Specializarea Ingineria și Protecția Mediului în Industrie [612523]

Universitatea Maritimă din Constanța
Facultatea de Electromecanică Navală
Specializarea Ingineria și Protecția Mediului în Industrie

PROIECT DE DIPLOMĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
Lector univ. dr. Simona GHIȚĂ

ABSOLVENT: [anonimizat]
2015

Universitatea Maritimă din Constanța
Facultatea de Electromecanică Navală
Specializarea Ingineria și Protecția Mediului în Industrie

Degradarea și reabilitarea unui ecosistem terestru

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
Lector univ. dr. Simona GHIȚĂ

ABSOLVENT: [anonimizat]
2015

Cuprins
Introducere …..………………..…………………………………… ……………………….6
Impactul omului asupra solului la nivel național și internațional……………………………6

Capitolul 1 …………… ……………………………………………………………………..9
1.1 Tehnologii aplicate ecosistemelor degradate în scopul remedieriilor ……………………9
1.2 Prezentarea gener alã privind protectia și reabilitarea unui ecosistem terestru ………….3 7
1.3 Legislația național ă privind protecția solurilor………………………………………….4 0

Capitolul 2.Descrierea zonei de interes ……………………………………………… ..….41
2.1 Date privind locația, clima, relieful -Aria de studio…………………………………… ..41
2.2 Istoricul ecosistemului studiat ………………………………………………………… ..42
2.3 Date demografice…………………………………………………………………… ……43

Capitolul 3.Reabilitarea unui ecosistem terestru degradat ………………………… …..45
3.1 Metode de reabilitare utilizate ………………………………………………………… ..45
3.2 Analize de laborator /în teren ș i rezultate obținute …………………………………… …46
3.3 Bilan țul de mediu ………………………………………………………………………..6 2
3.3.1 Plan de mana gement al deșeurilor……………………………………………..6 2
3.3.1.2 Gospod ãrirea deșeurilor periculoase …………………………………………6 2
3.3.1.3 Prognozarea impactului asupra solului …………………………………… ….62
3.3.1.4 Analiza factorilor de mediu afectați…………………………………………6 3
3.3.1.5 Impact cumulativ………………………………………………………… ….64

Capitolul 4. Indicatori tehnico -economici privind reabilitarea zonei impactate …………… …70
4.1 Aprecierea datelor economice………………………………………………………… ….70

Concluzii ………………………………………………………………………………… ….77
Bibliografie ……………………………………………………………………………… ….78

Lista figurilor
Figura 1.1 Tehnologii de reabilitare în funcție de locul de tratare
Figura 1.2 Etapele principale care trebuiesc parcurse în procesul de stabilire a unei soluții de
remediere a mediului permeabil subteran poluat.
Figura 1.3 Ponderea relativă a tehnicilor de remediere aplicate
Figura 1.4 Implementarea soluțiilor de remediere
Figura 1.5 Sistem de ecranare
Figur a 1.6 Controlul zonei poluate prin folosire a două puțuri pentru extracție, respectiv pentru
injecție.
Figura 1.7 Izolarea hidraulică a zonei contaminate
Figura 1.8 Injectarea aburului
Figura 1.9 Folosirea combinată a sistemelor SVE cu puțuri de depresionare a pânzei freatice
Figura 1.10 Schema tehnologii de tratare prin bioremediere
Figura 1.11 Strategie gestionare sit poluat
Figura 1.12 Elemente constitutive ale alegerii tehnologiei de tratare
Figura 2.1 Repartiția pe etnii a populației
Figura 3.1 Situația actualã a bazinelor de colectare a dejecțiilor
Figura 3.2 Prelevarea probelor în zona de interes
Figura 3.3 Probe de sol din cele 3 bazine
Figura 3.4 Probele de pãmânt din cele trei bazine
Figura 3.5 Site pentru sol
Figura 3.6 Soluția solului în cele trei probe
Figura 3.7 Rezultatele determin ãrii con ținutului de azot
Figura 3.8 Rezultatele determinării conținutului de fosfor
Figura 3.9 Rezultatele determinării conținutului de potasiu

Figura 3.10 Materia organică (2) și bacterii heterotrofe (1) reținute în urma procesului de filtrare a
soluției solului
Figura 3.11 Situa ția bazinelor de colectare a dejectiilor în anul 2009
Figura 3.12 Reprezentarea grafic ã a vitezei medii a vântului pe direcții
Lista tabelelor
Tabel 1.1 Aplicabilitatea tratării in situ versus tratarea on situ / ex situ.
Tabel 3.1 Rezultatele obținute în urma cernerii în vederea stabilirii valorii finale de materie primã
Tabel 3. 2 Rezultatele analizelor efectuate pe cele 4 probe de sol în vederea stabilirii valorii
indicatorului ,,Produs petrolier“
Tabel 3.3 Descrierea situa ției din 08.09.2009 a amplasamentului
Tabel 3.4 Rezultatele analizelor efectuate de Laboratorul A.P.M Constanta
Tabel 3.5 Valori v iteza medie (m/s) a v ântului
Tabel 4.1 Costuri estimative pentru ecologizarea amplasamentului
Tabel 4.2. Consumul de energie pentru aparatele folosite

6

Introducere
Solul reprezint ã unul dintre cele mai complexe sisteme de pe Terra, de o însemnatate
fundamental ã pentru sus ținerea vieții. Într-adev ãr, solul, respectiv înveli șul de sol, constituie
o foarte important ã resurs ã natural ã a planetei, un mijloc de produc ție în agricultur ã și
silvicultur ã, un obiect al activit ãții omului și principala surs ã de ob ținere de produse
agroalimentare, ca re îi confer ã caracterul de valoroas ã avuție de ne înlocuit a naturii și
societ ãții. Înveli șul de sol formeaz ã un imens sistem la scar ã planetar ã, subsistem al
geosistemelor continentale și ecosistemelor terestre, care, al ãturi de sistemul oceanului
planetar, influen țeazã întreaga biosfer ã și atmosfer ã și este influen țat de acestea. Ia parte
activ ã la toate circuitele substan țelor și ale energiei din natur ã și contribuie la reglarea
compozi ției aerului atmosferic și a apei de la suprafa ța Terrei. Cons tã din numeroase
ecosisteme și peisaje geografice în strans ã înlãnțuire spațialã și coerent ã legatur ã cu litosfera,
biosfera (vegeta ția superioar ã, animale, microorganisme), atmosfer ã, cu condi țiile ei
climatice, și topografia, pentru care joac ã rolul de interfa țã, mijlocind schimburile de
substan țã și energie dintre acestea, precum și variatele procese geochimice și biochimice de la
suprafa ța scoar ței.
Termenul de calitatea solului (soil quality), introdus relativ recent și din ce în ce mai
larg folosit, este mult discutat în literatur ã, având diverse conota ții, fapt care creaz ã multe
confuzii (Rositer, 1996; Ranst, 1996; Bouma, 1996). Se pare c ã acest termen este folosit prin
analogie cu termenii de calitatea apei, calitatea aerului, ca litatea mediului, calitatea vie ții,
noțiunea de calitate implic ând un ansamblu de caracteristici care definesc rela ții subiectiv –
obiective, considerate antropocentric, referitoare la starea de satisfacere (indestulare) sau de
gradul în care corespunde ceri nțelor specifice (de a fi bun sau r ãu).Relația om -mediu
reprezintă o preocupare majoră a lumii de azi. Revoluția industrială a avut efecte pozitive
semnificative în viața oamenilor dar, în același timp, aceasta poate fi considerată ca fiind
cauza principal ă a perturbării echilibrelor specifice care se manifestă în natură.
Azi, aproape întreaga lume se confruntă cu fenomene negative extrem de grave, unele
nemaiîntâlnite pe tot parcursul existenței omului pe Terra. În căutare de noi surse de hrană și
energie, omul a intervenit brutal în echilibrul sensibil al factorilor de me diu, ceea ce a avut

7
drept consecință distrugerea condițiilor de viață ale unor plante și animale și, implicit,
punerea în pericol a existenței acestora sau chiar dispariția lor.
La realizarea acestor condiții, o contribuție esențială pot și trebuie să o aibă normele
juridice, deoarece dreptul operează cu noțiuni și termeni clar definiți, stabilind conduite
obligatorii de urmat pentru toți cei cărora norma juridică li se adresează, precum și sancțiuni
în cazul ignorării sau încălcării acestora. Este de sub liniat faptul că definiția legală din fiecare
stat va influența conținutul dreptului mediului pe teritoriul supus respectivei jurisdicții. O
definiție mai largă va crea condiții pentru desfășurarea de acțiuni de amploare vizând
prezervarea mediului, pe cân d o definire îngustă a ceea ce se înțelege prin noțiunea de mediu
va limita posibilitățile de acțiune legală pentru protecția mediului.
În România, Adunarea Constituantă din 1991 a inclus chiar în legea fundamentală a
statului prevederi de bază care să a sigure protecția mediului. Aceste prevederi au fost
dezvoltate în legislația primară adoptată ulterior, urmărindu -se, totodată, corelarea cu
reglementările în domeniu din Uniunea Europeană. Astfel, Ordonanța de urgență a
Guvernului nr.195/2005 privind prot ecția mediului definește mediul ca fiind ” ansamblul de
condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice
ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și
ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, inclusiv unele valori materiale și spirituale,
calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și sănătatea omului”.
Poluarea este definită ca o „degradare a unuia sau a mai multor elemente sau aspecte
ale mediului prin deșeuri nocive, biologice, chimice sau industriale, prin reziduuri ale
produselor fabricate de către om și printr -o proastă gestionare a resurselor naturale și d e
mediu”.
Alte ori, poluarea este definită ca „introducerea de către om, direct sau indirect, de
substanțe sau de energie în mediu care determină consecințe negative, de natură să pună în
pericol sănătatea umană, să distrugă resursele biologice și sistemel e ecologice, să aducă
atingere bunăstării sau să lezeze utilizarea legitimă a mediului”. În condițiile vieții moderne,
a dezvoltării tot mai accentuate a industriilor, dar și a tehnologiilor, poluarea și dispariția unor
specii de plante și animale au încep ut să devină tot mai acute. Pentru stoparea acestei situații,
sub egida ONU au fost adoptate până în prezent 16 convenții, acorduri și alte acte juridice cu
vocație universală în domeniul protecției mediului, completate apoi cu zeci de protocoale de
aplica re.

8
La inițiativa unor state sau a unor organizații ce sunt preocupate de soarta mediului,
au fost elaborate și adoptate un număr important de acte internaționale cu aplicabilitatea
regională. Între acestea, cele mai implicate state în demersurile vizând combaterea poluării și
prezervarea condițiilor de mediu sunt țările din vestul Europei.
Măsurile adoptate la nivel comunitar pentru protecția mediului sunt astfel obligatorii
pentru statele membre, iar cele de natură juridică formează dreptul comunitar al mediului, cu
o eficiență sporită, fiind aplicate uniform în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Primele reglementări comunitare au fost adoptate în domeniul substanțelor chimice
periculoase și al detergenților. Ulterior, având și sprijinul Curț ii de Justiție a Comunităților
Europene, instituțiile comunitare au continuat să adopte reglementări de ordin juridic,
formând o latură distinctă a dreptului comunitar, cunoscută sub denumirea de „acquis
comunitar” în domeniul mediului. Acesta cuprinde ast ăzi peste 800 de acte normative.
Dreptul comunitar este un drept internațional, cu avantajul că se impune statelor
fără să mai fie necesară depășirea et apelor dificile de ratificare. Dreptul comunitar este, de
asemenea, un domeniu bine determinat și coere nt. Actul Unic European i -a dat un
fundament „constituțional”, introducând în Tratatul asupra Comunității Europene un nou titlu
– Titlul VII -, consacrat expres protecției mediului, iar Tratatul de la Maastricht l -a confirmat.
Pe baza evoluției realizate, acquis -ul comunitar cuprinde în prezent sute de texte importante,
supuse aceleiași logici și atingând toate domeniile sensibile legate de protecția mediului.
Lucrarea este structuratã pe 4 capitole.
Capitolul 1 prezintă o vedere de ansamblu privind prot ecția și reabilitarea unui ecosistem,
tehnologii de remediere, precum și legislația în domeniu.
Capitolul 2 descrie zona de interes, scurt istoric al acesteia și caracteristici generale.
Capitolul 3 constă în studiul de caz, metode de reabilitare utilizat e, analize de laborator și
interpretarea rezultatelor obținute. De asemenea este prezentat bilanțul de mediu, plan de
management al deșeurilor, prognozarea impactului asupra solului afectat, analiza factorilor de
mediu, dar și impactul cumulativ.
Capitolul 4 prezintã concluziile lucrării, aprecierea datelor din punct de vedere economic.
Scopul lucrării este de a prezenta metode de remediere a unui sol afectat de poluarea
cu hidrocarburi, impactul pe care îl poate avea o poluare accidentalã asupra f actorilor de
mediu, iar în final, reutilizarea terenului remediat în scopuri agricole.

9
Capitolul 1
1.1 Tehnologii aplicate ecosistemelor degradate în scopul remedierii lor

1.1.1. Clasificarea tehnologiilor de reabilitare a siturilor poluate

Poluanții pătrund în mediu ca rezultat direct a unor accidente, scurgeri ce pot
avea loc în timpul transporturilor și în timpul eliminării deșeurilor, de la depozitele de
deșeuri, sau de la instalațiile industriale (Riser -Roberts, 1992). Autoritățile, industria de p rofil
și populația au recunoscut pericolele potențiale pe care le au unele amestecuri chimice
complexe, cum ar fi total hidrocarburi petroliere, bifenili policlorurați (PCB), hidrocarburi
policiclice aromatice (HAP), metalele grele, și pesticidele pentru s ănătatea umană și pentru
mediu. Ca răspuns la problemele care au apărut prin contaminarea mediului cu diferite
amestecuri chimice complexe, au fost dezvoltate numeroase tehnologii de reabilitare pentru a
trata solul, levigatul, apele uzate, precum și apele subterane contaminate cu diferite noxe,
inclusiv metode in situ și ex situ (Riser -Roberts, 1998).
Chiar dacă sunt disponibile multe tehnologii pentru tratarea terenurilor
contaminate, selecția depinde de tipul de contaminanți, caracteristicile terenului, de
reglementările în vigoare, costurile și constrângerile de timp (Riser -Roberts, 1998; Reddy et
al., 1999). Deoarece majoritatea tehnologiilor de reabilitare sunt specifice pentru fiecare tip
de teren, selectarea corespunzătoare a tehnologiei este adese ori o problemă dificilă, dar este
un pas extrem de important pentru a reabilita cu succes un teren contaminat. Există terenuri
contaminate care pot solicita proceduri combinate pentru a permite remedierea optimă în
vederea aducerii la condițiile predom inante. Pot fi utilizate împreună tehnologii biologice,
fizice și chimice ca să se reducă contaminarea la un nivel acceptabil și de siguranță (Reddy și
colab., 1999; RAAG, 2000). Prin urmare, tratarea cu succes a unui teren contaminat depinde
de selecția p ropriu -zisă, proiectarea și ajustarea tehnologiei de reabilitare, toate acestea bazate
pe proprietățile substanțelor contaminante și a terenului și de performanța sistemului.
Conform Ordonanței de Urgență nr. 91 din 20 iunie 2002 pentru modificarea și comp letarea
legii protecției mediului nr. 137/1995, prin poluare se înțelege: „Introducerea directă sau
indirectă, ca rezultat al unei activități desfășurate de om, de substanțe, de vibrații, de căldură
și/sau de zgomot în aer, în apă ori în sol, care pot adu ce prejudicii sănătății umane sau
calității mediului, care pot dăuna bunurilor materiale ori pot cauza o deteriorare sau o
împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime”.

10
Poluarea mediului poate fi accidentală, ca urmare a unor deversări aleatorii de
contaminanți în timpul transportului sau manipulării acestora. Totodată volumul materialelor
contaminante deversate și durata în timp a accidentului reprezintă factori ce contribuie la
sporirea gradului de contaminare. Natura poluantului și a substratului poluat, cât și condițiile
de dispersie în mediu a contaminantului, conduc la necesitatea limitării zonei contaminate.
Poluările cronice sau istorice constituie nivele de contaminare ridicată, ca urmare a
acumulării în timp a unor materii contaminante care au afectat straturi profunde de sol, uneori
atingând freaticul.
În acest caz, limitarea extinderii poluării acționează atât la suprafața solului, în
zona de contaminare, cât și la nivelul pânzei freatice, limitând transportul contaminantului la
distanță. În vederea obținerii unor rezultate mulțumitoare în ceea ce privește decontaminarea
unor zone poluate, indiferent de tipul tehnologiei de remediere ales, se impune luarea unor
măsuri de stopare a poluării și de limi tare a extinderii poluării. Prin tehnici de depoluare se
înțelege totalitatea tehnicilor curative destinate să neutralizeze sau să „imobilizeze”
substanțele generatoare de poluare.
Tehnicile de reabilitare a solurilor poluate sunt în general clasate în pa tru mari
categorii:
 procedee fizice: extragerea poluantului din mediul pe care îl contaminează;
 procedee biologice: microorganismele (bacterii, ciuperci) sunt folosite pentru
eliminarea poluanților organici sau minerali, prezenți în soluri, nămoluri, sedi mente sau
efluenți lichizi;
 procedee termice: căldura este folosită pentru neutralizarea poluantului
(exemplu: incinerare), pentru izolarea lui (exemplu: desorbție termică, termoliză), sau acesta
devine inert (exemplu: vitrificare);
 procedee chimice sau electrochimice: se folosesc de proprietățile chimice ale
poluanților pentru a -i inertiza (precipitare) a -i distruge (oxidare) sau pentru a -i separa de
mediul poluat (surfactanți).
Acestea se disting de asemenea în funcție de locul de tratare (figura 1.1):
 tratări în afara sit -ului: excavarea mediului poluat (deșeuri, pământ, apă) și
evacuarea sa într -un centru de tratare adaptat (ex: incinerator, centru de depozitare);
 tratări pe sit : excavarea solului sau a apelor poluate și tratarea lor pe sit;
 tratări i n situ: o tratare fără excavare: solul și apele subterane rămân pe loc.
Este vorba deci despre extragerea doar a poluantului, fie pentru a fi degradat, fie fixat în sol.

11
 izolare: împiedicarea/limitarea migrării poluanților.

Figura 1 .1 Tehnologii de reabilitare în funcție de locul de tratare
Sursa: Twinning Pro ject Phare/IB/EN -03/, anul:2006

Metodele tratării în afara sit -ului prezintă siguranța unei decontaminări în
proporție de 100%, însă incumbă costuri mari și excavarea și tratar ea solului contaminat
altundeva, ceea ce le face mai puțin rentabile. De regulă se iau în considerare numai în cazul
unei poluări severe, în care costul este nesemnificativ în comparație cu importanța resurselor
care trebuie protejate și necesită mai puțin timp decât tatarea in situ. Acești factori au făcut ca
aceste metode să fie cele mai frecvent utilizate tehnologii de tratare a solului contaminat.
Metodele tratării in situ permit tratarea solului fară ca acesta să fie excavat iar faptul că
sedimentele s unt lăsate la locul lor scade șansa de contaminare suplimentară din
resuspendarea contaminanților. Principalul avantaj privind tratarea in situ este c ã permite
solului să fie tratat fără a fi excavat și transportat deci rezultă economii semnificative în
privința costurilor. În general, utilizând tratarea in situ pare a fi mai puțin costisitoare decât
tratamentul ex situ sau eliminarea sedimentelor contaminate.
Cu toate acestea, tratarea in situ impune, în general, perioade mai lungi de timp, există
posibil itatea folosirii mai multor tehnici datorită caracteristicilor diferite ale solului iar
procesul de depoluare este mai dificil de verificat. Un alt avantaj este reducerea necesității de
manipulare a sedimentelor, potențialului de expunere și împrăștierii î n consecință a
sedimentelor precum și reducerea volatilizării și pierderea iremediabilă în atmosferă de
contaminanți, care sunt aduși la suprafață. Una dintre cele mai importante limitări citate este

12
dificultatea sau lipsa de control al procesului de depol uare. Exist ã o variație în ceea ce
privește tipul de sedimente și distribuția de contaminare, deci este dificil să se asigure o
eliminare a contaminanților sau să se măsoare eficiența tratamentului. Acest lucru poate duce
la niveluri diferite de tratament pentru diferite tipuri de sedimente.
Tabel 1. 1 Aplicabilitatea tratării in situ versus tratarea on situ / ex situ.
Tehnologie Caracteristicile sitului Aplicabilitatea tehnologiei
Ex situ / on
site
Răspândirea poluării Răspândire verticală și orizontală limitată (hot spot)
Caracteristicile solului Foarte eterogen, scurgeri preferențiale
Structurile de suprafață Situl nu este aglomerat/supraîncărcat
Proximitatea receptorilor În proximitatea imediată nu există receptori sensibili
(problemă în timpul excavării solurilor)
Constrângeri de depoluare Necesitate rapidă de depoluare

In situ
Răspândirea poluării Răspândire verticală și orizontală însemnată
Caracteristicile solului Uniform, de la permeabil la moderal permeabil
Structurile de suprafață Structuri prezente pe zona de poluare
Proximitatea receptorilor În imediata proximitate, prezența receptorilor
sensibili
Constrângeri de depoluare Depoluarea imediată nu este necesară
Sursa: Twinning Project Phare/IB/EN -03/, anul:2006.

Depoluarea solurilor este delicată întrucât fiecare sit are specificul său. De fapt,
fiecare sit reprezintă o combinație unică :
 de caracteristici de mediu : geologie, hidrogeologie, topografie, hidrologie;
 de poluanți (natură, concentrație, cantitate, comportamente fizico -chimice,
amestec, toxicitate);
 de utilizări (captaje, utilizare sensibilă).
În consecință, este foarte dificil de asociat o tehnologie cu un tip de poluare. De altfel,
pentru a răspunde exigențelor de timp, eficacitate și spațiu, adesea tratarea imp lementată
reprezintă o combinație de tehnici diferite.

13
TEHNOLOGII DE REMEDIERE A SOLULUI

Metode de remediere in-situ:

izolarea zonei poluate prin ecrane impermeabile cu pereți încastrați în stratul
de rocă impermeabilă; izolare hidraulică (puțuri de extracție și, eventual, injecție);
bariere reactive sub form ã de ecrane impermeabile cu porți de epurare; ecrane
permeabile reactive;
pomparea și epurarea la suprafață a apei poluate;
metode termice de epurare prin injectarea aburului; injectare aer cald; încălzire
electrică; încălzire prin unde radio etc.;
sisteme de aspirație a vaporilor din subteran pentru recuperarea compușilor
organici volatili și semi -volatili;
barbotarea cu aer, injectarea aerului în scopul de a determina antrenarea
compușilor chimici poluanți și transportul lor la suprafață;
metode chimi ce de epurare in -situ sunt bazate în special pe oxidarea/reducerea
produșilor petrolieri reziduali din subteran prin injectarea unor agenți chimici potriviți naturii
poluantului și transformarea poluantului în forme netoxice; o a doua metodă chimică
determ ină spălarea mediului subteran, inducându -se reducerea tensiunilor interfaciale apă –
poluant, mărirea solubilității poluanților și reducerea vâscozității acestora, astfel fiind
favorizată recuperarea poluanților prin puțuri sau drenuri de captare;
metode d e accelerare/stimulare a proceselor de bioremediere in -situ folose sc
aplicarea unui sistem de pompare a apei subterane, pentru reciclarea acesteia și introducerea
în zona poluată împreună cu apa a oxigenului și nutrienților, bioventilarea.
pomparea apei c ontaminate la suprafață și apoi tratarea ei prin metode
chimice, fizice sau biologice;
tratarea in situ a zonei poluate;
limitarea fizică a extinderii zonei poluate.

Metode de remediere ex-situ

Aceste metode se bazează pe excavarea pământului poluat , pomparea apei ce conține
contaminantul și transportul acestora (pământ și apă contaminate) într -o locație unde se vor

14
aplica metodele de tratare/epurare cunoscute, sau vor fi depozitate final. Aceste metode
prezintă siguranța unei decontaminări în propor ție de 100%, însă incumbă costuri mari și
dificultăți speciale; de regul ã se iau în considerare numai în cazul unei poluări severe, în care
costul este nesemnificativ în comparație cu importanța resurselor care trebuie protejate.
Alegerea soluției de reme diere nu este o operație simplă, ea cuprinzând mai multe
etape care duce la realizarea obiectivelor remedierii.

Figura 1.2 Etapele principale care trebuiesc parcurse în procesul de stabilire a unei
soluții de remediere a mediului permeabil subteran poluat
Sursa conform US -EPA 1988

15
Se observă că după stabilirea unei soluții de remediere și aplicarea ei, monitorizarea
continuă a eficienței decontaminării va determina confirmarea justeței soluției alese sau din
contră necesitatea realizării unor modifi cări pentru asigurarea atingerii țintelor propuse prin
programul de decontaminare.

Figura 1.3 Ponderea relativă a tehnicilor de remediere aplicate

16

Figura 1.4 Implementarea solu țiilor de remediere

LIMITAREA EXTINDERII POLUĂRII
Poluarea mediului poate fi accidentală, ca urmare a unor deversări aleatorii de
contaminanți în timpul transportului sau manipulării acestora. Totodată volumul materialelor
contaminante deversate și durata în timp a accidentului reprezintă factori ce contribuie la
sporirea gradu lui de contaminare. Natura poluantului și a substratului poluat, cât și condițiile
de dispersie în mediu a contaminantului, conduc la necesitatea limitării zonei contaminate.
Poluările cronice sau istorice constituie nivele de contaminare ridicată, ca urm are a
acumulării în timp a unor materii contaminante care au afectat straturi profunde de sol, uneori
atingând freaticul. În acest caz, limitarea extinderii poluării acționează atât la suprafața
solului, în zona de contaminare, cât și la nivelul pânzei fre atice, limitând transportul
contaminantului la distanță.

17
În vederea obținerii unor rezultate mulțumitoare în ceea ce privește decontaminarea
unor zone poluate, indiferent de tipul tehnologiei de remediere ales, se impune luarea unor
măsuri de stopare a po luării și de limitare a extinderii poluării.
În măsura în care poluarea nu poate fi în totalitate stopată (ne referim la activități cu
flux continuu de transport, manipulare, activități cu risc permanent de poluări accidentale) se
impune aplicarea unor mă suri de limitare a extinderii poluării, de tipul unor ecrane
permeabile sau impermeabile cu porți de tratare, prin care se realizează o limitare fizică sau
aplicarea unor tehnologii de izolare hidraulică.

Ecrane impermeabile

Ecranele impermeabile au rolul de a controla curentul de apă subterană într -o anumită
zonă, reducând sau anulând debitul de apă în zona afectată de poluare. Soluția este aplicabilă
atunci când nu se urmărește depoluarea z onei, ci doar izolarea acesteia.

Figura 1.5 Sistem de ecranare

Cel mai adesea se folosesc ecranele care realizează o incintă complet închisă în jurul
zonei poluate. O astfel de soluție necesită un control al nivelului apei subterane din interiorul
incintei realizate cu ajutorul ecranelor impermeabile, deoarece zona va continua să fie
alimentată cu ape din percipitații sau alte surse, determinând o creștere a nivelului apei
subterane. Măsurile pentru controlul nivelului apei subterane care se pot lua constau în
realizarea unor puțuri de ex tracție în incintă, fie în acoperirea suprafeței incintei cu un strat
impermeabil care să oprească infiltrarea apelor de suprafață. Stratul acoperitor poate fi
realizat din argilă, membrane sintetice sau o combinație a acestora. Este necesar ca la partea
superioară a stratului impermeabil să se asigure o pantă de scurgere a apelor de precipitații.

18
Pentru realizarea ecranelor impermeabile sunt folosite diverse scheme constructive,
alegerea lor făcându -se funcție de caracteristicele zonei contaminate și func ție de locația
zonei poluate. Materialele utilizate la realizarea ecranelor sunt diverse, cel mai adesea fiind
utilizată bentonita, dar și betonul sau betonul în amestec cu polimeri. Săparea tranșeei pentru
realizarea ecranului se face cu excavatorul, pere ții fiind susținuți cu noroi pentru realizarea
ecranelor impermeabile.
Pe lângă o serie de aspecte pozitive, aplicarea acestei soluții are totuși și unele
limitări:
 dificultăți în găsirea materialelor de construcție ieftine și compatibile cu natura
chimi că a poluantului;
 dificultăți în controlul execuției ecranelor;
 costul ridicat al unor produși chimici ce ar putea fi utilizați în
impermeabilizare;
 dificultăți de execuție, în special în cazul unor acvifere cu permeabilitate mai
mare de 10 -15 cm/s.

Aplicarea acestor soluții va putea fi făcută numai după evaluarea atentă a tuturor
carateristicilor zonei poluate.

Izolarea hidraulică

Izolarea hidraulică poate fi folosită cu succes atunci când se urmărește prevenirea
creșterii ariei poluate sau pentr u evitarea poluării altor acvifere, respectiv a apelor de
suprafață. Amplasarea unui puț de extracție în fața frontului poluant, din care se va pompa
apă poluată care necesită, desigur, tratare înainte de evacuare, va stabiliza avansarea acesteia.
Soluția astfel aplicată trebuie să fie însoțită de măsuri de control și remediere a zonei
sursei de poluare.
De cele mai multe ori această soluție se aplică atașând puțului de extracție și un puț de
injecție, amplasat în amonte de zona poluată, cu scopul creșter ii gradientului hidraulic, pentru
a avea astfel un control mai bun al curentului subteran.
De asemenea, puțul de injecție rezolvă problema debușării apelor extrase din
subteran, în cazul în care nu poate fi găsit un emisar la o distanță acceptabilă.

19

Figura 1.6 C ontrolul zonei poluate prin folosire a două puțuri pentru extracție,
respectiv pentru injecție.

În cazul în care se folosesc puțuri duble pentru extracție, respectiv injecție, izolarea
zonei este mai sigură, iar cantitatea de apă vehiculată poate fi redusă, acest lucru conducând
la o reducere a costurilor de exploatare.
Folosirea sistemelor de puțuri duble oferă totodată o mai bună siguranță în exploatare,
permițând oprirea funcționării, pe rând, a câte unui puț pentru întreținere sau alte intervenții,
sistemul rămânând tot timpul operațional.

Figura 1.7 Izolarea hidraulică a zonei contaminate

Succesul acestei metode este dat de răspunsul corect la următoarele probleme:
 alegerea numărului de puțuri;
 amplasarea puțurilor;

20
 determinarea debitelor de pompare și injecție.
Modelarea matematică a soluției propuse, dar și măsurătorile pe instalațiile pilot, sunt
adesea utilizate pentru a fundamenta parametrii de funcționare ai instalațiilor de pomp are.
Monitorizarea corectă a exploatării unor astfel de sisteme este un element important în
ajustarea parametrilor săi de funcționare. Din acest punct de vedere, o atenție specială trebuie
acordată funcționării puțurilor de injecție, care în timp, pot rea liza modificări importante ale
parametrilor de funcționare.
REMEDIEREA ZONELOR CONTAMINATE
Metodele de remediere a zonelor contaminate se pot împãrți în func ție de locul de
aplicare în raport cu amplasamentul contaminat în doua categorii: metode de remediere in-
situ și metode de remediere ex-situ.
Metode de remediere in-situ
Pomparea și tratarea apei la suprafa țã
Principiul metodei constă în pomparea apei subterane poluate din subteran și tratarea
ei la suprafață utilizând procedeele utilizate în epurarea apelor de suprafață. Apa depoluată
poate fi apoi reinjectată în acvifer sau descărcată într -un emisar de supraf ață.
Reinjectarea este o parte importantă a acestei metode deoarece ea contribuie la
creșterea eficienței sistemului și reduce timpul necesar decontaminării prin mărirea debitului
curentului subteran spre puțurile de extracție.
Eficiența folosirii sistem elor de remediere, bazate pe pompare și tratare, depinde de o
serie de factori specifici zonei supuse decontaminării. Dificultatea decontaminării apei
subterane prin utilizarea acestei metode este dependentă de:
 proprietățile chimice ale compușilor contam inării;
 complexitatea structurii hidrogeologice a mediului subteran;
 volumul poluantului;
 timpul scurs de la declanșarea poluării până la realizarea măsurilor de
remediere.

21
Tehnologia de tratare a apei poluate pompată la suprafaț ã se alege funcție de t ipul
compușilor poluanți. O bună parte din tehnicile de tratare, utilizate pentru apele uzate
industriale sau menajere, au fost adoptate și pentru tratarea apelor subterane contaminate. La
proiectarea sistemului de pompare se urmărește asigurarea unor debi te de pompare cât mai
mari, pentru ca remedierea să se realizeze cât mai rapid.
Metode termice de tratare
Principiul general, care stă la baza metodelor termice de remediere, constă în
încălzirea mediului contaminat la diferite temperaturi, în vederea extracției, neutralizării,
distrugerii sau imobilizării poluanților.
Prin utilizarea metodelor termice de tra tare se urmărește remobilizarea unor poluanți
și transformarea acestora într -o formă mai ușor de recuperat.
Această metodă a fost utilizată cu succes la recuperarea secundară și terțiară a
petrolului din zăcământ. Biodegradarea se produce la temperaturi c uprinse între 12 șC și 100
șC. Microorganismele își dublează activitatea la fiecare creștere a temperaturii cu 10 șC, până
la o temperatură la care această activitate este inhibată.
Prin încălzirea solului, compușii organici volatili vaporizează, accelerâ nd astfel
recuperarea lor, dar și a compușilor organici semivolatili. Solubilitatea în apa este influențată
de temperatură, creșterea temperaturii determinând creșterea solubilității și deci creșterea
concentrației poluantului în apă, astfel ca se mărește viteza de depoluare prin pompare.
Adsorbția este o reacție exotermă și astfel, o creștere a temperaturii reduce, de regul ã,
adsorbția.
Cele mai importante metode de decontaminare termică a solurilor sunt injectarea
aburului și vitrificarea.
Injectarea ab urului. Se urmărește remobilizarea unor poluanți și transformarea
acestora într -o formă mai ușor de recuperat. Prin injectarea aburului compușii organici
volatili vaporizează, accelerând astfel recuperarea l or. Această tehnologie cuprinde:
 instalația de ge nerare a aburului;
 puțurile de injecție a aburului;
 puțurile de colectare;
 instalația de tratare a condensului.

22

Figura 1.8 Injectarea aburului
Depoluarea prin injectarea aburului presupune recuperarea aproape în întregime a
poluantului, imediat după ce aburul a străbătut toată zona poluată.
Vitrificarea – constă în topirea solului la temperaturi înalte și transformarea acestuia,
după răcire, într -un material vitros, inert și stabil din punct de vedere chimic.
Vitrificarea este un procedeu termic, dar poate fi încadrat și în rândul procedeelor de
stabilizare și inertare, dacă este privit prin prisma obiectivului urmărit.
Vitrificarea solului se o bține prin introducerea în zona contaminat ã a patru electrozi
dispuși în careu și alimentați la o surs ã de curent electric. Deoarece solul în stare uscată nu
este un conducător de electricitate, între electrozi se pune la suprafață un strat de foițe de
grafit și sticl ã friată. Acest strat are rolul de a demara și activa reacția termică din sol. Zona
contaminată este supusă unor temperaturi de cca 2000oC, datorate efectului termic al
curentului electric. La astfel de temperaturi, solul, format preponderent din aluminosilicați se
transformă într -o sticlă în care toți compușii prezenți sunt topiți sau vaporizați. Pe măsură ce
zona topită se extinde, încorp orează elementele nevolatile, în timp ce produșii organici sunt
distruși prin piroliză.
Deasupra zonei în curs de decontaminare se instalează un capac, prevăzut cu o gură
de aspirație a gazelor rezultate în timpul reacției. Aceste gaze sunt tratate separa t, funcție de
specificul poluanților din componența lor.

23
După terminarea reacției chimice și după răcirea materialului topit, acesta se află într –
o stare stabilă fiind inert din punct de vedere chimic și lipsit de elemente lixiviabile. El este
foarte asem ănător, din punct de vedere al stabilității, cu un granit. Acest procedeu de
decontaminare in situ a solurilor poluate este aplicat în faza de laborator și pilot.
Avantajele conferite de aplicarea in situ a procedeului de vitrificare sunt
contrabalansate de câteva inconveniente marcante:
 transformarea solului într -o rocă sterilă, impermeabilă, fără valoare agricolă;
 riscul provocării unei migrări a poluan ților în afara zonei contaminate, din
cauza temperaturilor ridicate, utilizate în proces ;
 costul rid icat al decontaminării, generat de necesitatea asigurării unui
important poten țial energetic.

Sisteme de aspira ție a vaporilor
Metodele de extragere a vaporilor din subteran (SVE), cunoscute și sub numele de
aspirație vacuumetrică, aerarea solului, volatilizarea in situ, ventilarea solului etc., se bazează
pe tehnologii de remediere in situ care reduc concentrațiile de constituenți volatili în produse
petroliere absorbite în mediul subteran din zona nesaturată (vadoasă). În aceste tehnologii, se
aplică o presiune negativă (p < p atmosferică ) pe matricea solidă subterană în scopul creării unui
gradient de presiune negativ care să cauzeze deplasarea vaporilor către puțurile de extracție.
Această categorie de metode s -a dovedit eficientă în reducerea con centrațiilor
compușilor organici volatili (COV) și ale unor compuși organici semivolatili (COsV)
detectați în produsele petroliere care poluează mediul subteran. SVE este în general mai
eficientă atunci când se aplică produselor petroliere mai ușoare (mai volatile), cum ar fi
benzina.
Un sistem SVE tipic cuprinde:
 puțuri de extracție/aspirație
 conducte
 pre-tratare vapori/separator condens + filtru particule
 pompă de vacuum (pentru extragerea vaporilor)
 aparatură de masură și control
 componente opționale

24
 puțuri de injecție
 înveliș etanș la suprafață (membrană de impermeabilizare)
 pompe în scopul coborârii nivelului apei subterane
 sisteme de tratare a vaporilor.
Un sistem SVE poate utiliza fie puțuri de extracție verticale, fie dre nuri (galerii
orizontale), fie variante intermediare. Orientarea puțurilor trebuie să se bazeze pe necesitățile
și condițiile specifice amplasamentului, dintre factorii mai importanți amintind: mărimea
zonei poluate, proprietățile fizice și chimice ale pol uantului, tipul și caracteristicile mediului
subteran poluat (în speță, permeabilitatea la aer), adâncimea zonei poluate, discontinuitățile
mediului subteran, raza de influență a puțurilor etc. Pentru determinarea acestor aspecte sunt
efectuate atât calcul e teoretice cât și măsurători in situ pe stații pilot.

Figura 1.9 Folosirea combinată a sistemelor SVE cu puțuri de depresionare a pânzei
freatice
Numărul și poziția puțurilor de aspirație depind de fiecare amplasament în parte, fiind
exprimate printr -o multitudine de parametri/aspecte: topografia zonei poluate (important de
menționat adâncimea zonei poluate, discontinuitățile mediului subteran etc), tipul și
caracteristicile mediului subteran contaminat (important de menționat aici permeabilitatea la
aer), proprietățile fizico -chimice ale poluantului, raza de influență a puțurilor și în general,
toate aspectele menționate mai sus de care trebuie să s e țină cont la funcționarea unui sistem
SVE.

25
Tehnologia bazată pe sisteme de aspirație a vaporilor din subteran permite tratarea
unor volume mari de sol poluat, la costuri rezonabile comparativ cu alte tehnologii, astfel că
metoda este foarte atractivă di n punct de vedere al raportului cost -eficiență.
Barbotarea cu aer
Barbotarea presupune injectarea aerului în sol, în zona saturată, cu scopul de a
determina antrenarea compușilor chimici poluanți și transportul acestora la suprafață.
În timpul procesulu i de barbotare, bulele de aer introduse în subteran, în zona saturată,
determină transferarea poluanților din faz ã dizolvată sau adsorbită, în faz ã de vapori.
Curentul de aer va trebui apoi captat printr -un sistem de aspirație a vaporilor și introdus într -o
instalație de tratare. Aspirația este, de regulă, realizată prin sisteme SVE.
Avantajul esențial adus de sistemele SVE constă însă în faptul că permit controlul
migrației în mediul subteran a penei de gaz poluat, limitând astfel împrăștierea sa în subte ran.
Barbotarea este mai eficientă decât pomparea în recuperarea compușilor organici
volatili de tip NAPL, deoarece transferul acestora în aer este mai rapid decât în apă.
Pomparea aerului este mai eficientă decât pomparea apei și, de asemenea, mai puțin
costisitoare din cauza vâscozității mai mici a aerului față de cea a apei.
Metoda de depoluare prin barbotare nu conduce la rezultate satisfăcătoare, în unele
situații, datorită difuziei lente a poluanților adsorbiți, compușilor reținuți în stratele mai p uțin
permeabile și în porii închiși, respectiv dificultății în recuperarea compușilor formați din
amestecuri de substanțe. Eficiența recuperării scade după mobilizarea și recuperarea
componenților volatili, deoarece temperatura de fierbere a poluantului ră mas crește prin
pierderea fracțiunii mai volatile. Barbotarea poate determina precipitarea unor compuși, ce
vor colmata coloana perforată a puțului și în felul acesta aspirația vaporilor este îngreunată.

Metode chimice
Metodele de tratare chimică in situ sunt bazate pe transformarea și
imobilizarea poluanților la locul contaminării, cum ar fi oxidarea sau reducerea chimică a
poluanților din mediul subteran în forme netoxice. Metodele chimice de tratare s -au dezvoltat

26
în două direcții, care acționează prin procese aparent diferite, dar care din punct de vedere al
instalațiilor și utilajelor folosite sunt asemănătoare:
tehnici care asigură transformarea și imobilizarea poluanților;
tehnici care urmăresc mobilizarea și extragerea (spălarea) poluanților din
mediul subteran.
Metodele care urmăresc transformarea și imobilizarea poluanților constau în utilizarea
unor agenți chimici care oxidează sau reduc poluanții la forme mai pu țin toxice/netoxice și îi
imobilizează în mediul subteran, în scopul diminuării migrației acestora și implicit a ariei de
extindere a poluării. Ca agenți de reducere sunt folosiți cel mai frecvent dioxidul de sulf,
sulfiții, fierul metalic, zincul și sulfat ul feros.
Metodele care se bazează pe oxidare chimică sunt concepute să distrugă contaminanții
organici (cum ar fi anumite pesticide) dizolvați în apa subterană, ad/absorbiți pe matricea
solidă a acviferului, sau prezenți în faz ã liberă (cum ar fi benzina ). Agenții oxidanti cel mai
frecvent utilizații în metodele bazate pe oxidare chimică includ peroxidul de hidrogen (H 2O2),
permanganatul de potasiu (KMnO 4), ozonul (O 3) și persulfatul (Na 2O8S2). De asemenea, mai
este folosit și peroxonul, care este o combi nație de ozon și peroxid de hidrogen.
Metodele de spălare a mediului subteran au în vedere alimentarea mediului subteran
poluat cu agenți chimici în scopul mobilizării/dizlocării poluanților de către aceștia în
curentul de apă natural sau având un gradien t hidraulic amplificat artificial prin activități de
sucțiune – injectare de apă din/în subteran. Apa subterană pompată la suprafață este deci
tratată ex -situ, putând fi reintrodusă ulterior în circuit. Agenții chimici introduși în subteran
prin puțuri de injecție, drenuri sau bazine de infiltrare reduc tensiunile interfaciale poluant –
matrice solidă a mediului subteran, reduc tensiunile superficiale ale poluanților favorizând
astfel diminuarea volumului particulelor lichide de poluant nemiscibile cu apa s ubterană,
măresc solubilitatea poluanților și diminuează vâscozitatea acestora. Toate aceste aspecte
favorizează transportul poluanților prin porii matricei solide până la sorbul pompelor de
sucțiune/aspirație. Metoda este aplicată în principal în situa țiile în care este vorba despre
poluanți cu solubilitate redusă în apă: pungi de NAPL (non aqueous phase liquids – lichide
nemiscibile cu apa), poluanți adsorbiți etc.
Conform US – EPA, agenții chimici utilizați pentru spălarea matricii solide a
mediului sub teran se împart în două categorii: detergenți – substanțe chimice ale c ãror
molecule facilitează creșterea solubilității în apă a poluanților, dizolvându -i în curentul

27
subteran, și cosolvenți – substanțe chimice care în contact cu apa măresc solubilitatea unor
compuși organici, reduc factorul de întârziere al NAPL (factorul de întârziere caracterizează
deplasarea mai lentă a unui poluant în zona saturată decât mediul sau de transport – apa,
datorită unei varietăți de factori cum ar fi: tensiuni interfaciale , forțe electrostatice de atracție –
respingere, adsorbție/absorbție, reacții chimice etc.) și favorizează degradarea acestora.
Cantitatea de poluanți extrasă/recuperată și eficiența spălării mediului subteran depind
în principal de structura chimică a dete rgenților și cosolvenților folosiți, concentrația de
injecție a acestora în subteran, condițiile hidrogeochimice locale, proprietățile fizico -chimice
ale poluantului, temperatură etc.
Bioremedierea
Bioremedierea este o tehnologie modernă de tratare a po luanților care utilizează
factori biologici (microorganisme) pentru transformarea anumitor substanțe chimice în forme
finale mai puțin nocive/periculoase, la modul ideal, CO 2 și H 2O, sunt netoxice și sunt
eliberate în mediu fără a modifica substanțial echi librul ecosistemelor. Bioremedierea se
bazează pe capacitatea unor compuși chimici de a fi biodegradați; conceptul de biodegradare
este unanim acceptat ca o însumare a proceselor de descompunere a unor constituenți naturali
sau sintetici, prin activarea un or tulpi de microorganisme specializate având drept rezultat
produși finali utili sau acceptabili din punct de vedere al impactului asupra mediului.
În general biodegradarea se referă la:
monitorizarea procesului natural de biodegradare;
accelerarea proceselor de degradare naturală prin alimentarea zonelor poluate
cu oxigen – prin aerare sau oxigenare cu O 2, O 3, H 2O2, sau alți acceptori de electroni, și cu
nutrienți necesari factorilor biologici în procesele de biodegradare;
adăugarea în zonele polua te de microorganisme testate ca având eficacitatea în
trasformarea poluanților chimici.
Spre deosebire de alte tehnici, prin bioremediere, poluantul este distrus parțial sau
total, nemaifiind necesară recuperarea și depozitarea sa.
Metoda biodegradării i n situ conduce la rezultate bune când sunt îndeplinite
următoarele condiții în sol:
 umiditatea cuprinsă între 25 % și 85 %;

28
 pH are valori între 6,5 și 8,5;
 temperatura este de 15 – 45 °C.

Figura 1.10 Schema tehnologii de tratare prin bioremediere
Pentru aplicarea bioremedierii este necesară executarea unor galerii dacă zona
poluantă se găsește aproape de suprafața terenului, sau a unor puțuri de injecție și de extracție
când aceasta se află la adâncime mai mare. În amonte de zona poluată se introdu ce apa,
nutrienții și oxigenul, iar în aval este extrasă și recirculată prin puțurile de injecție .
Curentul de apă realizat prin recircularea apei antrenează componenții solubili ai
poluanților, iar cei mai puțin solubili rămân în subteran și vor fi biodegradați. Apa extrasă din
subteran, în funcție de concentrația compușilor solubili poate fi tratată, sau nu, înainte de a fi
evacuată într -un emisar de suprafață sau recirculată în subteran.
Bioremedierea este o metodă rapidă de depoluare datorită ritmului ridicat al
transformărilor realizate de microorganismele din sol. Costul aplicării acestei metode e ste
puternic influențat de cantitatea de substanțe nutritive necesare și de debitul la care acestea
pot fi injectate în subteran. Aplicarea acestei metode împreună cu alte tehnici (recuperarea
poluanților în fază pură înainte de începerea bioremedierii, po mparea și tratarea apei poluate
la suprafața terenului, barbotarea cu aer, ventilarea mediului subteran) conduce la creșterea
eficienței soluției de remediere.

29
Biodegradabilitatea compușilor chimici poluanți este foarte importantă în aplicarea cu
succes a bioremedierii in situ. Acest parametru se stabilește prin raportul între oxigenul
biologic și oxigenul chimic necesar degradării poluanților din subteran și trebuie să aibă o
valoare mai mare de 0,1. Prin bioremedierea in situ se pretează a fi depoluate z onele afectate
de hidrocarburi petroliere (motorină, pentaclorfenolul), solvenți (acetone, cetone, alcooli),
compuși aromatici (benzina, toluenul, fenolul). De asemenea, compușii cu solubilitate mai
mare de 1000 mg/l sunt ușor biodegradabili.
Biocreșterea
Biocreșterea constă în stimularea capacității biodegradative a microbiotei indigene
prin suplimentare cu inocul microbian îmbogățit, constituit din culturi bacteriene mixte
provenite din zona contaminată, și nutrienți. Tehnologia este aplicabilă atât în cazul solurilor
cât și a apelor contaminate. Metoda este relativ ieftină, necesită o perioadă mai scurtă de
timp, comparativ cu atenuarea naturală, este monitorizabilă și constituie o alternativă de
decontaminare in situ , chiar și pentru locații mai greu a ccesibile sau care nu prezintă suficient
spațiu pentru asigurarea condițiilor de aplicare a altor tehnologii de remediere.

Biofiltrarea
Biofiltrarea reprezintă o tehnologie de remediere aplicabilă cu precădere pentru
tratarea apelor industriale contamin ate sau efluenților rezultați ca urmare a acțiunii pluviale
asupra haldelor de steril minier. Metoda se bazează pe interpunerea unor filtre biologice,
fixate pe un suport (biofilme), cu capacități de reținere și/sau metabolizare a poluantului.
Utilizarea u nor biofiltre în cascadă sporește eficiența decontaminării.
Stimularea cu agen ți tensioactivi
Stimularea cu agenți tensioactivi reprezintă o biotehnologie bazată pe capacitatea unor
tulpini bacteriene de a genera bioproduși (produși de metabolism) de tipul biosurfactanților
(substanțe tensioactive) cu rol de emulsionanți. Biotehnologia este aplicab ilă pentru
decontaminarea solurilor și apelor poluate cu hidrocarburi petroliere. Procesul de emulsionare
a poluantului contribuie la o mai bună aderență microbiană la interfața celor două faze
(apă/țiței), favorizând astfel metabolizarea contaminantului.

30
Metode ex-situ de remediere
Tehnicile de remediere ex-situ au toate un element comun și anume excavarea
pământului poluat, pomparea apei din zona penei poluate, transportul acestora într -un alt loc,
unde urmează să fie depozitate sau tratate pentru înd epărtarea poluanților. Ceea ce poate
diferenția aceste tehnici sunt metodele de depozitare și tratare a pământului și apei, odată
aduse la suprafață. Din punct de vedere al parametrilor de calitate obținuți, aceste metode par
să convină cel mai mult, întru cât oferă cel mai bun control al eficienței depoluării.
Excavarea și depozitarea pământului poluat într -un alt loc este folosită pentru volume
relativ mici ale poluării (mai mici de 100 m3) și pentru care concentrația poluantului este
mare. Pământul depozitat nu este tratat, ceea ce impune o serie de restricții în alegerea locului
și soluției de depozitare. Metoda poate fi aplicată, în principiu, pentru toate tipurile de
produse petroliere.
Excavarea și tratarea pământului este, de asemenea, folosită pentru volume mici de
pământ poluat (mai mici de 1000 m3) și aplicată în cazul în care poluarea este severă sau în
cazul în care tehnologiile aplicate in situ nu realizează nivelurile de remedi ere impuse.
Tratamentele tipice care se aplică în astfel de cazuri sunt: tratarea termică, incinerarea,
tratarea biologică.
Tratare termică poate fi folosită pentru diferite tipuri de pământuri și poluanți, în
special produse petroliere și poluanți organ ici având o serie de avantaje: implementare ușoară
și rapidă; distruge compușii poluanți; permite refolosirea pământului depoluat.
Tratare biologică a pământului poluat excavat se realizează prin construirea unor
ramblee cu înălțimea de până la 1,5 m, car e sunt aerate și alimentate cu substanțe nutritive,
pentru accelerarea activității microorganismelor.
Avantaje:
– Îndepărtarea rapidă și relativ completă a componentelor poluate;
– Posibilitatea continuării activității pe amplasament și eficiența ridicată d e
depoluare, conferită prin tratare în centrele specializate.

Dezavantaje:
– Costul ridicat al transportului;

31
– Riscul dispersării parțiale a poluanților în timpul lucrărilor de evacuare,
încărcare, transport și descărcare;
– Impunerea unor limite de concentrații în poluanți, înainte de tratare.
– Incinerarea – presupune utilizarea temperaturilor înalte pentru distrugerea
poluanților de tip hidrocarburi care sunt transformați în dioxid de carbon și apă.
Din punct de vedere tehn ic, există mai multe sisteme de incinerare a solurilor,
diferențiate în special după tipul utilajului de incinerare (cuptoare cu strat fluidizat, cuptoare
cu încălzire indirectă, cuptoare cu tambur rotativ ș.a.). Dintre aceste procedee cele care
folosesc c uptoare cu tambur rotativ au aplicabilitatea cea mai mare.
Procedura de lucru presupune inițial excavarea zonei afectate de poluare și transportul
solului contaminat la o bază de lucru unde este supus unor operații de pregătire, impuse de
incinerare: usca re, mărunțire și clasare volumetrică. În general, granulele grosiere, afectate în
mică măsură de poluare, sunt separate din sol în amonte de incinerare, fiind depozitate în
mod controlat.
Incinerarea efectivă a solului contaminat se realizează de obicei î n două etape:
Prima etapă constă în volatilizarea poluanților la temperaturi mai mici de
400oC;
A doua etapă constă în distrugerea poluanților, prin combustie, la temperaturi
mai mari de 1000oC.
Materialul rezultat din unitatea de preparare este introdus în cuptorul rotativ,
unde este încălzit și amestecat, în scopul degajării mai volatili. Procesul termic este reglat
și condus astfel încât, la evacuarea din cuptor, materialul solid să fie elibe rat de poluanți.
După răcire, acest material poate fi redepus în zona excavată.
Gazele cu poluanți din evacuarea cuptorului rotativ sunt vehiculate pneumatic
la o serie de cicloane și filtre pentru reținerea granulelor solide de dimensiuni reduse,
antren ate cu fluxul de gaze și vapori. Funcție de caracteristicile sale, praful colectat poate fi
depozitat împreună cu solul decontaminat sau poate fi reintrodus în alimentarea cuptorului
rotativ.
Odată eliberate de praf, gazele încărcate cu poluanți în stare volatilă sunt aspirate într –
o cameră de ardere la temperaturi ridicate (1000 -1500oC), unde toți poluanții organici sunt
distruși prin transformarea moleculelor organice în dioxid de carbon și apă. Clorul și sulful,
care se degajă din unii compuși organici (molecule cu atomi de sulf și sau clor alături de

32
carbon și hidrogen, solvenți clorurați), sunt extrași din fluxul gazos prin barbotare într -o
soluție alcalină.
Precauții suplimentare trebuie luate în cazul decontaminării termice a solurilor
contaminate c u policlorbifenili (PCB), deoarece există riscul form ãrii furanilor și dioxinelor,
cu caracter deosebit de toxic.
Metalele grele se volatilizează sau rămân în matricea solului sub formă legată în
compuși minerali.
De asemenea, pentru solurile contaminate cu compuși cu azot se vor adopta măsuri
speciale pentru a diminua formarea oxizilor de azot prin tratare termică. Dacă solul supus
procesului de incinerare conține metale grele volatilizabile (Zn, Cd, sau Pb), gazele de ardere
trebuie să urmeze un tratame nt special destinat separării, recuperării și eventual revalorificării
acestor metale.
Un control riguros al poluanților se impune atât pentru fluxul de gaze evacuate în
atmosferă, cât și pentru materialul tratat, la evacuarea din cuptorul rotativ.
Principalele părți componente ale unei instalații de incinerare sunt:
– unitate de preparare granulometrică (mărunțire și clasare volumetrică) care
permite reducerea granulometriei solului sub 30 -40 mm;
– un cuptor de uscare și desorbție a compușilor volatil i, prevăzut cu tambur
rotativ, destinat elimin ãrii apei interstițiale din solul contaminat, prin utilizarea unor
temperaturi de ordinul a 200 -600°C;
– un cuptor de incinerare, în care solul contaminat este supus unei temperaturi
de aproximativ 1500 °C;
– unitate de epurare a gazelor de ardere, formată din patru etaje: desprăfuire cu
cicloane, filtre, postcombustie, adsorbție uscată în filtre cu saci și microfiltre.
Microfiltrele care reprezintă ultimul etaj de epurare a gazelor de ardere, rețin atât
praful foarte fin cât și metalele grele volatilizate. Concentrația maximă de praf, admisibilă la
evacuarea din microfiltre este de 0,01 kg/m3 de gaze.
Avantajele unei astfel de instalații sunt randamentele ridicate de depoluare, iar ca
dezavantaje se menționează :

33
 prin incinerare, există posibilitatea transformării unui sol poluat cu produse
organice, intr -un sol poluat cu metale. De exemplu, daca solul conține în mod natural sulfat
de plumb, care este un produs inofensiv, prin incinerare sulfatul de plumb se poa te transform a
în oxid de plumb, care este un produs nociv;
 solurile incinerate devin sterile din punct de vedere al fertilității, din cauza
pierderii totale a materiei organice;
 costurile decontaminării prin incinerare sunt relativ ridicate.
Desorbția t ermică – se recomandă ca metodă de depoluare în cazul solurilor
contaminate cu compuși volatili sau semivolatili.
În principiu, procesul de decontaminare prin desorbție termică are dou ã etape
distincte. Prima etapă constă în volatilizarea poluanților prin încălzirea solului contaminat, iar
cea de -a doua etapă presupune tratarea gazelor rezultate, în scopul separării și concentrării
poluanților.
Volatilizarea poluanților din sol se reali zează la temperaturi cuprinse între 200 –
450oC, în uscătoare ce cuprind o gamă constructivă variată. Cele mai uzuale sunt uscătoarele
cu tambur rotativ.
Durata necesară staționării materialului contaminat în uscător depinde în principal de
caracteristici le poluantului și solului, precum și de cantitatea de poluant din sol. Timpul de
staționare în uscător variază între câteva zeci de minute și mai multe ore.
Gazele încărcate cu poluanți volatilizați în faza de uscare, sunt vehiculate la unitatea
de epurar e a gazelor, compusă din separatoare umede și din condensatoare. Rolul acestor
utilaje în tehnologie este dublu: captarea umedă a prafului și răcirea primară a gazelor.
În continuare, gazele sunt vehiculate la condensatoare, în care compușii organici sunt
concentrați în faza lichidă, prin condensare și răcire. Astfel, aproximativ 90% din poluanți
sunt separați din faza vapori. Restul poluanților necondensați (rămași în fluxul de gaze) sunt
adsorbiți pe cărbune activ, iar gazele purtătoare sunt recirculate la uscător.
Particulele solide reținute de separatoarele umede, sunt de asemenea dirijate în
alimentarea uscătorului.
Desorbția termică și -a demonstrat eficiența în cazul decontaminării solurilor poluate
cu solvenți clorurați, compuși aromatici ușori și policlorbifenili (PCB). Randamentul de

34
extractie a poluan ților din sol se situeaz ã în jurul valorii de 95 %, valori mai mici ob ținându-
se numai în cazul unui conținut masic inițial de poluanți în sol mai mare de 10%.
Față de incinerare, desorbția termică prezintă costuri mai mici de investiție și de
operare, iar materiile humice din sol nu sunt distruse prin ardere.
Cea mai modernă variantă a desorbției termice este desorbția cu microunde. Ea a fost
experimentată în ultimii ani în SUA, dovedindu -și superi oritatea față de celelalte metode
termice.
Avantajele desorbției cu microunde în comparație cu incinerarea sunt:
 costuri de investiție de 11 ori mai mici, iar costurile de exploatare de 4 ori mai
mari;
 valoarea humică a solurilor rămâne intactă în urma decontaminării;
 poluanții din sol nu sunt distruși, ci recuperați sub o formă care permite
revalorificarea lor.

ATENUAREA NATURAL Ã
Atenuarea naturală se bazează pe capacitatea microorganismelor indigene, prezente în
zonele contaminate, de a reface arealul contaminat, în timp, prin metabolizarea
contaminanților și transformarea acestora în compuși netoxici. Reprezintă un proces lent,
necesitând însă stoparea sursei de poluare sau limitarea acesteia.
În mediul subteran se produc, în mod natural, o serie de procese fizice, chimice și
biologice, cum ar fi diluția, volatilizarea, biodegradarea, adsorbția, reacții chimice între
componentele acviferului, care, în timp, duc la scăderea concentrației poluantului la valori
acceptabile. Atenuarea naturală nu înseamnă a nu face nimic, deși adesea este astfel privită,
cele mai importante activități fiind monitorizarea și instituirea unor măsuri ins tituționale de
reglementare și restricționare a dezvoltărilor în zona contaminată.
Folosirea atenuării naturale în remedierea acviferelor poluate este limitată de o serie
de factori:
necesitatea colectării datelor pentru a determina parametrii de intrare ;
produsele intermediare ale degradării pot fi mult mai mobile și mai toxice
decât poluantul inițial;
poate fi folosită numai în zonele care nu prezintă riscuri;

35

poluanții pot migra înainte de a fi degradați;
compușii aflați în fază liberă trebuie recuperați;
serie de compuși anorganici pot fi imobilizați, dar nu pot fi degradați.

Caracterizarea amplasamentului pentru aplicarea atenuării naturale este, în
unele cazuri, mult mai complexă și mai costisitoare decât în cazul tehnicilor active de
remediere.
Pentru asigurarea succesului aplicarii atenuarii naturale, cea mai important ã
component ã este un sistem de monitorizare care va include cel puțin un rând de pu țuri de
monitorizare pe axa longitudinală a pene i de poluant, precum și cel puțin un rând de puțuri
perpendicular pe această axă. De asemnea, se vor prevede și puțuri „santinelă”, pentru
urmărirea extinderii penei de poluare.
Principalele obiective ale programului de monitorizare, în perioada de aplic are
a atenuării naturale, vor include:
 asigurarea că atenuarea naturală continuă să atingă nivelurile de depoluare
stabilite a priori, în perioada de timp estimată, și se poate demonstra că există o reducere a
concentrației și masei de poluant.
 sănătatea umană și mediul continuă să fie protejate pe tot timpul perioadei de
remediere.
Programul de monitorizare pentru un anumit amplasament trebuie să specifice
locația, frecvența și timpul de analize necesare atingerii obiectivelor anterior precizate.
În faza de evaluare a potențialului de atenuare naturală a unui amplasament
contaminat cu produse petroliere, planul de monitorizare, va trebui:
 să verifice extinderea și direcția de migrare a panei de poluant, precum și, să
stabilească concentrațiile pri ncipalilor contaminați;
 să verifice existența biodegradării naturale și să identifice compușii rezultați
din biodegradare;
 identificarea principalelor forme de impact asupra posibililor receptori;
 să monitorizeze interacțiunea dintre apa de suprafață și cea subterană, acolo
unde frontul de apă subterană poluat se descarcă într -un corp de apă de suprafață.
Demonstrarea eficacității atenuării naturale este de obicei un proces iterativ
care include pe lângă caracterizarea amplasamentului și crearea unui m odel conceptual al
acviferului, precum și analize pentru a determina dacă atenuarea naturală poate asigura
singură atingerea obiectivelor remedierii.

36
Spălarea solului excavat (soil washing)
Utilizează lichide (de obicei apă, ocazional combinat cu solvenți) și procese
mecanice pentru curățarea solurilor. Solul excavat poate fi spălat prin procedee fizice (sortare
în funcție de greutate, viteze) sau chimice (sortare în funcție de dizolvare și extracție).
Solvenții sunt selectați pe baza capacității l or de a solubiliza cu anumiți contaminanți (Chu și
Chan, 2003). Acest proces de sp ãlare a solului separă solul fin (nămol și argilă) de solul
grosier (nisip și pietriș). Deoarece contaminanți – hidrocarburile tind să se atașeze de particule
de sol mai mic i (în primul rând de lut și nămol), care separă particulele mai mici de sol de
cele mai mari reducându -se astfel volumul de sol contaminat. Aceste hidrocarburi atașate de
particulele de sol mai mici pot fi tratate ulterior prin alte metode (cum ar fi incin erarea sau
bioremedierea) sau eliminate în conformitate cu reglementările în vigoare. Particulele mai
mari de sol curat sunt considerate a fi non -toxice și pot fi utilizate pentru umplerea și
consolidarea unor terenuri afectate. Spălarea solului este adese a combinată cu alte tehnologii.
Grupurile țintă de contaminanți sunt: semi -compuși organici volatili (SVOCs) și reziduuri de
petrol și combustibil, metale grele, PCB, HAP, și pesticide. Această tehnologie permite
recuperarea metalelor și poate curăța o gamă largă a poluanților organici și anorganici din
soluri (Urum et al., 2003). Ea este utilizată pe scară largă în Europa, însă mai puțin în Statele
Unite. Costul mediu pentru acestă tehnologie, inclusiv de excavare, este de aproximativ 170
dolari SUA/t, în funcție de condițiile specifice ale terenului, cantitatea de deșeuri și de
concentrație (FRTR, 1999a).
Biopile (biopiles)
Biotehnologie derivată din metoda landfarming, bazată pe ridicarea solului
contaminat în movile de câțiva metri înălțime, asigurân du-se aerarea, umiditatea și aportul de
nutrienți, contaminanții sunt reduși la CO 2 și H 2O, în interval de 3 -6 luni. Căldura și pH -ul
pot, deasemenea, fi controlate pentru a spori biodegradarea. Compușii organici volatili
prezenți în sol trebuie tratați înainte de a fi evacuați în atmosferă. Este o tehnologie pe termen
scurt și poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni. Biopile sunt cele mai eficiente în
reducerea produselor petroliere din sol, precum și altor contaminanți inclusiv a compușilor
organici nehalogenați și halogenați pesticidelor. Produsele petroliere cum ar fi benzina tind să
fie eliminate în cursul de aerare prin evaporare, deoarece acestea conțin compuși organici
volatili. Tratamentul este de obicei scurt, în condiții optime, timpu l de tratament este de la 6

37
luni la 2 ani. Biodegradarea este eficace în cazul mai multor compuși organici. Este posibil să
nu fie eficientă în cazul unor concentrații de petrol mai mari de 50000 de ppm.

1.2. Prezentarea general ã privind protec ția și reabilitarea unui ecosistem terestru

Strategia măsurilor de gestionare a unui sit poluat trebuie să fie concepută după cum
urmează. În primul rând s ă se gestioneze sursa de poluare prin lucrări de reabilitare
(îndepărtarea totală sau parțială a sursei) sau izolare, apoi să se limiteze transferul ( în soluri,
gazele din soluri, apele subterane și de suprafață, la nivelul clădirilor) și nu în ultimul rând să
se modifice amenajările prin schimbarea utilizărilor (pe sit și în afara sit -ului), schimbarea
amenajării sit -ului (exemplu: acoperire) , controlul activităților (exemplu: sursa de aprindere).

Figura 1.11 Strategie gestionare sit poluat
Sursa Twinning Project Phare/IB/EN -03/, anul:2006

Prezența unui poluant în sol nu este periculoasă în sine. Putem vorbi de un risc
de poluare atunci când acest poluant poate interfera cu mediul: faună, floră sau om. Trei
condiții trebuiesc împlinite pentru a vorbi de pericol: Sursa Transfer Receptor
Îndep ărtarea total ă sau
parțială a polu ării
Reabilitare
-Distrugere
– Extragere Gestionarea impactului
Reabilitare
– Imobilizare
– Izolare Protec ție
Reabilitare
– Restric ționare de
utilizare

38
 Sursa: poluantul – Vector: o plantă – Ținta: omul, o comunitate.
Coordonatorul unei acțiuni de depoluare datorită numărului foarte mare elemente în
alegerea unei tehnologii va avea de luat o decizie foarte importantă și dificilă.

Figura 1.12 Elemente constitutive ale alegerii teh nologiei de tratare
Sursa: Twinning Project Phare/IB/EN -03/, anul:2006

Obiectivul tehnologiilor de tratare a solurilor poluate este neutralizarea,
îndepărtarea sau imobilizarea poluanților. În funcție de tehnica selectată, alegem fie să tratăm
sursa de p oluare, fie să gestionăm impactul, fie să protejăm țintele.
Factorii determinanți în alegerea și aplicarea unei tehnologii de depoluare
sunt următorii :
 Gradul final de depoluare, dorit sau impus;
 Durata acțiunilor de depoluare;
 Costul total necesar desfășurării depoluării;
 Efectele secundare produse în timpul aplicării tehnologiilor de depoluare și
ulterioare aplicării acestora.
Criteriile care stau la baza alegerii tehnologiei de depoluare optime sunt
următoarele:
 Natura poluantului și a solului;
 Tipul de folosință a sitului respectiv; Tehn ologii
de tratare Localizarea
mijloacelor
tehnice: in situ,
pe sit, în afara
sitului.
Natura
mijloacelor
implementate:
termice,
bilogice, fizice,
chimice.
Constrângeri
asociate
mijloacelor
implementate:
mediu,
întreținere,
monitorizare. Dimensionarea
lucrărilor
(criterii tehnice,
economice, de
mediu, socio –
politice). Transformarea
poluantilor:
imobilizare,
distrugere
(partial sau
totală).

39
 Condițiile meteorologice sezoniere și de timpul avut la dispoziție pentru
realizarea depoluării;
 Costul;
 Timpul necesar;
 Necesitatea urmăririi evoluției depoluării în timp și necesitatea intervenției cu
tratamente sp ecifice în cazul apariției anumitor fenomene nedorite;
 Specificitatea acțiunii microorganismelor față de diverse categorii de poluanți;
 Deținerea unei dotări tehnice specifice.
Criterii tehnice și organizaționale care influențează dimensionarea lucrărilor de
reabilitare:
 Criterii corespunzătoare poluanților : natura poluanților, distribuirea spațială
a poluanților și a concentrațiilor lor; fracționarea maselor de poluanți în faze (liberă,
adsorbită, gazoasă); stabilitatea/persistența poluanților (degradare); posibilitatea de izolare.
 Criteriile mediilor suport ale poluanților : contextul geologic (natură,
structura diferitelor terenuri etc) .
 Criteriile sit -ului: supraîncărcarea și accesibilitatea pe sit; prezența
structurilor și/sau a rețelelor sub pământ; prezența utilităților (apă, aer comprimat,
electricitate, linii telefonice, abur sub presiune etc.) , context climatic (necesitatea izolării,
etc).
 Criterii de orientare spre filiera de tratare : criterii de acceptare într -un
centru de eliminare/incinerare ( conținut de clor etc.), natura poluanților emi și; distanța dintre
sit și unitatea de tratare (în cazul unei tratări ex situ); posibilitatea stocării intermediare în
deplină siguranță; stadiul de dezvoltare al procedeelor și referințelor și fezabilitatea te hnică în
raport cu obiectivele stabilite.
 Criterii organizaționale : strategie de depoluare în timp; strategii conform
obiectivelor de depoluare stabilite, evoluția poluanților prin măsuri sanitare, tehnologiile
disponibile la cele mai bune costuri în momen tul operațiunilor de depoluare, bugetele
disponibile; gestionarea incertitudinilor (frecvente în cazul poluărilor vechi și istorice privind
cantitatea de poluanți emiși de o singură sursă).
 Criterii economice : costuri de monitorizare post tratare -monitoriz are și alte
acțiuni asociate; costuri de restricții de utilizare: deprecierea valorii terenului și a terenurilor
din jur.
 Criterii de mediu : influența operațiunilor de depoluare asupra mediului
gestionarea solului excavat pentru tratarea în afara sit -ului; riscuri în timpul transporturilor în

40
afara sit -ului și riscuri induse prin transport; c reșterea traficului; risc de transfer al poluanților
către apele subterane, apele de suprafață și/sau atmosferă, impact geotehnic (tasare, uscare,
etc.).
 Criterii socio -politice : acceptarea unui proiect de reamenajare: utilizare
viitoare, eventuale restricții de utilizare, integrarea proiectului în contextul local (proiect
urbanistic), constrângeri legate de termenele impuse pentru o amenajare cu scopul de a
câștiga re și a revaloriza terenul sit -ului.

1.3.Legislația naționalã privind protecția solurilor

La nive l național au fost adoptate o s erie de m ãsuri care sa protejeze solul și factorii
de mediu conform cadrelor legislative internationale. În acest sens sunt în vigoare prevederile
ordonan ței de urgen țã 195 din 2005 privind protecția mediului care are rol de a defini și
reglementa principalii factori de mediu ( aer, apã, sol) , respectiv obligațiile autoritãților
publice locale și a cetãțenilor pentru protecția me diului.
De asemenea, în anul 2011 a fost aprobatã legea 211 privind gestionarea
deșeurilor, clasificarea acestora, precum și drepturile și obligațiile referitoare la respectarea
acesteia.
La nivel local, fiecare administrație publicã are obligația de a adopta mãsuri și
norme privitoare la mediul inconjurator și la sãnatatea umanã.
Totodatã la nivel national sunt atât în fazã de implementare, cât și în fazã de
inițiere diverse proiecte cu rol de dezvoltare durabilã, gestionarea deșeurilor, minimizarea
impactului asupra mediului în proiectele mari de infrastructurã.
Ca și condiție de demarare a oricãrei lucrãri de infrastructurã, este
obligativitatea obținerii acordurilor/ avizelor de mediu, astfel încat sã fie bine conturat
managementul de mediu, în spec ial pentru deșeurile care, prin natura lor, pot provoca poluãri
de anvergura mai mare sau mai mica.
HG. 852 din 2008 – se referã la clasificarea deșeurilor din punct de vedere al
periculozitãții lor și modul de gestionare.
Un aspect deosebit în legislația românã și nu numai, se acordã ariilor naturale
protejate, iar pentru proiectele ce urmeazã a fi demarate în imediata apropiere a acestora,
condițiile de mediu sunt speciale, ce vizeazã, în principal, protejarea acva – faunisticii și a
speciilor protejate.

41
Capitolul 2
Descrierea zonei de interes
2.1 Date privind locația, clima, relieful – Aria de studiu
Terenul pe suprafața cãruia s -a realizat expertiza de mediu este amplasat în partea de
sud-vest a localitații Agigea, într -o zonã antropizatã, situate la o distan țã de aproximativ 1.5
km fațã de centrala acesteia (la cca.1 km fațã de prima așezare umanã) și la o distanțã de cca.
1.5 km fațã de Canalul Dunãre – Marea Neagrã.
Amplasamentul analizat este situat pe malul drept al Canalului Dunãre – Marea
Neagrã, la o distan țã de cca. 1.5 km, la o cotã de aproximativ +40 m, într -o zonã constituitã
dintr -o suitã de platouri joase ce coboar ã în panta domoalã cãtre valea Carasu sau cãtre
Dunãre, cu altitudini cuprinse între 50 m si 130 m, subunitate a Podișul ui Dobrogei de Sud.
Direcția dominantã de scurgere este de la sud la nord.
În imediata vecinãtate a amplasamentului, pe latura de sud, dincolo de drumul de
acces în incintã se aflã groapa de deșeuri menajere a localitãții Agigea, iar la nord, est și vest
sunt terenuri libere de construcții.
În prezent pe amplasamentul analizat, 2 dintre bazinele de colectare a dejectiilor sunt
acoperite cu pãmânt, îns ã se pot observa pete mari de deșeu petrolier. Se pare cã bazinele au
fost utilizate pentru deversarea deșeurilor petroliere și apoi au fost acoperite cu un strat de
pãmânt.
Bazinele fiind betonate, deșeurile petroliere s -au infiltrate prin stratul de sol de
deasupra și au ieșit la suprafațã.
Hidrografia
Una din particularitãțile principale ale hidrografiei județului Constanța constã în
insuficiența apelor, deși se învecineazã la est cu Marea Neagrã și la vest cu Dunãrea.
Fenomenul se datoreazã mai multor factori și anume:
Structura geologic ã este predominatã de existența calcarelor și loessului, care nu
permit acumularea apei la suprafața;
Climatul secetos, semiarid, cu calitatea cea mai mica de precipitații pe metr u pãtrat,
precum și caracterul de avers ã al acestora;
Evapotranspirația accentuat ã datoritã temperaturilor ridicate;
Vegetația de stepã insuficient dezvoltatã;

42
Deși pe teritoriul județului Constanța existã numeroase vãi, ele nu au cursuri de apã
permanente. La vãrsarea lor existã lacuri, situate în zona marginalã și care constituie
elementul principal în peisajul hidrografic al județului.
Lacurile din județul Constanța prezintã câteva tipuri genetice:
Limanurile fluviale legate de Dunãre, situate în partea dreaptã a acesteia, în zona
Hîrșova-Ostrov, al c ãror regim hidrografic este determinat de nivelul Dunãrii;
Lagune marine, constituite din lagune și limane izolate de depunerile curentului litoral
de pe coast ã – precum complexul Razem -Sinoie, Siutghiol, Comorova, ezerul Mangalia;
Limane fluvio -marine situate între Capul Midia și Mangalia, precum Tasaul, Corbu
(Gargalîc), Techirghiol, Mangalia.
Lacurile din județul Constanța se caracterizeaz ã printr -o mare varietate și accentuate
amplitudine a hidrochimismului. Astfel, lacurile Siutghiol și Tatlageag au apa dulce, fiind
alimentate din apele subterane; lacurile Tasaul și Corbul au apa salmastra, iar lacurile Agigea
și Mangalia au apa saratã. Lacul Techirghiol are apa suprasaratã – 75÷ 95 g sare/litru.
Apele subterane
La nivelul județului Constanța apele subterane sunt cantonate la adâncimi variabile,
mai mici în jurul lacurilor și pe fundul vãilor și mai mari pe podiș (60÷70 m).
Complexul nisipos din cadrul cordonului litoral, cantoneaza apa cu nivelul liber care
se întâlnește la o adâncime de 0.20÷1.50 m.
În imediata vecinãtate a amplasamentului nu se aflã surse de apã de suprafațã iar
pânza freaticã este la adâncimi de cca. 10 m. La cca.1500 m de amplasament se aflã Canalul
Dunãre Marea Neagrã.
Având în vedere cã bazinele în care s -a depozitat produsul petrolier sunt betonate,
poluarea apelor subterane ar fi totuși posibilã în condițiile unor ploi torențiale care ar antrena
și produsul petrolier putând astfel afecta calitatea apei din freatic.
2.2 Istoricul ecosistemului studiat
Alte localit ãți din proxima vecinatate a obiectivului studiat, sunt Lazu, Techirghiol și
Eforie Nord , care se afl ã la o distanțã apreciabilã.
Amplasamentul analizat are urmatoarele vecinãtați:
-la nord: teren aparținând Avicola Agigea, aflatã în lichidare judiciar ã;
-la sud: groapa de deșeuri menajere a localit ãții Agige a;
-la est: teren aparținând Avicola Agigea ,aflatã în lichidare judiciarã;
-la vest: teren aparținând Avicola Agigea ,aflatã în lichidare judiciarã;

43
Amplasarea terenului și delimitarea lui se pot urmãri în Planul de încadrare în zonã și
în Planul de situație general.
Amplasamentul care face obiectul expertizei, în suprafaț ã de 9368 m² este proprietatea
SC Avicola S.A, teren pe care existau bazine pentru colectarea dejec țiilor animale de la ferma
avicola.
Au fost închiriate doua bazine de colectare a dejec țiilor, acestea urmând a fi folosite
ca spațiu de producție.
Geologie și hidrogeologie
Conform studiilor geologice intreprinse în zona amplasamentului acesta aparține din
punct de vedere geomorphologic unitații structural de platformã a Dobrogei de Sud care se
întinde în sudul unei dislocații tectonice profunde – falia Topalu – Palazu Mare și are un
fundament constituit din formațiuni granitice și cristaline. El este fracturat și scufundat la
adâncimi de peste 1000 m. Peste fundamental cristalino -magm atic se dispune o stiv ã groasã
de roci sedimentare aparținând silurianului (șisturi argiloase, cuartite), devonianului (gresii,
marnocalcare), jurasicului (calcare), cretacicului, ce apare la zi în lungul vãilor dunãrene
(calcare, marnocalcare, gresii, con glomerate, cretã, rociglaconitice), eocenului (calcare,
nisipuri glauconitice), tortonianului (argile, gresii calcaroase, nisipuri), sarmatianului, deschis
în lungul vãilor.
2.3 Date demografice
Populația stabilã a Comunei Agigea este de 7723 locuitori. Populația majoritarã de 90
% este formatã din români, 8 % din tãtari și turci și 2 % alte naționalitãți.
Populația Comunei Agigea nu se caracterizează printr -o mare diversitate etnică și
religioasă (figura 2.1).

44

Figura 2.1 Reparti ția pe etnii a popula ției
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (78,59%), dar
există și minorități de musulmani (7,58%) și penticostali (2,45%). Pentru 9,84% din
populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Români Turco –
tătari Maghiari
Români Turco-tătari

45
Capitolul 3
3.1 Metode de reabilitare utilizate la bazinele cu șlam de petrol
În prima faz ã a avut loc pomparea unui volum de 3 ( m3) fazã lichidã, aflatã în partea
superioarã a batalului. Șlamul petrolier din batal a fost excavat și tratat în instalația de
desorbție termicã. Volumul total de șlam, de 5.402 m3, a fost supus tratãrii în urmãtoarele
faze:
 Separare produs petrolier
 Separare apã
 Separare material solid
Procesul de desorbție termicã pentru șlamul petrolier a constat în urmãtoarele
operațiuni:
 Extracția materialului lichid cu pompe speciale
 Extracția cu excavatorul a deșeurilor nepompabile și înlãturarea materialelor
de mari dimensiuni
 Spãlarea și evacuarea materialelor de mari dimensiuni
 Preîncãlzirea nãmolul ui excavat
 Separarea particulelor grosiere (>2 mm) din nãmol
 Diluarea nãmolului
 Încãlzirea nãmolului
 Condiționarea nãmolului prin emulsificatori
 Procesarea nãmolului (centrifugarea și/sau omogenizarea nãmolului)
 Colectarea și eliminarea uleiului separat
 Colectarea, tratarea și eliminarea apei separate
 Tratarea fracției solide (desorbție termicã prin vacuum)
Opțiunile de reabilitare trebuie sã vizeze: eliminarea sau tratarea sursei de poluanți,
eliminarea sau modificarea cãilor de transmitere și eliminare sau modificarea
comportamentului receptorilor. Astfel metodele de reabilitare utilizate sunt:
 Extragere și ambalare de șeu de produs petrolier și deșeu de emulsie ulei apa
din rezervoare, transport și eliminare final ã.
 Curãțire ecologic ã interior rezervoare de depozitare produs petrolier.

46
 Eliminare p ãmânt contaminat de lang ã rezervoarele deja descopertate
(ambalare, transport eliminare final ã deșeu)
 Umplere gropi rezultate de la extragerea rezervoarelor cu p ãmânt.
 Nivelare zona
3.2 Analize de laborator/în teren și rezultate obținute
În imaginile de mai jos sunt prezentate c âteva aspecte ale degrad ãrii solului în zona
studiat ã.

Fig 3.1 Situatia actualã a bazinelor de colectare a dejecțiilor ( original)
3.2.1 Analiza probelor de sol
Procedura de prelevare a probelor de sol
Probele de sol se recoltează în structură naturală și structură artificială . Acestea se
recoltează în structura artificială până la ad âncimea de 1 m, sau mai mult, în funcție de natura
solului și de caracteristicile poluantului urm ãrit.
Recoltarea solului de la suprafață se efectuează dup ã o prealabilă îndep ãrtare a
prafului, rădăcinilor, frunzelor sau a altor reziduuri ce se găsesc pe suprafața solului.

47
 Instrumente de prelevare a probelor
Recoltarea solului în structura artificială se folosesc :
– sonde de diferite tipuri în funcție de adâncimea la care dorim să efectuăm
recoltarea și de natura solului,
– casmale sau lopeți cu care se sap ã un șant p ână la adâncimea dorită de unde se
recoltează apoi proba de sol.
Recoltarea solului de la su prafață, se folosesc
– spatule de metal cu ajutorul cărora se raclează suprafața solului.
Solul se recoltează în recipiente de sticla sau polietilenă cu gâtul larg și închidere
ermetică, spălate în prealabil cu amestec sulfocromic (cele din sticlă) sau cu d etergenți (cele
din polietilenă).
Se clătesc bine cu apă de robinet, apă distilată și bidistilată și apoi se usucă.
 Probele de sol recoltate trebuie să fie înso țite de o fișa de recoltare , care
cuprinde:
– data la care s -a fãcut recoltarea;
– localitate a și denumirea locului de unde s -a recoltat;
– adâncimea la care s -a efectuat recoltarea;
– precipitațiile atmosferice în ziua recoltării;
– scopul analizei;
– numele si calitatea celui care a f ãcut recoltarea;
– felul poluării la care a fost supus solul

48

Fig 3.2 Prelevarea probelor în zona de interes ( original)
Cu ajutorul un ei cazma s -a sãpat câte o groap ã pentru fiecare dintre bazinele de
colectare a dejec țiilor pentru colectarea și analizarea gradului de afectare a solului astfel:
La bazinul de colectare a dejec țiilor nr.1 adâncimea gropii a fost de 42 cm
La bazinul de colectare a dejec țiilor nr. 2 ad âncimea gropii a fost de 40 cm
La bazinul de colectare a dejec țiilor nr. 3 ad âncimea gropii afost de 32 cm
La bazinul de colectare a dejec țiilor nr. 4 nu s -a putut efectua sistemul de colectare a
solului deoarece la fața locului acesta nu a mai fost identifica t.
Probele au fost prelevate în data de 27.05.2015

49
Descrierea solului în momentul colectãrii
 Umiditatea sau conținutul în apã al solului, este cantitatea de ap ã care se afl ã
legat ã în mod fizic de p ãmânt, în momentul când se face recoltarea și care se
evapor ã la 105°C. Umiditatea solului depinde de clim ã, natur ã și înclina ția
solului și de vegetatie. Alãturi de temperatur ã, umiditatea solulu i influen țeazã,
în mare m ãsurã activitatea biologic ã și deci posibilitatea de autopurificare.
Urmare a colect ãrii probelor de p ãmânt a rezultat o umiditate accentuat ã prezent ând
un grad major, clasificat în determinarea prin observa ții directe ca fiind gradul 4, un sol umed
și rece ce încã nu luceste, dar la soare se decoloreaz ã puternic.
 Textura solului reprezint ã cantit ãțile procentuale cu care anumite elemente
intrã în alcãtuirea solului definindu -i aspectul textural.
Din observația vizualã s -a disti ns grãunții de nisip din masa omogenã de particule fine
predominând grãunții de nisip și mai puțin particulele fine de praf și argilã.
 Culoarea solului este caracteristica principalã a spectrului morfologic al
profilului de sol, fiind determinat ã de construc ția solului. Culoarea reprezint ã
principalul criteriu de separare a orizonturilor de sol în profil, fiind luatã și
drept criteriu de denumire a principalelor categorii de soluri.
Pãmântul colectat prezintã o culoare închisã neagr ã fiind un sol care con ține oxizi și
hidroxizi de mangan fiind una dintre principalele materiale care contribuie la culoarea
orizonturilor genetice.
 Mirosul probelor colectate
În momentul prelevãrii acestea prezenta un miros puternic de produs petrolier.
 Ca o clasificare în ceea ce prive ște aspectul solului prelevat acesta prezenta o structurã
slab dezvoltatã deoarece 25% din masa solului este alcãtuitã din agregate structurale.

50
3.2.2 Analiza de laborator a probelor

Proba 1 Proba 2

Proba 3
Fig 3.3 Probe de sol din cele 3 bazine (original)

Modul de lucru :
Dupa colectarea probe lor, acestea s -au cântãrit cu ajutorul balanței analitice cu patru
zecimale, pentru a analiza 150 g de sol prezentând în continuare un miros puternic de produs
petrolier.
Cele 3 probe cântãrite au fost așezate pe o bucat ã curat ã de hârtie.

51

Fig 3.4 Probele de pãmânt din cele trei bazine
Solul a fost lãsat în incubator timp de 2 zile pentru a grãbi procesul de uscare.
Dupã scoaterea solului lipsit de umiditate din incubator s -a început procesul de
cernere prin sitele pentru sol de 2 mm, 0,2 mm si 20 µ, proces prin care are loc separarea
materiei prime de bază, din material fiind eliminate adaosurile și impuritățile, care au
dimensiunile mai mici sau mai mari decât material primă însăși.

52

Fig 3.5 Site pentru sol
Dupã finalizarea procesului de cernere s -a reluat procesul de cântãrire cu ajutorul
balanței analitice a solului rezultat pentru a identifica greutatea materiei prime obținându -se:
Numãr probã Dimensiune sitã sol Greutate

P1 2 mm 18,95 g
0,2 mm 1,4 g
20 microni –

P2 2 mm 8,93 g
0,2 mm 0,3 g
20 microni –

P3 2 mm 37 g
0,2 mm 3,5 g
20 microni –
Tabel 3.1 Rezultatele obținute în urma cernerii în vederea stabilirii valorii finale de materie
primã
 Într-un tun Falcon curat am amestecat 1 cupă de sol și 8 cupe de ap ã distilată,
agitând ușor proba timp de 1 minut pentru ca întrega cantitate de sol să fie
dizolvat ã, obținând astfel soluția solului.

53

Fig 3.6 Soluția solului în cele trei probe ( original)
Determinarea conținutului de Nitrat , Fosfor, Potasiu pentru proba de sol
 Determinarea conținutului de nitrat (NO 3-)
– se folosește o pipetă pentru a se extrage 2,5 ml din extractul general curat de
sol într -un tub curat
– se adaugă conținutul unui pachet de agent HI3895 -N
– se pune dopul și se agit ã ușor timp de 30 secunde pentru a dizolva reactivul
– tubul trebuie să stea nemișcat pentru limpezire
– se caută cul oarea care corespunde cardului roz Nitrat și se citește valoarea
azotului

Fig 3.7 Rezultatele determin ãrii con ținutului de azot
Rezultate :
 Proba 1: Trace – conținut foarte redus
 Proba 2: Low – conținut redus
 Proba 3: Trace – conținut foarte redus

54
Interpretarea rezultatelor:
Urmare a rezultatelor obținute prin determinarea conținutului de azot în cele trei
bazine de colectare a dejectiilor se observa o cantitate aproape inexistenta de nitrat în probele
1 respectiv 3. În ceea ce privește analizarea probei 2 acest conținut de azot este unul scãzut.
Astfel f ixarea azotului este un proces natural esențial pentru soluri, în cadrul cãruia
microorganismele transformã azotul, de altfel mai puțin reactiv, în compuși anorganici ai
azotului.
 Determinarea conți nutului de fosfor:
– se folosește o pipetă pentru a extrage 2,5 ml din extractul general curat de
sol într -un tub curat
– se adaugă conținutul unui pachet de agent HI3895 -P
– se pune dopul și se agită timp de 30 secunde pentru a dizolva reactivul
– tubul trebuie să stea nemișcat pentru limpezire
– se caut ã culoarea care corespunde cu culoarea cardului albastru Phosphor și
se citește valoarea phosphorului

Fig 3.8 Rezultatele determinării conținutului de fosfor
Rezultate:
 Proba 1: Trace – conținut foarte redus
 Proba 2: Medium – conținut mediu
 Proba 3: High – conținut foarte mare
Interpretarea rezultatelor:
În probele 1 cantitatea de fosfor este aproape inexistentã în comparație cu proba 2,
respectiv 3. Astfel în eventualitatea unui proces de bioremediere este necesar ã suplimentarea

55
cu cantitate crescută de fosfor în bazinele 1 și 2. Sursa de fosfor din sol o constituie rocile pe
care acesta s -a format.
 Determinarea conținutului de potasiu:
– se folosește o pipetă pentru a se extrage 0,5 ml din extractul general curat de
sol într -un tub curat
– se adaugă conținutul unui pachet de agent HI3895 -K
– se pune dopul și se agită ușor timp de 30 secunde pentru a dizolva reactivul
– tubul trebuie să stea nemișcat pentru limpezire
– se caut ã culoarea care corespunde cu culoarea cardului Po tasiu și se citește
valoarea potasiului

Fig 3.9 Rezultatele determinării conținutului de potasiu
Rezultate :
 Proba 1 : Medium spre High -conținut mediu
 Proba 2: Medium -conținut mediu
 Proba 3: Low -conținut scăzut
Interpretarea rezultatelor:
În ceea ce priveste rezultatul obținut urmare a analizei, rezultă că fertilitatea solurilor
este scãzutã în proba 3 fațã de celelalte probe unde cantitatea de potasiu este una medie spre
ridicatã. Potasiul având un rol important în producerea clorofilei ș i conținutul cel mai
frecvent de potasiu fiind între 0,3 -2,0 % K 2O. Ca un proces de bioremediere este necesarã
suplimentarea cu potasiu.

56
Dupã analizarea probelor mai sus mentionate cât și observațiile ce reies din
interpretarea rezulatelor s -a prelevat din proba 1 ce reprezintã cilindru de plastic unde s -a
amestecat 1 cupă de sol și 8 cupe de ap ã distilată o cantitate de 2,5 ml soluție rezu ltatã din
acest amestec cu ajutorul unei pipete introducându -se într -o eprubetã pentru a determina
procesul de filtrarea a apei ce conține microorganisme pentru reținerea acestora.
În cantitatea de 2,5 ml soluție s -a adãugat 2 picãturi de indicator acridin e orange fiind
un agent de titrare al apei de analizã, colorarea se face pentru deosebirea matricelor cu
proprietăți diferite , înainte de a se începe analiza se lasã 5 minute, timp de acționare a
indicatorului.
Urmãtorul pas constã în extragerea probei co lorate cu ajutorul unei siringi. Aceasta
având la capãt un tub Holder prin care se introduce filtrul. Siringa se cupleazã cu tubul astfel
începe procesul de filtrare a apei prin împingerea propriu zisã a probei colorate.
Pe o lamă de sticlă pe care se ad augã o picatur ã de reactiv se pune f iltrul care se
împinge în picãtura de reactiv cu ajutorul unei spatule sau pense peste care se adaugã o
lamelã.
Microorganismel e aflate pe filtru se detecteaz ã cu ajutorul examin ãri microscopice la
microscopul de fluorescență.

57

Fig 3.10 Materia organică (2) și bacterii heterotrofe (1) reținute în urma procesului de
filtrare a soluției solului
Rezultatele obținute în urma examinãrii microscopice aratã faptul cã în bazinul de
colectare numãrul 1, o pondere mare o au microorganismele roșii reprezentând mortalitatea
acestora. Este dovedit astfel că procesul de bioremediere există, dar la un ritm mult încetinit,
datorită lipsei substanțelor nutritive (proces demonstrat anterior). În sol, microorganismele
stabilesc ech ilibrul între substan țele organice și anorganice, între materia vie și cea nevie .
Microorganismele din sol au un rol primordial în fertilitatea solului, transformând substan țele
organice în substan țe anorganice. Microorganismele joacă un anumit rol și în d escompunerea
rocilor, în formarea sulfa ților și nitra ților, unele fixează azotul atmosferic, iar altele produc
bioxid de carbon, atât de necesar în produc ția primară a plantelor superioare .
Analiza probelor din anul 2009 (studiu comparativ)

58

Fig 3.11 Situatia bazinelor de colectare a dejecțiilor în anul 2009
Bazinul nr.3 este par țial acoperit cu ap ã, cel mai probabil de origine pluvial ã, iar pe
luciul apei se pot observa iriza ții de produse petrolier, antrenate fie din ad âncul bazinului, fie
aduse de apele pluviale din bazinele 1 si 2.
De asemenea se pot observa c ã și zonele de teren din imediata vecin ãtate a bazinelor
de pe amplasament prezint ã pete de produs petrolier, cel mai probabil antrenat de apele
pluviale.
În vederea stabilirii gradului de afectare a solului, respectiv a încadr ãrii valorilor
indicatorului hidrocarburi totale în sol în limitele prev ãzute în legisla ția în vigoare
(Ord.756/1997 – pentru aprobarea Reglement ãrii privind evaluarea polu ãrii mediului ) au fost
prelevate un numar de 4 probe de sol care au fost analizate de Laboratorul Agen ției de
Protec ția Mediului, dupa cum urmeaz ã:
P1- proba de sol prelevat ã la marginea bazinului dezafectat (acoperit cu p ãmânt);
P2- proba de sol prelevat ã din bazinul acoperit cu sol;
P3- proba de sol prelevat ã din afara amplasamentului;
P4- proba de sol prelevat ã la limita de separa ție a terenului societa ții în imediata
vecin ãtate a drumului de acces.
Probele au fost prelevate în data de 19.08.2009 în prezen ța a 2 reprezentan ți din
cadrul laboratorului de analize al A.P.M. Constan ța, responsabilului cu Protec ția Mediului
din cadrul Prim ãriei Agigea, a expertului evaluator de mediu și al unui reprezentant al Poli ției
Comunitare.
Rezultatele analizelor efectuate de L aboratorul A.P.M. Constan ța, conform buletinului
de analiz ã nr.377/08.09.2009 (Anexa 4), pentru cele patru probe de sol sunt prezentate în
Tabelul nr 3.2 .

59
Tabelul 3. 2 Rezultatele analizelor efectuate pe cele 4 probe de sol în vederea stabilirii
valorii in dicatorului “Produs petrolier”

Indicatorul
de calitate
Proba
Unitatea
de masur ã
Valoarea determinate
Concentratia
maxima admisa
Ord.756/1997
Metoda de analiz ã

Produs
petrolier P1

mg/Kg
6866,8

<100

SR 7787 -2-95 P2
408895,0
P3
432604,2
P4
474,6

Observa ții:
P1- proba prelevat ã de la marginea bazinului dezafectat (acoperit cu p ãmânt) arat ã o
concentra ție a indicatorului – produs petrolier în sol, a c ãrui valoare depãșește de
patrusprezece (14) ori limita de interventie pentru un sol sensibil – teren agricol;
P2- proba de sol prelevat ã din bazinul de colectare, acoperit cu sol arat ã o
concentra ție a indicatorului – produs petrolier în sol, a c ãrui valoare depãșește de peste opt
sute (800) ori limita de interve ntie pentru un sol sensibil – teren agricol;
P3- proba de sol prelevat ã în afara amplasamentului arat ã o concentra ție a
indicatorului – produs petrolier în sol, a c ãrui valoare depãșește de peste opt sute cincizeci
(850) ori limita de interventie pentru un sol sensibil – teren agricol;
P4- proba de sol prelevat ã la limita de separate a terenului societa ții în imediata
vecin ãtate a drumului de acces arat ã o concentra ție a indicatorului – produs petrolier în sol, a
cãrui valoare depãșește a doua (2) ori limita de alert ã pentru sol sensibil – teren agricol;
Având în vedere valorile ridicate ale indicatorului “Produs petrolier” în sol putem
estima amplasamentului analizat a fost supus unui impact semnificativ asa cum este definit el
in Ord. 756/1997:
“ Imp actul de mediu – modificarea negativ ã considerabil ã a caracteristicilor fizice,
chimice și structurale ale elementelor și factorilor de mediu naturali; diminuarea diversit ãții

60
biologice; modificarea negativ considerabil ã a productivit ãții ecosistemelor naturale și
antropizate; deteriorarea echilibrului ecologic, reducerea considerabil ã a calit ãții vietii sau
deteriorarea structurilor antropizate, cauzat ã, în principal, de poluarea apelor, a aerului și a
solului; supraexploatarea resursel or naturale, gestionarea, folosirea sau planificarea
teritorial ã necorespunzatoare a acestora; un astfel de impact poate fi identificat în prezent
sau poate avea o probabilitate de manifestare în viitor, considerate inacceptabil ã de cãtre
autorit ãțile comp etente”.
Tabel 3.3 Descrierea situa ției din 08.09.2009 a amplasamentului

Laboratorul care efectueaz ã
analiza
Laborator analize fizico – chimice

Beneficiar SOL S.C.AVICOLA S.A, Jude țul Constan ța

Tipul probei Probe

P1, P2

P3, P4
Probe de sol prelevate din și
din jurul unui fost bazin
folosit la colectarea de șeurilor
rezultate în urma activit ãții
societ ãții mai sus men ționate
și în prezent dezafectat
(acoperit cu p ãmânt) Probe de sol prelevate la limita
de separa ție a terenului
societãții, de alt teren agricol
proprietate

Numar prob ã 1. P1- proba sol prelevat ã de la marginea bazinului
dezafectat;
2. P2 – proba sol prelevat ã din bazinul acoperit;
3. P3 – proba sol prelevat ã în afara propriet ãții societ ãții;
4. P4 –proba sol prelevat ã la limita de separa ție a terenului
societ ãții de alt teren agricol proprietate.
Sursa P.V. : 177/19/08/2009 , Cod prob ã:021220/19.08.2009

61
Tabel 3.4 Rezultatele analizelor efectuate de Laboratorul A.P.M Constanta

INDICATORUL
DE CALITATE
VALORI DETERMINATE PROB Ã (mg/Kg )
CONC.MAX,
ADMISIBILA
mg/Kg
ORD.756/1997 –
valori normale –

METODA DE
ANALIZ Ã
P1
P2 P3
P4

Produs petrolier

6866,8

408895,0

432604,2

474,6

<100

SR 7877 -2-95

Sursa P.V. : 177/19/08/2009 , Cod probã:021220/19.08.2009
Obs: Probele de sol din cele patru loca ții enumerate mai sus, în momentul prelev ãrii și
prelucr ãrii prezentau un puternic miros de produs petrolier.
Conform ORD.756/1997; limita admisibil ã pentru solurile sensibile pentru prag de
interven ție * 500,0 mg/Kg*
P1 dep ãșește de patrusprezece (14) ori mai mult limita de interventie pentru un sol
sensibil – teren agricol
P2 dep ãșește de peste opt sute (800) de ori mai mult limita de interventie pen tru un sol
sensibil – teren agricol
P3 dep ãșește de peste opt sute cincizeci (850) ori mai mult limita de interventie pentru
un sol sensibil – teren agricol
P4 este sub limita de interventie pentru un sol sensibil – teren agricol – depãșește de doua
ori mai mult limita de alerta a unui sol sensibil

Ca o paralelã a analizelor prezente rezultate din teren, cât și cele prelevate în anul 2009,
aratã faptul cã în decursul a celor 6 ani fără a se lua măsuri în ceea ce privește remedierea
solului, acesta prezintă în continuare o stare de degradare accentuată, fiind considerat un sol
sensibil. Este imperios necesară luarea unor măsuri de bioremediere, ținând cont de
rezultatele analizelor.
Ca o definire, bioremedierea constã în eliminarea poluantului din mediu de c ãtre
microorganism. În ceea ce privește scopul biodegradãrii acesta constã în transformarea
poluanților toxici în compuși netoxici de cãtre microorganismele farã afectarea mediului.

62

3.3 Bilant de mediu
3.3.1.2 Gospodãrirea deșeurilor periculoase
Deșeurile rezultate în urma curãțirii sitului au fost transportate în afara amplasamentului
în conformitate cu condițiile stabilite de prevederile legislative. În faza incipientã,
construcțiile existente (pereții de compartimentare a batalului) au fost demola te, iar resturile
au fost transferate la un depozit de deșeuri periculoase autorizat, pentru tartare și depozitare
finalã.
Zona de stocare temporarã a șlamului tratat a fost amenajatã în conformitate cu
reglementãrile în vigoare și conform proiectului tehn ic. Înainte de folosirea lui ca material de
umpluturã, au fost recoltate probe, câte o probã pentru fiecare 200 m3 de material tratat, și
analizate într -un laborator autorizat pentru determinarea valorii indicatorului TPH.
În timpul lucrãrilor de reabilita re, antreprenorul a implementat un plan de gestionare a
deșeurilor care a prevazut:
 Un inventar al deșeurilor generate (tip, cantitate, gradul de periculozitate, etc)
 Evaluarea oportunitãții de a reduce fractia solidã generate în timpul lucrãrilor de
reabi litare, acordându -se o atentie sporitã deșeurilor periculoase și toxice
 Rapoarte de înregistrare a tuturor deșeurilor evacuate de pe sit (volum, tip)
 Rapoarte (facturi de descãrcare a deșeurilor) de la depozite autorizate
 Personalul responsabil cu impleme ntarea procedurilor și planul de gestionare a
deșeurilor.
3.3.1.3 Prognozarea impactului asupra solului
Impactul produselor petroliere asupra solului
Produs al interac țiunii condi țiilor naturale, precum și a celor antropice solurile din
zona au particularit ãți specifice, mai ales datorit ã climatului arid, vegeta ției și apelor
subterane.
Solurile din jude țul Constan ța au o dispunere etajat ã sub forma de f âșii în direc ția
vest-est, pe fondul c ãrora s -au format local solurile intrazonale.
Solul, ca și aerul și apa este un factor de mediu cu influen țã deosebit ã asupra s ãnatãții.
De calitatea solului depinde formarea și protec ția surselor de ap ã, atât a celei de suprafa țã, cât

63
mai ales a celei subterane. El este capitalul cel mai pre țios de care dispun e omul pentru
satisfacerea nevoilor sale.
Produsele petroliere afecteaza solul prin devers ãri accidentale. De asemenea, ținând
cont c ã numeroase substan țe chimice, cum ar fi pesticide, erbicide, insecticide, sunt ob ținute
din benzen sau din reac țiile acest uia cu diferite alte substan țe, trebuie s ã se ia în calcul
efectele negative pe care aceste substan țe le au asupra solului.
De exemplu, D.D.T. este un insecticid întrebuin țat împotriva d ãunãtorilor agricoli și
este cunoscut sub numele detexan, iar hexaclor -ciclohexanul este numit și hexacloran sau
gamexan și este folosit ca insecticid (am ândou ã sunt substan țe ob ținute din reac țiile
benzenului cu alte substan țe chimice).
Îndepartarea efectelor negative ale prod uselor petroliere este un proces greu, de lung ã
durat ã, ce antreneaz ã numeroase costuri economice și sociale.
Pe cât sunt de necesare, produsele petroliere, pe at ât de periculoase sunt din punct de
vedere ecologic – polueaz ã și distruge mediul înconjurator , economic – din cauza costurilor
pe care le implic ã diminuarea efectelor negative ale lor, c ât și social, av ând efecte
dezastruoase asupra omului.
Așa cum se poate observa din investigațiile efectuate asupra solului din imediata
vecinãtate a amplasamentul ui, respectiv a bazinelor de colectare, care deși sunt betonate, au
avut loc deversãri și pe solul din vecinãtatea bazinelor, iar concentratiile în produs petrolier
depãșesc pragul de alertã pentru solul de la limita de separație din teren și pragul de
intervenție în imediata vecinãtate a bazinului.

3.3.1.4 Analiza factorilor de mediu afectați
Zona studiată se află în zona cu specific de activități industrial ( fosta Avicola) motiv
pentru care nu s -a pus accent pe limitarea poluării solului întrucât activitatea nu făcea
obiectul unei posibile poluări. Din acest considerent, scurgerea poluantului în sol poate fi
considerată o poluare mai mult sau mai puțin accidentală.
Referitor la factorul de mediu aer:
-igienizarea corespunz ãtoare a bazinelor de colectare cu societãți autorizate pentru lucrãri de
ecologizare a siturilor contaminate cu hidrocarburi.
-evitarea activitãților de înc ãrcare/desc ãrcare a mijloacelor de tran sport cu materialul
contaminat în perioadele cu vânt cu viteze mai mari de 3 m/s.

64
-pânã la ecologizarea zonei folosirea de material absorbant biodegradabil pentru neutralizarea
produselor care au refulat din straturile adânci ale bazinului.
Referitor la protectia factorului de mediu sol:
-verificarea modului de depozitare a calcarului a produsului petrolier stocat temporar și
evitarea deversãrilor din bazin pe solul din vecinãtatea amplasamentului.
-verificarea periodic ã a bazinelor de colectare pânã la e cologizare.
Pentru limitarea impactului produs asupra mediului este necesarã ecologizarea
urgentã a amplasamentului prin igienizarea bazinelor și transportul solului contaminat în
vederea bioremedierii.
3.3.1.5 Impact cumulativ
Impactul asupra peisajului
Odat ã cu construirea fermei de animale și amplas ãrii gropii de de șeuri menajere în
zona analizat ã, impactul asupra peisajului general a fost unul negativ. Și în prezent, peisajul
are de suferit.
Impactul produselor petroliere asupra s ãnatãții umane
Toxicitatea produselor petroliere este cunoscut ã de mai mult timp, iar expunerea la
aceste substan țe este reglementat ã, în special în mediile profesionale.
O echip ã de cercet ãtori americani și chinezi a constatat c ã și o expunere la cantit ãți
inferioare normelor interna ționale produce însemnate pagube asupra unor celule sangvine.
Astfel, echipa de cercetatori a studiat peste 250 de muncitori chinezi, angaja ți ai unei
uzine de cauciuc din Tianjin, în care se utilizau adezivi boga ți în benzen, compar ând
rezultatele cu cele ob ținute într-o fabric ã de textile, unde muncitorii nu erau expu și la
acțiunea acestei hidrocarburi.
În mai pu țin de 16 lu ni, muncitorii expuși la benzen prezentau mai pu ține globule albe
decât ceilal ți. Cei care au inhalat cele mai puternice concentra ții (de ordinul a 10 ppm) aveau,
în medie, cu 24 % mai pu ține globule albe. Interesant este însã cã și muncitorii expu și unei
concentra ții inferioare limitei de 1 ppm prezentau o reducere cu 15% a globulelor, în special a
limfo citelor B și a granulocitelor.
Odat ã intrat în organism, benzenul se concentreaz ã în grasimi și în mãduva osoas ã,
pentru care este toxic. El blocheaz ã formarea globulelor sangvine în m ãduva osoas ã,
rezult ând cã expunerea la benzen poate provoca leucemie.
Având în vedere distan ța considerabil ã între amplasament și zona locuit ã (cca.1,5 km
fațã de prima a șezare uman ã) nu se poate pune problema impactului asupra a șezãrilor umane,

65
însã ținând cont de vecin ãtatea amplasamentului cu groapa de de șeuri menajere lo cuitorii din
zonã, care se ocupa de întretinerea gropii de gunoi ar putea resim ții efectele contamin ãrii cu
hidrocarburi din amplasamentul analizat.

Impactul benzenului și a deriva ților s ãi, fenoli asupra apei
Benzenul are un impact devastator asupra apei deoarece polueaz ã și distruge calitatea
apei – când vorbim de poluarea apei de c ãtre benzen, avem în vedere nu numai apa dulce, c ât
și cea sarat ã. Benzenul este mai pu țin dens dec ât apa (densitate 0,9) fiind, în acela și timp,
puțin mi șcibil cu ea ( doua lichide care nu se solva unul în altul ) form ând un strat deasupra
acesteia.
În condi țiile unor ploi toren țiale apa ar putea fi antrenata în straturile de ad âncime ale
solului și ar putea ajunge în pânza freatic ã și de acolo, prin izvoare subterane în apele de
suprafa țã.
În apa, produsul petrolier formeaz ã pelicule care împiedica oxigenarea apei put ând
duce astfel la mortalit ãți în rândul microflorei algale, iar aceasta biomas ã în descompunere va
consuma oxigenul, va eutrofiza apa și aceasta va c ãpãta un miros neplacut și o calitate
biochimic ã necorespunz ãtoare. Lipsa oxigenului în apã poate duce și la mortalit ãți în rândul
macroflorei și a faunei acvatice.
În zon ã nu sunt cunoscute capt ãri ale apei din freatic pentru folosin țe la scar ã largã,
însã, pot exista f ântâni forate de locuitori pentru uz personal, iar calitatea acestor ape ar putea
fi afectat ã de contaminarea cu hidrocarb uri a amplasamentului analizat.

Tabel 3.5 Valori v iteza medie (m/s) a v ântului
N NE E SE S SV V NV
CONSTAN ȚA COAST Ã
6.7 6.8 5.0 4.4 4.2 3.5 4.4 4.7
CONSTAN ȚA AERO
6.2 5.9 3.9 5.3 5.4 5.1 5.6 4.7

66

Figura 3. 12 Reprezentarea grafic ã a vitezei medii a vântului pe direcții

Cantit ãțile reduse de precipita ții (300÷400 mm anual) încadreaz ã teritoriul jude țului
Constan ța printre regiunile cu cele mai reduse precipita ții din țarã.
Valorile sc ãzute se explic ã prin continentalitatea maselor de aer în deplasarea lor de la
vest la est, precum și prin particularit ãțile locale, ca existen ța bazinelor de ap ã ale M ãrii
Negre și Dun ãrii, precum și a rel iefului de altitudine coborâtã.

Impactul benzenului asupra omului
Dintre toate țãrile membre ale Uniunii Europene, cea mai interesant ã de studierea
efectelor benzenului asupra omului și asupra mediului înconjurator este Fran ța. Potrivit unui
studiu al Institutului Na țional francez al S ãnãtații și Cercet ãrii Medic ale / INSERM/,
benzenul – și, în special, cel con ținut în benzin ã, ar fi un important factor de risc în apari ția
leucemiilor.
Autorii studiului afirma c ã un copil al c ãrui domiciliu familial se afl ã în imediata
apropiere a unei sta ții de benzina ori a unui garaj risc ã de patru ori mai mult dec ât ceilal ți
copii s ã facã o leucemie.
Impactul produselor petroliere asupra aerului
În compoziția produselor petroliere existã numeroși agenți care contribuie la poluarea
aerului (gazele cu efect de serã: dioxidul de carbon, metanul, ozonul), printre aceștia
numãrându -se și benzenul.
Benzenul polueazã aerul în primul rând prin vaporii toxici pe care îi elimina în aer –
aceștia provin, în principal, din gazele de eșapament sau sunt eliminate de diverse fabrici și
uzine.
Echilibrul de energie intervine atunci când cãldura evacuatã de Pãmânt egaleazã
energia care vine de la Soare. Din pãcate, în acest moment existã un dezechilibru energetic –
02468N
NE
E
SE
SSWWNW

67
aerosolii produși de om au mãrit reflecția luminii solare de cãtre Pãmânt, iar aceastã reflecție
este mai mult decât compensatã de captarea radiației cãldurii de cãtre gazele cu efect de serã.
,,Energia in exces, aproximativ un watt/ m², încãlzește oceanul și topește gheața. Dezechilibrul
de energie planetarã este confirmat de ma surãtorile cãldurii depozitate în oceane.
Dezechilibrul energiei planetare este o mãsura criticã, deoarece mãsoarã constrângerea
climatericã netã și prezice încãlzirea globalã viitoare care se anunțã deja.”
Rezult ã astfel c ã: Energia total ã care intr ã = Energia total ã care iese + Rezultatul net
(adic ã – energia în exces, care încãlzește oceanele și tope ște ghe țarii, produs ã de om, din care
fac parte și vaporii de benzen).
Aten ția cea mai mare pe plan interna țional este concentrat ã asupra efectelor pol uãrii
pe termen lung. A devenit o problem ã globalã î ncetinirea sau chiar oprirea polu ãrii de c ãtre
om, supravie țuirea rasei umane depinz ând de acest fapt.
Distrugerea stratului de ozon este o preocupare cresc ând pentru c ã stratul de ozon
respinge între 95% si 99% din radia țiile ultraviolete. Pot rezulta multe consecin țe datorit ã
nivelelor ridicate de UV (ultraviolete), incluz ând efecte genetice, boli de ochi, efecte negative
asupra vie ții marine.
Radia țiile UV în cantit ãți mari în troposfer ã (primul strat al atmosferei) pot s ã creasc ã
cantitatea de smog din atmosfer ã. Smogul este deja un lucru grav în marile ora șe. Sc ãderea
cantit ãții de ozon stratosferic a fost raportat ã pentru prima dat ã în 1974.
Sunt numero și factorii care determin ã distrugerea stratului de ozon, printre ace știa
situându-se și vaporii de benzen. S -a dovedit știintific c ã prezen ța unor cantit ãți mari de
vapori de benzen în atmosfera duce la distrugerea ozonului.
Valoarea limit ã pentru protec ția sãnãtații umane/an calendari stic este 5µ/ m3 (2005).
Cu specifica ția cã aceasta trebuie redus ã începand cu 1 ianuarie 2007; și apoi din 12 în 12
luni cu 1µ/ m3,pentru a a junge la 1 ianuarie 2010 la 0%.
Având în vedere cantitatea semnificativ ã de produs petrolier de pe suprafa ța
amplasamentului se poate afirma c ã și emisiile gazoase specifice acestor produse sunt în
cantit ãți semnificative în zon ã, și func ție de viteza, direc ția și intensitatea v ânturilor
dominante ace știa sunt dispersa ți și în zonele învecinate.
Produsele petroliere fiind compu și extrem de inflamabili exist ã de asemenea, riscul
unor incendii care s -ar putea extinde și la groapa de de șeuri menajere din proxima vecin ãtate,
situa ție care ar genera o poluare semnificativ ã a aerului datorit ã gazelor de ardere, și care ar
putea pune în egala masur ã în pericol siguran ța cetãțenilor din localitatea Agigea.

68
Impactul generat de mirosuri
Impactului este generat de COV -uri noxele cel mai frecvent incriminate pentru
mirosul lor specific care creeaz ã discomfort olfactiv si care sunt cunoscute ca toxice pentru
om și animale.
Expunerea prelungit ã la gazele emise de produsele petroliere poate provoca irita ții ale
tractului respirator superior chiar modific ãri anatomo -patologice la nivelul alveolelor
pulmonare at ât la om c ât și la animale.
La data prelev ãrii probelor de sol se putea percepe un miros puternic specific
produselor petroliere.
Deși distan ța fața de zona locuit ã este relativ mare în condi țiile unor v ânturi puternice
emisiile gazoase ar putea fi dispersate spre a șezarile umane.
Impactul produs asupra biodiversit ãții
Dobrogea, ca ținut se remarc ã prin particularit ãțile sale deosebite comparativ cu restul
țãrii. Pozi ția geografic ã, apropierea de Marea Neagr ã, structura solului și clima, istoria
uscatului dobrogean, au dus la formarea unei flore și faune caracteristice, iar amestecul unic
de elemente de origine sudic ã, de specii ponto -caspice și pontice, europene și eurasiatice dau
un caracter unic biodiversit ãții acestei regiuni. Vegeta ția zonal ã a Dobrogei este paji ștea
stepic ã.
Deși în momentul de fa ța aceast ã vegeta ție aproape a disp ãrut în urma extinderii
agriculturii și viticulturii, se poate spune cu certitudine, ținând cont de resturile vegeta ției
primare ce se mai pastreaz ã și de caracterul climatului și al solurilor – cã pajistile stepice au
acoperit în trecut toat ã partea central ã, joas ã a Dobrogei și teritoriile situate sub altitudinea
medie de 100 m în pãrțile nordice și sudice.
Pe teritoriul Dobrogei se întâlnesc c âteva tipuri de ecosisteme majore, care reprezint ã
și o caracteristic ã a diversit ãții ecologice a regiunii. Astfel, se pot deosebi ecosistemele de tip
silvicol, ecosistemele de step ã, zone umede – atât pe litoralul maritim c ât și în Delt ã sau lunc a
dunãrii. O pondere deloc neglijabil ã în Dobrogea o au ecosistemele antropizate, cu prec ãdere
agroecosistemele ocup ând suprafe țe extinse în centrul și sudul regiunii.
La animale, ac țiunea prelungit ã asupra tegumentelor produce leziuni, iar expunerea
prelungit ã la emisiile de COV -uri provoac ã iritații ale tractului respirator superior și chiar în
cazul expunerilor prelungite la concentra ții mari potaparea leziuni la nivelul alveolelor
pulmonare.

69
Având în vedere c ã amplasamentul analizat se afl ã într-o zon ã antropizat ã și
industrializat ã nu se poate vorbi de specii de plante și animale ce ar putea fi influen țate ci de
terenurile agricole și culturile de pe acestea. Terenurile din imediata vecinatate a
amplasamentului sunt necultivate. Spa țiile verzi sunt amenajate cu copaci de mic ã înãlțime și
plante decorative. Deci schimbarea în componen ța floristic ã și faunistic ã a zonelor
înconjuratoare s -a fãcut cu mul ți ani în urma, însã în condi țiile în care s -ar dori s ã se
foloseasc ã terenul în scop agricol productivitatea ar fi semnificativ influen țatã de
contaminarea semnalat ã.

70
Capitolul 4

4.1 Aprecierea datelor economice

Estimarea costurilor de ecologizare a mediului .
Pentru estimarea costurilor de ecologizare a zonei s -au folosit prețurile de lista a trei
societa ți autorizate sã desfa șoare lucrãri de ecologizare a siturilor contaminate cu
hidrocarburi, numite generic ,, SC AAA SRL ”, ,, SC BBB SRL” și ,, SC CCC SRL” costuri
care sunt estimative, prestatorul de servicii putând ajusta oferta de pre ț în funcție de situa ția
concret ã din teren și de amploarea lucrãrilor desfãșurate.

Tabel 4.1 Costuri estimative pentru ecologizarea amplasamentului

71

Operatia de
ecologizare
SC AAA SRL
SC BBB SRL
SC CCC SRL

Preț
UM
Cantitate
Valoare
Valut ã
Preț
UM
Cantitate
Valoare
Valut ã
Preț
UM
Cantitate
Valoare
Valut ã
Extragere și
ambalare deșeu
de produs
petrolier di n
deșeu de
emulsie ulei
apa din
rezervoare,
transport și
eliminare
finala.

200

€/t

120

24000

€

210

€/t

120

25200

€

220

€/t

120

26400

€
Cura țire
ecologic ã
interior
rezervoare de
depozitare
Produs
petrolier.
300
€/bu
c
3
900
€
280
€/buc
3
840
€
310
€/buc
3
930
€

72
Eliminare
pãmânt
contaminat de
langã
rezervoarele déjà
decoperatate
(ambalare,
transport
eliminare
finalãdeșeu).

175

€/t

30

8450

€

180

€/t

30

5400

€

170

€/t

30

5100

€
Umplere gropi
rezultate de la
extragerea
rezervoarelor cu
pãmânt
6
€/t
30
180
€
8
€/t
30
240
€
7
€/t
30
210
€
Nivelare zona 0.3 €/m2 9000 2700 € 0.25 €/m2 9000 2250 € 0.4 €/m2 9000 3600 €

TOTAL
36230 €
33930 €
36240 €

73
Ca o metodã foarte eficientã de t ratarea solurilor contaminate cu hidrocarburi este
refacerea ecolo gicã utilizând absorbante fabricate din mușc hi de turbã des hidratat, te hnologie
care se aplicã ,,in situ,, reducându -se astfel semnificativ durata și costurile de realizare a
ecolo gizãrii.
Etapele necesare ecolo gizãrii:
– Evaluarea zonei contaminate și efectuarea analizelor de sol poluat și sol martor,
pentru a determina:
o Concentrația și tipul de hidrocarburi cu care a fost poluat solul;
o Suprafața și volumul de sol afectat (efectuarea de profile pedolo gice);
o Tipul de sol și gradul de de gradare a acestuia;
o Temperatura mediului ambient, implicit a solului;
o Cantitatea de absorbant necesarã;
o Lista de utilaje necesare.
– Tratarea solului afectat cu absorbant, prin împra știerea depoluantului pe suprafața
afectatã în cantitãțile stabilite pe baza analizelor;
– Tratarea solului cu acceleratori de bioremediere.
– Aplicarea de tratamente pedoameliorative, și anume:
o Asigurarea condițiilor de aerobioza;
o Asigurarea unei umiditãții o ptime, fertilizãri cu în grașãminte natural și/sau
chimice, pentru refacerea ec hilibrului solului în substanțe nutritive;
– Monitorizarea procesului de depoluare, efectuarea de analize fizico -chimice , pentru a
stabili gradul de re generare a solului precum și a momentului în care biode gradarea
hidrocarburilor este înc heiatã;
– Mãsurãtori finale, compararea cu probele martor și cu valorile le gale.
Lucrãrile se considerã terminate atunci când analizele de sol bioremediat indicã reducerea
concentrației de produse p etroliere pânã la valori comparabile cu cele din probele martor.
Analizele vor fi executate de cãtre un institut specializat și abilitat sã facã mãsurãtori și în
domeniul protecției mediului.

74
Calculul economic al analizelor din laborator.

Pentru cercetare în laborator s -au efectuat: 20 ore
Pentru procesare probe naturale s -au efectuat: 10 ore
Pentru prelevare probe s-au efectuat: 2 ore
Timpul total pentru cercetare: 32 ore
Retribuția tarifară a unui cercetător: 20 lei / oră
Cheltuieli pe m ateriale:
– Filtre Millipore (1 buc.) – 3.66 lei
– tuburi Falcon (3 buc.) – 15 lei/buc = 45 lei
– Lame microscop – set 25 buc= 9 euro= 39.51 lei
– Lamele microscop – set 50 buc= 3 euro= 13.17 lei
– Holder pentru filtrare pe filter mici 25 mm – 128 euro /buc= 574.72 lei
– Membrane Isopore (policarbonat) , plane, negre, diammembranei 25 mm, diamporilor
0.22um, 100 buc /pk = 153 euro ( 1 buc =1.53 euro = 6.86 lei )
– colorant acridine orange 2 mL= 19 euro= 85.31 lei
-eprubet ã sticlã (3 buc.) – 0.68 r on/buc = 2.04 lei
Curs valutar : 1 euro = 4.49 lei
Cm= 770 lei.
Prețul total al cercetării :
M1=32 ∙ 20 = 640 lei.
Contribuția de asigurări sociale:
Cs= (25 / 100) ∙ M 1= 160 lei.
Ajutor de șomaj:
As=(3,5/ 100) ∙ M 1

75
As = 0,035· 640
As = 22,4 lei.
Costul produselor :
Cp= C m+ M 1+ C s+ A s
Cp = 770 + 640 + 160 + 22,4
Cp = 1592,4 lei.
Beneficiul :
B = ( 20 / 100) ∙ C p
B = 0, 20 ∙ 1592,4
B = 318,48 lei.
Prețul cercetării :
Pc= C p+ B
Pc= 1592,4+ 318,48
Pc= 1910,88 lei.

Normele de consum servesc la fundamentarea și dimensionarea corectă a volumului și
structurii stocurilor de materiale necesare încheierii contractelor economice sau elaborării
planului de aprovizionare.
Pentru analize se consumă: 1 filtre Millipore, 2 mL acridine orange, 2 mg, 1 lamela, 1
buc. Membran e Isopore (policarbonat), plane, negre, diam membranei 25 mm, diamporilor
0.22um , 3 buc. tuburi Falcon, 3 buc.eprubete
Cost materiale: 3.66 +45+39.51+13.17+6.86+85.31+2.04=195.55 lei/analiză
Aprovizionarea de materiale necesare se face o dată la 30 de zi le.
Energia consumată prin utilizarea diferitelor aparate în evidențierea procesului de
bioremediere.

76
Tabel 4.2. Consumul de energie pentru aparatele folosite.
Nr.
crt. Denumirea aparatului Buc. Consumul total de energie ( KW)
1 Incubator 1 2000 W x 48 ore = 96000 W= 96 KW
2 Microscop epifluorescenta/
lamp ã fluorescentă 1 100 W x 7ore = 700 W= 0.7 KW
3 Calculator /sursa 1 400 W x 45ore = 18000 W = 18 KW

Consumul total de energie pentru evaluarea procesului de bioremediere „ex situ”:
96 KW+0.7 KW+18 KW = 114.7 KW
Prețul unui KW pentru agenții economici este de 0,61 lei.
Costul energiei electrice consumate pentru evaluarea procesului de bioremediere:
114.7 [KW] * 0,61 [lei/KW] = 69.96 lei/protocol
Cost total: 114.7 lei+ 69.96 lei =184.6 lei/protocol

77
Concluzii
Expertiza efectuatã și rezultatele analizelor efectuate asupra probelor de sol au arãtat
o contaminare importanta a amplasamentului cu produs petrolier.
Contaminarea cu produse petroliere din amplasamentul analizat poate avea un impact
major, agresiv asupra factorilor de mediu, care sã determine declanșarea unor modificari
relevante privind calitatea apei, aerului și solului.
Aceastã contaminare cu hidrocarburi necesitã mãsuri de refacere a mediului afectat.
Se aplic ã prevederile H.G. 1403 din 19.11.2007 privind refacerea zonelor în care
solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost afectate.
Contaminarea cu hidrocarburi din cadrul amplasamentului analizat ar putea, în condițiile
unor precipitații abundente, sã afect eze calitatea apelor de suprafa țã și a celor subterane astfel
încat se poate estima un impact negativ asupra apelor subterane și/sau de suprafațã.
Contaminarea cu produs petrolier din amplasamentul analizat afecteaz ã în mod
semnificativ aerului atmos feric în cadrul amplasamentului și în vecinatatea acestuia și se poate
estima un impact negativ în cazul unor incendii datoritã faptului cã în incinta nu este asiguratã
paza.
Contaminarea cu produs petrolier din amplasamentul analizat produce disconfort olfactiv
în vecinatatea amplasamentului, iar funcție de direcția, viteza și intensitatea vânturilor
dominante, poate provoca discomfort olfactiv locuitorilor din vecinãtatea amplasamentului.
Chiar dacã în 2009 nu se estima nici o influenta asupra ecosistemelor învecinate, pe
parcursul aniilor, în condițiile folosirii terenului în scop agricol impactul s -ar resimți.
Solul din vecinãtatea bazinelor de colectare este contaminat cu hidrocarburi, concentrația
produsului petrolier depãșește limita de interven ție în proba de sol prelevatã în imediata
vecinãtate a bazinului de colectare și limita de alertã la limita de demarcație între amplasamentul
analizat și drumul de acces.

78
Bibliografie
Art.35 referitoare la “Dreptul la mediu sănătos”.
Legea nr. 265/2006 Publicată în Monitorul Oficial nr.1196 din 30.12.1995.
Y. Dupnot și Armand Colin „Dicționarul de riscuri”, 2003, editat de Departamentul Afacerilor
Umanitare al ONU
http://untreaty.un.org/
Alexandre Kiss, „ Droitinternational de l'environnement ”, Editura P edone, Paris, 1989.
P. Kromanek, în op.cit., tratatele constitutive și actele de modificare a acestora au o valoare
constituțională.
Andrew Ball, 2002. Bioremedierea solurilor și apelor. În Managementul deșeurilor, Cap 5,Rds.
V. Oros, Camelia Draghici, Ed. Univ, Transilvania Brașov, 2002, p.129 -133
Ordonanța de urgență a Guvernului 195/ 22.12.2005 privind protecția mediului. Monitorul
Oficial al României nr.1196/ 30.12.2005
Documentație A.P.M. Constanța