SPECIALIZAREA COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE [606441]

UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII
SPECIALIZAREA COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Conducător științific
Conf. univ. dr. CERNICOVA -BUCĂ Mariana

Candidat: [anonimizat] 2018

1

Pamfletul în televiziune

2
Cuprins

Titlu ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 1
Cuprins ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 2
Prefață ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 3
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 4
Capitolul 1. Pamfletul ca modalitate de sancțiune a puterii ………………………….. …………………. 5
1.1. Pamfletul ca specie de text ………………………….. ………………………….. ………………………….. …5
1.2. Pamfletul în presă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 12
1.3. Pamfletul în televiziune ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……16
Capitolul 2. Funcția pamfletului în televiziune ………………………….. ………………………….. ………. 21
2.1. Funcția de divertisment ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……21
2.2. Funcția de informare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 22
2.3. Funcția de agenda ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 23
Studiu de caz: Lumea lui Banciu, În gura presei, Starea Nației ………………………….. …………….. 25
Lumea lui Banciu ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 27
În gura presei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 34
Starea Nației ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 41
Analiza de conținut ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 50
Tabel 1 – Dimensiunea talk -show -urilor ………………………….. ………………………….. ………… 50
Tabel 2 – Subiecte populare ………………………….. ………………………….. …………………………. 51
Tabel 3 – Timp acordat ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….51
Tabel 4 – Tip de limbaj. Lumea lui Banciu ………………………….. ………………………….. …….. 52
Tabel 5 – Tip de limbaj. În gura presei ………………………….. ………………………….. …………… 53
Tabel 6 – Tip de limbaj. Starea Nației ………………………….. ………………………….. …………….. 53
Grafice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 54
1. Starea Nației – wordcloud ………………………….. ………………………….. ………………………….. 54
2. În gura presei – wordcloud ………………………….. ………………………….. …………………………. 55
3. Lumea lui Banciu – wordcloud ………………………….. ………………………….. …………………… 55
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 56
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….57
Anexe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 61
Anexa 1 – Radu Banciu ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 61
Anexa 2 – Mircea Badea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……61
Anexa 3 – Dragoș Pătraru ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….62

3
Prefață

Mereu am văzut umorul drept o trăsătură care împinge spre gândirea critică. Îl folosesc
și eu des, din același motiv. Alegerea temei a fost stimulată și de o afinitate pentru
jurnalistică, moștenită probabil din familie. Ce le îmbină pe cele două este pamf letul, care
este și o ramură a umorului, dar și o formă a jurnalismului. Inițial, credeam că procesul de
creație va înainta destul de greoi, dar am realizat că trebuia să scriu despre umor. O calitate
a umorului este detașarea, așa am început și eu. Partea teoretică a curs bine, am început cu
ce-mi place, istoricul. Nu mă gândeam că evoluția pamfletului în literatură a fost atât de bine
consemnată. Aici recomand volumul colectiv editat de Ruben Quintero, „A companion to
satire”. Cartea înglobează un istoric detaliat al evoluției pamfletului . A fost interesantă suita
de comparații, pe care le făceam inevitabil, dintre ideile autorilor din secole diferite. Nu mă
așteptam nici la numeroasele direcții în care o puteam apuca la partea teoretică, deseori
simțeam că aici mai puteam adăuga ceva, dar asta însemna că trebuia să mai tai și din altă
parte. Partea aplicativă a fost ceva mai solicitantă. Vizionarea emisiunilor a presuspus
înarmarea cu ceva mai multe hârtii A4, două pixuri (de preferabil funcționale) și mu ltă
răbdare. Unele ediții se desfășurau greoi, iar transcrierea și notarea impresiilor personale mă
consumau psihic. După terminarea acestei etape și după redarea emisiunilor prin viziunea
proprie, m -a motivat modul în care urma să cuantific ceea ce am văz ut sub formă de tabele.
Pot spune despre pamfletul în televiziune că este acceptabil ca și spectacol, dar este și
mai interesant de cercetat. Țin să le mulțumesc părinților mei pentru suportul lor, și simpla
întrebare „cum m -ai stai cu licența?” mă înd emna să mă pun pe treabă. Îi mulțumesc mai
ales doamnei profesor coordonatoare, Mariana Cernicova, pentru perseverența și răbdarea
de care a dat dovadă pe parcursul acestui parteneriat. Sfaturile dumneaei au fost mereu bine –
venite și mi -au oferit alte pers pective, în momente în care nu eram pe cea mai bună direcție.

4
Introducere

Pamfletul este o specie literar ă care datează din Antichitate. Originar se scria în
versuri. Prin satiră, pamfletarii doreau să facă observații critice și pertinente ale societății
învelite într -un registru comic. Interesul pentru poezii s -a diminuat cu timpul datorită
interesului spori t pentru romane. Datorită stilului aprig și concis, pamfletul apare în presa
tipărită, atât scris cât și grafic prin caricaturi. Următorul salt al satirei este în televiziune, la
scurt după accesul publicului general la aceasta. Temele abordate sunt predom inant politice ,
un subiect popular și inabordabil pentru individul de rând. Înțelesul politicului este facilitat
prin umor. În România, regimul comunist s -a întins pe interval vast al istoriei televiziunii.
Chiar și așa, pamfletul televizat nu a avut mult de suferit datorită consolidării târzii a genului
pe micile ecrane din Statele Unite, al căror emisiuni este un model și un punct de referință
pentru divertismentul televizat românesc.
Tema este relevantă pentru că televiziunea încă reprezintă un mediu de mare interes
pentru publicul românesc. Televiziunea este un mijloc controlat de companii private, care
nu pot fi neglijate de către organizații, deoarece le -ar putea periclita imaginea. Înțelegerea
atitudinii și manierei de prezentare a pamfletului televizat este importantă și pentru că
moderatorul este o fațetă a televiziunii unde se desfășoară emisiunea.
În acest studiu mi -am propus să urmăresc ce teme reprezintă cel mai mare interes
pentru talk -show -urilor de pamflet românești într -un interval prestabilit, de o săptămână.
Am intenționat să -mi îndrept atenția asupra metodelor folosite de către prezentatori pentru a
crea div ertisment, tipului de limbaj folosit pentru cele mai importante subiecte și timpul
acordat de emisiuni pentru fiecare subiect.
Prima etapă a cercetării a fost alegerea temei. La propunerea doamnei profesor
coordonator, am ales fără discuție pamfletul în t eleviziune. O temă de prim -plan jurnalistică,
dar relevantă și pentru relațiile publice, mai concret pentru imaginea organizaților. A doua
etapă a fost stabilirea obiectivelor mai sus -menționate. Următoarea etapă a implicat
alcătuirea unei bibliografii per tinente (aceasta a mai fost completată pe parcurs) pentru tema
aleasă. A patra etapă a constat în redactarea propriu -zisă a părții teoretice. A urmat vizionarea
emisiunilor alese în intervalul 1 -8 martie, transcrierea și consemnarea elementelor relevante
pe hârtie. În cea de -a șasea etapă am realizat grila de analiză și concluziil e aferente, urmate
de grafice.

5
1. Pamfletul ca modalitate de sanc țiune a puterii

Pamfletul este deseori confundat cu mediul politic , dar această idee nu încadrează toată
imaginea. Primul capitol cuprinde clarificarea termenului și originea sa . Se vor observa
formele pe care le -a adoptat pamfletul de -alungul istoriei sale, cât de mult s -a adaptat
rigorilor vremii în literatură, în presa scrisă, în cea digitală și în televiziune .

1.1 Pam fletul ca specie de text
Înainte de toate trebuie clarificat termenul de pamflet. Menționez faptul că am folosit
drept sursă ce s -a scris despre termenul echivalat din engleză, „satire ”. Pamflet ul nu are o
definiție standard. A fost utilizat în Imperiul Roman sub denumirea de „satura ”, de la care
se presupune că provine termenul de satiră. Conotația era asemănătoare cu cea a pamfletului
de astăzi, doar că satira lui Horațiu și Iuvenal nu avea ca sc op corectarea individului,
versurile fiind ușor de înțeles, iar umorul nu era la fel de pregnant (sursa: http://digitalcom
mons.uri.edu/srhonorsprog/63 , accesat la 28.03.2018 ).
Există și teorii cum că termenul provine din Grecia Antică, de la piesele „satyr ”, Alvin
B. Kernan (1959:55) – citat de Ruben Quintero (2007:6) – spunea că: „Toate teoriile despre
pamflet din Epoca Elisabetană considerau că pamfletul în versuri își are originea într -o operă
de dramă caracterizată de atacuri meschine și de un limbaj dur.” În contrast, din epoca
modern ă și până astăzi are loc o uniformizare a d efiniților pamfletului, mulți autori care au
studiat conceptul l-au caracterizat cu trăsături asemănătoare.
O definiție simplă arată că pamfletul este modelat astfel încât să atace vicile și
aberațile (Griffin, 1994). Mergând pe aceeași idee, profesorul Robert C. E lliott de la
Universitatea din California oferă o definiție mai complexă, care se poate găsi și pe site -ul
Encyclopedia Britannica: „Pamfletul este o strategie retorică cu spirit critic care condamnă
vicile, aberațile, abuzurile și limitele omului folosind ridicolul, batjocura, parodia, sau alte
metode pentru a aduce o îmbunătățire” (sursa: https://www.britannica.com/art/satire , accesat
la 28.03.2018 ). Northorp Frye face distincția între ironie și pamflet. Dacă prima se bazează
pe ceva real și pe o atitudine imparțială a autorului, pamfletul trebuie construit în cadrul
limitelor absurdității și ale ridicolului . Sunt două criterii simple care construiesc un pamflet:
„istețime și umor” și să existe „o țintă care să fie atacată”. (Frye, 2000/1957:224).

6
La fel ca și în cazul definirii termenului, nu se știe cu exact itate unde a apărut pentru
prima data pamfletul ca specie de text. Există teorii cum că romanii l -au folosit primii .
Oratorul roman Quintilian a spus că: „satura e pe de întregul a noastră.” În contrast, Horațiu
remarcă faptul că romanii , prin Lucillus (considerat cel dintâi pamfletar) s-au inspirat din
comed ia greacă veche (Duff, 1936 :20). Catherine Keane (2006) observă cum pamfletarul
roman este un simplu privitor a ceea ce se întâmplă în jurul său, fără un plan prestabilit .
S-au remarcat mai mulți artiști ai speciei pe vremea romanilor, dar cei mai cunoscuți
sunt Iuvenal și Horațiu. Primul se simțea obligat să -și scrie în versuri mâhnirile cu privi re la
administrația împăratului Domițian , a corupției din societatea romană și față de cruzimea
omului . Își publică neplăcerile în cinci cărți care conțin cele 16 poeme ale sale (sursa: https
://www.britannica.com/biography/Juvenal , accesat la 03.04.2018 ). În a doua carte a lui
Horațiu , „Convorbiri ” a fost găsit pentru prima dat ă termenul de „satura ” (Duff, 1936:15).
Poetul era apropiat de conducerea împăratului Augustus, fiind recunoscut drept un pamfletar
cu un ton mai blând și mai echilibrat în critica sa , spre deosebire de Iuvenal. Horațiu s -a
inspirat din operele predecesorilor latini și greci , pentru care și-a exprimat admirați a (sursa :
https://www.britannica.com/biography/Horace -Roman -poet, accesat la 03.04.2018) .
Asemenea omologilor romani, poeții greci adoptau o poziție de moralizatori indignați
de ce se întâmplă în societatea lor. Există și diferențe evidente între pamfletul roman și
comedia grecească . Din punct de vedere structural avem compoziția versurilor. Specific
genului literar roman a fost hexametru dactilic, pe când grecii se foloseau ritmul iambic. O
altă deosebire constă în actorii prezenți, grecii îi observau pe greci, iar romanii scriau despre
romani, dar și despre greci , dacă se ivea ocazia și călcau în sfera ridicolului (Rosen, 2007) .
Caracteristic perioadei, și pamfletul intră într -un con de umbră în timpul Evului Mediu.
Continuă cu preponderență în Anglia, unde se fac remarcați Geoffrey Chaucer și William
Langland. Din pun ct de vedere tehnic, ce au scris ei nu era pamflet, chiar dacă specia literară
a fost deja introdusă de către romani. Opera lor nu era cu mult diferită față de cea a
predecesorilor lor, dar stilul era particular. Chiar dacă după criterile satirei clasice, operele
vremii sunt pamflete, ele erau catigoris ite drept specii literare populare ale Evului Mediu , în
fabul e, romanț e, sonet e, și altele. Din acest motiv pamfletele medievale sunt mai dificil de
recunoscut față de cele clasice (Kendrick , 2007 , cap. 3 ).
Satira medievală era influențată de alte valori, în special de catolicism. Pamfletar ii nu
obișnuiau să menajeze pe cineva din rândul bisericii, atacau preoția, anturajul și persoanele
asociate cu papa, sau pe conducătorii care nu împărtășeau valorile biser icești. Se punea

7
accent pe intenția de a corecta defectele cuiva prin intermediul a poemelor, pe dorința de a –
l ajuta pe celălalt, și nu de a -l ataca (Kendrick , 2007 , cap.3 ).
Și în timpul perioadei renascentiste continuă funcția moralizatoare a pamfletului , dar
spre deosebire de epoca precedentă se remarcă „eforturile de a readuce la viață pamfletul de
pe vremea romanilor” ( Prescott , 1999/2001:285). Pe de altă parte, Dustin H. Griffin (1994)
relatează cum învățații vremii din Anglia preluau ca model mai ales comedia greacă veche ,
în timpul renașterii redescoperindu -se mai multe opere crezute pierdute. Câteva exemple ar
fi eseurile și pamfleturile scriitorului grec din secolul al doilea, Lucian din Samasota,
dialogurile filozofice ale lui Platon și Noul Te stament grecesc.
Cele mai remarcabile aspecte ale Renascentismului în evoluția satirei au fost : un nou
obiect care putea fi atacat în ideologiile medievale , și descoperirea a noi tehnici ale
pamfletului în literatura clasică pe care o promova. La fel ca în Evul Mediu, pamfletul este
amestecat cu specii literare mai des utilizate precum fabula, dar și specii literare mai recent
introduse ca și farsa. Unul din tre avangardiștii pamfletului francez este François Rabelais ,
călugăr, fizician și scriitor considerat „modelul și maestrul incontestabil al acestui nou tip de
pamflet” ( Duval , 2007 , cap.4 ). Cea mai vestită lucrare a sa a fost „Gargantua și Pantagruel ”.
Tot Edwin M. Duval (2007 , cap.4 ) indică dezvoltarea a două tehnici specifice pamfletului
care sunt populare și astăzi. Prima tehnică o descrie astfel „ elogiul paradoxal – atunci când
are loc hiperbolizarea unor chestiuni banale sau a unui cuvânt tabu (de exemplu, chelia sau
ciuma)”, a doua tehnică sună astfel „ propria discreditare – care presupune discreditarea unei
ideologi sau a unei instituții chiar de către un reprezentant al acesteia, precum un purtător de
cuvânt nedemn care fără băgare de seamă își descalifică într -un discurs chiar ideile pe care
le apără . Prin îmbinărea acestor tehnici, un purtător de cuvânt poate fi, într -un mod ironic și
foarte eficient, să se saboteze pe el și proprile sale idei datorită lipsei sale de logică” ( Duval ,
2007 , cap.4 ). Aceste tehinci urmau să fie utilizate des de către pamfletarii nordici ai vremii.
De mențio nat că până la începutul secolului al XVII -lea, pamfletul francez nu era
considerat în mod oficial o specie literară, el reprezenta tonul anumitor voci a ceea ce avea
să urmeze în secolele următoare ( Duval , 2007 , cap.4 ).
Secolele XVII și XVIII sunt perioa da în care a avut loc consolidarea pamfletului ca și
specie literară . Cu precădere în Anglia, unde „niciodată nu a apărut în așa multe forme și a
fost aprobat cu atâta entuziasm de către public” ( Jensen , 2007 :161). Revirimentul satire i s-a
produs datorită pieselor de teatru. Dar, în mod tradițional, englezii au împrumutat asta din
Franța. Molière scrie „L’avare ” (1668) și „Tartuffe ” (1664), unde este demasc ată ipocrizia,
și sunt luați în derâdere cei care îi cad în plasă. Piesa rămâne una de actualitate, jucându -se

8
și azi pe sc ena din România. Atrași de succesul operelor sale, scriitorii englezi î l traduc și
adapt ează pe francez . Tot în secolul al XVII -lea, Partidul Conservator și Part idul Laburist
încep să își promovează viziunile politice pe scena de teatru (Jensen , 2007 , cap.6 ). Pamfletul
literar din insulă nu părea să -și atingă atingă potențialul până la apariția lui John Dryden.
Prin talent și experiență, se distinge la sfârștiul secolului al XVII -lea de alți predecesori .
Opera sa era unitară și capabilă să ajungă la cititor, să fie și vulgară, dar în cadrul limitelor
simțite. Cele mai de seamă creații ale sale rămân „Mac Fleckone ” (1682, 1684) și „Absalom
și Achitophel ” (1683). To t el îi acordă o atenție deosebită și lui Perseus, pe care -l considera
cel de-al treilea mare pamfletar roman după Horațiu și Iuvenal. Dryden îi analizează și
diferențează pe toți trei (Weinbrot , 2006/1998).
Howard D. Weinbrot (2006/1998) atestă fidelitate a pamfletarilor vremii față de
modelul versurilor formale de satiră a romani lor. Pamfletul lui Iuvenal sau Horațiu , după
cum remarcă Weinbrot (2006/1998:21) – citat după Marie Claire Randolph (1942) „era
structurat în două părți”, un defect fiind sancționat în prima parte, iar în cea de -a doua era
lăudat opusul aceluiași viciu. Scriitori englezi precum D ryden, Alexandr e Pope sau Edward
Young respectă structura care își va dovedi importanța în timp (Weinbrot, 2006/1998). Orice
fel de scriitor este pus față în față cu anumite decizii despre ce și cum să scrie. Weinbrot
(2006/1998) face referire la subiectul pe care și l -ar propune un autor, așteptările publicului,
sau structura versurilor. „Pamfletarul din preajma anului 1730 a avut de unde să aleagă față
de alți pamfletari dinaintea sa. Pope și contemporanii săi au moștenit de la romani, francezi
și într -o mai mica măsură , englezi versiunea completă a versului formal, înțeles atunci și de
victimele ironiei, dar și de omologii pamfletari. Utilizarea cu fidelitate a acestor tradiții
însemna că predecesorii lor erau respectați. La capacitate maximă, poetul de secol XVIII nu
imită, ci se adaptează ” (Weinbrot, 2006/1998:128).
S-au enunțat diverse teorii despre cum autorii secolului al XVIII -lea se raportau la
proprile scrieri. Pe de o parte, s -a pus problema că viziunile transmise de un anumit text nu
corespund cu valorile real ale autorului. Pe scurt, fiecare personaj reprezintă o mască diferită.
Pe de altă parte, sunt criticii care cred că cititorul poate să vadă prin toate straturile , și că
ceea ce se întâmplă reprezintă cu strictețe valorile sale adevărate (Weinbrot, 2006/199 8).
Notorietatea pieselor de teatru reprezenta un pericol pentru autoritatea britanică.
Primul act de cenzură s -a datorat presiunilor puse de către puritani, teatrul englez fiind închis
între 1642 și 1660. După redeschiderea lor, autoritatea de a decide c e piese se pot juca îi
revine Lordului Chamberlain (cel mai înalt rang de ofițer al Casei Regale Britanice). Din
punct de vedere legal nu putea face nimic, dar se exercita u presiuni iar ulterior se sancționau

9
financiar instituți le care nu se subjugau . Totul a devenit oficial din anul 1737, când a fost
instaurat un act de cenzură, sub autoritatea aceluiași ofițer. Cauzele au fost multiple:
economice, sociale, legale și politice. Mai concret, se consideră că acest act a fost o măsură
împotriva iacobițil or, care puneau în scenă piese denigratoare pentru Casa Regală. Actul
supraviețuiește 230 de ani, până la revizuirea sa în 1968 (sursa: http://www.math.g rin.edu/
~simpsone/Teaching/Romantics/eliza.html , accesat la 14.04.2018). Cenzura pieselor de
teatru a scăzut numărul de teme pe care le trata pamfletul, mai ales partiturile care criticau
guvernul, dar și cele care aveau ținte personale. Zeflemisirea politicului devine inutilă,
așadar scenetele încep să se orienteze spre defectele lumii cotidiene și spre tendințele din
literatură ( Jensen , 2007 , cap.6 ). Un act asemănător este elaborat și de către guvernul francez
la 1835, acesta viza piese le de teatru și litografiile. Argumentul autorităților era că
pamfletarii aveau dreptul de a publica doar păreri personale (Kerr, 2000).
Progresele tehnologice din secolul al XIX -lea oferă tot mai mult timp pentru
diver tisment sporind interesul pentru cul tură. Pamfletul profită, și începe să fie livrat în mai
multe moduri, acoperind teme cât mai diverse. În prima jumătate a veacului, în Franța, se
insistă cu satira politică. Principalele motive au fost: efectele Revoluției Franceze de la 1780 ,
când devine evident că publicul consumator se adaptează la impactul uriaș a ceea ce a
însemnat revoluția. Un al doilea mare motiv ar fi războaiele lui Napoleon Bonaparte, dar și
personajul, a cărui statură a fost subiect de discuție (Jones , 2007 , cap.18 ).
Deși, în mod tradițional continuă satira scrisă în versuri, crește popularitatea
pamfletului și sub alte forme. Revista „ Punch” apare în Anglia și este dedicată clasei
mijlocii. Devine celebră datorită caricaturilor sale (e.g. Napoleon) și folosește umorul pe un
ton mai blând, care face observații asupra politicii și a manierelor. O altă formă a pamfletului
prinde amploare, roman ul. Două romane care ies în evidență sunt „Azemia ” (1796) de
William Thomas Beckford și „Vanity Fair ” (care apare pe bucăți, din ianuarie 1847, până în
iulie 1848) de William Makepeace Thackeray. Romanul însă, nu reprezintă o evoluție a
pamfletului, calitatea sa ca și specie literară a vând de suferit. De ce? Din cauza public ului
pluralist în Marea Britanie . Pe de o parte erau cei care credeau în Casa Regală, iar de cealaltă
parte erau cei opuși Coroanei. Cum a fost af ectat pamfletul? Opoziția deja consolidată era
capabilă să -i înfrunte direct pe regaliști, fără să mai aibe nevoie de mijloace indirecte de at ac,
ca și pamfletul. Publicul pluralist avea mai mult timp liber, mai mult timp pentru viața
personală, „aventurile” sale fiind mai bine întruchipate de narațiunea specifică romanului .
Acest tip de public urma să se extindă și în restul Europei . Pamfletul ajunge să fie tot mai
puțin citit în Anglia secolului al XIX -lea. Asta t ot datorită romanului, care e promovat de

10
biblioteca Mudie, punctul de referință al literaturii britanice. Cei de la Mudie ofereau un
abonament anual în schimbul unei sume modice și împrumutau cărți scrise în mai multe
volume, aș adar puteau furniza romane pentru mai multe persoane simultan . De ce nu mai
avea succes pamfletul ? În primul rând, se scria în versuri , iar în al doilea rând, continua să
abordeze subiecte controversate precu m politica sau religia, care nu se conformau
standardului impus de către bibliotec ă (Palmeri , 2007 , cap.19 ).
Nu mai existau dubii că pamfletul nu ar fi o specie literară la începutul secolului al
XX-lea. Dar exista senzația că pamfletul începea să -și pia rdă din prestigiu. Respectarea cu
fidelitate a structurii poemului roman nu mai era o prioritate, și asta din cauza apariției
romanului ( Cunningham , 2007 , cap.21 ). Oarecum asemănător cu pamfletul Evului Mediu,
acesta prindea la public prin complexitatea sa și a explorării mai multor teme literare.
Alvin B. Kernan (1962:5) – citat de Peter Petro (2015/1982:4) – aseamănă acest secol
cu „reîntoarcerea scriitorilor d e calibru ca să scrie satiră” . Cauza revirimentului a venit,
conform aceluiași Kernan „ din simpla credință în progres, progres bazat pe dezvoltarea
formelor materiale, pe realizările științifice, și pe extravagantele supoziții optimiste despre
natura umană și istorie” Peter Petro (2015/1982 :9). Același autor consideră că romanul
umoristic poate conține doar un singur element satiric , ori un roman cu un caracter satiric
distinctiv, strâns legat de „structură, substanță, stil sau motiv – care permite ca între aga operă
să fie considerată „un pamflet”. Romanul poate fi pamflet la fel de bine ca orice operă în
versuri, atâta timp cât respectă „tonul și atitudinea pamfletului” Northorp Frye (1944) – citat
de Peter Petro (2015/1982:9).
În secolul al XX -lea se remarcă autori și teoreticieni ai speciei precum Evelyn Waugh
și Wyndham Lewis, dar și scriitori consacrați precum Aldous Huxley , George Orwell sau
Walter Greenwood . Chiar dacă cei din urmă nu sunt considerați doar pamfletari, discursul
satiric poate fi găsit în munca lor. Jonathan Greenberg (2011) îl consideră pe Waugh cel mai
de seamă pamfletar britanic al modernității, ch iar dacă el a refuzat să -și catalogheze opera
drept satiră . Spre deosebire de Wyndham Lewis, Waugh e recunoscut pentru un stil mai
puțin exploziv, munca sa fiind subapreciată . Waugh este considerat un sensibil. Astfel ,
Jonathan Greenberg (2011 :47) îi atribuie principiul unchiului Fester: „ideea că modernismul
este un fel de refuz al sensibilit ății exagerate, mai ales când vine vorba despre reprezentări
ale suferinței, și răspunsul la aceste reprezentări” .
Valentine Cunningham (2007 , cap. 21) evidențiază lipsa unui d eus ex machina în
pamfletul secolului trecut. Finalul fericit nu există, personajele nu găsesc vreo soluție în
scenarile lor anxioase și ireversibile. Ultimul paragraf din „Vile Bodies” sună chemarea la

11
bătălie. Distopia lui George Orwell, „O mie nouă sute optzeci și patru” ni -l arată la final pe
un Winston aparent liber, dar în același timp învins și obiedent regimului totalitar.
Pamfletarul invită cititorul la o imagine lipsită de speranță „Dacă vrei o imagine a viitorului,
imaginează -ți un om călcat cu bocancii pe față – pentru totdeauna”, îi spune O ’Brien lui
Winston (Partea 3, Cap . 3).
Pamfletul are o tradiție de seamă pe teritoriul României. Mereu atrași de picanterii la
fel ca vecinii din Balcani, românul „născut poet” nu -și urmează tot timpul vocația, dar
evoluează și se menține la rangul de cârcotaș cu normă întreagă. George Călinesc u a spus că
„literature română începe cu pamfletul”. George Nițu (1994) consideră că tradiția pamfletară
a venit pe cale bizantină, și -l remarcă pe Mitropolitul Varlaam drept unul dintre primii
pamfletari exponenți ai speciei din România. Discursul lui Moț oc era „plin de patos,
revoltător cu un stil mușcător” (Nițu, 1994). Putem spune că românii au avut mereu umorul
în sânge, cei mai răsăriți l -au transformat în pamflet chiar dacă asta însemna atragerea unor
consecințe grave. Avem exemplul lui Tudor Arghezi , care în toamna lui 1943 publică
pamfletul antifascist, „Baroane” dedicat ambasadorului german de la București. Ca urmare,
Arghezi este încarcerat pentru câteva luni la Târgu -Jiu (sursă: https://www.h istoria.ro/sect i
une/portret/articol/cealalta -fata-a-lui-arghezi , accesat la 15:05:2018). Specia literară s -a
adaptat excelent la români , fie că vorbim de Nicolae D. Cocea, Tudor Arghezi sau Ion Vinea,
dar la auzul termenului de „pamflet românesc”, primul gând ne duce la Ion Luca Caragiale.
Ce l-a motivat să scrie și să publice umor a fost ignoranța. Ignoranța celor care nu -i luau în
seamă manifestele despre probelme reale ale societății . Așadar s-a orientat spre stilul său
unic care l -a înfipt în istoria literaturii române. Tot George Nițu (1994) a spus că pamfletul
s-a integrat complet în literatura română datorită lui Caragiale. Inovator al specie,
dramaturgul folosea ironia, sarcasmul și apostrofa, elemente care -i defineau stilul
caragialesc. Autorul întoarce pe toate fețele mecanismele p arvenirii, iar personajele sale
rămân constant defecte, pe tot parcursul operelor sale. Criticul Mihai Ralea îl privea pe
Caragiale drept „ cel mai național scriitor, cel care a înțeles mai bine firea noastră, ne -a lăsat
și acest aspect. Românul care nu -și pierde cumpătul în fața crizei. Literatura sa e tonică și
plină de consolație astăzi. ” (sursa: https://www.agerpres.ro/flux -documentare/2017/01/30/d
ocumentar -critica -literara -despre -opera -lui-ion-luca-caragiale -07-36-13, accesat la 15:05:
2018). Experie nța de gazetar l -a ajutat în depistarea moravurilor îndoielnice ale societății,
de la oamenii simpli, până la politicieni.
Evoluția tehnologic ă a oferit tot mai mult timp oamenilor, care, la fel ca în secolele
precedente, creează și consumă o varietate mai mare de literatură. Apare goana după nou și

12
inedit, o dispoziție mai intensă a cititorului de rând pentru complexitatea romanului.
Pamfletul a a vut de pierdut datorită fidelității sale față de tradiția satirei antice. În mod
inevitabil, a existat îmbinarea și cu alte specii, dar principile satire i au rămas aceleași.
Secolul al XX -lea este perioada în care pamfletul în literatură devine ușor depăși t.

1.2 Pamfletul în presă

În orice comunitate au fost și vor exista nemulțumiri de spre modul în care este
condusă. Oamenii au căutat modalitatea prin care pot consemna și răspândi informația despre
ce se întâmplă în jurul lor . Aici sunt incluse și tabieturile celor aflați la putere. Pamfletul în
literatură putea fi consumat doar în cadrul anumitor limite , asta pentru că nu existau
suficiente cărți . Romanele sau poemele de satiră, în numărul lor limitat, nu puteau fi înțelese
de toată lumea, însăși natura lor presupune un mesaj codat. Tot un impediment l -a reprezentat
manevrabilitatea cărții, deseori voluminoasă și n -a putut fi neglijat nici costul de producție.
Așa s -a născut nevoia pentru circularea informaților prin alte form e tipărit e, ușor de
manevrat, care nu trebuia păstrat pentru multă vreme. Cel mai de luat în seamă a fost ziarul.
Ușor de produs pentru mase, este caracterizat de transmiterea de mesaje directe, clare și
concise. Primele publicații care au o oarecare asemănare cu ce înseamnă ziarul de astăzi, au
apărut în Roma Antică, iar mai apoi în China, în timpul dinastiei Tang (sursa: https://w ww.
britannica.com/topic/journalism , accesat la 19.04.2018). În secolul XVI -lea, gu vernul de la
Veneția, publică „avvisi”, care erau buletine informative scrise de mână. Guvernul le
distribuia unor știriști care aveau propria lor rețea de scriitori, iar ulterior, informația urma
să ajungă și la publicul general. Practica a fost blamată d e elita venețiană, știrile publicate și
realitatea nu erau în concordanță. Cu toate acestea, ideea de consemnare și distribuire a
relatărilor și evenimentelor din viața publică a reprezentat un model pentru publicațile din
secolele viitoare (Raymond, 2006) .
Dar unde se situează pamfletul în mediul jurnalistic? În fond, el nu poate urmări cu
strictețe aceleași reguli, critica sa trebuie expusă cu perdea , funcția elementară de a informa
nu este posibilă, orice text care implică satiră interpretează și judec ă mișmașurile puterii.
Charles Alexandre Knight (2004) a scris că pamfletul în presă are rolul de a ataca, dar și
jurnalismul obișnuit are fix același rol. Același autor insistă pe faptul că jurnalismul cu
caracter satiric are principala funcție de a îi co ntrazice pe oponenții săi, de multe ori devenind
„mai puțin preocupa t de acuratețea faptelor sau de validitatea argumentelor” (Knight,

13
2004:233). Mergând pe aceeași idee, se poate spune că știrile cu caracter satiric folosesc
sarcasmul pentru a ironiza evenimente reale (dorind uneori să producă o schimbare) și
parodia pentru a crea știri false , pe care le prezintă drept știri adevărate. Pamfletul jurnalistic
investighează frecvent sfera politică și întâmplările cotidiene (la fel și alte domenii,
bineînțe les), la fel ca pamfletul din literatură ( Lubeck , 2009 :1245 ).
Un pionier al pamfletului în presă este cotidianul englez „The Spectator”. Înființat la
începutul ani ilor 17 00 de Joseph Addison și Richard Steele, jurnalul avea un singur
protagonist, un perso naj fictiv care relata și critica, sub forma unui eseu, o singură
întâmplare, în fiecare zi. Prin acest procedeu, publicația a reușit să iasă din tiparul care pur
și simplu oferea informația, discursul umoristic a creat un mediu plăcut și comod pentru
cititor. Tot în cadrul eseului, se putea citi printre rânduri intenția de a educa și schimba
atitudini. Misiunea celor de la „The Spectator” preciza: „însuflețește Moralitatea cu
Inteligență, și temperează Inteligența cu Moralitate” ( Lubeck , 2009 :1245 -1246 ). Există
păreri cum că „The Spectator” a reprezentat inspirația pentru romanul englez. Chiar și așa,
dacă ținem cont de perioada în care a apărut , ei au fost o excepție a vremii. Trebuie să mai
treacă peste o sută de ani ca ceva similar să mai apară. În mod surpinzător, o nouă publicație
a fost înființată în anul 1816 la Vilnius, care atunci făcea parte din Polonia, care la rândul ei
era sub ocupație rusească. Purta numele de Wiadomości Brukowe , care se poate traduce
„Știri pavate ”, este considerată cea mai v eche revistă de pamflet din istorie . Aparținea
Towarzystwo Szubrawców („Societatea Trândavilor ”), o asociație foarte devotată
principilor sale. Promovau egalitatea socială și erau împotriva nobilimii poloneze. Un
obiectiv principal de -al lor era „să crească pasiunea pentru citit și să elimine aversiunea
pentru cărți” (Weber, 1964:133). Într-un număr al revistei , editorii vor să reliefeze
indiferența pentru lectură printr -un tabel imaginar, care arată cât de mult cheltuie bogații
Poloniei în străinătate față de banii dați pe literatură. Textul tabelului interpreta faptul că
polonezii sunt mai preocupați să cumpere peruci, parfumuri sau haine noi. Scriitorul și
chimistul Jędrzej Śniadecki , colaborator al revistei, născocește următorul dialog într -un alt
număr: „ Fii serios! Vrei să -mi spui, că el, un cetățean respectabil chiar citește? / Și la ce te
aștepți? Nu e singurul. Întradevăr, districtul nostru deține toate cele trei copii de Wiadomości
Brukowe . Așadar, dacă luăm în considerare doi cititori pentru fiecare copie, s -ar putea să fie
șase cititori între noi. / Ah, asta -i îngrozitor. Mi -e rușine cu districtul meu. Dar nu contează.
Când vine vorba de două sau trei mii de boieri, șase aiuriți nu schimbă situația” (We ber,
1964). Revista rezistă câțiva ani, dar stilul piperat duce la desființarea ei de către ruși la 1822.

14
O dată cu răspândirea fenomenului de caricatură, mai apar reviste asemănătoare în Franța,
Germania , Anglia și SUA.
David S. Kerr (2000) scrie despre apariția caricaturilor în Franța și cum erau ele
recepționate de public. Remarcă faptul că francezii se considerau caricaturiști talentați și ei
ca popor erau o țintă bună pentru pamflet și o considerau o trăsătură a unui regim democrat.
Kerr (2000:121) îl citează pe Champfleury (1865), care vedea caricatura drept „o voce a
celor lipsiți de privilegii” . Rulează concomitent două reviste, „La Caricature” și „Le
Charivari” . Este interesant prețul accesibil al celor două. Se ținea cont de faptul că cititorii
lor aveau deja cumpărate jurnalele normale, care costau destul de mult , dat fiind că erau deja
în posesia ziarelor, adică era puși la curent cu întâmplările vremii, cunoscând astfel
semnificația caricaturilor din cele două publicații. S-au bucurat de un succes surpinzător, dar
pee la începuturi, editorul „La Caricature” a trebuit să -și ceară scuze că nu au reușit să
coloreze tot tirajul și să satisfacă toată cererea (Kerr, 2000). „Le Charivari” a inspirat
înființarea revistei „Punch”, prima de acest profil din Anglia. Primul număr a fost intitulat
„The London Charivari ”. S-au evidențiat prin durata de viață a publicației, rezistând din vara
lui 1842 până în 2002. După cum spun și cei care le -au întreținut site -ul, ei au rezistat prin
faptul că au reușit să se adapteze vremurilor. În anumite perioade țineau partea guvernului
și luau peste picior clasa mijlocie, iar în alte timpuri erau împotriva autorităților britanice.
Tot ei se laudă că termenul de „cartoon” de astăzi a fost consolidat cu aj utorul lor, schimbând
sensul unui cuvânt învechit (sursa: https://www.punch.co.uk/about/index , accesat la 19.0 4.
2018). „The Yale Record” este prima revistă de pamflet americană (1872) , și a doua revistă
de știri creată de studenți pe teritoriul american. Revista lor este cea mai longevivă, activând
și astăzi, după ce a concurat cu omologii englezi de la „Punch”. Publicația aparține
Universității Yale , și obișnuiau să trateze doar teme prin care puteau relata studenții,
performanța academică sau viața de noapte. Tot în același secol, mai multe universități
americane s -au inspirat de la ei, constituindu -și proprile reviste. În secolul al XX -lea, cei de
la Yale se extind, și abordează subiecte mai diverse , mai bine mulate pe publicul general. În
anii ’50 au avut legături strânse cu The New Yorker, cărora se presupune că le -a imitat
structura și designul. Astăzi activează pe mai multe platforme, mai ales pe internet , alternând
cu crearea de text , caricaturi și conținut video (sursa: https://www.scribd.com /document/20
4108707/The -Yale -Record -Its-rise-fall-and-rise-again, accesat la 19.04.2018 ). Interesant
este că aproape tot conținutul revistelor studențești americane , încă de la înființare, avea un
aer modern în jurul lor. Materialele nu aveau multe în comun cu literatura vremii, și nu erau
la fel de fidele unor trăsături principale ale pamfletului. „Ținta” lor era viața studențească,

15
iar ei nu instigau la schimbarea comportamentelor și atitudini lor, ci doar se amuzau pe seama
unor obiceiuri specifice. Discursul lor satiric este mai aproape de parodia secolelor XX și
XXI. Acest tip de umor a fost cu cerc închis pentru America anilor 1800. Editori și cititori
nu l-au primit bine nici pe Samuel Clem ens, cunoscut ca și Mark Twain. Autorul a fost pus
pe liber de mai multe publicații, pentru că majoritatea știrilor scrise de el s -au dovedit false .
În categoria ziare lor cu caracter satiric pe print intră publicația „The Onion”, bine cunoscuți
pentru elab orarea de știri false, fie că e vorba de evenimente naționale, regionale sau
internaționale. Scopul lor era să ducă la conștientizarea anumitor probleme sociale și politice
(Lubeck , 2009 :1247 ). În România, după Revoluție, a fost lansată publicația „Academia
Cațavencu”. După neînțelegeri și scindări ale revistei, iese de pe print după 26 de ani și
rămâne doar în mediul online. Cam tot atât rezistă și cei de la „The Onion”, urmărind trendul
trecerii de pe prin t în spațiul virtual . La fel ca pe print, ei au fost cei mai populari și pe
internet, chiar dacă aveau o concurență acerbă din partea a sute de site -uri și blog -uri. De
remarcat segmental de vârstă (între 18 și 44 de ani) care citește în mod regulat site -ul. Există
însă probleme cu privire la conținutul online. Publicul și presa au dificultăți în deosebirea
dintre articole le reale și cele false, parodiate care folosesc umorul sec. Acest impediment se
datorează volumului mare de informații, și de nevoia redi stribuirii sale cât mai urgent în
cazul mass -mediei. O altă problemă este abaterea pamfletului de la normele jurnalismului
clasic, un autor de pamflet este mult mai puțin probabil de a fi cenzurat sau tras la răspundere
pentru cele publicate, mai ales atun ci când autorul este unul anonim, și automat mai greu de
depistat ( Lubeck , 2009 :1247 ).
După cum am menționat anterior, pamfletul în presă acoperă un public mai larg. Acest
lucru se datorează și schimbării formei în care este livrat. Dacă satira în literatu ră folosește
doar cuvinte, în satira jurnalistică, pe lângă text, găsim desene și caricaturi. Termenul
„desen” în cazul de față este „reprezentarea simbolică și deseori într -o manieră satirică a
unor probleme sau persoane publice” (sursa: https://www.thefreedictionary.com/cartoon ,
accesat la 15:04:2018). Caricatura este tot un procedeu al desenului , mai concret o
„Reprezentare, mai ales cu mijloacele graficii, a unei persoane sau a unei situații prin
exagerarea unor trăsături, îndeoseb i negative, cu o intenție satirică sau umoristică ” (sursa: h
ttps://dexonline.ro/definitie/caricatura , accesat la 15:04:2018). Nu sunt de neglijat
contribuț ile literaturii și a pieselor de teatru în evoluția pamfletului ca și specie dar, o
reprezentare gra fică oferă o reacție imediată, o imagine valorând o mie de cuvinte (Milner
Davis și Foyle, 2017). Caricaturile au fost mereu asociate cu pamfletul politic. Până când
fenomenul s -a consolidat în Franța secolului al XIX -lea, caricaturile au fost folosite sporadic,

16
și de britanci și de americani. Cei din urmă nu reușesc să distribuie caricaturile către mase
datorită prețului ridicat de producție al acestora . Și de ce le -au făcut atunci? Multe desene
au fost comandate de către . Un exemplu e ste victoria lui John Adams în cursa prezidențială
împotriva lui Thomas Jefferson , reprezentând un Adams triumfător și salvator al constituției
americane sub supravegherea Ochiului Providenței (Northorp, 2017). Aceasta este doar o
tabără care s -a folosit d e caricaturi și desene, o tabără care nu a rămas mult tip în peisaj
(datorită schimbărilor continue din aceasta) , și care a devenit ținta pamfletarilor , care
foloseau în mod frecvent caricatura. Au existat și dubii dacă există vreun efect benefic și
concre t al caricaturilor. În manifestul său, „ Juvenal ’s error ”, Theodor Adorno (1978) – citat
de Cunningham (2007:400) – își exprima dezaprobarea față d e celebrele cuvinte ale lui
Iuvenal „este dificil să nu scrii pamflet”. În contextul nazismului, el considera că „Situația
de astăzi nu poate fi rezolvată de umor; ironia nu va afecta personaje care etichetează
răutatea, cruditatea și corupția ca și drepturi care li se cuvin; puterea tradițională a criticilor
pamfletarului este insignifiantă față de puterea mult mai mare a totalitarismului.” Dar
lucrurile nu au stat chiar așa. Chiar dacă nu în mod direct, caricaturile pe de -o parte și de alta
a beligeranților Celui De -al Doilea Război Mondial au crescut vizibilitatea războiului și a
protagoniștilor săi, persuadând civilii să susțină implicarea SUA în război (sursa: https://jo
urnals. openedition.org/lisa/4880 , accesat la 14:04:2018). Tot în Statele Unite apar d esenele
„I go Pogo” ale lui Walt Kelly, care este apreciată de stundenți și intelectuali ai vremii pentru
tonul său pro -toleranță și de folosirea autocriticii, atitudini populare pentru America din
timpul Războiului Rece. Personajul principal, Pogo, „candi dează” la președenție . La
Universitatea Harvard se organiează un miting, care ulterior degenerează , participanții fiind
prea entuziasmați de întreaga mișcare „Pogo” (Soper, 2012).
Progresul tehnologi c a forțat presa să se adapteze, de la print la radio, apoi la
televiziune și mai apoi pe internet. Cel din urmă fiind cel mai urmărit și posibil eficient
mijloc de acoperire. Dar, în cazul pamfletului, pentru moment, lucrurile stau diferit, cel mai
eficace mediul al său este cel al televiziunii, mai concret în emisiunile de tip talk -show.

1.3 Pamfletul în televiziune

Televiziunea este una dintre cele mai populare forme de divertisment , un vast și „nou
capitol al istoriei imaginilor, al ecranului și al cin ematografului” (Lipovetsky, Seroy, 2008 :
203). În ciuda concurenței cu rețele sociale, televiziunea este în continuare cel mai eficient
mediu pentru campanile de publicitate (sursa: https://www.emarketer. com/content/us -ad-

17
spending , accesat la 25.04.2018). Concluzia e simplă, încă de la apariția ei, televiziunea
vinde și atrage masele. Le atrage pentru că amuză și distrează, ceea ce nu e rău după cum
afirmă Giovanni Sartori ( 1998 ), dar totodată îl informează prin știri deja fabricate și livrate
drept fapte, cu alte cuvinte, televizorul nu prezintă idei. Tot italianul insistă pe faptul că
lumea înconjurătoare nu este relatată de către televiziune , ci este supus pă vederii. Similar,
Faber , personajul lui Ray Bradbury din Fahrenheit 451 spune că: „ Televizorul e „real”. E
lângă tine, are dimensiuni. Îți spune la ce s ă te gândești și îți urlă până bagi la cap. Trebuie
să fie corect. Pare at ât de adev ărat. Te aduce at ât de repede la propriile lui concluzii, înc ât
mintea ta nu are timp s ă protesteze: „Ce prostie! ””. Scopul televiziunii este de a face ceva
vizibil, de a expune ceva, indiferent de irelevanța cadrului respectiv. Individul riscă să se
cufund e într-o realitate fictivă, dezinformantă, fiind expus la o sumedenie de „pseudo –
evenimente” . Dezinformarea este de multe ori inevitabilă și involuntară. Există și o anumită
neputință a televiziunii, aceasta nu poate oferi informații de unde nu sunt camere, firesc, dar
asta nu o absolvă de la omiterea anumitor știri, doar pentru că nu se vede (Sartori, 1998 ). Ce
se află însă în spatele camerelor și care sunt dedesupturile care influențează realizarea unei
emisiuni ?
În primul și primul rând se ia în considerare mediul în care se desfășoară emisiunea.
Și prin mediu mă refer la câteva caracteristic i generale ale postului de televiziune de care
aparține. După Lucian Ionică (2009), acesta poate fi clasificat după tipul de proprietate: care
aparține de stat (în subordinea guvernului sau a unui organsim guvernamental), publică
(finanțarea provine din fon duri publice), privată (este orientată spre profit) și non -profit
(specific canalelor religioase). Un alt criteriu este modul în care este aleasă conducerea . La
privat este simplu, patronii decid ce și cum, pe când la posturile publice se ține cont de mai
multe reglementări. Sursa de finanțare este esențială , conform ei este dictată politica
editorială a postului. Și o ultimă caracteristică este aria de acoperire (Ionică, 2009).
Realizarea unei emisiuni presupune o comunicare organizată și coord onată a une i
echipe. Fiecare show trebuie să aibă propria sa particularitate, care să o distingă de alte
programe de același profil. Mădălina Bălășescu (2015 :15) spune că procesul de producție
cuprinde „o serie de acțiuni/operațiuni/micro -procese (de comunicare, tehn ice, cognitive,
creative, operaționale etc) non -lineare, inegale ca intensitate și cheltuială de resurse”.
Aceeași autoare împarte p roducția de televiziune în trei etape: pre -producția, producția
propriu -zisă și post -producția. În prima etapă apare ideea sau conceptul emisiunii. Idee
deseori adoptată de la un alt format, nuanțată de actualul creator. Tot în decursul acestei
etape se stabilește tiparul după care va fi realizat show -ul. „Modelul cauză -efect” parcurge

18
traseul circular creator -producător -audiență -creator. „Artistul” evaluează ideea sa inițială
după feedback. „Modelul efect -cauză” constă în transmiterea ideii direct către audiență și le
este specifică emisiunilor de tip „reality -show”. Producția propriu -zisă este etapa în care
lucrurile sunt puse deja în mișcare. Informația circulă rapid între departamente prin
intermediul ședințelor. Aici se lucrează la respectarea calendarului de zi cu zi și a termen elor
limită. Tot în această etapă emisiunea trebuie să înceapă să fie conștientizată de către public,
să le fie livrată parțial prin publicitate. Repetiția și filmarea efectivă sunt alte componente
esențiale în această fază. Etapa de post -producție implică trei elemente. Editarea sau
montajul, când imaginile sunt editate și puse cap la cap pentru a crea efectul scontat. Feed –
back -ul și evaluarea pentru a se identifica greșelile și arhivarea, unde imaginile și informația
sunt stocate (Bălășescu, 2015). O em isiune are o formă unde intră aspecte precum grafica,
decorul sau iluminarea, și conținut ul care cuprinde structur a, moderator ul, atmosfer a, gradul
de comunicare cu publicul, rubrici le etc (Ionică, 2009).
Pentru talk -show, Daniela Zeca -Buzura (2015) insistă pe formarea unui cadru
mediatic, care reprezintă „un mod de organizare al principalelor elemente din alcătuirea unui
discurs mediatic” (Zeca -Buzura , 2015:30). Cadrul mediatic este elementul esențial în
vederea realizării unui talk -show. Este dirija t de către moderator și îi oferă telespectatorului
un anumit context și ce vrea emisiunea să comunice. Cadrul mediatic trebuie să fie cât mai
familiar și potrivit pentru limbajul telespectatorului. Între mesageri și publicul de acasă se
crează un așa numit „contract de captare” ( Patrick Charadeau, 1991:18 – citat de Daniela
Zeca Buzura, 2009:36), în care primii își propun formarea unei imagini de credibilitate și
constituirea unui spectacol care „provoacă telespectatorului emoție și participare” (Zeca-
Buzur a, 2009:36). Trebuie ținut minte că echipa de producție are un control total asupra
emisiunii (Ionică, 2009). Ideal ar fi ca și prezentatorul să se afle în acea echipă.
Imaginea unei televiziuni se confundă cu cea a prezentatorilor săi. Astfel că limbajul
colocvial nu le mai este specific doar emisiunilor de divertisment . Și discursul buletinelor
de știri tind e să fie mai aproape de public . Prezentatorul este una dintre vedetele postului de
televiziune. Pe lângă informația pe care o transmite treb uie remarcat și modul în care este
învelită. Se folosesc metode care transce nd convenționalul. Vedeta recurge la figuri de stil,
la un discurs situat în registrul ironic, care poate fi nuanțat prin schimbări de ton, poziție a
corpului, mimică și gesticulăr i (Lazăr, 2008). Strategiile pentru elaborarea discursul
umoristic în jurnalism se pot aplica și emisiunilor de satiră. Prezentatorul utilizează mai
multe strategii pentru a provoca râsul. „Supriza” este o tehnică care surprinde contrastul între
două fraze . Inițial, privitorul este împins să creadă ceva, pentru ca apoi opusul să fie relevat

19
de către autor. „Ambiguitatea” este strategia care se află în spatele fiecărei figuri de stil , fiind
caracterizată de varietatea de sensuri la care poate face trimitere. Sub aripa ambiguității se
întâlnesc aluzia, jocul de cuvinte și exprimările litotice (Preda, 2006). Sunt cunoscute și
procedee care creează umor. În pamfletul televizat se distinge hiperbola, atât prin imagini
cât și prin grai. Poate fi considerată o altă formă a caricaturii. Un alt procedeu des folosit
este ironia „care se caracterizează prin „spiritul tendențios” condițiile ei enunțiative
impunând de regulă interacțiunea a trei personaje: autorul, victima și destinatarul” (Preda,
2006:93). Cu ajutorul ac estor mijloace, prezentatorul trebuie să creeze spectacol.
Apariția televizunii a însemnat o rejuvenare pentru pamflet. În anii ’50, în Marea
Britanie, o generație de scriitori de satiră introduc pamfletul pe micul ecran. La începuturile
sale, subiectele tratate implicau subiectele politice, dar în același timp mai aveau și alte
materiale. Apare în Anglia emisiunea „That Was the Week That Was”, o emisiune populară
a vremii, care obișnuia să ridiculizeze guvernul și personaje politice. A fost prima emisiune
care raporta știri satirice din Europa. Americanii preiau modelul britanic și lansează „Rowan
and Martin ’s Laugh -In”. În cadrul acesteia erau parodiate buletinele de știri (și cele
adevărate, și cele false) și evenimente istorice. De asemenea show -ul îndr ăznea să facă
predicții hilare și ciudat e despre viitor . Continuă pe același trend și „Saturday Night Live”
al NBC, emisiune care se apare după demisia lui Richard Nixon. Temele tratate sunt similare
și e de remarcat faptul că se continuă cu satirizarea șt irilor convenționale difuzate de alte
posturi TV. Asta se întâmplă în segmentul „Weekend Update” care rulează din anii ’70 până
astăzi (Lubeck , 2009 :1246 ). Cu toate acestea, emisiunile înșirate anterior reprezentau o
excepție pentru publicul american din anii ’50 p ână la începutul secolului următor . Mult mai
vizionate erau serialele de comedie (Gray, Jones, Thompson, 2009). Sitcom -urile nu -i
încurajează pe oameni să gândească foarte departe, fiecare program de acest fel propune unul
sau mai multe perso naje excentrice, și tot la Giovanni Sartori (1998) putem observa că
extravaganțele și exagerările sunt muniție pentru mințile goale, din acest motiv se insistă cu
promovarea lor. Revenind la sitcom -uri, tipul acesta de comedie este orientat spre
ridiculiza rea comportamentelor individuale, Jonathan Gray și colab. (2009) remarcând
diferențele insesizabile de percepție dintre nonconformism și comportamentul antisocial.
Telespectatorii obișnuiau să aprecieze serialele de comedie și pentru imparțialitatea politi că.
Britanicii erau mai rezervați față de acest tip de emisiuni, asta se datorează moștenirii
lor satirice, începând cu Jonathan Swift, revista Punch și grupul de comedie, Monty Python
(Gray et al., 2009).

20
Datorită instalării a tot mai mulți sateliți în jurul Pământului, televiziunea prin cablu
se extinde, tot mai multe canale puteau fi instalate într -o singură rețea. Mai multe posturi de
televiziune au dat naștere mai multor alternative (Gray et al., 2009) . În consecință , apar și
altfel de emisiuni de comedie la televizor, iar în cazul pamfletului modern, este vorba despre
talk-show. Una dintre cele mai influente și recunoscute emisiuni de pamflet este „The Daily
Show with Jon Stewart”. Mă voi referi strict la perioada în care moderator a fost Stewart.
Emisiunea debutează la Comedy Central în 1996, iar în 1999 Jon Stewart preia frâiele
de la Craig Kilborn. Stewart a fost moderat or, scriitor și producător executiv al emisiunii.
Ca și idee, „The Daily Show” nu a fost ceva inovativ . Asemănător cu alte emisiuni, și
discursul său implica ironizarea personajelor politice și parodierea știrilor convenționale, dar
în special tot pe cele din sfera politică (Lubeck , 2009 :1247 ). Show -ul lui Stewart a fost
primul de acest profil cu mare succes , câștigând mai multe premii Emmy, câștigând chiar și
premii rezervate pentru televiziunile care difuzau știri reale. Un atu al notorietății sale era că
atrăgea un public tânăr , 43% dintre telespectatori aveau sub 30 de ani (surs a:
http://www.people -press.org/files/legacy -pdf/2012%20News%20Consum ption%20Report.
pdf , accesat la 05.05.2018). Americanul a devenit una din vocile de încredere în materie de
știri și politică ( Lubeck , 2009 :1247 ). Un studiu din 2006 al lui Baumgartner și Morris , aplicat
pe telespectatori americani tineri , atestă că aceștia tind să aibă o părere tot mai negativă
despre George Bush și John Kerry, candidații de atunci ai cursei prezidențiale din 2004, pe
măsură ce Stewart glumește pe seama lor (Baumgartner, Morris, 2006:341 -67). Confo rm
aceluiași studiu, cei care urmăreau emisiunea știau mai multe despre politică decât cei care
nu o urmăreau. S -au evidențiat și câteva aspecte negative, respondenții cărora le era
indiferentă viața politică tind să fie și mai p uțini interesați de aceasta. Un alt efect a fost
accentuarea lipsei de încredere a publicului în instituțile publice (Baumgartner, Morris,
2006:341 -67).
Atunci când o emisiune se ocupă cu sancționarea puterii, este recomandat ca
moderatorul să fie jurnali st cunoscut de către public (Varlam et al, 2007). Astăzi, talk -show –
urile de pamflet tind să aibă un singur prezentator, spre deosebire de emisiunea lui Jon
Stewart, care avea și invitați , acest trend se mai poartă în Statele Unite. La noi în țară, domină
emisiunile cu un singur prezentator. Un motiv ar fi familiarizarea publicului cu o singură
figură reprezentativă a emisiunii și a postul ui de televiziune respectiv.

21
2. Funcția pamfletu lui în televiziune

Primul capitol a tratat evoluția pamfletului și mijloacele prin care a fost comunicat.
Cel de -al doilea capitol explorează rolul pamfletului în mediul jurnalistic în care s -a adaptat
cel mai bine , televiziunea. Pentru că și în televiziune, pamfletul este un produs al presei,
funcțiile sale vor fi atribuite ca atare, comparația cuprinde câteva dintre funcț iile elementare
ale jurnalismului propuse de Mihai Coman.

2.1. Funcția de divertisment a pamfletului

Televiziunea este formatul care îmbrățișează cel mai mult noțiunea de divertisment.
Cu precădere în secolul al XX -lea, când era fără echivoc principala alternativă a realității
cotidiene . Un loc de odihnă care presupune un efort minim de înțelegere. Ceea c e a propagat
televiziunea (presa în general) ca sursa numărul unu de divertisment este , înainte de toate ,
accesibilitatea ei . Un pachet de canale tv este mult mai rentabil pe termen lung , față de
„concurența” sa în materie de divertisment, și anume turismul, arta sau sportul . Acest lucru
s-a datorat și rolului publicității, ca principal finanțator al presei (Coman, 2007). În al doilea
rând, televiziunea distrează și e variată. Sunt difuzate concerte, se vede și transmite tot ce
ține în materie de fil me și seriale, altădată și piese le de teatru apăreau pe micile ecrane . Ce
distrează cel mai mult sunt emisiunile al căror gen este clar divertisment ul, cum ar fi cele
muzicale sau mai nou , cele de gătit. Dar niciuna din cele menționate anterior nu se pot n umi
programe de satiră, locul pamfletului este undeva noaptea târziu, rareori în prime -time, sub
forma de talk -show . Aduce divertismentul în televiziune vreun beneficiu? Tot Mihai Coman
(2007 :125) ne spune că mai multe categorii de public au acces la infor mație, și că „răspunde
unei nevoi sociale (de relaxare)”, în plus trebuie ținut cont că „limbajul ușor de înțeles al
diverismentului, toate conținuturile, oameni de condiții sociale diverse, cu grade diferite de
pregătire și cultură, intră în contact cu evenimente, opinii, analize, (…) realități sociale,
probleme politice dintre cele mai d iverse”.
După cum relata și Charles A. Knight (2004:43), „pamfletul distrează”, atrage cu
această atitudine și își asumă faptul că scopul său de bază este de a binedispune. Eu aș
asemăna pamfletul televizat cu circul, cred că asta e calea pe care dorea să o urmeze la
începuturile sale , dar țin să menționez că mă refer la conotația termenului de circ d in alte
vremuri , când acesta era considerat un spectacol grandios, cu propria sa „rețetă”. Astăzi,

22
consider că satira de la TV a decăzut în conotația negativ ă a circului, care e tot un spectacol,
unul ce domnește în sfera penibilului și a unui umor neglijent.
Pentru a crea divertisment, pamfletul folosește mai multe elemente capabile să
stârnească umorul. Din punct de vedere auditiv, la nivel de discurs, emisiunile care au unul
sau mai mulți invitați pot jongla cu interacțiunea între aceștia și gazda show -ului.
Producătorii pot regiza un dialog atractiv, și aparent imprevizibil pentru public. Dacă actorii
sunt omogeni pot ieși și acte de spontaneitate , există o multitudine de variante de a crea un
discurs coerent și captivant. De cealaltă parte, emisiunile cu un singur prezentator riscă să
plictisească, să creeze o atmosferă monotonă. Pentru a evita acest lucru, moderatorul se joacă
cu tonul cu care oferă i nformațile. Cel mai des se folosește un ton sarcastic, care să arate că
știrea respectivă nu prezintă un interes semnificativ sau că trebuie să fie luată în colimator.
De multe ori moderatorul alternează un ton serios cu unul ironic, pentru a crea un contr ast
care surprinde și răsucește retorica. Un alt procedeu folosit de către prezentator i este imitarea
de voci prin care își imită țintele sau vrea să -și dovedească un anumit punct de vedere (de
exemplu: imitarea vocii lui Ceaușescu pentru a asemăna regimul său cu conducerea actuală).
Pentru a -și consolida discursul umoristic, unele emisiuni abundă de o ploaie de interjecții
din partea moderatorului. Muzica este o altă unealtă care amuză. Aplicată pe fundal în timpul
rulării unor imagini, este menită să indu că stări. O melodie dramatică coroborată cu niște
imagini hazli, formează contraste, la fel ca la discurs, și acest lucru funcționează și viceversa,
o imagine care în mod normal trebuie tratată serios este acompaniată de o melodie hazlie.
Pentru că televiz iunea este „un robinet de imagini” (Lipovetsky, Serroy, 2008:205), talk-
show -ul se bazează pe ce poate arăta. Prezentatorul și echipa sa se ajută de imagini pentru a
întreține atmosfera, o afișare continuă a unui monolog nu trezește interes. Imaginile pot fi
comentate de către gazda emisiunii sau ele pot rula pe fundal pentru a transmite un mesaj
coordonat cu cele relatate. Imagini care nu sunt niciodată comentate sunt cele trucate, aceste
poze plasează personajele într -o situație comică, hilare, de multe o ri în situații improbabile
și imposibile. Astfel de imagini reprezintă analogii pe care publicul ar trebui să le cunoască
deja (de exemplu: politicianul x este hoț; vedeta respectivă este supererou) .
2.2. Funcția de informare a pamfletului

Cred că este in evitabil pentru un format care comentează despre evenimente și
personalități reale, să nu aibă și funcția de informare. Și un talk -show pune pe masă
informații, chiar dacă mai restrânse și mai mult ca sigur interpretate.

23
Mihai Coman (2007:111) face distin cția între „informațiile de imediată utilitate
(starea vremii, situația prețurilor, maniferstările culturale, transportul în comun etc.)” și cele
mai puțin relevante mediului nostru, inundație într -un oraș de pe alt continent, deschiderea
unui parc acvatic într-o țară străină etc. Cele din urmă nu ne afectază în vreun fel decizile
din viitorul apropiat. Același autor le apreciează ca și informații de interes general, care
împreună cu valorile preexistente ne conturează o viziune asupra lumii. Astfel de info rmații
apar și în pamfletul televizat. În Statele Unite, „Last Week Tonight” al lui John Oliver
tratează teme care implică explorarea mai multor situații geo -politice, atât din interiorul
Americii cât și din țări străine. În România, există ceva asemănător în emisiunea lui Radu
Banciu. Moderatorul prezintă informații mai mult sau mai puțin relevante despre diver.se
lucruri și din mai multe domenii (geografie, istorie etc.). Studiul din 2006 al lui Baumgartner
și Morris citează un sondaj al Pew Research Cent er, care arăta faptul că 54% din adulții tineri
și-au adunat o parte din informațile despre campania prezidențială din 2004 de la emisiunile
„The Daily Show” și „Saturday Night Live”. (sursa…) De aici se poate deduce că informațile
distribuite într -un ta lk-show sunt relevante pentru bagajul de cunoștințe. Tot în același studiu
s-a concluzionat că adulții tineri sunt mai impresionabili, fiind mai ușor atrași de spectacolul
specific unei emisiuni de tip pamflet.
Destinul și viitorul sunt subiecte interesante și comerciabile. Încadrată tot în funcția
de informare, „informația de prevenire” servește în presa convențională drept o știre care
dorește să ateționeze publicul în legătură cu ceva (stare meteo, fenomene financiare etc.)
(Coman, 2007). De ce alaltă parte, există previziuni care de multe ori nu au o fundație solidă,
predicții care tind să exagereze în mod intenționat gravitatea unei situații. Această exagerare
este și un procedeu pentru a crea spectacol, iar pamfletul poate juca la două capete în acest
caz. Se poate vorbi despre încadrarea satirei în sfera infotainment, pentru că informațiile
reale sunt ambalate astfel încât să distreze .

2.3. Funcția de agendă a pamfletului
Pentru că s -a demonstrat faptul că presa nu schimbă rapid și decisiv atitudinile
indivizilor, s -a cercetat până la ce nivel semnificativ poate acționa mass -media (Coman,
2007). Jurnaliștii, mai ales prin intermediul televiziunii, oferă informații interpretate
proiectând astfel „imagini” ale societății, care pot influența mo dul de gândirea individuală
și colectivă. Acest fenomen este cunoscut și sub numele de „model al agendei” („agenda

24
setting”) după cercetarea efectuată de americanii Maxwell McCombs și Donald Lewis Shaw
în 1972 (Coman, 2007). Daniela Zeca -Buzura (2005:40) s pune că funcția de agendă a
jurnalismului televizat promovează „viziunea editorială generală a postului de televiziune”.
Nu trebuie uitat faptul că publicațile de presă au o anumită sursă de finanțare, așadar editorii
unui jurnal sunt constrânși să adopte politica preferată de către patronatul instituț iei. Toate
emisiunile care difuzează știri folosesc mai mult sau mai puțin agenda publicației . Un
exemplu elocvent este cazul O. J. Simpson din anii ’90. Temă dominantă a presei americane,
s-a observat faptul că problema infracționalității era pusă în discuție mult mai des. „Crima
lui Simpson și uciderea cântăreței Salena au adunat aproape 16% din acoperirea mediatică
pentru rubricile de infracțiune, din vara lui 1994 până în toamna anului viitor” (McCombs,
2013:27) Modelul agendei nu este neapărat exclusiv presei. La 1942, apare un episod al
Looney Tunes , un film scurt mai exact care încurajează populația americană să -și arate în
continuare sprijinul față de participarea Statelor Unite la război. „The Ducktator s” îi
satirizează pe oponenții Forțelor Aliate . Încă din titlu este evident la ce face referire episodul,
prin aglutinarea cuvintelor „duck” și „dictators”. La final, după epuizarea elementelor
umoristice și prezentarea unei victorii americane, desenul sol icită cumpărarea de obligațiuni
și timbre pentru susținerea financiară a armatei. Funcția de agendă este mai puțin pregnantă
în pamflet pentru că acesta nu este difuzat în prime -time. Un talk -show de satiră atașat și
produs de către o televiziune este foar te probabil de a susține agenda acestuia. Există cazul
când emisiunile sunt produse individual și care doresc să -ți mențină autonomia, iar
conținutul să nu fie alterat de către interesele postului de televiziune.

25
Emisiuni de pamflet din România – Analiză
Studiu de caz: Lumea lui Banciu , În gura presei , Starea
Nației

În programul posturilor de televiziune românești am identificat următoarele emisiuni
de tip pamflet: Cronica Cârcotașilor, În gura presei, Lumea lui Banciu și Starea Nației. Le-
am analizat pe cele trei din urmă pentru că sunt emisiuni de același tip. Fiecare are un singur
prezentator care cu ajutorul instrumentelor sale încearcă să îndeplinească toate funcț iile
jurnalistice ale pamfletului. Un alt element ce le leagă una de cealaltă este intervalul în care
sunt transmise la televizor. Toate se văd în aceleași zile și la ore apropiate, așadar își împart
audiența de după prime -time.
Am investiga t mediul în car e sunt realizate emisiunile de tip pamflet (În gura presei,
Lumea lui Banciu, Starea Nației) , particularitățile fiecăreia în parte (structura discursului,
elemente de intertextualitate etc .), iar apoi am realiza t comparații între cele trei. Edițiile
analizate se întind pe segment ul 1-8 martie 2018, cinci la număr pentru fiecare emisiune ,
pentru a observa care teme sunt comune și ce diferă. Metod ele de lucru utilizat e sunt
observația calitativă și analiza de conținut.
Înainte de analiza propr iu-zisă am modelat un scurt istori c al televiziunii în România .
Se pot distinge două etape: cea de dinainte de Revoluție și cea care a succedat -o. Pe vremea
comunismului doar televiziunea publică activa ca și motor informativ, doar că „activa” poate
nu e termenul potrivit. În anul 1989, doar 1795 ore s -a difuzat conținut al postului national,
în comparație în 1990 s -a ajuns la 8541, iar 5 ani mai târziu la 12875 ( Coman, 2003). Odată
cu descătușarea post -revoluționară, expus 24 din 24 de ore la televizor, ia „naștere video –
dependentul roman” (Tatulici et al , 2004:427). S -a pus problema că tot acest consum
îndestulat s-a produs mult prea brusc, că nu a existat o perioadă de tip tampon. Și în timpul
Revoluției, televiziunea rula spre orele dimineții cu discursuri antrenante din Parlament,
acele ore aveau audiență maximă. Tot în febra revo luționară, se promova ura împotriva
dictatorilor și a comunismului (Tatulici et al, 2004).
Primii ani post -comunism au fost dominați de „Televiziunea Română Liberă”,
versiunea nouă și dezvoltată a televiziunii publice. Imaginile acestui canal rămân pe reti na
românilor drept imaginea post -comunismului (Tatulici et al, 2004). Concurența industriei de

26
televiziune începe să evolueze la începutul anilor ’90. Apar televiziuni le alternative, trustul
„Intact ” lansează Antena 1 la 1992, iar trei ani mai târziu intră la masă un jucător important,
„copilul” trustului „MediaPro”, ProTV. Până la apariția celui din urmă, divertismentul
românesc televizat era format din câteva emisiuni rătăcite , filme americane și te lenovele sud –
americane. Concurența dintre aceste două canale private le -a împins spre realizarea de
emisiuni de divertisment proprii. Dacă anii ’90 ar reprezenta o rund ă de box pe scena
divertismentului românesc, ProTV -ul ar câștiga runda cu câteva secunde bune înainte de
final. Ei au fost inovatori, postul lor a fost rampa de lansare pentru primele vedete de
televiziune (personalități de televiziune au mai fost și până atunci, vedetele erau la un alt
nivel). Două dintre cele mai populare vedete au fost Teo Trandafir și Andreea Esca,
emisiunile lor țineau ochii ațintiți la televizor pe tot segmentul 17:50 -20:00 , încurajând
publicul să urmărească și filmul care urma să ruleze . Tot aici apare și primul talk -show de
succes. Introdusă în 1996 , „Chestiunea zilei” se difuza vineri de la 22:30. Emisiunea s -a
întins pe un interval de cinci ani, iar notorietatea sa a fost mulțumită a mai multor factori. Se
crea o atmosferă de spectacol, iar oamenii se uită la televizor pentru divertisment. Farmecul
prezentatorului era îmbinat cu umor de calitate, iar prezența personalităților de seamă
consolidau audiențe record pentru un show difuzat l a acea oră. Sfera talk -show -lui românesc
a avut însă un alt pionier. Este vorba despre Iosif Sava, a cărui emisiune iese în evidență în
prima parte a decadei post -comuniste. Moderatorul trata teme culturale, vorbind despre
muzică și filosofie, foarte puțin despre politică. Din punct de vedere al audiențielor ridicate
și al tipologiei emisiunii, performanța sa rămâne neegalată în domeniul talk -show -ului
românesc. (Tatulici et al, 2004 :430).
În „Ghidul presei românești” (2004) al fundației E.L.I.T.A. , vedem că posturile de
televiziune private se lovesc de situația economică precară a României, și astfel acumulează
datorii la stat. În contextul acestor datorii, se conștientizează influența politicului în
televiziuni, afectând și controlând conținutul media al acestora.
Situa ția socio -politică de dinainte de 1990 nu a afectat foarte mult momentul apariți ei
pamfletului românesc la televizor. După cum am menționat în primul capitol, acest tip de
emisiune a apărut în Marea Britanie în anii ’60, iar mai apoi a fost preluat de americani în
anii care au urmat . La ei, doar o emisiune (Saturday Night Live) a trecut testul timpului ,
păstrându -și prestigiul de la înființare până în zilele noastre . Talk -show -urile moderne au
pătruns pe piață la începutul anilor 2000 , mai concret „The Daily Show with Jon Stewart” .
Așadar, putem spune că pamfletul românesc nu a rămas cu mult timp în urmă, deoarece
diferența de ani nu este semnificativă. În 2001 apare prima emisiune strict axată pe satiră,

27
„Cronica Cârcotașilor ”. Diferă ca și format față de „The Daily Show”, unde exista un singur
protagonist. „Cronica Cârcotașilor ” (cacofonie intenționată și asumată) are o structură
complexă , cu doi prezentatori și alte personaje care le acordă un „moment de respiro” . Creată
de Mihai Găi nușă (fost scenarist la ProTV) și Șerban Huidu (realizator de emisiuni radio),
„Cronica” sancționează în primul rând gafele și bâlbâielile prezentatorilor de știri și ale
vedetelor de televiziune , un alt moment constant este producerea unor scenete hazli. Se poate
spune că respectă cu fidelitate funcția de divertisment a pamfletului. Emisiuni de pamflet cu
un singur moderator devin mai populare re cent, după ce modelul american a fost mai bine
absorbit de către producătorii români.

Lumea lui Banciu (Anexa 1)

Încep cu câteva cuvinte despre postul de televiziune care difuzează emisiunea. B1 TV
a apărut în anul 2001 fiind considerat un post generalist. Schimbarea care continuă și astăzi
s-a produs în 2011, când B1 se transformă într -un post de știri și public istică. Se presupune
că este apropiat de Editura Evenimentul și Capital, pentru că afaceristul Bobby Păunescu
(care s -a aflat la conducerea B1) a fost unul dintre acționar ii cu influență la ambele companii.
Tot din această relație sunt atribuite simpatii a le celor două trusturi față de dreapta
românească, mai ales o afinitate pentru partdiul liberal, PDL și mai nou PNL. Patronul actual
este Sorin Oancea, fost acționar al trustului Intact (sursa: https://specialarad.ro/cele -12-nu-
chiar -megacorporatii -care-contr oleaza -mass -media -din-romania /, accesat la 20:05:2018).
Moderatorul emisiunii este Radu Banciu, jurnalist născut în județul Mureș. Cochetează
cu printul și radioul, dar se consacrează ca om de televiziune destul de devreme, devenind
celebrul pentru comentarile de pe Eurosport, de la Turul Franței. Realizează câteva emisiuni
sportive la fostul TV Sport, actual ul Sport.ro. După despărțirea de lumea sportului , este
angajat de B1 pentru a realiza „Lumea lui Banciu”, care a început să emită din 2011 până în
prezent. Este activ și pe un cont de facebook, unde conținutul diferă față de emisiune.
Pentru a urmări emisiunea am folosit site -ul celor de la B1 ( https://b1.ro/inregistrari/
lumea -lui-banciu ). Este interesant faptul, că în mod oficial, show -ul lui Banciu nu deține
niciun cont de Youtube, dar emisiunile se află pe contul celor de la B1, ceea ce arată o
dependență față de postul de televiziune. Menționez asta pentru că youtube.com este cel mai
popular și unul dintre cele mai accesibile site-uri pentru conținut video. În contextul pieței
românești, această platformă nu trebuie neglijată, mai ales că peste 6 milioane de utilizatori
români o utilizează (sursa: http://www.mediafax.ro/cultura -media/google -yout ube-are-6-5-

28
milioane -de-utilizatori -unici -zilnic -in-romania -muzica -genereaza -succes -si-multe -venituri –
pentru -artisti -13347228 , accesat la 20:05:2018).
„Lumea lui Banciu ” apare de cinci ori pe săptămână, de luni până joi, și se reia
duminica. Spre deosebire de „Cronica Cârcotașilor ”, pamfletul lui Banciu nu este difuzat în
prime -time, urmând exemplul omologilor săi de peste ocean. Ora aleasă de producătorii de
la B1 este 23:00 . Uneori, emisiunea începe și cu câteva minut e mai devreme. În medie, o
ediție durează 57 de minute la care sunt adăugate două pauze de publicitate. O primă
caracteristică a emisiunii propriu -zise este faptul că e în direct. Pentru că pamfletul televizat
este un spectacol regizat, transm isiunea în direct solicită din partea moderatorului un discurs
clar și organizat pe tot parcursul emisiunii, realizarea unui montaj ie șind din discuție. Un alt
aspect general este poziția lui Radu Banciu, una statică, el stând mereu jos pe scaun la un
birou. Prima ediție analizată va fi cea din 1 martie , iar apoi , în ordine, până la cea din 8
martie 2018 (Am omis -o pe cea din 4 martie pentru a se alinia mai bine cu celelalte emisiuni)
Voi observa și comenta elemente ce țin de structura discursului, a stilului de prezentare, a
temel or abordate, a treceril or de la o temă la alta, și a elementel or de intertextualitate.
Emisiunea de la 1 martie 2018 tratează mai multe teme. Radu Banciu începe prin a -și
saluta audiența, iar primul lui gest este de a răsfoi „Evenimenul Zilei” (specifică chiar el),
de unde citește câteva titluri , ca de încălzire. Tot în aceste minute de început face câteva
trimiteri la alte emisiuni de umor concurente, dar și care au emis la un moment dat la B1 TV,
argumetând, că înafara emisiunii sale „n -a avut nimeni umor la B1”. După cinci minute de
acomodare , moderatorul interpretează un scurt istoric al poreclei „procurorului portocală”
(fostul procuror Mircea Negulescu) , citind o declarație mai pe larg a acestuia. Negulescu își
rememorează o parte a copilăriei și menționează filmul „Liceeni” , subiect care -l împinge pe
Banciu să facă o paranteză. Moderatorul deplânge lipsa de alternative a cinematografiei
românești din timpul comunismului, nominalizând „Liceeni i” drept un „film îngrozitor” .
Sugerează că seria de trei este una supraapreciată și că nu trebuia să treacă testul timpului.
Mai departe, Banciu revine la Negulescu, al cărui traseu spre putere i-l aseamănă cu al unui
hoț, ironizând faptul că nu Negulescu trebuie blamat, ci cultura în care acesta evoluează .
Banciu se preface că nu înțelege gravitatea comi se de fostul procuror: „nu -i grav să furi
portocale pentru un coate goale”.
După 15 minute, gazda emisiunii discută despre tema de interes a zilei, vizita la
București a vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans. Sunt prezentate
câteva informa ții generale : cine este respectivul, cu ce scop a venit în țară, și că s -a întâlnit
cu procurorul -șef DNA, Laura Codruța Kovesi, cu președintele, Klaus Iohannis, cu liderii

29
camerelor parlamentare, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, cu prim -ministrul
Viorica Dăncilă, dar și cu ministrul Justiției, Tudorel Toader. Banciu a ținut să -i menționeze
pe toți, pentru a accentua faptul că vizita lui Timmermans a fost pentru a avertiza că direcția
independenței justiției s -ar putea să nu fie pe gustul Comisiei Europene. Olandezul a susținut
o conferință de presă, de la care Banciu citește câteva declarații ale sale. Moderatorul
consideră că vorbele lui Timmermans fac parte din același discurs european care abundă de
corectitudine politică. Enunță cu lehamite că olandezul trebuia să vină și să spună ceva
concret. Prezentatorul chibzuiește pe un ton ironic că scopul vizitei vicepreședintelui CE a
fost de „a -i da lecții de social -democrație lui Dragnea”. Discursul său se îndreaptă domol
spre Partidul Social Democrat , membrii săi și aliații lor. După un schimb de replici scurt cu
echipa, citește o declarație a lui Liviu Pleșoianu (deputat PSD) care îi reproșează lui Frans
Timmermans „afirmațile abominabile” pe care le -a făcut în „țara mea”. Declarația
parlamentarul ui nu-și avea rostul, pentru că el nu e în măsură să critice cele relatate de
Timmermans sugerează Banciu. Are un moment de pauză, când vorbește despre papalitate
de unde face trimitere și laudă serialul, „Tânărul papă”. Revine la social -democrați, și spune
despre Dragnea și Tăriceanu că „sunt miliardari”. Imită vocea lui Ceaușescu pentru a descrie
modul în care se organizează „guvernul Dragnea” despre care încheie că „n -a făcut nimic”.
Ultimul subiect al serii este salariul medicilor, care „sunt plătiți prost ”. Face câteva remarci
cu privire la Occident, argumentând involuția sa . Îl denum ește drept „leneș” și enunță că nu
le oferă salarii bune românilor care se duc culeagă cartofi în Marea Britanie. Dă de înțeles
că ei sunt îndreptățiți să plece, că „nu e trăd are” dacă o fac. După două pauze de publicitare,
Radu Banciu încheie cu revista presei, culegând câteva titluri din mai multe ziare.
În cea de -a doua emisiunea analizată, Radu Banciu începe prin a -și exprima indignarea
față de situația lui Giovanni Becali. Personaj care este la un pas de libertate pentru bună
purtare. Moderatorul accentuează culmea situației justificând că un recidivist care a încercat
să mituiască o judecătoare, nu ar trebui să fie nici măcar pe aproape de a pără si închisoarea
pe astfel de căi. Banciu are un istoric împotriva clanului Becali, în special a inculpatului
menționat anterior. Această aversiunea vine în primul rând din solidaritate cu colegi i săi de
breaslă și foști colegi de serviciu, agresați verbal și fizic de Giovanni Becali. Pentru a nu lăsa
impresia că este vorba de o vendetă personală, Banciu dezvoltă subiectul, menționând
privilegile deținuților bogați (un alt exemplu fiind Cristi Borcea). Tot în cadrul acestui
moment de start, prezentatorul mai oferă un exemplu din „Tânăr ul Papă”.
La fel ca în prima emisiunea, monologul de început durează 5 minute. Mai multe
subiecte sunt discutate de Banciu în următoarele 20 de minute. Prima temă este despre PSD

30
și congresul lor. Ține să menționeze că partidul scade treptat în procente conform al unui
sondaj al SOCIOPOL , își folosește telefonul pentru accesarea unor informații. Dezvoltă
puțin despre congresul PSD din 10 martie , ironizându -le abilitatea de a se organiza și
conduce, sugerează că prostia primează printre membrii partidului . Nu insistă foarte mult pe
această temă și trece la următoarea, la tratamentul angajaților din sectorul privat. Deplânge
situația presei din România despre care spune că este „ca și moartă” , evidențiază mai ales
decăderea presei scrise în special, oferind exemple despre cum funcționa presa din
experiențele propri. Aseamană sistemul birocractic și relațiile din presă cu sistemul de stat,
„sistemul PSD”, bazat în mare parte pe „cumetrii”.
Dacă în emisiunea precedentă prezentatorul semnala declinul Occidentu l, în ediția
curentă îl remarca pe cel al Europei de Est. Ia pe rând informații generale despre situația din
Polonia, Ungaria sau Bulgari a. Conform lui Banciu „bulgarii se descurcă”, comparându -i cu
o oază în regiunea estică a Europei. Din nou își compară materialul cu cel al concurenței,
adăugând faptul că „noi mai și citim” ceea ce arată siguranță pe informația transmisă.
Revine la „congresul PSD”, și o numește pe Gabriela Firea drept un posibil oponent al
lui Dragnea la adunarea partidului său. Banciu in sistă pe puterea pe care o deține președintele
Camerei Deputaților în Parlament, și nu se menajează în a menționa „ipocrizia genei de
pesediști”, iar apoi, pe un ton ironic, observă că Dragnea nu l -a felicitat pe Ion Iliescu de
ziua lui „măcar din fariseis m să -l suni pe Ion Iliescu”. Își încheie manifestul împotriva lui
Dragnea și povestește pe scurt situația Elenei Udrea „exilată” în Costa Rica. O compară cu
Napoleon și afirmă că acum se află „în lada de gunoi a istoriei”. Din nou punctează o temă
a eșecul ui, a degradării. Înainte de pauza publicitară conchide că românii sunt lipsiți de logică
în alegerile politice. După reclame, la fel ca la sfârșitul primei emisiuni, Banciu face revista
presei.
În a treia ediție, cea din 6 martie , Radu Banciu sare peste m onologul său obișnuit și
intră direct în temă. La fel ca în ziua precedent, vorbește despre congresul PSD. Are hârtiile
sale la îndemână, și îi reia, pe rând pe toți canidații regionali pentru funcția de vicepreședinte
al PSD. Fiecare pretendent este preze ntat diferit. Pentru unii, Banciu folosește analogii
pentru a -i descrie și îi critică în mod direct, în funcție de controversele care -i înconjoară.
Citește un alt sondaj al SOCIOPOL, unul care măsoară gradul de încredere al românilor în
anumite persoane pu blice și în instituții. Față de rezultatele lui Kovesi și Iohannis (care sunt
bine plasați pe listă) are o atitudine indiferentă. Trece repede la Dragnea și Ludovic Orban,
despre care spune că sunt „două ciucuri”, și lasă de înțeles că ratingul primit este și așa destul
de mare. Continuă cu gradul de încredere al instituții lor, și se miră la aprecierea de care încă

31
au parte armata și biserica. Spunde că statul român este „precum un fariseu”. Remarcă și
aprobă confiența față de aliații strategici : NATO, UE și SUA. Ce mai e de reținut din primele
15 minute, e ste că Banciu laudă din nou serialul „Tânărul Papă”, și mai important, relevă că
doar el și încă o persoană se ocupă de realizarea emisiunii . Menționează că „eu am spus cele
mai multe adevăruri” (spre deo sebire de alți realizatori de talk -show).
Următorul subiect de discuție este „exilul” Elenei Udrea în Costa Rica. Moderatorul
evidențiază zgârcenia de care dă dovadă fostul ministru în America Centrală. Folosește
imaginile din studio pentru a -i citi postăr ile de pe facebook, în care se plânge de prețurile
exorbitante de acolo. Banciu extrapolează subiectul și înșiră mai multe țări din America
Latină și face mai multe comparații între nivelul de trai și prețurile din statele respective.
Ține să menționeze, c ă românii, nu ar trebui să le considere pe toate „țări de lumea a 3 -a”. Îi
ironizează și pe alți exilați (e.g. Radu Mazăre) și le „deplânge soarta”. Revine la subiectul
Costa Rica, și în încheiere, pe un ton sarcastic, îi dă câteva sfaturi Elenei Udrea, lă udând
atenția sa pentru detalii, după cum menționase chiar ea.
De la minutul 35 până la prima pauză, Banciu discută mai multe chestiuni, pe repede
înainte. Vorbește de ceva datorii pe care să le achite, sugerând că „nu se mai intră la
pușcărie”. În doar u n moment face trimitere la Giovanni Becali care a fost responsabil pentru
tentative de a oferi mită unei judecătoare. Mergând mai departe, critică legile justiției „bine
că astea se fac”, și mai are câteva cuvinte pentru administația guvernamentală. Închei e prin
a se lega și de Primăria generală a Capitalei, unul dintre argumente a fost că „se moare în
tramvaie”. După obișnuita pauză, Banciu fac e o revista presei.
Pentru a patra emisiune studiat ă, prezentatorul anunță aniversarea de șapte ani a
emisiunii. Primește cadou de la Elena Udrea două ziare locale din Costa Rica, iar asta îl
determină să reia informații depsre situația socio -economică a țărilor din America Centrală,
la fel ca în emisiunea anterioară. „Ecuador și Panama o duc bine, în ciu da opiniei analiștilor
români”. Banciu compară România cu statele respective și denotă o atitudine de „ce bine era
odată [la români ]”. Apoi îi dă și câteva sfaturi de sarcină Elenei Udrea. Într -un alt context i
se referă adresează cu „Traian” fostului preș edinte, și l -ar fi dorit ca și invitat cândva.
Tratează din nou „congresul PSD”, informând că încă se pot depune candidatura. Speră
la o implozie a partidului datorită conflictelor de interes care se pot isca. Are un monolog de
aproximativ 5 minute în car e îl jignește pe secretarul general al PSD -ului, Codrin Ștefănescu,
„este un milog”. Menționează faptul că i -au fost aduse anumite critici, și la rândul său atacă
alte emisiuni de profil, cea a colegului Radu Buzaianu, și pe cea a lui Dragoș Pătraru, asupr a
căreia insistă mai mult. Primul aspect de care se leagă este „umorul îndoielnic”, care și așa

32
trebuie îmbinat cu seriozitate. Critică acest paravan al „comediei” când vine vorba despre
politică și enunță o anumită lipsă de responsabilitate, și mai ales o lipsă de opinii proprii.
Face o comparație între emisiunea sa și a lui Pătraru. De producția celor de la „Starea Nației”
se ocupă 15 persoane, iar despre ei spune că „sunt mai rentabili”. Revine cu câteva
comentarii despre congresul PSD, unde strecoară câ teva asalturi împotriva lui Dan
Voiculescu și Adrian Năstase. Dar, ține să asigure publicul de imparțialitatea lor, „dacă face
PSD ceva bine” ei o să spună.
Prezentatorul face un scurt istoric al drepturilor femeilor (urma 8 martie ), și încearcă
să justifice neimportanța datei. După acest comentariu îl împunge indirect și pe Dragoș
Pătraru, specificând că acesta trebuie să fie „mai pe față” și să -și asume anumite lucruri. Se
întoarce la subiectul PSD, și -l atacă din nou pe Ștefănescu care este „un fel de câine”. Insistă
pe faptul că Europa e arbitrul a decizilor din poltica românească, nu Antena 3, care „nu spune
niciodată adevărul”. Îl dă exemplu pe Klaus Iohannis care „e ste alimentat de Europa să spună
ce trebuie”. Nu -i dă pace lui Ștefănescu și încearcă să -i imite vocea. Înainte de pauza
dedicată reclamelor, are un discurs pasionant împotriva „guvernului Dragnea” sublinind
averea considerabilă a acestuia și de faptul că sunt „preocupați doar de justiție”. După pauză,
nu mai face revista presei. În schimb , citește un editorial despre Klaus Iohannis , în care
președintele nici nu este lăudat, dar nici criticat .
Ultim a ediție analizată, cea din 8 martie a fost cea mai puțin d iversificată. Au fost
tratate și dezvoltate mai puține teme decât în edițiile anterioare. Emisiunea debutează cu
informații despre congresul PSD. Banciu insistă pe căderea social -democraților în sondaje ,
și pe creșterea aliaților lor, ALDE, dar și pe cea a partidelor din opoziție, PNL și USR.
Enunță și câteva sondaje regionale, și spune că Dragnea nu e popular în niciun fel de sondaj,
și că el „oricum nu crede în sondaje” , citește un comunicat al lui Dragnea și spune că „asta
e mai degrabă o limbă de aia de lemn, de mahon”. După ce enumeră candidații pentru postul
de vicepreședinte , observă fragilitatea din interiorul PSD, asemănând totul cu o
degringoladă, „ăsta este rolul presei, să speculeze”. O aduce în peisaj și pe Ecaterina
Andronescu care dorește să s e organizeze alegeri și pentru președenția partidului, dar „el”
(Dragnea) nu e de acord. Banciu adaugă că nici Gabriela Firea nu -l mai suportă, și a început
s-o atace pe Dăncilă. Face o analogie între membrii PSD și narcotraficanți, argumentând că
atunci c ând poliția/FBI îi prin d pe ei/narcotraficanți încep să -i agreseze, iar liderii grupărilor
de acest fel nu dau din casă, sugerând că membrii fără importanță prinși de către justiția
română încep să -și toarne superiorii odată ce sunt prinși . Mai departe , reclamă faptul că
Dăncilă a fost aleasă doar pentru că e din județul Teleorman. Evidențiază greșeala

33
gramaticală a premierului, care într -o ședință guvernamentală transformă „imun oglobulina”
în „imunoglobină”, trece în revistă și problema în sine, iar ap oi citește o știre despre fostul
ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, care greșește și el același termen, în același fel.
Banciu critică atitudinea politicienilor care vorbesc rău de un partid înainte de plecarea lor
din el. Îl dă ca și exemplu pe parla mentarul PSD, Nicolae Bănicioiu. Încheie subiectul PSD,
și face o scurtă reclamă unei reviste.
Următorul protagonist al serii este președintele PNL, Ludovic Orban. Politicianul
scăpase luni, 5 martie, de un dosar de la DNA, iar în ziua de 8 martie i se des chisese un altul.
Banciu nu poate să nu remarce comicul situației. Citește apărarea lui Orban , în care
poiticianul consideră că e prea devreme ca presa să facă astfel de speculații. Banciu nu
ratează oportunitatea de a i se adresa direct „da domnule Orban, poate s -a grăbit presa, e cu
un pas înainte, știți că există un anumit decalaj între difuzare și realitate, atât”. Prezentatorul
spune pe un ton ironic, că Orban nu poate fi considerat vinovat de nimic în țara asta. După
secvența aceasta, îi dă Elenei Udr ea sfaturi de pronunție a cuvintelor în spaniola sud –
americană, dar vine cu partitura pregătită „când scrieți, când mergeți la DNA -ul lor, să dați
declarații de avere”, o comparație prin care face haz de situația ei din România. Închide seara
cu revista pr esei.
Câteva concluzii generale : În materie de discurs, se poate observa faptul că emisiunea
are o structură pusă la punct și regizată . Moderatorul schimb ă temele la intervale de timp
fixe și calculate. Monologul nu depăș ește 5 minute, iar apoi, fiecare temă majoră se întinde
pe o perioadă de 10, maxim 15 minute, chiar dacă se revenea mai târziu la acea temă. Temele
minore dur ează de la 3 până la 6 minute . Rolul acestora este unul de răgaz între temele
majore. Radu Banciu înch eie emisiunea citind mai multe titluri din presă , titluri alese de
dinainte, cel mai probabil . Prezentatorul folosește un ton calm și monoton, discursul său este
rareori animat . Pentru a realiza divertisment, Banciu folose ște sarcasmul, care de multe ori
este greu de distins față de discursul său obișnuit. Face analogii pentru situațile cu care se
confruntau țintele sale, din nou, pentru a crea o situație comică. Realiz ează umor și cu
ajutorul unui alt procedeu, imitarea altor personaje cu scopul de a le ri diculiza. Pentru a da
dovadă de credibilitate, își transmite replicile cu siguranță, și se folose ște de instrumentele
din jur . Pe de-o parte hârtiile cu declarații sau știri gata citate și ziarele de pe birou. Tot ca și
suport , emisiunea dispune de burtieră, care alternează cu titluri care sunt discutate în
momentul respectiv, și subiecte care urmau să fie discutate mai târziu. Temele abordate se
repetau de la o emisiune la alta. Cele mai întâlnite au fost „congresul PSD” și „Elena Udrea

34
în Costa Ric a”. Per ansamblu, mesajele comunicate erau împotriva actualei conduceri a
statului. Temele au fost alese în funcție de evenimentele care aveau loc în zilele respective .

În gura presei (Anexa 2)

Emisiunea apare la canalul de televiziune, Antena 3, sora mai mică a Antenei 1, care
la rândul iei face parte din trustul Intact Media Group. Patronul grupului media este Dan
Voiculescu, fondator al defunctului Partid Conservator. Nefiind un partid puternic, PC -ul a
căutat diverse alianțe pentru a intra la putere, cea mai strânsă relație a avut -o cu PSD -ul,
partid pe care -l mai susține și astăzi. Voiculescu a avut un conflict deschis cu fostul
președinte, Traian Băsescu ( https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/dan -voiculescu -definitia –
succesului -in-politic a-si-afaceri -portretul -omului -ajuns -stapan -pe-un-imperiu -de-milioane –
de-euro.html ). Antena 3 a fost înființat în vara lui 2005 , de atunci și până astăzi, canalul de
televiziune este specializat pe știri și talk -show -uri.
Realizatorul emisiuni i este Mircea Badea, om de radio și televiziune care activează în
presă din 1990. A jucat și în câteva filme, rol care l-a ajutat să se propulseze ca și prezentator
pe micul ecran . „În gura presei” este moderată de Mircea Badea din 2005, când încă se
transmitea la Ante na 1. Emisiunea face trecerea la Antena 3 începând cu anul 2006, și
rămâne acolo (sursa: http://www.ziare.com/mircea -badea/biografie , accesat la 23.05.2018).
Prezentatorul este foarte activ și în mediul online. El ers activ pe trei platforme (facebook,
blog și twitter) deodată, astăzi mai este activ doar pe facebook.
Pentru a urmări emisiunea am folosit site -ul oficial al grupului Antena ( https://anten
aplay.ro/in -gura-presei/ ). Conținutul canalului (probabil) oficial de Youtube al emisiunii nu
difuzează ediții întregi, ci încarcă mai multe clipuri tăiate. Contul n ici măcar nu este
actualizat la zi. Edițiile întregi se găsesc pe Youtube, dar doar înregistrarea și sunt probabil
piratate.
„În gura presei” apare de patru ori pe săptămână, de luni până joi. Ora de difuzare este
00:00, în anumite cazuri poate începe și cu câteva minute mai devreme. Durata emisiunii
variază de la o ediție la alta. Dintre edițiile analizate, cea mai scurtă are 41 de minute, iar cea
mai lungă durează 55 de minute. Câteva caracteristici generale: show -ul se desfășoară într –
un studio, moderatorul este îmbrăcat la costum și se folosește de mai multe instrumente
(cască, laptop, telefon, notițe, ziare). Se transmite în direct, astfel că prezentatoru l nu poate
face multe greșeli. Mircea Badea este static, așezat pe un scaun la birou. În ordine, vor fi
comentate edițiile de la 1 până la 8 martie 2018 . După interpretarea emisiunilor voi trage

35
câteva concluzii din punct de vedere al discursului, al stilu lui, al temelor și al elementelor de
intertextualitate.
Deobicei, emisiunile lui Badea au o tematică multiplă. El începe emisiunea de la 1
martie direct în temă, vizita lui Frans Timmermans la București. Nu vrea să dezvolte foarte
mult ceea ce s -a analiz at deja la conferința de presă a olandezului , dar ține să menționeze
unele aspecte. Badea folosește laptopul și citește declarații ale lui Timmermans de pe
hotnews.ro. Moderatorul folosește un ton sarcastic „Ce ne spune Timmermans (care vine)
cu lumina de la Uniunea Europeană” , explicând că olandezul vrea ca de justiție să se ocupe
doar justiția. Pronunță îndelung anumiți termeni în engleză și spune că acesta e „limbaj
european, ca la Werner”. Stabilește un scurt contact vizual cu cineva din studio și trece mai
departe. Citește o știre de pe „digi24, DIGI24 mai bine de atât…”, folosind același ton
sarcastic. Titlul știrii descrie un conflict între Tăriceanu și CSM (Consiliul Suprem al
Magistraturii) , pe care Badea îl consideră exagerat, citind o altă știre care sugerează
contrariul. La un moment dat inserează și un scurt comentariu despre un proces pierdut de
Laura Codruța Kovesi.
Subiectul următor se învârte în jurul proiectului ReStart Romania. Badea folosește
facebook ca să o citeze pe Anamaria Roman: „ambasadorul SUA, Mark Gitenstein anunță
că mai multe ambasade vor finanța 140.000 de tineri pentru lup ta împotriva corupției”, și
apoi se arată amuzat „câți?”. Apoi proiectează o redifuzare a speech -ului lui Gitenstein, după
ce rulează imaginile , Badea adaugă „v -a căzut capul de pe umeri?”, iar apoi proiectează alte
imagini, de data asta cu ambasadorul Marii Britanii la București. Moderatorul continuă să
pronunțe foarte accentuat cuvintele în engleză. Descrie pe scurt detalii ale proiectului, care
îi implică și pe progamatori. De aici, Badea o răsucește spre administrația guvernului Victor
Ponta, și a afacerilor lui Sebastian Ghiță, în vederea scutirii domeniului IT de anumite taxe.
Proiectul era susținut și de „tânăra Oana Pellea” (afișează o imag ine care o prezintă mai în
vârstă). Badea afirmă că „eu doar am prezentat informația, eu doar v -am arătat”.
Tema următoare îi urmărește pe „ONG -iști”, care nu sunt de acord cu inițiativa
deputatului PSD, Liviu Pleșoianu (propunerea sa indică o mai mare t ransparență în
finanțarea ONG -urilor). Badea face referire la George Soroș, banii la „IT&C”, firmă pe care
o menționase și la tema anterioară. Toate ONG -urile „salvează câte ceva”. Pronunță amuzat
unele nume de organizații cu nume străine, „am văzut eu la străineți”. Sugerează o
conspirație împotriva lui pe facebook „mă întreb câți sunt plătiți”, din cei pe care îi „banează
în timpul liber”.

36
Trece la subiectul ProTV, care ba e trust american, ba va fi chinezesc conform lui
Badea. Spune că sunt scutiți de a numite taxe. Se întreabă ce ar crede vicepreședintele
Comisiei Europene (Timmermans) despre asta, „ReStart Romania!” insistă. După asta arată
o înregistrare de la ProTV, în care mai mulți interpreți cântă imnul României pe ritm de
manea. Badea, de pe loc c ântă și dansează într -un mod ironic. Secvența ține puțin peste trei
minute alternând cu video -ul și imaginea prezentatorului.
Revine la Timmermans care „a spus multe lucruri extraordinare”. Dezvoltă subiectul
infrastructurii. Îi propune vicepreședintelui să fie cu gura și pe firmele străine care ar trebui
să facă autostrăzile, insistă pe faptul că sunt străine. Întretimp deplânge și soarta
„asfaltangiilor români”. Imită câteva cuvinte în italiană. Vorbește cu „Călin” care a găsit o
informație despre o fir mă italiană. Face o comparație între statistic ile din SUA și România
cu privire la mandatele de interceptare a informaților, care sunt mai puține în America, deși
sunt mai expuși atacurilor din exterior sugerează Badea.
La fel ca în primele 10 minute, vo rbește despre relația Gabriela Cristea – Frans
Timmermans, care are mare încredere în ea. Badea tinde să o ironizeze la intervale regulate.
„Noi am avut fetish cu Germania (…), avem și un președinte pe care îl cheamă Werner.”
Folosește din nou hotnews.ro , și spune „Doamna Cristea, s -a întâmplat un atac la justiție în
Germania”, unde ministrul general al Justi ției l-a concediat pe procurorul general. Încheie
cu procurorul -șef general DNA Ploiești, Lucian Onea, pe care Badea îl imită folosind mimica
și îl c ompară cu un porc. „Noi românii ne restartăm” .
La fel ca în prima ediție, emisiunea din 5 martie debutează direct în temă. Primul
subiect este închiderea unui dosar în care era implicat Ludovic Orban. „Eu zic să -i mai facă
unul cu Transalpina” (dacă tot e așa fericit). Badea spune pe un ton mai mult serios decât
ironic că DNA fabrică dosare. Îl aplaudă pe Orban, iar apoi difuzează o înregistrare cu acesta,
care în 2012, îl critica pe Pon ta pentru instaurarea lui Kovesi la șefia DNA. Îi critică
schimbarea de opinie după atâția ani, „mie mi se face silă”. La un moment dat, Badea o
numește „faraoancă” pe Kovesi. „Este odios ce s -a întâmplat cu Ludovic Orban” pentru că
DNA crează dosare pe ba ndă rulantă când e cazul, dă un exemplu, că acest lucru se întâmplă
când un candidat vrea să intre în cursa pentru primărie. Îi detractează pe procurorii DNA, pe
care-i acuză că se joacă cu viața politică românească. Într-o paranteză se arată deranj at de
lipsa de interes al oamenilor, ei fiind interesați mai mult de „lupte în noroi”. Revine la
laptopul său și citează o sursă externă, lujul.ro pentru a -și susține punctul de vedere.
Difuzează trei video -uri de parodi ate prin care îi denigrează pe procurorii DNA,
comparându -le acțiunile cu întâmplările absurde din acele înregistrări.

37
„Mare iubitor de abuzuri și atrocități”, așa -l descrie pe procurorul general Augustin
Lazăr. Prezentatorul prezintă o imagine în care procurorul are părul alb, iar în alta are p ărul
blond. Avocatul Toni Neacșu îi „predă o lecție de drept” lui Lazăr („săracul de el”) la o
întrunire CSM, ia declarația de pe laptop. Badea folosește implicația când vorbește despre
coeficientul de inteligență al lui Lazăr. Și i se adresează direct „pu teați să vă faceți zugrav,
ca Iohannis” și „cum ați ajuns procuror general?”. Pentru a crea o situație comică,
moderatorul folosește diverse voci și interjecții. Citește o declarație al lui Lazăr, și glumește
pe seama unei expresii, „este o frază de gâgă”, și spune că nu se poate ca un procuror să aibă
un astfel de limbaj, îi sugerează să folosească un limbaj mai concret.
Înainte de tema următoare, comunică cu cineva din studio. Difuzează un clip în care
niște polițiști se bat cu bulgări, prin care vrea să evidențieze ardoarea presei pentru clișee.
Pentru a treia oară, implică faptul că românii nu acționează, că preferă să nu facă nimic, că
mai repede „se uită la MasterChef, unde nu face ăla nimic”.
DNA -ul „fuge” când străinii fac ceva. Vorbește despre „auto strada lui Ponta” care se
surpase, și spune că nu premierul de atunci o făcuse, ci firma italiană, care „sigur că n -au
pățit nimic”. Insistă cu alte exemple de firme străine cărora nu li s -a întâmplat nimic,
insinuând că Laura Kovesi este premiată de ambas ade. Spune că „nu există corupți străini,
ăia sunt românii.” Trece repede la congresul PSD, care „mă interesează atât de mult, pe cât
de mult vă interesează pe voi flotările”. Citește hotnews.ro, despre care spune că sunt publică
agenda SRI. Badea admite c ă a votat cu ALDE și PSD la alegerile precedente. Face un top
al „persoanelor OK ” din PSD. Recunoaște că cei preferați de el s -ar putea să fie împotriva
lui Liviu Dragnea. Trimite săgeți către fosta administrație Ponta, și către actuala guvernare,
care se „tot bate cu statul paralel (…) care sunt niște șmecherași”. Spune că cei nominalizați
de ei chiar se luptă cu statul paralel. Încheie subiectul „se pune că am comentat situația din
PSD?” Vorbește cu cineva din studio și spune că mai au destule minute.
Ultima temă a serii sunt premile Oscar. Ironizează prestigiul acestor premii. Spune că
decernarea are loc într -un zonă dubioasă, un cartier rău famat. Spune că s -a plictisit după ce
s-a uitat, deși îl apreciază pe prezentatorul Jimmy Kimmel. Badea consideră că glumele lui
Kimmel au lăsat de dorit. O compară pe Nicole Kidman cu Ludovic Orban „care a râs mai
fals de cum cântă Orban”. Scoate în evidență că audienția de la premii e în scădere, vine cu
date oficiale, remarcă asecensiunea transmisiunilor live . Trece la „domnul Portocală (…) care
nu face nimic, ca chefii”.
Ediția din 6 martie intră direct în temă. Moderatorul spune că jurnalistul Victor Ciutacu
îl dă în judecată pe Augustuin Lazăr – citat de pe dcnews.ro. Îi denumește pe magistrați „o

38
gașcă”, fol osește și voci pentru a le imita replicile. Citește declarațiile lui Ciutacu pentru a
releva motivele sale. Comportamentul parchetului este ca al unei „gășcuțe private”.
Presupune că nimeni nu are încredere în justișia românească, „nu se puteau întâmpla
monstrozitățile (fără ajutorul judecătorilor)”. Trece la procesul intentat de el împotriva lui
Kovesi, care nu avea sorți de izbândă conform lui Badea. Remarcă viteza cu care procesul
lui a fost judecat, și că șefa DNA are avantaje care nu i se cuvin. „Niște proști” (insistă pe
cuvântul acesta și derivatele lui) l -au dat în judecată, își compară cazul cu al procurorului
Daniel Horodniceanu, care a avut un dosar penal la DNA („o prostie fără de margini, ca
restul dosarelor”) nu a primit înștințarea acasă, aflâ nd de pe luju.ro. Badea consideră că nu
e normal ca el să nu fi fost informat despre dosarul respectiv , și dezvoltă că nimeni nu are
voie să se apropie de Kovesi, astfel că oricine „are șansa să ajungă undeva sus” i se face
dosar penal (fals, zice Badea). „Madam Kovesi, bolnavă de putere, absolut bolnavă de
putere, ca un faraon.” Le adresează o întrebare colegilor din studio. Folosește voci pentru a –
l imita pe Horodniceanu. Închide subiectul citind un mesaj pe telefon de la Victor Ciutacu.
Trece la procesul civil al lui Kovesi împotriva Antenei 3. „Știi cum e? Blitzkrieg, așa
cum zice Werner.” Spune că șefa DNA „a vârât” insituția (DNA) în acest proces. Folosește
facebook pentru a citi o postare a „Grupul de Investigatii Politice”, care descrie alte procese
asemănătoare. DNA -ul este considerat o „instituție stalinistă”, o fabrică de probe în contextul
în care dosarul lui Constantin Niță e lipsit de probe. Badea explică cum funcționează acest
proces și spune de judecători că „sunt foarte tari” pe un ton ironic însoțit de câteva interjecții.
Rămâne tot în sfera justiției. „Judecătorii sunt odioși”, o nominalizează și citează pe
judecătoarea Mădălina Afrasinie, afirmă că opinia ei este corectă și că ea nu se teme „Kovesi,
Movesi, SRI -ști sau de Werner”. Vorbește despre lipsa de acțiune a DNA, până când au
apărut înregistrări cu Mircea Băsescu la Antena 3. Revine la procesul postului de televiziune
împotriva Laurei Kovesi, evidențiază că ea nu a lipsit la niciun termen de judecată și pentru
câteva minute susține că tot acest proces a fost unul absurd. Folosește interjecții pentru a
descrie relevanța acestui proces din punctul de vedere al șefei DNA. Ca să concluzioneze,
moderatorul pune întrebări retorice „ăsta -i dosar penal?” . „În Statele Unite nu și -ar permite
nimeni să facă așa ceva (abuz de putere).” Încheie cu un monolog în care continuă să conteste
lipsa unui stat de drept.
În debutul celei de -a 4-a ediții analizate, Mircea Badea începe din nou direct în temă.
Prima țintă e omul de afaceri Cristi Burci care est e protejat de SIE (Serviciul de Informații
Externe), tatonează subiectul serviciilor secrete și citește pe adevărul.ro (unde e patron
Burci), că se va închide Colegiul Național de Informații. Se întreabă de ce serviciile secrete

39
au o facultate. La fel ca î ntr-o ediție anterioară, recunoaște că l -a votat pe Liviu Pleșoianu.
Rulează o secvență din „Cel mai iubit dintre pământeni”, în care generalul îl șantajează pe
Victor Petrini cu faptul că pot deovedi că acesta este terorist cu acte în regulă dacă nu
recun oaște. Badea îi aseamănă pe „Portocală, Onea și Kovesi” (procurori DNA) cu
șantajistul. Folosește wikipedia.org, „sursa unică de informare”, pentru a accentua că
„romanul este o frescă a României socialiste” .
În rubrica următoare citește pe laptop mesaje primite de la telespectatori. Într -un mesaj
este îndemndat să vorbească mai multe despre congresul PSD la care moderatorul
răspunde:„la fel cum vă interesează pe voi (abuzurile din justiție), așa mă interesează și pe
mine de PSD, dar…”. Și continuă despr e PSD, citând o declarație a lui secretarului general
al partidului, Codrin Ștefănescu de pe hotnews.ro. Este surprins în mod ironic că cei de la
hotnews .ro au pus ghilimele la cuvântul dihonie. „Probabil au un vocabular atât de limitat
ca și Klaus Werner Iohannis, care are mai multe nume decât cuvinte în vocabular.” Intră și
pe dcnews.ro pentru aceeași declarație, spune încă o dată că nu -l interesează așa mult
subiectul (congresul PSD). Enumeră membrii PSD pe care îi apreciază . Arată o anumită
indiferență față de Liviu Dragnea. După, acoperă tema indiferenț ei publicului față de ideea
de vot, dă exemplul referendumului din 2012. „Este o rușine că Ghișe nu e în Parlament”
spune despre fostul candidat ALDE. Consideră că Dragnea a pus un ministru agreat de SRI
și SIE, și un prim -ministru al statului paralel. O laudă pe Olguța Vasilescu pentru că a reuși
să mobilizeze 30.000 pentru a depunde flori la moartea regelui Mihai. Îi compară cu mișcarea
#rezist (interjecții) și îi imită vocea lui Klaus Iohannis.
Următorul subiect de discuție este Realitatea TV. Rememorează cum a lucrat el acolo
în timpul în care a fost Silviu Prigoană patron. Dezvoltă despre contractul de salubritate al
afaceristului cu statul, menționând că, deobicei, autoritățile nu respectă anu mite prevederi.
Spune că Realitatea TV este în insolvență de 7 ani, deși legea spune că nu este admis să fie
depășiți mai mult de 5 ani de insolvență, acuză subiectivismul judecătoarei Mariana Moncea.
Comunică cu echipa și află că mai are puține minute. Ul tima temă este despre DNA.
Reamintețe de procesul intentat de Laura Codruței Kovesi împotriva Antenei 3. Nu înțelege
de ce a fost imiplicat și DNA -ul în acest proces și consideră că judecătorii sunt ușor de
influențat. Despică mișmașurile de pe filiera DNA -judecători -justiție. În acest context
devalorizează justiția română „cum să numești asta justiție?” . Presupune despre președintele
Iohannis că „obișnuiește să cale pe cadavre” pentru a -și susține statutul, face o scurtă referire
la modul în care a obținut banii pentru cele 6 case cumpărate.

40
Ultima ediție analizată începe cu un monolog de introducere de peste un minut la
prezentatorului. Show -ul propriu -zis îl „începem prin a mă lăuda”. Badea se mândrește cu
faptul că a anticipat cu câteva seri înainte fapt ul că lui Ludovic Orban i se va mai face un alt
dosar, chiar dosarul Transalpina . La momentul respectiv erau doar zvonuri, moderatorul este
sigur că numele lui Orban este în dosar, în timp ce politicianul neagă conform unei declarații
de pe dcnews.ro . Bade a spune că Orban nu trebuie să candideze la primăria generală a
Capitalei (implică faptul că acesta este un motiv de ce i s -a deschis primul dosar la DNA).
Redă imagini din emisiunea de luni, în care face o sugestie „să -i mai facă unul (dosar lui
Orban)”.
A doua temă a serii este despre „SRI TV”, adică Realitatea TV, care încalcă legea fiind
în insolvență de 7 ani. Rememorează faptul că „geostratega” Denise Rifai considera că în
spatele Al Qaida se află „nu musulmani, ci poporul ales”. Și continuă să creez e context
pentru secvența video cu Rifai care urma să fie difuzată. După redarea imaginilor în care
prezentatoarea tv întâmpină momente de confuzie, moderatorul se amuză foarte tare pe
seama acestor gafe, imitând un comportament de copil. La a doua redare a imaginilor, Badea
izbucnește în râs.
Cadrul este pe o pagină de ziar al cărui titlu enunță că soția directorului aeroportului
Otopeni a fost membră a guvernului Cioloș. Acestă temă minoră acționează înainte de un alt
subiect , Kovesi versus Antena 3. Își aduce aminte că și el acționa persoane în judecată, dar
că nu a avut succes, că instanțele nu l -au favorizat , menționând acestea pe un ton ironic.
Revenind la procesul actual, în care Kovesi solicită 1 milion de lei, Badea se miră de ce
judecătorul nu a în trebat -o de ce ar cere fix acea sumă, implicând un alt favor pentru șefa
DNA. Se amuză și de faptul că avocata acesteia solicit ă suma în corelație cu rating -ul
emisiunii de la Antena 3 în care a fost denigrată Kovesi. Intensifică absurdul situației,
argume ntând că procuroarea nu e în stare să justifice suma respectivă. Compară situația cu
a lui Mircea Băsescu, a cărui acuzare a venit abia după imaginile la Antena 3.
Înainte de a trece la congresul PSD, contestă sondajul comandat de USR, care arată
creșter ea partidelor de dreapta și scăderea celor de la PSD. Compară acest sondaj cu un altul
(tot optimist) al USR de dinaintea alegerilor din 2016, „și am văzut cu toții cum a ieșit”.
Prezintă un alt sondaj „al lui Pieleanu”, care prezintă diferit situația. Tre ce cu normă întreagă
la PSD, și își enumeră din nou favoriții săi din PSD, care -i plac în detrimentul lui Liviu
Dragnea. „Dragnea -i nașpa? Da, e nașpa.” Consideră că Nicolae Bănicioiu și Codrin
Ștefănescu au făcut o mare greșeală să meargă la „SRI TV” să s e plângă de Dragnea.

41
Încheie emisiunea printr -un monolog despre mai multe subiecte. În primul rând îi
batjocorește pe procurorul „portocală” și pe Onea. Apoi arată câteva imagini cu Jennifer
Lopez și redă două clip -uri video, al căror conținut este întors împotriva procurorilor
menționați anterior.
Câteva concluzii generale: Fiind o emisiune de divertisment, predomină limbajul
colocvial. Discursul moderatorului pare ușor haotic , dar se vede că nu deviază de la planul
prestabilit cu echipa de producție. În primul rând, temele majore nu variază, iar scopul
acestora coincide cu cel al subtemelor. În al doilea rând, pentru a nu -și pierde firul narativ,
se folosește de laptop, telefon, ziare sau instrucțiuni prin cască. Aceste instrumente îi ser vesc
drept dovadă a autenticității surselor sale. Prezentatorul are multă libertate de mișcare, în
sensul că schimbă și revine asupra temelor anterioare după bunul plac și cu o oarecare
lejeritate. Mircea Badea obișnuiește să intre direct în temă, deobicei cea mai importantă a
serii, la care face referire și mai târziu în emisiune. Durata tratării a unui singur subiect diferă ,
de la 5 minute, la 10, și se poate întinde și până la 20 de minute. Încheie emisiunea. Stilul de
prezentare al lui Badea este foarte antrenant. Vocea sa nu este deloc monotonă și este capabil
să creeze mai multe perspective, în sensul că se pot distinge momentele în care este serios și
în care are o atitudine amuzată. Mircea Badea distrează prin mai multe procedee. Datorită
calităților actoricești, Badea imită vocile țintelor sale, cu scopul de ale ridiculiza
comportamentul sau deficiențele de vocabular. Tot din punct de vedere vocal, prezentatorul
folosește interjecții zgomotoase pentru a diminua importanța unor dec larații sau întâmplări.
Cel mai des procedeu utilizat de Badea este sarcasmul, de multe ori însoțit de întrebări
retorice, pentru a -l ajuta pe telespectator să -l repereze mai ușor. În repertoriul său se mai
găsesc hiperbola și comparațiile. Pentru cele din urmă se ajută și de imagini video. Temele
emisiunii s-au repetat pe parcursul intervalului 1 -8 martie. Tema justiției din România a fost
cap de afiș. Un alt subiect care a fost supus discuției în mod frecvent este cel al congresul ui
PSD.

Starea Nației (Anexa 3)

Spre deosebire de emisiunile descrise mai sus, „Starea Nației” a avut parte de cea mai
tumultoasă călătorie. Este singura dintre cele analizate care a migrat între mai multe posturi
de televiziune . Debutează la RomâniaTV pentru scurt timp, apoi de mută „acasă” la TVR ,
urmat de un (alt) popas la Digi24 pentru a se întoarce la TVR. Televiziunea română este
prim ul canal de televiziune care a emis pe teritoriul țării noastre. Asta se întâmpla la sfârșitul

42
lui 1956, pe 31 decembrie mai exact. Odată ac hiziționat un aparat de comunicare audio –
vizuală, oamenii plăteau și pentru abonarea la postul public național. Până la 1983 redă doar
imagini în alb -negru, la 1989 este „martor” al căderii regimului comunism, pe care -l servise
drept instrument de propagan dă. Cu această ocazie își schimbă numele în „Televizunea
Română Liberă” (sursa: http://www.tvr.ro/istoric -alb-negru -si-color_2223.html#view , acce
sat la 30.05.2018). Postul de televiziune public este finanțat de la bugetul de stat și se află
sub controlul Parlamentului României, senatorii și deputații votându -i pe președintele și pe
cei 13 membrii ai Consiliului de Administrație pe o perioadă de patru ani ( http://www.tvr.r
o/cum -functionam_2218.html#view , accesat la 30.05.2018). Astăzi, TVR -ul are șase
programe (TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internațional, TVR Moldova și TVR HD) pe lângă
canalele regionale. „Starea Nației” apare pe TVR 1, reluarea fiind pe TVR 2.
Moderatorul emisiunii este Dragoș Pătraru , actual om de televizune, fost ziarist în
presa scrisă și fost om de radio. Se alătură echipei RomâniaTV de la înființarea acesteia în
2012. La scurt timp realizează un pilot și le propune „Starea Nației” producătorilor de la
RTV. Înregistrează un rating bun așa că încep să vină ofertele. Conform lui Pătraru o aleg
pe cea mai bună, de la TVR (sursa: https://patraru.ro/despre -mine/ , accesat la 30.05.2018).
Pleacă de la televiziunea națională în iunie 2016, când anunță în timpul unei ediții că „totul
se îndreaptă spre dezastru”. Pătraru a acuzat că singura preocu pare a postului de televizune
este să „toace anual zeci de milioane de euro”. Tot în acea emisiune spune că politicienii nu
se comportă cum trebuie în raport cu instituția TVR (sursa: https://www.dcnews.ro/drago -p
atraru -distruge -tvr-in-ultima -edi-ie-stare a-na-iei-totul-in-direct_507115.html , accesat la 30.
05.2018). Plecarea la Digi24 are loc în aceeași vară. Nu stă mult nici la acest post, unde
Pătraru are divergențe de opinie cu conducătorii. Spune că presa ar trebui să servească
oamenii, nu anumite inst ituții (sursa: https://www.digi24.ro/magazin/timp -liber/divertisme
nt/mesajul -lui-dragos -patraru -in-ultima -emisiune -starea -natiei -a-acestui -sezon -752402 , ac-
cesat la 30.05.2018). Se înțelege din nou cu televiziunea română, unde moderează „Starea
Nației” și în prezent. Continuă vechiul său conflict cu șefii de la TVR, și afirmă din nou la
începtul lui 2018 că emisiunea ar putea părăsi postul de televiziune național. Prezentatorul a
explicat în fața unei comisii parlamentare că nu i se par normale presiunil e la care este supus
de către conducătorii postului, și că „ Marea nenorocire a TVR e că se modelează conținutul
editorial în funcție de interesele puterii ” (sursa: https://pressone.ro/dragos -patraru -audiat -in-
parlament -marea -nenorocire -a-tvr-e-ca-se-modele aza-continutul -editorial -in-functie -de-int
eresele -puterii/ , accesat la 30.05.2018). Dragoș Pătraru este activ pe blog -ul său personal și
pe contul de facebook. La fel ca și moderatorul ei, „Starea Nației” are propriul website și o

43
pagină oficială de faceb ook. Dispune și de o aplicație oficială pe smartphone în sistemele de
operare de smartphone, Android și iOS.
Am urmărit „Starea Nației” pe site -ul oficial al emisiunii ( https://www.stareanatiei.
ro/). Există și alternativa contului oficial de Youtube, unde conținutul este urcat și actualizat
constant. Tot aici se pot găsi edițiile întregi, precum și secvențe din emisiune.
„Starea Nației” apare de patru ori pe săptămână, de luni până joi. Emisiunea începe la
22:30, iar o ediție durează în medie, 50 de minute , cu tot cu publicitate. Câteva trăsături
generale: talk -show -ul nu este în direct și se desfășoară într -un studio. Prezentatorul și echipa
sa filmează în ziua respectivă și au avantajul de a tăia la montaj ceea ce nu le iese. Pătraru
prezintă di n picioare și nu folosește foarte multe instrumente pentru a -și diversifica mesajul.
În ordine, vo i comenta edițiile de la 1 până la 8 martie 2018. După abordarea fiecărei
emisiuni în parte, am să trag câteva concluzii generale din punct de vedere al discu rsul și al
stilul de prezentare , precum și unor elemente de intertextualitate.
„Starea Nației” de la 1 martie începe cu o scenetă a lui Dragoș Pătraru. Acesta este
îmbrăcat gros și personifică un vânzător de mărțișoare la tarabă, decor pe care -l folosește . În
acest monolog de start compară pe un ton sarcastic cadoul simbolic (mărțișorul) cu „salariile
(tot) simbolice”. „A venit nea ’ Călin (Tăriceanu) să ia mai multe”, cuvântare prin care face
referire la mariajele șefului Senatului. Ciupește și orientarea politică opusă, nominalizându –
i pe foștii pedeliști Vasile Blaga și Adrian Videanu. Încheie introducerea de aproximativ șase
minut e cu câteva miștouri aleatorii.
După introducere, se prezintă și atrage atenția asupra zilei de 1 martie. Moderatorul
stă în picioare. Burtiera intitulează „Mărțișor de Teleorman”. Difuzează imagini cu „Daddy”
(Liviu Dragnea), unde vorbește despre apariția a tot mai multor femei pe scena politică și
despre însemnătatea mărțișorului. Pătraru se preface că ia notițe (așa cum fac subordonații
lui Dragnea – conform lui Pătraru). Ni -l arată pe Dragnea care spune că și Kovesi mer ită un
mărțișor, Pătraru este aten t și remarcă ridicolul situației. Secvența următoare îl afișează pe
Pătraru dându -i sfaturi lui Dragnea, tot pe un ton sarcastic, și îl îndeamnă să investească în
lucruri utile „vă creștem salariile, vă creștem pensiile, facem spitale”. Critică lipsa de ac țiune
civică a românilor „da ’, bă, să fure, nu zice nimeni să nu fure, domne, că nu poți ajunge
acolo și să nu…”. Moderatorul vorbește destul de repede și gesticulează foarte des. Pe fundal
este o imagine trucată cu Liviu Dragnea. Spune că PNL -ul nu mai este opoziția de altădată.
Altă secvență, iar prezentatorul trece la subiectul Viorica Dăncilă, difuzând imagini cu ea,
unde anunță creșteri salariale, în special la medici. În contrast, pune o înregistrare audio care
contrazice cele spuse de premier. Din nou o imagine trucată este pe un monitor pe fundal.

44
Continuă clipul cu Dăncilă, constant întrerupt de către moderator pentru a fi comentat pe
părți.
Tema următoare este vizita sau lipsa ei a oficialităților japoneze în România, și cea a
ministrului Justiț iei în Japonia. Face o referire și la Ludovic Orban care are un comentariu
(se redă video) „rasist” la adresa japonezilor, spune Pătraru. Imită voci ca să introducă
subiectul „Laura Codruța Kovesi vs. Tudorel Toader”. Argumentează că există opțiunea
„răul cel mai mic” dintre cei doi. Abordează subiectul Elena Udrea, care „luptă cu sistemul
ticăloșit (…) matol împărat”, „Nuți cea putred de bogată”, despre care sugerează ca ar fi
ipocrită. O altă trecere rapidă spre interceptarea apelurilor de către servici i, și spune că atunci
nu a făcut nimeni vreo mișcare, că n -a protestat nimeni. Revine la Kovesi care e „răul cel
mai mic”, care și el trebuie sancționat, „trebuie vorbit în societate, trebuie scos la iveală”.
Critică nerezolvarea anumitor dosare mai vechi , iar apoi pe Tudorel Toader.
Fostul politician, Adrian Severin este alintat „proful de analfabetizare ”, după o bâlbă
a unei colaboratoare de a sa. Remarcă pe un ton amuzat că e profesor universitar la fel ca
Adrian Năstate, de după gratii. Folosește din nou material de umplutură despre tabieturile
românilor, care au mereu nevoie de un arbitru pentru a se înțelege , „procesomani cosmici,
ăștia suntem noi”. Vorbește despre vizita lui Timmermans, „e ca și atunci când vine un
instalator pe grabă” și îi enumeră pe toți cu care s -au întâlnit. Trece la polițiști despre care
au amendat o persoană decedată de șapte ani, pentru că a parcat într -un loc nepermis, gest
care se adaugă în repertoriul bancurilor cu polițiști, conform lui Pătraru. Urmează segmentul
„Vax pop uli” unde un reporter de teren ia pulsul populației prin întrebări inedite și poate
incomode. Pentru ediția din 1 martie întrebarea este: „Ce femeie din politică merită un
mărțișor?”. Pătraru încheie emisiunea prin prezentare unei trupe care interpretează o
melodie.
A doua emisiune începe tot cu o scenetă intitulată pe burtieră „Oscarul la români”.
Pătraru stă la un pupitru îmbrăcat la costum, imitând prezentatorul ceremoniei. Acordă
premii, primul este ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru „Sheep of Water” (parodi ată
denumirea filmul ui „Shape of Water” – film câștigător de Oscar). Al doilea premiu este de
„Coco” (alt film), „câteva milioane de coco” acordat Elenei Udrea care a plecat cu mulți
bani din țară. Cel mai bun actor „într -un rol secular” dec ernat patriarhului Daniel, datorită
extravaganței afișate, „OPULENȚĂ, doamnelor și domnilor”. Primește și Dăncilă un premiu
pentru limba ei de lemn, moderatorul îi ia peste picior nivelul precar al limbii engleze. Pentru
rol principal, câștigătoare este La ura Codruței Kovesi pentru „cea mai bună interceptare
feminină”, „rar s -a văzut o interceptare atât de bună”, în co -producție cu „SUA, Bruxelles și

45
câteva ambasade”. Un premiu pentru un rol mic pentru Traian Băsescu, „un rol atât de mic
că a ieșit la monta j”, fostul președinte trăiește din amintiri și nu mai e în niciun film. Cel mai
bun actor „încă într -un rol” pentru Liviu Dragnea, care face „un rol epocal… PRIN
ABSENȚĂ”. Pentru film mut i s-a acordat premiul lui „Klaus Werner Iohannis, pentru
Vacanță l a Roma, Miami”. Sugerează cu nu zice nimic și nu e prezent. Se preface că uită de
Ludovic Orban, cu alte cuvinte, opoziția este irelevantă. Critică atitudinea Hollywood -ului
care deplânge sărăcia globală. Sceneta însoțită de scurte clipuri video a durat 13 minute.
Dragoș Pătraru se prezintă și intră în tema Firea și PSD. Scoate la iveală conflictul
intern din PSD, și îi „plânge” neputința primarului de la București, care spune că încearcă să
facă treabă. Îi ia la țintă și pe Codrin Ștefănescu și Liviu Dragn ea, „n -avem niciun diferent
în PSD, e un schimb de idei” spune moderatorul pe un ton ironic.
Începe următoare secvență cu fostul președinte al Agenției Naționale de Integritate,
Horia Georgescu. Spune despre el că a făcut parte dintr -un mecansim care l -a ajutat pe Traian
Băsescu prin mai multe informații care nu i se cuveneau fostului șef de stat. Trece la Ludovic
Orban, care a fost achitat. „Domunle Iohannis, îi puteți face cu ochiul că nu mai e penal”.
Critică din nou lipsa opoziției în România. Următoare temă este congresul PSD.
Prezentatorul vorbește despre mesajele venite din teritoriu pentru Dragnea, ia o declarație de
pe adevărul.ro și imită voci. Liderul PSD este comparat cu un conducător comunist. „O să -l
vedem pe Daddy și președinte, și vice -președ inte, și portar, și tot”, în contextul în care cineva
ar dori să concureze pentru o altă funcție importantă.
Alina Bica și Elena Udrea sunt „femei abătute care au trebui să părăsească țara”.
Citește un post de pe facebook al fostului ministru imitându -i vocea. Simulează un joc cu
publicul, să numească diverși miniștri. Arată imagini cu membrii PSD ai Parlamentului care
nu cunosc diverși miniștri, despre care spune că au fost votați la comandă. Mai acordă un
premiu Oscar , pentru dezăpezire. Primarul Clujului , Emil Boc este cel premiat pentru că s -a
dus să dea zăpadă din fața primăriei, pe ideea că firma angajată de el nu și -a făcut treaba, și
că Boc ar fi trebuit să -și facă treaba de primar. Vorbește și despre perdelele forestiere, care
trebuiau făcute din 20 12, și că banii pentru aceastea au dispărut. Încheie emisiunea cu „Vax
populi”, întrebarea zilei fiind: „Suntem conduși din interior sau din exterior?”
Sceneta ediției din 6 martie îl prezintă pe Pătraru drept un profesor de liceu, diriginte
mai concret st ând la birou. El primește o vizită de la un părinte care se plânge de faptul că a
sa odraslă nu învață. Profesorul înșiră câteva note modeste și spune că e de bine, pentru că
notele bune duc la o facultate bună și copilul ajunge cineva, pentru ca mai apoi să plece din
țară. Rolul interpretat de Pătraru implică voci, interpretări, și un limbaj sarcastic. Un alt elev

46
a trebuit bătut, pentru a fi obișnuit cu confruntările din trafic și de pe stadioane. Șase minute
ține sceneta și intră direct în temă. În corel ație cu tema Oscar -urilor de ieri, spune că a uitat
de faptul că Dragnea are deja un astfel de premiu, iar apoi rulează imagini cu actrița căreia i
s-a furat statueta la Hollywood. „Daddy a strâns banii pentru palatul din Alexandria mâncând
eugenii”, spune moderatorul după o declarație a liderului PSD. Următorul subiect este
evaluarea guvernului PSD, difuzează nemulțumirea Gabrielei Firea față de anumite acțiuni
ale guvernului. „Când să se apuce ăștia de la PSD de treabă, când să pună mâna pe cazmale
și lop eți, hopa, nu poți să faci nimic, funcționarii (tema de burtieră), frate…”. Atestă că
funcționarii sunt blamați de conducerea PSD. Trece la subiectul Ludovic Orban „care nu mai
doarme cu morcovul în fund” (după achitarea în dosar). Critică din nou lipsa de opoziție a
PNL -ului, „ar fi bine să redevi politician, nene Orban”. Din declarația lui Orban reiese că
judecătorii încă își fac treaba. Pătraru contracarează și remarcă intervenția politicului în
justiție precum și la conducerea TVR. „(Orban) s -a rugat de Kovesi pentru tratament
preferențial”.
Moderatorul tratează tema educației. „Nu credeam că după Pop (fostul ministru) poate
veni cineva mai rău”. Pătraru îi ia peste picior greșelile gramaticale ale actualului ministru
al Educației. Sugerează că ar treb ui să ia sfaturi de vacanță de la Klaus Iohannis.
Ținta următoare este senatorul PSD, Eugen Teodorovici, care prezintă formularul 600,
care este o scamatorie conform lui Pătraru și are multe defecte (românii pot acumula foarte
multe datorii). „Nea ’ Orlando , competentule”, „băieți, sunteți tâmpiți”. Îl compară pe
„Orlando” cu Winston Churchill. Prezentatorul aduce în discuție diploma fabricată a lui
Teodorovici. „Angajații ANAF au ce învăța de la el”.
„Normal că ne gândim la ei” (cetățenii exilați în țări exotice). Și rulează imagini cu
Elena Udrea care se plânge de prețurile din Costa Rica. Pe un ton ironic moderatorul spune
că fostul ministru a ajuns acolo cu „acceleratul de Costa Rica”. Face o trimit ere la
introducere, despre exodul românilor în străinătate. Ajunge la concluzia că „de ce fugarii
trebuie să ne sfideze, ca și Udrea și Mazăre, să plece în țări exotice”.
Burtiera intitulează „Am sunat la 112, să ne salveze UE și NATO”, dezvoltând criza
imunoglobulinei. Îl critică pe fostul ministrul Sănătății, Florian Bodog. Argumentează faptul
că România cumpără arme și astfel nu mai sunt bani de medicamente. Spune despre guvern
că „plimbă vina”, și că salariile mărite ale medicilor nu îmbunătățesc condi țiile din spitale.
Segmentul „Vax populi” pornește de la întrebarea : „Să se facă educație sexuală în
școli?”. Dragoș Pătraru încheie emisiunea prezentând cu caz social.

47
Ediția din 7 martie debutează în mod convențional, cu acea scenetă. Pătraru este un
general SRI foarte decorat care stă jos la birou. Vorbește despre interceptările ilegale, ajutat
de al său decor, care include mai multe telefoane fixe. „Se închide Colegiul Național de
Informații…” p e un ton ironic. Creează un scenariu în care un deputat îl sună în legătură cu
închiderea CNI, întrebându -l dacă își mai poate procura diploma, deoarce nu știe cât mai
avea, 3 luni sau un an și 3 luni. Moderatorul continuă să comande masterate pentru
politicienii și rudele acestora. Sceneta se încheie după aproape 8 minute.
Abordează din nou tema crizei medicamentelor, mai exact a imunoglobulinei „pe care
o să vedeți de ce o pronunț așa”. Îl aduce în discuție pe fostul ministru, Florian Bodoc , care
îl blame ază predecesorul său, Vlad Voiculescu, „grețos” exclamă Pătraru. Îndeamnă ca
procurorii să facă ceva concret, și să lase deoparte dosarele fără importanță. O ia peste picior
pe prim -ministrul Viorica Dăncilă. Acesta greșește de câteva ori pronunția cuvântu lui
„imunoglobulină”. „Vorbește corect, agramato” se aude un cor de voci la îndemnul lui
Pătraru.
Trece la „justiție”, unde îl ia în colimatoriu pe ministrul Tudorel Toader pentru că
acesta chiulește de la bilanțul DNA și cel al Parchetului General. Nu sc apă nici Klaus
Iohannis, a cărui declarație despre justiția din România o redă pe ecran, și moderatorul
remarcă scandalul despre casele președintelui. Pe un ton sarcastic, prezentatorul îl îndeamnă
pe Iohannis să mai vorbească și despre sănătate sau învăță mânt. Îl critică și pe Traian
Băsescu, care „ne vinde anticorupția din 2004, în timp ce băieții și fetele lui ne umblau la
buzunare”. Atacă și dreapta lui Iohannis și stânga lui Dragnea, folosind mai multe interjecții.
„Gata domnule Iohannis, am făcut toat e miștourile posibile, despre vacanțe, casele dvs.”. Îl
sfătuiește pe președinte și Tudorel Toader să se întâlnească și să colaboreze.
Trece la purtătorul de cuvânt al PSD -ului, Adrian Dobre. Vorbitorul partidului nu e de
acord cu folosirea anumitor cuvint e după cum arată imaginile difuzate. Pătraru imită apelarea
Academiei Române pentru eradicare cuvântului „fief”. În secvența următoare apare o
declarației a Rovanei Plumb, deputat PSD, căreia îi imită mersul după ce îi ia în derâdere
afirmația.
Următorul s ubiect este posibila audiere a lui Dragnea la SRI, care se presupune că este
decalată datorită cazului Coldea. Pătraru scoate în evidență ridicolul amânărilor constante
ale comisilor și SRI, și parlamentare. Tot pe același subiect spune că „Orlando închide
Colegiul Național de Informații”. Difuzează imaginile în care Eugen Teodorovici recunoaște
că ia s -a adus diploma. Critică românii pe care -i aseamănă cu „niște mămăligi sociale”,
continuă cu un pasionant „românule ești condus de niște hoți”.

48
Citește rapo rtul Curții de Conturi pe care -l denumește „Jaful Național”. Laudă un
ziarist „unul care se documentează” al pressone.ro care a citit întregul raport. Citează același
site, și citește câteva puncte ale raportului.
„E incredibil Petre Daea” despre care adau gă că are taxe restante. Îl ridiculizează
pentru că nu se ocupă personal de impozitele sale, și că se folosește de scuza că altcineva îi
administrează taxele. În aceeași secvență face trimitere la Coldea și spune că servicile se
implică și în fotbal. La fi nalul emisiunii lipsește „Vax Populi”, înlocuită de un moment
comic intitulat „Pe drum cu Mihai și Costel”.
Emisiunea din 8 martie, introduce, ca deobicei o scenetă în care protagonist este
moderatorul. Pătraru este „Gândac Croitor” agent de la Jandarmerie , și are un buchet de flori
în mână, flori care sunt destinate femeilor de pe stradă. Prezentatorul critică impertinența
forțelor de ordine în general și demersul acestora din mai multe specializări de a împărți flori
pe stradă. Sceneta nu le iartă pe fost ul procuror -șef Alina Bica, fostul ministru Elena Udrea,
și nici pe actualul premier, Viorica Dăncilă.
Primul tema abordată este cea a congresului PSD. Pătraru ridiculizează membrii
partidului care „contestă lipsa democrației din PSD”. Redă mai multe clipu ri cu aceștia, pe
care le întrerupe constant și le comentează. Moderatorul imită voci, iar apoi se leagă de
secretarul general al PSD -ului, Codrin Ștefănescu, care și el se plânge de nedreptatea din
sânul partidului. Prelungește subiectul congresului. Pe a genda emisiunii urmează fostul
minstru al Educației, Ecaterina Andronescu, candidată pentru o funcție de conducere la
congres. Închide tema cu o declarație al lui Liviu Dragnea, care „îi pune la punct (pe
ceilalți)”.
Trece la temă familiară, cea a „imunoglobinei”, denumită pe burtieră, „Cenaclul
„Imunoglobinei”. O poză trucată și hazlie cu actualul premier apare pe fundal, pe un ecran.
Prezentatorul îi critică atât cunoștințele de limbă română, cât și cele de limbă eng leză ale
Vioricăi Dăncilă. Sunt atacați și alți membrii ai guvernului actual, și Pătraru trage concluzia
că există „cursuri de analfabetizare în PSD”. Nici gafa fostului ministru al Sănătății, Vlad
Voiculescu nu este ignorată în această rubrică. Moderatoru l remarcă pe un ton ironic că el
se ia de ambele tabere, care este o funcție a presei, dar acest lucru nu este comun în presa
autohtonă, „normalitatea ucisă în presa românească”.
Următoarea secvență este una scurtă și vorbește despre salariile din domeniul medical,
și că sunt români care părăsesc țara. Segmentul următor arată o știre care prezintă o licitație
pentru medicamente, ca și răspuns, Pătraru întruchipează un comerciant zgomotos. Ajunge
tot la criza medicamentelor din România. Subiectele continuă s ă fie fragmentate. O imită pe

49
Olguța Vasilescu, „n -am zis niciodată că facem centenarul la 100 de ani” și scoate în evidență
alte greșeli gramaticale. Critică și lipsa de infrastructură din județul Ilfov , spune că
dezvoltatorii „prieteni cu primarii” reușe sc să construiască și să vândă apartamente în ciuda
condițiilor. „Uite -i pe aleșii noștri cum jongealză cu fondurile ca Messi”. Arată imagini cu
aleși care nu știu ce au votat și pe ce se vor cheltui banii, prezentatorul trage concluzia că
administrațiile locale irosesc bani în mod constant. Urmează segmentul „Vax Populi”, unde
lumea este întrebată: „Ce reprezintă femeia pentru ei?”. Emisiunea propriu -zisă se încheie
cu o audiție a unei trupe.
Câteva concluzii generale: Prezentatorul folosește un limbaj col ocvial în permanență.
Spre deosebire de celelalte două emisiuni, Dragoș Pătraru are avantajul că emisiunea sa nu
este în direct, așa că structura discursului său este bine conturată. Am observat cum între
schimb area teme lor, apare pentru o secundă sigla em isiunii, pentru a atrage atenția publicului
că se întâmplă ceva. Pătraru pleacă de la premiza că telespectatorii lui sunt la curent cu
evenimentele actuale și nu trebuie să dezvolte subiectul foarte mult. Trecerile de la un subiect
la altul se întâmplă fre cvent ; în general are două teme majore, apoi câteva subiecte de
discuție mai scurte, prea comprimate din punctul meu de vedere. Temele sale sunt multe și
repetitive, dar nu scapă nimeni, sancționează greșelile tuturor. La nivel de discurs am
remarcat că moderatorul vorbește foarte repede, iar tonul său este în permanență ironic. Și
când încearcă să transmită un mesaj pe un ton serios, este foarte greu de depistat.
Prezentatorul preferă ironiile insultelor directe, dar și acestea se regăsesc în repertoriul său.
Pentru a crea situații amuzante este sprijinit de abundența de videoclip -uri, imagini trucate
și muzica de pe fundal. Pătraru este foarte dinamic. Prezența sa în emisiune implică multă
mișcare și o gesticulație conti nuă. Structura emisiunii propriu -zise este de asemenea bine
conturată (ajutată, evident, și de faptul că nu este realizată în direct). Sceneta de la început
și intervenția „Vax populi” oferă alternative, și au rolul de a introduce o dinamică diferită
emisi unii care, altminteri, are un cadru restrâns și un singur protagonist . Cum creează umor
cele două? Sceneta urmărește subiecte populare și îl are ca protagonist pe moderator, o față
cunoscută, despre care publicul știe că el se ocupă de partea umoristică. „ Vax populi” pare
că ia pulsul opiniei publice, dar de fiecare dată sunt aborda te persoane din mediul rural, care
probabil nu au un nivel al educației foarte ridicat, generând astfel răspunsuri imprevizibile
și amuzante. În edițiile recente ale emisunii (ma i/iunie 2018), Dragoș Pătraru a fost susținut
de câțiva invitați pentru realizarea scenetelor. În intervalul analizat, o singură scenetă a
cuprins un personaj adițional.

50
Pentru a surprinde elementele asemă nătoare, respectiv diferențele dintre cele trei
emisiuni, am recurs la sintetizarea informațiilor în tabele, inspirate din modelul propus de
Charaudeau.

Obiective:
1. Identificarea temelor majore tratate în fiecare emisiune și frecvența apariției lor.
2. Cât timp a fost alocat fiecăriea dintre temele abordate în intervalul 1 -8 martie 2018 .
3. Tipul de limbaj (ironic, trivial, serios) folosit de către moderator în concordanță cu
tema abordată.

1. Dimensiunea talk-show -urilor. (sursa model: Talk -show -ul – Despre libertatea
cuvântului ca mit, Patrick Charaud eau, Rodolphe Ghiglione)

Câteva observații:
• Toate emisiunile împart același interval temporal , ceea ce înseamnă că țintesc același
tip de public și că se află în competiție pentru audiență .
• Chiar dacă toate trei tratează în mare subiecte politice, sunt momente când ies din
această sferă.
• Starea Nației este emisiunea cu conținutul cel mai variat. Emisiune Lumea lui Banciu În gura presei Starea Nației
Frecvență 5x/săptămână 4x/săptămână 4x/săptămână
Durată (medie) 57 min. + publicitate 51 min. fără
publicitate 50 min. + publicitate
Oră de difuzare 23:00 00:00 22:30
Decor Studio Studio Studio
Derulare Talk-show +
înregistrări Talk-show +
înregistrări Talk-show +
înregistrări + scenetă
Actorii talk -show –
ului Moderator Moderator Moderator
(*uneori cu
invitați/actori)
Tematizare Multiplă Multiplă Multiplă

51

2. Subiectele întâlnite în cel puțin două emisiuni.

Câteva observații:
• „Congresul PSD ” și „justiția română ” au fost cele mai tratate subiecte.
• Starea Nației abordează cele mai multe teme.
• „Vizita lui Frans Timmermans ” a fost un subiect de moment, care a fost discutat în
toate cele trei emisiuni.
• În gura presei se concentrează pe mai puține teme.

3. Minutele cumulate pentru fiecare temă care apare frecvent.

Emisiune Lumea lui Banciu În gura presei Starea Nației
Temă
Congres PSD X X X
Justiția română X X X
Ludovic Orban X X X
Viorica Dăncilă X – X
Elena Udrea X – X
Vizită Timmermans X X X
Klaus Iohannis – X X
Salarii medici X – X
Alte televiziuni X X –
Laura Kovesi – X X
Liviu Dragnea X – X
Emisiune Lumea lui Banciu În gura presei Starea Nației
Data
(martie) 1 5 6 7 8 Total 1 5 6 7 8 Total 1 5 6 7 8 Total
Temă
Congres
PSD 5 3 5 10 23 4 3 7 7 7
Justiția
română 3 4 7 13 6 24 10 4 53 9 9
Ludovic
Orban 5 5 4 8 12 3 6 9
Viorica
Dăncilă 6 6 5 6 4 15
Elena
Udrea 3 12 2 17 4
2 4 10
Liviu
Dragnea 5 4 9 3 3 4 2 12
Laura
Kovesi 8 8 12 28 2 2

52
Câteva observații:
• Lumea lui Banciu se axează pe subiecte cu și despre partidul de la guvernare și
membrii săi.
• Acordă interes și pentru Elena Udrea, fostul ministru al guvernării de dreapta.
• „Justiția română ” și șeful DNA, Laura Codruța Kovesi sunt subiecte i ntens
comentate în emisiunea lui Mircea Badea.
• În gura presei se orientează mai puțin spre cele două mari partide.
• Timpul alocat pentru mai multe subiecte este mai echilibrat la Starea Nației.
• Dragoș Pătraru a re o ușoară înclinație spre subiectele de di scuție care imiplică
actuala guvernare.

4. Tipul de limbaj predominant folosit de către moderator pentru primele 3 cele mai
discutate subiecte.

• Elena Udrea nu a fost în mod expres criticată vehement de Banciu, ci mai mult un
subiect care trebuie să întrețină atmosfera.
• Radu Banciu a sancționat actorii Congresului PSD cu fiecare ocazie, cu precădere
pe un ton serios și ironic. Limbajul trivial părea mai mult improvizat.
• Ca și lider al partidului luat peste picior de către moderator, Liviu Dragnea n -a scăpat
nici el de atacurile lui Banciu.

Emisiune Lumea lui Banciu
Temă Elena Udrea Congres PSD Liviu Dragnea
Da Nu Da Nu Da Nu
Limbaj
ironic X
– X – X –
Limbaj
trivial
– X X – – X
Limbaj
serios – X X – X –

53

• Centrat pe teme mai puține și asemănătoare, Mircea Badea folosește toate tipurile
de limbaj când își critică țintele.
• La toate cele 3 subiecte domină limbajul ironic.
• Limbajul trivial îl folosește cu precădere pentru tema „Laura Codruța Kovesi”.
• Subiectul „Ludovic Orban” a trezit mai mult interes pentru comicul situației sale.

• La fel ca în emisiunea lui Banciu, subiectul „Elena Udrea” este mai mult un moment
de detașare
• Viorica Dăncilă este ținta criticilor aspre și batjocoritoare
• Dragoș Pătraru îl atacă pe Liviu Dragnea din fiecare direcție, folosind toate cele trei
tipuri de limbaj

Emisiune În gura presei
Temă Justiția română Laura Kovesi Ludovic Orban
Da Nu Da Nu Da Nu
Limbaj
ironic X
– X – X –
Limbaj
trivial X
– X – X –
Limbaj
serios X – X – – X
Emisiune Starea Nației
Temă Viorica Dăncilă Liviu Dragnea Elena Udrea
Da Nu Da Nu Da Nu
Limbaj
ironic X – X – X –
Limbaj
trivial X
– X – – X
Limbaj
serios X X – – X

54
Reprezentare grafică a celor mai derulate teme în fiecare dintre cele trei emisiuni.
Cele mai regăsite ținte sub forma de text cloud. Starea Nației.

Cele mai discutate subiecte sub forma de text cloud. În gura presei.

55
Teme populare sub forma de text cloud. Lumea lui Banciu.

56
Concluzii

Lucrarea se poate dovedi un model de analiză util din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, se poate vorbi de consolidarea tipului de emisiun e drept o dovadă a
democrației, din pricina vocilor care se află în contradictoriu. Lucrarea poate servi
comu nicării politice. Emisiunile studiate tratează, cu prepo nderență , teme pol itice. Nu se
poate spune că pamfletul televizat înlocuiește jurnalismul tradițional, dar maniera de
prezentare dirijează spre anumite convingeri la fel ca media convențională, chiar dacă la
satiră predomină secvențel e de umor. Moderator ii proiectează o anumită imagine unor
personalități sau organizații politic e. Pe temelia imaginii publice televizate, politicienii și
consilierii acestora vor putea construi campanii de menținere sau pr elucrare a acelei imagini .
În acest caz, televiziunea este un instrument substitut al sondajului de opinie (Zeca -Buzura,
2015).
Un alt beneficiu al pamfletului televizat este dărâmarea unei bariere, cea de acce s în
sfera politicului , care deseori este un s ubiect plictisitor și greoi . Umorul îi oferă
accesibilitate a spre o audiență mai largă.
Audiența un ei televiziunii este consumatorul de rând. Din acest motiv
organizațiile/companiile trebuie să acorde un interes semnficativ audiovizualului , care
rămâne, probabil, cel mai eficient mijloc de advertising (sursa: https://www.campaignlive.c
o.uk/article/driven -original -content -why-tv-effective -advertising -medium/1444605 , accesat
la 13.06.2018). Pentru că țin la propria imagine, organizațiile trebuie să se rapo rteze la
televiziune, altfel riscă să fie excluse din atenția publică. În plus, emisiunile de pamflet din
România au început deja să imite satira americană, care („Last Week Tonight” cu John
Oliver) dedică emisiuni întregi pentru luarea la țintă a unor com panii care încalcă anumite
rigori ale societății. Show -urile românești au tratat cazuri precum „Hexi pharma”, iar în
edițiile studiate un segment le -a fost dedicat celor de la Bechtel. Dar și în cazul abordării
unei teme (aparent) non -politice se pune prob lema partizanatului posturilor de televiziune.
Neil Postman (2005) spunea că e important nu ce privim, ci cum privim la televizor.
Pentru a trece peste ambiguitatea informați ilor și efectelor din mass -media, Postman oferă
două soluții. Prima este irațională, deoarece implică consumul în permanență al emisiunilor
de satiră și comedie, dar și în acest caz, „televiziunea ar râde la urmă” (Postman, 2005:162).
A doua soluție este îndreptarea atenției spre ceva real și palpabil, spre instituția capabilă să
formeze indivizi și să -i integreze în societate, școala.

57

Bibliografie

Adorno, T., 1978/1951. Juvenal ’s error. Minima Moralia: Reflections from a Damaged Life: 209-
12.
Baumgartner, J., Morris, J. S., 2006. The Daily Show Effect. American Politics Research 34: 341 –
67.
Bălășescu, M., 2015, Productia de televiziune: strategii, principii, tehnici, București, Editura
Tritonic.
Bradbury, R., 1963, 451 Fahrenheit, București, Editura Tineretului.
Charaudeau, P., Ghiglione, R., 2005, Talk show -ul : despre l ibertatea cuvântului ca mit, Iași,
Editura Polirom.
Coman, M., 1999/2004/2007, Introducere în sistemul mass -media, Iași, Editura Polirom.
Coman, M., 2003, Mass -media în perioada post -comunistă , Iași, Editura Polirom.
Duff, J. W., 1936, Roman Satire: It ’s Outlook on Social Life, Berekley, University of California
Press, disponibilă la https://books.google.ro/books?id=3culIkO02e0C.
Fleury -Husson, J. F. F., 1885, Histoire de la caricature moderne, par Champfleury .
Frye, N., 1944. The Nature of Satire. Unive rsity of Toronto Quarterly , vol. 14: 75 -89. Disponbil
la http://muse.jhu.edu/article/551010.
Frye, N., 1957/1971/1973/1990/2000, Anathomy of Cristicism, n.p., Princeton University Press.
Gray, J., Jones, J. P., Thompson, E., 2009, Satire TV Politics and C omedy in the Post -Network
Era, New York, New York University Press.
Griffin, D., 1994, Satire: A Critical Reintroduction, n.p., The University Press of Kentucky,
disponibilă la https://books.google.ro/books?id=v6EeBgAAQBAJ.
Ionic ă, L., 2009, Introducere în industria și producția de televiziune, Timișoara, Editura
Universitatii de Vest.
Keane, C., 2006, Figuring Genre in Roman Satire, n.p., Oxford University Press.
Kernan, A.B., 1959, The cankered muse: satire of the English Renaissance , n.p., Yale Universi ty
Press.
Kernan, A.B., 1962, Modern Satire, n.p., Harcourt, Brace & World.
Kerr, D. S., 2000, Caricature and French Political Culture 1830 -1848: Charles Philipon and the
Illustrated Press, n.p., Clarendon Press.
Knight, C. A., 2004, The Literature of Sati re, New York, Cambridge University Press.

58
Lazăr, M., 2008, Noua televiziune și jurnalismul de spectacol, Iași, Editura Polirom.
Lipovetsky, G., Serroy, J., 2008, Ecranul Global: cultură, mass -media și cinema în epoca
hipermodernă, Iași, Editura Polirom.
McCombs, M., 2014, Setting the Agenda: Mass Media and Public Opinion, n.p., John Wiley &
Sons, disponibilă la https://books.google.ro/books?id=VAHXAgAAQBAJ.
Milner Davis, J., 2017. The Satirist, the Larrikin and the Politician: An Australian Perspective on
Satire and Politics. În Satire and Politics: The Interplay of Heritage and Practice, e.d. J.
Milner Davis, L. Foyle, 1 -36. N.p., Springer.
Nițu, G., 1994, Pamfletul în literatura română, Timișoara, Editura de Vest.
Northrop, S., 2017, American Political Cartoons, n.p., Routledge, disponibilă la https://books.go
ogle.ro/books?id=2iMxDwAAQBAJ.
Norton, G. P., 1999/2001. Humor and satire in the Renaissance. În The Cambridge History of
Literary Criticism: Volume 3, The Renaissance, e.d. A . L. Prescott, 284 -288. Cambridge:
Cambridge University Press, disponibilă la h ttps://books.google.ro/books?id=j7tj_Xxm Lw
IC.
Orwell, G., 1975/1949, O mie opt sute optzeci și patr u, n.p., Paris Gallimard.
Petro, P., 2015, Modern Satire: Four Studies , (Vancouver?), Walter de Gruyter GmbH & Co KG.
Postman, N., 1985/1986/2006, Amusing Ourselves to Death: Public Discourse in the Age of Show
Business , n.p., Penguin Group.
Preda, S., 200 6, Jurnalismul cultural și de opinie, Iași, Editura Polirom.
Quintero, R., 2007, A Companion to Satire , n.p., Blackwell Publishing Ltd.
Randolph, M.C., 1942. The structural design of the formal verse satire . Philological Quarterly 21:
368-84.
Raymond, J., 2006, Pamphlets and Pamphleteering in Early Modern Britain, (Cambridge?),
Cambridge University Press.
Rosen, R. M., 2007, Making Mockery: The Poetics of Ancient Satire, n.p., Oxford University Press.
Sartori, G., 2006, Homo videns: Imbecilizarea prin telev iziune și post -gândirea, București, Editura
Humanitas.
Soper, K. D., 2012, We Go Pogo: Walt Kelly, Politics, and American Satire, (Jackson?), University
Press of Mississippi.
Sterling, C. H., 2009. Satire of News. În Encyclopedia of Journalism, e.d. M. A. Lubeck, 1245 –
1249. N.p., Sage Publications Inc.
Tatulici, M., House of Guides, 2004, Ghidul presei românești, București, Clubul Român de presă,
Fundația E.L.I.T.A.

59
Varlam, P., Minea G., Stanciu, N., 2007, Televiziunea în era digitală , Oltenița, Editura Media
Expres.
Weber, R. J., 1964, The Miau Manuscript of Benito Pérez Galdós: A Critical Study, Volumul 72,
n.p., University of California Press. Disponibilă la https://books.google.ro/books?id=WFK
TTdFsPVgC.
Weinbrot, H. D., 1998/2006, Eighteenth -Century Satire , New York, Cambridge University Press.
Zeca -Buzura, D., 2015, La taclale cu idolii: talk show -ul – dispozitiv strategic și simbolic al
neoteleviziunii , Iași, Editura Polirom.

Webografie:

http://digitalcom mons.uri.edu/srhonorsprog/63, accesat la 28.03.2018.
https://www.britannica.com/art/satire, accesat la 28.03.2018.
https://www.britannica.com/biography/Juvenal, accesat la 03.04.2018.
https://www.britannica.com/biography/Horace -Roman -poet, accesat la 03.04.2018.
http://www.math.grin.edu/ ~simpson e/Teaching/Romantics/eliza.html, accesat la 14.04.2018.
https://www.historia.ro/secti une/portret/articol/cealalta -fata-a-lui-arghezi, accesat la 15:05:2018.
https://www.agerpres.ro/flux -documentare/2017/01/30/documentar -critica -literara -despre -opera –
lui ion-luca-caragiale -07-36-13, accesat la 15:05:2018.
https://www. britannica.com/topic/journalism, accesat la 19.04.2018.
https://www.punch.co.uk/about/index, accesat la 19.04. 2018.
https://www.scribd.com/document/204108707/The -Yale -Record -Its-rise-fall-and-rise-again,
accesat la 19.04.2018.
https://www.thefreedictionary.com/cartoon, accesat la 15:04:2018.
https://journals.openedition.org/lisa/4880, accesat la 14:04:2018.
https://www.emarketer.com/content/us -ad-spending, accesat la 25.04.2018.
http://www.peo ple-press.org/files/legacy -pdf/2012%201News%20Consumption%20Report.pdf,
accesat la 05.05.2018.
https://specialarad.ro/cele -12-nu-chiar -megacorporatii -care-controleaza -mass -media -din-
romania/, accesat la 20:05:2018.
https://b1.ro/inregistrari/lumea -lui-banc iu.

60
http://www.mediafax.ro/cultura -media/google -youtube -are-6-5-milioane -de-utilizatori -unici –
zilnic -in-romania -muzica -genereaza -succes -si-multe -venituri -pentru -artisti -13347228,
accesat la 20:05:2018.
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/dan -voicules cu-definitia -succesului -in-politica -si-afaceri –
portretul -omului -ajuns -stapan -pe-un-imperiu -de-milioane -de-euro.html.
http://www.ziare.com/mircea -badea/biografie, accesat la 23.05.2018.
https://antenaplay.ro/in -gura-presei/.
http://www.tvr.ro/istoric -alb-negru-si-color_2223.html#view, accesat la 30.05.2018.
http://www.tvr.ro/cum -functionam_2218.html#view, accesat la 30.05.2018.
https://patraru.ro/despre -mine/, accesat la 30.05.2018.
https://www.dcnews.ro/drago -patraru -distruge -tvr-in-ultima -edi-ie-starea -na-iei-totul-in-
direct_507115.html, accesat la 30. 05.2018.
https://www.digi24.ro/magazin/timp -liber/divertisment/mesajul -lui-dragos -patraru -in-ultima –
emisiune -starea -natiei -a-acestui -sezon -752402, accesat la 30.05.2018.
https://pressone.ro/dragos -patraru -audiat-in-parlament -marea -nenorocire -a-tvr-e-ca-se-
modeleaza -continutul -editorial -in-functie -de-int eresele -puterii/, accesat la 30.05.2018.
https://www.stareanatiei.ro/.
https://www.campaignlive.co.uk/article/driven -original -content -why-tv-effective -advertising –
medium/1444605, accesat la 13.06.2018.

61
Anexe

Anexa 1

Radu Banciu – Lumea lui Banciu

Anexa 2

Mircea Badea – În gura presei

62
Anexa 3

Dragoș Pătraru – Starea Nației

ANEXA 4

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE A
LUCR ĂRII DE FINALIZARE A STUDIILOR

Subsemnatul , _________________________________________________________ ________ _

____________________________________________________________________ , legitimat
cu ____________ ____seria ________nr. ___________________________ _________ ________ ,
CNP _____________________________________________________________ ____________

autorul lucr ării ________________________________________________________ _________
________________________ _____________________________________________ _________
_____________________________________________________ _________________________
elaborat ă în vederea susținerii examenului de finalizare a studiilor de ______ ____________
___________________ ___________________organizat de c ătre Facultatea _____________
_______________________ ______________________________din cadrul Universit ății
Politehnica Timișoara, sesiunea ____________________ a anului universitar
__________________, luând în considerare conținutul art. 39 din RODPI – UPT, declar pe
proprie r ăspundere, c ă aceast ă lucrare este rezultatul propriei activit ăți intelectuale, nu conține
porțiu ni plagiate, iar sursele bibliografice au fost folosite cu respectarea legislației române și a
convențiilor internaționale privind drepturile de autor.

Timișoara,

Data Semn ătura
_______________________ ______________________________

Declarația se completeaz ă „de mână” și se insereaz ă în lucrarea de finalizare a studiilor, la sfâr șitul acesteia, ca parte integrant ă.