SPECIALIZAREA: ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ȘI PREȘCOLAR [611697]

UNIVERSITATEA ,,ȘTEFAN CEL MARE’’ SUCEAVA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA: ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LUCRA RE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA
GRA DULUI DIDACTIC I
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT

Coordonator științific, Candidat: [anonimizat] 2011 -2013
UNIVERSITATEA ,,ȘT EFAN CEL MARE’’ SUCEAVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA: ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

CULTIVAREA INTERESULUI PENTRU
CUNOAȘTEREA ȘI PROTEJAREA
MEDIULUI LA ȘCO LARUL MIC

Coordonator științific, Candidat: [anonimizat] 2011 -2013
CUPRINS

ARGUMENT ……………… ……………………………………………………… ……………… 5
INTRODUCERE ……………………………………………………………… …………… 8
CAPITOLUL 1
Aspecte privind laturile și principiile activității educative în vederea formării
personalității autonome și creative a copilului
1.1. Cr eativitatea și autonomia –dimensiuni esențiale pentru dezvoltarea și afirmarea
personalității copilului………………………………………………………………. ……………………………….. 13
1.2. Dezvoltarea creativității și formarea autonomiei copilului prin activități școlare
și extrașcolare……………………………………………………………………………… …………………………….. 15
CAPITOLUL 2
Importanța cunoașterii mediului de că tre copii în vederea formării convingerilor
despre necesitatea protejării lui…………………………………………….. ……………………………………… 18
CAPITOLUL 3
Educația ecologică – parte integrantă a unei educații de b ază……………….. ………………… 22
3.1. Ce este educația ecologică? ……………………………………………………………………………23
3.2. Rolul educației ecologice în dezvoltarea personalității umane… …………………………27
3.3. Tratarea problematicii în literatura de specialitate …………………………………………….32
3.4. Sarcinile „Cunoașterii madiului”, „Științelor naturii” și „Introducerii în
geografie” î n formarea și instruirea copiilor……………………………………………….. ………………….37
CAPITOLUL 4
Forme și modalități de realizare a educației ecologice la școlarul mic…….. ………………….40
4.1.Lecțiil e de geografie și științe – în formarea unei educații și conduite
ecologice……………………………………………………………………………………………….. ………………….43
4.2. Drumețiile și excursiile……… ………………………………………………………. ………………….59
4.3. Vizitele…………………………………………………………………………………….. ………………….68
4.4. Cercul ,,P rietenii naturii’’…………………………………………………………… ………………….69
4.5. Colțul naturii vii………………………………………………………………………… ………………….71
4.6. Amenajarea unui acvariu…………………………………………………………….. …………………71
4.7. Întocmirea unui ierbar………………………………………………………………… ………………. ..72
4.8. Întocmirea unei colecții de semințe………………………………………………. …………………72

4.9. Întocmirea unei colecții de timbre………………………………………………… …………………73
4.10. Lectura unor poezii și povestiri despre viețuitoare……………………….. ………………….73
4.11. Vizionarea unor emisiuni TV, diapozitive, filme………………………….. …………………74
4.12. Organiz area unor activități cultural -artistice………………………………… …………………75
4.13. Educația și conduita ecologică – prin activitățile din viața cotidiană (în
școală și acasă)………………………………………… …………………………………………….. ………………….75
CONCLUZII …………………………………………………………………………………………. ……………..79
ANEXE ………………………………….. …………………………………………………………….. ……………….81
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………. ……………..175

ARGUMENT

"Planeta noa stră – sănătatea noastră!
Să gândim la scară planetară și să acționăm pe plan local"
(Organizația Mondială a Sănătății )

Educația tinerei generații reprezintă un proces complex și de durată, în cadrul căruia se
realizează treptat profilul uman cerut de societatea dată.
În realizarea educației un rol important îl are familia, atât ca grup social, cât și ca mediu
natural necesar creșterii și bunăstării copiilor.
În cazul în care familia nu are competență educativă, când oferă copilului un climat de
nesiguranț ă, de indiferență sau incapacitate, acesta va avea tulburări de comportament și va
deveni un inadaptat pe plan social și școlar.
De aceeea cadrele didactice învățători trebuie să le creeze copiilor din clasele pe care le
au încredințate pentru educare un climat specific vieții sociale, printr -un comportament
adecvat, acțiuni de stimulare afectivă, să -i ajute să se dezvolte sub aspect intelectual, fizic,
moral, profesional și estetic.
Consider că, în realizarea scopurilor educative și a obiectivelor concrete, operaționale,
motivându -le importanța socială, se accentueaz ă latura emoțională a activității, asigurând un
climat afectiv, optimist și sincer, de cultivare a perseverenței, loialității, simț al datoriei față de
persoana proprie, față de alții și față de mediul social și natural.
Formarea și dezvoltarea personalității copiilor este un proces anevoios, având în vedere
specificul deosebit al acestei acțiuni.
Un prim obiectiv al activității didactice desfășurate în clasele primare este acela prin
care copilul trebuie să cunoască lumea înconjurăt oare interacționând cu mediul, să se cunoască
pe sine, să se exprime prin mijloace verbale adecvate.
Se știe că explorarea lumii înconjurătoare creează copiilor ocazii favorabile pentru
apariția și dezvoltarea interesului și curiozității pentr u cele ce se prezintă. Totodată le educă
copiilor dragostea, compasiunea, atitudinea binevoitoare pentru cei din jur, simpatia și
prețuirea pentru oamenii cu care vin în contact.

Apreciez că, prin activitatea organizată cu copiii din ciclul p rimar, pentru a le
satisface nevoia cunoașterii și a altor medii de viață, se realizează contacte frecvente cu orașul,
viața și natura.
Un alt obiectiv particular al educației copiilor este cel al educației estetice prin care
copilul este spr ijinit să înțeleagă și să recepteze frumosul din natură și din societate.
Mediul și condițiile de viață ale copilului îl pot determina să sesizeze aspectele
estetice ale lumii exterioare, dacă ele sunt prezentate la nivelul lor de înțelegere . Trebuie să -i
învățăm pe copii să nu treacă pe lângă valorile frumosului din natură și din viața
înconjurătoare fără să le sesizeze. Trebuie trezit interesul copiilor de a observa și contempla
natura, de a o ocroti, respecta și proteja.
Prin multe acțiuni migăloase, de sensibilizare, desfășurate în preajma plantelor, copiii
dobândesc pentru lumea lor interioară gingășia, admirația, armonia florilor și a culorilor,
sentimentul de a ocroti frumusețea, fragilitatea.
Aceste senti mente trăite în fața miracolelor naturii îi umanizează, îi determină pe
copii să -și conștientizeze stările emoționale, reacționând adecvat în diverse situații, atât ca
persoană, cât și ca membru al grupului.
Emoțiile pe care numai natura le poate trezi atât pe plan etic cât și pe plan estetic
constituie punctul de plecare pentru dezvoltarea apartenen ței omului la natură, de identificare
și echilibru cu ceea ce reprezintă cadrul său permanent.
Prin observarea plantelor în mod p ermanent în mediul lor natural, fără a le rupe și
perceperea de către copii că plantele se nasc, trăiesc și mor, lăsând semințe pentru următoarea
generație de plante, copiii înțeleg că orice ființă are dreptul să trăiască și să fie ocrotită,
interiorizându -le astfel primele elemente ale conduitei ecologice.
Contactul prin acțiune cu varietatea aspectelor din natură favorizează dezvoltarea
copiilor sub aspect moral. Cultivând și îngrijind plantele, urmărind viața unor mici viețuitoare,
asigur ându -le cele necesare și ocrotindu -le, copiii își formează un comportament pozitiv
exprimat prin capacitatea de a se comporta atent, de a prețui lucrurile, de a fi răspunzător, de
a-și înfrâna frica de unele aspecte, fenomene ale naturii.
Paralel cu înfățișarea pasionatei lumi a păsărilor, viața lor în colectivitate, trăirea
migrațiilor, importanța pădurilor, a apelor și a animalelor se înfățișează copiilor și pericolul

ecologic la care este expusă natura și însemnătatea menținerii existenț ei vieții pe planeta
Pământ.
Nu bogăția cunoștințelor de biologie m -a interesat în realizarea obiectivului propus,
ci trezirea și menținerea în lumea interioară a copiilor a dorinței de a cunoaște universul lumii
vii și formarea unui compo rtament uman civilizat exprimat prin grija fațăde toate formele de
viață.
Toate modalitățile folosite în realizarea educației ecologice la copiii din ciclul
primar trebuie să contribuie la îmbogățirea expierenței de viață, la dezvoltarea p roceselor
psihice, cognitive, afective, volitive, la încrederea în forțele proprii în perspectiva integrării în
societate ca școlar mare, adolescent și adult, la formarea conștiinței și conduitei ecologice.

INTRODUCERE

Tot ceea ce există se dezvolt ă, se transformă mereu mergând înainte, înlocuindu -se
ceea ce este vechi și depășit, cu forme noi, superioare.
Această lege generală se manifestă și la copil, at ât pe plan psihic cât și pe plan fizic.
În dezvoltarea sa bio -socio -cultural ă omul parcurge mai multe stadii, cicluri sau faze
ale vieții.
Psihologia precizează că dezvoltarea psiho -intelectuală și psiho -morală a copilului se
produce în urma interacțiunii dintre cei trei factori: ereditate, mediu, educație. Fiecare dintre
acești factori este necesar dar nu și suficient.
Evoluția copilului spre maturitate se produce în etape, cu salturi calitative și
cantitative, cu tra nsformări de ordin biologic și psihologic, proiectându -l ca un adult în
devenire.
Copilul nu poate fi „maturizat” înainte de vreme. A nu ține seama de acest adevăr
echivalează cu faptul de a -l sili pe copil să fac ă „salturi în gol”, înseamnă a nu-l considera pe
copil în el însuși, așa cum este el, fără a -l raporta la „tiparele adultului”.
Este cu totul inutil „…să facem apel pre a de timpuriu la facultăți sau sentimente a
căror prezență presupune expierențe pe care copilul nu le -a putut face ”1.
Problema receptivității ființei umane față de influențele educative este una dintre cele
mai controversate din istoria educației, fiind formulate mai multe teorii în aceste direcții.
Unii sociologi și psihologi ( A. Gessel, Ed. Thordnike ) în studiile și cercetările lor
asupra eredității susțin „teoria ereditaristică ”2, conform căreia dezvoltarea copilului este
determinată exclusiv de ereditate. Ei spun că fiecare copil se naște cu anumite aptitudini care
sunt înrădăci nate în ființa lui, încât nu pot fi schimbate sau tansformate de influențele mediului
și nici ale educației.

1 Chircev, A. – „Specificul dezvoltării psihice a copilului în perioada anteșcolară”, E.D.P.,
1987, p. 221
2 Stoica, M. – „Pedagogie școlară”, Editura Gheorghe Cârțu Alexandru, 1995, p. 18

Această concepție a fost combătută de geneticieni, psihologi și pedagogi care susțin
teoria „ambientalistă ”3, conform căreia locul det erminat în formarea personalității îl au
mediul socio -cultural și „teoria dubleideterminări ”4 mai apropiată de adevăr, considerând că
ereditatea este premisa naturală a dezvoltării psihoindividuale, iar mediul socio -cultural și în
mod special educația cons tituie cadrul acestei dezvoltări.
Factorul biologic este necesar dar insuficient, pe când factorul socio -cultural este
determinant, influențând condiția psihologică a individului printr -o dezvoltare progresivă a
structurilor sale psihocomporta mentale.
În interacțiunea cu mediul înconjurător și, în primul rând cu cel socio -cultural, omul
devine o personalitate prin dobândirea unor atribute rezultate din activitate, învățare, joc, etc.
„Din zece oameni pe care -i cunoaștem , nouă sunt ceea ce sunt, buni sau răi, folositori
sau nu, datorită educației pe care au primit -o”5.
S. Rubinstein subliniază unitatea factorilor și rolul central al activității și
determinărilor educative în dezvoltarea ființei umane: „Organi smul se dezvoltă funcționând,
omul, adultul, muncind, copilul se dezvoltă prin educație și învățare. În aceasta constă legea
de bază a dezvoltării psihice a copilului” .
Mediul psiho -socio -cultural, prin influențele sale organizate și neorganiz ate, are un rol
important în dezvoltarea personalității copilului. Omul ca personalitate face parte din sistemul
social și se dezvoltă solidar cu acesta.
Mediul geografic natural influențează dezvoltarea și sănătatea omului prin câmpul
geomagn etic, prin climă, relief, radiații și poluare. Clima caldă, temperată sau rece a influențat
puternic atât felul de viață, cât și condițiile anatomomorfologice ale omului. Mediul geografic,
îndeosebi prin hrana oferită omului sau prin conținutul chimic al a pei potabile (calcar, iod), a
influențat viața acestuia.
Totul devine puternic și sănătos în condițiile de viață favorabile și firav și bolnăvicios
în lipsa condițiilor favorabile dezvoltării lumii vii.
Fenomenele psihoindividua le și cu precădere cele psihosociale se află într -o
incontestabilă interacțiune cu factorii ecologici.

3,4 Stoica, M. – „Pedagogie școlară”, Editura Gheorghe Cârțu Alexandru, 1995, p. 18

5 Locke, J. – „Câteva cugetări asupra educației”, E.D.P., București, 1971, p. 4

„Ecologia -știință multidisciplinară în dezvoltare care studiază relațiile dintre
organisme și modul lor de viață. Ecologia studiază relațiil e dintre fenomenele umane,
biologice, sociale și spațiile naturale, mai ales artificiale (orașe, întreprinderi, locuințe) în
care se desfășoară ecestea, relevându -se atât influențele "spațiului" asupra vieții sociale cât și
influențele organizatorice exerc itate de viața socială asupra organizării spațiului ”6.
Natura are propriile ei legi, care nu pot fi schimbate și pe care omul adeseori, cu voie
sau fără voie, conștient sau inconștient, le ignoră.
„Impactul societății a depășit lim ita admisibilă, luând proporții agresive. De aici este
limpede că declanșarea crizei ecologice pe care o trăim își are o origine socială. Este
adevărat că alterarea mediului se face și prin acțiunea directă a factorilor naturali, dar
apariția om ului a ag ravat aceste schimbări”7.
Epoca noastră se caracterizează mai ales prin stăruința popoarelor de a conserva,
ocroti, ameliora și menține mediul de viață pe planeta noastră.
La schimbările mediului, viețuitoarele „se supun” prin a daptare. Viața, deci nu s -a
creat în afara mediului natural și tot mediul a fost cel care a diferențiat -o.
Eminentul biolog E. Haeckel a inițiat încă din secolul trecut o nouă ramură a biologiei
– ecologia, care fundamentează relațiile ce se
stabilesc în cadrul biosferei, învelișul vieții.
În țara noastră, primele măsuri de
ocrotire a naturii se iau încă de la sfârșitul
secolului al XIX -lea și continuă în primele
decenii ale secolului al XX -lea, având ca rezultat
protejarea unor specii de plante și animale. În
anul 1930 este adoptată „Legea pentru protecția
monumentelor naturii” . Se poate aminti aportul
ecologic a patru personalități marcante: Grigore
Antipa, Emil Racoviță, Andrei – Popovici
Bâznoșanu și Alexandru Borza .

6 Popescu -Neveanu, P. – „Dicționar de psihologie”, Editura Albatros, București, 1978, p. 218 –
219
7 Giurcăneanu, Claudiu – „Terra izvor de viață și bog ății”, E.D.P. București, 1982, p.184

Deteriorarea naturii, foarte înaintată pe anumite zone geografice ale globului terestru,
a ajuns să îngrijoreze largi cercuri de specialiști și chiar guvernele unor țări.
Ocrotirea naturii nu pote fi izolată de problemele structurii soci al-economice și
politice.
Conform recomandărilor UNESCO , ocrotirea naturii trebuie înțeleasă ca ocrotirea
vieții sălbatice și a mediului natural original: soluri, ape, păduri, obiecte, animale, plante care
reprezintă interes științific sau e stetic.
Privită dintr -un unghi economic, ocrotirea naturii este orientată spre două direcții:
conservarea resurselor naturale, adică apărarea lor de o epuizare accelerată și apăraea lor de
distrugere.
De aceea, după cum afirmă p rof. dr. Virgiliu Radulian în lucrarea „Noi direcții de
cercetări pedagogice”, „se impune ecologizarea învățământului cu scopul de a ajunge, în
final, la formarea conștiinței ecologice la nivel național” .
Educația ecologică trebuie să devină o component ă de primă mărime a educației
permanente. Salvgardarea naturii – mediul primordial străbun în care s -a născut speța umană,
păstrarea calității vieții spre binele și perpetuarea omenirii depinde de educația pe care copilul
o primește în școală.
Copiii de astăzi, cetățenii mileniului trei, au nevoie de convingeri, capacități aplicative
și comportamente ecologice adecvate. Formarea convingerii necesității apărării mediului
înconjurător prin educație ecologică, trebuie să înceapă de la o v ârstă fragedă, acum, înainte ca
natura să moară sub ochii noștri.
Conștiința ecologică va trebui să reflecte procesul de schimbări esențiale ce s -au
produs în gândirea individului și a colectivității, față de raportul dintre om și natură.
Omul trebuie să lupte conștient pentru a -și pune în valoare capacitățile ce -i permit
să-și îmbunătățească calitatea vieții , să -și înnobileze spiritualitatea cu valorile culturii și
civilizației.
"Conștiința ecologică a responsabil ității fațăde existența altor forme de viață și
pentru calitatea superioară a mediului înconjurător este, în ultimă instanță, o manifestare

esențială a spiritualității umane, un act de cultură, pe care se întemeiază în mod necesar grija
față de noi înșine "8.

8 Soran, Vasile – „Protecția mediului înconjurător – act de cultură” E.D.P. București, 1990

CAPITOLUL 1
ASPECTE PRIVIND LATURILE ȘI PRINCIPIILE
ACTIVITĂȚII EDUCATIVE ÎN VEDEREA FORMĂRII
PERSONALITĂȚII AUTONOME ȘI CREATIVE A COPILULUI

„Într-un petic de grădină arunci sămânța plantei și te interesezi de
florile ce ies. Și să rămâi rece la înflori rea sufletescă a elevilor tăi?”
Titu Maiorescu

1.1.Creativitatea și autonomia -dimensiuni esențiale
pentru dezvoltarea și afirmarea personalității copilului

Lumea modernă care a luat naștere sub ochii noșt ri, dezvoltarea continu ă a științei și
tehnicii, precum și a mijloacelor informaționale au creat și crează în permanență noi relații
între copil și mediul înconjurător, înre copil și învățător.
Școlii, ca prim factor de educare și instruire, î i revine un rol deosebit în găsirea unor
metode noi, tot mai eficiente de asimilare a cunoștințelor și de formare a spiritului creator,
receptiv la nou și de orientare a lui spre universul profesiunilor și activităților sociale de
mâine.
Dicționarul de psihologie definește autonomia ca „modalitatea de a fi a unui
organism, persoană, grup, care funcționează independent, se determină în baza propriei sale
structuri, a legilor sale interne” , în viziunea Kantiană :„libertatea omului care prin efort ul
propriei reflexii își dă sieși principii de acțiune”.
În ce privește creativitatea la nivelul personalității va trebui să se refere la
interacțiunea optimă, generatoare de nou, dintre atitudini și aptitudini. Atitudinile nu sunt
creative p rin ele însele, ci devin astfel în măsura în care sunt activate și valorificate prin
motive și atitudini creative.
Iată, deci cele două dimensiuni esențiale pentru întreaga dezvoltare și afirmare a
personalității omului contemporan, a căror c ultivare și dezvoltare constituie problema centrală
a școlii de azi. Școala conduce copilul spre viață, prin viață și pentru viață. Statutul de școlar

cu noile sale solicitări, cerințe, sporește importanța socială a ceea ce întreprinde și realizează
copilu l la această vârstă. Se dezvoltă și capacitatea sa de a -și dirija voluntar conduita, de a
anticipa solicitările externe, de a -și planifica activitatea, astfel personalitatea sa devenind din
ce în ce mai aptă pentru independență și autodeterminare.
De aceea învățătorii trebuie să proiecteze și să susțină în permanență activități
didactice care să contribuie în cea mai mare măsură la educarea principalilor factori ai
creativității:
„1. sensibilizarea față de probleme; 2. flexibilitatea spontană; 3. aptitudinea de a
gândi abstract; 4. originalitatea; 5. fluența ideadițională; 6. aptitudinea de a vedea
asemănările și deosebirile; 7. aptitudinea de a restructura, de a organiza și de a elabora; –
factori ce au fost identificați în mod indepe ndent de J.P. Guilford în cadrul creativității
științifice și de către V. Lowenfeld în creativitatea artistică”9.
Capacitățile creatoare ale copilului depind și de zestrea sa genetică (aptitudinile), dar
mai ales sunt rezultatul exercițiului e fectuat pentru a combina elementele cunoscute în
structuri noi, rezultând produse încărcate de noi valori funcționale.
Prin activitățile creative organizate este necesar să urmărim dezvoltarea la copiii
școlari atât a factorilor afectivi motiv aționali ai creativității, cât și a atitudinilor creative:
trebuința de cunoaștere și explorare interesul față de problemele noi și dificile, impulsul spre
investigație, nevoia de autoafirmare climatul de libertate pentru afirmarea ideilor noi,
asumarea ri scului, atitudinea nonconformistă dorința și perseverența de a realiza ceva nou,
receptivitatea accentuată față de ideile colegilor, respectul față de valorile creative, etc.

9 Bejat, Marian – „Talent, inteligență, creativitate”, Editura Științifică, 1971, p.102

1.2. Dezvoltarea creativității și formarea autonomiei copil ului
prin activități școlare și extrașcolare

A fi creativ înseamnă pentru copil a explora activ universul înconjurător, a aduce
contribuții proprii la programarea acțiunilor, a avea acces la decizii, a conduce efectiv și
independent, cu sprijinul discret și creator al învățătorului, întregul proces de activitate și
creație.
Creativitatea școlarului poate fi stimulată prin joc și fabulație, povestire și
compunere, desen, activități practice și muzicale, contactul cu natura și activități de muncă.
Copiii care de mici își manifestă dorința de cunoaștere și de creativitate reușesc să
devină cu timpul adulți bine instruiți. Este necesar, pe cât posibil, să apelăm în activitățile de
educare a gândirii independente și creatoare la metode ca: problematizarea, învățarea prin
descoperire, convorbirea euristică jocurile didactice, etc.
În cadrul jocurilor de creativitate trebuie să încurajăm și să apreciem răspunsurile și
soluțiile creatoare ale copiilor. Imaginând diferite variante de rezolvare a sarcinii didactice
primite, confruntând propriile păreri cu ale colegilor, inventând noi variante ale jocului, copiii
își dezvoltă o personalitate autonomă, creativă. În cadrul acest or jocuri primul obiectiv al
învățătoruluitrebuie să fie acela de a -i aduce pe toți elevii într -o efervescență creatoare, la o
enunțare fără reticiență a soluțiilor care, chiar dacă nu vor fi acceptate în totalitate, au fost
căutate activ de către elevi, d ezvoltându -le capacitățile creatoare.
În joc, muzică, compuneri, dar mai ales în desen imaginația copilului lucrează
creator. Cu cât cunoștințele despre lume ale școlarului sunt mai bogate, cu atât imaginația lui
va lucra creator, creând ima gini noi, originale, care vor oglindi independență și spirit creator.
Copiii creativi trebuie orientați spre diferite cercuri pe domenii în care se manifestă
cu preponderență activitatea lor creatoare: cercuri tehnico -aplicative, desen, muzi că, științele
naturii, literatură, matematică, etc.
În activitățile din cercuri se dezvoltă numeroase deprinderi și abilități, se îmbogățesc
cunoștințele tehnice și pe domenii de activitate umană și se exersează capacitatea de aplicare
interdisciplinară a cunoștinelor. Cercurile oferă posibilități pentru manifestarea, exersarea și
afirmarea inițiativei copilului, a curiozității, a originalității și a creativității lui.

Formarea autonomiei personale vizează formarea capacității copilului de a se
conduce singur în viitor. Autonomia personală se formează prin tipuri de activitate care
privesc: formarea deprinderilor de conduită școlară, formarea deprinderilor comportamentale,
igienico -sanitare și de autoservire (întreținerea, curăț enia corporală, întreținerea îmbrăcămintei
și ținutei vestimentare, întreținerea obiectelor de uz personal și a celor școlare, procurarea unor
obiecte, etc.), formarea spiritului de inițiativă, al independenței în luarea deciziilor și
efectuarea actelor vo luntare complexe: formarea responsabilității și exigenței față de propria
persoană, formarea capacităților de aotocontrol și exigență și autoapărare.
Voi prezenta în continuare sarcina didactică a unor activități ce pot fi organizate în
veder ea dezvoltării creativității și formării autonomiei școlarului:
1. reprezentarea cât mai fidelă a unui obiect, prin exprimarea în scris sau orală a cât
mai multor însușiri ale acestui obiect (exercițiul diferențiază net elementul de fluență ș i
flexibilitate în gândire);
2. punerea mai multor întrebări (cât mai multe posibile) cu privire la un tablou
prezentat, după ce în prealabil li s -a cerut să spună ce sugerează tabloul. Acest exercițiu după
modelul textului Torance este deose bit de eficient în antrenarea gândirii divergente, a fuenței,
flexibilității ș i originalității gândirii;
3. găsirea cât mai multor finaluri ale unei povestiri;
4. contrazicerea afirmațiilor (greșite intenționat) argumentând cele spuse prin mai
multe propoziții;
5. exprimarea verbală sau în scris a variantelor intrigii unei povestiri;
6. găsirea unor titluri cât mai originale pentru o povestire, tablou, text, fragment
muzical, etc.;
7. com punerea unor dialoguri sau povestiri după desen;
8. prevederea tuturor consecințelor posibile în confruntarea cu o situație dată ( Ce
s-ar întâmpla dacă…am îne țlege limba păsărilor?, Ce s -ar întâmpla dacă…ar fi mereu
noapte?, Ce s -ar întâ mpla dacă…ar fi iarnă mereu?) ;
9. găsirea celor mai interesante și neobișnuite modalități de transformare a unui obiect
care să devină mai atractiv, mai util și să poată avea cât mai multe întrebuințări;
10. desenarea unor obie cte a căror formă seamănă cu două sau mai multe figuri
geometrice combinate în mod diferit;

11. găsirea celor mei interesante întrebări pe o anumită temă;
12. găsirea cât mai multor materiale și soluții pentru construirea unui obi ect în
anumite condiții sau ce pot fi folosite într -o anumită situație;
13. imaginarea unor desene și povestiri despre noi în prezent și în viitor;
14. crearea unor povestiri după elemente desprinse din petele de cerneală;
15. recunoașterea unor profesii, personaje sau acțiuni, idei, cuvinte, după mimica și
gesturile colegilor;
16. dramatizarea unor basme, povești, povestiri;
17. dezlegarea și compunerea unor ghicitori, rebusuri și probleme di stractive;
18. învățarea și exersarea unor jocuri care oferă multiple situații de dezvoltare a
gândirii creatoare, a memoriei, dar și a trăsăturilor de voință și caracter;
19. organizarea clasei și a camerei de lucru din punct de vedere estetic și funcțional;
20. activități de autoservire și activități gospod ărești.
Am enumerat doar câteva din sarcinile didactice ce se pot realiza printr -o multitudine
de activități creative care trebuie să ducă la formarea personalității școlarului autonom și
creativ.
Deoarece în problema educării capacității creatoare a elevilor nu poate fi vorba de
niște tehnici precise, rețete sau șabloane, rămâne ca fiecare învățător să aleagă din
multitudinea activităților posibile, pe acelea pe care le poate dezvolta mai bine în condițiile
concrete ale clasei cu care lucrează și chiar a fiecărui copil în parte.

CAPITOLUL 2
IMPORTANȚA CUNOAȘTERII N ATURII DE CĂTRE
COPII ÎN VEDEREA FORMĂRII CONVINGERILOR DESPRE
NECESITATEA OCROTIRII EI

„Arta de a trăi este și iscusința de a te șlefui mereu spre a
crea din tine o operă de artă, o ființă autonomă, eliberată de
tirania instinctelor, de impulsuri egoiste și pasionale.”
V. Pavelcu

În natură totul este organizat după legi nescrise, legi care guvernează mediul natural
echilibrul perfect al acestuia fiind numit echilibru ecologic.
Încă de la începutul existenței sale, o mul a căutat să cunoască mediul înconjurător, să -i
folosească însușirile pentru adăpostire și apărare, pentru procurarea hranei și a materialelor
necesare vieții. Adaptarea sa la condițiile de mediu s -a datorat rațiunii care l -a dus la
cunoașterea calitati vă a mediului înconjurător și la explicarea fenomenelor din natură.
Copiii vin în contact cu natura din primii ani de viață. Multe noțiuni și cunoștințe
referitoare la viața plantelor și animalelor și le însușesc în afara școlii, în procesul c omunicării
zilnice cu cei din jur.
Adesea ei generalizează aspecte neesențiale ale lumii vii. Dar aceste cunoștințe
reprezintă un suport necesar pentru însușirea sistematică și în spirit științific a cunoștințelor
despre natură, a căror obiecti ve generale urmăresc:
– însușirea de către elevi a unor noi cunoștințe despre anumite viețuitoare, fenomene
ale naturii și unele componente ale mediului înconjurător (frecvent întâlnite în vecinătatea
școlii, a casei părintești, a localității), înțelegerea relațiilor dintre organisme și mediu, precum
și a principalelor reguli de igienă individuală și colectivă;
– dezvoltarea unor operații intelectuale: analiza, sinteza, comparația, clasificarea,
sistematizarea;

– formare a unor deprinderi de observare sistematică a naturii din mediul apropiat, a
transformărilor care au loc sub influența factorilor de mediu, de respectare a principalelor
reguli de igienă individuală și colectivă;
– înțelegerea cauzalității, int erdependenței dintre lucruri și fenomene;
– formarea unor deprinderi de muncă, de îngrijire și ocrotire a unor plante și animale;
– educarea sentimentului de dragoste față de frumusețile naturii.
Pornind de la obiectiv ele generale, învățătorii trebuie să stabilească obiectivele
specifice pentru fiecare lecție în parte, concretizate în performanțele finale pe care trebuie să le
realizeze elevii la sfârșitul etapei respective de învățare.
În clasele I și a II -a elevii își însușesc cunoștințe din mediul înconjurător apropiat
(animale domestice; plante de grădină; plante de livadă; animale și plante de câmp; animale și
plante de pădure) mai mult pe baza observațiilor directe familiarizându -se și cu caracteristic ile
și denumirea fiecărui anotimp, cu aspecte din viața plantelor și animalelor.
În clasele următoare elevii studiază despre plante și animale caracteristice fiecărui
mediu de viață, despre rolul lor în procesul vieții pe Pământ, adâncindu -se ideea relațiilor care
există între viețuitoare , a unității lumii vii, a interdependenței dintre obiectele și fenomenele
lumii înconjurătoare.
Treptat elevii vor înțelege că natura nu este formată dintr -o sumă de obiecte puse
grămadă, ci compo nentele ei sunt strâns legate, corelate și intercondiționate. Mediul
înconjurător trebuie privit ca „o unitate, care acționează ca un organism când se deteriorează
una din componente suferă modificări și altele cu care se află în mai srânsă interdependență ”.
Totodată trebuie să -i obișnuim pe copii să opereze cu reprezentări și noțiuni cu o sferă
de cuprindere tot mai largă și să reflecteze tot mai adânc la procesele și realitățile obiective,
precum: „plantă”, „animal”, „fenomen al naturii”, „co ndiții de viață”, „cauză”, „efect”, etc.
Cunoscând natura, legile care o guvernează, explicându -și că fiecare părticică din
natură își are rolul ei în acel "lanț trofic" al naturii, copiii vor înțelege că natura trebuie ocrotită
ca un tot într eg. Chiar dacă lupul, uliul, țânțarul, omida, fac parte din categoria animalelor
respinse de om, ele sunt utile, având rolul lor în lanțul trofic al naturii.
În funcție de hrana pe care o folosesc, animalele se împart în erbivore (cele care s e
hrănesc cu plante), carnivore (cele care se hrănesc cu animale) și omnivore (cele care se
hrănesc cu plante și cu animale). Acolo unde trăiesc animale carnivore există cu siguranță și

animale erbivore cu care acestea se hrănesc și vor exista și plante ca re constituie hrana
animalelor erbivore. Deci animalele sunt legate între ele prin modul de hrănire, alcătuind
lanțuri trofice ca în următoarele exemple:
a) plantă lăcustă pasăre insectivoră pasăre răpitoare ;
b) plantă șoarece arici vulpe;
săgeata de la unul la celălalt indicând faptul că primul este mâncat de al doilea.
Dacă dispar păsările insectivore,
numărul păsărilo r răpitoare se micșorează,
iar lăcustele, nemaiavând dușmani, se
înmulțesc repede și distrug plantele care
constituie hrana animalelor, ducând la
micșorarea numărului acestora.
Dacă mor toți șerpii, șoarecii se
vor înmulți peste măsură și vor distruge
plantele, atât de necesare pentru viața
animalelor și a omului. La rândul lor, aricii se vor împuțina, nemaiavând posibilitatea de a -și
alege hrana, ceea ce va duce și la scăderea numărului vulpilor.
Dispariția unor specii vegetale sau animale duce la un dezechilibru în natură și de
aceea trebuie ocrotite la timp, pentru că o dată ce dispar nu mai pot fi readuse la viață.
Copiii trebuie convinși, încă de la cea mai fragedă vârstă că viața oamenilor este
condiționată d e existența plantelor și animalelor care reprezintă pentru noi o importantă sursă
de hrană, de materii prime pentru îmbrăcăminte, construirea de adăposturi și o inepuizabilă
sursă de vindecare a multor boli.
De asemenea, prin cele trei funcț ii – asimilația clorofiliană, respirația și transpirația,
lumea plantelor reglementează toate procesele vieții pe Pământ. Din pământ, apă și aer
plantele prepară sute de substanțe necesare existenței viețuitoarelor.
Copiii trebuie să înțelea gă că plantele și animalele constituie o expresie compexă a
frumuseții și bogăției mediului în care ne naștem, trăim și muncim, un dar al naturii ce ne
obligă să -l iubim, să -l respectăm, să -l ocrotim, ca și generațiile următoare să se poată bucura
de ele, pentru că noi nu avem dreptul să lăsăm urmașilor noștri un Pământ sărăcit, epuizat și
poluat.

Drumul de la idee la gest, de la convingeri ecologice la comportamente ecologice,
aceasta este lupta în care trebuie să ne angajăm cu toții, lupta pentru aer curat și pentru
conservarea speciilor de plante și animale.

CAPITOLUL 3
EDUCAȚIA ECOLOGICĂ – PARTE
INTEGRANTĂ A UNEI EDUCAȚII DE BAZ Ă

De cum deschidem ochii spre lumea înconjurătoare, privirile noastre se întâlnesc cu
chipuri de oameni. Mai întâi chipurile părinților, ale fraților, ale bunicilor, ale celorlalte rude,
apoi ale vecinilor, ale oamenilor de pe stradă, din parc. Mai târziu, când pășim pe porțile
școlii, chipurile dascălilor, ale colegilor.
Pretutindeni oameni, oameni de toate
vârstele și înfățișările. Până și rostul lucrurilor din
jurul nostru îl învățăm tot prin intermediul
oamenilor. Omul nu poate ex ista în afara
societății.
Când întreprinde o faptă, omul întâi o vede
cu ochii minții, îi judecă urmările, caută să
deslușească nu numai dacă lui îi folosește, ci și
dacă nu cumva pricinuiește cuiva vreun rău și
abia apoi trece la executarea ei. Ce înseamnă aceasta oare? Aceasta înseamnă că omul este o
ființă conștientă, o ființă care își cumpănește vorbele și faptele după rațiune, după conștiință.
Conviețuind în cadrul aceleiași colectivități, oamenii și -au creat anumite norme de
compor tare în societate. Reglementarea comportării oamenilor în societate o face în primul
rând statul, prin legile sale. Dar există și anumite legi nescrise, adică reguli de comportare,
statornicite în relațiile dintre oameni și intrate în obișnuința oamenilor, în conștiința lor.
Regulile de purtare care ne îndrumă cum să procedăm în anumite împrejurări se numesc
principii și norme morale.
Familia este prima școală. Aici învățăm prima oară că relațiile dintre oameni sunt nu
numai un lanț nes fârșit de drepturi, ci și obligații reciproce.
Al doilea colectiv omenesc este școala, în care profesorii și elevii au un ideal comun:
formarea pentru viață a tinerilor.

Rostul școlii este să ofere cunoștințele necesare, să educe și să for meze, să modeleze
caractere.
În scopul formării copiilor potrivit exigențelor societății civile, democratice, al integrării
lor firești în viața socială, aceștia vor fi sensibilizați, conștientizați, antrenați în exersarea și
practicarea unor norme elementare de conduită, pentru formarea propriilor valențe ale EU -lui.

3.1. Ce este educația ecologică?

Educația ecologică este un proces aflat la confluența dintre științele realiste (biologie,
fizică, c himie,etc.) și cele umaniste (legate de sistemele sociale: sociologie, psihologie, istorie,
etc.), în care știința se îmbină armonios cu arta, iar noțiunile teoretice sunt zadarnice dacă nu
sunt strâns legate de activitățile practice.
Educația ec ologică studiază influența activităților umane asupra mediului înconjurător.
În acest context, studiază în mediul natural și cel artificial, viețuitoarele, inclusiv omul și
contribuie le înțelegerea circuitului energiei și materiei. Ea trebuie să -i ajute p e copii să
înțeleagă influența comportamentului lor asupra calității mediului.
Educația ecologică se bazează pe cunoștințe referitoare la sistemele sociale și
ecologice, dar are și o componentă afectivă: domeniul responsabilității, sistemul de va lori,
atitudinile necesare construirii unei societăți durabile.
Educația ecologică constituie o componentă esențială a efortului intreprins în diferite
țări pentru a imprima educației o mai mare eficacitate și pentru a o transforma într -un facto r de
educație națională.
Nu există modele universale pentru integrarea educației ecologice în procesul educativ.
Modalitățile acestei integrări sunt diferite în funcție de condițiile, finalitățile și structurile
educative și socio -economice fiec ărei țări. În funcție de vârsta elevilor, dar mai ales de nivelul
inițial, prealabil, se aplică practice pedagogice diferențiate.
Educația ecologică nu ignoră disciplinele clasice, dar propune un alt demers în școală
și în afara acesteia.

Scopul educației ecologice este de a forma cetățeni conștienți și preocupați de mediul
natural și de cel creat de om, care să înțeleagă și să acționeze cu responsabilitate pentru
ocrotirea mediului.
Obiectivele educației ecologice sunt:
o cultivarea dragostei pentru Terra și a tuturor elementelor care intră în componența ei:
apa, plante, animale, etc.;
o creșterea dorinței de a ocroti, respecta și proteja natura prin implicarea copiilor în
activități cu caracter experimental și demonstrativ;
o dezvoltarea aptitudinilor de cercetare, explorare, investigare a mediului;
o cunoașterea ființelor și fenomenelor din mediul înconjurător și caracteristicile acestora;
o îmbogățirea vocabularului activ cu cuvinte din domeniul ecologic (anexa 1);
o însușirea uno r norme de comportament necesare pentru a asigura echilibrul dintre
sănătatea individului, a societății și a mediului;
o cunoașterea plantelor și animalelor ocrotite de lege;
o cercetarea modalităților de reabilitare a stării mediului înconjurător prin antrena rea
elevilor în activități de îngrijire a spațiilor verzi, de reciclare a deșeurilor, de
salubrizare a localităților, etc.;
o conștientizarea necesității de a economisi apa, energia electrică, lemnul, etc. (toate
resursele naturale);
o formarea unei atitudini dezaprobatoare față de cei care încalcă normele și legile
ecologice.
Studiul problemelor de mediu nu se realizează doar pe baza informațiilor științifice ci
trebuie să se țină cont și de factori istorici, culturali, sociali. Mediul înconjurător nu cuprinde
numai elementele naturii ci și clădiri, autostrăzi, termocentrale, fapt pe care trebuie neapărat
să-l luăm în considerație la organizarea activităților de educație ecologică.
Care sunt principiile care trebuie urmate10:
o Abordarea mediului în to talitatea lui: natural și artificial, tehnologic și social,
economic și politic, cultural și istoric, mural și estetic. Educația ecologică este un
proces continuu, începând cu vârsta preșcolară și continuând cu toate stadiile formale
și nonformale.

10 www.noi -orizonturi.ro

o Explora rea problemelor ecologice majore din perspectiva locală, regională, națională,
internațională, astfel încât elevii să cunoască factorii de mediu și din alte regiuni
geografice.
o Axarea priorității pe problemele de mediu actuale și potențiale, luând în consi derare
evoluția lor istorică.
o Promovarea valorilor și necesităților locale, naționale și a celor internaționale, în
prevenirea și rezolvarea problemelor de mediu.
o Descoperirea simptomelor și cauzelor reale ale problemelor de mediu.
o Promovarea unei învățări prin cooperare.
Elementele educației ecologice
Înțelegerea Relația dintre om și mediul natural este determinată de forțe naturale
(factori endogeni și exogeni, inclusiv cei cosmici) și sociale (credințele religioase, valorile
etice și morale, politica, ec onomia, nivelul de dezvoltare al științei și tehnologiei, etc.). Practic,
toate problemele ecologice apar ca rezultat al interacțiunii nereușite a acestor două grupe mari
de forțe. Pentru soluționarea corectă a problemelor de protecție a mediului se impune o
cooperare complexă și foarte variată a tuturor factorilor menționați anterior.
Aprofundarea Capacitatea de a folosi deprinderi raționale, de a construi argumente
solide (bazate pe numeroase exemple) și de a participa la discuții și dezbateri publice.
Capacitatea de a identifica principalele cauze și principalele consecințe ale anumitor probleme
de mediu, în diferite regiuni și în diferite situații, precum și urmările implicării sau
neimplicării în anumite acțiuni cu impact major asupra mediul ui. Capacitatea de a exprima
reacția personală la problemele de mediu, folosind o varietate vastă de modalități de expresie,
inclusiv cele artistice și literare.
Formarea convingerilor, atitudinilor și valorilor
o Voința de a adopta și de a demonstra o poziț ie critică atunci când este cazul.
o Respectarea opiniilor diferite, transparența și promovarea dialogului.
o Aprecierea libertății de a alege între anumite activități ce vizează protecția mediului.
Implicarea Disponibilitatea de a participa la administrarea d urabilă a mediului provine
atât din expierența practică, care poate fi legată de necesitatea fizică de a asigura hrana, apa,
resurse energetice adecvate, cât și din anumite reacții la nivel intelectual și emoțional.

Deprinderi practice Educația ecologică trebuie să ofere fiecăruia posibilități de
dezvoltare a unor deprinderi, care să -i permită să se folosească cu grijă și într -o manieră
durabilă de mediul înconjurător în activitatea sa diurnă.
Cerințe Administrația publică locală și O NG-urile de mediu trebuie să identifice și să
promoveze importanța indubitabilă a educației ecologice, ca cel mai esențial component al
educației generale a copiilor, tineretului și adulților. Societatea trebuie să asigure resursele
adecvate și instruirea necesară pentru implementarea efectivă a educației ecologice. Toate
meseriile pot și trebuie să aibă reguli proprii, care să vizeze o atitudine grijulie față de mediu
în cadrul domeniului lor de activitate, precum și să asigure respectarea strictă și imple mentarea
corectă a acestora. Educația ecologică nu se face doar de la caz la caz. Este necesar ca toate
instituțiile de educație și învățământ să aibă strategii proprii, pentru a combina educația
formală cu cea ecologică. Toți educatorii trebuie să fie pre gătiți în mod corespunzător și să fie
stimulați pentru a implementa și pentru a evalua educația ecologică. Părinții și membrii
familiilor trebuie să participe activ, să încurajeze și să colaboreze multilateral în trezirea
interesului pentru educația ecolog ică și calitatea mediului.
Sugestii privind educația ecologică a copiilor
Grija față de mediu trebuie să fie o componentă esențială a dezvoltării morale,
spirituale, sociale și culturale a tinerei generații. În țările dezvoltate unul di n criteriile de bază
ale instituțiilor elitare este importanța pe care acestea o acordă educației ecologice. De la cea
mai fragedă vârstă copiii trebuie familiarizați cu problemele de mediu, probleme cu care
acestia se vor confrunta neapărat în viitor. Pen tru a dezvolta capacitatea copiilor de a lua
decizii cât mai chibzuite și prietenoase mediului, în primul rând este nevoie de a dezvolta
sistematic educația ecologică. Spre marele nostru regret nici până în prezent ecologia, ca
obiect și educația ecologică , ca parte componentă a educației generale nu este inclusă în
planurile de învățământ. Asfel, din strategia statală de mediu lipsește cadrul necesar pentru ca
copiii și tineretul să învețe despre mediu, despre principalele probleme ecologice locale,
regio nale ori globale și, deci, nu este asigurată posibilitatea de a -și creea o atitudine pozitivă și
un atașament față de mediul natural în care se dezvoltă.
A proteja natura înseamnă:
– a cunoaște și respecta legile de existență și evoluție a ei;

– a nu deranja armonia multimilenară și puritatea inițială a tuturor componenților naturali: roci,
soluri, ape, aer, climă, floră și faună;
– a admira și multiplica frumusețea tuturor peisajelor naturale;
– a nu pola aerul, apele și solurile;
– a iubi since r și a ajuta să supraviețuiască toate ființele vii; cât de firave sau puternice nu ar
părea ele, toate au drept egal de a conviețui pe minunata planetă albastră;
– a pune frâu la timp egoismului sufletesc, specific multora, de a acapara tot ce -i mai frumos
din jur, ori de a transforma conform propriului gust tot ce ne pare că naturii nu i -a prea reușit;
– a fi conștient de faptul că a doborî o pasăre, a vâna o fiară, a rupe o floare ori un ram este tot
atât de dureros și la fel de josnic cum ar fi să insulț i un bătrân; și aceasta nu e o simplă
analogie căci toate plantele și viețuitoarele sunt cu mult mai „vârstnice” pe Terra, comparativ
cu noi, oamenii;
– a purta răspundere deplină pentru toate experiențele și încercările de a „desăvârși” creația
naturii, i nclusiv pentru speciile „îmblânzite”, clonate, mutante, transformate, rare, incluse în
Cartea Roșie, precum și pentru cele deja dispărute;
– a nu disturge cuiburile păsărilor și lăcașele animalelor;
– a nu lăsa grămezi de gunoi pe cele mai pitorești poteci de pădure, pe drumuri, în râuri, lacuri
și izvoare;
– a nu lăsa inscripții pe tulpinile copacilor;
– a nu zugrăvi pereții grotelor și tavernelor străvechi…
A proteja NATURA înseamnă a proteja însăși viața și sănătatea fiecăruia.

3.2.Rolul educației ecologice în formarea personalității umane

Este bine cunoscut faptul că societatea umană se dezvoltă nu doar în timp, ci și în
spațiu. Din aceste considerente, despre cultura și nivelul de dezvoltare a oricărei soc ietăți ne
mărturisesc nu doar valorile etice, estetice, morale, economice, etc., dar și stilul de formare al
relațiilor fiecărui individ ori personalități cu mediul natural. Anume în perioadele de tranziție

aceste relații deseori devin nechibzuite și alarm ante, fapt ce necesită o abordare a problemei
date.
Educația ecologică se poate solda cu efecte reale în comportamentul tinerilor, doar prin
realizarea în strânsă legătură cu educația morală, educația sanitară, educația rutieră, educația
religioas ă, educația estetică.
Este deosebit de important ca în amplul proces de formare a omului, viața din afara
școlii să continue să completeze, să consolideze și să desăvârșească opera educativă într -un
adevărat compotament european.
Pregăt irea copiilor ca cetățeni ai Uniunii Europene a devenit o provocare și o necesitate
prefigurată de un viitor previzibil, care îi va solicita să trăiască într -o permanentă stare de
adaptare pentru a putea face față schimbărilor insidioase sau brutale și opo rtunităților
potențiale.
Formarea elevilor cu o
conștiință și o conduită ecologică
devine o cerință deosebit de
importantă pentru orice demers
educativ școlar și extrașcolar.
Implicarea micilor școlari în
activitățile de cunoaștere, înț elegere a
unor fapte și fenomene din universul
apropiat, în identificarea și rezolvarea
unor probleme de poluare și degradare a mediului, are ca rezultat formarea unor convingeri și
deprinderi de apărare, conservare și dezvoltare a mediului înconjurător – condiție de viață
civilizată și sănătoasă.
Bazate pe cooperare și colaborare, diversitatea activităților practice desfășurate cu elevii
asigură asimilarea multor reguli de comportament care se constituie în elemente de bază în
formarea unei educaț ii europene a oamenilor de mâine.
Având convingerea că formarea unui comportament ecologic la micii școlari constituie
un aspect important al activității instructiv -educative și că acesta se realizează, atât în școală,
cât și în afara ei prin act ivități extracurriculare și printr -o strânsă colaborare cu familia și

comunitatea locală, în capitolele următoare voi prezenta câteva activități practice care se pot
desfășura în acest scop cu elevii.
Avem norocul să trăim în secolul XXI. Genera țiile pe care le educăm și le instruim
acum în școală sunt generațiile care au avut ocazia să trăiască explozia internetului, forța
telecomunicațiilor și să -și schimbe modul de gândire și de acțiune.
Educația ecologică a apărut ca problemă a omen irii numai în zilele noastre, respectiv
atunci când omul a cucerit întreg spațiul Terrei prielnic vieții. Acum, bogățiile și resursele de
energie au fost afectate în așa măsură încât se întrevede epuizarea rapidă a unora dintre ele, iar
unele condiții esen țiale existenței umane, ca apa sau aerul dau semne de otrăvire. Se deduce
astfel, posibilitatea ca viitorul omenirii să fie pus sub semnul întrebării, dacă bineînțeles, nu se
iau măsuri energice de protecție a planetei. Omul a înțeles că face și el parte d in natură, că
Terra și resursele ei sunt limitate, că această planetă funcționează ca un sistem și că dereglările
produse într -un loc pot avea recursiuni asupra unui întreg circuit, inclusiv pentru om.
Omenirea nu poate renunța însă la ritmurile înalte ale dezvoltării economice. Calea pentru
realizarea acestor ritmuri, cu menținerea unei bune calități a mediului, este exploatarea
acestuia în așa fel încât să se poată regenera și conserva în permanență.
Primele inițiative de ocrotire a mediului au a părut acum aproximativ 200 de ani din
necesitatea salvării unor specii pe cale de dispariție. Cu timpul motivele care au impus
ocrotirea s -au diversificat. Începând din 1970 au apărut semne clare de îmbolnăvire a planetei:
subțierea stratului de ozon, înc ălzirea globală, ploile acide, poluarea apelor, a aerului și
solului. Oamenii au început să înțeleagă necesitatea adoptării unui comportament responsabil
față de natură. Însă responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului înconjurător este atât
individ uală, dar mai ales colectivă: protecția naturii angajează colaborare și sprijin reciproc pe
plan local, județean, național și mai ales internațional.
Construin fabrici și uzine, dezvoltând orașele și transporturile, defrișând pădurile pentru
a folosi lemnul și a mări suprafețele agricole, aruncând nepăsători în apă cantități mari de
deșeuri toxice, omul a stricat echilibrul natural existent în mediul înconjurător, așa încât,
uneori, și -a pus în pericol însăși viața lui. În asemenea situație, fiin ța umană s -a văzut nevoită
să i-a atitudine pentru înlăturarea răului pe care l -a produs și să treacă urgent la luarea unor
măsuri pentru protecția mediului înconjurător, pentru menținerea în natură a unui echilibru
normal între toți factorii care compun m ediul.

Permanent, factorii de mediu: apa, aerul, solul sunt supuși agresiunii activității umane.
Înrăutățirea progresivă a calității acestora determină implicații de ordin social cu repercusiuni
asupra calității vieții.
Școala prin d estinația și rolul său
asigură cadrul adecvat în care se desfășoară
un complex de formare a elevilor, sub cele
două laturi ale sale: cea instructivă și cea
educativă. O cerință deosebit de importantă
pentru orice demers didactic constă în
pregătirea elevil or cu o concepție și o
conduită ecologică bună, obiectiv de mare
actualitate și importanță pentru calitatea
vieții. Apărarea mediului înconjurător
devenind un exercițiu de practică socială,
școala trebuie să facă acest exercițiu social
cu întreaga populați e școlară care „mâine”
va avea răspunderi mari și concrete în
gestionarea rațională a tuturor condițiilor de
mediu natural și social. Ea este chemată să determine nu numai sentimentele de admirație
pentru frumusețile naturii, ci și convingeri și deprinderi de apărare, conservare și dezvoltare a
mediului înconjurător – condiție de viață civilizată și sănătoasă. În ultimă instanță, școala
trebuie să trezească spiritul de independență, de formare a capacității de autoinstruire și
autoeducație ecologică la elev i, căci ignorarea de către învățători a necesității acestui lucru
dăunează muncii educative, fiind una din cauzele principale ale eficienței scăzute a acestei
activități.
Este deosebit de important ca în amplul proces de formare a omului viața d in afara
școlii să continue să completeze, să consolideze și să desăvârșească opera educativă într -un
adevărat comportament european.
Cercetarea mediului în mijlocul naturii cu elevii permite îmbogățirea volumului de
cunoștințe, lărgirea orizontu lui științific, sesizarea legăturilor reciproce între fenomene, modul
cum interferează și se influențează reciproc și de asemenea permite formarea unei gândiri

sănătoase despre lume și viață. În acest sens un loc hotărâtor îl au cadrele didactice
organizat oare de activități, fie pe itinerar, fie în orizontul local și care trebuie să manifeste
permanent preocuparea de formare a deprinderilor de păstrare și ocrotire a calității mediului
înconjurător.
Concepte referitoare la mediul înconjurător pot f i achiziționate de la cea mai fragedă
vârstă și în același timp cu noțiunile despre locurile cele mai apropiate copilului până la
noțiuni abstracte mai târziu. Ca arie de investigație am ales studiul mediului apropiat al
copilului (casă, școală, drumul înt re casă și școală). La această vârstă este foarte important de
a găsi ocazia de ieșire în natură, vizionarea unor emisiuni documentare despre mediul
înconjurător, amenajarea spațiilor verzi în clasă ori în afara ei, drept urmare am aplicat diverse
activită ți practice de investigare a mediului înconjurător la clasă. Copiii au fost îndrumați să
observe și să știe să pună întrebări asupra unei probleme de poluare și degradare a mediului
(aruncarea gunoaielor la întâmplare, poluarea râurilor cu substanțe toxic e, etc.).
Activitățile practice desfășurate cu elevii sunt diverse:
 activități de observare și recoltare a unor elemente poluante(deșeuri din plastic, sticle,
flacoane, pungi, ambalaje, cutii de conserve);
 activități practice de îngrijire și amenaja re a spațiilor verzi (colțul naturii vii – grădina
școlii);
 colecționarea unor imagini cu animale și plante din diferite medii geografice sau
realizarea acestor medii în miniatură;
 colecționarea și lecturarea unor texte cuprinzând curiozități din lumea pla ntelor și
animalelor;
 lecții -excursii sau lecții -plimbări, când îndrumați și folosind metoda observației
directe, realizează o adevărată „fotografie” a locurilor parcurse;
 realizarea de compuneri și desene, postere pe tema contribuției copiilor la protejar ea
mediului înconjurător;
 realizarea unor experimente ce au în vedere demonstrarea rolul elementelor: apă, aer,
sol în creșterea și dezvoltarea plantelor, în menținerea vieții pe Pământ;
 îngrijirea unor animale de acasă sau la școală (păsări, pești, pisici , etc.).
Analiza individuală a fiecărui comportament, a fiecărui elev, cu reliefarea elementelor de
comportament pozitive și negative făcute în situații concrete asigură o asimilare imediată și

clară de către elevi, cu sintetizarea lor în reguli de c omportament în locuri publice și de
protecția naturii. Utilizarea fișelor, testelor și imaginilor ilustrate care vin în completarea
constatărilor și observațiilor comportamentale făcute în situații concrete, a asigurat asimilarea
multor reguli de comportam ent care se constituie în elemente de bază în formarea unei
educații europene a oamenilor de mâine.

3.3.Tratarea problematicii în literatura de specialitate

Dacă pentru generațiile mature și cele vârstnice schi mbarea mentalității reprezintă un
proces îndelungat și sinuos, o problemă educațională de prim ordin este cea referitoare la
percepția adolescenților, a tinerilor cu privire la conservarea mediului. Ei sunt agenții acțiunii
sociale în secolul XXI, societat ea în care vor trăi depinde în mare măsură de concepția pe care
și-o formează acum, în anii școlarității despre ocrotirea și păstrarea frumuseților naturale.
Ecologia constituie un domeniu al științelor despre viață care are din ce în ce mai multă
importanță. Ca în cazul multor discipline numele și definiția conferite ecologiei, spun mult
despre cei chemați să -i cunoască conținutul și să -i pătrundă semnificațiile. O serie de
evenimente, cu un puternic impact social, precum celebrele maree negre ori accidente nucleare
în frunte cu cel de la Cernobâl (26 aprilie 1986) au zguduit din inerție opinia publică și au
introdus treptat ecologia în rândurile preocupărilor individului și comunităților. Etimologic,
ecologia reprezintă știința habitatului, respec tiv o ramură a biologiei care studiază interacțiuile
dintre ființele vii și mediul lor. Dar evident, semnificațiile sale au fost mult amplificate și
diversificate de -a lungul timpului.
Născută ca o ramură a biologiei, nimeni nu prevestea ecologi ei un strălucit viitor social.
Dar, treptat, implicațiile sale s -au diversificat, amplificat și complicat. Studiind echilibrele
naturale, ecologiștii au prevăzut degradarea lor treptată; după câteva decenii dezvoltarea
societății industriale a modificat pr ofund mediul planetar. Apariția și amplificarea poluărilor,
dispariția unor specii, afirmarea problemelor globale, au fost semnele evidente ale unei crize
ecologice profunde. Concluzia relevată tot de ecologie este și ea fundamentală: Omul nu poate
să acți oneze la nesfârșit asupra mediului său fără a pune în discuție ruperea absolută a

echilibrelor ecologice esențiale. Pe această cale s -a impus o altă noțiune – problema cheie a
lumii contemporane – protecția mediului.
Trecerea ecologiei de la stad iul de simplă disciplină științifică la cea de problemă a
conștiinței comune reprezintă una dintre marile cuceriri ale secolului XX.
Ar fi greșit dacă am spune că problema abordată a fost complet neglijată de către
literatura de specialitate, dar nici că ea a fost în atenția cercetătorilor. A fost abordată în
contextul general al unor studii didactico -pedagogice, dar referirile se fac mai ales la clasele
gimnaziale și liceale și prea puțin la clasele primare.
Sărăcia materialului bibliog rafic nu înseamnă, însă, și dezinteresul învățătorilor față de
problema în cauză, ci, cel mult, o anumită reținere, justificată de complexitatea temei, sau, de
ce nu am spune, de teama de a nu greși. Acestă teamă îl încearcă probabil pe fiecare, atunci
când pornește pe un drum nebătătorit. Ne -a încercat și ne încearcă probabil și pe noi, dar
oricum trebuie ca în viață în general și în practica școlară în special, să și riscăm.
Chiar dacă bibliografia strict legată de problema abordată este relativ săracă, nu se poate
spune că preocupările unor cercetători, sau simpli învățători nu s -au concretizat în elaborarea
unor lucrări, multe dintre ele abordând, desigur tangențial, tematica amintită.
După cum susțin unii cercetători, a educa înseamnă a-i face pe copii să -și însușească
prin expierență un sistem de valori prin intermediul căruia să se integreze moral în societate.
Literatura de specialitate definește educația ecologică drept un proces care are scopul de
a îmbunătăți calitatea vieții prin asigurarea cunoștințelor, deprinderilor, motivațiilor, valorilor
și angajamentelor necesare oamenilor pentru a administra eficient resursele naturale și a -și
asuma răspunderea pentru menținerea calității mediului. Dacă dorim ca semințele educaț iei
ecologice să dea roade, atunci publicul țintă trebuie să fie în primul rând copiii, pentru că
″pomul când e mic se -ndreaptă″ spune un vechi proverb românesc. De altminteri, deprinderea
cea mai desăvârșită este aceea care începe a se forma în anii tiner eții. Pe lângă aceasta, copiii
sunt un public important pentru educația de mediu, deoarece ei sunt gestionarii și consumatorii
de mâine ai resurselor naturale, iar în unele cazuri, chiar pot influența radical atitudinile
părinților și ale altor membri ai c omunității față de problemele ecologice.
Obiectivele educației de mediu în toată lumea sunt asemănătoare: îmbunătățirea și
menținerea calității mediului. Pe de o parte, educația de mediu înseamnă informarea și
sporirea cunoștințelor elevilor desp re mediul înconjurător. Elevii învață cum ″funcționează″

pământul și ce urmări poate avea degradarea mediului, conștientizând astfel care este rolul lor
în crearea și prevenirea problemelor de mediu. Pe de altă parte, educația de mediu sporește
sensibiliza rea opiniei publice față de protecția mediului, ajutându -i pe elevi să -și evalueze și
să-și clarifice sentimentele față de mediu și față de modul cum contribuie la rezolvarea
problemelor acestuia. Apoi, educația de mediu este și una practică, în sensul înv ățării unor
deprinderi de viață care ar reduce impactul negativ asupra mediului. Și, în final, educația
ecologică accentuează abilitățile de a acționa ca cetățean – de la elaborarea unui proiect până
la influiențarea consiliilor locale sau a autorităților publice și a instituțiilor internaționale.
Din categoria lucrărilor pedagogice care ating la modul general problema, menționăm în
primul rând manualele școlare pentru elevii școlilor normale, cum ar fi manualul de
″Psihologie″, ediția 1991 de Paul Popescu -Neveanu, Mielu Zlate, Tinca Crețu; ″Pedagogie
generală″ de Ioan Nicola și Domnica Farcaș, ediția 1990; ″Didactica″ de I. Cerghit, L.I. Radu,
E. Popescu, I. Vlăsceanu, ediția 1991, toate apărute la Editura Didactică și Pedagogică –
București; ″Peda gogie″ de Marin Stoica – Editura Gh. Cârțu – Alexandru 1997, precum și alte
lucrări de tipul manualelor școlare: ″Psihologia copilului″ de Pantelimon Golu, Mielu Zlate,
Emil Verza, ediția 1991.
Un loc aparte în bibliografia consultată l -au ocupa t lucrările apărute cu mult mai înainte,
cum ar fi: ″Dicționarul de psihologie ″ de Paul Popescu -Neveanu, apărut în 1978;
″Creativitatea″ publicată în 1972 de Al. Roșea; ″Educația de mâine″ de B. Schwartz, apărută
în 1976, etc.
Trebuie să rezerv ăm locul cuvenit ″Programelor școlare″ pentru învățământul primar,
publicate în Curriculum Național în 1998.
Arătăm că și Programa de educație civică evidențiază că școala îi poate ajuta pe elevi să
manifeste grijă, interes și să participe activ la protejarea naturii.
Alte lucrări consultate au fost articolele publicate în revistele de specialitate. Acestea
mi-au fost și ele de un real folos în activitatea de cercetare în domeniul educației ecologice.
Voi aminti doar o parte dintre aces tea. Revista ″Preocupări didactice″ a făcut loc problemei
abordate.
În numărul 1/2002 apare publicația ″Educația ecologică în școală și societate″ în care
Mircea Grigorovică face referiri la revista ″Bildung und Wissenchaft″. Tema generală a ace stui
număr este ″Educația în legătură cu mediul înconjurător din germania″, cuprinzând

conceptele, istoria, proiectele și viziunile acestei problematici. Am amintit de această
publicație deoarece tematica aceasta este foarte importantă și pentru școala rom ânească.
În numărul 3/2001 al aceleiași reviste, prof. Petru Bejenaru publică ″Educația
ecologică″ , în care prezintă importanța cunoașterii factorilor poluanți ai mediului care au un
efect degradant asupra apei, aerului, solului, probleme ce rep rezintă realități actuale privind
situația mediului din România. Tot d -l Bejenaru subliniază necesitatea unei pregătiri ecologice
în România, spunând că învățământul deține cel mai important rol în această pregătire.
O altă lucrare, deosebit de i mportantă, ce poate constitui și un adevărat ghid în acțiunile
de cunoaștere a calității mediului, realizate cu elevii, este ″Studii geografice cu elevii asupra
calității mediului înconjurător″ – editată de ″Institutul de geografie″ în 1981.
În re vista ,,Învățământul primar” , nr. 3/2003, apare articolul d -nei Valentina Mateșică,
„Modalități de educare ecologică a micilor școlari”. În această lucrare se pune accent pe
educarea elevilor în spiritul unor responsabilități umane ce vizează protecția med iului
înconjurător. Tot aici sunt sugerate câteva modalități prin care se poate realiza, încă de la
vârstă școlară mică, formarea concepției și a conduitei ecologice.
În aceeași direcție, a preocupărilor pentru educația ecologică, menționez și l ucrarea
„Terra – izvor de viață și bogății” de Claudiu Giurcăreanu (1982) sau „Terra –prezent și
viitor” de Ion Popovici, publicată în 1978.
Toate aceste lucrări și multe altele nu subliniază problemele acute cu care se confruntă
mediul natural în zilele noastre și importanța educației ecologice care trebuie făcută atât în
școală cât și în cadrul activităților extrașcolare.
În România au apărut în ultimul an mai multe O.N.G. -uri. Organizațiile
Nonguvernamentale reprezintă cele mai acti ve forme prin care societatea civilă își poate
exprima interesul pentru protecția mediului. Deși Internetul nu are așa mare vechime în
România, din ce în ce mai multe O.N.G. -uri folosesc acest modern mijloc pentru a se informa,
comunica și a -și mediatiza a ctivitățile. Internetul devine pe zi ce trece o uriașă bibliotecă
virtuală furnizând informații prin publicații și cărți on -line alături de multe alte resurse.
Green Report este un proiect media demarat la sfârșitul anului 2006. Câțiva jurnalișt i,
mai multe idei și o invenție nu foarte mare au contribuit la apariția celei mai importante reviste
de mediu din România. Un an mai târziu, echipa Green Report a lansat un nou produs –
www.green -report.ro – prim ul portal de știri de mediu din România.

Un alt site care pune în prim plan protejarea mediului și care ne oferă ultimile noutăți în
ecologie este site -ul www.ecomagazin.ro .
Bazându -se pe entuzias mul și pasiunea pentru natură a studenților și tinerilor în general,
UNESCO Pro Natura (www.pronatura.ro ) acționează în vederea conservării naturii în cadrul
unei Rețele Naționale a Ariilor Protejate eficient admini strate, urmărind promovarea
principiilor și programelor UNESCO privind conservarea patrimoniului natural.
AIEE ,,ECOSFERA” a fondat în octombrie 1997 Publicația de Informare și Educație
Ecologică „ECOSFERA”, existența și importanța căreia este in contestabil necesară maselor de
tineret ca sursă de informare tematică (ecologică), argumentată științific și factologic, ca
model de expunere, reflectare și tratare a problemelor ecologice. În rezultatul studierii
materialelor publicației s -ar creea un co ncept și o cultură ecologică nouă, ar determina
pregătirea cât mai bună a tinerilor specialiști (http://www.ecosfera.ournet.md/).
Învățământul este chemat să exprime generațiilor de copii concepția ecologică,
dragostea sacră pentru natură, în măs ură să -i determine pe elevi să înțeleagă înalta semnificație
și îndatorire patriotică a ocrotirii naturii și protecției mediului înconjurător.
În raportul său cu natura, omul a trecut pe primul plan și poate tocmai de aceea el
trebuie s -o ocrot ească așa cum natura l -a protejat milenii…
După cum afirma Democrit cu mult înainte de începutul erei noastre „Natura și
educația sunt asemănătoare, căci educația îl transformă pe om și, prin această transformare,
crează natura”.
Schimbarea mentalității oamenilor nu este ușoară, dar fără o educație în acest sens,
orice acțiune de ocrotire a mediului este supusă eșecului. Educația în domeniul ocrotirii naturii
trebuie să înceapă din fragedă copilărie și să fie continuată în tot timpul anilor de școală, cât și
în afara școlii.
Ceasul de față ne cere stăruitor să convertim nostalgia vagă într -o conștiință generală
fermă, activă,de comuniune cu structura și dinamica naturii, a cărei ocrotire nu mai este o
problemă a naturaliști lor, ci a omului însuși.
Beneficiind de amintitele lucrări și ținând cont de discuțiile avute cu profesorii de
geografie și de biologie, am pornit la elaborarea acestei lucrări. Ea se vrea un început, un
modest început, care va trebui continuat ă, completată cu noi date, constatări, concluzii, cu noi

aspecte concrete, practice. În acest fel, orice lucrare metodico -didactică este un început de
drum, un început de autoperfecționare.

3.4. Sarcinile „Cunoașterii madiului”, „Științelor naturii” și
„Introducerii în geografie” în formarea și instruirea copiilor

Societatea românească are sarcina de a prospecta posibilitatea de valorificare a naturii
în direcția cea bună, de a proteja interesul generațiilor viitoare . În realitate, este vorba, însă și
de o protejare a omului, alături de protejarea naturii.
Prin protejarea omului trebuie să înțelegem și posibilitatea ca acesta să fie instruit.
Chiar dacă educația copiilor începe în familie, cont inuă în grădiniță, școala rămâne
principala instituție de educație specializată în acest sens, înzestrată mai mult sau mai puțin
din punct de vedere material, dar aproape întotdeauna slujită de oameni adevărați, pasionați de
munca lor, deciși să facă totul pentru generația tânără.
Pregătirea pentru viață, prin școlire, înseamnă nu numai dobândirea de către individ a
unor cunoștințe, ci competențe psihice și atitudinale care vizează deopotrivă: concepție de
viață, cunoștințe, priceperi, deprinde ri, abilități, acte de voință și motivații, stări afective,
idealuri, criterii de raportare la valori, etc. Se consideră în general că prin cunoaștere omul
domină natura, domină mediul social și se domină pe sine. Prin studierea geografiei elevii
acumuleaz ă o mare cantitate de cunoștințe în legătură cu diversele fenomene ce se petrec în
natură și societate.
Geografia explică fenomenele complexe ale învelișurilor Pământului, raporturile de
reprocitate și interdependența dintre acestea și, în ace lași timp studiază complexele regionale
sau locale în dinamica lor ca părți ale întregului planetar.
Scopul predării geografiei în școală este de a -i înarma pe elevi cu un sistem de
cunoștințe despre dinamica învelișurilor Pământului, de a -i educa în spiritul dragostei față de
natură și de a forma deprinderi practice privind aprecierea fenomenelor meteorologice,
hidrologice sau de protejare și ameliorare a mediului geografic în care trăiesc.

În actuala legislație școlară în cadrul dis ciplinelor cunoașterea mediului, științele naturii
și geografie se predau și cunoștințe legate de protejarea mediului înconjurător.
Cunoașterea mediului și științele naturii oferă elevilor multiple posibilități de a cunoaște
lumea vie, fenomenele naturale, cauzele care le produc, interdependența dintre componentele
naturii. Deci, rolul școlii este acela de a acționa în direcția însușirii de către elevi a unor
cunoștințe științifice și ecologice despre natură, de a ști că natura este un organism vi u, ale
cărui componente sunt într -o strânsă unitate, care suferă în evoluția sa în timp schimbări
determinate de cauze naturale și sociale.
Prin însușirea cunoștințelor științifice se formează la elevi o gândire cauzală, se dezvoltă
spiritul de d eprinderi active, se dezvoltă latura afectivă și evolutivă.
Modul de predare al învățătorului trebuie să fie adecvat nivelului de evoluție al elevului.
Este importantă cunoașterea particularităților psihice ale elevului de către institutor, pentr u ca
în raport cu ele să stimuleze și să dezvolte posibilitățile lor de gândire, de asimilare, de
aplicare în practică, de creare și de cercetare a noilor cunoștințe.
Pentru a -i învăța pe elevi să gândească geografic i -am deprins să privească fen omenele
naturii și societății în continuă dezvoltare și transformare, să pătrundă în legăturile lor interne,
să sesizeze interdependența dintre ele.
Prin studiul cunoașterii mediului, științelor naturii și geografiei contopite se ajunge și
la educarea și formarea unei conduite ecologice, care presupune acțiuni pentru conservarea,
gospodărirea și ocrotirea naturii.
Învățătorul are rolul în etapa inițială de a pregăti elevii printr -o educație permanentă în
acest scop, în vederea cunoașt erii naturii, a descifrării tainelor ei și astfel vor înțelege
importanța și necesitatea de a o păstra sănătoasă pentru ei și pentru generația viitoare.
În acest sens, într -o serie de lecții din manualele de cunoașterea mediului, de științe ale
naturii și de geografie din ciclul primar sunt temele legate de cunoașterea naturii, de protejare
a mediului înconjurător pentru ca elevii să înțeleagă pericolele care amenință planeta. Sarcina
noastră este aceea de a face educație ecologică, de ocrotire a naturii, care poate fi la îndemâna
elevilor de a o proteja, de a o îngriji și de a o înfrumuseța necontenit.
Educația ecologică nu se leagă numai de obiectele ce țin de științele naturii, ci se
intersectează cu toate celelalte obiecte de studiu , inclusiv economia, arta limbajului, istoria,
studiile sociale și umanitare. Educația ecologică poate fi introdusă în oricare din activitățile

zilnice. De asemenea, problemele ecologice pot fi abordate în cadrul orelor de educație civică
și consiliere, da r nu fugitiv și în treacăt, ci cu cea mai mare seriozitate. Altă măsură ar fi
introducerea educației ecologice în programa de studiu a instituțiilor de învățământ. Deși
actualmente acest obiect lipsește din orarul elevilor, totuși în școala noastră s -au în treprins și
se întreprind diverse activități în acest domeniu prin alegerea educației ecologice ca disciplină
opțională.
Impactul om – natură trebuie să constituie o problemă de prim ordin în preocupările
învățătorului.
Acțiunile colect ive și mai ales cele individuale pot produce puternice degradări ale
mediului. De aici rezultă necesitatea inițierii viitorilor cetățeni, sau chiar viitorilor
întreprinzători în studiul complex al naturii, pentru a -i cunoaște legile generale, pentru a
acționa în concordanță cu aceasta și nu împotriva lor, pentru a proteja mediul și pentru a ne
proteja astfel și pe noi, locuitorii acestei țări, ai acestei planete.
În concluzie, în fața învățătorilor se pun sarcini complexe și niciodată ușoare căro ra
trebuie să le facă față și nu oricum, ci cu simț de răspundere, astfel încât peste ani și ani să
putem fi mândri de generațiile pe care le -am îndrumat în primii ani de viață.

CAPITOLUL 4
FORME ȘI MODALITĂȚI DE REALIZARE A
EDUCAȚIEI ECOLOGICE

„Educația este un fapt social și individual în același timp . Este ceva care se
întâmplă în jurul nostru și în același timp se întâmplă cu noi. De la naștere și
până la moarte, fiecare dintre noi este spectatorul și actorul acestui fapt.”
C. Narly

În toate activitățile educative de cunoașt ere a mediului înconjurător desfășurate cu copiii
se urmărește să se evidențieze pe lângă valoarea cognitiv -educativă valoarea ecologică a
acestora, valoarea dată de deprinderile pe care ea le formează copiilor în ceea ce privește
respectarea, ocrotirea și conservarea naturii.
Am încercat să folosim conținuturi, srategii didactice și tematice accesibile și posibil de
realizat și considerăm că acestea au dus la formarea unei gândiri intuitive și deductive a
copiilor în raport cu natura și la apariț ia unor convingeri și a unui comportament ecologic pe
care acești copii și -l vor manifesta și mai târziu, când vor deveni adulți și vor ajunge la
înțelegerea superioară a rostului lor pe Terra, dovedind responsabilitate față de mediul în care
trăiesc.
Educația ecologică se face în toate momentele, dar în cadrul acesta general se
evidențiază unele cum ar fi: lecțiile propriu -zise de geografie sau de științe ale naturii, dar și,
ocazional, în cadrul unor lecții de educație civică, limba română, edu cație muzicală, educație
plastică, istorie, etc.
O altă modalitate deosebit de eficientă în acest scop a fost și introducerea unei
discipline opționale sub genericul ,,Natura, prietana mea” la clasa a IV -a. Tematici care au fost
parcurse: „Ce vă d în jurul meu?”, „Știați că?”, „Hai la plimbare!”, „Solul și noi”, „Apa, sursă
de viață”, „Igiena școlii”, „Igiena clasei”, „Igiena locuinței”, „Omul și mediul înconjurător”,
„Ocrotim plantele și animalele”, „Iubește natura!”, „Strada”, Campania „Nouă ne pasă”, „Ce
sunt deșeurile?”, „Și tu poți fi de folos!”, „Ce e bine și ce e rău”, „Curiozități din viața

plantelor și animalelor”, „S.O.S. natura…”, „Curiozități ecologice”, „Pământul -planeta vie”,
„De ce aerăm camera?”, „Focul și paza contra incendiilor” .
Educația ecologică se poate realiza prin orice tip de activitate: școlară, extrașcolară,
activități științifice, literare, artistice, plastice, sportive etc.
Formele de realizare sunt diversificate: observații, experimente, povestir i științifice,
desene, activități practice, plimbări, drumeții, excursii, vizionări de filme, jocuri de mișcare,
distractive, orientări turistice, labirinturi ecologice, colecții, expoziții, spectacole, vizionări de
emisiuni TV, expediții, tabere, scenete ecologice, concursuri.
Contribuții de seamă la educația ecologică pot aduce activitățile extrașcolare. Orice
activitate ce se desfășoară în afara sălii de clasă înseamnă activitate cu contact nemijlocit cu
mediul înconjurător. Așa cum îi învățăm pe copii să vorbească, să se poarte în familie, la
școală și în societate, să respecte normele de igienă, tot așa trebuie să -i învățăm să se poarte cu
mediul în care trăim.
Dintre modalitățile care au fost folosite în afara clasei, în scopul ed ucării ecologice,
amintesc:
 Excursii și drumeții pentru a
constata situația în care se află mediul
local și de a întreprinde, pe măsura
puterilor noastre, acțiuni în sprijinul
măsurilor adoptate de organele de stat
pentru apărarea mediului;
 Acțiuni de ig ienizare și
înfrumusețare a școlii;
 Acțiuni de colectare a hârtiei, sticlei, a deșeurilor textile și mai ales a ambalajelor
din materiale plastice;
 Acțiuni de popularizare ocazionate de sărbătorirea Zilei Pământului (serbări,
expoziții de des ene și creații plastice inspirate de vasta problematică a protejării mediului);
 Amenajarea unui colț cu verdeață în clase, pe holurile școlii pentru a crea o
atmosferă plăcută, pentru a le încredința mai multe sarcini de gospodărire și îngrijire a
plantel or;
 Acțiuni practice de plantare a pomilor și florilor în curtea școlii.

Este importantă implicarea elevilor în proiecte de tip „S.O.S. Natura” prin
realizarea și distribuirea de materiale informativ educative pe teme ecologice:
 pliante ecologice;
 orare ec ologice pentru elevi (cu specii de plante protejate de lege);
 îndrumare practice pentru orele de ecologie (pentru efectuarea unor ore practice de
ecologie și protecția mediului);
 realizarea și distribuirea de pliante despre deșeurile menajere și cele refol osibile;
 fluturașe despre pesticide și îngrășăminte (evidențierea riscului poluării cu
îngrășăminte chimice și pesticide).
Un stimul foarte bun în educația elevilor sunt concursurile și jocurile. În acest
sens, fiecare învățător poate să adapteze lecția l a stilul său de predare. Important este ca el
să-și manifeste spiritul creativ și să se distreze împreună cu elevii. Uneori astfel de expierențe
pot da naștere unor adevărate capodopere. În cadrul unor astfel de activități am propus elevilor
nu numai să strângă deșeurile aruncate în stradă, ci și să confecționeze din ele diferite jucării și
brazi artificiali pe care, ulterior, le -am expus într -o expoziție. Elevii și -au demonstrat
ingeniozitatea. La prima vedere este greu să -ți dai seama că toate aceste o biecte sunt efectuate
din sticle goale de bere, pahare de unică folosință, dopuri de șampanie, cutii de carton, pungi
de polietilenă – lucruri care par absolut inutile, dar nu și pentru copii, care având o minte ageră
și o imaginație bogată, îndată le găse sc rostul. Un exemplu demn de urmat au fost concursurile
de desene și poezii cu tematică ecologică, în cadrul cărora elevii au propus idei de -a dreptul
uluitoare. Ar fi de preferat ca orele de educație ecologică să fie predate în aer liber – pe lângă
faptul că aceste lecții sunt mai interesante și mai distractive, ele oferă elevilor posibilitatea să
cunoască în mod direct elementele despre care învață și care sunt de fapt foarte buni factori de
motivație.
În întreaga muncă de educație ecologică cu școlarii mici trebuie să ajungem la
convingerea că mediul natural nu poate fi apărat într -o zi -5 iunie – numai de ecologi, biologi,
silvicultori, etc., nu numai prin protejarea plantelor și animalelor declarate monumente ale
naturii, ci în toate cele 365 zile ale fiecărui an, în fiecare clipă a fiecărei zile, de toți locuitorii
planetei.
Natura ne oferă aspecte din abundență, iar mijloace de realizare sunt diverse și multiple.
O deosebită eficiență au următoarele modalități:

1. Lecțiile de geografie și științe – în formarea unei educații și conduite ecologice
2. Drumețiile și excursiile
3. Vizitele
4. Cercul ,,Prietenii naturii’’
5. Colțul naturii vii
6. Amenajarea unui acvariu
7. Întocm irea unui ierbar
8. Întocmirea unei colecții de semințe
9. Întocmirea unei colecții de timbre
10. Lectura unor poezii și povestiri despre viețuitoare
11. Vizionarea unor emisiuni TV, filme
12. Organizarea unor activități c ultural -artistice
13. Educația și conduita ecologică – prin activitățile din viața cotidiană (în școală și acasă) .

4. 1. Lecțiile de geografie și științe – în formarea unei educații
și conduite ecologice

Prin intermediul lecțiilor de geografie, elevii sunt introduși în fascinanta lume a
spațiului și timpului. Acum, gândul lor, imaginația zburdă sau își ia zborul în jurul srăzii, a
satului sau a orașului natal, peste înti nsul județului și al țării și chiar mai departe spre ținuturile
veșnic verzi ale zonelor calde, spre piscurile înzăpezite ale munților sau spre întinderile de
gheață ale ploilor, peste întinderile fără sfârșit ale apelor, ale câmpiilor.
Călătoria, zborul se face și în timpul trecut, încercând să „vadă” izbucnirile
vulcanilor sau în viitor pentru a vedea cum vor arăta munții și dealurile, satele și orașele, apele
și pădurile, cât de curată sau poluată va fi atmosfera și poate cât de curat va fi sufletul omului,
cum se va împăca omul cu natura.
Științele naturii sunt o altă disciplină de învățământ, care alături de geografie, vin să
le completeze elevilor cunoștințele legate de mediul înconjurător în care trăiesc.

Lecțiile de științe pun bazele înțelegerii de către copii a diferitelor fenomene ale
naturii, la început separate din sistemele mai mari din care fac parte, apoi reintegrate în
complexul de obiecte, ființe și fenomene care alcătuiesc realitatea înconjură toare a naturii sau
societății.
Atât lecțiile de științe ale naturii cât și cele de geografie îi fac pe elevi să cunoască
mai bine înfățișarea pământului țării, fenomenele naturale ce au loc în natură, legătura strânsă
dintre plante și animal e și mediul lor de viață, dar și necesitatea ocrotirii naturii, a protejării ei
de pericole care o amenință în prezent. Învățătorii au sarcina să le explice că fără factorii
naturali, viața nu este posibilă, deci trebuie protejați. Trebuie să -i sensibilize ze pe copii cu
privire la frumusețile naturii, dezvoltându -le gustul pentru a -i cerceta tainele.
În continuare voi încerca să mă refer în ce măsură geografia ajută la formarea unei
educații și conduite ecologice prin sistemul de cunoștințe car e se predă la ciclul primar.
După ce elevii își însușesc noțiunile de puncte cardinale, noțiunile de orientare în teren
și pe hartă vor asimila cunoștințe despre principalele forme de relief.
Nu mă voi opri acum la greutatea însușiri i noțiunii de relief, dar voi arăta că studiul lor
începe cu forma cea mai simplă – câmpia – o întindere aproape orizontală, netedă și cu
înălțime mică pe care din loc în loc pot să apară diferite înălțimi mici sub formă de movile sau
mici adâncituri, cum ar fi albiile râurilor.
Astfel prezentată câmpia pare monotonă spre deosebire de celelalte forme de relief, iar
tot ce este monoton nu atrage, nu trezește interes. Și totuși câmpiile sunt grânarele țării,
formele de relief cu cele mai fertile sol uri.
Frumusețea lor constă în marile lor calități, faptul că ne oferă cele necesare traiului. În
plus, câmpia își schimbă înfățișarea în decurs de un an de la nesfârșitele întinderi albe ale
zăpezilor ce ascund sub ele semănăturile de toamnă, p rotejată de plapuma pufoasă la verdele
crud de primăvară ori brazdele reavene ce așteaptă sămânța, la lanurile de grâu de culoarea
aurului în plină vară până la miriștea din pragul toamnei sau forfota recoltărilor din septembrie
– noiembrie.
Desigur că pentru prezentarea acestor ipostaze se poate face apel la excursii, drumeții,
pe care le -am prezentat deja. Acum mă voi ocupa doar de modul în care conținutul științific ne
ajută să -i facem pe elevi să gândească ecologic. Este vorba așa cum am arăta t mai înainte de
prezentarea diferitelor ipostaze ale șesului.

Acesta înseamnă o schimbare de culoare, acesta înseamnă transformările pe care le
suferă natura în funcție de modificările condițiilor meteorologice, acesta înseamnă pregătirea
pâinii , a legumelor, a zarzavaturilor, a florii -soarelui pentru obținerea uleiului, a sfeclei de
zahăr pentru zahăr și alte produse alimentare.
Câmpia apare în mintea copiilor ca o uriașă cămară plină cu bunuri, cămară care trebuie
întreținută, adică b ine lucrată, bine păzită împotriva secetelor (prin irigații), împotriva
inundațiilor (prin îndiguiri), împotriva vânturilor năprasnice (prin plantări de arbori sau pomi
fructiferi). Câmpia trebuie bine păzită de acești factori naturali care o pot distruge, dar și
uneori de mâna nechibzuită a omului, care, din dorința de a obține recolte tot mai bogate
folosește în mod irațional îngrășăminte chimice sau substanțe toxice pentru distrugerea
dăunătorilor. O parte dintre acestea sunt luate de plante și ajung în corpul animalelor și al
omului, alterând funcția diferitelor organe.
Pentru evitarea acestor probleme trebuie luate măsuri de folosire judicioasă a
îngrășămintelor, pesticidelor, precum și a metodelor agrotehnice care sporesc fertilitatea
soluri lor.
Încetul cu încetul în mintea copiilor, întinderea ce pare monotonă se asociază cu o
mamă care își hrănește fiii, dornică să -i crească mari și mai ales sănătoși! Și cum să nu fie
iubită o asemenea mamă darnică și grijulie. Desigur este greu să formăm în mintea copilului
asemenea imagine, dar trebuie să o formăm. Putem face acst lucru ținând seama și de sufletul
curat al copilului de vârstă școlară mică. Normal că este mai ușor pentru un învățător care
lucrează la câmpie decât pentru noi cei d in zona de deal sau podiș.
Nu mă opresc nici asupra greutăților întâmpinate de însușirea noțiunilor de deal sau
podiș, nu aceasta mi -am propusîn prezenta lucrare. Mă voi referi doar la faptul că aceste forme
de relief introduc o notă de origina litate printr -o mai mare bogăție de forme și culori în timp și
spațiu.
Acestă caracteristică a lor facilitează o mai strânsă corelare între conținutul științific și
trăirile emoționale, acestea din urmă stimulând activitatea de însușire a cuno ștințelor.
Și în cazul studierii dealurilor și podișurilor, acestea trebuie privite în cât mai multe
ipostaze, din unghiuri cât mai diferite pentru a „prinde” în ansamblu adevărul despre ele.
Noi cei din zona de deal sau podiș, ave m avantajul că ne desfășurăm activitatea într -un
cadru natural cu astfel de forme de relief. Acest avantaj trebuie valorificat de către învățători.

Conținutul științific mai bogat este dublat de sentimente, de trăiri mai intense, iar dacă avem în
vedere bo gățiile zonelor de dealuri și podișuri (petrol, sare, cărbuni în subsol; soluri fertile,
livezi și vii, ape curate) aceste trăiri, sentimente se amplifică și se poate dezvolta în rândul
copiilor înalta conștiință ecologică care constituie premisa cea mai t rainică a păstrării
frumuseților și bogățiilor naturale pentru generațiile viitoare.
Dealul este cu trăsături molcome, nu monotone, dar nici dure, ci cu un deosebit simț al
măsurii și echilibrului. Dealul și podișul sunt accesibile, parcă mai apropiate sufletului, mai
omenesc, mai odihnitor. Peste culmile sale privirea alunecă în voie, nu întâmpină nicio
rezistență, nu se izbește de stânci semețe, nu se prăbușește în văgăuni fără fund.
În câmpie privirea hălăduiește peste întinderi le fără niciun obstacol și îi este greu
parcă să -și găsească loc de odihnă. La deal întâlnim și izvoare reci și livezi încărcate de rod și
ciorchine de struguri în plină toamnă, păduri de stejar, precum la câmpie, dar și păduri de fag
și chiar de brad prec um la munte. Primăvara vedem miei albi și negri, toamna ogoare ce au
rodit ca la câmpie.
Poate greșesc, dar dealul și podișul sunt apropiate de sufletul copilului, dar în
nestatornicia sa, el le va abandona totuși în favoarea muntelui. Că es te așa ne -o dovedesc mai
multe fapte.
Cele mai multe întrebări pe care le adresează elevii învățătorului se referă la munte ca
formă de relief, nu la dealuri sau câmpii. Dacă este vorba de a organiza o excursie, o preferă
pe cea de la munte, nu pe cea într -o zonă de dealuri, podișuri ori câmpii.
Care să fie cauza? Este vorba de o cauză sau un complex de cauze? Înclin spre această
din urmă părere.
Muntele este cea mai înaltă formă de relief. Înălțimea
atrage întotdea una nu numai pe copii, ci și pe cei maturi, nu numai
firile colerice ori sangvine ci și pe cele melancolice.
Muntele însemnă tendința spre înalt ce caracterizează pe
toți oamenii adevărați. Tendința spre înalt este aproape sinonimă
cu zborul, v isul dintotdeauna al omenirii, visul cel mai frecvent al
copilului.
Muntele înseamnă măreție în plinătatea lui, muntele
înseamnă aspirații mărețe.

Muntele este opusul câmpiei, opusul monotoniei. El are linii frânte, zimțate chiar
arțăgoase, aspre, austere. Și totuși atrage pentru că introduce o notă de originalitate și
originalitatea este cea care ne deosebește și pe noi, pe oameni, unii de alții.
La munte, peisajul este mereu altul în timp, începând cu dimineața când înc ep să se
ridice negurile din văile adânci spre culmile cele mai înalte și mai sus spre înaltul cerului,
continuând cu timpul amiezii fără călduri înăbușitoare, apoi cu înserarea când zefirul aduce
mirosul de rășină înviorător spre satele de la poalele munt elui.
Natura își are legile ei pe care copiii le vor cunoaște încetul cu încetul, dar datoria
noastră, a învățătorilor, este să le arătăm aceste fenomene și în acest fel să le trezim
curiozitatea, să -i determinăm să -și pună întrebări. Este mers ul firesc al acțiunii de învățare,
sprijinit, dirijat de către cadrul didactic. Noi, învățătorii, trebuie să -i ajutăm să descopere
singuri adevărul și nu să le dăm răspunsul direct la întrebările pe care și le pun.
Aflăm că în adâncurile lor, munții ascund uriașe bogății atât de necesare omului, cum
ar fi: cărbunii, fierul, cuprul, plumbul și chiar aurul, argintul, apele naturale. Dar din păcate
aceste resurse naturale nu sunt inepuizabile și de aceea trebuie să -i educăm pe elevi în sensul
că ele trebuie folosite rațional, economisite pentru că sunt necesare generației noastre, dar și
generațiilor care vor urma.
Bogățiile munților noștri nu se rezumă doar la ceea ce ascund în adâncurile lor. De
mare preț sunt și podoabele lor care îi îmbracă.
Urcând muntele îi simți din ce în ce mai mult răcoarea, așa cum o simte și vegetația
ce s-a stabilit pe anumite trepte ale muntelui, formând etajele de vegetație reprezentate prin
pădurile de fag în zonele mai joase, urmate de înt unecatele păduri de conifere care spre marile
înălțimi se răresc, făcând loc pădurilor de arbuști (jnepeni, ienuperi), iar sus acolo unde este
frigul și vânturile sunt atotstăpânitoare, doar pășunile se mai încumetă să urce. Apoi dispar și
ele sau sunt din ce în ce mai rare.
Urcușul este mai greoi pentru că pantele sunt mai abrupte, dar odată ajuns acolo sus
pe vârf te încearcă un sentiment de bucurie, de satisfacție, de mândrie nu pentru că ai învins
muntele, ci pentru că ai învins oboseala t a. Încerci un minunat sentiment că ești mai aproape
de împlinirea sufletescă, mai aproape de cer, că ochii pătrund până departe peste vârfuri și
culmi, încerci un sentiment al victoriei înălțimii asupra adâncurilor. Muntele este sinonim și cu
trăinicia, cu veșnicia, iar veșnicia este și ea un vis al omului. Poate așa și este pentru că aerul

tare și curat al înălțimilor, aerul tonifiant al muntelui înseamnă sănătate, iar sănătatea
înseamnă trăinicie. Dar trăinicia este legată de tăria rocilor, a pietrelor ca re alcătuiesc temelia
și creștetul munților.
Iată așadar că muntele prezintă o puternică atracție pentru copii. Chemarea este
irezistibilă prin puterea, înălțimea sau spectaculozitatea sa, varietatea, prin austeritatea sa.
Nu este d e mirare că muntele atrage an de an un număr tot mai mare de turiști. Însă nu
toți știu să și respecte natura, în mijlocul căreia au posibilitatea să evadeze, să se retragă
profitând de aerul oxigenat al pădurilor, foșnetul copacilor, țârâitul greierilor, cântecul
păsărilor. Ieșirea în natură a acestor oameni are efecte dăunătoare. În urma lor se observă hârtii
aruncate la întâmplare, cutii de conserve aruncate oriunde, pungi sau folii din material plastic
abandonate, sticle aruncate în drum – toate stricân d aspectul estetic al peisajului. Dar nu numai
aspectul interesează: este suficient să arătăm că materialele plastice nu se descompun (în afară
de cele biodegradabile), iar razele solare, străpungându -le, ard vegetația de sub ele.
Cu ajutorul nostru, copiii vor iubi muntele și vor dori să rămână mereu frumos, cu o
natură sălbatică, nedistrusă, îmbrăcat în păduri verzi, în pajiști mătăsoase, străbătut de ape
limpezi și curate.
Pământul este o planetă a vieții. Sub diversele ei form e ea este prezentă aproape
pretutindeni. Trecem peste problema că este o creație divină sau un rezultat al evoluției, sau
poate și una și alta. Cert este că ea e o podoabă, poate cea mai de preț, diadema supremă fiind
chiar omul. Este cea mai strălucitoare podoabă a Universului și ca oricare podoabă este de
mare preț. Este de mare preț pentru om, pentru fiecare dintre noi, pentru că ne hrănim cu
materie creată de către plante și animale, ne îmbrăcăm încă cu haine confecționate pe bază
vegetală și animală.
Este de mare valoare faptul că plantele reîmprospătează aerul. Vegetația, sub
diversele ei forme, îmbracă toate formele de relief, începând cu stepa (ierburi mărunte) în
zonele joase, de câmpie, cu o climă mai caldă și mai secetoasă, continuâ nd cu pădurile de
stejar din câmpii și mai ales din ținuturile dealurilor și podișurilor cu un climat destul de
călduț, cu pădurile de fag ce preferă dealurile înalte și munții cu o umezeală mai pronunțată
așa cum apar și în zonele din Bucovina.
Mai sus, acolo unde iernile sunt mai lungi, mai bogate în zăpezi, verile mai răcoroase
și destul de ploioase se dezvoltă pădurile dese de și întunecoase de conifere (molid, brad) iar

deasupra lor, în ținuturile cu cea mai aspră climă de la noi din țară , adevărate ″goluri alpine
sau goluri de munte″, reprezentate prin tufișuri de arbuști sau prin pășuni ce constituie hrana
animalelor pe timp de vară.
Nu mă refer la conținutul științific al lecțiilor ce tratează vegetația, nici la metodele și
procedeele folosite în însușirea acestora decât în măsura în care ele pot contribui la educarea
ecologică a elevilor.
Atunci când se prezintă vegetația de ierburi mărunte, deci de stepă, elevii înțeleg că
există o strânsă corelație între factorii de mediu și plante, aici între condițiile de secetă
accentuată și plante. În mod deosebit elevii se opresc asupra faptului că aici în câmpiile joase,
ploile sunt foarte rare, că secetele sunt îndelungate, deci plantele duc o mare lipsă de apă. Iat ă
deci, că viața plantelor din stepă este o continuă „suferință”, o accentuată „dorință” de a avea
apă și acestea se vor adapta respectivelor condiții.
Este vorba de faptul că au rădăcinile înfipte în pământ și puternic ramificate pentru
a extrage orice rezervă de apă din sol, oricât de mică ar fi ea. Apare un sentiment de
compasiune față de plantele mici lovite tot timpul de secetă. Orice ploaie aduce o rază de
speranță pentru supraviețuirea plantelor din stepă.
Dintre pla ntele de stepă putem aminti: cicoarea, jaleșul de câmpie, ungurașul,
bujorul de stepă, cocoșeii de câmp, rușcuța de primăvară, drobușorul, macul, sunătoarea, iar
dintre arbuști: porumbarul și păducelul. Orice distrugere de către om, distrugere voită sau
inconștientă este judecată corect de către copii, a căror gândire poartă mai puțin pecetea
„economicului”, a câștigului cu orice scop și prin orice mijloace. Mai greu este pentru ei să
„cântărească” motivele desțelenirii stepelor pentru a fi transformate în terenuri arabile. Pot să
apară păreri în favoarea sau în defavoarea acțiunii de desțelenire. Voi prezenta câteva dintre
părerile exprimate de către elevii clasei a IV -a, păreri mai mult subiective:
 Pentru obținerea cerealelor și a altor plante necesare hra nei, omul are nevoie ca
suprafețele de stepă să fie arate și transformate în ogoare.
 Era bine dacă cea mai mare parte a pajiștilor nu erau arate, ci numai o parte a
acestora, dar în acest caz oamenii nu ar fi putut să aibă suficientă hrană.
 Ierburile de stepă ar fi putut fi folosite pentru pășunatul animalelor, iar acestea la
rândul lor puteau constitui hrana omului.

Desigur că au fost și alte păreri, dar ele nu aveau un solid suport științific. Se observă
totuși o atitudine de compasiune faț ă de destinul stepelor. Aceeași atitudine, dar mult mai
accentuată, îi încearcă pe elevi atunci când studiază vegetația pădurilor de foioase reprezentate
prin stejar, carpen și fag din zona dealurilor și a munților joși.
După ce învață despre pădurile de foioase, dar și despre cele de conifere, elevii își dau
seama de importanța economică și cea ecologică a pădurilor.
Pădurea, datorită copacilor săi, are o climă moderată care influențează zonele
înconjurătoare (circuitul apei, vânt urile, circulația aerului, etc.). Ea menține umiditatea și
scade temperaturile extreme din timpul verii și ale iernii; de asemenea, micșorează puterea
vânturilor. În pădure zăpada se topește lent, împiedicând astfel revărsarea râurilor în care se
adună ape le din zăpezile topite. La fel se întâmplă și cu ploile: copacii rețin picăturile de apă
pe frunze și ramuri, care apoi se scurg, fiind absorbite, cam 50% din apa de ploaie, astfel nu se
ridică nivelul apelor râurilor.
În concluzie, pădurea am eliorează clima, împiedică inundațiile și alunecările de teren,
precum și eroziunea solului.
Pădurea (datorită fotosintezei) îmbogățește atmosfera cu oxigen, contribuind la
menținerea vieții.
Pentru omul modern, pădurea este un lo c creativ, de odihnă și uneori terapeutic
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au folosit lemnul copacilor din pădure drept
combustibil și material pentru diferite obiecte.
Ulterior, lemnul a fost folosit și la construcții navale, la armarea galeriilor de mină,
construirea traverselor de cale ferată, ca material de construcție pentru locuințe sau părți ale
acestora.
În prezent, deși s -au descoperit numeroase materiale care înlocuiesc lemnul, acesta
continuă să fie folosit pe scară largă, în special pentru:
 producerea mobilei (mai ales esnțele tari);
 fabricarea scândurilor, hârtiei, rășinilor, mătăsurilor artificiale (mai ales esențele moi).
Lemnul nu este singura materie primă pe care o oferă pădurea. Fructele și florile
multor plante de pădure se folosesc la ceaiuri sau pentru obținerea unor medicamente. Alte
fructe sunt comestibile și se consumă proaspete sau preparate (siropuri, dulcețuri).

Pădurea reprezintă un fond cinegetic, unele animale fiind vânate pent ru carne, blănuri,
coarne, etc.
Datorită tăierilor efectuate de om și a unor calamități naturale, cum sunt furtunile
puternice, dar mai ales incendiile repetate, astăzi există suprafețe de pe care pădurea a fost
distrusă.
Distruger ea terenurilor forestiere se practică și în prezent. Trebuie tăiați însă numai
anumiți copaci și, în același timp, trebuie plantați alții,
pentru ca pădurile să se refacă.
Despăduririle au următoarele efecte:
 eroziunea solului și, implicit, scăde rea fertilității
lui;
 inundațiile și alunecările de teren;
 creșterea concentrației de dioxid de carbon
atmosferic și scăderea concentrației de
oxigen;
 reducerea precipitațiilor prin scăderea cantității
de apă din atmosferă rezultată din
transpirația plan telor;
 creșterea frecvenței și intensificarea vânturilor datorită absorbției căldurii de către
terenurile defrișate, care generează diferențe de temperatură;
 dispariția multor specii de plante și animale care populează pădurile (s -a estimat
că la fiecare 30 de minute dispare o specie, datorită despăduririlor).
Din aceste cauze, pădurea trebuie protejată și îngrijită, aceasta fiind o datorie a întregii
umanități.
Cunoscând rolul economic și ecologic al pădurii
elevii vor înțelege c onsecințele despăduririlor, mai ales
al defrișărilor masive, faptul că au un rol foarte mare în
viața planetei, aduc mari foloase omului și trebuie
exploatate rațional, iar distrugerea lor ar conduce la
dispariția vieții pe pământ.

Prin descope rirea consecințelor negative ale despăduririlor se formează acel sentiment
de compasiune pentru soarta cuiva care se află în pericol trezind astfel puternice trăiri
sufletești și dorința de a face ceva pentru a împiedica apariția unui rău iremediabil.
Importanța ecologică a pădurilor, dragoastea fată de resursele pe care ni le oferă
acestea, funcția lor recreativă, odihnitoare în condițiile actuale deosebit de stresante contribuie
la educarea conștiinței și conduitei ecologice a școlarilor.
De-a lungul râurilor, începând din zonele de munte, continuând cu zonele de deal și
podiș și terminând cu cele de șes,datorită umezelii mari, se dezvoltă pădurile de luncă, formate
din plante iubitoare de multă apă cum ar fi : salcia, arinul, plopu l,.
Aceste păduri cunoscute sub numele de zăvoaie au un mare rol în protejarea malurilor
împotriva inundațiilor, dar lemnul lor prezintă și importanță economică: lemn de foc, pentru
împletituri din nuiele, obiecte din lemn ( linguri, vase din le mn, planșete pentru desen, etc.) sau
chiar pentru construcții.
Prezentate în această ipostază, de apărătoare a malurilor împotriva furiei apelor,
pădurile din lunci constituie pentru elevi un prieten al omului, dar și aducătoare de foloase.
Este normal ca față de un prieten care te apără și te slujește cu credință, te ajută în procurarea
celor necesare traiului, copilul îți va forma un sentiment de simpatie, de profundă dragoste, iar
intervenția nechibzuită a omului prin tăierea masivă a păduril or din lunci, este privită de către
elevi ca o adevărată fărădelege, o greșeală de neuitat și în acest sens, ,, răzbunarea ’’ naturii
este privită altfel, ca fiind absolut îndreptățită .
Am ales 10 motive pentru care ar trebui să protejăm păd urile:
1. Păduria furnizează cea mai mare cantitate de oxigen :astfel aproximativ 2/3 din
oxigenul consumat de oameni, animale, microorganisme, industrie, agricultură, este
preluat din atmosferă, prin aprovizionarea acesteia de către arbori și
arbuști(vegeta ție).
2. Absoarbe o cantitate mare de CO 2 ( gaz cu efect de seră), contribuind la reducerea
poluarii și având o influență benefică asupra mediului.
3. Fixează solul, împiedicând alunecările de teren și eroziunile provocate de ploaie sau
vant.
4. Filtrează apa p rovenită din precipitații, prin scurgerea acesteia prin straturile de
mușchi și frunzi moarte, asigurând o apă limpede și curată.

5. Reduce mult din mărimea viiturilor, în cazul ploilor torențiale, prin reținerea unei
mari cantități de apă în coronamentși lit ieră și cedarea acesteia treptat.
6. Reprezintă un sistem ecologic complex care adăposteste numeroase specii de plante
și animale, multe dintre ele fiind amenințate cu dispareția, datorită adaptării
condițiilor specifice de aici.
7. Este o sursă încă puțin expl oatată de medicamente și resurse naturale.
8. Are un mare impact estetic, peisajele în care apar păduri fiind de preferat terenurile
ocupate de culturi agricole sau alte amenajări antropice.
9. Este un loc apreciat de recreere și cu efecte terapeutice recunoscut e.
10. Are o mare impotanță educativă -științifică, atât pentru noi cât și pentru generațiile
următoare.
Acolo , unde cea mai mare parte a anului este frig, temperaturile sunt foarte
scăzute, unde zăpada,, zăbovește’’ până vara târziu, acolo unde cad zăpezi bogate, acolo unde
chiar și în plină vară se așterne o plapumă de nea, acolo unde vara este aproape inexistentă,
acolo unde vânturilr suflă cu mare putere, acolo sus pe creștetul munț ilor se dezvoltă pășunile
de munte, reprezentate p rin ierburi mărunte.
Ele constitue hrana pe timp de vară a turmelor de oi, a cornutelor sau a cailor.
Prezentând copiilor condițiile aspre de climă le formăm un sentiment de dragoste
față de aceste plante care t răiesc în condiții precare și de aici se formează atitudinea de ocrotire
față de factorii care contribuie la distrugerea lor. Aici, frigul este pătrunzător, vara este
răcoroasă sau chiar rece, încât de multe ori, zăpezile nu reușesc să se topească, rămând de la
un an la altul. Vânturile puternice și aproape permanente obligă plantele să se târască pe
pământ și să crească unele lângă altele în smocuri, formând tufe, așa cum este jneapănul, de
exemplu (un arbust târâtor). Un alt arbust târâtor este ienupăr ul. În scurtul timp ceva mai cald,
pe care îl numim vară, muntele înverzește, se îmbracă într -o haină de culoare verde. Acest
câmp de un verde crud este „stropit ” uneori cu flori multicolore, ce au o viață scurtă. Ele parcă
se „grăbesc ” să lase semințe.
În scurta vară alpină (montană), acolo, sus, deasupra pădurilor de conifere urcă
turmele de mioare, de cornute mari, de cai. Sunt păzite de păstori care stau în adăposturi
temporare, un fel de case mai simple, numite stâne.

Pășunile de munte sunt o adevărată mare bogăție a munților noștri, dar în același
timp ele apără solul împotriva eroziunii. Dacă uneori sunt prea multe turme pe o suprafață
mică, atunci iarba aproape că dispare, muntele are un aspect dezolant, lipsit de podoaba lor
verde de smarald.
Pășunatul prea intens sau suprapășunatul este dăunător, el trerbuie făcut în mod
rațional. Animalele nu vor pășuna într -un loc sigur; ele vor fi mutate dintr -un loc în altul
pentru a nu distruge vegetația, î n caz contrar în timpul ploilor solul se poate eroda.
Pășunile montane constituie o mare bogăție a munților noștri și ca oricare bogăție
trebuie păstrăta, ocrotită și desigur iubită. Atunci când sentimentul de iubire se amestecă cu
încercar ea de a proteja ceva, atunci când cele două aspecte, primul emoțional, al doilea practic,
se poate spune, că și acțiunea omului este în concordanță cu natura. Este minunat atunci când
,, cognitivul și afectivul se împletesc cu volitivul” . Noi, viitorii în vățători, vom pune bazele
naturii și al generațiilor de astăzi și viitoare.
La studiul faunei (animalelor sălbatice) elevii cunosc o parte din condițiile naturale
în care se dezvoltă speciile de animale (mamifere, păsări, șerpi, melci, peșt i, etc.) condiții care
de multe ori le sunt ostile, viața animalelor sălbatice este o continuă luptă pentru supraviețuire,
o goană după hrană și apă, grija de a avea urmași si de -ai proteja de dușamani.
Varietatea în bogății și în specii se datorează complexității condițiilor de viață în
cadrul cărora vegetația este cea mai importantă. Fiecărei zone de vegetație îi este caracteristică
o anumită grupare de animale.
În regiunile de câmpie și podișuri joase, cu vegetație de ste pă și de silvostepă, sunt
specifice animalelor mici care se hrănesc cu ierburi și semințe. Între acestea sunt rozătoarele(
șoarecele de câmp, hârciogul, popândăul, iepurele, etc.) și diferite specii de păsări (prepelița,
potârnichea, ciocârlia, graurul, ul iul, dropia).
În regiunile de câmpii înalte, dealuri și munți cu o vegetație de păduri există cea
mai mare varietate de animale, diferențiate pe etaje. În pădurile de stejar și fag viețuiesc
vulpea, lupul, jderul pisica sălbatică, căprioa ra, ariciul, veverița, precum și numeroase păsări –
cucul, privighetoarea, mierla, coțofana, pupăza, guguștiucul, măcăleandru, huhurezul, etc. În
munți, în pădurile de amestec și de conifere trăiesc mamifere (ursul, cerbul, căprioara, lupul,
veverița, râsu l, etc.) și păsări (vulturul, cocoșul de munte, găinuța de pădure, bufnița, etc.).

În pădurile din sud – vestul țării și din sudul Dobrogei, climatul mai blând a
favorizat existența unor specii de animale (vipera cu corn, scorpionul, broasc a țestoasă, diferiți
șerpi și păsări).
În zona alpină, unde condițiile de viață sunt vitrege, lumea animalelor este mai
redusă, între speciile mai cunoscute fiind capra neagră și vulturul.
Luncile râurilor și mai ales Delta D unării reprezintă medii deosebit de favorabile
pentru viață, aici întâlnindu -se cel mai mare număr de animale. În aceste zone trăiesc păsări, în
zăvoaiele din lungul râurilor și numeroase specii de pești (păstrăvi în apele de munte; crap,
șalău, caras, ști ucă, somn în apele din câmpie; sturioni și scrumbie în Dunăre). Delta Dunării
este renumită nu numai prin bogăția în pește, ci mai ales ca „paradis al păsărilor” (lebede,
pelicani, stârci, egrete, cormorani, berze, etc.). Unele populează mereu insulele de stuf și
pădurile de grinduri, altele fie sunt oaspeți de primăvară – toamnă, precum păsările care vin
din regiuni sudice, fie vin din nordul continentului în timpul sezonului rece.
Cunoscând viața animalelor, locul lor de trai, vicisitudinil e pe care le înfruntă,
copilul va deveni nu numai un prieten al animalelor, dar și un apărător al acestora, mai multora
dintre ele (a celor mai frumoase și blânde).
Iubindu -le se vor interesa mai mult de viața lor, le vor cunoaște modul de viață, vor
citi mai multe despre ele, etc.
Sentimentul de ocrotire al animalelor și al plantelor este un corolar al dragostei față
de natură în general. Viețuitoarele constituie punctul culminant al evoluției lumii, o creație
superioară căru ia îi este subordonată natura nevie (rocile, relieful, apele, aerul,etc.).
Există la fiecare lecție despre vegetație și faună câte un aspect referitor la ocrotirea
plantelor sau animalelor. Cu această ocazie ei află că omul, prin diverse acți uni a produs
modificări mediului natural (tăierea pădurii pentru folosirea lemnului sau pentru extinderea
suprafețelor de pășunat, desțelenirea stepei sau a silvostepei pentru creșterea suprafeței
agricole, desecarea unor bălți și mlaștini din luncile râur ilor mari, construirea barajelor pe
râuri, creșterea localităților și a numărului de fabrici, etc.) aceste acțiuni au fost însoțite adesea
de dezechilibre și dezastre. Multe specii de plante și animale s -au redus numeric sau chiar au
dispărut, numeroase pe isaje au avut de suferit, porțiuni de mediu natural au fost parțial sau
total antropizate.

Aceste motive au determinat oamenii de știință să impună adoptarea unor legi care
să asigure, pe fondul general al dezvoltării societății, protejarea elementelor naturale și
menținerea unui echilibru favorabil deopotrivă omului și naturii. Multe dintre plantele și
animalele din zonele montane ale Carpaților și până în Delta Dunării au dispărut sau sunt tot
mai rare, fiind considerate specii periclitate și declarate prin lege monumente ale naturii.
Dintre plante amintim: zada, tisa, iedera albă, laleaua pestriță, bujorul românesc, papucul
doamnei, floarea de colț, garofița Pietrei Craiului; iar dintre animale: păstrăvul, dropia, lebăda,
cocoșul de munte, pelicanul, piciorongul,râsul, capra neagră, etc.
Aceste specii rare trebuie protejate, pentru a permite perpetuarea lor în flora și
fauna țării noastre și a împiedica distrugerea lor.
Trebuie pus un mare accent pe cunoașt erea speciilor de plante și animale ocrotite
prin lege. Este la urma urmii o problemă de civilizație să ocrotim natura. De modul în care
facem acest lucru va depinde viitorul omenirii. Un om instruit și educat respectă nu numai pe
ceilalți oameni ci și nat ura, inclusiv viețuitoarele (plantele și animalele). Soarta civilizației
umane depinde în mare măsură, deci, de noi, de învățători. Putem oferi omenirii o șansă, pe
care noi în primul rând nu trebuie să o ratăm.
În continuare mă voi ocupa d e studiul apelor și a importanței acestora din punct de
vedere ecologic în alcătuirea mediului.
Din adâncuri la suprafață, Pământul se dăruiește omului prin comorile sale. În zadar
în vremurile de demult oamenii credeau că aurul este bogăția și puterea, pentru că, dintre toate
nestematele Terrei, una este cea mai de preț. Dintre cele nouă planete ale Sistemului nostru
solar, numai Pământul are această miraculoasă bogăție în cantitatea cea mai mare, ea făcând
posibilă viața. Aceasta este APA . Ea este leagănul apariției și dezvoltării vieții plantelor, a
animalelor și a oamenilor.
Mă voi referi în continuare la rolul apei în natură și la foloasele pe care apele de
ploaie, apele curgătoare, apele stătătoare apele subterane le aduc omului.
În ceea ce privește importanța economică a apelor curgătoare se va urmări
evidențierea următoarelor aspecte:
 sunt folosite pentru alimentarea cu apă a populației și a animalelor;
 sunt folosite la alimentarea cu apă a fabricilor și u zinelor;
 în zonele secetoase apa râurilor este folosită pentru irigații atunci când nu plouă;

 râurile mari (fluviile) sunt folosite la navigație;
 râurile de munte sunt folosite pentru punerea în funcție a morilor pentru măcinatul
cerealelor, pentru fierăst raie de tăiat cherestea, iar râurile mai mari de munte se pot
folosi și pentru plutași (transportul buștenilor sub formă de plute),
 pe unele râuri s -au construit hidrocentrale pentru producerea curentului electric;
 în râurile de munte crește păstrăvul și c leanul, iar în cele mai liniștite de podiș și de
câmpie trăiesc știuca, somnul, carasul.
Din aceste câteva foloase aduse de râuri, pe care le -am menționat, reiese valoarea
lor deosebită, faptul că sunt o mare bogăție a țării noastre, a locurilor pe care l e străbat. De aici
rezultă și necesitatea ca să păstrăm râurile curate, să nu aruncăm în râuri deșeuri nedegradabile
(care nu putrezesc în apă și afectează sănătatea și chiar viața peștilor și plantelor acvatice):
otravă, vopsea, ulei de motor, sticlă, cut ii de conserve, plastic, etc. Grija pentru păstrarea
curată a apelor râurilor este un act ecologic. Dacă prin unele localități trec râuri mici se pot
organiza acțiuni de curățare a malurilor râurilor de gunoaie, reziduri și alte obiecte care
dăunează mediu lui. Sunt acțiuni de mare importanță, cu un pronunțat caracter ecologic.
Cam la fel se pun problemele educative și referitor la apele stătătoare. Lacurile
constituie o mare bogăție a țării pentru că în ele se află pești, lacurile de acumular e pot fi
folosite în alimentarea cu apă potabilă și industrială. Unele lacuri, mai ales cele sărate sunt
folosite pentru tratarea unor boli.
Lacurile glaciare de munte au un mare rol turistic, deoarece prin frumusețea lor atrag
un număr mar e de iubitori de frumos. Din acest punct de vedere sunt o mare bogăție și trebuie
păstrate mereu curate.
Numai cunoscând fenomenul de poluare se identifică și sursele de poluare ale apelor.
Astfel se pot cunoaște și căile ce pot fi urmate de om ca poluarea apelor să fie mai redusă sau
inexistentă.
Înțelegerea fenomenului de poluare stă la baza atitudinii de protejare a apelor ce se
poate transforma în acțiuni concrete în acest scop.
Se pot formula niște reguli ca re trebuie respectate pentru a păstra apa curată, dar și
pentru a o economisi. Aceste reguli se pot formula împreună cu elevii. Iată câteva dintre
acestea:

 să nu arunce deșeuri (hârtie, cutii de conserve, sticle de plastic, pungi din plastic, etc.)
în natu ră;
 să folosească în gospodărie cât mai multe produse naturale: săpunul natural, produsele
cosmetice naturale sunt mai sănătoase și ocrotesc mediul înconjurător;
 să nu arunce ulei, grăsime sau produse toxice în canalizare;
 aceste produse periculoase pentru mediu trebuie depozitate în locuri special amenajate;
 să nu se arunce baterii uzate în apă;
 robinetul nu trebuie lăsat să curgă degeaba;
 instalațiile sanitare defecte trebuie reparate, astfel încât apa să nu se risipească;
 apa nu trebuie lăsată să curgă n ici atunci când se spală vasele;
 să nu se folosească mașina de spălat dacă nu este plină cu rufe;
 mașina nu trebuie spălată cu furtunul, ci folosind o găleată cu un burete.
Urmărind interesul ce l -au manifestat copiii în găsirea și apoi respectarea acestor
reguli s -a evidențiat dorința lor ca apele să fie mereu limpezi și curate.
Sarcina învățătorilor este de a menține mereu trează această stare și chiar de a o
amplifica dacă este posibil.

4.2. Drumețiil e și excursiile

Omul a fost atras dintotdeauna de natură. Au fost suficiente motive în acest sens:
bogăția naturii și posibilitatea ei de a oferi și locul cel mai bun de refugiu în momente grele,
locul cel mai bun de reculegere, de refacere, după o muncă grea și epuizantă. Oricât și oriunde,
pentru oricine natura a fost și rămâne un factor reconfortant.
Tineri și vârstnici ne grăbim să părăsim viața stresantă pentru un loc liniștit, nu lipsit de
grijile zilnice, ci pentru a ne refac e ca să reluăm munca cu succes. Mii de turiști caută odihna,
liniștea în cadrul naturii, dar se întâmplă adeseori ca aceste ieșiri să fie aducătoare de
prejudicii ecosistemelor naturale. Urmele trecerii unor oameni pot fi văzute uneori și peste luni

de zil e. Fiecare om care își petrece timpul liber în mijlocul naturii să știe că îi datorează
acesteia întregul său respect.
În acest sens Romain Gary spunea : „Este absolut necesar ca oamenii să ajungă să
apere și altceva decât ceea ce servește la fa bricarea tălpilor pentru pantofi sau a mașinilor de
cusut și trebuie să păstreze un refugiu, un lăcaș de rezervă în care să se poată refugia din
timp în timp. Abia atunci se poate vorbi de civilizație.” Aceste „sălașuri verzi” trebuie să fie
considerate sa nctuare vii, în care oamenii să pășească cu respect și înțelegere pentru
viețuitoarele care le compun, pentru evoluția, adesea milenară, a ecosistemelor naturale.
Fiecare turist trebuie să se instituie într -un ocrotitor conștient a acestor lăcașuri din nat ură.
Mă voi referi în continuare la felul în care drumețiile și excursiile școlare organizate
și îndrumate de către învățători contribuie la crearea unui suport informativ -educativ pe plan
ecologic pentru protecția mediului înconjurător.
Drumețiile și excursiile înseamnă un contact viu cu natura; un contact, o întâlnire
agreabilă cu mediul înconjurător.
Orice ieșire în natură trebuie lăsată să se facă degajat, evitând interdicțiile de a se opri
spontan și observa c eea ce le atrage în mod deosebit atenția, a împărtăși impresiile sau de a
cere explicații. Indiferent de locul stabilit, de condițiile existente, în prealabil, trebuie
formulate cerințe care cu timpul se pot transforma în obișnuințe. Deci, cu tot riscul de a părea
banale și pre bine cunoscute, consider folositoare o succintă prezentare a principalelor „reguli”
de comportare în natură, care ar trebui să fie cunoscute nu numai formal, ci să devină
adevărate deprinderi pentru toți elevii, așa cum sunt de fapt pentru toți adevărații iubitori ai
naturii.
În regiunile cu intensă activitate turistică, să se circule numai pe poteci marcate.
Învățătorul va arăta că „scurtăturile” foarte atractive pentru cei care vor să parcurgă drumul cât
mai repede, c a o performanță sportivă, pot constitui căi de declanșare a eroziunii torențiale. Se
va sublinia și rolul negativ al bătătoririi solului forestier, distrugerile provocate vegetației prin
călcarea repetată a plantelor. Se va arăta cum numeroasele poteci par alele ce se formează în
urma circulației turistice dezordonate afectează suprafețe mari de teren, distrugând atât
covorul vegetal cât și solul.

Să nu distrugă puieții de arbori, arborii tineri sau crengile și să evite vătămarea
trunchiurilor copacilor, căci orice leziune a scoarței poate constitui o cale de pătrundere a unor
boli care duc la scăderea vitalității arborilor.
Când sunt obosiți să se odihnească numai în locurile indicate.
Să evite lăsarea unor vizibile urme ale trecerii grupului, să se gândească că turiștii
care vor veni după ei sunt și ei dornici să
admire natura cât mai puțin alterată de om și nu
inscripțiile lăsate pe stânci, pe scoarța arborilor,
pe pereț ii cabanelor, etc., de grupurile care au
trecut mai înainte. Hârtiile, sticlele, cutiile goale
de conserve, resturile alimentare, pungile de
plastic aruncate la întâmplare, pe lângă impresia
foarte neplăcută pe care o produc, constituie și o
sursă de polua re. În majoritatea cazurilor ele sunt greu alterabile, deci nu pot fi înlăturate prin
procesele naturale de autoepurare. În acest sens sunt demne de laudă acele grupuri care au
participat la diverse activități menite să înlăture din peisajul natural urmele neplăcute ale
trecerii turiștilor.
Să fie foarte atenți la păstrarea calității surselor de apă – să nu arunce resturi în
lacurile și pâraiele de munte, în izvoare și fântâni.
În cazul în care pe traseu se află rezervații na turale, atenția trebuie să fie și mai
mare. Se va circula doar pe poteci, se va evita zgomotul (pentru a nu tulbura fauna), nu se vor
face popasuri îndelungate, nu se va face foc și nu se vor săpa gropi.
Drumețiile și excursiile sunt o impo rtantă sursă de informații pentru copii, dar nu
numai, ele sensibilizează sufletul, îi face să vibreze la frumusețea lumii înconjurătoare, să
iubească și să ocrotească natura.
Vârsta copilăriei, cu toate năstrușniciile ei, este darul cel mai frumos pe care îl
primim. Și ce poate fi mai înălțător sufletește, mai pur, mai frumos, mai sensibil decât bucuria
sinceră a unui copil în fața frumosului? Copii fiind, ne bucurăm de fiecare dată la gândul unei
călătorii într -o zonă mai puțin cunoscută. Aventura ne fascinează întotdeauna, indiferent de
vârstă. Sentimentele pe care le -am avut noi la vârsta fragedă le au și copiii din ziua de astăzi,
chiar dacă știința a evoluat și au multe alte deschideri. Nu de puține ori am observat

entuziasmul pe care î l au la ideea unei excursii sau drumeții. Pe fețele lor mici apare zâmbetul,
obrajii li se îmbujorează, ochii le strălucesc. Ar pleca imediat, dacă ar fi după pornirea de
moment. Abia așteaptă să audă itinerarul, data, obiectivele ce vor fi vizitate, frumu sețile pe
care le vor vedea.
În fața spectacolului naturii rămân extaziați minute în șir, pun o mulțime de întrebări
când vizitează o fabrică, rămân cuprinși de o cumințenie și o sfioșenie impresionantă când
intră într -o mănăstire, aud parc ă zgomotul armelor într -un muzeu de istorie când ghidul le
povestește despre bătăliile lui Ștefan cu turcii.
Tehnologia modernă le oferă multe lucruri, dar nu se poate compara cu observarea
directă a mediului înconjurător, folosind toți an alizatorii. La ore învață empiric despre
noțiunile de geografie, de exemplu despre formele de relief, vizionează imagini, hărți, dar vor
înțelege mai bine înfățișarea pământului când o văd pe viu.
Școlarul mic efectuează operații de gând ire numai pe suport concret, expresiile
verbale abstracte depășindu -i capacitatea de înțelegere. Folosirea analizatorilor în diferențierea
senzațiilor și obținerea percepțiilor este foarte importantă. Perceperea directă a mediului este
un imperativ major a l vârstei școlare mici, cu atât mai mult cu cât conținutul învățării
geografiei la această vârstă este preponderent psihologic. La acest nivel, al „operației concrete,
obiectuale”, elevul trebuie să vină în contact nemijlocit cu realitatea perceptibilă.
Prin excursii și drumeții în orizontul local (la început), apoi în orizontul din ce în ce
mai lărgit se pun bazele învățării prin perceperea obiectelor și fenomenelor din mediul
înconjurător, respectându -se particularitățile de vârstă ale ș colarului mic. Ieșirile în natură au
dat posibilitatea elevului din clasele I -IV să observe tot ce -l înconjoară: relief, ape, floră și
faună, climă, resurse, etc., înarmându -l pe elev cu noțiuni de bază ușor asimilate și înțelese,
absolut necesare etapelor următoare din studiul geografiei. Aceasta este calea: de la concret
spre abstract, de la particular la general, de la simplu la complex. Prin excursii și drumeții,
elevii „se adapă” direct de la surse, potolindu -și în mare măsură setea de cunoaștere, stud iind
„întregul planetar de la localitate la planetă” așa cum spunea marele geograf Simion
Mehedinți în lucrarea Terra .
Cunoștințele însușite în acest mod se întipăresc în mintea lor mai ușor și le rămân
vii pentru mai mult timp. Săptămâni în șir după excursie vorbesc despre ceea ce au văzut și au

auzit, fac conexiuni, comparații, asocieri, generalizări, descompunând și recompunând mediul
înconjurător. Natura este „laboratorul viu” pe care îl avem la dispoziție în orice moment.
Excursiile și drumețiile sunt și
mijloace excelente de recreere pentru
elevi. În acest sens am organizat o
excursie Vadu Moldovei – Durău
împreună cu colegii de la gimnaziu anul
trecut și una Vadu Moldovei – Borșa –
Sighetu Marmației anul acesta. El evii s –
au mișcat în aer liber, s -au jucat, și -au
„încărcat bateriile” cu energie. Grupul
care a participat la activitate a format un tot. Aceștia au cooperat, s -au supus unor reguli, au
acceptat și au dus la îndeplinire unele mici îndatoriri, s -au ajutat l a nevoie, au discutat liber,
afirmându -și propriile păreri, au mâncat împreună, oferindu -și unul altuia din pachețelul
propriu, au urcat și coborât muntele Ceahlău împreună.
Aerul curat, pitorescul locurilor vizitate au avut asupra elev ilor o puternică
influență afectivă, pe lângă cea cognitivă, cunoscut fiind faptul că natura este un factor
psihologico -recreativ extrem de important, cu acțiune benefică asupra tuturor. Discuțiile cu
elevii despre necesitatea protejării sănătății mediului , precum și activitățile concrete în acest
sens, au dus la cultivarea sentimentelor de dragoste față de frumosul ce ne înconjoară, la
formarea conștiinței și a conduitei ecologice, imperativ major al omului de mâine.
Nu în ultimul rând, excursiile și drumețiile sunt un mod de fortificare a
organismului. Mersul pe jos, după puterile lor, le întărește mușchii lungi și le dezvoltă
capacitatea de rezistență la efort. Elevii au alergat, s -au cățărat în copaci, pe stânci,au sărit
peste diverse obstacole, au cărat greutăți, au traversat cursuri de apă, s -au jucat dezvoltându -și
calitățile fizice și deprinderile motrice de bază: îndemânare, viteză, forță, rezistență. Cât de
benefică pentru sănătatea omului este o ieșire într -un mediu unde totul es te curat: aerul, apa,
natura din jur!
Studiul geografiei în acest mod devine deosebit de plăcut pentru ambii factori
educaționali – învăț ător și elevi. Activitatea în sala de clasă poate deveni, datorită mijloacelor

moderne, deosebit de e interesantă, dar nimic nu se poate compara cu „gura de oxigen”
inspirată direct de pe vârful muntelui, în mijlocul naturii.
Am pornit de la ideea că te cunoști pe tine, cunoscându -ți locurile unde te -ai
născut, frumusețile lângă care trăiești. Simion Mehedinți spunea: „Orizontul locului este
unitatea de măsură a tuturor fenomenelor geografice” în lucrarea Terra . Oriunde mergi,
constați că nicăieri nu e ca „acasă”.
Pornind de la faptul că atmosfera este „depozitul” ca re absoarbe zilnic cantități
infinite de particule solide, lichide sau gazoase emanate de nenumărate surse naturale și
artificiale, am organizat o drumeție prin sat și în afara lui, prin care elevii au fost antrenați să
sesizeze diferențele de claritate, c antitate a aerului în funcție de distanța de unele surse
poluante. Ajungând pe artera de circulație E85, cu numărul mare de mașini care poluează
puternic prin gazele de eșapament pe care le elimină în aer, copiii au observat că această stradă
este o sursă continuă de poluare. Urcând apoi dealul în pădure, au putut inspira un aer proaspăt
și curat. Asfel am reușit să -i sensibilizez și să -i determin să petrecă cât mai mult timp în
natură, să -i admire frumusețea, departe de zonele poluate de zgomotul și noxele emanate de
mașini sau a altor surse de poluare.
O altă drumeție am organizat pe malul râului Moldova cu scopul de a aprecia
calitatea apei. Au aflat că impuritățile ce modifică atât de mult apa pot proveni din conținutul
de aluviu ni antrenate din albie, de pe maluri sau versanți, în urma unor averse, dar și din
resturile menajere care sunt spălate din albie sau de pe maluri, de la unele animale înecate ce
încep să se descompună. Prin aceasta se accentuează infectarea apelor care po t constitui
serioase îmbolnăviri.

Pe lângă faptul că li se trezește interesul pentru înțelegerea unor raporturi de
interdependență dintre fenomenele naturii și efectele pe care le provoacă acestea, copiii sunt
educați, în același timp, î n formarea unor atitudini corecte de respectare a normelor de igienă,
avertizați asupra pericolelor determinate de nerespectarea acestor reguli.
Apoi, copiii sunt familiarizați și cu faptul că apele își modifică adesea calitatea nu
numai din cauze naturale. De multe ori activitatea umană stă la baza degradării apelor. Apele
poluate – fie că provin de la locuințe sau de la obiectivele industriale – deversate în râuri au ca
efect poluarea apelor de suprafață care pot avea consecințe ce duc p ână la dispariția calității de
„mediu de viață”.
Drumețiile organizate în orizontul local au constituit ocazii deosebite de a -i antrena
pe copiii de această vârstă în observarea unor efecte negative asupra reliefului, solului, apei,
aerul ui ca urmare a acțiunii umane. Școlarii au fost antrenați și în aplicații în orizontul local,
cu scopul de a cunoaște relieful, de a se familiariza cu vegetația și fauna specifice, de a
observa influențele activității umane (agricultură, pășunat) asupra re liefului, de a înțelege
originea și evoluția, în unele locuri, a degradării solului.
Pentru punerea în evidență a gradului de eroziune, s -a demonstrat practic elevilor,
prin comparare, cu ajutorul unei cazmale, diferența dintre solurile af late pe culme, pe versanți
și la baza dealului. Copiii au fost convinși prin fapte ușor de observat pe teren că solul – ca
aerul și apa – are o importanțăesențială pentru existența vieții pe uscatul terestru; fără sol nu ar
exista nici plante, care constit uie covorul vegetal atât de variat și nici animalea căror viață este
legată fie direct, fie indirect, de plante.
S-a explicat școlarilor că procesul de eroziune, sub diferitele sale forme, ajutat în
mare măsură de activitatea omului, est e cauza principală a degradării solurilor. La fel de
dăunătoare sunt substanțele produse pe cale industrială, menite să îmbunătățească fertilitatea
solului, dacă ele sunt folosite nerațional. Copiii au observat că locul unde au stat
îngrășămintele chimice înainte de a fi împrăștiate pe sol, rămâne gol, rădăcinile plantelor sunt
distruse, uscându -se chiar și copacii, nu numai plantele ierboase. O situație asemănătoare s -a
constatat și pe suprafețele unde sunt depozitate gunoaiele de la crescătoriile de anima le.
Recunoașterea solurilor poluate se face în primul rând pe teren, urmărindu -se plantele și
modul lor de dezvoltare, fie că este vorba de vegetație naturală, fie că este vorba de culturi.

O altă direcție în care pot fi antrenați copiii o constituie studierea lumii animale ca
urmare a degradării solului.
Prin observarea directă a faunei din împrejurimile satului, realizată cu prilejul unei
drumeții, copiii, îndrumați cu tact de către învățător, au sesizat unele modificăr i în
comportamentul lor, au constatat fluctuațiile de areal și chiar reducerea sau dispariția unor
populații din anumite regiuni.
Pentru observațiile asupra faunei, orizontul local oferă, în orice loc, o mulțime de
exemple în care se poate urmări comportamentul diferitelor specii de animale la modificarea
condițiilor ecologice ca urmare a activității umane. Se poate urmări frecvența cuiburilor de
rândunele și de berze de pe unele străzi cât și procentul folosirii lor. În acest sens, cu ajut orul
gospodarilor din zona respectivă, am obținut unele informații referitoare la utilizarea
cuiburilor în prezent, comparativ cu anii precedenți. Totodată le -am explicat copiilor că
neocuparea unor cuiburi și rărirea rândunelelor se datorează mortalității lor ridicate ca urmare
a aplicării intensive a insecticidelor, iar în ceea ce privește berzele – restrângerii suprafețelor
preferate prin drenarea și asanarea luncilor și mlaștinilor.
Dar cele mai bogate învățăminte se trag din drumețiil e efectuate la pădure.
Pădurea a constituit întotdeauna pentru copii un domeniu al necunoscutului, iar
necunoscutul îi atrage întotdeauna pe aceștia.
Pădurea a constituit întotdeauna locul unde multe dintre poveștile care ne-au legănat
copilăria, se petrec în codrii întunecați, în desișul pădurii, în scorburile arborilor bătrâni. Acolo
este locul unde pot fi întâlnite deopotrivă zgripțuroaice, fete frumoase, acolo trăiesc Ileana
Cosînzeana, Făt -Frumos, Scufița -Roșie și mul te alte personaje.
Pădurea este bună, dar și rea uneori. Asta în povești pentru că, în realitate aproape
întotdeauna este bună. Pădurea este o mare bogăție. Ea ne încălzește dându -ne lemn pentru
foc, ea ne dă lemnul pentru construirea case lor, grajdurilor, ea ne dă lemnul pentru mobilă.
Această mare bogăție este iubită de oameni, dar acest lucru nu este suficient, ci
pădurea trebuie să fie ocrotită. Pădurea trebuie să fie ocrotită împotriva celor care îi fac rău, în
primul rând pentru că prea des, mai ales în ultimul timp ea cade pradă topoarelor sau
fierăstraielor manuale sau mecanice.

Este drept că pădurile s -au tăiat dintotdeauna, dar nu într -un asemenea ritm, încât
aveau putere să se refacă, să se regen ereze. Acum însă ritmul de tăiere fiind alert, pădurile nu
mai au „răgazul ” să se refacă.
Mai trebuie apărate pădurile și de foc, de focul provocat aproape întotdeauna de
neglijența omului pentru că extrem de rare sunt cazurile în care păd urea este incendiată dintr -o
cauză naturală (trăsnetul).
Cu toate ocaziile le -am prezentat copiilor ce mare pericol prezintă focul mai ales în
perioadele de secetă din timpul verii sau al toamnei. Dintr -o simplă neglijență pot cădea pradă
flăcărilor zeci sau sute de hectare de pădure.
Le-am explicat că nu au voie să se joace cu chibriturile, cu focul în apropierea
pădurilor și cu atât mai mult în interiorul lor.
În timpul drumețiilor nu ne este permis să facem foc în păduri. Nu este vorba de o
simplă restricție, de o simplă respectare a legilor țării, ci de o cerință lăuntrică, cu un profund
fundament izvorât din conștiință.
Pădurea este și ea deosebit de frumoasă în fiecare anotimp, invitându -te să te bucuri
de frumusețea ei. Dar în același timp te provoacă să -i descoperi tainele sau să fii alături de ea
atunci când se află în suferință.
Am organizat drumeții în
pădurile din marginea satului, la o
distanță de 2 km, respectiv 3 k m de
școală.
Iarna este mai greu de
ajuns, dar efortul este răsplătit din
plin. Obiectivul declarat al acțiunii a
fost observarea urmelor lăsate de
animale pe zăpadă, ca dovadă a
faptului că organismele sunt active și în această perioadă cu condiții de viață mai vitrege.
În plimbarea prin pădure elevii au avut ocazia să găsească și să identifice urme de
iepuri, căprioare și vulpi. Au fost surprinși să descopere că sub zăpadă există fire de iarbă
verde și mușchi, care constitui e hrană pentru animale.

Arborii și arbuștii au fost analizați cu atenție și identificați după formă, coajă,
muguri. Copiii au aflat că sunt într -o pădure tânără în care predomină carpenul, alături de care
se mai găsesc: fag, frasin, arțar, s tejar și salcâm.
Venirea primăverii schimbă fața naturii, motiv suficient pentru a ne îndrepta din nou
pașii către pădure.
De data aceasta au regăsit pădurea plină de viață, copaci înfrunziți, păsări ciripind,
insecte zburând din floare în floare.
De această dată mi -am propus să -i fac pe copii să înțeleagă influența omului asupra
pădurii și să conștientizeze îndatoririle pe care le are societaea asupra asupra acestui ecosistem
atât de complex.
Copi ii au fost surprinși când au observat o mulțime de arbori tăiați și când au aflat
care sunt efectele despăduririlor (alunecările de teren).
Și mai mare le -a fost surprinderea când au descoperit grămezi de gunoi. Și acestea
au efecte negativ e asupra mediului, constituind un poluant destul de periculos.
Toate observațiile făcute le -a întărit și mai mult ideea de a reveni în aceste locuri,
bineînțeles cerând ajutorul autorităților locale, pentru igienizarea pădurii și pentru plan tările de
puieți în zonele afectate de alunecări.
Cunoștințele și impresiile despre lumea înconjurătoare sunt consolidate și
sistematizate în zilele ce urmează acestor drumeții și excursii prin observarea, sortarea și
aranjarea materialelor adunate, în timpul orelor specifice științelor naturii. Copiii
colecționează colecționează numai câte un exemplar din plantele de câmp ce cresc în zonă și
cu ajutorul „Atlasului botanic” le determină, le pun la uscat și apoi le așează într -un mic
ierbar.
Din conurile de brad pe care le culeg, copiii vor realiza jucării diverse și ornamente
cu care își împodobesc sala de studiu.
Tot în timpul drumețiilor și excursiilor, elevii culeg plante medicinale pe care au
învățat cum să le usuce și să le conserve și din care vor face diferite ceaiuri pentru vindecarea
unor boli.
Iată că drumețiile sunt o importantă sursă de informații pentru copii, dar nu numai,
pentru că ele contribuie la formarea și dezvoltarea conduite i și conștiinței ecologice.

4.3.Vizitele

Fiecare contact cu mediul înconjurător îi face pe copii să perceapă activ realitatea,
căpătând astfel nopi cunoștințe despre obiecte și fenomene, despre interdependența dintre ele.
De aceea consider că este necesar copiilor să cunoască diferite aspecte ale vieții
sociale.
Vizitând fabrica de lapte copiii observă unele operațiuni și tehnici specifice pentru
producerea și ambalarea laptelui degres at, a smântânii, a iaurtului, a înghețatei, etc.
Produsele obținute, curățenia desăvârșită în care lucrează oamenii și colaborarea dintre ei în
procesul muncii îi convinge pe copii despre utilitatea și frumusețea acesteai profesi uni. Li se
va explica că produsele fabricate depind de calitatea laptelui obținut de la vaci și că acesta
depinde de hrana pe care o primesc și de felul în care sunt îngrijite animalele. Copiii înțeleg
astfel importanța interdependenței plante – animale – om.
La fabrica de pâine copiii urmăresc procesul fabricației pâinii, vîd că materia primă
folosită este făina, care se obține din grâu, plantă cultivată de om, pe care ei o văd în lanul de
grâu. Într -una din zilele ce urmează acestei vizite li se va preciza copiilor că pentru a obține
grâu mult și de calitate, este necesar ca oamenii să execute lucrările agricole (arat, semănat,
stârpirea buruienilor, irigat) la timp, iar aerul din atmosferă să fie nepoluat.

4.4. Cercul „Prietenii naturii”

Cercurile de elevi îmbină activitatea individuală cu cea colectivă și prin conținutul,
organizarea și modul de desfășurare a activităților, asigură un cadru ce favorizează
manifestarea degajată a personalității copiilor, a preferințelor, a înclinațiilor, a intereselor și a
capacității de investigație și creație a acestora, dezvoltând trăsături esențiale ale personalității
cum sunt: spiritul de inițiativă, capacitatea de organizare, spiritul de d isciplină, cooperare,
umanismul.

În organizarea și desfășurarea cercului se urmărește mai mult caracterul formativ
și aplicativ al activității copiilor, antrenându -i în activități de observare, de cercetare, de
îngrijire a plantelor, de recoltare a plantelor medicinale, de protejare a mediului înconjurător.
Câteva obiective operaționale care se urmăresc în ceea ce privește partea teoretico
– practică:
• să-și formeze priceperi și deprinderi de a face cer cetări și observații îndrumați sau
individual;
• să-și formeze priceperi și deprinderi de muncă individuală în lucrările de înmulțire
și îngrijire a plantelor în condiții de cameră și grădină;
• să execute lucrări de înmul țire prin semințe (cereale, legume) și prin butași
(plantele de cameră);
• să urmărească creșterea unor plante până la fructificare (fasole, mazăre, dovleac);
• să învețe a amenaja un acvariu și a întreține peștii observând adaptarea lor la
mediul acvatic;
• să învețe să -și întocmească diverse colecții (semințare, scoicare, ierbare, colecții de
timbre pe teme ecologice, etc.);
• să efectueze observări și expierențe cu privire la influența princip alilor factori de
mediu asupra organismelor;
• să recolteze plante medicinale și fructe de pădure, să știe a le conserva și a le folosi
corect;
• să participe activ la acțiunile de ocrotire a naturii și de conservare a mediului
înconjurător;
• să aplice corect principalele reguli de igienă individuală și colectivă.
În ceea ce privește trăsăturile morale se urmărește:
• să participe cu plăcere la activitățile cercului;
• să manifeste spirit de răspundere, disciplină, corectitudine, perseverență, umanism;
• să manifeste dragoste, respect și spirit de ocrotire a tuturor valorilor materiale și
spirituale din natură;
• să adopte un comportament ecol ogic în toate activitățile pe care le desfășoară și să -i
atenționeze pe cei care se aba t de la aceste reguli (anexa )

4.5.Colțul naturii vii

Colțul naturii vii atrage pe copii prin activitățil e variate pentru care ei manifestă
interes, plăcere și simț de răspundere. Copiii de la cercul „Prietenii naturii” pot semăna în
ghivece boabe de grâu, de porumb, de fasole și semințe de dovleac în condiții de mediu
diferite și studiază concret evoluția mi cilor plăntuțe și acomodarea lor la condițiile create la
colțul naturii vii. Observă astfel că plantele ținute la lumină și udate la timp cresc mai repede,
mai viguroase și sunt colorate în verde intens, în timp ce plantele crescute departe de lumină,
într-un spațiu închis, neaerisit, sunt firave și galbene. Copiii înțeleg rolul luminii, aerului și
apei în viața plantelor.
De asemenea copiii pot transporta la colțul naturii vii împreună cu o parte din
pământul în care au crescut (pe pajiște) c âteva plăntuțe de fragi, mierea ursului și viorele.
Urmăresc evoluția lor și constată că după o perioadă de stagnare a evoluției lor aceste plante s –
au adaptat treptat urmând procesul evoluției chiar până la floarea fructului (la fragi), care
totuși datori tă lipsei căldurii și luminii abundente nu ajung să se coacă.

4.6. Amenajarea unui acvariu

Membrii cercului „Prietenii naturii” pot amenaja un mic acvariu pentru a observa, a
cerceta și a s e ocupa de creșterea și înmulțirea peștilor ornamentali. Pentru ca activitatea
aceasta să dea rezultate se consultă cărți de specialitate și se constată că acvariul trebuie așezat
undeva aproape de lumină, trebuie să aibă în permanență apă curată, împrospă tată, la o
temperatură cuprinsă între 24 – 260C . Se procură peștii, plantele de apă și hrana necesară și se
trece la treabă, copiii fiind foarte entuziasmați. Se întocmește un grafic zilnic de îngrijire a
peștilor de acvariu și se observă că responsabilit ățile date se rezolvă cu mult spirit de
răspundere de către copii. Îngrijind peștii de acvariu, dându -și seama de importanța factorilor

naturali (lumină, apă, aer) și a hranei pentru aceștia, copiii își explică de ce este necesar să
luptăm împotriva poluăr ii și infestării aerului și apei din natură.

4.7.Întocmirea unui ierbar

Întocmirea unui ierbar local (cu plante din zona în care locuim) și ecologic (cu plante
medicinale).
Medicii naturaliști au întocmit un ierbar respectând cele trei etape necesare:
 colectarea plantelor de pe teren;
 uscarea plantelor și montarea plantelor uscate pe colile de ierbar;
 scrierea în colțul din dreapta -jos denumirea populară și științifică a plantei,
numele și prenumelui celui care a colectat -o, data.
Se explică copiilor că plantele declarate monumente ale naturii nu trebuie rupte, ci doar
filmate sau fotografiate în mediul lor de viață, distrugerea lor putând duce la dispariția totală și
deci la distrugerea echilibrului ecologic.

4.8. Întocmirea unei colecții de semințe

Întocmirea unei colecții de semințe provenite de la plantele spontane și cultivate din
zona în care locuim, este o altă activ itate ce se poate desfășura în cadrul cercului.
Membrii cercului colectează semințe, în special toamna, când majoritatea plantelor
ajung la stadiul de dezvoltare completă, le pun la uscat și apoi le așează în pliculețe din
polietilenă lipite p e un carton.
Copiii înțeleg și din experiențele făcute, că în aceste semințe sălășluiește viața unor
noi generații de plante și deci au o importanță deosebită pentru perpetuarea vieții pe Pământ.

4.9. Întocmirea un ei colecții de timbre

O lume într -un clasor sau întocmirea unei colecții de timbre cuprinde teme referitoare
la plante și animale. Rolul acestui clasor este de a dezvolta și sistematiza cunoștințele elevului
despre mediul înconjurător și de a le încânta ochii și sufletele, trezindu -le gustul pentru
frumosul din natură, formându -le convingeri despre necesitatea ocrotirii ei. Micii colecționari
trebuie să aranjeze timbrele în clasor după următoarele tematici:
 plante ornamentale cultivate sau ne cultivate de om;
 plante cultivate de om: leguminoase, cerealiere, pomi fructiferi, viță -de-vie;
 plante exotice;
 păsări domestice și sălbatice de la noi din țară;
 păsări de pe alte continente;
 animale domestice și sălbatice de la noi din țară;
 animale de pe alte continente;
 animale ocrotite de lege.

4.10. Lectura unor poezii și povestiri despre viețuitoare

Lectura unor poezii și povestiri despre viețuitoare care descriu aspecte semnificative
din viața acestora și din n atură în general constituie un mijloc de cunoaștere a unor ipostaze
din viața animalelor (păsărilor, insectelor) și chiar a plantelor. Lectura acestora le trezește
copiilor dorința de a observa mai atent viața din natură, dezvoltându -le simțul de observați e,
curiozitatea și contribuind la dezvoltarea sentimentelor estetice ale copiilor, a dragostei pentru
natură și viețuitoarele ei, a unor trăsături ale personalității, a unor comportamente.
Povestiri ca: Mărinimie, Gândăcelul, Frunza, Căprioa ra, Grivei, Fricosul, Sărăcuțul!…
de Emil Gâ rleanu trezesc în sufletele copiilor dragoste, compasiune, dorința de ocrotire și
ajutorare a vietăților din natură.

Poeziile dedicate copiilor de Tudor Argh ezi, Otilia Cazimir, George Topâ rceanu
și mulți alții, prezintă caracteristici ale unor vietăți, din natură, dând fiecăruia individualitatea
proprie, fixând în mintea copiilor imaginea exactă a acestora.
Paralel cu aceste lecturi se explică copiilor despre pericolul dispariției mu ltor specii
de animale, datorită vânatului necontrolat sau poluării mediului, deci ruperii echilibrului din
natură.

4.11. Vizionarea unor emisiuni T.V., diapozitive, filme

Vizionarea unor emisiuni T.V., diapozitive, fi lme, care prezintă diferite aspecte
privind poluarea mediului înconjurător sunt urmate de discuții și lansarea unor întrebări pe
această temă.
După ce urmăresc un film în care să fie prezentate imagini cutremurătoare (o mulțime
de pești ce pl utesc morți la suprafața apei și alții care încercând să scape din apa toxică, sar și
își sfârșesc viața pe uscat) și un alt film în care este prezentat dezastrul (păduri întregi arse,
animale arse sau sufocate de fum) pe care l -au făcut incendiile provoca te de om din neglijență
sau cu bună știință, se discută cu copiii despre rolul omului în poluarea mediului, provocându -i
prin întrebări adresate (″Ce putem face pentru a opri poluarea?″, ″Ce pedeapsă merită cei ce
distrug natura?″, ″Cum putem ocroti și res pecta natura?″, ″Cine sunt răspunzători de
menținerea vieții pe Terra?″) și venind cu idei și păreri proprii. Ei pot răspunde:
 ″Să nu mai murdărim apele cu deșeuri toxice.″
 ″Să păstrăm curățenia și să iubim vietățile naturii.″
 ″Cei ce distrug natura să fie aspru pedepsiți, să nu uite niciodată de fepta rea pe
care au făcut -o.″
 ″Toți oamenii, toți locuitorii Pământului sunt răspunzători de menținerea vieții pe
această planetă.″

4.12. Organizarea unor activități cultural -artistice

Aceste activități se organizează cu scopul de a le trezi copiilor interesul pentru tot ceea
ce se întâmplă, bine sau rău, în natură și de a -i determina și pe această cale să iubească, să
respecte și să ocrotească natura.
După ce fieca re membru al cercului plantează în grădina din fața școlii câte un puiet de
brad pe care îl vor îngriji până va crește mare, se organizează o discuție despre importanța
plantelor, a pădurilor, a clorofilei pentru viața noastră. Această discuție poate fi ur mată de un
concurs gen ″Cine știe răspunde″ pe teme ecologice, de o mică scenetă în care pădurea este
prezentă ca dătătoare de viață, oxigen și bogăție pentru viețuitoarele planetei noastre, în cadrul
serbării școlii. De asemenea copiii află cum trebuie ei , cei mici, să facă pentru a salva natura
de la poluare.

4.13 Educația și conduita ecologică – prin activitățile
din viața cotidiană (în școală și acasă)

Principiul legării t eoriei de practică formulează cerința ca lecțiile teoretice,
cunoștințele dobândite pe anumite căi să ofere suficiente ocazii de valorificare, în practică a
cunoștințelor teoretice și a capacităților învățate. De fapt în procesul aplicării practice a
cunoș tințelor are loc o îmbogățire a experienței de cunoaștere și de viață a elevilor. Aceștia
reușesc să -și formeze și consolideze deprinderi de muncă independentă, deprinderi practice de
întreținere a spațiilor verzi din sat, de plantare a pomilor, a florilor , contribuind la
înfrumusețarea peisajului și, implicit, la reducerea poluării din natură, de menținere a
integrității arborilor din parcuri sau păduri, de protejare a exemplarelor unicat și a arborilor
monumentali, sau cu valoare monumentală; de protejare a calității apelor, aerului, vegetației,
aceasta din urmă fiind principalul factor de regenerare al atmosferei, de valorificare a anumitor
resurse locale ale solului și subsolului.

Printre aceste activități se dezvoltă, de asemenea spiritul de disciplină, de echipă, dar și
respectul pentru munca părinților, a oamenilor în general, pentru rezultatul muncii lor. De
asemenea, elevii învață să deslușească adevărata însemnătate practică, a cunoștințelor însușite
teoretic.
Principalul legă rii teoriei de practică se aplică în desfășurarea unor activități, cum ar fi:
drumețiile și excursiile școlare, activitatea în grădina de legume alături de părinți sau bunici,
plantarea și îngrijirea pomilor sau a florilor, îngrijirea pădurilor, grija față de monumentele
naturii, protejarea aerului și apei împotriva poluării și chiar față de monumentele istorice, de
arhitectură, elemente ale cadrului înconjurător care definesc anumite comunități umane.
Mă voi opri acum asupra activităților practi ce desfășurate de elevi atât la școală cât și
acasă sau pe stradă și care sunt urmărite pentru că ele înseamnă „surse de informații”.
Activitățile practice la care sunt antrenați stau la baza educației ecologice a școlarilor.
Una dintre activități este amenajarea „Spațiilor vii”, în sala de clasă, prin plantarea
florilor în ghivece sau jardiniere. Copiii au înmulțit plantele atât prin butași cât și prin semințe.
A fost urmărită permanent evoluția acestor plante, au fost udate, a fost af ânat pământul și
frunzele șterse de praf.
Cu ocazia proiectului „Sunt bun
cetățean” desfășurat în săptămâna
„Școala altfel”, elevii au participat cu
drag la înfrumusețarea spațiilor verzi,
prin plantarea florilor în rondourile din
curtea școlii. Au luat parte și la
plantarea de puieți (bineînțeles după
puterile lor). Alături de colegii mai mari
au participat la ecologizarea zonei din
împrejurimea școlii și a satului, la curățenia de primăvară, prin igienizarea curții școlii.
Ei sunt fo arte atrași de pădure. Este normal ca ocrotirea pădurii să fie una dintre
preocupările lor. Cu această ocazie s -a insistat și pe însușirea de către copii a normelor de
comportare în pădure. Mă refer în primul rând la protejarea pădurii împotriva incendiilo r.
Desigur că se pune și problema păstrării pădurii prin evitarea defrișărilor, dar aceasta ține mai

mult de oamenii maturi și de anumiți factori de decizie. Să nu uităm că mâine vor fi și ei
maturi sau se vor număra printre cei care iau decizii importante .
Pornind de la faptul că poluarea afectează și monumentele arhitecturale, copiii au fost
antrenați la acțiunea de curățare a acestora de praf și de depunerile de fum.
În vacanțe sau la sfârșit de săptămână, alături de cei mari, pot aju ta la unele activități în
grădina lor sau a bunicilor (greblatul, plivitul buruienilor, amenajarea straturilor, recoltarea
unor produse, sortarea lor).
Cu această ocazie cunosc principalele lucrări în grădină și succesiunea acestora, cunosc
import anța lor în viața culturilor din grădină.
Învață de asemenea să prețuiască munca părinților, fraților mai mari, a bunicilor, să
prețuiască roadele muncii lor. Atât prin activitatea în cadrul grădinii cât și prin activitatea la
câmp, copiii învață că nimic nu se obține decât prin muncă. Educația în cultul muncii nu mai
este pentru ei doar o frază pompoasă și artificială ci un adevăr trăit. Și mai înseamnă această
activitate o adâncă prețuire a celor care prin sudoarea frunții obțin pâinea cea de to ate zilele și
că munca la câmp este cea mai nobilă, pentru că ea este în primul rând izvorul vieții noastre.
Munca la câmp mai înseamnă și începutul unei mari iubiri, iubirea de glie, de pământul pe
care l -au lucrat părinții, bunicii, străbunicii din stră fundurile milenarei noastre istorii,
înseamnă respect față de glia care îi va hrăni și pe urmașii noștri. Dar toate acestea nu stau la
baza dragostei față de țară? Iar țara nu înseamnă și glia și apele și cerul și oamenii care trudesc
cu brațele și cei car e trudesc cu mintea și cei care cântă frumusețile locurilor și măreția naturii,
a faptelor oamenilor.
Îngrijirea pomilor fructiferi este o altă activitate deosebit de iubită de către elevi. Chiar
dacă nu fac ei în întregime operațiile de plant are a pomilor, „ajută și ei” și sunt mândri de ceea
ce fac și mai ales se bucură atunci când văd că pomii s -au prins și atunci când vor da roade își
vor aminti cu bucurie și îndreptățită mândrie că „pomul acesta l -am plantat cu bunicul” și că
„l-am îngriji t”.
Fiecare dintre noi cei maturi ne amintim cu deosebită plăcere favorul ce ni s -a făcut de
a planta un pom. Este de fapt un simbol al perenității, dar și al succesiunii generațiilor.
Să nu uităm, deci, că sarcina noastră, a învăț ătorilor, este de a forma la elevi
sentimentul permanenței, al perenității și, nu în ultimul rând al statorniciei.

Prin aceste activități practice reușim mult mai ușor șă conștientizăm la elevi necesitatea
ocrotirii naturii, a protejării vieții în cele mai variate forme ale sale, formarea și dezvoltarea
conștiinței lor ecologice.

CONCLUZII

Acțiunea societății românești asupra mediului a fost întotde auna orientată, în primul
rând, spre obținerea celor necesare traiului. Ca urmare, omul a căutat în general să aducă
mediului transformări care să -i permită o mai bună utilizare a lui, să creeze condiții cât mai
favorabile pentru viață și pentru a -și satis face diversele nevoi materiale și spirituale.
Însă efectele secundare negative, neașteptate și nedorite, s -au manifestat aproape
întotdeauna, uneori cu intensitate slabă, aproape neglijabilă, alteori însă, luând proporții
alarmante, atât în funcți e de intensitatea diverselor procese de transformare, cât și de
caracterele specifice ale terenurilor asupra cărora s -au exercitat acțiuni.
Civilizația modernă – sunt de părere unii experți – a antrenat dezechilibre ecologice pe
care natura n -a avut timp să le restabilească din cauza ritmului accelerat al schimbărilor și a
recentei explozii demografice.
Educația trebuie să aibă în vedere faptul că supratehnologizarea nu este o cale de
rezolvare a acestor mari și dureroase probleme. Întoarc erea omului cu fața spre natură, pentru
a o cunoaște și a o înțelege îl va ajuta să perceapăimposibilitatea ″artificialului″ de a înlocui
viața, acesta e un prim pas spre remedierea a ceea ce se mai poate face încă.
De aceea pledez pentru o educaț ie ecologică, o familiarizare chiar, la vârsta școlară mică,
cu frumusețea naturii și cu necesitatea de a o proteja.
Copilul trebuie să cunoască lumea reală, așa cum este ea, nu disociată în ″feliile″ ce o
alcătuiesc, ci în mod nedisociat, sintet ic, generalizator.
Lumea este deosebit de complexă și asta înseamnă că nu poate fi înțeleasă decât în
complexitatea ei.
Prin lucrarea de față am încercat să prezint modalități concrete de cunoaștere a naturii.
Pe primul loc stau desigur orele de geografie și de științe ale naturii unde se pun bazele
concrete de cunoaștere a mediului înconjurător, începând de la orizontul local, la cel mai
îndepărtat, începând de la fenomenele cele mai simple, continuând cu cele mai complexe. În
acest fel și în predarea geografiei se ține seama de principiile didacticii: al participării
conștiente și active a elevilor în procesul cunoașterii; principiul intuiției; al legării teoriei de
practică; al învățării sistematice și continue; principiul accesibilităț ii și al conexiunii inverse.

Pe al doilea loc am plasat drumețiile și excursiile geografice. Ele asigură legătura cu
practica, dar pe mine m -au interesat în primul rând aspectele cognitive, faptul că elevul poate
și trebuie să învețe din experien ța naturii. Nu în ultimul caz am urmărit formarea sentimentului
de dragoste față de natură, pentru că acesta odată format ajută la formarea și dezvoltarea
conștiinței ecologice și totodatăla însușirea cunoștințelor științifice.
Am încercat să dem onstrez că potențialul cognitiv este strâns legat de trăirile sufletești
ale școlarului mic, că cele două aspecte ale vieții copilului, cel cognitiv și afectiv se dezvoltă
împletindu -se mereu, amplificându -se unele pe altele.
Conștiința și condui ta ecologică se formează și se amplifică prin acțiuni concrete cum ar
fi: îngrijirea pomilor, plantarea florilor și a puieților, protejarea aerului, apelor.
Natura încearcă să se autoprotejeze, este în stare de cele mai multe ori să se refacă, dar și
de multe ori are nevoie de ajutorul omului, pentru a nu se autodistruge.
Acestea sunt problemele care ar trebui să fie în atenția întregii omeniri, iar învățătorii au
sarcina de a le forma această idee copiilor pe care îi educă.
Înseamnă că stă în puterea generațiilor de azi și a celor viitoare de a răscumpăra marile
greșeli, că natura ve redeveni o mamă darnică, bună și iubitoare pentru toți fii ei.

ANEXE

1. Calendar ecologic
2. Mic dicționar de ecologie
3. Miniprograma disciplinei opționale ,,Natura, prietena mea”
4. Proiect didactic
5. Proiectul „Sunt un bun cetățean!”
6. Set de fișe pentru protejarea mediului sau pentru portofoliu
7. Aventura materialelor reciclabile
8. Acțiuni ecologic e „Un pom, o viață”
9. Teme în cadrul cercului „Prietenii naturii”

Anexa I

Data
Semnificație
Istoric Exemple
de activități
de învățare

2 februarie

Ziua Zonelor
Umede
Ziua Mondială a Zonelor Umede
celebrează data semnării „Convenției asupra
zonelor umede de importanță
internațională, în special ca habitat al
păsărilor acvatice” , în 1971, în localita tea
Ramsar (Iran), situată pe coasta Marii
Caspice.

21 martie
Ziua Mondială
Pădurii Ziua Mondială a Pădurii este
sărbătorită în întreaga lume de peste 30 de ani
pentru a atenționa comunitățile de importanța
și numeroasele beneficii aduse de pădure.
Plantăm pomi

22 martie

Ziua Mondială
a Apei Ziua Mondială a Apei a fost declarată
de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, prin
rezoluția A/RES/47/193, în 1992, la inițiativa
Programului de Mediu al Națiunilor
Unite,pentru încurajarea u nei înțelegeri
globale, mai eficiente și mai responsabile, a
necesității de utilizare, protecție, economisire
și conservare a apei.

Udăm
florile/pomii
din curtea școlii

Ziua mondială a meteo rologiei se
marchează din anul 1961 și reprezintă intrarea
învigoare, la 23 martie 1950, a Convenției

23 martie
Ziua Mondială
a Meteorologiei Organizației Mondiale a Meteorologiei care
atransformat vechea Organizație
meteorologică internațională într -o
organizație interguvernamentală, cunoscută
sub numele de Organizația Meteorologică
Mondială, o specializată a Națiunilor Unite.

1 aprilie

Ziua Păsărilor De peste o sută de ani ornitologi din
întreaga lume celebrează Ziua Păsărilor în 1
aprilie dupa semnarea în 1906 a „Convenției
pentru Protecția Păsărilor” care marchează
începuturile acțiunillor de protejare a faunei
sălbatice.
Construim
cuiburi/căsuțe
pentru păsări

22 aprilie

Ziua Mondială
a Pământului Lansată pentru prima dată în 1970, ca
eveniment de conști entizare a pubicului
asupra problemelor de mediu, în SUA, Ziua
Pământului este celebrată ca momentul
începerii mișcării ecologiste.

22 mai

Ziua
Internațională a
Biodiversității Ziua Internațională a Biodiversității a
fost iniția tă în 1993 la Adunarea Generală a
Națiunilor Unite pentru promovarea
aspectelor legate de biodiversitate. Până în
anul 2000 a fost în 29 decembrie, celebrând
ziua intrării în vigoare a Convenției asupra
Diversității Biologice. În decembrie 2000 data
a fost schimbată (22 mai fiind data adoptării
Convenției, în 1992), în parte pentru a evita
suprapunerea cu alte sărbători ce au loc la
sfârșitul lunii decembrie.
Ziua Europeană a Parcurilor a fost

24 mai

Ziua Europeană
a Parcurilor inițiat ă de Federația EUROPARC cu scopul
de a îmbunătăți starea zonelor protejate din
Europa și a atrage participarea publică în
administrarea acestor zone. A fost celebrată
pentru prima dată în 1999 organizându -se
evenimente în toată Europa în jurul datei de
24 mai, care reprezintă data creării primelor 9
parcuri naționale din Europa, în Suedia, pe
24.05.1909.

Curățenie în
curtea școlii.

5 iunie

Ziua Mondială
a Mediului Ziua Mondială a Mediului a fost
stabilită de către Adunarea Gener ală a
Națuinilor Unite în 1972 pentru a marca
deschiderea Conferinței asupra Mediului
Uman, care a avut loc la Stockholm și care a
recunoscut eșecul omenirii în gestionarea
biosferei și a chemat la minimizarea
decalajului dintre țările dezvoltate și cele î n
curs de dezvoltare.

Reciclarea
deșeurilor pe
categorii (lemn,
sticlă, hârtie).

8 iunie

Ziua Mondială
a Oceanelor Ziua Mondială a Oceanelor se
celebreaază începând cu anul 1992, fiind
stabilită la “Summit -ul Pamantului” care a
avut loc în acel an la Rio de Janeiro, la care
au participat reprezentanți din aproximativ
170 de state. Deși nu este încă oficial
recunoscută de Organizația Națiunilor Unite,
Ziua Mondială a Oceanelor oferă ocazia
sărbătoririi oceanelor lumii.

Ziua Mondială Ziua Mondială pentru Combaterea
Deșertificării și a Secetei, 17 iunie, a fost

17 iun ie pentru
Combaterea
Deșertificării și
a Secetei proclamată de către Adunarea Generală în
1994 (rezoluția 49/115). În același an, a fost
adop tată Convenția Națiunilor Unite pentru
Combaterea Deșertificării.

29 iunie

Ziua Dunării Ziua Dunării a fost sărbătorită
pentru prima dată începând cu anul 2004, la
propunerea reprezentanților țărilor Dunărene,
sub conducerea Co misiei Internaționale
pentru Protecția Fluviului Dunărea și
susținută financiar prin Programul Națiunilor
Unite pentru Dezvoltare (UNDP) și
Facilitatea Globală de Mediu (GEF) în cadrul
“Proiectului Regional pentru Dunăre”.

16
septembrie
Ziua
Internațională a
Protecției
Stratului de
Ozon Ziua Internațională a Protecției
Stratului de Ozon a fost stabilită de către
Adunarea Genrală a Națiunilor Unite
(rezolutia nr. 49/114) în 23 ianuarie 1995
pentru a celebra adoptarea Protocolului de la
Montreal privind substanțele care epuizează
stratul de ozon în 16 septembrie 1987.

Prima zi
de luni din
octombrie

Ziua Mondială
a Habitatului În 17 decembrie 1985 Adunarea
Generală a Națiunilor Unite a desemnat prima
zi de luni din octombrie Ziua Mondială a
Habitatului, sărbătorită prima dată în 6
octombrie 1986. Ziua Mondială a Habitatului
reflectă necesitatea armonizăriii așezărilor
umane cu mediul natural, deoarce Pământul
nu este doar habitatul oamenilor, ci și al
tutur or celorlalte vietăți.

Povestire creată
de copii: „Casa
mea, copil
orfan”.

4
octombrie

Ziua Mondială
a Animalelor Ziua Mondială a Animalelor a
fost stabilită la o convenție a ecologiștilor ce a
avut loc în1931 în Florența, f iind aleasă data
de 4 octombrie deoarece este sărbătoarea
Sfântului Francisc de Assisi, un iubitor de
natură și patronul animalelor.

31
octombrie
Ziua
Internațională a
Mării Negre Ziua de 31 octombrie a fost
desemnată ca " Ziua Internațională a Mării
Negre", în anul 1996, când toate cele 6 țări
riverane au semnat Planul Strategic de
Acțiune pentru Marea Neagră.

Anexa II
Mic dicționar de ecologie

abiotic – care este lipsit de viață; exemple: factori abiotici de sol, apă, aer, factori de climă;
aclimatizare – proces fiziologic complex datorită căruia o specie (populație) pote să -și
desfășoare normal viața în condiții climatice diferite față de cele la care
specia respectivă este adaptată;
acumulare de poluanți – fenomen de acumulare a poluanților în apă, aer, sol și organismele
vii prin aportul repetat și de durată al ace stora, în principalele medii de viață; poluanții provin
din activitățile industriale, de transport, menajere, precum și din pesticide;
adaptare – schimbare cantitativă a exprimării caracterelor sub acțiunea factorilor ecologici;
aer contaminat – aer care c onține poluanți deosebit de periculoși (substanțe radioactive, gaze
toxice, microorganisme patogene, etc.) pentru desfășurarea vieții. Este prezent mai ales în
aglomerările urbane și industriale. Se caracterizează prin concentrații mari de substanțe
poluan te care produc efecte nocive asupra viețuitoarelor.
aer poluat – aer care conține poluanți în concentrații ce determină efecte nocive sau care
produc disconfort;
agresivitatea poluanților – termen folosit în ecologie pentru a desemna acțiunea unui poluant
sau a unui complex de poluanți care în anumite condiții de mediu produc o vătămare excesivă
a organismelor, a bunurilor materiale;
apă reziduală – apă rezultată din procesele industriale și activitățile menajere, care conține
diferite elemente sau substanț e chimice nocive, microorganisme patogene (virusuri, bacterii,
ouă sau larve de insecte, etc.);
arie poluată – porțiune de teren în care se înregistrează concentrații de poluanți (proveniți din
una sau mai multe surse) peste limita legală sau fixată prin r egulamente de protecția mediului;
biocenoză – componentă vie a unui ecosistem reprezentând o comunitate unitară și complexă
de plante și animale; între viețuitoarele ce alcătuiesc o biocenoză, precum și între acestea și
mediul lor de trai (biotipul) există relații de interacțiune bine statornicite care asigură funcțiile
sistemului respectiv;

biodegradare – proces de descompunere a unor elemente, substanțe, obiecte sau corpuri
organice din natură sub acțiunea organismelor vii și în special a microorganismelo r din grupul
bacteriilor și ciupercilor microscopice;
biosferă – totalitatea ecosistemelor și a viețuitoarelor din geosferele care conțin viață;
calitatea vieții – totalitatea condițiilor naturale și socio -culturale (puritatea mediului de viață –
apă, aer, s ol, peisaj – nivel de dezvoltare);
calendarul naturii – sistem de împărțire a timpului bazat pe fenomenele periodice din natură;
caracteristici ecologice – totalitatea caracterelor morfologice sau fiziologice ale unui
organism, corelate cu fctori de mediu î n care se dezvoltă;
clorofilă – pigment din plantele verzi care conține magneziu și alcool superior; are rol în
procesul de fotosinteză; se folosește în parfumerie ca dezodorizant și în medicină ca
antianemic;
defrișare – înlăturarea completă a păduilor de pe o suprafață; defrișarea irațională conduce la
creșterea unor mari dezechilibre în natură prin modificarea regimului de precipitații, al
mișcării curenților de aer, prin degradarea și eroziunea solurilor, prin apariția de inundații,
etc.;
degradarea med iului înconjurător – proces de alterare a calităților fizice, chimice și
biologice ale mediului înconjurător ca urmare a influenței dircte sau indirecte a factorilor
ecologici naturali sau antropici; are drept efect crearea de condiții improprii de folosir e a
mediului de viață, modificarea ecosistemelor naturale, perturbării în desfășurarea activității
umane, apariția unor boli, etc.; pote fi cauzată de erupții vulcanice, inundații, cicloane,
cutremure de pământ, incendii, eroziuni datorate apei și vântului , substanțe poluante, folosirea
abuzivă, defrișări, vânatul și pescuitul irațional, experiențe nucleare și aviația supersonică,
războaie, etc.;
dendrologie – ramură a botanicii care se ocupă cu studiul plantelor lemnoase (arbori și
arbuști); pe datele furn izate de aceasta se bazează cercetarea structurilor ecosistemelor
naturale (păduri) și a celor antropice (parcuri, grădini);
detectarea poluanților – proces de identificare în mediul ambiant, cu ajutorul unor aparate
speciale, a prezenței poluanților și a radiaților nocive, precum și stabilirea concentrației lor în
diferite medii;

detergent – substanță chimică organică utilizată în spălarea diferitelor materiale; reprezintă
unul dintre factorii poluanți ai apelor în natură, unde se produc spume ce se acumul ează la
suprafața lor limitând schimbul de gaze între apă și atmosferă, contribuind astfel la distrugerea
bacteriilor aerobe cu rol în descompunerea deșeurilor organice;
dispariție – pieire, moarte;
a fi pe cale de dispariție – a dispărea încetul cu încetu l, prin scăderea numărului;
distrugere – omorâre, nimicire, devastare;
echilibru biologic – însușurea organismelor vii de schimb continuu cu mediul, având
proprietatea de autoreînoire, păstrându -se mereu o proporție între numărul de specii și
resursele med iului;
ecologie – știință ce studiază prin excelență conexiunile ce apar între organisme și mediul lor
de viață, alcătuit din ansamblul factorilor de mediu (abiotici și biotici), precum și structura,
funcția și productivitatea sistemelor biologice; termenu l a fost creat în 1866 de către zoologul
german Ernst Haeckel;
ecosistem – fragment mai mare sau mai mic al biosferei alcătuit dintr -o componentă vie,
reprezentată de plante și animale (biocenoză) și una nevie (biotip), formând un ansamblu
integrat, în per manentă interacțiune;
emisie poluantă – emisie de substanțe solide, lichide sau gazoase dăunătoare organismelor
vii, provenite din diferite surse, cel mai adesea industriale;
epurarea apei – operație de îndepărtare, din apele naturale sau reziduale, a mate riilor
organice și anorganice dizolvate sau în suspensie, pentru a le aduce la o calitate
corespunzătoare scopului urmărit;
epurarea naturală – proces biologic, chimic și fizic care permite unui mediu poluat de
substanțe organice sau anorganice să -și recap ete puritatea inițială fără intervenții externe,
respectiv antropice;
etologie – știință care studiază comportamentul animalelor în mediul lor natural;
factori ecologici – totalitatea factorilor abiotici (temperatură, lumină, precipitații, presiune,
etc.) și biotici (paraziți, dăunători, etc.) cu care un organism vine în contact și cu care se
interacționează reciproc;

fotosinteză – proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizează substanțele organice, în
prezența luminii solare din bioxid de carbon ș i apă cu ajutorul absorbite de clorofilă și
eliberează oxigen;
fum – poluant atmospferic format din gaze de ardere și mici particule solide nearse (funingine,
gudroane, cenușă, etc.) care se prezintă sub forma unui nor cenușiu până la negru;
intoxicare – otrăvire;
lanț trofic – șir de verigi, reprezentate de specii de plante și animale, caracterizat prin sens
unic, fiecare specie hrănindu -se pe seama speciei situate în stânga ei (exemplu: plantă –
insectă – pasăre răpitoare);
maree neagră – peliculă de petr ol ajunsă accidental pe suprafața apei marine sau oceanice,
care plutește un timp mai scurt sau mai îndelungat până ce difuzează în zona litorală;
mediu – totalitatea factorilor fizici, chimici, meteorologici și biologici dintr -un loc dat cu care
un organi sm vine în contact (temperatura, umiditatea, solul, apa, peisajul, organismele, etc.);
monumente ale naturii – plante și animale sau alte obiecte di natură care prezintă o
importanță științifică sau estetică, ocrotite în scopul conservării lor (exemple: pl ante rare,
animale rare, roci, minerale, fosile, copaci bătrâni sau cu semnificație istorică);
modificări fenologice – modificări sezoniere în natură în funcție de factorii meteorologici ai
unui anotimp (exemple: înmugurirea, înflorirea, fructificarea, mig rația, împerecherea);
nociv – capacitate a unor substanțe sau fenomene fizice (fum, gaze, praf, mirosuri, zgomote,
trepidații, etc.) de a deveni dăunătoare pentru om și alte viețuitoare, când depășesc o anumită
limită de concentrare, respective de intensit ate;
observații organoleptice – observații ce se pot efectua cu ajutorul organelor de simț
(exemple: gust, culoare, miros);
ocrotirea naturii – ramură a ecologiei aplicate, având ca obiect principal păstrarea și
conservarea populațiilor naturale tipice, sp ecifice unei anumite regiuni, ca forme perfecte în
păstrarea echilibrului biologic local; în acest cadru se include problemele legate de crearea
rezervațiilor naturale, unde peisajul, flora și fauna sunt strict protejate;
patrimoniu – totalitatea bunurilor materiale și spirituale care aparțin unei colectivități;
poluant – produs solid, lichid sau gazos provenit din activitățile umane și dispersat în aer, apă
sau sol, cu acțiune dăunătoare asupra organismelor vii, bunurilor materiale, operelor de artă,
peisajului, etc.;

poluare – proces de alterare a mediilor de viață biotice și abiotice și a bunurilor create de om,
cauzat mai ales de deșeurile provenite din activitățile umane, de origine menajeră, agricolă,
industrială, etc. cât și datorită unor fenomene na turale (erupții vulcanice, furtuni de praf ori de
nisip, inundații, etc.);
protecția mediului – totalitatea acțiunilor întreprinse de om pentru păstrarea echilibrului
ecologic, menținerea și ameliorarea calităților factorilor naturali, dezvoltarea valorilo r
materiale și spirituale, asigurarea condițiilor de viață generațiilor actuale și viitoare. Acțiunea
omului asupra biosferei a dus pe întinse regiuni ale globului la deteriorarea unor vaste
ecosisteme, la epuizarea solurilor și a resurselor d apă dulce și dispariția a numeroase specii
vegetale și animale. Protecția mediului a devenit în prezent o problemă stringentă a politicii
tuturor statelor dezvoltate sau în curs de dezvoltare și trebuie soluționată științific,
interdisciplinar și interstatal.
respiraț ie – totalitatea proceselor prin care se realizează schimbul de gaze (absorbirea
oxigenului și eliminarea bioxidului de carbon) între organismele vii și mediu;
resurse naturale – orice componentă din mediul natural , ca solul, apa, flora, fauna, bogățiile
minerale ale solului, populațiile umane;
rezervații ale biosferei – teritorii ocrotite care conservă integralitatea, funcționalitatea și alte
însușiri naturale ale unor ecosisteme, ce prin existența lor contribuie la regenerarea continuă a
resurselor funda mentale ale biosferei;
ritm sezonier – schimbarea mai multor aspecte ale biocenozei în timpul unui an, ce variază de
la o stare de minimă – iarna – la o stare de maximă intensitate – vara;
transpirație – funcție fiziologică de eliminare în atmosferă a apei din părțile aeriene ale
plantelor, sub formă de vapori;
vegetație – totalitatea plantelor dintr -o regiune, zonă, țară etc., distribuite și asociate după
anumite condiții naturale;
zonă poluată – loc în care se înregistrează o creștere excesivă a poluanțil or (proveniți din una
sau mai multe surse) care depășesc concentrația limită legală sau fixată prin regulamente.

Anexa III
Miniprograma disciplinei opționale
„NATURA, PRIETENA MEA”

Tipul: La nivelul ariilor curriculare: „Limbă și comunicare”
„Matematică și științe ale naturii”
„Om și societate”
„Arte”
„Tehnologii”
Clasa: a IV-a
Durata: 1 an
Număr de ore pe săptămână: 1

Argument

„A ințelege natura înseamnă a înțelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea
naturii atât de amenințată astăzi, înseamna a contribui la fericirea omenirii. ”
Academician Eugen Pora

Cunoașterea naturii stimulează potențialul creativ al copilului, intuiția și imaginația
acestuia.
,,Natura – prietena mea’’ își propune să înlesnească și să aprofundeze înțelegerea și
cunoașterea naturii prin participarea activă și conștientă a elevilor la descoperirea și
redescoperirea fenomenelor și proceselor naturale în funcție de experiența lor de viață, de
nevoile reale de cunoaștere.
Obiectivele acestui opțional vizează dezvoltarea capacităților de observare, explorare și
înțelegere a realității mediului înconjurător, cunoașterea, înțelegerea și utilizarea în
comunicare a unor termeni specifici și formarea unor atitudini pozitive prin stimularea
interesului față de păstrarea unui mediu echilibrat și exersarea unor deprinderi de îngrijire și
ocrotire a acestuia.

Activitățile de învățare propuse sunt orientate spre observarea și explorarea directă a
mediului înconjurător ( colțul viu al clasei, în grădina școlii, excursii și drumeții ).
,,Natura – prietena mea’’ urmărește observarea unor fenomene ale naturii din diferite
anotimpuri în timpul producerii acestora în mod natural, iar elevii le pot percepe mai ușor, pot
realiza asemănări și deosebiri între ele, își pot exprima propriile opinii.
Prin excursii și drumeții în cadrul naturii, elevii pot observa mai ușor activitățile
economice care dăunează mediului și influentează negativ sănătatea omului. Pot să -și formeze
o atitudine pozitivă de respectare și protejare a mediului în care trăiesc.
Toate activitățile care se vor desfășura în cadrul acestui opțional au rolul de a dezvolta
la elevi o atitudine de responsabilitate față de mediu, de a stimula dorința de a cunoaște mai
multe despre planeta pe care trăiesc, despre Univers.
,,Natura – prietena mea” reprezintă încă un pas în vederea integrării conștiente a
copilului în mediul natural, social și cultural.

Obiective cadru

1. Cunoa șterea componentelor mediului înconjurător apropiat și îndepărtat,
ca rezultat al observării și investigării elementelor și fenomenelor din
natură.
2. Descoperirea și înțelegerea cauzelor și efectelor unor fenomene naturale,
în vederea adoptării unor atitudin i și comportamente de protecție și
autoprotecție în raport cu acestea.
3. Formarea ideilor științifice prin investigarea / explorarea mediului
înconjurător și dezvoltarea capacității de a comunica într -un limbaj
științific adecvat.
4. Cunoașterea și aplicarea no rmelor de comportament specific asigurării
echilibrului naturii și unor atitudini de prietenie și respect față de aceasta.

1. Cunoașterea componentelor mediului înconjurător apropiat
și îndepărtat, ca rezultat al observării și investigării elemen telor și
fenomenelor din natură.

Obiective de referință Exemple de activități de învățare
1.1. să conștientizeze noțiunea de
„planetă”, pe baza unor informații
simple și a unor observații, mijlocite
și nemijlocite, despre Terra și alte
planete;
– Lectura și comentarea unor povestiri, legende, articole din
reviste, publicații de specialitate etc.;
– Vizionarea Observatorului Astronomic din București,
discuții cu specialiști în domeniu;
– Vizionarea unor diapozitive, casete video, emisiuni TV, în
vederea explor ării spațiului cosmic, a vieții Terrei (dirijat și
independent);
– Observarea dirijată a bolții cerești, în diferite momente ale
zilei ( dimineața, la amiază, la apusul soarelui, precum și în
toiul nopții);
– Vizitarea planetariului din Constanța;
– Vizitarea un ui observator meteorologic;
– Lucrări practice de confecționare a unor machete
reprezentând planete, forme de relief etc.;
– Exerciții de înțelegere și definire a unor elemente și
fenomene din spațiul cosmic și terestru (Soare, Lună, stea,
planete, Pământ etc. );

1.2. să perceapă Pământul în
complexitatea sa (subsol, sol,
atmosferă), pe baza unor informații
simple și a observării unor corelații
între procesele și fenomenele
observate; – Exerciții de cunoaștere și recunoaștere a unor roci, metale,
minerale, etc.;
– Fișe pentru portofoliu;
– Excursii și expediții în mediul natural;
– Observarea dirijată a unor ilustrații referitoare la subsol, sol,
atmosferă, precum și vizionarea unor diapozitive, filme,
emisiuni TV, reprezentative în acest sens;
– Joc de rol „Călătorie în adâncul mărilor și oceanelor” sau
„Omul are prieteni în adâncul mărilor și oceanelor”;
– Colecționrea unor probe de sol, argilă, nisip, pietriș, a unor
roci și minerale în vederea realizării unui colț al „Micului
geolog” în incinta școlii;
– Colecționarea uno r ilustrații reprezentând atmosfera terestră
(derularea unor fenomene meteorologice);
– Rezolvarea unor teste, chestionare, fișe de muncă
independentă, având ca suport informații și imagini, prin
intermediul cărora vor putea fi realizate corelații între
procesele și fenomenele ce se petrec în natură;
– Jocuri de rol;
– Lucrări practice;
1.3 să descopere și să înțeleagă apariția
și evoluția omului pe Pământ,
precum și interdependența dintre el
și mediu, pornind de la legende,
lecturi și ilustrații. – Selectarea și comentarea unor fragmente din opere literare,
al căror mesaj vizează apariția și evoluția omului pe Pământ,
relația dintre el și mediu;
– Vizionarea unor filme documentare și a unor emisiuni TV,
pe tema apariției omului pe Pământ și a interdependenței
dintr e el și mediu;
– Jocuri de rol;
– Vizite la muzee;
– Realizarea unor colecții de obiecte aparținând oamenilor din
vechime și până în zilele noastre;
– Întâlniri cu geologi, meteorologi, muzeografi, astronomii;
– Organizarea unor cercuri („Micul geolog”, „Micul
astro nom”etc.).

2. Descoperirea și înțelegerea cauzelor și efectelor unor
fenomene naturale, în vederea adoptării unor atitudini și comportamente de
protecție și autoprotecție în raport cu acestea.

Obiective de referință Exemple de activități de învățare
2.1. să identifice și să definească
fenomene naturale ce se petrec în
subsol, pe sol și în atmosfera
terestră;
– Lectura și comentarea unor articole din reviste, publicații de
specialitate etc., pentru înțelegerea erupțiilor vulca nice, a
cutremurelor de pământ, a existenței zăcămintelor subterane, a
producerii unor fenomene naturale la suprafața pământului și în
atmosferă (alunecări de teren, secete, inundații, incendii naturale,
furtuni, uragane etc.);
– Organizarea unor concursuri școlare pe tema „Curiozități ale
naturii”;
– Realizarea unor colecții cu informații și cu imagini
referitoare la fenomene neobișnuite (cutremure, erupții
vulcanice etc.);
– Joc de rol „Să înțelegem ce este un vulcan”;
– Lecturi, imagini, diapozitive, filme docum entare și emisiuni
TV despre meteoriți;
– Exerciții de asociere a comportamentelor animalelor cu
producerea unor fenomene naturale;
– Exerciții de cunoaștere a unor comori din adâncul
pământului, folosind informații, ilustrații, roci, minerale etc.;

2.2. să determine, pe baza informațiilor,
a observațiilor și experimentelor,
cauzele producerii unor fenomene
naturale și efectele lor asupra
omului; – Joc de rol – „Căutătorii de comori”;
– Joc – „Cine sunt oamenii de știință?”;
– Exerciții de stabilire a relației cauză -efect, privind
producerea unor fenomene naturale, folosind ca suport
informația corelată cu imaginea;
– Studiu de caz privind efectele fenomenelor naturale asupra
omului;
– Joc de rol având ca finalitate adoptarea unor atitudini și
comportamente adoptate în c azul unor pericole provocate de
unele fenomene naturale;
– Vizionarea unor filme documentare, emisiuni TV,
diapozitive, precum și observarea dirijată a unor ilustrații
reprezentând producerea și urmările unor fenomene naturale;
– Exerciții de clasificare a efe ctelor pozitive si negative ale
fenomenelor naturale.
2.3. să identifice efectele negative ale
unor fenomene naturale, în vederea
prevenirii acestora; – Excursie la vulcanii noroioși;
– Realizarea unei expoziții cu picturi ale elevilor, pe teme ca :
„Furtuna” , „Vulcanul”, „Incendiul”, Seceta„ etc.;
– Exerciții de corelare a mesajului unor legende și mituri cu
realitatea științifică;
– Rezolvarea unor teste, chestionare, fișe de muncă
individuală, având ca suport informații și imagini referitoare
la prevenirea efec telor negative ale unor fenomene naturale;
– Realizarea în echipă a unor instantanee, folosind aparat de
fotografiat sau cameră video, care să urprindă efectele
negative ale fenomenelor naturale;
– Constituirea unui fotomontaj cu ilustrațiile realizate și a un ei
baze de date referitoare la acestea;
– Selectarea și memorarea unor poezii, ghicitori, având ca
temă unele fenomene naturale;

2.4. să înțeleagă necesitatea cultivării
comportamentelor și atitudinilor de
protecție și autoprotecție în raport cu
natura. – Organizarea unor acțiuni și instructaje – cu colaborarea unor
instituții abilitate – pentru formarea unor atitudini și
comportamente de protecție și autoprotecție în raport cu
natura;
– Jocuri de rol.

3. Formarea ideilor științifice prin investigarea / explorarea
mediului înconjurător și dezvoltarea capacității de a comunica într -un
limbaj științific adecvat.

Obiective de referință Exemple de activități de învățare
3.1. să descopere cauzele și efectele unor
fenomene ce se petrec în inte riorul și
la suprafața Pământului, precum și
în atmosferă;
– Exerciții de formulare a unor judecăți simple, cu privire la
producerea si urmările fenomenelor ce se petrec în interiorul,
la suprafața pământului și în atmosferă, pe baza informațiilor
receptate din reviste, albume, atlase etc.;
– Povestirea unor întâmplări trăite în mijlocul naturii sau aflate
prin intermediul altor surse;
– Exercițiu -joc: „Dragă scfandrule”, „Călătorie în adâncul
Pământului”, „Dragă pilotule” – scrisoare adresată de către
copii adr esată unui personaj imaginar;
– Joc de rol „Căllătorind în peșterile din România”;
– Construirea unui jurnal de lectură;
3.2. să emită judecăți simple (pe baza
observării directe și a informațiilor
dobândite privind producerea și
evoluția unor fenomene pe Ter ra). – Exerciții de formulare a unor întrebări și răspunsuri, pornind
de la informații și ilustrații referitoare la producerea și
evoluția unor fenomene pe Terra.

4. Cunoașterea și aplicarea normelor de comportament
specific asigurării echilibrului naturii și unor atitudini de prietenie și
respect față de aceasta.

Obiective de referință Exemple de activități de învățare
4.1. să înțeleagă importanța unor
fenomene naturale în viața planetei
și a omului;
– Exerciții simple de p ercepere și înțelegere a importanței unor
fenomene naturale în viața planetei și a omului;
– Exerciții de observare directă și dirijată a unor fenomene
naturale;
– Experiențe pentru determinarea importanței unor fenomene
naturale în viața omului;
– Înregistrare a unor date privitoare la producerea și efectele
unor fenomene naturale sub formă de scheme și tabele sau a
unor colaje și ilustrații;
– Eserciții de formare a unor comportamente și atitudini
adecvate în raport cu natura, având la bază sfaturi și
imperative de tipul „Convinge -te!”;
– Joc de rol – „Ce pot face copiii pentru menținerea aerului
curat?”;
– Exerciții de tipul „Gândește și răspunde!” (teste, chestionare,
fișă de muncă individuală);
– Jocuri: „Baloane de săpun”, „Alfabetul vremii” – pentru
sesizarea propr ietăților aerului”;
– Joc „Prietenii omului în natură și în lumea științei;

4.2. să conștientizeze necesitatea
menținerii echilibrului natural prin
intervenția rațională a omului în
exploatarea unor elemente sau
fenomene din lumea înconjurătoare; – Excursii și expediții în locuri unde este evidentă acțiunea
omului asupra mediului;
– Realizarea unor albume cu ilustrații evidențiind intervenția
omului în natură;
– Relatarea unor întâmplări cu urmări pozitive sau negative
asupra mediului înconjurător, trăite sau af late de un copil;
– Joc de rol – „Oamenii pot fi prietenii naturii, contribuind la
protejarea mediului înconjurător? – Cum?”;
– Activități practice de amenajare a unor spații naturale, în
vederea prevenirii sau eliminării efectelor nedorite ale unor
fenomene n aturale;
– Fișe de lucru pentru portofoliu – colecționarea unor
informații și ilustrații despre unele elemente și fenomene ale
naturii (apă, foc, vânt, cutremure, alunecări de teren, peșteri,
stânci cu forme ciudate);
– Joc de rol – „Eate întotdeauna natura pr ietena mea?”;
4.3. să cunoască și să respecte reguli de
prevenire a efectelor nedorite,
cauzate de unele fenomene naturale
asupra unor segmente ale lumii vii și
nevii; – Exerciții tip – grilă, pe criteriile „adevărat”, „fals”;
– Lecturarea unor povești și leg ende privitoare la producerea
fenomenelor naturale și a efectelor acestora asupra omului;
– Exerciții de deducere a unor acțiuni pe care omul poate să le
întreprindă în folosul său, în timpul sau ca urmare a
producerii un or fenomene naturale;
– Selectarea și învățarea unor proverbe, zicători, texte și poezii
referitoare la unele fenomene naturale;
– Exerciții de justificare a afecțiunii și respectului pentru
natură, pornind de la situații concrete;
4.4. să înțeleagă necesitatea cultivării
comportamentelor și at itudinilor de
protecție și autoprotecție în raport cu
natura. – Exerciții de interpretare, prin judecăți și raționamente
simple, a unor afirmații cu valoare de înțelepciune privitoare
la elementele și fenomenele din natură.

Conținuturile învățării

1. Mediul natural la scara planetei
 Pământul, adevăr sau legendă.
 De la omul primitiv, la omul zilelor noastre.
2. Solul, subsolul
 Călătorie în adâncul Pământului.
 Dărnicia Pământului.
 Peșterile.
3. Apa
 Apa în natură.
 Mări și oceane.
4. Aerul
 Aerul.
 Cum este vremea?
5. Fenomene ale naturii
 Vulcanii.
 Cutremurele de pământ.
 Minuni ale naturii.
6. Natura în folosul omului
 Lumea Științei.
 Expediție.

Modalități de evaluare:
– observare sistematică;
– evaluare frontală și individual ă;
– probe orale;
– probe scrise;
– probe practice;
– autoevaluare

Mijloace de învățământ:
– manuale, atlas de ecologie, biologie, geografie, reviste;
– CD-uri educaționale
– diapozitive;
– colecții de materiale;
– planșe;
– ecusoane.
Forme de organizare:
– lecții;
– lucrăr i practice – aplicative;
– vizite didactice;
– drumeții;
– excursii.

Bibliografie

Elena, Petroaia. Dumitru, Pârâială. Viorica, Pârâială – Discipline opționale la clasele
I-IV, Colecția C ollegium, Ed. Polirom, Iași, 2000
Constanța, Cuciinic – Natura -prietena mea , Ed. Aramis, 2005
Cătrună, Liliana. Cătrună, Gheorghe -Mandizu – Natura -prietena mea , Ed. Coresi,
București, 2006

Anexa IV

PROIECT DIDACTIC

ARIA CURRICULARĂ : Matematică și științe
DISCIPLINA : Științe ale naturii
CLASA : a III -a
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE : Influența mediului și a factorilor de mediu asupra
corpurilor
SUBIECTUL LECȚIEI : Protejarea mediului. Folosirea deșeurilor
TIPUL LECȚIEI : comunicare de noi cunoștințe
SCOPUL : Diferențierea acțiunilor de poluare/protejare a mediului î n care trăim și
formarea unei atitudini pozitive despre mediul care ne înconjoară

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 – să definească noțiunea de mediu înconjurător;
O2 – să identifice activitățile omului care duc la de gradarea mediului înconjurător;
O3 – să numească acțiunile benefice ale omului asupra mediului înconjurător;
O4 – să recunoască regulile de comportare ecologică din imaginile prezentate;
O5 – să analizeze materia lele găsind soluții pentru situațiile prezentate;
O6 – să identifice tipurile de poluare ;

STRATEGII DIDACTICE:
Metode și procedee: conversația, explicația, ciorchinele, exercițiul, problematizarea,
observația
Mijloace de realizare: fișe, planșe didactice, plicul cu “Mesajul Planetei Pământ”,
Enciclopedia copiilor, laptop, retroproiector
Forme de oeganizare: activitate frontală, individuală, pe grupe;

BIBLIOGRAFIE:
1. Curriculum Naționa l – Programa școlara pentru clasa a III -a;
2. Meraru, M., Oprisoreanu, V. – „Scrisoarea Pământului către copii”, Ed.Emia 2004;
3. Vidu,A., Predeteanu, L., M. – „Prietenii naturii”, Ed.Erc Press, 2000
4. „Metodica predării cunoștințelor despre natură la clasele I -IV”, Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 1988
5. Pițilă, Tudora, Mihăilescu, Cleopatra – Științe ale naturii -manual pentru
clasa a III -a
6. Enciclopedia copiilor, Ed.Aquila, Oradea, 2003

Nr.
crt.
Secvențele
lecției
Ob.
op.
Demers didactic Strategii didactice
Se evaluează Metode și
procedee Mijloace de
învățământ Forme de
organizare
1. Moment
organizatoric Se asigură climatul optim unei bune
desfășurări a lecției .
2. Verificarea
cunoștințelor
anterioare Verifica rea lecției: Protejarea plantelor și a
viețuitoarelor
 De ce trebuie să protejăm plantele si
animalele?
 Ce specie de animale a dispărut ?
 Cum sunt declarate speciile de viețuitoare
dispărute?
 Dați exemple de specii de viețuitoare
declarate monumente ale nat urii. – conversația
– explicația activitate
frontală – capacitatea
de a exprima
noțiuni
referitoare la
protejarea
viețuitoarelor
3. Captarea
atenției Elevii vor citi o scrisoare pe care le -a
adresat -o Pământul; prin această scrisoare le cere
ajutor pentru că se simte amenințat. – scrisoarea
Pământului
(Anexa1) activitate
frontală
4. Anunțarea
temei și a
obiectivelor Prezint elevilor subiectul și obiectivele
lecției Protejarea mediului. Folosirea deșeurilor
– explicația
5. Dirijarea Verificarea noțiunilor teoretice:

învățării

O1

O5
O4

O2
O4

O6
– Ce este mediul ?
– Care sunt elementele mediului ?
Se afișează pe tablă componentele mediului
SOL APĂ AER
– se completează pe tablă un ciorchine
– se solicită observarea comparativă a imaginilor
din manual.
Se prezintă elevilor o planșă cu „Decalogul
ecologic”. Se cere elevilor citirea celor 10
porunci și se solicită de la elevi un punct de
vedere personal referitor la decalog.
Observarea unor imagini (exemple de
poluare a solului, a apei, a aerului) -prezentare
PowerPoint.
Discuție pe marginea celor vizionate:
– Care sunt activitățile copiilor care pot duce la
„îmbolnăvirea” mediului?
– Care sunt consecințele acestor fapte? Ce
înseamnă poluare?
– Câte tipuri de poluare se pot identifica?
– Ce credeți că pot face copiii pentru a păstra – conversația
– explicația
– exercițiul

problematizarea

– observația

– fișe de lucru
(Anexa 2)

– laptop
– retroproiector

activitate
frontală

activitate
frontală

– capacitatea
de a răspunde
la întrebări și
de a
completa
ciorchinele

capacitatea
de a extrage
informații
esențiale
dintr -un
material
vizionat

O3

O5

O3 mediul curat ?
Se notează la tabla câteva dintre acțiunile
copiilor care duc la protejarea mediului.
Elevii sunt solicitați să explice, cu cuvintele
lor, ce înseamnă “deșeuri”.
*Se prezintă, din materialul PPT, slide –
urile dedicate noțiunii de deșeuri și timpului
necesar degra dări lor naturale (biodegradare) +
deșeuri nebiodegradabile.
Are loc o discuție pornind de la deșeuri,
elevii fiind conduși spre ideea de reciclare a
acestora, folosindu -se de exemple concrete, dacă
e nevoie. Se vor enumera materialele care pot fi
reciclate (plastic, sticlă, aluminiu, hârtie, carton).

– conversația
– explicația

problematizarea

– fișe de lucru
(Anexa 3)

activitate
frontală

capacitatea
de a sintetiza
informații
referitoare la
un material
vizionat
6. Obținerea
performanței Li se prezintă fișa de evaluare pe care
lucrează.
Se verifică fișele. – exercițiul – fișe de
evaluare
(Anexa 4) activitate
individuală
7. Încheierea
activității Se citește poezia „ Prietenul Pământului”
Tema pentru acasă – Elevii vor primi fișe
cu modalități de protejare a mediului de către – conversația
– explicația – fișe de lucru
(Anexa 5)
(Anexa 6)

copii -îndemnuri de la A la Z. Vor alege una
dintre modalități, pe care o vor pune în practică,
până în saptamana următoare, urmând ca în ora
viitoare de stiinte să prezinte o scurtă descriere a
modului în care au desfășurat acțiunea respectivă,
însoțită -după caz -de o „dovadă” : poză, obiect…
Fac aprecieri verbale, individuale și
colective, recomandări.
Elevii vor fi recompensați cu „steluța
micului ecologist”

(Anexa 7)

ANEXA 1

Dragi copii,

Sunt foarte bolnav. Mă amenință din ce în ce mai multe
pericole.
Mi se risipesc bogățiile.
Îmi mor animalele.
Îmi dispar plantele, copacii.
Stratul de aer care mă apără de razele puternice ale
soarelui se subțiaza.
Mă acoperă gun oaiele.
Este atât de murdar în jur !

Vă rog, ajutați -mă!

Prietenul vostru,
Pământul

ANEXA 2

PROTEJĂM NATURA

ANIMALE

SOL

APĂ

PLANTE

AER

ANEXA 3

nu scrijeliți coaja
copacilor
contribuiți la
curățarea
parcurilor
păstrați apele
curate
nu răniți
animalele
ajutați animalele
aflate în suferință
nu vă jucați cu focul
în preajma pădurilor
nu aruncați
deșeurile la
întâmplare
nu distrugeți ceea ce
nu ați crescut
nu aruncați
deșeurile la
întâmplare
plantați câte un
copăcel la
marginea pădurii

ANEXA 4

Fișă de evaluare -cunoașterea mediulu i

1. Încercuiește cuvintele care exprimă lucruri ce pot răni mediul:
o nori
o sticle sparte
o pungi de plastic
o petrol deversat pe sol sau în ape
o flori
o deșeuri menajere
o gaze de eșapament
o case
o păsări
o fumul fabricilor
o pești
o oameni

2. Stabilește valoarea de adevăr a următo arelor enunțuri ( A-adevărat
sau F-fals):
Distrugerea mediului înconjurător influențează viețuitoarele.
Nu este necesar să folosim coșul de gunoi. Aruncăm gunoiul la
întâmplare.
Ocrotind natura ne ocrotim sănătatea.

ANEXA 5
Prietenul Pământului

Ce mult aș vrea să vă gândiți,
Aceste rânduri când citiți,
Cum am putea ca, împreună,
Să facem lumea mult mai bună.

O plantă, o viețuitoare,
Oricât de mică sau de mare,
Să știți: nu cresc la întâmplare
Si ne sunt to ate necesare.

De consumăm fără măsură
Tot ce primim de la natură,
Tot noi vom fi aceia care
Vor plânge cu lacrimi amare.

Și aș mai vrea să văd că voi
Nu acceptați niciun gunoi,
Că îi certați pe -aceia care
Calcă natura în picioare.

Ce mândru eșt i că poți să -ți spui
PRIETENUL PĂMÂNTULUI
Când tu consideri ceva sfânt
Tot ce există pe pământ !

ANEXA 6 CUM POT AJUTA COPIII MEDIUL…DE LA A LA Z
Adoptați o stradă, un parc sau un râu pe care să -l mențineți curat și sănătos!
Bucurați -vă de natură: mergeți la iarbă verde, faceți excursii, dar aveți grijă ce lăsați în
urma voastră!
Cumpărați obiecte solide pe care le puteți folosi mai mult timp!
Donați hainele care vă rămân mici cuiva mai sărac!
Economisiți spațiu , aplatizând cutiile și conservele goale!
Formați echipe în care să colectați împreună sticla, plasticul și diverse recipiente metalice!
Găsiți etichete care indică dacă produsul cumpărat are consecințe negative asupra
mediului!
Hârtia poate fi economisită folosind ambele părți ale unei coli!
Insistați să căutați și să cumpărați acele produse ambalate în materiale reciclabile!
Limitați consumul de prefabricate. Amuzați -vă, construind singuri lucrurile de care aveți
nevoie !
Jucați -vă în aer liber și mai puțin în fața calculatorului care consumă energie electrică!
Mergeți pe jos sau cu mijloacele de transport în comun sau, și mai bine, plimbați -vă,
mergeți cu rolele sau cu bicicleta!
Nu aruncați gunoiul la întâmplare. Folosiți containerele de gunoi și locurile special
amenajate pentru colectarea produselor reciclabile!
Obișnuiți -vă să închideți apa cât vã spălați pe dinți. Lasați -o deschisă numai pentru a vă
umezi periuța și pentru a vă clãti!
Plantați un copac pentru a preveni eroziunea solului, ca să aveți umbră și ca să le dați
păsărilor un adăpost!
Reduceți cantitatea de apă pe care o folosiți!
Stingeți lumina când ieșiți din cameră! Închideți aparatura de uz casnic, dacă nu o folosiți!
Transformați -vă într -o persoană căreia îi pasă de viitorul ei si al planetei!
Utilizați produse fără ambalaje suplimentare, coloranți sau substanțe chimice dăunătoare!
Valorificați fiecare produs cumpărat folosi ndu-l de mai multe ori sau găsindu -i cât mai
multe întrebuințări!
Zâmbește! Ai ajutat și tu la reducerea poluării!

ANEXA 7

STELUȚA MICULUI ECOLOGIST

Anexa V
Proiectul „Sunt un bun cetățean!”

Emil Racoviță, afirma la primul Congres al Naturaliștilor din România,în 1928, că
,,Natura a fost educatoarea noastră și pe sânul ei gol și -a petrecut omenirea to ată copilăria”.
Fie că n -a fost educator prea bun, fie că noi n -am știut să -i ascultăm sfaturile, ideea este că
trebuie să ne unim forțele pentru a o salva. Și o educație ecologică realizată în școală e cel mai
important mijloc de salvare a naturii.
Ocrotirea mediului natural, ,,templul cu stâlpi vii” , cum îl numea sugestiv Baudelaire,
e cea mai de seamă lege a vieții noastre cu care se confruntă omenirea, iar așa cum spunea
marele nostru biolog Eugen Pora, ,, e momentul să -i învățăm pe co pii de ce trebuie protejată
natura’’ . Drumul către formarea unei conștiițe ecologice e lung și dificil, presupune mai mult
decât niște cunoștințe, presupune implicare, participare la activități care să trezească interesul
pentru natură. Menirea noastră, a dascălilor, e nobilă, dar și dificilă, încercăm să cultivăm o
conștiință ecologică adecvată, o schimbare de atitudine. Trebuie să adopți strategii, să îmbini
utilul cu plăcutul, pentru a -i atrage pe elevi, care încep să înțeleagă rolul pe care îl au, prin
participarea lor la diverse activități extrașcolare.
Anul școlar 2011 -2012 a adus ca noutate „Școala altfel” , o modalitate diferită de
desfășurare a activităților de învățare. Activitățile desfășurate, prin structură, conținut specific,
au fost firesc complementare activității de învățare și au avut o deosebită influență formativă
asupra copiilor, în toate formele lor de organizare: drumetii, excursii, vizite, concursuri,
spectacole, ateliere de teatru, arte plastice, etc.. Tocmai de acee a consider că schimbul de idei cu
privire la tipul de activități propuse, la planificarea lor, la modalitățile variate de punere în
practică a acestora au contribuit la optimizarea rezultatelor obținute în urma desfășurării propriu
zise a acestora în săptă mâna 2 -6 aprilie 2012, pentru bunăstarea și creșterea prestigiului unității
noastre, răspunzând diverselor preocupări și interese ale copiilor și punând în evidență talentele
și capacitățile acestora în diferite domenii. Am efectuat o serie de activități , încercând să -i facem
pe copii să iubească tot ce e în jurul lor. Și am rămas surprinși de dorința lor de a se
autoperfecționa.

În cadrul proiectului „Sunt un bun cetățean!” din săptămâna „Școala altfel” au fost
inițiate mai multe act ivități, printre care și o acțiune de ecologizare a spațiului verde din curtea
școlii și din îmrejurimile ei, respectiv o acțiune de plantare de flori și puieți în fața școlii,
activitățile bucurându -se de un real succes printre elevi. Acțiunile au fost pr ecedate de vizionarea
unor materiale despre protejarea mediului dar și prezentarea de către elevi a unor planșe despre
poluarea apei, aerului și solului.
erde din curtea școlii dar și din împrejurimile
satului nostru, ajungând până la pădurea
Gavan, care a fost punctual final. „Captura”
nu a fost impresionantă ca și cantitate, asta ne –
a bucurat pentru că ne -a demonstrat că sătenii
au simț civic, știu să păstreze oaza verdeața
satului. Am învățat și noi acest lucru! Pe viitor
nu vom mai arunca ambalaje și hârtii prin
curtea școlii.
Acțiunile au continuat în următoarele zile și în curtea școlii, când elevi din clasa a IV –
a au plantat flori și pomi, pe care i -au îngrijit la orele de științe: i -au udat de 2 ori pe săptămână,
au săpat în jurul lor
Acțiunile s -au finalizat prin realizarea unui CD cu fotografii și filmulețe, unele dintre
ele fiind expuse pe holurile școlii, dar și prin prezentartea scenetei „Natura e prietena noastră”
regizată de copii clasei a IV -a. .

Anexa VI
Fișe pentru educație ecologică sau pentru portofoliu

De ce este nemulțumit Pământul?
Ce îi provoacă suferințe?

Cine vine în ajutorul Pământului?
Ce pot face ei?

Completați pancardele cu îndemnuri pe care le -ați face

pentru salvarea Pământului.
Încercuiți atitudinea corec tă.
Motivați atitudinile incorecte.

Ce materiale se pot recicla?
În ce condiții se face colectarea?
Unde sunt duse materialele colectate?

Natura este prietena noastra.

Povestește ceea ce vezi în im agine.
Colorează desenul.
Povestiți despre acțiunile voastre de colectare.

Colorați, încercuiți atitudinea corectă

Cine risipește apa?
Sănătatea planetei este
viitorul nostru

Țineți robinetul închis când:

te speli pe mâini
te speli pe dinți

speli diferite obiecte
Lăsați mașinile și motocicletele și folosiți
bicicletele!

Povestește ce vezi în imagine

Ajutați Pământul!
preluat de pe www.didactic.ro

Anexa VII

Aventura materialelor reciclabile

Materialul poate fi utilizat ca o poveste cu imagini care pot fi și colorate, dar la fel
de bine poate fi transformat într -o cărticică.
Este o povestioară drăguță și instructivă care poate ajuta copiii să înțeleagă mai bine
rostul colectării materialelor refolosibile , reciclării și importanța ei.

Țara
lucrurilor
inutile

Hei, care ne -a aruncat în
întuneric ?

Suntem așa de triste!
Am fost trimise în lumea
întunecată a lucrurilor
moarte, inutile, fără viață,
care nu vor mai vedea, nu vor
mai trăi din nou.
Suntem aici fără nici o
speranță! Nu mai suntem
utile!

Suntem atât de fericite!
Vom merge aco lo unde vom
putea fi transformate în
ceva util, nou.

Urmați -ne acolo unde vom parcurge un
întreg circuit pentru a fi reciclate ca
apoi să ne întoarcem ca produse noi

Reciclarea începe atunci când tu
pui sticla, cutiile metalice de
conserve sau diverse băuturi, hârtia,
peturile de la marginea trotuarului
într-o camionetă și le duci pe rând la
un centru de colectare a deșeurilor.
Se poate face acest lucru dacă
fiecare arunca gunoaiele în
containere.

Asemeni lor, poți aduna hârtiile care nu –
ți mai trebuie în gospodărie și făcute
frumos pachet, să le duci la un centru de
colectare.

Apoi materialele tale
reciclabile sunt luate
de un camion special
pentru materiale
reciclabile

Aici ele sunt sortate și așezate în
containere mari, pe categ orii.

După ce fiecare coș este golit, materialele
reciclabile sunt mărunțite, turtite sau făcute
baloți pentru a putea fi expediate la fabrici.

La fabrici materialele
reciclabile sunt
transformate în materiale
noi ….
….. care devin apoi
produse no i.

De exemplu…..
Vechile ziare sunt
transformate în ziare noi
în ziare noi
ADEVĂRUL
ADEVĂRUL
DEPOZIT COVOARE
TRANSPORT

COVOARE

preluat de pe www.didactic.ro

Cămașă
obținută din
reciclarea
sticlelor de
apă minerală
Tu ești cel care închizi circuitul
reciclării în momentul în care
cumperi un produs obținut din
reciclare.

Anexa VIII

Acțiuni ecologice „Un pom, o viață”
Plantarea unui pom (prun)

În săptămâna „Școala altfel”, în cadrul proiectului „Sunt u n bun cetățean!”, am hotărât
ca în una din zile, împreună cu elevii clasei a IV -a, să plantăm pomișori. Pentru aceasta am
pregătit materialele necesare: puieții de pruni, hârleț, îngrășământ, apă.
Pentru început am ales locul de
plantare. În jurul lui am lăsat destul loc
să nu fie înghesuit de alte plante sau
arbori.
În ceea ce privește condițiile de
care are absolută nevoie un prun, acestea
sunt trei: căldură (importantă mai ales în
perioada de polinare), lumină și
umezeală.
Prunii înfloresc mai devreme decât ceilalți pomi fructiferi, așa că nu trebuie plantați într -o
zonă în care temperaturile scad sub zero grade.
Prunii preferă locurile aflate în plin soare, deși nici grădinile cu puțină umbră dimineața
sau după -amiaza nu le dăunează. În ceea ce privește umezeala, este foarte important ca prunii să
nu fie plantați în parcele cu pământ mereu umed, dar nici prea uscat. Nu trebuie plantați lângă
alți pomi pentru că aceștia îi vor priva de umezeala de care au nevoie.
În ceea ce privește plantarea, am pregătit locul cu o lună înainte de plantarea propriu –
zisă, pentru ca pământul să aibă timp să se așeze. Am săpat o groapă de 60 cm adăncime și 1,2 m
diametru și am pus în ea cât mai mult material orga nic.
Plantarea în sine a fost simplă – am săpat o groapă destul de mare încât să încapă cu
ușurință rădăcinile, am plasat pomul în ea, am acoperit cu pământ rădăcinile până la nivelul
pământului din apropiere. Nu trebuie adăugat fertilizator î n pământ la plantare, pentru că acesta
poate arde rădăcinile și va duce la dezvoltarea pomului în detrimental cantității de fructe.

Ca toți pomii, și prunii trebuie plantați la aceeași adâncime la care a fost plantat în
ghiveci sau în seră; dac ă nu e sigur atunci trebuie știut că nodul dintre rădăcină și tulpină este la
cel puțin 5 cm deasupra pământului. După ce am plantat fiecare copac, am bătătorit pământul
pentru ca acesta să intre bine în contact cu rădăcinile. Am legat prunii de araci pent ru primii ani
de la plantare. Aracul se înfinge în pământ la cel puțin 15 cm de tulpină, iar punctele de legătură
se fac din 30 în 30 cm, cu fâșii de plastic sau sfoară (nu sârmă sau alte materiale care ar putea
strica tulpina).
De asemenea, a rămas să verificăm din când în când legăturile, pentru ca să nu fie prea
strânse.
Pe viitor:
În ceea ce privește îngrijirea prunilor , la prunii nou plantați, trebuie să avem grijă să nu
înghețe în prima iarnă și trebuie să -i udăm bi ne în perioadele secetoase.
Pomii maturi nu necesită pre multe îngrijiri în afară de tăiere și reducerea numărului de
fructe. Toamna se poate aplica un fertilizator de lungă durată.
Deoarece prunii au multe rădăcini aproape de supra față, din ele vor crește mulți copaci
pitici, pe o rază de 3 m în jurul tulpinii prunului principal. Aceștia trebuie tăiați pentru a fi ținuți
sub control, o metodă mai drastică fiind scoaterea lor din pământ, din locul în care se desprind de
rădăcina pomu lui-mamă.
În ceea ce privește reducerea numărului de fructe , vom avea în vedere următoarele
lucruri.
Prunii nu fac în fiecare an aceeași cantitate de fructe. În anii în care produc mai multe
fructe este bine caunele dintre ele să fi e rupte înainte ca acestea să apuce să se maturizeze, pentru
a asigura o recoltă bună și în anul următor; totodată, ramurile încărcate cu pre multe fructe se pot
rupe.
Numărul de fructe se reduce în două etape: o dată la sfârșitul lunii mai, c ând încep să se
formeze fructele și apoi la mijlocul lunii iulie, când prunele sunt pe jumătate dezvoltate. În
primul rand, trebuie înlăturate fructele stricate sau bolnave; apoi rupte alte prune pentru a lăsa loc
să se dezvolte – trebuie să fie cam 7 cm î ntre fructe.
Trebuie avut în vedere și sprijinirea ramurilor . Dacă unele ramuri par că se vor rupe din
cauza greutății fructelor, este nevoie să le sprijinim cu araci. În punctul de contact vor fi legați cu
un material ușor, astfel ca bățul să nu rănească scoarța prunului și să nu transfere vreo boală.

Tăierea prunilor
În această problemă sunt două puncte importante: în primul rând trebuie să dăm prunului
o formăpotrivită, apoi să evităm infectarea cu boala albă a fru nzelor. Pentru a evita această boală,
copacul trebuie tăiat în perioada de vegetație, primăvara târziu sau vara devreme – nu iaran.
Trebuie evitată tăierea copacilor mai bătrâni în lunile mai, sau din septembrie până în octombrie.
Tăieturile trebuie făcute cât mai curat, fără să fie strivit lemnul. Dacă tăiere ase face dintr -o
ramură mai bătrână, tăietura va fi bandajată cu o substanță specială care se găsește în magazinele
de specialitate.
Tăierea prunilor depinde de forma pe care dorim să o obținem în final: piramidă, tufă,
standard sau standard mijlociu.
Recoltarea și stocarea fructelor
Rodesc numai prunii de cel puțin 4 -5 ani. Fructele se lasă în pom până s -au copt.
Fructele mature se coc pe o perioadă de o lună, așa că este bines ă fie culese câte puțin, la câteva
zile. Fructele bolnave trebuie îndepărtate imediat pentru că atrag insectele și viespile.
Prunele coapte se păstrează numai câteva zile și sunt păstrate cel mai bine în frigider.
Dacă e nevo ie să le ținem mai mult, le culegem ând sunt aproape coapte și le așezăm într -o cutie
de carton, într -un loc întunecat.
Concluzii
Chiar dacă procesul maturizării prunului este unul destul de lung și rezultatele se văd în
timp elev ii au fost extreme de încântați să participle la această acțiune, au lucrat cu spor, au fost
interesați de cât mai multe informații, și chiar dacă aceștia trăiesc în mediul rural, multe di aceste
informații au fost noi pentru ei.
Părerea mea e ste că această acțiune a avut un mare rol instructive -educativ și a fost de
real folos elevilor. Pe viitor ne -am propus să derulăm și alte acțiuni de acest gen.

Anexa IX

Revista de ecologie a clasei
Școala cu clasele I -VIII Nigotești

Revista celor care iubesc natura

O incursiune asupra disciplinei opționale „Natura – prietena mea”
Clasa a IV -a
Iunie 2012

„GÂNDIM ASEMENEA ZBORULUI UNEI PĂSĂRI, NE ÎNĂLȚĂM SPRE SOARE ȘI
LUMINĂ ASEMENEA UNEI FLORI, IAR CÂND VORBIM CU SEMENII NOȘTRI DORIM
SĂ NI SE ALĂTURE CA ÎMPREUNĂ SĂ PUTEM SALVA ACEST PĂMÂNT MINUNAT
CARE ESTE CASA NOASTRĂ”
Clasa a IV -a

Argument………………………………………………………………………3
Obiective……………………………………………………………………… .4
Micul ecologist…………………………………………………………………5
Decalogul micului ecologist……………………………………………………7
Pădurea plânge! Pădurea râde! ……………………………………………..9
10 motive pentru a proteja natura………………………………………….10
Săptămâna „Școala altfel”…………………………………………………..13
– curățenie în curtea școlii și în împrejurimi
– un pom, o viață
– plantarea florilor în fața școlii
Colțul viu al clasei…………………………………………………………….15
Colecție de timbre…………………………………………………………….16
EXCURSIA – mai mult decât o lecție……………………………………….17
Pliant – Hârtia…………………………………………………………………22
Mesaje ecologice……………………………………………………………….28
Ghicitori………………………………………………………………………..29
Citate……………………………………………………………………………31
„Dacă ne gândim bine, întreaga noastră planetă este un paradis fr agil. Stă
în puterea noastră să o transformăm într -un paradis pierdut sau într -unul regăsit.”
(Andrew Mitchel)

Argument

Cunoașterea naturii stimulează potențialul creativ al copilului, intuiția și imaginația
acestuia.
,,Natura – prietena mea’’ își propune să înlesnească și să aprofundeze înțelegerea și
cunoașterea naturii prin participarea activă și conștientă a elevilor la descoperirea și
redescoperirea fenomenelor și proceselor naturale în funcție de experiența lor de viață, de
nevoile reale de cunoaștere.
Obiectivele acestui opțional vizează dezvoltarea capacităților de observare, explorare
și înțelegere a realității mediului înconjurător, cunoașterea, înțelegerea și utilizarea în
comunicare a unor termeni specifici și formarea unor atitudini pozitive prin stimularea
interesului față de păstr area unui mediu echilibrat și exersarea unor deprinderi de îngrijire
și ocrotire a acestuia.
Activitățile de învățare propuse sunt orientate spre observarea și explorarea directă a
mediului înconjurător ( colțul viu al clasei, în grădina școlii, e xcursii și drumeții ).
,,Natura – prietena mea’’ urmărește observarea unor fenomene ale naturii din diferite
anotimpuri în timpul producerii acestora în mod natural, iar elevii le pot percepe mai ușor,
pot realiza asemănări și deosebiri între ele, își pot exprima propriile opinii.
Prin excursii și drumeții în cadrul naturii, elevii pot observa mai ușor activitățile
economice care dăunează mediului și influentează negativ sănătatea omului. Pot să -și
formeze o atitudine pozitivă de respecta re și protejare a mediului în care trăiesc.
Toate activitățile care se vor desfășura în cadrul acestui opțional au rolul de a
dezvolta la elevi o atitudine de responsabilitate față de mediu, de a stimula dorința de a
cunoaște mai multe despre pla neta pe care trăiesc, despre Univers.
,,Natura – prietena mea” reprezintă încă un pas în vederea integrării conștiente a
copilului în mediul natural, social și cultural.
Înv. GRIGORA Ș CRISTINA

1. Cunoașterea componentelor mediului înconjurător apropiat
și îndepărtat, ca rezultat al observării și investigării
elementelor și fenomenelor din natu ră.
1. Descoperirea și înțelegerea cauzelor și efectelor unor
fenomene naturale, în vederea adoptării unor atitudini și
comportamente de protecție și autoprotecție în raport cu acestea.
2. Formarea ideilor științifice prin investigarea/explo rarea
mediului înconjurător și dezvoltarea capacității de a comunica
într-un limbaj științific adecvat.
3. Cunoașterea și aplicarea normelor de comportament specific
asigurării echilibrului natur ii și unor atitudini de
prietenie și respect față de aceasta.

PRIETENĂ NE E NATURA!
de Marcela Peneș

E o ființă și copacul,
Și floarea gingașă făptură,
O doare dacă vii spre dânsa,
Cu ne -nțelegere și ură.

Se sperie adânc pădurea,
Vuind de teama unui foc ,
Nu te grăbi s -arunci gunoaie!
Respectă fiecare loc!

Ce mândru cântă păsărele!
De ce să le ucizi? Se poate?
Ascultă -le și le -nțelege!
Prietene tu le socoate.

Și apa curge unduioasă,
E limpede ca o vioară,
Privind în ea te oglindește,
Și fapta singur îți măsoară.

Prietenă ne e natura,
Pădurea, cristaline ape,
Să îi descoperim făptura,
Să o iubim, să -i fim aproape!

LEGILE MICULUI ECOLOGIST

Plantați copacii!
Udați florile și pomii!
Nu călcați florile!
Nu rupeți florile!
Nu chinuiți animalele!
Folosițo coșurile de gunoi!
Strângeți ambalajele!
Nu lăsați focul nesupravegheat!
Nu rupeți crengile!
Nu aruncați gunoaie în apă!
Colectați materialele refolosibile!
Nu zgâriați pomii!
Nu aruncați mizeria pe jos!
Curățați zona verde!

Decalogul micului ecologist

„MEMORIALUL DURERII” – Sighetu Marma ției

Munții Rodnei -Lacul Știol

Cascada Cailor

,,În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se
câștigă, totul se transformă”

Antoine Laurent de Lavoisier

Prin deșeu se înțelege orice obiect care nu mai este folosit și care este aruncat sau risipit.
După proveniența lor, deșeurile sunt: industriale (provenite din prelucrarea resurselor naturale
prin diferite tehnologii), menajere (provenite din activități gospodărești) și metabolice (provenite
din procese biologice). Zilnic r ezultă cantități imense de deșeuri, mai ales în mediul urban, care
În urma activităților umane, rezultă zilnic cantități uriașe de deșeuri
menajere și industriale care depreciază calitatea factorilor de mediu, având
consecințe grave asupra populației.
E necesar să schimbăm mentalitatea actuală conf orm căreia rezolvarea
problemei deșeurilor este doar responsabilitatea autorităților și a
organizațiilor neguvernamentale de mediu.
Ținând seama de caracterul limitat al resurselor naturale, cu toții
suntem responsabili de ceea ce se întâmplă în jurul nostru și fiecare dintre
noi are obligația morală de a contribui la protejarea și conservarea mediului
înconjurător.

nu pun numai probleme de spațiu pentru depozitare sau de estetică, ci sunt și o sursă de poluare,
amenințând sănătatea oamenilor.
Deșeurile pot fi foarte dăunătoare pentru
sănătatea fizică a tuturor ființelor de pe Pământ, de aceea
omul trebuie să aibă mare grijă
unde aruncă gunoaiele. Dacă
nivelul acestora va crește, peste câteva sute de ani,
vom trăi cu toții într -o mare groapă cu gunoaie, microbii ne vor devasta
corpul ș i sănătatea noastră va fi periclitată.
Dacă în trecut oamenii obișnuiau să repare și să refolosească tot ceea ce puteau, astăzi,
lucrurile s -au schimbat. În urma unor studii efectuate, s -a demonstrat că fiecare cetățean produce
zilnic circa 1 ,5 – 2 kg de gunoi, din care jumătate este reciclabil.
Reciclarea constă în recuperarea și prelucrarea unor materiale deja utilizate pentru a
face posibilă refolosirea lor. Materiale reciclabile sunt : hârtia, sticla, textilele, plasticul,
cauciucul, metalele feroase, neferoase și prețioase, deșeurile alimentare sau de grădină. Nu se pot
recicla: spray -urile, ambalajele materialelor toxice, abțibildurile, hârtia cerată, hârtia de fax.

Hârtia este o i nvenție străveche a omului care a devenit ieftină și ușor de procurat abia
după ce revoluția industrială a făcut posibilă fabricarea ei pe scară largă.
Încă din anul 3000 înainte de Hristos, papirusul este folosit în Egipt ca primul suport de
scris, fiind confecționat din fâșii de papirus presate.
Hârtia, asemănătoare cu cea de azi, a fost făcută pentru prima dată în anul 105 după
Hristos de un eunuc de la Curtea împărătului Ho Ti, în China. Se crede că la început s -a fabricat
din textile nefolositoare și apoi din coajă de dud și alte plante din care se produceau țesăturile. S –
a produs în China timp de 500 de ani. În anul 610 a fost introdusă în Japonia, iar în 750 în Asia
Centrală.
În Europa a fost adusă de Moo d și s -a produs prima dată în

Spania în anul 1150, după care producerea ei s -a dezvoltat și în restul Europei, unde se obținea
din textile nefolositoare. Când a aparut tiparul, a crescut cererea de hârtie și s -a înregistrat o criză
de textile. Această prob lemă a fost rezolvată către mijlocul secolului al XIX -lea atunci când s -a
inventat un proces tehnic care permitea producerea și tratarea fibrelor de lemn. În anul 1798
Nicholas – Louis Robert a construit prima mașină de fabricare a hârtiei care producea do ar o
singură foaie o dată.

În zilele noastre, hârtia nouă se fabrică, în general, având ca bază pasta mecanică sau
celuloza. Chiar dacă hârtia este făcută acum de mașini, procesul de bază este același. Fib rele din
plante sunt separate și udate într -un cuptor și presate ca să dea afară cât mai multă apă.
Apa rămasă se va evapora și ea în timp ce fibrele sunt presate tot mai mult pentru ca
hârtia să fie plată. Însă producerea celulozei din lemn realizează o puternică poluare a aerului și a
apei, pentru că extragerea lor din
lemn se face cu produse chimice
sulfuroase și, după aceea, sunt albite
cu clor. Utilizarea fibrelor din
maculatură permite înlocuirea de
celuloză, la cele mai multe tipuri de
hârtie, fără să -i scadă calitatea. În
funcție de întrebuințarea dorită, se pot adăuga diferite produse chimice pentru a îmbunătăți
calitatea hârtiei.

Hârtia este folosită în următoarele scopuri: 48% din consumul total pentru ambalaje, 30%
pentru tipărit și scris, 12% pentru presă, 6% pentru igienă și menaj.

Sub diferite forme, hârtia reprezintă cam 41% din gunoiul menajer produs de om.
Există trei tipuri de hârtie care pot fi reciclate: hârtia de calitate (caiete, hârtia de copiat or,
plicuri, hârtia de dactilografiere, hârtia de computer), hârtia de ziar și cartonul.
Cu tehnologiile actuale, hârtia poate fi reciclată de cel mult patru ori.
Avantajele reciclării hârtiei sunt următoarele:
 Poluarea mediului înconjurător poate fi redu să grație tehnologiilor moderne și utilizării
crescânde a maculaturii.
 Reciclând hârtia, salvăm pădurea.
 Pentru fiecare tonă de hârtie reciclată se economisesc 30000 litri de apă, consumul
energetic este redus cu aproximativ 25% .
 Se reduce cantitatea d e lemn exploatat.

– o tonă de hârtie irosită înseamnă 2
foi de scris și un ziar zilnic, timp de un
an de zile ;
– o tonă de hârtie reciclată înseamnă
17 copaci salvați, 4102 kwh și 26000 l
de apă economisiți și 27 kg de noxe
mai puțin eliminate în a tmosferă;
– pentru a produce 700 de pungi de
hârtie, folosite la cumpărături, este nevoie de un copac cu vârsta 20 -30 de ani.

Sortea ză pe categorii gunoiul pe care îl produci, astfel încât să pui separat deșeurile
de hârtie și c arton de celelalte deșeuri, atât acasă, cât și la școală.
Nu arunca în locuri publice hârtii sau carton chiar dacă nu găsești imediat un coș de
gunoi.
Utilizează la maximum hârtia de
scris (față, verso).
Folosește drept ciorne hârtiile de
care nu mai ai nevoie.
Fotocopiază și printează pe ambele
fețe ale colilor.
Păstrează cărțile și caietele pe
rafturi sau suporturi, astfel eviți
deteriorarea lor.
Adună maculatura pentru a o duce
la un centru de reciclare.
Renunță, pe cât posibil, să cumperi
produse d in hârtie și carton de unică
folosință (șervețele, fețe de masă, veselă
din carton).
Dacă ești abonat la diferite
publicații școlare, împrumută -le și
colegilor sau prietenilor tăi.
Renunță la împachetarea excesivă.
Refolosește pungile de la cadouri și
hârtia de împachetat.

Dragi elevi,
Reciclând
hârtia, salvați
pădurea!

Împreun ă într-o lume mai bun ă!

Natura v ă strigă și vă roagă
să o iubi ți
și
să o respecta ți ca pe un prieten!

Ocrotiți
narura !
ALEXANDRU

Viața tuturor
depinde de apă!
Denisa
Nu risipiți
bogăția vieții
– „apa” !
DENISA
Opriți fabricile
care poluează!
Alexandru
Nu ucideți
frumusețile
lumii!
TEOFANA
Nu poluați
apa!
PETRICĂ
Poluând apa, vă
poluați pe voi!
DELIA
APA = aurul
albastru !
PATRICIA
Salvati Pământul
cu tot ceea ce are
el!
Petrică
Călcați cu grijă
pe acest
Pământ!
MIHAI

APA este
izvorul vieții!
Delia

BIBLIOGRAFIE

1. Apostol, D., (1988), – Neștiuta natură , Editura Ion Creangă, București;
2. Bârgăoanu, P., Mândruț, Octavian, (1979), – Metodica predării geografiei , Editura
Didact ică și Pedagogică, București;
3. Bejat, Marian, (1971), – Talent, inteligență, creativitate , Editura Științifică, București;
4. Brown, Laster, R., (1991), – Probleme globale ale omenirii , Worldwatch Institute
(S.U.A.), Editura Tehnică, București;
5. Bonnefous, Edoua rd, (1976), – Omul sau natura?, Editura Politică, București;
6. Cerghit, I., Radu, I.T., Popescu, E., Vlăsceanu, I., (1991,), – Didactica , Editura Didactică
și Pedagogică, București;
7. Chircev, A., (1987), – Specificul dezvoltării psihice a copilului în perioad a anteșcolară ,
Editura Didactică și Pedagogică, București;
8. Crișan, Aurel, (1983), – O lume într -un clasor , Editura Ion Creangă, București;
9. Enache, Marin, (1982), – Terra, nr. 2, Aspecte metodice ale predării cunoștințelor despre
protecția mediului înconjur ător;
10. Farcaș, Domnica, Nicola, Ion, (1981), – Teoria educației și noțiuni de cercetare
pedagogică, clasa a XI -a, Editura Didactică și Pedagogică, București;
11. Giurcăneanu, C., (1982), – Terra, izvor de viață și bogăție , Editura Didactică și
Pedagogică, Bucur ești;
12. Golu, Pantelimon, (1993), – Psihologia copilului , Editura Didactică și Pedagogică,
București;
13. Lăscuș, Voicu, (1994), – Pedagogia ocrotirii , Editura Casa de Știință, Cluj -Napoca;
14. Locke, J., (1971), – Câteva cugetări asupra educației , Editura Didactică și Pedagogică,
București;
15. Mohan, Gheorghe, (1978), – Ghidul naturalistului , Editura Ion Creangă, București;
16. Nicola, Ion, Farcaș, Domnica, (1990), – Pedagogie generală , Editura Didactică și
Pedagogică, București;
17. Piaget,j., (1972), – Psihologie și pedagogi e, Editura Didactică și Pedagogică, București;
18. Popescu -Neveanu, P., Zlate, M., Crețu, T., (1991), – Psihologie , Editura Didactică și
Pedagogică, București;

19. Popescu -Neveanu, P., (1978), – Dicționar de psihologie , Editura Albatros;
20. Silvestru, P., (1983), – Prietenii naturii , Editura Ion Creangă, București;
21. Soran, V., (1990), – Pedagogie școlară , Editura Gheorghe Cârțu Alexandru;
22. Stan, Ioan, (2000), – Problematizarea și dezvoltarea gândirii geografice la elevi ,
Preocupări didactice , anul III, nr. 3/2000, Sucea va;
23. Stan, Ioan, (2000), – Instruirea programată -metodă complexă de învățare, Preocupări
didactice , anul III, nr. 4/2000, Suceava;
24. Stan, Ioan, (2007), – Introducere în geografie – De la localitatea natală la planetă,
Probleme metodice , Editura Universității , Suceava;
25. Teodorescu, C., (1973), – Metodica predării științelor naturii, clasele I -IV, Editura
Didactică și Pedagogică, București;
26. Tufescu, Victor, (1984), – Geografia mediului înconjurător , Editura Didactică și
Pedagogică, București;
27. Cunoașterea mediulu i înconjurător (1992), – clasa a III -a, Editura Didactică și
Pedagogică, București;
28. Cunoașterea mediului înconjurător (1992), – clasa a IV -a, Editura Didactică și
Pedagogică, București;
29. Geografie (1981), – Județul Suceava, Editura Didactică și Pedagogică;
30. Apărarea mediului înconjurător , (1976), – Colecția „ABC”, București;
31. www.green -report.ro
32. www.ecomagazin.ro
33. www.pronatura.ro
34. www.ecosfera.ournet.md/
35. www.didactic.ro
36. www.observator.ro