SPECIALIZAREA BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE [624083]

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE MEDICINĂ
SPECIALIZAREA BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE
DISCIPLINĂ REUMATOLOGIE

SPONDILITA ANCHILOZANT Ă-CARACTERISTICI
CLINICO -BIOLOGICE ȘI FUNCȚIONALE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, ABSOLVENT: [anonimizat].DR. ȘUȚA CRISTINA

CONSTANȚA
2018

CUPRIN S

LISTĂ DE ABREVIERI ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 4

PARTEA GENERALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 5
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 6
1. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI ………………………….. ………………………….. …….. 6
2. OBIECTIVELE LUCRĂRII ………………………….. ………………………….. ………………. 6
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 7
1. ANATOMIA FUNCȚIONALĂ A COLOANEI VERTEBRALE ……………………. 7
2. BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE ………………………….. ……………… 22
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 29
1. DEFINIȚIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 29
2. ETIOPATOGENIE ………………………….. ………………………….. …………………………. 30
3. MODIFICĂRI ANATOMO -PATOLOGICE ………………………….. ………………….. 31
4. TABLOU CLINIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. 33
5. EXPLORĂRI PARACLINICE ………………………….. ………………………….. ………… 36
6. DIAGNOSTIC POZITIV ………………………….. ………………………….. ………………… 38
7. FORME CLINICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. 38
8. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL ………………………….. ………………………….. ……….. 39
9. TRATAMENT GENERAL ………………………….. ………………………….. ……………… 40
10. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC ………………………….. ………………………….. ………. 41

PARTEA SPECIALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 42
CAPITOLUL IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 43
1.MATERIAL ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 43
2.TEHNICI DE ELASTICIZARE A ȚESUTULUI CONJUNCTIV
PERIARTICULAR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 43

3.TESTE DE EVALUARE FUNCȚIONALĂ A PACIENȚILOR ……………………… 54
4.LOT DE PACIENȚI ………………………….. ………………………….. …………………………. 56
5. METODE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 62

CAPITOLUL V ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 64
EXEMPLE CAZURI CLINICE ………………………….. ………………………….. ………………… 64

CAPITOLULVI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 67
REZULTATE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 67

BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 70

LISTĂ DE ABREVIERI

AINS -antiinflamatoare nesteroidiene
BFT-balneofizio terapie
RMN -rezonanță magnetică nucleară
SA-spondilita anchilozant ă
DV-decubit ventral
DD-decubit dorsal
DL-decubit lateral

PARTEA GENERALĂ

6

CAPITOLUL I
1. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

În urma unui studiu amănunțit, incidența ridicată a spondilitei anchilozante a condus la
alegerea temei penru această lucrare, care urmărește evidențierea diferitelor aspecte și
procedee de tratament kinetic pentru recuperarea coloanei vertebrale.
Pacientul este considerat ca un tot unitar și nu ca un ansamblu de organe și membre, iar
kinetote rapeutul urmărește restabilirea acestor funcții pentru a se obține un organism dinamic
și eficient.Trebuie menționat că aceste afecțiuni ridică probleme atât medicilor,
balneofiziokinetoterapeutului, cât și pacienților și anturajului acestora.
Am ales acea stă temă în ideea de:
a) crearea unui program complex terapeutic pentru recuperarea funcțională.
b) stabilirea rolului terapiei specifice vârstei, a stadiului evolutiv cât și a sechelelor date de
afecțiune.
c) stabilirea rolului kinetoterapiei în programul terapeutic general și individual a fiecărui caz în
parte.

2. OBIECTIVELE LUCRĂRII

Scopul acestei lucrări este de a verifica ipotezele formulate și pe baza rezultatelor
obținute, de a contribui la îmbunătățirea în sensul reducerii timpului de recuperare și a
creșterii eficienței sale, a procesului de recuperare.
In această idee obiectivele sunt:
1 .Stabilirea ipotezelor lucrării, precum și modalitățile prin care vor fi cercetate.
2.Consultatrea lite raturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei și
nivelul la care se află cercetările în domeniu.
3.Selectarea unor cazuri reprezentative care să servească atingerii scopului și
obiectivelor propuse.
4.Observarea, înregistrarea per manentă a datelor obținute la fiecare bilanț de etapă, pe
fiecare subiect în parte.
5.Organizarea activității de recuperare, respectând succesiunea logică și necesară în
etapizarea sa, încât activitatea să devină și să se bazeze pe cea anterioară și să o p regătească
pe cea următoare.
6.Elaborarea unui material de sinteză, care să consemneze desfășurarea cercetării și
concluziile la care sa ajuns, pentru a veni în sprijinul celor care vor să continuie cercetarea în
acest domeniu sau să aplice în practică met odologia experimentală.

7

CAPITOLUL II
FUNDAMENTE TEORETICE

1. ANATOMIA FUNCȚIONALĂ A COLOANEI VERTEBRALE

Toate organismele vertebrate, incusiv omul, au în comun prezența unei axe mecanice cu
rol de susținere, de protecție și de polarizare a corpului față de spațiu.Această axa este
materializată prin existența coloanei vertebrale înglobată în peretele posterior al trunchiului.
Pentru a beneficia în același timp de rezistență și elasticitate, structura coloanei
vertebrale este heterogenă, fiind alcătuită prin suprapunerea unor segmente osoase dure
vertebrele – cu segmente fibrocartilaginoase elastice – discurile intervertebrale. În total
sunt 33 -34 de vertebre grupate, după regiunile topografice pe care le ocupă, astfel: 7 vertebre
cervicale, 12 vertebre toracale, 5 vertebre lombare – toate numite vertebre mobile -, 5 vertebre
sacrale și 4 -5 vertebre coccigiene, fuzionate fiecare în câte un bloc osos (sacru, coccis),
numite din această cauza vertebre fixe (Baciu, 1981).

(Borundel, 2009)

8
“VERTEBRA TIP”

În ciuda variațiilor regionale mari legate de formă și dimensiuni, se păstrează un
mănunchi de caracteristici commune, înglobate într -o noțiune imaginară numită symbolic
vertebră tip. Această este un os scurt, format din două părți distincte:
a) corpul vertebrei, masă de os spo nginos cilindrică, masivă, orientate ventral, cu o față
superioară și o altă inferioară;
b) arcul vertebrei, porțiune inelara situate posterior, alcătuită din pediculii arcului
vertebral, prin care arcul se insera pe față posterioară concave a c orpului și lamele vertebrale,
care închid arcul posterior.

Arcul vertebral (verde), formeaza canalul
spinal (albastru), prin care trece maduva spinarii.

Corpul, împreună cu arcul vertebral circumscriu gaură vertebrală, iar prin însumarea
găurilor aparțînând primelor 29 de vertebre ia naștere canalul vertebral, care protejează în
interiorul sau măduva cu învelișurile meningeale. Marginea superioară și inferioară a fiecărui
pedicul este săpată sub formă unei mici depresiuni numită incizura vertebral ă inferioară,
astfel, prin suprapunerea vertebrelor peste discul intervertebral se formează găurile
intervertebrale prin care nervii spinali parasec canalul iar vasele spinale abordează măduva și
meningele. Dintre cele două incizuri vertebrale cea inferioa ră este cea mai adâncă.
Arcul vertebral este prevăzut cu mai multe proeminente osoase numite apofize
(procese) (Arseni, 1980, 21).
Unele au rol de a facilita inserțiile musculare și ligamentare, așa cum sunt apofiză
spinoasă situate posterior și me dian, la joncțiunea celor două lame și apofize transverse,
situate lateral la unirea pediculilor cu lamele. Altele realizează articulații cu arcurile
învecinate, cum sunt cele patru apofize articulare situate medial de apofizele transverse.
Apofizele artic ulare superioare prezintă suprafețe articulare ce privesc în sus și postero –
lateral, iar apofizele articulare inferioare privesc în jos și antero -lateral.

9
Deși sunt construite după același plan structural, fiecare vertebră prezintă aceeași
poziție to pografică.
Între două șiruri există vertebre de tranziție, cu caracteristici împrumutate de la
ambele șiruri (supra și infrajacente) (Arseni, 1980, 25).

Orice vertebră alcătuită din trei părți esențiale: arcul vertebral (verde), corp (violet),
și procesele de atașament muscular (portocaliu).

VERTEBRELE CERVICALE

Vertebrele cervicale sunt situate în regiunea gâtului, având un corp alungit transversal,
mai mic decât al altor vertebre. Corpul prezintă pe părțile laterale ale fetei superioare două
proeminente sagitale numite apofize unciforme cărora le corespund pe față inferioară a
vertebrei suprajacente două amprente (depresiuni) sagitale. Ele sunt mai evidente la ultimile
patru vert ebre cervicale fiind considerate mai curând leziuni de uzură ale corpurilor decât
articulații unocovertebrale (Reiner).
Pe față anterioară a corpului trece ligamentul longitudinal posterior. Orificiul
vertebral este mare, de formă triunghiulară , insera la jumătatea înălțimii fetei posterioare a
corpului determinând incizuri vertebrale superioare și inferioare aproximativ egale. Lateral de
joncțiunea pediculului cu corpul se situează apofizele transverse, proiectandu -se parțial peste
față lateral ă a corpului. Ele au vârful despicat, terminat cu doi tuberculi: tuberculul anterior pe
care se insera mușchii anteriori ai gâtului (scalenul anterior, lungul capului și lungul gâtului),
tuberculul posterior, care este situate la un nivel mai jos decât cel anterior, dând inserție
musculaturii cefei (ridicatorul scapulei, splenius, longissimus). De la a treia până la a șaptea
vertebră cervicală, față superioară a apofizei transverse prezintă șanțul nervului spinal pentru
nervii spinali cervicali rspectivi. B aza apofizei transverse este perforate de gaură transversală
care prin suprapunerea lor delimitează un canal pentru trecerea arterei, venei și nervului
vertebral spre craniu (aparține sistemului simpatico cervical). (Baciu, 1981).

10

VERTEBRELE TORACALE

În comparație cu vertebrele cervicale, cele 12 vertebre toracale își măresc
dimenensiunile, că urmare a unor solicitări mecanice crescute. Pe o parte ele suportă și
transmit, în afară de greutatea capului și gâtului, greutatea membrelor superioare și pa rțial a
viscerelor toracice. Pe de altă parte ele stabilizează coastele și pentru această prezintă
modificări specifice.
Formă corpului vertebral este mai rotundă datorită tendinței de egalizare a diametrelor
antero -posterior și transvers. Vertebrele torac ale cresc pe măsură ce vertebră ocupă o poziție
inferioară și această mărire treptată este mai vizibilă începând cu a treia vertebră. Primele
vertebre toracale mai păstrează caracterele vertebrelor cervicale, în timp ce ultimile
anticipează pe cele lombare . În partea posterioară a corpului, în apropiere de pendicul, atât în
față superioară cât șip e cea inferioară se află câte o pereche de hemifatete articulare pentru
capul coastei, numite fovea costală superioară (fovea costalis superior) și fovea costală
inferioară (fovea costalis inferior).
Pe față anterioară a corpurilor că și pe cea posterioară sunt situate ligamentul
longitudinal anterior și respective posterior, mai puțîn dezvoltate decât în celelalte regiuni,
datorită fixitatii relative a acestui se gment al coloanei vertebrale. Pe față stânga a corpurilor
vertebrale T4 -T8 se evidențiază amprenta aortei descendente.
Gaură intervertebrala se realizează mai mult prin incizură vertebrală inferioară care este
mai adâncă decât cea superioară.Lamele sunt m ai late decât în regiunea cervicală dar mai
subțiri suprapunându -se una peste altă , iar pe marginile lor se insera ligamentele
galbene.Arcul vertebral închide posterior un orificiu vertebral aproape circular.De o parte și
de altă a arcului se întinde cât e un process transvers puternic , cu extremitatea să voluminoasă
, pe care se află suprafață articulară pentrul tuberculul costal : fovea costală transversală
(fovea costalis transversalis). Împreună cu partea articulară a tuberculului costal determina
articulația costo -transversală (Baciu, 1981).

VERTEBRELE LOMBARE

Situate în partea inferioară a coloanei vertebrale, cele 5 vertebre lombare prezintă
un corp masiv proporțional cu încărcarea suportată. Formă corpului este ovoidala cu diametrul
mare transversal.
Corpul ultimei vertebre este mai înalt anterior decât posterior având pe secțiune
având pe secțiune un aspect trapezoidal. Față anterioară și posterioară a corpului vine în
contact cu ligamentele longitudinale,bine dezvoltate în acea stă regiune.

11
De o parte și de altă a ligamentului longitudinal anterior pe față anterioară a
corpului primelor trei vertebre se insera stâlpul medial al diafragmei și pe toate corpurile
vertebrelor mușchiul psoas mare.
Pe față posterioa ră, pediculul scurt și gros se prinde mai aproape de marginea
superioară, determinând o incizură vertebrală inferioară adâncă. Pediculii sunt continuați de
lame scurte cu dimensiunea mai mare decât cea orizontală, pe marginile cărora se insera
ligamentele galbene. În ciuda dimensiunilor mari ale corpului vertebral, orificiul vertebral este
mic, de formă triunghiulară, cu baza spre corpul vertebral. Canalul vertebral lombar
adăpostește măduva spinării până la nivelul vertebrei L -12 iar mai distal coadă de ca l.
Procesele articulare formează o coloana masivă la joncțiunea lamelor cu
pendiculii. Specifică pentru vertebrele lombare este formă suprafețelor articulare, concavă sau
convexa, dar niciodată plană. În acest fel angrenajul articular este mult m ai strâns și rotația
periculoasă este aproape complet blocată. (Baciu, 1981).

SACRUL

Sacrul este un os de formă triunghiulară care ia naștere prin fuzionarea celor cinci
vertebre sacrale (vertebre sacrales). El se fixează puternic între cele două oase coxale,
alcătuind peretele posterior al pelvisului în zona centrală. Datorită acestor particularități,
sacrul constituie în același timp atât primul segment rigid al coloanei vertebrale cu rol de
distribuție a greutății corpului spre centură pelvina cât și partea structurală a peretelui exterior
pelvin cu rol important în mecanismul nașterii.
Pe linia mediană a fetei pelvine se află o coloana osoasă masivă rezultată din
unirea corpurilor vertebrale sacrale. Că martor al individualității vertebrale inițiale, care de
altfel se menține până în jurul vârstei de 20 de ani, rămân cele 4 linii transverse (lineae
transversae) de fuziune. La extremitățile liniilor se află câte 4 perechi de orificii numite găuri
sacrale anterioare a unor tunele osoase care se termină cu extremitatea opusă într -un canal
situat în centrul sacrului, numit canalul sacral (canalis sacralis).
Pentru că această conține elementele terminale ale cozii de cal, prin găurile
sacrale anterioare ies ramurile anterioare ale primil or patru nervi sacrali și pătrund ramurile
spinale din arterele sacrale laterale.
Față posterioară a sacrului se numește față dorsală (facies dorsalis) și suprafață ei
convexa prezintă un aspect caracteristic, rezultat din fuziunea arcurilor vert ebrale sacrale.
Zona marginală a sacrului, situată lateral de un plan care trece prin orificiile sacrale
pelvine și dorsale este cunoscută sub denumirea de “parte laterală” (pars lateralis). Ea se
formează din fuziunea elementelor costale situate anterior, cu procesele transverse. Pe fața
laterală a sacrului, în jumătatea superioară mai largă, există o suprafață acoperită de cartilaj
hialin numită față articulară (facies articularis) datorită asemănării cu pavilionul urechii.

12
În partea superioar ă, sacrul prezintă spre coloana lombară o suprafață elipsoidală
numită baza osului sacru (basis ossis sacri), care nu este decât suprafață superioară a corpului
primei vertebre sacrale, mult dezvoltată transversal.
Partea inferioară a sacrului es te reprezentată de corpul vertebrei S -5, care
formează vârful osului sacru (apex ossis sacri). Prin față lui inferioară se articulează cu baza
coccisului. (Baciu, 1981).

OSUL COCCIS

Ultimile vertebre ale co loanei vertebrale se numesc vertebre coccigiene (vertebrae
coccygeae) fiind considerate rudimente ale scheletului cozii. De obicei numai patru vertebre
reprezentate prin corpurile lor fuzionează pentru a formă un os triunghiular mic, cu baza
situată în con tinuarea vârfului osului sacru. Coccisul este direcționat anterior și inferior, vârful
sau participând la delimitarea strâmtorii pelvine inferioare. Baza coccisului este reprezentată
de față superioară a corpului C -1 care se leagă de vârful osului sacru pr intr-un disc
intervertebral.
Celelalte trei vertebre coccigiene sunt reprezentate prin rudimente de corp vertebral.
Față anterioară a coccisului da inserție mușchilor ridicatori anali și coccigieni iar spre
vârf muschiului sfincter anal extern. Pe față posterioară se insera pe o latura și pe altă
mușchiul fesier mare. Amfiartroza sacro -coccigiana rămâne nealterată până la vârstă adultă.
Prezența ei este necesară la femeie în timpul nașterii (Baciu, 1981).

COLOANA VERTEBRALA CA INTREG

Coloana vertebrală se formează prin suprapunerea metamerica a vertebrelor articulate
prin discurile intervertebrale. Corpurile și discurile întărite de ligamentele longitudinale
anterior și posterior formează anterior coloana corpurilor vertebrale numită și planul de
rezistență, cu rol de susținere a greutățîi segmentelor trunchiului. Posterior există coloana
posterioară formată din arcurile vertebrale care, prin sistemul sau ligamentar (ligamente
galbene, interspinoase și supraspinoase) permite transmiter ea către segmente anterior a
direcției și amplitudinii mișcărilor efectuate de mușchii autohtoni ai spatelui sau ai
jgheaburilor vertebrale.
Coloana posterioară participa și la delimitarea canalului vertebral care adăpostește
măduva spină rii și meningele spinale. Prin suprapunerea incizurilor pediculilor vertebrali se
formează găurile intervertebrale (feromen intervertebrale) numite și găuri conjugare. Ele sunt
străbătute de nervii spinali, arteră spinală, ramul meningeal și venele anastom otice dintre
plexurile vertebrale intern și extern.
Fiind supusă greutățîi corpului, trunchiului și a presiunilor exercitate vertical, coloana
vertebrală își mărește rezistență prin curburile sale orientate în plan sagital (curburi antero –
posterioare) și frontal (curburi laterale). Aspectul de “tijă spirală” ii permite se funcționeze că

13
un resort în regiunea cervicală (menține capul) și că un suport de greutate în regiunea lombară
(Arseni, 1980).

Curburile antero -posterioare dispuse în plan sagital sunt în număr de patru:
– curbură cervicală, cu concavitatea posterioară, este numită lordoza cervicală;
– curbură toracala, are convexitatea spre posterior și este numită cifoză toracala;
– curbură lombară sau lordoza lombară est e concavă posterior;
– curbură sacro -coccigiană sau pelvina are convexitatea orientată posterior (cifoză
sacro -coccigiană).
Curburile laterale sunt în plan frontal.
În regiunile cervicală și lombară nu sunt constante, sunt compensatorii, se datore ază
asimetriei corpului. Curbură toracică are convexitatea la dreapta iar cele cervicală și lombară
sunt convexe la stânga.
Convexitatea acestor curburi este inversată la stângaci.

VASELE MADUVEI SPINARII

Măduva spinării are două surse de vascularizatie: arterele vertebrale și arterele
segmentare (arterele intercostale și lombare).

Arterele segmentare

Ramurile spinale pleacă din ramurile dorsale ale arterelor segmentare și din arterele
vertebrale. Ele trec prin gaură interverte brală pentru a vasculariza ramurile spinale și
meningele spinal, împărțindu -se într -o ramură radiculara dorsală și o ramură ventrala.
Arteră spinală anterioară este cea mai largă la nivelul intumescențelor lombare și
cervicale și este mult redus ă în regiunea toracică mijlocie. Arteră spinală vascularizează
coarnele anterioare, baza coarnelor posterioare și cea mai mare parte a funiculului
anterolateral. Arterele spinale posterioare vascularizează funiculul posterior și restul cornului
posterior.
Vasele spinale formează o rețea în care venă spinală anterioară și două vene
spinale posterioare au rolul cel mai important. Venele eferențe merg cu rădăcinile spinale și se
deschid în plexul venos epidural. Venele spinale nu posedă valvule (Arseni, 1981, 39).

14

ARTICULATIA CRANIULUI CU COLOANA
VERTEBRALA

Este un sistem articular complex format din
două articulații: atlanto -occipitală (superioară) și
atlanto -axoidiana (inferioară), care leagă craniul de
coloana vertebrală.

ARTICULAȚIA ATLATO -OCCIPITALA

Este o articulație sinovială, diartroză de tip bicondilian, biaxiala.
Suprafețele articulare
– condilii occipitalului – suprafețe convexe transversal și antero -posterior
– suprafețele articulare superioare de pe masele laterale ale atlasului sunt eliptice
concave în sens antero -posterior.
Mijloace de unire
Capsulă articulară are formă de manson, se insera la periferia suprafețelor articulare,
tapetate de cartilaj hialin. Este alcătuită din fibre verticale.
Sinovială – fiecare capsulă articulară este tapetata la interior de o sinovială care se
prelungește medial comunicind cu sinovială dintre ligamentul transvers și dintele axisului.
Membrană atlanto -occipitala se insera pe marginea anteriora a găurii occipitale mari și
pe marginea superiora a arcului anterior al atlasului. Lateral se continuă cu capsulele
articulare iar anterior este întărită de un ligament rotund care se întinde de pe porțiunea
bazilară a occipitalului până la tuberculul anterior al atlasului și care reprezintă continuarea
ligamentului longitudinal anterior. (Baciu, 1981).

Mișcări
– flexie -extensie – axul mișcării este transversal și trece prin cei doi condili occipitali.
Flexia este de 20 de grade, iar extensia este de 30 de grade.
– înclinare laterală – foarte limitată (15 grade), este însoțită de înclinarea laterală a
întregii colo ane cervicale. Ea se face în jurul axului sagital, ce trece prin condilii occipitali.
Flexia este limitată de membrană atlanto -occipitala anterioară și ligamentul cruciat,
membrane tectoria și ligamentul nucal.
Extensia este limitată de membrane atlanto -occipitala anterioară și ligamentele alre
(Borundel, 2009).

15

ARTICULAȚIA ATLANTO – AXOIDIANA

Între atlas și axis există trei articulații:
Două articulații atlanto –axoidiene laterale sinoviale ( diartroze ), planiforme ;
O articulație atlant o–axoidiana mediană, bisinoviala, de tip trochoid (pivot ),
uniaxiala (Arseni, 1981).

ARTICULAȚIA ATLANTO –AXOIDIANA LATERALĂ

Suprafețe articulare
– suprafete articulare inferioare, ușor convexe, de pe masele laterale ale atlasului,
orientate infero – medial;
– procesele articulare superioare ale axisului, privesc supero – lateral.
Suprafețe articulare sunt acoperite de cartilaj hialin.
Mijloace de un ire
Capsulă articulară – are formă de manson, se insera la periferia suprafeței
articulare.
Ligamentul atlanto -axoidian anterior este o membrană fibroasa rezistență se se
insera pe marginea inferioară a arcului anterior al atlasului și pe față anterioară a corpului
axisului.
Ligamentul atlanto –axoidian posterior este o membrană fibroasa subțire, lată ce
se insera pe marginea inferioară a arcului posterior al atlasului și pe marginea superioară a
lamelor axisului. Acest ligamen t este în raport anterior cu meningele și măduva spinării
(Baciu, 1981).

16
(www.google.ro)

ARTICULAȚIA ATLANTO – AXOIDIANA MEDIANĂ

Suprafețe articulare
– suprafețele articulare anterioară și posterioară ale dintelui axisului (pivotul );
– față posterioară a arcului anerior al atlasului cu foveea dentis și ligamentul
transvers formează inelul osteofibros ce reprezintă o suprafață de recepție.
Mijloace de unire
Ligamentul transvers împarte orificiul atlasului în două părți :
a) posterioară, mai largă, prin care trec meningele spinale, măduva spinării și rădăcina
spinală a nervului accesor.
b) anterioară, mai mică, pentru dintele axisului.
Inconstant, pe marginea superioară a ligamentului transvers pot există do uă fascicule
arciforme transverso – odontoidiene.
Articulația atlanto –axoidiana mediană conține două sinoviale;
1) antreioara, între dintele axisului și față posterioară a arcului anterior al atlasului;
2) posterioară, între dintele axisului și lig amentului transvers. Aceasta comunica cu
sinoviala articulatiei atlanto –occipitale.
Mișcări
În articulația atlanto –axoidiana mediană au loc doar mișcări de rotație, axul
mișcării fiind vertical, prin dintele axisului; deci atlasul și craniu l pivotează în jurul dintelui.

17
Mișcările de rotație sunt reduse ( 30 de grade ), dar devin ample prin simetria mișcării din
articulațiile vertebrelor cervicale. În articulația atlanto –axoidiana laterală au loc mișcări de
alunecare permițând rotația. Poate fi considerate că funcționează că o pârghie de gradul I, în
care forță este dată de musculatura cefei, greutatea capului de rezistență, iar punctual
de sprijin este în articulație. Articulațiile intervertebrale cervicale amplifică mișcările de flexie
și extensie.
Vascularizația
Arterele provin din arterele vertebrală și faringiana ascedenta prin ramurile meningiene
posterioare.
Inervația
Nervul cervical 1 și ansa nervoasă a atlasului ( anastomoza cu C -2 ) (Până, Roventa).

MUȘCHII REGIUNII ANTERIOARE A GÂTULUI

1. Mușchiul sternocleidomastoidian – este așezat sub mușchiul pielos pe partea antero –
laterală a gâtului. Este cel mai gros dintre mușchii regiunii anterioare a gâtului.
Origine: pe față anterioară a manubriului sternal și pe extremitatea medială a claviculei.
Inserție: pe apofiză mastoida a osului temporal (de unde și denumirea).
Acțiune: produc înclinarea capului pe spate și ridicarea fetei, când se contracta bilateral
și rotirea capului de partea opusă, când se contracta unilateral.
2. Mușchii scaleni (anterior, mijlociu și posterior) sunt așezați în partea laterală și
profundă a gâtului.
Inserție: când iau punct fix pe coaste, contracția lor unilaterală determina flectarea
capului lateral și de aceeași parte, iar contracția bilaterală mărește rigiditatea coloanei
cervicale. Când iau punct fix pe apofizele transversale cervicale, mușchii scaleni ridică cutia
toracică, contribiund la actul inspirației forțate.
3. Mușchii prevertebrali – sunt cei mai profunzi dintre mușchii regiunii anterioare a
gâtului. Ei sunt așezați înapoia viscerelor gâtului și înaintea coloanei vertebrale din regiunea
respective.
Mușchiul drept anterior al capului se prinde pe osul occipital și pe p rima vertebră
cervicală (atlas). Contracția lui produce flexia anterioară a capului;
Mușchiul lung al capului se prinde pe osul occipital șip e apofizele transverse ale
vertebrelor cervicale mijlocii. Contracția lui produce flexia anterioară a capului.
Mușchiul lung al gâtului se prinde pe vertebrele cervicale și pe vertebrele toracale
superioare. Contracția lui produce flexia coloanei vertebrale.

18
MUȘCHII MIGRATI AI SPATELUI

Acționează asupra centurii scapulare și a articulatiei scapulo -humerale.
Mușchiul trapez reprezintă stratul superficial superior.
Originea : pe protuberanță occipitală externă, linia nucala superioară (1/3 medie),
ligamentul nucal (ligamentul cervical posterior), procesele spinoase T1 -T10 (pe stânga).
Complexitatea inserției gru pează fibrele muschiului în trei categorii; descendența
(superioară), mijlocie și ascendentă (inferioară).
Inserția se face:
Fibrele descendente -pe marginea posterioară a claviculei (1/3 lateral);
Fibrele mijlocii și ascendențe pe buza superioară a spinei scapulei și se prelungește pe
acromion.
Vascularizatia : arterele vertebrală și occipitală pentru fibrele musculare cu origine
cervicală și arterele intercostale pentru fibrele musculare au origine toracala.
Inervația : vervul cranian accesor (spinal) XI prin ramură laterală (externă).
Mușchiul dorsal mare (latissimus dorsi) reprezintă partea inferioară a stratului
superficial al mușchilor migrate ai spatelui.
Originea să este complexă, pe procesele spinoase ale vertebrelor T6 -T12, L1 -L5, pe
ligamentul sup raspinos, pe creastă sacrală mediană, pe interstițiul crestei iliace, inconstant pe
față posterioară a vârfului scapulei și pe față externă a ultimelor 3 -4 coaste. Că și mușchiul
trapez, el prezintă trei categorii de fibre: superioare (orizontale), mijloci i (oblice), inferioare
(aproape verticale).
Inserția : tendonul sau se insera în șanțul intertubercular, alături de tendonul muschiului
rotund mare. În partea superioară el este acoperit parțial de trapez. Lateral înconjoară
marginea inferioară a muschiului rotund mare împreună cu care formează peretele posterior al
axilei. În regiunea lombară el formează latura medială a trigonului lombar, baza să este
creastă iliacă iar latura este dată de mușchiul oblic extern.
Acțiune: când punct fix este pe originea sa, este adductor medial al brațului împreună
cu mușchii rotund mare și pectoralul mare. Atunci când punctul fix este pe humerus, el
intervine în mișcarea de cățărare.
Vascularizatia: arteră toraco -dorsală, ramură din arteră subscapulara, arterele
intercostal e posterioare, arterele lombare și uneori din arteră sacrală laterală.
Inervația: nervul toraco -dorsal (C6, 7, 8) din fasciculul posterior al plexuli brahial.
Mușchiul ridicător al scapulei alături de mușchii splenius capitiv și cervicis formează
planul do i al regiunii nucale.

19
MUȘCHII ERECTORI AI TRUNCHIULUI

Au fost grupați în 4 sisteme ce poartă numele de schemă lui Braus:
1 interspinal;
2. intertransversar;
3. spino -transversar;
4. transverso -spinos.

1. Sistemul interspinal cuprinde mușchiul spinal (mușchi lung), situate medial, intens în
sens cranial peste procesele spinoase. Este mai dezvoltat în regiunea lombară.
Mușchiul interspinal aparține că mușchi scurt (între două procese spinoase) aceluiași
sistem cu mușchiul spinal. În regiunea cervicală sunt 6 perechi, 4 perechi în regiunea lombară,
lipsesc însă în regiunea toracala T4 -T10.
Acest sistem mai cuprinde și mușchii mare și mic drepți posteriori ai capului.
Mușchiul mare drept posterior al capului are originea pe apofiza spinosa a axi sului
(C2) și inserția pe linia nucala inferioară în 1/3 să mijlocie.
Mușchiul drept posterior al capului este întins între tuberculul posterior al lui C1 și
linia nucala inferioară (1/3 să medială).
2. Sistemul intertransversar cuprinde mușchi mici, segme ntări, care se întind între
procesele transverse, coaste sau procesele costiforme (în regiunea lombară); sistemul cuprinde
mușchi scurți: mușchii intertransversari.
Prin contracția unilaterală sunt flexori ai rahisului mobil, iar contracția bilaterală asi gura
rigiditatea coloanei vertebrale.
Mușchiul oblic superior al capului face parte tot din acest sistem. El unește procesul
transvers al atlasului cu treimea laterală a liniei nucale inferioare. El participa la delimitarea
trigonului suboccipital.
3. Sist emul spino -transversar are caracteristic lipsa mușchilor scurți, Acest system
cuprinde mușchiul splenius așezat sub mușchiul trapez, formând planul ÎI al regiunii nucale
medial de mușchiul ridicător al scapulei. Originea comună se află pe porțiunea inferio ară a
ligamentului nucal, procesul spinos al lui C7 și procesele spinoase toracice T1 – T4.

Mușchiul splenius al capului se insera prin două fascicule pe jumătatea laterală a liniei
nucale superioare și pe procesul mastoid, iar mușchiul splenius al gâtului se insera pe
tuberculii posteriori ai proceselor transverse cervicale C1 -C4.
Prin contracție bilaterală sunt extensori ai capului, iar unilateral ei înclină capul lateral și
îi rotează de aceeași parte.
Mușchiul ilicostal este așezat sub cei doi mu șchi dintati posteriori și reprezintă
fasciculul lateral al mesei sacro -spinale. Se insera pe unghiurile costale și pe tuberculii
posteriori ai vertebrelor cervicale C3 -C7. este un extensor al coloanei vertebrale și o înclină
lateral.

20
Auxiliar, coboară coa stele, deci este un mușchi expirator.
Mușchiul longissimus reprezintă coloana musculară mijlocie întinsă între masă sacro –
spinală și procesul mastoid. Are trei părți: toracala (denumită de unii lombo -toracică),
acoperită de mușchiul latissimus dorsi și din tatul postero -inferior, iar părțile cervicală și
cefalică sunt dispuse sub mușchiul trapez.
Mușchiul longissimus produce extensia coloanei vertebrale, dar prin contracție
unilaterală face înclinația laterală a segmentului respectiv al coloanei, d ar și rotația de aceeași
parte.
Reprezentanții mușchilor lungi sunt:
– mușchii multifizi: mușchiul multifid scurt, de la procesul transvers la cel spinos, sărind
două vertebre, și mușchiul multifid lung – sare trei vertebre.
Multifizii ocupă toat ă lungimea șanțurilor vertebrale și sunt situați deasupra mușchilor
rotatori.
– mușchiul semispinal scurt trece peste patru vertebre, iar cel lung peste cinci.
Mușchiul semispinal este așezat sub mușchiul longissimus și are trei părți: toracala,
cervicală și cefalică.

MUȘCHII PEREȚILOR ANTERO – LATERALI AI ABDOMENULUI

1. Mușchiul drept abdominal este mușchi lung, cu fibrele dispuse vertical, așezate de o
parte și de altă a liniei albe.
Originea: pe apendicele xifoid și pe coastele V, VI, VII.
Inserția: pe pubis și pe simfiză pubiană.
Acțiunea: când ia punct fix pe pubis și se contracta bilateral, el coboară coastele,
flecteaza coloana vertebrală și apleacă trunchiul înainte. Când ia punct pe torace, flecteaza
coloana vertebrală, rădicând bazinul înainte .
2. Mușchiul oblic extern al abdomenului este mușchi lat, cu fibrele dispuse oblic, așezat
imediat sub piele.
Originea: pe coastele V -VII.
Inserția: pe creastă osului coxal, pe pubis șip e linia albă.
Acțiunea: când ia punct fix pe bazin și se contrcta bi lateral el flecteaza trunchiul înainte
iar când se contracta unilateral provoacă rotirea trunchiul pe partea opusă. Când ia punct fix
pe torace, contribuția lui bilaterală ridică peretele abdominal anterior.
3. Mușchiul oblic intern al abdomenului este muș chi lat cu fibre dispuse oblic, într -o
direcție asemănătoare cu cea a intercostalilor interni.
Originea: pe creastă iliacă.
Inserția: pe cartilajele costale, pe linia albă și pe pubis (printr -o mare aponevroza).
Acțiunea: asemănătoare cu cea a oblicului extern al abdomenului.

21
MUȘCHII PERETELUI POSTERIOR AL ABDOMENULUI

1. Mușchiul pătratul lombelor este un mușchi lat de formă patrulateră.
Originea: pe creastă iliacă.
Inserția: pe coasta a XI -a și pe apofizele transverse ale primelor vertebre lombare.
Acțiunea: produce flexia laterală a coloanei vertebrale și a trunchiului și fixează
ultimele coaste în expirația forțată.
2. Mușchiul psoas -iliac. În regiunea anterioară sau iliacă a bazinului se găsesc doi
mușchi: psoas și iliac. Datorită inserției lor co mune, aceștia pot fi considerați că un singur
mușchi, denumit iliopsoas.
Mușchiul psoas mare are originea pe coloana lombară și inserția pe trohanterul mic al
femurului.
Mușchiul iliac are originea în fosă iliacă internă a osului coxal și inserția pe troha nterul
mic al femurului.
Acțiunea: când iau punct fix pe bazin și pe coloana, acești mușchi produc flexia coapsei
pe bazin. Când iau punct fix pe femur, contracția lor determina flexia bazinului pe coapsă. Ei
au un rol foarte important în mers ().
(Baciu, 1981)

22
2. BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE (Nica, 1998)

Coloana vertebrală are un rol important, atât în statică, cât și în dinamică corpului. Deși
centrul de greutate al corpului nu corespunde centrului de al segmentelor sale, datorirta
curburilor sale sagitale, coloana preia greutatea trunchiului, dar permite și efectuarea unor
misacri complexe.
Mișcările coloanei vertebrale constituie sumarea tuturor mișcărilor de la nivelul
articulațiilor intervertebrale (un rol primord ial avîndu -l consecință nucleului pulpos ) sunt
dirijate de procesele articulare și sunt limitate de un sistem musculo -ligamentar vertebral.
Discul intervertebral este sub o presiune permanentă ( ligamentele coloanei sunt sub un
grad de tensiune), iar prot ecția nucleului pulpos (atuci când se exercită o presiune asupra
coloanei ) este asigurată de plăcuțele cartilaginoase (cartilajul hialin) situate la limita dintre
disc și fetele corpurilor vertebrale.
Mișcările coloanei vertebrale sunt:
– flexia;
– exensia;
– înclinația lateral;
– circunductia (constituie o succesiune a primelor trei mișcări);
– rotația;
Gradul de mobilitate diferă în regiunile coloanei vertebrale, fiind maximă în regiunea
cervicală, mai redusă în regiunea lombară și fo arte redusă în regiunea toracala, corespunzător
grosimii discului intervertebral.
În misacrile de flexie, extensie și înclinație laterală coloana vertebrale acționează că o
pârghie de gradul III, în care punctual de sprijin este situat la nivelul articulti ei lombo -sacrate,
rezistență este la nivelul extremității cefalice, iar forțele sunt reprezentate de mușchii ce
determina mișcările respective.
Amplitudinile medii normale, pe segmente și în totalitate, sunt redate mai jos, reproduse
după Ivanitki:

SEGMENTUL FLEXIA EXTENSIA INCLINAREA ROTATIA
Cervical 70
grade 60
grade 30 grade 75
grade
Dorsal 50
grade 55
grade 100 grade 40
grade
Lombar 40
grade 30
grade 35 grade 5
grade
TOTAL: 160
grade 145
grade 165 grade 120
grade

23

Flexia și extensia se determină în poziția ortostatică, plasîndu -se goniometrul în plan
sagital,pe față laterală a trunchiului,cubaza distal și perpendicular pe axa lungă a coloanei.
Pentru studiul coloanei, în totalitate, și pentru coloana cervicală în dreptul primei
vertebre toracale.
Indicatorul goniometrului este plasat vertical (la 90 de grade pe semicercul gradat) și
urmărește flexia sau extensia, orientîndu -l spre prima vertebră a segmentului studiat. Când se
va determina amplitudinea coloanei în totalitate, vârful indicatorului va urmări articulația
atlato -occipitală.
Înclinarea laterală se va determina asemănător, dar goniometrul se va plasa frontal, pe
față posterioară a trunchi ului, cu baza distal și perpendicular pe axa lungă a coloanei și cu
indicatorul orientat în poziția de stat vertical.
Rotația se poate determina așezînd subiectul în decubit ventral pe o masă, cu segmental
vertebral de studiat în afară planului mesei, iar celelalte segmente fixate pe masă.
Goniometrul se plseaza pe un plan trensversal, pe creștetul subiectului, șirul apofizelor
spinoase.prima apofiză spinoasă a fiecărui segment vertebral este reperată și punctată cu
creionul dermatograf. Determinarea încep e cu segmental cervical, cel toracal, lombar, trenul
inferior fiind plasat pe planul mesei. Indicatorul urmărește deplasarea apofizei spinoase a
primei vertebre cervicale.Se trage apoi în afară planului mesei și segmental toracal, cel
lombar și trenul i nferior ramanind fixat pe planul mesei.
Indicatorul urmărește deplasarea apofizei spinoase a primei vertebre toracale.
În prima etapă se treage tot trenul superior în afară mesei, ramanind fixate pe masă numai
bazinul și trenul inferior.Indicatorul urmăreș te pentru rotația coloanei lombare vârful apifizei
soinoase a primei vertebre lombare și pentru rotația coloanei în totalitate vîrful apofizei spinoase
a primei vertebre cervicale.
FLEXIA consa în înclinația anterioară a coloanei (cu amplitudinea maximă de 160de
grade ), formînd o linie curbă, concavă anterior, compusă din trei segmente:
Două cu rază mică ( regiunea cervicală și lombară)și unul cu rază mai mare (regiunea
toracala). Î n mișcarea de flexie, ligamentul longitudinal anterior este relaxat, toate celelalte
ligamente (ligamentul longitudinal posterior, ligamentele galbene, ligamentul supraspinos,
ligamentele interspinoase și ligamentele intertransversale) și mușchii spatelui care limitează
mișcarea, fiind în contracție. Porțiunile anterioare ale corpurilor vertebrale sunt apropiate ,
discurile intervertebrale sunt comprimate anterior, iar procesele articulare superioare și inferioare
(ale vertebrelor adiacente) alunecă unul pe celălalt. Axul mișcării de flexie este transversal.
– Agenți motori: în poziție ortostatica, mușchii care inițiază mișcarea de flexie sunt
situați la distanță de coloana vertebrală (nu se insera pe ea) și sunt reprezentați în regiunea
cervicală, unde flexi a are amplitudine maximă, de mușchii sternocleidomastoidian și de
infrahioidieni, iar în regiunile toracala și lombare de mușchii peretelui abdominal dreptul
anterior, oblicii externi și interni). Mișcarea de flexie este continuată de mușchii ce se insera
pe coloana vertebrală și se execută de către un aparat fibro -uscular complex grupat în trei
lanțuri kinematice anterioare:

24

– mușchii prevertebrali (mușchiul drept anterior al capului, mușchiul drept lateral ăla
capului mușchii lungi ai capului și gâtului) – ligamentul longitudinal anterior (corespunzător
regiunii toracicecu mobilitate redusă) și de stâlpii diafragmei;
– muschii scaleni, intercostali interni si psoasul de partea opusa;
– muschiul patrat lombar – partile sale iliocostala si lombare se continua c u subcostalul
opus, iar partea sa costotransversala cu subcostalul de aceeasi parte.Fibrele psoasului se
continua cu cele ale diafragmei pe partea opusa.
Funcțional, fibrele acestor lanțuri kinematice se caracterizează prin contrctii sincrone,
iar suprima rea experimentală a unui mușchi dintr -un lanț kinematic adduce după sine
tulburări în dinamică coloanei vertebrale.

EXTENSIA constă în înclinarea posteriora cu amplitudinea maximă de 160 de grade a
coloanei vertebrale. În extensie, crește distanță dint re porțiunile anterioare ale corpurilor
vertebrale, discul intervertebral fiind mai comprimat posterior. Mișcarea este limitată de
ligamentul longitudinal anterior care este tensionat , alături de mușchii flexori și de procesele
articulare inferioare lunec ă alunecă pe cele superioare ale vertebrei subdiacente.În regiunile
cervicală și lombară extensia este mai pronunțată.axul mișcărilor de extensie este transversal.
Agenții motori: sunt mischii spatelui și ai cefei care se asociază morfodinamic în patru
lanțuri kinematice posterioare:
– splenius al gatului – semispinal opus – ridicator al coastelor – oblic extern al
abdomenului;
– latissimus dorsi – fascia toraco -lombara – fesier mare opus;
– splenius al capului – dintat postero -superior opus – intercostalii externi;

25
Tractiunile la bara fixa

Ramatul cu bara de haltere

26

Tractiuni în fata la helcometru

Fig.6

Ramatul din sezând la helcometru

27
Îndreptarile cu bara

Extensia coloanei din culcat ventral

(alexandrucrasmaru.web)

28

ÎNCLINAȚIA (FLEXIA) LATERALĂ acoloanei vertebrale constă în comprimarea
discurilor vertetbrale de aceeași parte, limitată de rezistență dată de apratul musculo -ligamentar
de partea opusă. Amplitudinea maximă a acestei mișcări este de 166 de grade, fiind pronunțată în
regiunile cervicală și toracala, iar axul ei este sagital.
Agenții motori: acționează prin co ntracție unilaterală:
– mușchiul drept lateral ăla capului, intertransversari, pătrat lombar, psoas;
– mușchii jgheaburilor vertebrale și în special sistemul tranverso -spinos;
– mușchii sternocleidomastoidian, scalenii și oblici abdominali.

CIRCUMDUCTIA reprezintă sumarea și succesiunea mișcărilor precedente

ROTAȚIA se realizează în jurul unui ax vertical ce trece prin mijlocul discurilor
intervertebrale (prin nuvcleul pulpos). Este maximă în regiunea cervicală (75 de grade ) și este
redusă în regiunile toracala, unde este însoțită de înclinația laterală a cololanei și lombară,
când coloana este în extensie.
Agenți motori :
Mușchii care roteaza coloana de aceeasi parte sunt:
– oblicul intern;
– spleniusul gatului;
– muschii cefei.
Cei care roteaza coloana de partea opusa sunt:
– muschii stermocleidomastoidian, trapez, oblic extern, iliopsoas;
– muschii cefei.
Amplitudinea mișcării coloanei vertebrale este determinate de formă și orientarea
suprafețelor articulare, de grosimea discului intervertebral, i ar mișcările sunt direcționate de
procesele articulare.
În regiunea cervicală flexia maximă este de 70 de grade, iar extensia este 60 de garde.
Suprafețele articulare sunt dispuse într -un plan aproape orizontal, ceea ce permite o mare
amlpitudine a mișcări lor de flexie -extensiecomparativ cu cele toracale și lombare. Înclinația
laterală (30 de grade) și rotația (75 de grade) sunt mișcări combinate .
În regiunea toracala discurile sunt mai subțiri, deci mobilitatea va fi mai redusă. O
importantă deosebită o pr ezintă și respirația, în care coastele și sternul sunt mobile, coloana
toracala fiind fixă, nealterind biomecanicaventilatiei. Flexia (40de grade), extensia (30 de
grade), rotația (35 de grade) sunt reduse, dar înclinația este amplă, fiind maximă în aceast ă
regiune.
În regiunea lombară extensia este mai amplă decât flexia, ambele mișcări fiind de circa
30 de grade. Mișcarea de rotație este foarte redusă (5 grade) datorită puternicelor ligamente
de la acest nivel.

29
CAPITOLUL III
FIZIOPATOLOGIE

1. DEFINIȚIE
Spondilita anchilo zantă (SA) este o boală inflamatoare cronică care afectează
predominant coloana vertebrală, dar și articulațiile periferice, caracteristica majoră a bolii
fiind afectarea precoce a articulațiilor sacroiliace. Boala evoluează spre anchiloz a coloanei
vertebrale, proces reflectat în denumirea grecească a bolii”spondilos” = vertebră și
”anchilos” = aplecat, termen ce sugerează fuziunea corpilor vertebrali. Deoarece anchiloza
coloanei vertebrale apare doar în stadiile tardive ale bolii și poate lipsi în formele ușoare s –
a ridicat problema redenumirii bolii ca spondilită sau boală spondilitică (Arseni, 1990, 12) .
Multe dintre bolile încadrate în grupul spondilartropatiilor (artrita reactivă,
psoriazică, enteropatică, spondilartropatia nediferenț iată, și spondilartrita cronică juvenilă)
pot în final evolua spre spondilită și în această situație boala este denumită spondilită
anchilopoetică ”secundară” (Borundel, 2009) .
Descrisă la sfârșitul secolului XIX de Struempell în Germania, Pierre Marie în Franța
și Bechterew în Rusia, eponimele spondilitei anchilopoetice sunt boala Marie -Struempell
sau boala Bechterew.
Spondilita anchilozantă este de aproape trei ori mai frecventă la barbați și în special
la cei tineri între 20 și 40 ani. Antecedentele fami liale de spondilită anchilopoetică
reprezintă un factor de risc pentru boală.

30
2. ETIOPATOGENIE
Factorii genetici joacă un rol important în apariția bolii, tiparul HLA B27 fiind
întâlnit la 90 -95% dintre pacienți, în timp ce incidența HLA î n populația generală este de
aproximativ 8%. Rudele de gradul întâi HLA B27 pozitive ale bolnavilor cu spondilită
anchilozantă au un procent de 10 -20% simptome clinice și radiologice de boală, sau numai
modificări radiologice. Studiile pe germeni monozigoț i arată o concordanță a bolii de 60%
și de 20 -25% pentru cei dizigoti HLA B27.
Distribuția geografică a bolii urmează distribuția HLA B27 în populație. Boala este
mai frecventă în țările nordice unde tiparul genetic menționat este întâlnit la aproximativ
15% din populație și este mai rar ă la africani și asiatici unde prevalența HLA B27 variază
între 1 -4%.
HLA B27 este extrem de heterogen descriindu -se 25 subtipuri desemnate HLA B*27
01-B*27 25. S ubtipurile HLA B27 diferă prin anumiți aminoacizi care foarte probabil sunt
implicați în legarea peptidelor antigenice specifice. Cel mai rar subtip este HLA B*27 01 și
cel mai frecvent HLA B*27 05. Pentru HLA B*27 06 și B*27 09 nu s -a demonstrat
asocierea cu spondilartropatiile seronegative.
HLA B27 joacă rol dublu în ceea ce privește recunoașterea antigenului de către
limfocitul T. Pe de o parte are rol în alegerea repertoriului receptorului pentru antigen al
limfocitului T citotoxic CD8+ în timus, selectând în special unele grupe de celule T CD8+
cu proprietăți art ritogene. Pe de altă parte HLA B27 are rol în legarea și prezentarea
antigenului către limfocitul T citotoxic CD8+ în țesuturile periferice.
Dintre factorii de mediu, i nfecția enterală cu Klebsiella P neumoniae contribuie la
dezvoltarea bolii, probabil prin tr-o colonizare asimptomatică a intestinului, de cele mai
multe ori fără expresie clinică. La pacienții cu spondilită anchilopoetică au fost observat e
nivele crescute ale anticorpilor anti Klebsiella de tip IgG și IgA comparativ cu grupul
sănătos de contro l. Germenii implicați produc de regulă infecții asimptomatice.
Între HLA B27 și agentul infecțios s -a constatat existența unui mimetism molecular,
fiind identificat un peptid identic format din 6 aminoacizi. Această similitudine antigenică
ar putea permit e dezvoltarea unui răspuns imun încrucișat cu selecționarea de limfocite

31
TCD8+ față de celule ce exprimă HLA B27, sau poate favoriza persistența agentului
infecțios prin toleranță imună (Borundel, 2009) .

3. MODIFICĂRI ANATOMO -PATOLOGICE
Leziunile patologice reflectă un proces inflamator cronic caracterizat inițial prin
hipervascularizație și infiltrare cu limfocite, plasmocite, macrofage urmat de un proces
proliferativ fibroblastic și vindecare prin fibroză și osificar e. Sunt afectate de procesul
inflamator atât structuri din cadrul aparatului osteoarticular cât și extraarticular. Astfel sunt
afectate:
* articulațiile coloanei vertebrale, atât cele sinoviale diartrodiale ( interapofizare și
costovertebrale), cât și cele cartilaginoase nesinoviale ( intervertebrală, manubriosternală);
* articulația sacroiliacă;
* articulațiile periferice (șold, umăr, genunchi);
* inserțiile tendoanelor sau ligamentelor pe os (entese).
Modificările histologice precoce apar la nivelul articulației sacroiliace și se
caracterizează prin țesut de granulație subcondral conținând limfocite, pla smocite,
mastocite, macroface. Acesta duce la erodarea inițial al cartilajului iliac mai subțire și apoi
a celui sacrat, mai gros. Ulterior se produce înlocuirea țesutului de granulație cu
fibrocartilaj de regenerare și apoi osificarea articulației sacroiliace (Baciu, 1981, 52) .

32
(Baciu, 1981)

La nivelul coloanei, leziunea inițială constă din țesut de granulație inflamator
localizat în zona de inserție a inelului fibros al discului intervertebral pe marginea corpului
vertebral. Marginile corpului vertebral și regiunea periferică a inelului fibros vor fi erodate
și ulterior osificate. Erodarea marginii anterioare a corpului vertebral va duce la p ierderea
concavității corpului vertebral cu apariția vertebrelor ”pătrate”. Calcificarea inelului fibros
inflamat va da naștere sindesmofitului. Ligamentul intervertebral anterior inflamat se
fibrozează și apoi se calcifică. La nivelul enteselor se produc leziuni inflamatorii erozive
urmate ulterior de osificare, cu apariția unor spiculi osoși. Procesul este cunoscut sub
numele de entesită și este caracteristic tuturor spondilartropatiilor seronegative.
Dintre structurile extraarticulare afectate se remarcă :
– tractul uveal anterior;
– rădăcina aortei, valvele aortice și septul membranos;
– colonul și valva ileocecală;
– parenchimul lobului pulmonar superior;
– leptomeningele (Kiss, 1999) .

33
4. TABLOU CLINIC

Durerea lombară sau fesieră, expresie a afectării articulației sacroiliace domină
tabloul clinic la debutul bolii, în special la adulții tineri sub 40 ani, fiind întâlnită în
aproximativ 80% din cazuri. Aceasta prezintă caracterele durerii tipice de cauză
inflamatorie. Durerea debutează insidios, este pe rsistentă cu o durată de cel putin 3 luni,
recidivantă. Apare în repaus, de regulă în partea a doua a nopții trezind bolnavul din somn
și însoțindu -se de redoare matinală prelungită ce poate dura până la trei ore. Durerea se
amelioreză după exercițiu fizic și se agravează după repaus prelungit. Multi pacienți nu se
pot odihni în timpul nopții simțind nevoia să facă câteva exerciții înainte de a reveni în pat.
Durerea lombară iradiază în fesă sau posterior pe traiectul sciaticului până în spațiul
popliteu, e ste recidivantă și frecvent este alternantă (sciatică în basculă).
Afectarea articulațiilor centurilor (șold, umeri bilateral) caracterizează debutul
precoce al bolii fiind caracteristic spondilitei anchilozante juvenile. Afectarea precoce a
șoldurilor re prezintă un factor de prognostic sever datorită evoluției relativ rapidă spre
anchiloză și invaliditate. De asemenea hidartroza intermitentă a genunchiului poate
reprezenta manifestarea debutului juvenil al spondilitei anchilozante. Altfel artritele
perif erice sunt rar întâlnite în spondilita anchilozantă, iar când apar sunt asimetrice și mai
frecvent la membrele inferioare.
Entezitele sunt responsabile de apariția sensibilității dureroase la nivelul
joncțiunii costosternale, proceselor spinoase, crestei iliace, marelui trohanter, tuberculilor
tibiali sau căcâiului.
Semnele generale ca anorexia, febra, pierderea ponderală, transpirațiile nocturne sunt
prezente în special în formele cu debut timpuriu, în adolescență.
Durerea toracică accentuată de tuse sau de inspirul profund sugerează afectarea
articulațiilor costovertebrale, entezita costosternală sau manubriosternală. Mulți pacienți
relatează o limitare a mișcărilor respiratorii. Durerea cervicală și redoarea survine de
regulă tardiv în evoluția boli, da r sunt și situații când poate fi întâlnită la debutul bolii.

34
Examenul fizic urmărește aprecierea mobilității coloanei și a articulațiilor
periferice, observarea deformărilor și provocarea durerii în segmentele afectate de procesul
inflamator. Exameul fizi c începe cu cercetarea sensibilității articulației sacroiliace prin
exercitarea unei presiuni directe sau manevre care solicită articulația. Aceste manevre sunt
reprezentate de compresia directă a articulațiilor sacroiliace, compresia pelvisului cu
pacient ul în decubit lateral, sau compresia sacrului cu pacientul în decubit ventral. Durerea
sacroiliacă poate fi provocată prin flexia maximă, abducția și rotația externă a coapsei.
Uneori examenul fizic al articulației sacroiliace este negativ chiar la debutul bolii în special
când manevrele menționate nu se exercită cu forță suficientă. Trebuie menționat faptul că
articulația sacroiliacă este înconjurată de ligamente puternice care permit doar o mică
mobilitate a acesteia. Examenul fizic poate fi negativ și în stadiile avansate de boală când
inflamația articulară a fost înlocuită cu fibroză sau s -a produs anchiloza articulară.
Diminuarea mobilității coloanei lombare este determinată la debutul bolii de contractura
paravertebrală secundară procesului inflamator, iar tardiv de fuziunea corpilor vertebrali și
calcificările ligamentare. Odată cu progresia bolii, coloana se rigidizează , iar lordoza
lombară se șterge. Deoarece pacientul tinde să -și amelioreze durerile adoptând o poziție
antalgică în anteflexie, segme ntul toracic capătă o poziție cifotică. Afectarea articulațiilor
costovertebrale determină atât dureri toracice, cât și diminuarea expansiunii cutiei toracice.
Pacienții au o respirație de tip abdominal, iar abdomenul este protuberant. Afectarea
coloanei c ervicale face ca în final capul să capete o poziție flectată, cu privirea îndreptată
spre pământ. Pentru evidențierea limitării mobilității acestei zone se efectuează manevrele
bărbie -stern, occiput -perete, în înclinări laterale și mișcări de rotație ale c apului. Pentru
efectuarea manevrei occiput -perete pacientul este așezat la perete cu călcâiele și scapula
atingând peretele și va incerca să atingă cu occiputul peretele. Distanța de la occiput la
perete reprezintă gradul de anchiloză al coloanei cervicale (Mozes, 1997, 45 -48).

35
(Mozes, 1997)

Manifestările extraarticulare sunt variate.
Afectările oculare sunt cele mai frecvente și survin la 25 -30% dintre pacienți.
Episoadele de uveită acută anterioară denumite irită sau iridociclită pot precede sau pot f i
prezente în timpul sau dupa manifestările articulare inflamatoare. Sunt frecvent unilaterale
cu tendință la recurențe care pot regresa spontan sau pot duce la orbire. Debutează de
regulă acut cu dureri oculare, fotofobie, hiperlacrimație. Se produce cong estia corneei,
irisul este edemanțiat și apare decolorat comparativ cu cel colateral. Pupila este mai mică și
poate apărea uneori neregulată mai ales dacă apar sinechii.
Afectarea cardiovasculară este de aproape două ori mai frecventă la pacienții
cu artrite periferice. Aortita ca urmare a inflamației valvei și rădăcinii aortei poate induce
insuficiență aortică. Aceasta este întâlnită la 3,5% dintre pacienții cu spondilită
anchilozantă după o evoluție a bolii de cel putin 15 ani.
Afectarea pulmonară se exprimă prin fibroza pulmonară localizată mai ales la
nivelul lobilor superiori. Poate fi silențioasă clinic sau se poate manifesta prin dispnee și
tuse productivă. Formare a de chiste și infectarea acestora cu Aspergillus poate determina
hemoptizii.
Afectarea renală poate fi în cadrul unei glomerulonefrite mezangiale cu
depunere de IgA. Amiloidoza secundară este o complicație rară, poate fi suspicioasă la

36
pacienții ce dezvo ltă proteinurii masive iar depozitele de amiloid pot fi evidențiate prin
aspirarea de grăsime din țesutul adipos abdominal.
Manifestările neurologice sunt urmarea fracturilor pe o coloană rigidă și
osteoporotică, a subfluctuațiilor atlantoaxiale sau sindr omului de ”coadă de cal”. Fracturile
apar de regulă la nivelul coloanei cervicale cu producerea unei paraplegii, complicație
extrem de gravă cu mortalitate crescută.

5. EXPLORĂRI PARACLINICE

Explorările paraclinice confirmă sindromul inflamator prin evi dențierea
accelerării VSH, pozitivitatea proteinei C reactive. Nu întotdeauna valorile VSH se
corelează cu activitatea bolii. Valorile IgA sunt crescute posibil și datorită infecțiilor
enterale cu rol în etiopatogenia bolii. Anemia normocromă normocitară e ste prezentă la
15% dintre pacienți. HLA B27 este pozitiv la peste 90% din pacienți. Această determinare
nu se face de rutină, ea fiind utilă la începutul bolii în cazurile de diagnostic incert.
Explorările imagistice reflectă modificările anatomopatolog ice prezente
precoce la nivelul articulațiilor sacroiliace, discovertebrale, interapofizare.
Radiografia de bazin anteroposterioară sau incidența Ferguson permite
vizualizarea modificărilor prezente la nivel sacroiliac. Sacroiliita este bilaterală, simetr ică
și inițial sunt afectate cele 2/3 inferioare acoperite cu sinovială. Sacroiliita unilaterală nu
exclude diagnosticul de spondilită anchilozantă. Primele eroziuni subcondreale sunt
vizibile inițial la nivelul cartilajului iliac mai subțire și ulterior l a nivelul sacrului creând
aspectul de timbru zimțat și o pseudolărgire a spațiului articular. Radiologic în evoluție se
observă ulterior osteoscleroza marginală cu diminuarea interliniului articular și tardiv
anchiloza articulară. În funcție de stadiul de evoluție al bolii se descriu 4 grade de
sacroiliită conform criteriilor New York 1984:
– gradul 0 – articulațiile sacroiliace sunt normale;
– gradul I – suspiciunea de sacroiliită cu aspectul mai încețoșat al articulației;

37
– gradul II – sacroiliită min imă caracterizată prin pseudolărgirea spațiului
articular datorită eroziunilor subcondrale pe ambele versante;
– gradul III – sacroiliită moderată caracterizată prin scleroză periarticulară
(osteocondensare) cu diminuarea interliniului articular;
– gradu l IV – anchiloza articulațiilor sacroiliace (punți osoase între osul sacru
și osul iliac) cu fuziunea completă și dispariția spațiului articular.
Deoarece sacroiliita incipientă scapă detectării radiografice, pentru un
diagnostic precoce cu evidențierea procesului inflamator articular se apelează la rezonanța
magnetică nucleară (RMN) și tomografie computerizată (CT). Scintigrafia osteoarticulară
cu Tc99 nu are mare specificitate deoarece la nivelul articulației sacroiliace se inregistrează
de regulă o cap tare crescută a trasorului. Ea poate fi utilă în diagnosticul sacroiliitelor
unilaterale (Arseni, 1990) .
Radiografia de profil pentru coloana cervico -lombară evidențiază următoarele
modificări în funcție de evoluția bolii:
– scleroza marginală nedistruct ivă a corpilor vertebrali în zona de inserție a
inelului fibros;
– aspectul pătrat al vertebrelor pe radiografia lombară de profil datorită
pierderii concavității prin eroziunea marginilor anterioară, superioară și inferioară ale
corpilor vertebrali și pă strarea înălțimii discului intervertebral;
– prezența sindesmofitului indus de calcificarea inelului fibros;
– rectitudinea coloanei lombare.
Entezita se exprimă radiologic prin spiculi osoși la nivelul calcaneului crestei
iliace, ramurii ischiopubiene, marelui trohanter.
Afectarea articulațiilor periferice implică îngustarea concentrică a spațiului articular,
neregularități ale osului subcondral cu scleroză subcondrală și formarea de osteofite
marginale și în final anchiloza osoasă.

38
Deoarece osteoporoz a apare precoce la pacienții cu boală activă predispunând
la fracturi se impune și efectuarea densitometriei osoase la pacienții cu spondilită
anchilozantă. Rezultatele densitometriei osoase efectuată la nivelul segmentului lombar pot
fi eronate la pacienț ii cu boală avansată care prezintă sindesmofite (Baciu, 1981) .

6. DIAGNOSTIC POZITIV

Diagnosticul pozitiv se face ținând cont de tabloul clinic dominat inițial de
durere lombosacrată persistentă cu caracterele durerii de cauză inflamatoare, asociată cu
limitarea mobilității coloanei lombare și ulterior de limitarea expansiunii cutiei toracice
asociat modificărilor radiologice sau tomografice de sacroiliită bilaterală toate survenind
pe un teren HLA B27. În fazele precoce ale bolii sacroiliita este greu d e dovedit radiologic
și pot trece 5 -9 ani până devine vizibilă pe radiografie. Astfel în spondilita anchilozantă
avem un stadiu preradiografic dominat de durerea lombosacrată cu caracter inflamator și
un stadiu radiografic când diagnosticul poate fi pus pe criteriile New York 1984. Pentru un
diagnostic precoce atunci când există suspiciunea clinică de sacroiliită se poate apela la
determinarea HLA B27 și a explorărilor imagistice de tip RMN sau CT (Borundel, 2009) .

7. FORME CLINICE

Spondilita anchilozantă se poate prezenta sub mai multe aspecte clinice.
Câteva dintre acestea ar fi următoarele:
– forma tipică de debut lombosacrat și evoluție ascendentă;
– forma descendentă cu debut cervical;
– forma bipolară cu afectarea coloanei cervicale și a articulației sacroiliace;
– forma periferică cu modificări discrete la nivelul coloanei lombare, numită și
forma rizomelică sau scandinavă;

39
– forma fără sacroiliită.
Vârsta debutului bolii are mare importanță asupra formei clinice. Astfel
debuturile timpurii în copilărie și adolescență sunt dominate de afectarea articulațiilor
periferice și în special a articulației coxofemurale (Popa, 1997, 43) .

8. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL

Cea mai frecventă confuzie se poate face cu hernia de disc. Caracterele durerii
manifestate prin debutul brutal, agravată de efort și calmată de repaus orientează
diagnosticul care va fi confirmat de radiografie, tomodensimetrie sau rezonanță magnetică
nucleară.
Spondiloza hiperostozantă reprezintă un diagnostic clinic dificil . Bolnavii prezintă
dureri vertebrale și limitarea mișcărilor în segmentele afectate dar expansiunea cutiei
toracice este normală. Articulațiile costovertebrale nu sunt lezate. Radiologic se
evidențiază prezența osteofitelor. Acestea au o poziție transvers ală, sunt grosolane, iar când
fuzionează sunt distanțate de corpii vertebrali spre deosebire de sindesmofile care sunt fine
și sunt în axul coloanei. Calcificările ligamentare sunt prezente în ambele suferințe.
Durerile lombare sunt nocturne și persistente impun excluderea neoplaziilor,
discitelor și sacroiliitei septice, a bolii Paget. Modificările radiologice de la nivelul
articulației sacroiliace trebuiesc diferențiate de cele din iliita condensantă. Boala este mai
frecventă la femeile tinere, osteoscler oza fiind limitată la aripa iliacă. Diagnosticul
diferențial al spondilitei anchilozante include și pe cel al celorlalte spondilartropatii
seronegative (Sbenghe, 1997, 23) .

40

9. TRATAMENT GENERAL

Terapia vizeză calmarea durerii, reducerea inflamației, menținerea mobilității
coloanei vertebrale și prevenirea anchilozei. Pentru menținerea mobilității coloanei
vertebrale se recomandă gimnastică medicală, hidroterapie și practicarea unor sporturi ca
înotul. Pacientul trebuie sfătuit să doarmă pe pat tare, fără pernă pentru a evita anchiloza
coloanei cervicale în anteflexie.
Tratamentul medicamentos trebuie individualizat în funcție de gradul de
activitate al bolii și de tipul afectărilor articulare. M edicamentele antiinflamatoare
nonsteroidiene (AINS) diminuă inflamația, ameliorează durerea și mobilitatea articulară.
În alegerea AINS se ține cont de raportul eficiență toleranță, mai ales că terapia
este de lungă durată. Medicamentul cel mai folosit es te indometacinul în doză de 75 -100
mg/zi. Se recomandă ca doza de seară să fie luată cât mai târziu posibil pentru a evita
apariția durerilor nocturne și a redorii matinale. Dintre efectele sale adverse nespecifice,
sunt de menționat cefaleea, vertijul și stările depresive în special la vârstnici. Alte
antiinflamatoare nesteroidiene folosite atunci când indometacinul nu este tolerat sunt
diclofenacul, naproxenul, piroxicamul, meloxicamul, celecoxibul, etoricoxibul. În formele
active de boală se folosesc doz ele maxim permise, cu reducerea dozelor în perioadele de
remisiune. Tratamentul trebuie continuat chiar și în lipsa simptomatologiei clinice. Noii
inhibitori specifici COX2 (celecoxib, etoricoxib) au eficiență similară AINS clasice și o
toleranță digestivă bună care le permite folosirea pe termen lung (Popa, 1997) .
Glucocorticoizii per os au o eficacitate scăzută. Ei pot fi utilizați în
administrarea locală intraarticular în artritele periferice, intralezional în entezite sau în caz
de irită acută.
În caz urile severe de spondilită cu manifestări periferice se poate recurge la
pulsterapie cu metilprednisolon intravenos 1 g/zi 3 zile consecutive. Formele rezistente la
terapia cu AINS și în special formele periferice beneficiază de terapia de linia II a cu

41
sulfasalazină 2 -3 g/zi timp de 6 luni, metotrexat 7,5 -15 mg/săptămână și uneori chiar
ciclofosfamidă (Sbenghe, 1997, 26) .
Alte terapii utile ar putea fi reprezentate de administrarea de thalidomida oral
și bisfosfonați în special pamidronat intravenos.
Radioterapia vertebrală, deși este eficace, nu se mai recomandă din cauza
riscului de neoplazii.
În formele invalidante se recomandă tratament ortopedic și chirurgical (osteotomii,
artroplastii).
10. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC

Boala are o evoluție îndelungată cu exacerbări și remisiuni spontane sau terapeutice.
Rar evoluția este gravă și progresivă spre anchiloză. Cu cât debutul bolii este mai precoce,
cu atât evoluția este mai severă, debuturile în adolescență fiind marcate de afectarea
articulațiilor periferi ce. Astfel 15% dintre bolnavii cu spondilită debutată la vârsta de 15 -16
ani vor necesita în următorii 15 ani proteză de șold. Prezența manifestărilor extraarticulare
ca irita acută, amiloidoza secundară, întunecă prognosticul bolii.
Studii longitudinale au demonstrat că deformările și incapacitatea funcțională
apar în primii 10 ani. Supravețuirea este mai redusă la pacienții cu spondilită anchilozantă
comparativ cu populația generală (Popa, 1997, 47) .
Factorii de prognostic sever sunt reprezentați de afectarea coxofemurală, irita,
creșterea VSH, limitarea mobilității lombare, răspunsul slab la AINS, oligoartrită, dactilita,
debutul juvenil al bolii (Sbenghe, 1997, 35) .

42

PARTEA SPECIALĂ

PART EA PERSONALĂ

43
CAPITOLUL IV
MATERIALE ȘI METODE

1.MATERIAL
Experiment: Programul de kinetoterapie , va fi început încă din etapa repausului la pat,
când bolnavul va executa scurte și repetate contracții izometrice (statice). Treptat sub
supravegherea kinetoterapeutului, va începe apoi mobilizarea sistematică și progresivă a coloanei
vertebrale și a artic ulațiilor periferice, ținându -se cont de amplitudinea de mișcare articulară și de
starea generală a bolnavului. Programele de kinetoterapie vor evita orice mișcări bruște, violente,
săriturile, prinderea mingiei medicinalele prea grele etc. Apariția dureri lor este semnalul de
alarmă al supradozării efortului.

2.TEHNICI DE ELASTICIZARE A ȚESUTULUI CONJUNCTIV PERIARTICULAR
Organizarea programului de recuperare

Etapa Mijloace folosite Durata Indicații
I -masaj loco -regional; 1 luna -8sedințe – -masajul se
-exerciții de mers; 45minute/sed efectuează cu
-exerciții respiratorii; unguente(antialgice);
-"contracții -se lucrează in fața
evocate"prin unor oglinzi –
contracții izometrice corectarea posturii
susținute a -toate exercițiile
musculaturii trebuie sa fie
distale(paravertebrale, Indolore
abdominale,toracice); -numai după acordul
chirurgului se trece

44
-exerciții posturale; la următoarea etapă
-exerciții de învățare
a gesturilor zilnice, în
condițiile purtării
ortezei;
11 -exerciții de contracții 3 luni -3 sed
ințe/sapt – -se elimină mijlocul
musculare evocate; lh/sed de imobilizare
-exerciții de mers; cervicală, progresiv.
-exerciții în piscina -kinetoterapia în
-exerciții cu obiecte piscine se începe din
portative; momentul în care se
-exerciții dinamice cu poate renunța la
caracter obiectiv; orice imobilizare
-se începe cu
exercițiile de la
prima etapă și se
termină cu
întrepătrunderea
exercițiilor din etapa
a treia
-reprezintă etapa de
recuperare propriu –
Zisă
Ill -exerciții de 1 luna – -reintegrarea

45
gimnastică medicală; 3ședințe/sapt – segmentului cervical
-exerciții de lh/sed inferior din punct de
asuplizare; vedere funcțional
-suspensii; – reprezintă etapa de
-mobilizări active și reîncadrare socio –
cu rezistență. economic.
-exerciții de terapie
ocupați onala și
ergoterapie;
(Popa, 1997)
Etapa I – Obiective
– combaterea durerii.
– prevenirea complicațiilor datorate decubitului(escare, trombo -embolii, redori
articulare, hipotrofii muscalare etc).
– reluarea mersului.
– invatarea gesturilor pe care le impune viata de zi cu zi in condițiile purtării
ortezei.

Mijloace folosite (Sbenghe, 1987):
• Masajul -efectuează la inceputul fiecărei ședințe, loco -regional in scop decontracturant si
relaxant pe musculatura contracturanta. »
Exerciții de mers:
Exercițiul 1. -mers cu trunchiul ușor inclinat, cu menținerea unui baston peste omoplați.
Exercițiul 2 :mers pe vârfurile picioarelor cu brațele lateral.
Exercițiul 3 mers obișnuit cu brațele lateral, executând, totodată, cercuri

46
mici cu brațele cat mai in spate posibil.
Exercițiul 4:mers pe vârfuri, cu ridicarea brațelor prin lateral inapoi, sus cu inspira ție,
revenire cu coborârea brațelor prin lateral, inapoi, jos cu inspirație.
Exercițiul 5:mers cu flexia alternativa a coapselor pe bazin si a gambelor pe coapse.
Exercițiul 6:mers cu brațele lateral, cu arcuirea membrelor superioare simultan cu extensia
trunchiului la fiecare pas.
Exercițiul 7:mers cu brațele sus, trunchiul in extensie.
Exercițiul 8:mers cu genuflexiuni la fiecare pas.
Exercițiul 9 :mers pe vârfuri, cu brațele sus, trunchiul in extensie.
Exercițiul 10:mers obișnuit alternat cu 4 pasi mers ghemuit.
Exercițiul 11 :mers cu trecere peste diferite obstacole(0,30m)
Exercițiul 12:mers pe banca de gimnastica(muchia lata), cu brațele lateral.
Exercițiul 13:mers fandat cu brațele lateral, cu răsucirea trunchiului la fiecare pas.
Exercițiul 14:mers cu exerciții de respirație.
® Exerciții active pentru membrele superioare si inferioare si pentru trunchi:
Nota!
• Pauzele intre repetări si intre exerciții vor fi de circa 10 secunde.
Exercițiul 7:DV -decubit ventral(DV) -flexia si extensia degetel or mainii(4×5)
Exercițiul 15: -flexia alternativa a gambelor pe coapse(4×4) Exercițiul 3:DV -flexia
simultana a gambelor pe coapse(3×4) Exercițiul 4:DV -flexia alternativa a gambelor pe coapse cu
tensionări fînale(4×4)

47
Exercițiul 16:DV -flexia si extensia pici oarelor(3×8;DV -extensia alternativa a membrelor
superioare(3×3);DV -extensia simultana a membrelor superioare(3×3);DV -abductia si adductia
alternativa a membrelor superioare pana la 90°(3×4)
Exercițiul 17: DV -abductia si adductia simultana a membrelor super ioare pana la 90°(3×3)
Nota!
– Alternarea pozițiilor culcat inainte, culcat lateral stânga si dreapta(4×4) se var
efectua cu asistenta. Exercițiul 70:culcat pe spate(DD) cu genunchii indoiti -contractii
izometrice ale musculaturii abdominal e(5×8)
Exercițiul 18:DD cu genunchii intinsi – abductia si adductia simultana a membrelor
superioare(4×4)
Exercițiul 19: DD cu genunchii intinsi -abductia si adductia simultana a coapselor(3×3)
Exercițiul 20: DD cu genunchii intinsi -anteductia simultana a membrelor Superioare(4×4)
Exercițiul 21: DD cu genunchii intinsi -anteductia alternativa a membrelor superioare cu
inspirație si expiratie(3×3)
Exercițiul 22: DD cu genunchii intinsi -contractii i zometrice ale cvadricepsului(3 x 10)
Exercițiul 23: DD cu genunchii intinsi -flexia alternativa a antebrațelor pe brate(3×4)
Exercițiul 24: DD cu genunchii intinsi -fiexii, extensii si circumductii ale piciorului(3×8)
Exercițiul 25: DD cu genunchii intinsi -abductia si adductia alternativa a membrelor
inferioare(3×3)
Exercițiul 26: stand cu brațele lateral -circumductia membrelor superioare(3 x4)
Exercițiul 27:stand cu mâinile pe solduri -inclinarea truvchiului inainte, Înapoi, la stânga si
la dreapta si răsucir i spre stânga si spre dreapta(3×2 fiecare mișcare)
Exercițiul 28:DD -tripla flexie si extensie alternativa a membrelor inferioare, ("bicicleta
")(3 x8)

48
Exercițiul 29:DD -flexia capului si a coloanei dorsale simultan cu flexia alternativa a
coapselor pe bazin (3×3)
Exercițiul 30:culcat inainte(DV)cu palmele sprijinite -tarare pe genunchi si palme(lx5m)
Observații (Titirca, 2008):
– se lucrează in fața unor oglinzi -in vederea autocorectarii si corectării posturii.
– exercițiile de mers se executa, in general,fiecare tip de exercițiu pe o distanta de
5m.
– numai dupa invatarea(deprinderea) posturii corecte se trece la etapa următoare.
– numai după acordul chirurgului se trece la următoarea etapă.

Etapa II : Obiective:
– eliminarea mijlocului de imobilizare cervicala.
– preveni rea sau corectarea modificărilor de poziție ale altor segmente corporale
ca:umeri, omoplați,gât, bazin, torace.
– tonifierea musculaturii în regiunea hiperlordozată a rahisului cervical(în regim
de alungire), și a regiunii anterioare a gâtului(în regim de sc urtare).
– creșterea și dezvoltarea flexibilității și supleții articulare a rahisului
cervical(inferior).
– ameliorarea funcției respiratorii.
– reintegrarea segmentului cervical inferior în unitatea funcțională.
– tonifierea generală a organismului.

Mijloace folosite (Popa, 1997):
Masaj (5min) -in scop relaxator si stimulativ.

49
Exerciții de mers.
Exerciții posturale:
Exercițiul 1 : -DD, genunchii flectati, bazinul basculat pentru a se obține o aplicare pe sol a
întregii coloane lombo -dorsale, ceafa se al uneca pe sol ca pentru alungirea gatului si coborârea
gatului si coborârea bărbiei ca pentru plasarea regiunii cervicale pe sol(pentru musculatura
anterioara a gatului).
Exercițiul 2: -sezand pe sol, cu spatele lipit de perete, genunchii indoiti pentru a pl asa
regiunea lombara la perete, se intinde ceafa in sus pe perete, tinzând sa se alungească gatul, in
timp ce bărbia este adusa inapoi fara a o cobora.
Exercițiul 3/ -DD, genunchii flectati, bazinul basculat pentru a se obține o aplicare pe sol a
intregii c oloane lombare, se va asocia extensia cu o inspirație toracica inalta, abdomenul fiind
supt-se realizează o intindere marcata a musculaturii cefei(pentru mușchii scaleni si a SCM -ului).
Exerciții de asuplizare:
Exercițiul 1, 2, 3 si 4:alungiri axiale activ e din decubit dorsal, apoi din așezat, cu coloana
dorso -lombară în poziția corectată și la sfârșit , din ortostatism – cu o pernă sub cap, picioarele
încrucișate, kinetoterapeutul plasează o mâna pe cap și cere bolnavului că în inspir profund să își
alungea scă coloana -concretizată prin împingerea în palmă terapeutului;revenirea se face în timpul
expirului.
Exercițiul 5: șezând —mișcări de extensie -flexie, lateralitate dreapta -stânga, rotație,
circumducție ale capului;mișcări de flexie -extensie pe diagonală de 45°(asuplizare și
decontracturare). Nota !
– Aceste mișcări se execută din șezând, putând produce vertije pacienților mai in vârsta.
Exercițiul 6 :DD -(sub ceafa se pune un sul care o extinde mult) -se incearca flexia capului,
mișcarea fiin d contrată cu mâna(5s), apoi brusc se relaxeaza(intinderea cu decontracturarea
musculaturii flexoare)

50
Exerciții statice cu caracter obiectiv (vezi cap IV -plan general de recuperare a fracturilor
coloanei cervicale inferioare).
Exerciții pentru tonifierea m usculaturii:
Exercițiul 1 :DD, genunchii flectati, bazinul basculat, capul în "dublă bărbie", se ridică
occiputul cu 1 -2 cm alungînd gâtul, că și cum pacientul ar privi partea de sus a toracelui.
Exercițiul 2:DD, membrele inferioare întinse, terapeutul se opune rotatieie umărului cu
mâna plasată alternativ pe față anterioară și cea posterioară a umărului -punct de plecare centură
scapulo -humerala.
Exercițiul 3:DD, cu mâinile sub ceafă, ridică capul și inunde brațele
Exercițiul 4:DV, cu brațele întinse și fr untea sprijinită pe sol, se ridică capul de pe sol, cu
"dublă bărbie".
Exercițiul 5:DL, capul sprijinit pe brațul îndoit se ridică capul contra rezistenței opuse de
mâna cealaltă(sau a rezistenței opuse de terapeut) -revenirea la poziția de repaus a coloane i
cervicale.
Exercițiul 6:DV, la capul unei mese, cu brațele încrucișate sprijinite pe masă, fruntea pe
mâini, capul în "dublă bărbie" își ridică capul cu ajutorul antebrațelor, coloana cervicală rămâne
rigidă.
Exerciții respiratorii:
Exercițiul 1: șezând cu trunchiul încovoiat, trunchiul se ridică în inspirație și se relaxează
concomitent cu o expirație forțată(exercițiu expirator).
Exercițiul 2: șezând cu trunchiul încovoiat, arcuirea spatelui concomitent cu o inspirație
profundă(exercițiu inspirator).
Exercițiul 3; șezând, ridicarea în sus a brațelor și ridicarea trunchiului cu inspirație că în
căscat(exercițiu inspirator).

51
Exercițiul 4:DD, în timpul expirației se exercită presiuni asupra toracelui cu membrele
inferioare -genunchii și șoldurile fiind fle ctate(exrcitiu expirator).
Exercițiul 5.DD – cu genunchii flectati și sprijin pe occiput:se încearcă desprinderea spatelui
de sol(lomba este lipită de sol)(corijarea lordozei cervicale).
Hidroterapia (Sbenghe, 1987):
– Kinetoterapia în piscine ajută la inte grarea funcționala a coloanei cervicale în ansamblul
corporeal, facilitând efectuarea mișcărilor.
® Exerciții la aparate:
-s-a lucrat la bicicleta ergonomică;
-s-a lucrat la scripeți exerciții pentru membrul superior.
Observații:
– pacientul s -a adaptat pro gramului de exrciții, observându -se reechilibrarea posturii.
– se observă o ușoă creștere a forței musculare datorită faptului că, treptat, numărul
de exerciții efectuat de la o ședință la alta a crescut, iar exercițiile efectuate cu
rezistentă sau cu greuta te sunt executate mai ușor si cu mai multe repetări.
– mobilitatea trunchiului s -a mărit, precum și a coloanei vertebrale -mișcările sunt mai
ample.
– pacientul și -a format deja, deprinderea de a -și corecta poziția în timpul mersului,
sau statului în repaus.
– capacitatea de efort a pacientului a crescut.
– toate exercițiile trebuie sa fie indolore.

Etapa III : Obiective:

52
Formarea și consolidarea reflexului de atitudine corectă a corpului static si dinamic.
prevenirea sau corectarea modificărilor de poziție ale altor segmente corporale: umeri,
omoplați,gât, bazin, torace.
creșterea și dezvoltarea flexibilității și supleții articulare a rahisului cervical(inferior).
tonifierea musculaturii în regiunea hiperlordozată a r ahisului cervical(în regim de
alungire), și a regiunii anterioare a gâtului(în regim de scurtare).
ameliorarea funcției respiratorii.
tonifierea generală a organismului.
reeducarea proprioceptivă.
Mijloace folosite (Titirca, 2001):
– Masaj local si general, efectuat in scop calmant,de relaxare a grupelor musculare
contractate și de stimulare a troficitatii musculare slăbite si atone.
– Exerciții de mers, cu rol de incălzire.
– Exerciții posturale.
– Exerciții respiratorii.
– Exerciții de asuplizare.
– Metoda Klapp.
– Exerciții de tonifiere.
– Exerciții la aparate si cu obiecte:
Exercițiul 1: culcat înainte cu brațele întinse -ridicarea unei mingi medicinale de l -2kg și
revenire(2*3)
Exercițiul 2 : culcat înainte cu brațele întinse -ducerea mingiei medicinale la ceafă, cu
extensia progresivă a trunchiului(coloana cervicală, dorsală, lombară) simultan cu rostogolirea
mingiei pe spate(2×3)
Exercițiul 3 :DV -împingerea înainte a unei mingi medicinale de l -2kg, cu fruntea(5×5)
Exercițiul 4: DV -împingerea înainte a unei mingii med icinale de l -2kg,cu bărbia(5×5)

53
Exercițiul 5: în picioare cu un baston în mâini -se executa mișcări de ridicare cu extensie
deasupra capului, mișcări de lateralitate, de rotație
® Exerciții cu rezistență: Exercițiul //șezând -retroductia simultană a membrelor
superioare, antebrațele în flexie, cu rezistență manuală aplicată la nivelul cotului(4×3) Exercițiul
2:șezând -flexia și extensia capului cu rezistență manuală(4×4) Exercițiul J/șezând -înclinarea
capului spre stânga și dreapta, cu rezistență manu ală(4×4)
Exercițiul – răsucirea capului spre stânga si dreapta, cu rezistenta manuala(4×4).
Se recomandă în continuare respectarea acceluiași program de exerciții, atât cu terapeutul
cât și la domiciliu,cu respectarea câtorva reguli de viață:
– repaus i n poziție corijata -pat dur;
– ore de somn corespunzătoare;
– efectuarea exercițiilor corective în fiecare zi,după terminarea activității zilnice
obișnuite;
– efectuarea exercițiilor de asuplizare si posturale de mai multe ori pe zi;
Observații:
Pacientul nu mai acuză dureri la nivelul rahisului cervical, în timpul efortului sau în timpul
menținerii unor poziții o perioada mai lungă de timp
Forța musculară a crescut, in general, de la F4 la F5.
Respirația s – a îmbunătățit, înregistrându -se o creștere a perimetrului toracic de
aproximativ 2cm.
Mobilitatea coloanei cervicale s -a îmbunătățit vizibil.

54
3.TESTE DE EVALUARE FUNCȚIONALĂ A PACIENȚILOR
– Tensiunea arterială
– Puls
– Respirație
– Temperatură
– Diureză
– Scaun
EXAMENUL DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare
HLG Puncție capilară
HT Puncție venoasă
VSH Puncție venoasă
1,6 ml sânge/10,4
ml citrat de Na
Trigliceridele Puncție venoasă
Glicemia Puncție venoasă
Uree Puncție venoasă
Colesterol Puncție venoasă
Examen de
urină
Examen
macroscopic Se recoltează 100
ml urină din prima urină de
dimineață, după efectuarea
toaletei locale

INVESTIGAȚII PARACLINICE

55

Examene
curente Pregătirea pentru
examen Îngrijiri după
examen
Recoltare
probe de sânge – se pregătesc
materialele necesare
– pregătire psihică a
pacientului: se anunță și se
explică necesitatea tehnicii
– pregătire fizică a
pacientului: se spală regiunea
plicii cotului, se degresează cu
eter, se aseptizează cu alcool – așez pacientul
în poziție comodă
– reorganizez
locul de muncă
Radiografie
pulmonară – temperatura camerei
trebuie să fie de 20 -21oC
deoarece pacientul va fi
dezbrăcat
– pacientul va fi însoțit
de asistentă
– i se explică
pacientului tehnica și
necesitatea ei – îngrijirea
ulterioară a pacientului
– se așează
pacientul în poziție
comodă
– reorganizarea
și notarea în f.o.
(Robanescu, 1992);

56
4.LOT DE PACIENȚI

Lucrarea științifică prezintă un studiu realizat pe un lot de 72 de pacienți care au fost
internați și tratați în Clinică Medicală II a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța în anii
2017 și 2018 și care suferă de spondilită anchilozantă.

Repartizarea pacienților cu afectare a coloanei în funcție de vârstă arată astfel:

Fig. IV.4.1

< 20
1%
20-30
29%
31-40
21% 41-50
17% 51-60
10% 61-70
14% 71-80
7% 81-90
1% Număr de pacien ṭi în func ṭie de vârstă

57

Tabel IV 4.1

Din analiză datelor bazate pe repartiția în funcția grupelor de vârstă, se observă o
predominantă a cazurilor la pacienți tineri.Astfel frecvența cea mai crescută este în cadrul
vârstelor cuprinse între 20 -30 ani (29%),urmată de grupul de vârstă 31 -40 ani (21%).

Grupa de vârstă Număr de pacienți
< 20 1
20-30 21
31-40 15
41-50 12
51-60 7
61-70 10
71-80 5
81-90 1

58

În funcție de sexul pacieților, repartizarea este aceasta:

Fig. IV.4.2

Sex Distribuție
F 50 (69%)
M 22(31%)
Tabel. IV.4.2

50 22 Repartizarea în funcție de sex:
Femei
Bărbați

59

Repartiția pacienților cu antecedente personale de boală inflamatorie

Fig. IV.4.3

Tabel IV.4.3

42%
58% Repartiția în funcție de antecedente
Cu antecedente
Fara antecedente
pacienți cu antecedente pacienți fara antecedente
număr pacienți 30 42

60

Distribuția pacienților prezentând dureri lombare joase la internare:

Fig. IV.4.4

Nr. pacienti
Prezenta durerii lombare joase 60
Alte motive ale internarii 12
Tabel IV.4.4

83% 17%
dureri lombare joase
alte motive ale internarii

61

Distribuția pacienților prezentând analiza de sânge HLA B27 pozitivă :

Fig. IV.4.5

Nr. pacienti
HLA B27 POZITIV 65 (90%)
HLA B27 NEGATIV 7 (10%)
Tabel IV.4.5

0 10 20 30 40 50 60 70 HLA B27 POZITIV HLA B27 NEGATIV Series 1
Series 1

62

5. METODE
Metoda comparării aceluiași fenomen între diferite categorii de pacienți (diferențiați după
anumite criterii, de exemplu: grupe de vârstă, diagnostic, factori de risc etc.) constituie un aspect
deosebit de important în cunoașterea fenomenelor. În ac est studiu au fost utilizate o serie de
metode matematice implementate în soft -ul folosit pentru implementarea datelor , metode ce
caracterizează valorile medii „normale” ale fenomenelor studiate, sau dispersia și eroarea medie
față de aceste valori, metod e de previziune (prognostic), etc. Indicatorii statistici calculați în
cadrul studiului au posibilitatea de generalizare, facilitând interpretarea comparativă, corelativă a
diferitelor subgrupe ale lotului cercetat, ridicând deci posibilitatea sintezei de la caracteristicile
individuale la cele de grup și de la cele de grup la întregul eșantion.
Programul recuperator fizical -kinetic a constat din tratament medicamentos, fizioterapie,
kinetoterapie, hidroterapie si alte metode.

TRATAMENTUL RECUPERATOR
S-a aplicat două săptămâni și a constat în fiziotearpie, masaj, kinetoterapie și nu în
ultimul rând tratament medicamentos.
TRAMENTUL MEDICAMENTOS
S-a constatat in tratamentul cu antialgice: Algocalmin, Piafen, Paracetamol, respective
decontracturante: Mydocalm, Diazepam, Clorexazona.
TRATAMENTUL FIZICAL -KINETIC
S-au urmarit, ca obiective:
– ameliorarea durerilor la nivelul coloanei vetrebra le;
– combaterea inflamației articulare la nivelul coloanei vertebrale;
– ameliorarea posturalor;
– creșterea forței musculare abdominale și paravertebrale;
– amelioararea respirației.

63
Dintre procedurile efectuate urmarim:
– curentul diadinamic cu aplicație latero -laterală paravertebrală (în zona dureroasă, cu
formulă analgetica ).
D.F : 2 + 2 minute;
P.P : 2 + 2 minute;
– curentul interferențial – analgetic latero -lateral paravertebral cu formulă analgetica la 100
mm/sec pentru 10 minute și spectrul de 0,100 A/sec. pentru 10 minute.
– Unde scurte cu doze de III – IV pentru 20 minute.
– ultrasunet – formulă analgetica 0,4 – 0,6 W/cm2
Masaj – decontracturant, cervical, dorsal, lombar respectiv e decontracturant pe membrul
inferior
In cadrul kinetoterapiei, s -a urmarit kinetic pentru:
 ameliorarea posturii – creșterea flexibilității coloanei vertebrale (posturi
cervicale, dorsale, lombare și ale centurii scapulo -humerale, coxo –
femurale;
 asuplizari analitice cervicale, dorsale, lombare și a membrului superior;
 creșterea forței musculare (tonifierea musculaturii abdominale, și
paravertebrală)

(Robanescu, 1992).
PARAMETRII
1. durerea la mobilizare a coloanei v ertebrale,dorsale și lombare;
2. limitare a mobilității coloanei cervicale;
3. limitare a mobilității coloanei dorsale;
4. limitare a mobilității coloanei lombare;
5. limitarea mobilității flexiei – extensiei coloanei dorsale;
6. limitarea mobilității flexiei – extensiei coloanei lombare;
7. re-educarea forței musculare abdominale si paravertebrale;
8. diminuarea capacității respiratorii.

64
CAPITOLUL V
EXEMPLE CAZURI CLINICE

Caz clinic nr 1.
Pacient în vârstă de 60 ani, fără antecedente de boală inflamatorie se prezintă pentru dureri
lombare joase cu blocaj funcțional lombar.
Diagnostic principal : spondilita anchilozantă,localizări multiple în coloana vertebrală
Din istoricul bolii reținem:
– debut de 15 cu dureri cervicale tratate cu Meloxicalm 15mg/zi
– dureri lombare joase cu bl ocaj funcțional
Examenul clinico -biologic evidențiază pacientul cu o stare generală influențată (VAS=80),cu
modificări de statică vertebrală ( hipercifoza toracala și hiperlordoza lombară),dureri lombare
joase cu caracter inflamator,mobilitatea coloanei ce rvicale,toracale și lombare limitată moderat.
Investigațiile paraclinice de laborator evidențiază sindrom biologic inflamator absent,RMN
coloana lombară : osteofite anterolateral hipertrofiate de la L1 -L5.Revizuind istoricul bolii și
manifestările clinice se stabilește diagnosticul de spondilita anchilozantă în conformitate cu
criteriile New York
Recomandări/Regim/Medicație:
– scădere ponderala prin dietă
– tratament cu Sulfasalazina cp de 500 mg 1cp/zi (3 zile) > 2cp/zi (3zile)>3cp/zi (3zile)
– recuperare medic ală în ambulator la 6 luni
– monitorizare la 2 luni analize (HLG,PCR,TGP,creatinină)
Evoluția pacientului după cele 7 zile de internare este una favorabilă în urmă administrării
tratamentului atât medicamentos cât și kinetoterapeutic,durerea lombară joasă fi ind ameliorată
substanțial.

65
Caz clinic nr.2

Pacient în vârstă de 29 ani cunoscut cu SA cu debut juvenil stadiu IV, în tratament de fond actual
cu Etanercept 50 mg/săpt, cu istoric de HDS repetate, se prezintă la spital pentru
cefalee,amețeli,astenie fizică marcată,dispnee la eforturi mici.
Examen clinic la internare evidențiază: dureri cervico -toraco -lombare cu caracter inflamator (
VAS=20), coloana vertebrală cu tulburări de statică ( cifoza dorsală,ștergerea lordozei
lombare),limitarea marcată a mob ilității coloanei vertebrale
Analizele de laborator evidențiază: absența sindromului biologic inflamator,anemie moderată.
Radiografie coloana cervico -dorso -lombară: scolioză toracala dextroconcava;accentuarea cifozei
fiziologice a coloanei toracale.Rectitu dinea coloanei lombare.Pensarea spațiului intervertebral
L5-S1.Calcificarea ligamentului longitudinal anterior.Osificarea ligamentului posterior
interspinos.
Recomandări/Regim/Medicație:
– tratament balneo -fizical periodic
– continuă tratament cu Enbrel 50mg/s ăpt
– tratament cu Sorbifer Durules 1cp/zi 6 luni
– monitorizare reumatologică
Fig V.1
(https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia -explicata/totul -despre -recuperare/spondilita/)

Pe parcursul celor 7 zile de internare s -a efectuat tratament antialgic cu evolutie
favorabila in sensul ameliorarii durerilor spinale .

66
Caz clinic nr.3
Pacienta în vârstă de 45 de ani,fumătoare,cunoscută cu spondilită anchilozanta stadiul III
pe teren HLA B27 pozitiv ( debut 2005,diagnostic 2016) se prezintă pentru dureri lombare joase
cu iradiere la nivelul membrelor inferioare.
Din istoricul afecțiunii reținem:
 2005 – debut insidios ( vârstă de 33 ani) cu durere persistența de tip inflamator (
redoare matilana, exacerbare nocturnă)
 2005 -2013 -automedicație la nevoie cu AINS
 2013 -internări BFT pentru discopatia lombară
 2015 -RMN coloana lombară+toracică: protruzii d iscale L3 -L4 fără conflict
radicular, dureri spinale lombare de tip inflamator fără articulații dureroase,fără
tumefacții,HLA B27 pozitiv,mers dificil șchiopătat
Examen clinic la internare: dureri spinale toraco -lombare cu iradiere la nivelul membrelor
inferioare pe traiectul dermatomului L5 -S1,redoare matinală spinală,modificări de statică
vertebrală (scolioză dorsolombara)
Radiografie coloana cervicală: pensare posterioară a spațiilor intervertebrale C3 -C4, C4 –
C5, C5 -C6
Rdiografie coloana lombară: pens area spațiilor intervertebrale L2 -L3,L3 -L4
Recomandări/Regim/Medicație:
– continuă tratamentul medicamentos cu Sulfasalazina cp de 500mg 4cp/zi
– recuperare medicală BFT periodic la fiecare 6 luni
– re-evaluare clinico -biologică la 3 luni (HLG,PCR,TGP,creatinină )

67

CAPITOLULVI
REZULTATE

Rezultatele obținute la întreg eșantionul de subiecți luați în cercetare sunt diferite, acestea
fiind condiționate de vârsta pacientului, de tipul de tratament folosit și de tipul de recuperare
alocat fiecărui subiect în parte.
" Durerea în timpul efortului"a fost prezența la început în proporție de 100% iar după
aplicarea tratamentului recuperator ameliorarea este evidență pentru acest parametru, fiind absentă
în proporție de 100%.
"Durerea în timpul repaosului" a fost pr ezență la început în proporție de 80% iar la sfârșit
absență în proporție de 100%.

Fig. VI.1

Evolutie favorabila -100%
Evolutie nefavorabila -0%

68

„Indicele de elasticitate” a fost crescut la toți subiecții cu l-2cm.
Valoarea medie înregistrată, pentru indicele de elasticitate toracică, la început a fost de
3-4cm după care a crescut până la 4 -6cm.
“Redresarea(corectarea) curburilor" este diferită în funcție de vârsta pacienților și de tipul
de tratament folosi t:
– la subiecții cu vârsta cuprinsă între 19 -47 ani prezintă o redresare a curburii deviate a
coloanei vertebrale cervicale cu 1 -2 grade, respective cu 1 -2 cm
-la subiecții cu vârsta peste 47 ani nu s -a obținut redresarea curburilor dar se observă o
stagnare a acestora.

Evoluția pacienților în funcție de vârstă :

Fig.VI.2
0 5 10 15 20 25 <20 20-30 31-40 41-50 51-60 61-70 71-80 81-90
Ameliorare
Stagnare
Evolutie favorabia

69
In cazul "limitării mobilității articulare"se constat ă o evoluție net favorabilă la toți
subiecții, pentru toate mișcările, dar cu particularități diferite in funcție de tipul deviației coloanei
vertebrale cervicale.
Trebuie subliniat faptul că perioada de timp de la testarea inițială și testarea finală este de
aproximativ un an de zile pentru toți pacienții.Astfel se observă în timp atât efectele tratamentului
de recuperare cât și o accelerare a deficiențelor și deviațiilor coloanei vertebrale cervicale și
coloanei vertebrale în general la cei care nu au făc ut nici un tratament de recuperare.

70

BIBLIOGRAFIE

Arseni C, Panoza Gh. -Patologia vertebro -medulara cervicala -Edit.Didactica si
Pedagogica, București, 1981.
Arseni C, Panoza Gh. -Traumatismele vertebro -medulare si ale nervilor, Edit.Medicala,
București, 1973.
Arseni C. -Tratat de neurologie, Edit.Medicala, București, 1980.
Baciu C. -Anatomia funcționala si biomecanica, Edit.Medicala,Bucuresti, 1981.
Borundel C. -Medicina interna pentru cadre medii, Editura ALL Ed. a 4 -a, rev. -Bucur esti:
All, 2009
Cristea E. -Terapia prin mișcare la vârsta a treia, Edit.Medicala, 1993
De Lisa J. -Rehabilitation Medicine, Priciples. and Practice, Edit. . Lippincott,
Philadelphia, 1988.
Fletcher G.,Banja J.,Wolf S. -Rehabilitation Medicine, Edit.Lea Febi ger, Philadelphia,
1992.
Kiss I. -Fiziokinetoterapia si recuperarea medicala, Edit.Medicala, București, 1999.
Kiss L -Recuperarea neuro -motorie prin mijloace kinetice, Edit. Medicala, București,
1989.
Mozes C. – Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală, București, 1997
Nica A. -Compendiu de medicina fizica si recuperare, Edit.Universitatii C.Davila, 1998.
Nica A. -Compendiu de ortezare, Edit.Universitatii C.Davila, 2000.
Pana I., Roventa N. -Radiol ogia coloanei vertebrale -vol.I

71
Paturet C. -Traite d'Anatomie.Masson et Cie, Paris, 1951.
Popa C. -Tratat de Neurologie, Edit.Medicala, 1997.
Radulescu A. -Electroterapie,Edit.Medicala, 1993.
Radulescu D. Al. -Traumatismele osteoarticulare, voi. I, Edit.Medica la, București, 1967.
Robanescu N. -Reeducarea neuro -motorie, Edit. Medicala, București, 1992.
Sbenghe T. -Kinetologia profilactica, terapeutica si de recuperare -Edit.Medicala,
București -1987.
Sbenghe T. -Recuperarea medicala la domiciliul bolnavului, Edit.Med icala, 1996.
Titircă L – Ghid de nursing, Ed. Viața Medicală Românească, București, 1999, p.120.
Titircă L – Tehnici de evaluare și îngrijire acordate bolnavilor de asistenți medicali, Ed.
Viața Medicală Românească, București, 2001.
Titirca L. -Ingrijiri sp eciale acordate pacientilor de catre asistentii medicali, Editura
VIATA MEDICALA ROMANEASCA, Bucuresti, 2008
Surse electronice:
Fig V.1 – https://centro kinetic.ro/fiziokinetoterapia -explicata/totul -despre –
recuperare/spondilita /