SPECIALIZAREA BIOLOGIE MEDICAL Ă LUCRARE DE DIZERTAȚIE Conducător științific Absolvent Conf. Dr. Ionică Elena Lefter Diana Claudia 2018 București… [614116]

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE BIOLOGIE
SPECIALIZAREA BIOLOGIE MEDICAL Ă

LUCRARE DE DIZERTAȚIE

Conducător științific Absolvent: [anonimizat]

2018
București

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI
FACULTATEA DE BIOLOGIE
SPECIALIZAREA BIO LOGIE MEDICALĂ

LUCRARE DE DIZERTAȚIE

Modificări biochimice și imunologice
în infecția cu virus hepatitic de tip B

Conducător științific Absolvent: [anonimizat]

2018
București

3

„Integritatea organismului este indispensabilă pentru
manifestările conștiinței. Omul crede, inventează, iubește,
suferă, admiră, și se roagă cu creierul și cu toate organele sale ”
Alexis Carrel, Man the Unknown, 193 5

i

Cuprins
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 1
CAPITOLUL I. VIRUSUL HEPATITIC DE TIP B – CARACTERE GENERALE ………………………….. ………… 2
ISTORIC : ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 2
DISTRIBUȚIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 2
STRUCTURA VIRUSULUI H EPATITIC DE TIP B ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 3
Antigenul de suprafa ță al virusului hepatitic de tip B (AgHBs) ………………………….. ………………………….. ………… 4
Antigenul HBc ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 5
Antigenul HBe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 5
Proteina HBx ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 6
Ciclul de viață al virusului hepatitic de tip B ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 6
CAPITOLUL II. INFECȚ IA CU VIRUSUL HEPATI TIC DE TIP B ………………………….. ………………………….. …. 9
GENERALITĂȚI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 9
CLASIFICARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 9
INFECȚIA ACUTĂ CU VIR US HEPATITIC DE TIP B ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 9
INFECȚIA CRONICĂ CU V IRUS HEPATITIC DE TI P B ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 9
Patogeneza în hepatita cronică cu virus B ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 10
SIMPTOME ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 11
Simptomele infecției acute cu virusul hepatitic de tip B : ………………………….. ………………………….. ……………….. 11
Simptomele infecției cronice cu virusul hepatitic de tip B : ………………………….. ………………………….. …………….. 11
Transmitere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 12
CAPITOLUL III. HEPAT ITA B ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 13
FORME CLINICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 13
ETAPELE BOLII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 14
FIZIOPATOLOGIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 15
DIAGNOSTIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 21
COMPLICAȚII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 27
Coinfecția cu hepatită D ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 28
PROGNOSTIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 30
TRATAMENT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 30
PROFILAXIE ȘI COMBATE RE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 31

ii
CAPITOLUL IV. CONTRI BUȚIE PROPRIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 32
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 32
MATERIALE ȘI MET ODE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 34
REZULTATE ȘI DISCUȚII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 38
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 56
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 58
LISTA TABELELOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 62
LISTA FIGURILOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 63

1
Introducere
În prezent, hepatita B reprezintă una dintre cele mai întâlnite boli asimptomatice care
afectează întreaga lume.
Membru al familiei Hepadnaviridae, virusul hepatitic de tip B (denumit și particula Dane)
afectează hepatocitele, producând distrugerea acestora. Rezultatul este necroza hepatică, urmată
de ciroză și în final de exitus.
Începând cu anii '90 , s-au intensifi cat vaccinările împotriva hepatitei B la nivelul nou –
născuților, iar rezultatul a fost scăderea numărului de pacienți infectați. În prezent, tot mai mulți
oameni solicită testarea pentru evidențierea unei posibile infecții cu virusul hepatitic de tip B .
Pentru evidențierea bolii, principalul marker imunologic determinat este antigenul HBs.
Alături de acesta, se mai determină și o serie de markeri biochimici și hematologici precum :
transaminaze ( alaninaminotransferaza (ALT) și aspartataminotransferaza (AST)) , gama –
glutamiltranspeptidaza (GGT), electroforeza proteinelor serice, bilirubina totală, bilirubina
directă, fosfataza alcalină, glucoză, colesterol, timp Quick, timp de proaccelerină și timpul de
proconvertină , viteza de sedimentare a hematiilor (VSH), h emoleucograma completă. Pentru
evidențierea gradului de evoluție a bolii (infecție acută sau cronică), se determină și o serie de
markeri imunologici: AgHBe (determină un grad ridicat de replicare virală, ceea ce semnifică o
infecție acută în creștere), Ag HBc, anticorpi anti -HBc, anticorpi anti -HBe, anticorpi anti -HBs,
determinarea încărcătu rii virale. Totodată, paciențil or diagnosticați cu hepatită B li se recomandă
determinarea calitativă a antigenului HD, deoarece se poate instala o coinfecție hepatită B –
hepatită D ( virusul hepatitic D are nevoie de ciclul de replicare al virusului hepatitic de tip B ).
Prezenta lucrare urmărește să evidențieze principalele modificări biochimice și
imunologice determinate la pacienții diagnosticați cu hepatită B. Partea practică a fost efectuată
pe un eșantion de 620 de pacienți, dintre care 65 au fost pozitivi pentru AgHBs. S -a realizat o
determinare statistică în funcție de vârstă și sex și s -au analizat o serie de parametri biochimici
(transaminaze, hemoleucogramă, GGT , fosfatază alcalină, bilirubină totală, electroforeza
proteinelor serice) în funcție de parametrii imunologici determinați pentru același pacient.
Determinările imunologice au fost efectuate atât prin tehnica ELISA, cât și prin utilizarea
de teste rapide .

2
Capitolul I . Virusul hepatitic de tip B –
Caractere generale
Hepatita B reprezintă o problemă actuală, deoarece se înregistrează tot mai multe cazuri
de infectare. Deși s -a implementat vaccinarea nou -născuților împotriva acestei boli, hepatita B
afectează persoane de toate vârstele.
Istoric :
Prima înregistrare a unei infecții cu virusul hepatic B a fost făcută de Lurman în 1885. În
urma unei epidemii de variolă în 1883, 1289 de persoane au fost vaccinați cu limfă provenită de
la alți pacienți. Opt luni mai târziu, 191 de pacienți au fost diagnosticați cu hepatită serică,
deoarece au dezvoltat icter (Lurman și col ab, 1985) .1
În 1966, Baruch Blumberg, un cercetător al Institutului Național de Sănătate, descoperă
Ag HBs în sângele per soanelor arborige ne australiene (Alter și colab, 1966)2. Particula virală a
fost observată pentru prima dată în anul 1947 de către David Dane și colaboratorii, prin
microscopie electronică (Dane și colab, 1970) .3 Secvențierea genomului s -a realizat la începutul
anilor 1980 (Galibert și colab, 1979) .4
Distribuție
Organizația Mondială a Sănătății a declarat aproximativ 2 miliarde de pacienți HBV
pozitivi la nivel mondial. Dintre aceștia, 780.000 mor anual din cauza acestei patologii (marea
majoritate prin ciroză hepatică). Pr edispoziția pentru hepatită virală B este ridicată în Asia de
Sud-Est, Africa sub -Sahariană și regiunea Amazoniană (site mediacenter)5. În Statele Unite s -au
înregistrat aproximativ 3,1 cazuri la 100 000 de persoane (site medicinenet) .6 În prezent, în
România, aproximativ 1,4 milioane de pacienți sunt dia gnosticați cu hepatită virală B (site
adevarul)7.

3
Structura virusului hepatitic de tip B
Virusul hepatitic de tip B este membru al familiei Hepadnaviridae . Epitopii antigenic i prezenți pe
suprafața virusului, determină patru serotipuri diferite : adr, adw, ayr, ayw. Aceste serotipuri se
bazează pe un deter minant comun – a. Tulpinile virale au fost deasemenea împărțite în zece
genotipuri (A -J) și 40 de subgenotipuri în conformitate cu var iația generală a secvenței de
nucleotide a genomului (Hundie și colab, 2016) .8
Diferențele dintre genotipuri afectează severitatea bolii, evoluția, probabilitatea
complicațiilor și răspunsul la tratament (Kramvis și colab, 2005) .9
Virionul (denumit și particula Dane) este format dintr -o anvelopă virală (un înveliș
periferic cu structură glicoproteică, ce se identifică cu antigenul de suprafață HBs), o
nucleocapsidă (acoperă atât ADN -ul viral cât și ADN polimeraza) formată din capsida
propriu -zisă (la nivelul căreia se evidențiază AgHBc ; prin clivare enzimatică intracelulară, din
AgHBc se desprind AgHBe și proteina X) și genomul viral și o serie de enzime cu rol în replicare
(ADN -polimeraza și protein -fosfokinaza). Diametrul virionului este de aprox imativ 42nm, dar
există și forme pleomorfice, incluzând organisme filamentoas e și sferice, care nu au nucleu
(Howard CR, 1986)10.
Genomul viral este reprezentat de o moleculă de ADN circular dublu -catenar, care
codifică patru gene diferite :
1. gena S (gena de suprafa ță) –codifică proteinele S, pre -S1 și pre -S2 inclusiv
receptorii de pe suprafața virusului hepatitic de tip B de la nivelul albuminei
umane serice polimerizate și pentru receptorii hepatocitari;
2. gena C (gena principală) –codifică antigenul e, precum și proteina de bază a
nucleocapsidei (proteina „core”);
3. gena X – codifică proteina X;
4. gena P (gena polimerazei) – codifică ADN polimeraza virusului hepatitic de tip B
(site emedicine.medscape) .11
„Gena C are doi codoni de inițiere și anume : o regiun e pre -C (precore) și o regiune C
(core). Dacă traducerea este inițiată la regiunea precore, proteina produsă este AgHBe,
care are o peptidă semnal, care o atașează de reticulul endoplasmic neted și conduce la
secreția sa în circulație. AgHBe este un marker serologic de infecție cu VHB detectabil cu
ușurință și apariția sa în ser coincide cu o replicare masivă virală și reflectă prezența de

4
virioni intacți, ADN -polimerază și ADN -HBV în circulație. (…) Dacă traducerea este
inițiată în regiunea core, proteina produsă este AgHBc, care nu se secretă (nu are peptidă
semnal), dar se asamblează în particule nucleocapsidice care se vor atașa de ARN, pe care
îl încorporează ș i în final vor conține ADN -HBV ” (site scribd -document 88610069)12.
Componentele virusului hepatitic de tip B sunt (fig. 1) :
• Ag HBs;
• Ag HBc;
• Ag HBe;
• ADN polimeraza virusului hepatitic de tip B ;
• HBx – funcția acestei proteine nu este cunoscută, dar se crede că este implicată în
activarea procesului de transcripție virală (Benhenda și colab, 2013 )13.

Fig. 1 Structura virusului hepatitic de tip B (site wikipedia)14

Antigenul de suprafa ță al virusului hepatitic de tip B (AgHBs)
„AgHBs este o componentă a învelișului extern al virionului B. Persoanele infectate
prezintă în sânge, pe lângă particulele virale infectante și alte particule mai mici, neinfecțioase,
care conțin deasemenea AgHBs. Determinantul antigenic împotriva căruia se declanșează
răspunsul imun este comu n tuturor particulelor de AgHBs ” (site laborator Synevo)15 .
AgHBs este „cel mai precoce marker al unei infecții cu VHB. De obicei apare în primele
27-41 de zile (cel mai devreme 14 zile). Apare cu 7 -26 de zile înaintea debutului modificărilor
biochimice. Atinge valoarea maximă în timp ce ALT crește în continuare. Persistă în c ursul fazei
acute a bolii. De regulă, dispare după 12 -20 de săptămâni de la debutul simptomatologiei sau al
instalării modificărilor de laborator în 90% din cazuri. Reprezintă markerul serologic de elecție al

5
infecției cu VHB. Persistența lui mai mult de 6 luni definește statutul de purtător. Poate fi de tectat
și în infecțiile cronice” (Wallach J, 2001)16 .
În aproximativ 20% din cazuri, virusul hepatitic de tip B se poate transmite de la mamă la
făt (Lynn Bry, 2004)17.
AgHBs este detectabil în :
i. Hepatita c ronic ă persistentă (50% ) ;
ii. Hepatita cronică activă (25%) ;
iii. Ciroza hepatică (3%);
iv. La pacienții politransfuzați (3,8 %);
v. La dependenții de droguri (4,2%);
vi. În populația donatoare de sânge ( < 0,1 %) (site mediacenter) .5
Antigenul HBc
AgHBc se întâlnește numai la nivelul celulelor hepatice infectate (site adevarul) .7
„AgHBc rămâne în hepatocite, de unde este exportat numai după încapsidarea cu un
înveliș de AgHBs, în ser necirculând particule core neîmpachetate. Prin urmare, AgHBc nu e ste
detectabil (cu metode de rutină) în serul pacienților infectați, deoarece este sechestrat în învelișul
AgHBs ; se pot detecta însă cu ușurință anticorpii anti -HBc (chiar în primele 1 -2 săptămâni după
apariția AgHBs) ” (site scribd -document 88610069)12.
Antigenul HBe
Aceea și secvență de ADN codifică antigenul HBe și antigenul HBc, dar transcripția
AgHBe începe mai devreme. Prezența acestui antigen este cel mai util indicator al infecțiozității
pacientului (site labcorp)18.
Antigenul Hbe ”i ndică o contagioz itate ridicată. Apare în decurs de o săptămână de la
apariția antigenului HBs ; în cazurile acute dispare înaintea AgHBs ; este detectat doar atunci c ând
este prezent și AgHBs. Apare precoce în evoluția bolii, înainte de instalarea modificărilor
biochimice, și dispare după ce nivelul seric al ALT a atins valoarea maximă. De obicei,
remanența lui este 3 -6 săptămâni. Este un marker al replicării active a VHB la nivel hepatic ; cu
câteva excepții, este prezent doar la persoane ce prezintă în ser ADN -VHB și este u tilizat ca
alternativă la determinarea ADN -VHB.

6
Este util în determinarea rezoluției infecției. Persistența lui mai mult de 20 de săptămâni
sugerează evoluția spre starea de purtător cronic și posibil spre hepatită cronică. Prezența lui la
mamele AgHBs -pozitive indică o probabilitate de 90% ca sugarul să dobândească infecția cu
VHB. Absența AgHBe nu reprezintă un indiciu de boală benignă non -progresivă „ (site
mediacenter)5.

Proteina HBx
Proteina HBx pare să distrugă anumite căi celulare prin schimbarea tiparului de expresie
al micro -ARN -ului. Acest lucru duce la degradarea metiltransferazelor histonice, activarea
transcripției metilazelor și demetilazelor histonice, rezultatul final fiind schimbarea modelului
expresiei celulare. HBx este responsabilă de creșterea de 10 000 de ori a concentrației de ROS
(specii reactive de oxigen) intracelulare în infecția cronică cu HBV (Higgs și colab, 2014)19.
Speciile reactive de oxigen (ROS) produc peste 20 de tipuri de leziuni ADN (Yu Y și
colab, 2016)20. Deteriorare a ADN -ului oxidativ este mutagenă. În plus, reparația ADN -ului poate
provoca modificări epigenetice la locul deteriorării (Nishida și colab, 2013) 21.
Ciclul de viață al virusului hepatitic de tip B

Virusul hepatitic de tip B este un virus non -retroviral care folosește transcripția inversă ca
parte a procesului de replicare. Ciclul de viață cuprinde șase etape (fig.2) :
1. Atașare și pătrundere
Asemenea altor virusuri, virusul hepatitei B trebuie să se atașeze pe suprafața unei
celule care să suporte replicarea sa. Hepatocitele reprezintă cel mai eficient tip de celulă
capabilă de replicarea HBV, dar cercetările curente au descoperit și alte tip uri de celule
care pot sprijini replicarea virusului hepatitei B : celule epiteliale, endoteliale, celule
acinare pancreatice, celulele țesutului muscular neted, celule din splină, măduvă osoasă,
tiroidă, ganglioni limfatici (Halpen și colab, 1983)22.
Prim a etapă a pătrunderii virusului în celulă este legarea acestuia la proteoglicanul
de heparină -sulfat. Segmentul pre -S1 al p roteinei L a virusului hepatitic B se leagă apoi
de NTCP (sodium taurocolate cotransporting polypeptide). NTCP este deasemenea un

7
receptor al suprafeței celulare prin intermediul căruia virusul hepatitei B și virusul
hepatitei D pătrund în celule. Virusul pătrunde în celulă prin endocitoză (proces mediat de
clathrin sau de caveolină -1) (Zhang și colab, 2016) 23.
2. Penetrație
Endocitoza este urmată de fuziunea dintre membrana virusului și membrana
celulei gazdă, rezultatul fiind eliberarea nucleocapsidei la nivelul citoplasmei (Watashi și
colab, 2015) 24.
3. Dezvelire
Virusul se multiplică prin intermediul ARN -ului produs de gazdă. La nivelul
microtubulilor din porii nucleari, ADN -ul viral parțial dublu -catenar disociat de la
nivelul capsidei se transformă în ADN dublu -catenar complet prin intermediul
ADN -polimerazei gazdei. Ulterior, este transformat în ADN circular covalent
închis, ca re servește ca șablon pentru transcripția a patru ARNm virale (Beck și
colab, 2007) 25 .
4. Replicare
Patru ARN -uri mesagere virale se asamblează și produc un ARNm mai lung decât
genomul viral care este utilizat pentru producerea noilor copii de genom, pentr u
producerea proteinei miezului capsidic, precum și a ADN -polimerazei -ARN –
dependente (Bruss V., 2007) 26.
5. Asamblare
Produsul replicării este asamblat în virioni care fie sunt eliberați din celulă fie se
întorc în nucleu și sunt reciclați pentru a se produc e mai multe copii de genom
(Howard CR, 1986) .10
6. Eliberare
ARN -ul mesager lung este transportat înapoi la nivelul citoplasmei, unde proteina
P a virionului sintetizează ADN -ul prin activitatea sa de revers -transcriptază
(Howard CR, 1986) .10

8

Fig. 2 Ciclul de viață a HBV (site slideshare)27

9
Capitolul I I. Infecția cu virusul hepatitic de
tip B
Generalități
Virusul hepatitic de tip B se găsește în materialele biologice ale persoanelor infectate.
Acesta pătrunde în organismul persoanelor infectate fie prin răni deschise, fie prin contact sexual
și se stabilește la nivel hepatic. Acesta pătrunde în hepatocite unde se replică, după care distrug
celulele hepatice, provocând inflamație și necroză.
Clasificare
Infecția cu virus hepatitic de tip B se împarte în:
• Infec ție acută ;
• Infecție cronică.
Infecția acută cu virus hepatitic de tip B
Infecția acută este marcată de o dezvoltare rapidă a inflamației, urmată de sinteza de
anticorpi (anti -HBe, anti -HBc, anti -HBs), ceea ce conduce la vindecare. Anticorpii apar în
aproximativ 6 luni de la infectare și protejează pacientul de o altă infectare.
În acest tip de hepatită B, markerii biochimici c are se modifică pot fi : transaminazele ,
fosfataza alcalină, bilirubina totală și bilirubina directă, GGT.

Infecția cronică cu virus hepatitic de tip B
Hepatita B evoluează către cronicizare la 15% dintre adulți și aproximativ 90% dintre
copii. Dezvoltarea anormală a țesutului conjunctiv și infiltrarea portală cu celule mononucleare,
limfocite și plasmocite reprezintă principalele caracteristici ale hepatitei B cronice. Studiile au
demonstrat că aproximativ 10% dintre hepatitele virale acute evoluează către o formă cronică și
dintre acestea, 20% au ca rezultat ciroza hepatică. Testele de laborator specifice pentru formele
cronice sunt : valori foarte ridicate ale transaminazelor și ale viremiei ( 107-109 virioni/ml).

10

Hepatita cronică B este caracterizată de patru etape :
1. Faza de toleranță imună – valorile TGO, TGP sunt normale, dar valoarea viremiei este
ridicată. AgHBs este pozitiv. Această etapă poate dura până la 30 de ani;
2. Faza imunoreactivă – TGO, TGP în concentrații crescute; prezența AgHBe indică o
intensă replicare virală ;
3. Faza de replicare virală joasă – AgHBs este pozitiv, iar AgHBe se negativează ; valorile
transaminazelor se normalizează, iar viremia poate deveni nedetectabilă ;
4. Faza de reactivare – este determinată de mutații sau coinfecții virale (B+D). Este
caracterizată de reapariția AgHBe care indică replicare virală și creșterea valorilor
transaminazelor (site scribd -document 93769421) 28.
Patogeneza în hepatita cronică cu virus B
„La poarta de intrare (mucoasă digestivă, mucoasă genitală, țesuturi), virusul este replicat
prima dată în țesutul limfoid, după care ajunge în hepatocit prin circulația sanguină. Virusul
hepati tic de tip B are tropism hepatic, dar se poate găsi și în monocite ; replicarea lui se face în
hepatocit, producând cantită ți mari de AgHBs. Numai o mică parte din Ag HBs intră într -un virus
nou, restul fiind eliberat în circulația sanguină sub formă de filamente sferice și reprezentând
markeri serologici pentru infecția hepatitei B. Lezarea ficatului de către virusul hepatit ic de tip B
nu se face prin acțiune citopatică directă, ci prin inducerea unui răspuns imun mediat celular. La
subiecții infectați cronic, acest răspuns este deficitar față de virus și de hepatocitele infectate,
apărând astfel incapacitatea imună de elimina re a virusului hepatic B în fază acută și alterarea
progresivă a ficatului prin continuarea distrugerii hepatocitelor infectate. Astfel se dezvoltă un
proces inflamator și de necroză hepatocitară, potențial reversibil. Perpetuarea acestui proces un
timp pr ea îndelungat conduce la apariția fibrozei hepatice, iar în ultimul stad iu chiar a
carcinomului hepatic ” (site newsmed) 29.

11
Simptome
În funcție de forma de infecție, simptomele pot fi generale sau specifice.
Simptomele infecției acute cu virusul hepati tic de tip B:
Majoritatea persoanelor infectate cu HBV dezvoltă un răspuns imun puternic față de
infecție, rezultatul fiind creșterea predispoziției de eliberare a virusului. Cu toate acestea,
răspunsul imun puternic poate provoca leziuni la nivel hepatic, ca urmare a încercării de
eliminare a virusului. Pacienții care elimină virusul vor dezvolta imunitate pe tot parcursul vieții.
Sugarii și copiii nu au un sistem imunitar foarte bine dezvoltat și ca urmare, în 90% din cazuri
este prezentă infecția cronică (site medicinenet) 30.
În cazul infecției acute cu virusul hepatic B, principalele semne și simptome sunt :
inapetență, cefalee, greață, vărsături, febră, urină închisă la culoare, durere abdominală, stare de
slăbiciune. Toate aceste simptome progresează până la apariția icterului, un semn comun al
tuturor virusurilor hepatice (Terrault și colab, 2005) .31 Există cazuri foarte rare când hepatita
acută distruge ficatul, fenomen denumit „hepatită fulminantă”. Principalele simptome ale acestui
tip de hepatită sunt : hemoragii și comă, ca rezultat al insuficienței hepatice (site medicinenet) 30.
Simptomele infecției cronice cu virusul hepati tic de tip B:
Infecția cronică este mai dificil de diagnosticat deoarece poate fi asimptomatică, sau se
poate asocia cu o inflamație la nivel hepatic, care va evolua spre ciroză hepatică (El-Serag HB,
2011) 32.
Simptomele caracteristice la pacienții cu infecție cronică cu HBV sunt : oboseal ă
excesivă, pierdere în greutate, creștererea sânilor la bărbați, erupții la nivelul palmelor, dificultăți
de coagulare, hemoragii la nivelul tractului digestiv, reducerea absorbției vitaminelor A și D,
ceea ce poate conduce la afectarea vederii nocturne și la instalarea osteoporozei. (site
medicinenet) 30
La nivelul organelor extra -hepati ce, infecția cronică cu virusul hepatic B este asociată cu
dezvoltarea glomerulonefritei membranoase (Gan SI și colab, 2005) .33

12
Transmitere
Virusul hepatic B poate supravie țui în mediu aproximativ o săptămână, timp în care poate
infecta persoane care nu prezintă anticorpi anti -HBs. Perioada de incubație a virusului hepatic B
poate varia între 30 și 180 de zile. Persistența antigenului HBs în serul pacientului poate evolua
către hepatită B cronică.
În zonele endemice, transmiterea virusului hepatic B se f ace cel mai frecvent perinatal sau
prin expunerea fătului la sângele infectat. Un sistem imunitar insuficient dezvoltat va conduce la
cronicizarea infecției la sugari și copii.
Persoanele neinfectate pot contacta virusul prin expunere mucoasă sau percutana tă la
diferite fluide ale persoanelor infectate (salivă, sânge, lichid seminal).
Procedurile medicale, tatuajele, utilizarea obiectelor de igienă intimă și relațiile sexuale cu
mai mulți parteneri pot reprezenta metode de contactare a virusului (site who. int) 34.

13
Capitolul I II. Hepatita B
Forme clinice
Hepatita B prezint ă mai multe forme, în funcție de gradul de afectare hepatic:
1. Forma anicterică –diagnosticul este pus retroactiv, prin depistarea unor anticorpi specifici
HBV. Formele anicterice sunt descoperite și în condiții epidemiologice.
2. Forma acută comună – se prezintă ca o infecție cu manifestări clinice extrem de
polimorfe, cu numeroase variante evolutive și cu un potențial important de cronicizare,
rata de vindecare completă fi ind de 85 -95% din cazuri, restul constituind variate infecții
cronice cu HBV și forme letale.
3. Forma colestatică – este caracterizată prin apariția icterului obstructiv. Simptomele cele
mai frecvente includ: urină intens colorată, prurit, fecale decolorate. Din punct de vedere
biochimic, forma colestatică este însoțită de creșterea concentrației de gama –
glutamiltransferază, fosfatază alcalină, bilirubină și colesterol.
4. Forme cu persistența sindromului citolitic – semnele și simptomele caracteristice infecție i
cu virusul hepatitic de tip B persistă timp de 3 -4 luni; nu sunt prezente semne de
cronicizare.
5. Forme recidivante – efortul fizic, nerespectarea regimului igieno -dietetic, infecții
bacteriene intercurente, suprainfecția cu virusul hepatitic D sau nerespe ctarea
tratamentului conduce la apariția recidivelor cu intensificarea simptomelor și a
modificărilor biochimice.
6. Forme cu potențial de cronicizare – sunt evidențiate doar prin realizarea puncției hepatice,
urmată de biopsie.
7. Forme subacute – este una dintre formele grave de hepatită B, care se agravează
progresiv. Necroza marcată și un nivel foarte ridicat al transaminazelor conduce la
apariția ascitei și exitus în aproximativ 2 săptămâni.
8. Forma fulminantă – este cea mai gravă forma de hepatită acută. Simptomele frecvente
includ necroză hepatică masivă, insuficiență hepatică, exitus (site scribd -document
88610069)12

14
Etapele bolii
Hepatita B prezint ă 4 etape pe parcursul cărora se urmărește apariția sau dispariția unor
markeri imunologici specifici vir usului hepatitic de tip B (tabel 2) :

1. Perioada de incuba ție – „ variază între 45 și 180 de zile (cu medie de 60 -90 de zile)
și se caracterizează pr in infecțiozitatea sângelui, Ag HBs putând fi depistat în
circulație începând cu ziua 6 -10 de la momentul infectant, ceea ce certifică faptul că,
în cursul incubației, virusul se multiplică intens„ (site medfarm). 35
2. Perioada preicterică – durează aproximativ 2 -3 săptămâni. Pacienții pot prezenta
debut diferit al bolii (debut pseudoreumatismal sau debut erupti v).
În debutul pseudoreumatismal, principalul simptom este reprezentat de artralgii
localizate la nivelul aceleiași articulații (se diferențiază de reumatismul articular acut,
unde apar dureri la diferite articulații, însoțite de elemente inflamatorii).
Debutul eruptiv, denumit și „acrodermatita juvenilă”, apare în special la pacienții
tineri și se caracterizează prin elemente maculo -papuloase situate la nivelul
membrelor. (site medfarm) 35
Depunerile de AgHBs, anticorpi anti -HBs și componente a le complementului seric
la nivelul articulațiilor și al capilarelor de la nivelul pielii, conduc la apariția
manifes tărilor cutanate și articulare. (site medfarm) 35
3. Perioada de stare (icterică) – variază între 2 săptămâni și 2 -3 luni. Această etapă este
marcată de astenie, discomfort digestiv, lipsa poftei de mâncare, cefalee, precum și de
artralgii și erupții cutanate. În perioada de stare se instalează icterul sclera -tegumentar
și hepatomegalia. Uneori se poate înregistra și splenomegalie. Icterul poate fi rubiniu
(în formele medii), cu tentă cenușie (în formele severe), sau cu nuanță verzuie (in
formele colestatice). În această etapă pot fi afectate și organele aflate în vecinătatea
ficatului, precum și inima, prin apariția bradicardiei. (site medfarm) 35
4. Perioada de declin – are o durată destul de lungă și se caracterizează prin scăderea
treptată a icterului și o ușoară reducere a hepatomegaliei. În perioada de
convalescență, ficatul își revine din punct de vedere histologic și metabolic. Acest
proces este lent; poate dura pâ nă la 6 -8 luni. (site medfarm) 35

15
Tabel 1. Determinări serologice utile în urmărirea evoluției infecției cu virusul hepatitic de tip B
(Wallach J, 2001)16
Determinarea
Interpretare Ag
HBs Ac
anti-
HBs Ag
HBe Ac
anti-
HBe Urmărire
Infecție acută cu VHB ;
+
–
–

– Se repetă AgHBs pentru stabilirea rezoluției
sau a cronicizării bolii. Determinarea
nivelului seric al ALT pentru monitorizarea
gradului de activitate al bolii.
Infecție acută cu VHB în
fază precoce ; infecțiozitate
ridicată;
+
–
+
– Repetarea testelor serologice pentru
identificarea rezoluției sau a cronicizării
bolii. Determinarea nivelului seric al ALT
pentru monitorizarea gradului de activitate al
bolii.
Infecțiozitate în scădere ;
+
–
+
+ Repetarea testelor serologice pentru
identificarea rezoluției sau a cronicizării
bolii. Determinarea nivelului seric al ALT
pentru monitorizarea gradului de activitate al
bolii.
Seroconversie în fază
precoce ; Ac anti -HBs nu
se detectează încă ;
+
–

–
+ Repetarea testelor pentru depistarea Ac anti –
HBs și surprinderea dispariției Ag HBs.
Recuperare; – + – + Nu se impune supravegherea pentru VHB.
Niciun semn de infecție cu
VHB. – – – – Teste pentru depistarea altor tipuri de
hepatită.

Fiziopatologie
Suferi nța celulară se bazeaz ă pe modificări biochimice, serologice și moleculare.
Din punct de vedere al modificărilor biochimice, s -au evidențiat patru sindroame :
• Pentru evidențierea sindromului de disproteinemie (inflamator nespecific) , se efectuează
teste de disproteinemie precum Mac Lagan sau Kunkel, pentru a se determina funcția
ficatului (site medfarm) .35 În testul Mac Lagan se folosește „o soluție de timol cu
pH =7.4, care precipită proteinele serice dacă există o labilitate a echilibrului coloidal

16
datorită cre șterii gama -globulinelor, a beta -lipoproteinelor sau a scăderii albuminelor.
Precipitarea însoțită de turbiditate apare datorită formării unui comp lex timol -globuline –
fosfolipide ”. (site academia.edu) 36 Testul Kunkel, denumit și „testul cu sulfat de zinc” ,
folosește „o soluție de ZnSO 4 la pH 7.4, care, adăugată la proba de ser determină creșterea
turbidității serului în cazul prezenței gama -globulinelor în cantitate crescută. Turbiditatea
apărută se datorează formării unui complex Zn – gama -globuline -urme d e beta -globuline
(complex insolubil)” (site academia.edu) 36 . Creșterea valorilor acestor teste este corelată
cu începutul perioadei de convalescență. În cazurile cronice, valorile gama -globulinelor
rămân ridicate pe o perioadă lungă de timp. (site medfar m) 35
Testele amintite anterior erau utilizate în trecut de laboratoare cu dotări precare. În
prezent, pentru determinarea gradului de disproteinemie, se folosește electroforeza
proteinelor serice. În cazul electroforezei, „se utilizează suporturi solide ș i pH alcalin, la
care toate componentele proteice sunt încărcate negativ și migrează spre polul pozitiv. Pe
electroforegramă, după colorare, proteinele apar sub formă de benzi cărora li se măsoară
densitatea optică, fi ecare bandă având un maxim de absorbți e. Prin electroforeză, în
condițiile amintite mai sus, se obțin cinci fracții: albumina serică, alfa 1-globulina, alfa 2-
globulina, beta -globulina și gama -globuline.” (Protein Electrophoresis, site labcorp)37
Proteină non -glicozilată responsabilă de menținer ea presiunii osmotice, albumina
este sintetizată de celulele parenchimului hepatic într -o concentrație de aproximativ
14g/zi. (Lothar Thomas, 1998)38. Hipoalbuminemia poate surveni în malnutriție, sindrom
nefrotic, neoplazii, afecțiuni hepatice. Hiperalbum inemia este detectată în caz de
deshidratare. (Laborator Synevo, 2010) 39
Zona alfa 1 reprezintă concentrația de alfa 1- antitripsină, „o proteină sintetizată de
ficat, care inhibă proteaza eliberată de celule în lichidele biolog ice ale organismului ca
urmare apoptozei.” (Alpha1 -Antitrypsin, site labcorp)40 Concentrații scăzute de alfa 1-
antitripsină se înregistrează în emfizem pulmonar și hepatită neonatală. Alfa 1- antitripsina
este considerată un reactant de fază acută; concentra ții mari se observă în reacții
inflamatorii. (Norbert T., 1995)41
Zona alfa 2 este constituită din haptoglobină și alfa 2 macroglobulină. Scăderea
concentrației acestor proteine indică leziuni hepatocelulare, anemii hemolitice, sau chiar
pancreatite acute severe. (Norbert T., 1995)41 Alfa 2 macroglobulina este una dintre

17
proteinele de fază acută, cu rol și în inhibarea coagulării prin inactivarea trombin ei și a
factorului Stuart Power (Alpha2 -Macroglobulin, Internet Communication)42.
Haptoglobina este o glicoproteină tetramerică, cu rol în legarea hemoglobinei libere.
Complexul haptoglobină -hemoglobină este metabolizat de sistemul reticulo -endotelial, în
urma reacției rezultând aminoacizi liberi și fier ; aceasta reprezintă o metodă e ficientă de
conservare a fierului. Haptoglobina exercită și activități imunomodulatorii, deoarece se
leagă de granulocite, limfocite și monocite (Dati și colab, 2005) .43
Zona beta cuprinde două benzi distincte: beta 1 corespunzătoare transferinei și
beta 2, care cuprinde complementul C 3 și C 4. (Norbert T., 1995)41 Produsă de celulele
parenchimatoase hepatice, transferina reprezintă principala proteină de legare a fierului.
Fierul captat de către transferină este transferat către precursorii eritroizi. Rata de sinteză
a transferinei este invers proporțională cu sideremia (Andrews N., 2004) .44 „Sistemul
complement face parte din sistemul de apărare nespecifică față de antigene. Poate fi
activat prin două căi : calea clasică (sub acțiunea complexelor imune) și cal ea alternativă
(nu necesită prezența anticorpilor, fiind activată de componente străine, precum
microorgansimele). Componenta C 3 reprezintă aproximativ 70% din proteinele totale ale
sistemului complement, fiind o proteină cheie în ambele căi.” (site bioclin ica)45.
„Componenta C 4 a complementului aparține căii clasice de activare a complementului.
Activarea complementului este asociată cu consumarea componentei C 4, astfel încât
reducerea acesteia va ajuta la stabilirea diagnosticului.” (site bioclinica)46 Conc entrații
scăzute de beta -globuline se întâlnesc în lupus eritematos sistemic, infecții acute și
cronice, afecțiuni hepatice, neoplazii, în timp ce în anemia feriprivă și ciroza biliară se
înregistrează un nivel crescut de beta -globuline (Norbert T., 1995)41.
Cea mai importantă zonă o reprezintă zona gama -globulinelor. Din această
categorie fac parte : IgG, IgE, IgA, IgD și IgM. Procentul crescut de gama -globuline este
asociat cu hepatita cronică, ciroza, boala Hodgkin, poliartrita reumatoidă, lupus
eritematos sistemic, leucemie mielo -monocitară cronică. Concentrația imunoglobulinelor
scade în hipogamaglobulinemii, sindrom nefrotic și în agamaglobulinemie. (Norbert T.,
1995)41 „IgG reprezintă 75% din imunoglobulinele plasmatice. Sunt anticorpii majori
produși ca răspuns la un contact secundar cu un antigen. Străbat endoteliile și placenta și
induc pasiv imunitatea la nou născut. Neutralizează toxinele bacteriene și funcționează ca

18
opsonine (se leagă de suprafața bacteriană, favorizând fagocitoza) ” (Dob reanu M.,
2006)47 Reprezentând mai puțin de 0.001% din totalul imunoglobulinelor, IgE are rol în
medierea reacțiilor alergice produse în urma contactului cu alergeni. IgE se fixează pe
suprafața bazofilelor și mastocitelor. Interacțiunea dintre IgE și aler geni determină
eliberarea de histamină, inițiind reacția alergică (Immunoglobulin E, site labcorp) .48 „IgA
reprezintă 10 -15% din totalul imunoglobulinelor. IgA sunt anticorpii secretori majori ; se
găsesc în lacrimi, salivă, secreții respiratorii, gastroint estinale și urogenitale. În formă
dimerică (IgA 2) conțin suplimentar 2 lanțuri oligopeptidice : unul joncțional și altul
secretor (o glicoproteină). IgA 2 este rezistentă la acțiunea proteolitică și are rol în
aglutinarea bacteriilor, împiedicâ nd astfel pene trarea mucoaselor ” (site synevo -igA)49.
„Imunoglobulina D este o proteină cu masă moleculară de 180 kDa, ce reprezintă 0.25%
din totalul imunoglobulinelor serice. Este o componentă importantă a proteinelor
membranare de pe suprafața limfocitelor B la nou -născuți, fiind de obicei co -exprimată cu
o altă categorie de anticorpi (IgM). Rolul IgD membranare nu este pe deplin cunoscut,
dar se crede că aceasta este implicată în modularea diferențierii și prolif erării clonale a
limfocitelor B ” (site synevo -igD)50. „IgM sunt anticorpii majori produși în timpul
răspunsului imun primar. Au o structură pentamerică, cinci molecule de IgM fiind legate
printr -un oligopeptid joncțional. (…) IgM reprezintă tipul de anticorpi produși inițial în
cursul răspunsului imun și prima clasă de imunoglobuline sintetizate de făt sau nou –
născut. IgM nu traversează placenta. Din aceste motive demonstrarea anticorpilor IgM
specifici este utilă în evaluarea stadiului infecției (infecție acută : sunt prezenți anticorpii
IgM; infe cție cronică : predomină anticorpii IgG) și a probabilității infecție i congenitale
(un nou -născut cu anticorpi IgM este infectat ; un nou -născut cu anticorpi IgG a dobândit
pasiv, tra nsplacentar, anticorpi materni) ” (site synevo -igG)51.
• În sindromul de hepatocitoliză , se dozează transaminazele și gama -glutamil –
transpeptidaza . „Alaninaminotransferaza (ALT) sau transaminaza glutampiruvică (TGP)
este o enzimă ce face parte din clasa transferazelor și catalizează transferul reversibil al
grupării amino (NH 2) de la alanină la alfa -cetoglutarat, ducând la formarea de acid piruvi c
și glutamat. Se găsește în principal în ficat ( la nivelul celulei hepatice, aflându -se în
special în citosol). ALT este indicatorul de citoliză cel mai frecvent explorat, fiind cel mai
indicat pentru detectarea chiar ș i a leziunilor hepatice minime ” (Walla ch, 2001)52 .

19
Aspartataminotransferaza (AST) face parte din aceeași clasă de enzime ca și ALT. AST
„catalizează transferul grupării amino de la aspartat, grupului cetonic al cetoglutaratului ,
cu formare de acid oxalacetic ” (AST, site labcorp)53. Dacă ALT se găsește preponderent
în ficat, AST prezintă concentrații ridicate și la nivelul miocardului, rinichilor,
pancreasului, țesutului cerebral. La nivelul hepatocitelor, AST se găsește la nivelul
mitocondriilor și în citosol (Lynch și colab., 1999)54. „Dozarea transaminazelor (ALT,
AST) în perioada de stare a hepatitei virale acute B duce la obținerea unor valori crescute
(200-300 UI). Nivelul seric al acestor enzime nu este direct proporțional cu extinderea
proceselor de distrucție hepatică (enzime le pot trece în circulație și atunci când
hepatocitele sunt integre din punct de vedere morfologic, dar au permeabilitate crescută
prin ex punere la hipoxie sau ischemie) ” (site medfarm). 35 Titrul TGP poate atinge valori
de 1000 -3000 UI în cazul infecțiilo r cronice sau poate scădea la valori foarte reduse în
hepatita fulminantă, cauza fiind epuizaea enzimatică a ficatului (Lurman A., 1885)1.
Valorile crescute ale transaminazelor se pot corela cu o valoare crescută a gama -glutamil –
transpeptidazei (GGT) (Lurm an A., 1885)1. Proteină heterodimerică, GGT (gama –
glutamiltranspeptidază) catalizează transferul către diferiți aminoacizi a grupării gama –
glutamil provenită de la glutation (GSH). GGT este localizată la nivelul membranei
citoplasmatice a celulelor cu func ții secretorii sau absorbtive. Cantități însemnate de GGT
se găsesc și pe suprafața bazolaterală a celulelor tubulare renale. Pe lângă rolul de a cliva
cantități semnificaive de glutation și conjugați de glutation, GGT este implicată în
metabolismul mediat orilor inflamației (substanțe toxice, cancerigene, leucotriene). În
organism, GGT se găsește legat de HDL colesterol în boli hepatice non -icterice și de LDL
colesterol, în colestază. Există o fracție hidrosolubilă, a cărei concentrație crește într -o
variet ate de boli hepatice (Braunwald și colab., 2003)55. „Sinteza GGT poate fi indusă în
ficat de colestază, consumul cronic de alcool și de dozele terapeutice ale unor
medicamente, cum ar fi fenitoina. Nivelul GGT este crescut în celulele tumorale din
hepatom , în hepatocitele comprimate de tumori hepatice și în ariile regenerative din
ficatul cirotic. Creșterea nivelului seric al GGT se datorează deasemenea lezării
membranei celulare, ischemie, infecții sau detașării enzimei de la nivelul membranei
celulare ca urmare a acțiuni i detergente a acizilor biliari ” (Lothar T., 1998)56.

20
• Valorile crescute ale bilirubinei totale, directe și ale fosfatazei alcaline caracterizează
sindromul de retenție biliară . Bilirubina este produsă în macrofage prin catabolismul
enzimatic al hemului din eritrocite. În urma oxidării, hemul este transformat în
biliverdină, iar prin metabolizarea ei, se produce bilirubina (Wallach, 2001)52 . „Bilirubina
astfel formată circulă în sânge, fiind transportată sub forma unui complex solubi l
bilirubină – albumină. La nivel hepatic are loc conjugarea bilirubinei cu acidul glucuronic,
sub acțiunea UDP -glucuronil transferazelor” (Atanasiu și colab., 2004)57. Bilirubina
directă reprezintă fracția hidrosolubilă de bilirubină. Concentrațiile crescu te ale bilirubinei
directe sunt invers proporționale cu excreția de pigment din ficat și bilă. O valoare ridicată
a bilirubinei directe se înregistrează în obstrucție intra – și extrahepatică (Fischbach F.,
2009)58. Pacienții cu subicter prezintă valori ale bilirubinei totale de 1,6 -2,5 mg/dL, în
formele icterice se înregistrează valori de 5 -15 mg/dL, iar în formele colestatice, 20 -25
mg/dL. Formele colestatice sunt însoțite și de o creștere marcată a fosfatazei alcaline (site
medfarm). 35 „Fosfataza alcalin ă (ALP) este o enzimă ce face parte din clasa hidrolazelor
(ortofosfomonoesterfosfohidrolaza). Serul uman conține un amestec variabil de izoenzime
ale fosfatazei alcaline provenite în principal din ficat, intestin, rinichi și os, la care se
adaugă în timpu l sarcinii o formă tranzitorie, forma placentară. Anumite tumori maligne
pot, deas emenea, produce o izoenzimă ALP ” (McPetersen și colab., 2007)59. „Cea mai
frecventă cauză de creștere a nivelului seric de ALP total este determinată de creșterea
valorii pl asmatice a izoenzimei hepatice. Aceasta crește în sânge la începutul bolilor
hepatice înainte ca celelalte teste funcționale să fie modificate. Hepatita acută, steatoza,
afecțiunile hepatice induse de medicamente sau alte toxine, obstrucția fluxului biliar
determinată de carcinomul pancreatic, (…) determină creșterea concentrației plasmat ice a
izoenzimei hepatice a ALP ” (Alkaline Phosphatase, site labcorp)60.
• Necroza hepatică pune în evidență scăderea capacității de sinteză a ficatului și instalarea
sindrom ului hepatopriv . Acest sindrom se caracterizează prin hipoalbuminemie și
modificări la nivelul factorilor de coagulare, prin sinteză insuficientă. Deoarece albumina
este sintetizată exclusive la nivel hepatic, hipoalbuminemia este prezentă în toate cazuril e
de hepatită cronică, ciroză hepatică sau necroză hepatică masivă. Pe lângă albumină, la
nivel hepatic se sintetizează fibrinogen, protrombină și proaccelerină. Prelungirea timpilor
de coagulare ( timp Quick, timp de proaccelerină și timpul de proconverti nă) oferă

21
informații referitoare la gradul de severitate al bolii. În formele cronice și colestatice, se
observă o creștere moderată a timpilor de coagulare, iar în cazul necrozei hepatice, acești
timpi pot crește de 10 -20 de ori (site medfarm). 35
Diagnostic
Exist ă mai multe modalități de diagnostic, care pot evidenția fie diagnosticul pozitiv
(prezența bolii), fie diagnosticul etiologic (precizarea tipului de virus hepatitic – A, B, C, D, E)
1. Diagnosticul epidemiologic și clinic – se realizează anc heta epidemiologică și se
analizează datele clinice.
Ancheta epidemiologică poate evidenția un focar de infecție la nivelul unui
colectiv restrâns (familie), sau existența unei inoculări parenterale prin folosirea în
comun a unor obiecte de igienă, prin t ransfuzii de sânge de la un pacient infectat, prin
tatuaje, acupunctură, piercing.
Analiza datelor clinice se referă la informațiile oferite de pacient cu privire la
modificările apărute : culoarea modificat ă a urinii și a scaunelor, colorarea tegumentelor.
2. Diagnosticul de laborator – se realizează atât teste de confirmare cât și teste de
diferențiere.
Ca și teste de confirmare se determină valoarea :
• Transaminazelor – ALT poate crește de 20 de ori peste valoarea normală în
perioada prodormală și poate atinge valoarea maximă (creșteri de 50 -100 de ori
peste valoarea normală) în formele colestatice.
• VSH -ului – valorile sunt foarte ridicate, ceea ce evidențiază o viteză accentuată a
sângelui .
• Hemoleucogramei – sprijină indirect diagnosticul, prin infirmarea unui sindrom
inflamator intens.
• Timpului de protrombină (Quick) – prelungirea acestuia poate fi asociată cu
instalarea unei necroze masive la nivel hepatic.
• Albuminelor (din electroforeza proteinelor serice) – valorile scăzute evidențiază o
afecțiune hepatică veche.
• Glicemiei – afectarea hepatică poate conduce la reducerea rezervelor de glicogen
hepatic, iar principala consecință este hipoglicemia.

22

Testele de diferențiere se clasifică în:
➢ Teste de disproteinemie – electroforeza proteinelor serice, reacția de turbiditate la
timol.
➢ Teste de hemoliză – evidențierea cantității de hemoglobină, hematocrit și a
numărului de hematii (o valoare normală exclude prezența unui icter hemolitic).
➢ Teste de retenție biliară – un nivel scăzut al colesterolului total, al fosfat azei
alcaline și al GGT indică prezența unui icter obstructiv (site scribd -document
88610069)12.
În cazul pacienților diagnosticați cu o formă cronică de hepatită B, se recomandă
biopsia hepatică pentru a determina gradul de necroză, precum și testul Fibro Max.
Testul FibroMax reprezintă un algoritm care combină sexul, vârsta și greutatea
pacientului cu valorile unor anumiți markeri biochimici serici (bilirubina totală, GGT, ALT,
AST, glicemie, colesterol, trigliceride, haptoglobina, apolipoproteina A1 și al fa-2
macroglobulina). Această investigație cuprinde cinci teste non -invazive diferite :
1. FibroTest – măsoară gradul fibrozei conform scorului METAVIR. Rezultatele
sunt raportate în grade :
a. F0 – absența fibrozei
b. F1 – fibroza portală
c. F2 – fibroză cu septuri rare
d. F3 – fibroză cu numeroase septuri
e. F4 – ciroză
2. ActiTest – determină gradul de activitate necro -inflamatorie.
a. A0 – absența activității
b. A1 – activitate minimă
c. A2 – activitate moderată
d. A3 – activitate severă
3. SteatoTest – evaluează steatoza hepatică.
a. S0 – absența steatozei
b. S1 – steatoză minimă (< 5% dintre hepatocite prezintă steatoză)
c. S2 – steatoză moderată (6 -32% dintre hepatocite prezintă steatoză)

23
d. S3 – steatoză severă (33 -100% dintre hepatocite prezintă steatoză).
4. NashTest – evaluează prezența steatohep atitei non -alcoolice la pacienții obezi, cu
diabet sau cu dislipidemii.
a. N0 – fără steatohepatită non -alcoolică
b. N1 – fără steatohepatită non -alcoolică de graniță
c. N2 – fără steatohepatită non -alcoolică prezentă
5. AshTest – determină gradul afectării hepatice l a pacienții cu un consum excesiv de
etanol
a. H0 – fără steatohepatită alcoolică
b. H1 – steatohepatită alcoolică minimă
c. H2 – steatohepatită alcoolică moderată
d. H3 – steatohepatită alcoolică severă (site synevo -fibromax)61

3. Diagnosticul serologic se bazează pe de terminarea cantitativă și calitativă a:
a. antigenelor virale: AgHBs, AgHBe;
AgHBs este primul marker serologic care apare în ser la 2 -3 săptămâni de la infecție.
După dispariția icterului, nivelul antigenului HBs scade în timp (la 1 -2 luni). Concentrația
AgHBs nu este direct proporțională cu severitatea bolii sau cu gradul de afectare hepatică,
ci mai degrabă cu variațiile răspunsului imun (la pacienții cu hepatită B acută fulminantă,
titrul de AgHBs este mult mai redus decât în cazul pacienților imunodepr imați) (tabel 2,
fig 3) .
Concomitent sau la puțin timp după AgHBs apare și AgHBe, marker al replicării
virale masive. Lipsa AgHBe în ser indică o infecție cu un virus mutant, iar evidențierea
replicării virale se face doar prin cuantificarea ADN -ului viral seric, prin tehnica PCR.
(site scribd -document 88610069)12
b. anticorpilor specifici: anticorpi anti -HBs, anticorpi anti -HBe, anticorpi anti –
HBc IgM și anticorpi anti -HBc totali.
Prezența anticorpilor anti -HBs indică în 80% dintre cazuri dobândirea imunit ății față
de virusul hepatic B, imunitate dobândită fie în urma vaccinării împotriva hepatitei B, fie
în urma unei infecții cu VHB. Anticorpii anti -HBs sunt detectați la câteva săptămâni sau
luni de la normalizarea nivelului ALT și de la dispariția antigen ului HBs. La pacienții care
sunt purtători cronici nu se înregistrează niciun anticorp de tip IgM, iar în hepatita

24
fulminantă, titruri scăzute de antigene pot coexista cu un titru crescut de anticorpi anti –
HBs (Wallach, 2001)52.
Anticorpii anti -HBe – „apar după dispariția AgHBe și rămân detectabili timp de ani
de zile. Indică scăderea gradului de contagiozitate, sugerează un prognostic bun în ceea ce
privește rezoluția infecției acute. Asocierea cu anticorpii anti -HBc, în absența AgHBs și a
anticorpilor ant i-HBs, confirmă diagnosticul de infecție acută recentă (2 -16 săptămâni)”
(Wallach, 2001)52.
Anticorpii anti -HBc totali – apariția lor este corelată cu debutul manifestărilor
clinice în majoritatea cazurilor. Chiar și după vindecarea clinică, anticorpii ant i-HBc
persistă ani de zile. În cazul pacienților cronici, anticorpii anti -HBc sunt prezenți alături
de un titru crescut de AgHBs. IgM anti HBc se înregistrează în titru crescut în perioada
acută a bolii; în perioada de convalescență, concentrația acestui t ip de anticorp prezintă o
scădere marcată. „ Deoarece este singurul marker pantognomonic pentru infecția recentă,
el poate diferenția infecția acută cu VHB de cea cronică. Este singurul test serologic care
poate deosebi o infecție recentă de una veche.” Ig G anti -HBc persistă un timp mai
îndelungat în ser, iar apariția lor este corelată cu un titru scăzut de IgM anti HBc.
(Wallach, 2001)52.
„Prezența anticorpilor anti HBc indică practic toate persoanele anterior infectate cu
VHB. Astfel, determinarea lor poate servi la excluderea altor agenți infecțioși (VHC).
Excluderea dintre donatorii de sânge a celor pozitivi pentru anticorpii anti -HBc reduce
incidența hepatitei posttransfuzionale și posibil a altor infecții virale (de exemplu SIDA),
datorită frecvențe i ridicate a infecțiilor concomitente. Acești anticorpi sunt detectabili în
absența altor markeri serologici și în asociere cu valori normale ale AST la aproximativ
2% dintre donatorii de sânge; în 70% din cazuri este vorba despre persoane în curs de
recup erare după o hepatită B subclinică (și unii dintre ei pot fi contagioși), iar celelalte
rezultate sunt considerate a fi fals pozitive. Faptul că aceste rezultate sunt fals -pozitive
poate fi confirmat datorită tipului de răspuns imun obținut la vaccinarea a ntihepatită B.
Anticorpii anti -HBc nu sunt anticorpi protectori (spre deosebire de cei anti -HBs)”
(Wallach, 2001)52 .

25
Tabel 2 .Determinări serologice utile în diagnosticul infecțiilor cu virusul
hepatitei B (Wallach, 2001)52
Determinarea
Interpretare Ag
HBs Ac
anti-
HBs Ag
HBe Ac
anti-
HBe Ac
anti-
HBc
totali IgM
Anti –
HBc
Ultima parte a incubației sau VHB în fază
precoce + – – – – –
VHB în fază precoce ; infecțiozitate ridicată + – + – – –
Hepatită B acută + – + – + +
„Fereastră imunologică” + – – + + +
Hiatus serologic – – – – + +
Convalescență – – – + + +
Prima parte a fazei de recuperare – + – + + +
Faza de recuperare – + – + + –
Infecție cronică + – ± ± + –
VHB anterioară veche, cu recuperare și
imunitate, sau vaccinare anti -VHB sau
transfer pasiv de anticorpi – + – – – –
Infecție absentă cu VHB – – – – – –
+ = prezent, – = absent

26

Fig 3 Profilul serologic al hepatitei B (Wallach, 2001)52

27
Din punct de vedere molecular, diagnosticul hepatitei virale B se bazeaz ă pe
evidențierea genomului viral ADN al virusului hepatic B, prin tehnica PCR.
În tehnica PCR are loc amplificarea unui fragment de ADN, folosind primeri sintetici
bazați pe complementaritate cu fragmentul de interes (site medfarm)35. Determinarea cantității
de virus din ser de realizează cu ajutorul tehnicii Real -Time PCR. În cadrul acestei reacții se
utilizează compuși fluorescenți care se excită și emit un semnal luminos ce este cuantificat de
către analizor ; în acest fel poate fi urmărită cinetica reacției (site bio.unibuc)62.
Tehnica PCR este cea mai eficientă metodă, cu valoare prognostică în evoluția infecției,
în determinarea cantitativă a ADN -ului VHB din ser. Această metodă este utilă și în
depistarea cazurilor cronice de hepatită B cu markeri serolog ici negativi. Deoarece ADN -ul
VHB este prezent în ser la aproximativ o lună după infectare, determinarea cantitativă a
acestuia poate fi utilă în depistarea precoce a infecției acute. Un purtător cronic va avea o
viremie mai mare de 2000 UI/ml. Valori mai mici de 2000 UI/ml indică fie un purtător
inactiv, fie o hepatită acută (site s inevo, adn -viral)63.
Complicații
Complicațiile pot apărea atât la nivel hepatic, cât și la nivelul altor organe.
1. Complicații la nivel hepatic :
a. Hepatita cronic ă – necroza, valori crescute ale transaminazelor, globulinelor și bilirubinei,
persistența anorexiei și prezența AgHBs în ser mai mult de 6 luni conduc la instalarea
hepatitei cronice ;
b. Hepatita fulminantă – cea mai gravă complicație hepatică. Evoluează rapid către necr oză
și exitus ;
c. Ciroza hepatică – apare în procent crescut în cazul pacienților diagnosticați atât cu
hepatită B cât și cu hepatită D ;
d. Coinfecția cu hepatită D.
2. Alte complicații:
a. Complicații hematologice – anemii hemolitice ;
b. Complicații renale – glomeru lonefrite proliferative sau membranoase ;
c. Complicații digestive – colon iritabil, gastroduodenite reversibile, dischinezii biliare ;
d. Complicații neurologice autoimune – mielite, nevrite ;

28
e. Complicații cardio -vasculare – vasculite, miocardite;
f. Complicații endoc rine – diabet zaharat provenit din diete dezechilibrate, tiroidită acută
autoimună ;
g. Complicații cutanate – sindromul Gianotti -Crosti ; (site scribd -document 88610069)12
Coinfecția cu hepatită D
Descris pentru prima dat ă în 1977, virusul hepatitei D stă la baza celei mai severe forme
de hepatită virală la om. Virusul hepatitei D „este un virus ARN circular monocatenar, de
dimensiuni mici. Genomul este căptușit cu proteina de înveliș derivată di n antigenele pre -S și S
ale HBV ” (Zuberi și colab., 2007)64.
Replicarea și transmiterea virusului hepatitic D se bazează pe prezența antigenului de
suprafață al virusului hepatitei B (AgHBs). Acest lucru evidențiază că hepatita D se dezvoltă doar
la pacienții AgHBs pozitivi. Virusul hepatitei D prezintă un ciclu de replicare care cuprinde
următoarele etape : ARN -polimeraza realizează replicarea genomului , rezultatul fiind o structură
multimerică lineară ; are loc clivarea acestei structuri în monomeri lineari, iar acești monomeri
formează „double -rolling circular model ”, adică un ARN viral circular (site hepatology) .65 „HDV
a fost clasificat inițial în trei genotipuri, însă analize filogenetice recente sugerează existența a cel
puțin 7 genotipuri majore. Genotipul I este cel mai frecvent și are o distribuție ubiquitară.
Genotipul II este întâlnit în estul Asiei, în timp ce genotipul III prevalează în America de Sud.
Genotipul I se asociază atât cu afectare hepatică severă cât și cu forme ușoare, în timp ce
genotipul II determină o boală mai ușoară în c ursul unei evoluții îndelungate ” (site synevo, arn –
viral-hepatita -d)66.
„Co-infecția cu virusuri hepatitice multiple este asociată cu diferite modele de inhibiție
reciprocă a replicării virale. S -a constatat frecvent că HDV suprimă replicarea HBV. Aproximativ
70-90 % dintre pacienții cu hepatită D sunt AgHBe negativi și cu niveluri scăzute ale viremiei B.
(…) Co -infecția determină apariția unei hepatite acute, după o perioadă de incubație ce variază
între 3 și 7 săptămâni. Manifestările clinice includ oboseală, letargie și greață și preced cu o
săptămână apariția icterului. Replicarea ARN -HDV este limitată, fiind evidențiată doar în
perioada de incubație și dispare după creșterea transaminazelor serice. În cele mai multe cazuri,
vindecarea este completă, rareori apărând cron icizarea. Suprainfecția se caracterizează prin forme
severe de hepatită acută, care pot progresa spre infecție cronică. Replicarea ARN -HDV este

29
marcată și prelungită, acidul nucleic fiind detectabil în s ânge, cât și în țesutul hepatic ” (site
hepatology).65
Teste serologice pentru HDV :
• Diagnosticarea cu hepatit ă D se realizează pe baza prezenței anticorpilor anti –
hepatită D și a antigenului HBs. Dacă nu se confirmă diagnosticul de hepatită B,
determinarea anticorpilor anti -hepatită D nu este necesară ;
• Co-infecția acută se caracterizează prin prezența AgHBs și a IgM anti -HBc în ser.
Infecția acută cu VHD implică detectarea în ser a IgM anti -VHD ;
• Prezența AgHBs, titruri ridicate de anticorpi anti -hepatita D și absența IgM anti –
HBc indică cronicizarea infecției cu virusul hepatitic D; determinarea cronicizării
se face prin biopsie hepatică.
• „Termenul de suprainfecție se referă la infecția acută cu VHD la un purtător cronic
de VHB. Mortalitatea = 2 -20%; > 80% evoluează spre hepatită cronică. Anticorpii
anti-VHD apar în ser și nivelul lor crește spre titruri înalte, susținute, indicând
replicarea continuă a VHD ; AgHD intrahepatic este prezent. A RN-VHD persistă
în titruri mici ” (Wallach, 2001)52.
Tabel 3. Tipurile de infecție cu virus hepatitic D (VHD)
Coinfecție Suprainfecție VHD cronică
Infecția cu VHB Acută Cronică Cronică
Infecția cu VHD Acută Acută până la cronică Cronică
Rata de cronicizare < 5% > 75% Ciroz ă la >70%
Serologie
AgHBs De obicei persistent Persistent
IgM anti -HBc Prezent /absent Absent
Anticorpi totali
anti-VHD Absen ți sau în titru scăzut Prezent Prezent
IgM anti -VHD Prezent/absent Prezent/absent Titru înalt
ARN -VHD (AgHD) Prezent/absent De obicei persistent Persistent
AgHD hepatic Prezent/absent De obicei persistent Persistent
(Wallach, 2001)52.

30
Prognostic
Hepatita B prezintă un prognostic bun : aproximativ 95% dintre pacienți sunt vindecați
complet. Trebuie privit însă prognosticul îndelungat, deoarece există șanse ca o hepatită acută să
evolueze către hepatită cronică. Rata mortalității este mai ridicată în cazul pacienților cu vârstă
înaintată și a celor care suferă și de alte afecțiuni (1%). Rata mortalității la pacienții cu coinfecție
acută B+D este de aproximativ 5 % (site scribd, document 88610069)12.
Tratament
Tratamentul poate fi igieno -dietetic sau medicamentos, dar nu există un tratament cu o
specificitate ridicată pentru hepatita B acută (site scribd, document 88610069)12.

Tabel 4. Tratametul hepatitei B
Forma de hepatită Tratament
Hepatita acută – Repaus la pat;
– Dieta (alimente fără conservanți, coloranți, grăsimi);
– Izolarea pacientului în spital.
Formele cu evoluție autolimitantă – Administrare de vitamine (B1 și B6), antialgice etc.
Formele coles tatice – Drenaj biliar;
– Corticoterapie scurtă cu doze antiinflamatoare, timp de
5-7 zile.
Formele cu sindrom citolitic prelungit – Repaus;
– Terapie imunosupresoare cu cortizon în cură
prelungită.
Forme fulminante sau forme severe ce evoluează spre
comă – Combaterea intoxicației amoniacale cu antibiotic;
– Administrarea de aminoacizi esențiali, factori
lipostabilizatori, fosfolipide;
– Perfuzii cu glucoză pentru susținerea metabolică a
masei hepatocelulare funcționale;
– Corticoterapia;
– Sedarea blândă a pacienților agitați;
– Transplant hepatic;
– Terapia cu Interferon alfa;
– Transfuzii de sânge integral sau plasmă.

31
Profilaxie și combatere
Respectarea regulilor de igienă și evitarea contactului cu persoanele infectate reprezintă
metode standar d de prevenție a hepatitei B. Cea mai eficientă metodă împotriva infectării cu
virusul hepatitic de tip B este vaccinarea. Vaccinarea este utilă atât în protecția împotriva infecției
acute cât și împotriva consecințelor unei posibile cronicizări ale bolii (ciroza sau carcinom
hepatic). Vaccinarea este recomandată în special persoanelor care intră în contact cu persoanele
infectate (partenerul sau un membru al familiei este infectat cu acest virus), dar și persoanelor
care lucrează în domeniul medical și int ră în contact cu diferite fluide corporale.

32
Capitolul IV. Contribuție proprie
Introducere
Hepatitele virale reprezint ă o problemă atât la nivel național cât și la nivel global , prin
numărul crescut de pacienți cu infecție acută, riscul relativ crescut de cronicizare, precum și
severitatea infecțiilor cronice. Hepatita cu virus hepatitic de tip B afectează persoane de toate
vârstele.
Prezenta lucrare este rezultatul motivației mele de a aprofunda acest subiect de interes
național. Intenția mea a fost să învăț cât mai multe lucruri despre acest virus și despre boala pe
care o produce, deoarece meseria mea implică și determinarea acestui virus. Deoarece pacienții
vin speriați să caute informații, mi -am dorit să mă informez cât mai intens despre acest subiect.
Totodată, un motiv foarte puternic care m -a impulsionat să realizez prezenta lucrare a fost
diagnosticarea cu hepatită B a unui membru de familie.
Studiul a fost realizat pe o perioadă de 14 luni, în cadrul laboratorului SC AHTB SERV
IMPEX SRL, pe un lot de 620 de pacienți de vârste și sexe diferite. Fiind locul meu actual de
muncă, am primit consimțământul de a utiliza analizele pacienților în prezentul studiu, cu
păstrarea anonimatului în ceea ce privește identitatea pacienților (pe lângă rezultatele analizelor,
am utilizat doar vârsta și sexul pacienților în efectuarea studiului).
Am urmărit să evidențiez cât de dăunătoare organismului este infecția cu virus hepatitic
de tip B, prin determinarea principalilor markeri biochimici și imunologici care ar putea suferi
modificări. Totodată, am încercat să fac o comparație între pacienți i diagnosticați cu infecție
acută și cei cu infecție cronică.
În prezenta lucrare :
• am comparat riscul de apariție al hepatitei de tip B pe diferite grupe de vârstă și în funcție
de sex;
• am evidențiat principalele modi ficări ale markerilor biochimici și hematologici care apar
la pacienții cu infecție acută și cronică (transaminaze, fosfatază alcalin ă, bilirubină totală
și directă, colesterol, GGT, glicemie);

33
• am determinat care sunt principalele modificări ale markerilor imunologici care apar în
funcție de tipul de infecție (acută sau croni că), bazându -mă pe informațiile obținute din
literatura de spe cialitate.
Pentru obținerea rezultatelor, serurile au fost analizate prin tehnica ELISA (kitul DiaPro și
GBC pentru determinarea calitativă a antigenului HBs, kitul TODY Laboratories pentru
determinarea calitativă a anticorpilor anti -HBc totali), prin folo sirea testelor rapide (pentru
determinarea calitativă a AgHBs și anticorpi anti -HBs s -au utilizat teste rapide de la firmele
Artron, respectiv TOYO). Valorile markerilor biochimici au fost obținute prin turbidimetrie și
fotometrie, folosind analizorul auto mat de biochimie Konelab prime 60i, iar valorile
hemoleucogramei au fost obținute folosind analizorul Mindray BC -5380.
Rezultatele studiului au demonstrat că pacienții cu infecție acută nu prezintă modificări
semnificative ale markerilor biochimici ( la maj oritatea pacienților s-au înregistrat valori
crescute ale transaminazelor) sau ale markerilor imunologici (viremie redusă sau
nedetectabilă, absența antigenului HBe). La pacienții diagnosticați cu infecție cronică s -au
înregistrat valori modificate ale transaminazelor, fosfatazei alcaline, bilirubinii totale,
trombocitelor, fracției gama (la nivelul electroforezei proteinelor serice). Încărcătura virală
crescută este asociată cu prezența antigenului HBe, ceea ce indică o replicare activă a
virusului care poate conduce la ciroză hepatică.

34
Materiale și metode
Pentru ob ținerea rezultatelor, s -a folosit determinarea calitativă a antigenului HBs prin
tehnica ELISA și prin folosirea testelor rapide.
Pentru tehnica ELISA s -au folosit microplăci de la două firme diferite : GBC și DiaPro.
Kit GBC
Principiul tehnicii
SURASE -96 (TMB) este un kit care are l a bază o reacție imunoenzimatică de fază solidă
– ELISA ( enzyme -linked immuno -sorbent assay ) pe principiul „ sandwich ”.
Faza solidă este reprezentată de o placă de microtitrare (godeuri de polistiren)
peliculizată cu anticorpi monoclonali de șoarece specifici pentru Ag HBs.
Faza lichidă este reprezentată de anticorpi policlonali de cobai anti HBs, purificați prin
cromatografie de afinitate și conjugați cu peroxidaza din hrean.
Când o probă (ser/plasma) care conține antigen HBs și un conjugat anti -HBs conjugat cu
peroxidază sunt adăugate în godeurile peliculizate cu anticorpi anti -HBs, după incubare, se
formează un complex Anti HBs – Ag HBs – Anti HBs con jugat HRP.
După spălarea plăcii cu microgodeuri, pentru îndepertarea materialului nelegat, se adaugă
un amestec de substrat cromogen (TMB) cu o soluție tampon citrat acid care conține 0.03%
perhidrol (H 2O2). Substratul incolor virează în albastru, intensitatea culorii fiind direct
proporțională cu cantitatea de AgHBs legată de anticorpii anti -HBs (placa cu microgodeuri).
Reacția TMB -peroxidaza este stopată cu o soluție de acid sulfuric (amestecul virează din albastru
în galben).
Absorbanța se citest e la un spectrofotometru pentru plăci ELISA, la o lungime de undă de
450 nm cu filtru diferențial de 620/630 nm.

Mod de lucru
• Se adaugă 50μL de control sau probă, peste care se adaugă 50μL de perox idază în toate
godeurile mai puțin î n godeul martor pentru substrat ;
• Se incubeaz ă 80 de minute la 37oC;
• La sfârșitul perioadei de incubare, se elimină conținutul plăcii și se spală de 6 -8 ori placa
(cu soluție de spălare în diluție de 1 :20);

35
• Se adaug ă un mix de Substrat TMB (50μL Soluție A și 50μL Soluție B );
• Se incubează 30 de minute la temperatura camerei ;
• Se stopează reacția cu 100μL de acid sulfuric 2N și se citește absorbanța la 450 nm cu
filtru diferential de 620/630 nm.

Calcul rezultate
• Valoare CN (control negativ) < 0.100 ;
• Valoare CP (control pozitiv) > 0.600;
• CP-CN > 0.500;
• Dacă aceste criterii nu sunt î ndeplinite , testul este considerat invalid;
• Cutoff = CN + 0.025 .
Interpretare rezultate
• Probele cu DO mai mică decât valoarea cutoff sunt nonreactive și sunt considerate
negative pentru antigenul HBs;
• Probele cu DO mai mare sau egală cu valoarea cutoff sunt reactive și sunt considerate
inițial pozitive pentru antigenul HBs. Proba originală va fi retestată în duplicat;
• Daca la retestare ambele valori ale DO sunt mai mici dec ât valoarea cutoff probele sunt
nonreactive și sunt considerate negative pentru antigenul HBs;
• Daca la retestare ambele valori sau numai una ale DO sunt mai mari decat valoarea cutoff,
probele sunt considerate pozitive pentru antigenul HBs ș i vor fi retes tate printr -un test de
confirmare (Surase B -96, Instruction for Use, 2008)67.

Kit DiaPro
Principiul metodei
Un mix de anticopi monoclonali de șoarece, specifici fata de determinanții „a ’’ , „d’’ și
„y’’ ai antigenului de suprafata al virusului hepatitei de tip B (AgHBs) este fixat pe suprafața
plăcii de reacție (microgodeuri). Serul sau plasma pacientului este adăugată în microplacă alături
de un al doilea mix de anticorpi monoclonali se soarece, conjuga ți cu peroxidază de hrean (HRP),
specifici fata de un epitop diferit al determinantului „a” si fata de „preS”. Complexul specific
format în prezența Ag HBs din probă, este capturat de faza solidă.

36
La sfârșitul perioadei de incubare, godeurile sunt spălate pentru a se îndepărta proteinele
serice nelagate și conjugatul HRP în exces.
Se adaugă un amestec de cromogen și substrat (incolor) care în prezența
imunocomplexului Anti HBs – Ag HBs – Anti HBs conjugat HRP, virează într -un produs colorat
(substratul inc olor este hidrolizat de conjugatul legat de anticorpi și cromogenul este oxidat,
produsul final fiind unul colorat).
După stoparea reacției enzimatice, se citește absorbanța (DO) la un cititor ELISA pentru
placi. Cantitatea de Ag HBs prezentă în probă es te proporțională cu intensitatea culorii.
Mod de lucru
• Se adaugă 150μL se control sau probă peste care se adaugă 100μL de conjugat diluat
(1:20) mai putin in godeul martor pentru substrat ;
• Se incubează 120 de minute la 37oC;
• După terminarea perioadei de in cubare, se spală placa de 4 -5 ori, cu o perioadă de
îmbibare de 30 de secunde ;
• Se adaug ă 200μL de substrat cu cromogen și se incubează 30 de minute la temperatura
camerei ;
• Se st opează reacția cu 100μL de acid sulfuric și se citește intensitatea culo rii la 450 nm cu
filtru diferenț ial de 620/630 nm .
Calcul rezultate
• Valoare CN (control negativ) < 0.05;
• Valoare CP (control pozitiv) > 1.000;
• Dacă aceste crite rii nu sunt î ndeplinite , testul este considerat invalid;
• Cutoff = NC + 0.050 .
Interpretare rezultate
• Probele cu DO mai mică decât valoarea cutoff* 0.9 sunt nonreactive și sunt considerate
negative pentru antigenul HBs;
• Probele cu DO mai mare decâ t valoa rea cutoff*1.1 sunt reactive și sunt considerate
pozitive pentru antigenul HBs.
• Probele cu DO cuprinsă între 0.9*cutoff și 1.1*cutoff sunt considerate incerte pentru
antigenul HBs. P roba originală va fi retesta tă în duplicat;

37
• Dacă la retestare ambele valori ale DO sunt mai mici decâ t valoarea 0.9*cutoff , probele
sunt nonreactive ș i sunt considerate negative pentru antigenul HBs;
• Dacă la retestare ambele valori sau num ai una ale DO sunt mai mari decâ t valoarea
1.1*cutoff , probele sunt considerate pozitive pentru antigenul HBs ș i vor fi retestate
printr -un test de confirmare (HbsAg One version ULTRA, 2015 )68.
Teste rapide – ARTRON
Principiul metodei
Este o metodă imunocromato grafic ă pentru detectarea Ag HBs din sânge/ser. Testele
Artron, într -o singură etapă, detectează HBsAg pentru majoritatea serotipurilor: adr, adw, ayr,
ayw la o concentrație de 1 ng/ml.
Anticorpii monoclonali specifici pentru HBs sunt conjugați cu aur coloidal, și imobilizați
pe linia de test pe membrana de nitroceluloză. Când proba de sânge/ser este adăugată, este
rehidratat complexul anticorpi anti -HBs conjugat cu aur coloidal. A ntigenul HBs interacționează
cu acest complex (dacă există în probă). Complexul antigen HBs – anticorpi anti HBs – aur
coloidal migrează spre linia de test, aceștia vor fi capturați de anticorpii imobilizați, formând o
linie vizibilă, roșie.

Mod de lucru
• Se adaugă 120μL de ser de pacient în dispozitivul de testare ;
• Se citește rezultatul după 10 minute.

Interpretare rezultate
• Două linii (linia de control și linia de test) indică un rezultat pozitiv ;
• O linie (linia de control) indică un rezultat negativ ;
• Linia de test în absența liniei de control sau absența ambelor linii, indică un rezultat
eronat (Artron – Hepatitis B Surface Antigen Test)69.
Pe același principiu s -au realizat și testele pentru determinarea calitativă a anticorpilor
anti-HBs.

38
Rezultate și discuții
Studiul a fost efectuat pe o perio adă de 14 luni, ianuarie 2017 – februarie 2018, în cadrul
societății SC A.H.T.B. SERVIMPEX SRL, CÂ MPINA. Au fost testate 620 de probe (cu trimitere
CAS la cererea medicului sau la cererea pacientului) dintre care 65 de probe au fost depistate
pozitiv față de virusul hepatitei virale de tip B (HBs Ag). Pacienții au solicitat determinarea
calitativă a antigenului HBs fie pentru screening (în cazul pacienților cu infecție cronică), fie
pentru evidențierea unei posibil e infecții acute (în cazul pacienților care au intrat în contact cu
materiale biologice ale pacienților deja infectați).
Rezultat ele sunt prezentate în tabelul 5 și figura 4.

Tabel 5. Distribuția lunară a cazurilor pozitive de hepatit ă virală tip B față de numă rul
total de probe testate.
Luna HBsAg – Pozitiv Total probe testate Distribuție procentuală a
probelor pozitive
ian.17 7 36 19.4 %
feb.17 3 38 7.9 %
mar.17 8 63 12.7 %
apr.17 6 40 15 %
mai.17 7 60 11.6 %
iun.17 4 48 8.3 %
iul.17 2 38 5.3 %
aug.17 2 37 5.4 %
sept.17 4 40 10 %
oct.17 7 46 15.2 %
nov.17 2 58 3.4 %
dec.17 3 40 7.5 %
ian.18 7 43 16.3 %
feb.18 3 33 9.1 %

În perioada ianuarie 2017 -februarie 2018 (14 luni) au fost testate în medie 44 de probe pe
lună, cu o medie de 10.5 probe pozitive (între 3.4 % și 19.4 %).

39

Figura 4. Distribuț ia lun ară a cazurilor pozitive de hepatită virală de tip B față de numă rul total de
probe testate.
În tabelul 6 și figura 5 este prezentată distribuția procentuală a cazurilor pozitive de
hepatităvirală de tip B față de numărul total de probe testate. Din 620 de probe testate, 65 au fost
depis tate pozitiv e față de virusul hepati tei virale de tip B, reprezentând un procent de 10.5%.

Tabel 6. Distribuția procentuală a cazurilor pozitive de hepatită virală de tip B față
de numărul total de probe testate.
HBsAg – Pozitiv Total probe testate
Total 65 620

Cei 65 de pacienți depistați pozitiv față de virusul hepatitei virale de tip B a u fost
codificaț i de la 1 la 65. Parametri i testaț i nu au fost aceeași pentru toti pacienții , de aceea
prelucrarea statistică nu va cuprinde întotdeauna cele 65 de cazuri. Câteva cazuri pentru ca re în
baza de date au fost gă site rezultate pentru parametri sp ecifici diagnostică rii hepatitei virale cu
virus de tip B vor fi detaliate individual. 010203040506070
Total
HBsAg – Pozitiv

40

Figura 5. Distribuția procentuală a cazurilor pozitive de hepatită virală de tip B față de numărul
total de probe testate .
În tabelul 7 și figura 6 este prezentată distribuția prezenț ei antigenului HBs pe grupe de
vârstă . Procentul cel mai ridicat, cu valori între 15 și 28%, este pentru vârstă cuprinsă între 31 ș i
70 ani.
Procentul mic pentru interva lul 21 – 30 an i poate fi explicat de faptul că baza de date
analizată nu este specifică afecț iunilor hepatice, ci este una de screening general, iar cererea
pentru depistarea antigenului HBs este mică. De asemenea , aceș ti pacienți au facut parte din
program ul naț ional de vaccinare pentru virusul hepatitei B.
Pacienții cu vârsta cuprinsă între 71 și 80 de ani sunt î n procent mic , probabil pentru că o
parte din cazurile de infecț ie cu virusul h epatitei B evoluează spre ciroză hepatic ă, iar a ceste
cazuri sunt monitorizate în secț ii de specialitate , nu î n sistem ambulatoriu.

Tabel 7 . Distribuția prezenței antigenului HBs pe grupe de vârstă.
Varsta Nr. Pacienți Procent
21 – 30 6 9 %
31 – 40 16 25 %
40 – 50 10 15 %
51 – 60 18 28 %
61 – 70 11 17 %
71 – 80 4 6 % 10,5%
90,5%HBsAg – Pozitiv Total probe testate

41

Figura 6. Distribuția prezen ței antigenului HBs pe grupe de vârstă.

În tabelul 8 și figura 7 este prezentată distribuția cazurilor de hepatită virală de tip B pe
sexe. Incidenț a numărul ui de cazuri este mai mare la bărbați decat la femei (48% femei față de
52% bărbați) , dar diferența este nesemnificativă statistic datorită numărul ui mic de 65 de cazuri
analizate.

Tabelul 8. Distribuția cazurilor de hepatită virală de tip B pe sexe.
Bărbați Femei
Nr. pacienți 34 31

Tabelul 9 și figura 8 prezintă distribuția cazurilor de infecție cu virusul hepatitei de tip B
în funcție de diagnostic. Din cele 65 de cazuri , 17 au fost efectuate la recomandarea m edicului, cu
trimitere decontată de CAS , iar 48 au fost efectuate la cererea pacientului . Diagnosticele precizate
au fost: alte anemii (1 caz), AVC (2 cazuri), gravidă (1 caz), hepatită cronică (10 cazuri), HTA (2
cazuri), ș i tulburari de metabolism ( 1 caz). Cele 48 de ca zuri unde testarea a fost facută la
cererea pacientului nu au diagnost icul precizat , deoarece î n politica laborato rului nu este precizat
faptul că la o analiza la cerere trebuie specificat diagnosticul. Procentul mare de 73.8% pentru
pacienții care au fost testați la cerere pentru virusul hepatitei B sugereaz ă faptul că mare a
majoritate a acestor pacienți suferă de hepatită cronică ș i testarea este pentru monitorizarea 9%
25%
15%28%17%6%21 – 30 31 – 40 41 – 50 51 – 60 61 – 70 71 – 80

42
evoluției bolii î n urma tratamentului sau sunt pacienți suspectați că au venit î n contact cu virusul
hepatitei de tip B.

Figura 7. Distribuția cazurilor de hepatită virală de tip B pe sexe, 52% bărbați și 48% femei.

Tabel 9. Distribuția cazurilor de infecție cu virusul hepatitei de tip B î n funcție de diagnostic .
Diagnostic Nr. Probe Procent
Alte anemii 1 1,5 %
AVC 2 3,1 %
Gravida 1 1,5 %
Hepatităcronică 10 15,4 %
HTA 2 3,1 %
Tulburari de metabolism 1 1,5 %
Diagnostic neprecizat (testare la cererea pacientului) 48 73,8 %

Tabelele 10 și 11 și figura 9 prezintă rezultetele obținute la testarea transminazelor serice,
TGO ( enzima aspartat -aminotransferaza) și TGP ( enzima glutamat –piruvat transaminaza).
TGP și TGP sunt markeri de citoliză hepatică. Cuantificarea lor este ut lizată în
diagnosticul și monitorizarea afectiunilor hepatice. TGP este mai specifică pentru diagnostic ul
afectiunilor hepatice decat TGO.
Diagnosticul diferenț ial al leziunii hepatice se face cu ajutorul raportul TGO/TGP
(coeficientul De Ritis), cu valoare normală de 1 -1,9.
Raport TGO/TGP < 1, apare în hepatitele virale.
Raport TGO/TGP > 2, cu TGP <300 U/ l indică hepatită alcoolică . 52%48%Barbati Femei

43
Raport TGO/TGP > 3, la pacienți cu ciroză hepatică sau cu hipertensiune portală indică
ciroza biliar ă prima ră.

Figura 8. Distribuția cazurilor de infecție cu virusul hepatitei de tip B î n funcție de diagnostic .

Valori anormale de ALT/AST de > 9000 U/l în cazul sindromului alcool -acetaminofen fac
distincția între hepatită alcoolică și virală (site medlife)70.
Din totalul de 65 de pacienți, doar 32 au avut valori înregistrate în baza de date, 19 bărbați și
13 femei. Tabel ul 6 și 7 prezint ă analiza valorilor care dep ășesc intervalul de acceptabilitate:
– TGO – 3 bărbați și 2 femei, reprezentând 15.8% și respectiv 15.4%
– TGP – 7 bărbați și 3 femei, reprezentând 36.8% și respectiv 23.1%
Pentru pacienți i cu valori patologice , a fost calculat raportul TGO/TGP. Marea majotitate a
valorilor au fost < 1, ceea ce conform coeficientului De Ritis sugereaz ă că pacienți i sufe ră de
hepatită virală .
Transaminazele, TGO și TGP, nu reflect ă întotdeauna severitatea afect ării ficatului, și a bolii
în general ( în ciroza hepatic ă ele pot fi normale).

Alte anemii
1,5%AVC
3,1% Gravida
1,5%
Hepatita cronica
15,4%
HTA
3,1%
Tulburari de
metabolism
1,5%
Diagnostic
neprecizat
(testare la cererea
pacientului)
73,8%

44

Tabel 10. Valorile transaminazelor serice
ID SEX TGO (U/L) TGP (U/L) Raport TGO/TGP
1 B 23 44 0.52
2 B 22 21 1,04
12 B 20 50 0.40
19 B 28 20 1,4
20 B 91 209 0.43
29 B 27 13 2,07
32 B 18 17 1,05
36 B 25 28 0,89
39 B 100 136 0.74
40 B 25 43 0.58
41 B 32 52 0.61
44 B 62 35 1.77
45 B 26 20 1,3
46 B 20 29 0,68
51 B 20 29 0,68
53 B 19 22 0,86
56 B 30 65 0.46
57 B 27 38 0,71
62 B 23 18 1,27
3 F 24 26 0,92
11 F 24 54 0.42
15 F 20 13 1,53
16 F 29 30 0,96
21 F 68 87 0.78
23 F 19 20 0,95
33 F 20 13 1,53
35 F 20 19 1,05
38 F 17 22 0,77
52 F 19 16 1,18
58 F 27 24 1,12
60 F 15 17 0,88
65 F 67 78 0.86

45

Figura 9. Distribuția valorilor transaminazelor serice .

Tabel 11. Distribuția procentuală a valorilor transaminazelor serice.
Total pacienți Valori patologice Valori normale Procent
TGO TGP TGO TGP TGO TGP
Bărbați 19 3 7 16 12 15,8 % 36,8 %
Femei 13 2 3 11 10 15,4 % 23,1 %

Pentru 9 d intre cei 65 de pacienți a fost determinat ă viteza de sedimentare a hematiilor,
VSH. În toate cazurile , valorile s -au încadrat în intervalul de acceptabilitate pentru grupele de
vârstă și sex corespunzatoare.
Tabelul 12 și figurile 10, 11 și 12 prezint ă rezult atele obținute la te starea
hemoleucogramei complete (HLG). Au fost analiza ți 4 parameti ai liniei eritrocitare, numărul
total de leucocite și numărul total de trombocite.
Din cele 65 de cazuri luate în studiu , doar 27 au avut valori pentru HLG, 15 bărbați și 12
femei. Din cei 27 de pacienți testați, doar 4 (15%) au avut parametri modifica ți. 85% din cei
testați au avut valori ale hemoleucogramei în limitele de acceptabilitate. 0102030405060708090100110120130140150160170180190200210220
BBBBBBBBBBBBBBBBBBBFFFFFFFFFFFFF
1212192029323639404144454651535657623111516212333353852586065TGO
TGP

46
Din analiza tabelului 8 a reie șit ca pacienții identifica ți cu ID -urile 11, 21, 39 și 62 au avut
modific ări ale hemoleucogramei.
Rezultatele HLG sugestive sau care indică severitatea bolii includ următoarele:
– Anemia – hemoglobina scăzută poate fi legată de sângerare din varice sau din alte surse.
– Trombocitopenie – Un număr de trombocite sub 150000 /mcl este extrem de sugestiv de
hipertensiune portală semnificativă / splenomegalie.
-Trombocitoză (creștere normală/rapidă a numărului de trombocite la pacienții cu antecedente de
trombocitopenie) (Rodgers G., 2004)71.

Tabel 12. Valorile hemoleucogramei complete
ID SEX WBC RBC Hb HCT VEM PLT
1 B 7,49 4,62 13,5 41,1 89,1 312
2 B 6,12 5,03 15,7 47,6 94,6 242
19 B 3,98 4,51 14,9 45,0 99,8 193
29 B 6,46 5,34 15,9 49,3 92,4 307
32 B 6,95 4,64 14,0 43,9 94,6 308
36 B 10,91 4,99 15,7 49,0 98,2 299
39 B 5,22 4,74 16,0 50,0 105,5 154
40 B 6,78 4,86 14,8 45,2 92,9 262
44 B 6,40 5,06 14,7 44,8 88,7 285
45 B 7,46 4,66 14,4 42,8 91,8 221
46 B 4,76 5,11 14,7 43,5 85,1 174
53 B 6,83 4,91 14,0 43,6 88,7 229
56 B 6,87 5,25 16,0 49,0 93,3 267
57 B 7,08 5,13 15,7 47,7 93,1 252
62 B 11,88 3,66 13,2 38,9 106,2 398
3 F 4,34 4,55 14,0 43,3 95,3 213
11 F 6,60 4,80 15,1 47,4 89,7 155
15 F 7,10 4,01 12,2 39,2 97,6 197
16 F 5,24 4,90 14,8 46,1 94,2 205
21 F 6,95 4,70 15,0 47,2 100,4 191
23 F 6,33 5,35 16,8 51,8 96,8 259
33 F 5,11 4,84 14,6 46,6 96,2 202
35 F 4,92 4,43 13,6 43,5 98,0 226
52 F 6,42 4,63 12,7 38,7 83,6 271
58 F 7,28 4,46 13,3 39,6 88,8 263
60 F 4,99 4,36 12,6 37,1 85,1 195
65 F 7,33 5,63 16,7 49,8 88,4 232

47

Figura 10. Distribuția rezultatelor hemoleucogramei, linia eritrocitară

Valorile eritrocitelor la pacienții analizați au variat între 3,66 și 5,63 x 106/ uL. Nu toate
valorile s -au încadrat în limitele normale (3,80 -5,80 x 106/ uL). Scăderea valorii eritrocitelor se
întâlnește în anemie (ceea ce în cazul actual poate reprezenta o hemoragie ocultă), în enzimopatii
(deficit de glucozo -6 fosfat), sau în boli cronice. Creșterea numărului de eritrocite indică o
posibilă fibroză pulm onară, boli cardiace congenitale, deshidratare, etc. Hemoglobina a variat
între 12,2 și 16,0 g/dL. Toate valorile au fost în limite normale (12,0 -16,0 g/dL). O scădere a
hemoglobinei indică o anemie care poate fi datorată unor hemoragii oculte. Valorile
hematocritului s -au încadrat între 38,7 și 50 %. Toate valorile s -au încadrat în limitele normale
ale laboratorului (36 -47% la femei și 42 -52% la bărbați). O valoare crescută a hematocritului se
poate întâlni în deshidratare și arsuri, iar scăderea valori i hematocritului este asociată cu anemia.
Volumul eritrocitar mediu (VEM) a fost între 83,6 și 106,2 fL, față de 80-100fL. Creșterea valorii
volumului eritrocitar mediu este asociată cu un număr mai redus de eritrocite (de exemplu,
VEM=106,2 și RBC=3,66). A cest lucru indică o modificare a eritrocitelor (sunt macrocite).
Altfel spus, eritrocitele puține își cresc volumul pentru a acumula suficientă hemoglobină și astfel
să împiedice instalarea anemiei. (site analimed)72 0.0010.0020.0030.0040.0050.0060.0070.0080.0090.00100.00110.00120.00
BBBBBBBBBBBBBBBFFFFFFFFFFFF
121929323639404445465356576231115162123333552586065RBC
Hb
HCT
VEM

48

Figura 11. Distribuția rezultatelor hemoleucogramei , linia leucocitar ă

Limitele normale ale leucocitelor la nivelul laboratorului variază între 4,00 și
10,00×103/uL. La pacienții testați, valorile leucocitelor s -au încadrat între 3,98 și 11,88 x103/uL.
Scăderea numărului de leucocite est e asociată cu infecții grave (septicemie), hepatită, tratament
cu citostatice. Un număr crescut de leucocite se întâlnește în leucemie, boli inflamatorii acute,
infecții bacteriene. Acest lucru sugerează că pacientul cu o valoare de 3,98 x103/uL probabil a
suferit un tratament cu citostatice, iar pacienții cu valori peste 10 x103/uL probabil prezintă și alte
afecțiuni (infarct, leucemie, atacuri de gută, traumatisme). (site analimed)72

Figura 12. Distribuția rezultatelor hemoleucogramei , linia tromboci tară.

Limitele normale ale trombocitelor (PLT) la nivelul laboratorului sunt: 150-450 x103/uL.
La pacienții testați s -au înregistrat valori între 154 și 398 x103/uL. Toate valorile au fost în limite 0.002.004.006.008.0010.0012.0014.00
BBBBBBBBBBBBBBBFFFFFFFFFFFF
121929323639404445465356576231115162123333552586065WBC
WBC
0100200300400500
BBBBBBBBBBBBBBBFFFFFFFFFFFF
121929323639404445465356576231115162123333552586065PLT
PLT

49
normale. O posibilă creștere a numărului de trombocite apare în boli inflamatorii, boli reumatice
sau post -operator, iar trombocitopenia poate fi asociată cu splenomegalie ( se instalează odată cu
ciroza hepatică) sau cu hipertensiune portală semnificativă. (site analimed)72

În tabelul 13 și figura 13 sunt prezentate rezultatele obținute la testarea electroforezei
proteinelor serice pentru 19 pacienți . Pacienți i cu ID 21, 40 și 39 au modificari ale frac ției
gamaglobulinelor ceea ce poate sugera o afec țiune hepatic ă.
Dacă se împarte valoarea albuminelo r la valoarea globulinelor (raportul albumine/
globuline – A/G), se obține un raport care, la oamenii sănătoși, este de 1,2 -1,5 g. Creșterea
raportului A/G nu are importanță prea mare, dar scăderea acestui raport sub cifra 1 arată că este
vorba fie de boli care scad sinteza de albumină sanguină, fie de boli care cresc sinteza de
globuline. Creșterea reală a globulinelor serice se întâlnește într -o serie de boli microbiene acute
și cronice, în bolile virotice și parazitare, în bolile de ficat și de rinichi, în bolile tumorale, în
reumatism, boli de sânge, după vaccinări. În unele boli, pot să crească numai anumite fracțiuni
ale globulinelor, așa cum se întâmplă în hepatita cronică, când cresc mult gamma globulinele și
imunoglobulina A (Ig A) (site analimed)72.

Tabel 13. Rezultatele electroforezei proteinelor serice.
ID Sex Albumina Alfa 1 Alfa 2 Beta Gama A/G
1 B 52,3 3,9 18,8 11,8 13,2 1,1
19 B 62,1 2,3 11,9 11,6 12,1 1,64
32 B 61,5 2,0 12,0 12,0 12,5 1,6
36 B 62,6 2,7 11,8 9,8 13,1 1,67
39 B 50,7 2,4 9,3 11,5 26,1 1,03
40 B 57,8 2,1 9,0 11,4 19,7 1,37
44 B 62,1 2,1 11,6 12,6 11,6 1,62
46 B 60,1 2,5 10,6 10,7 16,1 1,51
53 B 58,6 2,6 13,6 10,7 14,5 1,42
57 B 61,6 1,8 10,5 10,8 15,3 1,6
3 F 63,0 1,6 10,7 12,4 12,3 1,7
11 F 60,3 2,4 14,1 12,8 10,4 1,52
16 F 67,5 1,8 10,4 10,3 10,0 2,08
21 F 51,1 3,4 12,1 14,1 19,3 1,04
23 F 63,1 1,6 10,6 10,1 14,6 1,71
33 F 59,3 2,0 11,6 11,5 15,6 1,46

50
38 F 58,7 2,7 10,9 13,2 14,5 1,42
60 F 56,8 2,6 11,0 11,2 18,4 1,31
65 F 53,4 2,0 13,6 14,3 16,7 1,15

Figura 13. Rezultatele electroforezei proteinelor serice.

În tabelul 14 sunt prezentate rezultatele pentru 8 parametri de biochimie la 24 de pacienți
dintre pacienții depistați cu antigen de hepatită de tip B pozitiv. Probele au fost testate pentru
deter minarea următorilor parametri: glucoză (GLU), colesterol total (COL T), trigliceride (TRY),
creatinină (CREA), bilirubină totală (BIL T), fosfatază alcalină (FALC), gama –
glutamiltranspeptidaza (GGT) și uree. Am testat acești parametri, deoarece: cele mai i mportante
rezerve de glicogen se află la nivelul ficatului, colesterolul este produs la nivel hepatic, fosfataza
alcalină poate avea rol de marker tumoral la nivel hepatic sau osos, o valoare crescută gama –
glutamiltranspeptidazei indică o hepatită cronică sau o metastază hepatică, bilirubina totală este
dozată pentru a evalua funcțiile ficatului , o valoare crescută a trigliceridelor marchează o
afecțiune hepatică . În cazul unei afectări puternice a ficatului, apar modificări și la nivel renal (la
pacienții cu ciroză hepatică se instalează și insuficiența renală, datorată probabil tratamentelor 0.010.020.030.040.050.060.070.080.0
B B B B B B B B B B F F F F F F F F F
119 32 36 39 40 44 46 53 57 311 16 21 23 33 38 60 65ALB
Alfa 1
Alfa 2
Beta
Gama

51
agresive cu diuretice, medicație nefrotoxică, hemoragii oculte – cu vaso constricție la nivelul
rinichilor). (site romedic)73 Aceste modificări pot fi determinate prin dozarea a doi parametri
biochimici : ureea și creatinina. Valori ridicate ale acestor parametrii indică o afecțiune renală.
O hipoglicemie indică o afectare hepat ică prin epuizarea rezervelor de glicogen de la
nivelul ficatului. Un nivel scăzut al colesterolului poate indica prezența unui icter obstructiv.
Creatinina și ureea nu sunt modificate semnificativ ceea ce sugerează faptul nu au aparut
complicații renale g rave. Valori crescute ale fosfatazei alcaline și bilirubinei totale indică
instalarea unui sindrom de retenție biliară. Un nivel crescut al GGT poate indica prezența unui
sindrom de hepatocitoliză. Valori crescute ale GGT la pacienții cu ID 1, 19, 39, 46, 53, 38, 65 pot
indica o posibilă lezare a membranei celulare a hepatocitelor.
Rezultatele indică modificări în special la nivelul fosfatazei alcaline și a bilirubinii totale.
O creștere a fosfatazei alcaline se poate identifica cu o ciroză hepatică sau car cinom hepatic
primar.
Valori ridicate ale bilirubinii se înregistrează în obstrucție biliară sau hepatită virală.
Bilirubina în concentrație foarte mare este cauza instalării icterului (colorarea tegumentelor). Se
poate afirma că acești pacienți pot evol ua spre cronicizarea infecției cu virus hepatitic de tip B .

Tabel 14 . Rezultate pentru 8 parametri de biochimie seric ă
ID SEX GLU COL T TRY CREA GGT UREE FALC BILT
1 B 145 113 1,08 57 40 105 1,05
13 B 175 129 70 0,86
19 B 97 250 79 31
32 B 118 148 121 1,1 25 29 89
36 B 179
39 B 87 182 80 1,02 33
40 B 98 168 1,01 25
44 B 92 226 278 1,13 29 140 1,03
46 B 91 144 37 0,99 30
53 B 0,91 37
56 B 1,04 24 22
57 B 97 192 53 19 1,20
3 F 85 283 68 1,14
11 F 145 150 67 0,93 30 45 220 1,78
16 F 84 205 55
21 F 222 104 1,11 38 225 1,89

52
22 F 103
23 F 105 138 118 0,92 46
33 F 110 218 72 0,91 24 29 85 1,12
38 F 98 299 35
52 F 97 0,79
58 F 97 0,80 14 1,24
60 F 95 192 82 0,87 25 8
65 F 359 230 187 0,85 148 26 150 1,20

Din cei 65 de pacienți, 15 au avut testare suplimentară pentru virusul hepatitei de tip C.
Toate rezultatele au fost negative. Același rezultat a existat și pentru testarea HIV.

Tabelul 11 prezint ă 32 de pacienți , din totalul de 65, care au avut test ări suplimentare
specifice diagnosticului și monitorizarii infecție i cu virusul hepatitei de tip B (au fost testați
markeri imunologici). Determinarea altor markeri imunologici a fost necesară pentru a urmări
evoluția bolii (cât de intensă este replicarea virusului, sau dacă replicarea există), tipul de infecție
(acută sau cronică), coinfecția cu virus hepatitic D (prezența coinfecției indică o creștere a
riscului de instalare a cirozei hepatice). În cele mai multe cazuri, pacienții pentru care s -au
efectuat testări suplimentare ale markerilor imunologici specifici pentru hepatita B au prezentat
și mod ificări ale markerilor serologici (valori crescute ale transaminazelor, ale fosfatazei alcaline
sau ale bilirubinii totale). La 9 pacienți a fost testat nivelul de anticorpi anti HBs. Rezultatele
negative indică o cronicizare a bolii, pacienții sunt purtatori de antigen HBs și nu a aparut
seroconversia. Pentru 9 pacienți, probele au fost testate și pentru depistarea anticorpilor ant i
virusul hepatitei de tip D (anti HDV). 2 probe au fost pozitive ceea ce indică o suprainfecție cu
virusul hepatitei D, complicație gravă a bolii, complicație care poate evolua către ciroză hepatică.
La 11 pacien ți s-a efectuat testarea pentru antigenul H Be. 8 pacienți au avut un rezultat pozitiv,
ceea ce indică o replicare activă a virusului. Acest lucru este demonstrat și de o valoare ridicată a
încărcăturii virale.
Cea mai eficientă metodă de determinare a infecției cu virusul hepatitic de tip B este
determinarea viremiei prin tehnica Real Time PCR. Din cei 32 de pacienți care au solicitat testări
suplimentare, 15 pacienți și -au efectuat și viremia. Dintre aceștia, doar la un pacient încărcătura
virală a fost nedetectabilă, semn că s -a produs seroconvers ia și pacientul s -a vindecat. Există și
cazuri în care viremia este mai mare de 104 (10512 UI/ml, 3332529 UI/ml sau 585989 UI/ml) , ceea

53
ce indică o puternică replicare virală. Acest lucru poate însemna și o posibilă evoluție către
cronicizare.

Tabel 15. Tes tări specifice diagnosticului și monitorizării infecției cu virusul hepatitei B
ID SEX Anti HBs Anti HDV HBc IgM AgHBe HBV
Încărcătură virală
5 F NEGATIV 109
6 B DETECTAT < 10
7 F NEGATIV
9 B POZITIV 1021
10 F POZITIV 3098
12 B NEGATIV
15 F NEGATIV 160
16 F NEGATIV
17 F NEGATIV
18 F NEGATIV
24 F NEGATIV
29 B NEGATIV
30 B POZITIV 10512
31 F 205
32 B NEGATIV
39 B POZITIV
40 B NEGATIV NEGATIV NEGATIV 131
42 B POZITIV 585989
43 B DETECTAT <10
46 B NEGATIV NEGATIV NEGATIV POZITIV
47 F 33
48 B POZITIV 3332529
49 B POZITIV
50 B NEGATIV NEDETECTAT
53 B NEGATIV
55 B 1537
56 B NEGATIV POZITIV
63 B NEGATIV POZITIV
64 F 1908

54
Tabel 16 . Rezultatele analizelor pentru 4 cazuri la care au apărut modificări patologice specifice
infecției cu virusul hepatitei B.
ID 11 21 39 62
Varsta 64 66 68 52
SEX F F B B
Diagnostic Hepatită cronică Hepatită cronică HTA Neprecizat
TGO 24 68 100 23
TGP 54 87 136 18
WBC 6,60 6,95 5,22 11,88
RBC 4,80 4,70 4,74 3,66
Hb 15,1 15,0 16,1 13,2
HCT 47,4 47,2 50,0 38,9
VEM 89,7 100,4 105,5 106,2
PLT 155 191 154 398
Glucoza 145
87 95
Colesterol 150 222 182 165
Trigliceride 67 104 80
Creatinina 0,93 1,11 1,02
Uree 45 38
15
GGT 30
63
Fosfatază alcalină 220 225 300 78
Bilirubină totală 1,78 1,89 2,50 1,02
Albumina 60,3 51,1 50,7
Alfa 1 2,4 3,4 2,4
Alfa 2 14,1 12,1 9,3
Beta 12,8 14,1 11,5
Gama 10,4 19,3 26,1
A/G 1,52 1,04 1,03
Anti HDV
POZITIV

Pacienta cu ID 11 prezintă modificări la nivelul transaminazelor (TGP este cu 17 de
unități peste limită), dar gama -glutamiltranspeptidaza este în limite normale. O valoare normală a
creatininei și o valoare la limita de sus a ureei indică o posibilă afectare renală. Afectarea
hepatică este evidențiată de valorile ridicate ale fosfatazei alcaline și ale bilirubinii totale. Un
nivel ușor crescut al GGT (30 față de 28 – limita superioară a laboratorului), poate indica o
afectare a membranei celulare a hepatocitelor. La nivelul electoforezei proteinelor, se observă o
valoare mai scăzută a fracției alfa -1. Aceste valori ș i absența coinfecției cu virus hepatitic D pot

55
indica o infecție acută. Totuși, absența anticorpilor anti -HBs pot evidenția instalarea unei infecții
cronice.
Pacienta cu ID 21 prezintă modificări la nivelul ambelor transaminaze cu mult peste
limită (50 de unități la TGP și 37 de unități la TGO). Fosfataza alcalină și bilirubina totală indică
afectare hepatică. Apare hipoalbuminemie, ce poate indica deasemenea, o afecțiune hepatică.
Nivelul gamaglobulinelor este aproape de limita superioară. Pacientul nu pr ezintă coinfecție cu
virusul hepatitic D. Din înregistrările anterioare, pacienta nu a dezvoltat anticorpi anti -HBs, ceea
ce indică evoluția către o infecție cronică.
Pacientul cu ID 39 prezintă modificări la nivelul transaminazelor (TGO =100, TGP=136),
ceea ce poate indica fie o infecție acută cu virus hepatitic de tip B . Totuși, o valoare crescută a
analizelor caracteristice ficatului (fosfataza alcalină, bilirubina totală și GGT), indică un sindrom
de retenție biliară și o posibilă ischemie. Nivelul glu cozei este apropiat de limita inferioară, ceea
ce poate indica o posibilă epuizare a rezervelor de glicogen hepatic. Apar modificări și la nivelul
electroforezei proteinelor serice: hipoalbuminemie și valori peste limita superioară a
gama -globu linelor. Toate aceste valori, împreună cu absența anticorpilor anti -HBs și o coinfecție
cu virusul hepatitic D indică o posibilă evoluție către ciroză hepatică.
Pacientul cu ID 62 prezintă valori normale ale transaminazelor, fosfatazei alcaline,
bilirubin ii totale. Nivelul normal al colesterolului și al glicemiei nu indică o afectare hepatică
gravă. Pacientul nu a solicitat testarea cantitativă a anticorpilor anti -HBs. Acesta prezintă doar
antigen HBs. Valorile normale ale markerilor biochimici indică o in fecție acută.

56
Concluzii
➢ Virusul hepatitic de tip B face parte din familia Hepadnaviridae și este alcătuit din
nucleocapsidă și un înveliș extern format din glicoproteine. Este un ADN -virus care
afectează în principal hepatocitele ;
➢ Transmiterea virusului este ușoară și rapidă ; persoanele neinfectate și nevaccinate care
intră în contact cu materiale biologice provenite de la persoane infectate pot dezvolta o
infecție acută cu virus hepatitic de tip B ;
➢ De cele mai multe ori hepatita B este asimptomatică sau prezintă simptome care pot fi
puse pe seama oboselii și a stresului. Rareori apar simptome caracteristice (urină închisă
la culoare, decolorarea fec alelor, colorarea tegumentelor);
➢ Diagnosticarea poate fi : epidemiologică (se realizează o anchetă epidemiologică), de
laborator (se determină cantitativ o serie de markeri biochimici și hematologici),
imunologică (se determină calitativ sau cantitativ antigenele și anticorpii specifici
virusului hepatitic de tip B), moleculară (prin determinarea gradului de încărcătură virală).
➢ O infecție cu virusul hepatitic de tip B poate produce complicații atât la nivel hepatic
(ciroză, necroză, ischemie), cât și la nivel renal, digestiv, neurologic, cardio -vascular,
endocrin .
➢ O complicație gravă este coinfecția cu virusul hepatitic D. Diagnosticarea cu ambele
tipuri de hepatită cresc șansele către evoluția spre ciroza hepatică.
➢ Prognosticul este unul favorabil : aproximativ 95% dintre pacienți dezvoltă anticorpi și se
vindecă de boală.
➢ Măsurile de prevenție sunt reprezentate de respectarea regulilor de igienă, evitarea
contactului cu materiale biologice provenite de la persoane infectate și vaccinarea
împotriva hepatitei B.
În urma analizării datelor am remarcat:
➢ nu există o di ferență majoră între bărbați și femei ; riscul de infectare este aproximativ
egal (pe o perioadă de 14 luni, din 620 de probe testate s -au înregistrat 65 de cazuri
pozitive, dintre care 52% au fost bărbați și 48% au fost femei) ;

57
➢ în ceea ce privește grupele de vârstă, cele mai multe cazuri au fost înregistrate la
persoanele între 31 și 40 de ani (25 %) și cele cu vârste cuprinse între 51 și 60 de ani
(28%) ;
➢ indiferent de tipul de infecție (acută sau cronică), primele modificări biochimice se
înregistrează la nivelul transaminazelor ;
➢ la pacienții cu infecție acută se poate înregistra o scădere a numărului de trombocite ;
➢ infecția cronică este caracterizată de modificarea fracției gama la nivelul electroforezei
proteinelor serice;
➢ pe lângă modificarea transamina zelor, în infecția acută se înregistrează modificări ale
fosfatazei alcaline, iar pe măsură ce infecția avansează, crește valoarea bilirubinei totale.
➢ principalii markeri serologici testați pentru determinarea tipului de infecție și gradul de
afectare al o rganismului sunt : AgHBs, AgHBe, încărcătura virală ;
➢ în lotul de pacienți ales pentru analiză, doar doi pacienți prezintă coinfecție cu hepatită D;

58
Bibliografie

1. Lurman A. – Eine icterus epidemic, 1885, pag 20 -23.
2. Alter HJ, Blumberg BS – Further studies on a ”new” human isoprecipitin system
(Australia antigen), 1966, pag 297 -309.
3. Dane DS, Cameron CH, Briggs M – Virus -like particles in serum of patients with
Australia -antigen -associated hepatitis, 1970, pag 695 -698.
4. Galibert F, Mandart E , Fitoussi F, Tiollais P, Charnay P – Nucleotide sequence of the
hepatitis B virus genome (subtype ayw) cloned in E.coli , 1979, pag 646 -650.
5. http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs204/en/ (site mediacenter).
6. https://www.medicinenet.com/hepatitis_b/article.htm (site medicinenet).
7. http://adevarul.ro/sanatate/medicina/de -romania -campioana -hepatitele -b-ci-aflam –
adevarul -live-ora-1500 -1_58985b0e5ab6550cb8302dc3/index.html (site adevarul).
8. Hundie GB, Stalin Raj V, Gebre Michael D, Pas SD, Koopmans MP, Osterhaus AD,
Smits SL, Haagmans BL – A novel hepatitis B virus subgenotype D10 circulating in
Ethiopia, 2016, pag 235 -239.
9. Kramvis A, Kew M, François G – Hepatitis B virus gen otypes, 2005, pag 2409 -2423.
10. Howard CR – The biology of hepdnaviruses, 1986, pag 1215 -1235.
11. https://emedicine.medscape.com/article/177632 -overview (site emedicine).
12. https://www.scribd.com/document/88610069/Hepatita -B-Virala (site scribd -document
88610069).
13. Benhenda S, Ducrox A, Riviere L, Sobhian B, Ward MD, Dion S, Hantz O, Protzer U,
Michel ML, Benkirane M, Semmes OJ, Buendia MA, Neuveut C –Methyltransferaze
PRMT1 is a binding partner of HBx and a negative regulator of hepatitis B virus
transcpription, 2013, pag 4360 -4371.
14. https://en.wikipedia.org/wiki/Hepatitis_B_virus#/media/File:HBV.png (site wikipedia)
15. Laborator Synevo – referin țele specifice tehnologiei de lucru utilizate, 2010.
16. Wallach J –Afecțiuni hepatobiliare și pancreatice. În interpretarea testelor de diagnos tic,
Editura Științelor Medicale, România, ed. 7, 2001, pag 310 -330.

59
17. Lynn Bry – Prenatal Screening and Diagnosis of Congenital Infections, Editura Humana
Press, USA, 2004, pag 255.
18. www.labcorp.com Laboratory Corporation of America. Directory of Services and
Interpretive Guide. Hepatitis B Antigen. 2010.
19. Higgs MR, Chouteau P, Lerat H – Liver let die: oxidative DNA damage and hepatotropic
viruses, 2014, pag 991 -1004.
20. Yu Y, Cui Y, Niedemhofer LJ, W ang Y – Occurrence, Biological Consequences and
Human Health Relevance of Oxidative Stress -Induced DNA Damage, 2016, 2008 -2039.
21. Nishida N, Kudo M –Oxidative stress and epigenetic instability in human
hepatocarcinogenesis, 2013, 447 -453.
22. Halpem M și colab . –Viral nucleic acid synthesis and antigen accumulation in pancreas
and kidneys of Pekin Ducks infected with duck hepatitis B virus , 1983, 4865 -4869.
23. Zhang Z, Zehnder B, Damrau C, Urban S – Visualisation of hepatitis B virus entry –
novel tools and appro aches to directly follow virus entry into hepatocytes, 2016, 1915 –
1926.
24. Watashi K, Wakita T – Hepatitis B Virus and Hepatitis D Virus Entry, 2015, 1562 -1568
25. Beck J, Nassal M – Hepatitis B virus replication, 2007, 48 -64.
26. Bruss V – Hepatitis B virus morp hogenesis, 2007, 65 -73.
27. https://www.slideshare.net/MarioMondelli/viral -hepatitis -2013 (site slideshare).
28. https://www.scribd.com/document/93769421/Hepatita -B-Virala (site scribd – document
93769421).
29. https://newsmed.ro/hepatita -cronica -cu-virus -b-diagnostic -si-tratament/ (site newsmed) .
30. https://www.medicinenet.com/hepatitis_b/article.htm#what_are_the_symptoms_of_chron
ic_hepatitis_b (site medicinenet).
31. Terraul N, Roche B, Samuel D – Management of the hepatitis B virus in the liver
transplantation setting: a European and an American perspective, 2005, 716 -732.
32. El-Serag HB – Hepatocellular carcinoma, 2011, 1118 -1127.
33. Gan SI, Devlin SM, Scott -Douglas NW, Burak KW – Lamivudine for the treatment of
membranous glomerulopathy secondary to chronic hepatitis B infection , 2005, 625–629.
34. http://www.who.int/med iacentre/factsheets/fs204/en/ (site mediacentre).
35. http://medfam.ro/books/infectioase/hvb.htm (site medfarm) .

60
36. http://www.academia.edu/35206844/LP_8_Determinarea_activit%C4%83%C5%A3ii_pe
ptidice._Reac%C5%A3ia_Timol_metoda_Mac_Langan_%C5%9Fi_reac%C5%A3ia_cu_
sulfat_de_zinc_testul_Kunkel_2_ore (site academia.edu).
37. www.labcorp.com Laboratory Corporation of America. Directory of Services and
Interpretive Guide. Protein Electrophoresis, Serum, 2010.
38. Lothar Thomas – Plasma proteins. Albumin. In Clinical Laboratory Diagnostics -Use and
Assessment of Clinical Laboratory Results , 1998, 6 52-653.
39. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate, 2010.
40. www.labcorp.com Laboratory Corporation of America.Directory of Services and
Interpretive Guide. Alpha1 -Antitrypsin, 2003.
41. Norbert Tietz – General Clinical Tests. In Clinical Guide to Laboratory Tests , Editura
W.B.SAUNDERS, USA, ediția 3, 1995, 524 -526.
42. McKusick -Nathans, Johns Hopkins. „Alpha -2-Macroglobulin”. Ref Type: Internet
Communication.
43. Dati F, Metzmann E – Acute Phase Proteins . In Proteins Laboratory Testing and Clinical
Use, Editura Media Print Taunusdruck GmbH, Frankfurt, 2005, 55 -56.
44. Andrews N – Iron Deficiency and Related Disorders. In Wintrobe’s Clinical Hematology.
Editura Lippincott, Williams & Wilkins, USA, Editia 11 , 2004, 980 -1004.
45. https ://bioclinica.ro/analize/imunologie/complement -c3 (site bioclinica)
46. https://bioclinica.ro/analize/imunologie/complement -c4 (site bioclinica)
47. Dobreanu M. – Metabolismul proteinelor. În Biochimie clinică. Implicații practice.
Editura University Press, Rom ânia, Ed. 2006, 133 -150.
48. www.l abcorp.com Immunoglobulin E, Total. 2010.
49. https://www.synevo.ro/ig -a/
50. https://www.synevo.ro/ig -d-imunoglobulina -d/
51. https://www.synevo.ro/ig -m/
52. Wallach J. – Analizele de sange. În Interpretarea testelor de diagno stic. Editura Științelor
Medicale, România, ediția 7, 2001, 51 -62.
53. www.labcorp.com AST, 2010.
54. Lynch R, Melloy S. – Medical Laboratory Technology and Clinical Pathology , 1999,
310-311.

61
55. Eugene Braunwald, Anthony S. Fauci, Dennis L. Kasper et al. – Harrison’s Principles of
Internal Medicine , Editura Teora, 2 Ed., 2003, 1620 -1625.
56. Lothar Thomas – Enzymes. In Clinical Laboratory Diagnostics -Use and Assessment of
Clinical Laboratory Results , Editura TH -Books Verlagsgesellschaft mbH, Germany, 1
Ed., 1998, 80 -85.
57. Atanasiu V, Mohora M – Compuși azotați neproteici. În Biochimie Medicală, Editura
Niculescu, 2004, 237.
58. Fischbach F. – Effects of the Drugs on Laboratory Tests. in A Manual of Labor atory and
Diagnostic Tests , Editura Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1227 -1229.
59. McPetersen RA, Pincus MR. – Biochemical Markers of Bone Metabolism. Clinical
Enzymology. In Henry 's Cinical Diagnosis and Management by Laboratoy Methods,
Editu ra Sauders Elsevier, Edi ția 2007, 181, 255 -257.
60. www.labcorp.com Bone -specific Alkaline Phosphatase, Serum, 2010.
61. https://www.synevo.ro/fibromax/
62. http://www.bio.unibuc.ro/pdf/licenta_2014/biochimie/Tehnici_BM.pdf
63. https://www.synevo.ro/adn -viral-hepatita -b/
64. Zube ri Bader Faiyaz – Hepatitis D: A Review , 2007, Vol.1(1):36 -40.
65. Wedemeyer Heiner. – Hepatitis D – Diagnostic Procedures and Therapy.
www.hepatology.com.
66. https://www.synevo.ro/arn -viral-hepatita -d-cantitativ/ (site synevo)
67. SURASE B -96 (TMB) –Instruction fos Use, Doc. No.W7.31UBI , Issue Date:
2008/11/27, pag 1 -3.
68. HbsAg One version ULTRA –Doc. INS SAG1ULTRA.CE/Eng, Rev. 4, Date : 2015/06,
pag. 2 -6.
69. Artron – Hepatitis B Surface Antigen Test , Doc. No A -02-01-222P.
70. https://www.medlife.ro/tgp (site medlife)
71. Rodgers G. – Diagnostic Approach of the Bleeding Disorders. In Wintrobe’s Clinical
Hematology, 2004, 1511 -1526.
72. http://www.analimed.ro/analize -medicale/electroforeza/electroforeza -proteinelor -serice/
(site analimed).
73. http://www.romedic.ro/sindromul -hepato -renal (site romedic)

62
Lista tabelelor

Tabel 1 Determinări serologice utile în urmărirea evoluției infecției cu virusul hepatitic de
tip B 15
Tabel 2 Determinări serologice utile în diagnosticul infecțiilor cu virusul hepatitei B 25
Tabel 3 Tipurile de infecție cu virus hepatitic D (VHD) 29
Tabel 4 Tratametul hepatitei B 30
Tabel 5 Distribuția lunară a cazurilor pozitive de hepatită virală tip B față de numărul total
de probe testate. 38
Tabel 6 Distribuția procentuală a cazurilor pozitive de hepatită virală de tip B față de
numărul total de probe testate 39
Tabel 7 Distribuția prezenței antigenului HBs pe grupe de vârstă. 40
Tabel 8 Distribuția cazurilor de hepatită virală de tip B pe sexe. 41
Tabel 9 Distribuția cazurilor de infecție cu virusul hepatitei de tip B în funcție de diagnostic. 42
Tabel 10 Valorile transaminazelor serice 44
Tabel 11 Distribuția procentuală a valorilor transaminazelor serice. 45
Tabel 12 Valorile hemoleucogramei complete 46
Tabel 13 Rezultatele electroforezei proteinelor serice. 49
Tabel 14 Rezultate pentru 8 parametri de biochimie serică 51
Tabel 15 Testari specifice diagnosticului și monitorizarii infecției cu virusul hepatitei B 53
Tabel 16 Rezultatele analizelor pentru 4 cazuri la care au apărut modificări patologice
specifice infecției cu virusul hepatitei B. 54

63
Lista figurilor

Figura 1 Structura virusului hepatitic de tip B 4
Figura 2 Ciclul de via ță al HBV 8
Figura 3 Profilul serologic al hepatitei B 26
Figura 4 Distribuț ia lun ară a cazurilor pozitive de hepatită virală de tip B față de numă rul total
de probe testate. 39
Figura 5 Distribuția procentuală a cazurilor pozitive de hepatită virală de tip B față de numărul
total de probe testate . 40
Figura 6 Distribuția prezen ței antigenului HBs pe grupe de vârstă. 41
Figura 7 Distribuția cazurilor de hepatită virală de tip B pe sexe, 52% bărbați și 48% femei 42
Figura 8 Distribuția cazurilor de infecție cu virusul hepatitei de tip B î n funcție de diagnostic . 43
Figura 9 Distribuția valorilor transaminazelor serice . 45
Figura 10 Distribuția rezultatelor hemoleucogramei, linia eritrocitară 47
Figura 11 Distribuția rezultatelor hemoleucogramei , linia leucocitar ă 48
Figura 12 Distribuția rezultatelor hemoleucogramei , linia trombocitar ă. 48
Figura 13 Rezultatele electroforezei proteinelor serice. 50