SPECIALIZAREA: GEOGRAFIE APLICAT Ă ȘI EVALUAREA RESURSELOR [610647]

UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE NATURII ȘI ȘTIINȚE AGRICOLE
SPECIALIZAREA: GEOGRAFIE APLICAT Ă ȘI EVALUAREA RESURSELOR
TURISTICE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator Științific :
Conf. Univ. Dr. Marius Lungu

Masterand: [anonimizat] 2019

1

UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE NATURII ȘI ȘTIINȚE AGRICOLE
SPECIALIZAREA: GEOGRAFIE APLICAT Ă ȘI EVALUAREA RESURSELOR
TURISTICE

FENOMENE CLIMATICE DE RISC DIN
PODIȘUL DOBROGEI DE SUD ÎN
CONTEXTUL SCHIMB ĂRILOR CLIMATICE
ACTUALE

Coordonator Științific
Conf. Univ. Dr. Marius Lungu

Masterand: [anonimizat] 2019

2

Cuprins
I. INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 4
I. 1 Aspecte generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 4
I.2. Scopul lucrării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 5
I.3. Isoricul cercetarilor climatice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 7
I.4 Materiale și metode folosite ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 11
II. PODIȘUL DOBROGEI DE SUD – CADRUL NATURAL ………………………….. ……………………… 13
II.1 Poziția geografică și delimitarea teritorială ………………………….. ………………………….. ………….. 13
II.2 Geneza și alcătuirea geologică ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 13
II.3. Relieful ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 16
II.4 Apele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 18
II.5. Biodiversitatea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 19
II.6. Soluri le ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 21
III. PARTICULARITĂȚI CLIMATICE DIN PODIȘUL DOBROGEI DE SUD ………………………….. 23
III. 1. Factorii climatogeni fizico -geografici ………………………….. ………………………….. ………………… 23
III.2. Factorii climatogeni radiativi ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 24
III.3. Factorii climatogeni dinamici ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 25

3

III.4. Centrii barici de acțiune și perioadele sinoptice care influențează evoluția vremii în Dobrogea
de Sud ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 26
III.5 Parametrii climatici și variabilele lor ………………………….. ………………………….. …………………. 27
III.5.a Temperatura aerului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 27
III.5.b Umezeala relativă a aerului ………………………….. ………………………….. ………………………. 33
III.5.c. Durata de strălucire a soarelui ………………………….. ………………………….. ………………….. 35
III.5.d. Nebulozitatea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 36
III.5.e. Precipitațiile atmosferice ………………………….. ………………………….. …………………………. 37
III.5.f. Presiunea atmosferică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 39
III.5.g. Vântul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 41
III.5.h. Regionarea climatică și topoclimatică ………………………….. ………………………….. ……….. 43
IV. FENOMENE CLIMATICE DE RISC ………………………….. ………………………….. ……………………. 47
IV.1. Aspecte generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 47
IV.2. Meto dologia riscurilor climatice ………………………….. ………………………….. ………………………. 49
IV.3. Fenomene cimatice de risc din perioada rece a anului ………………………….. ……………………… 51
IV.3.a Ninsoarea și stratul de zăpadă ………………………….. ………………………….. ……………………. 51
IV.3.b Viscolul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 53
IV.4 STUDIU DE CAZ VISCOLUL 16 –18 IANUARIE 2016 ………………………….. ………………………….. .. 57
IV.5. Riscuri climatice din sezonul cald ………………………….. ………………………….. ……………………… 60
IV.5.a Grindina ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 60
IV.6. STUDIU DE CAZ CĂDERILE DE GRINDINĂ 2 MAI 2019 ………………………….. ……………………….. 64
IV.7. STUDIU DE CAZ TROMBELE DE LA VAMA VECHE DIN 16.07.2013 ………………………….. ……….. 65
IV.8. Fenomene climatice de risc posibile întregul an ………………………….. ………………………….. ….. 67
IV.8.a Seceta și ariditatea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 67
V. SCHIMBĂRILE CLIMATICE ACTUALE ………………………….. ………………………….. …………….. 73
VI. CONCLUZII FINALE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 79
VII. BIBLIOG RAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 80

4

I. INTRODUCERE

I. 1 Aspecte generale

Clima unei regiuni se exprimă ca fiind suma tuturor stărilor și manifestărilor vremii de –
a lungul timpului dată de interacțiunea specifică și complexă a tuturor factorilor climatogeni:
radiativi (de exemplu radiația solară ca factor energetic primar); dinamici (când circulația
atmosferei este privită ca factor energetic secundar); fizico -geografici (câ nd suprafața active
este prezentată ca factor de transformare și acumulator de energie termică).
Podișul Dobrogei prin poziția sa geografică în sud -estul României, aspect și altitudini
reduse (70 – 250 m), specificul său climatic și topoclimatic se încadrează în sectorul cu climat
temperat semiarid, cu un caracter continental în sud -vest, vest și partea centrală și un caracter
maritim în sud -est si est (Ciulache S., 2002). Starea vremii constituie o condiție de viață, un
element de ri sc, dar și o resursă de mediu. În consecință, studiul condițiilor climatice a fost și
rămâne o preocupare universală și permanentă a omenirii.
Dobrogea se individualizează ca fiind cea mai caldă, cea mai uscată și, între unitățile
naturale de dealuri și câ mpie, cea mai vântoasă regiune a țării.
Individualitatea climatică a Dobrogei este rezultatul interacțiunii complexe, dar specifice, a
factorilor climatogeni radiativi, fizico -geografici și dinamici.
Podișul Dobrogei de Sud este situat în partea de sud -est a țării, desfăsurându -se între
Dunăre, terasele și lunca acesteia în vest, Marea Neagră și câmpia litorală în est, Podișul
Casimcei în nord și Podișul Ludogorie în sud. Între aceste limite geografice Podișul Dobrogei
de Sud se prezintă ca o unitate de re lief suspendată între unitățile de relief mai sus menționate,
având o suprafață de 5.335 km², care reprezintă 47,8% din suprafața totală a Podișului Dobrogei.
Dobrogea de Sud este o regiune de platformă, cu interfluvii plane sau larg vălurite și
altitudin i cuprinse între 200 (în vest) și 100 m (în est). Se disting trei subunități: Podișul

5

Medgidia, cu altitudini între 170 -100 m și un nivel freatic ridicat, din cauza canalului Dunăre –
Marea Neagră; Podișul Cobadin -Negru Vodă, foarte vălurit, cu numeroase for me carstice și cu
câteva areale endoreice; Podișul Oltina, puternic fragmentat cu numeroase canarale și limane
fluviatile. Litoralul propriu -zis este foarte jos în secțiunea nordică (între 0 și 4 m) și sensibil mai
înalt (cca. 100 m) în partea sudică. Mare a Neagră constituie, la rândul ei, cel de -al doilea tip
fundamental de suprafață activă, care are, prin modul diferit de încălzire și răcire, prin faptul că
este o sursă permanentă de evaporare, prin modificările pe care le aduce presiunii atmosferice
și caracteristicilor vântului, nebulozității și precipitațiilor, influențe deloc neglijabile asupra
genezei condițiilor climatice specifice Dobrogei. Desigur, bazinul Mării Negre, nu poate fi
considerat drept suprafață activă a Dobrogei , dar proximitatea unei atât de întinse suprafețe
acvatice nu poate rămâne fără consecințe asupra climei dobrogene.
I.2. Scopul lucrării

În timp, activitatea umană a fost influențată într -un fel sau altul de starea vremii. Scopul
principal al prezentei lucrări este de a preze nta resursele și riscurile climatice din Podișul
Dobrogei de sud precum și schimbările climatice actuale survenite in cadrul regiunii .
În ultimii ani studierea schimbărilor climatice a devenit un subiect intens cercetat și
dezbătut în multe părți ale lumii. Importanța acordată schimbărilor climatice recente este dată
de faptul că acestea au numeroase efecte negative asupra ecosistemelor n aturale și asupra
societății. Creșterea temperaturilor medii și extreme ale aerului din ultimul secol a fost
demonstrată în numeroase studii efectuate în diferite regiuni ale lumii (Frich et al., 2002; Klein
Tank și Konnen, 2003; Vinnikov și Grody, 2003; d el Rio et al., 2005; Vincent et al., 2005;
Moberg et al., 2006; IPCC 2007; El Kenawy et al., 2011; del Rio et al., 2012).
Una dintre cele mai semnificative consecințe ale creșterii temperaturilor aerului este
creșterea magnitudinii și frecvenței eveniment elor negative legate de precipitațiile extreme
generate de creșterea nivelului de umezeală al atmosferei . Încălzirea globală, alături de
schimbările survenite în cantitățile de precipitații sunt realități care au numeroase efecte
negative asupra multelor a specte ale societății și ecosistemelor naturale. Printre efectele adverse

6

provocate de schimbările în aceste două elemente climatice se numără: stresul termic de o
intensitate mai crescută care va duce la o frecvență mai ridicată a deceselor și afecțiunilo r
specifice cauzate de temperaturile înalte și la o vulnerabilitate crescută a plantelor, creșterea
frecvenței evenimentelor hidrologice extreme, cum sunt inundațiile și secetele, evenimente care
au un impact profund asupra economiei, mai ales a țărilor în curs de dezvoltare, unde agricultura
ocupă un loc major între domeniile de activitate ,cum este și cazul României.
Pentru o înțelegere mai profundă a schimbărilor climatice, în rândurile următoare vom
da definițiile climei și a schimbărilor climatice așa cum au fost ele formulate de către
Organizația Meteorologică Mondială (OMM, 2002).
Clima reprezintă caracteristica stărilor de vreme pe o perioadă îndelungată de timp
specifică unui anumit teritoriu, a cărui extindere poate varia în suprafață – de la un anumit loc,
până la întregul glob terestru, iar pe verticală de la adâncimea straturilor de uscat și acvatice, la
care nu se mai resimt oscilațiile ciclurilor anuale ale unor elemente meteorologice, până la
înălțimi la care se produc majoritatea fenomenelo r atmosferice, corespunzând aproximativ cu
limita superioară a troposferei, primul strat al atmosferei (OMM, 2002; Sandu et al., 2008).
Schimbarea climei reprezintă o modificare semnificativă din punct de vedere statistic în
starea climei care poate fi identificată de schimbările în media și/sau variabilitatea principalelor
variabile climatice și care persistă pentru o perioadă lungă de timp, de regulă de o rdinul
deceniilor sau mai mult. Aceste schimbări sunt determinate atât de factori naturali, cât și
antropici (OMM, 2002).
Definiția adoptată de către Convenția Cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor
Climatice (UNFCCC) se referă numai la cauzele dete rminate de activitățile antropice care
alterează compoziția atmosferei excluzând alte efecte ale activității umane cum sunt
modificările produse în utilizarea terenurilor etc.
De multe ori, termenul de „schimbări climatice” se folosește pentru a include to ate
variațiile climatice, lucru care poate conduce la confuzii majore. Clima cunoaște variații la toate
scările de timp și spațiu și va fi într -o continuă modificare, însă ceea ce face diferența între
variabilitatea climatică și schimbarea climatică este p ersistența condițiilor de anormalitate. Cu

7

alte cuvinte, evenimentele de natură climatică ce obișnuiau să se producă numai arareori au
devenit mai frecvente (temperatura maximă a aerului din timpul verii în continuă creștere
doboară recorduri an de an sau la intervale de numai câțiva ani). În termeni statistici, curba
frecvenței distribuției ce reprezintă probabilitatea producerii unui eveniment meteorologic este
schimbată. Schimbarea poate surveni fie în amplitudinea curbei, fie curba este deplasată pe o
nouă medie, fie ambele (OMM, 2002).
Pe de altă parte, nu se poate vorbi de schimbare climatică indusă de activitățile umane
atunci când are loc un eveniment singular de o severitate nemaiîntâlnită. Chiar dacă într -o
anumită regiune se surprinde un evenimen t sau o succesiune de evenimente care nu au mai fost
înregistrate până atunci (tornade, uragane, secete extrem de intense etc.), dacă aceste episoade
nu se vor mai manifesta în următorii 30 ani ele pot fi considerate ca făcând parte din
variabilitatea natu rală a climei.
Înregistrările geologice au demonstrat că istoria pe termen lung a Pământului este
punctată de numeroase schimbări de climă produse cu o rapiditate de câteva decenii cauzând
impacturi ce au durat sute de ani până la un mileniu. Aceste schim bări nu sunt omogene, astfel
că unele regiuni se încălzesc în timp ce alte zone se răcesc, devin aride sau umede.
În multe regiuni ale lumii variațiile climatice sunt mult mai ample decât în altele, ce este
normal pentru o locație poate prezenta caracter de anormalitate pentru alta. În unele zone pentru
anumite sezoane sau perioade de timp, variabilitatea poate fi slabă, dar în altele, condițiile pot
oscila pe un ecart mare, de la perioade cu îngheț la perioade foarte călduroase sau de la perioade
foarte u mede la perioade foarte uscate manifestând variații puternice imprimând schimbărilor
climatice particularități specifice, astfel că studierea schimbărilor la nivel regional și chiar local
este foarte importantă.
I.3. Isoricul cercetarilor climatice

Starea vremii constituie o condiție de viață și o resursă de mediu.În consecință, într -o
formă sau alta, meteorologia a fost și rămane o parte universală și permanentă a realității.În cele

8

ce urmează, sunt trecute în revistă cateva repere istorice, sem nificative pentru meteorologia
romanească și dobrogeană.
Teritoriul Dobrogei a fost studiat incă din perioada antică cele mai vechi însemnări cvu
privire asupra climei Dobrogei aparținând lui Herodot (sec.V î.Hr.), în descrierile cu caracter
istoric și ge ografic.
Ștefan C. Hepites a introdus pentru prima dată efectuarea observațiilor meteorologice în
mod sistematic, din oră în oră, între orelle 06 și 22, zilnic, începand cu anul 1878. Prin studiile
întocmite, primele cu carcater științific, unele dintre el e cu referire concretă la Dobrogea de
Nord, Ștefan C. Hepites a adus o contribuție remarcabilă la dezvoltarea cercetărilor climatice
din țara noastră. Dintre cele referitoare la clima Dobrogei de Nord, amintim „Clima Sulinei după
observațiile meteorologice de la 1876 la 1880”, „Clima Sulinei”, „Seceta în Dobrogea în 1896”.
Cercetători cu însemnate contribuții în cercetarea climei tarii și a Dobrogei au fost:
– C. Sorodoc („Cauzele ciclogenezei deasupra vestului Mării Negre în intervalul 21 -23 iunie
1960”;
– Ștefan Stoenescu („Câteva date noi pentru caracterizarea sumară a climei Dobrogei” -1958,
"Particularități ale regimului temperaturii și umezelii aerului din zona litoralului românesc al
Mării Negre" -1965);
– D. Țîștea („Câteva considerații privind influența Mării Negre asupra regimului temperaturii
aerului în zona de SE a teritoriului RPR" -1965”, „Scurtă caracterizare a climei Dobrogei cu
referire specială la zona de litoral” – 1967, " Condițiile meteorologice ale aeroterapiei pe
litoralul românesc al Mări i Negre” – 1972.);
– Gheorghe Neamu („Regimul înghețurilor în Dobrogea” -1971, „Clima Dobrogei” -1972)
– M. Frimescu și V. Crețeanu („Studiul ionizării naturale a aerului la Mangalia și Sinaia” -1964.)
– H.Andrițoiu și I. Ciocoiu („Regimul radiativ al litoralului romanesc” -1965)
– E. Teodoreanu și Gh. Davidescu („Evoluția elementelor meteorologice în spațiul
microclimatic într -un profil topoclimatic la Mahmudia” -1969)

9

– E. Dumitrescu („Frecvența precipitațiilor atmosferice pe litoralul romanesc al Mării Negre” –
1972.)
– O. Neacșa („Unele particularități climatice ale litoralului românesc al Mării Negre” -1974)
– I. Patachie și Gh. Călinescu („Umezeala relativă a aerului în Dobrogea” -1974)
– Ioan Bucșă (Studiu relativ la apariția „epidemică” a hemoragiilor digestive superioare si
corelațiile cu unele fenomene meteorologice și geo -fizice – în colaborare cu dr. I. Dumitrescu
de la Spitalul Unificat din Constanța și dr. Emilia Țifrea de la Centrul Național de Astronomie
și Cercetări Spațiale – « Chirurgia », v ol. XXI, nr.11/1972 ;
– Ioan Bucșă („Clima litoralului romanesc al Mării Negre” – Facultatea de Geografie,
Universitatea București, 1974).
– Ioan Bucșă ( „Clima Dobrogei” – teza de doctorat – Facultatea de Geologie – Geografie,
Universitatea București, 28 aprilie 1980)
– Ioan Bucșă („Aspecte legate de determinarea radioactivității naturale a aerosolilor cu ajutorul
măsurătorilor beta -globale” – Simpozionul științific «Probleme de radioprotecție la extracția și
prelucrarea minereurilor radioactive », Stâna d e Vale, 8 -9 octombrie 1981;
– Ioan Bucșă și I.F. Mihăilescu („Caracteristici ale regimului eolian din Dobrogea” – Congresul
Național de Geografie, 03 august 1984);
– Ioan Bucșa, I.F. Mihailescu, N. Andreiași, V. Torică („Fenomene climatice de risc din
Dobrogea” – Academia Română, Institutul de Geografie – Sesiunea de comunicări « 125 de ani
de la înființarea Societății Române de Geografie », București, 19 mai 2000);
– V. Torică („Regimul umezelii relative a aerului între anii 1965 -2000” – publicată în 200 2;
– V. Roventa și Ion Păun („Determinarea curenților marini de suprafață funcție de viteza
vântului” – I.N.M.H., 1978);
– Ion Păun („Unele aspecte privind prognoza vântului pe litoralul românesc cu referire specială
la briză” – Universitatea « Al. Ioan Cuza » Iași, 1987)

10

– Ion Păun („Ghid pentru prognoza elementelor meteorologice” – I.N.M.H., 2001);
– V. Roventa, S. Pinelis, I. Păun („Estimarea intensității și duratei furtunilor din NV -ul Mării
Negre” – Sesiunea Științifică a Institutului de Marină « Mircea cel Bătrân» Constanța, 1987);
– S. Pinelis („Experimentarea unor metode de producere a ceții în condițiile litoralului
românesc” – INMH, 1979)
– S. Pinelis, V. Roventa, A. Spiridon („Estimarea coeficientului de amestec turbulent din stratul
limită al atmos ferei în zona de vest a Mării Negre” – « Studii și Cercetări Meteorologice »,
1979);
– S. Pinelis, M. Petrescu, V. Roventa („Estimarea variațiilor advective, individuale și locale
ale temperaturilor în zona litoralului” – I.N.M.H., 1988);
– M. Frațilă, S. Pinelis („Criterii de evaluare a prognozelor de vânt” – 1994);
– S. Pinelis („Ceața – condiții de producere, indicații de prognoză. Particularități ale
fenomenului în Dobrogea și NV -ul Mării Negre” – I.N.M.H., 2001);
-V. Torică („Regimul umezelii relative a aerului între anii 1965 -2000” – publicată în 2002);
-M. Lungu („Fenomene climatice de risc din Dobrogea”, București, 2009);
-M. Lungu („Resursele climatice din Dobrogea”, București, 2010).
Preocupări deosebite privind riscurile climatice din România, inclusiv din Dobrogea,
le-au mai avut Octavia Bogdan și Niculescu Elena – ex. «Riscurile climatice din România»,
1999 – aceasta este o lucrare extrem de valoroasă sub aspectul cercetării științifice, un adevărat
tratat de climatologie a fenom enului de risc, dar și un volum de date concrete, utilizabile mai
departe în cercetarea climatologică aplicată.

11

I.4 Materiale și metode folosite

Metoda inductivă reprezintă drumul de la particular la general. Aceasta este metoda de
început în oricare domeniu științific, când este necesară acumularea materialului utilizat, pe baza
observației de pe teren.
Metoda analizei a stat la baza evoluției științei. Pentru a fi constructivă, analiza trebuie
raportată continuu, prin intermediul sintezei înt regului. Analiza geografică trebuie să fie
funcțională , indicând rolul elementelor în structura întregului, statistică , armonică și
cartografică . Analiza se referă în primul rând la compoziția, forma și dinamica obiectului de
studiu. În acest proiect s -a utilizat în principal metoda analizei hărților tematice . Acestea
(hărțile tematice) reprezintă produsul cercetării și al reprezentărior geografice. În afara acestora,
analiza se bazează și pe informații de altă natură, cum ar fi datele statisti ce, grafice, tabele etc.
Pentru întocmirea acestei lucrări am utilizat date meteorologice brute de la mai multe stații din
cadrul perimetrului analizat, cu accent însă pe 6 stații semnificative: stațiile meteo Constanța și
Mangalia – stații costiere, și sta țiile Hârșova, Cernavodă, Medgidia și Adamclisi – stații cu un
grad mai ridicat de continentalism.
Pentru evidențierea principalilor parametri climatici (temperatură, precipitații,
umezeală, nebulozitate, durata de strălucire a soarelui), am calculat medi ile anuale pe o perioada
de 40 de ani în intervalul (1965 -2000)
Pentru estimarea evidențierea fenomenelor climatice de risc au fost calculați următorii
indici: Indicele de ariditate De Martonne .
Indicele de ariditate de Martonne (I) (1926)
Acest indice permite determinarea gradului de ariditate al unei regiuni pentru perioade
caracteristice (un an sau o lună), fiind o expresie a caracterului restrictiv pe care condițiile
climatice îl impun anumitor formațiuni vegetale. Pentru calculul indicelui de ariditate
corespunzător perioadei dorite (care reprezintă, în mod obligatoriu, o succesiune de luni
consecutive) se face media aritmetică a indicilor specifici fiecărei luni.

12

𝐼𝑎𝑛𝑢𝑎𝑙=𝑃
𝑇+10 𝐼𝑙𝑢𝑛𝑎𝑟=12𝑝
𝑡+10
Metoda sintezei nu poate exista în lipsa analizei detaliate. Sinteza reprezintă partea
dintr -o lucrare științifică care reface unitatea întregului, sub două aspecte: ca prezentare scurtă
asupra structurii lucrării și ca explicație asupra temei (subiectului) analizate. Stinteza tre buie să
se regăsească în oricare lucrare științifică (geografică în cazul de față), sub forma unui capitol
de concluzii. Aceasta reface pe o treaptă superioară de cunoaștere, tema obiectului cercetat.
Metoda comparativă constă în evaluarea diverselor fenom ene de același gen, pentru
observarea asemănărilor și deosebirilor dintre ele, în vederea evidențierii unor legături.
Metode informațional -geografice : față de prelucrarea analogică a datelor, cea digitală
are o sferă mult mai largă pentru analiza, stocare a, modelarea și reprezentarea unor imagini și
procese naturale. Avantajul utilizării unui număr foarte mare și variat de date și prelucrarea lor,
au făcut în ultimii ani din Sistemele Informaționale Geografice o metodă complexă de cercetare,
cu o largă apl icabilitate. S.I.G. reprezintă o metodologie constituită din ansamblul de persoane,
echipamente, metode (algoritmi), norme, având ca scop culegerea, validarea, stocarea, analiza,
prelucrarea și vizualizarea aspectelor mediului geografic. În acest sens, dat ele, reprezintă
observații brute, lipsite de structură și context, și fără posibilitate de interpretare. (După: Curs
principii, Marian Ene ).
Pe baza datelor statistice preluate de la C.M.R.D și cu ajutorul programelor pentru
elaborarea hărților, am realiza t variația teritorială și izoliniile principalilor parametri climatici și
bioclimatici studiați, utilizând programul Qgis.

13

II. PODIȘUL DOBROGEI DE SUD – CADRUL
NATURAL

II.1 Poziția geografică și delimitarea teritorială

Dobrogea de Sud este
situată în Sud -Estul României și
reprezintă o regiune de platformă
tipică, cu altitudini medii ce nu
depășesc 150 m. Se desfășoară la
Sud de Podișul Casimcei ,
contactul dintre acestea realizându –
se pe aliniamentul depresiunilor
Siutghiol -Ovidiu -M.Kogălniceanu
-Crucea -Hazarlâcghiol. În partea
de Est și Vest limitele au caracter
morfohidrografic și se desfășoară
de-a lungul falezei Mării Negre,
respectiv faleze i abruptului
dunărean. Limita sudică este dată
de granița cu Bulgaria, fiind situată
în limitele Podișului Prebalcanic.

II.2 Geneza și alcătuirea geologică

Evoluția paleogeografică a Dobrogei de Sud a început în proterozoicul inferior, în urma
orogenezei sveco -kareliană. În evoluția morfotectonică a reliefului acestui teritoriu se deosebesc
Fig.1 Poziția geografică în cadrul României a Podișului
Dobrogei de Sud ,după Elena Grigore

14

două etape: etapa precambriană și etapa caledonică.Etapa precambriană debutează prin unirea
Platformei Moesice cu Platforma Moldovenească, la sfârșitul cutărilor kareliene (Giușcă și
colab., 1969)1; în schimb alți autori plasează acestă consolidare după orogeneza assyntică la
sfârșitul Proterozoicului. Fundamentul Dobrogei de Sud s -a individualizat ca uscat la începutul
paleozoicului (acum 550 milioane ani) și era format din roci metamorfice și magmatice. Treptat
el devine rigid și nu suferă decât mișcări pe verticală de slabă intensitate și ușoare fracturări
marginale. În perioadele de ridicare întreg teritoriul devine uscat, iar în perioada de scufundare
funcționează ca mare epicontinentală. Evoluția morfologică de platformă a Dobrogei Sudice a
fost evidentă încă din Precambrian. Etapa caledonică debutează în Paleozoicul i nferior și se
termină în Devonian. În această perioadă fenomenele de metamorfism au dus la formarea
șisturilor verzi.

Evoluția morfosculpturală a scos în evidență doua etape mai importante.
• Etapa nivelării soclurilor prehercinice , care prezintă o mare imp ortanță în evoluția
reliefului Dobrogei Sudice și care a însemnat și modelarea masivului cristalin care
formează fundamentul Dobrogei de Sud. În timp a căpătat o rigiditate specifică
platformelor. Deși specifică Dobrogei Centrale, orogeneza caledonică a î nalțat și Sudul
Dobrogei. Suprafața peneplenei acestei regiuni a fost modelată până în Jurasic; această
modelare a fost întreruptă în Triasic, când au fost depuse formațiunile care au dus la
formarea gresiilor argiloase roșcate. Caracteristic pentru Dobro gea de Sud este faptul că
Apțian -Albianul apare într -un facies continental sau continental -lacustru format din
pietrișuri, bolovănișuri, nisipuri.
• În etapa morfosculpturală carpatică , eroziunea s -a extins în Dobrogea formându -se o
nouă suprafață de nivelar e, numită peneplena dobrogeană posthercinică. Dobrogea
Sudică a fost temporar acoperită de ape continentale eocene, tortoniene, sarmațiene și
pliocene. Suprafața de nivelare din Dobrogea, formată în urma eroziunii, apare fosilizată
în Sudul Dobrogei. După retragerea apelor această suprafață a fost înălțată la Sud de
linia Carasu, iar râurile s -au adâncit cu circa 100 m în Cuaternar (Brătescu, 1928).

1 Gr. Posea, N. Popescu, M. Ielenicz – Relieful României , Ed. Științifică, București, 1974, pag. 27

15

Cuvertura Platformei sud -dobrogene este formată din depozite asemănătoare cu cele din
cuvertura Valahă.
În Dobrogea de Sud, se deosebește un ciclu de sedimentare paleozoic, care s -a încheiat
mai devreme; faza de exondare care a urmat s -a extins până în Mezotrias, încât al doilea ciclu
de sedimentare se reduce la Triasicul Superior. În Neocretacic aria sud -dobrogeană a fost supusă
unor repetate mișcări de basculare reflectate în diversele discontinuități stratigrafice.
Cretacicul . După regimul lagunar de la sfârșitu l Jurasicului și începutul Cretacicului, pe întreaga
arie a Platformei sud -dobrogene s -a instalat un regim favorabil acumulării depozitelor
calcaroase. Spre mijlocul perioadei are loc o întrerupere în sedimentare însoțită de o dezvoltare
a faciesurilor pse fito-psamitice continentale, iar în Neocretacic se dezvoltă cu precădere
depozite cretoase.
Cretacicul inferior aflorează la vest și nord -vest de localitatea Olteni. De asemenea, depozite
aparținând acestei formațiuni au fost întâlnite în mai multe foraje efectuate în împrejurimile
localităților Negru Vodă, Negrești, Plopeni, Darabani, Albești, etc.
Barremianul est e dispus transgresiv peste Jurasic și acoperit de către diferiți termeni stratigrafici
ai Cretacicului. Din punct de vedere litologic, este constituit din calcare recifale, calcare
recifogene, marno -calcare și argile marnoase.
Cretacicul superior . Platfor ma sud -dobrogeană în Neocretacic a fost supusă unor mișcări de
basculare care au condus la mai multe întreruperi în sedimentare de scurtă durată. Cenomanianul
are caracter transgresiv. Depozitele cenomaniene au fost întâlnite în foraje cu unele
discontinui tăți în zona cuprinsă între localitățile: General Scărișoreanu – Darabani – Mangalia
(J.Gherman, I.Stănculescu, C. Dobrescu, 1956). Cenomanianul este reprezentat printr -un facies
detritic, fiind alcătuit din gresii calcaroase glauconitice, fosfatice, cu mic roconglomerate în
bază. Prin foraje s -a dovedit că depozitele cenomaniene se întind spre sud până la graniță, iar
spre est au fost identificate în zona localităților Techirghiol și Eforie.
Pliocenul. Lacul Pliocen a atins numai marginea vestică a Dobrogei de Sud începând din Ponțian
și a durat până în Romanian.2 Evoluția stadiului de geosinclinal a domeniului sud -dobrogean se
încheie în Proterozoicul inferior. Nu se cunoaște aproape nimic din evoluția domeniului sud –

2 Mutihac V., Structura ……., p. 53 -55.

16

dobrogean în Proterozoicul superior, căci formațiuni de această vârstă nu se cunosc; se poate
doar deduce că blocul consolidat în Proterozoicul inferior a fost influențat de orogeneza
baikaliană care s -a manifestat în regiunile de geosinclinal învecinate. Efectele acestei orogeneze
au constat înt r-o fracturare a blocului rigid, care a căpătat o tectonică rupturală. Însă, această
tectonică rupturală arată că soclul Platformei sud -dobrogene, deși a fost sensibil la mișcările
orogenezei baikaliene, a continuat să funcționeze ca un masiv consolidat. Î n urma influenței
orogenezei baikaliene, soclul Platformei sud -dobrogene a fost compartimentat în mai multe
blocuri, a căror dispoziție este paralelă cu falia Palazu. Spre sud, soclul coboară; forajele, dar
mai ales cercetările geofizice au pus în evidență existența unei zone depresionare alcătuind
depresiunea Comana. La sud de aceasta, a fost detectată o nouă ridicare, în zona graniței cu
Bulgaria, cunoscută sub numele de ridicarea Mangalia, ca o prelungire a ridicării nord -bulgare.

II.3. Relieful
Caractere morfometrice și
morf ometrice și morfografice
Dobrogea de Sud reprezintă o
subunitate tipică de podiș, cu
suprafețe cvasiorizontale și cu
altitudini ce depășesc ușor 230 m. Din
punct de vedere morfometric, se
caracterizează prin altitudini joase, cu
o medie de 86 m; 91% din teritoriu se
află între 100 și 200 m, 8% sub 15 m
și 1 % peste 200 m. Densitatea
fragmentării este scăzută, înregistrând
valoarea de 0,08 km/km2.

Fig. 2 Harta hipsometrică a Podișului Dobrogei de Sud,
după Elena Grigore

17

Tipuri genetice de relief

Dobrogea de Sud are o structură sedimentară mezo -neozoică, formată din calcare,
conglomerate, gresii, depozite loessoide. Pe această structură au luat naștere culmi alungite, cu
versanți diferit înclinați. Datorită naturii petrografice și a dispunerii orizontale și
cvasiorizontale, în Dobrogea Sudică a luat naștere relieful structural, relieful carstic și cel clasto –
carstic. Interfluviile au caracterul podurilor netede cvasiorizontale sau ușor ondulate pe zeci de
kilometrii .
Relieful carstic reprezintă un tip aparte, diferit de cel întâlnit în celelate regiuni, în sensul că este
axat pe calcare de vârstă, structură, grosimi și caracteristici diferite. Pătura de loess ce acoperă
cea mai mare parte a calcarelor, fosilizează re lieful carstic precuaternar. Pentru Dobrogea de
Sud specific este merocarstul. O importanță deosebită au avut fazele de denudare a calcarelor
eocene și sarmatice.
Formele carstice prezente în Podișul Dobrogei de Sud sunt dolinele, poliile, peșterile,
avene le, etc. Podișul Negru Vodă și zona Mangalia sunte zonele cu cele mai numeroase forme
carstice. Se evidențiază un carst fosil și unul pe cale de exhumare (N. Basarabeanu, Sofia Iana,
I. Marin, 1978). Formele exocarstice apar frecvent în Podișul Negru Vodă și sunt reprezentate
prin martori ruiniformi, văi carstice, canarale, doline și polii. Văile carstice au aspect de chei cu
versanți abrupți, pe care se dezvoltă un relief ruiniform; aceste văi poartă denumirea de
"canarale" (ex. Canaraua Fetii). Cheile sun t tipuri de văi carstice scurte, cu fundul plat și izvoare
semipermanente. Poliile din Dobrogea Sudică se găsesc în jurul localităților Amzacea, Mereni,
Negru Vodă. Unele polii sunt seci, iar în altele s -au format lacuri (ex. Lacul Gâldău ). Dolinele
sunt mai mici decât poliile în ceea ce privește dimensiunea, și -au pierdut înfățișarea și sunt
frecvent confundate cu crovurile. Formele endocarstice sunt reprezentate de peșteri; acestea nu
au concrețiuni, iar podelele sunt acoperite cu praf, apărut în urma al terării calcarului în condițiile
climatului arid; astfel de peșteri se găsesc la Dumbraveni, Limanu și Peștera,. Carstul fosil este
situat sub depozite loessoide, calcare jurasice și barremiene și este reprezentat de o rețea
subterană.

18

Relieful format pe d epozite loessoide este cel mai răspândit, datorită frecvenței mari a
acestor depozite. Relieful dezvoltat pe aceste roci s -a format în urma proceselor de tasare și
sufoziune. Este reprezentat de abrupturi formate de prăbușiri (cu hrube de sufoziune, coloa ne
prismatice) sau ogașe și torenți. ( M. Marin, 2005). Sufoziunea este un proces activ în Dobrogea
de Sud, în special pe pantele ușor înclinate și pe versanții văilor adîncite în depozite loessoide (
ex. : versantul dunărean, versanții Văii Carasu)
Relief ul lacustru este reprezentat de falezele limanelor din lungul Dunării; au apărut pe
depozite cretacice, sarmatice (calcare), pliocene (nisip, pietriș, argilă) și pe depozite loessoide.
Cea mai mare parte a falezelor și -a redus uneori mult rata evoluției, abraziunea lacustră nu mai
acționează, lacurile secând sau fiind reduse antropic ca suprafață. (ex. Lacul Cochirleni).
Falezele se caracterizează prin prezența râpelor, abrupturilor și chiar a unor văiugi suspendate.
Modelarea actuală a reliefului . Se rea lizează sub influența mai multor factori, dintre
care cei mai importanți sunt: litologia și structura, condițiile climatice, vegetația și activitățile
umane. Astfel, pe latura dunăreană a Dobrogei Sudice predomină procesele gravitaționale,
scurgerea de ver sant, eroziunea liniară, acțiunea eoliană, sufoziunea și tasarea; în interiorul
podișului se remarcă eroziunea în suprafață și șiroirea, iar pe latura maritimă sunt specifice
procesele de modelare a falezei ( abraziune, șiroire, surpări -alunecări, etc.).

II.4 Apele

Condițiile climatice aride și semiaride din Dobrogea de Sud, dar și caracterul reliefului
tabular, fragmentat de văi, deseori cu caracter de culoar, au cantonat oragisme hidrografice de
suprafață sau de adâncime cu un regim de propriu, deseori înregsitrând în dinamica lor
specificul geografic al Dobrogei.
Această unitate naturală are o rețea hidrografică cu potențial redus, fapt impus de
umiditatea deficitară, consecință a climatului continental arid. Ariditatea și uscăciunea acestui
podiș se datorează precipitațiilor scăzute și a vânturilor frecvente. Văile Dobrogei de Sud sunt
alimentate aproape exclusiv din precipitații, sunt largi și în cea mai mare parte a anului sunt seci.
De-a lungul Dunării și țărmului Mării Negre sunt prezente limanele.

19

În timp ce rețeaua hidrografică de suprafață este deficitară, cea subterană este mai
bogată. Ca exemplu putem menționa valea Mangaliei care interceptează stratul acvifer freatic
situat la baza loessului sau straturile acvifere din calc arele fisurate.
Pe lângă sistemul de văi cu apă permanentă, Dobrogea de Sud cuprinde și un sistem de văi seci,
temporar cu apă; la acestea se adaugă sistemul endoreic, cu scurgere interioară, cu circulație
subterană ca cel din Podișul Negru Vodă. Toate ace stea contribuie la definirea și întregirea
peisajului hidrologic al Dobrogei de Sud
Văile râurilor din Dobrogea Sudică au înfățișare de canion săpate în calcare sarmatice.
Sunt alimentate pluvial, au un regim hidrologic temporar și seacă după perioadele pl oioase sau
după topirea zăpezilor. Scurgerea râurilor este determinată de topirea zăpezilor primăvara și de
ploile torențiale, vara. Debitul râurilor este redus și variază pe tot timpul anului, fapt ce a condus
la luarea de măsuri pentru stoparea inundați ilor provocate de viituri
Lacurile din Dobrogea de Sud sunt situate în extremitățile podișului, de -a lungul Dunării
în partea de Vest și pe țărmul Mării Negre în partea de Est. Prezența celor două întinderi de
apă, Dunărea, respectiv Marea Neagră, structu ra geologică, condițiile climatice, etc., dar și
mișcările eustatice ale nivelului marin și cele epirogenetice au influențat formarea și evoluția
cuvetelor lacustre. ( P. Gâștescu, 1963 ).

II.5. Biodiversitatea

Vegetația Podișului Dobrogei de Sud a evo luat de -a lungul timpului până astăzi, suferind
mai multe modificări, sub aspectul componenței, structurii și extinderii grupărilor, genurilor și
speciilor vegetale. Din analiza hărților și documentelor, dar și a cercetărilor de teren a reieșit că
masivele forestiere din Dobrogea de Sud au suferit modificări, atât din punct de vedere al
structurii, dar și a extensiunii (I. Marin, 1967). Acest lucru a fost influențat atât de factorii
naturali, în special cel climatic, dar și de activitatea omului de -a lungul timpului, care a provocat
numeroase dezechilibre în mediul natural al Podișului Dobrogei de Sud.
Stepa. Dintre speciile mai frecvent întâlnite amintim: pelinița ( Artemisia pontica ),
obsiga ( Bromus arvensis ), troscotul ( Polygonum aviculare ), firiceaua ( Poa bulbosa ), laptele

20

câinelui ( Euphorbia stepposa ). Dintre asociațiile primare au mai rămas Festuca valesiaca și
Koeleria gracilis .În Dobrogea de Sud au existat specii precum Seseli tortuosum și Linum
tauricum , iar altele au devenit foarte rar e: Astralagus ponticus și Limonium latifolium . Din punct
de vedere floristic stepa sud -dobrogeană cuprinde specii adaptate la condițiile de mediu ale
acestei regiuni, printre care -umezeala aerului redusă, precipitații scăzute, indice de ariditate
ridicat. Se întâlnesc elemente floristice Est -europene, specii din flora balcanică și
mediteraneeană. Deși stepa cuprinde în cea mai mare parte specii ierboase, din loc în loc se
constată și plante din flora lemnoasă, fie plantații de salcâm, migdali pitici, tufiș uri de cărpiniță,
s.a. Vegetația litorală ocupă o fâșie îngustă pe prispele situate de -a lungul Mării Negre. Astfel
pe nisipul plajelor se întîlnesc o serie de specii xerofile și halofile, cum sunt aliorul de mare
(Euphorbia peplis ), orzul sălbatic ( Elymu s sabulosus ) și varza de mare ( Crambe maritima ). La
Hagieni și Comorova se întâlnesc pâlcuri de stejari, iar în jurul lacurilor se dezvoltă o vegetație
de baltă.
Silvostepa sud-dobrogeană cuprinde elemente termofile submediteraneene, unele destul
de rare: Quercus pubescens , Quercus pedunculiflora , Carpinus orientalis , Fraxinus ornus ,
Periploca graeca , Jasminium fruticans . Arboretele sunt reprezentate de Quercus cerris , Tilia
tomentosa , Quercus petraea , Ulmus faliacea . Dintre elementele ierboase predomină c ele
moesico -balcanice, reprezentate de Paeonia peregrina . (N. Doniță, Gh. Dihoru, 1980).
Elementele tipice silvostepei din această parte sunt: stejarul pufos și brumăriu, în asociație cu
cărpinița, scumpia și arțarul tătăresc. Toate acestea se întâlnesc î n pădurile de la Dumbrăveni,
Vlahi, Esechioi, Pădureni, Ion Corvin, Rariștea. Șibleacurile ocupă areale foarte extinse și sunt
de mai multe tipuri: șibleacuri cu mojdrean la Furnica și Dumbrăveni, șibleac cu cărpiniță la
Brebeni și Malcoci, șibleac cu scum pie la Olteni, șibleac cu păliur la Ostrov, Adamclisi și șibleac
cu iasomie la Șipote și Dumbrăveni.
Pădurea. Intervențiile antropice asupra masivelor forestiere din Dobrogea de Sud au
produs o serie de schimbări asupra cadrului fizico -geografic: sporirea intensității vântului,
spulberarea particulelor de sol, scăderea umidității aerului, adâncirea nivelului pânzei freatice,
secarea unor izvoare (Mârleanu, Galița), accentuarea eroziunii în suprafață și degradarea
terenurilor de pe suprafețe întinse, etc. Ma sivele forestiere existente sunt alcătuite din arborete,

21

sub 40 de ani, cu consistență redusă, foarte degradate și sărace din punct de vedere floristic, cu
numeroase asociații ierboase stepice.
Suprafețe importante sunt ocupate cu specii de tei și carpen. Dintre speciile de tei cele mai
întâlnite sunt teiul pucios ( Tilia cordata ), teiul alb ( Tilia tomentosa ), apoi specii de carpen
(Carpinus betulus ), frasin ( Fraxinus excelsior ), ulmul ( Ulmus foliacea ), mojdreanulș (Fraxinus
ornus ), jugastrul ( Acer campestre ), arțar tătăresc ( Acer tataricum ). Arbuștii se găsesc într -un
număr mare, cele mai întâlnite specii fiind: măceșul ( Rosa canina ), porumbarul ( Prunus
spinosa ), păducelul (Crataegus monogyna ), socul ( Sambucus nigra ), cornul ( Cornus mas) și
lemnul c âinesc ( Ligustrum vulgaris ). Lângă întindrile de apă și pe văi se găsesc plopul alb
(Populus alba ), salcia albă (Salix alba ) și salcia plesnitoare ( Salix fragilis ).
Dintre speciile termofile se remarcă pădurile de cer ( Quercus cerris ), element balcano –
moesic, întâlnit în pădurile de la Pădureni și Fântânele. În arealul dintre Dumbrăveni și Aliman
se găsesc păduri submediteraneene de tip balcanic, care se prezintă sub formă de meșelicuri sau
șibleacuri; acestea conțin specii de mojdrean ( Fraxinus ornus ), cărpinița ( Carpinus orientalis ),
păliur ( Paliurus spina -christi ) și iasomie ( Jasminum officinale ).

II.6. Solurile

Solurile Dobrogei de Sud sunt influențate de factori naturali, precum climatul arid, relief,
factorul litologic (prezența loessului), vegetația de stepă, apele subterane și timpul. Condițiile
de mediu ale Dobrogei de Sud au dus la formarea a patru clase de soluri: molisoluri, soluri
hidromorfe, soluri halomorfe și soluri neevoluate. ( A. Conea, 1970 ).
Soluri bălane. Sunt car acteristice Dobrogei se întâlnesc la altitudini ce nu depășesc 150
m în partea de Vest a podișului pe latura dunăreană și în zona Văii Carasu până aproape de
Medgidia. Se dezvoltă pe fâșii paralele cu Valea Dunării, în perimetrul localităților Ostrov –
Dăeni -Gârliciu și cu Valea Carasu. Solurile bălane s -au format pe și depozite loessoide, pe
suprafețe orizontale sau ușor înclinate, unde stratul freatic se află la adâncimi reduse.
Cernoziomurile ocupă suprafețe întinse în Dobrogea de Sud, fiind prezente în to ate cele
trei subunități ale podișului. Se formează pe suprafețe orizontale cu pantă redusă, unde stratul

22

de apă freatică se află la adâncimi mari. Sunt soluri fertile, favorabile culturilor de cereale, mai
ales în condiții de aplicare a tehnologiilor adev cate și folosirea irigațiilor.
Rendzinele se găsesc pe suprafețe reduse în Dobrogea de Sud și apar pe versanții văii
Carasu, în zona localităților Medgidia, Basarabi, Valu lui Traian, pe malul lacurilor Techirghiol
și Mangalia și lângă localitățile Limanu și Darabani. Se caracterizează printr -o fertilitate redusă,
au un profil scurt și cu rezerve reduse de humus. Rendzinele se folosesc pentru, pășuni și
plantații de pădure, fiind mai puțin favorabile culturilor agricole, comparativ cu cernoziomurile.
Soluri fosile din faleza Mării Negre . Falezele active conțin orizonturi de soluri îngropate,
care apar de -a lungul litoralului de la Cpul Midia la Vama Veche. Solurile fosile au făcut studiul
mai multor autori de -a lungul timpului. S -a constatat că în sectorul s udic al litoralului se
conservă cele mai tipice și complete profile cuaternare din țară.

23

III. PARTICULARITĂȚI CLIMATICE DIN
PODIȘUL DOBROGEI DE SUD

Dintre toate unitățile de relief din România, din punct de vedere climatic, Podișul
Dobrogei se individualizează cel mai bine.
Individualitatea climatică a acestuia este dată de: poziția geografică, influențele
climatice exterioare (situat la periferia centrilor barici de acțiune, ciclonii Mediteraneeni și
Pontici și de anticiclonii Est -European și Azoric); particularitățile fizice ale apei și uscatului, de
unde rezultă contrastul termic apă -uscat.
Influența predominantă a Mării Negre asupra climei Podișului Dobrogean, conduce la
numeroase aspecte de individualitate climatică precum creșterea de la vest spre est a
temperaturii medii anuale, a temperaturii medii din luna ianuarie, a temperaturilor minime
absolute, a duratei de insolație și a radiației solare, a vitezei vântului, a duratei fenomenelor de
uscăciune și secetă.
Un alt aspect de individual itate climatică este reflectat de gradul mare de continentalism ,
determin ând caracterul semiarid al Podișului Dobroegan, cu lungi perioade de uscăciune și
secetă, unde cantită țile de precipita ții medii anuale scad mult sub 400 mm .
Clima Podișului Dobrogei de Sud este încadrată în sectorul climatului temperat –
semiarid (Ciulache S., 2002). Acesta dobândește caracteristici moderate în condițiile
influențelor danubiene și pontice (în vest fiind valea și terasele Dunării, iar în est Marea Neagră).
Date fiind aceste premise în lucrarea de față am evidențiat evoluția climei din Dobrogea de Sud,
dar si relația climă poluare asupra mediului.
III. 1. Factorii climatogeni fizico -geografici
Factorii climatogeni fizico -geografici se individualizează, față de oricare altă regiune a
țării, prin prezența celor două tipuri fundamentale de suprafață activă: continentală și marină.

24

Suprafața activă uscată este relativ uniformă, dar nu total lipsită de particularități apte să inducă
modificări locale destul de importante, î n valorile și regimurile unor elemente meteorologice.
Comparând însușirile fizice și procesele celor două tipuri fundamentale de suprafață activă dar
și al proceselelor ce au loc în atmosferă rezultă că această suprafață este neomogenă. Caracterul
neomoge n este datorat: latitudinii la care se află podișul; a caracteristicilor reliefului (altitudinii,
formă, orientare, fragmentare, expunerea formelor de relief față de principalele direcții ale
maselor de aer etc.); a dimensiunii și a caracteristicilor supra fețelor acvatice (acestea incluzând
Marea Neagră, Dunărea, râurile, lacurile, mlaștinile etc.); a tipurilor de sol (prin culoarea,
porozitatea, structura, textura, compoziția, conductivitatea calorică etc.); a învelișului vegetal
(atât cel natural cât și c el cultivat) și strânsa lor legătură cu o serie de procese care au loc în
atmosferă, a căror intensitate, frecvență, durată și succesiune depind de condițiile fizice amintite
mai sus. Toate acestea la un loc determină apariția contrastelor termice de care depinde
intensitatea proceselor de încălzire și răcire și dinamica aerului.
III.2. Factorii climatogeni radiativi

Factorii climatogeni radiativi asigură cantități mari de energie solară ca urmare apoziției
geografice favorabile (situarea sudică determin ând unghiuri mai mari ale înălțimii Soarelui
deasupra orizontului, iar cea estică o nebulozitate mai mică), altitudinilor mici, reliefului relativ
uniform, proximității Mării Negre și circulației dominant vestice din troposfera mijlocie.
Analiza șirurilor de date referitoare la durata de strălucire a Soarelui încadrează Podișul
Dobrogei de Sud în categoria zonelor cu ridicat potențial helio -terapeutic. Media anuală variază
între 2032,8 ore la Mangalia și 2317,6 ore la Medgidia, diferența fiind de 284,8 ore. De
asemenea, s -a constat că cea mai însorită lună din an este luna iulie cu o durată de strălucire a
Soarelui de 315 ore, iar în ceea ce privește luna cu cel mai mic număr de ore a duratei de
strălucire a Soarelui a fost identificată ca fiind luna decembr ie cu 64 ore
Factorii climatogeni radiativi (precum radiația: solară directă, difuză, globală, reflectată,
terestră, atmosferică, efectivă și bilanțul radiativ) au un rol hotărâtor în definirea climatică a
unei regiuni, deoarece în absența lor restul fact orilor climatogeni nu pot exista ca atare și nici

25

manifesta (Ciulache, Ionac, 2007). De exemplu, principalul factor climatogen al oricărei regiuni
geografice este reprezentat de radiația solară globală, iar analiza acesteia prin compararea
șirurile de date relevă că Podișul Dobrogei de sud prezintă un potențial radiativ ridicat (peste
4100 Wh m ²) pentru perioada de referință 1963 – 2013. Repartiția spațială a intensității medii
anuale a radiației solare globale valorice sunt reduse, aceste variații datorându -se mai mult
diferențelor de relief si de asemenea, ea prezintă diferențe valorice între litoral si interiorul
podișului. La rândul lui, bilanțul radiativ exprimă efectul transformărilor energetice ale
radiațiilor solare, terestre și atmosferice p roduse în mod diferențiat justificând astfel apariția
diferențierile climatice regionale. Variația valorilor intensității bilanțului radiativ demonstrează
că în semestrul cald acestea se mențin negative pe timpul nopții până la răsăritul Soarelui, iar în
semestrul rece se mențin pozitive de -a lungul întregii zile. Valori pozitive sunt înregistrate de la
ora de observație 08 până la ora 15 în timpul iernii și de la ora 06 până la ora 21 în timpul verii.
III.3. Factorii climatogeni dinamici

Variațiile periodice și neperiodice ale regimului meteorologic anual depind și de factorul
climatogen dinamic, manifestat prin circulația generală a maselor de aer, cu rol determinant în
modelarea caracteristicilor și particularităților climatice ale unui spațiu. Fluctuația permanentă
a acestui parametru climatic depinde de însușirile neomogene ale temperaturii și umezelii
aerului de deasupra diferitelor tipuri de suprafață activă. Podișul Dobrogei de Sud se află sub
influența circulației maselor de aer ves tice, circulație datorată acțiunii centrilor barici ce se
formează deasupra Europei de SV și V. Astfel, teritoriul studiat se situează la limita estică de
influență a Anticiclonului Azoric (care se manifestă în anotimpul cald prin invazia de aer răcoros
și umed, determinând o nebulozitate crescută și precipitații atmosferice bogate, iar în anotimpul
rece el transportă mase de aer cald bogate în vapori de apă favorizând producerea ceții) la
periferia căruia se dezvoltă ciclonii oceanici vest europeni care aj ung deasupra podișului săraci
în precipitații atmosferice și a Ciclonului Islandez (acesta transportă mase de aer polar maritim,
generând precipitații atmosferice abundente și ceață). În același timp se resimte și influența
anticiclonilor continentali eur oasiatici lipsiți de precipitații atmosferice, iarna transportând aer
rece și uscat, vara aer cald tropical și uscat, iar prin staționarea mai mult timp deasupra podișului

26

favorizează insolația și radiația solară prelungită, umezeala redusă, fenomene inten se de
uscăciune și secetă. La fel de importanți sunt și Ciclonii Pontici și cei Mediteraneeni care aduc
cantități însemnate de precipitații atmosferice și, bineînteles, nu sunt ignorate nici formațiunile
barice care induc o serie de modificări ale stărilo r de timp și anume: Ciclonul Arab, Anticiclonul
Scandinav, Anticiclonul Nord -African și Anticiclonul Groenlandez. În ansamblu, circulația
generală atmosferică de deasupra Podișului Dobrogei de Sud, cu implicații asupra vremii și a
climei, prezintă câteva t ipuri de circulație atmosferică dominante: vestică, polară, tropicală și de
blocare. De asemenea, Marea Neagră are și ea o influență climatică asupra Podișului Dobrogei
de Sud, chiar dacă într -o pondere redusă, deoarece sensul de circulație generală a aer ului
deasupra sa este predominant dinspre uscat spre mare, iar influența ei climatică se resimte numai
pe o porțiune de până la 25 km lătime, de la țărm spre interiorul uscatului. Uneori se formează
mase de aer deasupra Mării Negre care reușesc să pătrundă și să străbată podișul, ajungând
dincolo de Dunăre și manifestându -se vara prin răcirea aerului atmosferei, iar iarna prin
încălzirea și apariția ceții. Există și situații când suprafața acvatică maritimă reprezintă, de fapt,
un loc de convergență pentru ciclonii cu origini diferite, ceea ce complică tiparul sinoptic al
regiunii de referință. Manifestările circulației atmosferice confirmă faptul că Podișul Dobrogei
de Sud se află sub influența unui climat cu caracter termic temperat semiarid. Poziția și
intensitatea centrilor barici menționați nu sunt constante, deoarece se află într -o continuă
miscare și dezvoltare permanentă, iar masele de aer ce determină starea vremii sunt în același
timp temporare.
III.4. Centrii barici de acțiune și perioadele sino ptice care influențează evoluția
vremii în Dobrogea de Sud

Evoluția vremii în condițiile climei din țara noastră este condiționată de activitatea unor
centri barici permanenți sau sezonieri, între care locul principal îl ocupă anticiclonul azoric,
urmat de depresiunea barică islandeză, depresiunile mediteraneene, și anticiclonul siberian
(Topor, Stoica, 1964). Se mai adaugă și alte formațiuni barice ce induc o serie de modificări ale
stărilor de timp și anume: ciclonul arab, anticiclonul nord african, ant iciclonul groenlandez și
anticiclonul scandinav .

27

Circulația generală a atmosferei imprimă climei un caracter dinamic, ea este
caracterizata de frecvența maselor de aer temperat -oceanice, cu frecvențe mai ales în perioada
sinoptică de vară și în cele două p erioade sinoptice de tranziție. Dorsala anticiclonului Azorelor,
la tranziția dintre toamnă și iarnă, aduce umezeală, precipitații și temperaturi moderate, iar vara
antrenează aer mai rece, care cauzează precipitații abundente. Masele de aer temperat –
conti nental, antrenate la periferia vestică a Anticiclonului Rusosiberian ajung mai greu în
regiunea Dobrogei de Sud din cauza obstacolului impus de Carpații Orientali, fapt ce va duce la
îngrămădirea și stagnarea aerului rece și dens în fața lanțului carpatic. Neputând escalada munții,
aerul continental polar va fi nevoit să -și schimbe direcția de deplasare ocolind la sud munții și
pătrunzând în Câmpia Română și ajungaând ulterior în Dobrogea de Sud. Masele de aer tropical –
maritim, calde și umede sunt antrenate în circulația tropical maritimă venind dinspre sud -vest și
sud. Ele se deplasează adesea spre Peninsula Balcanică aducând precipitații abundente în
semestrul rece al anului și încălziri bruște și masive. Iar vara determină o vreme schimbătoare,
de asemene a cu precipitații. Masele de aer tropical continental sunt mai frecvente vara și se
datorează circulației dinspre sud și sud -est. Aceste mase de aer fierbinți și uscate provoacă
încălziri excesive. Masele de aer arctic, cu temperaturi mici și umezeală redu să nu afectează
regiunea studiată.
III.5 Parametrii climatici și variabilele lor

III.5.a Temperatura aerului

Temperatura aerului este unul dintre cei mai importanți parametri ai stării aerului,
caracterizându -se printr -o variabilitate deosebită în timp si spațiu. Efectul factorilor genetici se
manifestă pregnant în repartiția tuturor caracteristicilor regimului multianual al aerului.
(Văduva, 2005).
În Podișul Dobrogei de Sud valoarea temperaturii medii anuale de 11,0°C este mai mare
decât media țăr ii, iar analiza hărții izotermelor anuale relevă faptul că acest parametru climatic

28

prezintă o repartiție neuniformă. În Tabelul Nr. 1 sunt redate valorile medii anuale de pe întregul
teritoriu al podiș ului sud-dobrogeran .
Tabelul Nr.1
Temperatura medie anuală și lunară a aerului ( °C) în Podișul Dobrogei de Sud (1971 – 2000)
Stația
meteorologică I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media
anuală
Zona vestică dunăreană
Hârșova -1,0 0,4 4,6 10,9 16,6 20,6 22,3 21,5 17,2 11,3 5,1 0,7 10,8
Cernavodă -0,4 1,3 4,9 10,9 16,2 20,8 23,0 22,3 17,3 11,7 5,6 0,8 11,1
Zona centrală continentală
Adamclisi -0,5 0,6 4,4 10,2 15,8 19,9 21,8 21,1 17,0 11,4 5,5 1,4 10,7
Medgidia -0,2 0,9 4,6 10,4 16,1 20,2 22,0 21,1 17,0 11,6 5,8 1,6 10,9
Zona estică litorală
Constanța 1,0 1,8 4,7 10,0 15,6 20,2 22,4 22,0 18,1 13,0 7,2 3,0 11,6
Mangalia 1,4 2,0 4,6 9,5 15,0 19,8 21,8 21,6 17,9 12,9 7,5 3,5 11,4
Medii 0,0 1,1 4,6 10,3 15,8 20,2 22,2 21,6 17,4 11,9 6,1 1,8 11,0
Date prelucrate după arhiva A.N.M., 2008

Astfel media multianuală calculată pe acest interval este 11,6 °C la stația Constanța
respectiv 10,8 °C la stația Hârșova. Cea mai mică temperatură medie anuală se înregistrează în
anul 1980 deoarece în acel an s -a resimți influența An ticiclonului Est -European mai ales din
timpul iernii. Au fost ani în care temperatura anuală a depășit pragul de 12,5 °C, astfel în anul
1993 s -a determinat cea mai mare valoare, 13,8 °C, Anticiclonul Est -European a acționat foarte
mult pe timpul verii la care s -au mai alăturat și ciclonii mediteraneeni, ambele formațiuni barice
aducând aer uscat și fierbinte.
La nivel regional acest parametru ale valori mai mari față de celelalte regiuni ale țării.
Fiind un relief relativ neted, variația spațială este red usă, astfel cele mai scazute se înregistrează
în partea nordică unde aici temperatura anuală are valori de 10 °C, crescând foarte ușor către
zona centrală unde aici se ating cele mai mari valori (peste 11 °C), și pe litoral deoarece se aerul
se canalizează pe Canalul Dunăre -Marea Neagră dar și briza marină își face efectul mai ales

29

iarna când temperatura este pozitivă sau ușor negativă. În partea de sud se înregistrează
deasemenea valori ridicate cuprinse relativ între 10,8 – 11 °C .

Fig. 3 Harta repartiți ei temperaturii medii anuale în Podișul Dobrogei de Sud

Temperatura medie a lunii ianuarie
În luna ianuarie, cea mai rece lună a anului, repartiția valorilor medii multianuale ale
temperaturii aerului evidențiază interacțiunea dintre procesele circulației atmosferice cu relieful
si mai ales cu lanțul Munților Carpați. (Văduva, 2005). Pe graficul alăturat se obeservă ca
temperatura în luna ianuarie este mai mare indiferent de situația sinoptică deoarece la influența
Mării Negre prezintă un modela tor climatic pe timpul iernii atât prin temperatura apei cât și a
ciclonilor mediteraneeni și pontici care aduc un impuls de aer mai cald în zona.

30

Temperatura medie a lunii iulie

Comparativ cu luna ianuarie, în iulie repartiția temperaturii medii este m ult mai
neuniformă, mai ales în regiunile mai înalte unde gradienții termici verticali ajung în medie la
peste 0.65°C/100m, ca urmare a încălzirii intense a pantelor însorite si a dezvoltării convecției
termice. (Văduva, 2005). Asftel și variația anuală es te mai accentuată, există atât cazuri când la
stația Hârșova parametrul analizat a avut valori mai mari în anii: 1977, 1980, 1987, 1988, 1990,
1991. În aceste perioade gradul de continentalism la Hârșova a fost mai mare decât de obicei,
pe de o parte acțio nau ambele formațiuni barice, la Hârșova acționa destul de intens Anticiclonul
Est European, dar și ciclonii pontici acționau mai bine în jurul Constanței. În restul perioadelor
analizate temperatura calculată la stația Constanța fie a avut valori mai mari decât la Hârșova
fie au avut aproximativ aceleași valori (cu mici diferențe de până la 0,2 °C).

Amplitudiniile medii anuale

Diferețele dintre minimele (de iarnă) si maximele (de vară) lunare multianuale de
temperatură evidențiază variabilitatea neperio dică de la un loc la altul si de la un anotimp la altul
a oscilațiilor neperiodice ale temperaturii aerului precum si continentalismul climei. (Văduva,
2005). Astfel în majoritatea cazurilor amplitudinea termică anuală este mai mare la Hârșova
deoarece con tinentalismul este mai ridicat, mai ales iarna atunci cand temperatura înregistrează
valori mai mici față de Constanța, de aici reiese faptul că Hârșova are un regim anticiclonic mai
accentuat. Faptul ca la stația Hârșova se înregistrează temperaturi negat ive mai frecvente
determină și mai mult o amplitudine termică mai mare. În general la cele 2 stații analizate
amplitudinea termică are valori cuprinse între 20 -25 °C, însă au existat ani când aceasta a avut
valori mai mici (1971, 1975, 1984, 1994, 18,8) ce a ce rezultă faptul că atât verile cât iernile au
fost mai blande, adică n -au persistat gerul și inghețul de pe timpul iernii dar nici valuri de căldură
n-au persistat prea mult în timpul verii. Au fost ani când amplitudinea termică a avut valori
depășind astfel pragul de 25 °C în anii 1971, 1980, 1987, 1990, 1996, 2000 cea ce însemnă ca
în aceste perioade a persisitat mai mult gerul din timpul iernii și valurile de căldură din timpul

31

verii În funcție de variația acestui parametru se disting două perioade 1 971-1984 respectiv 1985 –
2000, în cel de al doilea interval variațile au fost mult mai mari cea ce însemnă ca și vremea a
fost schimbătoare de la un la altul.
Tabelul Nr. 2
Temperatura și amplitudinea anuală la stațiile Constnța și Hârșova (1971 -2000 )
CONSTANȚA HÂRȘOVA
Anul Media
anuală Ianuarie Iulie Amplitudinea Media
anuală Ianuarie Iulie Amplitudinea
1971 11,6 3,9 22,1 18,2 11 1,8 21 19,2
1972 11,5 -0,6 23,1 23,7 11,2 -2,3 23,1 25,4
1973 11 -0,6 22,2 22,8 10,4 -2,2 22,6 24,8
1974 11,2 -1,4 20,1 21,5 11 -3 21,5 24,5
1975 12,2 3,4 23,3 19,9 11,7 1,8 22,9 21,1
1976 10,7 1,3 22,2 20,9 10 -0,4 21,5 21,9
1977 11,6 1,7 22,1 20,4 11 -0,5 22,5 23
1978 11,1 0,8 21 20,2 10,3 -1 21 22
1979 12,1 1,2 21,3 20,1 11,3 -1,6 20,3 21,9
1980 10,8 -0,5 21,2 21,7 9,8 -3,2 22 25,2
1981 12 0,6 21,7 21,1 10,9 -1,8 20,9 22,7
1982 11,7 0,1 21,1 21 10,7 -2 20,8 22,8
1983 11,7 3,5 22,9 19,4 10,8 1,7 22,7 21
1984 11,4 3,4 20,9 17,5 10,7 1,8 20,4 18,6
1985 10,3 -2 20,9 22,9 8,4 -5,7 21,3 27
1986 11,6 3,3 20,9 17,6 10,5 1,1 21 19,9
1987 10,3 -2,3 22,1 24,4 11,6 -4,8 23,8 28,6
1988 11,6 3,8 23,4 19,6 11,8 1,5 24,5 23
1989 12,1 1,5 24,3 22,8 11,8 0,2 22,1 21,9
1990 12,6 -0,4 22,4 22,8 13,4 -3,5 23,4 26,9
1991 11,2 1,8 22,6 20,8 11,3 0,1 23,2 23,1

32

1992 11 0,7 23,9 23,2 10,4 -1 22,1 23,1
1993 11,1 1,5 22,5 21 13,8 -0,6 21,4 22
1994 12,9 4,5 20,7 16,2 11 3,3 23,2 19,9
1995 11,1 1 23,9 22,9 10,4 -1,3 23,9 25,2
1996 11,1 -1,5 24,6 26,1 10,1 -3,2 23,2 26,4
1997 12,1 -1,2 22,9 24,1 11,1 -3,2 21,9 25,1
1998 13,1 3,4 22,2 18,8 11,9 1,4 23,2 21,8
1999 12,6 2,3 25,6 23,3 12,1 0,4 24,6 24,2
2000 11,6 -2,2 23,3 25,5 10,8 -4,4 24,5 28,9
Medii 11,6 1 22,3 21,3 10,8 -1 22 23
Date prelucrate după arhiva A.N.M., 2008

Temperaturile extreme și amplitudinile termice extreme

Circulația generală a atmosferei si condițiile fizico -geografice locale, stau la baza
producerii temperaturilor extreme pe teritoriul analizat. Comparativ cu valorile medii ale
fiecăreia din cele două luni caracteristice, ianuarie si iulie, sub influența advecțiilor de aer polar
sau arctic si de aer fierbinte tropical, temperatura aerului a înregistrat nvalori mult distanțate
între ele. În asemenea situații, amplitudinile termice absolute cresc foa rte mult. (Văduva, 2005).
În acest sens temperatura maximă absolută înregistrată la stația Constanța a fost de 36,9°C la
data de 24.VI.1982, iar temperatura minima absolută -17,4 °C la data de 7.II.1965 rezultând
astfel o amplitudine absolută de 54,3 °C. La stația Mangalia temperatura maximă absolută
înregistrată a fost de 37 °C la data de 27.VII.1987, iar temperatura minima absolută -25,2 °C
25.I.1942 rezultând astfel o amplitudine absolută de 62,2 °C.
Temperatura la suprafața solului

La suprafața solului se produc cele mai importante procese de transformare a energiei
radiante în energie calorică, fapt ce îi conferă acestuia rol de suprafață activă (Geografia
României, I, Geografie Fizică, 1983). Gradul de încălzire a suprafeței solului d epinde, în primul

33

rând, de intensitatea radiației solare. Pe lângă aceasta intervin si alți factori, legați de natura și
structura solului, de umezeala lui, de acoperirea cu vegetație sau zăpadă etc (Văduva, 2005).
Temperatrura solului depinde foarte mult de temperatura aerului, de tipul de suprafața
activă, dacă aceasta este acoperită cu un anumit tip de vegetație, dacă este folosit în scop agricol,
daca sunt suprafețe antropice etc.
Aceasta depinde în primul rând de intensitatea radiației solare (care pre zintă valori de
peste 120 kcal/cm2 în jumătatea estică a podișului) precum și de alți factori legați de: structura,
umiditatea, căldura specifică, conductibilitatea termică, culoarea solului, activitatea umană etc.
Prelucrarea datelor obținute în urma obse rvațiilor meteorologice ale C.M.R.D. au permis
stabilirea valorilor medii anuale, lunare și orare ale temperaturii solului.
Valoarea anuală a temperaturii de la suprafața solului în Podișul Dobrogei de Sud este
de 13,1 °C fiind mai mare cu aproximativ 2,0 °C decât temperatura medie anuală a aerului.
Distribuției spațiale a temperaturii medii anuale a solului evidențiază scăderea valorilor de la est
spre vest, pe măsura apropierii de bazinul activ al Mării Negre.

III.5.b Umezeala relativă a aerului

Cantitatea de vapori de apă din atmosferă depinde de originea maselor de aer, de distanța
parcursă de acestea în deplasarea lor pe continent, de gradul de continentalizare, de frecvența și
cantitatea precipitațiilor și de structura suprafeței activ subiace nte. (Bâzâc, 1983). Curenții de
pe Marea Neagră influențează o porțiune îngustă, respectiv litoralul Mării Negre. Aportul local
în procesele de umezire a aerului îl joacă si evaporarea apei de pe lacuri, râuri, fluviul Dunărea,
Canalul Dunăre -Marea Neagră, dar si procesele de evaporție (Văduva, 2005)
Exprimă gradul de umezeală sau de uscăciune a aerului înconjurător , participă alături de restul
parametrilor climatici la definirea și manifestarea procesele fizice și biologice din natură, care
influențează m ai mult sau mai puțin omul și activitatea sa. Cele mai reprezentative surse de
umezeală existente pe suprafața podișului sud dobrogran sunt: Marea Neagră, Dunărea, canalul
Dunărea – Marea Neagră, râurile, lacurile, bălțile toate aceste fiind surse permanen te de

34

evaporație și evapotranspirație, influențând mărimea și distribuția spațială a valorilor umezelii
aerului.
Umezeala relativă depinde, în primul rând, de temperatura aerului, cele două mărimi
variind invers proporțional. Valorile medii anuale ale umez elii relative se mențin destul de
ridicate peste 77%, iar pe măsura îndepărtării de litoral și de influența mării valorile medii anuale
scad sensibil (Fig.nr.5 și Tab.nr.2). Mediile anuale cele mai mari (peste 81,0%) au fost
înregistrate în zona estică lit orală (la Mangalia fiind de 81,2%) iar mediile anuale cele mai mici
apar în zona vestică dunăreană, la Cernavodă aceasta fiind de 77,6%. Din analiza șirului de date
(1971 – 2000) se constată că cea mai mică și cea mai mare valoare a umezelii aerului au fost
înregistrate la Cernavodă. Minima zonei a fost de 68,0% înregistrată în anul2000, aceasta fiind
mai mică cu 9,6% decât media anuală a zonei și cu 11,7% decât media anuală a podișului, iar
maxima de 87,7% a fost înregistrată în anul 1987 fiind cu 10,1% mai mare decât media anuală
a zonei și cu 8,0% decât media anuală a podișului.
Tabelul Nr. 3
Umezeala relativă medie anuală și lunară a aerului (% ) în Podișul Dobrogei de Sud
(1971 – 2000)
Stația
meteorologică I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media
anuală
Zona vestică dunăreană
Hârșova 88,7 86,0 81,2 75,7 73,2 72,3 71,3 72,9 76,1 80,4 86,6 90,0 79,5
Cernavodă 87,8 82,2 77,8 74,9 71,6 70,9 67,8 68,6 75,6 81,6 85,4 87,6 77,6
Zona centrală continentală
Adamclisi 87,1 85,4 81,4 76,4 73,9 72,5 71,1 71,9 76,2 80,8 86,2 88,4 79,2
Medgidia 87,8 85,0 81,7 77,3 74,6 74,6 72,8 73,8 78,1 81,4 86,6 89,3 80,2
Zona estică litorală
Constanța 85,1 83,1 83,5 81,9 79,5 75,6 75,1 76,7 78,7 81,6 85,3 86,4 81,0
Mangalia 83,6 82,0 81,9 82,4 81,1 79,6 77,6 77,8 79,4 81,8 84,2 84,2 81,2
Medii 86,6 83,9 81,2 78,1 75,6 74,2 72,6 73,6 77,3 81,2 85,7 87,6 79,7
Date prelucrate după arhiva A.N.M., 2008

35

Fig. 4 Harta repartiției umezelii medii anuale în Podișul Dobrogei de Sud

III.5.c. Durata de strălucire a soarelui

Analiza șirurilor de date referitoare la durata de strălucire a Soarelui încadrează Podișul
Dobrogei de Sud în categoria zonelor cu ridicat potențial helio -terapeutic. Media anuală variază
între 2218 ore la Medgidia și 2317,6 ore la Mangalia, diferența fiind de 99 ore. De asemenea, s –
a constat că cea mai însorită luna din an este luna iulie cu o durată de strălucire a Soarelui de
315 ore, iar în ceea ce privește luna cu cel mai mic număr de ore a duratei de strălucire a Soarelui
a fost identificată ca fiind luna decembrie cu 64 ore.

36

Fig. 5 Harta duratei de strălucire a soarelui în Podișul Dobrogei de Sud

III.5.d. Nebulozitatea

Nebulozitatea reprezintă un parametru climatic permanent influențat de alți factori
(circulația generală a atmosferei, natura suprafeței active, activitățile omenești etc.) ce determină
creșterea valorilor nebulozității prin accentuarea poluării. Pe teritoriul Podișului Dobrogei de
Sud repartiția mediilor anuale ale nebulozității nu este altceva decât rezultatul frecvenței
deplasării ori staționării diferitelor mase de aer, cât și a aportului suprafeței terestre în
transformarea acestora. Regimul anual al nebulozității relevă că valorile mediile anuale nu
prezint ă diferențe majore de la o stație la alta și variază între două limite extreme: cea maximă
în sezonul rece, mai precis în luna ianuarie, fiind de 6,9 zecimi la Constanța; cea minimă în

37

sezonul cald, în luna august, de 2,7 zecimi la Mangalia. Mediile anuale prezintă o variație mai
mică de 0,5 zecimi (între 4,9 zecimi la Adamclisi și 5,4 zecimi la Constanța).

III.5.e. Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile atmosferice reprezintă un alt parametru climatic important în stabilirea
potențialului climatic al unei regiunii. Cunoașterea regimului și a cantității de precipitații
atmosferice este utilă în evaluările bioclimatice pentru că precipitațiile atmosferice sunt cel mai
important element de aport al apei de pe suprafața uscatului ce întreține viața. Particularitățile
și repartiția precipitațiilor atmosferice depind în mod direct de caracterul mișcărilor aerului
explicând astfel diferențele locale. Cantitatea de precipitații atmosferice mai este influențată și
de Marea Neagră (dar l a o scară mai mică) de prezența Dunării, de dispunerea în trepte a
reliefului supus mai mult influențelor continentale. Harta izohietelor anuale din Podișul
Dobrogei de Sud arată scăderea treptată a cantității medii anuale de precipitații atmosferice de
la sudul spre nordul regiunii analizate. Din analiza cantității lunare de precipitații atmosferice
se observă, în general, un echilibru între cele 12 luni, șase fiind ploioase și șase luni mai puțin
ploioase. Valoarea medie a precipitațiilor atmosferice în p odișul sud -dobrogean este de
431,2 mm, iar cea mai mică cantitatea anuală de precipitații atmosferice a fost de 392,2 mm
(Constanța) și cea mai mare de 472,7 mm (Adamclisi).

Precipitațiile atmosferice scad dinspre vest de la cca. 450 mm (Cernavodă 463,8 mm)
spre est, la <400 mm (Medgidia și Murfatlar,414 mm, Valul lui Traian,391 mm), dar rămân ceva
mai mari în Podișul Oltinei (Adamclisi 450,4 mm), ca efect al altitudinii crescute. Din
acestea,peste jumătate(200 -250 mm)cad în semestrul cald al anului,adese a sub formă de aversă.
Frecvența (%) cantităților medii anotimpuale și anuale de precipitații (1965 -2000)

38

Tabelul Nr. 4
Precipitațiile medii anotimpuale și anuale în Podișul Dobrogei de Sud
Stația
meteorologică iarna primăvara vara toamna anual
mm % mm % mm % Mm % mm %
Mangalia 88.8 21.8 98.1 24.1 106.6 26.1 114.1 28,0 407.6 100
Constanța 88.9 22.9 88.6 22.8 106.7 27.6 103.7 26.7 387.9 100
Hârșova 81.5 19.7 103.3 25.0 136.2 33.1 91.7 22.2 412.7 100
Medgidia 84.1 19.3 105.7 24.3 145.5 33.5 99.5 22.9 434.8 100
Adamclisi 87.6 18.9 116.7 25.2 146.1 31.6 112.4 24.3 462.8 100
Media % 20.5 24.3 30.4 24.8 100.0
Date prelucrate după arhiva A.N.M., 2008

Fig. 6 Harta Precipitațiilor medii anuale în Podișul Dobrogei de Sud

39

Cantitățile de precipitații maxime în 24 ore pot atinge ¼ până la1/2 și chiar mai mult
din media multianuală:82 mm la Oltina,92 mm la Medgidia,108,8 mm la M. Kogalniceanu,99,6
mm la Valul lui Traian,144 mm/5 octombrie 1945 la Cernavodă,115,2 mm Traian,115, 2 mm la
Adamclisi,cu intensități medii de 0,04 până la 2 -3 mm/min.,în cazul ploilor torențiale
excepționale.

III.5.f. Presiunea atmosferică

Aceasta prezintă un regim variabil și o repartiție neuniformă ca urmare a încălzirii
diferențiate a suprafeței terestre reprezentând principala cauză a dinamicii aerului. Repartiția
spațială a presiunii atmosferice este strâns legată de altitudinea reliefului. Apariția valorilor
maxime se datorează scăderii intensității radiației solare, răcirii suprafeț ei acvatice si a stratului
de aer învecinat, pe de o parte, iar pe de altă parte, circulației atmosferice care determină crearea
unor puternice dorsale anticiclonice în cadrul cărora se scurg, spre depresiunile sud -vestice
formate deasupra Mării Mediterane , imense mase de aer arctic si siberian. La baza valorilor
minime se află încălzirea excesivă a solului si a stratului de aer învecinat precum si distanța
mare față de mare, care atenuează influența aerului maritim sau dezvoltarea Anticiclonului
Azoric, ca re își extinde dorsale peste teritoriul podișului dobrogean sudic, ajungând până în
sudul Ucrainei. (Grigore, 2011)
Se constată că cele mai ridicate valori medii multianuale se înregistrează pe litoral
deoarece altitudinile sunt mai reduse, iar stațiile meteorologice sunt amplasate în aproprierea
mării. Analizând valorile înregistrate la stațiile meteorologice situate în interiorul podișului sud
dobrogean se poate observa că acestea scad treptat odată cu creșterea altitudinii reliefului .De
asemenea, analizând valorile medii ale presiunii atmosferice, din fiecare an la stațiile
meteorologice din Podișul Dobrogei de Sud, redate în Tabelul 4 se constată că cea mai mică
valoare s -a înregistrat la Adamclisi, în zona central continentală a teritoriului analizat aceasta
fiind de 996,1 hPa în anul 1981, iar cea mai mare valoare de 1017,7 hPa la Constanța în anul
1993.

40

Tabelul Nr. 5
Valorile presiunii atmosferice luanre și anuale în Pod. Dobrogei de Sud (1971 -2000)
Stația
meteorologică I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media
anuală
Zona vestică dunăreană
Hârșova 1016,7 1015,5 1013,8 1009,5 1010,6 1009,4 1009,3 1010,9 1013,1 1016,1 1015,9 1015,8 1013,0
Cernavodă 1009,7 1011,8 1005,6 1001,5 1002,9 1001,1 1001,3 1002,6 1004,8 1008,4 1008,0 1008,0 1004,7
Zona centrală continentală
Adamclisi 1001,1 999,8 998,2 994,1 995,5 994,6 994,6 996,1 998,1 1000,9 1000,3 1000,3 997,8
Medgidia 1012,4 1011,1 1009,5 1005,2 1006,3 1005,0 1005,0 1006,6 1008,8 1011,5 1011,5 1011,6 1008,7
Zona estică litorală
Constanța 1020,0 1018,7 1017,1 1012,7 1013,7 1012,4 1012,3 1013,9 1016,2 1019,2 1019,0 1019,1 1016,1
Mangalia 1019,8 1018,5 1016,9 1012,6 1013,6 1012,3 1012,2 1013,6 1016,0 1019,0 1018,8 1018,9 1016,0
Medii 1013,2 1012,5 1010,1 1005,9 1007,1 1005,8 1005,7 1007,2 1009,5 1012,5 1012,2 1012,2 1009,3
Date prelucrate după arhiva A.N.M., 2008

Fig. 7 Harta Presiunii medii anuale în Podișul Dobrogei de Sud

41

III.5.g. Vântul

În ceea ce privește analiza următorului parametru climatic, vântul, analiza acestuia s-a
bazat pe valorile vitezei acestuia (m/s) din perioada de referință (1971 – 2000). Stațiile
meteorologice amplasate în zona continentală a podișului sud-dobrogean înregistrează frecvențe
ale vântului dominant pe direcția nord (Hârșova cu 23,0%, Adamclisi cu 11,6%) iar cele situate
pe litoral pe direcția vest (Constanța 20,3%, Mangalia 16,7%). Analizând valorile medii redate
concret în tabelul nr.5 se constată că predomină viteze medii lunare cuprinse între 3,0 m/s și 4,0
m/s. Cea mai mică viteză medie lunară pentru Podișul Dobrogei de Sud este de 2,7 m/s în luna
august și cea mai mare valoare de 4 ,0 m/s a fost înregistrată în luna martie. La rândul lui și
regimul anual evidențiază o viteză maximă de 4,1 m/s la stația meteorologică Constanța și o
minimă de 3,0 m/s stațiile meteorologice Hârșova și Cernavodă. Aceste valorile extreme
evidențiază scăde rea vitezei vântului cu 1,1 m/s dinspre est către vestul podișului sud –
dobrogean. Variația vitezei vântului, pe zone de referință, a fost pusă în evidență și cu ajutorul
……, observându -se faptul, că zona vestică dunăreană și zona centrală continentală prezintă o
tendința de creștere a vitezei, în general, din luna noiembrie până în luna mai, pe când zona
estică litorală manifestă această tendință, cu o lună mai devreme, încă din luna septembrie și se
manifestă doar până în luna aprilie. De remarcat este și faptul că zona orașului Medgidia
păstrează valorile mari ale vitezei vântului și în luna iunie.
Tabelul Nr. 5
Media anuală și lunară a vitezei vântului (m /s), în Pod Dobrogei de Sud ( 1971 – 2000 )
Stația
meteorologică I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media
anuală
Zona vestică dunăreană
Hârșova 3,4 3,7 3,8 3,5 3,0 2,7 2,4 2,3 2,4 2,8 3,0 3,1 3,0
Cernavodă 3,0 3,3 3,8 3,9 3,3 2,9 2,7 2,4 2,7 2,8 2,8 3,0 3,0
Zona centrală continentală
Adamclisi 3,5 3,9 3,8 3,8 3,2 2,8 2,6 2,4 2,5 2,7 3,0 3,3 3,1
Medgidia 3,5 3,8 3,9 4,0 3,3 2,9 2,6 2,3 2,3 2,7 3,2 3,4 3,1

42

Zona estică litorală
Constanța 4,9 5,0 4,6 4,1 3,5 3,6 3,4 3,4 3,8 4,5 4,5 4,7 4,1
Mangalia 4,1 4,2 4,1 3,7 3,3 3,3 3,3 3,6 3,9 4,3 4,1 4,1 3,8
Medii 3,7 3,9 4,0 3,8 3,2 3,0 2,8 2,7 2,9 3,3 3,4 3,6 3,3
Date prelucrate după arhiva A.N.M., 2008

Fig. 8 Harta vitezei medii a vântului în Podișul Dobrogei de Sud

43

Vânturile locale

Acestea sunt datorate fie particulatății și a încălzirii inegale a suprafeței active fie iau
naștere datorită acțiunilor unor centrii barici astfel în zona de studiu se întâlnesc următoarele
tipuri de vânt.
a) Brizele marine, se datorează încălzirii inegale a suprafețelor active, astfel acestea se
diferențiază prin brizele de zii, acestea bat dinspre mare spre uscat și brizele de noapte care bat
dinspre noapte spre uscat. Acest fenomen acționează doar în zona litoralului deoarece apa se
răcește și se încălzește mai greu decât uscatul.
b) Crivățul, este un vânt situat la per iferia Anticiclonului Est -European, este vântul cel mai
intens din zonă și manifestă mai ales iarna, acesta la rândul lui provoacă geruri, viscole însoțite
de troieniri, doboară arbori și conductorii electrici, întrerupe circulați a
a c) Suhoveiul, în zona de stud iu este cunoscut sub denumirea de Vântul Negru, își are originea
din stepele rusești aproximativ ca și Crivățul, numai că el se manifestă în mod deosebit vara
provocând temperaturi caniculare, secetă, uscăciune, praf și furtuni.
d) Băltărețul , are o intensitate foarte redusă, apare doar în partea estică la contactul cu Bălțile
Dunării. Acesta iși are originea din ciclonii mediterane eni sau pontici, are frecvența cea mai
mare în lunile de primvară și toamnă dar mai rar poate apărea și iarna, ad ucând astfel ploi sub
formă de burniță.
e) Austrul, acesta ia naștere la periferia unei arii anticiclonale situată deasupra Peninsulei
Balcanice, se resimte cel mai bine în partea de sud și sud -vest, acționează aproximativ tot timpul
anului, astfel aduce zile geroase iarna, secetă și uscăciune vara, iar primăvara provoaca uscarea
solului.

III.5.h. Regionarea climatică și topoclimatică

Topoclimatul, reprezintă ansamblul caracteristicilor climatice influențate de suprafața
subiacentă pe un areal restrâns sau pe scurt, climatul locului (topos (gr.) = loc.) Microclimatul,

44

reprezintă variațiile climatice în stratul inferior al aerului (sub 2 m) (S. Ciulache, l97l),
determinate de factorii geografici externi.

Regiunile climatice
Zona de studiu fiind situată la altitudini între 0 – 200 m se află pe două regiuni climatice,
regiunea de câmpie și cea de litoral
a)Regiunea de câmpie (sau de podiș sub 200 m) se caracterizează în primul rând prin
gradul de uniformitate a elem entelor climatice, astfel temperatura medie anuală este cuprinsă de
10 și 11 °C, precipitațiile, precipitațiile au valori cuprinse între 400 și 600 mm/an iar vântul
depășește viteza de 4 m/s. Acestă regiune climatică se suprapune peste 2 sectoare de influe nță
climatică: De ariditate, ocupă cea mai mare parte a zonei de studiu, aici persistă Anticiclonul
EstEuropean, care aduce vara fierbinte și uscat, iarna aducând aer rece și uscat
Submediteraneană, ocupă partea de SV, aici se simt prezența ciclonilor medi teraneeni, aceștia
aduc vara aer cald și uscat pe când iarna aduce aer cald și umed.
b) Regiunea litorală, gradul de uniformitate a elementelor climatice este mai redus, astfel
aici temperatura are valorile cele mai mari, astfel are valori cuprinse între 10,8 și 11 °C în partea
de sud, iar în partea de nord aceasta depășește 11 °C în schimb precipitațiile anuale sunt cele
mai reduse, acestea au valori ce coboară sub 400 mm/an Ea se suprapune sectorului omonim de
provincie climatică, acesta se caracterizeaz ă în primul rând prin brizele marine, cele de zi care
bat dinspre mare spre continent și cele de noapte care bat în sens contrar. De remarcat faptul că
în acest sector iarna în majoritatea cazurilor temperatura este ușor pozitivă deoarece marea se
încălzeș te.

Domeniile climatice

Reprezintă topoclimatele clasificate în funcție de districtul vegetal
a) Topoclimatul de pădure (de silvostepă) , se prezintă cu o gamă larga de microclimate
ce sunt infleunțate de coronamentului copacilor, densitatea arborilor ș i nu în ultimul rând de
specia arborilor, astfel în pădure precipitațiile sunt mai bogate, umezeala relativă este mai mare

45

iar turbulența este mai accentută deasupra pădurii, deasemenea pădurea se prezită ca un obstacol
și aduce modificări ale regimului eo lian (Ciulache, l97l). În zona de studiu aceste caracteristici
se evidențiază cel mai bine în partea de sud -vest deoarece acesta ocupă suprafețele forestiere
cele mai extinse din zonă, însă prezintă un grad foarte mare de discontinuitate încât acest
domeni u poarte numele de silvostepă.
b) Topoclimatul de stepă, se suprapune în cea mai mare parte a teritoriului, cele mai
mari diferențe se resimt între terenurile agricole și pajiștile naturale, astfel în ambele cazuri
radiația solară este influențată de covo rul vegetal însă cea mai importantă diferență este dată de
suprafața activă a culturii cerealelor deoarece prezintă atât o suprafață inferioară cât și una
superioară, (Ciulache, l97l), în arealul Canalului Dunăre -Marea Neagră majoritatea suprafețelor
agric ole sunt ocupate de viță -de-vie și ca atare nu influențează foarte mult microclima pajiștilor,
această diferență se resimte mai ales în semestrul cald atunci cand ambele formațiuni vegetale
sunt în plină dezvoltare, astfel suprafața culturilor de cereale a re temperatura mai mare,
evapotranpirație mult mai mare mai ales în lanurile de porumb, pe când culturile ocupate cu
grâu și ovăz se remarcă prin albedoul mai mare față de câmpul înierbat învecinat.
c) Topoclimatul vegetației hidrofile, se caracterizează în primul rând prin
evapotranspirație ridicată, prin conductibilitate termică ridicată și prin albedou foarte mic acesta
se întâlnește în areale foarte restrânse la contactul cu Dunărea, limanele litorale și fluviatile .

Topoclimatele elementare

Acestea iau naștere în funcție de caracteristicile suprafeței subiacente pe areale restrânse
dar și de modificările antropice care au acționat asupra spațiului fizico -geografic, prin urmare
există următoarele topoclimate elementare
a) Topoclimatul culoarelor de v ale, poate prezenta uneori ușoare inversiuni termice, iar
vântul se poate canaliza schimbându -și ușor traiectoria.
b) Topoclimatul suprafețelor carstice, este caracteristic în partea de sud și de nord a zonei
de studiu unde predomină rocile calcaroase, as tfel se carecterizează prin valori foarte mari ale
albedoului datorită culorii sale deschise, se încălzesc rapid, suprafețele înerbate se încălzesc

46

ceva mai greu dar în schimb rețin mai bine față de versanții dezgoliți, la cea mai mică advecție
suprafețele lipsite de vegetație se răcesc repede. În zona de chei temperatura este mai scăzută
din timpul anului față de mediile exterioare, prin urmare se produc un mare ansamblu de
microclimate, deorece versanții au forme complexe în cea ce privește concavitatea ș i
convexitatea, fiind sectoare înguste radiația solară pătrunde mult mai puțin indiferent de
momentul anului și prin urmare temperatura e mai scăzută iar umezeala diferă în funcție de cum
pătrunde radiația solară, în peșteri se remarcă temperaturi scăzute, inversiuni termice și
umezeala relativă mare (peste 80%).
c) Topoclimatul de luncă, caracteristic mai ales părții de est, mai precis în lungul Dunării,
acesta se caracterizează prin se remarcă prin valori ale temperaturii și ale umezelii relative ceva
mai mari față de regiunile învecinate. Rareori în acest topoclimat se simte și apariția băltărețului
d) Topoclimatul de faleză și de plajă, vara se remarcă prin albedoul foarte mare datorită
culorii deschise a nisipului, umzeala relativă foarte mare datorită evaporării apei marine, iar aici
se resimte cel mai bine prezența brizelor marine.
e) Topoclimatul de lac, caracteristic limanurilor marine și fluviatile, se remarcă prin
umezeala relativă, căldură specifică și conductibilitate termică foarte mare și pri n albedoul redus
ca intensitate.
f) Topoclimatul urban reprezintă cel complex mozaic de topoclimate și microclimate
deoarece suprafața subiacentă a fost intens modificată, astfel temperatura este mai mare față de
regiunile de câmp deschis, dar în funcție de suprafața orașului poate varia, cea mai mare valoare
se înregistrează pe suprafețele asfaltate, acestea se resimt cel mai bine în spațiul microclimatic,
deasemenea albedoul este foarte mic absorția razelor solare este intensă. Clădirile pot infl uența
unghiul razelor solare, astfel cele cu pereții expuși către nord primesc cea mică cantitate din
radiația solară iar pereții cu expunere sudică primesc cea mai mare cantitate, acestea pot aduce
modificări asupra regimului eolian, doarece se prezintă c a niște obstacole și iau naștere așa zisele
brize urbane. Cantitatea de precipitații este de obicei mai mare în oraș datorită în primul rând
activităților industriale, deoarece prin procesul de poluare emite mai multe particule în suspensie
care la rândul lor se pot transforma în nuclee de condensare, iar în unele cazuri pot genera efecte
de seră.

47

IV. FENOMENE CLIMATICE DE RISC

IV.1. Aspecte generale

În toate modurile ei de manifestare, clima nu este doar o sursă declanșatoare de energii
vitale, sub diferite forme ci și un factor de risc, care antrenează și dirijează în direcții
nefavorabile omului, și alte forme de energie, uneori cu efect catastrofal, fapt care creează
dezordine în sistemele geografice, mergând până la alterarea sau distrugerea aproape total ă a
unora, provocând imense pagube materiale și victime omenești.
În ultimii ani se remarcă o amplificare a fenomenelor de risc climatic mai ales la nivelul
latitudinilor medii unde geografic se află și România, amplificarea fiind pusă pe seama încalzirii
și schimbărilor climatice globale. Unii cercetatorii consideră acest fapt un ciclu natural prin care
a mai trecut și trece și în prezent planeta noastră, alții dimpotrivă consideră încalzirea globală
ca un fenomen complex ce afectează în prezent omenirea. Un lucru însa este cert,
vulnerabilitatea teritoriilor și mai ales a populației în fața unor astfel de provocări este astăzi
mult mai mare față de trecut, de aceea trebuie să fim pregătiți pentru a le face față.
Studierea manifestării, cauzelor de apariție și repartiția spațio -temporală a acestora ar putea avea
o importanță practică mai ales pentru prevenirea efectelor asupra mediului și societății omenești.
Tot ce nu a putut cuprinde omul și tot ce l -a surprins a ținut de întâmplare.Întâmplarea
cuprinde la rândul ei două componente majore, una ținând de ciclicitatea unui fenomen, de
cauzele care ajung să -l determine și o altă componentă care este pur aleatorie și nu are nici o
legătură cu trecutul, această componentă dând starea de histerezis a sistemului studiat.În acest
capitol voi defini termeni ca hazard, vulnerabilitate și risc după care voi defini termeni ca
hazard, vulnerabilitate și risc după care voi prezenta riscurile climatice posibile în Podișul
Dobrogei de Sud. Pentru analiza acesto ra am prezentat principalii parametrii caracteristici
utilizând date de la stația meteo amintită în primul capitol.În același capitol se analizează
scenarii de risc cu evaluarea efectelor și cu măsurile ce se impun pentru diminuarea pagubelor
produse.

48

Poziția Podișul Dobrogei de Sud, la locul de intersecție a influrnței principalilor centri
barici de acțiune care se suprapun peste fondul climei temperate, determină ca trăsăturile
climatice să fie mult mai accentuate.Datorită condițiilor menționate, în acea stă are loc o gamă
întreagă de fenomene climatice de risc.
Riscurile climatice se înregistrează în categoria riscurilor naturale.Se constată faptul că,
în istoria dezvoltării societății umane, pe măsură ce gradul de civilizație și economia s -au
dezvolt at, gradul de vulnerabilitate a populației la diferite riscuri nu s -a diminuat.Criteriile după
care se apreciază consecințele sunt variabile, dar cele mai multe pun pe prim -plan, nu atât
pierdeile materiale, cât mai ales victimele umane.
În literatura de specialitate se utilizează diferiți termeni meniți să dimensioneze și să
cuantifice amploarea și pierderile materiale provocate de fenomenele naturale periculoase
(extreme), cum sunt hazardurile, riscurile , recordurile, calamitățile, dezastre, catas trofe,
cataclismele, etc. Deși sfera noțiunilor este diferită, totuși acestea au o latură comună, și anume
aceea care arată că toate acestea provoacă dezechilibre în modul de organizare a
geosistemelor.Dintre toți acești termeni, cei mai utilizați sunt hazardul, riscul și catastrofa.
În DEX (1996, p. 445) se arată că hazardul este o împrejurare sau un concurs de
împrejurări (favorabile sau nefavorabile), a căror cauze rămân, în general, necunoscute, o
întâmplare neprevăzută, neașteptată (joc de haz ard), soartă, destin, din fr. hasard.
Cu toate acestea, termenul de hazard natural are, în geoștiințe, o conotație strict negativă,
presupunând posibilitatea apariției/producerii unui eveniment potențial devastator într -o
anumită perioadă și pe un anumit areal (White, 1974;Varnes et al., 1984;Zăvoianu,
Dragomirescu, 1994;Grecu, 1997, Plate, 2002 etc.).
În ce privește hazardul climatic este vorba despre un fenomen climatic aleator, de mare
amploare, care sugerează mai mult condițiile lui genetice întâm plătoare, ceva ce pare de
neexplicat, deci dificil de prevăzut.
Riscul natural este o funcție a probabilității apariției unei pagube și a consecințelor
probabile, ca urmare a unui anumit eveniment, fiind înțeles ca măsură a mărimii unei
“amenințări” naturale (Buwal, 1991).

49

Conform DEX (1996) se poate constata că următorii trei termeni sunt sinonimi; ei
exprimă sub o formă sau alta, consecințele produse.Astfel:
1) prin catastrofă (p. 144) se poate înțelege un eveniment tragic, de mari proporții,
cu urmări dezastroase ; dezastru, nenorocire, calamitate, tragedie ( din fr.
catastrophe și lat. Catastrophe);
2) dezastrul (p. 126) reprezintă o nenorocire mare, o catastrofă;
3) calamitatea (p. 126) este redată ca fiind o nenorocire mare, un dezastru care
lovește o colectivitate, flagel (din fr. calamite și lat. calamitas).
Conform afirmațiilor lui Fritz și Barkum, dezastrul redă situația în care evenimentul de
risc s -a produs și efectele sa le depășesc capacitatea de adaptare imediată din partea comunității
umane (Fritz, 1961, Barkun, 1974).
În concluzie, în categoria hazardurilor și riscurilor climatice se poate include o paletă
foarte largă de fenomene care, prin modul lor de manifestare , ies din tipul lor normal,
repercutându -se și aupra celorlalți factori de mediu.

IV.2. Metodologia riscurilor climatice

În țara noastră, Bogdan (1978, 192, 1998, 2005), Bogdan și Niculescu (1992, 1999),
Ciulache (2000), printre alții, au descris metode de abordare în cercetarea riscurilor climatice
care, împreună cu metodele și procedeele publicate de alți cercetători, au permis cooncretizarea
unor linii directoare în acest domeniu, pe baza căruia a fost întocmit și prezentul capitol al
acestei lucrări.
Studiul riscurilor climatice implică o problemă vastă, menită să permită o analiză
obiectivă a fenomenului. Un asemenea studiu trebuie să înceapă cu observația meteorologică și
să se încheie cu monitoringul factorilor de risc.Aceasta este o activitate laborioasă și are în
vedere mai multe aspecte: existența unui șir lung de date statistice (în lucrarea de față, după cum
am prezentat în primul capitol, observațiile avute în vedere au fost făcute la cele 12 stații
meteorologice și 10 postur i pluviometrice, pe o perioadă de 40 de ani) care să permită analiza
completă; stabilirea caracteristicilor medii ale fiecărui parametru climatic analizat; extragerea

50

valorilor extreme care prezintă preguri de risc; calculul abaterii parametrului climatic respectiv
față de media multianuală; calculul frecvenței abaterilor cuprinse între diferite limite; precizarea
pragului la care un fenomen climatic poate deveni un risc; precizarea si analiza factorilor
genetici; analiza modului de manifestare în timp și s pațiu a fenomenului climatic de risc;
stabilirea intervalului de risc; cuantificarea gradului de vulnerabilitate; consecințele de ordin
psihologic și rolul educației în mass -media față de aceste riscuri climatice.

Clasificarea riscurilor climatice

Fig.9 Clasificarea hazardelor și riscurilor climatice din zona temperată, după Octavia
Bogdan,1994

Există mai multe posibilități de clasificare a riscurilor naturale, după diverși autori
(menționați deja pe parcurs) și diverse criterii. O clasificare mai complexă, rezultată din
bibliografia consultată, este următoarea:

51

1. după modul de manifestare de debut și pe parcursul evoluției, ca și după suprafața
ocupată: riscuri climatice cu declanșare rapidă, evoluție rapidă și extindere zonală; cu
declanșare rapidă, evoluție rapidă și extindere regională; cu declanșare rapidă, evoluție
progresivă, extindere regională; cu declanșare și evoluție rapidă și extindere locală; cu
declanșare și evoluție lentă și extindere zonală; cu declanșare și evoluț ie lentă, cu
extindere regională sau locală.
2. după sezonul în care se produc: riscuri climatice din perioada rece a anului; din perioada
caldă a anului; riscuri climatice caracterizate sezoanelor de tranziție și cele posibile tot
anul.

IV.3. Fenomene cimatice de risc din perioada rece a anului

Riscurile climatice din sezonul rece sunt cele mai numeroase și variate dintre toate
riscurile climatice. Majoritatea riscurilor climatice au o caracteristică comună, și anume,
existența temperaturilor negative (Bogdan, 1999). Principalele riscuri climatice din sezonul rece
al anului sunt reprezentate de către Octavia Bogdan în anul 1999 ca fiind: inversiunile de
temperatură, valurile de frig polar, răcirile masive, depunerile de gheață, înghețul, bruma,
ninsorile abundente, stratul de zăpadă (troienit), avalanșele de zăpadă, viscolul și inundațiile de
iarnă.
Principala caracteristică a acestor fenomene este constituită de coborârea temperaturii
aerului și a solului, apărând fenomenul de îngheț. Fenome nele cimatice de risc din perioada
rece a anului, ce se produc în Podișul Dobrogei de Sud sunt: viscolul, depunerile de gheață,
înghețurile, dezghețurile și brumele, stratul de zăpadă, valurile de frig.

IV.3.a Ninsoarea și stratul de zăpadă

Ninsoare a reprezintă un fenomen hidrometeorologic în care precipitațiile cad în stare
solidă. Pentru foarmarea ninsorii trebuie să existe 2 mari condiții: un regim ciclonic bine
accentuat și temperatura să fie negativă. Data medie de producere a primei ninsori corespunde

52

cu data când temperatura medie zilnică scade sub 2 -3°C, iar cea a ultimei ninsori, cu data când
aceeasi temperatură trece peste 5°C, pentru fiecare regiune (Clima R.P.R, vol. I, 1962). În zona
studiată ziele cu ninsoare au următoarea dis tribuție, între 10 -12 zile pe litoral, datorită brizelor
marine respectiv 15 -20 de zile în restul regiunii. Stratul de zăpadă, reprezintă gradul de acoperire
cu zăpadă aflat deasupra solului, el este condiționat de suprafața topografică, de vegetație și
bineînțeles de dinamica atmosferei și nu în ultimul rînd să existe ninsoarea fara de care acesta
nu se poate forma. În cele mai multe cazuri în zona de studiu startul de zăpadă este relativ
uniform și ca atare este spulberat de vânt și pot lua naștere viscol ele, dar unde există bariere
precum vegetația forestieră și suprafețele antropice acesta este dispus neregulat sub formă de
troieni având grosimi mai mari.
Stratul de zăpadă este cel mai tipic fenomen climatic de iarnă.Acesta se formează și se
menține în condițiile temperaturilor negative pe suprafața solului și în aer. De cele mai multe
ori însă, nu se formează la prima ninsoare, chiar dacă atmosfera este liniștită, deoarece primele
ninsori se caracterizează prin cantități reduse de zăpadă, iar regimu l termic prezintă oscilații în
jurul valorii de 0șC, ceea ce nu permite acumularea zăpezii (Bogdan, Niculescu, 1999).
Definire și cauze genetice
Stratul de zăpadă nu se produce de la prima ninsoare , ci mai târziu, când se întrunesc
condițiile optime de formare și menținere pe sol. Pentru formarea stratului de zăpadă este
necesară îndeplinirea mai multor condiții: temperaturi negative în aer și pe sol, calm atmosferic
și ninsori în cantitate suficientă. Ninsorile sunt consecința interacțiunii dintre ari ile anticiclonice,
care transportă aerul polar sau arctic și cele ciclonice, care transportă aerul tropical.
Principalii parametri ce caracterizează stratul de zăpadă sunt:
– Grosimea medie decadică a stratului de zăpadă este influențată, încă din timpul depunerii, de
viteza vântului, în Podișul Dobrogei de Sud variază de la 2 -4 cm în partea de vest a regiunii la
1-2 cm în zona litorală.
-Numărul mediu anual de zile cu strat de zăpadă este cuprins între 30 -40 de zile în partea de
vest scazând la sub 30 de zile în zona litorală
– Numărul maxim lunar și anual de zile cu sol acoperit cu zăpadă este de 40 -45 de zile
-Intervalul de risc pentru stratul de zăpadă:

53

Tabelul Nr. 6
Numărul de zile cu ninsoare în Podișul Dobrogei de Sud (1971 -2000)
Stația
meteorologică Toamna Primăvara
Zona vestică dunăreană
Hârșova 19 zile 21 zile
Cernavodă 19 zile 22 zle
Zona centrală continentală
Adamclisi 19 zile 22 zile
Medgidia 20 zile 24 zile
Zona estică litorală
Constanța 14 zile 16 zile
Mangalia 13 zile 15 zile
Date prelucrate după arhiva A.N.M., 2008
Aspecte de risc
Stratul de zăpadă poate produce pagube atât prin prezența cât și prin absența sa. Atunci
când apare, poate deveni fenomen climatic de risc dacă:
➢ se formează în extrasezon,
➢ este consecința unor ninsori abundente însoțite de viscole care determină
troienirea lui și înzăpeziri,
➢ se depune în straturi groase pe versanții despăduriți, putând determina avalanșe,
➢ rezerva de apă din sol a fost satisfăcă toare sau excedentară și topirea stratului de
zăpadă se face brusc.
În stratul lipsei stratului de zăpadă, constituie un risc indirect, favorizând producerea
înghețurilor în profunzime și degerarea culturilor de toamnă.

IV.3.b Viscolul
Viscolul este un eveniment atmosferic complex în cadrul căruia zăpada ce cade sau a
căzut este spulberată puternic de către vânt, astfel încat vizibilitatea scade extrem de mult, iar

54

aprecierea căderii concomitente a ninsorii este imposibilă (Țâștea, D. și colab, 1965). Fiind un
fenomen atmosferic complex prezintă mare potențial calamitar.
Parametrii meteorologici ce definesc fenomenul de viscol sunt: scãderea vizibilității
orizontale, intensificări majore ale vântului, precipitații atmosferice și strat consistent de zăpadă
care datorită vitezei mari a vântului sunt transportate din locuri deschise (câmpuri) către cele
adăpostite perturbând astfel activitățile economice sau scãderea accentuatã a temperaturii
aerului. Factorii de risc asociați viscolului s unt multipli, putând fi enumerați:
• vântul puternic care determină troienirea zăpezii ( acumularea în dreptul unor
obstacole), dar poate avea și efecte mecanice importante (ruperea crengilor arborilor,
asfixierea mecanică a plantelor, avarierea rețelelor d e transport a energiei, telefonie, etc).
• Scăderea semnificativă a temperaturii aerului, privită din două puncte de vedere: aerul
foarte rece care se instalează în condițiile existenței unui regim anticiclonic continental
de iarnă, la care trebuie adăugată răcirea suplimentară datorată vitezei mari a vântului,
ce conduce la definirea noțiunii de temperatură echivalentă (Ionac, N. și Ciulache, S.,
2008). În cazul advecțiilor de aer cald se pot provoca inundații uneori catastrofale ca
urmare a topirii bruște a stratului de zãpadãacumulat în timpul episoadelor de viscol.
• depuneri groase de gheață, rezultate în urma înghețării precipitațiilor lichide suprarăcite
sau a fulgilor de zăpadă la contactul cu obiectele de la sol care au o temperatură mult
mai scăzută, un fel de polei dar de dimensiuni mult mai mari.
Fiind un fenomen climatic de risc, viscolul, exercită numeroase efecte negative asupra
mediului și societății umane. Datorită troienelor se pot provoca pagube însemnate în domeniul
transporturilor ( rutiere, feroviare sau aeriene). Depunerile de zăpadă sau ploaie înghețată pot
provoca distrugeri mecanice la conductorii și stâlpii de susținere a rețelelor de distribuție a
energiei, fapt ce duce la întreruperea alimentării cu energie electrică. Blocarea circulației
determină imposibilitatea accesului la unitățile economice, medicale, de învățământ, turistice,
etc. Victimele umane provin din rândul participanților la traficul rutier: accidente cauzate de
carosabilul foarte alunecos; int oxicare cu gaze de eșapament rezultate în urma funcționării pe
loc a motorului mașinii blocate de zăpadă cu scop de încălzire a habitaclului; moarte prin
hipotermie, etc. Temperaturile foarte scăzute favorizează îmbolnăviri ale aparatului respirator

55

și car dio-vascular, crește frecvența incendiilor din cauza funcționării necorespunzătoare a
instalațiilor de încălzit. Alte consecințe negative datorate viscolului se referă la imposibilitatea
procurării hranei pentru oameni și animale, la distrugerea construcți ilor, dezrădăcinarea
arborilor, spulberarea stratului de zăpadă cu rol termoizolator și de rezervă de apă de pe
suprafețele agricole însămânțate de cu toamnă.
Pe teritoriul României, cel mai mare num ăr mediu anual de zile cu viscol se înregistreaz ă în
regiunile estice si sudice, „aici se înregistreaz ă cele mai ridicate valori medii anuale, între 5 si 7
zile“, din cauza efectului de canalizare determinat de obstacolul orografic al Carpa ților de
Curbur ă si cel termic reprezentat de Marea Neagr ă. Cele mai multe viscole se produc, de regulă,
în luna ianuarie, dar cu totul întâmplător se pot produce si în noiembrie -decembrie sau februarie –
martie (Ciulache, 1995). Viscolele reprezintă, pentru latitudinile medii la care se află Dobrogea,
fenome ne atmosferice de iarnă cu o mare spectaculozitate. La producerea acestui hidrometeor
de risc stau două elemente mai importante: viteza vântului si cantitatea de zăpadă căzută . Ca
fenomen climatic de risc, viscolul se poate produce în plin sezon de iarnă, dar si foarte de
timpuriu toamna, sau foarte târziu primăvara, când efectele lui sunt asociate cu înghețul, iar
pagubele produse culturilor pot fi și mai mari.
Viscolul intră în categoria riscurilor climatice, în primul rând, datorită vitezei vântului
(viteze de peste 11 m/s – viscole puternice, sau de peste 15 m/s – viscole violente), dar si datorită
căderilor abundente de zăpadă, care pot forma strat de zăpadă de 25 -50 cm grosime, sau troiene
de 1-2 m înălțime sau mai mari, perturbând activitățile economi ce (Lungu, 2008).
Tabelul Nr. 7
Numărul mediu lunar și annual al zilelor cu viscol din Podișul Dobrogei de Sud
(1971 -200)
Stația
meteorologică I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media
anuală
Zona vestică dunăreană
Hârșova 0,8 0,5 0,4 – – – – – – – – 0,2 1,9
Cernavodă 0,4 0,4 0,3 – – – – – – – – 0,2 1,3
Zona centrală continentală

56

Adamclisi 0,2 0,6 0,4 – – – – – – – – 0,1 1,3
Medgidia 0,2 0,2 0,1 – – – – – – – – 0,1 0,6
Zona estică litorală
Constanța 0,4 0,5 0,4 – – – – – – – – 0,1 1,4
Mangalia 0,3 0,1 0,1 – – – – – – – – 0,1 0,6

Numărul mediu lunar de zile cu viscol
În urma a naliz ei numărului mediu lunar de zile cu viscol din Podișul Dobrogei de Sud
se constată scăderea acestora de la vest către est, stațiile din zona vestică dunăreană înregistrând
un număr mediu de 1,9 zile (Hârșova) respectiv 1,3 zile cu viscol (Cernavodă) , în timp ce la
stațiile din zona estică litorlă numărul zilelor cu viscol scade la 1,4 (Constanța) și 0,6 (Mangalia).
Trebuie precizat faptul ca numărul zi lelor cu viscol este puternic influențat de factorii locali de
maediu cum ar fi altitudinea și regiunile de adăpost aerodinamic.

57

IV.4 STUDIU DE CAZ VISCOLUL 16 –18 IANUARIE 2016

Prima jumătate a lunii ianuarie 2016 a fost caracterizată de variații termice semnificative.
Astfel, la început vremea a fost deosebit de rece în Dobrogea, chiar geroasă în primele zile, apoi
a devenit treptat deosebit de caldă. Această evoluție a fost det erminată de prezența anticiclonului
est-european peste estul României, fapt ce a determinat un aport de aer deosebit de rece
continental polar în primele zile ale lunii.
Fig. 10 Imagine satelitară RGB18 din ziua de 16 ianuarie, ora 18:00 UTC, sursa eumetr ain.org

Ulterior evoluția unui ciclon mediteranean către zona de interes a determinat încălzirea
vremii în intervalul 6 -8 ianuarie, iar în ziua de 11 ianuarie au fost înregistrate cele mai mari
valori de temperatură, în condițiile poziționării Dobrogei în sectorul cald al unui ciclon de
origine islandeză, la nivelul solului, în timp ce în altitudine predomina o circulație sud -vestică.
Viscolul din intervalul 16 -18 ianuarie 2016, singurul din această iarnă, a fost unul de tip II.
Viscolele de tipul baric II au ca tablou sinoptic anticiclonul azoric, un ciclon mediteranean și
un culoar depresionar ce acționează în estul Europei. În acest caz, anticiclonul est european este

58

retras mult în nord -estul continentului, iar un centru depr esionar se poate afla chiar în zona
Carpato -Balcanică. (conform Bălescu, Beșleagă, 1962). În faza inițială anticiclonul azoric ocupa
partea de sud vest a Europei, iar cel est -european era cantonat în estul extrem al continentului.
Între cei doi anticicloni , se regăsea un culoar depresionar extins din bazinul Mării Mediterane
până în nord -estul Europei, având trei centri ciclonici activi, unul în zona Greciei, unul deasupra
Rusiei și unul deasupra Finlandei. În faza de intensitate maximă a viscolului, antici clonul azoric
s-a extins către interiorul continentului, dorsala sa având axul orientat de la SV spre NE.
Gradientul baric dintre anticiclonul azoric și câmpul depresionar din zona Mării Negre s -a
intensificat. În faza finală, dorsala anticiclonului azoric , asigurând pe fața sa de avans o advecție
de aer polar, a pătruns și mai mult deasupra României. Depresiunea din regiunea Mării Negre
s-a oclus treptat și s -a deplasat spre Marea Caspică, iar gradientul baric a slăbit.

Efecte ale viscolului din 16 -18 ian uarie 2016
În ziua de 16 ianuarie în județul Constanța viscolul a doborât șase copaci și un stâlp,
treizeci și una de localități au rămas fără curent electric, o persoană a rămas blocată în autoturism
între localitățile Pantelimon și Crucea, trei mașini s -au înzăpezit între localitățile Runcu și
Pantelimon, iar porturile Constanța, Midia și Mangalia au fost închise.

Fig.11 Stratul de zăpadă depus în noaptea 16 -17 ianuarie la stațiile din Podișul Dobrogei de
Sud (cm) 0123456789
Adamclisi Cernavodă Constanța Mangalia Hârșova Medgidia

59

Fig. 12 Cantitățile de precipitații înregistrate la stațiile din Dobrogea în ziua de 16 ianuarie (24
ore) l/m²

În ziua de 17 ianuarie în județul Constanța treizeci și una de localități au rămas fără
curent electric, optsprezece persoane au rămas blocate în traf ic, patru drumuri naționale s -au
închis, douăsprezece drumuri județene s -au închis, cinci drumuri comunale s -au blocat iar
porturile maritime au fost închise.
În ziua de 18 ianuarie în județul
Constanța cinci drumuri naționale și
patru drumuri județene au fost închise,
douăzeci și una de localități au rămas
fără curent electric și patru porturi
maritime au fost închise.
De asemenea mai multe trenuri care
făceau legătura între Dobrogea și
restul țării au fost anulate, iar
cursurile în școli au fost suspendate în
ziua de luni, 18 ianuarie în tot județul
Constanța cu excepția localităților
Mangalia, Con stanța și Medgidia 0510152025
Adamclisi Cernavodă Constanța Hârșova Mangalia Medgidia
Fig. 13 Efectele viscolului ianuarie 2 016 în jud. Constanța

60

IV.5. Riscuri climatice din sezonul cald

În semestrul cald al anului datorită advecțiilor maselor de aer fierbinte tropical,
continentalizării maselor de aer oceanic si temperaturilor ridicate au loc o serie de fenomene de
risc ca: grindina, ploile torențiale, orajele. (Văduva, 2005)
Ceea ce caracterizează fenomenele climatice de risc din perioada caldă a anului sunt
temperaturile pozitive care pot avea, uneori, valori foarte mari (peste 25 -30șC în și peste 50 –
60șC pe sol) per sistând timp îndelungat.Intensificarea fluxului de radiație solară, a advecțiilor
de aer fierbinte, tropical, ca și a continentalizării maselor de aer duc la apariția acestor
fenomene de risc de pe teritoriul Podișului Dobrogei de Sud.
Regimul termic de vară exercită o influență deosebită asupra anumitor fenomene
climatice de risc care apar în cadrul Dobrogei de Sud, cum ar fi: grindina, precipitațiile
torențiale, încălzirile masive, la care se adaugă tornadele și trombele marine (în lungul
litoralului). Trebuie să menționez faptul că, sunt și cazuri în care fenomenele de uscăciune și
secetă se pot produce indiferen de regimul termic de iarnă sau de vară.

IV.5.a Grindina

Dintre toți hidrometeorii solizi, grindina prezintă un important risc climatic, care cu toate
că se produce destul de rar, poate provoca în scurt timp, pagube materiale de proporții locale
sau regionale, în funcție de traseul urmat de norii Cumulonimbus care au generat -o. Grindina,
unul dintre fenomenele meteorologice care poate aduce prejudicii mari în desfășurarea normală
a activității din diferite domenii, este un element de a cărui prezență trebuie să se țină seama în
planificarea lucrărilor care se efectuează în aer liber.
Grindina este un fenomen climatic de risc, spec ific sezonului cald. Grindina este o
precipitație sub formă de particule de gheață, cu aspect sferoidal, conic sau neregulat, a cărui
diametru este cuprins între 5 și 50 mm, care cade din norii Cumulonimbus, și are aspect de
aversă. Grindina este un fenome n de risc, cu o durata scurtă de manifestare, dar care provoacă
pagube mari, în special agriculturii și clădirilor. Grindina este determinată în special de

61

particularitățile circulației atmosferice, în interacțiunea reliefului. Grindina se formează ca un
rezultat al înghețării și creșterii a unor picături de apă, dar nu cad din nor înainte de a îngheța.
curenții ascendenți poartă aceste picături înghețate spre partea superioară a norului unde
picăturile de apă suprarăcite se vor mării. La căderea lor din no r, ele sunt din nou antrenate în
mișcare ascendentă iar procesul de creștere continuă. În zona de studiu în cea mai mare parte
vulnerabilitatea la apariția grindinei este mică, dar în jurul orașului Constanța și a Canalui
Dunăre -Marea Neagră vulnerabilitat ea la apariția grindinei este mare deoarece aici este o zonă
de convergență a maselor de aer est -europene cu cele mediteraneene repstectiv cu cele maritime
favorizează apariția norilor cu dezvoltare pe verticală și ca atare se desfășoară acest fenomen.
Fiind un fenomen a cărui frecvență maximă se realizează în sezonul cald al anului, grindina
surprinde culturile cerealiere, legumele și zarzavaturile, vița de vie și pomii fructiferi în diferite
stadii de dezvoltare, afectând sau stopând desfășurarea ciclului vegetativ al acestora. Un singur
caz de grindină, într -o fază critică de dezvoltare a plantei, poate conduce la compromiterea totală
a recoltei anului respectiv.

IMPACTUL CĂDERILOR DE GRINDINĂ ASUPRA MEDIULUI

Grindina – factor distructiv
Căderile de grindină au cauzat întotdeauna mari pagube materiale atât culturilor și
plantațiilor pomi -viticole, cât și populației și agenților economici în următoarele condiții
(Bogdan, Niculescu, 1999):
• când se produce în plin sezon de vegetație, surprin zând pomii fructiferi în faza de
înflorire, vița de vie în faza de formare a bobului, culturile înspicate etc;
• când este însoțită de vânturi tari;
• când dimensiunile boabelor de grindină depășesc 10 mm diametru;
• când durata fenomenului este mare;
• când den sitatea boabelor de grindină pe m ² este foarte mare;

62

• când formează strat de gheață de durată (de la câteva ore la câteva zile), fapt ce determină
înghețarea sucului celular, oprirea circulației sevei, distrugerea sistemului foliacen și
compromiterea recol tei;
• când se produce după perioade lungi de secetă cu solul uscat, lipsit de coeziune,
favorizând procese intense de eroziune;
• când afectează terenuri în pantă cu sol uscat;
• când dimensiunile sunt mici (< 10 mm), dar durata este mai mare (10 – 15 minute ) etc.
Metode de combatere a căderilor de grindină în România

În perioada 1975 – 1984 au avut loc primele activități de cercetare pentru realizarea în
România a rachetelor antigrindină. Această activitate, nefiind concepută ca un program național
coerent, a eșuat fără să se ajungă la faza experimentală, preocuparea oprindu -se doar la
realizarea unei rachete. La realizarea acesteia nu s -au avut în vedere caracteristicile esențiale,
specifice pentru o rachetă de acest tip: să fie confecționată din ma teriale ecologice, să aibă o
autodistrugere garantată, să fie cel puțin cu un ordin de mărime mai sigură în zbor decât un
avion. Activitatea de realizare a unui sistem național a fost reluată în anul 1999, dat fiind apariția
unor factori favorabili ca:
• industria românească era în măsură să conceapă și să fabrice aceaste rachete în cadrul
unui program de conversie;
• începând cu anul 2001 se implementează în cadrul Administrației Naționale de
Meteorologie R.A. (fosta C.N. I.N.M.H. G.A.) de către compania amer icană Lockheed
Martin a Sistemului Meteorologic Integrat Național (SIMIN), care va asigura un
subsistem informatic pentru protecție de ultim nivel tehnologic, bazat în primul rând pe
rețeaua de radare Doppler.
Ca urmare, s -a trecut în țara noastră la real izarea unui Sistem Național Antigrindină și de
Stimulare a Precipitațiilor a cărui activitate se desfășoară în prezent în conformitate cu
reglementările legii nr. 173 / 2008 privind intervențiile active în atmosferă, publicată în M.O.,
partea I, nr. 715 di n 21.10.2008.

63

În „Studiul complex de prefezabilitate privind combaterea căderilor de grindină și
stimularea precipitațiilor în Moldova” executat în anul 2002 de Institutul de Cercetări
Economice și Sociale „Gh. Zane” din cadrul Academiei Române, Filiala Iași se menționează
că la baza hotărârii de a se elabora și promova Programul de Realizare a Sistemului Național
Antigrindină au stat considerente de ordin economico -social, științifice și externe. Organizarea
protecției antigrindină sub forma unui sistem unitar, care să permită acțiuni eficiente de
combatere a grindinii la nivel național, presupune, conform studiului Academiei Române,
funcționarea la nivelul țării a unei structuri unitare, materializată prin Sistemul Național
Antigrindină. Pentru ca acțiun ile de combatere a căderilor de grindină să se realizeze în condiții
de deplină siguranță, sistemul trebuie să coopereze cu o serie de instituții, cum ar fi:
– autoritățile publice locale, care sunt informate privind locul și momentul acțiunii antigrindin ă;
– Statul Major al Forțelor Aeriene și Inspectoratul de Stat al Aviației Civile;
-Administrația Națională de Meteorologie, în calitate de coordonator și administrator al
Sistemului Meteorologic Integrat Național (SIMIN).

64

IV.6. STUDIU DE CAZ CĂDERILE DE GRINDINĂ 2 MAI 2019
Dintre cazurile mai recente, cel mai important este
cel din 02.05.2019, ora 17:00 care a afectat județul
Constanța, în aproximativ 15 minute, grindina ale
cărei boabe au avut un diametru mediu de
aproximativ 7 mm, a adus prejudicii culturil or
agricole, pomi lor fructiferi, dar și prejudicii
materiale asupra autovehiculelor.
Este de remarcat că acțiunea distructivă a
căderii grindinei se cumulează cu scăderea
severă a vizibilității în arealul afectat, dar mai
ales cu intensificări ale vântului la sol, în
rafale, care pot lua aspect de vijelie.

Fig. 14 Căderi de grindină, 2 mai 2019 A4
Fig. 1 7 Căderi de grindină, 2 mai 2019 A4 Fig. 1 5 Nori cumulonimbus , 2 mai 2019 A4
Fig. 1 6 Imagine radar asupra orașului Constanța 2 mai 2019

65

IV.7. STUDIU DE CAZ TROMBELE DE LA VAMA VECHE DIN
16.07.2013

Trombele, așa cum este cunoscut, se formează in general în condițiile existenței unei
stratificări instabile din punct de vedere termodinamic, a unui vânt slab în troposfera joasă și a
unei energii potențiale de convecție de valori mari în straturile joase . Energia potențială de
convecție poate să nu aibe valori mari dacă există forfecări puternice în primii 3 km de la sol.
Trombele pot fi produse atât de nori de furtună cu structură supercelulară cât și non –
supercelulară, ambele având în comun existența u nui mezociclon. Cu ajutorul fotografiilor de
la fața locului s -a dovedit că norul de furtună de la Vama Veche nu a rămas în stadiul de
mezociclon și a produs mai multe trombe.
O trombă de apă apare atunci când o tornadă se formează peste oceane, lacuri sau râuri.
Aspectul ei este de coloană subțire cu pâlnie de aspirarea apei în jos, acoperită de restul norului
în formă de ciupercă. Tromba poate varia în dimensiuni de la câțiva metri la 1 -1,5 km în înălțime
și de la câțiva metri până la sute de metri în dia metru. Martorii spun că o trombă produce
șuierături pe timpul mișcării, din cauza efectului de absorbție a apei. Deplasarea ei, ca
formațiune, poate atinge 4 -150 km/h pe oră, iar vântul din trombă poate atinge viteze de 100 –
200 km/h. Majoritatea trombelor durează până la cincisprezece minute, dar se poate ca durata
unora să depășească o jumătate de oră.
Trombele apar, în general, în lunile mai -septembrie, peste întinderi de apă caldă. Ele nu
sunt, de regulă, la fel de periculoase ca tornadele, dar pot provo ca deteriorarea gravă a navelor.
De exemplu, corabia Lilian Morris , a fost afectată de o trombă de apă de mare de 150 -200 m
care i -a rupt stâlpi și vele și a aruncat un om peste bord. Tot trombele au fost responsabile de
scufundarea a cinci nave la Tunis, pe coasta Africii de Nord, în anul 1885.

66

Ziua de 16.07.2013 a fost una
instabilă, cu cer temporar noros, în care s –
au înregistrat averse izolat mai intense și
descărcări electrice, precu m și intensificări
ale vântului care au avut aspect de vijelie.
La sol a existat o circulație din NE, iar pe
măsură ce creștea altitudinea, ciculația
devenea nordică la 850 hPa și nord -vestică
la 700 hPa.
În aceste condiții s -a produs o
stratificare a aerului instabilă din punct de
vedere termodinamic, la care au mai
contribuit și încălzirea diurnă, respectiv
căldura apei mării.
La stația meteorologică Mangalia, cea mai
apropiată de Vama Veche, temperatura
aerului a scăzut în inervalul orar 12:00 –
15:00 de la 25șC la 18șC, temperatura apei
mării a rămas aproximativ constantă, la 23 –
24șC, iar vântul s -a intensificat în jurul orei
14:30 din E -NE, având o viteză medie de 12 m/s, iar la rafale 19 m/s. La ora 16:00 temperatura
a rămas de 18șC, iar vântul a slăbit mult în intensitate, până la 1 m/s din V -NV.
Imaginile satelitare au surprins fenomenele petrecute pe mare în zona de coastă de la Vama
Veche, așa cum se vede în figura 1 8, imagini surprinzând celulele convective aferente.

Fig. 19 Tromba marină surprinsă la Vama Veche
Fig. 18 Imaginea satelitară Sat24.com 16.07.2013 ora
12:00 UTC

67

IV.8. Fenomene climatice de risc posibile întregul an

Dintre fenomenele climatice de ris c care se pot produce în oricare anotimp al anului,
cele mai importante din Dobrogea de Sud sunt: orajele, ceața, vânturile tari, seceta și ariditatea.
IV.8.a Seceta și ariditatea
Aspecte generale
Seceta este un fenomen climatic de risc posibil tot anul. Apariția fenomenului de secetă
este condiționată de absența precipitațiilor, a cărei persistență generează acest fenomen. Întrucât
absența precipitațiilor, o perioadă de timp mai mică sau mai mare, este un fapt obișnuit și seceta
se po ate produce în oricare lună a anului.
Cauzele fenomenelor de uscăciune și secetă sunt de ordin dinamic, care țin de
particularitățile circulației generale a atmosferei și de ordin termic, care țin atât de factorii de
circulație cât și de particularități le locale ale suprafeței active. De subliniat influența
predominantă a formațiunilor barice anticiclonice, staționare, cu extensiune foarte mare, care
cuprind și țara noastră.
Fenomenul de secetă se produce, mai întâi, în aer. Menținerea sa un timp î ndelungat
duce la contopirea fenomenului de secetă din aer cu cel din sol. Din acest moment, rezerva de
apă se reduce din ce în ce mai mult, pagubele produse de secetă în economia sud-dobrogeană
fiind însemnate.
Perioada de secetă este considerată o pe rioadă de cel puțin 14 zile consecutive, în
intervalul octombrie -martie și de cel puțin 10 zile consecutive, în intervalul aprilie -septembrie,
în care nu au căzut precipitații, sau precipitațiile căzute nu au totalizat o cantitate mai mare de
0, 01 mm (Bogdan, 1978).
După Crowe (1971), seceta începe când precipitațiile ating cel mult, în total, mai puțin
de 0, 25 mm în 15 zile consecutive. În acest sens, diferiți autori au căutat să definească și să
precizeze termenul de secetă.
Seceta este cons iderată de mulți ca fiind cel mai complex, în același timp cel mai puțin
înțeles dintre toate hazardele naturale, care afectează mai multe persoane decât orice alt hazard
(Hagman, 1984). În România, seceta din 1946 a afectat o suprafață importantă a ță rii noastre,

68

iar secetele din anii 2000 -2001, dar mai ales din 2007 au produs pagube importante în multe
regiuni ale României, generând lipsuri.
Fenomenul de secetă a făcut obiectul preocupărilor multor specialiști din țara noastră
printre care amintim :Șt. Hepites (1906), C. Ioan (1929), C. Donciu (1928, 1959), N. Topor
(1964), O. Berbecel și colab. (1970), M. Botzan (1974).
Aceste fenomene sunt declanșate în condițiile în care, în Dobrogea, temperaturile aerului
sunt cele mai mari din țară iar p recipitațiile înregistrează printre cele mai mici cantități. Seceta
este un eveniment deosebit de dramatic pentru societatea dobrogeană. Dacă perioada cu deficit
în precipitații durează, ea poate provoca un dezechilibru hidric important, care se exprimă prin
pierderi de recoltă sau restricții în consumul de apă, și creează o întreagă serie de probleme
economice. Ariditatea este o “stare” permanentă a climatului și reprezintă un risc climatic major
pentru teritoriul Dobrogei.
Indicele de ariditate (De Martonne)
Se calculează pe diferite perioade (anual, lunar sau perioadă de vegetație), luând în
considerare suma precipitațiilor din perioada analizată (mm) și temperatura medie a aerului pe
perioada analizată (grade Celsius).
Aprecierea secetei se face astfel:
I < 10: perioadă foarte aridă;
I = 10 -20: perioadă aridă;
I= 20 -30: perioadă semiaridă;
I > 30: perioadă umedă.
Indicele de ariditate De Martonne anual, calculat pe baza valorilor medii multianuale de
temperatură (T) și precipitații (P) (1965 -2005), scoate în evidență frecvența fenomenelor de
uscăciune și de secetă ( fig. 20 ).
Tabelul Nr. 8
Aprecierea secetei utilizând indicele De Martonne (1961 -2005)
Anul Temperatura Precipitații Indice Martonne Aprecierea secetei
1965 10.2 384.2 19.02 perioada arida
1967 10.8 338.1 16.25 perioada arida

69

1976 9.8 409.9 20.70 perioada arida
1982 10.5 330.7 16.13 perioada arida
1983 10.9 385.5 18.44 perioada arida
1985 9.8 343.4 17.34 perioada arida
1986 10.6 313.4 15.21 perioada arida
1989 11.4 380.9 17.80 perioada arida
1990 11.8 196.6 9.02 perioada foarte arida
1992 11 304.3 14.49 perioada arida
1994 12.2 375.3 16.91 perioada arida
2000 12 271.9 12.36 perioada arida
2001 12 380.4 17.29 perioada arida

Se constată o frecvență de 57,5 % a anilor care se caracterizează ca fiind perioade aride
(A) și de 37,5 % semiaride (S). Conform calcului indicelui De Martonne anul 1990 a fost cel
mai secetos an, media precipitatiilor fiind cea mai mica. S -au mai inregistra t ani secetosi intre
1965 – 1989 si 1992 – 2001.
Fig. 20 Variația Indice lui Martonne 1965 -2001
19,02
16,2520,7
16,1318,4417,34
15,2117,8
9,0214,4916,91
12,3617,29
0510152025
1965 1967 1976 1982 1983 1985 1986 1989 1990 1992 1994 2000 2001
Indice Martonne

70

Perioadele de uscăciune și secetă din Podișul Dobrogei de Sud analizate după criteriul
Hellman

În studiul de față s -au analizat perioadele de uscăciune și secetă la 2 stații din Podișul
Dobrogei de Sud (pe baza valorilor zilnice de precipitații din perioada 1991 – 2000), și anume
Constanța, situată pe litoralul Mării Negre și Adamclisi, situată în partea central -vestică a acestui
podiș. În cursul unui an pot avea loc la Constanța 13,9 perioade de uscăciune, cu o durată medie
de 6.9 zile/perioadă și cu o pondere de 27% din totalul zilelor luate în calcul (3650 zile); și 4 -5
perioade de secetă, cu o durată medie de 16.4 zile și cu o pondere de 23%. La Adamclisi situația
este aproximativ asemănătoare, aici înregistrându -se 14.2 perioade de uscăciune, cu o durată
medie de 7.2 zile/perioadă (28% din totalul zilelor luate în calcul) și 4.2 perioade de secetă, cu
o durată medie de 16.9 zile/perioadă (19% din totalul celor 3650 zile). Cel mai mare număr de
perioade cu uscăciune, a fost la Adamclisi (20, în 1991) și de 19 la Constanța în 1992. În cazul
perioadelor secetoase situația se inversează: cel mai mare număr cu perioade de secetă a fost de
8 la Const anța în 2000 și de numai 7 perioade la Adamclisi în 1992 și 1993.
Din cele prezentate până acum se poate constata că numărul perioadelor și ponderea (%)
zilelor secetoase este mai mare la Constanța iar durata medie ocupă „primul loc “la Adamclisi
atât în cazul fenomenelor de uscăciune cât și a celor de secetă. Făcând totalul lunar al perioadelor
de uscăciune, se constată că cele mai multe se înregistrează primăvara și toamna la Adamclisi,
cu maximul în lunile martie (15 perioade/lună) și noiembrie (17 peri oade/lună). La Constanța,
cel mai mare număr al perioadelor de uscăciune se înregistrează la sfârșitul toamnei, în
noiembrie (14 perioade/lună), și la începutul primăverii, în martie (18 perioade/lună).
În continuare, s -a analizat numărul lunar al zilelor cu uscăciune și secetă, deoarece
numărul perioadelor de uscăciune și secetă nu pune întotdeauna în evidență lunile cele mai
secetoase. Cele mai multe zile cu uscăciune, se produc toamna și iarna (atât pentru stația
Constanța cât și pentru Adamclisi), cu c âte 6 -8 zile iar maximul acestor zile este în ianuarie (8.4
zile la Adamclisi și 8.9 zile la Constanța).
Cele mai multe zile cu secetă, la Constanța se înregistrează toamna și iarna iar la
Adamclisi, toamna și vara. Maximul zilelor cu secetă se produce î n octombrie (cea mai secetoasă

71

lună din ultimii 10 ani): 22 zile la Adamclisi iar la Constanța, 20.5 zile. De -a lungul anilor, cele
mai multe zile cu uscăciune, la Adamclisi, s -au produs în 1991, anul cel mai secetos, când s -au
înregistrat 150 zile, cele m ai multe zile fiind distribuite în anotimpul de primăvară și vară. Cele
mai multe zile cu secetă (131) au fost în 1993, fiind repartizate atât în aprilie, cât și în iunie,
iulie, august, septembrie și octombrie (primăvara, vara și începutul toamnei). La Co nstanța cele
mai multe zile cu uscăciune s -au produs tot în anul 1991 (ceea ce înseamnă că seceta a cuprins
întreaga Dobroge de Sud), totalizând 155 zile. Zilele cu secetă au fost foarte numeroase în 1994
(129 zile), dar și în anul 2000 când seceta s -a pro dus în circa 118 zile.
Cele mai lungi perioade de secetă au fost, la Constanța, în anul 1998 (36 zile: 18.VII –
22.VIII), 1993 și 1994 (31 zile: 7.X -6.XI și respectiv 29.VIII -29.IX) iar la Adamclisi, în anii
1996 (32 zile: 15.VI -16.VII), 1999 (27 zile: 11.I X-7.X) și 2000 (25 zile: 2.VIII -26.VIII). Din
cele prezentate, se constată că fenomenele de uscăciune și secetă sunt prezente în tot timpul
anului, având frecvență și intensitate mai mare pe litoral în comparație cu partea centrală a
podișului.

Fig. 21 Frecvența lunară a perioadelor de uscăciune la stațiile Constanța și Adamclisi
02468101214161820
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Constanța Adamclisi

72

Fig. 22 Frecvența lunară a perioadelor de secetă la stațiile Constanța și Adamclisi

Fenomenele de uscăciune și de secetă sunt cele mai complexe fenomene climatice
deoarece s unt posibile și caracteristice fiecărui anotimp formând o grupă aparte de fenomene.
O particularitate climatic ă distinctă a climei din Dobrogea este frecvența prioritară a
fenomenului de secetă care se formează pe fondul celor mai reduse cantități de preci pitații
atmosferice de pe teritoriul României. Atât temperaturile ridicate și precipitațiile insuficiente,
cât și intensitatea mare și frecvența ridicată a vântului, conduc la necesitatea utilizării irigației
în agricultura Dobrogei.
În Dobrogea de Sud și pe litoralul Mării Negre sunt cele mai lungi perioade de secetă
din România. Secetele de primăvară și toamnă sunt determinate în majoritatea lor de dorsalele
anticiclonului continental, iar secetele de vară, de deplasarea spre nord a anticiclonului din
nordul Africii.

0123456789
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Constanța Adamclisi

73

V. SCHIMBĂRILE CLIMATICE ACTUALE

Schimbările climatice și efectele acestora sunt în prezent în centrul atenției multor
cercetări științifice. Întrebarea care se ridică cel mai frecvent cu privire la schimbările climatice
se referă la impactul pe care îl au acestea în agricultură atât asupra producției vegetale cât și
animale, la nivel local, regional sau chiar la nivel global. DONG et al. (2012) consideră că deși
s-au obținut anumite cunostințe în domeniul schimbărilor climatice și în domeniile conexe
acestora, este necesar a se acorda o atenție deosebită cercetărilor privind schimbările climatice
precum și evaluării impactului acestora, având în vedere trei aspecte și anume: relația dintre
societate și mediu, multidisciplinaritatea cercetărilor și necesitatea de a modela un consens
asupra concluziilor importante și nu în ultimul rând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Conform raportului de evaluare – AR5, al IPCC (Intergovernmental Panel on Climate
Change) proiecțiile cli matice pentru perioada 2016 – 2035 arată o creștere a temperaturii aerului
la nivel global cu 0,3șC până la 0,7șC comparativ cu perioada de referință 1985 – 2005, această
încălzire având drept cauză emisiile rezultate din activitatea antropogenă dar și var iabilitatea
climatică naturală. (AR5, IPCC, 2014: Climate Change 2014).

EVOLUȚIA CLIMEI ȘI CAUZELE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

Conform celor mai recente analize privind evoluția temperaturilor medii lunare la nivel
global, NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) alături de Agenția Japoneză
de Meteorologie (JMA – Japan Meteorological Agency) precizează că anomalia temperaturii
medii globale în luna mai 2015 a fost de +0,37șC mai mare decât media perioa dei 1891 – 2010
(cu +0,71șC mai mare decât media secolului 20) fiind cea mai călduroasă de la 1891 până în
prezent. Media temperaturilor, la nivel global, calculată pentru perioada 1880 – 2012 arată o
tendință de creștere cu 0,85șC (0,65șC – 1,6șC) pentru mai multe serii de date independente, cu
o variabilitate interanuală și decadală variată. La nivel european, temperatura medie per decadă,
calculată pentru perioada 2002 – 2011 este cu 1,3șC ± 0,11șC mai mare decât media perioadei
1850 – 1899 înregistrându -se din ce în ce mai frecvent temperaturi ridicate extreme începând

74

cu 1950 (WGI AR5, 2014; EEA, 2012). Temperatura medie la nivelul solului, în Europa, a
crescut cu 1,3°C în perioada 2002 -2011, devenind astfel cea mai călduroasă decadă înregistrată,
preco nizându -se o creștere între 2,5°C și 4°C în perioada 2071 – 2100 (EEA, 2012). Din punct
de vedere al precipitațiilor, la nivel european, încă din 1950, cantitățile anuale de precipitații au
crescut în Nordul Europei cu mai mult de 70 mm per decadă și au sc ăzut in unele zone din
Europa de sud (EEA, 2012 pe baza HAYLOCK et al., 2008; AR5 IPCC). În ceea ce privește
cauzele schimbărilor climatice se consideră că mai mult mult de jumătate din creșterile de
temperatură observate la nivel global sunt rezultatul ac tiunilor antropogene, în principal din
cauza creșterii concentrațiilor gazelor cu efect de seră, dar și a actiunii altor factori de natura
antropogenă, a cauzelor naturale sau combinații ale acestora (AR5 IPCC, 2014). În timp ce
agricultura este afectată d e schimbările climatice, la randul ei, agricultura contribuie în proporție
de 13,5% la totalul emisiilor gazelor cu efect de seră (GES). Din totalul emisiilor de GES, la
nivel european, cele provenite din agricultură au o pondere cuprinsă între 2% și 26% a vând o
medie de aproximativ 14% din total (FAO, 2009). În ceea ce privește umiditatea solului, nu
există indicii clare în tendințele de reținere a apei în sol din cauza lipsei de date sistematice și
armonizate. Proiecțiile sugerează o reducere a umidității solului în cea mai mare parte a Europei
cu reduceri semnificative în regiunea mediteraneeană și o creștere a acesteia în nord -estul
Europei (EEA, 2012).

EFECTELE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

Efectele schimbărilor climatice în agricultură se reflectă în expan siunea spre nord a
zonelor favorabile pentru anumite culturi agricole, în perioade de înflorire și de recoltare a
culturilor mai devreme decât cele obișnuite, în creșterea necesității de irigare la culturile din
sudul și sud -vestul Europei și în reducerea productivității la unele culturi din cauza valurilor de
căldură și a perioadelor de secetă cu preponderență în zona centrală și de sud a Europei (EEA,
2012). Astfel, perioada de vegetație a culturilor s -a prelungit în medie cu 11,4 zile în perioada
cuprins ă între 1992 și 2008, întârzierile de la sfârșitul perioadei de creștere fiind mai pronunțate
decât avansul de la începutul perioadei de vegetației (EEA, 2012). HEINRICH și GOBIET

75

(2012) precizează că indicele de umiditate a solului prezintă o variație put ernică a schimbărilor
preconizate, pornind de la condițiile accentuat secetoase din sudul Europei la condițiile umede
în nordul Europei, în toate sezoanele.

Fig.23 Efectele schimbărilor climatice în Europa, după EEA 2012

În Strategia națională a Români ei privind schimbările climatice 2013 -2020, elaborată de
Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice din 2013, se menționează faptul că mai mult de
90% dintre modelele utilizate proiectează pentru perioada 2090 – 2099 producerea de secete

76

severe vara, în special în zonele de sud și sud -est, cu deviații negative față de nivelul de referință
1980 – 1990. La nivel național, se preconizează o creștere cu 2șC a temperaturilor medii de iarnă
și o creștere cu peste 3șC a temperaturilor medii pe timp de vară, iar cu aproximativ 3,5șC în
nordul tării și cu aproximativ 4,3șC în sudul țării. Creșterea constantă a temperaturilor medii
anuale este demonstrată de modelele climatice care arată că, în România, clima temperată va fi
semnificativ modificată în următorii 50 – 100 de ani. În același document se menționează că,
rata zilnică medie a precipitațiilor se va reduce cu circa 20%, preconizându -se că vor fi mai mari
cantitativ pentru intervale scurte de timp și pe suprafețe reduse, fapt care poate să conducă la o
creșt ere a frecvenței viiturilor, în special a celor de tip flash flood, degradarea solului și a
ecosistemelor, însă această predictibilitate a precipitațiilor variază mult de la o regiune la alta,
în funcție de parametrii geografici.

Fig. 24 Abaterea temperaturii medii in lunile ianuarie, februarie, martie și mai, după ANM

77

Conform datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie în primele 4 luni
ale anului 2019 s -au constatat urmăoarele aspect privind temperatura medie a luniilor: abaterea
temperaturii medii ȋn luna ianuarie 2019 față de mediile multianuale (1981 – 2010), ȋn Podișul
Dobrogei de Sud s -a inregistrat ȋn jurul valorilor 0,6 – 1,0°C; ȋn luna februarie 2019 abaterea
inregistrată a fost ȋn jurul valorilor 1,6 – 2,0°C; ȋn luna martie 2019 3,1 – 4,0°C; ȋn luna mai
abaterea temperaturii medii s -a inregistrat ȋn jurul valorilor – 0,4 – 0,0°C.

Fig. 25 Abaterea precipitațiilor medii in lunile ianuarie, februarie, martie și mai, după ANM

78

Conform datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie în primele 4 luni
ale anului 2019 s -au constatat urmăoarele aspect privind precipitațiile medii ale luniilor:
abaterea precipitațiilor medii ȋn luna ianuarie 2019 față de mediile multianuale (1981 – 2010),
ȋn Podișul Dobrogei de Sud s -a inregistrat ȋn jurul valorilor 51 – 75%. ; ȋn luna februarie 2019
abaterea inregistrată a fost ȋn jurul valorilor – 74 – – 50%; ȋn luna martie 2019 – 74 – – 50%;
ȋn luna mai abaterea precipitațiilor medii s -a inregist rat ȋn jurul valorilor – 24 – 0%.

MĂSURI DE ADAPTARE LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE

Adaptarea reprezintă un proces complex ținând seama de variabilitatea efectelor de la o
regiune la alta, depinzând de expunere, vulnerabilitate fizică, gradul de dezvoltare socio –
economică, capacitatea de adaptare naturală și mecanismele de supraveghere a dezastrelor.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), un obiectiv major în dezvoltarea
științifică și tehnologică, în scopul prevenirii și diminuăr ii situațiilor de risc în agricultură îl
constituie modernizarea sistemului de observații și măsurători agrometeorologice precum și
necesitatea perfecționării la nivelul specializării informațiilor bazându -se pe aplicații de utilitate
locală, regională și integrarea acestora la nivel național printr -un sistem coerent de monitorizare
în timp real a parametrilor agrometeorologici. Conform Strategiei naționale privind reducerea
efectelor secetei, prevenirea și combaterea degradării terenurilor și deșertificări i, pe termen
scurt, mediu și lung, măsurile prin care se limitează și contracarează efectele secetei, ca fenomen
climatic cu risc major pentru agricultură se referă atât la utilizarea unui material biologic care
prezintă rezistență la stresul hidric și ter mic cât și la utilizarea măsurilor agrotehnice favorabile
acumulării, conservării și valorificării eficiente a apei provenite din precipitații, la utilizarea
unui sistem de agricultură conservativă bazat pe protejarea solului și evitarea deșertificării .

79

VI. CONCLUZII FINALE

Lucrarea de față analizează particularitățile climatice de pe teritoriul Dobrogei de Sud,
cu ajutorul analizei elementelor climatice de la stațiile Constanța, Mangalia, Cernavodă,
Hârșova, Medgidia și Adamclisi. Se face referire la resursele climatice, dar și la fenomenele de
risc prezente în Podișul Dobrogei de Sud .
Dobrogea se individualizează ca fiind cea mai caldă, cea mai uscată și cea mai vântoasă
regiune a țării. Individualitatea climatică a Dobrogei este rezult atul interacțiunii complexe, dar
specifice, a factorilor climatogeni radiativi, fizico -geografici și dinamici. Specificul climatic și
topoclimatic se încadrează în sectorul cu climat temperat semiarid, cu un caracter continental în
sud-vest, vest și partea centrală și un caracter maritim în sud -est si est.
Factorii climatogeni radiativi asigură cantități mari de energie solară ca urmare a poziției
geografice favorabile (situarea sudică determinând unghiuri mai mari ale înălțimii Soarelui
deasupra orizontulu i, iar cea estică o nebulozitate mai mică), altitudinilor mici, reliefului relativ
uniform, proximității Mării Negre. Datele înregistrate la Constanța atestă potențialul radiativ
ridicat al Dobrogei, care ajunge la aproximativ 125 kcal/cm2 an (122.94 kcal/ cm2 an la
Constanța).
Temperatura aerului, ca efect direct al radiației globale foarte ridicate, este mai mare
decât oriunde altundeva în România, făcând din Dobrogea cel mai cald teritoriu al țării. Așa
cum se vede în harta izotermelor anuale.
Precipitați ile atmosferice constituie elementul meteorologic care individualizează cel
mai bine spațiul românesc dintre Dunăre și Marea Neagră, din analiza realizată rezultă faptul că
Dobrogea are un climat temperat semiarid, situat la limita climatului temperat de t ranziție.
În toate modurile ei de manifestare, clima nu este doar o sursă declanșatoare de energii
vitale, sub diferite forme ci și un factor de risc, care antrenează și dirijează în direcții
nefavorabile omului, și alte forme de energie, uneori cu efect c atastrofal, fapt care creează
dezordine în sistemele geografice, mergând până la alterarea sau distrugerea aproape totală a
unora, provocând imense pagube materiale și victime omenești.

80

VII. BIBLIOGRAFIE

1. Basarabeanu N., Marin I. ( 1978) – Asupra evoluției reliefului din Dobrogea . Studii de
geografie, București
2. Basarabeanu N., Marin I., Iana Sofia, ( 1978) – Relieful carstic din Dobrogea . Analele
Univ. București, anul XXVII, București
3. Basarabeanu N. (1969) – Rolul apelor torențiale asupra modelării reliefului actual din
Dobrogea , Studii de geografie asupra Dobrogei, București
4. Basarabeanu N.. Marin I (1968) – Principalele etape ale evoluției reliefului Dobrogei ,
Studii de geografie asupra Dobrogei, Constanța
5. Bălteanu D. (1991) – Cercetarea geografică și modificările globale ale mediului , Revista
Terra, XXIII, 2 -4
6. Bălteanu, D. (1982), Învelișul de gheață, Edit. Șt. și Enciclop., București -110
7. Bălteanu, D. (1992), Natural hazards in Romania, RR Geogr., București.
8. Bâzâc, Gh., (1983), Influența reliefului asupra principalelor caracteristici ale climei
României, Edit. Academiei, București.
9. Beșleagă, N., Grimani Doina (1974), Considerații privind analiza dinamică a unor
cicloni mediteraneeni, Culeg. de lucr. de meteorolog./1972, I.M.H., București
10. Beșleagă, N., Grimani Doina (1976), Evoluții ale ciclonilor mediteraneeni legate de
undele Rossby și câmpul acelobaric, Stud. Și cercet., partea a I -a/1, Meteorolog., I.M.H.,
București.
11. Bogdan Octavia, Niculescu Elena (1 999), Riscurile climatice din Romania, Academia
Română, Inst. de Geogr., București.
12. Bogdan Octavia (1978), Fenomene climatice de iarnă și de vară, Edit. Șt. și Encicloped.,
București
13. Brătescu C. ( 1928) – Pământul Dobrogei . Volum jubiliar Dobrogea, Analele Dobrogei,
an IX, vol. I
14. Breier A. ( 1978) – Lacurile de pe litoralul românesc , Ed. Acad. R.S. România, București

81

15. Breier A. ( 1972) – Resursele de apă ale Dobrogei și folosirea lor . Studii și cercetări de
geografie aplicată a Dobrogei, Constanța
16. Călinescu R. ( 1969) – Biogeografia României , Ed. Științifică, București
17. Ciocârdel R., Protopopescu P. 9 1954) – Raionarea hidrogeologică a Dobrogei ,
Cercetări hidrogeologice, Dobrogea, CSG -ISP
18. Ciulache S. 9 (1984) – Meteorologie și climatologie – Ed. Universitară, B ucurești
19. Ciulache, S., Ionac Nicoleta (1995 a), Fenomene geografice de risc, I, Edit. Universității,
București
20. Ciulache, S., Ionac Nicoleta (1995 b), Fenomene atmosferice de risc și catastrofe
climatice, Edit. Științifică, București.
21. Conea A. (1970) – Form ațiuni cuaternare în Dobrogea , Ed. Acad., București
22. Coteț P. ( 1969) – Dobrogea de Sud, geneză și evoluție. Studii de geografie asupra
Dobrogei . Lucrările primului simpozion de geografie a Dobrogei. Constanța 5 -5 oct. 1968
23. Drăgan M. (2002) – Județul Constanța -Ghid turistic , Ed. Ex Ponto, Constanța,
24. Ghinea D. ( 1998) – Enciclopedia geografică a României , vol. I -III, Ed. Enciclopedică,
București
25. Giurcăneanu C. ( 1973) – Peisaje umane , BSSG, serie nouă, vol. III 9 LXXIII),
București
26. Grigore E (2011) – Potențialul bioclimatic al Podișului Dobrogei de Sud – Teză Doctorat
27. Herbst -Rădoi Atena, Rădulescu I. ( 1974 )- Județul Constanța . Ed. Acad. București
28. Iana Sofia ( 1970) – Dobrogea de Sud -Vest ( Podișul Oltina -Negru Vodă), Studiu de
Geografie fizică cu privire specială asupra biogeografiei , Autoreferat, București
29. Iana Sofia, Marin. I. ( 1972) – Constribuții la studiul biotopurilor din Dobrogea , Studii
și cercetări de geografie aplicată a Dobrogei, București
30. Iancu M., Iana Sofia ( 1969) – Considerațiu ni fizico -geografice asupra Dobrogei
dunărene de Sud , Studii geografice asupra Dobrogei, București
31. Ianoș, I. (2000), Sisteme teritoriale , Editura Tehnică, București.
32. Ielenicz M. (1999 ) – Dealurile și podișurile României , Ed. Fundației România de Mâine,
București

82

33. Ielenicz M., Comănescu L., Mihai B., Nedelea Al., Oprea R., Pătru I. (1999 ) – Dicționar
de geografie fizică , Ed. Corint, București
34. Lungu, M. (2009) – Fenomene climatice de risc din Dobrogea
35. Lungu, M., Păltineanu, Cr., Mihăilescu, I (2008) – Riscurile climatice și hidrologice,
Editura Universitară
36. Marin I. (1997 ) – Rolul barierelor orografice în diversitatea peisajelor fizico –
geografice , Rev. Terra, 3, București
37. Mateescu F., Oprescu L. (1972) – Factorii care influențează desfășurarea proceselor
actuale în Dobrogea. Influența acestora asupra utilizări terenurilor, Studii și cercetări de
geografie aplicată a Dobrogei, Constanța
38. Mihăilescu V. (1937 ) – Asupra geomorfologiei Dobrogei, BSRG, Tom LV
39. Muică C. Dumitrașcu M. (2001 ) –Modificări antropice ale peisajului în zona de
silvostepă, AUSB, Geografie ,4
40. Mutihac V., Ionesi L. (1974 ) – Geologia României , Ed. Tehnică, București
41. Neamu Gh, Teodoreanu E. (1972 ) – Clima Dobrogei , Studii și cercetări de geografie
aplicată a Dobrogei, Constanța
42. Nico ară V. ( 2006) – Dobrogea – spațiu geografic multicultural , Ed. Muntenia, Constanța
43. Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M. ( 1982) – Morfologia litoralului românesc la sud de
Contanța , Terra, 4
44. Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M. ( 1974) – Relieful României , Ed. Științifică,
București
45. Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M. ( 1976) – Geomorgologie , Ed. Didactică și
Pedagogică, București
46. Popovici I., Grigore M., Marin I., Velcea I ( 1984) – Podișul Dobrogei și Delta Dunării ,
Ed. Științifică și Enciclopedică, București
47. Rădulescu I., Basarabeanu N., Marin I. (1975) – Regionarea reliefului Dobrogei , Studii
de geografie, Cendtrul de Multiplicare al Universității București

83

48. Rădulescu N. Al., Velcea I. Petrescu N. ( 1968) – Geografia agriculturii Român iei, Ed.
Științifică, București
49. Rey V., Groza O., Ianoș I., Pătroescu M. ( 2006) – Atlasul României , Ed. Rao, București
50. Roșu Al. ( 1972) – Observații geomorfologice cu privire la litoralul românesc în
holocen, Studii și cercetări de geografie aplicată a Do brogei, Constanța
51. Roșu Al. ( 1980) – Geografia Fizică a României, Ed. aII -a, Ed. Didactică și Pedagogică,
București
52. Roșu, Al. (1987), Terra – geosistemul vieții , Editura Științifică și Enciclopedică,
București
53. Strahler A. (1973) – Geografia Fizică , Ed. Ști ințifică, București
54. Topor, N. (1970), Cauzele unor ploi cu efecte catastrofale în România, Hidrotehnica, 15,
nr. 11.
55. Topor, N., Stoica, C. (1965), Tipuri de circulație și centri de acțiune atmosferică
deasupra Europei, C.S.A., I.M., București.
56. Torică V. (2008 ) – Condițiile climatice și influența lor asupra cadrului geografic din
Dobrogea de Sud , Ed Universitară, București
57. Ujvari I. (1972) –Geografia apelor României , Ed. Științifică, București
58. Zotta B. (1995 ) – Geografia municipiului Constanța , Ed. Muntenia, Constanța
59. *** (1965 -1971) – Anuarele de meteorologie
60. * * * (2008), Clima României, Editura Academiei Române
61. *** (1983), Geografia României , Geografia fizică, vol. I, Editura Academiei, București
62. *** (1984) – Geografia României II. Geografia fiz ică, Ed. Acad. Rom., București
63. *** (2005), Geografia României, Câmpia Română, Dunărea, Podișul Dobrogei,
Litoralul românesc al Mării Negre și platforma continentală , vol., V, Editura Academiei
Române, București.
64. *** (2000 ) – Terra – Revista Societății de G eografie din România, anul XXX (L), Nr.
1/2000, București
65. * * * (1956 -2007), Tabele meteorologice TM1 -1M și TM2, A.N.M., București.