SPECIALIZAREA FIZICĂ APLICATĂ ÎN TEHNOLOGIILE [629790]

UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZAˮ, IAȘI
FACULTATEA DE FIZICĂ
SPECIALIZAREA FIZICĂ APLICATĂ ÎN TEHNOLOGIILE
INFORMAȚIEI ȘI COMUNICAȚII

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR:
Lect. Dr. Octavian RUSU

ABSOLVENT: [anonimizat]

201

Cuprins.
Capitolul I.
Introducere
I.1.Funadamentele Rețelelor și Rutării
I.1.1. Suita de protocoale TCP/IP

I.1.2. Nivelul Rețea

I.1.3. Nive lul Transport
I.1.4. Fragmentarea și reasamblarea
I.2.Conceptele de bază a Rutării // Basic Routing Concepts

I.2.1. Tabela de r utare
I.2.2. Comutarea de pachete
Capitolul II. OSPF
II.1.. Introduction to OSPF
II.2.. “OSPF Communication
II.3.. Routing Concepts and Configuration
II.4.. Metrica și costul de Rutare // Routing Metrics and Costs
Capitolul III. EIGRP
III.1.
III.2.
III.3.
Capitolul IV ..
BIBLIOGRAFIE .

Capitolul I.
Funadamentele Rețelelor și Rutării

INTRODUCERE
Conform datelor din luna iulie al anului 2017 , făcute de către ISC ( Internet Software
Consortium ) în Intrernet se numără de până la 1,074,971,748 de gazde. [1] Acest număr fi ind
într-o continuă creștere, nu este deloc surprinzător că procesul de direcționare sau de rutare a
datelor de la o gazdă Interenet spre alta poate fi complicat.

Figura 1 .1. Numărul de gazde din domeniul Interent [1]
O rețea Internet este reprezentată de un ansamblu de dispozitive (PC -uri, Routere, S witch -uri
etc.) interconectate, care pot comunica (schimba informaț ii) între ele. Rutarea pe Internet se
face prin intermediul unor echipamente speciale numite rout ere. Aceste echipamente
recepționeaz ă pachetele primite și le înaintează cu un pas mai aproape de destinațiile lor. Pe o

cale tipică de la sursa la destinație, un pachet de date poate trece prin mai multe routere.
Ar fi interesant să examinăm propriet ățile unor astfel de rute prin Internet . Cât timp durează o
rută tipică? Cât de stabile sunt aceste rute sau cât de des se schimbă calea de la mașina A la
mașina B? Este calea de la masina A la masina B inversarea exacta a traseului de la masina B
la masina A? De asemenea, este interesant să se analizeze modul în care aceste căi sunt
stabilite. Cu alte cuvinte, cum știu aceste echipamente de rutare să transmită datele cu un pas
mai aproape de destinația lor? Cum trasează routerele instrucțiunile necesare pentru navigarea
pe Internet?

Suita de Protocoale TCP/IP .
Un protocol este un set de reguli și convenții care coordonează modul în care dispozitivele și
echipamentele de pe o rețea desfășoară schimbul de informație între ele.
Modelul TCP/IP (Protocol de control al transmisiei/Protocol Internet , din engleză
Transmission Control Protocol/Internet Protocol ) este cel mai utilizat protocol folosit în
rețelele locale cât și pe Internet datorită disponibilității și flexibilități lui , având cel mai mare
grad de corecție al erorilor. A fost creat prin anii 1960 de către ARPANET ( Advanced
Research Projects Agency Network) din necesitatea unei rețele care ar putea supraviețui sub
orice condiții . Deși la acea vreme Internetul era o rețea privată și TCP / IP era proiectat
special pentru utilizarea în cadrul rețelei respective, TCP / IP a crescut de atunci în
popularitate și a devenit unul dintre cele mai deschise protocoale disponibile pentru utilizarea
în rețelele de astăzi. Această creștere și popularitate se datorează în primul rând capabilității
TCP / IP de a conecta diferite rețele, indiferent de mediile lor fizice. Acest lucru a făcut ca
TCP / I P să se transforme în unul di n protocoalele de baza din Internet -ul de azi. [2]

Figura 1.2 Structura modelul ui TCP/IP .
Nivelul FIZIC
Legătură de date TRANSPORT APLICAȚIE
Protocoale și servicii
Modelul TCP/IP
servicii

REȚ EA Internet
Acces Retea
La ac est nivel funcționează
protocoalele la nivel înalt
are loc controlul de
debit/flux și funcționează
protocoalele de conexiune
Adresarea IP
are loc adresarea după
MAC și componentele fizice
ale rețelei Descriere

NIVELUL REȚEA

Nivel ul rețea are ca sarcină preluarea pachetelor de la sursă și transferul lor către destinație.
Ajungerea la destinație poate necesita mai multe salturi prin rutere intermediare de -a lungul
drumului. Această funcție contrastează clar cu cea a nivelului legăt ură de date, care avea
scopul mult mai modest de a transfera cadre de la un capăt al unui fir la celălalt. Astfel nivelul
rețea este cel mai scăzut nivel care se ocupă de transmisii capăt la capăt.

Pentru realizarea scopurilor propuse, nivelul rețea tre buie să cunoască topologia subrețelei de
comunicație (de exemplu mulțimea tuturor ruterelor) și să aleagă calea cea mai potrivită prin
aceasta. De asemenea trebuie să aleagă căile de urmat astfel, încât să nu încarce excesiv unele
legături de comunicație s au rutere în timp ce altele sunt inactive. În fine, când sursa și
destinația fac parte din rețe le diferite, apar probleme noi, și e ste sarcina nivelului rețea să se
ocupe de ele in primul rând folosind Internetul și protocolul lui la nivelul rețea, IP.

Protoco lul Internet (IP)

IP este protocolul principal al nivelului rețea. Oferă servicii nesigure fară conexiune deorece
depinde de TCP ca să detecteze și să se recupereze din pachetele pierdute atunci când se
utilizează TCP. în mod alternativ,când se util izează UDP(un alt protocl de transport),nu are
loc recuperare pachetelor pier dute deoarece UDP nu este înzestrat cu astfel de capacităț i . IP –
ul oferă trei funcții importante în cadrul suitei de protocoale TCP / IP:
• Definește formatul și specificațiile d e bază ale transferului de date utilizat pe tot parcursul
suitei de protocol
• indeplineste funcția de rutare prin alegerea unei căi spre destinația dorită pentru care datele
se cer a fi trimise
• Include funcțiile menționate mai sus, precum și cele care a coperă livrarea instabila a
pachetelor
Esenț ial, aceste funcții acoperă modul de procesare a pachetelor, ce mesaj de erori sunt
parametrii, și atunci când un pachet ar trebui să fie aruncat. [2]

Adresarea IP
O adresă de IP (Internet Protocol) este un iden tificator unic pentru un calculator (nod) într -o
rețea IP. O adresă IP este un număr binar pe 32 de biți reprezentat ca o valoare de 4 numere
zecimale – fiecare re prezentând 8 biți – cuprinse în intervalul 0 – 255 (cunoscute ca octeți),
separa te prin punct e. Această notație mai este cunoscută ca "dotted decimal".
Exemplu: 193.226.128.65
Uneori este folositor să vedem valorile în forma lor binară:
1100 0001 1110 0010 1000 0000 0100 0001
193 226 128 65

Orice adresă de I P este formată din două parți, una care identifică rețeaua (Network ID ) iar
cealaltă care identifică nodul ( Host ID ). Clasa și masca de rețea (subnet mask) pentru o
anumită adresă de IP identifică care parte a adresei aparține rețelei și care parte aparțin e
nodului. Adresele IP sunt folosite în câmpurile Adresă sursă și Adresă destinație ale
pachetelor IP. Este important de observat că o adresă IP nu se referă de fapt la o gazdă. Se
referă de fapt la o interfață de rețea, deci dacă o gazdă este în două rețe le, trebuie să
folosească două adrese IP. Totuși în practică, cele mai multe gazde sunt conectate la o singură
rețea și deci au o adresă IP .

Fig.1.3 Formatul adreselor IP . [3]
În continuare se poate vedea care este partea de rețea (N) și partea de ho st (n) pentru o
anumită adresă din cadrul unei clase de IP -uri:
Class A – NNNNNNNN.nnnnnnnn.nnnnnnn.nnnnnnn

Class B – NNNNNNNN.NNNNNNNN.nnnnnnnn.nnnnnnnn
Class C – NNNNNNNN.NNNNNNNN.NNNNNNNN.nnnnnnnn
În exemplu de mai sus, 193.226.128.65 este o adresă de clasă C, deci partea care aprtine
rețelei este formată din primii 3 octeți (193.226.128.x) iar partea care apartine nodului este
formată din ultimul octet (x.x.x.65).

Pentru a specifica adresa de rețea pentru o anumită adresă de IP, partea care aparține nodului
este setată pe "0" (în exemplul nostru 193.226.128.0 specifică adresa rețelei pentru
193.226.128.65). Când partea nodului este setată pe "1", aceasta specifică o adresă de
broadcast (un pachet care este trimis avand ca destinație adresa de broadcas t va ajunge la
fiecare host din cadrul rețelei). 193.226.128.255 este de adresa de broadcast pentru exemplul
luat în considerare mai sus. Toate adresele de IP din cadrul unei rețele TCP/IP vor avea
aceeasi parte de rețea iar partea de host va fi diferită.

În concluzie mai multe IP -uri care au același network ID formează o rețea. Întotdeauna prima
adresă IP dintr -o rețea reprezintă adresa rețelei (network address) iar ultima adresă IP din
rețea reprezintă adresa de broadcast. [5]

32 biți

Subnetting (împărțirea unei rețele în subrețele)

Împărțirea unei rețele în subrețele se poate face din diferite motive printre care menționă m:
organizarea, utilizarea unor medii fizice diferite ( Ethernet, FDDI, WAN etc.), conservarea
spatiului de adrese, securitate, etc. Dar princ ipalul motiv este controlul traficului din rețea.
Într-o rețea Ethernet, toate nodurile unui segment văd toate pachetele transmise de către toate
celelalte noduri din acel segment. Performanțele rețelei sunt afectate în mod negativ când
avem trafic prea ma re datorită coliziunilor și implicit a retransmisiei pachetelor. Un router
este folosit pentru a conecta rețele IP și pentru a reduce traficul pe care fiecare segment
trebuie să -l primească. [5]

Fig.1.4 . O rețea de campus compusă din mai multe subrețele a ale diferitor
departamente [4]

NIVELUL TRANSPORT

Nivelul transport nu este doar un alt nive l, el este miezul î ntregii ierarhii de protocoale.
Sarcina sa este de a transporta date de la mașina sursă la mașina destinație într -o manieră
sigură și eficace din punctul de vedere al costurilor, independent de rețeaua sau rețelele fizice
utilizate. Fără nivelul transport și -ar pierde sensul întregul concept de ierarhie de protocoale.

Scopul principal al nivelului transport este de a oferi servicii eficiente, sigure și ieftine
utilizatorilor, în mod normal procese aparținând nivelului aplicație. Pentru a atinge acest scop,
nivelul transport utilizează serviciile oferite de nivelul rețea. Hardware -ul și/sau software -ul
care se ocupă de toate acestea în cadrul nivelului transport poartă numele de entitate de
transport . Entitatea de transport poate aparține nucleului sistemului de operare, unui proces
distinct, unei biblioteci legate de aplicațiile de rețea sau poate fi găsită în cadrul plăcii de
rețea. Relația (logică) între nivelurile rețea, transport și aplicație este prezentată în fig. 1.4.

Protocolul TCP
În cadrul acestei suite de protocoale, TCP ( Protocolul de Control al Transmisiei ) este
principalul protocol al nivelului de transport care oferă servicii de transport orientate spre
conexiune . În special, TCP oferă încr edere, asigura livrarea ordo nată a unui flux de octeți de
la un program de pe un calculator la alt program de pe un alt calculator aflat în rețea. Pe lângă
sarcinile sale de gestionare a traficului, TCP controlează mărimea segmentului de date,
debitul de informație, rata la care se f ace schimbul de date, precum și evitarea congestionării
traficului de rețea. Printre aplicațiile cele mai uzuale ce utilizează TCP putem enumera World
Wide Web (WWW), posta electronica ( e-mail) și transferul de fișiere (FTP). [3]

Număr de port Protocol
21 FTP
23 TELNET
25 SMTP
80 HTTP
110 POP-3

Tabela 1.1 Aplicaț ii utilizate de către TCP si nr. Portului asociat
Caracteristicile protocolului TCP
Principalele caracteristici ale TCP sunt:
 Transfer de date nn flux continuu – datele circulă simultan, în ambele sensuri ale
conexiunii;
Fig 1.4 Nivelul rețea, transport și aplicție

 Siguranța transmisiei – recuperează pachetele t ransmise cu erori, pierdute sau cu
numărul de secvență eronat;
 Controlul fluxului de date – în transferul de date între două procese, atunci când
aplicația destinație trimite o confirmare către emitent, se indică și numărul permisului
de octeți ce se pot r ecepționa, pentru a se asigura că transmiterea rapidă a mesajelor
de către un emițător, nu se confruntă ca un receptor împrumutat să primească mai
multe mesaje decât poate prelucra. În urma un astfel de mesaj, emițătorul își va
dimensiona pachetele transmi se la lungimea indicată de receptor;
 Multiplexarea – permite mai multor procese, care rulează pe același calculator, să
utilizeze facilitățile protocolului TCP simultan;
 Controlul conexiunii (fiabilitatea conexiunii) – presupune stabilirea numărului
secven ță și un dimensiunii ferestrei, pentru fiecare segment TCP;
 Stabilirea conexiunii.

Fragmentarea și Reasamblarea

Unitățile de informații a nivelul ui de rețea al modelului OSI sunt denumite pachete sau
datagramuri . Fiecare datagram impachetat și adresat p entru livrare prin IP nu trebuie să fie
mai mare decât dimensiunea legală (de exemplu, dimensiunea maximă a cadrului Ethernet
este de 1518 octeți) a suportului de rețea fiind accesat. Pachetele care depășesc acest maxim
trebuie împărțite în porț iuni mai uș or gestionate înainte de transmitere. În timp ce obiectivul
este de a maximiza cantit atea de date transmise prin web -media, orice cadru care este
considerat prea mare pentru orice mediu din rețea suferă automat o fragmentare pentru a
reduce cadru la o dime nsiune acceptabilă. În orice rețea dată, dimensiunea maximă a cadrului
poate fi egală doar cu capacitatea celui mai mic mediu dintre sistemele finale.
Fragmentarea, așa cum sugerează și numele, este procesul de rupere a informațiilor în
bucăți mai mici. Reasamblarea este procesul de restabilire a pieselor împreună .
Sursa unui sistem final sau un dispozitiv care intervine, cum ar fi un router , poate efectua
funcția de fragmentare. Sistemul final de primire sau gazda destinaț ie reasamblă datele și le
trimit spre un nivelel superior . Deși routerele sunt capabile de fragmentare, ac est lucru nu
este cea mai optimă soluț ie. Routerele sunt menite să transmită datele cât mai re pede și mai
eficient posibil. Câ nd routerele îndeplines c alte sarcini, cum ar fi fragmentarea, se adaugă
cheltuieli suplimentare , provocând întârzieri în expe dierea obișnuită a traficului. Î ntotdea una
ar fi mai optim să configură m routerele nu pentru fragmentarea pachetelor care sunt
supradimensionate, dar pen tru a alerta sistemul de trimitere pentru a ajusta dimensiunea
pachetelor în mod corespunzător. Astfel routerul transmite datagramele în mod obisnuit,
păstrând resurse prețioase. În mod ideal sistemul de origine IP va efectua f ragmentarea,
dimensionând pac hetele astfel încât să nu depașească dimensiunile acceptabile a cadrului de -a
lungul căii spre destinație . Reasamblarea se face doar când pachetele ajung spre destinația lor
finală .[2]

Există două strategii opuse pentru reconstituirea pachetului original din fragmente. Prima
strategieeste de a face fragmentarea cauzată de o rețea cu „pachete mici” transparentă pentru
toaterețelele succesive prin care pachetul trebuie să treacă pe calea către destinația finală.
Această opțiune este prezentată în fig. 1.5(a). În această strategie, rețeaua cu pachete mici are
porți (cel mai probabil, rutere specializate) către celelalte reț ele. Când un pachet
supradimensionat ajunge la poartă, poarta îl sparge în fragmente. Fiecare fragment este
adresat aceleiași porți de ie șire, unde piesele sunt recombinate. În acest mod, trecerea printr -o
rețea cu pachete mici a devenit transparentă. Rețelele următoare nici măcar nu sunt conștiente
de fragmentarea făcută. Rețelele ATM, de exemplu, au hardware special pentru a oferi
fragmen tarea transparentă a pachetelor în celule ș i apoi reasamblarea celulelor în pachete. În
lumea ATM, fragmentarea este numită segmentare; conceptul este același, dar diferă unele
detalii.
Fragmentarea transparentă este simplă, dar are câteva probleme. Un motiv este că poarta de
ieșire trebuie să știe când a primit toate piesele, așa încât în fiecare pachet trebuie inclus fie un
camp contor, fie un bit „sfârșit -de-pachet„. Un alt motiv este că toate pachetele trebuie să iasă
prin aceeași poartă. Performanț ele se pot degrada nepermițând ca unele pachete să urmărească
o cale către destinația finală și alte pachete o cale diferită. O ultimă problemă este timpul
suplimentar necesar pentru reasamblarea și apoi refragmentarea repetată a unui pachet mare
care trav ersează o serie de rețele cu pachete mici. ATM necesită fragmentare transparentă.
Cealaltă strategie de fragmentare este de a nu recombina fragmentele la nici o
poartăintermediară. O dată ce un pachet a fost fragmentat, fiecare fragment este tratat ca și
cum ar fi un pachet original. Toate fragmentele sunt trecute printr -o poartă (sau porți) de
ieșire, așa cum se arată în fig. 1.5(b). Recombinarea are loc doar la gazda destinație. Așa
funcționează IP -ul.[3]

Concepte de bază a rutării
Rutarea implică fu rnizarea de pachete între sistemele terminale situate pe rețele diferite. Fără
router e și protocoale de rutare, comunicația terminală gazdă ar fi limitată doar la acele sisteme
pe același segment fizic (a se vedea figura 1.6)
Fig 1.5 a ) Fragmentarea transparentă b) Fragmentarea netrasnparent ă

Segment unic

FIGURA 1.6
Toate gazdele sunt atașate aceluiași segment. Nu este nevoie de routere și protocoale
de rutare pentru ca aceste gazde să comunice între ele .
Routerele asigură conexiunea fizică între rețele. Routerele trebuie configurate cu un anumit
tip de mecanism de ru tare pentru a permite comunicarea cu gazde din afara segmentelor
locale (a se vedea figura 1 .7).
Subneturi multiple

FIGURA 1.7
Routerele conectează multiple subneturi împreuna care acordă permisia de
comunicare a gazdelor de la distanță .Routerul înainte ază traficul dintre subneturile
gazde 1 și 2.
Aceste mecanisme de rutare sunt fie statice, fie dinamice. Static înseamnă c onfigurare
manuală este necesară . Mecanismele dinamice implică protocoale de rutare care facilitează
schimbul de informații, permițân d routerelor să învețe și să se adapteze la schimbările din
topologia unei rețele.
Dacă un router este configurat static sau dinamic sau o combinație a ambelor, scopul lor e
același, pentru a facilita comunicarea dintre gazdele de la distanță. Pentru ca g azdele să

comunice cu alte gazde situate pe diferite rețele, sistemele finale trebuie să fie configurate cu
adresa IP a cel puțin unui router local (numit și routerul implicit [default router ] ). Gazdele
pot fi configurate static sau pot descoperi dinamic adresa IP a routerului sau a routerului local
(a se vedea Figura 1.8).

FIGURA 1. 8
Gazda A este configurată cu adresa IP(131.107.1.1) a routerului implicit localizat pe
subnetul său.
Routerul local (131.107.1.1) din figura 1. 4 este punctul de ieșire și/ sau de intrare care leagă
rețeaua și gazdele sale locale către lumea exterioară. Oricand gazda A dorește să comunice cu
o gazdă sau gazde care nu sunt conectate la segmentul său local, trebuie să trimită pachetul
către routerul local pentru expediere. Refe rirea la "lumea exterioară" nu înseamnă neapărat
Internetul. Gazdele sunt limitate sa comunice cu gazdele conectate la aceeași rețea, cu
excepția cand un router este prezent. Lumea exterioară ar putea fi pur și simplu o singură rețea
de cealaltă parte a ac estui router sau ar putea fi o serie de rețele conectate prin intermediul mai
multor routere care să conducă la Internet (a se vedea figura 1. 9). Ideea este că oricand o
gazdă dorește să iasă în afara segmentului sau local, trebuie să trimită pachete unui router
local pentru livrare. [4]

FIGURA 1.9
O rețea tipică cu mai multe subrețele interne
poate c onține un router care furnizează o
conexiune l a internet. Router -ul care oferă
acces ul la Internet are o interfață conectată la
rețeaua interiora și una conec tată la „lumea
exterioara ”.

Tabela de rutare

Toate ro uterele trebuie să aibă o tabelă de rutare locală. Routere utilizează mecanisme de
rutare diferite pentru a construi și să mențină un tabel cunoscut ca o tabelă de rutare (denumit
și o bază de date de comutare ). Există cateva mecanisme de rutare (conectate direct, statice,
implicite și dinamice). Aceste mecanisme servesc ca surse de intrare în tabela de rutare,
furnizând un router cu inf ormații necesare despre subnet ș i rețea, pentru o construire și o
menținere a tabelului de rutare. Aceste tabele sunt utilizate de către routere pentru a determina
cea mai bună cale între sursă și destinație la redirecționarea datagramelor. Tabelele de rutare
includ o listă a tuturor rețele lor și subneturilor cunoscute unui router, a adreselor IP destinație
sau următorul ui nod (next hop).
Cum am menționat t abelele de rutare sunt construite prin mai multe surse de intrare, cum ar fi
rețelele conectate direct, statice, dinamice și implicite. Nu contează care e sursa, rezu ltatul
final e același,router -ul construiește un tabel care identifică rețelele și subneturile cunoscute.
Când un router primește un pachet, este determinată adresa de destinație și apoi comparată la
fiecare rută din tabelul de rutare până când se găsește o exactă, sau cea mai bună potrivire.
Dacă este gasită o potrivire exactă în tabe lul de rutare, router -ul redresă pachetul folosind
MAC -adress a ca sursă și adresa routerului a urmatorului hop ca destinație. Ad resele logice a
nivelului de rețea din interior ul pachetului rămâ n neschimbate. Apoi pac hetul este trimis
înafara interfaței locale conectată la o legătura care duce spre routerul nodului urmă tor.
Dacă routerul nu gasește nici o rută potrivită specifică în tabela sa de rutare,se transmite un
mesaj de e rroare celui care a inițiat legătura.
Dacă există mai multe căi către o destinație, mai multe rute pot fi incluse în tabela de rutare.
În mod obișnuit, atunci când există mai multe căi spre o destina ție, trebuie selectată o singură
cale(ca cea mai bună ca le) de către protocolul de rutare și plasată în tabelul de rutare. Aceasta
ar fi calea principală (activă) pe care o va utiliza ruterul pentru a redirecționa trafic ul spre
destinația respectivă. Î n orice caz, unele protocoale de rutare suportă echilibrarea încărcării pe
mai multe căi. Ambele căi vor deveni active pentru destinație și plasate în tabela de rutare.
Ambele căi active ar putea fi utilizate alternativ de către routere pentr u a transmite mesajul,
echilibrâ nd traficul peste aceste căi.
Odată ce un router și -a construi t tabela de rutare, trebuie să -și păstreze cu acurateț e
informațiile. Întreținerea poate include o configurare manuală a rutelor de către un
administrator sau informații retinute despre traseu prin utilizarea protocoalelor de rutare
dinamice. Oricare ar fi metoda,precizia este esențială pentru capacitatea unui router de a
transmite cu succes traficul. O comunicarea reușită între sistemele de la distanță depinde de
menținerea ace stor informații. Informarea greșită duce la decizii nepotri vite d e transmitere.
Informațiile corecte duc la o alegere potrivită a traseului.
Deci putem să clasific ăm tabelele de rutare în:

– tabele de rutare statice – tabele în care informația de rutare este introdusă manual de către
administratorul de rețea;
– tabele de rutare dinamice – tabele în care informația de rutare este actualizată periodic și
automat prin intermediul unui protocol de rutare

FIGURA 1. 10 Exemplul a unei Tabele de rutare a unui router

Comutarea de pachete

Transmiterea datagramelor î ncepe atunci când o gazdă IP dorește să comunice cu un alt
sistem. Routerele și protocoale de ru tare furnizează o infrastructură de livrare atunci câ nd
sursa și sistemele destinație nu se află pe același segment. Pentru a trimite o datagramă unei
alte gazd e, expeditorul trebuie să identifice mai întâi dacă destinația gazdă este una locală sau
la distanță.Pentru a face asta, trebuie sa compare mas k-ul local cu adresa IP destinaț ie pentru
a determina dacă acestea se află pe aceleași subnet sau pe subneturi d iferite. Dacă ambele
gazde se află pe acelasi subnet (local), nu este nevoie de implicația unui router. În caz contrar,
gazda sursă trebu ie să indrepte pachetul transmițind -ul spre router -ul să u local pentru livrare.
Adresarea unei astfel de datagrame incl ude adresele IP ale nivelului rețea al gazdei sursă și

destinație. Cu toate acestea, la nivelul de legătură de date, adresele MAC sunt ale gazdei sursă
și ale routerului local care vor fi utilizate pentru a livra datagramul.

Fig. 1. 11. (a) Coresponde nța dintre niveluri și dispozitive. (b) Cadre, pachete și
antete
Semnal de cerere a convorbirii

Fig. 1. 12. Comutarea de pachete

Avantajele comutării de pachete :

 Rețelele prin comutare de pachete fixează o limită superioară precisă pe ntru
dimensiunea blocului, permițând pachetelor să fie păstrate în memoria principală a
ruterului, în loc să fie salvate pe memoria calculatorului. Asigurându -se faptul că nici
un utilizator nu va putea monopoliza o linie de tra nsmisie mult timp (milisecun de).
 Primul pachet al unui mesaj multi -pachet poate fi transmis mai departe înainte ca cel
de-al doilea pachet să fie complet recepționat, micșorând întârzierea și îmbunătățind
productivitatea .
A B C D timp
routere Blocul
de
pachet e
e

 Comutarea de pachete nu are nevoie de pregătiri prealabile. Pr imul pachet poate fi
trimis atunci când este disponibil.
 Pachete diferite pot urma căi diferite, în funcție de condițiile de rețea din momentul în
care sunt trimise. Acestea pot ajunge înaltă ordine decât cea inițială.
 Comutarea cu pachete este mult mai to lerantă la erori decât celelalte tipuri de comutări
(comutarea de circuite, comutarea de mesaje).
 Pachetele pot fi redirecționate astfel încât să poată ocoli comutatoarele (routerele)
defecte.
 Comutarea de pachete folosește transmisia de tip memorează -și-trimite. Un pachet e
salvat în memoria unui ruter, apoi trimis către următorul ruter.

http://stst.elia.pub.ro/ news/RC/Teme_RC_IVA_2012_13/1_MardareOa_HurmuzacheCi_MiuMa_HereaCr_Algoritmi%20de
%20rutare_v1.pdf

BIBLIOGRAFIE
[1]- (https://ftp.isc.org/www/survey/reports/current/ )
[2]- (OSPF cartea )
[3]- (Andrew S. Tannenbaum 2004 . ‘’Retele de calculatoare ’’. Editura Byblos )

[4]- (IP Routing cartea )
[5]-( http://www.ietf.org/rfc/rfc1918.txt )
[6]-
[7]-
[8]-
[9]-
[10]-
Figura 1. ( https://ftp.isc.org/www/survey/reports / )