Specializarea Geochimia Mediului LUCRARE DE DISERTAȚIE Detritusul iazului tehnologic de pe Pârâul Cailor (județul Suceava) Candidat – Pindelia Bogdan… [608333]

1

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
Facultatea de Geografie și Geologie
Specializarea Geochimia Mediului

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Detritusul iazului tehnologic de pe Pârâul Cailor (județul
Suceava)

Candidat – Pindelia Bogdan

Profesor Coordonator – Prof . Dr. Stumbea Dan

Iași, 07 2017

2
Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 4
I. Cadrul geologic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 5
I.1 Aspect e tectonice și litostratigrafice. ………………………….. ………………………….. ………………………. 5
I.1.1 Pânza de Rarău. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 5
I.1.2 Pânza de Putna. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 5
I.1.3 Pânza de Peitrosu Bistriței. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 6
I.1.4 Pânza de Rodna. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 6
I.2 Formațiunile metamorfice -gazdă pentru mineralizațiile polimetalice din Carpații Orientali . 6
I.2.1 Grupul de Bretila. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 6
I.2.2. Grupul de Rebra. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 8
I.2.3 Grupul de Tulgheș ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 9
I.2.4 Grupul de Rodna. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 11
I.3 Zăcaminte polimetalice vulcanogen -sedimentare asociate grupului de Tulgheș ……………….. 11
I.3.1 Districtul Borșa -Vișeu ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 11
I.3.1.1 Zacamântul Novăț -Novicior ………………………….. ………………………….. …………………………. 12
I.3.1.2 Zăcământul Baia Borșa -Gura Băii ………………………….. ………………………….. …………………. 12
I.3.1.3 Zăcământul Baia Borșa -Dealul Bucății ………………………….. ………………………….. …………… 13
I.3.2 Districtul Fundu Moldovei -Leșu Ursului ………………………….. ………………………….. ………………….. 13
I.3.2.1 Zăcământul Izvorul Ursului ………………………….. ………………………….. ………………………….. 13
I.3.2.2 Zăcământul Arșița Botoșel ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 13
I.3.2.3 Zăcământul Valea Putnii -Prașca ………………………….. ………………………….. ……………………. 15
I.3.2.4 Zăcământul Pârâul Colbu -Giumalău ………………………….. ………………………….. ………………. 15
I.3.2.5 Zăcământul Bașca -Izvorul Giumalău ………………………….. ………………………….. ……………… 15
I.3.2.6 Zăcământul Fagu ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 15
I.3.2.7 Zăcământul Leșu Ursului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 16
I.3.2.8 Zăcamântul Hărlăgia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 16
I.3.3 Districtul Bălan -Fagu Cetății ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 16
I.3.3.1 Zăcământul Fagul Cetății ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 18
II. Iazul de decantare de pe Pârâul Cailor ………………………….. ………………………….. ………………………… 18
II.1 Impactul generat de activitatea Exploatării Miniere Fundu Moldovei asupra factorilor de mediu .. 20
II.1.1 Efecte poluante ale emisiilor de noxe în aer ………………………….. ………………………….. …………. 21
II.1.2 Efecte poluante ale emisiilor de noxe în apă ………………………….. ………………………….. …………. 22
II.1.3 Surse de poluare a solului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 22
III. Considerații mineralogice și geochimice privind iazul de decantare de pe Pârâul Cailor ………. 22

3
III.1 Aspecte geochimice ale iazului de decantare din Districtul minier Fundu Moldovei -Leșu Ursu lui.
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 22
III.2 Pregatirea materialului pentru analize și metodele analitice utilizate. ………………………….. ………… 23
III.2.1 Determinările microscopice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 23
III.2.2 Determinările granulometrice ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 23
III.2.3 Determinările pe fracțiunea levigată (pH, fracțiun e solubilă) ………………………….. ……………… 24
III.2.4 Fluorescența energiei de dispersie a razelor X (EDXRF) ………………………….. ………………….. 24
III.3 Considerații mineralogice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 24
III.4 Date granulometrice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 25
III.5 pH -ul și fracțiunea solubilă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 26
III.6 Caracterizarea geochimică (elementele majore, toxice și potențial toxice) ………………………….. … 28
Concluzii ……………………………………………………………………………………………………………………………………… ..29
Bibliografie …………………………………………………………………………………………………………………………………….…31

4
Introducere

Lucrarea de față este intitulată “ Detritusul din iazul tehnologic de pe Pârâul Cailor (județul
Suceava)”. Obiectul prezentei lucrări îl constituie descifrarea principalelor aspecte mineralogice și
geochimice ale detritusului din iazul de deca ntare de pe pârâul Cailor și conturarea unor aspecte legate de
efectele pe care reziduul din iazul de decantare le poate avea asupra mediului înconjurător.
Structura lucrării este constituită din trei capitole principale:
➢ Capitolul I cu titlul “Cadrul geologic”, are ca scop prezentarea cadrului geologic al perimetrului
minier, precum și unele aspecte metalogenetice ale Centurii de mineralizații polimetalice asociate
șisturilor epimetamorfice din Carpații Orientali, cu o at enție mai mare dată mineralizațiilor de sulfuri, din
grupul/litogrupul Tulgheș.
➢ Capitolul II, cu titlul “ Iazul de decantare de pe Pârâul Cailor ”, are ca scop să furnizeze
informații generale privind iazul de decantare supus studiului.
➢ Capitolul III, cu titlul “Considerații mineralogice și geochimice privind iazul de decantare de pe
Pârâul Cailor”, furnizează informații legate de mineralogia, granulometria, cantitatea de fracțiune solubilă
și geochimia detritusului de pe suprafața și flancurile iazului d e decantare . Studierea comportamentului
elementelor majore și a elementelor potential toxice a avut drept scop prezentarea eventualelor efecte
negative asupra mediului.
Probele, 18 la număr, au fost prelevate de pe suprafața iazului de decantare și flancu rile acestuia ,
într-o rețea de probare liniară, distanța dintre ele fiind de 50 m. Descrierea microscopică și analiza
geochimică au fost efectuate în cadrul Laboratorului de Gochimie al Departamentului de Geologie.
Rezultatele au permis obținerea unor date numerice, pe baza cărora a fost efectuată și o comparație între
suprafața superioară și flancurile iazului de decantare.
Mulțumesc pe această cale îndrumătorului acestei lucrări, Prof. D r. Stumbea Dan , pentru răbdarea si
profesionalismul de care a dat dov adă, precum și celorlalte cadre didactice care au contribuit de -a lungul
celor 5 ani la perfecționarea stundentului pentru următorul statut social.

5
I. Cadrul geologic
I.1 Aspecte tectonice și litostratigrafice.
I.1.1 Pânza de Rarău.
Această pânză a fost pentru prima oară individualizată în anul 1929 de către Popescu
Voitești, pe baza hărții lui Atanasiu din 1927. Pentru separarea pânzei gnaiselor de Rarău,
argumentul lui Voitești a fost poziția anormală a rocilor cu grad de metamorfis m mai ridicat,
peste roci cu grad de metamorfism mai coborât. Ulterior toți cercetătorii zonei cristalino –
mezozoice a Carpaților Orientali au confirmat realitatea pânzei gnaiselor de Rarău.
I.1.2 Pânza de Putna.
Primul care a afirmat că sedimentele mezozoice de la Valea Putnei stau într -o fereastră
tectonică a fost Reinhard în anul 1911. Ulterior, toți cei care au trasat un plan de șariaj peste
sedimentele mezozoice din această zonă au folosit această observație. După afirmațiile lui
Reinhard, întregul cristalin din Carpații Orientali ar constitui o singura pânză de șariaj, aceasta
reprezentând practic ipoteza lui Uhlig (1907), primul care a împărțit Carpații Orientali în două
unități tectonice, pânza bucovinică in ferioare constituită din formatiuni de cristalin si o cuvertură
mezozoică, iar a doua unitate, pânza transilvană superioară, formată din roci magmatice bazice si
ultrabazice și sedimente mezozoice. Conceptul inițial de pânză transilvană este modificat de
Popescu -Voitești, 1929, care îi mai atribuie un soclu cristalin. Ulterior s -a revenit la ideea de
pânze transilvane, pornită de Uhlig și acceptată în prezent, (Săndulescu, 1984 ). A fost propusă o
ipoteză precum că sedimentele mezozoice de la Valea Putnei ș i Iacobeni ar constituii soclul unei
pânze inferioare, acoperite de o pânză de soclu superioară, variantă propusă de Kober în anul
1931. El împarte cristalinul Carpaților Orientali în pânza bucovinică I și II, baza pânzei
superioare corespunzând cu limita inferioară a pânzei prealpine de Putna din componența pânzei
alpino bucovinice în sens modern. Primii geologi de după război, Ștefan et al., (1956, fide
Dumitrescu 1960), care au considerat că în aria Șaru Dornei -Vatra Dornei seria epizonală,
încalecă de l a est la vest peste cea mezozonală, încalcarea fiind de vârstă hercinică, cei doi
geologi subliniază de asemenea milonitizarea intensă de la contactul dintre cele două serii. Joja,
în august 1966 (fide Joja et al., 1968), presupune că exista două pânze cu cristalin epizonal, peste
cel mezozonal de la Iacobeni, ambele cu vergență estică și prinzând dedesubt sedimentele
mezozoice. În lucrarea menționată anterior, Mureșan denumește cele două pânze ‘’unitate
epimentamorfică de Mestecăniș’’ și ‘’unitatea epimeta morfică de Fundu Moldovei’’. Ambele
pânze ar fi formate din roci aparținând seriei Tulgheș. Ulterior unitatea epimetamorfică de Fundu
Moldovei va fi denumită, unitatea de Putna.
Bercia si Bercia (1970) propun o variantă mai apropiată de cea a lui Kober, care cred că
unitatea Bret ila-Iacobeni este acoperită de cea de Bistrița, formată din roci ale seriei de Tulgheș
cu vergența estică. Pânza de Bistrița este formată din două subunități : una inferioară, denumită
Mestecăniș și una superioară, Valea Putnei, a cestea având vergența vestică. Acest concept preia
parțial varianta lui Dumitrescu (1964) și opinia lui Bercia (Bercia et al., 1967), care afirmă ideea

6
prin care cristalinul Carpaților Orientali ar reprezenta un orogen cu simetrie bilaterală
semnificativă, puternic asimetric. Pânza de Putna este descrisă ca unitate structurală majoră a
zonei cristalino -mezozoice a Carpaților Orientali, formată numai din roci aparținând seriei de
Tulgheș pentru prima dată fiind menționată în lucrarea lui Bercia et al., (1971 ). În anul 1976,
Bercia et al., au vorbit de pânza de Putna ca de unitate tectonică prealpină de Putna, parte a
soclului pânzei alpine bucovinice.
I.1.3 Pânza de Peitrosu Bistriței.
Balintoni și Gheuca (1977) au separat -o și au denumit -o astfel pentru prima dată în
Munții Bistriței, ulterior fiind recunoscută pe întreg teritoriul Carpaților Orientali (e.g. Vodă,
Balintoni, 1994).
I.1.4 Pânza de Rodna.
Primii autori care au remarcat pentru prima dată un contact tectonic care coincide cu
planul de încăl ecare al pânzei de Rodna, admis actualmente în punctul respectiv, în versantul
drept al Văii Vinului, au fost Reinhard și Atanasiu (1927). Popescu Voitești a stabilit în anii 1929
și 1931 structura în pânze de șariaj a Munților Rodna. Pânza superioară apar ține actualei pânze
de Rodna. Prezența pânzei de Rodna în partea sudică a zonei cristalino -mezozoice a Carpaților
Orientali a fost stabilită de Mureșan în 1976 și partea centrală a zonei de către Balintoni și
Gheuca în 1977. Ultima denumire, cea de pânză d e Iacobeni, provine de la acceptarea parțială a
comparației făcute de Mureșan (1976), între pânzele de Iacobeni și Rodna, infirmată ulterior de
Balintoni (1981).

I.2 Formațiunile metamorfice -gazdă pentru mineralizațiile polimetalice din
Carpații Orientali .

I.2.1 Grupul de Bretila.
Litogrupul Bretila a fost definit pentru prima oară în 1938 de Th. Krautner, ca mezozonă
autohtonă a Carpaților Orientali. H. Krautner, în anul 1968, recunoaște corespondența
litostratigrafică a seriei de Bretila cu cea a gnaiselor de Rarău.Bercia et al., includ la seria de
Bretila următoarele secvențe :
• seria de Bretila din Munții Bistriței și din Munții Rodna
• seria gnaiselor de Rarău din sinclinalele Rarău și Hăghimaș
• seria de Novăț din bazinul Vaser
• mezozona de Pop Ivan
• seria de Belopotoc de peste graniță.
• Acestea au reprezentat pasul hotărâtor privind recunoașterea asemănărilor
succesiunilor acestui litogrup în toate locurile de aflorare cu excepția mezozonei de la
Vatra Dornei -Iacobeni care a fost atribuită seriei de Rebra.

7
Conform nomenclaturii informale , litogrupul de Bretila este reprezentat prin :
➢ litozonele Rarău, bucovinică si subbucovinică ;
➢ sublitogrupul de Anieș ;
➢ litozonele Vaser, Pentaia, Pietriceaua, Rusaia, Valea Vinului, Iacobeni, etc.
Grupul de Bretila este caracterizat litologic foarte bine, în pânzele infrabucovinice se
întâlnesc : pargnaise, gnaise microclinice, gnaise albe fin granulare cu aspect leptinitic cu sau
fără amfibolite, amfibolite, gnaise oculare, micașisturi, porfiroide. În litozona Rarău bucovinică,
în afară de micașisturi, paragnaise, gnaise oculare, amfibolite, alternează o serie de roci cu totul
speciale : metagranitoidele de Hăghimaș și de Mândra, considerate intruziuni premetamorfice.
Granitoidele de Hăghimaș au ten dințe dioritice și cele de Mândra potasice.
Toate informațiile referitoare la litologia grupului de Bretila induc următoarele observații.
1. Secvența este predominant terigenă cu intercalații de metavulcanite acide și
bazice ;
2. Rocile carbonatice sunt absente ;
3. O parte a grupului este caracteristic granitoidelor premetamorfice ;
4. Succesiunea nu pare să fii avut un fundament sialic cu care să fie discordantă.

Din punct de vedere al metamorfismului, Bercia et al., (1971, 1976) și Krautner (1988),
precizează un m etamorfism inițial al faciesului amfibolitelor cu almandin urmat de retromorfism
varistic și alpin. Balintoni (1969), argumentează că migmatizarea s -a produs ulterior primului
metamorfism. După toate informațiile care se cunosc despre secvențele cristaline din Carpații
Orientali și relațiile dintre ele, tabloul evoluției ar fi următorul :
➢ Metamorfism inițial în regim subducțional ca parte a unei prisme de acreție și a
unui arc insular antrenate colizional în subducție, acest metamorfism a fost de grad
mediu.
➢ Al doilea metamorfism regional de grad mediu spre scăzut, ca parte a unei cruste
sialice subplacate, de acest eveniment fiind legate migmatizările din zona Rarăului și din
pânzele infrabucovinice.
➢ Retromorfism varistic deosebit de intes vizibil în b aza pânzei de Rarău din soclul
celei bucovinice. El a generat aspectele specifice a ceea ce a fost delimitat ca :
formațiunea de Chiril (Nedelcu 1982 ; Krautner et al., 1981) ; formațiunea de Mândra
(Balintoni 1981, Balintoni et al., 1983) ; formațiunea de Poiana -Grebin (Vodă, 1982) ;
formațiunea de Balaj (Runceanu, Voicu, date nepublicate).
Vârsta acestor formațiuni, deși Krautner citează date K -Ar care ajung la 748 Ma si Rb -Sr
care merg până la 529 Ma, ele pot fi luate în calcul doar ca o probabilitate având în vedere
vechimea acestora. Metalogenia grupului de Bretila este sărăcăcioasă cel mai probabil din cauza
secvețelor conservate care nu au găzduit mineralizațiile. Referitor la granitoide, dacă cupolele lor
nu se conservă sunt slabe șanse de a se găsi mineralizații specifice.

8
I.2.2. Grupul de Rebra.

Din punct de vedere litostratigrafic, grupul de Rebra, denumit astfel de către Krautner în
1968, este divizat în mai multe litozone (ordinea de jos în sus) :
➢ Izvorul Roșu : este constituită din paragnaise inerstratificate cu micașisturi
precum și din intercalații subordonate de roci carbonatice și cuarțite.
➢ Voșlăbeni : are în constituție o stivă groasă de roci carbonatice în care se pot
intercala paragnaise, micașisturi, cuarțite albe sau negre. Pe întinderi mari la bază si la
partea superioară apar amfibolite sau gnaise amfibolice groase , care pot conține pirotin –
calcopirit -magnetit, în Munții Rodna(cele inferioare), iar în Munții Bistriței conțin lentile de
magnetit masiv de dimensiuni reduse.
➢ Ineu : este reprezentată de micașisturi curațoase și cuarțite albe/negre. Litologie, în
grupul de Rebra predomină rocile bine diferențiate, mature, distincte unele de altele, de
origine sedimentară. Sunt enumerate : micașisturi cu silicați de aluminiu, cuarț ite, roci
carbonatice în stive groase, pargnaise și puține roci la suprafață de origine magmatogenă
acidă.
Metamorfismul grupului de Rebra este mai bine studiat din punct de vedere al evoluției
metamorfice decât grupul de Bretila. Anterior retromorfismul ui varistic asociat șariajelor, pentru
care grupul de Rebra a jucat rolul de autohton, au fost descrise două evenimente mezozonale M1
și M2. Evenimentul M1 este caracterizat de presiune medie și de prezența în micașisturi și
paragnaise a mineralelor index staurolit și disten. Evenimentul M2 este local, de presiune scăzută
impicându -se staurolitul și distenul care au dat naștere andaluzitului și cordieritului.
În orogenezele varistică și alpină grupurile de Rebra și Bretila au evoluat împreuna, așadar
moment ul juxtapunerii celor două litogrupuri ar fi una din chestiunile care cer un răspuns.
Vârsta indică asemănarea cu grupul de Bretila , prin urmare, două evenimente
metamorfice corelabile cu două orogeneze diferite, ambele pre -varistice ar putea fi acceptate ca
martor pentru vârsta precambriana a litogrupului Rebra. Zincenco (1993), citează datele
geologilor ucraineni obținute prin metodele izotopice U -Pb și Pb -Pb din zircoane, cristale
idiomorfe din porfiroidele de Pietrosu care dau vârste de 840 Ma.
Metalogenia grupului de Rebra este importantă din punct de vedere economic pentru
mineralizațiile Pb -Zn cantonate în rocile carbonatice ale litozonei Voșlăbeni subbucovinice din
Munții Rodnei. Principalele minerale metalice sunt piritul , blenda și galenit ul, subordonat
pirotinul, calcopiritul și magnetitul. Modul de îmbogățire și sursa sunt neclare dar se poate
menționa prezența grafitului și baritului precum și îmbogățirea în Ti a succesiunii mineralizate.
Unitatea de Negrișoara
Litostratigrafic a fost separată de către Balintoni și Gheuca în 1977, constând dintr -o
secvență inferioară predominant terigenă asemănătoare cu litozona Ineu subbucovinică și dintr –
un nivel superior metadacitic (Balintoni, Neacșu, 1980). Cu toate că această unitate aflorează pe
suprafețe mari pe pânza bucovinică cât și cea subbucovinică, ea este în general subțire si

9
fragmentată. Secvența inferioară a acestei unități este denumită litozona Pinu, ea aflându -se după
afluientul stânga al pârâului Negrișoara, aval de localitatea Dârm oxa.
Litologie , litozona Pinu este constituită din paragnaise cuarțitice cu biotit în care sunt intercalați
litoni subțiri și discountinui de roci carbonatice, amfiboli te și gnaise albe microclinice.
Metamorfism , istoria metamorfismului unității de Negrișoara este foarte asemănătoare cu
cea a litogrupului Rebra, diferența constând în absența ariilor cu metamorfism de presiune
scăzută în decursul evenimentului (M2). În schimb, retromorfismul varistic este deosebit d e
accentuat, motiv pentru care în trecut majoritatea unității de Negrișoara a fost atribuită grupului
Tulgheș. Plagioclazul a fost decalcefiat și s -a format albitul și epidotul, iar albitul a recristalizat
în oculi cu axă lungă de până la 2 cm.
Vârsta de 840 Ma poate fi admisă pentru momentul amplasării porfiroidului de Pietrosu,
sau pentru evenimentul (M1), această datare fiind posibilă cu ajutorul datelor reproduse de către
Zincenco (1993).
Din punct de vedere al metalogeniei nu se cunosc mineralizaț ii de interes economic în
litogrupul Negrișoara, iar având în vedere grosimea redusă și litologia, șansele sunt foarte slabe.
I.2.3 Grupul de Tulgheș
Litostratigrafie. Kober (1931) și Streckeisen, (1934), au inclus ‘’ formațiunile epizonale’’
din Carpații Orientali la ‘’Seria de Tulgheș ‘’. Bercia et al., (1976), restrâng seria de Tulgheș la
secvențe comparabile cu ceea ce acceptăm ca fiind grupul de Tulgheș, excepție fac porțiunile
atribuite de Balintoni et al., (1983), litogrupului de Negrișoara. Bercia et al., (1976) consideră ‘’
Formațiunea de Vaser’’ o stivă de metamorifte în versantul drept al râului Vaser , aval de
confluența cu pârâul Botizu, care include toate unitățile varistice ale soclului pânzei
subbucovinice, cu excepția celei de Rarău , precum și pânza de Putna bucovinică. Ultima
clasificare litostratigrafică acceptată a fost cea propusă de Vodă (1993), pentru pânza de Putna
din soclul pânzei bucovinice care se poate recunoaște relativ fără dificultăți și în soclul pânzei
subbucovinice .
Litozona Căboaia este predominant terigenă, negrafitoasă, constituind primul termen al grupului
de Tulgheș. Aflorează pe zone restrânse în partea de sud a Zugreniului în soclul pânzei
bucovinice și pe cursul superior al Vaserului în Maramureș, în soc lul celei subbucovinice . Acolo
se cunoaște sub numele de cuarțitele de Gliganu.
Litozona Holdița, cuarțito -grafitoasă, se regăsește de -a lungul Carpaților Orientali, atât în soclul
pânzei bucovinice cât și al celei subbucovinice. Culoarea neagră este redată d e prezența
grafitului și o face ușor de recunoscut. Această litozonă găzduiește mineralizațiile
premetamorfice de Fe -Mn și barit.
Litozona Leșu Ursului este de asemenea foarte bine reprezentată de Getide superioare, fiind
formată dintr -o secvență vulcanoge n sedimentară acidă care conține acumulări importante de
sulfuri metalice stratiforme.

10
Litozona Arșița Rea este una filitoasă -cuarțitică care încheie succesiunea grupului de Tulgheș.
La fel ca litozona Căboaia nu își face simțită prezența pe multe profile .
Din punct de vedere litologic , grupul de Tulgheș este variat și dominat de două tipuri de
roci : cuarțite albe sau negre și roci cuarțo -feldspatice. Variația este reprezentată de continuarea
raportului dintre cuarț, feldspat, clorit și sericit, făcând d ificilă separarea cartografică a
varietăților acestor roci, mai ales că litonii îsi pierd relativ repede individualitatea. Rocile
carbontatice sunt slab reprezentate și aflorează în litozona Holdița unde există o anumită
asociație caracteristică : cuarțite negre, cuarțite albe, roci carbonatice, roci verzi cloritoase și
feldspatice care nu prezintă metabazite, ci roci de origine sedimentară a căror geneză a fost
favorizată de abundența fierului. Metabazitele la fel ca și rocile carbonatice sunt foarte rare sau
absente. Ipoteza precum că grupul de Tulgheș ar fi format într -un bazin din apropierea unui arc
insular este susținută de abundența Mn și a sulfurilor metalice alături de cele două tipuri
predominante de roci : cuarțitele și rocile cuarțo -feldspatice .
Metamorfismul este polimetamorfic, iar la fel ca celelalte grupuri, cel de Tugheș pare a avea o
istorie prevaristică mai puțin complicată. Dacă se iau în considerare datele lui Balintoni,
Chițimuș, (1973), care au fost primii care au atras atenția asupra f aptului că istoria mineralelor de
Ti din litogrupul Tulgheș sunt o dovadă de polimetamorfism și se confirmă cu datele lui
Nedelcu, (1986), care a dovedit că mineralul inițial de la care a pornit această istorie a fost
ilmenit și nu brookit, atunci etapele istoriei respective sunt urmatoarele :
1. Cristalizarea ilmenitului
2. Transformarea sa în rutil I
3. Transpunerea pseudomorfozei în S2 și recristalizarea rutilului I în rutil II.
Pentru că metamorfismul inițial al litogrupului Tulgheș nu pare să fi depășit decât pe
alocuri zona biotitului, este greu de explicat cum s -a format ilmenitul. Dacă totuși se admite
faptul că din anumite motive ilmenitul a cristalizat primul în rutila apare ca indiciu al modificării
drastice a condițiilor termodinamice în care a cristali zat ilmenitul. Recristalizarea rutilului I în
rutil II poate fi atribuită evenimentului metamorfic varistic. Zincenco (1993), a încercat să iasă
din dilema grupului de Tulgheș și anume daca acesta a înregistrat un singur eveniment
prevaristic sau două, pre supunând o origine clastică pentru ilmenit. Asocierea ilmenitului cu
zircon și turmalin clastice în metapelite vin în favoarea ipotezei lui Zincenco. Dacă se preia
această ipoteză atunci litogrupul Tulgheș înregistrează un important eveniment metamorfic
prevaristic, transformarea ilmenitului clastic în rutil I.
Vârsta este paleozoic inferioară, pe baza datelor izotopice citate de Krautner, (1988) și de
Zincenco (1993) , iar pentru evenimentul M1, orogeneza caledoniană, faza de la începutul
Ordovicianului.

11
I.2.4 Grupul de Rodna .
Sublitogrupurile Valea Vinului, Stiol și Anieș sunt reunite in grupul de Rodna, fiind
vorba de o secvență acumulată într -un setting geotectonic bine determinat.
Din punct de vedere litologic au reieșit urmatoarele grupe dominante de roci : metapelite
și metapsefite, cuarțite albe și negre, roci carbonatice și metabazite. Din punct de vedere
economic se cunosc mineralizații de sulfuri metalice, magnetit -sideritice și hematit -sideritice.
Metamorfismul din cadrul grupului de Rodna este unul de grad coborât facând -uși prezența
cloritul, actinolitul și cloritoidul.
După datele furnizate de Krautner și Bercia et al., (1976) se atribuie vârsta silurian -carbonifer
inferioa ra acestui litogrup.

I.3 Zăcaminte polimetalice vulcanogen -sedimentare asociate grupului de Tulgheș
I.3.1 Districtul Borșa -Vișeu

Figura I.1, Centura minereurilor singenetice din Carpații Orientali (după Berbeleac, 1988)

12
I.3.1.1 Zacamântul Novăț -Novicior
Din punct de vedere al substanțelor minerale utile are în componență Cu, Pb, Zn. Acesta
este un zăcământ de tip Kuroko, hidrotermal -sedimentar de vârstă cambriană.
Este localizat în grupul de Tulgheș din Munții Maramureșului, mai exact în f ormațiunea
Tg3 (vulcano sedimentară riolitică). Krautner et al., (1983) descrie zacământul ca fiind unul cu
minereu diseminat stratiform și de minereu compact letiliform iar din punct de vedere al
compoziției chimice are ca elemente principale : S, Fe, Cu, Zn, Pb, Si, Au, Ag, Sn, In, Ge, Sc,
Sb, As . Din punct de vedere mineralogic acest zăcământ este constituit în principal din pirită,
calcopirită, blendă și galenă, în compoziția acestora fiind și tetraedrit, mispichel si magnetit,
elemente urma fiind cuarț , clorit, albit și sericit.
I.3.1.2 Zăcământul Baia Borșa -Gura Băii
Este reprezentat de mineralizații Cu, Pb, Zn și este descris de Krautner et al., (1983) ca
fiind un zăcământ hidrotermal -sedimentar detip Kuroko, metamorf ozat și având vârstă
cambriana și cantonat în grupul de Tulgheș (Tg 3), orizontul Burloaia. Rocile gazdă dominante
sunt șisturi clorito -cuarțoase, clorito -sericitoase, sericitoase și cuarțoase. Mineralizația se
prezintă sub formă de lentilă strat și are compoziția chimică alcatuită din : S, Fe, Pb, Zn, Cu, Si,
Sn, Bi, Co, Ni, As, Au, Ag, iar cele mai importante minerale sunt calcopirita, blenda, galena și
pirotina.

Figura I.2, Evolutia Faciesurilor faciesurilor Burloaia -Gura Băii (după
Berbeleac,1988)

13
I.3.1.3 Zăcământul Baia Borșa -Dealul Bucății
Este de asemenea îmbogățit în Pb, Zn și Cu. La fel ca precedentele este unul de tip Kuroko,
hidrotermal -sedimentar metamorfozat de vârstă cambriană fiind localizat în Munții
Maramureșului, pânza bucovinică, și este cantonat în f ormațiunea Tg 3. Rocile gazdă sunt
reprezentate de șisturi sericitoase -cuarțoase și sericitoase -cloritoase. Mineralizațiile au aspect
diseminat, stratiform cu o compoziție chimică alcătuită din : S, Fe, Zn, Pb, Cu, Sn, Cd,Co, Ni,
Au și Ag, mineralele predom inante fiind pirita, calcopirita, mispichelul, tet raedritul și
bourmonitul.
I.3.2 Districtul Fundu Moldovei -Leșu Ursului
I.3.2.1 Zăcământul Izvorul Ursului
Are ca principale substanțe minerale utile Cu, Pb și Zn, fiind descris de Krautner et al.
(1983) ca zăcământ de tip Kuroko, hidrotermal -sedimentar metamorfozat, cu varsta cambriană,
având localizarea în Munții Bistriței în pânza bucovinică, unitatea de Putna, fiind cantonat în
grupul de Tulgheș, mai exact în formațiunea (Tg 3). Rocile gazdă sunt repr ezentate de șisturi
cloritoase – cuarțoase și sericito -cloritoase -cuarțoase.
Forma zăcământului este de lentile de minereu masiv, cu a num ite diseminări stratiforme.
Principalele elemente regăsite sunt : Cu, Zn, Pb, S, Fe, Si și urme de : Mn, Ti, Co, Ni, S n, Bi, As,
Ag, In și Ga, cu o mineralogie dominată de pirită, calcopirită, blendă, galenă, pirotină, mischipel,
tetraedrit, buormonit, bismutină, galeno -bismutină, bomit, smaltină, aur, bismut nativ, magnetit,
siderit, ankeri, casiterit, albit, rutil, tita nit, stilpnomelan, talc, clorit, muscovit cuarț și albit.
I.3.2.2 Zăcământul Arșița Botoșel
Are în componență următoarele substanțe minerale utile : Cu, Pb, Zn. Krautner et al.
(1983) îl descrie ca fiind un zăcământ hidrotermal -sedimentar metamorfozat , cu vârsta
precambrian, de tip Kuroko, localizat în Munții Bistriței, în pânza subbucovinică și cantonat în
litogrupul Tulgheș, rocile gazdă fiind reprezentate de : metatufuri riolitice și șisturi sericito –
cloritoase.
Minereul se prezintă sub forma unei lentile dar și sub formă diseminată, având ca principale
elemente : Cu, Pb, Zn, Fe, S, Si, Au și Ag. Principalele minerale din acest zăcământ sunt : pirita,
blenda, galena, siderit și sericit.
O importanță deosebită o prezintă zăcământul Fundu Moldovei, acesta având conținutul
ridicat în : Cu, Pb, Zn. Krautner et al. (1983) descrie zăcământul ca fiind hidrotermal -sedimentar
metomorfozat, cu vârsta cambriană, de tip Kuroko, localizat de asemenea în Munții Bistriței în
pânza bucovinică, mai exact, în forma țiunea grupului de Tulgheș (Tg 3), cea vulcano -sedimentară
riolitică. Minereul se prezintă sub forma unor lentile parțial cu diseminări stratiforme. În

14
componența zăcământului fac parte următoarele elemente chimice : Cu, Pb, Zn, S și Fe cu
elemente urmă de : Mn, Ti, Co, Ni, Sn, Bi, As, Ag, In și Ga. Mineralogia este constituită din :
pirită, calcopirită, blendă, galenă, pirotină, mischipel, tetraedrit, buormonit, bismutină, galeno –
bismutina, bornitul, smaltină, aur, bismut nativ, magnetit, siderit, ankerit, casiterit, albit, rutil,
titanit, stilpnomelan, talc, clorit, muscovit cuarț și albit.
Berbeleac (1988) afirmă separarea a trei niveluri de apariție a minereului și anume :
metatufuri riolitice, șisturi sericito -grafitoase, șisturi sericito -cloritoase cu zoizit și șisturi
cuarțoaso -sericitoase ce constituie orizontul de sulfuri Fundu Moldovei.
– Nivelul superior, are în componența sa minereu plumbo -zincifer -piritos,de formă
lenticulară
– Nivelul mediu , are în componența sa minereu piritos -cuprifer și polimet alic compact,
constituit din punct de vedere mineralogic din pirită și calcopirită, subordonat blendă, galenă și
urme de arsenopirită, tetraedrit și bismutină.
– Nivelul inferior, este reprezentat de minereu concentrat în șisturi cloritoase și sericito –
cuarț oase.

Figura I.3 Sectiune prin zăcământul de la Fundul Moldovei (după Mârza,1977)

15
I.3.2.3 Zăcământul Valea Putnii -Prașca
Are în componență ca principale minerale utile : Cu, Pb, Zn. Krautner et al. (1983) îl
descrie ca un zăcământ hidrotermal -sedimentar metamorofozat, de tip Kuroko și vârstă
cambriană, localizat în Munții Bistriței, cantonat în grupul de Tulgheș mai exact în formațiunea
vulcanogen sedimentară riolitică (Tg 3), orizontul Fundu Moldovei.
Forma minereului este lenticul ară cu diseminări stratiforme iar conținuturile din punct de
vedere chimis sunt : Cu, Pb, Zn, S, Fe și Si, cu urme de Mn, Ti, Co, Ni, Sn, Bi, As, Ag, In și Ga.
Din punct de vedere mineralogic domină pirita, calcopirita, blenda, galena, pirotina, mischipelu l,
tetraedritul, buormonitul, bismutina, bornitul, smaltina, aurul, sideritul, ankeritul, cassiteritul,
albitul, rutilul, titanitul , talcul, cloritul, muscovitul, cuarțul și albitul.
I.3.2.4 Zăcământul Pârâul Colbu -Giumalău
Are ca principale minerale utile, prita și Cu. Este descris de Krautner et al. (1983) ca fiind
de tip Kuroko, de vârstă cambriană, hidrotermal sedimentar metamorfozat, localizat în Munții
Bistriței unitatea de Putna, cantonat în grupul de Tulgheș în formațiunea Tg 3. Forma se prezi ntă
diseminată stratiformă având în compoziție elementele chimice : Cu, S, Fe, Pb și Zn.
Mineralogia este alcătuită din pirită și calcopirită, blendă, cuarț, sericit, clorit și albit.
I.3.2.5 Zăcământul Bașca -Izvorul Giumalău
Are în componența sa : Cu, Pb, Zn. Descris de asemenea de Krautner et al. (1983) ca fiind
de tip Kuroko, hidrotermal sedimentar metamorfozat, cu varsta cambriană, localizat în unitatea
de Putna din Munții Bistriței, cantonat în grupul de Tulgheș. Formele mineralizațiilor sunt de
budine, minereu masiv și diseminat . Compoziția chimică este alcătuită din Cu, Pb, Zn, Fe și S iar
din punct de vedere mineralogic avem din abundență pirită și subordonat, pirotină, blendă,
galenă, calcopirită, mischipel, molibdenit, cuarț, albit, calcit și s ericit.
I.3.2.6 Zăcământul Fagu
Este remarcat pentru conținutul de Cu. Descrierea atribuită de Krautner et al. (1983) îl
prezintă ca fiind de tip Kuroko, hidrotermal sedimentar metamorfozat, cu vârsta cambriană,
localizat în unitatea de Putna din zona Munților Bistriței. Elementele chimic e predominante
sunt : Cu, Zn, Pb, Fe, As, Mn, Ti, Bi, Sn, iar din punct de vedere mineralogic avem : pirită,
calcopirită, blendă, galenă, mispichel, pirotină și tetraedrit.

16
I.3.2.7 Zăcământul Leșu Ursului
Are ca principale acumulari zonele : Leșu Ursului – Valea Leșului, Leșu Ursului -Valea
Ursului și acumularea, Leșu Ursului -Isipoaia.Primele două sunt exploatate în special pentru
cantitățile considerabile de Cu, Pb, Zn. Acumularile sunt prezentate ca fiind hidrotermal –
sedimentare metamorfozate de tip Kuroko, cu vârsta cambriană, localizat în Munții Bistriței
aproape de localitățile Borca și Broșteni. Forma acumulărilor este lenticulară cu diseminări
stratiforme, în consistența lor fiind următoarele elemente chimice : Cu, Pb, Zn, Fe, As, Ti, Mn,
Sn, Bi, Sb, Cd, Ag, Ga, V, Co, Ni, In, Cr și Ba. În componența acestor acumulari avem
următoarele minerale : pirită, calcopirită, blendă și galenă, subordonat avem mischipel, pirotină,
tetraedrit, bourmonit, galenobismutină, bismutină, smaltină, molibdenit, rosalit, semseyit,
jamesonit, aur, rutil, ilmenit, magnetit, casiterit.
Berbeleac (1988), prezintă mineralizațiile în patru zone.
– Zona 0, minereul este cantonat în șisturi sericitoase și sericito -cloritoase
– Zona I, cuprinde lentile de minereu polimetali c, cu borduri de pirită
– Zona II, cuprinde minereu masiv piritos -polimetalic
– Zona III, constituită din minereu piritos -cuprifer, de tip masiv și de impregnație.
Acumularea Leșu Urșului -Isipoaia are ca minerale utile : Cu, Pb, Zn și este localizată în Munți i
Bistriței, mai precis în formațiunea vulcanogen riolitică, (Tg 3) . Compoziția chimică este
alcătuită din : Cu, Pb, Zn, Fe, S, As, Mn, Ti, Sn, Cd, Bi, Sb, Ag, Co, Ni, Mo, In, Ga, Ti , Cr, Ba,
Sr, iar mineralele componente sunt : pirită, calcopirită, blendă , galenă și subordonat avem :
mispichel, pirotină, tetraedrit, bouminit, galenobismutină, bismutină, semseyit, jamesonit,
molibdenit, aur, rutil, ilmenit, magnetit, casiterit, baritină, cuarț, albit, clorit, muscovit, calcit,
ankerit și titanit.
I.3.2.8 Zăcamântul Hărlăgia
Este important pentru cantitățile mari de Cu, Pb, Zn. Este tot un zăcământ de tip Kuroko,
descris de Krautner et al. (1983) ca fiind hidrotermal -sedimentar metamorofozat regional, de
varsta cambriana, cu localizarea în Munții Bistriței. Forma zăcământului este lenticulară și
compoziția chimică este dominată de Cu, Pb, Zn, As, Sb, Ag, iar din punct de vedere mineralogic
avem cuarț, pirită, blendă, galenă, subordonat calcopirită, clorit, pirotină și tetraedrit.
I.3.3 Districtul Bălan -Fagu Cetății
În zona mineralizată Mediaș sunt prezente conținuturi ridicate de Cu, Pb, Zn. Krautner et
al. (1983) descrie mineralizațiile ca fiind hidrotermal -sedimentare metamorfozate de tip Kuroko,
localizat Munții Giurgeului, asociat grupului de Tulgheș, orizontul Bălan, cantonat în șisturi
cloritoase, sericito -cloritoase, cuarțite cloritoase și sisturi cloritoase -cuarțoase. Forma
mineralizațiilor este de lentilă de minereu masiv cu diseminări stratiforme. Elementele chimice

17
predominante sunt : Cu, Pb, Zn, Fe și S. Din punct de vedere mineralogic zona mineralizată este
constituită din : pirită, calcopirită, blendă, galenă, pirotină, cuarț, clorit, sericit, albit, calcit.
În cadrul zăcământului Bălan, principala substanță minerlă utilă este cuprul. Krautner etl al.
(1983) îl descrie ca fiind hidrotermal -sedimentar metamorfozat, de tip Kuroko, cu vâ rsta
cambriană lo calizat în Munții Giurgeului mai exact în grupul de Tulgheș, orizontul Bălan. Forma
zăcământului de diseminare stratiformă si lentiliform ă. Elementele chimice principale sunt : Cu,
Pb, Zn, Fe și S, subordonat avem Mn, Ti, Bi, Co, Ni, V, Cr, As, Ga și Ag. Mineralele principale
sunt : pirită, calcopirită, blendă, galenă, tetraedrit, bourmonit, mischipel, galenobismutină,
jamesonit, tealit, cubanit, bismut nativ, aur, argint, magnetit, hematit, ilmenit, casiterit, rutil,
cuarț, clorit, sericit, siderit, ankerit, albit, stilpnomelan, apatiti, baritină, turmalin.
Minereul este cantonat în cuarț, dorit, sericit, siderit, albit, baritină. Minere ul a suferit
transformari de tip retrograd (Stumbea, 2007).

Figura I.4 – Secțiune geologică prin zăcământul de la Bălan (după Mârza, 1977)

18
I.3.3.1 Zăcământul Fagul Cetății
Este important din punct de vedere economic pentru cantitățile mari de Cu. Krautner et al.
(1983) îl descrie ca fiind un zăcământ hidrotermal -sedimentar metamorfozat, localizat în Munții
Giurgeului, orizontul Fagul Cetății, cantonat în șisturi cloritoase, cloritoase -cuarțoase, cuarțite
cloritoase și șisturi clorito -sericitoase. Forma mineralizațiilor este lenticulară cu diseminări
stratiforme. Cele mai importante elemente chimice care se regăsesc în acest zăcământ sunt : Cu,
Fe, S, Zn, Pb, Mn, Ti, Bi, Co, N i, V, Cr, As, Ga, Ag. Din punct de vedere mineralogic avem
pirită, calcopirită, blendă, galenă, tetraedrit, mischipel, galenobismutină, jamesonit și bismut
nativ.Zăcămintele de sulfuri polimetalice regăsite în grupul de Tulgheș sunt rezumate tabelul 1.1.

Tabelul I.1 Caracteristicile principalelelor zăcăminte de sulfuri polimetalice asociate
grupului de Tulgheș (după Krautner et al., 1983)

II. Iazul de decantare de pe Pârâul Cailor
Iazul de decantare se așterne pe o formațiune impermeabilă alcătuită în cea mai mare
parte din argile și argile marnoase, cuprinzând intercalații de marne și gresii silicioase. Patul este
format dintr -o cuvertură subțire de aluviuni ale pârâului Cailor. Având în vedere e xcavarea
facută î n formațiunea acoperitoare pentru înc astrarea digului de amorsare, precum și caracterul
practic impermeabil al rocii de bază, drenarea apei prin baza iazului este extrem de redusă.
Panta generală a taluzului principal al iazului de decantare este ușor m ai lină, respectiv de
1:3. Având în ve dere durata de funcționare și înalțimea atinsă, viteza de înalțare a acestui iaz
fiind mai mică de 3m/an reprezintă un factor în favoarea stabilității taluzului principal. Acesta
taluz este constituit din mai multe trepte de se dimentare a sterilului de flo tație care sunt uscate si

19
puternic ravenat e la partea superioară, prezentând antrenări de steril î n aval, spre cursul pârâ ului
Cailor.
Iazul de decantare de pe Pârâul Cailor este de tip “vale”, situat pe pârâul cu același nume,
afluent de stânga a văii Moldovei și a fost dat în exploatare în anul 1975. Distanța de la instalația
de preparare fiind relativ mare (cca 5 km), în timpul înghețului, la temperaturi scăzute, iazul era
scos din funcțiune, iar deversarea tulburelii era făcută în iazul Dealul Negru din imediata
vecinătate a uzinei de preparare.
Suprafața de depozitare la nivelul coronamentului digului de steril este de 5,24 ha.
Cantitatea total ă de steril depozitată este 938, 685 m3 (la data de 31.12.2001), cota finală în
prezent fiind de aproximativ 970,000 m3. Cota finală a iazului de decantare prevăzută prin
studiul de stabilitate și prin studiul de impact este de 843 m, cota actuală a coronamentului
digului de steril este de 837,9 m în aval și 836,7 m în amonte (Ionce, 2010) .
Lungimea sistemului de hidrotransport al tulburelii este de 5.650 m . până la digul de
steril aval și 6150 m . până la digul de steril amonte. Pe traseul suprateran care urmărește cu rsul
râului Moldova, malul drept, după ce supratraversează râul o dată în dreptul uzinei de prep arare
și apoi la confluența cu Pârâul Cailor. Pe malul drept , existau mai multe stații de pompare.
Analiza apelor evacuate î n emisar (Ionce, 2010) indică:
➢ Cu: 9,28 mg/l;
➢ Zn: 0,28 mg/l;
➢ Pb: 0,23 mg/l;
➢ Fe: 2,40 mg/l;
➢ Mn: 0,40 mg/l.
➢ Suspensii: 116 mg/l;
➢ Reziduu fix: 2 .896 mg/l;
Iazul de decantare de pe Pârâul Cailor ar e o scurgere naturală permanentă . Evacuarea se
face printr -un ca nal de subtraversare vizitabil , de aproximativ 2 m înălțime cu o lungime de 700
m, construit din b eton armat .
Controlul deformațiilor iazului de decantare este asigurat cu trei profile de repere , două
situate pe taluzul principal și unul pe prima bermă a digului de gardă de la intrarea apei în tunel.
Deplasarea orizontală, observată cu 12 repere situate la 15 m unul de altul, este mai mică de 2 -3
cm/an , ceea ce reprezintă o valoare admisibilă pentru stabilitatea iazului de decantare. Tasarea
este și ea mică, de 2 -3 cm pe acelaș i interval de timp.
Expertiza de stabilitate efectuată asupra iazului de decantare de pe pârâul Ca ilor a
evidențiat următoarele (Ionce, 2010):
– stabilitatea iazului Pârâul Cailor se prezintă în condiții normale atât din punct de vedere al
mărimii deformațiilor, cât și al evoluției acestora;
– din măsurători rezultă o deplasare verticală de 10 -20 cm, valoa re care se încadrează în mărimile
și limitele admisibile pentru stabilitatea iazurilor de decantare ;
– apa subterană de pe taluzul principal al iazului aflându -se la o adâncime de 10 -15 m nu ridică
probleme pentru stabilitatea iazului;
– exfiltrațiile deși nu dăunează excesiv stabilității digului, produc totuși unele denivelări pe 20 -30
cm înălțime, în taluz vertical. Apa din exfiltrații iese limpede din taluz, dar unele mici antrenări
de nisip se produc totuși datorită surpărilor;
Ca problemă apărută pe parc ursul funcționării iazului se poate menționa cea din 1979
când datorită precipitațiilor abundente s -a produs deversarea peste digurile de înălțare. În studiul
întocmit în septembrie 2002 se specifică faptul că prin nefuncționarea iazului, toată suprafața

20
acestuia este asecată. De asemenea, apa subterană din corpul iazului a coborât sub talpa celor 15
foraje piezometrice folosite pentru controlul nivelului hidrostatic în timpul exploatării.
Exfiltrațiile au fost active și la digul de capăt din amonte, slăbi nd, prin înmuiere, prima
bermă de deasupra canalului de subtraversare. Pentru consolidarea bermei s -au folosit materiale
granulare, permeabile, ultima operație fiind făcută în vara anului 2002.
În concluzie iazul de decantare Pârâul Cailor, aflat în repau s prin nefuncționarea u zinei
de preparare, are stabilitatea taluzelor pe deplin asigurată. Aflat în localitate, iazul poate
reprezenta un anumit risc pentru populație. Pentru prevenirea unor accidente se intenționează a
se respecta:
– menținerea, în continua re, a digului de coronament mai ridicat cu 1 -1,5 m
deasupra nivelului plajei, atât la taluzul principal cât și la digul de capăt din amonte;
– păstrarea canalului de subtraversare în stare de funcționare.
II.1 Impactul generat de activitatea Exploatării Miniere Fundu Moldovei asupra
factorilor de mediu

Prin specificul activitatii E.M. Fundu Moldovei, principalele surse de poluare care pot
afecta semnificativ factorii de mediu sunt (Ionce, 2010):
-sterilul depozitat în iazurile de decantare, a cărui acțiune se manifestă mai ales prin intermediul
apelor freatice contaminate cu ioni metalici din substanța minerală utilă (Cu, Pb, Zn, Ba) sau
substanțe active folosite în procesul de flotație (cianuri, xantați);
-pulberile sedimentabile degajate de la dive rse surse (plajele și digurile iazurilor de decantare,
platformele de depozitare a concentratelor, operația de sfărâmare a minereurilor).
Studiile efectuate asupra calității solului în aval de iazurile de decantare Dealul Negru și cel de
pe Pârâul Cailor, din perimetrul Fundu Moldovei au conturat o zonă de poluare potențial
semnificativă a solului cu cupru. Zonele afectate (cu valori mai mari decât pragul de alarmă) sunt
situate în vecinătatea iazurilor de decantare.
Ca o urmare a ineficienței metodelor de valorificare a piritei și a spațiilor reduse de
depozitare, în ultimii ani ai activității uzinei de preparare aceasta a fost deversată în iazurile de
decantare. La vremea respectivă, efectele erau minore, dar se estima că evoluția urmărilor
schimbării str ucturii fluidului depozitat este imprezibilă și în orice caz influența asupra factorilor
de mediu nu poate fi decât negativă.
Apa de scurgere care drenează lucrările miniere și depozitele de steril este contaminată ca
rezultat al reacțiilor chimice cu roc ile expuse la suprafață, în urma operațiunilor miniere. Această
contaminare – cunoscută ca Drenajul Minier Acid (AMD) – implică de obicei, oxidarea sulfurilor
metalice în condiții acide.

21
Următoarele proceduri de mediu standard sunt utile în prevenirea sau reducerea la minimum a
problemelor legate de AMD (Ionce, 2010):
● evaluarea relațiilor Sursă – Cale de Propagare – Receptor;
● evaluarea factorilor de risc;
● sisteme de administrare.
O primă analiză complexă a drenajului minier acid la iazurile de decantare Tărnicioara,
Valea Străjii, Poarta Veche, Dealul Negru și Pârâul Cailor a fost efectuată în teza de doctorat
‘’Impactul sistemic al activității de preparare a substanțelor miner ale utile din județul Suceava ”
(Ionce, 2010). Analiza a fost efectuată pe o perioadă de pre – și post -închidere a iazurilor de
decantare, evaluându -se riscul de mediu reprezentat de iazurile de decantare care au deservit
uzinele de preparare a substanțelor minerale utile, plecând de la analizele efectuate sistematic la
Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, cu urmărirea legislației de mediu existentă în
domeniu.
II.1.1 Efecte poluante ale emisiilor de noxe în aer
În urma activității în cadrul E.M. Fund u Moldovei, s -a constatat că sursele potențiale de
poluare a atmosferei sunt urmatoarele (Ionce, 2010):
➢ emisiile de pulberi în suspensie rezultate din operațiile de descarcare, însolizare și sfărâmare
a minereurilor neferoase;
➢ emisii de pulberi în suspensie antrenate de vânt de pe haldele de steril, digurile și iazurile de
decantare;
o emisii de pulberi de gaze rezultate de la centrala termică.
o emisiile de gaze (oxizi de sulf și de hidrogen sulfurat) rezultate din oxidarea sulfurilor
metalice din ster ilul iazurilor de decantare și din concentratele depozitate temporar;
o emisii de gaze rezultate din combustia carburanților folosiți mijloacele de transport și
de utilajele staționare;
o emisii de compuși organici volatili de la depozitele de carburați și de la operațiile de
transvazare a carburanților la alimentarea mijloacelor de transport și a utilajelor;
➢ Iazurile de decantare și haldele de steril constituie o sursa de poluare din cauza posibilității
de antrenare a particulelor solide de către masele de aer. Pentru a se preveni acest fenomen
este nevoie de înierbarea taluzurilor inactive, în completarea celor deja existente.

22
II.1.2 Efecte poluante ale emisiilor de noxe în apă
În urma activității de extracție a minereului din subteran rezultă ape de mină contaminate
cu ioni de metale grele, care le conferă un caracter acid. Apele din subteran erau colectate în
bazinele stației de pompare, de unde erau evacuate direct la suprafață. Odată cu sistarea
activității de exploatare, nu au mai fost evacuări de ape de mină.
Pentru epurarea chimică a apelor de mină evacuate la suprafață, s -a construit o stație de epurare
chimică. Epurarea apelor de mină se realiza prin tratarea cu soluție de lapte de var (alcalină) care
reacționează cu apele de mină (acide) ducâ nd la neutralizarea lor. Stația de epurare chimică a
apelor de mină Dealu Negru funcționa în timpul cât era oprită Uzina de preparare, în mod normal
apele de mină fiind folosite în flotație ca înlocuitor al H 2SO 4 pentru prelucrarea minereului, după
care, c a parte componentă a sterilului uzinal, ajungea la iazurile de decantare. Emisarul apelor
epurate era râul Moldova.
II.1.3 Surse de poluare a solului
După ce în anul 2003 a ctivitatea de exploatare minieră în perimetrul Fundu Moldovei a
fost sistată, ca s urse de poluare a solului au rămas (Ionce, 2010):
➢ haldele de steril provenite de la exploatarea din subteran a minereului cuprifer;
➢ iazurile de decantare în care a fost depozitat sterilul uzinal de la flotația Fundu Moldovei,
de preparare a concentratelor de cupru și zinc.

III. Considerații mineralogice și geochimice privind iazul de decantare de pe Pârâul
Cailor
III.1 Aspecte geochi mice ale iazului de decantare din Districtul minier Fundu Moldovei –
Leșu Ursului.
Iazul de decantare care face obiectul stu diului de față a fost construit pentru deversarea
reziduului provenit în urma prelucră rii minereurilor polimetalice vulcanogen -sedimen tare
asociate metamorfitelor grupului de Tulgheș, din districtul metalogenetic Fundu Moldovei -Leșu
Ursului. Astfel, în câmpul minier Fundu Moldovei, au fost construite iazurile de decantare
Dealul Negru și Pârâul Cailor, cel din urmă făcând obiectul studiu lui de față.
Iazul de decantare de pe pârâul Cailor (fig. III.1 b) a fost construit pe cursul superior al
văii Pârâul Cailor, la aproximativ 2,5 km amonte de confluența acestuia cu râul Moldova și la o
altitudine de 825 m. Depozitul de steril reprezintă u n iaz de decantare de vale, acumulând un
volum de detritus de 0,9 mil. m3. Iazul este delimitat, în partea sudică, de un dig, cu o înălțime de
30 m; suprafața orizontală, a depozitului de detritus are 350 m lungime ș i respectiv 280 m lățime .
Construcția depozitului de steril (fig. III.1 b) a început în 1967; în anii 2000, activitatea
la Uzina de preparare a minereurilor Fundu Moldovei a încetat și, prin urmare, utilizarea iazului
de decantare a fost oprită. Sectorul nordic al iazului de decantare este tr aversat de un pârâu
temporar, în timpul perioadelor ploioase sau a episoadelor cu precipitații intense.

23

Figura III.1 (a) Schița geologică a districtului metalogenetic Fundu Moldovei – Leșu Ursului
Metallogenic District (din Balintoni, 2010, cu modificări); (b) Schița iazului de decantare de pe Pârâul
Cailor (din Stumbea și Pavel, 2014, cu modificări).

III.2 Pregatirea materialului pentru analize și metodele analitice utilizate.
III.2.1 Determinările microscopice
Mineralele a căror determinare a putut fi efecuată cu ajutorul unei lupe binoculare de
tipul Stereo Optika SZM2 , au fost cele primare , fie silicatice (cuarț, sericit, clorit) , fie metalice
(blendă și pirită). Deoarece natura mineralogică a fracțiunii solubile , reprezentată de sulfați
hidratați (Stumbea, 2013) nu poate fi identificată microscopic, aceasta a trebuit sa fie îndepărtată,
pentru o mai ușoar ă determinarea a mineralelor primare. În acest scop, probele au fost dispuse
pe o sită de 0,063 mm și clătite cu apă .

III.2.2 Determinările granulometrice
Au fost efectuate folosind metoda sitării probelor uscate. Probele au fost uscate intr -o
etuvă la temperatura de 500 C timp de 24 de ore, după care au fost cântărite. Pentru separarea
claselor granulometrice, probele au fost trecute prin sitele de 1 mm, 0,5 mm respectiv 0,063 mm,
pentru a obține clasele de dimensiune corespunzătoare nisipurilor mediu, fin și foarte fin,
silturilor și fracțiun ii argiloas e. Fiecare fracțiune a fost cântărită, iar apoi calculată ponderea
procentuală corespunzătoare .

24
III.2.3 Determinările pe fracțiunea levigată (pH, fracțiune solubilă)
Au fost realizate prin intermediul unor teste de solubilizare. Fiecare probă a fost uscată la
o temperatură mai mică de 50°C; ulterior, 10 g de probă au fost amestecate cu 50 ml de apă
distilată, cu pH -ul aproximativ 6. Probele au fost agitate timp de 2 or e, iar după această etapă au
fost lăsate în jur de 1 or ă pentru decantare. Valorile de pH au fost determinate utilizând un pH –
ionometru Corning M555. Dupa determinare, soluția obținută a fost filtrată prin hârtie de filtru,
cu porozitatea de 0, 2μm. Fracți unea insolubilă rămasă pe suprafața hârtiei de filtru a fost uscată
iar după a fost efectuată cântarirea. Datele obținute au fost folosite pentru calculul proporției
procentuale a fracțiunii solubile.

III.2.4 Fluorescența energiei de dispersie a razelor X (EDXRF)
A fost utilizată pentru identificarea compoziției chimice a sterilului. Pentru aceasta,
probele de detritus au fost mojarate până la dimensiunea de aproximativ 0,05 mm și apoi
amestecate cu rășină de tip Hoechst. Ulterior, din acest amestec au fost confecționate pastile, prin
presare la 25t/cm2, care au fost analizate cu ajutorul unui spectrometru Epsylon 5 XRF.
Calibrarea spectrometrului a fost efectuată utilizând date pentru sedimente de râu, ca materiale
de referință.

III.3 Considerații mine ralogice
Mineralogia suprafeței si a flancurilor iazului studiat este alcătuit din minerale silicatice
primare: cuarț, clorit și sericit. Acestora li se adaugă și minerale primare metalice , reprezentate
prin pirită și blendă. Acest aspect este susținut și de informațiile din tabelul III.1.
Mineralogia detritusului din iazul de decantare de pe Pârâul Cailor provine, în cea mai
mare parte , din mineralogia șisturilor epimetamorfice ale Grupului de Tulgheș (șisturi cuarțoase,
sericitoase, cloritoase) , respe ctiv a mineralizațiilor sulfidice (pirită, blendă, galenă) , reprezentând
compoziția mineralogică a mineralizațiilor metalice asociate șisturilor .

25

Tabelul III.1 Compoziția mineralogică a detritusului
Nr. probă Compoziția mineralogică
Suprafața superioară
901 Cuarț > Sfalerit > Pirită ≈ Clorit > Sericit
903 Cuarț pațial limonitizat > Pirită > Sericit > Sfalerit > Clorit
908 Cuarț > Sericit > Clorit > Sfalerit
916 Cuarț >> Sfalerit > Sericit > Clorit >> Pirită
920 Cuarț >> Pirit ă > Sfalerit ≈ Clorit
926 Cuarț pațial limonitizat >> Sericit >> Clorit >> Sfalerit
938 Cuarț limonitizat >> Sfalerit ≈ Sericit ≈ Clorit > Pirită
941 Cuarț pațial limonitizat >> Pirită ≈ Sfalerit ≈ Clorit > Sericit
945 Cuarț pațial limonitizat > Sericit > Sfalerit >> Clorit
Flancuri
1 Cuarț parțial limonitizat >> S ericit >Clorit>Pirită>Blendă
3 Cuarț limonitizat >>Clorit>Sericit >Blendă
6 Cuarț parțial limonitizat >>Sericit>C lorit>Blendă
9 Cuarț >Chl>S ericit >Blendă≈Pirită
13 Cuarț >>Sericit>Clorit >Blendă
16, 19,
22, 25 Cuarț parțial limonitizat >>Cl orit>Sericit >Blendă≈Pirită

III.4 Date granulometrice
Datele de granulometrie obținute prin determinări efectuate pe detritusul din iazul de
decantare de pe Pârâul Cailor sunt prezentate în tabelul III.2. Valorile medii obținute indică
următorul aspect : detritusul colectat din suprafața superioara a iazului de decantare conține o

26
cantitate mai ridicată de fracțiune grosieră (nisip cu granulație medie : media de 6,31 %),
comparativ cu detritusul flancuri (media de 0,76 %). Dimpotrivă, acesta din urmă prezintă o
participare mai ridicată a fracțiunilor fine și foarte fin e, care însumează aproximativ 99 % din
întreaga masă a detritusului (nisip cu granulație fină și foarte fină + fracțiunea siltică + fracțiunea
argiloasă). Pentru comparație, suma fracțiunilor cele mai fine din detritusul colectat din suprafața
superioară se rid ică la o medie de aproximativ 92 %.
Această distribuție selectivă a g ranulelor pe suprafața flancurilo r iazului de decantare
poate fi explicată prin îndepărtarea fracțiunilor fine de detritus din partea superioară a acestuia,
de către apele de șiroire, în timpul episoadelor cu precipitații moderate și intense.
Astfel, particulele de dimensiunile cele mai mici, fiind cele mai susceptibile la
îndepărtare hidromecanică, vor fi transportate de către apele de scurgere către baza flancu rilor,
unde se acumulează. Același rezultat ar putea să îl aibă și acțiunea vântului, care ar putea
îndepărta materialul de dim ensiuni mici (cel mai ușor) din porțiunile cele mai expuse ale iazului
de decantare, și anume suprafață superioară a acestuia.

Tabelul III.2 Determinări granulometrice pe probe de detritus (%)
Nr.
probă Nisip cu granulație
medie Nisip granulație fină și foarte
fină Silt + Fracțiune
argiloasă
1,0 – 0,25 mm 0,25 – 0,063 mm < 0,063mm
Suprafața superioara a iazului (n = 9)
Min. 0,06 25,67 13,81
Max. 12,35 74,73 74,23
Media 6,31 54,92 37,96
Flancurile iazului de decantare (n = 9)
Min. 0,06 36,79 30,33
Max. 2,57 67,09 63,11
Media 0,76 52,18 47,01

III.5 pH -ul și fracțiunea solubilă
Pe probele prevelate din iazul de decantare s-au efectuat d eterminări analitice pentru pH,
și fracțiunea solubilă, pentru care s -au calculat valori medii pentru suprafață superioară și
flancuri (tab. III.3 ). Valorile maxime sunt atribuite detritusului prelevat din flancuri iar valorile
minime aparțin celui prelevat de pe suprafață iazului de decantare. Media celor două trepte ne
indică o valoare înregistrată ceva mai ridicată în flancurile iazului de decantare . Ca o concluzie,
valorile de pH, indică o relativă omogenitate a detritusului de pe flancul urile iazului de
decantare, din punctul de vedere al acidității sale și a caracterului său oxidant.

27

Fig.III.2 Valorile de pH, determinate pentru detritusul Suprafaț ei superioar e (1) Flancuri (2) ale iazului
de decantare de pe Pârâul Cailor; valori medii

Tabelul III.3 Datele de pH, Eh si fracțunea solubilă din detri tusul iazului de decantare
Nr.
probă pH Fracțiu nea solubilă
(%)
Suprafața superioara a iazului (n = 9)
Min. 2,78 2,33
Max. 3,75 15,96
Media 3,08 8,61
Flancurile iazului de decantare (n = 9)
Min. 3,06 4,59
Max. 4,28 10,35
Media 3,83 7,37

Fracțiunea solubilă (tabelul III.3, fig. III. 3) are o abundență mai ridicată cu 1,24% în
suprafață superioară a flancului iazului de decantare, comparativ cu valoarea specifică sectorului
inferior. Principalul factor care contribuie la acest aspect este vântul care bate de -a lungul văii
Moldovei, porț iunea superioară fiind mai expusă, ceea ce conduce la o evaporare mai rapida a
apei. Acest proces favorizează precipitarea mai rapidă și mai intensă a mineralelor secundare de
tipul sulfaților hidratați, cunoscuți ca fiind produși minerali cu o solubilitat e ridicată (Stumbea,
2013).
0.00%2.00%4.00%6.00%8.00%10.00%
Suprafața superioara Flancurile iazului
3.08%
3.83%pH

28

Fig.III.3 Variația valorilor fracțiunii solubile deteterminate pentru Suprafața superioară (1) și Flancuri (2)
ale iazului de decantare de pe Pârâul Cailor; valori medii.
III.6 Caracterizarea geochimică (elementele majore, toxice și potențial toxice)
Analize le chimice ale detritusului iazului de decantare au permis caracterizarea
geochimică a acestuia, atât din punctual de vedere al unora dintre elementele majore (Si, Al, Fe,
Mg, Na, K), cât și al unora dintre elementele minore, potențial toxice (Cu, Pb, Zn, As, Cd) (tab.
4). Sunt trei grupe de minerale care determină chimismul detritusului, acestea fiind: minerale
primare silicatice (cuarț, clorit, sericit, ± biotit), minerale primare metalice (pirită, blendă, ±
galenă); minerale secundare, care iau naștere prin alterarea supergenă a m ineralelor primare, fie
ele silicatice, fie metalice (Stumbea, 2013).

Tabelul III.4 Compoziția chimică a detritusului din iazul de decantare de pe Pârâul Cailor (Fundu
Moldovei).
Elemente majore (%) Elemente minore (ppm)
Si Al Fe Mn Mg Cu Pb Zn Cd As
Suprafața superioară a iazului de decantare (n = 9)
Min. 38,56 14,35 10,55 0,01 0,16 317 256 69 0,06 145
Max. 61,46 27,54 17,61 0,05 1,54 1296 2649 742 0,37 1058
Med. 49,56 20,36 14,03 0,02 0,74 650 1065 287 0,12 440
DS 6,90 4,74 2,57 0,01 0,53 297 726 201 0,09 288
Flancurile iazului de decantare (n = 9)
Min. 52,95 5,79 4,82 0,02 1,73 151 664 103 0,02 74
Max. 71,97 18,62 10,69 0,04 5,21 1982 2504 1112 0,52 304
Med. 62,57 10,13 7,80 0,03 3,17 652 1172 265 0,12 151
DS 6,15 4,04 2,06 0,01 1,04 621 529 285 0,14 64
0.00%1.00%2.00%3.00%4.00%5.00%6.00%7.00%8.00%9.00%10.00%
Suprafața superioara Flancurile iazului
8.61%
7.37%Fracțiunea solubilă (%)

29

Datele de chimism prezentate în tabelul III.4, indică o participare relativ asemănătoare a
elementelor majore , în detritusul suprafeței superioare și a flancurilor iazului de decantare .
Aspectul de față sugerează o omogenitate mineralogică ridicată a sterilului din iazul de
decantare.
Concluzii
Principalele aspect e urmărite în lucrarea de față au fost caracterizarea mineralogică
preliminară și geochimică a detritusului din iazul de decantare de pe pârâul Cailor și impactul pe
care reziduul din acest iaz de decantare îl poate avea asupra mediului.
În lucrarea de față, principalele aspecte urmărite au fost caracterizarea mineralogică
preliminară și geochimică a detritusului din iazul de decantare de pe pârâul Cailor și impactul
reziduului asupra mediului.
În ceea ce priveste primul aspect au fost concluzionate următoarele:
➢ 90% din masa iazului de decantare are o granulație specifică claselor granulometrice a
nisip ului fin, silt ului și fracțiun ii argiloas e.
➢ Mineralogia detritusului rezultat d e la uzina de preparare E.M. Fundu Moldovei este
dominată cantitativ de mineralele primare care intră atât în constituția rocilor
epimetamorfice ale Grupului de Tulgheș, din districtul Fundu Moldovei -Leșu Ursului (în
special cuarț -uneori limonitizat, seric it și clorit), cât și în asociațiile mineralogice ale
mineralizațiilor polimetalice masive (pirită, blendă).
➢ Determinările efectuate pe o parte d in elementele potențial toxice relevă conținuturi
ridicate în suprafața superioară a iazului pentru elementele (Pb, As) , valorile cele mai
ridicate fiind: 2649 ppm Pb, 1058 ppm As (valori maxime) . Elementele potențial toxice
(Cu, Zn) au o distribuție a valorilor maxime mai mare in flancuri, 1982 ppm Cu și 1112
ppm Zn (valori maxime)
➢ Determinările cantitative ale elementelor majore indică o participare însemnată a Al, Fe
și Mg, aspect care susține posibilitatea ca produșii secundari să aparțină grupei sulfaților
de Al, Fe și Mg, mai mult sau mai puțin hidratați . Pentru obținerea unor informații mai
precise însă, su nt necesare analize de difractometrie de raze X.
➢ Participarea fracțiunii solubile în detritusul iazului este foarte variabilă din punct de
vedere cantitativ ( 2,33-15,96 %), fiind mai mare în cazul probelor prelevate din suprafața

30
iazului de decantare . Prin solubilizare ei , iau naștere soluții cu pH extrem de acid (2 ,78-
4,28).
➢ Mineralele secundare au în general o culoare albă, ele apărând fie pe suprafața granulelor
de minerale primare, ca microeflorescențe, dar mai ales sub formă de cruste cu grosimi de
maximum 0,5 cm, formate la suprafața superioară a iazului de decantare.
Din punct de vedere al riscului reprezentat de contaminarea mediului înconjurător de
către reziduul din iazul de decantare putem afirma următoarele aspecte :
➢ În perioadele ploioase, acumulările temporare formate se pot revărsa în zonele uscate din
împrejurimi sau în albia pârâului, riscul cel mai mare fiind reprezentat de aciditatea
indusă de soluțiile de levigare.
➢ Poluarea hidromecanică în aval (toate fracțiunile identificate), prin intermediul pârâului
Cailor datorită particulelor minerale insolubile, efectele fiind pe plan local, în schimb
riscul reprezentat de transportul aerian (pentru fracțiunile siltică și argiloasă) poate avea
efecte pe distanțe mari în perioadele cu vânturi d e lungă durată.
➢ Factorii de risc cresc datorită amplasamentului, iazul de decantare aflându -se într -o vale
relativ larg deschisă, efectele vânturilor pe direcția NE -SV fiind amplificate . De
asemenea clima specifică zonelor montane, ceea ce implică cantităț i semnificative de
precipitații cu o perioada de intensitate ridicată pe perioada verii crește susceptibilitatea la
transport hidromecanic fie în soluție a substanțelor poluante.

31
Bibliografie
1.Balaban S. 2012. Mineralogia și distribuția geochimică a metalelor grele din cadrul
unor halde de steril asociate zăcămintelor de sulfuri polimetalice din litogrupul Tulgheș (Carpații
Orientali) Teză de doctorat, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, 228
2. Balintoni I. 1996 Geotectonica terenur ilor metemarfice din România. Universitatea
Babeș -Bolyai Cluj -Napoca, 241
3. Balintoni, I., 2010. The Crystalline -Mesozoic Zone of the East Carpathians În Iancu,
O.G. și Kovacs, M. (Eds.), 2010 . Ore deposits and other classic localities in the Eastern
Carp athians: From metamorphics to volcanics. Field Guide, Acta Mineralogica -Petrographica,
Szeged, 57
4. Berbeleac, I., 1988. Zăcăminte minerale și tectonica global. Editura Tehnică,
București, 327.
5. Bercia, I., Kräutner, H.G. & Mureșan, M. (1976): Premesozo ic metamorphites of the
East Carpathians. Anuarul Institutului Geologic al României, 50: 37 –70.
6. Florea, N. M. 1996 , Stabilitatea iazurilor de decantare, Ed. Tehnică, București, 194 p.
7. Florea M. 2000 -2002 „studiul de stabilitate efectuat de către Societatea de Geologi e-
Geomecanică (Ștefan Ghika Budești)” București.
8. Ionce A. 2010. „Impactul sistemic al activității de preparare a substanțelor minerale
utile din județul Suceava”, Teză de doctorat Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, 294
9. Kräutner H.G. 1988. East Carpathians. In Zoubek, V. (ed.): Precambrian in younger
fold belts. London: Wiley, 625 –638
10. Liégeois J. , Berza T., Tatu M. , Duchesne J.The Neoproterozoic Pan -African
basement from the Alpine Lower Danubian nappe syste m (South Carpathians, Romania), 281–
301
11. OLARU L., APOSTOAE L. 1995 – La présence de quelques acritarches dans le
groupe de Tulghes (Tg – la zone de Bălan), Carpates Orientales An. St. Universitatea Alexandru
Ioan Cuza, Iași, Geol., tom XL -XLI, Iași. 2 77-282
12. Săndulescu, M. (1984): Geotectonica României. EdituraTehnică București . 334 p
13. Stumbea D. & Pavel E. 2014. Geochemistry of waste frome the tailings pond of
Pârâul Cailor, Fundu Moldovei metallogenetic field, România, Carpathian Journal of E arth and
Environmental Sciences, November 2014, Vol. 9, No. 4, 157 – 166.

32
14. Stumbea D. , 2013. The flanks of the Delul Negru tailings pond (Fundu Moldovei) –
Pollution risk factors . Carpathian Journal of Earth and Environmental Sciences, 8/3, 103 -112
15. Vodă, A., 1993, seria de Tulgheș, Raport,vol I, Arh. S.C, Prospecțiuni ,
S.A.,București
16. Vodă A., Zincenco D. 1993, studio corelativ litostratigrafic, structural și
metalogenetic al Seriei de Tulgheș din Carpații Orientali Raport, S.C. Prospecțiuni S.A. arhivele
București