brahial membtu
superior stg . post
fractura de cap
humeral stang

2. C.A

50

F

RURAL Capsulită retractile
cu psrea de ner v
circumflex, umăr
dr. blocat

3. G.V

53

M

RURAL Periartroza de
umăr stg.
Tendinita de coafă
de rotatori și
pareza de nerv
circumf lex

4. I.A

28

F

URBAN

Pareza de nerv
circumflex , post
traumatism prin
cădere

5. L.O

33

F

URBAN Algoneur odistrofie
de membru
superior stan g
Paralizie de nerv
circumfl ex post
luxație de umăr

6. M. A
48
M
URBAN PSH dr. umăr
pseudoparalizat cu
pareza de nerv
circumflex

7. O. P
37
M
URBAN Nevralgie cervico –
brahială prin
cervicartroză

31

8. S. C

34

M

RURAL PSH dr. tip umăr
paralizat, pare za
de nerv c ircumflex
Spondiloza CDL
cu radic ulalgii
Traumatism de
umăr cu pareza de
nerv c ircumflex

9. T. T
49
M
RURAL Ruptură par țială
de coafă de
rotatori cu parez ă
de nerv circumflex

10. V.I

26

M

URBAN Traumatism prin
cădere, luxația
anterioară a
capului humera l
dr. cu pa lizie de
nerv circumflex

Aborda rea clinico -terapeutică în recuperarea medicală
Recuperarea constă în soluționarea problemelor privind nu numai factorii biologici (care
condiționează infirmitatea și incapacitatea), ci și factorii socio -ambientali, relaționali, afectivi și
culturali ai pa cientului cu disabilitate. În acest sens, sunt necesare intervențiile coordonate și
integrate ale diferiților operatori, conform unui mod de lucru în grup.
„Munca în echipă” este indispensabilă pentru alegerea corectă a activităților reabilitative
și organ izarea unui ambient adecvat, aceste aspecte fiind orientate pentru a ajunge la maxim ă
autonomie posibilă pentru un anumit pacient cu disabilitate . Actualmente, în medicina
reabilitativă există patru elemente -cheie:
– pacientul cu disabilitate este elementul central: pacientul și familia sa nu sunt numai obiectul
tratamentului reabilitativ, ci sunt integrați în echipa de recuperare ca și componente active
– unitatea bio -psiho -socială a pacientului: este necesară o abordare globală a pacientului, care
implică un proces de „problem -solving” pentru soluționarea problematicii complexe a fiecărui
caz
– recuperarea se axează pe rezultatul final: obiectivul funcțional al autonomiei în diverse
activități ale vieții cotidiene, pe care îl dorește pacientul și pe care îl poat e obține, este mult mai
important decât tehnicile, tipul și cantitatea tratamentului reabilitativ

32

– munca în echipă: grupul de lucru multi -profesional și inter -profesional
Subliniem faptul că recuperarea este un proces care se realizează cu ajutorul identifi cării
unor obiective realiste pentru individul în cauză, care vor ghida diversele intervenții curative și
asistențiale, realizate conform metodologiei „problem solving” și educaționale. Proiectul
reabilitativ individual reprezintă un ansamblu de elemente ( elaborate de echipa de recuperare,
coordonată de medicul responsabil) care se referă la următoarele aspecte: ține cont în manieră
globală de nevoile și preferințele pacientului (sau familiei atunci când este necesar), de
infirmitățile, incapacitățile și ab ilitățile sale, pe lângă limitările impuse de situația ambientală și
resursele disponibile , definește care sunt rezultatele dorite, expectativele și prioritățile
pacientului, fami ei și echipei de recuperare , demonstrează cunoașterea și înțelegerea echipei de
recuperare privind ansamblul problematicii pacientului, inclusiv aspectele care nu fac obiectul
unei intervenții specifice, de regulă, nu prevede o cuantificare a aspectelor de mai sus, dar oferă
o descriere în termeni calitativi generali . Definește rol ul echipei de recuperare privind acțiunile
care trebuie realizate pentru a se ajunge la rezultatele dorite , definește în linii generale timpii
prevăzuți, acțiunile și condițiile necesare pentru atingerea rezultatelor dorit e.
Programul de recuperare este comunicat în mod comprehensibil și adecvat pacientului și
familiei sale , întregului personal implicat în proiect și constituie o referință pentru orice
intervenție îndeplinită de echipa de recuper are.

3.2.1 Evaluarea pacientului

Inspecția: începe odat ă cu primu l contact cu bolnavul (în momentul în care intr ă în sala
de kinetoterapie), continu ă în timpul anamnezei și în tot cursul examenului obiectiv. Aspectul
general al pacientului, atitudinile sale particulare, mi șcările involuntare prezint ă un deosebit
interes în examenul neurologic, nu rareori orientarea diagnosticului func țional fiind dat ă de
aceste elemente. Aceste atitudini sunt determinate de paralizii, hipertonii musculare, atrofii
musculare, atitudini .
În cazul pacienților cu pareză de nerv circumflex membrul superior bra țul afectat este în
ușoară abducție, antebra țul flectat pe bra ț, în u soară pronație, pumnul și degetele flectate .

33

În leziunile nervilor periferici atitudinea este determinat ă de paralizie, care este limitat ă la
un grup muscular inervat de nervul sau r ădăcina respectiv ă. Atitudinile antalgice pot fi observate
în diferite nevralgii.
Mișcările involuntare (diskineziile) – mișcările anormale ce se produc independent de
voința individului, în timpul st ării de repaus sau de mi șcare. Se vor urm ării: condițiile de apari ție
(influențele pe care le au diferite st ări fiziologice), intensitatea, ritmul, teritoriul lor,
amplitudinea, bruschețea. Mșcările involuntare ce vor fi evaluate prin simpla observa ție sau
diferite probe/teste specifice de punere în evidență sunt: fascicul ațiile musculare, miokimiile,
spasmul facial clonic, tremur ăturile, mișcările coreice, mi șcările atetozice, hemibalismul,
miocloniile, ticurile, crampa func țională, torticolisul spasmodic, convulsiile, sinkineziile
Mișcarea activ ă (motricitatea activ ă/voluntară) reprezint ă totalitatea actelor motorii pe
care pacientul le execută în mod con știent. Așadar mișcarea voluntar ă presupune un mecanism
complex în care instan țele principale evaluate în clinic ă sunt:
– planificarea mi șcării în vederea unui scop, inițierea mi scării si trecerea de la o pozi ție sau
mișcare la alta , toate depinzând de scoar ța cerebral ă
– elem entul efector propriu -zis al mișcării format din neuronul motor central, neuronul motor
periferic si organul efector care e ste mu schiul striat, mi șcarea realizându -se pe o anumit ă stare a
tonusului muscular și troficității musculare
– controlul de tip feed -back exercitat de o serie de forma țiuni nervoase, dintre care mai
importante
clinic sunt cele ale sensibilit ății profunde conștiente, cerebeloase, vestibulare, extrapiramidale,
care asigură acuratețea mișcării. Mișcările active constituie mijloacele de baz ă în cadrul tehnicile
de evaluare clinic ă globale și/sau analitice. Aceste tehnici vor oferi informa ții ce conduc la
stabi lirea nivelului func țional al pacientului.
La examinarea unei mi șcări active se va ține seama de: amplitudine , inițiativa și viteza de
execuție, durere , funcția neuro -musculară, anduranța și contracția muscular ă. Evaluarea mi șcării
active se face pentru a surprinde tulbur ările de motricitate activ ă: deficițele motorii – parezele și
paraliziile.

34

Tehnicile de evaluare clinic ă pot fi:
– generale – folosite în toate patologiile (de obicei pentru pacien ții cu deficit motor mare) ,
cum sunt cele ce vizeaz ă activi tățile vieții zilnice (ADL -urile – Activity of Daily Living), sunt
teste globale dar nu ofer ă indicații valabile pentru stabilirea adev ăratei amplitudini de mi șcare
sau asupra for ței pacientului, ci mai degrab ă asupra capacit ății de a utiliza respectivul s egment.
Astfel dac ă unui pacient i se cere s ă se pieptene și el, în încercarea de a realiza sarcina, are
dificultăți, nu se poate determina dacă miscarea este limitat ă de durere, de disfunc ție neuro –
musculară sau de disfunc ție articular ă. Totuși, în examen ul obiectiv al NMAK, pentru a evalua
performan țele funcționale ale unui segment, sunt folosite inițial aceste mi șcările active globale în
cadrul activit ăților uzuale. Astfel, pentru membrele superioare se vor cere mi șcări funcționale
(ex. rotațiile în arti culația umărului se vor testa cerând pacientului s ă-si atingă ceafa și apoi
sacrul).
– specifice – folosit e pentru pareze: probe segmentare statice (proba Barre, proba
Mingazzini, proba Grasset, proba bra țelor întinse (Fischer) și dinamice (proba dinamic ă a MS,
proba Vasilescu) .
Tonusul muscular – stare de tensiune u soară, permanent ă a mu schiului striat în repaus,
având la baz ă reflexul miotatic dependent de neuronul motor periferic controlat la rândul s ău de
scoarța cerebrală, cerebel, nucleii bazali și sistemul vestibular. Evaluarea urm ăreste
„surprinderea” modific ărilor de tonus, care duc la schimbarea rezisten ței la mișcarea pasiv ă și a
amplitudinii de mi șcare pasiv ă. Se apreciază prin: inspec ție, palpare , imprimare de mi șcări la
nivelul tuturor segmentelo r pacientului aflat în repaus (testul de întindere muscular ă)
Tulburările de tonus muscular sunt descrise în urm ătorii termeni: flaciditate/flascitate,
hipotonie, hipertonie, spasticitate, rigiditate. Realizarea unui plan de tratament potrivit implic ă
recunoașterea și identificarea în timpul evalu ării de către kinetoterapeut a diferen țelor dintre
aceste „st ări” ale tonusului. Ca urmare a existen ței tulburărilor de tonus la simpla observa ție a
pacientului se remarc ă prezența mișcărilor sau posturilor/pozi ționărilor membrelor sau corpului
anormale. Un alt „indicator” al existen ței tulburărilor de tonus sunt prezen ța patternurilor de
mișcare stereotipe (sinergiilor anormale).

35

Coordonarea – procesul ce rezult ă din activarea pattern -urilor de contrac ție a mult or
unități motorii, de la nivelul mai multor mu schi de for ță, acțiune și secvență (succesiune)
apropiată, dar și prin inhibi ția simultan ă a celorlalți mușchi, producându -se o activitate voluntar ă.
Se realizeaz ă prin intervenția armonizat ă a tuturor mu șchilor ce particip ă la actul motor.
Sensibilitatea se evalueaz ă sub formă de sensibilitate subiectiv ă și cuprinde totalitatea
simptomelor și senzațiilor descrise de pacient.
In paralizia de nerv circumflex atitudinea particular este umărul în epolet. Pacienț ii
prezintă d eficit motor pe flexia, extensia și abducția brațului, parțial și rotația exte rnă.
Musculatura afectat ă se intinde pe deltoid, rotund mic. Pacienții prezintă t ulburări trofice cu
hipotrofia musculaturii um ărului.

3.2.2 Obiective, mijloace si metode de recuperare kinetic ă:
Programul de recuperare a parezei începe cu prevenirea limit ărilor de mobilitate
articulară: evitarea subluxa ției umărului prin men ținerea brațului și antebrațului cu e sarfă,
posturarea bra țului în abduc ție de 45° și mobilizări pas ive. Menținerea for ței musculaturii
neafectate: ex. active și active cu rezisten ță la nivelul tuturor mușchilor neafecta ți.
Unul dintre principalele obiective este creșterea forței musculaturii paralizate prin
exerciții analitice pentru mu șchii afecta ți, întinderi , rapide, aplicarea de tehnici FNP – IR, CR, SI
și elemente de facilitare , atingere u șoară cu gheață, exerciții contralaterale pe musculature
afectată, schemele de facilitare Kabat: diagonalele DI de flexie și DII de extensie , exerciții în lanț
kinetic deschis de tripl ă flexie, iar când este posibil ex. cu rezistență și izometrice.
Se trece la reeducarea abilit ății prin exerciții și activități de terapie ocupa țională, apoi la
reeducarea sensibilit ății după următoarea succesiune: sensibilitatea la presiune și durere,
propriocep ție, kinestezie, sensibilitatea termic ă (rece și apoi cald), discriminarea a două puncte,
stereognozia.27

27 Mirela Dan si Vasile Marcu – Kinetoterapie , Ed Universității din Oradea, p 210

36

BIBLIOGRAFIE

1. Blandine Calais – Germain – Anatomie pentru mișcare -introducere în analiza thnicilor
corporale , Ed. Polirom , p. 109
2. Gh. P. Cuculici , H. Frank Netter, M.D – Atlas de anatomie umană , 1989, Planșa 412, 464
3. Mirela Dan , Vasile Marcu – Kinetoterapie, Ed. Universității din Oradea, 2006 , p. 151 , 203,
210
4. Dragoș Cătălin Jianu – Sindroame neurologice , Vol. I, Ed. Lito U.M.F. T, 2005, Timișoara,
p.39-41
5. Elena Taina Avramescu – Bazele anatomice ale mișcării – curs practic pentru studenții
facultățiilor de kinetoterapie, pag. 9
6. Gherman D, I. Moldoveanu , Gr. Zapuhlâh – Neurologie și neurochirurgie , Centrul
Editorial Poligrafic Medici na, Chișinău, 2003, p. 204 -205
7. Hufschmidt A, C.H LÜcking – Neurologie integrală – de la simptom la tratament , Ed.
Polirom, 2002, p 254, p. 427 (scala RMC)
8. Iaroslav Kiss – Fiziokinetoterapie și recuperare medicală, Ed. Medicală, București 2002, p.
68
9. Ioana Mir cea- Compediu de recuperare medical ă, Oradea, 2004 , p. 13 -15
10. Svetlana Cheptanari – Anatomia și fiziologia omului – Manual, Chisinău, 2013, p 285
11. Georgeta Nenciu – Biomecanică – curs în tehnologia IFR, Ed. Fundației România Mâine,
2012, p. 56 -58
12. Victor Papil ian – Anatomia omului, Vol. 1, Aparatul locomotor, Ediția V, Ed. Didactică și
pedagogică, București, 1974, p.125
13. Puiu Kiss -Recuperarea neuromotorie în paraliziile plexului brahial – note de curs
14. Puiu Kiss – Kinetoterapia în reeducarea neuro -motorie a afecțiu nilor sistemului nervos
periferic și central -note de curs
15. Mihaela Simu – Curs de neurologie, Ed. Mirton, Timișoara, 2007, p.22 -24
16. Mihail Ștefăneț – Anatomia omului, Centrul Editorial Poligrafic Medicina, Chișinău, 2007, p.
204-205, 301
17. Tudor Sbenghe – Baze le teoretice și practice ale kinetoterapiei, Ed. Medicală, București,
1999, p. 7 -17, 406 -408 (elaborat de Dr Mihai Breteanu)
18. Gh Moraru, Vasile Pâncotan – Evaluare și recuperare kinetică în reumatologie , Ed.
Universității din Oradea, 2008, 107 -108

37

ANEXA 1
NERVII MOTORII MAI FRECVENT INVESTIGAȚI

Nerv
Timp de latență
distală Amplitudinea
potențialului evocat
muscular (PEM)
Viteza de conducere
motorie (VCM)

n. axillaris
n. musculocutaneus
n. medianus
n. ulnaris
n. radialis
n. femoralis
n. peroneaus
n. tibialis

5,0
5,9
4,2
3,5
3,4
5,6
5,6
6,0
10 mV
2,5 mV
8 mV
8 mV
8 mV
4 mV
5 mV
8 mV
Nu se poate calcula
Nu se poate calcula
48 m/s
50 m/s
50 m/s
Nu se poate calcula
42 m/s
40 m/s
Tudor Sbenghe – Bazele Teoretice și practice ale
kinetoterapiei, Ed. Medicală, București, 1999, p 418, tabloul 3
ANEXA 2
VALORI NORMALE ALE NEUROGRAFIEI MOTORII ȘI SENZITIVE

Nerv Latența
motorie
distală
LMD(m/s) Viteza de
conducere
motorie
VCM(m/s) Viteza de
conducere
senzitiv ă
VCS(m/s) Latența
undei F
LUF(m/s) Viteza
undei F
VUF(m/s)
n. medius
n. ulnaris
n. radialis – policii
longus
n. radialis –
triceps brachii
n. axillaris – m
deltoideus
n.suprascapularis

4,2
3,4
5,6
21,50cm -5,3
26,5cm -5,8
31,5cm -5,3
15,5cm -5,1
18,5cm-5,3
8,5cm -3,2
10,5cm -3,2 48
49
50 44
44
44 31
32 56
55
Hufschmidt A, C.H LÜcking – Neurologie integrală – de la
simptom la tratament, Ed. Polirom, 2002, p373