SPECIALIZAREA : INSTITUȚII ȘI IDEOLOGII ALE PUTERII ÎN [617650]

1
UNIVERSITATEA AL. I. CUZA IA ȘI
FACULTATEA DE ISTORIE
SPECIALIZAREA : INSTITUȚII ȘI IDEOLOGII ALE PUTERII ÎN
EUROPA

JACQUES LE GOFF ȘI NOUA ISTORIE
POLITICĂ A EVULUI MEDIU. O
PERSPECTIVĂ ISTORIOGRAFICĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC,
Prof. univ.dr. Alexandru -Florin Platon
ABSOLVENT: [anonimizat],
Romina -Ioana Iftimie

2
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 3
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 5
„Școala de la Annales " și noua istorie politică ……………………. ………………………….. …………. 7
I.1. Discreditarea istoriei politice de către primele generații ale „școlii de la Annales " …….. 5
I.2. Reabilitarea istoriei politice de a treia generație a „școlii de la Annales " ………………… 10
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 23
Jacques Le Goff și noua istorie politică ………………………….. ………………………….. ……………. 20
II.1. Pentru o istorie simbolică a Evului Mediu ………………………….. ………………………….. … 23
II.2. Orașul -loc al memoriei ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 24
II.3. „Școala de la Annales " și biograf ia istorică. Un excurs istoriogr afic……………………… 26
II.4. Biografia. Cazul lui Ludovic cel Sfânt ………………………….. ………………………….. ……… 30

CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 38
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 39

3

INTRODUCERE
Jacques Le Goff este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai „școlii de la
Annales ”. Opera sa cuprinde numeroase studii și articole în reviste de specialitate. Pare că n -a
lăsat să -i scape nicio temă de la istoria muncii la oraș, universități, erezii , folclor , gesturi,
ritualuri regale și vasalice, râsul în Evul Mediu etc1.
Tema de față analizează aversiunea istoricilor de la „Annales ” față de istoria politică și
față de biografie de la sfârșitul anilor 1920 până la sfârșitul anilor 1970. Importanța
individului și a biografiei erau negate în schimbul u nei istorii sociale și economice2. Era mai
interesantă istoria acelor oameni „care vorbesc puțin și ale căror cuvinte s -au pierdut în mare
parte”3. „Burghezul în orașul său, țăranul în căsuța sa, seniorul în castelul său, în sfârșit
francezul în mijlocul muncilor sale, al plăcerilor sa le, al copiilor săi, iată ce el nu–și poate
reprezenta”. Nu este Lucien Febvre cel căruia îi aparțin aceste cuvinte, ci Legrand d ’ Aussy,
un contemporan obscu r al Iluminismului. El definește programul celor de la „Annales ”:
respingerea politicului și luarea în posesie a cotidianului4.
Scopul lucrării este de a arăta contribuția „școlii de la Annales ” în domeniul istoriei.
Istoria nu este doar un cumul de fapte , ci așa cum au demonstrat aceșt ia, orice lucru are o
istorie, iar aici paleta este una destul de largă: f ie că vorbim de corp, de la care putem
descinde la alte subiecte ca vestimentația, tortur a etc. sau de cotidian (evenimentele care se
repet ă precum nașterea, căsătoria , moartea sunt mult mai in teresante decât cele memorabile ).
O reîntoarcere la istoria politică a fost posibilă doar în urma contactului cu noile științe
sociale, dintre care antr opologia a dus l a o reevaluare a acestei zone. Istoricii „noi” au fost
receptivi, luând în calcul avantajele pe care un demers de acest fel l-ar putea avea.
Concomitent cu revenirea la istoria politică, ei au recuperat și biografia.
Sursele pe care le -am folosit sunt diverse : de la c ărțile propriu -zise ale reprezentanților
mișcării de la „Annales”, în care practică biografia și istoria politică ca istorie a puterii5,

1 Jean Claude Schmitt, Jacques Le Goff (1924) , în Rewriting the Middle Ages in the Twentieth Century , vol. III,
Political Theory and Practice , edited by Jaume Aurell and Francisco Crosas, Brepols Publishers, 2015, p. 313.
2 Catherine Valenti, La biographie historique en France : un essai d’historiographie , în „Cercles : revista
d’historia cult òral”, num. 10, p. 145 ( https://revistes.ub.edu/index.php/c ercles/article/view/16532/19497, accesat
în data de 8 ianuarie 2018) .
3 Georges Duby, Evul Mediu masculin. Despre dragoste și alte eseuri , traducere de Constanța și Stelian Oancea,
Editura Meridiane, București, 1992, p. 258.
4 Andr é Burgui ére, L’anthropologie historique , în La no uvelle histoire (sous la direction de Jacques Le Goff,
Editions Complexe, Paris, 1988, p. 132.
5 Vezi Jacques Le Goff, Saint Louis , translated by Gareth Evan Gollard, Univeristy of Notre Dame Press, 2009 .

4
articolele lui Jacques Le Goff, care justifică revenirea la istoria politică6 și demersul
biografic7, precum și interviurile sale din reviste precum „L’histoire”8. La acestea se adaugă
articolele c elor care au scris depre genul biografic precum Sabina Loriga9, Anne
Emmmanuelle Demartini10, Catherine Va lenti etc11. De un real folos a fost cartea French
Historians. 1900 -200012, în care este tratată viața și opera lor .
Lucrarea este divizată în două capitole. În primul capitol încercăm să răspundem la
două întrebări esențiale : De ce au respins reprezentan ții mișcării de la „Annales” istoria
politică ? Cum au fost resuscitată aceasta sub o formă cu totul nouă? Jacques Le Goff a fost
promotorul unei noi istorii politice , în care imaginarul și simbolicul sunt fundamentale.
Amintim aici articolul său Istoria politică mai poate fi coloana vertebrală a istorie i13?
În capitolul al II -lea ne -am concentrat pe cercetările lui Jacques Le Goff, în care face
o „altfel” de istorie politică14. Dintre toate lucrările sale, cea mai remarcabilă este biografia
despre Ludovic ce l Sfânt. Cum trebuia să arate o biografie pentru cei de la „Annales” ? Cum
putea fi abordat ă pietatea excesivă a lui Ludovic al IX -lea de un isto ric, care nu a favorizat
niciodată evenimentele15? Biografia sa este o lucrare -monument16 despre un om al puterii, în
care autorul respectă cu acribie conceptele de „istorie -problemă” și de „ biografie totală” .
Încercăm să vedem dacă există continuitate între a treia generație de istorici și Analele
timpurii. Marc Bloch a rămas un „umanist ”, în vreme ce unii precum Emmanuel Ladurie au

6 Idem, Istoria politic ă mai poate fi coloana vertebrală a istoriei ?, în Idem, Imaginarul medieval . Eseuri ,
traducere și note de Marina Rădulescu, Editura Meridiane, 1991.
7 Idem, Comment écrire une biographie historique aujourd’hui? , în „Le D ébat”, 1984, nr. 54, p. 48 -53.
8 Saint Louis a -t-il existé?, Entretien avec Jacques Le Goff , entrevista realizada por Pirette Crouzet & Eric Vigne
în „L’histoire”, mensuel 40, dat é decembr é 1981.
9 Sabina Loriga, The Role of the Individual in History. Biographical and Historical Writing in the Nineteenth
and Twentieth Century , în Theoretical Discussion of Biography Approaches from History, Microhistory and Life
Writing , Edited by Hand Rend ers, Binne de Harn, with a foreward by Nigel Hamilton, Revised and Augmented
Edition, Brill, Leiden, B oston, 2014
10 Anne Emmanuelle Demartini, Le retour au genre biographique en histoire. Quelles renouvellements
historiographiques , în Anne -Marie Montluçon et Agathe Salha, dir., Fictions biographiques. XIX -XXI siècles ,
Presses Universitaires du Mirailes, Toulouse, 2007, nepaginat.
(https://www.researchgate.net/pu blication/294244965_Le_retour_au_genre_biographique_en_histoire_quels_ren
renouvelleme_historiographiques, accesat în data de 08. 01. 2017).
11 Catherine Valenti, op. cit. Vezi .aparatul critic pentru datele lor complete.
12 French Historians 1900 -2000 , edite d by Philip Daileader and Philip Whalen, Blackwell Publishing Ltd.,
Chichester, 2010 .
13 Jacques Le Goff, Istoria politică mai poate fi coloana vertebrală a istoriei , în Idem, Imaginarul medieval …..
14 Idem, Reims, city of coronation , în Pierre Nora, Realms of memory. The Construction of the French Past ,
volume III, Symbols, C olumbia University Press, New York, 1998 .
15 Miri Rubin, The Work of Jacques Le Goff and the Challenges of Medieval History , Boydell Press, Cambridge,
1994 , p. ix.
16 Anne Emmanuell e Demartini, op. cit. , , nepaginat.
(https://www.researchgate.net/publication/294244965_Le_retour_au_genre_biographique_en_histoire_quels_ren
renouvelleme_histor iographiques , accesat în data de 08. 01. 2017).

5
preferat să studieze demografia și climatul . Continuitatea este dat ă conceptele menționate mai
sus17.

17 Elizabeth A. Clark, History, Theory, Text. Historians and Linguistic Turn , Harvard University Press,
Massachusetts and London, England, 2004, p. 66.

6
CAPITOLUL I
„Școala de la Annales ” și noua istorie politică

I.1. Discreditarea istoriei politice de către primele genera ții ale „școlii de la Annales ”
Școala istorică de la „Annales” a revoluționat cercetarea istorică și scrisul în a doua
jumătate a secolului XX, schimbând atenția de la subiectele politice la cele economice, sociale
și culturale. De la începu t se observă un dispreț al reprezentanților acestei școli pentru istoria
politică, pe care au considerat -o învechită și neinteresantă18. Marc Bloch, Lucien Febvre, apoi
Fernand Braudel și „istoricii noi” au construit o imagine complet peiorativă a istoriei
politice19. Jacques Julliard caracteriza în 1974 această istorie ca fiind „elitistă, chiar
biografică ”, neglijând „societatea globală și masele care o compun”. El conchidea că istoria
politică este evenimențială20. Era o istorie a regimurilor, a cabinetelor ministeriale, dominată
de suverani, de oameni politici și marcată de evenimente21. Succesul istoriei politice a avut
legătură cu formele dominante adoptate de societatea de curte din timpul Vechiului Regim și
apoi cea care a rezultat din Revoluția franceză între secolele XIV și XX. Ascensiunea statului
monarhic, a principelui și a celor de la curte a făcut să apară în prim -plan „un teatru al
umbrelor, marionetele de la curte sau din guvern”. Politica este prin urmare un domeniu al
elitei22.
Fondatorii revistei „Annales” au constatat superficialitatea evenimentelor, care nu luau
în considerare realitățile profunde și de dura tă ale evoluției istorice. Ei opunea u istoriei
evenimențiale istoria structurilor, mai ales cea a structurilor economice și sociale, o istorie a
profunzimilor, o istorie care este făcută de mas ele anonime și nu doar de oamenii
importanți23. Interesul lor pentru istoria economică și socială a reprezentat o reacție la istoria

18 Patrick H. Hutton, France at the End of History: The P olitics of Culture in Contemporary French
Historiography , în „Historical Reflections /Reflexiones Historiques”, vol. 3, nr. 2, 1997, p. 105 -106.
19 Guy Bourd é y Herv é Martin con la colaboracion de Pascal Balmand, Las Escuelas Históricas , traducido por
Rosina Lajo y Victoria Frigola, revision cientifica por Elena Hern ández Sandoica, Akal, Madrid, 1992, p. 252
(https://www.scribd.com/document/253022275/ , accesat în data de 19 iulie 2016 ).
20 Jacques Julliard, La politica , în Hacer la historia , bajo la direccion de Jacques Le Goff, Pierre Nora, volumen
II, Nuevos Enfoques , Editorial Laia, Barcelona, traducci ón de Janes Cabanes, p. 237
(https://www.scribd.com/doc/238430287/Julliard -La-Politica , accesat în data de 1 iulie 2016).
21 Jacques Le Goff, Les retours dans l’historiographie française actuelle , în „Les Cahiers du Centre de
Recherche Historique”, 22, 1999, p. 3 ( https://ccrh.revues.org/pdf/2322 , accesat în data de 12 iunie 2016).
22 Idem, Istoria politic ă mai poate fi coloana vertebrală a istoriei ?, în Idem, Imaginarul medieval. Eseuri ,
traducere și note de Marina Rădulescu, Editura Meridiane, București, 1991, p. 441 -442. Articolul a fost publicat
mai întâi în 1971 (vezi Idem, Is politics still the backbone of history ?, în „ Daedalus”, Historical Studies Today,
vol. 100, no.1, Mitt Press,1971, p. 1 -19).
23 Idem, Les retours dans l’historiographie française actuell e…, p.3.

7
evenimențială pe care o practica școala metodică din Franța24. Ei erau într -o oarecare măsură
marginali în raport cu centrul de greutate al vieții științifice din Paris ș i au atacat maniera
veche de a scrie istoria25. Discursul lor istoric își are originea și în trauma Marelui Război,
numărul morților reliefând eșecul „istoriei -bătălii”. De asemenea, politica pacifistă promovată
după război stimulează renunțarea la relatare a unei istorii naționaliste și apropierea de oameni,
de popoare26.
Titulatura revistei „Annales d’histoire économique et sociale”27 (din 1946 i -a fost
schimbat titlul în „Annales. Économies, Sociétés, Civilisations”)28 reflectă prioritatea pe care
o acordă istoricii respectivi istoriei sociale și economice în detrimentul celei politice. Marc
Bloch ocupă din 1936 prima catedră de istorie economică și s ocială și creează un Institut,
care se ocupă de același domeniu29. În anii ’30, revista a cuprins o secțiune intitulată Istoria
politică și istorizantă30. Lucien Febvre a calificat istoria evenimențial ă ca fiind i storizantă31,
potrivit cuvintelor folosite de Henri Berr , care precedă mișcarea Annales32. Acesta din urmă
propunea o istorie globală, care s ă aibă în vedere toate dimensiunile realității, de la cele
economice la mentalități33. Unitatea grupului de la „Annales ”, ce cuprindea istorici, sociologi,
geografi a fost dată tocmai de c ritica pe care a adus -o mai ales istoriei politice34.
Cu toate că Lucien Febvre a dezbătut revolta olandezilor în teza sa despre Filip al

24 Ecaterina Lung, Istoria culturală : origini, evolu ții, tendințe , Editura Universității din București, 2009, p. 46.
Școala metodică s -a constitui t în jurul revistei lansate în 1876 de Gabriel Monod, intitulată Revue historique .
Aceasta a rămas mult timp tradiționalistă, neacceptând influența unor reviste precum L’ Année Sociologique sau
Revue de Syntèse Historique . (Fran çois Dosse, La historia en migajas. Des Annales a la „nueva historia” ,
Universidad Iberoamericana, traducci ón de Francesc Morat ó i Pastor para edici ón de Edicions Alfons el
Magn ànim, Valencia, 1988, p. 42 -43 (https://www.scribd.com/document/344291088/DOSSE -Francois -La-
Historia -en-Migajas , accesat în data de 6 ianuarie 2018 ). Strasbourg a devenit ca însemnătate a doua universitate
după cea din Paris. Aici avea loc un dialog regulat între filosofi, sociologi, is torici, juriști, matematicieni.
(Ibidem , p. 50). Predilecția pentru subiectele sociale și economice a dus la opinia potrivit căreia revista
„Annales” ar fi fost influențată puternic de marxism, însă în anii ’20 ai veacului XX, gândirea lui Marx era puțin
cunoscută în Franța, deși a existat o anumită influență (Ecaterina Lung, op. cit., p. 46).
25 Ibidem , p. 43.
26 François Dosse, La historia en migajas : Des Annales a la „nueva historia” …, p. 29.
27 Lynn Hunt, French History in the Last Twenty Years: The Rise and Fall of the Annales Paradigm in „Journal
of Contemporary History”, vol. 29, nr. 209, Sage Publications, London, Beverly Hills and New Delhi, 1986, p.
209 ( https://bracorotar.files.wordpress.com/2010/10/8 -lynn-hunt-o-annales.pdf , accesat în data de 25 aprilie
2015).
28 Ecaterina Lung, op. cit. , p. 49.
29 François Dosse, La historia : conceptos y ecrituras , Edicion Nueva Vision, Buenos Aires, 2004, p. 56. Așa
cum a fost concepută, revista a reunit specialiști din mai multe domenii. Marc Bloch și -a pus ampre nta în
privința analizei sociale și nu doar a celei economice, cum prevedea inițial proiectul lui Lucien Febvre (Idem, La
historia en migajas. Des Annales a la „nueva historia” …, p. 92).
30 Guy Bourd é y Herv é Martin con la colaboracion de Pascal Balmand, op. cit., p. 253.
31 Lucien Febvre, Sur une forme d’ histoire qui n’est pas la nôtre , în „Annales, Economies, soci étés,
civilisations”, 3ᵉ année, n. 1, 1948, p. 22.
32 Blandine Barret -Kriegel, Histoire et politique ou l ’histoire, science des effets , în „Annales, Économies,
Sociétés, Civilisations”, nr. 6, 1973, p. 1439.
33 François Dosse, La historia en migajas. Des Annales a la „nueva historia” …, p. 48.
34 Ibidem , p. 55.

8
II-lea și Franche -Comté, el a denunțat ulterior istoria politică, orientându -se spre religie și
mentalități35. În Combats pour l’histoire , în care se găsesc o parte a articolelor sale metodice,
acesta „luptă” împotriva istoriei politice, a istoriei diplomatice și împotriva a ceea ce el a
numit o istorie istorizantă, care se află la baza istoriei evenimențiale, pasivă în fața faptelor36.
El critica Istoria Rusiei , scrisă de Charles Seignobos, în care nu găsea referințe la viața
nobililor, apariția orașelor, rolul credinței ortodoxe rusești în viața colectivă etc. Lucrarea
reprezenta mai curân d un manual de istorie politică37. Seignobos a afirmat că istoria care se
făcea era în general politică, diplomatică și militară, deoarece era greu de pătruns în
intimitatea celor obscuri38. Cei de la „Annales ” aveau să -i demonstr eze însă contrariul.
În domeniul istoriei mentalităților, Marc Bloch a scris Regii taumaturgi , în care
abordează credința în puterea miraculoasă atribuită regilor Franței și Angliei de a vindeca
scrofule39. Lucrarea sa reprezintă o cercetare comparativă a ceremoniilor sacre de la curțile
regilor din cele două țări, unde atingerea bolnavilor de către aceștia a însemnat o modalitate
de întărire a puterii monar hice. În scrierea cărții, el a fost influențat de Marcel Granet și Louis
Gernet, colegii săi de la Fundația Thiers , care au publicat studii despre ritualurile și miturile
chineze și elenistice40. La momentul respectiv, cartea nu a suscita t o preocupare pentru studii
similare . Istoricul francez nu ave a să mai abordeze astfel de subiecte , dovada fiind faptul că
ultimele două decenii ale vieții sale le -a consacrat tot istoriei sociale și economice41.
Pentru a -și susține cauza, istoricii de la „Annales” au apelat la nume ca Voltaire,
Legrand d ’ Aussy, Michelet. Voltaire afirma : „Se pare c ă de o mie patru sute de ani, printre
gali n -au existat decât regi, miniștri și generali ”42. El ar fi preferat să scri e o istorie a
oamenilor în locul unei istorii a regilor și curții43. Legrand d ’ Aussy, un contemporan al
Iluminismului, ce a trecut aproape neobservat , a scris o Istorie a vieții private a francezilor 44
în contextul în care administrația regală favoriza cercetările științifice despre istoria statului.

35 Peter Burke, Revoluția istorică franceză. Școala Analelor 1929 -1989 , traducere de Mihaela Grancea, în
Mihaela Grancea, Istoria mentalităților col ective și a imaginarului social. Antologie , Alma Mater, Sibiu, 2003,
p. 97.
36 La Nouvelle Histoire (sous la direction de Jacques Le Goff), Editions Complexe, Paris, 1988, p. 44.
37 Lucien Febvre, Combats pour l ’histoire , nepaginat
(http://classiques.uqac.ca/classiques/febvre_lucien/Combats_pour_lhistoire/febvre_combats_pour_histoire.pdf ,
accesat în data de 19 februarie 2018 ).
38 Ibidem .
39 Marc Bloch, Regii taumaturgi. Studiu despre c aracterul supranatural atribuit puterii regale, în special în
Franța și Anglia , prefață de Jacques Le Goff, traducere de Val Panaitescu, Polirom, Iași, 1997.
40 Francine Michaud, Marc Bloch (1866 -1944 ), în French Historians. 1900 -2000 , edited by Philip Dail eader and
Philip Whalen, Blackwell Publishing Ltd., Chichester, 2010, p. 45.
41 Ralph E. Giesey, Models of Rulership in French Royal Ceremonial , în Rites of Power. Simbolism, Rituals and
Politics since the Middle Ages , edited by Sean Wilentz, University of Pennsylvania Press, 1985, p. 41.
42 Jacques Le Goff, Istoria politic ă mai poate fi coloana vertebrală a istoriei ?…., p. 438.
43 La Nouvelle Histoire , op. cit., p. 37 -38.
44 Andr é Burgui ère, L’ anthropologie historique , în La Nouvelle Histoire , op. cit. , p. 137.

9
Prin urmare, istoria societații trebuia să fie red usă la istoria vieții publice. Istoricul francez
făcea parte dintr -un grup restrâns, care a privit societatea într -o manieră antropologică45. În
acest sens, el și -a dedicat stud iul unei istorii a mora vurilor și alimentației46.
Michelet preciza faptul c ă se preda doar istorie politică. „Nu se ținea seama deloc de
ceea ce însoțește, explică și fundamentează parțial istoria aceasta politică, de circumstanțele
sociale, economice, industriale, de cele din sfera literaturii și a ideilor ”47. Atunci când el
evocă atmosfera tragică a secolului lui Ludovic al XIV -lea, dominată de crizele a limentare și
mizeria populară, el o tratează dintr -o perspectivă etnologică48. Acesta avea să fie respins de
școala pozitivistă din cauza tendinței sale de subestimare a acțiunii oamenilor importanți și a
instituțiilor, cuceriindu -i pe fondatorii „Annales”49. Guizot făcând referire la elementele care
alcătuiesc o civilizație, socotea că trebuiau luate în considerare toate faptele, nu doar cele
vizibile precum războaiele50.
În secolul XX, în Franța se observă un regres al istoriei politice, care își recunoaște
înfrângerea în fața unei istorii noi, aflată în contact cu științele sociale (geografia și în special,
sociologia și economia)51. François Simiand, economist și sociolog a denunțat cei trei „idoli”
ai istoriei în articolul „Metoda istori că în științele sociale”: „idolul politic”, adică interesul
continuu pentru istoria politică, pentru faptele politice, pentru războaie, dându -le acestor
evenimente o însemnătate exagerată ; „idolul individual”, adică obiceiul de a concepe istoria
ca o istor ie a indivizilor și nu ca un studiu al faptelor, ceea ce face ca analiza s ă se desfășoare
în jurul unui om și nu în jurul unei instituții sau al unui fenomen social ; „idolul cronolog ic”,
adică obiceiul istoricului de a se pierde în studiul originilor52. Recunoaștem aici ceea ce aveau
să respingă ulterior reprezentanții „școlii de la Annales ”: istoria politic ă, biografia și
cronologia. Simiand credea că îi va putea atrage astfel pe unii istorici. În anul 19 60,
manifestul său a fost publicat în revista An nales53. Programul cercetării alcătuit de Marc

45 Ibidem , p. 138 -139. Acest curent avea să cunoască o înflorire în timpul Republicii și a Imperiului, prin
intermediul Biroului de Statistică din Chaptal și a lui Fran çois de Neufch âteau, dorindu -se o inventariere a
modurilor de viață din Franța. (Ibidem, p. 139).
46 Ibidem , p. 137.
47 Jacques Le Goff, Istoria politică mai poate fi coloana vertebrală a istoriei? .., p. 439.
48 André Burguière , L’anthropologie historique , în La Nouvelle Histoire , op. cit. , p. 140.
49 Ibidem , p. 141.
50 La Nouvelle Histoire , op. cit. , p. 49.
51 Ibidem , p. 443. Amintim succesul dobândit de științele sociale : geografia cu școala lui Vidal de la Blanche și
sociologia cu școala lui Durkheim. (Fran çois Dosse, L’histoire en miettes: des Annales militantes aux Annales
triomphamtes , în „Espaces, Temps”, vol. 29, nr. 29, 1985, p. 49 (http://www.persee.fr/doc/espat_0339 –
3267_1985_num_29_1_3250 , accesat în data de 10 aprilie 2015).
52 La Nouvelle Histoire , op. cit. , p. 51.
53 François Dosse, La historia: conceptos y escrituras …, p. 55.

10
Bloch și Lucien Febvre a fost influențat de ideile lui Henri Berr și François Simiand54.
Istoricii de la „Annales” au repudiat și istoria narativă, care era legată inevitabil de istoria
politică55. Narațiunea înseamnă organizarea materialului într -o ordine cronologică, iar
conținutul devine o poveste coerentă56.
Cei doi fondatori ai revistei „Annales” doreau să realizeze o sinteză între științele
umaniste și să lucreze la o știință a omului care să treacă peste frontierele disciplinare. Astfel,
ei au împrumutat metodele și obiectele acestora pentru a combate istoria tradițională57. Noi
domenii se deschideau în fața lor precum istoria mentalităților58, care are ca scop studierea
felului în care gândesc și sim t oamenii, prin ce se caracterizează o societate, o categorie
socială într -o epocă59. Analizând articolele revistei până în 1945, Françoise Banat -Berger și
Jean-Claude Farcy au observat faptul că 58% dintre acestea s -au interesat de istoria
economic ă, 25% d e istoria soc ială, iar istoriei politice i -au fost consacrate doar 3% dintre
titluri60. Durkeim, François Simiand și Lacombe au neglijat istoria evenimențială, iar Lucien
Febvre a pledat pentru istoria orientată pe problemă61. Dintre istoricii din afara Fra nței care
s-au distanțat de istoria politică îl amintim pe Johan Huizinga prin înclinarea sa spre alcătuirea
unei istorii culturale62.
A doua generație a „școlii de la Annales ” dominată de Fernand Braudel își arată
ostilitatea față de istoria politică încă din timpul lucrării dedicate Mediteranei63. Dacă la
început, subiectul tezei sale părea unul clasic64 despre Filip al II -lea, Spania și Mediterana în
secolul al XVI -lea, la sugestia lui Lucien Febvre, Braudel schimbă titlul acesteia în
Mediterana și lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II -lea65. Schimbarea titlului reflectă
faptul că în prim -plan se află Mediterana, în timp ce regele Spaniei trece într -un plan

54 Aaron Gurevich, Historical anthropology of Middlle Ages, edited by Jana Howlett, Polity Press, 1992, p. 27.
Lucien Febvre a devenit colaboratorul lui Henri Berr la „Revue de synt èse historique”. El a scris articole și
recenzii care se refereau la Franche -Comt é sau la situația religioasă între Reformă și Contrareformă sau la
geografia lingvistică, studii regionale (Wallace Kirsop, Lucien Febvre (1879 -1956) , în French Historians 1900 –
2000 , op. cit. , p. 220 -221).
55 La nouvelle histoire , op. cit. , p. 40.
56 Lawrence Stone, The Revival of Narrative: Reflections on a New Old History , în „Past and Present”, nr, 85,
1979, p. 3.
57 François Dosse, L’histoire en miette s…, p. 49.
58 Jacques Julliard, op. cit., p. 239.
59 Aaron Gurevich, op. cit. , p. 41.
60 Françoise Ban at-Berger et Jean -Claude Farcy, Archives et historiographie , în „Revue d’histoire de l’enfance
irrégulière ”, Hors -série , 2001, p. 24 ( http://journals.openedition.org/rhei/391?lang=en , accesat în data de 1
ianuarie 2018 ).
61 Peter Burke, Revoluția istorică franceză. Școala Analelor 1929 -1989 …, p. 101.
62 Jacques Le Goff, Istoria politică mai poate fi coloana vertebrală a istoriei? …, p. 440.
63 Carlo Ginzburg, Microhistory. Two or Three Things That I Know about I t, în „Critical Inquiry”, translated by
John and Anne C. Tedeschi, vol. 20, no. 1, The University of Chicago Press, 1993, p. 13.
64 François Dosse, La historia en migajas …, p. 128.
65 Eric R. Dursteler, Fernand Braudel (1902 -1985) , în French Historians 1900 -2000 , op. cit. , p. 63 -64.

11
secund66. În ultima parte a cărții , el tratează evenimentele , politica și oamenii din Mediterana
în a doua jumătate a secolului al XVI -lea67. Lucrarea sa marchează „ decesul ” istoriei
evenimențiale, deoarece autorul ei tratează moarte a lui Filip al II -lea aproape de finalul cărții .
Astfel, istoria regilor a fost înlocuită de o istorie a mării68.
Braudel considera că pentru a recons titui global modul în care au funcționat societățile
din trecut și pentru a trece dincolo de acțiunile politice trebuie să se transceadă de la durata
scurtă la durata lungă69. Potrivit acestuia, o carte care s -ar fi axat doar pe politica regelui
Spaniei nu ar fi acordat atenție progreselor geografice, ar fi fost puțin interesată de economie
și de faptele sociale și ar fi desconsiderat faptele de civilizație, religie, literatură și artă. O
asemenea istorie ar fi rămas „închisă” în birouri și cancelarii, fă ră a explora viața adevărată
dincolo de acestea70. Dintre criticile care i s -au adus, o semnalăm pe aceea a lui J. H. Plumb,
care într -o recenzie a traducerii în engleză a Mediteranei îi ataca pe Braudel și pe istoricii de
la „Annales ” că nu pun preț pe oamenii importanți și pe evenimente („istoria fără evenimente
nu e istorie deloc ”). Alții au afirmat că istoria sa era lipsită de oameni71.

I.2. Reabilitatea istoriei politice de către a treia generație a „școlii de la Annales ”
Istoricilor de la „Annales” li s -a reproșat adese a denigrarea istoriei politice, precum și
faptul că unii dintre reprezentanții celei de a treia generații au făcut parte din Partidul
Comunist Francez în anii ’5072. Jacques Le Goff, adept și el al orientării de stânga se dezice
de aceasta după ce este martor al loviturii de stat de la Praga din 1948. Experiența trăită îl va
face să nu adere vreodată la Partidul Comunist Francez73.

66 Alexandru Duțu, Fernand Braudel și noua concepție despre istorie , în Fernand Braudel, Mediterana și lumea
mediteraneană în epoca lui Filip al II -lea, volumul I, traducere de Mircea Gheorghe, Editura Meridiane,
București, 1985, p. 7 -8.
67 Eric R. Dursteler, Fernand Braudel (1902 -1985) , în op. cit ., p. 66.
68 Elizabeth A. Clarck, History, Theory, Text. Historians and Linguistic Turn , Harvard University Press,
Cambridge, Massachusetts and London, 2004, p. 66. După cum mărturisește el însuși, în ceea ce privește
eliminarea evenimentelor din istorie a mers pe urmele lui Paul Lacombe și Fran çois Simiand (Fernand Braudel,
op. cit. , vol. VI, traducere de Mircea Gheorghe, Editura Meridiane, București, 1986, p. 165 ). În traducerea în
limba română, ultimul volum al Medi teranei este consacrat evenimentelor ( Vezi, Ibidem ).
69 Alexandru Duțu, op. cit. , p. 16.
70 Ferdand Braudel , op. cit ,..,…., p. 39.
71 Eric R. Dursteler, Fernand Braudel (1902 -1985), în op. cit ., p. 68.
72 François Dosse, L’histoire en miettes …, p. 53. Dintre aceștia îi amintim pe François Furet, Emmanuel Le Roy
Ladurie, Alain Besançon. Acesta din urmă avea să devină sovietolog după ce anterior a fost sovietofil (Idem, La
historia en migajas …, p. 204 -205).
73 Jean-Claude Schmitt, Hommage à Jacq ues Le Goff , în À la rencontre de l’ autre Moyen Âge. In memoriam
Jacques Le Goff, Actes des premiè res Assises franco -polonaises d’ histoire médiévales , sous la direction de
Philippe Josserand et Jerzy Pysiak, Presses Universitaires de Rennes, 2017, p. 11.

12
Reprezentanții „noii istorii” au conceput antropologia istoric ă74 în contrast cu istoria
evenimențială , care ar fi corespuns programului lui Marc Bloch privind istoria
mentalităților75. Detronarea istoriei politice a fost obiectivul principal al „A nalelor ”, fapt care
a rămas constant76, însă ei aveau să o recupereze , atât de repudiată în primele faze ale
mișcării . Jacques Le Goff pleda pentru o istorie alcătuită din evenimente ca sărbătorile sau
cele care aveau legătur ă cu viața familială și biologică : nașterea, căsătoria, moartea77.
Enciclopedia La Nouvele Histoire nu cuprinde nicio secțiune, care să fie con sacrată exclusiv
acelei istoriei denigrate78.
Istoricii celei de a treia genera ții de la „Annales” au reabilitat istoria politică , însă
aceasta se deosebea de cea tradițională prin includerea sim bolicului și a imaginarului79.
Jacques Le Goff a expus modul în care s -a făcut revenire a în articolul publicat în 1971
intitulat Istoria politică mai poate fi coloana vertebrală a istoriei? , reluat apoi în Imaginarul
medieval80. De altfel, el propunea reconsiderarea rolului monarhiei în istorie81. Acest lucru a
devenit posibil în ur ma contactului cu științele so ciale, din care s -a inspirat istoria în ceea ce
privește problematica și metodele. Cea mai importantă contribuție a sociologiei și
antropologiei la istoria politică a fost aceea de a -i fi oferit un concept fundamental : puterea82.
Politica face referire la ideea de suprafață și superficial, pe când puterea indică noțiunea de
centru și profunzime83. Pentru istoria politică reînnoită, Jacques Le Goff a propus denumirea
de antropologie politică istorică84, care are la bază surse noi precum : documentele
iconografice, riturile și liturghiile etc85.
Precu rsorii istoriei puterii sunt Marc Bloch cu Regii taumaturgi86, Percy Ernst

74 Potrivit lui Jacques Le Goff, etnologia sau antropologia determin ă excluderea evenimentului, satisfăcând astfel
dezideratul unei istorii nonevenimențiale. (Jacques Le Goff, Istoricul și omul cotidian , în Pentru un alt Ev
Mediu. Valori umaniste în cultur a și civilizația Evului Mediu , vol. II, studiu introductiv, note și traducere de
Maria Carpov, Editura Meridiane, București, 1986, p. 159 -160).
75 Gil Bartholeyns, Le paradoxe de l’ordinaire et l’ anthropologie historique , în „ Faire l’anthropologie
historique du Moyen Âge. Une histoire en question”, 2010, p. 3.
76 La Nouvelle Histoire , op. cit. , p. 51.
77 Jacques Le Goff, Istoricul și omul cotidian , în Pentru un alt Ev Mediu …, vol. II, p. 160.
78 Andr é Burgui ère, Diccionario Akal de Ciencias Históricas , Ediciones Akal S.A., Madrid, 1991, p. 544.
79 Jacques Berlioz et Jacques Le Goff avec la collaboration de Anita Guerreau -Jalabert, Anthropologie et
histoire , în „Actes des congrès de la Société des historiens médiévistes de l ’ensei gnement supérieur public”, 20ᵉ
congrès, Paris, 1989, p. 287, (https://www.persee.fr/doc/shmes_1261 -9078_1991_act_20_1_1513, accesat în
data de 14 februarie 2015 ).

80 Jacques Le Goff, Istoria politică mai poate fi coloana vertebrală a istoriei? …, p. 438-459.
81 Idem, Istoricul și omul cotidian, în Pentru un alt Ev Mediu …, vol. II, p. 164.
82 Jacques Le Goff, Istoria politică mai poate fi coloana vertebrală a istoriei? …, p. 444.
83 Ibidem , p. 445.
84 La Nouvelle Histoire , op. cit. , p. 17.
85 Jacques Le Go ff, Les retours dans l ’ historiographie française actuelle …, p.3.
86Vezi nota 17 pentru datele complete ale cărții.

13
Schramm87 și Ernst H. Kantorowicz cu Cele două corpuri ale regelui88. Prefațând în 1983
cartea lui Marc Bloch, Regii taumaturgi , Jacques Le Goff îl considera pe acesta fondatorul
antropologiei istorice89. La originea scrierii lui Bloch s-a aflat experiența Primului Război
Mondial90, Univ ersitatea din Strasbourg, unde a avut contact cu științele sociale91 și influența
fratelui său medic92. Cei care s -au preocupat de regalitatea de drept divin sau de teoria
absolutismului nu au analizat și secvența ceremonială , în cadrul căreia regele exercită puterea
de a vindeca. Aceasta reliefează dimensiunea magică a regalității așa cum a supraviețuit în
reprezentările colective . Este semnalată importanța studierii folclorului pentru istoric , lăsat
mult timp în seama amatorilor de pitoresc și ezoterism93.
Marc Bloch a urmărit credința în miracolul regal în durata lungă, de la geneza până la
decăderea și dispariția sa94. El încearcă să explice cum de s -a crezut în puterea taumaturgică a
regilor, care nu vindecau în realitate95 și a ajuns la concluzia c ă trebuia să existe un miracol,
ce nu a fost contestat de nimeni de -a lungul veacurilor96. Acesta a avut în vedere și motivațiile
politice care au stat la baza practicii regilor de a -i atinge pe bolnavi97. Evocarea funcției de
vindecători a regilor Franței și Angliei are un sens și în epoca modernă pentru că stă la baza
caracterului sacru al pute rii monarhice98.
Percy Ernst Schramm s-a remarcat prin lucrarea sa în trei volume99 despre însemnele

87 Vezi Percy Ernst Schramm, Herrschaftsziechen und Staatssymbolik, Schriften de Monument Germaniae
Historica , XIII, 3 vol., 1954, 1956 (Jacques Le Goff, Istoria politi că mai poate fi cololana vertebrală a istoriei? ,
…, p. 445, nota 20 ).
88 Vezi Ernst H. Kantorowicz, Cele două corpuri ale regelui . Un studiu asupra teologiei politice medievale ,
traducere de Andrei Sălăvăstru, prefață de Wi lliam Chester Jordan, postfață de Alexandru -Florin Platon,
Polirom, Iași, 2014.
89 Marc Bloch, Regii taumaturgi …, p. V. Antropologii care l -au inspirit pe istoric sunt James Frazer, la care
găsea concepția despre originea magică a regalității și Lucien L évy Bruhl, cu studiul despre mentalitatea
primitivă ( Ibidem , p. XXVIII).
90 Ibidem , p. VIII. În memoriile sale, el a reflectat asupra psihologiei individuale și colective a ofițerilor și
soldaților (Fracine Michaud, Marc Bloch (1886 -1944) , în op. cit. , p. 41 ). Vezi în acest sens, Marc Bloch,
Réflexiones d ’un historien sur les fausses nouvelles de la guerre , în „ Revue de synth èse historique”, t. 33, 1921.
Meditația față de zvonuri sau știrile false din timpul războiului la care a fost martor l -a determinat să se întrebe
despre credința colectivă în puterea regilor de a vindeca (Fran çois Dosse, La historia en migajas …, p. 88 -89).
91 Marc Bloch, Regii taumatur gi…, p. X.
92 Ibidem , p. XXXII.
93 Andr é Burgui ère, L’anthropologie historique , în op. cit. , p. 143.

94 Marc Bloch, Regii taumaturgi …, p. XII.
95 Ibidem , p. 292. Regele devenea o persoană sacră în urma oncțiunii și își exercita apoi puterea de a -i vindeca pe
scrofuloși Era de ajuns o ameliorare a bolii pentru ca oamenii să creadă în vindecarea prin atingerea regală, cu
toate că boala putea recidiva ulterior ( Ibidem , p. 298 ).
96 Ibidem .
97 Carole Fink, Marc Bloch. A Life in History , Cambridge University Press, 1989, p. 110.
98 Andr é Burgui ère, L’ anthropologie historique , în op. cit ., p. 144.
99 Adeline Rucquoi, De los reyes que no son taumaturgos : los fundamentos de la realeza en España , în
Relaciones, Estudios de Historia y Sociedad, Publicada par El Colegio de Michoac án, vol. XIII, no. 51, 1992, p.
55.

14
puterii și simbologia statului100, esențială pentru toți cei care studiază riturile și gesturile care
îi înconjoară pe regii medievali101. Istoricul german a subliniat faptul că simbolismul politic al
însemnelor puterii monarhice trebuie analizat în cadrul ceremoniilor în care este folosit102.
Astfel, el și -a dat seama că iconografia puterii este în interdependență cu obiectele simbolice
relevante, pe care le -a examinat din punct de vedere politic, teologic și alegoric103. Însemnele
pot exprima mai limpede decât alte documente despre speranțele sau pretențiile pe care le are
conducătorul statului104.
Ernst H. Kantorowicz a scris Cele două corpuri ale regelui105, în care situează riturile
de încoronare, ordines , funeraliile regale106 în contextul a ceea ce el numește teologie
politică107. În lucrarea sa, acesta tratează teoria corpului dublu al regelui, care apare în Anglia
și apoi în Franța, la finele Evul ui Mediu, potrivit căreia acesta are un corp uman și muritor, iar
celălalt corp este politic și nemuritor108. Originile acestei ficțiuni din epoca modernă i-au
îngăduit lui Kantorowicz să exploreze „gândirea politică a Evului Mediu ”109. De exemplu,
într-un text al Anonimului Normand din veacul al XII -lea, istoricul german găsește referința
la natura dublă a regelui (una natural ă și mortală, iar cealaltă, nemuritoare )110. Dacă după
publicare, cărții sale și Regilor taumaturgi ai lui Marc Bloch nu li s -a acordat import anța
cuvenită, o „redescoperire” a lor are loc la finele anilor ‘80111 .
Marc Bloch, Percy Ernst Schramm și Ernst H. Kantorowicz au lăsat prin apelarea la
surse precum simbolurile, ceremoniile liturgice, gesturile și imaginile, o moștenire durabilă
medieviștilor, precum și istoricilor în general112.

100 Vezi nota 55 pentru datele complete ale cărții (Jaume Aurell, Percy Ernst Schramm (1897 -1970): The
symbols of power and the power of symbols , în Rewriting the Middle Ages in Twentieth Century : III, Political
Theory and Practice , editor: Julia Pav ón Benito, Brepols Publishers, 2015, p. 41).
101 Adeline Rucquoi, op. cit. , p. 55. Totuși, lucrarea nu a fost tradusă în engleză, franceză sau spaniolă (Ibidem ).
102 Jacques Le Goff, Istoria politică mai poate fi c oloana vertebrală a istoriei? …, p. 445 -446.
103 Coronations. Medieval and Early Modern Monarchic Ritual , edited by J ános M. Bak, University of
California Press, 1990, p. 5.
104 Jacques Le Goff, Istoria politică mai poate fi coloana vertebrală a istoriei ?…, p. 447.
105 Vezi nota 56 pentru datele complete ale cărții.
106 Simbolismul politic al funeraliilor regale din Fran ța în perioada Renașterii a fost analizat pe larg de discipolul
lui Kantorowicz, Ralph E. Giesey. Vezi în acest sens, Ralph E. Giesey, The Roya l Funeral Ceremony in
Renaissance France , Geneva, 1960 (Joel Francis Burden, Rituals of Royalty: Prescription, Politics and Practice
in English Coronations and Royal Funeral Rituals c. 1327 to c. 1425 , University of York, December 1999,
doctoral thesis, p . 7-8 http://etheses.whiterose.ac.uk/2497/1/DX212138.pdf , accesat în data de 02.01.2019 ).
107 Coronations. Medieval and Early Modern Monarhic Ritual …., p. 6.
108 Adeline Rucquoi, op. cit. , p. 55 -56.
109 Robert E. Lerner, Ernst Kantorowicz. A Life , Princeton U niversity Press, 2017, p. 571.
110 „Entre la Potestas y Auctoritas ”. Un recorrido histórico par el dualismo del poder en el occidente cristiano ,
http://www.academia.edu/34110273/_Entre_la_Potestas_y_la_Auctoritas_._Un_recorrido_hist%C3%B3rico_por
_el_dualismo_del_poder_en_el_occidente_cristiano , nepaginat.
111 Jacques Berlioz et Jacques Le Goff avec la collaboration de Anita Guerreau -Jalabert, Anthrop ologie et
histoire …, p. 288.
112 Jaume Aurell, op. cit. , p, 45.

15
Aproape de sfârșitul vieții, Marc Bloch afirma: „Ar fi multe de spus despre expresia
„politică”. De ce să o facem… sinonimă cu superficialul”?113 Chiar și Fernand Braudel,
nefavorabil atât de mult evenimentelor, a admis faptul că istoria politică nu este în mod
neces ar evenimențială și „nici nu este condamnată să fie ”114. Cel care a produs o ruptură în
mișcarea de la Annales a fost Georges Duby, cu lucrarea Le dimanche de la Bouvines115.
Putem anticipa de aici reabilitarea ulterioară a evenimentului116. El a observat bătălia de la
Bouvines și memoria sa din perspectiva unui antropolog117. Autorul a fost mai mult preocupat
de modul în care a fost perceput evenimentul de istoricii medievali, cât de evenimentul în
sine. Deși cartea sa este mai mult o istorie a mentalităților decât una evenimențială118, Duby a
spart vechile bariere, în care un astfel de subiect ar fi fost de neconceput119.
La sf ârșitul anilor ’60, istoricii de la „Annales ” și-au îndreptat atenția către istoria
culturală120 și au abordat subiecte precum : copil ăria, moartea, mirosurile, gesturile, corpul121.
În anii ’70, valorificarea politicului de către aceștia a survenit și ca urmare a atenției
îndreptate spre opera lui Michel Foucault, în special lucrările sale despre microcosmosul
puterii și practicile coercitive122. O carte de referință a istoriei culturale este colecția intitulată
Lieux de m émoire123, coordonată de Pierre Nora, al cărei obiectiv era cercetarea originii
simbolurilor Franței124. În demersul speciali știlor care au contribuit la alcătuirea ei, memoria

113 Andr é Burgui ère, Diccionario Akal de Ciencias Históricas , p. 544.
114 Jacques Julliard, op. cit. , p. 239.
115 Lawrence Stone, op. cit. , p. 17. Vezi Georges Duby, The Legend of Bouvines. War, Religion and Culture in
the Middle Ages , translated by Catherine Tihanyi, Polity Press, 1990. Ziua de duminică, 27 iulie 1214 a devenit
un mit național pentru francezi (Georg G. Iggers, Historiography in the Twentieth Century. From Scientific
Objectivity t o the Postmodern Challenge , University Press of New England, Hanovra and London, 1997, p. 67).
În Evul Mediu, duminica o serie de lucruri precum munca manuală, folosirea armelor într -o luptă erau proscrise
de Biserică. Făcând acestea, oamenii puteau să atr agă asupra lor mânia divină (Georges Duby, The Legend of
Bouvines …, p. 1).
116 Pierre Philippe Bugnard, Les retrouvailles de la biographie et de la nouvelle histoire , în „Revue Suisse
d’histoire”, 1995, p. 246. Lucrarea a fost scrisă pentru o serie editorial ă numită Zilele care au făcut Franța și era
adresată publicului în general (Peter Burke, Revolu ția istorică franceză. Școala Analelor 1929 -1989 …, p. 101 –
102).
117 Georges Duby, The Legend of Bouvines …, p. 6.
118 Aaron Gurevich, op. cit. , p. 47. „…voi încer ca de asemenea să observ impactul pe care imaginarul și uitarea
le au asupra informației, infiltrarea insidioasă a miraculosului, a legendarului și în cursul secvenței
comemorative, soarta memoriei în mijlocul unui set de reprezentări mentale în schimbare” (Georges Duby, The
Legend of Bouvines …, p. 6).
119 Lawrence Stone, op. cit. , p. 17.
120 Patrick H. Hutton, France at the End of History …, p. 111.
121 New Perspectives on Historical Writing , edited by Peter Burke, second edition, Polity Press, 2001, p. 3.
122 Francico Xavier Gil Pujol, Notas sobe el studio del poder como nueva valoración de la historia politica , în
„Pedralbes : Revista d’ historia moderna”, n. 3, 1983, p. 66
(https://dialnet.unirioja.es/servlet/articulo?codigo=85749 , accesat în data de 14 martie 2018). Vezi în acest sens,
Michel Foucault, A supraveghea și a pedepsi. Nașterea închisorii , traducere din franceză și note de Bogdan
Ghiu, prefață de Sorin Antohi, Humanitas, București, 1997.
123 Les lieux de mémoire , sous la direction de Pierre N ora, avec la collaboration de Charles -Robert Ageron,
Maurice Agulhon, Christian Analvi, Bronislaw Baczko etc., Gallimard, 1984, 1986, 1992.
124 Martin F. Rios Saloma, De la historia de mentalidades a la historia cultural. Notas sobre el desarrollo de la

16
Revolu ției franceze a servit ca imbold125. Se poate decela o nouă pers pectivă asupra istoriei
politice126, deosebindu -se de istoria politică a veacului al XIX -lea, dar și de istoria
mentalităților . Sunt folosite noi surse precum: simbolurile, monumentele, sărbătorile etc.127. În
cadrul seminariilor sale de la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Nora a pretins ca
studenții săi să studieze o tipologie vastă a simbolurilor franceze, care fac obiectul cărții
indicate128. Memoria se pe rpetuează prin limbă, educație129 și prin intermediul instituțiilor
statale și ecleziastice130. În funcție d e perioada istorică, acesta identifică patru tipuri de
memorie: „memoria reală” din Evul Mediu, care coincide cu momentul definirii și afirmării
statului131; „memoria statului” din timpul absolutismului monarhic ; „memoria -națiune ”,
sesizabilă odată cu Revoluția franceză și „memoria cetățeanului ” în urma victoriei acesteia132.
Michel Vovelle și Fran çois Furet au pus într -o altă lumină Vechiul Regim și
Revoluția franceză133. Vovelle a fost impulsionat de inexistența unui studiu al „Analelor”,
care să se oprească asupra Franței de după anul 1789. Aceasta a însemnat și o recunoștere
tacită a limitelor abordării lor, ce nu îngăduia înțelegerea anumitor evenimente, cu urmări
economice și sociale profunde134. În La mentalitè rèvolutionnaire 135, el caută să răspundă la
întrebarea : ce impact a avut Revoluția asupra „subconștientului colectiv”136. Recurgerea la
imaginarul istoric și politic i -a servit în scrierea unei altei cărți în cinci volume, La Révol ution
française. Images et r écit137. Prima lucrare în care Fran çois Furet se „apleacă” asupra

historíografia en la segunda mitad del siglo XX , în „Estudio de Historia Moderna y Contempor ánea de M éxico”,
(https://dialnet.unirioja.es/servlet/articulo?codigo=3149425 , accesat în data de 19 martie 2019) n. 37, 2009, p.
129.
125 Patrick H. Hutton, France at the End of History …, p. 124.
126 Bernard Guen ée et Jean -François Sirinelli, L’histoire politique , în L’histoire et le métier d’ historien en
France 1945 -1995 , sous la direction de Fran çois B édarida, avec la collaboration de Maurice Aymard, Yves –
Marie Berc é et Jean Fran çois Sirinelli, preface de Jacques Le Goff et Nicolas Roussellier, Éditions de la Maison
des sciences de l’homme, Paris, 1995, p. 301.
127 Martin F. Rios Saloma, op. cit. , p. 129 -130.
128 Robert C. Holbrook, Pierre Nora (1931 -), în French Historia ns. 1900 -2000 , op. cit. , p. 451.
129 Ceea ce rămâne în memoria oamenilor sunt faptele semnificative precum: luptele, victoriile, eșecurile,
tragediile etc., care fondează istoria lor națională (Martin F. Rios Saloma, op. cit. , p. 131).
130 Aceste instituții fac o selecție a faptelor vrednice de memorie ( Ibidem ).
131 Memoria din perioada medievală este interesată de căutarea rădăcinilor francezilor, apelând la triburi precum :
galii, troienii, francii. ( Ibidem , p. 131 -132).
132 Ibidem .
133 Peter Burke, The Annales Pa radigm , în Peter N. Stearns (Editor in Chief), Enciclopedia of European Social
History from 1350 to 2000 , vol. 1, Charles Scribner’s Sons, New York, 2001, p. 45.
134 Peter McPhee, Michel Vovelle (1933 -), în French Hi storians. 1900 -2000 , op. cit. , p. 599. Istoricul francez
primise în liceu și în universitate o formare pozitivistă, de unde se poate deduce „ardoarea” sa în a scrie despre
Comuna din Paris pentru a obține diploma în studii superioare . Avea să plece de la Labrousse cu o altă temă,
legată de orașul Chartres în secolul al XVIII -lea, care îl punea în fața unor surse neexplorate până atunci :
testamentele și transferurile de proprietăți. (Ibidem , p. 600).
135 Vezi Michel Vovelle, La mentalitè rèvolutionnaire. Sociètè et mentalities sous la Rè volution française ,
Messidor, Paris, 1985.
136 Peter McPhee, Michel Vovelle (1933 -), op. cit. , p. 605.
137 Vezi Michel Vovelle, La Révolution française. Images et ré cit. 1789 -1799 , Messidor, Paris, 1986. (Ibidem )

17
evenimentului este La Révolution 138, acreditând ceea ce el numește „derapaj”. Termenul este
invocat pentru a reliefa faptul că la înc eput, Revoluția s -a îndreptat într -o zonă liberal –
democrată, ulterior angrenându -se spre tiranie și teroare139. S-a bucurat de un real succes140 cu
ale sale Reflecții asupra Revoluției franceze141, în care utilizează metode împrumutate din
antropologia culturală și din alte științe sociale142. Acesta era de părere că unele idei omise ale
lui Cochin puteau să ofere o altă perspectivă asupra evenimen tului. Însemnătatea Revoluției
este prin urmare una pol itică și culturală143.
„Afiliată ” Revoluției franceze a fost și Mona Ozouf, care a avut la bază o formare
filosofică144. S-a remar cat ca fiind printre primele care au pus accent pe eveniment într -o
manieră antrop ologică. La fête révolutionnaire145 s-a axat pe reprezentările simbolice și pe
semnificația festivalului146. Originalitatea sa rezidă în faptul că și -a ales un subiect care nu era
„la modă” și nu a atras atât de mult atenția istoricilor anterior ei. Aceasta nu împărtășește
opinia lui S. Mercier, conform căreia răscoalele populare violente nu pot fi văzute ca
festivaluri147. Alături de Fran çois Furet a editat mai multe lucrări cu aceeași tematică148.
Varennes. La mort de la royauté 149 este o monografie , în care autoarea revine asupra
Revoluției franceze. Episodul menționat a dus la o altă percepție a monarhiei de către opinia
publică, accelerând calea desacralizării sale150.
În L’ Etat Royal. De Louis XI à Henri IV151 și în L’ Ancien régime152, Emmanuel Le
Roy Ladurie face „saltul” de la anonimii istoriei la istoria politică și dinastică153. Maurice
Agulhon a decis să se concentreze în teza sa de doctorat pe regiunea Var între 1789 -1851154.

138 Vezi Fran çois Furet, Denis Richet, La Révolut ion, vol. I, II, Hachette, Paris, 1964, 1965.
139 Marvin R.Cox, François Furet (1927 -1933) , în French Historians. 1900 -2000 , op. cit. , p. 273.
140 Ibidem , p. 275.
141 Vezi François Furet, Reflecții asupra Revoluției franceze , traducere din franceză de Mircea Vasilescu, ediția a
II-a, Humanitas, București, 2012.
142 Marvin R. Cox, François Furet (1927 -1933) , în op. cit., p. 278
143 Ibidem ., p. 276.
144 Avea să -și îndrepte atenția spre domeniul istoriei în urma căsătoriei sale cu Jacques Ozouf, amic de altfel cu
François Furet. S -a integrat și ea în acest mod unui cerc al istoricilor. (Harvey Chisick, Mona Ozouf (1931) , în
French Historians. 1900 -2000 , op.cit. , p. 462).
145 Vezi Mona Ozouf, La fête révolutionnaire. 1789 -1799 , Gallimard, Paris, 1976.
146 Harvey Chisick, Mona Ozouf (1931) , în op. cit. , p. 463. Festivalul revolutionar avea o funcție ideologică, pe
care încearcă să o clarifice. ( Ibidem ).
147 Ibidem , p. 463 -464.
148 Ibidem , p. 468. Vezi, de exemplu, Dictionnaire critique de la Révolution française , dirig é par Fran çois Furet
et Mona Ozouf, Flammarion, Paris, 1988.
149 Mona Ozouf, Varennes. La mort de la royauté , Gallimard, Paris, 2005.
150 Harvey Chisick, Mona Ozouf (1931) , în op. cit. , p. 470 -471.
151 Vezi Emmanuel Le Roy Ladurie, L’ Etat Royal. De Louis XI à Henri IV. 1 460-1610 , Hachette, Paris, 1987.
152 Idem, L’Ancien régime. 1610 -1774 , Hachette, Paris, 1993.
153 Jeffrey A. Bowman, Emmanuel Le Roy Ladurie (1929 -), în French Historians. 1900 -2000 , op. cit. , p. 409.
154 A fost la rândul său influențat de Labrousse, care i -a oferit un post de asistent de cercetare la CNRS (Centrul
național de cercetare științifică ), timp de trei ani. (Peter McPhee, Maurice Agulhon (1926 -), în French

18
Istoricul francez și -a propus să analizeze atitudinea oamenilor obișnuiți de acolo față de
politică155. Odată cu propulsarea sa la Universitatea din Paris, Agulhon dorește să nu fie
perceput doar ca un istoric regional, ci și ca unul național. În vremea în care lucra la teza de
doctorat i -au atras atenția statuile Marianne156, ce personificau Franța157. El s-a angajat în
scrierea unei istorii a Marianne i ca reprezentare a Republicii. În acest sens, Agulhon a recurs
la o varietate de surse : texte scrise, postere, monumente etc158. Deși Charles de Gaulle nu l -a
captivat atât de mult, acesta s -a oprit totuși asupra lui159.
S-a afirmat adesea că reprezenta nții Analelor au manifestat preocupări pentru Evul
Mediu și epoca modernă, însă perioada contemporană nu a fost abandonată complet160. Cazul
lui Marc Ferro este concludent și atipic, deoarece sfera sa de interes s -a răsfrânt asupra Rusiei.
În acest timp, colegilor săi li se părea mai interesantă Franța, iar unii studenți ruși la istorie
erau pro comunism. Tezei sale de doctorat despre Revoluția rusă161 i-a urmat a doua parte162,
publicată nouă ani mai târziu. Sursele folosite au fost procurate din arhiv ele sovietice , care
până atunci nu au fost cunoscute celor din Occident163. Anul 1917 este privit „ de jos” , prin
„colectarea” păreri lor și sentimente lor maselor, autorul fiind refracta r oamenilor politici164.
Concentrarea pe preluarea puterii și pe conducători pare să fi fost sfântă pentru unii istorici.
Rolul decisiv al acestora nu poate fi contestat, însă o astfel de istorie rămâne ermetică. O
fabrică din Petrograd, un sat din zona tulburărilor , o unitate militară, o uni versitate etc. pot
clarifica faptul că mișcările au motivat diverse grupuri sociale . Ceea ce este trecut cu vederea
și calificat ca derizoriu poate fi de cele mai multe ori mai important decât ceea ce ne este
înfățișat165. Este evocat rolul muncitorilor și al soldaților, care au ampl ificat Revoluția mai
mult decât bolșevicii166.

Historians. 1900 -2000 , op. cit. , p. 2 . Vezi Maurice Agulhon, La République au village. Les populations du Var,
de la Révolution à la seconde République , Plon, Paris, 1970.
155 Peter Burke, Revolu ția istorică framceză. Școala Analelor 1929 -1989 …, p. 98.
156 Peter McPhee, Maurice Agulhon (1926 -), op. cit. , p. 5.
157 Peter Burke, The Annales Paradigm , în Peter N. Stearns (Editor in Chief) , în Enciclopedia of European
Social History …, p. 45.
158 Vezi cele trei volume ale lui Maurice Agulhon, Marianne au combat. L ’imagerie et la symbolique
républicaines de 1789 à 1880, Flammarion, Paris, 1979; Marianne au pouvoir. L’ imagerie et la symbolique
républicaines de 1880 à 1914 , Flammarion, Paris, 1989; Les Métamorphoses de Marianne. L’ imagerie et la
symbolique républicaines de 1914 à nos jours , Flammarion, Pari s, 2001. (Peter McPhee, Maurice Agulhon
(1926 -), op. cit. , p. 5 -6).
159 Vezi Idem, De Gaulle. Histoire, symbole,mythe , Plon, Paris, 2000. Ibidem , p. 7.
160 George G. Iggers , op. cit. , p. 63.
161 Vezi Marc Ferro, La Rèvolution de 1917. La chute du tsarisme et le s origines d ’ Octobre , Aubier, Paris, 1967.
162 Idem , La Rèvolution de 1917. Octobre, naissance d’ une sociètè , Aubiers -Montaigne, Paris, 1976.
163 Kevin J. Callahan, Marc Ferro (1924 -), în French Historians. 1900 -2000 , op. cit. , p. 241 -242.
164 Ibidem, p. 243.
165 Marc Ferro, The Bolshevik Revolution. A Social History of the Russian Revolution , translated by Norman
Stone, Routledge & Kegan Paul, London, Boston and Henley, 1980, p. VII -VIII.
166 Kevin J. Callahan , Marc Ferro (1924 -), op. cit. , p. 243.

19
Sinteza La Grande Guerre , apărută în anul 1969 poate anticipa istoriografia socială și
culturală din anii ’80 și ’90, care s -a oprit asupra evenimentului167. Pentru un istoric asociat cu
cei de la Annales, subiectul poate părea o provocare168. Marc Ferro a expus campaniile
militare europene , tensiunile existent e între generații, precum și acț iunile regilor și
generalilor169. Prin ce se deosebește autorul de cei car e au scris istorii de acest gen ? Prin
faptul că nu a „văzut” doar faptele memorabile, ci revitalizează și psihologia oamenilor din
veacul al XX -lea, un domeniu care a nu a fost exploatat îndeajuns170. Filmul a fost o sursă pe
care a întrebuințat -o istoricul francez pentru a aprecia acțiunile populației în Revoluția din
februarie 1917. La originea scrierii cărții a stat faptul că el a fost consultant pentru un film
documentar despre Primul Război Mondial la începutul anilor ’60. Apelul la film ca sursă
istori că s-a dovedit util într -o perioadă în care majoritatea istoricilor îl ignorau171.
Atenția sporită acordată liderilor politici care au participat la cel de -al Doilea Război
Mondial s-a produs în urm a examinării s tudiilor și a vieții de zi cu zi ale acestora pentru a le
înțelege acțiunile. O astfel de întreprindere s -a dovedit a fi mai dificilă în comparație cu
istoria anonimă , deoarece personalitățile nu au fost întotdeauna statornice în faptele lor. De
aceea, totul trebuie privit din mai multe unghi uri, viața privată a liderilor interferând de cele
mai multe ori cu cea publică172. Raporturile F ührerului cu Albert Speer denotă, probabil,
nevindecarea nereușitei sale în plan artistic. O altă ipoteză poate fi dedusă și din înverșunarea
sa de a distruge orașe deosebite din punct de vedere arhitectural precum : Leningradul, Kievul,
Parisul173. Societatea a fost ea însăși părtașă la atrocităț ile comise de Stalin sau Hitler, însă de
multe ori, autorii rămân ancorați doar în a -l condamna pe unul sau altul , fără a privi socie tatea
în ansamblul ei . Marc Ferro specifică faptul că lucrarea sa nu se înscrie în „canoanele”
biografiilor clasice. A fost stimulat în scrierea cărții tot de cinematografie174. Ceea ce
siderează este insuficienta cunoaștere a inamicului de către unii dintre lideri. Germanii i -au
subestimnat pe sovietici și ca o cons ecință a rasismului, neavând nicio idee asupra a ceea ce

167 Ibidem , p. 2 45.
168 Marc Ferro, La Grande Guerre. 1914 -1918 , préface de Pierre Renouvin, Gallimard, 1969, p. 9. În momentul
în care i s -a propus scrierea cărții, istoricul francez a acceptat doar gândindu -se că în acest fel va avea o
contribuție la o istorie „diferită” (Ibidem ).
169 Kevin J. Callahan, Marc Ferro (1924 -), op. cit. , p. 245.
170 Marc Ferro, La Grande Guerre …, p. 6. El adreseaz ă o întrebare -cheie: „Războiul așa cum l -au înțeles liderii
politici și conducătorii militari nu diferă de războiul trăit de luptători… ”? (Ibidem , p. 9).
171 Kevin J. Callahan , Marc Ferro (1924 -), op. cit. , p. 243 -244. Filmul a fost folosit, de pildă, drept un mecanism
de propagandă și de legitimare în regimurile totalitare. ( Ibidem , p. 245). Interesantă este și părerea sa desp re vina
de război. Aceasta depinde în mare parte de unghiul din care privim lucrurile și că nu doar Germania trebuie
blamată, ci și alte țări precum Anglia sau Rusia. ( Ibidem , p. 244).
172 Marc Ferro, Șapte lideri în război , traducere de Mărgărita Vavi Petrescu, Editura Orizonturi, București, 2016,
p. 5-6.
173 Ibidem , p. 332.
174 Ibidem , p. 6 -8. Emisiunea pe care o urmărea cuprindea mărturii ale martorilor, istoricilor etc. ( Ibidem , p. 8).

20
avea loc în U.R.S.S175.
François Furet ajunge să scrie o carte despre comunism, după ce el însuși aderase la
acest regim între 1949 și 1956. Iluzia de care vorbește a trăit -o personal176. Nimeni nu ar fi
putut preconiza s ucombarea comunismului, nici măcar adversarii săi. Totuși, inevitabilul a
avut loc, partidului unic putându -i fi atribuit ă o „vină”. Nu a u rămas în urma lui decât oameni
care au devenit adepți ai alegerilor libere și ai economiei de piață. Țările în care comunsimul a
fost ominiprezent, ajung să conteste ceea ce au trăit. Deși a avut elementele unei puteri
mondiale177, dezagregarea sa nu a lăsat nimic durabil : principii sau instituții. Comunismul
sovietic a fost întruchiparea antidem ocraței și antilib eralismului secolului XX. Regimul
totalitar a avut un rol psihologic, care poate fi asociat cu acela al unei credințe religioase.
Cartea nu se dorește a fi decât o istorie a iluziei comunismului și nicidecum una a istoriei
comunismului sau a istoriei Uniu nuii Sovietice178. Autorul a restrâns considerațiile sale la
spațiul european179.
Încă de la început, istoricii de la „ Annales ” au arătat dezinteres pentru istoria politică,
pe care o socoteau desuetă. Mult mai atractivă era istoria, care îi plasa în centrul ei pe
„necunoscu ți”, oameni obișnuiți decât pe oamenii politici. De aceea, istoria socială și
economică corespu ndea mai bine aspirațiilor lor, ei denunțând felul în care scria istoria școala
pozitivistă . Legătura cu noi le științe sociale a dat s uflu scrierii unei „noi istorii” . Metodele
împrumutate de la acestea au făcut posibilă revenirea celei de a treia generații a „școlii de la
Annales ” la istoria politică , dar sub o formă antropologică , în care preemineța o au simbolicul
și imaginarul. Pierre Nora, Fran çois Furet, Michelle Vovelle, Mona Ozouf, Marc Ferro etc.
au practicat o „altfel” de istorie politică , care contravenea celei tradiționale .

175 Ibidem , p. 336.
176 François Furet, Trecutul unei iluzii. Eseu desp re ideea comunistă în secolul XX , traducere din franceză de
Emanoil Marcu și Vlad Russo, Humanitas, București, 1996, p. 11.
177 Alte elemente pe care le -a avut din plin au fost cele ideologice, prin care a câștigat numeroși adepți. (Ibidem ,
p. 7-8).
178 Ibidem , p. 8 -9.
179 Ibidem , p. 10.

21
CAPITOLUL AL II -lea
Jacques Le Goff și noua istorie politică

Jacques L e Goff a cunoscut o traiectorie ascendentă , de la subiectele aparținând
istoriei sociale și economice la cele de profunzime, în care a fost captat de rolul imaginarului,
simbolicului, ritualului exercitat asupra societății medievale. Încă din lucrarea un Pentru un
alt Ev Medi u se pot întrezări, prin temele ilustrative precum : munca, orologiul, clopotni ța,
visele, minunile, foloclo rul sau gesturile ritualului vasalității , noi direcții de cercetare puse în
slujba istoricului în urma contactului cu antropologia180. Mai concret, istoricul francez a
început timid tratarea unora dintre acestea în Civilizația O ccidentului medieval181, deși cartea
era una de sinteză.

II.1 Pentru o istorie simbolică a Evului Mediu
În Ritualul simbolic al vasalității , inclus în Pentru un alt Ev mediu , Jacques Le Goff
își fundamentează investigația , aruncând o „privire” etnologic ă asupra trecutului , prin aceea
că îngăduie să se pună întrebări, ale căror răsp unsuri nu sunt de multe ori furnizate de texte182.
Alege ca reper vasalitatea, care a reprezentat o instituție esențială în Evul Mediu. Așa cum se
știe, societeatea medievală a fost pri n ex celență o societate simb olică, care conferea o
interpretare de acest tip majorității lucrurilor. Evident, aceasta nu înseamnă că oamenii de
atunci dădeau aceeași conotație termenului sim bolic așa cum o facem noi la momentul
actual183. Anterior lui Le Goff , istoricii s -au interesat mai curând de redarea actului fizic al
ritualului decât în a -i stabili sensul pe care l -a avut asupra societății184.
El merge pe urmele lui Marc Bloch, care a publicat un articol despre ruptura

180 Jean Claude -Schmitt, Hommage à Jacques Le Goff , în À l’rencontre de l’ Autre Moyen Âge. In memoriam
Jacques Le Goff, Actes des premières Assises franco -polonaises de l’histoire médiévale , sous la direction de
Philippe J osserand et Jerzy Pysiak, Presses Universitaires de Rennes, p. 12.
181 Jacques Le Goff, Civilizația Occidentului medieval , cu o prezentare de M. Berza, traducere și note de Maria
Holban, Editura Științifică, București, 1970.
182 Idem, Ritualul simbolic al va salității , în Idem, Pentru un alt Ev Mediu …., vol. II, p. 177. Articolul a fost
publicat pentru prima dată în 1976. Vezi Idem, Les gestes symboliques dans la vie sociale : les gestes de la
vassalité , în „Simboli e simbologia in nell ’ alto medioevo. Settim ane di studio del Centro Italiano di Studi
sull’Alto Medioevo”, XXIII, Spoleto, 1976, pp. 679 -779.
183 Ibidem , p. 173 -174.
184 Joëlle Rollo -Koster, Jacques Le Goff (1924 -), în French Historians. 1900 -2000 , op. cit. , p. 383.

22
omagiului185. Documentele medievale nu „abundă” într -o interpretare simb olică clară a
riturilor vasalității186. Omagiul pe care vasalul i -l datorează seniorului trebuie încadrat într -un
sistem semiotic, care se manifestă prin cuvinte, gesturi și obiecte187. Istoricul francez își
concentrează examinarea în jurul corpului pentru a „descinde ” la ceea ce ține de ritual. Un
amănunt care rămâne necunoscut din cauza textelor lacunare este dacă vasalul stătea în
picioare sau în genunchi în fața seniorului188. Majoritatea ritualurilor sunt publice sau implică
o componentă publică, spectatorii de față fiind inevitabili pentru ca acestea să -și atingă
scopul . În orice ritual trebuie să se țină cont de parametrii în care acesta se desfășoară (timpul,
spațiul) și de actanții, ce se servesc de obiecte și cuvinte specifice . Ritualul produce o
metamorfozare a actanților printr -o propagare de puteri într -un fel expl icit sau implicit . Acesta
„semnifică și construiește” raporturile de putere189. În deceniile următoare, ritualul s -a
transformat într -un subiect privilegiat al medieviștilor190. Le Goff încearcă să găsească
similarități înt re ritualul vasalității europene și China sau cu societățile din Africa. Totuși,
diferențele între acestea sunt vizibile191.
„Antropologizarea” obiectului cercetării istorice a deschis zone neexporate192. Istoria
corpului este unul dintre acestea. Un punct de referin ță sunt aici Marc Bloch193, Marcel Mauss
cu articolul despre „tehnicile corpului”194 sau Norbert Elias cu Procesul civilizării195. Nu se

185 Vezi Marc Bloch, Les formes de la rupture de l ’ hommage dans l’ ancient droit féodal , în „Nouvelle revue
historique de droit fran çais et étranger”, 36, 1912, p. 141 -177, retip ărit în Mélanges historiques , Paris, 1936, I, p.
189-209.
186 Jacques Le Goff, Ritualul simbolic al vasalității , în Idem, Pentru un alt Ev Mediu …, p. 176.
187 Handbook of Medieval Studies. Terms -Methods -Trends , edited by Albrech Classen, volume I, Walter de
Gruyter GmbH & Co. KG, Berlin /New York, 2010, p. 1517. Cele trei etape ale intr ării în vasalitate sunt :
omagiul, credința și învestitura fiefului. (Jacques Le Goff, Ritualul simbolic al vasalității , în Idem, Pentru un alt
Ev Mediu …, vol. II, p. 176 -177). Simbolismul mâinii este prezent în prima etapă a intrării în vasalitate, având
sensul de protecție, precu m și întrevederea dintre supunere și putere. ( Ibidem , p. 179). Inegalitatea este
manifestată și în vorbire, vasalul accepând să devină omul seniorului. ( Ibidem , p. 194). Osculum prin unirea
consfințită între gurile celor doi îi plasează pe poziții de egali tate. Apoi urmează învestitura acelora care i -au
jurat credință seniorului. ( Ibidem , p. 196). Faptul că omagiul este făcut public confirmă angajamentele mutuale,
dar și o uniune personală intimă. ( Handbook of Medieval Studies , op . cit. , p. 1517).
188 Miri Rubin, Medieval Bodies : Why Now and How , în Idem, The Work of Jacques Le Goff and the Challenges
of Medieval History , Boydell Press, Cambridge, 1994, p. 211. Locul în care se desfășura acțiunea era fie o
biserică, un loc sacru, fie sala cea mare din castel ul seniorului (Jacques Le Goff, Ritualul simbolic al vasalității ,
în Pentru un alt Ev Mediu …, p. 228).
189 Christiane Klapisch Zuber, Rituels publics et pouvoir d’ État , în „Culture et idéologie dans la g ènese de l’ État
modern. Actes de la table ronde de Rome” (15 -17 octobre 1984), Rome, École fran çais de Rome, 1985
(Publication de l’ École fran çais de Rome, 82), p. 136.
190 Joëlle Rollo -Koster, Jacques Le Goff (1924 -), în op. cit. , p. 383.
191 Vezi pentru similitudinile și deosebirile cu China, Jacques Le Goff, Ritualul simbolic al vasalității , în Idem,
Pentru un alt Ev Mediu …, p. 233 -236, iar pentru cele cu societățile africane, Ibidem , p. 236 -241.
192 Jacques Le Goff, Jean -Claude Schmitt, L’histoire médiévale, în „Cahiers de civilisation m édiévale ”, 39e
année, (n. 153 -154), janvier -juin 1996, La recherche sur la Moyen Âge à l’ vingt -et-unième si ècle, p. 15.
193 Ibidem , p. 18.
194 Vezi Marcel Mauss, Les techniques du corps , version num érique par Jean -Marie Tremblay dans le cadre de la
collection „Les classiques des sciences sociales”, 2002. Articolul original a fost publicat în „Journal de
Psychologie” XXXII, ne 3 -4, 15 mars -15 avril 1936.

23
accede a numai la o istorie a corpului dintr -o latură a antroplogiei fizice, dar și prin valoarea sa
simbolică196. Opera lui Michel Fouca ult a fost și ea contributivă. Așa se face că aceste zone
s-au întemeiat pe istoria socială, având ca sugestii conceptele sociologice de control social și
deviere. Teme ca boala și stigmatul, marginalitatea și excluderea sunt o „creație” a celor de la
Annales197. Jacques Le Goff a ales să alcătuiască o istorie a corpului în Evul Mediu tocmai
pentru că era lăsat ă deoparte de istoria pozitivistă. Corpul are o istorie, operând transformări
de-a lungul timpului prin rolul jucat în societate, în imaginar etc. O antiteză a perioadei
medievale este aceea între corp și suflet198. Corpul a fost folosit și ca metaforă pentru a
zugrăvi societatea și instituți ile aferente, iar ulterior statul199.
O paletă largă de subiecte se constituie în jurul corpului dacă ne gândim la perioada
medievală : interzicerea teatrelor, (în care corpul nu avea o reputație prea bună ), vestimentația,
munca, dorințele, visele, râsul sau plânsul200. Iată câte surse inepuizabile care așteptau să le
fie scrisă istoria. De aceea, istoricii nu trebuiau să fie circumscriși documentul ui scris, cu care
se identifica istoria pozitivistă. Arheologia medievală a căutat să cântărească mai bine
documentele obișnuite ale istoricilor societății (testamentele, veșmintele ) sau a istoricilor de
artă (miniaturile). Un merit al istoriografiei a fost de a fi sesizat imaginile, care sunt
indispensabile medievișt ilor201. Din „panoplia ” de lucrări, George Duby a coordonat,
începând din 1985, colecția Istoria vieții private202. Jean-Claude Schmitt a p utut releva sensul
gesturilor oamenilor203 sau Jacques Le Goff, râsul în Evul Mediu204.

195 Vezi Norbert Elias, Procesul civiliz ării, vol . I-II, traducere de Monica -Maria Aldea, Polirom,Iași, 2002.
(Jacques Berlioz et Jacques Le Goff avec la collaboration de Anita Guerrau -Jalabert, Anthropologie et histoire ,
în „Actes des congress de la Soci été des historiens m édiévistes de l’ enseignement supérieur public”, 20 ᵉ
congr ès, Paris,1989, p. 280).
196 Jacques Le Goff, Jean -Claude Schmitt, L’’histoire médiévale …, p. 18.
197 Miri Rubin, Medieval Bodies : Why Now and How , în Idem, op. cit., p. 212.
198 Papa Grigore cel Mare avea să -i atibuie trupului rolul de „ veșmânt abominabil al sufletului”. Abia în secolul
al XIII -lea, acesta începe să capete un alt sens. Latura sa pozitivă este percepută în Întruparea lui Hristos prin
birurea morții. Exemplul său a deschis calea învierii trupurilor. Corpul poate t rezi și repulsia, cum este cazul
cadavrului, dar și venerația, în cazul relicvelor. (Jacques Le Goff, Nicolas Truong, Une histoire du corps au
Moyen Âge , p. 6 -7, https://www.scribd.com/document/281823075 , accesat în data de 27.11.2017).
199 Ibidem , p. 7. Sta tul comparat cu un corp apare în Policraticus a lui John de Salisbury. Disputa dintre regnum
și sacerdotium a fost purtată între două organe care dețineau întâietatea organiscistă : capul și inima. Dacă o
lungă perioadă, capul s -a bucurat de întâietate, ca fiind organul care le dirija pe celelalte și era asociat atât cu
papa, cât și cu împăratul sau regele, inima începe să capete, treptat, prepondrență. În Rex pacificus , un tratat
anonim, elaborat în contextul conflictului dintre papa Bonifaciu al VIII -lea ș i Filip al IV -lea cel Frumos al
Franței, de un partizan al regelui, îl asimilează pe acesta inimii în corp, organ de la care emană sângele și care
asigură funcțiile vitale funcționării sale ca întreg. ( Ibidem , p. 117 -120).
200 Ibidem , p. 10.
201 Jacques Le Goff, Jean -Claude Schmitt, L’histoire m édiévale…, p. 10.
202 Vezi Philippe Ari ès, Georges Duby, Istoria vieții private , Editura Meridiane, București, 1994 -1997, 10
volume.
203 Vezi Jean -Claude Schmitt, Rațiunea gesturilor în Occidentul medieval , Editura Meridiane, București, 1998.
204 Vezi Jacques Le Goff, Une enquête sur le rire , în „ Annales. Histoire, Sciences Sociales”, 52 ᵉ année, n. 3,
1997. (Jacques Berlioz et Jacques Le Goff avec la collaboration de Anita Guerrau -Jalabert, Anthropologie et

24
În articolul despre „răul regal”205 în Evul Mediu , precum și în cel despre geneza
miracolului , Jacques Le Goff aduce unele amendamente la cercetarea lui Marc Bloch206. El
stăruie asupra etimologiei „bolii regale” și a unor boli, care erau desemnate cu acest apelativ.
Marc Bloch nu a făc ut o predilecție din ele , fiind satisfăcut să expedieze ceea ce erau
scrofulele în două pagini . Nu a fost curios să vadă de ce această boală a fost „selectată” pentru
a deveni „boala regală”.207. Cartea sa, Regii taumaturgi se centrează tot pe corp208. Le Goff
socotea publicare a sa drept o „revoluție” la adresa istoriei politice , cu sensul aici de istorie
simbolică și ceremonială. Marc Bloch a putut rezuma într -un singur gest, sacralitatea
monarhiei medievale . Simbolicul a devenit un atribut absol ut necesar studierii politicului209.
Suveranul Franței sau Angliei atingea zona suferindă a bolnavilor, la care adăuga și semnul
sfintei cruci. Jacques Le Goff a putut constata că dacă un timp fost păstrată, de la finele
secolului al X -lea și în secolul al XII -lea, tradiția patristică care asocia „răul regelui ” cu lepra,
simultan se înclină și spre „specializarea ” regilor francezi și englezi în tămăduirea unor
ulcerații, cunoscute sub d enumirea populară de scrofule210.
Într-un alt articol, Le Goff a investigat geneza miracolului regal, pe care fonda torul
Annales a respins -o pentru a nu se pierde probabil în studiul originilor. Paradoxal, primul
capitol este intitulat chiar Origini . Nu putem vorbi de reminiscențe care să fi supraviețuit din
Antichitate, întrucât regele în Evul Mediu este produsul unui model creștin211. Acestuia i se

histoire …., p. 281).
205 Jacques Le Goff, Le mal royal au Moyen Âge : du roi malade au roi guerisseur , în „Mediaevistik”, vol. I,
1988.
206 Ne referim desigur la Regii taumaturgi .
207 Jacques Le Goff, Le mal royal au Moyen Âge : du roi malade au roi guerisseur …, p. 101-102. Dac ă un timp
fost păstrată, de la finele secolului al X -lea și în secolul al XII -lea, tradiția patristică care asocia răul regelui cu
lepra, simultan apare se înclină și spre specializarea regilor francezi și englezi în tămăduirea unor ulcerații,
cunoscute sub denumirea populară de scrofule. Jacques Le Goff urmărește „evoluția” etimologică a bolii.
Originile sale pot fi trasate până în Antichitate, unde găsim sintagma morbus regis . Boala care în Antichitatea
târzie a oscilat între icter și lepră av ea să fie identificată cu adenita tuberculoasă în perioada contemporană,
declanșată de bacilul Koch. În Evul Mediu, terminologia echivocă a făcut ca mai multe afecțiuni, cu simptome
care semănau să fie confundate. (Jacques Le Goff, La genesi del miracole r egale , în Idem, Il re nell’ Occidente
medieval , traduzione di Renato Riccardi, Editori Laterza, Roma -Bari, 2006, p. 55).
208 Cartea sa a fost descoperită de Jacques Le Goff mai târziu, așa cum mărturisește el însuși. (Jacques Le Goff,
Una larga Edad Media , Paidós, Barcelona, 2008, p. 32).
209 Ibidem , p. 33. Marc Bloch era de părere că : „Putem afirma c ă am înțeles o instituție numai atunci când am
legat -o de marele curent intelectual, sentimental și mistic al mentalității contemporane”. (Jacques Le Goff, La
genesi del miracole regale …, p. 55).
210 Jacques Le Goff, Le mal royal au Moyen Âge: du roi malade au roi guerisseur …, p. 103. Identificarea dintre
morbus regis și scrofule se produce la mijlocul secolului al XIII -lea, înlocuind lepra. Aceasta din urmă av ea un
alt statut: regii, în imitatio Christi , îi vizitează pe leproși. Un alt tip după care se face „selecția” în sfera
miraculosului ține de denumiri medicale, care nu sunt concrete. Semnul exterior este unul dintre acestea.
(Ibidem , p. 104 -105). Ludovic IX, regele Franței a fost un rege care a suferit în trupul său, făcându -se așadar
trecerea de la regele bolnav la regele care vindecă. (Ibidem , p. 107).
211 Jacques Le Goff, La genesi del miracole regale …, p. 57 -58. Trebuie exclusă și varianta, care crede că puterea
regelui de a vindeca este rezultatul unei moșteniri veterotestamentare, deși ungerea are o funcție capitală în
ecuația vindecării. Ungerea asemenea lui Saul și David nu le -a conferit puteri miraculoase Carolingienilor.

25
atribuia puteri supranaturale, ca o cons ecință a faptului că era intermediar între popor și
Dumnezeu și acest lucru a fost valabil pentru multe societăți212. Între cele două țări exista, așa
cum bine a dezvăluit Marc Bloch, o competiție în a face monarhul „calificat” să vindece
scrofule213. A fost utilizată ca armă politică chiar și în cadrul aceleiași țări (cazul Angliei
veacului al XV -lea) în lupta pentru putere214. Le Goff face o distincție clară între data de la
care avem primele mărturii ale faptului până la instituționalizarea tămăduirii, o dată cu
cedarea Bisericii în contextul afirmării puterii regale î n Franța și Anglia215. O istorie de acest
tip risca să rămână camuflată dacă Marc Bloch nu i -ar fi intuit dimen siunea.

II.2 Orașul – loc al memoriei
Conceptul de „loc al memoriei” a fost lansat de Pierre Nora, în cartea cu același titlu din
anii ‘80. Coordonatorul ei a stabilit o corespondență intrinsecă între memorie și istorie216.
Chiar dacă unele locuri ale memoriei au fost sau vor fi anihilate , ele sunt adânc ancorate în
istorie217. Este acuzată din nou istoria pozitivistă, care rămânea fidelă războaielor, biografiei
etc., însă națiunea are o memorie. Aceasta a fost păstrată în monumente, biblioteci, arhive
etc218. Locul memoriei nu este doar un loc standard, ci poate fi de asemenea, un eveniment, o
carte219. În Evul Mediu, necrologul era cel care alimenta memoria celor trecuți în neființă ,
făcând cunoscută conexiunea strânsă dintre vii și morți în perioada medievală220. Locurile
sunt caracteristice memoriei, în vreme ce istoriei îi sunt caracteristice evenimentele221.
Creatorii memoriei în perioada clasică erau statul, Biserica și marile familii . În zilele noastre,
însă, oricine își poate scrie memoriile, de la o personalitate la un om simplu, dar nu este

(Ibidem , p. 58 -59).
212 David I. Kertzer, Ritual, politică și putere , traducere de Sultana Avram și Teodor Fleșeru, cuvânt înainte de
Radu Florescu, Editura Univers, București, 2002, p. 66.
213 Jacques Le Goff . La genesi del miracole regale , p. 62. Nu este versomil să -i conferim darul miraculuos lui
Filip I, ca fiind primul dintre tămăduitori, întrucât acest loc poate fi revendicat de Ludovic al VI -lea. ( Ibidem , p.
62-63). În timpul lui Pierre du Blois, practica vindecării scrofulelor nu a fost încă definitivată. Aceasta nu putea
fi agreată de Biserică, puterea tămăduirii fiind rezervată sfinților. Din punct de vedere cronologic suntem în plină
reformă gregoriană. Pe parcursul secolelor XI -XII, Biserica a îngăduit doar o religie regală populară. ( Ibidem , p.
66-67).
214 David I, Kertz er, op. cit., p. 68.
215 Jacques Le Goff, La genesi del miracole regale …, p. 68.
216 Pierre Nora, Between Memory and History. Les Lieux de Mémoire , în „ Representation”, no. 26, Special Issu.
Memory and Counter Memory, spring 1989, p. 13.
217 Ibidem , p. 9.
218 Ibidem , p. 11 -12.
219 Ibidem , p. 21.
220 Jacques Le Goff, Jean -Claude Schmitt, L’histoire médiévale …, p. 19.
221 Pierre Nora. Between Memory and History , p. 21 -22.

26
constrâns să o facă. Reanimarea memoriei înseamnă redefinirea identității fiecăruia222.
Jacques Le Goff a pu blicat în acest volum articolul Reims, city of coronation , ce s -a
impus treptat ca un loc al memoriei, întrucât aici se desfășura ceremonia care î l „crea” pe
rege.223. Locurile memoriei au o aplicabilitate recognoscibilă pentru practicile sociale precum
legăturile dinastice, alcătuirea genealogiilor sau vizavi de rituri (încoronările ), ce presupun noi
problematici și revizuirea documentelor monumentelor224. Cercetările au putut să clarifice
simbolismul obiectelor și gesturilor care se iveau în ceremonii, în acest fel fiind difuzată
sacralitatea regală, prin riturile de trecere225.
Orașul Reims a căpătat statutul de loc simbolic în urma unui act fondator pentru
monarhia creștină franceză : botezul lui Clovis226. Iconografia este o sursă incontestabilă
pentru trasarea mitului originilor227. De asemenea, de la Ludovic cel Sfânt avem un ordo , care
prin miniaturile expuse, repune în scenă ceremonia încoronării regale228. Memoria și istoria
asamblează practici istorice prin sintagma „folosiril e trecutului ”, iar cele politice, religioase,
sociale etc. se regăsesc aici229. Pentru istoria medieval ă, argumentele și felul în care este
produsă memoria sunt acreditate de locurile și oameni i specializați: mănăstirile, cronicile,
abațiile, care c ompun istoria dinastică, dintre care edificatoare este Saint -Denis230. La Saint –
Denis erau păstrate însemnele regale, dar și locul, care adăpostea ră mășițele monarhilor231.
Reims și Saint -Denis se armonizează perfect în crearea memoriei „naționale” franceze. Cu
ajutorul ordines din timpul lui Ludovic al IX -lea, ceremonia regală a încoronării este repusă în

222 Ibidem , p. 14 -15.
223 Jacques Le Goff, Reims, city of coronation , în Pierre Nora, Realms of memory. The Construction of the
French Past , volume III, Symbols , Columbia University Press, New York, 1998, p. 193. Statornicia tradiției este
configurată de încoronările din catedrala din Reims, din secolul al XII -lea până în secolul al XIX -lea, cu unele
intermitențe. ( Ibidem ).
224 Jacques Le Goff, Jean -Claude Schmitt, L’ histoire médiévale …, p. 19.
225 Christiane Klapisch -Zuber, op. cit ., p. 137. Retrospectiv avem studiile lui Marc Bloch, Ernst H. Kantorowicz
și Percy Ernst Schramm ( Ibidem). Nu trebuie omis studiul lui Arnold von Gennep despre riturile de trecere (Vezi
Arnold Van Gennep, Riturile de trecere , Polirom, Iași, 1996).
226 Jacques Le Goff, Reims, city of coronation …, p. 194. Turnura legendară pe care a avut -o botezul lui Clovis în
veacurile următoare a fost cea care a dus la accepțiunea că regele Franței și implicit, țara sa erau superioare
altora prin deținerea unui ulei miraculos, folosit recurent în cadrul ceremoniilor de încoronare, adus din cer de un
porumbel. Faptul poate fi vă zut drept o binecuvântare pe care Dumnezeu i -o acorda puterii temporale. ( Ibidem ,
p. 198).
227 Ibidem , p. 200. Între secolele al IX -lea și al X -lea, o nouă iconografie este pusă în circulație. La botezul lui
Hristos, Duhul Sfânt ia forma unui porumbel care aduce din cer un flacon cu uleiul sfânt. Sincronismul dintre
botezul lui Hristos și cel al lui Clovis este limpede. ( Ibidem ).
228 Ibidem, p.203.
229 Jacques Le Goff, Jean -Claude Schmitt, L’histoire médiévale …, p. 19.
230 Ibidem , p. 19. Botezul lui Clovis a luat asemenea proporții, încât Hincmar, arhiepiscop de Reims a stabilit o
simbioză cu ungerea, deși la momentul respectiv, aceasta nu a fost încă propagată. Ungerea regală a debutat o
dată cu încoronarea lui Pepin cel Scund, c are trimite la modelul ungerilor regilor veterotestamentari, Saul și
David. (Jacques Le Goff, Reims, city of c oronation …., p. 200 -201).
231 Ibidem , p. 201.

27
scenă,cu momentele esențiale care o compun232. Trecerea dintr -o stare în alta a monarhului
este văzută ca un rit de trecere, ca un contract încheiat între actorii implicați (regele și
clerul)233.

II.3 „Școala de la Annales ” și biografia istorică . Un excurs istoriografic
Istoricii de la „Annales ” s-au arătat sceptici în privința biografiei din pricina asocierii
sale prea mari cu o istorie mai mult lit erară și artistică decât științ ifică. Biografia rămânea
așadar apanajul romancierilor234. Aceasta și istoria pol itică erau indisolubil legate, deoarece
preponderență au evenimentele memorabile precum viața personalităților235. Absența
evenimentul ui și a individului din istorie , de la finele anilor ‘20 la începutul anilor ’70 a fost
cel mai bine sintetizată de Emmanuel Le Roy Ladurie236. Opiniile lui Lucien Febvre ș i Marc
Bloch au contat în denigrarea biografiei237. A existat o lungă tradiție a biografiilor exemplare,
de la Polibiu la Suetoniu. Apoi, sub auspiciile creștinismului au apărut hagiografiile și viețile
regilor238. Biografia își bazează discursul pe existența unor vieți superioare și privilegiate, fapt
care este inadmisibil într -o societate care se presupune egalitară. De aici converge mefiența
față de acest gen în Franța , cu o tradiție în urmă , care se afișează prec aută în a scrie istoria
oamenilor importanți. Istoricii pozitiviști au tins să subestimeze individul în favoarea faptului .
Să nu uităm că unul dintre cei trei idoli, denunțați de Fran çois Simiand era biografia239.
Mișcarea de la „Annales ” a produs o ruptură cu istoria oamenilor importanți pentru a
promova o istorie socială, în care individul nu se găsește decât ca parte a colectivului. Acest

232 Ibidem , p. 205 -207. Aceste momente constau în ungerea pe zonele simbolice ale corpului regal după modelul
regilor David și Saul din Vechiul Testament, oferirea însemnelor specifice funcției sale și încoronarea ( Ibidem ).
233 Jacques Le Goff, A Coronation Program for the Age of Saint Louis: The Ordo of 1250 , în Coronations.
Medieval and Early Modern Monarc hic Ritual , edited by J ános M. Bak, University of California Press, 1990, p.
47-48. Dormitul și trezitul regelui sunt astfel de rituri. Drumul parcurs de rege de la palat către spațiul sacru, de
unde va reveni la locul inițial, în plenitudinea sa este evoc ator (Ibidem, p. 50 -52). În schimbul unor promisiuni
pe care regele le face, clerul îi asigură ungerea și încoronarea ( Ibidem , p. 48).
234 Jacques Le Goff, Les retours dans l’historiographie française actuelle , în „Les Cahiers des Recherches
Historiques”, 22, 1999, p. 6.
235 Pierre Philippe Bagnard , Les retrouvailles de la biographie et de la nouvelle histoire , în „ Revue Suisse de
l’histoire”, 1995, p. 242.
236 Catherine Valenti, La biographie historique en France: un essai d’historiographie , în Cercles: revista d’
història cultural, n úm 10, 2007, p. 246 ( https://revistes.ub.edu/index.php/cercles/article/view/16532/19497 ,
accesat în data de 8 ianuarie 2018) . Istoria contemporană a condamnat istoria evenimențială și biog rafia.
(Ibidem , p. 245). Afirmația sa se găsește în Emmanuel Le Roy Ladurie, The territory of the historian , translated
from French by Ben and Sian Reynolds, The University of Chicago Press, 1979, p. 111.
237 Catherine Valenti, op. cit. , p. 246.
238 La biografia como problema historiográfico , în Jacques Revel, Un momento historiográfico. Trece ensayos
de historia social , Manantial, Buenos Aires, 2005, p. 220.
239 Catherine Valenti, op. cit. , p. 146 -147.

28
lucru a fost clarificat de Lucien Febvre, în anul 1922240. Fernand Braudel califica narațiunea
politică și biografia drept „erori iluzorii”, care compromiteau cunoașterea științifică adevărată
printr-o abordare romanească vagă241. Succesorii săi au perpetuat neglijarea actorilor politici
și așadar a biografiei. Chi ar și atunci când evocă un personaj istoric , ei nu o folosesc decât
pentru a evidenția și mai bine structurile profunde ale unei epoci. Acesta este cazul cărții lui
Pierre Goubert, Louis XIV et vingt millions de français 242: în centru nu este Regele Soare, ci
provinciile franceze în veacul al XVII -lea243. Claude Levi -Strauss, reprezentant al
structuralismului francez vedea istoria biografică drept „cea mai pu țin explicativă, însă cea
mai bogată din punct de vedere al informației”. Antiteza dintre istoria eveni mențială,
biografică, anecdotică , narativă și istoria socială, structuralistă, explicativă era încă în vigoare
O învinuire car e i se aducea biografiei era ace ea a narațiunii inerete244. Omul este exclus de
Emmanuel Le Roy La durie în a patra parte a cărții The territory of the historian245 în favoarea
istoriei ploii și a timpului frumos246. Istoria umană se substituie aici istoriei climei247. Un
astfel de proiect intra în contradicție cu Annalele timpurii . Pentru Marc Bloch, istoria nu putea
fi decât antropocentr ică248.
Revenirea la biografie în anii ’80 este rezultatul apropierii de individ249 în contextul
crizei științelor sociale250. De la mijlocul anilor ’70 este prefigurată calea care va duce la
reinserarea sa în istorie. În anii ‘80 are loc un colocviu la Sor bonne pe această temă, succedat
de eseuri în reviste sau în lucrări istorice colective. Au fost publicate articole metodologice
sau teoretice despre biografie . În „Le Dèbat ” a apărut articolul lui Jacques Le Goff, Comment
ècrire une biographie historique aujord’hui?251, iar în „Annales ”, cel al lui Giovanni Levi,
Les usages de la biographie 252. Biografia și -a recăpătat locul în istorie la finele anilor ’80253.

240 Anne Levallois, Le retour de la biographie historique. L’histoire et la psychanalyse s’y rejoindraient -elles? ,
în „L ’Homme et la société ”, 2002/4, n. 146, p. 129.
241 José Miguel Sardica, The content and form of the „conventional” historical biography , în „ Rethinking
History”, vol. 17, nr. 3, p. 384 .
242 Vezi Pierre Goubert, Louis XIV et vingt millions de français , Fayard, Paris, 1966.
243 Catherine Valenti, op. cit. , p. 148.
244 Julien Goyette, Biographie, narration et philosophie de l’histoire , în „ Revue l’ histoire de l’ Amerique
fraçaise”, vol. 54, n. 1, 2000, p. 81 -82.
245 François Dosse, La historia en migajas. De Annales a la „nueva historia” , Universidad Iberoamericana,
2006, p. 179.
246 Vezi Emmanuel Le Roy Ladurie, The territory of the historian , p. 294 -319.
247 Ibidem , p. 295.
248 François Dosse, La historia en migajas …., p. 179.
249 Laurent Avezou, La biographie. Mise au point métodologique et historiographique , în Hypoth èses, 1/4 , 2001,
p. 15.
250 Catherine Valenti, op. cit., p. 152.
251 Vezi Jacques Le Goff, Comment ècrire une biographie historique a ujord’hui , în „ Le D èbat”, 1984, nr. 54, p.
48-53.
252 Vezi Giovanni Levi, Les usage s de la biographie , în „Annales. Economies. Soci ètès. Civilizations”, n. 6,
1999, p. 1325 -1326.

29
Giovanni Levi îi redă legitimitate a biografiei istorice: orice individ este diferit, ceea ce nu -l
face mai puțin important254. Istoricii a u ținut cont de avertismentul lui Pierre Bourdieu,
evitând să cadă în capcana „iluziei biografice”255. O serie de întrebări își găseau rostul. De
exemplu, relevanța și nerelevanța unor aspecte din viața unui om și dacă acestea puteau avea
un aport în cunoașterea trecutu lui256.
Recuperarea biografiei s -a datorat în primul râ nd prosopografiei257. Microistoria din
Italia, creată în anii ’70 de Giovanni Levi și Carlo Ginzburg nu le era str ăină istoricilor
francezi . Carlo Ginzburg a scris Brânza și viermii. Universul un ui morar din secolul al XVI –
lea258, tradusă în franceză în anii ’80 și care are drept punct de plecare arhivele Inchiziției.
Menocchio , un morar din provincia Frioul a dezvoltat o cosmogonie proprie, fapt pentru care
avea să sfârșească ars pe rug. Ginzburg est e teoreticianul studiului de caz, reconstituind
crâmpeie ale culturii populare259. Giovanni Levi a optat pentru un „ loc banal”, un sat din
veacul al XVII -lea și pentru o „istorie obișnuită” a unui preot exorcist260. De la viața lui
Giovan Battista Chiesa se trece la alte narațiuni biografice, care informează despre strategiile
familiale și raporturile de putere prezente în comunitatea sătească261. În acest fel, autorul a
dorit să reconstituie mediul social și cultural al poporului262.
Primele generații ale „școlii de la Annales ” nu au fost în totalitate adversarele genului
biografic , dar nici nu au făcut din acestea o prioritate263. Unele studii ale lui Lucien Febvre se

253Anne Emanuelle Demartini, Le retour au genre biographique en histoire : Quelles renouvellements
historiographiques , în Anne -Marie Montlu çon et Agathe Salha, dir., Fictions biographiques. XIX -XXI siècles ,
Presses Universitaires du Mirailes, Toulouse, 2007, nepaginat.
https://www.researchgate.net/publication/294244965_Le_retour_au_genre_biographique_en_histoire_quels_renr
enouvelleme_historiographiques, accesat în data de 08.01.2017).
254 Anne Levalois, op. cit., 135.
255 Pierre Bourdieu, L’illusion biographique , în „Actes de la recherche en sciences sociales”, vol. 62 -63, juin
1986, p. 69 -72.
256 Sabina Loriga, The Role of the Individual in History. Biographical and Historical Writing in the Nineteenth
and Twentieth Century , în Theoretical Discussion of Biography Approaches from History, Microhistory and Life
Writing , Edited by Hand Renders, Binne de Harn, with a foreward by Nigel Hamilton, Revised and Augmented
Edition, Brill, Leiden, B oston, 2014, p. 89.
257 Catherine Valenti, op. cit. , p. 153.
258 Vezi Carlo Ginzburg, Brânza și viermii. Universul unui morar din secolul al XVI -lea, traducere de Claudia
Dumitriu, Nemira, 1997.
259 Anne Emmanuelle Demartini, op. cit. , nepaginat.
(https://www.researchgate.net/publi cation/294244965_Le_retour_au_genre_biographique_en_histoire_quels_ren
renouvelleme_historiographiques , accesat în data de 08.01.2017).
260 Sabina Loriga, op. cit. , p. 89. Vezi Giovanni Levi, La herencia immaterial. La historia de un exorcista
piemontès del s iglo XVII , traducci ón: Javier G ómez Rea Nerea, Torino, 1985.
261 Anne Emmanuelle Demartini, op. cit ., nepaginat.
(https://www.researchgate.net/publication/294244965_Le_retour_au_genre_biographique_en_histoire_quels_ren
renouvelleme_historiographiques , accesat în data de 08.01.2017).
262 Giovanni Levi, op. cit. , p. 13.
263 Jacques Le Goff, Comment écrire un biographie historique aujord’hui? …, p. 2.

30
concentrează asupra unor indivizi precum Martin Luther264, Rabelais265 și într -o anumită
măsură, Marguerite de Navarra266. Totuși, fondatorul „Annales” nu le -ar fi numit niciodată
biografii. Specifică acest lucru concis în Martin Luther267. Rabelais este un reper pentru
universul religios al oamenilor din veacu l al XVI -lea268. Acesta nu povestește un parcurs
individual, ci pune întrebări referitoare la ruptura cu Biserica în cazul lui Luther, problema
necredinței pentru Rabelais, iubirea sfântă și profană pentru Marguerite269. Chiar dacă nu a
scris biografii, Marc Bloch afirma că în spatele tuturor se află oamenii și că datoria istoricului
era aceea de a -i înțelege. El compara istoricul cu un căpcăun, care atunci când simt e miros de
carne, știe care îi este prada270. El îi imputa lui Fustel de Coulanges că minimalizre ază
ponderea indivului în istorie271. Jacques Le Goff conchidea că istoria colectivă trebuia să
ajungă în cele din urmă la individ272.
În anul 1981, France Culture a inițiat o serie de emisiuni intitulate „Necunoscuții
istoriei”. Ac est titlu i s -a dat unei colecții de la Fayard, editorul moti vând că traseul unui
individ per mitea să cunoști epoca în care acesta a trăit. Georges Duby a luat parte la emisiune,
iar în anul 1984 a apărut Guillaume le Maréchal273. Scopul istoricului nu este să nareze istoria
evenimentelor, întrucât aceasta era scrisă, ci să lămurească faptele mai puțin limpezi. El dorea
să privească lumea prin ochii acelor oameni, mai exact ai cavalerilor274. Sursa a fost biografia
unui laic, Guillaume, scrisă la începutul seco lului al XIII -lea de un trubadur la cererea fiului .
Aceasta este de fapt un panegiric275.
În anii ’70, istoria socială încă purta amprenta colectivă, dându -i o formă jurnalistică
și autobiografică. Miza erau aici mediile sociale tăcute, Maurice Agulhon publicând

264 Vezi Lucien Febvre, Martin Luther. Un destin , traducere de Maria Pavel, Corint, București, 2001.
265 Idem, Religia l ui Rabelais. Problema necredin ței în secolul al XVI -lea, traducere, introducere și note de Horia
Lazăr, Dacia, Cluj -Napoca, 1996.
266 André Burguière, L’anthropologie historique et l’Ecole des Annales , în „Les Cahiers du Centre du Recherche
Historique”, 1999 . p. 6. Vezi Lucien Febvre, Autour l’Heptaméron. Amour sacré, amour profane , Gallimard,
Paris, 1944.
267 Lucien Febvre, Martin Luther. Un destin …., p. 5. „ Intenția noastră a fost de a trasa curba unui destin care a
fost simplu, dar tragic”. ( Ibidem ).
268 Jacques Le Goff, Comment écrire une biographie historique aujourd’hui? …., p. 2.
269 La biografia como problema historiográphico …, p. 224.
270 Idem, The why And w ays of writing a biography: the case of Saint Louis , în „Exemplum ”, 101, Center for
Medieval an d Early Renaissance Studies, SUNY, 1989 , p. 208 .
271 Les détermination s et le hasard. Entretien avec Jacques Le Goff , décembre 1996, Paris, p. 12.
(https://www.academia.edu/35594680/Les_d%C3%A9terminations_et_le_hasard_Entretien_avec_Jacques_Le_
Goff_1996_ , accesat în data de 15.03.2017).
272 Jacques Le Goff, Comment écrire un biographie historique aujourd’hui? …, p. 2.
273 Anne Levallois, op. cit. , p. 133 -134. Vezi Georges Duby, Guillermo el Mariscal , Ed. Cast Alianza Editorial,
Madrid, 1985 ( https://www.scribd.com/document/343011793/Duby -Georges -Guillermo -El-Mariscal, accesat în
data de 07.07.2017).
274 Ibidem , p. 45.
275 François Dosse, El arte de la biografiá entre historia y la ficcion , Universidad Ib eroamericana, Ciudad de
Mexico, p. 91.

31
memoriile unui lucrător zidar, Martin Nadaud276. Autobiografia putea să ofere detalii despre
viața cotidiană și moravurile vremii277. În Le monde retrouvé de Louis -François Pinagot ,
eroul lui Alain Corbin este un necunoscut278. Istoricul sensibiltăților încearcă să treacă peste
„handicapul surselor” sau mai concret, a lipsei surselor pentru a descoperi universul mental al
acestor oameni obscuri ai istoriei279. Arhivele fragmentare pe care le avea la dispoziție sunt
coroborate cu imaginația sa280. Istoricii „noi” s -au aflat în proximitatea microistoriei din Italia
și a „excepț iei normale”281. Anonimii intrau în istorie, marginalizați până atunci de orice
studiu bio grafic282. Revenirea la biografie a implicat și revenirea la narațiune după ce
antropologia a înlocuit sociologia în rândul științelor sociale283.
Marc Ferro este autorul a două biografii : Pétain284 și Nicolas II 285. În prima, el nu
schițează viața generalului, ci rolul pe care acesta l -a jucat în regimul de la Vichy. Istoricul
francez încearcă să găsească răspunsuri la următoarele întrebări : A treia Republică a fost
sabotată de P étain? A cooperat el cu Adolf Hitler? Pétain a fost fascist? În anul 1987, lucrării
sale i -a fost decernat premiul Clio. Succesul de care s -a bucurat cartea în Franța a dus la
retipărirea sa în anii 1993 și 1994 și la readap tarea sa pentru cinema. În Nicolas II este relatată
viața politică a țarului, slăbiciunea sa în calitate de conducător, promisiunea sa de a conserva
autocrația pentru moștenitorii săi. Ultimul capitol este rezervat execuției familiei Romanov286.

II.4 Biografia. Cazul lui Ludovic cel Sfânt
Jacques Le Goff a scris două biografii, dintre care cea mai notabilă este cea dedicată
regelui Franței, Ludovic al IX -lea287. Protagonistul său nu e ste un om obi șnuit , ci un monarh.
Cum ajunge istoricul francez să scrie biografia unui om important după ce „școala de la
Annales ” a fost asociată cu opoziția față de aceasta? Apropierea de personaj ul excepț ional a
avut loc atunci când acesta a prefațat, la solicitarea lui Pierre Nora, cartea lui David O’

276 Vezi Maurice Agulhon, Mémoires de Leonard ancien garçon maçon par Martin Nadaud , Hachette, 1977.
277 Catherine Valenti, op. cit. , p. 153 -154.
278 Vezi Alain Corbin, Le monde retrouvé de Louis -François Pinagot. Sur les traces d’un inconuu. 1798 -1876 ,
Flammarion, Paris, 1998.
279 Catherine Valenti, op. cit. , p. 158.
280 Peter McPhee, Alain Corbin (1936 -), în French Historians. 1900 -2000 , op. cit. , p. 142.
281 Catherine Valenti, op. cit. , p. 157.
282 Giovanni Levi, Les usages de la biographie …, p. 1330.
283 Lawrence Stone, The Revival of Narrative Reflections on a New Old History , în „Past & Present”, nr. 85,
1979, p. 14.
284 Vezi Marc Ferro, Pétain , Fayard, Paris, 1987.
285 Idem, Nicolas II , Payot, Paris, 1991.
286 Kevin J. Callahan, Marc Ferro (1924 -), în French Historians. 1900 -2000 , op. cit. , p. 247.
287 Jacques Le Goff, Saint Louis , translated by Gareth Evan Gollard, Univeristy of Notre Dame Press, 2009.

32
Connel288. Opțiunea sa pentru Ludovic al IX -lea trebuie integrată în familiaritatea pe care
Jacques Le Goff o avea cu sursele289 și se afla la confluența apariței Purga toriului și a altor
studii ale sale. Dintre posibilele pers onaje în alcătuirea unei biografii îi avem pe Abélard,
Francisc din Assisi, dar despre ei s -a scris deja și s-a scris bine290. Au rămas Frederic al II -lea
și Ludovic cel Sfânt. Kantorowicz i -a consacrat o biografie celui dintâi291. Bernard Guen ée
aprecia că până atunci istoria s -a făcut fără oameni , iar Jacques Le Goff voia să „simtă ”
umanul292.
Spre stupefacția lui Le Goff, Ludovic al IX -lea a stârnit mai puțin interesul istoricilor
francezi spre deosebire de Filip al II -lea August, bunicul său și Filip al IV -lea cel Frumos,
nepotul său293. Istoricii conte mporani care au scris despre el, l-au privit prin prisma cr uciadei,
lipsindu -l de un studiu al individului294. Unii ar putea crede că documentarea și un talent
scriitoricesc erau de ajuns pentru redactarea unei biografii , dar se înșeală295. El constata
afluența biografiilor și popularitatea lor296. A realizat că biografia istorică este „unul dintre
cele mai dificile moduri de a face istorie” . În același timp era un mod aparte de a face
istorie297. Dificultatea consta în tentativa sa de a -l face pe regele Franței comprehensibil, la
care se adaugă sursele, care nu per mit apropierea de personalitatea sa298. Dintre modelele unor
biografii istorice bine documentate enumerăm : Frederik the Second299 de Ernst Kantorowicz,
Arnaldo da Brescia nelle fonti di secolo XII300 de Arsenio Frugoni (un studiu al surselor poate
permite abordarea individualității unui personaj), Augustine of Hippo de Peter Brown301.
Ceea ce l-a motivat să -i dedice biografia lui Ludovic al IX -lea a fost faptul că el a fost

288 Idem, Saint Louis , în „Revue des Sciences Religieuses”, tome 71, fascicule 3, 1997, p. 338. Vezi Dav id
O’Connel, Les propos de Saint Louis , Gallimard, 1974. Autorul a strâns toate textele cvasi contempora ne de
până la Joinville. (Jacques Le Goff, Saint Louis , în Revue des Sciences Religieuses , p. 338).
289 Entretien avec Jacques Le Goff . Propos recueillis le 16 janvier 1998 par Laurence Moulinier et Odile Redon,
avec la collaboration de Thifaine Barthélemy, în „Médiévales”, 34, 1998, p. 96.
290 Ibidem, p. 95.
291 Ibidem , p. 96.
292 Jacques Le Goff, La vie de Saint Louis et le XIII siècle. Quand l’historien se fait biographe , Alain Cantillon,
Christian Jouhard, Jacques Le Goff and Alain Viala, „Espirit”, nr. 184, août, 1992, p. 41.
293 Idem , Saint Louis, translated by Gareth Evan Gollard, Univeristy of Notre Dame Press, 2009, p. xx.
294 Jacques Le Goff, Saint -Louis a-t-il existé ? Propos recueillis par Hugues Salord et Anne Rapin, în „Label
France”, n. 24, june 1996, p. 6.
295 Ibidem, p. xxi.
296 Jacques Le Goff, Comment é crire un biographie historique aujourd’hui? …, p. 1.
297 Idem, Saint Louis, p. xxi.
298 Saint -Louis a -t-il existé ?, Propos recueillis par Hugues Salord et Anne Rapin, Label France, n. 24, june 1996,
p. 5.
299 Vezi Ernst H. Kantorowicz, Frederick the Second , Frederik Ungar Publisher Co., republished 1957.
300 Vezi Arsenio Frugoni, Arnaldo da Brescia nelle fonti di secolo XII , Istituto storico italiano per il Medio Evo,
Roma, 1954.
301 Jacques Le Goff, Comment écrire une biographie historique aujourd’hui? …, p. 6.

33
un rege și un sfânt. Aceste două tipuri se regăsesc în scrierile vremii302. Biografia sa era una
„totală” prin epuizarea tuturor surselor pe care i storicul le avea la îndemână, examinarea lor
cu un ochi critic, aflarea individului, mentalităților, sensibilității și comportamentului. Regele
Franței întrupează una dintre problemele istorice : cum era posibil să fie rege și sfânt în veacul
al XIII-lea303? Prima parte a c ărții tratează viața regelui sfânt304, însă ace asta nu este o simplă
relatare. Aduce în discuție problemele cu care se confruntau oamenii în Evul Mediu precum
aceea a regelui copil305. Alte probleme sunt cele ale raporturilor dintre Ludovic al IX -lea și
mama sa, Blanche de Castilia, care conduc împreună, regele absent din regat, plecat în Orient,
schimbarea sa percepută după întoarcerea din cruciadă, corpul regelui mort departe de țara s a
și de necropola dinastică . Biografia regelui întrece limitele morții sale din 1270, mergând
până la canonizarea sa din 1297306. Un om dispare cu adevărat prin moartea sa fizică atunci
când ultimul om care l -a cunoscut trece în neființă307. Proiectul său biog rafic l -a adus în fața
unui nou timp cu care nu s -a mai confruntat p ână atunci, timpul unei vieții308. Prima parte
poate fi văzută, așa cum distingea Alain Boureau, ca o sinteză a Europei veacului al XIII –
lea309.
A doua parte cuprinde criticarea surselor de care dispune310, deoarece adepții sfințeniei
sale i -au păstrat memoria vie311, prilej cu care au depus mărturie despre aceasta în scopul
beatificării sale. Altele sunt cele de după 1297312. Genul hagiografic abundă în vieți
exemplare, pline de stereotipuri : erau centrate pe virtuți, pietate și miracole313. Cei care au
dorit ca monarhul francez să devină un sfânt au fost ordinele mendicante, care l -au influențat
pe rege în devoțiunea și în conduita sa, apoi abați a de la Sfântul Denis, cea care a fabricat o
memorie regală, locul prin excelență al necropolei dinastice314. Fiecare dintre ei încearcă să -l

302 Idem, The w hy and ways of writing a biography: The Case of Saint Louis …., p. 215 -216.
303 Idem, Saint Louis , în „Revue des Sciences Religieuses”, p. 339.
304 Idem, La vie de Saint Louis et le XIII siècle …, p. 44.
305 Idem, Saint Louis , translated by Gareth Evan Gollard, Univeristy of Notre Dame Press, 2009 , p. 49 -54.
Referințele sunt biblice. În Ecleziastul e xista termerea ca un copil să conducă o țară. ( Ibidem , p. 51). Regele
copil era un intermediar fragil între popor și divinitate. Copilăria nu conta în Evul Mediu. Fiul lui Solomon a
pierdut o mare parte din regat pentru că a desconsiderat sfatul bătrânilor în schimbul celui al tinerilor. ( Ibidem , p.
49).
306 Idem, Saint Louis , în „Revue des Sciences Religieuses”…, p. 340.
307 Idem, Saint Louis , translated by Gareth Evan Gollard, Univeristy of Notre Dame Press, 2009 , p. xxi. Este
vorba aici de Joinville. ( Ibidem ).
308 Ibidem , xxx. Etnologii au numit acest timp „ de la lea găn la mormânt”. ( Ibidem ).
309 Alain Boureau, Jacques Le Goff , în Vernonique Sales (coord.), Los historiadores , Universidad de Granada,
2007, p. 277.
310 Jacques Le Goff, Saint Louis , în „Revue des Sci ences Religieuses”…, p. 341.
311 Idem, Saint Louis , translated by Gareth Evan Gollard, Univeristy of Notre Dame Press, 2009 , p. xxi.
312 Idem, Saint Louis , în „ Revue des Sciences Religieuses”, p. 341.
313 Idem, Saint Louis , translated by Gareth Evan Gollard, Univeristy of Notre Dame Press, 2009 , p. xxiv.
314 Idem, Saint Louis , în „Revue des Sciences Religiieuses”, p. 341.

34
facă un sfânt al grupului ideologic din care făceau parte. Pentru cei dintâi, el a fost un
mendicant, iar pentru cei lalți, un rege „național”315. Pe lângă acestea avem exempla ,
„oglinzile principilor”316.
Prin întrebarea „A existat Ludovic cel Sfânt” ?, istoricul francez nu pune la îndoială
existența sa în carne și oase, ci problema dacă el nu este doar o imagine pe care biog rafii săi
au vrut să o lase posterității și dacă se poate ajunge la persoana regelui așa cum a fost aceasta
în mod real317. Temele pentru modelele de regi creștini hiperbolizați sunt regele caritabil
pentru Robert cel Pios, la călugărul Helgaud de Fleury, tema conduitei alimentare pentru
Carol cel Mare, la Eginhard318. Nu este el doar o formă idealizată de monarh319? Aici
intervine Joinville, care schimbă perspectiva istoricului. El este un martor excepțional, prin
intermediul căruia putem ajunge la individul care a fost Ludovic al IX -lea320. Joinville este
primul autor al unei biografii în limba franceză, iar mai presu s de toate, este un laic, care a
scris o Vita a regelui sfânt. De fapt, cartea este o istorie a regelui Franței, nu o Vita în sens
clasic321. El este, de asemenea, primul care vo rbește despre sine la persoana întâi322. Acesta a
scris la mai bine de treizeci de ani după moartea regelui323, al cărui regret este ace la că amicul
său nu a fost confirmat ca martir de Biserică în urma morții sale în cruciadă324. El a scris la
cererea Ioanei de Navara, soția lui Filip al IV -lea cel Frumos. Cartea a fost finalizată în 1309,
autorul ei având în jur de optzeci de ani atunci325.
Calitatea sa de martor excepțional este dată de faptul că era unul dintre prietenii intimi
ai lui Ludovic al IX -lea, care l -a însoțit pe acesta în cruciada din Egipt. Pentru evenimentele la
care nu a fost de față, cum este cazul morții regelui în Tunis, informațiile au fost culese din
surse sigure ca fiul prietenului său, Pierre, conte de Alen çon326. Joinville i-a recunocut
meritele regelui sfânt, dar nu i -a ascuns defectele. Dintre acestea i se putea reproșa indiferența
față de soția sa și chiar față de copiii săi, cu excepția educației morale și religioase,

315 Idem, Saint Louis , translated by Gareth Evan Gollard, Univeristy of Notre Dame Press, 2009 , p. xxiv.
316 Idem, Saint Louis , în „Revue des Sci ences Religieuses”, p. 341.
317 Les determinations et le hasard. Entretien avec Jacques Le Goff , p. 13.
318 Idem, Saint Louis , în „ Revue des Sciences Religieuses”, p. 341.
319 Les determinations et le has ard. Entetien avec Jacques Le Goff , p.13.
320 Jacques Le Goff, Mon ami le saint roi : Joinville et Saint Louis (résponse) , în „Annales. Histoire. Sciences
Sociales”, 56e an ée, n. 2, 20001, p. 470.
321 Entretien avec Jacques Le Goff.. Propos recueillis le 16 janvier 1996 par Laurence Moulinier et Odile Re don
avec la collaboration de Thifaine Barth élemy…, p. 95.
322 Idem, Mon ami le saint roi : Joinville et Saint Louis (response) , p. 473.
323 Idem, Saint Louis , translated by Gareth Evan Gollard, Univeristy of Notre Dame Press, 2009 , p. xxxi.
324 Idem, Mon ami le saint roi: Joinville et Saint Louis (résponse) , p. 471. Joinville regretă și că nu l -a însoțit pe
prietenul său a doua oară în cruciada, care avea să fie și ultima, care îi va aduce sfârșitul. ( Ibidem , p. 472).
325 Jacques Le Goff, Saint Louis , translated by Gareth Evan Gollard, Univeristy of Notre Dame Press, 2009 , p.
376.
326 Ibidem , p. 377.

35
temperamentul său coleric în unele situații, nestăpân irea de sine, de pildă, în cazul morții
mamei sale, când a dat dovadă de o tristețe excesivă327. Practic, el ne scoate la iveală o altă
latură a lui Ludovic cel Sfânt, una pe care biografii săi hagiografi au trecut -o sub tăcere. De
asemenea, Joinville ni -l înfățișează pe regele sfânt în ipostaza regelui cavaler328.
În partea a III -a a cărții, Jacques Le Goff îl plasează pe Ludovic cel Sfânt în timp și
spațiu, reliefând și aspecte care țin de ideologia monarhică329. Biog rafiei i se adaugă o istorie
a puterii legată de simbolismul poltic : însemnele puterii, încoronarea, imaginarul regal330. L-a
situat, de asemenea, în cadrul familei sale, ca tată care a scris învățături pentru fiul și fi ica sa.
Este evocat ascetismul său prin autoflagelare, deoarece orice om era predispus păcatului331.
Ludovic al IX -lea a fost un sfânt laic, monopolul sfințeniei fiind deținut de Biserică
până în veacul al XIII -lea332. Sfințenia sa a fost exprimată prin imitarea lui Hristos333 și prin
miracole334. Segregarea clericilor de laici a fost enunțat ă de papa Grigore al IX -lea. În materie
de sexualitate s-a distins prin respectarea perioadelor ilicite335. De asemenea, el depunea efort
în a renunța la râsul care -i era caracteristic în zilele de vineri336. A fost un rege cavaler337, care
a încercat pe cât posibil să evite războiul între creștini, în vreme ce războiul împotriva
musulmanilor era justificat338. Întâlnirea cu Hugues de Digne, un franciscan ioachimist și
eșecul său în cruciadă au fost decisive , transformându -l într-un rege escatologic, care a
instituit o ordine morală în regatul său339.
Beatificarea unui rege în Evul Mediu avea în spate o tradiție politică. Biserica a cedat
la presiunea unor țări și familii monarhice340. Papa Bonifaciu al VIII -lea a făcut o concesie,

327 Jacques Le Goff, Mon ami le saint roi: Joinville et Saint Louis (r ésponse), , p. 475.
328 Idem, Saint Louis , translated by Gareth Evan Gollard, Univeristy of No tre Dame Press, 2009 , p. 377.
329 Idem, Saint Louis , în Revue des Sciences Religieuses , p. 343.
330 Idem, Comment écrire une biographie historique aujourd ’hui? , p. 3.
331 Jacques Le Goff, Saint Louis, în „Revue des Sciences Religieuses”, p. 343.
332 Saint Louis a-t-il existé? Entretien avec Jacques Le Goff , entrevista realizada por Pirette Crouzet & Eric
Vigne, p. 170. Joinvile afirma despre Ludovic: „Este cel mai religios laic pe care l -am v ăzut în viața mea”. ( Saint
Louis a -t-il existé ?, Jacques Le Goff, în „L’ histoire”, dans mensuel 40, dat é decembr é 1981, nepaginat,
http://www.lhistoire.fr/%C2%AB -saint -louis -t-il-exist%C3%A9 -%C2%BB , accesat în data de 01.05.2018).
333 Aceasta consta în spălarea picioarelor săracilor, vizitarea leproșilor. Moartea sa este învălui tă într -o aura
christică. Moare la trei după amiaza, ora morții lui Hristos. ( Santin Louis a -t-il exist é? Entretien avec Jacques Le
Goff, p. 171).
334 Ibidem , p. 171. Miracolele postume erau recunoscute sfinților, așa cum a stability papa Inocențiu al III -lea.
(Jacques Le Goff, The why and ways of writing a biography …, p. 217).
335 Idem, La sainteté de Saint Louis: sa place dans la typologie et l’evolution chron ologique des rois saints , în
Les fonctions de saints dans le monde occidental (III-XIIe siècle) , Actes du colloque du Rome (27 -28 octobre
1988), Publications de l’ Ecole Française du Rome, 1999, p. 288.
336 Idem, Saint Louis , în „Revue des Sciences Religieuses”, p. 342.
337 Jacques Le Goff, La sainteté de Saint Louis: sa place dans la typologie et l’evolution chronologique des rois
saints …, p. 288.
338 Ibidem , p. 289.
339 Ibidem , p. 290.
340 Așa s -a întâmplat în cazul canonizării lui Eduard Confesorul în Anglia sau a lui Henric al II -lea în Imperiul

36
canonizându -l pe Ludovic al IX -lea, dorind să împiedice o eventuală criză între Biserica
Romei și regatul Franței341. Partea întâi a cărții îl pune pe regele sfânt în context, a doua parte
este un studiu al surselor, iar a treia parte reprezintă o analiză tematică342.
Unii ar putea crede că există o discontinuitate între biografia pe care Jacques Le Goff a
consacrat -o regelui Franței, însă aceasta se înscrie în tradiția „Annales” prin centrarea ei pe
istoria -problemă343. Prin reînnoirea pe care a cunoscut -o, biografia istorică putea deveni un
„observator privilegiat” , iar eroul său, un „subiect globalizant”, cercetarea fiind alcătuită în
jurul său344. Ludovic cel Sfânt este prezent în societate, econ omie, politică religie, cultură.
Sarcina istoriculu i a fost să -l recepteze în toate acestea345. Cercetarea sa este o căutare
neîntreruptă a individului. Unii chiar au văzut în secolul al XIII -lea, în care a trăit regele sfânt
o preocupare în acest sens. Este secolul în care apare examenul de conștiință, instituit de
Conciliul al IV -lea de la Lateran. Este cel dintâi rege al Franței, care a avut o conștiință346.
Reprezentanții „școlii de la Annales ” cred cu tărie că individul în interacțiune cu mediul său
este laimotivul cercetării lor347. Ludovic cel Sfânt din sursele pe care le -a folosit este cel în
care modelul și realitatea se întrepătrund348, deoarece el a fost programat de mama și
consilierii săi de la începuturi să încarneze regele creștin ideal349.
În decursul a mai bine de zece ani p etrecuți în compania regelui sfânt, între Jacques Le
Goff și subiectul biografiei sale s -a creat o relație specială. El era un nou Joinville, care îl
putea vedea și auzi pe regele sfânt . Pe cei doi îi separa însă timpul pe care amândoi l -au
trăit350. Istoricul francez a fost fascinat de personajul său351. Admirația s -a contopit cu
disprețul, care era dedus din rațiunea sa de om al veacului al XX -lea, pentru autoflagelare,

Romano -German. ( Saint Louis a -t-il existé ?, Jacques Le Goff, în „ L’histoire”, dans mensuel 40, dat é décembre
1981, nepaginat, https://www.lhistoire.fr/« -saint -louis -t-il-existé -», accesat în data de 12.10.2018 ).
341 Ibidem .
342 Patrick Boucheron, Saint Louis, comédien et martyr: l’écriture d’une vie , în „Médiévales”, n. 34, 1998,
Hommes du pouvoir: individu et politique au temps du Saint Louis , p. 72.
343 Jacques Le Goff, Comment écrire une bio graphie historique aujourd’hui? , p. 4.
344 Idem, Saint Louis , translated by Gareth Evan Gollard, Univeristy of Notre Dame Press, 2009 , p. xxii.
345 Ibidem , p. xxiii.
346 Ibidem , p. xxix.
347 Amicie P élisié de Rausas, <<Flairer la chair humaine>>: Jacques Le Goff et la biographie historique aprés
les Annales , în „Cahiers de civilization m édiévale” , 59, 2016 , p.266.
(https://www.academia.edu/35690824/_Flairer_la_chair_humaine_Jacques_Le_Goff_et_la_biographie_historiqu
e_après_les_Annales , accesat în data de 30.07.20 18).
348 Anne Emmmanuelle Demartini, op. cit. , nepaginat.
(https://www.researchgate.net/publication/294244965_Le_retour_au_genre_biographique_en_histoire_quels_ren
renouvelleme_historiographiques , accesat în data de 08.01.2017).
349 Jacques Le Goff, Saint Louis , translated by Gareth Evan Gollard, Univeristy of Notre Dame Press, 2009 , p.
xxvii.
350 Ibidem , p. 726.
351 Entretien avec Jacques Le Goff. Propos recueillis le 16 janvier 1998 par Laurence Moulinier et Odile Redon
avec la collaboration de Thifaine Barth élemy…, p. 95.

37
atitudinea antievreiască , desconsiderarea soției și a copiilor săi etc352. Așa cum îș i amintesc
unii dintre cei care i -au fost studenți, Ludovic al IX -lea a fost „prezent ” la seminariile sale de
marți seara și în unele zile de vineri, unde era u analizate texte din vremea sa353. Biografia este
înainte de toate scrierea unei istorii354.
Cealaltă biografie i -a dedicat -o unui sfânt, Francisc din Assisi355, însă nu este de
dimensiunea lui Ludovic cel Sfânt. Fascinația față de eroul său există și aici . A dorit să scrie o
biografie totală, opusă celei tradiționale, însă nu a făcut -o pentru că deja se scriseseră biografii
bune despre el356. Francisc din Assisi este plasat în contextul istoric, social, geografic,
cultural357. Istoricul francez încearcă să -l descopere pe „adevăratul ” sfânt Francisc așa cum a
făcut -o și cu Ludovic cel Sfânt, mai exact a ajunge la personalitatea sa. Raportul istoric –
peronaj apare și aici : el este sfântul Francisc „al său ”358. Cele patru capitole vizează epoca,
personajul, concepția sa și influența asupra societății359.
Jacques Le Goff nu a mai scris ulterior un studiu de o amploare asemănătoare cu
Ludovic cel Sfânt , dar a dorit să revină la biografia un ui person aj, despre care nu deținem
informații aproape deloc360. Ar fi fost o provocare pentru el să scrie biografia lui Gervais de
Tilbury . Ar fi fost o tentativă de felul celei întreprinse de Alain Corbin, doar că nu s -a
concretizat. Acesta din urmă a adunat o serie de povestiri etnografice361.
Jacques Le Goff a avut o influență asupra altor istorici mai tineri ca Gabor Klaniczay
sau Jerzy Pysiak . Cel dinâi a studiat regalitatea sacră362. Celălalt pregătea o teză despre
ideologia puterii în timpul lui Filip August. Alte cercetări, pe care i le -a prezentat lui Jacques
Le Goff urmau să vadă lumina tiparului despre coroana de spini a lui Ludovic cel Sfânt și

352 Jacques Le Goff, Saint Louis , p. 727.
353 Jacques Berlioz, Hommage à Jacques Le Goff , în Saint Louis en Normandie (Hommage à Jacques Le Goff ,
Colloque de Cericy, 28 septembre -1er octobre 2016, publication pr évue en 2017, Archives d épartamen tales de
Mrche, p. 14.
(http://www.academia.edu/31680847/_Hommage_%C3%A0_Jacques_Le_Goff._Conf%C3%A9rence_dans_Sai
nt_Louis_en_Normandie_Hommage_%C3%A0_Jacques_Le_Goff_ Colloque_de_Cerisy_28_septembre –
1er_octobre_2016_publication_pr%C3%A9vue_en_2017_Archive s_d%C3%A9partementales_de_la_Manche_
Hommage à Jacques Le Goff , accesat în data de 12.10.2017) .
354 Patrick Boucheron, op. cit. , 74.
355 Jacques Le Goff, Francisc din Assisi , Polirom, Iași, 2000.
356 Ibidem , p. 5.
357 Ibidem , p. 6 .
358 Ibidem , p. 6 -7.
359 Ionuț Costea, A existat Jacques L e Goff? Biografie, autobiografie, istorie și memorie , Argonaut, Cluj –
Napoca, 2016, p. 61.
360 Entretien avec Jacques Le Goff. Propos recueillis le 16 janvier 1998 par Laurence Moulinier et Odile Randon
avec la collaboration de Thifaine Barth élemy… , p. 100.
361 Ibidem , p. 99.
362 Gabor Klaniczay, En Hongrie , în Une autre histoire, Jacques Le Goff (1924 -2014) , sous la direccion de
Jacques Revel & Jean-Claude Schmitt, Éditions de l’École des hautes études en sciences sociales , Paris, 2015, p.
116. ( https://www.academia.edu/23057357/Le_Goff_en_Hongrie , accesat în data de 14.06.2018).

38
cultul relicvelor în regatul capețian363.
Așa cum am putut observa din cele enunțate mai sus, Jacques Le Goff a contribuit la
reînnoire a domeniului istoriei medievale prin includerea simbolicul ui, ritualului încoronării în
cercetările sale. Revenirea cea mai spectaculoasă a fost la biografie, iar cazul lui Ludovic cel
Sfânt a reprezentat o provocare pentru el. Toată cercetarea a fost construită în jur ul
personal ității regelui sfânt, situat în contextul în care a trăit. Departe de a fi o biografie în
sens clasic, cartea sa rămâne fidelă noțiunilor de „istoriei -problemă” și „istoriei totale” .

363 Jerzy Pysiak, En Pologne <<c’est a dire nulle part>> , în Une autre histoire. Jacques Le Goff (1924 -2014) …,
p. 108.
(https://www.researchgate.ne t/publication/307608717_En_Pologne_c'est -a-dire_nulle_part , accesat în data de
15.06.2018).

39
CONCLUZII

Istoricii de la „Annales ” au atacat vechea manier ă de a scrie istoria, cu precădere
istoria politică , în care primează oamenii importanți și genul biografic, avatarurile istoriei
tradiționale. În schimb, ei au practicat o istorie economică și socială așa cum o indică și titlul
revistei. Noile științe sociale le deschideau noi orizonturi istoricilor atrași de cotidian. Istoria
politică a fos t acceptată în cele din urmă de cea de a treia generație de la „Annales ”, din care
făcea parte și Jacques Le Goff, dar total diferită de cea tradițională, ca o istorie a puterii, în
care simbolicul și imaginarul sunt elementele de bază. Această reînnoire s -a făcut în urma
contactului d intre istorie și antropologie. Studiul lui Marc Bloch despre Regii taumaturgi era
un model pentru cum trebuia să se facă noua istorie politică.
Jacques Le Goff a practicat această istorie a puterii, în care cuvintele , gesturile,
ritualurile, însemnele puterii sunt esențiale, așa cum o demonstrează în Ritualul simbolic al
vasalității sau în studiu l despre Reims, orașul încoronării. Corpul avea la rândul său o istorie ,
deoarece acesta ocupă un loc central în creștinism : prezen ța corpului lui Hristos în euharistie .
Biografia a fost reabilitată în contextul crizei științelor sociale , dar cu condiția să ajungă la
cunoașterea adevărată a individului. Până atunci, individul era pentru istoricii de la „Annales ”
decât o parte a ansamblului.
Literatura despre Ludovic cel Sfânt , personajul biografiei sale, era în mare parte
alcătuită din hagiografii , oglinzi ale principilor. Nu era el doar o creație a celor care au do rit
să-l prezinte în ipostaza de rege creștin ideal ? Aici apare Joinville , care ne dă impresia că
putem ajunge la individul Ludovic al IX -lea. Jacques Le Goff nu se rezumă doar la a relata
viața personajului în cadrul timpului biologic în care a trăit. Istoricul francez considera că
scrierea unei biografii p oate fi utilă doar în măsura în care aruncă o lumină asupra societății și
a epocii în care personajul a trăit364. Cealalată biografie despre Francisc din Assisi nu este la
fel de impunătoare prin temele tratate , dar problema cunoșterii individului și a aprop ierii de
acesta apare și aici.

364 Catherine Valenti, op. cit. , p. 157.

40
BIBLIOGRAFIE

I. Instrumente de lucru

Handbook of Medieval Studies. Terms – Methods -Trends în Albrecht Classen (ed.),
volume I, Walter de Gruyter GmbH & Co. KG., Berlin/New York, 2010.

II. Lucrări generale

Agulhon, Maurice, La République au village. Les populati ons du Var, de la
Révolution à la seconde République , Plon, Paris, 1970.
Idem , Mémoires de Leonard ancien garçon maçon par Martin Nadaud , Hachette,
1977.
Idem , De Gaulle. Histoire, symbole,mythe , Plon, Paris, 2000.
Idem , Marianne au combat. L’imagerie et la symbolique républicaines de 1789 à
1880, Flammarion, Paris, 1979; Marianne au pouvoir. L’ imagerie et la symbolique
républicaines de 1880 à 1914, Flammarion, Paris, 1989; Les Métamorphoses de Marianne.
L’ imagerie et la symbolique républicaines de 1914 à nos jours , Flammarion, Paris, 2001.
André Burguière, L’anthropologie historiq ue et l’Ecole des Annales , în „Les Cahiers
du Centre du Recherche Historique”, 1999.
Ariès Philippe, Duby, Georges, Istoria vieții private , Editura Meridiane, București,
1994 -1997, 10 volume.
Avezou, Laurent, La biographie. Mise au point métodologique et historiographique , în
„Hypothèsesza”, 1/4, 2001.
Banat -Berger, Françoise et Farcy, Jean -Claude, Archives et historiographie , în „Revue
d’histoire de l’enfance irrégulière”, Hors -série, 2001.
(http://journals.openedition.org/rhei/391?lang=en, accesat în data de 1 ianuarie 2018).
Barret -Kriegel, Blandine, Histoire et politique ou l’histoire, science des effets , în
„Annales, Économies, Sociétés, Civilisations”, nr. 6, 1973.
Bartholeyns, Gil, Le paradoxe de l’ordinaire et l’ anthropologie historique , în „Faire
l’anthropologie historique du Moyen Âge. Une histoire en question”, 2010.
Bloch, Marc, Les formes de la rupture de l’ hommage dans l’ancient droit féodal , în
„Nouvelle revue historique de droit français et étranger”, 36, 1912, p. 141 -177, retipărit în
Mélanges histo riques, Paris, 1936, I, p. 189 -209.
Boureau, Alain, Jacques Le Goff , în Vernonique Sales (coord.), Los historiadores ,
Universidad de Granada, 2007
Burke, Peter, The Annales Paradigm , în Stearns, Peter N. (Editor in Chief),
Enciclopedia of European Social History from 1350 to 2000 , vol. 1, Charles Scribner’s Sons,
New York, 2001.
Burke, Peter, Revoluția istorică franceză. Școala Analelor 1929 -1989 , traducere de
Mihaela Grancea, în Grancea, Mihaela, Istoria mentalităților colective și a imaginarului
social. Antologie , Alma Mater, Sibiu, 2003.
Bourdé, Guy y Martin, Hervé con la colaboracion de Balmand, Pascal, Las Escuelas
Históricas , traducido por Rosina Lajo y Victoria Frigola, revision cientifica por Elena
Hernández Sandoica, Akal, Madrid, 1992, (https://www.scribd.com/document/253022275/,
accesat în data de 19 iulie 2016).
Burguière, André , Diccionario Akal de Ciencias Históricas , Ediciones Akal S.A.,

41
Madrid, 1991.
Corbin, Alain, Le monde retrouvé de Louis -François Pinagot. Sur les traces d’un
inconuu. 1798 -1876 , Flammarion, Paris, 1998.
Clark, Elizabeth A., History, Theory, Text. Historians and Linguistic Turn , Harvard
University Press, Massachusetts and London, England, 2004.
Dictionnaire critique de la Révolution française , dirigé par François Furet et Mona
Ozouf, Flammarion, Paris, 1988
Dosse, François, L’histoire en miettes: des Annales militantes aux Annales
triomphamtes , în „Espaces, Temps”, vol. 29, nr. 29, 1985. .
Idem , El arte de la biografiá entre historia y la ficcion , Universidad Iberoamericana,
Ciudad de Mexico.
Idem, La historia en migajas. Des Annales a la „nueva historia” , Universidad
Iberoamericana, traducción de Francesc Morató i Pastor para edición de Edicions Alfons el
Magnànim, Valencia, 1988, https://www.scribd.com/document/344291088/DOSSE -Francois –
La-Historia -en-Migajas, accesat în data de 6 ianuarie 2018.
Idem , La historia: conceptos y ecrituras, Ed icion Nueva Vision, Buenos Airers, 2004.
Duby, Georges, Evul Mediu masculin. Despre dragoste și alte eseuri , traducere de
Constanța și Stelian Oancea, Editura Meridiane, București, 1992.
Elias, Norbert, Procesul civilizării , vol. I -II, traducere de Monica -Maria Aldea,
Polirom,Iași, 2002.
Ferro, Marc, La Rèvolution de 1917. La chute du tsarisme et les origines d’ Octobre ,
Aubier, Paris, 1967 .
Idem , La Rèvolution de 1917. Octobre, naissance d’ une sociètè , Aubiers -Montaigne,
Paris, 1976.
Fink,Carole, Marc Bloch. A Life in History , Cambridge University Press, 1989.
Foucault, Michel, A supraveghea și a pedepsi. Nașterea închisorii , traducere din
franceză și note de Bogdan Ghiu, prefață de Sorin Antohi, Humanitas , București, 1997.
Frugoni, Arsenio , Arnaldo da Brescia nelle fonti di secolo XII , Istituto storico italiano
per il Medio Evo, Roma, 1954 .
Furet François, Denis Richet, La Révolution , vol. I, II, Hachette, Par is, 1964, 1965.
Idem , Reflecții asupra Revoluției franceze , traducere din franceză de Mircea
Vasile scu, ediția a II -a, Humanitas, București, 2012.
Gennep, Arnold Van,Riturile de trecere, Polirom, Iași, 1996
Giesey, Ralph E., Models of Rulership in French Royal Ceremonial, în Rites of Power.
Simbolism, Rituals and Politics since the Middle Ages , edited by Sean Wilentz, University of
Pennsylvania Press, 1985.
Ginzburg, Carlo, Microhistory. Two or Three Things That I Know about It , în „Critical
Inquiry”, translated by John and Anne C. Tedeschi, vol. 20 , no. 1, The University of Chicago
Press, 1993.
Goubert, Pierre, Louis XIV et vingt millions de français , Faya rd, Paris, 1 966.
Goyette, Julien, Biographie, narration et philosophie de l’histoire , în „Revue l’
histoire de l’ Amerique fraçaise”, vol. 54, n. 1, 2000.
Guenée, Bernard et Sirinelli, Jean -François, L’histoire politique , în L’ histoire et le
métier d’ historien en France 194 5-1995 , sous la direction de François Bédarida, avec la
collaboration de Maurice Aymard, Yves -Marie Bercé et Jean François Sirinelli, preface de
Jacques Le Goff et Nicolas Roussellier, Éditions de la Maison des sciences de l’homme, Paris,
1995.
Gurevich, Aaron, Historical anthropology of Middlle Ages , edited by Jana Howlett,
Polity Press, 1992.
Hunt, Lynn, French History in the Last Twenty Years: The Rise and Fall of the

42
Annales Paradigm in „Journal of Contemporary History”, vol. 29, nr. 209, Sage Publications,
London, Be verly Hills a nd New Delhi,1986 (https://bracorotar.files.wordpress.com/2010/10/8 –
lynn-hunt-o-annales.pdf, accesat în data de 25 aprilie 2015).
Hutton, Patrick H., France at the End of History: The Politics of Culture in
Contemporary French Historiography , în „Historical Reflections /Reflexiones Historiques”,
vol. 3, nr. 2, 1997.
Iggers, Georg G., Historiography in the Twentieth Century. From Scientific
Objectivity to the Postmodern Challenge , University Press of New England, Hanovra and
London, 1997.
Julliard, Jacques, La politica , în Hacer la historia , bajo la direccion de Jacques Le
Goff, Pierre Nora, volumen II, Nuevos Enfoques, Editorial Laia, Barcelona, traducción de
Janes Cabanes, (https://www.s cribd.com/doc/238430287/Julliard -La-Politica, accesat în data
de 1 iulie 2016).
Kantorowicz, Ernst H. , Frederick the Second , Frederik Ungar Publisher Co.,
republished 1957 .
Kertzer, David I., Ritual, politică și putere , traducere de Sultana Avram și Teodor
Fleșeru, cuvânt înainte de Radu Florescu, Editur a Univers, București, 2002.
Klaniczay, Gabor, En Hongrie , în Une autre histoire, Jacques Le Goff (1924 -2014) ,
sous la direccion de Jacques Revel & Jean -Claude Schmitt, Éditions de l’École des hautes
études en s ciences sociales, Paris, 2015.
(https://www.academia.edu/23057357/Le_Goff_en_Hongrie, accesat în data de
14.06.2018).
La nouve lle histoire (sous la direction de Jacques Le Goff, Editions Complexe, Paris,
1988.
Le Goff, Jacques, Civilizația Occidentului medieval , cu o prezentare de M. Berza,
traducere și note de Maria Holban, Editura Științifică, București, 1970 .
Idem , Une enquête sur le rire , în „Annales. Histoire, Sciences Sociales”, 52ᵉ année, n.
3, 1997.
Idem , Una larga Edad Media , Paidós, Barcelona, 2008.
Le Roy Ladurie, Emmanuel, The territory of the historian , translated from French by
Ben and Sian Reynolds, The University of Chicago Press, 1979.
Idem , L’Etat Royal. De Louis XI à H enri IV. 1460 -1610 , Hachette, Paris, 1987.
Idem , L’Ancien régime. 1610 -1774 , Hachette, Paris, 1993.
Lerner, Robert E., Ernst Kantorowicz. A Life , Princeton University Press, 2017.
Lung, Ecaterina, Istoria culturală: origini, evoluții, tendințe , Editura Universității din
București, 2009.
Mauss, Marcel, Les techniques du corps , version numérique par Jean -Marie Tremblay
dans le cadre de la collection „Les classiques des sciences sociales”, 2002.
New Perspectives on Historical Writing , edited by Burke, Peter, second edition, Polity
Press, 2001.
O’Connel, David, Les propos de Saint Louis , Gallimard, 1974.
Ozouf, Mona, La fête révolutionnaire . 1789 -1799, Gallimard, Paris, 1976 .
Idem ,Varennes. La mort de la royauté, Gal limard, Paris, 2005 .
Pysiak, Jerzy, En Pologne <<c’est a dire nulle part>>, în Une autre histoire. Jacques
Le Goff (1924 -2014), Éditions de l’École des hautes études en sciences sociales, Paris, 2015.
(https://www.researchgate.net/publication/307608717_En_Pologne_c'est -a-dire_nulle_part,
accesat în data de 15.06.2018).
Rucquoi, Adeline, De los reyes que no son taumaturgos: los fundamentos de la
realeza en España , în Relaciones, Est udios de Historia y Sociedad, Publicada par El Colegio
de Michoacán, vol. XIII, no. 51, 1992 .

43
Saloma, Martin F. Rios, De la historia de mentalidades a la historia cultural. Notas
sobre el desarrollo de la historíografia en la segunda mitad del siglo XX , în „Estudio de
Historia Moderna y Contemporánea de México”, n. 37, 2009.
(https://dialnet.unirioja.es/servlet/articulo?codigo=3149425, accesat în data de 19 martie
2019).
Sardica, José Miguel, The content and form of the „convent ional” historical
biography , în „Rethinking History”, vol. 17, nr. 3
Schmitt, Jean -Claude, Rațiunea gesturilor în Occidentul medieval , Editura Meridiane,
București, 1998.
Schm itt, Jean Claude , Jacques Le Goff (1924 -), în Rewriting the Middle Ages in the
Twentieth Century , vol. III, Political Theory and Practice , edited by Jaume Aurell and
Francisco Crosas, Brepols Publishers, 2015
Idem , Hommage à Jacques Le Goff, în À la rencontre de l’ autre Moyen Âge. In
memoriam Jacques Le Goff, Actes des premières Assises franco -polonaises d’ histoire
médiévales , sous la direction de Philippe Josserand et Jerzy Pysiak, Presses Universitaires de
Rennes, 2017.
Schramm, Percy Ernst, Herrschaftsziechen und Staatssymbolik, Schriften de
Monument Germaniae Historica , XIII, 3 vol., 1954, 1956.
Stone, Lawrence, The Revival of Narrative: Reflections on a New Old History , în „Past
and Present”, nr, 85, 1979.
Vovelle, Michelle, La mentalitè rèvolutionnaire. Sociètè et mentalities sous la
Rèvolution française , Messidor, Paris, 1985.
Idem , La Révolution française. Images et récit. 1789 -1799 , Messidor, Paris, 1986.
Xavier Francico, Pujol Gil, Notas sobe el studio del poder como nueva valoración de
la historia po litica, în „Pedralbes: Revista d’ historia moderna”, n. 3, 1983,
(https://dialnet.unirioja.es/servlet/articulo?codigo=85749, accesat în data de 14 martie 2018).

II. LUCRĂRI SPECIALE
Braudel, Fernand, Mediterana și lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II -lea,
volumul I, traducere de Mircea Gheorghe, Editura Meridiane, București, 1985.
Berlioz, Jacques et Le Goff, Jacques avec la collaboration de Guerreau -Jalabert, Anita,
Anthropologie et histoire , în „Actes des congrès de la Société des historiens médiévistes de
l’enseignement supérieur public”, 20ᵉ congrès, Paris, 1989.
(https://www.persee.fr/doc/shmes_1261 -9078_1991_act_20_1_1513, accesat în data de 14
februarie 2015).
Berlioz, Jacques, Hommage à Jacques Le Goff, în Saint Louis en Normandie
(Hommage à Jacques Le Goff, Colloque de Cericy, 28 septembre -1er octobre 2016,
publication prévue en 2017, Archives départamentales de Marche).
Bloch, Marc, Regii taumaturgi. Studiu despre caracterul supranatural atribuit puterii
regale, în special în Franța și Anglia , prefa ță de Jacques Le Goff, traducere de Val

44
Panaitescu, Polirom, Iași, 1997.
Boucheron, Patrick, Saint Louis, comédien et martyr: l’écriture d’une vie , în
„Médiévales”, n. 34, 1998, Hommes du pouvoir: individu et politique au temps du Saint
Louis.
Burden, Joel Francis, Rituals of Royalty: Prescription, Politics and Practice in English
Coronations and Royal Funeral Rituals c. 1327 to c. 1 425, University of York, December
1999, doctoral thesis, p. 7 -8, (http://etheses.whiterose.ac.uk/2497/1/DX212138.pdf, accesat în
data de 02.01.2019).
Bourdieu, Pierre, L’illusion biographique , în „Actes de la recherche en sciences
sociales”, vol. 62 -63, juin 1986.
Costea, Ionuț , A existat Jacques Le Goff? Biografie, autobiografie, istorie și memorie ,
Argonaut, Cluj -Napoca, 2016 .
Demartini, Anne Emmanuelle, Le retour au genre biographique en histoire. Quelles
renouvellements historiographiques , în Montluçon, Anne -Marie, et, Salha, Agathe, dir.,
Fictions biographiques. XIX -XXI siècles, Presses Universitaires du Mi railes, Toulouse, 2 017.
Duby, Georges, Guillermo el Mariscal , Ed. Cast Alianza Editorial, Madrid, 1985.
(https://www.scribd.com/document/343011793/Duby -Georges -Guillermo -El-Mariscal,
accesat în data de 07.07.2017).
Idem , The Le gend of Bouvines. War, Religion and Culture in the Middle Ages ,
translated by Catherine Tihanyi, Polity Press, 1990.
Febvre, Lucien, Autour l’Heptaméron. Amour sacré, amour profane , Gallimard, Paris,
1944.
Idem, Sur une forme d’ histoire qui n’est pas la nôtre , în „Annales, Economies,
sociétés, civi lisations”, 3ᵉ année, n. 1, 1948.
Idem , Religia lui Rabelais. Problema necredinței în secolul al XVI -lea, traducere,
introducere și note de Horia Lazăr, Dacia, Cluj -Napoca, 1996.
Idem , Martin Luther. U n destin , traducere de Maria Pavel, Corint, București, 2001.
Ferro, Marc, La Grande Guerre. 1914 -1918 , préface de Pierre Renouvin, Gallimard,
1969.
Idem , Șapte lideri în război, traducere de Mărgărita Vavi Petrescu, Editura Orizonturi,
București, 2016 .
French Historians 1900 -2000 , edited by Philip Daileader and Philip Whalen,
Blackwell Publishing Ltd., Chichester, 2010.
Furet, François, T recutul unei iluzii. Eseu despre ideea comunistă în secolul XX ,

45
traducere din franceză de Emanoi l Marcu și Vlad Russo , Humanitas, București, 1996.
Ginzburg, Carlo, Brânza și viermii. Universul unui morar din secolul al XVI -lea,
traducere de Claudia Dumitriu, Nemira, 1997.
Kantorowicz, Ernst H., Cele două corpuri ale regelui , traducere de Andrei Sălăvăstru,
postfață de Alexandru -Florin Platon, Polirom, Iași, 2014.
La biografia como problema historiográfico, în Revel, Jacques, Un momento
historiográfico. Trece ensayos de historia social , Manantial, Buenos Aires, 2005.
Le Goff, Jacques, Istoricul și omul cotidian , în Pentru un alt Ev Mediu. Valori
umaniste în cultura și civilizația Evului Mediu , vol. II, studiu introductiv, note și traducere de
Maria Carpov, Editura Meridiane, Bucureșt i, 1986, p. 159 -160.
Idem , Ritualul simbolic al vasalității , în Idem, Pentru un alt Ev Mediu. Valori
umaniste în cultura și civilizația Evului Mediu , vol. II, studiu introductiv, note și traducere de
Maria Carpov, Editura Meridiane, București, 1986, publicat prima dată în Idem, Les gestes
symboliques dans la vie sociale: les gestes de la vassalité , în „Simboli e simbologia in nell’
alto medioevo. Sett imane di studio del Centro Italiano di Studi sull’Alto Medioevo”, XXIII,
Spoleto, 1976, p. 679 -779
Idem , Comment écrire une biographie historique aujourd’hui? , în „Le Débat”, 1984,
nr. 54, p. 48 -53.
Idem , Le mal royal au Moyen Âge: du roi malade au roi guerisseur , în
„Mediaevistik”, vol. I, 1988.
Idem , The why and ways of writing a biography: the case of Saint Louis , în
„Exemplum”, 101, Center for Medieval and Early Renaissance Studies, SUNY, 1989.
Idem , A Coronation Program for the Age of Saint Louis: The Ordo of 1250, în
Coronations. Medieval and Early Modern Monarchic Ritual , edited by János M. Bak,
University of California Press, 1990.
Idem, Istoria politică mai poate fi coloana vertebrală a istoriei? , în Idem, Imaginarul
medieval. Eseuri , traducere și note de Marina Rădu lescu, Editura Meridiane, 1991, publicat
mai întâi în 1971 (vezi Idem, Is politics still the backbone of history? , în „Daedalus”,
Historical Studies Today, vol. 100, no.1, Mitt Press,1971, p. 1 -19 Le Goff,
Jacques, Schmitt, Jean -Claude, L’histoire médiévale , în „Cahiers de civilisation
médiévale”, 39e année, (n. 153 -154), janvier -juin 1996, La recherche sur la Moyen Âge à l’
vingt -et-unième siècle.
Le Goff, Jacques, Saint Louis , în „Revue des Sciences Religieuses”, tome 71, fascicule
3, 1997.

46
Idem, Jacques, Reims, city of coronation , în Pierre Nora, Realms of memory. The
Construction of the French Past, volume III, Symbo ls, Columbia Un iversity Press, New York,
1998 .
Idem , Les retours dans l’historiographie française actuelle , în „Les Cahiers des
Recherches Historiques”, 22, 1999.
Idem , La sainteté de Saint Louis: sa place dans la typologie et l’evolution
chronologique des rois saints , în Les fonctions de saints d ans le monde occidental (III -XIIe
siècle) , Actes du colloque du Rome (27 -28 octobre 1988), Publications de l’ Ecole Française
du Rome, 1999.
Idem , Mon ami le saint roi: Joinville et Saint Louis (résponse) , în „Annales. Histoire.
Sciences Sociales”, 56e anée, n. 2, 2001.
Idem , La genesi del miracole regale , în Idem, Il re nell’ Occidente medieval ,
traduzione di Renato Riccardi, Editori Laterza, Roma -Bari, 2006.
Le Goff, Jacques, Truong, Nicolas, Une histoire du corps au Moyen Âge , Liana Levi
Edition , 2006 (https://www.scribd.com/document/281823075 , accesat în data de 27.11.2017).
Le Goff, Jacques, Saint Louis , în „Revue des Sciences Religieuses”, tome 71, fascicule
3, 1997.
Levallois, Anne, Le retour de la biographie historique. L’histoire et la psychanalyse
s’y rejoindraient -elles? , în „L’Homme et la société”, 2002/4, n. 146.
Levi, Giovanni, La herencia immaterial. La historia de un exorcista piemontès del
siglo XVII , traducción: Javier Gómez Rea Nerea, Torino, 1985.
Idem , Les usages de la biographie , în „Annales. Economies. Sociètès. Civilizations”,
n. 6, 1999.
Loriga, Sabina, T he Role of the Individual in History. Biographical and Historical
Writing in the Nineteenth and Twentieth Century , în Theoretical Discussion of Biography
Approaches from History, Microhistory and Life Writing , Edited by Han d Renders, Binne de
Harn, with a foreward by Nigel Hamilton, Revised and Augmented Edition, Brill, Leiden, B
oston, 2014.
Pélisié de Raus as, Amicie, <<Flairer la chair humaine>>: Ja cques Le Goff et la
biographie historique aprés les Annales , în „Cahiers de civilization médiévale”, 59, 2016.
(https://www.academia.edu/35690824/_Flairer_la_chair_humaine_Jacques_Le_Goff_et_la_bi
ographie_historique_après_les_Annales, acce sat în data de 30.07.2018).

47
Valenti, Catherine, La biographie historique en France: un essai d’historiographie , în
„Cercles: revista d’historia cultòral”, num. 10,
(https://revistes.ub.edu/index.php/cercles/article/view/16532/19497, accesat în data de 8
ianuarie 2018).
III. Interviuri
Saint Louis a -t-il existé? , Entretien avec Jacques Le Goff, entrev ista realizada por Pirette
Crouzet & Eric Vigne în „L’histoire”, mensuel 40, daté decembré 1981 .
Jacques Le Goff, La vie de Saint Louis et le XIII siècle. Quand l’historien se fait
biographe , Alain Cantillon, Christian Jouhard, Jacques Le Goff and Alain Viala, „Espirit”, nr.
184, août, 1992.
Saint Louis a -t-il existé? , Jacques Le Goff, în „L’ hist oire”, dans mensuel 40 , daté
decembré 1981, http://www.lhistoire.fr/%C2%AB -saint -louis -t-il-exist%C3%A9 -%C2%BB,
accesat în data de 01.05.2018).
Les déterminations et le hasard. Entretien avec Jacques Le Goff , Paris, décembre 1996,
(https://www.academia.edu/35594680/Les_d%C3%A9terminations_et_le_hasard_Entretien_a
vec_Jacques_Le_Goff_1996_, accesat în data de 15.03.2017 ).
Jacques Le Goff, Saint -Louis a -t-il existé? Propos recueillis par Hugues Salord et
Anne R apin, în „Label France”, n. 24, june 1996.

Avizat, Anexa 1
Îndrumător Lucrare de Licență/Disertatie
Titlul, Numele și prenumele prof.univ.dr./conf.univ.dr./lector univ.dr.

Data 2020 Semnătura Îndrumător

DECLARAȚIE privind originalitatea conținutului lucrării de licență/diplomă/disertație/absolvire

Subsemnata IFTIMIE I. ROMINA -IOANA, cu domiciliul stabil în sat Lețcani, com. Lețcani, județul Iași ,
născută la data de 21.01.1993 , identificat ă prin CNP 293021226761 , absolve ntă a Universității „Alexandru Ioan Cuza”
din Iași, Facultatea de ISTORIE specializarea INSTITUȚII ȘI IDEOLOGII ÎN EUROPA , promoția 2015 -2017 , declar
pe propria răspundere, cunoscând consecințele falsului în declarații în sensul art. 326 din Noul Cod Penal și dispozițiile
Legii Educației Naționale nr. 1/2011 art.143 al. 4 si 5 referitoare la plagiat, că lucrarea de
disertație cu titlul: JACQUE S LE GOFF ȘI NOUA ISTORIE POLITI CĂ A EVULUI MEDIU. O PERSPECTIVĂ
ISTORIOGRAFICĂ, elaborată sub îndrumarea dl. prof.univ.dr . ALEXANDRU -FLORIN PLATON , pe care urmează
să o susțin în fața comisiei este originală, îmi aparține și îmi asum conținutul său în întregime.
De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de disertație să fie verificată prin orice modalitate
legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului său într-o bază de date în
acest scop.
Am luat la cunoștință despre faptul că este interzisă comercializarea de lucrări științifice in vederea facilitării
falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de diploma sau de disertație și în acest sens,
declar pe proprie răspundere că lucrarea de față nu a fost copiată ci reprezintă rodul cercetării pe care am întreprins -o.

Dată 04. 09. 2020 Semnătură absol vent