Specializarea: Geomatica pentru Ingineria Mediului [624500]

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VET ERINARA
BUCURESTI
Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Me diului
Specializarea: Geomatica pentru Ingineria Mediului
Disciplina: Schimbari climatice – cauze si efecte. Cod DA2

13 Decembrie 2013

MĂSURI DE ADAPTARE LA EFECTELE SCHIMB ĂRILOR CLIMATICE

1. Adaptarea la efectele schimbarilor climatice

Schimb ările climatice implic ă dou ă probleme majore pentru lumea de ast ăzi. Pe de o
parte, exist ă necesitatea general ă de reducere drastic ă a emisiilor de gaze cu efect de ser ă pentru
a stabiliza nivelul concentra /uni0163iei acestor gaze la un nivel care s ă împiedice influen /uni0163a antropic ă
asupra sistemului climatic și a da posibilitatea ecosistemelor naturale s ă se adapteze în mod
natural. Pe de alt ă parte, apare necesitatea adapt ării la schim ările climatice, deoarece acest
fenomen este inevitabil, datorit ă iner /uni0163iei sistemului climatic, indiferent de rezultatul a c /uni0163iunilor de
reducere a emisiilor, cu scopul de a spori rezilien /uni0163a sistemelor economice și ecologice și a reduce
vulnerabilitatea precum și de a profita la maximum de aceste efecte.
În pofida tuturor eforturilor de reducere a emisiil or de gaze cu efect de ser ă, temperatura
global ă va continua s ă creasc ă, fiind necesare m ăsuri cât mai urgente de adaptare la efectele
schimb ărilor climatice. Cel de-al 4-lea Raport IPCC (Inter governmental Panel on Climate
Change) rezum ă în mod cuprinz ător ultimele rezultate cu privire la variatele cauz e ale
schimb ărilor și la impactul imediat sau pe termen lung pe baza un or scenarii diferite
(http://www.ipcc.ch/ ). Au fost de asemenea analizate op /uni0163iunile de adaptare și atenuare, inclusiv
interdependen /uni0163ele specifice procesului de dezvoltare durabil ă, având în vedere aspectele socio-
economice și știin /uni0163ifice relevante pe termen lung pentru adaptarea și atenuarea efectelor).
Întrucât limitarea și reducerea emisiilor de gaze cu efect de ser ă nu poate evita fenomenul
de înc ălzire global ă, domeniul de adaptare reprezint ă un element important al politicii na /uni0163ionale
de schimb ări climatice.
La nivel european, prima ini /uni0163iativ ă politic ă în domeniul adapt ării la efectele schimb ărilor
climatice, Cartea Verde, a fost adoptat ă în data de 29 iunie 2007. Ulterior acestui evenime nt,
Comisia European ă a lansat o dezbatere public ă a documentului “Cartea Verde privind adaptarea
la efectele schimb ărilor climatice în Europa – op /uni0163iuni pentru ac /uni0163iuni UE”, proces consultativ la
care a participat și România. Cartea Verde a adapt ării a avut ca punct de plecare rezultatele
cercet ărilor întreprinse în cadrul Programului European pr ivind schimb ările climatice (ECCP).
Documentul eviden /uni0163iaz ă necesitatea preg ătirii unui cadru coerent privind adaptarea, cadru c e va
permite ca ac /uni0163iunile de adaptare s ă fie mai pu /uni0163in costisitoare dec ăt măsurile neplanificate, de
răspuns ce se iau în acest moment. Adaptarea are nevo ie de ac /uni0163iuni la toate nivelurile, local,
regional, na /uni0163ional și interna /uni0163ional. În luna mai 2008, CE a organizat o consultar e cu factorii
implica /uni0163i în vederea elabor ării cat mai urgente a unei „C ăr/uni0163ii Albe” privind adaptarea, document
ce va con /uni0163ine ac /uni0163iuni concrete ce vor trebui aplicate la nivelul fie c ărui stat.

În Rom ănia, Ministerul Mediului și P ădurilor prin Direc /uni0163ia Schimb ări Climatice și
Dezvoltare Durabil ă coordoneaz ă Strategia Na /uni0163ional ă privind Schimb ările Climatice și implicit,
toate ac /uni0163iunile decizionale în acest domeniu. În anul 2007 a fost înfiin /uni0163at Grupul de Lucru privind
adaptarea la efectele schimb ărilor climatice (OM nr.82/25.01.2007), iar în 2008 a fost aprobat
„Ghidul privind adaptarea la efectele schimb ărilor climatice” (OM 1170/29.09.2008).
De asemenea, în perioada 2005-2007 Administra /uni0163ia Na /uni0163ional ă de Meteorologie a fost
partenerul 10 în cadrul unui proiect INTERREG IIIB- CADSES, Prioritatea 4: Protectia
Mediului, Managementul Resurselor si Prevenirea Ris cului, Masura 4.2: Promovarea
managementului riscurilor si prevenirea dezastrelor , al ături de al /uni0163i 9 parteneri din Italia, Grecia,
Germania, Republica Ceha si Slovenia. Proiectul s-a numit „Agricultura și Schimb ările
Climatice: cum reducem efectele și pericolele antropice/ACCRETe Project – Agricultur e and
Climate Changes: how to Reduce human Effects and Th reats” ( http://www.accrete.eu ). În cadrul
proiectului a fost elaborat ca instrument de bune p ractici agricole „Codul de Atitudini privind
adaptarea tehnologiilor agricole la schimbarile cli matice”, ce a stat la baza m ăsurilor cuprinse în
capitolul privind Agricultura din „Ghidul privind a daptarea la efectele schimb ărilor climatice”
coordonat de MMP. Acest Cod prezinta principalele r iscuri in agricultura datorate schimbarilor
climatice si promoveaza atitudini ce pot conduce la reducerea impactului antropic asupra
climatului. La elaborarea Codului s-au facut efortu ri pentru a oferi sugestii privind masurile
adecvate de adaptare, care sunt considerate element e de importanta majora pentru « ghidul » de
management al fermierilor. Sunt conturate principal ele activitati agricole care influenteaza clima
si este alaturata o lista a bunelor practici pe car e fermierii le pot adopta in scopul reducerii
impactului si vulnerabilitatii.
Adaptarea reprezint ă un proces complex /uni0163inând seama de variabilitatea efectelor de la
o regiune la alta, depinzând de expunere, vulnerabi litate fizic ă, gradul de dezvoltare socio-
economic ă, capacitatea de adaptare natural ă și uman ă, serviciile de s ănătate și mecanismele de
supraveghere a dezastrelor.
Obiectivul „Ghidului” este reprezentat de cre șterea capacit ă/uni0163ii de adaptare a României
la efectele actuale și poten /uni0163iale ale schimb ărilor climatice, prin:
• monitorizarea impactului provocat de schimb ările climatice, precum și a vulnerabilit ă/uni0163ii
socio-economice asociate;
• integrarea m ăsurilor de adaptare la efectele schimb ărilor climatice în strategiile și
politicile de dezvoltare sectorial ă și armonizarea lor intersectorial ă.
• identificarea m ăsurilor speciale privind adaptarea sectoarelor crit ice din punct de vedere
al vulnerabilit ă/uni0163ii la schimb ările climatice.
Scopul „Ghidului” este reprezentat de identificarea, în func /uni0163ie de resursele economice
existente, a m ăsurilor necesare pentru a limita efectele negative prognozate prin scenariile
climatice, estimate pe un orizont de timp mediu și lung (decenii). Măsurile identificate vor fi
implementate prin colaborarea cu autorit ă/uni0163ile locale și prin asigurarea asisten /uni0163ei tehnice
corespunz ătoare. Datorit ă iner /uni0163iei sistemului climatic, efectele deciziilor și ac /uni0163iunilor adoptate în
prezent se vor concretiza într-un orizont de timp m ediu și lung. Ghidul dore ște s ă asigure o
în /uni0163elegere mai bun ă a impactului anticipat al schimb ărilor climatice, pân ă în anul 2030 prin
analiza evolu /uni0163iei estimate a factorilor climatici pe termen lung, a scenariilor de dezvoltare
economic ă și a particularit ă/uni0163ilor sistemelor naturale, în anumite limite de ince rtitudine
identificate.

Efectele schimb ărilor climatice asupra agriculturii fundamenteaz ă necesitatea procesului
decizional privind reducerea riscurilor în vederea men /uni0163inerii stabilit ă/uni0163ii recoltelor. Cu alte
cuvinte, variabilitatea și schimb ările climatice trebuie abordate prin prisma activit ă/uni0163ilor agricole
zilnice, cu ajutorul strategiilor de atenuare și a m ăsurilor de adaptare. Nu în ultimul rând,
adoptarea m ăsurilor de r ăspuns identificate ca urmare a efectelor schimb ărilor climatice trebuie
integrate în politicile de dezvoltare la nivel na /uni0163ional, regional și local.

1.1. Practici agricole pentru reducerea efectelor s ecetei

Măsurile agrotehnice specifice necesare în situa /uni0163ia producerii fenomenului de secet ă
agricol ă în zonele cu climat secetos cum este și zona de interes a prezentei lucr ări impun sub
aspect organizatoric urm ătoarele:
– selectarea acelor m ăsuri agricole care s ă permit ă p ăstrarea și conservarea apei în sol;
– evaluarea și cuantificarea m ăsurilor alese/selectate;
– analiza rezultatelor și selectarea celor mai bune op /uni0163iuni;
– elaborarea strategiilor imediate și adoptarea acestora în viitor.
În practica agricol ă acestea se refer ă la:
/boxshadowdwn fixarea structurii sortimentului de soiuri și hibrizi la începutul fiec ărui an agricol și a
tehnologiei corespunz ătoare func /uni0163ie de rezerva de ap ă a solului la sem ănat;
/boxshadowdwn în practic ă este necesar s ă se cultive un num ăr mai mare de variet ă/uni0163i/genotipuri,
respectiv soiuri/hibrizi în fiecare an agricol, cu perioad ă de vegeta /uni0163ie diferit ă pentru o
mai bun ă valorificare a condi /uni0163iilor climatice, îndeosebi regimul de umiditate, se pot
preveni astfel pierderi însemnate de recolte, precu m și e șalonarea lucr ărilor agricole;
/boxshadowdwn adaptarea sistemului de lucr ări al solului la con /uni0163inutul de umiditate din perioada
sem ănatului;
/boxshadowdwn respectarea epocii de sem ănat, tendin /uni0163a c ătre sem ănatul mai “timpuriu” al
porumbului, îndeosebi în prim ăverile secetoase, este tot mai evident ă datorit ă calit ă/uni0163ii
semin /uni0163elor pentru sem ănat și a tratamentelor acestora, asigurându-se astfel
dezvoltarea unui sistem radicular mai profund, iar în perioadele de secet ă plantele pot
utiliza apa din stratul subarabil al solului, precu m și condi /uni0163ii mai favorabile pentru
polenizare, fecundare, formarea boabelor și o maturare mai timpurie cu efecte asupra
produc /uni0163iilor;
/boxshadowdwn aceea și importan /uni0163ă prezint ă epoca de sem ănat a grâului, specie agricol ă care ridic ă
multe probleme din cauza regimului de umiditate red us din perioada de toamn ă,
respectiv preg ătirea patului germinativ și sem ănat;
/boxshadowdwn pentru cultura grâului de toamn ă aplicarea ud ării de r ăsărire în toamnele deosebit de
secetoase este de importan /uni0163ă capital ă pentru asigurarea unei r ăsăriri uniforme și la
timp și evolu /uni0163ia ulterioar ă a plantelor în vegeta /uni0163ie;
/boxshadowdwn în anii agricoli cu o rezerv ă de ap ă a solului în prim ăvar ă foarte redus ă se poate lua în
considerare extinderea în anul respectiv a hibrizil or de sorg pentru boabe în
detrimentul celor de porumb;
/boxshadowdwn în condi /uni0163ii de vegeta /uni0163ie determinante, densitatea culturii r ămâne elementul principal în
tehnologia culturii, în special în anii cu deficite mari de umiditate la sem ănat;
/boxshadowdwn eliminarea concuren /uni0163ilor pentru ap ă din cultur ă, respectiv combaterea buruienilor;
/boxshadowdwn speciali știi din cadrul sta /uni0163iunilor de cercetare agricol ă de profil prin diseminarea
periodic ă de informa /uni0163ii privind particularit ă/uni0163ile biologice ale variet ă/uni0163ilor culturale cu

accent pe specificul fiec ărui an agricol, tehnologii, ma șini agricole, etc., lucru care de
fapt este tot mai prezent prin manifest ări specifice precum zilele “grâului”,
“porumbului”, târguri și expozi /uni0163ii de specialitate;
/boxshadowdwn în perspectiv ă, trecerea la o agricultur ă pe baz ă de specii transgenice, respectiv
organisme modificate genetic/OMG-uri, care vizeaz ă cre șterea productivit ă/uni0163ii cu un
consum mai mic de energie deoarece permite sem ănatul f ără a mai lucra solul
asigurând distrugerea în totalitate a buruienilor, poluare mai redus ă și implicit
cre șterea apreciabil ă a productivit ă/uni0163ii.
/boxshadowdwn refacerea sistemelor de iriga /uni0163ii și irigarea culturilor sunt probleme de importan /uni0163ă
major ă pentru agricultura din zona de sud a /uni0163ă rii;
/boxshadowdwn introducerea cu rigurozitate a m ăsurilor agrofitotehnice de “lupt ă” cu seceta și
reluarea în practica agricol ă a acestora (sistemul dry-farming).

1.2. Sistemul “dry-farming” – un concept nou privin d diminuarea riscului la seceta in
sistem neirigat

Sistemul de agricultur ă “dry-farming “ include în cadrul tehnologiilor de lucru
conven /uni0163ionale pe terenuri neirigate realizarea ar ăturilor pentru înfiin /uni0163area culturilor de toamn ă la
adâncimea de 22-25 cm și folosirea subsolajului pentru favorizarea acumul ării și re /uni0163inerii apei în
sol. Lucrarea este urmat ă de efectuarea în timpul cel mai scurt (dac ă se poate concomitent) a
opera /uni0163iunilor de preg ătire a patului germinativ (nivelat, gr ăpat, cultiva /uni0163ie total ă), sem ănatul și
efectuarea t ăvălugirii sem ănăturii.
Important ă este gr ăparea ogoarelor pentru ameliorarea condi /uni0163iilor cauzate de lipsa
precipita /uni0163iilor și de cre șterea evapora /uni0163iei (z ăpad ă pu /uni0163in ă iarna, precipita /uni0163ii reduse prim ăvara,
temperaturi mari și vânt care duc la pierderea apei prim ăvara și vara etc.). Se impune finalizarea
mai rapid ă a lucr ărilor solului în vederea sem ănatului prim ăvara, f ără pierderea apei, efectuarea
lucr ărilor de preg ătire a terenului pentru concentrarea lor în timp, s em ănatul la densitate mai
mic ă, adâncime mai mare, în epoca optim ă sau mai devreme.
Esen /uni0163ial ă este totodata si folosirea soiurilor și hibrizilor timpurii, a culturilor tolerante sau
a celor care suport ă mai bine stresul termic și hidric din timpul verii, utilizarea plantelor cu
înr ădăcinare puternic ă care exploreaz ă volume mari de sol (rapi /uni0163ă , floarea-soarelui, sorg, iarb ă de
Sudan, lucern ă etc.).

2 Managementul culturilor si utilizarea terenului

2.1 Selectia varietatilor/genotipurilor

Utilizarea de catre genotipuri (soiuri/hibrizi), a investitiilor care se pot face in
tehnologiile de cultivare (fertilizare, combaterea buruienilor, bolilor si daunatorilor, irigare, etc. )
se realizeaza cu randamente superioare in conditii de mediu care corespund optimului fiziologic
al plantelor si respectiv, scazute in conditii clim atice si edafice nefavorabile.
Selectia varietatilor cultivate include in principa l corelarea conditiilor locale de mediu cu
gradul de rezistenta al genotipurilor (soiuri/hibri zi) fata de conditiile limitative de vegetatie
(seceta, excese de umiditate, temperaturi ridicate, frig/ger, etc.).

Administrarea culturilor si utilizarea rationala a terenului sunt masuri obligatorii pentru
pastrarea potentialului productiei, mentinand in ac elasi timp un impact redus al practicilor
agricole asupra mediului si climei.
Ghidul de bune practici agricole recomanda:
– cultivarea unui num ăr mai mare de variet ă/uni0163i/genotipuri, respectiv soiuri/hibrizi în fiecare
an agricol, cu perioad ă de vegeta /uni0163ie diferita, pentru o mai buna valorificare a condi /uni0163iilor
climatice, indeosebi regimul de umiditate, precum și esalonarea lucrarilor agricole;
– alegerea de genotipuri rezistente la conditiile l imitative de vegetatie, cu o toleranta
ridicata la “arsita”, seceta si excese de umiditat e;
– selectarea unor varietati de plante cu rezistenta naturala la boli specifice determinate de
agentii patogeni.
Avantajele unor astfel de masuri se refera la:
– se asigura o gestionare eficienta a resurselor de apa in agricultura, respectiv o mai buna
utilizare a rezervelor de umiditate din sol dupa se manat, precum si un consum redus de
energie prin aplicarea irigatiilor;
– reducerea costurilor de productie prin alegerea u nui sistem alternativ de lucrari ale
solului si de intretinere specializat pentru combat erea buruienilor, bolilor si daunatorilor.
– scaderea riscului de aparitie a bolilor, precum s i o utilizare eficienta a fungicidelor;
– scaderea emisilor de CO 2 si cresterea productiei si a masei vegetale.

2.2 Structura culturilor si asolamentul

Succesiunea culturilor in timp si spatiu sunt modal itati eficiente pentru fiecare utilizator
agricol in protejarea potentialului productiv al so lului si implicit, asigurarea unor productii
constante. Rotatia culturilor reprezinta modul in c are plantele de cultura se succed de-alungul
timpului pe aceeasi parcela sau sola, iar asolament ul evidentiaza modul de organizare a suprafetei
in cadrul unei exploatatii agricole incluzand struc tura culturilor si succesiunea acestora. Deci,
asolamentul se organizeaza in functie de conditiile naturale, cerintele economice ale exploatatiei
agricole, cerintele fata de clima si sol ale plante lor incluse in structura culturilor. La nivelul
fermelor se recomanda practicarea asolamentului si stabilirea unei structuri de culturi care sa
includa cel putin trei grupe de plante, respectiv c ereale paioase 33%, prasitoare – plante tehnice
33% si leguminoase 33%. In productia vegetala se cu nosc urmatoarele tipuri de asolamente:
agricole, furajere, speciale si mixte.
Principiile de baza in aplicarea masurilor de adpta re se bazeaza pe:
– folosirea de soiuri/hibrizi de plante bine adaptate conditiilor pedoclimatice;
– in cultura mare, practicarea asolamentului de camp pentru producerea de materie
prima in industria agroalimentara, textila, chimica , etc;
– policultura, in scopul utilizarii eficiente a spati ului agricol si cresterea
biodiversitatii;
– organizarea de asolamente cu ingrasaminte verzi, in scopul ameliorarii
proprietatilor fizice, chimice si biologice ale sol urilor degradate;
Beneficiile comporta urmatoarele aspecte:
– adaptabilitatea genotipurilor (soiri/hibrizi) la po tentialul zonelor ecologice;
– efecte directe asupra proprietatilor fizice (struct ura si stabilitatea structurala a
solului), chimice (continutul de elemente nutritive ) si biologice (cantitatea de
materie organica) ale solului;

– reducerea riscului de transmitere a bolilor si daun atorilor, sau dezvoltarea
buruienilor;
– protejarea solurilor impotriva eroziunii, scurgerii la suprafata si formarea crustei.
Din punct de vedere al conditiilor naturale, tipul de clima si sol au un rol deosebit in
stabilirea tipului de asolament si alegerea structu rii culturilor agricole. De asemenea, tipul de
relief, adancimea apei freatice, prezenta ecosistem elor naturale, a apelor de suprafata pot
influenta organizarea asolamentelor. Totodata, dife ritele tipuri de amenajari, mai ales cele
hidrotehnice, cum ar fi captarile de apa din puturi forate sau din ape de suprafata in vederea
producerii de apa potabila au o importanta deosebit a. Nu in ultimul rand, din punct de vedere
agronomic se ia in considerare prezenta sau posibil itatea amenajarilor pentru irigatii, in special
in zonele vulnerabile la seceta, ca si cele pentru drenaj si desecare, in zonele cu soluri mai putin
permeabile sau cu excedent temporar de umiditate (z one umede).
In structura culturilor, alegerea soiurilor/hibrizi lor se bazeaza pe adaptabilitatea acestora
fata de conditiile pedo-climatice specifice zonei c orelat si cu cerintele de piata. In ceea ce
proiveste relieful, cunoasterea adancimii apei frea tice si a celor de suprafata asigura prevenirea
riscurilor de poluare ca urmare a tehnologiilor apl icate. De asemenea, se ia in considerare
marimea pantelor pentru efectuarea lucrarilor solul ui, in special aratura, pentru pvenerirea
fenomenlor de degradare a solurilor ca urmare a ero ziunii datorate apei.

2.3 Sistemul de lucrari a solului

Stabilirea unui sistem de pregatire a terenului poa te fi un proces mai mult sau mai putin
complex in functie de diversele metode de semanat/p lantare, iar selectarea optiunilor sa includa
ca obiectiv principal utilizarea eficienta a spatiu lui si timpului. Culturi diferite pot fi plantate
succesiv, simultan pe acelasi teren si recoltate es alonat sau se poate alege practicarea sistemului
monocultura pe acelasi teren mai multi ani la rand. Pentru a defini un sistem care combina
utilizarea eficienta a resurselor, minimizand cerer ile, cu niveluri constante ale productiei, este
necesara o cunoastere detaliata a varietatilor spec ifice si a comportarii lor in conditii
agropedoclimatice specifice. Pentru prevenirea efec telor directe si indirecte asupra emisiilor de
gaze cu efect de sera, cel mai bun sistem de cultur a considerat a fi cel mai putin agresiv fata de
mediul natural este rotatia culturilor.
Exista o interactiune directa intre modul de lucrar e a solului si masurile specifice pentru
gestionarea acestuia si anume:
– incorporarea resturilor vegetale pentru a creste co ntinutul de materie organica;
– administrarea si incorporarea ingrasamintelor si am endamentelor;
– interactiunea cu alte practici agricole, respectiv irigarea culturilor agricole.
Sistemul conventional de lucrari ale solului includ e efectuarea unei araturi intre doua
culturi si pregatirea patului germinativ prin difer ite operatii secundare (grapat, discuit, etc). In
general, numarul de operatii trebuie sa fie cat mai redus pentru economisire de energie si timp,
precum si evitarea riscului de deterioare a proprie tatilor solului.
Practicarea lucrarilor de conservare a solului repr ezinta una dintre multele solutii
emergente ce se adreseaza sistemelor de cultura act uale pentru a raspunde echilibrului necesar
intre mediul natural, agronomic si economic. Datori ta variabilitatilor spatiale a caracteristicilor
solului si apei, sistemele de cultura care folosesc lucrari de conservare a solului necesita o
abordare diferita sub aspectul pregatirii, aplicari i fertilizantilor, controlul buruienilor si
daunatorilor, precum si topografia terenului agrico l in raport cu resursa de apa.

In aceste conditii, bunele practici agricole recoma nda:
• utilizarea unor soiuri/hibrizi adaptate sistemului de rotatie a culturilor in ferma;
• folosirea culturilor mixte, culturi intercalate, cu lturi permanente, culturi duble pe aceleasi
parcele sau in cadrul fermei pentru cresterea bio-d iversitatii.
Se obtin astfel urmatoarele beneficii:
• scaderea riscului aparitiei bolilor si daunatorilor , precum si un grad mai scazut de
raspindire a bolilor si daunatorilor pe parcursul u nui sezon de vegetatie;
• reducerea efectului vremii nefavorabile, prin reali zarea semanatului si recoltatului in
perioade diferite, respectiv esalonarea lucrarilor agricole functie de evolutia culturii si
mersul vremii;
• mentinerea echilibrata a cerintelor de substante nu tritive la diferite culturi pentru a se
evita pierderea excesiva a nutrientilor din sol;
• imbunatatirea structurii si fertilitatii solului, p recum si a materiei organice prin alternarea
culturilor cu inradacinare puternica;
• culturi corespunzatoare din punct de vedere ecologi c si economic.

2.4. Tehnici de fertilizare

2.4.1. Fertilizarea minerala

Sursele nutritionale ale plantelor sunt: materia or ganica rezultata in cadrul exploatatiei
agricole, rezerva minerala a solului, sinteza micro biana a azotului organic, ingrasamintele
organice si minerale. Aplicarea îngr asa mintelor minerale se face exclusiv pe baza analizei starii
de fertilitate a solului, repetata la fiecare 4 – 5 ani.
Codul bunelor practici vizeaza in principal reducer ea poluarii cu nitrati, iar regulile de
baza in “ghidul” fermierului se refera la:
– elaborarea planurilor de fertilizare, in functie de fiecare exploatatie si organizarea
registrelor privind utilizarea fertilizantilor;
– mentinerea covorului vegetal, in special in perioad ele ploioase, pentru absobtia azotului
din sol;
– limitarea aplicarii fertilizantilor minerali, in sp ecial pe baza de azot pentru reducerea
poluarii cu nitrati;
– modul si momentul de aplicare a ingrasamintelor, fu nctie de starea solurilor, compozitia
acestora si panta terenului, precum si conditiile c limatice si irigatii.
La acestea sa mai pot aduga:
– gestiunea terenurilor agricole, indeosebi utlizarea unui sistem de rotatie a culturilor
corelat cu proportia suprafetelor destinate culturi lor anuale si cele permanente;
– prevenirea poluarii apelor prin siroire si percolar ea apei in afara zonelor strabatute de
sistemul radicular in cazul culturilor irigate;
– in zonele umede trebuie cunoscute perioadele pe dur ata carora este interzisa aplicarea
anumitor tipuri de fertilizanti.
In aceste conditii cele mai importante beneficii se refera la:
– imbunatatirea fertilitatii naturale a solurilor si conservarea calitatii acestora;
– asigurarea randamentelui culturilor agricole prin d irijarea si controlul consumurilor
plantelor in raport cu necesarul acestora pentru re alizarea productiilor planificate.

2.4.2. Fertilizarea organica

Folosirea fertlizantilor organici permite asigurare a continua a plantelor cu diferite
substante nutritive si o eliminare eficienta si eco logica in mediul inconjurator. Materia organica
rezultata in cadrul exploatatiei agricole include r esturi vegetale, balegar, alte tipuri de dejectii d e
la animale. Fermele mixte (policultura-cresterea an imalelor) pot asigura necesarul de
ingrasaminte organice in detrimentul celor minerale .
Bune practici ale fertilizarii organice recomanda:
– elaborarea planurilor de fertilizare in functie d e fiecare exploatatie si organizarea
registrelor privind utilizarea fertilizantilor;
– capacitatea de constructie a foselor destinate st ocarii efluentilor de la crescatoriile de
animale domestice vizeaza impiedicarea poluarii pri n siroirea si infiltrarea in sol sau scurgerea in
apele superficiale a lichidelor continand efluenti animali si efluenti din materii vegetale, cum ar
fi furajele insilozate;
Beneficii respectarii unor astfel de practici vizea za:
– imbunatatirea insusirilor privind structura, aera tia si capacitatea de infiltratie a solurilor
– gestiunea terenurilor agricole prin utilizarea unui sistem de rotatie, pastrarea unui
echilibru privind ponderea culturilor permanente i n raport cu cele anuale;
– prevenirea poluarii apelor prin siroire si percola rea apei in afara zonelor strabatute de
sistemul radicular al plantelor, in cazul culturilo r irigate.

2.5 Controlul buruienilor si daunatorilor

Controlul buruienilor si daunatorilor se bazeaza pe implementatrea unei scheme adecvate a
agentilor patogeni si daunatorilor pentru fiecare c ultura, insa pentru protejarea mediului
inconjurator si diminuarea emisiiilor de gaze obiec tivul principal il reprezinta reducerea utilizarii
produselor chimice. In acest scop, tehnicile de con trol al daunatorilor si buruienilor caracteristice
productiei din campurile ingrasate natural se bazea za pe trei instrumente principale si anume:
rezistenta la purtatorii de paraziti, rotatia cultu rilor, tehnici de cultivare corespunzatoare. De
asemenea, densitatea culturilor reprezinta o modali tate de controlul a cresterii si dezvoltarii
buruienilor prin faptul ca, o densitate mai mica la semanat lasa solul expus luminii solare
favorizind cresterea buruienilor, iar o cultura vig uroasa are sanse mai mici sa fie afectata negativ
de buruieni.
Masurile specifice unei practici agricole durabile sub aspectul controlului bolilor si
daunatorilor sunt:
• utilizarea masurilor de control in campuri ingrasa te natural;
• intercalarea in rotatia culturilor a unor plante ne -experimentale pentru a determina
prezenta sau impactul agentului patogen asupra cult urilor sensibile la boli;
• folosirea sistemului de lucrari “minimum-tillage” p entru incorporarea resturilor vegetale;
• practici agricole specifice pentru combaterea burui enilor (reducerea distantei dintre
randuri, semanatul timpuriu, etc.);
• aplicarea mulciului pentru protejarea solului la su prafata sau materie organica provenita
din resturi vegetale.
Avantajele respectarii unei scheme adecvate de cont rol a agentilor patogeni si
daunatorilor implica:

• scaderea costurilor pentru combaterea buruienilor s i reducerea efectelor negative ale
aplicarii pesticidelor;
• reducerea impactului agentilor patogeni in culturil e sensibile;
• reducerea costurilor de productie si cresterea cali tatii acestora.

2.6. Managementul apei in agricultura in sistem iri gat

Impactul managementului apei asupra schimbarilor cl imatice este mai putin evident
decat multiplele consecinte ale acestor schimbari a supra necesitatii modificarii tehnicilor de
irigare. Scaderea emisiilor de gaze cu efect de ser a datorate gospodaririi apei se bazeaza in
principal pe reducerea cantitatii de energie utiliz ate si apei, efectele schimbarilor climatice
asupra gospodaririi apei fiind din ce in ce mai evi dente si deosebit de complexe.
Agricultura prin irigatii se bazeaza pe distribuire a artificiala a apei in terenul agricol
pentru infiintarea culturilor si asigurarea crester ii plantelor agricole. Alegerea sistemului de
irigatie conform cu necesitatile si conditiile loca le privind suprafata, tipul de cultura si insusiril e
solului reprezinta cerintele de baza intr-un sistem de management agricol durabil.
Metodele de irigare sunt:
– irigatie prin brazde deschise cu plugul înainte d e semanat, la distanta de circa 1 m una
de cealalta, lungi de pâna la 200 m, brazde prin ca re apa se scurge si din care se împrastie pe
întreg terenul;
– irigatie prin aspersiune, numita si ploaie artifi ciala, metoda prin care apa se preia cu
mici statii de pompare (de punere sub presiune), se conduce prin mici conducte de aluminiu
(aripi de ploaie) si ajunge la un dispozitiv specia l, aspersorul, care împrastie picaturi de apa pe o
suprafata de teren reprezentata printr-un cerc cu r aza de 15 -18 m;
– irigatie prin “picaturi”, sistem mai recent intro dus, în care apa se preia de la statia de
punere sub presiune si se conduce prin conducte per forate asezate la suprafata terenului, din care
ea iese sub forma de picaturi.
Pentru eficientizarea aplicarii irigatiilor, codul bunelor practice agricole recomanda:
• alegerea unui sistem propriu de irigatie, adaptat l a suprafata cultivata si resursele
financiare, conditionat de existenta în imediata ap ropiere a unui lac sau râu cu apa
permanenta, si mai ales existenta la adâncimea de 5 – 10 m a unui strat permanent de apa
freatica care poate fi adusa la suprafata printr-un put si o mica statie de pompare;
• cunoasterea proprietatilor solului, precum capacita tea solului de a retine apa si adancimea
pana la care ajung radacinile plantelor;
• monitorizarea tuturor aspectelor legate de organiza re si desfasurare inainte de aplicarea
irigatiilor, in timpul si dupa administrarea normei de udare, respectiv alegerea
momentului aplicarii, verificarea circuitului apei prin masurarea performantei si
uniformitatii aplicarii;
• utilizarea mai multor mecanisme de monitorizare pen tru planificarea irigatiilor, cele mai
des folosite incluzand masurarea umiditatii solului , observatii privind starea plantelor si
testarea tuburilor de dren dupa irigatii, in vedere a efectuarii modificarilor necesare pentru
urmatoarea udare;
• stabilirea unui program de control a irigatiilor, a ctualele tehnologii avand posibilitatea
programarii automate pe baza analizei unor probe sa u set de probe de sol;

• utilizarea unor programe de software pentru analiza bilantului apei din sol, inclusiv
crearea unor modele simple, evitandu-se astfel folo sirea unui numar mare de parametri
care sunt utilizati, in general doar in scopuri exp erimentale.
Alegerea metodei de irigatii corespunzatoare implic a urmatoarele cerinte de functionare:
– cunoasterea tipului de sol avand in vedere faptul ca, solurile nisipoase au o capacitate
redusa de retinere a apei si o rata de infiltrare m are ceea ce implica norme de udare mai scazute
dar aplicate frecvent doar in anumite situatii sia nume cand straturile nisipoase sunt superficiale.
In aceste conditii, se recomanda sistemul de irigar e prin aspersiune sau prin picurare comparativ
cu irigarea prin brazde. Pe solurile argiloase sau lutoase pot fi utilizate toate tipurile de irigatii , in
special irigarea prin brazde. Sistemul de irigatii prin brazde este cel mai indicat pentru solurile
argiloase care au o rata de infiltrare scazuta. Can d in aceeasi schema de irigatii sunt cuprinse mai
multe tipuri de sol este recomandata irigarea prin aspersiune sau prin picurare pentru a asigura o
buna distributie a apei.
– in functie de panta terenului se alege metoda ca re permite reducerea pierderilor prin
scurgere si siroire, irigarea prin aspersiune sau prin picurare fiind recomandata, indeosebi pe
pantele cu inclinare ridicata sau pe suprafetele cu relief neuniform.
– conditiile climatice pot influenta randamnetul a plicarii udarilor, in conditii de vant
puternic fiind de preferat udarea prin picurare sau prin inundare pe brazde. Pe suprafetele care
necesita udari suplimentare, irigarea prin aspersiu ne sau picurare sunt mult mai potrivite datorita
flexibilitatii si adaptabilitatii la cerintele dive rse ale fermei;
– sursele de apa si calitatea apei asigura eficien ta aplicarii normelor de udare mai ales in
conditiile rezervelor limitate de apa si cand depun erile de sedimente din apa pot bloca duzele in
cazul sistemelor de irigatii prin aspersiune sau pr in picurare, ceea ce determina o crestere a
costurilor de intretinere. Daca apa de irigatii con tine saruri, irigarea prin picurare poate fi
recomandata atata timp cat apa este folosita in str atul superficial de sol. Sistemele de irigatii prin
aspersiune sunt mult mai eficiente decat metodele d e irigare prin brazde pe terenurile bogate in
saruri.
– tipul de cultura, irigarea prin aspersiune si pi curare recomandandu-se in special pentru
culturile legumicole si pomi-viticole datorita inve stitiilor ridicate, iar cea prin brazde poate fi
utilizata la toate tipurile de culturi.
Studiile de impact în domeniul agricol necesit ă deci, interrela /uni0163ionarea cercet ării știin /uni0163ifice
agrometeorologice/agroclimatice cu biotopul agricol și alte domenii conexe pentru o
fundamentare riguroas ă a situa /uni0163iilor de risc datorate fenomenelor periculoase din agricultur ă.
Măsurile și ac /uni0163iunile de prevenire și diminuare impactului schimbarilor climatice în
agricultur ă trebuie să vizeze aspecte importante atât în domeniul cercet ării știin /uni0163ifice, cât și în
practica agricol ă.
Managementul riscului datorat fenomenelor meteorolo gice periculoase in agricultura
include în principal ac /uni0163iuni privind gestionarea și conservarea resurselor agroclimatice cu scopul
de a preveni și diminua situa /uni0163iile de risc, precum și luarea unor decizii corecte pe termen imediat
sau în perspectiv ă.
Managementul strategic este un ansamblu de obiectiv e majore axat pe anticiparea
schimb ărilor care trebuie operate și determin ă evolu /uni0163ia pe termen lung și performan /uni0163ele rezultate
în urma aplic ării corespunz ătoare a strategiilor stabilite asigurându-se totoda t ă și evaluarea
continu ă a obiectivelor propuse.