Specializarea Geografia Turismului LUCRARE DE LICENȚĂ Potențialul turistic natural al Depresiunii Neamțului Coordonator Conf. dr. Niacșu Lilian… [303269]

Licență

Specializarea Geografia Turismului LUCRARE DE LICENȚĂ Potențialul turistic natural al Depresiunii Neamțului Coordonator Conf. dr. Niacșu Lilian… [303269]

Byadmin ianuarie 1, 2024

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

Facultatea de Geografie și Geologie

Specializarea Geografia Turismului

LUCRARE DE LICENȚĂ

Potențialul turistic natural al

Depresiunii Neamțului

Coordonator

Conf. dr. Niacșu Lilian Absolvent: [anonimizat], 2017

Cuprins

Capitolul I

I.1. Potențialul turistic. Noțiuni generale

I.2. Evoluția fenomenului turistic

Capitolul II

II.1. Așezarea geografică a Depresiunii Neamțului (Ozana-Topolița)

II.2. Cadrul natural

II.2.1. Relieful și Geologia

II.2.2. Clima

II.2.3. Hidrografia

II.2.4. Vegetația și fauna

II.2.4.1. Vegetația

II.2.4.2. Fauna

II.2.5. Solurile

II.3. [anonimizat].1. Rezervația Codrii de Aramă

III.2. Rezervația Pădurea de Argint

III.3. Rezervația de zimbri și faună carpatină

III.4. Pădurea de smarald

III.5. Lacul Cuejdel

III.6. [anonimizat] ,,Potențialul turistic natural al Depresiunii Neamțului’’ [anonimizat], solului, climei, hidrografiei, vegeteției și faunei regiunii situate la extremitatea nordică a sectorului subcarpatic moldovenesc cu nenumărate elemente de atracție.

A fost preferat cadrul natural în detrimentul celui antropic deoarece turismul se concentrează asupra peisajelor naturale. Pentru a exista o activitate turistică trebuie să existe o suprafață care să conțină cel puțin un element natural. Prin elaborarea acesteia au fost descrise aspectele principale realizării unui studiu turistic privind puterea de atracție ale elementelor naturale. [anonimizat].

Cadrul natural a fost studiat cât mai amănunțit fiind ,,motorul” turismului. Zona este una foarte frumoasă oferind multe opțiuni de petrecere a timpului liber mai ales ca are un climat blând. [anonimizat], [anonimizat] a fânețelor, [anonimizat].

Fiind preferat cadrul natural trebuie conștientizat faptul că acesta trebuie conservat. În întreaga activitate a mediului înconjurator se urmărește nu doar utilizarea rațională a [anonimizat] a [anonimizat] a mijloacelor de transport generatoare de poluanți cu dispozitive și instalații menite să prevină efectele dăunătoare asupra mediului înconjurator.

Introducere

Lucrarea intitulată ,,Potențialul turistic natural al Depresiunii Neamțului’’ [anonimizat], solului, climei, hidrografiei, vegeteției și faunei regiunii situate la extremitatea nordică a sectorului subcarpatic moldovenesc cu nenumărate elemente de atracție dar nu înainte de a ne reaminti ce este turismul și etapele de evoluție ale acestuia.

[anonimizat]. Prin elaborarea acesteia s-a urmărit descrierea aspectelor principale realizării unui studiu turistic privind puterea de atracție a unor elemente naturale. În afară de factorul geografic ce este văzut ca potențial turistic, ca și element utilizat în realizarea acestei lucrări este și factorul uman văzut ca și consumator.

În primul capitol se vor aprofunda cunoștințele privind semnificația și evoluția turismului precum și clasificarea lui de-a lungul timpului.

În cel de-al doilea capitol se va localiza Depresiunea Neamțului stabilindu-i cu exactitatea limitele. Apoi se va caracteriza cadrul natural deoarece este cel mai important factor ce declanșează și influențează turismul.

Capitolul al treilea este destinat zonelor cu un potențial turistic deosebit ce caracterizează cel mai bine zona, precum anumite rezervații naturale (majoritatea alcătuind o arie protejată de interes național), rezervația de zimbri și faună carpatină, lacul Cuejdel (lacul Crucii) dar și stațiunea balneoclimaterică Bălțătești. Toate acestea putând alcătui un circuit turistic interesant și complex din punct de vedere al cadrului natural. Se va realiza un traseu special pentru lacul Cuejdel dar și un pliant pentru toate cele menționate mai sus pentru ca turiștii să fie informați cu privire la ce pot ei vizita în depresiunea Ozana-Topolița.

La final se va realiza un chestionar pentru a afla dacă românii călătoresc în scop turistic și ce venit își alocă pentru asta, dacă sunt interesați și mulțumiți de turismul din România și ce preferințe au din punct de vedere al infrastructurii de cazare dar și al tipului de turism practicat, dacă cunosc și dacă au vizitat Depresiunea Neamțului specificând atracția principală de acolo.

Scopul acestei lucrări de licență este de a încerca să îi facă pe români să conștientizeze importanța turismului și cunoașterea propriei țări. Dacă o zonă mică precum depresiunea Neamțului are un potențial turistic natural mare, atunci România care conține toate tipurile de relief este o comoară pentru turiști, ce poate fi decoperită treptat cu pași mici.

La baza lucrării stau informații geografice, de tip turistic din diferite surse bibliografice, dar si materiale cartografice.

CAPITOLUL I

I.1. Potențial turistic. Noțiuni generale

Turismul este recunoscut pe scară largă ca una dintre cele mai mare industrii. Cifrele referitoare la dimensiunea și importanța turismului sunt impresionante. Din punct de vedere etimologic, după majoritatea dicționarelor, provine din termenul englezesc “to tour” care înseamnă a călători, a colinda, referitor la semnificația de excursie. Creat în India secolului al XVII-lea acest cuvânt galic provine din cuvântul francez “tour” (călătorie, mișcare în aer liber, plimbare, drumeție în circuit), care la rândul său declină din grecescul “turnos”, respectiv latinescul “turnus”, păstrând semnificația de circuit.

Turismul a început să fie consolidat în Europa încă din 1880 ca fenomen social-economic, în derularea sa fiind implicate întreaga societate. Turismul valorifică superior potențialul natural și antropic al unei țări, îmbogățindu-le continuu, satisfăcând multiple motivații umane. Introduce în circuitul economic laturi inedite cum sunt: peisajul (pentru ”consumarea” căruia este necesară deplasarea la fața locului), ospitalitatea, solicitudinea și informația (geografică, cultural-istorică, gastronomică, artistică).

Ritmurile înalte de dezvoltare pe care le-a cunoscut turismul începând cu a doua parte a secolului XX sunt consecința direct a dezvoltării celorlalte sectoare economice. Astfel, dezvolarea muncii și a producției a impulsionat creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare. Acestea, corelate cu creșterea bugetului de timp liber prin reducerea săptămânii și a zilei de lucru au creat premise viabile pentru desfășurarea actului turistic. Din punct de vedere economic, dezvoltarea turismului se concretizează prin cererea unei game sporite de servicii și bunuri de consum, cerere care stimulează sectoarele producătoare și prestatoare de servicii antrenând o creștere a activităților economice și a consumului.

Cercetarea fenomenului turistic a captat atenția unui volum impresionat de instituții și specialiști din cele mai diferite domenii (geografi, economiști, psihologi, arhitecți, istorici etc.). Geografii având la bază o dosciplină cu un character extreme de dinamic și complex, în speță Geografia, au fost cei care au reușit să analizeze fenomenul touristic prin prisma complexității potențialului turistic și a fenomenului social-economice condiționate de valorificarea acestuia. S-a născut astfel un obiect indispensabil în facultățile de profil – Geografia Turismului – disciplină integratoare ce consolidează relații cu principalele științe geografice: Geografia fizică prin intermediul potențialului natural de atractivitate și Geografia Umană, turismul fiind o activitate specific umană.

În turism se disting două categorii de relații: relații materiale care apar atunci când turiștii recurg la anumite servicii plătite și relații imateriale rezultate din contactul cu populația locală, cu civilizația, cultura, tradițiile, instituțiile publice din țara vizitată. Pornind de la aceste considerente devine clar că turismul trebuie să fie definit în strânsă legătură cu relațiile complexe ce se sudează între turist și zona de destinație (țară, regiune, localitate etc.) precum și între turist și diferitele dimensiuni ale vieții publice (culturale, sociale, politice, economice).

Rolul social și cultural al turismului este însemnat, fapt pentru care se subliniază importanța democrației accesului la turism, antrenarea maselor largi de oameni ai muncii la activitățile turistice, promovarea constantă a unor forme de turism în masă. Legislația multor state din lume recunoaște dreptul folosirii timpului liber în scop turistic în mod similar cu dreptul la muncă. Libertatea călătoriei și a turismului este un stimul ce trebuie conceput în armonie cu prioritățile, instituțiile sociale și tradițiile fiecărui stat în parte.

Turismul este un fenomen cultural deoarece cultura unei țări, a unei națiuni reprezintă tot ce omul a creat până în prezent. Legătura dintre turism și cultură poate fi exprimată în diferite feluri: turismul este o funcție, o maifestare a culturii, ceea ce înseamnă că nu putem înțelege turismul contemporan fără a fi conștienți de ceea ce se petrece în cultura contemporană. Turismul este un element permanent de cultură sau altfel spus o cultură contemporană poate fi înțeleasă numai dacă este cunoscută prin intermediul acțiunilor turistice. Turismul se transpune într-un act de cunoaștere, de cultură pentru că turistul acumulează în timpul deplasărilor sale dintr-un loc în altul o apreciabilă cantitate de cunoștințe din cele mai variate domenii.

În 1905, Ehmeyer Feuler a conturat prima definiție ce arată că turismul într-un sens modern al cuvântului este un fenomen actual fiind bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbare a mediului înconjurător, pe nașterea și dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii.

În 1942, Hunziker și Krapf definesc turismul ca fiind o sumă de realități și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât deplasarea și sejurul nu sunt motivate printr-o stabilire permanent și o activitate lucrative oarecare.

Altă definiție a fost adoptată în anul 1993 de către Comisia statistică a ONU, acceptată de Organizația Mondială a Turismului și se folosește pe larg în practica mondială. Conform acesteia, turismul cuprinde activitatea persoanelor care călătoresc și efectuează vizite în locuri aflate dincolo de mediul lor obișnuit de trai, în decursul unei perioade ce nu depășește un an la rând, pentru odihnă, afaceri și în alte scopuri.

Marc Boyer scria că „pentru cine vrea să scrie despre turism, cel mai dificil este să-l definească”. Turismul în ansamblu este o noțiunie neclară, subiectivă în esență, fiind dat de combinația intrinsecă a multor activități de profil cu alte sectoare economice. Turismul nu există fără turiști, astfel prezența acestora permițând indentificarea unui loc turistic. Este motivul pentru care turismul este o activitate umană, fondată pe deplasarea în spațiu a indivizilor. În aceasta constă diferența față de recreere (loisir în franceză) care nu necesită neapărat deplasarea.

În paralel cu definirea turismului au existat și preocupări în legătură cu definirea turistului. Așa că în 1937, la recomandarea Comitetului de Staticieni Experți ai Ligii Națiunilor s-a acceptat definiția conform căreia turistul străin poate fi o persoană care se deplasează pe o perioadă de cel puțin 24 de ore într-o altă țară. diferită de cea în care se află domiciliul său obișnuit. Conform acestei definiții pot fi considerați turiști cei care efectuează o călătorie de plăcere, spre a participa la conferințe, seminarii, călătorii de afaceri sau cei care participă la croaziere chiar dacă durata sejurului este mai mica de 24 ore, aceștia evidențiind o grupă aparte. În 1950, această definiție a fost acceptată de către UIOOT, care i-a inclus în categoria turiștilor și pe studenții și elevii care locuiesc temporar în străinătate.

Pentru turistul intern, UIOOT a adoptat următoarea definiție: ”orice persoană care vizitează un loc, altul decât acolo unde are domiciliul său obișnuit, în interiorul țării sale de reședință pentru orice fel de motiv, altul decât acela de a exercita o activitate remunerate în altă țară dată.”

S-a încercat o tipologizare a turiștilor în funcție de nenumăratele forme de turism și de personalitatea persoanelor care călătoresc. De exemplu, în 1968, Michael Bassand a distins patru tipuri principale de turiști: turistul sportiv (care caută divertisment), turistul expert (care caută opere de artă), turistul singuratic (care caută contactul cu natura) și turistul spectator (care caută să vadă cât mai multe locuri de interes general).

Turismul în lumea contemporană se manifestă în diverse fenomene și relații, ceea ce determină necesitatea clasificării lui, adică grupării elementelor sale după criterii omogene separate, dependente de anumite obiective practice. Cea mai răspândită clasificare a turismului este divizarea lui pe tipuri, categorii, moduri și forme, divizare ce se bazează pe criteriile turismului.

Conform primului criteriu – plecarea în afara mediului obișnuit – și recomandărilor Organizației Mondiale a Turismului referitoare la o anumită țară, se delimitează următoarele tipuri de turism:

• turismul intern – călătoria locuitorilor unei anumite țări prin propria țară;

• turismul receptor – călătoria într-o anumită țară a persoanelor care nu sunt locuitorii ei;

• turismul extern – călătoria locuitorilor unei anumite țări în altă țară.

Clasificarea funcțională a modurilor de turism în funcție de scopul deplasării:

1. Turismul cultural pentru familiarizarea cu valorile naturale, istorice și culturale remarcabile, muzeele, teatrele, viața și tradițiile popoarelor din țara (regiunea) vizitată. La baza acestui mod se află un program excursionist amplu, atât de sine stătător, cât și în îmbinare cu agrementul.

2. Turismul de agrement este cel mai răspândit și se efectuează pentru odihnă, restabilirea și dezvoltarea forțelor fizice, psihologice și emoționale. Acest mod de turism diferă printr-o largă diversitate și poate include programe distractive (teatru, filme, festivaluri), ocupații pe interese (vânat, creație muzicală) etc.

3. Turismul balnear este condiționat de necesitatea tratării diverselor maladii. Are câteva varietăți, determinate de mijloace naturale ce influențează asupra organismului uman (tratarea cu ajutorul climei, a mâlului, apei, tratarea sanatorială etc.).

4. Turismul de afaceri cuprinde călătoriile în scopuri de serviciu sau profesionale fără obținerea unor venituri la locul de aflare provizorie. La acest mod de turism se atribuie călătoriile pentru participare la congrese, conferințe științifice, târguri, expoziții, saloane, precum și pentru ținerea negocierilor și încheierea contractelor. În numărul turiștilor de afaceri pot fi incluse persoanele care își îndeplinesc funcțiile de serviciu în afara mediului lor obișnuit.

5. Turismul ecumenic este condiționat de necesitățile religioase ale oamenilor de diverse confesiuni. Călătoriile în scopuri religioase (de pelerinaj) constituie unul dintre cele mai vechi moduri de turism, având rădăcini adânci în istorie. Impactul turismului religios asupra economiei unor țări și regiuni ale lumii și, în primul rând, asupra centrelor religioase este considerabil.

6. Turismul etnic urmărește scopul vizitării de către turiști a locurilor lor de baștină, de abitare a rudelor și apropiaților. Tipul dat de turism ocupă un loc important în turismul internațional.

7. Ecoturismul este orientat spre familiarizarea cu valorile naturale, educația și instruirea ecologică. Specificul organizării unui asemenea tip de turism constă în asigurarea unui impact minim asupra mediului natural, crearea unei rețele de hoteluri ecologice, care să aprovizioneze turiștii cu alimente net ecologice.

8. Turismul rural include vizitarea de către turiști a localităților rurale, odihna și recăpătarea puterilor în locuri curate din punct de vedere ecologic.

9. Turismul de aventură este un mod special de odihnă cu vizitarea locurilor exotice (vulcanilor, cascadelor, locurilor unde au avut loc catastrofe etc.), practicarea unor activități exotice (safari, rafting), folosirea pentru deplasare a unor mijloace de transport neobișnuite (sănii trase de câini, plimbatul călare pe elefanți etc.). Un asemenea turism prezintă un anumit grad de risc și presiuni fizice serioase.

10. Tururile sportive, în funcție de scopul călătoriei, se divizează în două tipuri: active și pasive. În primul caz motivația principală a turistului este posibilitatea de a practica sportul preferat (ceea ce necesită existența bazei respective: trasee speciale, terenuri sportive, corturi, instalații etc.). În

al doilea caz, scopul călătoriei este de a vizita competiții sportive în calitate de spectator.

11. Turismul în tranzit, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Turismului, cuprinde categoria „călătorii în alte scopuri”. Tranzitul ca scop al vizitării poate fi clasificat numai din punctul de vedere al turismului receptor. Există două varietăți de tranzit. Prima vizează pasagerii din avioane, care în sens juridic nu intră în țara în care schimbă mijlocul de transport, însă în mod tradițional se consideră vizitatori ai acesteia. Cea de a doua varietate a tranzitului vizează persoanele care călătoresc trecând prin țări terțe spre locul de destinație sau locul permanent de trai. Dacă o asemenea călătorie este turistică, aceste personae sunt clasificate ca vizitatori ai acestei țări, chiar dacă nu se opresc și nu cheltuiesc bani pe teritoriul ei.

România prin varietatea elementelor cadrului natural, prin multiplele dovezi ale unor istorii și culturi milenare, ca și prin construcțiile dobândite de-a lungul anilor, dispune de un bogat potențial turistic valorificat într-o oarecare măsură. În timp s-au scris multe articole și cărți, s-au întocmit hărți turistice ale României sau destinate masivelor montane, litoralului, Deltei Dunării, majorității orașelor, monumentelor naturii etc. Comun la toate, este dorința de a prezenta cât mai pe larg tot ceea ce era considerat ca având însemnătate pentru activitatea turistică. Ceea ce le deosebește sunt concepția în tratarea problemelor și în realizarea reprezentărilor cartografice, folosirea unor terminologii variate dar de multe ori cu sens greșit, încercări de diferențieri turistice regionale, fără a avea la bază criterii justificate.

Până în 1960 turistul român era drumețul montan, vizitatorul ocazional al unor locuri inedite din natură, muzee, cetăți medievale și în mică măsură călătorii în străinătate. Apoi, între anii 1960 și 1990 s-au schimbat preocupările turiștilor, pe prim plan situându-se drumețiile, excursiile la final de săptămână, activitățile balneare și chiar călătoriile în țările sistemului socialist. Era un turism de masă, cu colective largi antrenate în aceste acțiuni de către ONT, BTT sau de către organizații sindicale, pioneri, pensionari etc. Se adaugă în plan secund și forme de turism individual în week-end și mai ales în drumețiile pe munte.

După revoluție se mențin ca prioritate drumețiile, se afirmă puternic călătoriile în statele din vestul și sudul Europei și chiar în America și Asia, dar se micșorează excursiile în fostele state socialiste, slăbește mult participările la activitățile balneo-climaterice și se dezvoltă forme noi precum întrunirile de afaceri, politice, științifice, pelerinajele etc. Resursele financiare reduse pentru o mare parte din populație au condus la mkicșorarea numărului celor care participă la efectuarea unor activități de turism în afara localității de domiciliu, aceștia limitându-se la puncte de agrement, recreere, vizitare în cadrul acestora (parcuri, lacuri, muzee, păduri). Treptat forma de ,,turism de masă” pentru excursiile în țară slăbește foarte mult, în schimb s-au diversificat formele de turism alternativ care implică familia sau grupuri restrânse de prieteni și care preferă să-și organizeze programe după gustul și puterea economică a fiecăruia. În afară de week-end, recreere, tratament balnear în concedii se dezvoltă forma de agroturism datorită a doi factori (servicii tot mai bune și cadrul natural deosebit), apoi turismul de ,,pelerinaj” la mănăstiri sau biserici prilejuite de diferite sărbători.

Exploatarea condițiilor de mediu implică și îndeplinirea unui minim de cerințe în concordanță cu normele ecologice, astfel încât trebuie asigurată protejarea elementelor naturale și social-culturale care pot reprezenta interesul turiștilor dar și ansamblul mediului în care aceștia sunt prezenți în timp. Aceasta are referință nu doar în comportamentul celor care vin ci și la autohtoni. Aceștia dorind un profit imediat pot produce prin diverse construcții, amplasare de unități economice poluante, defrișări, depozitarea gunoaielor etc., daune de multe ori ireparabile în sistemul natural sau pot conduce la condițiile de disconfort atât pentru localnici cât și pentru vizitatori. De aici a apărut și necesitatea ca turismul să capete un caracter ecologic bazat atât pe reglementări dar si pe o educație adecvată și cu caracter de masă.

Potențialul turistic constituie ansamblul elementelor naturale și antropice de pe un teritoriu care stârnesc interesul turiștilor conducând la realizarea unor activități turistice. În literatura străină deseori pentru potențialul turistic se utilizează termenul de destinație turistică.

În paralel cu potențialul turistic circulă termenul de fond turistic definit de către C. Zwizewski în 1978 ca totalitatea resurselor naturale, socio-culturale și istorice de valorificare turistică ce alcătuiesc baza ofertei potențiale a unui teritoriu.

Infrastructura turistică reprezintă totalitatea dotărilor tehnice și edilitare necesare asigurării serviciilor reclamate de buna desfășurare a actului turistic. Aici se includ structurile de primire (capacitățile de cazare și alimentație publică, structurile de agrement, structurile de tratament), precum și rețeaua de servicii aferente turismului (transporturi turistice, servicii speciale). Unii autori includ și elemente ale infrastructurii generale (căile de comunicație, rețelele de energie electrică și termică, apa potabilă, canalizare, serviciile poștale, bancare, medico-sanitare).

Fluxul turistic este dat de mișcarea în teritoriu a vizitatorilor dinspre ariile de proveniență spre cele receptoare. Această mișcare în teritoriu este determinată de factorul uman fiind nuanțată de către: volumul de participanți, posibilitățile materiale sau opțiunile psihologice ale acestora. Aceste însușiri creionează particularitățile generale ale fluxului turistic, respectiv direcția, ritmul și intensitatea.

Produsul turistic însumează totalitatea bunurilor și serviciilor indispensabile bunei desfășurări a activităților turistice. Produsul turistic își găsește un corespondent financiar, prețul acestui produs fiind dat de pachetul de servicii oferite spre consum în desfășurarea actului turistic. Produsele turistice se diferențiază prin originalitate și apecificitate, acest fapt atrăgând după sine o dezvoltare a unei clientele specifice.

Piața turistică reprezintă aria de interferență a ofertei turistice cu cererea, respectiv a produsului turistic cu consumatorii săi. Componentele de bază sunt oferta turistică exprimată în acest caz prin produsul turistic ce include atât fondul turistic cât și serviciile turistice (transport, cazare, agrement) și cererea turistică ce include un volum potențial de turiști modelat de o largă varietate de factori de ordin demografic, socio-economic, psihologic etc.

I.2. Evoluția fenomenul turistic

Turismul s-a constituit ca fenomen complex și bine conturat abia în ultima jumătate de secol. El a căpătat amploare în urma dezvoltării economiei și societății la nivel mondial, remarcându-se atât prin ritmurile înalte de creștere cât și prin prezența sa în spații geografice tot mai extinse. În lumea contemporană, turismul a devenit o nevoie socială. Nevoia de recreere, de îmbogățire a cunoștințelor culturale sau a vieții spirituale sunt numai câteva dintre motivațiile ce contribuie la generarea fenomenului turistic.

I.2.1. Antichitatea greco-romană

Primele informații cu privire la existența unor activități ce pot fi considerate ca forme arhaice de turism apar în operele marilor călători, istorici și deopotrivă geografi ca: Herodot, Strabon, Xenophon ș.a. Într-o primă fază turismul a fost de factură religioasă și medicală acestea fiind strâns legate între ele. Băile erau considerate ca având efect purificator ceea ce s-a manifestat printr-un interes deosebit pentru utilizarea apelor termale.

Este cunoscută și atracția pentru întrecerile și spectacolele teatrale care se desfășurau după un calendar precis. În Grecia Antică un număr mare de pelerini se îndreptau spre locurile sacre precum: Delfi, Dodona, Epidaur sau Kos. Pentru întrecerile sportive erau renumite cele organizate la Delfi în cinstea zeului Apollo, Corinth, Nemeea și nu în ultimul rând cele de la Olimpia dedicate lui Zeus. Jocurile Olimpice s-au desfășurat fără întrerupere între anii 776 î.Hr. și 393 d.Hr. când apar și primele forme de organizare a călătoriilor.

În Roma antică, interesul deosebit pentru activități de recreere a fost favorizat de prosperitatea economică și un anume echilibru în viața politică și socială (renumita pax romana) chiar dacă războaiele erau încă frecvente, dar cu tendința de localizare la periferia imperiului. Civilizația romană s-a mai remarcat și printr-o efervescență deosebită a vieții urbane și intensificarea schimburilor comerciale. Dezvoltarea fără precedent a construcției de drumuri, creșterea gradului de siguranță a călătoriilor, apariția a numeroase hanuri și locuri de popas au făcut posibilă deplasarea până în cele mai îndepărtate zone ale imperiului.

Interesul romanilor pentru băile curative și prezența lor în cele mai diferite regiuni au dus la apariția unor adevărate stațiuni termale, unele dintre ele renumite până în prezent: Vicky, Royat, Nѐris – les – Bains în Franța, Aachen în Germania, Bath în Anglia, Herculane. În jurul Romei, cei bogați vizitau frecvent Ostia și Insula Capri, iar în Campania a funcționat o adevărată rețea de băi termale.

I.2.2. Perioada evului mediu până în secolul al XVII-lea

După căderea imperiului roman, turismul a renăscut cu dificultate pe parcursul evului mediu. O serie de condiții contradictorii au determinat evoluția lentă a fenomenului turistic. Pe de-o parte obscurantismul religios, ruralizarea accentuată a societății specifică feudalismului, războaiele numeroase și epidemiile frecvente au frânat procesul de dezvoltare generală și implicit turismul.

În același timp, interesele politice și economice se îndreaptă spre regiuni tot mai diverse și mai îndepărtate. O contribuție importantă la cunoașterea a noi teritorii au avut-o marii călători renumiți în epocă, începând cu cei arabi și continuând cu cei ale căror nume au râmas înscrise în epopeea Marilor Descoperiri Geografice. Este o perioadă în care se acumulează informații și crește interesul pentru lărgirea orizontului de cunoaștere.

Dezvoltarea unor puternice centre meșteșugărești și a comerțului au favorizat extinderea drumurilor și creșterea numărului de călători. Aceștia din urmă erau cu precădere negustori, mesageri, curieri regali, misionari sau ambasadori. Deplasările cu caracter turistic erau nesemnificative și antrenau persoane din păturile avute ale societății, învățați renumiți, scriitori, artiști.

Singura manifestare care se înscrie în ceea ce înțelegem azi prin turism religios este legată de deplasările în scop religios către marile centre de pelerinaj din lumea creștină (Ierusalim, Santiago de Compostela, Roma), musulmană (Mecca) sau a altor culte din spațiul asiatic –sanctuarele din India și Indochina pentru budiști, muntele Fuji pentru japonezi etc.

Spre sfârșitul perioadei, lumea aristocrată devine tot mai interesată de petrecerea timpului liber în alte locuri decât reședința permanentă. În același timp reînvie gustul păentru stațiunile termale al căror număr începe să crească și devin tot mai frecventate.

I.2.3. Perioada engleză (secolul al XVIII-lea)

Secolul al XVIII-lea poate fi considerat perioada de naștere a turismului modern. Ea este legată de creșterea deosebită a călătoriilor efectuate pe continet de către tinerii aristocrați englezi pentru a-și îmbogăți cunoștințele și a-și desăvârși educația. ,,Faire le tour” devine o expresie consacrată, fie că este vorba de ,,petit tour” care cuprindea regiunea pariziană, fie un ,,grand tour” care se putea extinde pe valea Loirei, zona Alpilor sau sudul Franței.

Cuvântul francez ,,tour” a dat naștere verbului englez ,,to tour” cu sensul de a călători de plăcere, iar mai târziu termenilor de ,,turism” și ,,turist”. Acești termeni se vor impune în limbajul curent abia la jumătatea secolului următor.

Englezii s-au distins printr-o dorință remarcabilă de a călători și de a descoperi noi locuri, noi peisaje și priveliști. Ei pot fi considerați adevărați exploatori ai Alpilor a căror imagine turistică au promovat-o cu entuziasm. O atracție deosebită au exercitat-o Alpii elvețieni unde prezența turiștilor englezi este consemnată tot mai frecvent în localități ce aveau să devină importante stațiuni turistice (Grindelwald, Lautterbrunn).

Un episod important îl constituie construirea în Anglia a primelor stațiunio moderne ce aveau să devină modele de referință pentru cele ce se vor dezvolta pe continent. Reprezentative sunt stațiunile Brighton și Bath, aceasta din urmă transformându-se dintr-o așezare medievală insalubră într-o stațiune termală de lux. Situat într-o zonă depresionară, orașul s-a dezvoltat inițial în jurul băilor termale extinzându-se rapid și pe versanți. Conceput și realizat într-un stil arhitectural specific epocii (stilul georgian), cu costrucții de avergură dispuse în amfiteatru, Bath este considerat și în prezent unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură urbană din Marea Britanie.

I.2.4. Perioada modernă (secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea)

Secolul al XIX-lea s-a derulat sub impactul revoluției industriale care a generat mutații deosebite în cele mai diverse compartimente ale vieții social-economice. Evoluția transporturilor, creșterea gradului de urbanizare și emergența unei noi clase înstărite au constituit doar câteva din condițiile favorabile dezviltării turismului.

Transportul pe rutele comerciale tradiționale evoluează prin refacerea drumurilor și îmbunătățirea mijloacelor de transport. Crește viteza de deplasare și se reduce durata călătoriilor. Se construiesc noi drumuri, unele dintre ele foarte importante pentru deschiderea pe care o oferă către regiuni cu potențial turistic deosebit. În Elveția și Austria numărul turiștilor a crescut spectaculos după construirea drumurilor peste trecătoarea Simplon (1801-1805), peste Saint Bernard cel Mic (1824) sau drumul Gotthard și Alpenzellerstrasse (1830). Este perioada dezvoltării explozive a transporturilor feroviare care cunosc o dinamică deosebită în special către anii 1840-1860. Transportul este de zeci de ori mai rapid decât pe căile rutiere și apar primele trenuri de lux (Köln – salzburg , Orient Expres).

În secolul al XIX-lea funcționau în Europa 160 de stațiuni turistice axate pe turismul litoral și balnear. De turismul litoral este legat numele unor stațiuni ca: Brighton (Anglia), Ostende (Belgia), Trawemünde și Warnemünde (Germania), Dieppe, Deauville, stațiunile de pe Coasta de Azur (Franța), cele de pe riviera italiană (San Remo, Portofino) sau cele situate pe litoralul rusesc al Mării Negre (Ialta, Soci). De asemenea se dezvoltă numeroase stațiuni balneare: Baden-Baden și Wiesbaden (Germania), Vichy și Luchon (Franța), Karlsbad și Marienbad (Cehia), Spa (Belgia). În Elveția, în stațiunile climaterice deja renumite încep să se practice și sporturile de iarnă (Davos, Saint-Moritz, Montana).

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX s-a dezvoltat turismul sportiv impunându-se ca o formă ce atrăgea un număr tot mai mare de persoane. Creșterea numărului de turiști a determinat dezvoltarea rețelei hoteliere, majoritatea fiind hoteluri de lux.

În această perioadă s-au dezvoltat primele forme de organizare a activității turistice, inițiatorul primei agenții de voiaj fiind englezul Thomas Cook a cărui activitate începe prin organizarea unor călătorii scurte pe calea ferată pentru participarea la unele manifestări cu caracter religios.

Model lui Thomas Cook a fost preluat în numeroase țări unde se vor dezvolta agenții ce vor deveni nucleele unor prestigioase firme de turism. Este cazul Franței, Germaniei, Elveției, Suediei dar și al SUA unde în 1872 s-a înființat American Express, birou de voiaj ce a introdus cecurile de călătorie și a organizat deplasarea primului grup de turiști americani în Europa.

S-au format numeroase asociații și societăți ce au contrinuit la promovarea turismului. La sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX-lea s-au constituit asociații de alpinism în numeroase țări europene, a crescut numărul și activitatea firmelor de turism ce au început să-și coordoneze activitatea dând naștere oficiilor naționale de turism, primul organism de acest fel fiind creat în Franța în 1914. În România, în 1924 a fost înființat Oficiul Național de Turism (ONT).

Cu toate progresele înregistrate în domeniul infrastructurii și al organizării, numărul participanților la mișcarea turistică s-a menținut redus. Aria de manifestare era relativ restrânsă predominând deplasările pe distanțe scurte și medii fiind utilizate mijloacele de transport colective. Clientela turistică era alcătuită în special din persoane aparținând claselor sociale cu venituri mari ceea ce conferea turismului din acea perioadă un caracter elitist. Motivația principală era recreerea chiar și în cazul stațiunilor specializate (litorale, termale), un rol important în atragerea turiștilor avându-l prezența cazinourilor, a organizării de manifestări sportive sau culturale.

I.2.5. Perioada contemporană

O nouă etapă de evoluție a turismului a apărut în SUA în perioada interbelică ca urmare a dezvoltării industriei de automobile și a unor condiții socio-economice favorabile participării la turism. Turismul automobilistic a luat o mare amploare și a contribuit la dezvoltarea rețelei rutiere și a unor noi tipuri de spații de cazare de tipul motelurilor. Zonele litorale și stațiunile balneare au reprezentat principala destinație dar au început să se amenajeze și zonele din jurul marilor orașe. Existența unui sistem de transport integrat între Canada și SUA a dat naștere la primele fluxuri turistice internaționale semnificative.

Creșterea numărului de turiști s-a realizat prin lărgirea considerabilă a sferei de atracție. Turismul a devenit accesibil tuturor categoriilor socio-profesionale indiferent de nivelul veniturilor și s-a diversificat participarea diferitelor categorii de vârstă prin implicarea tot mai largă a persoanelor tinere și de vârsta a treia.

Turismul contemporan a devenit un turism de masă. S-au elaborat și s-au pus în practică programele naționale de susținere și stimulare a turismului, s-au dezvoltat și diversificat formele de turism, turismul organizat a luat o mare amploare. Turismul a căpătat un loc tot mai important în sistem de valori socio-culturale ale comunităților devenind o adevărată nevoie socială.

După 1980, are loc internaționalizarea și globalizarea activității turistice, acest proces fiind determinat în principal de două aspecte. Pe de o parte s-au produs consolidarea și maturizarea pieței turistice, cererea și consumul turistic cunoscând o dinamică continuă. Pe de altă parte a crescut rolul marilor companii de turism cu mare capacitate financiară și putere de decizie.

Turismul a devenit un factor de echilibru și un instrument tot mai eficace în realizarea programelor de dezvoltare regională.

CAPITOLUL II

II.1. Așezarea geografică a Depresiunii Neamțului (Ozana-Topolița)

Subcarpații reprezintă treapta cea mai joasă și externă a geosinclinalului carpatic. Între valea Moldovei în nord și valea Trotușului în sud, se află situat sectorul subcarpatic moldovenesc, care se prezintă ca un singur șir de depresiuni largi la marginea munților, închise spre exterior de culmi marginale. Depresiunea Neamțului este situată la extremitatea nordică a acestului culoar depresionar. Un abrupt înalt de 300-400 m al Culmii Stânișoarei domină depresiunea în partea vestică, iar denivelările de relief, condiționate de cutele anticlinale (exemplu: Culmea Pleșului), sau de delte sarmațiene exhumate (dealurile Boiștea și Corni) separă depresiunea de Podișul Moldovenesc.

Teritoriul depresiunii este încadrat de paralelele de 47°17’ latitudine N în nord și de cea de 47°06’ latitudine N în sud și de meridianele de 26°09’ longitudine E în vest și 26°27’ longitudine E în est.

În 1931, M. David a fost de părere că limitele Depresiunii Neamțului urmăresc crestele culmii Pleșului în nord și nord-est, a culmii Dobreanului, a Muncelului Agapia și a Dealului Mare Văratic în vest. În sud, limita depresiunii a fost dată de șaua Crăcăoanilor și de coasta Ghindăoani-Curechești, iar în est de ,,porțile” joase de ieșire a apelor (Ozana și Topolița) și de cotele maxime alea dealului Boiștea.

Aceste limite nu corespund în totalitate deoarece sunt incluse în depresiune și unele sectoare ce aparțin altor unități naturale. Astfel, în partea vestică au fost incluși și versanții unor culmi cu caracter carpatic, alcătuiți din fliș, iar în nord și nord-est au fost incluși toți versanții sudici ai culmii Pleșului, care au caracter subcarpatic (fiind formați din conglomerate miocene), dar aparțin unei unități fizico-geografice distincte: culmea Pleșului.

În est a fost inclusă aproape o jumătate din suprafața dealului sarmatic al Boiștei și din această cauză o delimitare precisă a acestui masiv ar fi foarte dificilă. Pentru a evita o suprapunere peste alte unități fizico-geografice, la stabilirea limitelor Depresiunii Neamțului au fost analizate caracteristicile geologice, diferenșele de relief, deosebirile climatice, hidrologice, fito și pedografice.

Limita de nord și nord-est este bine pusă în evidență de culmea Pleșului formată din conglomerate cu elemente verzi. Din punct de vedere geologic și geomorfologic această culme se individualizează în întregime ca o unitate distinctă, dar din punct de vedere fizico-geografic a fost inclusă și baza versanților sudici dintre Târgul Neamț și Nemțișor care apar sub forma unor umeri erozivi sau sub forma unor cornișe înalte, degradate prin rostogoliri. Aceștia sunt legați de depresiune atât prin evoluția lor paleogeografică cât și prin aspectul fizico-geografic actual. În vestul culmii Pleșului, limita fizico-geografică a depresiunii corespunde în general și limitelor geologice și geomorfologice.

În vestul depresiunii, limita cu Munții Stânișoarei este evidentă, atât din punct de vedere geologic cât și fizico-geografic. Geologic, ea corespunde în general faliei dintre flișul extern și unitatea pericarpatică denumită linia externă. În dreptul localităților Filioara, M-rea Văratic și Bălțătești a fost inclus în depresiune și paraautohtonul în sectorul unde apar la suprafață depozite miocene. În acest caz, limita a fost trasată între aceste depozite ale paraautohtonului și depozitele oligocene și eocene din vest. Din punct de vedere geomorfologic, limita trasată separă relieful depresionar de cel cu aspect montan. Climatic, diferențele dintre depresiune și versanții estici ai culmii Stânișoarei sunt evidente, iar sub aspect vegetal, limita depresiunii separă în general pajiștile și terenurile cultivate, de cele acoperite cu păduri. În bazinul Nemțișorului, pădurile au coborât până în lunca acestui râu și în acest sector limita vegetației nu corespunde cu cea fizico-geografică. Din punct de vedere pedologic, spre limita vestică a depresiunii se observă o podzolire din ce în ce mai evidentă a solurilor.

Pentru sudul și sud-estul depresiunii, se consideră limitele trasate de M. David (1931) ca bune. Astfel, din înșeuarea Crăcăuani (538m), înălțimile scad simțitor spre est și depresiunea este bine închisă de versanții masivului Ghindăuani-Tupilați (masivul Corni) ce se întind până în dealul Terpeștilor. Între Terpești și Boiștea, depresiunea este larg deschisă spre valea Moldovei prin valea Topoliței.

Limita estică a depresiunii, cu dealul Boiștea a fost trasată avându-se în vedere contactul dintre prundișurile sarmațiene de natură deltaică, cu depozite cutate, litologia diferită a acestor depozite condiționând și apariția unor deosebiri fizico-geografice.

II.2. Cadrul natural

Obiectivele turistice naturale reprezintă acele elemente ale cadrului fizico-geografic dintr-un loc ce au vocație pentru turism.

II.2.1. Relieful și geologia

Depresiunea Neamțului are un aspect larg vălurat cu interfluvii colinare și deluroase care alternează cu văi largi ale căror albii majore sunt bine dezvoltate. Aceasta se datorează într-o mare parte alcătuirii litologice din depozite miocene (roci de natură grezoasă, marnoasă, argiloasă, argilo-nisipoasă, conglomeratică) și cuaternare (prundișuri, nisipuri, argile). În relief s-a impus de asemenea și structura cutată a miocenului reprezentată printr-o succesiune de anticlinale și sinclinale.

Orientarea generală a reliefului este de la vest-nord-vest la est-sud-est în direcția de curgere a principalelor râuri ceea ce face ca pe distanțe relativ mici să existe diferențe mari de nivel. Astfel, lunca Ozanei are la intrarea râului în depresiune o altitudine de cca.480 m iar la o distanță de 15 km în aval, în dreptul satului Blebea are cu 130 m mai puțin (350m).

Înclinarea luncii râului Topolița de la vest la est este și mai mare pentru că altitudinea ei absolută este de cca. 490 metri în dreptul localității Filioara și de numai 320 metri în dreptul satului Terpești rezultând o diferență de nivel de 170 m pe o distanță de cca 13 km.

Dealul Căprești din estul depresiunii, din masivul Boiștea are o alitudine absolută de numai 460 m, dealul Staniștea are în punctul topografic Terpești 438m, dealul Mărului 483 m. În schimb, cornișa de desprindere a alunecărilor de la Temnicul are o altitudine de 560 m, iar dealul Pogorului de la sud-est de localitatea Ghindăoani are 558m altitudine.

Cele mai cobotâte altitudini se întâlnesc în partea estică a depresiunii, unde albiile văilor principale au 350 m (Ozana) și 320 m (Topolița).

Cele mai mari înălțimi din depresiune se află la limita ei vestică unde contactul cu rama montană se face în jurul altitudinii de 650 metri.

Culmile interfluviale din partea centrală a depresiunii au o înclinare pronunțată de la vest spre est deși sunt fragmentate de afluenții Ozanei și Topoliței.

Interfluviile care formează cumpăna de ape dintre cele două bazine hidrografice (Ozana și Topolița) au un rol important pentru aspectul general al depresiunii. Astfel, la limita vestică a depresiunii, cumpăna de ape dintre afluenții celor două râuri principale este indicată de un pinten al Dealului Mare Muncel Agapia, numit dealul de la Tarnii care se continuă spre est cu vârful Măguricea (630 m ). În continuare, cumpăna de ape merge în lungul dealului Osoiul (550 m), dealului Movilelor (450 m), dealului Humuleștilor (400 m) de unde urcă din nou în altitudine în dealul Boiștea (vârful Grași, 550 m).

La sud de pârâul Topolița, interfluviile sculpturale separă valea Topoliței de văile principalilor săi afluenți. Înre valea Topoliței și valea pârâului Netezi se desfășoară dealurile Buga (460 m), Trohanei (430 m), Topolița (430 m), Ocea (400 m) care prezintă pe 8 km lungime o diferență de nivel pe direcția vest-est de 115 m.

Flancurile nordice ale dealurlor Trohanei, Topolița și Ocea sunt abrupte și au aspect de cuestă, pe când panta flancurilor sudice este domoală.

Între valea pârâului Netezi și limita sudică a depresiunii, relieful este mult mai fragmentat și aici se detașează dealurile Cacaina (430 m), Osoiu (470 m), Măgliei (460 m ), Făgețelu (450 m).

Relieful depresiunii Ozana-Topolița este rezultatul acțiunii celor două categorii principale de factori morfogenetici: interni sau geologici (roci, structura și tectonica lor) și externi sau fizico-geografici (climă, hidrografie, vegetație și influențe antropice).

La formarea reliefului au acționat concomitent toți factorii, iar la formarea unei anumite forme de relief au participat o parte dintre ei.

În depresiunea Neamțului au fost separate următoarele tipuri genetice de relief: relief structural, relief sculptural, relief de acumulare fluvială și deluvială.

Relieful structural este datorat cutelor anticlinale și sinclinale a căror succesiune a imprimat reliefului liniile directoare ale cutărilor. Din această cauză, dealurile Brădățel, Osoiului, Olarului și Carpeni au o morfologie conformă cu structura corespunzând anticlinalelor Vânători și Grumăzești.

Culmea Pleșului cu o lungime de 24 km este un anticlinal cu înălțimea maximă de 913 m care descrește spe sud-est. În 1931, M. David a semnalat un relief de cuestă format în sectorul de intersecție, în masivul Ghindăuani-Tupilați (masivul Corni) pe care îl considera relief structural. La limita acestui masiv cu depresiunea subcarpatică Neamț a identificat o ,,coastă puternică – Ghindăuani Curechești”.

Relieful de cuestă de pe versanții nordici ai dealurilor Valea Seacă, Ceoharlicu, Trohanei, Topolița, Ocea, Țigla s-a format printr-o adâncire treptată și lentă a văilor în sectoarele de intersecție transversală a anticlinalelor, produsă în același timp cu o ușoară deplasare laterală a lor spre sud.

Relieful sculptural ocupă cea mai mare parte a teritoriului depresiunii Neamțului, înglobând interfluviile și versanții care au pante de peste 3°, modelați de procese de versant, un rol important având acțiunea de eroziune, transport și sedimentare exercitată de către apele torențiale și de șiroire ca și deplasarea în masă a unor materiale prin alunecări și rostogoliri.

Interfluviile sculpturale au aspect de munți joși, poduri înclinate, dealuri și coline. Diferențierea lor este dată de alcătuirea litologică a substratului. La contactul cu flișul carpatic, în vestul despresiunii, interfluviile sculpturale au un aspect de munți joși (dealul Brădățel).

În 1931, Mihail David considera a fi terase ale Ozanei, interfluviile sculpturale în care eroziunea nu a ajuns la stadiul de intersecție a versanților, cu aspectul unor poduri ușor înclinate. Formarea lor se datorează evoluției incomplete a unei suprafețe de nivelare care în prezent apare la altitudini absolute de 400-500 m (Humulești, Topolița, Grumăzești etc.). Tot Mihail David a indicat existența a trei platforme de eroziune pe înălțimile din zona marginală a depresiunii, care se prelungesc uneori în unitățile vecine.

Brădățel (platforma inferioară) apare în dealurile Ciorii (515m), Osoiului (550m), Brădățel (557m), Bourului (630m), apoi trece pe la est de mănăstirea Neamț prin dealurile Chiliei, Humei, Cărbunelui, dealul Cetății Neamțului, dealul Gol.

Platforma Filiorului (medie) a fost indicată numai pe marginea depresiunii.

Platforma Corni (superioară) apare la înălțimi ce ating 1000 m pe rama vestică și 900 m în nord-est (Culmea Pleșului).

Versanții – procesele geomorfologice care au modelat versanții din Depresiunea Neamțului au fost determinate de condițiile climatice, alcătuirea geologică, caracterul și răspândirea învelișului vegetal dar și de activitatea omului. Acești factori au acționat împreună doar că tipul proceselor de versant și stadiul lor de evoluție a fost generat de contribuția fiecăruia în parte. Versanții sunt alcătuiți de procese mai puțin variate în sectoarele în care alcătuirea petrografică este mai uniformă.

Condițiile climatice au influențat partea superioară a scoarței terestre ducând la o alterare a rocilor, schimbându-le aspectul dar și caracteristicile chimice și fizice. Produsele de alterare au rămas în mare parte pe loc pe suprafețele ușor înclinate sau plane, iar pe terenurile înclinate acestea s-au deplasat sub influența gravitației în funcție de ondițiile oferite de versanți.

Gradul de înclinare a versanților este în strânsă legătură cu apariția și dezvoltarea degradărilor, acestea producându-se pe pantele cu înclinări de peste 3°. Apele din precipitații au o curgere mai rapidă la o pantă mai accentuată, crescând puterea lor de rupere și de punere în mișcare a particulelor de rocă sau sol. Degradările de teren au valoarea cea mai mare în zona de contact a versanților Culmii Pleșului cu versanții estici ai flișului carpatic, unde înclinarea pantelor poate depăși 15°.

Se creează condiții de formare a pânzelor de apă subterană prin a căror acțiune se declanșează deplasările de teren de diverse tipuri în cazul în care alcătuirea petrografică este caracterizată prin prezența argilelor în intercalație cu nisipurile. Ploile de lungă durată au un rol important în declanșarea alunecărilor de teren fiindcă se creează condiții de pătrundere a apei în adâncimi mari. Pentru versanții ceilalți, ploile repezi, torențiale prezintă o mare importanță pentru că au puterea de a deplasa particule mici de sol sau de rocă și de a forma șuvoaie.

Gradul de acoperire cu vegetație al terenurilor cât și compoziția acesteia contribuie de asemenea la dezvoltarea degradărilor de teren. Pădurile dar și învelișul vegetal natural constituie o protecție pentru sol, oferindu-i rezistență față de denudație. În sectoarele defrișate degradările sunt active și accentuate pe când versanții împăduriți ai zonei marginale din vestul depresiunii sunt afectați de degradări moderate.

Înlocuirea vegetației naturale cu o vegetație cultivată în cea mai mare parte a depresiunii a dus la ruperea echilibrului natural ce a accelerat eroziunea (pe versanții estici ai Dealului Mare Văraticu).

Relieful de acumulare

Formele de relief de acumulare sunt reprezentate prin conuri de dejecție, glacisuri coluviale sau proluviale, lunci, terase.

Conurile de dejecție se întâlnesc în zonele de debușeu ale văilor torențiale care coboară de pe versanții Culmii Pleșului, a zonei montane și ai dealurilor Boiștea, Brădățel și Olarului. În unele sate (Vînători, Nemțișoru) pânza de apă subterană bogată a conurilor de dejecție este folosită la alimentarea cu apă.

Glacisurile coluviale s-au format la contactul luncilor cu versanții sau la baza versanților ce au suferit spălări. Sunt alcătuite din materiale fine, luto-nisipoase fiind bogate în ape freatice ceea ce favorizează dezvoltarea vegetației.

Glacisul acumulativ de contact s-a format la contactul dintre rama muntoasă din vest și depresiune. Rețeaua hidrografică de tip piemontan cu o mare densitate și climatul instabil din pleistocen a favorizat un drenaj activ și eroziunea a atacat glacisul de acumulare pe toată suprafața sa. Așa dar, materialul acumulativ ce acoperea depozitele miocene ale depresiunii a fost înlăturat aproape în totalitate.

Luncile s-au format într-o proporție mai mare în lungul văilor principale: Ozana cu afluentul său Nemțișorul și Topolița cu afluenții Valea Seacă și Netezi. Prezența unor văi adâncite în partea centrală a depresiunii sunt consecința și dovada mișcărilor tectonice de ridicare care au afectat regiunea.

Lățimea mare a luncii Ozanei la intrarea în depresiune este o consecință a schimbării pantei dintre lanțul muntos carpatic și zona depresionară, ceea ce face ca viteza apelor și puterea lor de transport să se reducă, consecința fiind depunerea materialelor aduse din munți.

Aluviunile luncilor, din punct de vedere petrografic sunt alcătuie din prundișuri bine rulate formate din material carpatic (șisturi, cuarț, gresii etc.), din lentile argiloase și nisipuri. Acestei alcătuiri a luncii Ozanei, populația i-a dat denumirea de ”prund”, acest material fiind folosit în construcții.

Terasele – În 1931, Mihai David a oferit primele informații asupra teraselor din depresiunea Ozana-Topolița. El a considerat că evoluția reliefului din cuaternar a dus la formarea a trei terase: superioară, medie și inferioară.

Terasa superioară a fost considerată ”o terasă bogat aluvionară acoperită în parte de lehm de aceeași natură, iar prundișurile remaniate din marele con de dejecție, prezintă o importantă dezagregare, arătându-i vechimea destul de apreciabilă.”

Orientarea teraselor medii și superioare nu corespunde actualei orientări a văii Ozanei. Mihail David considera că ”poziția terasei superioare și medii de pe dreapta Neamțului, din dealul Olarului până în Boiștea având pozițiunea nu paralelă terasei inferioare și albiei actuale, ci perpendiculară pe aceasta”.

II.2.2. Clima

Factorii climatogenetici prezintă particularități proprii datorită așezării geografice. Deoarece depresiunea este străbătută de paralela de 47°12’lat N, insolația este moderată tot timpul anului, unghiul de incidență a razelor solare la amiază cu suprafețele orizontale ale reliefului de aici variind în medie între 66°12’ la solstițiul de vară și 19°18’la solstițiul de iarnă. Datorită reliefului fragmentat, cu văi și culmi orientate în general vest-est regimul diurn și anual al insolației este modificat, iar dinamica generală și locală a atmosferei generează permanent stări de vreme diferite de la un sector la altul.

În funcție de poziția și intensitatea centrilor de acțiune atmosferică, permanenți sau temporari, variațiile câmpului baric produc frecvente schimbări de vreme. Obstacolul format de lanțul montan din vest a influențat mișcarea advectivă a maselor de aer schimbându-le direcția, accelerând sau încetinind viteza de deplasare determinând transformări ale proprietăților termodinamice și producerea unor fenomene meteorologice specifice.

După ascaladarea Carpaților, masele de aer maritim din vest și nord-vest se continentalizează și devin aride căpătând caracteristici asemănătoare maselor de aer din est și nord-est, calde și uscate vara și reci iarna.

Prin altitudine, înclinare, expoziția versanților și configurația formelor sale se exercită acțiunea reliefului asupra regimului elementelor climatice. Densitatea aerului și presiunea atmosferică scade prin creșterea altitudinii. Poziția depresiunii, închisă spre nord și est de culmi și dealuri subcarpatice (Culmea Pleșului, dealul Boiștea, masivul Corni) iar spre vest de munți, cu rol de obstacol în calea maselor de aer subpolar sau continental, îî conferă caracteristicile unui climat temperat continental moderat, de adăpost.

Izoterma anuală de 8°C se desfășoară de-a lungul marginii estice a culmilor carpatice și ocolind Culmea Pleșului se îndreaptă către nord. Luna cu temperatura cea mai coborâtă este ianuarie (-3,7°C), iar luna cu temperatura cea mai ridicată este iulie (19,5°C) rezultând o amplitudine anuală de 23,2°C. Climatul este mai moderat în depresiunea Neamțului față de valea Siretului și Podișul Moldovenesc, unde temperaturile medii lunare sunt mai ridicate vara și mai coborâte iarna ceea ce duce la amplitudini lunare mai mari.

Datorită poziției de adăpost a regiunii față de influența continentală estică și ușoarei foehnizări a maselor de aer care coboară din Carpați, depresiunea subcarpatică Ozana-Topolița are un climat mai blând.

În Depresiunea Neamțului, în special pe văile principalelor râuri se produc inversiuni termice, frecvente îndeosebi iarna când în perioade de regim anticiclonic cu timp calm și cer senin aerul foarte rece invadează sectoarele cele mai joase. Acest fenomen are o frecvență ridicată fiind pus în evidență prin inversiuni de vegetație, pe culmi întâlnindu-se păduri pure de fag, iar în zonele altitudinale inferioare apar amestecuri de rășinoase.

În depresiune în mod obișnuit, primele înghețuri se produc în perioada 10-20 octombrie, iar cele mai târzii în aprilie sau mai când temperaturile pot scădea până la -2,2°C (11 aprilie 1959) și -0,7°C (22 aprilie 1959).

Dinamica atmosferei din depresiunea Neamțului este o consecință a circulației generale a atmosferei, cu unele aspecte locale datorate inflenței exercitate de condițiile naturale specifice.

La Târgu Neamț calmul este destul de pronunțat (33%), vânturile dominante fiind cele din NV (20%), urmate de cele din SV (11%) și N (8%). Datorită deschiderii largi a depresiunii spre SV, frecvența vânturilor sud-vestice este accentuată în special primăvara.

Cele mai puternice vânturi pe Valea Ozanei sunt cele dinspre NV și N. Dinspre Culmea Stânișoarei coboară mase de aer reci și grele dând naștere la furtuni ce produc pagube mari din cauză că în depresiune se produc minime barice.

Brizele de munte reprezintă fenomene eoliene obișnuite în zona de contact dinspre depresiunea și Culmea Stânișoarei, puse în evidență în perioada caldă a anului, prin apariția și dezvoltarea norilor cumuliformi. Aceste vânturi transportă cantități mari de aer ozonat din zona montană spre zona joasă depresionară noaptea.

Nebulozitatea atinge valori mari în lunile de iarnă depășind valoarea medie anuală. Iulie și septembrie sunt lunile cu nebulozitate mică.

Se înregistrează deosebiri între depresiune și unitățile naturale vecine în ceea ce privește precipitațiile atmosferice. Aceste deosebiri pluviometrice sunt puse în evidență și de aspectul actual al vegetației de pădure de fag și de gorun pe versanții estici ai Stânișoarei și ai dealurilor subcarpatice și de pajiști stepizate în depresiune.

În lunile mai, iunie și iulie cad cele mai multe ploi, cantitatea totală de precipitații ajungând în medie la 287mm, adică 44% din totalul anual, iar în lunile de iarnă, mai ales în februarie se înregistrează cele mai puține precipitații (18,8 mm în medie).

Se constată mari diferențe în producerea cantităților de precipitații de la an la an și de la lună la lună, existând ani când în depresiune la Bălțătești s-au înregistrat peste 900 mm precipitații (1897) și ani când cantitatea medie anuală a scăzut sub 400 mm (1909).

Umiditatea relativă a aerului are o valoare medie anuală de 74%, regimul ei anual fiind invers față de cel termic.

Factorii geografici locali precum variația altitudinii și fragmentarea reliefului, orientarea văilor și a interfluviilor, gradul de înclinare a versanților și expunerea lor față de razele Soarelui și a vântului, acoperirea cu vegetație, diferite tipuri de sol din cadrul depresiunii subcarpatice Ozana-Topolița duc la apariția unor diferențe microclimatice destul de accentuate.

Din punct de vedere climatic atât față de unitățile naturale vecine cât și față de rama înconjurătoare, Depresiunea Neamțului este bine individualizată.

II.2.3. Hidrografia

Depresiunea Neamțului este bogată în ape subterane de stratificație și în strate acvifere freatice.

Apele subterane de stratificație au o permeabilitate mare conținând în general o cantitate redusă de săruri dizolvate și sunt potabile. Pot fi de tip cloruratosodice când vin în contact cu argile salifere și bicarbonate calcice și magnezice când sunt cantonate în nisipuri și gresii friabile.

În depozitele helvețiene, pe lângă pânzele de apă subterane potabile apar și izvoare sărate. Apa celor de la Băile Bălțătești de pe dreapta râului Sărata este clorurată, sulfatată, sodică, hipertonică. Alte izvoare cu ape sulfuroase, clorosodice, de concentrație diferită se găsesc în jurul mănăstirii Neamț, pe valea Magherniței și pe stânga pârâului Nemțișor.

În locul numit Slătioara Vânătorilor, în zona localității Vânători se găsește un izvor cu ape clorosodice, cu o concentrație foarte mare. La vest și nord-vest de Vânători și în Culmea Pleșului, apare la zi sub formă de izvoare apa cantonată în depozite conglomeratice. Izvoarele au un grad de mineralizare ridicat și debite mici.

Apele de stratificație apar la suprafață pe o linie corespunzătoare contactului dintre orizontul supraconglomeratic cu sare sub forma izvoarelor minerale și conglomeratele de Pleșu cu elemente verzi în zona Băilor Oglinzi, stațiune situată în sud-estul Culmii Pleșului. Acestea au fost folosite intens pentru alimentație, obținerea sării prin avaporare sau conservarea alimentelor fiind cunoscute din cele mai vechi timpuri.

Oamenii de știință, începând cu secolul al XIX-lea au început să se ocupe de utilizarea pentru tratarea unor boli a apei mai multor izvoare sărate. S-au evidențiat noi surse hidrominerale terapeutice în urma recentelor cercetări hidrologice și a forajelor executate.

În 1977, Samson Sanda a analizat compoziția chimică a apelor minerale de la Băile Oglinzi constatând că acestea pot fi utilizate doar în cura externă fiind încălzite în bazine. Sunt utilizate în tratarea de afecțiuni ale sistemului nervos, afecțiuni reumatismale degenerative, afecțiuni reumatismale – inflamații cronice, afecțiuni ginecologice, afecțiuni ale pielii, sechele post-traumatice.

Pe teritoriul Depresiunii Neamțului au putut fi diferențiate mai multe unități și subunități hidrologice în funcție de structura, alcătuirea petrografică și grosimea depozitelor în care sunt acumulate stratele acvifere freatice cât și tipul acestor depozite

1. Unitatea hidrogeologică de terase apare în lungul râurilor Topolița, Nemțișor și Ozana. Aceste depozite sunta coperite la partea superioară în general de un strat de argile aluvionare și sunt formate din prundișuri cu intercalații de nisipuri. Fiind bogat, stratul acvifer reprezintă principală sursă de alimentare cu apă a localităților Săcălușești, M-rea Neamț, Filioara, Ocea, Târgu Neamț, Vînători, Humulești etc.

2. Unitatea hidrologică de luncă este localizată în lungul prinipalelor râuri: Valea Seacă, Topolița, Ozana, Nemțișorul, Agapia etc. Este alcătuită din nisipuri argiloase, depozite fluviatile și prundișuri și bolovănișuri. Direcția de curgere a apelor freatice în lunci corespunde cu cea a rețelei hidrografice de suprafață. Debitele apei freatice măsurate prin pompări din foraje sunt diferite datorită neuniformității granulometrice a stratului acvifer din lunci.

3. Unitatea hidrogeologică a versanților cu deluvii de alunecare apare la limita vestică și sud-vestică a depresiunii. Apa freatică se găsește la adâncimi variabile, nivelul hidrostatic având oscilații mari datorită permeabilității diferite a depozitelor deluviale. În funcție de panta și microrelieful terenului, stratele acvifere au o dezvoltare discontiuă și o canalizare pe anumite direcții. Alimentarea stratelor acvifere se face direct din precipitații dar și din apele subterane înmagazinate în depozite miocene. Apele deluviale se încadrează în categoria apelor bicarbonate calcice și magneziene.

4. Unitatea hidrogeologică de glacis ce cuprinde apele freatice cantonate în depozite coluviale și mixte (aluvio-coluvio-proluviale), fiind alcătuite din nisipuri argiloase cu intercalații de pietrișuri uneori acoperite de luturi nisipoase. Datorită intercalării depozitelor mai puțin permeabile ce nu permit infiltrarea apei la o adâncime mai mare cu cele permeabile, apa se găsește la adâncimi variate în această unitate hidrogeologică (0-10m). Numeroasele izvoare ce apar la baza glacisurilor cât și numeroasele fântâni ce servesc la alimentarea cu apă a localităților pun în evidență stratul acvifer. Nivelu hidrostatic suferă oscilații destul de accentuate deoarece alimentarea apelor freatice din glacisuri se face mai ales prin scurgerile de pantă.

Bazinele Ozana și Topolița, afluenți pe dreapta ai Moldovei aparțin rețelei hidrografice de suprafața.

Râul Topolița are un bazin hidrografic cu o suprafață de 280 km². Râul se numește Agapia în zona de izvoare până la confluența cu pârâul Tinoasei, mai departe numindu-se Topolița. La început râul prezintă o vale îngustă, izvorând din zona montană cu aspect tânăr care începe sî se lărgească în aval de Mănăstirea Agapia la intrarea în depresiune. Deoarece are o putere mai mică de eroziune și transport, albia minoră a râului Topolița este mai îngustă față de cea a Ozanei.

Pârăul Netezi, Valea Seacă și pârâul Tinaoasei fac parte din afluenții cei mai importanți ai Topoliței. Aici nu se înregistrează viituri importante care să producă inundații. Datorită topirii bruște a zăpezii, primăvara se înregistrează nivelele maxime, iar în celelalte anotimpuri în urma perioadelor ploioase. Apa râului scade foarte tare dar nu seacă niciodată în perioadele secetoase. Când se înregistrează cele mai scăzute nivele din an (iarna), ele nu scad sub 100 cm. Rareori, apele Topoliței îngheață iarna, formându-se frecvent la maluri doar pojghițe subțiri de gheață. Datorită pantei mari și alimentării active din pânza freatică se datorează slaba intensitate a fenomenului de îngheț în sectorul postului hidrometric Filioara.

Ozana, cu o lungime de 57, 2 km izvorăște din zona montană a flișului carpatic, de sub vârful Hălăuca (1530m) străbătând depresiunea intramontană Pipirig, pătrunzând apoi în depresiunea Neamțului străbătând-o de la vest la est, traversând orașul Târgu Neamț, vărsându-se apoi în Moldova în aval de localitatea Timișești. Pe dreapta primește afluenți mai importanți (Secu, Dolhești, Domesnic) în zona carpatică, iar pe stânga în depresiunea subcarpatică primește cel mai important afluent al său: Nemțișorul ce izvorăște de sub vârful Chitigaia (1194 m). Ozana are un bazin hidrografic cu o suprafață de 427 km², iar modul de alimentare al apelor este pluvionival moderat. În funție de cantitatea de precipitații și de anotimp, debitul înregistrează variații foarte mari. Are un debit scăzut în cea mai mare parte a anului, în principal bazându-se pe cantitatea de apă primită din izvoare subterane. În zona înaltă, râul fiind alimentat prin topirea zăpezilor și prin ploile abundente, debitul crește foarte mult primăvara. Nivelul apelor ajunge în prezent la 1-1,5 m, uneori și mai mult, acoperind albia majoră complet provocând inundații. Din această cauză, în sectorul orașului Târgu Neamț au fost necesare lucrări de amenajare a albiei, îndiguindu-se cu blocuri de piatră și beton malul stâng pe o distanță de 6 km. Scurgerile de primăvara, în mod normal reprezintă 40% din volumul total al scurgerii anuale. Iarna are loc cea mai redusă scurgere, înregistrându-se fenomenul de îngheț.

Ozana are o albie largă în cursurile mijlociu și inferior, cu firul apei despletit în mai multe brațe, cu aluviuni groase formate din nisip și pietriș. Datorită infiltrării apei în orizontul freatic din care sunt alimentate captările din zona Timișești-Zvoronești pentru alimentarea cu apă a orașului Iași, debitul scade considerabil.

Pe versanții Culmii Pleșului, o amploare deosebită capătă scurgerile de pantă la topirea zăpezilor și după ploi torențiale, transportând mari cantități de aluviuni.

Stratele acvifere freatice reprezintă principala sursă de alimentare cu apă a localităților în Depresiunea Ozana-Topolița. Datorită bogăției apei din conul de dejecție al Ozanei, cât și debitul relativ constant, au dus la folosirea acestei surse la alimentarea cu apă a localităților Roman, Târgu Frumos și Iași.

II.2.4. Vegetația și fauna

II.2.4.1. Vegetația

Condițiile naturale: relief, climă, hidrologie, soluri cu modificări în timp datorită activității omului a determinat aspectul fitogeografic al Depresiunii Neamțului. Actuala vegetație spontană este reprezentată de păduri, pajiști, vegetație specifică versanților cu terenuri degradate dar și de vegetația de luncă.

În Depresiunea Neamțului existau păduri întinse dar în scopul extinderii culturii plantelor, pășunilor și a fânețelor, acestea au fost defrișate, asta ducând la modificarea structurii floristice și a favorizat totodată dezvoltarea proceselor geomorfologice.

Zona și etajul nemoral cuprinde un subetaj al pădurilor de gorun (Quercus petraea) uneori în amestec cu carpenul (Carpinus betulus) și cu mesteacănul (Betula pendula) și un subetaj al pădurilor de fag. Lângă Varatic se găsesc goruni seculari ce sunt ocrotiți făcând parte din rezervația Codrii de Aramă, 9 ha (alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN, situată în județul Neamț pe teritoriul administrativ al comunei Agapia), iar mestecenii seculari din aceeași zonă aparțin rezervației Pădurea de Argint, 0.5 ha. S-a format o zonă de interferență la contactul acestor subetaje, unde pădurile de gorun în amestec cu fagul alternează cu făgetele pe versanții umbriți și cu gorunete dezvoltate pe versanții însoriți, bine drenați. S-a dezvoltat o pădure de stejar (Quercus robur) cu arbori seculari pe terasa de confluență a Nemțișorului cu Ozana, în prezent rezervație naturală Braniștea, 55 ha. Dintre speciile de amestec se întâlnesc carpenul (Carpinus betulus) și teiul (Tilia).

Se întâlnește o pădure de carpen și fag pe versanții Culmii Pleșului, între orașul Târgu Neamț și satul Nemțișor, iar în jurul Mănăstirii Neamț de fag și rășinoase. Capătul sud-estic al Culmii Pleșului, spre Târgu Neamț cu povârnișuri stâncoase, este acoperit de plantații de pin (Pinus silvestris), iar spre poale de salcâm (Robinia pseudocacia).

În pădurea de fag sau de fag și carpen se întânesc arbori izolați de plop tremurător (Populus tremula), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), tei argintiu (Tilia tomentosa) și brad alb (Abies alba). Subarboretul lipsește de obicei din cauza umbrei dese, dar uneori apar exemplare rare de zmeură (Rubus idaeus) și soc (Sambucus nigra). O pătură groasă de frunze moarte, fărămițate acoperă solul pe care s-au dezvoltat aceste păduri și din aeastă cauză de multe ori lipsește vegetația ierboasă sau este reprezentată prin câteva plante efemeride doar primăvara: trei răi (Hepatica nobilis), horști (Luzulla pilosa), păștița (Anemone ranunculoides), brebenei (Corydalis solida) etc. Aceste plante apar înaintea înfrunzirii arborilor. În aceste păduri, după închderea coroanelor au condiții de dezvoltare doar plantele umbrofile: brei (Mercurialis perennis) și vinarița (Ajuga reptans). În afară de aceste plante mai apar și ferigi (Dryopteris filix mas), apoi diverse plante cu flori: floarea paștelui (Anemone nemorosa), ciocul berzei (Geranium Sanguimeum), colțișor (Dentaria bulbifera), măcrișul iepurelui (Oxalis acetosella). Deoarece plantele ierboase dispar aproape în totalitate în timpul verii, pădurile de fag sunt monotone. Odată cu căderea frunzelor, toamna unele plante își intensifică creșterea, dând un aspect mai viu pădurii.

În jurul Mănăstirii Neamț, pe valea Nemțișorului și pe versanții montani dintre mănăstirile Văratic și Agapia sunt păduri de fag și conifere. Fagul este însoțit de brad (Abies alba) și uneori de exemplare izolate de paltin (Acer pseudoplatanus), molid (Picea excelsa), mesteacăn (Betula verrucosa) și carpen. Apar exemplare de păducel (Crataegus monogyna), zmeură (Rubus idaeus), alun (orylus avellana) și soc (Sambucus nigra). Vegetația ierboasă este reprezentată prin vinarița (Asperula odorata), vulturică (Hieracium transsilvanicum), sănișoară (Sanicula europaea), horști (Luzula pilosa), lăcrămiță (Majanthemum bifolium), fragi (Fragaria vesca), ventrilică (Veronica ofiicinalis), ciocul berzei (Geranium sanguineum) etc.

În lunci se întâlnesc păduri de frasin (Fraxinus excelsior) și de anin negru (Alnus glutinosa).

II.2.4.2. Fauna

Speciile de interes cinegetic: jderul (Martes martes), iepurele (Lepus europaeus), căprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Vulpes vulpes) și mistrețul (Sus scropha). Ursul (Ursus arctos) a coborât din zona montană extinzându-și arealul în dealurile subcarpatice ca urmare a măsurilor de protecție. În pădurea Dumbrava, în apropierea Mănăstirii Neamț există o rezervație de creștere a zimbrilor.

În păduri și livezi se pot observa sturzul cântător (Turdus philomelos), șoarecele gulerat (Apodemus flavicollis), ciocănitoarea verzuie (Picus canus), porumbelul gulerat (Columba palumbus), veverița (Sciurus vulgaris), pârșul mare (Glis glis) etc. Dintre nevertebrate, o răspândire mai mare o au gasteropodele.

Dintre reptile menționăm gușterul (Lacerta viridis viridis), șopârla de munte (Lacerta vivipara), șerpi, iar dintre amfibieni broasca de pădure (Rana temporaris), broasca brună (Bufo bufo), brotăcelul (Hyla arborea) și salamandra (Salamandra salamandra).

Râul Ozana, Topolița și afluenții săi sunt populați de scobari (Chondrostoma nasus), Boișteni (Phoxinus phoxinus) și zglăvogi (Cottus gobio).

II.2.5. Solurile

Prin combinarea factorilor locali și regionali specifici Depresiunii Neamțului au luat naștere și au evoluat soluri zonale din clasele molisoluri, cambisoluri și argiluvisoluri, precum și soluri azonale cum sunt cele care aparțin claselor solurilor neevoluate, trunchiate sau desfundate și solurilor hifromorfe.

În aspectul pedologic actual din depresiune, ca factori naturali principali o influență deosebită au avut-o alcătuirea geologică, caracteristicile morfografice și evolutive ale reliefului, valorile și variațiile principalelor elemente climatice (precipitații, temperatură), regimul hidrologic și cel hidrogeologic dar și vegetația.

La aceasta, se adaugă ca și influență factorul timp, mai ales în ceea ce privește durata de acțiune a unor anumite procese pedogenetice specifice (formarea ,,permanentă” a solurilor și protosolurilor aluviale).

De asemenea, activitatea umană influențează prin consecințele ei evoluția și conservarea solului la fel de mult ca și ceilalți factori pedogenetici. Activitatea nerațională, în ultimă instanță poate duce la distrugerea totală prin îndepărtarea învelișului de sol. În urma defrișărilor masive la care a fost supus versantul sud-vestic al Culmii Pleșului este acoperit pe mari suprafețe cu erodisoluri și regosoluri.

Molisolurile au o răspândire mare în sectorul central al depresiunii. Cele mai răspândite tipuri de sol sunt solurile cenușii ce acoperă majoritatea versanților și interfluviilor. Ca subtipuri se găsesc soluri cenușii tipice pe formele mai joase ale reliefului, soluri cenușii cambice în special în partea centrală a depresiunii și soluri cenușii pseudogleizate la nivelul interfluviilor.Pe terasele medii ale Ozanei, se întânesc areale cu cernoziomuri cambice, prezența lor fiind condiționată de vârsta relativ tânără a reliefului.

Argiluvisolurile sunt reprezentate prin soluri brune luvice și luvisoluri albice acoperind suprafețe importante către marginile depresiunii.

Solurile brune luvice (cu subtipurile tipic și pseudogleizat) se găsesc atât pe terasele Ozanei de la sud de localitatea Vânători cât și la nivelul versanților dealurilor ce mărginesc depresiunea în est și sud.

Luvisolurile albice acoperă suprafețele interfluviale situate în vestul depresiunii, atât la sud cât și la nord de pârâul Agapia, cât și porțiunile cele mai înalte alea dealului Boiștea.

Cambisolurile sunt reprezentate prin soluri eumezobazice și chiar soluri brune acide caracteristice părților cele mai înalte ale depresiunii.

Solurile brune eumezobazice se întâlnesc la contactul cu unitatea montană. Solurile brune acide se întâlnesc pe versantul depresionar al Culmii Pleșului.

Dintre solurile azonale, cea mai mare răspândire o au protosolurile aluviale și solurile aluviale la care se adaugă numeroase areale acoperite cu erodisoluri (sud-est) și mai puțin regosoluri. În depresiune s-au format și soluri pseudogleice (interfluviul Ozana-Topolița) și soluri gleice (câteva areale disjuncte situate în partea estică a depresiunii) ca urmare a excesului de umiditate, de natură pluvială sau/și freatică.

II.3. Economia

Agricultura este definitorie pentru Depresiunea Neamțului, în rândul activităților economice. În urma împroprietăririlor care au avut o incidență superioară în partea de est și de sud a depresiunii, a reducerii suprafețelor deținute de mănăstiri, a cooperativizării și a repunerii în posesie, proprietatea agricolă individuală de aici nu este foarte extinsă și oricum ea se află într-un proces de restrângere (de la 1.53 ha în 1948 la 1.03 ha în 2002), dar și de fărămițare.

Nivelul de dotare tehnică a agriculturii este unul destul de mulțumitor în țara noastră, dar chiar și așa căruțele (simboluri ale trecutului sau ale agriculturii extensive tradiționale) rămân o prezență banală în peisajul rural din depresiune, în medie existând o căruță la zece gospodării.

În urma schimbării regimul de proprietate, cultura plantelor cât și creșterea animalelor au suportat modificări structurale importante. Cele mai evidente pentru prima ramură fiind extinderea suprafețelor ocupate cu plante furajere și a celor cultivate cu legume, restrângerea celor afectate livezilor și culturii cartofului. De o parte și de alta a anului 1989, unele culturi dispar (inul pentru fuior), iar altele noi apar (mazarea și floarea soarelui) în relație directă cu noile necesități. Aceleași mecanisme logice explică și creșterea numerică a efectivelor de porcine sau a celor de cabaline în timp ce creșterea ovinelor se află într-o adevărată retragere.

În schimb, producțiile agricole se află într-o descreștere de amploare regăsită ca un lucru firesc în aproape toate cazurile, în condițiile fragmentării terenurilor agricole și a dispariției zootehniei de complex.

Expresia agricultură de subzistență este echivalentă cu cea de agricultură înapoiată, uitându-se faptul că tocmai acest mod de organizare (flexibil, mai puțin costisitor) este cel mai adaptat realităților actuale.

Depresiunea Neamțului cu vechi și frumoase tradiții meșteșugărești nu a fost niciodată un areal în care industria și industrializarea să fi reprezentat cuvinte de ordine, cu toate că prezența și mai ales efectele lor social-economice nu au fost de neglijat.

Locul întreprinderilor construite în perioada comunismului (nici prea mari și nici prea diversificate) falimentare în prezent, a fost luat de unități particulare în cea mai mare parte de dimensiuni modeste dar destul de profitabile, mai ales cele din domeniul pielăriei și încălțămintei și din cel al prelucrării cauciucului. Nici industria prelucrării lemnului nu trebuie uitată, chiar dacaă de această dată semnele evoluției sunt evident mai puțin dinamice.

Turismul (mai ales agroturismul) în prezent este văzut ca un adevărat colac de salvare pentru economia din Depresiunea Neamțului. Se speră că dezvoltarea lui va atrage și o relansare a altor domenii (în special a comerțului și a agriculturii). Această ipoteză și dorință are șanse mari de reușită cu condiția să aibă loc o renaștere a activităților din zona tulbure în care se află în prezent. În plus, existența stațiunii balneo-climaterice de la Bălțătești (activă și bine organizată), a taberei de elevi și preșcolari de la Oglinzi, a mănăstirilor și schiturilor (nu mai puțin de 17 la număr) constituie avantaje însemnate pentru valorificarea vocației turistice a depresiunii.

Activitățile comerciale au beneficiat de o reconsiderare majoră după 1989 (din punct de vedere juridic și de proprietate, legată de reprezentarea teritorială etc.), pe lângă micile magazine făcându-și apariția la Târgu Neamț și firme de comerț a căror prosperitate este în curs de consolidare.

În privința transporturilor, în primul rând trebuie remarcată balansarea structurală petrecută în ultimii ani, în detrimentul celui feroviar și în beneficiul celui rutier mult mai elastic și penetrant. De altfel, inclusiv rețeaua căilor de comunicație rutieră a făcut obiectul unor extinderi în ultimii ani, dar din păcate acest proces nu a fost însoțit și de unul de modernizare a celor anterioare.

Toate aceste evoluții certifică existența unei anumite izolări, a unei anumite societăți și economii cu trăsături destul de diferite celor considerate a fi moderne, caracterizare puțin convenabilă oricărui teritoriu și oricărei populații, mai ales în contextul tendințelor pan-europene actuale. Observația este valabilă și pentru Depresiunea Neamțului iar ieșirea din această situație pentru care s-a optat a fost cea a migrațiilor internaționale pentru muncă.

Practic mai tot ceea ce s-a realizat bun și durabil în ultimii ani în economia depresiunii a avut la bază sumele provenite din exterior, însă prețul plătit pentru acești bani este sapararea de familie, lăsând urme ce se vor vedea mai ales în viitor.

CAPITOLUL III – Potențialul turistic natural al Depresiunii Neamțului

III.1. Rezervația Codrii de Aramă

Codrii de Aramă alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip forestier), situată în județul Neamț, pe teritoriul administrativ al comunei Agapia.

Arial natural cu o suprafață de 7 hectare se află în partea central nordică a județului Neamț, în

Depresiunea Neamțului în zona sud-vestică a satului Filioara, între acesta și satul Văratec. Rezervația este situată la o altitudine de 550-650m.

Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) și reprezintă o zonă împădurită în culmea sudică a Dealului Filiorul, cu rol de protecție pentru specii arboricole de gorun secular. Vârsta celui mai bătrân exemplar este de peste 130 ani. Alături de acesta, aici sunt inventariate alte circa 300 de specii de plante. La poalele dealului, Pârâul Filioara se însoțește de pâlcuri de răchitișuri și mlaștini mici, iar pe pajiștile înconjurătoare, păiușul roșu și iarba vântului se găsesc din belșug. (portalul viziteazaneamt.ro)

Pe la asfințit poți admira sub lumina razelor de soare, ,,văzduhul tămâiet” descris de marele poet român Mihai Eminescu în Călin-file din poveste: De treci codrii de aramă/ de departe vezi albind/ S-auzi mândra glăsuire/ a pădurii de argint,/ Acolo, lângă izvoară,/ iarba pare de omăt,/ Flori albastre tremur ude/ în vazduhul tămâiet.

III.2. Rezervația Pădurea de Argint

Aria naturală de interes forestier și peisagistic cunoscută și sub denumirea de ,,Codrii de Argint” se află în partea central-nordică a județului Neamț și cea nord-estică a satului Văratec, pe terasa inferioară a pârâului Topolița la altitudinea de 540m.

Codrii de argint alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip forestier).

Rezervație naturală cu o suprafață de 2 hectare a fost declarată arie protejată prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) și reprezintă o zonă împădurită având rol de protecție pentru specii arboricole de mesteacăn secular (Betula pendula). Pădurea în cea mai mare parte a ei are arbori bătrâni cu vârsta de peste 100 de ani dar și arbori mai tineri de 20 până la 50 ani. (portalul viziteazăneamț.ro)

Frumusețea excepțională a Pădurii de argint este descrisă de cel mai mare poet român, Mihai Eminescu, în următoarele versuri: De treci codrii de aramă, de departe vezi albind/ Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint – Călin, file din poveste.

III.3. Rezervația de zimbri și faună carpatină

Rezervația de Zimbri și Faună Carpatină “Dragoș Vodă” este una din cele 4 rezervații de zimbri existente la noi în țară și este catalogată ca fiind una dintre cele mai mari rezervații exclusive zimbrilor din Europa.

Situată în nordul județului Neamț, pe raza comunei Vânători-Neamț, în apropierea drumului național DN15 și a Mănăstirii Neamțului, rezervația reprezintă unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale județului.

Rezervația a fost înființată în anul 1968, se întinde pe aproximativ 11.500 ha și este una dintre cele patru arii protejate incluse în Parcul Natural Vânători-Neamț.

Din cronica Ocolului Silvic Targu-Neamț aflam următoarele: “Primele exemplare de zimbri, în număr de trei, originare din Polonia, au fost aduse în anul 1970 dându-li-se numele de Rarău, Roxana și Raluca.

În anul 1974 se nasc primele două exemplare de zimbru în cadrul rezervației: Rosina – femela și Roco – mascul; în același an rezervația gazduiește filmarea unor secvențe de vânător pentru filmul “Frații Jderi” și “Ștefan cel Mare – Vaslui 1475”.

În anul 1975, la începutul lunii august, toți cei 5 zimbri sătui de captivitate reușesc să rupă gardul șubred al țarcului și ajung pe piscul Brăileanca și în poiana Grajduri, unde consumă din belșug coaja de carpen, fag, frasin și chiar brad, sortimente care le lipseau în țarcuri. Dupa trei săptămâni au fost readuși cu mari dificultăți în rezervație. În același an, la sfârșitul lunii august, moare femela Roxana, ca urmare a efortului la care a fost supusă cu ocazia filmarii secventelor de goană pentru filmul “Ștefan cel Mare – Vaslui 1475”, cumulate cu efortul readucerii în țarcuri și cu o boală mai veche.

În anul 1978, după desființarea Rezervației de la Poiana Brașov, se mai aduce un mascul în rezervația de la “Dragoș Vodă” astfel încât efectivul de zimbri se ridică la 10 exemplare. Tot în acest an se aduc în rezervație doi mufloni, un lopătar și fazani de decor – aurii, argintii și comuni.

În anul 1998 s-au adus de la Rezervația de Zimbri Bucșani-Neagra trei zimbri: Rodion, Rochita și Rodia. Tot în cadrul rezervației se află un număr de trei iazuri (Zimbrilor, Cerbilor și Căpriorilor), bogate în fauna piscicolă și loc de popas pentru unele specii de avifaună pentru pasaj, oaspeți de toamnă și iarnă.

Începand cu anul 2002, rezervația beneficiază de un program de modernizare și îmbunătățire a spațiilor destinate lărgirii și îmbunătățirii spațiilor de cazare cât mai aproape de mediul lor natural, în cadru proiectului “Managementul Conservării Biodiversității.

În cadrul rezervației, pe lângă zimbri se mai pot întâlni: cerbi carpatini, cerbi lopătari, căpriori, vulpi, bursuc, iepuri, urși, lupi și specii de avifaună. Într-un țarc de cca. 4 ha se găsesc doar 6 exemplare de zimbri, doi masculi și 4 femele care sunt găzduiți în scop turistic. Restul de până la 28 de exemplare se află în parcul de aclimatizare ce se întinde pe o suprafață împrejmuită de 180 de hectare de teren. Pe viitor se asteaptă să se aducă încă patru exemplare de zimbri din Suedia, respectiv încă patru femele de zimbru. (viziteazăneamț.ro)

III.4. Pădurea de smarald

Rezervația forestieră “Pădurea de smarald” face parte din Parcul Natural Vânători Neamț și este așezată între valea pârâului Neamț și a pârâului Nemțisor, la o altitudine cuprinsă între 445 și 470 m.

Pădurea de smarald cunoscută și sub numele de Rezervația de stejar Dumbrava are o suprafață de 56,6 ha și cuprinde stejari seculari foarte viguroși cu vârsta între 150-200 ani. Această rezervație naturală este deosebită și impresionantă prin dimensiunile și aspectul exemplarelor de stejar, prin particularitățile subarboretului, bogația florei ierboase și infiltrațiile de conifer.

Arboretul din Pădurea de smarald este constituit din stejar (Quercus robur), gorun (Quercus dalechampii) în amestec cu carpen (Carpinus betulus), cireș (Prunus avium), jugastru (Acer campestre), fag (Fagus sylvatica) și păr sălbatic (Pyrus pyraster. Alături de acești arbori rezervația mai cuprinde 209 specii de plante vasculare aparținând a 50 de familii. (www.viziteazăneamț.ro)

III.5. Lacul Cuejdel

Lacul Cuejdel (denumit și Lacul Crucii) este unul dintre cele mai mari lacuri de baraj natural din România și este situat în Munții Stânișoarei în arealul comunei Gârcina, lângă Piatra Neamț. Reprezintă o arie naturală de protecție specială ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip acavtic).

Rezervația este situată în bazinul hidrografic superior al Cuiejdiului – afluent pe stânga al Bistriței – respectiv, pe cursul mijlociu al pârâului Cuiejdel (afluent de stânga al Cuiejdiului). Zona de alimentare a lacului este delimitată la nord de Vârful Tarnițelor (1081 m) și Măgura Gârcina (873 m); la est de culmea Hălăgeanu (1017 m) și Vârful Muncelul (1067 m), la vest de Dealul Piciorul Crucii și Piciorul Rotund.

Forma lacului este alungită în lungul văii principale pe direcția NV – SE, iar la confluența cu pâraiele Cuiejdel și Glodu, se ramifică pe cele două văi cu extinderea mai mare pe valea principală. Barajul are o înălțime cuprinsă între 25 m spre malul drept și 30 m spre malul stâng și o lungime de circa 80 m.

Bazinul de alimentare al lacului are o suprafață de 8,75 km². Scurgerea din cuveta lacului în albia Cuiejdelului se realizează printr-o deschidere de aproximativ 3 metri aflată la contactul barajului cu versantul drept al văii. În aval de lac mai există patru lacuri mici cu suprafețe de câteva sute de m² cantonate pe treptele rezultate în urma alunecărilor. Aici s-a creat un microclimat specific și o vegetație caracteristică mediului lacustru. Caracterele fizico-chimice și biologice încadrează lacul în clasa I de calitate a apei și categorie oligosaprobă, cu tendință spre mezotrofie. Climatic, zona aparține ținuturilor montane joase aflate la contactul cu culoarul depresionar Cracău – Bistrița, având o temperatura medie anuală este de 7,5- 8° C și o cantitatea medie anuală de precipitații de circa 650 mm. Solurile reflectă condițiile pedogenetice ale zonei de contact respective, ele fiind brune – acide, brune podzolite și rego – soluri carbonatice. Zonă este împădurită cu păduri de fag pur alternând cu molid.

La lac se poate ajunge din aval, dinspre Piatra-Neamț, dar și din amonte, dinspre Târgu-Neamț, peste cumpăna de ape ce desparte bazinul Cuejdelului de cel al Pârâului Gardul, afluent al Cracăului Negru, unul dintre brațele de obârșie ale râului Cracău, și el afluent al Bistriței.

III.6. Stațiunea balneoclimaterică Bălțătești

Stațiunea este amplasată în centrul comunei Bălțătești (județul Neamț), fiind situate la 33 km nord de reședința județului (municipiul Piatra Neamț) și la 12 km sud de orașul Târgu Neamț pe drumul national 15C care face legătura între cele două localități. Localitatea Bălțătești este așezată într-un cadru natural atractiv, în sud-vestul Depresiunii Neamț care este delimitată la vest de culmile

muntelui Stânișoara ce ating înălțimi în jurul a 1000 m, Muntelui Agapiei (896 m) și Dealul Mare Văratec (1.008 m). La est Dealul Boiștea (79 m) și Corni (600 m), la nord Culmea Pleșu (911 m) și în sud Șaua Bălțătești (538 m).

Aflată într-un cadru natural deosebit cu un climat moderat, stațiunea dispune de izvoare de ape minerale cu un conținut ridicat în săruri și importante calități terapeutice. Atestată documentar de la începutul secolului al XVIII-lea, Stațiunea Bălțătești este cunoscută pentru apele minerale clorurate, sulfatate, iodice, bromurate cu o concentrație de până la 280 g/l și aerul curat și puternic ozonat existent în această zonă. Situată la o altitudine de 475 metri, băile din cadrul stațiunii funcționează din anul 1810 prin grija principelui Cantacuzino care a sesizat importanța terapeutică a apelor sărate și a pus aici bazele unei mici stațiuni.

În anul 1878, doctorul Dumitru Cantemir cumpăra stațiunea și o dezvolta. După moartea acestuia, stațiunea a fost o perioadă arendată și apoi vândută în anul 1920 doctorului Goldhamer care reface instalațiile și acordă aici asistență medicală. Din anul 1948, Stațiunea Bălțătești trece în proprietatea statului, iar din 1953, băile încep din nou să fucționeze. În anul 1970, stațiunea a fost modernizată și extinsă iar din anul 1993 a fost preluată de Ministerul Apărării Naționale.

De-a lungul timpului, analizele efectuate au confirmat ca izvoarele de la Bălțătești sunt cele mai bogate în săruri din toate apele omologate în Europa. Totodata, aceste ape minerale au luat medalii de aur la Paris în anul 1900 dar și la București în anul 1906.

Stațiunea Bălțătești se bucură de un climat moderat, iar existența izvoarelor de ape minerale cu un conținut foarte ridicat în săruri plasează Sanatoriul de Balneofizioterapie și Recuperare Medicală "Dr. Dimitrie Cantemir" Bălțătești din punct de vedere curativ, la nivelul zonelor turistice europene: KARLSBAD, VICHY.

Pliant

Capitolul IV – Chestionar

Am realizat acest chestionar cu scopul de a afla dacă românii își cunosc țara din punct de vedere turistic, dacă preferă să călătorească în afara ei neștiind minunățiile ce îi pot întâmpina aici, România fiind o țară cu un puternic potențial turistic, fiind o țară ce conține toate tipurile de relief.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Specializarea Geografia Turismului LUCRARE DE LICENȚĂ Potențialul turistic natural al Depresiunii Neamțului Coordonator Conf. dr. Niacșu Lilian… [303269] (ID: 303269)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Specializarea Geografia Turismului LUCRARE DE LICENȚĂ Potențialul turistic natural al Depresiunii Neamțului Coordonator Conf. dr. Niacșu Lilian… [303269]

Copyright Notice

Universitatea de Medicină și Farmacie [302662]

Stud.Arh. :Ana- Maria Echimov [304708]

Metoda mozaic este o metod ă de învățare prin colaborare și are la baz ă împărțirea grupului mare de [606669]

DISCIPLINA GESTIUNEA ECOSISTEMELOR SILVICE PETRA ALEXANDRA PROIECT DE DIPLOMĂ INFLUENȚA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA CARACTERISTICILOR LEMNULUI DE… [308485]

SPECIALIZAREA NAVIGAȚIE ȘI TRANSPORT MARITIM ȘI FLUVIAL Studiul de caz al accidentului uman de pe yahtul Liquid Vortex COORDONATOR ȘTIINȚIFIC,… [309669]

CAPITOLUL 1. C ONSID ERAȚII PR ELIMIN ARE ASUPR A [624814]

Copyright Notice

Similar Posts