SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI LUCRARE DE LICENȚĂ FUNCȚIA CULTURAL TURISTICĂ A MUNICIPIULUI SIGHETU MARMAȚIEI Coordonator științific, Absolvent,… [305737]

Licență

SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI LUCRARE DE LICENȚĂ FUNCȚIA CULTURAL TURISTICĂ A MUNICIPIULUI SIGHETU MARMAȚIEI Coordonator științific, Absolvent,… [305737]

Byadmin ianuarie 1, 2024

[anonimizat], CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI

LUCRARE DE LICENȚĂ

FUNCȚIA CULTURAL TURISTICĂ A [anonimizat]: [anonimizat], 2014

CUPRINS

LISTA FIGURILOR

Fig. 1. Harta de încadrare teritorială a municipiului Sighetu Marmației 10

Fig. 2. Piața Libertății, 1915 12

Fig. 3. Râul Iza 16

Fig. 4. Evoluția populației la recesăminte 22

Fig. 5. Structura etnică a populației, 2011 23

Fig. 6. Structura confesională în municipiul Sighetu Marmației 24

Fig. 7. Hartă cu obiectivele turistice din Sighetu Marmației 31

Fig. 8. Muzeul Memorial 32

Fig. 9. Muzeul Satului Maramureșean 33

Fig. 10. Muzeul Etnografic 33

Fig. 11. [anonimizat] 34

Fig. 12. Casa Elie Wiesel 35

Fig. 13. Casa Memorială Ioan Mihaly de Apșa 36

Fig. 14. Piața Libertății 36

Fig. 15. Biserica Reformată 37

Fig. 16. [anonimizat] „Sf. Carol Borromeo” 38

Fig. 17. Biserica ortodoxă ucraineană 38

Fig. 18. Biserica ortodoxă română 39

Fig. 19. Palatul Comitatens 39

Fig. 20. Palatul Cultural 40

Fig. 21. Palatul Dicasterial 40

Fig. 22. Sinagoga sefardă 41

Fig. 23. Școala calvină 41

Fig. 24. Școala Piaristă 42

Fig. 25. Casa Memorială Elie Wiesel 48

Fig. 26. Casa Memorială Ioan Mihaly de Apșa 48

Fig. 27. Paște în Maramureș 50

Fig. 28. Poarta Maramureșeană 53

Fig. 29. Portul popular 54

Fig. 30. Produse tradiționale de Paști 55

Fig. 31. Harta traseelor externe 57

Fig. 32. Numărul înnoptărilor în funcție de tipul unităților de cazare (2012) 58

LISTA TABELELOR

Tabel 1. Frecvența vântului pe opt direcții (%) 16

Tabel 2. Structura pe grupe de vârstă în municipiul Sighetu Marmației, 2012 26

Tabel 3. Mișcarea naturală a populației în municipiul Sighetu Marmației 26

Tabel 4. Indicele de localizare specifică a industriei din Sighetu Marmației (2003) 27

Tabel 5. [anonimizat], în Sighetu Marmației (2003) 30

Tabel 6. Analiza SWOT a municipiului Sighetu Marmației 42

Tabel 7. Personalități culturale ale orașului Sighetu Marmației 44

Tabel 8. Cronologia manifestărilor culturale din Sighet 49

Tabel 9. Statistica instituțiilor culturale din Sighetu Marmației 52

Tabel 10. Unitățile de cazare din municipiul Sighetu Marmației 57

INTRODUCERE

Prin lucrarea „Funcția cultural turistică a Municipiului Sighetu Marmației” doresc sa aduc la cunoștință o [anonimizat].

Această lucrare de cercetare a fost realizată cu scopul de a reda importanța și de a [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] o varietate a formelor de turism.

[anonimizat], facilitează activitățile turistice din zona și contribuie la creearea unui renume important pe scena turistică românească si internațională.

În acest studiu am scos în evidență elementul de integrare al comunității umane în cadrul bogăției naturale a zonei. Am început cu relatarea datelor brute referitoare la poziție, continuând cu istoria inedită care a oferit specificitate locului, iar mai apoi cu o serie de elemente de originalitate care impun orașului un statut de burg autentic.

Activitatea turistică surprinde o varietate de trasee turistice în cadrul municipiului iar pentru desăvârșirea acestora este nevoie de activitatea structurilor de primire turistice, a unităților de transport, de alimentație publică, instituțiile financiare etc.

Obiective și metodologie

Scopul elaborării acestei lucrări este cunoașterea turismului cultural al municiupiului Sighetu Marmației în detaliu, prin analiza ficărui element component în parte care în final vor alcătui ramura culturală de baza a orașului: instituții culturale, muzee, biserici etc.

Pentru stabilirea coordonatelor cu exactitate și a limitelor culturale ale orașului a fost necesară parcurgerea următoarelor etape:

identificarea principalelor instituții și implicarea lor în activitățile specifice

descoperirea principalelor manifestări cultural-artistice

identificarea principalelor obiective cultural-turistice

Parcurgerea acestor pași a impus următoarele activități științifice:

cercetare de teren

prelucrarea și cuantificarea informațiilor și a datelor obținute din cercetări

analiza datelor statistice furnizate de INSSE

realizarea unei analize SWOT

Pentru conceperea lucrării au fost urmărite și respectate cu strictețe o serie de norme metodologice. În această localitate au fost consultate o serie de materiale informative privind studiul complex al naturii turismului cultural: date statistice, cărți de specialitate, buletine informative, pliante, broșuri, internetul și mai ales cercetarea de teren.

Prin realizarea acestei lucrări doresc să deschid o noua cale de cunoaștere a orașului natal, o promovare la o scară mai mică însă detaliată, cu un impact pozitiv asupra mentalității deschise spre nivelul culturii europene.

1. TURISMUL CULTURAL- COORDONATE GENERALE

Turismul este o activitate umană în plină expansiune, care îmbracă o diversitate de tipuri și forme de manifestare a căror nuanțare continuă este subvenționată tocmai de dinamica sa accelerată. Cea mai omniprezentă dintre acestea este cea culturală datorită specificității ei: accesarea tuturor categoriilor de vârstă, cunoașterea și delectarea prin cunoaștere a spiritului uman fiind o trăsătură fundamentală a acestuia.

O altă însușire prin care putem să catalogăm turismul cultural este reprezentată de însuși materia sa primă constituită din obiective antropice, provenite din materializarea creativității umane. Aceste atracții sunt în continuă multiplicare și diversificare datorită progresului civilizației și a înmulțirii populației globului.

Ființa umană are, printre numeroasele sale atribute, și curioazitatea de cunoaștere, de receptare a noului și ineditului. Ea poate subvenționa agrementul și recreativitatea, vizând resorturi spirituale dar se poate transforma într-un scop în sine, cel de ridicare a nivelului cultural, a dezamăgirii orizonturilor mentale ale practicanților.

Un aspect demn de subliniat este evoluția specifică turismului cultural. Încă din antichitatea timpurie, primele deplasări ce conțineau premisele fenomenului turistic de astăzi, erau orientate spre focarele civilizației din bazinul Mării Mediterane (Egipt, Grecia, Roma, Liban, Palestina), Mesopotamia, din câmpiile Indusului, Gangelui sau Huang-Ho-ului. Într-o perioadă în care natura domina pe om datorită tainelor și formelor sale de manifestare, realizările antropice deveniseră ținte predilecte ale călătoriilor. Acest fapt constituia un act cultural care este regăsit în perioada Evului Mediu, a Renașterii, Revoluției industriale și până astăzi. Datorită expoziei demografice, a creșterii numărului populației globului și progresului civilizației terestre, nevoia de cultura s-a amplificat iar una din formele cele mai eficiente ale satisfacerii ei se dovedește a fi călătoria.

Cultura în sine este un concept greu de definit iar din această cauză definițiile pentru turismul cultural sunt foarte variate, cele mai populare sunt:

„Turismul cultural este acea formă de turism intern și internațional al cărui obiectiv este, printre altele, descoperirea și aprecierea monumentelor și siturilor istorice, cu accent pe patrimoniul cultural construit (mobil și imobil), incluzând peisajele culturale ale destinațiilor de călătorie, și experimentarea activităților și locurilor care reprezintă în mod autentic istoria culturală a comunităților gazdă.”(Declarația de la Malta privind turismul cultural, 2006).

„Turismul cultural reprezintă vizitarea unei comunități, grup, regiuni sau instituție de către persoane străine motivate în întregime sau în parte de interesul pentru moștenirea istorică, artistică, științifică, pentru stilul de viață, descoperite în acele locuri.” (Declarația lui Silbergs privind turismul cultural)

„În turismul cultural motivația proeminentă a călătoriei sau a vacanței este caracterizată de îmbogățirea cunoștințelor. Cultura înțeleasă în sens larg, nu doar ca artă, istorie, arhitectură, dar mai ales ca obiceiuri și tradiții ale unui popor.” (Declarația lui Giovanni M.P. de Santis)

Orice structurare în domeniul turistic trebuie să se sprijine pe elemente declanșatoare ale fenomenului respectiv, pe nevoia umană de recreere, refacere și culturalizare, turismul își conferă diferite forme de manifestare: turism de recreere, turism de îngrijire a sănătății (curativ), turism cultural și turism complex.

Formele generale pentru practicarea actului turistic provin din aplicarea matricei care este constituită dintr-o serie de criterii care vor produce individualizarea și desfășurarea fenomenului turistic la scara detaliilor sale: durata desfășurării, proveniența turiștilor, distanța față de locul emitent, gradul de organizare, mijloacele de transport utilizate, locul desfășurării, vârsta turiștilor, aportul social etc. Acestea sunt asemănătoare tuturor tipurilor de turism, cu diferențe impuse de natură intimă a actului turistic propriu fiecărui tip în parte.

Formele specifice doar turismului cultural sunt: turismul etnografic, turismul religios, turismul educațional, turismul prilejuit de manifestările științifice și culturale, turismul gastronomic, turismul de vizitare și turismul de tranzit.

Turismul etnografic vizează atracțiile din sfera culturii tradiționale a fiecărui popor sau grup etnic. Acest tip de turism se regăsește ca substrat fundamental al turismului rural care valorifică tradițiile și obiceiurile, ocupațiile arhaice, folclorul, arhitectura populara etc.

Turismul religios este o formă de turism care există de secole și care își păstrează încă unele trasături. În a II-a etapă a evoluției turismului a apărut turismul de factură religioasă, numită și etapa pseudo-turistică, ce coincide perioadei evului mediu timpuriu și mijlociu până în epoca renașterii. Acest tip de turism are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicații de oridin spiritual. Astăzi turismul religios implică din partea turiștilor un nivel de instruire și un grad de cultură ridicate care va conduce la aprecierea obiectivelor cultural-religioase din punct de vedere al arhitecturii, construcției, valorii, semnificațiilor spirituale și conținutul de obiecte de artă. Turismul religios este un fenomen complex, în continuă transformare și diversificare, care își păstrează elementul de bază prin care s-a consacrat: religia.

Turismul educațional a apărut încă din Evul Mediu în marile centre universitare unde se adunau un număr mare de tineri, pe o perioadă determinată, pentru perfecționarea instruirii și pentru specializarea în diferite domenii. Strategiile scurte sunt eficace sub raport turistic când persoana în cauză caută să valorifice la maximum oportunitățile ivite pentru vizitarea și cunoașterea cât mai amănunțită.

Turismul prilejuit de manifestările științifice și culturale este într-o continuă dezvoltare și afirmare ca rezultat al înmulțirii și diversificării evenimentelor în toate țările din întreaga lume. Congresele și conferințele organizate, în toate domeniile, reușesc să atragă uneori mii de participanți care sunt interesați de tematica lor.

Turismul gastronomic țintește desfășurarea culturii culinare a diverselor popoare, regiuni sau țări, unde se găsesc preparate specifice. O componentă importantă de menționat este turismul viticol, unde degustarea de vinuri face posibil ca acest eveniment să fie unul memorabil pentru participanți.

Turismul de vizitare apare și în turismul mixt sau recreativ, dar apartenența sa majoră se află în sfera culturală. Acest tip de turism are ca scop vizitarea muzeelor, edificiilor istorice, religioase sau culturale, întâlnirea cu creatorii populari (olari, cojocari, meșteri în prelucrarea lemnului), acestea reprezintă o mare parte a cererilor turistice.

Turismul de tranzit trebuie introdus în formele de practicare a turismului cultural din cauza faptului că majoritatea obiectivelor vizitate pe traseul urmat spre locul de sejur sau pe drumul de reîntoarcere sunt de sorginte antropică. O excepție este atunci când ținta vizitatorilor o reprezintă obiective naturale punctuale (lacuri, chei, peșteri) dar, ponderea decisivă o au atracțiile din sfera culturală.

Turismul cultural se află în creștere din punct de vedere turistic. Potrivit unui studiu al Comisiei Europene, 60% dintre turiștii europeni sunt interesați în descoperirea culturală în timpul călătoriei iar 20% dintre vizitele din Europa au o motivație culturală.

Turismul cultural se bucură de o piață în plină dezvoltare. OMT-ul estimează o creștere anuală de 10-15% a călătoriilor cu interes cultural, în contextul unei creșteri medii totale de 4-5% a industriei turistice în general. Atracțiile istorice se află cu precădere în oraș iar din acest motiv turismul cultural este asociat cu turismul urban. Datorită investițiilor competitive în dotările culturale și în infrastructura necesară pentru găzduirea turiștilor din regiunile urbane s-a creat un impact direct asupra economiei, inducând astfel o îmbunătațire a nivelului de trai.

Un pas important pentru succesul strategiei de dezvoltare a turismului cultural este organizarea spațială a resurselor culturale din oraș și relațiile lor cu infrastructura (hoteluri, mijloace de transport, cone comerciale). Sectorul cultural al unui oraș constă în dotările culturale, incluzănd evenimente, expozițiile, instituțiile și infrastructura și în bogăția moștenirii culturale și caracteristicile fizice ale orașului.

Fluxurile turistice în cadrul turismului cultural se caracterizează prin alcătuirea dintr-o clientelă proprie care poate fi specializată într-o anumită tematică, fie atrasă de tot ce este cultural, fie ocazională, care este de obicei majoritară și dorește ca vacanța sau concediul să fie cu scopul de odihnă și recreere și în același timp sa viziteze și obiectivele turistice antropice în locul unde se află. O altă caracteristică o reprezintă apartenența participanților la categorii socio-profesionale superioare sau cu un nivel de educație mediu și ridicat: elevi, studenți sau intelectuali, iar din această cauză caracterul său de masă este incert.

Practicile turistice culturale sunt destul de diferite, ele variază de la vizitarea muzeelor și monumentelor în scopul cunoașterii patrimoniului acestora, la utilizarea lor ca decor al unor practici ludice. Aceste practici se pot deosebi și în funcție de specificul mintal și comportamental al unor popoare. În ultimii ani formele de practicare a turismului cultural s-au ramificat foarte mult, luând forma sejururilor lingvistice, a turismului gastronomic. Îmbogățirea ofertei turismului cultural se realizează cu ajutorul a doi factori: cererea publicului și atitudinea comunităților locale.

Tendințele majore ale turismului cultural sunt:

interacțiunea între cultură și turism în prezent câștigă din ce în ce mai multă însemnătate;

din cauza caracterului de tranzit a turismului cultural și a apelării la infrastuctura turistică eficiența economică este cea mai mică dintre toate tipurile de turism;

moștenirea culturală este exprsia identității oamenilor, a istoriei, teritoriului, civilizației și tradițiilor;

turismul cultural este un factor cheie pentru dialogurile interculturale și dezvoltarea durabilă;

majoritatea excursiilor destinate cunoașterii sunt cuprinse între 3-7 zile estimând astfel o durată relativ limitată;

acest tip de turism are un caracter de masă incert datorită consumatorilor care aparțin din diferite categorii de populație.

2. POTENȚIALUL GEOGRAFIC AL MUNICIPIULUI SIGHETU-MARMAȚIEI

2.1. Așezare

Municipiul Sighetu Marmației este vechea capitală a Maramureșului istoric, înconjurat de apele Izei, Tisei și Ronișoarei. În limba maghiara orașul are denumirea de Sziget, ceea ce înseamnă insula și provine din ideea că în trecut locul era înconjurat de apele revărsate în câmpia inundabilă din zona de confluență a acestor râuri.

Orașul Sighetu Marmației este situat la 47°50` latitudine nordică, respectiv 23°50` longitudine estica, avand cota medie de 275 m, Sighetu-Marmației se afla la o distanță de 220 km de Cluj-Napoca, 65 km de Baia Mare, 143 km de Bistrița, la 172 km de Vatra Dornei, 105 km de Satu Mare și la 240 km de Oradea.

Orașul are o formă insulară trunghiulară și se învecinează la nord pe apa de graniță Tisa, cu statul Ucraina (mai exact localitățile Solotvino, Biserica Albă și regiunea Transcarpatia), la nord-vest cu comuna Bocicoiu Mare, în est cu comuna Rona de Jos, la sud cu comuna Vadu Izei, iar la vest cu comuna Sarasău. Tot în partea vestului se afla lanțul vulcanic muntos, unde extravilanul municipiului se învecinează cu comunele Giulești în sud-vest, Ocna Șugătag spre sud și cu Săpânța la vest.

Suprafața orașului este de 13 536 ha, dintre care 1 996 ha în intravilan, alte 4 900 ha sunt ocupate de pășuni și fânețe, 4 700 ha de păduri de stejar, fag si brad pe dealurile Solovan-Blidaru, Bagna, Agriș și masivul Țiganu, 820 ha fiind ocupate de terenurile arabile iar 420 ha de livezi.

Municipiul cuprinde satele Iapa, Valea Hotarului, Valea Cufundoasă, Câmpul Negru, Cămara, Lazul Baciului, Valea Mare, Ciredi și Mociar.

Acest oraș este înconjurat de minunate zone pitorești, având ”O natură generoasă și variată, cu cursuri vii de ape, păduri, poieni și pășuni înflorite, care tapisează vechii vulcani demult stinși…” (Teofil Ivanciuc, 2012, p. 5)

Transportul auto leagă Sighetu- Marmației prin DN 19 cu Oradea și DN 18 cu Baia Mare sau Borșa-Iacobeni-Suceava. Peste Podul Istoric din oraș, se intră în Ucraina de unde se poate ajunge pe șoseaua H 09 la Lvov sau în sens opus la Ivano-Frankivsk.

Țara Maramureșului se leagă de sudul României printr-o cale ferată pitorească și anume Sighet-Salva care traversează munții prin pasul Șetref, cu tuneluri si viaducte.

„Așezat la margine de Țara Românească și început de Țara străină, într-un colț de Românie, unde istoria a fost scrisă parcă pe lemn nu pe hârtie, iar tradițiile s-au transmis nu prin cuvinte ci prin semne încrustate pe trunchiuri de copac devenite porți și case, Sighetu Marmației este orașul în care timpul a încremenit în piatră și s-a ghemuit în lucruri care au expresie și care vorbesc de truda multor generații care s-au trecut păstrându-se fără să știe.” (Mihai Dăncuș, 2001, p. 2)

2.2. Scurt istoric

Orașul Sighetu Marmației este atestat documentar in anul 1326 și ca oraș în anul 1352. Capitală de peste șase veacuri a Maramureșului istoric, orașul Sighetu Marmației are urme de supraviețuire umană din paleoliticul superior, neolitic, epoca bronzului și epoca fierului. Având așezarea pe dealul Solovanului din perioada dacică, teritoriul orașului a fost locuit permanent de comunități umane din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre.

Cetatea de pe Solovan, una dintre cele mai mari așezări fortificate din România, a fost supusă atacurilor pentru exploatarea metalelor din munții Maramureșului. Urmele numeroase ale dacilor liberi din zonă și descoperirile arheologice din feudalismul timpuriu certifică perimetrul orașului ca vatră de existență a stramoșilor noștri daco romani și apoi români.

Începând cu secolul al XIV-lea, Sighetul devenea un centru înfloritor odată cu dezvoltarea urbană și intensificarea meșteșugurilor și a comerțului.

O statistică arată ca în anul 1700 la Sighet existau 14 bresle. La 1611 principele C. Bathory întărește privilegiile Sighetului, iar în anul 1659 împăratul Leopold I acorda orașului drept de stemă: Capul de bour.

Cea mai veche construcție pe care o putem admira și în zilele de azi este Biserica Reformată (sec. XIV), fiind și cea mai înaltă clădire din oraș având aproximativ 60m.

Oficialitățile și populația orașului au acordat o deosebită atenție învățământului și culturii, orașul fiind un focar de iradiere pentru întreg Maramureșul și zonele învecinate. La data de 16 februarie, în anul 1700, Congregația comitatului decide ca școala să fie întreținută din bani publici. În scoli se predau materii precum teologia, filosofia, matematica, limba greacă și limba latină.

În cursul isoriei, în oraș s-au stabilit alături de români oaspeți precum maghiari, germani, ucrainieni, evrei și alte populații. Orașul a suferit în cursul istoriei numeroase calamități: mari incendii (1802, 1853), devastarea tătarilor în anul 1717, cutremure (la 1790, 1800), epidemii de holera și ciumă (1792,1831). Cu trecerea anilor orașul reînvie ca pasărea Phoenix, din propria cenușă. Viața economică și socio-culturală a Sighetului s-a dezvoltat în perioada modernă. Dacă prima școală atestată în oraș a fost construită in 1540 (Școala calvină) după reforma religioasă se dezvoltă învățământul catolic iar în anul 1802 se începe construirea școlii cu etaj care dupa 1859 își ocupă rangul de unitate de învățământ superior, ca facultate de drept de 4 ani, funcționând până în anul 1918.

La sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX apar numeroase asociații cu caracter economic si religios. Se înființează tipografii, se editează ziare și reviste, se tipăresc lucrări în principalele limbi ale populației zonei.

În anul 1872 se pune în funcțiune calea ferată ce leagă Sighetul de Polonia și Bucovina, acest lucru face ca Sighetul sa fie un important centru comercial. Intră în funcțiune folosind fabrici de cherestrea, fabrici de mobilă și mai multe bănci. În Sighet se introduce iluminatul electric din anul 1893, orașul fiind, după Timișoara al doilea oraș din aceste părți care beneficiază de progresele economiei moderne.

La Sighet se organizează conferințe și expoziții începând cu anul 1900 care pun în evidență progresele din zonă. Aici activau doi academicieni renumiți pe plan național și european: Ioan Mihalyi de Apșa (1844-1914), autorul Diplomelor maramureșene din sec. XIV și XV (Sighet, 1900), membru corespondent al Academiei Române (1901) și Szilaghy Istvan membru al Academiei de la Budapesta.

Primul război mondial a adus mari influențe orașului și zonei. La 22 noiembrie 1918, la Sighet se desfășoară o mare adunare națională a românilor maramureșeni care alege Sfatul Național și hotărăște trimiterea delegațiilor la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, unde a fost hotărâtă unirea cu celelalte provincii românești în hotarele României Mari.

Începând cu anul 1919 la Sighet se deschid importante școli românești: Liceul „Dragoș-Vodă”, Liceul de fete „Domnița Ileana”, Școala normală de băieți „Regele Ferdinand”, un gimnaziu comercial mixt, un liceu comercial cu băieți, un liceu comercial de fete. În incinta Palatului Cultural se înființează „Muzeul etnografic al Maramureșului”, cu importante colecții de obiecte, covoare, cărți vechi și manuscrise. În anii perioada interbelică la Sighet apar peste 20 de ziare „Sfatul”(1918-1919), „Gazeta Maramureșului” (1920), „Graiul Maramureșului” (1932-1940; 1947-1948), „Maramureșul” (1923-1926), „Gazeta maramureșeană”, „Munca” (gazetă bilingvă).

Al doilea Război Mondial și Dictatul de la Viena (30 august, 1940) au adus imense suferințe ale populației orașului, îndeosebi evreilor și ucrainienilor. Peste 38 000 de evrei din Maramureș respectiv 12 500 din Sighet, au fost deportați în lagărele morții și exterminați. Mărtuiriile acestei tragedii se aflau scrise în documentele de la Muzeul Culturii și Civilizației evreiești, Casa Elie Wiesel, aparținător Muzeului Maramureșului, Monumentul Holocaustului de pe locul fostei sinagogi distruse (1944) și mărtuirile laureatului Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel. Sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial în anul 1945, este marcat de întoarcerea refugiaților și încercările de refacere a orașului.

Desființarea județului Maramureș cu capitala la Sighet (1950) face ca localitatea să își piardă importanța și semnificația în Regiunea Maramureș. Eforturile cetățenilor Sighetului la contribuirea dezvoltării social-economică prin industrializare fac posibilă creșterea orașului în zestrea economică și în cea edilitară.

2.3. Aspecte geologice

Cadrul natural al municipiului Sighetu Marmației este caracterizat prin depunerile cuaternare definite de acumulări de vârsta pleistocenă și holocenă care urcă și zonele de piemont vulcanic de la Iapa-Șugău, respectiv pe dealurile Maramureșului, în zona Valea Mare-Mociar. Pe Valea Ronișoarei s-a găsit fundamentul unui golf paleogen și depozite tortoniene. Zona montană a municipiului care aparține munților Ignișului, este definită de andezidele neogene. Vârfurile Țiganu și Văcaru sunt resturi ale unor aparate vulcanice acoperite de lave, conform specialiștilor. Geomorfologic, acest teritoriu aparține Depresiunii Maramureșului din nordul Carpaților Orientali unde microdepresiunea Sighet este dominată de Dealul Solovan, respectiv Dealurile Maramureșului cu compartimentul culmea Bagna. Deasupra acestora se afla piemontul Mara-Săpânța și Munții Igniș (Creasta Pietrii cu muntele Țiganu, unde se afla cota maximă a extravilanului de 1,222 m). Luncile celor doua râuri principale, Tisa și Iza, ce mărginesc orașul se înscriu în Culoarul Izei, respectiv Culoarul Tisei.

2.4. Relieful

Relieful aceste zone prezintă o diversitatea care poate fi observată cu ușurință datorită trecerii bruște de la nivelul de aproximativ 200 de metri față de nivelul mării, unde se situează Sighetul și localitățile din împrejurimi, la altitudinea medie de 100 de metri unde este situat platoul Țiganul.

În zona nordului, în Ucraina de azi, se întinde o catenă joasă formată din Măgura Slatinii (400 m), Cornetul (441 m) și Vârful La Tiughe (525 m). Deasupra acestora, se observă piscurile înzăpezite ale vârfurilor Apșenescu (1 514 m) și Obreja (1 484 m) din Munții Svidoveți, iar în partea vestului, se văd piscurile Poloninei Crasna (1 723 m) la o distanță de 60 km de Sighet. La nord-vest se află lunca Tisei care se deschide spre Ungaria.

La vest, deasupra Izei, se întind trei șiruri de înălțimi: cea mai scundă înălțime este cea a vârfurilor Purcăreț (546 m) și Bortoșoi (415 m) iar la nord-vest vârful acoperit de păduri de pin, Secătura Sarasăului (434 m). În spatele acestui lanț se întind platourile piemontane Cioncaș, Toguri și Hoiloșag, cu doua abrupturi stâncoase: Cornu Șarampăului (937 m), respectiv Piatra Ciuroiului și de vârful Agriș (779 m). În ultimul plan se întinde abruptul vulcanic Creasta Pietrei cu un aspect stâncos și împădurit compus din vârfurile Țiganu (1 222 m), Piatra Iepii (1 170 m), vârful Pietrei (1 114 m) și Văcaru (948 m). În continuitatea crestei, la sud-vest, se afla Piatra Neagră (1 169 m), Piatra Tisei (1 023 m) și Cornu Pietrei (1 023 m). În zona nord-vestului se pot observa vârfurile Piatra Săpânței (941 m) și conul Neresenului Mare (757 m).

În sudul orașului se află dealul Solovan, acoperit cu păduri și livezi, care iese în evidență cu vârfurile Dealu Cetății (506 m-cu un releu GSM), Solovan (612 m) și Hăineasa (617 m). Departe spre sud se află masivul Gutâi, cu vârfurile Creasta Cocoșului (1 397 m) și Gutâiu Mare (1 443 m), care sunt vizibile din zona Dobăieș-Lazul Baciului.

În partea estică a Sighetului, se înalță joasa culme Dobăieș cu vârful omonim (331 m), vârful Călămari (cu un releu TV) și piscul Colanului (440 m). În spatele acesteia se ridică o culme care este acoperită de stejari, dominată de vârfurile Bagna (înalt de 648 m), Solișteanu (622 m) și Coasta lui Mezeu (603 m). Mai la est se înalță culmea Judeleva, care este ascunsă parțial vederii de către masivul Bagna și totuși această culmea iese în evidență cu vârfurile Camnea (675 m), Măgura Voloșanca (934 m) și Măgura Visoca (875 m). Orizontul din direcția est-nord-est se închide dincolo de malul ucrainean al Tisei, cu vârfurile împădurite ale Masivului Cuzi: Tempa (1 090 m), Cobâla (1 180 m-cu o poiana în vârf), Menciul (1 242 m), iar cel mai înalt este Lisina (1 410 m).

Cel mai impunător masiv muntos care se poate observa din Sighet, se afla în direcția est-sud-est, la o distanță de 40 km. Acest masiv muntos este format din vârfurile Petros (1 780 m), Pop Ivan (trapezoidal, înalt de 1 936 m), Șerban (1 793 m) și Poloninca (1 625 m). Masivul face parte din Parcul Natural Munții Maramureșului, fiind acoperit de zăpezi din octombrie până în iunie, se expune orașului cu fața noridcă (ucraineană).

2.5. Clima

Clima Sighetului este moderată de tip temperat continental, cu variații de temperatură în funcție de anotimp și altitudine.

Factorul cu cea mai mare influență în practicarea activităților turistice este reprezentat de etajarea reliefului. Elementele climatice specifice acționează alături de celelalte componente ale fondului turistic natural, stimulativ sau restrictiv. Radiația solara are un impact direct asupra evoluției elementelor climatice, prezentând modificări în funcție de altitudine la nivelul orașului Sighetu Marmației și al localităților înconjurătoare, scăzând odata cu creșterea altitudinii.

Inversiunile de temperatură favorizează acumularea aerului rece, manifestându-se mai ales în sezonul rece. Fenomenul de inversiune termică apare datorită prezenței culoarelor depresionare din zona studiată, cu o frecvență maximă în luna ianuarie și minimă în iulie.

Variația pe verticală a temperaturilor se realizează prin scaderea continuă cu un gradient de 0,5°- 0,6°C/100m, iarna, în luna ianuarie fiind mai mic, însă lunile sptembrie și octombrie prezintă temperaturi mai ridicate decât media multianuală. Nebulozitatea este influențată de umezeala aerului.

Durata de strălucire a soarelui este de 1 900 ore pe an, din care 1 300 în sezonul cald, din luna aprilie până în cotombrie și 600 ore în sezonul rece, din octombrie până în martie. În văi și depresiuni maximul de nebulozitate se produce iarna iar minimul vara, în timp ce în zona montană minima este deplasată spre toamnă când au loc insolațiile sporite.

Temperatura medie anuală este de 9°C, cu maxime termice pe timp de vară oscilând în jurul valorii de 20°-25°, media lunii iulie atingând 20,2°. În timpul iernii minimele coboară sub 0° C (media lunii ianuarie fiind -3,2°).

Cantitatea anuală de precipitații ce cade la oraș atinge circa 750 mm, iar pe muntele Țiganu depășește 1 000 mm. Precipitațiile atmosferice se fac bine simțite în zonă, având o medie de 110 zile cu precipitații pe an și 30 de zile cu precipitații solide pe an, datorită descărcării maselor de aer oceanic venit din vest. Fenomenul de ceață este rar iar vânturile aproape că lipsesc în depresiune, fiind însă frecvente în sectorul montan.

Anomaliile climatice și hidrologice au fost rar întâlnite precum inundațiile din anii 1970, 1975, 1986 și 2001 sau alunecările de teren din anii ploioși.

Tabel . Frecvența vântului pe opt direcții (%)

Sursa: Țara Maramureșului: studiu de geografie regională, Ilieș Gabriela, p.55

2.6. Hidrografia

Regimul de precipitații determină o rețea hidrografică densă și bogată, iar în depresiunea Maramureș apele se înscriu în bazinul hidrografic al Tisei. Cele mai importante râuri care strabat acest oraș sunt Vișeul și Iza.

Cu izvoarele în nord-vestul munților Rodnei, adunandu-și apele din munții Rodnei, Țibleș, Igniș și din Dealurile Maramureșului, râul Iza are un bazin hidrografic ce acopera 1 303 km2, lungimea cursului fiind de 83 km. Iza se varsă în râul Tisa la nord-vest de Sighet, la o altitudine de 268 m. Comparativ cu Viseul, Iza este mai joasă pe cursul inferior și mai înaltă în cursul ei superior, până la Dragomirești. Dintre afluenții săi, cei mai importanți sunt Baicu, Slatina, Ieudul, Botiza, Slătioara, iar cel mai mare este Mara.

Mara are un curs de circa 40 km lungime și izvorăște la 1 040 m altitudine în Munții Igniș, adunând ape din Munții Gutâi și Igniș de pe un bazin de 406 km2, iar apoi se varsă în Iza la o altitudine de 281 m, la Vadul Izei.

Cosăul, afluent al râului Mara, se situează spre sud și are confluență cu râul Mara în apropiere de satul Berbești. Acest râu își are originea în împrejurimile vârfului Netea din Munții Lăpușului.

Șugăul, un afluent important de stânga al Izei, are doi afluenți care ies în evidență prin mărime: Valea Bârgăului și Valea Blondă. Acești doi afluenți izvorăsc de pe platoul vulcanic Țiganul iar primul dintre aceștia formează Cascada Strungii, cu o înălțime de aproximativ 20 m. Sugăul are revărsarea tot în Iza la Vadu Izei, după un traseu de 7 km.

Cel mai important afluent de dreapta, dinspre est al Izei, este Ronișoara care are 22 km lungime și un bazin de 92 km2 care se varsă în Iza la sud de municipiul Sighetu Marmației. În bazinul Izei media precipitațiilor anuale este cuprinsă între 853 și 1 350 mm. Debitul mediu de vărsare al Izei este de 16,3 m3 pe secundă. Cea mai mare scurgere se produce primăvara, în luna aprilie când cu ocazia apelor mari produse de topirea zăpezilor montane se scurge aproximativ 40% din volumul scurgerii anuale, iar iarna se scurg 25% din volumul anual. Toamna și vara debitul este mic.

Biodiversitatea din Tisa și Iza este în legătură permanentă, existând spre exemplu mișcări ale peștilor din Iza în Tisa și invers, iar în cazul poluarilor și mortalității, există posibilitatea repopulării naturale a habitatelor afectate.

Valea Izei s-a individualizat de-a lungul axei golfului din Pliocen. Sectorul superior, Culoarul Săcel-Săliștea de Sus, este situat la altitudinea de 500-600 m și este săpat în formațiuni oligocene. La Săcel, Rozavlea ( Culoarul Rozavlea, 330-380 m altitudine), Strâmtura și Oncești există îngustări ale văii, iar la Săliștea și Dragomirești (400-420 m), Bârsana și Vadul Izei există forme lărgite de forma unor bazinete. În partea inferioară a Piemontului Mara- Săpânța s-a individualizat Culoarul Mara, iar in Piemontul Gutâiului bazinetul Brebului poate fi observat.

Iza prezintă trei terase mai dezvoltate, acestea putând fi urmărite în amonte până la Budești și Bârsana. Între Valea Izei și cea a afluentului său, Mara, se profilează Podișul Sugătagului cu o altitudine de 507 m, unde se exploatau depozitele de sare acumulate în axa anticlinalului.

Sighetul este apărat în mare parte de apele Izei printr-un dig înalt cu o înălțime de aproximativ 4 m. La poalele Dealului Solovan, cursul Izei trece azi pe la marginea uriașei zone cândva inundabile, care avea o extindere pe toată zona de confluență a Izei cu Tisa. Secole de dezvoltare a Sighetului au dus la excluderea apelor din zona locuită, astfel că acum digurile apără orașul Sighet de revărsarea nedorită a apelor, atât dinspre Iza cât și dinspre Tisa.

În sectorul inferior al Izei, cuprins între Vadul Izei și confluența cu Tisa, există 5 poduri, un pod suspendat pe cabluri și 2 poduri metalice de cale ferată, care fac posibil accesul facil între aria urbană și cartierele periurbane ale Sighetului, situate pe cealaltă parte a râului: Valea Șugău, Valea Cufundoasă, Dealul Cetății, Câmpul Negru și Iapa.

Orașul este mărginit la nord de râul de frontieră Tisa care marchează granița cu Ucraina. Acest râu are debitul mediu de 78 m3 pe secundă și o parcurgere de 6 km pe raza orașului. Tisa mai colectează o serie de pâraie care se varsă înapoi în ea. Aceste pâraie izvorăsc din nordul platoului Țiganul, cum, este pâraul Iapa, care izvorăște din Piatra Goală și se varsă în Tisa la Cearda (Sighetu Marmației). În comuna Sarasău are loc confluența cu pârâul Sarasău iar la Câmpulung la Tisa cu pârâul Bicu.

Lacurile prezintă, prin asocierea peisagistică și modul de organizare hidrografică, o atractivitate mai mare decât cea care o prezintă râurile, prin adăugarea la ”efectul de margine” a celui de ”insulă” cu influențe benefice pentru turismul de recreere.

Cea mai întinsă oglindă de apă de pe raza municipiului este lacul artificial Teplița, situat la 6 km de centrul orașului, lângă râul Tisa. Suprafața acestuia este de 4 ha și este amenajat ca zonă de agrement și pescuit. Din cauza faptului că lacul este alimentat de un pârâu a cărui apă este ușor radioactivă, acesta nu îngheață niciodată. În avalul lacului s-au format mai multe bălți, în care s-a dezvoltat o fauna si o floră bogată și deosebită (multe specii piscicole, inclusiv păstrăv, broaște țestoase, bizami etc.), iar primăvara și toamna aici pot fi observate specii interesante de plante, pești și păsări.

Tot în apropierea râului Tisa întâlnim Balta Monorii, cu o lungime de 300 m și o lățime de 10 m. Acesta este un braț mort al râului Tisa și este folosită pentru pescuit, reprezentând o zonă umedă cu un zăvoi bine dezvoltat.

În zona Platoului Vulcanic se afla cascadele Runc (înaltă de 5 m) și Strungi (15 m înălțime), iar cea mai mare fiind Cascada Ciuroiului cu o înălțime de 35-45 m.

2.7. Vegetația

Varietatea relifului, elementele climatice, precum și structura geologică influențează lumea vegetală, care se caracterizează printr-o mare varietate și diversitate datorită latitudinii, dar în special zonării altitudinale.

Învelișul vegetal este dominat de pădure, cu o funcție complexă, care se concretizează în nuanțarea condițiilor climatice, stoparea proceselor de eroziune, favorizarea dezvoltării unor ecosisteme specifice, diminuarea poluării și adăpostirea faunei.

Pădurea are o structură pe trei mari etaje: foioase în partea inferioară, conifere în partea superioară și un etaj de amestec. Datorită inversiunilor termice care au loc la nivelul depresiunilor montane și văilor au loc inversiuni de vegetație și uneori de întregi etaje forestiere. Suprafețele forestiere se întâlnesc des ca fiind întrerupte de pajiști rezultate din defrișări, acestea cu trecerea anilor devin poieni cu vegetație ierboasă aducând un plus de diversitate peisajului forestier.

Pădurile care înconjoară Sighetul sunt dominate de făgete, iar în acest etaj s-a manifestat factorul uman prin defrișări astfel făgetele devenind mestecănișuri, carpeni și fagi.

Etajul foioaselor apare în zona deluroasă și în zona de contact piedmont-depresiune, găsite la o altitudine de 300-1 000 m. Acest etaj este dominat de stejar (Quercus robus, Quercus cerris), fag ( Fagus silvica), între care apare o fâșie de interfață și cu asocierea altor esențe: frasin (Fraxinus excelsior), platinul de câmp (Acer platanoides), ulm (Ulmus minor), carpen (Carpinus betulus), gorun (Quercus petraea).

Vegetația ierboasă și arbuștii a pădurilor de fag este bogată în specii ca: socul, vinarita, alunul, ghiocelul și numeroase specii din familia leguminoaselor. Platele din stratul ierbaceu înfloresc într-un număr mare primăvara, înainte de înfrunzirea arbuștilor. Dintre speciile plantelor cu flori se întâlnesc: plamânărita matraguna, fragi de pădure, feriga, stupinița.

În poienile însorite ale pădurilor de fagi pot fi admirate unele dintre cele mai bogate fânețe. În aceste păduri cu un nivel ridicat de humus își întâlnesc hrana ciupercile ca sbârciogul, pălăria șarpelui, iar pe trunghiurile fagilor stă prinsă iasca și se pot observa lichenii.

Zona studiată cuprinde și păduri de rășinoase, care au o întindere restânsă, aflate la altitudini de peste 100 m, fiind compuse din molid și brad. Solul acestor păduri este mai sărac în specii de plante, dar pot fi observate caprifoiul de munte și cununița. Prin luminișuri și poieni se formează în unele locuri tufărișuri întinse de afin și se pot observa unele plante cu flori dintre care unele saprofite: sugătoarea și unele plante acidofile: măcrișul iepurelui,mălaiul cucului, de asemenea și ferigile sunt destul de răspândite. Ciupercile se găsesc într-un număr mare, răspândite în spații variate.

O mențiune specială se acordă mlaștinilor, care sunt destule de frecvente și multe dintre ele sunt declarate ca fiind rezervații naturale. Au o vegetație compusă din bumbăcariță, muschi de turbă,trifoiul de baltă, planta carnivoră ”Roua Cerului” etc.

Zona de câmpie și dealuri cuprinde suprafețe mari de pășuni, culturi (predominant cea a porumbului și cartofului), livezi de pomi fructiferi și fânețe, formate din flora spontană: paiușca, paiușul roșu,golomatul, trifoiul.

Parcurile dendrologice s-au format ca urmare a activităților antropice de cultivare și adaptare la condițiile climatului temperat a deferitelor specii prezente în alte regiuni, din țară sau de pe glob. Parcul dendrologic aflat pe malul drept al Izei, în Sighetu Marmației, este un loc unde locuitorii orașului se refugiază mai ales în sezonul cald pentru recreere, deși de la an la an este tot mai degradat. Din cauza lipsei de fonduri a transformat acest parc într-un loc de pășunat pentru animale.

O specie pe cale de dispariție este tisa, un arbore cu o înălțime de 10-25 m, care are o culoare roșiatică și atinge o vârstă de 2000-3000 ani, fiind de altfel cea mai longevivă specie. Un exemplar de tisa se găsește în Cimitirul Reformat și altul pe strada Avram Iancu lângă Spitalul municipal.

Parcul Grădina Morii găzduiește un gorun de 30 m înălțime, având un diametru al trunchiului de 4,6 m la bază și o vârstă de 350 de ani.

2.8. Fauna

Fauna acestei regiuni se structurează la rândul său în funcție de altitudine, având un rol important la individualizarea unor biocenoze specifice. În regiunea deluros-montană se remarcă o serie de etaje: etajul faunistic al făgetelor, al gorunetelor și al coniferelor.

În etajul faunistic al gorunetelor viețuiesc o serie de specii de mamifere și păsări variate datorită adăpostului favorabil și perioadei calde mai lungi: mistrețul, lupul, vulpea, pisica sălbatică, dar și iepurele urcat din câmpie sau căprioara coborâtă frecvent din etajul superior.

În pădurile de fag și rășinoase în amestec se află biotopul predilect al unei faune mari: cerbul, ursul, râsul, jderul, viezurele, căprioara etc.

Speciile de păsări care viețuiesc în această zonă sunt reprezentate de: cinteza, graurul, ciocănitoarea, privighetoarea, găinușa de alun, cocoșul de mesteacăn și multe altele. Exista și specii de răpitoare precum uliul porumbar, uliul și huhurezul mare.

Pe lângă fauna terestră, în râurile din zonă sunt prezente o serie de specii de pește cu mare potențial piscicol: lipanul, păstrăvul, lostrița- specie ocrotită, cleanul dungat-endemic pentru țară și implicit pentru Maramureș, mreana, scobarul, somnul, etc.

Amfibienii sunt reprezentați de: salamandră, broasca râioasă brună sau verde și reptile precum: șopârla de câmp sau de munte, napârca, vipera, etc.

2.9. Solurile

”Solurile reprezintă un suport și un rezervor de substață nutritivă, energie și apă pentru plante, sursa care furnizează continuu acestora elementele vitale ca și mediu în care se dezvoltă.” (Geografia României, 1983)

În sectorul Sighetu Marmației terenurile sunt pretabile pentru agricultură și alte utilizări, cu limitări care necesită măsuri simple de protecție a solurilor sau care reduc gama culturilor.

În zona deluroasă predominanța aparține solurilor brun acide, cu o culoare care variază de la brun la negricios. Acest tip de sol are o fertilitate slabă pentru culturi agricole, medie pentru pajiști și bună pentru pășuni și păduri de foioase. Solul brun acide se formează în toate masivele muntoase, până la altitudinea de 1 300 m, în condiții de climă rece și umedă, fiind favorabile pentru pădurile de fag și mixte. Ele au o caracterizare care se face printr-o bioacumulare puternic acidă. Aceste soluri sunt ocupate de păduri și pajiști naturale iar pe suprafețe mici sunt cultivate cu un sortiment redus de plate- trifoi, ovăz, cartof. Solurile brun acide au o activitate biologică redusă și sunt sărace în elemente nutritive, dar în silvicultură acestea sunt apreciate ca având o valoare ridicată.

Umbrisolurile reprezentate prin andosoluri se găsesc în zonele cu roci vulcanice, sub păduri de fag, având o dezvoltare redusă și cu o fertilitate medie. Orizonturile superioare au o culoare închisă, negricioasă, fiind întâlnite la altitudinea de 800-1200 m. Aceste soluri se formează în condiții de climă rece și umedă, sub o vegetație lemnoasă, formată din păduri de fag, uneori în amestec cu molid. Andosolurile având o fertilitate mediocră, oferă condiții pentru păduri și pășuni montane.

Zona studiată este așezată pe luvisoluri albice, fiind cele mai fertile soluri din această zonă. Cea mai mare suprafață de teren arabil din regiune se situează de-a lungul culoarelor de vale.

În zona pădurilor de foioase s-au format solurile brune podzolice, în condițiile unui climat temperat-semiumed, cu apă freatică la adâncimi mai mari de 3 m. Acest tip de soluri de întalnește pe întreg curpinsul județului Maramureș până la altitudinea de 750 m. Solurile brune podzolice sunt reprezentate de o fertilitate naturală mijlocie spre brună, fiind folosite ca terenuri arabile, pășuni, fânețe, livezi de pomi și păduri. Totodată ele sunt cele mai favorabile din regiune pentru un sortiment larg de plante de cultură.

2.10. Populația

O așezare umană este alcătuită din elemente fundamentale precum: vatra, moșia și populația. Acestea determină gradual evoluția spațială, imaginea arhitecturală, calitatea peisajului umanizat și funcțiile economice.

Populația este elementul dinamic care pune în valoare moșia din jur, ocupând și utilizând situl. Calitatea elementului uman are un rol important în aceste stări și procese, fiind exprimată în priceperea gospodăriilor, instruirea forței de muncă și în mentalitățile și obiceiurile locuitorilor. Deosebit de importante sunt și relațiile dintre om și moșia de administrare, acestea determinând volumul și calitatea producțiilor materiale, fluxul schimburilor comerciale, precum și ascocierile la economia regională sau la cea națională.

2.10.1. Evoluția numerică și etnică a populației

Conform similtitudinilor cu alte așezări de acest tip, presupunem că la începutul secolului XIV, Sighetul avea maxim 200 de locuitori care au dislocat cel puțin o comunitate autohtonă odată cu sosirea lor.

Conscripția din 1549, enumera la Sighet 28 de porți nobiliare și 199 de nenobili, în concluzie circa 900 de locuitori. În anul 1600 s-au înregistrat 294 capi de familie ( dintre care 32 nobili, 27 libertini, 18 jeleri, 6 literați, un pastor reformat etc.) și 9 case pustii, deci aproximativ 1 300 locuitori.

În anul 1666, în oraș trăiau doar 258 de familii, iar în cursul secolelor XVII-XVIII, conscripțiile prezintă oscilații importante ale numărului de cetățeni.

Primul recesământ a avut loc în anul 1785, în acea perioadă populația totală a orașului atingea 3.495 locuitori. Ulterior, în anul 1829 numărul sighetenilor a ajuns la 3 844 locuitori, 6.336 (1846), 8.833 (1869), 14 758 (1890), 21.270 (1910), 28.139 (1941), o scădere considerabilă în 1945 având 13.013 locuitori, 28.260 (1965), 41.195 (1982), 41.220 (2002) respectiv 36.378 locuitori (în 2011).

Populația municipiului Sighetu Marmației cunoaște o ușoară scădere vizibilă în statistica de mai sus. În urma recesământului din 1992 populația avea un număr de 44 185 locuitori, iar în anul 2011 se observă o scădere considerabilă până la 37 640 locuitori.

Din punct de vedere etnic, recesământul precis din 1869 a găsit la Sighet 4.386 maghiari, 2.325 evrei, 1.319 ucrainieni și 803 români aflându-se în minoritate. La sfârșitul secolului XIX, componența etnică a orașului era alcătuită din aproximativ 40% maghiari, cam tot atâția evrei, 10% români, 4% ucrainieni, 1% rromi, 0,6% germani, la care se adaugă puțini slovaci, armeni, greci, bulgari, sârbi, polonezi etc.

Dacă în 1910 în oraș trăiau 2.000 români, în anul 1927 numărul acestora a urcat la 6.114, în 1940 la 8.700 iar în 1992 la 33.800 locuitori.

În aceeași proporție a scăzut și numărul maghiarilor: de la 17.540 în 1910, la 4.114 în 1927, respectiv cel al evreilor: de la 10.523 în 1941, la circa 2.000 în 1945 și apoi la doar 22 de suflete în anul 2002.

Raportat la religia locuitorilor, maghiarii erau majoritar romano-catolici și calvini, evreii-mozaici, românii și ucrainienii-ortodocși, apoi greco-catolici până în 1948 și din nou ortodocși ulterior.

La recesământul din 2002, 32.867 locuitori s-au declarat români, 6.513 maghiari, 1.226 ucrainieni, 448 rromi, 105 germani, 21 evrei, iar 39 de alte naționalități, 24.480 locuitori fiind ortodocși, 5.453 romano-catolici, 2.808 greco-catolici, 1.608 calvini, 452 baptiști, 369 penticostali, 241 adventiști, 174 fără religie sau atei etc.

Numărul locuințelor au urcat de la 615 (în anul 1785), la 781 (în 1833), 992 (în 1851), 2.819 (în 1910), 3.800 (în 1940) iar în zilele noastre peste 15.400.

2.10.2. Structura etnică

Sighetul a fost locuit în secolele XIV-XV de o majoritate maghiară și germană, cu minorități precum polonezii, slovacii, etc. La sfârșitul secolului XVII sunt consemnați armenii, evreii, rromii, ucrainienii și românii, iar din anul 1723 au fost grecii și bulgarii. Între secolele XVI-XIX, majoritari au fost maghiarii nativi sau asimilați, iar după 1945 au fost românii.

Românii au locuit din anul 1700 în suburbiile orașului, fiind acceptați ca cetățeni numai după ”Edictul de concivilitate” din 1781, ajungând influenți la Revoluția din 1848 și preluând administrația urbei după Unirea din anul 1918. După al doilea război mondial românii au ajuns pentru prima dată majoritari în oraș. În secolul XVII, românii au început să cumpere terenuri ale orașului, iar mai târziu stabilindu-se în intravilan.

Maghiarii au fost colonizați între secolele XIII-XIV, asimilându-i în decursul secolelor pe majoritatea germanilor, polonezilor, slovacilor și armenilor sigheteni, absorbind totodată și mulți români, ucrainieni și evrei. Astăzi ei reprezintă o minoritate importantă a orașului.

Ucrainienii de azi care locuiesc în Sighet sunt majoritatea originari din satele de pe Valea Tisei sau a Ruscovei, dar există și un grup originar din cei stabiliți în Sighet încă de la finele secolului XVII. În perioada ocupației militare sovietice, în anii 1944-1945, ucrainienii au deținut practic conducerea orașului.

Germanii veniți prin comitatul Ugocea, au întemeiat orașul împreună cu maghiarii. Cele mai vechi familii în secolele XV-XVI se numeau Henkel, Pencz, Sas, Gelard. În anul 1785 au fost colonizate alte 10 familii de germani.

Evreii reprezentau la un moment dat jumătate din populația orașului. Primul evreu amintit cert în oraș apare în 1712, iar mai târziu în anul 1770 a fost atestată prima școală primară religioasă evreiască sigheteană, iar cea secundară în anul 1858, urmate de alte școli la începutul secolului XX. Din 1771 s-a păstrat mormântul rabinului Zvi Ben Moșe Abraham, iar din anul 1780 s-a deschis prima sinagogă. După război, evreii care au supraviețuit holocaustului au emigrat în Israel, SUA etc.

Rromii au fost menționați în secolul XVII, primii dintre ei fiind fierari de meserie. În secolele următoare s-au ocupat de prelucrarea cuprului și fierului, spălatul aurului din aluviunile Izei și Tisei, curățenia orașului și fabricarea cărămizilor. În zilele de azi rromi prezintă cea de-a treia minoritate etnică a orașului.

Alte minorități sunt prezentate de armeni care au fost atestați în anul 1671, cel mai cunoscut exponent al acestora a fost pictorul Hollosy Simon-Corbul. În intervalul anilor 1770-1789 au fost aduși slovacii și cehii pentru mineritul salifer. Bulgarii s-au stabilit în oraș pentru a pune bazele grădinăritului intensiv iar polonezii s-au stabilit aici între secolele XV-XVIII. Primii francezi s-au refugiat aici din cauza războaielor napoleoniene, urmașii acestora fiind artiștii Prielle Kornelia și Liviu Bordeaux. Cel mai cunoscut italian care a fost stabilit la Sighet este pictorul Tasso Marchini.

2.10.3. Structura confesională

Printre numeroasele elemente culturale ce diferențiază populația, religia este un element de referință, aceasta ocupând un loc important în viața comunității locale. Credințele religioase conturează modul de viață al populației, precum și alte caracteristici demografice sau sociale.

Datorită așezării aici și a colonizărilor cu populații, diversitatea religiilor și a cultelor este firească, precum și reprezentarea lor structurală.

Din punct de vedere confesional, ortodocșii reprezintă o mare parte din structura confesională (65.49%), urmați de romano-catolici, reformați, greco-catolici, martori ai lu Iehova, iar pentru 9.37% din populație nu este cunoscută apartenența confesională.

2.10.4. Structura pe sexe

În anul 2012, la Sighet, statistica arăta că din totalul de 40 736 locuitori, 19 627 reprezenta numărul de bărbați (48%), iar 21 109 (52%) numărul de femei.

Această pondere este una echilibrată, cu oscilații foarte mici, fără a influența echilibrele demografice din ultimele decenii. Dealtfel, în România, în mai toate timpurile numărul femeilor era mai mare decât cel al bărbaților. Tendințele cele mai apropiate de echilibrare numerică pe sexe s-au înregistrat în 1991, când bărbații au fost depășiți doar cu 0,9%. Ponderea sexului feminin în Sighetu Marmației este mai mare decât cea a bărbaților cu 2%, altfel zis femeile sunt cu 1 482 mai multe.

În perioada anilor 70-80, din secolul trecut, ponderea femeilor din oraș era mai mică, explicația fiind dominanța industriei ca ramură economică care solicita mai mult forța de muncă bărbătească. Din numărul noilor născuți în ultimele decenii, cel mai mare a fost cel al fetelor, de aici se explică ponderea mai mare a femeilor în Sighet.

2.10.5. Structura pe grupe de vârste

Analizând datele furnizate de recesăminte din anii 1910, 1966, 1977, 1992 și 2002 se pot observa o serie de contraste marcante. Evolutiv, se observă modificări datorate conjucturii sociale și politice, dar dacă se disecă fiecare caz în parte contrastele devin mult mai evidente fapt pentru care s-au conturat tipuri de strcuturi carcateristice.

Pentru anul 1910 s-a impus ca regulă generală prezența prezența populației tinere cu vârste între 0-20 de ani, cu o pondere de 40% din populația totală. În această perioadă populația activă este mai mică decât cea inactivă, dar tânără.

Anul 1966 se deosebește de situația anului 1910, prin apariția unui nucleu contrastant, cu populație deja îmbătrânită și cu tronsonul 0-20 ani sub 30%. Deși Sighetul ca și centru polarizator avea parte de un număr mai mare de tineri, din cauza migrăriilor tinere din comune spre oraș, amprenta populației îmbătrânite creștea tot mai mult.

În anul 1977 se caracterizează prin creșterea procentului populației active în detrimentul segmentului 0-20 ani, iar populația cu vârste de peste 60 de ani este foarte bine reprezentată. Populația tânără crește cu puțin datorită migrației populației de etnie ucraineană spre oraș, în ciuda acestui fapt segmentul populației peste 60 ani crește considerabil.

Recensământul din 1992, subliniază o creștere a îmbătrânirii populației în municipiu. Sighetul în comparație cu satele din aria de polarizare, are un număr mai mare de tineret, cu toate acestea și aici s-a simțit o deformare a piramidei cu vârste între 0-20 ani.

Anul 2002 nu prezintă schimbări radicale în urma recensământului, iar până în anul 2012 situația a rămas aproape similară cu o pondere mai mare a populației îmbătrânită.

Tabel . Structura pe grupe de vârstă în municipiul Sighetu Marmației, 2012

Sursa: Țara Maramureșului: studiu de geografie regională, Ilieș Gabriela, p. 118

În concluzie, acest tabel evidențiază statistica grupelor de vârste pe anul 2012 și putem observa că populația tânără este mai slab reprezentată decât cea îmbătrânită.

2.10.6. Dinamica populației

Problema are serioase implicații în întregul cortegiu al structurilor demografice și este foarte complexă. Dinamica populației în Sighet este cunoscută ca o manifestare complexă a migrațiilor umane. Migrațiile pot fi interne (imigrări) precum: deplasările sezoniere pentru muncă, navetismul diurn, sport, turism etc., și externe precum deplasările temporare pentru muncă în străinătate, reunificări de familii, repatrierile, tendințe de aventură ș.a.

Începând cu anii 1960, navetismul pentru muncă s-a dezvoltat tot mai mult, iar acest lucru s-a dovedit pentru oraș pe cât de util în necesarul forței de muncă, pe atât de perturbant în viața civică a urbei. Această amploare a pendulărilor zilnice de către indivizi a impus peisajului o notă de trepidanță și de mare angajare. Din această cauză numărul mijloacelor de comunicație a crescut și au ocupat funcții și spații tot mai mari în oraș. În ziua de azi, în Sighetu Marmației, fluxurile pendulatorii pentru muncă s-au diminuat considerabil și odată cu ele a scăzut și presiunea umană, psihologică și poate de consum a orașului.

Tabel . Mișcarea naturală a populației în municipiul Sighetu Marmației

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Maramureș

În acest tabel putem se poate observa o scădere considerabilă de la un an la altul, precum numărul redus al născuțiilor vii, deceselor, sporului natural și căsătoriilor. Mișcarea naturală a populației a fost cea mai bună în anul 2000 când numărul născuțiilor era de 1 300, decedaților de 572, iar sporul natural de 728, mult mai mare decât în 2013. De-a lungul anilor, toate aceste statistici au avut scăderi importante, afectând situația demografică.

2.11. Industria

Spațiul industrial în literatura de specialitate: ”este un spațiu afectat de industrie atât din

punct de vedere al caracteristicilor sale cât, mai ales, din punct de vedere funcțional, integrându-se în spațiul urban, rural sau periurban” (Melinda Cândea, Florina Bran, 2001).

Tabel . Indicele de localizare specifică a industriei din Sighetu Marmației (2003)

Sursa: Țara Maramureșului: studiu de geografie regională, Ilieș Gabriela, p. 177

Conform indicelui de localizare specifică, spațiul industrial maramureșean se caracterizează printr-o deosebită concentrare în urban, iar teritorial, primul loc este ocupat de Sighetu Marmației.

Prin intermediul factorilor de localizare, industria sigheateană este dependentă de resursele naturale, forța de muncă, piața de desfacere și transporturile, mediul economic, iar într-o măsură mai mică de resursele de apă. Din analiza datelor, reiese că predomină tipurile de industrie legate de resursele complementare și cele naturale, industriile libere fiind într-un stadiu incipient de dezvoltare.

2.11.1. Industria lemnului

Municipiul Sighetu Marmației, situat pe frontiera din nord-vestul României, este locul unde oamenii dintre munți și dealuri, văi și coline cu peisaje de neuitat, s-au priceput din cele mai vechi timpuri, să-și ridice singuri case din bârne și să le acopere cu șindrilă, dintre cele mai vechi și primitive forme existente până în zilele noastre, să-și facă o poartă din lemn încrustat cu ornamente de artă populară, linguri sau blide, sanie sau căruță din lemn.

Se spune că Maramureșul voevodal a cărui capitală a fost și este Sighetu Marmației, istoria a fost scrisă parcă pe lemn, iar tradițiile și moștenirile au fost transmise prin semne scrise pe grinzi, stâlpi sau bârne.

Industria lemnului este o ramură tradițională în economia Țării Maramureșului iar importanța ei rezultă din impactul asupra mediului social și din analiza principalilor indicatori statistici. După numărul de unități înregistrate și valoarea producției, deține 45,23% din totalul economiei.

Strategiile de dezvoltare regională include pe baza acestei ramuri, pe diverse axe, ținând cont și de prevederile Agendei 21 locale cu privire la conservarea patrimoniului natural forestier. Se remarcă o asemănare considerabilă între profilul economic al regiunilor de tip țară din Franța în ceea ce privește raportul industria lemnului/mediu/societate. Industria lemnului este cea care poate genera progres dar are întotdeauna nevoie de o sluție alternativă pentru dezvoltarea durabilă.

Din punct de vedere evolutiv, industria lemnului a fost printre primele ramuri ale industriei sighetene. La începutul secolului al XX-lea existau 25 de unități de prelucrare a lemnului, în mare parte localizate la Sighet alcătuind industria mare. Cea mai veche unitate de profil este SC.PLIMOB.SA, înființată în anul 1886 ca fiind un atelier de mobilă curbată. După anul 1965 s-a înființat Combinatul de prelucrare a lemnului Sighetu Marmației. CPL cuprindea 8 fabrici de mobilă, 2 fabrici de PAL, 3 fabrici de scaune, una de furnire și una de placaj. În anul 1990 s-au desprins treptat din CPL toate unitățile iar efectul acestei reorganizări s-a simțit profund asupra populației active prin creșterea temporară a ratei șomajului. În prezent situația este reechilibrată prin dezvoltarea înteprinderilor mici și mijlocii de prelucrare a lemnului care au preluat cea mai mare parte a forței de muncă calificate și disponibilizate.

Rigorile care s-au impus de concurență pe piața de materii prime, inclusiv în industria lemnului au dus la reorganizări de înteprinderi. În domeniul silviculturii, cea care a fost prima verigă în lanțul economiei lemnului, furnizori de materie primă, unitățile sunt localizate în funcție de prezența findului forestier exploatabil și de existența drumurilor forestiere. În anul 2001 majoritatea celor mai performante unități de exploatare erau localizate în Sighetu Marmației, iar în prelucrarea brută și impregnarea lemnului de asemenea este primul centru remarcat. Tot aici se produc prose din lemn, ambalaje sau produse stratificate din lemn. Sighetu Marmației este recunoscut ca centru specializat în industrai mobilei, unde se afla inteprinderi performante, catalogate ca principali exportatori la nivel regional și județean.

2.11.2. Industria ușoară

Importanța industriei ușoare ca ramură a economiei sighetene actuale constituie o prelungire în timp a profilului ocupațiilor tradiționale din regiune. Ponderea în cadrul economiei 14,28%, este rezultatul investițiilor treptate de-a lungul ultimilor 50 de ani în domeniu.

Trecerea de la materiile prime locale tradiționale precum lâna și cânepa, la cele autohtone s-a realizat înainte de construcția marilor înteprinderi din Țara Maramureșului. Scopul acestei dezvoltări ale ramurii a fost acela de a antrena în industrie forța de muncă feminină, în condițiile în care cea masculină era angajată în industria lemnului și a construcției de mașini.

Remarcabil este modul în care s-a reușit evitarea efectelor sociale ale restructurărilor masive, prin apelarea la sistemul de tip ”lohn”, mai ales în cazul confecțiilor. Această ramură a devenit alături de industria mobilei, principalul exportator regional și factor de progres.

În Sighetu Marmației se constată un înalt grad de concentrare a subramurii ușoare cu înteprinderi foarte performante. Industria ușoară este în creștere constantă atât ca pondere în industrie cât și ca număr de angajați, ca urmare se încadrează în nota generală oferită de tendințele la nivel național. În cadrul industriei ușoare, cele mai bine cotate produse sunt confecțiile, îmbrăcămintea din material textil, tricotajele și îmbrăcămintea din piele.

2.11.3. Industria alimentară

Ca ramură indispensabilă echilibrului socio-sistemului sighetean, industria alimentară s-a dezvoltat puternic în ultimii 10 ani datorită cererii accentuate de pe piață și a oportunităților financiare exploatate de întreprinderile mici și mijlocii, mai ales în cazul produselor lactate. Din cauza productivității slabe a solurilor din Țara Maramureșului, s-a determinat încă din cele mai vechi timpuri migrația spre regiuni mai productive de unde sighetenii aduceau, în schimbul muncii prestate cereale de bună calitate pentru creșterea animalelor, în combinație cu potențialul pășunilor și fânețelor autohtone. Cu trecerea anilor sectorul zootehnic s-a dezvoltat puternic. Sigheteanul mai consideră și azi că sectorul creșterii animalelor pentru carne și lapte, ca sursă de materie primă pentru o parte din industria alimentară, că este cea mai rentabilă activitate.

În concluzie, deține 14,28% din valoarea producției, în condițiile în care există un imens potențial nevalorificat și un segment de piață în continuă creștere. În proximintatea cererii, localizarea întreprinderilor se înscrie în spațiul urban și periurban. Centrele din urban sunt specializate pe prelucrarea produselor lactate și produselor din carne, iar cele din periurban pe panificație și morărit.

2.11.4. Alte tipuri de industrie

Ramurile industriale cu pondere mai mică în economia Sighetului sunt reprezentate de întreprinderi din industria metalurgică și cea constructoare de mașini.

Spre deosebire de unele regiuni de tip ”țară” din România, Țara Maramureșului nu a ajuns un spațiu industrial dezvoltat, cu un centru polarizator puternic industrializat. Rolul Sighetului de capitală regională încă din secolul al XIV-lea a favorizat dezvoltarea industriei în mod natural, urmărind etapele generate specifice precum localizarea, dispersia și concentrarea. Treptat s-a dezvoltat și infrastructura, căile ferate încă din anul 1879, uzina electrică în anul 1900, sistemul de comunicații telefonice în 1930 etc. După cel de-al doilea război mondial se resimte puternic mutarea reședinței de județ și în același timp a investițiilor în industrie, Țara Maramureșului rămânând o perioadă în urmă, arierat nerecuperat până în prezent.

Componenta naturală a suferit impactul cel mai puternic de pe urma ”tranziției”, datorită coincidenței temporale dintre: retrocedarea pădurilor și evoluția pieței mondiale a lemnului, aplicarea legii fondului funciar, restructurările din industria lemnului și a construcțiilor de mașini.

Componenta demografică se înscrie într-un model general sighetean, având migrație puternică dar temporară, ce nu dă încă semne de transformare în migrație definitivă. Populația activă ocupată în industrie este în scădere, iar populația ocupată în servicii este în creștere, dar acest lucru nu înseamnă că municipiul trece spre o societate ”postindustrială” ci faptul că ponderea populației care are ca sursă de existență munca în străinătate crește.

Componenta economică constată o creștere a valorii producției industriale în ultimul an, pe seama întreprinderilor mici și mijlocii nou înființate, ca urmare a infuziei de capital provenit din migrația internațională.

Tabel . Numărul unităților industriale, pe ramuri, în Sighetu Marmației (2003)

Sursa: Camera de Comerț și Industrie Maramureș, 2003

2.12. Turismul

Situat în mijlocul dealurilor frumoase și terenurilor agricole, între râurile Iza și Tisa, Sighetu Marmației este unul dintre principalele orașe din regiunea Maramureș, o zonă cunoscută pentru tradițiile bogate care sunt păstrate de secole. Acest oraș are un potențial turistic natural dezvoltat datorită frumuseții naturii de care este înconjurat și bineînțeles un potențial antropic datorită istoriei care și-a lăsat amprenta asupra orașului, transformându-l în una dintre cele mai vizitate zone ale Maramureșului.

Acest municipiu este polul vieții culturale, economice și sociale a Țării Maramureșului iar prin resursele sale orietează fluxurile din întreaga regiune. Punctele de selecție sunt reprezentate de câteva hoteluri, moteluri din oraș și pe statistica Muzeului Maramureșului. Indicatorii de sezonalitate sunt: calendarul religios, festivalurile folclorice, evenimentele culturale de nivel internațional din luna mai până în decembrie.

În acest oraș multicultural și multi etnic, care mai păstrează farmecul veacurilor trecute, și în care urbanul postmodern se întretaie cu resturi de viață burgheză austro-ungara sau românească interbelică, întâlnim o serie de obiective turistice bine consacrate.

Memorialul Victimelor Comunismului și al rezistenței. Acest muzeul este cel mai vizitat din nordul României, zeci de mii de turiști ii calcă anual pragul. A fost inițiat în anul 1992 de către președinta Alianței Civice, Ana Blandiana, și realizat în următorul deceniu cu ajutorul lui Romului Rusan și Fundația ”Academia Civică”, prin ”Centru Internațional de Studii asupra Comunismului”.

Actualul Muzeu a fost amenajat începând cu anul 1993, ca în 1997 să își deschidă porțile pentru public. Memorialul a fost sprijinit începând cu anul 1995 de Consiliul Europei, iar mai târziu, în 1998 s-a clasat ca fiind unul dintre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.

Memorialul a funcționat ca închisoare între anii 1899-1964. Din 1964 până în 1977, când a fost dezafectată total, în fosta închisoare a funcționat un spital cu regim penitenciar pentru bolnavii psihici periculoși.

Între 1950-1955 aici se afla o temută închisoare politică, în care a fost exterminată elita interbelică a României. Celulele din interiorul închisorii au adăpostit în acei ani aproape 200 de demnitari, 54 dintre ei murind aici. Cei mai mari politicieni ai României interbelice (Iuliu MANIU, Gheorghe I. Brătianu), episcopi catolici (Anton Durcovici, Aron Marton, Ioan Suciu ș.a.), academicieni, generali, ziariști sau oameni de știință au fost întemnițați în acei ani în închisoarea de la Sighet, iar cei care au murit aici au fost înmormântați în Cimitirul Săracilor de la Cearda, la 150 m de granița cu fostul imperiu comunist sovietic, în morminte anonime. Cimitirul Săracilor împreună cu Memorialul sunt declarate azi ca ”Ansamblu de Interes Național”. Suprafața Cimitirului este de 14.000 mp, aceasta reproduce harta României cu un contur care este delimitat de arbori veșnic verzi.

Memorialul include o sală a hărților cu locuri de detenție, lagăre, azile psihiatrice și expoziții referitoare la Rezistența anticomunistă din munți, dizdenți, colectivitate, Securitatea, demolările din perioada ceaușiștă, furtul alegerilor democratice, deportări și regimul de detenție din România, sala Solidarității poloneze, celula ”Neagră” (loc de tortură), celulele în care au murit Iuliu Maniu și Gheorghe I. Brătianu etc.

În prima curte interioară, se află un Spațiu de Reculegere și Rugăciune, care îmbină stilul antic cu o viziune modernă. Pe pereții rampei de coborâre în spațiul subteran au fost gravate în andezit fumuriu numele a 8.000 de morți din închisorile și lagărele comuniste.

În fiecare an aici are loc o Școală de Vară, în cadrul căreia adolescenții selectați din țară și din Republica Moldova, învață despre ce efect și impact a avut comunismul asupra lumii contemporane. Cercetătorii instituției îmbogățesc permanent baza de date a muzeului, materialele obținute fiind publicate în țară și străinătate.

Pentru a destinde atmosfera de austeritate a Memorialului, acesta a fost împodobit cu câteva opere de artă plastică datorate lui Șerbana Drăgoescu, Cristian Paraschiv, Ovidiu Maitec și Camilian Demetrescu. Grupul statuar ”Cortegiul Sacrificaților” i se datorează lui Aurel Vlad, fiind o emblemă a Muzeului, compus din 19 siluete umane din bronz, care par să se îndrepte spre zidul care închide orizontul.

Muzeul oferă spre vânzare literatură de profil, vederi sau pliante ale locului, iar ghizii care-i însoțesc pe vizitatori vorbesc engleza, franceza și maghiara.

Muzeul Satului Maramureșean. Acest muzeul reprezintă principala atracție a Țării Maramureșului și este situat la 3,5 km de centrul orașului. Aici se află o rezervație de arhitectura populară, inaugurata în 1981, unde turiștii pot să admire toate tipurile de construcție ce au existat în Maramureș. Peste 30 de gospodării sunt dispuse pe ulițe înguste, fiind reproduse după cele din satele Maramureșului. Cele mai monumentale case (Bud, Tivadar, Cupcea, Iurca, Bărcan etc.) datează din secolele XVI-XVIII, fiind construite din lemn de stejar, fag și brad și acoperite cu șindrilă. În muzeu sunt expuse și o locuință maghiară, una ucraineană și două case evreiești.

Muzeul Satului este dominat de Biserica de lemn, construită din secolul XVI, adusă din satul Oncești. Ușile împărătești ale acesteia au fost pictate în anul 1621 când s-a făcut reedificarea locașului, iar bârnele construcției au fost datate dendrocronologic între anii 1572 și 1614. Pictura parientală din 1802, care reprezenta ”Ciuma călare cosind oamenii pentru a-și hrăni calul cu ei”, s-a șters în timp. Tradiția spune că biserica a fost adusă prin tractare, cu ajutorul a 12 perechi de boi, de pe Valea Talaborului din Ucraina, pentru a înlocui biserica satului, distrusă de un incediu. În anul 1980 monumentul a fost reconstruit în incinta muzeului.

În afara gospodăriilor propriu-zise, în acest ”sat” sunt păstrate instalații și anexe gospodărești populare cum ar fi: grajduri, garduri acoperite cu paie și șindrilă, piue, fântâni, războaie de țesut, prese de ulei, căruțe sau o moară, iar Casa Hodor din Bârsana găzduiește o sală de conferințe. Aici se găsesc și spații de cazare la baza dealului, în apropierea râului Ronișoara, pe care se întinde rezervația arhitecturală.

Muzeul Etnografic. Muzeul s-a deschis în anul 1926, la inițiativa prof. Gheorghe Vornicu și a ASTREI, cu o colecție de obiecte etnografice care s-au pierdut o dată cu desființarea muzeului în 1940 din cauza încorporării Maramureșului Ungariei hortyste. Acesta s-a reorganizat din 1954, de către Francisc Nistor, formând și colecția muzeului actual care a fost definitivată și deschisă publicului în decembrie 1971.

Aici sunt expuse colecții extrem de bogate de țesături maramureșene (covoare vopsite în culori vegetale, multe dintre ele de patrimoniu național etc.), o colecție valoroasă de icoane pictate pe lemn și sticlă (din secolele XV-XVIII), piese din lemn și ceramică, elemente arhitectonice (cele mai vechi porți păstrate în regiune, din secolul XVIII) etc. În incintă funcționează un stand cu vânzare de albume, cărți, ilustrate, produse de artizanat, obiecte trandiționale autentice.

Colecția de bază a muzeului este afișată în sălile de la etaj. Exponatele sunt împărțite pe săli după ocupațiile de bază primare: vânătoarea, pescuitul, culesul din natură, vânătoarea de albine și ocupașiile principale agro-pastorale, adăugându-se lucrul la pădure și plutăritul.

Muzeul de Istorie, Arheologie și Științele Naturii. Expoziția din acest muzeu are un caracter temporar cuprinând: obiecte găsite de persoane private pe tot întinsul Maramureșului Istoric, informații cu privire la siturile arheologice din zonă, împreună cu imagini și documente care marchează cele mai importante momente din istoria Sighetului. Primele încăperi prezintă elemente din paleoliticul superior, neolitic și mezolitic sub formă de ilustrații și unelte de piatră descoperite în zonă. Perioada bronzului este reprezentată de câteva exponate din colecția de bronzuri a muzeului cu un număr de peste 140 piese, provenind în marea lor majoritate din depozitele de bronzuri de la Valea Blidarului și Crăciunești.

Perioada medievală în Sighet și Maramureș este prezentată în cea de-a treia sală, iar în cea de-a patra încăpere este prezentată Marea Unire și repercursiunile acesteia în perioada post-belică.

Atracții deosebite în aceste săli le constituie diploma de breaslă semnată a Împăratului Francis Iosif și vitrina în care sunt prezentate armele capturate de la tătarii învinși în bătălia de la Borșa din 5 septembrie 1717.

Expoziția secției de Științele Naturii este prezentată publicului în cadrul expoziției unde sunt câteva exemplare de flori de mină, minerale și fosile, din cele peste 900 de piese pe care le posedă muzeul în colecțiile sale. Expoziția continuă cu o serie de săli tematice, dispuse în anfiladă, axate pe fauna Depresiunii Maramureșului și pe floră.

Flora este mai puțin prezentată în expoziții din cauza spațiului redus de expunere, secția posedă cea mai bogată și valoroasă colecție cu peste 16 000 de file de ierbar, denumit ”Herbarul Arthur Coman”, precum și o colecție având peste 1 300 de plicuri cu diferite specii de ciuperci.

Fauna Maramureșului este redată prin expunerea a unei bogate colecții cuprinzând specii de păsări (răpitoare, migratoare, ori exemplare comune, rare sau dispărute), dintre aceste amintim exemplarele de vrăbii și rândunele albinoase. Aici mai sunt prezentate reptile și alte vietăți ce trăiesc în mediul acvatic, rozătoare, animale ierbivore și nu în ultimul rând carnivore.

La finalul circuitului turiștii pot admira impresionanta colecție de trofee de vânătoare, garnisită cu arme și instalații de capturare a vânatului.

Muzeul Culturii Evreiești, Casa Elie Wiesel. Muzeul și casa memorială se află în clădirea în care Elie Wiesel și-a petrecut primii 15 ani din viață. Această clădire a fost declarată monument istoric și a fost inaugurată în august 2002, în prezența cunoscutului romancier, dramaturg, eseist și memorialist Elie Wiesel și a președintelui României de la acea dată Ion Iliescu, împreună cu numeroși oficiali locali și naționali. Organizarea circuitului muzeal a avut ca tematică punerea în evidență a personalității cunoscutului Elie Wiesel ca fiu al Sighetului, precum și o sinteză a prezenței comunității evreiești în Sighet și în Maramureș.

Secțiunea de memorialistică este organizată în primele încăperi din casa părintească a lui Elie Wiesel, unde s-a încercat reconstituirea atmosferei unei locuințe tipice evreiești, cu mobilier și obiecte decorative care au aparținut familiilor evreiești din Sighet. În aceste camere sunt ilustrate imagini cu cele mai importante evenimente din viața scriitorului și citate din cele mai valoroase lucrări ale sale.

În celelalte încăperi ale muzeului s-au amenajat expoziții care informează turiștii despre viața evreilor maramureșeni, înainte și după Holocaust. Sălile muzeului prezintp numărul evreilor prezenți în localitățile din Maramureș în principalele recesăminte din anum 1910 până în 1992. Sunt prezentate evenimente precum: deportarea evreilor din perioada aprilie-mai 1944 de către autoritățile Hortyste, reîntoarcerea evreilor care au supraviețuit lagărelor de exterminare, viața cotidiană și viața religioasă a comunității evreiești, ilustrate în poze, documente și obiecte de cult sau laice.

Această casă memorială dorește să servească și ca punct de informare cu privire la locurile unde se află urme ale trecutului comunității evreiești din Maramureș: sinagogi, case de rugăciune, cimitire și monumente comemorative.

Casa Memorială Ioan Mihalyi de Apșa și Galeriile de Artă. Această casă muzeu se află în clădirea în care a funcționat primul ”muzeu al Maramureșului”, amenajat în propria casă de ilustrul om politic și de cultură maramureșean, Iona Mihalyi de Apșa.

La parterul casei memoriale este amenajată Galeria de Artă a Muzeului Maramureșului, unde se află colecții provenite în majoritate din donații. În incita clădirii se pot admira lucrările expuse ale pictorilor traian bilitiu și Gheorgev Chivu, graficianul Vasile Kazar, sculptorul Ioan Bledea. Aici mai este expusă și impresionanta lucrarea a sigheteanului Hollosy Simon- Cetatea Hustului, aceasta fiind furată în anul 1992 împreună cu alte obiecte de valoare din cadrul muzeului și este vândută în Ungaria, de unde este recuprată în anul 1994 și expusă din nou în galeriile muzeului.

Încăperile de la etajul casei sunt împărțite între Expoziția de istorie și cultură locală și Expoziția memorială dedicată lui Ioan Mihalyi de Apșa. Astfel aici este prezentat salonul unde turiștii pot sa vadă mobilierul în stil Ludovic al XVI-lea, rococo, poze și tablouri ale familiei Mihalyi, urmat de camera de lucru a academicianului, păstrată împreună cu biblioteca, tablourile de epocă, documentele în original, biroul de lucru și blazonul familiei nobiliare, iar ultima încăpere este dedicată Sofiei Mihalyi. Toate aceste încăperi au fost păstrate intacte și în spiritul vremii în care au fost amenajate prin grija regretatei domnișoara Lucia Mihalyi, fiica cea mai mică a academicianului.

Piața Libertății. A avut denumiri de-a lungul vremurilor precum Piața Mare, Elisabeta, Unirii sau Horthy Miklos. Această piață constituie cel mai important ansamblu arhitectonic, situat în inima orașului vechi, având o lungime de aproximativ 200 m și o lățime de 70 m. Aici s-au construit 26 de clădiri în secolele XVIII-XIX, fiecare având câte doua niveluri, păstrând până în zilele noastre fațadele ornate cu stucaturi. Majoritatea clădirilor au avut la parter încă de la construire, spații comerciale, iar la etaj, locuințe.

Spre nord se pot observa clădirile Complexului arhitectonic romano-catolic ”Sfântul Carol”, fosta Bancă Maramureșeană, fosta Bancă Economică, fosta Școală de Fete (azi este Liceu ucraninean), fosta Farmacie ”Șarpele”, corpul II al fostei primării, clădirea ”Asociațiuni pentru cultura poporului român din Maramureș” și ”Preparandei românești”, precum și clădirea fostului Complex ”Zimbrul”.

În partea de est se află Palatul ”Reduta”, construit în 1889 ca hotel și club militar, fiind folosit până în anul 1910 pentru ședințele consiliului orașului, mai târziu un loc destinat cinematografului, iar azi adăpostește Muzeul Etnografic și spații comerciale.

În sud se pot observa clădiri precum Poșta, câteva clădiri datând din secolul XIX, clădirea farmaciei ”Manna”, ridicată în 1892 pe locul capelei romano-catolice ”Bunul Păstor” a azilului de bătrâni. Tot în această zonă se află clădirea hotelului ”Coroana”, reconstruită în 1891, care a avut cândva un apartament regal unde au poposit capete imperiale din familia de Habsburg dar și Regele Ferdinand I, Regina Maria, Principele Carol, Prințesa Elena și Principele Nicolae. La vest se află Palatul Finațelor Comitatului, construit din anul 1855.

Piața Libertății este străbătută de două artere rutiere principale. Unde se află un parc îngust dominat de două șiruri de castani monumentali, Parcul Central, amenajat în 1933, pe locul pieței vechi a urbei. Obeliscul ce comemorează ocupația sovietică din 1944-1945 se înalță pe locul statuii baroce a Sfintei Fecioare Maria, ridicată în anul 1776 de ”Congregația Mariană” și Tezaurariat ca reprezentând protecția impotriva ciumei. Aceasta a fost înlocuită în 1940 de Monumentul Mileniului ridicat de trupele maghiare, fiind demolată la finele războiului.

În incinta Parcului se pot admira busturile scriitorilor Lucian Blaga, Octavian Goga și Liviu Rebreanu.

Biserica Reformată. Această biserică reprezintă cel mai vechi monument arhitectonic al orașului. Prima biserică a Sighetului a fost construită din piatră la cumpăna secolelor XIII-XIV. A fost grav afectată de cutremurul din 1844 și de incendiul din 1859, fiind masurată și desenată din toate unghiurile iar mai apoi demolată și reconstruită.

Biserica a avut 36 m lungime și o lățime de 19 m, turnul având latura de 7,5 m, neputând să se dovedească că aceasta ar fi fost o biserică ortodoxă. Singura partea a bisericii vechi rămasă intactă până azi este porțiunea de 15 m înălțime a turnului vestic, cu portalul în arc frânt, prevăzut cu croșete și frunziș gotic, o fereastră ogivală și o rozasă cu traforuri, datând din secolele XIV-XV.

Biserica a fost preluată de reformați între anii 1540-1556, fiind reparată în anul 1633 cu suportul contelui Bethlen Istvan. Tot în această perioadă, meșterii din Satu Mare au refăcut învelitoarea de șindrilă a lăcașului, folosindu-se de 70.000 dranițe. În 1668, din cauza unei puternice furtuni biserica a rămas fără acoperiș, iar în anul 1717 a fost incendiată și jefuită de tătari. În anul 1774 turnul a fost distrus, iar abia dupa o perioadă mare de timp, în anul 1796 s-a refăcut. Aceasta a fost puternic afectată și de cutremurul din 1844, fiind reparată în anul 1855.

S-a montat o nouă orgă (Rietger, cu 21 regiștri și 1.416 tuburi), noul ceas cu turn, o schimbare a zidului care s-a transformat într-un elegant gard de fier forjat etc. Acum, Biserica Reformată face parte din obiectivele importante ale Sighetului, cu o istorie tumultoasă care atrage mii de turiști veniți în zonă.

Biserica romano-catolica ”Sf. Carol Borromeo”. Construcția mănăstirii a început în anul 1735, iar în anul 1736 a început șantierul bisericii. În 1772, împăratul Iosif a făcut o donație mănăstirii de 40.000 florini, iar mai târziu, în 1783 lucrările au fost finalizate. În anul 1780 a devenit biserică parohială, realizată în stil baroc.

Biserica ”Sfântul Carol Borromeo” sau ”biserica cu lanțuri” ( supranume datorată unor gărdulețe cu lanțuri masive în fața bisericii) este situată pe latura de nord a Pieței Libertății, fiind mărginită de cădirea fostei școli piariste și de cea a fostei mănăstiri.

Biserica este de tip sală, cu un altar semicircular și un amvon octogonal. În altar se por observa două vitralii realizate la Budapesta, care îi ilustrează pe Sfântul Gheorghe și Sfânta Elisabeta. Deasupra portalului de intrare se remarcă ceasul solar, o altă decorațiune este mormântul comitetului de Maramureș Jodephus Kassay, portretul Sfântului Carol Borromeo și cele 6 altare, dintre care unul este armean, iar 4 dintre ele au fost pictate în 1887 de către Jakobely Karoly, cel care a pictat și bolta corului. Deasupra intrării se află un balcon care adăpostește o orgă Angster din 1879, iar sub locaș se află o criptă.

Casa parohială, situată la est de biserică, este una dintre cel mai bine conservate construcții sighetene de secol XVIII. În spatele acesteia se află o construcție piaristă ridicată în aceeași perioadă care păstrează un gang baroc interesant, dar din păcate puternic degradat.

Biseica ortodoxă ucranineană ”Înălțarea Sfintei Cruci”. Ca și monument religios, este al treilea din punct de vedere al vechimii, fiind construită între anii 1804-1808. Această biserică a devenit ortodoxă în anul 1948, fiind azi sediul Vicaraitului Ortodox Ucrainean din România. Clădirea a fost restaurată în anul 1894 și între anii 1990-1997 a fost repictată de artiști din Lvov în frunte cu Constantin Marcovici.

Această biserică are o construcție în stil baroc, de tip sală cu altar semicircular, cu sacristie pe latura de nord și turn deasupra intrării, biserica modestă ca dimensiuni, este bine proporționată. În turn se păstrează vechile clopote inscripționate în slavonă, iar din vechile vitralii a mai rămas doar unul singur în altar.

Biserica vicarială deține mai multe moaște venerate de ucrainienii din Maramureș: o bucată din Sfânta Cruce precum și părți ale moaștelor a 23 de sfinți, printre care Sf. Apostol Luca, Sf. Maria Magdalena sau Sfântul Cuvios Alexie Carpatinul, cel care a fost închis în temința din Sighet între anii 1914-1918. În colecția de carte se remarcă ”Octoih” slavon tipărit la Lvov în anul 1601 și alte tipărituri foarte vechi.

Biserica ortodoxă română ”Adormirea Maicii Domnului”. Această clădire a fost construită în anul 1892, cu un stil neogotic, de către zece meșteri italieni, fondurile provenind din fondul Administrației Finanțelor Imperiale și din donațiile credincioșilor.Biserica a fost pictată de către Tasso Marchini și Traian Bilițiu-Dăncuș între anii 1930-1932. În 1948 aceasta a devenit biserică ortodoxă, din cauza deființării cultului greco-catolic, biserica fiind timp de decenii singura biserică românească din zona centrală a orașului. Locașul a fost parțial repictat și renovat în anii 2000. Decorațiunile remarcabile sunt frescele din altar, silueta neo-gotică și mozaicul din timpanul portalului de intrare.

Palatul Comitatens. Acesta este cel mai important monument laic al Sighetului, fiind în trecut Palatul Prefecturii Comitatului. Prima casă a comitatului a fost amintită în anul 1557 iar între anii 1610-1617 clădirea a fost reconstruită, fiind finalizată în 1647. Datorită distrugerilor aceasta a fost reconstruită în intervalul 1690-1693 din fonduri imperiale. În anul 1754, Palatul Comitatens avea săli pentru ședințe, 4 dormitoare, 2 bucătării și arhive. În anul 1802 clădirea a ars și s-a reconstruit din nou cu bani imperiali.

Până în 1834 palatul a devenit o clădire patrulateră, având o curte interioară, două niveluri și subterane care au găzduit închisoarea regiunii. În urma altor incendii palatul a suferit modificări substanțiale între anii 1855-1857. În 1870 arhivele comitatense au fost mutate în sălile de la parter, prevăzute cu uși de fier ca să le protejeze de incendii.

Palatul a rămas neatins până în anul 1985, fiind utilizat ca sediu al administrației și arhivelor sau ca liceu, iar mai târziu a devenit restaurant. Doar marea sală de la etaj a conservat aspectul original al pereților, unde au pășit capete încoronate, mari oameni de stat sau de cultură.

Palatul Cultural. Reprezintă una dintre cele mai emblematice clădiri ale Sighetului, având o siluetă inconfundabilă de castel pseudo-medieval.

A fost construită între anii 1912-1913, pe un teren care a fost oferit gratuit de primărie, de către Societatea Culturală a Maramureșului, patronată de comitele Perenyi Zsigmond și dintr-o colectă publică, cei mai mari donatori fiind baronii Perenyi și Grodl, avocatul Szabo Aurel, familia Mihalyi de Apșa etc. Această clădire a fost dedicată culturii întregului ținut.

Stilul palatului este Art Nouveau cu elemente neorenascentiste, având trei niveluri pe două aripi, cu patru turnuri circulare. Fațada este definită de o copertină de sticlă susținută de lanțuri ce amintește de podurile mobile medievale. Pe tavanul de deasupra scării somptuase se poate observa o pictură realizată în 1931 de Liviu Szabo- Bordeaux, iar în sala de spectacole de la etajul I se află o frescă religioasă de 100 mp, puțin observabilă din cauza zugravelii, fiind pictată în 1938 de Traian Bilțiu-Dăncuș.

Folosit de-a lungul vremurilor ca tipografie, muzeu, conservator de muzică, cazinou, cinematograf, sediu al Episcopiei ortodoxe sau ca spital de campanie, azi palatul găzduiește Casa de Cultură, Școala de Artă ”Gheorghe Chivu”, Biblioteca Municipală ”Laurențiu Ulici” etc.

Palatul Dicasterial. Cel mai mare complex arhitectonic al orașului este cel compus din Primăria orașului, actuala Judecătorie și fost Închisoare. În acest complex se desfășurau judecățile la nivel de oraș, plasă și comitat, iar tot în această clădire se executau pedepsele cu închisoarea pentru condamnați.

Această clădire care astăzi este primăria orașului, a fost construită în anii 1896-1897 pentru a găzdui Tribunalul Regal Comitatens, fiind prima clădire cu două etaje din oraș.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea a fost transformată în spital militar, iar mai apoi în 1948 Primăria și-a mutat aici sediul. Stilul arhitectonic al clădirii este unul ecletic, cu trei niveluri și curte interioară, prezentând atât elemente renascentiste cât și clasiciste. La intrarea în clădire se pot observa patru coloane dorice.

Judecătoria actuală, este plasată între primărie și închisoare, cu două curți interioare și două niveluri. Clădirea datează din 1876, fiind cea mai veche parte a complexului. Construcția a fost finalizată în 1899, iar la etaj păstrează și azi o sală în care se desfășoară și azi procese, bogat ornată cu stucaturi și o sobă monumentală.

Construcția închisorii a fost terminată în 1897. Dispusă pe trei niveluri și subsol, cu planul în forma literei ”T”, cu peste 100 de camere, două curți interioare, un zid împrejmuitor înalt de 6 m prevăzut cu foișoare, fosta închisoare impresionează orice vizitator, fiind obiectivul turistic principal al Sighetului.

Întregul complex arhitectonic are peste 200 de încăperi, cu o întindere de 200 m lungime și prevăzut cu cinci curți interioare.

Templul Vizhnitzer Klaus. Acest templu face parte din patrimoniul arhitectonic evreiesc. Cunoscut și sub numele de Sinagoga sefardă, a fost construită în stil mauro-renascentist între anii 1900-1904. Sinagoga are un plan dreptunghiular, zugrăvită în culori vii, păstrând mobilier de epocă și o expoziție dedicată trecutului evreilor sigheteni.

Școala calvină. Școala calvină are o existență de aproape 400 de ani, iar azi, Liceul ”Regele Ferdinand” este găzduit în clădirea celei mai prestigioase școli a Sighetului. Aripa veche a liceului, construită în stil neoclasic, nu am mai conservat aproape nimic din clădirea reconstruită între anii 1802-1806, cu excepția unor ziduri și a fațadei sudice, ornată cu 10 pilaștri prevăzuți cu capiteluri cornice. În secolul XX a fost distrus până și bustul lui Szilagyi Istvan, realizat în bronz în 1899 de sculptorul Toth Andras.

Școala era patronată începând cu anii 1540 de Magistratul orașului și biserică, trecând mai apoi sub patronajul principilor ardeleni și al nobilimii, ulterior revenind sub administrarea bisericii. Profesorii aveau contracte pe trei ani, iar rectorii aveau posibilitatea de a-și fixa singuri materiile și examenele. De-a lungul anilor, la această școală, au predat mari oameni de cultură și au absolvit elevi prestigioși, ce au ajuns apoi la mari universități europene sau în funcții înalte.

În 1624 s-a deschis un curs de latină în incinta școlii, iar la 1625 s-a construit un nou sediu, care cu incertitudine s-ar putea să se afle în incinta fortificată a bisericii reformate. Tot în acest an s-au înființat clase de umană și s-a deschis un internat, școala ajungând să aibă clase de poetică și retorică. Dupa anul 1691, școala a devenit Seminarium, cu cursuri de teologie, filozofie, matematică și greacă. Dupa 1750 limba de studiu a fost germana, iar dupa 1790 s-a predat și în maghiară.

În 1792, rectorul Hari Peter Bethleni a ridicat puternic calitatea și prestigiul școlii, astfel că în 1802, el a transformat Seminarul în Liceu cu opt clase și a început construirea noii clădiri, finalizată în 1806.

Fundația contelui Buttler Janos a deschis aici Academia de Drept și Filozofie în anul 1836, iar mai târziu în 1838, fundația Nanasy Andras a sprijinit înființarea la Academie a secției de Teologie. Revoluția de la 1848-1849 a dus la închiderea Academiei și Liceului.

În 1850, Szilagyi Istvan a ajuns director la școala calvină și a redeschis în anul 1855 patru clase de gimnaziu, în 1863 a reînființat Liceul, iar în 1869 a reușit reactivarea Academiei. În 1912, Liceul avea 260 de elevi și 16 profesori, iar Academia avea 129 studenți și 7 profesori. În timpul primului război mondial, instituția a fost parțial închisă iar ultimul an complet de studii a fost 1919-20.

Vreme de secole fiind singura școală sigheteană, a atras și elevi români, plătind taxe egale cu elevii maghiari. Școala a avut profesori sau corectori români, precum Ștefan Ieremia, Samoil Pop, Ioan Patachi, Carol Sascu și Ioan Pop.

Școala Piaristă. Este a doua școală ca vechime și importanță din Sighet, a fost cea a oridinului piarist, deschisă în 1731, cu 28 de elevi, profesor fiind Celestin. Clădirea școlii din lemn, a fost reconstruită din piatră la 1775, cu o donație a Mariei Tereza. Finanțarea școlii era asigurată de donații imperiale, venituri ale Tezaurariatului și ale fundației Ferdinand, donații particulare și din posesiile proprii.

După o istorie tumultoasă, care a dus la reconstrucții ale școlii datorită incendiilor și razboaielor, precum și ciuma din cauza căreia s-a închis școala, anul 1907 a adus beneficii școlii care s-a transformat în Liceu piarist cu opt clase, pentru care s-a construit în 1912 clădirea actualului liceu ”Dragoș Vodă”. Cei mai cunoscuți profesori ai școlii piariste au fost Simonchich Incze și poetul Juhasz Gyula.

La 10 august 1920 Liceul Piarist a fost desființat de autoritățile române, acesta fiind redeschis temporar între anii 1940-1944, iar apoi lichidat definitiv.

2.13. Diagnoza actuală-analiza SWOT

Tabel . Analiza SWOT a municipiului Sighetu Marmației

3. COMPONENTA CULTURALĂ A MUNICIPIULUI SIGHETU MARMAȚIEI

3.1. Personalități culturale marcante ale municipiului Sighetu Marmației

Într-un oraș a cărui școală orășenească (școala calvină) este menționată pentru prima dată în anul 1540, este absolut firesc să existe o viață culturală jalonată, de-a lungul timpului, de nume care au marcat istoria orașului. Ilustrarea oamenilor de seamă care au contribuit la fructificarea culturii, trebuie să constituie o prioritate, să reprezinte un model de viață și un simbol pentru ceilalți locuitori.

Din întregul ansamblu de oameni de cultură, de litere sau de știință, artiști sau sportivi care s-au născut, au trăit sau au decedat la Sighet, a fost selectată lista de mai jos, una departe de a putea fi considerată completă.

Tabel . Personalități culturale ale orașului Sighetu Marmației

3.1.1. Muzeele personalităților

În municipiul Sighetu Marmației se evidențiază personalitățile marcante, care au lăsat drept moștenire culturală orașului, casele în care au trăit și unde și-au desfășurat o mare parte din activități. Aceste case au fost transforamte în muzee și reprezintă în micî măsură ceea ce a însemnat existența lor pe aceste meleaguri.

Casa Memorială Elie Wiesel. Aceasta este casa unde scriitorul Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1986), a trăit până la vârsta de 15 ani, înainte să fie deportat împreună cu familia lui la Auschwitz și Buchenwald. În muzeu se găsesc o importantă colecție de fotografii, mobilier și alte obiecte care au aparținut comunității evreiești din Sighetu Marmației.

Casa Memorială Ioan Mihalyi de Apșa. În acest muzeu sunt prezentate biblioteca, documente originale și camera de lucru a cunoscutului om de știință Ioan Mihalyi de Apșa, care a făcut remarcabile descoperiri arheologice în satele maramureșene. La parterul clădirii se poate admira galeria de artă cu opere aparținând unor artiști contemporani.

3.2. Manifestările culturale existente pe teritoriul municipiului Sighetu Marmației

Manifestările culturale în municipiul Sighetu Marmației sunt reprezentate de cele mai multe ori prin tradiții, fapt care atrage o sumedenie de turisti de pretutindeni dornici să admire frumusețile și tradițiile zonei. Aceste manifestări s-au bucurat întotdeauna de sprijinul financiar și moral al autorităților locale, al sponsorilor, instituților culturale de profil, voluntari și mai ales al participanților.

Tabel . Cronologia manifestărilor culturale din Sighet

Descrierea manifestărilor culturale în arealul municipiului Sighetu Marmației este următoarea:

Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă ”Marmația”. Festivalul reprezintă oportunitatea de-a vedea splendoarea ruralului maramureșean românesc pe timp de iarnă, prin prisma datinilor și obiceiurilor, portului popular, printre participanți regăsindu-se și Moldova, Bucovina, Banat, Oltenia, Dobrogea, Ucraina, Republica Moldova etc. În cadrul acestui festival unic și autentic, sunt prezentate concerte de colinde, expoziții de artă, lansări de carte, iar dracii, personaje mascate, căruțele și călăreții impresionează asistența.

Festivalul de colinde și obiceiuri ucrainiene. Acest festival este reprezentat de un program artistic de colinde, datini și obiceiuri ale ucrainienilor, care se desfășoara la Sighetu Marmației încă din anul 1993. Manifestarea care are loc iarna în pragul sărbătorilor este conceput ca un schimb de experiență și o apropiere de matcă a ucrainienilor dispersați prin mai multe zone ale României.

Festivalul internațional de poezie. Este cea mai longevivă sărbătoare de acest gen, un ritual menit să descopere profunzimile celor puțini care se hrănesc din vers. În cadrul acestui festival se strâng autori de pretutindeni care doresc să își prezinte propriile creații, iar la final se acordă premii pentru volum, antologie și debut. Sighetul se poate mândri cu participarea a unor mari poeți la acest festival precum Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Grigore Vieru etc.

Concursul interjudețean de interpretare instrumentală din Sighet. Acest concurs este organizat de Scoala de Muzică și Artă Plastică, unde se strang aproximativ 200 de tineri instrumentiști din țară și de peste hotare pentriu a onora cu prezența și prin minunatele recitale.

Paște în Maramureș. Acest eveniment autentic se desfășoară la Muzeul Satului Maramureșean, unde se strang artiști de cu seamă a zonei, care vor bucura spectatorii prin muzică și dans. Spre final se prezintă două obiceiuri străvechi precum ”Focul Viu” și ”Udatul de Sângeorz”, care sunt reînviate într-o atmosferă arhaică și puse în scenă. În 23 aprilie 2014, s-a desfășurat prima ediție a acestui eveniment, unde s-au strâns aproximativ 3500 de oameni.

Tabăra de pictură și artă populară. În cadrul acestui eveniment se adună artiști talentați de pretutindeni care își expun arta tradițională și obiectele făcute manual.

Festivalul internațional de folclor pentru copii ”Am fost ș-om fi”. Acest festival se desfășoară în decurs de două zile, unde are loc un maraton al folclorului tradițional și al bunului gust dedicat copiilor talentați. Se desfășoară pe o scenă special amenajată, iar în jur sunt expoziții de arte plastice, desene trimise de copii din mai multe țări precum și atelierul de creație artistică pentru preșcolari și școlari.

Festivalul antic și medieval Aeternus Maramorosiensis. Menirea acestui festival este acea de a promova atractivitatea turistică a Sighetului, a crește vizibilitatea Maramureșului, pentru distracție și a te familiariza cu istoria, pentru a aprecia trecutul și valorile lui. În cadrul acestui festival se prezintă aspecte de viață militară aparținând civilizației antice și medievale, armament, elemente ofensive și defensive, ateliere de tars cu arcul, expoziții cu documente istorice, hărți și fotografii legate de istoria Sighetului și Maramureșului, reconstituirea unui târg medieval, lansări de carte, concerte folk și rock medieval, spectacol pirotehnic etc. Acest festival este reprezentativ pentru Sighet, contribuind la imbogățirea culturii și recreere pe baza cercetării științifice.

3.3. Indicatorii culturali

În urma arderării României la Uniunea Europeană, în anul 2007, au fost puse în practică o serie de reglementări în domeniul cultural-turistic pentru a stabili cu exactitate standardul la care se poate ridica fiecare oraș în parte, după o analiză strictă a indicatorilor culturali.

Analiza se face pentru a putea compara regiunea în cauză cu altă regiune din spațiu european. Accentul cade pe indicatorii care stabilesc gradul de infrastructură în domeniu și numărul de participanți la actul cultural-turistic.

Indicatorii culturali care alcătuiesc această analiză sunt următorii:

numărul total de biblioteci existente în regiunea analizată;

numărul de biblioteci pe categorii de biblioteci;

numărul de volume existente în biblioteci, pe categorii de biblioteci;

numărul de cititori înscriși la biblioteci, pe categorii de biblioteci;

numărul de volume eliberate, pe categorii de biblioteci;

numărul de instituții de spectacole și concerte produse;

numărul de instituții de spectacole și concerte produse, pe categorii de instituții;

numărul de spectatori și auditori la reprezentații artistice;

numărul de spectatori și auditori la reprezentații artistice, pe categorii de instituții de spectacole și concerte;

numărul de locuri în sălile de spectacole și concerte;

numărul de locuri în sălile de spectacole și concerte, pe categorii de unități;

numărul de cinematografe existente în regiunea analizată;

numărul de cinematografe, pe categorii de cinematografe;

numărul total al locurilor în sălile de cinematograf existente;

numărul mediu de spectatori la cinematografe, pe categorii de cinematografe/an;

numărul de spectacole cinematografice, pe categorii de cinematografe/an;

producția (locală, regională, națională) de filme, pe categorii de filme produse;

numărul de muzee și colecții publice din regiunea analizată;

numărul de vizitatori în muzee și colecții publice;

numărul de cămine culturale și case de cultură din regiunea analizată;

producția de ziare, reviste și alte publicații periodice, după periodicitatea apariției a publicațiilor și limbile de apariție a publicațiilor periodice;

numărul de manuale școlare și cursuri universitare tipărite, după elementele componente producției de cărți și manuale, limbile de apariție a lucrărilor din învățământ, și categoriile de manuale.

numărul de cărți și broșuri tipărite, intrate în Depozitul Legal al Bibliotecii Naționale;

durata emisiunilor radio, pe genuri de emisiuni radio;

durata emisiunilor radio în limbile minorităților naționale;

durata emisiunilor radio pe categorii de emisiuni – proprietate majoritar privată;

durata emisiunilor radio, pe feluri de emisiuni, după zona de emisie și forma de proprietate;

structura programelor pe posturile de radio, pe feluri de emisiuni, zona de emisie și formele de proprietate;

durata emisiunilor de televiziune, pe genuri de emisiuni;

durata emisiunilor de televiziune, pe limbi ale minorităților naționale; durata emisiunilor de televiziune, pe tipuri de emisiuni, după zona de emisie și forme de proprietate;

structura programelor difuzate de posturile de televiziune, pe tipuri de emisiuni, după zona de emisie și forme de proprietate.

În tabelul următor sunt statistici furnizate de Direcția Județeană de Statistică Maramureș unde se poate observa evoluția instituțiilor culturale cât și a numărul de vizitatori în decurs de patru ani.

Tabel . Statistica instituțiilor culturale din Sighetu Marmației

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Maramureș

3.4. Cultura Populară

„De pe la 1800, Sighetul se poate numi, fără doar și poate, oraș cultural. În paralel cu viața culturală urbană, dominată de maghiari și mai apoi de evrei, românii din Sighet și vecinătate, stimulați mai ales de activitatea mănăstirii Peri (acolo unde s-a scris pentru prima dată în limba română) și-au dezvoltat propria cultură, de sorginte populară și religioasă, adaptată în cel de-al XIX-lea veac, odată cu înființarea Preparandei și a Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureș, curentului național, respectiv central-european (cap. „Istorie”).” (Teofil Ivanciuc, 2007, p. 57)

Cultura populară cuprinde un ansamblu de valori materiale și spirituale create de-a lungul timpului de societatea maramureșeană. Aceste valori reprezintă un complex de cunoștințe, credințe religioase, arta, morala, obiceiurile populare care au ca prim scop contribuția la dezvoltarea materială și tehnică.

3.4.1. Casa și gospodăria țărănească

Municipiul Sighetu Maramației este mai mult un loc unde se aduc toate tradițiile și obiceiurile practicate în comunele învecinate. În comunele care aparțin orașului, Iapa, Cearda, Șugău și Cămara, se mai păstrează din arhitectura tradițională a caselor precum și gospodăria țărănească.

Conturarea tipului maramureșean de gospodărie este strict dependentă de: condițiile de suport, ocupații, alimentare cu apă, materiale de construcție și factorul etnic-cultural. Pentru întreaga zonă a Maramureșului sunt caracteristice gospodăriile cu curți închise, iar în satele risipite au mai rămas puține cu curți deschise. Planul casei este în general rectagular, având prispa cu stâlpi și arcade. Unicitatea lor constă în panta mare a acoperișului, datorită precipitațiilor abundente. În zona municipiului materialul de construcție predominant este dominat de lemnul de fag. Poarta ca interfață între familie și societate poartă o amprentă puternică a civilizației maramureșene.

Satul turistic maramureșean reprezintă modul de viață rural al ultimelor secole (un exemplu este Muzeul Satului), sub forma unui complex de gospodării care sa concentreze elementele specifice din punct de vedere arhitectural, al tradițiilor și obiceiurilor, al modului de viață etc.

3.4.2. Obiceiurile tradiționale

Felul particular de a reacționa și gândi al maramureșeanului a condus la cristalizarea folclorului, dar mai ales a laturii sale mai pragmatice: obiceiul tradițional. Obiceiurile, ca și componentă a modului de viață specific, reflectă transformările ce au loc la nivelul societății.

Numite și obiceiurile pământului, cele care au efecte și azi sunt:

înzestrarea și principiul ultimogeniturii;

dreptul de precumpărare și răscumpărare;

exogamia patronimică (căsătoria interzisă până la gradul șapte de rudenie, femeia ia numele bărbatului);

comportamentul în societate;

comportamentul în cadrul familiei;

judecata feciorilor și strigarea peste sat (pedeapsa morală).

Obiceiurile au avut o funcție mitică și religioasă. Acestea sunt asociate cu sărbători religioase, coroborate cu obiceiurile ca norma juridică de conviețuire în societatea maramureșeană. O serie de sărbători religioase mai sunt încă ținute în acestă zonă, fiind bine valorificate pe plan cultural și turistic. O parte din ele au un real potențial turistic pentru turismul cultural, religios și agroturism, fiind una din posibilitățile de exploatare în extrasezon.

Se mai evidențiază fenomenul între genurile muzicale de cătănie care se transformă în cântece de dragoste. Maramureșenii horesc și cântecele loc se numesc hori, iar în poezia riturilor funerarea maramureșenii nu cunosc cuvântul bocet, ci ei se cântă, iar acest lucru arată că discursul exprimă ceea ce simt.

3.4.3. Portul popular ca element de diferențiere regional

Importanța analizei geografice a elementelor de port popular rezultă din posibilitatea identificării unor sub-regiuni pe criterii etnografice fine. Sublinierea caracterului tradițional poate contribui la un alt gen de valorificare turistică a patricmoniului cultural, de astfel și la evitarea pătrunderii elementelor de inovație culte în portul maramureșean.

Etapele de evoluție a portului popular a Maramureșului:

1. conturarea elementelor de port odată cu identitatea culturală, diferențiate regional sub influența factorului geografic;

2. destrămarea economiei autarhice și impulsionarea economiei de schimb

3. accentuarea influențelor orășenești și începutul declinului.

Aria portului tradițional se restrânge treptat spre regiunile mai înalte și izolate, cu un ritm mai lent decât în alte regiuni ale țării. Costumul popular bărbătesc este mai puțin diferențiat regional, cu ușoare modificări de croi și ornamentație mai bogată, iar costumul femeiesc are o serie de variante locale. În zona municipiului portul popular este specific celui din Valea Izei, unde cămașa are două piese, croiul la gât este pătrat, cu încrețituri, volănașe la mâini, umeri și piept, ornamentat cu multă broderie, pe zadii sunt dungi egale de culoare roșu și negru.

3.4.4. Arta culinară tradițională

Arta gastronomică locală nu excelează prin combinații sofisticate de alimente și mirodenii, ci este sobră și extrem de ecologică, la fel ca și agricultura, zootehnia și pomicultura, din rodul cărora se obțin principalele derivate alimentare.

Arsenalul culinar reprezentativ pentru bucătăria tradițională constă în următoarele specialități: tocana fiartă în lapte dulce, cu branză de oaie, smântână și jumări, sarmale umplute cu păsat, pâine coaptă pe vatră, horinca, plăcinta creață, cozonacul cu nucă etc.

Nucleul tradiției culinare îl reprezintă lăptăria pastorală mobilă, care este instalată în munți de către păcurari, în perioada pășunatului turmelor de oi. În aceste microfabrici de produse lactate, responsabili sunt baciul sau vătaful pentru prepararea laptelui. Din aceste lactate baciul prepară cașul, urda, jintița, lapte acru. Agricultura din zonă s-a axat pe culturile de porumb, iar sătenii au făcut făina de mălai care era principalul element nutritiv pentru populația rurală înca din secolul XVII-lea.

Pentru locuitorii Maramureșului, masa reprezintă mai degrabă un act cultural, cu valențe sociale, desfășurat după obiceiuri străvechi. Ea reprezintă un rit de integrare, fie că ne referim la ospețele comunitare, la mesle neamurilor, la masa întregii familii, la masa cotidiană, sau la masa oferită unor musafiri. La masă maramureșeanul pune preț pe modul de a dialoga, prin intermediul degustării din produsele culinare.

Cele mai reprezentative produse culinare maramureșene sunt: balmoșul, cașul și horinca.

4. INFRASTRUCTURA TURISTICĂ

Infrastructura turistică cuprinde toate mijloacele și bunurile create de om, menite să pună în valoare resursele turistice natural și antropice de care dispune un anumit teritoriu. Dezvoltarea fenomenului turistic nu se poate realize fără existența unei infracstructuri turistice adecvate. Atât structura circulației turistice, cât și volumul dinspre zonele emitente spre cele de destinație cu patrimoniu turistic, sunt influențate de baza tehnico-materială a turismului.

4.1. Căile și mijloacele de transport

Prin intermediul mijloacelor și căilor de transport turiștii se pot deplasa la destinația și obiectivele vizate. Transporturile din municipiul Sighetu Marmației sunt asigurate de drumurile rutiere care au legături cu drumurile naționale și de rețeaua de căi ferate conectate la magistrală.

Căile de acces rutier se realizează prin:

DN 19 Oradea-Carei-Satu Mare-Sighetu Marmației

DN 18 Baia Mare-Sighetu Marmației

DN 17C Bistrița Năsăud

Accesul feroviar leagă Țara Maramureșului de sudul României printr-o cale ferată pitorească (Sighet-Salva) ce tranversează munții prin prin pasul Șetref, cu tuneluri și viaducte. O altă cale ferată este cea care face legătura cu Ucraina, prin punctele de frontier Câmpulung la Tisa și Valea Vișeului. Din Sighet pornesc trenuri pe direcțiile Ucraina (Teresva), București, Timișoara sau Cluj Napoca.

Linii regulate de autocare fac legătura din Sighet spre Baia Mare, Timișoara, Cluj Napoca, Iași, Bistrița, Târgu Mureș etc. Companiile locale de transport asigură legăturile cu toate stale de pe văile Iza, Mara, Vișeu, Ruscova și Cosău. În oraș operează firmele de transport internațional Eurolines și Atlassib, firmele de transport naționale: Mara Călători, Tinuța, iar pe plan local operează Mara Transport. În oraș există mai multe firme de taximetrie precum Radio Taxi, Taxi Party, Taxi Lomark etc.

Trasee turistice externe:

Sighetu Marmației-Sarasău-Săpânța-Remeți

Sighetu Marmației-Vadu Izei-Ferești-Desești-Baia Sprie-Baia Mare

Sighetu Marmației-Vadu Izei-Ferești-Ocna Șugătag-Budești-Cavnic-Surdești-Plopiș

Sighetu Marmației-Vadu Izei-Bârsana-Șieu-Poienile Izei-Botiza

Sighetu Marmației-Viseul de Sus-Valea Vaserului-Borșa-Săcel-Ieud-Poienile Izei

Trasee turistice în Munții Rodnei:

Complex Borșa-Valea Fântâna-Cascada Izvorul Cailor-Saua Stiol-Pasul Prislop

Complex Borșa-Poiana Runcu Stiolului- Saua Stiol-Izvorul Bistriței-Saua Gargalău

Poiana Borșei-Valea Negoiescului-Puzdra-Saua Gălaiului

Borșa-Iezerul Pietrosului-Vârf Rebra

Trasee turistice în Munții Maramureșului:

Vișeu-Borșa Complex-Pasul Prislop-Bistrița Aurie-Bucovina

Vișeu-Borșa-Prislop-Șesuri-Bila-Anieș-Sângeorz Băi

Vișeu-Dealul Moiseiului-Izvorul Albastru al Izei-Peștera Izei

Vișeu-Poiana Novat-Izvorul Cailor-Piciorul Gradului-Valea Fătăciunii-Rotund-Baia Borșa

Traseele în mare parte sunt realizate de către agențiile de turism local în parteneriat cu operatorii de transport: Coroana, Etnic Tours, Eurolines, Muri Tours, Perla Travel, Super Magic etc.

4.2. Bazele de cazare și alimentație publică

Împreună cu resursele atractive și căile de transport, alimentația publică și bazele de cazare alcătuiesc factorii fundamentali care definesc turismul ca activitate umană. Ele apar ca o rezultanță strictă a cererii și sunt foarte sensibile la imperativele acesteia, așadar fără acestea actul turistic devine imposibil de practicat deoarece la nivelul acestora se realizează schimbul de fluxuri turistice, energie și informații vitale tuturor activităților.

Tabel . Unitățile de cazare din municipiul Sighetu Marmației

Baza de alimentație publică a municipiului este formată din următoarele unități: Casa Iurca de Călinești, Restaurant Coroana, Davids Pub, Perla Sigheteană, Siesta, Curtea Veche, Flamingo, Primavera, Krisz, Venezzia, Montana, Casa Veche, Romina, Montana, Marmația, Pizza Max, Friends Pub, Casa Petrovai.

S

5. PROPUNERI DE TRASEE TURISTICE CULTURALE ÎN MUNICIPIUL SIGHETU MARMAȚIEI

Pentru a promova obiectivele turistice naturale sau antropice este necesară crearea unor concepte și produse turistice care să satisfacă cererea.

Traseul 1: Traseul Muzeelor

Perioada: 29-1 iulie

Cazare: Hotel Coroana 2*

Grup țintă: persoane cu venituri medii, cu vârsta cuprinsă între 40-65 ani

Obiective vizitate: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței-Muzeul Satului Maramureșan-Muzeul de Științele Naturii-Muzeul Maramuresan de Istorie și Etnografie-Muzeul de Istorie și Arheologie-Muzeul Arhitecturii Populare Maramureșene-Casa Muzeu „Ioan Mihalyi de Apșa”-Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș, Casa Memorială Elie Wiesel-Casa Memorială a prozatorului Alexandru Ivasiuc

Program:

Ziua 1, 29 iulie- La ora 8 se servește micul dejun, plecare din fața hotelului la ora 10 spre vizitarea primului obiectiv Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. După vizitare, la ora 12:00, se pornește spre Muzeul Satului Maramureșan unde va avea loc o vizită de 3 ore. La ora 15:00 se vizitează Muzeul de Științele Naturii, iar începând cu ora 16:00 turiștii vor avea liber pentru relaxare în Piața Libertății.

Ziua 2, 30 iulie- Se servește micul dejun la 8:00, la ora 10:00 turiștii se îndreaptă spre Muzeul Maramureșan de Istorie și Etnografie, la ora 11:30 vizită la Muzeul de Istorie și Arheologie, iar la ora 13:00 se va vizita Muzeul Arhitecturii Populare Maramureșene în aer liber. Casa Muzeu „Ioan Mihalyi de Apșa” se vizitează la ora 15:30. Începând cu ora 16:30 turiștii vor avea timp liber.

Ziua 3, 1 iulie- Micul dejun se servește la ora 8:00, de la ora 10:00 se vizitează Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș-Casa Memorială Elie Wiesel, la ora 12 se vizitează Casa Memorială a prozatorului Alexandru Ivasiuc, iar de la ora 14:00 turiștii vor asista la „Tabară de artă și cultură popular”. Seara îi întâmpină pe turiști cu o cină festivă.

Traseul 2: Traseul Locașelor de Cult

Perioada: 3-4 august

Cazare: Pensiunea Casa Iurca de Călinești 4*

Grup țintă: Persoane cu veniturii medii și mari, cu vârste cuprinse între 40-65 ani

Obiective vizitate: Mănăstirea Piariștilor Sf. Carol Borromeo-Biserica Adormirea Maicii Domnului-Biserica Ortodoxă din Lemn-Biserica Reformată-Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril-Biserica Ucraineană Înălțarea Sfintei Cruci și Nașterea Preacuratei-Sinagoga, Templul Mozaic Vizhnitzer Klaus

Program:

Ziua 1, 3 august- Se servește micul dejun la ora 8:00, după care la ora 10:00 se vizitează primul obiectiv Mănăstirea Piariștilor Sf. Carol Borromeo. De la ora 12:00 se vizitează Biserica Adormirea Maicii Domnului, de la 13:00 Biserica Ortodoxă din Lemn, iar de la ora 14:30 se va vizita Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Începând cu ora 16:00, turiștii au timp liber pentru relaxare în centru orașului și odihnă.

Ziua 2, 4 august- La ora 8:00 se servește micul dejun, iar de la ora 10 se va vizita Biserica Reformată. De la ora 12:00 începe vizitarea obiectivului Biserica Ucraineană Înălțarea Sfintei Cruci și Nașterea Preacuratei, iar de la ora 13:30 se va vizita Sinagoga, Templul Mozaic Vizhnitzer Klaus. Începând cu ora 15:00 turiștii vor avea timp liber iar seara vor avea parte de o cină tradițională la Casa Iurca de Călinești.

Traseul 3: Traseul Naturii

Perioada: 20 iunie

Cazare: Motel Perla Sigheteană 3*

Grup țintă: persoane cu venituri medii, cu vârsta cuprinsă între 18-40 ani

Obiective vizitate: Parcul Grădina Morii-Peștera din Dealul Solovan- Valea Izei

Program:

Ziua 1, 20 iunie- Micul dejun se servește la ora 8:00. Începând cu ora 10:00 se pornește de la Motel în plimbare pe digul Izei pentru a admira frumusețile ei, până în Parcul Gradina Morii unde turiștii pot face plimbări și se pot relaxa timp de 2 ore. La ora 12:30 începe traseul pe Dealul Solovan spre peșteră unde se va ajunge la ora 14:00. Turiștii vor vizita peștera, vor face drumeții în mijlocul naturii, iar surpriza va fi focul de tabară. La ora 18:00 se va face întoarcerea de pe Dealul Solovan iar seara este cina festivă de la ora 21:00.

6. CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE DEZVOLTARE

Sighetu Marmației reprezintă capitala istorică și orașul cetate a Maramureșului și mai mult decât atât, reprezintă un important centru industrial și universitar, punct de mare atracție pe harta României, inclus din ce în ce mai des în itineriarul turiștilor. Aici este locul unde se aduc toate tradițiile și obiceiurile păstrate în comunele învecinate, iar acest fapt oferă turistului posibilitatea de a descoperi istoria și cultura autentică a orașului.

În paralel cu viața culturală urbană, sighetenii și-au dezvoltat propria cultură populară și religioasă. Obiceiurile și tradițiile din zonă împreună cu festivalurile pe care le găzduiește de-a lungul anilor atrag numeroși turiști atât din țară cât și din străinătate.

Reprezentativ pentru Sighetu Marmației, principalul punct de atracție turistică este Memorialul Victimelor Comunismului și al rezistenței care se află printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului. Memorialul din Sighet are ca scop principal reconstituirea și păstrarea memoriei poporului român, căruia, vreme de jumatate de secol, i s-a indus în conștiință o istorie falsă.

„Memorialul Sighet este un memorial mondial, un monument dedicat luptei contra comunismului. Este un monument unic care elogiază lupta împotriva puterii, împotriva uitării, lupta victimelor împotriva opresorilor. Nu există nimic în lume care să îi semene.” (Declarația lui Thomas S. Blanton, 2007)

Datorită Muzeului Memorial acest oraș se înfățișează ca un veritabil oraș cultural istoric, oferind turiștilor care aleg această zonă, o șansă rară de a realiza o întoarcere în timp și de a cunoaște evoluția acestui burg autentic.

Acest municipiu este polul vieții culturale, economice și sociale a Țării Maramureșului iar prin resursele sale orientează fluxurile din întreaga regiune. Potențialul turistic antropic și-a lăsat amprenta asupra orașului datorită istoriei care l-a transformat în una dintre cele mai vizitate zone ale Maramureșului.

Sighetu Marmației deține o mare diversitate a posibilității de practicare a turismului pe diferite ramuri, însă această zonă nu este valorificată suficient.

Propunerile mele consider că ar ajuta turismul să se dezvolte într-un ritm mai alert și să fie valorificat pe măsură în ceea ce privește serviciile turistice oferite în acest municipiu.

Propunerile mele se referă la următoarele soluții:

Conservarea aspectului arhitectural a obiectivelor turistice din zonă;

Reabilitarea și protejarea patrimoniului construit cu valoare istorică și a zonei de protecție a acestuia;

Modernizarea infrastructurii rutiere pentru facilitarea deplasării turiștilor;

Întreținerea brandului ca și marcă distinctivă;

Valorificarea culturii și a obiectivelor turistice;

Crearea unui plan de amenajare pentru reducerea traficului intens din centrul orașului;

Măsuri pentru diminuarea poluării orașului;

Realizarea unor trasee turistice care să evidențieze frumusețea orașului;

Îmbogățirea ofertei turistice a orașului;

Respectarea planurilor de dezvoltare a orașului.

Consider că toate aceste puncte pot fi realizabile, iar prin punere în practică a acestora turismul ar funcționa la adevărata lui valoare în acest oraș plin de poveste, fiind încadrat în topul celor mai diversificate și căutate destinații din nordul României.

BIBLIOGRAFIE

Achim, V. (1967), Momente ale dezvoltării culturii și artei în Maramureș, Edit. Muzeul regional Maramureș, Baia Mare.

Ardelean, G. (2000), Fauna de vertebrate a Maramureșului, Editura Dacia, Cluj Napoca.

Ardelean, L. (2008), Arii naturale protejate din judetul Maramureș cu privire specială asupra celor geologice, Teză de doctorat, Cluj Napoca.

Bilț, V. (1996), Literatura și obiceiurile vieții de familie din Maramureș, Edit. Grai și Suflet- Cultura Națională, București.

Bilțiu, P. (2003), O istorie a culturii maramureșene, Edit. Editura Casei Corpului Didactic Maramureș Maria Montessori, Baia Mare.

Cărăboi, A. (2011), Potențialul turistic al depresiunii Maramureș, Edit. Eurolobby, București.

Chis, Timur-Vasile (2010), Sighetu Marmației și zonele învecinate: ghid cultural-turistic, Edit. Valea verde, Sighetu Marmației.

Ciangă, N. (2007), România. Geografia Turismului, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.

Cocean, P. (2006), Turismul cultural, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.

Cocean, P. (2002), Geografia generală a turismului, Edit. Meteora Press, București.

Dăncuș, M. (2001), Sighetul la cumpăna dintre milenii, Edit. Muzeul Maramureșului, Sighetu Marmației.

Dezsi, Ș. (2006), Patrimoniu și valorificare turistică, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.

Filipașcu, A. (1997), Istoria Maramureșului, Editura Gutinul, Baia Mare.

Iancu, Gh. (2008), Citadela industrială, Edit. Aska Grafika, Sighetu Marmației.

Ilieș, Gabriela (2007), Țara Maramureșului: studiu de geografie regională, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.

Istvan, D. (2009), Ghidul turistic al județului Maramureș, Edit. Algoritm pres, Baia Mare.

Iuga, V. (2007), Maramureș-vatră de istorie milenară, Edit. Dragoș Vodă, Cluj Napoca.

Ivanciuc, T. (2006), Ghidul turistic al Țării Maramureșului, Edit. Limes, Cluj Napoca.

Ivanciuc, T. (2007), Sighetu Marmației: ghid cultural turistic, Edit. Echim, Sighetu Marmației.

Ivanciuc, T. (2012), Sighetul Maramureșului-Patrimoniu și Turism, Edit. Valea Verde, Sighetu Maramției.

Măran, Petru-Daniel (2007), Țara Maramureșului: atracții turistice, naturale și antropice, protecția și valorificarea zonelor umede, Sighetu Marmației.

Mihalyi de Apșa, I. (2009), Diplome maramureșene din secolele XIV și XV, Edit. Dragoș Vodă, Cluj Napoca.

Păcurar, A. (2009), Turism Internațional, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca.

Rațiu, A. (1999), Memoria închisorii Sighet, Edit. Fundația Academică Civică, București.

SURSE WEB

http://www.tourismguide.ro/html/orase/Maramures/Sighetu%20Marmatiei/istoric_sighetu_marmatiei.php (accesat: 21.03.2014, ora: 16:30)

http://www.primaria-sighet.ro/pagina/istoricul-localita-ii (accesat: 03.04.2014, ora: 12:15)

http://www.infopensiuni.ro/cazare-sighetu-marmatiei/obiective-turistice-sighetu-marmatiei/lacul-teplita_8512 (accesat: 14.04.2014, ora: 10:06)

http://sighet.ro/?page_id=120 (accesat: 15.04.2014, ora: 13:40)

http://www.referate-online.org/referate-premium/religie/Referat_Religie_Turism_religios.html (accesat: 20.04. 2014, ora: 12:32)

http://www.scritube.com/geografie/turism/TURISMUL-CULTURAL75558.php (accesat: 02.05. 2014, ora: 16:15)

http://ngo.ro/pipermail/ape_ngo.ro/2006-May/000186.html (accesat: 07.05.2014, ora: 11:52)

DECLARAȚIE

Subsemnata, Zvunca Georgiana Simona, candidat la examenul de licență la Facultatea de Geografie a Universității Babeș-Bolyai, specializarea Geografia turismului, declar pe propria răspundere că lucrarea de față respectă standardele de etică profesională și constituie rezultatul muncii mele, pe baza cercetărilor personale de cabinet și de teren. De asemenea, declar că informațiile necesare elaborării lucrării au fost obținute din surse care au fost citate și indicate, conform normelor academice, în text, la note de subsol și în bibliografia finală. Declar că lucrarea nu a fost preluată, parțial sau total, de pe site-uri de comercializare a lucrărilor de absolvire și nu a mai fost susținută de un alt absolvent al Facultății de Geografie sau al oricărei alte instituții de învățământ superior din România sau din străinătate.

Data,

19 iunie 2014

Semnătura,

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI LUCRARE DE LICENȚĂ FUNCȚIA CULTURAL TURISTICĂ A MUNICIPIULUI SIGHETU MARMAȚIEI Coordonator științific, Absolvent,… [305737] (ID: 305737)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI LUCRARE DE LICENȚĂ FUNCȚIA CULTURAL TURISTICĂ A MUNICIPIULUI SIGHETU MARMAȚIEI Coordonator științific, Absolvent,… [305737]

Copyright Notice

Master : CONCEPȚIE ȘI MANAGEMENT ÎN PRODUCTICǍ [307299]

Program Master SEM,An 1 [629207]

Teologie Pastorala, Anul 4, grupa 4 eremiasebastian@gmail.com 0764002853 Examen scris la Liturgică, Semestrul al II -lea Pregătirea slujitorilor… [628303]

P. Speciala Baza Date Med3 [605292]

Licenta Pipp Id (3) [614750]

Exemple de bune practici. Hărți mentale Mind MapCarte heuristique. [600970]

Copyright Notice

Similar Posts