Specializarea: ELECTRONICĂ [311453]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Departamentul pentru Pregătirea și perfecționarea Personalului Didactic

Specializarea: ELECTRONICĂ

METODE DIDACTICE DE ANALIZA

ȘI

SIMULAREA SEMNALELOR ANALOGICE

ȘI A IMPULSURILOR MODULATE

Conducător științific:

prof. univ.dr. ing. GORDAN CORNELIA

Autor: prof. ing.: UNGUR NICODIM

Unitatea de învățământ: Colegiul Tehnic ,,TRAIAN VUIA”

Localitatea: Oradea

Județul: Bihor

ORADEA 2017 –

PARTEA i

LUCRARE ȘTIINȚIFICĂ

METODE DIDACTICE DE ANALIZA

ȘI

SIMULAREA SEMNALELOR ANALOGICE

ȘI A IMPULSURILOR MODULATE

Capitolul 1.

Semnale modulate cu purtător armonic

1.1. [anonimizat], impune în general necesitatea de a [anonimizat]-se în condiții mai bune sau mai economice.

[anonimizat]. Pentru a [anonimizat], [anonimizat]-se semnal modulat.

Operația de transferare a caracteristicilor semnalului modulator asupra semnalului purtător se numește modulare sau modulație. Prin modulare spectrul semnalului modulator este translatat în banda în care este plasat spectrul semnalului purtător.

[anonimizat], care constă în extragerea semnalului modulator din semnalul modulat. semnalul purtător devenit inutil este suprimat. [anonimizat].

Modularea semnalelor are drept scop realizarea următoarelor deziderate:

– multiplicarea căilor într-o linie de telecomunicații;

– facilitarea transmisiei prin mediul de propagare;

– simplificarea echipamentului electronic necesar realizării legăturilor multiple de telecomunicații;

– mărirea insensibilității semnalului la perturbații.

1.2. CLASIFICAREA MODULAȚIEI

Metodele de modulație a semnalelor pot fi clasificate după mai multe criterii.

După natura semnalului purtător se disting:

modulația cu purtător armonic (armonică);

modulația cu purtător în impulsuri (a impulsurilor);

În cazul purtătorului armonic expresia acestuia este:

p(t) = Ap cos(ωpt + φp)

[anonimizat] i se transferă informația modulatorului ([anonimizat]=ωp/2, fazei inițiale φp):

modulație de amplitudine (MA), obținută atunci când semnalul modulator modifică amplitudinea semnalului purtător proporțional cu valoarea lui;

modulație de frecvență (MF), obținută atunci când semnalul modulator modifică frecvența semnalului purtător proporțional cu valoarea lui;

modulație de faza (MP), obținută atunci când semnalul modulator modifică faza inițială a semnalului purtător proporțional cu valoarea lui;

1.3. SEMNALE MODULATE ÎN AMPLITUDINE (MA)

Se consideră că semnalul purtător armonic este definit cu formula:

p(t) = Ap cos(ωpt + φp) (1)

iar semnalul modulator este de tipul:

xm(t) = Am cos(ωmt + φm) (2)

În cazul modulației de amplitudine (MA), caracteristicile semnalului modulator xm(t) sunt transferate amplitudinii semnalului purtător p(t), care se va modifica conform expresiei:

A(t)=Ap+ xm(t) (3)

sau, în unele cazuri particulare:

A(t)= xm(t) (4)

În aceste condiții, semnalul MA are în cazul general expresia:

XMA(t) = A(t) cos(ωpt + φp)=[Ap+ xm(t)] cos(ωpt + φp) (5)

Se consideră întâi că semnalul modulator armonic are forma (2):

xm(t) = Am cos(ωmt + φm)

Semnalul MA devine:

XMA(t) =[Ap+ Am cos(ωmt + φm)] cos(ωpt + φp)=

= Ap[1+m cos(ωmt + φm)] cos(ωpt + φp) (6)

Coeficientul m, este numit grad (indice) de modulație de amplitudine și este introdus de relația:

(7)

El indică variația relativă a amplitudinii semnalului MA. Teoretic, m aparține intervalului [0; 1]. Dacă m=0, semnalul purtător nu este modulat, iar dacă m=1, semnalul purtător este modulat în proporție de 100%.

În telefonie, m aparține intervalului [0.5; 0.6].

Coeficientul m trebuie să fie subunitar, în caz contrar producându-se așa-numita supramodulație cu consecința inadmisibilă a imposibilității recuperării mesajului la recepție.

Deviația de amplitudine a semnalului MA este:

ΔA=mAp=Am (8)

Ținând cont de faptul că frecvența semnalului purtător este mult mai mare decât frecvența semnalului modulator, în figura 1 se reprezintă variațiile temporale ale semnalelor: a) modulator, modulat și b) purtător. Reprezentările grafice se fac în ipoteza că φp= φm.

Figura 1. Semnal MA, a) semnal modulator, b) semnal purtător.

Se observă în figura 1a) că semnalul MA conține amplitudinea semnalului modulator de două ori și frecvența semnalului purtător. Variația amplitudinii semnalului MA se numește înfășurătoare sau anvelopă.

Gradul de modulație se determină cu relația:

(9)

1.3.1. ALTE REPTREZENTĂRI

Semnalele ce intervin în procesul de modulație, pot fi reprezentate în funcție de gradul de modulație

Figura 2. Reprezentări ale semnalului MA în funcție de m.

Pentru analiza spectrală a semnalul MA se reia expresia (6) în care se înlocuiește m cu relația (7):

XMA(t) =Ap[(1+m cos(ωmt + φm)]cos(ωpt + φp) =

= Ap cos(ωpt + φp) + m Ap cos(ωmt + φm) cos(ωpt + φp) =

(10)

Se observă că semnalul MA este echivalent cu trei semnale armonice și anume:

o componentă centrală de amplitudine Ap, frecvență fp și fază inițială φp care reprezintă chiar semnalul purtător;

o componentă laterală inferioară (stânga), de amplitudine mAp/2, frecvență fp-fm și fază inițială φp- φm;

o componentă laterală superioară (dreapta), de amplitudine mAp/2, frecvență fp+fm și fază inițială φp+φm;

Purtătoarea nu conține nimic relativ la mesaj. Toată informația conținută de mesajul modulator (amplitudine, frecvență) este conținută în benzile laterale. Prin suprimarea purtătoarei și / sau a unei benzi laterale, informația transmisă rămâne suficientă pentru reconstituirea mesajului la recepție. Se obțin astfel semnale MA-PS (semnale MA cu purtătoarea suprimată) și semnale MA-BLU (semnale MA cu bandă laterală unică).

Spectrele de amplitudini ale celor trei semnale: modulator, purtător și MA sunt redate în figura 3.

Figura 3. Spectrul semnalelor xm(t), p(t), xMA(t).

Spectrul de amplitudini al semnalului MA este un spectru discret, simetric față de frecvența fp. Amplitudinile componentelor laterale nu pot depăși jumătate din amplitudinea Ap.

Semnalul modulator de audiofrecvență este format din mai multe oscilații armonice, cu amplitudini și frecvențe diferite. Ca urmare și spectrul semnalului corespunzător MA este format din oscilația purtătoare și o serie de oscilații perechi laterale, câte o pereche pentru fiecare componentă sinusoidală. Pe durata transmisiei, spectrul MA are o structură variabilă atât ca repartizare a perechilor laterale, cât și ca amplitudine. Spectrul de frecvență ocupat de o stație de emisie MA va fi egal cu dublul frecvenței audio de valoare maximă, care este transmisă :

(fp + fm max ) – (fp – fm max) = 2 fm max (11)

Dacă frecvența de modulație maximă este fmmax, banda ocupată de semnalul MA are lărgimea:

B=2 fmmax (12)

Semnalul util este conținut în cele două componente laterale (în exces, pentru că ar fi suficientă o singură componentă laterală). Deci modulația nu este economică, în sensul că ocupă o bandă de frecvență dublă față de cea necesară. Purtătoarea este mult mai mare decât componentele laterale, rezultând unele dezavantaje, precum saturația amplificatoarelor și performanțe energetice slabe ale modulației.

În concluzie, din cele prezentate rezultă că modulația examinată are două dezavantaje:

Banda ocupată de semnalul modulat este dublă față de cea minim necesară. De exemplu, banda semnalului telefonic este cuprinsă între 0.3 kHz și 3.4 kHz. Dacă s-ar utiliza modulația prezentată, lărgimea benzii semnalului modulat, în jurul frecvenței purtătoare, ar fi de 6.8 kHz.

În semnalul modulat se regăsește integral purtătoarea, rezultând unele neajunsuri de natură energetică (randament scăzut) și de prelucrare a semnalului (posibilitatea saturării amplificatoarelor, datorită nivelului ridicat al purtătoarei, în raport cu componentele laterale – utile). În schimb, extragerea semnalului de bază din cel modulat se realizează foarte simplu, printr-o operație de detecție/redresare.

OBSERVAȚIE: Acest tip de modulație se utilizează în radiodifuziunea clasică pe unde lungi, medii și scurte.

Unde radio pentru RADIODIFUZIUNE

UL (unde lungi / kilometrice) : 150 KHz – 300KHz;

UM (unde medii / hectometrice) : 600 KHz – 1500 KHz;

US (unde scurte / decametrice) : 6 MHz – 30 MHz;

În cazul radiodifuziunii MA, lărgimea de bandă destinată unui post de emisie este de 9 KHz, deci se transmit practic numai componentele de audiofrecvență până la 4,5 KHz, ca urmare audiția nefiind de înaltă calitate.

1.4. SEMNALE MODULATE ÎN frecvență (MF)

În cazul modulației de frecvență (MF), caracteristicile mesajului reprezentat prin semnalul modulator, se transferă asupra frecvenței semnalului purtător.

Fie semnalul purtător armonic:

p(t) = Ap cos(ωpt + φp) (13)

Funcția:

φ(t) = ωpt + φp (14)

reprezintă faza semnalului p(t) la un moment dat și, în acest sens, poate fi numită fază instantanee a semnalului.

Frecvența unghiulară instantanee ω(t) a semnalului p(t) este viteza de variație în timp a fazei instantanee și deci:

(15)

Frecvența unghiulară instantanee este în cazul unui semnal armonic o constantă, dar în cazul general poate fi o variabilă în timp ω(t).

În general, dacă se cunoaște frecvența unghiulară instantanee, trecerea la faza instantanee se face utilizând operația de integrare:

(16)

În cazul modulării în frecvență, caracteristicile semnalului modulator xm(t) sunt transferate asupra funcției φ(t) prin intermediul frecvenței unghiulare instantanee.

Frecvența unghiulară instantanee a semnalului MF devine:

ω(t)= ωp+ xm(t) (17)

În cazul modulației de frecvență se modifică , în timp ce la modulația de fază se modifică direct φ(t).

Revenind asupra semnalelor MF, se consideră întâi că semnalul modulator armonic are forma:

xm(t) = Am cos(ωmt + φm) (18)

și că acționează asupra frecvenței unghiulare instantanee a semnalului purtător. Deci:

ω(t)= ωp+ xm(t)= ωp+ Am cos(ωmt + φm) (19)

Amplitudinea Am indică abaterea maximă a frecvenței unghiulare instantanee față de valoarea medie ωp. Se poate nota:

Am=Δω=2π∆f (20)

și atunci

ω(t)= ωp+ Δω cos(ωmt + φm) (21)

∆f se numește deviație de frecvență a semnalului MF.

Se numește indice de modulație de frecvență și se notează cu β raportul:

(22)

indicele de modulație de frecvență β este funcție nu numai de amplitudinea semnalului modulator Am ci și de frecvența modulatoare fm.

Expresia semnalului MF cu un semnal armonic este:

xMF (t) = Ap cos[ωpt + φp+ βsin (ωmt + φm)] (23)

Deoarece , se poate reprezenta forma de variație în timp a semnalului MF (figura 4), caracterizat de o amplitudine Am constantă și o frecvență instantanee variabilă. Frecvența instantanee variază în jurul frecvenței centrale fp între limitele:

fmin= fp-∆f (24)

fmax= fp+∆f (25)

ritmul acestei variații fiind dictat de frecvența fm a semnalului modulator.

În figura 4 sunt reprezentate variațiile temporale ale semnalelor: purtător, modulator și MF în ipoteza că φp= φm=0.

Figura 4. Semnalele ce intervin în procesul de modulare în frecvență.

În figura 5 sunt reprezentate mai multe semnale modulate în frecvență, semnalul modulator xm(t) având amplitudinea maximă de 1V:

Figura 5. Semnale MF modulate sinusoidal cu diferiți indici β.

Spectrul de frecvență al unui semnal MF cu un semnal armonic este destul de complicat. Dacă se consideră φp= φm=0, semnalul MF se poate scrie sub forma:

xMF (t) = Ap cos(ωpt + βsin ωmt)=

= Ap cosωpt cos(βsin ωmt)- Ap sinωpt sin (βsin ωmt) (26)

Dacă se dezvoltă în serie trigonometrică funcțiile cos(βsin ωmt) și sin (βsin ωmt) se obțin expresiile:

(27)

(28)

unde Jk(β) sunt funcțiile Bessel de speța întâi, de ordin k și argument β. Valorile acestor funcții sunt tabelate pentru diferite argumente și ordine.

În continuare se obține:

xMF (t) =Ap cosωpt cos(βsin ωmt)- Ap sinωpt sin (βsin ωmt)=

(29)

Dezvoltând produsele de funcții trigonometrice, rezultă:

(30)

realizând schimbarea de variabilă 2n=k, se pot unifica sumele de mai sus și se obține:

(31)

Expresia de mai sus poate fi scrisă și mai concis dacă se introduc notațiile:

pentru k impar (32)

pentru k par (33)

Expresia finală a semnalului MF este:

(34)

Se observă că semnalul modulat în frecvență cu un semnal armonic are un spectru de frecvență care conține un număr infinit de componente armonice, și anume:

– o componentă centrală de amplitudine și frecvență fp;

– un șir de componente laterale inferioare, de amplitudini , , , …,, și frecvențe fp- fm, fp- 2fm,…, fp- kfm,…, dispuse într-o bandă laterală inferioară (BLI);

– un șir de componente laterale superioare, de amplitudini , , , …,,…și frecvențe fp+ fm, fp+ 2fm,…, fp+ kfm,…, dispuse într-o bandă laterală superioară (BLs);

Cu cât indicele de modulație β este mai mare, cu atât numărul componentelor laterale ce trebuiesc luate în considerare este mai mare, energia semnalului MF fiind distribuită unui număr mai mare de componente spectrale.

Când β crește, tinzând către infinit, ordinul componentelor laterale de amplitudine maximă crește, tinzând către β. Se poate spune că atunci când β crește energia se concentrează în componentele de ordin superior.

Spectrul de amplitudini al semnalului MF cu semnal armonic este un spectru discret, simetric față de frecvența fp. În figura 6 se reprezintă spectrul de amplitudini pentru β=2.

Figura 6. Spectrul de amplitudini pentru β=2

Amplitudinea componentei centrale este nulă pentru anumite valori ale indicelui de modulație β: 2,40; 5,52; 8,64; etc.

Spectrul semnalului MF depinde de variațiile amplitudinii și frecvenței semnalului modulator după cum se observă și în figura 7:

Figura 7. Spectrul FM produs de un semnal sinusoidal.

În practică se neglijează, de obicei, acele componente ale căror amplitudini sunt mai mici decât 10% din amplitudinea semnalului purtător.

Pentru calculul concret al benzii de frecvență ocupată de un semnal MF se întâlnesc două cazuri:

Indicele de modulație β are valoare foarte mică (β ≤ 0,4), în această situație relația de calcul a lățimii benzii fiind:

B=2fm (35)

Când indicele de modulație β are valoare mare (β > 1), în această situație relația de calcul a lățimii benzii fiind:

(36)

MF asigură o calitate superioară semnalului transmis, cu dezavantajul folosirii unei benzi mai extinse față de cazul MA.

Indicele de modulație fiind β = ∆f/fm, frecvențele joase produc indicii de modulație cei mai mari, practic determinând banda; ∆f fiind fix, cu creșterea lui fm indicele β scade iar banda tinde spre 2fm.

MF se utilizează în:

radiocomunicațiile spațiale,

radiodifuziunea în gama de UUS

transmisiile TV (semnale audio).

Deviația de frecvență ∆f este un parametru al modulației. în radiocomunicații se adoptă ∆f = 75kHz, de unde rezultă banda B=150kHz.

Din punct de vedere practic, semnalul MF se întâlnește cel mai frecvent în două situații specifice:

cu indice redus de modulație (β ≤ 0,4) pentru comunicații de date;

cu indice de modulație β de valoare mare (β > 1), caz utilizat în radiodifuziune

Avantajele MF:

fidelitate deosebită în transmiterea informațiilor;

insensibilitate sporită la perturbații;

randament ridicat al instalațiilor electronice;

funcționare în regim constant a componentelor electronice (datorită amplitudinii constante a semnalului MF), ceea ce le asigură o durabilitate mărită.

1.5. SEMNALE MODULATE ÎN fază (MP)

Un semnal modulat fază nu diferă esențial de un semnal modulat în frecvență din punct de vedere al variației ăn timp și al spectrului de frecvență. Acest lucru este o consecință a faptului că o variație de frecvență atrage după sine o variație de fază și invers.

Modulația de fază este o modulație exponențială în care semnalul modulator xm(t) acționează direct asupra fazei instantanee a semnalului purtător care va fi descrisă de relația:

φ(t) = ωpt + φp+ xm(t) (36)

Dacă semnalul modulator este armonic, de forma:

xm(t) = Am cos(ωmt + φm) (37)

atunci:

φ(t) = ωpt + φp+ Am sin(ωmt + φm) (38)

Amplitudinea Am indică abaterea maximă a fazei φ(t) față de valoarea medie ωpt + φp. Se poate nota:

Am=∆φ (39)

unde ∆φ se numește deviație de fază a semnalului MP. Având în vedere că semnalul purtător are forma:

p(t) = Ap cos(ωpt + φp) (40)

rezultă semnalul MP:

MP (t) = Ap cos[ωpt + φp+ ∆φ sin (ωmt + φm)] (41)

Se consideră pentru simplificare că φp=φm=0, ceea ce nu modifică principal rezultatele ce se vor obține în continuare. Se mai notează:

Am=∆φ=α (42)

unde prin analogie cu MF, α se numește indice de modulație de fază. Însă în timp ce la MF indicele de modulație de frecvență β este o deviație de frecvență relativă, la MP indicele de modulație de fază este o deviație de fază neraportată, care nu depinde de frecvența semnalului modulator.

Având în vedere că:

xMP (t) = Ap cos(ωpt + α sin ωmt) (43)

rezultă:

(44)

Sau cu convențiile făcute la MF:

pentru k impar (45)

pentru k par (46)

Expresia finală a semnalului MP este:

(47)

În continuare, cu ajutorul graficelor din figura 8, se pot vizualiza toate cele trei tipuri de modulație:

Figura 8. Ilustrarea modulațiilor de amplitudine, frecvență și de fază cu ton sinusoidal.

OBSERVAȚIE:

Toate considerațiile analitice cu privire la spectrul de amplitudini și la banda de frecvență efectiv ocupată, făcute la semnalele MF sunt valabile și pentru semnalele MP. Pentru calculul benzii de frecvență ocupate de un semnal MP se folosesc aceleași relații ca și la semnalele MF și anume:

Indicele de modulație α are valoare foarte mică (α ≤ 0,4), în această situație relația de calcul a lățimii benzii fiind:

B≈2fm (48)

Când indicele de modulație α are valoare mare (α > 1), în această situație relația de calcul a lățimii benzii fiind:

(49)

Deosebirea constă în faptul că deoarece α nu este o mărime relativă, pentru valori mari ale lui, banda de frecvențe efectivă a semnalului MP depinde de frecvența semnalului modulator. Cu cât spectrul de amplitudini al mesajului este mai bogat, cu atât crește și banda ocupată de semnalul MP. Din acest punct de vedere, MP este mai puțin avantajoasă decât MF.

Capitolul 2.

SEMNALE MODULATE CU PURTĂTOR ÎN IMPULSURI

2.1. Generalități

Modulația impulsurilor constă în transferarea caracteristicilor mesajului, reprezentat prin semnalul modulator, asupra unui semnal purtător reprezentat de o succesiune de impulsuri rectangulare ca în figura următoare:

Figura 9. semnal purtător sub formă de impulsuri

În intervalul de timp dintre două impulsuri succesive corespunzătoare unei căi, se pot intercala n impulsuri, fiecare aparținând altei căi; pe fiecare dintre ele se poate transmite alt mesaj. Se utilizează astfel un sistem de transmisiune multiplă (sistem multiplex), cu distribuirea căilor în timp.

Avantajele sistemelor care utilizează semnale modulate cu purtător sub formă de impulsuri față de sistemele care utilizează semnale modulate cu purtător armonic constă în:

se pot transmite mai multe mesaje prin același mediu de transmisiune prin diviziune în timp (TD);

reducerea raportului semnal/zgomot astfel încât recepția să se facă în bune condiții.

Modulația cu purtător sub formă de impulsuri se poate realiza în mai multe variante după parametrul semnalului purtător căruia i se transferă informația modulatorului:

modulația impulsurilor în amplitudine (MIA);

modulația impulsurilor în durată (MID);

modulația impulsurilor în poziție (MIP);

modulația impulsurilor în frecvență (MIF);

2.2. Semnale în impulsuri modulate în amplitudine

Modulația impulsurilor în amplitudine este, așa după cum o arată și numele, o modulație în amplitudine dar în care purtătoarea, în loc să fie armonică, este formată din impulsuri. Forma în timp a acestor impulsuri poate să fie oricare, dar cel mai des folosite sunt impulsurile dreptunghiulare. Ca și la modulația în amplitudine cu purtătoare armonică, semnalul cu modulația impulsurilor în amplitudine se obține prin înmulțirea semnalului modulator m(t) (semnal de joasă frecvență, purtător de informație) cu semnalul purtător p(t).

sMIA(t)=m(t)p(t) (50)

unde p(t) este un semnal periodic dreptunghiular, așa cum se arată în Fig.10.a.

Figura 10.a. semnal purtător sub formă de impulsuri.

Figura 10.b. semnal modulator.

Figura 10.c. Semnal în impulsuri modulat în amplitudine sMIA.

În condițiile în care este respectată teorema eșantionării:

semnal modulator de bandă limitată la fm;

frecvența purtătoare fp 2fm,

semnalul modulator poate fi obținut din semnalul MIA printr-o simplă filtrare trece-jos.

2.2.1. Principiul multiplexării căilor în timp

Unul din avantajele pe care le oferă modulația este posibilitatea transmiterii simultane, pe același canal de transmisiuni, a mai multor informații. În cazul semnalelor MA și MF cu purtătoarea armonică acest lucru se realizează prin folosirea mai multor purtătoare de diferite frecvențe astfel încât spectrele diferitelor semnale transmise să nu se suprapună în domeniul frecvență. În felul acesta se realizează ceea ce se numește multiplexare în frecvență.

Figura 11. spectrul unui semnal cu modulația impulsurilor în amplitudine.

În cazul semnalelor MIA din figura 11 se observă că acest lucru nu mai este posibil deoarece spectrul unui semnal cu modulația impulsurilor în amplitudine este infinit, conținând replici ale spectrului semnalului modulator la orice multiplu al pulsației fundamentale a purtătoarei. Pentru a putea transmite simultan și în această situație mai multe informații pe același canal de transmisiuni se folosește o tehnică nouă, multiplexarea în timp. Principiul acestei tehnici de multiplexare a căilor de transmisiuni este descris în figura 13, în cazul transmiterii a două semnale.

Condiția de bază ce trebuie îndeplinită pentru a se putea realiza multiplexarea în timp este ca cele două purtătoare (care au aceeași frecvență) să satisfacă relația:

p1(t)p2(t)=0 (51)

adică impulsurile dreptunghiulare de la prima purtătoare să nu se suprapună deloc peste impulsurile de la cea de-a doua purtătoare.

Semnalul transmis pe canalul de transmisiuni este:

(52)

1

și este prezentat în figura 12.

La recepție, prin înmulțirea acestui semnal cu p1(t) și p2(t) vor rezulta semnalele:

2

1Figura 12. tehnici de multiplexare a căilor de transmisiuni.

Refacerea semnalelor modulatoare m1(t) și m2(t) se face prin filtrare de tip trece-jos, așa cum s-a explicat mai sus.

Figura 13. Cele două semnale multiplexate.

Cele 4 blocuri multiplicatoare din figura 12 sunt de fapt niște comutatoare comandate de semnalul purtătoare (Figura 14):

Figura 14. Comutator comandat de semnalul purtător.

Din cele discutate și arătate mai sus se observă simplitatea modulării și demodulării semnalelor MIA. O problemă dificil de rezolvat ce apare la multiplexarea în timp este sincronizarea purtătoarelor la emițător și receptor, deoarece orice mic defazaj între acestea poate duce la apariția unor erori mari la recepție, apărând interferența între căi.

Practic se multiplexează un număr mai mic de semnale lăsându-se între impulsurile purtătoarelor o marjă de siguranță pentru evitarea interferenței căilor.

2.3. alte tipuri de semnale în impulsuri modulate

modulația impulsurilor în durată (MID) – figura 14.d.

– semnalele MID se utilizează mult în aparatura electronică de măsură și control și puțin în transmisia de informații.

modulația impulsurilor în poziție (MIP)- figura 14.c.

– avantajele semnalelor MIP față de MIA constă în protecția sporită la perturbații și în posibilitatea obținerii lor cu instalații realizabile cu circuite logice integrate.

C) modulația impulsurilor în frecvență (MIF)- figura 14.b.

– modulația impulsurilor în frecvență (MIF) se poate reduce la MIP, deoarece modificarea frecvenței instantanee a impulsurilor semnalului purtător conduce tot la o schimbare a poziției impulsurilor pe axa timpului.

În figura 14 sunt prezentate cele patru tipuri de modulație a impulsurilor :

modulația impulsurilor în amplitudine (MIA);

modulația impulsurilor în durată (MID);

modulația impulsurilor în poiție (MIP);

modulația impulsurilor în frecvență (MIF),

cu specificația că semnalul modulator este tot rectangular.

Figura 14. Modulația impulsurilor.