SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ LUCRARE DE LICENȚĂ Reintegrarea în familia biologică a copiilor din sistemul de protecție a copilului Coordonator… [630537]

UNIVERSITATEA ADVENTUS DIN CERNICA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ADVENTISTĂ
SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Reintegrarea în familia biologică a
copiilor din sistemul de protecție a
copilului

Coordonator științific:
Lect.univ.dr. Flavia C. Iosub
Absolvent: [anonimizat]

2018

1

D E C L A R A Ț I E
de asumare a răspunderii privind conținutul lucrării de licență

Subsemn ata absolventă a
_________________________________________________________________
Facultatea ___________________________ _______________________________
Specializarea ____________________ _______ ____________________________
promoția________________, înscrisă la examenul de licență , la Universitatea
Babeș -Bolyai din Cluj -Napoca , Facultatea de Asistență Socială ,
sesiunea __________________, declar pe propria răspu ndere că lucrarea d e licență
cu titlul
_________________________________________________________________
_______________________________________ ____________________________
având ca î ndrumător științific pe d oamna
_________________________________________________________________
a fost realizată în totalitate de mine, ca rezultat al propriei cercetări și
documentări și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă instituție de învățământ
superior, din țară sau străinătate în vederea evaluării.
De asemenea, declar că toate afirma țiile din lucrare referitoare la datele și
informațiile analizate, la metodele prin care acestea au fost obținute și la sursele din
care le -am obținut sunt adevărate și că toate sursele bibliografice utilizate, inclusiv
cele de pe Internet, sunt indicate î n lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a
plagiatului.
Prin prezenta îmi asum în totalitate originalitatea lucrării elaborate,
înțelegând că falsificarea datelor și a informațiilor analizate în lucrare constituie
fraudă și este sancționată conform r egulamentelor în vigoare.

Data: Semnătura:

2

Cuprins

LISTA FIGURILOR ȘI TABELELOR ………………………….. ………………………….. …….. 6
LISTA ABREVIERILOR ………………………….. ………………………….. ……………………….. 7
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 8
CAPITOLUL 1 FENOM ENUL ABANDONULUI COPILULUI ………………………. 12
1.1 Noțiuni introductive ………………………….. ………………………….. ……………………. 12
1.2 Abandonul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 14
1.2.1. Nevoile copilului ………………………….. ………………………….. ………………. 14
1.2.2 Funcțiile familiei ………………………….. ………………………….. ………………….. 15
1.2.3 Delimitări conceptuale și tipologii ale abandonului ………………………….. .. 16
1.2.4 Circumstanțele abandonului (locuri în care sunt abandonați copii) ………. 18
1.2.5 Factorii de risc care influențează abandonul copilului ………………………… 20
1.2.6 Efectele abandon ului ………………………….. ………………………….. ………….. 22
CAPITOLUL 2 ALTERNATIVELE FAMILIALE ………………………….. ………………. 25
2.1 Noțiuni introductive ………………………….. ………………………….. ……………………. 25
2.2 Precizări terminologice ………………………….. ………………………….. ……………….. 25
2.3 Asistența maternală versus adopție ………………………….. ………………………….. .. 28
CAPITOLUL 3 REINTEGRAREA ÎN FAMILIA BIOLOGICĂ ……………………… 31
3.1. ‖Traseul‖ copilului abandonat ………………………….. ………………………….. …….. 31
3.2 Particularități ale procesului de reintegrare familială ………………………….. …… 32
3.3. Asistentul maternal profesionist și reintegrarea ………………………….. ………….. 36
3.4. Familia biologică și reintegrarea ………………………….. ………………………….. ….. 38
CAPITOLUL 4 MANAGEMENTUL DE CAZ, MANAGERUL DE CAZ ȘI
PLANUL INDIVIDUALIZAT DE PROTECȚIE ………………………….. …………………………. 41

3

4.1 Managementul de caz ………………………….. ………………………….. ………………….. 41
4.1.1 Scurt istoric al managementului de caz ………………………….. ………………… 41
4.1.2 Definiții ale managementului de caz ………………………….. ……………………. 41
4.1.3 Principiile managementului de caz ………………………….. ………………………. 42
4.1.4 Scopul managementului de caz ………………………….. ………………………….. . 42
4.1.5 Funcțiile managementului de caz: ………………………….. ……………………. 43
4.1.6 Etapele managementului de caz ………………………….. ………………………….. 43
4.1.7 Formele managementului de caz ………………………….. …………………………. 44
4.2 Managerul de caz – Rolul asistentului social în reintegrare ………………………. 44
4.2.1 Definiții ale managerului de caz ………………………….. ………………………….. 44
4.2.2 Atribuțiile principale ale managerului de caz ………………………….. ………… 45
4.3 Planul Individualizat de Protecție (PIP) ………………………….. ……………………… 45
4.3.1 Definiția Planului individualizat de protecție ………………………….. ………… 46
4.3.2 Scopul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 46
4.3.3 Obiectivele specifice ale ………………………….. ………………………….. ………… 46
CAPITOLUL 5 CERCETARE APLICATIVĂ ………………………….. …………………….. 47
5.1. Metodologia cercetării ………………………….. ………………………….. ……………….. 47
5.1.1. Scopul și obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. . 47
5.1.2. Metode de cercetare ………………………….. ………………………….. ……………… 48
5.1.3. Populație și subiecți ………………………….. ………………………….. ……………… 51
5.2. Rezultatele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………….. 52
5.2.1. Rezultate obținute în urma cercetării de tip cantitativ ………………………… 52
5.2.2 Rezultate obținute în urma cercetării de tip calitativ ………………………….. . 66
CAPITOLUL 6 PROIECT DE INTERVENȚIE ………………………….. ………………….. 84
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 88
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 90
Anexa nr. 1 – Scurt istoric al abandonului copiilor în lume ………………………….. ………. 1

4

Anexa nr. 2 – Scurt istoric al abandonului copiilor în România ………………………….. …4
Anexa nr. 3 – Scurt istoric al alternativelor familiale ………………………….. ………………. 5
Anexa nr. 4 – Tabele ………………………….. ………………………….. ………………………….. …..7
Anexa nr. 5 – Ghid de interviu familie ………………………….. ………………………….. …….. 15
Anexa nr. 6 – Ghid de interviu asistent maternal profesionist ………………………….. ….16
Anexa nr. 7 – Chestionar manageri de caz ………………………….. ………………………….. ..17
Anexa nr. 8 – Ghid de interviu manageri de caz ………………………….. …………………… 27
Anexa nr. 9 – Transcrierile interviurilor cu familiile ………………………….. ……………… 29
Anexa nr. 10 – Transcrierea interviului realizat cu AMP ………………………….. ……….. 35
Anexa nr. 11 – Plan individualizat de protec ție (PIP) ………………………….. …………….. 40

6

LISTA FIGURILOR ȘI TABELELOR
FIGURĂ 1 – STUDIILE MANAGERILOR DE CAZ 53
FIGURĂ 2 – EXPERIENȚA MANAGERIL OR DE CAZ 53
FIGURĂ 3 -NUMĂRUL DE CAZURI AD MINISTRATE DE FIECAR E MC ÎN ANUL 2017 54
FIGURĂ 4 -REINTEGRĂRI FINALIZA TE ÎN ANUL 2017/MC 54
FIGURĂ 5 -GRADUL DE SATISFACȚI E PROFESIONALĂ A MC 54
FIGURĂ 6 -PERCEPȚIA MC CU PRIVIRE LA DIF ICULTATEA ETAPELOR MANAGEMENTULUI DE CA Z 55
FIGURĂ 7 -PERCEPȚIA MC CU PRIV IRE LA FACTORII DE R ISC CARE CONDUC LA A BANDON 55
FIGURĂ 8 -PERCEPȚIA MC CU PRIV IRE LA UTILITATEA UN UI CENTRU DE PREGĂTI RE ȘI SPRIJINIRE A
REINTEGRĂRII 56
FIGURĂ 9 -FRECVENȚA INTERACȚIU NILOR FAMILIE -COPIL 56
FIGURĂ 10 -NUMĂRUL DE ANI PETRE CUȚI DE COPIL ÎN SIS TEM 56
FIGURĂ 11 -VÂRSTA LA CARE COPIL UL A FOST ABANDONAT 57
FIGURĂ 12 -ANALIZĂ COMPARATIVĂ A FACTORILOR CARE IN FLUENȚEAZĂ REINTEGRA REA 57
FIGURĂ 13 -PERCEPȚIA MC CU PRIV IRE LA FACTORII IMPL ICAȚI ÎN EȘECUL REIN TEGRĂRII 58
FIGURĂ 14 -MODUL ÎN CARE MC PER CEP ROLUL AMP ÎN REI NTEGRARE 59
FIGURĂ 15 -MODUL ÎN CARE MC PERCEP ROLUL LIPSEI INSTRUMENTELO R ÎN REINTEGRARE 59
FIGURĂ 16 -MODUL ÎN CARE MC PER CEP ROLUL ATITUDINII FAM ÎN REINTEGRARE 59
FIGURĂ 17 -IMPORTANȚA ABILITĂȚI LOR NECESARE UNUI MC ÎN CONTEXTUL REINTEG RĂRII 60
FIGURĂ 18 -ANALIZA COMPARATIVĂ A MODULUI ÎN CARE MC PERCEP PUNCTELE TARI ALE FAM 61
FIGURĂ 19 -CAUZELE PENTRU CARE COPIII REFUZĂ ÎNTOAR CEREA ÎN FAMILIA BIO LOGICĂ 61
FIGURĂ 20 -MĂSURI NECESARE PT R EINTEGRĂRI DE SUCCES 62
FIGURĂ 21 -NECESITATEA MODIFICĂ RILOR LEGISLATIVE 62
FIGURĂ 22 -PROPUNERI DE MODIFIC ĂRI LEGISLATIVE 62

7

LISTA ABREVIERILOR
Abreviere Semnificație
ANPDCA Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție
DGASPC Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
AMP Asistent maternal profesionist
MC Manager de caz
PIP Plan individualizat de protecție
SPAS Serviciul Public de Asistență Socială

8

INTRODUCERE
Din nefericire, f enomenul abandonului copiilor a atins cote alarmante în ultimii ani
în țara noastră. Conform A utorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și
Adopție , în luna iunie a anului 2017, numărul copiilor aflați în sistemul de protecție
specială a ajuns la 56.589. (http://www.copii.ro/statistici -2017/)
În anul 2003, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție cu suportul
Uniunii Europene a lansat o campanie al cărei mesaj a devenit binecunoscut privirilor și
auzului publicului român, prin intermediul posturilor de televiziune, a rad ioului și a
ziarelor: ―Casa de c opii nu e Acasă‖. Conform cifrelor prezentate de ANPDCA pe pagina
web oficială, ‖aceasta a fost una dintre cele mai cunoscute și susținute campanii sociale
care a existat vreodată în România‖. (http://www.co pii.ro/campanii/campanie -casa-de-
copii -nu-e-acasa/)
Obiectivul declarat al campaniei a fost acela de a fu rniza informații referitoare la:
importanț a creșterii copiilor într -un mediu familial, efectele negative pe care
instituționalizarea și a bandonul le au asupra copilului, existența serviciilor alternative. În
cadrul acestei campanii, sub sloganul ‖Abandonul trebuie abandonat!‖ s -a vorbit mult
despre p revenirea abandonului și a instituționalizării copiilor. Și s -au făcut promisiuni
electorale cu privi re la alocarea de fonduri pentru dezvoltarea serviciilor de prevenire.
În ultima perioadă se discută foarte mult despre adopție și despre legea adopției, în
contextul dreptului copilului la o familie și al rolului pe care familia îl are în dezvoltarea
sănătoasă a unui copil. Se derulează campanii și demersuri în vederea sensibilizării
legiuitorului, în vederea modificării legii adopției precum și campanii de sensibilizare a
opiniei publice, a omului de rând, cu privire la soarta copiilor abandonați, ideea p rincipală
fiind aceea că ‖orice copil are nevoie de o familie‖.
În Expunerea de motive la Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea
Legii Adopției nr. 273/2004, depusă în luna martie a anul 2018 în Parlament, de către
deputatul Ioan Bulai regăsim exprimată ideea că singurul garant al unei bune dezvoltări a
copilului este familia, ‖însă atenția nu mai este centrată către familia biologică, ci către o
familie adoptivă‖, deoarece ‖posibilitatea unui copil de a părăsi sistemul de protecție
echivalează cu finalizarea cu succes a unui proces de adopție‖.
(https://www.usr.ro/2018/03/14/usr -vrea-sa-modifice -legea -adoptiei/)

9

Dar se ia în discuție mult mai puțin familia copilului – familia sa biologică, aceea
care l -a abandonat (doar remarci pe un ton acuzator). N -am văzut nici o campanie care să
sensibilizeze legiuitorul în vederea adoptării unor politici familiale care să susțină acești
părinți în vederea reint egrării copiilor.
Având în vedere respectarea principiului interesului superior al copilului, legislația în
domeniul protecției drepturilor copilului precizează că reintegrarea în familia naturală ar
trebui să ocupe primul loc în ierarhia opțiunilor pentr u copiii abandonați. Cu siguranță că
acest lucru nu este posibil – și poate că nici de dorit – în toate cazurile. În același timp,
interesul superior al copilului presupune (excluzând cazurile extreme/excepțiile) creșterea
alături de părinții biologici.
Consider că orice copil are dreptul la o familie. Are dreptul în primul rând la familia
lui.
Cu această certitudine am pornit la drum, într -un demers de aflare a convingerilor
celor care au puterea de a derula acțiuni în vederea respectării legislației, în vederea
respectării principiului interesului superior al copilului, în vederea sprijinirii familiilor
biologice în demersul de reintegrare a copiilor lor.
Cu alte cuvinte, pentru a descoperi care este perspectiva celor ce au un rol în sistemul
de protecț ie a copilului – pentru că la ei am făcut referire – asupra reintegrării copiilor în
familiile biologice. De asemenea am dorit să identific practicile din domeniul protecției
copilului care pot conduce la reintegrarea copilului în familia biologică, roluri le celor
implicați (managerul de caz al copilului, asistentul maternal al copilului) , precum și să
explorez experiența reintegrării, așa cum este ea trăită de familiile biologice.
Mi-am dorit ca acest demers să se constituie î ntr-o ocazie în care reintegrarea să fie
privită, în multiplele ei fațete și implicații , pentru ca apoi să descoperim direcții de
îmbunătățire a practicilor utilizate. Cu scopul de a respecta și promova principiul
interesului superior al copilului.
Lucrarea este structurată p e șase capitole, asigur ând o prezentare logică a
problematicii reintegrării, cu scopul cuprinderii în această structură, a tuturor aspectelor
teoretice și practice pe care le -am considerat necesare înțelegerii subiectului abordat.
Primul capitol își propun e prezentarea abordărilor conceptuale referitoare la abandon
prin definirea conceptului de abandon și p rezentarea tipologiei specifice, evidențierea
cauzelor care stau la baza abandonului precum și a efectelor acestui fenomen.
Capitolului al doilea constă în prezentarea alternativelor familiale prin prezentarea
perspectivelor teoretice de abordare a conceptului de familie (definire, funcțiile familiei în

10

contextul nevoilor copilului), evidențierea contextului în care au apărut alternativele
familiale (scurt istoric al al ternativelor familiale în lume), prezentarea comparativă a
alternativelor familiale precum și avantajelor și dezavantajelor acestora.
Capitolul al treilea prezintă conceptul de reintegrare în familia biologică (definiție,
reintegrarea în cont extul sistemului de asistență maternală, rolul familiei în demersul de
reintegrare, efectele reintegrării, exemplu de bune practici). Acest capitol se bazează în
mare parte pe rezultatele documentării directe în instituții de profil, precum și pe discuțiil e
cu specialiști în domeniu.
Capitolului al patrulea constă în prezentarea managementului de caz și a managerului
de caz prin prezentarea contextului în care a apărut managementul de caz (scurt is toric al
managementului de caz) prezentarea perspectivelor t eoretice de abordare a conceptului de
management de caz (definire, p rincipii, scop, funcții, forme), prezentarea contextului în
care a apărut ocupația de manager de caz (scurt istoric, profilul managerului de caz ideal,
atribuțiilor managerului de caz), prezentarea Planului i ndividualizat de protecție (PIP) ca
instrument al managerului de caz (definiție, scop, obiective).
Capitolul al cincilea constă în prezentarea cercetării referitoare la reintegrarea
copiilor în familia biologică. Cercetarea își propune să identifice, la nivelul practicilor din
domeniul protecției copilului, aspectele care conduc la succesul reintegrării copilului în
familia biologică din perspectiva managerului de caz și a asistentului maternal profesionist;
să identifice, la nivelul pra cticilor din domeniul protecției copilului, piedicile care stau în
calea reintegrării copilului în familia biologică, din perspectiva managerului de caz și a
asistentului maternal profesionist; să exploreze experiența reintegrării, așa cum este ea
trăită d e familiile biologice; să identifice propunerile managerilor de caz cu privire la
îmbunătățirea acestor practici . Cercetarea are în vedere trei loturi de subiecți: manageri de
caz din cadrul D irecției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov,
asistenți maternali profesioniști din cadrul aceleiași instituții , familii care au finalizat cu
succes procesul de reintegrare.
Capitolul al șaselea prezintă câteva propuneri de intervenție, pornind de la
constatările făcute în urma aplicării inst rumentelor și a interpretării datelor.
Cercetarea a început cu faza culegerii materialului informativ. În acest scop,
documentarea a constituit o fază absolut necesară, acordând atenție tuturor ramurilor de
documenta re: documentarea bibliografică precum și documentarea directă în instituții de
asistență socială (am solicitat și primit acces la studierea unor dosare) . Documentarea
bibliografică necesară realizării acestei lucrări a avut în vedere actele normative specifice,

11

lucrările de specialitate din dome niul asistenței sociale și psihologiei. Am luat în
considerare atât surse în limba română, cât și surse în limba engleză, bibliografia
cuprinzând cărți, studii și articole actuale din literatura de specialitate precum și surse
online.

12

CAPITOLUL 1 FENOMENUL ABANDONUL UI COPILULUI

Moto: ”Lipsa unei familii face ca viața acestor copii să decurgă într -o lume paralelă,
care nu -i poate pregăti pentru viață și pentru o interacțiune socială adecvată.”
(Malanciuc, 2005, p. 8)
1.1 Noțiuni introductive
Încă din vremuri antice, indiferent de formele diferite de organizare cunoscute de
societate, familia a reprezentat cadrul fundamental în care au fost satisfăcute nevoile
copilului și avut cel mai important rol în formarea și socializarea sa. Însă situațiile de risc
în care se poate afla un copil în cadrul familiei sale, impun uneori acordarea de asistență de
specialitate și suport și chiar scoaterea acestuia din familie.
Trei sunt cauzele care pot sta la baza instituirii unei măsuri de protecție în cazul unui
copil: neglijarea, abuzul și abandonul. Foarte pe scurt vom aminti în ce constau negljarea și
abuzul, urmând ca apoi să insistăm asupra abandonului, acesta fă când obiectul demersului
nostru:
 Neglijarea :
Conform art. 94, alin (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția drepturilor
copilului, neglijarea copilului se definește ca fiind ‖ omisiunea, voluntară sau involuntară, a
unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educă rii copilului de a lua
orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilități, care pune în pericol
viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală,
sănătatea fizică sau psihică a copilului și poat e îmbrăca mai multe forme: alimentară,
vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educațională, neglijarea
emoțională.‖
Potrivit unui raport elaborat de Organizația Salvați Copiii, neglijarea este ‖cea mai
frecventă formă de abuz și de violență asupra copiilor și cea mai puțin dezbătută și
conștientizată‖. (Biji A.)
Conform unui studiu publicat în anul 2016 de UNICEF și ANPDC A și realizat cu
scopul de a analiza situația actuală a sistemului de protecție a copilului din România, copiii
din mediul rural sunt mai expuși neglijării decât cei din mediul urban (60% comparativ cu
50%). (Stănculescu M. , 2016)

13

O perspectivă nouă asupra neglijării ne este oferită de una dintre concluziile
cercetării realizate de o echipă americană de specialiști în sănătate mentală, desfășurată în
țara noastră, pe o perioadă de 12 ani care numește instituționalizarea ‖o form ă de neglijare,
chiar una extremă (…) care poate compromite creierul aflat în dezvoltare.‖ (Nelson, Fox,
& Zeanah, 2014, p. 347) .
 Abuzul :
Conform art. 94, alin (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția drepturilor
copilului, ‖p rin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane
care se află într -o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care
sunt periclitate viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea
corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, și se clasifică drept abuz fizic,
emoțional, psihologic, sexual și economic.‖
Conform studiului publicat în anul 2016 de UNICEF și ANPDC A (Stănculescu M . ,
2016) , dosarele a 15% dintre copiii incluși în sistemul de protecție conțin date referitoare la
abuz, cel emoțional fiind cea mai frecventă formă (12%), urmat de abuzul fizic (9%) și
cel sexual (1%). Astfel, 6% dintre copiii aflați în sistemul d e protecție au suferit două sau
toate cele trei forme de abuz înaintea includerii în sistem.
În România, violența împotriva copi lului, deși interzisă prin lege începând cu anul
2004, este încă răspândită. Mai multe studii recente arată că în practica de z i cu zi,
pedeapsa corporală este adesea folosită, fiind considerată un „rău necesar‖. Mulți părinți
apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educație a copilului, pentru că nu dețin strategii de
educare prin metode pozitive.
Copiii se confruntă cu toate tipurile de violență din partea adulților care au grijă de
ei, neglijare, abuz fizic, verbal și/sau psihologic, atât în familie, cât și la școală. Conform
statisticilor oficiale ANPDCA (Stănculescu M. , 2016) , în ultimii ani se observă o creștere
a cazurilor raportate privind violența împotriva copiilor. Numărul de cazuri raportate cu
diverse forme de abuz, neglijare și exploatare în anul 2015 a fost cu 11.232 mai mare decât
cel din 2010. Astfel, peste 13.500 cazuri au fost înregistrate în decembrie 2015. Cel mai
frecvent sunt raportate cazurile de neglijare (9.625), abuz emoțional (1.740) și abuz fizic
(1.164). În aceste cazuri, victimele sunt, cu precădere, copii cu vârste cuprinse între 0 ‐9
ani și mai rar cei de 10 ‐17 ani. Fenomenul este raportat atât în mediul urban, cât și în
mediul rural. (Stănculescu M. , 2016)

14

1.2 Abandonul
De-a lungul istoriei, copiii au reprezentat victima perfectă: neajutorați, delicați și cu
multe nevoi. Relele tratamente și abandonul su nt practici vechi de când lumea, iar scurta
incursiune în istorie prezentată în Anexa nr. 1 și în Anexa nr. 2 cuprinde o serie de
informații cu privire la istoricul abandonului în lume și istori cul abandonului în țara
noastră.
Abandonul în literatură:
De-a lungul secolelor, copiii orfani sau abandonați au fost un subiect remarcabil în
literatură, fiindu -ne prezentate foarte multe povești ale unor astfel de copii care au
supraviețuit circumstanțelor n efericite. (Faden, 2015)
Protagoniștii acestor povestiri sunt de obicei copii care au crescut în afara unei
familii nucleare, neavând încredere în adulți. Modul în care sunt descriși acești copii atrage
simpatia și admirația cititorului. Numitorul comun al acestor personaje este f aptul că
reușesc să -și depășească starea și să devină eroi. (Friis, 2013, p. 1)
Unul dintre cele mai vechi exemple este cel al lui Oedip care este lăsat de tatăl său
să moară pe un munte (de teamă că acesta va ajunge să -l ucidă). Copilul este găsit și salvat
de un păstor; apoi, ajuns la curtea tatălui său împlinește fără voie prezicerea oracolului.
Un alt exemplu este cel al lui Moise, copil evreu care este abandonat de mama sa,
într-un coșuleț de nuiele, pe apele fluviului Ni l. Copilul este găsit și adoptat de fiica lui
faraon, astfel dobândind un statut social, o educație și o situație materială mult superioare
celor pe care le -ar fi avut în familia de origine. (Biblia, cap. 2, v. 1 -10)
Povești de v iață similare sunt prezentate și în lucrări precum ‖Superman‖, ‖Prinț și
cerșetor‖, ‖Albă ca zăpada‖, ‖Mary Poppins‖, ‖Vrăjitorul din Oz‖. (Faden, 2015, p. 2) Una
dintre lucrările contemporane care au înregistrat un mare succ es și care au abordat această
temă a copilului orfan/abandonat este fără îndoială cea a lui J.K. Rowling, Harry Potter.
Am considerat potrivit ca înainte de a aborda tema abandonului (tipologie,
circumstanțe, factori de risc, efecte) să prezint nevoile co pilului și funcțiile familiei ,
acestea fiind strâns legate între ele și împreună fiind afectate de abandon.
1.2.1. Nevoile copilului
a. Nevoia de dragoste : este o nevoie permanentă în copilărie, prin această nevoie
copilul legându -se de părinți; ea este împlinită de relații calde și afectuoase, care se
formează imediat după naștere și au impact puternic asupra sinelui;

15

b. Nevoia de securitate : se împlinește pri n atitudini și comportamente constante și
predictibile din partea părinților, prin spaț iu, figuri familiale și rutină;
c. Nevoia de experiențe noi, de stimulare: fiind condiția dezvoltării mentale a
copilului, experiențele se pot realiza cu ajutorul jocului ș i limbajului, prin
implicarea copilului în învățare, prin miș care, explorare, exprimare, joc;
d. Nevoia de încurajare și apreciere: cunoașterea bucuriei și trăirea nevoii de
succes, identificarea și alegerea modelelor ajută copilul să treacă spre adultul
autodeterminat ; (Miftode V. , 1994)
e. Nevoia de educație: primul educator al copilului este mama, ea fiind persoana de
la care poate învăța cele mai important e și necesare lecții ale vieții;
f. Nevoia de responsabilitate și disciplină: este foarte important să acordăm copiilor
încredere, să -i încurajăm, să -i stimulăm să participe activ în desfășurarea
activităților zilnice, responsabilizându -i și ajutându -i să se dezvolte, atât în pl an
fizic, psihic și intelectual .
1.2.2 Funcțiile famili ei
Adepții perspectivei funcționaliste asupra familiei consideră că ‖nici o altă instituție
socială nu mai este responsabilă de desfășurarea la fel de multor funcții‖ (Popescu, 2009,
p. 21)
Familia este nucleul organizării umane, molecula sau microstructura care realizează
totalitatea funcțiilor societății. Stahl (Popescu, 2009, p. 22) grupează funcțiile familiei în
două mari categorii:
-funcții interne – asigură securitatea și afecțiunea membrilor săi;
-funcții externe – asigură integrarea membrilor săi în societate.
Cele patru funcții ale instituției familiei sunt:
a. Funcția economică: reprezintă indicatorul principal de echilibru într -o familie.
Componentele funcției economice s -au redimensionat prin trecerea de la familia
extinsă la familia nucleară, atât în ceea ce privește producerea de bunuri cât și în
ceea ce privește administrarea buge tului de venituri și cheltuieli;
b. Funcția de socializare: a fost și ea afectată de mutațiile sociale, procesul
instructiv -educativ din familie fiind înlocuit de cel realizat de sistemul școlar.
Socializarea presupune cunoașterea normelor, regulilor, principiilor, înțeleger ea și
adaptarea la aceste norme;

16

c. Funcția de solidari tate: asigură unitatea, intimitatea, coeziunea, securitatea
emoțion ală, încrederea;
d. Funcția sexuală și reproductivă: are două componente (sexualitatea și
procrearea); î ntr-o perioadă scurtă de tim p s-a trecut de la familia extinsă (mare
numeric) la familia r estrânsă (cu puțini copii, max 1 -2).
Prin îndeplinirea acestor funcții, familia îndeplinește nevoile membrilor săi, îl
protejează pe copil de neîndeplinirea acestor nevoi, protejându -l astfel de traumă și
suferință. Sănătatea, și educația copilului trebuie să fie în centrul preocupărilor familiei,
dezvoltarea unei personalități armonioase, securizarea fizică, afectivă și materială a
copilului.
Din punct de vedere afectiv, familia este cea mai adecvată trebuințelor sale, pentru că
numai prin relațiile afecti ve și sentimentele de dragoste din familie copilul poate să -și
satisfacă nevoile sale primare și își poate manifesta frustrările.
Nevoile ființei umane, modul în care acestea sunt împlinite sau neglijate, determină
caracteristicile de dezvoltare ale ființei umane. Un copil se dezvoltă optim, devine o ființă
normală, capabilă să fie fericită și de a -i face fericiți pe cei din jur sau, dimpotrivă
evoluează spre stări și comportamente mai puțin normale.
Tot mai multe abordări din domeniul familiei consideră că aceasta, prin membrii săi,
este tot mai interesată de ‖satisfacerea propriilor interese și mai puțin de realizarea
funcțiilor pe care societatea i le atribuie.‖ (Popescu, 2009, p. 139) Consecințele
neîmplinirii funcțiilor familiei a dus la creșterea vulnerabilității familiei (precaritate socială
și economică, expunere la sărăcie) și făcând necesar ă intervenția statului.
1.2.3 Delimitări conceptuale și tipologii ale abandonului
Termenul ‖abandon‖ nu beneficiază de o definiție unanim acceptată de specialiștii în
domeniu, astfel că vom face o incursiune în multitudinea celor prezentate în literatura d e
specialitate.
(DEX, 2010) ne spune că abandonul este ‖părăsirea familiei, mai ales a copiilor, de
către persoana care are obligația legală de întreținere.‖
Abandonul e ste definit de (Boswell, 1988) apud (Muntean, 2003, p. 15) ca fiind
‖renunțarea părintelui nativ (…) la exercitarea controlului asupra acestuia și părăsirea
copilului în diverse locuri, vânzarea sau încredințarea lui, în condiții absolut legale , unei
autorități sau unei alte persoane sau instituții.‖

17

Abandonul copilului este considerat ‖acțiunea prin care un copil este părăsit, lăsat
fără îngrijire de către părinții săi sau de către persoanele care au obligații legale de
întreținere față de ace sta.‖ (Boussaguet, 2012)
Abandonul copilului este ‖o încălcare a drepturilor sale ‖ (Institute of Work, Health &
Organisations) .
Articolul 7 al Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului (UNCRC) stabilește
în mod clar că fiecare copil are ―dreptul de a -și cunoaște părinții și a fi îngrijit de părinții
săi‖. Astfel, atunci când un copil este abandonat, acest drept îi este încălcat.
În limbajul curent termenul are înțelesul de părăsire voită a unei ființe, fiind de fapt
‖forma extremă a separării copilului de părinții săi‖ (Vladu, 2010, p. 59) . Orice copil care
nu trăiește alături de părinții săi este considerat un ‖copil abandonat‖. În această situație,
responsabili tatea creșterii, educării și îngrijirii lui este transferată unei instituții sau unei
alte persoane care nu îi este rudă.
Tipuri de abandon
Prima clasificare: abandon deschis și abandon secret (Institute of Work, Health
& Organisation s)
a. Abandonul deschis : este definit ca părăsirea cu bună știință a unui copil de
părintele său, care poate fi identificat și a cărui intenție nu este de a se întoarce ci de
a resping e voit răspunderea părintească;
b. Abandonul secret : este definit ca părăsirea în secret a copilului de către părintele
său, care nu poate fi identificat și a cărui intenție nu este de a se întoarce, ci de a
respinge în mod voit și în mod anonim răspunderea părintească. În unele țări
europene există locuri amenajate special pentru mamele care doresc să -și
abandoneze copilul și să rămână anonime.
A doua clasificare: abandon total, semiabandon și abandon disimulat (Blendea, 2016,
p. 33) :
a. Abandonul total : este cauzat de lipsa de oportunități pentru creșterea unui copil și
de stigmatizarea socială, fiind practicat în cadrul relațiilor preconjugale și având
loc imediat după nașterea copilului;
b. Semiabandonul : intervine în urma unui divorț /în urma unei separări (de unul
dintre păr inți); existența copilului ‖încurcă‖ fiind resimțită ca o po vară și ca un
obstacol în calea formării unui nou cuplu;
c. Abandonul disimulat sau cr iptic: respingerea afec tivă a copilului de către mamă,
maltratarea copilului.

18

La acest subpunct am ales să vorbesc și despre două tipuri de abandon, unul
neconvențional, ‖abandonul pozitiv‖ și altul mai nou, cauzat de fenomenul migrației la
muncă în străinătate.
‖Poate fi abandonul un eveniment existențial favorabil copilului?‖ este întrebarea
care i -a condus pe specialiști să caute și o latură pozitivă a abandonului. Efectele
abandonului asupra copilului sunt, fără îndoială, devastatoare. Specialiștii în domeniu au
constatat că nu toate familiile sunt apte să -și crească sănătos cop ilul și că acest fapt ne pune
în fața unei dileme psihologice, etice și legale: încercând cu orice preț menținerea familiei
sacrificăm copilul? ‖Un mediu familial abuziv sau în care copilului îi sunt neglijate nevoile
impuse de stadiul de dezvoltare în car e se află sau de condiția sa particulară poate fi la fel
de nefavorabil copilului ca și plasamentul repetat dintr -un mediu în altul, și rupturile
repetate din viața sa.‖ (Sempek & Woody, 2010, pg. 32, a pud Munteanu, 1988)
Specificul tranziției românești și liberalizarea mobilității populației au generat o serie
de fenomene atât pozitive, cât și negative. Problema cea mai gravă provocată de migrarea
externă este legată de situația copiilor lăsați aca să. ‖Separarea copiilor de unul sau ambii
părinți plecați la muncă în străinătate pe o perioadă prelungită de timp generează
sentimentul de abandon cu repercusiuni asupra personalității copilului.‖ (Cojocaru M. ,
2007)
1.2.4 Circumstanțele abandonului (locuri în care sunt abandonați copii)
a. Abandonul în maternitate :
Cu ocazia unui studiu finanțat UE (Institute of Work, Health & Organisations, p. 3)
cu privire la abandonul copilului și prevenirea acestuia, a rezultat faptul că în România,
adeseori copiii sunt abandonați nu pentru că părinții nu îi doresc, ci mai degrabă datorită
presiunii exercitate de personalul de la spital. Acest lucru apare ades ea dacă mama nu are
acte de identitate, acest fapt împiedicând înregistrarea oficială a nașterii copilului.
Aproape 24% dintre copiii din sistemul de protecție au fost părăsiți la naștere, într ‐o
secție de maternitate, cei din mediul urban prezentând o probabilitate de șapte ori mai mare
de a fi părăsiți la naștere. UNICEF a identificat județul Caraș ‐Severin, ca având cea mai
ridicată rată a părăsirii copiilor în secțiile de maternitate. (Malanciuc, 2005)
Pentru înțelegerea corectă a fenomenului separării copilului de familie, specialiștii
UNICEF și ANPDC A (Stănculescu M. , 2016, p. 70) consideră importantă realizarea unei
distincții între cauză și efect. Mai precis, părăsirea copiilor în unitățile sanitare
reprezintă la rândul său un efect și nu ar trebui raportat ca fiind cauză a separării, ci ar

19

trebui identificate cauzele legate de situația familiei, etichetări sau prejudecăți precum:
„mame minore, mame oligofrene, consumatoare de drog uri și alcool.‖
b. Abandonul în spitalele de copii
Majoritatea copiilor abandonați în spitale au vârsta sub trei ani, spiatlul reprezentând,
pentru majoritatea, doar începutul ‖traseului instituțional‖.
Copiii din mediul urban prezintă o probabilitate de trei ori mai mare de a fi părăsiți
într‐o unitate sanitară. Studiul efectuat de UNICEF (Stănculescu M. , 2016) a realizat un
clasament al județelor cu o incidență peste medie a părăsirii în unitățile sanitare: Bihor,
Dolj, Harg hita, Neamț, Sibiu, Vaslui și Vâlcea.
Conform site -ului oficial al ANPDCA (http://www.copii.ro/statistici -2017/) situația
copiilor părăsiți în maternități și în alte unități sanitare în perioada ianuarie – iunie 2017 se
prezi ntă astfel:

c. Abandonul copiilor în stradă : acești copii provin din familii dezorganizate,
afectate de conflicte și abuzuri, părăsirea familiei fiind în realitate o formă de
apărare. Conform studiului amintit anterior, această categorie reprezintă în jur de
0,5% din totalul copiilor aflați în sistemul de protecție a copilului. (Stănculescu M.
, 2016)
d. Abandonul în centre de plasament : familiile, invocând lipsa mijloacelor de
întreținere a copilului, îl ‖predau‖ în vederea instituționalizării într -un centru de
plasament, ulte rior nemaiinteresându -se de el. 1.părăsiți în maternități 300
2.părăsiți în secții de pediatrie 104
3.părăsiți în alte secții de spital 19
Locul în care au fost externați copiii : 390
4.reîntorși în familie 166
5.plasați la familia extinsă 3
6.plasați la familie/persoană 20
7.plasați la asistenți maternali 165
8.plasați în centre de plasament 10
9.plasați în centre de primire în regim de urgență 7
10.alte situații 19

20

e. Alte circumstanțe:
– în locuri publice: peste 3% dintre copiii aflați în grija statului în perioada
noiembrie ‐decembrie 2014 au fost abandonați în locuri publice (Stănculescu M. , 2016) ;
– în familie: mediul de dezvoltare fizică și psihică este unul nepotrivit, având urmări
grave asupra dezvoltării copilului și a adaptării sociale adecvate .

1.2.5 Factorii de risc care influențează abandonul copilului
În cadrul unui s tudiul al UNICEF acești factori sunt clasificați în două categorii:
factori de risc individual (comportamente și caracteristici ale părinților) și factorii de risc
structurali (valori și tradiții culturale, absența unor servicii adecvate de prevenire sau
intervenție la nivelul comunității, sărăcia). (Stănculescu M. , 2016)
Precizez faptul că nu voi utiliza conceptul de ‖cauză‖, acesta fiind prea simplu
comparativ cu realitatea cauzală complexă a abandonului copilului. Voi aborda acest
subiect având în vedere distincția pe care (Muntean, 2003, p. 22) o face între factorii de
risc, aceștia fiind exteriori persoanei și ținând mai degrabă de contextul structural în care
apare copilul (sărăcie, lipsă de educație, marginalizare, șomaj, dependență, indiferența
comunității, acces limitat la servicii sociale și medicale primare, lipsa unei educații sexuale
sănătoase, slaba cunoaștere a planificării familiale) și vulnerabilitate , aceasta fiind o
condiție care ține de individ și care -l predispune pe acesta la acțiu ni nedorite (nefericirea,
depresia, tulburări psihice existente la mamă, alterarea sentimentelor parentale,
incapacitatea asumării responsabilității, sărăcia emoțională, greutatea mică a copilului la
naștere, boala, handicapul).
Ceea ce trebuie remarcat es te că acești factori nu acționează decât arareori separat, de
obicei fiind asociați câte doi, trei sau patru pentru producerea conduitei de abandon a
copiilor.
În continuare vom încerca creionarea a trei ‖portrete‖, acela al familiei cu risc de
abandon, al copilului cu risc de abandon, detaliind o parte dintre factorii de risc și
vulnerabilitățile amintite anterior, dar și portretul societății cu risc de abandon:
● Caracteristicile familiei cu risc de abandon
a. situația socio -economică :
Insufi ciența sau absența veniturilor și condițiile necorespunzătore de locuit reprezintă
un factor de risc ce inf luențează rata aba ndonului în societatea noastră. (Stănculescu M. ,
2016, p. 138) consideră că sărăcia este prea d es menționată în discursul specialiștilor în

21

protecția copilului și supra ‐utilizată în dosarele copiilor, pentru a explica separarea
copilului de familie. Acest factor este dublat de scăderea responsabilității (consumul de
alcool, afecțiuni psihice sau p romiscuitatea relațiilor de familie).
b. starea civilă:
Cercetările au constatat că cele mai multe cazuri de copii abandonați provin din afara
căsătoriei. UNICEF (Stănculescu M. , 2016, p. 138) arată că în anul 2014, o pondere de
17% din copiii aflați în sistemul de protecție proveneau dintr ‐o familie dezorganizată la
intrarea în sistem.
c. vârsta părinților :
Un alt factor de risc pentru abandonul copilului este vârsta mică a mamei .
Studi ile au constatat că majoritatea copiiilor nou-născuți abandonați provin din mame
minore . UNICEF, (Stănculescu M. , 2016, p. 114) studiind dosarele tuturor copiilor aflați
în sistem în anul 2014, menționează că ‖unul din fiecare patru ‐cinci copii (22%) aparține
unei mame adolescente la naștere‖.
Kari Killen, specialist în domeniul abuzului și neglijării, p romovează o atitudine de
înțelegere și propune o abordare terapeutică nu doar a victimei (a copilului abandonat/
abuzat/neglijat) , ci și a agresorului (părinții/mama care abandonează/abuzează/neglijează).
Referindu -se la atitudinea profesionistului față de persoanele care refuză să -și asume
responsabilitatea de părinți, autoarea afirmă: ‖ca profesioniști, să nu blamăm niciodată
mama care abandonează‖. (Killen, 1998) Mama, în gestul ei de abandon al copilului,
exprimă respingerea adresată copilului de că tre familie; ea este simptomul disfuncțiilor
unei familii și ale unei societăți. (Muntean, 2003) descrie abandonul copilului ca fiind ‖un
fenomen social‖, în spatele gestului mamei aflându -se eșecul unei familii, al unei
comunită ți și al unei societăți, de a proteja și valoriza copilul.
d. consumul de droguri și alcool :
Cauza aceasta a fost regăsită de UNICEF (în studiul menționat anterior) în cazul
multor copii: ‖unul din cinci copii aflați în sistemul de protecție are unul sau ambii părinți
care consumau excesiv alcool și/sau droguri, înainte de intrarea copilului în sistem‖.
(Stănculescu, 2016, p. 115)
e. alte situații:
– comportamentul infracțional al părinților (13% din tre copiii aflați în sistem ul de
protecție în anul 2016);
– nivelul de instruire al familiei (femeile cu studii mediii și superioare abandonează
mai rar decât cele cu studii elementare sau fără studii. (Stănculescu M. , 2016) ;

22

– părinți cu dizabilități sau cu probleme de sănătate mintală bolile cronice
(aproximativ 18% din tre copiii prezenți în sistem în anul 2014);
– somato -fiziologice sau psihice ;
– absența unui părinte (mamele rămase văduve abandonează în situații precum șomaj,
pierderea locuinței, boală ;
– prezența unui exemplu de abandon în viața sau familia unuia dintre parteneri.
● Caracteristicile copilului cu risc de abandon
Printre car acteristicile care creionează acest profil amintim câteva : greutatea mică a
copilului la naștere, rangul copilului , starea de sănătate a copilului, vârsta mică a copilului.
● Caracteristicile societății cu risc de abandon (Malanciuc, 2005, p. 30)
– Instituționalizarea – ca formă principală de protecție a copilului – este susținută d e
stat (legislativ și finaciar);
– Alternativele familiale sunt slab dezvoltare ;
– Frecvența foarte mică sau chiar absența serviciilor comunitar e: servicii de
consiliere, centre de zi, servicii de suport pent ru părinți, centre maternale etc;
– Întipărirea culturală a abandonului și instituționalizării copilului ;
– Statul substituie rolul familiei în creșterea și educarea copilului .
1.2.6 Efectele abandonului
● Efectele abandonului în viața copilului
Abandonul are efecte incontestabile, deosebite, psihotraumatizante asupra vieții
copilului abandonat . Efectele abandonului sunt profunde și agresive, afectând dezvoltarea
sa în aspectele esențiale . Am găsit acest adevăr exprimat foarte sugestiv într -un studiu
realizat de UNICEF în Republica Moldova: ”Lipsa unei familii f ace ca viața acestor copii
să decurgă într -o lume paralelă, care nu -i poate pregăti pentru viață și pentru o
interacțiune socială adecvată.” (Malanciuc, 2005, p. 8)
Deprivarea maternă are ca efect manifestări precum întârz ierea dezvoltării mentale,
delincvență, depresie (Neamțu G. , 2003, p. 803) . Separarea pe termen lung de ambii
părinți constituie un traumatism psihic sever, cu implicații imediate sau tardive asupra
dezvoltării intrapsihice (Ciofu, 1998, p. 138) .
Cea mai complexă și documentată descriere a efectelor pe care abandonul și
instituționalizarea le au în viața copiilor o oferă cercetarea realizată de o echipă americană
de specialiști în sănătate mentală, desfășurată în țara noastră, pe o perioadă de 12 ani, în
care au fost incluși un număr de 136 de copii abandonați. Începând de la dezvoltarea

23

cognitivă și până la cea emoțională, gama ariilor afectate de abandon este una foarte largă
(Nelson, Fox, & Zeanah, 2014) .
Vom aminti sintetic câteva dintre ac estea în rândurile care urmează:
a. Sindromul de hospitalism reprezintă ansamblul efe ctelor negative care pot apărea
la copil ca urmare a plasării sale precoce și prelungite în instituții de ocrotire: întârzierea în
dezvoltarea fizică, psihologică și socială. Copilul ‖hospitalizat‖ trece printr -o serie de
etape:
– Etapa exprimării tristeții (își manifestă activ suferința, încear că să atragă atenția
asupra sa) ;
– Etapa d isperării: copilul neconsolat are un comportament dezorganizat, prezentând
crize de plâns, lipsa poftei de mâncare, tulburări de somn;
– Etapa detașării: copiii vor începe să se dezvolte din no u (interesele, limbajul, jocul).
b. Efecte în plan fizic: tulburări digestive (scăder ea poftei de mâncare, anorexia,
bulimia ) (Brătianu & Roșca, 2005, p. 103) , tulburări somato -forme (suferințe
somatice care nu pot fi explicate prin boli organice), instabilitate psihomotorie,
hipotrofie staturo -ponderală, întârzieri în dezvoltarea motricității grosiere și a
motricității fine.
c. Efecte în plan comportamental: incapacitatea de a -și controla emoțiile (copilul
poate fi impulsiv și foarte ușor poate deveni agresiv ), tendința de a încăl ca legile și
drepturile celorlalți (Ciofu, 1998, p. 155) , lipsa controlului comportamental cu
descărcări afective și agresivitate, conduite antisociale, delincvență, d orința de a
atrage atenția cu orice preț de multe ori prin comportamente dăunătoare,
dependența față de instituție (copilul nu își dezvoltă deprinderi de viață, nu este
pregătit pentru a se integra în societate).
d. Efecte î n plan psihologic: pseudodeficiență mi ntală (pe fondul nestimulării),
insuficienta struct urare a personalității, perturbarea legăturilor afective,
inconsistența sentimentelor, conturarea unei personalități psihopatice, s entimentul
de vină (copilul se consideră vinovat pentru că nu este alături de mama sa), izolarea
de cei din jur (incapacitate a de „a da‖ și de „a primi‖ în relațiile cu ceilalți), copilul
așteaptă de la toată lumea afecțiune, dragoste și tandrețe, sau devine foarte rece și
incapabil de atașamente, probleme în formarea identității de sine.
 Efectele abandonului copilului în viața societății
Efectele acestui fenomen s -au cronicizat, cauzele fiind consimțământul, toleranța și
indiferența față de acest fenomen (ale instituțiilor sau ale profesioniștilor care au

24

responsabilități directe în protecția copilului), lipsa măsurilor concrete de prevenire și
combatere a sa.
Abandonul copilului are efecte devastatoare atât în viața acestuia cât și în viața
societății din care acesta face parte, implicând costuri extrem de mari pentru întreaga
societate.
Acestea pot fi abordate din două puncte de vedere:
a. acela al resurselor consumate:
-pe termen scurt: cheltuieli materiale și umane ;
-pe termen lung: c reșterea num ărului de copii ai str ăzii, creșterea delincven ței
juvenile , creșterea num ărului de consumatori de droguri;
b. acela al perpetuării unei mentalități (discriminarea copiilor, tergiversarea evoluției
lor în adulți capabili de a se integra social și a fi eficienți, producând adulți care
devin o povară pentru comunitate). (Malanciuc, 2005, p. 10)

25

CAPITOLUL 2 ALTERNATIVELE FAMILIALE

2.1 Noțiuni introductive
Plasarea copiilor în grija unor familii substitutive este un obicei vechi pe care îl
regăsim în Tora și în Biblie, în cadrul familiilor de evrei ale căror obiceiuri și lege le
impunea luarea copiilor orfani în grija rudelor, îngrijirea copiilor fiind considerată o
datorie sfântă. Mai multe detalii istorice cu privire la apariția alternativelor familiale sunt
prezentate în Anexa nr. 3.
Filosofia substituirii familiei biologice a fost legitimată pe baza ‖proximității față de
norma familiilor nucleare, ideale‖ (Mason J, Child protection policy and the construction
of childhood, apud Daniela Cojocaru, 20 09). Mediul familial favorabil pentru fiecare copil
reprezintă cheia spre dezvoltarea unei societăți redutabile, că familia este mediul în care un
copil beneficiază de acele surse pentru a se forma și a se consolida ca personalitate integră
și complex ă (Cheianu -Andrei, 2016) .
Una dintre concluziile unei cercetări derulate de o echipă de specialiști americani în
sănătate mintală, cu privire la efectele instituționalizării asupra stării de bine a copiilor,
este: ‖cu cât cadrul în care este îngrijit/plasat un copil seamănă mai mult cu o familie, cu
atât mai mult va fi facilitată dezvoltarea copilului.‖ (Nelson, Fox, & Zeanah, 2014, p. 364)
2.2 Precizări terminologice
Termenul ‖familie‖ provine d in latinescul ‖famulus‖. Cuvântul a apărut pentru prima
dată la Roma cu o semnificație diferită de cea pe care o are azi, făcând referire la
‖ansamblul sclavilor și al servitorilor care trăiau sub același acoperiș‖, iar mai târziu, casa
în întregime.
Term enul de familie:
1.‖un cadru interpretativ prin care oamenii obișnuiesc să definească relațiile sociale.‖
(Holstein, 1988)
2.‖un grup format din doi părinți și copiii lor, trăind împreună în unitate.‖
(Dicț ionarul englez Oxford)
3.‖formă socială de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe
descendenții acestora (copiii necăsătoriți)‖ (DEX, 2009)

26

4.‖mediul natural pentru creșterea, bunăstarea și protecția copilului‖ (ONU, Liniile
directoare privind îngrijirea alternativă a copiilor, 2009)
Termenul de părinte provine din latinescul parens, care înseamnă ‖a da naștere ‖.
Acesta acumulează, alături de dimensiunea biologi că, o dimensiune juridică și una morală.
Deși în trecut parentalitatea se referea la faptul că cineva era responsabil de copiii
rezultați în urma reproducerii biologice, astăzi, literatura de specialitate (Arendell, 1997)
consideră parentalitatea ‖un termen umbrelă care acoperă o diversitate de activități și
abilități îndeplinite de către adulții care asigură creșterea și îngrijirea unui copil‖.
În contextul filiaței și a parentalității pe linie biologică, Segalen afirmă c ă ‖legătura
de cosanguinitate nu poate susține singură o relație durabilă de identificare și solidaritate
dacă nu se transpune în practici sociale sau simbolice de parentalitate.‖ (Segalen, 2011, p.
175)
În condițiile apa riției alternativelor la parentalitatea biologică, studiile despre
parentalitate semnalează o mare varietate a constelațiilor parentale.
Astfel, familia substitutivă este definită de legislația în domeniu ca fiind ‖persoanele,
altele decât cele care aparț in familiei extinse, inclusiv afinii până la gradul IV și asistenții
maternali care asigură creșterea și îngrijirea copilului, în condițiile legii‖.
(http://www.copii.ro/categorii_legislatie/legi -si-ordonante/)
(ONU, Liniile directoare privind îngrijirea alternativă a copiilor, 2009)
responsabilizează statul, în cazul în care familia copilului este incapabilă, chiar și având un
sprijin corespunzător, să asigure o îngrijire de calitate pentru copil, sa u renunță la copil sau
îl abandonează. Acesta trebuie să -i asigure copilului îngrijire alternativă adecvată, să
vegheze la siguranța, bunăstarea și dezvoltarea tuturor copiilor plasați în îngrijire
alternativă și de a analiza periodic caracterul adecvat al organizării îngrijirii oferite.
Există două forme de substituție a parentalității biologice:
a. Substituția permanentă: adopția;
b. Substituția temporară: asistența maternală (un sistem formal de substituire a
parentalității biologice).
Cojocaru numește asistența maternală un ‖aranjament cvasiparental‖. Cui îi este de
folos acest ‖aranjament‖? Soluția îngrijirii prin familia substitutivă are o serie de avantaje
pentru părinții naturali, care pot și chiar sunt încurajați să rămână în contact cu cop iii pe
durata plasamentului și sunt susținuți în procesul de reabilitare. (Cojocaru D. , 2008)
Cojocaru menționează că specific asistenței maternale este faptul că ‖îngrijirea
substitutivă nu există în principal pentru beneficiul adulților care vor să aibă copii, ci

27

pentru a substitui sau a suplimenta familiile care, după toate aparențele, nu își îngrijesc sau
nu pot să -și îngrijească în mod adecvat proprii copii‖ (Hamner & Turner, 2001, apud
Cojocaru, 2008)
(ONU, Liniile directoare privind îngrijirea alternativă a copiilor, 2009) consideră
familia c a fiind mediul natural pentru creșterea, bunăstarea și protecția copilului, în
concepția lor, statul fiind cel care trebuie să asigure accesul familiilor la forme de sprijin și
solicită statelor membre limitarea aplicării îngrijirii rezidențiale.
În ultim ii 20 de ani, sistemul de protecție a copilului prin plasament la asistent
maternal profesionist a cunoscut schimbări importante: creșterea fără precedent a
numărului de copii îngrijiți în afara familiilor lor, schimbări ale politicilor/strategiilor care
stau la baza acestui sistem precum și permanente impedimente birocratice (cazuri multe,
fluctuație mare de personal și termene strânse) care stau în calea furnizării unor servicii de
calitate copiilor aflați în plasament la asistent maternal profesionist. (Chipungu, 2004, p.
abstract)
În urma unui mare număr de studii de factură psihologică, soluția substitutivă a fost
definită drept cel mai adecvat răspuns pentru familiile în care practicile parentale erau
evaluate ca abuzive sau neglijente față de copil.
Politicile din domeniul protecției copilului promovează această soluție ca având o
serie de avantaje, în comparație cu sistemul de îngrijire rezidențial:
– copilul trăiește într -un mediu familial și se socializează într-o familie;
– copilul are șanse să -și dezvolte potențialul, se bucură de o atenție deosebită din
partea familiei asistentului maternal profesionist;
– trăiește într -un aranjament de viață considerat ‖normal‖, care -l poate pregăti pentru
viața de adult; ast fel, copilul poate beneficia de o dezvoltare afectivă echilibrată, iar
reintegrarea în familia naturală se poate realiza mai ușor dacă relațiile cu aceasta
sunt menținute și dacă plasamentul la asistent maternal profesionist nu este privit ca
o finalitate sau ca un scop în sine;
– se consideră că este mai bine protejat împotriva abuzului copilul plasat într -o
familie de asistenți maternali, bucurându -se de un cămin stimulativ, individualizat
și personalizat, având șanse mai mari de integrare în comunitate ș i oportunități de
dezvoltare a deprinderilor de viața independentă;
– se mizează pe faptul că familia îi facilitează copilului integrarea în comunitate și îi
oferă sprijin pentru adaptarea și integrarea sa școlară.

28

De asemenea au fost identificate și o ser ie de dezavantaje:
– are o structură instituțională ale cărei caracteristici sunt: disco ntinuitatea îngrijirii,
concentrarea asupra identificării patologiei și devianței, restrictivitatea excesivă, un
status precar, definit deseori ca anormal de către ceilalți și încorporat de copiii din
familiile sustitutive;
– lipsa de predictibilitate și ambiguitatea legală și emoțională pe care o resimt copiii
plasați;
– controlul parental este subminat în lipsa unor funcții specifice pe care tr ebuie să le
îndeplinească tatăl.
Pentru dezvoltarea optimă a unui copil într -o familie substitutivă este necesară
întrunirea unor condiții, menționate de trei perspective teoretice diferite (teoria motivației,
teoria tehnicii îngrijirii și teoria homeogenetică) (Stanton, 1956, apud Daniela Cojocaru
2008) . De acestea trebuie să se țină cont în etapele de recrutare, monitorizare și evaluare a
părinților substitutivi:
a. dorința familiei sau a adulților respectivi de a îngriji un copil și motivația acestora
(acestea fiind un garant al securității emoționale viitoare a copilului);
b. o bună competență parentală, care trebuie evaluată pe șase dimensiuni disticte ce
includ calitatea hrănirii, a îngrij irii copilului și a interacțiunii acestuia cu alți copii,
promovarea independenței copiilor, disciplinarea nonpunitivă și calitatea unor
tratamente specifice;
c. securitatea emoțională a părinților: această perspectivă susține că îngrijirea
copilului este con diționată instrumental sau homeogenetic de statusul emoțional al
părinților și este susținută de o serie de lucrări teoretice conform cărora problemele
emoționale ale adulților sunt, de regulă, manifeste și la copiii acestora.
În procedurile de evaluare a familiilor care doresc să devină familii substitutive, se
ține seama de o serie de variabile care pot influența bunăstarea copilului aflat în plasament:
etapa din ciclul de viață al familiei de îngrijire, nivelul veniturilor și structura acestora în
bugetu l familial, calitățile și abilitățile parentale, starea locuinței și a disponibilității de a
primi copii în îngrijire.
2.3 Asistența maternală versus adopție
Are vreo importanță forma de parentalitate substitutivă în care va intra un copil care
nu poate tr ăi în familia lui naturală?

29

(ONU, Liniile directoare privind îngrijirea alternativă a copiilor, 2009) consideră că
deciziile ce privesc copiii aflați în îngrijire alternativă, trebuie să aibă în vedere importanța
asigurării unui cămin stabil pentru copii și satisfacerii nevoilor de bază ale acestora de un
atașament sigur și continuu din partea persoanelo r de îngrijire, permanența fiind în general
un scop principal.
Există cinci variabile considerate ca fiind cele mai semnificative pentru această
comparație din care ‖câștigătoare‖ va ieși mereu adopția:
a. stabilitatea aranjamentului de viață: în general est e considerată superioară în
cazul adopției; ‖copilului trebuie să i se garanteze permanența, fără întârzieri nejustificate
prin integrarea acestuia în familia nucleară sau extinsă sau, atunci când acest lucru nu este
posibil, într -un context familial alter nativ stabil‖. (ONU, Liniile directoare privind
îngrijirea alternativă a copiilor, 2009)
b. adaptarea copilului: studiile au raportat probleme de adaptare importante în
ambele situații;
c. sentimentul securității și al apartanenței pe care îl dezvoltă copilul: în adopție,
părinții adoptivi păstrează relații stabile și afectuoase cu copiii plasați, în timp ce îngrijirea
la asistent maternal profesionist este asociată cu sentimente de insecuritate a copiilor și cu
lipsa sentimentului că aparțin într -adevăr familiei de substituție;
d. funcționarea personală și socială în viața adultă: studiile arată că adulții care au
trăit în pl asament familial la asistent maternal profesionist o perioadă îndelungată sunt
‖oarecum‖ mai puțin capabili să formeze relații și să îndeplinească rolu rii familiale; de
asemenea este indicată o probabilitate scăzută să -și continue educația dincolo de vârsta
obișnuită de părăsire a școlii și o bună parte dintre ei ajung șomeri sau clienți ai serviciilor
sociale ori persoane fără adăpost;
e. nivelul de satisfacție raportat de părintele de substituție: o serie de studii
realizate în SUA și Europa în ultimii 40 de ani arată faptul că experiența adopției este
raportată ca fiind mai satisfăcătoare (McSherry, 2016) același autor menționează faptul că
majoritatea părinților substitut au raportat experiența ca fiind pozitivă.
În ciuda avantajelor aparente ale adopției, literatura de specialitate susține faptul că
îngrijirea prin asistent maternal pr ofesionist este cea mai bună soluție pentru următoarele
situații:
a. pentru copiii care nu doresc să meargă în adopție;
b. pentru copiii ai căror părinți naturali rămân foarte implicați în relația cu copiii lor;

30

c. pentru copiii mai mari (adolescenți) care au nevoi e de mai mult timp pentru a
dezvolta atașament față de un părinte de substituție;
d. pentru copiii foarte atașați de părintele substitutiv și cărora nu le -ar face bine
schimbarea acestuia prin adopție.
Insecuritatea resimțită de copiii plasați la asistent mat ernal profesionist este generată
de o serie de factori:
a. anxietatea copiilor confruntați cu prea multe schimbări (schimbarea familiei,
schimbarea școlii, schimbarea prietenilor);
b. anxietatea părinților de substituție în legătură cu lipsa de securitate a pozi ției în care
se găsesc față de copiii pe care îi îngrijesc și față de instituția de protecție;
c. ambiguitatea poziției copilului, care nu știe cui aparține;
d. sentimentul trăit în afara familiei că este ‖altfel‖ decât ceilalți copii.
În plus față de toate acestea, există și păreri negative despre asistența maternală
(Bîrneanu, 2013) afirmă faptul că sistemul de asistență maternală este ―un experiment
nefericit‖.

31

CAPIT OLUL 3 REINTEGRAREA ÎN FAMILIA
BIOLOGICĂ
Motto: ”Statul nu poate crește copii. Dar statul poate
contribui la susținerea părinților care cresc copii (..)”
Hilary Clinton

La nivel teoretic, sistemul de protecție a copilului intervine în situația unui copil până
la reintegrarea acestui a în familia biologică sau până la adopția acestuia. În realitate însă,
această intervenție ‖temporară‖ devine permanentă și durează până când acesta ajunge
adult.
3.1. ”Traseul” copilului abandonat
Cu toate că o serie de studii (ONU, Liniile directoare privind îngrijirea alternativă a
copiilor, 2009) au demonstrat că modificările frecvente ale mediilor de îngrijire sunt
dăunătoare dezvoltării copilului și capacității acestuia de a stabili relații de atașament
(drept urmare tr ebuie evitate), constatăm că traseul copilului abandonat este constituit din
trei intervale:
a. familie –instituție: este partea esențială și cea mai sensibilă a traseului. Este locul
în care se poate interveni cel mai ușor în vederea prevenirii abandonului. Serviciile
de asistență socială dezvoltate masiv în țările ce doresc să controleze abandonul de
copii sunt direcț ionate în acest segment. Acționarea în această zonă împiedică
scoaterea copilului din mediul familial, cultural, etnic, comunitar etc;
b. „periplu l“ instituțional: lungimea acestui traseu depinde de vârsta copilului,
starea lui de sănătate, statutul juridic e tc. Cu cât vârsta este mai mică la data
abandonului, numărul instituțiilor străbătute este mai mare și invers. Excepție fac
cazurile de reușită a soluțiilor permanente la vârste mici — reintegrarea în familie
sau adopția; s oluțiile temporare se referă la s ituațiile când copilul părăsește
instituția pentru prima dată, dar rămâne în interiorul sistemului de protecție, trecând
dintr -o formă de ocrotire în alta. Astfel, sistemul oferă soluții temporare: de tip
familial (casa de copii de tip familie, ocrotire la asistent parental); de tip
rezidențial/instituțional (centru de plasament, școala -internat, instituție medicală).
c. instituție –reintegrare/alternativa familială: soluțiile permanente, familiale sunt
reintegrarea în familia naturală, integrarea în familia lă rgită sau adopția copilului.
În toate demersurile și deciziile întreprinse de autoritățile publice cu privire la copii,
trebuie să prevaleze ‖principiul interesului superior al copilului.‖ (Legea nr. 272/2004 )

32

Conform aceleiaș i legi, ‖î n determinarea interesului superior al copilului se au în
vedere cel puțin următoarele:
a. nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și
stabilitate și apartenență la o familie;
b. opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;
c. istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare,
exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele
situații de risc care pot interveni în viitor;
d. capacit atea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și
îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e. menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații
de atașament.‖
Având în ved ere respectarea principiului interesului superior al copilului, legiuitorul
a stabilit următoarea ierarhie de opțiuni, prezentate în ordinea priorităților (îngrijirea
rezidențială fiind ultima opțiune, considerată o soluție temporară care ar trebui să se a plice
doar după ce au fost epuizate celelalte măsuri de protecție):
a. Reintegrarea în familia naturală;
b. Integrarea în familia lărgită;
c. Adopția națională;
d. Îngrijirea la asistent maternal profesionist;
e. Case de tip familial;
f. Adopția internațională;
g. Plasame ntul în instituțiile rezidențiale.
3.2 Particularități ale procesului de reintegrare familială
Reintegrarea familială, în contextul sistemului de protecție a copilului, reprezintă
procesul prin care un copil se întoarce în familia sa biologică, după ce o p erioadă a fost
plasat într -o formă de îngrijire substitutivă (asistent maternal profesionist sau plasament
familial), situație declanșată de abandon, neglijență sau abuz.
(Cojocaru & Cojocaru, 2008, p. 57) consideră că ‖interesul copilului pe termen lung
este reintegrarea sa.‖
‖După mai multe decenii de experimentări, s -a ajuns la concluzia că cel mai bine
pregătit pentru viața de adult este copilul crescut de proprii părinți (…). În afara familiei

33

natale, copilul este, de regulă, nefericit și incapabil să se atașeze.‖ (Miftode V. , 2010, p.
154)
Printre principiile generale și perspectivele enunțate de Organizația Națiunilor Unite
(ONU, Linii le directoare privind îngrijirea alternativă a copiilor, 2009) cel referitor la
alternativele familiale afirmă că ‖toate deciziile care vizează îngrijirea alternativă trebuie
să ia pe deplin în considerare, în principiu, menținerea copilului cât mai a proape cu putință
de locul domiciliului obișnuit pentru a facilita contactul și posibila reintegrare în familie și
reducerea la minim a întreruperii educației și vieții culturale și sociale a acestuia.‖
Având în vedere că familia reprezintă grupul fundamen tal al societății și mediul
natural pentru creșterea, bunăstarea și protecția copiilor, eforturile trebuie îndreptate în
special către a asigura condițiile necesare pentru ca un copil să rămână sau să se întoarcă în
îngrijirea părinților săi sau, acolo und e se impune, a altor membri apropiați ai familiei.
‖Statul trebuie să asigure familiilor acces la forme de sprijin în calitatea lor de furnizori de
îngrijire‖. (ONU, Liniile directoare privind îngrijirea alternativă a copiilor, 200 9)
În cazul copiilor care se află în îngrijire alternativă și în conformitate cu necesitatea
asigurării unui plasament corespunzător, opțiunile de reintegrare a copiilor în familiile
acestora sunt un pilon fundamental al procesului de analiză a alter nativei de îngrijire.
(ONU, Liniile directoare privind îngrijirea alternativă a copiilor, 2009)
Reintegrarea familială este finalitatea cel mai des întâlnită în Planurile
individualizat e de protecție care propun ca măsură de p rotecție temporară plasamentul
familial/la asistent maternal profesionist. Însă stabilirea acestei finalități în absența lucrului
cu familia biologică face ca sursele/cauzele abandonului să rămână neschimbate, iar
măsura de protecție să se transforme dintr -o măsură temporară într -una permanentă.
Când ar trebui începute ‖eforturile‖ în vederea reintegrării? Specialiștii (Goemans,
2016) consideră că ‖încă din momentul stabilirii plasamentului ca măsură de protecție.‖
Potrivit Ordinu lui nr. 287/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii
privind centrul de pregătire și sprijinire a reintegrării sau integrării copilului în familie,
precum și a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde ‖reintegrarea
copiilor în familie este un proces complex, iar succesul acestuia depinde de modul în care
profesioniștii reușesc să pregătească copiii și părinții pentru depășirea situațiilor care au
determinat separarea lor, cât și a consecințelor acesteia.‖
Asistența tehnică oferi tă de Banca Mondială și UNICEF a condus, printre altele, la
formularea unui set de principii ale unui sistem bun de protecție a copilului. Printre
acestea, în contextul subiectului reintegrării, amintim: ‖sprijinirea familiilor și a copiilor

34

implică lucrul direct cu aceștia și, prin urmare, calitatea relației dintre copil și familie, pe
de‐o parte, și profesioniști, pe de alta, are un impact direct asupra eficacității ajutorului
acordat.‖ (Stănculescu M. , 2016, p. 24)
Cu toate că literatura de specialitate (Balsells M., et all, 2013) și noile politici sociale
au ajuns la concluzia că acțiunile socio -educative aplicate familiilor biologice sunt
esențiale în procesul de reintegrare familială, a cestora li s -a acordat foarte puțină atenție de
către specialiștii din sistemul de protecție a copilului. Chiar dacă momentul reintegrării
unui copil în familia biologică poate fi identificat cu exactitate, ‖reintegrarea nu este un
eveniment , ci un proces‖ . (The Process of returning children in foster care to their birth
families, 2012)
În cadrul acestui proces, pentru a pregăti și sprijini copilul și familia pentru posibila
revenire a acestuia în familie, situația copilului treb uie evaluată de o persoană sau echipă
desemnată care are acces la expertiză multidisciplinară, în consultare cu diferiții actori
implicați (copilul, familia, persoane de îngrijire alternativă) astfel încât să se stabilească în
ce măsură reintegrarea copilu lui în familie este posibilă și servește interesului superior al
copilului.
Pregătirea copilului pentru reintegrare este reglementat ă de legiuitor prin Ordinul nr.
287/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul de pregătire și
sprijinire a reintegrării sau integrării copilului în familie, precum și a ghidului metodologic
de implementare a acestor standarde . (http://www.copii.ro/categorii_legislatie/ordine/)
Pregătirea trebuie făcută atât de specialiștii din cadrul centrului de pregătire și
sprijinire a reintegrării copilului în familie cât și de persoanele importante pentru el, care se
află în mediul de viață din care el va pleca. Ordinul nr. 287/2006 prevede ca, în situația în
care copilul a fost separat de familia sa o perioadă mai lungă de timp, acesta să fie informat
permanent despre familia sa, despre evenimentele trăite de membrii familiei, astfel încât
acesta să cunoască istoria familiei sale și să o ac cepte pen tru reîntoarcerea sa în familie: ‖î n
cadrul acestei pregătiri, copilului i se acordă sprijin pentru înțelegerea și depășirea
posibilelor conflicte cu familia, a traumelor cauzate de separarea de familie, a înțelegerii
situațiilor care au dus la lu area unei măsuri de protecție și va fi consiliat în vederea
reconcilierii cu familia și acceptarea trecutului. Un accent deosebit va fi acordat pentru
menținerea relațiilor copilului cu frații săi pr in vizite și activități comune.‖
În cadrul pregătirii pen tru reintegrare , copilul va fi încurajat să -și exprime opinia și
eventualele îngrijorări legate de integrarea în noul mediu de viață și să solicite ajutor de la
specialiștii DGASPC.

35

Printre mijloacele de realizare a activităților realizate cu familia sunt consilierea
psiho -socială și juridică, informare și orientare și educația parentală.
În continuare vom prezenta elemente de procedură prevăzute în Ghid ul metodologic
de implementare a standardelor minime obli gatorii privind centrul de pregătire și spriji nire
a reintegrării sau integrării copilului î n familie , cu privire la demersurile necesare în
vederea pregătirii familiei în vederea reintegrării, acestea fiind principalele activităț i
derulate pentru atingerea obiectivelor Planului individualizat de protecție :

Pregătirea familiei pentru reintegrare are ca scop acela de a ajuta familia biologică să
depășească situația care a determinat instituirea unei măsuri de protecție pentru copil, să
reia sau să mențină relații cu acesta. Familia va fi informată în legătură cu evoluția
copilului pe perioada separării și va fi ajutată să înțeleagă efectele separării asupra
copilului în vederea adaptării ei adecvate în momentul integrării acestuia.
Familia va fi consiliată asupra drepturilor și responsabilităților pe care le are, asupra
posibilităților de asistare legală și a condițiilor în care se realizează aceasta. În funcție de
fiecare caz în parte, pe baza evaluărilor efectuate de specialiștii DGASPC, părinții pot fi
incluși în programe care au ca scop dezvolt area și consolidarea abilităților parentale.
(http://www.copii.ro/categorii_legislatie/ordine/)

Scopul acestor activități este ‖de a dezvolta abilități parentale de îngrijire și creștere
adecvată a copiilor și de a dezvolta o r ețea de sprijin comunitar formată din părinții incluși
în activitățile de formare a abilităț ilor parentale.‖

Activitățile derulate au rolul de a ajuta părinții să facă față provocărilor legate de creșterea
și educarea copiilor, a reduce izolarea părințilo r prin relaționarea cu alți părinți aflați în
situații similare și a asigura accesul la resursele comunitare.
În întâlnirile cu părinții se vor aborda cu predilecție teme precum creșterea și educarea
copilului, etapele dezvoltării copilului, importanța fa miliei în dezvoltarea copilului,
efectele separării si instit uționalizării asupra copilului, formarea atașamentului , abuzul și
neglijarea copilului, îngrijir ea copilului cu nevoi speciale, dezvoltarea abilit ăților pentru o
viață independentă a copilului. (http://www.copii.ro/categorii_legislatie/ordine/)

Reintegrarea în familie se stabilește atunci când, în ur ma reevaluării, se constată că
obiectivele Planului individualizat de protecție cu privire la reintegrare au fost îndep linite
în totalitate sau imediat după cererea formulată de părinți/ unul dintre părinți în acest sens (
în baza rezultatului favorabil al evaluării potențialului de reintegrare în familie), are loc
inițierea activităților necesare pentru luarea deciziei de reintegrare a copilului în familie.
Odată decisă, reintegrarea copilului în familia sa trebuie concepută ca un proces
treptat și supervizat, însoțit de măsuri de urmărire și asistență care iau în considerare
vârsta, nevoile și capacitățile de evoluție ale copilului, precum și cauza separării inițiale.

36

Conform Ghidului de practică pe management de caz realizat de specialiștii din
cadrul DGASPC Sector 6, ‖î n cazul reintegrării în familie trebuie avute în vedere două
situații distincte și anume situația copil ului plasat la asistent maternal profesionist sau aflat
în plasament la o familie. În ambele situații, se va realiza o acomodare graduală, ținând
cont de relația de atașament construită de copil cu persoana de îngrijire, astfel încât
trecerea către mediul familiei să f ie cât mai puțin traumatizantă.‖
Șansele de reintegrare în familia biologică pot crește, prezența și acțiunea unor
factori precum: menținerea relațiilor dintre părinți și copil, evaluarea detaliată a familiei,
pregătirea reintegrării și monito rizarea postreintegrare, hotărârea familiei de a reintegra
copiii, consilierea și sprijinul acordat familiei, sensibilizarea și responsabilizarea părinților,
sprijinul financiar acordat familiilor, conectarea familiei la serviciile din comunitate, relația
construită între asistentul social și familie. (Cojocaru & Cojocaru, 2008, p. 100)
Unul dintre studiile realizate cu scopul de a identifica factorii implicați în
demer surile de reintegrare familială a constatat că aceștia fac parte din două categorii:
trăsăturile familiilor și strategia de lucru a specialiștilor. Printre trăsăturile familiilor
amintim: relațiile de atașament din familie, anxietatea de separare, ambivalență în ceea ce
privește reinte grarea, modele familiale intergeneraționale. (Cordero, 2004)
În cadrul strategiei de lucru a specialiștilor amintim: sprijinirea activă a rezilienței
atașamentului familiei, atenția sporită cu care se raportează la anxietatea d e separare și la
ambivalența familiei în ceea ce privește reintegrarea. Considerăm că rolul specialistului în
facilitarea reintegrării este acela de a fi un agent al schimbării și al influențării. Schimbarea
și influențarea pot fi realizate în cadrul manag ementului de caz, prin relația specialistului
cu familia biologică.
3.3. Asistentul maternal profesionist și reintegrarea
Îngrijirea copiilor în familii substitutive încă este considerată mai bună decât
îngrijirea în centre rezidențiale. Însă, cu timpul, a devenit – din soluția la o problemă – ea
însăși o problemă, stând în calea reintegrării acestor copii. (McDonald, p. 24) Acuzația
care i se aduce sistemului este aceea că acești copii sunt menținuți în acest aranjament
provizoriu pentru prea mult timp, în loc să fie plasați într -un aranjament
permanent/definitiv, prin reintegrarea lor – fie în familiile lor biologice, fie în familii
adoptive. Motivul este acesta: cu cât un copil petrece mai mult timp în plasament la o
familie substitutivă, cu atât mai mult se înstrăinează de familia biologică și cu atât mai
mult scad șansele sale de a fi adoptat.

37

La începutul anilor 1900, atunci când instituțiile statelor occidentale au început să
supervizeze familiile substitutive, institu ind o plată pentru activitatea lor, au asociat acestei
practici servicii de suport oferite familiilor biologice în vederea facilitării reintegrării
copiilor. În acest proces, rolul familiilor substitutive era unul foarte important, acestea fiind
considerat e o parte a echipei care lucra în interesul copiilor.
Un studiu realizat de guvernul statului american Michigan (The Foster Child, A
guide to understanding where foster children come from and where they are going) a
concluzionat faptul că este vital ca reintegrarea copilului în familia biologică să fie
susținută și de către asistent ul maternal profesionist. Acesta trebuie să fie ajutat să
înțeleagă faptul că vizitarea copilului de către părinții biologici este esen țială pentru
reconstruirea relației dintre cei doi precum și faptul că vizitele sunt cele care îl vor ajuta pe
copil să creadă că părinții săi nu l -au uitat și că aceștia fac eforturi în vederea reintegrări
sale în familie.
Asistentul maternal profesionist este o persoană importantă pentru copil, fiind
apropiat de acesta și fiind investit de acesta cu încredere. El constituie o resursă foarte
importantă pentru o reintegrare de succes . Astfel, asistentul maternal profesionist trebuie să
fie implicat în imp lementarea Planului individualizat de protecție pentru copil, care are ca
finalitate reintegrarea sa în familia biologică. Este necesar ca asistentul maternal
profesionist să ofere sprijin copilului pentru ca acesta să mențină relațiile cu părinții și cu
frații săi prin vizite, să -i accepte pe aceștia și să se simtă parte integrantă a noului mediu de
viață.
În vederea realizării evaluării anuale a activității asistenți lor maternali profesioniști,
managerul de caz urmărește diferite aspecte, printre care și atitudinea asistentului maternal
profesionist vis-a-vis de familia biologică a copilului, modul în care acesta pregătește
copilul pentru acceptarea propriei identități și buna relaționare cu membrii familiei
biologice .
Situația aceasta – în care prezente în viața copilului sunt ambele familii (cea
substitutivă și cea biologică) – poate părea ambivalentă pentru copil. În realitate însă,
funcțiile celor două familii sunt complementare. Rolul famili ei biologice este acela ‖de
identificare și individualizare, cu un impact și o importanță covârșitoare pe termen lung‖.
(Miftode V. , 2010, p. 155)
Un studiu care a măsurat atitudinea unui număr de 324 asistenți maternal i
profesioniști din Israel față de părinții biologici ai copiilor aflați în plasament în familiile
acestora a ajuns la următoarele rezultate: asistenți maternali profesioniști aveau contacte

38

minime cu familiile copiilor, nu încurajau vizitarea aces tora, nu erau implicați în viața
părinților biologici, simțind că acești copii le aparțineau lor și nu propriilor familii. Rolul
acestora în menținerea relației dintre copii și părinții lor biologici este evident, cu atât mai
mult în contextul reintegrării (Erera, 1997) . Pornind de la concluziile acestui studiu ne
dorim investigarea atitudinii pe care asistent maternal profesionist din județul Brașov o au
față de familiile biologice ale copiilor aflați în plasament, față de posi bilitatea ca aceștia să
fie reintegrați și mai ales față de rolul lor în acest din urmă proces.
3.4. Familia biologică și reintegrarea
‖Părinții ar trebui considerați și tratați ca parteneri și ca o resursă valoroasă pentru
copil‖. (Smith & Donovan, 2003)
Deși intenția este de a reintegra copiii separați de părinți, analiza perspectivei
familiilor privind reintegrarea acestora relevă o imagine mai puțin optimistă. Mai bine de
jumătate dintre copiii separați nu au mai luat (după separare) niciodată legătura cu părinții
sau cu alte persoane care i ‐au îngrijit, iar procentul se apropie de 70% dacă ne raportăm la
anul 2015. (Stănculescu, 2016)
Lipsa de interes a părinților de a -și vizita copiii, amintiri le experiențelor negative
trăite de copii lângă aceștia, îi descurajează pe copii, nedorindu -și să restabilească legătura:
‖lipsa legăturilor cu părinții scade șansa de reintegrare familială a tinerilor, mai ales că, de
multe ori despărțirea s -a produs în momente tragice, iar copiii au rămas cu amintiri
negative față de părinți, care nu au mai fost înlocuite prin experiențe noi.‖ (Cojocaru &
Cojocaru, 2008, p. 162) Absența unor întâlniri frecvente și regulate copil -familie în
perioada în care copilul este protejat în afara mediului familial poate avea consecințe
serioase atât pentru copil cât și pentru părinții săi. Fără vizite, relația părinte -copil se poate
deterio ra. Ambii, părinte și copil, se pot detașa emoțional și odată întâmplat acest lucru,
reintegrarea în familie devine extrem de dificilă.
Contactul frecvent poate reduce efectele negative ale separării în cazul copilului.
Faptul că își vede părintele pe per ioada vizitelor reduce fanteziile și spaimele copilului în
legătură cu "lucrurile rele" care i se pot întâmpla și poate , cel mai adesea, să -i ajute pe
copiii mai mari să elimine sentimentul de autoînvinovățire datorat plasamentului. În cazul
în care copilu l menține contactul cu părinții naturali sau cu alți membri ai familiei sale
naturale, sensul identității este consolidat, ceea ce se va reflecta și în evoluția sa ca adult
(integrat într -un grup sau o comunitate). După stabilirea plasamentului în familia

39

substitutivă, unele familii biologice își fac simțită prezența, solicitând chiar reintegrarea
copilului.
O serie de st udii recente cu privire la reintegrarea familială arată că în vederea unui
demers reușit, este necesar ca specialistul să evalueze famili a biologică nu doar din punctul
de vedere al factorilor de risc ce o fac ‖incapabilă‖ , ci și din punctul de vedere al factorilor
ce țin de abilitățile/punctele tari ale aceteia. (Balsells M., et all, 2013) Astfel, s -a făcut
trecerea de la analizarea exclusivă a vulnerabilităților la analizarea rezilienței, la
înțelegerea faptului că reziliența este un proces evolutiv dinamic care implică adaptarea
pozitivă a individului, în ciuda expunerii sale la factori de risc.
Studiile realiz ate în domeniul rezilienței familiale și parentale indică faptul că
familiile pot construi relații pozitive, acestea generând reziliență, devenind un factor
protectiv în cadrul familiilor aflate în situații de risc și vulnerabilitate . (Walsh, 2002, p.
abstract)
Factorii care susțin reziliența familiei biologice și conduc la succesul procesului de
reintegrare amintim rețeaua de suport, flexibilitatea, comunicarea, disponibilitatea de a
înțelege/interpreta propriile dificultăți, atitudinea proactivă în ceea ce privește împlinirea
nevoilor familiei, bunăvoința și spiritualitatea . (Cojocaru D. , 2009) .
Pe baza unor reintegrări de succces, (Balsells M., et all, 2013) susține faptul că există
un factor special în procesul de reintegrare familială: angajamentul și bunăvoința celor
implicați, atât în acceptarea cât și în îndeplinirea tuturor schimbărilor necesare în vederea
reintegrării copiilor.
Existența unui factor s pecial este confirmată și de cercetarea realizată de M.
Cojocaru & Ș. Cojocaru ( 2011) . Aceștia menționează atitudinea familiei biologice, mai
exact conștientizarea problemei și motivația pentru schimbare manifestate în toate fazele
procesului de reintegrar e.
Citând studii realizate de alți autori , studiul coordonat de Balsells subliniază rolul
înțelegerii/conștientizării în succesul procesului de reintegrare: ‖este important ca părinții
să conștientizeze situația, să conștientizeze problema și să înțeleagă care au fost motivele
care au dus la îndepărtarea copilului din familie‖, acestea având un impact asupra
procesului de reintegrare (Balsells M., et all, 2013, p. 228)
Vorbind despre complexitatea procesului de reintegrare familială și despre
înțelegerea acestuia de către familia biologică , același autor afirmă faptul că există trei
mari aspecte pe care trebuie să le avem în vedere: înțelegerea motivelor care stau la baza
reintegrării, înțelegerea procesului de r eintegrare, recunoașterea schimbărilor:

40

a. Înțelegerea motivelor care stau la baza reintegrării oferă familiei biologice
prespectivă, obiectivitate și motivație, aceștia dovedindu -se a fi indicatori ai unei
reintegrări de succes. Este necesar ca atât copii i cât și familia biologică să fie informați la
fiecare pas al procesului de reintegrare, aceștia fiind investiți astfel cu un rol activ și
implicat.
b. În ceea ce privește înțelegerea procesului de reintegrare de către copii și părinți,
(Balsells M., et all, 2013) consideră că sunt două aspecte importante pe care este necesar să
le avem în vedere:
-în primul rând, părinții trebuie să fie conștienți de schimbările care s -au produs în
copiii lor (cauzate de trecerea timpului, de achiziții și experiențe trăite în această perioadă);
-în al doilea rând, este necesar să fie realizată informarea copiilor cu privire la ce
presupune procesul de reintegrare și care sunt implicațiile lui.
c. Studiile au demonstrat cât de importantă este r ecunoașterea (obiectivă dar mai ales
subiectivă) a schimbărilor produse în vederea reintegrării, de către toți factorii implicați în
proces. Recunoașterea (atât a celor din exterior cât și a membrilor familiei) va oferi
familiei un simțământ al identității , acesta devenind un factor protectiv.
În toate fazele procesului de reintegrare a copilului în familie este necesar ca
specialiștii să fie călăuziți de principii de lucru și valori precum valorizarea familiei ca
mediu prioritar de îngrijire și educare a copilului și responsabilizarea părinților cu privire
la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești.
Un alt aspect important regăsit în Ordinul nr. 287/2006 este necesitatea și importanță
pregătirii comunității. Este necesară implicarea și responsabilizarea membrilor comunității
(medic de familie, educator/învățător, preot, vecini ) și a serviciilor sociale locale precum și
realizarea unei rețele de sprijin local în vederea reintegrării cu succes a copilulu i.
Reintegrarea familială ajută copiii să se adapteze mai repede și mai bine cerinț elor
comunității din care fac parte și oferă copiilor un sentiment de apartenență și de siguranță
de care au atât de mare nevoie, stabilitate emoțională, atașamente sănătoase și de lungă
durată. (Dărăbuș et all, 2017, p. 24)
Exemplu de bună practică : Hope and Homes for Children (HHC) , în cei 20 de ani
de activitate în România, a militat pentru adoptarea, de către stat, a programului de
prevenire a separării copilului de familie și a programului de reintegrare a copiilor în
familii. Procesul e susținut de un pachet de măsuri de îngrijire pentru copii/tineri și familii,
care are ca scop reunirea lor cu familiile. Până acum, HHC a reintegrat 714 copii în
familiile lor. (http://www.hhc.ro)

41

CAPITOLUL 4 MANAGEMENTU L DE CAZ,
MANAGERUL DE CAZ ȘI PLANUL INDIVIDUALIZAT DE
PROTECȚIE

4.1 Managementul de caz
4.1.1 Scurt istoric al managementului de caz
Originea profesiei de asistent social și a managementului de caz sunt împletite.
Acestea au apărut simultan în SUA, la sfârșitul secolului al XIX – lea. Chiar dacă pe atunci
nu exista profesia/ocupația de ‖manager de caz‖, mulți asistenți sociali aveau atr ibuțiile
acestuia (evaluare, planificare, implementare, monitorizare). Alimentate fiind de sărăcie și
de alte probleme sociale asociate cu industrializarea, urbanizarea, imigrația și creșterea
populației, organizațiile de caritate s -au răspândit pe întreg teritoriul SUA, ducând la
dezvoltarea profesiei de asistent social și a managementului de caz.
Managementul de caz își are originea în modelul de asistență socială a populațiilor
sărace din aceste instituții sociale, fiind la început utilizat în cazul uno r categorii sociale
specifice, precum bătrânii și copiii. Ulterior a fost tot mai mult aplicat și la asistarea altor
categorii: dependenți de alcool, victime ale abuzurilor, persoane fără adăpost și foști
deținuți.
În 1990, în SUA, a fost fondată Asociaț ia Națională de Management de Caz, scopul
acesteia fiind definirea și promovarea acestui serviciu. (National Association of Social
Workers, 2013)
4.1.2 Definiții ale managementului de caz
Legiutorul stabilește prin Ordinul nr. 288/2006 pentru aprobarea Standardelor
minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protectiei drepturilor
copilului, că managementul de caz este o „metodă de lucru obligatorie utilizată în
domeniul protecției copilului și reprezintă ansamb lul de tehnici, proceduri și instrumente
de lucru care asigură coordonarea tuturor activităților de asistență socială și protecție
specială desfășurate în interesul superior al copilului de către profesioniști din diferite
servicii/instituții publice și pr ivate‖.
(National Association of Social Workers, 2013) definește managementul de caz în
asistența socială ca fiind ―o metodă de a oferi servicii, prin care asistenții sociali
profesioniști evaluează nevoile beneficiarului și al e familiei beneficiarului în colaborare cu

42

acesta, coordonează, monitorizează, evaluează și susțin beneficiarul pentru a accesa
servicii sociale care să corespundă acestor nevoi.‖
(Cojocaru & Cojocaru, Managementul de caz în protecț ia copilului, 2008) definesc
managementul de caz ca ―un set logic de pași și un proces de interacțiune în cadrul rețelei
de servicii prin care se asigură că beneficiarii primesc serviciile de care au nevoie într -o
formă de sprijin eficace, eficientă ș i la un cost acceptabil‖.
4.1.3 Principiile managementului de caz
‖Indiferent de locul și de modalitatea de aplicare a metodei managementului de caz,
există câteva fundamente care stau la baza procesului și care sunt în strânsă legătură cu
valorile asistenței sociale și principiile justiției sociale .‖ (Ghid de practică pe management
de caz, p. 7) :
1. Autodeterminarea – personalul îl ajută pe acesta să -și identifice și să -și dezvolte
resursele și să decidă pentru sine ;
2. Respectarea dem nității și unicității;
3. Principilu menținerii fraților împreună ;
4. Egalitate a de șanse și non -discriminarea;
5. Securitatea clientului;
6. Valorizarea familiei – ca mediu prioritar de creș tere și dezvoltare a copilului ;
7. Luarea în considerare a opiniei copilului în funcție de vârsta și nivelul său de
înțelegere ;
8. Asigurarea confidențialității informaț iilor și a eticii profesionale;
9. Respectarea eti cii profesionale.
4.1.4 Scopul managementului de caz
Dincolo de faptul că managementul de caz ‖face legătura dintre micropractica și
macropractica asistenței sociale‖ (Cojocaru & Cojocaru, Managementul de caz în protecția
copilului, 2008, p. 25) are scopul de a optimiza funcționarea și bunăstarea beneficiarului
prin furnizarea și coordonare de servicii de înaltă calitate, în cel mai eficient mod posibil,
pentru rezolvarea de nevoi complexe.
Cele două dimensiuni de bază ale managementului de caz s unt creșterea
capacităților/abilităților beneficiarului pentru ca acesta să -și atingă potențialul și facilitarea
accesului beneficiarului la servicii. (Moore, 1990, p. abstract)
Intervenția realizată prin punerea în practică a principiilor și etapelor
managementului de caz va fi una organizată, riguroasă, eficientă și coerentă . Scopul

43

coordonării, organizării și direcționării tutror intervențiilor, adică a managementului de caz
este ‖reducerea perioadei de ședere a c opiilor în sistemul de protecție .‖ (Cojocaru &
Cojocaru, Managementul de caz în protecția copilului, 2008, p. 24)
Managerii de caz utilizează următoarele strategii pentru a atinge acest scop:
a. Întărirea capacităților de dezvoltare personală ale beneficarului, de a face față și
de soluționare a problemelor;
b. Creșterea abilităților beneficiarului de a interacționa și de a funcționa în
comunitate, (respectând valorile și obiectivele personale ale beneficarului;
c. Crea rea legăturilor dintre beneficiar și sistemele care furnizează resurse, servicii și
oportunități;
d. Aducerea unei contribuții la creșterea capacității sistemelor de furnizare a
serviciilor sociale;
e. Crearea și promovarea modalități de lucru inter -instit uționale;
f. Aducerea unei contribuții la dezvoltarea și îmbunătățirea politicilor sociale.
4.1.5 Funcțiile managementului de caz :
a. coordonare a activității managerilor de caz ș i a echipelor multidisciplinare ;
b. colaborare și mediere a relației dintre managerul de caz și alte compartimente/servicii
din cadrul D.G.A.S.P.C. precum și a relației acestora cu serviciile publice
deconcentrate ale ministerelor și instituțiilor care au competențe în domeniul
asistenței sociale sau care au tangență cu copii în activitatea p e care o desfășoară
precum și cu reprezentanții societății civile care d esfășoară activități în domeniu ;
c. execuție prin planificarea tuturor activităților și serviciilor în sensul asigurării
mijloacelor necesare pentru î ndeplinirea responsabilităților ;
d. reprezentare a copilului, familiei și managerului de caz în rap ort cu celelalte instituții ;
e. evaluare și monitorizare a progreselor copilului/adultului, înregistrate de către
managerul de caz în coordonarea activităților echipei multidisciplinare pentru
îndeplinirea obiectivelor Planu lui individualizat de protecție , pentru cazurile avute în
evidență.
4.1.6 Etapele managementului de caz
Managementul de caz are ca scop central îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor,
prin coordonare și intervenție calif icată, profesionistă.
Există cinci etape principale ale procesului, ce constau în:

44

a. identificarea și evaluarea inițială a cazului (culegerea informațiilor privind
beneficiarul și situația sa particulară ;
b. evaluarea detaliată a cazului social (are scopul de a identifica cele mai bune soluții,
servicii și intervenții particularizate pentru fiecare caz și presupune cunoașterea în
detaliu a situației copilului – în plan social, medical, psihologic, educațional) ;
c. planificarea îngrijirii/serviciilor – dezvoltarea Planului individualizat de protecție
(cu scopul de a organiza și coordona activitățile desfășurate pentru copil) ;
d. monitorizarea și re -evaluarea cazului ( începe de la datele concrete stabilite în
Planul individualizat de protecție și continuă până la momen tul când procesul de
protecție nu se mai dovedește necesar) ;
e. monitorizarea post -servicii și închiderea cazului (are scopul de a consolida
rezultatele obținute în cadrul pr ocesului de implementare a Planului individualizat
de protecție ).
4.1.7 Formele manag ementului de caz
Vom prezenta în continuare clasificarea realizată de (Cojocaru & Cojocaru, 2008, p.
26):
a. managemen tul de caz centrat pe resurse: se referă la utilizarea resurselor
beneficiarului dar și a resurselor serviciilor sociale;
b. managementu l de caz centrat pe rezultate: are în vedere atingerea obiectivelor
stabilite prin activarea celei mai importante resurse a beneficiarului;
c. management ul de caz centrat pe problemă: are în vedere analiza problemei,
identifica rea punctelor slabe ale beneficiarului și a barierelor în rezolvarea situației
sale;
d. managementul de caz apreciativ: are în vedere utilizarea punctelor forte și a
oportunităților beneficiarului.
Care este cea mai potrivită formă? Care dintre acestea aduce cele mai bune rezultate?
Inițiativa, experiența și creativitatea managerului de caz vor decide în acest sens. În
practică sunt întâlnite și forme combinate. Însă cel mai des este folosit managementul de
caz centrat pe problemă.
4.2 Managerul de caz – Rolu l asistentului social î n reintegrare
4.2.1 Definiții ale managerului de caz
Ocupația de ‖manager de caz‖ a fost pentru prima dată introdusă în rândul
ocupațiilor la sfârșitul anilor 1990, de către Human Resources Development Canada

45

(HRDC). Tot canadienii a u fost cei care au lansat primele standarde de calitate care
reglementau managementul de caz, în anul 2009, prin National Case Management Network
of Canada. (Pickerell & Neault, 2016)
Managerul de caz (MC) este profesionistul care , îndeplinind condițiile menționate de
standardele de calitate, asigură coordonarea activităților de asistență socială și protecție
specială desfășurate în interesul superior al copilului, având drept scop principal elaborarea
și imp lementarea P lanului i ndividualizat de protecție .
4.2.2 Atribuțiile principale ale managerului de caz
Acestea variază și depind de factori contextuali precum caracteristicile grupului țintă,
natura pr oblemelor, sistemul de servicii (Pivorienė, 2006, p. abstract) . Le amintim în
continuare pe cele mai importante , menționate în Ordinul nr. 288 din 6 iulie 2006 pentru
aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul
protecției drepturilor copilului (http://www.mmuncii.ro) :
a. coordonează eforturile, demersuri le și activitățile de asistență socială și protecție
specială desfășurate în interesul superior al copilului;
b. elaborează Planul individualizat de protecție și alcătuiește echipa mult idisciplinară
și, după caz, interinstituțională, și organizează întâlnirile cu echipa, precum și cele
individuale cu profesioniștii implicați în rezolvarea cazului;
c. asigură colaborarea și implicarea activă a familiei/reprezentantului legal și a
copilului, și îi sprijină pe aceștia în toate demersurile întreprinse pe tot parcursul
managementului de caz (de ex. organizarea de întâlniri periodice sau la solicitarea
acestora, acompaniere, sprijin emoțional, consiliere);
d. asigură comunicarea între toate părțile implicate în rezolvarea cazului;
e. asigură respectarea etapelor managementului de caz;
f. întocmește și reactualizează dosarul copilului;
g. coordonează metodologic responsabilii de caz prevenire.
4.3 Planul Individualizat de Protecție (PIP)
În România, Legea nr. 272/2004 privind protecția drepturilor copilului a introdus
principiile managementului de caz în domeniul protecției copilului, iar Ordinul nr.
286/2006 a reglementat normele metodologice privind întocmirea Planului Individualizat
de Protecție. (http://www.copii.ro/categorii_legislatie/ordine/) În Anexa nr. 11 prezentăm
un model de Plan individualizat de protecție utilizat de DGASPC Brașov.

46

4.3.1 Definiția Planului individualizat de protecție
Planul individualizat de protecție este un instrument prin care se realizează
planificarea serviciilor, prestațiilor și măsurilor de protecție specială a copilului, pe baza
evaluării psiho -sociale a acestuia și a famil iei sale, în vederea integrării copil ului într-un
mediu familial stabil (Cojocaru & Cojocaru, 2008, p. 48) .
Planificarea serviciilor și intervențiilor reprezintă o etapă importantă în cadrul
managementului de caz, concretizată în elaborarea unui Plan Individualizat de Protecție,
aceasta real izându -se, conform Ordinul nr. 286/2006, imediat după referirea cazului din
partea S erviciului Public de Asistență Socială sau după ce directorul DGASPC a dispus
plasamentul în regim de urgență.
‖Managerul de caz are responsabilitatea de a identifica cele mai potrivite servicii
pentru copil și familia sa care să ducă la rezolvarea nevoilor identificate și la atingerea
finalității Planului individualizat de protecție .‖ (Ghid de practică pe management de caz, p.
23)
Rolul său este de a asigura condițiile necesare implementării Planului individualizat
de protecție și de a -l revizui periodic, pentru a putea observa concordanța și actualitatea
obiectivelor stabilite cu sit uația copilului/familiei la un moment dat. Presupune stabilirea
unor finalități necesare în vederea reducerii timpului de ședere a copilului în sistemul de
protecție și a integrării acestuia într -un mediu familial permanent (reintegrare în familia
biologic ă sau adopția).
Planul individualizat de protecție este un document oficial, elaborarea acestuia fiind
responsabilitatea managerului de caz , dar în același timp este o muncă de echipă la care
participă atât echipa multidisciplinară cât și familia copilului și chiar copilul, în raport cu
vârsta și gradul acestuia de înțelegere.
4.3.2 Scopul Planului individualizat de protecție este acela de a organiza și coordona
activitățile desfășurate pentru copilul pentru care a fost luată o măsură de protecție specială
și de aceea acesta trebuie realizat anterior acordării oricăror servicii sau prestații. Conține
obiective specifice pe fiecare arie de intervenție (social, educațional, medical, recuperare
etc.).
4.3.3 Obiectivele specifice ale Planului individualizat de protecție sunt stabilite pe
termen scurt, mediu și lung, fiecărui obiectiv speci fic fiindu -i alocate activități
corespunzătoare.

47

CAPITOLUL 5 CERCETARE APLICATIVĂ

5.1. Metodologia cercetării
5.1.1. Scopul și obiectivele cercetării
Scopul cercetării : Fenomenul abandonului a atins cote alarmante în ultimii ani,
responsabilitatea creșterii și educării copiilor fiind transferată asupra instituțiilor statului.
Personal consider că ‖statul nu poate crește copii. Dar statul poate contribui la susținerea
părinților care cresc copii (..)‖ (Hilary Clinton) și de aceea am ales să -mi centrez atenția
asupra reintegrării copilului abandonat în familia biologică.
Cercetarea urmărește identificarea practicilor din domeniul protecției copilului care
pot conduce la reintegrarea copilului în familia biologică, rolurile celor implicați
(managerul de caz al copilului, asistentul maternal al copilului) precum și explorarea
experienței reintegrării, așa cum este ea trăită de familiile biologice.
Obiectivele cercetării:
1. Să identifice, la nivelul practicilor din domeniul protecției copilului, aspectele care
conduc la succesul reintegrării copilului în familia biologică din perspectiva
managerului de caz și a asistentului maternal profesionist ;
2. Să identifice, la nivelul pract icilor din domeniul protecției copilului, piedicile care
stau în calea reintegrării copilului în familia biologică, din perspectiva managerului
de caz și a asistentului maternal profesionist ;
3. Să exploreze experiența reintegrării, așa cum este ea trăită de f amiliile biolo gice;
4. Să identifice propunerile managerilor de caz cu privire la îmbunătățirea acestor
practici .
Întrebări de cercetare :
1. Care sunt aspectele care conduc la succesul reintegrării copilului în familia
biologică din perspectiva managerului de caz ?
2. Care sunt aspectele care conduc la succesul reintegrării copilului în familia
biologică din perspectiva asistentului maternal profesionist?
3. Care sunt piedicile care stau în calea reintegrării copilului în familia biologică, din
perspectiva managerului de caz?
4. Care sunt piedicile care stau în calea reintegrării copilului în familia biologică, din
perspectiva asistentului maternal profesionist ?

48

5. Care sunt caracteristicile experienței reintegrării din perspectiva familiei?
6. Cum pot fi îmbunătățite practicile din domeniul protecției copilului ?
5.1.2. Metode de cercetare
Cercetarea este exploratorie fiind un studiu menit să permită familiarizarea cu
tematica studiată precum și o mai profundă înțelegere a conceptelor și o explorare a esenț ei
proceselor avute î n vedere (opinii, motive, atitudini) oferind informaț ii de ordin calitativ.
Având în vedere obiectivele propuse pentru această analiză am optat pentru o dublă
abordare:
– o abordare calitativă:
Cercetarea calitativă se realizează la scară mică, accentul fiind pus pe ‖profunzimea și
detaliul înțelegerii și interpretării.‖ (Jupp et all, 2010, p. 86)
Mi-am propus să explorez aspecte care nu sunt verificabile printr -o măsurare
cantitativă, respectiv percepția, atitudinea și comportamentul s pecialiștilor din DGASPC
Brașov , a asistenților maternali profesioniști și a familiilor biologice cu privire la
abandonul copiilor și la reintegrarea copilului din sistemul de protecție a copilului în
familia biologică; d e asemenea mi -am propus să înțeleg experiența familiilor care au
trecut cu succes prin demersul reintegrării, așa cum o trăiesc ele; din multitudinea de
metode folosite în cercetarea calitativă am ales să folosesc interviul, iar analiza datelor
calitative se va face prin metoda analizei de conținut. Din păcate nu am reușit să aplic
interviul specialiștilor din DGASPC Brașov (indisponibilitatea managerilor de caz) , acest
fapt fiind una dintre limitele cercetării. Cu toate acestea voi atașa Ghidul de interviu
pregă tit pentru specialiști în A nexa nr. 8.
– o abordare cantitativă:
Constă în culegerea unor date în formă numerică, în vederea analizei cantitative,
pentru a detecta relațiile dintre variabile. A presupus cuantificarea opiniei specialiștilor din
DGASPC Brașov (manag erilor de caz) cu privire la reintegrarea copilului din sistemul de
protecție a copilului în familia biologică, respectiv identificarea factorilor implicați în
procesul de reintegrare.
Culegerea datelor s -a făcut printr -un chestionar (prin autocompletar e), iar analiza
datelor cantitative s -a realizat prin procedee specifice statistice descriptive sau inferențiale.
Metodele și tehnicile utilizate în colectarea informațiilor: în cadrul acestei
cercetări, ținând cont de faptul că s -a avut în vedere atât o abordare calitativă cât și una

49

cantitativă, s -au utilizat două tipuri de instrumente, respectiv chestionarul și ghidul de
interviu, urmând ca în continuare să fie prezentate fiecare în parte.
Chestionarul:
Mucchielli caracteriza chestionarul că pe ‖o suită de propoziții, având o anumită formă
și o anumită ordine, pe baza cărora se solicită părerea, judecata sau evaluarea unui subiect
interogat.‖ (Moscovici & Buschini, 2007, p. 230)
S-au utilizat atât întrebări deschise (c onsiderându -se important ca respondenții să -și
exprime deschis opinia) dar și întrebări închise (cu variante de răspuns stabilite anterior,
respondenții fiind nevoiți să aleagă dintre variantele oferite).
S-au utilizat scale de apreciere (cu cinci trepte) , acestea permițând o măsurare mai
nuanțată și mai fină a unei opinii.
S-a considerat că este necesar ca diferitele întrebări referitoare la aceeași temă să se
succeadă în mod logic, pentru a facilita cursul reflecției respondenților.
Chestionarul conține un număr de 25 de întrebări (Anexa nr. 7) șapte dintre acestea
fiind întrebări prin care s -a dorit identificarea unor caracterist ici ale respondentului
(studiile, vechimea în domeniul asistenței sociale și altele).
Unitățile tematice ale chestionarului s unt:
– managementul de caz (etape, activități, finalități) – cinci întrebări;
– abandonul (factori de risc) – o întrebare;
– reintegrarea (factori care conduc la succes/eșec) – opt întrebări;
– propuneri de modificare a procedurilor/legislației în domeniul protecției copilului –
patru întrebări.
Pretestul a fost realizat pe doi manageri de caz, fiind foarte util și ducând la
reformularea unor întrebări și chiar la excluderea altora.
În urma administrării chestionarului s -au realizat următoarele activități:
– stabilirea categoriilor tematice;
– codificarea;
– construirea unei baze de date;
– prelucrarea statistică a datelor;
– interpretarea datelor.
Interviul:
‖Interviul reprezintă tehnica de obținere a informațiilor vebale de la indivizi și grupuri
umane prin întrebări și răspunsuri în cadrul unor convorbiri.‖ (Rotariu & Iluț, 2001, p. 61)

50

În cadrul acestei cercetări s -a utilizat interviul directiv și structurat, tema fiind stabilită
anterior, întrebările și succesiunea acestora fiind stabilite și fiind realizat un ghid de
interviu. Întrebările cuprinse în ghid au fost formulate pentru a nu pune în dificultate
subiectul, fiind evitate întrebările lungi, cuvintele neclare, imprecise sau necunoscute
subiecților. Prin utilizarea interviulu i s-a urmărit identificarea atitudinilor acestora.
Au fost utilizate întrebări deschise, considerându -se foarte important ca subiecții să -și
exprime deschis punctul de vedere.
În continuare voi prezenta structura celor trei interviuri utilizate.
Structu ra ghidului de interviu pentru AMP (Anexa nr. 6):
În partea introductivă m -am prezentat și am prezentat scopul interviului, respectarea
principiului confidențialității, consimțământul liber, durata aproximativă; partea
descriptivă conține informații despre intervievat, care confirmă faptul că acesta
îndeplinește criteriile de includere în eșantion (vârsta, vechimea în ocupația de AMP,
numărul de copii plasați în acest interval, numărul de copii plecați prin reintegrare). Partea
a treia, ghidul de interviu c uprinde opt întrebăr i, după cum urmează : cauzele separării (o
întrebare), efectele separării (o întrebare), activitatea de AMP (două întrebări); reintegrarea
copilului în familia biologică (patru întrebări).
Structura ghidului de interviu pentru familiile biologice (Anexa nr. 5):
În partea introductivă m -am prezentat și am prezentat scopul interviului, respectarea
principiului confidențialității, consimțământul liber, durata aproximativă; partea
descriptivă conține informații despre intervievat, care confir mă faptul că acesta
îndeplinește criteriile de includere în eșantion (cât timp a trecut de la reintegrare). Partea a
treia, ghidul de interviu, cuprinde 13 întrebări, după cum urmează: separarea copilului de
familia biologică (patru întrebări), factori fav orizanți a i reintegrării (două întrebări),
sprijinul primit în vederea reintegrării (șapte întrebări).
Interviurile cu respondenții ce aparțin celor două loturi au avut loc la sediul DGASPC
Brașov , în sala de consiliere. Am solicitat/obținut acordul verbal al respon denților,
explicând acestora scopul acestei cercetări și garantându -le respectarea confidențialității.
Pe parcursul administrării interviului am manifestat un comportament respectuos, non –
directiv, precum și empatie și neutralitate.
Răspunsurile au fost în registrate în sistem audio, această înregistrare făcând ulterior
obiectul unei transcrieri complete. Avantajul acestei transcrieri o reprezintă îmbogățirea
aspectelor calitative ale datelor, prin consemnarea comunicărilor nonverbale, a expresiilor
faciale și a gesturilor. S -a optat pentru transcrierea completă, în cadrul analizei avându -se

51

în vedere trei categorii de informații: informațiile inerente conținutului discursului, cele
legate de forma pe care o ia discursul și cele care țin de manifestările nonv erbale.

De asemenea s -au avut în vedere:
– prezența gesturilor de marcaj (mișcări scurte, sacadate, ritmice din mâinii), folosite
atunci când interlocutorul dorea să accentueze un conținut al discursului său;
– prezența unor gesturi iconice;
– prezența elementelor deictice (vorbind despre ‖oamenii ăia‖ face gesturi de
punctare și orientare);
– prezența gesturilor simbolice: ridicarea degetului mare atunci când spune ‖ok‖;
– prezența expresiilor faciale emoționale: plâns, tristețe, bucurie.
Ca metodă de anali ză s-a ales analiza tematică, încercându -se ca analiza elementelor
nonverbale/paraverbale să nu se facă în detrimentul prelucrării a ceea ce s -a transmis
verbal.
Grila de analiză presupune evaluarea următoarelor teme și subteme:
Abandonul:
– percepția celor trei categorii de subiecți asupra cauzelor abandonului asupra
copilului;
– percepția celor trei categorii de subiecți asupra efectelor abandonului asupra
copilului;
Reintegrarea:
– factori favorizanți ai reintegrării;
– așteptări, roluri și atribuții în procesul de reintegrare.
5.1.3. Populație și subiecți
Pentru alegerea loturilor de subiecți s -au avut în vedere manageri de caz, as istenți
maternali profesioniști și familii biologice care au trecut prin demersul reintegrării unui
copil, considerându -se că aceștia sunt actorii care pot furniza informații și date clare și
viabile cu privire la problematica abordată.
Loturile au cuprins:
– 40 de manageri de caz angajați în cadrul DGASPC Brașov;
– 3 AMP angajați în cadrul DGASPC Brașov (criteriul pentru selectarea AMP i ncluși
în lot: minim 5 ani vechime în această ocupație) ;

52

– 3 familii biologice care au finalizat cu succes reintegrarea copiilor (criteriul pentru
selectarea familiilor incluse în lot: a trecut cel puțin un an de la reintegrarea
copilului și familia a rămas unită).
5.2. Rezultatele cercetării
5.2.1. Rezultate obținute în urma cercetării de tip cantitativ
În prelucrarea statistică a datelor culese prin intermediul chestionarului, a m utilizat
două modalități de analizare a datelor: statistică des criptivă și st atistică deductivă .
Considerând că frecvența și procentul sunt utile din punct de vedere al descrierii
datelor, p entru a defini caracteristicile grupului, am folosit următorii indicatori statistici:
– frecvența relativă adică frecvența unei valori raportată la numărul total de cazuri,
calculată în procente ;
– frecvența absolută, aceasta numărând la nivel absolut cazurile care se încadrează
într-o anumită valoare pe care o ia variabila.
Utilizând analiza desciptivă a datelor (frecvența relativă) am identificat caracteristicile
lotului de manageri de caz (studiile, experiența în domeniul asistenței sociale, numărul de
cazuri administrate în anul 2017, gradul de satisfacție profesională, numărul de reintegrări
realizate în anul 2017 și altele). Acestea sunt prezen tate sub forma graficelor, urmând ca în
Anexa nr. 4 să fie prezentate sub forma tabelelor.
Interpr etarea datelor s -a făcut având în vedere unitățile tematice ale chestionarului,
după cum urmează: managementul de caz (etape, activități , finalități), abandon ul (factori
de risc), reintegrarea (factori care conduc la succes/eșec), propuneri de modificare a
procedurilor/legislației în domeniul protecț iei copilului .
Ulterior, d in dorința de a analiza posibilele asociații între valorile a două variabile
statistic e, am folosit crosstabulațiile (frecvențele încrucișate), iar pentru a testa și forța
asocierii între două variabile, am calculat ș i coefi cientul de corelație. În Anexa nr. 4 sunt
prezentate tabelele aferente fiecărei corelații.

53

Studiile managerilor de caz: așa cum reiese din Figura nr. 1, 62,5% dintre
respondenți, respectiv 25 dintre aceștia au studii de asistență socială (ve zi Tabelul nr. 1 din
Anexa nr. 4 ).

Figură 1- Studiile managerilor de caz

Experiența m anagerilor de caz în asistență socială : din analizarea Figurii nr. 2
reiese faptul că majoritatea respondenților, respectiv 82,5%, (adică 33) au 5 -10 ani de
experiență în asistență socială. (ve zi Tabelul nr. 2 din Anexa nr. 4 ) Asta înseamnă că
majoritatea sunt relativ noi în domeniu, flexibilitatea și deschiderea fiind caracteristici care
ar putea astfel să fie întâlnite în practica lor.

Figură 2- Experiența managerilor de caz

Numărul de cazuri adminis trate de fiecare manager de caz în anul 2017: reiese
din analiza datelor prezentate în Figura nr. 3 că din totalul de 40 de manageri de caz, 35%
(adică 14 respondenți) au gestionat pe parcursul anului 2017 între 21 -30 de cazuri . (Ve zi
Tabelul nr. 3 din Anexa nr. 4 ). Conform Ordinului nr. 288 din 6 iulie 2006 pentru
aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul
protectiei drepturilor copilului ‖încarcătura per manager de caz trebuie să fie de maxim 30
de cazuri active. Cazurile active sunt c onsider ate cele care sunt în lucru pâna la perioada de
monitorizare postservicii . În desemnarea managerului de caz, (…) se ia în considerare cel
puțin următoarele aspecte: a) numă rul de cazuri aflate în responsabilitatea acestuia, b)
complex itatea cazuisti cii, c) experiența, d) cunoașterea problematicii re spective, e) relația
cu copilul și familia f) colaborarea cu rețeaua de servicii și instituț ii.‖
(http://www.mmuncii.ro)
0 10 20 30 40 50 60 70asistență socială SociologiePsihologieștiințe econ./jr.
62.5 17.5 12.5 7.5
0 20 40 60 80 1005-10 ani10-15 ani15-20 ani
82.5 10 7.5

54

Figură 3-Numărul de cazuri administrate de fiecare MC în anul 2017

Reintegrări finalizate în anul 2017/manager de caz : în urma analizei datelor din
Figura nr. 4 reiese următoarea situație: 62,5% dintre respondenți (adică 25 de manageri de
caz) au realizat între 0 -2 reintegrări. ( Vezi Tabelul nr. 4 din Anexa nr. 4 ) Un număr de 18
din cei 25 de manageri de caz nu au realizat nici o reintegrare în anul 2017. Consider că
acest fapt este foarte relevant pentru înțelegerea percepției managerilor de caz cu privire la
reintegrarea famil ială ca finalitate a PIP.

Figură 4-Reintegrări finalizate în anul 2017/MC

Gradul de satisfacție profesională a managerilor de caz reiese din Figura
alăturat ă (și din Tabelul nr. 5 din Anexa nr. 4 ): majoritatea acestora, respectiv 55% s -au
declarat mulțumiți și foarte mulțumiți.

Figură 5-Gradul de satisfacție profesională a MC

Percepția managerilor de caz cu privire la dificultatea etapelor managementului
de caz se prezintă după cum urmează: majoritatea respondenților (55% – vezi Figura nr. 6)
consideră că furnizarea serviciilor și intervențiilor pentru copil/familie este cea mai dificilă
etapă a managementului de caz. (Ve zi Tabelul nr. 6 din Anexa nr. 4 ).
0 5 10 15 20 25 30 350-1011-2021-3031-4041-50
7.5 25 35 12.5 20
0 10 20 30 40 50 60 700-23-56-8
62.5 30 7.5
0 5 10 15 20 25 30nemultumitindiferentmultumitfoarte multumit
20 25 27.5 27.5

55

Figură 6-Percepția MC cu privire la dificultatea etapelor managementului de caz
În ceea ce privește modul în care managerii de caz percep factorii de risc care
conduc la abandon, situația se prezintă după cum urmează (Figura nr. 7) :
– toți managerii de caz consideră că ”situația materială precară” este factor ul
principal care influențează foarte mult abandonul copilului;
– toți managerii de caz consideră că ”lipsa de educație a părinților” este un factor
care influențează foarte mult aban donul copilului ;
– majoritatea managerilor de caz (62,5%) consideră că ”accesul limitat la servicii
sociale și medicale” este un factor care influențează puțin sau deloc aban donul
copilului ;
– majoritatea managerilor de caz (62,5%) consideră că ”incapacitatea de asumare a
responsabilități” este un factor care influențează foarte mult abando nul copilului.

Figură 7-Percepția MC cu privire la factorii de risc care conduc la abandon
Utilitatea unui centru de pregătire ș i sprijinire a reintegrării: majoritatea
respondenților (respectiv 80% ) au considerat că un astfel de centru este util și foarte util
0 10 20 30 40 50 60planificarea serviciilorfurnizarea serviciilormonitorizarea/reevaluarea
25 55 20
0.0 20.0 40.0 60.0 80.0 100.0dadadanudanusituație
materială lipsa
educației lipsa serviciilorincapacitate
asumare
100.0 100.0 37.5 62.5 37.5 62.5

56

(Figura nr. 8 ). Așa cum reiese din Tabelul nr. 7, aceștia reprezintă 32 din cei 40 de
manageri de caz (Vezi Anexa nr. 4 )

Figură 8-Percepția MC cu privire la utilitatea unui centru de pregătire și sprijinire a reintegrării
Importanța pe care managerii de caz o atribuie frecvenței întâlnirilor dintre familia
biologică și copil în rândul factorilor c are influențează procesul de reintegrare a acestuia:
așa cum reiese din Figura nr. 9 , majoritatea managerilor de caz (52,5%) consideră că este
un factor important, urmat de 40% care consideră că acesta este cel mai important factor.
(Vezi Tabelul nr. 8 din Anexa nr. 4 )

Figură 9-Frecvența interacțiunilor familie -copil
Importanța pe care managerii de caz o atribuie numărului de ani petrecuți de copil
în sistem, în rândul factorilor care influențează procesul de reintegrare a acestuia: aș a cum
reiese din Figura nr. 10 , majoritatea managerilor de caz (60%) consideră că este un factor
puțin important. (Vezi Tabelul nr. 9 din Anexa nr. 4)

Figură 10-Numărul de ani petrecuți de copil în sistem
Importanța pe care managerii de caz o atribuie vârstei la care copilul a fost
abandonat , în rândul factorilor care influențează procesul de reintegrare a acestuia: așa
cum reiese din Figura nr. 11, majoritatea managerilor de caz (35%) consideră că este un
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45InutilaNeutruUtilafoarte utila
15 5 45 35
0 10 20 30 40 50 60cel mai importantfoarte importantneutru
40 52.5 7.5
0 10 20 30 40 50 60cel mai importantfoarte importantneutruputin important
10 17.5 12.5 60

57

factor puți n important, pentru ca (32,5%) consideră că este un factor neutru. (Vez i Tabelul
nr. 10 din Anexa nr. 4 )

Figură 11-Vârsta la care copilul a fost abandonat
O analiză comparativă a acestor factori și a importanței pe care managerii de ca o
alocă fiecăruia:

Figură 12-Analiză comparativă a factorilor care influențează reintegrarea
Modul în care percep managerii de caz factorii im plicați în eșecul reintegrării:
– majoritatea managerilor de caz (82,5%) consideră că termenii negativi în care
AMP vorbesc copilului despre familia biologică este cel mai important/un factor
foarte important în determinarea eșecului reintegrării. (Vezi Tabelul nr. 12 din
Anexa nr. 4)
0 5 10 15 20 25 30 35cel mai importantfoarte importantneutruputin importantcel mai neimportant
5 2.5 32.5 35 25
0.0 10.0 20.0 30.0 40.0 50.0 60.0cel mai importantfoarte importantneutrucel mai importantfoarte importantneutruputin importantcel mai importantfoarte importantneutruputin importantcel mai neimportantfrecventa
interactiuni FC anii in sistem vârsta la separare
40.0 52.5 7.5 10.0 17.5 12.5 60.0 5.0 2.5 32.5 35.0 25.0

58

– majoritatea managerilor de caz (47,5%) consideră că lipsa personalului de
specialitate din SPAS -uri este cel mai important factor în determinarea eșecului
reintegrării. (Vezi Tabelul nr. 14 din Anexa nr. 4).
– majoritatea managerilor de caz (37,5%) consideră că lipsa unui centru de
pregătire și sprijinire a reintegrării este cel mai neimportant factor în
determinarea eșecului reintegrării . Opiniile sunt polarizate de această dată, 25%
dintre respondenți considerând că lipsa unui centru de pregătire și sprijin ire a
reintegrării este cel mai important factor în determinarea eșecului reintegrării. (Vezi
Tabelul nr. 13 din Anexa nr. 4 )
– majoritatea managerilor de caz (45%) consideră că numărul mare de cazuri pe
care le administrează este un factor foarte important în determinarea eșecului
reintegrării. 25% dintre managerii de caz consideră că acesta este cel mai important
factor care conduce la eșecul reintegrării. Aceștia consideră că nu au suficient timp
pentru a se implica în toate fazele procesului de reintegrar e, fiind nevoiți să
administreze un număr prea mare de cazuri. (Vez i Tabelul nr. 11 din Anexa nr. 4 )

Figură 13-Percepția MC cu privire la factorii implicați în eșecul reintegrării

0.0 5.0 10.0 15.0 20.0 25.0 30.0 35.0 40.0 45.0 50.0cel mai importantfoarte importantneutruputin importantcel mai importantfoarte importantneutruputin importantCel mai neimportantcel mai importantfoarte importantneutrupuțin important Cel mai neimportantcel mai importantfoarte importantneutruputin importantcel mai neimportantnumăr mare de
caz lipsa unui centrulipsă personal
SPASatitudine AMP –
familia biologică
25.0 45.0 7.5 22.5 25.0 17.5 12.5 7.5 37.5 47.5 27.5 12.5 7.5 5.0 37.5 45.0 10.0 5.0 2.5

59

Modul în care percep managerii de caz factorii implicați în eșecul reintegrării:
majoritatea managerilor de caz (72,5%) consideră că disponibilitatea și priceperea AMP de
a pregăti copilul pentru reintegrare este un factor decisiv în determinarea succesului
reintegrării. (Vez i Tabelul nr. 10 din Anexa nr. 4 ).

Figură 14-Modul în care MC percep rolul AMP în reintegrare
Modul în care percep managerii de caz factorii implicați în eșecul reintegrării:
majoritatea managerilor de caz (65%) consideră că lipsa instrumentelor unitare prin care se
poate determina dacă familiile sunt pregătite pentru reintegrare face ca procesul să fie
ambiguu și constituie este un factor decisiv în determinarea eșecului reintegrării. (Vez i
Tabelul nr. 11 din Anexa nr. 4 ).

Figură 15-Modul în care MC percep rolul lipsei instrumentelor în reintegrare
Modul în care percep managerii de caz factorii implicați în succesul reintegrării:
majoritatea managerilor de caz (75%) consideră că hotărârea familiei biologice cu privire
la reintegrare este un factor decisiv în determinarea succesului reintegrării. (Vezi Tabelul
nr. 12 din Anexa nr. 4 ).

Figură 16-Modul în care MC percep rolul atitudinii FAM în reintegrare

0.0 10.0 20.0 30.0 40.0 50.0 60.0 70.0 80.0total de acordde acorddezacorddezacord totalrolul AMP
7.5 72.5 12.5 7.5
0.0 10.0 20.0 30.0 40.0 50.0 60.0 70.0total de acordde acordneutrulipsa
instrumentelor 65.0 25.0 10.0
0.0 5.0 10.0 15.0 20.0 25.0 30.0 35.0 40.0total de acordde acordneutrudezacorddezacord totalatitudinea FAM
37.5 37.5 15.0 7.5 2.5

60

În ceea ce privește modul în care MC percep importanța abilităților necesare unui
MC în contextul reintegrării, rezultate sunt prezentate în graficul nr . 17:
– majoritatea managerilor de caz consideră că abilitatea de a identifica punctele
tari ale familiei este cea mai neimportantă ab ilitate a unui manager de caz (Vez i
tabelul nr. 13 din Anexa nr. 4 ). Reiese faptul că aceștia lucrează conform
‖paradigmei deficienței‖, fiind orientați spre ‖identificarea problemelor,
deficiențelor , limitelor și obstacolelor clientului și spre rezolvarea acestora ‖.
(Neamțu G. , 2003, p. 505) În acest sens, una dintre propunerile personale de
îmbunătățire a practicilor utilizate în demersul de reintegrare a copilului în familia
biologică, prezentată în cadrul proiectului de intervenție este tocmai înlocuirea
acestei paradigme cu paradigma apreciativ -participativă. În cadrul acesteia din
urmă, intervenția se centrează pe identificarea și valorizarea aspectelor
pozitive /punctelor tari ale clientului;
– majoritatea managerilor de caz (47,5%) au considerat că una dintre cele mai
importante abilități ale managerului de caz este aceea de a responsabiliza familia
biologică cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor
părintești (Vez i tabel ul nr. 14 din Anexa nr. 4) ;
– majoritatea managerilor de caz (50%) consideră că abilitatea de a crea legături
între familie și sistemele care furnizează re surse, servicii și oportunități are o
valoare neutră în demersul de reintegrare (Vez i tabelul nr. 15 din Anexa nr. 4).

Figură 17-Importanța abilităților necesare unui MC în contextul reintegrării
0 10 20 30 40 50 60cea mai importantăfoarte importantaneutruputin importantacea mai importantăfoarte importantăputin importantcea mai neimportantacea mai importantăputin importantaCea mai neimportantăabilitatea de a crea
legături între resurseabilitatea de a
responsabiliza FAMabilitatea de a
identifica punctele
tari
37.5 10 50 2.5 47.5 7.5 20 25 27.5 20 52.5

61

În ceea ce privește modul în care MC percep punctele tari ale familiei, a șa cum
reiese din Figura nr. 18 :
– printre punctele tari ale familiei (identificate de managerii de caz), 35% dintre
respondenți au identificat dorința/hotărârea/determinarea de a reintegra copilul
(Vez i tabelul nr. 16 din Anexa nr. 4 );
– printre punctele tari ale familiei (identificate de managerii de caz), doar o mi că
parte dintre respondenți, respectiv 15% au identificat frecvența vizitelo r realizate
(Vezi tabelul nr. 17 din Anexa nr. 1).

Figură 18-Analiza comparativă a modului în care MC percep punctele tari ale FAM

Conform Figurii nr. 19, motivele identificate de managerii de caz ca fiind cauzele
pentru care copiii refuză întoarcerea în familia biologică au fost ierarhizate de aceștia
(acestea sunt doar trei, chiar dacă au fost formulate în mod variat/diferit) – Tabel ul nr. 18
din Anexa nr. 4.
Faptul că ajung să trăiască în condiții net superioare celor din familie, discrepanța
sesizată între cele două medii reprezintă, din punctul de vedere al managerilor de caz,
principalul motiv pentru care copiii refuză întoarcerea în familia b iologică .
Lipa relației cu familia, adică lipsa vizitelor (frecvența redusă) realizate de părinți,
inconsecvența în relația cu copilul conduc la o alienare a copilului de familia sa, aceștia
devenind niște străini pentru propriul copil .

Figură 19-Cauzele pentru care copiii refuză întoarcerea în familia biologică

0 10 20 30 40 50 60 70 80 90danudanudeterminarea
/hotărâreafrecvența
viztelor
35 65 15 85
0 10 20 30 40 50 60discrepanța dintre cele două medii nepregătirea copiluluilipsa relației cu familia
52.5 7.5 40

62

Măsurile propuse de managerii de caz: majoritatea respondenților, respectiv 45%
(adică un număr de 18 manageri de caz) au considerat că cea mai importantă măsură este
‖înființarea și dezvoltarea serviciilor comunitare care să sprijine reintegrarea‖ (Vezi
Tabelul nr. 19 din Anexa nr. 4 )

Figură 20-Măsuri necesare pt reintegrări de succes
Propuneri de modificări legislative: în vederea îmbunătățirii activității lor
profesionale, 87,5% dintre managerii de caz (35 de persoane) consideră că sunt necesare
modificări l egislative. (Vezi Tabelul nr. 20 din Anexa n r. 4)

Figură 21-Necesitatea modificărilor legislative
Propuneri de modificări legislative:
– includerea înființării unui centru de pregătire și sprijinire a reintegrării pe lista
propunerilor de modificări legislative a fost făcută de 65% dintre managerii de caz.
(Vez i Tabelul nr. 21 din Anexa nr. 4 );
– includer ea reglementării instrumentelor utilizate de managerii de caz pe lista
propunerilor de modificări legislative a fost făcută de 72,5% dintre managerii de
caz. (Vez i Tabelul nr. 22 din Anexa nr. 4 ).

Figură 22-Propuneri de modifică ri legislative
0 10 20 30 40 50123
20 45 35 intervenții
servicii comunitare
suport părinți
0 20 40 60 80 10012necesitatea modificărilor legislative NU necesitatea modificărilor legislative DA
0 10 20 30 40 50 60 70 80DANUDANUînființarea
unui centru de
pregătire și
sprijinire a
reintegrării reglementării
instrumentelor
utilizate de
managerii de
caz
35 65 72.5 27.5

63

Corelații: Din dorința de a analiza posibilele asociații între valorile a două variabile
statistice, am folosit crosstabulațiile (frecvențele încrucișate), iar pentru a testa și forța
asocierii între două variabile, am calculat ș i coeficientul de corelație:
Corelația 1: Am fost interesată să aflu dacă există vreo legătură între gradul de
satisfacție al managerilor de caz cu privire la numărul de cazuri gestionate și măsura în
care ei atribuie eșecul reintegrării numărului mare de ca zuri gestionate. Rezultatul
corelației este semnificativ din punct de vedere statistic, aș a cum reiese din tabelul nr. 23
(Anexa nr. 4 ).
Între cele două variabile există o corelație pozitivă înalt semnificativă ( 0.01) , ceea
ce indică o puternică legătură î ntre percepția managerului de caz cu privire la numărul de
cazuri pe care le gestionează și atribuirea eșecului reintegrării în baza acestui factor.
Corelația 2: Am fost interesată să aflu dacă respondenții identifică vreo relație
între utilitatea/existenț a/lipsa unui centru de pregătire și sprijinire a reintegrării copilului în
familia biologică și eșecul reintegrării copilului în familia biologică.
Toți cei 14 respondenți care au răspuns că existența și funcționarea unui centru de
pregătire și sprijinir e a reintegrării copilului în familia biologică este foarte utilă , toți au
considerat că eșecul reintegrării copilului în familia biologică se datorează în foarte mare și
mare măsură lipsei unui astfel de centru. (Vezi Tabelul nr. 24 din Anexa nr. 4 )
Corelația 3: Am fost interesată să aflu în ce măsură respondenții care au considerat
utilă și foarte utilă existența și funcționarea unui centru de pregătire și sprijinire a
reintegrării și în același timp au considerat că lipsa unui astfel de centru este unul dintre
factorii externi care conduc la eșecul reintegrării copilului în familia biologică , au
menționat printre propunerile de modificări legislative și înființarea unor astfel de centre.
Așa cum reiese din tabelul nr. 25 (Vezi Anexa nr. 4 ), corelația dintre cele trei aspecte este
una negativă înalt semnificativă ( 0.01) .
Corelația 4: Am fost surprinsă de faptul că variabila ‖rol AMP‖ nu corelează cu
variabila ‖eșec AMP negativ‖, d upă cum reiese din tabelul nr. 30. Adică respondenții
(respectiv 29 din 40 de manageri de caz) care au răspuns că AMP are un rol foarte
important în succesul reintegrării copilului în familia biologică, nu au considerat că
termenii negativi în care AMP vorbesc copilului despre familia sa bi ologică este unul
dintre factorii externi care conduc la eșecul reintegrării copilului în familia biologică (Vez i
Tabelul nr. 26 din Anexa nr. 4 ).
Corelația 5: Din cei 26 de respondenți care au considerat că specialiștii nu dețin
standarde/instrumente unit are cu ajutorul cărora să determine dacă familiile sunt pregătite

64

pentru reintegrare – procesul fiind astfel ambiguu, 25 au menționat în lista propunerilor de
modificări legislative și necesitatea standardizării acestui proces de evaluare (Tabelul nr.
27 din Anex a nr. 4 )
Această idee a fost formulată în diferite moduri: ”sunt necesare formulare de
evaluare a familiei”, ”avem nevoie de criterii clare de evaluare a gradului de pregătire a
familiilor”, ”standardizarea procesului de evaluare a familiilor”, ”p roceduri de lucru
unitare în domeniul reintegrării” și altele, toate acestea subliniind ambiguitatea resimțită
în sistem precum și nevoia pe care managerii de caz o conștientizează, respectiv aceea de a
lucra structurat, standardizat. Între cele două varia bile există o corelație pozitivă înalt
semnificativă (0.01), așa cum reiese din T abelul nr. 28 (Anexa nr. 4 ).
Corelația 6: Dintre cei 18 manageri de caz care au răspuns că
înființarea/dezvoltarea serviciilor comunitare care să sprijine reintegrarea este cea mai
importantă măsură necesară pentru ca sistemul de protecție a copilului să realizeze
reintegrări reușite , 13 au considerat că centrele de pregătire și sprijinire a rei ntegrării
copilului în familia biologică sunt utile și foarte utile (conform Tabelului nr. 29 din Anexa
nr. 4) Astfel, între cele două variabile există o corelație negativă semnificativă ( -0.05) , așa
cum reiese din T abelul nr. 30 (Anexa nr. 4 ).
Corelația 7 : Conform Tabelului nr. 3 1, respondenții care au considerat că perioada
petrecută de copil în sistem nu face parte dintre factorii care pot determina familia
biologică să solicite reintegrarea, considerându -l un factor puțin important, au menționat
‖înstră inarea de familia biologică‖ printre motivele puțin importante pentru care copiii
refuză să se întoarcă în familia biologică. (Anexa nr. 4 )
Corelația 8 : ‖Înstrăinarea de familia biologică‖ a fost menționată printre motivele
cele mai importante și foarte im portante pentru care copiii refuză să se întoarcă în familia
biologică, de către respondenții care consideră că perioada petrecută de copil în sistem face
parte dintre factorii care pot determina familia biologică să solicite reintegrarea. Astfel,
aceștia consideră că înstrăinarea este cauzată de perioada mare petrecută de copil în sistem,
între cele dou ă variabile existând o corelație pozitivă înalt semnificativă ( 0.01) , așa cum se
poate observa în tabelul nr. 3 2.
Corelația 9 : Am fost interesată să aflu dacă există vreo legătură directă între
percepția managerilor de caz cu privire la dificultatea etapelor managementului de caz și
alte variabile. De exemplu, mă așteptam ca managerii de caz care au considerat că
furnizarea serviciilor/intervențiilor pentru copil/familie este cea mai dificilă etapă a
managementului de caz, să acorde o mare importanță înființării unui centru de pregătire și

65

sprijinire a reintegrării copilului în familie. Însă aș a cum reiese din Tabelul nr. 3 3, cele
două var iabile nu corelează (Anexa nr. 4 ).
Corelația 10 : O altă variabilă cu care mă așteptam să coreleze percepția
managerilor de caz cu privire la dificultatea etapelor managementului de caz este aceea
referitoare la factorii care au un impact în implementarea unui PIP. Mă aștepta m ca
managerii de caz care au considerat că furnizarea serviciilor/intervențiilor pentru
copil/familie este cea mai dificilă etapă a managementului de caz, să menționeze în lista
factorilor ‖lipsa serviciilor pentru copil și familie‖. Însă aș a cum reiese d in Tabelul nr. 3 4,
cele două variabile nu corelează.
Corelația 11 : Am dorit să aflu dacă există o legătură directă între două variabile
care vorbesc despre importanța necesitatea serviciilor pentru copil/familie, astfel:
managerii de caz care au considerat că ‖lipsa serviciilor pentru copil/familie‖ este un factor
de risc care influențează în foarte mare măsură abandonul au acordat o mare importanță
necesității înființării unui centru de pregătire și sprijinire a reintegrării. Între cele două
variabile exis tă o corelație înalt semnificativă ( 0.01), după cum reiese și din Ta belul nr. 3 5
din Anexa nr. 4 .
Corelația 12 : O altă corelație înalt semnificativă ( 0.01) am remarcat între
‖incapacitatea de asumare a responsabilității‖ (ca factor de risc care conduce la abandon) și
‖hotărârea familiei‖ (ca factor care conduce la succesul reintegrării), ceea ce înseamnă că
managerii de caz consideră că familia biologică poartă răspunderea, atât pentru eșec
(abandon) cât și pentru succes (reintegrare) (Vez i Tabelul nr. 36 din Anexa nr. 4 ).
Corelația 13 : O altă corelație înalt semnificativă ( 0.01) am remarcat între două
variabile care fac referire la importanța serviciilor în procesul de reintegrare: managerii de
caz care au considerat că ‖ lipsa serviciilor pentru copil și familie‖ este un factor de risc
care conduce la abandon, au considerat că cea mai importantă abilitate a unui manager de
caz este aceea de a ‖crea legături între familie i sistemele care furnizează resurse, servicii și
oportunități‖ (Vez i Tabelul nr. 37 din Anexa nr. 4 ).
Corelația 14 : Pentru a rezolva problema pe care o reprezintă ‖ incapacitatea
familiei biologice de a -și asuma responsabilitatea ‖, managerii de caz care au considerat că
acesta reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc care conduc la abandon, au
ales pe primul loc între abilitățile managerului de caz pe aceea de ‖a responsabiliza familia
biologică cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești‖. Astfel,
între cel e două variabile există o corelație înalt semnificativă (0.01), aș a cum reiese din
Tabelul nr. 38 (Anex a nr. 4 ).

66

Corel ația 15 : Managerii de caz care consideră că abilitatea de a identifica punctele
tari ale familiei este cea mai neimportantă bilitate a unui manager de caz, au identificat ca
principal factor de risc ce determină abandonul, nu un factor ce ține de
mediu/comunitate/context, ci chiar unul care ține familie, mai precis de un punct slab al
acesteia (incapacitatea de asumare a responsabilită ții). Astfel, așa cum reiese și din Tabelul
nr. 39 , între cele două variabile există o corelație negativă înalt semnificativă (0.01).
Corelația 16 : O altă corelație pozitivă, înalt semnificativă (0.01) este prezentă între
două variabile care fac referire la decizia/hotărârea/determinarea familiei de a reintegra
copilul. Astfel, managerii de caz care au identificat -o ca fiind un factor ce conduce la
succesul reintegrării, au identificat -o și în rândul celor mai importante puncte tari ale
familiei care solic ită reintegrarea (Tabelul nr. 4 0 din Anexa nr. 4 ).
Corelația 1 7: O altă corelație pozitivă înalt semnificativă (0.01) este prezentă între
două variabile care fac referire la frecvența vizitelor realizate de familia care solicită
reintegrarea copilului. Ast fel, managerii de caz care au identificat -o ca fiind un factor ce
conduce la succesul reintegrării, au identificat -o și în rândul celor mai importante puncte
tari ale familiei care solicită reintegrarea.
Corelația 18 : Managerii de caz care au identificat c ă cea mai importantă abilitate a
unui manager de caz (în demersul reintegrării) este aceea de a identifica punctele tari ale
familiei, au considerat că cel mai important factor care conduce la eșecul reintegrării este
centrarea pe punctele tari și pe resur sele familiei și nu pe problemele și lipsurile acesteia.
Așa cum reiese din Tabelul nr. 4 1 din Anexa nr. 4 , între cele două variabile există o
corelație pozitivă înalt semnificativă (0.01).
Corelația 19 : managerii de caz care au considerat că lipsa relaț iei cu familia este
un motiv care determină copiii să refuze reintegrarea (16 din cei 40) au acordat importanță
vizitelor dese realizate de familia biologică și înstrăinării copiilor de familia biologică în
lista factorilor care influențează demersul de re integrare, corelația fiind una negativă înalt
semnificativă (0.01). (Tabelul nr. 4 2 din Anexa nr. 4 ).
5.2.2 Rezultate obținute în urma cercetării de tip cali tativ
A. Interpretarea datelor culese prin metoda interviului cu familiile biologice
În cadrul aces tei cercetări mi -am propus să explorez aspecte care nu sunt
verificabile printr -o măsurare cantitativă, respectiv percepția, atitudinea și comportamentul
familiilor biologice cu privire la abandonul copiilor și la reintegrarea copilului din sistemul

67

de pro tecție a copilului; de asemenea mi -am propus să înțeleg experiența familiilor care au
trecut cu succes prin demersul reintegrării, așa cum o trăiesc ele.
Grila de analiză a celor două interviuri presupune evaluarea următoarelor teme și
subteme:
Abandonul:
– percepția familiilor biologice asupra cauzelor abandonului copilului;
– percepția familiilor biologice cu privire la efectel e abandonului asupra copilului .
Reintegrarea:
– factori favorizanți ai reintegrării;
– așteptări, roluri și atribuții în procesul de rei ntegrare.
Modul în care familia biologică percepe cauzele separării copilului:
FAM 1:
– lipsa unui loc de muncă stabil: ” atuncia nu lucram nici unul”;
– lipsa banilor (incapacitatea de a împlini nevoile primare ale copiilor: hrană,
încălțăminte, îmbrăcăminte, căldură): ”nu era de mâncare sau lemne de foc”;
”nici nu puteam să -l dau pe ăla mare la școală…că n -avea papuci și giacă”;
– abuz de alcool în cazul so țului (cheltuia toți banii pe băutură): ”da ce lua d –
acolo….îi bea repede”;
– tulburări de comportament: ”…și ieșea scandal…”.
FAM 2:
– vârsta părinților (mamă minoră): ”aia mare era borțoasă”, ”asta era minoră…”;
– starea civilă a cuplului (mamă singură, copil rezultat dintr -o relație cu un partener
întâmplător): ”că umblase cu unu și cu altu”, ”nu știa al cui e”;
– absența partenerului: ”soțu era plecat în Olanda la cerșit”, ”tasu nu trimitea bani
acasă, nu mai suna”, ”eram singură”;
– lipsa banilor (incapacitatea de a împlini nevoile primare ale copiilor: hrană,
încălțăminte, îmbrăcăminte, căldură ): ”n -aveam bani, n -aveam mâncare, n -aveam
păpuci”;
– lipsa unui loc de muncă stabil: ” mai munceam cu ziua…dar nu mă lua nimeni”.
FAM 3:
– vârsta părinților: ”Pentru că era m minoră”, ”C. (tatăl copilului) era minor și el”;
– situație financiară precară: ”n-aveam bani”;
– lipsa oricărui sprijin: ”nu m -a ajutat nimeni să păstrez copilul”, ”părinții lui n -au
vrut nici s –audă….nici nu l -au lăsat să vină la maternitate ca să vadă fa ta”,

68

”maică -mea, care nu mai venise acasă de vreo 3 -4 ani, a venit fuga când a auzit
de copil….dar nu ca să m -ajute”
– cauze culturale/prejudecăți/blamul social/argumente în favoarea abandonului: ”toți
au sărit pe mine….cu gura pe mine: că îmi distrug viitor ul, că trebuie să -mi termin
școala”
– prezența unui exemplu de abandon în familie: ”vorba aia…ea n -a fost în stare să
vadă de mine…m -a lăsat la rude….cum era ea să vadă de -acum și de un copil
mic….Ea are viața ei”;
Măsura de protecție: în toate cele trei cazuri, fiind vorba despre copii mici, cu vârste
cuprinse între 0 -3 ani, măsura de protecție specială a fost plasament la asistent maternal
profesionist.
După cât timp a reluat familia relația cu copilul abandonat:
FAM 1: după 6 luni
FAM 2: după 2 ani – în acest caz, copilul abandonat era nou -născut; deși studiile pe
tema abandonului au concluzionat astfel: ‖cu cât vârsta copilului la separare a fost mai
scăzută, cu atât probabilitatea acestuia de a interacționa ulterior cu părinții sau cu
persoanele care l ‐au îngrijit este mai redusă‖, această familie a reușit să reia legătura cu
copilul după această perioadă relativ lungă și chiar să finalizeze cu succes reintegrarea.
FAM 3: după 5 luni
Modul în care familia percepe efectele pe care ab andonul le -a avut asupra copilului:
FAM 1:
– consideră că nu a avut efecte negative: …”nu știu dacă ea a înțeles ceva…că era
mică”;
– consideră că a avut efecte pozitive, plasamentul oferindu -i ceea ce acasă nu i se
putea oferi: ”la asistenta asta a stat bi ne, avea jucării și mâncare…și era
curată…și nu mai era bolnavă la burtă…”;
– având în vedere prezența expresiilor faciale emoționale (lăcrimează, privește în
gol) consider că respondentul este afectat de evenimentul luat în discuție și nu îi
este indiferent ; este posibil ca trecerea rapidă și din proprie inițiativă la
menționarea efectelor pozitive pe care abandonul/plasamentul le -au avut în viața
copilului să o fi făcut ca manifestare a unui mecanism de apărare, realitatea fiind
prea dureroasă și simțind ne voia de a compensa prin ceva pozitiv, pentru a se
echilibra.

69

FAM 2:
– consideră că nu a avut efecte negative: ”nu i -a fost dor de mă -sa, că n -a cunoscut –
o…era prea mic” ;
– consideră că a avut efecte pozitive: ” la asistentă a fost bine… era sănătos ”;
– menționează efectele acestui gest asupra ei: ”mai afectată am fost io….că mă
gândeam mereu la el…și -mi părea rău după el…”;
– simte nevoia să precizeze că acesta a fost un gest izolat: ”că cât de greu mi -a fost,
io nu mi -am dat copiii, i -am crescut io…așa cu m am putut…așa… cu ce-am
avut…da nu i -am dat…”
FAM 3:
– consideră că nu a avut efecte negative: ‖era prea mică….nu cred că poate fi vorba
de efecte la vârsta aia‖;
– face trecerea la experiența sa personală, menționând efectele pe care le -a resimțit
ea în urm a plecării mamei în străinătate: ”la vârsta mea da, că maică -mea a plecat
când aveam mai mare nevoie de ea…că doar nu degeaba am ajuns să umblu
creanga, cu oricine mă băga în seamă…”
– Cojocaru susține că ‖separarea copiilor de unul sau ambii părinți plecați la muncă
în străinătate pe o perioadă prelungită de timp generează sentimentul de abandon
cu repercu rsiuni a supra personalității copilului‖ (Cojocaru M. ) .
Percepția familiei asupra factorilor favorizanți ai reintegrării:
FAM 1:
– consideră că sprijinul financiar/material primit din partea comunității religioase a
constituit principalul factor favorizant: ”am început să umblăm la pocăiți, că ei ne –
o tot dat mâncare la copii….și așa… ne -o ajutat și cu lemne și cu coperișul și să
lipim soba”;
– un loc de muncă stabil/o sursă stabilă de venit: ”…și l -or luat pe omul meu la
muncă, că au un atelier de mobilă…ș -apoi i -o făcut acte”;
– consilierea familiei, sensibilizarea și responsabilizarea părinților, sprijinul
financ iar acordat familiei: ”și i-o zis că dacă nu mai bea și se ține de treabă ne
ajută să ne luăm copila acasă…. Apoi atâta i -o trebuit la omul meu (lăcrimează)
că el o plâns mult după copilă….și încet -încet nu o mai băut și s -o pocăit și am
luat fata acasă.”

70

FAM 2:
– reunirea familiei: ”după un an a venit acasă omu meu de la Olanda”,”fata aia
mare, mama la copil s -a împăcat cu iubitul și zicea că el e tata la copil….și s -au
hotărât să se ieie și să nu lase copilu…și uite -așa…(oftează)….au cerut copilu…”;
– îmbun ătățirea situației financiare/materiale: ”și a adus și niște bani de am mai
făcut ceva la casă, am pus geamuri noi, am luat sobă nouă, am mai făcut o cameră
…d-astea, pe lângă casă…am luat o vacă….”
– hotărârea familiei de a reintegra copiii: ”m-a ocărât că am dat copilul și a zis că -l
ia el înapoi…că noi nu ne dăm copiii….”.
FAM 3:
– folosește sarcasmul la adresa mamei: ”Mi-a trimis maică -mea bani și m -a ajutat să
iau fata….(râde tare, sarcastic)…Glumesc! N -a mai dat nici un semn de viață!”;
– relația bună cu t atăl copilului: ”eu m -am văzut în continuare cu tatăl fetei …că noi
ne-am iubit….și acum sufeream împreună că a trebuit să dau fata….ne -am văzut
în continuare”,”el mă iubea și când a făcut 18 ani i -a anunțat pe ai lui că va
recunoaște fata”;
– prezența unui exemplu de abandon în familie, hotărârea familiei de a reintegra
copiii: ”Ne-a spus că el a fost abandonat când a fost mic și că a fost crescut de cei
cărora C le spune acum bunici. Telenovelă curată….(râde nervos)…și a continuat
spunând că el nu vrea ca al t copil să mai treacă prin ce a trecut el….mai ales
nepoata lui….(lăcrimează)…Credeam că visez….Am plâns cu toții și ne -am
îmbrățișat…Și s -au hotărât să ne ajute să luăm fata”.
Percepția familiei asupra propriilor puncte tari:
FAM 1:
– sprijinul oferit de comunitate (finaciar, consilierea educativă ): ”Păi, dacă nu erau
frații de la biserică, noi nu puteam să luăm copila…că ei ne -o ajutat…și cu bani și
ne-au învățat de bine, că așa e bine … să crească copiii lângă părinții lor … ne -au
ajutat mult…”
– prezența unui atașament față de copil, hotărârea familiei de a reintegra copilul: ”Ș-
apoi că soțul o iubea tare pe copilă și o luptat să se -ndrepte și să nu mai bea, ca s –
o ia acasă.”
FAM 2:
– reunirea familiei: ”că fata s -o făcut majoră, că s -o împăcat cu tata la copil”,
– modelul familial: ”….că noi nu ne -am lăsat niciodată copiii…”.

71

FAM 3:
– sprijinul familiei: ”sprijinul socrilor”, ”ghinionul cuiva a devenit norocul
altuia….Poate că dacă nu trecea prin așa ceva în viața lui….poate că n u ar fi
acceptat să se implice” ;
– relația bună cu tatăl copilului, determinarea acestuia: ”C. mă iubea și n -a vrut să
lase fetița”,
Percepția familiei asupra atitudinii angajaților DGASPC cu privire la decizia de a
reintegra copilul
FAM 1:
– generalizare: ”la început se uitau strâmb la noi, că d-ăștia ca noi au mai văzut ei..
care vin de două ori la vizită și dup -aia renunță…”, ”la început nu ne -au crezut și
vorbeau așa, pe invers”.
– intimidare: ”Ziceau că la copilă îi e mai bine acolo unde e”, ” era o doamnă slabă
cu juridicu, care vorbea așa, ca să ne sperie, că la copilă o să -i fie mai bine
adoptată…dar eu am plâns și am zis că nu dau fata…mai bine mor”;
– descurajare prin multitudinea cerințelor: ”Și ne tot ziceau …..ba să reparăm casa,
ba că n -avem bani…d -astea…”;
– sprijin: ”dar când au vă zut că noi tot venim și tot aduceam hârtii ….că omul meu
lucrează, că avem ce ne trebuie, s -au purtat bine și ne -au ajutat”, ”O chemau pe
asistentă cu copila ca s -o vedem. Era așa de frumoasă… ”
– reintegrarea copilului în familia biologică a fost susținută ș i de către asistentul
maternal profesionist, acesta validând atașamentul familiei față de copil: ‖ Asistenta
s-a purtat bine, că o văzut că soțu iubește copila…”;
– sprijin/consiliere: ”Păi…ne -au ajutat și ne -au învățat cu hârtiile….aduceau copila
la vizită, vorbeau frumos…ne învățau de bine”;
FAM 2:
– intimidare/descurajare: ”Prima dată o zis că îi târziu…că ele dau copilul la
adopție…”, ”da…am crezut că pierd copilu….că or vrut să -l dea la adopție”;
– dispute/conflicte: ”Și mereu ne -am certat cu ele, (se încrun tă) că să ne vedem de
ceilalți copii, că pe -ăsta să -l lăsăm…că viitoru lui o să fie mai bun … și tot
așa…”;
– lipsa sprijinului: ”Nu ni -o ajutat prea tare…da cred că n -o mai avut ce face…că
noi tot la 2 zile eram acolo…”;
– generalizare: ”că cred că noi sunte m țigani și de -aia…că adică…așa ne trebuie”;

72

– descurajare prin multitudinea cerințelor: ”Și ne tot cereau…ba acte, ba una, ba
alta….într -una, că doar -doar n -om avea ceva și scapă de noi…”.
FAM 3:
– pozitiv: ”cred că s -au bucurat …. Că o plăceau tare pe feti ță și a văzut că noi nu
suntem țigani de -ăia care -și dau copiii la stat”;
– sprijin pe parcursul demersului de reintegrare: ”am avut noroc și am lucrat cu o
doamnă mai spre pensie, așa, care ne -a învățat ce trebuie să facem, pas cu pas. Ce
acte să pregătim, când să venim….tot ce -a fost de făcut”;
– descurajări din partea AMP: ”Eu cred că maternala aia a vrut să țină copilul
pentru ea… ea îmi tot spunea…ba că sunt prea tânără, ba că …să -mi văd de
școală, ba că o să -mi stric viitorul…îmi tot spunea așa, ca să mă descurajeze…
cred că i -ar fi plăcut ei așa copil frumos și sănătos….”
Percepția familiei cu privire la implicarea SPAS:
FAM 1:
– inaccesibil: ”Apoi ….prea mult cu ei n -am vorbit io….a umblat soția la pastoru cu
mine și a vorbit ea pe -acolo…”
– responsabilizare a familiei biologice, prin acordarea unui sprijin material
condiționat: ”și au zis că de la o cantină ne dă mâncare dacă lăsăm copiii la
școală și la grădiniță”.
FAM 2:
– inaccesibil: ”Niciodată …în nici un fel, nici nu am cerut ceva, că alea niciodată n –
au sau nu se poate…”
– prejudecată: nu a apelat niciodată dar crede că ar face -o degeaba.
FAM 3:
– au respectat procedura: ”Au făcut acasă o anchetă, au stat de vorbă și cu socrii
mei și cu soțu”;
– nu a simțit vreun sprijin, nu avea așteptări în această privință: ”…dar mare ajutor
n-am simțit din partea lor….nici nu cred că prea aveau ce să facă…”
Percepția familiei cu privire la existența potențialelor surse de sprijin:
FAM 1:
– neîncredere în bunăvoința oamenilor și în disponibilitatea acestora de a ajuta:
”Păi…să mă ajute…asta cu ajutatu…știți cum e….în ziua d e azi …nu te mai ajută
nimeni…”;

73

– recunoaște sprijinul primit din partea comunității religioase: ”da oamenii ăștia de
la pocăiți au sărit să ne ajute…că și ei au mulți copii…”;
– dezamăgire cu privire la atitudinea preotului bisericii locale: ”că popa de la
biserica din sat nici nu știa de noi, că n -aveam bani fata nici nu era botezată…”;
FAM 2:
– neîncredere în capacitatea autorităților locale de a se implica: ”păi…primăria…ce
să facă primăria?” ;
– sprijin mo ral din partea primăriei: ”poate că dacă vorbea la protecție, să ne pună
o vorbă bună…”
FAM 3:
– nu a avut așteptări/consideră că sprijinul din partea familiei a fost decisiv:
‖Nimeni, în mod deosebit. Oricum, am primit mai mult ajutor decât aș fi visat
vreodată …(lăcrimează)… faptul că socrii mei s -au răzgândit și ne -au ajutat…și
sunt topiți după S….e cel mai mare ajutor. Nimic nu mai îmi trebuia altceva…‖;
– incapacitatea/dezinteresul mamei sale: ”Poate ar fi fost normal să mă ajute maică –
mea…măcar în al doisprezece lea ceas…după ce mă încurcase atât…dar nu e
cazul…” ;
– recunoaște puterea modelului parental: ”mă bucur măcar că n -am călcat pe
urmele ei, să -mi las copilul și să plec în lume… (tristă)”.
Percepția familiei cu privire la sprijinul primit post reintegrare:
FAM 1:
– consideră că au fost susținuți și după reintegrare: ”Cei de la Primărie s -au ținut de
cuvânt ș -am primit mâncare la copii…cei de la pocăiți ne căutau mereu și
aduceau haine la copii”;
– menționează implicarea minimă/formală a angajaților DGASPC: ”doa mna de la
birouri (de la DGASPC) a venit de 2 ori la noi acasă ca să facă niște hârtii și a
văzut că copila era cu noi și că era bine…” ;
– validarea efortului și a succesului (din partea angajaților DGASPC): ”… doamna
de la birouri… s -a bucurat și a zis că n u a crezut că o să reușim…” ;
– continuitatea schimbărilor pozitive realizate în familie: ”soțu muncea la ei…și era
bine că aveam de toate și aveam copila acasă…”;
– nu a avut așteptări: ”nu am așteptat doamnă de la nimeni…” ;
– acțiunile socio -educative aplicate familiei: ”era bine așa…că frații de la pocăiți
veneau la noi și ne -au învățat să spălăm copiii, să umble curați , îi ajută la teme‖;

74

– capacitatea de a fi mulțumitoare/recunoscătoare: ”destul, mulțumesc lui Dumnezeu
că e copila acasă…”
FAM 2:
– nu a reușit să identifice vreo formă/sursă de sprijin în perioada post adopție: ”nu…
(pare că își caută în memorie) nu…”;
– forma de sprijin de care ar fi avut nevoie: ”păi…să ne ajute cu lemne, că venea
iarna…”
FAM 3:
– menționează implicarea minimă/formală a angajaților DGASPC în perioada post –
reintegrare: ”Doamna de la direcție ne -a mai vizitat de câteva ori…că așa cerea
legea…să vadă dacă suntem bine…”
CONCLUZII :
Pornind de clasificarea tipurilor de abandon realizată de UNICEF, putem afirma
despre cele trei cazuri analizate că a fost vorba despre un abandon deschis , respectiv
despre părăsirea cu bună știință a copiilor, fără intenția de a se întoarce, ci cu intenți a de a
respinge voit răspunderea părintească.
În substratul celui de -al treilea caz putem vedea efectele celei mai grave probleme
provocate de migrarea externă: situația copiilor lăsați acasă, efectele acestei forme de
abandon asupra personalității și comp ortamentului copiilor.
Având în vedere circumstanțele abandonului, cele trei cazuri analizate corespund
abandonului în maternitate și abandonului în unități sanitare.
Ce putem remarca în urma analizării răspunsurilor date de cele trei familii la prima
întrebare legată de cauzele abandonului, este faptul că producerea conduitei de abandon a
copiilor a fost rezultatul asocierii mai multor vulnerabilități, fiind vorba despre un mix de
factori, precum: cauze structurale (sărăcia, condițiile instabile de locuir e, vârsta mamei) și
comportamente sau atitudini ale părinților care sunt în mod direct sau indirect dăunătoare
copilului (incapacitatea asumării responsabilității, abuzul de alcool, comportament violent,
părăsirea domiciliului).
Periplul instituțional în c azul celor trei copii a fost unul scurt, atât prin existența
unei singure măsuri de plasament la asistent maternal profesionist, cât și prin reluarea
relației cu copilul după un timp relativ scurt: 6 luni, 2 ani și respectiv 5 luni.
În toate cele trei caz uri supuse analizei, familiile erau incapabile de a -și îndeplini
funcțiile , atât pe cele interne (asigurarea securității și afecțiunii membrilor săi), cât și pe
cele externe (asigurarea integrării membrilor săi în societate). Consecințele neîmplinirii

75

funcțiilor familiei a dus la creșterea vulnerabilității familiei (precaritate socială și
economică, expunere la sărăcie), făcând necesară intervenția statului.
Chiar dacă specialiștii consideră că ‖eforturile‖ în vederea reintegrării trebuie să
înceapă ‖încă d in momentul stabilirii plasamentului ca măsură de protecție‖, în cele trei
cazuri analizate nu s -a întâmplat așa, managerii de caz lăsând să treacă mult timp și
neavând ei inițiativa reintegrării (evaluarea familiei, identificarea punctelor tari ale
famil iei, identificarea surselor de suport, sprijinirea familiei în vederea reintegrării,
implicarea familiilor în acțiuni socio -educative).
Putem aprecia, fără să exagerăm, că în cazul celor trei familii , factorii implicați în
demersul de reintegrare familial ă au fost din categoria trăsăturilor familiei (relațiile de
atașament din familie, anxietatea de separare, ambivalență în ceea ce privește reintegrarea,
modele familiale intergeneraționale), fără ca strategia de lucru a specialiștilor să sprijine
acest pro ces.
Considerăm că rolul managerului de caz în facilitarea reintegrării este acela de a fi
un agent al schimbării și al influențării. Însă în cazul fam iliei 1 și fam iliei 3, schimbarea și
influențarea au fost realizate de comunitatea religioasă care a sprijinit familia precum și de
familia extinsă (bunicii paterni).
În primul caz, relația pozitivă construită de către familie cu membrii acestei
comunități a generat reziliență, aceasta devenind un factor protectiv în cadrul familiei
aflată în situație de risc și vu lnerabilitate. În cazul acestei familii am reușit să identificăm
factorii care au susținut reziliența: rețeaua de suport, flexibilitatea, comunicarea,
disponibilitatea de a înțelege/interpreta propriile dificultăți, atitudinea proactivă în ceea ce
privește împlinirea nevoilor familiei, bunăvoința și spiritualitatea, angajamentul și
bunăvoința celor implicați (atât în acceptarea cât și în îndeplinirea tuturor schimbărilor
necesare în vederea reintegrării copiilor).
De asemenea, în cazul fam iliei 1 se distinge o c orelație clară între factorii implicați
în succesul demersului de reintegrare familială și p ercepția familiei cu privire la sprijinul
primit post -reintegrare (bogăția de elemente enumerate, cărora li s -a atribuit acest rol).
În cazul fam iliei 3 întâlnim de două ori prezența unui exemplu de abandon în
familie, ca un laitmotiv al acestei experiențe; în primul rând, se manifestă puterea și
influența negativă a acestui exemplu, conducând la alegerea abandonului ca soluție la
problema unui copil nedorit; în al doilea rând, trăirea abandonului și
experimentarea/conștientizarea efectelor negative asupra vieții unui copil capătă putere
pentru a influența pozitiv, pentru a nu perpetua acest comportament.

76

Cu toate că cele trei familii au finalizat toate, cu succes , deme rsul de reintegrare, în
ceea ce privește implicarea și atitudinea angajaților DGASPC, aceștia le consideră ca fiind
negative, atitudinea personalului fiind percepută ca intimidare (prin accentul pus pe adopție
în detrimentul reintegrării) descurajare (prin multitudinea cerințelor), dispute, conflicte.
B. Interpretarea datelor culese prin metoda interviului cu AMP
În cadrul acestei cercetări mi -am propus să explorez aspecte care nu sunt
verificabile printr -o măsurare cantitativă, respectiv percepția, atitudi nea și comportamentul
asistenților maternali profesioniști cu privire la abandonul copiilor și la reintegrarea
copilului din sistemul de protecție a copilului.
Grila de analiză a celor două interviuri presupune evaluarea următoarelor teme și
subteme:
– Aband onul:
– percepția AMP asupra cauzelor abandonului copilului;
– percepția AMP cu privire la efectel e abandonului asupra copilului;
– Reintegrarea:
– factori favorizanți ai reintegrării;
– așteptări, roluri și atribuții în procesul de reintegrare.
Modul în care AMP percepe cauzele separării copilului:
AMP 1:
– lipsa unui loc de muncă stabil: ”Ori nu au serviciu ….”
– lipsa banilor (incapacitatea de a împlini nevoile primare ale copiilor: hrană,
încălțăminte, îmbrăcăminte, căldură): ”Veniturile, condițiile sociale, înțelegeți? Nu
au posibilitatea de a -i crește.”
– alterarea sentimentelor parentale, sărăcia emoțională: ”Că iubire….poate au. Dar
mai puțină…”;
– lipsa competențelor parentale, lipsă de educație: ”nu au știut să -l îngrijească, să se
ocupe de el”.
AMP 2:
– sărăc ia: ”sărăcia….”
– incapacitatea de a împlini nevoile primare ale copiilor: ”n-au ce mânca … n-au ce
da de mâncare la copii”;
– lipsa unui loc de muncă stabil: ‖ nu muncesc”;
– alterarea sentimentelor parentale, sărăcia emoțională: ”că or mai fi și femei
denaturate … or fi …dar cred că puține”;

77

– abuz de alcool în cazul soțului: ”au bărbat nebun, bețiv…”
– tulburări de comportament, violență domestică , abuz fizic asupra copilului : ”le bate
…și bate și copilu…”
– familii monoparentale, lipsa unei rețele de suport: ”ori n -au bărbat, mai rău….
Nimeni nu le ajută…”
AMP 3:
– etnia: ”Eu cred că la ăștia e ceva moștenit…la comunitatea de romi mă refer” ;
– prezența unui exemplu de abandon în viața sau familia unuia dintre parteneri: ”că
așa au văzut la părinți sau frați, așa au văzut la vecini și la neamuri…e ceva cu
care au crescut și au trăit zi de zi….s -au obișnuit și li se pare ceva normal…” ;
– lipsa banilor, lipsa unui loc de muncă, incapacitatea de a răspunde nevoilor primare
ale copilului: ”că n -au ce să le dea de mâncare, că n -au bani…că nu -s obișnuiți să
muncească”
Modul în care AMP percepe efectele pe care abandonul le -a avut asupra copilului:
AMP 1:
– le numește ca fiind dezastruoase , însă nu le identifică;
– mi s-a părut foarte interesant faptul că leagă gestionarea acestor efecte de modul în
care AMP îi vorbește copilului despre familia biologică, despre condițiile
abandonului, păstrându -i vie imaginea părinților: ”Dezastruoase! Mai ales dacă nu
știi să gesti onezi și să -i explici copilului, de mic, atât cât înțelege el: uite, tu te -ai
născut așa, s -a întâmplat așa, dar tu trebuie să privești spre viitor, trebuie să lupți
să fie mai bine pentru tine, nici pentru mine, nici pentru părinții tăi, doar pentru
tine”
AMP 2:
– tulburări de comportament: ”sunt agitați și țipă și lovesc…”;
– probleme de identitate: ”Și când cresc mari e și mai rău, că e rău să nu știi de unde
vii și ce -i cu tine…e o traumă….”;
– manifestă o atitudine pozitivă față de familia biologică, dar reclamă impactul
negativ al abandonului în viața copiilor;
– efecte pozitive: ”am avut un copil care a trăit în familia lui un coșmar. Erau
alcoolici amândoi, se băteau, băteau și copilul, îl țin eau nemâncat și căuta prin
gunoi…a scăpat de acolo, a fost adoptat și e bine mersi” – putem identifica aici
abandonul pozitiv
AMP 3:

78

– Sindromul de hospitalism (tristețe, disperare, detașare)
– Tulburări digestive (scăderea poftei de mâncare, anorexia ): ”n-a mâncat și n -a băut
câteva zile…că mă speriasem groaznic….am crezut că se -mbolnăvește”;
– Lipsa controlului comportamental cu descărcări afective și agresivitate : ”a început
să bată copiii la grădiniță, să arunce cu jucării după ei, să le verse mâncarea pe
haine”;
– Incapaci tatea de a -și controla emoțiile/agresivitate: ”dar dacă -l scoteai din sărite te
trezeai cu ceva în cap…”
Percepția AMP asupra principalelor provocări din activitatea de AMP:
AMP 1:
– presiunea, răspunderea: ”nu teama, dar grija de a ieși totul bine”, ”E o răspundere
mult mai mare decât răspunderea față de copilul tău”;
– gestionarea tulburărilor de comportament ale copilului: ”era răzvrătită, nu asculta,
făcea numai ce vroia ea….”, ”îmi era foarte greu să mă lupt cu ea…”, ”făcea totul
numai invers , nu accepta nimic, sub nici o formă”;
– răbdarea: ”cel mai greu…să ai răbdare cu ei…”;
– ”Eu vă spun sincer că dacă ar trebui să o iau de la capăt acum, n -aș mai lua -o.
Lucrez de șapte ani. Dar n -aș mai lua -o de la capăt ca să fac asta”
AMP 2:
– gestionarea tul burărilor de comportament ale copilului: ”când țipau și se loveau și
se mușcau (gest iconic: duce pumnul strâns la gură)…era cel mai greu pentru că
nu știam ce să le fac, cum să -i liniștesc, mă speriam”;
– conștientizarea/acceptarea faptului că plasamentul l a AMP este o măsură
temporară, despărțirea de copii: ”când mi luau….când plecau în adopție, la
familii…că eu mă chinuisem cu ei și îi iubeam….și trebuia să -i las să plece…..”
AMP 3 :
– tulburări coportamentale: ”țipete și strigăte și când sărea la bătaie….nu știam ce
să-i fac…” ;
– autoagresivitatea copilului: ‖ am avut pe unul odată, pe R., care se lovea….și avea o
putere, că dacă încercam să -l opresc mă lovea….câteodată, când nu -i convenea
ceva se trăgea de păr, se trântea pe jos… ‖, ”am avut o fetița frumușică foc, care
mânca hârtie igienică și păr… dacă era supărată, se băga sub masă și mânca păr
și hârtie igienică….mă speriam că se îmbolnăvește…..astea erau cele mai grele
faze….”

79

Percepția AMP asupra rolului său în relația di ntre co pil și familia biologică
AMP 1:
– consolidarea sensului identității: ”îi explic la copil: mă, tu ești născut așa, ai
părinți, mai ai frați, îi explic copilului, ăștia sunt frații tăi”, ”atâta timp cât îi
explici copilului de unde vine și îi spui cine este …”, ”Ce, mă? Ce -i de râs? Că și
tu ești țigan!”, ‖eu vorbesc cu el și îi spun, îi explic: că mergem să ne întâlnim cu
mama lui, despre frații lui, despre bunici, îi spun cum îi cheamă pe frații lui, pe
bunici‖;
– consiliere: ”eu sunt disponibilă să stau de vorbă cu ei și să le spun și să le explic”;
– să nu întineze imaginea familiei biologice în ochii copilului: ”și eu îi explic că
trebuie să -i respecte, că sunt părinții lui”
AMP 2:
– recunoașterea caracterului temporar al relației dintre AMP și copil, împărtățirea
adevărului: ”trebuie să fim cinstite. Să fim cinstite și să le spunem adevărul: că noi
nu suntem mama lui, că noi doar îl creștem”;
– să nu întineze imaginea familiei biologice în ochii copilului: ”să nu vorbim urât de
familia lui, indiferent ce știm despre ei”;
– comunicarea, facilitarea întâlnirilor: ”dar am tot vorbit cu ea, am dus -o des să o
vadă”
– încurajarea copiilor: ”să încurajăm copiii către familiile lor, nu trebuie să le
vorbim de rău, nu trebuie să le luăm șansa să fie cu părinții lor… ”.
AMP 3:
– să faciliteze vizitarea copilului de către familia biologică: ”Am o bligația să mă
prezint la direcție atunci când sunt programată la vizită” , ” trebuie să merg…chiar
dacă nu -mi place… ”
– o percepe ca pe o obligație: ”Păi…eu sunt obligată să vin la vizite și să suport
câteodată mofturile lor….au un tupeu fantastic…unul mi -a zis într -o zi că e cam
palid copilu, ce, nu -i dau să mănânce…? (râde sarcastic)”
–
Percepția AMP cu privire la impactul pe care vizitarea copilului de către familia
biologică îl are asupra acestuia
AMP 1:
– impact negativ, tulburări comportamentale: ”se sperie, plânge, visează urât, face în
pat…Am auzit din -astea destule…că nu te mai înțelegeai cu el după vizită”

80

AMP 2:
– impact negativ, tulburări compor tamentale: ”mi-l dădea peste cap… făcea noaptea
în pat, visa urât….zicea că sunt urâți (se strâmbă) și că nu vrea să -i mai vadă. ”
– anxietate de separare: ”îi era frică să nu -l ia de la mine.”
AMP 3:
– impact negativ, tristețe: ”Depinde….la copiii mari e mai rău….că dup -aia plâng că
de ce nu îi ia acasă”; ”Dar la copiii mici…ăștia mai mult se sperie…că nu -i cunosc
și biologicii câteodată vin murdari și miros…și copiii nu sunt obișnuiți…”
– impact negativ, tulburări comportamentale: ”…sau nu mă mai ascultă….că eu nu
sunt mama lor…da, așa mi -a zis D. odată….să nu -i mai spun ce să facă…numai
mama lui are voie să -i spună….” ;
– sau a venit unul odată și a urlat la mine că de ce nu -l pupă copilul, că l -am întors
împotriva lui…oameni nebuni….
–
Percepția AMP cu privire l a schimbările pe care familia biologică trebuie să le facă
înainte de a solicita reintegrarea copilului:
AMP 1:
– educația: ”să învețe să se poarte în societate, să învețe să se poarte cu copilul, să
comunice cu el.”
– condiții de mediu: ”schimbări legate de locuință, de îmbrăcăminte, să se spele”.
AMP 2:
– să obțină și să păstreze un loc de muncă: ”să muncească… vreun an, fără să se
lase”;
– schimbări comportamentale: ”să se lase de băutură”;
– percepția asupra educației școlare: ”și să ia în serios școala…să înțel eagă că
școala o să -i scoată din sărăcie…. Deci să -și țină copiii în școală.”
AMP 3:
– nu crede în schimbarea familiei: ”Schimbările….știți cum se spune….lupu -și
schimbă părul dar năravul ba! Așa e și cu ei… ”
– desconsideră eforturile familiei de a se schimba: ”ăștia și dacă se spală și chipurile
lucrează…degeaba….tot apucăturile alea le au….”.

81

Percepția AMP cu privire la efectele pe care reintegrarea în familia biologică le are în
viața copiilor:
AMP 1:
– nu poate numi efectele reintegrării pentru că exclude această variantă: ”eu n -aș
vrea ca el să ajungă în familia lui. Nu sunt de acord”,
– în schimb enumeră cu mândrie tot ceea ce a făcut ea pentru copil, comparându -se
apoi cu familia biologică: ‖ Ori ei…ca să -i ofere toate astea nu au posib ilitatea”;
– a trecut prin experiența unei reintegrări eșuate și nu acceptă ideea că familia
biolgică ar putea face față solicitărilor: ”Nu, nu…nu au nici posibilitatea și nici
abilitățile de a se ocupa de el”, ”ei nu sunt oamenii ca re să lupte pentru el”
AMP 2:
– recunoaște importanța familiei biologice în viața copilului: ”la mine ar fi avut alte
condiții …sau poate pleca în adopție….dar acum, e cu familia ei și asta e cel mai
important…că așa e omul făcut, să fie cu ai lui…”;
– efecte negative: ”am auzit și de copii care au stat reintegrați câ -te-va o -re
(silabisește)…asta mi s -a părut groaznic…dar bine că macăr copilul n -a înțeles ce
s-a întâmplat, a crezut că a fost doar într -o plimbare”
AMP 3 :
– efecte negative: ”cred că li se taie șansa la un viitor…la o școală…la o viață
normală…” ;
– vor copia modelul părinților: ”se întorc în țigănie și se afundă acolo…la fel ca
părinții lor…”
CONCLUZII :
Cauzele abandonului au fost identificate corect (chiar dacă incomplet) de către cele
trei respondente: cauze structurale (sărăcia, condițiile instabile de locuire) dar și
comportamente sau atitudini ale părinților care sunt în mod direct sau indirect dăunătoare
copilului (incapacitatea asumării responsab ilității, abuzul de alcool, comportament viol ent,
alterarea sentimentelor parentale, sărăcia emoțională, lipsa competențelor parentale, lipsă
de educație).
Etnia a fost menționată în rândul cauzelor abandonului, fiind manifestate astfel
prejudecățile față de etnicii romi și generalizându -se asupra tu turor membrilor acestei
comunități a practicilor unora dintre ei.
A fost sesizată și puterea exemplului, printre cauze fiind menționată și prezența
unui exemplu de abandon în viața sau familia unuia dintre parteneri

82

În identificarea efectelor abandonului, una dintre respondente a întâmpinat
dificultăți în a le numi. Cea de -a doua respondentă a identificat efectele negative precum
tulburările de comportament și problemele de identitate ca fiind cele mai importante. Însă a
identificat și varianta în care abandonul (de către o familie abuzivă) aduce copilului
scăpare, eliberare, având efecte pozitive.
Cea de -a treia respondentă, enumerând manifestările copilului abandonat și stările
prin care acesta trece, a identificat sindromul de hospitalism printre efectele abandonului
asupra copilului, alături de t ulburări digestive, l ipsa controlului comportamental cu
descărcări afective și agresivitate , incapacitatea de a -și controla emoțiile/agresivitatea.
Gestionarea tulburărilo r de comportament ale copilului ocupă un loc fruntaș în lista
principalelor provocări ale activității de AMP, regăsindu -se în răspunsurile celor trei
respondente. De asemenea, conștientizarea/acceptarea faptului că plasamentul la AMP este
o măsură temporar ă, despărțirea de copii (prin plecarea lor în adopție) a fost identificată ca
o mare provocare pentru AMP.
În ceea ce privește rolul avut în relația dintre copil și familia biologică, primele
două AMP au folosit cuvinte precum adevăr, identitate, imagine, înțelegând că au un rol
important, fiind necesar să lucreze în interesul copiilor. Însă registrul negativ în care
vorbesc despre efectele vizitării copiilor de către familia biologică ne arată că aceștia nu
sunt pregătiți pentru aceste întâlniri și nu înț eleg scopul real al acestora. De asemenea,
considerăm că AMP nu înțeleg rolul esențial al vizitelor pentru reconstruirea relației dintre
copil și familia sa, precum și faptul că vizitele sunt cele care îl vor ajuta pe copil să creadă
că părinții săi nu l -au uitat și că aceștia fac eforturi în vederea reintegrări sale în familie.
Cel de -al treilea respondent consideră că singurul său rol este să faciliteze vizitarea
copilului de către familia biologică, menționând că este o obligație de serviciu.
Schimbările necesare în viața familiilor înainte de a solicita reintegrarea, au fost
identificate de primele două respondente în oglindă cu motivele care au stat inițial la baza
abandonului. Însă cel de -al treilea respondent a avut o atitudine drastică, folosindu -se de un
proverb pentru a sugera incapacitatea familiilor biologice de a se schimba.Ea nu crede în
schimbarea familiei și mai mult decât atât, chiar desconsideră eforturile familiei de a se
schimba
Nu excludem legitimitatea unora dintre îngrijorările manifest ate de AMP, însă
considerăm că refuzul primelor două AMP de a identifica efectele reintegrării în viața
copilului se poate traduce de fapt cu refuzul de a accepta reintegrarea ca variantă pentru
copilul aflat în plasament. Cea de -a treia AMP menționează ef ectele negative ale

83

reintegrării, în mod deosebit compromiterea viitorului acestor copii, precum și perpetuarea
modelului oferit de părinții lor.
Considerăm că AMP nu înțeleg că reintegrarea familială oferă copiilor un
sentiment de apartenență și de sigu ranță de care au atât de mare nevoie, stabilitate
emoțională, atașamente sănătoase și de lungă durată .
De asemenea reiese faptul că AMP nu dețin cunoștințele și abilitățile necesare în
implicarea în pregătirea copiilor în vederea reintegrării în familia b iologică.

84

CAPITOLUL 6 PROIECT DE INTERVENȚIE
Menționăm faptul că, având în vedere dimensiunea și tipul instituției în care s -a
desfășurat cercetarea, amploarea activităților derulate în cadrul acesteia precum și
caracterul confidențial al informațiilor vehiculate, prezentul proiect de intervenție nu a
putut fi aplicat. Acordul conducerii instituției s -a primit doar pentru desf ășurarea cercetării
(discuții cu personalul de specialitate, studierea documentelor specifice, aplic area
instrumentelor de cercetare în rândul personalului angajat al instituției , precum și în rândul
beneficiarilor).
a. Explorarea și evaluarea problemei
În urma analizării datelor culese prin intermediul interviurilor realizate cu cele 3
familii biologice și cu cei 3 asistenți maternali profesioniști, am constatat faptul că, în ceea
ce privește rolul avut în relația dintre copil și familia biologică, AMP nu au o imagine clară
a atribuțiilor ce le revin în contextul reintegrării copilului în familia biologică, respectiv:
1) pregătirea copilului pentru reintegrarea în familia biologică;
2) facilitarea vizitelor realizate de familia biologică.
Cu toate că în Convenția de plasament sunt menționate modalitățile concrete de
menținere a contactului dintre copil și părinții biologici și modul de pregătire a reintegrării
copilului în familia sa naturală, considerăm că AMP nu sunt pregătiți pentru realizarea
acestor atribuții, neînțelegând caracterul temporar al măsurii de plasament la AMP și nici
scopul real al acestor întâln iri dintre copil și familia biologică. Sau, chiar dacă îl înțeleg,
ajung să prefere adopția în locul reintegrării , manifestându -se un fenomen de contagiune,
‖aderând‖ la concepția și practica managerului de caz.
De asemenea aceștia nu înțeleg că reintegrar ea familială oferă copiilor un sentiment
de apartenență și de siguranță de care au atât de mare nevoie, stabilitate emoțională,
atașamente sănătoase și de lungă durată.
b. Scopul și obiectivele proiectului de intervenție
Intervenția urmărește îmbunătățirea m odului în care asistenții maternali profesioniști
realizează pregătirea copiilor în vederea reintegrării în familia biologică.
Obiectivele proiectului de intervenție sunt:
– Înțelegerea de către AMP a caracterului temporar al măsurii de plasament la AMP
– Prod ucerea unei schimbări în percepția asistenților maternali profesioniști cu
privire la familiile biologice.

85

– Dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare a asistenților maternali
profesioniști cu familiile biologice.
– Înțelegerea faptului că vizitarea copilului de către părinții biologici este esențială
pentru reconstruirea relației dintre cei doi
c. Grupul ț intă și subiecții intervenției
Subiecții in tervenției sunt 30 de asistenți maternali angajați ai DGASPC Brașov.
d. Metode utilizate și plan de intervenție
Având în vedere natura problemei vizate aceasta este o intervenție educațională.
Strategia de intervenție utilizată este prezentarea de informații unui grup de 30 de
AMP, în vederea conștientizării rolului pe care aceștia îl au în finalizarea cu succes a unei
reintegrări familiale , precum și în vederea dobândirii unor cunoștințe și abilități necesare în
implicarea în pregătirea copiilor în vederea reintegrării în familia biologică.

PLAN DE INTERVENȚIE
Nr.
crt. Obiectiv Tipul acțiunii Metodă
1. Conștientizarea caracterului temporar al
măsurii de plasament la AMP Informare Discuții de grup
2. Cunoașterea efectelor abandonului asupra
copilului Descoperire Metoda pălăriilor
gânditoare
3. Conștientizarea sentimentelor față de
familia biologică a copilului Activitate de
grup Explorarea
sentimentelor
4. Cunoașterea rolului familiei biologice în
formarea identității de sine a copilului Informare
Activitate de
grup Ciorchinele
(realizarea unor
asociații noi de
idei)
5. Dobândirea unor mi jloace concrete de
comunicare și transmitere către copil a
adevărului cu privire la familia biologică Activitate de
grup Consiliere
Joc de rol
6. Dobândirea unor mijloace concrete de
comunicare și relaționare cu familiile
biologice Activitate de
grup Consiliere
Joc de rol

86

e. Rezultatele intervenției
Rezultatele pot fi măsurate prin aplicarea unor chestionare înainte și după intervenție,
astfel fiind evidențiate schimbările produse ca urmare a intervenției derulate și a măsurii în
care scopul a fost ati ns.
Evaluarea intervenției
Evaluarea procesului, adică a modului în care s -au desfășurat activitățile prevăzute în
proiectul de intervenție.
Evaluarea rezultatului, care vizează impactul pe care l -a avut intervenția asupra
grupului țintă.

ALTE PROPUNERI DE INTERVENȚII
Am identificat alte câteva direcții de intervenție în vederea îmbunătățirii practicilor
din domeniul protecției copilului, în vederea asigurării succesului reintegrării copilului în
familia biologică.
Voi menționa câteva dintre acestea:
1. Îmbunătățirea modalității prin care managerul de caz realizează evaluarea și
planificarea intervenției în cazul familiilor biologice care solicită reintegrarea copilului din
sistemul de protecție; așa cum reiese din studiul de față, managerii de caz utilize ază în
prezent evaluarea și proiectarea intervenției centrându -se pe probleme, respectiv
‖paradigma deficienței‖, punând astfel accent pe lipsa de resurse a familiei, pe problemele,
deficiențele, limitele și obstacolele acesteia . Intervenția managerului de caz țintește , în
acest fel, reducerea lipsei de resurse și mi nimalizarea posibilelor riscuri/amenințări, acestea
materializându -se în sarcinile pe care le trasează familiilor: să -și îmbunătățească condițiile
de locuit, să -și găseas că un loc de muncă stabil etc (toate din această gamă a reducerii
deficiențelor).
Propunerea este aceea de a utiliza evaluarea și proiectarea apreciativă a intervenției,
centrându -se pe resursele existente. Concentrarea pe mediul intern al beneficiarilor, adică
pe resursele/oportunitățile acestora, se realizează de fapt, identificând, analizând și
valorizând punctele tari ale familiilor . Se concentrează în mod special pe identificarea
succeselor, realizărilor și pe amplificarea acestora. Pornind de la acest e resurse, se pot
proiecta obiectivele și rezultatele pe care dorim să le atingem.
Dacă se identifică lipsa de resurse a beneficiarul ui și se realizează proiectarea
intervenției pornind de la ideea că situația problematică poate fi rezolvată doar prin
obținerea resurselor, există riscul ca , indiferent de volumul de resurse atras pentru

87

diminuarea acestei de ficiențe, problema să persiste deoarece modificarea nu a marcat și
schimbarea modului de a gândi al beneficiarului , dar și a specialistului. De asemenea există
riscul de a limita potențialul regenerativ al familiilor , de a dezvolta anumite cadre mintale
și comportamentale care să conducă la conservarea sau chiar amplificarea problemelor.
2. Consider că este foarte interesantă ideea celor de la UNICEF ca ‖promo varea
importanței copilăriei mici, a mediului familial pentru dezvoltarea copilului , să fie
formalizată/instituționalizată pe diverse căi. Aceste aspecte să fie incluse/accentuate în
curricula universitară și la nivel de colegii pentru formare profesională în medicină,
pedagogie, psihologie, științele sociale. ‖ (Malanciuc, 2005, p. 85) Tocmai de aceea o reiau
în acest context și o includ în lista propunerilor de îmbunătățire a practicilor în domeniul
protecției copilului. Consider că f undamentarea și reafirmarea acestor valori este necesară
și este crucială pentru reformarea mentalității colective cu privire la abadon și cu privire la
efectele sale în viața copilului.
3. Dezvoltarea serviciilor comunitare în proximitatea f amiliei, pentru a încuraja și
susține menținerea copilului în familie și dezvoltarea relației copil/familie. Aici intervine
rolul deosebit de important al SPAS (acolo unde acesta există).
4. Organizarea unor campanii de sensibilizare a factorilor de decizie, în vederea
adoptării unor politici care să susțină, prin măsuri concrete, familiile biologice (pentru
prevenirea abandonului și pentru reintegrarea copilului).

88

CONCLUZII
Cui aparțin e vina separării copilului de familia sa – considerată ‖rea‖ fără ca
‖soluțiile ‖ oferite să fie cu ceva mai ‖bune‖? (plasarea acestor copii în instituții)
Cum putem găsi echilibru între drepturile familiei care nu dorește separarea de copil
și drepturile c opilului care are nevoie să fie ‖salvat‖?
Consider că în demersul de căutare a soluțiilor, totul se reduce la valori. Este familia
o valoare? Răspunsul la această întrebare ne va conduce pe toți, începând de la legiuitor și
până la managerul de caz sau fun cționarul din cel mai mic SPAS, în gândirea, promovarea
și aplicarea strategiilor, legilor și procedurilor menite să prevină și să intervină pentru ca
‖interesul superior al copilului‖ să nu rămână doar o noțiune abstractă.
Este nevoie de o strategie cen trată pe familie, care să ajute la reformarea unui sistem
disfuncțional, din perspectiva unei înțelegeri corecte și profunde a riscurilor, factorilor
cauzali și a vulnerabilității și consecințelor separării copilului de familia sa .
Indiferent cum s -ar num i această strategie, un lucru este sigur: este mare nevoie de
servicii care să facă mai mult decât să ‖protejeze‖ copiii aflați în situații de abuz sau
neglijare prin separarea acestora de familiile lor.
Rezultatele din țările cu experiență în domeniul bu năstării și protecției copilului au
dovedit că acordarea de servicii care să dezvolte capacitățile parentale ale familiei și să
întărească rolul părinților în a -și crește copiii în mod adecvat reprezintă cea mai ieftină și
viabilă soluție, cu cele mai spe ctaculoase efecte în ceea ce privește dezvoltarea copilului pe
termen scurt și lung .
În antiteză cu serviciile principale oferite de sistemul de protecție a copilului
(instituționalizarea, plasamentul la AMP și adopția) care se concentrează pe protejarea
copiilor de familiile ‖rele‖ și mutarea acestora în alte familii ‖bune‖ (sau măcar ‖mai
bune‖) , americanii au promovat un sistem de s ervicii centrate de această dată pe familia
biologică: sistemul serviciilor de menținere/conservare a familiei . ( McCroskey, 2001, p.
3)
Acestea sunt fie servicii de intervenție (pe termen scurt, intense, derulate în
contextul separării copilului de familia sa, cu scopul de a îmbunătăți funcționarea familiilor
în vederea prevenirii separării sau în vederea realizării reintegrării) fie servicii de prevenire
(au scopul de a interveni devreme, de a abilita familiile pentru a le îmbunătăți funcționarea,
pentru a stopa escaladarea problemelor).

89

Acest sistem include servicii al căror scop este acela ca familia să nu mai ajungă în
atenția sistemului de protecție a copilului , precum și servicii al căror scop este reintegrarea
copiilor în familiile biologice. Grupul țintă al acestor programe de menținere/conservare a
familiei:
– familii care se confruntă cu probleme și provocări serioase (cele care încă nu au
ajuns în atenția sistemului de protecție a copilului);
– familii care își expun copiii unor situații de risc;
– familii ai căror copii pot fi reintegrați sau pentru care reintegrarea este un scop pe
termen l ung.
Argumentele celor ce promovează acest tip de program:
– primul argument folosit pentru a convinge legiutorul de utilitatea acestui tip de
program este acela că se va face economie la buget prin prevenirea separării copiilor de
părinți;
– prin intermediu l său, părinții pot avea acces la multe alte servicii de prevenire
(banca de alimente, programe de imunizare, servicii pentru mame), acesta aducând
beneficii atât familiilor cât și societății, reducând numărul mare de probleme la care
aceasta ar trebui să răspundă.
Consiliul Europei a adoptat, în anul 2006, Recomandarea nr. 9 a Comitetului de
miniștrii ai statelor membre, privind reglementarea politicilor de sprijin pentru exercitarea
pozitivă a paternității, cu scopul de a pune la dispoziția părinților ‖suficiente mecanisme de
suport pentru ca aceștia să fie capabili să preia responsabilitatea creșterii și educării
copiilor lor.‖
Recomandarea Consiliului Europei în ceea ce -i privește pe părinții aflați în situații de
alienare socială sau în risc de alienare socială, este susținerea acestora și sprijinirea lor
pentru a dobândi abilitățile necesare pentru a -și putea îndeplini responsabilitățile p e care le
au față de copiii lor. Considerăm că fără această intervenție, este foarte dificil sau chiar
imposibil de îndepărtat cauzele care au stat la baza abandonului.

90

BIBLIOGRAFIE
Cărți:
1. Biblia. (fără an).
2. Boussaguet, L. (2012). Dicționarul de politic i publice. București: Editura Expert.
3. Brătianu, I., & Roșca, C. (2005). Copilul instituționalizat – între protecție și abuz. Iași:
Editura Lumen.
4. Cheianu -Andrei, D. (2016). Psihosociologia relației copil – profesionist în domeniul
social. Chișinău.
5. Ciofu, C. (1998). Interacțiunea părinți -copii. București: Editura Medicală.
6. Cojocaru , D. (2008). Copilăria și construcția parentalității. Asistența maternală în
România. Iași: Polirom.
7. Cojocaru, Ș., & Cojocaru, D. (2008). Managementul de caz în protecția copilului. Iași:
Polirom
8. Hamner, T., & Turner, P. (2001, apud Cojocaru, 2008). Parenting in contemporary
society,.
9. Ionescu, Ș., & et all. (2001). Copilul maltratat. Evaluare, prevenire, intervenție.
București.
10. Jupp et all, V. (2010). Dicționar al metodelor de cercetare sociologică. Iași: Polirom.
11. Killen, K. (1998). Copilul maltratat. Timișoara: Eurobit.
12. Mason J. (apud Daniela Cojocaru, 2009). Child protection policy and the construction
of childhood.
13. Miftode, V. (1994). Teorie și metodă în asistența socială. Iași: Editura Fundaței Axis.
14. Miftode, V. (2010). Tratat de asistență socială. Protecia populațiilor specifice și
automarginalizate. Iași: Lumen.
15. Moscovici, S., & Buschini, F. (2007). Metodologia științelor socio -umane. Iași: Editura
Polirom.
16. Munte an, A. (2003). Adopția și atașamentul copiilor separați de părinții biologici. Iași:
Polirom.
17. Neamțu, G. (2003). Tratat de asistență socială. Iași: Editura Polirom.
18. Neamțu, N. (2015). Managementul serviciilor de asistență socială. Cluj-Napoca:
Accent.
19. Nelson, C., Fox, N., & Zeanah, C. (2014). Copiii abandonați ai României. București:
Editura Trei.

91

20. Popescu, R. (2009). Introducere în sociologia familiei. Familia românească în
societatea contemporană. Iași: Polirom.
21. Rotariu, T., & Iluț, P. (2001). Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Iași: Editura
Polirom.
22. Rousseau, J. J. (1969). Confesiuni. Editura pentru literatură.
23. Segalen, M. (2011). Sociologia familiei. Iași: Polirom.
24. Stanton, H. (1956, apud Daniela Cojocaru 2008). Mother love in foster homes
Articole de specialitate:
25. Bîrneanu, A. (2013). Atașamentul: premisă a dezvoltării sociale și emoționale a
copilului în relația cu asistentul maternal profesionist. Revista de Asistență Socială,
anul XII, nr. 3/2013 , 145 -161.
26. Cojocaru, D. (2009). Biological parenthood in foster caring. Revista de Cercetare și
Intervenție Socială, numărul 25 .
27. Cojocaru, Ș., & Cojocaru, D. (2011). Naturalistic evaluation of programs. Parents’
voice in parent education programs. Transylvanian Revie w of Administrative Sciences ,
49.
Articole sau documente descărcate de pe Internet:
28. McCroskey, J. (2001). What is family preservation and why does it matter? Preluat de
pe www.chapinhall.org/sites/default/files/old_reports/26.pdf
29. DEX . (2009). Preluat de pe https://dexonline.ro/definitie/familie
30. The Process of returning children in foster care to their birth families . (2012). Preluat
de pe http://www.uni -siegen.de/foster -care-
research/research_projects/index.html.en?lang=en
31. Alexandrescu, G. (2002). International Labor Or ganization. Preluat pe decembrie 2,
2017, de pe www.ilo.org:
http://www.ilo.org/ipecinfo/product/download.do?type=document&id=2604
32. Arendell, T. (1997). Understanding fam ilies, Vol. 9 Contemporary parenting:
Challenges and issues. Thousand Oaks, CA, Sage Publications,
http://psycnet.apa.org/record/1997 -09088 -000
33. Aries, P. (1965). Centuries of Childhood. A Social History of Family. Preluat pe
decembrie 12, 2017, de pe http://www.representingchildhood.pitt.edu/pdf/aries.pdf
34. Bala et all, C. (2015). Managementul de caz în asistența socială a grupurilor
vulnerabile. Ghid practic pentru intervenția în rețea. Preluat de pe

92

http://www.asociatiasteasm.ro/uploads/company/documents/150_Metodologie –
management -de-caz.pdf
35. Balsells M., et all. (2013). Child Welfare and Successful Reunification: Understanding
of the Family Difficulties during the Socio -Educative Process. Preluat de pe
https://www.rcis.ro/images/documente/rcis42_12.pdf
36. Biji A., A. (fără an). Salvați Copiii. Preluat de pe
http://www.salvaticopiii.ro/upload/p000200070004_Articolul%2010%20 –
%20neglijarea%20copilului%20cea%20mai%20frecventa%20forma%20de%20violent
a.pdf
37. Blendea, S. (2016). Violența f amilială în societatea contemporană. Preluat de pe
http://www.utgjiu.ro/revista/lit/pdf/2016 -01.Supliment/05_Blendea.pdf
38. Boswell, J. (1988). The Kindness of Strangers: T he Abandonment of Children in
Western Europe from Antiquity to the Renaissance. Chicago. Preluat de pe
https://books.google.ro/books ?id=1n8AvQtdYzwC&pg=PA53&hl=ro&source=gbs_toc
_r&cad=3#v=onepage&q&f=false
39. Chipungu, S. (2004). Meeting the challenges of contemporary foster care. Preluat pe
decembrie 21, 2017, de pe https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15072019
40. Cojocaru, M. (2007). Personalitatea migrantului român și destinul copiilor abandonați,
Iași. Preluat de pe
http://singuracasa.ro/_images/img_asistenta_sociala/pentru_profesionisti/resurse_asiste
nta_sociala_copil_singur_acasa/abilitati/Migratia_si_efectele_ei_in_plan_familial_OI
M2006.pdf
41. Cordero, A. (2004). The Journal of Contemporary Social Services, Vol. 85, No. 4.
Preluat de pe When Family Reunification Works: Data -Mining Foster Care Records.
Families in Society: http://familiesinsocietyjournal.org/do i/abs/10.1606/1044 –
3894.1840 ?=
42. Dărăbuș et all, Ș. (2017). Închiderea instituțiilor pentru copii. Intervenție, implementare
și plan de acțiune. Baia Mare: HHC România, https://childhub.org/ro/biblioteca -online –
protectia -copilului/studiu -hhc-inchiderea -institutiilor -pentru -copii -interven tie
43. Dicționarul englez Oxford . (fără an). Preluat de pe
https://en.oxforddictionaries.com/definition/family
44. Erera, P. (1997). Foster Parents' Attitudes Toward Birth Parents and Caseworke rs:
Implications for Visitations. Preluat pe ianuarie 16, 2018, de pe The Journal of
Contemporary Social Services, Vol. 78, No. 5: Pauline Erera (1997) Foster Parents'

93

Attitudes Toward Birth Parents and Caseworkers: Implication
http://familiesinsocietyjournal.org/doi
45. Faden, A. (2015). Abandoned Children and Surrogate Parental Figures. Preluat de pe
www.journals.tdl.org
46. Friis, C. (2013). Abandoned Children i n Literature: The Orphans in J.K. Rowling’s
Harry Potter and the Philosopher’s Stone. Preluat de pe
http://lup.lub.lu.se/luur/download?func=downloadFile& recordOId=4067356&fileOId=
4067633
47. Ghid de practică pe management de caz. (fără an). Preluat de pe
http://www.protectiacopilului6.ro/Files/proiecte/management -de-caz/ghid -de-bune –
practici.pdf
48. Goemans, A. (2016). Reunification of foster children: Factors associated with
reunification outcomes in Flanders and the Netherlands. Preluat pe decembrie 10, 2017 ,
https://www.researchgate.net/publication/308626022_Reunification_of_foster_ children
_Factors_associated_with_reunification_outcomes_in_Flanders_and_the_Netherlands
49. Holstein, J. (1988). Studying family usage: family image and discourse in mintal
hospitalization decisions . Preluat de pe
https://www.researchgate.net/publication/249714093_Studying_family_usage_Family_
Image_and_Discourse_in_Mental_Hospitalization_Decisions
50. Institute of Work, Health & Organisations. (fără an). Abandonul copilului și prevenirea
sa, Institute of Work, Health & Organisations, University of Nottingham, UK.
Nottingham, UK,
https://bettercarenetwork.org/sites/default/files/attachments/Child%20Abandonment%2
0and%20Its%20Prevention%20Summary%20Romanian%20Language%20 –
%20Romania.pdf
51. Malanciuc, I. (2005). www.unicef.org. Preluat pe february 2, 2018, de pe
https://www.unicef.org/moldov a/rom_Abandonment_of_young_child.pdf
52. McDonald, T. (fără an). Institute for reseaech on poverty. Preluat de pe Assessing the
Long -Term Effects of Foster Care:
https://www.irp.wisc. edu/publications/focus/pdfs/foc142g.pdf
53. McSherry, D. (2016). Comparing long -term placements for young children in care:
does placement type really matter? Children and Youth Services Review ,
https://niscc.info/storage/news/Paper%20for%20distribution_%20cysr%20does%20pla
cement%20matter(1).pdf .

94

54. Miftode, V. (fără an). Personalitatea migrantului român și destinul copiilor abandonați,
Iași. Preluat de pe
http://singuracasa.ro/_images/img_asistenta_sociala/pentru_profesionisti/ resurse_asiste
nta_sociala_copil_singur_acasa/abilitati/Migratia_si_efectele_ei
55. Miller, P. (2000). Developmental Issues for Young Children in Foster Care. Preluat de
pe AMERICAN ACADEMY OF PEDIATRICS:
http://pediatrics.aappublications.org/content/pediatrics/106/5/1145.full.pdf
56. Moore, S. (1990). A Social Work Practice Model of Case Management: The Case
Management Grid. Preluat de pe https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/2237522
57. ONU. (2009). Liniile directoare privind îngrijirea alternativă a copiilor . Preluat de pe
https://www.sos -satelecopiilor.ro/wp -content/uploads/2017/12/Liniile -directoare –
privind -ingrijirea -alternativa -a-copiilor.pdf
58. Pickerell , D., & Neault, R. (2016). So You Want To Be A Case Manager? A Career
Practitioner’s Toolkit. Preluat de pe http://www.ccdf.ca/ccdf/wp –
content/uploads/2016/06/Case -Manager -Toolkit_6x9_Main -Text_2016 -06-07-
FINAL.pdf
59. Pivorienė, J. (2006). Case management in social work. Preluat pe ianuarie 3, 2018, de
pe Social Work Research Journal , ttps://www3.mruni.eu/ojs/social –
work/article/view/2070: https://www3.mruni.eu/ojs/social -work/article/view/2070
60. Sava, Ș. (2009). Abandonul copiilor în maternitate. Preluat de pe
http://preotispitalebucuresti.ro/2009/Sesiuni/11%207%20septembrie%202009.files/Pre
ot%20Gheorghe%20Fl orin%20Nicolae%20abandon%20final%2001.pdf
61. Scheuerman, D. (2007, decembrie). Preluat pe ianuarie 03, 2018, de pe
https://www.neh.gov/humanities/2007/novemberdecember/feature/lost -children -riders –
the-orphan -train
62. Sempek, A., & Woody, R. (2010). Family permanence versus the best interests of the
child‖ , https://www.childwelfare.gov/pubPDFs/best_interest.pdf
63. Shwedder, R. (2009). The Child -an encyclopedic companion. Preluat pe decembrie 12,
2017, de pe http://www.press. uchicago.edu/books/TheChild/Child_pages_1 -10.pdf
64. Smith, B., & Donovan, S. (2003). Child Welfare Practice in Organizational and
Institutional Context. Preluat pe ianuarie 16, 2018, de pe Social Service Review, Vol.
77, No. 4:
https://www.researchgate.net/profile/Brenda_Smith11/publication/249163040_Chi

95

65. Stănculescu. (2016). România: copiii din sistemul de protecție a copilului. Preluat d e
pe http://www.unicef.ro/wp -content/uploads/Copiii -din-sistemul -de-protectie -a-
copilului_UNICEF_ANPDCA_BM_2016.pdf
66. Stănculescu, M. (2016). www.unicef.ro. Preluat pe noiembrie 26, 2017, de pe
http://www.unicef.ro/wp -content/uploads/Copiii -din-sistemul -de-protectie -a-
copilului_UNICEF_ANPDCA_BM_2016.pdf
67. UNICEF. (2010). Manual de bune practici sociale.
68. Vladu, V. (2010). Manual de bune practici sociale. Preluat de pe Asociația
Intercomunitară de Dezvoltare: Manual de bune practici sociale, Ed. Risoprint, 2010,
consultat electronic pe http://aida -social.ro/uploads/doc42.pdf
69. Walsh, F. (2002). A Family Resilience Framework: Innovative Practice Applications.
Preluat de pe https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12698595
Pagini web:
70. https://www.socialworkers.org/LinkClick.a spx?fileticket=acrzqmEfhlo%3D&portalid=
0
71. http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=7012&idm=1,55&idl=1&prn=1
72. http://www.copii.ro/campanii/campanie -casa-de-copii -nu-e-acasa/
73. http://www.copii.ro/categorii_legislatie/legi -si-ordonante/
74. http://www.hhc.ro
75. http://www.mmuncii.ro
76. http://www.wendymcclure.net/orphantrain/
77. http://www.wendymcclure.net/orphantrain/
78. https://www.scribd.com/document/254659262/abandonul -minorilor
79. https://www.unicef.org/moldova/CRC_RO.pdf
80. https://www.usr.ro/2018/03/14/usr -vrea-sa-modifice -legea -adoptiei/

Alte documente (HG, d ocumente elaborate de organisme
naționale/internaț ionale, anuare statistice etc):
81. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicat ă
82. Ordinul nr. 287/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul
de pregătire și sprijinire a reint egrării sau integrării copilului în familie
83. Ghidul metodologic de implementare a Standardelor minime obligatorii privind centrul
de pregătire și sprijinire a reintegrării sau integrării copilului în familie

96

84. Ordinul nr. 288/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind
managementul de caz în domeniul protectiei drepturilor copilului
85. Ordinul nr. 286/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea
Planului de servicii si a Normelor metodologice privind întocmirea Planului
individualizat de protecție

1

Anex a nr. 1 – Scurt istoric al abandonului copiilor în lume
De-a lungul istoriei, copiii au reprezentat victima perfectă: neajutorați, delicați și cu
multe nevoi. Relele tratamente și abandonul sunt practici vechi de când lumea și încă mai
sunt întâlnite, în special în țările sărace.
(Muntean, 2003, p. 15) făcând o incursiune în istorie, cu scopul de a reliefa
caracterul sociopolitic și cvasipermanent al abandonului de -a lungul timpului, afirmă că au
existat momente în istorie când societățile erau mai înclinate spre ‖comportamente
autodistructive‖, așa cum este abandonul copilului ‖lipsindu -le sentimentul importanței
copilului‖.
Astfel, abandonul copiilor era o practică frecventă în Antichitate și în Evul Mediu,
acesta fiind practicat de către părinți aparținând tuturor claselor sociale și în circumstanțe
foarte variate.
Referindu -ne la perioada antică vom lua ca exemplu Imperiul Roman. Statul nu era
interesat de a reglementa prin dreptul său (legile sale) moralitatea individuală și
comportamentele născute de aceasta, ci era interesat doar de legi care obl igau cetățenii să –
și îndeplinească datoriile față de stat. Astfel, legislația nu impunea romanilor să -și păstreze
copiii. Statutul tatălui îi oferea drepturi nelimitate asupra familiei sale, garantate chiar prin
lege (printre care dreptul de a -și ucide pro priul copil, chiar dacă acesta era adult). În
dreptul roman exista o lege care preciza: ‖oricine găsește un copil abandonat îl poate păstra
dacă plătește contravaloarea creșterii sale‖. Mai mult decât atât, exista practica de a strânge
copiii abandonați și de a-i schilodi, pentru ca mai apoi să fie folosiți la cerșit. Este clar că
în aceste condiții abandonul nu putea fi considerat ilegal. Permițând și legalizând astfel de
practici, legea romană nu ar fi putut condamna sau penaliza abandonul copiilor sau
infanticidul. (Boswell, 1988)
(Aries, 1965) interesat de evoluția de -a lungul istoriei a concepției despre familie și
despre natura copilăriei, referindu -se la perioada Evului Mediu, afirma că în acea stă
perioadă ‖nu a existat ideea de copilărie‖.
Printre cauzele abandonului prezente în această perioadă, el amintește: sărăcia (dar și
dorința de a salva averea familiei), originea ilegitimă a nașterii copilului, sexul copilului
(copiii de gen feminin fii nd abandonați cel mai frecvent). Soarta acestor copii era deseori
moartea sau creșterea lor de rude, vecini sau biserici, devenind servitori în gospodăriile
acestora.
Istoria ne arată faptul că începând cu perioada Renașterii și până în a doua jumătate a
secolului al XIX – lea, în Europa s -a înregistrat o creștere alarmantă a abandonului
copiilor. Însă acesta a înlocuit practica infanticidului, care era până atunci soarta copiilor
ilegitimi sau nedoriți. Această perioadă a fost de asemenea marcată de creșt erea
abandonului copiilor legitimi, creșterea numărului caselor de copii precum și a mortalității
infantile în rândul copiilor abandonați. Unul dintre cei mai iluștrii gânditori ai Franței, Jean
Jacques Rousseau însuși și -a abandonat cei cinci copii ai săi , vorbind deschis despre acest
gest în lucrarea sa autobiografică și considerând că nu a greșit cu nimic, ci dimpotrivă, a
făcut un aranjament bun, și sensibil, a procedat spre binele copiilor săi. (Rousseau, 1969)
În Italia s ecolelor XII -XVIII, perioadă în care Biserica Catolică a condamnat relațiile
extraconjugale și a obligat femeile să -și abandoneze copiii rezultați din astfel de relații,
acest abuz a constituit principala cauză ce conducea la abandonul copiilor, nicidecum
condiția economică, vârsta mamei sau starea civilă.
Spre deosebire de Biserica Catolică, bisericile protestante nu încurajau și nu
permiteau abandonul copiilor. Motivul menționat de Roberta Wollons, este acela că

2

protestanții aveau ca filozofie de viață a sumarea responsabilității individuale precum și a
consecințelor faptelor proprii. (Shwedder, 2009, p. 1)
Ocrotirea instituțională a minorilor nu este o "invenție" recentă și nu aparține doar
unui anumit spațiu socio -cultura l sau geografic. Ea a apărut, după unele cercetări, odată cu
adoptarea creștinismului ca religie oficială și în strânsă legătură cu instituțiile religioase
unde a pătruns biserica creștină.
Însă instituțiile pentru copiii fără părinți se întâlnesc și în l umea musulmană, și în
Asia încă din epoca medievală.
Soluția ‖instituțiilor impersonale pentru copiii abandonați‖ (Muntean, 2003, p. 15)
apare pentru prima dată în anul 1445, la Florența, acestea fiind înființate ca răspuns la
amploarea deosebită pe care o luase aban donul copii.
În societatea franceză a secolului al XIX – lea, mii de copii erau abandonați în fiecare
an, mamele plasându -și copilașul într -un leagăn special amenajat în zidul unor așezăminte
construite cu acest scop. Abandonul nu era un gest făcut din indiferență sau rușine de a fi
stigmatizată, ci mai degrabă era o strategie de supraviețuire – pentru mamă și copil – în
perioada unei crize economice și personale .
În a doua jumătate a secolului al XIX – lea, casel e de copii din Rusia primeau un
număr covârșitor de copii, potrivit istoricilor. Identitatea mamelor era protejată, fiindu -le
asigurat anonimatul. O mare parte a copiilor erau plasați în grija familiilor care locuiau în
zone rurale, însă majoritatea deceda u în casele de copii, făcând ca nivelul mortalității
infantile să fie cel mai mare din Europa. (Shwedder, 2009)
Asia a scris și ea o istorie a abandonului copiilor, aceasta fiind marcată de tradițiile
confucianiste care valoriz au băieții (aceștia moștenind numele și averea familiei) în
detrimentul fetelor. Preferința pentru băieți a influențat practica abandonului în China, țară
în care casele de copii erau populate de obicei cu fete. În Japonia (țară în care fetele puteau
fi mo ștenitoare) abandonul se producea în primul rând din rațiuni economice, cele legate
de genul copilului nefiind importante.
Continentul american moștenise ideologia transmisă de englezi prin Legea săracilor,
statul preluând rolul de părinte pentru copiii ab andonați. Aceștia erau transportați în zonele
coloniale și plasați în diferite familii cu scopul de a deveni servitori în acele case.
Odată cu modificările de mentalitate și ideologie aduse Revoluția Americană, femeia
a fost valorizată și astfel mamele nu mai erau nevoite să -și ascundă sarcinile ilegitime,
acest fapt ducând la scăderea infanticidului și la creșterea abandonului copiilor și a
numărului caselor de copii.
Am ajuns cu periplul nostru istoric la începutul secolului XXI. Discuția despre
abandonul copiilor trece în zona copiilor străzii, a copiilor dislocați ca refugiați în urma
războaielor sau a altor motive politice. Conceptul de ‖copil‖ a evoluat din zona de bun aflat
la bunul plac al societății, în zona drepturilor omului, culminând în anul 198 9 cu Convenția
ONU a drepturilor copilului, făcând din copil o responsabilitate internațională. Raportul
anual al UNICEF a estimat că în anul 2003 existau șase milioane copii rămași fără adăpost
în urma războiului și multe alte milioane de copii rămași orf ani în urma pandemiei de
SIDA.
În anul 2010, la nivel mondial, aproximativ opt milioane de copii se aflau într -o
formă de îngrijire instituțională. (Nelson, Fox, & Zeanah, 2014, p. 144)
Dacă până de curând abandonul copilului și infanticidul erau definite ca fiind
consecințe ale stresului parental și ale acțiunilor individuale, astăzi cauzele sunt în aceeași
măsură globale, politice și epidemice.
În cadrul ședinței Camerei Deputaților din 15 iunie 2011, doamna deputat Man uela
Mitrea, în declarația sa politică cu privire la "Situația a bandonului copiilor în România" a
afirmat că abandonarea copiilor (la na ștere) reprezint ă o modalitate rudimentar ă de

3

gestionare a na șterilor nedorite sau neacceptate din cauze culturale sau/ și economice .
(http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=7012&idm=1,55&idl=1&prn=1)

4

Anexa nr. 2 – Scurt istoric al abandonului copiilor în România
Româ nia, ca multe țări europene, are o istorie a abandonului de copii și a
instituționalizării de -a lungul secolului al XIX -lea. Diferența este aceea că țările vest –
europene și -au închis instituțiile după cel de -al doilea război mondial, pe când instituțiile
din România s -au dezvoltat veritiginos de -a lungul deceniilor de regim comunist.
Istoria abandon ului în România este strâns legată de istoria lui Ceaușescu și a
regimului pe care acesta l -a creat și l -a condus. În perioada în care Ceaușescu a preluat
putere a, România avea una dintre cele mai ridicate rate ale avortului din Europa de Est, iar
natalitatea era în scădere. Pentru a combate aceste tendințe și pentru a crea capital uman –
atât de necesar pentru a plasa țara noastră în fruntea statelor industrializa te – Ceaușescu a
implementat un set de politici cu scopul de a crește numeric populația.
Printre acestea, interzicerea avortului, limitarea cazurilor de divorț, relocarea masivă
din mediul rural în mediul urban, stimulentele pro -natalitate. Toate acestea a u condus la
creșterea incapacității familiilor de a -și crește copiii, la creșterea abandonului, mulți părinți
părăsindu -și copiii cu speranța că statul îi va crește și îi va ajuta să devină membrii
responsabili ai societății. Statul a răspuns aceste crește ri a ratei abandonului, prin emiterea
Legii protecției copilului nr. 3/1970 care reglementa înființarea unor instituții în care să fie
preluați acești copii, indiferent de vârstă.
Astfel, la căderea regimului comunist, în decembrie 1989, numărul to tal al copiilor
instituționalizați era de aproape 170 .000, aceștia trăind în condiții de privațiune extremă.
(Nelson, Fox, & Zeanah, 2014, p. 70)
Abandonul copilului este o problemă de actualitate printre țările foste socialiste din
Europa Centrală și de Est. Instituționalizarea excesivă practicată până în anul 1990 a
reflectat filosofia comunistă care oferea o singură opțiune pentru familiile nepre gătite
pentru a crește un copil: instituționalizarea.
După anul 1990 au fost realizate o serie de schimbări, precum liberalizarea
avorturilor și accesul liber la diverse forme de contracepție. Odată cu acestea, s -a sperat la
o scădere a fenomenului de ab andon. Dar acest lucru nu s -a întâmplat. ‖În anii scurși după
1989 abandonul a căpătat determinări din ce în ce mai complexe care au făcut dificilă
găsirea soluțiilor pentru scăderea numărului de copii abandonați. Paralel a avut loc o criza
de valoare și sărăcirea profund ă a unor categorii largi de popula ție.‖
(https://www.scribd.com/document/254659262/abandonul -minorilor)
După anul 1990, tranziția, sărăcia și instabilitatea socială au perpetuat și chiar au
accentuat criza. Ignorarea importanței familiei și a satisfacerii nevoilor copilului au fost
cele care au influențat în continuare noile politici sociale.
În prezent, raportat la numărul total de copii, țara noastră deține o rată medie a
copiilor aflați în sistemul de protecț ie a copilului. Însă, conform ANPDC, numărul copiilor
asistați este încă unul dintre cele mai mari din regiune, fiind vorba despre c irca 60.000 de
copii. (Stănculescu M. , 2016)
Guvernul României a dezvoltat alternativele de tip familial, reușind astfel
să îmbunătățească substanțial serviciile de protecție a copilului și să reducă semnificativ
efectele negative ale îngrijirii de tip rezidențial asupra copilului mic.
Conform aceleiași surse, la ora actuală, două treimi din c opiii din sistemul de
protecție, adică 66% sau 34.300, se află în servicii de tip familial. Dintre aceștia, 34% se
află în plasament la asistent maternal (3% cu dizabilități), 25% se află în plasament la rude
(10% cu dizabilități), 7% se află în plasament la alte familii/persoane (1% cu dizabilități).
(Stănculescu M. , 2016)

5

Anexa nr. 3 – Scurt istoric al alternativelor familiale

Plasarea copiilor în grija unor familii substitutive este un obicei vechi pe care îl
regăsim în Tora și în Biblie, în cadrul familiilor de evrei ale căror obiceiuri și lege le
impunea luarea copiilor orfani în grija rudelor, îngrijirea copiilor fiind consi derată o
datorie sfântă.
Biserica creștină primară obișnuia să plaseze copiii orfani în grija văduvelor, acestea
fiind plătite de comunitate pentru a se ocupa de creșterea și educarea lor.
În America, nativii americani trăiau organizați în triburi care aveau în centru familia
și astfel copiii orfani nu erau niciodată considerați defavorizați, neglijați sau dependenți ci
erau parte din constelația familiilor.
În Anglia Evului Mediu copiii mai mari aveau valoare economică prin munca pe care
o puteau presta , aceștia fiind plasați în grija unui maistru, în calitate de ucenici , până la
vârsta de 21 de ani. Scopul era dublu: acela de a oferi acestor copii o meserie/un viitor și
acela de a responsabiliza comunitatea prin îngrijirea acestor copii. Însă acești cop ii nu erau
tratați potrivit vârstei ci ca niște adulți, avându -se în vedere doar munca pe care o puteau
presta, însă neavând aceleași drepturi ca adulții. Aceste familii ajungeau să -i exploateze,
pretinzând din partea lor să muncească gratis pentru a acope ri cheltuielile cu îngrijirea și
instruirea lor, aceste practici continuând până în secolul XX.
Procedura prin care acești copii erau distribuiți în familii seamănă mai mult cu o
licitație de sclavi, iar motivele acestor familii sunt mai mult de natură mat erială (copiii
devenind forță de muncă) și nu de natura milei creștine. Cu toate că mulți dintre acești
copii nu erau orfani, ei au fost despărțiți definitiv de familiile lor.
Evoluția plasamentului în familii substitutive a mers în paralel cu evoluția
plasamentului în aziluri/orfelinate. Dezbaterile vremii au concluzionat faptul că prima
variantă este cel mai bun substitut al familiei naturale și s -au făcut modificări legislative
care să susțină această practică.
În anii 1500, lipsa legilor a permis ca pra ctică plasarea copiilor săraci în cadrul unor
servicii de ucenicie, până la vârsta adultă.
Această practică a fost importată în Statele Unite ale Americii și a marcat începutul
epocii plasamentului familial. Cu toate că plasamentul copiilor ca ucenici perm itea
exploatarea acestora, era un pas înainte față de azilurile în care copiii nu aveau ocazia să
învețe o meserie și erau expuși unor condiții igienice precare precum și abuzului din partea
îngrijitorilor. În această perioadă, plasamentul era aplicat în c azul copiilor ai cărori părinți
sau tutori decedau și nu în cazul copiilor care erau abuzați (abuzul copiilor fiind o practică
larg acceptată pe atunci).
În a doua jumătate a anilor 1800, străzile marilor orașe erau pline de copii care trăiau
în mahalale, în condiții insalubre, fără a beneficia de hrană sau educație. Acești copii erau
fie imigranți care veniseră din alte țări, în căutarea unei vieți mai bune, fie proveneau din
zone sărace și căutau un loc de muncă în fabricile din orașe. O parte dintre copi i erau
orfani, pierzându -și părinții în urma epidemiilor care bântuiau zonele sărace și insalubre
ale orașelor, o parte erau abandonați, părinții lor fiind prea săraci pentru a se îngriji de ei,
iar alții erau fugari, pentru a scăpa de abuzurile din famili ile lor. Toți acești copii cerșeau
pentru a putea mânca o bucată de pâine, căutau prin gunoaie și dormeau pe străzi. Unii
ajungeau chiar să fure mâncare sau să se alăture bandelor infracționale. Despre ei se vorbea
în termeni precum ‖aricii‖ sau ‖haiducii‖ .
În anul 1853, Charles Loring Brace , pastor în acea perioadă, văzând numărul mare
de copii trăind și dormind pe străzile orașe lor mari precum Boston și New York,

6

considerând că strada și orfelinatele nu erau cele mai bune soluții pentru acești copii, a
fondat o organizație numită The Children’s Aid Society și a lansat mișcarea numită ―trenul
orfanilor‖. (http://www.wendymcclure.net/orphantrain/)
Până în anul 1920, mai mult de 250.000 de copii orfani care trăiau pe străzi au fost
transportați cu trenul în zone rurale ale continentului american și plasați în grija
fermierilor. O parte dintre acești co pii au fost tratați cu dragoste și respect, însă alții au fost
tratați ca sclavi, fiind abuzați și supuși la munci grele și epuizante. (Scheuerman, 2007)
Cu toate acestea, accentul fiind pus pe ideea de a oferi copiilor orfani o familie,
sistemul implementat de Brace stă la baza sistemul de îngrijire a copiilor în familii
substitutive.
Modelul a fost ulterior replicat în Japonia, țară în care părinții familiilor sărace îi
trimiteau pe cei mai mici dintre copii în grija unor fami lii care locuiau la țară. Era
considerată o onoare să fii ales ca familie substitutivă, printre criterii numărându -se statutul
și reputația acelei familii în cadrul comunității.
(http://www.wendymcclure.net/orphantrain/)
Abia la î nceputul anilor 1900 instituțiile statului au început să supervizeze familiile
substitutive, instituind o plată pentru activitatea lor. În plus se ofereau servicii de suport
familiilor biologice în vederea facilitării reintegrării copiilor, iar familiile s ubstitutive erau
considerate o parte a echipei care lucra în interesul copiilor.
Implementarea îngrijirii substitutive a copiilor de -a lungul mai multor etape ale
istoriei reflectă un interes continuu al societății în vederea binelui copiilor.

7

Anexa nr. 4 – Tabele

Tabel ul nr. 1-Studiile managerilor de caz
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
asistență socială 25 62,5 62,5 62,5
sociologie 7 17,5 17,5 80,0
psihologie 5 12,5 12,5 92,5
științe econ./jr. 3 7,5 7,5 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 2 – Experiența managerilor de caz în domeniul asistenței sociale
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
5-10 ani 33 82,5 82,5 82,5
10-15 ani 4 10,0 10,0 92,5
15-20 ani 3 7,5 7,5 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 3 – Numărul de cazuri adminstrate de managerii de caz în anul 2017
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
0-10 3 7,5 7,5 7,5
11-20 10 25,0 25,0 32,5
21-30 14 35,0 35,0 67,5
31-40 5 12,5 12,5 80,0
41-50 8 20,0 20,0 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 4 – Reintegrări finalizate în anul 2017/manager de caz
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
0-2 25 62,5 62,5 62,5
3-5 12 30,0 30,0 92,5
6-8 3 7,5 7,5 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 5 – Gradul de satisfacție profesională a managerilor de caz
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
nemultumit 8 20,0 20,0 20,0
indiferent 10 25,0 25,0 45,0
multumit 11 27,5 27,5 72,5
foarte multumit 11 27,5 27,5 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 6 – Percepția managerilor de caz cu privire la dificultatea etapelor managementului de caz
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
planificarea
serviciilor 10 25,0 25,0 25,0
furnizarea serviciilor 22 55,0 55,0 80,0
monitorizarea/reevalu
area 8 20,0 20,0 100,0
Total 40 100,0 100,0

8

Tabelul nr. 7 – Utilitatea unui centru de pregătire și sprijinire a reintegrării
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Inutila 6 15,0 15,0 15,0
Neutru 2 5,0 5,0 20,0
Utila 18 45,0 45,0 65,0
foarte utila 14 35,0 35,0 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 8 – Importanța frecvenței interacțiunilor familie -copil
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
cel mai important 16 40,0 40,0 40,0
foarte important 21 52,5 52,5 92,5
Neutru 3 7,5 7,5 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr 9 – Importanța numărului de ani petrecuți de copil în sistem
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
cel mai important 4 10,0 10,0 10,0
foarte important 7 17,5 17,5 27,5
Neutru 5 12,5 12,5 40,0
putin important 24 60,0 60,0 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr 10 – Rolul AMP=influențează succesul reintegrării
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
total de acord 3 7,5 7,5 7,5
de acord 29 72,5 72,5 80,0
dezacord 5 12,5 12,5 92,5
dezacord total 3 7,5 7,5 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 11 – lipsa instrumentelor unitare= influențează eșecul reintegrării
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
total de acord 26 65,0 65,0 65,0
de acord 10 25,0 25,0 90,0
neutru 4 10,0 10,0 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 12 – hotărârea familiei=influențează succesul reintegrării
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
total de acord 15 37,5 37,5 37,5
de acord 15 37,5 37,5 75,0
neutru 6 15,0 15,0 90,0
dezacord 3 7,5 7,5 97,5
dezacord total 1 2,5 2,5 100,0
Total 40 100,0 100,0

9

Tabelul nr. 13 – Abilitatea de a identifica punctele tari ale familiei
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
cea mai importantă 11 27,5 27,5 27,5
putin importanta 8 20,0 20,0 47,5
cea mai neimportantă 21 52,5 52,5 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 14 – Responsabilizarea familiei biologice cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea
obligațiilor părintești
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
cea mai importantă 19 47,5 47,5 47,5
foarte importantă 3 7,5 7,5 55,0
putin important 8 20,0 20,0 75,0
cea mai neimportanta 10 25,0 25,0 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 15 – abilitatea de a crea legături între familie și sistemele care furnizează resurse, servicii și
oportunități
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
cea mai importantă 15 37,5 37,5 37,5
foarte importanta 4 10,0 10,0 47,5
Neutru 20 50,0 50,0 97,5
putin importanta 1 2,5 2,5 100,0
Total 40 100,
0 100,0

Tabelul nr. 16 – Dorința/hotărârea/determinarea familiei de a reintegra copilul
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Da 14 35,0 35,0 35,0
Nu 26 65,0 65,0 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 17 – Frecvența vizitelor realizate de familia biologică
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Da 6 15,0 15,0 15,0
Nu 34 85,0 85,0 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 18 – Motivele refuzului copiilor de a fi reintegrați
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
discrepanta dintre cele
doua medii 21 52,5 52,5 52,5
nepregatirea copilului 3 7,5 7,5 60,0
lipsa relatiei cu familia 16 40,0 40,0 100,0
Total 40 100,0 100,0

10

Tabelul nr. 19 – Măsuri necesare pentru reintegrări reușite

Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
suport parinti 8 20,0 20,0 20,0
servicii 18 45,0 45,0 65,0
interventii 14 35,0 35,0 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 20 – Necesitatea realizării modificărilor legislative

Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Da 35 87,5 87,5 87,5
Nu 5 12,5 12,5 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 21 – Înființarea unui centru de pregătire și sprijinire a reintegrării

Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Da 14 35,0 35,0 35,0
Nu 26 65,0 65,0 100,0
Total 40 100,0 100,0

Tabelul nr. 22– Reglementarea instrumentelor utilizate

Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Da 29 72,5 72,5 72,5
Nu 11 27,5 27,5 100,0
Total 40 100,0 100,0

CORELAȚII:

Tabelul nr. 23 – Corelația 1

Satisfacție
NRcazuri nr. cazuri=eșec
satisafacțieNRcazuri Pearson Correlation 1 ,671**
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
nr. cazuri=eșec Pearson Correlation ,671** 1
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

11

Tabelul nr. 24 – Corelația 2
Crosstabulation
Count
Lipsacentru Total
cel mai
important foarte
important neutru putin
important Cel mai
neimportant
Centru util Inutila 0 0 0 1 13 1
4
Neutru 0 1 1 0 0 2
Utila 0 2 4 2 2 1
0
Foarte
utila 10 4 0 0 0 1
4
Total 10 7 5 3 15 4
0

Tabelul nr. 25 – Corelația 3
Correlations
Centru util Lipsa centru Lege centru
Centruutil Pearson Correlation 1 -,711** ,000
Sig. (2 -tailed) ,000 1,000
N 40 40 40
Lipsacentru Pearson Correlation -,711** 1 -,600**
Sig. (2 -tailed) ,000 ,000
N 40 40 40
Legecentru Pearson Correlation ,000 -,600** 1
Sig. (2 -tailed) 1,000 ,000
N 40 40 40
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

Tabelul nr. 26 – Corelația 4
Correlations
Rol AMP Eșec AMP negativ
RolAMP Pearson Correlation 1 ,236
Sig. (2 -tailed) ,142
N 40 40
Eșec AMP negativ Pearson Correlation ,236 1
Sig. (2 -tailed) ,142
N 40 40

Tabelul nr. 27 – Crosstabulation Lege instrumente/ Lipsa instrumente

Count Crosstabulation
Lege instrumente Total
Da Nu
Lipsa instrumente total de acord 25 1 26
de acord 4 6 10
Neutru 0 4 4
Total 29 11 40

Tabelul nr. 28 – Corelația 5
Correlations
Lipsă instrumente Lege instrumente
Lipsă instrumente Pearson Correlation 1 ,757**
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
Lege instrumente Pearson Correlation ,757** 1
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

12

Tabelul nr. 29 – Crosstabulation Măsuri/C entru util
Count Crosstabulation
centruutil Total
inutila neutru utila foarte utila
Masuri suport parinti 0 1 7 0 8
servicii 0 1 3 14 18
interventii 6 0 8 0 14
Total 6 2 18 14 40

Tabelul nr. 30 – Corelația 6
Măsuri Centru util
Măsuri Pearson Correlation 1 -,379*
Sig. (2 -tailed) ,016
N 40 40
Centru util Pearson Correlation -,379* 1
Sig. (2 -tailed) ,016
N 40 40
*. Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

Tabelul nr. 3 1 – Corelația 7
Count
Ani în sistem Total
cel mai
important foarte important neutru putin
important
Înstrăinarea nu 0 0 5 23 28
da 4 7 0 1 12
Total 4 7 5 24 40

Tabelul nr. 3 2 – Corelația 8
Ani în sistem Înstrãinarea
Ani în sistem Pearson Correlation 1 .859**
Sig. (2 -tailed) .000
N 40 40
Înstrãinarea Pearson Correlation .859** 1
Sig. (2 -tailed) .000
N 40 40
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

Tabelul nr. 3 3 – Corelația 9
Management de caz Lege centru
Management de caz Pearson
Correlation 1 -,055
Sig. (2 -tailed) ,737
N 40 40
Lege centru Pearson
Correlation -,055 1
Sig. (2 -tailed) ,737
N 40 40

13

Tabelul nr. 3 4 – Corelația 10
Correlations
Management de caz Factori PIP
Management de caz Pearson
Correlation 1 -,011
Sig. (2 -tailed) ,945
N 40 40
Factori PIP Pearson
Correlation -,011 1
Sig. (2 -tailed) ,945
N 40 40

Tabelul nr. 3 5– Corelația 11
Correlations
Lipsă servicii Lege centru
Lipsăs ervicii Pearson Correlation 1 ,947**
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
Lege centru Pearson Correlation ,947** 1
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

Tabelul nr. 36 – Corelația 12
Correlations
Incapacitate asumare AtitudineFAM
Incapacitate asumare Pearson
Correlation 1 ,756**
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
Atitudine FAM Pearson
Correlation ,756** 1
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Tabelul nr. 37 – Corelația 13
Correlations
Legături fam -sisteme Lipsa servicii
Legături fam -sisteme Pearson
Correlation 1 ,937**
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
Lipsa servicii Pearson
Correlation ,937** 1
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

Tabelul nr. 3 8 –Corelația 14
Correlations
Responsabilizarea fam Incapacitate asumare
Responsabilizarea
fam Pearson Correlation 1 ,741**
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
Incapacitate
asumare Pearson Correlation ,741** 1
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

14

Tabelul nr. 39 – Corelația 15
Correlations
Incapacitate asumare Puncte tari
Incapacitate asumare Pearson
Correlation 1 -,590**
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
Puncte tari Pearson
Correlation -,590** 1
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

Tabelul nr. 4 0 – Corelația 16
Correlations
Dorința FAM Atitudine FAM
Dorința FAM Pearson Correlation 1 ,716**
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
Atitudine FAM Pearson Correlation ,716** 1
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

Tabelul nr. 4 1– Corelația 18
Correlations
Centrare puncte tari Puncte tari
Centrare puncte tari Pearson Correlation 1 ,975**
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
Puncte tari Pearson Correlation ,975** 1
Sig. (2 -tailed) ,000
N 40 40
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

Tabelul n r. 42 – Corelația 19

Correlations
Motivere fuz
copii Vizite dese Înstrăinarea
Motive refuz copii Pearson Correlation 1 –
,422** -,772**
Sig. (2 -tailed) ,007 ,000
N 40 40 40
Vizite dese Pearson Correlation -,422** 1 -,122
Sig. (2 -tailed) ,007 ,452
N 40 40 40
Înstrăinarea Pearson Correlation -,772** -,122 1
Sig. (2 -tailed) ,000 ,452
N 40 40 40
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

15

Anexa nr. 5 – Ghid de interviu familie

1. Care credeți că au fost cauzele care au condus la separarea copilului de familia dvs?
2. Unde a stat copilul până la reintegrare (AMP, centru rezidențial)?
3. După cât timp ați reluat relația cu copilul dvs (prin telefoane, vizite)?
4. Ce efecte credeți că a avut asupra copilului perioada în care a fost separat de dvs?
5. Ce s-a schimbat în situația familiei dvs și ce v-a determinat să solicitați reintegrarea?
6. Care credeți că au fost punctele tari ale familiei dvs care au contribuit la real izarea
reintegrării?
7. Care a fost atitudinea angajaților DGASPC cu privire la decizia dvs de a reintegra
copilul (managerul de caz/AMP)?
8. Ați simțit că aceștia vă susțin în încercarea dvs de a reintegra copilul? În ce fel?
9. Ați simțit că vi se pun piedici? De către cine? În ce fel?
10. În ce fel ați fost susținut de an gajații primăriei în planul dvs de a vă lua copilul acasă?
11. Cine altcineva credeți că trebuia să vă ajute? În ce fel?
12. După întoarcerea copilului acasă ați mai fost sprijiniți? În ce fel? De către ci ne?
13. Care este sprijinul de care considerați că ați fi avut nevoie în continuare?

16

Anexa nr. 6 – Ghid de interviu asistent maternal profesionist

1. Care credeți că sunt cauzele care conduc la separarea copilului de familia
biologică?
2. Care considerați că sunt efectele separării de familia biologică în viața copiilor?
3. Care sunt principalele provocări cu care v -ați confruntat în activitatea de AMP?
4. Care considerați că este rolul dvs (în calitate de AMP) în relația dintre copil și
familia biologică?
5. Care credeți că este impactul vizitării copilului de către familia biologică?
6. Care considerați că sunt schimbările pe care familia biologică trebuie să le facă
înainte de a solicita reintegrarea copilului?
7. În ce fel credeți că puteți sprijini de mersul de reintegrare a copiilor în familiile
biologice?
8. Care credeți că sunt efectele reintegrării în familia biologică în viața copiilor?

17

Anexa nr. 7 – Chestionar manageri de caz
Bună ziua
Acest chestionar este un instrument de cercetare utilizat în cadrul lucrării de licență
pe tema reintegrării copiilor în familiile biologice . Având în vedere experiența și nivelul de
expertiză pe care le dețineți în domeniul protecției copilului, considerăm că răspunzând la
întrebările de mai jos, veți contribui la atingerea obiectivelor acestui studiu.
Informațiile și răspunsurile dumneavoastră vor rămâne strict confidențiale!

Data completării chestionarului

1. Aveți studii superioare:
a. Da, în asistență socială
b. Da, în sociologie
c. Da, în psihologie
d. Da, în științe economice sau juridice
e. Da, studii medicale
f. Da, în alte specialități
g. Nu
2. Vechimea în instituție: ani
3. Vechimea în servicii de protecție a copilului: ani
4. Vârsta ani (împliniți)
5. Ultima sesiune de formare profesională continuă la care ați participat:
luna anul
6. În cadrul cărui serviciu/compartiment vă desfășurați activitatea? (vă rugăm
să precizați denumirea completă a acestuia, așa cum apare în organigrama instituției
dvs.)

7. Vă rugăm să apreciați î n ce măsură sunteți mulțumit de următoarele aspecte
ale vi eții dumneavoastră profesionale?
N
Nr
.
crt
.

Aspectul
abordat Total
nemulțumit Nemulțumit Indiferent Mulțumit Foarte
mulțumit
1 2 3 4 5
1 Profesia dvs.
2 Funcția dvs
3 Locul dvs. de
muncă
4 Relația cu
colegii
5 Posibilitățile de
formare continuă
6 Instrumentele de
lucru pe care le
utilizați
7 Accesul la
mașină pentru
deplasări pe teren

18

8 Numărul de
cazuri pentru care
lucrați în fiecare
lună
9 Supervizare
a profesională de
care beneficiați
10 Relația cu
SPAS -urile din
județ

8. Vă rugăm să apreciați care dintr e etapele managementului de caz sunt cel mai
dificil de im plementat.
Nr.
crt. Activitatea realizată Cel mai
dificil Relativ
dificil Relativ
simplu Simplu Cel
mai
simplu
1 2 3 4 5
1 Identificarea, evaluarea
inițială și preluarea
cazurilor
2 Evaluarea
detaliată/ complexă a
situației copilului
3 Planificarea serviciilor și
intervențiilor

4 Furnizarea serviciilor și
intervențiilor pentru copil,
familie/ reprezentant
legal și alte persoane
importante pentru copil

5 Monitorizarea și
reevaluarea periodică a
progreselor înregistrate,
deciziilor și intervențiilor
specializate
6 Închiderea cazului

9. Menționați patru dintre activitățile pe care le realizați în vederea reintegrării
familiale.
______________________________________________________________________
_______________________________________________________ _______________

10. Care considerați că sunt cele mai frecvente finalități ale implementării PIP –
urilor? (menționați ‐le în ordinea descrescătoare a frecvenței, de la cel mai des la cel
mai rar)
1. ______ ___________________
2. _________________________

19

3. _________________________
4. _________________________

11.Care dintre următorii factori considerați că pot avea un impact în implementarea
unui PIP?
Nr
crt
Situația Total
negativ Aproape
negativ
Neutru
Aproape
pozitiv Total
pozitiv
1 2 3 4 5
1 Măsura de protecție de care
beneficiază copilul
2 Tipul serviciului de care copilul
beneficiază
3 Numărul de cazuri în lucru
4 Complexitatea/multidisciplinaritat
ea intervențiilor/ serviciilor
5 Legislația
6 Vârsta copilului (peste 14 ani)
7 Altele (menționați):

12.Din totalul cazurilor repartizate, câte cazuri ați închis în anul 2017 prin
reintegrare în familia biologică?

Finalitatea din PIP Număr total de
cazuri Număr de cazuri închise
prin reintegrare
Reintegrare

13.Mai jos vă prezentăm o listă a unor posibili factori de risc prezenți în viața
părinților care își abandonează copilul. Vă rugăm să bifați în tabelul de mai jos, în
funcție de măsura în care considerați că aceștia conduc la abandonul copilului.

Nr.
crt. Factor de risc Foarte
mult Mult Neutr u Puțin Deloc
1 2 3 4 5
1 Situația materială precară
2 Lipsa de educație
3 Marginalizarea, indiferența
comunității
4 Dependența (alcool,
droguri)
5 Acces limitat la servicii
sociale și medicale primare
6 Lipsa unei educații sexuale
sănătoase (slaba cunoaștere
a planificării familiale)
7 Nefericirea, depresia

20

8 Tulburări psihice existente
la mamă
9 Alterarea sentimentelor
parentale
10 Prezența unui exemplu de
abandon în viața sau familia
unuia dintre parteneri
11 Originea ilegitimă a
copilului
12 Greutatea mică a copilului
la naștere
13 Boala (a părintelui sau a
copilului)
14 Handicapul copilului
15 Violența domestică
16 Detenția
17 Vârsta mamei (minoră)
18 Incapacitatea asumării
responsabilității
19 Sărăcia emoțională
20 Nepăsare

14.Vă prezentăm o listă de abilități ale managerului de caz. Având în vedere
importanța pe care i -o acordați fiecăreia în demersul de reintegrare familială a unui
copil, vă rugăm să bifați în tabelul de mai jos:

N
Nr.
crt Abilități Cea mai
importantă Foarte
importantă Neutru Puțin
importantă Cea mai
neimp
1 2 3 4 5
1 Abilitatea de a reuși să
înțeleagă
dificultățile/problemele
familiei
2 Abilitatea de a fi
persuasiv, de a convinge
familia
3 Abilitatea de a identifica
factorii de risc care au
adus familia în situația de
a-și abandona copilul
4 Abilitatea de a identifica
punctele tari ale familiei
5 Abilitatea de a crea
legături între familie și
sistemele care furnizează
resurse, servicii și
oportunități
6 Abilitatea de a anticipa
unele situații sau crize pe

21

care le pot traversa
familiile
7 Abilitatea de a
responsabiliza familia
biologică cu privire la
exercitarea drepturilor și
îndeplinirea obligațiilor
părintești
8 Abilitatea de a interpreta
normele juridice
referitoare la drepturile
copilului în corelație cu
ansam blul reglementărilor
din acest domeniu
9 Abilitatea de a acționa cu
celeritate în luarea oricărei
decizii cu privire la copil

15.Care considerați că pot fi punctele tari ale familiei care solicită reintegrarea?
Realizați un top al primelor trei.

16.Cărui fapt considerați că se datorează refuzul copiilor de a se întoarce în familia
biologică? Realizați un top al primelor trei.

17.Care considerați că sunt motivele pentru care părinții nu solicită reintegrarea
copiilor? Realizați un top al primelor trei.

18.Care considerați că sunt cei mai importanți factori care pot determina familia
biologică să solicite reintegrar ea?
Nr.
crt Factori Cel mai
important Foarte
important Neutru Puțin
important Cel mai
neimp
1 2 3 4 5
1 Frecvența interacțiunii dintre
copilul separat și familie în
ultimul an
2 Vârsta la care copilul a fost
separat de familie
3 Perioada petrecută de copil în
sistem
4 Nivelul venitului gospodăriei
familiei biologice
5 Relația stabilă în care se află
mama
6 Implicarea comunității locale
în care locuiește familia
biologică în problematica
abandonării copilului
7 Implicarea mamei într -o
relație cu un alt bărbat decât

22

tatăl copilului (la momentul
separării )
8 Existența și implicarea la
nivelul localității pe raza
căreia domiciliază familia
biologică a unui asistent
social
9 Menținerea constant ă a
relației dintre managerul de
caz și familia biologică (prin
scrisori, invitații, telefoane,
întâlniri, vizite la domiciliu
etc)

19. Care considerați că sunt factorii decisivi care conduc la finalizarea cu succes a
demersului de reintegrare?
Nr.
crt Factori Cel mai
important Foarte
important Neutru Puțin
important Cel mai
neimportant
1 2 3 4 5
1 Hotărârea părinților/familiei
de a reintegra copilul,
indiferent de dificultățile
întâmpinate
2 Restabilirea și menținerea
legăturilor dintre părinți sau
alți membri ai familiei
biologice și copil
3 Consilierea și sprijinul
acordat familiei în vederea
reintegrării
4 Evaluarea familiei este
privită nu doar ca o
modalitate de diagnosticare
ci ca o formă de intervenție
pentru pregătirea mediului
familial în vederea
reintegrării
5 Reintegrarea să se facă la
inițiativa familiei biologice
și nu a specialiștilor
6 Folosirea tehnicii ‖pașilor
mici‖ prin trasarea
scopurilor și obiectivelor pe
termen scurt
7 Centrarea pe punctele tari și
pe resursele familiei și nu pe
problemele și lipsurile
acesteia
8 Responsabilizarea părinților
prin prezentarea efectelor pe

23

care separarea le are asupra
copilului
9 Susținerea materială și
financiară a familiei
biologice
10 Sensibilizarea familiei, prin
sublinierea beneficiilor
afective reciproce ale
părinților și copiilor,
generate de revenirea
acestuia în familie
11 Monitorizarea post –
reintegrare se face cu scopul
sprijini ri familiei
12 Limitarea perioadei de
ședere a copilului într -o
formă de protecție (AMP
sau centru rezidențial)
13 Folosirea ‖strategiei
argumentelor negative‖ și a
amenințărilor pentru a
convinge părinții să solicite
reintegrarea
14 Sprijinul oferit de
autoritățile locale prin
asigurarea accesului la
servicii în comunitate
(centre de zi, centre de
consiliere)
15 Buna
colaborare/comunicare între
specialiștii DGASPC și cei
ai SPAS
16 Calitatea relației dintre
asistentul social și familia
biologică

20. Care considerați că sunt factorii externi care conduc la eșecul reintegrării
copilului în familia biologică?

Nr.
crt Factori Cel mai
important Foarte
important Neutru Puțin
important Cel mai
neimportant
1 2 3 4 5
1 Atitudinea negativă a
personalului din SPAS -uri
față de aceste familii

2 Lipsa personaluluide
specialitate în SPAS -uri

24

3 Lipsa formării continue a
personalului din DGASPC

4 Numărul mare de cazuri
alocate fiecărui manager
de caz

5 Termenii negativi în care
AMP vorbesc copilului
despre familia sa biologică

6 Lipsa unui centru de
pregătire și sprijinire a
reintegrării copilului în
familie

7 Lacune/neconcordanțe
legislative

8 Lipsa de disponibilitate și
pricepere a AMP în a
pregăti copilul în vederea
reintegrării
9 Altele (menționați):

21. Vă rugăm să citiți următoarele afirmații și să decideți în ce măsură sunteți de
acord cu acestea:
Nr.
crt Factori Total de
acord De
acord Neutru Dezacord Dezacord
total
1 2 3 4 5
1 Cu cât perioada
petrecută de copil în
sistem este mai mare,
cu atât șansele ca
familia să solicite
reintegrarea familială
sunt mai mici
2 Familiile solicită mai
des reintegrarea
copiilor de sex
feminin d ecât a celor
de sex masculin
3 Disponibilitatea și
priceperea AMP de a
pregăti copilul în
vederea reintegrării

25

este importantă pentru
succesul demersu lui
4 Familiile solicită mai
des reintegrarea
copiilor de vârstă mică
(până la 5 ani) decât a
celor de vârstă mare
(peste 5 ani)
5 Atitudinea familiei
biologice, mai exact
conștientizarea
problemei și motivația
pentru schimbare este
un factor decisiv
pentru o reintegrare de
succes
6 Copiii care provin din
familii monoparentale
sunt reintegrați mai
greu și și mai puțin
decât ceilalți
7 În cazul copiilor de
etnie roma, chiar etnia
este cauza pentru care
nu sunt reintegrați
8 Lucrul cu familia
biologică este singura
soluție pentru ca
sursele/cauzele
abandonului să se
schimbe
9 Specialiștii nu dețin
standarde/instrumente
unitare cu ajutorul
cărora să determine
dacă familiile sunt
pregătite pentru
reintegrare – procesul
fiind astfel ambiguu

22. Ierahizați (prin note de la 1 la 3) măsurile pe care le considerați necesare
pentru ca sistemul de protecție a copilului să realizeze reintegrări reușite. (1 –
cel mai important, 2 – important, 3 – mai puțin important)
– să ofere mecanisme de suport pentru ca părinții să fie capabili să preia
responsabilitatea creșterii și educării copiilor
– să înființeze/dezvolte servicii comunitare care să sprijine reintegrarea
– să realizeze intervenții care să modifice circumstanțele care au dus la separarea
copilului de familia sa

26

23. Cât de utilă/necesară considerați existența și funcționarea unui centru de
pregătire și sprijinire a reintegrării copilului în familie?

Total
inutilă
Inutilă Neutru Utilă Foarte utilă

24. Considerați că pentru îmbunătă țirea activității dumneavoastră ar fi
necesară modificarea legislației ?
Da Nu

25. Vă rugăm să specificați care considerați că ar fi modificările legislative
necesare:

Vă mulțumesc pentru disponibilitatea dumneavoastră și pentru timpul alocat
completării acestui chestionar!

27

Anexa nr. 8 – Ghid de interviu manageri de caz

A. CAUZELE SEPARĂRII:

1. Din experiența pe care o aveți, care considerați că sunt principalele cauze care duc
la separarea copiilor de familiile lor? Vă rog să detaliați.

B. FACTORI CARE DUC LA SUCCESUL REINTEGRĂRII:
1. Care considerați că sunt abilitățile necesare managerului de caz în demersul de
reintegrare familială a unui copil?
2. Care considerați că sunt factorii care pot indica abilități și puncte tari ale familiei
care solicită reintegrarea?
3. Care considerați că sunt factorii care ar putea prezice frecvența in teracțiunilor
dintre copiii separați și părinții/ persoanele care i ‐au îngrijit?
4. Care considerați că sunt cei mai importanți factori care influențează familia
biologică să solicite reintegrarea ?
5. Care considerați că sunt factorii decisivi care conduc la finalizarea cu succes a
demersului de reintegrare?
6. În ce mod credeți că poate contribui la realizarea cu succes a unei reintegrări ,
demersul de responsabilizare a părinților , prin prezentarea efectelor pe care
separarea le va avea asupra copilului precum și consilierea și sprijinul acordat
familiei?
7. Care considerați că este rolul AMP în finalizarea reintegrării? Credeți că
disponibilitatea și priceperea AMP de a pregăti copilul în vederea reintegrării
este importantă pentru succesul demersului?
8. Care consider ați că sunt principalele dificultăți întâmpinate de specialiști în
reintegrarea copiilor în familia biologică ?

C. FACTORII CARE DUC LA EȘECUL REINTEGRĂRII:
1. Care considerați că sunt factorii care conduc la eșecul realizării reintegrării
copilului în familia biologică?
2. Care considerați că sunt principalele dificultăți întâmpinate de specialiști în
reintegrarea copiilor în familia naturală?
3. Ați avut cazuri, sau ați auzit de la colegi, de copii care să refuze reintegrarea în
familia biologică? Cărui fapt considerați că se datorează refuzul copiilor de a se
întoarce în familia biologică?
4. Care considerați că sunt motivele pentru care părinții nu doresc reintegrarea
copiilor?
5. Considerați că există vreo legătură între cauza care a stat la baza intrării unui copil
în sistemul de protecție și succesul/eșecul procesului de reintegrare în familia
biologică? Argumentați răspunsul
6. Considerați că etnia are un rol în demersul de reintegrare în familia biologică?
(dacă ‖da‖, vă rog să argume ntați)
7. Menționați care consi derați că sunt cauzele eșecului, în situația în care, în urma
reintegrării în familia biologică, un copil se întoarce în sistem.

28

D. PROCEDURI:

1. În ceea ce privește Planul Individualizat de Protecție, care considerați că sunt
aspectele care funcționează bine și care sunt cele care ar putea fi îmbunătățite?
2. În ce măsură activitățile prevăzute în PIP sunt respectate?
3. Care sunt situațiile de care c onsiderați că depinde dificultatea cu care un Plan
Individualizat de Protecție este implement at?
4. Considerați că managerii de caz dețin și aplică standarde/instrumente unitare în
demersul de reintegrare? Ce alte standarde/instrumente considerați că ar fi utile?
5. Menționați patru dintre activitățile pe care le realizați în vederea ducerii la
îndeplinirii a finalității planului de servicii respectiv în vederea ‖reintegrării
familiale‖.

E. RESPONSABILITĂȚI :

1. Care considerați că sunt măsurile pe care sistemul de protecție a copilului ar
trebui/ar putea să le inițieze în vederea reintegrării cu succes a copiilor?
2. Justificați utilitatea/inutilitatea existenței unui centru de pregătire și sprijinire a
reintegrării sau integrării copilului în familie.
3. Ce modificări legislative c onsiderați că sunt necesare pentru îmbunătăț irea
activității dumneavoastră zilnice?

Informații generale : vârsta, studiile , vechimea în instituție, vechimea în servicii de
protecție a copilului, serviciul/compartimentul, ultima sesiune de
formare profesională continuă .

29

Anexa nr. 9 – Transcrierile interviurilor cu familiile

Înainte de a prezenta transcrierea integrală a celor trei interviuri realizate cu familii
biologice care au traversat cu succes demersul de reintegrare a unui copil, am considerat
necesară prezentarea unor informații generale despre aceste familii, pentru a crea un
context în care să realizăm interpretarea datelor culese prin această metodă.

PREZENTAREA FAMILIEI NR. 1
L.G. – sex feminin, 30 de ani, etnie romă; locuiește împreună cu soțul și cu cei 4
copii (cu vârste cuprinse între 6 luni și 8 ani) în comunitatea de romi din localitatea x; soțul
lucrează rareori cu ziua, cheltuind toți banii pe băutură și făcând scandaluri, familia trăind
doar din alocațiile copiilor; condițiile locative sunt precare, iar copiii nu merg la
școală/grădiniță).
L.G. decide să abandoneze mezina (L.A.) în spital, internată fiind în urma unei
probleme digestive.
Familia L. a beneficiat de sprijinul unei comunități religioase locale – biserica
penticostală. Au primit sprijin f inanciar, material dar și educațional și au reușit să
îndeplinească condițiile necesare reintegrării.
În prezent, soțul lui L.G. lucrează la fabrica de mobilă din localitate și a renunțat la
alcool ., L.A. trăiește împreună cu familia ei. A trecut 1 an de l a reintegrare.

TRANSCRIEREA INTERVIULUI realizat cu familia nr.1
(dna L.G. – bunica maternă a unui copil reintegrat în urmă cu aproximativ un an )
A.L: Care credeți că au fost cauzele care au condus la separarea copilului de
familia dvs?
FAM 1: (privește în depărtare și oftează) Atuncia nu lucram nici unul…aveam patru
copii…nici nu puteam să -l dau pe ăla mare la școală…că n -avea papuci și giacă…. Mai
primeam de mâncare de la o biserică…. Omul meu mai mergea cu ziua… da ce lua d -acolo
(face semn a pagubă) îi bea repede și le aducea la copii bomboane și suc (cu un ton ironic) .
Și ieșea scandal, că nu era de mâncare sau lemne de foc și el beia toți banii.
Așa că …(lăcrimează și își freacă mâinile) pe aia mică am dat -o stat…ca să nu moară
de foame….că se chinuia….O fost la spital cu burta și acolo le -am zis că io n -am ce să -i
fac și ce să -i dau …
A.L: Unde a stat copilul până la reintegrare (AMP, centru rezidențial)?
FAM 1: La o doamnă, la oraș, la o asistentă …. Ea o crescut -o 2 ani.
A.L: După cât timp ați reluat relația cu copilul dvs (prin telefoane, vizite)?
FAM 1: M-a ajutat o femeie din sat …. soția pastorului, să sun la birouri…și să aflu
de copilă…cam după jumate de an….prin vară……..
A.L: Ce efecte credeți că a avut asupra copilului perioada în care a fost separat
de dvs?
FAM 1: Nu știu dacă ea a înțeles ceva…că era mică… (lăcrimează)…. mi-au zis că la
început plângea după mine ….(privește în gol) dar s -a obișnuit…Dup -aia la asistenta asta a
stat bine, avea jucării și mâncare…și era curată…și nu mai era bolnavă la burtă…
A.L: Ce s -a schimbat în situația familiei dvs și ce v -a determinat să solicitați
reintegrarea?
FAM 1: Noi am început să umblăm la pocăiți, că ei ne -o tot dat mâncare la
copii….și așa… ne -o ajutat și cu lemne și cu coperișul și să lipim soba…și l -or luat pe
omul meu la muncă, că au un atelier de mobilă…Ș -apoi i -o făcut acte și i -o zis că dacă nu
mai bea și se ține de treabă ne ajută să ne luăm copila acasă…. Apoi atâta i -o trebuit la

30

omul meu (lăcrimează) că el o plâns mult după copilă….și încet -încet nu o mai băut și s -o
pocăit și am luat fata acasă.
A.L: Care credeți că au fost punctele tari ale familiei dvs care au contribuit la
realizarea reintegrării?
FAM 1: Păi, dacă nu erau frații de la biserică, noi nu puteam să luăm copila…că ei
ne-o ajutat…și cu bani și ne -au învățat de bine, că așa e bine … să crească copiii lângă
părinții lor … ne -au ajutat mult…Ș -apoi că soțul o iubea tar e pe copilă și o luptat să se –
ndrepte și să nu mai bea, ca s -o ia acasă.
A.L: Care a fost atitudinea angajaților DGASPC cu privire la decizia dvs de a
reintegra copilul (managerul de caz/AMP)?
FAM 1: Aaaa… (zâmbește ironic) la început se uitau strâmb la noi , că d -ăștia ca noi
au mai văzut ei.. care vin de două ori la vizită și dup -aia renunță…Ziceau că la copilă îi e
mai bine acolo unde e ……. Și ne tot ziceau …..ba să reparăm casa, ba că n -avem bani…d –
astea…
Dar când au văzut că noi tot venim și tot aduceam hârtii ….că omul meu lucrează, că
avem ce ne trebuie, s -au purtat bine și ne -au ajutat.
O chemau pe asistentă cu copila ca s -o vedem. Era așa de frumoasă…Asistenta s -a
purtat bine, că o văzut că soțu iubește copila…
A.L: Ați simțit că aceștia vă susțin în încercarea dvs de a reintegra copilul? În
ce fel?
FAM 1: Păi…ne -au ajutat și ne -au învățat cu hârtiile….aduceau copila la vizită,
vorbeau frumos…ne învățau de bine
A.L: Ați simțit că vi se pun piedici? De către cine? În ce fel?
FAM 1: la început nu ne -au crezut și vorbeau așa, pe invers … și am crezut că n -o
să ne dea copila. Că era o doamnă slabă cu juridicu, care vorbea așa, ca să ne sperie, că la
copilă o să -i fie mai bine adoptată…dar eu am plâns și am zis că nu dau fata…mai bine
mor (face semn categoric cu mâna)
A.L:În ce fel ați fost susținuți de anajații primăriei în planul dvs de a vă lua
copilul acasă?
FAM 1: a umblat soția la pastoru cu mine și a vorbit ea pe -acolo…și au zis că de la o
cantină ne dă mâncare dacă lăsăm copiii la școală și la grădiniță. Apoi ….prea mult cu ei n –
am vorbit io….
A.L: Cine credeți că trebuia să vă ajute? În ce fel?
FAM 1: Păi…să mă ajute (privește încurcată) …asta cu ajutatu…știți cum e….în
ziua de azi …nu te mai ajută nimeni…da oamenii ăștia de la pocăiți au sărit să ne
ajute…că și ei au mulți copii…că popa de la biserica din sat nici nu știa de noi, că n -aveam
bani (ăși freacă degetele, făcând un gest care simbolizează banii) …fata nici nu era
botezată….până la urmă ne -au ajutat oamenii ăștia…că și noi suntem oameni…
A.L: După întoarcerea copilului acasă ați mai fost sprijiniți? În ce fel? De către
cine?
FAM 1: Cei de la Primărie s -au ținut de cuvânt ș -am primit mâncare la copii…cei de
la pocăiți ne căutau mereu și aduceau haine la copii, soțu muncea la ei…și era bine că
aveam de toate și aveam copila acasă…
Doamna de la birouri (de la DGASPC) a venit de 2 ori la noi acasă ca să facă niște
hârtii și a văzut că copila era cu noi și că era bine … s -a bucurat și a zis că nu a crezut că o
să reușim…
A.L: Care este sprijinul de care considerați că ați fi avut nevoie?
FAM 1: nu am așteptat doamnă de la nimeni…era bine așa…că frații de la pocăiți
veneau la noi și ne -au învățat să spălăm copiii, să umble curați, îi ajută la teme că io nu pot,

31

că n-am carte (ridică din umeri) … și soțu lucra la ei și nu o mai băut…așa că.. (lăcrimează
și își freacă mâinile) e…destul, mulțumesc lui Dumnezeu că e copila acasă…

PREZENTAREA FAMILIEI NR. 2
C.B. – sex feminin, 44 de ani, etnie romă; locuiește împreună cu soțul și cu c ei 6
copii (cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani) în comunitatea de romi din localitatea x; soțul
este plecat în Olanda, la cerșit, C.B.trăind doar din alocațiile copiilor și din ce mai câștiga
atunci când muncea cu ziua;
Fata cea mare, C.R. (minoră fiind) a dat naștere unui copil, P., în urma unei relații
cu un băiat din sat; copilul, de sex masculin, s -a născut la termen, având 2600 g și o
înălțime de 46 cm, scor Apgar 10.
C.B. o convinge pe fată să lase copilul la maternitate, declarând că nu are condiții
să-l crească. După un an s -a întors soțul doamnei C.B. din Olanda și a aflat de copilul
abandonat. A decis să solicite reintegrarea acestuia.
Între timp, C.R. a devenit majoră, s -a împăcat cu tatăl copilului (acesta a dorit să
recunoscă paternitat ea) și a făcut demersuri pentru reintegrare.
În prezent P. trăiește alături de părinții săi, mai are o soră, iar C.R. este din nou
însărcinată. A trecut 1 an și 6 luni de la reintegrare.

TRANSCRIEREA INTERVIULUI realizat cu familia nr. 2
(dna C.B. – bunica maternă a unui copil reintegrat în urmă cu 1 an și 6 luni )
A.L: Care credeți că au fost cauzele care au condus la separarea copilului de
familia dvs?
FAM 2: Soțu era plecat în Olanda la cerșit …. că nu vă mint să vă spun că era la
muncă… (râde sarcasti c)… aia mare era borțoasă, că umblase cu unu și cu altu…( face
semne obscene), tasu nu trimitea bani acasă, nu mai suna…eram singură…mai munceam
cu ziua…dar nu mă lua nimeni…eram răăău de tot…n -aveam bani, n -aveam mâncare, n –
aveam păpuci…Și după ce a născu t fata, am luat -o acasă și am lăsat copilul acolo ( în
Maternitate) . Că numai de el nu puteam sta io acu, era tot ce -mi lipsea…asta era
minoră…nu știa al cui e…nasol
A.L: Unde a stat copilul până la reintegrare (AMP, centru rezidențial)?
FAM 2: L-au dat la protecție, la o asistentă, la oraș ( face semn cu mâna, indicând
depărtarea)
A.L: După cât timp ați reluat relația cu copilul dvs (prin telefoane, vizite)?
FAM 2: Păi…nu mai știu…să mă gândesc…a fost ceva ani…vreo 2 ani să tot fie
A.L: Ce efecte credeți că a avut asupra copilului perioada în care a fost separat
de dvs?
FAM 2: la asistentă a fost bine, că copilul era frumos (zâmbește cu mândrie) , că noi
facem copii frumoși…..era sănătos….nu i -a fost dor de mă -sa, că n -a cunoscut -o….era
prea mic….Mai afectată am fost io….că mă gândeam mereu la el…că cât de greu mi -a
fost, io nu mi -am dat copiii (se bate cu palma în piept) , i-am crescut io…așa cum am
putut…așa… cum ce -am avut…da nu i -am dat…și -mi părea rău după el…
A.L: Ce s -a schimbat în situația familiei dvs și ce v -a determinat să solicitați
reintegrarea?
FAM 2: după un an a venit acasă omu meu de la Olanda și a adus și niște bani de
am mai făcu t ceva la casă, am pus geamuri noi, am luat sobă nouă, am mai făcut o cameră
…d-astea, pe lângă casă…am luat o vacă….
M-a ocărât că am dat copilul și a zis că -l ia el înapoi…că noi nu ne dăm copiii…. (cu
mândrie)

32

Ș-apoi, colac peste pupăză, fata aia mare, m ama la copil s -a împăcat cu iubitul și
zicea că el e tata la copil….și s -au hotărât să se ieie și să nu lase copilu…și uite –
așa… (oftează) ….au cerut copilu…
A.L: Care credeți că au fost punctele tari ale familiei dvs care au contribuit la
realizarea reinteg rării?
FAM 2: că fata s -o făcut majoră, că s -o împăcat cu tata la copil….că noi nu ne -am
lăsat niciodată copiii….cât de greu o fost…mâncam la 2 zile, da copiii erau cu noi…
A.L: Care a fost atitudinea angajaților DGASPC cu privire la decizia dvs de a
reintegra copilul (managerul de caz/AMP)?
FAM 2: Prima dată o zis că îi târziu…că ele dau copilul la adopție…Vai de mine, ce
am plâns, că io am dat copilu, ș -acum nu mai mi -l dădea….Și mereu ne -am certat cu ele,
(se încruntă) că să ne vedem de ceilalți copii, că pe -ăsta să -l lăsăm…că viitoru lui o să fie
mai bun … și tot așa…
A.L: Ați simțit că aceștia vă susțin în încercarea dvs de a reintegra copilul? În
ce fel?
FAM 2: Nu ni -o ajutat prea tare…da cred că n -o mai avut ce face…că noi tot la 2
zile eram acolo…
A.L: Ați simțit că vi se pun piedici? De către cine? În ce fel?
FAM 2: da…am crezut că pierd copilu….că or vrut să -l dea la adopție….că cred că
noi suntem țigani și de -aia…că adică…așa ne trebuie…Și ne tot cereau…ba acte, ba una, ba
alta….într -una, c ă doar -doar n -om avea ceva și scapă de noi…
A.L:În ce fel ați fost susținuți de anajații primăriei în planul dvs de a vă lua
copilul acasă?
FAM 2: Niciodată (face semn categoric cu mâna) ….în nici un fel (face semn
categoric cu mâna) ….….nici nu am cerut ceva, că alea niciodată n -au sau nu se poate…
A.L: Cine credeți că trebuia să vă ajute? În ce fel?
FAM 2: păi…primăria…ce să facă primăria? Poate că dacă vorbea la protecție, să
ne pună o vorbă bună…
A.L: După întoarcerea copilului acasă ați mai fost spri jiniți? În ce fel? De către
cine?
FAM 2: Nu… (pare că își caută în memorie) nu…
A.L: Care este sprijinul de care considerați că ați fi avut nevoie?
FAM 2: Păi…să ne ajute cu lemne, că venea iarna…

PREZENTAREA FAMILIEI NR. 3
V.R. – sex feminin, 17 ani ș i 6 luni, clinic sănătoasă, etnie maghiară; a fost crescută
de mama biologică (G.F), tatăl fiind decedat; la vârsta de 12 ani trece în grija unei mătuși,
mama plecând la muncă, în Italia; G.F. s -a căsătorit în Italia cu un cetățean italian însă nu
a luat -o pe V.R. în noua ei familie, lăsând -o în grija mătușii paterne, aceasta însă nefiindu –
i reprezentant legal.
V.R. a avut mai multe relații pasagere; în urma unei relații cu un coleg de liceu
(C.C.), o naște pe S.; a fost o naștere la termen, fetița având greutatea de 2700 g și o
înălțime de 48 cm, scor Apgar 10.
Atunci când fiica ei, minoră fiind, a născut, G.F. s-a întors în țară și a convins -o pe
aceasta să renunțe la copil. Tatăl copilului, fiind minor, nu putea recunoaște paternitatea,
familia acestuia a refuzat orice implicare, mătușa a amenințat -o că dacă păstrează copilul,
ea nu o mai primește înapoi.
V.R. a renunțat la copil, lăsându -l la maternitate. Fetița a ajuns la un asistent
maternal profesionist, printr -o dispoziție de plasam ent în regim de urgență.

33

V.R. a rămas în grija mătușii, mama ei întorcându -se în Italia. A continuat relația
de prietenie cu tatăl fetiței. Acesta a devenit major în scurt timp și, trecând peste voința
părinților săi, a recunoscut paternitatea. Împreună cu V.R. a început să viziteze fetița. Cu
timpul părinții lui C au început să participe la vizite, ca să -și cunoască nepoata. Între timp,
V.R. a devenit majoră.
După câteva luni au solicitat reintegrarea fetiței, având sprijinul familiei băiatului.
În prezent V.R. face o postliceală de asistent farmacie, V.C. lucrează operator
CNC la o fabrică; locuiesc împreună cu părinții lui V.C., aceștia ajutându -i să-și crească
fetița. Au trecut aproape 2 ani de la reintegrare.

Transcrierea interviul ui realizat cu familia nr. 3
(dna V.R. – mama unui copil reintegrat în urmă cu 2 ani )
A.L: Care credeți că au fost cauzele care au condus la separarea copilului de
familia dvs?
FAM 3: Pentru că eram minoră și n -aveam bani …..(se încruntă)… Nu m -a ajutat
nimeni să păstrez copilul. Toți au sărit pe mine….cu gura pe mine: că îmi distrug viitorul,
că trebuie să -mi termin școala…. Maică -mea, care nu mai venise acasă de vreo 3 -4 ani, a
venit fuga când a auzit de copil….dar nu ca să m -ajute. Vorba aia…ea n -a fos t în stare să
vadă de mine…m -a lăsat la rude….cum era ea să vadă de -acum și de un copil mic….Ea are
viața ei…C. (tatăl copilului) era minor și el, părinții lui n -au vrut nici s –audă….nici nu l -au
lăsat să vină la maternitate ca să vadă fata….așa că am lăsa t-o acolo….că n -aveam ce să
fac…
A.L: Unde a stat copilul până la reintegrare (AMP, centru rezidențial)?
FAM 3 : a stat la AMP, undeva lângă Brașov
A.L: După cât timp ați reluat relația cu copilul dvs (prin telefoane, vizite)?
FAM 3: După vreo 5 luni
A.L: Ce efecte credeți că a avut asupra copilului perioada în care a fost separat
de dvs?
FAM 3: era prea mică….nu cred că poate fi vorba de efecte la vârsta asta….la
vârsta mea da, că maică -mea a plecat când aveam mai mare nevoie de ea…că doar nu
degeaba am ajuns să umblu creanga, cu oricine mă băga în seamă…
A.L: Ce s -a schimbat în situația familiei dvs și ce v -a determinat să solicitați
reintegrarea?
FAM 3: Mi-a trimis maică -mea bani și m -a ajutat să iau fata ….(râde tare,
sarcastic)… Glumesc! N -a mai d at nici un semn de viață! ….(redevine serioasă)…. eu m -am
văzut în continuare cu tatăl fetei …că noi ne -am iubit….și acum sufeream împreună că a
trebuit să dau fata….ne -am văzut în continuare și … au aflat părinții lui. Nu le -a convenit
și s-au opus… că îi stric viitorul …că el e singurul lor copil și aveau planuri cu el. Dar el
mă iubea și când a făcut 18 ani i -a anunțat pe ai lui că va recunoaște fata. Au făcut ei
presiuni și au insistat în toate felurile, dar el era hotărât. Așa că am cerut la direcție să
vedem fata și am început să o vizităm. Apoi, într -o zi, tatăl lui C. ne -a chemat să vorbim
ceva important…..credeam că iar vrea să ne certe și să mă gonească…Dar n -a fost așa….a
fost ca în telenovele… (râde)… Ne-a spus că el a fost abandonat când a fost mi c și că a fost
crescut de cei cărora C le spune acum bunici. Telenovelă curată ….(râde nervos)… și a
continuat spunând că el nu vrea ca alt copil să mai treacă prin ce a trecut el….mai ales
nepoata lui ….(lăcrimează)… Credeam că visez….Am plâns cu toții și ne -am îmbrățișat…Și
s-au hotărât să ne ajute să luăm fata.
A.L: Care credeți că au fost punctele tari ale familiei dvs care au contribuit la
realizarea reintegrării?

34

FAM 3: Sprijinul socrilor….dar înainte de asta, faptul că C. mă iubea și n -a vrut să
lase fetița. Dacă părinții lui nu ne ajutau, poate că tot am fi luat -o înapoi…dar ar fi fost
mult mai greu. Așa că…ghinionul cuiva a devenit norocul altuia….Poate că dacă nu t recea
prin așa ceva în viața lui….poate că nu ar fi acceptat să se implice.
A.L: Care a fost atitudinea angajaților DGASPC cu privire la decizia dvs de a
reintegra copilul (managerul de caz/AMP)?
FAM 3: cred că s -au bucurat …. Că o plăceau tare pe fetiță și a văzut că noi nu
suntem țigani de -ăia care -și dau copiii la stat….Nu mă înțelegeți greșit, n -am nimic cu
țiganii….dar casele de copii sunt pline de copiii lor. Dar asta era și frumoasă și copil de
român….
A.L: Ați simțit că aceștia vă susțin în încerca rea dvs de a reintegra copilul? În
ce fel?
FAM 3: Da, am avut noroc și am lucrat cu o doamnă mai spre pensie, așa, care ne -a
învățat ce trebuie să facem, pas cu pas. Ce acte să pregătim, când să venim….tot ce -a fost
de făcut.
A.L: Ați simțit că vi se pun piedici? De către cine? În ce fel?
FAM 3: Eu cred că maternala aia a vrut să țină copilul pentru ea…soțul zice că nu,
nu e adevărat….că mi s -a părut, dar ea îmi tot spunea…ba că sunt prea tânără, ba că …să –
mi văd de școală, ba că o să -mi stric viitorul…îm i tot spunea așa, ca să mă descurajeze…
cred că i -ar fi plăcut ei așa copil frumos și sănătos….
A.L:În ce fel ați fost susținuți de anajații primăriei în planul dvs de a vă lua
copilul acasă?
FAM 3: Au făcut acasă o anchetă, au stat de vorbă și cu socrii mei și cu soțu…dar
mare ajutor n -am simțit din partea lor….nici nu cred că prea aveau ce să facă…
A.L: Cine credeți că trebuia să vă ajute? În ce fel?
FAM 3: Nimeni, în mod deosebit. Oricum, am primit mai mult ajutor decât aș fi
visat vreodată …(lăcrimează )…faptul că socrii mei s -au răzgândit și ne -au ajutat…și sunt
topiți după S….e cel mai mare ajutor. Nimic nu mai îmi trebuia altceva…
Poate ar fi fost normal să mă ajute maică -mea…măcar în al 12 -lea ceas…după ce mă
încurcase atât…dar nu e cazul…Mă bucur mă car că n -am călcat pe urmele ei, să -mi las
copilul și să plec în lume… (tristă)
A.L: După întoarcerea copilului acasă ați mai fost sprijiniți? În ce fel? De către
cine?
FAM 3: Doamna de la direcție ne -a mai vizitat de câteva ori…că așa cerea
legea…să vadă dacă suntem bine…
A.L: Care este sprijinul de care considerați că ați fi avut nevoie?
FAM 3: nimic….aveam tot ce ne trebuia…și eram împreună

35

Anexa nr. 10 – Transcrierea interviului realizat cu AMP
TRANSCRIEREA I NTERVIULUI REALIZAT CU AMP NR. 1
Dna G.M. lucrează ca AMP de 7 ani, timp în care a avut în plasament 5 copii

A.L: Care credeți că sunt cauzele care conduc la separarea copilului de familia
biologică?
AMP 1: Veniturile, condițiile sociale, înțelegeți? Nu au posibilitatea de a -i crește .
Ori nu au serviciu, ori au condițiile pe care le au ei, în general. Astea ar fi cauzele pentru
care îi abandonează. Că iubire….poate au. Dar mai puțină.
A.L: Îmi povesteați mai devreme că o familie biologică a adus copilul înapoi după
câteva ore de la re integrare. Care credeți că a fost cauza?
AMP 1: Nu au știut să -l îngrijească, să se ocupe de el. Pur și simplu. Copilul
plângea, iar ei au venit cu sticluța de lapte pe care le -am dat -o eu dimineața la ora 9, ei au
venit cu același lapte la ora 9 seara îna poi. Și îmi zicea: ‖păi ce să -i fac?‖. I -am zis: ‖du -te,
plimbă -l‖. Păi l -a ținut în curte și când să -l bage în casă plângea. Păi, normal! Că era
diferență între condițiile pe care le -a avut la mine (chiar dacă era de 8 luni, nu era mai
mare) și condițiile de la ei. Și probabil el a simțit. Copilul simte. Simte dacă nu -i iubit,
simte. Înțelegeți? De -aia l-au și adus înapoi. M -a sunat doamna de la direcție că să vin să -l
iau…asta e…vin să -l iau.
A.L: Care considerați că sunt efectele separării de familia bio logică în viața
copiilor aflați în plasament la AMP?
AMP 1: Dezastruoase! Dezastruoase! Mai ales dacă nu știi să gestionezi și să -i
explici copilului, de mic, atât cât înțelege el: uite, tu te -ai născut așa, s -a întâmplat așa, dar
tu trebuie să privești s pre viitor, trebuie să lupți să fie mai bine pentru tine, nici pentru
mine, nici pentru părinții tăi, doar pentru tine.
A.L: Care sunt principalele provocări cu care v -ați confruntat în activitatea de
AMP?
AMP 1: Aoleeu…multe, foarte multe! În primul rând răbdare, foarte multă răbdare.
Cum să vă zic…nu teama, dar grija de a ieși totul bine. E o răspundere mult mai mare
decât răspunderea față de copilul tău. Aici n -ai voie să -l jignești, n-ai voie să -l cerți, n -ai
voie să -l bați. Eu recunosc, la ai mei le -am mai tras câte -o palmă.
Înainte am avut o fetiță în plasament. Cel mai greu cu ea a fost că era răzvrătită, nu
asculta, făcea numai ce vroia ea. Îmi era foarte greu să mă lupt cu ea. Cel puțin, când a
ajuns în grupa mare la grădiniță o puneam să facă tem e și nu vroia. Făcea totul numai
invers, nu accepta nimic, sub nici o formă. Vă dați seama că mă inervam și pur și simplu
nu mai puteam să fac nimic cu ea, nu mai aveam răbdare să fac ceva cu ea. Asta e…așa era
firea ei. Unde sunt copii mai calmi, mai lini știți poți să lucrezi cu ei. Dar cu ea așa a fost.
La un moment dat a fost adoptată și automat reacția ei față de familie a fost ‖nu te
vreau!‖, ‖nu vreau pe nimeni!‖. Reacția ei a fost foarte grea pentru familia care a luat -o.
Dar au luptat mult cu ea și acum e bine.
E foarte greu. Eu vă spun sincer că dacă ar trebui să o iau de la capăt acum, n -aș mai
lua-o. Lucrez de șapte ani. Dar n -aș mai lua -o de la capăt ca să fac asta.
A.L. Ce a fost cel mai greu?
AMP 1: Cel mai greu…să ai răbdare cu ei… că eu le -am făcut toate poftele, vă spun
cinstit, eu i -am crescut ca pe -ai mei….trebuie să ai răbdare să le faci lor pe
plac…asta….dacă vrei să crești copii.
A.L: Care considerați că este rolul dvs (în calitate de AMP) în relația dintre
copil și familia biologică?

36

AMP 1: Da, eu (se bate cu palma în piept) îi explic la copil : mă, tu ești născut așa,
ai părinți, mai ai frați, îi explic copilului, ăștia sunt frații tăi. Când o să fii mai mare, o să
înțelegi. Acum ești mic ș i nu poți. Atâta timp cât îi explici copilului de unde vine și îi
spui cine este …
Ieri mi -a spus numele unui copil, povestindu -mi ceva, și eu, fără să -mi dau seama am
zis ‖a, țiganul?‖ și el a început să râdă, dar să râdă. Și i -am zis ‖Ce, mă? Ce -i de râs? Că și
tu ești țigan! ‖ I-am spus: ‖Și țiganii sunt oameni, ca și mine, ca și tine, ca și oricine.‖
Copilul îi refuza pe părinții lui … ori că veneau îmbrăcați în negru, ori că veneau
nespălați, îi respingea.
A.L: Care credeți că este impactul vizită rii copilului de către familia biologică?
AMP 1: Depinde de copil…..probabil unora le face bine, poate că nu se simt bine în
familia asistentului maternal și se simte mai bine în familia lui. Și asta poate să fie o
situație. Dar poate să fie și situația î n care să nu -i accepte pe părinți pentru că se simte bine
în familia asistentului maternal. Și atunci se sperie, plânge, visează urât, face în pat…Am
auzit din -astea destule…că nu te mai înțelegeai cu el după vizită…Nu știi cum e mai
bine…
A.L: Care considerați că sunt schimbările pe care familia biologică trebuie să le
facă înainte de a solicita reintegrarea copilului?
AMP 1: Multe…foarte multe! În primul rând, educația.
A.L: La ce vă referiți?
AMP 1: să învețe să se poarte în societate, să învețe s ă se poarte cu copilul, să
comunice cu el. Apoi schimbări legate de locuință, de îmbrăcăminte, să se spele. Dar ei nu
vor reintegrare…. Ori din comoditate…Ori lipsa banilor…
A.L. În ce fel credeți că puteți sprijini demersul de reintegrare a copiilor în
familiile biologice?
AMP 1: Dacă ei stau și ascultă și comunică, dacă ei sunt disponibili, eu sunt
disponibilă să stau de vorbă cu ei și să le spun și să le explic … dacă ei vor , aș putea face
asta.
Fianciar nu poate fi vorba, că nu sunt bogată…poate doar a șa, cu câte un cadou
pentru copil.
A.L: Credeți că puteți pregăti copilul pentru reintegrare?
AMP 1: da, da…sigur . Eu vorbesc cu el și îi spun, îi explic: că mergem să ne
întâlnim cu mama lui, despre frații lui, despre bunici, îi spun cum îi cheamă pe fra ții lui, pe
bunici. Dar el spune mereu că nu vrea să meargă. Și eu îi explic că trebuie să -i respecte, că
sunt părinții lui și că mai târziu, când va fi mare, va putea să se hotărască dacă îi acceptă
sau nu. Dar eu vorbesc cu copilu, îi explic.
A.L: Care c redeți că sunt efectele reintegrării în familia biologică în viața
copiilor?
AMP 1: Nu, nu…nu au nici posibilitatea și nici abilitățile de a se ocupa de el. Dacă
la 8 luni nu s -au putut ocupa de el, acum nici atât. Copilul este inteligent, este isteț. Eu l-
am luat cu mine peste tot: l -am dus în Spania, la mare, în excursii, peste tot. Eu în șapte ani
am avut concediu doar cu copiii ăștia, i -am luat cu mine peste tot. Ori ei…ca să -i ofere
toate astea nu au posibilitatea. Și eu n -aș vrea ca el să ajungă în f amilia lui. Nu sunt de
acord. Pentru că ei nu sunt oamenii care să lupte pentru el.
TRANSCRIEREA I NTERVIULUI REALIZAT CU AMP NR. 2
Dna P.E. lucrează ca AMP de 12 ani și a avut în plasament 8 copii
A.L: Care credeți că sunt cauzele care conduc la separarea copilului de familia
biologică?
AMP 2: Sărăcia….n -au ce mânca, nu muncesc și n -au ce da de mâncare la copii.
Cred că cei mai mulți de -asta îi lasă, se gândesc că…măcar așa vor avea ce să mănânce.

37

Că or mai fi și femei denaturate (clatină din cap a îndoia lă), or fi dar cred că puține. Dar
ori au bărbat nebun, bețiv, le bate și bate ș i copilu…ori n -au bărbat, mai rău. Nimeni nu le
ajută…Așa că ajung să -și lase copiii, că mai rău ca la ei nu poate fi.
A.L: Care considerați că sunt efectele separării de famil ia biologică în viața
copiilor aflați în plasament la AMP?
AMP 2: Vă dați seama… copilul are nevoie de mama lui.. să crească fără mama
lui…are efecte asupra lui, în sufletul lui…Și sunt agitați și țipă și lovesc…Și când cresc
mari e și mai rău, că e rău s ă nu știi de unde vii și ce -i cu tine…e o traumă….
Dar câteodată e mai bine pentru copil… (se însuflețește) Am avut un copil care a trăit
în familia lui un coșmar. Erau alcoolici amândoi, se băteau, băteau și copilul, îl țineau
nemâncat și căuta prin gunoi… da, doamnă, căuta în gunoi când mi l -au adus (bate cu
palma în masă). Așa că, pentru el pot să spun că separarea a avut efecte bune, că a scăpat
de acolo. Dup -aia a fost adoptat și e bine -mersi.
A.L: Care sunt principalele provocări cu care v -ați confrunta t în activitatea de
AMP?
AMP 2: Foarte multe…..și grele…de multe ori am vrut să renunț . Când țipau și se
loveau și se mușcau (gest iconic: duce pumnul strâns la gură) …era cel mai greu pentru că
nu știam ce să le fac, cum să -i liniștesc, mă speriam (face ochii mari) …Dar mergeam mai
departe și copiii creșteau și…era mai bine….mă obișnuiam cu ei și ei cu mine…ajungeam
să-i iubesc.
Și a mai fost ceva greu (lăcrimează)… când mi luau….când plecau în adopție, la
familii…că eu mă chinuisem cu ei și îi iubeam…. și trebuia să -i las să plece…..
A.L: Care considerați că este rolul dvs (în calitate de AMP) în relația dintre
copil și familia biologică?
AMP 2: Păi…cred că în primul rând trebuie să fim cinstite. Să fim cinstite și să le
spunem adevărul: că noi nu suntem mama lui, că noi doar îl creștem. Și să nu vorbim urât
de familia lui, indiferent ce știm despre ei. Că datoria noastră este să -i creștem și
atât…dacă ei vor înapoi la familia lor, foarte bine, că sângele apă nu se face. Așa că, eu le
spun mereu des pre familiile lor. Dacă întreabă și …dacă este cazul. Că la unii trebuie să le
vorbesc de -acum despre adopție, gata (mișcări scurte, sacadate, ritmice din mâinii)… s-a
terminat cu familia naturală.
A.L: Care credeți că este impactul vizitării copilului de către familia biologică?
AMP 2: Am avut un copil care după ce îl vizita familia, mi -l dădea peste cap…
făcea noaptea în pat, visa urât….zicea că sunt urâți (se strâmbă) și că nu vrea să -i mai
vadă. Îi era frică să nu -l ia de la mine.
Dar, la majoritate a, vizitele astea sunt ca apa sfințită, nu fac nici bine și nici rău. Că
dacă copiii sunt acomodați în familia mea (se bate cu mâna în piept), la mine (se bate cu
mâna în piept) are de toate, se simte iubit, nici nu vrea s -audă…așa că…vine la vizită doar
așa, că-i musai…
A.L: Care considerați că sunt schimbările pe care familia biologică trebuie să le
facă înainte de a solicita reintegrarea copilului?
AMP 2: N-au bani…așa că … să muncească…dar nu așa… 2 -3 zile…să arate că a
muncit așa… (face semne cu mâna, indicând depărtarea)… vreun an, fără să se lase….și
numai dup -aia să ceară copilul.
Să se lase de băutură, că asta face mare necaz, o iau razna și se bat și cheltuie banii
de mâncare….
Și să ia în serios școala…să înțeleagă că școala o să -i scoată din sără cie…. Deci să -și
țină copiii în școală.
A.L. În ce fel credeți că puteți sprijini demersul de reintegrare a copiilor în
familiile biologice?

38

AMP 2: Mie mi -au plecat 5 copii în adopție. Numai unul s -a întors la familie. Dar
era mititel, vreo 4 ani. Familia a tot cerut vizite, veneau cu toții, tot neamul…Fata nu i -a
plăcut la început și plângea….Că nu -i văzuze de vreun an…Dar am tot vorbit cu ea, am
dus-o des să o vadă, îi aduceau cadouri, o pupau, se jucau cu ea (enumeră pe degete) ….Și
au luat -o acasă. Dar acolo munceau….muncea și tatăl și un frate, munceau și o duceau un
pic mai bine…
Așa că cred că noi trebuie să încurajăm copiii către familiile lor, nu trebuie să le
vorbim de rău, nu trebuie să le luăm șansa să fie cu părinții lor…
A.L: Care credeți că sunt efectele reintegrării în familia biologică în viața
copiilor?
AMP 2: Fata de care vă zic este bine….acum are 7 ani, merge la școală…La mine
(se bate cu palma în piept) ar fi avut alte condiții (face semn în sus) …sau poate pleca în
adopție ….dar acu m e cu familia ei și asta e cel mai important…că așa e omul făcut, să fie
cu ai lui…
Dar am auzit și de copii care au stat reintegrați câ -te-va o-re (silabisește) …asta mi s –
a părut groaznic…dar bine că macăr copilul n -a înțeles ce s -a întâmplat, a crezut c ă a fost
doar într -o plimbare….Pur și simplu l -au adus înapoi…că era ca un străin pentru ei…habar
n-aveau cum să se poarte cu el…au priceput repede că nu va fi simplu și au renunțat pur și
simplu…Că nu e ușor nici pentru ei…

TRANSCRIEREA I NTERVIULUI REALI ZAT CU AMP NR. 3
Dna V.T. lucrează ca AMP de 11 ani, timp în care a avut în plasament 8 copii

A.L: Care credeți că sunt cauzele care conduc la separarea copilului de familia
biologică?
AMP 3: Eu cred că la ăștia e ceva moștenit…la comunitatea de romi mă
refer ….(șoptește conspirativ) că n-am voie să zic de ‖țigani‖ … că așa au văzut la părinți
sau frați, așa au văzut la veci ni și la neamuri…e ceva cu care au crescut și au trăit zi de
zi….s-au obișnuit și li se pare c eva normal… Așa că, dacă fetele rămân b orțoase nu -și fac
griji, că ele știu că oricând îl pot da la stat…și sora lor au făcut la fel….Și majoritatea își
cam dau copiii…că n -au ce să le dea de mâncare, că n -au bani…că nu -s obișnuiți să
muncească…..Eu vorbesc de ei…că de 11 ani de când lucrez….pr ea puțini copii de români
am văzut….unul la câțiva ani….aproape toți sunt de romi, că scrie în acte sau că nu scrie,
că se vede pe copil sau nu….cam toți sunt de romi.
A.L: Care considerați că sunt efectele separării de familia biologică în viața
copiilor aflați în plasament la AMP?
AMP 3: Cred că depinde de vârsta copilului, nu? Ăia mai mari suferă și
plâng…săracii…că își dau seama că nu sunt iubiți….dar ăia mai mici nu cred că știu ei
mare lucru…Mie mi -au adus o dată unul de 4 ani și n -a mâncat și n -a bău t câteva zile…că
mă speriasem groaznic….am crezut că se -mbolnăvește…dup -aia a început să
mănânce….dar a început să bată copiii la grădiniță, să arunce cu jucării după ei, să le verse
mâncarea pe haine…că doamna era disperată….și mi -a zis să -l mut, că -i strică grupa… Nu
l-am mutat, că au vorbit de la direcție….și cu timpul s -a mai liniștit…dar dacă -l scoteai din
sărite te trezeai cu ceva în cap…
A.L: Care sunt principalele provocări cu care v -ați confruntat în activitatea de
AMP?
AMP 3: Păi astea….țipete și strigăte și când sărea la bătaie….nu știam ce să -i
fac…sau, am avut pe unul odată, pe R., care se lovea….și avea o putere, că dacă încercam
să-l opresc mă lovea….câteodată, când nu -i convenea ceva se trăgea de păr, se trântea pe
jos…d-astea…sau am avut o fetița frumușică foc, care mânca hârtie igienică și păr… dacă

39

era supărată, se băga sub masă și mânca păr și hârtie igienică….mă speriam că se
îmbolnăvește…..astea erau cele mai grele faze….Până la urmă am tuns -o scurt…
A.L: Care c onsiderați că este rolul dvs (în calitate de AMP) în relația dintre
copil și familia biologică?
AMP 3: Am obligația să mă prezin t la direcție atunci când sunt programat ă la vizită,
de obicei joia. Și me rgem acolo și stăm la vizita lor, că vin să -și vadă co piii. Unii vin mai
des, alții mai rar. Dar trebuie să merg…chiar dacă nu -mi place…
A.L: Care credeți că este impactul vizitării copilului de către familia biologică?
AMP 3: Depinde….la copiii mari e mai rău….că dup -aia plâng că de ce nu îi ia
acasă… sau nu mă mai ascultă….că eu nu sunt mama lor…da, așa mi -a zis D. odată….să
nu-i mai spun ce să facă…numai mama lui are voie să -i spună….
Dar la copiii mici…ăștia mai mult se sperie…că nu -i cunosc și biologicii câteodată
vin murdari și miros…și copiii nu sunt obișnuiți…sau a venit unul odată și a urlat la mine
că de ce nu -l pupă copilul, că l -am întors împotriva lui…oameni nebuni….
A.L: Care considerați că sunt schimbările pe care familia biologică trebuie să le
facă înainte de a solicita reintegrarea copilului ?
AMP 3: Schimbările….știți cum se spune….lupu -și schimbă părul dar năravul ba!
Așa e și cu ei…ăștia și dacă se spală și chipurile lucrează…degeaba….tot apucăturile alea
le au….
A.L: În ce fel credeți că puteți sprijini demersul de reintegrare a copiilor în
familiile biologice?
AMP 3: Păi…eu sunt obligată să vin la vizite și să suport câteodată mofturile
lor….au un tupeu fantastic…unul mi -a zis într -o zi că e cam palid copilu, ce, nu -i dau să
mănânce…? (râde sarcastic)
A.L: Care credeți că sunt efectele reintegrării în familia biologică în viața
copiilor?
AMP 3: (ofensată) cred că li se taie șansa la un viitor…la o școală…la o viață
normală…se întorc în țigănie și se afundă acolo…la fel ca părinții lor.

40

Anexa nr. 11 – Plan individualizat de protecție (PIP)
Nr……… ……/….… ………….
Numele si prenumele copilului:
CNP:
Referire din partea:
Obiectivul general:
Finalitatea:
Măsura de protecț ie:
În baza Hotărârii (Comi sia pentru protecția copilului/ instanța judecătorească):
Sentința civilă nr. ……………….. / …………………
Instituția/ Persoana responsabilă pentru aplicarea măsurii de protecție:
Reprezentantul legal al copilului:
Domiciliul:
Data realizării/ revizuirii PIP:
Motivul revizuirii PIP:
Manager de caz:
Membrii echipei și instituția din care provin (funcție, nume/prenume, semnătură) :
Șef serviciu
Manager de caz
Șef Complex
Psiholog
Asistent Social
Referent educați e
Asistent medical
Prestații conform Hotărârii nr. 904/2014

Servicii pentru copil
Tipul Institu ția
responsabilă Obiective generale Data începerii Perioada de
desfășurare Responsabil
de caz

Servicii pentru familie
Tipul Institutia
responsabilă Obiective generale Data începerii Perioada de
desfășurare Responsabil
de caz

Tipul Cuantumul/
cantitatea Institutia
responsabilă Data începerii Perioada de
acordare