SPECIALIZAREA: COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE [630730]

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA
FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE
SPECIALIZAREA: COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

1

Lucrarea de licență
Reglementarea juridică a dreptului și a obligației de
protecție a sursei

Coordonator științific
Lect. Dr. Viorel ȚUȚUI
Autor
Izabela -Mihaela CONUȚ

Iulie 2018

2

Cuprins

Introducere
Capitolul I : Cadrul conceptual -juridic
I.1. Noțiuni fundamentale
I.2. Izvoare juridice
I.3. Subiecții
Capitolul II : Regimul conceptual -juridic al dreptului de protecție a sursei
II.1. Cazuri în care se poate dezvălui identitatea sursei fără consimțământ
II.2. Consecințele încălcării drepturilor de protecție a sursei
II.3. Studii de caz: prezentare și verdict

Capitolul III : Răspunderea juridică pentru încălcarea obligației de protecție a sursei
III.1. Garanții constitu ționale
III.2. Răspundere civilă
III.3. Răspundere penală

Anexe
Concluzii
Bibliografie

3
INTRODUCERE

Dreptul de protecție al sursei este un drept ce îi aparține cu precădere sursei agentului media,
altfel spus al jurnal istului. Faptul că sursa jurnalistică beneficiază de protecție reprezintă încrederea
pe care aceasta o are în a -i furniza jurnalistului informații relevante, de actualitate și cel mai
important informațiile de care acesta are nevoie.
După cum se menți onează în Curtea Europeană a Drepturilor Omului caracterul de protecție al
sursei de informare repr ezintă una dintre pietrele de temelie ale meseriei de jurnalist.1 Însuși codul
dentologic al ziariștilor prevede aceste mențiuni în care se pune accent pe d esfășurarea meseriei în
termenii corecți și în conformitate cu respectarea tuturor drepturilor și obligațiilor ce sunt necesare
fiecărei situații.
În recomandarea R7/2002 a fost adoptată pe 2 martie 2000 de către Comitetul de miniștri ai
Consiliului E uropei cu scopul de a nuanța importanța deosibită al exercitării dreptului de protecție
al sursei. Aceasta prevedea normele juridice și deontologice ce sunt necesare și de urmat pentru a –
și desfășura meseria, jurnalistul într -o manieră profesională și corect ă. Tot în prezenta recomandare
era menționat faptul conform căruia recomandarea are la bază articolul 10 al Convenției pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților Fundamentale care exprimă modalitatea de
desfășurare într -o manieră plină de îndator iri și responsabilități ale jurnalistului în raport cu dreptul
de a nu divulga informații despre sursa sa de informații.2
Dreptul de protecție al sursei jurnalistice este menționat în Legea nr. 8/1996 care în articolul 91
pune accentual pe faptul că de zvăluirea nu este permisă decât dacă sursa jurnalistică își dă
consimtământul în acest ă direcție sau dacă persoana în cauză reprezintă un pericol pentru
securitatea națională.3 Articolul 196 din Codul Penal pune în lumină preved eri ce țin de
infracțiunile c omise datori tă încălcării secretului profes ional. Acestea constând în pedepse cu
amenzi, închisoare, detenție pe viată,4 tocmai din nevoia de ar ăta importanța desfășurării meseriei
într-un mod corect și pentru a sancționa abaterile ce apar.
Desemenea m eseria de jurnalist și garant de informații către public implică lucrul cu oamenii,
acest aspect confer ă un grad mai mare de dificultate deoarece orice pas făcut într -un mod
neprofesional atrage după sine urmări, cu atât mai mult cu cât urmările se răsfrâng asupra soartei
unei ființe umane. Din acest motiv este necesar să se evite lezarea integrității, sănătății psihice și
morale ale sursei, prevenirea de situații în care aceasta ar putea fi blamată de societate.
În consecință controlul legii de a evita a ceste circumstanțe este instituit prin existența articolelor
din Constituție cum ar fi articolul 30 ce are rolul de conferi libertate de exprimare, articolul 26

1 Protectia surselor de informatii si principiile acesteia (Recomandarea nr. R7/2002),
http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/Protectia -surselor -de-informat55.php , accesat la data de
23.06.2018, ora: 22:15
2 Ibidem
3 Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe ,
http://www.orda.ro/fisiere/2015/Legislatie/Lege_8_1996_ultima_modificare_9%20nov_2015.pdf
4 Noul Cod Penal, http://www.imliasi.ro/Noul%20cod%20penal.pdf , accesat la data de 24.06.2018, ora: 01:40

4
preved e dreptul la viață intimă, familială și privat ă, în acest fel se asigură bunul demers al
convețuirii și limitele legale în care se pot desfășura acținile. Răspunderea civilă și cea penală sunt
elementele ce intervin în cazul săvârșirii infracțiunilor cu scopul de a remedia efectel și pagubele
produse datorită nerespectării prevederilor ce au f ost impuse de către stat.

5
Capitolul I: Cadrul conceptual -juridic

În acest capitol mi-am propus să descr iu cadrul conceptual -juridic, făcând referire la două
teme esențiale ale acestuia. În primul rând mă voi referi l a cadrul conceptual -juridic, enumer ând,
folosind și exemple, izvoarele juridice ale dreptului comunicării, urmând ca apoi să desciu subiecții
raportu lui juridic.
Dreptul , în viziunea autoarei Maria Năstase Georgescu în cartea intitulată Drep tul
Comunicării în general, este un ansamblu de norme de conduită și principii adoptate sau
recunoscute de autoritățile publice, sancționate și garantate de stat, care reglementează relațiile
sociale esențiale la un moment dat, în scopul asigură rii ordinii sociale și a determinării libertăților
și drepturilor membrilor comunității în raport cu puterea politică. În societățile cu organizare
democratică, ordinea socială tinde să realizeze un echilibru între autoritate și libertate, între
interesele generale și drepturile și libertățile individuale .5
Obligația reprezintă raport ul juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de
a pretinde altor persoane, care le sunt îndatorate, să dea, să facă sau să nu facă ceva.6 Astfel din
punct ul meu de vedere obligația agentului media, a jurnalistului , obligația acestuia de păstra
confidențialitatea sursei sale reprezintă î ndatorirea necesară instituită prin lege la care se oblig ă
jurnalistul să o respecte .
În general, prin metoda de reglementare juridică înțelege m acel ansamblu de
procedee /mijloace juridice prin intermediul cărora este asigurată reglementarea juridică a
raporturilor juridice de muncă și a altor raporturi juridice care sunt strâns legate de acestea
(raporturi juridice conexe).7
Conform Curții Europene a Dreptului Omului , protecția surselor jurnalistice este una din
„pietrele de temelie” ale libertății presei, așa cum reiese din legile și codurile deontologice în
vigoare în nume roase state contractante și, cum o afirmă numeroase instrumente internaționale
care fac referire la libertățile jurnalistice (spre exemplu, Rezoluția asupra libertăților jurnalistice și
a drepturilor omului, adoptată la a 4 -a Conferință ministerială europe ană asupra politicii de
comunicare în masă, Praga, 7 -8 decembrie 1994 și Rezoluția Parlamentului european asupra

5 Maria Năstase Georgescu, Dreptul comunicării , Editura Universitară, București, 2009, p. 6
6 https://dexonline.ro/definitie/obligatii
7 Nicolae Romandaș, So cietatea civilă și statul de drept, Unele reflecții privind metoda de reglementare juridică a
dreptului muncii, p. 35

6
nedivulgării surselor jurnalistice din 18 ianuarie 1994, apărută în Journal Officiel des
Communautés Europennes nr. C.44/34)8, viziune ce îi ap arține lui Nicolae Romandaș.
Dacă nu s -ar îndeplini aceste practici, absența lor ar putea sã descurajeze sursele
jurnalistice în a ajuta presa s ă informeze publicul în problemele de interes general. În acest caz
presa și -ar știrbi deopotrivă d in anvergura pe care o are, articolele, știrile cât și informațiile care se
vor dori a fi transmise nu ar mai avea același impact, am putea spune că nu ar mai fi atât de concrete
și în conformitate cu situația și factorii declanșatori ai acesteia.
Dacă s -ar întâmpla acest lucru, presa ar putea fi mai puțin în stare să -și joace chiar rolul ei
indispensabil de „câine de pază ”, iar capacitatea sa de a da informații precise și fiabile s -ar micșora
considerabil.9
În altă ordine de idei, după cum se afirmă în Ghidul juridic al jurnalistului , acesta are
obligația de a păstra confidențialitatea acelor surse care solicită să își păstreze anonimatul sau
pentru surse le a căror dezvăluire le -ar putea pune în pericol viața, integritatea fizică ș i psihică sau
locul de munc ă.10
Cu alte cuvinte aspecte le de mai sus , fac posibil acordul, în multe cazuri, între jurnalist și
sursă , în sensul că trasează un echilibru între cele două părți în condițiile prevăzute de lege și oferă
astfel colab orare, câștig comun ambelor părț i, jurnalistul obținând astfel material informațional
necesar profesiei, iar surs ei promisiunea că nu îi va fi dezvăluită identitatea, dacă aceasta îi este
dorința.
Caștigul să -i spunem așa este unul direct proportional, în a mbele cazuri, jurnalistul fiind cel care
are material informațional, util și totodată indispensabil meseriei sale, iar sursa garanția
confidențialității, mai corect spus asupra protecției sale, de a nu -i fi dezvaluită identitatea.
I.1. Izvoare juridice
Izvoarele juridice ale dreptului sociale, sunt acele acte, tratate sau rezoluții, exercitate prin
intermediul juridic al legii, care sunt menite să contribuie la buna desfășurare, în condițiile
impuse de lege pentru a se menține echilibrul, lini ștea și funcționarea decentă a societății.
Clasificarea lor o vom face pornind de la cele internaționale către cele europene până la cele locale,
folosind și exemplele de rigoare.

8 Valeric ă Dabu, Dreptul Comunicării Sociale, Editura David Ogilvy, București, 2010, p. 180
9 Ibidem
10 Monica Macovei, Adriana Dăgăliță , Dan Mihai , Ghid juridic pentru ziariști , ActiveWatch, București, 2009

7
Din categoria actelor normative fac parte după cum urmează: actele juridice ale
Parlamentului(legile, hotărârile și moțiunile), hotărârile și moțiunile celor două Camere ale
Parlamentului; actele cu caracter politic ale Parlamentului și ale celor două Camere; decizii ale
președinților Camerei Deputaților și Senatului; ac tele Președintelui României: decretele, mesajele
și alte acte adresate Parlamentului; actele Guvernului: hotărârile, cu excepția celor care au caracter
militar, ordonanțele emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ordonanțele de urgență
precum și declarațiile de politică generală și alte asemenea declarații.11
Actele juridice internaționale la care România a aderat (Declarații, Convenții,
Tratate, Rezoluții) spre exemplu: Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede prevede în
cadrul comunicării sociale, drepturi, libertăți, obligații, responsabilități și răspunderi, astfel
răspunderea pentru abuzul de libertate în comunicare, trebuie să fie numai în „cazurile determinate
de lege”.12
Un alt act juridic îl reprezint ă Rezoluția 1003/1993 a Adunării Parlamentare a Consiliului
Europei privind etica jurnalistică. Personal, consider că etica jurnalistică este un subiect foarte
important în cadrul meseriei de jurnalist, însă în același timp reprezintă și unul dintre subiec tele
controversate, acțiunile intocmite de către jurnaliști fiind deseori amplu dezbătute și criticate.
Constituția României este un izvor de drept principal având în vedere drepturile
fundamentale pe care se întemeiază comunicarea, cât și pri ncipiile și valorile care guvernează toate
ramurile de drept. Constituția consemnează o suită de drepturi și obligații desemnate într -o formă
generală, cum ar fi, libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la informație. Evident,
că realizare a acestor drepturi este condiționată și de alte prevederi constituționale sau de alte acte
normative după cum crede Maria Năstase Georgescu.13
Aici sunt de remarcat prevederi importante precum art. 26 – dreptul la viață intimă,
familială și pri vată, art. 27 – inviolabilitatea domiciliului, art. 28 – secretul corespondenței, art. 29
– libertatea conștiinței, art. 30 – libertatea de exprimare, art. 31 – dreptul la informație art. 32 –
dreptul la învățătură, art. 33. – accesul la cultură, art. 53 – restrângerea exercițiului unor drepturi
sau al unor libertăți.

11 http://www.monitoruloficial.ro/article
Monitorul_Oficial_Pa rtea_I_%C3%AEn_limba_rom%C3%A2n%C4%83_%E2%80%93_acte_normative –105.html
12 Valerica Dabu, op. cit. p. 59
13 Maria Năstase Georgescu, Dreptul comunicării , Editura Universitară, București, 2009, p. 20

8
În altă ordine de idei, Constituția desmnează ceea ce numim exercitarea în condiții corecte, legale
a activităților ce au ca și prim proces înfaptuirea de libertăți directoare procesului desf ășurator al
situațiilor în care ne aflăm.14
Legile de modificare a Constituției, aceste legi pot fi izvoare ale dreptului comunicării
dacă au un conținut referitor la obiectul acestuia. În Constituția României, republicată, este precizat
faptu l că „nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a
libertăților fundamentale ale cetățenilor sau garanțiilor acestora”. (Art. 150, al.2) se vede lesne de
înțeles că precizarea include și drepturile referitoare la com unicare. Astfel această prevedere nu
împiedică adoptarea unor legi de revizuire care îmbogățesc conținutul acestor drepturi sau mai cu
seamă garanțiile lor.15
Legi organice – prevăd răspunderea și responsabilitatea în dreptul comunicării soci ale,
este posibilă aprobarea lor prin intermediul Parlamentului cu majoritatea membrilor fiecărei
camere.
Legi organice importante pentru domeniul comunicării sunt consemnate de Codul civil, în
special art. 70 -77 din cap. II intitul at Respectul vieții private și al demnității persoanei umane, dar
și articolele ce reglementează responsabilitatea și răspunderea civilă; Codul Penal.
Răspunderea în dreptul comunicării este prevăzută în legi și alte acte normative specifice, dar și în
Codul penal, un exemplu aici, îl constituie, infracțiunile de insultă și calomnie.16
Legi ordinare – sunt adoptate de către Parlament cu votul majorității membrilor prezenți.
Ca legi semnificative pentru dreptul comunicării putem aminti Legea n r. 544/2001 a accesului la
informații de interes public, Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, Legea nr. 148/2000 a
publicității, Legea nr. 182/2002 a protecției informațiilor clasificate .
După cum afirmă Maria Nastase în cartea Dreptul Comuni cării unele legi constituie
izvoare ale dreptului comunicării în exclusivitate însă altele sunt izvoare de drept pentru mai multe
ramuri. Cu alte cuvinte unele aparțin unor ramuri de drept consacrate, dar cuprind dispoziții
referitoare și la dreptul comun icării.17
Ordonanțele și Hotărârile Guvernului , acestea cuprind norme de reglementare în
executarea legilor care aparțin dreptului comunicării sunt izvoare ale acestuia. Un exemplu în acest

14Ibidem
15 Maria Năstase Georgescu, Dreptul comunicări i, Editura Universitară, București, 2009, pag. 20
16Ibidem, pag. 23
17Ibidem, pag. 22

9
sens este și Hotărârea pentru aprobarea normelor metod ologice de aplicare a Legii nr. 544/2001
privind liberul acces la informațiile de interes public.18
Regulamente și acte administrative ale autorităților publice în acest caz se pune în
evidență legile prin care se realizează buna desfășurare a muncii, spre exemplu Legea nr.7/2004
privind Codul de conduită al funcționarilor publici; Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită
al personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice19
Legile reprezintă actele juridice d e reglementare a relațiilor sociale date de c ătre
Parlament și cu ajutorul cărora sau mai corect spus, prin întermediul lor stabilim o anumită
ordine și conduită de comportament.
Una dintre legile importante în ceea ce constituie caracterul de protecție al sursei este
dată prin prevederile Legii nr. 506/2004, privind prelucrarea datelor cu caracter personal și
protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice20 din Monitorul Oficial, care se
completează cu cele ale Legii nr.677/2 001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea
datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Este necesar ca o astfel de reglem entare juridică dat ă prin lege să existe întocmai pentru
a nu se ivi repercursiuni î n cadrul prelucrării de informații cu caracter personal provenite de la
diverse surse. În Monitorul Oficial al României se afirmă următoarele date, actele care se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se înaintează secretarului general al
Guvernului, în copie certificată, de către autoritățile emitente, sub semnătura conducătorului
acestora sau a locțiitorului său.

I.2. Subiecții
Aceștia sunt reprezentați de către ziariști/jurnaliști, public și CNA.
Ziariștii/jurnaliștii:
În lucrarea Dreptul Comunicării Sociale , Valerică Dabu, este de părere în ceea ce îi
privește pe agenții media care fac parte din Serviciile publice de informare în masa că aceștia
sunt supuși după caz Legii privind statutul funcționarulu i public sau al funcționarului,
dispozițiilor Codului penal, Codului civil sau Legii nr. 29/1990 . O situație deosebit ă o au

18 Ibidem, pag. 23
19 Valeric ă Dabu, Dreptul Comunicării Sociale, Editura David Ogilvy, București, 2010, p. 60
20 Legea nr.506/2004, publicată în Monitorul Oficial, Parte a I, nr. 1101 din 25/11/2004

10
salariații din aceste servicii publice, care sunt angajați și muncesc în condițiile reglementate de
dreptul muncii, situație care es te asemănătoare cu a celor din serviciile private de informare în
masa.21
Jurnalistul în opinia Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei este persoana fizică care
desfășoară activi tăți de informare pentru publicul căreia se adresează, ce lu crează în redacții sau
pe cont propriu, pentru munca sa de a informa publicul primește o remunerație.22 Autorii Monica
Macovei, Adriana Dăgăliță și Dan Mihai vorbesc în lucrarea ce le aparține, Ghidul juridic pentru
jurnaliști, despre reguli le, responsabil itățile dar și prevederile pe care jurnalistul trebuie să le aibă
în atenție în cadrul meseri ei pe care o exercită. Astfel acesta este persoana însăcinată să procure și
să redea publicului la informații, date, evenimente de interes general, care să interes eze și să ofere
o informație relevantă , toate acestea conform caracterului deontologic și juridic stabilit în baza
profesiei.
Trebuie să exercite dreptul inviolabil la libera exprimare în virtutea dreptului publicului
de a fi informat. Jurn alistul se bucură de o protecție sporită în exercitarea acestui drept datorită
rolului vital, de apărător al valorilor democratice, pe care presa îl îndeplinește în societate.
Jurnalistul este dator să caute, să respecte și să comunice faptele așa cum a cestea pot fi cunoscute
prin verificări rezonabile în virtutea dreptului publicului de a fi informat.
Jurnalistul este dator să exprime opinii pe o bază factuală, în relatarea faptelor și a
opiniilor, jurnalistul va acționa cu bună -credin ță în același timp este dator să semnaleze neglijența,
injustiția și abuzul de orice fel, în demersul său de a informa publicul, jurnalistul este dator să
reflecte societatea în ansamblul și diversitatea ei, acordând acces în presa și opiniilor minoritare și
individuale.
Publicul are dreptul să cunoască nu numai informațiile și ideile primite favorabil sau cu
indiferență ori considerate inofensive, dar și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează.
Acestea sunt cerințe ale pluralismul ui, toleranței și spiritului deschis, fără de care nu există
societate democratică, profesia de jurnalist implică drepturi și obligații, libertăți și responsabilități,
aspect e redate de către Ghidul juridic pentru ziariști.23

21 Valeric ă Dabu, Dreptul Comunicării Sociale, Editura David Ogilvy, București, 2010, p. 275
22 Recomandarea nr. r (2000) 7 a comitetului de miniștri către statele membre cu privire la dreptul jurnaliștilor de a
nu-și dezvălui s ursele de informație , http://apel.md/files/docs/Rec_2000_7_Drept_jurn_dezv_surse_ro.pdf , accesat la
data de 20.06.2018, ora: 00:23
23 Monica Macovei, Adriana Dăgăliță, Dan Mih ai, Ghid juridic pentru ziariști , ActiveWatch, București, 2009, p. 184

11
Conduita profesi onală a jurnalistului reprezintă modalitatea optim ă, corectă și necesară
exerci tării meseriei sale. În cadrul conduitei profesionale, jurnalistul trebuie să fie capabil să își
manifeste corect și adecvat acțiunile sale. De asemenea este important exercitare a conduitei sale
în considerente legale și prevăzute de lege, de drepturile și libertățile ce i se cuvin.
Printre caracteristicile și îndatoririle conduitei profesionale jurnalistul trebuie să respecte
drepturile omului și astfel acesta este dator să respecte prezumția de nevinovăție , necesar este să
respecte viața privată a persoanei (inclusiv aspectele care țin de familie, domiciliu și
corespondență).
Amestecul în viața privată se poate face doar atunc i când interesul public de a afla informația
prevalează. În acest context este irelevant dacă o persoană publică a dorit sau nu să dobândeasca
această calitate. O activitate nu este privată doar pentru motivul că nu se desfășoară în public.
Este dator să țină cont de interesul legitim al minorului în acest sens jurnalistul trebuie să protej eze
identitatea minorilor implicați în infracțiuni, ca victime sau ca autori, cu excepția situației în care
interesul public cere ca aceștia să fie identificați la soli citarea expresă a părinților sau a
reprezentanților lor legali, în vederea protejării interesului superior al minorului.
Dacă ne raportăm la identitatea victimelor accidentelor, calamităților, infracțiunilor, cu
precădere cele ale agresiunil or sexuale, nu trebuie să fie dezvăluită, cu excepția situației în care
există acordul acestora sau când un interes public major prevalează. În aceste condiții d e același
directive beneficiază și persoanele defavorizate cum ar fi bolnavi i, persoane cu diz abilități,
refugiați, etc.
În același timp jurnalistul este dator să nu discrimineze nicio persoană pe motive de rasă,
etnie, religie, sex, vârsta, orientare sexuală ori dizabilități și să nu instige la ură și violență atunci
când relatează fapte sau își exprimă opiniile.24
Se menționează faptul că în calitatea lor de profesioniști jurnaliștii sunt obligați să caute adevărul,
să fie independenți, să exprime o manieră echitabilă a situațiilor și să își exercite cu resposabilitate
meseria față de public.25

24 Ibidem, pp. 184 -185
25Giving Voice to the Voiceless: Incorporating Nonhuman Animal Perspectives as Journalistic Sources , Freman, C.
P,Bekoff, M.&Bexell, S.2011,
https://scholarworks.gsu.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1011&context=communication_facpub , accesat la data de
06.06.2018, ora: 22:35

12
Publicul, în opinia mea este reprezentat de totalitatea persoanelor care se califică ca și
ținte directe în procesul de receptarea a informațiilor. El selectează informațiile primare și le
atribuie etichete în același timp consti tuie fondatorul criticilor sau laudelor aduse unei anumite
situații redactată de către jurnalist.
Unul din subiectele specifice raporturilor juridice de comunicare îl reprezintă publicul.
Acesta este format din persoane fizice individuale în tre care nu există altă legătură decât aceea că
recepționează anumite tipuri de informații (politice, culturale, artistice, sportive etc.)26
persepectivă ce îi aparține Mariei Nastase Georgescu. Autoarea evidențiază tot în aceeași notă
caracteristicile ce î i revin noțiunii de public și anume, el este subiect nedeterminat. Cu toate acestea
este subiect activ, titular al dreptului fundamental de acces la informațiile de interes public, precum
și al altor drepturi care -i permit accesul la informații de interes personal.18
În viziunea autoarei Cr istina Coman, noțiunea de public se află în concordanță cu relațiile
publice, care își manifestă sfera de influiență asupra publicului în raport cu care interacționează,
astfel în revista Public Relations N ews se afirmă faptul că „relațiile publice sunt funcția de
conducere care e valuea ză atitudinile publicului , apropie politicile și procedurile unui indi vid sau
ale unei or ganizații de interesele publicului , plani fică și e xecută un pro gram de acțiune pentru a
câștiga înțele gerea și acceptarea publicului ”.27
Cu alte cuvinte din punctul meu de vedere publicul este reprezentat de totalitatea
indivizilor ce sunt ținta tuturor informațiilor, cei care aprobă sau nu efor turile făcute de o anumită
organiza ție sau individ, putem spune că sunt și cei care trasează existența funcționării organizațiilor
sau pe cea de recunoaștere a unui ziarist ca fiind e ficient în știrile pe care le realizează, iar acestea
stârnesc o reacție în rândul indivizilor din public, fie el public țintă sau întreg publicul la care se
răsfrânge informația.
S.M. Cutlip și colaboratorii săi , susțin ide ea conform căreia „relațiile publice repre zintă o
funcție mana gerială , care stabilește și menține le gături reciproc bene fice între o or ganizație și
publicul de care depinde succesul sau falimentul e i28 de aici înțelegem necesitatea de a exista
strânsa legătură între relațiile publice și publicurile sale. Nevoie care accentuează direct

26 Maria Năstase Georgescu, Drept ul comunicării , Editura Universitară, București, 2009, p. 18
18 Ibidem
27 Cristina Coman, Relații Publice -principii și strategii , Ediura Polirom, Iași, 2006, p. 12
28 Ibidem, p. 15

13
proporționalitatea dintre aceste două concept e și faptul că publicul este vital pentru sfera de
activitate a relațiilor publice.
Consiliul Național al Audiovizualului (prescurtat CNA) este o autoritate publică
autonomă însărcinată cu apărarea interesului public în domeniul serviciilor de programe
audiovizuale (radio, televiziune). CNA este subordonat Parlamentului României, căruia îi prezintă
un raport anual și care numește cei 11 membri ai consiliului pe mandate de câte 6 ani.29
Obiectul de activitate al acestui orga nism este stabilit prin Legea audiovizualului.
Aceasta precizează că CNA asigură: respectarea exprimării pluraliste de idei și de opinii în
programele transmise de operatorii de radiodifuziune aflați sub jurisdicția României, pluralismul
surselor de informa re și libera concurență în domeniul audiovi zual, protejarea culturii și a limbii
române, a culturii și limbilor minorităților naționale, un raport echilibrat între serviciile naționale
de radiodifuziune și serviciile locale, regionale ori tematice, proteja rea minorilor, apărarea
demnității umane precum și transparența mijloacelor comunicării de masă din sectorul audiovizual.
CNA mai poate emite norme cu privire la publicitatea audiovizuală și teleshopping,
programarea și difuzarea emisiunil or privind campaniile electorale și responsabilitățile culturale
ale operatorilor de radiodifuziune. Tot CNA eliberează prin concurs licențe audiovizuale,
autorizații de retransmisie și decizii de autorizare audiovizuală.30
În cartea A pat ra putere, Miruna Runcan definește CNA -ul ca un organism independent
ale cărui funcții sunt, simultan, de distribuire a frecvențelor, dar, și de control asupra respectării
normelor de distribuire a frecvențelor precum și de control aplicat asupra respectăr ii normativelor,
atât de către instituțiile mediatice publice cât și de către cele private.31
Numărul membrilor din care este format Consiliul N ațional al Audiovizualului este de
11, membri numiți, care este finanțat de la buget și totodată își exercită atribuțiile sub control
parlamentar.32 Membrii săi sunt aleși o data la 4 ani de către autorități precum: Președinția care
propune 2 membri, Parlamentul câte 3 de la fiecare Cameră și Guvernul care propune 3 membri.
Dintre cei propuși de Guver n, unul trebuie să fie specialist în probleme de televiziune, al doilea în
radio, iar cel de -al treilea în probleme de telecomunicații, afirmații ce îi aparțin Mirunei Runcan.

29 https://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_Na%C8%9Bional_al_Audiovizualului
30 Ibidem
31 Miruna Runcan, A patra putere -legislație și etică pentru jurnaliști , Editura Dacia, Cluj -Napoca, 2002, p. 223
32 Ibidem

14
⃰
În cadrul acestui capitol am pus accentul pe cadrul conceptua l-juridic al subiectului și
astfel am definit conceptele ce intră în compoziția temei, ca și punct de plecare am făcut referire
la izvoarele juridice ale dreptului social, enumerând rezoluțiile, legile dar și hotărârile regimului
juridic ce stau la baza fu ncționării în parametri legali ai statului, iar în partea a doua a capitolului
am adus în atenție categoriile de subiecți precum ziariștii/jurnaliștii, publicul și CNA -ul.

15
Capitolul II . Regimul juridic al dreptului de protecție a sursei

În cadrul capitolului II, r egimul juridic de protecție al surselor jurnalistice m-am raportat la a
prezenta cadrul general al acestui drept de a proteja sursa jurnalistului așa cum este ea întâlnită în
articolele de specialitate ale acestui do meniu precum și să evidențiez maniera în care se poate
dezvălui confidențialitatea surselor, în ce context se face acest lucru și care sunt consecințele
încălcării acestui drept.
În articolul 10 al Convenției pentru Apărarea Dreptu rilor Omului și a Libertăților
Fundamentale este prevăzut faptul conform căruia necesitatea jurnalistului de a menține secretul
confidențialității surselor sale jurnalistice reprezintă un drept de bază al acestei meserii.33
În Recomandarea R7(2002) primul p rincipiu prevede ca fiecare stat trebuie să aibă reglementat
acest drept de păstrare al confidențialității surselor jurnalistice, cel de -al doilea principiu prevede
faptul conform căruia toate persoanele care cunosc date despre sursele jurnalistice nu treb uie să le
dezvăluie, aici ne sunt dați ca exemple editorii sau patronii.34
În principiu l 3 al aceleiași recomandări este evidențiat faptul că dezvăluirea surselor junalistice se
vede a fi necesară doar atunci când „interesul legitim de a divulga depășește în mod clar interesul
public de a nu divulga ”.35
În ultimele doua principii, respective 4 și 5 ne sunt evidențiate luarea în calcul a altor alternative
de a obține informațiile de care au nevoie autoritățile la momentul respectiv, ne lunând în calcul ca
și soluție divulgarea sursei precum și faptul că divulgarea confidențialității sursei are caracterul de
condiționare, cu alte cuvinte se realizează doar în anumite situații.36
Legea numarul 8/1996 este cea care se referă la protecția surselor jurnalist ice, evidențiind faptul
că prin prezenta lege se motivează conținutul acesteia care prevede în mod principal dreptul de
care dispune sursa jurnalistică de beneficia de confidențialitatea identității sale. În articolul 91 al
prezentei legi sunt menționate p ersoanele care se oblige la a păstra confidențialitatea surselor de
informare altele decât jurnalistul care a preluat direct datele și informațiile necesare de la sursă,
aceștia fiind editorul sau producătorul. În aliniatul 2 se prevede și faptul care face referire la

33Vitalie Călugăreanu , Standarde -internationale -in-domeniul -protectiei -surselor -jurnalistice , file:
///C:/Users/iza/Downloads/4. -Standarde -internationale -in-domeniul -protectiei -surselor -jurnalistice%20(1).pdf ,
accesat la 9 iunie 2018, ora: 16:35
34 Ibidem, p. 6
35 Ibidem, p. 7
36 Ibidem, p. 8

16
dezvăluirea surselor jurnalistice, modalitatea prin care se face acest lucru o reprezintă
consimțământul direct al sursei în cauză, ori situațiile în care se exprimă o hotărâre judecătorească
definitiv ă în acest sens.37
Carta Europea nă a Liberății Presei în articolul 4 al acesteia se evidențiază că protecția
surselor jurnalistice se vede de neclintit a fi respectată, activități de ascultare a convorbirilor
telefonice sau supravegherea în jurnaliștilor cu scopul de afla date care să co nducă la identificarea
surselor jurnalistice sunt strict interzise.38

II.1. Cazuri în care se poate dezvălui identitatea sursei fără consimțământ

Situațiile în care dezvăluirea surselor jurnalistice se vede a fi primordială sunt ce le de genul
în care acest lucru este necesar în vederea estompării cursului unor infracțiuni destul de grave și
împiedicarea lor din a produce consecințe greu de suportat.39
Din punct de vedere juridic dezvăluirea surselor jurnalistice se poate f ace atunci când există
în desfășurare un process penal, iar în aceste condiții dezvăluirea are la bază o serie de condiții și
anum e: în cadrul dosarului penal ce se află în cursul de desfășurare al procesului există infracțiuni
cu caracter „foarte grav sau extraordinar de grav”, o a doua condiție vizează faptul conform căruia
divulgarea sursei este necesară unei urmăriri penale care se vede a fi obligator ie, iar în ultimul rând
toate procesele și efor turile depuse pentru a descoperi identitatea sursei, care s e vede necesară au
fost epuizate, aceasta fiind ultima soluție și anume divulgarea sursei de către jurnalist.40
Cazurile în care se poate dezvălui identitatea sursei fără consimțământ sunt reprezentate spre
exemplu de statu tul pe care persoana respec tivă îl deține, astfel d acă sursa este un urm ărit sau
evadat, dacă are intenți a de al face pe jurnalist să săvârșească un delict ori o infracțiune sau dacă
prin simpla protejare a sursei se riscă comiterea unei infacțiuni este necesar ca în astfel de situații
să fie nevoie de dezvăluirea identității sursei.41

37 Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe ,
http://www.orda.ro/fisiere/2015/Legislatie/L ege_8_1996_ultima_modificare_9%20nov_2015.pdf , p. 22, accesat la
data de 20.06.2018, ora: 17:20
38 Ibidem, p. 12
39https://www.juridice.ro/97359/dezvaluirea -surselor -jurnalistice -informatii -comerciale -secrete -cedo -821-03-
financial -times -ltd-si-altii-vs-regatul -unit.html
40 Ibidem, p. 13
41 Ibidem, p. 14

17
Codul audiovizualului prevede expres că dezvăluirea unei surse de informare poate fi dispusă
de instanțele de judecată numai dacă această dezvăluire este necesară pentru apărarea sigura nței
naționale sau ordinii publice, precum și pentru soluționarea cauzei în instanț a de judecată.
Pe de altă parte, Legea cu privire la libertatea de exprimare stabilește că persoana care a
distribuit publicului informația obținută din surse confid ențiale nu poate fi obligată să dezvăluie
identitatea sursei în cadrul unui proces civil sau contravențional. Această protecție se extinde nu
doar asupra mass -media, ci și asupra persoanei care nu este jurnalist, dar care efectuează o
activitate cu caracte r jurnalistic de colectare, de primire și de distribuire a informației către public,
precum și persoana care colaborează cu acestea.
Singura excepție când o persoană poate fi obligată să divulge sursa de informare poate avea loc
doar în cadrul unui p roces penal. Astfel, organul de urmărire penală sau instanța de judecată, în
condițiile legii, poate obliga persoana să -și dezvăluie sursa de informare dacă sunt întrunite
cumulativ o serie de condiții .
Dintre acestea menționăm, d osarul penal care vizează infracțiuni deosebit de grave sau
excepțional de grave. Infracțiuni deosebit de grave se consideră infracțiunile săvârșite cu intenție
pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depășește 12
ani. Infracțiuni excepțional de grave se consideră infracțiunile săvârșite cu intenție pentru care
legea penală prevede detenț ie pe viață.
Divulgarea sursei este absolut necesară pentru urmărirea penală sau dacă s -au epuizat toate
posibilitățile de a identifica sursa de informar e prin alte mijloace.42

II.2. Consecințele încălcării drepturilor de protecție ale sursei

În opinia mea cazurile în care se încalcă în mod voit dreptul sursei de a beneficia de protecție
este cert că cei care comit acest fapt, se află în postura de a suporta consecințele. După cum bine
știm sursa are dreptul legal de fi protejată, tot astfel, prin lege se stabilesc condițiile de pedepsire
a celui ce încalcă acest drept în mod voit fără a ține cont de prevederi deontologice, legale și c u
atât mai mult morale, luându -se în ca lcul cunoașterea tuturor elementelor componente cazului și
realității situaționale.

42 Ibidem

18
În primul rând nu ar trebui să se pună problema de cazuri în care să se dorească încălcarea protecției
sursei jurnalistice deoarece legea prevede protecția acestora, militând intens pentru a se respecta
cu strictețe acest principiu. Scopul primordial al acestui principiu și totodată dreptul conferit de
lege este cel de a crește încrederea surselor în jurnaliști și a pune sub o lumină fa vorabilă această
meserie, în același timp se fac eforturi pentru a crește credibilitatea informațiilor transmise
publicului.43
Pentru a ne raporta la cazurile în care are loc dezvăluirea surselor jurnalistice, acestea se fac
atunci când în baza unei hotărâri judecătorești definive se stabilește acest lucru sau existând și un
al doilea caz, mai exact, acesta fiind reprezentat de acordul persoanei ce deține statutul de sursă.44
Situațiile în care jurnalistul dezvăluie identitatea sursei sale de informați i au ca și consecințe
decizia instanțelor judecătorești de a da amendă penală sau de a -l supune la închisoare pe
jurnalistul care săvârșește această infracțiune.45
Consecințele ce stau la baza încălcării dreptului sursei jurnalistice de a fi protejată sunt
evidențiate cel m ai bine în urma spețelor cu, care se confruntă instanțele de judecată în analiza
infracțiunilor săvârșite, stabilirea condițiilor în care s -au desfășurat acțiunile, motivele, faptele
determinante și pedepsile ce le atribuie faptuitorilor.
În astfel d e condiții de cele mai multe ori se încalcă articolul 10 din CEDO ce are la baza
libertatea de exprimare, un astfel de exemp lu este constituit de speța în care un jurnalist este obligat
să facă dovada sursei sale de nformații într -un mod nejustificat. 46 Totadată un alt exemplu în acest
sens este constituit de dezvăluirea sursei de informații fără consimțământul acesteia precum în
cazul Damman contra Franța .

43 Protecția Surselor Jurnal istice , Standarde Internaționale, file:///C:/Users/iza/Downloads/4. -Standarde –
internationale -in-domeniul -protectiei -surselor -jurnalistice%20(2).pdf , accesat la data de 20.06.2018, ora: 17:40
44 Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe ,
http://www.orda.ro/f isiere/2015/Legislatie/Lege_8_1996_ultima_modificare_9%20nov_2015.pdf , p. 22, accesat la
data de 20.06.2018, ora : 17:47
45 AtiveWatch, JURISPRUDENȚA INTERNAȚIONALĂ ÎN MATERIA LIBERTĂȚII DE EXPRIMARE, Vol. III, Art.19
46 https://www.lhr.md/ro/2017/10/ctedo -obligarea -unui-jurnalist -sa-prezinte -dovada -sursei -nu-este-justificata/ , data
accesării 10.06.2018, ora: 12:45

19
II.3 Studii de caz: prezentare și verdict

Pentru a surprinde modalitatea p rin care se manifestă situațiile în care ne confruntăm cu
încălcarea dreptului de protecție a sursei prin diferite circumstanțe situaționale, am ales să prezint
două dintre cazurile care au ca și subiect central acest lucru.
În primul caz Dammann contra Fr anța, este adus la cunoștință faptul că este încălcat dreptul la
exprimare prin divulgarea de informații, fiind implicate sursele jurnalistice.
În urma hotărârilor judecătorești și urmarea tuturor cadrelor leg ale judec ății se stabilește ca
sancțiune amenda penală cauzată de nerespectarea dreptului de protecție a sursei, de necesitatea
de a se fi urmat normele deontologice meseriei secretarei care ar fi trebuit să reflecteze la fapta pe
care o săvârșește precum și datorită folosinței în neconformitate a informațiilor primite , a
jurnalistului.
În cel de -al doilea caz ne co nfruntăm cu obligarea unui jurnalist de a -și prezenta dovada
sursei, acțiune care de altfel nu este justificată tocmai datorită faptului că ea nu a comis vreo
infracțiune iar prin div ulgarea acestuia ar încalca dreptul sursei de a beneficia de protecție. Însă
lucrurile stau altfel deoarece sursa respectiv ă s-a folosit de jurnalistă pentru a comite acțiuni
ilegale, recurgând la dezvăluirea caracterului de sursă secretă a sa . Hot ărârile judecătorești au emis
atât pedepsirea jurnalistei prin amendă cât și pedepsirea domnului X prin condamnare.
Mai jos sunt prezentate ambele cazuri așa cum au apărut ele, maniera prin care au fost
analizate, factorul declanșator al acestora, persoanele implicate precum și modalitatea prin care a
decis Curtea de Justiție să ofere sancțiuni pentru cele înt âmplate.
Primul caz este intitulat Dammann contra Elveția , în care sunt implicate sursele jurnalistice și
divulgarea de informații. Sancțiune a care s -a stabilit a fi aplicată s -a concretizat într -o amendă
penală datorită stabilirii îcălcării dreptului la libertatea de exprimare, decizie data prin Convenția
Europeană a Dreptului Omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Elveția.
Cazul are în vedere condamnarea penală a unui jurnalist de investigații fiindcă a obținut o
informații secrete cu privire la condamnările anterioare ale unor persoane. Reclamantul era
reporter de instanță pentru un cotidian , aceasta a decis să invest igheze o tâlhărie care a avut loc
după spargerea unui oficiu poștal din Zürich.
În aceste condiții reclamantul a telefonat la centrala telefonică a Parchetului pentru a obține
informațiile pe care le dorea, cum procuror ii nu era u disponibil i acesta a trans mis unei secretare o

20
listă cu numele persoanelor care au fost arestate în legătură cu tâlhăria și a întrebat -o dacă
persoanele respective au avut statutul de condamna ți anterior. După consultarea bazei de date a
parchetului, secretara i-a trimis reclamantu lui informațiile de care acesta avea nevoie, prin fax.
Deși r eclamantul nu a decis să public e informațiile sau să le folosească în alte scopuri, a greșit
în momentul în care a arătat fax -ul cu pricina unui polițist care în urma acestui lucru a raport at
acest incident poliției. Urmarea acestui fapt a fost începerea unei anchete care s -a adresat în mod
direct reclamantului și secretarei. Pedeapsa ce i s -a atribuit secretarei a fost concedierea datorată
divulg ării de secrete oficiale.
În ceea ce îl p rivește pe reclamant în cazul lui s -a stabilit trimi terea în judecată pentru incitare
la infracțiunea de divulgare de secrete oficiale urmând ca în primă instanță să fie achitat pentru ca
în apel să fie condamnat la o amendă penală de aproximativ 325 de euro .
Curtea de Apel a considerat că reclamantul pentru că era un reporter de instanță
experimentat cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască faptul că secretara avea obligația păstrării
secretului profesional, în acelați timp știa că informațiile pr ivitoare la persoanele implicate în
anchetele penale sunt confidențiale și astfel nu s -ar fi aprobat cerea făcută de către el de niciun
procuror sau persoană însărcinată cu astfel de responsabilități
Înstanța s -a manifestat în favoarea respectăr ii vieții private al ceror implicați deopotrivă nu
se știa dacă cei condamnați vor fi pedepsiți pentru cele anchetate tocmai din acest motiv s -a
analizat cu atenție cele întamplate datorită pericolului ce plana asupra libertății de exprimare.
Referitor la argumentul instanțelor elvețiene în legătură cu faptul că reclamantul trebuia să
știe că informațiile cerute erau confidențiale, Curtea a fost de părere că Guvernul elvețian trebuie
să poarte o mare parte din răspundere datorită indiscreți ei comisă de către secretara procurorului,
luând în calcul și faptul că reclamantul nu a încercat să o înșele sau să o amenințe pe aceasta pentru
a-i oferi informațiile solicitate .
De aici tind să cred că iresponsabilitatea secretarei a fo st principalul punct declanșator al
întregii situații, deoarece aceasta ar fi trebuit să reflectezze mai mult la decizia de a trimite sau nu
aceste informații ținând cont că știa de importanța lor și cu precădere de responsabilitatea juridică
pe care o poa rtă astfel de informații. În plus, n u au fost aduse prejudicii drepturilor persoanelor
vizate deoarece reclamantul nu a făcut publice informațiile pe care le primise prin fax de la
secretară.

21
Totodată , chiar dacă pedeapsa impusă reclamantului nu a f ost atât de severă, a conta t însă faptul
că a fost pedepsit prin condamnare în urma greșelilor pe care le -a înfăptuit. În altă ordine de idei
pedepsirea înainte a public ării îi poate împiedica pe jurnaliști să își mai aducă amprenta asupra
discuțiil or publice pe teme ce afectează viața comunității limitând astfel rolul presei de „furnizor
de informații și câine de pază al societății ”.
Tocmai acest tip de greșeli au ca și efect afectarea poziției, a imaginii presei precum și creșterea
neîncred erii surselor de mai oferi informații făcând astfel să iasă la suprafață neprofesionalismul
exercitării meseriei de jurnalist .47
În concluzie cazul a vizat prezentarea unei modalități neprofesionale de exercitare a meseriei
de jurnalist. Afirm acest lucru rapor tându -mă la pasul greșit pe care reclamantul l -a făcut în
momentul în care a arătat fax -ul primit de la sursa sa, în această cauză, acelui polițist. În aceste
condiții jurnalistul nu a și -a păstrat secretă sursa, atrăgând după sine demersurile le gale care s -au
efectuat și consecințele ulterioare. Vina nu a fost doar a jurnalistului, deoarece informațiile cerute
nu ar fi trebuit să fie dezvăluite, cu atât mai mult cu cât secretara știa acest lucru, însă gestionarea
întregii situații s -a făcut în mo dalitatea greșită.
CtEDO: Obligarea unui jurnalist să prezinte dovada sursei nu este justificată
Cel care a reclamat -o pe Cecilie Langum Becker este de naționalitate norvegiană, născut
în 1980 și locuiește în Oslo. Ea este jurnalistă pentru DN .no, aceasta fiind versiunea de internet a
publicației Dagens Nœringsliv.
În luna august a anului 2007 Dna Becker a scris un articol în care se raporta la Compania
Norwegian Oil evidențiind preocupările sale ce trimiteau către colapsul acesteia. Articolul s-a
bazat pe o convorbire telefonică cu un Domn X alături de o scrisoare ce a fost expediată prin fax,
scrisoarea fiind redactată de un avocat, aparent din numele unor acționari în companie, p rin
intermediul căreia s-au exprimat îngrijorări le în ceea ce privește situația financiară a companiei.
În urma expedierii acestei scrisori s -a ajuns în mod aparent nejustificat ca prețul de piață al
acțiunilor companiei respective să scadă. În luna iunie a anului 2000, doamna Becker s -a văzut
pusă în situația de a fi interogată de poliție fiind înștiințată ca se cunoștea faptul că anumitul Domn
X a fost sursa acesteia, scopul Domnului X s -a dovedit că a fost cel de a manipula prețul pieței,
dânsa susținând faptul c ă ea nu dorește să ofere informații în ceea ce privește sursa sa jurnalistică

47Ibidem , pp. 147-149

22
tocmai din dorința de a nu dezvălui sursa sa jurnalistică, respectându -i dreptul de protecție și
confidențialitate .
În ceea ce prive ște cadrul penal al situației Doamn a Becker a fost citată în fața instanțelor
judecătorești în calitate de martor însă aceasta a refuzat să dea orice fel de argumente în cadrul
procedurilor făcând referire la legislația națională privind protecția surselor jurnalistice și Articolul
10, libe rtatea de exprimare de care dispunea în calitatea sa de cetățean c are este îndreptățit să
dispun ă de acest drept.
Instanțele naționale au susținut ideea conform căreia aceasta ar trebui să ofere informațiile
de care avea cunoștință cu privire la Domnul X din moment c e identitatea acestuia era deja
cunoscută, argumentând în același timp că nu s -ar institui nici o consecință asupra libertății de
exprimare tocmai din acest motiv al cunoașterii tuturor detaliilor referitoare la caz. Deși în joc erau
informații foarte impo rtante dacă ținem cont de faptul că Domnul X a manipulat -o pe doamna
Becker și astfel s -ar fi făcut lumină în desfășurătorul cazului.
Decizia Curții Constituționale a constat în condamnarea Domnului X în martie 2011, condamnare
care s -a men ținut și în 201 2, iar Doamna Becker a fost obligată să plătească o amendă penală în
valoare de 3700 de euro deoarece aceasta a refuzat să răspundă la întrebările ce i -au fost adresate
în legătura cu manipularea ce i -a fost atribuită de către Domnul X.
Doamna Be cker a adus în atenție prevederile articolului 10 care se referă la libertatea de
expimare, invocând totodată și faptul că dacă ar fi făcut dovada contactelor sale cu Domnul X, ar
fi riscat să se ajungă și la identificarea altor surse de -ale sale și nu era normal să se întâmple acest
lucru.
Replica oferită de către Curtea Constituțională la adresa inv ocării acestui argument al Doamnei
Becker a fost acela că în cazul protecției sursei trebuie să se instituie nedezvăluirea din ambele
părți implic ate, cum Domnul X își recunoscu -se statutul de sursă al Doamnei Becker, argumentu l
invocate de aceasta nu mai putea fi aplicabil. În același timp i s-a adus în atenție faptul că nu i -au
fost pus ă la îndoială niciodată conduita deontologică.
Domnul X a fost declarant vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni și a fost condamnat la
pedeapsa cu închisoarea. Curtea motivând în același timp că refuzul Doamnei Becker de oferi
informațiile cerute în legătura cu Domnul X nu a împiedicat procedurile legale ce s-au desfășurat
pentru acesta , pe motiv că el își recunoscu -se statutul său de sursă de informație.
Instanța a concluzionat prin faptul că a existat violarea articolului 10, invocând obligarea
Doamnei X de a face declarații și a oferi informații, situația per ansamblu fiind elucidată chiar dacă
Doamna Becker nu a dat declarația ce i -a fost cerută .48

48 https://www.lhr.md/ro/2017/10/ctedo -obligarea -unui-jurnalist -sa-prezinte -dovada -sursei -nu-este-justificata/ , data
accesării 10.06.2 018, ora: 12:45

23
Capitolul III: Răspunderea juridică pentru încălcarea obligației de protecție
a sursei
În acest capitol voi evidențiaz a tipurile de răspundere ce sunt atribuite în cazul săvârșirii de
infracțiuni și modalitățile prin care acestea se pedepsesc, așadar ne vom raporta la răspunderea de
tip civil și penal, oferind explicații pentru acestea în baza garanțiilor constituționale prin care se
stabilesc ho tărârile judecatorești.

III.1 Garanții constituționale

Garanțiile constituționale semnifică forma de control centralizat exercitată de către Curtea
Constituțională, care reprezintă garantul suprem al Constituției49 prin intermediul căr eia sunt date
hotărârile judecătorești, sunt analizate situațiile ce ajung în atenția membrilor Curții
Constituționale, sunt exprimate deciziile luate și reflecțiile acestora.
Din alcatuirea Curții Constituțional e fac parte 9 judecători, numiți pe u n mandat de 9 ani, care
nu poate fi reînnoit sau prelungit. Trei judecători sunt desemnați de Camera deputaților, trei sunt
desemnați de Senat și trei sunt desemnați de Președintele României .50 Metoda de alegere a acestora
se face prin vot, iar în cee a ce privește statutul Curții Constituționale, aceasta se diferențiază de
restul instanțelor judecătorești și de autoritățile publice deo arece deține statut propriu de acțiune al
activității.
Printre atribuțiile acesteia se enumeră controlul constituționali tății legilor și al tratatelor, care
contribuie într -o măsură considerabilă la apărarea drepturilor cetățenilor și ale persoanei în gener al
controlul prealabil sau anterior în cazul promulgării legilo r, dezbaterea constituționalității unor
legi sau a unor prevederi legale are loc în plenul Curții , controlul posterior intrării în vigoare a
legilor sau a ordonanțelor Guvernului , o altă atribuție a Curții Constituționale asupra căreia
atragem atenția, introdusă prin revizuirea Constituției, este aceea potrivi t căreia, aceasta se
„pronunță asupra constituționalității tratatelor sau a altor acorduri internaționale51.
Cu alte cuvinte, caracterizarea de garant suprem al statului în ceea ce privește coordonarea
controlului judiciar al comportamentelor întreprins e îî este pe masură atribuit ă Curții
Constituționale, deoarece după cum reiese din cele spuse mai sus, ea reprezintă instituția ce
manifestă controlul asupra tuturor deciziilor, legilor sau hotărârilor ce se propun și se înainte ază
cu scopul de a fi regleme ntate pe măsura infracțiunilor comise.

49 Maria Năstase Georgescu, Dreptul comunicării , Editura Universitară, București, 2009, p. 64
50 Ibidem
51 Ibidem, p. 66

24
Raportându -ne la cazurile pe care le -am dezbătut în alcătuirea capitolului II, decizia care a
fost luată și modul în care s -a hotărât pedepsirea celor vinovați de caz, a fost data de catre Curtea
Constituționa lă. Aceasta instituind pedepse în conformitate cu gravitatea infracțiunilor comise de
către făptuitori.

III.2. Răspunderea civilă

Noțiunea de răspundere civilă reprezintă acel tip de răspundere ce are la bază legea civilă
fiind dat ă de către instanțele judecătorești în cadrul spețelor pe care le soluționează cu ajutorul
legilor civile.52
Răspund erea civilă apare între persoanele fizice și cele juridice din dreptul domeniului privat,
iar aceasta este de doua feluri, răspundere sau responsabilitate civilă contractuală și răspundere
civilă delictuală.
Răspundrea civilă contractuală reprezintă răspundere a ce ce își are punctul de plecare din
încălcarea clauzelor contractelor civile. În situația în care contractul este comer cial, atunci
răspunderea este comercială, altfel spus a ceasta este reglementată de Codul comercial în principal
și în subsidiar de Codul civil și Codul de procedură civilă. Prevederile precum și mențiunile acestui
tip de răspundere contractuală sunt regăsi te în articolul 1350 din Noul Cod Civil, în capitolul IV
intitulat Răspunderea civilă. Astfel articolul prevede că orice persoană se vede răspunzătoare să
îndeplinească regulile și condițiile pe care le -a acceptat în cadrul semnării unui contract încheiat.53
Pentru a defin i mai exact acest lucru mă raportez la situația în care cu toții ne -am aflat până
acum sau ne vom afla în momentul în care vom încheia un contract de muncă aplicând în prealabil
pentru un job, o poziție mult dorită sau ceva ce ne pasi onează, ne place să facem și ne dorim să
profesăm în acel domeniu. Contractu l de muncă pe care îl semnăm pentru job -ul respectiv
reprezintă acordul nostru cu privire la termenii și condițiile prevăzute acolo venite din partea
angaj atorului nostru , tocma i din acest motiv acest acord al nostru exprimat trebuie să fie foarte
atent făcut în sensul că este necesar să înțelegem ceea ce ne este prezentat, să cunoaștem
semnificația regulilor și obligațiilor pe care ni le însușim și le acceptăm.
Consider că aceste prevederi sunt importante datorită caracterului lor de clauze de comun acord
acceptate și de răspunderea în fața legii a celui care nu le respect ă provocându -i celeilate părți o
daună greu de reparat.
Astfel, dacă ne raportăm la răspunderea agen tului media poate apărea, ca urmare a nerespectării
contractului de reclamă, contractului de cumpărare de informații sau din orice contract civil sau

52 Valeric ă Dabu, Dreptul Comunicării Sociale, București, Editura Dvid Ogilvy, 2010, p. 276
53 Lege privind Codul C ivil, http://www.imliasi.ro/noul -cod-civil.pdf , p. 12, accesat la data de 17.06.2018, ora:
21:03, p. 247

25
comercial în care agentul media este parte.54 Într-o formă mai pe în țelesul tuturor răspunderea
civilă contractuală este reg ăsită din semnarea unui contract care prevede anumite componente
legale, între dou ă părți ce semnează acest acord, spre exemplu între un angajat și angajatorul său.
Răspuderea civilă delictuală este definită ca fapta săvârșită de către cineva cu caracter
prejudiciar în condițiile civile, altfel spus orice faptă care produ ce un prejudiciu celui atins de către
făptuitor.55
Instanțele judecătorești sunt cele care atr ibuie deciziile date pentru aceste fapte și pedepsesc
în consecință prejudiciile ce au loc în situațiile cu pricina. Faptele săvârșite în cadrul răspunderii
civile del ictuale se împart în prejudicii materiale și morale. În cazul celor materiale vorbim de
atingerea unui drept patrimonial, iar încălcarea celor morale accentul este pus pe seama
prejudiciilor nepatrimoniale.
În cazul răspunderii civile delictuale, făptuitorul este responsabil de fapta proprie astfel pentru
a fi justificat acest tip de r esponsabilitate pentru faptă proprie trebuie să existe faptă ilicită,
vinovăție, prejudiciu și un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat.56
Prejudiciul reprezintă dauna injustă care reprezintă orice tip de pierdere sau distrugere de valoare
trecută prezentă sau viitoare.57 Acesta se împarte în prejudiciu material și moral. Valerică Dabu
susține în cartea sa Dreptul Comunicării Sociale cum că prejudiciile materiale au două forme prin
care se manifestă și anum e, prejudicii materiale efective și prejudicii materiale viitoare, ele mai
fiind numite și prejudicii efective sau eventuale, în cazul celui viitor. Definirea prejudiciului
material efectiv are la bază caracteristica de a se întampla acum sau altfel spus î n prezent spre
deosebire de cel viitor, care după cum îi spune și denumirea prevede fapte a căror pagube se vor
produce și în viitor.58
Prejudiciul moral are la bază lezarea integrității unei persoane, atingerile aduse acesteia asupra
vieții sale priva te, asupra imaginii sale ce îi afectează acesteia sănătatea emoțională și psihologică.
Astfel atingerile de acest fel care îi sunt aduse se manifestă în prejudicii ce rezultă din încălcarea
integrității corporale sau asupra sănatății acesteia. Exemple în a cest caz sunt cele prin care
persoana este victima unor bătăi, răniri fizice puternice, dureri fizice și psihice.
Tot în această clasificare Valerică Dabu, în opera menționată mai sus enumeră și situațille în
care prejudiciile morale sunt de forma înc ălcării dreptului la imagine a persoanei, atingerile aduse
acesteia asupra prestigiului și a demnității59 pe care individul o are în cadrul societății a celor

54 Ibidem
55 Ibidem
56 Ibidem, p. 277
57 Ibidem
58 Ibidem
59 Ibidem, p. 278

26
cunoscuți cu atât mai mult efectele sunt și mai puternice, având un impact și mai mare dacă acesta
este persoană publică, cunoscută prin funcția pe care o deține, cum am dat exemplul de mai sus,
cel care o poziționa pe politicianul Ana Birchall în această lumină prin care prestigiul, demnitatea
precum și viața privată ale acesteia erau încălcate.
Fapta ilicită a făptuitorului se referă la atingerile dreptului subiectiv pe care acesta le aduce
unei persoane.60 Fapta ilicită se manifestă atât printr -o acțiune cât și printr -o neacțiune. În ceea ce
privește atingerile aduse dreptului subiectiv al un ei persoane, înțeleg că reprezintă apariția
situațiilor care se confruntă cu producerea de pagube unei persoane de către o altă persoană, un
exemplu pe care consider că este oportun a se menționa aici este dat de situația în care o aumi tă
persoană conduce a utovehiculul unui prieten de -al său facând accident. În această situație paguba
produsă este la adresa deținătorului de drept al mașinii fiind îndeplinit caracterul faptei ilicite ce
privește atingerea dreptului, în cazul de față mai corect spus al bunului subiectiv al deținătorului
autovehiculului.
Vinovăția are la bază intenția directă prin care este realizat faptul declanșator al unei situații de
producere a încalcării unui drept al persoanei.61 Vinovăția este menționată în articolul 16 din Noul
Cod Penal și aceasta este reprezentată de existența unei fapte ce este săvârșită cu intenție, din culpă
sau în momentul în care prevede o intenție depășită.62 Pentru ca fapta să fie săvârșită cu intenție
făptuitorul trebuie să se afle într -una dintre situațiil e următoare: în primul rând acesta prevede
rezultatul și îl urmărește, în al doilea rând făptuitorul se află în situația în care acesta prevede ce
rezultat va avea fapta sa, nu îl urmărește însă este de acord cu posibilitatea producerii lui.63
Dacă ne raportăm aici la exemplul Damman contra Elvenția , menționat și mai sus, vinovăția a
exista t de partea ambelor părți implicate în cazul cu pricina. Pe de o parte în ceea ce îl privește pe
jurnalist, acesta s -a făcut vinovat de fapta sa în momentul în care a ară tat e-mail-ul acelui polițist,
dezvălu ind astfel și sursa informațiilor sale.
În ceea ce o privește pe secretara care i -a furnizat jurnalistului informațiile de care acesta avea
nevoie cu privire la lista acelor persoane implicate în incidentul pentr u care el voia să afle
informații, s -a făcut însuși vinovată prin decizia de a face acest gest, cu atât mai mult că aceasta
cunoștea că astfel de informații nu sunt permise a fi dezvăluite.

60 Ibidem, p. 279
61 Ibidem
62 https://legeaz.net/noul -cod-penal/art -16, accesat la data de 17.06.2018, ora: 22:28
63 Ibidem

27
Concluzionând cele menționate anterior consider că vinovăția constă în producerea unei fapte
ce nu are un scop realizat cu bună credință, faptă de care suntem conștienți de rezultatul ce îl va
avea însă nu încercăm să îl evităm.
Atunci când vorbim de vinovăție ce are la bază culpa, aceasta se caracterizează prin existența
faptul ui că persoana ce săvârșește infracțiunea este conștient ă de ce rezultat va vea fapta sa, dar cu
toate acestea nu acceptă acest lucru crezând că rezultatul respectiv nu se va produce , iar cea de -a
doua caracteristică este reprezentată de faptul că rezultatul fapte i ce urmea ză a fi pusă în aplicare
nu este prevăzut deși acest lucru era necesar.64
Vinovăția ce are la bază intenția depășită este dată de caracterul intențional al producerii unei
fapte de către făptuitor , manifestat prin rezultatul final ca fiind unul mai grav decât cel la care
făptuitorul s -ar fi așteptat să fie sau cu alte cuvinte rezultat pe care s -ar fi așteptat să îl producă.65
Din punctul meu de vedere un exemplu ce ar putea fi utilizat ca fiind cel mai indicat aici este
reprezentat de intenția unei persoane ce nu se înțele cu o cunoștință de a sa deoarece au avut de -a
lungul timpului mai multe dispute ce l -au determinat pe acesta să își dorească să se răzbune pe
persoana în cauză. Astfel din dorința puternică de a -l face să plătească de unul singur pe așa zisul
dușman al său, făptuitorul decide să îi producă o pagubă acestuia incendiindu -i o parte din bunurile
pe care victima le are în posesie.
Această acțiune însă nu se desfășoară cum faptuitorul prevedea adică creându -i cunoștinței sale
o pagubă minimă ci se ajunge în final ca victima să rămână fără adăpost din cauza extinderii
flăcărilor.
Raportul de cauzalitate între faptă și paguba produsă se referă la acel tip de acțiune ce s -a
desfășurat între cauză sau intenție urmărită și efectul creeat.66 Cu alte cuvinte dacă ne raporăm la
exemplul de mai sus există raport de cauzalitate între dorința de răzbunare a făptuitorului, fapta pe
care acesta o întreprinde în acest scop și rezultatul la care se ajunge, chiar dacă urmările rezul tatului
sunt mai grave, având un efect mai puternic asupra victimei, decât s -ar fi dorit. S -a pornit de la
dorința de a face rău pentru a se răzbuna făptuitorul și s -a ajuns la suferința pricinuită de acesta
prin acțiunea sa asupra victimei sale.
Cel de -al doilea tip de responsabilitate delictuală se referă la răspunderea delictuală pentru fapta
altuia, aici se înc adrează acele situații în care vinovăția se prezumă nu se probează. Un exemplu
aici îl constituie prezumția părinților de vinovăție, verificându -se astfel calitatea de părinte, ori al

64 Ibidem, accesat la data 18.06.2018, ora: 21:58
65 Ibidem
66 Valeric ă Dabu, Dreptul Comunicării Socia le, București, Editura David Ogilvy, 2010, p. 280

28
altor persoane ce au în subordine elevi.67 În această situație părintele sau persoana însărcinată cu
monitorizarea, supravegherea pentru bunăstarea și siguranța elevului trebuie să prezinte motivele,
evenimentele sau circumstan țele ce au cauzat situațiile la care sunt nevoiți să se raporteze.68
Un bun caz a fi exemplificat aici este dat de grija pe care o au pedagogii în internatele de
elevi ce se află în instituțiile de învățământ gimnazial, deoarece elevii sunt la v ârsta critică, în plin
proces de formare și dezvoltare, tentațiile și efectele lor pot fi greu de împiedicat, astfel m odalitatea
prin care persoanele însărcinate cu grija și protecția acestora sunt puse de multe ori să răspundă
pentru faptele produse și să probeze faptul că nu au putut împiedica producerea prejudiciului.
Prejudiciile nepatrimoniale au la bază atingerile aduse la integritatea persoanei, la sigura nța ei
emoționala, psihică sau de comportament, lezarea sentimentelor de dragoste, a cinstei, a demnității
sau a onoarei acesteia.69 Astfel instanța judecătoarească stabilește condițiile și calitatea
sancțiunilor pe care le aplică în asemenea cazuri.
Un exemplu de menționat aici îl constituie situația umilitoare , de altfel defaimătoare în
care a fost pusă politi cianul Ana Birchall de către un jurnalist, Iosif Buble. Jurnalistul a fost cel
care a acuzat -o pe această femeie în preajma alegerilor electorale ce urmau să se desfășoare în acea
perioadă de faptul că aceasta este prot agonista unui film porno în care este implicat un alt coleg de
al acesteia de partid. În aceste condiții instanțele judec ătorești au menționat că i -au fost încălcate
Anei Birchall, drepturi patrimoniale precum imaginea, onorea, demnitatea, dar și viața priv ată.70
Cu alte cuvinte reclamantei i -au fost încălcate drepturile prividu -i respectarea vieții
private și a demnității persoanei umane, în acest sens conform Noului Cod Penal s -a încălcat
articolul 71 care prevede dreptul la viață privată „ Orice persoană are dreptul la respectarea vieții
sale private. (2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau de
familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său ori fără
respectarea limitelo r prevăzute la art. 75. (3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod,
a corespondenței, manuscriselor sau altor documente personale, precum și a informațiilor din viața
privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limite lor prevăzute de art. 75.”71
Deasemenea articolele 72 și 73 din prezentul Cod Civil au fost încălcate. Articolul 72 se
intitulează demnitatea persoanei umane și prevede că orice persoană are dreptul de a i se respecta
demnitatea sa fără a i se aduce atingeri care să îi afecteze onoarea, cinstea sau reputația.72 Dreptul
la propria imagine este menționat în articolul 73 semnalând faptul că orice persoană este

67 Ibidem
68 Ibidem
69 Ibidem
70https://www.hotnews.ro/stiri -politic -8761363 -fost-condamnat -jurnalistul -plateasca -70-000-euro-daune -pentru –
incalcarea -dreptului -imagine -viata -privata -internet.htm , accesat la 17.06.2018, ora : 19:15
71 Lege privind Codul Civil, http://www.imliasi.ro/noul -cod-civil.pdf , p. 12, accesat la data de 17.06.2018, ora : 20:11
72 Ibidem

29
îndreptățită să își exercite autoritatea în ceea ce privește intenția de a i se folosi id entitatea fizică
sau vocea în diferite scopuri.
În cadrul articolului 74 sunt definite situațiile în care sunt aduse atingeri vieții private,
acestea fiind date de situațiile în care îi este invadată locuința persoanei, ori îi sunt luate bu nuri,
obiecte din locuința persoanei în cauză, îi este atribuită imaginea sau vocea persoanei prin raportare
sau comparație cu o altă persoană însă în scopul de a -i crea acesteia un rău, situațiile în care îi sunt
utilizate imagini ale persoanei din spațiu l ei privat în mass -media fără a prezenta în prealabil
acordul persoanei care este posesoarea unor astfel de materiale, folosirea de imagini în care
persoana respectivă se află în unități medicale fiind sub tratament, bineînțeles fără acordul
acesteia.73
Ca o notă personală sunt de părere că în lipsa prevederilor articolelor menționate mai sus
sănătatea psihică, emoțională a persoanelor ar avea mult de suferit dacă nu ar exista acste drepturi
date de care să beneficiem cu toții pentru a ne de sfășura activitatea în parametri normali și decenți.
În articolul 75 sunt prezentate limitele secțiunii mai sus menționate și astfel „ (1) Nu constituie o
încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de
convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte, sau
(2) Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună -credință și cu respectarea pactelor
și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor
prevăzute în prezenta secțiune.”74
În articolul 1000 din Codul Civil se vorbește despre responsabilitatea comitenților pentru
prepuși, acest articol evidențiază responsabilitatea comitentului, spr e exemplu editorul sau
redactorul în raport cu prepusul său, în cazul de față ne referim la ziarist.75
Ca să formulăm diferența dintre răspund erea civilă contractuală și cea civilă delictuală
menționăm ca răspunderea civilă contractuală se indivi dualizează prin existența unui contract
comercial care este def initoriu pentru aceasta, aspect care nu se regăsește în cadrul răspunderii
delictuale ce are la bază răspunderea directă pentru fapta proprie sau indirectă pentru fapta altuia
în condițiile sta bilite anterior fiecărui tip de situație de acest fel .

III.3. Răspunderea penală

Răspunderea penală a devenit un subiect intens dezbătut și luat în atenție incepând cu secolul
XX, luând o amploare și mai puternică în secolul XXI. Aut oarea Laura Maria Stănilă în cartea sa,
intitulată Răspunderea penală a persoanei fizice , aduce în atenție acest fenomen de nevoie a

73 Ibidem
74 Ibidem
75 Valeric ă Dabu, Dreptul Comunicării Sociale , Editura David Ogilvy, București, 2010, p. 276

30
securității prin accentuarea răspunderii făptuitorilor ce săvârșesc fapte penale. Această instituire a
răspunderii penale a luat forma de atenție deosebită din partea instituțiilor de control judiciar
datorită număru lui îngrijorător de cazuri de infracțiuni ce apăreau pe masa curților judecătorești
provenite de pe teritoriul American cât și European. Infracțiunile ce ridicau s emne de întrebare
proveneau din domeniul farmaceutic, din cel al dreptului muncii, economic și fiscal precum și
infracțiuni de corupție.76 Tocmai din acest motiv s -a instituit un control sporit asupra
responsabilității penale a persoanelor fizice cu scopul de a menți ne ordinea și echilibrul situa țional
al societății. În absența unei atente coordonări din partea statului și în special din dreptul celor de
ordin juridic sunt de părere că s -ar risca ca acțiuni deosebit de periculoase precum crimele și
războai ele ar deveni firești știindu -se că pedepsirea lor nu ar fi atât de atent privită și atribuită pe
măsură făptuitorilor.
Acest tip de răspundere are la bază răspunde rea penală instutită din vinovăția dată de
săvârsirea de fapte penale a celui ce se pretează la ele. În ceea ce îl privește pe agentul media și
activitatea profesională a acestuia dacă el săv ârsește fapte penale v -a fi răspunzător de pedeapsa
ce v-a urma, așa cum se afirmă și în art. 30 din Constituție, „Delictele de presă se stabilesc prin
lege”.77
Atunci când vorbim de delictele de presă ne referim la acele acțiuni săvârșite cu ajutorul
presei sau prin intermediul acesteia, altfel spus acțiuni desfășurate de către jurnaliști care nu sunt
realizate în concordanță cu caracte rul juridic al meseriei. Termenii folosiți pentru situațiile de
delicte de presă sunt unii pecum „delict flagrant” sau „infracțiune flagrantă”. Diferența de conținut
dintre ei este dată de gravitatea prin care sunt realizate delictele.78
În arti colul 81 din Codul Penal este prevăzut faptul că „Reversul libertății este
responsabilitatea ”, cu alte cuvinte prin m anifestarea abuzivă de gândire, idei, opiniuni, pe calea
presei, avem de -a face cu situația de infracțiune de presă.79 Toate formele în car e presa se
îndepărtează de scopul ei și anume acela de a emite ipoteze corecte, adevărate, de a fi loială
publicului și de a se afla în des ervirea informațională a cetățenilor , cade în extrema cealaltă și
ajunge să se situeze în dreptul delictual al neresp ectării codului deontologic pentru care își exercită
acțiunile.
Conform Noului Cod Penal principala modalitate de a descrie răspunderea penală este
reprezentat de existența unui temei legal, acesta fiind reprezentat de infracțiune, cu alte cuvin te
conform Noului Cod Penal, în secțiunea Dispozițiilor Generale, la articolul 15 , aliniatul 2 se

76 Laura Maria Stanilă, Răspuderea penală a persoanei fizice, Editura Hamangiu, 2012, p. 2
file:///C:/Users/iza/Downloads/vdocuments.site_ raspunderea -penala -a-persoanei -juridice -autor -laura -maria –
stanila.pdf
77 Ibidem, p. 282
78 Ibidem
79 Ibidem

31
prevede faptul că „Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale”.80 În lipsa unei infracțiuni
nu putem dispune de răspundere penală în fața instanțel or judecătorești.
Una dintre componentele ce constituie caracterul unei fapte ca fiind infracțiune este dat de
prezența vinovăției , aceas ta reprezentând și o condiție a caracterului infracțiunii penale. Vinovăția
exist ă în momentul în care sunt îndeplinite elementele componente ale acestei forme și anume, ca
fapta să fie intenționată, ca făptuitorul să aibă culpă și atunci când fapta deține statutul de intenție
depășită.81
Pedepsele principale ce sunt atribuite fiecărui tip de acțiune săvâr șită ca fiind infracțiune
sunt următoarele: atribuirea detenției pe viață făptuitorului, condamnarea acestuia la inchisoare
precum și pedepsirea prin amendă penală.82
Detenția pe viață reprezintă privarea de libertate a persoanei care este condamnată la a cest tip de
pedeapsă pe o perioadă needetermintă de timp , acest aspect este menționat în articolul 56 din Noul
Cod Penal.
Există cazuri în care nu este aplicată denția pe viață, astfel dacă atunci când se exprimă
hotărarea definitivă, făptuitoru l a împlinit vârsta de 60, acesta va primi 30 de ani de inchisoare
fiindu -i suprimate o parte din drepturile de care ar trebui să dispună , dispoziții prezente în articolul
57 al prezentului Cod Penal.83 Articolul 58 prevede că se poate înlătura detenția pe v iață în cazul
în care făptuitorul a re vârsta de 60 de ani și pe perioada încarcerării prezintă o bună conduit ă de
caracter.
În aliniatul 1 al articolului 60 din secțiunea a doua se vorbește despre faptul că pedeapsa
cu închisoarea a făptuitoril or prevede privarea acestora de libertate pe o perioadă de timp cuprinsă
între 15 z ile și 30 de ani, în cadrul penitenciarelor destinate special.84
Secțiunea III cuprinde dispozițiile stabilirii amenzii penale. Amenda penală reprezintă suma de
bani care se stabilește de către instanța judecătorească a fi plătită statului pentru faptele comise,
aspect e cuprinse de articolul 61, aici precizându -se modalitatea prin care se stabilește amenda
atribuită „ Cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor – amend ă. Suma corespunzătoare
unei zile – amendă, cuprinsă între 10 lei și 500 lei, se înmulțește cu numărul zilelor -amendă care
este cuprins între 15 zile și 400 de zile” .85

80 Noul Cod Penal, http://www.imliasi.ro/Noul%20cod%20penal.pdf , accesat la data de 18. 06.2018, ora: 23:24
81 Ibidem, p. 9
82 Ibidem
83 Ibidem, p.17
84 Ibidem
85 Ibidem

32
Există cazuri prevăzute de lege în care amenda însoțește pedeapsa închisorii, mai exact acest lucru
reprezintă amenda care este adăugată în plus pe lângă pedeapsa de a face inchisoare , acest lucru
este posibil dacă prin săvârșirea infracțiunii s -a urmărit atingerea unui drept patrimonial.86
Înlocuirea pedepsii amenzii cu cea a înc hisorii este menționată în art. 63, din Codul Penal
și are la bază evidențierea comportamentului rău intenționat în cee a ce privește plata amenzii
instuindu -se pedeapsa cu închisoarea, iar neconformitatea cu o zi di plata amenzii se echivalează
cu o zi de închisoare.
Pedeapsa prin intermediul amenzii este susținută și prin modalitatea de atribuire a muncii
în folosul comunității. Articolul 64 prevede aceste dispoziții de muncă în folosul comunității.
Decizia de a atribui transpunerea amenzii în m uncă vine din realitatea prin care persoana în cauză
nu este capabilă să efectueze plata amenzii penale din mo tive neimputabile acesteia, iar în aceste
condiții aliniatul 1 prevede că o zi din plata amenzii se transformă într -o zi de muncă în folosul
comunității.87 În cazul în care persoana în cauză nu își dă acordul cu privire la acest lucru, de a
presta muncă în folosul comunității, aceasta va fi supu să să execute pedeapsa în definitiv prin
inchisoare.88
Cazul Dupuis și alții contra Franța tratat de autorii lucrării ActiveWatch este reprezentativ
pentru una dintre formele principale de pedeapsă și mai exact pentru cea a amenzii penale. Speța
menționată prevede încălcarea secretului anchetei și pe cel profesional. Mai exact cazul are la bază
cond amnarea unor ziariști deoarece au folosit elemente constitutive din cadrul unui proces penal
ce era în curs de desfășurare. Astfel Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Franța a stabilit
că s-a încălcat articolul 10 din Constituție ce prevede libertate a de exprimare, iar prin prevederile
Codului Penal s -a instituit pentru jurnaliștii în cauză amendă penală datorită infracțiunilor ce le -au
comis.89
Exist ă caz uri în care fapta penală are la bază cauze justificative, astfel articolul 18 din
Codul Penal menționează ca sunt justificate cazurile în care fapta penală este comisă din legitimă
apărare în fața atacatorului, este justificată comiterea faptei penale atunci când cauzele justificative
sunt determinate de lege și în același timp starea de n ecesitate determinată de înlăturarea
pericolului reprezintă de asemenea o cauză justificativă a faptelor penale.
Un exmplu de legitimă aparare este constituit de modalitatea prin care victima decide să acționeze
pentru a se apăra de un potențial atac asupr a bunurilor sale, în spațiul privat de către un hoț care
dorește să îi fure din locuință.90

86 Ibidem
87 Ibidem, p. 18
88 Ibidem
89 AtiveWatch, JURISPRUDENȚA INTERNAȚIONALĂ ÎN MATERIA LIBERTĂȚII DE EXPRIMARE, Vol. III,
Art.19, pp. 150 -152
90 Noul Cod Penal, http://www.imliasi.ro/Noul%20cod%20penal.pdf , accesat la data de 18.06.2018, ora: 23:24 , p. 9

33
Neimputabilitatea faptelor penale , aceast concept face referire la cazurile în care autorii
faptelor penale săvârșite nu sunt trași la răspundere, nef iind supuși proceselor penale de
condamnare. În altă ordine de idei articolele 24 -30 cuprind situațiile de acest fel, prima dintre ele
se referă la constrângerea fizică având la bază situația în care din cauza constrângerii fizice
puternice faptuitorul nu poate rezista.91
Constr ângerea morală prevede amenințarea prin declanșarea unui pericol grav ce are ca și
punct declanșator nepuntința de a fi înlăturată fapta penală prin alte mijloace. O a treia
caracteristică este dată de excesul neimputabil prin care se definește ca fiind atitudinea de legitimă
apărare pe care o adoptă persoana aflată în fața unui atac, acest exces al legitimei apărări este cauză
de frica excesivă precum și de teama ce o resimte în acel moment victima, iar din acest motiv fapta
nu îi este imputabilă făptuitorului.92
Minoritatea făptuitorului este prevăzută în articolul 27 din Codul Penal și evidențiază faptul
că fapta penală nu îi poate fi imputată minoru lui care nu a ajuns în momentuul răspunderii sale
legale, așa cum este prevăzut. Cazurile de iresponsabili tate au la bază acele situații în care
făptuitorul nu poate răspunde în fața legii de fapta sa din cauza unor probleme psihice, ce nu îi
atribuie caracterul de conștiență asupra faptelor făcute și în consecinț ă fapta săvârșită îi este
neimputabilă.93
Un alt caz de neimputabilitate al faptelor penale este reprezentat de situa țiile în care
făptuitorii sunt intoxicați cu substanțe alcoolice sau alt tip de substanțe cu caracter psihoactiv. Un
exemplu de a cest fel este reprezentat de evenimentele care se petrec sub influiența subtanțelor
psihoactive în rândul tinerilor, acestea provocate fiind de consumul acestor substanțe în exces și
ajungând să producă urmări care apoi le sunt greu de asimilat. Consumul d e băuturi alcoolice de
asemenea oferă aceleași tipuri de reacții persoanelor ce le preferă.
Erorile reprezintă conform Codului Penal „ Nu constituie circumstanță agravantă sau element
circumstanțial agravant starea, situația ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut -o în
momentul săvârșirii infracțiunii.”94 Acestă dispoziție reflect ă maniera prin care făptuitorul în
momentul comiterii infracțiunii nu cunoaște pe de plin, sau nu are cunoștință de fapta penală pe
care urmează să o comită , necunoscând repercursiunile ce vor avea loc din producerea celor pe
care le săvârșește fără cunoștință de cauză.
Datorită cazurilor prezentate mai sus ne dăm seama că pe lângă strictețea decizională adoptată de
către instanțele de judecată în momentul co nfruntării cu diverse cazuri de infracțiuni se regăsesc
și o serie de cazuri ce constituie excepțiile acestora datorate formei sub care sunt săvârșite.

91 Ibidem, p. 10
92 Ibidem, p. 11
93 Ibidem
94 Ibidem

34
Cauzele care înlătură răspunderea penală fac referire la efectele amnistiei, prescripția
răspunderii penale, termenele de prescripție ale răspunderii penale, întreruperea și suspendarea
cursului răspunderii penale, lipsa și retragerea plângerii prealabile,
Amnistia reprezintă modalitatea de înlăturare a pedepsei atribuite făptuitorului ce apare d upă
condamnare însă în cazul plății amenzilor efectuate înaintea amnistiei, suma achitată nu se
restituie.95
Prescripția răspunderii penale este modul prin care se înlătura răspunderea penală, aceasta
neaplicându -se și în cazul genocidului contr a umanității și a celei de război. Termenele de
presripție a răspunderii penale sunt menționate în articolul 155, iar ace stea sunt următoarele după
cum apar în Codul Penal „ 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa
detențiunii pe vi ață sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani; 10 ani, când legea prevede
pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de
ani; 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani,
dar care nu depășește 10 ani; 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa
închisorii mai mare de un an dar care nu depășește 5 ani; 3 ani, când legea prevede pentru
infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.”96 În aliniatul 2 al
prezentului articol se evidențiază că termenele de prescripție încep odată cu momentul săvârșirii
infracțiunii.
Cursul termenului prescripției răspunderii penale poate fi întrerupt dacă se poate î ndeplini
un alt act de procedură care să prevadă cauza. Suspendarea termenului de prescripție se face în
cazul unei împrejurări neprevăzută, iar prescripția faptei penale începe să se rescrie în ziua în care
încetează cauza de suspendare.97
Lipsa plângerii penale are la bază neputința condamnării penale datorită neexistenței unei
plângeri penale care să poată soluționa acest lucru. În cazul în care a existat o plângere penală în
prealabil, consecințele se adresează tuturor persoanelor implicate, nu doar pentru cel care s -a
săvârșit plângerea.98
Așa cum am amintit până acum că elementul constitutiv al răspunderii penale al celor ce
comit diverse fapte ilegale, este reprezentat de către infracțiuni, acestea necesită a fi pedepsite de
către curțile judecătorești în limitele prevăzute. În acest sens în cele ce urmează m -am oprit la a
oferi cateva exemple relevante din acest punct de vedere așa cum apar ele în Noul Cod Penal.

95 Ibidem, p. 44
96 Ibidem
97 Ibidem, p. 45
98 Ibidem

35
Unul dintre exemplele necesar a fi amintit în această subs ecțiune este intitulat Lipsirea de
libertate în mod ilegal, acesta face parte din capitolul VI din NCP(Noul Cod Penal) care se referă
la Infracțiuni contra libertății persoanei .
Articolul 203 al prezentei subsecțiuni, aliniatele 1 și 2 au în vedere faptul că în cazul privării
de libertate într -un mod ilegal al unei persoane se sancționează cu o pedeapsă de la unul la 7 ani
de închisoare. Lipsirea de libertate se exprimă prin răpire și imposibilitatea per soanei de a se putea
apăra în astfel de cazuri. Aliniatul 3 al acestui articolul prevede că în cazul în care prin fapta de
lipsire a libertății persoane se ajunge în punct ul în care victima moare, pedeapsa pentru această
situație este cuprinsă între 7 și 15 ani de închisoare. Însuși tentative le de a săv ârși infracțiuni ce se
încadrează în prevederile alin. 1 și 2 se pedepsesc prin lege.99
O altă infracțiune de acest fel este reprezentată de hărțuire. Articolul 206 al NCP evidențiază
la alin 1 că se consideră a fi exercitarea hărțuirii atunci câ nd există o persoană ce supraveghează
victima, îi urmărește toate miscările și locurile frecventate de către aceasta, îi supravegează în mod
continuu locuința și locul de muncă provocându -i în acest fel victimei frică și stări de temere. Acest
lucru se ped epsește cu închisoare de la 3 la 6 ani sau cu amendă penală. 100 În același timp dacă
sunt efectuate apeluri telefonice la adresa victimei de către persoana ce o supaveghează, iar prin
exercitarea acest ora se alarmează victima , ele sunt pedpsite cu închisoare de la o lună la 3 luni sau
prin amendă. Punerea în aplicare a răspunderii penale pentru fapte de hărțuire este posibilă doar
prin plângerea depusă de persoana vătămată, aspecte ce sunt enunțate în alin. 3.101
În cadrul capitolul IX, Infracțiuni ce adu c atingere domiciliului, vieții private și
corespondenței , articolul 225 intitulat Violarea vieții private , are la bază atingerile ce sunt aduse
vieții private unei persone, acestea sunt realizate prin ascultarea convorbirilor telefonice,
înregistrarea sau ascultarea convorbirilor victimei din locuința acesteia, fotografierea sau
procurarea de imagini cu persoan a în cadrul locuinței sale sau încăpere se pedepsește de lege cu
amendă sau închisoare de la o lună la 6 luni.102
Transmiterea înregistrărilor sau conv orbirilor telefonice ale victimei către o altă persoană sau c ătre
publicul larg de către făptuitor are în vedere aplicarea de ame ndă penală sau închisoare de la 3 luni
la 2 ani.103 Pentru ca pedepsele mai sus reamintite pentru faptele săvârșite de făptuitor să poată fi
atribuite acestuia prin încălcarea drepturilor persoanei vătămate și infracțiunile astfel comise este
necesar ca persoana ce a fost vătămată să depună plângere.104

99 Ibidem, p. 55
100 Ibidem
101 Ibidem
102 Ibidem, p. 60
103 Ibidem
104 Ibidem

36
Există căteva excepții ce nu fac parte din violarea vieții private, acestea nepro vocând ped epsirea
făptuitorului, în acest caz dacă persoana participă în mod voit la întâlnirea cu făptuitorul și sunt
surprinse sunete, convorbiri sau imagini , dacă prezența făptuitorului în mo mentul unei situații este
întâmplătoare nu atrage pedepsirea ace stuia din partea legii ori situația în care victima a dorit să
fie văzută sau auzită de către făptuitor.105
Extrem e importantă este și situația în care se divulgă secretul profesional, articolul 226 prevede
în mod expres acest fapt și modalitatea prin care ele sunt săvârșite, astfel dezvăluirea secretului
profesional are la bază furnizarea de informații ce țin de datele personale ale victimei ori de viața
lui privată, date care ar putea pune în pericol integritatea și integrarea persoanei în societate, iar
prin acest fapt se incalcă atât drepturile persoanei vătămate cât și prevederile deontologice sau
restricțiile profesionale ale faptuitorului, fiind astfel atribuită pedeapsa de la 3 luni la 2 ani de
închisoare, ori amenda penală. Acțiunea penală ca și în c azurile de infracțiuni menționate mai pus
se aplică doar dacă este depusă plângerea penală.106
Aici ca o notă personală sunt de părere că dezvăluirea surselor de informații ale jurnaliștilor
este un bun exemplu a fi menționat deoarece reprezintă in călcarea conduitei profesionale al
meseriei de jurnalist precum și atingerile aduse legate de urmările ulterioare ale persoanei
vătămate.
În acest fel scade credibilitatea jurnaliștilor ceea ce ar duce și la diminuarea de primire a
informațiilor necesare prelucrării și creării de știri pentru publicul larg căruia se adresează, cel care
pune în miș care vitalitatea profesională, care ajută în se dovedi ce subiecte sunt importante,
contează și vor fi apreciate. Datorită opiniilor schimbătoare ale publicului este nevoie de această
necesitate de a furniza știri c are să fie acceptate și încurajete pentru a -și atinge scopul pentru care
sunt creeate.107
În al doilea rând prin deszvăluirea informațiilor legate de persoană ce constituie date de natură
personală ce nu se vor a fi știute periclitează siguranța victimei, bunul mers al vieții acesteia în
cadrul societății, integrare și acceptare, în același timp amenințate fiindu -i și sănatatea psihologică
a acesteia datorată e ventualului șoc ce l -ar suferi.
Retrage rea penală constă în retragerea acesteia doar până în momentul în care este pronunțată
hotărârea judecătorească, în cazul persoanelor care nu sunt capabile de fi conștiente de propriile
fapte, mai exact nu au capacitatea de consimțământ, retragerea plânge rii penale poate fi făcută doar
prin intermediul reprezentanților legali ai acestora, iar efecte care să poată fi cu adevărat relevante

105 Ibidem
106 Ibidem
107 Gustave -Le-Bon, Psihologia mulțimilor, Editura Antex XX Expres,București, p. 76,
https://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/10/gustave -le-bon-psihologia -multimilor.pdf

37
pentru retragerea plângerii penale pot fi efectuate doar dacă aceasta este însușită de către un
procuror.108
Concluzionând cele enumerate în acest capitol rezum că răspunderea penală se înfăptuie
prin prezența și decizia instanțelor de judecată care acționează în conformitate cu regulile ce sunt
date de către stat și Codul Penal cu privire la responsabilitatea per soanei fizice în legătură cu
răspunderea sa penală.
În altă ordine de idei dacă ne raportăm la responsabilitatea penală ce îl privește în cadru
restrâns pe jurnalist în raport cu sursele sale de informare, protecția ce ar trebui să le -o acorde
acesta surselor jurnalistice se vede a fi de interes major și privit cu mare importanță.
Totodată din moment ce secretul confidențialității surselor trebuie să reprezinte temeiul de bază al
meseriei de jurnalist este vital ca acest lucru să atragă după sin e răspundere penală dacă se incalcă
dreptul persoanei în cauză de a beneficia de protecție pe cale legală.
Așa cum am prezentat anterior cazurile în care s -au instituit pedepse pentru nerespectarea
formei profesionale de protecție a surselor jurn aliste prin amenzi penale , acestea reprezint ând
modalitatea prin care statul încurajează la menținerea coduitei deontologice a jurnaliștilor de a
respecta aceste prevederi și de a -și exercita meseria într -o formă profesională.

⃰
Conform celor menționate în p aragrafele anterioare conceptul de răspundere penală repezintă
fundamentul definitoriu al unui stat, prin care este instituită și reglementată din punct de vedere
penal și constituțional legile și ho tărârile judecătorești care prevăd securitatea națională.

108 Noul Cod Penal, http://www.imliasi.ro/Noul%20cod%20penal.pdf , accesat la data de 18.0 6.2018, ora: 23:24 , p.
60

38
Concluzii

În ceea ce privește existența și funcționarea unei societăți aceasta se desfășoară în condițiile,
limitele și obligațiile ce sunt instituite de către stat. Constituția României reprezintă legea
fundamentală care cuprinde toate drepturile ce s unt atribuite vieții sociale, private, caracterului
informațional , educațional, al nivelului de securitate sub toate formele sale.
Prezența Actelor Internaționale precum și ale Hotărârilor adoptate de către stat în cola borarea sa
cu instuțiile însărcinat e în îndeplinirea acestui scop conferă control și adaptabilitate din p unct de
vedere admistrativ.
Datorită faptului că sistemul mass -media este un factor cu un impact mare în societatea
contemporană, iar importanța informațiilor transmise are la ba ză așteptări mari din partea
publicului capabil să aprobe sau să desființeze complet orice prinde caracter public, misiunea
jurnaliștilor de face știri care să fie valabile , acceptate și în același timp să le fie atribuit statu tul de
performanță profesiona lă și respectarea normelor deontologice este foarte dificil de realizat și
implică multă muncă și profesionalism.
Din acest motiv din goana după informații de actualitate, veridice, prețioase pentru orice
jurnalist, ace sta apelează la surse de înc redere care dețin astfel de informații, ele devenind surse
de informare garantânduli -se și protecția datelor persoane. Dreptul de protecție al surselor
jurnalistice este menționat deopotrivă în Legea nr. 8/1996, în conținutul căreia este menționat
faptul c ă acest drept este în exclusivitate atribuit sursei jurnalistice, iar jurnalist ul care o cooptează
se obligă de respectare a prevederilor ce țin de acest drept.
În lipsa unor prevederi care să ofere încrederea că datele sursei sunt confidențiale și că nu se
pune mare preț pe acest lucru, jurnaliștilor le -ar fi dificil să își exercitate atribuțiile meseriei lor.
Pot spune că cei doi, atât sursa cât și jurnalistul nu pot exista unul fără celălalt, în sensul că în lipsa
unei surse de i nformații, jurnalistul n u și-ar îndeplini pe deplin atribuțiile, dacă nu chiar deloc, iar
dacă sursa ar ști că riscă să îi fie dezvăluite datele, ea nedorind acest lucru, nu ar furniza
informațiile cerute.
De asemenea din nevoia acestor necesități s -a instituit răspunderea pe nală în cazul celor care
săvârșesc infracțiuni ce au a bază desfășurarea atribuțiilor într -un mod nedecvat. Noul Cod Penal
prevede în articolul 196 consecințele la care se expun cei care comit infracțiuni referitoare la
secretul profesional. Controlul ridi cat al statului în ceea ce privește implement area pedepselor de
natură penală a venit odată cu creșterea acută a infracțiunilor de tot felul ce se desfășurau atât pe
teritoriul României cât și al Americii, iar în acest sens urmările faptelor produse din ne respectarea
regulilor ce le erau atribuite s -au devedit a fi unele de temut și greu de suportat.

39
Am observat din cazurile în care au fost implicați jurnaliștii și sursele lor cum deși se cunosc
toate detaliile ce țin de acest drept al sursei de a fi protej ată au loc greșeli, se încalcă drepturi ale
victimelor provocând în acest fel o ușoară neîncredere în anonimatul ce le este asigurat. Pe această
cale sunt provocate îndoieli și astfel meseria de jurnalist, mai corect spus , exercitarea meseriei de
jurnalist este pusă într -o lumină nu tocmai favorabilă.
De cele mai multe ori în spețele c are ajung la decizia ins tanțelor judecătorești pentru a fi analizate
și a li se stabili modalitatea prin care se vor rezolva cazurile prezintă în fracțiuni ce ți n de secretul
profesional, altfe l spus de nepuntința de a păstra confidențialit atea sursei, în același timp în strâ nsă
legătur ă se află și încălcarea dreptul la libera exprimar . Aceste două infracțiuni făcân d în
majoritatea situațiilor dovada cazului ce trebuie judecat.
Cauzele pentru care ajung să se comită astfel de greșeli sunt greu de identificat în procesele ce
au loc deoarece de cele mai multe instanțele judecătorești analizează rezultatul ce s -a produs în
urma săvârșiri i infracțiunilor, atribuind decizii care vizează pedepse pe măsură, motivele pentru
care făptuitorii au provocat cele întamplate sunt greu de stabilit tocmai datorită firii schimbătoare
a ființei um ane.
În altă ordine de idei există excepții care fac posibilă, necesară de a ltfel nevoia de a fi dezvăluită
identitatea sursei jurnalistice. În primul rând există cazuri în care ne co nfruntăm cu situația în care
identitatea sursei ce a furni zat informațiile cu pricina este absolută necesară deoare ce sursa se
dovedește a fi un pericol pentru țară , pentru siguranța statului. În acest context jurnalistului i se
cere dovada identității sursei sale. În al doilea r ând dacă sursa este un evadat din închisoare, ori
dacă prin informațiile pe care sursa i le furnizează jurnalistului îl împinge pe cel di n urmă la a
desfășura acțiuni c are s ă se sf ârșeas că cu săvârșirea de infracțiuni la adresa s tatului,a siguranței
naționale și ale patrimoniului, dezvăluirea sursei este deosebit de importantă și necesară.

40

Bibliografie

Cărți:
1. COMAN , Cristina, Relații Public e-principii și strategii , Ed. Polirom, Iași, 2006
2. DABU , Valerică, Dreptul Comunicării Sociale , Editura David Ogilvy, București, 2010
3. LE BON , Gustave, Psihologia mulțimilor , Editura Antex XX Expres,București
4. MACOVEI , Monica, Adriana Dăgăliță, Dan Mihai , Ghi d juridic pentru ziariști ,
ActiveWatch, București, 2009
5. NĂSTASE GEORGESCU , Maria, Dreptul comunicării , Editura Universitară, București,
2009
6. RUNCAN , Miruna, A patra putere -legislație și etică pentru jurnaliști -, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 2002
7. STĂNILĂ , Laura Maria, Răspuderea penală a persoanei fizice, Editura Hamangiu, 2012

Articole

1. http://www.monitoruloficial.ro/article ,
Monitorul_Oficial_Partea_I_%C3%AEn_limba_rom%C3%A2n%C4%83_%E2%80%93_acte_normat
ive–105.html
2. https://dexonline.ro/definitie/obligatii
3. Nicolae Romandaș, Societatea civilă și statul de drept, Unele reflecții privind
metoda de reglementare juridică a dreptu lui muncii
4. Legea nr.506/2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1101 din
25/11/2004
5. Recomandarea nr. r (2000) 7 a comitetului de miniștri către statele membre cu
privire la dreptul jurnaliștilor de a nu -și dezvălui sursele de informație
6. Giving Voice to the Voiceless: Incorporating Nonhuman Animal Perspectives as
Journalistic Sources , Freman, C. P, Bekoff, M. & Bexell, S. 2011
7. https://ro.wikipedia.org/wiki/Con siliul_Na%C8%9Bional_al_Audiovizualului
8. Vitalie Călugăreanu , Standarde -internationale -in-domeniul -protectiei -surselor –
jurnalistice

41
9. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe ,
http://www.orda.ro/fisiere/2015/Legislatie/Lege_8_1996_ultima_modificare_9%2
0nov_2015.pdf
10. https://www.juridice.ro/97359/dezvaluirea -surselor -jurnalistice -informatii –
comerciale -secrete -cedo -821-03-financial -times -ltd-si-altii-vs-regatul -unit.html
11. AtiveWatch, JURISPRUDENȚA INTERNAȚIONALĂ ÎN MATE RIA LIBERTĂȚII DE
EXPRIMARE, Vol. III, Art.19

12. https://www.lhr.md/ro/2017/10/ctedo -obligarea -unui-jurnalist -sa-prezinte -dovada –
sursei -nu-este-justificata
13. Lege privind Codul Civil, http://www.imliasi.ro/noul -cod-civil.pdf
14. https://www.hotnews.ro/stiri -politic -8761363 -fost-condamnat -jurnalistul –
plateasca -70-000-euro-daune -pentru -incalcarea -dreptului -imagine -viata -privata –
internet.htm
15. Noul Cod Penal, http://www.imliasi.ro/Noul%20cod%20penal.pdf