SPECIALIZAREA INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL AFACERILOR Lucrare de licență Coordonator științific : Grad didactic Claudiu Purdescu Student : David Sandor… [628900]

UNIVERSITATEA POLITEHNICA din BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ANTREPRENORIAT, INGINERIA
ȘI MANAGEMENTUL AFACERILOR
SPECIALIZAREA INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL
AFACERILOR

Lucrare de licență

Coordonator științific :
Grad didactic Claudiu Purdescu
Student: [anonimizat]
2020

UNIVERSITATEA POLITEHNICA din BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ANTREPRENORIAT, INGINERIA
ȘI MANAGEMENTUL AFACERILOR
SPECIALIZAREA INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL
AFACERILOR

Lucrare de licență
PLANUL DE AFACERI AL
FIRMEI SECURE TECH

Coordonator științific:
Grad didactic Claudiu Purdescu
Student: [anonimizat]
2020

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 4
CAPITOLUL I. NOȚIUNI TEORETICE ………………………….. ………………………….. . 5
1.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND ANTREPRENORIATUL …………….. 5
1.2. PROFILUL ÎNTREPRINZĂTORULUI ………………………….. ……………….. 6
1.2.1. Întreprinzătorul ………………………….. ………………………….. ……………….. 6
1.2.2. Caracteristici și aptitudini ale întreprinzătorului ………………………….. . 8
1.2.3. Întreprinderea ………………………….. ………………………….. ……………….. 10
1.3. ETAPELE DE ÎNFIINȚARE A UNEI SOCIETĂȚI COMERCIALE …. 12
1.4. ASPECTE GENERALE PRIVIND PLANUL DE AFACERI ……………. 13
1.4.1. NECESITATEA ELABORĂRII PLANULUI DE AFACERI ……… 14
1.4.2. SCOPURILE ELABORĂRII PLANULUI DE AFACERI SI ROLUL
ACESTUIA ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 15
1.5. CONȚINUTUL UNUI PLAN DE AFACERI PENTRU O AFACERE DE
SUCCES ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 17
CAPITOLUL II. PROIECTAREA DE ANSAMBLU A SISTEMULUI
INFORMATIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 21
2.1. Noțiuni generale ………………………….. ………………………….. ……………………… 21
2.2. Mediul Internet ………………………….. ………………………….. ……………………….. 22
2.3. Modelul de referinta OSI ………………………….. ………………………….. ………….. 24
CAPITOLUL III. PLANUL DE AFACERI AL FIRMEI SECURE TECH ……….. 29
CONCLUZII ȘI PROPUNERI ………………………….. ………………………….. ……………. 29
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 30

INTRODUCERE

În procesul conducerii întreprinderilor se întâlnesc zilnic situații care impun
conducătorilor acestora să analizeze deciziile fundamentale necesare a fi adoptate
pentru a menține în viață întreprinderea și dacă este posibil, să o și dezvolte.
În acest se ns este utilizat un instrument optim de cristalizare a obiectivelor
denumit „plan de afaceri” în care se precizează intențiile manageriale ale unei
întreprinderi existente sau in viitor, metodele folosite la îndeplinirea acestora,
precum și rezultatele ca lculate anticipat pentru o perioada determinata de timp.
Lucrarea de față prezintă importanța și necesitatea utilizării planului de
afaceri la nivel microeconomic și modul în care acesta concură la realizarea
obiectivelor unei întreprinderi în condiții de eficiență și eficacitate maxime .
Din punct de vedere structural lucrarea se prezintă astfel:
Capitolul I „ NOȚIUNI TEORETICE ” – reprezintă partea teoretică a lucrării,
cuprinzând elemente de bază despre antreprenoriat, cultura antreprenorială, planul
de afaceri si etapele de inființare a unei societăți comerciale.
Capitolul II „ STRUCTURA PLANULUI DE AFACERI ” – cuprinde
prezentarea în detaliu a structurii unui plan de afaceri și informațiile care trebuie să
le cuprindă.
Capitolul III „ PLANUL DE AFACERI AL FIRMEI SECURE TECH ” –
reprezintă partea practică a lucrării și descrie modul de realizare și implementare a
proiectului de investiții și impactul acestuia asupra activității economice ale S.C.
SECURE TECH S.R.L. Evaluarea firmei a demonstrat capacitatea ac esteia de a
desfășura activități de prestări servicii în condiții de eficiență maximă și de a face
față concurenței puternice, constituind punctul de plecare pentru implementarea
proiectului de investiții.

CAPITOLUL I. NOȚIUNI TEORETICE

1.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND ANTREPRENORIATUL

Antreprenoriatul reprezintă un factor fundamental al evoluției economice.
De asemenea, acesta reprezintă, în mod distinct, un proces spațial, neuniform și, prin
urmare, un factor important al dezvoltării economice inegale al regiunilor și
națiunilor. Antreprenoriatul este asociat frecvent cu creșterea și dezvoltarea
economică, îmbunătățirea condițiilor de trai, generarea de noi locuri de muncă,
progresul tehnologic, altfel spus cauza prosperității într -o societate.
Concep tul de antreprenoriat este unul larg și nedeslușit, fiind definit de
specialiști din varii domenii, fiecare având o altă perspectivă asupra definiției și a
factorilor care influențează mediul economic și social al acestuia. Opiniile diferite
nu trebuie con cepute neapărat ca fiind contradictorii, ci mai degrabă ca oferind o
interpretare dintr -un alt punct de vedere, utilizând o altă “lentilă” în observarea
antreprenoriatului.
În contextul în care termenul de antreprenor a început să fie tot mai des folosit
în cadrul dezvoltării economice, caracteristicile sale au început să primească o
atenție din ce în ce mai sporită. Evoluția sa a făcut ca economiștii să îi acorde o
atenție din ce în ce mai mare, inclusiv prin determinarea profilului său psihologic
care inc lude de astfel și următoarele caracteristici: nivel ridicat de ambiție, nevoia
de performanță, predicție spre asumarea riscului, experiență de muncă,
comportament demn de urmat (Calvin A. Kent, 1982) .
Analiza întreprinsă de Byg rave și Minniti (2000) subliniază faptul că
diferitele culturi și regiuni din mai multe țări indică o concentrare geografică a
antreprenoriatului. Activitatea antreprenorială poate crea condiții pentru dezvoltarea
piețelor și noilor oportunități de afaceri . Din această cauza, întreprinzătorii pot
deveni catalizatori ai activității economice din întreaga economie, fiind
indispensabilă o distincție între impactul activității antreprenoriale la nivel
microeconomic și impactul agregat al activității, ceea ce co nduce la creștere
economică. (William Bygrave, 2000)

Conceptul de „cultură antreprenorială” a devenit popular și acceptat
internațional ca o expresie a atitudinii față de comerț la un anumit nivel al afacerii.
El descrie o atitudine pozitivă – predominantă, permisivă și de susținere la scară
socială față de activitatea antreprenorială (Morrison, 2000) . Motivația apariției lui se
regăsește în economiile și regiunile care au înflorit la sfârșitul s ec. XX și care au în
comun o “cultură de afaceri”, care poate fi în linii mari descrisă ca “antreprenorială”.

1.2. PROFILUL ÎNTREPRINZĂTORULUI
1.2.1. Întreprinzătorul
Reușita creării unei întreprinderi și desfășurarea eficientă a activității acesteia
depind în mod ho tărâtor de personalitatea, calitățile și motivarea celor care doresc
să demareze o afacere – întreprinzătorii.
În conformitate cu Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor
privați pentru înființarea și dezvoltarea IMM -urilor, întreprinzător ul este definit ca
o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod individual sau în
asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice organizează o
societate comercială – întreprindere autonomă patrimonial și autorizat ă să facă
acte și fapte de comerț în scopul obținerii de profit prin realizarea de bunuri
materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piață în condiții
de concurență . (României, 1999)
Întreprinzătorul este persoana sau grupul de persoane care își asumă riscurile
creării și administrării unei firme combinând diverși factori de producție în vederea
realizării pe piață a bunurilor și serviciilor.
Riscurile asumate de întreprinzători sunt numeroase, cele mai importante
fiind:
• apari ția unor noi concuren ți;
• nivelul mai sc ăzut al cererii efective pe pia ță față de cel prev ăzut; ⇒ rupturi
de aprovizionare;
• costuri mai ridicate ale factorilor de produc ție;
• schimbarea politicii economice a sta tului.

Numeroși economiști, precum R.Cantillon, J.B.Say, J.Schumpeter consideră
întreprinzătorul ca fiind „motorul dezvoltării economiei”.
Cantillon evidențiază că întreprinzătorul este agentul care cumpără factorii
de producție pentru a putea realiza pro duse destinate vânzării pe piață, în condițiile
în care cheltuielile sunt cunoscute însă venituri obtenabile sunt incerte. (Murphy,
2018) În conformitate cu părerile lui J.B.Say, întreprinzătorul retrage resursele
economice dintr -un domeniu de activitate și le introduce într -un domeniu cu
productivitate ridicată. Schumpeter definește întreprinzătorul ca fiind agentul care
realizează noi combinații ale factorilor de producție, „subiectul inovator prin
excelență” care lansează econom ia pe calea progresului. Schumpeter distinge cinci
tipuri de combinații noi realizate de întreprindere:
• fabricarea de noi bunuri sau îmbunătățirea calității celor existente;
• introducerea de metode noi de fabricație;
• identificarea de noi piețe de desfacere;
• identificarea sau cucerirea de noi surse de materii prime naturale sau
artificiale;
• realizarea unei noi organizări a producției.
În viziunea aceluiași economist întreprinzătorul are următoarele funcții:
• asigurarea capitalului necesar firmei;
• procurarea și combinarea resurselor materiale și umane pe baza organizării
conducerii, producției și a muncii;
• asumarea riscurilor în activitatea desfășurată datorate în principal posibilității
ca produsele realizate să nu -și găsească cumpărători.
Întreprinzătorul joacă un rol central în economia de piață, fiind animat de
motivații individuale de reușită, profitul remunerând capacitatea de inovare a
întreprinderii. Întreprinzătorul este întotdeauna amenințat de birocrație în general, și
în special de cea a marii întreprinderii – aceasta eliminându -i pe întreprinzători –
anulează orice sursă de inovare și de creșter e economică.

1.2.2. Caracteristici și aptitudini ale întreprinzătorului
Succesul creării unei întreprinderi depinde în măsură hotărâtoare de
personalitatea și de calitățile întreprinzătorului care acceptă riscurile, inițiază și
conduce afacerile. Înainte de toat e, întreprinzătorul trebuie să se autoanalizeze și să
aprecieze dacă este cu adevărat în măsură să demareze o afacere dispunând de
caracteristici ale personalității și de abilități care să -i asigure succesul.
Întreprinzătorul își dedică energia, timpul, c unoștințele, abilitățile
manageriale și înfruntă riscuri pentru a conduce o afacere particulară, pentru a
produce bunuri și servicii cerute de consumatori.
Indiferent de originea socială sau profesională, întreprinzătorii promovează
o serie de valori comu ne și aspirații precum spiritul de independență, ambiția,
„gustul riscului”, dorința de împlinire materială, profesională și socială,
creativitatea, energia și încrederea în propriile forțe.
În literatura de specialitate diverși autori au pus accent asupra unora sau
altora dintre caracteristicile personalității întreprinzătorului. Practica a dovedit că
realizarea cu succes a unei afaceri presupune ca întreprinzătorul să aibă câteva
calități esențiale:
➢ capacitatea de a decide;
➢ tenacitate;
➢ spirit de inițiati vă;
➢ simț al responsabilității;
➢ rezistență la șocuri;
➢ capacitate de adaptare;
➢ sănătate;
➢ capacitate de muncă;
➢ capacitate de a comunica;
➢ spirit critic și autocritic;
➢ aptitudinea de a controla;
➢ capacitatea de ai controla pe alții;
➢ fler și curiozitate;
➢ entuzias m;
➢ capacitate de organizare proprie a muncii;

➢ asumare a responsabilităților;
➢ respectare a angajamentelor. (Dan G, 2008)
În practică nici un întreprinzător nu posedă în întregime calitățile menționate
mai sus, dar ele se regăsesc într -o proporție însemnată în cazul persoanelor care au
demarat și realizat cu succes o afacere. De regulă întreprinzătorul:
➢ manifestă tendința de a fi independent și autonom, el simte nevoia de a fi
propriul său patron;
➢ simte nevoia de a se afirma, de a se realiza;
➢ are capacitatea de a alege persoanele care îl vor ajuta să -și atingă scopurile
pe care și le -a propus;
➢ dispune de o mare încredere în el însuși, în capacitățile și abilitățile sale;
➢ este capabil să stabilească riscul inerent unui proiect;
➢ evită proiectele în care reușita depinde de șansă sau de efortul altora;
➢ este o ființă pozitivă și optimistă;
➢ preferă ocaziile de a crea, de a face lucruri noi, etc.
Având în vedere diversitatea situațiilor este posibilă o prezentare schematică
a trăsăturilor caracteristice ale întreprinzătorului:

Figura 1. 1 Trăsăturile caracteristice ale întreprinzătorului
Întreprinzătorul este o persoan ă care propune și realizează o afacere, o
personalitate credibilă, înzestrată cu voință și o motivație puternică, precum și cu

competențe profesionale și manageriale care determină orientarea spre satisfacerea
optimă a consumatorilor.
Caracteristicile și aptitudinile întreprinzătorului pot fi sintetizate în câteva
aspecte fundamentale precum: inovarea, flexibilitatea, comunicarea personală
eficientă, profitul (recompensa financiară) și independența. (Dan Goldberg, 2008)

1.2.3. Întreprindere a
Întreprinderea sau firma reprezintă spațiul în care se reunesc și se combină
factorii de producție, se desfășoară procesul de producție, se produc bunuri
economice și se creează valoare nouă, pe baza diviziunii sociale a muncii și a
cooperăr ii directe și indirecte, între toți cei care o compun și o reprezintă.
În societate, întreprinderea îndeplinește concomitent funcții economice și
funcții sociale putând fi privită ca entitate, cu mai multe dimensiuni:
• dimensiune economic ă – pentru c ă aici se creeaz ă avuția;
• o dimensiune social ă – pentru c ă desemneaz ă o comunitate de oameni ce
muncesc împreun ă și a căror interac țiune o fac func țional ă;
• o dimensiune juridic ă – pentru c ă se bucur ă de autonomie, indiferent de
mărimea sau natura activității sale.
Principalele trăsături ale întreprinderii pot fi prezentate succint după cum
urmează:
➢ întreprinderea este o unitate de producție (tehnico -productivă);
➢ întreprinderea este o unitate organizatorico -administrativă;
➢ întreprinderea este o uni tate economică;
➢ întreprinderea este o unitate socială;
➢ întreprinderea este un centru de decizie;
➢ întreprinderea este un sistem.
Întreprinderea ca sistem este formată dintr -un ansamblu de elemente aflate
în interacțiune, distinct de mediul său înconjurător cu care el poate intra în relație,
fiind orientat către rezolvarea unui obiectiv.

Tipologia întreprinderilor
Alegerea formei juridice a firmei este o etapă esențială în inițierea și
derularea unei afaceri de aceea se impune necesitatea prezentării principalelor tipuri
de societăți comerciale. Legea 31/1990 reglementează organizarea și desfășurarea
activității eco nomice în cadrul societăților comerciale.
Principalele categorii de societăți comerciale sunt:
Societate în nume colectiv (SNC) reprezintă forma tipică a societăților de
persoane. Este înființată de doi sau mai mulți asociați care nu au calitatea de
comer cianți, fără a depune un capital social inițial.
Societate în comandita simplă (SCS) este o societate de persoane având două
categorii de asociați: comanditari și comanditați. Comanditații sunt asociații
principali care participă la administrarea societăț ii și răspund nelimitat și solidar.
Comanditarii sunt reprezentați prin asociații cu drepturi limitate a căror răspundere
este limitată la concurența capitalului social subscris.
Societatea pe acțiuni (SA) este forma tipică a societăților de capitaluri, av ând
un capital social minim de 2500 RON și cel puțin 5 asociați. Ea poate fi constituita
prin asociere sau prin subscripție publică, caz în care fondatorii vor întocmi un
prospect de emisiune cuprinzând datele specifice actului constitutiv de societate.
Capitalul social este împărțit în acțiuni. Valoarea nominala a unei acțiuni nu poate fi
mai mica de 0,1 RON.
Societatea în comandită pe acțiuni (SCA) reprezintă o societate de capitaluri,
având doua categorii de asociați cu aceleași caracteristici ca în cazu l societății în
comandită simplă: comanditarii și comanditații. Constituirea și funcționarea sunt
specifice unei societăți pe acțiuni.
Societatea cu răspundere limitată (SRL) este o societate comercială cu
caracter mixt, îmbinând caractere ale societăților de persoane și caractere ale
societăților de acțiuni. Este forma de societate cea mai utilizată datorită avantajelor
comparative pe care le conferă: capital inițial relativ modest, număr relativ mic de
asociați, este singura societate ce poate avea asocia t unic. (Prof.univ.dr. Letitia
Zahiu)

Parteneriatul între asociați sau acționari se constituie pe baza contractului de
societate, organizarea și funcționarea unei societăți fiind stabilite prin contract de
societate și statut.
Opțiunea pentru cea mai convenabilă formă juridică a afacerii se va face
luând în considerare: obiectul de activitate și extinderea acesteia, numărul
partenerilor, capitalul social necesar comparativ cu cel disponibil, gradul de
răspundere al partenerilor ș i caracteristicile specifice pentru fiecare formă juridică în
conformitate cu legislația în vigoare și cu specificul tipului de activitate desfășurată.

1.3. ETAPELE DE ÎNFIINȚARE A UNEI SOCIETĂȚI
COMERCIALE

Pentru a putea pătrunde prin totalitatea legilor și reprezentanți ai factorilor
abilitați în vederea înființării unei societăți comerciale, se pot evidenția trei etape
distincte de parcurs până la realizarea scopului urmărit:
ETAPA JURIDICĂ
Etapa juridică este totalitatea demersurilor întreprinse care se finalizează cu
obținerea calității de persoană juridică înscrisă la judecătorie, în urma unei sentințe
dată de o dezbatere publică.
Notarul public autentifică atât statutul cât și contractul de societate.
ETAPA ÎNMATRICULĂR II
În această etapă se urmărește înmatricularea societății comerciale la Registrul
Comerțului, printr -o cerere de înmatriculare a societății care a devenit persoană
juridică.
În afara dovezilor juridice, se solicită anunțarea societății la Monitorul
Oficia l și, în cazul în care sunt și asociați străini, se solicită avizul Agenției Române
de Dezvoltare obținându -se certificatul de investitor străin.

În vederea înmatriculării sunt necesare avize de funcționare de la
Inspectoratul Sanitar, Pompieri, Agenția pe ntru protecția mediului înconjurător
precum și avize speciale, unde este cazul.
După înmatriculare, se obține certificatul de înmatriculare care conține
denumirea, sediul, numărul de înmatriculare al societății comerciale.
ETAPA AUTORIZĂRII
Pentru a se put ea începe activitatea societății este necesară și înregistrarea ei
la organele competente în vederea urmăririi activității ei din punctul de vedere al
obligațiilor fiscale și de administrația locală.
Pentru începerea activității mai este nevoie de obținere a autorizației de
funcționare de la organul administrativ al localității în care societatea comercială își
desfășoară activitatea.
Orice modificare intervine față de forma inițială a societății comerciale,
efectuată prin înscriere de mențiuni, la Registrul Comerțului, se comunică atât
organului financiar cât și celui administrativ în baza cărora se află societatea
comercială în termen de cinci zile de la efectuare.

1.4. ASPECTE GENERALE PRIVIND PLANUL DE AFACERI

Un plan de afaceri este un proiect scris care de scrie și analizează o afacere și
oferă proiecții detaliate despre viitorul acesteia. De asemenea, un plan de afaceri
acoperă aspectele financiare ale începerii sau extinderii unei afaceri, câți bani sunt
necesari și cum vor fi plătiți. (McKeever, 2005)
Orice plan de afaceri presupune o anumită succesiune de operațiuni. Pentru
întocmirea sa este necesară parcurgerea următoarelor 3 etape:
a) culegerea informațiilor necesare (prețuri, concurenți, furnizori, date tehnice,
juridice, etc.);
b) planificarea efectivă a activităților respective – alegerea strategiei potrivite și
găsirea căilor de atingere a obiectivelor stabilite;

c) redactarea planului (etapa de alegere a formei optime de prezentare către
destinatar a rezultatului et apei anterioare).

1.4.1. NECESITATEA ELABORĂRII PLANULUI DE AFACERI
Dintre cele mai importante argumente care justifică necesitatea întocmirii
unui plan de afaceri, menționez :
1. Ajută la obținerea bani lor. Majoritatea creditorilor sau a investitorilor cer
un plan de afaceri scris înainte de a lua în considerare propunerea unui
antreprenor. Înainte să își ia un angajament față de afacere aceștia vor să vadă
că antreprenorul s -a gândit la problemele critice cu care se poate confrunta
ca proprietar de afaceri și că în țelege cu adevărat afacerea sa. De asemenea,
vor să se asigure că afacerea are șanse mari să reușească.
2. Ajută în luarea deciziei de a continua sau nu o afacere . Antreprenorul este
cea mai important persoană care trebuie să se convingă singură de soliditate a
afacerii. Efortul depus în crearea unui plan de afaceri are dublu scop. Este
conceput pentru a oferi răspunsuri la toate întrebările pe care potențialii
creditori și investitori le vor pune. De asemenea ne va învăța pe ce se cheltuie
banii în afacere, ca re sunt punctele tari si slabe ale acesteia și care sunt
șansele realiste de success.
3. Permite îmbunătățirea conceptului de afaceri. Redactarea unui plan de
afaceri permite vizibilitate asupra modului în care schimbările anumitor părți
din el cresc profitul sau îndeplinesc alte obiective.
4. Îmbunătățește șansele de success. Deschiderea sau extinderea unei afaceri
se face pe banii personali, ai băncii sau ai investitorului. Dacă antreprenorul
are dreptate atunci se face profit și se plătesc împrumuturil e astfel toate
părțile implicate să fie mulțumite. Dar dacă estimarea este greșită atât
antreprenorul, banca cât și investitorii pot pierde bani și apare disconfortul
care apare în urma eșecului. Redactarea unui plan de afaceri ajută la
înclinarea cotei. C ele mai multe firme noi, mici nu au un plan de afaceri și
de aceea ajung să fie puse în situații dificile.
5. Ajută antreprenorul să țină afacerea pe drumul bun. Mulți proprietar i de
afaceri petrec nenumărate ore gestionând situații de urgență, pur și simplu
pentru că nu a u învățat cum să planifice sau să previzioneze. Un plan de

afacere ajută antreprenorii să anticipeze problemele și să le rezolve înainte
să devină dezastre. De asemenea îi ajută în determinarea unui curs al afacerii
și ușurează luarea decizii lor.

1.4.2. SCOPU RILE ELABORĂRII PLANULUI DE AFACERI SI ROLUL
ACESTUIA

Ideea unei afaceri reprezintă o idee intangibilă. Dar când afacerea se
concretizează într -un plan de afaceri scris, ideile, conceptele, previziunile și
cercetările devin tangibile, astfel pot fi văzute și examinate.
Scopul primar urmărit prin elaborarea unui plan de afaceri este de a
determina profitabilit atea oportunității economice identificate. Dacă afacerea
preconizată nu se conturează a fi rentabilă, atunci toate celelalte scopuri cad de la
sine. Pentru ca acest scop să fie realizat sunt necesare o corectă și riguroasă
concepere și o realizare a analizelor, astfel încât ele să fie realiste. Te ntația de a
,,înfrumuseța’’ planul de afaceri se dovedește întotdeauna contraproductivă,
generând ulterior greutăți apreciabile, care pot ajunge până la falimentul firmei
respective.
Prin planul de afaceri se are în vedere și stabilirea principalelor eleme nte de
natură economică, marketing, producție, management, prin care se construiește de
fapt afacerea. Absența sau superficiala cunoaștere a unor elemente majore, cum ar fi
cele de marketing sau personal, pot pune în pericol viabilitatea afacerii, cu toate că
oportunitatea economică respectivă este profitabilă. Trebuie evitată tendința, relativ
frecventa întâlnită, de concentrare numai asupra elementelor financiare, considerând
că după obținerea resurselor necesare se vor pune la punct și celelalte activită ți
majore implicate.
Obținerea finanțării de la bancă este poate cel mai cunoscut și considerat
obiectiv prin elaborarea planului de afaceri. Ca regulă, nici un întreprinzător nu
dispune de toți banii necesari pentru a derula o afacere atunci când aceasta se rezumă
la una sau două -trei persoane implicate. În consecință, trebuie împrumutate fonduri
de la bancă. Apelarea băncii cu un plan de afaceri, chiar dacă aceasta nu -i o condiție

obligatorie pentru a acorda credit, face o bună impresie și amplifică șans ele de a
obține condiții superioare de creditare. În cazul în care banca utilizează un model
standard de plan de afaceri, acesta trebuie utilizat de la început, economisind timp și
bani.
Pentru a obține un credit de la bancă, planul de afaceri este necesar să
demonstreze că afacerea este profitabilă, iar cash -flow-ul asigură returnarea ratelor
de credit la termenele convenite. Esențială este prevederea în planul de afaceri de
garanții acceptate de piață și în mărime suficient de mare, adică superioară în ra port
cu dimensiunea creditului.
Obținerea de fonduri de investiții poate reprezenta un alt obiectiv al elaborării
planului de afaceri, în cazul în care nu se apelează la bănci pentru credite. În această
ipostază, planul de afaceri este destinat fondurilor de risc (venture capital) sau altor
investitori potențiali. Elementele specifice care intervin în aceasta situație se referă
la dezvoltarea părții referitoare la investiții, utilizând mai mulți indicatori specifici.
Perfectarea de alianțe strategice între firma respectivă și alte firme în vederea
valorificării superioare a unor oportunități economice, de regulă de mare amploare,
poate reprezenta un alt scop al elaborării planului de afaceri. Așa cum se știe, alianța
strategică reprezintă o combinare pe teme n lung a activităților de cercetare,
producție, marketing etc. a doua sau mai multe firme în anumite condiții, în vederea
obținerii unui plus de performanță economică. În astfel de situații se recomandă
firmelor implicate să recurgă la elaborarea unui plan de afaceri prin care să se
stabilească mecanismul de realizare a alianței strategice ce va diminua resursele,
cheltuielile și veniturile implicate, amplificându -se profitabilitatea alianței de
ansamblu și pentru fiecare partener.
Obținerea de contracte de cumpărare, în special de către firmele mici de la
firmele mari, poate fi facilitată de elaborarea unui plan de afaceri special. O atare
necesitate apare, de regulă, atunci când o firmă mică abordează pentru prima dată o
firmă mare în vederea obținerii unu i contract important. Pentru a se face cunoscută,
aș demonstra potențialul și a caștiga încrederea partenerului mai puternic, un plan de
afaceri axat pe comercializarea contractelor avute în vedere poate fi foarte util firmei
mici. Desigur, se elaborează u n plan de afaceri specific, prin care se demonstrează

capacitatea firmei mici de a prelua și valorifica cantitățile de produse contractate, în
condiții de siguranță și profitabilitate pentru ambii parteneri implicați.
Implicarea anumitor persoane în realiz area unei noi afaceri poate reprezenta
scopul elaborării unui plan de afaceri. Un asemenea scop se prefigurează când o
firmă de dimensiuni mici identifică o oportunitate economică cu potențial deosebit
de profitabilitate dar pentru care nu se dispune în po sturile -cheie de suficienți
manageri și specialiști. În această situație, planul de afaceri servește drept argument
pentru a atrage manageri și/ sau specialiști de mare valoare ca urmare a demonstrării
viabilității și profitabilității sale deosebite. Frecv ent, planurile de afaceri cu această
destinație prevăd și o participare a managerilor și specialiștilor -cheie la împărțirea
profitului rezultat. În condițiile actuale, în care informațiile, tehnologiile și know –
how-ul devin din ce în ce mai importante, se impune necesitatea apelării mai frecvent
la planul de afaceri pentru a atrage specialiștii valoroși.
În sfarșit, un ultim element major ce poate fi avut în vedere prin elaborarea
planului de afaceri este facilitarea de fuziuni între companii sau a cumpărăr ii altei
firme. Întocmirea unui plan de afaceri care să pună în evidență avantajele
comparative ale firmelor respective și complementaritatea intereselor (în cazul
fuziunii) este mai mult decât binevenită. Prin intermediul său se asigură o promovare
și o p rotejare superioară a intereselor firmei. Posedarea respectivului plan de afaceri
la începerea negocierilor oferă din start un atu, un ascendent în derularea
respectivelor operații economice.

1.5. CONȚINUTUL UNUI PLAN DE AFACERI PENTRU O
AFACERE DE SUCCES

Planul de afaceri reprezintă harta intreprinzătorului menită să îl ajute să își
atingă obiectivele, și să ii ofere repere constante pentru a vedea dacă se îndreaptă în
direcția corectă.
Un plan de afaceri cuprinde între 5 și 10 capitole distincte, fiecare pre zentând
în detaliu diferite aspecte ale afacerii. În funcție de specificul afacerii, unele capitole
pot fi comasate sau eliminate.

Nu există o ordine standard în care sunt elaborate, singura mențiune fiind
aceea că rezumatul se face ultimul, tocmai pentru a avea o imagine în ansamblu cât
mai clară a afacerii.
În structura planului de afaceri putem preciza următoarele capitole:
1. Date generale.
În acest capitol vor fi precizate următoarele:
• Numele complet al firmei;
• Coordonatele firmei (sediul social, sediul operațional, puncte de lucru,
birouri, secții de producție);
• Codul unic de înregistrare;
• Forma juridică de constituire;
• Data înființării/ Numărul la Registrul Comerțului;
• Activitatea principală a societății și codul CAEN aferent;
• Valoarea capitalulu i social;
• Persoana de contact;
• Asociati, acționari principali;
• Categorie IMM (micro, mica , mijlocie).

2. Viziune și strategie.
În acest capitol se va preciza care este esența afacerii, ce anume va genera
bani și profit și se va detalia activitatea aferentă codului CAEN. De asemenea se va
preciza care este viziunea afacerii si se vor fixa mai multe obiective cuantificabile
pentru următorii 3 ani (cifră de afaceri/profit, număr de angajați, ce se va
produce/comercializa, care va fi piața țintă, care va fi gama completă de activități
oferită) .
Intr-o altă ordine de idei se vor preciza care sunt valorile care stau la baza
afacerii si cum vor fi atinse obiectivele dar va fi precizată și declarația de misiune
care include detalii despre cine este compania, ce face , pentru cine face si cum
face.

Se vor preciza „punctele tari” care determină antreprenorul să creadă că va
avea succes, obiectivele pe termen scurt, strategia concurențială pentru care se
optează, factorii critici de succes pentru domeniul ales și se va p reciza care este
avantajul competitiv al afacerii.
3. Prezentarea proiectului de afaceri .
În acest capitol se vor preciza următoarele informații:
• Obiectul investiției (c onstrucții de clădiri, achiziții de
mașini/echipamente/utilaje, investiții în imobilizări necorporale, investiții în
stocuri pentru producție cât și pregătirea profesională legată direct de
proiect);
• Activitățile necesare implementării proiectului;
• Principalii furnizori ;
• Locația proiectului și modul de asigurare cu utilități ;
• Structura de finanțare a proiectului de investiții ;
• Graficul de realizare a investiției ;
• Activități relevante intreprinse în cadrul duratei de implementare a
proiectului ;
• Resurse umane cu detalierea funcțiilor angajaților, experiența, studii cât și
numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create, cum se va realiza
monitorizarea personalului, modul de salarizare și securitatea muncii;
• Dimensionarea investiției;
• Planul de finanțare al proiectului.

4. Marketingul afacerii.
În cadrul acestui capitol vor fi descrise în detaliu produsele/serviciile oferite,
parametrii economici ale acestora cât și segmentul de piață. De asemenea e important
să se precizeze detalii despre localizarea pieței țintă, tendințele actuale ale pieței,
clienții potențialii cu pr ecizarea modului în care au fost identificați cât și detalii
despre cum compania va extinde piața sau va identifica noi piețe.
În acest capitol de asemenea putem lua în calcul caracteristicile cererii pentru
produsul/serviciul oferit , ipoteze care au stat la baza dimensionării vânzărilor,

concurenții potențiali, reacția concurenței, politica produsului, politica de distribuție
cât si activități de promovare vânzărilor .
5. Analiza operațională.
Cele mai importante puncte de menționat în cadrul acestui capitol sunt:
• Modul de funcționare și organizare a afacerii
• Organizarea fluxului de producție
• Descrierea procesului tehnologic
• Regimul de lucru
• Principalii furnizori de materii prime
• Cum se va face aprovizionarea și cine va asigura transportul
• Impactul asu pra mediului

6. Proiecții financiare .
Acest capitol cuprinde următoarele aspecte:
• Bilanț previzionat
• Contul de profit și pierdere
• Fluxul de numerar (Cash -flow)

7. Riscurile afacerii .
În cadrul acestui capitol vor fi prezentate r iscurile majore identificate (riscuri de
piață, riscuri financiare, riscuri legislative) și modalitățile de minimizare a acestora.
(Andreea, 2020)

CAPITOLUL II. TRANSFERUL DE DATE P RIN
INTERMEDIUL INTERNET ULUI

2.1. Noțiuni generale
Retelele de calculatoare s-au dezvoltat spectaculos în ultimii ani, datorita
evolutiei tehnologiilor hardware, software si de interconectare. Tehnologii de mare
viteza au dus la utilizarea retelelor de calculatoare în toate domeniile vietii socio –
economice, cu rezultate deosebite.
Dupa criteriul distantei, retelele de calculatoare se clasifica in 3 mari categorii:
• LAN (Local Area Network);
• MAN (Metrop olitan Area Ne twork);
• WAN (Wide Area Network)
Aceasta clasificare este foarte cunoscuta astazi, iar Internet -ul este accesibil
aproape oricui. Extinderea utilizarii Internet -ului a dus la dezvoltarea serviciilor si
aplicatiilor distribuite. Serviciile Internet cele mai raspândite sunt: World Wide Web
(WWW), posta electronica (e -mail), transfe rul fisierelor (ftp), conectarea la distanta
(telnet, ssh).
Unul dintre cele mai folosite servicii Internet este serviciul Web. World Wide
Web (WWW), cunoscut si sub denumitrea de Web sau W3, reprezinta serviciul
Internet care permite navigarea pe colectii de documente multimedia (hypertexte),
din diferite retele, calculatoare prin hyperlegaturi, utilizând o interfata comuna
(browser -ul).
Caracteristici serviciului web:
• Prin conceptia sa, serviciul web se deosebeste de alte servicii Internet
deoarece înglobeaza si: FTP, Gopher, Telnet, News;
• Reprezinta subnivelul superior al nivelului aplicatie;
• Face apel la urmatoarele elemente:
o URL (Universal Resource Locators) identificatorul uniform al
resurselor;
o HTTP (HyperText Transfer Protocol);

o HTML ( HyperText Markup Languages).
2.2. Mediul Internet
Internetul a ajuns sa fie un instrument obisnuit de lucru si in viata de zi cu zi.
Un numar din ce in ce mai mare de utilizatori il considera ca o conditie
indispensabila pentru a -si putea desfa sura activitatea curenta si posibilitatea
accesului la reteaua internet.
Originile internetului trebuie cautate in proiectele derulate in anii '70 de catre
armata Statelor Unite in colaborare cu mediul academic prin care se urmarea
identificarea unor metod e de conectare a mai multor calculatoare care sa ramana
operationale chiar si in conditiile in care o parte dintre acestea erau scoase din
functiune. Prima retea astfel construita era formata din 4 calculatoare – anul 1969. In
anul 1973 s -a realizat o cone ctare intre mai multe retele de calculatoare. In scurt timp
universitatile americane au dezvoltat o retea utilizand experienta militara. Au aparut
din ce in ce mai multe retele, motiv pentru care acestea au fost interconectate prin
utilizarea protocolului TCP\IP care a devenit standardul obisnuit pentru
managementul, organizarea si transmisia datelor. Astfel se poate spune ca a fost
creata reteaua numita Internet.
Inceputul anilor '90 a marcat un adevarat "boom" al internetului, prin
deschiderea accesului c atre publicul larg, iar saltul decisiv a fost marcat de crearea
sistemului de organizare a World Wide Web (www).
Raspandirea internetului a atras de la sine o explozie a infrastructurii de
deservire, legata de cresterea permanenta a numarului de utilizator i si a tipurilor de
servicii oferite.
Exista un numar mare de furnizori (ISP – Internet Service Providers –
furnizori de servicii internet) ce ofera acces la internet, si din ce in ce mai des acest
serviciu este oferit in mod gratuit.
Fiecare calculator di n reteau internet se identifica printr -o adresa avand o
forma numerica si usor de memorat. Exemplu de adesa numerica: 195.43.96.18 (IP).
Transmisia informatiei are loc prin intermediul unui sistem de "pachete" care se
formeaza prin divizarea acesteia la "e xpeditor" si recompunere la "destinatar",

circuland in mod independent prin retea dar sub controlul permanent al protocolului
TCE/IP, asigurandu -se conservarea continutului si a formei initiale.
Serviciile si posibilitatile de utilizare sunt intr -o continu a dezvoltare, ceea ce
atrage si diversificarea scopurilor si imbunatatirea metodelor pentru care si prin care
se va apela la reteaua internet.
Exemple de domenii pe internet:
• .ro – Romania
• .de – Germania
• .fr – Franta
• .au – Austria
• .com – operatori comercia li
• .edu – universitati
• .org – organizatii non profit
• .gov – institutii guvernamentale
• .net – organizatiile de management in retele
Prezenta pe internet
Pentru o companie, internetul poate reprezenta un mijloc suplimentar pentru
promovare, colaborarea cu furnizorii si clientii, contact direct cu beneficiarul final,
extinderea si dezvoltarea afacerii. Realizarea si administrarea unui website sau
derularea unor afaceri pe web pot fi desfasurate la diferite nivele de utilizare ale
internetului caracterizate prin cresterea nivelului de complexitate organizationala,
functionala si tehnologica. Astfel se pot numara: website pentru prezentarea
companiei, website pentru uzul intern al sustinerii proceselor din firma, website
pentru impleme ntarea unei solutii de comert electronic, website pentru imbunatatirea
relatiilor cu partenerii.
Costuri asociate internetului
Costurile globale legate de accesul la internet si administrarea unui website
propriu variaza in funtie de numerosi f actori si de furnzorii de servicii selectati.
Oricare dintre urmatoarele elemente implica costuri:
• Linia telefonica si serviciul de telefonie;

• Serviciul de acces la internet;
• Administrarea e -mailului
• Inregistrarea websitului;
• Crearea si administrarea websi tului
Avantaje si riscuri
Avantaje :
➢ Vizibilitatea si prezenta pe o poiata globala
➢ Confruntarea contiuna cu concurenta
➢ Scaderea costurilor pentru comunicatii
➢ Modul de prezentare a unei companii pe web nu depinde de marimea acesteia
➢ Oportunitati pentru IMM
Riscuri:
➢ Diversificarea si cresterea numarului de oferte alternative
➢ Clientul are la randul sau posibilitatea de a compara mai multe oferte
➢ Doar companiile mari si marcile notorii dispun de instrumentele adecvate
care sa le garanteze si sa le promoveze vi zibilitatea pe internet.

2.3. Modelul de referinta OSI
ISO a dezvoltat modelul de referinta OSI (Open Systems Interconnection –
interconectarea sistemelor deschise), pentru a facilita deschiderea interconexiunii
sistemelor de calculatoare. O interconexiune deschisa este o interconexiune care
poate fi acceptata intr -un mediu multiproducator. Acest model a stabilit standardul
universal pentru definirea nivelurilor functionale necesare acceptarii unei astfel de
conexiuni intre calculatoare.
In ur ma cu aproape 20 de ani, cand a fost dezvoltat, modelul de referinta OSI
a fost considerat radical. La vremea respectiva, producatorii de calculatoare blocau
clientii in arhitecturi brevetate, cu un singur producator. Comunicatia deschisa a fost
privita ca o invitatie la competitie. Din perspectiva producatorilor, competitia era
nedorita. Prin urmare, toate functiile erau integrate cat mai compact posibil.

Notiunea de modularitate functionala, sau layering (stratificare), parea in antiteza
cu misiunea oric arui producator.
Este important de remarcat ca modelul a avut mare succes. Abordarea
integrata anterioara, brevetata, a disparut. Astazi, comunicatiile deschise sunt un
lucru necesar. In mod curios, foarte putine produse respecta in totalitate modelul
OSI. In schimb, structura sa elementara, pe niveluri, este frecvent adaptata noilor
standarde. Pe de alta parte, nivelul de referinta OSI ramane un mecanism viabil
pentru explicarea functionarii retelei.
In ciuda succeselor sale, continua sa existe numeroase c onfuzii legate de
modelul de referinta OSI.
Prima confuzie este aceea ca modelul de referinta OSI a fost dezvoltat de
International Standards Organisation (tot ISO), cu sediul la Paris. Nu este adevarat.
Modelul de referinta OSI a fost dezvoltat de catre I nternational Organization for
Standardization.
Modelul OSI clasifica diferitele procese necesare intr -o sesiune de
comunicare pe sapte niveluri (straturi) functionale. Organizarea acestor straturi are
la baza secventa naturala de evenimente care apare in t impul sesiunii de comunicare.
Figura 1.2 prezinta modelul de referinta OSI. Nivelurile 1 -3 asigura accesul prin
retea, in timp ce nivelurile 4 -7 sunt dedicate logisticii necesare pentru a comunica
dintr -un capat in altul. (James Edw ards, 2009)
Modelul de
referinta OSI Numarul
nivelului
Aplicatie 7
Prezentare 6
Sesiune 5
Transport 4
Retea 3
Legatura de date 2
Fizic 1
Fig.2. Modelul de referinta OSI

Nivelul 1: Fizic
Primul nivel este numit nivel Fizic . Acest nivel raspunde de transmiterea
sirului de biti. El accepta cadre de date de la nivelul 2, Legatura de date, si transmite
serial, bit cu bit, structura si continutul acestora.
De asemenea, este raspunzator pentru receptionarea, bit cu bit, a sirurilor de
date car e sosesc. Aceste siruri sunt transmise apoi nivelului Legatura de date, pentru
a fi refacute cadrele.
Acest nivel vede, literalmente, numai cifre de 0 si 1. El nu are nici un
mecanism pentru determinarea semnificatiei bitilor pe care ii transmite sau ii
primeste, ci este preocupat exclusiv de caracteristicile fizice ale tehnicilor de
transmitere a semnalelor electrice si/sau optice. Acestea includ tensiunea electrica
utilizata pentru transportul semnalului, tipul mediului si impedantele caracteristice
si chiar forma fizica a conectorului utilizat la capatul mediului de transmisie.
Nivelul 2: Legatura de date
Al doilea nivel al modelului de referinta OSI est nivelul Legatura de date. Ca
toate celelalte, nivelul Legatura de date are doua seturi de responsabili tati: transmisie
si receptie. El raspunde de asigurarea validitatii cap -la-cap a datelor transmise.
Din punct de vedere al transmisiei, nivelul Legatura de date raspunde de
gruparea in cadre a instructiunilor, datelor si asa mai departe. Un cadru este o
structura inerenta nivelului Legatura de date, care contine informatii suficiente
pentru a asigura transmiterea reusita a datelor, prin reteaua locala, spre destinatie.
Un transfer reusit presupune ca, la sosirea la destinatie, cadrele sa fie intacte.
Prin u rmare, cadrele trebuie sa contina un mecanism de verificare a integritatii
continutului in timpul transferului.
Pentru o livrare garantata a datelor trebuie sa se intample doua lucruri:
• Nodul initial trebuie sa primeasca o confirmare pentru fiecar e cadru care a fost
primit intact de catre nodul destinatar.
• Inainte de a confirma primirea unui cadru, nodul destinatar trebuie sa verifice
integritatea continutului cadrului respectiv.

Exista numeroase situatii care pot face ca la transmiterea cadrelor, acestea sa
nu ajunga la destinatie sau sa se deterioreze si sa devina inutilizabile in timpul
transferului. Nivelul Legatura de date este raspunzator de detectarea si corectarea
tuturor erorilor de acest tip.
Nivelul Legatura de date este raspunzator si de reasamblarea in cadre a
oricaror siruri binare primite de la nivelul Fizic. Totusi, dat fiind ca sunt transmise
atat structura, cat si continutul unui cadru, nivelul Legatura de date nu reconstruieste
cu adevarat un cadru. In schimb el pastreaza biti sositi pana cand are un cadru
complet.
Nivelurile 1 si 2 sunt necesare oricarui tip de comunicatie, indiferent daca
reteaua este LAN sau WAN.
Nivelul 3: Retea
Nivelul Retea raspunde de stabilirea rutei care va fi utilizata intre calculat orul
initial si cel de destinatie. Acest nivel nu are inclus nici un mecanism de
detectie/corectie a erorilor de transmisie si, prin urmare, este obligat sa se bazeze pe
serviciul fiabil de transmisie cap -la-cap al nivelului Legatura de date.
Nivelul retea este utilizat pentru stabilirea comunicatiilor cu sistemele de
calculatoare care se gasesc dincolo de segmentul LAN local. El poate face acest
lucru pentru ca are propria arhitectura de adresare pentru rutare, care este separata si
diferita de adresarea c alculatoarelor la nivelul 2.
Printre protocoalele rutabile se numara:
• IP (Internet Protocol)
• IPX (Internet Packet Exchange)
• AppleTalk
Utilizarea nivelului Retea este optionala. Acesta este necesar numai daca
sistemele de calculatoare se afla in segmente ale retelei separate printr -un router.
Nivelul 4: Transport
Nivelul Transport ofera un serviciu similar nivelului Legatura de date, prin
faptul ca raspunde de integritatea cap -la-cap a transmisiunilor. Spre deosebire de
nivelul Legatura de date, n ivelul Transport este capabil sa realizeze aceasta functie

dincolo de segmentul LAN local. El poate sa detecteze pachetele care sunt
abandonate de routere si sa genereze automat o cerere de retransmisie.
O alta functie semnificativa a nivelului Transport e ste resecventierea
pachetelor, daca ele nu au ajuns in ordine. Acest lucru se poate intampla din diverse
motive. Este posibil ca pachetele sa urmeze cai diferite prin retea, de exemplu, sau
ca unele pachete sa se deterioreze in timpul transferului. In aces t caz, nivelul
Transport este capabil sa identifice secventa de pachete initiala si sa le rearanjeze in
acea succesiune inainte de a trimite continutul lor nivelului Sesiune.
Nivelul 5: Sesiune
Al cincilea nivel al modelului de referinta OSI este numit nivelul Sesiune .
Acest nivel este relativ neutilizat ca nivel separat; numeroase protocoale includ
functiile acestui nivel in nivelurile lor Transport.
Functia nivelului Sesiune OSI este de a gestiona fluxul comunicatiilor in
timpul conexiunii dintre doua dou a sisteme de calculatoare. Acest flux de
comunicatii este cunoscut ca sesiune . Acest nivel determina daca respectivele
comunicatii pot fi uni sau bidirectionale. El asigura, de asemenea, ca o cerere este
satisfacuta inainte de a fi acceptata una noua.
Nive lul 6: Prezentare
Nivelul Prezentare este responsabil cu gestionarea modului in care sunt
codificate datele. Nu toate sistemele de calculatoare utilizeaza aceeasi metoda de
codificare a datelor, iar nivelul Prezentare are rolul de translator intre metodele de
codificare a datelor, altfel incompatibile, ca transformarea din ASCII in binar, samd.
Nivelul Prezentare poate fi utilizat pentru a media diferentele dintre
formatele in virgula mobila, ca si pentru asigurarea serviciilor de criptarea si
decriptare.
Nivelul 7: Aplicatie
Nivelul de varf al modelului de referinta OSI se numeste nivel Aplicatie . In
ciuda numelui sau, acest nivel nu include aplicatii. In schimb, el asigura interfata
dintre aplicatiile respective si serviciile retelei.
Acest nivel poate fi considerat motivul initierii sesiunii de comunicare. (Alani, 2014)

CAPITOLUL III. PLANUL DE AFACERI AL FIRMEI SECURE
TECH

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

Alani, M. M. (2014). Guide to OSI and TCP/IP Models. Springer.
Andreea, D. i. (2020). Antreprenoriat tehnologic. Retrieved from Cursuri 2019 –
2020: faima.curs.pub.ro
Calvin A. Kent, D. L. (1982). Encyclopedia of Entrepreneurship. In D. L. Calvin A.
Kent, Encyclopedia of Entrepreneurship (p. 425). Prentice -Hall.
Dan Goldberg, D. M. (2008). The Entrepreneur's Guide To Successful Leadership.
Praeger Publishers.
James Edwards, R. B. (2009). Networking – SELF -TEACHING GUIDE. Wiley Pub.
McKeever, M. (2005). How to Write a Business Plan 7th Edition. Nolo.
Morrison, A. (2000). Entrepreneurship: what triggers it? International Journal of
Entrepreneurial Behavior & Research.
Murphy, A. E. (2018). Richard Cantillon: Entrepreneur and Economist. Oxford
University Press.
Prof.univ.dr. Letitia Zahiu, C. M. (n.d.). Economia Intreprinderii.
României, P. (1999, Iulie 20). Camera Deputatilor Romania . Retrieved from
cdep.ro: http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=20323
William Bygrave, M. M. (2000). The Social Dynamics of Entrepreneurship. Babson
College.