SPECIALIZAREA ECOLOGIA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI [311720]

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” [anonimizat],

DR. ING. ANCA MĂCIUCĂ

ABSOLVENT: [anonimizat] – 2014

Cuprins

1. INTRODUCERE 3

1.1. Așezarea geografică și limitele 3

1.2. Istoricul cercetărilor 5

2. SCOP, OBIECTIVE, MEODE DE CERCETARE 7

2.1. Scopul studiului 7

2.2. Obiectivele studiului 7

2.3. Metode de cercetare 8

3. ANALIZA IMPACTULUI ANTROPIC în ORAȘUL dolhasca 9

3.1. Impactul antropic asupra solurilor 9

3.1.1. Factorii pedogenetici 10

3.1.2.Caracterizarea claselor de soluri ( după OSPA Suceava) 12

3.1.3. Solurile degradate și suprafețele afectate de degradare 14

3.2. Impactul antropic asupra apei 21

3.2.1.Resursele de apă 21

3.2.2.Poluarea resurselor de apă din Dolhasca 24

3.3. Impactul antropic asupra pădurilor și a pășunilor 29

3.3.1. Factorii care determină și influențează vegetația 30

3.3.2. Pădurile 31

3.3.3. Supraexploatarea pădurilor 33

3.3.4. Suprapășunatul 40

3.4. Specii invazive 46

3.4.1. Specii de plante alohtone invazive 47

3.4.2. Specii invazive din arealul orașului Dolhasca 47

4. Concluzii 57

Bibliografie 59

1. INTRODUCERE

1.1. [anonimizat] (fig.1.), [anonimizat] a acestora.

Orașul are spre administrare și următoarele sate: Probota, Gulia, Poienari, [anonimizat], Siliștea-Nouă și Budeni.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], fie pe culme.

[anonimizat]-geografice, [anonimizat], ape, vegetație, faună și soluri.

Fig.1. [anonimizat], constituie partea sudică a Podișului Sucevei (fig.2), [anonimizat], respectiv Dealul Mare ce străjuiește pe stânga Siretul.

Limitele teritoriale ale orașului sunt date de următoarele coordonate: nord – 470 28’ 35” [anonimizat] – 470 21’ 25” [anonimizat] – 260 43’ 48” [anonimizat] – 260 31’ 37” longitudine estică.

Fig.2 [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], vegetația specifică fiind a pădurilor cu frunze caduce.

Limita nordică a [anonimizat] (județul Botoșani), spre est comunele Lespezi și Sirețel (județul Iași), [anonimizat] (județul Iași) [anonimizat].

[anonimizat] o suprafață de 110 km2.

[anonimizat], [anonimizat] a localității, procesul de intervenție umană asupra ecosistemelor naturale fiind direct proporțional cu posibilitățile din ce în ce mai mari de modificare a mediului și totodată creșterea numerică a populației.

1.2. Istoricul cercetărilor

Spațiul geografic aferent orașului Dolhasca nu a fost cercetat în mod special ecologi, studii de specialitate pe arii mai largi, care evident cuprind și zona de confluență a Siretului cu Șomuzul Mare, au fost realizate, iar pe cele mai semnificative le vom aminti în cele ce urmează.

Primele referiri cu caracter științific complex apar în monumentala operă a marelui cărturar Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei). Aici autorul a introdus capitole despre vegetația și animalele zonei, relief, locuitori și ocupațiile lor, despre împărțirea administrativ-teritorială a acelor vremuri și multe altele, care constituie cele mai valoroase mărturii despre trecutul ținuturilor moldovenești din acea perioadă și chiar anterior.

Ecologia își croiește drum, în țara noastră, începând cu sec. al XX-lea, mai întâi prin Iuliu Prodan, botanist, cu studii în protejarea mediului, apoi prin marele savant Alexandru Borza, ctitorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca, care pune bazele geobotanicii.

Cercetări asupra pădurii au realizat: Al.Beldie, V.Stănescu, N.Donița, C.Bândiu, iar în ceea ce privește ecologia animalelor terestre în România, Andrei Bâznoșanu este primul care demonstrează interacțiunea dintre specii, precum și relațiile acestora cu mediul abiotic.

După al doilea război mondial cercetarea ecologică, orientată atât către elaborarea marilor lucrări de sinteză asupra teritoriului României, dar și către latura practică, aplicativă, a continuat seria cercetărilor monografice ale localităților, reliefului, etc., unele cu aspecte speciale. Un rol deosebit l-au avut colectivele didactice de la catedrele de ecologie ale universității „Al. I. Cuza” Iași și Universitatea București, precum și, cu întreruperi, ale Institutului Pedagogic Suceava, devenit azi Universitatea „Ștefan cel Mare”.

Revenind la cercetări, trebuie să remarcăm reflectarea zonei în monografia județului Suceava realizată în 1973 de I. Iosep, N. popp și D. Paulencu, sub egida Academiei Române. Problematica zonei este atinsă și în lucrări de sinteză mai ample: Podișul Moldovei. Natură. Om. Economie de V. Băcăuanu și colab. (1980).

O importanță deosebită o prezintă lucrarea Geografia României volumul IV, apărută în Editura Academiei Române (1992).

Simion Radion, Costică Brânduș și Marius Cazacu în lucrarea “Asupra teraselor râului Șomuzului Mare avale de Fălticeni”, fac o serie de referiri asupra evoluției văii râului și racordarea teraselor acestuia cu ale Siretului, precum și influența asupra mediului a modificărilor în timp a reliefului

Se menționează de asemenea și lucrarea Monografia comunei Dolhasca, realizată de profesorii Drăguța și Laurențiu Străpuc, editată în anul 2005, precum și Studiul geografic al orașului Dolhasca, lucrare a profesorului Vasile Gagiu, în ambele lucrări fiind importante referiri la condițiile naturale care se constituie în biotopul care favorizează viețuitoarele specifice, dar și relațiile complexe create în timp între locuitorii orașului Dolhasca și mediul în care aceștia trăiesc.

2. SCOP, OBIECTIVE, MEODE DE CERCETARE

2.1. Scopul studiului

O lucrare de licență este un corolar al întregii activități precedente în calitate de student. Baza oricărui demers în această direcție, atunci când cercetarea se referă la localitatea din care provii, nu poate să fie decât activitatea practică în teren, contactul direct cu natura oferind posibilitatea de a valorifica cunoștințele teoretice din cei trei ani de studiu.

Calitatea mediului în care trăim, influențată de activitățile umane, în special odată cu utilizarea pe scară largă a tehnologiei, este o preocupare majoră a specialiștilor, care au reușit să impună norme ce trebuie respectate de cei care desfășoară activități economice și nu numai.

Scopul studiului este reprezentat de evidențierea caracteristicilor mediului din orașul Dolhasca, de evaluarea stadiului actual al calității apelor și solurilor, sub influența activităților antropice, efectele asupra indivizilor, populațiilor diferitelor specii dar și asupra biocenozei cu biotopul specific, precum și identificarea unor soluții de ameliorare.

2.2. Obiectivele studiului

Prin activitățile de cercetare a localității natale îmi doresc să realizez o fotografie cât mai fidelă a influenței activităților umane asupra mediului. Activitățile pe care le voi desfășura au în vedere următoarele obiective:

1. În ceea ce privește repartiția spațială a solurilor, a calității acestora, cu o privire mai atentă asupra celor degradate, îmi propun, pe lângă observarea directă în teren, corelarea acestora cu informațiile din lucrarea realizată în anul 2000 de OSPA Suceava.

2.Verificarea calității apei din râurile Siret și Șomuzul Mare, precum și din fântâni. Obținerea de informații din măsurătorile precedente din bazele de date de la Direcția Județeană a Apelor dar și din alte lucrări de specialitate.

Punerea în evidență a consecințelor poluării apelor asupra ecosistemelor dar și asupra populației, măsuri de diminuare sau chiar de neutralizare a poluării.

3. Localizarea zonelor defrișate din arealul orașului Dolhasca, precum și a celor în care se practică excesiv pășunatul.

Coroborarea datelor din teren cu cele de la instituții cu atribuții în administrarea terenurilor, în special pentru a reliefa extinderea și intensitatea supraexploatării resurselor forestiere și a suprapășunatului.

4.Identificarea speciilor invazive, evidențierea importanței acestora pentru ecosistemele din arealul localității, precum și a urmărilor acțiunii acestora, mai ales a celor agresive.

2.3. Metode de cercetare

Contactul direct cu mediul înconjurător, cercetarea acestuia sub aspectul calității componentelor sale, valorificarea cunoștințelor acumulate în anii de studiu, îmbinarea teoriei cu practica, mai ales că ecologia impune în primul rând activitate în teren, necesită și adoptarea unor metode de cercetare specifice.

Cercetările s-au realizat preponderent pe teren, observarea fiind determinantă, caracterizată prin credibilitate și obiectivitate.

Observarea fenomenelor din arealul cercetat nu trebuie făcută separat, ci în strânsă legătură cu toate elementele componente.

Principalele modalități de concretizare a observării sunt:

observarea pajiștilor pe care se practică pășunatul excesiv și culegerea de date pentru evaluarea extinderii impactului negativ;

observarea versanților despăduriți, precum și a efectelor ce decurg asupra lor mai ales în ceea ce privește stabilitatea, dar și asupra ecosistemului forestier; analiza extinderii efectelor negative

identificarea zonelor poluate cu resturi menajere, stabilirea celor responsabili, precum și a modalităților de ecologizare

Documentarea se sprijină pe diferite mijloace, și anume: bibliografie, hărți, schițe, blocdiagrame, date statistice etc. Deosebit de importantă este utilizarea informațiilor de pe internet, cu posibilitatea de a studia hărți, de a măsura distanțe, date altimetrice, date despre mediu etc.

De un real folos sunt informațiile obținute, prin documentare, de la primărie, ocolul silvic, unitățile economice din localitate, de la localnici, etc.

3. ANALIZA IMPACTULUI ANTROPIC în ORAȘUL dolhasca

3.1. Impactul antropic asupra solurilor

Solul este stratul superficial, extrem de fragil, de la suprafața scoarței terestre, denumit și edafotop, care este vital pentru plante și implicit pentru animale, calitatea acestuia fiind dependentă de evoluția biotopului și a biocenozei, aportul de masă organică fiind esențial.

Solul este acea îmbinare perfectă între organic și anorganic, realizată în tip îndelungat, pe care omul încearcă să-l utilizeze la maxim, consecințele care decurg din acest lucru fiind previzibile.

Schimbările climatice pot modifica rapid capacitatea de a asigura substanțe nutritive plantelor, deșerturile, zonele acoperite de zăpadă sau gheață, dar și suprafețele enorme de soluri degradate sunt elocvente în acest sens; de asemenea, societatea umană, prin activitățile sale, de multe ori necoordonate în direcția protejării mediului, are și ea o contribuție importantă. Astfel, prin realizarea căilor de comunicație și a construcțiilor, prin cultivarea terenurilor și chiar prin intervenții în zonele acoperite de păduri se modifică extrem de mult mediul natural, fapt evidențiat prin structura fondului funciar al orașului Dolhasca (fig.3).

. Fig.3 Structura fondului funciar în orașul Dolhasca (ha) (După PUG Dolhasca)

Degradarea antropică a solurilor are ca principale consecințe un impact major asupra vegetației, nu de puține ori însă urmările sunt mai grave. Astfel, un versant despădurit, favorizează șiroirea care duce la eroziunea în adâncime, formarea în timp a ogașelor și ravenelor sau chiar a unor organisme torențiale. În funcție de roca parentală, pe versant, se pot produce curgeri de noroi sau alunecări de teren în prezența argilei.

De asemenea la precipitații torențiale, în lipsa arborilor, apa ajunge mai rapid în albia râurilor, astfel încât se creează condiții pentru ieșirea din matcă, provocând inundații.

Învelișul de sol se caracterizează printr-o mare diversitate în arealul orașului Dolhasca. Amprenta, mai mult sau mai puțin vizibilă a factorilor zonali (clima și vegetația), ca și marea varietate a factorilor pedogenetici locali (microrelief, litologie, apă freatică) determină această diversitate a învelișului de sol la nivelul văilor, atât în sens longitudinal, cât și în sens transversal.

În analiza pedogeografică s-a folosit și studiul efectuat de OSPA Suceava (2000).

Acesta mi-a fost de ajutor, mai ales în ceea ce privește repartiția teritorială a solurilor, dar și în direcția întreprinderii unor măsuri ameliorative, pe diferite zone ale terenurilor agricole, pentru a mări fertilitatea acestora.

3.1.1. Factorii pedogenetici

Relieful are un rol de prim ordin în varietatea solurilor prin: altitudine, panta versanților, fragmentare, expoziția versanților, aceste caracteristici favorizând o mare diversitate în ceea ce privește pedogeneza.

Influența reliefului în repartiția solurilor se manifestă prin distribuirea diferită a căldurii și umidității, în funcție de microrelief (culme, luncă, versant) cât și prin expoziția versanților, astfel pe versanții cu înclinare mai pronunțată, materialul solificat este mai ușor de îndepărtat prin eroziune, formând soluri subțiri, în care lipsesc orizonturile de suprafață.

Versanții care sunt expuși radiației solare, cu expoziție sudică și estică, au un indice radiativ mai mare, datorită evaporației intense sunt mai puțin umezi, solurile fiind mai puțin evoluate, iar pe cei mai umbriți (cu expoziție nordică și vestică), au favorabilitate pentru formarea pădurilor, solurile sunt ceva mai evoluate și au un conținut mai bogat în humus.

Pe formele joase de relief, respectiv în luncile celor două râuri, solurile sunt de tipul aluviosolurilor, pe formele plane și pe culmile înalte, sunt soluri cu grade diferite de pseudogleizare. Pe versanții mai abrupți, cu eroziune accentuată, regăsim atât erodosoluri cât și asociații de soluri (Studiul OSPA Suceava, 2000).

Clima este un factor important în formarea solurilor, influențând pedogeneza, î prin aportul de apă și de căldură. Clima influențează indirect și formarea părții organice, bioacumularea, ceea ce duce la dezvoltarea vegetației, care se constituie în principala sursă de materie organică a solului.

Formarea solurilor, din arealul orașului, a beneficiat de 565 mm/an, o evaporație de 500 mm/an și o temperatură anuală de 8°C, iar vântul duce la o intensificare a evapotranspirației, care favorizează ascensiunea apei în sol (Arhiva statiei meteo Dolhasca).

Apele freatice și stagnante

Excesul de apă imprimă, anumite particularități, procesului de solificare, cel mai adesea cu caracter negativ.

După perioada de umezire excesivă se formează soluri pseudogleizate moderat cu umezire de durată scurtă, slab pseudogleizate. Acestea însumează o suprafață de 294,1 ha, excesul de umiditate determinând întârzierea însămânțatului și efectuarea lucrărilor agricole cu greutate. Pentru scurgerea apei sunt necesare rigole, afânare adâncă sau drenuri.

Solurile din lungul râurilor sunt puternic influențate de nivelul ridicat al apei freatice, iar apele care băltesc, rezultate în urma ploilor afectează, formarea solurilor în zonele respective.

Vegetația

Vegetația contribuie la formarea humusului prin rădăcinile care se descompun. Resturile organice, care ajung în sol, depind de caracteristicile plantelor. Plantele anuale contribuie mai mult la acumularea materiei organice din sol. Solul este atât habitat natural cât și produs biologic. Vegetația influențează și regimul hidric al solului, astfel în condițiile vegetației de pădure, pedogeneza este îndreptată frecvent spre podzolire, rezultând soluri acide, cu fertilitate redusă și o slabă porozitate.

Fauna solului

Lumea animală din sol este constituită din microfaună și macrofaună.

Microfauna este formată din rotifere și protozoare , care apar frecvent în solurile cu umiditate mai mare și contribuie la descompunerea materiei organice, la fel ca și o serie de bacterii anaerobe și aerobe .

Macrofauna solului este reprezentată de cârtiță (Talpa europaea), șoareci (Microtus arvalis), etc. Mai întâlnim viermi și insecte, în special în solurile cu textură mai ușoară și mai fertile. Importanța acestora în procesele de formare a solului este mare deoarece prin activitatea lor provoacă în sol schimbări fizico-mecanice, chimice și microbiologice.

Este cunoscut efectul benefic al viermilor din pământ asupra morfologiei și chimismul solului, realizând un amestec al solului, care împreună cu prelucrarea chimică a acestuia, îi conferă o stare structurală bună. Excrementele viermilor sunt mai bogate în substanțe organice, azot, calciu schimbabil, decât solul. Canalele formate de râme, reprezintă spații necapilare, care înlesnesc mișcarea apei și a aerului. Viermii prelucrează o cantitate enormă de substanțe organice, care alung în sol, sub forma resturilor vegetale.

O mare influență asupra evoluției solurilor o exercită și animalele domestice. Pășunatul intens creează condiții de ariditate ridicată, deoarece solul bătătorit devine mai uscat.

3.1.2.Caracterizarea claselor de soluri ( după OSPA Suceava)

Clasa cernisoluri (67,3 ha)

Aceasta clasă însumează solurile care au ca diagnostic orizontul A molic.

Ocupă suprafețe mici, mai însemnate fiind la marginea satului Siliștea Nouă și între satele Probota și Gulia.

Sunt favorabile pentru cereale, pășuni și fânețe.

Clasa luvisoluri (1661,2 ha)

Din această clasă fac parte solurile care au ca diagnostic un orizont Bt – argiloiluvial.

Vegetația naturală, sub care s-au format și evoluat, este reprezentată prin păduri cu frunze caduce.

Apa din precipitații străbate mai ușor orizonturile superioare, dar greu pe cele argiloiluviale, din această cauză apare pseudogleizarea. De asemenea, aprovizionarea cu substanțe nutritive și activitatea microbiologică sunt mai anevoioase.

Luvisolurile predomină, la contactul suprafețelor agricole cu pădurea, în special în Probota, Siliștea Nouă, Budeni și Valea Poenei (fig.4).

Au favorabilitate pentru pomi fructiferi, dar și pentru pășuni și fânețe.

Fig. 4 Ponderea claselor de soluri din zona agricolă a orașului Dolhasca (ha)

(OSPA Suceava, 2000)

Clasa cambisolurilor (341,6 ha )

Aceste soluri se caracterizează prin prezența unui orizont B cambic.

Sunt dispersate în zonele înconjurate de pădure din localitățile Dolhasca, Probota și Poiana, dar și în alternanță cu luvisolurile în arealul localităților Siliștea Nouă și Budeni.

Datorită însușirilor favorabile, aceste soluri au o fertilitate naturală bună, putând fi cultivate cu pomi fructiferi, porumb, trifoi, cartofi, secară, grâu, etc.

Clasa hidrisolurilor (294,1 ha)

Din această clasă fac parte solurile care s-au format și evoluat în condițiile de exces de apă, permanent sau temporar, sau din precipitații și au drept caracter diagnostic un orizont G, gleic.

Numele de hidrisoluri, derivă din greacă, hidros însemnând apa. Aceste soluri au o pondere mai mare pe stânga Siretului, pe terasa de 4-7 m din arealul satului Siliștea Nouă, determinând realizarea unor canale de drenaj, pentru eliminarea excesului de apă. De asemenea, le întâlnim în apropierea Siretului, ca foste albii părăsite ale acestuia. Se pot cultiva legume, mai ales varza.

Clasa Protisolurilor (2532,6 ha)

Protisolurile sunt soluri neevoluate și au ca diagnostic un orizont Aluviosolurile (1980,9 ha). Sunt soluri constând din material aluvial, pe cel puțin 50 cm grosime.

Pe suprafața solului predomină umiditatea în exces. Se suprapun aproape în totalitate luncile râurilor Siret și Șomuzul Mare, dar și zonele de vărsare ale pâraielor mai mari: Valea Poienei, Pârâul lui Pulpă și Turbata.

Se poate cultiva porumbul, sfecla de zahăr și cea furajeră, suprafețe extinse fiind acoperite de pășuni (fig.5) mai ales în apropierea albiei celor doua râuri.

Solurile din zona de pădure

Condițiile specifice de pedogeneză din zona de pădure, care ocupă o suprafață de 4328 ha, au favorizat prezența în proporție de 70% a fagului, respectiv a solurilor cambice, în special pe versanți și pe culmile dealurilor, aproximativ 20% fiind luvisoluri, mai ales pe malurile afluenților celor două râuri, în lunci, în zonele inundabile fiind soluri aluviale, care favorizează arborii iubitori de apă, cum ar fi; plopul, salcia, arinul răchita.

3.1.3. Solurile degradate și suprafețele afectate de degradare

Acțiunea antropică este prezentă de-a lungul întregului areal, dar este mai greu de identificat în procesul de pedogeneză.

Fig.5 Orașul Dolhasca – Harta solurilor (după Gagiu, 2008)

Defrișarea în masă a vegetației arborescente favorizează eroziunea eoliană și torențială pe terenurile expuse vânturilor sau în pantă pe terase și versanți, iar inundațiile au întrerupt, pe suprafețe apreciabile, procesul de pedogeneză.

Excavațiile pentru captările de apă potabilă, de extracție a rocilor de construcție și pentru canalizări au dus la decopertarea învelișului de sol pe suprafețe apreciabile, în dreptul localităților Budeni, Dolhasca și Siliștea Nouă (fig.6).

Fig.6 Excavații în lunca Siretului (original)

Omul poate contribui, îmbunătățind structura și textura solului printr-o agrotehnică adecvată, la sprijinirea dezvoltării procesului de pedogeneză în condiții normale.

Clasa antrisolurilor (109,9 ha)

Antrisolurile sunt soluri influențate puternic de activitatea umană, incluzând și erodosolul, care datorită eroziunii sau decopertării prezintă un profil trunchiat, în așa fel încât orizonturile rămase nu permit încadrarea într-un anumit tip de sol.

Principalele suprafețe acoperite cu aceste soluri sunt situate lângă pădure, la extremitățile localităților Valea Poienei și Budeni, dar și pe abrupturile sudic și nordic al Dealului Viei (fig.7), explicabil prin faptul că acum 18 ani acestea erau susținute de pomii fructiferi ai fostei livezi. Sunt acoperite, de regulă, de pășuni și fânețe.

Fig.7 Organism torențial pe Dealul Viei, cauzat de eroziunea în adâncime a solului (original)

Asociații de soluri în zonele cu alunecări (291,6 ha)

Alunecarea presupune trecerea versantului într-o stare de instabilitate, deplasarea masei de pământ (deluviul) face ca să se deplaseze și solurile cu orizonturile lor, fiind favorizată în special de precipitațiile abundente, de pantă și prezența argilei.

Fig.8 Pășuni într-o zonă cu alunecări în satul Poiana (original)

Configurația morfologică în zonele cu alunecări este recentă, cu crăpături adânci, fără vegetație, cu material parental adus la zi. De multe ori acest material este umezit de izvoarele de coastă care se împotmolesc în masa deluvială.

Suprafețele acoperite cu aceste soluri sunt lângă păduri, mai ales în satele Probota, Gulia, Poiana și Siliștea Nouă, fiind în strânsă legătură cu defrișarea acestora (fig.9). În cea mai mare parte pe aceste soluri sunt pășuni și fânețe.

Soluri poluate cu deșeuri

Poluarea solurilor de către oameni, prin activitățile economice desfășurate sau chiar prin ceea ce rezultă zilnic în propria gospodărie, este cu atât mai accentuată cu cât comunitatea este mai puțin organizată în realizarea salubrizării, gestionarea gunoaielor fiind una dintre problemele majore ale ecologiștilor.

Orașul Dolhasca, putem spune că a rezolvat problema gunoaielor doar pe jumătate, deoarece colectarea a fost rezolvată prin intermediul unei societăți comerciale, care a câștigat licitația organizată de primărie, societate care, după spusele responsabilului cu probleme de mediu, ing. Bucovanu Gheorghe, se deplasează după un orar săptămânal, prin toate satele, pe toate străzile. Gunoaiele sunt transportate la groapa ecologică de la marginea orașului Suceava, unde sunt sortate.

Cu excepția zonei centrale, toate străzile și celelalte spații sunt lăsate în grija cetățenilor, astfel este explicabil de ce vom găsi gunoaie aruncate pe marginea Șomuzului Mare, pe lângă pâraie, sau de multe ori, pe marginea drumurilor.

Fig.9. Gunoaie pe marginea pârâului Valea Poienei și pe o pajiște (original)

Pentru a putea face o analiză a situației poluării cu gunoaie a solurilor, m-am deplasat pe marginea râului Șomuzul Mare, de la intrarea în oraș până la vărsarea în Siret, pe marginea pârâului Valea Poienei, până la vărsarea în Șomuzul Mare, pe străzile din Dolhasca și Valea Poienei, precum și în lunca Siretului, pe malul drept, din Sândeni până la podul spre Budeni. Am identificat zonele afectate de depozitarea deșeurilor, am evaluat extinderea lor și am inventariat natura și cantitatea fiecărui tip de deșeu în parte.

Situația pe teren se prezintă astfel:

– în Valea Poienei :

-strada principală este curată, cu două excepții, peste drum de școală, în lunca pârâului, în apropiere de magazin, pe o suprafață de aproximativ 2 ari, sunt resturi de cărămidă, peturi de bere și ambalaje de plastic pentru dulciuri, iar în apropiere de colțul de pădure, de pe dreapta, care desparte ”Poiana” de ”Vale”, spre pășunea comunală, sunt două zone acoperite de gunoaie, cu o suprafață de aproximativ un ar, în care sunt pungi de plastic, peturi de bere și alte resturi menajere.

– pe celelalte 9 străzi mai mici, am găsit 6 zone cu gunoaie, însumând aproximativ 4 ari, pe care sunt: peturi de bere, ambalaje mici de plastic, cauciucuri uzate de mașină.

– pe lângă pârâul valea Poienei am identificat 11 zone, însumând aproximativ 7 ari, cu: pungi de plastic, cauciucuri uzate, peturi, numeroase resturi de haine.

-în Dolhasca :

-strada principală, de la benzinăria spre Budeni, până la ieșirea spre Fălticeni, este curată, cu trei excepții: zona de lângă școală, aproximativ un ar, unde sunt ambalaje mici de dulciuri, zona parcului, de lângă gară, 2 ari, unde am numărat ambalaje pentru dulciuri, peturi de bere, ambalaje metalice de suc, pungi de plastic, numeroase hârtii, precum și zona de lângă școala principală, 2 ari spre Fălticeni cu: pungi de plastic, doze de suc, de ambalaje de dulciuri, numeroase hârtii (fig.10).

Fig.10 Acțiune de strângere a gunoaielor (original)

– pe celelalte străzi: 7 puncte principale cu gunoaie, dintre care 5 în marginea orașului, însumând aproximativ 11 ari, care totalizează: cauciucuri uzate (în apropiere de Șomuz, spre podul dinspre Gulia), pungi de plastic, de ambalaje pentru dulciuri, de peturi.

– pe marginea Șomuzului mare: 3 zone principale, cu aproximativ 3 ari, două lângă cele două poduri, iar una în dreptul fostei stații de epurare, cu următoarele deșeuri: cauciucuri uzate, o baterie uzată, pungi de plastic, peturi, resturi de haine, inclusiv în arborii de pe margine, unde au ajuns de la inundații, alte resturi menajere și de construcție

– pe marginea Siretului: două zone cu resturi de construcție, apoi 3 zone cu: anvelope de mașină, pungi de plastic, peturi, resturi de haine, suprafața estimată fiind de 5 ari.

Tabelul 1 Deșeurile găsite pe teren

Deși am putea spune că cei 38 de ari (tabelul 1) nu reprezintă o suprafață prea mare, totuși este vorba pe de o parte de vizibilitatea pe care o au gunoaiele, aspectul lor neplăcut, nemaivorbind de situația poluării de pe marginea apelor și de la marginea orașului, cu efecte negative asupra ecosistemelor respective.

Efectele negative ale pungilor de plastic și a pet-urilor:

pungilor de plastic și pet-urilor le trebuie aproximativ 400 de ani pentru a se degrada; spre comparație unei țigări îi sunt necesare 3 luni, unei hârtii 4 luni, unui chibrit 6 luni iar unui lemn 15 ani:

in timpul arderii acestora, pungile de plastic emit gaze nocive pentru mediu, cum ar fi dioxina, gaze care produc boli de plămâni și de rinichi:

de asemenea, pungile de plastic și pet-urile sunt o problemă pentru zonele de colectare a deșeurilor, atât ca volum și manipulare, dar și pentru zona adiacentă, fiind purtate de multe ori de vânt ;

efecte negative animalelor terestre, se referă la faptul că acestea pot produce sufocarea, dar întrerup și digestia animalelor care le consumă, astfel că se estimează un deces la trei luni pentru animalele care au în habitatul lor animal astfel de deșeuri;

pungile din plastic și pet-urile formează acele “bălți” în care se dezvoltă microorganisme periculoase pentru biocenoze, inclusiv insecte care pot transmite malaria;

pungile de plastic și pe-urile înfundă canalizarea, producând pagube importante dar și, poluarea zonelor respective;

pungile de plastic costă o gospodărie între 30-50 lei pe an;

pungile de plastic, sau bucăți din acestea sunt un pericol pentru ihtiofauna de pe Siret și Șomuzul Mare, ingerarea acestora determinând sufocarea;

În ceea ce privește efectele asupra solurilor, acumularea în timp a unor cantități importante de pungi de plastic și de pet-uri, determină diminuarea calității acestora prin blocarea circuitului normal al substanțelor în sol, dar și îngreunarea lucrărilor agricole.

Dozele pentru băuturi răcoritoare, fabricate mai ales din aluminiu, au o durată de degradare de aproximativ 100 de ani. Degradarea acestora încarcă solul cu substanțe cancerigene, cu efecte negative asupra viețuitoarelor. Deși în Dolhasca numărul acestor deșeuri este destul de mic, colectarea selectivă a acestora și reciclarea sunt acțiuni benefice și binevenite pentru protejarea mediului

Bateriile de acumulatori sunt printre cele mai periculoase deșeuri, astfel încât sunt norme stricte pentru colectarea, depozitarea și valorificarea acestora. Acestea sunt de diferite mărimi, de la cele minuscule, utilizate la funcționarea ceasurilor de mână, până la cele de camioane. Evident că poluarea se realizează și prin mărimea acestora, respectiv prin cantitatea de poluanți pe care o conțin.

Bateriile conțin metale grele, cum ar fi : mercur, nichel, plumb, cadmiu, litiu, dar și lichid care favorizează formarea electricității, ca acidul sulfuric, extrem de periculos la atingere, putând determina rănirea suprafețelor care intră în contact.

Mercurul dintr-o baterie de ceas poate polua 500 l de apă.

Scurgerea acumulatorilor pe sol, provoacă modificarea calității acestuia, deoarece poluanții ajung în plante, acestea sunt consumate de om și de animale, efectele fiind: alergii, pierderi de memorie, sterilitate, cancer sau boli de inimă.

Cu toate că am găsit o singură baterie de acumualtori, de autoturism, aruncată la gunoi, cred că este de datoria noastră a tuturor în astfel de situații să facem un gest minim, de protejare a mediului, să anunțăm autoritățile locale, lucru pe care eu l-am făcut.

3.2. Impactul antropic asupra apei

Formarea resurselor de apă precum și regimul acestora sunt influențate de condițiile geologice și fizico-geografice. Scurgerea de suprafață și cea subterană sunt influențate, mai ales, de condițiile de climă adăugându-se și alți factori cum ar fi: relieful, solul, structura geologică, vegetația și activitatea umană. Dintre acești factori cei climatici, se estimează că au un impact de 80%.

3.2.1.Resursele de apă

Precipitațiile atmosferice asigură completarea resurselor de apă, ne referim la cei 565 mm/an, însemnând 565 l./m2/an, potențialul evaporației determinând pierderile din bilanțul hidrologic. Podișului Sucevei, în care este situat orașul Dolhasca, se încadrează la zonele cu umiditate variabilă.

Influența reliefului are un dublu caracter și anume: o influență directă exercitată prin fragmentarea precum și prin pantele reliefului unde se formează scurgerea superficială, care determină deplasarea apelor freatice, și influența indirectă (mai importantă), prin care se formează zonalitatea verticală a climei, a scurgerii și cantității apei freatice.

Influența vegetației prezintă două aspecte: vegetația arborescentă contribuie la formarea unui sol mai afânat ca în locurile libere, mărindu-se permeabilitatea acestuia pe de altă parte, și influența directă, dinamică, mărind rezistența solului la eroziune.

Solurile au o influență importantă în procesul realizării scurgerii superficiale precum și în procesul alimentării apelor din subteran prin infiltrații. Solul joacă rolul de intermediar între scurgere și factorii climatici, avându-se în vedere faptul că acesta reprezintă stratul superficial al uscatului, unde se formează scurgerea superficială.

Apele subterane sunt rezultanta constituției geologice, cu alternări de strate impermeabile si a modulu de alimentare. Apele subterane sunt stocate în depozite argilo-marnoase cuaternare precum și .în nisipurile si gresiile sarmatice. Acestea se clasifică în : ape freatice și ape de stratificației.

Apele curgătoare sunt consecința circuitului apei în natură, preiau surplusul de apă de pe uscat, datorat precipitațiilor care nu au reușit să se infiltreze în scoarță , precum și al apelor subterane care sunt alimentate în același fel.

Principalele ape curgătoare, din Dolhasca (fig. ), sunt râurile Siret și Șomuzul Mare .

Siretul (S= 44014 km2; L = 726 km; Q=222 m3/s, la vărsare) – foto 5.1

Siretul este un râu care izvorăște din Carpații Ucrainei, de sub vârful Lungul (1382 m).

Bazinul Siretului cuprinde versanții estici ai Carpaților Orientali dar și o parte din Podișul Moldovei. Încă de la izvor își formează o vale transversală, de tip montan cu pante în jur de 10 m/km. În aval Siretul își lărgește valea, devenind un adevărat culoar, având un curs de tip submontan până la vărsare.

La ieșirea din teritoriul orașului Dolhasca, Siretul are o suprafață a bazinului de 5874 km2 și o lungime de 263 km, panta râului pe acest sector fiind de cca.0,5 ‰.

Toată suprafața orașului Dolhasca, respectiv 110 km, face parte din bazinul hidrografic al Siretului, iar principalul afluent este Șomuzul Mare. Ceilalți afluenți sunt pâraie cu lungimi de câțiva km, Trestioara și Pârâul lui Pulpăi care drenează satul Probota, pe stânga fiind pâraie care își au izvorul în Dealul Mare, și traversează satele Siliștea Nouă și Budeni, pâraie: Turbata și Râmnic.

Scurgerea solidă este determinată de gradul de acoperire a terenurilor cu vegetație, gradul de coeziune și duritatea rocilor. Pe terenurile împădurite turbiditatea medie variază între 1-1,5 kg/m3, iar pe terenurile în cultură, din zonele arabile, turbiditatea se dublează, ajungând la peste 2 kg/m3. Scurgerea solidă fluctuează pe parcursul anului.

Scurgerea solidă a râului Siret, are valori ce sunt cuprinse între 28-2064 g/m3, creșterea fiind mai accentuată în timpul precipitațiilor torențiale din sezonul cald, iar maxima, cu valoarea de 10,7 kg/m3 a fost stabilită în anul 1969. Valorile minime se înregistrează iarna, deoarece predomină precipitațiile solide sub formă de ninsoare.

Râul Șomuzul Mare izvorăște din nordul orașului Fălticeni, din Masivul Ciungilor, și parcurge până la vărsarea în Siret, în sud-estul orașului, 46 de Km. Râul primește, pe lungimea cursului său, 23 de afluenți pe stânga și 21 de afluenți pe dreapta.

Fig.11 Rețeaua hidrografică din arealul orașului Dolhasca (V.Gagiu, 2008)

Panta redusă precum și lunca inundabilă a Șomuzului, au determinat cele mai importante lucrări de desecare din județul Suceava, lucrări în suprafață ce însumează peste 7000 ha, 4800 ha fiind teren arabil.

Șomuzul Mare primește următorii afluenți mai importanți pe teritoriul orașului Dolhasca (fig. 11).

Valea Poienei – este un pârâu ce izvorăște aproape de Dealul La Trei Hotare (476 m), lungime fiind de aproximativ 7 km, afluent pe partea dreaptă al Șomuzului Mare, vărsarea fiind în dreptul satului Valea Poienei. Primește la rândul său ca afluenți pâraiele : Pârâul Zăvoarelor, Caradaica și Șuierul.

Velnița – își are izvorul în Dealul Ursarilor (405m), o lungime de aproximativ 4 km, și este afluent pe dreapta al Șomuzului Mare, locul de vărsare fiind în dreptul satului Gulia.

Scurgerea lichidă a Șomuzului Mare este de 1,94 m3/s la Dolhești (înregistrări 1980-2007), care reprezintă o scurgere medie de 4,85 l/s/km2, dar foarte oscilant la nivel lunar. În perioada anilor 1980-2007, valoarea cea mai ridicată s-a înregistrat în luna aprilie, de 2,88 m3/s, iar valoarea cea mai scăzută, în luna noiembrie fiind de 1,33 m3/s.

Volumul anual al scurgerii apei este de 54,91 mil. m3 de apă, adică, debitul Dunării pe parcursul a trei ore.

Scurgerea solidă

Vara au loc cele mai importante creșteri ale debitului solid, valorile relative fiind de 2,28 kg/s, iar iarna sub 0,24 kg/s.

Debitul maxim s-a înregistrat în luna iunie 1988, cu 3,09 kg/s, iar debitul minim în februarie 1995, valoarea fiind de 0,2 kg/s.

3.2.2.Poluarea resurselor de apă din Dolhasca

Poluarea apelor ca urmare a activităților comunităților umane are efecte dintre cele mai grave asupra ecosistemelor acvatice în special, dar chiar și asupra populației comunității respective.

În orașul Dolhasca sursele de poluare a apelor sunt:

– apa menajeră, care în cea mai mare parte ajunge în pânza freatică;

– toaletele care nu sunt dotate cu fose;

– gunoaiele aruncate în cele două râuri, care astfel, se poate spune că devin adevărate gropi de gunoi, ceva mai mici odată cu colectarea acestora de către o firmă de salubrizare;

– fertilizanții de toate tipurile și pesticidele, ajung în sol, fiind dizolvați de către apa din precipitații și transportați, prin gravitație spre pânza freatică, precum și spre apele curgătoare.;

– necolectarea uleiurilor de la mașini, în condițiile în care în orașul Dolhasca sunt peste 700 de autoturisme și 40 de tractoare, un schimb de ulei al acestora pe an însemnând, aproximativ 3,5 tone, poate determina poluarea apei prin deversarea acestora direct pe sol, sau în apa râurilor.

Efectele negative ale pesticidelor și a îngrășămintelor chimice asupra sănătății populației și a biocenozelor au fost și sunt studiate, problema majoră care se pune este dacă putem contrapune agricultura ecologică cu necesitatea producțiilor mari care sunt condiționate de lupta cu dăunătorii și cu asigurarea nutrienților. Printre cele mai vechi utilizări o reprezintă piatra vânătă (sulfatul de cupru), însă în prezent s-a dezvoltat o întreagă industrie cu mii de produse chimice.

Printre produsele periculoase este DDT-ul, utilizat în culturi, dar și pentru combaterea insectelor de pe animale (țânțari, purici, păduchi), expunerile pe termen lung fiind asociate cu bolile cronice, fiind găsit, e drept în cantități infime în ouă, fructe, legume și carne.

Hexaclorbenzenul este un ”compus chimic obținut prin substituirea atomilor de hidrogen din benzen cu atomi de clor, întrebuințat la combaterea mălurii grâului” (www.dexonline.ro).  Acesta este un fungicid, insolubil în apă, fiind solubil însă în eter, cloroform și benzen. Hexaclorbenzenul are aspect solid, fiind cristalin sub formă de ace albe. Doza de peste 0,13mg/kg masă corporală, este periculoasă. Urmările ingerării acestuia sunt: slăbiciune, dermatoze, leziuni cutanate, debilitare. Este extrem de răspândit în mediul înconjurător, fiind detectat în organismele, apa și solul din toată lumea.

Heptaclorul se prezintă sub formă de cristale albe, insolubile în apă, dar solubile în solvenți organici. Are efecte nocive asupra biocenozelor, la om afectând sistemul imunitar.

Pesticidele se acumulează în primul rând în plante, care reprezintă baza nutriției și determină efecte în lanț, concretizate într-o sensibilitate sporită a rinichilor și ficatului, pierderea în greutate, efectele negative, datorită cantităților mici ingerate, declanșându-se după o perioadă mai lungă.

Uleiurile uzate deversate în râuri sau pe sol, cu posibilitatea de a ajunge în pânza freatică, sunt periculoase atât pentru oameni cât și pentru ecosistemele naturale.

Pe lângă toxicitatea proprie a uleiurilor industriale, acestea, în funcționarea motoarelor se încarcă cu metale, de asemenea uleiurile nu se diluează în apă, astfel încât pe râuri formează o peliculă care împiedică oxigenarea apei, având efecte negative majore asupra ecosistemelor acvatice afectate.

Dejecțiile care ajung în apele curgătoare sau în pânza freatică au efecte dintre cele mai periculoase, putând provoca îmbolnăviri intestinale prin ingerarea de microorganisme periculoase, cum ar fi Escherichia coli sau alte boli printre care, mai periculoasă este hepatita A.

Caracteristicile hidrochimice ale apei râului Siret (sursa – APM Suceava)

Apa râului Siret prezintă o mineralizare medie, cuprinsă între 296-427 mg/l, iar duritatea între 0,6-18,5 grade. Indicatorii se încadrează în limitele de potabilitate, cu excepția Fe.

Amoniacul a fost determinat în concentrații peste limitele admise. A fost determinată prezența fenolilor, 0,008-0,04 mg/l, cantitate ce face apa nepotabilă.

Principalii indicatori de mineralizare, în 2012, aveau următoarele valori:

reziduu fix : 410-470 mg/l; duritate totală: 15,1-16 grade;

duritate temporară: 15,1-16 grade; Fe: 0,72 mg/l;

Mn: absent; suspensii: 24-35 mg/l; KmnO4: 28,4-42,3 mg/l;

CBO5: 6,4-8,9 mg/l.

Din datele de mai sus se poate concluziona că în râul Siret, în amonte de Dolhasca și pe teritoriul orașului, se deversează poluanți, care determină valori peste limite ale amoniacului, cauzat în principal de deversările de dejecții animale. De asemenea ponderea fenolilor face apa din Siret nepotabilă. În ceea ce privește fenolii aceștia se datorează pe de o parte tipurilor de soluri, cu exces de umiditate din zonele de luncă, a mlaștinilor oligotrofe și eutrofe încărcate cu materii organice, ale căror ape se revarsă periodic în râu dar mai ales activităților antropice, respectiv prelucrarea lemnului și deversarea reziduurilor specifice, avându-se în vedere multitudinea de astfel de puncte de lucru din bazinul superior al râului.

Amoniacul este principalul produs al catabolismului amino-acizilor și este sintetizat prin acțiunea bacteriilor asupra proteinelor din intestin și prin hidroliza glutaminei în rinichi. Ficatul înlătură cea mai mare cantitate de amoniac prin circulația portală fiind transformat în uree. Când nivelul este prea mare în sânge afectează echilibrul acido-bazic precum și activitatea cerebrală, aceleași efecte avându-le și asupra celorlalte specii de mamifere. Plantele îl absorb ca și nutrient, utilizând azotul.

Fenolii sunt produse toxice care pătrund în interiorul celulei, solubilizând lipidele, acționează asupra sistemului nervos central producând hipotermie și paralizarea centrului vasomotor. Ei pot fi absorbiți și prin piele, fiind extrem de solubili în apă.

Oxidabilitatea apei se determină cu KmnO4 probă care identifică substanțele organice, fiind un indicator extrem de important, putând fi detectată poluarea. Rezultatul oxidabilității apei se exprimă în mg echivalent oxigen, cu conținutul de oxidant la un litru de apă.

STAS 1342-91 admite pentru conținutul de substanțe organice în apa potabilă limita de 10 mg KmnO4/dm3 apă, valorile fiind de aproximativ 3 ori mai mari.

CBO5 reprezintă consumul biochimic de oxigen la cinci zile, în mg/l, necesar pentru oxidarea biochimică, la o temperatură de 20C, a materiilor organice, în condiții de întuneric. Este un indicator utilizat din 1898 în Statele Unite, pentru monitorizarea stațiilor de epurare. Conform STAS 1342-91 valorile normale trebuie să fie de 4-6 mg/dm3, fiind depășit cu puțin și acest indicator.

Pe râul Șomuzul Mare, pe data de 17 ianuarie 2001, s-a produs un dezastru ecologic, prin deversarea accidentală a unei cantități foarte mari de cianură și amoniac, de la fosta fabrica Chimia Fălticeni, după privatizare Metadet. Accidentul ecologic s-a produs datorită neglijenței celor care au câștigat licitația de valorificare a fierului vechi, astfel încât prin tăierea unei vane de inox, din zona rampei de încărcare s-a scurs cianură care a dus la depășirea de 130 de ori a nivelului maxim admis pe râul Șomuzul Mare, conform măsurătorilor APM Suceava. Consecințele au fost otrăvirea a 150 tone de pește pe Șomuzul Mare și Siret.

Cianurile, utilizată după cum se știe și în procesul de obținere a aurului, de unde și problema ecologică, ajunsă de importanță națională, de la Roșia Montană, din Munții Apuseni, reprezintă substanțe toxice de mare periculozitate, distrugând microorganismele și, în condițiile în care ajunge în apă, de cele mai multe ori accidental, prezintă efecte ireversibile asupra organismului uman, precum și asupra ecosistemelor. Această otravă arde căile respiratorii, iar în situația unor doze mai mari se intră în comă, moartea fiind inevitabilă. Acest lucru s-a întâmplat cu viețuitoarele de pe Șomuzul Mare în 2001.

Conform raportului pe 2012 a APM Suceava (tabelul 2), calitatea apei râului Șomuzul Mare, la punctul hidrologic Dolhești, este bună privind ponderea de nitrați și moderată, în ceea ce privește fosfații.

Siretul, la Bucecea are starea ecologică bună pentru nitrați și foarte bună pentru fosfați (tabelul 2).

Tabelul 2. Calitatea apei râurilor din județul Suceava, pentru anul 2012, în raport cu nitrații și fosfații

(Sursa: APM Suceava)

Fosfații reprezintă o sursă importantă de hrană pentru plante, utilizarea lor prin intermediul îngrășămintelor chimice fiind concludentă în acest sens. Utilizarea în exces, în condițiile transportului acestora spre apele freatice și cele curgătoare, poate determina, pe de o parte diminuarea cantității de oxigen și crearea de condiții pentru eutrofizare, iar pe de altă parte pot fi purtători de metale grele:plumb, cupru, nichel.

Nitrații sunt o sursă importantă de azot pentru plante (NO3), excesul acestora, care ajunge în diverse surse de apă produc poluarea acesteia, iar la o concentrație mai mare de 10mg/l, apa devine nepotabilă, efectele asupra organismului uman, precum și al altor specii de animale, se concretizează printr-o anomalie sanguină care poate fi fatală la copiii mai mici de șase luni (baby-blue).

Faptul că în orașul Dolhasca, cu excepția celor două brutării, activitatea industrială lipsește, pentru mediu este un beneficiu, astfel că poluanți produși de acest tip de activitate nu se regăsesc.

Deși s-a derulat un program de extindere a rețelei de apă, această însumând 22 km la nivelul orașului, nu este aceeași lungime a rețelei de canalizare, care măsoară doar 4 km, respectiv partea central a orașului. Dacă în trecut a funcționat o stație de epurare și decantare, în prezent această stație, care este localizată la aproximativ 500 m aval de podul peste Șomuzul Mare spre Gulia, este scoasă din funcțiune (fig.12).

Fig.12 Stația de epurare părăsită și o gură de vizitare a unei zone de decantare (original)

Nu sunt date certe cu privire la calitatea apei fântânilor, fapt ce din punctul meu de vedere constituie un pericol la adresa sănătății populației, situație pe care o regăsim cu siguranță în cvasitotalitatea zonelor rurale din România, deoarece, pentru a avea o situație clară și corectă ar fi necesare măsurători cu o frecvență mare în toate fântânile. Campania firmei de valorificare a apei ”Aqua Carpatica”, prin care se dorește realizarea unei hărți a calității apei din România, în ceea ce privește ponderea nitraților, ar putea fi un bun exemplu pentru guvernanți, realizând același lucru dar având în vedere raportarea măsurătorilor la nivelurile permise ale tuturor poluanților.

3.3. Impactul antropic asupra pădurilor și a pășunilor

Viața de zi cu zi zilele a locuitorilor din Dolhasca zonă a fost inf1uențată de pădure .

Locuințele lor, stânele și morile, bisericile, mobilierul și căruțele au avut în lemnul din pădure un prieten de neprețuit .

Pădurea semnifică ecosfera însăși, fiind o entitate geografică de prim rang, este impresionantă prin dimensiunile arborilor și forma acestora, ca și prin bogăția și diversitatea elementelor care o compun.

Este ca un mecanism viu, mare și complicat, iar plantele și celelalte viețuitoare – piesele care îl fac funcțional.

Pajiștile au hrănit animalele, apoi desțelenite au devenit importante terenuri arabile. Pajiști mai sunt și azi, poieni frumoase prin păduri, pe versanți ceva mai abrupți, dar și importante zone de luncă.

3.3.1. Factorii care determină și influențează vegetația

Primordială este clima în caracteristicile vegetației din Dolhasca, temperatura aerului și precipitațiile, favorizează dezvoltarea pădurilor de foioase.

Temperatura medie anuală de 80C și precipitațiile medii anuale de 565 mm, crează condiții adecvate pentru pădurea de fag. Cantitatea de precipitații este relativ redusă însă trebuie coroborată pe de o parte cu evapotranspirația arborilor dar și cu valorile medii lunare, iar pentru zona studiată valori mai mari sunt în mai și iunie iar mai mici iarna, când oricum arborii stagnează în dezvoltare.

Un rol important în topoclimatul local îl are altitudinea reliefului, fagul fiind prezent pe culmile dealurilor. Expunerea versanților în special spre nord respectiv spre sud determină o anumită diferență în evoluția vegetației, implicațiile fiind însă nesemnificative. La altitudinea luncilor, un rol deosebit îl are apa freatică, creând condiții pentru vegetația formată din arbuști iubitori de apă: sălcii, plop și alți arbori.

Solul, bucătăria în care se hrănesc plantele, rezultat al unei evoluții de durată, are fertilitatea, aciditatea, dar și structura și textura necesare existenței pădurii.

Dintre solurile zonale de sub păduri amintim clasele: luvisoluri, cernisoluri și cambisoluri, ultimele mai ales sub pădurile de fag.

În zona luncilor celor două râuri sunt specifice soluri intrazonale, dintre acestea pe primul loc fiind aluviosolurile.

Factorul antropic determină, prin acțiuni iresponsabile, efectele negative asupra pădurii, atât prin modificarea arealelor ocupate cât și prin intensificarea poluării.

Despăduririle sunt efectele vizibile dar extrem de dăunătoare, iar când ne uităm la Dealul Viei pare de necrezut ca într-un timp așa de scurt să se producă astfel de modificări.. Câțiva fagi mari, martori ai trecutei păduri, stau de pază tufelor mici, îngrămădite de ierburi și vandalizate de oameni.

3.3.2. Pădurile

Vegetația din zona de studiu corespunde zonei pădurilor, etajul fagului. Stejarul,care este un arbore care urcă spre 500 de m în țară noastră, ocupă suprafețe mai mici.

Pădurea a acoperit în întregime dealurile, dat fiind numele localităților : Poienari, Valea Poienei, Poiana, precum și Mănăstirea din Poiana unde în prezent este mănăstirea Probota. Aceasta ocupă aproximativ 40% din suprafața orașului, micșorarea suprafeței inițiale fiind în legătură cu extinderea vetrelor satelor și a suprafețelor agricole.

Fagul (Fagus silvatica) (fig.13) predomină, ponderea de 70%, aproximativ 2800 ha, arată supremația acestuia față de celelalte specii. Este utilizat ca lemn de foc, deci se poate spune că ne încălzește din moși strămoși, la propriu dar și la figurat.

Fig.13 Pădure de fag în Valea Poienei (original)

.

Pe locul doi cu o pondere de 10%, este carpenul (Carpinus betulus). Acesta este folosit pentru foc ca și fagul, dar și ca lemn de construcție mai ales pentru gardurile din nuiele.

Stejarul (Quercus robur) ocupă 320 de ha, respectiv 8% din suprafață (fig.14). Specia este valoroasă pentru construcție, utilizată în special și pentru stâlpi, atât la garduri cât și la case ca grinzi, fiind extrem de trainic.

Alte esențe ce intră in amestec cu fagul și stejarul sunt : paltin, tei, salcie, mai ales în zonele joase și sunt răspândite pe 280 de ha. Apar și rășinoasele, cu 5% din pădurile Ocolului Silvic Dolhasca, principalul conifer fiind molidul (Picea abies), păduri care sunt rezultatul intervenției umane, esența valoroasă în construcții și pentru mobilă impunând acest lucru.

Fig.14 Suprafețele pe specii de arbori a pădurilor din arealul orașului Dolhasca(ha) (Ocolul Silvic Dolhasca)

Vegetația de luncă ocupă suprafețe restrânse, dispusă în fâșii ce mărginesc Siretul, și Șomuzul Mare precum și afluenții lor, mai extinse totuși pe malurile celor două râuri, mai ales ale Siretului. Luncile sunt în bună parte utilizate ca și terenuri arabile, pășuni și fânețe.

În zonele mai umede sunt răspândite: plopul alb (Populus alba) , răchita (Salix purpuraea) arinul (Alnus glutinosa),și salcia (Salix alba, S. fragilis).

Lângă izvoarele de coastă și în locurile unde apa freatică este la mică adâncime, în zonele de luncă, sunt plante iubitoare de apă, cum ar fi: podbalul (Tusilago farfara), stuful (Pharagmites australis), rogozul (Carex flava) și papura (Typha latifolia).

3.3.3. Supraexploatarea pădurilor

Suprafața mare a pădurilor din arealul orașului Dolhasca, le aduce locuitorilor avantaje mari, atât prin accesul la lemn de foc la un preț convenabil, mai ale pentru sezonul rece, cât și prin rolul pe care îl are pădurea de filtru pentru poluanți, loc de viață pentru viețuitoarele cu care formează biocenoza specifică, dar și ca zonă de recreere.

Existența pădurilor, cu densitatea din prezent a arborilor, se datorează legislației din domeniul silvic, care o protejează, deși, mai ales în primii ani de după 1989, prin retrocedarea către proprietarii privați, o zonă importantă de pădure a fost defrișată în totalitate.

Defrișarea pădurii de pe Dealul Viei s-a făcut printr-un cumul de factori existenți în perioada respectivă, în special disoluția instituției care asigura ordinea publică, miliția, în prezent poliția, astfel încât a început o goană în exploatarea necontrolată a acestei frumoase păduri de fag. În aproximativ doi ani de zile pădurea a fost defrișată în totalitate.

Suprafața defrișată este impresionantă de aproximativ 127 ha, pădurea fiind de formă dreptunghiulară, cu lungimea de 2 km și lățimea de 600 m (fig.15).

Din discuțiile cu brigadierul silvic Pâslaru Gheorghe, după defrișare cei mai mari puieți nu depășeau 2 m înălțime, iar ca grosime nu depășeau 5 cm.

Responsabilii din domeniul silvic au avut de ales între replantare și protejarea pădurii în scopul regenerării naturale. S-a optat pentru a II-a variantă, care este mai avantajoasă și din punct de vedere economic și ecologic. Din păcate dinamica actuală a ecosistemelor forestiere care ar trebui să parcurgă obișnuitele faze de dezvoltare (semințis, desiș nuieliș, păriș, codrișor, codru mijlociu) este împiedicată de permanenta activitate umană: locuitorii zonei continuă să fure din pădure toți arborii când ajung la grosimea unui braț. Această intervenție este echivalentă cu o permanentă perturbare de natură antropică, care menține ecosistemul într-un stadiu juvenil, oprindu-l în evoluția spre un sistem forestier matur care să-și poată îndeplini la maxim toate funcțiile benefice menționate anterior.

. Fig. 15 Localizarea, pe harta orașului Dolhasca, a zonelor defrișate măsurate și analizate

Astfel, în prezent, după aproximativ 15 ani zona este acoperită cu vegetație permanent tânără (fig.16) și chiar dacă pădurea nu se maturizează, cel puțin imaginea dezolantă a unui deal gol a fost înlocuită o pădure în devenire, cu arbori tineri, care asigură cel puțin stabilitatea terenului, fixarea carbonului, constituie adăpost pentru specii animale dar care continuă să fie în pericol din cauza nesăbuinței localnicilor.

Fig.16 Marginea pădurii de pe Dealul Viei, dinspre satul Poiana (original)

Există și zone unde vegetația forestieră viguroasă a fost total înlocuită cu pășune, așa cum se poate observa din imagine (fig.17), Lipsit de susținerea sistemului radicelar al arborilor, solul a fost afectat de alunecări de teren, iar pericolul de a produce pagube pentru casele de la baza versantului, este foarte mare.

Fig.17 Tufărișurile de pe Dealul Viei la contactul cu pădurea Poiana si vazuta din Vămeni (original)

Zona 1. Pădurea de pe Dealul Viei (fig. 18)

Fig. 18 Pădurea de pe Dealul Viei, defrișată în totalitate de săteni (Google maps)

Măsurătorile zonelor defrișate le-am făcut cu ajutorul compasului.

AB = 562 m , BC = 2130 m , CD = 697 m , DE = 967m EF =405 m , FG = 180 m, HG = 982 m.

SABJH = 562 x 983 = 552446 m2

SEICD = 967 x 697 = 673999 m2

SGJIF = 180 x 292 = 52560 m2

S totală = 552446+673999+52560 = 1279005 m2 = 127 ha

Acum doi ani, respectiv 2012, la inițiativa unui post de televiziune s-a dorit reîmpădurirea pe o suprafață de 20 de ha, însă datorită împotrivirii localnicilor acest proiect nu a fost finalizat.

Repercusiunile negative ale exploatării necontrolate a pădurii de pe Dealul Viei, prin defrișarea aproape totală a acesteia sunt ușor de observat. În primul rând chiar ceea ce este cel mai important pentru localnici, respectiv lemnul de fag ca resursă energetică, nu mai poate fi valorificat, în anii când a fost tăiată pădurea, așa cum știm că se întâmplă la orice surplus de producție, prețul lemnului ajunsese la un nivel foarte redus, astfel încât mari beneficii financiare nu s-au obținut. De asemenea aspectul dezolant al dealului, dar și condițiile noi ale versantului, predispus la alunecări de teren, ne arată că de cele mai multe ori intervenția necontrolată asupra mediului aduce urmări dintre cele mai neplăcute. Nu în ultimul rând a fost distrus habitatul speciilor de faună forestieră care îndeplinesc un important rol ecologic nu numai în interiorul pădurii dar și pentru zonele limitrofe. Toate funcțiile economice și ecologice ale ecosistemului forestier au fost compromise.

Fig. 19 Zona 2 . Pădurea Poienari (Google maps)

Distanțele în pași ale zonei defrișate sunt următoarele :

AB= 517 m, BC=101 m, BD=244 m, DE=478 m, EF=105 m, EJ= 244 m, GI=112 m, GH=135 m, AH=169 m.

Pentru triunghiurile dreptunghice, utilizăm formula: cateta 1 X cateta 2/2:

SABH = 517 x 169/2 = 43686 m2

SBCD = 101 x 244/2 = 12322 m2

SEFJ = 105 x 244/2 = 12810 m2

Pentru dreptunghiuri se utilzeză formula: L x l:

SBDEJ = 478 x 244 = 116632 m2

SGHJI = 135 x 112 = 15120 m2

Suprafața totală defrișată = 43686 + 12322 + 12810 + 116632 +15120 = 200570 m2

După măsurătorile și calculele efectuate rezultă că suprafața defrișată în pădurea Poienarii este de 20,570 ha.

Fig. 20 Zonă defrișată din pădurea Poienari (original)

Zona de pădure analizată este situată în imediata apropiere a satului Poienari, sat denumit în trecut Lingurari (fig.20), o pondere importantă a populației fiind de origine rromă, ocupația străveche a acestora fiind prelucrarea lemnului, în special linguri și alte ustensile din lemn necesare în gospodărie. Una dintre sursele financiare ale locutorilor o constituie și în prezent lemnul din pădurea care înconjoară satul, defrișarea acestui corp de pădure de aproximativ 20 ha, are legătură cu tăierile ilegale.

Zona 3. Pădurea Siliștea Nouă (fig.21)

Suprafața defrișată măsurată ABCD este un trapez care are următoarele valori:

AB = 450 p (337 m), BC = 445 p (333 m), CD = 270 p (202 m).

SABCD = (337 + 202) x 333/2 = 89743 m2 = 9 ha

Fig 21 Zona ”La Trei Pietre”, despădurită în 2009, replantată în 2010 (Google maps)

Și această suprafață a fost defrișată, de către proprietari, fiind replantată, cu paltin și stejar, sub îndrumarea lucrătorilor silvici, la această plantare au participat și 50 de elevi din liceul Dolhasca (fig.22), 1000 dintre viitorii arbori fiind rezultatul muncii lor.

Fig.22 Elevi din Dolhasca la plantat în pădurea Siliștea Nouă (original)

Elevii au fost coordonați de profesorul Vasile Gagiu, iar din partea Ocolului Silvic Dolhasca, a participat inginerul silvic Cristian Mușilă.

Zona 4. Padurea Valea Poienei (fig.24)

Fig.24 Zona de pădure defrișată în Valea Poienei (original)

AB = 124 m , BC = 56 m, CD = 363 m, DE =131, EJ = 390 m, FG = 52 m = GH

SBCDK = 56 x 363 =20 328 m2

SAKEJ = (487 + 390) x 75 /2 = 32 877 m2

SIFGH = 70 x 70 = 4900 m2

Suprafața totală defrișată = 20 328 + 32 877 + 4900 = 58105m2 = 5,8105 ha.

După cum se observă din imaginea de mai sus, care a fost duplicată pentru a se observa atât suprafața analizată, cât și delimitarea prin măsurătoare pentru a fi măsurată, această zonă a fost defrișată, cauza fiind pe de o parte tăierile ilegale, molidul fiind extrem de căutat pentru construcții, Ips duplicatus, gândacul de scoarță, finalizând acțiunea oamenilor.

3.3.4. Suprapășunatul

Una dintre cauzele importante ale degradării solurilor, respectiv a diminuării fertilității acestuia, o constituie pășunatul timp îndelungat a unei suprafețe de teren, în condițiile în care numărul de animale care se hrănesc de pe suprafața de teren respectiv este mai mare decât cantitatea de hrană pe care o poate oferi.

Suprapășunatul are consecințe și în ceea ce privește stabilitatea versanților, astfel încât atunci când stratul înierbat se deteriorează își diminuează influența pozitivă, favorizând în condiții de ploi abundente, în zonele cu argilă în substrat, alunecările de teren (fig.25).

Fig.25 Alunecări de teren, pe o pășune în satul Probota (original)

Versantul, pe care sunt prezente procese geomorfologice gravitaționale, este situat pe dreapta Siretului, în apropiere de ieșirea acestuia din Dolhasca, în satul Probota, împădurit în trecut, face parte în prezent din pășunile comunale, suprafața totală a acestora, conform datelor din registrul agricol al primăriei, fiind de 217 ha, jumătate, mai precis 110 ha, fiind concesionată către Asociația Crescătorilor de Animale. Se observă calitatea precară a vegetației, iar în lipsa unor măsuri minime agrotehnice, după cum se prezintă în prezent, cu siguranță pășunile se vor degrada și mai pronunțat.

Fig26. Bovine la pășunat pe malul Șomuzului Mare, la Vămeni (original)

Pe marginea Șomuzului Mare, în fotografia de mai sus, pe dreapta acestuia, în zona cartierului Vămeni (fig.26) și a satului Poiana, precum și în lunca Siretului, sunt cele mai întinse suprafețe de pășuni din arealul localității Dolhasca.

Suprafețele mari de pășuni din luncile celor două râuri, precum și cele cultivate cu porumb se datorează faptului că în zonele inundabile cultivarea altor plante ar fi extrem de riscantă, periodic revărsarea producând pagube în recoltă, totuși porumbul rezistă dacă nu este acoperit în totalitate, iar pășunile se refac extrem de rapid.

Numărul mare de bovine pe un teritoriu relativ restrâns, dar și calitatea mediocră a pășunilor din zonele cu exces de umiditate, determină o degradare permanentă a acestora. O zonă importantă din satul Siliștea Nouă a fost redată agriculturii, prin realizarea unor canale de drenaj, astfel încât s-a redus considerabil excesul de umiditate.

Fig.27 Dispunerea teritorială a stânelor din localitatea Dolhasca

Pășunile sunt utilizate atât de micii fermieri, crescători de bovine, dar și de cei care se ocupă cu creșterea ovinelor, din cele zece stâni (fig.27) șase se află în apropierea principalului râu care traversează orașul, râul Siret.

Celelalte patru stâni sunt situate în apropierea pădurilor din Gulia și Valea Poienei, pe versanții dealurilor ce mărginesc Șomuzul Mare și pârâul Valea Poienei, suprafețele concesionate de fiecare stână fiind cuprinse între 10 și 20 ha, numărul de animale fiind în strânsă corelare cu suprafața pășunilor.

Fig.28 Oile de la una dintre stânele din Valea Poienei (original)

Gruparea unui număr mare de ovine pe spații restrânse fac din cele zece stâni, împreună cu terenul concesionat pentru pășunat, principalele zone afectate de suprapășunat (fig.28).

După cum se observă și din imaginea de mai sus, mai ales în zona de odihnă a oilor, în țarcuri, pe suprafețe apreciabile și în apropierea acestora, se bătătorește terenul datorită călcării repetate de un număr mare de animale, astfel încât iarba dispare în totalitate, terenul fiind neutilizabil, an de an utilizându-se cam aceleași poziții, astfel posibilitatea de regenerare este aproape exclusă.

Din păcate zonele cu pășuni în care sunt situate stânele din valea Poienei și Gulia, se află pe versanți, astfel încât condițiile de degradare se accentuează, atât prin acțiunea apei ca factor de eroziune și formarea ogașelor și a ravenelor, dar și a alunecărilor de teren.

Terenurile concesionate de crescătorii de ovine și cei de bovine deși sunt bine delimitate, nu de puține ori ciobanii pătrund pe terenuri străine, consecințele fiind negative atât prin consumarea hranei și bătătorire, dar, de multe ori, devine neutilizabil deoarece bovinele nu mai pasc în urma oilor.

Fig.29 Pășunile celor două stâne de pe dreapta Siretului, din satul Probota (Google Maps)

Stâna 1 (fig.29):

AB = 768 m

BC = 540 m = AD

CD = 382 m

H (inaltimea trapezului) = 377 m

S = (AB + CD) x H/2 =(768 + 382) x 377/2 = 216775 m2 = 21,6775 ha

Această stână este situată într-unul dintre coturile Siretului, are un număr de 320 de oi și 20 de capre, iar după spusele proprietarului, Florișteanu Constantin, terenul este insuficient, deoarece la ploi de lungă durată, cum au fost în acest an în lunile aprilie și mai, dar și la inundații, suprafața utilizabilă se înjumătățește.

Intrarea cu oile în zonele mai umede, uneori fiind obligați să o facă, duce la călcarea ierburilor și formarea de mici adâncituri, care favorizează și mai mult înmlăștinarea.

Stâna 2 (total):

S 2 : AB = 210 m , CD = 161 m, AD = 431 m.

Suprafața S2 = (210 + 161) x 431/2 = 79950 m2 = 8 ha

S2a : AB = 391 m, BC = 263 m= AD , CD = 256 m

H trapez = 250 m

Suprafața S2a = (391 + 256) x 250/2 = 82816 m2 = 8,2816 ha

S totală = 8 + 8,2816 = 16,2816 ha

Cele două suprafețe concesionate de proprietarul stânei 2, Cristea Ioan, cu suprafețe de aproximativ 8 ha fiecare, sunt de asemenea insuficiente pentru cele 280 de capete de ovine. O parte importantă a pășunilor sunt în zonele de abrupt, zone în care sunt probleme și când plouă, când sunt degradate de eroziune, dar și la secetă, deoarece scurgerea este mai rapidă, iar ploile ceva mai inconsistente nu asigură necesarul de apă (fig.30).

Fig.30 Eroziune pe o pășune din Probota (original)

3.4. Specii invazive

Speciile ajunse în altă zonă, denumite și specii invazive, afectează, prin eliminarea altor specii, biodiversitatea, de multe ori acest lucru realizându-se în detrimentul un specii valoroase.

Pe plan mondial, ca urmare a globalizării, speciile noi de plante sau animale, pot ajunge extrem de ușor și rapid de pe un continent pe altul. Am putea exemplifica acest lucru cu vița asiatică (Pueraria lobata), introdusă în scop ornamental, care este răspândită în prezent aproape peste tot în lume, fiind o specie extrem de agresivă, care elimină rapid speciile din jur (fig.31). Putem afirma că, pe lângă efectele pozitive economice ale evoluției transporturilor, legat de efectele ecologice, apar și efecte negative din cauza unor specii agresive introduse (Perings, 2010).

Fig. 31 Viță asiatică (Pueraria lobata) (http://calphotos.berkeley.edu)

După unii cercetători, speciile introduse se aclimatizează doar în proporție de 10% (Williamson, 1996), iar din acestea tot zece la sută devin invazive, așa-zisa regulă de ”10”. Putem spune deci, că din 100 de specii introduse doar una va deveni invazivă.

Importanța studierii speciilor invazive derivă chiar din necesitatea de a interveni pentru echilibrarea ecosistemelor, astfel se pot urmări relațiile care se stabilesc: prădătorismul, competiția, amensalismul, consumul de resurse sau introducerea bolilor.

Referitor la vulnerabilitatea ecosistemelor s-a ajuns la concluzia că ecosistemele naturale, complexe, în care intervenția omului este minimă, au rezistență mare la speciile invazive, pe când ecosistemele simplificate de om sunt mai puțin rezistente (Stolhgren, 2003).

Printre cele mai importante cauze care creează condiții favorabile pentru speciile invazive, se numără: defrișarea, suprapășunatul, incendiile, alunecările de teren, inundațiile.

3.4.1. Specii de plante alohtone invazive

În lucrarea ”Cercetări asupra migrației și invaziei plantelor adventive în unele habitate antropice și naturale din Moldova (România)”, (Sîrbu,Huțanu, 2011), se prezintă pe larg diferitele stadii ale migrației, precum și cauzele acesteia.

Dintre cauze amintim: preadaptarea, gradul de invazibilitate al habitatelor, lipsa mecanismelor de control în habitatele gazdă, evoluția în noul sistem și șansa.

Speciile invazive au o îndelungată conviețuire cu omul, astfel se poate explica vigoarea deosebită pe care o manifestă atunci când se încearcă eliminarea lor.

Un studiu efectuat la nivel mondial, descrie impactul a 135 de specii de plante invazive, fiind evidențiate 24 de tipuri de impact, plantele invazive afectând existența și activitatea animalelor, inclusiv a microorganismelor din sol, iar abundența plantelor autohtone invadate se reduce cu 40%, impactul fiind cu 50% asupra biodiversității.

Printre plantele cu capacitate invazivă amintim: răchitarul (Lytrum salicaria), cătina mediteraneană (Tamarix sp.), troscotul japonez (Reynoutria japonica) și păiușul (Bromus tectorum).

În prezent, în Europa, sunt puse în evidență ecosisteme în care sunt 35 de specii cu comportament invaziv iar în SUA 56.

3.4.2. Specii invazive din arealul orașului Dolhasca

Referindu-ne la speciile invazive din arealul Dolhasca, putem spune că nu pun în pericol ecosistemele naturale existente, unele fiind valorificate economic. Majoritatea acestor specii de plante sunt în zone marginale, pe unele pajiști, în pădure, iar în interiorul localității în cimitir și alte zone părăsite, cum ar fi lângă moară sau în jurul stației de epurare, care în prezent este nefuncțională.

Salcâmul (Robinia pseudoaccacia), provine din America de Nord, fiind o specie neofită, în Europa ajunge la 1600, iar în România la sfârșitul secolului al XVII-lea, întâi ca specie ornamentală, apoi plantat în culturi forestiere (1852), mai ales pentru fixarea, în sudul țării, a dunelor de nisip (Iancu et al., 1982).

Fig.32 Salcâmi pe marginea drumului și pe malurile Pârâului Valea Poienei

(original)

Este utilizat în industria lemnului, florile fiind importante pentru apicultură, în industria farmaceutică și cea a parfumurilor.

Salcâmul ajunge la 25 m înălțime, are rădăcinile foarte bine dezvoltate în toate direcțiile, tulpina este acoperită de o coajă crăpată, coroana este luminoasă, ramurile având frunze imparipenat compuse, cu foliole cu marginea întreagă. Ramurile sunt împânzite cu ghimpi, care au rol protector, florile sunt albe, racemoase, iar fructele păstăi (Bujor, Popescu, 2003).

Salcâmul se poate înmulți chiar și pe trenurile degradate, plantarea lui făcându-se de multe ori pentru fixarea versanților, pe marginea drumurilor (fig.32), fiind extrem de răspândit în Dolhasca, aproape că nu există gospodărie fără salcâmi, în special cele care sunt în pantă.

În zona inundabilă a Siretului, în apropiere de Ocolul Silvic Dolhasca, sunt aproximativ 10 ha de salcâm, cu tendință de extindere a suprafeței, deoarece alte specii plantate, cum ar fi stejarul, au avut pierderi masive.

Fig.33 Pădure de salcâm în pădurea din satul Valea Poienei (original)

Așa cum se observă în fotografia de mai sus (fig.33), unde sunt destul de clare diverse forme geometrice, datorate plantărilor în ani diferiți a unor specii diferite de arbori, în acest areal este integrată și o pădurice de salcâm, pe care am măsurat-o cu pasul, obținând următoarele dimensiuni ale trapezului lipit de un mic dreptunghi:

AB = (187 m) , BC = 217 m , CD = 262 m , DE = 61 m , EF = 109 m , FA = 75 m.

SABCG = (187 + 153) x 136/2 = 23120 m2 = 2,3 ha

SEFGD = 109 x 61 = 6649 m2 = 0,65 ha

S totală a păduricii = 3 ha.

Salcâmul a fost plantat într-o zonă predispusă alunecărilor de teren, din imagine observându-se că pădurea este uniformă, versantul fiind stabilizat.

Hreanul (Armoracia rusticana), este o plantă perenă din familia Brassicaceae (care include, de asemenea, muștar, wasabi, broccoli, și varza). Planta este originară din sud-estul Europei și Asia de Vest. Acum este popular în întreaga lume. Aceasta crește până la 1,5 metri înălțime, și este cultivat în primul rând pentru rădăcina mare, albă, de formă conică.

Fig.34 Hrean în mediul natural, pe malul pârâului Valea Poienei (original)

Încă din antichitate este folosit ca plantă medicinală, răspândindu-se și în America, odată cu colonizarea acesteia de către europeni.

Este extrem de rezistent și reapare an de an în multe dintre grădinile sătenilor din Dolhasca, chiar dacă terenul se ară și se cultivă alte plante. A fost observat în mediul natural, în apropierea pârâurilor Valea Poienei (fig.34), Turbata și Trestioara.

Rădăcinile adânci și tentaculare fac dificilă încercarea de eliminare fiind necesare lucrări executate în adâncime, manual.

Pelinul alb (Artemisia absinthium), se găsește frecvent pe terenurile nelucrate, l-am observat pe marginea terenurilor cultivate, în apropierea pârâurilor, dar și a Șomuzului Mare.

Pelinul este o plantă ierboasă perenă (fig.35), putând ajunge la înălțimi de 1 metru, cu frunze spintecate acoperite de perișori, verzi-cenușii pe față și argintii-cenușii pe spate, lungi de până la 20 cm. Florile sunt galbene și foarte mirositoare. Este deosebit de utilizat în medicină.

Pelinul provine din Asia Centrală, fiind utilizat din Evul Mediu în medicina tradițională chineză și indiană.

Fig.35 Tufă de pelin, la marginea unui drum în Valea Poienei (original)

În România este utilizat sub formă de ceai, pentru bolile hepatice.

Iedera (Hedera helix), denumită five-finger (cinci degete), cu referire la cele cinci frunze grupate, este o plantă alohtonă, nativă din centrul SUA și sud-estul Canadei.

Fig.36 Iedera (Hedera helix) cățărată pe arbori și gard în zona centrală (original)

Iedera este o plantă cățărătoare, ajungând la înălțimi de 20-30 m în sălbăticie. Se urcă pe suprafețe netede folosind tentaculele mici, puternic adezive.

Cele cinci frunze se îmbină în-trun punct central. Frunzele devin roșii strălucitoare toamna.

În Dolhasca întâlnim iederă în cimitirul din cartierul Sândeni.

Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) este o plantă de origine nord-americană, înaltă de 20-90 cm, la frecare degajă un miros plăcut (Anastasiu, Negrean,2007). Pentru acest miros plăcut se mai numește și ”hrana zeilor”. Tulpina este ramificată, cu peri moi iar frunzele dublu-penat divizate, cu segmente liniare verzi închis și suriu-verzi.

Fig.37 Ambrozie (Ambrosia artemisiifolia), lângă calea ferată (original)

Ambrozia a fost identificată ca buruiană , în SUA, în anul 1838, iar în Canada s-a descoperit polen al acestei plante ce datează de 60000, din perioada interglaciară. În Europa a fost semnalată, mai întâi în Germania, în anul 1863, apoi în Elveția, în 1870. În România, ambrozia a fost identificată în anul 1908, mai întâi în banat, apoi în Moldova, Maramureș și Muntenia.

Această plantă am regăsit-o și în Dolhasca (fig.37), în apropierea căii ferate spre Fălticeni, pe miriștile din lunca Siretului, precum și în zona dărâmăturilor de la fosta moară.

Deși este o specie invazivă în România și fiind periculoasă pentru sănătatea populației, această plantă nu este recunoscută oficial în România ca plantă de carantină.

Bunghișorul american (Erigeron annuus) este o plantă bianuală, cu înălțimea de până la 90 cm, cu ramificații în partea superioară, bogat foliată și păroasă, alcătuită din flori central galbene, și exterioare albe sau violacee. Fructele sunt mici, de doar 1,5 mm, prevăzute cu papus, ceea ce le ajută la răspândirea prin intermediul vântului.

Fig.38 Bunghișor american (Erigeron annuus) pe o pajiște în Valea Poienei

(original)

Această plantă invazivă este originară din America de Nord, fiind identificată în Europa în sec. al XVII-lea, iar în România la sfârșitul secolului al XIX-lea.

In Dolhasca este l-am regăsit pe marginea luncii pârâului Valea Poienei, în apropiere de calea ferată dar și pe fânețele, de sub pădure (fig.38), din satul Valea Poienei. Ca și plantă invazivă Bunghișorul se răspândește rapid în detrimental unor specii locale și afectează calitatea fânului.

Busuioaca (Galinsoga parviflora) este o plantă anuală, de mărime mijlocie, originară din America de Sud (Peru), care a emigrat în România, după părerea cercetătorilor, în timpul primului război mondial. În arealul orașului Dolhasca o regăsim mai ales în culturile de porumb (fig.39) din lunca Siretului și lunca Șomuzului Mare. Se înmulțește rapid datorită numărului mare de germeni pe care îi produce (Dihoru,) . Poate fi utilizată ca și furaj proaspăt.

Fig.39 Busuioaca (Galinsoga parviflora) la marginea unei culturi de porumb

(original)

Ips duplicatus este gândacul vinovat de uscarea pădurilor de molid din zona orașului.

Acest gândac, cât un vârf de ac, a cauzat uscarea a zeci de ha de conifere, mai ales molid. După opinia inginerului silvic Crisitian Mușilă de la Ocolul Silvic Dolhasca, atacul gândacului a fost favorizat de seceta din toamna anilor 2011 și 2012, lipsa apei reducând posibilitățile arborilor de a se apăra prin secretarea rășinii.

Ips duplicatus a fost evidențiat ca element faunistic în țara noastră, pentru prima dată, în anul 1947, reîntâlnit cu prilejul unor studii, între 1957 și 1967. Cercetători de la Universitatea Transilvania din Brașov au realizat un studiu, cu ajutorul unor capcane pe bază de feromoni, pe parcursul anilor 2010 și 2011, în Județul Suceava, extins apoi în mai multe areale din țară.

În afara habitatului specific (Olenici, Duduman, 2009), respectiv zona montană de până la 1000 m altitudine, gândacul de scoarță a fost semnalat în pădurile de molid plantate în afara arealului montan, printre acestea fiind și pădurea din Dolhasca, pe o suprafață de 200 ha, în 2008. După părerea cercetătorilor, migrarea gândacului s-a realizat prin intermediul lemnului transportat din zona montană spre centrele de prelucrare situate în zonele de deal vecine, astfel a ajuns în zona studiată.

Gândacii din acest gen au forma cilindrica, 3-6 milimetri lungime, culoarea de la roșu la negru (www.en.wikipedia.org/wiki/Ips_(beetle). Factorii favorizanți sunt seceta, incendiile, activitatea umană, acționând și asupra căzăturilor. Atacă în special coniferele: specii de pin (Pinus) și molid (Picea). Mai puțin sunt găsite pe Tsuga sp. și brazi (Abies sp.).

Fig.40 Ips duplicatus (http://www.forestryimages.org)

Gândacii sapă galerii lungi în formă de Y, I sau H (fig.40), în care își depun ouăle. Se dezvoltă extrem de rapid, mai ales vara, ciclul de viață fiind de doar 25 de zile și pot fi până la 10 generații pe an.

Fig.41 Pădure uscată de molid în Valea Poienei (original)

Faptul că poate zbura până la câțiva kilometri, în căutarea unui nou loc de înmulțire, prezintă un pericol extrem de mare pentru pădurile din zona de munte, unde coniferele sunt plante autohtone, astfel încât se iau măsuri de valorificare a masei lemnoase la distanță de acestea.

Insecticide nu sunt eficiente pentru deparazitarea arborilor infestați (fig.41) cu Ips duplicatus, însă se poate preveni răspândirea gândacilor la pădurile sănătoase, adiacente acestor focare. Gândacii sunt atrași de lemnul proaspăt tăiat, astfel că lemnul este cioplit, decojit sau uscat la soare pentru a-i ucide.

4. CONCLUZII

Elaborarea lucrării de licență, în care a predominat activitatea de teren, a fost pentru mine o provocare dar în același timp o activitate intensă și interesantă. Am avut ocazia să transpun în practică ceea ce am studiat la facultate, am bătut cu pasul locuri din orașul Dolhasca, pe care nu le observasem, iar pe cele pe care le știam analizându-le, le-am înțeles mai bine.

Activitatea de strângere de informații mi-a dat prilejul să comunic cu oameni de la diverse instituții, cum ar fi: Liceul Dolhasca, primărie, Ocolul Silvic Dolhasca, Agenția pentru Mediu Suceava, OSPA Suceava, biblioteca universității, dar și cu persoane care desfășoară activități în comunitate cum ar fi ciobanii de la stânele din Valea Poienei și Probota, proprietarul fermei de bovine din Dolhasca, lucrătorii din domeniul silvic pe care i-am întâlnit pe teren, proprietarul service-ului auto din Dolhasca. Dacă la nivelul intenției am întâlnit bunăvoință, obținerea de informații s-a realizat mai greu, atât în ceea ce privește datele despre calitatea apei, dar și în teren, unde oamenii au devenit extrem de suspicioși în legătură cu activitatea mea.

Cele mai exacte și precise informații mi-au fost furnizate la Ocolul Silvic Dolhasca, de inginerul silvic Mușilă Cristian, care, cu toată activitatea intensă pe care o desfășoară și-a făcut timp două ore doar pentru mine, informându-mă cu date referitoare la situația actuală a pădurilor din Dolhasca, precum și despre atacul gândacului Ips duplicatus, care a determinat defrișarea celor 200 ha de pădure de molid, dar și replantarea suprafeței respective.

Aș concluziona, cu referire la pădurile din Dolhasca, faptul că acestea sunt pe mâini bune, că se desfășoară o activitate extrem de intensă și riguroasă, cu o problemă în curs de rezolvare referitoare la cele 127 ha de pădure privată de pe Dealul Viei, defrișată în totalitate în perioada 1992-1998 și care se reface, cu greutate dar se reface.

Pășunatul excesiv pe pajiștile din localitate se realizează în special de ovine, cele 10 stâne nu au o suprafață adecvată pentru numărul de capete, iar cele 110 ha neconcesionate ar putea fi o soluție de viitor. În luncile celor două râuri sunt majoritatea suprafețelor cu pășuni și drept consecință și majoritatea stânelor, acestea fiind afectate periodic de inundații, determină utilizarea excesivă a zonelor protejate de ieșirea apelor din matcă.

O problemă ce se poate rezolva în viitor cu fonduri europene este alimentarea cu apă a tuturor gospodăriilor, cu racordarea acestora și la o rețea de canalizare corespunzătoare, astfel încât cele două râuri sa fie protejate de deversările intenționate sau accidentale, cu condiția punerii în funcțiune a unei stații de epurare.

Nu în ultimul rând, aș trage un semnal de alarmă asupra modului în care se desfășoară activitatea de salubrizare, care ar trebui mai bine organizată de către primărie, responsabilizarea cetățenilor și la nevoie sancționarea lor, deloc de neglijat fiind și activitatea ecologică din cele 4 școli din oraș, deoarece după cum arată chiar zonele adiacente școlilor se pare că mai sunt pași importanți de făcut în această direcție.

BIBLIOGRAFIE

Anastasia, P., Negran, G., 2007, Ivadatori vegetali în România, Ed.Uversității din București

Băcauanu,V., 1983, Geografia României, I. Geografie fizică, Podișul Moldovenesc, Editura Academiei Române, București.

Botnariuc, N., Vădineanu, A., 1982, Ecologie, Ed.Didactică și Pedagogică, București

Bucur, A., 1981, Chimia și biologia apei, I.C. București.

Bujor, O, Popescu, O., 2003, Fitoterapie tradițională și modernă, Editura Fiat Lux, Bucuești

Chifu, T., 1999, Bazele protecției mediului înconjurător. Ed. Univ. „AI.I Cuza" Iași

Dihoru, G., 2004, Plante invazive din flora României, Analele Universității din Craiova nr.9., p.73-82

Furon, R., 1967, Problema apei in lume. Ed. Științifică, București

Haiduc, I., 2006, Chimia verde și poluanții chimici, Ed.Efes, Cluj-Napoca

Iancu, I., et.al., 1982, Mică enciclopedie a pădurii, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Lupașcu, Gh., 1998, Geografia solurilor cu elemente de pedologie generală. Ed. Univ.„AI.I. Cuza", lași

Măciucă, A., 2011, Conservarea biodiversității imperativ al lumii contemporane, Ed.Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava

Modoi, O., Ozunu, A., 2012, Aplicații practice în domeniul managementului deșșeurilor solide, Ed.Efes, Cluj-Napoca

Munteanu, L., 2005, Evaluarea impactului antropic asupra mediului, Ed.Casa Cărții de Știință Cluj-Napoca

Negulescu, M., 1978, Epurarea apelor orășenești. Ed. Tehnică București

Olenici, N., Duduman, M., 2009, Ips Duplicatus (Coleoptera, Curculionidae, Scolytinae)- un dăunător important al molidului din afara arealului natural de vegetație, Revista pădurilor, Anul 124, Nr.1, p.17-21

Perrings, C. Et al. 2010, International cooperation in the soluton to trade-related invasive Species rissks, Ann NY Academy of Science, no 1995, p. 198-212

Sărbu, C., 2007, Consideration reagrding the alien plants from Moldavien flora (Romanin), deliberaty introduced by man, analele Grădinii Botanice Iași, tomul 14, p.41-50

Sârbu, C., Huțanu, M., 2011, Cercetări asupra migrației și invaziei plantelor adventive în unele habitate antropice și naturale din Moldova (România) (www.univagro -iași.ro/Plante_adventive/)

Stolhgren, TJ, et.al.. 2003, The rich get richer , patterns of plants invasion in The United States, Ecology Environment, no1, p. 11-14

Williamson, M. 1996, Biologiccal invasions, Ed.Chapman and Hall, London

*** – Caietul statistic al orasului Dolhasca . Direcția Județeană de statistică Suceava;

*** – Județele si orațele României în cifre și fapte, Departamentul pentru Administrația Publică Locală, București, 1994;

*** Microsoft Encarta2006;

*** https://maps.google.com/

*** www.dexonline.ro