SPECIALIZAREA: EDUCA ȚIE FIZIC ĂȘI SPORT Studiu comparativ privind metodele șimijloacele specifice atletismului pentru dezvoltarea rezistenței în… [621143]

UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS "GALAȚI
DEPARTAMENTUL DE FORMARE CONTINUĂ
ȘI TRANSFER TEHNOLOGIC
SPECIALIZAREA: EDUCA ȚIE FIZIC ĂȘI SPORT
Studiu comparativ privind metodele șimijloacele
specifice atletismului pentru dezvoltarea
rezistenței în ciclul gimnazial deînvățământ
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC,
Prof. Univ. Dr. CLAUDIU MEREUȚĂ
ABSOLVENT: [anonimizat]2018

1Cuprins
Capitolul I:Introducere ………….………… …………………………….. …………… …………………. ..2
1.1Actualitatea temei………………………………………………… ……….. …………………… ……2
1.2Motivația alegerii temei ………………………. ………………… …………………. …………. ………..7
1.3Scopul cercetării, ip oteza de lucru, sarcinile cercetării ………………. ……………….. ………….8
Capitolul II :Fundamentarea stiințifică și metodică a temei …………………….. …………….. …10
2.1Îmbunătățirea eficienței lecției de educație fizică . ………………………. ……………………….. ….10
2.2 Factorii care favorizează dezvoltarea rezistenței…………… …………….. …………. …………..12
2.3 Forme de manifestare a rezistenței……………………………………………… ………………. ………….13
2.4Metode și mijloace pentru dezvoltarea rezistenței…………………………. ………….. ……………..16
2.5 Sisteme de acționare pentru dezvoltarea rezistenței în cadrul activităților școlare
de educație fizică ș isport……………………………. ……………………… ……………………………….. …….22
2.6 Rolul respirației în dezvoltarea rezistenței…………………………. ………….. ………………………..28
2.7 Tehnica ale rgării………………………. ……………………… …………. …………………… …………………2 8
2.8Tactica alergării ……………………………………….. ……………….. ………………………………….. …….32
2.9 Particularitățile de vârstă din ciclul gimnazial …………………………… ………………… …………..35
2.10 Lecția de educație fizică…………………………………………………………… …………….. …………..37
Capitolul III :Organizarea și desfășurarea cercetării ……..……….…… …………… ……… 53
3.1 Subiec ții și organizarea cercet ării……………………………… …………. …………………. ……53
3.2 Metodele și tehnicile de cercetare utilizate……… ………………. …………… ………………… ….54
3.3Indicatorii morfo -funcționali și motrici folosiți în experiment……….. ………………….. ……..61
3.4Indicatorii matematico -statistici cuprinși în cercetare……………….. ………… ……………….67
Capit olul IV : Rezultatele cercetării și interpretarea lor …………………… ……….. ………… .68
4.1Prelucrarea și interpretarea datelor c ulese…………………………………. ………………. ……..68
Capitolul V :Concluzii și propuneri ………………………. ……….. ……………….. ………. …….72
Bibliografie ………………………………………………… ……… ……………. ……………… 75

2CAPITOLUL I
Introducere
Educația fizic ăeste o componentă importantă a formării personalită ții,prin care se
urmăre ște dezvoltarea armonioas ăși sănătoasă a individului din punct de vedere biologic și
psihologic , în conformitate cu sintagma "Mens sana in corpore sano ".
Rolul educa ției fizice a fost evidențiat și susținut din antichitate și pân ă în zilele
noastre, la fel și sportul ca mijloc de consolid are a personalită ții umane.
În prezent, educația fizică a devenit o activitate cu fundamentare solidă, dispunând de
o metodologie de cercetare proprie.
Educația fizic ă,ca disciplină în programa școlar ă,contribuie la întregirea educa ției
permanente (are caracter formativ, asigură dezvoltarea personalită ții elevului și particip ării
sale la programul societă ții).
În domeniul educației fizice școlare, cunoașterea elevilor pe baza aprecierii
randamentului acestora capătă o semnificație deosebită, specialiști ifiind datori să surprindă
caracteristicile individuale în dinamica dezvoltării personalității. Cunoscând capacitățile
elevilor ,vom ști nivelul îndeplinirii obiectivelor educației fizice, vom aprecia înclinațiile,
interesele, aptitudinile, motivația și a spirațiile pentru a practica exercițiile fizice.
Finalitatea procesului de cunoaștere contribuie în bună măsură la optimizarea
procesului instructiv -educativ. Cunoașterea randamentului elevilor nu reprezintă o măsură
episodică sau o modă, ci este o acțiune ritmică, metodică, dictată de conștiința profesională a
cadrului didactic care trebuie să cunoască în orice moment nivelul posibilităților elevilor,
distanța acestora față de obiectiv și ce măsuri didactice trebuie să întreprindă în plan metodic.
Evaluar ea gradului de realizare a obiectivelor educației fizice școlare capătă un
caracter permanent și trebuie să fie obiectivă, condiție obligatorie pentru motivarea și sporirea
încrederii în forțele proprii ale elevului.
1.1 Actualitatea temei
Educația fizic ă nu vizează un scop limitat, intrinsec, respectiv cel al dezvoltării fizice
ci, din contră, educa ția fizic ă-parte componentă a unui sistem –acționeaz ă concomitent cu
celelalte laturi asupra dezvoltării integrale a personalită ții, stimulând și fortificâ nd calitățile
psihofizice ale acesteia.
Dezvoltarea fizică multilaterală este r ezultatul multiplelor influen țeasupra
organismului pe plan somatic și funcțional, în cadrul lecțiilor de educație fizic ăși reprezint ă
consecința acțion ării în mod deliberat p rin intermediul unor mijloace și structuri analitice

3precis localizate la nivelul fiecărui segment, lan ț muscular, regiune sau articulație. (Gh.
Mitrea, 1973; F. Petrovici, 1983; Vl. Simionescu, 1987; L. Teodorescu, 1989).
Educația fizică reprezintă una di n cele mai vechi forme de exercitare a acțiunii
formative fiind o parte componentã a structurii multiforme a personalit ății. Această
componentă a educației cuprinde un cumul de activități care contribuie la formarea și
dezvoltarea ființei umane prin valori ficarea dimensiunilor psihofizice ale personalității,
stabilirea unui echilibru dintre fizic și psihic, psihomotricitate și potențialul intelectual,
emotivitate, afectivitate și voință după aprecierile f ãcute de N.I. Ponomariov (1974), B.A.
Așmarin (1978); G. Chiriță (1994); M. Epuran (1994); S.N. Danail (1996).
Societatea contemporan ăimpune un învățământ bazat pe formarea unei personalități
active, armonioase, sănătoase, fapt care necesită restructurarea, perfecționarea, optimizarea
întregului sistem educ ațional conform autorilor (G. Berger, 1973; V. Bunescu, 1974; M. Duțu,
1989; S. Cristea, 1994; T. Grimalschi, 2000; V. Mândâcanu, 2001).
Înetapa actual ăde dezvoltare a societații noastre ,întâlnim cu regularitate termenul de
eficiență în toate sferele ac tivității sociale. Pentru ca un proces s ăfie eficient trebuie să se
realizeze un progres, progres care stă la baza dezvoltării continue a fiecărei științe.
Modernizarea permanentă a activită ții de educație fiz icăși sport în școal ă impune
găsirea unor noi metode, procedee și mijloace prin care s ă se acționeze în practic ă, precum și
perfecționarea continu ă a celor existente, a celor clasice, tradi ționale, în baza noilor obiective
ce stau în fa ța acestui obiect de înv ățământ.
De la an la an sunt găsite și de zvoltate nenumărate metode și mijloace pentru
perfecționarea multitudinii de exerciții, ramuri sportive și noi metode de antrenament care au
ca unic scop perfecționarea și atingerea unui nivel din ce în ce mai înalt de performanță.
Antrenamentul sportiv es te un proces instructiv -educativ desfă șurat sistematic și
continuu, gradat, în vederea adaptării organismului la eforturi fizice și psihice intense pentru
atingerea unor performanțe superioare. În același timp, această formă de pregătire contribuie
la dezv oltarea personalității celui ce practică o ramură sau o probă sportivă. Atletismul a
constituit și constituie, prin conținutul său, un mijloc sigur și eficient de realizare a
antrenamentului în cadrul tuturor ramurilor sau probelor sportive, cu aport deose bit în
adaptarea treptată a organismului pentru evitarea suprasolicitărilor.
Cine se ocupă de instruirea sportivilor în cadrul lecțiilor de antrenament are la
îndemână un număr redus de exerciții fizice comparativ cu cele utilizate în educația fizică
școla ră, dar cu un nivel mult mai ridicat din punct de vedere tehnic, un volum și o intensitate
mult mai mare. Din această perspectivă ,succesul în domeniu este asigurat de modul în care
profesorul selectează aceste exerciții și le aplică în practică ținând con t de următoarele cerințe:

4continuitatea în pregătire pe parcursul anului și pe mai mulți ani; optimizarea raportului
dintre pregătirea fizică generală și cea specială. Ponderea pregătirii fizice generale este invers
proporțională cu nivelul de măiestrie sp ortivă și cu nivelul de manifestare a calităților motrice
de bază. Cu cât nivelul măiestriei este mai ridicat, pregătirea fizică va fi mai redusă, iar
mijloacele mai selective.
Organizarea corectă a procesului de învățare a tehnicii exercițiilor atletice p resupune
folosirea largă a principiilor și metodelor pedagogice generale, precum și a diferitelor
procedee ținând seama de specificul fiecărui exercițiu atletic. În această activitate trebuie să
ne orientăm după sarcinile principale ale educației și după p articularitățile obiectului de
învățat. Învățarea tehnicii oricărui exercițiu, ca și procesul perfecționării continue a elevilor se
efectuează prin dobândirea cunoștințelor teoretice necesare și prin formarea deprinderilor
motrice adecvate.
Dezvoltarea cal ităților motrice joacă un rol deosebit în realizarea obiectivelor
educației fizice școlare, reprezentând o finalitate importantă a acestui proces. Este deci
necesar ca această problemă să se bucure din partea profesorilor de o atenție mai mare,
acționându -se sistematic și consecvent pentru dezvoltarea calit ăților la nivelul indicilor
programați pentru fiecare an de studiu, pentru fiecare ciclu de învățământ.
Într-o lecție de educație fizică ori de câte ori nu avem temă de educare și dezvoltare a
calităților motrice, prin modul în care dozăm efortul ca Volum, Intensitate, Complexitate
putem acționa asupra educării calităților motrice și prin utilizarea anumitor deprinderi motrice
insistând pe dominanta specifică calității motrice respective.
Calitățile motric ereprezintă însușiri ale organismului care oferă individului
posibilitatea executării diferitelor acte motrice, legate atât de activitatea sa zilnică, cât și de
cea sportivă.
În procesul de învățământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de
specialitate îl ocupă găsirea și utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode și mijloace
care să asigure dezvoltarea acestor calități. Profesorul de educație fizică trebuie să stabilească
anumite priorități în educarea calităților. Se recomand ă ca programarea dezvoltării lor să se
facă cu pondere diferită în funcție de conținutul lecțiilor, materialele sportive existente,
condițiile de anotimp, fondul motric al elevilor într -o anumită etapă.
Perfecționarea calităților motrice reprezintă unul di n principalele obiective ale
procesului de pregătire a tineretului școlar realizată concomitent cu formarea priceperilor și
deprinderilor motrice. Alături de deprinderile motrice, calitățile motrice sunt obiective
primordiale ale conținutului lecției de ed ucatie fizică. Indiferent de condiții materiale (sală,

5aparaturi, materiale) sau atmosferice (ploaie, zăpadă , ceaț ă, frig), educarea calităților motrice
este primordială, esențială.
Este indicat ca în lecția de educație fizică, calitățile motrice să nu fie așezate la
întâmplare. Locul acțiunilor pentru dezvoltarea calităților motrice în lecția de educație fizică
trebuie stabilit în funcție de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o
intensitate optimă și asigurarea revenirii organism ului.
Dezvoltarea Vitezei și Îndemânării se va plasa după veriga a III -a a lecției
(influențarea selectiv ă a aparatului locomotor), iar forța și rezistența se vor situa înaintea
verigii de revenire a organismului după efort.
Privind vârsta optimă de influe nțare favorabilă a dezvoltării calităților motrice
menționăm că viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune la vârsta 10 -12 ani ,dar
activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate începe la 5 -6 ani. Îndemânarea se
dezvoltă bine într e aceeași limită de vârstă ca și viteza. Forța și rezistența, calități motrice
mai ușor perfectibile se pot educa sistematic de la 9 -10 ani ,având o evoluție ascendentă și
posibilitate maximă de perfecționare.
În literatura de specialitate precum și în li mbajul specialiștilor se folosesc mai mulți
termeni precum: calități fizice, calități motrice, calități bio -motrice, calități ale activității
motrice, funcții motrice de baz ă, etc.
Calitățile motrice au un caracter nativ al c ărui nivel de manifestare ini țială depinde de
fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel și formarea deprinderilor
motrice, se realizează odată cu evolu ția procesului de creștere și dezvoltare, ele fiind
influențate de specificul activit ăților desf ășurate, condiții le de via ță, ereditatea, mediul
geografic, climatic și activit ățile desf ășurate în mediul școlar.
Calitățile motrice condiționeaz ăși determin ă în mare măsură formarea și în special
consolidarea deprinderilor motrice. Dezvoltarea calită ților motrice favor izează cre șterea
capacității de efort a organismului. Dezvoltarea calit ăților motrice se poate realiza și în
condiții materiale simple, șiîn cadrul activită ții independente a elevilor.
S-a mai amintit că, nu cu mult timp în urmă, dezvoltarea calităților motrice nu figura
ca o verigă distinctă a lecției de educație fizică, nu se stabileau teme speciale pentru
dezvoltarea acestora și în consecință nu se acționa în mod planificat. O dată cu determinarea
mai exactă a rolului calităților motrice în pregătirea f izică a elevilor și introducerea sistemului
unitar de verificare și apreciere a gradului de pregătire fizică și sportivă a acestora, s -au
perfecționat și activit ățile destinate educării acestora, sunt tot mai curioși profesorii care
acționează în această d irecție, mai organizat, planificat. Având în vedere că progresele ce se
realizează în dezvoltarea calităților motrice sunt mult mai evidente decât în cazul

6deprinderilor, că se pot măsura cu mare exactitate, dispunând de criterii obiective și că
principala lege care guvernează dezvoltarea acestora o reprezintă continuitatea, planificarea
dezvoltării lor pe semestre, an școlar și chiar pe ciclu de școlarizare, devine o necesitate
primordială.
De către specialiști, rezistența este definită sub multiple formul ări, toate concentrând și
exprimând în cuvinte diferite capacitatea organismului de a efectua acte sau acțiuni motrice:
"capacitatea organismului de a efectua eforturi de intensitate mare un timp mai îndelungat"
(Harre, 1973); "menținerea capacității de lu cru în timpul unor eforturi de lungă durată, prin
învingerea fenomenului de oboseală și printr -un tempo ridicat al restabilirii organismului după
o activitate obositoare" (Demeter, 1981); "rezistența se referă la limita de timp până la care o
muncă de inte nsitate dată poate fi sus ținută" (Bompa, 2001); "calitatea motrică rezisten ța,
reprezintă capacitatea omului de a face față oboselii fizice" (Ardelean, 1990). Din aceste
definiții desprindem câteva elemente care caracterizează această calitate motrică și r elația
dintre ele: durata efortului -eficacitatea cât mai constantă a activității motrice pe toată durata
ei-rapiditatea refacerii organismului după efortul efectuat.
Rezistența, sub aspect fizic, este o calitate motrică care poate fi ușor perfectibilă , ca
urmare a efectuării sistematice, continue și după anumite reguli a unor exerciții fizice
specifice, păstrându -se, la valoarea atinsă, perioade de timp îndelungate.
Referindu -mă strict la ramura sportivă aleasă de mine și anume "atletismul "pot spune
că probele specifice atletismului școlar contribuie la creșterea capacității de efort a
organismului, asigură pregătirea motrică multilaterală, fapt ce a determinat rațiunea de a fi
folosit ca mijloc de realizare a obiectivelor educației fizice școlare. Pri n gama largă de
mijloace, atletismul influențează eficiența asupra fortificării oraganismului, dezvoltă calitațile
motrice, formează priceperi și deprinderi motrice cu largi valențe aplicative.
Faptul că atletismul școlar este considerat ca o disciplină de bază are ca temei
posibilitățile de adaptare a exercițiilor și probelor atletice la particularitățile de vârstă și sex
ale elevilor.
Acest adevăr este pus în evidență prin precizia cu care se poate stabili și controla
cantitatea și calitatea efortului, cât și prin urmărirea în timp a evoluției rezultatelor. În funcție
de posibilitățile colectivului se programează mijloacele și se stabilesc parametrii efortului.
În utilizarea structurilor și exercițiilor pentru dezvoltarea unei anumite calități motrice
sepornește de la elementele cele mai simple, urmând ca pe măsură ce elevii dobândesc
experiența necesară să se modifice treptat atât conținutul structurii sau chiar structura, cât și
parametrii efortului. Indicațiile metodice prezentate fie în cadrul fiecăr ei structuri, fie la finele

7unor probe au rolul de a atenționa profesorul asupra elementelor esențiale ce trebuie luate în
considerare atunci când utilizează structura respectivă.
1.2 Motiva ția alegerii temei
Am ales abordarea acestei teme întrucât am av ut la îndemână mijloacele și
cunoștințele necesare perfecționării cunoștințel ordeja dobândite în acest domeniu ,atât la
nivel teoretic cât și practic. Cunoștințele obținute prin studiile la nivel superior, m -au
determinat să încerc și să și reușesc săpunîn valoare noiînsușiriacestei ramuri a atletismului.
De altfel, mi -a plăcut și am fost mereu atras de sport în general și am încercat diferite sporturi ,
printre care fotbalul și atletismul, fapt care m -a motivat și m -a determinat să realizez o
cercetare în acest sens și să contribui prin mijloacele proprii ladzvoltarea acestui domeniu.
Interacțiunea și lucrul cu colectivele de elevi m -au preocupat din totdeauna și găsesc
atractivă această muncă depusă atât în folosul grupului cu care am lucrat, cât și a l domen iului
educației fizice, în scopul perfecționării lui.
Practica a demonstrat că, datorită caracterului lor natural, exerci țiile sub forma unor
elemente simple pot fi predate cu succes de la cele mai fragede vârste.
În perioada ciclului gimnazial, la care se referă studiul de față, perioadă care constituie
cea mai importantă verigă a educa ției fizice și sportive, trebuie puse bazele preg ătirii fizice și
tehnice multilaterale, ceea ce presupune educarea la un anumit nivel a tuturor calită ților fizice
și înzestrarea elevilor cu un bogat bagaj de deprinderi de mi șcare ( V. Farcaș, I. Nicola, 1980).
În această etapă sarcinile pe linia atletismului capătă un caracter mai specializat,
mergându -se spre însu șirea și consolidarea tehnicii diferitelor probe atle tice. Ponderea trebuie
să cadă pe însu șirea unui num ăr cât mai mare de exerci ții preg ătitoare. Aceasta, deoarece,
bine însu șite, ușureaz ă învățarea probelor respective pe de o parte, iar pe de alt ă parte, pot fi
executate pe grupe și chiar cu întreaga clas ă, astefel putând fi repetate de multe ori în cadrul
lecției de educație fizic ă ( G.V. Galicenco, 1964; V. P. Ozerov, 1976).
Pentru a realiza acest studiu, asupra dezvoltării rezistenței prin metode și mijloace
specifice atletismului în ciclul gimnazial de învățămâ nt, am efectuat o cercetare la Școala
Gimnazială "Pictor Nicolae Grigorescu "dinTitu, având ca motive principale faptul că aici am
găsit resursele materiale și umane potrivite și motivante pentru realizarea a ceea ce mi -am
propus.
Am dispus de te renul de sport al școlii pentru efectuarea pregătirii practice a
subiecților, precum și cronometru pentru efectuarea măsurătorilor, dar și de suportul uman din
partea colectivului de elevi, care a fost deosebit de receptiv și interesat , precum și al

8profe sorului de educație fizic ă,domnul Rozner Răzvan , de care aveam mare nevoie și de al
cărei sprijin și îndrumare profesionist ă m-am bucurat .
1.3 Scopul cercetării, ipoteza de lucru, sarcinile cercetării
Îl reprezintă, perfecționarea procesului de educație f izică gimnazială în baza folosirii
metodelor și mijloacelor atletice în vederea dezvoltării calității motrice "rezistența".
Prin urmare, pentru îmbunătățirea metodelor și mijloacelor prin care se realizează
progrese la nivelul pregăti rii elevilor în lecți a de educa ție fizică din gimnaziu, pentru
dezvoltarea calității motrice "rezistența"am efectuat un studiu prin care am reu șit s ă
demonstrez că metodele folosite de mine au adus un caracter nou și inovator și că aceste
metode au îmbunătățit rezultatele ele vilor care au luat parte la acesta.
Acționarea în mod deliberat pentru dezvoltarea rezistenței în lecția de educa ție fizic ă,
conduce în final la creșterea indicilor de dezvoltare a acesteia.
Utilizarea unor exerciții specifice pentru dezvoltarea rezistenț ei are efecte pozitive și
asupra celorlalte capacități motrice, dar și asupra dezvoltării organismului.
Sarcinile specifice temei care îmi revin în demersul realizării acestei lucrări sunt: de
prezentare corectă și clar ă a părții teoretice, de fixare a un ui studiu de lucru necesar pentru
derularea activită ților propuse. Sunt de p ărere că este necesară asimilarea în detaliu și
transmiterea cu îndemânare a metodelor specifice de lucru, stăpânirea tehnicilor de
înregistrare, măsurare, administrare, ordonare, evaluare și prelucrare a datelor experimentului
secvențial și în ansamblul lor, cunoașterea tehnicilor de calcul din punct de vedere statistic și
matematic și a ordon ării datelor în grafice, tabele și scheme clare și logice pentru valorificarea
datelor acu mulate. La nivel rela țional, consider c ă îmi revine stabilirea cu exactitate, precum
și însușirea mijloacelor de comunicare pentru redarea corect ăși clar ă a cerințelor și stabilirea
unei relații amiabile de comunicare cu elevii și profesorii colaboratori pentru o în țelegere
clară a sarcinilor de lucru și eficientizarea rezultatelor, dar și pentru obținerea unui ambient
plăcut de lucru, a șa cum cred c ă este de dorit în cadrul orelor de educa ție fizic ăși sport.
Cu privire la metodele de cercetare și tehn icile de lucru specifice și utile lucr ării
propuse, m -am oprit în special la câteva dintre ele: metoda studiului bibliografic care îmi
permite cercetarea în prealabil a literaturii de specialitate existente pentru o prezentare amplă
și corect ă a conceptelo r care vor duce la conturarea fundamentului teoretic științific și
metodologic a l lucrării. Această metodă mă ajută și la organizarea planului de cercetare și de
desfă șurare a sarcinilor și la atingerea obiectivelor propuse. Cea de -a doua metodă este cea a
convorbirii, care mă ajută la realizarea comunicării pe parcursul studiului, al orelor de
educație fizic ăși sport, pentru o informare corect ă asupra cerin țelor exercițiilor sau a

9experimentului, la corectarea și eficientizarea desf ășurării activită ților. A treia metodă folosită
este cea a observa ției pedagogice, care const ă în monitorizarea con știent ăși în prealabil
stabilită a evolu ției din timpul orelor. Cu ajutorul acestei metode am avut în vedere
monitorizarea sistematică a unor indici și factori, ur măriți în mod special în anumite condiții
obiective de desfă șurare a pred ării, asimilării și a evalu ării programului de instruire.
Experimentul mi -a permis verificarea utilită ții mijloacelor de instruire prezente în
programul de pregătire. Experimentul es te o metodă fundamentală de cercetare care generează
și permite interpretarea și evaluarea datelor și a informațiilor obținute în urma aplic ării
acestuia. Pentru prelucrarea datelor astfel ob ținute, am folosit metoda înregistr ării, metoda
reprezentării gra ficeși metoda statistico -matematică. Aceste metode mi -au permis ob ținerea
unor indici obiectivi, verificarea și evaluarea parametrilor care alc ătuiesc programele de
pregătire, prelucrarea și prezentarea tuturor datelor și a rezultatului obținut, care cons tă în
cifre, indici și interpret ări descriptive, mai mult sau mai pu țin detaliate, în funcție de sarcinile
urmărite. Rezultatul l -am analizat în func ție de indicatorii statistici specifici analizei
sportive. Am urmărit ob ținerea de rezultate comparative s au particularizate pentru verificarea
metodelor și mijloacelor consacrate sau a stabilirii de noi tehnici care s ă ajute la îmbunătă țirea
metodologiei și a obiectivelor programei de instruire.

10CAPITOLUL II
Fundamentarea științifică și metodică a temei
2.1Îmbunătățirea eficienței lecției de educație fizică
Asigurarea permanentă a conținutului educativ din lecții. Cunoscut fiind faptul că
educația fizică este parte integrantă a activității de instruire și educare a tinerilor, contribuind
la înd eplinirea cu succes a sarcinilor generale din școală, pe linia realizării educației, cadrele
didactice au obligația permanentă de a programa în lecții mijloace și metode care să asigure
pe lângă realizarea sarcinilor de instruire și a celor de ordin educat iv.
Analizând sarcinile educației fizice ca parte integrantă a educației se constată că
eficiența ei nu se poate obține numai prin prisma realizării sarcinilor ce vizează formarea
deprinderilor specifice ,dezvoltarea fizică armonioasă și întărirea sănătăți i. Ea trebuie să
asigure prin mijloace ce îi sunt la dispoziție o cât mai cuprinzătoare influență educativă asupra
întregului colectiv de elevi.
Pentru realizarea acestui obiectiv, este necesar ca profesorul să cunoască care sunt
elementele de ordin educat iv ce pot fi influențate prin lecție, care sunt mijloacele cele mai
eficiente, potrivit vârstei elevilor și în ce moment din lecție pot fi ele programate.
Realizarea unei bune pregătiri fizice a elevilor practicanți ai atletismului presupune în
primul rân d dezvoltarea și perfecționarea calităților motrice, concomitent cu învațarea și
perfecționarea priceperilor și deprinderilor de bază și dezvoltarea indicilor morfologici și
funcționali ai organismului.
Calitățile motrice sunt însușiri ale organismului car e oferă individului posibilitatea
executării diferitelor acte motrice, legate atât de activitatea sa zilnică, cât și de cea sportivă. În
procesul de învațământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl
ocupă găsirea și utiliz area în pregătire a celor mai eficiente metode și mijloace care să asigure
dezvoltarea acestor calitați. În activitatea de dezvoltare a acestora , activitate permanentă,
profesorul de educație fizică trebuie să stabilească anumite priorități în educarea cal itaților. Se
recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită în funcție de
conținutul lecțiilor, materialele sportive existente, condițiile de anotimp, fondul motric al
elevilor într -o anumită etapă.
Perfecționarea calităților motri ce reprezintă unul din principalele obiective ale
procesului de pregătire a tineretului școlar realizată concomitent cu formarea priceperilor și
deprinderilor motrice.
Calitățile motrice sunt însușiri ale organismului concretizate în capacitatea de
efectua re a acțiunilor de mișcare cu anumiți indici de viteză, fortă, rezistență și îndemânare.

11Calitățile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare inițială depinde de
fondul genetic ereditar. Dezvoltarea lor ulterioară ca de altfel și formarea deprinderilor
motrice, se realizează odată cu evoluția procesului de creștere și dezvoltare, ele fiind
influențate de specificul activităților desfașurate, condițiile de viață, ereditatea, mediul
geografic și climateric și activitățile desfașurate în medi ul școlar.
Alături de deprinderile motrice, calitățile motrice sunt obiective primordiale ale
conținutului lecției de educație fizică. Indiferent de condițiile materiale (sală, aparaturi,
materiale) sau atmosferice (ploaie, zăpadă, ceață, frig), educarea c alităților motrice este
primordială, esențială.
Este indicat ca în lecția de educație fizică, calitățile motrice să nu fie așezate la
întamplare. Locul acțiunilor pentru dezvoltarea calităților motrice în lecția de educație fizică
trebuie stabilit în funcț ie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o
intensitate optimă și asigurarea revenirii organismului.
Dezvoltarea Vitezei și Îndemânării se va plasa după veriga a III -a a lecției
(influențarea selectivă a aparatului locomotor), ia r forța și rezistența se vor situa înaintea
verigii de revenire a organismului după efort.
În literatura de specialitate precum și în limbajul specialiștilor se folosesc mai mulți
termeni precum: calități fizice, calități motrice, calități bio -motrice, cal ități ale activității
motrice, funcții motrice de bază, etc.
În cadrul procesului instructiv educativ, dezvoltarea calităților motrice trebuie să
ocupe un loc prioritar deoarece:
-calitățile motrice condiționează și determină în mare măsură formarea și în special
consolidarea deprinderilor motrice;
-dezvoltarea calităților motrice favorizează creșterea capacității de efort a organismului;
-dezvoltarea calităților motrice se poate realiza și în condiții materiale simple;
-dezvoltarea calităților motrice se poate face și în cadrul activității independente a elevilor.
Vom trata, conform temei alese, calitatea motrică "rezistență "sub toate aspectele ei.
În activitatea oricărei persoane, indiferent de specificul profesiei sale, rezistența este o
calitate ca re influențează, în bună măsură, randamentul muncii. Solicitările din ce în ce mai
mari, în producție, în activitatea școlară și în viața cotidiană fac din rezistență un factor
deosebit de important prin care omul poate învinge apariția timpurie a oboselii atât în
domeniul intelectual, senzorial, emoțional cât și în cel fizic.
Principalul factor care limitează manifestarea rezistenței un timp cât mai îndelungat îl
constituie oboseala. Fenomenul de oboseală se caracterizează prin scăderea temporară a
capacit ății de lucru a organismului, prin creșterea dificultăților sau prin imposibilitatea de a

12continua efortul (activitatea motrică) dat, cu aceeași intensitate, în același ritm, cu aceeași
amplitudine, precizie și randament. Oboseala este cauzată de slaba ada ptare a organismului la
efort, de diminuarea activității centrilor nervoși superiori care coordonează capacitatea de
lucru a mușchilor și în special a funcțiilor circulatorii și respiratorii. După cum remarcă V. S.
Farfel, capacitatea de lucru a aparatului nervos central este veriga principală în lanțul de
procese care determină apariția mai devreme sau mai târziu a oboselii. Lupta cu oboseala este
în primul rând lupta centrilor nervoși superiori pentru menținerea propriei lor capacități de
lucru. În proces ul de dezvoltare a rezistenței se perfecționează întregul sistem de legături
nervoase necesare efectuării lucrului stabilit, ceea ce are influențe și asupra înbunătățirii
coordonării funcțiilor, organelor și sistemelor, reducerii cheltuielilor energetice.
Am arătat mai sus că oboseala reprezintă factorul de bază care are influențe limitative
asupra rezistenței. Trebuie să reținem însă că oboseala constituie, în același timp, și factorul
hotărâtor de adaptare a organismului la efort. Ca urmare, arăta V. S. F arfel, numai efortul
efectuat până la oboseală și încercările de a o învinge pot grăbi procesul de dezvoltare a
rezistenței.
2.2 Factori icare favorizează dezvoltarea rezistenței
Dezvoltarea rezistenței și valoarea ei depind de mai mulți factori. Dintre aceștia cei
mai importanți sunt:
-posibilitățile sistemelor cardiovascular, respirator, muscular și ale celorlalte funcții ale
organismului, care susțin efortul;
-calitatea metabolismului și a surselor energetice. Cele trei grupe de procese metabolice ca re
asigură baza energetică metabolică a rezisten ței sunt:
a) metabolismul anaerob alactacid (rezistență de sprint) ce se desfășoară pe durata a 10
-15 secunde;
b) metabolismul anaerob lactacid (rezistența de semifond) desfașurată pe o perioadă
până la 1 minut și 30 de secunde;
c) metabolismul aerob (rezistența fondistului).
-un alt factor ar fi nivelul la care sistemul nervos central realizează coordonarea activității
aparatului locomotor și a funcției vegetative, a acțiunii musculaturii antagoniste și agoniste,
alternanța în contrac ție a fibrelor musculare, coordonarea respirației cu circulația;
-calitatea proceselor volitive cu ajutorul cărora se poate susține sau relua un efort sau, din
contra, abandonarea efectuării efortului;
-relația dintre pauză și efort în cadrul ramurilor și probelor sportive care se desfășoară cu
alternarea intensității efortului .

13Din cele relatate mai sus, rezultă că valoarea rezistenței este condiționată de anumite
posibilități morfofuncționale și psihice ale organismului, perfectibile printr -o pregătire
sistematică. Dezvoltarea rezistenței este determinată de stabilirea unor legături, condiționate
optim, între exercitarea funcțiilor diferitelor aparate și sisteme în baza cărora se reglează
activitatea aparatului locomotor ș i a funcțiilor vegetative.
2.3 Forme de manifestare a rezistenței
În domeniul educației fizice și sportului, termenul de rezistență, folosit în sensul
definirii capacității organismului de a efectua un efort fizic într -un timp cât mai îndelungat,
prezintă aspecte particulare față de noțiunea de rezistență proprie altor domenii de activitate.
Practica activității sportive de performanță, domeniu în care rezistența fizică
condiționează în mare masură rezultatele înalte, evidențiază două forme principale de
manifestare a rezistenței și anume:
Rezistența generală caracterizată prin capacitatea organismului de a executa timp
îndelungat acțiuni motrice care angrenează circa 70% din grupele musculare și impune
solicitări mari sistemelor nervos central, cardiovascu lar și respirator. Rezistența generală
asigură sportivului posibilitatea de a acționa eficient, mai ales în cadrul probelor de durată. Ea
se dezvoltă, cu precădere prin executarea, timp îndelungat, a unor exerciții care angrenează
întregul organism, marea majoritate a grupelor musculare și în special sistemele
cardiovascular și respirator. Este vorba de un efort predominant aerob, organismul lucrând în
condiții de echilibru relativ în privința cheltuielilor energetice și a aprovizionării cu oxigen.
Rezisten ța specială sau specifică se referă la aspectele particularizate ale rezistenței,
necesare în anumite profesii sau ramuri sportive. În sport, rezistența specifică este
condiționată de particularitățile cerințelor impuse organismului sportivului de executar ea
exercițiilor din ramura lui de sport. Rezistența specifică nu trebuie redusă numai la capacitatea
organismului de a lupta contra oboselii, ci și de a executa cât mai eficient diferite acțiuni
motrice precise sau uneori impuse de prevederile regulamentar e și modul de acționare a
adversarului.
Aceste două forme principale de manifestare a rezistenței sunt proprii antrenamentului
sportiv, activitate deosebit de complexă și dificilă pentru obținerea performanțelor de valoare
mondială. Pentru realizarea orică reia din aceste forme la parametrii mar ii performanțe, se
depun eforturi deosebit de intense, planificate pe perioade destul de lungi.
Deducem cu ușurința că, în condițiile celor 1 -2 ore de educație fizică pe săptămână,
repartizate în diferite momente ale zilei de școal ă, desfășurate în condiții diverse și cu un

14număr mare de elevi, nu se pot realiza valori ale rezistenței generale proprii sportului de
performanță și cu atât mai puțin valorile rezistenței specifice.
Cu toate acestea, pentru că rezistența co nstituie o calitate foarte necesară elevilor în
activitatea școlară precum și în cea productivă, în limita timpului afectat educației fizice,
trebuie găsite soluții pentru dezvoltarea ei.
Ca noțiunile să fie cât mai în concordanță cu valoarea activității p e care o exprimă și
mai ales cu eficiența acesteia, consider că pentru ceea ce se poate realiza la nivelul timpului
afectat educației fizice școlare, putem ca alături de rezistența generală (termen specific
antrenamentului sportiv) să folosim termenul de r ezistență utilă, rezistență dobândită de elev
ca urmare a practicării exercițiilor fizice în mod organizat, aceasta fiindu -i necesară în primul
rând activității sale profesionale și în al doilea rând celei sportive.
După alte criterii formele de manifestar e a rezistenței pot fi grupate astfel:
a) Rezistența de durată lungă, caracterizată printr -un efort care depășește ca durată 8 –
10 minute, și se desfasoară într -un regim total aerob ;
b) Rezistența de durată medie, caracterizată printr -un efort ce nu depășeș te 8 minute
(2-8min.) și care se desfașoară pe fond aerob, dar și cu apariția proceselor anaerobe spre
limita superioară a duratei ;
c) Rezistența de durată scurtă, caracterizată ca timp între 45s și 2 min și desfașurată
prin manifestarea intensă a procesel or anaerobe ;
d) Rezistența în regim de forță, caracterizată atât prin manifestarea unei capacități
mari de forța, cât și de rezistentă, combinate în cadrul aceleiași probe, ramuri de sport cum ar
fi înotul, canotajul și caiac -canoe ;
e) Rezistența în regim de viteză, specifică eforturilor scurte și rapide (100m plat, 100m
înot). Se lucrează mult în apnee, deci cu un efort predominant anaerob.
În concluzie, putem considera că rezistența este prezentă și necesară în marea
majoritate a acțiunilor motrice speci fice sau nespecifice ramurilor de sport, sub următoarele
forme:
-rezistența în eforturi cu intensitate constant ă;
-rezistența în eforturi cu intensitate variabilă;
-rezistența în eforturi variabile ;
-rezistența în eforturi combinată cu forța și viteza.
Forme de manifestare a rezisten ței în atletism:
-rezistența în regim de vitez ă, sau în regim de for ță explozivă, se mai nume ște și rezistenț ă
neuromusculară, când intensitatea efortului este maximală. Efortul este de tip anaerob fără
apariția acidului la ctic;

15-rezistența cardiovascular ă, intensitatea efortului submaximal, efortul este mixt -anaerob
lactacid -aerob;
-rezistența cu caracter energic, intensitatea efortului modetat; efortul este aerob și se
desfă șoară în condi țiile echilibrului relativ între necesarul și aportul de oxigen.
Metodica dezvoltării rezistenței:
În toate programele școlare de educație fizică, începând cu ciclul primar și până la cel
liceal și profesional, rezistența apare ca obiectiv instructiv -educativ, formulat și concretizat ca
cerință în raport cu anul de studiu, deci de vârsta elevilor.
Tratând perioada de studiu pe care m -am hotărât să o abordez și anume învățământul
gimnazial, aici sunt prevăzute, în:
• clasa a V-a = dezvoltarea rezistenței în erforturi de durată, în ritm uni form,
stimularea dezvoltării capacită ții respiratorii;
• clasa a VI-a = dezvoltarea rezisten ței în eforturi repetate de durat ă în ritm uniform;
dezvoltarea capacită ții respiratorii cu accent pe formarea ritmului optim și pe dezvoltarea
capacității de reț inere voluntară a respira ției( apnee voluntar ă);
• clasa a VII-a = dezvoltarea rezisten ței în efortul de durat ă cu ritmuri variate;
dezvoltarea capacită ții respiratorii prin stimularea dezvolt ării toracelui și prin marirea
amplitudinii mi șcărilor diafragm ului;
• clasa a VIII-a = dezvoltarea rezisten ței la eforturi repetate în tempouri variate.
Probele de control referitoare la rezistență pentru fiecare an de studiu prevăd
verificarea stadiului de dezvoltare a acestei calități motrice sub forma unor alergă ri pe diferite
distanțe.
Aceste distanțe sunt clar stabilite și calculate în cadrul sistemului unitar de verificare și
apreciere a gradului de pregătire fizică și sportivă a elevilor.
În clasele V -VIII se stabile ște diferențiat:
-pentru clasele V -VI fe teși băieți distanța de 600 m iar pentru băie ți distanța de 800
m,cu timpi stabili ți pentru note de la 5 la 10;
-pentru clasele VII-VIII fete distan ța de 800 m , iar pentru băie ți distanța de 1000 m în
aceleași condiții de apreciere.
Iată deci posibilit ăți concrete puse la dispoziția profesorului pentru a acționa
diferențiat, în raport cu gradul de dezvoltare, vârsta și sexul elevilor, precum și modalit ăți de
apreciere a rezultatelor ob ținute.

16Tab. 2.1 Alergare de rezistență (fete: 600 m, 800 m )
Clasa Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10
V 3’30’’ 3’25’’ 4’40’’ 3’15’’ 3’10’’ 3’05’’
VI 3’15’’ 3’10’’ 3’05’’ 3’00 2’55’’ 2’50’’
VII 4’20’’ 4’15’’ 4’10’’ 4’05’’ 4’00 3’55’’
VIII 4’15’’ 4’10’’ 4’05’’ 4’00 3’55’’ 3’50’’
Tab. 2.2 Alergare de rez istență (băie ți:800 m, 1000 m )
Clasa Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10
V 2’48’’ 2’44’’ 2’40’’ 2’36’’ 2’32’’ 2’28’’
VI 2’40’’ 2’36’’ 2’32’’ 2’28” 2’24’’ 2’20’’
VII 4’30’’ 4’26’’ 4’22’’ 4’18’’ 4’14” 4’10’’
VIII 4’20’’ 4’16’’ 4’12’’ 4’06” 4’04’’ 4’00
2.4Metode și mijloace pentru dezvoltarea rezistenței
Literatura de specialitate și practica antrenamentului sportiv ne pun la dispoziție un
număr mare de metode și procedee pentru dezvoltarea rezistenței. În procesul perfecționării
acestei calit ăți motrice se folosesc, în general, metode în care predomină eforturile bazate pe
contracții musculare izotonice, izometrice și intermediare.
Raportând aceste metode și procedee la specificul activității școlare, reținem ca fiind
adaptabile și posibile de aplicat următoarele:
a) Metode bazate pe variația volumului:
• metoda eforturilor uniforme, continue;
• metoda eforturilor repetate.
b) Metode bazate pe variația intensității:
• metoda eforturilor variabile;
• metoda eforturilor progresive.
c) Metode baza te pe variația volumului și intensității:
• metoda antrenamentului pe intervale.
Principalele caracteristici ale acestor metode, prezentate pe scurt:
Metoda eforturilor uniforme este specifică dezvoltării rezistenței generale, a
capacității de efort aerob. Metoda se caracterizează prin uniformitatea intensității efortului,
prin continuitatea și durata acestuia.
Elementul unic de progresie îl constituie creșterea duratei (timpului de execuție,
distanței, numărului de repetări etc.) efortului cu menținerea un iformității intensității.

17Ca metodologie de planificare, la început se stabilește volumul efortului, exprimat în
distanță, durată sau număr de repetări. În cazul aplicării acestei metode, volumul este stabilit,
ca cerință minimă, pentru fiecare clasă, în distanță și timpul prevăzute în sistemul unitar de
verificare și apreciere a gradului de pregătire fizică și sportivă a elevilor, cu valorile lor
minime (în raport cu nivelul de pregătire al elevilor) și cele maxime, care pot fi atinse la
sfârșitul etapei (semestrului, anului școlar) de pregătire.
De exemplu, la clasa a VII -a băieți, ca nivel de dezvoltare a rezistenței se cere
parcurgerea distan ței de 1000 m în limitele de timp 4: 30 -4:10 minute, echivalând cu note
între 5 și 10.
În raport cu valorile o bținute la testarea inițială se stabilește tempoul de alergare pe
întreaga distanță, lecție de lecție, mărindu -l și deci micșorând timpul de parcurgere a distanței.
De reținut că intensitatea trebuie menținută pe tot timpul alergării la valori aproximativ
constante.
După părera specialiștilor această metodă este ușor de aplicat în activitatea de educație
fizică școlară, obținându -se rezultate bune. Aplicată lecție de lecție valorile maxime cerute de
programă pot fi ușor realizate și chiar depășite.
Metoda e forturilor repetate are ca efect principal dezvoltarea rezistenței generale, a
capacității aerobe. Ea constă în repetarea relativ standard a aceluiași efort, parcurgerea
repetată a unei anumite distanțe cu aceeași viteză de deplasare. Metoda este indicată și în
cazurile dezvoltării rezistenței specifice la o intensitate dinainte stabilită. Spre exemplu, dacă
distanța de 1000 m trebuie parcursă într -un timp de 3:20 de minute, valoare care depășește
puțin cerințele maxime ale programei, elevii trebuie să efec tueze, în primul rând, eforturi cu o
viteză de deplasare de 5 m/s, formându -se treptat un stereotip care determină adaptarea
proceselor din organism la acest gen de efort.
Metoda eforturilor variabile se bazează pe modificarea vitezei (tempoului) de
parcur gere a anumitor porțiuni în cadrul alergărilor de durată. Se folosește o gamă largă de
intensități în cadrul aceleiași lecții, fapt care determină solicitări variate ale funcțiilor
organismului și are ca urmare o adaptare multilaterală la eforturi.
În prac tica antrenamentului sportiv metoda este folosită, în principal, sub forma
alergărilor de durată cu pregătire în teren variat, cu modificarea repetată a intensității de lucru.
Variația intensității efortului se poate realiza fie folosind acțiunea factoril or externi
(profilul terenului, condițiile atmosferice), fie pe cea a factorilor volitivi necesari în
schimbarea repetată a intensității efortului.
În activitatea de educație fizică școlară această metodă, sub forma sa clasică, poate fi
utilizată în specia l la clasele mai mari. Regulile sale pot fi adaptate însă și la executarea

18acțiunilor motrice din cadrul parcursurilor aplicative, a ștafetelor și mai ales a celor din
jocurile sportive unde pe lângă variația de intensitate (de ritm, de tempo, de durată)
determinată de regulile normale ale desfășurării acestora, profesorul poate stabili momente de
accelerare a execuțiilor sau de reducere a tempoului, ceea ce au efect asupra dezvoltării și
adaptării biologice, multilaterale la eforturi, a organismului.
Metod a eforturilor progresive bazată în exclusivitate pe variația intensității efortului,
mai exact pe variația în sens progresiv a acesteia, metoda se referă la repetarea succesivă a
unor eforturi a căror intensitate crește mereu. Spre exemplu, repetarea de 4 ori a distanței de
200 m cu timpii de 25,5 sec., 25 sec., 24,5 sec., 24 sec. Metoda contribuie la dezvoltarea
rezistenței specifice eforturilor de intensitate maximală.
Metoda antrenamentului pe intervale , cu intervale sau fracționat. Este o metodă de
bază pentru dezvoltarea rezistenței. Antrenamentul cu intervale reprezintă, prin excelență, o
metodă de dezvoltare a capacității de efort aerob, o metodă de dezvoltare a posibilității
aparatului cardio -vascular de a transporta o cantitate cât mai mare de oxige n.
Antrenamentul cu intervale se folosește de mult timp în pregătirea sportivilor, la
început în atletism, având o contribuție deosebită la realizarea unor mari recorduri în
alergările de fond, iar mai târziu și în pregătirea altor ramuri de sport. Fundame ntarea
științifică a antrenamentului pe intervale, posibilitatea și limitele metodei în dezvoltarea
rezistenței sunt realizări relativ mai recente, bazele fiziologice fiind precizate mai clar de
Reindell și colaboratorii săi în 1962.
Cadrul general de orga nizare și desfășurare a antrenamentului pe intervale se
recomandă a fi următorul:
-încălzirea organismului elevilor cu scopul de a produce, ca element obiectiv de
apreciere, o creștere a frecvenței cardiace la circa 120 -130 pulsații pe minut, angrenând î n
activitate majoritatea grupelor musculare;
-executarea efortului stabilit (distan țe de parcurs, repriz ă de joc, exerciții cu obiecte
etc.) până când valorile frecvenței cardiace urcă la 170 -180 pulsații. Dacă în timpul stabilit
frecvența cardiacă nu at inge aceste valori sau le depășește, trebuie să avem grijă ca efortul
următor să se modifice corespunzator ;
-intervalul propriu -zis (pauza), moment foarte important în concepția metodei, care
datorită rolului său a determinat și denumirea metodei. Efortu l, în timpul intervalului poate
continua cu o intensitate scăzută sau poate fi întrerupt complet (mai puțin recomandabil), până
când frecvența cardiacă ajunge la valori de 120 -130 pulsații pe minut. De aici se reîncepe
efortul. În cazul în care frecvența c ardiacă nu a atins aceste valori în maximul 90 secunde
înseamnă că efortul a fost prea intens și în consecință următorul va fi mai scăzut, iar dacă

19frecvența cardiacă atinge valori de 120 -130 pulsații pe minut mai repede de 45 de secunde
înseamnă că intens itatea efortului a fost prea mică;
-efortul (distan ța, repriza) se poate repeta de atâtea ori pân ă când frecvența cardiacă
nu mai coboară la 120 -130 pulsații pe minut într -un interval de maximum 90 de secunde.
Principalul element de progresie îl constitu ie creșterea numărului de repetări a
efortului cu revenirea frecvenței la 120 -130 pulsații pe minut în maximum 90 de secunde.
O caracteristică importantă a metodei o constituie faptul că pauza (intervalul) este
incompletă, organismul nu este restabilit com plet, efortul reluându -se pe acest fond de
nerestabilire completă, mai exact în faza de supracompensare.
Ca efecte pozitive ale antrenamentului pe intervale se pot menționa:
-permite profesorilor să adopte un program mai precis, mai științific pentru
dezvoltarea, cu precădere, a rezistenței, indiferent de mijloacele folosite (alergare, ștafete,
parcursuri aplicative, jocuri de mișcare, jocuri sportive);
-înlătură plictiseala determinată de executarea unor acțiuni motrice de durată, elevii
fiind activi în determinarea frecvenței cardiace, în adaptarea duratei și intensitații efortului la
cerințe precise;
-se poate folosi pe orice teren, nesolicitând amenajări speciale;
-îmbunătățește vizibil și destul de repede funcția cardiovasculară, favorizând o sp orire
a capacității de refacere a organismului după efort;
-dezvoltă și rezistența psihică împotriva oboselii și mărește puterea de concentrare,
voința.
O problemă la fel de importantă ca durata și conținutul intervalului o constituie
mărimea distanței de alergare, durata reprizei, numărul de repetări a unor acțiuni motrice. În
această privință există mai multe opinii ale diverșilor specialiști care au studiat și aplicat
această metodă.
Unii recomandă porțiuni scurte, număr de repetări puține, dar mai int ense.
Alți specialiști optează pentru porțiuni mai lungi care pot fi alergate, parcurse cu o
viteză mai mică decât cea a probei respective, dar care totalizează un volum mare de lucru.
În fine, alți specialiști recomandă îmbinarea porțiunilor lungi cu ce le scurte. Putem
reține ca orientare generală regula potrivit căreia la stabilirea lungimii bucăților, a duratei
reprizelor se recomandă ca acestea să crească paralel cu lungimea sau durata probei ramurei
pentru care se pregătesc sportivii. De exemplu, cât mai aproape de 60 metri pentru probele de
viteză și de 2000 m pentru cele de fond.
Metoda antrenamentului cu intervale este aplicabilă în cadrul lecțiilor de educație
fizică în următoarele situații:

20-când se urmărește dezvoltarea rezistenței generale și a unor forme combinate de
manifestare a calităților motrice, cum ar fi, rezistența în regim de viteză sau de forță. În acest
caz exercițiile stabilite, dacă este vorba de alergare, pot fi efectuate spre mijlocul lecției având
în vedere solicitarea la care este expus organismul și timpul necesar pentru revenire sau pe
toată durata lecției dacă este vorba de reprize de jocuri, ștafete. Aplicarea metodei pe toată
durata lecției se recomandă a fi facută în prima parte a anului școlar când se urmărește
asigurare a unei baze de lucru, dezvoltarea capacității generale de efort a organismului,
influențarea globală a calităților motrice pe fondul unei rezistențe generale ;
-când tema lecției prevede dezvoltarea rezistenței de alergare sau a rezistenței în
cadrul unei alte acțiuni motrice, raportul dintre execuție și interval se determină pe baza
regulilor menționate la cadrul general de organizare și desfășurare a metodei ;
-la repetarea unor procedee tehnice din jocurile sportive (izolate sau combinate în
cadrul unor structuri). În acest caz accentul cade mai puțin pe corectitudinea execuției
(elemente de amănunt), ci mai mult pe realizarea unei frecvențe a execuției capabile ca într -o
unitate de timp să determine o creștere a frecvenței cardiace la 170 -180 pulsații pe minut,
urmată de o revenire în limitele celor 120 -130 pulsații, stare optimă pentru reluarea efortului ;
-la aplicarea procedeelor tehnice în condiții de joc sau în jocurile sportive desfășurate
cu reguli simplificate, sau cu respectarea integrală a acest ora.
În toate cazurile dominanta executării acțiunilor motrice trebuie să fie dezvoltarea
rezistenței.
Am prezentat toate metodele prin care se poate influența dezvoltarea rezistenței, cu
unele încercari de adaptare la specificul activității de educație fi zică școlară. Studierea atentă
a acestor metode, folosite frecvent și cu rezultate deosebite în practica antrenamentului
sportiv, ne poate sugera modalități noi de acționare. Pe lângă metodele prezentate mai sunt
cunoscute și altele, ca de exemplu, metoda maraton, care însă mai greu poate fi adaptată și
aplicată la specificul școlii.

21Dr. Dietrich Harre prezintă următoarea s chemă a metodelor de rezistență :
Fig. 2.1 Indicații metodice privind dezvoltarea rezist enței
Așa cum am mai menționat, rezistența este o calitate motrică perfectibilă și care se
păstrează timp îndelungat în apropierea valorilor atinse.
Dezvoltarea acestei calități motrice, având în vedere tocmai aceste particularități,
trebuie realizată re spectând câteva reguli de bază. Dintre acestea amintim:
a)Continuitatea reprezintă un principiu de mare importanță pentru dezvoltarea
rezistenței. Aceasta presupune:
-planificarea pe semestre, an școlar și chiar pe ciclu de școlarizare (I -IV, V -VIII,
liceu) timp cât mai îndelungat posibil, a acțiunilor care pot contribui la dezvoltarea rezistenței.
Programarea întâmplătoare, sporadică a mijloacelor specifice dezvoltării rezistenței nu poate
avea efecte pozitive asupra acesteia;
-utilizarea un timp cât ma i mare a acelorași sisteme de acționare pentru a se putea
aprecia valoarea lor asupra dezvoltării rezistenței într -o etapă dată.
b)Variația volumului efortului reprezintă un element principal de progres în
dezvoltarea rezistenței generale. Având în vedere ce rințele programei școlare, referitoare la
dezvoltarea, cu prioritate, a rezistenței generale, utile, se va acționa cu eforturi de valoareMETODA
ANTRENA –
MENTULUI
DE DURATĂMETODELE ANTRENAMENTULUI CU INTERVALE
CU INTERVALE
DE DURATĂ
LUNGĂCU
INTE RVALE
MEDIICU INTERVALE
DE SCURTĂ
DURATĂ
METODA
CONTINUĂ
METODA
ALTERNATI –
VĂ
FARTLEKV A R I A N T E
DISTAN ȚA DE INTENSITATEA LUNGIMEA
CONCURS PAUZELOR CONȚINUTUL
FRAGMENTATĂ
PAUZELOR
Aceea și lungime uniform ă egală pasiv
Aceea și lungime uniform ă diferită pasiv
Aceea și lungime uniform ă egală activ
Lungimi diferite uniformă egală pasiv
Antrenamentul cu intervale în serii: toate metodele se pot folosi
la alcătuirea seriilor

22moderată, ceea ce presupune ca element de progres volumul în combinație cu intensitatea
(distanța, durata).
c)Creșterea continuă a duratei activității sau a distanței -este de asemenea, un
element hotărâtor pentru realizarea progresului în dezvoltarea rezistenței.
d)Aprecierea continuă a progreselor -principiu care pretinde o evidența strictă a
metodelor, procedeelor și mij loacelor utilizate și mai ales a efectelor pe care acestea le au într –
o anumită perioadă. Fără a aprecia continuu progresele realizate, planificarea sistemelor de
acționare este întâmplătoare neconformă cu posibilitățile de progres ale elevilor.
2.5Siste me de acționare pentru dezvoltarea rezistenței în cadrul activităților
școlare de educație fizică și sport
Principalele forme de organizare a educației fizice școlare în care profesorul poate
acționa asupra dezvoltării rezistenței elevilor sunt:
-lecția d e educație fizică;
-orele de activități sportive -pentru elevii selectionați;
-activitățile sportive de la sfarșitul săptămânii;
-excursiile, drumețiile.
Primul grup de mijloace prin care se poate acționa, în cadrul acestor forme, pentru
dezvoltarea re zistenței, este constituit din mers și alergare.
Factorii care asigură efectele calitative și cantitative ale exercițiilor și combinațiilor de
mers și alergare sunt volumul, exprimat de regulă, prin mărirea distanței pe care se execută
deplasarea sau durat a ei în timp, și intensitatea, stabilită prin tempoul în care se execută
deplasarea.
Tempoul, de obicei, este marcat prin următoarele numere, fracții stabilite
convențional: 1/4 = tempo lent, 2/4 = tempo mijlociu, 3/4 = tempo submaximal, 4/4 = tempo
maxim. Figura de mai jos prezintă principalii factori și mijloace implicate în dezvoltarea
rezistenței, folosind mersul și alergarea.
Mersul vioi este indicat a se folosi pentru dezvoltarea rezistenței generale la
începători, în special pentru elevii din clasele I-III, acesta se poate utiliza și în pregătirea
elevilor mai mari, ca element de legatură între distanțele ce se repetă după metoda
intervalelor.
Stabilirea lungimii distanțelor de alternare a mersului și alergării se face de regulă într –
o proporție de 1/ 3 mers și 2/3 alergare.

23Fig. 2.2 Factori și mijloace implicate în dezvoltarea rezistenței, folosind mersul și alergarea
Alergarea ușoară se folosește tot la cat egoriile de începători, clase de început, pentru
dezvoltarea rezistenței generale. Tempoul de alergare este 1/4 lent, distanța fiind stabilită în
raport cu vârsta elevilor. Acest gen de alergare poate fi utilizată la elevii mai mari, ca element
de legatură între repetări sau ca mijloc specific a activității din cadrul intervalelor.
Alergarea în tempo uniform este un exercițiu caracterizat prin uniformitatea vitezei de
deplasare și prin faptul că tempoul și distanța sunt bine stabilite. În funcție de tempoul
adoptat, exercițiul poate servi pentru dezvoltarea rezistenței generale și speciale sau a
rezistenței în regim de viteză. Pentru dezvoltarea rezistenței generale se recomandă tempouri
între 1/4 și 2/4. exercițiul este și un bun mijloc pentru dezvoltarea s imțului tempoului.
Atât distanța cât și tempoul de alergare trebuie să fie stabilite la valori care să
corespundă îndeplinirii obiectivului planificat și posibilităților colectivului de elevi. Alergările
în tempo uniform se utilizează mai mult pe terenuri plate pentru a se putea păstra
uniformitatea tempoului de alergare.
Tempoul de alergare se poate stabili, raportând timpul propus, în care trebuie parcursă
o anumită distanță, la distanța respectivă, calculată în metri. De exemplu, 1000 m în clasa a
VII-a,băieți, trebuie parcursă pentru nota 5 în 4 minute și 30 s, iar pentru nota 10, în 4 min șiMERS ȘI ALERGARE
VOLUM
-distanța
-durataINTENSITATE
TEMPO:
1/4 = lent
2/4 = mijlociu
3/4 = submaximal
4/4 = maximMIJLOACE:
-mers vioi
-alergare ușoară
-alergare în tempo
uniform
-alergare în tempo
variat
-alergare pe teren variat
-alergare accelerată
-alergare pe intervale
-alergare repetatăTEREN :
-plat
-variat
-pista

2410 s. Timpul de 3 min 40 s, corespunde unei viteze de deplasare de 4,5 m/s, iar cel de 4 min
unei viteze de 4m/s.
Deplasarea continuă cu viteza respectivă pe secu ndă face parte din categoria
alergărilor în tempo uniform, foarte eficientă și recomandată în activitatea școlară. Este
suficient ca 1, 2 elevi să deprindă tempoul respectiv, întregul grup putând fi ușor ordonat în
efectuarea alergării.
Alergarea în tempo variat reprezintă varianta de alergare recomandată, în special,
pentru pregătirea elevilor din liceu, și în mod deosebit a elevilor înscriși în selecțiile de
atletism. Pe parcursul alergării, la anumite distanțe sau după scurgerea unui anumit timp, se
schimbă tempoul de alergare. Variația tempoului poate fi cuprinsă între 1/4 și 4/4 în cadrul
aceleiași alergări.
Schimbările de tempo se pot introduce lent (accelerând treptat sau reducând treptat)
sau brusc. Alergarea în tempo variat se dovedește eficientă at ât în dezvoltarea rezistenței
generale, cât și a celei speciale, tempoul adoptat ca dominant fiind hotarâtor. Această alergare
se poate desfașura pe orice teren. De obicei, alergarea pe teren variat obligă, datorită
configurației terenului, la schimbări de tempo, de regulă neprevăzute dinainte, așa cum se
poate realiza pe teren plat .
Iată câteva exemple de administrare a tempoului variat pe anumite distanțe de
alergare:
-400 m Tv (tempo variat) = 100m 3/4 + 200m 1/4 +100m 2/4 ;
-800 m f Tv = 200m 2/4 +20 0m 1/4 +200m 2/4 +200m 1/4 ;
-1000 m b Tv.= 300m 2/4 +200m 1/4 +200m 2/4 + 300m 3/4 .
Alergarea de durată este o alergare utilizată, în principal, de către sportivii avansați
pentru dezvoltarea rezistenței, dar și de începători, durata stabilindu -se în rapo rt de obiectivul
urmărit, și nivelul de pregătire a acestora. Caracteristic acestei alergări este distanța mare
parcursă într -un tempo uniform , realizându -se dezvoltarea, cu precădere, a rezistenței
generale.
În activitatea cu începători, cei doi factori -volumul și intensitatea -sunt reprezentați
astfel: la primele lecții (4 -6) de la o lecție la alta, distanța de alergare, deci și durata cresc
treptat, timp în care tempoul de alergare ramâne constant, nedepășind 2/4 din posibilitățile
elevului. În următoa rele lecții se poate scade distanța, durata de alergare ajungându -se pană la
distanța obiectiv ( 800 -1000 -m) timp în care, paralel, crește și tempoul.
Alergarea de durată se recomandă a se efectua, de regulă, pe terenuri plate, tempoul
având un rol importa nt în eficiența alergării.

25Alergarea pe intervale -reprezintă principalul procedeu de alergare pentru dezvoltarea
rezistenței. Cu ajutorul ei se poate acționa asupra rezistenței generale, speciale, a vitezei în
regim de rezistența sau a tuturor calitățilo r deodată.
Principalele indicații ce se impun a fi respectate, în folosirea acestui gen de alergare
sunt:
-alternarea stărilor de solicitare a organismului cu cele de repaus activ sau pasiv;
-efectuarea alergării cu intensități diferite în care tempoul poate fi echivalent cu cel
propriu normelor prevăzute în programa școlară, mai scăzut (în etapele de început) sau mai
mare (în etapele de perfecționare) ;
-distanțele de alergare sunt de regulă, mai scurte decât distanța pentru care trebuie
dobândită re zistența. Sunt preferate distanțele scurte (100 -400m) , deoarece permit reluarea
efortului de mai multe ori. Se recomandă ca bucata de repetat să varieze de la o săptămâna la
alta, solicitând astfel în mod diferit organismul;
-componenta care determină realizarea obiectivului stabilit (rezisțenta generală,
specială sau rezistența în regim de viteză) o constituie tempoul adoptat pentru parcurgerea
distanței.
Numărul repetărilor depinde de:
-lungimea probei;
-lungimea bucăților de repetat;
-tempoul stabilit;
-durata pauzelor;
-nivelul de pregătire.
În realizarea alergării pe intervale apare, în mod evident un aspect important care se
referă la stabilirea exactă a distanțelor, tempourilor, pauzelor și ținerea unei evidențe precise a
acestora și mo dificarea lor în raport cu progresele realizate de elevi.
Am prezentat principalele procedee de alergare pentru dezvoltarea rezistenței urmând
ca fiecare profesor, în raport cu vârsta elevilor, nivelul lor de pregătire să -și aleagă procedeul
cel mai adecva t.
Mulți profesori, consideră, din păcate, că rezistența poate fi dezvoltată exclusiv prin
alergare, neglijând din această cauză, educarea ei în perioadele anului școlar în care timpul nu
permite utilizarea acestui exercițiu.
În continuare ne vom referi la o a doua grupă de mijloace prin care se poate acționa
asupra rezistenței. În prezentarea acestei grupe pornim de la ideea că orice acțiune motrică,
chiar și cele prin care se urmărește încălzirea generală sau selectivă a organismului, efectuată
pe o durat ă mai mare de timp, poate contribui la menținerea și dezvoltarea rezistenței.

26Principalele categorii de mijloace care fac parte din această grupă sunt:
Acțiuni motrice efectuate de pe loc sau din ușoara deplasare, referindu -ne la:
-exerciții libere fără aparate, utilizate, în special, pentru formarea coordonării
mișcărilor și pentru încălzirea generală a aparatului locomotor orientându -le dominanta pe
efortul de durată;
-repetarea unor procedee tehnico -tactice din jocurile sportive;
-exerciții acroba tice executate sub formă de torent.
Factorii care pot determina ca aceste exerciții, care la prima vedere și mai ales
conform obișnuinței noastre par contrastante cu noțiunea de rezistență, sunt durata de
execuție, ritmul în care se repetă și lungimea pauz elor dintre repetări. Manevrând bine acești
trei factori, activizăm grupele musculare proprii mișcării respective, dar mai ales aparatele
respirator și circulator care, joacă un rol de prim ordin în dezvoltarea rezistenței.
Pentru exemplificare :
a) un comp lex de 10 exerciții stabilite pentru încălzirea generală a organismului și
utilizate, de obicei, la începutul lecției, poate fi executat:
-fiecare exercițiu izolat, de un număr de ori (4 -8 ori), cu pauză între fiecare. Ritm
moderat; durata totală a exe cuției complexului 8 -10 min;
-executarea legată a 2 exerciții, în 12 –16 timpi, cu pauze normale între fiecare grup
de exerciții. Ritm vioi; durata totală a execuției complexului 7 -8 minute;
-executarea legată a 3 -4 exrciții, în 24 -30 timpi cu pau ze scurte între fiecare grup de
exerciții. Ritm vioi. Durata totală a execuției complexului 6 -8 minute;
-executarea legată a 2 exerciții sau a fiecărui exercițiu în mod izolat în 12 -14 timpi,
cu pauze foarte scurte și într -un timp foarte vioi; durata e xecuției complexului 8 -10 minute;
-executarea legată a 4 -5 exerciții, fiecare exercițiu repetat de 8 -12 ori, cu pauze
foarte scurte și în ritm accelerat; durata totală a execuției complexului 8 -10 minute.
Din aceste exemple desprindem ușor faptul că pr imele două execuții au ca obiectiv
strict încalzirea generală a organismului, în timp ce celelalte și mai ales ultimile două, datorită
duratei execuției, a ritmului vioi și chiar accelerat precum și a pauzelor scurte pot avea
influență și asupra dezvoltări i rezistenței generale.
b) pasarea mingii de baschet, handbal, volei, fotbal între 2 -3 elevi, conducerea mingii
pe distanțe scurte printre jaloane aruncări repetate la coș sau la poartă din saritură, prin durata
stabilită a execuției, a ritmului și a inter valelor dintre execuții pot sau nu influența dezvoltarea
rezistenței, aceasta în funcție de dominanta cu care investim aceste procedee tehnice specifice
diferitelor jocuri sportive, mult, chiar foarte mult utilizate în lecțiile de educație fizică.

27Acțiuni motrice executate din alergare. În această grupă de mijloace se aplică în
general, aceleași principii și reguli pe care le -am prezentat la grupa exercițiilor de alergare.
Execuția unor actiuni motrice din alergare trebuie bine dirijată dacă urmărim ca pr in
aceasta să dezvoltăm rezistența generală și să nu lăsăm desfașurarea ei la întâmplare. În afara
regulilor aplicate la alegere ,trebuie să avem în vedere și efortul suplimentar solicitat de
executarea acțiunilor motrice, de gradul sporit de concentrare a atenției impusă de o astfel de
execuție.
În același timp, această combinație are și un mare avantaj deoarece elevii fiind
mobilizați, în principal, pentru executarea diferitelor acțiuni motrice, stabilite pe toată durata,
suportă mai ușor efortul impus de alergare. Ce fel de combinații se pot realiza? Iată câteva
exemple:
-alergare în tempouri diferite pe anumite distanțe combinată, la anumite puncte
(distanțe), cu pas sărit sau pas săltat;
-alergare în tempouri diferite pe anumite distanțe cu interc alarea unor acțiuni gen
catarare, escaladare, aruncare, transport de greutăți;
-sărituri pe și peste aparate executate în torent repetat de n ori;
-pasarea mingii de baschet, handbal, fotbal, rugbi între 2 -3 elevi din alergare pe
distanțe sau durate diferite;
-conducerea mingii de fotbal, handbal, baschet în diferite direcții, alternând brațul sau
piciorul, pe distanțe sau durate diferite;
-executarea unor acțiuni motrice în cadrul unui parcurs aplicativ pe anumite distanțe
și repetat de mai mu lte ori.
În efectuarea acestor combinații, aplicând unele reguli ale metodei cu intervale putem
realiza, de exemplu :
-pasarea mingii de baschet cu ambele mâini de la piept, între 2 elevi pe o distanță
totală de 200 m, într -un tempo de 2/4. Se repetă de 5 ori, cu pauze de 60 -90 secunde între
repetări ;
-repetarea unor procedee tehnico -tactice în condiții de joc .
Combinații de pase, conducerea mingii, aruncări la coș sau poartă, elemente de
mișcare în teren executate pe durate determinate, în ritm vioi ș i cu pauze precise între repetări
constituie tot atâtea posibilități pentru a acționa premeditat asupra dezvoltării rezistenței,
paralel cu consolidarea unor deprinderi motrice, care la rândul lor, reprezintă numeroase
motive de ușurare aparentă a efortulu i necesar pentru a influența dezvoltarea acestei calități
motrice.

282.6Rolul respirației în dezvoltarea rezistenței
Asigurarea unui înalt nivel al activității aerobe a organismului depinde, în mare
masură, de gradul de pregătire a aparatului respirator, d e executarea unei respirații corecte,
atât în repaus, cât și în timpul efortului.
Este bine cunoscut că aparatul respirator se dezvoltă morfofuncțional sub influența
unor exerciții speciale. Concomitent cu această dezvoltare are loc și o perfecționare a
proceselor nervoase care acordează respirația la intensitatea activității fizice.
Respirația are un rol deosebit în cazul eforturilor de intensitate moderată,
submaximală și mare, intensități care acționează frecvent în timpul dezvoltării rezistenței.
Datori tă acestor considerente elevii trebuie învățați să respire corect și ritmic în timpul
efortului. În actul respirator foarte importantă este executarea expirației depline și intense, la
început forțată în mod conștient. Treptat, ea devenind o componentă a a cțiunii motrice, nu va
mai necesita acordarea unei atenții deosebite.
Pentru a reliefa importanța respirației în timpul efectuării unui efort prezentăm, în
continuare, un experiment realizat de N. G. Ozolin și K. M. Fetisova. Două grupe de atlete
începătoa re (în total 118 persoane) au alergat distanța de 800 m de două ori, la interval de o
săptămână. La cea de a doua repetare uneia din grupe i s -a indicat să alerge cu respirația
activă, adâncă, pe parcursul întregii distanțe. La această grupă rezultatul med iu s-a îmbunătățit
cu 13,5 secunde, în timp ce la grupa de control numai cu 3 secunde.
În educarea respirației trebuie să avem în vedere că inspirația durează, de obicei, ceva
mai mult decât expirația, la începători o inspirație la 3 -4 pași, iar o expirați e la 2 -3 pași.
Inițial, acest fel de a expira pare dificil, deoarece mușchii respiratori obosesc repede,
precum și datorită senzației de usturime pe traiectul căilor respiratorii. Datorită repetării
exercițiilor de respirație, mușchii respiratori devin mai rezistenți, favorizând o activitate
normală timp îndelungat, iar capacitatea plamânilor marindu -se asigură efectuarea respirației
necesare realizării actului motric în condiții normale.
O respirație corectă se poate realiza folosind, în principal, exerciț ii ciclice în timpul
cărora trebuie impusă și menținută, la început, o respirație ritmică accentuată.
Atenție deosebită trebuie acordată modului în care respiră elevii în timpul executării
unor acțiuni motrice aciclice, în special la jocurile sportive. Aic i se recomandă o grijă
deosebită exercițiilor de respirație din timpul întreruperilor sau al terminării acțiunii.
2.7Tehnica alergării
În condițiile actuale, pentru obținerea unor rezultate meritorii devine tot mai
importantă tehnica rațională de alerga re, care asigură un consum minim de energie. Ca

29urmare, atleții pot menține un înalt tempo de alergare, fiind capabili să sprinteze pe orice
porțiune de traseu. Noile învelișuri sintetice ale pistelor de alergare au impus de asemenea o
pregătire tehnică pe rfecționată. Locul pistelor de zgură și cauciuc -bitum l -au luat cele de
tartan și recortan, care au o influență activă asupra alergătorului. De aceea, cele mai mici
greșeli în tehnica de alergare duc în prezent la o rapidă oboseală a musculaturii picioarel or,
fenomen aproape neobservat pe vechile piste.
În cele ce urmează vom analiza tehnica alergării, o tehnică rațională și care duce la
economie de energie și evident la obținerea unor rezultate mult mai bune și astfel de obținere
a unor performanțe mult ma i crescute.
Trunchiul se ține drept, deși înclinarea acestuia față de verticală atinge 8 -10 grade.
Principalele caracteristici ale tehnicii sunt libertatea, degajarea mișcărilor, alternarea
neîntreruptă a relaxării și contracției musculaturii, mai ales a membrelor inferioare. De
asemenea recomandat este și menținerea unui caracter rectiliniu pronunțat al mișcării : tălpile
se așează în linie dreaptă, trunchiul nu se balansează lateral.
De mare însemnătate este corelația dintre faza de zbor și cea de spriji n (de amortizare)
în cadrul unui pas. Modificarea acestor parametrii duce la dereglarea tehnicii. În faza de
sprijin se nasc eforturile pentru deplasarea înainte, iar în faza de zbor, mușchii care dezvoltă
eforturi se relaxeaza. În alergarea de fond, durat a fazei de sprijin și a celei de zbor sunt
aproximativ egale, iar în alergarea de semifond faza de zbor ocupă ceva mai mult timp decât
cea de sprijin.
Unul din principalele elemente ale alergării este impulsia, care se caracterizează prin
întinderea picior ului în trei articulații : coxofemurală, genunchi și gleznă; mai importantă este
însă întinderea în articulațiile coxofemurală și ale gleznei. Executând impulsia, alergătorul
trebuie să tindă să realizeze o extensie completă în articulația cea mai mare –coxofemurală.
Întinderea labei piciorului reprezintă de asemenea unul din cele mai importante elemente ale
impulsiei. Când întinderea labei este totală, trebuie să se resimtă o solicitare suplimentară a
degetelor de la picioare, îndeosebi a celui mare.
După desprinderea piciorului de pe sol începe faza pasului posterior, când este necesar
să se relaxeze mușchii gambei. Pentru aceasta, calcâiul trebuie săltat ceva mai sus de nivelul
genunchiului. În trecut alergătorii "aruncau "uneori gamba înapoi prea sus, ce ea ce mărea
durata pasului. în prezent, acest element se execută mai rapid: concomitent cu ducerea
calcâiului înapoi, genunchiul este tras înainte, ceea ce mărește tempoul alergării.
Îndoirea piciorului în momentul verticalei este asigurată de mișcarea pre cedentă de
relaxare a mușchilor gambei. În momentul verticalei, laba piciorului este relaxată, fără a

30retrage vârful. Ducerea piciorului înainte pentru pasul următor se realizează pe seama mișcării
coapsei.
În această fază gamba este partea acționată, con dusă a corpului, iar coapsa, partea care
conduce.
Cu cât mușchii flexori ai coapsei pe bazin sunt mai contractați în momentul impulsiei,
cu atât mai repede se execută ducerea coapsei înainte în faza pasului anterior. Mișcarea nu
trebuie însa prelungită: c oapsa se lasă rapid în jos, moment în care gamba relaxată oscilează
înainte.
În tehnica contemporană de alergare, punerea piciorului pe sol amintește mersul pe
trepte, când, pe seama coborârii coapsei, gamba se așează printr -o mișcare de sus în jos.
Așeza rea elastică a piciorului pe pingea, urmată de rularea labei piciorului pe partea
exterioară, iar apoi pe toată talpa, asigură în continuare și o impulsie eficientă.
Dar la punerea piciorului pe pingea, călcâiul trebuie să se afle aproape de sol, ceea ce
asigură o bună amortizare, o așezare elastică și totodată lină, ușoară a piciorului pe sol.
Aterizarea cu vârful prea întins, cu călcâiul la prea mare înălțime față de sol reduce
viteza alergării. Pentru perfecționarea punerii piciorului pe sol este bine s ă se recurgă la
alergarea pe trepte, zăpadă adâncă, apă. Pentru a obține o alergare elastică este necesar ca în
momentul punerii pingelei pe pământ, alergătorul să se opună întrucâtva atingerii solului cu
călcâiul. Sub acțiunea forței gravitaționale însa, în momentul verticalei călcâiul este presat
către sol. Dacă sportivul sau elevul, după atingerea solului cu pingeaua, nu opune nici o
rezistență, lăsându -se imediat pe călcâi, o asemenea așezare a piciorului nu este elastică, iar
alergarea pierde din suple țe.
În momentul verticalei, genunchiul trebuie să se îndoaie puțin, dar unghiul acestei
flexii este cu atât mai mic cu cât atletul are mai multă forță în picioare.
În alergare, brațele îndeplinesc funcția de echilibrare. Simultan cu ducerea coapsei
picioru lui oscilant înainte, bazinul alergătorului pivotează în jurul axei verticale. Pentru
asigurarea echilibrului, umerii se rotesc în jurul aceleiași axe, dar în sens opus bazinului.
Alergătorii execută mișarea activă cu brațele numai spre înapoi și puțin sp re exterior.
Brațele se mișcă inainte, spre înăuntru, până la linia mediană a corpului și mai jos de
nivelul bărbiei. Unghiul dintre braț și antebraț se modifică oarecum în timpul alergării, dar
poziția nu trebuie menținută in mod activ, pentru că în felu l acesta se ajunge la o "încătușare "
a brațelor.
Este foarte important ca brațele să fie întotdeauna relaxate. Unii alergători lasă mâinile
în jos pentru relaxarea brațelor.

31Cu cât alergarea este mai rapidă, cu atât pasul și mișcările brațelor sunt mai amp le, și
cu atât faza de sprijin este mai scurtă în comparație cu cea de zbor. De aceea, într -o alergare
rapidă piciorul se așează mai ferm pe sol. Viteza alergării crește atât pe seama frecvenței
pașilor, cât și a lungimii acestora. De exemplu comparând ale rgarea pe 800 și 1500 m a unui
atlet, se poate vedea că, la aproape aceeași frecvență, pasul este mai lung în alergarea pe 800
m. Comparând alergarea de semifond cu cea de fond, se constată că mărirea distanței
corespunde cu reducerea frecvenței și lungim ii pașilor. Cu cât alergarea este mai rapidă, cu
atât forța de impulsie dezvoltată de alergător este mai mare, ca și forțele de reacție ce survin
în momentul aterizării.
Bineînțeles, alergătorul trebuie să tindă mereu spre înainte, cu cât mai puține oscil ații
pe verticală.
Tehnica rațională depinde în multe privințe de o respirație corectă. Lucrul mușchilor
respiratori este strâns legat de al celorlalți mușchi, care asigură mișcările în timpul alergării.
Întrucât în alergare survine totdeauna un anumit de ficit de oxigen, respirației externe i
se impun cerințe uriașe. Organele respiratorii trebuie să furnizeze 120 -180 l de aer pe minut.
Pentru a asigura organismului o asemenea cantitate de aer, este necesară o anumită
frecvență și profunzime a respirației.
La alergătorii fruntași, frecvența respiratorie atinge valori de 70 -100 respirații pe
minut, cu o profunzime egală cu aproximativ 1/3 din capacitatea vitală. La o asemenea
profunzime, respirația se asigură de către mușhii respiratori. La o profunzime mai mare
contribuie atât mușchii respiratori, cât și ceilalți mușchi, situați în regiunea cutiei toracice și a
centurii abdominale. Dar acești mușchi suportă în alergare și un alt efort, motiv pentru care
obosesc în cazul unei respirații prea profunde.
Ventila ția pulmonară necesară trebuie menținută, pe seama frecvenței respiratorii, la
profunzimea optimă. Pentru a ventila peste 100 l aer pe minut, respirația se face și pe gură, și
pe nas, numai aceasta din urmă neputând asigura ventilația pulmonară necesară.
Ritmul respirației în timpul alergării poate fi următorul:
-la 2 pași inspirație și la 2 pași expirație (un ciclu respirator în 4 pași);
-la 1,5 pași inspirație și la 1,5 pași expirație sau la 2 pași inspirație și la un pas
expirație (un ciclu respirato r în 3 pași);
-la un pas inspirație și la un pas expirație (un ciclu respirator în 2 pași).
De obicei, la alergarea de semifond și fond tempoul este între 3 și 4 pași pe secundă
(180-240 pași pe minut).

32Ritmurile de respirație prezentate se formează în c azul unei frecvențe de 70 până la
100 respirații pe minut. În alergarea pe aceste distanțe este important ca ritmul respirației să
fie stabil, fără nici un fel de reținere a acesteia la start, pe traseu sau în sprintul final.
Deosebit de activă trebuie să fie a doua fază a ciclului respirator și anume expirația,
pentru că expirația forțată, completă asigură o inspirație profundă, pe deplin eficientă.
Tehnica rațională a alergării depinde în multe privințe de dezvoltarea forței și
elasticității musculare, p recum și de mobilitatea articulară.
2.8Tactica alergării
În cele ce urmează vom prezenta și câteva aspecte ale tacticii alergării, având în
vedere că probel e date cu clasa experiment (VII -a B) a avut și o latură competițională, startul
fiind în masă, s -acreat și o stare care a motivat suplimentar subiecții, aceștia dorind să obțină
la finalul probei un loc cât mai înalt în clasament.
În ultima perioadă de timp, la marile competiții naționale și internaționale concurența
a crescut considerabil. Au apărut mulți alergători care obțin rezultate bune aproximativ de
același nivel, astfel încât victoria este condiționată în măsură tot mai mare de tactică.
În primele etape ale perfecționării, atingerea rezultatului planificat pe o anumită
distanță constituie, de obicei, scopul propus în majoritatea concursurilor. Odată cu creșterea
rezultatelor însa, alergătorul se lovește de necesitatea de a obține victoria sau dreptul de
participare la următoarea fază a competiției. Pentru componenții echipelor naționale, în
majoritatea concursurilor, țelul este să învingă, obținând un rezultat valoros.
Tactica de alergare în concursuri est e determinată de cațiva factori : forma sportivă,
dispoziția, componența participanților la cursă, tactica utilizată de principalii adversari.
Cu acest prilej, un rol foarte important îl joacă starea pistei, condițiile climatice și
formula de desfașurare a competiției, adică numărul curselor: serii, sferturi de finală,
semifinală și finală. La alergările de semifond, căci către ele facem o referi re aparte, ele fiind
cele mai apropiate specificului alergării de rezistență liceale, în concursurile foarte mari, se
programează între 2 și 4 asemenea curse. La Jocurile Olimpice, alergătorii de 800 m au
parcurs distanța de 4 ori, iar la probele pe dista nțele mai mari cum ar fi 3 000 m ostacole, de 2
ori, chiar și la probele și mai mari cum ar fi cea de 10 000 m, de asemenea s -au alergat și
calificări și bineînteles finala.
Când concursurile se desfășoară în câteva etape, alergătorul caută, de obicei, să int re
în numărul sportivilor care participă în etapa următoare (de exemplu în semifinale sau finala).
În felul acesta sunt po sibile două tactici de alergare : pentru rezultat și pentru victorie.

33De regulă, în cazul alergării pentru rezultat, sportivul preia in ițiativa în cursă și
impune un tempo ridicat. Folosirea acestei variante tactice este posibilă cu condiția ca
sportivul să se simtă bine și să fi atins o bună formă sportivă. Într -o astfel de alergare, atletul
se situează în condiții mai puțin favorabile î n comparație cu principalii adversari, care ar putea
să dispună de un sprint final foarte bun. În acest caz, principalul este menținerea unui tempo
ridicat de alergare, lipsindu -i astfel, eventual, pe ceilalți alergători de posibilitatea de a sprinta
rapid în final, și totodata păstrarea capacității de a termina parcursul în tempo ridicat.
Cu o asemenea tactică, alergarea se poate desfășura în tempo uniform ridicat
(oscilațiile de viteză nu depășesc 3%) sau în tempo variat cu sprinturi pe parcurs.
A doua va riantă tactică o constituie alergarea cu scopul de a obține victoria. În ultimii
ani, din ce în ce mai mulți alergători aleg tocmai această variantă, așa cum s -a putut observa și
la Jocurile Olimpice, aproape pe t oate distanțele între 800 și 10 000 m.
În a doua variantă tactică, important este ca atletul să facă față tempoului înalt de
alergare propus de adversari și să păstreze forța pentru sprintul hotărâtor. Pentru aceasta
sportivul își alege de obicei locul în cursă imediat în urma liderului și îl urmăre ște cu atenție,
atât pe el cât și pe ceilalți concurenți, pregătindu -se să intreprindă o manevră, să mărească
tempoul, să iasă din încercuire, etc. în orice moment. Este foarte important ca în dreapta
alergătorului să fie loc liber, necesar pentru manevre. Cel mai indicat este să se alerge în urma
liderului, dar nu pe bordură, ci puțin mai înspre dreapta.
În funcție de proba de alergare, finișul se desfășoară pe distanțe diferite. La alergarea
pe 800 m se începe sprintul final cu 200 –250 m înainte de sosi re. În acest scop, înca de pe
linia dreaptă penultimă, alergătorul încearca să ocupe o poziție fruntașă. La 1 500 m, finișul se
declansează de obicei cu 300 –350 m înainte de sosire. Cu cât alergătorul este mai puternic,
cu atât începe mai devreme sprintu l final. În alergările pe distanțele mai mari sprintul final
începe cu 400 m, iar uneori chiar cu 800 m înainte de linia de sosire.
Capacitatea de fini ș a celor mai buni alerg ători cre ște cu fiecare an, ceea ce
demonstrează că trebuie să se acorde o mai ma re atenție dezvoltării capacității de fini ș de-a
lungul tuturor anilor de pregătire.
Împotriva adversarilor cu un sprint final puternic, alergătorii care aplică tactica
conducerii cursei sunt nevoiți să țină seama de câteva aspecte. Astfel, de obicei, pe f iecare
distanță de alergare există porțiuni mai complicate, mai dificile pe care fiecărui atlet îi vine
greu să alerge datorită oboselii în continua creștere. Pe aceste porțiuni de traseu, liderul
trebuie să caute să măreasca tempoul alergării și să se des prindă de adversari recurgând la
sprinturi urmărind să le reducă posibilitățile de a dezvolta un fisi ș rapid. Sunt considerate
drept asemenea porțiuni: în alergarea pe 800 m, porțiunea dintre 400 m și 600 m, la 1 500 m

34între 600 –1 000 m, la 5 000 m -alpatrulea kilometru, la 10000 m -kilometrul 6 și 8, la 3 000
m obstacole -începutul celui de -al treilea kilometru.
Este posibilă și o altă variantă de modificare a vitezei -pe seama unor sprinturi mai
scurte și mai dese, dar aceasta nu este decât la înde mana alergătorilor de elita. Momentul cel
mai propice pentru sprint este cel în care adversarul termină accelerarea, în încercarea sa de a –
l ajunge pe lider, lichidând distanța intervenită între ei, și deci este de presupus că nu mai are
resurse pentru rep etarea sprintului.
Majoritatea procedeelor tactice prezentate se referă la variantele alergării în tempo
ridicat pe întregul traseu. Dar în cursele de calificare, în serii viteza este relativ redusă. În
asemenea cazuri, toți participanții trebuie să se pre gătească pentru un finiș pe o distanță mai
lungă: la semifind, chiar de la începutul celei de -a doua jumătăți a parcursului, iar la fond -de
la ultimul sfert al traseului. Mai există și alte variante, de exemplu aceea în care, pe prima
porțiune a traseulu i, sportivul dezvoltă o viteză foarte mare pentru a se desprinde de grupul
mare de alergători apoi tempoul se reduce considerabil și crește din nou spre fini ș.
Din start, mai ales pe primii 50 m, alergarea trebuie să înceapă totdeauna în tempo
rapid.
Acce lerarea pe primii metri permite să se atingă viteza de alergare necesară și apoi să
se mențină în continuare. Începerea rapidă a alergării dă posibilitatea de evadare din plutonul
mare, de orientare, de evitare a ciocnirilor.
Alegând planul tactic necesar, se întocmește totodată și graficul alergării, mai ales în
cazul în care s -a ales varianta tactică de conducere a cursei pentru obținerea unui bun rezultat.
În cazul tacticii "pentru victorie ", graficul alergării nu este supus unor anumite reguli,
cu o singură excepție: să se mărească mult viteza pe porțiunea sprintului final.
Pentru obținerea unor rezultate remarcabile, prima și a doua jumătate a traseului
trebuie parcursă la fel, iar uneori, a doua chiar mai rapid decât prima. La alergătorii fruntași
pe 800 m, diferența dintre prima și a doua porțiune de 400 m reprezintă o secunda. Cea mai
"lentă "este de regulă a doua sau a treia portiune de 200 m. În alergarea pe 1500 m, cei mai
buni sportiv i parcurg primele treiture aproape uniform, mărind viteza pe ultimii 300 m. La
fondiștii renumiți se remarcă de asemenea viteza mare la începutul alergării și pe ultimul
kilometru, partea de mijloc a traseului fiind parcursă mai uniform.
Tactica de alerga re pe distanțele de semifond este aproape imposibil de descris în toate
variantele ei, de aceea alergătorii trebuie să gândească de -a lungul întregului parcurs și să -și
urmărească cu atenție adversarii. Cunoasterea variantelor -tip descrise aici, îmbinată cu
propria istețime, il va ajuta pe sportiv să aleagă și să aplice manevra tactică cea mai potrivită.

352.9 Particularitățile de vârstă din ciclul gimnazial
Seștie faptul c ă, copilul este "un adult în miniatură "și ca atare, trebuie tratat
diferențiet, mai ales în activitatea sportivă. Fiecare etapă de cre ștere și dezvoltare a copilului
cu reguli specifice particularită ții lor de vârst ă, trebuie bine cunoscute de către profesor.
În timp ce cre șterea reprezint ă expresia fenomenelor cantitative legate de mărirea
dimensiunilor corporale, dezvoltarea semnifică procesele calitative care marchează atingerea
unor niveluri superioare de func ționalitate (O. Necraksov, M. Cristescu, 1968; Al. Zota,
1985).
Procesele de cre ștere și dezvoltare, nu au loc în mod lin ear, ci în puseuri, cu o viteză
care diminuează cu vârsta adultă și cu mari oscilații la nivelul deferitelor segmente (V.
Achim, 1976; Al. Zota, V. Melinte, 1980).
Pubertatea este un fenomen fiziologic ce transformă copilul în tânăr, este proprie
fiecărui copil și constituie o etap ă de durată variabilă. Modificările de ordin anatomic,
fiziologic și psihic difer ă de la un ccopil la altul. La unii acestea sunt mai pregnante, în timp
ce la alții sunt mai lente, înregistrând o perioad ă mai lungă. Aceste caracte ristici fac ca unii
copii să depă șeasc ă pe colegii lor la to ți parametrii dezvolt ării.
În perioada pubertății (13 -16 ani la fete și 14 -17 ani la băieți) se produce o creștere
intensificată a întregului organism și o întărire a aparatului locomotor. Între 11-14 ani la fete
și 11 -17 ani la băieți se efectuează îndeosebi o creștere în lungime (perioada celei de a doua
creșteri). Pe la 11 ani se încheie formarea cartilagiului diepifizar sub forma unui strat între
terminațiile oaselor și corpul lor; la copil și la adolescent, acest cartilaj atenuează toate
șocurile și trepidațiile. În cazul încordărilor mari și al șocurilor puternice, al aterizărilor dure
pe un sol tare și al aruncării unor obiecte grele, cartilajul epifizar poate fi vătămat, ceea ce
bineînțeles nu are o influența pozitivă asupra creșterii normale a oaselor în lungime. De aceea,
când se aleg exercițiile, este necesar sa se țina seama de toate acestea. Exercițiile de forță, care
impun o mare încordare, cu caracter static, sunt de asemenea contrain dicate pentru această
vârstă, deoarece pot provoca osificarea timpurie, adică oprirea înainte de timp a creșterii
oaselor în lungime. Totodată aceasta are repercursiuni negative asupra activității aparatului
circulator. Profesorul trebuie să fie foarte pru dent în ceea ce privește executarea exercițiilor la
aparatele de gimnastică, reducând la minimum pozițiile statice, mai ales în cazul exercițiilor
în sprijin. Cu cât vârsta copiilor este mai mică, cu atât folosirea acestor exerciții impune mai
multă pruden ță. Datorită creșterii energice în lungime și a reducerii cantității de țesut
cartilaginos, la această vârstă se constată o oarecare pierdere a elasticității și supleței în
mișcări.

36La vârsta de 13 -15 ani creșterea musculaturii rămâne în urmă față de creșt erea
scheletului. De obicei abia la sfarșitul perioadei pubertății musculatura își încheie creșterea,
atingând la fete, în medie 36% din greutatea totală a corpului, iar la băieți 40%. Aceasta este
una din cauzele pentru care copiii de 13 -15 ani sunt slabi , stângaci și obosesc foarte repede. În
acest timp, toate forțele copilului sunt absorbite de creștere.
Mușchii copilului se deosebesc de mușchii adultului nu numai prin volum și structura
lor, ci și prin compoziția chimică. Din această cauză, viteza de co ntractare a mușchilor, forța
și rezistența mușchilor copilului sunt mult mai reduse decât la adult.
Mușchii copilului sunt relativ gingași și foarte puțin adaptați la exercițiile de forță și la
exercițiile care necesită rezistență. Profesorul trebuie să r ecurgă cu foarte multă prudență la o
activitate de forță la o activitate îndelungată, monotonă, care, necesită o rezistență
considerabilă (alergare de rezistență, exercițiile la aparate, aruncarea obiectelor relativ grele
etc.). De asemenea trebuie să se ț ină seama de faptul că mușchii flexori ai copilului se
dezvoltă mai repede decât extensorii. De aceea se impune folosirea exercițiilor de întindere a
mușchilor și de întărire a grupelor rămase în urmă în dezvoltarea lor, pentru a contribui la
formarea unei ținute corecte și la o întindere completă din articulații.
Sistemul cardiovascular și volumul inimii cunosc o dezvoltare progresiv ăși destul de
lentă. Arterele au un diametru propor țional mai mic decât la adult.
La 12 ani volumul inimii se marește consi derabil, ea nu are capacitatea de lucru a
inimii adultului, deoarece pereții musculari ai inimii continuă să fie slabi. În acest timp, vasele
sangvine se întind puternic în lungime și nu reușesc să se lărgească în lumenul lor (diametrul
interior), astfel c ă inima cu pereții ei musculari slabi este nevoită să pompeze sangele în vase
sangvine foarte înguste și lungi, care opun o mare rezistență, îngreunând activitatea inimii. La
această vârstă este mai bine ca elevii să se antreneze mai des, însă cu efort mic . Acest
procedeu contribuie la creșterea și dezvoltarea generală a organismului, în timp ce efortul
neîntrerupt, de lungă durată, poate să -i dăuneze.
La vârsta de 12 -15 ani, inima poate suferi foarte ușor de pe urma dozărilor mari și a
caracterului necores punzător al exercițiilor: de exemplu, exercițiile care necesită forță și
rezistență și mai ales cele care provoacă fenomene de mare încordare. De aceea, profesorul
trebuie să fie prudent nu numai atunci când dă exerciții de alergare pentru rezistență, ci ș i în
cazul diferitelor exerciții consecutive (sărituri în serie, exerciții în serie cu mingi grele etc.).
Lecția de atletism în ansamblu, indiferent dacă se desfășoară în aer liber sau în sală,
trebuie să aibă un număr suficient de pauze pentru o odihnă re lativă.
Pentru vârsta de 11 -16 ani este caracteristic fenomenul fiziologic al așa -zisei îngustimi
a cutiei toracice (Gruzdev): dezvoltarea cutiei toracice în lățime este mult în urmă în

37comparație cu înălțimea corpului. Pe la 16 -18 ani, cutia toracică capă tă prin forma sa toate
particularitățile cutiei toracice a adultului. Dimensiunile cutiei toracice influențează și
capacitatea vitală a plămânilor. Una din cele mai importante îndatorări a profesorului este de a
înlesni dezvoltarea cutiei toracice. Cel mai bun mijloc pentru aceasta sunt exercițiile în aer
liber, care implică o activitate destul de energică a sistemului respirator și care contribuie la
dezvoltarea cutiei toracice și a mobilității ei. Ne referim în primul rând la mers, alergare, iar în
timpul iernii, la mersul pe schiuri. Alte exerciții foarte folositoare sunt și jocurile dinamice în
aer liber, cu condiția să se respecte regulile de prudență în dozarea lor.
De asemenea este necesar să se țină seama de o oarecare instabilitate a sistemului
nervos al copiilor. Atenția și memoria lor nu trebuie încărcate cu forme de exerciții
complicate și abstracte. În fiecare exercițiu, elevul trebuie să aibă în față un scop clar, să -și
îndrepte întotdeauna atenția asupra esențialului dintr -o mișcare să treacă l a învățarea
detaliilor.
Prin indicațiile repetate cu privire la respectarea prudenței, în ceea ce privește
eforturile mari și a unei succesiuni precise în mărirea lor, nu trebuie să se înțeleagă, în nici un
caz, înlăturarea completă a eforturilor mari în a ntrenamentele atletice ale copiilor și
adolescenților.
Cu toate acestea, ignorarea particularităților dezvoltării fizice a copiilor și a
adolescenților, prin compararea posibilităților lor funcționale cu posibilitățile adulților,
aceasta este inadmisibilă .
Așadar calitatea motrică "rezistența "la această vârstă a gimnaziului are perspective
mari de dezvoltare, toți indicii fizici fiind în cre ștere, ajungând aproape de valorile lor
maxime.
2.10 Lecția de educație fizică
Dezvoltarea fizică armonioasă și cor ectă, obiectiv de bază al educa ției fizice școlare
are în vedere copilul și tân ărul în perioadele de vârstă în care se pot exercita influen țe
favorabile asupra cre șterii și dezvolt ării organismului, atât în sfera func țional ă, cât și în cea
somatică ( J.S. Bruner 1970; N. Alexe, 1971; V. Achim, 1976; L.P. Matveev, 1980; D. Guțiu
1985; C. Atanasiu,1988).
În lecția de educație fizic ășcolar ă, pentru a fi realizat pe deplin obiectivul privind
dezvoltarea multilaterală a elevilor este necesar, să se utilizeze ac ele mijloace și metode care
să garanteze dezvoltarea armonioasă a tuturor calită ților fizice și s ă creeze un fond suficient
de bogat de priceperi și deprinderi motrice de importanț ă vitală ( I.C.C.P.P.D., 1979; M.
Alexe, I. U țiu 1980; M. Ionescu, 1982).

38Lecția de educație fizic ă reprezintă, ca în orice proces didactic, forma de bază a
organizării și desf ășurării lui. În afara cadrului temporal egal pentru toate tipurile de lec ții,
cel spațial și anume conținutul, structura, danamica și metodica sunt proprii cași cele ale
aplicării cuno ștințelor, priceperilor și deprinderilor însușite. Toate aceste elemente
caracteristice asigură unitatea func țional ă a lecției, repetabile în structura planului de
învățământ al anului școlar (Gh. Mitrea, 1973; M. Munteanu, P. Daniel ,1989; M. Ionescu, I.
Radu ,1995).
Atletismul contribuie, alături de celelalte mijloace ale educa ției fizice din școal ă, la
pregătirea fizică a elevilor. Atletismul cuprinde exerci ții naturale, necesare în viața de zi cu
zi a omului. Alergarea sub diferitele ei aspecte, săriturile sub variatele lor forme și arunc ările
cu diverse obiecte sunt exerci ții fizice pl ăcute, atractive și utile la vârsta școlar ă. Natura și
conținutul acestor exerciții se adapteaz ă perfect la particularită țile de vârst ăși se x ale acestei
perioade. Oferind posibilitatea dozării efortului după necesitate, prin mic șorarea și m ărirea
spațiului sau m ărirea timpului, prin modificarea greută ții, formei sau volumului obiectelor,
prin mărirea sau scurtarea perioadei de efort și odihn ă, atletismul exercită asupra
organismului o mare influen ță privind igiena.
Materialele sportive necesare practicării atletismului sunt relativ pu ține și ușor de
asigurat; unele dintre ele, ca de exemplu stâlpii pentru sărituri, be țele de ștafet ă, etc pot f i
confecționate sau improvizații chiar de profesor.
Pentru a da lec țiilor un caracter atractiv, se recomand ă ca profesorul să organizeze, în
cadrul lec ției, jocuri în care elevii s ă aplice exerci țiile atletice în condiții variate.
Metodele folosite în pred area mijloacelor din atletism sunt: explica ția, demonstrația,
repetarea, analiza și aprecierea rezultatelor.
Selecționarea și sistematizarea mijloacelor repr ezintă preocuparea de bază a
profesorului pentru asigurarea, con ținutului educativ din lec ție. Pent ru aceasta este necesar
ca el să cunoască foarte bine valențele educative ale fie cărui exercițiu fizic utilizat.
În alegerea mijloacelor de acționare trebuie să se aibă în vedere faptul că unele
exerciții simple pot avea infl uență asupra aspectului educat iv al lecției chiar în stadiul de
învățare, în timp ce alte exerciții trebuie mai întâi consolidate.
De exemplu :aspectul de ordine și disciplină poate fi influențat prin exerciții de
ordine și formații în orice etapă, în timp ce elementul curaj nu -1 putem dezvolta decât
prin exerciții cu un grad ridicat de dificultate, ceea ce presupune consolidarea unor
deprinderi anterioare de mișcare și tehnică sportivă, în caz contrar, creându -se pe ricolul
producerii unor accidentări.

39Pentru o mai clară întelegere a p roblemei, în cele ce urmează exemplific în mod
orientativ câteva din ele mentele educative ce pot influența în cadrul lecției de
educație fizică șiunele mijloace de acționare:
a)Dezvoltarea spiritului de punctualitate, ordine și disciplină .Acest aspect
educativ trebuie asigurat permanent pe întreg parcursul lecției, el având o influență directă
șicontinuă asupra modului de desfășurare și calității aces teia. Încă de la începutul orei,
profesorul va dovedi o exigență ridicată pentru punctualitatea elevi lorșiintegrarea rapidă
a acestora în dispozitivul stabilit. Exercițiile de ordine șiformații (care urmează) vor fi
executate cu energie și promptitudine, capătând atenția elevilor și deter minându -i să adopte
o atitudine corectă și disciplinată. Pe parcursul lecției, profesorul va sesiza toate momentele în
care se impune respectarea severă a ordinii și disciplinei, acționând în consecință. Astfel
de momente pot fi :respectarea exactă a indicațiilor ce privesc modul de exer sare,
deplasarea de la un loc de activitate la altul, tran sportul și instalarea unor aparate, curățenia
și ordinea din spațiul de lucru, înlăturarea unor stări conflictuale dintre elevi pe parcursul
exersării etc.
Menționăm că adaptarea unei atitudini consecvente și exigente din part ea profesorului
va crea un adevărat stil de lucru în lecții consolidând această deprindere atât în activitatea
sportivă, cât și pentru viață. Acțiunile de mo ment, exigența profesorului numai în situații grave
de in disciplină și dezordine nu pot asigura a ceastă cerință de cât pentru un scurt timp.
b) Determinarea participării active, perseverente și cu dăruire a tuturor elevilor la
lecție: Problema participării active la lecție este o cerință valabilă pentru toate disciplinele
de învățământ, spre deo sebire însă de celelalte obiecte, la educația fizică se oferă mai
multe posibilități pentru realizarea eiîn pro porție de masă, aceasta depinzând în mare
măsură de
cadrul organizatoric creat, existența unui bogat material sportiv și folosirea unor mijloace
cât mai atractive.
În stabilirea conținutului anumitor momente din lec ție profesorul va avea în vedere
fixarea unor cerințe con crete, ușor măsurabile care să -i determine pe elevi în a persevera
cu execuțiile până la atingerea unor parametri dinainte stab iliți, dăruindu -se pentru aceasta
cu tot po tențialul fizic și psihic de care dispun.
Un bun exemplu în această direcție ni -loferă sistemul normelor de control, cu
fixarea unor cerințe individuale, apreciindu -se progresul înregistrat de fiecare elev.
Un rol important în determinarea elevilor pentru rea lizarea unei participări active îl are
și măsura în care profesorul a reușit săconștientizeze elevii în procesul de predare.

40Adoptând o atitudine conștientă, elevul își va lărgi sfera preocupărilor sale, va
desfășura o activitate intensă în lecție și în afara programului școlar.
c) Dezvoltarea curajului și încrederii de a acționa în concordanță cu posibilitățile
maxime de care dispune fie care elev: Este binecunoscut faptul că unii elevi, cu precădere
fetele (mai ales în situația desfășurării unor lecții cu efec tive mixte), manifestă rezerve,
eschivându -se de la exe cutarea unor exerciții cu un grad mai ridicat de dificul tate,ca
de exemplu, săriturile la aparatele de gimnastică și unele elemente acrobatic e.
Pentru a -și învinge teama de execuții, elevii trebuie să-șicunoască precis
posibilitățile de care dispun, iar pro fesorul să le asigure însușirea corectă a bazelor mișcării
respective și să le ofere un sprijin diferențiat care se va diminua treptat, pe măsură ce
elevii capătă încrederea necesară, înlăturându -se în acest mod orice pericol de
accidentare.
Îndemnând elevii la activități care solicită o atitudine curajoasă, profesorul va
combate cu toată fermitatea pe cei care caută să braveze în fața colec tivului, prin încer –
carea unor execuții ce depășesc nivelul de cerințe ,posibilitățile lor reale, asumându -și un
risc nedorit .
d) Dezvoltarea spiritului colectivist și al întrajutorării reciproce: Prin specificul
activității, în lecțiile de educa ție fizi că se întâlnesc numeroase momente, când spiritul
de colectiv îșigăsește un larg câmp de manifestare.
Cu prilejul organizarii diferitelor ștafete, jocuri dina mice și sportive, circuite, lucru
pe grupe și alte forme de exersare colectivă, profesorul va ins ista pe subordenarea
intereselor personale celor colective, formarea spiritului de echipă, întrajutorare,
corectitudine și stimă reciprocă în relațiile cu adversarii, conjugarea forțelor individuale
pentru obținerea unor rezultate superioare ale colectivu lui.
Un bun moment pentru formarea spiritului colectiv la elevi îl constituie participarea
acestora în echipele cla sei, anilor de studii sau școlii, care iau par te la întrecerile între școli
sau licee .De aici șinecesitatea ca în fiecare clasă să existe cât mai multe echipe care să
fie angrenate în competiții în mod variat șicontinuu, î ntreceri la care copiii să participe cu
mult interes.
Realizarea integrală, prin lecție, la un nivel cali tativ cât mai ridicat, a tuturor cerințelor
programei șco lare, exprimate, în principal, prin obținerea unei dezvol tări fizice armonioase și
realizarea unor indici cali tativi în continuă cre ștere, la trecerea probelor și norme lor de
control, care vizează atât nivelul de dezvoltare a calităților motrice de bază, cât și
însușirea corect ăși temeinică a deprinderilor motrice specifice diferitelor ra muri de sport.
Conținutul lecției de educație fizic ă reprezintă "totalitatea exerci țiilor incluse în

41dimensiunile lec ției, în concordanț ă cu tematica și dotarea ei și cu pot ențialul mediu al
elevilor, iar prin formă se în țelege modul de organizare și de succesiune a p ărților sau
verigilor lec ției în care se depoziteaz ăși se valorific ă conținutul acestora "(N. Alexe,
1993).
Conceperea șidesfă șurarea lec ției conform cerin țelor metodice despecialitate,
respectându -se structura acesteia pe momente sau verigi.
Strucrura lecției de educație fizică reprezintă o succesiune de momente / faze /
secvențe / verigi / părți etc., într -o unitate de timp alocată (de obicei 50 min.), care
sunt diferențiate prin obiective, conținut, durată și metodologie. Structura lecției de
educație fizică a avut o evoluție permanentă. O vreme aceasta a fost structurată pe
părți apoi pe verigi. În decursul timpului lecția structurată pe părți a avut la râ ndul ei o
evoluție: la început lecția a fost structurată pe trei părți, stabilizându -se la această
structură o bună perioadă de timp, după care s -a trecut la structura pe patru părți.
Aceste structuri ofereau mai multă libertate profesorului în organizarea lecției,
în repartizarea mijloacelor corespunzător gândirii sale metodice. Cu toate acestea,
lăsând la latitudinea profesorului conducerea activității pe intervale mari de timp, cu
obiective complexe, puteau apare greșeli sau omisiuni.
În prezent, structu ra lecției de educație fizică este realizată pe "verigi "sau
"momente "etc., eșalonând conținutul pe unități mici într -o succesiune cursivă
(coerentă) cu caracter constant.
Această structură pe verigi, încadrează profesorul/învățătorul într -un sistem de
limitări care îl dirijează, în mod necesar spre realizarea succesivă a tuturor obiectivelor
instructiv -educative. Totuși, profesorul/învățătorul are posibilitatea de a alege unele
variante structurale, determinate de condițiile în care se desfășoară activita tea și de
gândirea sa metodică, precizând că lecțiile de educație fizică se desfășoară pe baza
programării (anticipate) conținutului și opțiunii pentru formele structurale adecvate.
Lecția de educație fizic ă cuprinde un număr de 6 verigi principale:
1. Org anizarea colectivului de elevi (durata medie : 2 -3 min);
2. Pregatirea organismului pentru efort (durata medie: 6 -7 min);
3. Influen țarea selectiv ă a aparatului locomotor (durata medie: 7 -8 min);
4. Rezolvarea temelor și obiectivelor propuse (durata medie: 25-30 min);
5. Revenirea organismului după efort (durata medie: 2 -3 min);
6. Încheierea lec ției-concluzii, aprecieri și propuneri (durata medie: 2 min) .

421.ORGANIZAREA COLECTIVULUI DE ELEVI :
Obiective:
-asigurarea unui început organizat;
-captarea a tenției;
-cunoa șterea variabilelor de moment (efectiv, stare de san ătate, echipament,etc);
-conștientizarea elevilor asupra temelor și obiectivelor din lecției.
Conținut:
-salutul;
-verificarea prezen ței, a st ării de sănătate și echipamentul;
-anunțarea temelor și obiectivelor ;
-jocuriși exerciții de atenție ;
-exerciții de front și formații ( dac ă e cazul) .
Formații de lucru:
-în linie pe 1 rând sau 2 rânduri ;
-careu , semicerc, etc.
2. PREGĂTIREA ORGANISMULUI PENTRU EFORT (încălzirea organismul ui):
Obiective:
-stimularea treptată a functiilor organismului;
-educarea percep țiilor spațio -temporale.
Conținut:
-exerciții de front și formații;
-variante de mers și alergare;
-jocuri de aten ție, jocuri de mișcare, ștafete, parcursuri aplica tive,etc.
Formații de lucru:
-coloană câte 1 sau 2;
-formații specifice exercițiilor desf ășurate.
3. INFLUEN ȚAREA SELECTIV Ă A APARATULUI LOCOMOTOR :
Obiective :
-stimularea tonicită ții și troficit ății musculare;
-educarea atitudinii corporale core cte;
-prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficien țe fizice ;
-educarea marilor func țiuni ale corpului( mai ales respirația) .

43Conținut:
-complexe de exerciții libere, cu obiecte , cu partener, etc;
-exerciții pentru respirație.
Formații de luc ru:
-coloană de gi mnastică (pe 2, 3, 4 ,… rânduri );
-semicerc, cerc .
4. REZOLVAREA TEMELOR ȘI OBIECTIVELOR
Cuprinde de fapt 2 păr ți și anume :
A) Dezvoltarea unor Calită ți motrice (Viteza sau Îndemânarea, Forța sau Rezistența);
B) Învățarea , Consol idarea , Perfec ționarea sau Verificarea deprinderilor și/sau priceperilor
motrice.
Obiective:
-îmbunătățirea indicilor de manifestare a calit ăților motrice;
-pentru deprinderile motrice depinde de "faza"de învățare (sau consolidare);
-formarea repreze ntărilor corecte a exercițiilor ;
-inițierea în mecanismul de baz ă al exerci țiului;
-formarea "stereotipului dinamic ";
-automatizarea par țială sau totală a mi șcărilor;
-testarea nivelului de execuție a deprinderilor/ priceperilor motrice.
Pentru CALITĂ ȚILE MOTRICE (principalele sisteme de ac ționare) sunt :
-ștafete, jocuri de mișcare , parcursuri .
Conținut:
-exerciții specifice unor ramuri de sport ( atletism, jocuri sportive, gimnastică, etc.) efectuate
în condiții specifice de dezvoltare a calit ăților motrice;
-acțiuni motrice sub form ă de deprinderi motrice de bază (alergare, săritură, aruncare) și
utilitar –
aplicative (târâre, că țărar ,etc);
-exerciții speciale pentru întregul corp sau pe segmente pentru dezvoltarea unor anumite
calități motri ce;
-exerciții din algoritmul de înv ățare și desf ășurare a anumitor modele operaționale.
Formații de lucru:
-în linie pe 1, 2 sau mai multe rânduri;
-pe grupe;
-pe echipe;

44-pe ateliere;
-formații de lucru adaptate procedeelor metodice folosite.
5. REVENIREA ORGANISMULUI DUPĂ EFORT ( scăderea nivelului de efort):
Obiective:
-revenirea treptată a marilor func ții ale organismului .
Conținut:
-exerciții de mers sau alergare ușoar ă;
-exerciții de relaxare muscular ă;
-exerciții de respirație;
-jocuri ușoare pentru creșterea motivației particip ării la următoarea oră.
Formații de lucru:
-coloană câte 1 sau 2;
-deplasare individuală în perimetrul de lucru;
-formații diverse.
6. ÎNCHEIEREA LEC ȚIEI (aprecieri și recomand ări)
Obiective:
-formarea ca pacității de apreciere și autoapreciere ;
-conștientizarea modului de lucru a elevilor la lecție ;
-creșterea motivației ;
-stimularea activită ții independente , în timpul liber .
Conținut:
-aprecieri pozitive ( sau eviden țieri negative) privind activitatea la oră;
-recomandări pentru lec ția urm ătoare;
-recomandări pentru activitatea independentă;
-salutul.
Verigile lec ției au o durat ă care poate varia în func ție de mulți factori. Nu este
obligatorie folosirea tuturor verigilor într -o lecție, unele se p ot elimina , în fu ncție de cerințele
lecției, dar orice lecție trebuie s ă aibă :
-o parte pregătitoare ;
-o parte fundamentală ;
-o parte de încheiere.
Dacă au fost atinse obiectivele stabilite pentru lec ție, înseamn ă că lecția s-a desfă șurat
în mod core spunzător.

45Asigurarea densității, varietății șiatractivității lecț iei:
Pentru ca scopul lec țieisăfie în întregime atins, iar eficiența acesteia să crească la
parametri superiori, se impune cu hotărâre, ca fiind indispensabilă, asigurarea a trei cerinț e
de bază indiferent de tipul și obiectivele lec ției respective, și anume :densitate optimă,
varietate șiatractivitate. Aceste cerințe se pot realiza prin diferite modalități ,
exemplificăm o parte dintre acestea:
a)Densitatea optimă este obținută, în pr incipal, prin modul de organizare a
activității în lecție, frontal sau pe grupe mici de elevi, care să asigure o participare
activă și permanent ă a tuturor elevilor, folosindu -se integral șiîn mod cât mai util,
timpul de lucru practic. Pentru aceasta este necesar să se utilizeze un bogat material
sportiv, permițând tuturor elevilor realizarea prin exer sare a unui număr cât mai mare
de repetări.
b)Varietatea conținutului lecției se poate realiza prin utilizarea unui număr
mare de mijloace (varietate de conținut) sau, dacă este necesar, menținerea acelora și
mijloace la un anumit număr de lecții, varietatea realizâ ndu-se prin modificări aduse în
forma de organizare, schimbându -se formațiile de lucru și stimuli care pot contribui la
creșterea interesului elev ilor pentru lecție.
c) Atractivitatea lecției reprezintă problema "cheie" a eficienței acesteia. De
modul în care se izbute ște reali zarea acestui aspect din lecție depinde interesul și parti –
ciparea efectivă, conștientă și activ ă a elevilor, ace știa dărui ndu-se cu întreaga lor
disponibilitate psihică și fi zică pentru activitatea programată. Aceste aspecte din lecție
contribuie în mare măsură la determinarea elevilor săiubească exercițiul fizic și să
manifeste dorința de a -lpractica independent. Atractiv itatea exercițiilor se poate realiza
prin conținutul acestora (care trebuie să aibă un grad emoțional ridicat) sau prin
asigurarea permanentă a spiritului de autodepă șire șiîntrecere pe fondul unui climat
plăcut, recreativ, realizat cu precă dere prin înt receri și jocuri de mișcare.
Pentru a reu și să realizeze toate aceste cerințe, care vizează cre șterea eficien ței
lecției, profesorul are datoria să acorde o deosebită și permanent ă atenție studiului de
specialitate, selecționând continuu metode și mijloace , casăle ordoneze pe fi șe de lucru
pentru toate capitolele pro gramei școlare, c ăutând să le îmbunătățească permanent,
completându -le cu note și exerci ții interesante, create pe baza experienței proprii sau
preluate din literatura de specialitate.
Realiz area optimă a unor aspecte ce privesc relația profesor -elev în cadrul
lecției :

46Relația profesor -elev din școala noastra este o rela ție de tip nou, democratic, în
care atât profesorul, cât și elevul sunt angrena ți în activi tatea comuna, pentru realizare a
unui scop comun, fiecare din ceidoi factori având sarcini bine conturate, în care
manifestarea rolului conducător și al autorit ățiisale, profesorul nu trebuie săuite căatât
indulgența, cât șiexigența exagerate influențează negativ rezultatul procesu lui instructiv –
educativ. Autoritatea pro fesorului izvoră ște din competen țași comportarea sa.
Aceasta trebuie să fie demnă, corectă, exigentă atât cu sine, cât și cu elevii. În
sprijinul autorității sale vine pre gătirea sa profesională, pe care elevii o analizează șio
apreciază în mod permanent.
Relația profesor -elev în activitățile de educație fizică se încadrează în
ansamblul sistemului educațional din școală. Spre deosebire însă de celelalte discipline
de în vățământ, în domeniul educa ției fizice ace asta este o re lație mai complexă ce se
manifestă pe multiple șidiverse planuri.
Manifestarea relației profesor -elev în cadrul activită ților de educație fizică și
sportivă poate avea mai multe forme, și anume:
-relația profesor -elev în cadrul lecție i de educație fizică;
-relația profesor -elev în cadrul orelor de activități sportive;
-relația profesor -elev în cadrul activității competi ționale desfă șurate în școal ășiîn
afara școlii ;
-relația profesor -elev în cadrul excursiilor și tabe relor școlare ;
-relația profesor -elev din cadrul cluburilor sportive școlare.
Deși relația profesor -elev are cerințe general valabile pentru întreaga activitate
de educație fizică, există totuși și unele norme și cerințe caracteristice fiecăreia din
formele mai sus menționate. De modul în care se cunosc și se rezolvă aspectele legate
de această relație depinde în mare măsură eficiența procesului instructiv -educativ.
Manifestări ale relației profesor -elev în cadrul lecției de educație fizică:
Activitate a din cadrul acestei relații în cepe să se manifeste odată cu pregătirea
profesorului pentru echiparea elevilor, pregătirea materialelor șiinstalațiilor sportive,
comunicarea locului de desfă șurare a activității etc.).
Ținuta profesorului la lecție va fi decentă și curat ă așadupă cum este cerută șielevilor
cu care lucrează, în nici un caz profesorului nu îi este îngăduit să se prezinte la lecție
în ținută de stradă.
Odată cu începerea lecției, profesorul intră în relație cu elevul în mod foarte
variat șicontinuu, conform cu cerințele diferitelor momente din lecție. Pentru asigura –
rea unui climat de lucru corespunzător, profesorul tre buie, în permanen ță,sădea dovadă

47de mult tact, cau tând săcreeze condiții egale de activitate pentru întreg colectivul de
elevi, săfie obiectiv și exigent atât privind disciplina de lucru, cât și nivelul execu țiilor.
O deosebită atenție trebuie acordată elevilor cu lipsuri în pregătire pentru care trebuie
luate măsuri organizatorice speciale, fără a -i jigni, stimulându -iși încurajându -i pentru
toate progresele realizate. În anumite momente din lecție ele vilor trebuie să li se ofere
posibilitatea de a -și manifesta personalitatea și creativitatea, înlâturând exersarea rigid ă și
monotonă, lipsită de interes. Acest lucru nu trebuie confundat însă cu desfă șurarea unei
activități în tâmplătoare a șa-zise independente în care profesorului îi revine doar rolul de
supraveghetor.
O preocupare conti nuă se va acorda participării con știente și active a ele vilor
pe tot parcursul lecț iei.În conducerea activităților se recomandă ca profeso rulsăadopte
un ton corespunzător, alternând comenzile prompte și severe din anumite momente ale
lecției cu exprimări apropiate, încurajatoare, fapt ceva determina pe elevi să se
comporte corespunz ător. Observațiile, in dicațiile sau aprecierile privind nivelul
execuțiilor se recomandă a fi facute, oprind colectivul din activitate, înliniște și foarte
clar, tonalitatea vocii nu trebuie să lase impresia unor repro șuri, mai ales când
nereu șita exerci țiilor nuse datorează unor cauze care țin de elev. Pentru asigurarea unei
conduceri competente, o deose bită importanță o are folosirea unei terminologii cores –
punzătoare, pentru a permite o înțelegere clară din partea elevilor.
O atitudine bine orientat ă se impune din partea pro fesorului în situația
apariției unor stări conflictuale create între elevi sau între profesor și anumi ți elevi ,
stări ge nerate de cauze multiple. Oprimă măsură ce se impune a fi luată în asemenea
situații este soluționarea indi viduală a cazului respectiv, aceasta presupunând o bună
cunoaș tere a trasăturilor de caracter și temperamentale ale fie cărui elev. De cele mai
multe oritemperarea unor ma nifestări de moment, mai ales cu ocazia practicării unor
jocuri sportive, lichidea ză făr ăconsecințe abaterea res pectivă. Pentru situații maigrave, o
eficiență deosebită o au discuțiile individuale sau în fața colectivului, oricualți factori
educaționali din școală.
O deosebită importanță pentru o conducere eficientă o are preocupar ea profesorului
pentru a -și stabili perma nent locul și spațiul de lucru în funcție de sarcinile diferitelor
momente din lecție. Astfel, în primele verigi, când se exersează frontal, profesorul va
ocupa o poziție excentrică pe un plan mai ridicat de unde s ă poată fi vă zut și auzit de toți
elevii, iar el la rândul său săpoată supraveghea execuțiile întregului colectiv. În
celelalte mo mente, profesorul trebuie să îmbine supravegherea frontală cu cea de grup,
motiv pentru care poziția lui în lecție va fi diferită.

48Atitudinea pasivă, de repaus în șezând ,este contra indicată, mai ales dacă este
vorba de pr acticarea unui joc sportiv, când profesorul are obligația de a arbitra și de a
îndruma elevii, evitând în același timp unele discuții și aprecieri necoresp unzătoare.
O atenție permanentă se va acorda modului de organizare a exersării, luându -se
măsuri precise de asigurare (ajutorare și sprijin) care să evite orice posibilitate de
accidentare a elevilor. Aceeași atenție trebuie acordată învă țării transportulu i și
depozitării materialelor și aparatelor folosite pentru lec ție.
Sistemul de notare al elevilor constituie un alt moment în care relația profesor –
elev poate îmbrăca aspecte diferite. Pentru o rezolvare corectă a acestei probleme,
profesorul va acorda to ată atenția modului în care mânuiește sistemul de notare, dovedind
deplină obiectivitate și realism în apreciere. La stabilirea notelor se va ține seamă atât de
rezultatele probelor de control, cât și de interesul și progresul înregistrat de elevi.
Trecere a zilnică în catalog a absențelor și notelor constituie o cerință obligatorie care
favorizează evoluția unor relații corecte între profesor și elev.
Conștientizarea: -principiu al procesului de învățământ. Creșterea eficienței
lecțiilor de educație fizică este influențată pozitiv dacă, profesorul se preocupă, pe lângă
luarea măsurilor metodico -organizatorice și de aplicarea principiului de conștientizare a
elevilor în procesul de practicare al exercițiilor din lecție.
A conștientiza elevii inseamnă a -i face să înțeleagă scopul învățării și al utilității
cunoștințelor însușite. Procesul de conștientizare duce inevitabil la activizarea elevilor, la
înțelegerea execuției și conținutului cunoștințelor. În momentul în care elevul va înțelege
aceste lucruri el v a acționa cu mai multă plăcere, dovedind o mai mare voință pentru
perfecționarea execuțiilor sale. Elevul trebuie să înțeleagă scopul practicării exercițiilor
fizice și influența lor asupra organismului.
De exemplu, este bine ca elevii să cunoască scopul p entru care se execută, în
prima parte a lecției, anumite exerciții:
-care din acestea sunt exercițiile de dezvoltare generală;
-care influențează dezvoltarea armonioasă a organismului;
-care sunt exercițiile corective ce previn apariția unor deficie nțe ale coloanei
vertebrale, precum și cele care se folosesc în scop compensator în pauzele orelor de curs
sau acasă.
Pentru activitatea desfă șurat ă în timpul lecțiilor, ele vii trebuie săștie că fiecare
exercițiu are un moment "cheie" de care depinde suc cesul sau insuccesul execuții lor.
Activitatea practică a demonstrat faptul că pe parcur sul procesului de învățare a
deprinderilor motrice se pune în evidență unul sau mai multe momente esențiale (păr ți

49din exercițiu), de însu șirea c ărora depinde învățare acorectă a deprinderii motrice
respective.
Cunoscând acest lucru, profesorul trebuie să se preo cupe pentru a stabili care
parte din exercițiu re prezintă "cheia" mi șcăriișisă se pregătească pentru a ac ționa cu
mijloace eficiente asupra ei pe parcursu l exersării. De exemplu, pentru execuția corectă
a rostogolirii înainte "cheia "constă în tragerea bărbiei cât mai mult spre piept, sau
"cheia" plonjonului lateral la volei îl constitute, exe cutarea corectă a fandării cu
piciorul din partea în care se execută plonjonul. Deci nu se va exersa plonjonul până nu se
însușește execu ția corectă a fandărilor.
Acționarea asupra acestor momente face parte inte grantă din tehnologia
didactică și ca atare ea trebuie în sușită și aplicat ă de fiecare profesor. Foarte
important este însă ca profesorul, aplicând principiul con știentiz ării, să asigure
cunoa șterea acestor momente de c ătre toți elevii clasei. Înfelul acesta elevii vor
executa mai corect, cu mai multă si guranță exercițiile, iar timpul afectat pro cesului de
instruire se reduce în mod considerabil, deci implicit cre ște eficien ța lecției.
Motivația activității con știente a elevului pentru prac ticarea exercițiilor fizice este
determinată de motivații imediate, legate de oră și motiv ații de perspectivă, dintre care
enumerăm :
-dorința de a fi printre frunta șii clasei în practica rea sportului;
-dorința de a practica la nivel de performanță o anumită ramură de sport sau o
meserie care este condi ționată de dezvoltarea anumitor calită ți fizice, de starea de robustețe
etc.
O influență deosebită în amplificarea con știentiz ării o pot avea explicația,
demonstrația, precum și utilizarea cât mai multor materiale intuitive. A șadar,
conștientiza rea elevilor nu se face la întâmplare :ea trebui e să fie programată cu
atenție în diferitele momente ale lec ției, chiar când aceasta se impune. Metodele și
procedeele folosite pentru con știentizare sunt stabilite în func ție de vârsta și nivelul
colectivului cu care se lucrează.
Conștientizarea elevilor în cadrul lecțiilor de educație fizică se recamandă săse
realizeze fie prin oprirea colec tivului din exerciții și aten ționarea elevilor asupra anu –
mitor elemente sau prin recomandări și m ăsuri ce se iau chiar în timpul execuției
(indicații tehnice, expun erea unor materiale intuitive), deoarece acestea trezesc intere –
sulelevilor, determinându -i la exersarea con știent ă aexercițiilor respective.
O deosebită importanță pentru asigurarea unei activi tățiconștiente în lecție o are
interesul depus de elevi pentru aceasta. El poate fi influențat și de succesul sau insuccesul

50în executarea diferitelor exerciții. Insuccesele pot avea mai multe cauze:
a) Cauze legate de elevi :
-necunoa șterea și neîn țelegerea exercițiului res pectiv ;
-experiența motrică necores punzătoare, bagaj sărac de deprinderi motrice comparativ cu
complexitatea exercițiului ;
-dezvoltarea fizică sub nivelul cerințelor lecției ;
-neatenție și dezinteres pentru lecție ;
-reprezentări incomplete ;
-slaba dezvoltare a calită ților motrice.
b) Cauze legate de profesor :
-explicarea exercițiilor insuficient de clară sau greșită;
-demonstrarea incompletă, incorectă, numai glo bal sau numai analitic ;
-lipsa organizării activității independente a ele vilor ;
-lipsa de exigență pentru execuția cor ectă a ele vilor ;
-corectarea tardivă a gre șelilor ;
-lipsa de varietate șiatractivitate ce trebuie asi gurate conținutului.
c) Alte cauze :
-colective numeroase și neomogene ;
-insuficiența materialului sportiv ;
-întreruperi în pregătire.
Pentru trezi rea interesului și activizarea elevilor pe lângă lichidarea cauzelor
arătate mai sus, profesorul mai poate lua și alte m ăsuri:
-sporirea numărului de indicații pentru unii elevi sau pentru întregul colectiv al clasei ;
-repetarea demonstrației în ritm len t, atrăgând aten ția elevilor șisubliniind care este
"cheia "execuției ;
-explicarea suplimentară a exercițiilor cu un grad ridicat de dificultate;
-introducerea unor exerciții pregătitoare ;
-obișnuirea elevilor cu autoobservarea, autocontro lulși într ajutorarea ;
-luarea măsurilor necesare pentru cr șterea st ăriiemoționale din lecții.
În vederea verificării modului în care s -a reușit con știentizarea elevilor,
profesorul trebuie să-i chestioneze periodic pe elevi, prin sondaj, constatându -se astfel
dacăaceștia în țeleg utilitatea și scopul exerci țiilor pe care le efectuează în lecția
respectivă.

51Problematizarea -metodă modernă utilizată înlecțiile de educație fizică. În procesul
de învățare și per fecționare a activit ăților fizice, atât a celor ce a u loc în cadrul lecțiilor de
curs,
câtși a celor care se organizeaz ăîn cadrul activităților extra din clasă, o contribuție
din ce în ce mai însemnată o au metodele active. Una dintre aceste metode o constituie
problematizarea. Ea presupune crea rea unor condiții speciale de exersare în care se
propun spre rezolvare sarcini legate de situa țiile problem ă. Elevul este pus sărezolve
sarcini, teoretice sau practice, prin efort propriu și exper iență personală, să rezolve o
dificultate pentru care nu are un ră spuns gata elaborat. Pen tru a aplica această metodă
este necesar să se creeze condiții care oferă elevilor posibilitatea să -și pun ă în va loare
calitățile de "descope ritori". Mijlocul de bază aldescoperirii prin exersare se realizează
prin organizarea intenționată a unor complexe de exerciții cu unele sar cini care ridică
elevului situa ții problem ă. Întâlnind ase menea situație, elevul, pentru că nu are
cuno ștințe pre cise despre modul în care urmează să rezolve situa ția întâlnit ă, este nevoit
săapeleze p rin analogie la cuno știnț ele sale generale care îi ajută și îi permit s ă rezolve
corect situația -problemă respectivă.
De regulă, situațiile -problemă programate, spre exem plu, într -un traseu aplicativ
se rezolvă cu mai mare u șurinț ă atunci când traseu l respectiv este parcurs a doua oară, sau
cei ce urmează să -1 parcurgă au asistat la exe rcițiile altor colegi.
Unul din importantele avantaje ale folosirii acestei metode îl constituie faptul că
ea asigură independența in telectuală în dirijarea execuției , precum și dezvoltarea gândirii
creatoare. Din punct de vedere al modului de organizare și a formei de manifestare,
problematizarea apare în lecții programate sau neprogramate.
a) problematizarea programată, de către profesor, crează în mod intenționat si tuațiile –
problemă, în acest caz este vorba de o problematizare dirijată (de exemplu cea creată
peparcursurile aplicative).
b) problematizarea neprogramată apare instantaneu. Pe parcursul exersării, elevii caută în
mod diferit so luții de rezolvare. În ac eastă situație este necesar ca pro fesorul, observând
modul de rezolvare al elevilor, să în treprindă acțiuni suplimentare de demonstrare și
expli care a exercițiilor, atunci când este cazul, adoptând și generalizând modalitatea de
rezolvare găsită de anum ițielevi sau recomandând el o altă rezolvare (situații des în –
tâlnite în procesul de consolidare a cuno ștințelor la jocuri sportive).
Problematizarea programată se face cu ușurință în cadrul diferitelor trasee
aplicative utilitare. Ea apare însă în mod in stantaneu, frecvent în procesul de învățare și
practicar ea jocurilor sportive, unde problematizarea nu are un caracter reproductiv,

52nedecurgând din informații directe, ci dintr -o combinație de informații, prin solicita rea
intensă a activității intelectua le.
Ținând cont de toate aceste aspecte ce leag ă activitatea profesorului de cea a
colectivului cu care lucrează, am aplicat toate cunoștinețele mele în domeniul educației fizice
școlare cu grupa experiment cu care am lucrat încercând să aduc la un nivel c ât mai înalt acest
domeniu și pentru a -mi îndeplini scopul propus.

53CAPITOLUL III
Organizarea și desf ǎșurarea cercetării
Experimentul pedagogic presupune crearea unei situa ții noi, prin introducerea unei
modificări în desfă șurarea acțiunii educaționale cu scopul verific ării ipotezei de lucru ca re a
declanșat aceste inovații ( N. Alexe, 1975).
În acest scop am format două grupe de câte 20 de elevi de aceea și vârst ă (13-14 ani)
aflați în clasa a VII-a de studiu.
Grupeleexperiment și martor s -au format cu elevi de la Ș coala Gimnazială "Pictor
Nicolae Grigorescu "dinorașul Titu, j udețulDâmbovița,respectiv clas eleaVII-a Ași B.
3.1.Subiecț ii și organizarea cercetă rii
Cercetarea s -a desfaș urat în cadrul orelor de educa ție fizi căde la Școala Gimnazială
"Pictor Nicolae Grigorescu ",anul școlar 201 7-2018.Această școală deținebazămaterial ă
bună, suficient ăpentru desfă șurarea unei activități didactice în condi ții optime. Cercetarea s -a
făcut cudouă clase de elevi ,și anume aVII-aA,formată din20 de elevi, dintre care 10 baieți
și 10 fete, reprezentâ nd clasa experiment și a VII-aB,formată din20 elevi dintre care 10
baieți și 10fete, reprezentâ nd clasa martor.
Niciunul dintre elevi nu a practicat sport de performanț ă, doar cochetâ nd perioade
scurt e de timp cu anumite sporturi, niciun ul nepracticând atletismul . Așadar,avem de -a face
cu elevi care nu au o pregătire specifică, diferența făcând -o,bineînțeles ,calitățile motrice cu
care au fost, mai mult sau mai puțin ,înzestr ați.
Experimentul s -a desfă șurat începând cu data de miercuri ,25octombr ie 20 17,
încheind u-sepe data de 30mai2018,pe perioada a cinci săptă mâni ,câte oorăpe săptamân ă,
în fiecare miercuri la ora 10:00 ,deci în total 10ore,fiecare oră de educație fizică avâ nd 50 de
minute ,în care am introdus propriile mele met ode pentru dezvoltarea rezisten ței la acest nivel
de vârstă, pentru a ară ta că ele pot contribui semnificativ î n ace st domeniu al educa ției fizice
școlare.
Testele au fost e șalonate în trei e tape: testarea ini țială, testarea de control și testarea
finală, plasate în săptămânile 7, 25și 33deșcoal ă.Prima etapă (2 5.10.201 7), care constituie
parametrul primar (constatativ) se bazează pe datele provenite din observa ția organizat ăși din
compara rea rezultatelor ob ținute la testarea ini țială.
Pe baza observa ției sistematice și a test ărilor am putut concluziona că activitatea de
educație fizic ă la elevii din ciclul gimnazial trebuie să se ferească de schematismatizarea
rigidă, că uneori structura l ecției sufer ă o serie de modificări fără ca acestea să aducă
prejudicii realizării sarcinilor și scopului urm ărit.

54Promovarea unor forme elastice, variate care să aibă în vedere particularită țile
colectivului sporesc eficien ța activit ății.Am urmărit cu pr ecădere modul de manifestare în
cadrul lec țiilor, a elevilor, cum r ăspund la solicitări și care din mijloacele propuse
înregistrează cea mai mare ata șare din partea lor.
A treia etapă ( 30.05.201 8) a constituit -o finalizarea cercetării noastre, în care au f ost
prelucrate și interpretate datele statistice, au fost formulate concluziile și aprecierea metodei
elaborate.
Pentru formularea concluziilor finale, care să probeze ipoteza anun țată a cercetării, am
utilizat rezultatele ob ținute din prima și ultima etap ă.
Rezultatele înregistrate în cea de a doua etapă, le-am folosit doar în scop orientativ
pentru celelalte două etape , inițiale și finale.
Cercetarea s -a desfășurat pe terenul școlii, cu pist ă de alergare în jurul terenului de 350
de metri. În anotimpu l rece, orele s -au desfă șurat în sala de sport a școlii, dotat ă cu tot
materialul didactic necesar. Aici am efectuat pregătirea specifică, exercițiile și toate test ările
pentru a realiza ceea ce mi -am propus: dezvoltarea ind icilor de rezistență la clasa a VII-a.
3.2Metodele ș i tehnicile de cercetare utilizate
Ca metode și tehnici specifice, necesare cercet ării, le-am ales pe cele care m -au ajutat
înelaborarea acestui studiu, atât la partea teoretică cât și la cea practic ă:
-metoda studiului bibliografic care mi -a permis cercetarea în prealabil a literaturii de
specialitate existente pentru o prezentare amplă și corect ă a conceptelor care m -au condus la
conturarea fundamentului teoretic științifi cși metodologic al lucr ării. Metoda aceasta m -a
ajutat și la organizarea și stabilirea planului de cercetare și de desf ășurare a sarcinilor și la
atingerea obiectivelor propuse .
-metoda observa ției:în cercetarea pedagogică ca de al tfel și în al te domenii, metoda
observației deține un rol esențial. Prin observare se înțelege constatarea lucr urilor și
fenomenelor
așacum ni le oferă natura în mod obișnuit. Observarea științifică în cercetarea pedagogică
înseamnă urmărirea atentă și sistematică a f enomenelor și faptelor fără intenția de ale
modifica, cu scopul de a degaja relații cauzale referitoare la procesul instructiv -educativ, pe
baza cărora se pot formula generalizări predicative.
Metoda observației poate fi clasificată astfel:
după modul de realizare:
-observație directă;
-observație indirectă .

55orientarea în timp:
-observație transversală;
-observație longitudinală .
după locul de desfășurare:
-observație în teren;
-observație de laborator .
după modul de organizare:
-observaț ie integrală;
-observație selectivă .
În cercetările realizate cu metoda observației operează câteva limite (de evidență, de
timp). Aceste constrângeri sunt însă diminuate prin corelarea informațiilor obținute prin
observații cu cele obișnuite prin alte me tode ca și prin respectarea riguroasă a cerințelor de
organizare a acțiunii .
-metoda convorbirii: am folosit -opentru realizarea comunicării pe parcursul studiului,
a orelor de educa ție fizic ăși sport, cu partea colaboratoare, pentru o informare corect ăa
cerințelor exercițiilor și a experimentului, la corectarea și eficientizarea derul ării activită ților
propuse .
-metoda experimentală: constă în esență, introducerea sau suprimarea unuia sau mai
multor factori bine delimitați într -o situație cunoscută în vederea rezultatelor acestei
intervenții.
Astfel, în cadrul acestei metode există procedeul grupelor de control sau grupelor
paralele. Procedeul antrenează în experiment două sau mai multe grupe de subiecți (clase
diferite sau grupe din aceeași clasă) ega le sau cât mai aproape sub toate aspectele, cu excepția
unui factor care este supus unei modificări deliberate. Performanța fiecărei grupe este
urmărită în condiții identice astfel încât diferențele de performanță să poată fi atribuite
variabilei independe nte.
-metoda testelor: am folosit -ola concretizarea obiectivelor propuse de cercetare și la
posibilitatea de ob ținere a unor rezultate care s ă mă conducă la o concluzionare a studiului.
Testele propuse le -am ales pentru a putea verifica ipoteza anun țatăîn introducerea
lucrări. Am utilizat măsurători antropometrice precum talia și greutatea.
Celelalte teste au vizat direct verificarea utilită ții probelor alese din programul de
pregătire anual: proba de 600 m plat și 1000 m plat b ăieți pentru rezisten ță. Am efectuat la
grupa experimentală, o testare inițială pentru a verifica nivelul dezvoltării calității motrice:
rezistența, pentru a putea stabili la sfârșitul experimentului, după testarea finală, progresul
realizat de grupa aleasă, atât la băieți cât și la fete, pentru a putea confirma ipoteza de lucru.

56Pentru prelucrarea datelor astfel ob ținute, am folosit metoda înregistr ării, metoda
reprezentării grafice și metoda statistico -matematice.
-metoda înregistrării datelor :am folosit -o pentru aadun ași ordon atotalul de date
adunate pe parcursul studiului, date organizate pe fi șe individuale, pe grupe de fete și b ăieți și
în funcție de etapele de def ășurare ale studiului. La final, aceast ă ordonare mi -a facilitat
folosirea lor pentru aplicarea celorlate metode care m -au condus la finalizarea cercetării și la
alcătuirea raportului final.
-metoda reprezentării grafice se bazează pe un sistem de reguli care sunt stabilite pentru
o mai bună vizualizare, reprezentare și conștientizare a date lor. De asemenea, toate cifrele și
indicatorii sunt înfă țișați mai sugestiv și mai clar, oferind posibilitatea compar ăriiși a
interpretării lor. Aanalizele finale, sunt la r ândul lor reprezentate gra fic pentru sesizarea clară
a diferențelor și a formul ării unor concluzii.
-metoda statistico –matematică: statistica reprezintă acel domeniu al matematicii
aplicate, fundamentat pe teoria probabilităților și pe legea numerelor mari, care permit studiul
diferitelor caracteristici ale fenomenelor de mas ă.
În raport cu variabila supusă atenției și cu metoda adaptată în investigarea ei,
intervenția metodelor statistice în cercetarea pedagogică implică câteva momente importante:
-stabilirea eșantioanelor asupra cărora urmează să se efectueze investigația ;
-elaborarea instrumentelor de măsură adecvate fenomenelor ce urmează a fi studiate;
-recoltarea metodică a informațiilor brute referitoare la colectivul de subiecți supus
investigației, cuantificarea lor și ierarhizarea datelor numerice;
-reducer ea mulțimii ordonate de date la un număr mic de rezultate sintetice prin
prelucrarea datelor ordonate și construirea curbelor de distribuție;
-interpretarea rezultatelor obținute prin formularea unor ipoteze, verificarea lor,
stabilirea unor concluzii c u valoare prognostică, descoperirea raporturilor dintre fenomene.
Prelucrarea statistică a informațiilor reduce și uneori elimină subiectivitatea
cercetătorului, contribuind la sporirea obiectivității științifice.
Aceste metode permit ob ținerea unor indici obiectivi, verificarea și evaluarea
parametrilor care alcătuiesc programele de pregătire, prelucrarea și prezentarea tuturor datelor
și a materialului obținut care const ă în cifre, indici și interpret ări descriptive, mai mult sau mai
puțin detaliate, în f uncție de sarcinile urm ărite.
Materialul este analizat în func ție de indicatori statistici specifici analizei sportive. S -a
urmărit ob ținerea de rezultate comparative sau particularizate cu scopul verific ării metodelor
și mijloacelor consacrate sau a stab ilirii de noi tehnici care să ajute la îmbunătă țirea

57metodologiei și a obiectivelor programei de instruire, la modific ăriși amelior ări ale acestora,
așa cum s -a arătat în argumentarea lucrării alese.
Am efectuat atât la grupa martor cât ș i lagrupa experi ment, o testare inițială pentru a
verifica nivelul dezvoltă rii cal ității motrice -rezistență -pentru a putea stabili la sfârș itul
experimentulu i, după testarea finală , progresul realizat de cele dou ăgrupe, atât la b ăieți cât ș i
la fete, pentru a putea c onfirma ipoteza de lucru.
Probele de control atât la testarea inițială cât și la cea finală pentru stabilirea timpilor
și progreselor atinse, au constat în alergarea de rezistență pe distanț a de 1 000 m la b ăieți ș i 800
m fete pe teren plat cu start î n bloc, din picioare , așacum prevede și programa școlară pentru
acest nivel ș colar.
La gr upa martor s -au efectuat exerciț iipentru dezvoltare a acestei calităț i motrice
conform prog ramei ș colare.
La grupa experiment (a VII-aA) am implem entat propriul sistem de exerciții pentru
dezvoltarea rezistenței ținând cont de particularitățile de sex și vârstă alesubiecț ilor. Având la
dispoziț ie zece orede educație fizică ș i sport , am împărț it acea stă perioadă în trei părți, fiecare
conținâ nd 3 ore, în total 9 ore, a zecea fiind destinată testării finale.
Exercițiile au fost efectuate independent la fete și băieți, cu start î n blo c din picioare
pe teren plat î n jurul terenului de fotbal al școlii.
Așadar la grupa experiment ( aVII-aA), în prima etapă ce a cupri nstreiore, atât la
băieți c ât șila fete. A m folo sit pentru dezvoltarea rezistenț ei alergarea cu intervale , difereța
fiind facută de distanț a de alergare, care a fost mai mare cu 100 m la băieți decât la fete din
cauza posibilităților pe sexe prezente în această etapăde dezvoltare.
Astfel în prima oră am folosit distanț a de 2 x 400 m, a doua or ăpe distanța de 3 x
400m iar în cea dea treia or ă4 x 400m, acestă distanță fiind prev ăzută pentru fete.
La băieți am folosit următoarele distanțe: î n prima or ă2 x 500m; 3 x 500m; 4 x 500m.
În adoua etapă am utilizat metoda alergă rii de dura tă, în care, pentru fete am folosit în
prima oră ,alergare -10 minute; a doua or ăalergare -15 minute; a treia oră alergare -20
minute, iar pe ntru băieți î n prima or ăalergare -12 minute, a doua or ă-17 mi nute ș iîn a treia
orăalergare -22 minute. Astfel, s-aîncheiat a doua t reime a experimentu lui, desfășurată î n
jurul terenului de fotbal al școlii .

58
Fig. 3.1 Terenul de sport
În ultima etapă formată tot din t rei ore am folosit metoda alergării î n tempo variat ,în
care pentru fete în prima oră :2 x 400m ,2(100 2/ 4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 4/4) , a doua oră : 3 x
400m, (100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4) , a treia oră :4 x 400m, 4(100 2/4 + 100 3/4 +
100 2/4 + 100 4/4 ) .
Totînaceastă etapă darpentru băiețiam folosit acee ași meto dă diferența facând -o și
de aceas tă dată distanța. Așadar avem urmă toarele :2 x 5 00m, 2(100 2/4 + 2 x 100 + 100 3/4 +
100 2/4 + 100 4/4), a doua oră :3 x 5 00m, 3(100 2/4 + 100 x 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100
4/4), a treia oră :4 x 5 00m, 4(100 2/4 + 100 2/4 + 100 3/4 + 100 2/4 + 100 4/4 ).
Pauzele dintre repetă ri au fost stabilite la 3 minute pentru băieți ș i 4minute pentru
fete, fiind știut faptul că organismul f eminin, cere o perioad ămai lungă de timp pentru
refacerea organismului după efort î ntruc ât sexul f eminin are mai puțini hormo ni de creștere
regenerativi și de asemenea mai puț in testos teron, acesta fiind un hormon su sțină tor de efort.
Pauzele au avut un caracter activ, conținâ nd mers lini știtor, scuturarea mâinilor și a
picioarelor și cu o revenire din punct de vedere respirator .
De asemenea la fete și femei, deși pe distanț ele de semifond cum ar fi 800 m, probă pe
care eu am aplicat -o, conform programei, baza pregătirii o constituie aceleași principii și
reguli ca la bărbați, înțelegâ nd prin aceasta alcătuirea pre gătirii în dife rite cicluri, aplicarea
mijloacelor și metodelor de bază aleantrenamentului, tactica alergă rii.
Dar lucrul cu sexul fe minin presupune un plus de cunoștin țe în legătură cu
particularităț ile lor, de care profesorii trebuie s ăținăseama. Ast fel, fetele disp un de o forț ă
musculară redusă, dar de o mai mare suplețe, parametrii activităț iisistemelor lor
cardiovascular ș i respirator sunt ceva mai mici, pulsul mai ridicat, indicii consumu lui maxim
de oxigen, ai capacității vitale ș ialvolumului respirator mai r eduși. De aceea profesorul

59trebuie să acorde mai multă atenție dezvoltării forței grupelor musculare de bază, î ndeosebi
alespatelui, centurii abdominale ș i membrelor inferioar e. Pentru dezvoltarea posibilităților
aerobe, mai ales î nprimele etape ale perf ecționării, este necesar ca elevele să fie deprinse să
execu te un lucru neîntrerupt de lungă durată î n alergarea de 800 m. Intensitatea medie a
efortu lui de antrenament pe seama creș terii volumului unui astfel de lucru poate fi ceva m ai
mică decât la băieț i.
În ultima oră, azecea ,am efectuat proba de control cu grupa experiment consta tândîn
testarea finală unde am notat timpii scoși de fiecare elev în parte, la băieț i pe distanța de 1000
m și la fete pe 800 m așa cum am f ăcut și la testarea inițială .
Acesteaau fost ,dupăcum am observat ,exerciț iile implementate de mine la grupa
experimen t între testarea inițială și cea finală ce a avut drept scop obț inerea unor rezultate
superioare la testarea finală față de cele obținute la grupa martor la aceeași test areșiîn
aceleași condiț ii,diferența facâ nd-oexerciț iileefectuate pentru dezvoltare a acestei calităț i
motrice.
În cele ce urmează prezetă m rezultatele probei de control (1000 m băieț i / 800 m fete)
la testarea inițială (T.I.) și la cea finală (T.F.) ob ținute atâ t de clasa martor cât și de cea
experiment, urmâ nd ca interpretarea rezultatel or să aib ăloc în urmă torul capitol unde vom
prezenta rezultatele complete ale cercetă rii.

60Tabel 3. 1
Alergare de rezistenț ă800 m fet e / 1000 m b ăieți (timpi obț inuți) Clasa Mar tor
Clasa Nr. Crt. Sex Nume T.I. T.F.
VII B
(martor)1
BĂIEȚIAndrie șGeorge Alexandru 4’14” 4’12”
2 Bucur Ștefan Cosmin 4’18” 4’16”
3 Dăițeanu Mih ăiță Aurel 4’28” 4’26”
4 Grigorescu Florentin Darius 4’15” 4’11”
5 Gavril ăAndr ei 4’22” 4’17”
6 Ghinea Georgian Mihai 4’20” 4’15”
7 Ioniță Bogdan Gabriel 4’30” 4’26”
8 Preda Andrei 4’20” 4’17”
9 Preda Mihai 4’19” 4’13”
10 Pușcașu Adrian Iulian 4’27” 4’23”
11
FETEAndrei Ioana Bianca 4’10” 4’06”
12 Andries C laudia Elena 4’15” 4’11”
13 Badea Delia ștefania 4’00” 3’56”
14 Moraru Diana Elena Loredana 4’15” 4’13”
15 Miloș Andreea Cosmina 4’17” 4’15”
16 Neluțescu Andreea Dumitra 4’24” 4’21”
17 Sandu Ioana Denisa 4’35” 4’31”
18 Spătaru Georgiana A ndreea 4’12” 4’10”
19 Ștefan Raluca Nicoleta 4’17” 4’14”
20 Tilică Carmen Gabriela 4’00” 3’57”

61Tabel 3.2
Alergare de rezistenț ă800 m fet e / 1000 m b ăieți (timpi obț inuți) Clasa Experiment
Clasa Nr. Crt. Sex Nume T.I. T.F.
VII A
(experiment)1
BĂIEȚIAnton Mario Andrei 4’14” 4’12”
2 Andrei Răzvan Ștefan 4’13” 4’07”
3 Bucatariu Alexandru Virgil 4’15” 4’08”
4 Băcanu Mihai Andrei 4’22” 4’19”
5 Filip Andrei Nicolas 4’27” 4’13”
6 Manea Andrei 4’15” 4’09”
7 Niculae Florin Cătălin 4’17” 4’02”
8 Pîrneci Eduard Mario 4’25” 4’15”
9 Preoteasa Ștefan Alexandru 4’20” 4’10”
10 Raducanu Tomiță Alexandru 4’18” 4’02”
11
FETECojan Maria Alina 4’19” 4’10”
12 Dragu Ana Maria Alexia 4’25” 4’10”
13 Dinc ăAndreea Teodora 4’17” 4’15”
14 Dinc ăIoana Georgiana 4’20” 4’11”
15 Florea Daria Andreea 4’06” 3’55”
16 Neamțu Anca Ioana 4’14” 4’04”
17 Oancea Silviana Mihaela 4’20” 4’10”
18 Petre Maria Teodora 4’08” 4’00”
19 Popa Diana Elena 4’12” 4’00”
20 Stoica Maria Alexandra 4’18” 4’04”
3.3Indicatorii morfo -funcționali și motrici folosiț i în experiment
Pentru a reliefa c ât mai bine nivelul de pregă tire al elevilor am efectuat o serie de teste
și măsură tori. S -au stabilit trei indica tori somatici și anume înălțimea î n ortostatism cu
ajutor ul taliometrului, anvergura brațelor ș igreutatea corporală, prin cântă rire.
Talia reprezintă statura în ortostatism și constituie principalul in dicator al creșterii
somatice și așa cum este cunoscu t acest indice este condiționat genetic. Înălțimea a fost
măsurată cu taliometrul, în poziția st ând, fără încălțăminte.

62Greutatea este un indice perfectibil și poate influența într -o proporție considerabilă de
factorii exogeni, printre care alimentația are un rol însemnat și ea este determinată de
posibilitățile materiale ale familiei, la care se adaugă și factorii educativi. Greutatea corporală
a fost măsurată cu cântarul medicinal.
Încele ce urmează voi prezenta tabel ele ce conț intoate aceste date, atâ tla clasa martor
(aVII-aB) cât și la cea experiment (a VII-aA),pe sexe ,calculând ș i indicatorii statistici
compuși din media aritmetică, abaterea standard ș i coeficientul de variabilitate. De asemenea,
vom prezenta ș i graficele comparative referitoar ela indicii somatici ai subiecților ce compun
cele două clase.
Tabel 3.3
Clasa a VII-aA
(experiment) Băieți MĂSURĂTORI SOMATICE
Nr. crt. NumeÎnălțime
(cm)Greutate
(Kg)Anvergură
(cm)
1. Anton Mario Andrei 160 51 158
2. Andrei Răzvan Ștefan 166 60 164
3. Bucatariu Alexandru Virgil 159 48 158
4. Băcanu Mihai Andrei 167 58 165
5. Filip Andrei Nicolas 170 67 169
6. Manea Andrei 169 60 168
7. Niculae Florin Cătălin 165 57 163
8. Pîrneci Eduard Mario 163 56 161
9. Preoteasa Ștefan Alexandru 168 59 167
10. Raducanu Tomiță Alexandru 159 50 157Indicatori
statisticiMEDIA ARITMETICĂ ( x
)164,6 56,6 163
ABATEREA STANDARD
(S)±3,92 ±5,37 ±4,15
COEFICIENTUL
DE VARIABILITATE
(CV) (%)2,4 9,5 2,6

63Tabel 3.4
Clasa aVII-aA
(experiment) FeteMĂSUR ĂTORI SOMATICE
Nr. crt. NumeÎnălțime
(cm)Greutate
(Kg)Anvergură
(cm)
1. Cojan Maria Alina 160 51 159
2. Dragu Ana Maria Alexia 159 49 157
3. Dinc ăAndreea Teodora 155 46 153
4. Dinc ăIoana Georgiana 157 49 156
5. Florea Daria Andreea 160 51 158
6. Neamțu Anca Ioana 162 52 161
7. Oancea Silviana Mihaela 159 50 156
8. Petre Maria Teodora 165 55 164
9. Popa Diana Elena 164 52 162
10. Stoica Maria Alexandra 159 50 158Indicatori
statisticiMEDIA ARITMETIC Ă(x
)160 50,5 158,4
ABATEREA STANDARD (S) ±2,86 ±2,25 ±3,07
COEFICIENTUL
DE VARIABILITATE (C V)1,8 4,5 1,9

64Tabel 3.5
Clasa a VII-aB(martor) Băieți MĂSURĂTORI SOMATICE
Nr. crt. NumeÎnălțime
(cm)Greutate
(Kg)Anvergură
(cm)
1. Andrie șGeorge Alexandru 166 55 165
2. Bucur Ștefan Cosmin 165 54 164
3. Dăițeanu Mih ăiță Aurel 160 52 159
4. Grigorescu Florentin Darius 168 56 166
5. Gavril ăAndrei 166 58 165
6. Ghinea Georgian Mihai 170 60 169
7. Ioniță Bogdan Ga briel 163 54 161
8. Preda Andrei 164 56 163
9. Preda Mihai 163 52 160
10. Pușcașu Adrian Iulian 169 60 168Indicatori
statisticiMEDIA ARITMETICĂ ( x
)165,4 55,7 164
ABATEREA STANDARD
(S)±9,24 ±7,61 ±9,8
COEFICIENTUL DE
VARIABILITATE (C V)
(%)5,6 13,6 5,97

65Tabel 3.6
Clasa a VII -a B
(martor) feteMĂSURĂTORI SOMATICE
Nr. crt. NumeÎnălțime
(cm)Greutate
(Kg)Anvergură
(cm)
1. Andrei Ioana Bianca 160 51 158
2. Andries Claudia Elena 157 50 156
3. Badea Delia ștefania 162 48 160
4.Moraru Diana Elena
Loredana159 49 158
5. Miloș Andreea Cosmina 156 47 155
6. Neluțescu Andreea Dumitra 161 52 159
7. Sandu Ioana Denisa 158 49 157
8. Spătaru Georgiana Andreea 165 55 164
9. Ștefan Raluca Nicoleta 161 50 160
10. Tilică Carmen Gabriela 156 47 154Indicatori
statisticiMEDIA ARITMETICĂ
(x
)159,5 49,8 158,1
ABATEREA STANDARD
(S)±2,73 ±2,31 ±2,74
COEFICIENTUL DE
VARIABILITATE (C V)
(%)1,71 4,64 1,73

66Grafic 3.1 -Înălțime
Grafic 3.2 -Greutate156158160162164166
VII B (martor)
VII A (experiment)
VII B (martor) 165,4 159,5
VII A (experiment) 164,6 160băieți fete
45505560
VII B (martor)
VII A (experiment)
VII B (martor) 55,7 49,8
VII A (experiment) 56,6 50,5băieți fete

67Grafic 3.3 -Anvergură
3.4Indicator ii matematico -statistici cuprinși î n cercetare
Am folosit în acest studiu, media aritmetică notată cux
care reprezintă centrul de
greutate al unui șir de date. Media aritmetică este principalul indicator al valorilor centrale de
la care se pleacă în calcularea cel orlalți coeficienți statistici ș i este egal cu sum a valorilor
variabilei x supra n , numărul de cazuri.
De asemenea ,am folosit ș i coeficientul de variabilitate (aflarea omogenită ții). Pentru
calcularea acestui coefici enta trebui t mai întâi să aflu valoarea abaterii standard , un alt
indicator folos it de mine în această cercetare, care este notată cu „S” și a vând formula Sx =
√∑d2
x/n. În continuare se află valoarea coeficientului de variabilitate după formula Cvx =
Sx/x(media aritmetică)*100.
dx–reprezintă diferența fiecărei valoare față de media aritmetică.
dx = Xi -X
Coeficientul de variabilitate esteexprimat în procente și va fi interpretat astfel:
-0%-10% variabilitate mică rezultă omogenitate mare;
-10% -20% variabilitate medie , omogenitate medie;
-peste 20% lipsă de omogenitate.155160165
VII B (martor)
VII A (experiment)
VII B (martor) 164 158,1
VII A
(experiment)163 158,4băieți fete

68CAPITOLUL IV
Rezultatele cercetă rii și interpretarea lor
4.1.Prelucrarea ș i interpretarea datelor culese
Am prezenta tîn continuar e rezultatele finale ale cercetă rii efectuate cu mediile
aritmetice la probele de control (800 m fete, 1000 m băieți) atât la grupa martor cât ș i lacea
experiment la testarea inițială ș i la cea finală ,în scopul de a vedea dacă cercetarea ș i-a atins
obiectivul propus.
Tabel 4.1 Băieți
Tabel 4.2 FeteGrupa
IndicatoriGrupa martor Grupa experiment
T I T F T I T F
Media
Aritmetică
(min. / sec.)4’21”
/
2614’17”
/
2574’18”
/
2584’09”
/
249
Abatere a
Standard(S)±5,16 ±5,29 ±4,54 ±5,1
Coeficientul de
Variabilitate
(%)1,98 2,06 1,76 2,05
Grupa
IndicatoriGrupa martor Grupa experiment
T I T F T I T F
Media
Aritmetică
(min. / sec.)4’14”
/
2544’11
/
2514’16
/
2564’07
/
247
Abaterea
Standard(S)±9,86 ±9,88 ±5,57 ±6,38
Coeficientul de
variabilitate
Cv (%)3,88 3,94 2,18 2,58

69Grafic 4.1 Băieți
Grafic 4.2 Fete
a) La băieți :
-Grupa martor =observă mreducerea timpilor la testar ea final ă față de cea inițială ,
respectiv de4secunde ;
-Grupa experiment =observăm că rezultatele elevilor s -au îmbunătăț it cu 9 secunde:
grupa experimentală a realizat, prin exerciț iile implementate de min e, un progres de 8
secunde față de grupa martor .00,511,522,533,544,555,56
T.I.
T.F.
T.I. 4,21 4,18
T.F. 4,17 4,09VII-a B (martor) VII-a A (experiment)
00,511,522,533,544,555,56
T.I.
T.F.
T.I. 4,14 4,16
T.F. 4,11 4,07VII-a B (martor) VII-a A (experiment)

70b)La fete :
-Grupa martor =și-a îmbunătăț it timpii la testa rea fina lă cu 3 secunde
-Grupa experiment =a realizat un progres d e 9secunde la testarea finală față de
testarea inițială . A realizat, deci un p rogres de4 secunde față de grupa martor.
De asemenea ,observăm că la grupa martor băieț i, cea mai mare diferență la testarea
finală e cu 7secunde mai bun ădecât la testarea inițială, iar cea mai mica îmbunătățire la
testarea finală față de cea inițială e de 2secunde, pe câ nd la grupa experiment băieți, situaț ia
e cu totul alta, cel m ai mare salt de la testarea inițială la cea finală e de 1 3secunde, iar cea mai
mică e de 6 secunde, acest lucru demonstrează clar în ceea ce privește băieții că metodele de
pregă tirefolosite sunt mai eficiente, obț inându -se progrese evidente în ceea ce privește
rezistenț a.
La fete , observăm o situatie similară. L a grupa martor cea mai bună îmbunătățire a
timpului iniț ial fiind de 4 secunde, iar cel m ai slab estede2secund e. La grupa experiment cel
mai important pr ogres e de 10 secunde, iar cel mai slab e de 7 secunde, fapt ce demonstrează
încă o dată progresul evident efectuat de clasa experimentală .
Un alt aspec t, poate nu la fel de relevant îl reprezintă faptul că la băieții clasei martor
cel mai bun timp la tes tarea fi nală este de 4 minute ș i11secunde, iar l a clasa experiment de 4
minute ș i 2secunde. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor e de 4 minute ș i 26
secunde, iar la experiment de 4 minute ș i 19 secunde, lucru ce a rată din nou progresele și de
această dată mai mari ale clasei experiment.
La fete ,cel mai bun timp al clasei martor la testarea finală este de 3 minute și 56
secunde, respectiv o îmbunătățire a timpului cu 4 secunde față de testarea inițială , pe câ nd la
Grafic 4.3 Diferență timpi obținuți
0246810
VII B (martor)
VII A (experiment)
VII B (martor) 4 3
VII A (experiment) 9 9diferenta T.I. – T.F.
băiețidiferenta T.I. – T.F.
fete

71clasa experiment cel mai bun timp e de 3 minute 55 secunde, însă cu o îmbunătățire față de
testarea inițială de 11 secunde, fapt care evident arată calitatea metodelor și mijloacelor
folosite. Cel mai slab timp la testarea finală la clasa martor este de 4 minute și 31 de secunde
pe când la clasa experiment e de 4 minute și 15 secunde.
În graficul d e mai sus ,grupa experiment are creșterea evident mai mare decât grupa
martor atât la fete cât și la băieț i,ceea ce demonstreaz ă că exp erimentul și -a atins scopul și că
amrealizat ceea ce mi -am propus , demonstr ândrolul experiment uluiîn domeniul dezvoltării
calităț ii motrice "rezistenț ă"în ciclul gimnazial de învățămâ nt.
Analizâ nd tabelele finale cu mediile aritmetice cu timp ii obținuț ila cele două probe
(Tabel 4.1și Tabel 4.2)a rezultat la băieț i un coeficient de va riabilitate de sub 10%, ceea ce
înseamnă că avem de-aface cu o variabilitate scăzută, așadar omogenitate mare.
La fete, clasa martor arecoeficientul de variabilitate sub10%, ceea ce înseamnă că
avem variabilita temică și omogenitate m are.La fete, clasa experiment avem, la fel ca la
băieț i, variabilitate mică ș i omogenitate mare, rezult atul fiind de asemenea într -un procent de
sub 10 %.
Referitor la indicii somatici put em constata pe urm a calculelor mediei aritmetice și a
coeficienților de variabilitate că avem de -a face cu două clase (experiment, martor)
echilibrate , cu mici variaț iiîn ceea ce prive ște dezvoltarea fizică din punct de vedere al
înălțimii, greutății ș i al anvergurii subiecț ilor. Aceasta arată că posibilitățile de îmbunătățire a
calității motrice "rezistență ",înainte de efectuarea experimentului ,erau la aproximat iv ace iași
parametri și posibilitățile subiecț ilor-aproximativ egale.

72CAPIT OLUL V
Concluzii ș i propuneri
Analiza teoretică și generalizarea datelor literaturii științifico metodice de specialitate,
privind problema instruirii multilaterale a elevilor din ciclul gimnazial demonstrează că, până
în prezent, programele școlare conț in elemente generale și nu au o orientare bine determinat ă
în vederea unei astfel de instruiri, cu foarte pu ține concretiz ări care să permită o evolu ție
progresivă a parametrilor morfofunc ționali ai elevilor.
În cadrul experimentului pedagogic a fost elabo rată programa specială de pregătire
atletică polivalentă, care a fost aplicată clasei experiment, programă ce asigură cuno ștințe,
priceperi și deprinderi din cele mai semnificative probe sportive atletice, diferite ca tip de
efort, tehnică și metodic ă de î nvățare și executarea lor cu indici crescuți ai calit ăților motrice.
Rezistența este o calitate motrică ce reprezintă capacitatea organismului de a face față
oboselii, calitate care permite individului să efectueze anumite eforturi timp îndelungat.
Factoru l ce limitează posibilitățile de a continua efortul este oboseala. Factorii de care
depinde, formele de manifestare și mijloacele de dezvoltare (educare) sunt cunoscute.
Rezistența este o calitate motric ă perfectibilă care se păstrează timp îndelungat. Pen tru aceasta
trebuie să se respecte câteva cerințe de bază: continuitatea -regulă de mare importanță care
presupune planificarea pe semestru, an școlar a acțiunilor ce pot contribui la dezvoltarea
rezistenței; creșterea continuă a duratei sau distanței și aprecierea continuă a progreselor;
dezvoltarea alergării este indicat să se facă prin alergare de durată, prin alergare pe teren
variat, nu este indicat în cadrul școlii (cu clasele), metoda antrenamentului pe intervale,
deoarece în această metodă trebuie să se cunoască posibilitățile fiecărui elev în parte.
Principalul scop, pe care l -am avut în această cercetare, a fost acela de a dezvolta
(educa) rezistența prin metode și mijloace specifice atletismului cu elevii de clasa a VII -a.
Astfel, am arătat faptu l că această calitate motrică este perfectibilă la elevii din
gimnaziu și chiar este de dorit a se proceda în acest fel pentru a elimina tentativele de reținere,
susținere sau de refuz din partea elevilor. Mijloacele alese de mine, respectiv alergarea cu
intervale, alergarea de durată și alergarea în tempo variat sunt eficiente, iar rezultatele
obținute după experimentul efectuat au fost satisfăcătoare. Prin folosirea celor trei mijloace
am constatat că adaptarea organismului la efortul specific de rezisten ță se realizează prin
oricare dintre acestea cu indici de superioritate; la alergarea în tempo uniform, cu tempouri de
50-75% folosite în cadrul metodei cu intervale.

73Datele investigației experimentale efectuate pot constitui puncte de plecare în
elaborare a unei concepții unitare privind planificarea dezvoltării calităților motrice în clasele
gimnaziale.
Mijloacele specifice atletismului destinate dezvoltării (educării) rezistenței au fost
selecționate, cuantificate și apoi aplicate în conformitate cu parti cularitățile de sex, vârstă și
nivelul de pregătire al elevilor.
Probele de control, au arătat faptul că sunt bune pentru că:
-măsurătorile somatice au arătat nivelul de dezvoltare al elevilor din clasa martor ( a
VII-a B) și al celor din clasa experiment (aVII-a A). Astfel am observat că media aritmetică a
înălțimii, greutății și a anvergurii sunt aproximativ egale, ceea ce înseamnă că am avut parte
de două grupe omogene de elevi, cu posibilități fizice aproximativ egale, de asemenea și
posibilitățile de dezvoltare a rezistenței, erau cam la același nivel. Coeficientul de variabilitate
(Cv.) ne indică date despre omogenitate și variabilitate, acestea fiind calculate, a rezultat că
acestea se află la toate măsurătorile somatice în intervalul 0% -10%, ceea ce înseamnă că
avem de -a face cu o variabilitate mică de aici rezultând omogenitate mare.
-probele fizice au demonstrat că rezistența s -a putut dezvolta și cu ajutorul mijloacelor
specifice atletismului prin alergarea cu intervale, alergare de lungă dur ată și alergare în tempo
variat, acest lucru a fost evidențiat și de rezultate le la probele de control date (1 000 m băieți și
800 m fete).
Rezultatele obținute de către elevii clasei experiment la probele de control au
demonstrat că media aritmetică a timp ilor obținuți a fost mai bună decât cele ale clasei martor.
Ipotezele au fost verificate pentru că indicii de dezvoltare ai rezistenței au fost în creștere față
de nivelul inițial precum și faptul că rezultatele elevilor clasei experiment au fost mai bune
decât la nivelul inițial. Sarcinile lucrării au fost îndeplinite și astfel lucrarea a putut fi
concepută în forma prezentată.
Din cele observate, precum și din discuțiile cu dom nul profesor , care predă la cele
două clase, se poate trage o concluzie care p oate deveni recomandare, și anume aceea că este
foarte bună intenția de a dezvolta (educa) calitatea motrică -rezistența, prin mijloacele
spercifice atletismului și ea poate deveni o constantă pentru faptul că s -ar evita situațiile de
reținere sau de refu z ale elevilor (mai ales ale elevelor).
La alegerea metodelor și a mijloacelor, în acest caz, trebuie să se țină seamă de nivelul
de dezvoltare fizică și motrică, de particularitățile de vârstă și de sex ale elevilor.
Intensitatea, volumul de lucru, durata exercițiului și durata pauzelor trebuie să ob țină
un echilibru perfect astfel încât să nu se creeze situații dificile. În timpul pauzelor, care trebuie

74să fie active se pot efectua inspirații profunde și expirații forțate, mers cu relaxarea membrelor
inferioare și superioare etc.
Pentru rezi stența generală se pune accent pe volum. Pentru educația fizică școlară,
cum este cazul nostru această situație este binevenită, pentru că în această situație se dezvoltă,
cu rezultate foarte bune, rezistența.

75Bibliografie
1.Achim ,V.,Particularită țile biologice ale vârstei de creștere și dezvoltare. Consf ătuirea
metodico științific ă, Cluj Napoca ,1976 ;
2.Alexe ,N.,Sinteze și necesit ăți privind structura și metodica lecției de educație f izică ,
Revista EFS ,Nr. 1/1971 ;
3.Alexe ,Nicolae ,Antrenamentul Sportiv Modern, Ed.Editis, București ,1993 ;
4. Badiu ,Toma ;Mereuță ,Claudiu ;Teoria și Metodica educa ției fizice și sportului -culegere
de teste, Ed.Evrika, Brăila, 1998 ;
5. Badiu ,Toma ;Mereuță ,Claudiu ;Talaghir ,Gabriel -Laurențiu ;Metodica educației fizice a
tinerei generații , Ed. Mongabit, Galați 2000 ;
6. Badiu ,Toma ;Mereuță ,Claudiu ;Ion-Ene,Mircea ;Mandache ,Ion;Oneț ,Ioan;Robu ,
Daniel ;Carastoian Laurențiu ;Strategii didactice de tip algoritmic și euristic folosite în
educația fizică școlară ,Ed.Fundației Universitare "Dunărea de Jos ", Galați, 2003 ;
7.Bompa, T.O., Teoria și metodologia antrenamentului sportiv -Periodizarea , Ed. Ex Ponto,
București,2002 ;
8.Demeter, A. ,Baze le fiziologice și biochimice ale calităților motrice , Ed. Sport -Turism,
București ,1981 ;
9.Dragnea ,A. și colab., Educație fizică și sport -Teorie și didactică , Ed. Fest, București ,
2006 ;
10.Harre, D.&Colaboratorii, Teoria antrenamentului sportiv , Ed. Stadion, Bucure ști,1973 ;
11.Mereuță ,Claudiu ,Educația Fizică Școlară –abordări metodice ,Ed.Valinex, Chișinău,
Republica Moldova, 2008;
12. Mereuță ,Claudiu ,Atletism –Școala Alergării ,Ed. Valinex, Chișinău, Republica
Moldova , 2008;
13.Mitrea, Gh. Mogoș Alex . Metodica predării educației fizice , Ed. Stadion, București ,1972 ;
14.Mitrea, Gh., Mogoș Alex . Dezvoltarea calită ților motrice în activitatea de educație fizic ă
și sport școlar, Ed.Sport -Turism, Bucure ști,1977 ;
15.Ozolin, N.G ., Metodica ant renamentului sportiv , Ed. Stadion, Bucure ști,1972 ;
16.Pop, Nicolae. Atletism -pregătirea atletică polivalentă a elevilor din ciclul gimnazial , Ed.
Fundației Universitare "Dunărea de Jos ", Galați,2005 ;
17.Pop, Nicolae. Teoria și metodica atletismului ,Ed. Funda ției Universitare "Dunărea de
Jos", Galați ,2002 ;
18.Ploie șteanu ,C.și Moisescu ,P.,Teoria educa ției fizice și sportului, Ed. Didactică și
pedagogică, Bucure ști–2012 ;
19.Săvescu ,Iulian, Educație fizic ăși sportiv ășcolar ă,Ed. Aius, Craiova -2007.