Specializarea: Istorie [303365]

Universitatea Ovidius

Facultatea de istorie si stiinte politice

Specializarea: Istorie

Lucrare de Licenta

Istoria Modei

Profesor coordonator: Absolvent: [anonimizat], un parametru ce a influentat secole de-a randul. [anonimizat] a fost punctul de plecare pentru frumos dar si pentru santaj. [anonimizat], oamenii au preferat sa isi arate statutul prin portul lor raportat vremurilor. Snobismul nu a [anonimizat]. [anonimizat], nobiliare, unde cel mai bun avea sa castige prin etalarea propriilor tinute.

[anonimizat] o [anonimizat] o iluzie asupritoare. A conditionat epoci, a adus inflorire dar si multa dezamagire. De ce iluzie? [anonimizat], hainele au vorbit in schimbul carcterului.

[anonimizat] o intorsatura fara precedent. [anonimizat] o putere extraordinare de conturare a fiintei in cea mai vulnerabila forma cu putinta. [anonimizat], fara a ramane ancorati in impulsurile de moment impuse de moda? [anonimizat], imperiile cu un stil propriu? Oare nu ar fi fost mai unic? Mai fericit?

Sa ne bucuram insa ca ne-a ramas originalitatea. Ea nu piere. Este piatra de temelie de la baza societatii. [anonimizat]. Suntem de acord ca multe dezastre s-[anonimizat]. [anonimizat]-a lungul timpului.

[anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat] a [anonimizat], a [anonimizat], granduoase, chiar excentrice uneori. [anonimizat], ajung la diferite ascensiuni. [anonimizat], a stofelor, a societatilor. Rochiile au avut cea mai impresionanta si impunatoare schimbare. Evolutia ierarhica a [anonimizat], bordurile, dantelurile, borurile in cazul palariilor si multe alte minutiozitati ale porturilor. [anonimizat], cat si la nivel de pantof. Mai prejos nu au ramas nici materialele din care erau confectionate hainele. [anonimizat], [anonimizat]-a [anonimizat], cusute cu pietre de o [anonimizat], rubinele, smaraldere si lista poate continua. [anonimizat], ochiuri, broderii sparte etc.

Bineinteles, azi ne bucuram de tot ce ne-a [anonimizat], [anonimizat], Iluminista. Inspirandu-se din vechile modele, marile case de moda contemporane, de cele mai multe ori abordeaza stiluri pe care le schimba dupa bunul plac sau propria viziune. Astfel prin referintele asupra diferitelor epoci, ajungem si noi sa imbracam sau sa imbunatatim ceea ce ne-au oferit candva vremurile apuse.

„Nuantele erau atat de variate si de subtile incat,in zilele noastre, este greu sa li se gaseasca echivalent. Iata doar cateva exemple din familia albastrului: bleu Mexique, bleu de Lyon, bleu (oeils) du roi, bleu Napoleon, bleu figaro, bleu violine, bleu ciel de Finlande. La fel, se pot gasi si numeroase denumiri si pentru alte tonalitati. Interesant era si intelesul pe care il dadeau culorilor elegantii veacului al XIX-lea. In calendarele de sfarsit de an erau date, ca diverstisment, asemenea interpretari ale diferitelor nuante: Rosul este emblema marirei, a imbelsugarii, a curajului, al sanatatii, a maniei si violentei; oranjul (portocaliu) inseamna multumire, sentiment pentru tot ce este mare si de bun gust, demnitate si respect catre sine; galbenul inseamna slabiciune, liniste, gusturi modeste, virtuti domestice, sanatate subreda; verdele este semnul placerii, alsperantei, reintoarcerea la fericire, la sanatate, schimbarea fericita in vreo positiune, batarnete scutita de infirmitati obicinuite; alabastru caracterizeaza un om turbulent, usure, laudaros, flusturatic, mincinos, egoist, dispus la toate spre a se imbogati; violetu e emblema candoarei, a inocentei, a naivitatii, a modestiei, a umilintei, a timiditatii, a bunatatii; civitul (albastrul inchis) insemneaza virginitate, pudoare, cultul artelor, stiinta, umanitate, discretiune, caritate; negrul e tristete, doliu, catastrofa, nenorocire, moarte, boala; albul e sanatate, seneritate, candoare, linistea sufletului, probitate, onestitate.

„Lumea acelor timpuri cunostea acest cod al culorilor si se imbraca in conformitate cu el si cu dispozitia sufleteasca pe care o avea fiecare intr-o anumita zi.

Toate aceste informatii ne-au ramas datorita impatimitilor de frumos care nu au lasat aceasta latura indiferenta si si-au dorit sa o transmita mai departe prin diferite forme si stiluri.

„Nu toate studiile dedicate costumului erau la fel de sistematice si complete. Unele puneau accentul exlusiv pe Evul Mediul, altele pe secolul luminilor – frivolul veac XVIII -, altele se ocupau doar de periaoada contemporana. Erau cazuri cand era cercetata in amanuntime doar o singura din inventarul elegantei” (pag 41-42 MS URBANA). „Abia la finele veacului al XIX-lea vor aparea, in Capitala, reviste de specialitate in care sa se gaseasca exclusiv informatii despre imbracaminte si ultimele noutati.” (pag 27 MS URBANA)

PARTEA I – MODA UNIVERSALA

I. Moda in Vestimentatie si cosmetica in Grecia si Roma Antica

Intotdeauana Roma Antica a vrut sa detina suprematia. Fie ca era vorba de politica, armata, vestimentatie sau infrumusetare, faceau tot ce le statea in putere pentru a iesi in evidenta. Din pacate, istoria nu a fost atat de prietenoasa cu ei incat nu au putut niciodata sa stirpesca gradoaea Greciei Antice care mereu a fost cu un pas inainte, pornind de la cultura si pana la cel mai mic detaliu in eleganta.

Potrivit dovezilor statuare și a referințelor textuale fragmentare, forma portului grecilor și romanilor era dictată în mod decisiv de materialul și de metoda de producere a textilelor. Cele mai multe dintre piesele vestimentare purtate în această perioadă erau create din materiale țesute, rezultate în urma unor procese foarte laborioase. Materialele finite erau extrem de apreciate și, în general, erau considerate mult prea prețioase pentru a fi irosite prin tăiere și croire după forma corpului. în consecință, grecii și romanii purtau în general haine așezate liber și împăturite, create prin pliere, înfășurare, prindere cu ace, asamblare sau, mai rar, prin coaserea materialului în jurul corpului. (pdf p.18)

1.Grecia

Cel mai important e ca in moda apare in Grecia, la Atena, in secolul lui Pericle. Primul dandy din istorie este Alcibiade, elev al lui Socrate. Din nenorocire, studiul antichitatii a cazut mai intotdeauna pemana unor pedanti scrobiti, mult mai interesati de lumea ideilor lui Platon decat de pretul sandalelor la Atena. […] Grecia produce moda pecare o absoarbe Roma. Grecia e centrul creator, Roma e centrul conformist si impunator. (Adina pp51-52)

Pentru Grecia Antica avem un termen specific si anume himation (hi mat i on) ce reprezinta o mantie purtata atat de barbati cat si de femei si aseazata peste umarul stang coborand pe spate. (d380)

Aceasta este o statuie din bronz cu numele de Iniohos, descoperita in anul 1896 la Delphi, in Templul lui Apollo. Este doar o parte dintr-o sculptura mult mai mare formata dintr-un alai cu cai. Existau un fel de jocuri denumite Pitice in care un tiran din Gela, Polyzalus era propritarul carului castigator care dusese la Delphi o parte din sculptura pentru sarbatorirea victoriei. Aceste jocuri se desfarsurau o data la patru ani fiind un tribut adus zeului Apollo.

Statuia îl prezintă pe vizitiul robust, stăpân pe situație și relaxat după obținerea victoriei, în fața unei mulțimi impresionate. Caii și carul sunt surprinse în poziție fixă: frâiele mânuite magistral nu sugerează niciunfel de tensiune, vestimentația este statică, iar subiectul este în echilibru. Există o claritate idealizată a detaliilor: materialul chitonului lung, sau această versiune atletică denumită xystis, este complet credibilă în forma sa drapată. Partea voluminoasă străină din jurul umerilor este suprimată și făcută mai aerodinamică de o bandă subțire ce traversează gâtul și umerii ca un guler. Sculptura din bronz marchează o tranziție, denumită uneori „Stil sever", între maniera arhaică stilizată și realismul idealizat al stilului Antichității clasice.(pdf 21)

2.Roma

Cea mai bine purtata era lana, de preferat find cea din orasul Tarentum. Dar pe langa lana se folosea si inul ori canepa. Nici aici, nimic nu i-a locut matasii extrem de rafinate sau a bumbacului. Cele mai bune astfel de materiale se procurau din India sau China, de care se bucurau doar clasele sociale inalte.

Existau si producatori texltili sau sa ii numim designeri iar unii dintre ei aveau misiunea de a colora vestimentatia in diferite nuante precum purpuriul, vopseaua fiind preparata din melci fiind exclusiva doar matasii. Mai existau indigoul, albastrul, galbenul ce se obtinea din sofran si erau destinate rochiilor de mireasa, rosul, obtinut din roiba si totodata cel mai ieftin colorant.

Bazandu-ne pe aceasta raritate relativa a tonurilor albastre si, mai cu seama, pe datele lexicului, mai multi filologi s-au intrebat, odinioara, daca grecii,iar pe urmele lor si romanii, erau orbiti in ce priveste culoarea albastra. […] In epoca homerica, el desemneaza la fel de bine albastrul deschis al ochilor, dar si negrul vesmantului de doliu, nicioada insa albastrul cerului, nici albastrul marii. […] In epoca clasica, kyaneos desemneaza o culoare obscura: albastrul inchis, cu certitudine, dar si violetul, negrul si cafeniul. De fapt, el da mai curand „sentimentul” unei culori decat ii indica pigmentitia. […] Asadar, daca romanii nu sunt „orbi la culoarea albastra”, dupa cum au crezut-o cativa eruditi din secolul al XIX-lea, ei searta cel putin indiferenti fata de ea, sau si mai rau – ostili. De fapt, pentru ei albastrul este mai cu seama culoarea barbarilor, celtilor si germanilor, care dupa spusele lui Cezar si ale lui Tacit, au obiceiul de a-si vopsi corpul cu aceasta culoare spre a-si infricola adversarii. […] De fapt, la Roma a te imbraca in albastru este ceva in general devalorizat, excentric (mai cu seama, in perioada Republicii si la inceputurile Imperiului) sau un semn de doliu. […] In cazul femeii, este insemnul unei naturi mai putin virtuoase; la barbat, o trasatura efeminata, barbara sau ridicola. (CARTEALABASTRA pp.22,25)

Echipamentele militare se confectionau din pielea animata, de cele mai multe ori incaltamintea sau celebrele curele romane. Exista o moda in a purta pe cap coifuri de catre prtorieni din piei obtinute de la lupi, ursi si lei.

De cele mai multe ori croitorii erau sclavii pe care familiile bogate ii instuiau in acest scop probabil pentru a iesi in castig. Daca aveau nevoie de ceva extravagant pentru un eveniment special in acea epoca, apelau la croitorii profesionisti.

3.Vestimentatia Barbateasca

In Roma Antica, un barbat purta in jur de doua, trei articole de imbracaminte printre care cel mai simplu articol fiind lenjeria din lana denumita subligaculum care avea rolul de a le acoperi zona genitala.

Din punct de vedere al pantalonilor, romanii purtau un model galic denumi bracae, pe care ii purtau cand calareau sau erau destinati vanatorii si sezonelor reci

Datorita climatului metiteraneean, tunica era cea preferata. Era formata dintr-o camasa de lana alba si care ar putea fi colorata dupa preferintele fiecaruia, si din doua bucati din fata si din spate care erau cusute impreuna atat pe umeri cat si pe lateral, cu deschideri pentru brate si pentru cap. manecile erau de cele mai multe ori scurte. Curelele veneau la final in incheierea tunicilor. De obicei femeia era cea care aborda tunica de dimensiuni mai lungi iar pentru barbati erau cele scurte. Pe langa asta erau si doua tipuri de tunici, cea de interior si cea de exterior.

Calaretii si senatorii aveau tunici specifice, desenate cu dungi purpurii. Ale calaretulor erau numite clavi angusti adica cu banda ingusta, pe cand senatorii aveau tunici denumite lati clavi, in traducere, cu banda larga.

Exista si o practica in randul baietilor pana la varsta de optsprezece ani in care trebuiau sa poarte o amuleta la gat denumita bulei .

Pe timp de ploaie barbatii se aparau cu pallium sau paenula ce insemna pelerina, prevazute cu cucullus, ce insemna gluga. Pe cand mantia purtata de militari se numea lacerna, pe care, cu timpul, si oamenii de rand din perioada imperiala au inceput sa o poarte. Imparatii, comandantii supremi sau cosnulii purtau o mantie de culoarea rosu prinsa cu fibula, numita paludamentum.

Barbatii merg prin casa – unii si pe strada – in picioarele goale; insa exista pantofi si sandale. Sunt facute, in general, la comanda. Coturnul,obiect folosit in teatru este o incaltare cu talpa groasa. Barbatii merg cu capul descoperit in oras. Soldatul are o casca metalica. Pentru a se apara de soare, barbatii folosesc asa-numitul pilos, palarie de fetru, conica si ascutita, destul de inalta, si mai ales petasos, de fetru sau paie, cu boruri foarte late, cu calota joasa, prevazuta cu un siret care permita sa fie lasata pe spate. (ADINA 231)

4.Un element specific: Toga

Originile togii-portul masculin distinctiv al cetățeanului roman – se află mai degrabă în cultura etruscă decât în portul grecesc. (pdf 19)

Toga (toe ga) – mantie romana din lana alba initial mica si semicrculara, mai tarziu avand o forma eliptica aproximativ 5.63 m lungime si 2.13 m latime. In lungime este dubla si pusa in jurul corpului. (Dictionar 352)

Toata lumea cunoaste serialul Rome in care se pot vedea toate detaliile romane ale vestimentatiei si obiectele decorative in general, specifice Romei Antice.

Sunt foarte multi teremeni latini ai lumii romane pe care o sa incerc sa-i explic cat mai bine si cu ajutorul ilustratiilor.

Pentru inceput, vom avea toga, obiect vestimentar format dintr-o panza, drapata peste umeri care era tesuta din lana alba in inconjurul corpului si purtata peste tunica. Toga era de mai multe feluri pentru statutul social al fiecaruia pentru ca toga era un element ce reliefa acest lucru dar si evenimentele la care acestia participau. Exista o toga pentru functii publice, alta avea denumirea de toga virilis, care reprezenta toga barbatiei si avea nuanta alb, purtata doar de catre senatori la sedintele oficiale. O alta toga alba dar cu dunga purpurie avea denumire de toga praetexta, si era purtata de tineri baieti ori preoti, magistrati, pontifi etc. Si in cazurile de decese, exista o toga neagra reprezentativa doliului. Toga picta era o toga superba purpurie, brodata cu aur si decorata cu diferite ornamente pretioase pe care imparatii o purtau sau jocurile publice, consuli dar si magistrati. Pentru cetatenii de rang ecvestru se recurgea la purtarea togii cu numele de trabea cu dungi verticale, de obicei, purpurii. Un al accesoriu era laena, adica mantia cea lunga purtata adesea de preoti.

O regula care trebuia respectata cu privire la toga, consta in interzicea purtarii ei de catre straini ori proscrisi sau sclavi. Un exemplu cefacea exceptie de laregula erau femeile prostituate sau cele acuzate de adulter.

Daca e sa trecem la alt aspect specific romanilor, acest lucru consta in incaltamintea acestora formata din celebrele sandale romane sau papuci cofectionati din piele, si incheiate cu snururi sau cureluse, fiecare avand patru tipuri de acest fel: solea, soccus, calcea sau caliga. POZA

5. Vestimentatia femeilor

Imbracamintea femeilor din Roma Antica era superba, azi, numeroase companii de haine isi doresc sa reproduca intocmai aceste modele unice. Hainele specifice purtate de o femeie in Roma Antica erau lenjeria subligaculum, o tunica interioara dar si una exterioara din matase-stola care era stransa pe corp cu ajutorul a doua cordoane, unul deasupra soldurilor si unul sub bust, asemanator purtarii unei esarfe. Sub tunica interioara exista o curea cu rolul de a sustine sanii. Capul era acoperit in cazul femeilormaritate cu un sal. Diferenta dintre femei era aceea ca sclavele erau cele care le machiau pe cele bogate.

Femeile utilizeaza aceeasi vestimentatie, cu particularitati care ii confera mai multa eleganta. Tunica (peplos) este din lana sau in, ajustata cu fibule sau cusuta. Femeile din Sparta purtau un peplos desfacut si scurt, ce servea drept tunica si manta: un sal de lana prins pe umeri cu o fibula, fara cingatoare.Cea mai mica miscare descopera una din laturile coprului. Acest vesmant este ironizat de poetii atenieni. Peplosul poate fi indoit in partea de sus, unde se dubleaza, iar indoitura este impartita in doua, in talie, de o cingatoare, asa cum se poate vedea la copia statuii lui Filias, Atena Promachos. Atenienele poarta de asemenea o tunica de in, iar iarna diverse modele de mantale.

In timpul sarbatorilor, grecii isi pun pe cap o cununa de aur. In sec al V-lea bijuteriile sunt rezervate femeilor, cu exceptia inelului cu piatra, pe care barbatii il folosesc pentru a-si pune pecetea. Femeile poarta coliere, bratarii la incheietura mainii sau intre cot si umar, cercei si inele de glezna. Evantaiul si umbrela fac parte dintre accesorile feminine. Lenjeria de corp nu este cunoscuta, cu exceptia sutienului. POZA (ADINA pp.229,231)

6.Dar oare parul?

Chiar si aranjarea parului era o adevarata arta daca ne aducem aminte cat de sofisticate erau coafurile acestor doamne. Prin par, acestea deveneu atractii pentru romani. Parul trebuia ingrijit si pieptanat ore intregi pentru a face diferenta sipentru a se vedea stralucirea lor, deoarece parul era un indice pentru statutul soial al acestora. In cadrul evenimentelor importante precum ceremoniile sau nuntile, femeile isi coafau parul dandu-i o tenta exotica. POZA Coafura specifica de mireasa era in forma de sulita. POZA Iar femeile necasatorite isi purtau parul lung si impletit pe spate. POZA

O alta caracteristica a femeilor maritate si respectabila era aceea ca purtau palla, ce se punea deasupra capului pentru a exprima modestia.

Parul romanilor era adesea tuns scurt si fara barba, deoarece voiau sa se deosebeasca de barbarii care purtau barba si parul lung neglijet. Idolii acelor timpuri, erau Iulius Cezar sau Octavian Augustus, mari exemple pe care oamenii de rand ii percepeau ca modele si incercau sa faca oricat de mult incat sa semene cu ei. Abia in timpul Imparatului Hadrian, avea ca barba sa intre din nou in trend, aceasta era un mod simplu de a masca cicatricile.

Multi nobili, atat femei cat si barbati patricieni purtau peruci blonde, aduse din Germania sau negre, aduse din India. Si atunci exista vopsea de par mai ales pentru impatimitii acestui truc de infrumusetare. Existau diverse astfel de vopseluri sub forma de pulberi, preparate din geluri, plante ca sofranul sau cenusa, innalbitori, grasimi animale sau vegetale pentru a obtine nuante de rosu sau blond. Si atunci existau paduchi iar cum nu existau produsele de curatare din ziua de azi, acestia apelau la lapte. Sau vinul contra caderii parului.

In secolul al V-lea, pieptanaturile lor sunt complicate, cu bucle ridicate in varful capului si lasate pe spate, retinute de o diadema. Isi vopsesc parul mai ales blond, culoarea la moda, si cunosc mesele sau perucile. (ADINA 231)

Cum credeti ca isi ondulau femeile parul pe atunci daca nu exista ondulator? Ei bine, acestea au gasit o metoda unica formata dintr-un cilindru metalic tubular avand tot un cilindru mai mic in interior prin care se incalzeau firele de par incat sa obina carlionti. Acest instrument se numeste calamistrum.

Bineinteles ca si atunci erau trenduri, de pilda, moda etrusca denumita Tutulus adica forma parului conica fiind stransa in coc ori stilul Nodus purtat in perioada modei iulio-claudiana, aceata frizura fiind impartita in trei parti, cele doua parti laterale erau prinse in coc iar partea din mijloc avea o tenta curbata. Buclele, cocul impletit sau incolacit apartineau modei flaviano-antoniana. Iar perucile tineau de perioada dinastiei Severus.

7.Secretele frumusetii antice

Cu totii avem defecte pe care ni le dorim sa le ascundem dar daca acestea nu exista, suntem norocosi. Aceste defecte au fost de cand lumea iar in special femeile au incercat cel mai bine sa faca acest lucru. Azi, e minunat ca exista aceasta tehnica-minune a chirurgiei estetice care ne face ca noi intr-o clipita sau sa imbunatatim ce ne-a dat deja mama natura.

Dar pe vremea romanilor, oare cum procedau acestia? Foarte simplu, in privinta machiajului, doamnele apelau la suc, seminte, miere, otet, sulf, oua, smirna, tamaie, din pacate si plumbul era o solutie, ceara, ceapa sau diferite tipuri de grasimi pentru prepararea unei masti aplicate apoi pe fata.

Pentru a scapa de riduri ori pete sau pistrui, femeile isi ascundeau aceste imperfectiuni cu praf de creta, plumb sau extract de alun. Epilarea se facea prin tipica ceara incalzita sau rasina. Culoarea rujului era obtinuta din petale de trandafir sau maca, ori creta de culoarea rosu si diverse pudre.

Pentru fard se foloseaua amestecuri din cenusa ori funingine precum si sofranul. Manehiura o obtineau doar datorita expotului din India a unui sange provenit de la o insecta. Un fel de fatele dentare erau obtinute din os sau fildes pentru ascunderea dintilor de o culoare urata sau neregulati sau foloseau clasicul bicarbonat de sodiu. Chiar si deodorantele erau o placere datorita extractelor din alun, irus sau ierburi aromatice, ulei de masline ori petale de trandafir.

Femeile se epileaza pe brate si la sub-brat cu briciul sau cu opaitul. Se fardeaza din ambundenta, isi tin fardurile in pixide, folosesc parfumuri si creme de frumusete. Barbatii merg adesea la barbier, care se ocupa de par, mustata si barba. Se piaptana cu aceeasi atentie ca si femeile, asa cum se poate vedea la statuia Cavalerului Rampin, care are o coafura rafinata. Atenianul din secolul al V-lea avea parul destul de scurt si barba taiata oval sau de forma ascutita. Nu se poate vorbi despre o anumita moda. (ADINA p.231) POZA

II. moda tunsorilor antice

Avem datari tocmai din Epoca de Piatra prin care indepartarea parului era mai mult o necesitate decat o indeplinirea a functiei estetice. Arheologii ne spun ca poporele anticitatii ca grecii sau romanii au copiat acest ritual de romani, urmand ca barbieritul sa primeasca numele de barbar legandu-se de triburile care nu aplicau acest obicei.

1.Egiptul Antic

Barbieritul nu era atat de simplu avand in vedere ca obiectele nu erau suficiente si nici macar elementare, multe din ele erau confectionate din piatra sau scoici. Dupa descoperirea bronzului, era si normal sa i se atribuie un rol iar pe masura ce avansau, utilizau cuprul sau fierl, in cele din urma se foloseau de otel pentru a da contur uneltelor. Cu toate ca par metode involuate, toate acestea erau pentru a arata efortul asupra ingrijirii corporale chiar daca la acea vreme nu putem vorbi neaparat de extra vestimentatii ci din motivele normale de igiena. Barbatii sau femeile sau copii din Egipt nu isi radeau capul doar din cauza paduchilor dar si pentu protejarea capului de rzele solare, automat si pentru mentinerea temeraturii optine corporale. De bicei era indepartat tot cu ajutorul uneltelor ascutite ca piatra ponce sau creme speciale.

Tunderea nu era facuta doar in scopul apararii de soare dar si pentru prevenirea infectiilor mai ales ca sapunul nu era accesibil oricui. Iata cum imbolnavirile erau inevitabile iar oarecum indepartarea parului avea rolul sau igienic.

Daca iti lasai parul lung, nu erai vazut prea bine in societatea de atunci a Egiptului. Doar taranii sau sclavii pe o parte si mercenarii sau criminalii pe de alta, purtau barba fiind un semn al neglijentei. Meseria de frizer, din acest principiu era vitala exact ca aceea a unui functionar sau chiar doctor.

Dar aici revenim la discutia despre barbi false de mai sus care uneori erau puse intentionat incat sa arate functia inalta pe care anumiti cetateni din Egipt, o aveau, fiind semn al masculinitatii. Asta vedem din picturile murale gasite de arheologi in Egiptul Antic.

2.Grecia și Roma Antică

Primii care au imprumutat acest lucru au fost grecii mai apoi romanii care au transformat acest obicei intr-un ritual de ingrijire. Barba ii incurca pe luptatori spre exemplu in Grecia Antica isi radeau intreaga fata. Spre deosebire de ei, romanii aveau un sclav care mereu se ocupa cu raderea chipului. Partea cea mai rea era ca de cele mai multe ori aceste unelte pentru indepartarea parului nu doar ca nu erau sterilizate dar nici macar curate. De multe ori aceste drumuri la frizerie se faceau mai mult pentru discutiile si barfele din acel loc decat pentru tunsul in sine. In Romana Antica, imparatul Hadrianus readuce la moda purtarea barbii.

De fapt indepartarea parului nedorit a fost preluata dupa consemnarea unul canon ce tinea de estetica in vremea Evului Mediu si infiintarea unui institut de forma unei scoli care se ocupa de aspectul fizic, sediul fiind amplasat in frumoasa Spanie. Aici invataceii invatau tainele prin care se obtinea o tunsoare reusita, felul in care sa poti da o dimeniune simterica parului, coafarii speciale pentru tiferitele trenduri aparute dar si pentru grija aplicarii anumitor produse cosmetice. Toate acestea erau incadrate intr-un mediu aflat in stransa legatura de buna imagine a oamenilor in societate care mai tarziu aveau sa fie publicate in carti de moda si activitati ce presupuneau infrumusetarea si unde puteai sa te inspiri sau sa te delectezi.

3. Coafurile romanilor in Evul Mediu

Cele mai bune surse despre moda podoabei capilare si stilul abordat de fiecare om al Evului Mediu, sunt cele ale calatorilor care au incercat sa construiasca note care ar putea ramane peste ani. Insa cum ar fi daca acesti calatori ar nu ar fi romani ci straini, impactul diferentelor dintre obiceiurile lor si Tarile Romane, ar fi unul mare care poate atrage comparatii, astfel studiile ar ramane destul de ample. Toate acestea i-au facut sa scrie despre portul romanesc dar in acelasi timp si despre felul in care isi poarta parul, fie ca asortat cu tinuta, fie ca nu.

Spre exemplul bavarezul Johann Schiltberger a notat anumite lucruri despre felul felul in care locuitaorii din Tara Romaneasca si Moldova isi poarta parul: „ei își lasă părul și barba să crească și nu o taie niciodată” insa un diplomat ungur pe numele sau Anton Varancsics ii descrie pe romani ca avand fetele de o culoare inchisa din cauza netunsului barbii sau a parului nepieptanat. Acest element semnificativ, barba e reprezentativ barbatului roman care nu se desminte din a o purta, dupa cum putem vedea in picturile ramase de atunci. POZA

4.Tunsori excentrice:

De-a lungul timpului, taranii roman au incercat diferite tipuri de coafuri, probabil mostenite sau in functie de dorintele lor ascunse in a-si purta parul. Adesea barbatul isi purta parul lung pana la umeri si bineinteles, neglijata, poate nu din placere ci din lipsa instrumentelor care ar fi putut-o aranja. Bineinteles, tipurie de a purta parul era diferit chiar si intre locurile de sezut. Un exemplu din

Banat vine de la Francesco Griselini, unde barbatii purtau „părul lung, cu cărare pe frunte, atârnând pe tâmple atât de jos, că de multe ori ajunge cu o jumătate de palmă până sub bărbie;în unele ținuturi se socotește drept o frumusețe când îl înnoadă de vârfuri”.

Comparativ, in partea Munteiei, dupa schita realizata de Anton Maria del Chiaro care arata lungimea parului acestor barbati care devine scurta si doar clericii poarta parul lung. Laicii, pe de alta parte, poarta ori barba ori mustata. Aceste informatii sunt obictive avand in vedere perspectiva diferitilor caltori si nu o analiza bazata pe date concrete, si observatiile in timp prin care moda s-a schimbat. Marturiile promitatoare se afla in Biserica Schei din Brasov unde se afla reprezentari ale romanilor care isi poarta parul scurt.

Diferentele dintre locuitorii satelor si elitei societatii medievale romanesti sunt majora datorita influentei prin care romanii au intrat in contact cu alte tipuri de comunitati. Cele mai bune reprezentari sunt cele ale picturilor de secol XVII-lea, ilustrand adesea portretizari. Alte surse sunt frescele biserici ale secolului al XVI-lea din Tara Romaneasca unde parul s-a purtat trecut de umeri. Cele mai insemnate ilustrari sunt cele ale domnitorilor Vlad tepes, Radu cel Mare, Radu Paisie etc. POZA

In Moldova, in schimb, parul mai rar razistand pana in ani 1570-1580, cei mai de seama exponati fiind Stefan cel Mare, Bogdan al III-lea si Stefan al IV-lea. Parul scurt a fost favorizat spre exemplu de domnitorul Moldovei, Petru Schiopul. POZA

In definitiv, moda parului de Ev Mediu a fost una de dimensiuni medii, in marea parte a cazurilor netrecand de umeri, reprezentati avandu-i si pe Mircea cel Batran sau Petru Rares. Dar parul se scurteaza abia in secolul al XVIII-lea tot din marturiile strainilor dar si reprezentarile grafice. POZA

Dar sa ne intoarce putin asupra secolului XVII unde apare o noua moda in randul boierilor atat munteni cat si moldoveni, dovada spuselor calugarului Niccolo Barsi: „moldovenii se îmbracă la fel ca turcii de care se deosebesc numai prin faptul că aceștia poartă un ciuf de păr, care pornește din creștetul capului și pe frunte este lat de vreo trei degete”[5]. Bineinteles, dovezile exista si la nivel de imagine prin picturi, chiar la manastirea Arnota din judetul Valcea, ctitorie a lui Matei Basarab (1632-1654) unde o fresca il reperezinta pe unul dintre boierii munteni avand parul ras, exceptie facand o portiune din centru capului. POZA

Acesta se poate accepta ca un oricare alt trend insa pentru acea vreme in care boierii poarta parul de obicei pana la umeri dar nu mai lung de atat. Spre deosebire de ceilalti, un caz particular este Dimitrie Cantemir care alegea sa poarte peruca exemplul sau fiindc acela al occidentalilor iar spre finalul vietii avea propriul par pana la umeri, ilustrat in portretul de la Oginov. POZA

5.Semnificatia purtarii salurilor pe cap

Si in spatiu romanesc, moda capului acoperit a ridicat multe semne de intrebare, ba simpla moda, ba adaptarea la cererile societatii, cert este insa ca obiceiul la noi a fost dintotdeauna ca barbatul sa poarte capul si implicit parul, acoperit cu diverse accesorii vestimantare, caciuli specfice sau palarii. Ca in orice societate, exista si exceptii. Spre exemplu cei care luau masa cu voievodul Pierre Lescalopier afirma ca „stau la masă totdeauna cu capul gol”[7]. Exista si obiceiul de a purta mereu capul desoperit in prezenta domnitorului, din descrierea clericului Paul de Alep, restul alaiului s-a oprit în nartex, toți cu capul descoperit, căci nimeni nu stă cu capul acoperit în fața domnului (…)”[8] Exista numeroase afirmatii care dezaproba spusele de mai sus, prin urmare Petru Bogdan Boksic, episcop catolic, precizeaza ca atat preotii cat si calugarii nu trebuie sa-si descopere capul atunci cand i se adreseaza domnitorului. Aceste lucruri se vad chiar din relatie pe care Matei Basarab o are vis a vis de clerici fata de relatia lui Vasile Lupu cu clericii.

Un alt aspect important tine de ritualurile religioase funerare care in Moldova anilor 1612 se exprimau prin purtarea capului gol in timp de cateva zile pentru a arata in urma decesului sotiei, ca este vaduv. Asemanator acestui obcei din Moldova, este si in Transilvani unde cand cineva drag moare, respectivii isi lasa parul lung si umbla fara niciun fel de acoperamant, apoi revenind la coafura anterioara, par scurt si cap acoperit. Aceste obiceiuri fac si o diferenta intre indivizi in societate prin elementele semnificative.

6.Purtarea barbii

Este destul de complicat sa generalizezi felurile in care oamenii preluau sau adoptau obiceiurile la acea vreme, probabil erau justificate intr-un mod personal. Ceea ce putem noi face astazi este sa ajungem la o concluzie pertinenta, apropiata de realitate. Tunderea parului este un aspect contestat, daca in anumite parti el reprezinta conformismul in fata normelor sociale, pe de alta parte tunderea barbii atat din punct de vedere clerial, cat si laic, era vazut drept pedeapsa.

7.Statutul social datorat parului

Daca amdiscutat despre purtarea barbii si al coafurilor la barbati, este si radul femeilor sa isi etaleze mult mai indragita podoaba capilara. Aici probleme sunt mult mai variate, de la obiceiurile de nunta la statutul sociat si lista poate continua. Si aici, tot marturiile straine reprezinta un atu pentru comparatiile modei in Romania. O astfel de marturisire apare in secolul al XVIII-lea despre Maria Dudescu, facand partea din suita sotiei lui Nicolae Mavrogheni despre care se spune ca avea (…) o căciulă înaltă de samur, trasă înapoia părului, care era pieptănat în sus peste un fel de sul”[10]. In aceeasi maniera este si o jupaneasa din Moldova anului 1790 care are doua cozi impletite ce urca de jos in sus si prinse de varful turbanului aducand foarte tare cu moda turceasca[11]. De obicei femeile din moldova isi tineu parul impletit in diverse codite.

De aceasta data portul femeilor simple este discutata de acelasi Paul de Alep care considera podoaba capilara a femeii, un izvor de feminitate si distinctie, „Femeile din Moldova și Țara Românească (…) poartă părul împletit, răsucit pe capul lor ca un colac și acoperit cu un conci alb, iar la cele bogate cu un conci trandafiriu, și pe deasupra cu maramă, tot albă”[12]. Aceasta moda dainuie si face un salt catre a doua jumatate a secolul XVIII, unde autorul Johann Friedel face o calatorie pe Dunare si constata ca „părul femeilor e împletit în cozi lungi, împletit pe cap, în formă de coc, așezat de jos în sus, acoperit apoi cu un fel de turban colorat”[13].

Pe de alta parte, femeile de la 1770 din Banat poarta un fel de colac rotund umblut cu par sau paie apoi il acopera cu panza. Femeile muntence, au o altfel de adaptare a parului, mai mult turceasca, punandu-si niste naframe de bumbac albe sub forma unui turban iar la final lasanu-si fata descoperita.

O chestiune aparte o face cea a boieroaicelor din Craiova ale anului 1791, care este descrisa de catre autorul si om politic parizian Charles Marie de Salaberry ca „își învăluie părul, care are culoarea naturală și care este scurt, cu o bucată de stofă neagră sau roșie…”[14]. Nu exista totusi la acea vreme vreo marturie care sa atenste contrariul.

III. Istoria perucii

Peruca, un ingredient spectaculos al secolului XVII, era accesorul perfect asortat unei tinute exclusiviste care nu putea sa lipseasca nicio clipa din viata unui domn sau doamne de la Curte.

Aparitia ei are loc tocmai in Antichitate, adica cu aproximativ cinci milenii in urma iar centrele comerciale si la moda erau in Egipt, Summer, Asiria si Persia. Aceasta nu avea scop doar din punct de vedere estetic ci si al sanatatii deoarece este un fel de aparator impotriva paduchilor dar si la definirea statutului social, evident. Peruca a avut o periaoda de decadere revenindu-si abia in anii 1600.

1.Peruca egiptenilor

Din cate am vazut cu totii, misteriosii egipteni, mereu gatiti cu fel de fel de podoabe, aveau in ton coafurile de diferite lungimi ba cu impletituri, ba cu suvite special rasucite sau spiralate care aveau aceleasi roluri de care vorbeam mai sus si anume, aratau statutul social pe care egiptenii il aveau dar in acelasi timp se aparau de paduchii, care stim ca traiesc in contact direct cu pielea capului. Astfel cu ajutorul acestor peruci, egiptenii adoptau aceasta modalitate simpla, atat eleganta cat si cu scop sanitar. Plus de asta, o peruca avea rolul si de masca pentru anumite diformitati crescute pe pielea capului. Cercetatorii au gasit mostre de par din Egipt in care exista cel ami veche paduche deoarcele parul din acea peruca data de prin anul 3500 i.Hr.

Se spune ca perucile erau purtate doa de regi, regine si persone de la curtile lor pe cand oamenii de rand nu doar ca nu-si permiteau insa, daca acestia munceau, automat peruca ar fi devenit obiect incomod care ar fi putut provoca iritatii prin murdarirea ei. O alternativa pentru ei ar fi fost o simpla mesa care era mult mai usor de utilizat si suportat. Existau si atunci modalitati de tratare a perucilor avand in vedere rezistenta lor. Erau imbimate in diferite uleiuri esentiale, fie provenite din plante fie de la animale insa si parfumurile erau pe masura. Aromele inmiresmate dadeau o alta nota de placere celui care purta peruca plus rezistenta de carea avea nevoie un astfel de egiptean sus pus. Spre exemplu cea mai folosita era esenta de scortisoara.

Bineinteles, si peruca a avut etapele ei crescatoare cu diferite feluri de purtari in Egiptul Antic, daca la inceput faraonii aveau parul de lungimi mari iar femeile il purtau scurt, lucrurile s-au schimbat, prin urmare, ele aveau parul lung si faronii de dimensiuni mici.POZA

2.Mici secrete de la asirieni

Daca aruncam o privire mai amanuntita, observam ca nu doar perucile erau false in Antichitate ci si barbile. Lucrurile stau putin altfel la asirieni, obiceiul lor fiind acela de a purta perucile la ceremoniile religioase, in deosebi barbile false. Aceste barbi erau diferite prin felul de coafare si forma dar si prin cromatica, fiind vopsite in nuante multicolore.

Exista un obicei in ritualul de nunta prin care femeile din Palestina Antica isi radeau parul inainte de casatorie pentru a-si face peruca din el pe care urma sa o poarte dupa acest eveniment.

O lunga perioda de timp, peruca a intrat intr-un con de umbra incepand de la sfarsitul antichitatii si pana la inceputul evului mediu mijlociu. A fost perioada in care era de neconceput sa porti un astfel de accesoriu avand in vedere ca era fals, militandu-se mult pentru parul natural pe care femeile din Venetia spre exemplu il vopseau blond cu tente aurii.

3.Descoperirea francezilor. Peruca

Revenirea perucii in seoclul al XVII-lea are o poveste destul de justificata. In contrast cu simplitatea ținutei vestimentare bărbătești de la sfârșitul secolului al XVII-lea, articolele pentru acoperirea capului bărbaților au devenit centrul modei extreme, prin adoptarea unei perruque à Crinière sau peruci (vezi dreapta), stil care a rezistat aproape un secol.(pdf.91) Ea vine din spatele intamplarilor lui Ludovic al XIV-lea care a suferit de calvitie inca de cand era foarte tanar iar in acea vreme se vorbea ca nu poti avea autoritate daca nici podoaba capilara nu este pe masura. Curtea considera ca nu poti avea aptitudini de conducator daca parul lipseste si de aici Suveranul a incercat sa creeze diferite mijloace prin care acest lucru sa fie ascuns. La inceput a purtat un fel de gluga cu gauri prin care sa-si poata arata propriile sale suvite de par insa dupa caderea si acestor suvite, pentru a nu i se stirbi autoritate, Regele Soare a introdus la Curte Frantei, purtarea perucii.

Dar nu oricine avea dreptul de a purta speciala peruca. Monarhul a consfiintit un decret prin care stabilea, el insusi, rangurile in care trebuiau purtate perucile dar si lungimea acesteea, tot in functie de statutul personal nobiliar. Existau diferite seturi de peruci pe care oamenii erau obligati sa le poarte, de la peruci de casa pana la peruci de serviciu, pentru diferite petrecrei, seri festive sau chiar intalniri amoroase.

Istoricii afirma ca Regele avea la palat angajati, 48 de perucheri, si cu ajutorul sau se infiintase chiar prima breasla de prucheri din Paris care ii confectionau peruci potrivite in functie de fiecare moment al zilei. De pilda, pentru somnul din timpul noptii sau pentru cel din timpul dupa-amiezii, se folosea peruca cu par alb, taiat scurt la nivelul urechilor.

La inalmirile protocolare se foloseau peruci din par negru si strans intr-o singura coada la spate. Chiar si cand mergea la toaleta si era insotit de primul valet si de primul medic, avea nevoie de o peruca speciala. O peruca speciala era alcatuita special pentru partidele de vanatoare care era din par castaniu si usor buclat si impartit in trei suvite groase care erau lase libere, doua in fata si una pe spate denumita si peruca de vanatoare, pe care de altfel o putea purta si la plimbarile prin gradinile Versailles-ului. Lista continua cu peruca denumita peruca pentru mesa care era sobra si trans bine atunci cand asista la slujebele religioase, zilnice. Insa cea mai splendida si eleganta peruca era cea pentru bal care era la fel de buna si pentru intalnirele oficiale, decorata superb.

Tot prin decretul dat de Regele Ludovic, acesta impunea un impozit pe fiecare peruca adus la visteria statului. Astfel celui care platea acest impozit i se punea o stampila care permitea croitorilor sa ia peruca de pe capul fiecaruia incat sa constate plata. Guvernul impune un impozit pe pudra de păr. Numai bărbații mai în vârstă, ofițerii militari și unele profesii conservatoare mai păstrează perucile și pudra acestora. (pdf 116)

4.Meseria de perucher in Evul Mediu

Pentru intretinerea trusou-ului complet de la costum si pana la tratamente, un rol important ii indeplineau perucherii care se asigurau ca perucicile din garderobele nobililor sa fie intacte, dezinfectacte mai ales ca in acestea isi faceau loc tot felul de paraziti si bacterii, de la praf sau depozite incarcate din atmosfera care provocau mancarimi la nivelul scalpului. Nu era o problema mancarimea deoarece curtezanii mereu aveau cate un suport special sculptat in fildes sau materiale pretioase pentru a se scarpina. Oricum era primosrdial un astfel de perucher pentru ca perucile erau multiple, asa cum afirmam mai sus iar doritori erau destui care sa-si etaleze minunatele podoabe capilare.

Femeile au vrut dintotdeauna sa-si etaleze frumusetea parului sau a pieptanaturii astortate cu foarte mare atentie incat acestea sa fie in tandem cu rochia, pantofii sau bijuteriile. Culoarea cea mai favorabila, preferata, era blondul in perioada Renasterii italiene. Aproape ca toate doamnele curtii erau blonde decat alte nuante chit ca isi pierdeau nuanta naturala. Cele mai multe isi vopseau parul in functie de rochia pe care o purtau chiar daca vopsit in exces era nociv, practica atribuita si barbatilor. Daca nu aveau chef sa-si vopseasca parul, atunci, se ajutau prin purtarea perucilor. Era atat de folosita aceasta practica a perucilor incat parul natural devenise un lucru rar si pretios.

Tarancile care aveau un par sanatos de obicei, pentru a face rost de bani, isi tundeau parul si il vindeau la Venetia, in Piata San Marco iar la Milano in Piata Broletto. O practica folosita si azi ca si atunci in confectionarea de extensii era tunderea defunctelor inainte de inmormantare, pe atunci in Anglia.

Exista o multitudine de peruci in secolul al XVIII-lea de diferite culori, fiind purtate special in functie de nuanta pentru costumatia potrivita si de starea sociala a detinatorului. Exista perucile din par alb care era pudrat din prafuri de amidon si tratat si parfumat cu aroma de floare de portocal, la fel de preferata fiind si lavanda. Ca cele albe, exista si cele roz sau bleu si violet. Toate aceasta incarcatura din cauza machiajului excesiv sau al zorzoanelor impletite in peruca, au devenid simbol al decaderii nobilimii franceze.

5.Parerea militarilor si judecatorilor despre peruca

S-au spus foarte multe poveste referitoare la cele doua verisoare rivale din Anglia si Scotia, multe mituri despre iubirile lor si povestile lor secrete de viata. Una dintre aceste povesti ar fi chiar despre renumita peruca mai ales cea leagata de superbele perle, mostenirea abuziva a perlelor care si-au pus amprenta si asupra Elisabetei I. Regina Angliei(1558-1603) se spunea ca ar avea o colectie peste 80 de peruci iar Maria Stuart (1542-1567) isi schimba peruza zilnic, in anii de captivitate.

Cu toate ca pe atunci nu exista aparatura necesara coafarii parului, si vremea devenea un inamic al parului cand militarii mergeau pe campul de lupta cu peruci carliontale, in locurile cu clima mai umeda, acei cartioni se intindeau, astfel a aparut in dotare un fier pentru refacutul cartiolntilor. Acest instrument era obligatoriu pentru militari.

Mai existau meserii precum cea de judecator unde, la fel, trebuia sa ai o tinuta obligatorie, pe langa roba de judecator si peruca specifica. In lucracrea autorului Ráth-Végh István, intitulata Istoria culturala a prostiei omenesti, aflam ca judecatorul odata imbracat in aceasta roba si peruca se tranforma intr-un om fara scrupule, foarte crud, care nu avea mila, nici indurare chiar era lipsit de discernamant pentru cel care nu respectase legea. Aspectul acestora era usor ludic pentru cei ce privesc acum, istoria de demult prin acele peruci fie de culaore alba sau cu o nuanta naturala, inalte cu carare pe mijloc si carlionti mari si lungi pana la piept. Vestimentatia era si ea specifica timpului, picioarele subtiri cu ciorapi cromatic diferiti din matase si jartiere , purtand pantofi ornati cu funde si tocuri. Haina era adesea din brocart iar terminatia manecilor era din mansete dantelate.

Ludicitatea nu se incheie aici. Peste aces peruca enorma se aseza si o palarie cu boruri largi avand si multe pene iar pentru pozitionarea acestea trebuia neapart sa fii tuns daca nu erai chel. Nenorocul de a ingheta era deliciul caricaturistilor care ii puteau desena pe cei care trebuiau sa poarte o boneta de matase in schimbul perucii in perioadele de iarna

Exista numeroase astfel de portretizari, nerusinoase insa, aparute in picturi si gravuri avandu-i ca protagonisti pe Volaire, Händel, Diderot, Hogarth sau Chardin si lista poate continua.

6.Peruca isi pierde din importanta

Moda perucilor ia o intorsatura destul de ampla dupa anul 1750 cand dimensiunea pieptanaturilor se reduce, ramanand doar doua bucle deasupra urechilor si la coada prinsa la spate cu o funda bogata de matase. In timpul ocupatiei austriece din Tarile Romane acestia au capat denumirea de vremea nemtilor cu cozi.

Exista un pictor englez in 1761 pe nume William Hogarth care ironiza perucile prin felul in care le atribuia constructiilor arhitecturale. Mesterii perucheri isi imagineau aceste peruci sub forma unor compozitii tematice, ba erau pomi, ba corabii, anotimpurim, parcuri si gradini doar pentru a prinde diferite obiecte in acestea incat sa le dea o nota de originalitate. Dar toate acestea se inchie odata cu Revolutia Franceza cand peruca devine neimportanta, barbatii revenind la fost moda romana a barbatilor tunsi scurt. Pe la 1795, mulți bărbați abandonaseră părul pudrat sau perucile și adoptaseră părul natural, ca stil al „noii" lumi post-revoluționare. Aici, peruca prea mare este o referire deliberată la stilurile aristocratice ale Ancien Régime. Purtătorul dorește să satirizeze politica și estetica, atât din trecut, cât și din viitor.. (pdf. 125)

Aceste obiecate au devenit chiar si obiecte de recuzite pt marile piese de teatru de-a lungul timpului datorita carora scenetele devenisera mult mai amuzante prin redarea exacta a personajelor intruchipate.

Bineinteles, vremea perucii a apaus asa cum a fost un trend candva, nedefinind stilul persoanei ce o purta exact cum se intampla si azi cu multe accesorii pe care le abordam doar de dragul expresiei, se poarta.

IV. Si totusi… De unde vine moda?

Întotdeauna, cei care au impus moda au fost aristocratii. Acestia au reprezentat exemplul bunului gust si al rafinamentului. Liderii si familiile nobiliare au construit puntea de lansare spre oamenii artei ajungandu-se la cea mai comuna forma din punct de vedere al modei, transmisa de mai bine de un secol de catre vedete.

Fiecare epoca este caracterizata de propriul ei stil. Cand vorbim de stilul vestimentar, acesta a luat diferite intorsaturi in functie de punctele culminante ale societatii, un rol important fiind insuflat de catre religie sau politica. Nu excludem faptul ca ar fi putut fi, de cele mai multe ori, foarte incomode dar asta conta mai putin, atata timp cat isi indeplineau functia simbolica sau estetica. Exista diferite moduri prin care informatia, picanteriile si incercarile de a fi la moda ajungeau la urechile ascultatorilor.

Artele frumoase si decorative ale secolelor XVII si XVIII au fost dominate, mai intai, de miscarea baroca si apoi de rococo. Aceste curente culturale de amploare au exercitat o influenta stilistica importanta in arhitectura, pictura, sculptura, musica, design interior, materiale textile si imbracaminte, in fiecareperioada. (…isme p.12)

Intr-adevăr, rădăcinile industriei modei moderne se găsesc în Parisul anilor 1670, atunci când noi reviste de modă și buticuri promovau sezoane, aspecte și noutăți ca mijloace ale schimbării. Acest proces este sinonim cu regele Ludovic al XlV-lea, care a domnit între 1643 și 1715, dar și cu influența ministrul său de finanțe, Jean-Baptiste Colbert, care a finanțat de la stat industria textilă, a condus războaiele lui Ludovic și a făurit averea pe care regele și curtenii lui o purtau pe ei. (pdf p.86). Ținuta de la Curte a atins un nivel inegalabil de splendoare și de la 1661 la 1789 a făcut din Franța un model pentru alte monarhii europene. (pdf. 87).

1.Papusica Regina. „Poupées de mode”

Toti o stim pe superba Barbie – inainte ca ea sa fie idealul tuturor fetelor, o alta papusa era adorata lor, cu numele de Pandora. Papusa Pandora are o istorie extrem de veche, arheologii gasind o astfel de papusa chiar in mormantul faraonului Tutankhamon. Era facuta din clei, piatra sau lemn, oarecum diferita de cele de mai tarziu. Primele aparitii ale papusii din lemn, initiatoarea modei europene, porneste in calatoria ei uneva in Franta secolului XIV. Exista documente care dateaza din 1321 ce dovedesc ca regina Frantei ii daruia suveranei Angliei, cadouri sub forma acestor papusi imbracate dupa ultima moda. La finele secolului al XVIII-lea, aceste papusi diafane, aveau si alte scopuri pentru care erau trimise peste ocean. Scopuri estetice sau chiar diplomatice. Papuselele au evoluat cu timpul, ajungand sa fie confectionate din ceara sau ceramica. Daca imbracamintea era de rang inalt, parul din care erau realizate nu era nici el mai prejos. Se folosea lana sau inul prin care erau evidentiate coafurile sofisticate ale epocii. Datorita cresterii pietei, a croitorilor si magazinelor de haine in secolul XVIII, papusile au capatat dimensiuni ceva mai mari, ajungandu-se chiar la ceva ce azi numim “manechine”.

Hainele erau realizate in cele mai mici detalii, din materile originale, fiind purtate chiar la marile Curti Regale. De la papusa Pandora, a carei vestimentatie era absolut fara cusur, de la rochie pana la machiaj si accesorii, aceasta a rezistat in timp chiar si peste cele doua razboaie modiale, realizandu-se astfel moda “haute-couture”.

2.Tiparul. Revistele de moda

Inainte de aparitia tiparului, moda putea fi sursa de inspiratie prin picturi sau gravuri. Reneasterea a fost una dintre cele mai cuprinzatoare perioade ce dezvaluie enciclopedii superbe de haine: “ De gli Habiti Antichi e Modérni di Diversi Parti di Mondo” a carui autor, pictor italian si ruda a celebrului Titian este Cesare Vecellio. Prima data a aparut in 1590 ilustrand o gama larga de costume acoperind perioada din Antichitate si pana in vremea lui Shakespeare. Toti cei care au intrat in contact cu tarile pe unde Vecellio a fost, au adoptat creatiile lui. In 1598 apare o noua editie imbunatatita cu mai multe ilustratii dar si cu o gama variata de semnificatii asupra costumelor. Din dorinta arzatoare a francezului pentru frumos, supranumit si zeu al modei, in timpul domniei Regelui Ludovic al XIV-lea, apare prima revista de moda realizata de scriitorul Jean Donneau Vise. Intitulata “Mercure galant”, aceasta aduce un omagiu zeului Mercur (mesager al divinitatii) dar si a primei gazete francize aparute in 1611, “Mercure françois”. In paginile sale era reliefata eleganta de la Curtea Regelui Soare, de la intelectuali si artisti la poeme si chiar stiri mondene. Ludovic era un cititor fidel chiar el oferea bani ca aceasta revista sa poata fi publicata lunar, sub numele de “Nouveau Mercure galant”. Rubricile de moda erau destinate atat femeilor cat si barbatilor, avand un mare success in Franta, insa in 1693, la putin timp, la Londra, aparea “Ladies’ Mercury” dar fiind dedicata exclusiv sexului frumos. .

Marea ținută este compusă din marele corp sau corpul hainei (bustieră), jupa (fustă) și baza hainei sau coada (trenă). Corsetul este întărit cu cartilaj de balene și turtește și expune pieptul, forțând umerii înapoi. Toate aceste elemente par să confirme bine cunoscuta frază: „Suferă regina dacă e regină". Silueta amintește deținuta oficială spaniolă netedă, de la curtea lui Filipal IV-lea, tatăl reginei.în acest moment al domniei lui Ludovic al XlV-lea, mânecile erau purtate pe umăr, bufante și lungi până la cot, festonate cu straturi de dantelă și fireturi. Forma fustei este dată de coșuri, realizate din balenă, salcie sau axe metalice, și aceasta este căptușită cu pânză rigidizată. Dimensiunile acestor coșuri cresc odată cu intrarea în secolul al XVIll-lea. Trena este în același timp o modalitate de-a indica statutul – regina avea dreptul la o trenă lungă, doamnele ei, mai puțin – și oferă încă o ocazie de a afișa mai multe fireturi. (pdf 89)

Peisajul politic tumultos din Anglia secolului XVII, s-a reflectat in hainele epocii. In timpul guvernarii puritanilor radical Oliver Cromwell, imbracamintea partizanilor sai era austera in ceea ce priveste croiala, decoratiunile si culorile. Dupa moartea lui Cromwell, venirea pe tron a lui Carol al II-lea, in 1660, a adus cu sine o moda ostentativa extrem de ornata, in antiteza cu imbracamintea destul de austera pe care o inlocuia.(…isme14)

Pentru barbati, moda a luat o alta intrsatura grava, as zice, pentru ca erau tentati sa adopte ceva extravagand, caracterizand o epoza bizar de efeminata, in care barbatii incercau sa le imite pe femei ii ceea ce priveste imbracamintea.(…isme14) Erau plini de funde si panglici, matasuri fine si care mai de careornamente. Existau si o serie de pantaloni bufanti (uneori aveau 1,8m) cu numele de Rhinegrave, dupa 1660 devenind universali. Exista si un fel de pieptar stramt, care se punea peste o camasa larga. Aceasta moda a tinut pana in secolul al XVIII. Carol al II-lea, in incercarea lui de a pune capat dominatie franceze in moda de la 1666, el si-a concentrat atentia asupra unui costum format din trei piese. Acest costum era format dintr-un fel de adaptare a costumului traditional persan, care la randul lui avea un plastron lung ce se punea sunt o haina de aceeasi lungime. La toate acestea se adaugau pantalonii stramti.

3.Barocul

Ar fi bine sa spunem cate ceva si despre influentele Baroce, de la care a inceput frumusetea la superlativ. Barocul reprezinta o perioada a ornamentelor somptuoase, tesaturilor grele, in general ostentativitatea este punctul central. Croiala nu si-a pierdut forma, liniile erau tot pe talie, respectandu-se specifica „talie de viespe”. Decoratiile sunt cele care merg la alt nivel, mult mai incarcat. Aceste dorinte ii respectau viziunea Regelui Soare. O piesa vestimentara aparte, o facea pelerina purtata de doamne la evenimentele oficiale de secol XVII.

In jurul anului 1680, aceasta a devenit populara sub forma unei cape simple, in forma de T, a carei surse de inspiratie venea din Orientul Mijlociu, cu un corset fara armatura,care putea fi croit pe . Totusi modelul a evoluat devenind o rochie alcatuita din trei piese, potrivita a fi purtata la curte. Pelerina era croita dntr-o bucata din material, de la umeri pana la poale, iar fustele erau prinse in parti, scotand in evidenta un jupon cu trena mai lunga. Un corsaj mai rigid in forma de triunghi, ajuta la conturarea siluetei. Detaliile decorative erau abundente (in ton cu moda masculina a perucilor extravagante) parura Fontage inalta, facuta din dantela scrobita, aranjata pe verticala, si din panglici, a devenit foarte populara. In ceea ce priveste imbracaminte de zi cu zi, rochia de crinolina a fost populara din 1705 pana in 1715. (…isme16)

Pălăriile aveau o calotă moderată, dar borduri largi și întoarse în sus la un moment dat, conform unei practici cunoscute sub numele de armare. La sfârșitul secolului, pălăria a început să fie suflecată în trei locuri, formând astfel „pălăria în trei colțuri". (pdf91)

Moda barbateasca a avut si ea caracteristicile baroce pe masura celor feminine. Existau de pilda, zorzoane din dantela, materiale cu panglici, se spunea chiar ca se pierd in decorul camerei, hainele semanand foarte tare cu tapiseriile. Insa era pentru prima data cand in vestimentatia barbateasca se introdusese costumul din trei piese, pe care il avem azi. POZA

4. Rococo

Daca ar fi sa vorbim de o ramura sau evolutie a Barocului, aceasta ar fi curentul Rococo. Daca Barocul are o forma incarcata, ei bine Rococoul este mai degraba sufocant, dar nu in greutatea tesaturilor sau a croielilor ci mai mult in ornamente, modele, picturi. Acest termen vine din frantuzescul racaille (roca ornamentala sau scoica prelucrata). Este perioada lui Ludovic al XV-lea. A influentat in mare masura arhitectura, designul interior la fel de mult ca vestimentatia, in special in Franta. Hainele erau mai fermecatoare, cu tente vesele, delicate si caracterizate mai mult prin naturaletea simbolurilor.

Rochia perioadei Rococo era rochia a la francaise. Aceasta era o forma evoluata a rochiei cu crinolina sau robe volante, dar in loc sa cada direct de pe umeri, avea pliuri duble pe fiecare parte a cusaturii de pe spate pentru a crea volum. Corsetul din fata era strans pecorp si avea un V adanc, de care era atasat un corsaj triunghiular rigid. Acesta avea forma si servea drept scut pentru decolteu si constituia, in acelasi timp, amplasamentul ideal pentru diverse ornamente, de obicei avand un lant de funde (echelle) sau o broderie bogata. Roba era despicata in fata, dand la iveala o fusta facuta din acelasi material si decorata cu aceleasi ornamente. Taliile inguse si fustele ample erau create cu ajutorul corsetelor si a panierelor. In traducere literala, „cos”, panierul era un fel de jupon cu balene pliabil care dadea forma fustei.(…isme18)

O simpatizanta a stilului a fost chiar Madame de Pompadour, fiind unul dintre principalii exponenti ai stilului. In tablourile sale, era cel mai bine evidentiat stilui Rococo prinn vestimentatie si decoratiile din jurul ei.

La barbati acest trend aduce piese specifice precum habite a la francaise. O haina stransa pe talie, camasa cu jabou, masete decorative stransa de o cravata cu nod, avand mansete la fel de sofisticate, plastron si pantaloni bufanti si ciorapi din matase. Pana si nasturii erau invaluiti in forme si simboluri.

Perioada rococo târzie se caracterizează prin utilizarea de drapări .Robeâla polonaise (vezi vizavi, mai sus), o mantua deschisă în față, era purtată peste o fustă lungă, fără coșurile enorme ale robe ă la franțaise. Era strânsă în talie în pliuri mici, ca la robeăl'anglaise. Fusta de deasupra era ridicată și cu turnură pe șolduri care o împărțea în trei secțiuni-referire la împărțirea Poloniei din 1772-prin cordoane de mătase și nasturi. Brunswickurile-jachete trei sferturi, ca niște pelerine cu glugă-erau purtate în zilele mai reci și pentru protejarea costumelor fine, precum și împreună cu drapările cu spate drept.(pdf109)

5.Naturalism

A devenit popular in jurul anului 1720 si a dominat liniile siluetei pana dupa 1770, cand moda naturalista a tranformat acest aspect inutil de bogat in ceva mai simplist.

Intorsi in Franta anilor 1785-1789, apare o noua publicatie, “Cabinet des nouvallistes”, ce dezbatea exclusive probleme de moda, fiecare numar avea trei schite personalizate de moda in alb si negru. Isi face aparitia un curent numit Naturalism care incearca pe cat posibil sa indeparteze orice urma a artificialitatii, respinge abundenta inutila, apeland la simplitate si confort. Naturalismul a dominat lumea franceza incepand cu 1780. O serie de evenimente sociale, culturale, a facut tranzitia de la curentul Rococo la o vestimentatie mult mai informala.

Simplificarea tinutelor a reprezentat o respingere simbolica a structurii existente a claselor sociale si a inegalitatii. In plus, desi nu puteau anticipa revoltele sociale care aveau sa vina, frantuzoaicele au adoptat stilul revolutionar purtat de femei si in timpul Revolutiei Americane (Razboiul de independenta 1775-1882).(…isme24)

Dupa revolutia din 1789 au aparut si revistele de moda: „Journal de la mode et du goût” (1790-1793), „La Belle Assemblée” sau „Journal des dames et des modes”. Aceasta a reprezentat factorul schimbarii in moda cu un nou curent succesor Naturalismului, si anume Revolutionismul. Vechiul regim al Mariei Antoaneta si al Regelui Ludovic al XVI-lea trebuia indepartat. Astfel imbracamintea a avut parte de adaptari pe masura schimbarilor.

Matasurile au fost inlocuite de bumbac, liniile siluetei s-au simplificat, iar podoabele ostentative au fost abandonate. Totusi, ruptura de stilul anterevolutionar nu a fost una totala in moda franceza; in schimb, a servit la catalizarea a ceea ce deja se prezentase ca fiind o tendinta generala. Pentru barbati, crezul egalitatii al Revolutiei a fost intruchipat de sans-culottes (fara pantaloni). Facand o paranteza, azi, termenul de culottes, se foloseste gresit avand in vedere originea cuvantului. In primul rand constituie un pleonasm, fiind clara descrierea, nu putem spune ca un stil de pantaloni sa aiba denumirea de culottes. Adica in traducere, stilul pantalonilor, pantaloni? Prin urmare este o greseala. Revenid la Revolutionism, acest tip de imbracaminte a ramas tiparul protestatarilor si muncitorilor.

6.Neocalasicismul

Daca mergem mai departe de revolutionism, observam calea deschisa catre pasiunea oamenilor pentru eleganta, rafinament si noutate. Reapar jurnalele de moda, aplecarea sprea acest subiect devine iar atractia principala si se manifesta un curent inradacinat in principiile democratice ale Antichitatii greco-romane clasice, fiind prezent pana in 1820. Acest curent este Neoclasicimul.

Cunoscut si sub numele de stilul Directoire sau Empire, a fost un stil retinut, relativ simplu si liniar, care s-a inspirat din Antichitatea greco-romana. Acest stil radical opus tinutelor elaborate si greoaie, la moda in timpul perioadei Rococo, reflecta principiile democratice ale nou-intemeiatei Republici Franceze de dupa Revolutie.(…isme28) Stilul neoclasic s-a răspândit în statele europene cucerite de armata franceză și s-a inspirat din acestea. Conservatoarei, Marea Britanie a copiat acest mod, dar militarismul englez șl stilul manierat erau, de asemenea, în vogă, în timp ce toată Europa era în război, până la înfrângerea finală a lui Napoleon, în 1815. Cu toate acestea, antecedentele noii mode au fost mai mult decât doar franceze. Mișcarea artistică romantică a avut o influență-cheie, ea însăși cu rădăcinile în lumea pastorală sentimentală a artistului Jean-Honore Fragonard și filosofului Jean-Jacques Rousseau, ambii francezi. (pdf. 120)

Un element reprezentativ Neoclasicismului ar fi rochia chemise, care provine dintr-o piesa de lenjerie inima facandu-se remarcata diferenta dintre ea si stilul Rococo. Este transparenta cu decolteu adanc, menecile scurte, incretite si foarte larga, vaporoasa in partea de jos.

Bazanudu-se pe rochiile statuilor antice grecesti, tesaturile erau diafane si simple – muselina, panza de bumbac usoara si percal – si dadeau acel efect derapat necesar imitarii stilului antic. Aceste tesaturi ajutau si la o mai maredistantare a stilurilor neoclasice de materiale rigide, turnate, pe care veneau sa le inlocuiasca. Talia s-a inaltat, venind chiar sub bust; corsete au fost abandonate, iar, pentru pastrarea decentei, pe dedesubt se purta o rochie simpla; linia decoletului era pastrata, iar decolteul adanc. Ornamentele erau reprezentate de broderii fine, iar pantofii in ton cu rochia, erau fara toc, usori si taiati adanc. (…isme28)

Nu doar ca erau frumoase dar erau si foarte practice aceste haine, croiul era lejer, cu un aspect simplu. Buzunarele nu se mai puneau la socoteala, astfel au apelat la genti minione. De obicei aveau forma de scoica incheiata cu un siret din diferite materiale. Exista problema frigului, pe care rochiile europene neoclasice nu ii faceau fata. Astfel s-a recurs la importarea salurilor din casmir din India, vitale anotimpului rece. Initial, importate din India, imitatii facuta la masina, din lana de oaie, au fost realizate in orasul scotial Paisley, iar modelul lor specific, de lacrima, a devenit cunoscut drept modelul Paisley.(…isme29)

In anii `20 ai secolului XIX, talia afost coborata la pozitia ei naturala, incepand iar moda corsetelor stranse. Stilul neoclasic nu va mai fi la moda pana in secolul XX. POZA

7.Un cuvant, o lume intreaga: Vogue

Desi Europa detinea suprematia in materie de moda, la finele secolului al XIX-lea, lucrurile nu stateau la fel si in cazul publicatiilor de specialitate. In anul 1867, in America apare cunoscuta revista “Harper’s Bazaar” ce aparea saptamanal pana in 1901 sub forma unui ziar cu scopul prezentarii tinutelor din Germania si Franta. Abia din secolul XX, ziarul s-a transformat in revista bogata in fotografii, ducand o politica feminista. Chiar in anii ’20 a coincis moda costumelor cu taior sau jachete cu miscarea sufragetelor (miscare deemancipare a femeilor secolului XX).

Apare “Vogue”. Nucleul revistelor de moda. Era o adevarata onoare pentru orice vedeta sa apara pe coperta minunatei reviste. Pe 17 decembrie 1892, nimeni nu stia ca publicatia “Vogue”, tot sub forma de ziar saptamanal, avaea sa fie etalonul publicatiilor vestimentare. La inceput a avut ca public tinta, clasele sociale, superioare ale New Yorkului. Era de inteles, dat fiind faptul ca fondatorul ei a fost omul de afaceri Arthur Baldwin Turnure. Din 1905 a fost preluata de catre magnatul Condé Montrose Nast, cel care detinea si faimoasa revista „Vanity Fair” sau „The New Yorker”. Din acea clipa, „Vogue” a afost accesibila tuturor claselor si bineinteles destinata femeilor. Incepand cu anul 1910 are loc o extindere in multe tari din Europa. Era un castig-castig de vreme ce americanii aduceau revista iar europenii, moda. Ultimele tendinte apar si acum in „Vogue”. Orice impatimit al modei este un fan al revistei. Popularitatea si-a castigat-o dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand fotografiile artistilor au inlocuit frumoasele desene de pe coperta. Gigantii modei au colaborat cu revista, de la Coco Chanel pana la Yves Saint-Lorent si Alexander McQueen. Astazi, publicatia se afla sub bagheta Annei Wintour, editorul-sef care a intinerit putin stilui Vogue. POZA

V. bijuteriile de la inceputul lumii

Frumusetea dintr-o bijuterie sta in capacitatea taierii, modelarii sau a nuantarii ei. Aceste bijuterii au reprezentat dintotdeauna rafinamentul dar si bogatia. S-au imbinat perfect cu garderoba aristocratilor devenind in timp cele mai importante bijuteri, insa pe masura lor este si supranumita Nasterea lui Venus de Botticelli. Ilustrarea lor magica o regasim atat in tabloul devenit carte si film intitulat Fata cu cercel de perla cat si in fotografia alb-negru a lui Chanel. Perlele sunt desemnate fara indoiala cele mai vechi pietre pretioase cuprinse in scrierile papirusurilor si a pergamentelor. O referinta inestimabila o face insasi scrierea lui Homer in Iliada si Odiseea. Insa cea mai veche dovada arheologica este regasita in Muzeul Louvru provenita din sarcofagul unei printese persane. Un superb colier alcatuit din 216 perle care dateaza din secolul IV i.Hr. si este expus in interiorul muzeului.

1.Zeita iubirii si a frumusetii adora perlele

Inca din Antichitate, una dintre cele mai interesante perle a fost gasita in fermecatoarea lume a zeitei Afrodita, mai exact in templul acesteia. Perla tocmai din secolul al III-lea i.Hr., de 14 mm, avea rolul de a-i infrumuseta parul Afroditei, decorand un ac de par. Acest accesoriu se afla azi in British Museum. Legendele insele povestesc cum Afrodita si Venus, zeitele iubirii si frumusetii, s-au nascut dintr-o scoica, precum perlele.

. Popularitatea perlelor din Roma Antica a coincis cu perioada de glorie din Asia Mica, de la mijlocul secolului I i.Hr. Conform scrierii lui Plinius, generalul Pompei, triumfator fiind dupa castigarea ultimului razboi mitriadic, a intrat in capital imperiului purtand pe cap, coroana cu cele 33 de perle. Un alt exemplu rasunator este Cleopatra ce purta perlele sub forma de cercei. Aceasta, pentru a castiga un pariu cu imparatul Marc Antoniu a dizolvat una din perle iar pe cealalta a taiat-o in doua oferindu-i statuii lui Venus din Panteonul Romei. Povestea descrie si motivul pentru care Iulius Caesar a invadat Marea Britanie, de vreme ce Tacitus le descria frumusetea deosebita: maro-aurie. In plus, imparatul a dat legea cum ca doar clasa nobiliara este indreptatita sa poarte superbele perle. POZA

2. Evolutia perlelelor

In prima parte a Evului Mediu perioada nu a fost deloc prielnica pentru bijuterii. Europa era asuprita de invaziile barbarilor dar si cu dogmele ridicate ale crestinismului. In secolul al XIII-lea, in Franta, burghezii si doamnele nu aveau voiesa poarte bijuterii acestea fiind in mod legal rezervate doar nobililor. Bineinteles perlele au supravietuit, trecand cu brio aceasta epoca doar ca sub o alta forma, aceea de medicamente. Erau considerate prielnice in lupta bolilor de inima dar si antidote impotriva otravurilor. Despre proprietetile lor s-a vorbit pana in secolul XVIII, cand doctorii arabi considerau ca acestea vindeca si hemoragiile, palpitatiile si chiar bolile de ochi.

Trecerea de la Ev Mediu la Renastere s-a facut treptat, oamenii devenind din ce in ce mai doritori de arta si de frumos. Un flux insemnat de perle vine tocmai din recent-descoperitele Americi, astfel incepe noua moda. Primii care s-au bucuratde frumusetea perlelor au fost monarhii Spaniei, Regele Ferdinand si Regina Isabella. La Peregrina, cea mai frumoasa perla a ramas tot in Spania. Aceasta a fost gasita de un sclav african din Golful Panama care mai tarziu ajunge la Regele Filip al II-lea.

Dupa lunga ei calatorie prin casele regale ale Europei, in cele din urma, La Peregrina ajunge in posesia lui Elisabeth Taylor in urma unei licitatii, pentru suma de 11,8 milioane de dolari.

Regele Henric al VIII-lea, mostenind averea tatalui sau in 1509, avea o pasiune pentru perle. Acesta a ordonat ca toate bunurile sale vestimentare sa fie incrustate in perle, astfel devenind una dintre cele mai frumoase vremuri pentru ele. Pasiunea o mostenise si fiica lui, Elisabeta I, toata garderoba acesteia fiind ingreunata de diafanele perle. Londra devenise capitala perlelor, acest lucru fiind refliefat de picturile lui Hans Holbein cel Tânăr. Datorita Majestatilor Lor, perlele au ramas in istorie drept bijuteriile regaliatii. Bineinteles ele au croit in continuare drumul si in epoca victoriana, ramanand cele mai dorite podoabe.

Regina este împodobită cu prețioase perle naturale, dar aveau extrem de mare căutare și perlele de apă dulce. Penele de struț adăugau o notă exotică rochiei sale. Printre bijuteriile populare la acea vreme se afla și palatinul, un colier care atârna pe spate. (pdf 89)

3. supersitia perlei

Simbol al puritatii, in Europa si-au pastrat aceeasi semnificatie si au fost adesea folosite in cadrul ceremoniilor de nunta desi traditia spune ca aduc ghinion in aceasta zi. Ignorand spusele din popor, ultima imparateasa a Frantei, Eugénie de Montijo, sotia lui Napoleon al III-lea a purtat mai multe siraguri de perle, urmand ca viata ei sa fie la fel ca siragul din ziua nuntii, plin de tragedii.

După o perioadă în care perlele fuseseră închise în cutia cu bijuterii în favoarea altor pietre prețioase, in mijlocul secolului al XIX-lea, ele isi anuntau revenirea. Intr-un atelier din Paris, detinut de catre Samuel Bing, perlele incepeau sa revina la viata, trecand de la simbolul nobilimii, la a bucura pe toata lumea. Erau creatii noi, inspirate din Orient. Acest curent va purta numele de Art Nouveau.

Din punct de vedere al monarhilor, care dădeau ora exactă în materie de modă erau fiul cel mare al Reginei Victoria, Edward, prinț de Wales, și soția acestuia, Alexandra, ce considerau ca perlele sunt mai valoroase decat diamantele. Colierul din mai multe șiraguri de perle, strâns pe gât, asemeni unei zgarde, este o bijuterie atribuită Alexandrei. Ea dorea doar să își ascundă o cicatrice de pe gât, dar pentru restul lumii a devenit o modă.

4.Perlele de cultură

Kokichi Mikimoto, japonezul care realizase importanta perlelor a incercat in perioada premergatoare Primului Razboi Mondial, o metoda prin care sa le fabrice. In 1916 impreuna cu alti doi japonezi, acesta reuseste sa patenteze procesul pentru obtinerea perlelor de cultura. Dupa ce trecuse Marele Razboi, epoca femeii moderne incepea sa-si faca aparitia, astfel, combinatia dintre sirurile lungi de perle de la gatul lor si epoca jazz, se imbina perfect. Un mare ajutor a fost si momentul in care Coco Chanel aducea in strada moda perlelor. Consider ca nu oricine este facut pentru purtarea elegantelor perle iar pentru asta trebuie sa fie atinse anumite standarde.

Perlele, cultivate de mai bine de un secol, erau purtate drept coliere, brățări și ornamente pe rochii oficiale. Franjurile puteau adăuga mișcare în haine, în timp ce nodurile și fundele au persistat în timpul perioadei, mai ales pe omogenizatoarele elaborate.(pdf 108)

5. moda bijuteriilor in secolele XII-XIII

Bijuteriile, izvor de frumusete si stralucire atat pentru femei cat si pentru barbati. Oricine si-ar dori sa poarte sau sa poata avea o piesa autentica pentru tinuta sa. Exista si in ziua de azi, oameni care valorifica aceste raritati spectaculoase dar rata a scazut fata de perioada Belle Epoque sau Renastere sau Antichitate unde, a purta asa ceva era o obijnuinta. Un exemplu aparte il gasim la Kremlin unde avem parte de comori ascunse de-a lungul anilor.

In secolele XII-XIII exista o moda a bijuteriilor rusesti precum bratarile, margelele sau inelele. Argintul valoros care iti fura ochii sau unele dintre cele mai fine tesaturi, margelele de sidef sau perlele. Se presupune ca acestea au fost ascnse prin 1238, moscova fiind asediata de trupele tataro-mongloe. Nu stie nimeni cine le-a ascuns, probabil cineva s-ar fi gandit ca o astfel de comoara trebuie pastrata si ascunsa bine indiferent de ce s-ar intampla cu propria-i viata.

O alta poveste este legata chiar de o fantana construita de arhitecti italieni de secol XV in care erau ascunse comori, bineinteles in timpul curatarii ei in 1976 la Turnul Arsenal din Kremlin, au fost gasite obicete datand din secolele XV-XVI precum o camasa de zale, doua etriere sau doua coifuri. La fel, intr-un moment incercat de istorie, acestea au fost ascunse inspre pastrarea lor deoarce erau destul de costisitoare.

Printre aceste comori, s-au gasit, fireste, si bani pe atat de diferiti, pe atat de valorosi. Rusia folosea foarte rar banii de aur insa comertul pe care il organizau destul de des era rezultatul mozaicului de monede din intreaga lumea precum ducatii venetieni sau olandezi, dirhami ai Hoardei de Aur, monedele engleze, franceze, suedeze, maghiare sau poloneze. Bineinteles, cu timpul mondele rusesti de azi si-au schimbat aspectectul spre deosebire de monedele din vremea veche.

Un aspect destul de interesant este prelucracrarea acestor monede. Din cauza neprelucracrii argintului, metalul trebia economisit pentru a nu ramane fara. Doar monedele straine erau prefacute in rigle de argint din care se intaindea o sarma, apoi se taia si se obtineau monede mai micute.

6.Oul Fabergé

Ouale Fabergé, cine nu a auzit de aceste incantatoare bijuterii ale Romanovilor. Un dans pretios format din cele mai luxoase materile, diamante sau aliaje in care se ascundeau pe masura lui, surprize nepretuite. In traditia rusa, cu ocazia sarbatorilor pascale, in 1885, Tarul Alexandru al III-lea doreste ai face un cadou tarinei ceva traditional insa pretios in acelasi timp si cu simbolistica de ou de paste.

Astfel, acesta apeleaza la bijutierul sau pentru a concepe aceasta minunatie rara si extrem de scumpa. Acesta era format dintr-un email alb care se deschide si ofera aspectul unui galbenus, care la randul lui se deschide si are o gaina in miniatura tot din aur alaturi de coroana regala si un pandantiv tot sub forma oului, de aceasta data din rubin. De atunci, oul Fabergé a ramas traditia pascala monarhica din Imperiul Rus de la an la an pana la caderea acestuia si instaurarii bolsevicilor in 1917.

Un exemplu al zilelor noastre pentru o adaptare a oului Fabergé, vine din partea lui Olivier Rousteing. De o opulență arogantă, dar mai săracă în dramatism, designerul francez Olivier Rousteing (n. 1986), de la casa de modă haute couture Balmain, a creat în toamna lui 2012 o colecție în care a dat frâu liber ornamentării, până a atins o nirvana plină de bijuterii (dreapta jos). Eclipsând aproape ouăle Fabergé care îi serviseră drept inspirație cu broderii de perle încrustate în forme tipic baroce, a dezarmat complet impactul formalității, suvenirele sale vestimentare având mai degrabă un aspect casual decât să te poarte cu gândul la costumele sclipitoare ale matadorilor. (pdf 491)

VI. Moda. Un mit? O epatare?

Fumusetea sta in ochii celui care priveste. In Apusul Europei si-a pastratpozitia modamacaronilor, rochita de muselina a Mariei Antoaneta sau costumul cu fusta si pantaloi. Alexander McQueenau dat startul modei pantofilor armadillo. Lady Gaga este una ditre fanele acestor perechi de pantofi.

Acesta este criticat si adorat in egala masura. Daca unora le place acest tip de pantof din lemn decorat, inalt de 30 de cm, altora nu le face deloc placuta vederii ochiului. Asemanator lui,au fost si creatiile Viviennei Westwood care i-au frant la propriu picioarele modelului Naomi Campbell.

1. Dureros de frumos. Corsetul

Corsetul a a fost unul dintre cele mai nocive instrumente ale modei. Asta insa nu le-a oprit pe reginele sau doamnele de la curte din a-si maltrata corpul in scopul frumusetii absolute. Una dintre aceste femei este Caterina de Medici despre care s-a tot scris ca ar fi avut o talie de 13 inci. In afara de acesta ar mai fi fost si imparateasca Sissi a Austriei care apela la aceleasi tehnici legate de corset, ajungand sa aiba ba 40, ba 47 ori 50 de cm in talie. Oricum nimeni nu ar fi indraznit sa le reproseze ceva, probabil din teama.

Corsetul s-a pastrat pana la 1900 si abia cu venirea Primului Raboi Mondial a facut ca asta sa se schimbe. Astazi, toate schimbarile sunt extrem de rapide iar orice nonconventionalitate nu mai sperie pe nimeni.

2. Macaronii

Macaronii, aristocrati britanici de felul lor, nu au fost cel mai bine vazuti in istorie. Prin anii 1700 li s-a adus un afront asupra stilului lor. Nu erau gustate deloc perucile inalte sau palariile mici, cromatica indrazneata si lista ar putea continua. Iubeau mancarea italiana, de aici si numele lor, vorbeau mai multe limbi amestecate, engleza, franceza, italiana, un mix lingvistic greu de perceput, plus exagerarile vestimentare in linia modeli frantuzesti si italiene. Scopul lor era acela de a rupe barierele la care erau supusi brbatii, moda fiind atribuita mereu femeilor. De cele mai multe ori, indrazneala lor avea o conotatie ridicola, neinteleasa de restul societatii acelei epoci. In 1778-1840 cel care a schimbat aceasta moda, cosiderata un moft, a fost Beau Brummell,un elegant vizionar la curtea Regelui Angliei. Datorita lui barbatii au scapat de improvizatiile de carnaval si au adoptat vestimentatia lunga, inchisa la culoare alaturi de pantalonii lungi si elegantele camasi cu cravate tricotate.

3. Dandyism

Cu timpul moda sa va fi dusa la extrem, aceasta purtand numele de dandyism. Dandyism-ul nu este un stil anume ci o evolutie din punct devedere al excelentei in croitorie. Beau Brummell a fost considerat un oracol al modei, din ce spuneau aristocratii vremii. Transformarea pecare el a a adus-o in prim-plan a avut loc in1794 pana in 1816.

Prezentând un nou model pentru bărbații din elită, unul bazat pe urmărirea perfecțiunii formei statuilor grecești, tipul dedandy din perioada Regenței (1811-1820) evita volanele și pliseurile din anii anteriori, preamărind virtuțile unui trup conturat de expertul în croitorie. (pdf119) In cazulunui dandy,infatisarea sa exterioara nu era secundara nici unui alt aspect al vietii, era chiar scopul existentei lui. Dar imbracamintea era numai o parte din imaginea atent construita a unui dandy.(…isme34)

A fi un dandy inseamna o atentie in plus asupra felului in care arati si a ingrijirii personale, intr-un mod foarte discret dand o nota de eleganta. Trebuie mereu sa ai o postura perfecta, sa fii sigur pe tine, pentru a putea mereu sa-ti schimbi propriile reguli cu privire la stil.

Dupa cum spune Baudelaire, un dandy este blazat sau pretinde a fi blazat, ceea ce, in limbaj modern, s-ar putea traduce ca o detasare cool. George Bryan Brummell a fost prototipul dandy-ului si a dominat moda masculina engleza, din 1794 pana in 1816. Desi nu se nascuse in aristocratie , se misca in cercurile aristocratice si traia de pe urma istetimii si a spiritului sau, iar Londra era scena paradelor sale ostentative, dar, paradoxal, sobre si indiferente. Brumell a fost, totusi, mai mult decat un arivist bine imbracat. Era un modernist autocrat care a respins stilul aristocratic caracterizat de folosirea pudrei, a perucilor si a tocurilor inalte purtate impreuna cu matasuri, catifelele si bijuteriile extravagante, promovand, in schimb un stil care era extrem prin retinerea sa aparente. Sfera de influenta s-a marit cand a devenit un apropiat al printului de Wales (viitorul rege George al IV-lea) si arbitru al modei si al etichetei la curte.(…isme34)

3. Moda Bloomer

In 1851, moda ia o intorsatura destul de proeminent. Elisabeth Smith Miller scoate la New York o tinuta formatadin pantaloni stransi la glezene pestecare venea o fusta trei sferturi. Aceasta tinuta era opusul la ce seobisnuise pana atunci cu rochiile pompoase si elegante.

Creatpentru confortul femeilor, costumul Bloomer a fost adoptat de reformistii modei feminine in 1851. Denumit dupa feminista americana Amelia Jenks Bloomer, costumul se compuneadintr-o fusta pana la genunghi, purtata deasupra unor pantaloni bufanti, in stil oriental, stransi pe glezna.(…ismep.50).

Pe masura ce rochiile victoriene deveneau din ce in ce mai insuportabile, mici proteste au inceput sa se auda. Cele care pornisera acesta „greva” erau cele care isi doreau egalitatea intre sexe si scapare de sub jugul modei sufocante. Aest protest dateaza odata cu inceputul Revolutiei Franceze si a avut un fel de asociere cu grupurile religioase, progresite din SUA si Franta. Pe langa pantaloni, tinuta era formata dintr-o tunica cu fusta care cadea peste genunchi si un corset care era pe forma taliei insa mult mai lejer. Palaria cu boruri joase in ton cu cizmele de piele. In 1848 a fost inspirata de femei ca Susan B. Anthony sau Elisabeth Candy Stanton, astfel a inceput o linie de presa, denumita Lily, dedicata modei in primul rand dar si problemelor femeilor. Concurenta venea din partea revistei britanice Punch, care lua in batjocura felul acestor activiste de a se imbraca. Un comentariu prin care erau satirizate arata cam asa: Unul dintre minunatele realizari ale bloomerismului – doamnele vor face cererile in casatorie.(…isme p50)

Insusi Amelia Bloomer, activista pentru drepturile femeilor, a adoptat acest tip de vestimentatie. Asemenea schimbare a produs furori la nivel de pudoare. Era de neconceputo glezna la vedere sauo fusta trei sferturi indiferent ca aceasta imbracaminte usura mult mai tare viata femeilor in toate activitatile zilnice. Lucrurie au scaptde sub control, ajungand chiar in lumea politicii, purtatoarele acstui stil fiind condamnate. Era perceputa ca o emancipare a femeii iar pentru un timp aceasta moda s-a terminat.Amelia Bloomer a fost printre ultimele care au purtat costumul, dar l-a abandonat si ea, in 1859. (…isme 50). POZA

Dupa 1900 problema panatalonilor la femei nu a mai reprezentat o problema de poportii, bineinteles s-a pastrat acel iz de lipsa a feminitatii dat de pantaloni care esteresimtit si azi. Daca tragem linie, tot ce s-a spus despre schimbarea fustelor cu pantalonii si odata cu ei, emanciparea femii, costumul Bloomer este clar inceputul schimbarii mentalitaii.

VII. Un secol controversat. Secolul XVII

Zilnic, suntem atenti la intreaga pregatire pentru locul in care urmeaza sa ne ducem. Tinuta specifica, coafura potrivita chiar si make-up-ul daca ne referim la o doamna sau domnisoara pe langa accesoriile atent asortate. Nu se cade sa dam gresi aiurea cand am putea fi mult mai atenti la ceea ce ni se potriveste mai ales stilului nostru. Dar asta nu doar acum in contemporaneitate ci de secole intregi. De pilda sedintele, intalnirile, momentele de maxima pregizie la care erau angajate Anglia Tudorilor sau a Stuartilor sau felul in care adaptai tinuta pentru a merge la Londra anilor 1700 avand in vedere ce fel de centru urban, important, era atunci. Evident frumusetea in acele vreumuri era inestimabila spre deosebire de ceea ce avem azi pe piata si felul in care ne tratam pe noi insine.

In Anglia, Henric al Vlll-lea, care a domnit între 1509 și 1547, purta haine încărcate cu pietre prețioase, pentru a-și consolida statutul de cel mai dorit prinț al Renașterii europene, și stabilea tendința consumului ostentativ. (pdf 48)

O mare problema a anilor 1616 era plecatul doamnelor la Londra pentru a-si pierde de cele mai multe ori timpul dar mai ales pentru a invata o moda noua sau lucruri similare cu hainele. Chiar Thomas Tuke, cleric si scriitor, publicase un astfel de pamflet referitor la aceste englezoaice denumit

1.Femeile Occidentului

Exista un mit care nu stim daca intr-adevar s-a practicat sau nu in randurile femeilor de la Londra care era foarte bine imbracate, poate chiar cele mai bine inbracate dame, ce profitau de acest lucru si isi luau cele mai frumoase tinute pentru calatoriile lor la tara in scopul admiratie celorlalti pentru ele. Dar sa nu fim absurzi si sa recunoastem ca laudele nu au incetat mai ales cele recunoscute de catre italianul Allesandra Magno in 1562 care observase minunata rochie de dantela incheiata pana in cat a femeii oferindu-le o nota gratioasa asupra trupurilor. Sau olandezul William Schellinks care a observat unele dintre cele mai frumoase rochii in viata lui intr-o plimbare prin Hyde Park a anilor 1662.

Ocaziile, momentele fericite din viata oricui, mai ales a femeii unde isi permite sa fie cat de extravaganta isi doreste incat si locui sa-i permita care, la fel, s-a perpetuat pana azi. E si normal ca viata cotidiana sa ne impuna o anumita tinuta in functie de activitatile zilnice dar si felul hainelor trebuie adaptat pe masura. Femeile care munceau aveau pe langa hainele elegante si hainele practice. Chiar si prejudecatile constituiau un element cheie in acea vreme care intr-un fel sau altul se respecta cu strictete. Un exemplu din 1660 il avem in sotia faimosului Samuel Pepys, Elizabeth Pepys care si-a schimbat tinuta numai pentru faptul ca mergea in vizita la un prieten.

Comentatorii contemporani precum Samuel Pepys si John Evelyn, ne-au lasat marturii extrem de pertioase cu privire la adoptarea si raspandirea acestor stiluri. In timp ce moda masculina a suferit transformari radicale, stilurile modei feminine din timpur Restauratiei au suferit numai modificari minore fata de stilurile din perioada monarhiei Stuart. Rochiile (pana in 1680) erau inca alcatuite dintr-un coras stramt, lung si o fusta. In timpul Restauratiei, aceste corsaje au devenit mai inguste si mai lungi in fata, iar linia decolteului, in lateral si in fata, era garnisita cu dantela sau cu o fasie de olanda.(…isme 15)

Motivul real pentru care toate doamnele doreau haine superbe era pentru sansele in plus de a fermeca viitori soti pe care acestea ii doreau, chiar in 1670, Hanna Woolley a scris o carte in care acesta dadea sfaturi in sprea a invata tinere care isi doreau un anumit barbat, referindu-se ca hainele sunt elementele constituante pentru a atrage privirile si pentru acest succes.

2.Trendurile secolului XVII

Moda, ca intotdeauana, a jucat acest rol fragil care provoca tinerele sau doamnele trecute de prima tinerete sa devina vulnerabilein fata acestori capcane in care erau prinse din pricina valurilor neincetate aduse in lumina reflectoarelor.

Martori ai timpurilor surprin in secolul al XVII-le adevarate tragedii instigate de trenduri. Femile intra intr-un fel de manie colectiva pentru a avea ultimele tipuri de haine. Se vorbea chiar despre recurgerea la prostitutie daca acestea vor ajunge in impasul de asi permite spre exemplu una dintre faimoasele palarii cu boruri largi care erau efectiv vanate sau una din coafurile luxoase care, la fel, nu puteau ramane neachizitionate.

Exista si o sfera a prostituatelor de lux, asa cum arata inregistrarile juridice ale acelor ani, conform carora, acestea primeau cele mai calitative si frumoase haine incat sa poata atrage clientii si chiar primeau de la acestia haine in schimbul serviciilor oferite.

Prima impresie conteaza, asta stim cu totii, poate de aceea si damele Angliei de secol XVI-XVII tineau atat de mult la aspectul lor. Le era creata o alta imagine asupra statutului lor social desi de foarte multe ori acestea aduceau in mare masura cu aspectul prostituatelor de lux.

Pentru barbati, schimbarile la nivelul imbracamintei au fost mai dramatice in secolul XVII, mai ale in Anglia unde imbracamintea austera purtata in timpul razboiului civil a fost inlocuita cu haine voluminoase si extrem de impodobite, care au inceput sa se poarte odata cu Restauratia lui Carol al II-lea in 1660. Totusi tinuta formata din pantaloni bufanti, vesta si haina, a fost adoptata in Anglia, Franta si alte zone din Europa incepand din anii 1660 si, cu variatii ale materialelor si decoratiunilor, a dominat moda masculina pana la Revolutia Franceza. (…isme p.13)

VIII. Ritualurile Mariei Antoaneta

Maria Antoaneta a avut ritualuri consacrate de infrumusetare. A imbinat diferite forme de beauty, cum am spune azi. S-a axat mult pe traditional pe care l-a transformat in elegant. Toate aceste tipare le-am adoptat si noi astazi. Pentru inceput, tenul avea o importanta primordiala. Il curata inainte de toate cu o solutie numita Eau Cosmetique de Pigeon. Folosea masti din compozitie proprie, coniac, ou, lapte praf si lamaie, in opinia ei benifice tenului. Sa nu uitam de renumitul make-up care, pe atunci, exista sub o alta forma. Dupa ce isi curata tenul, Maria Antoaneta isi aplica un fond de ten capabil sa albeasca pielea numit Eau d’Ange. Doar lumea buna avea tenul alb atunci, tenul alb fiind simbol al bogatiei si sanatatii. Alta forma de machiaj era aceea a culorii rosu. Atat pentru buze cat si pentru tenul alb pentru ai da o nota de imbujorare. Fata de femeile din clasa de jos care foloseau plumb, aceasta folosea carminul amestecat cu acid si alaun.Daca vorbim de sanatate, aceasta reprezenta una dintre atu-urile Reginei. Avea grija de pielea ei. Pentru maini fine, in timpul noptii aceasta purta manusi umplute cu ceara, ulei de migdale si apa de trandafiri. Pentru restul corpului, aceasta apela la baile cu lapte in care introducea seminte de in si migdale, avea sapunul ei parfumat si nu uita de exfoliere. Legat de par, aceasta isi mentinea culoare cu ajutorul sofranului, turmenicului, lemnului de sanal si rubarbei de purta peruci. Avea obiceiul ca in dupa-amiezi sa-si desprinda parul.

Apoi si-l decora prin prindere sus in coc, adaungand accesorii precum animalele sau plantele.

Moda coafurilor supradimensionate și a veșmintelor de cap a fost instaurată de Maria Antoaneta, dar adoptată la extreme de curtenele acesteia. Creațiile cele mai bizare, satirizate în jurnalele politice ale zilei, au fost asociate cu modul în care era percepută decadența la Curte. Criticii spuneau despre astfel de coafuri că sunt murdare, acuzând purtătoarele lor de adăpostirea de cuiburi de păduchi. Unele își țeseau flori, șiraguri de perle și alte ornamente în păr (vezi mai jos). Ducesa de Chartres avea în coafură chiar mici figurine cu copiii ei și cu servitorii. Frizura chien couchant reprezenta o pernă orizontală în formă de câine în coșul lui. Coafurile puteau să facă, de asemenea, aluzie la evenimentele contemporane – „Montgolfier“, o calotă mare de mătase, spânzurată de o miniatură a coșului balonului cu aer fierbinte, celebra zborul balonului la Versailles, în 1783. (pdf111)

Din punct de vedere al vestimentatiei, eticheta regala impunea ca purtarea rochiilor sa fie facuta decat o singura data si trebuiau schimbate de 3 ori pe zi, rochiile fiind apoi date damelor de la Curte. Daca pentru pranz rochia era grea, pentru amiaza, rochia avea sa fie mai vaporoasa iar in cele din urma seara, eleganta era cea care dicta.

IX. Haute – Couture

1.Inceputurile Houte-Couture

Moda a fost dintotdeauna recreata. A trecut testul timpului si a fost adaptata dinferitelor conditii de ordin social, mintal etc. Insa superlativul haute couture au ramas acelasi – moda formata din reguli exlusiviste, asa se defineste drept croitoria de lux. Vine de undeva din frumosul Paris, nascut din mainile talentatului Rose Bertin, care nu era alta decat croitoreasa Reginei Maria Antoaneta. Stim cu totii Palatul Versailles, cu intreaga lui dimensiune si extravaganta, ei bine aici gasim obiectele de mobilier, tablourile, tapiseriile, crinolinele, perucile, bijuteriile care l-au consacrat drept o comoara.

Charles Frederick Worth este cel creditat cu intemeiera si oficializarea industriei moderne de haute couture, cristalizand rolul designer-ului ca arbitru al stilului si tranformand croitoria dintr-un mestesug ca oricare altul in realizarea artistica. Talentul sau artistic , priceperea in afaceri si aerul cultivat de exclusivitate i-au conferit un statut de neegalat.(…isme p44). De la bun inceput si-a creat o imagine exclusivista. A reusit sa combine abilitatile sale cu acesta forma de a atarage clientela, rezultand formarea apelativului de haute couture. Reputația internațională a lui Charles Worth de furnizor de haine pentru elita elegantă și bogată este reprezentată în acest portret de la Curte al soției lui Franz Joseph I, Elisabeta de Austria, care era și împărăteasa Austriei și regina Ungariei. (pdf 177)

Daca ar fi sa definim exact ce inseamana haute couture, ad literam, reprezinta moda la cel mai inalt nivel. De la croitor/designer pana la ultimul nasture, autenticitate si in totalitate cusatura manuala. Intodeauana haina este croita direct pe silueta clientului. Astfel crearea unei piese haute couture, din punctul de vedere al aristocratilor este nepretuita, bugetul nefiind o problema.

Desi in 1858, Parisul avea deja o industrie a modei bine dezvoltata, structurasa era fundamental diferita de modelul existen astazi. Rolul croitorului parizian era unul modest, fiind definit de stilul Ghildei Comerciantilor si stabilit inca din 1675, avand o influenta foarte mica asupra curentelor modei. Cei care erau autoritate suprema in materie era asa-numiti marchandes de modes (furnizori de ornamente).(…isme44)

In Franta haute couture este protejat prin lege. In Paris a fost infiintata Camera de comert si de industrie in 1868, stabilind reguli stricte pentru o casa de moda incat sa poata afirma productia de haine haute couture. Aceasta institutie functioneaza sub numele de Fédération française de la couture, du prêt-à-porter des couturiers et des créateurs de mode. In primul rand operele vestimentare sunt personalizate avand nevoie de ajustari, automat sunt realizate la comanda. In al doilea rand este obligatoriu detinerea unui atelier in Paris in care sa lucreze cel putin 15 angajati specializati in arta designe-ului, manufacturii cu o tehnica adecvata. In cele din urma, o casa de moda haute couture trebuie sa prezinte atat in sezonul rece cat si in sezonul cald, o colectie pe putin de 50 piese cu design unic, tinute atat de zi cat si de seara.

Este micul univers al fashon-ului si libertatii de exprimare in lux. Povestea insa nu a fost mereu asa. Abbeville, 1747, s-a nascut Rose Bertin, pe numele sau adeavarat Marie-Janne, intr-o familie saraca a carui parinti nu castigau suficient incat sa asigure o educatie aleasa ei sau fratelui mai mic, Jean-Laurent. Destinu insa avea sa i se schimbe. Prin natura ei ambitioasa, talent si inteligenta, Marie-Jane urma ca intr-o buna zi sa aiba o avere imensa si sa poata purta rochii de la Curte. Asa spunea o tiganca ce ii citise in palme intersectia dintre linia norocului si linia vietii. In cele din urma aceasta a ales drumul Parisului. Acolo a gasit un boutique cu palariile doamnei Pagelle numit Trait Galantera. Foarte cochet, doamnelede la Curtea franceze dar si cea spaniola erau clienetele fidele. Rose era o fire prietenoasa iar locul ei de munca nu a facut decat sa o propulsese in cariera dar sa lege si relatii frumoase cu aristocratele vremii precum printesa de Conti, ducesa de Chartres sau printesa de Lamballe. A fost angajat sa creeze trusoul de nunta al ducesei Louise-Marie Adelaide de Bourbon ce urma sa se marite cu ducele de Chartre. Castigurile financiare ar fi fost uriase, astfel madame Pagelle a facut-o partenera sa. Colaborarea sa cu Pagelle nu a durat mult deoarece in 1770, Rose si-a deschis propriul boutique.

La intrare era scris Au Grand Mogol, lucru obligatoriu atunci deoarece casele nu erau numerotate si aveau nevoie de un nume cat mai frumos si mai clar, bineinteles si in vederea reclamei iar doamnele de la Curtea Verailles-ului erau abonate. In 1774 Ludovic al XVI-lea a fost incoronat rege al Frantei alaturi de Maria Antoaneta, arhiducesa de Austria. Dupa instalarea ei pe tron, printesa de Lambelle i-a povestit noii reginei despre creatoarea de palarii, iar atunci, Rose Bertin a devenit creatoare de moda persoanala a acesteia. Anual garderoba Reginei Frantei era estimata la un buget de 120.000 de livre, de acees fiind si judecata adesea pentru stilul ei extravagant.

De necontestat gustul fin al acesteia care imbunatatea moda instaurata deja de catre Ludovic al XIV-lea, Regele Soare. La Versailles moda nu mai era o bucurie persoanala, ci o modalitate prin care nobilimea, si in general aristocratia, se diferentiau de restul claselor. In Palatul de la Versailles, rochiile Reginei inghiteau zeci de metri de panzeturi fine precum matasea sau brocart, la chiffon si dantela, brodate la randul lor cu alte accesorii, margele, funde, mansoane si gulere, palarii etc., ajungand toate acestea sa ingreuneze rochiile avand si nelipsitele corsete sufocante, toate marca Bretin. Rochiile ajunsesera deja supradimensionare prin faldurile de matase cu funde imense fiind in concurenta cu bijuteriile.

Un alt element aristocratic face legatura asortarii coafurilor cu rochiile. Observam ca si ele sunt pe masura. Celebrele coafuri inalte aveau denumirea de poufuri. Ajungeau sa aiba chiar si un metru inailtime. Cea mai cunoscuta coafura a Reginei este cunoscuta drept pouf a l’inoculation, realizata cu ocazia vaccinari Regelui Ludovic al XVI-lea impotriva pojarului. Coafura denota un rasarit de soare si un maslin alaturi de sarpele lui Esculapius, simbolul medicinei. Regiana asculta necontenit de Rose, astfel cu timpul aceasta si-a castigat functia de Ministru al Modei in Franta.

La finalul secolului al XVIII-lea faima ei s-a raspandit peste tot in Europa, de la Londra la Consantinopole si de la Venetia la Sankt Petersburg. Noile tendinte erau trimise sub forma de papusi din ceara, imbracate fiind in viitoarele colectii. Papusile Pandora, adevarate opere ale vestimentatiei.

In 1789 la Paris deja se intrezarea revolutia. Toata lumea o judeca pe Maria Antoaneta din motiv ca ar fi ruinat tara cu extravaganta de care dadea dovada. Adevarul este undeva la mijloc. Rose a avut si ea de suferit. Acuzata de coruptie, a fost fortata sa ramana la Versailles pana la arestarea familiei regale. Majoritatea clientilor fusesera executati. Dupa decapitarea regelui Ludovic al XVI-lea, creatoarea i-a daruit Mariei Antoaneta rochia de doliu. Avand in vedere statul ei de aristocrata, Rose a refuzat sa faca jartiere à la Mirabeau sau palariile à la Desmoulins. Dupa executia reginei, croitoreasa a fugit in Londra.

Desi Bertin nu facea designul propriu-zis al hainelor, succesul ei a cosntituit contextul in care au putut sa se dezvolte curentul haute-couture si intregul sistem al modei, asa cum il cunoastem astazi. (…isme44)

In februarie 1795 s-a intors la Paris. Totul era schimbat, oamenii devenisera simplii. A mai creat tinute haute couture pentru Josephine Bonaparte, sotia Imparatului Napoleon insa pentru ea nu mai exista superlativ in aristocratie, totul avea un gust amar. Afacerea a lasat-o nepotilor ei. Amintirile erau singurele momente extravagante care ii mai ramasesera. A murit singura in Épinay-sur Seine in anul 1813. Maria Antoaneta a ramas in istorie drept cea care a dat un contur supradimensionat al modei.

Dupa suspiciunea initiala, reputatia si succesul lui Worth s-au cimentat cand imparateasa Eugenie, sotia lui Napoleon al II-lea, i-a admirat una dintre creatii si i-a comandat mai multe rochii. A fost atat de impresionata incat, din 1864, Worth a devenit responsabil pentru toate tinutele sale oficiale si de seara. Tinand cont ca balurile de stat erau numeroase, ca nici o rochie nu putea fi purtata de doua ori si ca cele mai multe doamne doreau sa o imite pe imparateasa, Worth primea adesea de peste 1000 de rochii diferite, pentru un singur eveniment. Acest lucru demonstra nu numai extraordinara sa popularitate si eficienta, dar si incredibila sa capacitate de inovare. (…isme44)

2.Moartea Haute – Couture

Ca toate marcile consemnate, si haute-couture are un club reglementat de Chambre Syndicale de la Haute-Couture. Acesta aduce in atentia participantilor, ca fiecare membru trebuie sa confectioneze doua colectii pe an, care la randul ei sa aiba cate 50 de tinute de zi si de seara. Acestea se fac pe masurile individuale ale clientului si bineinteles cu mai mult de o singura proba. Intotdeauna un astfel de atelier trebuie sa contina 20 de angajati si mai ales lucratura exclusiva de mana.

Din pacate aceasta frumusete a modei a suferit un declin covarsitor in anii `50. Preturile astronomice, piata diversificata si extrem de competititva si cerintele stricte pe care trebuie sa le reflecte creatorii de haute couture au facut ca, in 2009 sa nu mai existe decat 11 case oficial intregistrate si patru membrii corespondenti de nivelul al doilea (straini). Iar retragerea din haute couture a lui Yves Saint Laurent in 2002, urmata de cea a Casei Versace, in 2003, a lui Ungaro, in 2004 si a lui Valentino, in 2008, au compus tabloul a ceea ce inainte erau o preocupare constanta a comentarilor de moda: haute couture se apropie de disparitie. (…isme 138) POZA

Revista Queen din Marea Britanie, a publicat in 1963 un articol in care vorbes de moartea caselor de moda Balenciaga si Givenchy, explicand cum femeia moderna nu mai este adepta acestor firme scumpe si irelevante pentru ea. Bineinteles ca moda haute couture a evoluat si ea odata cu societatea, ceea ce i-a permis supravietuirea si altor revolutii culturale. Designerii au luptat, diversificandu-si produsele, implicit cresterea venitului.

Colectiile pret-a-porter si licentierea numelor designerilor pentru realizarea de parfumuri, linii de machiaj, accesorii si esarfe au permis companiilor sa-si pastreze diviziile de haute couture si sa-si largeasca identitatea brandului, imprumutand un strop de stralucire unor produse mai ieftine destinate modei strazii. Insa haute couture nu trebuie vazut doar ca un instrument de marketing. Ea este responsabila de pastrarea si promovarea meseriilor si a tehnicilor care ar disparea daca nu ar exista patronajul caselor de haute couture si a tehnicienilor scoliti la scoala Camerei Sindicale. Aceste industrii auxiliare includ lucrul cu pene, realizarea de manusi, palarii de dama, panglici, broderii (mai ales de catre Casa Lesage) si de nasturi. Cel mai important, insa, este ca mai exista inca o piata, desi limitata, pentru haute couture, asigurandu-i-se astfel viitorul ca sector vital al industriei globale a modei. (…isme141)

X. Moda pe Doua roti

A existat pe la 1816 un baron pe nume Karl Drais von Sauerbronn, inventatorul Laufmachine – masina de alergat. Aceasta era o bicicleta formata dintr-o osie si doua roti din lemn, fara pedale, fuctiona prin propria forta a omului de a se impinge in propriile picioare. Astfel vestimentatia ajustata pentru bicicleta, nu a fost una speciala iar pompoasele haine au fost descatusate rand pe rand de accesorii care ar fi ingreunat mersul. De obicei materialele erau confectionate din lana si bumbac. Inventia s-a numit Dandy horse, denumire data de catre Anglia si patentata in 1818. Aceasta a starnit curiozitate si a avut mare trecre in randul aristocratilor.

Denis Johnson a fost antrenor de calarie in Anglia care a deschis prima scoala de mers pe bicicleta. Aparitia unui domn pe bicicleta, era adevarat semn de masculinitate si forta prin anii 1870. Pe de alta parte, din punct de vedere al mersului pe bicicleta a femeii, nu era cel mai bine vazut. Cel putin in epoca victoriana era complet inadecvat asemenea fapt, nu doar din cuza vestimentatie dar si din cazaua unei ulterioare accidentari. Lucruril s-au schimbat insa in momentul in care fiicele

Reginei Victoria au vrut aceste vehicole. Automat, de atunci, chiar si femeia a avut voie sa merga in acest fel. Norma ca gurile rele au dat curs unei alte invetii pentru acea vreme. Nefiind normal sa ai o glezna goala, doamnelor le era sugerata purtarea unei cataramea care sa acopere gleza in timpul mersului, urmand ca la coborare, rochia sa-si revina la forma initiala.

1.Rochiile Raționale

In anul 1878, in America, au fost fabricate primele biciclete. Femeile erau foarte deschise asupra acestui nou mod de transport desi expertii in sanatate nu recomandau. Bineinteles, doamnele nu au tinut cont de asa ceva iar oamenii de moda au vazut un mod prin care sa obtina niste bani. Astfel ei au inceput sa faca haine speciala de dama pentru mersul pe bicicleta. Una dintre aceste obicte vestimentare purta numele de rochie rationala. Una dintre precursorele acestui tip de vestimentatie a fost celebra Amelia Bloomer. Aceasta dadaea mereu exemplul turcoaicelor pentru felul in care se imbracau, normal privit drept imoralitate. Presa vremii a scris articole despre multe accidente facute de femei din cauza vestimentatie.

Ca avocat al hainelor raționale, Amelia Bloomer fusese în căutarea acceptării sociale a unei variante de pantaloni pentru femei, la sfârșitul secolului al XlX-lea; cu toate acestea, pantalonii obținuseră toleranța la scară largă în anii 1920, când croitoreasa Coco Chanel (1883-1971) a introdus pijamalele de plajă în colecțiile sale (vezi p. 256). Și pantalonii cu crăcii largi erau purtați cu ocazii neceremonioase, seara; cunoscuți ca articole vestimentare lejere, aceștia erau realizați din materiale moi, fluide, care curgeau va poros în jurul corpului, astfel subliniind curbele feminine. Aceste veșminte erau foarte departe, atât ca intenție, cât și ca efect, de costumele bărbătești, purtate de vedeta de cinema Marlene Dietrich în anii 1930.(pdf 266) In sfarsit au fost pre multe controverse incat moda sa fie schimbata pana la Primul Razboi Mondial.

2.Materialele

Cand discutam despre domni, acestia au avut mult mai multa libertate, si din punct de vedere al vestimentatiei dar si al regulilor. Vestimentatia lor era alcatuita din tricou si pantaloni scurti din lana negri, captusiti pe sub cu piele de caprioara sau din bumbac. Hainele nu erau intotdeauana usor de purtat. Lana spre exemplu, desi absoarbe foarte bine transpiratia, nu permite aerisirea corpului, de aici veneau mai multe probleme.

In 1940 un croitor italian pe nume Armando Castelli, aduce o invoatie la nivel de tricou si anume, matasea. Aceasta se dovedeste a fi benefica din foarte multe puncte de vedere: permite respiratia pielii, vopseaua este mult mai bine retinuta de catre material.

Inventia Lycra – apare in urma chimistului Joseph Shivers in anul 1958, combinand poliesterul cu elasticul. Aceasta urma sa fie o inovatie la nivel de imbracaminte.

Imbrăcămintea sportivă și cea de dans evoluaseră prea puțin din anii 1930: se foloseau materiale tricotate pentru elasticitate, dar acestea se umflau și atârnau dizgrațios. Latexul, care se dezintegra prin spălare, fusese singurul material care oferea elasticitate. Acest lucru s-a schimbat în 1959 când producătorul american de substanțe chimice DuPont a pus la punct elastanul. DuPont, care și-a numit noua fibră Lycra (vezi p. 428), a început să exploreze posibilele utilizări ale unui fir textil care se putea întinde cu până la 600%, ca apoi să revină la forma originală. Deși, inițial, accentul fusese pus pe implementarea elastanului în articole de lenjerie intimă, compania a recunoscut potențialul materialului în confecționarea de costume de baie și în alte sectoare de pe piață. (pdf425) A adus multe beneficii ciclistilor prin forma lor aerodinamica, mulata, mai usor de purtat. Din 1962, lycra incepe sa fie folosit pe scara industriala.

3.Cateva inovatii

Prin 1970, confectionarea castii era alcatuita din curele de piele. Nu avea o mare intrebuintare, proteja doar de zgarieturi si taieturi si nu la un impact mai mare. Castile moderne au fost realizate de catre firmele Mountain Safety Research si Bell Sports. Erau captusite cu poliester iar carcasa era din poliester dur. In 1975 apare prima casca de ciclism numita Bell Biker. Din anii 1990 deja se cerea o alta forma de casca, una mult mai performanta care sa poata ajuta ciclistul din toate unghiurile.

La inceput, biciclistii foloseaua cizme de calarie, apoi s-au transformat in pantofi speciali avant o aderenta mult mai mare in conducerea pedalelor. Se introduc crampoanele pt adevrenta dar si sireturile in fata altor sisteme de prindere. Dintodeauana bicicleta a fost accesibila multora, chiar si aici este o diferenta intre ciclistii standard si cei montani dar din punctul meu de vedere tot bicicleta de placere este una mai frumoasa, pastrand imbracamintea zilnica de oras.

XI. Lumea Barbatului. Costumul

In trecut, istoria ne asterne pagini cu valuri de moda foarte diferite. Ascensiunea in moda a variat, daca la un moment dat femeia si barbatul adoptau acelasi tip de imbracaminte incarcat in fel si fel de ornamente si simboluri, ulterior cele doua genuri s-au rupt, fiecare mergand pe drumuri separate.

De pilda costumul masculin, elegant aparea abia in secolul al XIX-lea ca apoi sa se uite de el in zilele noastre, acesta fiind purtat doar in ocaziile speciale. Nimic mai gresit din punctul meu de vedere. Exista o multime de astfel de exemple in paginile ce urmeaza.

Barbatul de secol XVIII, plin de mister, mai degraba am spune plin de feminitate, poate o grija exagerata pentru sine. Cred ca din afara, o persoana care nu a studiat istoria, ar crede ca domnul este de fapt o doamna sau un barbat de un narcisim extraordinar. Aspectele privind viata lui cocheta se compuneau din ritualurile de infrumusetare. Nu lipsea dantela, matasea sau brocartul din tinutele sale. La fel si fundele care accesorizau restul materialelor pline. Din punct de vedere al frumusetii tenului pudra, in special cea alba era cea mai dorita, cu totii stim ca tenul alb era la mare cautare pe atunci iar acest machiat era perfect incadrat de una dintre perucile cu carlionti de dimensiuni maricele. O garderoba intreaga avea un astfel de domn, de la cea mai fina camasa pana la cel mai sofisticat pantof cu un toc pe masura.

Un exemplu remarcabil este chiar presedintele american, George Washington care a puratat la prima sa aparitie in public o tinuta formata din camasa de dantela prinsa cu nasturi din argind peste care punea o haina de brocart, bineinteles in ton cu pantofii cu toc inchisi cu catarame de diamant.

Traversand istoria, democratia, omul comun, omul nou simplifica statutul acestuia, prima data prin schimbarea vestimentatiei in ceva mult mai comun si sobru.

1.Moda Beau Brummell

Un exemplu al elegantei, al conceperii frumosului, rafinamentului, Regele Soare, un rege ce a schimbat mentalitati, a rupt tiparele si a vazut dincolo de atributiile politice. Cat de minunat a dat curs ideilor si transformarilor la nivel arhitectural, muzical, intr-un cuvant Palatul Versailles, Baletul.

Ludovic al XIV-lea, regele bunului gust stia cum sa mascheze imperfectiunile, astfel el purta pantofi cu un toc ceva mai inalt dar si peruci destul de alungite incat sa ascunda inaltimea nu prea generoasa a regelui. Este luat drept exemplu si la Curtea Angliei in 1666 unde Regele Charles al II-lea a adoptat un model de costum alcatuit dintr-o haina lunga, pantalonii ajusi pana la genunchi si accesorizat cu cravata, peruca si palarie.

Domnia lui Ludovic XIV in Franta (1665-1715) a dominat epoca, iar alegerile sale in materie de imbracaminte au stabilit moda. Si-a satisfacut gustul pentru haine si interioare extrem de opulente si si-a incurajat curtea sa-i imite extravagantele, castigandu-si astfel renumele de regele consumator. (…isme p12.) Chiar putem face referire la o diferenta de curente data de regii Frantei. Asa cum barocul a reflectat temperamentul lui Ludovic al XIV-lea, rococo a oglindit personalitatea succesorului sau, Ludovic XV. (…isme p.12)

Toate acestea se schimba odata cu asa-zisul designer Beau Brummell care consolideaza in secolul al XIX-lea noul tip de costum barbatesc. Acesta avea sa dea o urma de sobrietate, modestie astfel incat toate piesele vestimentare sa fie asortate. Tot la Curtea engleza, introduce baile pentru monarhi. Caracteristica compozitiei sale vestimentare este alcatuita din haine inchise la culoare contrastand cu pantalonii, care erau deschisi precum vestele si camasile, pantofii sunt inalti iar cravada este un accesoriu adaptat intregului.

Un nou obiect vestimentar de o eleganta parte este redingota aparuta in epoca victoriana. De obicei este neagra inchisa cu doaua randuri de nasturi insa aflam ca in acea perioada se purta avand si o cromatica versatila. Ea imbraca gentleman-ul, este startul pentru costumul barbatului modern de secol XIX, o evolutie a creatiei lui Charles al II-lea. Se opta pentru ele cel mai mult la intalnirile de afaceri alea acelei vremi. Alaturi de celelalte, costumul de secol XIX, devine costumul de secol XX incadrat in era edwardiena, valorificata prin reliefarea siluetei masculine de catre frumosul costum.

2.Moda Ivy League

In Statele Unite ale Amercii secolului XIX, apare un nou stil de piesa vestimentare, o upgradare a redingotei, un fel de haina fara pense la piept preluata fiind in 1950 si denumita stilul Ivy League si pornind de la Brooks Brothers. Era cunoscut ca „look Ivy" – după colegiile din Ivy League de pe Coasta de Est – și studenții instituțiilor separate pe sexe, ca Princeton, Harvard.Yaleși Dartmouth erau renumiți pentru ansamblurile sport care serveau drept indicatoare ale poziției sociale, politice și economice.(pdf 308-309).

Casa de croitorie numita Brooks Brothers care excela in hainele prêt-à-porter, confectionate special pentru Garda Nationala, iar croiala acestei haine era facuta special pentru orice tip de silueta, mergea pe tipul drept si confortabil, avand un rand cu trei ori paru nasturi, umeri drepti care a avut un real succes.

3.Valente

Dupa Prmul Razaboi Mondial lumea e in continua schimbare, ororile razboiului schimba mentalitati, privilegii, imperii intregi iar aceste lucruri ajung pana in inima celor mai mici detalii ai anilor interbelici. Mai exact anii `20, ultima perioada de frumusete si eleganta pana la cel de-al Doilea Razboi Mondial, asa cum vad eu lucrurile. Barbatii isi poarta costumul in ton cu pantalonii, inca mai exista conceptul de costum care confera o nota nobila unui domn. Incepe sa se poarte jacheta scurta ce luase amploare in acei ani in timp ce redingota se mai afla doar in posesia aristocratilor englezi. Cravata alba este inlocuita de cea alba in Marea Britanie. Isi face loc imbracamintea sport reprezentata pentru prima data de ducele de Norfolk iar printul de Wales impune haina de flanel, preluata apoi de Cary Grant si Fred Astaire dupa vizita in Ameria lui 1924 de catre print.

Asa cum am spus mai sus, pana la inceputul celul de-al Doilea Razboi Mondial, stilul babatesc isi pastreaza rafinamentul. Astfel, barbatii inca isi poarta pantalonii luni si largi, circa 50 de cm circumferinta. Baietii tineri aveau pantalonii si mai largi cu denumirea de Oxford bags adaugand si manseta acestora, introdusa dupa Primul Razboi Mondial. Au loc si anumite extravagante, spre exemplu panatalonii cu pene din anii `20. De obicei orice tip de panatalon avea talia inalta, acest lucru nefiind schimbat pana in anul 1940. Daca vorbim de costumul in sine, partea de sus avea randul de nasturi era unul singur pentru cei tineri iar la doua randuri de cei ramasi consevatori. Un alt aspect important care, fara sa vrem, schimba intreaga tinuta, ofera prestanta si sustine costumul, este renumita vesta la doua randuri plus haina la un sngur rand. Iar acum daca vorbim strict de acei ani interbelici, se impunea ca reverele sa fie la un singur rand.

Au avut loc schimbari chiar si in anii `30 prin cusaturile alcatuite la alte marimi, daca inainte barbatii preferau aceste elemente vestimentare mai stramte, ei bine dupa 1935 deja totul devena mai larg iar turul panatlonilor alaturi de manecile de costum erau ingustate. Bineinteles ca aceasta rasturnare a fost adoptata cu greu, mai ales ca prin 1940 si vesta care inainte era croita pe talie, acum este larga iar acest lucru a atras foarte multa demultumire din partea sexului masculin pentru ca alunecau odata cu asezarea sau aplecarea.

4.Revoluția păunilor

Trecem putin mai departe si ajungem la ani 1960 si a sa Revolutie a paunilor sau Revolutia Peacock, sintagma americanului George Frazier, editorialist.Daca ne uitam in jur, vedem domni imbracati cu jachete cu taietura dreapta si fara talie. Aceasta revolutie luase nasetere la Londra care alcatuia un amestec amplu de elemente vestimentare ce avea in compozitie jacheta de tip oriental Nehru plus costumul de tip edwardian. Oricum toate acesteau au ramas si la latitudinea imaginarului masculin.

In 1954 designer-ul Paul Stuart, preferat al presedintelui J.F. Kennedy care datorita lui au devenit foarte populare la Casa Alba. Apoi cel care a continuat cu o viziunea unica a fost celebrul Ralph Lauren, care isi dorea sa convinga prin stilul sau elegant de purtare a costumului.

Marca lui se inspira din tendințele în modă și accesoriile din erele precedente – de la elita jucătoare de polo a Imperiului Britanic la pionierii Vestului American – pe care le transforma în produse foarte dezirabile. Gama de produse Ralph Lauren includea îmbrăcăminte și decorațiuni interioare și s-a extins pentru a cuprinde și articole de toaletă, ochelari, poșete și accesorii.(pdf412) Imbunatatire adusa costumului lui Stuart, Lauren largea reverele si forma un cambre asupra taliei jachetelor. Aceasta trecere, bineinteles, a fost cooptata in timp. POZA

5. Alternativă la costumul Occidental

Asa cum am vorbit mai sus de Nehru, urmeaza in urmatoarele paragrafe sa-i dam un inteles. Nehru era prim-ministru indian in anii 1940. De origine orientala, mai exact India, abia in anii `60-`70, aceasta jacheta devine foarte populara in America si era purtata atat de femei cat si de barbati.

Veșminte din toată lumea, adunate în timpul pelerinajului hipiot în India și Orientul îndepărtat, cum erau cămășile de rugăciuni ale indienil or, decorate cu clopoței, jachetele Nehru, fustele prinse în talie, lungi până la gleznă, ornate cu fragmente de oglindă, pantalonii înfășurați, vestele brodate și variante ale caftanului în formă de „T", apăreau în colecțiile designerilor europeni și americani de top, inclusiv Emilio Pucci (1914-1992; vezi p. 388), Zandra Rhodes (n. 1940) și Bill Gibb (1943-1988).(pdf386-387)

Aspectul este acela al unei tunici lungi si drepte avand nasturi pana sus in dreptul gatului. Era o alternativa a costumului vestic, nepreferat de orientali asa ca nobilimea orientala a adoptat acest tip de croiala, avand numele si de Jodhpuri sau Bandhgala. Omul de televisiune Johnny Carson(1925-2005), gazda emisiunii Tonight Show, a fost cel care a adoptat acest stil, premergatorul lui Jay Leno si Davin Letterman.

6.Povara costumului

Sa nu uitam de perioada disco a anilor 1970 in care costumele pe corp reapar, cea mai buna ecranizare a acestei decade este chiar filmul Saturday Night Fever din 1977 unde acest costum stramt reliefeaza cu exactitate moda plus ca are loc intoarcerea vestei. Toata acesta moda reinviata se opreste odata cu anii `80 din cauza opozitiei sociale fata de cultura muzicala. Costumul de tip marinaresc are doua randuri de catre 3 nasturi pusi in paralel ce l-a consacrat pe ducele Kent. Prima data au aparut in anii 1930-1950 reinviind tocmai in 1980-1990.

Cred ca abandonarea costumul de catre barbat este o greseala care il face in cele mai multe cazuri sa-si piarda increderea in el, in propriile forte. Nu e nimic gresit in a te respecta prin imbracamintea eleganta, chiar daca nu esti om de afaceri. Marlon Brando a venit imbracat intr-un hanorac iar toata lumea a fost extrem de mirata. Bineinteles ca asa arata o evolutie a Hollywood-ului dar nu in bine.

A fost doar inceputul unei descentralizari in materie de moda care a dus la dezastrele vestimentare cu care eu, personal, ma confrunt. Aceasta nu este doar parerea mea, ci si Humphrey Bogart, un elegant in istoria filmului care imi impaca sufletul cu aceasta remarca. Costumul a pierdut lupta in fata blugilor pe care azi am ajuns sa-i avem cu totii in garderoba. Singura alternativa pentru cei ce nu dorect purtarea blugilor este aceea de a stiliza blugii intr-o maniera personala, adaugandu-le camasi, sau bluze, accesorii pe masura pentru a trece peste acest dezastru.

Bineinteles, putem opta din start pentru alte tipuri de pantaloni. Norocul nostru, existenta maletei, helancii pe care am vazut-o cel mai des la Steve Jobs, ne da un ragaz asupra modei actuale si ne confera putin mai multa eleganta.

XII.Istoria rochiei de mireasa

Rochia de mireasa, un stalp al feminitatii de necontestat. Nici cea mai pretioasa rochie din lumea nu-i va lua locul probabil. De mici, toate fete se viseaza imbracate in spendida rochie alba sub diferitele ei forme. Fiecare asteapta ziua cea mare in care sunt printesele mult dorite. De-a lungul anilor, evolutia a schimbat putin lucrurile incat toate femeile sa-si poata achizitiona rochii extravagante chiar daca nu sunt neapart mirese. De pilda, majoratul unde domnisora sau proaspatul domn care abia a implinit varsta de optsprezece ani, sunt in centrul atentiei cu cea mai spectaculoasa tinuta. Chiar si asa, rochia de mireasa tot nu poate fi detronata de nimic altceva.

Istoria rochiei de mireasa incepe de mai bine de 2000 de ani. Egiptenii adoptau tot felul de forme din materile pentru a alcatui o rochie speciala acestei zi. In Grecia Antica culoarile au variat, existau chiar si nuante de galben, in orice sens acestea simbolizau bucuria. In Roma Antica tot rochie deschisa la culoare era insa pe cap se purta o coronita insotita de voalul in tonuri violet.

Potrivit dictionarului de fashion, voalul este folosit de catre mireasa in timpul ceremoniei, de obicei lung cu trena. In Grecia voalul are denumirea de kalyptra (ka lip tra) si se poarta deasupra capului dar si peste fata. (dictionar 364)

Lucrurile au avansat in Evul Mediu mai mult prin forma bogata a croielii dar si prin tesaturile care erau mult mai importante decat culoare in sine deorece puteau fi in tonuri diferite insa cusaturile sau podoabele de pe material puteu fi foarte pretioasa. Trena extravagantă cu care mătura podeaua a mantiei de damă, căptușită cu blană tivită, este o expresie a bogăției. Utilizarea de mătase italiană de import, de un albastru strălucitor, pentru ținuta femeii le confirmă, de asemenea, statutul. De obicei, în perioada respectivă o rochie de mireasă era pur și simplu o formă mai complexă și mai elaborată a rochiei de zi cu zi. (pdf 47)

O exceptie printre aceste nuante a facut-o in 1558, Maria Stuart prin rochia s-a de mireasa alba, deoarece albul se identifica pe aceasta foarte bine cu ducatul de Guise din care provenea. Alte regine ca Maria Tersea, sotia Regelui Ludovic al XIV-lea, a imbracat in ziua nuntii o rochie neagra, in vreme ce Ecaterina cea Mare a Rusiei a purtat o rochie argintie.

Mai mult, aceste rochii de mireasa au devenit piese de muzeu prin extravaganta lor. Chiar de la Regina Victoria a Angliei, toate femeile au visat la rochia alba de mireasca, pe care aceasta a lanasat-o drept etalon in lumea mireselor.

Albul a devenit culoarea consacrata a miresei cu toate ca nu mereu a fost alba ci casatoria Reginei Victoria cu varul sau, Albert de Saxa-Coburg, celebrata in anul 1840, a fost piatra de temelie a rochiei de mireasa. Toata acesta idee de alb, vine din simbolul puritatii care este amintit in revista Godey’s Lady’s Book din 1849.

Exista chiar si un poem pe aceasta tema referitor la alegerea culorii rochie de mireasa care iti va influenta viitorul. Acesta suna astefl: „mărită-te în alb și vei face cele mai bune alegeri, mărită-te în gri și vei pleca departe, mărită-te în negru și-ți vei dori să nu fi făcut acest pas, mărită-te în roșu și-ți vei dori să mori, mărită-te în albastru și vei fi întotdeauna sinceră, mărită-te în haine de nuanța perlei și vei trăi furtunos, mărită-te în verde și-ți va fi rușine să fii văzută, mărită-te în galben și-ți va fi rușine de prieteni, mărită-te în maro și vei fi alungată din oraș, mărită-te în roz, iar spiritul tău se va scufunda în abisuri”.

1.Frumusetea Miresei

Asa cum am spus mai sus, ziua nuntii este un eveniment unic. Mireasa este personajul principal dintr-un anumit punct de vedere deorece este imaginea frumusetii si al stralucirii iar rolul sau nu poate fi oricum ci intr-o rochie splendida in care isi va lega sufletul de cel iubit.

Sangele albastru a semnificat mereu putere dar si blandete, toleranta si intelepciune. In istorie uneori nuntile erau aliante politice ale unuor tari pentru a-si uni regatele, puterea, implicit siguranta. De multe ori insa, legatura nu era doar una strict politica, mirii (viitorii regi) puteau avea chiar o viata foarte frumoasa, indragostiti fiind sau dandu-si o sansa la iubire, unul altuia. De fiecare data, insa, mireasa trebuia sa arate pe masura puterii pe care o avea tara respectiva si nunta trebuia sa denote aceeasi stralucire si putere pe care aceasta o daruia poporului. In afara bijuteriilor care faceau parte din bogatia miresei, un fel de zestre dar la alt nivel, insusi rochia trebuia sa fie conceputa din materiale scumpe precum matasea sau catifeaua, unele erau facute si din satin, altele damasc, cusaturile sau modele puteau fi din argint sau aur cu diferite pietre pretioase.

Era de o frumusete iesita din comun, stralucirea de pe suprafata rochiei datorata tuturor diamantelor, rubinelor, safirelor si perlelor presarate faceau ca printesa sa arate spendid. Rochiile prezentau si o trena care era obligatorie mai lunga iar culoarea putea fi diferita dar in ton cu rochia si modelel de pe ea. Se spune ca doar cei din clasele superioare isi puteau ale alte culori care erau reprezentative aristocrati.

Chiar un eveniment haios in istoria secolului al XV-lea este momentul din casatoria Margaretei de Flandra care din cauza tuturor bijuteriilor cusute pe rochie au fost nevoie de doi domni pentru a cara mireasa, imobilizata din cauza greutatii acestora.

2.mireasa inimilor. Lady Diana

Nu doar in Evul Mediu nuntile erau fastuoase, acestea si-au pastrat grandoarea si in perioada moderna si contemoorna. Una dintre cele mai spectaculoase rochii princiare a fost cea purtata de Lady Diana in luna iulie 1981 cand s-a casatorit cu printul Charles, print mostenitor al Marii Britanii si care a devenit Printesa de Wales la varsta de 20 de ani, avand o nunta de basm.

Celebra rochie nu a fost creata de croitorii regali ci a fost creat intr-un atelier de artisti independenti. Rochia era alcatuita dintr-o tafta de matase cu nunata fildesului iar in jurul bustului avea o dantela clasica. In talie era in panglica finuta, albastra astfel incat sa imbine vechiul cu noul, un fir istoric englezesc. Trena acesteia masura 7,25 de metri lungime. Aceasta rochie a fost estimata pe vremea aceea la 9.000 de lire sterline dar si nunta a fost urmarita la televizor de 750 de miliane de oameni din 58 de tari.

3.Cea mai lungă trenă

Recordul pentru cea mai lunga trena a fost batut de o romanca, Oana Comanescu, care a creat aceasta trena de peste un kilometrum si jumatate si cu o greutate de 60 de kilograme. A avut 1.600 de metri de tul, 50 mentri dantela brodata si au fost cusute manual 7.000 de cristale Swarovsky. La aceatsa rochie s-a lucrat timp de 2 luni avand in dotare 25 de persoane.

Rochia a fost expusa la E-marriage Fest 2009 pe un manechin ce avea si o umbrela de soare, stand langa o masina de epoca. Trena a intrat in Cartea Recordurilor, bineinteles iar scoaterea acesteia din stand a fost facuta cu elicopterul.

4.Coco Chanel. inovatii

Nimeni nu a incercat sa-i fure prestigiul rochiei Reginei Victoria care si-a pastrat valoarea pana in secolul XX, insa, minunata creatoare Coco Chanel este cea care rupe toate barierele in privinta rochiei de mireasa si o scurteaza. Acesta rochie scurta dar cu trena lunga si tot de culoare alb intra pe piata in 1920 si opteaza pentru un stil mai simplu care reda astfel si nou femeie din societate.

Marea Criza din 1930 aduc femeile in pragul de a se casatori cu cea mai buna rochie pe care o au, nepermitandu-si o rochie de mireasa speciala. Abia dupa Al Doilea Razboi Mondial, revine in top, rochia alba victoriana. Un exemplu fermecator este actrita, ulterior devenita printesa, Grace Kelly, care s-a casatorit in aprilie 1954 cu Printul Rainier al III-lea de Monaco si care a imbracat o rochie roz-palid cu dantela de matase cu nuante de crem iar manusile fiind albe.

In 1954, Grace Kelly a purtat o rochie din tul alb creată de Moss Mabry (n. 1918), cu o linie similară în inimă (dreapta), în filmul lui Alfred Hitchcock, DialMforMurder. (pdf315) Studiourile MGM au fost cele care i-au finantat rochia de mireasa, a carei creatore de moda a fost Helen Rose. Era o rochie facua din opt metri de tafta, 30 de metri de tul din matase cu o dantela veche de 125 de ani, gulerul inalt, maneci lungi iar fusta avand o forma closata. Voalul ajungea la 30 de metri de tul care s-a imbinat perfect cu coafura aranjata tot de stilistul sau de la MGM, Sydney Guilaroff.

5.Gri in rochiei de mireasa

Intotdeauna albul sau nuantele asemanatoare lui, au reprezentat puritatea, curatenia, virginitatea in fata schimbarilor ce aveau sa vina, acest lucru nefiind mereu cel ales. Albastru deschis reprezenta si el tot simbol al puritatii, fidelitatii si iubirii eterne, doar ca in anii 1870 fiind asociat cu Sfanta Fecioara.

Ascensiunea tonurilor albastre se face simtita mai intai in arta si in icoane, odata cu rascruce secolelor al XI-lea – al XII-lea.(…)S-a remarcat deja in ce masura albastrul era abundent in mozaicul paleocrestin si prezent in miniaturile epocii carolingiene.(…)Exemplul imbracamintei Fecioarei va deservi drept punct de plecare in analiza noastra, deoarece permite o schitare a modalitatilor si a mizelor acestei promovari, pe cat de rapide, pe atat de intense. Intr-adevar, Maria nu a fost mereu imbracata in albastru. Ba chiar va trebui sa asteptam secolul al XII-le pentru ca, in pictura occidentala, Fecioara sa fie asociata in primul rand cu aceasta culoare ce va sa devina unul dintre atributele sale obligatorii: de-acum inainte, albastrul ia locul fie pe mantia sa (cazul cel mai frecvent), fie pe rochia sa, fie – fie mai rar – pe ansamblul tinutei vestimentare.(…) Cu toate acestea, in prima jumatate a secolului al XII-lea, aceasta paleta se va reduce, iar albastrul tinde sa indeplineasca, de unul singur, acest rol de atribuit al doliului Fecioarei.(…) Asadar, imbracandu-se in albastru in icoane, Fecioara a contribuit in mare masura la noua valorizare a acestei culori in societate. (CARTE ALBASTRA pp.44-45-46)

Obiceiul era facut in asa fel incat daca rochia de mireasa nu era totusi albastra, macar ceva pe sub ea sa fie astfel.

Pentru fetele din clasele de jos culoarea cea mai la indemana a fost griul deoarece nu-si puteau permite o altfel de rochie, aceasta putea fi refolosita in zilele de duminica. Un exemplu consemnat de istorie este Mary Brownfield in varsta de 32 de ani care a ales pentru casatoria sa din 1842 o rochie din matase de culoare gri.

Din alte puncte de vedere, stim cu totii ca servitoarele epocii victoriene, cand primeau o rochie noua, aceasta era gri. In alte parti vestice, rochia era aleasa in functie de anotim, daca nunta avea loc in mai, atunci si culoarea era una roz desi nu intotdeauna, se zice, ca ar aduce noroc, este doar o preluare legata de copilaria fetei.

PARTEA A II – A – MODA ROMANEASCA

I.Ia – camsa traditionala romanieasca *

1. Un model international

„Camesoaia larga si groasa, din canepa aspra, aruncata, chiar inaintea ivirii zorilor, pe trupul gol, de catre femeia pusa pe treaba nu cred sa fi fost prea mangaietoare. Buna de trezit insa. Si buna, legata la brau cu o sfoara sa nu ti impiedice forfoteala prin ograda, sau munca la camp.” Pov iei prima pagina

A venit momentul sa vorbim despre un subiect foarte drag mie si anume vestimentatia romaneasca traditionala. Nu putea lipsi dintr-o lucrare de moda, un subiect atat de important mai ales ca ne apartine noua, poporului roman. Ani la rand, Romania s-a bucurat de o asemnea bogatie folclorica iar eu pretuiesc si imi doresc sa pot valorifica pe cat de mult posibil aceasta bijuterie vestimentara, ia.

Iile se ascund de sute de ani in lazile de zestre ale buniclor si stra-strabunicilor noastre si uneori bine ar fi sa ramana ascunse, pentru ca doar asa se vor pastra in taina de ochii celor care le vor raul. Iile sunt precum zanele doar ca ele imbraca alte zane, exact asa cum se si numesc in traditia noasta, Ielele. Exista si oameni care valorifica aceste opere de arta. „La noi, de multi ani, Adrian Oianu pledeaza pentru valorificarea patrimoniului national la propriu, coland pe creatiile sale fragmentate autentice din ii vechi. In fine, initiativa unui grup bine inspirat a condus la stabilirea unei zile dedicate iei romanesti pe 24 iunie, de sarbatoarea Sanzienelor. Semn ca exista continuitate, permanenta si sentiment de aparenta la o civilizatie straveche.”p.36

Aceasta piesa desavarsita a costumului popular romanesc a fascinat prin minunatia s-a atat pictori cat si fotografi, regine si designeri atat din Romania cat si internationali. Iile au fost o inspiratie pentru creatile artistice.

Adesea vedem romanca prelucrand costumul national popular la ea acasa, in sat sau la diferite sezatori alaturi de alte taranci intr-o atmosfera de sarbatoare. Avem o multime de reprezentari a tarancii romance torcand, in pictura, in creatiile pictorului Nicolae Grigorescu.

In pictura „Taranca torcand unde detaliile sun sugerate cu maestrie si delicatete, seninatatea personajului vorbeste de o siguranta de sine care vine si din constiinta frumusetii costumului pe care il poarta”p.15 Pe panza sa observam intr-o maniera splendida fiecare minutiozitate al costumului popular romanesc.

Bineinteles acest costum difera de la zona, la zona. Nicaieri simbolurile desenate pe fota si ie sau cromatica nu se aseamana cu cealalta. Chiar si lucratura broderiilor este diferita. „Imensa varietate a modelelor inspirate din varietatea locului si traditia spirituala, din natura si din credinte, tot specialistii o pun pe seama orgoliului fiecarei femei de a realiza o creatie proprie, distincta, greu imitabila. Desi croiala e cam aceeasi, motivele broderiilor difera de la o zona la alta, iar cand decoratiile au putut fi imbogatite cu dantele, margele si paiete, piesele unicat s-au inmultit in spatiu aceleasi comunitati satesti, relativ mici, nenumarare piese diferite, surprinzatoare, abundand in inovatii tehnice si artistice.”p.6-8 „Regasim tipuri de ie: cu altita – in Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, zona Banatului, Covasnei. Se caracterizeaza prin prezenta a unor zone ornamentale, guler pipet si maneca. Cu tablie – specific regiunii Hunedoarei, in zona Padurenilor, in imprejurimile Aradului. Cu umar – intalnita in sudul Transilvaniei, zona Sibiului si Fagarasului. Cu lancez – prezenta in sudul si estul Transilvaniei, in Valea Bistritei, partea nordica a zonei Neamtsi in Bucovina. Este de fapt o camasa cu volan. Cu chiept – pe intreaga zona a incretiturii pieptului apare o bogata ornamentatie geometrica – Valea Ariesului. Cu platca – se intalneste in Maramures, si Bihor: ornamentul de pe umar este din cratele, ca niste faguri.”p.8-9

„Româncă îmbrăcată în costum popular de sărbătoare, torcând.”

„În mâini ține o furcă și un fus pentru tors” – aceasta e descrierea unei fotografii semnate Carol Popp de Szathmari, realizată în intervalul 1877-1881 și aflată astăzi în colecția Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu. Nu știm cine e femeia din fotografie;dacă aparține sau nu aristocrației vremurilor și s-a lăsat pozată într-un splendid costum tradițional pentru că așa era la modă sau e doar o țărăncuță a cărei frumusețe uluitoare l-a impresionat pe artist. (POZA HIST)

Atat de pretioasa este ia incat ceea ce ar fi fost candva considerat cotitdian, a ajuns in zilele noastre inspiratia marilor designeri, ajungand purtata de faimoase modele pe marile podiumuri. Unii dintre acesti designeri este Yves Saint Lorent, Kenzo sau Jean Paul Gaultier care au dedicat colectii intregi iei si portului popular romanesc.

„Kenzo nu a ajuns in Romania, dar a fost inspirat intr-o colectie, de desenele unui colaborator, facute in zona Sibiului. Cand Yves Saint Laurent a descoperit intr-o expozitie retrospectiva, tablourile lui Matisse a fost coup de foudre. Colectia lui din 1981 scotea la rampa modelele identice cu pictura, precum si alte variante stilizate, propuse pentru tinutele de seara in combinatie cu ample fuste lungi, de catifea. Au urmat Jean Paul Gaultier, Oscar de la Renta, Emilio Pucci, Aghata Ruiz de la Prada, Gucci si altii. Acum este randul lui Tom Ford sa se etuziasmeze in legatura cu ia romaneasca si Vogue o pune pe coperta pe Adele intr-o varianta de ie alb – negru, care aminteste sobrietatea tinutelor din Marginimea Sibiului, ori Tara Fagarasului.

Insa inaintea marilor designeri, au existat artisti precum „Henri Matisse(1869-1954) a fost prieten cu Teodor Pallady si de aici subiectul La blouse roumaine prezent in schite, desene si o tema celebra: Visul. Un al mod de reprezentare a iei. Mai energic, mai abstract, dar la fel de impregnant de admiratie.Fotografiile, cum sunt cele alea lui Romului Vuia(1887-1963) din 1933 au desigur mult mai mult realism, iar chipurile nu mai pot fi idealizate. Iile interbelice au o oarecare frustrete, dar nu mai putina savoare. Valoarea lor de document e inestimabila.”p17-20 POZA Constantin Daniel Rosenthal si al sau talblou Romania revolutionara si pe Maria Rosetti, purtand ie si naframa.

2. Ia pentru Regina Maria a Romaniei

De o importanta nemarginita a fost Regina Maria a Romaniei, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, care a tratat ia ca pe o bijuterie, purtand-o in nenumarate ocazii si fiind fotografiata cu ea. Aristocratia la fel, a adoptat ia in aceeasi masura. „Soacra ei avea deja acest obicei , obligand si pe doamnele din suita sa le adopte . Pictorul american George Healy a infatisat-o intr-un portret in costumul national de Muscel. Exemplul sau a fost urmat deci de regina Maria si de principesele Elisabeta, Maria si Ileana, dar si de majoritatea doamnelor din inalta societate romaneasca. Multe instantanee fotografice stau marturie ca Regina Maria avea o coloctie impresionanta de piese de port din toate regulile tarii si ca unele fusesera comandate special pentru ea, avand destule stilizari sau adaosuri regale. Acest lucru a starnit probabil curiozitatea strainilor, dar si apetitul doamnelor de la Curte de a purta si ele asa ceva chiar, sau mai ales cand se aflau in afara tarii. Colectia de costume a Adinei Nanu vorbeste pe larg despre hainele taranesti ale doamnelor de la oras, in perioada interbelica. Adina Nanu fiind si autoarea unor interesante cercetari privind influentele portului popular asupra vestimentatiei urbane. Initia, Maria trebuie sa fi fost foarte incantata de potentialul estetic al maramei traditionale, din borangic. Din aceasta se putea realiza o constructie care impodobea capul ca un nimb. Repede si usor s-a lasat apoi cucerita de frumusetea bluzelor, taranesti pe care le insotea gratios de un sirag de perle, recunoscandu-le si subliniindu-le astefl valoarea. Turneul din SUA i-a dat prilejul de a arata si celor de peste Ocean pitorescul straielor sale.”p.24-26

Acelea erau zile insemnate cu o slova rosie, cand puteam sa ne schimbam hainele de gala si sa ne imbracam in portul de la tara si cand ne era ingaduita in sfarsit iluzia unei placeri in locul neinduplecatelor indatoriri regale. Bineinteles, ministrii si fracurile lor nu se urneau de langa noi, totusi in asemenea imprejurari pierdeau ceva din insemnatatea lor; erau mai putin solemni si politici printre pasari, pesti si nuferi. (maria, reg ro 311 vol2) REGINA MARIA

3. Camasa romaneasca feminina

In Republica Moldova apre o lucrare sub egida UNESCO numita Costumul popular din Republica Moldova. Ghid practic, semnat de Varvara Buzila, in care este descrisa importanta camasii din costumul popular romanesc deoarece reinvie traditia romaneasca, decorurile curute in ie simbolizeaza statutul social, diferentele de varsta si lista poate continua.

Din punct de vedere lingvistic, termenul de ie provine din limba latina si anume tunicae lineae si inseamna tunica subtire purtata pe piele, la femei dar si un termen adoptat de romani din limba celtica si anume camisa in secolul al IV-lea, ce rezulta denumirea romaneasca de camasa. Astfel, termenul de ie se aplica in cazul femeilor dar mai exista un termen numit camesoi atribuit in mod generic, atat femilor cat si barbatilor purtandu-se pe tot parcursul zilei. In alte zone, acest obiect vestimentar reprezinta si acea camasa dreapta barbateasca.

Exista trei tipuri de camasi feminine determinate de croiala propriu-zisa. Camasa de-a intregul fiind cea mai veche forma de camasa femeiasca, ia in sine sau camasa incretita la gat si camasa cu platca. Este foarte greu sa determini aparitia primei camasi romanesti insa specialistii de la Muzeul Tranului Roman au in vedere ca aceasta ar fi apartinut totusi culturii Cucuteni. Era formata dintr-o singura bucata de panza, croita in cruce plus cu deschiztura in partea de sus, dar pe langa panza mai putea fi confectionata si din in ulterior evoluand si ajungand din bumbac si chiar matase. Camasa este alcatuita din mai multe parti, fata si spatele au denumirea de stan, format din doua bucati de panza iar maneca din una, partea inferioara fiind poalele,iar sub brat, camasa avea pava, scopul sau fiind acela de a usura miscarea bratelor.

3.Croiala pieselor, simboluri si nuante

Ia, minunat obiect vestimentar, aducea o nota de frumusete zilelor de sarbatoare, realizata din in, panza alba sau borangic. Decorarea iei putea fi facuta in diverse moduri, dupa placul fiecareie. Daca una era impodobita cu margele la maine sau gat, alta avea o multitudine de simboluri si broderii aparte. Mostenire lasata din mama in fiica, tehnica prelucrarii iei este una diferita de la caz la caz, in functie de complexitatea ei. De obicei este un chenar de panza taiat rotund in jurul gatului si intarit cu snur rasucit, la maini de obicei sunt incretite la margini sau la umeri. Alt tip este scurt pana la talie diferita de cea lunga.

Stilul vine in diferite forme, chiar si in motivele iilor. Simbolistica e formata din broderii sau cusaturi geometrice, de multe ori inspirate din natura. Exista modelul iei cu stele sau manecile cu dungi verticale sau oblice continuandu-se pe partea din fata a iei. Daca discutam de nunta traditionala, un exemplu il regasim in Moldova unde croiala era bogat brodata cu spic. Culorile folosite in broderii erau formate din maxim 3 nuante bine imbinate dar bineinteles, era aleas si modelul monocromatic, de regula negru.

Daca vorbim de categoria de varsta si aici regasim diferente intre femeile casatorite si cele mai in etate prin care se realizeaza modelele costumuleor traditionale. De obicei acestea aveau modelul simplu, o tesatura mai putin incarcata pe cand cele tinere aveau modele bogate alaturi de culori cuprinzatoare. Un important principiu o face parul acoperit de stergar pe care doar femeile maritate il purtau si nici sort nu purtau din acelasi motiv.

Costumul pupular traditional romanesc fiind unul complex, acesta este alcatuit di numeroase particularitati vestimentare. Unul dintre aceste particularitati sunt poalele camasii formate din panz care se prindeau de ie.

Catrinta, in ungureste katrinca, sau fota sau sortul care se aseza deasupra poalelor, aceasta fiind din lana sau bumbac amestecat cu urzeala. Exista mai multe tipuri de catrinta in Moldova. Aceasta are forma dreptunghiulara pusa in jurul taliei pana jos. Unul dintre aceste tipuri este catrinta vrastata avand dungi verticale multicolore dar si cu denese alese, itata sau brodata, prinsa cu o chinga de trei metri.

Bineinteles, costumele, in special iile se diferentiaza in functie de anotimpuri. „Cand firele s-au mai subtiat (in, bumbac si borangic)camesile au devenit mai molatice, mai sagalnic lipite de trup si mai transarente, mai ales la o ploaie de vara. Ademenitor s-a dovenit a fi si snurul vesnic dezlegat al incretiturii de la gat, lasand larga si binevoitoare rascroiala partii din fata.”pov iiei pag. 6 Iile de fel, usoare, acestea nu pot fi purtate decat la vreme care permite acest lucru. „ Si cum zielele iernii petrecute la gura sobei sunt lungi si tihnite, fetele de prin partile astea au inceput sa intocmeasca adevarate harti magice (altite, contururi, chenare, rauri) pe manecile si pe pieptii acestor straie, menite a fi din ce in ce mai pretioase si purtate in zile de mare sarbatoare, ca un trofeu.”p.6 Astfel femeile obisnuiau sa poarte iarna un fel de pieptar din blanita de miel avand ca model forme geometrice cusute cu fire din lana si captusit tot cu lana. Exista si asa numitele cojoace care puteau fi confectionate si din piele de culoare in ton, pentru a se asorta, la acel moment.

Accesoriu indispensabil, traista, pentru cumparaturi din targ, era prezenta mai mereu la costumatia completa a tarancutei romance. La fel ca restul garderobei si aceasta era decorata cu diferite motive ornamentale prin care se putea face deosebirea de desagi, ce erau alcatuite din lana prezentand linii colorate.

Chiar daca traiau la tara, femile satului se bucurau la fel ca cele de la oras de bijuterii, purtand in zilele de sarbatoare, la hore, inele, cercei, bratari, coliere din aur si argint.

„Coplesitoarea diversitatea a modelelor de ie acceptate, asimilate pastrate si purtate in diferite ocazii, chiar daca e oarecum derutantada posibilitatea fiecaruia sa se exprime. Prin alegerile pe care cineva le face executand sau pur si simplu imbracand o ie se poate situa oriunde, pe orice treapta intre sublim si kitsch. Culorile, ornamentele, calitatea tesaturilor si a firelor utilizate, cantitatea de smereniesau trufie, semne si simboluri integrate in compozitie si desigur atitudinea cu care este purtata o ie spune totul despre detinatoarea ei. Oricum ar fi, IA conserva parfumul arhaic, se adapteaza la varsta, situatie, ceremonial, epoca si este un cumul de mestesug, pricepre, originalitate, inspiratie, creativitate. Cercetatorii in etnografie sustin ca ia tezaurizeaza ceva in spiritul profund al natiei si ca este pana la urma expresia unui fel de a fi specific romanesc, mioritic.”p.21-23

Se zice ca femeia trebuie sa aiba in garderoba ei neaprat pantofii si gentile de o calitate inestimabila si ca pretul nu ar conta. Nu sunt impotriva insa tin sa adaug pe aceasta lista vestimentara si Ia, care, din punctul meu de vedere este mult mai pretioasa pentru ca dainuie. Ochiul meu o vede ca pe o balerina dansand in mijlocul simfoniei de modele si simboluri nemarginite din pitorescul naturii direct cusute de inima Romaniei.

II. Femeia societatii premoderne din Principate

Influența orientală provenea din expunerea artelor aplicate japoneze la Expoziția Internațională din Londra, în 1862, impulsionată de deschiderea Japoniei în 1853. Acest lucru a stimulat interesul pentru produsele orientale și exotice, în special pentru materiale textile și design grafic și pentru introducerea rochiilor japoneze cu inspirație din chimono(…) (pdf 185)

Din secolul al XIX-lea avea sa fie momentul desteptarii noastre politice, independenta nationala si europenizarea totala a costumului. Anul 1850 reprezinta detasarea de stilul fanariot automat si detasarea de un stil oriental. In acest secol femeia se incadra in tiparele acelei vremi, in care era nevoita sa se marite de la o varsta frageda cu un barbat mult mai in varsta dar cu pozitie importanta, rolul acesteia fiind acela de a darui urmsi.

Un lucru important ar fi sa facem diferenta intre secolul XXI, in care ne aflam, si secolul XIX unde idealul feminin avea un aer elegant, respectuos, femeia era manierata, culta si fidela, ceea ce azi prea rar intalnim. Adesea erau folosite diminutivele manuta, picioruse, ochisor tocmai pentru a arata delicatetea femeii. Exista o dorinta de a arata cat mai frumos si prosper. „Femeile isi afisau tinuta, prin plimbarile de la Copou, la Sosea, in Parcul Herastrau”[1]. Doamnele petreceau mai mult timp in casa iar daca aveau o avere considerabila, era alocat cu orele toaletei. Sotii acestora aveau grija sa le ofere doamnelor lor ce isi doreau, ea reprezentand bijuteria cu care se faleau in societate.

Ritmurile de adaptare in moda erau de tip european, astfel femeile se inspirau din resvistele de moda de la Paris urmate de fiii boierilor care pleacau la studii si boierii. Bineinteles, o urma de nostalgie o aveau boierii pentru clipele din tineretile lor in care portul lor era cel oriental. Insa o importanta primordiala in adaptarea vestimentatiei occidentale era de ordin economic, fara ca acesta sa mai fie nevoit in a se recomanda. Un alt motiv pentru renuntarea la portul oriental coincide cu Regulamentele Organice din 1831 in Tara Romaneasca si 1832 in Moldova.

1.Evoluția modei

Era o diferenta intre femeia de tip Occidental care purta mereu corset, cu tenul alb, talie subtire si trasaturi fine si femeia de tip Oriental ceva mai plinuta iar elementele vestimentare erau specifice modei fanariote.

Vestimentatia de tip fanariot: exista camasa de in sau borangic, ilic, salvari, rochie de catifea, anteriu inchiat in fata, jaina de postav (giubeaua) imblanita.

Dispare unicitatea odata cu industrializarea si anume aparitia masii de cusut „Primul model a fost inventat de americanul Elis Howe în 1845, iar modelul perfecționat a apărut în 1851 și avea să revoluționeze croitoria.”[3]

Costumatia feminina in secolul al XIX-lea este una foarte inconfortabila indeosebi din cauza corsetului, decolteul era oval iar manecile uriase. Ciorapii aveau model cu flori si balerini ce se prindeau cu ajutorul panglicilor. Palariile tinerelor aveau un design cu boruri largi iar cele in varsta purtau boneta din danetala. Coafura era cel mai des pe cret, doamnele avand bucle si coc. Buclele aveau si o denumire conform dictionarului vestimentar A Dictionary of Costume and Fashion, anume accroche – coeur, adica acea bucla mica venita pe frunte. (Dictionar 3)

In anul 1870 la Bucuresti, in Codul Toaletei Civile, scria: “Toaleta unei demoazele urmează a fi mai modestă decât a unei femei măritate, pentru că adevărata manieră de a-și alege un bărbat este de a părea că are gusturi simple…’’[4]

Din punct de vedere occidental obiectele vestimentare erau: camasa, corset, rochia cu decolteu oval pe seara iar ziua acoperit; pe sub eraupusi pantaloni din dantela vizibili la copile sau ciorapi de matase; fusta era confectionata din volane mari de natura orientala; incaltamintea era formata din botine iar palariile aveau materialul din catifea.

Apare crinolina, inovatie adusa fustei. Odată cu creșterea volumului fustei s-a recurs pentru susținere la utilizarea oaselor de pește, iar în 1856 s-a ajuns la un schelet din 10 cercuri de metal legate între ele cu panglici din pânză. „Pentru a se feri de frig, pe sub crinolină, doamnele purtau pantaloni până la genunchi, decorați cu dantele și funde. „[5]

“O întâmplare amuzantă în care este implicată Pulcheria Ghica (1800-1879), fiica Marelui Ban Dimitrie Ghica, zis Bătrânul, face că în timp ce era așezată pe taburet în cadrul unei mese de prânz, Bibică Rosetti se șterge la gură cu rochia ei.

După 1860 marimile se schimba putin, fusta are o trena pompoasa cu un volum orientat spre spate. Lucru observabil prin obisnuinta doamnelor de a angaja pictori pentru propriul portret, pictura principala a casei, asemeni Elenei Cuza care se lasa in mainile pictorului, Carol Popp de Szathmári in 1863. Ca și cronolina, trena a fost criticată ca fiind neigienică, trecerea doamnelor pe stradă stârnind praful, care se aduna sub trenă și îmbâcsea lenjeria de corp, ciorapii și încălțămintea.„[6]

Directia palariilor mergea spre ilustrarea pasarilor sub orice tip la care se adaugau panglicile. Florile erau si ele la mare cautare, in special rozele si floarea de nu-ma-uita. Era vremea umbrelutelor de soare din dantela in partea superioara iar partea inferioara erau incrustate in pietre pretioase argint, aur sau fildes al caror maner era tinut de mainile domnitelor acoperite de manusi

Bineinteles damele aveau un orar la care purtau piesele vestimentare. De pilda, ziua, femeia nu avea voie sa umble descoperita insa seara decolteu si bijuteriile isi faceau aparitia. Palaria era si ea lasata acasa pe timpul serii pentru a pune in valoare coafura.

3.Pericolele modei

Din punct de vedere al sanatatii, avem si aici corsetul care era obiectul cel mai daunator. Spiru Haret chiar interzicandu-l deorce organele erau atrofiate, postura coloanei devenea incorecta, fisurarea costelor, era si o cauza a infertilitatii si lista poate continua.

E.Baican pubica la Focsani, sub atragatorul titlu Moda, Cugetari istorice asupra imbracamintei antice(…). Autorul gaseste un bun prilej sa critice vehement corsetul care, considera el, la romance nu mai este o moda, ci o adevarata boala in urma careia si-au pierduta viata multe femei. Medicii erau dornici sa lamureasca pe elegante ca, in vestimentatie, trebuie sa primeze comoditatea si eficienta, iar nu luxul extravagant. (MSU51) O alata problema o facea rochia cu trena care aduna sub ea microbii si praful de pe jos. Frumusetea de cele mai multe ori reprezenta un handicap. Tendintele erau date de evenimente si personalitatile lor, dorintele femeilor devenind din ce in ce mai costisitoare.

III.Moda fanariota in principatele romane

Membrii societatii romanesti din Principate s-au cinfruntat cu diferite schimbari in viata lor la inceputul secoluli al XVIII-lea, de la modificarile claselor politice pana la vestimentatie, distractii si lista este mult mai lunga. O diferenta este cea a oamenilor din inimiile satelor care acordau o importanta mult mai mare traditiilor care i-au consacrat.

Moda, aseseori, venea din strainatate, influentele fiind fie din partile occidentale fie orientale. Interesul pentru portul oriental a facut ca, pentru Expozitia Universala de la Viena,din 1873, Imperiul Otoman sa elaboreze o ampla lucracre, bine ilustrata cu fototipii, sub ingrijirea lui Osman Hamdy Bey si a Mariei de Launay, Les costumes de la Turquie en 1873.(MSU 44) Familiile domnitoare sau boieresti erau cei care aplecau urechea la ultimele trenduri iar cum multi dintre domnii fanarioti traisera in Istambul, era inevitabil sa nu influenteze clasa acestora. Acest elemente care fac diferenta si in vestimentatie pe langa obictele decorative, sunt ilustrate in portretele ce le apartineau, in motivele arhitecturale sau gravuri. Unul dintre acestea este portretul Alexandru Ioan Mavrocordat al Moldovei.

De obicei acesta avea vestimentatia formata dintr-o caciula de blana cu muche inalta deasupra, iar corpul imbracat in caftan lung fara maneci, avea ceaprazuri late de aur, imblanit cu hermina si agrafat la gat. Pe de alta parte, doamna tarii, Zoe Ghica, sotia lui Grigore al II-lea Ghica, purta o rochie de brocart de care era prinsa o mantie cu reverele imblanite iar pe cap un fel de caciula de blana. Aceata portretizare se poate vedea pe peretele bisericii Frumoasa de langa Iasi.

Numerosi calatori straini, afirma in scrierile lor ca abordarea stilului vestimentar si comportamental era unul de origine turceasca, barbatii purtand un anteriu larg pana jos, avand manecile lungi, in loc de nasturi aveau copci si pus peste camasa de borangic. Incaltamintea eraformata din ciorapi si papuci sau pantofi tuguiati si captusiti cu piele. De obicei doar pe o vreme urata, papucii era inlocuiti cu pantofii confectionati din marochin. In cap puneau un calpac sau un islic.

1.Vestimentatia Doamnelor

Vestimentatia jupaneselor era formata tot din anteriu lung iar iarna puneau o haina larga din postav careia ii se mai spunea si giubav, aveau salvari subtiri cu ilic sau pieptar si se incaltau cu papuci sau conduri.

Doamnele moldovence se imbraca cu o rochie lunga si fara pliuri. Aceasta rochie se fixeaza sub gat unde o strang si ii lasa o totala libertate abdomenului care avanseaza intr-un mod total disagreabil la aceste doamne. (carte msu nota 6 pag. 73)

Pe masura ce dominatia otomana in Principatele secolului al XVIII-lea, se degrada, ca urmare a infrangerii de catre trupele ruse si asutriece si a ocupatie militare straine, situatia avea sa schimbe. Clasele superioare romane incepusera sa imprumute din obiceiurile transmise de catre civilizatia europeana. Nu doar o ramura din societatea romaneasca a avut parte de schimbari, ci mult mai multe au abandonat moda tarigradeana in detrimentul celei de pe continentul nostru.

Din punct de vedere al vestimentatiei, sunt atestate mai multe marturii ramase din atitudinea unor fete de boieri sau chiar sotiile acestora care erau foarte interesate de moda venita din inima Parisului si a Vienei. Chiar si domna tarii a fost foarte placut impresionata de acest stil, la inceputul secolului al XIX-lea. Safta, sotia lui Constantin Voda Ipsilanti , avea rochii de origine europeana, dupa descrierea calatoarei franceze Christine Reinhard. Doamnele mai in varsta au inlocuit si ele moda de la istambul, insa, acestea preferau mai degraba costumul traditional romanesc. Un lucru deloc rau, avand in vedere frumusetea portului nostru national.

2. Moda domnilor

Desi domnii tarii inca erau ramasi in plan vestimentar tot in stilul oriental la inceput de secol XIX, educatia boierimii avansa ceea ce atragea dupa ea aceasta influenta apuseana prin inavatrea de expresii alese, prin vorbirea in franceza sau italiana pe care insisi boierii o cunosteau. Dupa cateva sute de ani in care fusesera folosite vesminte lungi si largi, multe facute din materiale de proveninenta occidentala, dar supuse unor taieturi orientale – ultimul secol accentund aceasta nota prin domniile fanariote si puternica influenta osmano-levantina pe care acestea o adusesera cu ele -, gustul elegantei se orienteaza spre Vest, realizand o inchidere a cercului deschis in vremea descalecatului, cand cnejii si voievozii cu intreaga lor curte se imbracau la fel ca seniorii catolici. In ultimele trei decade ale domniilor fanariote, costumul marii boierimi era stralucitor si impunator.

Toti oaspetii straini erau impresionati de opulenta materialelor, de acordurile cromatice insolite si de formele ample ale pieselor componente. Barbatii si femeile isi disputau intaietatea in privinta luxului si a cheltuielilor exorbitate facute pentru articolele vestimentare si podoabe de pret.(MSU71)

Mediul urban, la fel, se diferentia de oraseni chiar prin felul mai putin costisitor dat de simplitatea obicetelor si vesmintelor. Acestia erau mestesugarii, negustorii, dascalii, clericii, carturarii, gramaticii, meserii nobile care ar fi meritat mai mult insa asa erau socotite atunci aceste indeletniciri. Cei care ieseu putin din tipare urbane, erau negustorii care aveau acest simt afaceresc innascut si puteau imita chiar boierimea de rang inferior. De pilda ctitorii de la biserica Bradu din Bucuresti, au imbracamintea alcatuita din giubele imblanite si capul acoperit de islice. La fel ca acesta, era Constantin cocjocarul, ctitorul Bisericii Sfantul Constantin tot din Bucuresti si Ionascu, cupetul Bisericii din Slatina care ii poarta numele de Petrache zugravul, avand pe cap tot islic si corpul acoperit din giubea cu blana.

Singurii care si-au pastrat in totalitate originalitatea au fost taranii care au ramas fideli portului traditional cu camasa tipica pusa peste itari prinsi cu cingatoare, cojocul de blana de oaie, caciula din blanita de piel si vesnicile opicini netabacite. Aceasta imbracaminte aducea cu cea a taranilor din Spania cel putin in cazul femeilor care aveau tot fusta medie, camasa si tunica lunga iar capul invelit in marama ori voal alb. Evident, toate aceste obiecte vestimentare era facute in interiorul gospodariei proprii din ceea ce puteau obtine din munca lor.

O istorie a modei în Arad si zonă, din lipsă de informatie scrisă, grafică sau iconografică este aproape nerealizabilă dar, prin analogii, tinând cont de locul unde este asezat orasul si ce influente a suferit el de-a lungul timpului, s-ar putea doar contura. În schimb, o prezentare cât de cât reală a modei în această zonă e posibilă doar din secolul al XVIII-lea, moment al pășirii Aradului pe drumul urbanizării după ce a fost ridicat, în anul 1702, la rang de oras cameral. Potrivit datelor disponibile, putem trage concluzia că nobilimea, care nu locuia neapărat în Arad, cât si orăsenii, atât bărbatii cât si femeile, purtau o îmbrăcăminte europeană d'e influentă central-apuseană. Tinând cont de faptul că Aradul era un oras de granită, cu cetăti, cea veche demolată în secolul al XVIII-iea si cea nouă construită între 1763-1783 putem adăuga la costumatia bărbătească civilă si cea militară, de sorginte austriaca. Costumația arădenilor de ambele sexe, care purtau încărcata haină a barocului si apoi a rococoului, completată de coafuri si peruci nu atât de fanteziste si nepractice ca ale aristocratiei curtilor regale si imperiale ale Europei centrale și de vest, este înlocuită treptat, treptat, la începutul secolului XIX-iea de o nouă costumatie. (CARTE ARAD 3-4)

3. Moda fanariota in Bucuresti

Regimul fanariot a ingreunat viata celor care incercau sa se adapteze ei, secolul al XVIII-lea fiind impanzit de modelele fanariote in Tara Romaneasca si Moldova. Constantinopolul era etalonul claselor superioare si mijlocii din Principate. Curtile domnesti in principal saraceau populatia prin modul lor opulent abordat pentru asemanarea cu fanariotii.

Se ajungea uneori in pragul ca demnitarii Inaltei Porti sa fie imitati de cartre Curtea domneasca depasinu-i pe acestia in obiecte de lux care priveau chiar si vestimentatia. Tarile Romane la cumpana dintre veacurile al XVIII-lea si al XIX-lea au prezentat unul dintre cele mai interesante momente ale istoriei universale a costumului. Aici, la Portile Orientului, avea loc un spectaculos proces de prefacere, de modernizare a aspectului exterior al societatii. (MSU71) Era un concurs care purta cele mai frumoase giubele sau islice, salvari, fermenele fiind confectionate din stofe rare, cusaturile erau cu fir de aur sau argint chiar si pietre pretioase. Prin toate acestea dar si blanurile, de obicei de samur aduse din Siberia, de altfel foarte scumpa, destinata doar elitei boieresti, din jurul gulerului, pe maneci ori matasurile diversificate se poate observa discrepanta dintre satenii simplii si garderoba boierilor, invelita in snobism.

Este normal ca vestimentatia sa faca diferenta sociala la o prima vedere mai ales in acea epoca desi nu inseamna totul. Uneori stilul este mult mai important decat puterea de cumparare pe care cineva o are. O caracteristica destul de importanta este culoarea pe care boierii o accesau pentru a obtine eleganta alaturi de blanurile si pietrele pretioase, multe dintre acestea avand mai mult o semnificatie estetica decat una practica.

O parte din costumele femeiesti sunt expuse in diferite muzee unde pot fi vazute elemente vestimentare feudale confectionate in special din catifea si brocart, de aici broderiile deosebindu-se de la broderiile cusute prin fire de aur si argint la matasurile naturale sau borangic. Si rochia avea frumusetea ei aparte tot din clasicul brocart, uneori cusaturile tivurilor fiind aurii si care se punea peste camasa de borangic sua panza subtire. Acestea alcatuiesc modelul clasic de jupanita, costumul boieresc pe care acestea il doreau acesorizat la cel mai mic detaliu chiar si in cazul pantofilor sau papucilor sau folosind accesori precum bijuteriile, bratarile, cerceii, inele cu modele orientale. Obiectele precum nargileaua, confereau aceasi atmosfera asemanatoarea Istambulului. POZA

La nivel de pantofi, talpile erau inalte si facute din lemn insa decorate cu inseratii din sidef iar o parte care era fixata pe picior, avea materialul din catifea in forma de banda cu broderia din fir de aur. Cand erau nevoite sa iasa din casa, jupanitele puneau toate acestea pentru a se apara de noroiul sau praful care le-ar fi putut murdari.

Asa cum vorbeam mai sus despre importanta culorilor, insasi verdele, de obicei catifeaua verde, era atribuit unui boier de rangul II sau III si este format din trei piese: pentru cap era acoperamantul, exclusiv pentru interior, cu motive florale, cusut cu fir de aur; ateriul, reprezentand o parte mai lunga din alcatuirea costumului, simbolurile erau randurile de dungi, la fel nasturii fiind cusuti in fir de aur, iar a treia parte chepchenul adica haina scurta, cu manecile despicate pe toata lungimea care se punea peste anteriu, repetandu-se decorul floral al acoperamantului, cu fir de aur. POZA

La mijlocul veacului al XIX-lea vestimentatia civila din Principatele Romane are, la fel ca in restul Europei doua mari surse de inspiratie: cea feminina Parisul, cea masculina Londra. Suprematia pe care o detinuse Franta in primul sfert de secol scazuse o data cu impunerea sobrietatii cromatice si formale a tipului de dandy englez, care, incet,incet, a fost adoptata de toti barbatii. (MSU 145)

CONCLUZIE

Tot ce am invatat pana acum, tine de aptitudinea fiecarui individ de a aborda stilul. Chiar daca toate epocile si-au impus propria forma vestimentara, stilul a ramas un element superior, cel mai important care sparge toate barierele.

„Cu 11 000 de ani în urmă, după ce umanitatea a renunțat la condiția de vânător-culegător în favoarea unei existențe mai așezate, necesitățile fundamentale, cum arfi adăpostul, hrana și îmbrăcămintea s-au transformat în forme de expresie culturale și artistice. Veșmintele create din bucăți lungi de material necesitau un adăpost stabil și climă temperată pentru creșterea plantelor textile brute, cum ar fi inul și bumbacul.

Hainele create din piei de animale în Era Glaciară necesitau un procedeu de tăbăcire pentru ca pielea tare să devină moale și flexibilă, iar începuturile procesului de croire sunt marcate de încercarea de a da o formă pielii astfel încât să poată fi purtată pe corp, precum și de invenția ulterioară a acului cu ochi. Fenomenul modei a apărut din aceste două surse diverse: tăieturi ale pieilor de animale tăbăcite și veșminte dependente de forma dreptunghiulară a pânzei țesute.”

„Moda este oglinda societatii in care exista”. Chiar daca unii nu considera moda importanta, fara sa vrem, ea denota nivelul la care statutul populatiei se afla. Azi lumea e mai deschisa ca oricand si putem observa diferentele de la un continent la altul. Desi fiecare tara are diferente enorme in ceea ce priveste economia, micile asemanari vestimentare pe care tarile le au, rezulta starea continentului fata de celalalt. „Este un fenomen cultural, cat si o afacere extrem de complexa si, ca atare, reflecta atitudinile sociale, economice, sexuale si politice ale unei epoci.”

Intr-adevar si clima este un element contituant. Tarile cu un climat aspru niciodata nu vor putea sa impuna un stil primavaratec in ceea ce o priveste si invers, indiferent de cat de puternica este moda. La fel si greutatile traiului din zone ale pamantului, ce impiedica dezvoltarea normala pe care oricine ar trebui sa o aiba, dorinta de frumos nu doar in vestimentatie ci si in alte ramuri din acest complex al bunastarii. Saracia, stresul si loviturile de diferite niveluri, fac populatia sa se concentreze pe nevoile primare, uitand de ei si de dorintele personale.

„Diferita de costumul ceremonial si national, moda este caracterizata de schimbare permanenta, perpetua. Evolueaza fara incetare, determinata nu de necesitate, ci de un sistem extrem de complex, si adanc inradacinat, in cadrul caruia diferentele sociale, noutatea in materie de croiala si consideratiile economice determina schimbarea. Totusi asta nu inseamna ca moda este o simpla frivolitate incurajata de un sistem economic falimentar din punct de vedere moral si de care se bucura cei vanitosi. Nici nu se poate spune ca moda are impact numai asupra celora care vor sa ia parte la ea. Studiul modei este exhautiv. Nu se limiteaza la straturile rarefiate ale modei haute-couture, hainelor de marca, revistelor glossy si elitei sociale. Aspectele complexe, de ordin economic, politic si cultural, conexe productiei si consumului de moda au impact asupra tuturor sectoarelor societatii.”

Sigur marea majoritate a femeilor, se uita cu jind la o multime de articole vestimentare pe care si le-ar dori gaandidu-se la ocazii speciale in care le-ar purta. Bineinteles, nu doar haina de sine statatoare este singurul gand. Orice piesa aduce cu ea si un accesoroiu auxiliar. Fie ca este o bijuterie pe masura sau o geanta potrivita, in orice timp femeia si-a dorit o tinuta completa. Chiar si barbatii sunt preocupati de o combinare cat mai potrivita a aspectului vestimentar. Uneori meseria impune standarde atat in ce priveste barbatul cat si femeia, de la care nu se pot abate.

De apreciat este felul in care orice domna cu resurse limitate, nu si-a permis obiecte vestimentare costisitoare, din putinul pe care l-a avut, a reusit sa-si creeze garderoba astfel incat sa nu ne observe minusurile din pretul tinutei. Sau stilul pe care unele femei il conseva pentru anumite parti speciale pentru ele. Pot investi mai mult in pantofi, altele in camasi ori fuste, bijuterii si genti, restul tinutei neatragandu-i atentia atat de mult.

„Este util să reținem că „moda" semnifică și o anumită deprindere: a face un lucru într-un anumit fel. Modă poate însemna și aspectul nostru, nu doar hainele pe care le alegem, ci și coafurile noastre particulare, limbajul trupului și comportamentul. Schimbările pe care le facem în modul în care realizăm lucrurile-cum arfi hainele-sunt corelateîn mod evident cu schimbările socio-economice, iar alți factori determinanți pot fi dezvoltările din domeniul creațiilor vestimentare, precum și alegerile individuale.

Chiar dacă definim „moda" într-o semantică mai restrânsă, ca stil predominant de vestimentație, supus schimbărilor (de exemplu, rochie la modă), pare în continuare imposibil să relatăm toată istoria ei, fiindcă subiectul presupune un volum imens de informații (și îmbogățit permanent), iar acestea se referă la designeri noi, la tendințe noi, la colecții și idei noi. în plus, specialiștii din domeniu nici măcar nu au ajuns la un consens în ceea ce privește punctul de început al modei și elementele prin care se distinge ea de alte forme de vestimentație și de accesorizare estetică.”

„Istoria artelor plastice ca si istoria costumului nu au cunoscut repetari, fiecare generatie exprimând un nou crez. Imaginile create de mâna omului au variat in decursul istoriei la nesfârsit, dar nu la intâmplare, orice cunoscator putând lesne stabili carei faze de civilizatie, carui stil si carei regiuni ii apartine un anumit vesmânt, un scaun sau un vas. Astfel, si in costum, ca si in artele plastice si decorative, se pot distinge mai multe sensuri ale termenului stil.”

Bibliografie