Specializarea: Geografie [306484]

[anonimizat], Geografie

Departamentul de Geografie

Specializarea: Geografie

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. Petru Urdea

Absolventă:

Roxana-Mihaela Coteț

Timișoara,

2017

[anonimizat], Geografie

Departamentul de Geografie

Specializarea: Geografie

Monografia geografică a [anonimizat]-

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. Petru Urdea

Absolventă:

Roxana-Mihaela Coteț

Timișoara,

2017

CUPRINS

INTRODUCERE

ASPECTE METODOLOGICE

I. ISTORICUL CERCETĂRII

II. CARACTERISTICI ALE CADRULUI NATURAL

2.1. Localizarea geografică și vecinii

2.2. Caracteristici geologice

2.3. Relieful

2.4. Clima

2.5. Hidrografia

2.6. Vegetația

2.7. Fauna

2.8. Solurile

III. EVOLUȚIA ISTORICĂ A COMUNEI GLOGOVA

3.1. Istoria meleagurilor glogovene

3.2. Vechea și actuala vatră a satului

3.3. Toponimie

IV. DATINI ȘI TRADIȚII

V. POPULAȚIA. ELEMENTE DEMOGRAFICE ȘI CULTURALE

5.1. Evoluția numerică

5.2. Migrația naturală

5.3. Densitatea populației

5.4. Structura populației

VI. ORGANIZAREA ȘI AMENAJAREA TERITORIULUI

6.1. Date generale despre teritoriu

6.2. Zone funcționale

6.2.1. Zona de locuit

6.2.2. Puncte de interes comunitar (cula, biserica, școala, primăria,

cimitirul)

VII.ECONOMIA

7.1 Agricultura

7.1.1. Modul de utilizare al terenurilor

7.1.2. Cultura plantelor

7.1.3. Creșterea animalelor

7.2 Turismul

VIII. TRANSPORTURILE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

II. Caracterizarea arealului

Glogova este o comună aflată în județul Gorj și este situată în extremitatea vestică a acestuia, pe Valea Motrului. Până în anul 1968, comuna Glogova a aparținut administrativ județului Mehedinți. Prin Legea 2/1968, privind organizarea administrativă a teritoriului RSR, a intrat în componența județului Gorj împreună cu satele alcătuitoare: Glogova, Iormănești, Cămuiești, Cleșnești, Olteanu.

Această comună a [anonimizat], [anonimizat], prin care a devenit un punct de referință pe harta Olteniei și a județelor Mehedinți și Gorj.

2.1. Localizarea geografică și vecinii

Comuna Glogova se situează în partea de est a [anonimizat]: Iormănești, Cămuiești, Olteanu și Cleșnești (Fig. 2.1.). Vecinii comunei sunt: [anonimizat], prin satul Negoiești; [anonimizat]; [anonimizat], prin satele Comănești și Crainici; [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] a Platformei Jiului și se află la granița cu Podișul Mehedinți (Mihăilescu, 1966).

Fig. 2.1. Localizarea comunei Glogova

2.3. Caracteristici geologice

Dealurile Coșuștei aparțin Piemontului Strehaiei care fac parte din Podișul Getic având aceeași structură. Podișul Getic este un vechi piemont apărut la începutul cuaternarului care prin tectonizarea extremității sale nordice și îndepartarea cuverturii piemontane, s-a detașat ca o unitate subcarpatică tipică. [anonimizat] s-a păstrat doar în partea sudică și estică (Roșu, 1973).

În formarea reliefului Podișului Getic s-au întâlnit aceleași cicluri de evoluție ca și în Subcarpați. Ciclului precuaternar îi corespunde o fază lacustră de lungă perioadă în timpul căreia apar suprafețele de eroziune fosilizate aflate în Piemontul Cândeștilor, care sunt considerate nivele stadiale corespunzătoare ciclurilor de eroziune din Carpați: Borăscu, Râu Șes și Gornovița (Paraschiv, 1965).

În ciclul cuaternar, faza de acumulare piemontană are o mare importanță deoarece aseasta a pus bazele reliefului actual al Podișului Getic astfel că în această fază ,,conurile de dejecție ale râurilor carpatice se înmănunchează într-un vast piemont și înaintează pe măsură ce Lacul Getic se retragea spre Sud-Est” (Roșu, 1973, p. 385).

2.3. Relieful

Ca unitate regională, comuna Glogova se află situată în Piemontul Motrului. Acesta se întinde din marginea estică a Podișului Mehedinți fiind despărțit prin culoarul depresionar Drobeta –Turnu –Severin –Bala –Comănești. Datorită reliefului său deluros este cunoscut și sub numele de ,,Dealurile Motrului”. Relieful este fragmentat de afluenții Motrului și Jiului, precum Coșuștea, Coșuștița, Hușnița, Jilțul Mare, Jilțul Mic și se prezintă sub forma unor largi interfluvii cu direcție nord-vest –sud-est. ,,Văile prezintă un aspect de evoluție înaintată datorită lărgimii și acumulărilor laterale, iar în sectoarele de confluență (confluențele Coșuștei și Hușniței cu Motrul, Motrului și Jilțului cu Jiul) se extind mult, formând adevărate câmpuri pe care așezările omenești și-au extins vetrele” (Bugă, 1992, p. 385).

Comuna Glogova cuprinde mai multe subunități de relief (Fig. 2.2). Acestea sunt: Dealurile Coșuștei (în partea Sud-Vest), Dealurile Jiului (în Sud și Est) – care alcătuiesc Valea Motrului, Culoarul Drobeta-Bala (în Nord și Nord-Vest) și Podișul Mehedinți exact la graniță în nord (Bugă, 1992).

Dealurile Coșuștei, cu altitudini între 200-300 m, apar ca niște culmi despărțite de văi largi, prezintă un relief mai evoluat și domol. Chiar dacă relieful pare mai matur față de stadiul de evoluție în care se află regiunea, procesele de versant sunt active și au intensitate maximă în zonele unde sunt întâlnite defrișări multe. O trăsătură a reliefului poate fi aceea că ,,tiparele mari orografice sunt conforme cu structura, iar liniile principale de relief au un caracter în general simetric” (Șchiopoiu, 1982, p. 71). Relieful minor este ddezvoltat pe suprafața interfluviilor, dar și în cadrul văilor, ca urmare a varietății și alternanțelor petrografice.

Văile sunt puțin adânci, iar culmile mai înalte. Cele mai multe dintre văile principale sunt orientate pe direcția NV-SE. Aceste văi nu au peste tot aceeași lățime. În porțiunile de confluență ele se lărgesc sub forma unor șesuri. Ele se lărgesc progresiv dinspre izvoare spre vărsare.

Fig. 2.2. Subunitățile de relief din arealul comunei Glogova

Dealurile Jiului se află în partea de est a comunei Glogova, sunt mai înalte (peste 300 m) , iar aspectul lor este acela de dealuri prelungi. Aceste dealuri sunt fragmentate de o rețea de văi aproape paralele orientate după înclinarea generală a piemontului.

În părțile de vest și nord-vest ale Piemontului Motrului, la contoctul cu Podișul Mehedinți apare Culoarul Depresionar Drobeta-Turnu-Severin –Bala – Comănești. Acesta este format din șapte depresiuni de eroziune mai mici aflate pe râurile care ies din Podișul Mehedinți: Crainici, Rudina, Șovarna, Coșuștea, Coșuștița, Topolnița etc (Badea, Dinu, 1974).

Datorită aspectului general și al reliefului, depresiunile mici arată ca o prelungire a Subcarpaților Gorjului, dar nu seamănă la structură și evoluție cu aceștia. Sculptarea în formațiuni cuaternare și pliocene monoclinale, modul de fragmentare dovedesc că aceste depresiuni nu reprezintă o continuare a Subcarpaților Gorjului. Fiecare depresiune prezintă suprafețe slab fragmentate, au ape de importanță locală și culmi cu altitudini de până la 100 m (Bugă, 1992).

2.4. Clima

Clima este una temperat-continentală cu influențe submediteraneene. Anticiclonul Azorelor influențează această zonă căpătând, după trecerea Munților Banatului și Mehedinților, un caracter foehnal, sosind pe teritoriul Gorjului sub forma unui aer cald și uscat mai ales în zilele anotimpului primăvara (Badea, Velcea, 1983).

În anotimpurile de tranziție (primăvara și toamna) datorită ciclonului mediteranean apare timpul ploios, astfel că în nord-vestul Olteniei, această puternică activitate ciclonică contribuie la căderea unor precipitații bogate (la Tismana).

Analiza anotimpurilor ne arată ca iarna este mai rece în depresiuni, unde se produc inversiunile termice. În podișuri, temperatura medie a lunii ianuarie este cu 0,5șC până la 1,5șC mai ridicată decât în depresiuni. Vara, temperaturile depășesc 20șC în lunile iulie și august (Baranovsky, Neamu, 1971).

Prin așezarea ei geografică, comuna Glogova se bucură de protecția Subcarpaților Getici, care apără localitatea de vânturile reci, permițând pătrunderea unor mase de aer cald din sud-vest, făcând iernile mai blânde, primăverile mai timpurii și verile cu temperaturi moderate. Temperatura medie anuală este de 9.3șC, temperatura medie a lunii celei mai călduroase (iulie) este 20.2șC iar temperatura medie cea mai scăzută este în ianuarie, aceasta fiind de -2.3șC (Țîștea et al., 1966).

2.5. Hidrografia

Hidrografia comunei nu este una foarte dezvoltată. Aceasta cuprinde apele subterane, dar și apele de suprafață (râuri și lacuri) (Fig.2.3.)

Fig, 2.3. Hidrografia din arealul comunei Glogova

Apele subterane s-au format din apa freatică care se se găsește la adâncimi diferite, în funcție de forma de relief și de altitudine, astfel: pe versanții dealurilor, apa freatică apare la o adâncime mai mare de 10 m, pe terasele Motrului, deci în satele comunei, apa freatică apare între 5-10 m, pe lunca mijlocie a Motrului, apa freatică se întâlnește la 2-3 m, în lunca joasă a Motrului, apa freatică apare între 1-2 m (Morariu et al, 1962).

Pe malul stâng al Motrului, la 400 m de Cula Glogovenilor s-a format un lac artificial pe locul unei vechi cariere de balast (Fig. 2.4.).

Fig. 2.6. Lacul artificial de la Glogova

Râul Motru (Fig. 2.5.) pătrunde în primul sat al comunei Glogova, Cămuiești, unde formează o formă de relief și anume Cheia Glogovei. Acest râu strabate toată comuna Glogova pe o distanță de 14 km.

Fig. 2.5. Râul Motru la Cheile Glogovei

La ieșirea din Cheia Glogovei, albia râului se lărgește treptat formând Lunca Motrului (Fig.2.6.). Comuna se află se cursul mijlociu al râului Motru. Acesta își schimbă permanent albia și talvegul ca urmare a eroziunilor și aluviunilor din perioada inundațiilor de primăvară toamnă.

Fig. 2.6. Lunca Motrului

2.6. Vegetația

Dezvoltarea vegetației pe teriotoriul comunei este condiționată de o serie de factori, cum ar fi: așezarea localității în partea de sud-vest a țării, aproape de paralela de 45̊ latitudine nordică, condițiile climatice (temperatură, circulația curenților de aer, precipitațiile), formele de relief (dealurile, terasele, Valea Motrului, Lunca Motrului), rețeaua hidrografică, tipurile de sol și activitățile economice ale locuitorilor (Popova-Cucu et al, 1983).

La baza dealurilor estice, de la Cămuiești și până la ieșirea din satul Olteanu, limita de sud a teritoriului glogovean, întălnim păduri tinere de salcâm (Rabinia pseudocacia) iar până la altitudinea de 500 m se situează etajul fagului (Fagus sylvatica) (Fig.2.7.) și stejar (Quercus Sessiliflora). Alături de aceștia, pădurea mai conține: carpen de pădure (Carpenus betulus), teiul (Tilia platyphyllos), frasinu (Fraxinus excelensilor), curpenul(Clematis vitalta), cireși (Prunus avium) și nuci (Fuglans regia), iar pe văi se întâlnește plopul alb (Populus albi) (Roșu, 1973).

Fig. 2.7. Pădure de fag (sursa: http://lataifas.ro) – accesat la data de 5.03.2017

Pe dealurile mai joase și neîmpădurite, se găsesc viile locuitorilor satelor, iar pe văi sau dealuri întâlnim livezi cu pomi fructiferi: pruni (Prunus domestica), meri (Malus domestica) și peri (Pyrus communi).

Pe dealurile vestice, pe cursul râului Motru, întâlnim o vegetație mai bogată datorită influențelor submediteraneene. Astfel se întâlnesc o serie de arbori și arbuști, cum ar fi: mojdreanul (Fraxinus ornus), moșmonul (Mespilus germanica) (Baranovsky, Neamu, 1971).

2.7. Fauna

Elementele faunistice din aceast areal sunt unele comune tuturor pădurilor de foioase din țara noastră. Astfel, în pădurile de lângă comuna Glogova întâlnim tot felul de specii de animale sălbatice. Acestea ar fi: vulpea (Vulpes vulpes) (Fig. 2.8.), veverița (Sciurus vulgaris fuscoater), lupul (Canis lupus), iepurele (Iepus europaeus), mistrețul (Sus scrofa), jderul de pădure (Martes martes), viezurele (Meles meles), dihorul (Mustela putorius) (Roșu, 1973).

În pădurile de fag trăiește cărăbușul (Melolontha vulgaris) și cotarul (Operepthera brumata), iar în pădurile de stejar întâlnim croitorul (Cerambyx cerdo), omida păroasă a stejarului (Porthetria dispar), precum și omida verde a stejarului (Tortrix viridana) (Popava-Cucu et al, 1983).

Fig. 2.8. Vulpea (sursa: http://www.sperietori.ro ) accesat la data de 5.03.2017

În această zonă întâlnim și unele specii de păsări sălbatice: uliul (Accipuiter gentilis), huhurezul (Syrium aluco), bufnița (Bubo bubo) (Fig. 2.9.), porumbelul sălbatic (Columba) (Roșu, 1973).

Râul Motru este principala sursă de apă și de existență a satelor glogovene. În apele acestui râu întâlnim mai multe specii de pești, precum: mreana (Barbus fluviatilis), cleanul (Leuciscus squalius), crapul (Cyprinus carpia), racii (Astacus fluviatilis).

Fig. 2.9. Bufnița (sursa: http://www.zoo.ro) accesat la data de 5.03.2017

2.8. Solurile

Județul Gorj se află la interferența a două domenii fizico-geografice ale Europei (Europa Centrală și Europa Sudică) ceea ce determină apariția unor soluri caracteristice acestor domenii geografice. Astfel se diferențiază două zone cu soluri diferite: Piemontul Getic și dealurile și depresiunile Subcarpaților Getici. Solurile din comuna Glogova sunt asemănătoare cu solurile din Piemontul Getic. (Fig. 2.10.) (Florea et al, 1983).

Fig. 2.10. Solurile din arealul de studiu

Un tip de sol important este solul brun de pădure. Pe aceste soluri se cultivă cereale, plante tehnice, cartofi, pomi fructiferi, viță de vie etc. Fertilitatea lor se face cu ajutorul unor îngrășăminte de fosfați (Roșu, 1973).

Solurile brune acide corespund pădurilor de fag și stejar. Conțin o cantitate slabă de argilă și humus. Solurile podzolice secundare ocupă terasele superioare de 8-10 m. Acestea se întâlnesc în zonele unde gradul de umiditate este mai mare, iar temperaturile mai coborâte. Solurile aluvionare nisipo-argiloase se întâlnesc pe văile râurilor. Localnicii numesc aceste soluri lunci sau crivini și le folosesc în cultivarea porumbului.

III. EVOLUȚIA ISTORICĂ A COMUNEI GLOGOVA

Comuna Glogova a fost întotdeauna un spațiu economic, social și administrativ, dar a devenit o adevărată vatră de istorie și cultura grație marilor boieri glogoveni care sunt întâlniți în istoria acestei așezări umane de-a lungul a peste cinci veacuri. Aceste pământuri au fost bine păzite și protejate de boierii glogoveni. Mulți voievozi au pășit și poposit pe aceste meleaguri fiind atrași de culă, de școli, dar și de ospitalitatea boierilor.

3.1. Istoria meleagurilor glogovene

Încă din secolul al XV- lea, mai exact în anul 1405, sunt datați primii boieri glogoveni. Unele documente vorbesc despre boierul Dragomir Roșul de la Glogova care a fost Ban de Jiu și Tismana. În această perioadă, Țara Românească era condusă de Mircea cel Bătrân (1355-1418). Banul Severinului se afla sub stăpânirea domnitorului român, iar dregătoria băniei se instalase în Oltenia, mai întâi la Severin, apoi la Strehaia, Craiova și Tismana. Dragomir Roșul din Glogova era un dregător însemnat al Țării Românești, Ban de Jiu și Tismana, deci un apropiat al domnitorului Mircea cel Bătrân. ,,Se spune că acest Dragomir a fost omul cel mai aproape și sfetnicul lui Mircea cel Bătrân și cu el a împărțit țara și județele” (Zorilă, 1969).

La sfârșitul secolului al XV – lea a fost menționat Stanciu din Glogova. Țara Românească era condusă de Basarab cel Tânăr, cunoscut în istorie sub numele de Țepeluș. Boierii glogoveni s-au dovenit a fi niște oameni cu credință în Dumnezeu. Țepeluș-Vodă a murit în Glogova, iar dispariția sa a devenit o legendă istorică și a făcut cunoscută localitatea la nivel național. De pe atunci au început legăturile boierilor glogoveni cu Mănăstirea Tismana, acestea devenind mai complexe în următoarele veacuri.

În secolele XV-XVI sunt atestați mai mulți boieri, precum: Stanciu Benga din Glogova, boierul Stănilă, Nicola Glogoveanu, Vintilă Postelnicul din Glogova.

O personalitate remarcabilă a familiei boierești de la sfârșitul secolului al XVI – lea și începutul secolului al XVII –lea a fost Lupu Glogoveanu- Mehedințeanul. Domnitorul Țării Românești, Mihai Viteazul (1558-1601) (Fig. 3.1.), i-a oferit boierului satul Ponoralul datorită credinței și vitejiei de care a dat dovadă. În această perioadă au fost vândute unele moșii boierilor pricepuți și cinstiți care aduceau multe venituri. Astfel, boierii glogoveni și-au extins moșiile și făceau cumpărături în satele din apropiere: Comănești, Crainici, Cătune, Valea Mănăstirii.

Fig. 3.1. Mihai Viteazul (sursa: http://adevaruldespredaci.ro , accesat la data de: 18.03.2017)

Primele decenii ale secolului al XVIII – lea au stat sub domnia lui Matei Glogoveanu. În urma războiului ruso-austro-turc încheiat cu Pacea de la Passarowitz (21 iulie 1718), Oltenia a trecut de la stăpânirea otomană la cea austriacă. Se presupune că boierii glogoveni au colaborat cu austriecii pentru a beneficia de anumite privilegii între anii 1718-1739, perioada ocupației austriece în Oltenia. S-a constatat că așa a fost deoarece Matei Glogoveanu a ocupat mai multe funcții administrative: ispravnic de Gorj în 1719, ispravnic de Mehedinți în 1727, consilier imperial în perioada 26 mai 1732 – 16 decembrie 1732 (Novac, 1960).

Până la sfârșitul secolului al XVII – lea reședința boierilor glogoveni a fost la Glogova, unde boierii aveau curtea boierească. Schimbările economice și politice administrative de la începutul secolului al XVIII – lea i-a făcut pe mulți boieri să meargă la Craiova, care era centrul urban al Olteniei, iar sub ocupația austriacă a fost sediul Consiliului de Administrație austriac. Matei Glogoveanu își cumpărase mai multe case în Craiova deoarece bănuia că o să se ajungă la aceste lucruri. Numele lui este legat de ridicarea etajului de la Casa-Cula Glogovenilor, dar și la începuturile bisericii cu hramul ,,Sfântul Nicolae” din satul Glogova. Matei Glogoveanu a sprijinit mult Mănăstirea Tismana, iar egumenii acestei mănăstiri au fost recunoscători pictând în pronaos chipul său. Tot aici și-a gășit locul de veci.

Pentru Glogova, începutul secolului al XIX –lea a stat sub semnul boierului Nicolae Glogoveanu. Destinul a făcut ca Nicolae Glogoveanu să fie de o vârstă apropiată cu Tudor Vladimirescu (1780-1821) (Fig. 3.2.) cu care învăța slavona, germana și greaca. Relațiile cu Tudor Vladimirescu au rămas stranse până în anul 1913, apoi încep să se deterioreze. Nicolae Glogoveanu s-a bucurat de ranguri boierești și funcții administrative, precum: ,,ispravnic în județul Săcui (1807), ispravnic în județul Mehedinți (1810, 1821-1823, 1826), ispravnic în județul Vâlcea și membru al Divanului Craiovei în 1820” (Cioarec, 2009, p. 118-119).

Fig. 3.2. Tudor Vladimirescu (sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro , accesat la data de: 18.03.2017)

În secolul al XIX –lea, boierii olteni continuau să domine viața politică a Olteniei ocupând dregătoriile mai importante și își trimiteau odraslele să studieze la Berlin, Paris și Viena.

Un boier glogovean în această perioadă a fost Costache Glogoveanu, fiul lui Nicolae Glogoveanu. Acesta a locuit la Craiova și a avut numeroase ranguri boierești, cum ar fi: ,,vel comis în 1827, clucer și ocârmuitor al județului Mehedinți (1840-1842), pezidentul magistralului orașului Craiova în 1850, mare logofăt al credinței în 1858” (Măneanu, 2005, p. 114).

Prin Legea Rurală a lui Alexandru Ioan Cuza, țăranii au fost împroprietăriți cu pământul luat de la boieri. Datorită acestei legi, se reducea moșia boierească, începând o perioadă de decădere economică a boierilor.Aflați la Craiova, boierii își administrau moșiile prin arendași și administratori, dar aceștia nu prea erau interesați de moșiile boierilor. Astfel, boierii erau nevoiți să își vândă pământurile din cauza datoriilor prea mari.

Alți boieri aflați pe teritoriul Glogovei au fost: Nicolae Glogoveanu, George Glogoveanu, Emil Glogoveanu și Ion. N. Glogoveanu. Ion N. Glogoveanu (1868-1952) a fost ultimul descendent din mare familie a boierilor glogoveni. Decăderea boierilor a avut o mare urmă de regret ,,a pierit mica aristocrație zisă boierimea de pe Valea Motrului, S-au stins ori au sărăcit cei mai mulți dintre boierii de Motru” (Cretzianu, 1971, p. 7).

Glogovenii au fost boieri mari care au avut ranguri boierești înalte și care au lăsat în urma lor multă istorie.

3.2. Vechea și actuala vatră a satului

Comuna Glogova a fost și continuă să fie o vatră economico-socială, istorică care are în componența sa satele: Cămuiești, Iormănești, Olteanu și Cleșnești.

Satul Glogova a fost ,,casa” boierilor glogoveni până la sfârșitul secolului al XIX –lea. Până în anul 1968, comuna Glogova a făcut parte din județul Mehedinți, iar după acest an a intrat în componența județului Gorj.

În data de 10 mai 1537 a fost găsit un document atestat din anul 1405 de către Dragomir Roșul din Glogova unde apărea numele de satul Glogova. Au apărut mai multe păreri în legătură cu etimologia numelui de Glogova, toate având câte un gram de adevăr istoric, dar niciuna nu a oferit un răspuns satisfăcător menit să rezolve controversele.

În urma unor săpături făcute în anii 1900 lângă Cula Glogovenilor (Fig. 3.3.), au fost găsite două fortificații suprapuse, una dacică iar cealaltă prefeudală, precum și ,, un fund de vas mijlociu, din pământ cenușiu, ornamentat cu lunii în formă de val pe care se afla scris cu litere latine numele de Goldava” (Roman et al., 2003, p. 193). Pornind de la această prescripție, a fost emisă opinia că numele satului Glogova ar fi de origine dacă (Florescu, 1976).

Fig. 3.3. Cula Glogovenilor

Satul vechi al Glogovei era un habitat mic, boieresc unde munca era practicată de către robi și clăcași. Satul nu era de-a lungul drumului principal ca astăzi, ci era ,,împrăștiat” pe dealuri și pe văi. Strămoșii glogovenilor își așezau casele la locuri ascunse protejate de văi, păduri, dealuri pentru a fi ferite de atacurile turcești.

În trecut, glogovenii foloseau lumânări din ceară, lampa și felinarele cu gaz pentru iluminat. În anul 1967 a fost introdus curentul electric în sat și s-a finalizat în anul 1970. Primăria se afla în locul unde astăzi este biblioteca comunală. Aceasta este o casă mică cu două încăperi, cu tindă mică și prispă acoperită. Astăzi, primăria este poziționată la stradă și este o clădire nou construită (Fig. 3.4.).

Fig. 3.4. Primăria comunei Glogova

Glogova a fost un sat de clăcași. Era un sat populat deoarece oamenii săraci din împrejurimi veneau pe moșia boierilor glogoveni pentru a fi scutiți de anumite taxe pe care nu și le permiteau să le plătească.

Comuna continuă să poarte numele satului cu rezonanță istorică, economică și culturală, Glogova, semn că boierii glogoveni s-au născut pentru a rămâne nemuritori în acest habitat de oameni harnici și talentați.

3.3. Toponimie

Explicația lingvistică a toponimicului Glogova vine de la cuvântul slav ,,Glog” care este numele unui arbust numit de către localnici ,,păducel” (Florescu, 1976, p.21). Glogova ar fi un toponim care evocă natura terenului satului purtând numele unui arbust.

Alt toponim găsit în acest capitol plin de istorie ar fi denumirea de ,,boieri”. Acesta este ,,un mare proprietar de pământ, o persoană din aristocrația feudală” (Dima et al., 2007, p. 234). Boierii glogoveni au obținut multe funcții importante și au avut un statut social important. Din aceste funcții reamintim Banul de Jiu și Tismana. Titlul de ,,ban” înseamna un rang a unui mare dregător. Acest titlu îl purtau boierii care guvernau Banatul Severinului și Oltenia.

Funcția de postelnic era dată unui ,,mare dregător, membru al sfatului domnesc care avea în grijă camera de dormit a domnului, organiza audiențe la domn” (Dima et al., 2007, p.1523).

Mulți boieri glogoveni au obținut titlul de ispravnic. Aceștia erau dregători care îndeplineau o poruncă domnească. Ei erau reprezentanții domnului Țării Românești și conduceau un județ. O altă funcție era aceea de spătar. Acesta era ,,titlul dat dregătorului care purta la ceremonii sabia și buzduganul domului, iar pe câmpul de luptă era unul dintre comandanții oștirii” (Dima et al., 2007, p. 1855).

Până în secolul al XIX –lea, pământurile erau administrate de către arendași deoarece boierii erau mutați la Craiova. Acești arendași erau acele persoane care luau un bun sau o proprietate mai mare în arendă. Locuitorii satului erau numiți țărani. ,,Țăran” este acea persoană ,,care locuiește în mediul rural și care își câștigă existența din cultivarea pământului și creșterea animalelor” (Dima et al, 2007, p. 2094).

Casele glogovenilor (Fig. 3.5), în trecut, erau amplasate pe dealuri și văi pentru a fi protejate de atacurile turcilor. Casele aveau în compoziția lor câteva camere, o tindă și o prispă. Tinda (Fig. 3.6.) este ,,o încăpere mică situată la intrarea caselor țărănești, servind adesea și ca bucătărie” (Dima et al., 2007, p. 2016). Prispa era situată în partea exterioară a unei case, ,,un fel de terasă îngustă, construită din lut sau din pământ bătătorit, din lemn sau din piatră, de-a lungul peretelui din față, adesea mărginită de o balustradă de lemn sau zidărie li de stâlpi care susțin streașina” (Dima et al, 2007, p. 1562)

Fig. 3.5. Casă veche a glogovenilor

Fig. 3.6. Prispa unei case vechi și intrarea în tindă

IV. DATINI ȘI TRADIȚII

,,Datină” este un cuvânt de origine slavă, vine de la cuvântul ,,dedina” și înseamnă moștenire. La români, acest cuvânt denumește un obicei devenit tradițional.

Poporul român a moștenit de la romani denumirile zilelor săptămânii. Glogovenii au diferite superstiții și credințe în legătură cu aceste zile ale săptămânii.

Săptămâna începe lu luni. Oamenii din comună cred că această zi este favorabilă omului ,,cum îți merge luni, îți va merge toată săptămâna” susțin unii glogoveni. Alți oameni consideră că ,,cel născut lunea nu este frumos, dar va fi norocos toată viața”. De la o femeie mai în vârstă am aflat de ,,lunea ciorilor” care este prima zi de luni din Postul Mare. În această zi ,,se fierb boabe, se dă de pomană pentru păsările cerului ca să nu ne strice semănătorile de primăvară”.

A doua zi din săptămână este marți. Pentru glogoveni această zi este considerată a fi una rea sau ,,trei ceasuri rele”, de aceea ei nu pleacă niciodată la un drum lung sau încep vreun lucru. Cea mai periculoasă este Marțea Trăznetelor (prima zi de marți din luna iulie). În această zi nu este bine să muncești la câmp, fiind mare pericol de grindină și trăznete.

A treia zi din săptămână este miercuri. La țară, această zi este considerată o zi bună, cu noroc, cu spor de muncă și viață (Pamfile, 1997). În ziua de miercuri este bine să îți continui lucrurile începute și să începi aratul.

Joi, a patra zi a săptămânii, este o zi favorabilă atât muncilor caznice cât și a muncilor de câmp. În calendarul popular al glogovenilor este întâlnită ,,Joia Iepelor”, prima zi de joi din Săptămâna Mare. În această zi nu se lucrează cu acul, nu se toarce, nu se țese și nu se spală haine.

A cincea zi din săptămână este vineri. În această zi mulți oameni postesc, nu se toarce și nu se lucrează la vie. Glogovenii sărbătoresc Vinerea Patimilor, vinerea în care s-a răstignit Isus Hristos pe cruce. O altă tradiție este ,,Vinerea Homanului”. Este prima zi de vineri din Postul Mare cand fetele și femeile mergeau noaptea după homan (iarbă mare) pe lunca Motrului.

Sâmbăta, este a șasea zi din săptămână, oamenii considerând-o ,,ziua morților”. Unii glogoveni consideră că ,,sâmbăta este săptămâna duhurilor rele, atunci ne putem apropia de morți, de aceea sâmbăta se dă de pomană pentru sufletul morților” (Pamfile, 1997, p.9). Locuitorii satului consideră că dacă te îmbolnăvești sau te accidentezi în zi de sâmbătă există șanse mici de revenire.

Ultima zi din săptămână este duminică. Glogovenii sunt oameni credincioși, iar în fiecare duminică merg la biserică. Cea mai amre sărbătoare este Duminica Sfintelor Paște, Învierea Domnului Isus Hristos. La miezul nopții, părintele aprinde Lumina Sfântă, iar apoi cheamă oamenii ,,Veniți de luați Lumină, Hristos a Înviat!”. Oamenii răspund ,,Adevarat a Înviat!”

În toată lumea există trei momente importante în viața unui om. Aceste momente sunt: nașterea, nunta și moartea. Glogovenii pun mare accent pe aceste lucruri și respectă tradițiile care au fost păstrate din generație în generație.

Nașterea este primul moment esențial din viața unei ființe. Femeile din sat nășteau acasă cu ajutorul unei moașe. Aceasta trebuia să fie aleasă dintre rudele celor doi soți. În timpul sarcinii, pentru a se afla sexul copilului, moașele, fără să știe mamele, le puneau sare pe cap. Dacă mama ducea mâna la nas, copilul era de sex masculin. Dacă mama ducea mâna la gură, copilul era de sex feminin.După naștere, moașa spală copilul timp de o săptămână cu apă caldă. Tot moașa trebuie să pregătească ,,masa pentru ursitori”. Pe o masă din lemn se așezau ,,trei lipii noi și câteva obiecte, o cusătură, un fus, un ferăstrău, o carte etc. Se crede că ursitorile vin la miezul nopții, după primul cântat al cocoșului care alungă spiritele rele” (Șerban, 2002, p. 17). Se considera că ursitoarele sunt trei zâne care stabilesc ursita copiilor în prima noapte sau în următoarele trei nopți. ,,Una toarce, alta deapănă, a treia taie firul vieții omenești, de regulă, cele trei se sfătuiesc, iar cea mai bătrână rostește destinul pruncului” (Șerban, 2002, p.18). A doua zi, moașa lua lipiile de pe masă și le împărțea copiilor din sat, iar obiectele erau păstrate în casă.

După șase săptămâni se creștina copilul prin Tinele Botezului. Se consideră că botezul ,,este un rit creștin de purificare și reînnoire, de înlăturare a murdăriei morale, de eliberare de jugul forțelor rele, de protejare față de forțele răului” (Răduică, 1998, p. 140).

La plecarea spre biserică, moașa trebuie să rostească următoarele vorbe: ,,am luat un păgân și voi aduce un creștin”. La biserică, copilul este dat nașei care dă o anumită de bani. Nașii sunt părinții spirituali ai copilului. Pregătirea copilului se face în pridvor deoarece acesta ,,este nespălat de păcatul strămoșesc”. După ce nașa repetă Crezul după preot. Preotul sfințește apa din cristelniță apoi copilul este uns cu undelemn pe frunte, piept, mâini și picioare. După aceasta, copilul este scufundat în apă de trei ori. Prin botez se spală toate păcatele și se intră într-o nouă viață. La final, nașa cu copilul și preotul înconjoară de trei ori cristelnița și masa pe care află Sfânta Evanghelie. După anumite rugăciuni, preotul taie câteva fire de păr din creștetul copilului, le pune în cristelniță și se dau nașei pentru păstrare. Preotul îmoărtășește copilul botezat cu Sfintele Taine în fața Ușilor Împărătești. Nașa îmbracă copilul cu hainele aduse de ea și merge acasă dând copilul părinților spunând ,,am luat un păgân și am adus un creștin”.

Lumânarea de botez este stinsă de mamă în tocul ușii de la intrare. Obiceiul de naștere al copilului se încheie cu o mică petrecere și câteva daruri de botez.

Nunta este următoarea etapă în viața oamenilor, deci și în viața glogovenilor. Între doi tineri apare sentimentul de prietenie, iubire, apoi urmează pețitul. La final se realizează nunta. Nunta este un vechi obicei tradițional care este foarte bine păstrat și respectat în toate satele din județul Gorj. Tinerii din Glogova se cunoșteau la horele din sat, la muncile câmpului și la nedei. Tinerii îndrăgostiți se întâlneau din ce în ce mai des. Băiatul își anunță părinții că și-a găsit aleasa, iar aceștia mergeau în pețit la părinții fetei. Pețitul avea loc sâmbăta sau duminica seara. În trecut, nunta se desfășura atât la fată cât și la băiat. Astăzi, nunta este la comun, ambele persoane își cheamă invitații.

Nunțile începeau de vineri, când alergătorii trebuiau să pregătească mesele de scândură, băncile din lemn erau așezate pe țăruși. Sâmbăta dimineața, prietenii mirelui, mergeau pe dealuri pentru a alege o prăjină care trebuia să fie înaltă, puternică preferabil de stejar. Înainte de a se ridica, în vârful prăjinii se punea ,,un vârf de brad cu o batistă în care era o sumă de bani, numită celui care reușea să ia bradul din bârful prăjinii” (Șerban, 2002, p.25). Prăjina era unsă cu seu, iar bradul trebuia luat de unul dintre băieții din partea mirelui. Mireasa putea fi luată tocmai după ce băiatul reușea să ia bradul. Acesta era răsplătit de nași cu o sumă de bani.

Fala nunții era dată de frumusețea oamenilor care erau îmbrăcați în costume populare. Acestea erau lucrate manual, la război de către femeile din sat. La nuntă, importanți erau lăutarii care au rămas și în prezent sarea și piperul acestui obiect stravechi

Bradul joacă un rol esențial la nuntă. Sâmbătă seara, mireasa cheamă domnișoarele de onoare acasă la ea pentru a împodobi bradul. Fetele mai pregăteau cununiile pentru mireasă și pentru cumnații de mână, dar și un buchet de flori care avea fire de busuioc în el, pentru ca, a doua zi, mireasa să stropească nuntașii. Tot în această seară se făcea horă mare atât la mireasă acasă, cât și la mire. La ginere, după împodobirea bradului, urma bărbieriul. Acesta era făcut de un prieten apropiat care folosea un brici de ras. El mima bărbieritul, folosind și bucăți de coasă, sapă sau chiar un fier de plug. La Glogova, a existat tradiția ca sâmbătă seara, mirele să meargă la nași acasă cu plocon însoțit de lăutari și un grup de nuntași.

Duminică dimineața, se practică obiceiul ,,adăpatul miresei”. Băieții și fetele din sat merg împreună cu cumnatul de mână la fată acasă. Ajunși, fetele ajută mireasa să se îmbrace, apoi, iar împreună cu alaiul de nuntă și cumnatul de mână merg la cel mai apropiat râu. Aceștia mergeau la râul Motru. Pentru acest obicei este pregătită o tavă pe care era așezată azmă, un pahar de apă cu un ban de argint în el, un buchet de flori și unul de busuioc. Ajunși la apă, se scoate de trei ori apă cu găleata din râu, iar mireasa udă buchetul de busuioc și aruncă cu apă în ,,cele patru zări”. După aceasta, se rupe azima în capul miresei și se aruncă în cele patru direcții, la fel ca apa. La final, mireasa este dusă acasă unde sunt așteptați nașii. Sosită la casa miresei, nașa învelește mireasa cu voalul.

Cum s-a sfârșit învelitul miresei, apar alaiul de nuntă al băiatului care vine să ia mireasa. Se alege un băiat care să ia crenguța de brad din vârful prăjinii, iar după aceasta mireasa este dată mirelui și împreună cu nașii și tot alaiul pleacă spre biserică.

Aici, mirii asistă la slujbă, iar preotul le pune mirilor cununiile. Nașii schimbă verighetele mirilor, iar aceștia au obligația de a săruta mâna nașilor. Ritul religios se încheie cu ocolirea de trei ori a mesei de către preot, nașii și mirii ținându-se de mână. La ieșirea din biserică are loc dansul miresei.

Întorși acasă, mireasa trebuie să dea cu piciorul în masa găsită la întrarea în casă pe care se găseau: azimă de pâine cu miere, o cruce de busuioc în mijlocul azimei, o solniță cu care și un pahar cu vin. Mireasa trebuie să răstoarne masa pentru a se spăla de toare relele.

Pe seară, toți invitații împreună cu mirii și nașii se așează la masă. Nașul este cel care deschide masa spunând câteva vorbe adresate mirilor, dar și invitaților. Se practica și furatul miresei. Ea era luată de câțiva prieteni ai mirelui care era dusă într-un anumit loc, în timp ce mirele negocia pentru primirea ei.

După acest ritual, mireasa era dezvelită de către nașă, înlocuind voalul cu o basma. Acest lucru însemna că mireasa a trecut în rândul nevestelor.

La final se împărțeau darurile miresei pentru nași, socrii mari și cumnații de mână. Urma darul nașilor care era în bani, iar apoi a celorlalți meseni.

Moartea este a treia etapă din viața oamenilor. Ființa umană este alcătuită din trup trecător și suflet nemuritor. Se presupune că după moarte, sufletele oamenilor nu se vor dezintegra, ele vor ,,sta în Rai sau Iad, după faptele bune sau rele ale omului, până la înviere și judecata din urmă și tot aici vor rămâne pentru eternitate cei în viață” (Șerban, 2002, p.30).

Glogovenii sunt oameni credincioși care cred mult în superstiții. Câteva dintre acestea ar fi: dacă visezi o rudă îmbrăcată în rochie de mireasă, cineva drag sau apropiat o să moară; dacă cucuveaua se așează pe casa cuiva și începe să cânte, se consideră semn rău și se crede că cineva din acea curte o să moară.

Când o persoană trage să moară este bine să se aprindă o lumânare care să fie așezată în partea dreaptă a acestuia. Lumânarea simbolizează calea luminată în lumea de dincolo. După ce sufletul a părăsit trupul, urmează pregătirile de înmormântare. Decedatul este spălat de trei femei. Ritualul are un efect de purificare. Decedatul trebuie îmbracat cu haine noi: costum, cravată, pantofi, pălărie. Dacă persoana care a murit era o tânără fată, ea trebuia îmbrăcată în rochie de mireasă. Oglinzile din casă trebuiau toate întoarse, iar rudele nu trebuiau să mai asculte muzică timp de șase săptămâni.

Decedatul este așezat într-un sicriu și pus pe masă cu fața spre răsărit pentru că în acea direcție se afla Raiul. Pentru a nu rămâne cu ochii deschiși, pe fiecare ochi se punea câte o monedă, iar la gât i se lega o fașă pentru a nu i se deschide gura. Mâinile sunt așezate pe piept, încrucișate, iar picioarele îi sunt legate cu o ață de lână răsucită. Această ață poartă denumirea de piedica mortului. Mâna dreaptă trebuia să fie peste mâna stangă pentru ca rudele să-i poată oferi decedatului ultima sărutare. Se așează patru lumânări, una la cap, una la picioare și două la mijloc. Sub masă este pusă tămâie cu scopul de a alunga spiritele rele.

Moartea este anunțată în satul glogovenilor prin plânsul membrilor familiei. De la biserică sunt aduse steaguri și puse la poarta casei, precum și sfeșnicele pentru lumânări. Femeile pregătesc pânza pentru mort și patruzeci și patru de gulere de pânză albă, pe fiecare aflându-se câte un bănuț legat în partea de jos, iar în sus se află o lumânare. Priveghiul durează trei nopti, iar rudele și apropiații vin pentru a-și lua adio de la cel decedat.

Înainte de a fi scos mortul din casă, preotul face o slujbă. După aceasta, se scoate sicriul din casă cu picioarele înainte, iar în pragul casei este mișcat de trei ori înainte și de trei ori înapoi. Acest ritual exprimă încercarea de a nu-l lăsa să părăsească casa sa. La sfârșit, glogovenii sparg o oală nouă pentru a îndepărta relele din casă și să răstoarne masa pe care a fost așezat decedatul.

Ajunși la biserică, preotul ține slujba de înmormântare. Piedica de la picioare este ruptă atunci când preotul rostește ,,se rup legăturile” (Răducă, 1998, p. 170). După finalizarea slujbei, decedatul este dus la cimitir, fiind locul de odihnă a acestuia. Aici, mortul este stropit cu vin și untdelemn, apoi preotul face ,,slujba de pe urmă”. La final se așează capacul pe siciu fiind bătut în cuie și se coboară tromul în groapa săpată fiind acoperit cu pământ.

După înmormântare, familia merge la pomană împreună cu cei prezenți. Pe masă sunt așezate farfurii cu colivă, colaci și lumânări aprinse.

Tămâierea începe în prima zi de înmormântare și durează între patruzeci și patruzeci și patru de zile. După aceasta urmează parastasele. Ele se fac în ziua a treia, a noua, ziua patruzeci după moarte, la trei luni, la șase luni, la nouă luni, la un an și la șapte ani.

Datinile și tradițiile joacă un rol împortant în viața glogovenilor. Ele sunt respectate de oamenii din sat și au fost transmise din generație în generație.

Bibliografie

Alexandru Roșu, 1973, Geografia fizică a României”, Ed. Didactică și Pedagogică București;

Badea. L., Dinu, Mihaela, 1974, Depresiunile de contact din estul Podișului Mehedinți;

Dragoș Bugă, 1992, Geografia României, Vol. IV. Regiunile pericarpatice: Dealurile și Câmpia Banatului și Crișanei, Podișul Mehedinți, Piemondul Getic, Podișul Moldovei, Ed. Academiei Române;

Mihăilescu Vintilă, 1966, Dealurile și câmpiile României – Studiu de geografie a reliefului, Ed. Ștințifică, București;

Morariu Tiberiu, Ion Pișota, Iuliu Buta, 1962, Hidrografia Generală, Ed. Didactică și Pedagogică, București;

Niculina Baranovsky, Gheorghe Neamu, 1971, Județul Gorj, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București;

Șchiopoiu Al., 1982, Dealurile piemontane ale Coșuștei, Ed. Scrisul românesc, Craiova;

Ujvari I., 1972, Geografia apelor României, Ed. Științifică, București;

Valeria Velcea, Eugen Nedelcu, Nicolae Aur, Alexandru Șchiopoiu, 1983, Geografia României, Vol I, Geografia fizică, Ed. Academiei Socialiste România;

Țintea Dumitru, Stoenescu Ștefan Mihail, Dissescu Constantin, Donciu Constantin, Topor Nicolae, Fetov Vasile, 1966, Clima Republicii Socialiste România, Vol II, Date climatice, Ediția a – II – a, Institutul Meteorologic, București, Vol. I, Geografia fizică.