Specializarea Comunicare și Relații Publice [625736]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
Facultatea de Filosofie și Științe Social -Politice
Specializarea Comunicare și Relații Publice
Anul al II -lea, grupa a III -a

ETICĂ ȘI COMUNICARE
PROTECȚIA SURSELOR

PROFESOR STUDENT: [anonimizat] – Ioana Petre

2
Cuprins

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 3
1. Reporterii și sursele ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 4
1.1. Afacerea Watergate și scurgerea de informații ………………………….. ………………………….. …………. 4
1.2. Documentele Pentagonului – documente furate ………………………….. ………………………….. ………… 6
1.3. Confidențialitatea din Minnesota ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 7
2. Sursele jurnalistice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 8
2.1. Cazuri în care jurnaliștii au fost obligați să își dezvăluie sursele ………………………….. ………………. 9
2.1.1. Cazul Sanoma Ui tgevers B.V. împotriva Olandei ………………………….. ………………………….. …… 9
2.1.2. Cazul Voskuil împotriva Belgiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 9
3. Protejarea surselor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 9
3.1. Tipuri de in formații ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 10
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 11
PARTE APLICATIVĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 12
Studiu de ca z ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 12
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 14
Anexa 1. Despre demisia lui Richard Nixon ………………………….. ………………………….. ……………. 14
Anexa 2. Documentele Pentagonului ………………………….. ………………………….. ………………………. 17
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 20

INTRODUCERE

Printre toate problemele etice cu care se confruntă mass -media se numără și protecția
surselor jurnalistice , problemă intens dezbătută și care provoacă adevărate dificultăți, acest
subiect făcând obiectul a numeroase cazuri.
„Protecția surselor de informații presupune ansamblul de norme juridice, proceduri,
structuri, prin care se garantează și asigură sigura nța psihică, fizică, juridică, socială, economică
a sursei de informații.”1 Ziariștii au dreptul de a nu divulga identitatea surselor de informații
conform Recomandării nr. R7/20022 adoptată de Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei,
însă în acest sens, aceștia au atât îndatoriri, cât și responsabilități, așa cum este stipulat în art. 10
al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Faptul că „jurnalistul are obligația de a păstra confidențialitatea acelor surse care solicită
să își păstreze anonimatul sau a acelor surse a căror dezvăluire le poate pune în pericol viața,
integritatea fizică și psihică sau locul de muncă”3 este prezentată ca o regulă de conduită
profesională ce trebuie respectată.

1 https://prezi.com/pr4o51ej2s3i/protectia -surselor -de-informare -poate -fi-obligat -un-jurnali/ – Data accesării:
16.03.2018
2 http://ipp.md/wp -content/uploads/2017/10/4. -Standarde -internationale -in-domeniul -protectie i-surselor –
jurnalistice.pdf – Data accesării: 16.03.2018
3 Monica Macovei, Adriana Dăgăliță, Dan Mihai, Ghid juridic pentru ziariști, Editura ActiveWatch – Agenția de
Monitorizare a Presei, București, 2009, p. 181

4
1. Reporterii și sursele
Pentru public, angajamentul posturilor de știri de a -și deconspira sursele reprezintă un
lucru semnificativ. Acesta poate determina ulterior atitudinea rezervată a sur selor de a vorbi sau
chiar, tăcerea. Adesea, acest drept al reporterilor de a -și ține sursele secrete reprezintă un paravan
bun pentru aceia dintre ei „leneși și neglijenți” (Hugh Culbertson).
Așa cum academicienii folosesc notele de subsol și menționeaz ă sursele din care culeg
informațiile pentru ca cei avizați să le poată verifica, așa și un reporter trebuie să -și divulge pe
cât posibil sursele pentru a fi cât mai credibil în fața publicului. Trebuie avut în vedere faptul că
divulgarea surselor nu trebu ie să pună în pericol viața sau integritatea fizică, psihică sau socială a
acesteia. Problemele apar atunci când jurnaliștii devin prea apropriați de anumite persoane
importante, nepăstrând distanța profesională și astfel, apare dorința de a proteja mai mu lt decât
este necesar aceste surse și devin chiar părtinitori și subiectivi. Pe de altă parte, stabilirea de
relații personale cu anumite surse influente este benefică în măsura în care nu se pierd nuanțele și
perspectivele din interior.
În practica jurnalistică este o regulă general valabilă aceea conform căreia o informație
trebuie verificată de două – trei ori înainte ca ea să fie publicată. În majoritatea codurilor etice și
politicile companiilor se practică identificarea precisă a sur selor când acest lucru este posibil, pe
când în alte cazuri se permite reporterilor să păstreze discreția totală asupra surselor sale.
1.1. Afacerea Watergate și scurgerea de informații
În capitolul al III -lea din cartea lu i Clifford Christians, „Etica mass -media” ne sunt
prezentate mai multe cazuri reale care pun în lumină relația reporter -sursă și ridică probleme de
etică în acest sens. Primul caz ilustrează afacerea „ Watergate și informațiile provenite de la
marele juriu ”4.
Carl Bernstein și Bob Wo odward au avut parte, după o perioadă de succes, de momente
critice după ce o știre senzațională a devenit un dezastru imens. Aceștia au scris că H.L.
Haldeman, liderul staff -ului care îl însoțea pe președintele Nixon, era implicat în acțiuni de
spionaj și sabotaj, însă în fața unei comisii sursa lor a negat faptul că ar fi dat o asemenea

4 Clifford Christians, Etica mass -media, E ditura Polirom, Iași, 2001, p. 83

5
declarație. Cu prilejul acestui context, Casa Albă a venit în contraatacul Ziarului Washington
Post.
Deși aveau cinci surse, Woodward și Bernstein au dezvăluit doar una singură, anume un
agent FBI. Apoi necazurile nu au încetat să vină pentru cei doi. Situațiile tensionate de la ziarul
Post i -au făcut pe Woodward, Bernstein și pe editori să încerce să obțină informații de la
membrii din comisia Watergate. În primă fază, a ceștia au primit o informație eronată și au mers
pe o pistă greșită conform căreia mătușa vecinului unuia dintre redactorii de la Post era membră
a acestei comisii, ceea ce era fals. După acest eșec, Woodward a mers la tribunal și a căutat lista
cu jurații comisiei, memorându -le numele, întrucât nu avea voie să ia notițe. După o selecție a
membrilor comisiei, s -a hotărât intervievarea câtorva din aceștia. Reporterii au invocat jurațilo r
cărora le -au făcut vizite, o sursă falsă, un prieten comun, dar anonim, de la care au înțeles că el
sau ea are informații despre afacerea Watergate. Vizitele la cei câțiva jurați au adus mari
necazuri, întrucât unul dintre aceștia a povestit vizita unui procuror, iar cazul a ajuns la
judecătorul John Sirica. Woodward și Bernstein au scăpat doar cu o mustrare, însă aceasta s -a
făcut într -o sală de tribunal plină cu reporteri. Sirica nu a amintit numele celor doi și nici a
ziarului Post, dar reporterii prez enți au încercat să afle despre cine este vorba.
Cazul afacerii Watergate ilustrează un lung șir de probleme ce țin de moralitate, precum
dezvăluirea identității unei surse către superior și ascunderea celorlalte patru surse, hotărârea de a
obține inform ații de la membrii comisiei deși acest lucru presupunea consecințe legale,
memorarea listei înalților jurați, astfel se poate lua în calcul utilizarea greșită a sistemului
comisiei și încălcarea unor importante principii etice pe care se bazează respectivu l sistem,
folosirea minciun ii pentru a obține informațiile și de asemenea, folosirea minciunii pentru a nu fi
identificați de colegii de breaslă ca fiind cei admonestați de judecător.
Deși, rezultatul anchetei lui Woodward și Bernstein a fost unul benefi c pentru națiunea
americană, demisia lui Nixon5, trebuie luate în calcul fisurile grave de care a dat dovadă
moralitatea anchetei. Democrația a avut de câștigat din acțiunile celor doi, dar nu din intenția lor
voluntară de a ajuta societatea. Problema etic ă a acestui caz este ca ei au folosit mijloace imorale

5 Vezi în Anexa 1 despre demisia lui Richard Nixon.

6
pentru atingerea unor scopuri imorale, întrucât la momentul începerii anchetei interesul era de a
se autoproteja și de a proteja ziarul Post.
1.2. Documentele Pentagonului – documente furate6
Cazul documentelor Pentagonului face referire la publicarea unor rapoarte despre
implicarea americanilor în Vietnam după cel de -al doilea război mondial. Ziarul New York Times
declara că a primit 7.000 de pagini document prin intermediul reporterului de inverstigații Neil
Sheehan. Deși ziarului i -a fost interzisă publicarea documentelor de către procurorul general al
Statelor Unite, John N. Mitchell deoarece acestea ‹‹conțineau „informații legate de securitatea
națională a Statelor Unite” și că publicarea lor era „strict interzisă” de legea spionajului››7, ziarul
a refuzat să se conformeze argumentând că publicarea acestor informații era de interes public.
Chiar dacă acest caz e ra unul de „sfidarea a curții”, acesta a fost descris în termeni de libertate a
presei. În publicarea respectivelor documente au fost implicate și ziarele Washington Post , St.
Louis Post Dispatch și Boston Globe. Toate dintre acestea au primit ordine stric te de a se opri din
publicarea documentelor, ordine ce nu au fost respectate.
Publicarea „Documentelor Pentagonului” ridică probleme importante de etică, deși poate
primi și o justificare morală a acestor fapte. În primul rând, se pune problema dacă este etic să se
publice dosare secrete. Problema a fost rezolvată de către Curtea Supremă în favoarea garanțiilor
oferite de Primul Amendament care oferă libertate presei. În al doilea rând, le era permis ziarului
New York Times și celorlalte publicații să fol osească documente furate ca sursă de informații?
Această decizie, de a publica materiale furate ridică o problemă etică fundamentală . Din
perspectivă kantiană, furtul este în orice situație o greșeală, întrucât nici ziarele nu ar dori ca
oficialitățile să le fure proprietatea. Pe de altă parte, pe baza unei teorii utilitariste sunt invocate
ciscumstanțele istorice și consecințele de amploare ale materialelor. În acest sens, A. M.
Rosenthal, redactorul -șef al ziarului Times a declarat că publicarea documente lor s-a făcut sub
incidența drepturilor constituționale ale ziarului și în interesul națiunii și că nu se poate vorbi de
furt în cazul informațiilor despre subiecte publice. În al treilea rând, trebuie analizată și
problema dacă informațiile conținute în documente au fost tratate corect și cu acuratețe în situația
în care ele cuprindeau mai multe de 7.000 de pagini -document. Pentru acest fapt, ziarul Times

6 Vezi Anexa 2 despre documentele Pentagonului.
7 Clifford Christians, op. cit., p. 87

7
trebuia să demonstreze că a redat cu fidelitate istoria documentelor, astfel încât să nu poată fi
acuzat că a născocit propria poveste.
1.3. Confidențialitatea din Minnesota
Clifford Christians ne dezvăluie cazul în care conducerea ziarului Star Tribune încalcă
pentru prima dată angajamentul unui reporter de a păstra confidențialitatea sursei. Era vorba
despre publicarea unei știri în care se vorbea despre arestarea lui Marlene Johnson, condidată din
partea Partidului Democrat al Fermierilor și Muncitori lor la postul de viceguvernator. Sursa
informațiilor era Dan Cohen, directorul departamentului de relații publice al agenției de
publicitate care se ocupa de campania opoziției. Deși Cohen a refuzat categoric să i se
menționeze numele în știre, iar Lori St urdevant a fost de acord cu acest lucru, conducerea
ziarului a încălcat acest angajament. La scurt timp după ce știrea a fost publicată, Cohen a fost
convocat de șeful său și concediat. Dan Cohen a intentat proces ziarelor Tribune și Dispatch ,
„invocând încălcarea angajamentului de confidențialitate și prezentarea eronată a faptelor. […] un
juriu i -a acordat lui Cohen 200.000 de dolari despăgubiri reale și 500.000 de dolari descoperiri
punitive8, costurile fiind împărțite în mod egal între cele două ziare .”9
În urma procesului intentat de Cohen, ziarul Star Tribune a realizat un set de reguli cu
referire la utilizarea surselor ce doresc să -și păstreze anonimatul, ajungându -se la concluzia că
eliminarea totală a acestora ar face imposibil procesul de cole ctare al informațiilor. Astfel, în
urma setului de reguli, ziarul a stabilit trei expecții conform cărora sursele vor fi dezvăluite:
1) dacă ziarul descoperă ulterior că sursa a mințit sau a oferit informații eronate, chiar și fără
intenție;
2) în cazul în care se ajunge la o situație pe viață și pe moarte, viața va fi protejată;
3) dacă o instanță judecătorească i -ar da ziarului ordinul de a -și dezvălui sursa, acesta s -ar
supune.

8 PUNITÍV, -Ă, punitivi, -e, adj. (Livr. ) Care pedepsește; destinat să pedepsească. – Din fr. punitif. – Sursa:
https://dexonline.ro/definitie/punitiv/paradigma – Data accesării: 19.03.2018
9 Clifford Christians, op. cit., p. 91

8
În situațiile în care se recurge la protecția confidențialității sursei, valoarea ș tirii trebuie
să fie semnificativă și să nu poată fi pusă la îndoială autenticitatea informației și totodată, știrea
publicată sub anonimat trebuie să includă un argument decisiv pentru a proteja identitatea sursei.
Din punct de vedere etic, dezbaterile pe această temă vizează natura promisiunilor. În
momentul în care respactarea promisiunii reprezintă o regulă morală, jurnaliștii divin mai
sceptici cu privire la ideea anonimatului, dar pe de altă parte , dacă promisiunile nu sunt
respactate, integritatea presei are de suferit.

2. Sursele jurnalistice
„Sursa” poate fi definită drept orice persoană care îi furnizează informații unui ziarist10,
iar expresia „informațiile prin care se pot identifica o sursă” se referă la orice tip de informații
care pot duce la identificarea sursei, precum: numele și datele personale, vocea și/sau imaginea
acesteia, circumstanțele concrete prin care s -au obținut informațiile.11
Sursele au dreptul de a cere păstrarea anonimatului în privința identității lor conform
articolului 7 din Legea nr. 504/2002 care prevede printre altele „(1) Caracterul confidențial al
surselor de informare utilizate în conceperea sau elaborarea de știri, de emisiuni sau de alte
elemente ale serviciilor de programe este garantat de prezenta lege.”12 Altfel spus, nici o
instituție, persoană sau organizație nu are dreptul de a dispune ziaristului dezvăluirea sursei, cu
excepția instanței de judecată care în majoritatea situațiilor are dreptul de a -i solicita acest lucru
ziaristului.
Nu puține sunt situați ile în care ziaristul este nevoit să dezvăluie identitatea surselor sale
în vederea dovedirii adevărului faptelor relatate. De asemenea, o altă situație în care ziaristul este
obligat să divulge identitatea sursei informației este acesta consituie obiectul unui proces penal,
însă trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții:
1) Dosarul penal vizează infracțiuni deosebit de grave sau excepțional de grave;
2) Divulgarea sursei este absolut necesară pentru urmărirea penală;

10 http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/Protectia -surselor -de-informat55.php – Data accesării:
16.03.2018
11 Ibidem.
12 Monica Macovei, A driana Dăgăliță, Dan Mihai, op. cit., p. 162

9
3) Au fost epuizate toate posibilitățile de a identifica sursa de informare prin alte mijloace.13
2.1. Cazuri în care jurnaliștii au fost obligați să își dezvăluie sursele14
2.1.1. Cazul Sanoma Uitgevers B.V. împotriva Olandei
Face referire la niște fotografii care trebuiau să vină în completare a unui articol referitor
la cursele ilegale de mașini pe care editura unei reviste olandeze a fost forțată să le predea
poliției, deși jurnaliștii au încercat să se opună obligației de a -și divulga sursa. Curtea a reținut că
intervenția față de libertatea de exprimare a societății reclamante nu era „prevăzută de lege”,
întrucât nu existau garanții adecvate, la dispoziția reclamantei, de natură să îi permită să facă o
apreciere proprie dacă interesul realizării cercetării penale prevala asupra interesului pr otecției
surselor jurnalistice.
2.1.2. Cazul Voskuil împotriva Belgiei
Ilustrează cazul unui jurnalist căruia i s -a respins dreptul de a ține secrete sursele
informațiilor pe care le -a avut la dispoziție în scrierea a două articole cu privire la o anchetă
penală pentru trafic de arme. Jurnalistului i -a fost aplicată o sancțiu ne ce a constat în două
săptămâni de detenție pentru a -l forța să -și dezvăluie sursele. Totuși, Curtea a fost de părere că
interesul guvernului de a cunoaște sursa informației nu era superioară celui de a menține
informația confidențială.

3. Protejarea s urselor
În situația în care dreptul surselor de a rămâne sub anonimat nu ar fi un drept stipulat în
lege, este destul de clar că publicul nu ar mai putea avea acces la o atât de vastă informare,
întrucât o mare parte din surse nu ar mai da informații jurnaliștilor sau reporterilor, neavând o
siguranță. Legea Audiovizualului nr. 504/2002 recunoaște în mod explicit posibilitatea
jurnaliștior care lucrează la posturile de televiziune sau radio de a -și menține sursele secrete, iar
Legea nr. 571/2004 privind protecția p ersonalului din instituțiile publice și din alte unități care
semnalează încălcări de lege descrie modurile în care avertizorul poate fi protejat, întrucât pentru

13 http://media -azi.md/ro/stiri/despre -protec%C5%A3ia -surselor -de-informare -poate -fi-obligat -un-jurnalist –
s%C4%83 -dezv%C4%83luie -o-surs%C4%83 – Data accesării: 17.03.2018
14 https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Journalistic_source s_RON.pdf – Data accesării: 17.03.2018

10
a expune funcționarea imorală sau ilegală a unui sistem, aceștia își riscă pierderea slujbei, a
averii sau chiar a propriilor vieți.

3.1. Tipuri de in formații
Sursele care oferă informații unui jurnalist nu doresc mereu ca identitatea lor să fie
dezvăluită. Din acest punct de vedere există trei tipuri de informații15:
 informațiile off the recor d – numai pentru urechile jurnalistului, acestea nu pot fi
înregistrate, iar jurnalistul de obligă să păstreze confidențialitatea informației și a sursei;
 informațiile not for attribution – informații care pot fi publicate, dar fără a oferi o
identificare clară a sursei, sunt acele informații ce apar alături de surse identificate ca
„surse bine informate din guvern/din interiorul organizației” sau ‹‹în cazul în care sursa
este o persoană privată […] utiliza o expresie de genul „o femeie (sau un bărbat), n umele
căruia nu -l vom divulga din motive de securitate…”16
 informațiile on the record – informații ce pot fi publicate cu identificarea clară a sursei.

15 Raluca -Nicoleta Radu (coord.), Deontologia comunicării publice, Editura Polirom, Iași, 2015, pp. 116 -120
16 Ghid de stil cu norme etice pentru junaliști, Editura Casa Editorial -Poligrafică „Bons Offices”, Chișinău, f.a.,
p. 27

11
CONCLUZII
Din punctul meu de vedere, în lipsa unei protecții pentru sursele jurnalistice, acestea nu ar
mai contribui la ajutarea presei de a culege informațiile și astfel, s -ar ajunge la o informare mai
slabă a publicului cu privire la subiectele de interes. Este logic că, dacă ar ști că pri n informațiile
pe care le dezvăluie jurnaliștilor, fără a -și putea păstra identitatea sub anonimat, și -ar pune locul
de muncă sau viața în pericol acestea ar prefera să rămână în tăcere.
Deși păstrarea confidențialității este benefică, aceasta poate, tot uși, dăuna chiar presei
întrucât dacă acest drept al jurnaliștilor de a -și proteja sursa devine o obișnuință, credibilitatea
respectivului jurnalist sau chiar și a colegilor de breaslă ar putea scădea în ochii publicului.

12
PARTE APLICATIVĂ
Studiu de caz
Această protecție este garantată de normele
naționale: art. 32 din Constituție, art. 13 din
Legea cu privire la libertatea de exprimare,
art. 14 din Codul Audiovizualului și de
Codul deontologic al jurnalistului, precum și
de instrumentele internaționale privind
libertățile ziariștilor.
Toate acestea se referă la situațiile în care
sursele de informare sunt de bună credință și
dezvăluirea identității lor ar putea atrage
anumite consecințe. Dar ce facem când
sursele au alte intenții și ne st recoară
informații false? Sau când acestea solicită
anonimatul pentru că nu vor să -și asume responsabilități pentru ceea ce ne spun?
Lucrări de referință din domeniul jurnalismului nu încurajează folosirea surselor anonime tocmai
pentru că de multe ori pr in informația oferită de ele se urmăresc alte interese decât interesul
public. Utilizarea frecventă a surselor anonime reduce din credibilitatea materialelor, de aceea
recomandarea este, mai ales în jurnalismul de investigație, să se lucreze mai mult cu su rse
deschise, care pot fi citate.
În România, acum câțiva ani, un subiect publicat de „Evenimentul Zilei” și bazat pe surse
anonime a generat un adevărat cutremur în domeniul media . Un jurnalist a publicat o știre,
potrivit lui, confirmată din 7 surse, în care arăta că ministrul Justiției din acea perioadă, Monica
Macovei, aflată la o reuniune la Costinești, s -a îmbătat și c hiar a spart niște pahare. Ulterior,
ziarul a prezentat scuze publice atât Monicăi Macovei, cât și cititorilor săi, notând că articolul nu
trebuia publicat: „ pari ia a n paginile iar l i no tr e te o gre eal -a comi erori n lan
iar în fina l principala re pon a ilitate apar ine redactor l i – ef”.
Multe voci din România au fost de părere că „Evenimentul Zilei” ar fi mers pe mâna unor forțe
politice care se opuneau reformei justiției, demarată atunci în România.
Mă întreb, în condițiile ac tuale ale răfuielilor politice și loviturilor mediatice de la noi, cât de
protejați suntem noi, jurnaliștii, de asemenea erori? Am ști oare să facem față unor asemenea
provocări sau, mai bine zis, ispite?

13
Vă îndemn la o discuție despre sursele anonime, pr otecția, dar și credibilitatea lor. Haideți să
încercăm să răspundem la câteva întrebări:
Cât de de p tem rec rge la tili area r elor anonime pân nde merge credi ilitatea
r elor confidențiale?
Dac in tanța de j decat di p ne div lgarea nei r e anonime ce ar tre i fac n
j rnali t? De v l im și „tr d m” a fid m hot rârea?

14
ANEXE
Anexa 1. Despre demisia lui Richard Nixon

15

16

17
Anexa 2. Documentele Pentagonului

18

19

20
Bibliografie

1. Monica Macovei, Adriana Dăgăliță, Dan Mihai, Ghid juridic pentru ziariști, Editura
ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei, București, 2009
2. Clifford Christians, Etica mass -media, Editura Polirom, Iași, 2001
3. Raluca -Nicoleta Radu (coord.), Deontologia comunicării publice, Editura Poli rom, Iași,
2015
4. Ghid de stil cu norme etice pentru junaliști, Editura Casa Editorial -Poligrafică „Bons
Offices”, Chișinău, f.a.
5. https://prezi.com/pr 4o51ej2s3i/protectia -surselor -de-informare -poate -fi-obligat -un-
jurnali/
6. http://ipp.md/wp -content/uploads/2017/10/4. -Standa rde-internationale -in-domeniul –
protectiei -surselor -jurnalistice.pdf
7. http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/Protectia -surselor -de-
informat55.php
8. http://media -azi.md/ro/stiri/despre -protec%C5%A3ia -surselor -de-informare -poate -fi-
obligat -un-jurnalist -s%C4%83 -dezv%C4%83luie -o-surs%C4%83
https://www.echr.coe.int/Documents /FS_Journalistic_sources_RON.pdf
Sursa studiului de caz – http://mediaforum.md/ro/management/sursele -anonime -si-protectia -lor-
intre-credibilitate -si-rea-vointa