SPECIALIZAREA FRANCEZĂ -CHINEZĂ LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator științific: Prof. univ. dr. RUXANDRA CESEREANU Absolvent: MĂRIOARA VANCEA Cluj-Napoca… [602990]

UNIVERSITATEA„BABEȘ -BOLYAI”
FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA FRANCEZĂ -CHINEZĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. RUXANDRA CESEREANU
Absolvent: [anonimizat]
2018

UNIVERSITATEA„BABEȘ -BOLYAI”
FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA FRANCEZĂ -CHINEZĂ

Michel Houellebecq și condiția
umană în societatea
contemporană

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. RUXANDRA CESEREANU

Absolvent: [anonimizat]
2018

CUPRINS

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 1
CAPITOLUL 1: ASPECTE STILISTICE ÎN ROMANELE LUI MICHEL HOUELLEBECQ … 3
1.1. ASPECTE STILISTICE ÎN ROMANELE LUI MICHEL HOUELLEBECQ ………….. 14
1. Oralitatea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 14
2. Particularități ale limbajului ………………………….. ………………………….. ………………….. 15
3. Dialogul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 16
4. Simbolul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 16
CAPITOLUL 2: SEXUALITATEA SAU DRAMA UNEI CIVILIZAȚII ………………………….. .. 19
CAPITOLUL 3: MITUL FERICIRII PROIECTAT PRIN PRISMA SEXUALITĂȚII ………….. 31
CAPITOLUL 4: CONDIȚIA OMULUI ÎN SOCIETATE ………………………….. …………………….. 36
4.1. MANIFESTAREA URII ÎN ROMANELE LUI HOUELLEBECQ ………………………….. . 40
4.2. URA DE SINE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 44
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 47
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 49

1
Introducere

Lucrarea de față își propune să analizeze trei dintre coordonatele tematice majore pe care
le-am identificat în proza lui Michel Houellebecq, și anume: sexualitatea, voyeurismul și
exhibiționismul, elemente c heie având ca baz ă condiția omului în societate.
Mi-am ales această temă a ilu strării imaginii umane în viziunea lui Michel Houellebecq,
raportată la sexualitate și ură, întrucât prin această lucrare urm ăresc să identific condiția umană
în societatea contemporană, pe baza acestor elemente de mai sus, identificând totodată și
conceptul de ură care inte rvine între om și propriul sine.
Lucrarea va f i structurată în patru capitole de-a lungul cărora voi încerca să urmăresc
câteva aspecte literare care evidențiază temele principale identificabile în aceste romane.
În cercetare a de față mă voi referi la cinci dintre romanele lui Michel Houellebecq:
Supunere, Harta și teritoriul, Extinderea domeniului luptei, Particule le elementare, Platforma .
În capitolul I voi pre zenta aspecte stilistice din opera lui Michel Houelle becq, bazându -mă
pe elemente precum : oralitate a și ironia , dintr -o perspectivă relevantă pentru problema care face
obiectul analizei mele. Tot aici, mă voi referi la chestiunile condiției umane în cele cinci romane
ale lui Michel Houellebecq.
În al doilea capitol voi aborda tema sexualității și a obsesiei sexuale , identificate în toate
cele cinci romane, temă pe baza căreia mi-am propus să punctez și să dezvolt particularități ale
limbajului autorului , conflicte le dintre om și soci etate , etc. Voi aborda romanele în raport cu
ironia și cinismul autorului, discutând, pe baza lor, despre alienarea omului în societatea actuală.
Pe de altă parte, voi urmări să identific în romane le lui Houellebecq și o altă dimensiune
a sexua lității, și anume, un mod mai pu țin obișnuit de a fi prezentată aceasta, prin umor și ironie.
Aici voi accentua de asemenea decăderea umană legată de această chestiune. Pe baza acestui
aspect mă voi referi la ironie ca principiu fundamental în opera lui Ho uellebecq.
Al treilea capitol va urmări evoluția individului în secolele XX -XXI și plasarea lui în
cadrul voye urismului, respectiv a exhibiționismului.
În capitolul patru mă voi referi la incomunicabilitatea umană ca viziune realist –
moralizatoare a personajelor principale.

2
Analiza romanelor o voi concretiza printr -o abordare a temelor principale identificate la
nivelul textului, dintre care cele mai importante mi s -au părut sexualitatea și ura, pe care le
dezvolt în ultimele capitole ale lucrării. Strategia care a ghidat demersul meu în această lucrare
este aceea de a urmări omul și evoluția lui în romanele lui Michel Houellebecq, prin intermediul
tipologizării condiției umane în societatea contemporană.

3
CAPITOLUL 1 : ASPECTE STILISTICE ÎN ROMANELE LUI MICHEL
HOUELLEBECQ

Michel Houllebecq este unul dintre cei mai controversați scriitori francezi contemporani.
Acesta poziționează într-un mod specific imaginea omului contemporan, clasân du-l în
mijlocul unei societăți din care extrage mizeria sufletească, viciile, exhi biționismul, sexualitatea,
voye urismul și le aș ază pe fieca re în paralel, pentru a crea un tablou din prezent al societății.
Manifestările o mului, valențele și psiholo gia sa generează ades ea conflicte între civilizații,
provocând polemici existențiale și morale, schimbând mentalități și principii, distrugând
sentimente și destine.
Lucrările lui Houellebecq reprezintă un catalizator pentru o serie întreagă de critici
literare contemporane. Scriitorul își îndreaptă atenția pe stilul estetic și cultural, făcând referire la
teme precum criza civilizației contemporane, turismul sexual, etc.
Scriitorul italian Giorgio Vasta l -a def init pe Houellebecq dre pt un ,, termometru care
măsoară temperatura epocii și literaturii noastre”1, acest lucru însemnând că Houellebecq este
unul dintre scriitorii marcanți ai literaturii occidentale. Operele lui Michel Houellebecq ocupă un
loc important din punct de vedere est etic, mediatic și cultural, care nu exista u înainte de acesta.
Houellebecq este un ilustrator al eșecului universal al omului, al unor drame de
conștiință și al unor destine sfărâmate de hazardul circumstanțelor vieții, al conf lictului dintre
om și socie tate, dar mai ales al conflictului dintre individ și el însuși. Acest lucru îl face pe
scriitor să fie un nonconformist. Autorul face o apologie a cinismul ui, de la individual până la
colectiv , până la ura ca macrosistem soc io-politico -istoric, dezvăluind prin intermediul
romanelor sale că sentimente precum ura, ironia, insensibilitatea, incomunicabilitatea, sunt părți
ale existenței trecătoare care pot elibera omul de catastrofe.
Abordat din acest punct de vedere, destinul omului însuși îș i joacă fiecare p iesă pe scena
societății, căutând soluții pentru regăsirea identității, a eliberării de sistem și a libertății sufletești.
Miche l Houellebecq este un scriitor situat la răscrucea dintre două mari tabere: este, pe de
o parte, printre preferații publicului, în ciuda faptului că autorul însuși nu tânjește după simpatie

1 Francesca Lorandini, L’auteur est a ussi u n être humain. Tentative d’interprétation du paradoxe houellebecquien ,
http://www.fabula.org/colloques/document4216.php

4
și, pe de al tă parte, este criticat și dărâmat de opiniile criticilor care nu sunt de acord cu punctul
său de vedere.
Autorul se portretizează într -o scrisoare adresată lui Bernard -Henri Lévy ca fiind:
„Nihilist, reacționar, cinic, rasist și misogin stânjenit. ”2 Acesta are o imagine de sine negativă,
datorată tocmai opiniilor criticilor, care l -au făcut să creadă că este un „autor plat, lipsit de stil. ”3
Michel Houellebecq afirmă că scriitori precum Baudelaire, Kant și Thomas Mann au reușit să îi
ofere o viziune amplă asupra scrierilor și să îi contureze ideile în ceea ce privește literatura.
Scriitorul Emil Cioran a fost cel care i-a format o imagine clară asupra mândriei poporului
francez , acest lucru fiind afirmat de însuși Houellebecq în fața societății român ești.4
Cercetarea de față nu își propune să epuizeze subiectul referitor la proza lui Michel
Houellebecq, însă prin abord area sintetică și analitică a câtorva opere din creația scriitorului
(romanele Particule le elementare, Extinde rea domeniului luptei, Platforma, Harta și teritoriul
sau Supunere ), ea vine să răspundă câtorva elemente interogative cu privire la controversatele
aspecte legate de sexualitate, voye urism și exhibiționism . Unde se plasează creația lui Michel
Houellebecq, în context social?; care este mecanismul prin care individul poate scăpa de sub
propria tutelă?; de ce ura și ironia sunt, uneori, sentimente atât de puternice, față de lume?; de ce
omul este supus permanent circ umstanțelor, hazardului și disprețului celorlalți?; care sunt
cauzele pentru care omul ajunge să se urască pe s ine?; care este calea spre libertate individuală și
spre fericire? etc. Voi încerca să găsesc răspunsul la aceste câteva întrebări în creația lui Michel
Houellebecq, dovedind valoarea artistică a unuia dintre cei mai controversați prozatori
contemporani.
Mecanismul constrângător al societății și iluzia libertății umane formează supratema
prozei scrise de Michel Houellebecq în romanele Supunere, Platforma, Particulele elementare,
Harta și teritoriul, Extinderea domeniului luptei , în care personajele urmăres c să își înțeleagă
rostul pe lume î ntr-o societate absurdă, care îi traumatizează și sfârșește prin a le copleși.
Personajele, în special cele masculine, nepregătite moralmente pentru eșec și lipsite de
vocația tragicului, divulgă, prin experiențele lor, transformarea omului în victimă a unor
mecanisme străine de condiția lui umană. De la profesorul universitar, François , din romanul

2 Michel Houellebecq, Bernard -Henri Lévy, Inamici publici, Traducere de Daniel Nicolescu, Ed. Polirom, Iași,
2009, p.5.
3 Bogdan Bărbieru, Dopamina și alte endorfine houellebecqiene, Steaua, nr. 5 -6, 2014, p. 65.
4 Ibidem.

5
Supunere , de exemplu, care e într -o continuă căutare financiară și de experiențe sexuale,
încercând să se redescopere pe sin e și să guste din valorile vieții, până la Bruno, personajul din
romanul Particulele elementare , care își pierde din moralitate, personajele lui Houellebecq caută
într-o manieră adecv ată universului în care trăiesc să dea explicații seismelor istorice și
fanatismului, care au provocat delirul întâmplărilor, schimbările de ordin moral, pe fundalul
cărora își proiectează propriile eșecuri.
Scriitorul, solid ancorat în realitatea vremii, a pus e venimentele și personajele sub semnul
duratei ireversibile, care antrenează în conflicte destinul uman și declanșează chestiuni insolubile
pentru conștiința individuală. Dar Michel Houellebecq nu s -a mulțumit doar cu radiografierea
unei secvențe a zilelor noastre, ci a pus în discuție ansamblul comportamentelor umane, cu
formele lor aberante de manifestare: utopia ideologică, corupția, dedublarea psihică a indivizilor
care gândesc într -un fel și procedează altfel, cinismul, violența, însăși supunerea, pervertirea
morală, delirul de putere , etc.
În romanul Supunere , de exemplu, deși sfera pol iticului nu constituie tema principală, ci
numai una adiacentă, perspectiva asupra politicii și a soci etății, acuitatea observațiilor, împreună
cu adâncimea reflecțiilor despre om și relația acestuia cu istoria devin atributele unei cărți de
excepție, mărturie artistică a unei conștiințe de scriitor internațional. Romanul a devenit un
bestseller, datorită faptului că s -a vândut peste 100.000 de volume în primele cinci zile de la
lansare.5
Gândirea speculativă a lui Houellebecq îl fac e să refuze admiterea formelor celor mai
grave de compromis și s ă adere la ideile în care crede. S ocietatea și politica au reușit să facă din
această carte o izbucnire care conturează relația tensionată a individului cu sfera politică, relație
care s -a det eriorat până la conflicte deschise pentru supraviețuirea fizică și, mai ales, pentru cea
de ordin moral.
Prin proza sa, Michel Houellebecq a stârnit o serie de contro verse în Franța, fiind
considerat un obsedat sexul, un autor care promovează promiscuita tea și rasismul, concluzia
fiind aceea că, datorită aspectelor menționate, autorul nu ar fi trebuit să fie ales printre posibilii
câștigători ai premiului Goncourt. Acest lucru l -a afirmat și unul dintre membri comisiei

5 Oana Borviz, Gioconda cu burqa pe coperta cele i mai noi cărți de Houellebecq, Soumission ,
https://www.bookaholic.ro/gioconda -cu-burqa -pe-coperta -celei -mai-noi-carti-de-houellebecq.html

6
Goncourt, un romancier marocan, care a declarat vehement că nu va vota pentru Houellebecq,
conform unui articol tradus din revista Tribuna .6
Contrar părerilor oficiale cu privire la proza lui Houelleb ecq, consider că scrierile sale au
un stil de neregăsit în niciun alt tip de proză. De ex emplu, romanul Supunere , la fel ca celelalte,
trebuie citit cu mare atenție, întrucât modul în care scrie Houellebecq este unic. Deși sexuali tatea
și ironia, abuzul și voye urismul sunt printre teme le predilecte discutate , din perspectiva lui
Houellbecq sun t văzute total diferit. Cuvintele, expresiile, jocul limbajului, picanteriile,
observațiile, propriul mod de a vedea și cunoaște lumea, toate îl reprezintă, de fapt, ca om și doar
apoi, ca scriitor.
Captivat în acest joc a l cuvintelor, Houellebecq nu dă deloc impresia că este în căutarea
lor, dimpotrivă, pare că le -ar avea bine ascunse, pentru a le folosi exact când trebuie, descriind
situații din realitatea actuală, din viața noastră, acțiuni în care ne regăsim sau, cel putin, îi
regăsim pe alții, din jurul nostru.
Tema sexuali tății și a politicii ocupă locuri semnificative în romanul Supunere, în care
autorul poate deruta cititorul, dacă acesta din urmă nu este atent să urmărească forma de
conviețuire a personajelor . Descriind cu o mare implicare sit uația politică a Franței, în care este,
practic, imposibil să nu te afli în căutarea unui nou sistem de valori, teoria abordată de Michel
Houellebecq este verosimilă.
Houellebecq a văzut undeva o ruptură în exist ența sa, în realitatea sa, o ruptură pe care
încearcă să o arate și altora, în speranța că poate schimba ceva.
Mitul individului care se caută pe sine găsește ilustrări originale în opera lui Michel
Houellebecq. Scriitorul consideră că omul rezistă în confruntarea cu politica, cu dramele
existenția le și cu propriile greșeli, dacă nu -și abandonează convingerile morale și, mai ales,
calitatea de a rămâne om în toate împrejurările.
Romanul lui Houellebecq este, de fapt, o ficțiune politică, care se întinde spre politica
franceză și, care, totodată, fa ce din simple nemulțumiri la adresa societății , conflicte și intrigi
care-l fac pe cetățeanul francez să pară complet debusolat. Nu se știe, însă, dacă este doar o
exagerare sau dacă autorul chiar asta dorește să transmită acest lucru, însă modalitatea în care
trăiesc cetățenii reprezintă o captivitate într-un sistem politic care nu conferă decât nemulțumire.
Supunere redă o imagine clară a politicienilor care cerșesc voturile cetățenilor nemulțumiți de

6 Virgil Stanciu, ,,Băiatul zvăpăiat al romanului francez ", Tribuna , anul 2010, nr. 194, p. 29.

7
situația în care se află țara lor, paralelă cu situați a politică a zilelor noastre. Acesta este și motivul
pentru care Ho uellebecq se plasează în mijlocul oa menilor și începe să îi descoase , pentru a
realiza un tablou al realității din care face parte.
Valerie, din romanul Platforma, este un personaj specific pentru scrierile lui Houellebecq,
este pionul sexual, datorită căruia povestea devine o adunare de gesturi, povești și întâmplări
sexuale cu o femeie care deține un chip banal și un corp frumos, ascuns după haine vechi.
Personajul masculin și nara torul este un bărbat de 40 de ani. Inteligent și nepăsător, Michel
reușește să o schimbe pe Valerie complet, astfel ca ea să devină, dintr -o fată inocentă, o
desăvârșită sclavă sexuală, care ajunge să -i îndeplinească cele mai ciudate fantezii (plătirea
prostituatelor pentru a umple decorul sexual, introducerea mai multor parteneri sexuali , jocurile
sexuale pe care Valerie i le îndeplinea lui Michel, desfrâul, turismul sexual etc). Personajul lui
Houellebecq devine „un intrus” în propria sa viață.
Ca stil, H ouellebecq devine aproape un filosof, dar nu unul care înșiră profeții și
învățături, ci unul care filosofează despre omul obișnuit și -l plasează în mijlocul lumii din care
face parte. Acest om este cel care își recâștigă încrederea în rostul său prin asum area faptelor,
regenerarea sufletească, redescoperirea propriei persoane, prin relațiile cu cei din jur, cu
societatea, devenind propriul său susținător moral.
Tema sexualității, prezentă încă din romanul Platforma și continuată de -a lungul
celorlalte rom ane ale lui Houellebecq, este redată printr -un colaj al unor scene sexuale, cu
diverse interludii în care se discută, pe ici, pe colo, despre probleme politice și alte probleme
existențiale: lipsa încrederii în sine, regăsirea fericirii în micile plăceri a le vieții, sexualitatea ca
factor salvator, confuzia omului în raport cu ceilalți, dar și cu el însuși etc. Acest lucru este
valabil și pentru romanele Particulele elementare și Posibilitatea unei insule .
Houellebecq declară că „romanele lui au și ele clipe de fericire, dar scurte ”7. Naratorul nu
doar că vede fericirea ca pe ceva trecător, ci, mai mult decât atât, asumă ideea că fericirea are
întotdeauna o anumită sursă, în cazul romanelor Particulele elementare, Platforma , sau chiar în
cazul ro manului Supunere , sexualitatea fiind principala sursă a fericirii omului și a împlinirii.
Aceste clipe scurte de fericire, despre care vorbește Houellebecq, fac referire la câteva momente –
limită ale romanelor, printre care : moartea personajului Valerie din romanul Platforma ,
momentele scurte de plăcere ale personajelor masculine (Bruno, François, Michel, Jed,

7Dragoș Butuzea, O sâmbătă cu H ouellebecq , http://chestiilivresti.blo

8
Djerzins ki), micile plăceri ale vieții concretizate prin acel turism sexual instaurat de către Michel
Renault în romanul Platforma , cu scopul de a înd eplini și cele mai ascunse fantezii ale oamenilor
aflați în vacanță, etc .
Proza lui Houellebecq descrie mai degrabă frustrări personale, sexuale, varii nemulțumiri,
dorința acerbă de sex, sexul fiind suportul pe care este descrisă "fericirea" d espre care vorbește
Houellebecq. Fericirea despre care scrie autorul se naște mai mult din tristețe, din dezamăgirea
față de sine, moment în care omul cade pradă viciilor, devenind o victimă a propriei persoane.
Romanul Platforma , de exemplu, este, poate , singurul în care chiar apare descrisă
fericirea, până la apropierea finalului, unde lucrurile iau o altă întorsătură. Fericirea, în ochii lui
Houellebecq constă în perfecțiunea femeii: corp superb, ținută atrăgătoare, piele fină, privire
senzuală, femeie iubitoare, supusă, deschi să la cele mai stranii fantezii.
Romanul Harta și teritoriul aduce în prim -plan o anumită aroganță abuzivă : Michel
Houellebecq, identificat prin propriul său personaj, are libertatea de a -și alege moartea, și nu o
moarte oarecare, ci o crimă, element care face aluzie directă la autorul romanului Platforma sau
Particule le elementare , adică la Michel Houellebecq.
În Harta și teritoriul autorul este preocupat de reprezentarea izolării individului, reușind
să scoată la iveală orice iluzie care stă sub o realitate banală.
În acest roman, personajul devine interlocutorul autorului. Jed Martin, personajul cheie al
romanului cunoaște succesul și are onoarea să îl cunoască pe autor, pe Houellebecq, având acces
direct la intimitatea și lumea lui.
Jed Martin este un artist care fotografiază hărți Michelin, arătându -și nostalgia față de
Franța industralială. Acesta devine cunoscut în lumea internațională a artei, însă evită să se
manifeste critic față de societatea pe care o frecventează.
Houellebecq și Martin (între care există o diferență de vârstă de 20 de ani) interacționează
tocmai din dorința celui din urmă de a deveni el însuși un Houellebecq. Martin nu îl caută pe
Michel din dorința de a avea un mentor, ci doar din curiozitate . Houellebecq -autorul îl ucide pe
Houellebecq -personajul, lăsându -l pe Martin fără posibilitatea de extinderea a personalității,
singurele sale momente în care a avut parte de o relație fiind în tinerețe, alături de Genevieve și
Olga.8

8 Ibidem.

9
În aces t roman auto -reflexiv, care nu mai conține aspecte rasiste, precum în Particulele
elementare sau Platforma , Houellebecq se folosește de unul dintre personaje, pentru a se pune în
lumină, personajul său devenind, de fapt, un pretext pentru a judeca și a eva lua arta.
Michel Houellebecq judecă cu nostalgie arta, de aceea succesul nu apare ca o direcție spre
celebritate, ci mai mult ca o scurtătură. Nostalgia cu care vede arta se împletește cu ironia și
stilul cinic specific autorului. Cu alte cuvin te, naratorul nu este de acord cu creativitatea
subordonată exclusiv profitului, mai ales în cazul romanului Supunere .
În roman apare acest personaj bizar: “scriitor, zugrăvit în culori prea puțin măgulitoare,
alcoolic nărăvaș, cu o boală de piele, cărui a îi place să mănânce biscuți și mortadella în pat.
Scriitorul este găsit mort într -o casă din Loiret, unde s -a refugiat după un sejur în Irlanda. Trupul
hăcuit îi este amestecat cu bucăți din trupul câinelui său, de asemenea ucis”9. Acesta este încă un
amănunt care face proza lui Houellebecq atât de captivantă. De fapt, toate aceste întâmplări,
aceste povești puse în abis, toate experiențele descrise de narator, îl redau pe acesta, imaginea lui
fiind una impenetrabilă, ascunsă în spatele unui umor negru. U n alt element specific umorului
negru al lui Houellebecq este înscenarea propriei morți în roman. Acest lucru nu este obișnuit și,
totuși, publicul care -l citește pe Houellebecq ajunge să se obișnuiască instant cu astfel de scrieri.
“Asasinarea lui în roma n are o influență simbolică, devenind, în același timp, un exercițiu de
exorcizare”10. Conform celor spuse de Houellebecq, „harta este mai importantă decât teritoriul”11
Poveștile de dragoste, fie nu există, fie se termină brusc. Personajele masculine cons tată
că fericirea stă în dimensiunea sexuală și nu neapărat în experiența unei iubiri pure. Michel
Houellebecq demonstrează faptul că acțiunile omului îi relevă acestuia aptitudinea lui
primordială, și anume, întoarcerea spre origini, dar poate fi și o poa rtă deschisă spre infernul
omenesc.
Un spirit „sucit” în lumea urbană franceză este întruchipat în mod strălucit de naratorul –
personaj din romanul Supunere , acesta urmărind să combată prejudecata conform căreia în
societate viețuiesc nu numai indivizi preocupați de valorile de achiziție , evidențiind tipuri umane
care trăiesc și în dimensiunea spiritului.
Houellebecq are o inteligență vie, c apabilă de raționamente subtile, privind la spectacolul
lumii, observând fiecare om, fiecare situație, f iecare femeie, punându -și personajele în

9 Michel, Houellebecq, Supunere , traducere de Daniel Nicolescu, Ed. Humanitas Fiction, București, 2015, p. 63.
10 Ibidem, p. 64.
11 Mirel Banica, Apocalipsa după Houellebecq , https://revista22.ro/9365/.html

10
încurcătură prin replici surprinzătoare. Are un spirit ironic și plin de umor caustic, are un cin ism
aparte și tot uși, o inteligență sclipitoare. Autorul stăpânește tehnica disimulării, fără ca nimeni
să-i ghicească adevăratele -i intenții și sensul aluziilor strecurate cu dibăcie în mesaj. plăcerea
fabulației cât și neliniștea existențială îl determină pe Houellebecq(naratorul) să-și creeze iluzii
cu finalitate tragică.
Proza lui Houellebecq este o critică a societății contemporane și a omului în sine.
Revenind la romanul Platforma , omul este capabil să cutreiere lumea pentru a avea experiențele
sexuale dorite și diferite. Omul este, practic, în căutarea diversității, iar când ajunge să găsească
această diversitate după care tânjește se pierde pe sine, urmând să se caute în tot ceea ce îl
înconjoară. Aceasta este tipologia personajelor lui Houellebecq, de fapt, omul care caută, dar
care, ajunge, în cele din urmă, să se cau te.
În romanele sale, Houellebecq problematizează teme diverse, printre care și religia. În
Posibilitatea unei insule se poate regăsi această temă, provocată de momentul în care
Houellebecq, în urma unui conflict cu musulmanii, analizează o se ctă, Elohim, al cărei profet
este de fapt, un obsedat sexual. Iată, din nou, același tablou al sexualității, al plăcerii trupești, al
obsesiei, în antiteză cu religia.
Activitățile specifice lumii contemporane sunt prezentate în succesiunea eta pelor
consacrate, cu accent pe detaliile veridice, dar și prin notația duioasă a legăturii omului cu
societatea. De remarcat este faptul că, dintre cele trei mari secvențe epice ale romanelor sale,
sexualitatea înfățișează în amănunt omul și dependența sa din toate punctele de vedere, acesta
devenind victima propriei minți, a propriului corp.
Tema religiei apare și în Supunere sau Harta și teritoriul , unde autorul critică islamismul
și consideră Islamul drept „cea mai tâmpită dintre toate relig iile.”12
Deși criticat adesea și conștient de faptul că o parte din public îi respinge vehement
scrierile, lui Houellebecq nu -i pasă de acest lucru și continuă să șocheze cu fiecare scriere a sa.
Scriitorul a fost acuzat de obsesia sa pentru celebritate, de frivolitate, de cinism și ură la adresa
societății din care face parte, datorită faptului că romanele sale sunt excesiv subiective.
Proza lui Houellebecq nu este nici mai mult nici mai puțin decât o fotog rafie, o
amortizare a unei societăți decadente, o realitate fotografiată. Raphaelle Rerolle îl consideră pe

12 Virgil Stanciu, op.cit., p.28.

11
Michel Houellebecq „un moralist feroce, dar uneori tandru sau nostalgic, are fixează cu acribie,
pe pânză, ultimele imagini ale unei lumi aflate în pragul extincției”13.
Citind și analizând proza lui Houellebecq, se poate oricând co nfunda o minte bolnavă
care nașt e idei bolnave, neobișnuite, cu geniul, cu mintea care asimilează atât de bine totul și,
mai mult, transpune atât de bine totul î ntr-un roman. Această confuzie apare, mai ales, în
momentul în care limbajul folosit de către autor unește mai multe secvențe ale realității, care pot
să convină sau să nu persoanei lui.
Sentimentul într -ajutorării umane este cel care asigură pro funzime relațiilor dintre semeni
în momente dificile, însă dă și savoare vieții pe care individul, natură sociabilă, nu este făcut să o
trăiască de unul singur.
Întreaga operă a lui Michel Houellebecq, într -o mai mare sau mai mică măsură, stă sub
semnul u nei dimensiuni fundamentale a existenței în genere. Autorul îi relevă c ititorului o gamă
de sentimente care nu fac altceva decât să însumeze ceea ce fiecare erou al scriitorului și chiar
autorul însuși au căutat în permanență: esența sinelui. Acest sine co ntroversat în opera lui
Houellebecq, are la bază câteva antinomii esențiale care -i definesc complexitatea.
Una dintre marile antinomii ale creației autorului și a vieții în general este cea dintre
sexualitate și moralitate, relație care poate sta la baza atât a revelării spirituale a omului, cât și la
decăderea în mizeria morală. Ura și cinismul devin astfel două principii fundamentale în opera
lui Houellebecq, autorul făcând apologia lor în toate stadiile, plecând de la destinul individual al
omului care urăște, ironizează, jignește prin sinceritatea lui, ajungând până la destinul unei uri
colective care poate zdruncina istoria din temelii, poate instaura regimuri totalitare sau distruge
societăți întregi.
Michel Houellebecq și -a fundamenta t creația pe principiul ironiei și cinismului, scoțând
în evidență faptul că omul este o ființă capabilă de suișuri și coborâșuri, capabilă să abordeze
ironia și cinismul, sau poate chiar ura, ca sol uție pentru vindecarea unor drame individuale sau
colective.

Autorul dezvoltă problema structurii discursive a temporalității moderne. Acesta observă
în discursul bazat pe timpul prezent o formă discursivă închisă, datorată blocării posibilității
discursive, transformând -o într -o funcție socială de evadare. În epoca postmodernă, această

13 Ibidem, p.30.

12
funcție devine o fugă de realitate a prezentului. Ea este, în același timp, epu izată, datorită
caracteristicilor ei, nereușind să genereze schimbări importante ale evenimentelor. Dis cursul
intrinsec orientat către prezent este un dis curs al sfârși tului istoriei. Houellebecq se întreabă însă
dacă o altă formă a temporalității este po sibilă, răspunsul fiind negativ . Doar modificarea fiin ței
umane, prin trăsăturile ei definitorii precum sexualitatea și moartea ar putea duce la apariția unei
noi structuri temporale, așadar la o nouă formă discursivă . Aceasta însă pare a fi chiar calea pe
care a preluat -o omenirea și civilizația occidentală. Tehnologizarea vieții care este tot mai
accentuată și dezvoltarea biotehnologiei sunt factori care pot duce modificarea statutului
ontologic al vieții și, prin urmare, a structurii discursive a temporalității.14

Voi încerca, în capitolele care urmează, să sintetizez elementele esențiale din proza lui
Houellebecq, argumentând că naratorul este un bun cunoscător al mediului și al societății din
care face parte, căutând diverse modalități (sexualitatea) prin care să se sustragă acestei realități
în care nu mai găsește niciun fel de plăcere.
Obsesiile sexuale, cadrul politic francez, lipsa de m oralitate, limbajul murdar, adrenalina
căreia i se supune publicul, toate aceste eleme nte duc la formarea unui tablou al autorului Michel
Houellebecq care se (re)prezintă cu sinceritate în fața oamenilor care -l urăsc.
Indiferent de forma pe care o ia moralitatea în viziunea autorului, indiferent de cât de
controversat este el și, mai ales, câtă profunzime se ascunde dincolo de forța exterioară a omului,
chiar dacă este vorba de ceea ce noi ceilalți ne ferim atât de mult să trăim, Houellebecq ne a rată
un dezgust interior, o ură ca fundament și ca fenomen individual.
Voi vorbi în continuare despre opera lui Houellebecq ca structură complexă, î mpărțită
într-un plan exterior ( care arată mijloacele de expresie, de limbaj, cuvintele uzuale, lexicul,
elementele de vocabular, ceea ce poate observa cititorul la un prim contact cu opera și un plan
interior, care relatează sensul din spatele acțiunii. Aceste particularită ți de limbaj și conținut
redau originalitatea scriitorului.

14 Arthur Suciu, Schimbarea temporalității , https://gandeste.org/general/michel -houellebecq -schimbarea –
temporalitatii/48883

13
Simbolul sexualități i din romanele lui Houellebecq nu este clișeic precum tema iubirii,
deși chiar și aceas tă temă des folosită în romane contribuie la descoperirea stilului autorului.
Autorul apelează la un alt tip de limbaj, unul vulgar, nesfiindu -se în a folosi expresii și
cuvinte directe cu p rivire la senzațiile, obsesiile și stările personajelor.

14
1.1. ASPECTE STILISTICE ÎN ROMANELE LUI MICHEL HOUELLEBECQ

Enclavizarea este una din trăsăturile discursului literar postmodernist, fiind întâlnită în
romanele science fiction. La Michel Houellebecq, aceasta nu joacă funcția de evadare,
Houellebecq neinterpretând realitatea socială ca pe una dintre lumile posibile. Din acest punct de
vedere, Houellebecq nu poate fi considerat un scriitor postmodernist. Pentru autor, lumea sau
realitatea sunt prezentate prin mediile de comunicare hete ronome. Când vrea să descrie
realitatea, Houellebecq se folosește de imaginea descrisă de mass -medi a, prin pliante , afișe și
ghiduri turistice. Lumea pe care o descrie Houellebecq nu este una dintre lumile posibile, ci are
un statut ontologic. Tocmai de aceea, distanțarea enclavizată reprezintă o forță discursivă de
opoziție față de real marcând o antic ipare. „Lumea se enclavizează, în raport cu o altă lume,
poziționată în viitor. Această enclavizare se realizează prin abandonarea tradiției multimilenare a
omului și transformarea sa ontologică în altceva decât a fost până acum, decât a fost în întreaga
sa istorie."15
Din punct de vedere stilistic și formal, utilizarea decalată a pronumelor și verbelor la
persoan a I împletită cu tehnicile utilizate în autobiografie și autoficțiune, reușesc să formeze un
tablou perfect al romanului contemporan francez. Houellebecq apelează în Harta și teritoriul la
punerea în scenă a autoportretului, care trimite la tehnicile folosite de autorii contempoorani .

1. Oralitatea

Personajele trăiesc o viață simplă și uneori confuză sau duc lupte aprige chiar și cu ele
însele. Personajul generic al lui Houellebecq este vorbitorul activ, care se folosește de sine și de
ceilalți în momentul vor birii, până își formează un discurs elastic, cuprinzător, acceptat de
conștiința lui.
Fiecare personaj al lui Ho uellebecq, îndeosebi cele masculine, sunt personaje puternice,
care trăiesc în permanență cu obsesia umanității și a sexualității în toate formele ei.
Putem vorbi despre o facultate a cunoașterii empirice, a naturii și a sinelui, în care
personajul se redescoperă.

15 Ibidem .

15
Astfel, începând cu Franç ois, personajul principal din romanul Supunere , considerăm că
acest model al pr ofesorului, construit pe baza unor tipare ce presupun superioritate și mândrie ,
poate fi acceptat prin conviețuirea cu studenții săi, cu spațiul de unde provine și în care alege să
rămână până la finalul vieții. Limbajul personajului, modul lui de adresa re, ironia cu care se
remarcă direct în centrul acțiunii, îl transformă intr -un personaj apatic. Astfel, François este un
personaj cult, profesor universitar , dorindu -și ca ceilalți să se supună dorințelor lui.
Tonul conversației personajelor lui Houelleb ecq este unul comun , dar cu tente ironice,
dizolvate în diverse discursuri legate de politică, sex, societate, muncă sau femei . De remarcat
este modul în care personajele comunică, gândesc, evoluează, în modul cu m renasc sau redevin
ei înșiși. Fiecare personaj are stilul, ambițiile și curajul propriu.

2. Particularități ale limbajului

Universul lui Houellebecq nu este deloc haotic , personajele sale și mediile sociale fiind
bine structurate.
Imaginile, stilul în acord cu tema, decupajele în stil actoricesc, dramele de conștiință care
alcătuiesc tabloul moral, jocul cu măști, analiza personajelor sau s tilul liber, toate sunt motive
care construiesc particularitățile limbajului.
Critica stilist ică este una din formele analizei literare de conținut care combină obiectul
vorbirii ca mesaj, cu impresiile scriitorului, transfigurate și înfățișate ca produs final, reconstitu it,
al unor trăiri individuale ale personajelor, apte să stârnească reacția c ititorului și să o transforme
în emoție.
Stilul lui Houellebecq este caracterizat de umor și ironie, un stil care se află în
contradicție cu evenimentele politice petrecute în societate. Sabine Wesemaël afirmă că lum ea
lui Houellebecq este una ludică, op erele sale având un asp ect neglijent. Cu toate acestea, satira
este unul dintre aspectele cele mai atractive și esențiale ale operelor sale.16
Condiția omului în societate este abordat ă și relevat ă prin aportul de informație și limbaj,
prin elementele de vocabular folosite de personajele -cheie pentru a se identifica în roman e, prin
felul de a vorbi prin care putem ușor diferenția stilul lui Houellebecq, condiția de viață pe care o

16 Sabine van Wesemaël, Michel Houellebecq, Le plaisir du texte , L‟Harmattan , Paris, 2005 p.69.

16
duce personaj ul, modul în care ia naștere ura prin toate aceste aspecte, dar și evidențierea
contrastului dintre semn și vorbire, dintre expresie și conținut.
Tragedia personajelor houellebecqiene este absolută, majoritatea dintre ele apelând la
suicid și trăind în propriul lor naufragiu, care provine din nefericirea de care au parte pe
parcursul romanelor. De asemenea , limbajul personajelor este dominat de vulgarități, tocmai din
cauza faptului că viețile acestora sunt dificile.
De exemplu, două tipuri de personaje, Djerzinski și Bruno, din romanul Particule le
elementare , duc vieți și comportamente diferite. Verbele iau amploare într -o măsură puternică,
întrucât putem ușor diferenția stilul lor. Dinamica acțiunilor întâlnite în romanul Harta și
teritoriul este redusă, în comparație cu celelalte romane ale lui Houellebecq.
Pe lângă diferențele de stil ale personajelor , se observă și o folosire a unor expresii
comice . Se redă, în ansamblu, un limbaj simplu, actual, firesc, în care personajul relatează
întâmplări la modul indicativ, prezent , perfect simplu și perfect c ompus și încearcă să se sustragă
condiției lui prin substantive ca: „ relații ”, „dorință” , „scăpare ”.
Se remarcă astfel un limbaj al autorului în care este implicată, mai presus de orice,
vorbi rea personajelor. Autorul arată elemente ale unui om al locului și timpului său. Se remarcă
opoziția dintre seriozitatea lui Djerzinki și comicul lui Bruno , două elemente diferite, dar
totodată, statornice.
Personajele cu identități proprii au la îndemână un întreg material verba l pus în evidență
de autor.

3. Dialogul

Comunicarea apare ca un fapt de limbă în momentul în care personajele interferează și își
transmit ideile, mai ales în unele dialoguri, unde intervine absurdul și lipsa de sens.
Sunt situații în care personajele comunică des prin intermediul dialogului, deși predomină mult
narațiunea .

4. Simbol ul

17
În romanele lui Houellebecq, ura este sentimentul devenit simbol, iar sexul este obsesia
devenită stare. Se poate observa din r omanele aduse în discuție, faptul că ura nu poate fi învinsă,
de aceea am ales să numesc sexua litatea o parafrază a condiției umane. Personajul masculin nu
se ferește din a experimenta dorințele cele mai ascunse.
Din punct de vedere stilistic, ura este un simbol. Din punct de vedere tematic, este o idee,
din punct de vedere moral, este un sentiment. Parafraza condiției umane (sexualitatea în sine)
este ceea ce trăiește fiecare personaj în parte, atunci când intră în contact cu această ură.
Limbajul, cuvintele, expresia, accentul, tonul sau dialogul, toate contribuie la o relaționare
reciprocă a personajelor, de unde reies anumite reacții.
De exemplu, în Supunere , ura provine din cauza rasismului, pe când în romanul Particule le
elementare , ura este un act al lipsei de încredere în sine a personajului Bruno. În romanul
Posibilitatea unei insule , titlul devine, așadar, confesiunea lui Daniel1, care povestește despre
societatea din care face parte, o societate a delirului și a pierzaniei. Se ajunge la ură datorită
clonelor sale, Daniel24 și Daniel25, care nu sunt raportate la viața umană, sugerând u-se ideea că
liniștea nu este același lucru cu fericirea. Mă raportez aici la fericire a ca antiteză și la o opoziție a
urii, afirmând că nu putem urî fiind fericiți dar nici nu putem fi fericiți în momentul în care urâm :
"Mi se întâmplă uneori să deschid bariera ca să ajut un iepure, un câ ine vagabond, niciodată ca să
ajut un om. ”17
Experiență intimă a lui Daniel este etapa declinului său psihic, marcat ă de gestul pe care
îl face iubita lui, Esther. Aceasta se desparte de el, refuzând să se atașeze emotion al, singurul
motiv pentru implicarea în relație fiind dorința sexuală. Din momentul în care prietenii Estherei
află despre relația lor, diferența de vârsta dintre cei doi îndrăgostiți ridică obstacole în calea lor.
La fel ca Bruno, Esther acceptă jocul se xual fără nicio apropiere afectivă, fiind cel mai
reprezentativ personaj houelllebecqian în această privință. Influența pe care Esther o are asupra
lui Daniel este atât s exuală , cât și socială. Dacă î n spațiul privat el reușește să -și depășească
inhibițiile sexuale pe măsură ce Esther își duce la capăt fanteziile, în mediul social totul se
schimbă, scena din barul spaniol în compania prietenilor Estherei fiind momentul în care privirea
lui Daniel arată izolarea de tot ceea ce înseamnă frumuseț ea împlinirii amoroase.
În continuare voi identifica sexualitatea și aspectele prin care aceasta este prezentată în
cadrul romanelor lui Houell ebecq, ilustrată ca dramă a unei civilizații.

17 Michel Houellebecq, Posibilitatea unei insule , traducere de Ema noil Marcu, Ed. Polirom, Bucureș ti, p. 23.

18

19
CAPITOLUL 2 : SEXUALITATEA SAU DRAMA UNEI CIVILIZAȚII

Debutul lui Michel Houellebecq a marcat o schimbare esențială de viziune din interior
asupra prozei franceze. Unul dintre cei mai importanți prozatori ai timpului, Houellebecq evocă
o lume unică, atât în detaliile ei, cât mai ales în sinteza ei. Prin romanul Supunere , precum și prin
celelalte romane precum Harta și teritoriul , Particule le elementare, Extinderea domeniului
luptei sau Platforma , Houellebec q demo nstrează că, pentru ca proza să fie viabilă, ea nu trebuie
să existe în afara unor dispoziții afective precum cruzimea , ironia, cinismul, ura, schimbarea,
sexul, pragmatismul . Houellebecq redă o anumită viziune asupra societății și asupra
exponentulu i său, omul, însă nu e mai puțin adevărat că autorul francez aduce în prim plan
diferențe majore de mentalitate, adâncind viziunea asupra l umii urbane, ducând -o în zonele
fragile ale subconștientului modern , analizând toate fazele de manifestare ale indivi dului, de la
instinctualitate până la intelectualism.
În spațiul prozei lui Houellebecq, funcția existenței u mane este p roblematizată . Omul va
produce în jurul său schimbări fulgerătoare, care pun în cumpănă însuși destinul său. Scriitorul
decupează scene simple din viața omului și narează lent, stăruind asupra fiecărui amănunt, gest
sau rep lică. Totul se desfășoară după un tipic anume, nimic nu e spontan, în așa fel încât impresia
de ce remonia l este stăruitoare, omul orientâ ndu-se în cele m ai elementare m ișcări ale lui după o
ordine prestabi lită, după un cod impus. O bservăm în scrierile lui Houellebecq cl ișee la nivel
reactiv precum a nu fi de acord cu restul, a se impune, a se diferenția, a pofti, a profita, a fi cinic,
ironic și dur. Subiectele romanelor lui Houellebecq sunt diverse, dar deseori, situate de -a lungul
aceluiași subiect care-l are în prim plan pe om, cel care dă buzna în problemele existențiale sau
cel care este în postura de a înfrunta.
În operele lui Michel Houellebecq, tipurile de perso naje se pot identifica asemeni unor
paradigme. Un exemplu este numele de ,,Michel”, care se regăsește la două dintre personajele
principale houellebecqiene. Personajele principale sunt de sex masculin, în jurul vârstei de
patruzeci de ani, fără calități f izice. De asemenea, acestea sunt obsedate de ideea frumuseții și a
tinereții femeii, cu excepția lui Michel Djerziski .
De cele mai multe ori, așa cum amintisem și -n capitolul anterior, omul este în conflict
chiar cu sine însuși. Un astfel de subiect apare în romanul Particule le elementare , un roman

20
bazat pe povestea lui Michel Djerzinski și a fratelui său, Bruno, două personaje masculine, care
redau istoria vieț ii lor, prin lupta cu ei înșiși.
Particulele elementare devine un bestseller internațional, fiind tradus în peste 20 de
limbi. Succesul nu a fost însă unul facil, Houellebecq refuzând să mizeze pe instrumentalizarea
discursului său, aderența la comercial, sesizabilă în cărțile sale, fiind doar o tehnică discursivă de
provocare a cr iticilor. Strategia a fost aceea de a pătrunde în gândurile cele mai fagile ale omului
occidental. Povestirile sale nu sunt plăcute. Houellebecq fiind unul dintre cei mai deprimanți
scriitori. Totuși, succesul a venit, acesta fiind vizibil datorită numeroa selor cărți de succes scrise
de Houellebecq. Scriitorul reușește să vândă milioane de exemplare în multe țări, trăirile
oamenilor care aparțin societății contemporane și experiențele acestora regasindu -se în scrierile
houellebecqiene. 18
Potrivit lui Michel Houellebecq, în anii ‟60 a avut loc mai mult decât o eliberare de sub
constrângerile tradiționale ale moravurilor. Acest eveniment îl putem asocial unei mutații
culturale comparabile cu apariția raționalismului cartesian, a crești nismu lui sau a științei
modern e. Această mutație poate fi reprezentată prin dife rența de valori dintre bunicii și părinții
celor doi frați. La nivel social, aceasta se manifestă prin disoluția celor mai importante instituții,
care sunt religia și familia. Ajunși la o vârstă adultă, copiii își abandonează părinții și apoi proprii
copii, trâind doar pentru bunăstarea personală. Societatea decade astfel în fața materialismului și
a individualismului liberal. Deși are loc o bunăstare a anilor ‟50 și ‟60 care a creat iluzia c ă, în
cadrul statelor naționale se poate coagula o pătură de mijloc cu un trai decent, globa lizarea a
spulberat acest vis, crescând nivelul concurenței economice și sexuale și sărăcind o mare parte
din populație. Mișcări precum New Age n-au făcut decât să ateste criza pe care o traversa
Occidentul.19
Criza de la 40 de ani, prin care trec profesorul de litere, Bruno Clément, și cercetătorul în
științe exacte, Michel Djerzinski, este, de fapt, criza generației post -‟68, a civilizației occidenta le
și criza omenirii. Totul se întâmplă într -un sfârșit de secol (1998 -2000 ), Particulele
elementare fiind o analiză a modernității din perspectiva propriei sale utopii.
În acest roman autorul condamnă liberalizarea sexuală care are loc în perioada anilor ‟68,
Houellebecq ducând la nemulțumiri din partea reprezentaților societății. Bruno și Michel

18 Arhur Suciu, op.cit.
19Ibidem.

21
Djerzinski sunt consecințe extreme ale societății pe care autorul o condamnă. Acesta este marcat
de idila ratată pe care a avut -o cu Annabelle și se axează pe ce rcetările sale științifice, ducând o
viață simplă.20

Michel și Bruno sunt frați vitregi și fii ai Janinei Ceccaldi. Janine este medic și este
implicată direct în mișcările de eliberare sexuală din Occident. La începutul anilor ‟60 ea intră în
comunitățile „bazate pe libertatea sexuală și pe consumul de droguri psihedelice .” 21
În acest loc reușește să își găsească un i dol în persoana lui Francesco di Meola, al cărei
amant devine și împreună cu care pleacă apoi în SUA. Janine pune mai presus viața ei amoroasă
și abandonează crește rea copiilor imediat după nașterea lor. Nici tații nu sunt preocupați de
creșterea și educa rea lor, aspirațiile acestora fiind cu totul altele decât creșterea și educarea
copiilor. Tatăl lui Bruno afirma că „îngrijirile agasante cerute de creșterea unui copil erau puțin
compatibile cu idealul lor de libertate .” 22 Tatăl lui Bruno este primul chir urg estetician din
Franța, specialitatea în care a profesat fiind implantul de silicoane pentru mărirea sânilor. Acesta
era orbit de avuție, precum și de aventurile amoroase pe care le avea cu diferite femei. Tatăl lui
Michel era reporter de televiziune și a fost tulburat de nașterea fiului său, dar tot ce face pentru
el este să -l ia de la mamă, unde era complet ignorat (îl găsește „într -o baltă de urină și
excremente”23), și să-l lase în creșterea bunicii, ca mai apoi să dispară în Tibet.
Povestea lui Djerzinski, prezentă încă de la începutul romanului, îl prezintă pe acesta ca
„singuratic de regulă, având totuși, din când în când, legături și cu alți oameni. Sentimentele de
iubire, de afecțiune și fraternitate umană dispăruseră în mare măs ură, cel mai adesea în relațiile
lor reciproce, oamenii din generația sa dovedind indiferență și chiar cruzime. ”24
Copilăria lui Bruno este marcată de umilințe sexuale făcute de către colegii săi de la
internatul în care stătea, până la momentele în care acesta era nevoit să asiste la momente
jenante alături de mama sa și nenumărații săi amanți. Bruno reușește să treacă la stadiul de
maturizare în momentul în care se află în fața unui divorț eșuat.
Acest roman este unul semi -filosofic, biologia fiind la fel de importantă. Dar oricât de
filosofic și serios ar părea romanul lui Houel lebecq, sexualitatea este cheia. Deși romanul este

20 Bogdan Bărbieru, Op.cit, p. 66.
21 Michel Houellebecq, Particulele elementare , traducere de Emanoil Marcu, Polirom, Iași, 2006, p. 33.
22 Ibidem, p.30.
23 Ibidem, p.34.
24 Ibidem, p.180.

22
asamblat prin diferite documente de viață, i ntenția scriitorului nu este să filosofeze neapărat,
pentru că ideile filosofice, biologia și cercetările intreprinse de personajul principal nu sunt
intense, din contră, se sare de la o acțiune la alta, se creează confuzii, apar diverse asocier i, mai
ales între cei doi frați. Se creează astfel o antiteză minte -trup, cu alte cuvinte o a sociere a
creierului (Djerzinski) cu sexualitatea (Bruno).
Forța cărții stă în adâncimea ei psihologică – și aici putem avea în vedere cele două
motive menționate mai sus, sexualitatea și creierul -, redată de starea interioară a personajelor,
care contribuie la un paralelism între realitatea exterioară și misterul care zace în interiorul
omului, respectiv, al personajelor . Apare, astfel, confuzia între ceea ce suntem și ceea ce ne
dorim să fim. Modul acesta de distribuție a su bstanței epice se vădește prin faptele și replicile
personajelor, când, prin notația simultană a evenimentelor exterioare și a exploziilor sufletești, se
sugerează raporturile reale ale celor doi bărbați. Poziția lor în roman, caracterele și interesele
opuse, opoziția dint re ei, comunicată prin intermediul dialogu lui, luminează o stare de criză care
se va declanșa curând. Michel Houellebecq începe romanul prin analiza acestui moment din viața
unuia dintre frați, Djerzinski, relief ând conflictul dintre vechea structură a existenței acestuia și
noua realitate sufletească.
Printr -o modalitate care trădează un gust al reprezentării dramatice, viziunea artistică a
lui Houellebecq este adeseori sceni că, ceea ce creează un sentiment al autenticității puse în
scenă . În aces t sens, atenția scriitorului se îndr eaptă și spre societate. El alege în acest scop o
asociere a unor elemente total opuse, cum ar fi teologia, filosofia și știința .
Capacitatea lui Houellebecq de a transmite semnificația ascunsă a faptului bana l, cotidian,
este revelatorie , obișnuitul capătă un relief neașteptat, tulburător, ca și cum ne -am afla în fața
unor adevărate ritualuri. Cadrul acesta este necesar prozatorului, întrucât, fără el, funcțiile vitale
și spirituale ale omului nu s -ar putea ex ercita.
În relație cu societatea, individualitatea lui Djerzinski se dezvăluie pregnant și , ceea ce în
relația cu fratele său părea o ipoteză, devine acum o confirm are: el are trăsături care -l așază
deasupra celorlalți. Obiectele și oamenii nu -l lasă indi ferent. În fața lor, sensibilitatea lui vibrează
și el sesizează într -o existență, oricâ t de cenușie, elementul inedit al unei experiențe existențiale
de laborator.

23
Lumea e plină de personaje pe care el le contemplă c u voluptate și le recreează ca un
adevărat artist, pentru că în roman, gustul pentru contemplație se îmbină cu darul vorbirii și mai
ales cu plăcerea de a vorbi.
Personajul Bruno este un disimulat, stăpânește arta de a -și desincroniza în mod voit
gândurile și vorbele, de a m ima gesturi și opinii, pentru a sonda partenerul de discuție și pentru a
se ascunde pe sine. Disimularea personajului nu este numai o reacție defensivă, ea îi devine o a
doua natură, pentru că, deși e un tip sociabil, gen ul de personaj ușor dizgrațios dar constructiv în
intenții, are un comportament bizar, iar reacțiile lui sunt derutante. Atât el, cât și fratele său,
Michel, tind să judece lumea, oa menii din jurul lor, fără a -și observa propriile obiceiuri, f apte, iar
acest lucru este derutant, având în ve dere că cei doi frați sunt totuși atât de diferiți. D e-a lungul
romanului, fiecare știe gustul pe care celălalt nu îl cunoaște. Djerzinski, cercetător, preocupat de
știință, nu percepe gustul feric irii și, la celălalt pol, Bruno este obsedat de sex și plăcere, cu tente
obsesive.
Una d in multele iluzii ale lui Bruno este credința lui în posibilitatea comunicării. El
bănuiește că oamenii îl înțeleg și nu -și poate reprima mirarea când aceștia îl interpretează altfel
decât dorește el. Personajul es te descris ca atent și prudent la modalitatea în care -și exercită
sexualitatea, autorul punând accent pe spațiu, aranjamente, atmosferă, momentul și locul potrivit:
“…urcară în garsoniera lui să facă dragoste. Bruno lu struise parchetul, pu sese flori î n vaze,
cearșafurile erau curate și miroseau frumos. Izbuti s -o penetreze îndelung, intrând așteptând până
ce ea avu orgasm. Christiane avu un prim orgasm, apoi imediat un al doilea, vaginul îi fu
străbătut de contracții v iolente, în acel moment Bruno ejaculă înăuntru. Apoi se ghemui în
brațele ei, adormiră .”25 Prin astfel de detalii, Houellebecq marchează atenția la detalii, la plăcerea
proprie, dar și a celuilalt, punând accent pe simțuri.
Pentru Bruno, personajul masculin al lui Houellebecq, sexualitatea în seamnă demnitate
socială și umană, bucuria de a fi liber, independent, mai înseamnă șansa de a te gândi și la
altceva decât la ziua de mâine, posibilitatea de a privi viața nu neapărat ca spectacol, ci ca pe un
lucru de al cărui secret trebuie să te pătrun zi, să te uiți la oameni, la tot ce există. El este un
contemplativ și drama lui este d rama contemplativității, a omului care, deși nu disprețuiește
activitatea, își dă seama că individul care e numai activ își consumă viața și nu înțelege nimic din
ea deo arece devine sclavul acțiunii. Eroul nu este totuși un inactiv. El acționează, dar în sensul

25 Ibidem , p. 203.

24
iluziilor pe care și le -a făcut despre viață. Astfel, personajul acționează în spiritul acestei
concepții, dar într -o flagrantă contradicție cu spiritul societăți i, care -l va învinge. De aici, drama.
Este drama omului care nu este înțeles de cei apropiați . Un lucru este cert: personajul nu va
ajunge niciodată, spre deosebire de alte personaje ale lui Houellebecq, să se urască pe sine. Ura
este un concept pe care Mi chel îl provoacă în mod involuntar în jurul său, un concept pe care el
nu îl va înțelege niciodată sau, cu spiritul său disimulat, nu va dori să-l înțeleagă. Totul se
produce din incompatibilitatea între statornicia iluzorie a personajului și nevoia de sch imbare a
lumii din jurul său.
Romanul lui Houellebecq ilustrează, în primul rând, relația individului cu societatea,
integrând o dramă eternă unei psihologii, a unei stări de autoiluzionare și a consecințelor ei.
Drama din proza lui Houellebecq se declan șează într -un anumit timp, când plăcerea
trupească și instinctele sexuale îl pun pe individ în sit uația de a face din trupul său o marfă.
Practic, acest roman redă sexualitatea ca o eliberare a sinelui, ca o satisfacție proprie, dar care
poate fi considera tă și o redescoperire a sinelui.
*
Sexualitatea apare și în celelalte romane ale lui Miche l Houellebecq, aducând câteva
schimbări de viziune . Romanele l ui Houellebecq nu fac altceva de cât să reîntregească și să
reconstituie imaginea unei societăți și a unei civilizații aflate la răscruce, în care omul crede până
la capăt în durabilitatea lumii și a mentalității lui specifice. Ace astă scenă pe care joacă
personajele lui H ouellebecq, fie ele masculi ne sau feminine, e ocupată de fapte noi, de reacții
noi, adeseori violente, cinice, în care se transformă radical structurile de viață și de gândire ale
oamenilor.
Condiția omului în societate este controversată și surprinde dezechilibre social e. În acest
sens, sexul, cinismul, ironia, egoismul, alteori chiar ura, devin parte din sistem, se desprind de
caracterul individual al oamenilor, manifestat în interiorul nucleului social, iar efectul se extinde
la nivel macrosocial, anticipând dezastrele sociale din romanele următoare.
Proza lui Houellebecq ilustrează, în primul rând, un individ încă neadaptat social. De
cele mai multe ori, romanele pot părea scandaloase, dar asta nu e de mirare, av ând în vedere că
autorul , prin propriul mod de a scrie, este un scandalos, un diferit , cu o vizi une proprie asupra
lumii și a societății din care face parte și la care privește atent, ca într -un insectar, ca un
entomolog.

25
Grija prozatorului este să distrugă aparențele personajelor sale d e-a lungul romanelor,
arătându -le alte fețe. Această atitudine se poate justifica prin nevoia de eliberare a scriitorului,
care, pentru a face loc altei tipologii umane, trebuia, într -un fel, să omoare în cititor nostalgia față
de cel dinainte, să dea iluz ia că el poate trăi și altfel în mijlocul unei familii în care autoritatea lui
e contestată și al unei epoci în care subtilitățile limbajului și plăcerea de a contempla personajul
devine un anacronism.
Societatea intră într -un ritm accelerat de disoluție, pe scena socială năvălesc forțe
necunoscute, apar figuri și problem e noi, se impune o politică nouă a societății. O mului simplu,
aceste valuri de schimbări, petrecute de la o zi la alta, îi bulversează personalitatea, rațiunea de a
fi și de a trăi .
Astfel , Michel Houellebecq analizează procesul istoric al destrămării societății, reflectată
chiar în conștiința celor care îl reprezintă. Personajele lui Houellebecq vor juca de fapt rolul de
fatumm clasic .
Într-un spirit realist triumfător pentr u zilele noastre, Michel Houellebecq redă
sexualitatea în toate stadiile ei, acestea fiind un motiv al atrocităților sufletești, pe fondul unei uri
latente de care numai societatea lui Houellebecq e capabilă.
În romanul Supunere , autorul clădește o legătură dintre primitiv și esențial, călindu -și
propriul personaj, pe Franç ois, încă din fașa evadării sale în lume, care, conform, autorului, va
avea loc într -un viitor apropiat, și anume în 2022. Conferențiar la Universitatea Paris -Sorbona,
personajul m asculin este, la fel ca Djerzinski, un intelectua l, care vrea să schimbe ceva în
societate.
François este personajul care tinde spre mediocritate, mulțumindu -se cu starea în care se
află, astfel încât își duce traiul zilnic predând la universitate cursuri de literatură și petrecându -și
restul timpului în apartamentul său vizitat doar de către personalul serviciului de catering. Totuși,
la vârsta de 40 de ani, François își petrece restul timpului ca un adevărat om de cultură. Acesta se
face remarcat prin teza sa de doctorat, de opt sute de pagini, precum și prin critica realizată de
către specialiști în domeniul cultural, în diverse articole de specialitate. Singurele evenimente
care îl fac pe François să iasă din cotidian sunt de natură politică, deoarece societatea se află într-

26
un declin de amploare, singura salvare fiind supunerea.26 Aceasta este singura alternativă care ar
putea duce la fericirea și liniștea sufletească a persoanejelor.
Starea apăsătoare întâlnită la François se regăsește pe tot pa rcursul romanului Supunere ,
atmosfera generală fiind una marcată de numeroase conflicte păstrate până atunci în conștiin ța
personajelor, dar care ies la suprafață în cele din urmă.
Personajul este într -o stare de inerție și pare că nu s -ar (re)cunoaște pe sine. Deși această
situație nu este și cea a lui Djerzinski, nici Franç ois nu -și găsește fericirea, dar dorește să
schimbe întreaga societate .
Amestec de ură distructivă, abjecție și puritate, agresivitate și indiferență, societatea îl
aruncă într -un vacarm sufletesc pe care o fire slabă și inadaptabilă nu l -ar putea depăși niciodată.
Înverșunarea acerbă, născută din contrastul fatalist între ceea ce credea că va trăi și ceea ce
trăiește, îl face pe Franç ois să se distanțeze tacit și rezervat de ceea ce oferă societatea și să
creeze un alt mediu din care să facă parte. Personajul tinde să își contrazică ulterior chiar
propriile așteptări: „așa nu trebuie să ajung” parcă și -ar spune e l.
Ura fiecărui individ se adună cu a celuilalt și se transformă în ură organizată, din care
individul aparent neutru nu poate scăpa chiar dacă ar alege să o facă. Michel Houellebecq este un
mânuitor al conflictului politic, el manifes tând o atitudine c ontradictorie, care vine ca o
antinomie a urii fățișe și nedisimu late a oamenilor, de aici luând naștere sentimentu l de ură.
Michel Houellebecq descrie în Supunere momente în care nepăsarea atinge cote maxime,
fiind redate momente sângeroase și marcante: „La un moment dat, François intră într -o
benzinărie devastată. Vânzătoarea zace pe jos într -o baltă de sange, în timp ce el se îndreaptă,
calm, spre un raft și alege un sandviș. Ieșind, face plinul și demarează lipsit de griji… ”27
Protagonistul romanului este acaparat de o indiferență uimitoare în fața acestei întâmplări
sângeroase.
Romanul Supunere de Michel Houellebecq ilustrează delirul unei colectivități care își
trage seva din ura de orice fel și care își joacă destinul pe scena crudă a istoriei. Într -o societate
în care victimele fatalismului istoric sunt atât conducătorii, cât și cei conduși, omului singur îi
rămâne un singur țel: fericirea de a scăpa cu viață și încrederea că se poate elibera de acest

26 Victor Morosoff, Recenzie de carte: Supunere, de Michel Houellebecq ,
https://victormorozov.wordpress.com/2015/05/23/recenzie -de-carte -supunere -de-michel -houellebecq/
27 Michel Houellebecq, Supunere , traducere de Daniel Nicolescu, Ed. Hum anitas Fiction, București, 2015, p.68.

27
hazard al societății prin intermediul sexualității. Din nou, sexualitatea apare ca o eliberare
firească, umană, a individului, o eliberare atât a sufletului, cât și a trupului.
Sexualitatea, în romanele lui Houellebecq, marchează o schimbare fundam entală de
perspectivă asupra vieții. Michel Houellebe cq, avându -l ca pârghie pe Franç ois, personajul său,
face trecerea subtilă de la luptele interne dintre putere și mase, la un conflict în care sexul capătă
alte dimensiuni.
Sexualitatea de vine în romanu l Supunere de Michel Houellebecq punctul culminant al
unor zdruncinări esențiale privite de la particular la general, fundamentate pe principiul urii și al
independenței, dar niciodată încheiate. Michel nu are pretenția că ar fi spus totul despre acest
delir social și istoric sau că antieroul său ar fi exponentul singular al eșecului pe toate planurile.
Personajul lui Houellebecq consideră că experiența sa și modul în care abundă în această
satisfacție a poftelor trupești îl salvează de principii noc ive din punct de vedere moral . Acestea și
le-a format sau le -a căpătat de la alții . Ideea cea mai semnificativă a romanului Supunere ar putea
fi considerată aceea a șansei fiecărui o m de a avea posibilitatea evadării din temerile sale, șansa
de a-și putea îndepli ni valorile. Astfel, indiferent de condițiile prin care trebuie să treacă și de
circumstanțele nefavorabile, personajul își dorește să se sustragă cât mai repede posibil
tragismului istoriei în care a fost împins, să -și recapete liniștea și identitatea ind ividuală pe care
omul le pierde și să se îndrepte spre ceea ce i -ar putea provoca plăcere, libertate, identitate.
Oricât ne -am referi la această temă a sexualității, a plăcerii, ea nu este compatibilă, de
fapt cu iubirea, în roma nele lui Houellebecq. Pentru că iubirea nu dăinuie, ea e un sentiment care
pălește în fața marilor drame ale istoriei în care individul se integrează perfect , indiferent de
soarta pe care o are. Ura pe care începe să o resimtă personajul nu se manifestă în niciun chip
față de femei e, în mod paradoxal însă, ea se manifestă la nivelul schimbărilor sociale.
Sexualitatea este, deci, cheia romanului, dacă avem în vedere faptul că au torul a descris detaliat
tema partidelor sexuale ale personajului.
Fără a avea pretenția de a primi titul atura de capodoperă a creației lui Houellebecq,
romanul Supunere reprezintă totuși o etapă sau o punte de leg ătură între istoria ca stare până la
istoria ca macrosistem socio -politic în care, pe fondul urii de toate tipurile, individul v a ajunge să
se caute pe sin e în propriile plăceri.
În ceea ce privește cultura seducției orientale din lumea islamică, femeile devin noaptea
ceea ce nu au ocazia să fie în timpul zilei. Dacă în timpul zilei, femeile orientale sunt acoperite

28
astfel încât doar fața le este vizibilă, seara acestea se dezbracă de inhibiții , lăsând la o parte orice
urmă de timiditate . Femeile occidentale, însă, pe timpul zilei sunt cele care radiază, iar seara se
retrag alături de bărbații lor, în căminul conjugal. Femeia musulmană posedă de mnitatea și
fascinația erotică pe care bărbatul occidental nu știe să le trăiască.
Sexualitatea este tema de bază a romanelor lui Michel Houe llebecq și ea devine chiar
cheia salvatoare, care deschide uș i, odată ce altele se închid. Concluzia ac easta se deduce din
romanele lui Houellebecq, între care și Posibilitatea unei insule, unde, încă o dată, sexualitatea
este tema care acoperă orice alt subiect existent.
Michel Houellebecq dezvoltă în romanul Posibilitatea unei insule tema trupului tânăr ,
tinerețea fiind cea mai înaltă formă a plăcerii, a dorinței și a vieții. În acest roman, Daniel are
parte de prima sa relație afectivă cu Isabelle, însă aceasta refuză să continue existența ei sexuală .
În cele din urmă, personajul principal Daniel se sin ucide, cauza fiind pierderea iubitei sale, care
însemna pentru el singura rațiune de a mai trăi.
Sexualitatea tinde să apară de mul te ori din pricina singurătății. I mportanța acestei stări
fizice și psihice pentru omul care o caută, de multe ori, cu pati mă, este decisivă și poate însemna
o cauză. Omul se opune socializării și defectelor evidente ale acesteia, adică unei societăți care îl
subjugă pe om, dacă acesta nu -i acceptă legile și principiile eronate.
Asemenea celorlalt e romane ale lui Houellebecq, romanul Particule le elementare are în
centru o tematică socială specială, în strânsă legătură cu schimbările survenite în plan socio –
politic. Scriitorul continuă oarecum analiza destin ului individual, evidențiind evoluția
personajului său ca individ în raport cu colectivi tatea , politicul, demagogia, dar și cu
sexualitatea.
Drama personajului lui Houellebecq este ura la adresa unui sistem d in care a fost exclus
brutal. Personajul s -a văzut incapabil de a se opune schimbării impuse de ceilalți pe linie politică,
iar încercarea sa de a forma și de a coordona o altă societate a rămas doar la stadiul de profundă
iluzie, accentuând și mai mult drama sa de conștiință. Cine îi va garanta eroului c ă schimbarea va
însemna o lume mai bună, o viață în care scopurile se pot împlini, în care ura se va diminua până
la dispariție? Până să afle răspunsurile la aceste întrebări, eroul este pregătit pentru soluția
eliberării prin actele trupești, prin voyeurism, toate provocate de incomunicabilitatea cu care
personajul lui Houellebecq își tratează publicul.

29
Însă, așa cum se întâmplă în majoritatea romanelor lui Michel Houellebecq , salvarea unei
conștiințe poate veni din căutarea fericirii, iar ferici rea merge mână în mână cu sexul .
Singurătatea provine de această dată, din cauza lamentării profunde a personajului masculin,
Daniel, care nu este conștient că ar merita fericirea, ci, mai degrabă, se autovictimizează, fiind
poate, unul dintre cele mai dramati ce personaje masculine ale autorului.
Sexualitatea este, totodată, provocată de firea controversată a eroului însingurat .
Personajul suferă din cauza faptului că nu -și poate trăi, așa cum ar fi normal, viața și nu poate
avea relații sexuale cu femeia pe c are și -o dorește. Relația celor doi nu este nici pe departe una
platonică, bărbatul manifestându -și în repetate rânduri dorințele, uneori lipsite de motive
raționale. Limitel e după care trăiește personajul creează în interiorul său abisuri sufletești și
sentimentale care, de cele mai multe ori, sunt irecuperabile. Autoiluzionarea este o trăsătură
specifică a personajului. El consideră că schimbarea trebuie primită ca atare, iar viața, fără
țelurile propuse atinse, nu se oprește aici ci, fie ca o pedeapsă, f ie ca o binecuvântare, ea trebuie
obligatoriu trăită.
Dorințele lui Daniel nu au legătură neapărat cu ideea de iubire în sine, ci cu o anume
etapă socială și psihologică a vieții eroului. Acest t ip de viață pe care o trăiește nu est e o viață pe
care s -o urască, dar el dă dovadă de indiferență și de o oarecare iresponsabilitate.
Relația cea mai c ontroversată a eroului este cu Isabelle, o legătură ce are mai puține
tangențe cu viața socială și mai multe cu cea i nterioară și psihologică a protagonistului.
Sexu alitatea dintre cei doi apare ca o dovadă clară a inadaptabilității în dragoste și a incapacității
personajului masculin de a face compromisuri. Iubirea deplină nu se manifestă deloc de -a lungul
acestui roman, singura idee rămânând aceea că sexualitatea es te o prăpastie creată de om, în care
fie cade , fie nu -și dorește să mai iasă din ea.
Același sens î l are sexualitatea și în Extinderea domeniului luptei , roma n în care
personajul principal este un informatician care nu își găsește motivația în niciun domeniu. Apare
din nou personajul masculin nemulțumit, retras în carapacea sa, prins în nedumeriri cu privire la
viața personală și la cea profesională, personajul neregăsindu -se pe sine, la fel ca celelalte
personaje, d in romanele anterioare ale lui Houellebecq.
În primul său roman, Extinderea domeniului luptei , Houellebecq creează un sistem
narativ care îi permite să alterneze secvențele romanești cu cele teoretice. Putem spune că
ficțiunea se îmbină cu realul, Houell ebecq teoretizând clar noțiunea sexualității în acest roman:

30
„Cu siguranță, îmi spuneam eu, în societatea noastră sexualitatea reprezintă un al doilea sistem
de diferențiere(…) Liberalismul sexual produce fenomene absolute(…) Unii fac dragoste în
fieca re zi. Alții de cinci -șase ori în toată viața lor, sau niciodată(…) Liberalismul economic este
extinderea domeniului luptei, extinderea spre toate vârstele și clasele societății. ” 28
Personajul masculin este însuși naratorul, care, la un moment dat, cunoa ște o tânără de
douăzeci și opt de ani, Tisserand, portretizată ca fiind urâtă și virgină. Virginitatea ei nu se
datorează faptului că nu și -ar fi dorit să se elibereze de ea, de aceea autorul a pus în evidență
defectele sale și totodată, ipoteza conform c ăreia virginitatea ei este intactă la 28 de ani , lucru
neobișnuit în zilele noastre.
Nemulțumirea tânărului de treizeci de ani provine inclusiv din lipsa activității sexuale,
din lipsa unei relații, fapt care dovedește încă o dată că avem de -a face cu pro blematizarea
sexualității. Sexul apare ca o târgu ială, ca un obiect , pe care orice individ este capabil să și -l
cumpere.
Ilustrat ca o afacere, ca o târguială în acest roman, sexul este, totodată și motivul apariției
unor gânduri ucigașe din partea narato rului, care, beat fiind, încearcă să o convingă pe Tisserand,
să îl ajute să o omoare pe ultima femeie dintr -un șir lung, care nu a vrut să facă sex cu el.
Recurgând la acest gest, naratorul consideră că i se face dreptate din punct de vedere sexual.
Personajul principal ajunge astfel să se întrebe ce ar fi trebuit să facă în situația în care un
om are nevoie de ajutorul altora pentru a -și face dreptate. Replici precum : „am putea să o
călcăm, ca să fie mai sigur…”, declanșează drama interioară și insatis facția față de propria
persoană.
Stigmatul interior se vede deci și la suprafață, pe fața personajului , atitudinea de
respingere a celorlalți fiind cu atât mai dur ă. Declinul interior și fizic obligă pe rsonajul să decadă
și din punct de vedere profesional .

28 Michel Houellebecq, Extinderea domeniului luptei , traducere de Emanoil Marcu, Ed. Polirom, Iași, 2005, p.101.

31

CAPITOLUL 3 : MITUL FERICIRII PROIECTAT PRIN PRISMA
SEXUALITĂȚII

Romanul Platforma este considerat chiar de către Michel Houellebecq ca fiind cel mai
puțin reușit roman al său, principalul motiv fiind timpul scurt (7 luni) în care acesta a fost
redactat. De asemenea, prin crearea orizontul ui de așteptare din romanele anterioare, cititorii se
așteptau ca acest roman să fie unul revoluționar și să uimească prin extinderea temei sexualității
care este prezentă în romanele anter ioare.
Platforma este cel de -al treilea roman scris de către Michel Houellebecq și conturează
teme le houellebecquiene precum cinismul și ironia aplicate subiectului sexual, la fel ca în
celelalte romane analizate , Particulele elementare, Supun ere, Extinderea domeniului luptei ,
Posibilitatea unei insule.
În Platforma putem regăsi atât o imagine amplă a sexualității, cât și apologia față de
femeia thailandeză deschisă la posibilitatea unei căsătorii de conveniență, în care primează
beneficiile materiale.29
Cartea este o adevărată cr itică a societății contemporane. Scriitorul amplasează strategic
sediul tur -operatorului turistic în Every, Essonne, un loc care era cândva unul liniștit, situ at în
apropierea Paris ului, care acum a devenit un oraș scăpat de sub control, predominând violurile,
abuzurile, violența.
Autorul se folosește de profesia personajului principal pentru a defăima arta modernă și
tendințele ei postmoderne. Personajul organizează ș i aprobă expoziții de artă contemporană,
lucru care pentru ceilalți poate părea o ,,imensă expunere a imbecilității umane ”.30 Una dintre
artiste își desena părțile intime , iar mai apoi lipea fotografiile pe cărți poștale.

Michel Ho uellebecq folosește frenezia sexuală nu doar în scopuri literar -stilistice, ci și
pentru a o răspândi mai departe, explicând decadența occidentală. Bărbații preferă thailandeze
mignone, iar femeile preferă africanii lipsiți de inhibiții. Tematica aceasta s e împletește perfect
cu turismul sexual care este răspândit în Occident. Totodată , în roman regăsim scene sexuale,

29 Bogdan Bărbieru, Op.cit, p. 66.
30 Codruț, Platforma, de Michel Houellebec , https://filme -carti.ro/carti/platforma -de-michel -houellebecq -57744/

32
perfect încadrabile într -un film de adulți. În cele din urmă , autorul propune în Platforma
înlocuirea oricărei forme de credință cu sexualita tea față de care se exprimă o devoțiune
exagerată, cu accente mistice.31

Adevărata poveste a roman ului este bazată pe fericirea pe care o simte omul în momentul
în care se angajează într -o polemică a sexualității, indiferent de interlocutor. De aceea,
Houellebecq prezintă o interpretare actoricească a sexului, de această dată într -un mod haotic.
După ce -și pierde tatăl, Michel R enault se implică în turism sexual, în Thailanda. Acesta
călătorește pentru a -și satisface nevoile fiziologice, alăt uri de prostituate, femei străine din
diverse colțuri ale lumii, crezând că, prin acest mod, el va fi fericit și va trăi așa cum își dorește.
Fericirea devine un mit văzut prin prisma sexualității, prin care omul gustă din plăcerea pe care i –
o provoacă erotismul.
În călătoria sa, Michel întâlnește o agentă de turism, Valerie, cu care începe o r elație.
După mutarea sa înapoi în Franța, Michel ia legătura cu șeful ei, Jean -Yves, care lucrează, de
asemenea, în industria turismului, pentru a -i propu ne să promoveze un tip de turism amoros,
dedicat celor care sunt în căutarea unor experiențe sexuale pe durata vacanțelor. Practic, bărbați
și femei singure, sau chiar cupluri , vor fi vizați să întreprindă astfel de acțiuni sexuale de-a
lungul vacanțelor. Thailanda, ca loc al luxuriei , este considerat a fi spațiul perfect pentru astfel de
activități sexuale, datorită cluburilor care pot oferi clienților asemenea servicii.
Femeia, de -a lungul acestui roman , este văzută ca un obiect de care bărba tul po ate
dispune oricând pentru un act sexual . Femeile din Thailanda sunt obligate să fie dispuse la astfel
de servicii, fără a obiecta.
Acest turism sexual al naratorului, în care și-a implicat personajul , pe Michel Renault,
redă imaginea trivială a sexualității care devine proiecția mitului fericirii omului. Cu acest prilej
femeia întruchipează, în apariția fugară a frumoasei necunoscute, capabilă să ofere plăcere, un
posibil ideal feminin. În spiritul eroinelor contradictorii ale lui Houelle becq, Valerie se
caracterizează printr -o psihologie abisală, devenind, la fel ca celelalte femei ale lui Houellebecq,
un obiect.
Cele trei personaje, Valerie, Michel și Jean -Yves pornesc împreună în Thailanda, unde
încep să aibă parte de primele experiențe sexuale din cadrul agenției, bucurându -se de weekend –

31 Ibidem.

33
uri idilice. Senzațiile tari pe care le trăiesc, plăcerea în sine îi motivează să se mute definitiv în
Thailanda, pentru a se bucura permanent de plăcerea pe care au simțit -o acolo. To tuși, această
plăcere intensă și momentele de extaz sunt umbrite de un atac terorist al musulmanilor, chiar la
sfârșitul vacanței lor, în urma căruia Valerie își pierde viața, Michel este jefuit, iar la finalul
romanului, el călătorește din nou în Thailand a, unde își găsește pierirea.
Intervine aici o antiteză esențial de amintit, antiteza viață -moarte. Fiecare dintre cele
două extreme ale romanului sunt trăite puternic și fiecare dintre ele reprezintă un sacrificiu, una
pentru cealaltă, cond ucându -se reciproc. Moartea este, practic, prețul pe care l -a plătit Michel
pentru momentele de plăcere intensă.
Sexualitatea este un simbol și de această dată, deoarece construiește, pe deplin,
narațiunea. Începând cu momentul în care Miche l se îndrăgostește de Valerie și cei doi încep o
idilă, până în momentul în care iau amploare scene acute ale sexului, acest si mbol devine unul
agresiv, delirant, materializând o psihologie frenetică a omului.
Ironiile declanșate în r oman sunt următoarele : pe de o parte există reacția binevoitoare
și deschisă a germanilor la pachetele sexuale de vacanță, germanii fiind considerați un popor
arhaic, iar pe de altă parte, este intenția lui Michel de a avea copii cu Valerie, gândul la o relație
serioasă și moartea femeii ce se petrece brusc.
În același timp, Michel asistă conștient la disoluția cuplului, la ura care survine în
psihicul lui în urma atentatului , acestea fiind motive ale unei despărțiri inevitabile.
Relația dintre Michel și Valerie urmase toate fazele specifice unei iubiri evidente, chiar
dacă în principal era evidențiat sexul. Dorința bărbatului de a rămâne lângă ea și de a avea un
viitor cu aceasta sunt semnele unei posibile apariții a iubirii în romanul l ui Houellebecq.
Despărțirea involuntară a bărbatului de Valerie i se pare acestuia o privare de drept la femeie, dar
și la afecțiunea acesteia.
Roman ul își urmează cursul absurd, iar evenimentele pe care Michel le transm ite
cititorului sunt f ictive . Acesta din urmă nu trăiește o realitate prin prisma romanului de fa ță.
Naratorul este prea inhibat pentru a se adresa în mod direct publicului și apelează la o serie de
marcaje literare care să atragă, considerate simple pretexte pentru a nu se ară ta pe sine: broșurile
de vacanță, show -urile de televiziune, presa , etc.
Perioada Valerie coincide cu experiența primei încer cări a eroului de a trăi o relație de
iubire, experiență în urma căreia Michel constată absen ța limitelor degradării um ane. Datorită

34
femeii, b ărbatul își capătă mult m ai puternic sentimentul patern. Simbolizând fața angelică a
mitului iubirii, Valerie este o femeie perfect ancorată în realitatea sexuală peste tot prezentă în
romanele lui Houellebecq. Relația dintre cei do i ia sfârșit evident odată cu moartea femeii. De
îndată ce a simțit că iubirea pentru el se diminuează, Michel a renunțat de bunăvoie la
sentimentul de dragoste, aici intervenind două coordonate majore ale textului: despărțir ea fizică
și sentimentală și, m ai ales, transferul iubirii totale înspre sex. Relația celor doi este una de
clarificare a emoției autentice, într -o lume aflată în declin.
Valerie se deosebește de celelalte femei prezente în romanele lui Houellebecq și nu m ai
reprezintă un obiect. Ea nu este pusă pe aceeași linie cu prostituatele care oferă plăcere de scurtă
durată, fiind un companion, un tovarăș al eroului masculin.
Pentru propria -i plăcere sexuală, Valerie preferă femeile în locul bărbaților, nefiind
deranjată dacă Michel întreținea relații sexuale cu alte femei. Ea este un personaj demn de
ficțiunea franceză, și nu un stereotip pe care l -am putea regăsi în realitate.
În concepția lui Michel , femeile europene sunt prea exigente cu bărbații lor, iar
prostituatele thailandeze au fost alese în acest roman ca un simbol intenționat, datorită faptului că
se supun mult mai ușor decât celelalte și sunt mai puțin exigente. Totuși, atâta timp cât în roma n
nu avem de -a face cu persoane reale, gata să confirme sau să infirme acest lucru, nu putem să
dovedim că ar fi adevărat sau nu.
Romanul continuă printr -o afirmație și o confirmare a sexualității ca necesitate pentru a
fi fericit, făcând d iferența între occidentalii care au absolut tot ce și -ar putea dori, dar nu mai
reușesc să obțină satisfacție sexuală și oamenii care nu au nimic, mor de foame, trăiesc în
condiții deplorabile și care, totuși, nu au nimic de vâ nzare, cu excepția corpul ui lor și a
serviciilor sexuale.
Avântat în mitul fericirii pe care i l -ar putea oferi sexualitatea și plăcerea trupească,
precum și iubirea, așa cum ajunge să constate mai târziu, Michel asociază instinctualitatea cu
hazardul și cade pradă circu mstanțelor nefavorabile ale unei vieți pe care nu a plănuit -o.
Protagon istul recunoaște că fericirea, deși doar u n mit în cazul romanului, l-ar fi putut
susține moral și l -ar fi ajutat să privească în viitor cu speranță. Este de fapt mesaj ul narațiunii
care dezvăluie capacitatea uimitoare a individului de a recunoaște, în ciuda eșecurilor pe toate
planurile, că nu și -a pierdut calitatea de om.

35
Acest roman demonstrează cât de provizoriu este modul în care ne conducem viețile.
Individualismul occidental ne învață că suntem liberi să ne remodelăm în orice fel alegem să
facem acest lucru, că suntem stăpâ ni ai propriului nostru destin. Modernismul propune o
conștiință individuală supremă, care nu este ceea ce facem, ci ceea ce credem despre n oi și ne
face interesanți. Houellebecq infirmă acest e lucruri, considerând că ele nu sunt adevărate. El este
de părere că rasa umană este capabilă de violențe, de ură, de orice fel ar fi ea, dar nu e capabilă
să renunțe la credința în dragoste. Nu există nicio îndoială că Houellebecq crede în iubire, în
exprimarea ei, în existența ei.
În cazului romanului de față, Platforma , Michel nu renunță la dragostea față de Valerie,
chiar dacă el este marcat de o ceață narcotizantă la finalul romanului. Sfârșitul cărții redă miza
omului în integritatea conștiinței în fața universului. Dovada marilor contradicții din viața
eroului, a anti tezei între iubire și moarte și mai ales dovada unei existențe tragice, rămâne acest
mesaj optimist pe care ni -l transmite H ouellebecq: credința în iubire.
Michel Renault a trăit în permanență cu obsesia umanității, după propriile legi, în general
și după legile sale morale și a crezut cu ardoare în propriul viitor.
Romanul reprezintă confesiunea un ui om trecut prin mari transformări, a cărui viață
devine o mărturie revelatoare pentru supraviețuire morală și sufletească, o dovadă în plus că,
indiferent de contrastul ucigător dintre iluzii și realitate, indiferent cărui tip de ură i se supune
omul, el are forță să iubească. Atitudinea lui Michel scoate în evidență puterea spiritului în fața
existenței, capacitatea de a transforma o aventură tragică într -o experiență de viață prin
intermediul conștiinței.
Iubirea este singura soluție de păstrare a int egrității morale, este singura posibilitate prin
care mitul fericirii și al spiritului poate fi renăscut și devi ne pentru eroul lui Houellebecq unica
rațiune de a fi. Este soluția prin care conștiința capătă i ntegritate în fața universului, prin care
omul se poate regăsi, și fiecare individ poate aspira la o legătură strânsă cu ideea de libertat e
spirituală .

36
CAPITOLUL 4: CONDIȚIA OMULUI ÎN SOCIETATE

Michel Houellebecq desfășoară, într -un mod halucinant, drame de conștiință. Perspectiva
auctorială a romanelor mistifică adevărul absolut al conflictului dintre individ și propriul său
destin. Exprimă de asemenea un adevăr incontestabil: destinul omului este supus și celorlalți,
fiecare în parte și toți la un loc a vând o contribuție minimă inițial, devastatoare ulterior. Condiția
omului în societate este de zvăluită de evoluția omului și încercările sale de a -și depăși propriile
temeri, de a face față temerilor și urii celorlalți, de a se maturiza prin cunoașterea sinelui, dar și a
celorlalți.
Romanele lui Houellebecq pot fi considerate imitații ale realității, ep isoade pe care
autorul le pune î n scenă ca un adevărat regizor, după care se cufundă într -o ficțiune și începe să o
imite. Michel Houellebecq redă această condiție a omului , făcându -l să pa ră un antierou. În
fiecare dintre cele cinci romane supuse analizei, putem identifica o eroare care ne împiedică să
înțelegem cu adevărat ce vrea să transmită Houellebecq, dar care ilustrează, mai mult sau mai
puțin, profilul lui. Este vorba despre rasa um ană și drepturile omului, al căror dușman se pretinde
a fi însuși Houellebecq. Conform un ei recenzii dedicate operei lui aparțind lui Bernard -Henri
Lévy , Houellebecq nu -și recunoaște identitatea adevărată: „un islamofob incurabil, incapabil să –
și recunoască fobia, și anume, rasismul. Un Eric Zemmour. Un Alain Finkielkraut”.32 Chiar și
modul în care face referire la musulmani în romanul Supunere este riscant .
Element fundamental în operele lui Houellebecq, omul este supus în permanență
circumstanțelor și hazardului , iar romanul Supunere nu face excepție de la acest lucru.
Houellebecq cobo ară eroismul de pe un piedestal consacrat, îl aduce în cotid ian, îl stigmatizează
și chiar îl izolează, vrând să scoată în evidență faptul că omul nu este un bun receptor la faptele
altora, că actele de eroism se pot transforma oricând în antimodele și că răul fizic pe care așa
zisul (anti)erou și -l provoacă în mod conștient este pe deplin meritat, pentru că a îndrăznit să
aspire la statutul de erou.
Stigmatul i nterior se vede și la suprafață, atitudinea de respingere a celorlalți fiind cu atât
mai dură. Declinul interior și fizic îl obligă pe personajul lui Houel lebecq să decadă și din punct
de vedere profesional, fiind incapabil să -și exercite meseria, considerându -se un ratat.
Incomunicabilitatea adâncește drama interioară a omului, iar conștiința sa capătă un handicap

32 Berna rd-Henri -Lévy, Michel Houellebecq: Novelist , https://www.huffingtonpost.com/bernardhenri -levy/michel –
houellebecq -noveli_b_6515152.html .

37
aparent imposibil de recuperat. Conflictul interior se accentuează tocmai din contrastul pe care îl
provoacă impresia personajului între fapta sa de curaj și efectele pe care le -a avut aceasta în
conștiința celorla lți. Acest lucru este sesizabil mai ales în romanul Particule le elementare , unde
drama unei conștiințe înseamnă, de fapt, lamentare, lipsă de putere, decădere.
Drama omului este amplificată de atitudinea surprinzătoare și negativistă în raport cu
femeia și plăcerile sexuale. De aceea, condiția omului este strâns legată de plăcerile lui și de lipsa
unei motivații prin care el să devină așa cum își dorește. Omul își analizează îndelung soarta și
eșecurile, gândindu -se mult mai mult la ceea ce îi lipsește, decât la ceea ce are deja.
Un scriitor consacrat nu este numai cel care dovedește o forță de creație artistică
sinonimă cu puterea zămislirii omului, ci și acela care reflect ă asupra condiției umane cu maximă
pregnanță reflexivă și într -un stil memorabil prin condensarea de tip aforistic a ideilor formulate.
Din romanele unui scriitor precum Houellebecq se pot extrage idei despre adevărurile și
dramele ființei, pentru a se alc ătui veritabile culegeri de maxime. Evocându -și cariera
romanescă, Houellebecq consideră că “degeaba iei notițe, degeaba înșirui fraze, ca să te lansezi
în scrierea unui roman, trebuie să aștepți ca totul să devină compact, irefutabil, trebuie să aștepți
apariția unui miez autentic de necesitate. Niciodată nu hotărăști tu însuți scrierea unei cărți”33,
adăugase el. În romanul Harta și teritoriul , această idee a fost transpusă prin vocea lui Jed
Martin, a personajului masculin central: „a fi artist, în ochii lui, însemna, înainte de toate, să fii
supus. Supus unor mesaje misterioase, imprevizibile, care, în lipsă de ceva mai bun și în absența
oricărei credințe religioase, se cuveneau calificate drept intuiții, niște mesaje poruncitoare, care
se afirmau într -o manieră imperioasă, categorică, fără a -ți lăsa nici cea mai mică posibilitate de a
te sustrage – sau doar cu riscul de a -ți pierde orice noțiune de integritate și de respect față de tine
însuți ”34.
Prin prisma romanelor lui Houellebecq, ne referim la condi ția și la conștiința scriitorului
contemporan și a scriitorului în genere, care nu are voie să -l abandoneze pe om nici măcar atunci
când acesta a atins treapta de jos, numită de Houellebecq „abjecția umană” . Cu alte cuvinte ,
scriitorul nu are dreptul de a se părăs i pe sine, pentru că în același roman menționat mai sus,
Harta și teritoriul , Mich el este narator -personaj, supus asemenea lui Jed, personajul prin a cărei
voce vorbește ș i transmite false compătimiri. Într -unul din fragmentele romanului, naratoru l

33Ștefan Mana sia, „ Întoarcere printre francofoni ”, Tribuna , Serie nou ă, nr. 216, anul 2011, p. 5 -6.
34 Michel Houellebecq, Harta și teritoriul , traducere de Daniel Nicolescu, Ed. Polirom, Iași, 2013, p. 6 -7.

38
menționează: “făcuse burtă de la ultima întâlnire, dar gîtul și brațele îi erau l a fel de uscățive,
semăna cu o ț estoasă bătrână și bolnavă…35 (…) În mijlocul prăbușirii fizice generale, la care se
rezumă bătrânețea, vocea și privirea lui mărturisesc într-un mod dureros de categoric persistența
caracterului, a aspirațiilor, a dorințelor, a tot ceea ce alcătuiește personalitatea lui ”36.
De-a lungul romanelor lui Houellebecq apare motivul infidelității, a temerilor, a fricii, a
urii de sine. Între bărbat și femeie nu există o comunicare absolută, rareori apă rând dialogul,
pentru că romanele lui Houellebecq funcționează frecvent s ub forma unui scenariu monologat.
Lumea condamnă atitudinea femeii care ar trebui să fie altfel, de ac eea, intervine aici,
ura. Această ură a lui Houellebecq o voi detalia în subcapitolul aferent acestui capitol, definind -o
ca pe un capriciu și o lipsă a sinelui. Michel Houellebecq nu urăște la propriu și nu încearcă să
transmită ura prin intermediul personajelor sale masculine, ci în cearcă să arate un dezgust al
sinelui și a ceea ce vede, dând vina pe femeie. Ura îi este adresată ei și celor care neagă adevărul,
pe care el îl vede.
Revenin d la subiectul de bază, omul, Houellbecq condamnă violența tot prin violență, iar
actul necondiționat de curaj determină amplificarea urii celorlalți pentru tot ceea ce a făcut și a
devenit. Eroul, stând și meditând, n u poate înțelege cum a ajuns să devină un proscris și un
„intrus” în n oua societate formată chiar cu contribuția sa. Nu se mai recunoaște ca aparținând
acestui loc, când altădată nu putea concepe existența sa în altă parte . Pe fondul acestei drame, a
neputinței de înțelegere, pe fondul pierderii identității de sine, eroul de cide asupra schimbării.
Regretele nu există decât rareori, deoarece eroul lasă în urmă o lume, familiar ă atâta
timp în trecut, care nu îi permite omul ui să acționeze altfel de cât impune conduita instinctuală,
iar când individul iese în evidență cu cev a, este aspru pedepsit și, în cele din urmă, exclus.
Fiind construit pe aceleași coordonate sufletești și morale, nu este imposibilă o dramă a
autorului asemănătoare eroului romanului, cu atât mai mult cu cât societatea nu vede cu ochi
buni at itudinile pozitive ale celorlalți , omul simțindu -se exclus. De nenumărate ori personajul lui
Houellebecq își identifică personalitatea cu cea a autorului, acesta din urmă fiind cel care a avut
cu adevărat substanță morală, mentalități și principii solide.
Parafrazând condiția omului în societate, se poate considera că în acest caz spiritul
renaște prin schimbare. Drama de conștiință și socială se poate vindeca schimbând locul

35 Ibidem , p. 158.
36 Ibidem, p. 219.

39
producerii ei cu o perspectivă fără nicio legătură cu tragismul inițial. Eroul s e întoarce în locul de
unde a plecat, începând să caute salvarea în partide sexuale, de cele mai multe ori, redate într -un
mod indecent. Se po ate conside ra că omul ajunge în locul inocenței pierdute, fiind conștient că
este singura posibilitate de a o lua de la capăt, de a șterge un trecut , de a căuta esența unei vieți
care să merite într -adevăr trăită.
Sexul îi provoacă personajului masculin o plăcere sufletească, o eliberare de el însuși și
de toate dramele sale, uitate undeva în subconștient. Își dă se ama că femeia are o atitudine vitală
atunci când vine vorba de drame ale conștiinței. Nici de această dată însă, eroul nu este scutit de
adevăruri implacabile și de consecințele propriilor sale fapte. Femeia și modul în care el o
citește, îl pune față în f ață cu miniatura imaginii sale, dezvăluindu -i prin aceasta că spiritul patern
a luat naștere în ființa bărbatului încă din vremea când acesta nici nu îl conștientiza și acum, când
credea că acest spirit a fost distrus odată cu evadarea sa din sine însuși, el a revenit în mod
tulburător.
Atitudinea femeii îi dezvăluie eroului un adevăr nou: iubirea poate trece și poate fi
păstrată și dincolo de sentimentul părăsirii, dar și dincolo de urâțenia fizică. Surprinderea cu
privire la modul cum este pr imit marchează schimbări majore în conștiința celui revenit, ura
dispare cu desăvârșire și un sentiment de renaștere și de eliberare ia locul pesimismului
existențial din sufletul bărbatului.
Într-un cadru moralist și realist, omul este readus în prim -plan ca personaj absent, dar
simbolic. Plecarea pentru a regăsi pe omul care a însemnat schimbarea fundamentală spre
maturitate a eroului este în primul rând, simbolică și dezvăluie în mod inconștient nevoia omului
de a porni într -o nouă aventură, de a trăi n oi experiențe de viață, de a -și anula ori de câte ori e
nevoie statutul de intrus al propriului său suflet. Personajul își acceptă condiția și este pregătit să
țină piept istoriei având lecția eșecului învățată.
Omul e capabil să se ridice din abjecție și mizerie , și atunci când cade conștient, dar și
atunci când este obligat să cadă. Sursele sale morale sunt aproape inepuizabile, individul fiind
capabil de numeroase reveniri sau schimbări, dovedind astfel că viața este o permanentă
aventură , în drumul ei către fericire și bineînțeles, către moarte.

40
4.1. MANIFESTAREA URII ÎN ROMANELE LUI HOUELLEBECQ

Ura în romanele lui Houellebecq este datorată, în principal, momentelor scurte de
plăcere, aici intervenind contactul cu femeia, care, de cele mai multe ori, este o revelație. Este
vorba de ura socială față de cei care se ridică deasupra celorlalț i prin faptele lor, un semn că
mediocritatea ucide esențialul și că mentalitățile s impliste, luate ca mase sociale, pot ucide spirite
înalte.
Romanele lui Houelleb ecq sunt complexe ș i își propun să analizeze omul prin dezvăluirea
destinului său. Protagoniștii lui Houellebecq simt nevoia să se destăinu ie unui auditoriu
necunoscut și, concomitent, să se cunoască pe sine, precum ș i motivațiile latente care i -au
condus în situaț ia de captivi ai propriilor vieți. Așadar, romanul lui Houellebecq este confesiunea
unei captivități dramatice și dezvăluie frământările interioare ale unei conștiințe umane care a
luptat împotriva absurdulu i socio -moral aferent acesteia.
Personajele lui Houellebecq, (François, Michel, Djerzinski ), transformă experiența
individuală într -un fapt de conștiință.
Sexualitatea este o temă care poate fi corelată cu ura din societate, iar câteodată aceasta
poate fi chiar un remediu. Ura poate avea originile în natura umană a personajel or sau poate fi
declanșată de către societatea contemporană. Houellebecq acuză femei le emancipate care din
cauza libertinajului își neglijeză copiii, acestea punând mai presus plă cerile carnale decât
bucuriile aduse de către familie.
Forma epicului din romanele lui Houellebecq este una reflexiv -eseistică, o meditație
extinsă asupra problemelor majore ale vieții, precum: fericirea, dragostea, sexul,
incomunicabilitatea, condiția existențială, rostul individului în societate, viabilitatea structurilor
unei societăți, mecanismele puterii, religia, dogmele, mirajul exercitat de fr umusețe, suferința
umană, motivațiile și efectele captivității, ura în toate stadiile ei, etc. Personajele masculine sunt
selectate din toate sferele sociale, pentru a da o imagine de ansamblu asupra civilizației franceze.
Dacă tema o constituie șansa iluzorie a individului de a fi fericit prin contactul sexual sau
chiar prin v oyeurism, elemente considerate motive principale ale romanelor lui Houellebecq, cel
mai dezbătut rămâne, ca în toate romanele sale, raportul omului cu societatea, care sfârșește p rin
a-l copleși.

41
Revenind la tema urii î n romanul Supunere , Franç ois, personajul lui Houellebecq nu face
excepție deoarece a fost împiedica t sa-și exercite profesia reală, fiind destituit de la facultate și
silit să aleagă niște activități fără nicio legă tură cu potențialul său intelectual sau cu adevărata lui
calificare. Franç ois devine genul de profesor care face sex cu studentele și care ajunge să
consume cina, gătită la cuptorul cu microunde. Deși va traversa unele experiențe șocante ori de -a
dreptul t raumatizante și va cunoaște medii sociale diverse, unele chiar imunde, eroul va fi capabil
să le surmonteze, neocolind însă un sentiment al umilinței s ociale. Houellebecq nu -l judecă și
nici nu-l învinovățește pentru nimic din ceea ce face. Personajului i se promite, însă, o avansare
în cadrul Universității, cu o singură condiție: să se alăture islamiștilor. Așadar, romanul Supunere
are și un caracter politic. Houellebecq nu a așezat în centrul operei sale tema politicului, nici
ideea de putere, cu formele ei specifice de manifestare. El a vrut să scrie despre condiția omului,
căreia i-a analizat degradarea progresivă, până ce iubirea, tentația, slăbiciunea sexuală au coborât
în abjecție amestecându -se într -un mod aproape normal cu ura (față de sine, față d e femeie, față
de societate).
Scriitorul a i lustrat o pasiune abisală , dusă până la limit ele indecenței. N u doar
sexualitatea în sine apar e ca un motiv al urii, ci și voye urismul, redat în toată complexitatea sa de
către Bruno, personajul masculin din rom anul Particule le elementare . Viața lui Bruno este cea
mai dificilă din acest roman. Abuzat de stud enți, colegi de -ai săi de la internat, adolesc ența lui
devine una a viciilor și a excitației, având în vedere că propunerile sale sexuale către femei sunt
întotdeauna respinse din cauza faptului că este neatrăgător și lipsit de farmec. El își petrece anii
„70 și 80 făcând avansuri f etelor tinere și masturbându -se în timp ce le privea goale.
Voye urismul apare tot ca o consecință a lipsei de încredere în sine , a vieții grele, ceea ce duce
automat la ura față de sine și față de ceilalți. Personajul ajunge să se urască pentru ceea ce este și
pentru ceea ce nu reușește să o bțină din cauza defectului său fizic.
Mariajul său eșuează, acesta fiind un alt eșec al vi eții lui, însă, o cunoaște apoi pe
Christi ane, o tânără publicitată pentru relațiile deschise p e care le oferă, fără obligații. O
folosește pe Christiane ca alternativă pen tru neajunsurile lui sexuale și ajunge să aibă o relație
sexuală scandaloasă . Lucidi tatea personajelor le amplifică dorința de a trăi pe pielea lor ceea ce –
și doresc cu ardoare. Izbucnirile lui Bruno ating uneori forma demențialului, însă motivațiile
femeilor rămân obscure .

42
Intenția lui Houellebecq a fost aceea de a îmbrățișa totalitatea aspectelor existenței
protagonistului. Aceste aspecte ale desăvârșirii faptelor de natură personală pot fi ușor regăsite și
în operele lui Balzac sau Stendhal. Dacă Balzac studiază mai ales relația dintre sentimente,
puterea financiară și egoism ca voință de parvenire socială, dacă Stendhal înțelege prin iubire o
modalitate narcisiacă de satisfacere a orgoliului individual, Houellebecq demonstrează, așa cum
am menționat anterior, faptul că disperarea sexuală scoate din individ calitățile sale umane, dar
poate fi și o poartă deschisă către infernul omenesc. Cu alte cuvinte, consider că Houellebecq își
asumă acest risc de a fi judecat prin intermediul personajelor sale, și, totuși, redă realitatea așa
cum este ea, văzută prin prisma omului de rând, această ilu strare a omului devenind, mai mult
decât orice, un risc. Consider că, în opera lui Houellebecq, omul se arată așa cum este el numai
prin prisma celor mai intime plăceri ale sale, prin prisma sexualității, chia r dacă acest lucru
atrage cu el anumite consec ințe. ( de a fi singur, a fi refuzat, a fi exclus, a fi deprimat sau chiar
disperat etc).
.Houellebecq pare a merge pe ideea că sentimentele omenești nu sunt libere, ci
dependente de circumstanțe , care le pot deteriora. Romanele lui Houellebecq cuprind nu doar
eșecul relațiilor erotice ale personajelor masculine cu femeile pe care le întâlnesc de -a lungul
existenței lor, ci și legătura care există între ele și care nu indică gram de iubire. I se induce și
ideea că eșecul va fi o parte a vieții sale și c ă circumstanțele vor influența în permanență destinul
individual.
Opera lui Houellebecq este și o pledoarie pentru prietenia cu beneficii, susținută prin
intermediul discuțiilor dintre personaje. Relațiile, de orice natură ar fi ele, eșuează din motivații
distincte: dacă pe Bruno îl trădează nesiguranța și disperarea de a avea o femeie care să -i
satisfacă nevoile acumulate încă din copilărie, Michel, fratele său, se dovedește a fi un laș,
nesusțindu -l pe Bruno în cele mai grele momente, în lupta cu sinele.
Fragmentele din roman referitoare la tema prieteniei relevă și vocația omului pentru
legătura spirituală dintre semeni , numită fraternitate.
După modelul procedeului narativ experimentat în romanele lui Houellebecq, personajul
masculin relatează experime ntele lui sentimentale și intelectuale. Eroii lui Houellebecq își
rememorează greșelile, încercând să stăpânească mecanismele producerii lor prin conștientizarea
și descrierea acestora din perspectiva analizei psihologice întreprinse asupra propriului eu.

43
Michel, din romanul Particule le elementare , se înrudește cu personajul Franç ois din
romanul Supunere . Scriitorul a imaginat două personaje masculine care nu erau pregătite
moralmente pentru eșec și nu aveau vocația tragicului . Tot aici îl putem încadra ș i pe Bruno sau
pe Daniel, protagonistul romanului Posibilitatea unei insule . Una dintre întrebările comune și
esențiale pentru eroii lui Houellebecq este următoarea: De ce omul intră – fără să vrea – în
această prăpastie a tentației, a sexualității, a obse siei, prin înstrăinarea de sine însuși, prin
pierderea sentimentului religios, a decenței, prin degradarea fericirii în ură sau prin neacceptarea
ideii că omul trebuie să se iubească așa cum este?
La o asemenea problemă interogativă autorul a încercat să r ăspundă prin destinul
personajului condamnat la nefericire din cauza propriei sale conștiințe, evidențiind faptul că între
destinul individual și circumstanțele vieții stă istoria care alege traiectorii și oprește drumuri.
Această aserțiune ex primă un adevăr fundamental: iubirea învinge răul din om, fie că s -a
zămislit odată cu el, fie că forțe distructive și perverse din afara lui i l -au inoculat ca pe un virus
mortal. Rădăcinile răului din lume sunt puternice și una dintre formele sale de man ifestare cele
mai violente este ura .
La Houellebecq, iubire în sine nu există, ea capătă sens și valoare omenească numai în
măsura în care se răsfrânge asupra celorlalți și e în stare sa -i facă să se simtă fericiți și împliniți.

44
4.2. URA DE SINE

Bruno Clement din romanul Particulele elementare simbolizează individul pus față în
față cu schimbările majore care i -au influențat în mod negativ destinul, i -au creat o existență în
zig-zag, în care căderile par, de cele mai multe ori, imposibil de depășit. Personajul descifrează
aparentul mister al se xului și tentația despre care consideră că l -ar putea scăpa de ura față de sine,
manif estându -și dorința de a se autoc onsidera, chiar și pentru scurt ti mp, atrăgător .
Mariajul pierdut și relațiile sexuale cu Christiane îi dezvăluie eroului fa ța angelică și
infernală a mitului tentației, care va coincide în plan socio -politic cu transformări majore în
destinul personajului. În timpul acestei relații, Bruno va cunoaște experiențe ce coboară sub
limita umanului, personajul fiind supus urii acerbe a celuilalt și a sistemului care obligă individul
să facă parte din el: „O dată sau de două ori pe săptăm ână, Bruno se hotăra să -și schimbe viața,
s-o ia într -o direcție total diferită. Iată cum proceda. Mai întâi se dezbrăca gol pușcă, se privea în
oglin dă: trebuia să împingă autodisprețul până la capăt, să contracte toată abjecția burții umflate,
a fălcilor, a feselor deja căzute. Apoi stingea toate luminile.”37
Deși omul încearcă cu toate forțele să se sustragă schimbărilor care nu îi convin, istoria
agresivă și circumstanțele îl supun pe acesta hazardului și îl aruncă în vâltoarea nebuniei sociale
și politice, de care nu mai poate scăpa fără s acrificii. A alege nesupunerea nu ajută cu nimic,
deoarece un sistem represiv exclude sau supune prin forță el ementele contrare lui, aruncând
asupra individului o pânză de păianjen plină de fanatism și ură violentă.
Personajul Bruno este o victimă a întâmplării. Acesta se dovedește a fi un naiv,
crezând că sexul este o schimbare a vieții lui, pe c ând el este, de fapt, o adâncire și mai mare în
traumele trecutului, ale adolescenței lui.
Ura față de sine a eroului se amplifică în momentul în care se trezește fără perspective,
legat de mâini și de picioare, cu un viitor ince rt și obliga t la compromisurile josnice. Rătăcind
haotic într -o societate aflată în schimbare, cu experiența carcerei încă proaspăt întipărită în
conștiință, el se vede nevoit să își lase deoparte menirea vieții sale și să coboare la limita
umanului.
Deși romanul Particule le elementare înfățișează eșecul unei societăți în schimbare care
determină conflicte majore între indivizi, între mase și între epoci, Bruno este exponentul

37 Michel Houellebecq, Particulele elementar e, traducere de Emanoil Marcu, Ed. Polirom, Iași, 2012, p. 164.

45
individual al supunerii la fapte murdare și josnice, care mistifică valorile umane. Desi gur,
individul sfârșește prin ura față de sine. El devine martorul sau participantul activ la schimbări
grave care vor revela un nou tip de om, spiritul primar agresiv ce va pătrunde în toate cotloanele
obsesiei, va infecta toate straturile, de la cele mai d e jos până la cele superioare, infectând de fapt
valorile.
Mentalitatea sa este una lipsită de optimi sm, crezând cu patimă despre sine că era un
mizerabil al Parisului și că fusese deja condamnat la o astfel de viață murdară încă din copilărie.
Spirit liber, Bruno este sigur că nu i se vor impune limite, că gândirea sa va fi subjugată
intereselor proprii . Personajul p referă să rămână la un nivel inferior, mulțumindu -se cu ce este.
Dincolo de lipsa aspirațiilor, mai mult sau mai puțin concretizate la nivelul creației, sentimentul
urii față de sine se manifestă o dată cu aparenta regăsire a armoniei interioare, pe care o trăiește
prin descoperirea unei femei, sau, mai bine zis, a oricăror alte femei, cu excepția cele i care-i
fusese soți e.
Traumele adolescenței i -au schimbat perspectiva asupra vieții, l -au trimis spre
instinctualitate și l -au făcut să descopere animalicul din ființa umană, deci și din el. După toate
suferințele îndurate și etapele sociale degradante parcurse, destinul a părut că -i surâde eroului și
i-a adus în față perspectiva plăcerii , simbolizate prin Christiane. Este momentul când bărbatul
primește puterea de a se debarasa de marile antiteze ale vieții sale, de negativismul și de
pesimismul la care s-a supus singur atâția ani, profitând de existența acestei femei în viața lui :
„Poate chiar se vor revedea, poate chiar vor îmbătrâni împreună. Din câ nd în când, ea îi va dărui
un scurt moment de fericire fizică, vor trăi amândoi declinul dorinței. Câțiva ani vor trece așa,
apoi va fi sfârșitul, vor fi bătrâni, comedia amorului fizic va fi, pentru ei, încheiată.”38
Bruno este obligat moralmente să recurgă la ceea ce l -a făcut să se urască atât de mult
în trecut, iar instinctul de autoapărare nu -i curăță conștiința. Personajul este definitiv șocat de
farsa pe care i -o joacă destinul, de incapacitatea de a -și controla existența, de a o pune în sfârșit
pe un făgaș normal.
Ura față de sine se poate atenua doar prin intermediul iubirii, a l sentimentului tota l diferit
față de tot ce a trăit personajul până acum, dar și prin păstrarea intactă a credinței în forțele
sufletești ale omului, în capacitatea sa de a se ridica oricând în picioare, oricât de jos ar fi căzut
din punct de vedere moral și oricât de mult s -ar fi urât pe sine.

38 Ibidem, p.165.

46
Personajul demonstrează, forța copleșitoare pe care o pos edă omul de a -și păstra
conștiința, de a face cât mai puține compromisuri și, în ciuda eșecului pe toate planurile, de a -și
găsi forța creativă, având ca sursă de inspirație propria sa experiență de viață.

47
Concluzii

La finalul acestor capitole dedicate prozei lui Michel Houellebecq , subliniez câteva dintre
principalele idei care s -au desprins pe parcursul acestei analize. Sexualitatea, situată pe mai
multe planuri, se dovedește a fi mai mult decât un simbol, este o eliberare a sinelui, trupește și
sufletește, o cale de libertate absolută a omului și, deseori, apare ca un instrument salvator al
conștiinței umane. A stfel, condiția omului în societate este strâns legată de această temă a
sexualității.
Romanele lui Houellebecq asumă o abordare a celuilalt prin limbaj , replică, intonație,
atitudini; așadar, omul, prin calitățile și faptele sale, se constituie ca un semnificant textual care
trimite, într -un plan mai profund al interpretării, la un semnif icat textual.
Am încercat, de asemenea, în această lucrare să delimitez elementul s imbol al urii și să
demonstrez că acest element, ura, poate fi mai mult decât un sentiment construit în universul
textual, ura reprezentând chiar o componentă majoră a sens ului instituit și a lumii create de
Houellebecq . Ura poate fi, astfel, circumscrisă unei izotopii complexe, datorită imaginilor
folosite în romane : imaginea de sine a personajului masculin și imaginea omului în societate .
Ironia , conflictul, lipsa iubirii, dar și conexiunea cu aceasta, prin intermediul unor acte sexuale
eliberatoare, toate relevă rolul urii în crearea imaginarului textual. Analiza romanelor Supunere,
Particule le eleme ntare, Platforma, Harta și teritoriul sau E xtindere a domeniului luptei este
dovada faptulu i că, indiferent de spațiu, loc sau timp, Houellebecq nu ezită să își supună
personajele unor încercări simbolice care relevă, de fapt, sensul textual global al operei sale.
În capitolul I am făcut refer iri la aspectele stilistice din opera lui Michel Houellebecq ,
precum și la metodele discursive și temele romanelor sale, identificând sim bolurile și punctele
importante care să ajute la analizarea lor.
Următorul capitol a urmărit viziunea globală a conceptului de sexualitate, raportat, în mod
particular, la sexualitatea personaj elor și la modul figurativ de a fi transforma tă sexualitatea
dintr -o plăcer e a vieții într-o dramă a unei conștiințe. Am continuat în capitolul 3 să mă refer la
mitul feric irii, văzut prin prisma sexualității, încadrând aici romanul Platforma , dar și romanul
Particule le elementare .

48
Lucrarea de față face o analiză a stilului celor cinci romane houellebecquiene, relevând
de-a lungul celor patru capitole, aspecte ale sexualității, ale urii, ale voye urismului , toate
construind, mai mult sau mai puțin, condiția omului în societate și modul în care individ ul, ca și
conștiință, face parte din ea. P rin intermediul unor particularități stilisti ce, accentuând rol ul
limbajului personajelor , am încercat să delimitez dimensiunea afectivă a omului ca individ dar și
în colectiv.
Ultimele două capitole asumă abordarea condiției omului în societate, tema centrală a
lucrării de față încadrând stările și transfo rmări le prin care trece ființa umană (personajul lui
Houellebecq), cu scopul de a se auto -ajuta, de a se salva, de a se raporta atât la ceilalți (în special
la femeie), cât și la societate. Am ilustrat o abordare a urii în raport cu sexualitatea și societatea,
analizând personajele principale masculine din fiecare roman din acest punct de vedere: Bruno,
Djerzinski, Franç ois, Daniel, Michel. Personajele contribuie la crearea unor nuanțe și sensuri
diferite ale conceptelor de ură și sexualitate , instituite mai ales prin limbaj și acțiune.
Sper că, prin a ceastă lu crare, am reușit să ară t care este condiția umană în societatea
contemporană franceză , enum erând modalitățile prin care personajele utilizează sexualitatea,
voye urismul și exhibiționismul în scopul ilustrării sinelui în diverse ipostaze ale vieții, în rapo rt
cu ceilalți sau chiar cu propria persoană , neacceptându -și condiția de cele mai multe ori. A naliza
romanelor, de -a lungul celor cinci capitol e, este un f actor important în ilustrarea temei centrale a
lucrării mel e, și anume, aceea a condiției umane în societa tea contemporană franceză.

49
Bibliografie

1. Houellebecq, Michel, Supunere , traducere de Daniel Nicolescu, Ed. Humanitas Fiction,
București, 2015.
2. Houellebecq, Michel, Harta și teritoriul , traducere de Daniel Nicolescu, Ed. Polirom,
Iași, 2013.
3. Houellebecq, Michel, Particulele elementare , traducere de Emanoil Marcu, Ed. Polirom,
Iași, 2012.
4. Houellebecq, Michel, Posibilitatea unei insule , traducere de Emanoil Marcu, Ed.
Polirom, Iași, 2006 .
5. Houellebecq, Michel, Extinderea domeniului luptei , traducere de Emanoil Marcu, Ed.
Polirom, Iași, 2005.
6. Houellebecq, Michel , Platforma , traducere de Emanoil Marcu, Ed. Polirom, Iași, 2011.

Periodice consultate

1. Ajavon, François -Xavier, Michel Houelleb ecq et la notion de "sélection sexuelle" , Le
philosophoire, 2002, n°18.
2. Arendt, Hanna h, The Human Condition, University of Chicago Press, Chicago, 1958.
3. Bărbieru, Bogdan, Dopamina și alte endorfine houellebecqiene, Steaua, nr. 5 -6, anul
2014, p. 65 -68.
4. Biron, Michel, L'Effacement du personnage contemporain : L'exemple de Michel
Houellebecq", Études Françaises, n°41, 2005, p. 27 -41.
5. Chassay, Jean -François, Les Corpuscules de Krause: à propos des Particules
élémentaires de Michel Houellebecq ", Australian Journal of French Studies, 2005, p.
36-49.
6. Handfield, Philippe, Le sublime chez Houellebecq. De la domination à la
réconciliation dans notre rapport avec la nature , Figura, n °36, Montréal, 2014.

50
7. Houellebecq Michel, Lévy Bernard -Henri , Inamici publici, Trad ucere de Daniel
Nicolescu, Ed. Polirom, Iași, 2009.
8. Jurcan, Alexandru, Învățarea dezgustului pe o platformă programatică , Tribuna, nr.
63, p. 8.
9. Manasia, Ștefan, Întoarcerea printre francofoni , Tribuna, nr. 216, anul 2012, p. 5 -6/
6-7.
10. Manasia, Ștefan, Legatul lui Michel Houellebecq , Tribuna, nr. 202, anul 2011, p. 18 –
19.
11. Samuel Estier, À propos du « style » de Houelleb ecq. Retour sur une controverse,
Lausanne , 2015.
12. Stanciu, Virgil, Băiatul zvăpăiat al romanului francez , Tribuna, nr. 194, anul 2010, p.
28.
13. Steve Leonard , The Sexual Political Economy of Postmodernity. An Introduction to
Critical Theory in the Works of Michel Houellebecq , University of North Carolina at
Chapel Hill, 2003.
14. Șofron, Demostene, Michel Houellebecq , Făclia, nr. 7162, anul 2014, p.5.
15. Tremblay, Isabelle , L'emploi du stéréotype dans le roman Extension du domaine de la
lutte ou l'extinction de l'altérité , Symposium, n°59 , 2006, p. 225 -236.
16. Vigdis Simonsen, Le mal dans l’oeuvre de Michel Houellebecq, Ilos, 2012.
17. Wesemaël van Sabine, Houellebecq Michel. Le plaisir du texte , L‟Harmattan , Paris,
2005, p.69.

51
Surse online consultate

1. https://www.huffingtonpost.com/bernardhenri -levy/michel -houellebecq
noveli_b_6515152.html .
2. http://chestiilivresti.b logspot.ro/2012/06/o -sambata -cu-
houellebecq.html?showComment=1338812655581#c2248570516745296953
3. https://www.bookaholic.ro/supunere -de-michel -houellebecq -un-roman –
crepuscular.html#comments
4. https://www.bookaholic.ro/gioconda -cu-burqa -pe-coperta -celei -mai-noi-carti-de-
houellebecq.html
5. http://www.levif.be/actualite/international/michel -houellebecq -se-defend -a-nouveau -d-
islamophobie/article -normal -3602 75.html
6. http://www.fabula.org/colloques/document4216.php
7. https://victormorozov .wordpress.com/2015/05/23/recenzie -de-carte -supunere -de-michel –
houellebecq/
8. http://www.altiasi.ro/carte/de -ce-murit -houellebecq
9. https://gandeste.org/general/michel -houellebecq -schimbarea -temporalitatii/48883