SPECIALIZAREA FAMILIA ȘI MANAGE MENTUL RESURSELOR FAMILIALE [603932]

UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL -POLITICE
SPECIALIZAREA FAMILIA ȘI MANAGE MENTUL RESURSELOR FAMILIALE
IMPACTUL DIORȚIALITĂȚII ASUPRA FAMILIEI ȘI
COPILULUI.
STRATEGII DE ASISTENȚĂ SOCIO -FAMILIALĂ
Coordonator științific:
Conf.univ.dr. MARIA MIHĂILĂ
Student: [anonimizat]
2018

CUPRINS
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….1
CAPITOLUL 1. FAMILIA ȘI UNIVERSUL PARENTALIT ĂȚII –ABORDARE ………………… 3
PSIHOSOCIALĂ -ANTROPOLOGICĂ ………………………….. ………………………….. ……………………. 3
1.1. Familia tradițională versus familia actuală. Analiz ăcomparativă ………………………….. ….3
1.2. Cuplu, filiația și parentalitatea în societatea contemporană ………………………….. …………..6
1.3. Problematica cuplului modern ………………………….. ………………………….. ……………………… 9
1.3.1. Piața maritală și responsabilitatea de cuplu …………………………………………9
1.3.2. Alternative non -maritale: uniunea consensuală ……………………………………11
1.4. Conflictualitatea în cuplu și efectele asupra sistemului parentalității (familia lărgită) …12
1.4.1.Disocierea cuplului consensual ……………………………………………………12
1.4.2. Divorțul în cazul cuplului marital …………………………………………………13
1.4.3.Monoparentalitate a–aspecte psiho -socio-juridice (cauze) ………………… ………17
CAPITOLUL 2. MONOPARENTALITATEA MATERNĂ versus MONOPARENTALITATEA
PATERNĂ .ANALIZĂ COMPARATIVĂ ………………………….. ………………………….. ………………. 19
2.1. Monoparentalitatea maternă și paternă –arii problematice ………………………….. ………….19
2.2. Monoparentalitatea maternă și paternă –provocări și tendințe ………………………….. …….21
2.3. Strategii de protecție s ocială a familiei și copilului ………………………….. ……………………. 25
2.3.1. Măsuri socio -economice implicite (facilități/ gratuități) ……………………………………25
2.3.2. Strategii de asistare psiho -socială……………………………………………………………….. …30
CAPITOLUL 3. ASUMAREA RESPONSABILITĂȚII MATERNE ȘI PATERNE. CO –
RESPONSABILITATEA PARENTALĂ –studiu de caz ………………………….. ………………………. 33
3.1.Aspecte metodologice –abordare, metodă, tehnici de investigație ………………………….. .33
3.2. Etapele analizei de caz și managementul de caz în asistență socială ………………………… 36

3.2.1. Prezentarea ariei problematice ………………………………………………………………………36
3.2.2. Factorii destabilizatori ai cuplului marital ……………………………………………………….37
3.2.3. Impactul divorțului asupra partenerilor de cupl u și a copiilor …………………………….38
3.2.4. Încredințarea copiilor minori și asumarea responsabilității materne ……………………39
3.2.5. Responsabilitatea paternă -aspecte psiho -socio-economice ……………………………..40
3.2.6. Resurse din partea familiei extinse …………………………………………………………………40
3.3. Asumarea responsabilității materne și co -responsabilitatea parentală. Studiu de caz …..41
3.4. Asumarea responsabilității paterne și co -responsabilitatea parentală. Studiu de caz ……42
3.5. Concluzii și propuneri privind managementul de caz în asistența socio -familială……….43
CAPITOLUL 4. PREVENIREA DIVORȚIALITĂȚII ȘI ASISTENȚA SOCIO -FAMILIALĂ –
proiect de intervenție comunitară ………………………….. ………………………….. ………………………….. ..45
4.1. Prezentarea problemei și argumentarea proiectului ………………………….. ……………………. 45
4.2. Obiectiv ele de implementare ………………………….. ………………………….. ……………………… 47
4.3. Prezentarea partenerilor comunitari ………………………….. ………………………….. …………….. 48
4.4. Scopul, obiectivele și prezentarea grupurilor țintă ………………………….. …………………….. 51
4.5. Rezultate anticipate și evaluarea proiectului ………………………….. ………………………….. ….53
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……..55
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….57
Anexe………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….59
Anexa 1. Interviu cu mama ………………………….. ………………………….. ………………………….. …..59
Anexa 2. Interviu cu tata ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………62
Anexa 3. Plan de servicii individualizat ………………………….. ………………………….. …………….. 65
Anexa 4. Planul individualizat de protecție ………………………….. ………………………….. …………66

1Introducere
Divorțul este un fenomen psiho -social complex ce constă în destrămarea vieții de
familie, eveniment cu profunde implicații sociale, majoritatea cu o rezonanță negativă pentru
membrii cuplului destrămat și participanții la viața socială în general. În familia în care apare
divorțul, acesta atrage după sine o serie de schimbă ri dur eroase pentru toț i membrii ei ș i, poate
cel mai import ant aspect, un sentiment de pierdere și nesiguranță .
În lucrarea de față am urmărit să evidențiez numeroasele aspecte și dificultăți cu care se
confruntă familia monoparentală. Structura lucrării cuprinde patru capitole , fiecare încercând să
ofere o viziune câ t mai clară a pr oblematicii psiho –sociologice a acestui tip de familie care,
după cum se știe, este văzută ca o abatere de la familia clasică, b iparentală care este considerată
idealul de dezvoltare și socializare al unui copil.
Totuși, î n societatea modernă, tot mai mulți adulți își cresc copiii sing uri, fără a avea
alături un partener (soț/soție), pe a l cărui ajutor să se poată baza . Cele mai multe familii
monoparentale au ca unic părinte femeia. Din păcate, însă, sunt foarte multe cazuri, când cel mai
adesea,părinților ce divorțează li se diminuea ză capacitatea de a se comporta ca niște adulți
responsabili și cărora le pasă de ceea ce se întâmpla cu copilul lor .Copiii sunt foarte vulnerabili
și trebuie feriți de certuri, pe care nu le înțeleg, dar al căror impact emoțional îl resimt cu
siguranță.
În mod inevitabil se formează familii monoparentale care se vor confruntă cu numeroase
dificultăți. Astfel unii copii vor petrece o part e din timp cu un părinte și altă parte cu celălalt
părinte. Alții vor petrece majoritatea timpului cu un singur părint e, văzându -și celalalt părinte
numai în vizite sau chiar deloc.
Primul cap itol al lucrării este dedicat fa miliei și universului parentalității, într -o abordare
psihosocială –antropolgică. În acest capitol am realizat o analiză comparativă asupra fami liei
tradiționale versus familia modernă, cu accent pe conflictele din interiorul familiei, modalitatea
de rezolvare a conflictelor și rolul membrilor în interiorul familiei. În continuare, am urmărit să
identific problemele cuplului modern, analizân d resp onsabilitățile cuplului, ajungerea la
alternative non -maritale (precum uniunea consensuală), dar și rolul și implicațiile familiei lărgite.

2Capitolul al doilea suprinde analiza comparată dintre monoparentalitatea maternă și
monoparentalitatea paternă.. Familia monoparentală este caracterizată de o solicitare a părintelui
singur, dar și de momente de criză în momentul în care acesta nu mai face față provocărilor.
Separarea familiei conduce, în mod inevitabil, la schimbări bruște în funcționarea ei, aspect ce se
răsfrânge asupra calității vieții și personalității membrilor săi, în special asupra copiilor. Modul
de relaționare din familie, climatul afectiv și model ul socio-cultural al acesteia sunt esențiale pentru
integrarea socială și constituirea comportamentelor sociale, prin intermediul relațiilo rsale cu
membrii familiei. Consecințele separării voluntare a părinților pot fi dezastruoase pentru copii și
potduce la distrugerea legăturiilor cu aceștia.
În capitolul al treilea am identificat mai multe aspecte ale familiei monoparentale materne
și, de asemenea, paterne. Micro cercetarea suprinde anal iza a două familii monoparentale , una
materă și alta paternă. Am identificat motivele divorțului, situația actuală a copilului, modalitatea
de susținere din partea familiei extine, situația financiară a părinților, precum și relația cu fostul
partener.
Ultimul capitol este dedicat unui proiect de interven ție comun itară privind preveni rea
divorțialității și asistența socio -familială în mediul rural. Proiectulîși propune crearea unui
Centru de consiliere, sprijin și îngrijire pentru familiile aflate în prag de divorț, acest proiect fiind
conceput din nevoia de a ofe ri o alternativă la serviciile clasice. Centrul de îngrijire și consiliere
ce va fi înfiin țat va pune la dispoziția familiilor în prag de divo rț următoarele tipuri de servicii și
oportunită ți: servicii sociale (activități de prevenire a marginalizării soci ale), servicii medicale,
consiliere psihologică și asisten ță de specialitate.
În acest context, f amilia este mediul în care copilul se naște, se dezvoltă și se formează
pentru viață , este primu l sau univers afectiv, social și cultural. Părinții sunt cei c are se preocupă
de dezvoltarea fizică și intelectuală, contribuie la educația copilului, famil ia reprezentând,
totodată și un prim instrument de reglare a interacțiunilor dintre copil și mediul social. Familia
deține rolul central în asigurarea condiț iilor necesare trecerii prin s tadiile de dezvoltare ale
copilăriei, condiț ii ce stau la baza s tructurii personalității orică rui individ.

3CAPITOLUL 1. FAMILIA ȘI UNIVERSUL PARENTALIT ĂȚII –
ABORDARE PSIHOSOCIALĂ-ANTROPOLOGICĂ
1.1. Familia tradițională versus familia actuală. Analiza comparativă
Familia s -a dezvoltat și se modifică odată cu societatea. Aceasta îndeplinește anumite
funcții precum procrearea, creșterea și educarea copiilor. Autorii I. și N. Mitrofan definesc cuplul
conjugal drept ,,nucleul generativ al microgrupului familial” (I.Mitrofan & N.Mitrofan, 1991 ,
p.145) subliniind, astfel, modul în care două persoane de sex opus, după ce se căsătoresc, dau
naștere de copii și, prin ajutor mutual, lucrează pentru bunăstarea acestora. ,,Ca formă de
comunicare umană, familia este poa te cea mai trainică dintre ele fiind caracteristică pentru toate
treptele de dezvoltare istorică și având o mare stabilitate ca structură socială” (M. Constantinescu ,
2010, p.10). În sociologia familiei, se folosesc diverse noțiuni cu sensuri diferite ale familiei,
după cum urmează: familia de origine, cea conjugală, nucleară, de rezidență, precum și familia de
interacțiune, ce a cu probleme, familia modernă ș i familia tra dițională.
Dezvoltarea societății a avut o influență majoră asupr a familiei. Cu toate acestea, până la
jumătatea anilor 1900, familia tradițională nu a cunoscut modificări semnificative. Soț uleracel
responsabil de partea financiară, în timp ce soția nu putea trece dincolo de rolul de mamă. Totuși ,
dupăanii 1900 , începe ș i emanc iparea femeii, prin dorința de a trece dincolo de barierele sociale
existente ș iprin ideea de a se implica mai mult în activitățile sociale și economice. În fapt,acesta
este momentul î n care f amilia începe să cunoască primele modifică ri,în principal prin faptul că
femeia nu mai putea acorda același timp menajului, fiind în același timp și un lips asupra
educației copiilor. Dorința de egalitate cu bă rbatulamodificatstructura de autoritate , dar și pe
cea deroluri în cadrul familiei. Astfel , începe să se formeze idea existenței familiilor bazate pe
dialog și parteneriat , ceea ce a condus la încheierea etapei în care familia era condusă numai prin
autoritatea bărbatului .

4Familia tradițională
În familia tradițională ,puterea este împărțită inegal, cel care domină cel mai mult fiind
bărbatul. ,,Conform lui J.Bochenski, autoritatea este o relație cu trei termini care se instituie între
un purtător, un su biect și un domeniu” (C.Ciuperc ă, 2000, p.72) .În această familie, bărbatul este
purtătorul și fem eia este subiectul într -un anumit domeniu.
În secolele XIX -XX, în societățile europene, s-a generalizat sistemul familiei în care , pe de
o parte,soțul era principala sursă de venit și avea cea mai mare autoritate, iar de cealaltă parte,
soția se ocupa de gospodărie și depindea de bărbat .Totuși,sistemele familiale se diferențiază
între ele după gradul de cuprindere a grupului familial, forma de transmitere a moștenirii, modul
de stabilire a rezidenței noilor cupluri.
În familia tradițională ,conflictele apărute între gene rații erau mult mai puține și nu erau
tolerate de către comunitate. Ierarhia era foarte clară, fiecare membru ce are de făcut, dar și de
cine trebuie să asculte.
Rolul mamei era foarte important, deoarece personalitatea ei construia punctul de plecare
pentru copil. În familia tradițională, mama se implica mult mai mult în creșterea și educarea
copiilor, aspectdiferit de familia modernă. Ace stlucru era posibil deoarece mama nu avea un loc
de munc ă, o carieră profesională, ea ocupându -sedoar de gospodărie și de familia sa .
În familia tradițională ,căsătoria copiilor se făcea în ordinea descr escătoare, de la cel mai
mare la cel mai mic, aspect nesemnificativ în cazul familiei moderne . În societatea contemporană
se cons ideră că principalele probleme care apar sunt diverse ș i țin de modul de organizare a
familiei, în comparație cu cel tradiționa l. De exemplu, î n familia cu un copil, acesta este răsfățat,
dezvoltând o personalitate egoistă. Acesta este alintatde ambiipărinți, iar când este certat de unul
dintre ei, se refugiază la celălalt. Pentru copil, părinții sunt niște instrumente de care e l se servește
pentru satisfacerea nevoilor sale. În cazul familiei cu doi copii, atenția părinților cade asupra celui
mic, ceea ce face ca primul copil să sufere. În consecință, c el mai mare își poate dezvolta o
personalitate mai egoistă și mai agresivă. P entrufamilia cu trei copii, copilul cel mai mare are
aceeași viziune în fața părinților ca și în familia cu doi copii. Cel mijlociu are dezvoltarea cea mai
echilibrată, controlând agresivitate a, retragere aîn sine și spirit ulde inițiativă. Copilul cel mic este
cel mai răsfățat și cu cele mai multe drepturi fiind ajutat și de frații mai mari. În familia cu mai
mult de trei copii, lucrurile iau o altăîntorsătură la apariția ultimului copil. Acesta poate fi privit

5cu o nemulțumire, tratat cu răceală. Însă pot exista și excepții, de exemplu când un băiat apare
după trei fete a duce bucurie în sufletul părinților.
Familia modernă
Familia moderă se caracterizează prin structura de autoritate și putere , diferită de cea
tradițională. Î n această familie ,autoritate a este distribuită, deciziile se iau în comun, și nu ca în
familia tradițională câ nd doar bărbatul lua decizii . Cu toate acestea, există și voci care nu sun t
întru totul de acord cu distribuirea autorității în mod egal. Ideea că to ate sarcinile și toate rolurile
unei familii, pot fi îndeplinite, atât de bărbat, cât și de femeie este greșit ă, deoarece există
anumite elemente care diferențiază cele două sexe (C. Ciupercă, 2000, p.100). De asemenea,
există deosebiri de la un cuplu la altul în privința rolurilor asumate, în funcție de particularitățile
persoanelor și relației respective. Fiecare activ itate are o importanță diferită și, în consecință, nu
pot exista activități care sa aibă ponderi egale. D oar dacă în familie există un bu n dialog și o bună
înțelegere se poate ajunge la o egalizare a autorității și puterii în sistemul familial. De aceea, ,,o
problemă importantă, care induce majoritatea neînțelegerilor și divergențelor în cuplu este aceea
a implicării fiecăruia în ceea ce ar trebui să facă. Există neînțelegeri datorită faptului că unul
dintre parteneri are impresia că el face totul, el se impl ică cel mai mult, iar celălalt mai puțin,
ignorând faptul că activitățile nu pot fi comparate, iar gradul de implicare nu poate fi evaluat de
cineva ”(C. Ciupercă, 2000, p.102) .
În familia modernă au apărut multe schimbări față de cea tradițional ă. Prezența maternă a
devenit intermitentă prin ieșirea femeii pe piața forței de muncă. Această emancipare a ridicat
pretenții cu privire independența economică a femeii, prin faptul că aceasta nu mai este
întreținută de bărbat și poate singură să -și asi gure singură anumite dorințe, fără teamă de a fi
supusă reproșurilor. Implicarea tot mai accentuată a femeii în viața socială a condus la o ruptură
în cadrul familiei, în ceea ce privește rolul și locul femeii în relația de cuplu. Mai mult, femeia,
indepen dentă economic își permite să experimenteze diverse relații, d atorită dorinței de a se
realiza și de a evolua pe plan profesional. Din aceast motiv, bărbatului îi este teamă să nu fie
părăsit sau pur și simplu, încearcă să nu se implice emoțional și sentim entalla fel demult.
În familia modernă, relația părinte -copil este diferită de ceadin familia tradițională.
Concepțiile privind relația parentală au evoluat considerabil .Pe de o parte, ,,din această

6perspectivă, E .Duval evidențiază exis tența a două tipuri de modele: modelul mamei tradiționale
(ceseimpune prin perseverență și rigiditate) și modelul mamei moderne (axat pe dezvolt area
capacităților instructiv -formative ale copiilor, în condițiile unei libertăți și flexibilități crescute)”
(C. Ciupercă, 2000, p.130) .Totodată, ,,a nalogul, E. Elder a identificat modelul t atălui tradițional
(care asigură educația copiilor de pe poziția aceluia care are întotdeauna dreptate și ultimul
cuvânt în orice problemă) și modelul tatălui modern (ce fol osește mult mai puțin metodele
punitive-restrictive)” (C. Ciupercă, 2000, p.132) .Indiferent de model, este esențial ca sistemul
familial să -și construiască și să -și consolideze o stare de echilibru între cele două generații.
În familia modernă ,socializarea are în vedere unele procese d e identificare și diferențiere,
ceconstituie personalitatea. Dacă un copil crește într -o familie mai organizată, la rândul său va
dorisă-și constru iască viața asemenea părinților. Î nsă,dacă a crescut într -o familie dezechilibrată,
va fi predispus să facă același lucru .
În familia tradițională autoritatea cea mai mare o avea tatăl, iar ceilalți îl ascultau, iar în
familia modernă puterea și autoritatea este distri buită ambilor părinți. Din pricina faptului că
familia tradițională pe cândtradițională copiii îi ascultau pe părinți și nu ieșeau din cuvântul lor.
Constatăm, astfel, că dezvoltarea societății ș i emanciparea femeii a ucondus și la modificarea
înțelesului pe care familia îl avea până acum.
1.2. Cuplu, filiația și parentalitatea în societatea contemporană
Căsătoria, ca principal izvor al familiei, poate fi definită ca,,uniunea liber consimțită între
un bărbat și o femeie, încheiată potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o famil ie, și
reglementată de normele imperative ale legii” (I.Filipescu, 2000, pp.11 -12). Din această definiție
decurg multiple caractere, precum faptul că este uniunea dintre un bărbat și o femeie, este liber
consimțită, este monogamă, se încheie în formele cer ute de lege, are un caracter civil, se încheie
peviață, se întemeiază pe deplină egalitate în drepturi dintre bărbat și femeie și se încheie în
scopul întemeierii unei familii. Căsătoria, prin ideea creării unei familii , instituie o nouă entitate
socială,care ,, conferă partenerilor sta turi noi (soț/soție, ginere/noră etc.)”(N.Grosu, 2000, p.127) .
Familia, este unul dintre cele mai răspâ ndite tipuri de grupuri sociale, deoarece fiecare om a avut
de-a face în decursul vieții sale cu familii, fie că este vo rba de familia în care s -a născut, de

7propria lui familie sau de familiile din comunitatea în care trăiește (I.Mihăilescu, 2003, pp.157 –
165).
Din perspectivă sociologică, familia reprezintă un grup social constituit pe baz a relațiilor
de căsătorie, consâ nguinitate și rudenie, membrii grupului împărtășind sentimente, aspirații și
valori comune. Din această perspectivă, familia este un grup primar în care predomin ă relațiile
directe, informale și nemediate. Calitatea de grup primar nu semnifică absenț a norm elor și
reglemen tărilor ci, d impotrivă, familia este unul dintre grupurile primare cu cea mai mare
încărcătură normativă.
Din perspectivă juridică, familia este un grup de persoane între care s -a instituit un set de
drepturi și obligații, reglementat prin normelegale. Aceste norme au în vedere modul de
încheiere a căsătoriei, stabilirea paternității, drepturile și obligațiile soților, relațiile dintre părinți
și copii, modul de transmitere a moștenirii etc. Din perspectivă juridică, familia este un grup
formal, reglementat prin legi și alte acte normative.
Un cuplu separat prin divorț nu mai este o familie, deoarece nu va mai îndeplini funcțiile
definitorii esențiale ale familiei. Perspectivele sociologică și juridică se completează reciproc
deoarece, în u nele situații, perspectiva sociologică poate conduce la modificarea perspectivei
juridice și, implicit, la schimbarea reglementărilor legale privind familia (I.Mihăilescu, 2003,
pp.264-278).
,,Modul în care modernitatea se în țelegeîn sine, în compara țiecu mediul familial,
influentează definirea ș i structurarea sistemului familial , mediul familial și climatul educațional
al familiei, precum șifuncțiile pe care societatea le așteaptă de la familie ”(M.Mih ăilă, 2016).
Familia constituie primulși cel mai important context de viață cu un rol deosebit în socializarea
copilului. Cu toate că f amilia reprezintă o formă superioară de comunitate care se bazează pe
relațiilesociale și biologice, având drept scop pregătirea unei generații viitoare, sănătoasă și
temeinic educată, care să participe la dezvoltarea societății ,în perioada actuală, din punct de
vedere sociologic, familia contemporană cunoaște un proces de degradar e structurală de la
funcțiile sale fundamentale, o degradare continuă a autorității, și implicit a calității mediului
educativ.
Un alt punct de vedre în legătură cu conceptul de familie îl constituie noțiunile
sociologice de familie normală și familie anor mală. O primă for mă de înțelegere a ideii de
,,familie normală” este aceea de familie care este compusă din soț, so ție și unul sau mai mulți

8copii, familie construită legal în fața organelor de stat. De cealaltă parte, ,,familia anormală” este
ofamilie in completă, adică făr ă unul din soți sau fără copii, este cea neoficializată de organele de
stat, trăindu -se în concubinaj.
Familia trebuie să îndeplinească toate funcțiile care îi sunt proprii, în realitate însă, familiile
îndeplinesc în moduri foarte dife riteacestefuncții.
În viziunea lui T.Rotariu și P. Iluț,principalele funcții sociale ale familiei sunt:
-regularizarea comportamentului sexual -aproape fără excepție, pe întreg globul pământesc nu
se permit relații sexuale întâmplătoare, de exemplu, practicându -se tabuul incestului, care
interzice relațiile sexuale (și mariajul) între rudele apropiate ,
-reglementarea modelelor reproducerii. Pentru a supraviețui, orice cultură trebuie să -și reproducă
(biologic) indivizii. Reglementând unde, când și cu cine pot intra indivizii în contact sexual,
societatea, prin familie, indică și modelele de reproducere sexuală. Permițând sau interzicând
anumite forme de mariaj (mai multe soții sau mai mulți soți, de exemplu), promovând o anume
concepți e despre divorț și recăsătorie, societatea și familia încurajează sau descurajează
reproducția.
-organizarea producției și a consumului (funcția economică). În societățile preindustriale,
sistemul economico -social depinde în mod esențial de funcția produc tivă a familiei (gospodăriile
țărănești, atelierele meșteșugărești). În societățile industriale și postindustriale, principala funcție
economică a familiei este cea de consum.
-funcția de socializare. Societatea trebuie să se reproducă nu numai biologic, ci și social, în
sensul asigurării unor condiții ca viitorii ei membri să -și însușească valorile pe care ea le
promovează și să fie capabili să îndeplinească muncile ce li se cer. Familia este un context
propice pentru socializarea copiilor ,fiind înzestr ată cu mijloace eficiente de control și cunoscând
bine personalitatea copilului.
-funcția de asigurare a climatului socio -afectiv. Ființa umană are nevoie de hrană, îmbrăcăminte,
dar și de afectivitate și protecție. Simțim nevoia de a fi printre acele per soane care ne oferă
căldură sufletească și ajutor în momentele dificile ale vieții. Deși și alte genuri de grupuri sociale
îndeplinesc astfel de cerințe, familia apare ca fiind fundalul socio -afectivcel mai relevant,
absorbind pozitiv bucuriile și necazur ile noastre, oferind protecție materială și spirituală.
-atribuirea de status. Familia este un factor de mare importanță în acordarea nemijlocită sau
mediată a statusului social. Prin faptul că s -a născut într -o familie, individul moștenește bunuri

9materiale și o poziție socială recunoscută (clasă socială, identitate etnică și religioasă etc.)
(T.Rotariu & P.Iluț, 1996, pp. 253-289).
Disfuncțiile din cadrul familiei devin evidente în condițiile separării partenerilor (separare
în fapt sau divorț), a bandonului familial sau violenței domest ice.
Realitatea din cadrul familiilor este mult mai complicată decât o percepem prin semnele
vizibile ale dispariției solidarității. Sunt familii cu probleme care continuă totuși să
supraviețuiască. Aceste familii r idică cele mai dificile probleme pentru sociologia familiei și
pentru politicile sociale în domeniul familiei, întrucât dificultățile și carențele lor nu sunt ușor de
identificat. Disfuncțiile din cadrul familiei au consecințe a supra soților, asupra copiil or, precum și
asupra relațiilor familiei cu exteriorul (I.Mihăilescu, 2003, pp.185 -187)..
1.3. Problematica cuplului modern
1.3.1. Piața maritală și r esponsabilitatea de cuplu
Realizarea și menținerea solidarității și stabilității familiale au loc în mod diferit. Unele
familii nu reușesc să stabilească relații de solidaritate, altele nu -și pot menține solidaritatea deja
realizată, iar altele realizează solidaritatea și o mențin. În primele două situații, șansele de
disoluție a familiei sunt mar i. Instabilitatea și disoluția familiei sunt, în același timp, probleme
individuale și sociale atât la nivelul condiționărilor lor, cât și la nivelul efectelor pe care le au (I.
Mihăilescu, 1999, p.103) .
Deseori, diferențele mari dintre soți comportă ris curi, generând o incompatibilitate între ei
și ducând, în final, la separare. Principale le dimensiuni de analiză a compatibilității dintre
parteneri țin de vârstă , nivelul de educație, standardul economic, mediul de proveniență ( rural sau
urban), naționali tate, religie , preocupările de timp liber, valorile și concepția despre viață în
general.
Aceste dimensiuni se reflectă concret în viața de famil ie, influențând gradul de acord sau
dezacord al soților asupra mai multor aspecte și activități (de exemplu, bu getul familial, timpul
liber, prietenii, manifestarea afecțiunii). Aceste dezacorduri se pot transforma în surse de conflict.
Un loc aparte în cercetările de sociologie a familiei ocupă variabila vârstă. Una dintre lucrările în

10acest domeniu (E.W.Burgess & L.S. Cottrell, 1939, pp. 115 -117) demonstrează ideea că vârsta în
momentul căsătoriei este un element impor tant, această vârstă trebuind la asigureaflexibilitatea,
dar și maturitatea soților.
E.Burgess și L.Cottrell ajung la concluzia că „în marea majo ritate a cazurilor sunt
neîndoielnice efectele nefericite ale căsătoriilor încheiate la vârste foarte tinere” (E.W.Burgess &
L.S. Cottrell, 1939, p.118) .Un alt studiu descoperă faptul că egalitatea relativă a vârstelor celor
doi soți este favorabilă stabilității cuplului (H.G.Locke, 1951, p.103 ).
În încercarea de a evidenția stabilitatea cuplului, precum și a relației dintre cei doi
parteneri, este important de adus în vedere t eoria schimbului psiho -social.Această teorie pune
accentul pe varietatea indivizilor în ceea ce privește așteptările și aspirațiile lor în raport cu
căsnicia. De la un cuplu la altul, așteptările și obiectivele sunt diferite. Chiar în interiorul
aceluiași cuplu, dorințele și aspirațiile pot varia și se pot modifica de -a lungul anilor. Așteptările
influențează foarte mult nivelul de satisfacție maritală.
Schimbul psiho -social permite să înțelegem cum soții îș i pot realiza propriile nevoi ( chiar
dacă sunt diferite, poate chiar opuse) prin meca nismele psihologice de pierdere sau câștig, care
devin criterii de evaluare a relației (J.W Thibault & H.H. Kelly, 1959) . Repartizarea sarcinilor
gospodărești, educația copiilor, banii, profesia fiecăruia, timpul liber, relațiile sexuale etc, laun
moment dat conduc inevitabil la anumite tens iuni care nu pot fi ocolite, atunci când soții au
sentimentul că dau mai mult decât primesc.
Societatea modernă este u na a schimbărilor continue, a modificării raporturilor dintre
bărbat și femeie ș i chiar a modificărilor modelelor culurale, morale ș i religioase. Schimbările
sociale au dus la crearea independenței individului față de familie, socializarea și educația fiind
asigurate acum de instituții publice, ca de altfel și sănătatea, iar funcția de suport emoțional și
afectivitate este preluată de grupu ri,precum cele de prieteni, colegi etc .
Democratizarea și liberalizarea vieții sociale de ansamblu au d us la creșterea
divorțialității, deoarece normele și obiceiurile tradiționale nu mai presează ca în trecut.Mai mult,
cuplurile divorțate pot fiun exe mplu pentru ceilalți prin faptul că și -au rezolvat dificultățile
maritale prin despărțire legală , fapt pentru care s-a schimbat mentalitatea despre divorț, ca re nu
mai este văzut ca un eșec, ci ca o soluție la o situație critică.

111.3.2.Alternative non -maritale: uniunea consensual ă
Dintre toate alternativele căsă toriei, precum ș i dintre toate form ele moderne de organizare
a vieții de cuplu, cea mai răspândită este coabitarea consensuală care este ,,uniunea heterosexuală
fără căsătorie legală ”(C.Zamfir & L. Vlăsceanu , 1998,p. 11).Uniunea partenerilor î ntr-o astfel
de coabitare este bazată, î n marea majoritate a cazurilor, pe afec tivitate. Coabitarea consensuală a
existat încă din cele mai vechi timpuri în toate societățile, însa ea s-a extins tot mai mult.
În prezent, uniunea consensuală a devenit o a lternativă a căsă toriei, tot mai mulți fiind cei
care apelează la această formă de organizare a vieții de cuplu. Multe persoane consideră această
coabitare ca fiind foarte asemănătoa re cu căsătoria, chiar dacă lipsește baza legală care să
demonstreze acest lucru. De multe or i și în multe cazuri, coabitarea este faza premergătoare
căsătoriei. Cu toate că membrii cuplului nu simt aceeași responsabilitate ca în cadrul unei
căsătorii, ei sunt foarte legați unul de celă lalt.
În privința asemănărilor dintre coabitare și căsătorie, trebuie precizat faptul că ambele se
realizează liber, fiind necesar acordul celor doi soți. Căsătoria se poate oficializa numai dacă cei
doi își dau acordul verb al și scris, iar uniunea consensuală poate exista doar în condițiile în care
partenerii sunt de acord cu adopt area acestei situații . Din aceste considerente, cea mai potrivită
denumire pentru acest tip de relație este uniunea consensuală .
În ceea ce priv ește diferențele, acestea nu sunt considerabile și ț in, în primul râ nd, de
organizarea legală. Căsatoria este legalizată și este recunoscută de stat. Pentru coabitare ,nu
există, însă, un temei legal. O altă deosebire importantă este aceea că, în cazul coabitării, sunt
evitate neplăcerile sau complicaț iile pe care le poate produce un divorț .În cazul coabită rii
partenerii se simt mult mai liberi, considerând că nu au ace eași responsabilitate ca în cazul unei
căsătorii.
Cu privire la motivele pentru care aceștia hotărăsc să locuiască împreună ,acesteapot fi
multiple. Odată prinși într -o relație, partenerii descoperă nevoia de a petrece tot mai mult timp
împreună. Un moti v temeinic este și cel financiar, deoarece mulți consideră că alături de
partenerul lor problemele financiare vor fi ma i ușor derezolvat. Mai mult, coabitarea se
instalează și în rândul tineri lor care îș i dorescîntemeierea unei familii prin legalizarea c ăsătoriei,
însănu au resursele financiare necesare pentru a o realiza .

12Există, însă și influenț e ale coabitării asupra căsă toriei. Sunt parteneri care, intrați î ntr-o
căsătorie după o perioadă de coabitare, partenerii deja se cunosc foarte bine, iar întreei poate
exista o stare de monotonie, iar aceastapoate continua și după oficializarea relației prin căsătorie,
producând incidente neplacute între parteneri, ajungandu -se chiar la divorț. O altă influență este
explicată prin faptul că multe cupluri întâm pină diferite probleme în perioada coabitării și
consideră că realizarea căsă toriei le v a modifica viziunea asupra relație și, totodată, și problemele
existente. Însă ,căsătoria nu înseamnă automat și îndepărtarea problemelor existente î ntre soți,
fapt ce poate conduce, și în această situație, la divorț. Cu privire la efectele coabită rii asupra
căsătoriei, Petru Iluț afirmă, totuș i, că, în sine, coabitarea nu afectează negativ rata căsă toriei ,,din
mai multe rațiuni: majoritatea coabită rilorsunt premarital e, prelungirea vârstei la căsătorie
determină o probabilitate mai mică de divorț, iar pe de altă parte a sta împreună dă posibilitatea
celor doi să îș i verifice compatibilitatea” (Petru Iluț, 2005, p.202) .
1.4. Co nflictualitatea în cuplu ș i efecteleasupra sistemului parentalităț ii(familia lărgită)
1.4.1.Disocierea cuplului consensual
Inevitabil, î n orice căsnicie apar conflicte ,mai mult sau mai puțin serioase, provocate de
divergențe existente între atitudini, scopuri sau modalități de acțiune. În condițiile în care ele
sunt exprimate deschis și se manifestă de ambele părți o atitudine rațională, conciliantă, atunci
acestea pot fi rezolvate rapid, fără urmări serioase asupra stabilității familiei. Conflictele pot
apărea mai d evreme sau mai târziu ,având ca efecte de disoluția și eroziunea vieții conjugale prin
manifestarea satisfacției față de convie țuirea în cuplu. Deseori, femeile invocă alcoolismul
bărbatului , agresivitatea fizică și verbală , lipsa de comunicare etc.De cea laltă parte, bărbații
invocă lipsa de afecțiune și înțe legere, agresivitatea verbală, infidelitatea etc.
Primul indicator al disoluției căsătoriei este manifestarea insatisfacției față de conviețuirea
în cuplu. Cuplurile longevive și persoanele cu nivel ma i ridicat de instrucție invocă mai frecvent
dificultățile de comunicare și absența uniutății. Î naceste cazuri, prima fază, partenerul trăiește
singur propria insatisfacție sau discută cu prieteni apropiați sau rude. În faza a doua, partenerii își
exprimă insatisfacția și se confruntă în mod direct ,ulteriorajungândla concluzia că relația lor nu
mai are viitor .

13De multe ori, d ificultățile conjugale pot fipuse șipe seama dificultăților emoționale
trăite în copilărie. Influența familiei de origine asupra stabilității cuplului a fost pusă în
evidență de numeroase studii, existând o corelație semnificativă între divorțul părinților și
divorțul copiilor (L.Bumpass, T. C. Martin & J. Sweet, 1991, p.28) .Relațiile anterioare, în
special primele relații familiale, au un impact direct asupra evoluției vieții maritale. Un m ediu
familial caracterizat printr -o educație bună, care oferă afecțiunea necesară, pregătește individul
într-un mod mai adecvat pentru relații intime satisfăcătoare. Dimpotrivă, un mediu familial
dezorganizat, caracterizat de violență, abuzuri, neg lijență, incoerență educativă favorizează
apariția comportamentalor dăunătoare stabilității relațiilor intime și satisfacției conjugale.
Comunicarea, rezolvarea problemelor, schimbul pozitiv (ex primarea afecțiunii, satisfacția
sexuală) și exprimarea agresivității constituie zone unde abilitățile relaționale sunt extrem de
importante. D imensiuni lerelaționale pentru stabilitatea cuplului se potclasifica în diferite
manifestări ale interacțiunii s oților, precum (L.Bumpass, T. C. Martin & J. Sweet, 1991, p.56) :
-schimbul de afecțiune între soți (compor tamente verbale și nonverbale);
-schimbul de ostilități între soți ( comportamente verbale și non verbale);
-capacitatea de a ascult a (comportament e verbale și non verbale);
-spriji n (comportamente verbale și non verbale);
-rezolvarea conflictelo r (comportamente verbale și non verbale);
-sexualitate (comportamente verba le și nonverbale).
1.4.2.Divor țul în cazul cuplului marital
Deseori se întâmplă ca un model nepotrivit de interacțiune să fie format din cauza faptului
că nu există dorința de a-l asculta pe celălalt și, de asemenea, nu există răbdarea pentru a face față
situațiilor dificile . Cuplurile nu diferă numai în funcție de frecvența și motivele neînțelegerilor
din căsnicia lor, ci și, mai mult, de intensitatea sentimentelor generate de aceste neînțelegeri.
Concepția despre divorț s -a schimbat mult în societatea contemporană, divorțul
nemaifiind vă zutneapărat ca un eșec, ci ca o soluție și un început pentru o viață mai bună. Totusi,
realitatea dovedește că acesta are și multe consecințe negative. Consecințele negative pot fi atât la
nivelor celor doi parteneri, cât și asupra copiilor. ,,Putem aprecia că divorțul parental provoacă o
slăbire a rela țiilor dintre părintele plecat și urmaș, menținut de cele mai multe ori la situația unui

14părinte simbolic -mamă sau tată -la care copilul se poate raporta pentru identificarea originii
sale.”(M. Voinea, 1996, p. 71 )
Conform M. Voinea, ,,d ivorțul este un fenomen psihosocial complex, reprezintă forma
finală a desfacerii vieții conjugale, modificând viața partenerilor și a descendenților acestora. El
antrenează stadii tensionale, conflicte, frustrări și insatisfacții ale unor efecte ce se prelungesc
dincolode pron unțarea instanțelor de judecată” (M. Voinea, 1996, p. 65 ).Divorțul poate fi
determinat de factori economici, culturali, psihologici, morali, religioși care acționează la nivelul
partenerilor, în interiorul cuplurilor și în afara acestora.
Printrefactori interni ce pot genera divorțul enumerăm :
-experiența premaritală a partenerilor și atitudinea lor reciprocă față de aceasta. Diferențele mari
de experiență premaritală constituie un factor puternic ce împiedică realizarea solidarității
familiale.
-motivația căsătoriei și modul de încheiere a căsătoriei (căsătorii motivate de avantaje
economice, sociale sau căsătorii impuse).
-vârsta la căsătorie și diferențele de vârstă între soți -cu cât este mai mică, cu atât posibilitatea de
divorț este mai mare;
-vârsta și maturitatea părinților reprezintă un semn al riscului, ceea ce nu înseamnă că toți copiii
ai căror părinți sunt foarte tineri (între 16 -20 ani) suferă sau sunt neglijați. Co ncomitent e necesar
a menționa că lipsa de maturitate și responsabilitate, îndeosebi a mamelor tinere, supune unitatea
familială riscului, unor dificultăți, precum: separare, divorț, violență, abandon, familie cu un
singur părinte (monoparentală) etc.
-heterogenitatea cuplului familial în raport cu mediul de proveniență al soților, nivelul de
instrucție, profesiunea, trăsăturile psihice și temperamentale.
-poziția femeii în societate și în familie. Dacă soția este dependentă din punct de vedere
economic față de soț, divorțialitatea este scăzută. Dacă ea este independentă din punct de vedere
economic nu mai acceptă unele relații familiale și astfel cuplul se îndreaptă spre divorț.
-incompatibilități psihice și temperamentale ale partenerilor.
-insatisfacții emoțional -afective și sexuale.
-infidelitatea. Neglijarea familiei și infidelitatea sunt motive mai puțin importante, însă
menționate de 4 -8% dintre subiecți.
-comportamentele agresive.

15-alcoolismul unuia dintre parteneri. Băutura este consi derată un motiv de ceartă de o proporție
semnificativă a populației (10%), afectând într -o mai mare măsură pe femei decât pe bărbații.
-evenimentele familiale care provoacă nemulțumirea unuia dintre parteneri: refuzul de a avea
copii, afecțiunile fizice g rave ale unui soț, sancțiunile sociale sau juridice aplicate unui soț,
pierderea locului de muncă, comiterea unor acțiuni dezaprobate social, condamnări penale,
violența domestică (Studiul „Viața în cuplu ”, Fundația Soros,2007,p.21).
De asemenea , factoriiexterni determinanți ai divorțului sunt:
-apariția și menținerea unor dezechilibre demografice între numărul femeilor și numărul
bărbaților într -o anumită zonă sau colectivitate.
-creșterea volumului migrațiilor și urbanizarea , mai ales când s unt însoțite de scăderea
controlului social local asupra comportamentelor, precum și de apariția dezechilibrelor
demografice;
-scăderea controlului social care duce la aprecierea că viața de familie este o problemă strict
personală.
-condițiile economi ce generale (perioadele de criză puternică, șomaj, instabilitate economică)
sunt factori care favorizează indirect disoluția unor cupluri cu deficiențe de solidaritate .
-dificultăți materiale și sărăcie. În calitate de factori de risc, necesari a fi cu noscuți, pot fi:
veniturile familiei, condițiile de trai, posibilitățile de asigurare a necesităților primare etc.
Degradarea totală a standardului de viață al marii majorități a familiilor, în special al celor cu
copii numeroși, alunecarea lor spre sărăci e, sporirea diferențierii sociale, extinderea șomajului au
drept consecință dezintegrarea sistemului familial.
Factorii externi care favorizează disoluția solidarității familiale nu produc aceste efecte
decât dacă acțiune lor se combină cu cea a unor factori din interiorul familiei. Diferențe
semnificative apar și în funcție de vârstă, educație sau mediu de rezidență. Lipsurile ma teriale,
treburile casnice și comportamentul copiilor tind să devină motive din ce în ce mai importante ale
neînțelegerilor între parteneri pe măsură ce înaintează în vârsta. Dimpotrivă, cu vârsta, relațiile cu
părinții/socrii, neglijarea de către partener, infidelitatea, sau nepotrivirea sexuală sunt din ce în
ce mai puțin importante în apariția problemelor.
Divorțul det ermină pentru membrii familiei consecințe semnificative înplan economic,
social, psihic și juridic. La nivelul celor doi parteneri, acest ea depind de mai mulți factori, precum

16existența sau nuacopiilor,investițiile făcute de -a lungul căsniciei,cine și din ce mot iv a fost
intentat divorțul, densitatea rețelei de rude și de prietenii celor doi soți etc.
În cazul familiilor cu copii, de regulă, prin divorț copii rămân la mama, costurile materiale
fiind mai mari pentru aceasta, în timp ce costur ile psihologice fiind mai mari pentru tată. Potriv it
autorilor B.Strong, C. DeVault și B.S ayad (1998) ,femeile rămase singure cu copiii după divorț
decad economic, din următoarele motive:
1. capacitate de câștig mai mică (în timpul căsniciei a lucrat mai p uțin), apoi trebuie să se ocupe
și de copii ;
2. lipsa suportului din partea fostului soț ( mulți nu se achită de obligațiile pentru copii);
3. ajutor mic din partea statului și a societății în ansamblu.
Mama se simte mai totdeauna încărcată de r esponsabilități, deoarece are rolul de a oferi o
educație șio bună purtare a copiilor. Interesant este că în același registru al mentalității colective,
tatăl pare a nu avea prea multe responsabilități, atâta vreme cât se admite că pensia alimentară
estesuficientă pent ru a-l suplini în responsabilitățile față de copii .
Reorganizarea familiei după un divorț poate să producă efecte semnificative pe termen
scurt asupra copiilor, foștilor soți, precum și a familiilor acestora. Totuși, calitatea îngrijirii
parentale este cea care are c ea mai hotărâtoare și îndelungă consecință. Acest fapt explică, așa
cum am văzut anterior, de exemplu ,de ceunii copi i expuși la unconflict parental au o
probabilitate mai mare de a deveni delincvenți ,decât ceilalți copii cresc uți într-un mediu
armonios. Mai mult, copiii care asistă la separarea părinților și divorț, însă fără conflicte, nu sunt
expuși unui risc la fel demare.
Partenerii trebuie să înțeleagă că deși sunt separați, au datoria atât față de societate cât și
fațădecopii pentru caaceștia să crească normal . Astfel, așa cum susține și A. Giddens în lucrarea
Sociologie , este extrem de dificil de trasat o linie de demarcație între avantajele sociale și
costurile nivelului ridicat al divorțurilor (A.Gidens, 2001, p.164 ).De regulă , destrămarea
căsătoriei este aproape întotdeauna însoțită de un stres emoțional și poate crea dificultăți
financia re pentru una sau ambele părți.
Divorțul are, în general, consecințe negative și asupra părinților celor divortați pentru că
se perturbă relațiile bunici -nepoți, relații în care a fost investită multă activitate, apoi aceștia
sunt supuși presiunii psihologice a rudelor și cunoștințelor .

171.4.3. Monoparentalitate –aspecte psiho -socio-juridice (cauze)
Potrivit Dicț ionarului de Sociologie familia monoparentală este definită ca ”menaj
parafamilial format dintr -un singur părinte și copii să i”(Zamfir C.,Vlăsceanu L., 1998, p.)
Noțiunea de familia monoparentală surprinde dease menea una din direcț iile cele mai importante
ale transformarilor înregistrate în ultimele trei decenii î n domeniul famil iei: ”posibilitatea ca cele
douătipuri deraporturi familiale -conjugal și parental să apară și să funcționeze separat unul de
celalalt”. Termenul de ”familie monoparentală” este asimilat cu ”familie disimetrică”, ”familie
dezorganizată”, ”familie incompletă”, ”familie dezmembrată ”(Stănciulescu,E., 1997, p. 138)
Cercetarile sociologic e privindfamilia monoparentală sunt centrate pe trei teme
principale:
-Eficacitatea politicilor familiale, a acțiunilor sociale și a transferului social;
-Condițiile de viață și vulnerabilitatea socio -economică, studii asupra nivelului de trai;
-Efectele disoluției f amiliale.
Din perspectiva sociologică, familia monoparentală este definita ca un grup social format
pe baza relațiilor de rudenie, între unul dintre părinți (cel singur) și copilul sau copiii să i, grup
care este caracterizat prin stări afective, aspirații și valori comune.
Din perspectiva juridică, familia monoparentală este de finită ca un grup de persoane î ntre
care s-au stabilit drepturi și obligaț ii, care sunt regl ementate prin norme legale. Față de
accepțiunea juridică a familiei nucleare , clasice, fami lia monoparentală tinde să constituie o
abatere, în sensul producerii efec telor juridice nu în urma î ncheierii u nor contracte, cum ar fi
cazul în casatoria legală ci pre ponderent ca urmare a unor relații de descendență sau adopț ie.
Familia monoparentala po ate apărea ca urmare a unor experienț e diferite:
-Cupluri cu copii,necăsătoriți;
-Divorț;
-Nașterea precoce a unui copil fără a se casatori cu tatăl copilului( fertilitate precoce,mame
adolescente);
-Decizia unor femei ( de obicei cele trecute de 30 ani) de a avea un copil în afara căsătorii
legale;

18-Decesul unuia dintre parteneri.
Deasemenea, apar ș i multe probleme, determinate de separarea partenerilor care, până nu
demult, constituiau un cuplu sau o familie:
-Depresie, probleme de sănătate;
-Singuratate;
-Dificultătți financiare;
-Suferința copiilor de a fi despărțiți de părinți;
-Probleme legate de viața cotidiana;
-Suferința provocată de despărțirea de proprii copii;
-Suferința provocată de conflictele pe care le poate avea cu copii;
-Suferința provocată de fa ptul că părintele va trebui să își crească singur copilul, apărând
probleme de autoritate, de responsabilitate, de educație, de sănătate .
-Găsirea unei linii de mijloc între viața profesională și cea fam ilial (Voinea M., 2005, pp.144-
146).

19CAPITOLUL . 2.MONOPARENTALITATEA MATERNĂ versus
MONOPARENTALITATEA PATERNĂ
ANALIZĂ COMPARATIVĂ
2.1. Monoparentalitatea maternă și paternă –arii problematice
Familia ce a trecut printr -un divorț, lăsând un singur părinte responsabil pentru creșterea
copiilor, ea a devenit familie monoparentală. Există mai multe tipuri de familii cu un singur
părinte, însă cea mai întâlnită este cea în care mama este reprezentant unic. ,,Aproape două
treimi sunt formate în urma divorțului, a separării sau a văduviei, și nu neap ărat prin prezența
unui singur părinte necăsătorit. Multe sunt familii cu un singur părinte doar în sens legal, pentru
că părintele oficial trăiește în concubinaj cu altcineva” (A.Pescaru, 2004, p.27) .
Familia monoparentală este un tip de familie format dintr-un părinte și copilul sau, după
caz, copiii săi. Mai mult, conform autoarei Cristina Ștefan, ,,căsătoria nu mai reprezintă
modalitatea de constituire legala a familiei, ci doar un prim element dintr -un conglomerat cauzal:
căsătoria urmată de divorț, separare sau deces. Familia monoparentală poate rezulta și din
asumarea copiilor în afara căsătoriei.” (C. Ștefan,2001, p.6) .Totodată, acceași autoare notează
faptul că din punct de vedere sociologic, ,,familia monoparentală poate fi definită ca un gru p
social constituit pe baza relațiilor de rudenie, între unul dintre părinte (părintele singur) și copilul
sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspirații și valori comune” (C. Ștefan,2001,
p.7).
În societatea noastră, familiile mon oparentale, sunt văzute ca abateri de la familia
clasică, biparentală. Aceste percepții negative sunt alimentate de anumite prejudecăți conform
cărora copiii se dezvoltă mai bine într -o familie formată din ambii părinți, decât în cadrul uneia
cu un singur părinte. Acest lucru este susținut de faptul că, în viziunea Mariei Voinea, familia
monoparentală întâmpină anumite dificultăți:
-,,de ordin material (este o familie cu un risc mare la sărăcie, deoarece exist ăun singur venit și
necesități de consum spo rite prin prezența mai multor persoane, dintre care și a copiilor în
creștere);

20-disfuncționalități de factură biologică (probleme legate de sexualitate și restrângerea
descendenței);
-deficiențe afective (marcate de absența partenerului adult, a dragos tei conjugale și a apariției
unor frustrări legate de rolurile extinse în neconcordanță cu resursele, inclusiv cele sufletești)”
(M.Voinea,1996,p.79).
În cercetările cu privire la problemele cu care se confruntă familia monoparentală , un
accent important este pus pe consecințele asupra dezvoltării copiilor, pe starea de sănătate,
devianța, eșecul sau abandon scolar etc. Există mulți părinți care nu realizează schimbările
copilului ce au loc pe fondul schimbării contextului familial, schimbări ce exprimă s uferința
acestuia pe fondul despărțirii, deoarece el o resimte ca pe un abandon. Suferința copilului este
însoțită de o instabilitate afectivă, manifestată prin creșterea excesivă a sensibilității, de plânsul
frecvent, dorința de izolare, aspectul melanco lic sau abătut, stare de agitatie “(I.Mihăilescu,
2003,p. 160)..Mai mult, starea copilului este în corelație cu cea a părintelui cu care a rămas,
acesta fiind la fel de afectat de schimbarea produsă.
Familia monoparentală este caracterizată de o solicitare a părintelui singur, dar și de
momente de criză în momentul în care acesta nu mai face față provocărilor. Acest lucru es te
determinat de fap tul că, ,,în general, structura familiei are doua semnificații: o componentă
numerică (structura pe gener ații, precum și setul de statusuri și roluri aferente) și o componentă
ce ține de diviziunea rolurilor în interiorul familiei și exercitarea autorității“ (I.Mihăilescu,
2003,p. 187).
Femeile care au preluat rolul de părinte singur se confruntă cu mai mul te probleme,
printre care autoritatea în fața copiilor și dificultăți la nivel financiar. De cealaltă parte, bărbații
părinți singuri întâmpină dificultăți cu privire la sarcinile domestice, fapt ce îi determină să
apeleze la ajutor din partea rudelor, a prietenilor sau cunoștințe. De aceea, studiile atestă că
mamele au disponibiltăți mai mari pentru dezvoltarea de relații parteneriale cu copiii, și, mai
mult, dezvoltă modalități diverse de ajutorare în favoarea familiei. Tații singuri tind să nu implice
copiii în treburile casei, de aici și apelul lor către familia extinsă. Rolul parental este mai bine
evidențiat dacă tatal s -a aflat impreuna cu copilul său în permanență, iar interactiunea cu copilul a
fost de la început. Se poate observa tot mai mult că e xperiența paternității singure poate
determina femeile să devină mai puternice, să fie mai ferme în deciziile pe carele iau. Din contra,
bărbații pot tinde să se feminizeze, fiind mai sensibili și empatici în raporturile cu ceilalți.

21De la momentul despărțirii, mamele continuă să se îngrijească de copii, iar rolul taților se
rezumă, deseori la achitarea unei pensii alimentare. De aceea, familia monoparentală este
condusă, în general, de mamă, fapt ce poate determina în multe cazuri apariția unei stă ri
economico –finaciare precare. Familiile monoparentale sunt adesea victime ale sărăciei, iar
copiii au tendința de a repeta experiența părinților. Studiile demonstrează că monoparentalitatea
rezultată din divorț este corelată cu o diminuare a activități i educative: mama este suprasolicitată
atât din punct de vedere emoțional, cât și material și relațional și este mai putin disponibilă pentru
copil în momentul în care acesta are nevoie de atenție și eforturi sporite. În acest timp, rolul
patern este anali zat în termenii ,,absenței paterne”, ,,deprivării paterne”, ,,deresponsabilizării
paterne”(C.Ștefan, 2006, p. 65 ).
În urma despărțirii, capacitatea de a exercita corect sarcina de părinte este puternic
diminuată, părinții nu reușesc să mai comunice bine cu copiii, sunt mai puțin afectuoși și au un
control mai mic asuora comportamentului lor. În fața separării, copiii reacționează în mod diferit,
în funcție de sex, vârstă, calitatea relațiilor din familie sau, de asemenea, temperament. De aici
rezultă și una dintre cele mai mari probleme ale familiei monoparentale. Reacțiile copiilor pot fi
de agresivitate, ură, tristețe, frustrare, confuzie, neliniște, revoltă față de părinți etc. Mulți copii
ce provin din familiile divorțate au un sentiment de vinovăție , crezând că ei sunt cauza despărțirii.
Tocmai din această cauză, reacția părintelui (a mamei sau a tatălui) este foarte importantă. Mai
mult,,,o mamăcare se plânge toată ziua de cele întâmplate, care discută în permanență despre
acest subiect cu orice persoană care intra în casa, care repetă în permanență cât de supărată
este,care își cataloghează soțul, va face și mai mult rău copilului” (C.Ștefan, 2006, p. 33).
În continuare, vom analiza care sunt probocările familiei monoparentale, maternă și
parternă, deopotrivă, precum și condițiile de reabilitare a relațiilor cu copiii.
2.2. Monoparentalitatea maternă și paternă –provocări și tendințe
Cercetătorii subliniază faptul că implicațiile separarării diferă de la o familie la alta.
,,Experiența de a fi părinte singur este un tip de experiență aparte. Femeile și bărbații, părinți
singuri, se confruntă cu o serie de probleme ca rezultantă a conj ugării rolurilor profesionale și
parentale. Găsirea soluțiilor funcționale și păstrarea echilibrului psiho -afectiv personal și al

22familiei sunt direct proporționale cu nivelul de pregătire. Persoanele cu studii superioare fac mai
bine fată solicitărilor. C a tendințe generale, părinții singuri permit mai multă independenta
copiilor lor” (l.Mitrofan & C. Ciupercă, 1997, p. 41 ).
Familiile monoparentale ce au drept reprezentant tatăl, au o situație diferită. Tații nu
controlează proprii copiii îndeajuns, în sen sul că devin mai puțin autoritari, însă acest lucru nu
înseamnă că nu sunt protectori și grijulii. ,,…grija este o dispoziție spre empatie cu cineva aflat
într-o stare de nevoie, un comportament conotat valoric pozitiv, denotând o anticipare a unui
posibil pericol; disponibilitate de a manifesta atenție fată de cineva sau ceva. Un om îngrijorat
(aflat în grijă), este atât prudent cât și prevăzător. Încă din perioada de socializare primară,
copilul este obișnuit cu faptul că anumite persoane îi poarta de gri jă, iar el, la rându -i, se deprinde
treptat cu anumite griji, la început legate de activitatea școlară. Grija este una din modalitățile de
relaționare la nivelul grupului. Modul specific femeilor și cel al bărbaților, de manifestare a grijii
este, dintr -unpunct de vedere, rezultat al socializării.” (C. Ștefan, 2001, p. 13) .
De multe ori, familia monoparentală este concentrată în jurul părintelui singur, deoarece a
fi părinte singur este văzută ca o povară. ,,Din acest punct de vedere, părintele singur po ate fi
apreciat ca o persoană care -și asumă responsabilități multiple, iar culpabilizarea pentru
singurătate ar trebui sa nu se mai extindă stigmatizant asupra familiei sale. Familiile
monoparentale sunt adesea stigmatizate ca familii în care ceva nu este în regulă, față de familiile
biparentale în care aparența de normalitate este menținută cu mai multa ușurință” (C. Ștefan,
2001, p. 14).
Separarea familiei conduce, în mod inevitabil, la schimbări bruște în funcționarea ei,
aspect ce se răsfrânge asupra c alității vieții și personalității membrilor săi, în special asupra
copiilor. Modul de relaționare din familie, climatul afectiv și modelul socio -cultural al acesteia
sunt esențiale pentru integrarea socială și constituirea comportamentelor sociale, pri n intermediul
relațiilo sale cu membrii familiei. Consecințele separării voluntare a părinților pot fi dezastruoase
pentru copii și pot duce la distrugerea legăturiilor cu aceștia.
Conform cercetărilor, atașamentul influențează dezvoltarea cognitivă, emoț ională,
comunicativă și, de asemenea, socială a copiilor. După J. Bowlby (199 6), dacă mama arată grijă
și tandrețe la interesele și nevoile copilului, atunci acesta va avea încredere în el. Însă, de cealaltă
parte, dacă mama nu este suficient de atentă și grijulie, este prea rece și severă, din partea
copilului poate apărea anxietatea și neîncrederea față în sine și în alții.

23Copilul în cazul divorțului se simte eliminat din aria centrului de interes al familiei, își
pierde încrederea în părinți, se simte lipsit de protecția pe care i -o ofereau aceștia și se consieră
abandonat și vulnerabil. Trauma divorțului părinților este amplă și se poate dezvolta
impredictibil. Situația devine și mai dramatică în momentul în care copilul este pus să aleagă
între cei d oi părinți. Cu toate că familiile sunt în permanentă schimbare, nu există o modificare
mai mare decât separarea părinților și divorțul lor.
Efectele divorțului asupra copilului variază în funcție de vârsta, maturitatea intelectuală și
emoțională a acestuia, capacitatea de a accepta divorțul părinților, de a ține piept durerii
provocate de separare, de reacția prietenilor etc. Reacțiile copilului în fața pierderii cauzate de
divorțul părinților diferă și în funcție de etapa de vârstă.
Autorii Ioland a Mitrofan și Doru Buzducea au divizat reacția copiilor la separarea
părinților în câteva etape:
1. Faza de șoc: presupune o reacție de negare a realității. Copiii pot nega realitatea și
ajung să se bucure de amintirile pe care le au, să privească pozele de familie, fiind capabili de
orice compromis pentru a -și vedea părintele sau, cel puțin, pentru a -i auzi vocea la telefon.
2. Faza de suferință și de dezorganizare: este perioada în care se resimte impactul pierderii
relației cu părintele plecat. Dur erea este caracterizată prin suferință emoțională, depresie,
tulburări de somn, anxietate, sentiment de abandon, vinovăție, furie, afectarea imaginii de sine
etc.
3. Faza de reorganizare: reprezintă trecerea de la o stare de mâhnire, la cea de tristețe
moderată.
4. Faza de acceptare: este etapa în care copiii acceptă situația și realitatea, încercând să –
și gestioneze propria viață, cu ajutorul susținerii celor din jurul său (I.Mitrofan & D. Buzducea,
2003).
Majoritatea copiilor au probleme în lunile imediat următoare separării. Cu toate acestea,
unii copii au capacitatea de a se adapta la stresul generat de divorțul părinților, pe când alții
eșuează.
Fenom enul divorțului este perceput de copil în funcție de mai mulți factori, printre care și
cei ca re au determinat dezorganizarea familiei. Copiii cunosc efectele reale ale divorțului. În
timpul procesului de adaptare la noua situație generată de divorț copiii nu au încredere în viitor,

24au dificultăți în concentrare și pot înregistra scăderea reușitei școlare. Cei mai mulți dintre copii
încep să înțeleagă realitatea divorțului la sfârșitul primului an de separare a părinților.
Pierderea este una dintre cele mai dificile probleme cu care se confruntă copilul, deorece
ea reprezintă pierderea părintelui , pierdere manifestată atât la nivel emoțional, cât și fizic.
Copilul trebuie să știe că el nu este responsabil pentru separarea părinților și că n -a
pierdut sprijinul părintelui absent. De aceea, pentru ambii părinți, grija față de copil repre zintă o
provocare în urma separării lor. Dacă însă copilul se simte respins, el de asemenea poate
reacționa prin respingerea părintelui care l -a părăsit, mai ales dacă este încurajat prin diverse
mijloace de către părintele care a rămas cu el.
Investigând efectele divorțului asupra copilului, autorul Petru Iluț ajunge la următoarele
concluzii:
-stima de sine a copilului este afectată mai mult (negativ) la familiile cu conflicte, decât la cele
lipsite de conflicte. Ca familia monoparentală să funcționeze bine, între părinții divorțați nu mai
trebuie să existe conflicte;
-comportamentul social (antisocial) al copilului și performanțele sale școlare nu sunt afectate
radical de lipsa unui părinte, în particular lipsa tatălui;
-făcând, totuși, o comparație între copii biparentali și cei monoparentali se observă ca ultimii au
performanțe școlare mai slabe, în cazul lor existând și cazuri mai multe de devianță;
-impactul negativ al divorțului asupra copilului depinde de mai mulți factori, precum gradul de
conflictualitate al familiei care s -a destrămat, sănătatea mintală a părinților, vârsta pe care a avut –
o copilul la divorț etc. (P.Iluț,2005)
Este foarte important care din părinți rămâne cu copiii, în multe cazuri fiind mama. Lipsa
mamei reprezintă, în mod i nevitabil, un element de puternică separare, care generează lipsa
educativă a copiilor, cât și detașarea emoțională reciprocă dintre mamă și copil. Cercetătoeii S.
Giles-Sims și K. Crosbie -Burnett au ajuns la concluzia că, dacă copilul este educat de un singur
părinte, are capacitatea de a -și dezvolta o tendință spre autonomie (T.Bennett-Goleman, 2002,
p.128.) . Mai mult, în comparație cu copiii din familii biparentale, copii care trăiesc numai cu
tatăl, simt, într -o măsură mai mică, susținerea părinteasc ă și, totodată, se observă că tatăl îl
controlează mai puțin.
Pe termen lung, s -a constatat, totuși că există copii care dau dovadă de adaptare eficientă
la situația divorțiului.

25Procesul adaptării este influențat de o multitudine de factori, cum ar f i vârsta copilului,
sexul său, natura relațiilor anterioare cu fiecare dintre părinți, acordul pentru responsabilitatea
parentală, calitatea vieții în familia monoparentală, recăsătorirea părinților etc.
Reorganizarea familiei în caz de divorț poate să pr oducă efecte semnificative pe termen
scurt, dar calitatea îngrijirii parentale este cea care are cele mai hotărâtoare și îndelungi
consecințe. Acest fapt explică de multe ori de ce copiii expuși la conflict parental au o
probabilitate mai mare de a deveni delincvenți decât ceilalți copii. Divorțul parental și, implicit
monoparentalitatea trebuie văzute, așadar, în contextul mai larg al experienței pe care o au copiii
cu relațiile familiale.
2.3. Strategii de protecție socială a familiei și copilului
2.3.1. Măsuri socio -economice implicite (facilități/ gratuități)
Femeile părinți singuri se confruntă, în general, cu dificultăți financiare, fapt pentru care
copiii din familiile monoparentale care au ca reprezentant mama tind să se maturizeaze mult mai
devreme, deoarece aceștia împart în mod egal treburile casnice. De asemenea copilul joaca rolul
de ascultător și sfătuitor asemenea tatălui. ,,Copilul îndeplinește și rolul de suport emoțional, de
substitut al soțului absent. Mamele singure sunt frecvent n emulțumite de viata pe care o duc, se
declară suprasolicitate, (stresate de grijile pe care le au și devin mai autoritare)” (l.Mitrofan & C.
Ciupercă, 1997 p. 44 ).
Conform Cristinei Ștefan, ,, în momentul în care o problemă complexă, cum ar fi cea a
familiei monoparentale, intra în sfera atenției publice, apare ca important conglomeratul de idei și
simboluri pe fondul căruia se vor articula sau nu șansele de a intra pe agenda formală.”
(C.Ștefan, 2001 ).
După cum seconstată, dependența față de asistența publică, mai ales prin alocația pentru
copii aflați în îngrijire, este frecvent privită negativ ,iar ,,beneficiarii unei astfel de susțineri din
partea statului sunt purtători ai unui stigmat social” (L.Gordon, 1992, p. 19 ).
În România, pa ttemul caracteristic femeilor singure care au în îngrijire copii preșcolari,
ar consta în preferința pentru munca pe piața nelegală sau chiar ilegală a muncii, cu un timp de

26muncă flexibil și mai ușor depus în corelație cu necesitățile de supraveghere a co piilor, în care
veniturile să crească în aceeași măsură cu efortul investit și să fie compensate prin beneficiile
rezultate din ajutorul social și alocația pentru copii. ,,Situația ca atare nu este una benefică, fiind
lipsită de perspectivă și siguranță (n u sunt, de pildă, întrunite condițiile pentru pensie). Totuși,
pentru multe familii monoparentale, aceasta este o stare de fapt adoptată pentru moment,
deoarece asigură, chiar și la minim, veniturile necesare traiului de fiecare zi și, implicit, face
posib ilă și îngrijirea copiilor. Astfel, familia monoparentală este una dintre principalele
beneficiare ale ajutorului social.
,,Un aspect foarte important care trebuie menționat se referă la ceea ce Carole Pateman a
numit: contractul conjugal. Conform cu di viziunea socială a muncii, la nivelul contractului
conjugal, rezultă o împărțire a îndatoririlor, în care femeile se ocupă de nașterea șicreșterea
copiilor, iar bărbații de câștigarea mijloacelor de trai” (C. Ștefan, 2001 ). În momentul în care se
despart (separare, divorț), mamele continuă sa îngrijească de copii, iar rolul taților se rezumă, în
cele mai multe cazuri, la plata unei pensii alimentare.
În țările europene, copiii sunt încredințați mamelor după divorț într -un procent de 75 -90
% din cazuri și doar 15% dintre tați cer sa locuiască cu copilul” (G.Lipovetsky, 2000, p. 198 ).
În mod normal, se remarcă și apariția unui clivaj între rolul patern și cel matern. Așa se
face că familia monoparentală este condusă în cele mai multe cazuri de către m amă, iar starea
economico -financiară a familiei este precară, făcând de multe ori apel la sprijinul de factură
publică.
Totuși, în viziunea lui Cătălin Zamfir, un suport generos pentru mamele singure poate
avea efecte secundare negative:
-încurajea ză fetele tinere sa nască copii, fără sa -și asume responsabil creșterea lor, fără sa fie în
cunoștință de cauza privind implicațiile și dificultățile pe care le presupune îngrijirea unei
persoane dependente;
-adesea formarea unei noi familii (mama -copil) este gândită ca un mijloc de emancipare față de
familia de origine, mai ales dacă este susținută prin suport public sigur;
-încurajează uniunile consensuale pentru a beneficia de sprijin social; conduce la creșterea
numărului mamelor singure.
Sunt în să multe situații, în care absența sprijinului pentru mamă, din partea familiei, a
comunității și chiar a societății în ansamblul ei, conduce la abandonul copilului. De aceea

27măsurile de factură publică vizează diminuarea, eliminarea cazurilor extreme de abandon al
copiilor. Abandonul a cunoscut o cotă ridicată de manifestare, atât în ultima perioadă a regimului
comunist, cât și în primii ani ai tranziției. Printre cauze sunt enumerate, în primul rând,
declanșarea sărăciei, ignorarea mijloacelor de planifi care familială, creșterea ponderii mamelor
tinere, și mai apoi, lipsa serviciilor de asistență socială, a serviciilor pentru familie (C.Zamfir,
1997,p.86-90).
Realizarea efectivă a protecție sociale a familiei și copilului este strâns legată de
cercetarea stiințifică interdisciplinară regăsită la baza mai multor s tiințecum ar fi : sociologia
generală, sociologiile de ramură ( sociologia familiei, copilăriei, juridică, deviației), psihologia
generală cu ramurele sale de studiu( psihologia vârstelo r, cuplului și a familiei, juridiciară,
psihopedagogia), economia socială și statistica socială și nu în ultimul rând dreptul cu ramurile
sale( dreptul internațional, dreptul social european, dreptul intern sau reglementarile naționale).
Potrivit document elor internaționale cât și leg islației naționale se conturează principiile
privitoare la p rotecția familiei și copilului î n România, care se circumscriu Strategiei Europene
2020, într -o viziune modernă și eficientă care pune accent pe educație, să nătate, o cuparea forței
de muncă , locuire și asistență socială și care vizează în principal urmatoarele aspecte : respectarea
vieții intime, familiale și a vieții private ; împletirea tradiției adevarului biolo gic cu respectul
pentru persoană și protecția personali tății, incluzând aici și perspectiva bioeticii creștine(
bioetica-este axată pe valorile morale și spirituale) ; ocrotirea și sprijinirea familiei și, implicit,
asigurarea securității familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale bazată pe
prietenie, afecțiune și intrajutorare morală și materială a membrilor familiei.
Legislația din cadrul protecției sociale a familiei și copilului se evidențiază începand de la
dreptul internațional al drepturilor omului, precum și de la protecția drepturi lor copilului. Aceasta
pentru că, respectul pentru demnitatea umană ca principiu al protecției sociale juridice începe de
la‘’respectarea drepturilor, libertăților, imunităților și benefic iilor pe care orice ființă umană este
îndreptățită sa le ceară dela societatea în care trăiește’’.
În domeniu protecției familiei și a copilului normativitatea socio -juridică are în vedere
totalitatea actelor normative explicite sau implicite, diferite grade de generalitate, cu impact
direct sau indirect asupra aspectel or legale de comportament demografic, structura și funcțiile

28familiei, măsuri economice explicite și implicite, dezvoltarea serviciilor sociale, în general, și a
asistenței familiale, în particular.
Reforma legislativă realizată prin adoptarea Legii nr. 272 din 21 iunie 2004 privind
protecția și promovarea drepturilor copilului evidențiaza urmatoarele aspecte privind mediul
familial și î ngrijirea alternativă oferită copilului :
-Co-responsabilitatea parentală asupra creșterii copiilor, în funcție de interesu l superior al
copilului;
-Dreptul copilului să crească alături de părinții săi;
-Depistarea precoce a situațiilor de risc privitoare la separarea copilului de părinții săi, precum
și la prevenirea comportamentelor abuzive ale părinților și a violenței în fam ilie;
-Sprijinirea părinților prin acordarea sistematică a serviciilor și prestatiilor (consiliere, terapie,
mediere), în baza unui plan de servicii întocmit de serviciul public de asistență socială, având
ca obiectiv prevenirea separării copilului de părinții săi sau instituirea unei masuri de
protecție specială;
-Imposibilitatea se parării copilului de părinții săi sau de unul dintre ei, împotriva voinței
acestuia, excepț iile fiind dictate de interesul superior al copilului;
-Dreptul copilului la protecție alternativă: tutelă, adopț ie, măsuri de protecție specială;
-Luarea măsurilor în vederea asistenței specializate a părinților decăzuți din drepturile
părintești, precum și a celor cărora le -a fost limitat exercițiul anumitor drepturi părintești,
precum și a celor cărora le -a fost limitat exercițiul anumitor drepturi.
Un rol important ce ține de protecția socială a familiei și copilului îl au serviciile sociale.
Serviciile sociale din România fac referire la măsuri și acțiun i care se realizează pent ru a
răspunde promt și eficient la nevoiile sociale individuale, familiale sau de grup; protecția
persoanei și prezervarea autonomiei; depășirea unor situații de dificultate; prevenirea
marginalizării și excluziunii sociale și tot odată promovarea incluziu nii sociale (Sandu M., 2016,
pp.255-260).

29Serviciile sociale sunt definite ca programe specializate, tehnici de intervenție sociale,
activități organizate, metode de indentificare a necesităților și tipurilor specific de
disfunctionalități ce pot aparea l anivelul social. Se consideră că scopul cel mai important al
serviciulu i social este cunoașterea, învățarea socială, proces care se efectuează pe baza unei relații
directe între client și asistentul social. Sistemul de asistență socială include atâ t serviciile sociale
oferite de instituțiile de stat, cât și de organizatiile private non -guvernamentale sau voluntare.
Structura sistemului serviciilor de asistență socială este structural dependent de profilul
organizării social -economice, de modele cultural pr ezente în comunitate, cât și de opțiunile
politice (Irimescu G., 2004, p. 152) .
În România furnizorii de servicii sociale se clasifică, dupa cum urmează:
Instituții de stat / publice de asistență social
-Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Pe rsoanelor Vârstnice: ANPDCA (
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adoptie) +ANPD (Autoritatea
Națională pentru Persoanele cu Dizabilități)+ ANOFM (Agenția Națională pentru Ocupar ea
Forței de Muncă)+ ANPIS(Agenț ia Națională pentr u Plăți și Inspecție Socială);
-CNASR-Colegiul Bational al Asistenților Sociali: Comisia de avizare și atestare
profesională;
-DGASPC -Direcția Generală de Asistența Socială și Protecție a copilului -organizată la nivel
județean;
-SPAS-Serviciul Public de A sistență Socială;
-DAC-Direcț ia de Asistență Comunitară;
-Instituții publice locale -spitale, școli, centre de plasament, cămine de pensionari,
penitenciare, servicii de probațiune, compartimente /cabinet de asistență socială.
Servicii private/ voluntariat în domeniu asistentei sociale:
-ONG naționale/internaționale (cu sediul în țară și în străinatate) -asociații și fundații
neguvernamentale nonprofit, precum și alte forme de organizare ale societății civile;

30-Biserica-(la nivel de parohie, episcopie, eparhi e)-asociații, fundații, birouri de asistență
socială;
-Persoane fizice autorizate în condițiile legii –cabinete private de asistență socială, de
asistență familială, de psihote rapie(Sandu M., 2016, p. 262).
2.3.2. Strategii de asistare psiho -socială
Anterior am identificat care sunt principalele consecințe ale divorțului, precum și ariile
problematice în familiile monoparentale. Astfel că, divorțul determină, pentru membrii familiei,
importante consecințe pe plan economic, social, psihic și juridic.
În momentul în care părinții decid să se despartă, distrug capitalul social pe care l -ar fi
putut avea copilul, dacă ei ar fi rămas împreună. Când tatăl este cel care părăsește căminul, el
devine mai puțin devotat copilului său, mai puțin dornic s ă investească timp și bani în creșterea
copilului. Poate fi redus și accesul la capitalul social în afara familiei atunci când legătura dintre
copil și cercul de apropiați ai tatălui se rupe sau când mama se mută, întrerupând toate legăturile
cu profesorii , cu prietenii și vecinii copilului” (A.Pescaru, 2004, p.28 ).
În familia monoparentală, viaț a poate fi destul de stresantă atât pentru adult, cât și pentru
copii, deoarece divorțul are implicații negative serioase asupra individului. Astfel, părintele
căruia îi rămân în grija copiii se va simți copleșit de multe sarcini și îndatoriri cum ar fi îngrijirea
adecvată copiilor și menținerea serviciului (întrucât resursele bănești se reduc foarte mult în urma
separării de soț / soție).
Cercetările efectuate de Richards și Schmiege (1993), cu referire la consecințele
suportate de către copiii crescuți în familii monoparentale, au demonstrat că există aspecte
negative,. La rândul lor, ajunși la maturitate, acești copii vor avea tendința să -și formeze și ei
astfel de familii, vor avea realizări materiale și profesionale scăzute și pot avea dificultăți de
formare a unor relații de durată cu partenerii . În consecință, „copiii care cresc într -o familie cu
un singur părinte biologic trăiesc mai rău, în general, decât cei crescuți de ambii părinți, care
locuiesc împreună, indiferent de rasă și mediul educațional al acestora, indiferent de faptul ca
părinții sunt sau nu căsătoriți atunci când se naște copilul și indiferent de faptul că părintele care
locuiește cu el se r ecăsătorește sau nu” (A.Pescaru,2004, p.79 ).

31Destrămarea familiei este dureroasă atât pentru copii, cât și pentru adulții implicați. Copiii
sunt foarte sensibili, dar totodată receptivi la schimbarile ce intervin în cadrul familiei, simt că
ceva se petre ce cu părinții lor, de aceea, indiferent de vârstă sau de temperament, copiii trebuie să
fie informați cu privire la decizia de separare. În momentul discuției cu aceștia, este bine ca ambii
părinți să fie prezenți. Este foarte important ca părinții să nu includă acuze . Copiii vor face față
mai bine acestei situații, în limitele adecvate vârstei lor, atunci când sunt implicați și informați cu
privire la tot ce se întamplă.
Este esențial ca părinții să se respecte și să facă efortul de a discuta, deoarece acest lucru
îl va ajuta pe copil să suporte mai ușor situația. În încercarea lor de a aplana pe cât posibil durerea
copilului, este indicat ca ei să urmărească semnele de stress și să fie consecvenți, încercând să
păstreze o relație strânsă cu cel mic. Co pilul are nevoie să petreacă timp cu fiecare părinte,
pentru a se asigura că atât mama, cât și tatăl, continuă să îi fie alături.
Pe tot parcursul perioadei de separare este recomandat ca părinții să acorde prioritate
nevoilor copilului și să îl ajute să t reacă peste această experiență. În același timp, un ajutor pentru
copil poate veni din partea celor apropiati (bunici, rude, prieteni) sau cadrele didactice ale
acestuia, rolul lor fiind foarte important. Colaborarea părinților cu profesorii, sprijinul
psihologilor sau al consilierilor școlari, intervenția asistentului social și implicarea copilului în
activități plăcute care să îi captiveze interesul, joacă un rol determinat.
Pentru acest motiv s -a căzut de acord pentru binele persoanelor implicate, mai a les pentru
copii să funcționeze o echipă denumită medierea divorțului formată din persoane specializate
(asistenți sociali, consultanți și terapeuți maritali) ce au drept sarcină asistarea cuplului în timpul
și după procesul separării pentru a -și rezolva p roblemele personale, juridice, legate de custodia și
întreținerea copiilor.
Asistența socială a familiei este una dintre cele mai dezvoltate ramuri ale asistenței
sociale, deoarece prin aplicarea ei în cadrul familiei și pentru familie se cuprinde totalita tea
problemelor de asistență socială (F.Mănoiu, V. Epureanu, 1996, pp.47 -48). Asistentul social își
găsește locul în cadrul familiei dezorganizate rezolvând cu succes problemele familiei. În
această situație stadiul cunoașterii cazurilor de dezorganizare a familiei are o importanță
deosebită, deoarece în funcție de acest stadiu există sau nu posibilitatea de refacere a familiei.
Cu cât stadiul de dezorganizare este mai avansat, cu atât refacerea familiei este mai dificilă,
uneori chiar imposibilă.

32Pentru a putea acorda asistență socială competentă într -un caz de divorț pentru membrii
cuplului destrămat și participanții la viața socială în general , un bun asistent social trebuie să știe
cădestrămarea vieții de familie, este un eveniment cu profunde imp licații sociale.
Puțini dintre copii vor să accepte divorțul ca un răspuns la problemele și relațiile
tensionate dintre părinții lor. Pentru adulți este foarte dificil să -i ajute pe copii să facă față
durerii provocate de separare sau divorț. Părinții pot evita discutarea deciziilor lor cu copiii,
căci ei înșiși sunt atât de nervoși și de confuzi. Asistentul social trebuie să fie pregătit să acorde
copilului ajutorul necesar pentru ca acesta să depășească multiplele probleme declanșate de
divor ț. De multe ori părinții, consideră că dacă nu le vor spune copiilor ce se întâmplă îi vor
proteja. Totuși, copiii observă și înțeleg totul. De aceea, asistentul social este familiarizat cu
efectele pe care divorțul le poate provoca în conștiința și compor tamentul copiilor și poate
interveni pentru ca încrederea în sine a copilului să fie recâștigată..
În cazuri de divorț, asistența socială urmărește scopul de a înlătura cauzele ce au creat
această situație și de a conduce la aplanarea conflictelor, deoarec e intervenția eficientă a unui
asistent social profesionist constă nu în rezolvarea unor probleme dificile, ci în abilitatea de a
preveni cele mai simple situații.
Oricare ar fi cauzele ce duc la divorț, cert este faptul că acestea afectează sănătatea
psihică, chiar și cea fizică a soților, a copiilor etc. În concepția unora, divorțul nu este altceva
decât o rezolvare a problemelor stresante. Mulți din cei care divorțează nu conștientizează
faptul că nu sunt pregătiți pentru stresul care urmează. Dacă se i au decizii pripite, urmează
crize grave, readaptarea după separare fiind lentă și dureroasă.

33CAPITOLUL 3. ASUMAREA RESPONSABILITĂȚII MATERNE ȘI
PATERNE. CO -RESPONSABILITATEA PARENTALĂ –studiu de caz
3.1. Aspecte metodologice –abordare, metodă, tehnici de investigație (Anexa 1.
Ghidul de interviu realizat cu mama ;Anexa 2. Ghidul de interviu realizat cu tata)
În partea aplicată a lucrării mele am folosit interviul structurat ca metodă de cercetare.
Interviul reprezintă una dintre cele mai frec vent utilizate metode de cercetare, aplicată atât în
științele sociale, științele socioumane, cât și în desfășurarea diverselor activități profesionale.
Interviul meu a constrat în prezentarea unui set de 10 întrebări către două familii, în mod
direct, faț ă în față. Astfel, acesta a fost aplicat unui tată părăsit de soția sa care își crește copilul
cu ajutorul mamei și surorii lui, și o femeie care, de asemenea, este unicul susținător parental al
fiului ei. Am ales ca metodă interviul structurat, tocmai pen tru a putea compara și analiza
situațiile celor două familii și responsabilitățile apărute ca urmare a separării de partenerul de
viață.
În continuare, voi expune situația celor două familii, precum și interviurile, urmând ca,
mai apoi, să analizez care s unt asemănările și deosebirile dintre cele două cazuri.
Cazul 1. Interviu realizat cu o mamă care își crește singură copilul (vezi Anexa 1)
Prin expunerea cazului familiei 1. voi încerca să aduc în vedere consecințele unui divorț.
În acest sens, am identificat o familie care a trecut recent printr -un divorț, din mediul rural, dintr –
o localitate din apropierea orașului Iași, Moreni.
Familia a fost compusă din trei membri: soția D. (29 ani), soțul I. (34 ani) și copilul B. (8
ani).
Cei doi s-au cunos cut în urmă cu 11 ani în Grecia. Ambii erau la muncă acolo, departe de
familie și de casă. Un prieten comun le -a facut cunoștință și, inițial, au crezut că a fost dragoste la
prima vedere. Soarta a făcut ca I. să fie de loc exact din același sat cu bunicii materni ai D.,
localitatea Horlești, județul Iași.

34D. provine dintr -o familie numeroasă, cu 10 copii. Mama ei a trecut printr -un divorț,
acesta având loc în urmă cu 5 ani, pe când mama ei avea 51 de ani. Cauzele divorțului mamei au
fost multiple, accen tuate de comportamentul imoral al sotului. Pe fondul geloziei și al consumului
de alcool, acesta adresa injurii tuturor copiilor și, in special, mamei. Mai mult, barbatul nu a avut
niciodata un loc de munca, ei putând să se întretina doar din alocatiile copiilor si ajutorul social.
Pe când avea 15 ani, toata familia D. s -a convertit de la ortodoxism la cultul baptist. Învățăturile
preluate din mediul respectiv au făcut ca aceasta să fie o persoană rezervată și timidă. În
momentul în care ea l -a întâlnit p e fostul soț, acesta a fost primul ei iubit. În urma unei neglijențe
sau a neștiinței, D. a rămas însărcinată. A urmat o perioadă dificilă pentru ea. Pe lângă faptul că
nu se simtea apreciată și iubită de către partenerul ei, familia a respins -o pe fondul încălcării
dogmelor religioase. A fost singură multe luni, departe de casă. Cu 4 luni înainte să nască a
revenit în țară alături de I. și au decis să se căsătorească. A acceptat să treacă la religia catolica
(bărbatul era catolic) si s -au căsătorit în satu l partenerului său, alături de familiile lor.
Când credea că viața i se va schimba și că lucrurile vor evolua spre bine, totul a fost
contrar pentru ea. Certurile cu soacra și neînțelegerile cu soțul ei erau zilnice, fapt pentru care,
după nașterea copil ului a fost primită acasă de către mama ei, iar I. a plecat la muncă în
străinătate. Telefoanele de la acesta erau tot mai rare, certurile, gelozia, reproșurile și cuvintele
urâte au început să apară, iar căsnicia lor se degrada tot mai mult. Cu vizite în țară ale soțului pe
reprize, D. și -a crescut băiețelul cu ajutorul mamei și al fraților ei. După 10 ani în care a stat mai
mult despărțita de soțul ei, a decis să pună capăt căsniciei. A intentat un divorț, iar la finalizarea
acestuia, a câștigat custodia băiețelului. În prezent, D. lucrează ca vanzatoare și reușește să îi
asigure copilului cele necesare. Cei doi au relație foarte apropiată, iar baietelul cunoaște foarte
bine relația dintre cei doi părinți. Femeia i -a explicat de ce a luat această decizie și de multe ori ea
spune că se consultă cu băiețelul ei așa cum ar face -o cu un matur.
Într-un an de la divorț, tatăl copilul l -a vizitat doar de două ori. Prima dată, copilul a
refuzat să îl vadă, iar a doua oară, la îndemnul bunicii materne, si -a văzut tatal și au petrecut
împreună o oră. De atunci, printre mesajele amenințătoare la adresa fostei soții, I. nu se
interesează de soarta băiețelului.
Bărbatul i -a plătit pensia alimentară copilului doar primele 2 luni dupa divort.

35În prezent, Diana încea rcă să își refacă viața, însă este sceptică în a se mai apropia cu
adevărat de un bărbat. În primul rând intervine teama de a nu fi acceptat băiețelul ei, dar și teama
de a nu fi mințită sau doar folosită.
Cazul 2. Interviu realizat cu un tată care își crește singur copilul (vezi Anexa 2)
Familia 2. A fost formată din C. și M., doi oameni maturi, trecuți deja prin viață și grele
încercări. S -au cunoscut când aveau 33, respectiv 31 de ani. După numai 1 an de relație, cei doi s –
au căsătorit și la un interval foarte scurt de timp s -a născut și Ș., băiețelul lor. Încă din momentul
în care s-au cunoscut, cei doi au locuit împreună cu chirie în orașul Iași. M.era originară din Iași,
crescând în oraș. De cealaltă parte, C. era bărbat de la țară. Familia fe meii a avut posibilități
financiare pentru a o putea ajuta să își finalizeze studiile, fapt pentru care aceasta a terminat
facultatea și lucra la o bancă. Bărbatul, în schimb, lucra în domeniul construcțiilor, mai exact la
interioare, ca muncitor necalific at. Cu toate că la început acest lucru nu a contat, pe parcurs avea
să fie, în parte, motivul destrămării căsniciei lor.
Odată cu venirea pe lume a copilului, cheltuielile celor doi erau tot mai mari.
Nemaiputând să achite chiria și utilitățile, cei doi au luat decizia de a se muta la țară, într -un sat
din apropierea Iașului, la numai 25km distanță de oraș. Cu toate că la început situația lor a fost
bună, cei doi reușind să se descurce foarte bine cu naveta, pe parcurs situația s -a schimbat. În
urma discuți ei cu bărbatul, acesta a spus că simțea că soția lui era tot mai absentă și că o simțea
nefericită. După îndelungi certuri și neînțelegeri, ea a decis să plece la părinții săi, în oraș, punând
decizia pe seama neacomodării la țară. Problema cea mai gravă e ste că femeia a plecat, pur și
simplu, părăsindu -și copilul. În urma divorțului, băiețelul a rămas alături de tată, fiind crescut de
bunica lui și de sora tatălui. Mai mult, acesta este atât de atașat de mătușa lui, încât o numește
,,mamă” . Mătușa lui este ce care îl ajută la teme, merge la ședințele copilului și îi poartă mereu de
grijă. Aceasta este necăsătorită. Tatăl îl susține de asemenea, însă, de multe ori consideră că este
depășit și în vârstă pentru a ține pasul cu copilul său.
Mama biologică a co pilului locuiește în prezent în Italia, iar tatăl nu mai are nicio veste de
la ea.

363.2. Etapele analizei de caz și managementul de caz în asistență socială (Anexa 3 și 4
PIP/PIS –Planul Individualizat de Protecție și Planul de Servicii)
3.2.1.Prezentarea ariei problematice
Managementul de caz, prin prisma asistenței sociale, este utilizat pentru toate categoriile
de beneficiari. Cu toate acestea, principiile managementului sunt definite în România prin
standardele obligatorii în special pentr u domeniul protecției drepturilor copilului.
În cazul nostru, pentru consilierea și ajutarea copiilor ce trec prin drama separării celor
doi părinți, asistențul social are în vedere următoarele strategii pentru a atinge acest scop, și
anume:
1. Creșterea capacității copiilor de a se dezvolta, de a face față problemelor și de a le soluționa
2. Creșterea abilităților copiilor de a interacționa
3. Întărirea legăturii dintre copil și sistemele care furnizează resurse și servicii de susținere
4. Contribuirea la creșterea capacității sistemelor de furnizare a serviciilor sociale
5. Crearea și promovarea modalităților de lucru inter -instituționale
6. Contribuirea la dezvoltarea și îmbunătățirea politicilor sociale în domeniul protecției copilului
ce suferă de pe urma divorțului părinților.
Principalul scop al managementului de caz este acela de a optimiza funcționarea și
bunăstarea beneficiarului cu ajutorul furnizării de servicii, în cel mai eficient mod, cu rolul de a
rezolva nevoi complexe.
Există mai mul te strategii ce conduc către asigurarea calității managementului de caz în
cazul protecției copilului aflat într -o situație de criză familială. În primul rând, se va încerca
crearea unui climat prietenos, prin utilizarea deschisă a comunicării pentru ca, m ai apoi, să se
strabilească un plan de acțiune . Monitorizarea are un rol determinant în tot acest proces.
Etapele esențiale ale procesului de management de caz sunt următoarele :
1. Identificarea și înregistrarea cazului (presupune un proces de identificare a copilului și a
familiei divorțate);
2. Un proces de evaluarea inițială, ce are în vedere o investigare sumară a situației copilului;
3. Deschiderea cazului de către asistentul social ( se va avea în vedere colectarea de informații și
întrepr inderea acțiunilor pentru soluționarea acestuia);

374. Evaluarea complexă (are ca scop investigarea și analiza copilului și a mediului său de viață, a
familiei și relațiile sociale etc.). Acuratețea evaluării este importantă. Pentru stabilirea unei relații
terapeutice cât mai rapid și efectiv posibil, asistentul social trebuie în primul rând să exprime
întelegere pentru situatia în care se află copilul și familia. Aceasta se realizează prin reflectarea
spuselor subiectului ceea ce -i arată că a fost auzit, î nțeles, acceptat și nejudecat;
5. Planul individualizat de servicii (presupune măsurile și acțiunile concrete întreprinse cu scopul
satisfacerii necesităților copilului); -veziAnexa 3.
6. Implementarea planului individualizat de intervenție (are în veder e acțiunile specifice de
intervenție realizate de către asistentul social, care este și managerul de caz. De asemenea, are în
vedere și mobilizarea și implicarea tuturor resurselor umane, financiare, materiale, comunitare cu
scopul soluționării problemelor );-veziAnexa 4.
7. Monitorizarea (asistentul trebuie să supravegheze permanent starea copilului și să intervină în
cazul în care apar factori neprevăzuți care pot afecta echilibrul copilului);
8. Reevaluarea cazului (prin evaluarea periodică a progrese lor copilului în vederea adaptării la
situația în care se află);
9. Închiderea cazului (este momentul în care asistentul social decide, în acord cu supervizorul
său, să încheie implicarea în cazul dat).
3.2.2. Factorii destabilizatori ai cuplului marita l
Divorțul este un fenomen psiho -social complex ce constă în destrămarea vieții de
familie, eveniment cu profunde implicații sociale, majoritatea cu o rezonanță negativă pentru
membrii cuplului destrămat și participanții la viața socială.
Din punct de vedere societal și individual, divorțul este un fenomen ambivalent: el
rezolvă o serie de dificultăți înlăturarea conflictelor și tensiunilor familiale, atenuează
traumatizarea copiilor ca urmare a disputelor dintre părinți , dar crează și altele noi stres psihic,
dificultăți economice etc. Când începem să discutăm despre divorț trebuie să ținem cont de faptul
că el nu este un simplu eveniment, ci un proces adesea traumatizant. El conduce la tensiuni,
conflicte, frustrări și insati sfacții ale căror efecte se prelungesc dincolo de pronunțarea instanței
judecătorești.

38Realizarea și menținerea solidarității și stabi lității familiale au loc în mod
diferit.Unele familiinureușesc săstabilească relațiidesolidaritate, altelenu-șipotmenține
solidaritatea realizată, iar altele realizează solidaritatea și o mențin. În primele două situații,
șansele de disoluție a familiei sunt mari. Instabilitatea și disoluția familiei sunt, în același timp,
probleme individuale și sociale atât la nive lul condiționărilor lor, cât și la nivelul efectelor pe care
le au(I.Mihăilescu, 1999,p.103).
În cazul Familiei 1, problema principală a disoluției familiei a constat în lipsa de
comunicare dintre cei doi, augmentată de plecarea în străinătate a bărbatu lui. Lipsa comunicării
duce la neînțelegeri și, mai mult, consecințele lipsei de comunicare afectează întreaga
personalitate și, de asemenea, are influență foarte mare asupra vieții personale, profesionale și
sociale.
În cazul Familiei 2, factorul destabil izator al mariajului a fost incapacitatea femeii de a se
adapta la țară. Cu toate acestea, ea nu a făcut niciun efort pentru a schimba această situație și nici
nu a încercat să își salveze căsnicia.
3.2.3. Impactul divorțului asupra partenerilor de cuplu și a copiilor
Procesul separării este dificil pntru toți cei implicați în acest fenomen și afectează viața
celor doi parteneri și a copilului în mod semnificativ. La nivel de trăiri personale, cei doi au
sentimente de trădare, furie, neliniște, blocaj emotional, sentimentul de lipsă a sensului în viață,
vinovăție, confuzie, trăiri ce conduc la oboseală, dificultăți de concentrare sau irascibilitate.
Divorțul este mai complicat atunci când sunt și copii la mijloc. Rolul de părinte singur
presupune noi responsabilități și noi tipuri de acțiuni. În condițiile unui divorț, se întâmplă ca
nevoile copiilor să fie puternic amenințate. Pe lângă nevoile materiale, copilul are și nevoi
emoționale, acestea fiind esențiale în dezvoltarea armonioasă și păstrarea e chilibrului celui mic.
Cele mai comune probleme și sentimente determinate de separarea partenerilor sunt
sentimentul de singurătate ,probleme de sănătate, starea de depresie, dificultăți financiare,
suferința ca urmare a despărțirii de proprii copii, pro bleme ce țin de impunerea autorității în fața
copilului, de educație, de responsabilitate etc.

39Efectele negative ale divorțului asupra copilului pot fi multiple și variate, precum
izolarea copilului față de părintele cu care nu locuiește, efect augmentat de dorința soților de a nu
mai interacționa, lipsa afectivității, pierderea interesului față de copil (din partea părintelui care
plecat), răcirea relației copilului față de propriul părinte cu care locuiește ca urmare a faptului că
acesta lucrează, etc.
Pentru ca un copil să se dezvolte fără probleme într -o familie monoparentală trebuie să
existe o despărțire amiabilă între părinți, să se înțeleagă în privința timpului petrecut cu copilul,
respectând nevoile acestuia în mod echilibrat. Uneori este necesar ca minorul și părinții acestuia
să participe la consilieri psihologice sau să apleze la sfaturile unui asistent social pentru ca
adaptarea la situațe să se realizeze pe calea cea mai potrivită copilului.
În Familia 1, relația mamei cu băiețelui ei este foarte strânsă, pe când în Familia 2, tatăl
se simte depășit de rolul său de tată singur. Tocmai de aceea, ajutorul venit din partea familiei
extinse este esențial pentru creșterea copilului. O interacțiune eficientă a copilului cu alți membri
ai familiei (sora, bunicii) dovedește un efect benefic asupra copilului.
3.2.4. Încredințarea copiilor minori și asumarea responsabilității materne
Din ce în ce mai mult asistăm la cazuri de familii monoparentale, în care mama este cea
care crește singură copilul.
Conform autorilor anterior citați, I. Mitrofan și C. Ciupercă (1998), familiile
monoparentale conduse de mame se confruntă cu următoarele probleme:
-aparinția dificultăților financiare
-apariția altor sarcini auxiliare, nespecifice r olului de mamă (de exemplu, privitul la un meci de
fotbal cu băiețelul)
-schimbări de rol în relația cu copilul, acesta devenind confidentul mamei (în Familia 1, mama a
declarat că ea se sfătuiește cu copilul pentru orice decizie importantă.)
Situația în care mama singură este cea care își crește copilul ca urmare a divorțului este
cu mult mai frecventă decât cea a familiei monoparentale paterne. Foarte multe dintre mamele
singure aflate în această situație au tendința de a deveni hiperprotectoare, copilul devenind
singurul ei sprijin moral.

403.2.5. Responsabilitatea paternă -aspecte psiho -socio-economice
Figura paternă, care să ofere un model masculin primar este foarte importantă, mai ales în
cazul unui băiețel. Î n primul rând, în cazul familiei monoparentale paterne, un tată bun este un
tată prezent emoțional în viața copilului. El trebuie să își intre în rolul de părinte îndrumător
pentru copilul său. Un băiat fără tată și fără un model masculin la care să se rap orteze, are mari
șanse ca, în rolul său de tată, să nu știe să fie prezent și implicat în creșterea și educarea copilului.
Mai mult, cum este exemplul Familiei 2, o condiție primordială este aceea ca tatăl să nu uite,
totusi, că generația fiului său este d iferită față de generația lui și trebuie să încerce să se adapteze
la prezent. Din păcate, tatăl familiei 2 nu reușește să se implice suficient de mult în viața
propriului copil, deoarece se simte depășit de multe responsabilități, multe dintre acestea fii nd
motivate de diferența de vârstă dintre el și copil.
Familia se află în centru în viața unui copil, deoarece el își trăieste primii ani din viață în
cadrul acesteia, fiind locul unde își însușește valori, unde învață să se descopere pe sine, unde își
modelează comportamentul etc. Familia monoparentală condusă de către tată are următoarele
caracteristici:
-tații au mai puține probleme financiare
-în schimb, se confruntă cu probleme gospodărești (prepararea hranei, curățenie etc.).
3.2.6. Resurse din partea familiei extinse
Familia extinsă este familia care cuprinde, pe lângă părinte și copii, și familia de origine a
unuia sau altuia dintre soți .
În ambele cazuri analizate, soții singuri locuiesc cu părinții lor. Astfel face ca, o parte din
responsabi litățile acestora să fie preluate și ceilalți membri ai familiei extinse, fapt ce ușurează
atât financiar, cât și moral, emoțional munca părintelui singur. Mai mult, în ambele familii, copiii
s-au raportat către un membru al familiei extinse și i -au confer it rolul de mamă sau de tată,
încercând să descopere în aceștia figura părintelui absent din viața lor.
Părinții sunt, în mod obișnuit, atât de implicați în propriile lor probleme cauzate de
schimbări, încât nu prea au timp și răbdare să răspundă așa cum ar trebui dorințelor copiilor.
Bunicii sau ceilal’I membri ai familiei pot fi o sursă foarte bună de sprijin. Un aspect esențial îl

41constituie faptul că familia extins ătrebuie să evite după divorț să facă comentarii negative asupra
fostului ginerei/ foste i nurori. Familia conștientizează problemele, însă nu trebuie să distrugă
imaginea copiilor despre părinți.
Faptul că există un adult care, într -adevăr, îl ascultă, permite copilului să -și formeze
încrederea în sine. Pentru copil este important să conștie ntizeze existența unei persoane care -l
poate sfătui în momentele importante, mai ales când trebuie să ia decizii. Pe de altă parte, copiii
obțin siguranță și stabilitate, cunoscând faptul că aparțin unei familii extinse, care este unită.
3.3. Asumarea responsabilității materne și co -responsabilitatea parentală. Studiu de
caz
Tipul acesta de familie monoparentală se bucură de mai multă aten ție din partea
cercetătorilor deaorece majoritatea părin ților singuri sunt femei.
Profilul mamelor singure include următoarele caracteristici:
-majoritatea familiilor monoparentale conduse de femei sunt formate doar din mama și copilul
ei;
-în aceste familii, mama asigură mai mult custodia fetelor, decât cea a băie ților;
-cu privire la vârsta mamei, se observă o sc ădere a vârstei atribuită cre șterii numărului de femei
tinere care dau na ștere uor copii ilegitimi ca și creșterii ratei divorțului la tinerele femei care s-au
căsătorit timpuriu (I.Mitrofan & N. Mitrofan, 1991, p. 232) .
Așa cum aminteam anterior, principa lele probleme care apar în cazul mamelor singure
sunt:
-dificultăți financiare, iar copilul devine uneori un suport economic sau o sursă de venit de la
serviciile sociale;
-extinderea rolului cu sarcini auxiliare nespecifice -această extindere de roluri parentale necesită
timpși energie. Se constată tot mai jult că, în cazul femeilor cu pregătire superioară și posibilități
financiare, problemele ca mame -singure sunt mai pu ține, decât în cazul celor cu nivel scăzut de
pregătire. Astfel, problema cu absen tarea de la serviciu, ocazionată de îmbolnăvirile copilului,
vacanțele școlare și îngrijirea și supravegherea copiilor mici, sunt mai greu rezolvate de mamele
cu statut social mai scăzut;

42-dilatarea rolului parental are drept efect accentuarea mai multor paternuri autoritare în îngrijirea
copiilor. O altă schimbare în familie constă în atribuirea unor resonsabilită ți sporite primului
născut față de frații mai mari. Experiența stresantă a mamei -singure este generată de faptul că ea
trebuie să participe la c ea mai mare parte a activită ților familiale (sarcini domestice, îngrijirea
copiilor, timp personal de autoîngrijire și activități sociale și recreative);
-schimări în rela ția cu copilul –unele mame divor țate își schimbă maniera de relaționare cu
copilul,ceea ce poate conduce la inversarea rolurilor de adult și copil. În multe cazuri, mama
împarte rolul parental cu primul născut și așteaptă de la acesta să gândească și să acționeze mai
matur decât vârsta sa. Dacă mama îi atribuie copilului rolul părintelu i absent, conflictele părinte –
copil ajung până la a imita confictele maritale ale mamei cu fostul so ț sau partener. În mod
primar sunt implicate aici sentimente de gelozie și competiție, iar copiii nu sunt capabili să -și
exprime sentimentele conflictuale, tensiunile și resentimentele față de plasarea în această poziție.
Aceste situații sunt corelate cu cazul Familiei 1., unde mama își crește singură băiețelul.
În concluzie, multe dintre familiile monoparentale sunt conduse de mama –divorțată
și/sau care are o vârstă încă tânără. Aceste femei se pot a ștepta la o experiență stresantă, în
special din punct de vedere financiar. Ele exercită un rol extins parental incluzând simultan
componente concuren țiale în conducerea familiei. De aici rezultă o serie de sc himbări în rela țiile
cu copiii, care pot fi observate în slăbirea grani țelor dintre rolurile previzibile de adult și de copil
și care se reflectă într -o valoare a acestora. Multe femei găsesc extrem de stresant acest statut, dar
încearcă să se adapteze pri ntr-o varietate de căi (I.Mitrofan & N. Mitrofan, 1991, p . 250).
3.4. Asumarea responsabilității paterne și co -responsabilitatea parentală. Studiu de
caz
Problemele aferente familiei monoparentale materne se răsfrâng și asupra celor la care
tatăl stă în capul familiei de unu singur. Monoparentalitatea paternă, așa cum am văzut în
subcapitolele anterioare, prezintă următoarele caracteristici:
-în structura lor intră mai mult băie ții, ei preferând să stea împreună cu tatăl custodial;
-tații dispun de o m ai mare libertate financiară;
-tații singuri au un rol adecvat în susținerea nevoilor emoționale;
-părinții singuri tați apelează și la alte ,,surse” de ajutorare în creșterea copilului/copiilor;

43-modificări în stilul de via ță–evită activită țile care implică prezen ța unor upluri căsătorite (I.
Mitrofan & C.Ciupercă, 1997, pp . 47-49).
Lipsa veniturilor celor doi, timpul relativ mare dedicat muncii pentru ob ținerea veniturilor
financiare în defavoarea aten ției asupra copilului au efecte negative atât a supra părintelui cât și
asupra copiilor.
Numărul familiilor monoparentale paterne este mai mic decât cel al familiilor
monoparentale materne, asta și din cauza că, de obicei, copii sunt încredințați mamei, în urma
divorțului, iar creșterea copiilor este vă zută ca o acțiune de natură maternă. Mama este văzută ca
cea care are rolul de a se îngriji de o bună cre ștere și de bunăstarea copiilor. Încă de la
începuturile formării familiei, rolul bărbatului era acela de a asigura partea financiară, de a se
ocupa de reparațiile casei și ale autovehiculului în cazul urban, iar în cazul rural, bărba ții se
îngrijeau de muncile câmpului, în timp ce femeia se ocupa de treburile casei și creșterea copiilor
(R. Popescu, 2003,p. 302).
În cazul Familiei 2, tatăl s -a văzut în situația de a fi părinte singur ca urmare a plecării
mamei fără nicio eplicație. Tatăl a fost obligat de împrejurimi sa -și exercite custodia, ca urmare a
faptului că mama s -a dovedit a fi incapabilă să -și îngrijească copilul din punct de vedere financia r
și emoțional.
3.5. Concluzii și propuneri privind managementul de caz în asistența socio -familială
Co-parentarea este o expresie folosită pentru a -i descrie pe părinții divorțați sau separați,
sensibili la necazul copiilor lor, care își însușesc anu mite tehnici cu sopul de a evita să -și
determine copilul să aleagă pe unul dintre ei. Multor cupluri le este foarte dificil să divorțeze pe o
cale amiabilă. De obicei, intervine furia, resentimentele, dezamăgirea etc. Părinții tin să se
folosească în mod g reșit de copil, considerându -l un mod de a -l controla pe celălalt părinte. Toate
acestea expun copilul unui risc mărit, împovărându -l și mai mult decât este în urma problemelor
generate de divorț.
Așa cum am constatat în cele două cazuri, când familia se reorganizează ca urmare a
divorțului, responsabilitățile parentale se vor modifica și ele. Tocmai de aceea, este necesar și
păstrarea unei relații de parteneriat cu fostul partener. O relație bazat ă pe cooperare între doi

44adulți, cu privire la probleme parentale, ajută copiii în procesul general de adaptare a acestora la
divorț. Am putut observa că adptarea la divorț și la problemele cu care se confruntă copiii,
permite părinților să le ofere supor t copiilor în mod lucid.
O relație co -parentală pozitivă este construiă numai dacă sunt conștientizate anumite
aspecte, precum luarea în considerare a timpul petrecut de părintele singur cu copilul, dar și de
celălalt părinte, să -și susțină copilul într -omanieră pozitivă pentru întâlnirile cu celălalt părinte,
întreținerea unei comunicări clare și permanente cu copilul, prin care acesta trebuie să
conștientizeze că nu el este cauza divorțului, că părinții vor continua să aibă grijă de el etc. Mai
mult, pentru bunăstarea celui mic, respectul părinților unul față de celălalt, cel puțin de dragul
copiilor, este esențial.
Din păcate, însă, în ambele cazul ambelor familii supuse analizei, celallt părintenu este
implicat în creșterea copilului său. Mai mult, pe lângă faptul că vizitele sunt puține sau chiar
inexistente, copilul este total lipsit de grija acestuia. Tocmai de aceea, am putut observa că cei
mici au asociat figura maternă, respectiv paternă, cu un alt membru al familiei, pentru a suplini
această lip să.
În vederea sprijinirii acestor familii și în special al copiilor, am văzut că este foarte
important suportul asistentului social, prin implementarea unui management de caz centrat pe
problemă, ce se referă la analiza problemei, la identificarea punctelor slabe ale problemei
copilului, a disfuncționalităților și a barierelor în rezolvarea situației sale. Obiectivul utilizării
acestei metode a constat în asig urarea unei intervenții la nivel multidisciplinar și instituțional cu
scopul de a asigura un suport cât mai riguros copilului.

45CAPITOLUL 4 .PREVENIREA DIVORȚIALITĂȚII ȘI ASISTENȚA
SOCIO-FAMILIALĂ –proiect de intervenție comunitară
4.1.Prezentarea problemei și argumentarea proiectului
Locul desfășurării proiectului: regiunea Nord -Est, județul Iași, comuna Prisacani
Prezentul proiect î și propune crearea unui Centru de consiliere, sprijin și îngrijire pentru
familiile aflat e în prag de divorț. Acest proiect este conceput din nevoia de a oferi o alternativă la
serviciile clasice. Centrul de îngrijire și consiliere ce va fi înființat va pune la dispoziția familiilor
în prag de divoț următoarele tipuri de servicii și oportunită ți:
-servicii sociale (activită ți de prevenire a marginalizării sociale) ;
-servicii medicale ;
-consiliere psihologică ;
-atelier de terapie ocupa țională;
-asistență de specialitate.
În vederea înfiin țării centrului se va avea în vedere îmbunătățirea calității vieții grupurilor
țintă, precum și a celorlalte grupuri implicate, cum ar fi familiia extinsă sau chiar vecinii. Primul
și cel mai important obiectiv constă în înființarea centrului, ac țiune ce va conduce la reabilitatea
psiho-socială a familiilo r, stimularea abilită ților de comunicare ale acestor persoane, formarea lor
profesională, precum și reintegrarea acestora, acolo unde este cazul, în sistemul de învățământ.
Activitățile vor avea loc în incinta Școlii cu Clasele I -VIII Prisacani, spațiul fi ind asigurat
de către Primărie, în colaborare cu conducerea școlii. Spațiul va putea fi dat spre folosință în
zilele de sâmbătă și duminică, zile în care activitatea școlară nu este prezentă și, totodată, în
vacanțele școlare.
La nivelul localită ții Prisac ani sunt cunoscute de către asistentul social al primăriei mai
multe familii aflate în pragul divorțului. Aceste persoane sunt dependente de sprijin, întâmpină
dificultăți în accesarea serviciilor medicale și sociale și au probleme în a beneficia de ajutor ul

46specific de care au nevoie. Serviciile de consiliere pentru copiii și familiile acestora sunt absente
la nivelul localită ții Prisacani, ceea ce adâncește și mai mult situația acestor familii, fapt pentru
care oferirea unor astfel de servicii poate preve ni neglijarea ce contribuie la dezbinarea familiei.
Centrul de zi va reprezinta o locație în care serviciile sociale vor fi acordate de personal calificat
și care dispune de infrastructura adecvată furnizării acestora.
Identificarea și abordarea adecva tă a nevoilor specifice ale acestor familii este esențială,
problema fiind una generală, se poate întampla oricui, indiferent de statutul social sau economic,
de sex, rasă, etnie sau cultura persoanelor implicate.
Am observat că problema divorțialității porne ște, deseori, de la un complex economic și
de comunicare, dar, în timp, ea se transformă inevitabil într -un complex social, psihologic și
cultural. Lupta împotriva dezbinării familiilor ia, cel mai adesea, formele asistenței sociale
pasive. Sensi bilizarea și participarea activă a societății este esențială pentru a se asigura că
obiectivele, atât cele europene, cât și cele naționale pentru combaterea destrămării familiei
primesc vizibilitatea și prioritatea pe care le merită pe agenda politică euro peană și pe cea
națională.
Nu exinstă un singur factor care să conducă la apari ția divoțurilor. Din contra, consider că
este important să luăm în calcul diferi ți factori când vorbim despre acest fenomen.
La nivel individual , o persoană care manifestă această dorință, poate fi declan șată de
neîmpliniri personale, de trădarea aștepărilor, de experien țe neplăcute ce le -a trăit în copilărie,
precumși acumularea stresului. Astfel, tot mai mulți cercetători consideră că experienț ele din
familie trăite de un individ în copilărie declan șează o înclinație mai puternică spre a divorța. În
aceeași ordine de idei, consider că există, de asemena, o corelație și între situațiile de stres
(determinate de la locul de muncă, de exemplu) și divorț.
La nivel de cuplu , poate interveni stima de sine sau anumite conflicte cu partenerul . La
nivel de cuplu, pot apărea divergen țe privind repartiția inegală a resurselor socio -economice,
respectiv inegalitatea statutului social în interiorul cuplului , fenomene ce atrag cu sine dorința de
divoț. În acest caz, putem specifica și faptul că neînțelegerile din interiorul cuplului mai poate fi
declan șate și de lipsa de comunicare și cooperare între parteneri.
La nivelul societă țiipot exista viziuni difer ite în ceea ce prive ște egalitatea dintre femei și
bărbați sau, rareori, poate apărea sentimentul de toleranță în privința divorțului. Acea stă corela ție
se observă, îndeosebi, când în mediul familial primar s -a recurs divorț.

47Așadar, divorțul î n familiile din mediul rural a apărut ca urmare a mai multor factori,
printre care : lipsa educatiei, lipsa unui loc de muncă, dificultăți materiale, financiare, venituri
reduse, martor la divorț în familia de origine, stimă de sine scăzută, consumul excesi v de alcool,
tradiția care favorizează poziția bărbatului, toleranța femeii față de violență, lipsa informa ției de
alternative de ajutor (de sprijin) sau chiar gelozia.
Din punct de vedere social , există riscul ca persoanele divorțate să se izoleze trep tat de
familie, de grupul de prieteni, de colegi etc. Izolarea socială reprezintă unul dintre cei mai aspri
factori de e șec în încercarea individului de ieșire din această situație .
Divorțul are consecințe la nivel psihic, social și financiar.
Efectele psihologice pot fi manifestate prin diferite forme, printre care stresul
posttraumatic care apare ca o frică intensă, o neajutorare. Un alt efect poate fi insensibilitatea
psihică-înstrăinarea sau izolarea de ceilal ți oameni din jur, dezinteres ul față de activitățile pe
care anterior le facea cu plăcere, lipsa emo țiilor, etc. De asemenea, efectele la nivel psihologic
mai pot fi manifestate sub forma depresiei și poate duce la un comportament autodistructiv și
suicid, pierderea încrederii în sine , stres ridicat și frică.
Efectele sociale sunt dintre cele mai diverse care dezorientează și pun, cel mai adesea,
femeia în situa ții dificile. La locul de muncă, acestea solicită multe zile de concediu medical, își
pierd puterea de concentrar eși de afecțiune chiar față de propria persoană, apeleaza la minciună
și se izolează de restul oamenilor.
Efectele financiare sunt resimțite, în special, de către femei, pentru care lipsa banilor este
mai acut manifestată decât în cazul bărbaților.
4. 2. Obiectivele de implementare
Obiectivele proiectului sunt:
-crearea unui centru de consiliere și sprijin pentru familiile aflate în prag de divorț din
comuna Prisacani, jude țul Iași
-dezvoltarea abilită ților de comunicare a membrilor familiilor țintă
-crearea unui sistem de formare profesională, cu scopul angajării persoanelor neintegrate la
un loc de muncă, aspect ce va conduce la îmbunătățirea stării financiare a familiei
-reintegrarea în societate a familiilor.

484.3. Prezentarea partenerilor comunitari
Conflictele apar în mod curent în viața de familie. Modalitatea în care reacționează cei
implicați în aceste conflicte poate conduce sau nu la divorț. După ce un conflict a fost
conștientizat urmează capacitatea de reacție la el, care poate lua, de pildă, forma abandonului, a
reprimării sau a compromisului, fenomene ce pot schimba conduita și felul în care o persoană
trăiește atât în societate, cât și în interiorul familiei. Totuși, cel mai grav aspect al divorțului este
implicarea copiilor, dacă este cazul, în conflict. Asupra acestora, chiar dacă sunt implica ți indirect
în acest fenomen, ac ționează o serie de aspecte negative ce pot avea urmări pe termen lung.
Familia este primul mijlocitor în relațiile sociale și constituie elementul care ajută la
fomarea și creșterea copiilor. În formarea și socializarea copiilor, familia reprezintă cadrul
fundamental în care un copil se poate dezvolta, alături de școală și de mijloacele de comunicare
în masă. Conflictele care se manifestă des din int eriorul familiei devin un factor de producere și
răspândire a agresivității, cu consecințe nocive asupra dezvoltării psihice și fizice a copilului.
Dacă un copil asistă la certuri și neînțelegeri, acestea pot declanșa, indirect, un comportament
agresiv, cu efecte ce pot fi exteriorizate fie în perioada adolescenței, fie la vârsta adultă. A șadar,
este necesară interven ția prin implementarea prezentului proiect pentru o serie de grupuri precum
femeile, bărbații și copiii.
Principalul partener este Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Iași. Această instituție este principalul furnizor de servicii sociale la nivelul județului. DGASPC
Iași este instituția care asigură aplicarea politicilor și strategiilor de asistență socială în domenii
precum protecția copilului și a familiei, a persoanelor cu dizabilități, vârstnicilor, precum și a
altor categorii de populație aflate în situații de risc.
DGASPC Iași își desfășoară activitatea pornind de la nevoile speicifice ale populației
județului I ași, iar specialiștii proprii ai Direcției asigură implementarea reformelor în domeniul
asistenței sociale, oferind servicii în conformitate cu exigențele impuse de standardele de
asistență socială.
Totodată, la nivelul societății românești, preocuparea față de problematica divorțialității
aparține și societății civile, vocea acesteia fiind auzită prin intermediul ONG -urilor. ONG -urile
reprezintă un alt partener în cadrul proiectului nostru.

49Biserica joacă și ea un rol foarte important în co munitate prin sprijinul oferit categoriilor
sociale vulnerabile și prin promovarea valorilor familiale. Prin așezămintele constituite pe lângă
biserici și mănăstiri, Biserica s -a adresat tuturor persoanelor în dificultate, inclusiv persoanelor
aflate în pr ag de divorț. Eforturile Bisericii sunt atât de natură materială, cât și de natură socio –
umană, prin implicarea preoților în rezolvarea problemelor victimelor și prin efortul continuu de
formare profesională a asistenților sociali proprii.
Administrația locală din Prisacani se înscrie pe lista partenerilor. La nivelul Primăriei
Comunei Prisacani există un asistent social care ne poate furniza informa ții despre familiile cu
probleme și despre condițiile în care acestea se află.
Atât DGASPC, ONG-urile, cât și Biserica sunt entități dedicate combaterii disoluției
familiei. Pentru a atrage ace ști parteneri în acțiunile noastre și în implementarea cu succes a
proiectului nostru, este necesar ca acestor entități să li se aducă la cunostin ță obiectivele
proiectului nostru astfel încât să se poata ajunge la rezultatul dorit în comun și anume reducerea
numărului de divorțuri. Administra ția Locală se va alătura proiectului, deoarece acesta are
menirea, printre altele, de a ajuta cetă țenii comunei si de a-i reintegra în societate.
ONG-urile-Organizațiile neguvernamentale sunt prin definiție organizații colaborative,
transparente opiniei publice, dornice de prezentare și informare. Un ONG lucrează public, de
multe ori cu bani publici (pro grame Phare, fonduri guvernamentale) și din acest motiv, ca un plus
de seriozitate, trebuie să -și facă publice și pe Internet activitățile desfășurate. Asociația, fundația
sau federația poate face dovada unei bune comunicări și colaborări cu cetățenii, ben eficiarii
serviciilor, alte organizații neguvernamentale și instituții publice; Colaborează cu alte organizații
neguvernamentale, instituții publice în vederea dezvoltării de activități comune și /sau a finanțării
acestor activități. De la bugetele locale se pot aloca subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu
personalitate juridică și care au încheiat convenții cu consiliile locale în cauză.
Biserica-Tipurile de activități benefice pe care le poate desfășura Biserica sunt:
• educarea comunității c u privire la valorile familiei și la dreptul fiecărui om la viață, sănătate și
demnitate;
• informarea și orientarea persoanelor în prag de divorț cu privire la serviciile de care pot
beneficia în comunitate;
• identificarea familiilor care se confruntă cu probleme în familie și sesizarea instituțiilor
competente;

50• medierea conflictului în vederea reconcilierii membrilor;
• promovarea înțelegerii și întrajutorării în cadrul familiei și al comunității;
• imp licarea în activități specifice prevenirii și combaterii disoluției familiei la nivel local;
• crearea/sprijinirea unei rețele locale de suport pentru aceste familii;
• derularea de campanii în școli cu privire la implicațiile negative ale divorțului.
Preoții au rolul de a îndruma familiile în direcția creării și menținerii unui climat pozitiv,
afectuos, dându -le exemple de familii fericite. Totodată, preoții intervin în situațiile de confuzie
și dezorientare pe care le experimentează familiie, restabi lind în viața acestora reperele unei
conduite normale, creștinești. Preotul poate atenționa familiile care se confruntă cu neînțelegeri
asupra repercusiunilor acestui fenomen în ceea ce privește dezvoltarea psihică a copiilor
implicați, în menținerea stabi lității mentale și emoționale a acestora și în păstrarea echilibrului
familiei.
Un alt partener este Școala cu clasele I -VIII Prisacani. Pe lângă spațiul pe care îl pune la
dispoziție, școala, prin implementarea noii legi cu privire la educația parentală în școli, proiect al
Ministerului Educației, reprezintă un veritabil partener în acest demers.
Structura personalului centrului va fi următoarea: personal de conducere (administrator),
personal de specialitate (asistent social, psiholog, consilier educativ), personal medical (medic),
personal cură țenie (femeie de serviciu), personal de întreținere și pază (acestea din urmă fiind
asigurate de către personalul din școală).

51Organigrama proiectului
4.4. Scopul, obiectivele și prezentarea grupurilor țintă
Grupulțintă al proiectului este reprezentat de familiile în prag de divorț (femeile, bărbații
și copii din aceste familii). În comuna Prisacani sunt peste 20 familii ce pot fi identificate ca
beneficiari directi.
Beneficiarii indirecți ai p roiectului sunt familiile extinse, care vor resimți gradul ridicat al
asistenței acordate, precum și vecinii.
În localitatea Prisacani, există un număr foarte mare de persoane asistate social,
înregistrate la Primăria Comunei Prisacani. M -am oprit asupra acestora, deoarece reprezintă un
grup vulnerabil în fa ța disoluției familiei. Printre criteriile de selecție, am luat în considerareAdministrator
Asistent socialAsistent
medicalConsilier
educativPsiholog
Femeie de
serviciuAgent de pază

52sărăcia din cadrul acestor familii și nivelul scăzut de educație, aspecte ce conduc, de cele mai
multe ori, la un c ompotament deviant și crează neînțelegeri.
Divorțul are consecin țe în toate planurile din viața unui individ: sănătate, muncă, relații și
viață socială, cămin, situația economică, drepturi și libertăți, reducându -i abilitățile de dezvoltare,
periclitându -i siguranța. Este un fenomen ce afectează toate segmentele vieții, în special ale unei
femei, crescându -i vulnerabilitatea în societate, unde, deseori, femeia are un statut inferior în
comparație cu cel al bărbatului.
Prevenirea divorțului est e reprezentată de orice ac țiune, politică sau strategie care are ca
scop împiedicarea destrămării familiei.
Centrul are drept misiune generală îngrijirea a adul ților și copiilor aflați în situația de
divorț, oferirea educa ției și pregătirea în vederea reintegrării familiale și socio-profesioanle.
Având în vedere faptul că unitatea prezentată se va întinde pe o suprafa ță mare (școala
comunală), este necesară crearea de ateliere de lucru în scopul terapiei ocupa ționale, zone de
interacționare și relaxare, un spațiu ce va servi drept cabinet psihologic și de asistență medicală
specializată.
Pentru reabilitarea psiho -socială a familiilor, precum și pentru dezvoltarea relației copil –
familie, îmbunătă țirea abilităților parentale și c reșterea nivelului de responsabilitate și încredere
al copilului și familiei privind propriul viitor, se vor asigura următoarele servicii:
• terapie ocupa țională;
• activități de socializare;
• terapie cognitiv -comportamentală;
• asistență medicală și psihologică.
Scopul principal urmărit în derularea programului care include activită țile specifice menționate
este promovarea stării de bine a asista ților. Alte scopuri urmărite ar fi: distragerea atenției și o
folosire plină de s ens a timpului.
Compartimentul ce se va ocupa de asisten ța medicală și îngrijire/servicii de asistență
medicală va oferi servicii de supraveghere și menținere a sănătății, beneficiarii primind servicii
de terapie medicala pe baza evaluărilor/r eevaluărilor nevoilor individuale; îndrumare, sprijin,
consiliere, îngrijire și igienă personală; evaluarea medicală permanentă și la nevoie; tratament a
afecțiunilor psihice și a îmbolnăvirilor intercurente; recuperare medicală; educație pentru sănătate
(prevenția consumului de droguri, alcool, tutun), educație sexuală și contraceptivă; monitorizarea

53preventivă și terapeutică a stării de sănătate a beneficiarilor; asigurarea accesului la serviciile
medicului de familie și a medicilor specialiști.
Compartimentul de consiliere va evalua/reevalua fiecare beneficiar din punct de vedere
psihologic, social și medical, iar în funcție de abilitățile, deprinderile, nevoile și dorintele lor, îi
va selecționa pentru a -i integra într -un program individual de recuper are care cuprinde
următoarele tipuri de activită ți: tehnici psihologice (psihoterapie, consiliere psihologică pentru
beneficiari); procedee de recuperare socială care vor con ține activități de formare a autonomiei
sociale ce va cuprinde următoarele arii d e conținut: adaptarea la mediul social, norme de
comportare civilizată, rela ții de adaptare, integrare în micro/macro grupurile sociale, activități de
socializare, rela ționarea cu familia; activități artistice: confecționare de obiecte de artizanat, de
ornamentare; activită ți de formare și dezvoltare a abilităților de autonomie personală, autoservire,
îngrijire personală și autogospodărire.
Centrul va pune la dispoziția beneficiarilor și a familiilor acestora sau oricărei alte
persoane interesate, materi ale informative și publicitare privind serviciile furnizate. Centrul va
deține și va utiliza un manual de proceduri, document ce cuprinde toate procedurile aplicate în
procesul de furnizare a serviciilor.
4. 5. Rezultate anticipate și evaluarea proiectului
Proiectul sus ține consilierea, reabilitarea și incluziunea familiilor aflate în prag de divorț
din localitatea Prisacani. Proiectul se referă la:
-încurajarea includerii și participării la procesul de integrare a persoanelor și de a le
promova interesele;
-promovează principiul șanselor egale;
-asigură un mediu securizat cu personal specializat precum și cu echipamene adecvate
pentru
-implementarea pe termen scurt sau lung a strategiilor de cosniliere a familiei;
-grupulțintă va ben eficia de îngrijire și consiliere adecvată, de o intervenție specializată în
afara mediului de via ță în condiții de maximă siguranță și cu dotările de specialitate.

54Prin obiectivul general al proiectului de a dezvolta un serviciu comunitar complex de
consiliere a familiilor aflate în risc, situa ția grupurilor țintă se va schimba. Prin activitățile acestui
proiect se dorește dezvoltarea de servicii de îngrijiri complexe în favoarea beneficiarilor. Se
dorește dezvoltarea parteneriatul și cooperarea cu instituțiile neguvernamentale și cu ceilalti
actori sociali pentru dezvoltarea unei structuri comunitare de servicii de consiliere pentru grupul
țintă, bazat pe un model de bună practică acceptat la nivel european și în respectul standardului
minim de cal itate.
Rezultatele a șteptate sunt: crearea unui centru multifuncțional, cu asistență de consiliere
și îngrijire complexă adaptată; abilitarea pentru susținerea unei conviețuiri armonioase; crearea
unor echipe multidisciplinare care să inter vină în managementul de caz al fiecărui beneficiar.
Proiectul va sus ține și încuraja beneficiarii să se concentreze asupra felului în care să își
depășească fricile și condiția în care se află, oferindu -le oportunitatea să -și apere familiile și
copiii.

55Concluzii
Numărul de divorțuri în creștere demonstrează că fenomenul căsătoriei devine treptat, din
multe puncte de vedere, o instituție depășită. Cauzele divorțului sunt diverse: insuficienta
pregătire pentru viața de familie a viitorilor soți, concepții diferite p rivind valorile după care se
conduc soții (materiale, sociale), comportamentul care denotă imoralitate în familie (abuzul de
alcool, brutalitate în relații, părăsirea domiciliului), nivelul diferit de instruire și educație etc.
Divorțul, antrenează modi ficări majore la nivelul tuturor funcțiilor familiei. Funcțiile
economice, de solidaritate, de socializare, cunosc o destructurare sau, în cazul cuplurilor cu copii,
o redimensionare, de cele mai multe ori negetivă. Divorțul are ca prim efect, perderea fun cției
psihoafective a familiei, slăbirea sau ruperea relațiilor formale și informale ale partenerilor. Ca și
căsătoria, divorțul apare ca o etapă în urmărirea bunăstării și a fericirii. Divorțul poate deveni, în
plan personal, șansa unei „noi vieți” și pr in aceasta să contribuie la modificarea chiar a
raporturilor sociale. Dincolo de traumele provocate de eșecul unui cuplu, divorțul și eventuala
recăsătorie constituie șansa unei noi vieți.
Familia monoparentală este din ce în ce mai întâlnită și tinde să devină o ,,normalitate”,
cel puțin dn punct de vedere sociologic. O analiză a problemei familiilor cu un singur părinte, din
punct de vedere al calită ții vieții, ne conduce la constatarea faptului că familiile monoparentale
sunt impactate negativ din punct de vedere financiar, în special în cazul familiilor monoparentale
materne. În astfel de cazuri responsabilită țile mamei se amplifică întrucât ea trebuie să
suplinească și rolul tatălui absent.
În societatea tradi țională, cea care avea la bază familia ext insă, monoparentalitatea era
puternic dezaprobată, iar cei care condamnau acest stil de via ță erau încurajați. În schimb, în
societatea modernă, viziunea asupra familiei monoparentale s -a schimbat. Astfel că, în prezent se
consideră că este mai bine pentru copil ca părin ții lui să se despartă decât ca acesta să fie supus
unui climat familial conflictual. Familia monoparentală apare ca o familie normală, dar se
vorbe ște de faptul că ea reprezintă o criză a familiei a urmare a efectelor provocărilor sociale c u
care se confruntă și cărora le face față cu mare dificultate.
Copiii sunt afectați de divorțul părinților chiar și în cazul dacă nu auo reprezentare
conceptuală despre relațiile întrerupte între părinți. Lipsa tatălui în familie afost corelată cu

56compo rtamenul deviant al copilului și cu tulburări de comportament, precum și cu tulburări în
viața sexuală.
Pierderea contactului dintre copil și unul din din părinți adesea înrăutățește contactele și
cu alte rude, spre exemplu –cu bunicii, unchii, care nu r areori sunt figuri foarte importante în
viața unui copil.
Familiei monoparentale îi sunt asociate o serie de probleme de ordin social, psihologic și
financiar, greută țile și riscurile fiind cu atât mai mari cu cât vârsta părinților este mai mică.
În situațiile în care prevenirea acestui fenomen este posibilă, acest fapt este indicat să se realizeze
cât mai riguros posibil pentru a stopa răspândirea respectivului fenomen.

57Bibliografie
Cărți:
Băran Pescaru, A. ( 2004),Familia azi. O perspectivă socio -pedagogică , Editura Aramis:
București .
Bennett-Goleman,T. (2002) ,.Alchimia emoțională , Editura Curtea verde: București
Burgess, E. W., Cottrell , S.L.,(1939),Predicting success or failure in marriage , Prentice –
Hall: New York
Ciupercă, C .,(2000), Cuplul modern, între emancipare și disoluție , Editura Tipoalex:
Alexandria .
Constantinescu ,M.,(2004), Sociologia familiei: probleme teoretice și aplicații practice ,
Editura Universității din Pitești: Pitești
Filipescu, I.,(2000),Tratat de Dreptul Familiei, Editura All Beck: București
Gidens, A .,(2001),Sociologie , Editura BIC ALL: București
Grosu, N .,(2000),Tratat de Sociologie , Editura Expert: București
Iluț,P.,(2005), Sociopsihologia și antropologia familiei , EdituraPolirom: Iași
Irimescu G., (2004),Asistenta sociala a familiei si copilului , Editura Uaic: Iasi
Lipovetsky, G .,(2000),A treia femeie , Editura Univers: București
Locke, G. H. ,(1951),Predicting Adjustment in Marriage , Henry Holt and Company:
NewYork
Mănoiu, F., Epureanu, V., (1996) ,Asistența socială , Editura All: București
Mihăilescu, I. ,(1999), Familia în societățile europene, Editura Univers ității din
București:București
Mihăilescu, I. ,(2003), Sociologie generală. Concepte fundamentale și studii de caz,
Editura Polirom: Iași
Mitrofan, I ., Mitrofan, N. ,(1991),Familia de la A la Z , Editura Științifică: București
Mitrofan, I ., Buzducea, D .,(2003), Experiența pierderii și a durerii la copil, Editura
Polirom: Iași

58Mitrofan, I ., Ciupercă, C .,(1997),Psihologia rela țiilor dintre sexe , Editura Alternative:
Bucure ști
Rotariu, T ., Iluț, P.,(1996),Sociologie , Editura Mesagerul: Cluj-Napoca
Sandu M.,(2016), Efectele secularizarii asupra relatiei parinti -copii. Studiu de caz :
municipiul Iasi, Ed ituraUaic: Ia și
Stănciulescu, E.,(1997)Sociologia educa ției familiale , vol.I, Editura Polirom: Iași
Ștefan, C. ,(2006),Familia monoparentală -O abordare politică , Editura Polirom: Iași
Ștefan, C., (2001), Familia Monoparentală. Aspecte privind protecția socială, Editura
Arefeană: București
Thibault, J.W, Kelly, H.H., (1959),The Social Psychology of Groups , John Wiley and
Sons: New York
Voinea M., (2005),Familia Contemporana. Mica Enciclopedie ,Editura Focus: București
Voinea, M. ,(1996),Psihosociologia familiei , Editura Univers ității din București:
București
Zamfir, C ., Vlăsceanu, L ., (1998), Dictionar de sociologie ,Editura Babel: București
Reviste și studii:
Mihăilă, Maria, (2016),,,The parental responsability and the religious values transmission
through family ”, înAnalele Universității Alexandru Ioan Cuza , vol.9, no.1

59Anexe
Anexa 1. Interviu cu mama
1.De cât timp ești mamă singură?
D:Din anul 2012 îmi cresc singură copilul, însă mamă singură, propriu -zis ca urmare a divorțului
sunt de doi ani, adică din anul 2016.
2.Ce reprezintă pentru tine faptul de a fi mamă singură?
D:În primul rând, nu s -au făcut foarte multe schimbări în viața mea. Dacă este să mă gândesc,
mai mult am fost singură. În cei 10 ani din căsnicia cu soțul, cred că împreună, fizic, adunat, am
petrecut doar un sinur an. El a lucrat mult în străinătate, iar în puținele zile în care se întorcea
acasă, mergea la mama sa. Dacă este să privesc să privesc în urmă, mă consider mamă singură
dintotdeauna. Este o stare a mea, altă situație nu am cunoscut. Nu știu cum este să împart sarcina
de părinte cu o persoană, cu soțul meu. Nu o consider o povară, cu toate că de multe ori simt că
obosesc. Însă am mereu puterea de a mă ridica pentru fiul meu. El îmi dă putere pentru a merge
mai departe.
3.Care sunt avantajele de a avea un soț? Dar dezavantajele?
D:Așa cum am spus -o, nu cunosc avantajele de a împărți această ,,meserie”, eu c rescând acest
copil singură. Singurul avantaj primit de la tatăl lui erau câțiva bănuți, în jur de 200 de euro lunar,
uneori nici aceștia. Toți banii s -au îndreptat către el, către copil. Odată cu intrarea la grădiniță au
început greutățile mele, mai ales că eu nu cunosc noțiunea de doi într -o relație. Apar multe
probleme. Partea cea mai dificilă este că eu trebuie să împart și grija și pedeapsa și iubirea. Eu
sunt și părintele bun, și cel rău. Copilul vorbește și întreabă puțin de tatăl său, ca să nu mai s pun
că acesta îl caută foarte rar la telefon. Fizic nu are rost să spun. În ultimii doi ani, s -au văzut de
cel mult 5 ori. Și de aceea, eu trebuie să mă descurc singură .Există probleme ce apar, probleme

60la nivel de comunicare și sfătuire, aici simt uneori nevoia prezenței unui bărbat, al tatălui, în viața
copilului, și a mea, desigur. Să ofere suport pentru noi și să împart cu el responsabilitățile
parentale.
4.Cum crezi că ar arăta viața ta dacă te -ai recăsători?
D:Nu știu. Însă cred că ar fi mai e chilibrată. Cu toate acestea, nu am puterea să mă gândesc la o
nouă relație. De teama nu a nu fi respins copilul pe parcurs. Nu mi -aș putea ierta greșeala. De
aceea prefer să fiu mai rezervată, cu toate că familia îmi spune că sunt tânără și am dreptul să îmi
refac viața. Dar prioritatea mea acum este copilul. Noi doi ne sfătuim mereu în tot ce fac. Nu aș
putea să îl trădez.
5.Din experiența ta, consideri că unei mame singure îi este dificil să crescă un copil?
D:Și da, și nu. Da pentru început. La nivel moral, sințeam că sunt descoperită, să spun așa. Mă
gândeam ca nu cumva copilul să fie privit altfel. Însă, trăind singură atâția ani, mi -am schimbat
părerea. Totul a fost la dublu pentru mine. Am muncit mai mult, nu am reușit, poate, să dorm cât
trebuie, nu am mers în vacanțe, nu am ieșit la distracții. Toate acestea pentru câ am încercat să mă
concentrez asupra copilului, să îi ofer tot ce are nevoie, fără a fi prea răsfățat, dar nici cu
neajunsuri. Știe când să ceară, înțelege când nu se poate.
6.Care cre zi că sunt cele mai mari probleme pe care le -ai înfruntat ca părinte singur?
D:Aceste probleme, pentru mine sunt variate, sunt și probleme financiare, și probleme la nivel
moral. În primă fază, după divorț, am fost puțin mișcată de situație. Însă eu ști am dinainte cum
este să îmi cresc singură copilul. Am primit sprijin mult din partea familiei mele, cu care locuiesc
și în prezent. Mama mea a fost mai mult decât o bunică pentru fiul meu și mai mult decât o mamă
pentru mine. Cu ajutorul ei, viața mea și -aurmat cursul firesc și am învățat asta și din experiență,
părinții mei fiind și ei divorțați. Au divorțat când eu trecusem deja de vârsta majoratului. Am
crescut până atunci în certuri, injurii și cuvinte grele, bătăi și figura tatălui plină de ură și bău tură.
Nu am vrut asta și pentru copilul meu. Am avut și probleme financiare până să mă angajez,

61practic, o perioadă bună de timp am primit bani de la frații mei din străinătate pentru a putea să
mă descurc.
7.Când a fost momentul în care copilul a realizat starea ta civilă?
D:Practic, dintotdeauna. A fost lipsit de figura paternă. În vacanțe, când vine fratele meu mai
mare acasă, copilul îl numește tată. Băiatul nu prea a știut cum e să fie înconjurat de ambele
figuri, a mamei și a tatălui. Eu i -am spus me reu că sunt alături de el și că tatăl lui la fel, dar că,
dacă am fi împreună toți trei, poate nu am fi la fel de fericiți. Pur și simplu, el așa știe situația. M –
a întrebat de multe ori unde este tatăl, de ce nu suntem împreună, de ce nu îl ia de la școal ă, de ce
nu ieșim toți la plimbare. Acum știe. A fost dificil să îi explic astfel încât să înțeleagă complet,
fără a-i purta pică pe tatăl lui.
8.Cum consideri că faptul că ești singură influențează relația cu propriul tău copil?
D:Nu cred că este afectat ă relația noastră în vreun fel. Faptul că sunt divorțată nu cred că este un
lucru neapărat negativ. A învățat să accepte situația, așa am crescut amândoi de când îl am,
singuri. Cred și sper doar ca fratele meu mai mare să fie un exemplu de bărbat pentru el, un
exemplu de tată model.
9.Cum este relația copilului cu tatăl lui?
D:Nu am fost niciodată împotriva faptul de a se vedea și de a sta împreună. Din păcate, însă, nu
prea există timp pentru ei doi, deoarece cum spuneam, ei nu se văd des. Tatăl pare să nu aibă
disponibilitate mare pentru el. Mă doare doar că în momentul în car e discută la telefon, copilul
este amăgit că for fi împreună, că va primi jucării, însă nu este așa. Implicarea lui în viața
copilului este aproape ineistentă și nu aș fi vrut să fie așa.
10.Ce sfaturi ai da unei mame singure?

62D:Nu știu și nu sunt în măsu ră să dau sfaturi. Doar atât: decât o viața în minciună, la depărtare,
cu episoade de adulter, gelozii, mai bine singură. Sunt în stare să îmi cresc puiul frumos și
singură. Mamele singure trebuie să găsească curajul de a depăși orice obstacol și să încerc e pe cât
posibil să lase loc și pentru tata în viața copilului, atât cât se poate și cât vrea el, tatăl. Asta pentru
că, de multe ori, tații se gândesc că dacă plătesc o pensie alimentară, responsabilitatea lor față de
copil e achitată.
Anexa 2. Interviu cu tata
1.De cât timp ești tată singur?
C:De mai bine de 10 de ani. Cam atât a trecut de când fosta mea soție a rupt orice legătură cu
noi. Copilul este la mine. Ea a plecat fără el…
2.Ce reprezintă pentru tine faptul de a fi tată singur?
C:Este foarte greu, chiar dacă nu vreau să recunosc. Muncesc de dimineață până seara. Ziua la
serviciu, seara pe lângă casă. Știu că poate copilul are nevoie de mine, să stau mai mult timp cu
el, însă eu știu că înțelege situația. Nu se plânge niciodată. Este cuminte și ascultător. Nu mi -a
facut niciodată probleme la școală. Dar este greu. Muncesc ca să îi fac lui un viitor mai bun, ce să
fac? Poate simte de multe ori lipsa mea, însă nu mai spune, eu doar îl simt seara când mă duc
lângă el.
3.Care sunt avantajele de a ave a o soție? Dar dezavantajele?
C:În primul rând, rolul unei soții, consider eu, este de a fi o mamă bună, mai înainte de toate.
Niciodată nu am judecat -o pe fosta mea soție, însă tot la fel nu am înțeles ce a fost în inima ei de
mamă de a -și părăsi copilu l. Multă vreme a întrebat de ea (copilul), până când a început să îi
spună surorii mele ,,mamă”. Nu știu dacă există dezavantaje în a avea o soție, nu există așa ceva,

63atâta timp cât totul e bazat pe încredere și ajutor din partea ambilor. La mine nu a fos t să fie așa.
Marele meu avantaj, a fost și este familia mea…mama și sora.
4.Cum crezi că ar arăta viața ta dacă te -ai recăsători?
C:Cred că nu aș mai fi pregătit să mă recăsătoresc. Am avut pe cineva pentru o vreme. La fel, era
divorțață și avea un baiat mare, de 17 ani. Noi ne înțelegeam bine, dar familia ei s -a opus relației.
Și oricât am încercat noi să fie bine, ne -am despărțit. Băiatul ei nu locuia cu noi, iar ea nu se
putea atașa de copilul meu. A fost mai bine așa. De asta nici nu cred că mă v oi recăsători
vreodată. Nu cred că ar fi corect față de copilul meu, care a trecut deja prin multe suferințe. Și
cred că încă trece, dar poate nu spune. Și zic asta pentru că de multe ori îl văd abătut.
5.Din experiența ta, consideri că unui tată singur îi este dificil să crescă un copil?
C:Cred că da. Așa cum spuneam, am mare noroc că sora și mama mea se îngrijesc de educația
lui Ș. Eu singur nu cred că aș fi făcut față situației. Poate m -aș fi acomodat, însă tot mi -ar fi fost
greu.
6.Care crezi că sunt cele mai mari probleme pe care le -ai înfruntat ca părinte singur?
C: Probleme de comunicare cu băiatul. Fie din lipsa timpului, fie din lipsa curajului de a discuta
deschis cu el despre orice. Pe partea materială, reușim să ne descurcăm din pensia părinț ilor mei,
salariul meu, al surorii…nu îi lipsește nimic. Și cred că și vârsta mea este o piedică în relația mea
cu băiatul. El are numai 11 ani, eu 43. E cam dificil.
7.Când a fost momentul în care copilul a realizat starea ta civilă?
C: Nu cred că pot s pune că a realizat. Poate a realizat mai mult lipsa mamei lui. La început am
discutat cu el, i -am zis tot ce știam de mama lui, o cunoaște mai mult din pozele vechi. E Păcat că
nu sună, măcar pentru el, la sărbători, însă nimic.

648.Cum consideri că faptu l că ești singur influențează relația cu propriul tău copil?
C:În mare măsură, însă încerc pe cât posibil să îl fac să uite. Toți încercăm. De asta și, de 2 ani,
Ș. este membru într -un ansamblu popular. Dansează…are spectacole cu școala în toată țara. A u
luat multe medalii naționale. Mama îl însoțește mereu în deplasări E foarte talentat și mă bucur.
9.Cum este relația copilului cu mama lui?
C:Inexistentă, așa cum am mai zis. Imediat după divorț, s -a facut nevăzută. O singură dată, acum
ani, am vorbit cu părinții ei si mi -au spus că este plecată în Italia. E tot ce știu despre ea.
10.Ce sfaturi ai da unui tată singur?
C:Să muncească pentru viitorul copilului!

65Anexa 3. Plan de servicii individualizat
PLAN DE SERVICII INDIVIDUALIZAT
Numele și prenumele copilului:……
Domiciliul: ………..
SERVICII
Tipul de
serviciu/interven țieInstituția
responsabilăData de
începerePerioada de
acordare a
serviciuluiPersoana
responsabilă de
acordare a
serviciului
(date de contact)
Protectia copilului D.G.A.S.P.C. 01.05.2018 01.06.2018 Asistentul social
Educatia copilului Familia
ȘcoalaPermanent Permanent Familia extinsă
Învățător
Sănătate Cabinet
medicalPermanent Permanent Medicul de familie
Support D.G.A.S.P.C
PermanentPermanent Părinți
Asistentul social
Data: Responsabil caz
………………………..

66Anexa 4. Planul individualizat de protecție
Planul individualizat de protecție
Numele și prenumele copilului: B. și Ș.
Măsura de protecție specială: consiliere -necesară ca urmare a divorțului părinților
Responsabil pentru aplicarea măsurii de protecție: D.G.A.S.P.C. Iași
Reprezentantul legal al copilului: Cazul 1. Mama; Cazul 2. Tatăl
Domiciliul: com.Prisacani, jud. Iași
Data r ealizării/revizuirii planului individualizat de protecție: 01.06.2018
Dosar nr. 2734
Membrii echipei și instituția din care provin:
Nr.crt. Numele și
prenumeleInstituția Funcția
1. F.I. D.G.A.S.P.C. Asistent social
2. P.D. D.G.A.S.P.C. Psiholog
3. M.M. Primăria comunei Prisacani Referent
4. D.E. Dispensarul comunal Medic de familie
5. S.P. Școala din comună Învățător
Prezentarea situației:
B. și Ș. sunt copii ce trec prin divoțul părinților lor. Divorțul celor două cazuri a fost
provocat de lipsa de comunicare dintre parteneri, respectiv neadaptarea la noul mediu de viață.

67Scopuleste acela de a planifica serviciile, prestațiile și măsurile de protecție specială a
copilului, pe baza evaluarii psihosociale a acestuia si a familiei sale , precum și integrarea
sănătoasă a copilului în familia extinsă.
SERVICII
Nr.
Crt.TipulInstituția
responsabilăObiective generaleData de
începerePerioada de
desfășurareResponsabilul
de
caz/persoana
responsabila
1.Protectia
copiluluiD.G.A.S.P.C. evaluarea contextului
socio-familial
culegerea de informații și
consultarea opiniei copilului și
a familiei sale pentru a permite
adoptarea unei decizii asupra
acestuia;
monitorizarea situației
copilului.01.05.2018 01.06.2018 Asistentul social
2.Educatia
copiluluiFamilia
Școalasprijinirea în dezvoltarea
deprinderilor de socializare;
monitorizarea frecventării
școlii de către copil și a
rezultatelor obținute la
învățătura.Permanent Permanent Familia extinsă
Învățător
3. Sănătate Cabinet
medicalmonitorizarea stării de
sănătate a
copilului;Permanent Permanent Medicul de
familie
4.Suport D.G.A.S.P.C sustinerea emoțională
pentru depășirea situațiilor dePermanent Permanent Părinți
Asistentul social

68INTERVENȚII
Nr.
Crt.TipulInstituția
responsabil ăObiective generaleData de
începerePerioada de
desfășurareResponsabilul
de caz/persoana
responsabilă
1.Investigare
și evaluarea
inițialăD.G.A.S.P.C. colaborarea cu
autoritățile locale;
elaborarea unui ghid
de interviu pentru
intervievarea persoanelor
din cadrul familiei lărgite.01.05.2018 01.06.2018 Asistentul social
2.Evaluarea
copilului și a
familiei
extinseD.G.A.S.P.C. evaluarea psiho –
socială a familiei extinse a
copilului în vederea
integrării acestuia;
vizite la domiciliul
părintelui singur;
întocmirea
documentației necesare.01.05.2018 Permanent Asistentul
social
Cabinet
medical evaluarea medicală
periodică;
vizite periodice laPermanent Permanent Medic de
familie
Părințicriză;

69medic;
asigurarea și
supravegherea permanentă
a stării de sănătate a
copilului.
3.Servicii de
creștere și
îngrijire,
necesare
dezvoltării
armonioase
a copiluluiD.G.A.S.P.C satisfacerea nevoilor
de bază, psihice,
emoționale și afective,
în vederea socializării
corespunzatoare a
copilului;
lucrul suplimentar cu
copilul –
activități educative și
recreative.Permanent Permanent Asistentul
social
Părinți
4. Consiliere și
terapieD.G.A.S.P.C. investigarea
psihologică a copilului;01.05.2018 Permanent Psiholog
5.Monitorizare D.G.A.S.P.C. vizite periodice la
domiciliul copilului;
observarea evoluției și
a rezultatelor obținute de
către copil.01.05.2018 Permanent Asistentul
social
Părinți
Responsabil de caz: Asistentul social ………………