SPECIALIZAREA ECONOMIA COMERȚULUI TURISMULUI ȘI [608555]

1

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR
SPECIALIZAREA ECONOMIA COMERȚULUI TURISMULUI ȘI
SERVICIILOR

Lucrare de licență

Coordonator știintific,
Conf. dr. Manea Ludmila Daniela

Absolvent: [anonimizat]
2017

2

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR
SPECIALIZAREA ECONOMIA COMERȚULUI TURISMULUI ȘI
SERVICIILOR

Piața muncii în România

Coordonator știintific,
Conf. dr. Manea Ludmila Daniela

Absolvent: [anonimizat]
2017

3

Cuprins

Introducere ………………………………….. ……………….. ………………………………… …….. ..4

Capitolul 1. . Conținutul și caracteristicile pieței muncii ……………… ……… …….. .5
1.1 Conținutul pieței muncii …………………………….. ………… ………………………….. ……..5
1.2 Caracteristicile și funcțiile pieței muncii ………………………………. …………………. …9
1.3 Interdependența dintre piața muncii și celelate piețe ……. ……….. …………. ………16

Capitolul 2. Cadrul legislativ – instituțional al pieței mun cii ……………. …………22
2.1. Necesitatea organizarii pieței muncii ……………………… …………………… …………22
2.2. Organizarea pieței muncii in România ……………….. ……………….. …………………29
2.3. Adoptarea și aplicarea legislației U.E. pe piața muncii din România … ………..34

Capitolul 3. Corelația dintre învățământ și cererea de forță de muncă …………41
3.1. Caracterul dinamic al calificării forței de muncă în economia de piață ………..41
3.2. Corelația dintre învățământ și cererea de forță de muncă în România ………….46
3.3. Necesitatea unei pregătiri economice adecvate forței de muncă …………. ………52
3.4. Preocuparea firmelor pentru perfecționarea forțe i de muncă în România. …….54

Capitolul 4. Concluzii și propuneri…………………………………………………….. ………62

Bibliografie……………………………………………………………………………………. ………….63

4

INTRODUCERE
Am ales această temă deoarece este un subiect pe care fiecare dintre noi îl va întâlni
in viață, cel puțin odată.
Dilemele vizând viitorul muncii și ocuparea forței de muncă se numără, în mod
indubitabil, printre cele mai presante probleme cu care se confruntă lumea de astăzi. Există
puține probleme care prin natura lor să fie atât de arzătoare și atât de provocatoare și care
să vizeze, totodată, fiecare locuitor in parte al acestei planete.
Din punct de vedere e conomic munca este definită ast ăzi in general ca totalitatea
activităților prestate de om, fie ele fizice sau intelectuale, având drept scop principal
producția de bunuri și servicii, astfel conform economiștilor din ziua de astăzi, valoarea
muncii depinde de capacitatea acesteia de a p roduce bunuri si servicii.
În această lucrare de cercetare științifică am urmărit să aflu care sunt rădăcinile și
ramurile pieței muncii din România, să aflu cum funcționeză, ce o influențează și care ar fi
viitorul acestei piețe atât de complexe. În primu l capitol am făcut cercetări despre noțiunile
teoretice ale acestei piețe și să aflu care sunt principalele componente și mecanisme care
pun în mișcare această piață, pentru a vedea în capitolul următor și care sunt pașii ce
trebuiesc urmați pentru organiz area ei.
În cel de -al doilea capitol , am reușit să gasesc informații despre principalele
mecanisme ce fac din piața muncii una dintre cele mai importante piețe ale economiei de
piața(scuzați repetiția). Am aflat ce legi trebuie urmate pentru a deține o pia ță organizată și
care funcționează, asemeni unei firme, cu eficiență cât mai ridicată.
În ultimul dar nu cel din urma capitol, se va regăsi studiul de caz propriu zis ce ne
va arăta interesul populației asupra locului de muncă, preferințele și pregătirea c etățenilor
pe care o au pentru a ocupa un anumit loc de muncă, dar și interesul firmelor existente
pentru a -și îmbunătăți calitatea forței sale de lucru. De asemenea veți regăsi și numărul de
cadre didactice capabile să pregătească și sa califice mana de l ucru necesară în ziua de
astăzi.
Datorită ariei mari de acoperire a subiectului pe care l -am abordat, mi -ar fi fost
imposibil să fac un studiu de caz practic, așa că am stabilit că ar fi ideal să mă folosesc de
datele reale ale Institutului Național de Sta tistică și pe baza lor să fac comparații, analize și
să trag anumite concluzii.

5

Capitolul 1. Conținutul și caracteristicile pieței muncii
Ca orice altă piață, piața muncii reprezintă locul în care se întalnesc, se discută și se
negociază liber cererea și oferta, mai exact, cererea de locuri de muncă alături de oferta de
locuri de muncă și cererea de forță de muncă alături de oferta de forță de muncă. În urma
negocierilor realizate, se stabilește un preț pentru realizarea actului de vânzare -cumparare
denumit salariu.
1.1 Conținutul pieței muncii
Valoare muncii a fost privită într -un mod diferit dea lungul timpului, atât în
fundalul cultural a l societății sale cât si de stadiul dezvoltării sale.
În economia de piață, piața muncii deține unul dintre cei mai importanți factori de
producție, și anume FACTORUL UMAN.
Perioada în care ne aflam, cea de reinstituționalizare a pieței muncii în România a
inceput o data cu procesul de elaborare a legislației pieței muncii, care se desfășoară în
două etape diferite :
– în prima etapă au fost elaborate acte legislative pentru înlăturarea unor măsuri
restrictive caracteristice economiei socialiste;
– în cea de -a doua etapă, care se afla în curs de desfășurare, au început să fie
adoptate noi acte normative, pe baza Constituției, cum ar fi l egislația cu privire la angajare
și salarizare, legi privind reglementarea condițiilor de muncă, protecția socială și
confli ctele de muncă.
Au fost create și au început să funcționeze, cu unele discontinuități, instituțiile
pieței muncii, s-a creat tripartitismul instituțional; executiv -patronat – sindicate.
În continuare vă voi enumera principalele componente ale pieței muncii :
– vânzatorii sau ofertanții reprezentând cei care oferă forța de muncă î n schimbul
unui preț , preț denumit salariu ;
– cumpărătorii reprezentând cei care au nevoie de forța de muncă a ofertanților și de
competența lor profesională și pentru care sun t dispuși să plătească un preț , denumit
anterior salariu.
– intermediarii reprezentând o componentă nu foarte importantă dar care poate
ușura căutările si negocierile primelor două componente, intermediarii fiind specializați în
intermedierea ofertanților și cumpărătorilor contra unui preț.

6

Ca să putem descoperi intensitatea reală a muncii în ciclul de viață, mai întai să se
întreprindă o analiză a ratelor de participare a populției la piața muncii. Astfel, rata de
participare este raportul dintre populația activă(populația care furni zează oferta de munca
remunerată în scopul producerii de bunuri și servicii) și populația totală inclusa într -o
grupă de vârstă. Raportul menționat mai sus poate fi calculat și pentru anumite categorii
ale populației. Cu cât rat a populației active încadrată într -o anumită categorie este mai
mare, cu atât este mai mare intensitatea muncii aferente acesteia. În anul 2015 rata de
participare totală a fost de 66.1%1.
În România, crearea și buna funcționare a pieței muncii este un proces greoi,
datorită complexității sale. Printre motivele principale pentru durata crescută a acestui
mecanism sunt crearea unui mecanism juridic și a unui mecanism pentru negociere, cât ș i
formarea unor structuri economice potrivite ca o conseciință a diversificarii și privatizării
formelor de proprietate, restructurarea și retehnologizarea unor firme și implementarea
mentalității de piață al acestora.
În literatura de specialitate se utiliz ează denumirea de ”piața forței de muncă„ cât și
cea de ”piața muncii”. Pentru a stabili care dintre cele două noțiuni corespund cât mai
exact realității economice a domeniului forței de muncă, este necesar sa fie realizată prin
prisma relațiilor de piață ale acestui sistem. Mai jos sunt prezentate c âteva motive în
susținerea acestui punct de vedere:
– în primă fază trebuie luat în vedere care este obiectul tranzacțiilor economice ce
se realizează pe piața respectivă. Dacă ne gândim că o persoană angajată la o firmă
primește remunerația după o perioadă de lucru a angajatului, se poate spune că obiectul
tranzacției este munca, dar defapt obiectul tranzacției este reprezentat de factorul uman,
mai exact de capacitațile pe care le deți ne, experiența, performan ța ș.a;
– un al doilea motiv în urma tranzacției efectuate pe piață, și anume: obiectul
utilizat de angajator. Mai exact apare întrebarea: ”Angajatorul folosește munca sau forța de
muncă a persoanei angajate ?„ Ținând cont de faptul că beneficiarul a angaja t forța de
muncă, el o va folosi în mod rațional pentru a obține eficiență maximă din partea
angajatului. De asemenea în economia de piață, nu se urmărește o cantitate cât mai mare de
muncă produsă, ci o cantitate cât mai calitativă;

1 Dată preluată de pe Anuarul Statistic al României pagina, 120

7

– în ultimul rând treb uie avut în vedere protecția socială. În țările dezvoltate,
sistemul de protecție socială conține un plan foarte bine pus la punct cu măsuri precum:
munca este interzisă copiilor, munca mamelor este reglementată, introducerea concediilor
de odihnă, concedi u medi cal, ș.a. Astfel ne dăm seama că sistemul de protecție socială a
fost conceput pentru forța de muncă, nu pentru muncă.
Analizând exemple le de mai sus putem realiza că î n țările cu economie modernă,
economie de piață , este regasită analizată si perfecționată noțiunea de „piața forței de
muncă” ș i nu „piața muncii”. În cadrul literaturii de specialitate, se remarcă faptul că dea
lungul timpului au fost acceptate ambele denunumiri, deși, la o gândire mai atentă și după
conținutul rela țiilor acestei piețe, ar putea fi folosite ambele denumiri , și nu doar piața
forței de muncă. Totuși , resursele de muncă fiind furnizate de populația activă și de cea
aptă de muncă ne demon strează ca potențialul de muncă este dat de potențialul demografic
si nu de munca propriu -zisă. Personal, consider că ambele noțiuni sunt corecte.
Piața muncii fiind cel mai important facto r de producție, ea se constituie într -un
adevarat sistem, care la rândul său este un subsistem al economiei generale. În literatura de
specialitate părerile sunt împarțite, unii susținând existența unei singure piețe a muncii, în
timp ce alții susțin ca ar exista mai multe piețe ale aceluiași factor de producție. În
România se consideră că există o singura piață a munc ii, care la rândul ei are mai multe
subsisteme.
„În acelasi timp, piața națională a muncii se află în legătură cu celelalte
piețe(interne) și cu piața internațională a acesteia. În raporturile statornicite cu celelate
piețe din interiorul complexului economi c național, piața muncii, pe de o parte, receptează
”provocările„ (semnalele, incitațiile) de pe piața bunurilor și serviciilor , a capitalurilor ș.a.
și este influențată de mișcarea acestora, de modul de funcționare și ”simptomatica„ lor; pe
de altă parte, piața muncii transmite, la rândul său, propriile semnale(presiuni) și cerințe
spre celelate piețe ”2.
Raportul cerere -ofertă de mun că în contextul corelației dezvoltare -populație vine cu
o justificare care s ă ofere precizarea cu exactitate a conținutului și sferei de cuprindere ale
pieței muncii.
În primă fază o problemă a pieței muncii ar putea fi abordarea sa în contextul
relațiilo r pe care le presupune procesul de reproducție națională, plecând de la rolul de

2 Ioan D. Adumitrăcesei, Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 1994,
pag 23 -24

8

reglare a pieței în sistemul reproducției și de la faptul că reproducția factorului uman este
una din principalele elemente ale acestui proces , în cadrul căruia relațiile ce d efinesc piața
muncii sunt foarte diversificate în sistemul relaț iilor de piață, în același timp este necesară
clarificarea conținutului lor, să se depună eforturi pentru identificarea incrucișărilor ce au
loc și a intesnsitații raporturilor reciproce, iden tificare a limitelor în care acționează rolul de
reglare al pieței factorului uman, și să se menționeze metodele prin care acest rol este
exercitat.
În al doilea rând, piața muncii trebuie abordată în același timp cu funcția de
personal a societății comerc iale, în care ea reprezintă unitatea principala a sistemului
economiei de piață și care intrând în componența relațiilor proprii ale sistemului, participa
automata la procesele specifice pieței factorului uman contribuind la asigurarea
funcționalității ace stui subsitem al economiei de piață.
Problema pieței muncii este prezentată de particularitați la nivel microeconomic
față de cel macroeconomic, această problemă fiind "aprobată" și de economi știi
occidentali, și de care trebuie s ă ținem seama în demersurile noastre. Eviden țiem faptul c ă
preocuparile economi știlor occidentali s -au oprit în planul realit ăților pie ței muncii .
Figura 1.1 Printre cele mai importante teorii create încă din anii 1970 au urmărit:

Sursa:Ioan D. Adumitrăcesei, Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași,
1994, pag 26
Toate aceste teorii sunt legate de o trăsătură comună și anume exploatarea, în sens
economic, a relațiilor de muncă. Alți autori susțin că există două tipuri de piață a muncii ș i
anume: piața primară și piața sec undară. În timp ce piața primară este organizată în jurul
piețelor interne și le alimentea ză, piața secundară exclude atașamentul și garanțiile ce se
regăsesc în piața internă. În literatura de specialitate se menționează de complementaritatea
primar -secundar, care are două aspecte:
-aspectul tehnico -economic;
-aspectul socio -politic. contractele
implicitesalariile
eficientenegocierile intrarile ieșirile

9

Complementaritatea tehnico -economică apare ca urmare a cererii instabile firmele
incredințând altor firme aflate pe piața secunda ră sarcinil e care nu sunt eficiente pentru ele
dar care pot fi de folos celorlalte.
Complementaritatea socio -politica reprez intă faptul că firmele primare pot recruta
forță de muncă dar prioritare vor fi firmele cu o vechime pe piața muncii , în timp ce
firmele t inere pe piață vor fi trimise că tre piața secundară.
De amintit și că în aceeași literatură se menționează despre existența unor rigidități
funcț ionale ale pieței muncii care constau î n această piață nu se poate adapta prin preț uri ci
prin cantitate(în loc să se micșoreze salariile tuturor angajaților, se va reduce numarul de
angajați).
Având în vedere că toate eforturile de analizare a pieței muncii din ul timul timp
ajung la concluzia că piața muncii este foarte departe de modelul concurenței perfecte,
autori i literaturii de specialitate au găsit trei metode pentru continuare a cercetărilor:
1)Datorita faptului că mecanismul imperfecțiunilor modelului teoretic al pieței este
reprezentat de intervențiile legislative și de prezența sindicatelor, cercetarea trebui e să
dezvolte aceste excepții astfel încat să fie confirmată regula de funcționare a celorlalte
piețe.
2)Deoarece relațiile dintre vânzători și cumparători de pe piața muncii sunt
rezultatul unei acțiun i concurente a două principii, ș i anume al organizării și cel al
reglementării care tot mai puternic, se fac resimțite astfel devine necesară descoperirea
modului în care se întalnesc cele două principii și cum poate fi explicat acest fenomen din
punct de vedere științific.
3)Datorită fa ptului că piața liberă este un mod de organizare bazat pe relațiile de
schimb unde agenții economici participă după propria lor forță economică și rea lizează
diferite schimburi de mărfuri dar în același timp să fie schimburi echivalente.
Componentele prin care se organizeaza piața pot fi diferite sau chiar opuse, fapt pentru
care trebuie acordată o atenție de osebită studierii lor și gasită combinaț ia perfectă pentru o
bună funcționare a pieței muncii.

1.2 Caracteristicile și funcțiile pieței muncii
Piața muncii asemeni celorlate piețe are in componență un conținut foarte comple x,
complexitate care este scoasă în evidență de rolurile pe care aceasta le îndeplinește în
cadrul economiei de piață. În literatura de specialitate autorii consideră că piața muncii

10

îndeplinește câteva funcții foarte importante de ordin economic, socio -economic și
educativ în procesul de dezvoltare și funționare a economiei naționale, și anume:
-în funcție de volumul ș i structura cererii de muncă trebuie gasită o metodă de a
aloca câ t mai eficient resursele de muncă pe sectoare, ramuri, profesii, teritorii;
-pentru o productivitate cât mai mare și cât mai calitativă este necesară unirea și
îmbinarea forței de muncă cu mijloacele de producție;
-influența asupra repartizării și formării veniturilor;
-o altă funcție pe care piața muncii o îndeplinește este aceea că ea contribuie la
formarea protecției sociale și la orientarea climatului de muncă;
-și nu în ultimul rând, piața muncii are un rol important în informarea necesară
pentru proce sul de orientare, recalificare și reintegrare profesională a forței de muncă și
acționează asupra acestui proces.
În altă ordine de idei, există și alte câteva funcții pe care piaț a muncii le
îndeplinește , în cadrul economiei de piață, funcții prezenta te în continuare .
O primă funcție este faptul că piața muncii este responsabilă pentru echilibrul dintre
necesitațile de resurse de muncă ale economiei ș i posibilitațile de a fi acoperite aceste
necesități. Această funcție are în vedere realizarea echilibrulu i menționat pe o durată mare
de timp, dar în același timp apar în anumite momente în cadrul unor subsiteme , unele
dezechilibre pe o durată scurtă de timp datorită lipsei de sincronizare dintre mișcarea
factorului uman și a celorlalți factori de producție, precum și al unor nefuncționalități
generale ale reproducției forței de muncă. De asemenea, aceste dezechilibre pot apărea pe
piața muncii și datorită altor procese nesincronizate cum ar fi disfuncționalitățile existente
pe alte piețe, precum și receptarea insuficien tă sau incorecta de către piața muncii a
dezechilibrelor pe care alte piețe le transmit. Deci acest echilibru este rezultatul unor
acțiuni numeroase ce se desfașoară de agenții economici care asigură oferta de muncă iar la
celălalt capăt de agen ții economici care asigură cererea de muncă. În acest echilibru pe
lângă sincronizarea piețelor și a agenților economici, este necesară și intervenția statului în
mai multe planuri precum politicile de învațământ, de protecție socială, și altele. Astfel,
procesul de sincronizare a tuturor acțiunilor au un caracter deosebit ce complex, fiind
extrem de dificil de realizat și de întreținut, ceea ce face ca echilibrul de pe piața muncii sa
fie o noțiune relativă și fragilă, fiind menținut în limitele sale de vi abilitate si operativita cu
eforturi mari și permanente.

11

O a doua funcție pe care piața muncii o îndeplinește este că determină orientarea
utilizării resurselor de muncă ale fiecarei țări cu eficiență crescătoare, în primul rând prin
împărțirea lor pe prof esii, ramuri și localități, iar în al doilea rând prin utilizarea acestor
resurse în cadrul fiecarei unități economice. Astfel relațiile economice de piață ne arată
folosirea rațională a celei mai importante resurse pe care fiecare țară o are la îndemână,
resursă de care depinde în cea mai mare parte progresul economico -social. Relațiile
economice de piață în special cele specifice pieței muncii, fiind relații de concurență
întrețin competiția nu doar pe piața muncii ci insăși cu etapele care pun bazele obi ectului
pieței, astfel concurența se desfațoară cu mijloace considerabil sporite și perfecționate în
planul resurselor de muncă. Orice agent economic va actiona susținut și consecventîn
utilizarea cât mai eficientă a forței de muncă atât prin prisma relați ei de vânzare –
cumpărare, cât și prin prisma relațiilor de pe piața mărfurilor pe care le -a creat prin
utilizarea factorului uman, cu scopul de a le vinde. Relațiile economice de pe această piață
care genereaza efecte pozitive în planul utilizării resursel or de muncă sunt rezultate din
faptul ca forța de muncă este si purtătorul acestor relații. De asemenea, relațiile de pe piața
muncii măresc dimensiunea riscului pentru agenții economici, fapt ce îi obliga să includă
în prima de risc folosirea cât mai efic ientă a resurselor de muncă cumpărate. Desigur, nu
intra în discuție ideea de a trece peste orice norme și principii economice, dimpotrivă, să se
realizeze profitabilitatea și pentru vânzătorul de forță de muncă cât și pentru întreprinzător.
O a treia func ție are în vedere condiționarea și mijlocirea proceselor de îmbinare și
unificare a factorilor materiali ai producției cu factorul uman, pentru obținerea unor
rezultate economico -financiare bune sau pentru îndeplinirea obiectivelor urmărite de
fiecare agen t economic și de economia națională, fapt pentru care se impune îmbinarea
factorilor de producție. Piața muncii pune la dispoziție informații complexe si complete
despre disponibilitațile acestui factor și prin conexiunile ce se stabilesc între această pia ță
si celelate piețe fiind puse în evidență și posibilitățile pe care se poate conta în privința
altor factori de producție. Îmbinarea factorilor de producție pune în evidență precesul de
combinare a acestora, în funcție de natura activității economice pe de o parte, dar și de
structura, calitatea și cantitatea lor. Această îmbinare posedă un caracter dinamic fapt
pentru care ea trebuie sa aibe în vedere o adaptare a producției la cerințele pieței cât mai
avantajoasă, astfel rezultă ca principiile de priori tate în producția de buncuri și servicii,
precum și felul in care se organizează si se desfășoară sunt determinate de mecanismele
propriei piețe, iar piața muncii este una dintre subsistemele care indeplinește funcții

12

reglatoare. Funcția pieței muncii pe c are am menționat -o mai sus provine din dublul
caracter, tehnico -economic, cel pe care îl regăsim în procesul combinării factorilor de
producție și se regăsește cu ajutorul metodelor și instrumentelor folosite pentru asigurare în
condiții de eficiență maxim ă, substituibilității acestor factori. De asemenea caracteristicile
pieței muncii, ale celui mai important factor de producție au efecte asupra proceselor de
îmbinare si unire a acestuia cu alți factori lăsându -i trăsături precumȘ finalitate economico –
socială, ecologica, operaționalitate si ra ționalitate. Totodata piața muncii captează cerințele
și semnalele pe care îmbinarea și utilizarea factorilor de producție le generează și le
folosește pentru a adapta și completa funcțiile sale reglatoare.
O a patra funcție pe care piața muncii o posedă, are în vedere influențarea
procesului de formare si repartizare a veniturilor. Această funcție are multiple implicații pe
piața muncii. În altă ordine de idei, implicarea pieței muncii are o natură complexă și
preponderent reglatorie în procesul de formare și repartizare a veniturilor. Factorul care stă
la baza determinării nivelului salariilor și a mecanismelor prin care se realizează
distribuirea și redistribuirea venitului național cât și a pârghiilor economice -financiare este
raportul cerere -ofertă de m uncă. În timpul în care piața muncii capată noi ramificații și i se
accentuează complexitatea, se amplifică în același timp și influența sa asupra procesului de
formare și repartizare a veniturilor. Deoarece are un caracter deschis și a multiplelor forme
de desfașurare a concurenței pe această piață, se produce accentuarea fenomenelor de
instabilitate și evoluția ei ciclică înregistrează și ea noi manifestări. Toate acestea împreună
vor genera modificări, și chiar unele radicale, în planul criteriilor de ap reciere a factorului
uman, a formelor și a tehnicilor de măsurare a efortului uman, dar și a metodelor de
cuantificare și de convertire a contribuției acestui factor la desfașurarea proceselor de
producție. Caracteristica treptată a pieței muncii, simptoma tica și tendințele profilate în
cadrul ei se vor reflecta în întregul și complexul proces de formare și repartizare a
veniturilor și în etapele și segmentele economiei naționale, în masura mai mare sau mai
mică, direct sau indirect, mai devreme sau mai târ ziu. În același timp, influența poate fi
resimțită și invers: de la modul de formare și repartizare a veniturilor către piața muncii, ce
va înregistra refluxuri și fluxuri, fenomene negative sau pozitive, uneori chia și tendințe
contradictorii în funcție d e mersul reproducției naționale.
A cincea funcție a pieței muncii este reprezentată de adoptare și de aplicare a unor
măsuri de protecție socială a posesorilor acestei mărfi speciale. În general aceste măsuri
sunt rezultatul unor negocieri purtate între ag enții economici din cadrul pieței, dar de

13

obicei ele capătă o consacrare juridică cu valabilitate la nivel național. Printre aceste
măsuri de protecție socială a deținătorilor de forță de muncă, deosebit de important este
asigurarea unui venit alternativ p ersoanelor care au pierdut locul de muncă și nu au găsit
încă unul corespunzator. Venitul alternativ, prin nivelul la care este stabilit are funcția de a
stimula persoana respectivă sa participe la muncă dar sa evite și constrângerea de a accepta
un loc de muncă cu un salariu sub un anumit minim.
Toate aceste funcții ale pieței muncii se află într -o strânsă legatură, ele alcătuind un
tot unitar. Este evident că daca agenții economici nu reușesc să facă o corelație între
cererea și oferta de muncă nu se poat e asigura nici utilizarea cât mai corespunzătoare și cât
mai eficientă a resurselor de muncă de care dispune o țară, prin urmare nu se pot asigura
nici condițiile pentru protecția sociala a deținătorilor aces tei resurse, fapt pentru care
asigurarea de cond iții optime pentru îndeplinirea tuturor funcțiilor pieței muncii ține de
organizarea cât mai eficientă a acestei piețe. În altă ordine de idei, funcțiile prezentate mai
sus ale pieței muncii au un caracter de sinteză, deoarece ele integrează si reflectă un ele
procese foarte complexe, unele acțiuni și interferențe ale unor grupe de factori care se
sprijină și se întrepătrund reciproc, fapt ce determină funcțiile să își expună acțiunea în
medii relativ compatibile si comunicative, mărindu -le eficacitatea, imp ortanța si
intensitatea.
Funcțiile pieței muncii nu pot avea doar o semnificație de principiu, ele mai au și o
importanță practică cât și o corespondență efectivă în viața economică, în sensul convertirii
lor în mecanisme, în instrumente, în pârghii specif ice, de unde apare si necesitatea găsirii
celor mai adecvate mijloace care să imprime funcțiilor respective randamentele și
realismele impuse de către cerințele economiei de piața. În urma ultimei caracteristici,
funcțiile pieței muncii vor dobandi o opera ționalitate efectivă și în sensul amplificarii
atributelor sale reglatoare in interiorul propriului ei sistem, dar și crearea unor pârghii și a
unor instrumente necesare pentru sincronizarea mișcărilor proceselor specifice celorlalte
piețe cu care comunica și se întrepătrunde, pentru asigurarea fluenței și a continuității
reproducției naționale.
În timpul tranziției economice la economia de piață, funcțiile pieței muncii prind
treptat contur și își îmbogățesc conținutul pe măsură ce procesul așezării vieții economice
în funcție de legislație și în funcție de principiile producției si circulației mărfurilor se afla
într-o continuă evoluție și consolidare. De asemenea, funcțiile amintite mai sus se
realizeaza diferențiat în raport cu cadrul în care se manifest ă, cu modificări survenite în

14

timp, în mentalitatea și modul de comportare al factorului uman, în concordanță cu
progresele din timpul tranziției la economia de piață.
Dacă în anumite situații piața muncii este asemănătoare cu celelate piețe, totuși ea
prezintă și diferențe.
O primă trăsatură specifică este ca piața muncii este o piață cu o flexibilitate
redusă, sau cu un grad de elasticitate scăzut dar în schimb prezintă o sensibilitate ridicată, o
trăsatură ce intr -o mare măsură condiționează echilibrul economic dar și echilibrul social –
politic. O caracteristică ce provine în primul rând din particularitățile demografico –
economice, cât și din particularitățile biofiziologice și psihosociale ale forței de muncă și
de asemenea din oferta de pe piața muncii, dar și din ponderea ridicată și conexiunea
laturilor economice și sociale. Literatura de specialitate ne spune că dreptul la muncă,
alegerea locului de muncă și a profesiei este un drept fundamental al omului intr -o
societate democratică. Reprezintă în eg ală măsură un act economic, justiție socială,
echilibru social asigurarea locului de muncă, respectiv alegerea și exercitarea liberăa a
profesiei. Principala problemă a vieții economice o reprezintă încercarea de a realiza o
corespondență între nivelul ocu pării depline și nivelul de echilibru al bunurilor și
serviciilor. Dacă ne gandim la nivelul ocupării depline, ne putem da seama ca este un
subiect aproape imposibil de realizat deoarece nici o țară nu ar suporta ca o parte din
populație să gaseasca o munc ă și un venit regulat în timp ce cealaltă parte a societății
trebuie să zacă în mizerie pentru simplul fapt că nu i se oferă posibilitatea de a câștiga un
salariu, toata asta este o problemă de echilibru economic, echilibru socio -politic și dreptate.
O alt ă trăsătură spefică este că din cauza complexității factorilor si proceselor
menționate, piața muncii față de celelate piețe este mult mai complexă, organizată și mult
mai reglementată. Principalul motiv este că sfera amintitei piețe depășește limitele
raportului cerere -ofertă din marfa forță de muncă și tranzacțiile ce au loc pe această piață
nu sunt doar relații de vânzare -cumparare.
Tranzacțiile de pe piața muncii, față de celelate piețe sunt influențate de factori
extraeconomici intr -o măsură mult mai m are. Deținătorii de forță de muncă acționează pe
piața muncii nu doar ca agenți economici, dar și ținând seama de celelate calități pe care
oamenii le au. Datorită negocierilor din cadrul pieței, deținătorii de forță de muncă
urmează să își realizeze aspir ațiile profesionale dar și pe cele familiale, sociale și politice.
Din acest motiv, factorii social -politici au o pondere mult mai mare în deciziile adoptate pe
piața muncii. Piața muncii poate fi descrisă ca un cadru unde se confruntă și

15

interacționează numeroși agenți economici si parteneri sociali, iar piață se interfereaza
anumite procese și fenomene de natură economico -socială, penetrând unele din celelate
piețe, sub presiunea acestora si pe baza sistemului de comunicare caracteristic ansamblului
de pi ață națională.
În raport cu alte piețe, mecanismele de acțiune a pieței muncii prezintă trăsături
specifice care îi conferă un grad mai ridicat de imperfecțiune, cel puțin din punct de vedere
al concurenței. Concurența, product ivitatea marginală și salariu l acționează într -un cadru
reglementat, dinainte acceptat de agenții economici participanți la relațiile de pe piață. În
altă ordine de idei, salariul nu mai este demult singura modalitate de reglare a procesului
de ocupare și utilizare a forței de muncă ș i mărimea salariului nu mai rezultă doar din
acțiunea mecanismelor pieței, ci rezultă și din anumite reglementări economico -juridice
adoptate în fiecare etapă. Astfel putem afirma că piața muncii este o piața cu pronunțate
caracteristici contractuale și pa rticipative, unde negocierea și contractul de muncă au un rol
important în determinarea configurației raportului cerere -ofertă. În același timp procesele
de ocupare și utilizare a forței de muncă nu sunt influențate doar de dinamica raportului
cerere -ofert ă, dar și de alte mecanisme ce stau la dispoziția firmelor, instituțiilor locale și
instituțiilor statului.
În final, evidențiem importantul fapt că datorită interdependențelor diferitelor
componente ale sistemului național de piață, piața muncii produce i nfluențe mai
accentuate, posibil mai puțin sesizabile și cu o intensitate mai scăzută, si de asemenea
influențe mai puternice. De asemenea piața muncii în România este incă în stadiul de
„adolescență” , proces ce este marcat de o serie de discontinuități și dificultăți provocate de
inconștiența și inconsecvența măsurilor guvernamentale si guvernamentale dar și de ritmul
lent și lipsa de profunzime a transformarilor efectuate în sistemul economico -social.
Momentan pe piața muncii coexista elemente și trăsături ale pieței autentice cu cele ale
pieței de tip planificat. De asemenea în această perioadă, piața muncii în România are un
caracter artificial atât în plan dimensional și structural, dar și în plan calitativ fiind
neconectată îndeajuns la procesele transformatoare din viața e conomică. De asemenea,
procesele de restructurare și de privatizare nu sunt riguros corelate sub raportul ritmului de
desfășurare și al planurilor de realizare antrenează nu doar dificultăți în formarea și
evoluția sa pozitivă și rapidă a pieței muncii, da r și denaturari ale acestui proces. Drept
urmare, în perioada ce urmeaza caracteristicile pieței muncii se cer afirmate efectiv încât să

16

îi ofere acestei componente a sistemului economiei de piață o funcționali tate și
operaționalitate reală .
1.3 Interdependența dintre piața muncii și celelate piețe
Economia de piață este un ansamblu de piețe interconectate între ele, în primul rând
în piața de bunuri și servicii iar în al doilea rând în piața factorilor de producție. În piața
factorilo r de producț ie, piața muncii ocupa un loc principal, la fel cum în rândul factorilor
de producție, factorul uman sau forța de muncă reprezintă cea mai importanta componentă.
Ca economia de piață sa funcționeze într -un mod cât mai eficient și în contextul
îndeplinirii a rolului său reglator de către piață, între diferitele componente ale sistemului
de piață se stabilesc mai multe legături complexe care au profunzimi și intensități diferite,
cu implicații ce variază în funcție de determinare și de influențe.
Interdepende nțele dintre piața muncii și celelate piețe au un caracter economico –
natural, ele provin din logica proceselor și fenomenelor economico -naturale fiind un
produs al legilor activității economice și ale producției și circulației mărfurilor.
Interdependențel e neclintite în mod evident, între piața muncii și celelate piețe se
integrează în complexul de legături ce se stabilesc și se desfașoară între componentele
activității economice. Precum ecuația reproducției naționale cuprinde în mod logic și
organic în co mponența ei piața, alături de celelalte componente precum repartiția,
consumul si producția, între toate cele menționate stabilindu -se mai multe conexiuni
complexe și determinări tot așa între diferitele subsisteme ale pieței ele sunt neclintite și se
mani festă interdependențe de forme diferite și în diferite planuri. În același timp, este
necesară precizarea că natura acestor interdependențe au „amprenta” specificului piețelor
între care acestea se stabilesc.
Interdependențele dintre piața muncii și celela lte piețe în primul rând sunt de natură
calitativă, având în vedere dimensiunile ce se stabilesc între cererea și oferta de muncă, iar
pe de altă parte aceleași categorii ale altor piețe. Încât activitatea economică pe care o are
fiecare țară este subordonat , asemeni procesului de reproducție națională , satisfacerii
trebuințelor sociale prin producția de bunuri și servicii, și aceasta la rândul ei constituie
rezultatul activității diferitelor lor componente care, la rândul lor com portă o permanentă
confruntare a cererii cu oferta din domeniul respectiv, rezultând că între cele doua categorii
interdependente ale diferitelor piețe se produc anumite raporturi cantitative, care nu rămân
fixe ci își modifică dimensiunea sistematic în fu ncție de toate modificările produse regulat
atât în producție cât și în circulația mărfurilor.

17

Totuși, piața muncii , alături componentele sistemului de piețe nu se reduc la cerere
și ofertă, ele au în vedere și alte aspecte foarte importante. Din acest mot iv
interdependențele dintre piața muncii și celelate piețe au în vedere în mod egal, atât agenții
economici ce alcatuiesc sistemul de piață, relațiile specifice fiecărei piețe dar și
mecanismele funcționale și pârghiile economico -financiare propii pieței m uncii. Datorită
acestor elemente se stabilesc interdependențe pe diferite planuri, dar și foarte complexe.

Având în vedere complexitatea și mulțimea planurilor în care se pot stabili
interdependențe între piața muncii și celelate piețe rezultă că pe lângă latura lor cantitativă
ele au și o latură calitativ -structurală, deoarece au în vedere structurile complexe ale
acestor piețe.
„În același timp, având în vedere perspectiva sistemic imprimata ansamblului de
piețe din economia moderna, raporturile(corelaț iile) ce se statornices c și se manifesta
permanent în acest cadru se constituie în adevărate componente(segmente) și, deopotrivă,
forme de exprimare ale echilibrului general(sau ale echilibrului parțiale) din economia
națională. În acest sens, este deosebit de semnificativă defi nirea pe care F. Machlup o dă
echilibrului, apreciindu -l ca pe o «constelație de variabile intercorelate alese astfel încât să
se adapteze una celeilalte, pendtru ca nici o tendință inerentă spre schimbare să nu
predomi ne în modelul constitui de ele» ”3.
Interdependențele cantitative și calitative ce se opresc în unele componente ale
piețelor , trebuiesc analizate și delimitate, caracterizate cât mai riguros astfel încât să ajungă
la un ansamblu cât mai realist și la soluții operante pentru agenții economici.
Interdependențele dintre piața muncii și celelalte piețe sunt analizate din
perspectiva a două planuri:
-interdependențele ce se stabilesc între piața factorilor de producție și piața
bunurilor și serviciilor;
-interdependențele ce se stabilesc în interio rul pieței factorilor de producție , mai
exact dintre factorul muncii și factorii celorlalte piețe.

3 Ioan D. Adumitrăcesei, Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 1994,
pag 39 -40

18

Figura1.2 Piața factorilor de producție, conținut -interdependență.

Sursa: contribuție proprie.

Aceste conexiuni complexe între categoriile de piețe amintite , în special între piața
muncii si celelate piețe, au un loc important în relațiile funcționale ale economiei de piața,
punând asupra acesteia fluență și viabilitate dar și rezistență și operaționabilitate ce
generează creștere economică durabilă și eficien tă. Desigur este de datoria agenților
economici și a factorilor de la toate nivelele să sprijine în permanență, cu anumite inițiative
și acțiuni, rezultate economice derula rea acestor interdependențe economice fără
disfuncționalități fiind necesare procede e econtinue pentru ca aceste interdependențe să se
afle într -o stare de echilibru.
Interdependența dintre piața muncii și celelate piețe se axează pe interdependența
dintre cererea și oferta de muncă și pe cererea și oferta de pe celalte piețe, deci cerere a și
oferta de pe piața muncii este în strânsă interdependență cu cererea și oferta de pe celelate
piețe. Importanța interdependenței dintre piața muncii și celalalte piețe rezultă în ultimul
rând din funcțiile ce se folosesc în reglarea oricărei piețe.
Conexiunea operațională între piața muncii și celelate piețe asigură utilizarea
factorilor de activitate economică cu o eficiență ridicată, această conexiune este realizabilă
în perspectivă evolutivă și este o premisă esențială a stării de echilibru dinamic. Defapt
aceste conexiuni realizează în plan cantitativ și calitativ starea de echilibru.
Interdependența dintre cererea și oferta de muncă și cererea și oferta celorlalți factori de
producție este aproximativ identică cu utilizarea rațională a condițiilor materiale ale
activității economice. Piața factorilor
de producție Piața bunurilor
și serviciilor
Factorul muncii Factorii altor piețe

19

Conexiunea dintre piața muncii și celelalte piețe ajută la realizarea intereselor
agenților economici și a salariaților. S -a evidențiat de foarte multe ori că mobilul activității
economiceîl reprezintă interesele econom ice iar piața față de orice alte componente ale
reproducției naționale produce o confruntare a mulțimii de interese economice din
societate. Celelate piețe, la rândul lor posedă multiple interese economice, pe care le au în
confruntarea dintre cerere și of ertă încercând și reușind să satisfacă aceste interese. Toata
mulțimea de interese menționată sunt subordonate satisfacerii lor, iar realizarea lor
presupune o anumită conexiune a activităților.
Conexiunile dintre piața muncii și celelate piețe, chiar dacă sunt realizate mai mult
ca un echilibru general structural dinamic decat în permanență și integral, ele ajută la
înfăptuirea reproducției naționale în condiții de continuitate si pentru satisfacerea nevoilor
sociale ale populației. Sistemul piețelor repre zintă cea mai importantă componentă a
reproducției naționale și este normal ca legaturile dintre diversele piețe să susțină
funcționalitatea acestuia care este reproducția națională.
1.3.1 Interdependența dintre piața muncii și piața mijloacelor de produ cție.
Această interdependeță este caracterizată prin disfuncționalități produse de
moștenirea lasată în urma revoluției din anul 1989 dar și de ezitările proprii procesului de
restructurare economică în cele doua piețe. Deci putem afirma că această conexiu nea
evoluează după perioada revoluției, dar cu o evoluție deteriorată si funcționează cu
anumite discontinuități. Astfel, economia de piața în Romania având o vârstă „fragedă”, iar
procesele economice de punere în mișcare a economiei ale celor două segment e de piață
menționate au ajuns la o situație în care ele se mișcă în paralel dar cu o viteză redusă,
comunicând între ele doar parțial fiind lipsite de continuitate și de susținere reciprocă.
În acești ani de tranziție de la o economie industrială la o eco nomie de piață putem
afirma ca cele două piețe au înaintat în direcții diferite, cel puțin anumite segmente ale
piețelor. Aceste neconcordanțe dintre piața muncii și piața mijloacelor de producție au
intervenit, cum am mai spus, după revoluția din 1989, din cauza unor politici economice
ineficiente și incorecte, fapt ce a dus la neutilizarea potențialului real al țării și care nu au
ținut seamă de tendințele manifestate la nivel mondial. În timp, aceste neconcordanțe au
fost accentuate, ratând șansa de a aș eza economia națională pe o fundație necesară
economiei de piață. Unele motive pentru această situație sunt : restructur ări realizate fară
fermitate, privatizare negândită și realizată fără dicernământ și eficiență.

20

1.3.2. Interdependența dintre piața muncii și piața capitalului și titlurilor de valori .
Această interdependență, asemeni interdependeței analizate anterior, a avut o
evoluție necorespunzătoare fiind încărcată de neconcordanțe datorită absenței planurilor
„men ite să amortizeze cantitativ, structural și calitativ planurile și segmentele pe care cele
două piețe le înt âlnesc, coexistă și conlucrează ”4. Această situație apare ca rezultat al
„imaturității” economiei de piață din România, fiind accentuată un capital insuficient plus
dimensiunea redusă a procesului investițional. Deci, această interdependență între piața
muncii și piața capitalului și titlurilor de valori asemeni proceselor ce caracterizează
această interdependență sunt asemanatoare cu interdependența dintre piața muncii și piața
mijloacelor de producție acestea reflectând starea reala a economiei.
1.3.3. Interdependența dintre piața muncii și piața monetară și financiară .
Piața monetară și finaciară din România a avut o evoluție greoaie nefiind învățat ă
cu noile condiții ale economiei de piață, fapt ce a dus la nesusținerea fluenței activității
economice, deci automat și interdependeța dintre piața muncii și piața monetară și
financiară a avut aceeași evoluție lentă și ineficientă asemeni celorlalte int erdependențe
menționate anterior. Totuși în ajutorul pieței monetare și financiare, guvernul și instituțiile
statului au intervenit în speranța de a susține evoluți pieței intr -o direcție favorabilă și cu
un ritm alert, dar din păcate lipsa de experiență î n economia de piață și vechile obiceiuri
din perioada comunistă au dat naștere unor măsuri lipsite de consitență și ineficiente.
Procesele pieței monetare nu s -au adaptat la economia de piața fapt ca a produs
bariere în procesul reproducției naționale. Ace lași lucru s -a întâmplat și cu piața financiară,
având aceeași evoluție negativă, datorată lipsei de investiții. În concluzie,
interdependențele dintre piața muncii și piața monetară și financiară au fost lipsite de
susținere reciprocă, amândouă pierzând eficiență și funcționalitate.
1.3.4.Interdependența dintre piața muncii și piața bunurilor.
Cu riscul de a mă repeta în idei și în exprimare, la fel ca și celelalte interdependențe
analizate anterior, a avut o evoluție greoaie. Dar față de celelate interde pendențe, cea dintre
piața muncii și piața bunurilor a avut parte de influențe contradictorii din partea pieței
bunurilor datorate procesului inflaționist, prețuri necorelate și ofertă insuficientă. De
asemenea , piața muncii a transmis semnale inconsisten te prin puterea sa de cumpărare în
scădere, o productivitate a muncii scăzută și un dezechilibru dintre cerere și ofertă. Astfel

4 Ioan D. Adumitrăcesei, Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 1994,
pag 46

21

în perioada de adaptare la noua economie de piață, România a avut avut parte de
dezechilibre, la nivel economic desigur, care n erezolvate vor determina neconcordanțe ale
sistemului economic național, generând o criză economică .
În urma analizei asupra interdependențelor dintre piața muncii și celelate piețe,
putem afirma ca astea sunt deosebit de complexe și cu implicații în mecan ismul economiei
de piață, dar acestea nu pot fi neglijate și despărțite din sistemul de conexiuni ce definesc
însăși piața, și asceste conexiuni sunt responsabile de stabilitatea economiei naționale și de
funcționalitatea economiei de piață.

Figura 1.3 Interdependențele dintre piața muncii și celelate piețe

Sursa: contribuție proprie.
Din acest capitol am aflat că piața muncii conține unul dintre cei mai importanți
factori de producție, și anume, factorul uman. În țara noastră, crearea și funcționarea pieței
muncii este un proces greoi datorită complexității ei dar și datorită lipsei noastre de
experiență în reaorganizarea ei conform noilor cerințe ale economiei. Această piață are
rolul de a asigura un echilibru între necesitățile de resurse de muncă și posibilitățile ca
aceste necesități să fie acoperite. Principalele dezechilibre ce pot apărea pe piața muncii
pot fi provocate din disfuncționalitățile existente pe alte piețe. Cu toate ca piața muncii este
una dintre cele mai importante, legătura ei cu c elelate piețe este una foarte dinamică și
această legătură afecteaza stabilitatea economiei naționale. Piața muncii
Piața
monetară
Piața finaciarăPiața
mijloacelor de
producțiePiața
bunurilor

22

Capitolul 2. Cadrul legislativ – instituțional al pieței muncii

2.1. Necesitatea organizarii pieței muncii
Din analiza efectuată și prin prezentarea pieței muncii în capitolul anterior, putem
afirma faptul că o importantă condiție de funcționare la nivel optim a pieței muncii este,
organizarea acesteia. Am ajuns la ideea că orice întârziere privind organizarea pieței
muncii va avea efecte nu tocmai poz itive, ba dimpotrivă va stopa procesul de funcționare a
economiei de piață. Astfel organizarea și funcționarea pieței muncii poate fi definită ca
utilizarea unui ansamblu de procese, tehnici, instituții de realizat după carateristicile pieței
cu o concuren ță imperfectă pentru obținerea de servicii, bunuri, pe masura posibilităților
intelectuale și fizice pe care le are o persoana la un moment dat. Din elementel e prezentate
anterior rezultă că organizarea și funcționarea pieței muncii poate fi rezolvată intr -un
interval mult mai scurt de timp și mult mai eficient daca se cunosc agenții cererii și ofertei,
instituțiile necesare, instrumentele ce trebuiesc aplicate și legile ce ne pot garanta o
funcționare normală a piaței muncii.
Dacă in economia ant erioara, structurile ce se ocupau cu organizarea pe principiul
ierarhiei piramida le și toate deciziile erau luate de către stat, în economia de piață noua
ierarhie trebuie să fie pusă în slujba intereseleor agenților economici, pentru stimularea lor
eficientă și pe ntru formarea unui echilibru dinamic. Pratic aceste diferențe dintre cele două
tipuri de economii devin mai evidente când vine vorba de organizarea și funcționarea pieței
muncii. În trecut, comparativ cu piața bunurilor și piața monetară, ce au funcționat pe baza
legii încă din perioada interbelică, piața muncii, în perioada postbelică nu a fost organizată
în cadrul țărilor din Europa de Est, ba chiar nici măcar nu a fost recunoscută.
Din lipsa unor metode de organizare a piaței muncii, forța de muncă a fo st tratată
relativ ca o „marfă”. În literatura de specialitate, unii specialiști care au studiat în detaliu
piața muncii afirmă că organizarea pieței muncii este un proces deosebit de complex.
Câțiva specialiști nu s -au oprit doar în argumentarea esenței s i fundamentele necesare
organizării pieței muncii, ba chiar ei au făcut studii mult mai amănunțite de la fazele
organizării economiei la anumite aspecte ale constituirii cadrului instituțional, legislativ,
administrativ, până la aplicarea normelor de desfa șurare a muncii și de eliminare a
conflictelor de muncă.

23

Tabelul 2.1 Conflictele de interese și frecvența lor lunară
Număr de conflicte
2010 2011 2012 2013 2014 2015
Total 73 35 23 22 19 35
Ianuarie 3 10 2 2 1 3
Februarie 9 9 3 1 1 2
Martie 4 7 2 2 4 2
Aprilie 7 – 4 4 2 4
Mai 7 1 2 1 3 1
Iunie 6 3 4 6 2 2
Iulie 8 – 5 3 1 4
August 9 – – – 2 4
Septembrie 4 – 1 2 – 4
Octombrie 3 – – – 3 3
Noiembrie 9 – – 1 – –
Decembrie 4 – – – – 6
Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2016, pagina 156
După cum puteți observa, numărul conflictelor la locul de muncă ar avea o evoluție
relativ în scădere, cu excepți anului 2015, unde numărul a crescut. Un grafic al acestor
conflicte de muncă arată așa:

Sursa: contribuție proprie
Făcând o analiză a figuri i de mai sus, pot spune că în anul 2015 au fost unele
evenimente ce au dus la o creștere a conflictelor la locul de muncă, lucru deloc bucurător. 01020304050607080
2010 2011 2012 2013 2014 2015Figura 2. 1Evoluția conflictelor la locul de muncă

24

Acest lucru a produs o încărcare a obligațiilor celor care participă la piața muncii,
în special omului în ipo stază de vânzător a capacității de muncă. În ziua de azi, nici o
persoana fizică care posedă abilități, cunoștiințe, experiență nu acceptă să fie tratată ca o
marfă în schimbul practicat pe piața muncii. Altfel spus, piața muncii este considerată ca
fiind piața celui mai important factor de producție care se află în legatură directă cu
celelalte piețe, existența lor depinzând de asta. Acesta este principalul motiv pentru care
piața muncii nu se poate manifesta spontan, cu atât mai puțin în cadrul unei econo mii de
piață. Dar cu toate cele menționate mai sus, piața muncii este piața cu cele mai puține
măsuri organizatorice și norme ș i reglementări juridice.
În opinia mea, în timpul tranziției la economia de piață organizarea pieței muncii a
avut nevoie de res pectarea unor principii și a unor reguli, și anumite limite de implicare a
statului român și a agenților economici. O unire a eforturilor depuse va avea rezultate
diferite în timp și pentru agenții cererii totale de muncă dar și pentru agenții ofertei tota le
de muncă. De asemenea, eforturile depuse în acest sens vor fi diferite în timp, pe de o parte
pentru agenții cererii totale și pe de altă parte pentru agenții ofertei totale.
Organizarea pieței muncii în etapa actuală va accepta îmbinarea acțiunii
eleme ntelor conștiente ce vor fi reglememtate cu cele de manifestare spontană . Până și
specialiștii, în cercetarea și organizarea sa, din țările cu o economie de piață dezvoltată sunt
de aceeași părere. Mai mult, ei optează pentru o limitare drastică a apariției neașteptate a
unor factori perturbatori care se întalnesc, de obicei, pe o piață liberă. În economia de
piață, statul întotdeauna va interveni și va lua anumite decizii deoarece formele pieței nu
mai funcționează demult în mod liber.
De altfel, dacă lăsăm în continuare să se multiplice influența unor elemente
aleatorii în procesul complicat al organizării pieței muncii, nu ar fi altceva decat o sursă
permanentă generatoare de numeroase efecte nepr evăzute, apariția unei subutilizări a
resurse lor de forță de muncă dar ș i o risipă de mari proporții a celorlalte resurse materiale,
financiare ș i nemateriale.
Eu consider, în primul rând, că, a sumarea implicării directe ș i indirecte a statului in
organiza rea pieței muncii, este motivată de o creștere a răspunderii rolului său în:
– implementarea și dezvoltarea cât mai rapidă a unui cadru instituțional specific
pieței muncii, care să aibă în vedere aplicarea și respectarea legilor și să înlăture abaterile
nelegale;

25

– crearea și adoptarea unui sistem de legi, conform particularităților, nevoilor,
condițiilor și direcțiilor de acțiune necesare organizării pieței muncii;
– la fel de important este și crearea unui sistem de pârghii și instrumente economice
cu me todele de fundamentare și utilizare a lor în actul schimbului efectuat după unele
reguli.
Indiferent care sunt formele de implicare ale statului, el nu va afecta deloc
autonomia reală a agenților cererii și ofertei totale de muncă. Astfel, statul se implic ă în
mod direct, în sporirea rolului său de legiuitor î n primele două implicări și indi rect în cea
de aplicare a pârghiilor și instrumentelor lor.
În al doilea rând, necesitatea organizării pieței muncii pleacă de la aprecierea că
piața muncii a fost și va fi segmentul cel mai dinamic al unei economii de piață, ce are
obligația de a asigura echilibrul economic și social prin efectele sale pozitive. Dinamismul
de care dă dovadă piața muncii este determinat, din acest punct de vedere, de numărul
mare de perso ane pe care le an trenează în actul de vănzare -cumpărare față de celelate
forme ale pieței.
Faptul cere concret , pe de o parte, o mărire a numă rului de persoane care sunt apte
de muncă sa participe la actul schimbului, iar pe de altă parte și o sporire a agenților
economici, în vederea creării de noi locuri de muncă.
Figura 2.2 Evoluția numărului de salariați.

Sursa: Anuarul Statistic al României, pagina 118 0500000100000015000002000000250000030000003500000400000045000005000000
2010 2011 2012 2013 2014 2015Numărul mediu al salariaților –
total
Numărul mediu al salariaților
din sectorul privat

26

În acest fel, perioada de tranziție poate fi cu mult redusă, doar dacă se va aloca
rațional o anumită cantitate de forță de muncă, în conformitate cu nevoile economiei, ce va
hotărî într -o proporție dominantă atăt producția de bunuri și servicii căt și celelate sfere ale
dezvoltării economice. Deci, piața muncii, reglementată, devine „motorul” de funcționare
eficientă a întregului mecanism al economiei de piață.
Figura 2.3 Evoluția ratei șomajului

Sursa: Anuarul Statistic al României , pagina 118
Sursa: Anuarul Statistic al României, pagina 118
7%
5.20%5.40%5.70%
5.40%
5%
0%1%2%3%4%5%6%7%8%
2010 2011 2012 2013 2014 2015
627
461494512
478
436
0100200300400500600700
2010 2011 2012 2013 2014 2015Figura 2.4 Evoluția numărului de șomeri(mii de persoane)

27

În al treilea rând, necesitatea organizării pieței muncii va afecta foarte puternic și
creșterea calității pregătirii și educației individului ce are în vedere anumite modificări ale
comportamentului factorului uman în activitatea economică. „De aici și cerința cultivării
prin instituire a unor aptitudini individuale, care să fie favorabile trebuințelor pieței cum ar
fi:
– promovarea spiritului de inițiativă și economisire; adaptarea r apidă a fiecărui
agent economic și a fiecărui angajat la înfăptuirea principiului profitabilității;
-asumarea riscului în luarea deciziilor cu suportarea consecințelor sale;
-perseverență în fabricarea și prestarea unor bunuri – servicii de calitate ridica tă
pentru a rezista în lupta de concurență etc., în fond însușiri ale salariatului ”5.
Pentru economia de piața pe care România o practică, se impune ca cerințele să se
impuna de îndată, în special pe piața muncii dar în același timp ele trebuie să întrunea scă
specificațiile pieței forței de muncăa din țările dezvoltate.
Este de prezicat că în această perioadă divergențele dintre agenții economici s -au
diminuat datorită intervenției directe și indirecte a statului, ce a garantat o colaborare și
conlucrare în tre participanții de pe piața muncii, astfel, interesele lor au acum un obiectiv
comun, și anume, o eficiență profitabilă a ambelor părți. În același timp este de amintit că
țara noastră nu va copia modelul pieței muncii dintr -o țară dezvoltată.
Totuși, da că vom avea în evedere experiența acestor țări, nu va fi altceva decât un
avantaj pentru România în vederea organizării pieței muncii, ce va avea trăsături
asemănătoare celorlalte țări.
În timpul perioadei de tranziție, necesitatea organizării pieței munci i după cerințele
pe care economia de piață le impune, va fi caracterizată prin anumite particularități cu
respectare unor condiții specifice.
Aceste particularități sunt urmatoarele:
-organizare pieței muncii este și va o procedură foarte complexa datorită
participării la ea a unui numar mare de subiecți precum întreprinzători, patroni, salatiați,
sindicate, statul român, subiecți ce urmăresc să asigure aplicarea eficientă a funcțiilor pieței
pentru obținerea și îndeplinirea intereselor comune;

5 Ioan D. Adumitrăcesei , Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 1994,
pag 57

28

– organizare a pieței muncii este o activitate reglementată conștient, dificilă și de
lungă durată din cauza slabei receptări a unor semnale provenite de la o confruntare a
cererii și ofertei totale de locuri de muncă;
– este necesar să se exercite o ritmicitate partic ipativă și nu întâmplatoare a
componentelor pieței muncii, pentru stabilirea unui nou echilibru, ce va deveni în același
timp o condiție importantă a funcționării eficiente mecanismului economic. Acesta se va
realiza anual, prin negocieri când va fi necesa ră și actualizarea unor situații stabilite
anterior. În urma negocierilor, se urmărește înlaturarea distorsiunilor ce afectează salariul,
producția, folosirea incompletă a patrimoniului, existența unui număr prea mare de șomeri,
etc.;
– piața muncii, organ izată, va garanta egalitate de șanse pentru fiecare din
participanții la negociere, pe de o parte, agenții economici ai cererii de muncă,
cumpărătorii, și pe de alta parte agenții economici ai ofertei de muncă, ca vânzători. În
această particularitate regă sim un grad de rigiditate foarte ridicat, alături de o serie de
presiuni discriminatorii ce pot fi reduse sau chiar eliminate cu aplicarea anumitor norme și
acte juridice, acceptate de toate părțile.
Din aceste particularități putem trage concluzia că organizarea pieței muncii este o
necesitate ce devine o prioritate de importanță deosebită, care daca va fi urmată, va
satisface toate condițiile impuse de economia de piață cu:
„a) respectarea autonomiei de decizie a particularităților la această piață (v ânzătorii
și cumpărătorii de muncă) determinată de pluralismul formelor de proprietate existente la
momentul respectiv în cadrul economiei naționale;
b) trecerea la manifestarea efectivă a conținutului și particularităților cererii și
ofertei de muncă cu r olul său de reglare, filtrare și echilibrare în stabilirea salariului
nominal negociat, dimensiunea volumului de forță de muncă, îndeplinirea unor condiții de
muncă și de mediu în funcție de situația firmei;
c) realizarea schimbului și a celorlalte activit ăți de pe piața muncii se va efectua
prin aplicarea și respectarea unui număr mare de acte normative în care se implică instituții
specializate dar și statul ca agent economic. Este de argumentat că la orice nivel s -ar situa,
dacă se acționează și asupra e stimării exacte a cererii totale și a ofertei totale de muncă, cu
adoptarea unei legislații proprii și complete, statuarea ambelor forme ale negocierii,

29

împreuna cu unele variabile noi provocate de realitatea economiei românești, se va realiza
o piață a m uncii preponderent reglementată ”6.

2.2. Organizarea pieței muncii in România
Piața muncii din România, reglementată pe baza unor cerințe și respectând legile ei
specifice, funcționează cu ajutorul unui ansamblu de activități organizatorice, folosind în
același timp procedee, metode și instrumente extraeconomice numite în literatura de
specialitate „mecanisme”. Toate acestea combinate și supuse conexiunilor, interferențelor
și evoluției legislativ -economice formează împreuna un subsitem de funcționare a pieț ei
muncii, integrat în mecanismul economiei de piață.
Mai precis, considerăm ca orice mecanism de funcșionare a unei economii
presupune:
– o serie de reguli de conduită pentru agenții economici;
– o mulțime de pârghii, metode, instrumente economice ce tre buie aplicate în
practica activităților respective;
– un anumit sistem instituțional ce umrărește facilitarea și îndeplinirea acțiunilor
întreprinse, conform cu scopul stabilit.
În cazul economiei de piață, unde cererea și oferta stabilesc rolul și poziția
factorilor participanți la schimb, o situație specială este atribuită mecanismelor de
funcționare a pieței muncii. Rolul acestor mecanisme este să determine participanții acestei
piețe: întreprinzători, patronat, sindicate, salariați, stat, să efectueze o perfecționare și o
reglare permanentă a activității proprii, luându -se în considerare principiul raționalității și
eficienței economice pentru alocarea și utilizarea resurselor de muncă.
Trebuie făcută precizarea că mecanismele de funcționare a pieței muncii nu vor fi
ințelese dacă studierea lor nu se axează pe diferite ipostaze de manifestare efective a
actului schimbului. În mod natural, actele de vânzare -cumpărare se desfășoară doar după
stabilirea unor înțelegeri între participanții la actul de vâ nzare-cumpărare ca și pe celelalte
forme ale pieței. Poate că la început aceste acte par dezordonate și întâmplătoare, pe
parcursul timpului se vor prezenta cu o anumită regularitate ce se înscrie în cerințele unor
legi proprii peiței muncii. În acest fel, c omportamentul participanților se va desfățura după

6 Ilie Niță, Maria Ponta, Mihai Irimia, Economie și legislașie economică, Universitatea Tehnică ”Gh.
Asachi”, Iași, pag 234

30

reguli, procedee si metode specifice ce sunt incluse în mecanismele specifice funcționării
și organizării pieței muncii.
Prima cerință în sensul precizărilor amintite mai sus este motivată prin definirea
noțiunilor, categoriilor și modalităților de urmat, iar ca o a doua cerință este stabilirea
anumitor delimitări precise dintre mecanismele proprii de funcționare și cele comune
existente deja pe piață. Practic, conținutul lor foarte amplu provine din:
– interdependența dintre utilizarea negocierii pe piața muncii;
– mecanismul de rezolvare a conflictelor de muncă;
– controlul asupra condițiilor de derulare a muncii și a programului de muncă.
Negocierea de pe piața muncii este definită ca: dobândirea anumitor rezultate
așteptate pe piața muncii, în urma unor discuții competente prin întâlniri și înțelegeri
repetate între participanți, pentru luare unor decizii de urmat. În general, a negocia
înseamnă să tratezi cu cineva încheierea unei conversații de natură e conomică, politică,
culturală etc. Negocierea este reprezentată de o tranzacție ale cărei condiții urmează să fie
stabilite, și implică purtarea unor tratative referitoare la unele probleme de interes comun și
ale căror rezultate se consemnează în contract e, acorduri, înțelegeri etc.
Din punct de vedere economic, negocierea este un proces competitiv, ce se
desfășoară între cel puțin doi parteneri ce își propun ca scop realizarea prin intermediul
convorbirilor pașnice și libere, armonizarea progresivă a int ereselor lor în legătură cu
efectuarea unei afaceri, cu privirea la vânzarea -cumpărarea unui produs, tarifare,
cooperare, etc. și aplicarea soluției convenite într-un tratat, acord, contract cu valoare
juridică.
După analiza acestei definiții, putem extra ge anumite particularități ale negocierii
de pe piața muncii:
– negocierea de pe piața muncii reprezintă un moment esențial al mecanismelor de
funcționare a acestei forme de piața imperfectă, fiind punctul de pornire în numeroasele
activități de producere a bunurilor și serviciilor din perioada imediat urmatoare;
-este un proces competitiv ce se desfașoară între participanți ce își propun prin
diferite forme de comunicare, să efectueze o afacere, o tranzacție având ca scop
armonizarea intereselor cu privire la obiectul actului de vânzare -cumpărare specific -forța
de muncă;
– este un proces de comunicare foarte complex ce se termină cu semnarea unui
contract, acord, convenție cu valoare juridică, dacă se ajunge la o înțelegere. Astfel

31

conținutul său est e dat și de totalitatea documentelor elaborate și prezentate ca rezultat al
comunicării realizate între parteneri;
– are o acoperiere largă a elementelor ce o delimitează, făcând referire la activități,
comportamente, participanti, condiții etc.
Astfel con ținutul negocierii cuprinde și referiri la: participanții la negociere,
aplicarea și respectarea rezultatelor obținute prin negociere, scopul și obiectivul urmărit,
problemele de rezolvat. Altfel spus, negocierea se află pe un domeniu specific și este
influențată de: concurența existentă pe piața muncii, particularitățile forței de muncă ce
face obiectul schimbului, politicile de salarizare practicate de guverne și de firme,
convulsiile și rigiditatea ce poate aparea pe piața muncii. Deci, negocierea este a xată pe
multiple activități și anume:
– acceptarea unui anumit program de lucru;
– stabilirea salariului nominal pe o perioada de timp determinată;
– problemele de protecție socală a angajaților;
– cunoașterea condițiilor de desfășurare a muncii.
Negocier ea individuală este acțiunea prin care partenerii unui act de vânzare –
cumpărare stabilesc, în anumite condiții la nivelul firmei, prin întâlniri de afaceri, prin care
obiectul tranzacției va trece din proprietatea posesorului/ vânzătorului în cea a
cumpărătorului în schimbul plații unui salariu/ venit. În practică, negocierea individuală
conține cel puțin o dubla participare a posesorului de muncă și a a aceluia care o utilizea ză.
Forma de stabilire a salariului individual negociat are succes când au loc discuții, în
special pe treapta inferioară, în cadrul firmei, ca o înțelegere pe termen mediu și scurt. Pe
piața muncii organizate, negocierea individuală asupra salariului treb uie sa fie o continuare
a negocierii colective.
Negocierea colectivă de pe piața muncii este reprezentată de „forma de negociere în
general instituționalizată, care permite partenerilor sociali să se întâlnească la anumite date
pentru a discuta și decide a supra problemelor de interes general sau comun ale agentului
economic ”7. În acest sens sunt evidențiate următoarele aspecte ce au în vedere instituirea și
respectarea unui sistem de comunicare și consultare permanentă între agenții economici și
sindicate l a nivel intersectorial și sectorial, iar la nivel național între patronat, stat și

7 Ioan D. Adumitrăcesei, Nicolae G. Nic ulescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 1994,
pag 84

32

sindicate, pentru problemele legate de relațiile de muncă, perpectivele și starea dezvoltării
firmei și a aconomiei în general.
Principalul obiectiv este de a garanta un ech ilibru pe termen mediu și scurt și o
convergență a intereselor patronatului -întreprinzătorilor pentru o activitate produuctivă cât
mai eficientă în același timp cu armonizarea intereselor sindicatelor -salariaților, astfel încât
firma să reziste pe piață în lupta de concurență.
Patronul ce folosește forța de muncă salariată, oricare ar fi modul de organizare
(nivel de unitate sau o treaptă superioară), indiferent de forma capitalului social, el
urmarește să mențină sau sa sporească competitivitatea economică a produselor și/sau
serviciilor sale. Obligațiile patronului ce participă la negociere constau în respectarea
legislației dreptului muncii. La nivelul asociațiilor de întreprinderi, cei ce reprezintă
patronatul sunt numiți Camera de Comerț și Industrie a României.
Obiectivul salariaților -sindicatelor prin negocieri, este de a urmări maximizarea
salariilor dar, în egală măsură, interesul lor constă și în menținerea firmei pentru garantarea
locurilor de muncă dar și pentru obținerea altor facilități. Salaria ții sunt reprezentați la
negociere de:
1. Sindicate organizate sub forma unor federații
2. Reprezentantul ales printr -un vot secret, ai salariaților acolo unde nu toți
angajații au calitatea de sindicaliști.
„Statul are o pozitie cu totul specială in acest proces complex, deoarece este
interesat și el de realizarea atât a echilibrului economic general, cât și a unui echilibru
social. Prin marja implicării sale directe sau indirecte pe această piață, el participă la
stabilirea unor măsuri necesare reglării e chitabile a limitelor salariului nominal negociat.
Statul intervine autoritar, numai in precizarea, fie a limitei salariului minim, fie a creșterii
minime a salariului nominal de la care se deschid posibilitățile negocierii colective dintre
patronat și sin dicate. Într -o asemenea împrejurare se impune să se ia și măsuri
organizatorice de elaborare, aplicare și respectare a unui pachet de legi, care sa asigure
efectele scontate pe piata muncii ”8.
În acest fel determinarea salariilor negociate se realizează, d e cele mai multe ori,
prin orientări cadru elaborate de anumite organisme abilitate special în acest sens, care sa

8 Ioan D. Adumitrăcesei, Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 1994,
pag 87

33

constituie baza negocierii colective, fară a pierde din vedere evoluția inflaționistă a
nivelului de trai și implicit a prețurilor.
Pe o asemenea piață rigidă, un rol important în aplicarea celor două categorii ale
negocierii, pentru obținerea anumitor rezultate favorabile pentru fiecare parte, îi revine
creării și numirii unei echipe de specialiști, instruită special pentru a participa la negociere,
folosind anumite tehnici și metode de lucru. Această echipă va avea mai multe persoane ce
trebuie sa aibă următoarele calități: putere de ascultare, un spirit constructiv, competențe
profesionale, fidelitate pentru cei pe care îi reprezintă, cap acitate de sinteză rapidă,
stăpânire de sine etc.
Metodele de negociere utilizate pe piața muncii sunt diferite în funcție de pozițiile
pe care le au cumpărătorii și/sau vânzătorii și cuprind:
– etapa de neutralitate a participanților , ce va avea o anumit ă durată în funcție de
importanța activității tranzacției;
– etapa de desfășurare propriu -zisă a negocierii ce va avea o bază de discuție
cuprinzând discutarea anumitor probleme decisive atât pentru angajați cât și pentru
existența firmei, negociere prelim inară, propriu -zisă și încheierea negocierii;
– etapa finalizării tratativelor și a consultărilor negociabile, întocmirea
documentelor, contractelor, și a altor întelegeri scrise sau verbale.
Controlul asupra condițiilor de desfășurare a muncii și a progra mului de lucru este
o activitate reglementată în mod corespunzător de legislație. Principalul obiectiv al acestui
control este acela de a îmbunătăți performanța unităților favorizând reducerea cheltuielilor
de exploatare și sporirea profitabilității printr -un climat optim de muncă unde angajații sunt
instruiți corespunzător încă de la începutul activității lor și le sunt oferite echipamente
necesare desfășurării activității lor.
Exercitarea acestor controale se realizeaza de către instituții abilitate de s tat și
anume de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă. Ele verifică dacă s -au aplicat măsurile
de respectare a condițiilor de muncă, dacă s -au nominalizat corect locurile de muncă și
daca personalul este supus unor factori dăunători. Inspectoratele Ter itoriale de Muncă pot
sancționa sau opri activitatea unei firme, temporar sau permanent, dacă s -au constatat
nereguli. Scopul verificării asupra respectării condițiilor de muncă conform legislației în
vigoare este de a asigura cele mai bune condiții de med iu pentru desfășurarea muncii de
către toți angajații în vederea prevenirii accidentelor de muncă, reducerea timpului de lucru
pentru cei ce lucrează în medii dăunătoare.

34

2.3. Adoptarea și aplicarea legislației U.E. pe piața muncii din România
La baza funcționării și organizării pieței muncii se află reglementările juridi ce
specifice economiei de piață, aceste reglementări având importanță încă de la începutul
funcționării economiei de piață.
Pentru creearea unui cadru favorabil manifestării libere a a genților cererii și a
ofertei de muncă a fost necesar să se aplice legea privatizării, legea fondului funciar, și să
intervina anumite modificări în structura proprietății prin reorganizarea unităților
economice de stat în regii autonome și societăți comer ciale.
Actualele forme de proprietate și schimbare calitativă a celor precedente au
necesitat o legislație în domeniul muncii și a protecției sociale , corespunzătoare cu
standardele existente în țările cu economie de piață dar mai ales la standardele Uniun ii
Europene. De asemenea, este foarte important de precizat că se are în vedere și legislația
pieței forței de muncă, nu doar a pieței muncii din următoarele două motive:
-relațiile umane sunt reglementate prin incheierea, executarea, suspendarea și
înceta rea contractului de muncă;
-protecția socială reglementată juridic face referice la purtătorul forței de muncă nu
la muncă.
În același timp, legislația din domeniul forței de muncă urmărește reglementare și
desfașurarea relațiilor profesionale, relațiilor de muncă, estimarea și evidența oferte și a
cererii de muncă, instituții, organe și organisme specializate. Aceasta legislație mai
cuprinde protecția, organizare și securitatea muncii, formarea și orientarea profesională,
conversia și calificarea profesională, reglementări legate de protecția socială a șomerilor,
evidența și reintegrarea lor în muncă și nu în ultimul rând, gestionarea fondurilor pentru
ajutorul de șomaj și normele pentru desfășurarea proceselor de negociere.
În tabelul de mai jos, vă voi prezenta numărul de șomeri înregistrați la sfârșitul
anului 2015 la agențiile naționale si județene și șomerii care beneficiază de indemnizație de
șomaj.

Tabelul 2.2 Șomeri înregistrați pe grupe de vârstă
Total Sub 25
ani 25-29 ani 30-39 ani 40-49 ani 50-55 ani Peste 55
ani
Total 436.242 67.702 33.060 88.763 120.972 54.823 70.922

35

Primar,
gimnazial,
profesional 335.542 31.595 23.712 73.805 100.787 44.181 61.462
Liceal și
postliceal 78.641 32.478 5255 9511 15.954 8462 6981
Universitar 22.059 3629 4093 5447 4231 2180 2479
Sursa datelor : Anuarul statistic al României, pagina 148

Tabelul 2.3 Șomeri beneficiari de indemnizatie de șomaj pe grupe de vârstă
Total Sub 25
ani 25-29 ani 30-39 ani 40-49 ani 50-55 ani Peste 55
ani
Total 108.533 24.471 6432 17.149 30.541 14.439 15.501
Primar,
gimnazial,
profesional 47.165 2393 1843 7744 17.502 7898 9785
Liceal și
posliceal 47.771 20.084 2383 5670 10.155 5314 4165
Universitar 13.597 1994 2206 3735 2884 1227 1551
Sursa datelor : Anuarul statistic al României, pagina 148

Din datele prezentate în cele două tabele de mai sus puteți observa ca din numărul
șomerilor înregistrați, aproape o pătrime din ei beneficiează de indemnizație de șomaj,
restul de persoane ori nu îndeplinesc criteriile necesare acordării indemnizației de șomaj,
ori le -a expirat perioada în care li se acordă indemnizația respectivă. De asemenea puteți
observa că cel mai mare număr de șomeri se află înregistrat în grupa pers oanelor de 40 -49
ani, cei mai mulți având doar studii medii. La polul opus se află categoria tinerilor cu
vârsta cuprinsă intre 25 -29 de ani, mai exact cei cu studii universitare, ceea ce denotă ca un
tânăr ce deține studii superioare are șanse mult mai ma ri de a -și găsi un loc de muncă, față
de celelate categorii.
Pentru crearea cadrului legal organizării și funcționării pieței muncii în România,
este necesară accentuarea interdependențelor dintre state și sporirea cunoașterii
reglementărilor internațional e.
Una din cele mai vechi instituții specializată în domeniul muncii este Organizația
Internațională a Muncii, fondată în 1919 , lucrează pentru îmbunătățirea condițiilor muncii,
pentru favorizarea stabilității economice și sociale și pentru îmbunătățirea n ivelului de trai.
Organizația Internațională a Muncii stabilește cerințe minime necesare unui climat de

36

dreptate socială, prin convenții și recomandări internaționale, implicându -se în probleme
precum: gestionarea duratei timpului de muncă, salarizare, pro tecția maternității, prevenția
șomajului, asigurări sociale, interzicerea muncii forțate, etc.
În atenția Organizației Internaționale a Muncii este și inspecția muncii. Astfel
controlul muncii, prin anumite convenții, i se atribuie următoarele func ții:
– funcția de control pentru aplicarea legislației asupra locurilor de muncă;
– o funcție consultativă cu urmări educative, și anume informarea și îndrumarea
angajaților asupra celor mai eficace mijloace de observare a dispozițiilor legale;
– aducerea în aten ția autorităților competente a abuzurilor și lipsurilor ce nu sunt
descoperite de dispozițiile legale.
Normele internaționale fac deci din controlul muncii instrumentul necesar și de
neînlocuit al aplicării legislației. Astfel, controlul muncii devine un motor al progresului
social, fiindcă este necesar ca el să asigure realizarea măsurilor sociale decise și să
sugereze și aplice eventualele îmbunătățiri ce pot fi aduse.
În ziua de azi, asistăm la o multiplicare si o diversificare a funcțiilor ce sunt
încredințate controlului muncii. Conceptul și noțiunea de protecție a omului pe parcursul
muncii este intr -o continuă evoluție depășind noțiunea de igienă și securitate în muncă.
Figura 2.3 Componentele securității muncii

Sursa: contribuție proprie Sănatate și
securitatea
munciiSănatatea fizică
și siguranța la
locul de muncă
Sănatatea psihică

37

După cum putem observa in schema de mai sus, termenul de sănatate și securitatea
muncii nu vizează numai absența bolilor ci include și elemente psihice sau mentale care
afectează și sunt direct legate de o securitate a muncii. Cu alte cuvine, putem afirma că o
persoana sanato asă din punct de vedere psihic ș i echipată corespunzător pentru evitarea
oricărui incident neplăcut posibil la locul de muncă, trebuie s a avem în vedere ș i
problemele de natura psihică ale angajatului. Deoarece s -a demonstrat în repetate rânduri
că omul care s ufera de unele depresii, sau anumite îngrijoră ri personale de orice natură, el
este predispus la accidente de muncă prin simpla neatenție de care dă dovadă.
Este necesară o colaborare între partenerii sociali și controlul muncii care să vize ze
pe lângă concepția legislației și aplicarea sa în companii, și studiul problemelor și a
propunerilor de ameliorare a condițiilor de muncă și de viață. Această colaborare
presupune ca participarea și formarea reprezentanților muncii să fie asigurate și c ă
directo rii companiilor își asum ă în totalitate responsabilitățile pe care le au.
„Alte principii sunt: independența inspectorilor, al căror statu și condiții de lucru
trebuie să fie autonome față de toate schimbările de guvern și de toată influența exter ioară;
cele privind respectarea regulilor de deontologie; cele privin necesitate de a avea o
autoritate centrală care să elaboreze o politică, o doctrină și o strategie a inspecției muncii,
care dă directive și fixează prioritățile (inspectorul, trebuie să amintim, face parte dintr -o
administrație, condiție a eficacității ale și a unei reale independențe); principiile privind
necesitatea unei cooperări efecti ve cu alte organisme și experți ”9.
O convenție a Organizației Internaționale a Muncii privind administrarea muncii
evidențiează că toate statele trebuie să susțină extinderea funcțiilor administrației muncii la
categoriile de muncitori ce în „ochii legii” nu sunt salariați și care constituie în mod
esențial sectorul rural sau sectorul clandestin. A ltfel spus, administrația muncii nu va tolera
în principiu existența unei societăți unde unii sunt protejați și alții nu.
O altă posibilitate pentru perfecționare și îmbunătățirea legislației noastre și a
activității sindicatelor din România, și pentru îmb unătățirea negocierilor colective de mună
este și Convenția asupra protecției drepturilor muncitorilor în cazul insolvabilității
patronilor. Astfel, în cazul în care un patron intra cu firma în insolvabilitate, drepturile
muncitorilor în raport cu angajare a lor va fi protejată printr -un privilegiu astfel încât
drepturile sa fie platite din activele patronului , înainte sa fie plătite datoriile creditorilor.

9 Ioan D. Adumitrăcesei, Nicolae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica Chișinău, Iași, 1994,
pag 67

38

Legislația română , aplicată pe cerințele impuse ale Uniunii Europene, trebuie să
asigure revendicările muncitorilor la un rang de prioritate mai mare decât majoritatea
revendicărilor privilegiate, mai ales cele ale statului și securității sociale. Componenta
importantă a economiei de piață, piața muncii, este marcată printr -o serie de acte normative
ce au fost adoptate de către Parlamentul R omâniei. În primă fază s -au implementat o serie
de măsuri ce aveau ca scop înlăturarea anumitor reglementări restrictive, caracteristice unei
economii centralizate, în a doua fază au fost adoptate și acte normative care sunt
corespunzătoare unei societăți democratice, întemeiate pe respectarea drepturilor omului.
Știm că munca este o nevoie esențială omului, și dreptul la muncă este un drept
fundamental în orice societate democratică și de asemenea intr -o economie de piaț ă.
Poziționarea principiului profitabilității la baza oricărei activități economice, eficientizarea
utilizării factorilor de producție și a forței de muncă sunt atât cerințe cât și efecte ale
funcționării economiei de piață.
Piața muncii din România, regle mentată și organizată pe baza unor cerințe reale ,
respectând legislația ei specifică, va funcționa foarte eficient cu ajutorul uni ansamblu de
activități și verigi organizatorice folosind, în același timp, procedee, metode și instrumente
extraeconomice den umite mecanisme. Toate adunate la un loc și fiind supuse unor
conexiuni, interferențe și evoluției economico -legislative creează un subsitem de
funcționare a pieței muncii, înglobat în cadrul mecanismului economiei de piață. Altfel
spus, orice mecanism de funcționare a unei economii are în vedere urmatoarele:
– multitudinea regulilor de conduită a agenților economici;
– un important număr de pârghii, innstrumente economice si metode de realizat în
practică a activităților respective;
– sitemul instituțional ce urmăreșt e și facilitează îndeplinirea acțiunilor întreprinse,
conform scopului propus.
În plus, legislația Uniunii Europene, urmărește crearea și aplicarea unor legi pentru
toți cetățenii U.E., nu doar pentru cetățenii României, legi precum:
OUG nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor
statelor membre UE, SEE și a cetățenilor Confederației Elvețiene, Republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
– H.G. nr. 1864/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice d e aplicare a O.U.G
nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre
ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației
Elvețiene și pentru stabilirea formei și conținutului documentel or care se eliberează

39

cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și
cetățenilor Confederației Elvețiene și membrilor lor de familie, Republicată;
– Legea nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii
transnaționale;
– H.G.nr. 104/2007 pentru reglementarea procedurii specifice privind detașarea
salariaților în cadrul prestarii de servicii transnaționale pe teritoriul României;
– O.U.G. nr. 49 din 20 mai 2009 privind libertatea de stabilire a pr estatorilor de
servicii și libertatea de a furniza servicii în România, cu modificările și completările
ulterioare;
– Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale
pentru profesiile reglementate din România, cu modificăr ile și completările ulterioare;
– OG nr. 44/2004 privind integrarea socială a strănilor care au dobândit o formă de
protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale
Uniunii Europene și Spațiului Economic European, cu modificările și completările
ulterioare;
– H.G. nr. 1483 / 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonanței Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit
o formă de protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor
membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, cu modificările și
completarile ulterioare.
În economia de piață, unde cererea și oferta definesc poziția și rolul factorilor ce
participă la schimb, o po ziție specială revine mecanismelor de funcționare a pieței muncii,
principalul lor obiectiv fiind determinarea participanților la piața muncii, sa realizeze o
perfecționare și o reglare continuă a activității proprii, luându -se în considerare principiul
eficienței și raționalității economice maxime în alocarea și utilizarea resurselor de muncă.
Vechea legislație nu este în totalitate înlocuită cu cea nouă, în timp ce noua
legislație este aplicată inconsecvent. Astfel, de cele mai multe ori chiar prevederil e legale
incurajează nerespectarea legii, ș i anumite anchete efectuate de către Ministerul Muncii și
Justiției Sociale ne arată că nu toți ageții economici respectă prevederile legale. Prin
urmare, rolul statului în economia de piață și pentru o bună funcționare a pieței muncii
trebuie axat nu doar pe crearea legilor dar ș i pe apli carea lor. Deci, pentru o bună
organizare și funcționare a pieței muncii, o condiție esențială este creșterea responsabilității
organelor abilitate de stat, a agenților economici, a persoanelor fizice și juridice sa aplice in
permanență legile, si să verifice respectarea lor.

40

După pă rerea mea și a noțiunilor prezentate in acest capitol, principala condiție de
funcționare a pieței muncii este organizarea optimă a acesteia. Cu o organizare adecvată, se
vor evita evenimente neplăcute precum: utilizarea nepotrivită și irațională a factorului
uman, conflictele la locul de muncă, șomajul, ș.a. În vederea organizării pieței muncii sunt
necesare anumite instituții care să se ocupe de aplicarea legislației în vigoare și de
gestionarea situațiilor de orice tip, pentru buna funcționalitate a pieței. L egislația Uniunii
Europene vine în ajutor, pentru reglementarea anumitor proceduri din legislația națională,
cât și pentru libertatea cetățenilor U.E. de a circula liber și de a se stabili în orice țară
membră.

41

Capitolul 3. Corelația dintre învățământ și cererea de forță de
muncă
3.1. Caracterul dinamic al calificării forței de muncă în economia de
piață
De-a lungul timpului pregătirea forței de muncă a cunoscut o continuă evoluție.
Această evoluție a fost realizată în strânsă legatură și cu procesul inregistrat de anumite
mijloace de producție, în special de mijloacele de muncă. Astfel, omul și -a cultivat
cunoștiințele și și -a dezvoltat îndemânările fapt ce i -a permis să crească productivitatea
muncii. În istorie, am observat că evoluția calificării în muncă s -a înfăptuit pe baza
interacțiunii dintre latura materială și latura umană a forțelor de producție. Cu toate că forța
de muncă, din cadrul acestui proces, este factorul decisiv al puterii de produc ție, garantând
perfecționarea mijloacelor și tehnologiilor de muncă, ea a fost nevoită să se adapteze
cerințelor utilizării noilor mijloace de producție. În acest mod calificarea forței de muncă a
avut parte de o evoluție, deci are un caracter dinamic.

Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2016, pagina 116 71 70.1 72.291.8
461.1 1.50.71.5
0.718.322.9
12.25.8
33.49.65.5
14.90.9
19.9
020406080100120
Total Masculin Feminin Urban RuralFigura 3.1 Structura populației ocupate dupa statutul profesional, sexe și
medii în unități procentuale, în anul 2015
Lucrător familial neremunerat
Lucrător pe con propriu și
membru al unei societăți agricole
sau cooperative
Patron
Salariat

42

În condițiile economiei de piață, caracterul dinamic al calificării forței de muncă se
accentuează, o serie de factori influențând acest lucru. Factorul decisiv în această
accentuare este revoluția tehnico -științifică ce a creat premisele materiale cu scopul
modificării rolului și locului omului în producția industrială, dar și în alte domenii pentru
realizarea unui nou orizont în privința calificării forței de muncă și a valorificării
poetențialului ei. Față de schimbare a de la producția manuală la producția cu ajutorul
mașinilor, ce a generat o descalificare a forței de muncă, noua schimbare, de la producția
cu ajutorul mașinilor la producția cu ajutorul calculatoarelor, a generat o nevoie a
calificarii forței de muncă, mai ales o forță de muncă ce are o calificare superioară.
Este normal ca forța de muncă utilizată pentru sistemele de producție automatizate
să aibă o calificare mult superioara față de muncitorii folosiți în sistemele de pr oducție cu
ajutorul mașinilor, dar în același timp, forța de muncă utilizată în etapele de pregătire a
proceselor de producție( asimilarea unor noi produse și a unor noi tehnologii, proiectare și
cercetare) trebuie sa dețină o calificare mult superioara fa ță de cealaltă categorie de forță
de muncă. Deci, revoluția tehnico -științifică a generat creșterea nivelului de pregătire nu
doar a forței de muncă conectate, direct sau indirect, de procesul de producție, dar și a
forței de muncă ce activează în celelalt e procese economice sociale, fiindcă efectele
utilizării calculatoarelor în activitatea de producție se extinde peste tot. Altfel spus, poate fi
apreciat că procesul tehnico -științific a fost punctul de pornire pentru evoluția si
dinamicitatea calificării forței de muncă.
În producția cu ajutorul mașinilor și a utilajelor, conținutul calificării cuprinde în
general, abilitate a omului de a se adapta la cerințele funcționării și utilizării mașinilor. Prin
intermediul calificării pentru elaborarea unor sarcini ușoare, simple, se consacră și se
perpetuează dependența forței de muncă de anumite mijloace de muncă, ca una din
princip alele surse ale alinierii ființei umane. Datorită revoluției tehnico -științifice , este
favorizată posibilitatea de a elimina aceste subordonări a omului față de mașină. Cu toate
astea, forța de muncă ce servește un sistem de producție cu ajutorul calculato arelor, este
nevoită să dețină o pregătire, o calificare adecvată pentru garantarea funcționării în
standarde optime a respectivului sistem, dar, prin conținutul calificării pe care o deține, ea
nu se mai află în stare de dependență față de mijloacele de m uncă, folosind responsabil
aceste mijloace prin valorificarea ascendentă a capacității creatoare. Totuși, este de adăugat
că revoluția tehnico -științifică a determinat o restructurare considerabilă a oricărei

43

economii naționale în favoarea sectorului terți ar, ce ajunge să concentreze mare parte din
forța de muncă în defavoarea industriei și a agriculturii, sectoare ce înregistrează o scădere
a populației ocupate în domeniu.

Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2016, pagina 726
După cum pute ți observa în graficul de mai sus, deși sectoarele agricole și
industriale au ponderea cea mai mare, p ot spune că un procent important este și in sectorul
terțiar, mai exact de comerț și turism. Restul de 30.3% ocupând alte sectoare.
În perioada actuală, asistăm la o ascensiune deosebit de rapidă a forței de muncă
din domeniile cercetărilor științifice, educației, ocrotirea sanătății, IT & C, domenii care
după cercetările mele fac parte dintr -un sector relativ nou, și anume sectorul cuaternar.
Desigur că în secto rul terțiar, conținutul calificării vizează atât dezvoltare și valorificarea
deplină a potețialului uman, dar și realizarea desăvârșită a omului. De aceea consider că
revoluția tehnico – știițifică a determinat modificarea radicală a conținutului calificări i nu
doar prin revoluționarea mijloacelor de muncă și a tehnologiilor , ci și cu impulsionarea
totalității activităților ce asigura afirmarea și dezvoltarea totală a omului.
Prin schimbările ce s -au provocat la nivelul diviziunii sociale a muncii, revoluția
tehnico -științifică a generat o nouă configurație a profesiilor. În același timp, mecanizarea
producției a generat o îngustare a specializărilor pe care le pot obține viitorii muncitori, 25.60%
21%
7.50%15.60%30.30%Figura 3.2 Structura în procente din total popula ție
Populația ocupată ocupată, pe principalele activități
Agricultură
Industrie
Construcții
Comerț, turism
Alte activități

44

deci profesii cu profiluri limitate. La polul opus, automatizarea a determinat o sporire a
ramurilor profesiilor pe profiluri largi, având o bază dinamiza tă și universală fiind
garantată de însușirea unor științe fundamentale și exacte precum fizica, matematica,
biologia și chimia, devenind predominante, în cazul noilor pr ofesii, activitățile ce necesită
efort intelectual.
Revoluția tehnico -științifică a generat o diversificare evidentă a profesiilor de pe
piața muncii din România, peste limita profesiilor de muncă propriu -zisă, mărind necesarul
de programatori, analiști, b rokeri, operatori ș.a. În același timp, ascensiunea tehnico –
științifică mărește foarte mult baza teoretică și metodologia acesteia pentru activitățile
prestate de diferiți specialiști, impunând ca profesiile celor care „lucrează cu mintea” să
capete un pro fil mult mai larg. Deci, pot afirma, că revoluția tehnico -științifică este
răspunzătoare de evoluția structurii profesiilor pe baza realizării unei noi sinteze,
superioare specializărilor , de aceea este creată posibilitatea unei creșteri a mobilității
profesionale a oamenilor printr -o trecere ușoara de la o meserie la alta, lucru ce permite
valorificarea în totalitate a aptitudinilor fiecărui om și în același timp crește satisfacerea
nevoilor societății.
Evoluarea structurii profesiilor este determinată în perspectivă nu doar de revoluția
tehnico -științifică , dar și de valorile umane, fiindcă în funcție de aceste valori se realizează
modelarea societății și se hotărăsc obiectivele social -economice strategice, are loc
pregătirea viitorilor muncitori pentru în făptuirea respectivelor obiective.
Datorită revoluției tehnico -științifice și în corelație cu noile valori umane,
membrilor societății li se asigură un nou orizont cultural, lucru ce le permite antrenarea și
dezvoltarea creativității în toate profesiile.
Într-o strână interdependență cu progresul tehnico -științific și social -economic,
valoarea diferitelor profesii va fi diferită. Din acest punct de vedere și din alte studii
realizate, am ajuns la părerea ca profesiile pot fi grupate pe trei categorii:
– profesii de străpungere, asemeni muncitorilor care au inițiativa în principalele
direcții ale schimbării;
– profesii de dezvoltare, și anume cei care generalizează inovația primei categorii
de profesii;
– profesii de susținere, asemeni celor care preiau cu ro l de beneficiari inovația
realizata de prima categorie și garantează funcționarea echilibrată a societății.

45

Totuși, penru garantarea dezvoltării societății și a funcționării ei optime, mereu va
trebui ca anumite corelații dintre profesii să fie respectate.
În timpul revoluției tehnico -științifice, restructurării economiei naționale și a
schimbării structurii profesionale a forței de muncă, există o antiteză între elemente
referitoare la evoluția calificării. De exemplu: migrarea unui anumit număr din popula ția
ocupată în sectorul agriculturii și al industriei către sectorul terțiar este însoțită de o sporire
a nivelului pregătirii profesionale în cazul desfășurării activității în servicii, dar poate fi
însoțită și de o reducere a nivelului de pregătire atunc i când vorbim despre ramuri ale
serviciilor tradiționale. Totuși este de așteptat ca pe măsura trecerii timpului și pe măsura
ce evoluează tehnologia, să vedem o accentuare a caracterului ascendent al curbei
claificarii pentru ansamblul forței de muncă din România.
O influență ascendentă asupra calificării forței de muncă o are concurența produsă
de economia de piață. Acest lucru impulsionează cu forță preocuparea pentru ridicarea
calificării fiecărui individ în parte dar și a eficienței națiunii. Timpurile din ziua de azi nu
acceptă nici amatorismul dar nici lipsa de pregatire, astăzi trebuie sa fim pregatiți pentru
orice meserie, și să avem pregatirea necesară pentru cât mai multe domenii posibile.
Vremurile în care un om dobândea o profesie de pe băncile școlii și rămânea cu acea
profesie până la pensionare, au apus demult.
Noi suntem generația supranumită: „omu ` bun la toate.” În prezent, dinamica
pregătirii este influențată cu putere de preocuparea în ascensiune a omului pentru
dezvoltarea și afirmarea sa în totalitate și pentru realizarea sa cât mai completă ca ființă
umană. Economia de piață oferă factorului uman posibilitatea să depășească condiția de
simplu factor de producție, participând la viața social -economică împreuna cu aptitudinile,
satisfacț iile si interesele pe care le are.
Influențată de factorii menționați dar și de alții, dinamica calificării forței de muncă
în economia de piață garantează omului sa acționeze c u o eficiență ridicată specifică
cerințelor economiei de piață.

46

3.2. Corelația dintre învățământ și cererea de forță de muncă în
România
În perioada actuală, învățământul profesional a avut parte de o scădere față de anii
anteriori, lucru ce ne arată, în perspectiva mea, că România are nevoie de o mană de lucru
calificată profesional, și ca sistemul de învățământ actual nu a reușit să rezolve această
deficiență.

Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2016, pagina 308
Așa cum puteți observa în graficul de mai sus, învățământul profesional și
postliceal, au o pondere foarte scăzută comparativ cu celelate tipuri, asta desigur in
perioada 2010 -2011.

30.70%
27%4.60% 2.90%34.80%Figura 3.3 Absolvenții, pe niveluri de educație
2010 -2011
Învățământ gimnazial
Învățământ liceal
Învățământ profesional
Învățământ postliceal
Învățământ superior

47

În perioada 2015 -2016 situția arată astfel:

Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2016, pagina 308
După cum puteți observa în al doilea grafic, avem o creștere în sectorul postliceal.
Acest lucru denotă c ă în continuare sistemul de învățământ nu a gasit o modalitate pentru
rezolvarea acestei deficiențe. Defapt singurele sectoare care au avut parte de o ușoara
creștere sunt sectorul liceal și sectorul postliceal. Pe de o parte putem observa prin acest
lucru lipsa de interes a persoanelor, în privința calificării lor, cei mai mulți fiind
confortabili doar cu nivelul de educație și de calificare la nivel liceal și postliceal , iar pe de
alta parte pot afirma, ca nici sistemul actual de învățământ nu pune mare accent pe
calificarea viitoarei forțe de muncă, iar ca exemplu pot spune că nu există o îmbinare
echilibrată între măsurile teoretice predate și între practică. Deoarece eu consider ca ar fi 33.50%
34.10%2.10%6.40%23.90%Figura 3.4 Absolvenții, pe niveluri de educație
2015-2016
Învățământ gimnazial
Învățământ liceal
Învățământ profesional
Învățământ postliceal
Învățământ superior

48

42.20%
34.80%15.70%7.30%Figura 3. 5Ponderea absolvenților din învățământul liceal, pe tipuri de licee
2010 -2011
Licee teoretice inclusiv cele
informatice
Licee industriale
Licee economice și administrative
Alte liceeideal ca în concordanță cu teoria studiată în unitățile de învățământ să fie aplicate și în
practică acele noțiuni teoretice.
Totodată, datorită economiei de piață din România asistăm la o scădere a
interesului populației căt re liceele cu profil industrial, această tendință menținându -se și pe
viitor, urmând să fie acoperită cererea de muncitori pentru meseriile relativ noi, cu un
conținut deosebit de complex. În schimb, avem o creștere în liceel cu profil teoretic,
inclus iv lice ele cu profil informatic, și a celor cu profil economic. Această tendință va
continua și pe viitor fiind impusă de restructurarea economică. Este lesne de înțeles
interesul populației în liceele cu specializări informatice deoarece, din punctul meu de
vede re, suntem în mijlocul unui boom al tehnologiei și al informației. Niciodata până
acum, domeniul IT&C nu a avut o creștere atât de mare și de constantă. Cu toții suntem
conștienți de meritele românilor de peste hotare, în special în domeniul IT&C. Este
considerat în ziua de azi, un domeniu și o carieră de viitor. Singurul dezavantaj pe care il
găsesc eu acestui domeniu, este întocmai propria lui evoluție, deoarece este aproape
imposibil să ții pasul cu noțiunile teoretice ale acestui domeniu , iar într -un fi nal te poți
regăsi în postura în care ai ajuns sa fii „neactualizat”.

Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2016, pagina 309

49

46.70%
26.80%16.70%9.80%Figura 3. 6Ponderea absolvenților din învățământul liceal, pe tipuri de licee
2015 -2016
Licee teoretice inclusiv cele
informatice
Licee industriale
Licee economice și administrative
Alte licee

Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2016, pagina 309

După cum am menționat, în graficele de mai sus avem reprezentate graficele în care
se dovedește creșterea interesului populației pentru liceele teoretice si pentru domeniu
IT&C. Totuși prin acest lucru se dovedește ca există(cel puțin în acest domeniu) o c orelație
între învățământ și cererea de forță de muncă prezentă pe piață.
De asemenea se impune îmbunătățirea și reorganizarea învățământului profesional
în privința duratei și a programelor de studiu. Este necesară o corelație ce trebuie să asigure
absol venților o cultură generală bogată, lucru ce le va permite să se autoinstruiascp în
continuare sau să -și completeze studiile.
În perioada în care ne aflăm, până și învățământul superior (universitar) a avut parte
de un declin al numarului de studenți înscr iși făcând o comparație cu anii anteriori. Deși,
după o părere personală, situația actuală din țara noastră este un paradox. De ce? Deoarece
în ciuda necesarului de specialiști pe care piața muncii și situația economiei actuale îi cere,
asistăm la o scăder e a numărului de studenți înscriși de la un an la altul. Dacă în anul în
care eu am intrat la facultate, jumătate de studenți erau pe locurile d ela buget și jumătate

50

pe locurile de la taxă, acum locurile de la buget sun mai mult decat necesare, chiar redu se
din cauza numărului mic de studenți.

Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2016, pagina 310
În schimb, atunci cand vine vorba despre învățământul superior, situația este ceva
mai diferită.

Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2016, pagina 309 871842
705333
618157578705541653 535218
02000004000006000008000001000000
2010-2011 2011-2012 2012-2013 2013-2014 2014-2015 2015-2016Figura 3. 7Numărul de studenți pe ani
3%
9.20%
8.70%
24%
5.10% 6.10%22.20%4.80%12.90%4%Figura 3. 8Structura studenților, pe grupe de specializări, din
învățământul superior
Educație
Arte și științe umaniste
Științe sociale, jurnalism și
informații
Afaceri, administrație și drept
Științe naturale, matematică și
statistică
Tehnologiile informației și
comunicațiilor
Inginerie, prelucrare și
construcții
Agricultură, silvicultură și științe
veterinare
Sănătate și asistență socială
Servicii

51

Dacă analizați graficul 3.6, puteti observa ca ponderea cea mai mare o deține
domeniul economic și legislativ și cel al ingineriei și construcțiilor, în timp ce la polul opus
se afl ă domeniul ed ucației și al serviciilor. Contradictoriu cu situația din învățământul
liceal, unde cele mai cautate profiluri sunt cele teoretice și informatice, puteți observa, ca
în învățământul superior domeniul informatic ocupă un procent de doar 6,1%.
Pentru evoluți a intr -o direcție favorabilă a economiei, implicit a pieții muncii, este
necesară o reorganizare a învățământului superior astfel încât să garanteze pregatirea
specialiștilor necesari sa acționeze, într -un mod eficient, în condițiile de desfățurare a
activ ității. În continuare voi prezenta cateva idei pentru înfăptuirea unei reorganizări a
învățământului superior:
– este necesară impunearea ca pregatirea viitorilor specialiști să fie orientată cu mai
multă perseverență către viitor, in acest fel să se asigu re premisele necesare pentru
lichidarea rămânerii în urmă a economiei românești față de cea a țărilor dezvoltate. De
asemenea este necesar ca studenții să cunoască problemele globale cu care se confruntă
omenire, deci și țara noastră, pentru ca activitatea specialiștilor să poată contribui la
rezolvarea acestor probleme, ce privesc ca ultimă instanță, salvarea omului și a civilizației
pe care a creat -o în cursul istoriei.
– de asemenea,trebuie ca pregătirea de specialitate a studenților din învățământul
superior să fie integrată cu unele discipline compensatorii , astfel încât să fie garantată
dezvoltarea armonioasă a personalităților viitorilor specialiști. Până în prezent, în această
direcție, s -a manifestat o preocupare relativ slabă, ceea ce explică fa ptul că mulți
absolvenți au un orizont cultural și profesional îngust. Un asemenea orizont profesional și
culturalnu este favorabil preocupării pentru autoperfecționare, pentru contactul cu alte
discipline, pentru desfășurarea unei activități creatoare și nici pentru afirmarea cât mai
deplină a personalității umane. Dacă acționăm în direcții bine conturate, s -ar putea garanta
creșterea rolului învățământului superior în pregatirea specialiștilor necesari pentru
dezvoltarea unei economii moderne și competiti ve în România.

52

3.3. Necesitatea unei pregătiri economice adecvate forței de muncă
Restructurarea și amplificarea pregătirii economice a forței de muncă din România,
sunt impuse din două motive:
– schimbarea de la tipul de conducere supercentralizat l a cel descentralizat a
activității economice, în special pe baza privatizării;
– garantarea unor șanse cât mai mari și reducerea riscului în relațiile concurențiale
unde sunt antrenați agenții economici.
Pentru asigurarea une eficiențe sporite a calificări i, în condițiile economiei de piață,
este benefic să fie inclusă, în toate cazurile, cel puțin un minim de cunoștiințe economice.
Fară această componentă nu este posibilă nici fructificarea deplină a nivelului de pregătire
atins de fiecare individ și nici utilizarea eficientă a resurselor mareriale pe care le posedă.
Este lesne de înțeles că în cadrul economiei de piață este amplificat rolul economiștilor,
specialiștilor necesari să adopte soluții de maxima eficienț ă pentru transformarea
economică a țării. Astfel decizia economică este un mare act de importanță pentru orice
agent economic, și persoana desemnată sa o elaboreze deține rolul cheie în activitatea
respectivă.
Această categorie de specialiști trebuie să posede o anumit ă pregătire teoretică,
ancora tă în realitățile și necesitățile economiei dar și de o experiență practică pentru a
putea acționa în concordanță cu cerințele pieței. Actuala economie ne solicită specialiști în
domeniul economiei cu o înaltă competență profesională, să aibă cunoștiințe de
marketing, management și să aibă inițiativă și spirit întreprinzător. În situația în care
econ omițtii trebuie să iși asume rol ul de manageri în cadrul firmelor, ei vor obține atribuții
noi fiind nevoiți să acorde prioritate activității de concepție și să gândească tot mai mult în
perspectivă. Având în vedere profesionalismul de care trebuie să dea dovadă tinerii
economiști, învățământul economic fiind nevoit să transmită o paletă largă de cunoștiințe
care să permită înțelegerea, în întreaga lor complexitate, a mecanismelor, instituțiilor și
instrumentelor specifice economiei actuale.
În acesd mod, viitorii specialiști în economie vor putea contribui în mod efectiv la
soluționarea problemelor cu care se confruntă economia noastră, garantând integr area
eficientă a acesteia în structurile economice ale Europei. Cu toții știm că inginerii sunt o
categorie de specialiști ce dețin un rol principal în activitatea de conducere pe toate
coloanele vieții noastre economice. Deocamdată inginerii se află în fr untea secțiilor de
producție, a compartimentului de cercetare și proiectare, a majorității serviciilor și

53

birourilor funcționale din fiecare firmă, ocupând un loc și în consiliile de administrație ale
întreprinderil or. În același timp, specialiștii în econ omie dețin cea mai mare pondere în
organele de conducere la nivel macroeconomic. Considerând faptul că inginerii sunt
nevoiți să îmbine, în hotărârile pe care le iau, raționamentele de ordin tehnic cu cele de
ordin economic, în etapa actuală este necesar î mbunătățirea pregătirii lor economice, ca ei
să fie capabili să acționeze cu o eficiență ridicată în condițiile economiei actuale.
Competențele economice ale inginerilor își pun amprenta asupra competitivității
întreprinderilor, în care îndeplinesc funcții manageriale și asupra orientării ramurilor și
subramurilor pe care le dirijează, asupra eficienței relațiilor economice externe ale țării.
Astfel, consider că viitorii specialiști în domeniul tehnic sunt nevoiți să aibă un orizont
economic bine definit nu doar pentru nivelul microeconomic ci și pentru nivelul
macroeconomic pentru a putea rezolva cu competență problemele ce se vor pune la toate
nivelurile de activitate în care vor fi implicați. Este de înțeles că orizontul economic larg al
studenților poat e fi format doar prin includerea în planul de învățământ a fiecărei facultăți a
unor discipline cu caracter economic, pentru care să se aloce un fond de timp
corespunzător.
Acesta este motivul pentru care se impune îmbunătățirea continuă a prevederilor
din planurile de învățământ pentru facultăți și disciplinele cu caracter economic, cât și
garantarea unei conexiuni cât mai bune între conținutul acestor discipline și cerințele
economiei actuale. Altă categorie de spcialiști ce trebuie să dispună de o largă gamă de
cunoștiințe economice o constituie juriștii, în special cei care prin natura profesiei lor, se
ocupă de problemele juridice ale firmelor, trebuie sa cunoască temeinic fenomenele,
procesele și tendințele din economia națională și mondială. De asemen ea, o atenție sporită
trebuie să fie acordată și asigurării cunoștiințelor economice adecvate pentru cadrele cu
pregătire medie, care, la rândul lor pot aduce o contribuție la înfăptuirea progresului în
domeniile în care acționează. În ziua de azi pe toate etapele î nvățământului nostru dar în
mod special în învățământul superior economi c, juridic și tehnic, este necesar să se acorde
o atenție deosebită studierii economiei politice de pe poziția intereselor naționale, scop
care poate fi realizat acționându -se pe următoarele căi:
– tratarea cu pri oritate a problemelor actuale și de perspectivă ale economiei
românești, având în vedere „noua” economiei a României;
– valorificarea mai intensă în predare a gândirii economice și utilizarea fară
exagerare a literaturii din țările dezvoltate, cu privire la tendințele economiei;

54

– studierea economiei politice de pe poziția intereselor economice ale României (nu
ale unor oameni flămânzi de avere și fără scrupule), pentru ca viitorii specialiști în
economie să po ată fi formați cu spiri del răspundere pentru realizarea acestor interese;
– tema privind circuitul economic mondial să scoată în evidență interesele
organizățiilor internaționale și a țărilor implicate în acest proces complex, pentru ca viitori
specialișt i să poate gestiona relațiile economice externe ale țării noastre conform cu
interesele naționale.
Odată cu intensificarea preocupărilor pentru pregătirea economică adecvată a forței
de muncă din România va contribui la imbunătățirea și la evoluția intr -o direcție favorabilă
a economiei țării noastre.
3.4. Preocuparea firmelor pentru perfecționarea forței de muncă în
România
Înfăptuirea țării noastre la eonomia de piață are în vedere creșterea preocupării
fiecărei firme în direcția în creșterii nivelului de calificare a angajatilor săi, pentru a se
putea integra cât mai favorabil în noile tendințe ale progresului tehnico -științific și pentru a
obține, pe acest fapt, o profitabilitate crescută a activității economice desfățurate. Astfel,
progresul tehnico -științific trebuie să provină din interiorul firmei prin găsirea motivațiilor
necesare mobilizării ansamblului de lucrători în jurul acestui obiecțiv necesar pentru noi
toți. Totuși pentru a beneficia de finalitatea menționată anterior, perfecționarea pregăti rii
forței de muncp din cadr ul firmelor trebuie să se desfăș oare având în vedere anumite
cerințe:
– în primul rând garantarea unor cunoștiințe temeinice și desigur obiective a
nivelului de pregătire a tuturor angajaților, fiind bazătă nu doar pe evidențier ea studiilor și
a diferitelor forme de perfecționare parcurse, dar și pe informațiile cu privire la
preocupările și aptitudinile pe care le manifestă fiecare angajat în funcția ce o deține, dar și
în afara ei;
– în al doilea rând trebuie ca activitatea de ascensiune a calificării personalului să
fie centrată pe obiectivele de ordin straegic ale firmei. Prin intermediul acestei activități,
este necesar să se garanteze condiții cât mai favorabile pentru soluționarea problemelor
dificile și complexe cu care fi rma se va confrunta în viitor, și anume:
a) realizarea unor performanțe din domeniul calității;
b) diminuarea costurilor de producție;
c) cucerirea unui anumit segment de piață.

55

Bazată pe soluționarea unor probleme asemănătoare, perfecționarea pregătirii
profesionale va contribui substanțial la sporirea profitului și a veniturilor angajaților
dovedindu -și eficiența.
– în al treilea rând, este necesara garantarea unui conținut adecvat pentru
perfecționarea pregătirii profesionale a fiecărei categorii de ang ajați, în special a
managerilor. Desfășurarea și participarea la un curs de instruire ori de specializare va
contribui practic la creșterea competenței angajaților, și de asemenea este necesar să
prezinte interes pentru activitatea desfățurată de ei.
– in al patrulea rând trebuie să fie garantate condiții dintre cele mai bune pentru
realizarea procesului de ascensiune a calificării angajaților pentru fiecare firmă în parte.
Pentru calitatea acestui proces sunt importante toate condițiile, dar doua dintre el e sunt
decisive:
a) garantarea unui material documentar adecvat și suficient cantitativ;
b) utilizarea unor specialiști cu înaltă pregătire, în special sub aspect pedagogic.
Cu o garantare optimă a condițiilor de mai sus, poate fi realizat și un conținut
bogat, modern pentru fiecare formă de îmbunătățire a pregătirii.
În tabelul de mai jos vă voi prezenta numărul cadrelor didactice care au
posibilitatea de a pregăti personalul angajat în scopul creșterii calificării lor.
Tabelul 3.1 Personalul didactic capa bil de pregătirea angajaților
2010/2011 2011/2012 2012/2013 2013/2014 2014/2015 2015/2016
Personal
didactic 252.953 247.487 245.174 248.016 244.551 237.443
Învățământ
liceal 59.609 59.380 57.080 56.843 55.913 55.409
Învățământ
profesional 116 64 150 142 251 376
Învățământ
posliceal și
de maiștri 1124 7 1678 1933 1866 1796
Învățământ
superior 29.746 28.365 27.555 28.211 27.772 26.949
Sursa datelor: Anuarul Statistic al României, pagina 313
– nu în ultimul rând, trebuie să se stimuleze interesul tuturor angajaților pentru
participarea lor efectivă la progresul organizat de firmp pentru ascensiunea calificării.
Acest tip de participare este concretizat prin creșterea gradului de competență a f iecărui

56

angajat și stimularea cea mai potrivită se realizeaza prin promovarea în raport cu nivelul de
competență atins. Pe baza cerințelor enumerate mai sus, conducerea fiecărei firme poate
garanta perfecționare pregătirii profesionale a angajaților în int erdependență cu cerințele
economiei actuale.
Tabelul 3.2 Persoanele cuprinse in cursuri de formare profesională
2010 2011 2012 2013 2014 2015
Total 39987 54751 47733 36949 40265 43402
Șomeri 37979 52788 46643 36124 37438 40371
Persoane
care
beneficiază
de servicii
gratuite de
formare
profesională 825 1014 431 427 439 632
Persoane
care nu
beneficiază
de servicii
gratuite de
formare
profesională 1183 949 659 398 1923 2086
Persoane
care
beneficiază
de servicii
gratuite
de evaluare
și certificare
de
competențe – – – – 125 184
Persoane
cuprinse în
programe
de ucenicie – – – – 340 129
Au încheiat
pregătirea
în cursuri
organizate 30.692 50.906 35.043 82.617 84.152 91.688
Șomeri care
au urmat
cursuri
finanțate 23.480 33.713 18.640 31.321 29.754 25.099

57

din bugetul
asigurărilor
pentru
șomaj
Șomeri care
au urmat
cursuri
organizate
din alte
fonduri 1702 10.210 7591 4803 7684 15.272
Persoane
care
beneficiază
de servicii
gratuite de
formare
profesională
finanțate
din bugetul
asigurărilor
pentru
șomaj 413 608 267 36.551 37.877 41.187
Persoane
care au
început
cursurile
în anul
anterior 4297 5776 8158 9544 8731 10.072
La cererea
persoanelor
fizice
interesate 601 506 382 390 99 58
La cererea
operatorilor
economici 199 93 5 8 7 –
În pregătire 6391 9848 9374 10.092 8564 9933
Au
întrerupt
cursurile 1406 2180 2219 1855 1804 1915
Sursa datelor: Anuarul Statistic al României, pagina 146
După cum puteți observa în tabelul de mai sus cifrele sunt suficient de mici în
raport cu numărul total al persoanelor angajate , totalul persoanelor ce urmează cursuri de
calificare reprezintă doar 0.50852 % din totalul persoanelor angajate. Cu toate acestea,
totalul persoanelor care urmează cursuri de calificare are o evoluție foarte dinamică pe

58

parcursul anilor studiați, și puteți observa acest lucru în graficul de mai jos.

Sursa: Contribuție proprie , datele preluate de pe Anuarul Statistic al României, pagina 146
Ascensiunea calificării este o dilemă a fiecărei firme și a fiecărui angajat, dar
desigur și a fiecărei țări. Locul ocupat de fiecare țară în economia mondială,
competitivitatea serviciilor și produselor sale, eficiența relațiilor economice externe depind
de preocuparea fiecărei țări pentru perfecționarea pregătirii profesionale a cetățenilor săi pe
tot timpul vieții active. Ca reprezentant al țării, statul trebuie să garanteze anumite condiții
pentru ascensiunea calificării tuturor oamenilor ce muncesc, totuși un rol important îi
revine statului în privința perfecționării profesionale a guvernanților din viața ec onomică, a
managerilor.
Actuala economie a României a adus în actualitate problema formării și
perfecționării cadrelor didactice pentru o asemenea economie, problema managementului.
Aceasta impune managementul ca principal mijloc d e conducere a sistemelor economico –
sociale. Datorită acestei necesități a fost reînființat centrul de perfecționare a pregătirii
cadrelor de conducere din întreprinderi(CEPECA), ca o unitate de învățământ
postuniversitară aflată în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Soci ale. Pentru
garantarea perfecționării unui număr cât mai mare de cadre de conducere, în așa fel încât
ele să acționeze în mod eficient în condițiile economiei actuale, această unitate trebuie să
dispună de o bază materială modernă si desigur de un corp de specialiști de cea mai înaltă
competență. Astfel, pe langă efortul realizat de statul român, trebuie să existe și un sprijin
internațional. În același timp consider că ar fi util un schimb de experiență cu renumite
centre din țările cu o economie dezvoltat ă, orientate pe formarea managerială
postuniversitară. 3998754751
47733
369494026543402
0100002000030000400005000060000
2010 2011 2012 2013 2014 2015Figura 3. 9Evoluția participanților la cursuri de calificare

59

De asemenea, un rol important în procesul de perfecționare a pregătirii profesionale
a specialiștilor în special a celor care îndeplinesc funcții manageriale, revine doctoratului.
Acest tip de învățămâ nt postuniversitar permite unu număr mare de ingineri, economiști si
altor categorii de specialiști să poata aborda și să soluționeze multe din problemele
dezvoltării economiei românești.
Drept urmare a afirmației de mai sus în următoarele tabele vă voi pr ezenta numărul
salariaților cu studii superioare:
Tabelul 3.3 Totalul salariaților pe nivel de pregătire
Anul 2014 Anul 2015
Total 42.963 43.448
Pregătire superioară din care: 34.517 36.666
Studii doctorale și programe
postdoctorale 16.983 17.267
Studii superioare de licență,
master și/sau cursuri și studii
postuniversitare 16.978 18.859
Studii superioare de scurtă
durată 556 540
Altă pregătire(exclusiv
superioară) 8446 6782
Sursa datelor: Anuarul Statistic al României, pagina 454
Tabelul 3.4 Salariații pe nivel de pregătire din sectorul mediului de afaceri
Anul 2014 Anul 2015
Sectorul mediului de afaceri 11.681 11.646
Pregătire superioară din care: 8850 9607
Studii doctorale și programe
postdoctorale 1014 868
Studii superioare de licență,
master și/sau cursuri și studii
postuniversitare 7495 8432
Studii superioare de scurtă
durată 341 307
Altă pregătire(exclusiv
superioară) 2831 2039
Sursa datelor: Anuarul Statistic al României, pagina 454
Tabelul 3.5 Salariații pe nivel de pregătire din sectorul guvernamental
Anul 2014 Anul 2015

60

Sectorul guvernamental 12.555 12.621
Pregătire superioară din care: 8732 8816
Studii doctorale și programe
postdoctorale 3975 4138
Studii superioare de licență,
master și/sau cursuri și studii
postuniversitare 4589 4501
Studii superioare de scurtă
durată 168 177
Altă pregătire(exclusiv
superioară) 3823 3805
Sursa datelor: Anuarul Statistic al României, pagina 454

Tabelul 3.6 Salariații pe nivel de pregătire din sectorul învățământului superior
Anul 2014 Anul 2015
Sectorul învățământ superior 18.517 18.883
Pregătire superioară din care: 16.747 17.952
Studii doctorale și programe
postdoctorale 11.910 12.134
Studii superioare de licență,
master și/sau cursuri și studii
postuniversitare 4796 5776
Studii superioare de scurtă
durată 41 42
Altă pregătire(exclusiv
superioară) 1770 931
Sursa datelor: Anuarul Statistic al României, pagina 454
Făcând o scurtă analiză a datelor din tabelele de mai sus, pot afirma c ă România
posedă o mană de lucru calificată corespunzător pentru a prelua o mare parte din cele mai
importante probleme ale economiei românești și de asemenea capabili din punct de vedere
al pregătirii lor profe sionale, să instruiască la rândul lor și alte persoane. Spre beneficiul
nostru, puteți observa că numărul lor este în creștere în anul 2015 față de anul 2014, mai
exact o creștere cu 485 de persoane într -un an. Poate ca nu este un număr foarte mare de
persoane dar gândiți -vă, că la rândul lor, fiecare salariat cu studii superioare necesare
pregătirii viitorilor specialiști poate „antrena” unu număr de cel puțin 30 de persoane . Cu
un simplu calcul matematic rezultă că acele 485 de persoane înregistrate în plus în anul

61

2015, pot „antrena” la rândul lor un total de 14.550 de persoane(aceasta este doar o
previziune personală) .
Ținând cont de faptul că în România activează un număr important de economiști,
trebuie să se acționeze în direcția perfecționării pregatirii lor profesionale, pentru înzestrara
acestor specialiști cu un set de cunoștiințe performante în domeniul economiei de piață. O
astfel de inițiativă a avut -o Asociația Generală a Economiștilor din România(AGER).
Cursurile organizate de către AGER sunt pe două profiluri: marketing -management și
finanțe -contabilitate, acestea fiind dispuse la rândul lor pe două trepte: postliceal și
postuniversitar. Durata lor este de doua -trei luni, programate în așa fel încât să ofere
cursanților posibilitatea de a își desfășura restul activităților. Cu toate că aceste cursuri au
fost vizitate în general de către economiști, au fost și ingineri cu specializări diferite.
Pentru mărirea gra dului de cuprindere a diferitelor categorii de specialiști în activitatea de
perfecționare a pregătirii profesionale din cadrul AGER, este necesară o diversificare a
profilului în funcție de solicitările primite.
Un rol f oarte important în perfecționarea f orței de muncă utilizate în firme și în
special în cele private, revine patronatului și camerei de comerț și industrie. Combinarea
formelor colective de perfecționare a pregătirii profesionale cu autoperfecționarea
angajaților exercită o influență preponde rent pozitivă atât asupra rezultatelor prezente, dar
și a celor de perspectivă ale firmei, putând garanta sporirea eficienței economiei țării
noastre și integrarea și evoluția pozitivă în economia globală.
Principalul factor răspunzător de dinamicitatea fo rței de muncă este evoluția în
sine. Progresul tehnico -științific a creat modificări ale rolului pe care îl are omul în
societate și în economie. Omul a creat tehnologia pentru a -l ajuta în tot ceea ce face, dar în
același timp tehnologia ”l -a împins” pe o m să -și mărească volumul de cunoștiințe pe care
le deține și să capete o experiență diferită față de predecesorii lui. Unicul mod prin care
omul, factorul uma, forța de muncă își poate crește volumul de cunoștiințe este prin
sistemul educațional, astfel și sistemul de educație a trebuit să evolueze și să țină pasul cu
noile schimbări survenite dea lungul timpului. Noile timpuri împreună cu schimbările
aferente, ne -au arătat ca avem nevoie de o pregătire economică, și nu doar pentru cei ce
acționează în dome niu. Un minim de cunoștiințe economice, poate avea un efect
extraordinar, la o scară largă. Până și firmele care acționează la noi în țară s -au convins de
acest lucru, și tot mai multe firme organizează înainte de angajare cursuri de calificare și
pregătir e a viitoarei forțe de muncă.

62

Capitolul 4. Concluzii și propuneri
Prin această lucrare de cercetare științifică, am dorit să aflu mult mai detaliat ce
este și cum funcționează piața muncii din România și să transmit mai departe aceste
informații. Pentru început am aflat că piața muncii reprezintă pilonul principal în orice tip
de economie și că este vitală înțelegerea principiilor și mecanismele care stau la baza ei.
De ce este atât de importantă? Deoarece conține și gestionează cel mai important factor d e
producție, factorul uman. De asemenea datorită importanței pe care o are piața muncii, este
și deosebit de complexă, putând fi foarte ușor influențată atât din interiorul ei prin
organizare dar și din exterior, de alte piețe și alți factori naturali, pol itici, economici etc.
Datorită dinamicii și imprevizibilității acestei piețe, o bună „colaborare” cu
celalate piețe nu este o opțiune ci o necesitate. De exemplu, datorită neadaptării la
economia de piață a proceselor pieței monetare a produs anumite bariere, conducând la o
evoluție negativă a ambelor piețe.
Și pe planul intern al pieței muncii, organizarea ei este tot o necesitate, de aceasta
depinzând buna funcționare a pieței. Dintr -o organizare corespunzătoare și eficientă a
acesteia, va rezulta o utilizare eficientă și rațională a factorului uman în orice activitate
economică. Desigur această organizare este înfăptuită pe baza unor legi, și pe modelele
țărilor cu o economie dezvoltată, iar Uniunea Europeana vine în sprijinul acestei organizări
cu anumite legi.
Totuși pe cât de important este factorul uman în piața muncii, și nu numai , el nu
poate să stagneze. Și nu fac referire la mobilitatea propriu -zisă a omului, ci la evoluția lui
în materie de cunoștiințe și experiențe pe care le dobândește dea lungul vieții. Astfel, omul
se află intr -o continuă cautare pentru locul de muncă ideal(în viziunea fiecăruia), iar pentru
a-și ușura căutările are nevoie să -și actualizeze cunoștiințele. Din acest motiv, instituțiile
de învățământ s -au conformat cu evoluț ia lumii și și -au actualizat baza de informații pe
care le transmit mai departe. Chiar și companiile au ajuns la concluzia că este în avantajul
lor să „educe” viitoarea forță de muncă cu un minim de cunoștiințe economice.
Propunerea mea pentru buna funcțio nare a pieței muncii, este ca cei ce se ocupă de
organizarea și funcționarea ei, să se inspire de la țările cu o economie dezvoltată și să
aplice pe situația și posibilitățile din România, căci ar fi o mare greșeala să copieze acele
modele. Fiecare țară ar e o situție diferită, și nu poate fi aplicată o strategie universală.
Trebuie analizată situația noastră și pe baza modelelor străine să se realizeze buna
funcționare a pieței muncii din România.

63

Bibliografie
Cărți și articole:
1. Ioan D. Adumitrăcesei, Ni colae G. Niculescu, Piața forței de muncă, Editura tehnica
Chișinău, Iași, 1994
2. Orio Giarini, Patrick M. Liedtke, Dilema ocupării forței de muncă și viitorul
muncii, Editura ALL BECK , 2001
3. Anuarul Statistic al României 2016
Resurse Web:
1. http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014 -domenii/munca/mobilitatea –
fortei -de-munca – 1.06.2017 -15:00
2.http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014 -domenii/munca/programe -si-
strategii/51 -munca/ocuparea -formarea -profesionala -si-mobilitatea -fortei -de-munca/2640 –
%202013 -02-04-documente -nationale – 15.05.2017 – 12:00
3.http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/anuarul_statistic_al_ro
maniei_1.pdf – 21.05.2017 – 13:00
4. http://www.scritub.com/economie/Piata -Muncii1431841115.php – 2.06.201 7 –
12:00

5.http://www.rasfoiesc.com/business/economie/Continutul -caracteristicile -si95.php
– 2.06.2017 – 12:00

6.http://documents.tips/documents/piata -muncii -5608d15cab6cc.html – 2.06.2017 –
12:00
7.http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/legislatie/munca2/mobilitatea -fortei -de-
munca/7 -legislatie -interna -2.06.2017 – 12:00
8. www.insse.ro 9.04.2017 – 18:00