Specializarea : Finanțe Bănci [601257]

Universitatea Spiru Haret București
Facultatea de Științe Economice
Specializarea : Finanțe Bănci
Programul de master: Managementul și Finanțarea Proiectelor
Publice și Private

STRAT EGIILE DE FINANȚA RE ALE PROIECTELOR PE

Masterand: [anonimizat]
2015 -2016

Cuprins
(deoarece în acest referat am încercat sa cuprind cat mai multe , cuprinsul meu este mai degraba
unul sch ematic , paginația nu cred ca s -ar mai încadra in context)

1. Aspecte generale privind sursele de finanțare a investițiilor
2. Surse proprii de finanțare ale investițiilor, consecință a autofinanțării
3. Fințarea investițiilor prin credite BERD
4. ÎMPRUMUTURI ACORDATE DE STAT
5. ÎMPRUMUTURI ACORDATE DE BĂNCI
– Leasing
– Credit ul furnizor

Aspecte generale privind sursele de finanțare a investițiilor

În realizarea unui proiect de investiții, un rol important îl are rezolv area anumitor probleme,
printre care:
• Asigurarea resurselor financiare
• Alegerea izvoarelor de finanțare în condițiile asigurării unui cost cât mai redus al capitalurilor
ce se vor folosi pentru realizarea investițiilor
• Recuperarea fondurilor investite și reducerea duratei acestei recuperări
• Rambursarea creditelor și plata dobânzii la termen
• Asigurarea unei rentabilități cât mai mari de pe urmă lucrărilor de investiții
Atragerea capitalului și alocarea acestuia în diferite obiective de i nvestiții reprezintă o
problema fundamentală .
Alocarea fondurilor în diverse variante de investiții se face pe baza eficienței obiectivelor; în
mod asemănător obținerea fondurilor trebuie să țină seama de eficientă, ad ică de cheltuielile
comparative și riscurile pe care le implică diverse izvoare ale acestora.
Având în vedere costul, de regulă ridica t al investițiilor, o proble ma de prim ordin care se
ridică este găsirea și alegerea surselor necesare pentru finanțare, precum și evaluarea
rentabilității acestora,
comparând costurile de finanțare cu rezultatele financiare previzibile.
Procedura de alegere a investiției presupune însă, pe lângă evaluar ea și compararea
rentabilității proiectelor avute în vedere, în contextul strategiei generale a întreprinde rii, și
greutățile în obținerea surselor de finanțare. Dacă selecția proiectelor de investiț ii se face în
funcție de criterii financiare, trebuie să se țină cont, totodată, și de prioritățile dictate de politică
întreprinderii în cadrul strategiei de dezvoltare a acesteia. Evident că fiecare proiect se adopta pe
baza unui studiu comerci al, tehnic și financiar care să justifice oportunitatea investiției.
Finanțarea pe termen lung a întreprinderilor presupune nevoi de fonduri, cu caracter
permanent sau pentru peioade mari de timp, operațiune care se poate realiza în diver se forme,
funcție de condițiile concrete ale întreprinderii și ale pieței financiare. Căile de finanțare pe
termen lung sunt în strânsă legătură cu căile de învestire, formând împreună cu acestea politică
financiară a într eprinderii, respectiv gestiunea pe termen lung.
Într-o economie de piață, sursele principale de finanțare a investițiilor sunt:
• Fonduri proprii
• Fonduri împrumutate ( pe termen lung și mediu)
Privite din punct de vedere al efortului depus pentru obținerea lor, sursele de finanțare pe termen
lung p ot fi grupate astfel:
• Finanțări interne ( autofinanțarea )
• Finanțări externe (creșteri de capital, împrumuturi diverse)
În acoperirea financiară a investițiilor, întreprinderile trebuie să -și mobilizeze mai întâi
fondurile proprii ce se degajă din autofinanțare și apoi să apeleze la resurse externe, spre a obține
un cost cât mai redus al capitalului. Trecerea la economia de piață, conectarea econo miei
românești la cea mondială, creșterea nivelului ei de competitivitate, impune înlocuirea și
formarea în acest scop a unor resurse financiare corespunzătoare.
În etapă actuală, la noi în țară, este necesară stimularea agenț ilor economici în efectuarea
de investiții, ceea ce se poate obține, între altele, prin scutirea sau reducerea impozitul ui asupra
beneficiului alocat în acest scop, iar creditul bancar că principala sursă împrumutată trebuie să

devină o pârghie veritabilă de susținere a dezvoltării. Creditele trebuie să fie acordate num ai
pentru proiecte cu eficientă ridicată, spre a se cre a condiții optime de rambursare și dezvoltare.
Acordarea de credite bancare est e necesar să fie condiționată de participarea întreprinderii cu
fonduri proprii la f inanțarea investițiilor (într -o anumită proporție).
Tot în această perioada se i mpune că statul prin bugetul sau să i ntervină într -o măsură mai
mare în finanțarea investițiilor concomitent cu procurarea de fonduri prin emisiunea de acțiuni și
obligațiuni.
Toate resursele de finanțare a investițiilor se reflectă într -o secțiune d e previziune financiară
denumită “fondul de dezvoltare “și care nu este altceva decât un buget de finanț are a investițiilor
sau un plan anual de finanțare a acestora.

Surse proprii de finanțare ale investițiilor, consecință a
autofinanțării

Finanțarea pe termen lung a întreprinderilor presupune nevoi de fonduri, cu caracter
permanent sau pentru perioade mai mari de timp, operație care se poate realiza în diverse
forme, funcție de condițiile concrete ale întreprinderii și ale pieței financiare. C ăile
de finanțare pe termen lung sunt în strânsă legătură cu căile de învestire, formând împreună
cu acestea politică financiară a întreprinderii, respectiv gestiunea pe termen lung.
Autofinanțarea este cel mai răspândit principiu de finanțare și pr esupune că întreprinderea își
asigura dezvoltarea cu forțe proprii, folosind drept surse de finanțare o parte a profitului obținut
din exercițiul anterior și fondul de amortizare, acoperind atât nevoile de înlocuire a activelor
imobilizate, cât și creștere a activului economic. În cadrul surselor proprii, care formează fondul
de dezvoltare, se include:
– Profitul
– Fondul de amortizare
– Sume din lichidarea și vânzarea activelor fixe
– Alte resurse proprii
Locul însemnat pe care îl ocupă autofinanțarea printre celelalte cai de finanțare decurge din
faptul că această creează avantaje atât pentru acționari cât și pentru societatea comercială că
persoană juridică.
• Actionarii sunt avantajați deoarece, capitalizând o parte a profitului, crește valoare a bursieră
a întreprinderii, crește cursul acțiunilor deținute de ei, crește avuția lor. În afară de această,
profitul reinvestit este exonerat de la plata impozitului pe profit sau se aplică reduceri
substanțiale de impozit, ceea ce crează posibilități ma i mari de reinvestire.
• Întreprinderea, că persoană juridică, este avantajată deoarece nu mai este nevoită să apeleze
nici la acționari, nici la piață financiară pentru a obține fondurile de care are nevoie pentru
dezvoltare. Totodată crește autonomi a financiară a întreprinderii față de bănci.
Politică de autofinanțare a unei întreprinderi este sinteză cailor de producție,
comerciale și financiare, care orientează activitatea să. Fluxul resurselor de autofinanțare
rezultă din performanțele econ omice și financiare, fiind grupate însă în funcție de posibilitățile
repartizării beneficiilor, amortizării și de politică de îndatorare. Previziunile de finanțare internă
joacă un rol principal în politică financiară a întreprinderii.
Deși autofina nțarea este o politică financiară sănătoasă și de dorit, nu este oportun să

se exagereze în această direcție pentru că întreprinderea să nu fie ruptă de piață financiară și
pentru o mobilitate mai mare a capitalului. Acoperindu -și integral nevoile de creșt ere economică
din surse interne, se poate ușor scapă din vedere costul capitalului propriu comparativ cu
cel împrumutat, creându -se aparență înșelătoare că primul ar fi oarecum gratuit. Realitatea
economică și financiară arată însă că, indiferent de proven iență, costul capitalului se egalizează,
în multe cazuri costul capitalului propriu fiind chiar mai ridicat decât al celui împrumutat.
Orice politică de autofinanțare trebuie analizată în funcție de rentabilitatea pe care o degajă
profitul reinvestit. Dacă rentabilitatea noilor proiecte acoperite prin autofinanțare este egală
cu rentabilitatea reclamată de acționari, politică de autofinanțare este neutră pentru întreprindere.
Numai atunci când rentabilitatea învestirilor acoperite din autofinanțare este mai mare decât
remunerația cerută de acționari, autofinanțarea are un efect pozitiv pentru întreprindere în sensul
că crește valoarea financiară a acesteia. Astfel autofinanțarea contribuie la creșterea mijloacelor
financiare ale întreprinderii dar nu permite creșterea beneficiilor pentru reinvestire decât
dacă crește rată rentabilității noilor proiecte peste pretențiile de remunerație ale acționarilor.
În principiu, costul autofinanțării este egal cu costul fondurilor proprii externe în sensul
că actionarii a șteaptă aceeași rentabilitate de la beneficiile reînvestite, că și de la aporturile
de numerar realizate de ei cu prilejul creșterilor de capital. Cu alte cuvinte autofinanțarea
apare, că și fondurile proprii externe, un mijloc de finanțare costisitor. Fap tul că societatea
dispune liber de sumele obținute prin autofinanțare, că nu varsă remunerația către acționari
(fluxuri financiare negative ) nu înseamnă că sumele respective sunt gratuite.
În ceea ce privește capacitatea de autofinanțare trebuie su bliniat că acesta este mai mare
decât autofinanțarea efectivă. Capacitatea de autofinanțare reprezintă un surplus monetar care
se obține că rezultat al tuturor operațiunilor de încasări și plăti efectuate de întreprindere, intro
perioada de timp, având în vedere și incidența fiscală. Nu totalitatea capacității de autofinanțare
rămâne la dispoziția întreprinderii pentru nevoi de finanțare internă, ci mai puțin beneficiile
distribuite acționarilor sub formă de dividende și participații la beneficii ale salari aților.

3. Surse de finanțare externă a investițiilor
Finanțările externe pot fi realizate:

• Sub formă directă, prin care agenții economici cu necesități de finanțare se împrumută pe
piață
finaciară direct de la cei care au lichidități de plasat.
• Sub formă indirectă, când între deținătorii de lichidități și cei cu necesități de finanțare apar
intermediari financiari sub formă băncilor și altor instituții financiare nebancare.

A. ÎMPRUMUTUL OBLIGATAR
Apelul la împrumutul obligatar sau econo miile publice este un contract de
credit încheiat între o masă de creditori și un singur debitor, o modalitate de
procurare de resurse financiare pe termen lung și într -un cuantum ridicat, necesare
asigurării creșterii economice și respectării unor obligaț ii de plăti asumate.
Împrumutul obligatar poate fi :
• Împrumut obligatar privat
• Împrumut obilgatar public
În cazul împrumuturilor obligatare private acestea se pot emite fie individual, de către
societăți comerciale puternice, fie grupat. Această din urmă varianta poate avea loc prin

asocierea mai multor agenți economici care să garanteze solidar împrumutul sau prin intermediul
unor instituții sau organisme de plasament colectiv, constituite că societăți anonime, care
repartizează fondurile recepți onate sub formă de credite întreprinderilor aderențe cu nevoi de
finanțare.
Obilgatiunile sunt similare cu împrumuturile pe termen, dar o emisiume de obligațiuni
presupune în general publicitate, oferta către public și vânzarea propriu zisă către dif eriți
investitori. Într -adevăr, când o firma face o emisiune de obligațiuni, mai mulți investitori
individuali și instituționali pot cumpără aceste obligațiuni, în timp ce în cazul unui
împrumut la termen există, în general, o singură instituție care acord ă împrumutul.

Obligațiunile sunt de mai multe tipuri cele mai importante fiind următoarele:
• Obligațiuni ipotecare. Printr -o obilgatiune ipotecară (“mortgage bond”), compania gajeaza
anumite proprietăți desemnte că garanție pentru obilgatiune.G ajul este o condiție a
împrumutului. În cazul în care compania nu plătește împrumutul, deținătorii acestor obligațiuni
pot sechestra și vinde proprietățile pentru a -și satisface drepturile. Toate obligațiunile ipotecare
fac obiectul unui contract de emisiu ne (“indenture”), care este un document oficial care prezintă
în detaliu, atât drepturile deținătorilor de obligațiuni, cât și ale companiei.
• Obligațiuni generale. O obligatiune generală (“debenture”) este o obligatiune negarantata, ce
nu oferă nici u n drept de gaj asupra vreunei proprietăți că garanție pentru nerespectarea
obligațiilor. De aceea, deținătorii obligațiunilor negarantate sunt creditori generali, al căror drept
este asigurat de proprietățile care nu au fost gajate. În esență, obligațiunil e generale se bazează
numai pe capacitatea activelor companiei de a genera profituri. Avantajul oferit de obligațiunile
generale din punct de vedere al emitentului este că nu sunt implicate proprietăți care sunt
disponibile pentru finanțări ulterioare.
• Obligațiuni negarantate subordonate. Termenul de subordonat înseamnă inferior. În caz de
faliment, datoriile subordonate au drepturi asupra activelor numai în urmă datoriilor primare.
Obligațiunile negarantate subordonate (“subordinated debentures”) pot fi subordonate fie unor
datorii pe termen scurt specifice, ( de regulă, împrumuturi bancare), fie tuturor celorlalte datorii.
În caz de lichidare sau reorganizare, deținătorii de obligațiuni negarantate subordonate nu pot fi
plătiți înainte că datoriile pr imare denumite în contractul de emisiune, să fie plătite în totalitate.
• Obligațiuni amortizate în serie. În cazul unei obligațiuni obișnuite, plata principala este în
mod normal, scadență la dată maturității obligatiunii. Totuși, într -o emisiune de ob ligațiuni
amortizate în serie, câte o parte din valoarea împrumutului devine scadență și este rambursată în
fiecare an. Obligațiunile plătite sunt identificate printr -o loterie și investitorul nu știe dinainte că
obligațiunile sale vor fi plătite. Astfel, emisiunea de obligațiuni este echivalentă cu un număr de
emisiuni separate de obligațiuni fiecare cu o maturitate diferită, dar emise toate în același timp.
• Obligațiuni de venit (“income bonds”). Rezultate, de regulă, în urmă reorganizărilor,
obligaț iunile de venit plătesc dobânda numai dacă profitul net este suficient pentru a îndeplini
această obligație. Deoarece plata dobânzii se face din profituri și nu are o valoare fixă, această
plata este tratată că o plata de dividende și nu este deductibilă d in impozitul pe profit. Pentru a fi
considerată obligatiune de venit, o astfel de obligatiune nu trebuie să aibă nici un element fix în
plata dobânzii.
• Obligațiuni retractabile (“retractable bonds”). O astfel de obligatiune oferă deținătorului
posibil itatea
de a vinde obligațiunea emitentului la valoare nominală la o dată specificată înainte de
maturitate. În mod normal, caracteristică de retractare există la datoriile pe termen lung și este

identificată în contractul obilgatiunii. Această caracteristi că de retractare este în avantajul
deținătorilor obligatiunii dacă ratele dobazilor sunt mai mari decât rată cuponului în perioada
electorală. Valoarea opțiunii de retractare, și deci ecomomia companiei la cheltuielile cu
dobânda, depinde de volatilitatea estimată a ratelor dobânzilor. Opțiunea de retractare este unul
din “clopoței” incluși într -o emisiune de obligațiuni că” îndulcitori” pentru investitorii în
obligațiuni.
• Obligațiuni extensibile (“extensible bonds”). O obligatiune extensibilă este o obligatiune pe
termen scurt care oferă deținătorului opțiunea de a schimbă în datorii pe termen lung cu o valoare
similară până la o dată specificată, rată dobânzii fiind determinată la dată emisiunii originale.
Rată dobânzii noii datorii este egală sau cel puțin mai mare decât rată dobânzii emisiunii
originale. Emisiunea
originală are, de regulă, o maturitate de 5 ani și noile datorii emise sunt pe termen mai lung, de
regulă 10 ani. Că și opțiunea de retractare, această opțiune poate avea o valoare pentr u
deținătorul
de obligațiuni: astfel, randamentul unei obligațiuni extensibile trebuie să fie mai mic decât al
unei
obligațiuni similare fără opțiunea de extensibilitate.
• Obligațiuni internaționale. Sunt de două feluri:
• Obligațiuni străine (“foreign bo nds”) este o emisiune către investitorii unei țări străine, în
moneda
țării respective.
• Euroobligațiunile care sunt caracterizate într – o altă moneda decât a țăr ii în care sunt vândute.
Pentru companiile care emit euroobligațiuni, o caracteristică import antă a acestui proces este
nivelul de transparență mult mai mic decât pentru obligațiunile emise in tern; această oferă
companiilor un acces mai rapid la piețele de capital și costuri de tranziție reduse datorită
cerințelor reduse, ale organismelor de regle mentare.
B. ÎMPRUMUTURI DE LA INSTITUȚII PUBLICE
SPECIALIZATE (BIRD – BERD)
Resursele financiare interne ale țării sunt insuficiente în raport cu nevoile
mari de investiții fapt pentru care pentru nevoile de redresare și retehnologizare a
economiei se apel ează și la împrumuturi externe și investiții directe de capital străin.
Creditele externe sunt de mai multe categorii, și anume: credite gu vernamentale, în spatele
cărora se află statul, chiar dacă mijlocul prin care se acordă sunt băncile, credite bancare unde
riscul este exclusive al băncilor, credite acordate de instituții internaționale, precum Fond ul
Monetar Internațional, Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană
pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Creditul internațional îmbr acă o diversitate de structura atât
în ceea ce privește participanții care acționează sub formă de debitori sau creditori exte rni, cât și
în ceea ce privește multitudinea de obiecte de credit, a categoriilor de credit, a tehnicilor de
realizare a operați unilor, a costului creditului, a mecanismul de asigurare și de garantare a
creditului.

Finanțarea investițiilor prin credite BERD
BERD – scurt istoric, funcții
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD)
este o instituție financiară internațională cu sediul la Londra. Scopul acestei instituții bancare este
acela de a îmb ină rolul de organism financiar cu cel al activității unei bănci de afaceri care își
propun e să superv izeze privatizările, fuzionările și achizițiile în toate țările Europei Centrale și de
Est. BERD are în vedere sprijinirea unor obiective publice destinate dezvoltării, precum și
extinderea sectorului privat; de asemenea, încurajarea țărilor occidentale de a investi în Europa
de Est.
Împrumuturile acordate vor fi repar tizate în proporție de 40% pentru sectorul public și 60%
pentru sectorul privat.
Obiectivul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare este de a promova
tranziția la economia de piață în țările care anteri or erau planificate centralizat și de a sus ține
dezvoltarea sectorului privat în cadrul acestei transformări. Că și în cazul băncilor regionale de
dezvoltare, rolul prin cipal al BERD este de a finanța proiecte. Unul din aspectele îndelung
discutate a fost implicarea băncii exclusiv în finanțarea se ctorului privat, după modelul CFI (
părere împărtășită de Anglia și SUA ) sau implicarea ei și în susținerea proiectelor de
infrastructură guvernamentală. Făcând un compromis, Acordul de Constituire al BERD
conține o clauză, prin care împrumuturile acordat e de banca sectorului public nu trebuie să
depășească 40% din totalul împrumuturilor. Pentru a satisface obiecțiile Statelor Uni te,
împrumuturile către guverne sunt explicit limitate. Ele sunt acordate pentru “orice întreprindere
de stat care opereza compe titiv și participativ în cadrul economiei de piață și oricărei
întreprinderi de stat pen tru a-i facilita tranziția spre controlul și proprietatea privată”. În acest fel
banca are unmandat ferm în ceea ce privește sectorul privat.

Operațiuni BERD în Rom ânia

BERD finanțează proiecte pentru care în România încă nu sunt di sponibile alte surse
comerciale de finanțare utilizând o serie largă de produse financiare. Acestea includ:
împrumuturi și/sau participare directă de capital, precum și alte forme de cvasi -capital sau
împrumuturi subordonate, depinzând de nevoile clientului. În funcție de dimensiunea proiectului
de investiție, Banca va putea oferi:
• capital social și/sau direct sau indirect prin intermediari financiari.
• împrumuturi

Finanțarea d irectă prin BERD
Ca principiu, participarea maximă a Băncii se ridică la 35% din costul total al unui
proiect de investiție și trebuie să reprezinte cel puțin 5 milioane ECU. Costul total al
unui proiect de investiții poate include costul acțiunilor, o cre ștere de capital, capital circulant,
modernizare/creștere a producției, distribuției, marketingului și sistemelor de management
precum și valoarea activelor existente ale companiei locale (în cazul unei societăți mixte
sau preluare) sau valoarea terenurilo r, clădirilor, echipamentelor, forță de muncă, etc.
Alegerea variantei de finanțare prin împrumut sau capital social este determinată pe
baza unor principii comerciale solide și diferă de la caz la caz. În orice caz, un angajament
financiar solid din parte a sponsorului este solicitat de la bun început. Pentru proiecte

mai mici de 5 milioane ECU BERD îndrumă sponsorul către intermediarii financiari.
Instrumentele de finanțare directă sunt:
– împrumuturile
– capitalul social
– facilitățile comerciale.

a) Împr umuturile
Banca acordă împrumuturi în valută, pe criterii comerciale, clienților d in sectorul privat.
Rambursarea se face în valută, cu o dobânda fixă sau variabilă ex primată că o marja peste
LIBOR. Împrumuturile se rambursează în mod normal între 5 și 7 a ni începând după
o perioada de grație care durează de la 1 la 2 ani.Termenii sunt negociabili.
Împrumuturile se acordă pe baza capacității proiectului de a genera fluxuri de numerar
și pe baza abilității clientului de a efectua plata după o anumită perioad a agreată.
Majoritatea împrumuturilor sunt garantate cu un set din activele și/sau creanțele clientului.
Condiționalități specifice pot fi cerute în anumite cazuri. Cheltuielile administrative ale BERD
precum și cheltuielile neprevăzute apărute pe durata p roiectului sunt suport ate deasemnea de
către sponsor. Acolo unde este posibil, BERD caută oportunități de co -finanțare a proiectului cu
alți investitori în scopul creșterii sumei totale a împrumutului și a calității finanțării disponibilă
către sponsori.

b) Capital social
Investițiile minoritare de capital social sunt făcute sub diferite forme incluzând subscrierea
de acțiuni ordinare sau preferențiale. De asemenea, se poate opta pentru investiții de cvasicapital,
cum ar fi împrumuturile subordonate, obli gațiunile sau subscrierea emisiunii de acțiuni
de către o companie pe piețele de capital locale sau internaționale. Investițiile de capital social
sunt făcute pentru a sprijini proiectul în stadiile sale inițiale și de ac eea planul de finanțare
trebuie să indice clar cum și unde va fi vândută în viitor participarea Băncii (strategie de ieșire).
Banca nu urmărește să preia controlul sau să -și asume responsibilitatea managerială
pentru companiile respective. Termenii și condițiile de participare la
capitalul social depind de riscurile și de profiturile viitoare ale proiectului.

c) Facilități comerciale
Banca include băncile locale în diferite Programe pentru Facilități Comerciale, pentru a
le ajută să -și formeze o reputație solidă și pentru a le face mai ușor acceptate pe piață financiară
de comerț internațional. În cadrul acestor programe, BERD emite garanții parțiale
de plata, pentru a susține tranzacțiile bazate pe scrisori de credit emise de băncile locale.

1.2.2. Finanțarea indirectă prin BERD sau finanțar ea cu ajutorul IF

BERD acordă linii de credit băncilor locale și participa la capitalul social al fo ndurilor de risc,
pentru a asigura finanțarea IMM (Întrep rinderi Mici și Mijlocii), care sunt prea mici pentru a fi
finanțate direct de către BERD. Aceste b ănci și fonduri, numite Intermediari Financiari (IF) iau
decizii independente de acordare a unor împrumuturi/ investiții, decizii supuse însă anumitor
cerințe care reflectă politică de investiții a BERD. IF sunt aleși pe baza calității managementului
lor, a condiți ilor și performanței financiare și a concordanței planului lor de afaceri cu obiectivele
operaționale ale BERD.

a) Linii de credit
Liniile de credit sunt acordate în valută forțe băncilor locale care au demonstrat că au
capacitatea de a acordă cli enților lor împrumuturi performanțe, în valută și pe termen mediu.
Liniile de credit sunt structurate astfel încât să faciliteze o creștere a numărului împrumuturilor
pe termen lung, care sunt mai potrivite planurilor de investiții ale clienților lor priva ți.
IF își stabilesc propriile criterii de acordare a împrumuturilor, dar câteva criterii
principale de finanțare a unui proiect și caracteristici ale subimprumuturilor sunt:
• Sponsorul (sponsorii) proiectului are (au) antecedente dovedite în domeniul res pectiv;
• Proiectul este semnificativ finanțat prin capital social, de obicei 35%;
• Proiectul demonstrează capacitatea de a genera valută forțe;
• Sume: 100.000 -5 mil. $;
• Termen: un an sau doi – perioada de grație și cinci ani pentru rambursare;
• Rat ă: LIBOR+ marja ;
• IF solicită studiu de fezabilitate de tip propriu.

b) Fonduri de capital
BERD participa la crearea unor fonduri locale de capital, conduse de manageri de fond
experimentați, pentru a mari disponibilitatea de capital pentru IMM -urile loc ale, so cietăți mixte și
alte companii. Acest capital poate fi folosit pentru restructurarea și dezvoltarea operațiunilor
companiilor respective.

Formarea și utilizarea resurselor BIRD

Capitalul s ocial al BIRD este format prin subscrierea țărilor membre. Partea de capital
subscris de fiecare țară este stabilită în corelație cu participarea financiară a acesteia la FMI.
Fondurile BIRD se consitui e din cota de 10% din capitalul subscris (1% în aur și 9% în moneda
națională). Restul de 90% se vars ă numai î n cazuri excepționale. Principala desti nație a
fondurilor o constituie acordarea de împrumuturi pe termen lung (15 -20 ani) pentru realizarea
proie ctelor de investiții. Acordarea acestor împrumuturi se face cu respectarea unor condiții
riguroase p rivind utilizarea și garantarea lor. Efecturea împrumuturilor se concretizează prin
achitarea directă a sumelor datorate furnizorilor pentru realizarea proiectelor de investiții și,
uneori, prin remiterea unei tranșe direct beneficiarului.
Beneficiarii de împrumuturi au fost, în cea mai mare parte, țările în curs de dezvoltare pentru
investiții în sectoarele: agricultură, energie, industrie, transporturi și telecomunicații, servicii
sociale.
BIRD mai acordă împr umuturi pe baza unor programe de dezvoltare pe termen mediu
și lung. Această formă de finanțare este condiționată de elaborarea de către țară solicitatoare
a unui program de dezvoltare și de luarea unor măsuri economice și financiare care să constituie
un suport satisfăcător pentru dimensiunea asistenței. În ultimul timp asistență pe baza de program
se acorda si pentru ajustari structurale necesare in urma unor transformari sociale.

ÎMPRUMUTURI ACORDATE DE STAT

Investițiile joacă un rol central, multiplicator în creșterea economică, influențând atât cererea
cât și of erta pe piață. Practic, lucrurile se desfășoară astfel: întreprinderea beneficiara de
investiție
se adresează pentru realizarea proiectului, furnizorilor de utilaje, antreprenorilor. . .Dacă aceștia
sunt din țară, decizia de investite declanșează o serie d e mișcări fav orabile pentru țară și
economia investitorului: crește cifra de afaceri a furnizorilor interni, crește fondul de salarii,
beneficiile, impozitele, crește producția în ramurile conexe cum ar fi industria ușoară, alimentară.
. Rezultă că învest irea într -un anumit sector are un rol multiplicator asupra activității
economice generale. Dacă furnizorii și antreprenorii sunt externi, creșterea cifrei de afaceri și a
beneficiilor va influență pozitiv economia țării exportatoare de bunuri și servicii.
În consecință, statul este interesat să intervină pentru stimularea investitorilor interni și
pentru a le crea condiții favorabile de a rezistă în lupta de concurență internațională.
Politică intervetionista a statelor în economie urmărește anumite obiecti ve și se realizează prin
diverse tehnici.
•. Subvenția reprezintă un transfer nerambursabil de la bugetul statului către un agent economic,
comensurata în funcție de pierderile previzionate și care se acordă înt r-o singură tranșă sau
eșalonat în timp, funcție de producerea efectivă a pierderilor. Are scopul de a menține
capacitatea productivă a respectivei întreprinderi care nu poate recupera integ ral costurile prin
prețurile de vânzare practicate.
• Subvenția rambursabilă este, de fapt, o formă intermediară în tre subvenție și credit și care
funcționează astfel: dacă activitatea se desfășoară cu succes, subvenția v a fi rambursată, dacă
proiectul eșuează sau nu da rezultate satisfăcătoare, subvenția rămâne definitivă, adică nu se mai
rambursează.
O asemenea tehni că se aplică, cu precădere, pentru sectorul cercetare fundamentală sau
aplicată.
• Participația statului cu capital la o anumită operațiune economică, alăt uri de întreprinzătorul
privat , urmărește completarea fondurilor necesare ducerii la un bun sfârșit a unui proiect, ceea ce
reprezintă un ajutor dat agentului privat care, altfel, n -ar procura fond urile necesare. În același
timp însă, participația presupune și un interes financiar din partea statulu i care ia parte la
repartizarea profiturilor.
• Exonerări fiscale, reduceri sau amânări ale plăților în contul impozitel or și taxelor datorate de
către agenții privați. Înlesnirile fiscale practicate de stat au rolul de a perm ite agenților economici
accesul la credite, acționând că factori care compensează volum ul dobânzilor înalte plătite.
• Garanția statului, dată băncilor, pentru că agenții econmici să poată obț ine credite bancare.
Garanțiile au rolul de a acoperi riscul băncilor, total sau parțial. Ele se concre tizează, de regulă,
în scrisori de agreere și ca re se dau mai ales pentru unități cu activități inova toare cum ar fi cele
din ramur ă construcțiilor de mașini.
Prin tehnicile utilizate statul urmărește raționalizarea ajutorării agenților economici, precum
și evitarea caracterului generalizat, obligatoriu sau permanent al intervențiilor sale. În general, se
stabilește un sistem de legiferare a condițiilor în care se pot acordă ajutoare di n partea statului, se
stabilesc criterii precise de acordare care sunt publicate pentru că toate întreprinderile să ia l a
cunoștință, astfel încât cele care întrunesc condițiile pot beneficia automat de ajutor din partea
statului
ÎMPRUMUTURI ACORDATE DE BĂNCI

În țară noastră, un loc important în acoperirea financiară a investițiilor îl ocupă creditele
bancare pe ter men mediu și lung. Asemenea credite se stabilesc prin con tracte încheiate de către
banca cu agenții economici și privesc durata de până la 5 ani pentru creditele
pe termen mediu și peste 5 ani pentru creditele pe termen lung.
Creditele bancare se acordă pe baza de garanții ferme prezentate de debitori. De fapt, toate
condițiile creditului se negociază între banca și debitori: rată dobnzii, te rmenul de rambursare,
eventuală perioada de grație, penalizări pentru nerespectarea clauzelor contractuale, etc. Nive lul
dobânzii la creditele bancare este sensibil mai ridicat decât cel utilizat de organ ismele financiare
specializate. Creditul bancar pe termen mijlociu, joacă un rol important în finanțarea societăților
comerciale, fiind destinat acoperirii cheltuielilor de investiții în echipament de producție c u
durate de funcționare relative scurte, amenajări, construcții ușoare, cheltuieli pentru inovări,
cercetări sau pentru operațiuni de export.
Creditele pe termen mijlociu mobilizate se materalizeaza în efecte finan ciare care se
pot sconta la banca sau resconta de către băncile comerciale la banca centrală. Astfel de
credite pot să prevadă și o perioada de grație de 1 -2 ani acordată debitorului; dacă creditul
este acordat pe un termen între 5 -7 ani se numește credit pe termen mediu prelungit.
În această categorie se încadrează și creditele acordate pentru promovarea expoturilor,
mai ales de utilaje și echipamente sau pentru executarea de lucrări. Practic, creditele se acordă că
un credit – furnizor sau că un credit – cumpărător. Creditele pe termen mijlociu nemobilizate au
aceeași de stiantie că și cele mobilizate; banca nu mai primește nici un efect financiar din partea
beneficiarului, în schimb dispune de garanții materiale constituite în gaj de către debitor sau de o
garanție a unei instituții financiare specializate. Durata creditului se poa te extinde până la 7 ani,
orice banca comercială putând acordă credit pe baza unui contract încheiat cu debitorul.
La baza creditelor pe termen mediu și lung stau următoarele princ ipii:
• Încheierea unui contract între agenții economici și banca în care se stipulează condițiile și
modul
de acordare și rambursare a creditului, durata și volumul sau, nivelul dobânzii, etc.
• Acordarea creditului pe baza de garanții asigurătorii indi ferent de termenele de rambursare și
valoare.
• Plata unei dobânzi, a cărei nivel se negociază de către agentul econom ic cu banca și care, în
anumite condiții, se majorează devenind cu caracter penalizator.
• Acordarea creditului se face numai după analiză situației patrimonial e și a rezultatelor
financiare, analiză cunoscută, în principal, sub de numirea de analiză a bonității.
• La acordarea creditului se ține seama de gradul de participare cu fondu ri proprii a agentului
economic la finanțarea investiți ei.
• Pentru acordarea creditelor, agenții economici vor depune la banca o anumită documentație.
Rambursarea creditelor se realizează în conformitate cu clauzele contractuale anual, semestrial,
trimestrial sau lunar, prin anuități constante sau variabile, cu sau fără perioada de grație.
Dacă se convine că rambursarea creditului să aibă loc la intervale de timp mai scurte de un an
(lunar, trimestrial. . . .), pentru calcularea anuităților se impune, în preala bil, transformarea ratei
anuale a dobânzii, prevăz ută în contractul de credit în rate lunare, trimestriale . . . echivalente.

LEASING (CREDIT -BAIL)
Leasingul sau credit contract de închiriere reprezintă o metodă de finanțare care, în esență,
se poate asimila împrumutului. Întreprinderea utilizatoare a obiectivelor de investiții ce
se dobândesc nu are calitatea de proprietar, ci uzufructier, un fel de chiriaș în acest contract.

Contractul de credit se încheie pentru o perioada determinată – în general, până
la amortizarea activului fix – în cursul căreia nici o parte nu poate rezilia contractul.
În schimbul obținerii avantajelor legate de posesiunea bunului, întreprinderea
care l -a închiriat plătește societății de leasing o chirie care cuprinde:
• Amortizarea bunului închiriat
• Dobânzile aferente fonduri lor avansate de societatea de leasing pentru cumpărarea
bunului respectiv
• Marja de profit a societății de leasing
Chiriașul intră în proprietatea bunului, închiriat la încheierea cont ractului de leasing, după
plata valorii reziduale a bunului convenită d inainte. Pe durata contractulu i, chiria se înregistrează
că o cheltuiala de exploatare, iar la încheierea acestuia valoarea reziduală se înregistrează la
active fixe.
Din punct de vedere economic, angajamentele ce decurg din creditul – contract de închirie re
fac parte din datoriile pe termen mi jlociu sau lung. Întreprinderea obține utilizarea la început,
apoi devine proprietar al activului fix, în schimbul plăților periodice ( anuități de plata ) și a l
cumpărării valorii reziduale. Din punct de vedere finan ciar, deși este un contract oneros,
leasing -ul prezintă avantajele în raport cu creditul obișnuit:
• Suplețe în utilizare
• Posibilitatea acoperirii integrale a necesarului de capital
• Avantaje fiscale

Creditul -bail este o operațiune de finanțare care permite întreprinderii să dispună de un bun
după cum crede de cuviință, fără a fi necesar să -și constituie fond de investiții, ci plătind o chirie.
Întreprinderea își alege bunul pe care dorește să -l exploateze, examinând ea însăși împreună cu
furnizorul c aracteristicile tehnice și condițiile de c umpărare; comandă es te adresată
producătorului prin intermediul societății de credit -bail; contractul intră în funcțiune începând cu
livrarea materialului către utilizator; durata inchiriarii este prevăzută, în gen eral, pentru perioada
de viață economică a utilajului sau pentru perioada amortizării fiscale; la expirarea termenului
contractual există trei posibilități:
• Fie înapoierea bunului către proprietar
• Fie cumpărarea lui la o valoare reziduală prevăzută în contract
• Fie reînnoirea contractului de leasing
O formă specifică de leasing mobiliar este “ leas-back ” sau “ cesiunea -bail” care reprezintă
o tehnică prin care creditorul (societatea de leasing) transferă debitorului un bun, în
scopul rescumpararii progre sive ulterioare. Este, practic, un mijloc prin care utilizatorul
își procura un credit garantat printr -un imobil asupra căruia la origine este proprietar
Avantaje ale creditului – bail
Pe plan financiar, creditul -bail este o operațiune care nu modifică structura financiară
a întreprinderii (îndatorarea ), ci numai angajamentele de plata anuale. Capitalul propriu rămâne
neangajat legal, ceea ce crează întreprinderii posibilitatea unor împrumuturi bancare.
Operațiunile în mod obișnuit nu acoperă , în genera l, decât 50-60% din valoarea proiectelor
de finanțat , restul concretizându -se în participarea cu fonduri proprii. Spre deosebire de creditul
bancar, leasingul acoperă 100% valoarea bunului închiriat , întreprinderea putându -și rezervă
capitalul propriu d rept garanție pentru contractarea altor împrumuturi de dezvoltare.
Creditul -bail permite accelerarea dezvoltării fără a pune în pericol
autonomia financiară a întreprinderii .

Pe plan fiscal, plățile făcute în contul chiriilor micșorează baza impozabilă .
Dezavantaje ale creditului -bail
Pentru utilizator, creditul -bail este o tehnică de finanțare a investițiilor pe seama rentabilității
exploatării . Aparent, creditul -bail nu grevează îndatorarea , în sensul că nici un împrumut de acest
gen nu apare în bilanț; în fapt însă, afectează inevitabil autofinanțarea viitoare că urmare
a obligațiilor periodice de plata . Ratele practicate, respectiv redevențele , care cumulează chiria,
comisionul de serviciu și cota de risc sunt relativ ridicate, ceea ce impune
necesitatea obținerii unei rentabilități cel puțin acoperitoare.

CREDITUL FURNIZOR

Creditul furnizor este un credit bancar acordat exportatorului (de unde și denumirea
să), atunci când acesta consimte partenerului sau o amânare de plata pentru marfă
livrată în străinătate . Practic, operațiunea presupune două relații distincte de creditare:
•. Un credit în marfă , acordat de exportator importatorului prin acceptarea efectuării plății
la un anumit termen de livrare.
• Un credit în bani, acordat d e banca exportatorului pentru finanțarea operațiunii de export.
Băncile comerciale au la rândul lor posibilitatea să se refinanteze, sași
întregească fondurile acordate sub formă de credit exportatorilor, de la banca
centrală sau o instituție specializa tă în finanțarea exporturilor din țară lor.
Creditul furnizor este un credit pe termen mediu sau lung. Creditul furnizor are la
baza considerentul că, deși valoarea mărfii livrate este mare , resursele financiare ale
exportatorului permit vânzarea ei pe credit. Creditul furnizor nu depășește , de regulă , 80-
90% din valoarea mărfii , diferența fiind achitată de importator
sub formă avansului sau plății la livrare. Băncile comerciale condiționează acordarea creditelor
exportatorilor de asigurarea acestora la o instituie de asigurare. Polița de
asigurare emisă în favoarea furnizorului este cedată de acesta băncii care a finanțat exportul. . .
Astfel, polița de asigurare servește drept garanție băncii pentru creditul acordat exportatorului
pe toată durata valab ilității sale. Costul asigurării , sub formă primei de asigurare plătită de
exportator, este întotdeauna suportat de importator, fie
direct prin evidențierea ei separată în contract, fie indirect prin includerea în prețul mărfii .
Creditul furnizor presup une așadar trei documente:
• Contractul comercial internațional (exportator – importator)
• Convenția de creditare (exportator – banca )
• Polița de creditare ( exportator – instituia de asigurare )

Deoarece furnizorul este cel ce avansează fonduri prop rii sau mobilizează alte resurse,
creditul furnizor este mai scump, de regulă , decât creditul cumpărător . Exportatorii includ în
prețul de ofertare și costul propriei finanțări , precum și alte speze și comisioane bancare.

Țara importatorului Țara expor tatorului

Încheierea contractului între exportator și importator, în care se stipulează plata unui
avans de 10 -20% din valoarea mărfii de către importator și acordarea, de către exportator, a
unui credit furnizor pentru restul de 80 -90% din valoa rea facturii: La solicitarea importatorului,

banca din țară să îi acordă un credit pe termen scurt : La rândul sau, banca se refinanteaza
pă piață monatara și de capital națională : Importatorul achita suma corespunzătoare avansului
:Convenție de credit între exportator și banca acestuia, având că obiect un credit bancar acordat
primului pentru refinanțarea acestuia : Convenție de asigurare a creditului, solicitată de banca
exportatorului căreia îi oferă garanție prin polița de asigurare emisă în favoare a exportatorului
contra plății de către acesta a unei prime de asigurare .
Acordarea creditului solicitat de exportator: Banca exportatorului stabilește relații cu o
instituie specializată de finanțare a exporturilor care îi va asigura refinanțarea creditului bancar
acordat: Banca exportatorului se poate refinanța și pe piață monetară și de capital națională :La
rândul sau, instituția de finanțare a exporturilor poate fi finanțată de la buget și, în același timp,
poate mobiliza fonduri prin operațiuni directe atât pe piață monetară și de capital națională , cât
și pe piață valutar – financiară internațională :Exportatorul livrează pă credit mărfurile contractate
În multe situații exportatorul sau banca să solicită garanție bancară importatorului.
Garanț ia bancară reprezintă o modalitate de contractare a riscului de neefectuare
a plății de către debitor prin angajarea irevocabilă a unei bănci de a plăti în locul debitorului
respectiv, la cererea creditorului. Riscul de neefecutare
a plății de către cumpărător este mai mare și mai frecvent în relațiile internaționale .

BIBLIOGRAFIE

– BAKKER A.F.P. – Instituții financiare internaționale , Editura Antet,
București , 1998
– BRAN PAUL – Relații financiare și monetare internaționale , Editura Economică ,
1995
– BISTRI CEANU GHEORGHE, MIHAI ADOCHIȚEI,
EMIL NEGREA – Finanțel e Agențilo r Economici, Editur a Didactic ă și Pedagogic ă,
R.A. – Bucureșt i, Români a,1998
– http://www.finantare.ro/sursele -de-finantare -ale-afacerilor.html
– http://europa.eu/about -eu/funding -grants/index_ro.htm