SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ LUCRARE DE LICENȚĂ PROFESOR COORDONATOR, Prof. Conf. univ. dr. Conțiu Tiberiu Șoitu ABSOLVENT, OCNEANU (RÂNCEANU) M… [626938]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE
SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

PROFESOR COORDONATOR,
Prof. Conf. univ. dr. Conțiu Tiberiu Șoitu

ABSOLVENT: [anonimizat] 2019 –

2

„Integrarea familială și
socială a copilului aflat în
dificultate datorită
handicapului mintal”

3
CUPRINS

ARGUMENT ……………………………………………………………………. ………………………………….. …4
CAPITOLUL I – DELIMITĂRI CONCEPTUALE
I.1 Conceptul de „copil aflat în dificultate” ………………………………………………………………… …7
I.2 Mă suri de protecție pentru copilul aflat în dificu ltate …………………………………………… …..9
I.3 Menținerea copilului în familia naturală ……………………………………………………………….10
I.4 P olitici sociale în domeniul protecției copilului cu nevoi speciale ….. …………… ………… 12
CAPITOLUL II – ASPECTE TEORETICE PRIVIND DEFICIENȚA MINTALĂ
II.1 Etimologia deficienței mintale ……………………………………………………………………….. ……14
II.2 Clasificări conceptuale: deficien ță, incapacitate, handicap ………………………………….. ….18
II.3 Deficiența mintală – clasificări ………………………………………………………………………… ….24
II.4 Drepturile persoanelor încadrate în grad de handicap …………………………………………… ..29

CAPITOLUL III – FAMILIA ÎNTRE IDEAL ȘI REALITATE
III.1 Relativitatea rolurilor familiale …………………………………………………………………… ………30
III.2 Realitatea numită păr inți……………………………………………………………………………….. …. 30
III.3 Rolu l familiei în educația copiilor cu handicap ………………………………………………. …….31
III.4 Asistența și îngrijirea copilului cu handicap ……………………………………………………… ….34
III.5 Asist ența familiei pentru îngrijirea educativă a copilului cu handicap …………………… …37
CAPITOLUL IV – INTEGRAREA SOCIALĂ ȘI P ROFESIONALĂ A COPIILOR CU
HANDI CAP MIN TAL
IV.1 Particularitățile integrării sociale și profesionale a copiilor cu handicap mintal ……….. 38
IV.2 Participarea socială și egalitatea de șanse …………………………………………………………. .40
IV.3 Relația copil cu deficiență m intală – mediu școlar …………………. …………………………. .. 44
IV.4 Elemente generale de educație integrată ………………………………… ………………………… …46
CAPITOLUL V – ASPECTE PRACTICE PRIVIND INTEGRAREA COPILULUI CU
DEFICIENȚĂ MINTALĂ
V.1 Metode și tehnici de investigație sociologică specifice domeniului ………………………. …49
V.2 Prezentarea studiilor de caz …………………………………………………… ………………………. ….55
V.3 Analiz a studiilor de caz ………………………………………………………… ……………………….. …80
V.4 Analiza chestionarului ………………………………………………………….. ……………… ………… ..82
V.5 C oncluzii …………………………………………………………………………… ……………………….. ….84
BIBLIOGRAFIE …………………… …………………………………………………………………………… .86
ANEXE …………………………………………………………………………………… ………………… ……… ..88

4
„CEL MAI PUȚIN DOTAT NU ESTE ÎNTOTDEAUNA CEL ÎNVINS, DACĂ
ALATURI DE EL S UNT OAMENI CARE SĂ -I OFERE DRAGOSTE, RESPECT,
TANDREȚE!”

ARGUMENT

Copilul de la existența sa biologică până la cea socială parcurge un drum lung și
complex, al umanizării sale, realizat printr -o extindere și perfecționare continuă în relațiile
cu medi ul și societatea. Această transformare implică o multitudine de factori catre pot
favoriza sau stânjeni dezvoltarea conduitelor sale normale.
Copii aflați în dificultate necesită protecție și asistență deosebită deoarece le sunt
periclitate dezvoltarea și integritatea fizică sau morală, inexistența resurselor și a condițiilor
se resimt în dezvoltarea lor fizică, intelectuală, spirituală specifice vârstei. Astfel de copii
sunt cei aflați în plasament familial, adopție , abandonați temporar sau permanent în i nstituții
de ocrotire, supuși unor rele tratamente, cu boli cronice, dizabilități, în familii sărace ,
minoritari, marginalizați, orfani, victime ale războiului și predispuși delicvenței.
Protecția copilului aflat în dificultate este o prioritate pentru po liticile sociale de
astăzi subliniind necesitatea asigurării unor condiții de viață și de dezvoltare sănătoase . O
lungă perioadă de timp nimeni nu a îndrăznit să propună programe alternative de îngrijire
pentru acești copii plecând de la premisa că este d ificil de îngrijit un copil cu nevoi speciale.
Trebuie avut în vedere că acești copii au aceleași nevoi ca și copiii obișnuiți: să comunice cu
ceilalți, să se joace, să se dezvolte psihomotor, să fie acceptați și iubiți de ceilalți, să-și
exerseze anumite abilități prin joc, să poată anticipa evenimentele și să se simtă în siguranță.
Diferența constă în faptul că acestor copii nu le pot fi satisfăcute nevoile în același mod ca și
celorlalți copii, ci au nevoie de strategii și metode speciale.
Indiferent de felul și de cauza disfuncționalității integrative, mecanismele
fundamentale de acțiune corespunzătoare se bazează pe modul de organizare mintală și de
performanță în procesul de învățare. Existența socială solicită ființa umană în totalitatea
structurilor bio-psiho -socio -culturale.
Am considerat o provocare atât pentru mine cât și pentru cei din jur necesitatea
schimbării me ntalităților și atitudinilor referitoare la persoanele cu dizabilități și încercarea
de a oferi o viață normală prin schimbarea repre zentărilor sociale asupra acestui segment de
populație și prin renunțarea la etichetări și stigmatizare, prin oferirea de șanse egale în

5
vederea integrării lor socio -profesionale. Scopul reformei sistemului de protecție a copilului
aflat în dificultate este să diminueze îngrijirirea de tip rezidențial și să dezvolt e un sistem
alternativ pentru bunăstare copilului aflat în dificultate, axat pe servicii le comunitare, având
interesul de a preveni abandonul și insti tuționalizarea .
Ca răspuns la problema instit uționalizării copiilor părăsiți de către familie sau dați
spre îngrijire statului, sistemul de protecție a elaborat o strategie ce țintește crearea de
structuri alternative de îngrijire a copilului aflat în dificultate. Copilul aflat în dificultate a
fost, protejat în instituții de ocrotire ; astazi, copiilor li se oferă surse alternative ca: asistență
maternală profesionistă, plasament familial sau căsuțe de tip familial.
Aceste alternative încearcă să redea , într -un mod artificial (căsuțe de tip familial) sau
natural (asistentul maternal profesionist sau familia de plasament), structura familiei;
spunem artificial fiindcă avem personal social care locuiesc și lucrează împreună cu copii în
căsuțe de tip familial; și natural fiindcă mulți dintre copii sunt d ați în plasament familial
rudelor sau în asistență maternală profesionistă, care sunt mai autentice și similare de
realitatea copilului născut și crescut în familie. Principiul egalizării șanselor stă la baza
alternative. Alt punct comun celor trei, este reducerea și neschimbarea figurilor de
atașament, importante pentru copil, indiferent de caracteristicile situației sale psihosociale.
În încercarea noastră , vizăm întâi pregătirea copilului în reintegrarea sa socială din marele
proces al dezinstituționali zării, pentru a înlesni trecerea de la mediul instituțional la unul din
modelele alternative de protecție și îngrijire.
Dacă dezinstituționalizarea și crearea de modele alternative de protecție și îngrijire a
copilului aflat în dificultate ( centre de zi, centr e maternal e pentru prevenirea separării
copilului, căsuțe de tip familial, asistenți maternali profesioniști, centre de asistență și
sprijin) a fost și este pe primul loc; pregătirea copiilor pentru o astfel de schimbare nu are
implementată nici o s trategie clară . Deci, dezinstituționalizarea este un proces care trebuie să
aibă și un demers educațional destinat adaptării copiilor și mărirea capacității de a se adapta
în mediul de viață al celor defavorizați social.
Prin lucrarea cu titlul Integrarea familială și socială a copilului aflat în dificultate
datorită handicapului mintal am încercat să evidențiez importanța pe care o are familia și
societatea atât în îngrijirea, recuperarea, cât și în socializarea copilului cu handicap mintal.
Cu cât famil ia se implică mai mult în recuperarea copilului cu deficiență, îl sprijină și îl
susține, cu atât mai mult șansele de normalizare a copilului cresc ajungând în unele cazuri
chiar la vindecarea totală și prin urmare acesta va fi redat societății, societate din care cu

6
toții facem parte. Am convingerea că o educație timpurie în acest sens ar rezolva multe
probleme și de aceea am decis să scriu despre copiii cu deficiențe mintale, în speranța că
într-o zi nu vor mai fi marginalizați și se vor putea bucura și e i de atenția celor din jur fără a
fi priviți cu dispreț sau ocoliți, pentru că în esență nu sunt decât niște persoane sensibile care
au dreptul la o viață normală ca și noi.

7
CAPITOLUL I
Delimitări conceptuale

I.1 Conceptul de copil aflat în dificultate
Conform definiției utilizate în actele normative elaborate până în prezent, un copil se
află în dificultate dacă dezvoltarea, securitatea sau integritatea sa fizică sau morală sunt
periclitate. Mai mult, se consideră că acești cop ii care se află în dificultate, necesită protecție
și asistență socială.
Astfel în categoria copiilor aflați în dificultate se numară:
 Copiii instituționalizați;
 Copiii cu nevoi sociale aflați în forme de protecție de tip familial;
 Copiii abandonați sau af lați în risc de abandon de către propria familie;
 Copiii neglijați, maltratați sau abuzați în propria familie;
 Copiii cu nevoi speciale aflați în instituții sau în familii substitutive;
 Copiii infectați HIV sau bolnavi SIDA aflați în instituții sau în form e de protecție de
tip familial
 Copiii care ating vârsta majoratului în instituții rezidențiale de protecție:
 Copiii străzii;
 Copiii care săvârșesc fapte penale.
Prin aplicare Ordonanței de Urgență nr. 26/1997 s -a renunțat la termenul de minor și
la categ oriile acestuia, folosindu -se conceptul nou de copil aflat în dificultate . Prin acest
ultim concept se acopereau toate categoriile de copii care necesită sprijin și intervenție din
partea statului, fie că au sau nu familie:
 Copilul orfan de unul sau ambii părinți, ai căror părinți sunt decedați, dispăruți sau
decăzuți din drepturile părintești;
 Copilul abandonat temporar sau permanent în instituțiile de ocrotire sau aflat în
plasament familial sau adopție;
 Copilul deficient, bolnav cronic, cu tulburări de d ezvoltare, deficiențe fizice,
senzoriale sau cu dificultăți de învățare, care necesită îngrijire și educație specială, ce nu îi
poată fi asigurată de propria familie. În această situație tipul de intervenție educațională,
realizată în unitățile învățământu lui special, se constituie în forme de protecție specială
pentru copiii – elevii cu cerințe educaționale speciale;
 Copilul care a săvârșit fapte penale dar nu răspunde penal;

8
 Copilul care a abandonat școala și familia și își petrece viața în stradă, aparți nând
categoriei de copii ai străz ii;
 Copilul aflat într -o familie care trăiește în sărăcie;
 Copilul din comunități minoritare marginalizate;
 Copilul victimă a unor calamități naturale, războaie sau alte catastrofe .
 Copilul supus unor rele tratamente – abuz at sau neglijat (Carole S., 1993 , Adopție și
plasament familial. Cum și de ce? , Editura Alternative, București )
1. Orice copil care este temporar sau permanent, lipsit de mediul său familial, sau
care, pentru protejarea interesului său superior, nu poate fi l ăsat în acest mediu, are dreptul
la protecție și asistență socială din partea statului.
2. Statele părți, în conformitate cu legislația lor națională, vor asigura o protecție
alternativă pentru un astfel de copil.
3. Protecția alternativă poate cuprinde, între a ltele, plasamentul familial, Kafalah din
dreptul Islamic, adopția sau, dacă este necesar, plasarea în instituții adecvate de îngrijire a
copiilor. În alegerea uneia sau alteia dintre aceste soluții este necesar să se țină seama în
mod corespunzător, de nec esitatea unei anumite continuități în creșterea copilului, precum și
de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică . (Rachel, H., Peter, N., 2004 , Manual
pentru implementarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului, UNICEF, Ed.
Vanemonde , București, Art. 20 ).
Într-o societate în continuă schimbare, de regulă, părinții își mobilizează forțele
pentru a se adapta rapid la schimbările socio -economice, dar sunt frecvente cazurile când
aceștia nu găsesc resursele necesare și soluțiile cele mai bune pentru a asigura copiilor
climatul și mediul de viață corespunzător nevoilor de dezvoltare ale acestora, intrând astfel
în categoria familiilor cu risc pentru copil. În aceste familii se acumulează o serie de
probleme care afectează viața și dezvolta rea copiilor. Aceste problemese corelează și se
potențează reciproc. Situațiile de risc sunt complexe, diferite și sunt variabile în funcție de
diverși parametri precum vârsta, sexul, apartenența, cultura, mediul de proveniență și altele.
Ignorarea situați ilor de risc în famillile cu copii va genera fenomene precum neglijarea,
abuzul, separarea de familie, instituționalizarea, analfabetismul, marginalizarea socială a
copiilor. (Magdalena D., 1998 , Copilul Instituționalizat , Ed. Didactică și Pedagogică,
Bucu rești).
Unii părinți nu conștientizează problemele care afectează dezvoltarea copilului în
familie și ajung în situații grave, greu de depășit fără sprijinul serviciilor sociale specializate.

9
Aceștia au tendința să reducă problemele pe care le au în creșt erea copiilor la cele de ordin
economic. Din cauza lipsei de cunoaștere și informare acești părinți nu acordă importanță
climatului familial, calității relațiilor de familie, efectelor devastatoare ale separării timpurii
a copilului de familia sa, nevoilor afective ale copilului, formării autonomiei copilului,
socializării acestuia, rolului lor în formarea copilului pentru viață.
Dintre factorii de risc care conduc la separarea copilului de familia sa, îi enumerăm
pe cei care au o semnificație importantă, cu precizarea că enumerarea nu epuizează toate
posibilitățile (Carmen C., 1998 , Interacțiunea părinți -copii , Ed. Medicală Amaltea,
București):
 Factori de risc legași de situația socială, economică, medicală sau de nivelul
pregătirii școlare și profesionale a părinților;
 Factori de risc legați de relațiile dintre părinți și cele dintre părinți și copii;
 Factori de risc legați de diverse situații particulare în care se află copilul;
 Factori de risc legați de nivelul de dezvoltare al comunițății în care trăieș te familia.

I.2 Măsuri de protecție pentru copilul aflat în dificultate
Protecția specială a copilului lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinților
săi, se realizează prin măsurile de protecție speciale:
 Plasamentul;
 Plasamentul în regim de ur gență;
 Supravegherea specializată.
Protecția specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestațiilor și
serviciilor destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de
ocrotirea părinților săi sau a celui care, în ved erea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat
în grija acestora. Aceste măsuri se stabilesc în baza planului individualizat de protecție a
copilului, responsabilitate ce revine Direcției Generale de Asistență Socială și Protectia
Copilului.
De măsuri le de protecție specială beneficiază:
 Copilul a cărui părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor
părintești sau cărora li s -a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, puși sub
interdicție, declarați judecătorește m orți sau dispăruți, când nu a putut fi instituită tutela;
 Copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi în grija părinților din
motive neimputabile acestora;

10
 Copilul abuzat sau neglijat;
 Copi lul găsit sau abandonat de către mamă în unit ățile sanitare;
 Copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal.
Măsurile de protecție pot fi stabilite de către Comisia pentru Protecția Copilului sau
de către Tribunalul în a cărui rază teritorială se află (Monitorul O ficial nr. 557/23 iunie
2004, Legea 272/2004, cu privire la Protecția și P romovarea D repturilor Copilului , 2004).
O măsură de protecție este stabilită de către Comisia pentru Protecția Copilului atunci când
părinții sunt identificați și exprimă acordul cu privire la măsura propusă. În cazurile în care
părinții se află în imposibilitatea de a -și exprima opinia (deoarece nu pot fi identificați, sau
nu sunt de acord cu măsura propusă, deși se demonstrează că aceasta este în interesul
superior al copilului, sau din motive neimputabile acestora) măsura de protecție este stabilită
de către Tribunalul în a cărui rază teritorială domiciliază copilul. În ace eași manieră se
stabilește măsura de protecție și atunci când copilul care a împlinit vârsta de 14 ani refuza s ă
își dea consimțământul, iar Instanța, în situații temeinic motivate, poate trece peste refuzul
acestuia.

I.3 Menținer ea copilului în familia naturală
În societatea actuală, reducerea funcțiilor familiei și apariția modelelor alternative au
creat un ele ment de insecuritate, au redus posibilitățile de identificare a generațiilor tinere cu
cele mature, au sporit conflictul între generații. S -a creat o mobilitate familială cu conținut
anomic, au apărut probleme de adaptare a indivizilor la o societate în co ntinuă transformare.
Astfel, familia și -a pierdut mult din caracterul ei de instituție socială, cuplul familial fiind
interesat mai mult de satisfacerea propriilor interese și mai puțin de realizarea funcțiilor pe
care societatea le atribuie instituției fa miliale (Iolanda M., Cristian C., 1997 , Psihologia
relațiilor dintre sexe . Mutații și alternative , Ed. Alternative, București ).
În conformitate cu Legea nr. 272/2004, Secțiunea a 2 -a, articolul 35, copilul are
dreptul să crească alături de părinții săi. De asemenea, părinții au obligația să asigure
copilului, de o manieră corespunzătoare capacităților în continuă dezvoltare ale copilului,
orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor sale. În acest sens,
ambii părinți sunt res ponsabili pentru creșterea copiilor lor. Atât exercitarea drepturilor cât și
îndeplinirea obligațiilor părintești, trbuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și
să asigure bunăstarea materială și spirituală a acestuia. Acestea se realizează p rin asigurarea
creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentare legală.

11
Pentru ca un copil să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică,
mentală, spirituală, morală și socială, părinții sunt obligați să îl supraveg heze, să coopereze
cu acesta și să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea, să informeze copilul despre
toate actele și faptele care l -ar putea afecta și să ia în considerare opinia acestuia, să
coopereze cu persoanele fizice și juridice care exerc ită atribuții în domeniul îngrijirii,
educării și formării profesionale a copilului.
Serviciul public de asistență socială are menirea de a depista precoce situiațiile de
risc care pot determina separarea copilului de părinții săi, prewcum și de a preveni
comportamentele abuzive și violența familială. Orice separare a copilului de părinții săi,
precum și orice limitare a exercișiului drepturilor părintești trebuie să fie precedate de
acordarea sistematică a serviciilor și prestațiilor ce pun accent pe info rmarea
corespunzătoare a părinților, consilierea acestora, terapie și mediere acordate în baza unui
plan de servicii. Acest plan de servicii are ca obiectiv prevenirea separării copilului de
părinții săi și are rolul de a sprijini accesul copilului și fam iliei la serviciile și prestațiile
destinate menținerii coplilului în familie. Planul de servicii poate avea ca finalitate
transmiterea către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a cerereii de
instituire a unei măsuri de protecție specială a copilului, numai dacă, după acordarea
serviciilor, se constată că menținerea copilului alături de părinții săi nu este posibilă.
(Monitorul Oficial nr. 557/23 iunie 2004, Legea 272/2004, cu privire la Protecția și
Promovarea Drepturilor C opilulu i, 2004 , Sectiunea a 2 -a, Art. 35 – Art. 40)
Din anul 2005, la nivelul Consiliilor Județene, s -a înființat Direcția de Asistență
Conunitară, care acordă servicii de asistență socială primară. Conform Legii nr. 272/2004,
această autoritate acordă servicii p rimare de prevenire a separării copilului de familia sa, în
baza planului de servicii întocmit. În mod teoretic, toate solicitările și sesizările trebuie
evaluate inițial de acest organism și în cazul în care se impune, să sesizeze cazul Direcției
Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului în vederea instituirii unei măsuri
speciale de protecție pentru copil. Din acelașii an, în cadrul Direcției Generale de Asistență
Socială și Protecția Copilului funcționează Serviciul de Consiliere pentru Părinț i și Copii,
care face parte di categoria srviciilor primare. Acest serviciu acordă servicii de consiliere în
vederea prevenirii separării copilului de familia sa, precum și servicii de consiliere în
vederea depășirii situațiilor de criză apărute în nucleul triadei mamă -tată-copil .
Noțiunea de atașament trimite înainte de toate la lucrările lui Bowlby și poate fi
formulată după cum urmează: construirea primelor legături între copil și mamă sau cea care

12
îi ține locul răspunde unei nevoi biologice fundamental e. Este vorba despre o nevoie
primară. Prima legătură pe care o cunoaște în general copilul, legătura cu propria lui mamă,
devine, prin forța lucrurilor, primul model a ceea ce este o relație și a ceea ce el poate aștepta
de la ea. (Sandra H., 2006, Nevoia de afecțiune a copilului Instituționali zat, Centrul
European pentru Integrarea Copiilor Instituționalizați).
Plecând de la experiențele cotidiene de îngrijiri materne, de căutare a proximității sau
de absență a îngrijirilor materne, copilul își construie ște un model operațional intern al
mediului, al mamei sale și al lui. Acest model este, pentru copil, reprezentarea relațiilor
sociale în general și reprezentarea a ceea ce el poate aștepta de la o anumită legătură
afectivă, reprezentarea lumii și a sigura nței sau a nesiguranței pe care ea le generează.
Așadar, dezvoltarea serviciilor de prevenire a separării copilului de părinți trebuie să
constituie o prioritate pe ordinea de zi a legiuitorilor care avansează politici demografice,
fără o studiere sociolog ică reală și obiectivă a nevoilor sociale.

I.4 Politici sociale în domeniul protecției copilului cu nevoi speciale
Legislația actuală privind promovarea și protecția drepturilor copilului, care a fost
aplicată începând cu anul 2005, a valorificat experi ența etapelor de reformă anterioară,
aducând totodată elemente noi care ne apropie de practicile țărilor dezvoltate și răsounde în
acelașii timp unor fen omene care au căpătat amploare î n ultimii ani : traficul de copii,
exploatarea sexuală în scop comercial , migrația ilegală, copiii refugiați. astfel, se face
trecerea de la un sistem axat pe protecția copilului aflat în dificultate la un sistem care
vizează promovarea și respectarea drepturilor tuturor copiilor.
În vederea implementării acestui pachet legisl ativ a fost elaborat Planul de acțiune
pentru implementarea legislației în domeniul protecției copilului , care reprezintă o sinteză a
principalelor măsuri menite să aducă la implementarea cadrului legislativ în domeniu.
Începând cu anul 2004 cadrul institu țional al protecției copilului și familiei a cunoscut un
amplu proces de reorganizare pentru a fi în deplină concordanță cu tratatele internaționale la
care România este parte. Activitatea de asistență socială se va desfășura cât mai aproape de
mediul în c are se dezvoltă fiecare copil, în cadrul familiei sale și al comunității de origine.
În vederea prev enirii separării copilului de f amilia sa și a dezvoltării de servicii care
să permită aplicarea eficientă a prevederilor legislative privitoare la protecția copilului și
familiei, au fost implementate programe de interes național. Prin punerea în aplicare a
acestor program e, s-a avut în vedere reducerea numărului de copii din sistemul de protecție

13
concomitent cu creșterea numărului de tineri integrați profesi onal, recuperarea timpurie a
copiilor cu dizabilități/handicap și pregătirea integrării sociale a acestora, prevenirea
migrației copiilor și asigurarea serviciilor de protecție specială a copiilor repatriați,
dezvoltarea și diversificarea modalităților de intervenție în vederea prevenirii și combaterii
exploatării prin muncă a copiilor, prevenirea spitalizării prelungite și nejustificate a nou –
născuților părăsiți de familie în unitățile sanitare și asigurarea îngrijirii acestora într -un
mediu familial, resp ectiv familia asistentului maternal profesionist și nu într -o instituție,
crearea și dezvoltarea de servicii sociale comunitare pentru copil și familie.
Strategia Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului pentru
perioada 2014 -2020 și P lanul Operațional pentru perioada 2014 -2016 sunt documente
importante, cu impact major asupra realizării unei reforme reale a sistemului de protecție a
copilului. Strategia subli niază rolul primordial al părinților și al familiei în creșterea,
îngrijirea ș i educarea copilului și faptul că eforturile societății trebuie îndreptate în direcția
întărârii și susținerii familiei în asumarea responsabilităților față de copil.
Responsabilizarea familiei în spiritul noului pachet legislativ în domeniul protecției
și promovării drepturilor copilului nu se poate realiza însă fără o abordare sistemică a
problemelor cu care se confruntă copiii și familiile acestora. Astfel, resursele pentru
depășirea unor situații dificile trebuie căutate pe rând în familia extinsă, rețe aua socială a
familiei, profesioniștii care intervin la un moment dat în viața copilului, comunitatea prin
intervenția structurilor consultative, autorităților locale și serviciilor sociale primare, de
prevenireși, în ultimă instanță, în intervenția specia lizată.
Planificarea unei structuri sau strategii pentru serviciile sociale, precum și
schimbările legislative au nevoie de un proces de colectare informații, de un proces de
analiză, iar în final de un proces de implementare pentru adecvarea planului. Pri n aplicarea
unor măsuri coerente privind protecția și promovarea drepturilor copilului va putea fi
instituit un sistem diversificat de servicii, racordat la realitățile românești și care să asigure
totodată aplicare a principiilor prevăzute în tratate inter naționale, la care România este parte.

14
CAPITOLUL II
Aspecte teoretice privind deficiența mintal ă

II.1 Etimologia deficienței mintale
În toate epocile copii erau observați de cei din jur solicitând întotdeauna atenție
sporită. Societatea nu a putut să n u își determine atitudinea față de aceste persoane. Pe
parcursul secolelor, atitudinea societății față de aceste persoane cu anomalii în dezvoltarea
mintală a fost în dependență directă cu nivelul de dezvoltare al culturii învățământului,
medicinii, econom iei. Se știe că în Grecia Antică și India, de exemplu, persoanele cu
deficiențe atât fizice cât și mintale pronunțate erau nimicite și aruncate în prăpastie. În lumea
antică și în Evul Mediu deși biserica îi chema pe toți oamenii la milă și îndurare, socie tatea
era prea puțin preocupată de destinul persoanelor cu handicap mintal. La aceste persoane
oamenii se uitau ca la niște ființe condamnate, care nu merită compasiune.
În aceeași epocă de asemenea erau și cazuri când cei bogați tindeau să capete
anumite dobânzi, câștiguri din faptul că adăposteau o persoană cu handicap mintal. În Roma
Antică uneori, o persoană cu handicap mintal era ocrotită doar ca să -i distreze pe cei bogați
și oaspeții lor. În mănăstirile catolice și ortodoxe acest tip de persoane era u ținute ca să
adune pomană. Atitudinea față de deficientul mintal în epoci diferite ale timpului este
diversă, începând cu exterminarea, ridiculizarea, plasarea în aziluri semi -carcerale până la
educare și adecvare ocupațională. Dacă la început atitudinea față de persoanele cu
dizabilități intelectuale se definește mai ales prin existența prejudecăților și a superstițiilor,
secolele al XIX -lea și al XX -lea au reprezentat perioada înfrățirii instituțiilor și a școlilor
publice pentru deficienți care se cara cterizează printr -o imensă activitate la nivel legislativ,
tot atunci fiind elaborate și legile care reglementează drepturile persoanelor cu deficiență
mintală.
Etiologia (Arcan P., Ciumăgeanu D ., Copilul deficientului mintal , Ed. Facla,
Timișoara, 1980, p. 84) relevă legătura între agentul patogen și boala psihică. Agentul
patogen poate fi constituit dintr -un ansamblu de condiții care luate izolat formează un
element, un factor. Etiologia handicapului mintal este extrem de variată, agentul patogen
fiind un mozaic de factori care determină apariția handicapului mintal. Etiologia deficienței
mintale prezintă importanță întrucât, cu cât se vor cunoaște mai bine cauzele, cu atât pot
deveni mai eficiente măsurile de profilaxie, de tratament medical, precum vor crește și

15
diferențele de diagnosticare și tratare diferențiată psihopedagogică a diferitelor moduri de
manifestare ale deficienței mintale.
Cu toată importanța acestei probleme, stabilirea precisă a cauzelor deficienței
mintale este de multe ori dificilă . Dificultatea stabilirii cauzelor deficienței mintale mai
rezultă și din f aptul că de multe ori, deficienț a mintală este o consecință a acțiunii sumate a
mai multor factori care acționează simultan sau succesiv sau de multe ori putem asista la
coincidența acțiunii a doi factori fără ca între ei să existe vreo legătură cauzală directă. În
multe situații o anume cauză poate să acționeze indirect asupra dezvoltării psihice,
producând mai întâi un mediuy nefavorabil, care apoi poate constitui un impediment pen tru
dezvoltarea ulterioară normală.
Importanța cunoașterii cauzelor handicapului mintal a determinat existența unor
multiple studii din care se desprinde ideea că handicapul mintal din punct de vedere
etiologic, nu se constituie ca o categorie unitară, da torită multiplelor și variatelor cauze care
merg de la cele ereditare, constituționale, lezionale, până la acelea în care reolul important
aparține condițiilor psihogeneze (Druțu I., Psihologia deficienților mintali , Cluj Napoca,
1995, p.25).
În literatru ra psihiatrică și în cea interdisciplinară, pe baza criteriilor complexe de
natură medicală, psihologică, epidemiologică, genetică, există numeroase sistematizări ale
complexului de factori (etiologici și de risc) incriminați în apariția handicapului minta l.
Clasificarea lui A. A. Strauss și C. E. Lehtiem în deficiența mintală exogenă , unde
anamneza, examenul neurologic și cele paraclinice conduc la depistarea unor leziuni
cerebrale câștigate pre -, peri – sau postnatal, și deficiența mintală endogenă , la car e nu se
relevă o leziune cerebrală, este opusă altora care apreciază deficiența endogenă ca fiind o
deficiență organică atunci când pe primul plan apar tulburările relaționale și/sau
socioculturale. Din studiile existente rezultă că factorii mai des incrim inați în etiopatogenia
deficienții mintale pot fi clasificați în:
 Factori ereditarei -genetici (endogeni):
 Factori genetici nespecifici;
 Factori genetici specifici;
 Factori extrinseci (exogeni):
 Prenatali;
 Perinatali;
 Postnatali.

16
 Factori psihogeni (psihosoc iali).
1. Factori endogeni. O riginea ereditară a handicapului mintal este privită de diferiți
autori (S. Penrose, A. Lewinson, R. F. Tredgold) în mod diferit, unii acceptând importanța
eredității, iar alții diminuând -o.
Factorii gebetici nespecifici mu pot fi individualizați clinic sau genetic. Acestea
formează grupa cazurilor aclinice sau endogene (debilitate endogenă subculturală sau
familială) ce cuprinde majoritatea deficienților mintali lejer și de gravitate medie. Această
categorie de factori pune în evi dență corelația dintre contingentul de inteligență al deficitului
cu cel al rudelor sau prin studiul comparativ al gemenilor.
Din studiile privitoare la rolul eredității în diminuarea deficienței mintale se
desprinde ideea că este dificil să izolăm contri buția factorilor ereditari de cea a factorilor de
mediu. Deasemenea, se conturează ideea că prin ereditate nu se transmit deficiențele mintale
ca atare, ci se transmit doar particularități anatomo -fiziologice care influuențează relațiile
individului cu med iul. Astfel, un copil cu un deficit nativ, crescut într -un mediu social,
economic, cultural deficitar, va avea o evoluție psihică mult mai deficitară, decât în cazul în
care acesta ar fi optim.
2. Factori exogeni . Acești factori se referă la acele cauze exte rne care duc la tulburarea
activității cerebrale, fie sub forma lezării structurilor anatomice, fie sub forma tulburării
mecanismelor biochimice ale sistemului nervos. În raport cu momentul acțiunii aceste cauze
pot fi clasificate în cauze prenatale, cauze perinatale și cauze postnatale.
Cauzele prenatale ale deficienței mintale . Gravitatea influențelor factorilor care
acționează în această perioadă depinde de vârsta sarcinii. Astfel, factorii care acționează în
primele trei luni ale sarcinii duc la conseci nțe din ce în ce mai grave, întrucât în această
perioadă apar și se diferențiază organele separate ale fătului, iar țesuturile sunt foarte fragile
și au o vulnerabilitate crescută. Cauzele care pot acționa în această perioadă pot fi: cauze
infecțioase, une le boli cronice ale mamei, vârsta părinților și emoțiile puternice.
– Cauzele infecțioase se referă la infecțiile de natură virotică, infecțiile de natură
bacteriană și infecțiile cu protozoare.
– Dintre bolile virotice pe care le poate contracta mama în timpu l sarcinii și care pot
avea repercursiuni asupra sarcinii amintim: rubeola, gripa, rujeola, variola, orionul, hepatita
epidemică și tusa convulsivă.

17
– Infecții de natură bacteriană se referă la influența pe care o poate avea asupra
dezvoltării normale a sarc inii unele boli microbiene cum ar fi: streptocociile, stafilocociile,
dar mai ales sifilisul.
– Infecțiile cu protozoare se referă la toxoplasmoza congenitală, care apare ca urmare a
molipsirii fătului de la mama. Toxoplasmoza este produsă de un protozoar (t oxolpasma)
vehiculat de obicei de către animale.
– Factori toxici care acționează asupra tinerei mame în timpul sarcinii de natură
exogenă; se referă la intoxicațiile cu CO, cu plumb, cu arsen, cu unele medicamente luate de
mamă în scopul întreruperii sarcin ii, cu barbiturice, intoxicații alimentare, alcool, intoxicații
profesionale acute sau cronice, care au urmări destul de grave asupra dezvoltării normale a
sarcinii.
– Incompatibilitatea factorului Rh se referă la cazul în care mama este Rh negativ, iar
copilul moștenește un Rh pozitiv de la tată. În acest caz se ajunge la un conflict serologic
între sângele mamei și al copilului care determină apariția de anticorpi, ce produc la copil un
icter grav (deosebit de cel fiziologic de la naștere).
– Subalimentația c ronică în timpul sarcinii, lipsa unor vitamine, abuzul de vitamine, o
alimentație săracă în calciu, fosfor, proteine, pot duce la nedezvoltarea normală a sarcinii.
– Radiațiile, mai ales în primele luni de sarcină, pot afecta dezvoltarea normală a
fătului.
– Unele boli cronice ale mamei cum ar fi diabetul, hipo sau hipertiroidida, maladiile
cardiace, anemia, nefropatia, pot afecta dezvoltarea normală intrauterină a copilului.
– În ceea ce privește vârsta părinților A. Lewinson arată că numărul mamelor care au
dat naștere la copii cu handicap mintal crește între 30 și 48 de ani. De asemenea, există o
relație și între vârsta prea fragedă a mamei și posibilitatea apariției unui copil cu handicap
mintal. În cazul mamelor care o sarcină la o vârstă mai înaintată se inc riminează scăderea
funcțiilor reproductive . De asemenea, Penrose, Walpas, Jenkis arată că vârsta înaintată a
părinților influențează frecvența apariției sindromului Down și a unopr malformații cum ar
fi: encefaliile, hidrocefaliile, spina.
– Emoțiile puterni ce din timpul sarcinii pot avea o influență negativă asupra evoluției
normale a sarcinii, fie prin substanțele biochimice care se produc în timpul emoțiilor, fie
prin stările generale ale mamei, care pot determina lipsa de apetit, ce duce la o subnutriție.
Cauzele perinatale ale deficienței mintale. Dintre factorii patogeni legați de procesul
nașteriicare pot fi incrimitați în etiologia deficiențelor mintale amintim: prematuritatea,

18
postmaturitatea cu greutatea prea mare a fătului la naștere , nașterea pri n cezariană, expulzia
prea rapidă, travaliul prelungit, suferința fetală, traumatismele mecanice, infecțiile,
sindromul neurovascular.
Cauzele postnatale ale deficienței mintale. În această perioadă ne interesează acei
factoricare prin intervenția lor po t afecta direct sau indirect sistemul nervos central. Printre
factorii care pot acționa asupra sistemului nervos central și a căror consecințe pot determina
apariția handicapului mintal de grade diferite sunt: neuroinfecțiile (meningite, encefalite),
intox icațiile (cu CO, cu plumb), leziunile cerebrale post traumatice, accidentele vasculare
cerebrale, encefalopatiile de post imunizare, bolile organice cronice, subalimentația,
alimentația nerațională, condițiile neigienice.
3. Factorii psihogenici (psihosociali ). Factorii psihogenici, deși se consideră ca o
semnificație secundară în apariția handicapului mintal, totuși trebuie luați în considerare
întrucât acțiunea lor în primii ani de viață determină frânarea dezvoltării normale a coplului
și în primul rând a d ezvoltării funcțiilor psihice. Desigur, influența factorilor psihogeni va fi
mai mare la cazurile de copii care se nasc cu un deficit constituțional, determinând o
reducere a posibilităților potențiale de adaptare la mediu; coeficientul mintal invers
propo rțional cu mărimea familiei, atunci când coeficientulk mintal este cu atât mai scăzut cu
cât copii aparțin unei familii mai numeroase (aceasta se poate raporta și la ansamblul
populației); condiții socio -economice defavorabile, adică nivelul mintal mediu c rește în
funcție de clasa socială și de resursele economice ale familiei; corelația negativă între
coeficientul intelectual (IQ) și rangul de naștere.
Acești factori etiologici pot acționa atât izolat cât și în diverse combinații ( succesiv
sau simultan ) în diferite etape determinând diverse forme și grade de manifestare a
handicapului mintal. J. De. Ajuriaguerra apreciază că factorii socio -culturali care au rol în
apariția handicapului mintal trebuie priviți sub două aspecte: unul de a recunoaște caracter ul
științific în sensul de mediu ce constituie un simulator în procesul de dezvoltare al copilului
și altul de a respinge tentația speculativă de segregare a handicapului mintal.

II.2 Clasificări conceptuale: deficiență, incapacitate, handicap
Term enul de handicap provine din limba engleză, se referă la domeniul sportiv și
desemna la început reducerea voită a capacității unui voncurent într -o întrecere mărind astfel
șansele adversarului. Concepția tradițională privind persoana cu handicap vizează
posibil itățile reduse ale acesteia de a acționa comparativ cu cele ale persoanei sănătoase.

19
Imaginea persoanei cu handicap este dominată de aspectele legate de neputința, sau absența
puterii economice, profesionale, sociale, relaționale , civice, afective. (Albu A drian,
Asistența psihopedagogică și medicală a copilului cu deficient fizic , Ed. Polirom, Iași, 2000 ,
p. 124). După Boltanschi, termenul de handicap implică ideea de concurență. Mettey dă
termenului o explicație interesantă și deosebit de evocatoare. După autorul citat, se poate
spune hand in cap , adică mână în pălărie .
Deci jocul handicap este un joc al hazardului ce constă în extragerea unor biluțe
adunate într -o pălărie. Practic, handicapul atinge o persoană prin hazard și nici acea
persoană, nici famil ia nu poartă răspundere de situație. Societatea a reținut această definiție,
ceea ce este un element pozitiv, întrucât în acest mod sunt absolvite de orice vină persoana
cu handicap și familia ei. E ste dificil de abordat o definiț ie care să fie în acelașii timp
riguroasă și non -stigmatizată.
Clasificarea Internațională a Deficiențelor, Incapacităților și Handicapurilor a făcut o
distincție clară între deficiență , incapacitate și handicap. Ea a fost extensiv folosită în
domenii ca reabilitatea, educație, st atistică, politică, legislație, demografie, sociologie,
economie și antropologie. Unii specialiști care au utilizat Clasificare a respectivă și -au
exprimat îngrijorarea că, definirea termenului de handicap este prea medicală , prea centrată
pe individ și nu clasifică adecvat interacțiunea între condițiile și aspirațiile societății și
capacitățile individului. Terminologia internațională în domeniu trebuie adoptată și la noi,
pentru a elimina conotațiile negative pe care le au termenii cum ar fi handicapat, in valid,
retard termeni folosiți frecvent când ne referim la copii sau persoane cu dizabilități din țara
noastră.
Deficiență – se poate defini ca afectarea organică și/sau funcțională a capacității
naturale a unui individ de a se adapta la mediul fizic. Ace st termen se poate defini și ca orice
dereglare de structură sau funcție psihologică sau anatomică din cauza unei maladii a unui
accident, dereglări evolutive.
Handicapul – poate fi definit ca afectare la nivelul funcționării sociale a capacității
natural e a individului la naștere de adaptare la mediu social. El este rezultatul posibil, dar nu
obligatoriu al manifestării unei deficiențe și/sau dizabilități și se datorează complicării
interactiunii optime dintre individ și mediul său social, apărute ca urma re a existenței unor
bariere fizice, sociale și culturale care împiedică individul deficient să aibă acces la viața
socială ca orice alt cetățean.

20
Așadar, handicapul apare numai în relația individ -mediu social și are ca efect
limitarea participării la viaț a socială . Handicapul mintal poate însemna mai multe lucruri.
Chiar dacădiferitele înțelesuri au multe în comun, ele nu sunt întru totul identice. La fel
există și suficientă literatură care caracterizează clinic -psihologic -pedagogic deficiența
mintală. Op ortună în această privință este lucrarea Debilități mintale a lui R. Zazzo. Acest
autor, împreună cu colaboratorii săi, pentru început acceptă și utilizează termenul prostir și
definirea deficienței mintale pentru ca apoi să abordeze debilitatea mintală .
Autorul scrie despre debilitate că este o deficiență mintală în funcție de care un
subiect nu reușește să se descurce sau să se îngrijească de propria sa existență. volta scrie că
debilitatea este un deficit permanent al proceselor cognitive, are împiedică putința împlinirii
multiplelor existențe ale vieții individuale și sociale. Zazzo susține și acceptă aceste definiții,
însă menționează că este o greșeală identificarea noțiunii de insuficiență cognitivă atestată la
copil și noțiunea de inadaptare socială a adultului, deoarece un criteriu social este
întotdeauna relativ; el nu este unul și acelașii când este vorba și de adult.
Inteligența infantilă lasă amprente asupăra adultului, însă la adult ea reprezintă mai
puțină importanță decât în mediul școlar căci intervin alți factori ai îndemânării și
sociabilității ce se exprimă prin varietatea profesiunilor. Nu e necesar să ai un IQ înalt sau să
posezi gândire ipotetico -deductivă pentru a fi zidar, tâmplar reeșind din aceasta se dă o
definiție formală a debili tății și anume debilitatea este prima zonă de insuficiență mintală –
insuficiență legată de exigențele societății, care sunt valabile de la o societate la alta, de la o
vârstă la alta – insuficiență a cărui determinanți sunt biologici, având un efect ireve rsibil în
starea actuală a cunoștințelor noastre. Această definiție exclude prin conversație orice formă
de deficiență non -biologică și ireversibilă. (Radu Ghe., Integrarea școlară a copiilor cu
handicap mintal, București, 1999, p. 78)
Frecvent întâlnim te rmenul de întârziere mintală, căruia în literatura de specialitate în
limba engleză îi corespunde Mental Retardation . În literatura franceză se utilizează termenul
arrieration mentale , corespondentul român – înapoiat mintal . Fiecare termen acoperă un
aspec t al realității. Vorbind de copii întârziați mintal, se are în vedere faptul că ei se dezvoltă
din punct de cedere psihic într -un ritm mai încetinit decât copiii normali.
Dar acești copii nu ajung din urmă sub aspectul dezvoltării intelectuale pe copilul
normal, ceea ce înseamnă că ei rămân și la vârsta adultă înapoiați mintal. Alteori termenul
de înapoiere mintală se folosește pentru a indica nivelurile de dezvoltare mintală foarte
ușoară, deseori trăgându -se paralelă între ultimul cu show learning child . Însăși noțiunea de

21
deficiență mintală se asociază cu formele grave, iar debilitatea mintală cu forme mai ușoare
ale întârzierii mintale.
The Internațional Encyclopedia of Education 1988; 1991 și Diagnostic Statistical
Manual of Mental Disordies 1994 de car e se conduc specialiștii americani și europeni pentru
elucidarea deficienței mintale, recomandă conceptul de retard mintal. Retardul mintal se
caracterizează prin câteva niveluri de deteriorare mintală, printr -o funcționare mintală sub
medie (sub 70) care debutează înainte de 18 ani și care este însoțită de existența unor
deficite în comportamentul adaptiv. Esquirol caracterizează deficienta pri trei aspecte
fundamentale comune: deficit intelectual ce se constată la examenul efectuat în momentul
dat; origin ea organică, incurabilitate. Tot mai mulți specialiști susțin că limitările di
comportamentul adaptiv, mai degrabă decât un contingent intelectual scăzut, sunt
simptoamele care fac cunoscută existența retardării mintale la o persoană. De altfel se
recomand ă ca în activitățile de psihoterapie să se acorde mai multă atenție formării
deprinderilor utile în viața cotidiană, fiind mai succeptibile de îmbunătățire decât
coeficientul intelectual. În accepțiune nord -americană: deficiența mintală se referă la limită ri
substanțiale în funcționarea prezentă (a unei persoane). Ea este caracterizată prin
funcționarea intelectuală, semnificativ sub medie, existând corelat cu două sau mai multe
dintre următoarele capacități adaptative: comunicarea, autoservirea, deprinderi le
gospodărești și cele sociale, utilizarea serviciilor comunitare, orientarea în mediu
înconjurător, sănătate și securitate personală, petrecerea timpului liber și munca.
O alta definiție a deficienșei mintale o găsim în cursul universitar elaborat de Ioa n
Druțu (1995) care realizează o sinteză a principalelor idei dintr -o descriere dată de Asociația
Americană a Deficientei Mintale (AADM) în anul 1973; deficiența mintală este o
insuficiență globală și un funcționament intelectual semnificativ inferiormedie i, care se
manifestă printr -o stagnare, încetinire sau o lipsă de achiziție în dezvoltare, determinate de
factori etiologici, biologici și/sau de mediu , care acționează din momentul concepției, până
la încheierea maturizării și observăm că la începutul ace stei definiții se reiau principalele
caracteristici ale deficienței mintale, enumerată și în prima definiție americană citată.
Este vorba de caracterul global al insuficienței și de un funcționament intelectual
semnificativsub medie. În partea finală a noi i definiții, se fac precizări suplimentare pentru o
mai justă înțelegere a fenomenului deficienței mintale, menționându -se stagnarea, încetinirea
sau lipsa de achiziție în dezvoltare, fenomen prezent pe tot parcursul dezvoltării cu
consecințe negative asup ra adoptării și a posibilităților de integrare.

22
Inițial termenul de handicap a fost rezervat pentru handicapul fizic apoi s -a extins
asupra celui mintal, evidențiindu -se grade diferite. Dicționarul de psihologie (1997) dă
următoarea explicație: persoana de zavantajată ca urmare a unei deficiențe fizice, motrice,
senzoriale, de limbaj sau intelect de la naștere sau în cursul dezvoltării sale o numim
persoană cu handicap .
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a propus următorul mod de a descrie
noțiunea de ha ndicap (Grunewald K., Curs de pregătire a personaluilui căminelor -spital
pentru copii și tineri cu handicap mintal , București, 1992):
Boală
Sau Diminuare funcțională Handicap
Daună
Explicația acestor termeni este:
Daună – înseamnă că psihi c sau corporal, ceva lipsește sau funcționează deficitar.
Poate să fie un braț vătămat sau care lipsește, o leziune cerebrală înnăscută sau căpătată
după naștere și altele. Dauna este stabilă.
Diminuare funcțională – ca urmare a unei daune existente, impl ică imposibilitatea de
a executa în același fel sau în aceeași măsură ca într -un caz normal. Poate fi vorba de
deficiență motrică, de o diminuare a auzului sau de o inteligență scăzută. Diminuarea
funcțională este de asemenea stabilă.
Handicapu l – constă în piedicile pe care persoana le întâlnește în societate, piedici
apărute ca urmare a deficienței funcționale. Handicapul apare, așadar, la întâlnirea cu mediul
din imediata apropiere și cu mediul ambiant în general. Blocarea dezvoltării inteligenței la o
persoană, duce la o diminuare funcțională ce devine handicap într -o societate complicată.
Într-o societate mai simplă, poate nu ar fi așa. noțiunea de handicap se referea la
dezavantajul social, la pierderea ori limitarea șanselor unei persoane de a lua pa rte la viața
comunității, la un nivel echivalent cu ceilalți membri ai societății. Raportarea la etapa
copilăriei și a adolescenței, când relațiile sociale fundamentale sunt cele de familie și
educaționale definiția de mai sus se va traduce la ideea că est e handicapat acel copil sau
adolescent a cărui acces și relație în propria familie și în instituțiile de educație sunt
stânjenite, limitate sau chiar anulate, datorită unor împrejurări diverse. Când aceste
împrejurări se concentrează într -o deficiență mint ală sau în alți factori care limitează
puternic eficiența intelectuală, vom avea handicap mintal.

23
Wood propune înlocuirea noțiunii de handicap (insuficient delimitată) prin trei
termeni:
– Deficiență sau infirmitate cuprinde orice pierdere, anomalie sau der eglare a unei
structuri sau a unei funcții anatomice, fiziologice, descriind tulburări la nivelul
organismului;
– Incapacitate înglobează orice restricție, diminuare, lipsă ori pierdere a capacității de
a efectua o activitate în condiții coniderate ca normal e pentyru o ființă umană;
– Handicapul este definit ca dezavantajul unei anumite persoane ca urmare a unei
deficiențe sau incapacitate, care limitează sau împiedică satisfacerea totală sau parțială a
sarcinilor considerate ca normale pentru ea .
În consecință termenul de handicap desemnează rolul social al persoanei cu
deficiență sau incapacitate. Datorită handicapului, persoana este dezavantajată comparativ
cu alte persoane, dezavantajul manifestându -se în interacțiunea individului cu mediul social.
S-au făcu t câteva observații pe marginea acestor trei definiții:
– Deficiențele sau incapacitățile pot fi de mai multe feluri: vizibile sau invizibile,
progresive ori regresive;
– Un status handicapant nu este în mod obligatoriu rezultatul unei incapacități,
deficienț a putând determina aparitia unui handicap fără a fi necesară trecerea prin stadiul
imtermediar de incapacitate;
– Independent de limitele individuale, unii factori sociali și de mediu pot agrava sau
atenua handicapul.
Practic, handicapul nu este o constant ă legată doar de diagnosticul medical, ci o
variabilă legată de elementele foarte diverse. Din acest motiv,situația persoanelor cu
handicap impune intervenția colectivității, în încercarea de a le asigura condiții de viață
independent. Conform ONU handicap ul este influențat de relația dintre persoana deficientă
și mediul său . Handicapul apare în situația în care aceste persoane întâlesc bariere culturale,
fizice sau sociale care le împiedică accesul către diferite sisteme sociale la dispoziția
celorlalți ce tățeni.
Handicapul este perceput ca un proces în care apar tulburări ale comportamentului
persoanei în timpul activității. Situația de handicap apare ca urmare a corelațirei dintre
deficiența sistemelor organice, scăderea capacităților fizice sau psihice și obstacolrlr ce se
întâlnesc în mediul de viață al persoanei. Procesul patologic acționează la nivel organic,
determinând apariția unei deficiente. Treptat deficiența antrenează o incapacitate la nivel

24
fizic sau mintal. Incapacitatea se deosebește de han dicap prin aspectul social, deoarece
handicapul apare la persoanele cu incapacitate care se confruntă cu barierele culturale,
arhitecturale sau sociale care le reduc accesibilitatea.

II.3 Deficiența mintală – clasificări
Copii sunt diferiți între ei, chi ar dacă, în general, toți au caracteristici comune și
parcurg aceleași stadii de dezvoltare. Uneori, unii copii sunt mult mai diferiți decât ceilalți
datorită faptului că au deficiențe, incapacități, care îi fac să devină copii cu nevoi speciale .
Acest ter men se referă la faptul că acești copii posedă o largă varietate de deficiențe și
incapacități, de la deficiențe senzoriale ușoare (defect ușor de auz sau de vedere), până la
deficiențe severe în abilități motorii sau cognitive (deficiențe mintale sau fizi ce).
Trebuie menționat că toți acești copii au acelașii nevoi ca și copiii obișnuiți și
anume: să comunice cu ceilalți, să se joace, să se dezvolte psihomotor, să fie acceptați și
iubiți de ceilalți, să poată anticipa evenimentele și să se simtă în sigura nță, să -și exerseze
diferite abilități prin joc. Diferența constă în faptul că acestor copii nu le pot fi satisfăcute
nevoile în acelașii mod ca și celorlalți copii, ci au nevoie de strategii și metode speciale.
Trăsăturile specifice ale copiilor cu defici ențe mintale:
– Sfera cognitivă: gândirea deficientului e specifică, rigidă, concretă, operativitatea
foarte redusă fără capacitate de transfer;
– Vocabular redus;
– Are foarte multe argouri, pe care le reține rapid și au stabilitate mai mare decât cele
din voca bularul activ;
– Dificultăți de adapătare;
– Dificultăți de comunicare datorate paralogiilor;
– Sindromul de nedezvoltare mentală.
a) După localizarea leziunii sau structurii anatomo -funcționale lezate/dereglate (Holt
România, Ghidu ri de bună practică în asistența socială a copilului și a familiei , Ed. Lumen,
2002, p.145 ):
Deficiențe motorii – se referă la copiii cu deficiențe sau întârzieri în dezvoltarea
motorie generală sau a coordonării motrice. Copiii cu deficit motor au nevoie de activități și
materiale educat ive caresă le stârnească interesul și care să -i motiveze să se miște,
învățându -i legatura importanta dintre cauză și efect, prin recompensarea mișcărilor
efectuate. Ei aiu nevoie de o poziționare adecvată în timpul activităților educative, care să le

25
perm ită un control optim al mișcărilor și un număr cât mai mare de mișcări imposibile.
Jucăriile și materialele folosite trebuie să fie alese și adaptate astfel încât să poată fi cât mai
ușor apucate și folosite de către copil.
Întârzieri în dezvoltarea intele ctuală – cuprind de la întârzierele mintale ușoare și
doar ăntr -un anumit domeniu, până la deficiențe mintale generale care includ și deficiențe
motorii. Acești copii au nevoie de pași mai mulți în învățarea unei activități, de mai multe
repetiții, de ajut or mai mult sau mai variat, de mai multe feluri de materiale educative pentru
a întări și generaliza o abilitate (de exemplu, învățarea sortării culorilor, va fi făcută pe mai
multe obiecte: nasturi, cuburi, creioane, în mai multe aranamente, pe orizontală și pe
verticală, în cutii, în grămăjoare). Majoritatea copiilor cu întârzieri în dezvoltarea mintală au
nevoie de îmbunătățirea abilităților de comunicare și de interacțiune socială. Comunicarea
nu înseamnă numai vorbire și adesea acești copii dezvoltă un limbaj mimico -gestual destul
de bogat. Pe de altă parte, jocul imaginativ este indicat pentru ăncurajarea și exersarea
relațiilor sociale și pentru învățarea deprinderilor elementare de autoservire. Copiii cu
întârziere mintală au nevoie de încurajare con tinuăși stimulare a încrederii de sine.
Deficiențe de limbaj – se întâlnesc la copiii care nu au abilități corespunzătoare
vârstei, în ceea ce privește comunicarea, aceasta incluzând atrât limbaj receptiv (înțeles), cât
și cel expresiv (vorbit) . Ei au nevo ie de activități și materiale care să -i stimuleze într -o
atmosferă caldă și relaxantă. Jocurile de imaginație, arta, cărțile vor stimula dezvoltarea
vocabularului prin denumire și includere în categorii. Alegeți activități prin care copilul să
își dezvolte capacitatea de a înțelege comenzi, instrucțiuni. Instrumentele muzicale îl pot
ajuta să imite sunete în mod ritmat, iar cele de suflat îl potstimula în coordonarea respirației.
Deficiențe de auz – pot cuprinde de la un ușor deficit auditiv până la surdita te totală.
De obicei, se întâlnesc împreună cu întârzierea în dezvoltare a abilităților de comunicare.
Obiectivele educaționale trebuie să cuprindă cu prioritate dezvoltarea modalit ăților verbale
și nonverbale de comunicare,dar și sporirea capacității celo rlalte modalități senzoriale
normale, în special stimularea auzului la copilul cu hipoacuzie. O atenție specială trebuie
acordată dezvoltării celorlalte simțuri, în specialal văzului și al pipăitului pentru a -i furniza
copilului indicii suplimentare asupra mediului. De asemenea este indicată folosirea
limbajului mimico -gestual și a protezelor auditive.
Deficiențe de vedere – la fel ca și deficiețelor de auz, acest fenomen poate însemna
un deficit ușor de vedere sau orbire totală. De obicei, deficiențele viz uale sunt însoțite de
deficiențe în coordonarea motorie și echilibru. Acești copii au nevoie de activități care să le

26
ofere stimularea celorlalte simțuri, în vederea expoatării mediului prin intermediul acestora.
Acestor copii le sunt necesare mișcări și s timulări vestibulare pentru a învăța să se deplaseze
în siguranță în mediu. Copiilor care au deficiențe vizuale le sunt de ajutor materialele
educative și jucăriile în culori vii, țipătoare și constrastante atât în ceea ce privește forma cât
și culoarea. R oșul, albul și negrul sunt cele mai potrivite. Suprafețele lucioase și luminile
care clipesc sunt, de asemenea folositoare.
Copii care prezintă probleme de comportament – sunt copiii care prezintă tulburări de
concentrare a atenției, instabilitate psiho -motorie, comportamente agresivesau ciudate,
izolare socială și dificultăți de interacțiune cu ceilalți, în absența deficienței mentale. Multe
dintre aceste deficiențe ale copilului sunt congenitale, altele se dobândesc în prima parte a
copilăriei, datorită ca rențelor existente în acea perioadă.
b) După momentul apariției feficienței:
– Deficiențe congenitale;
– Deficiențe dobândite, în diferite etape ale dezvoltării individuale.
c) După evoluție:
– Deficiențe evolutive;
– Deficiențe stagna nte.
d) După gradul eficienței:
Pe pla n mondial sunt acceptate cinci grade de deficiență mintală (Plesa, O., Gavriliț ă,
Tatiana, Lu pescu, G., Criterii medicale și psihologice de încadrare în gradel e de handicap ,
București, 2000 , p. 180) și anume:
– Deficiență mintală profundă (idioția) – IQ cupr ins între 0/20 și 25;
– Deficiență mintală severă (imbecilitatea) – IQ cuprins între20/25 și 35;
– Deficiență mintală medie (debilitate mintală) – IQ cuprins între 35 și 50/55;
– Deficiență mintală ușoară – IQ cuprins între 50/55 și 70/75;
– Intelect de limită IQ – cuprins între 70/75 și 85
Criteriile după care sunt stabilite caracteristicilespecifice ale gradelor de deficiență mintală
sunt:
– Dezvoltarea fizică și intelectuală;
– Dezvoltarea vorbirii și motricității;
– Capacitatea de autoservire;
– Comportamentul;
– Perspe ctivele de instruire și de integrare socială.

27
Deficiența mintală profundă – nivelul mintal nu depășește doi sau rei ani. Se remarcă
în copilăria mică un retard masiv al tuturor achizițiilor, acestea rămânândadesea incomplete.
Autonomia conduitelor din viaț a cotidianăeste parțială, dar pot fi totuși ameliorate în cadrul
unei relații bune. Limbajul este cvasi -inexistent, redus la câteva cuvinte. Acești pacienți
depind de un terț, cel mai adesea de o structură instituțională. Este frecventă existența
anomaliil or morfologice, a tulburărilor neurologice, a crizelor epileptice asociate . Deficiența
mintală profundă are următoarele caracteristici:
– Stare accentuată de nedezvoltare mintală și a întregii personalități;
– Dereglare a dezvoltării fizice și psihice;
– Tulbură ri endocrine;
– Malformații în structura scheletului, a craniului;
– Motricitate deficitară (deficit de coordonare a mișcărilor, tulburări ale mersului,
stereotipuri motorii);
– Tulburări grave de vorbire (însușiirea unor cuvinte izolate pe care le pronunță
deformat);
– Lipsa deprinderilor elementare de autoservire;
– Tulburări accentuate de comportament;
– Inadecvare la mediul înconjurător;
– Necesită supra veghere și îngrijire permanentă.
Defiența mintală severă și moderată – acești subiecți nu depășesc o vârstă minta lă de
6-7 ani. Retardul în dezvoltarea psihomotorie este frecvent. Este posibilăo anumită
autonomie în conduitele sociale, mai ales atunci când copilul evoluează într -un cadru
stimulativ și călduros, dar și o încadrare protectoare rămâne necesară. Limbajul rămâne
asintaxic, deși nivelul său de depinde mult de gradul de stimulare din partea. În schmb,
lectura este imposibilă sau rămâne la nivelul unei descifrări rudimentare; școlarizarea este
imposibilă. Gândirea se menține în stadiul preoperator.
Deficienț a mintală severă:
– Dereglare evidentă a dezvoltării cognitive;
– Motricitate fină deficitară;
– Însușire a unor elemente ale vorbirii;
– Comportament pueril, inadaptat;
– Lipsa orientării și neadaptării la mediul înconjurător;
– Stare permanentă de dependență ;

28
– Neces ită supraveghere și îngrijire permanentă
Deficiența mintală medie:
– Nedezvoltare mintală și fizică;
– Însușiire normală a vorbirii;
– Tulburări motorii ce pot fi corectate;
– Însușiirea a unor deprinderi elementare;
– Comportament educabil;
– Orientare în situații simple;
– Executarea a unor sarcini elementare;
– Abilitate pentru munci simple și integrare în colective obișnuite.
Deficiența mintală și de limită – școlaritatea devine un criteriu fundamental: eșecul
școlar caracterizează acești copii, până la intrarea la școală, au avut cel mai adesea o
dezvoltare psihomotorie normală. Libajul nu prezintă anomalii majore, inserția socială
extrașcolară este adesea satisfăcătoare. Rareori se întâlnesc anomalii somatice asociate. În
realitate, exigențele școlarizării sunt dec i cele care conduc la izolarea acestui grup.
Incapacitatea de a accede la o structură de gândire formală reprezintă olimită a progresării
încă din primele clase ale școlarizării primare. În cadrul acestui grup, echilibrul afectiv,
calitatea relațiilor cu a nturajul, ponderea factorilor socio -economiciși culturali par să joace
un rol important.
În deficiența mintală profundă și severă se întâlnesc frecvent perturbări relaționare
masive: izolare, chiar o veritabilă retragere afectivă, stereotipii frecvente sub formă de
balansare, descărcări agresive și mare impulsivitate, în special în caz de suferință sau de
frustrare, auto -mutilări mai mult sau mai puțin grave. Ansamblul acestor simptome poate
evoca ceea ce se observă în anumite psihoze infantile precoce, cee a ce a adus în discuție
posibilitatea conjuncției unri organizari psihotice în aceste deficite masive.
În deficiența mintală ușoară sau de limtă, tulburările afective sunt foarte frecvente și
se organizează pe două linii: versantul manifestărilor comportam entale: instabilitate, reacții
de prestanță ce pot merge până la reacții colerice la eșec, tulburări de comportament, în
special de la adolescentul influențat de cei de vârsta sa, la aceste conduite se asociază adesea
o organizare foarte rigidă marcată de judecăți dintr -un fo c, excesive, lipsite de auto -critică;
celălalt versant îl reprezintă inhibiția, pasivitatea, copilu l este abătut, excesiv de supus
anturajului adult, dar și celorlalți copii.

29
Posibilitățile intelectuale pot, și ele, să fie afectate de p onderea acestei inhibiții:
testele pun în evidență, în astfel de situații, eșecuri repetate care împietează eficienșa
intelectuale. Existența acestor perturbări afective traduce , în opinia lui Misers, caracterul
dizarmonic al organizării personalității co pilului deficient mintal, a cărui slabă eficiență
trebuie înțeleasă ca o manifestare simptomaticăîn sânul unei organizări psihopatologice ce
trebuie evaluată (Marcelli, D aniel, Tratat de psihopatologia copilului , Ed Fundației
Generația, București, 2003, p. 189).
e) După prognostic:
– Deficiențe ce pot fi compensate și partial recuperabile
– Deficiențe irecuperabile

II.4 Drepturile persoanelor încadrate în grad de handicap
O persoană cu dizabilități este privită sau încadrată oficial ăn această categorie, din
pricina unei deficiențe de aspect și/sau de comportament, alături de o limitare funcțională
sau o incapacitateîn activități.
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecț ia și promovarea drepturilor persoanelor
cu handicap, persoanele cu handicap beneficiază de următoarele drepturi:
– Ocrotirea sănătății: prevenire, tratament și recuperare;
– Educație și formare profesională;
– Ocuparea și adaptarealocului de muncă, orientare și reconversie profesională;
– Asistență socială, respectiv servicii sociale și prestații soc ialr;
– Locuință, amenajarea mediului de viață, personal ambiant, transport, acces la mediul
fizic, informațional și comunicațional;
– Petrecerea timpu lui liber, acces la cultură sport, turism;
– Asistență juridică;
– Facilități fiscale;
– Evaluarea și reevaluarea p rin exminarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de
către membii comisiei de evaluare, la un interval de doi ani.

30
CAPITOLUL III
Familia între ideal și realitate

III.1 Relativitatea rolurilor familiale
Familia este considerată elementul natural și fundamental al societății, principiu ce
apare atât în cadrul actelor noastre legislative cât și în unele acte internaționale privind
drepturile omului. Multiplele defiiniții date până acum familiei au încercat sa evidențieze o
serie de aspecte atât de ord in structural cât și funcțional:
– Familia este un grup care își are originea în căsătorie, fiind alcătuită din soț, soție și
copiii născuți din unirea lor, pe care îi unesc drepturi și obligații morale, juridice,
economice, religioase și sociale . (Cl. Levi Strauss)
– Familia constituie un grup înzestrat cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri,
care respectă anumite tradiții, chiar inconștient, care aplică anumite reguri de educație, într –
un cuvânt, care creează o atmosferă. (R. Vincent)
– Familia constit uie o unitate de interacțiuni și intercomunicări personale, cuprinzând
rolurile sociale de soț și soție, mamă și tată, fiu și fiică, frate și soră. (E. Burgess, H. Locke)
– Familia reprezintă un grup social, realizat prin căsătorie, cuprinzând oameni care
trăiesc împreună, cu o gospodărie casnică comună și care sunt legați prin anumite relații
natural -biologice, psihologice, morale și juridice. (Ov. Bădina, F. Mahler)
Plecând de la aceste definiții, se pot contura următoarele caracteristici ale familiei:
– Existența unui număr de persoane;
– Reunirea lor este urmarea actului căsătoriei;
– Între membrii grupului familial există un ansamblu de drepturi și obligații garantate
juridic;
– Climatul, atmosfera psihosocială;
– Organizarea structurală, cu o anumită distribuți e a rolurilor și sarcinilor familiale;
– Relațiile interpersonale, de ordin biologic, psihologic și moral dintre membrii ;
– Ansamblul de norme și reguli privind conduita membrilor grupului familial;
– Îndeplinirea unor funcții în raport cu societatea.

III.2 R ealitatea numită părinți
Copilul diferit se adaptează greu la relațiile interpersonale, de aceea părinții trebuie
să joace rolul de tampon, de mediator între copil și persoanele străine. Uneori părinții pot

31
dramatiza excesiv reacțiile inadecvate venite d in partea unei persoane străine, identificând o
falsă rea intenție într -un gest oricât de neutru. În alte situații, ei neagă tot ceea ce copilul
observă în jurul său legat de propria deficeiență, insistă pe răutatea și ipocrizia persoanelor
din anturaj, cu ltivând la copil convingerea că lumea în care t răiește este rea. Pe de altă parte ,
unii părinți refuză să țină cont de dificultățile soci ale determinate de deficiență. Î n acest fel,
ei îi împiedică pe copii să înțeleagă și să accepte toate aspectele legate de propria deficiență.
Datorită acestui rol suplimentar de mediator, reacțiile părinților în fața unui copil cu
deficiență capătă o importanță majoră. Părinții reacționează prin supraprotecție, acceptare,
negare sau respingere. Aceste reacții au determina t gruparea părinților (Albu Adriana, Albu
C., Asistența psihopedagogică și medicală a copilului deficient fizic , Ed. Polirom, Iași, 2001 ,
p.187 -190) în: părinți echilibrați, părinți indiferenți, părinți exagerați, părinți autoritari,
părinți inconsecvenți.

III.3 Rolul familiei în educația copiilor cu handicap
Familia este sistemul de referință cu impactul cel mai puternic asupra copilului
(Muntean, Ana, Familii și copii în dificultate. Note de curs , Mirton, Timișoara, 2002 , p.26).
Educația ca proces comp lex de modelare, prin metode variate, a dezvoltării personalității
umane nu se rezumă în nici un caz la conversația pe care părinții o poartă pe tema modului
de comportare a copilului sau pe sfaturile , pedepsele aferite acestuia. Prima condiție a unei
educ ații, considerată ca acțiune fundamentală științific, este cunoașterea modelului normal
de creștere și dezvoltare a copilului, la care trebuie raportat, nivelul atins în dezvoltarea sa
de propriul copil. Acest fapt are câteva consecințe educaționale funda mentale:
– Se identifică din timp orice modificare a procesului de creștere și dezvoltare;
– Se intervine la timp pentru corectarea acestei perturbări;
– Se anticipează modul de dezvoltare a pesonalității în funcție de modelul normal.
Primul punct înlătură decal ajul pe care -l creează amânarea ( lasă că o să vorbească, o
să meargă ), determină părintele să consulte medicul de specialitate (neurolog, psiholog,
neuropsihiatru) și să instituie la timp o terapie medicamentoasă, dar și educațională. În felul
acesta părin tele nu mai este singur, ci se formează o echipă care stabilește un plan de acțiune
terapeutică și educativă. A treia condiție este comprehensiunea, care constă în efortul
conștient și afectiv de a înțelege copilul deficient în intimitatea proceselor sale psiho –
afective, în modificările, tensiunile, dramele sale interioare și de a veni în ajutorul său.

32
Educația copilului deficient presupune determinarea, pri modul de organizare a
condițiilor de viață, a relațiilor lor din cadrul familiei și din afară, prin organizarea jocului, a
activității, a unui mecanism complex de compensare, de reechilibrare a personalității.
Încapând cu actele simple (hrana, de exemplu) este nevoie de o grijă, atenție și afecțiune
specială, acordtă copilului cu handicap, pentru ca acea sta să poată executa cât mai multe
situații și acte specifice copilului normal. Pentru acest lucru el are nevoie de un ajutor în
învățarea și desfășurarea activităților, mult mai îndelung și mai răbdător decât cel acordat
copilului normal. În procesul de d ezvoltare a personalității copilului cu deficiență,
autonomia personală constituie unul dintre cele mai importante obiective educaționale
(Păunescu C., Copilul deficient -cunoașterea și educarea lui , Ed. Științifică și enciclopedică,
București, 1983 , p.140) .
Familia se înscrie ca unul dintre cei mai importanți factori educativi, acțiunea ei
exercitându -se încă de la naștere. Calitatea și efectele educației în familie condiționează în
mod fundamental întreaga evoluție a tânărului, calitatea integrării sale în viața socio
profesională. Obiectivele educației în familie sunt multiple: dezvoltarea fizică, educația
intelectuală, spirituală, morală, religioasă, etică, estetică, civică, domestico -menajeră,
sexuală. În cadrul microgrupului familial, părinții exercită influențe educațional -formative în
mod direct și indirect. Cuplul conjugal, prin întreg sistemul său de acte comportamentale,
constituie un veritabil model social care, fiind de altfel primul în ordinea influențelor din
partea modelelor sociale existente, are o influență hotărâtoare asupra copiilor privind
formarea excepției lor despre viață, a modului de comportare și relaționare în raport cu
diferite norme și valori.
Pe de altă parte părinții exercită influențe educațional -modelatorii în cadrul familiei
și în mod direct, pe baza unei anumite strategii educaționale folosind mai mult sau mai
puțin sistematic și organizat anumite metode și tehnici educaționale. Există multe deosebiri
între familii în ceea ce privește, metodologia și tehnologia educațională adoptată. Uneori,
strategiile educaționale pe care le utilizează unii părinți pot chiar să se soldeze cu o serie de
consecințe negative asupra procesului formării unor componente de personalitate ale
copiilor, ca de exemplu:
– Severitate excesivă , cu multe rig idități, cu interdicții nu lipsite de brutalitate, cu
comenzi rigide, pline de amenințări, cu privațiuni de tot felul, cu cerințe și pretenții
exagerate, impunând un regim de muncă ce depășește limitele de toleranță psihologică și
psihofiziologică, își la să puternic amprenta asupra procesului de formare a personalității

33
copilului: instalarea fenomenului de oboseală cronică, teama de eșec, de insucces și de
pedeapsă, apatie și indiferență accentuată, față de ceea ce trebuie să întreprindă sau în ceea
ce pri vește relaționarea cu cei din jur, atitudini de protest și revoltă chiar față de noile
influențe exercitate asupra sa;
– Părinți ce manifestă o atitudine supraprotectoare depun mari eforturi de a proteja
copilul, de a -l menaja într -o manieră exagerată, grija și afectivitatea lor constituind o sferă
protectoare cu pereți multipli prin care el nu mai poate încerca forțel e proprii. Pentru
asemenea părinți copii lor au însușiri cu totul aparte în raport cu alții ( pretind foarte repede,
știu totul, sunt extraordin ari, sunt de o inteligență rară ) de aceea, ei trebuie menajați, feriți
de uzura travaliului curent solicitat de familie, școală, alte grupuri de apartenență, pentru a
da totul mult mai târziu. Drept consecințe ale atitudinii supraprotectoare a părinților se pot
contura: detașarea între imaginea de sine și posibilitățile reale ale copiilor, îngâmfarea,
exacerbarea eului , supraevaluarea propriilor posibilități;
– Grija față de copii se poată manifesta, în cazul unor părinți, și în limitarea excesivă a
libertăț ii și independenței de acțiune a acestora, a inițiativei în ceea ce privește conturarea
unui anumit regim de muncă și de odihnă. A confruntății propriului lor program cu al altor
copii pentru a nu se contamina, a păți ceva rău . Atitudinea părinților care s tabilesc în mod
rigid și exclusiv direcțiile de acțiune și de comportare poate duce la următoarele consecințe:
materno dependența, tocirea accentuată a spiritului de inițiativă, instalarea unor temeri
nejustificate de acțiune, izolarea în sine, subevaluare a propriilor posibilități;
– Strategia educațională, care pentru unii părinți, favorizează formarea liberă a
propriilor lor copii, influența și controlul educativ limitându -se maximal, uneori până la
neglijarea totală a acestora, poate determina drept consec ințe îndepărtatrea și înstrăinarea
treptată a copiilor de proprii părinți (Mitrofan Iolanda, Mitrofan N., Familia de la a…la z.
Mic diționar al vieții familiale , Ed. Științifică, București, 1991 , p.127 ).
Un specialist în problemele deficienților susține a că părinții creează statutul socio –
afectiv de deficient, prin relațiile pe care le cr eează din prima perioadă de viaț ă. Oglinzile în
care se privește, pentru a se defini, sunt părinții. Încercând o tipologie (Mitrofan Iolanda,
Mitrofan N., op. cit ., 1991 , p.136) a relațiilor din cadrul grupului primar unde există un
deficient vom avea:
– Abandonul afectiv total încă de la descoperirea deficienței. Părinții nu pot admite
eșecul superit prin apariția unui copil care îi pune în inferioritate față de comunitate . În cazul
acesta, suferința copilului va fi totală, iar dezvoltarea sa mult mai încetinită.

34
– Abandonul parțial când unul dintre părinți se dezinteresează total de existența
copilului. Celălalt părinte suprasolicitat, devine agresiv din punct de vedere afec tiv cu
copilul, tarumatizându -l. Pe acest părinte îl încearcă un sentiment de condamnare în fața
destinului și poate avea două atitudini: ori prima despre care am vorbit, ori face o fixație
agectivă totală față de deficient, renunțând definitiv la viață.
Sunt cazuri în care existența unui deficient determină la părinți o atitudine de
hiperprotecție, cu alte cuvinte, manifestarea unei griji exagerate față de copil, suprimându -i
acestuia posibilitățile de a deveni autonom. Cele mai frecvente situații sunt c ele în care un
copil deficient destramă echilibrul familiei, prin conflicte puternice izvorâte din învinuirea
reciprocă a soților de nenorocirea lor.
Oricare dintre aceste situații sunt nocive pentru dezvoltarea personalității
deficientului, pentru că , cu excepția deficiențelor mintale foarte grave, unde se pot obține
unele rezultate mai modeste însă în toate celelalte cazuri, stimularea afectivității, a jocului, a
activităților la nivelul respectiv al deficientului, al relațiilor, a tendinței de a manife sta
autonomie, independență, constituie o datorie primordială. Cu cât aceste intervenții sunt mai
timpurii, cu alte cuvinte, din prima perioadă a vieții, cu atât șansele de a normaliza copilul
sunt mai mari și mai sigure. S -a demonstrat că, chiar în defici ențele mintale grave, o
stimulare organizată educațională și terapeutică, reduce cu 50% din handicap, permițând o
încadrare într -o situație specializată de învățământ superioară gravității deficienței. Pentru
celelalte forme de deficiență câștigurile sunt uneori totale.

III.4 Asistența și îngrijirea copilului cu handicap
Asistența socială a familiei și asigurarea îngrijirii membrilor grupului familial care au
nevoie de ea, constituie atât forma cea mai veche, tradițională, a serviciului social, cât și ce a
mai importantă activitate în acest domeniu. (Miftode, V., Tratat de asistență socială,
Volumul I , Ed. AXIS, Iași, 2004 , p.230)
Îngrijirea umană presupune o intervenție calificată, sistemică, individualizată. O
condiție obligatorie privind educația și î nvățarea copilului este oferirea copilului de noi
experiențe. Odată apărut interesul pentru nou devine apoi din ce în ce mai important ca sursă
de motivație pentru explorările viitoare și deci pentru învățare. Copilul a cărui activități
exploratorii sunt d ezaprobate, descurajate sau pedepsite va căpăta o atitudine totsal diferită
față de învățat: trăsăturile lui probabile vor fi pasivitatea, teama, frustrarea, indiferența sau
iritabilitatea, iar pentru el vor exista ouține bucurii sau satisfacții. (Mihai, M ., F., Protecția

35
copilului pe termen lung. Alternative familiale , în Revista de cercetare și intervenție socială ,
Lumen, Iași, Vol.4/2002, p.457 )
Grija pentru persoanele cu diferite deficiențe are la noi o istorie, ale cărei origini se
regăsesc menționa te cu secole în urmă în hristoavele domnești. Inițial această grijă a fost
încredințată mănăstirilor, treptat însă ea a fost preluată de stat, devenind o preocupare
complexă. Astfel anul 1831 marchează începutul înființării unei instituții pentru surdo -muți,
apoi apar instituții pentru orbi, deficienți mintal și copii orfani. După anul 1957 rețeaua
acestor instituțiise dezvoltă astfel încât ocrotirea și recuperarea copiilor, tinerilor și adulților
cu nevoi speciale capătă dimensiuni noi. Ca și celelalte sis teme sociale, instituțiile speciale
evoluează sub influența schimbărilor generale. În consecință transformările în sfera
instituțiilor destinate persoanelor cu dizabilități au intervenit în țara noastră după 1989.
(Sora, Lungu -Nicolae (coord.), Îngrijirea persoanelor cu handicap , Ed. Tritonic, București,
1998, p.24)
Copii cu deficiențe mintale trebuie să beneficieze de o rețea de servicii cu scopuri
educative. Aceasta trebuie să fie astfel organizată încât să vină în întâmpinarea nevoilor
individuale ale fiecărui copil în parte. Specialiștii din cadrul serviciilor specializate vor
hotărî împreună cu părinții, în funcție de gradele și nivelurile de afectare, forma de
învățământ necesară copilului. Copiii cu deficiențe mintale ușoare și moderate pot fi
integ rați în instituții de î nvățământ obișnuit în funcție de preferințele părinților și chiar ale
copiilor. Acestea vor avea în structură și specialiști în domeniul educației speciale.
Noțiunea de învățare, în sensul ei extins, desemnează activitatea generală de
achiziționare de noi cunoștințe, activitate specific umană, iar în sensul restrâns presupune
aspectele de asimilare a unui volum de cunoștințe și deprinderi în contextul relației specifice
profesor -elev. Interacțiunea dintre cei doi ai relației de învă țare aduce în discuție și funcția
psihoterapeutică a învățării. (Ceobanu, C., Deac Georgeta, Hrițuleac Aurora, Conotații
psihosociale ale deficienței mintale , Ed. A92, Iași, 1996, p.87). Actul educațional realizat
împreună cu persoanele deficiente mental p oate fi considerat act educațional terapeutic prin
caracteristicile sale situaționale, procesuale, instrumentale organizatorice și de finalitate.
Un ansamblu educațional bine structurat și adaptatnecesităților și caracteristicilor
intelectual -afective ale copiilor cu deficiență mintală poate oferi prilejuri de stimulare,
antrenare și recuperare a capacităților lor. Persoanele cu handicapmintal au probleme cu
perceperea schemei corporale, cu formarea conștiinței de sine ca efecte ale dificultăților
intelect uale. În această si tuație, sistemul educațional sau cel terapeutic prin care sunt

36
antrenați subiec ții deficienți va trebui să instituie programe de întărire a comportamentelor
adaptive, a răspunsurilor pozitive ale stimulii exteriori. Astfel, evidențiin d și recompensând
fiecare succes obținut se creează șansa stimulării și antrenării resurselor existente.
Prin activitățile de joc copiii cu deficiență mintală pot să își dezvolte abilitățile de
mișcare, îndemânare, apucare, învață să reacționeze optim la stimulii exteriori, să se
autovalorifice prin produsele realizate, căpătând încredere în forțele proprii. Jocul constituie
forma primordială de relație cu lumea obiectelor și/sau ființelor. Este o modalitate esențială
de cunoaștere, comunicare, învățare, relaxare, exprimarepentru oameni, în general și pentru
copii în special. În copilărie, joculeste mijlocul principal de manifestare și acțiune. El se
dezvoltă și de complică pe măsură ce copilul achizișionează noi abilități, deprinderi,
capacități. La vârst a preșcolară și școlară toate activitățile de joc au virtuți educaționale, de
învățare dar și terapeutice (Ceobanu, C., Deac Georgeta, Hrițuleac Aurora, op. cit ., 1996 ,
p.114 ). În timpul jocului, copilul vine în contact cu alți copii sau cu adultul, astfel că jocul
are un caracter social. Jocurile sociale sunt esențiale pentru copiii cu handicap, întrucât le
oferă șansa de a se juca cu alți copii. În aceste jocuri sunt ne cesare minim do uă persoane
care se joacă și comentează situațiile de joc.
În perioada de preșcolar se desfășoară mai ales în grup, asigurându -se astfel
socializarea. Din acest motiv, copiii cu deficiențe trebuie să fie înscriși la grădinița din
vecinătate, alături de copiii sănătoși. Copiii sunt curioși, dar practici, astfel că ei vor acce pta
ușor un copil cu deficiență fizică, care se deplasează în fotoliu rulant sau în cârje. Ei sunt
suficient de simpli și deschiși pentru a accepta ușor un coleg cu probleme de sănătate.
Perioada de preșcolar este cea mai indicată pentru începerea socializ ării copiilor cu
deficiențe. La această vârstă, socializarea se realizează ușor prin intermediul jucăriilor și al
echipamentelor de joc.
Totuși trebuie să fim atenți la unele probleme deosebite. Unii copii cu deficiențe au
avut experiența neplăcută a spi talizării și a separării de părinți. De aceea, pot apărea reacții
intense, mai ales în primele zile de gradiniță. În alte cazuri, copilul are probleme legate de
utilizarea toaletei și de deplasare. În aceste situații, este de preferat să se solicite prezen ța
mamei până la acomodarea copilului în colectivitate și acomodarea personalului cu
problemele copilului.

37
III.5 Asistența familiei pentru îngrijirea educativă a copilului cu handicap
Atașamentul reprezintă relația afec tivă foarte strânsă ce se stabileș te înt re copil ș i
adult. Miftode definește atașamentul ca fiind apropierea preferențială, dezinteresată și
aproape inconștientă a unei persoane de o altă persoană. Starea de atașament vizează toate
vârstele, dar în formă naturală se întâlne ște numai la cop ii, deoarece perioada copilăriei
presupu ne: spontaneitate, sinceritate, exteriorizare liberă a sentimentelor, trecere liberă de la
o stare la alta. Relațiile de atașament au rolul de a proteja persoana mai slabă, vulnerabilă în
raport cu factorii sau agenții externi sau interni. (Miftode, V., Tratat de asistență socială ,
Vol. I, op. cit., 2003, p.246)
Copii crescuți fără dragoste, fără atenție, fără apropiere sufletească din partea
familiei sunt în general:
– Indiferenți , indiferența lor manifestându -se atât pe plan social (indiferența față de
școală și ceea ce reprezintă ea, de rezultatele obținute , de succesele sau insuccesele lor și
chiar a celor din jur, față de grupul de prieteni; uneori acești copii se integrează foarte greu,
nu pot lega sau leagă foarte greu prietenii ), cât și pe plan perso nal (deficiențe de
autoîngrijire, dificultăți în stabilirea carierei, a planurilor de viitor);
– Lipsiți de inițiativă , de obicei nu îndrăznesc să exploreze lumea, le este frică de
eșecuri, unii dintre ei consideră că sunt sortiți eșecului, se confruntă cu u n sentiment de
inferioritate, pasivitate;
– Anxioș i, frica predomină majoritatea comportamentelor, însă devine mai pronunțată
când se fac referiri la viitorul lor;
– Nesiguri , lipsiți de un mediu familial nu au încredere în forțele proprii, nu își
dezvoltă o a utonomie sănătoasă de aceea întâlnimfrecvent la ei starea de dependență.
Copilul deficient mintal trebuie să beneficieze de un mediu social cooperant,
permisiv, sensibil. În noțiunea de mediu includem ambianța socială în care trăiește persoana,
relațiile familiale, cât și activitățile zilnice pe care le desfășoară aceasta. Prezența unui copil
deficient într -o familie provoacă adeseori (în funcție de nivelul cultural -educativ al acesteia ,
de structura ei, de nivelul de trai ) o afectare, chiar o modificare a echilibrului psihic al
membrilor săi și a echilibrului exterior ce vizează relațiile familiale cu societatea. Astfel,
echipa interdisciplinară de terapie a unui copil deficient mintal va trebui să ajute familia să
depășească momentul șocului inițial și m ai apoi să o susțină printr -o terapie adecvată în
procesul de cunoaștere, apreciere, ajutorare, recuperare propriului copil. Baza unei îngrijiri
educative corecte, dacă putem spune așa, o reprezintă concept ul muncii de echipă între

38
famill ia copilului cu de ficiență mintală și asistent social, psiholog, consilier și alți specialiști
în funcție de fiecare caz în parte.
Modalitățile concrete de ajutor a familiei sunt:
– Să i se dea sfaturi practice;
– Să i se furnizeze informații;
– Să fie învățată cu anumite drep turi;
– Să fie consiliată și/sau să i se acorde terapie.
După cum se știe, majoritatea familiilor în care apar copii cu deficiențe sunt familii
ce se confruntă cu probleme diverse. De aceea terapeutul devine un părinte al părintelui
(Ceobanu C., Deac Georget a, Hrițuleac Aurora, op. cit., 1996 , p.112), prin consiliere
membrii vfamiliei pot căpăta încredere în forțele proprii și ale copiilor lor, toleranță la stres,
stăpânirea emoțiilor negative. Imediat după aflarea diagnosticului, trebuie să intre în
consilie re, pentru diminuarea impactului negativ pe care îl poate produce asupra părinților
aflarea diagnosticului.
Terapeutul în activitatea cu familia, trebuie să insiste pe necesitatea începerii
procesului de recuperare cât mai devreme posibil și în familie, ex plicarea modului adecvat
de reacție al părinților față de anumite comportamente ale copilului deficient mintal, faptul
că un copil deficient mintal are nevoie de multă afecțiune, colaborarea cu echipa de
reeducare, cu educatorii, faptul că nu trebuie să i se ceară copilului mai mult decât poate da,
orientarea spre scopuri practice: să meargă în picioare, să mănânce singur, să se îmbrace
singur, să vorbească corect, climatul familial ce trebuie să fie întotdeauna caracterizat de
bunăvoință și înțelegere.

CAPITOLUL IV
Integrarea socială și p rofesională a copiilor cu handi cap mintal

IV.1 Particularitățile integrării sociale și profesionale a copiilor cu handicap mintal
În etapa actuală se vorbește mai mult despre integrarea socială și mai puțin
profesion ală a persoanelor cu handicap mintal. Integrarea ca proces psihologic de element
(semnal, impuls, informație, operație) de către un alt element se realizează prin sinteză –
simulare. Aceasta nu se poate realiza singură, ci în corelare cu integrarea socială c are este un
proces de încorporare, de asimilare a individului în unități și sisteme sociale (familie, clase,
grup, societate, colectiv) prin moderare conform datelor și cerințelor sociale. Integrarea

39
semnifică faptul că relațiile dintre indivizi sunt bazat e pe o recunoaștere a integrărilor, a
valorilor și drepturilor comune ce le posedă. Când lipsește recunoașterea acestor valori, se
instaurează alienarea și segregarea între grupurile sociale. ( Popovici D., Educația integrată
– o strategie modernă de recupe rare a elevilor handicapați și cu alte cerințe speciale ,
București, 1999 )
B. Nirje spunea că integrarea înseamnă să ți se permită să fii capabil, să fii tu însuți
printre ceilalți. integrarea se referă la relația care se instaurează între individ și soci etate. Ea
se realizează pe mai multe niveluri, de la simplu la compus. Aceste niveluri sunt
următoarele:
– Integrare fizică;
– Integrare funcțională;
– Integrare socială;
– Integrare personală;
– Integrare în societate;
– Integrare organizațională.
Integrarea fizică permite persoanelor cu un anumit handicap satisfacerea nevoilor de
bază ale existenței și realizarea ritmurilor existenței. Prin integrare fizică se asigură
construirea locuințelor în zone rezidențiale, organizarea claselor și grupurilor în școli
obișnuite, profesionalizarea în domenii diverse, unele mici locuri de muncă și petrecerea
timpului liber în condiții obișnuite.
Integrarea funcțională se află în prelungirea celei fizice. Ea se referă la asigurarea
funcțiilor persoanei în mediul înconjurător prin f olosirea tuturor facilităților și serviciilor, pe
care acestea le oferă, cum ar fi: folosirea mijloacelor de transport în comun, restaurante,
cantine.
Integrarea socială se referă la ansamblul relațiilor sociale dintre persoanele cu
handicap, atât fizic câ t și mintal, și a persoanelor normale, indivizi sau grupuri sociale cu
care acestea se intersectează, precum: colegi, vecini, membrii ai comunității. Aceste relații
sunt influiențate de atitudinile de respect și stimă, pe care trebuie să se bazeze și de
ansamblul manierelor de interacțiune între persoanele normale și persoanele cu handicap
mintal.
Integrarea personală este legată de dezvoltarea relațiilor de interacțiune cu persoane
semnificative în diverse perioade ale vieții. Aici sunt incluse categorii d e relații diverse, în
funcție de vârsta subiectului. De exemplu, pentru un copil relațiile cu părinții, rude, prieteni;

40
pentru un adult relațiile cu rudele, prieteni, soț/soție și copii. Un copil mutat din familie de
aparență este traumatizat prin segregar e și pierde elemente esențiale ale integrării personale.
Un adult care nu se poate muta din casa părinților și nu poate duce o existență independentă
conform vârstei, pierde aspecte esențiale legate de integrarea personală. Pentru o integrare
eficientă se i mpun anumite condiții: pentru un copil – existența unor relații cât mai apropiate
cu familia, iar pentru un adult – asigurarea unei existențe demne, cu relații diverse în cadrul
grupurilor sociale în comunitate.
Integrarea în societate se referă la asigura rea de drepturi egale și respectarea
autodeterminării individului cu handicap mintal. Adesea, grupurile de persoane cu handicap
mintal sunt tratate diferit față de ceilalți cetățeni, integrarea lor nefiind respectată.
Programele și deciziile persoanelor cu handicap mintal trebuie să le aparțină în totalitate.
Posibilitățile de exprimare la nivel de grup trebuie respectate, la fel cu cele ale celorlalte
grupuri sociale.
Integrarea organizațională se referă la formele și structurile organizatorice care
spriji nă integrarea. Se recomandă ca servoiciile publice generale să fie organizate în așa fel
încât să răspundă nevoilor tuturor indivizilor din societate.
În concluzie transpunerea în practică a integrării necesită desfășurarea unui sistem de
acțiuni închegat din diverse domenii: psihologie, pedagogie, sociologie, asistență socială,
organizatoric, juridic și politic. Acțiunile respective trebuie desfășurate începând de la
nivelul individual până la cel social, urmărindu -se în final, schimbarea societății pe
ansamblu și transformarea ei într -o societate capabilă să asigure integrarea persoanelor cu
cerințe speciale în interiorul ei. Cele două tip uri de integrare (profesională ș i socială) nu
elimină sau nu substituie celelalte tipuri de integrare de care vorbim zi lnic: integrarea
școlară, individuală, colectivă, emoțională, afectivă.

IV.2 Participarea socială și egalitatea de șanse
Integrarea presupuneegalitatea de participare socială și egalitatea de șanse în
realizarea accesului la educașie. Printre valorile ac tuale și de perspectivă ale integrării
societății democratice din lume le consideră dominante pe următoarele:
– Acceptarea tuturor diferențelor;
– Respectul diversificății și alterității;
– Solidaritate umană și mai ales cu persoane diferite;
– Lupta îpotriva excl uderii și marginalizării;

41
– Lupta împotriva inegalității sociale.
Nivelurile integrării se află în relație de interacțiune, se influențează și se îmbogățesc
reciproc creând astfel ansamblul de condiții necesare pentru schimbarea societății și
transformarea î ntr-o societate capabilă să asigure integrarea persoanelor cu handicap mintal
în interiorul ei. Accesul la integrare este valabil pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele
cu handicap, indiferent de handicapul și gravitatea acestuia. În acest sens nu a r trebui să
existe nici o restricție. Persoanele cu un anumit handicap și mai ales cu handicap mintal sunt
oameni cât se poate de obișnuiți, oameni cu vise, speranțe, aspirații, dar cu mai multe dureri
și mai multe obstacole cu care se confruntă. Succesul integrării persoanelor cu handicap
mintal depinde de cooperarea dintre toate instituțiile comunitare care au în responsabilitate
educația specială, protecția socială și protecția juridică care să asigure realizarea tuturor
drepturilor lor.
Integrarea socia lă nu poate fi separată de integrarea școlară, ea nu este doar post –
școlar, ci se construiește treptat, pe măsura devenirii copilului prin educație, ca adult ființă
socială școala fiind însăți o parte a vieții sociale, ca atare progresul în direcția dobând irii
autonomiei, competențe sociale trebuie să constituie la fel ca și dezvoltarea intelectuală, o
finalitate educațională. (OlărescuValentina, Reținerea în dezvoltarea psihică ., Chișinău,
1980)
Integrarea profesională este o altă formă particulară a integ rării foarte importantă
dacă există inspirație spre autonomie și independență socială. Dacă în privința calificării
diversitatea de abordări este foarte mare, în ceea ce privește integrarea profesională, propriu –
zisă se pot desemna în principiu două strate gii:
– Una caracterizată de obligativitatea prin legea integrării;
– Alta că ar pune accentul pe stimularea agenților economici integratorii.
Obținerea profesiei de către absolvenții instituției speciale este o problemă nu mai
puțin dificilă decât cea a obține rii studiilor. Este, astfel, evidentă necesitatea urgentă a
elaborării conținutului și metodelor de pregătire către activitatea de muncă și orientarea
profesională cu nevoi speciale ăn soluționarea problemelor de plasare în câmpul muncii a
absolvenților. A daptarea socială și profesională a tineretului cu handicap mintal, fizic se
confruntă cu probleme deosebite din cauza lipsei de utilaj special, mijloace tehnice de
cercetare a handicapului.
Unul din obiectivele de bază a fiecărei instituții educative este necesitatea de a -i
pregăti pe tineri pentru integrarea ca adulți în comunitate și cultură. Nimeni nu constată

42
faptul că scopul final al instruirii speciale ale persoanelor cu handicap mintal este integrarea
deplină ăn societate ce le oferă posibilitatea d e a se bucura de toate bucuriile și privilegiile
accesi bile celorlalți cetățeni. (Șipi țînă L., Integrarea socială a persoanelor cu dizabilități ,
Sanct -Petersburg, 1998). Persoana cu handicap mintal e mai liberă atunci când se află într -o
societate decât câ nd se află într -o instituție. și persoana cu handicap mintal face parte din
societate. Aceasta demonstrează că societatea are o responsabilitate față de aceste personae.
Societatea face cunoștință cu persoana cu handicap mintal și o tratează ca pe un cetăț ean
normal. Persoanele cu handicap mintal nu sunt bolnavi, nu au un defect. Ele au anumite
disfuncții.
Persoana cu handicap mintal trebuie să se bucure de unele posibilități ca anume
handicapul îi limitează activitatea, rămâne pentru totdeauna, este import ant să creăm pentru
el posibilități optimale și să -i dăm din nou șanse de integrare. Persoana cu handicap mintal
întâmpină difuicultăți în formarea deprinderilor de muncă atât în perioada școlarizării, cât și
în procesul muncii după integrarea în producție . Aceste dificultăți sunt legate de organizarea
propriei activități, de ritmul, viteza, calitatea lucrurilor efectuate. Diminuarea din punct de
vedere cantitativ și calitativ al eficienței muncii produce dificultăți în procesul integrării
socio -profesional e a persoanei cu handicap mintal. (Badâr Cornelia, Educația tehnologică –
fundament al integrării socio -profsionale a copiilor cu deficiență mintală , Chișinău, 1998)
Învățământul special are drept obiective valorificarea potenșialelor biologice și
psihice, s timularea și corectarea dezvoltării fizice și intelectuale a persoanei cu handicap
mintal, pregătirea pentru viața de sine stătătoare și pentru integrarea socio -profesională. Prin
valorificarea maximă a persoanei cu handicap mintal, în limitele dezvoltării sale, înțelegem
formarea la persoane a tuturor treptelor cunoașterii, începând cu cel motric și încheind cu
cele afective, volitive și de personalitate în ansamblu.
Educația tehnologică în școala auxiliară ocupă unul din locurile prioritare în sistemul
general instructiv -educativ și îmbină rezolvarea obiectivelor înaintate învățământului
special. Instruirea prin muncă conține o gamă enormă de posibilități în procesul de corecție a
neajunsurilor persoanelor cu handicap mintal. Existența unor astfel de posib ilități este
confirmată nu numai de practica școlară și lucrări psihopedagogice, dar și de investigațiile
fiziologice, care au stabilit din punct de vedere experimental îmbunătățirea funcțională a
proceselor nervoase corticale atât la copii cât și la matur i cu handicap mintal sub influența
activității de muncă.

43
Munca pentru acest tip de persoane îndeplinește două sarcini importante: în primul
rând, este un mijloc de corecție și educație de mare valoare în procesul înfruntării
deficiențelor în dezvoltare și formare a personalității, în al doilea rând, este condiția de bază
pentru pregătirea persoanelor cu handicap mintal în dezvoltarea psihofizică către viața în
societate. Activitatea de muncă a persoanelor cu handicap mintal este u proces specific, de
import anță enormă în dezvoltarea multilaterală a acestor categorii de persoane.
Cunoașterea variabilității individual -tipologice a persoanelor cu handicap mintal, a
particularităților de planificare, de organizare, de autocontrolul muncii, pe de o parte, și a
particularităților sistemului nervos, capacității muncii, pe de altă parte, oferă posibilitatea
creării condițiilor favorabile de corecție și dezvoltare diferențiată, ce contribuie la sporirea
eficienței educației. Toate acestea constituie o condiție optimă în adaptarea și integrarea
socio -profesională a acestei categorii de persoane.
Integrarea socială a persoanelor cu handicap mintal este necesară și actuală. În
perioada tranziției la economia de piață, problemele sociale sunt mai acute, scot în relief
toată complexitatea unui sistem care a educat oameni dependenți de toți și de toate. Persoana
cu handicap mintal a fost întotdeauna invizibilă . Periada actuală creează și posibilități de
afirmare, de integrare. Gradul de activitate se amplifică de la deprinde rea de locuitor la
responsabilitatea de cetățean. Societatea nesecită personalități care să scuture banalitatea
ostilă și să implementeze modalități prospere, salvatoare.
Un criteriu important și actual este schimbarea mentalității societății față de
apers oanele cu handicap mintal și schimarea mentalității acestor persoane față de ele, față de
poziția lor în societate și tendinâa de afirmare la nivelul profesional pe care îl posedă .
Persoanele cu probleme de sănătate sunt divizate în dependență de handicapu l fizic,
senzorial, intelectual, mintal. Severitatea handicapului și mai ales cel mintal determină și
poziția omului în societate.
O societate bine îndestulată marginalizează persoanele cu handicap și mai ales cei ce
au un handicap mintal care vor nu numai să traiască asigurat material, dar și să contribuie
real la construirea și dirijarea societății în conviețuire armonioasă cu semenii lor fiincă este
om și toți oamenii sunt egali. Handicapul mintal impune condiții drastice de existență,
limitând multe pos ibilități, face ca omul cu probleme de sănătate aă se acomodeze la situația
reală, să se împace cu soarta ori să devină un luptător, un învingător al destinului crud, o
personalitate. La violență și discriminare sunt supuse persoanele cu handicap mintal fi ind

44
puse să cerșească, să se milogească, în loc să le fie creată posibilitatea de a munci, să fie
susținută poziția activă în viață de om demn și independent.
De la persoana cu handicap mintal se cere multă răbdare, înțelegere și tact . Un
moment important este să sesizeze perfect cine este și în care mediu se poate lansa, fără a
expune capricii neîntemeiate, nemulțumiri nu justificate, fiindcă cel mai greu îi vine să
apeleze la susținerea celor din jur, dar ei nu sunt principalii vinovți pe care trebuie de vărsat
tot amarul și neputința. mulți cred că aceste persoane sunt vinovate de situația în care sunt
cei din jur fiecare motivând și distanțându -se de unele situații în care trebuie să fii cât mai
aproap e de aceste persoane acordâ ndu-le sprijin și ajutor î n unele momente ale vieții.
Un caracter dificil naște conflicte, indiferent cui aparține el, de aceea un climat
favorabil îl poate forma în comun, având la bază principii morale și de etică. O familie
armonioasă creează toate condițiile pentru persoane cu handicap, îi oferă posibilități de
afirmare. De la o familie armonioasă la o societate echilibrată unde sunt omise obstacolele și
atmosfera binevoitoare lansează personalități, indiferent de statutul lor social. Persoan cu
handicap și mai ales mintal trebu ie să -și cunoască drepturile și să lupte pentru respectarea
lor, iar oamenii să facă tot posibilul ca semenii din societate să se simtă aegali și necesari.

IV.3 Relația copil cu deficiență mintală – mediu școlar
Există o legătură strânsă întree societate și tratamentul aplicat persoanelor cu
handicap, unul dintre aceste tratamente se referă la educația specială. În românia educația
specială a avut pentru o lungă perioadă de timp un pronunțat caracter segregativ. Până în
1989 s -a dezvoltatt o rețea de insti tuții de învățământ special, pornindu -se de la o împărțire a
copiilor cu dizabilități în trei categorii: recuperabili, parțial recuperabili și nerecuperabili.
Modelul de abordare a deficiențelor era unul preponderent medical, accentul fiind pus pre
efortur ile de reabilitare, de adaptare a copilului, fără a se lua în considerare nevoile de
schimbare la nivelul mediului școlar. În acest mod au apărut și s -au consolidat percepții,
stereotipuri, prejudecăți la nivelul cadrelor didactice și al publicului în gene ral, conform
cărora educația specială ar fi singura posibilă în cazul copiilor cu diferite dizabilități.
Astfel de prejudecăți fac posibilă manifestarea unui adevărat cerc vicios, de tipul
unei profeții autor ealizatoare: din cauza prejudec ăților referitoa re la cei care învață mai greu ,
aceștia nu sunt stimulați adecvat, nu li se oferă șanse de învățare, fapt care le accentuează
deficitul observat inițial, demonstrându -se astfel caracterul întemeiat al credințelor. Un astfel
de cerc vicios are un efect dubl u: etichetează, nu permite șansa de progres; ceilalți depun

45
puține eforturi pentru a găsi căile eficiente pentru a ajuta. Se poate încerca recuperarea
acelui cerc vicios care se bazează pe supoziții false. În acest mod, se creează posibilitatea
restructură rii atitudinilor, a valorilor, fapt care va permite găsirea unor forme adecvate de
îngrijire.
Fără asigurarea unor condiții minimale, opțiunea integrării copiilor cu deficiențe în
învățământul obișnuit poate căpăta un caracter de campanie, a cărei evaluar e tinde să se
realizeze aproape exclusiv prin criterii cantitative, neglijându -se calitatea procesului
educativ. Se manifestă încă obstacole față de această opțiune din partea cadrelor didactice,
părinților copiilor sănătoși și chiar din partea unor părinț i ai copiilor cu dizabilități.
Inserția școlară reprezintă., în fața inițială, o ruptură de familie, separare pe care
copilul o percepe ca pe o durere imensă, se simte străin și singur, deoarece copilul cu
deficiență mintală este mai vulnerabil și mai depe ndent de familie decât un copil nrmal, fără
direcție. Sarcina școlii este de a crea un mediu în care copilul să -și diferențieze trăirile și să
se structurezeca personalitate. școala, personalul didactic, are sarcina să identifice situațiile
problematice, s ă comunice cu familia în favoarea elevilor și mai ales să conștientizeze faptul
că relația de colaborare școală -familie este benefică pentru obținerea performanțelor școlare.
Integrarea școlară exprimă: atitudinea favorabilă a elevului față de școal pe car e o
urmează; condiția psihică în care acțiunile instructiv -educative devin accesibile copilului;
consolidarea unei motivații puternice care susține efortul copilului în munca de învățare;
situație în care copilul sau tânărul poate fi considerat un colabora tor la acțiunile desfășurate
pentru educația sa; corespondența totală între solicitările formulate de școală și posibilitățile
copilului de a le rezolva; existența unor randamente la învățătură și în plan comportamental
considerate normale prin raportarea la posibilitățile copilului sau la cerințele școlare.
Intervenției educative îi revin următoarele roluri:
– Reglarea relațiilor individuale;
– Formarea și educarea pentru viață;
– Sprijin, ocrotire și protecție;
– Afedcțiune și dragoste.
În școslă copilul cu defic iență mintală aperține, de obicei, grupului de elevi slabi sau
indisciplinați, el încălcând deseori regulamentul școlar și normele socio -morale, fiind mereu
sancționat de către educatori. Din asemenea motive, copilul cu deficiență mintală se simte
respins de către mediul școlar.

46
Datorită comportamentului lor discordant în raport cu normele și valorile comunității
sociale, persoanele cu deficiență mintală sunt, de regulă, respinse de către societate. Aceste
persoane sunt puse în situația de a renunța la ajut orul societății cu instituțiile sale, trăind în
familii problemă, care nu se preocupă de bunăstarea copilului.
Un proces educațional efic ient este acela în urma căruia elevul cu cerințe
educaționale speciale dobândește calități fizice și psihice care îl fa c apt:
 Să ajungă la autonomie personală, între limitele determinate, de gradul handicapului;
 Să exercite o ocupație sau o profesie;
 Să-și for meze comportamente adecvate la situaț iile sociale, ceea ce permite
integrarea socială;
 Să obțină capacitatea de a c omunica oral -scris, printr -o continua înțelegere a lumii
înconjurătoare și a relațiilor cu ceilalți; să -și formeze interese cât mai diverse;
 Să-și formeze interese de responsabilitate personală și de autoconducere;
 Să își obțină capacitatea de a aprecia și a prevedea situații viitoare;
 Să-și însușiească abilități locomotorii și dexterități manuale.
În concluzie, pentru ca educația copiilor cu deficiență mintală să fie eficientă, pe de o
parte trebuie să aibă un caracter integrat (să nu rupă copilul de famil ie și de societate și să
nu-l izoleze în instituții), iar pe de altă parte trebuie să aibă un ca racter diferențiat, să fie
adap tată particularităților elevilor.

IV.4 Elemente generale de educație integrată
Educația integrată este ramură a sistemului în ansamblu și are ca scop principal
intermedierea și adaptarea la o formă de învățământ a tuturor persoanelor cu nevoi speciale.
Actul educativ este definit ca fiind o activitate vectorizată, care are ca scop transmiterea
unei cunoscute, structurarea sau res tructurarea unei priceperi sau deprinderi, formarea sau
remodelarea unor trăsături de caracter, a unei atitudini sociale, a unei manifestări pozitive
a personalității.
Ideea educației integrate a apărut ca reacție firească a societății la pbligația acestei a
de a asigura un cadru necesar și condițiile impuse de specificul educației persoanelor cu
cerințe educative speciale. Conform principiilor promovate în materie de educație de către
organismele internaționale precum și prevederilor incluse în Declarația D repturilor
Persoanelor cu Diferite Tipuri de Handicap se menționează că aceste persoane au aceleași

47
drepturi fundamentale ca și cetățenii de aceeași vârstă, fără discriminare de orgin religios,
etnic, origine socială sau formație profesională.
Principii promovate de Revoluția ONU, nr. 48 din 1993 care constituie fundamentul
educației integrate:
– Principiul drepturilor egale – reglementează accesul persoanelor cu nevoi speciale la
educație și servicii comunitare;
– Principiul egalității șanselor în domeniul ed ucației – acest principiu presupune ca
școlarizarea copiilor cu cerințșe educative speciale să se facă, pe cât posibil, în cadrul
sistemului general de învățământ, prin eliminarea oricăror practici discriminatorii;
– Principiul asigurării serviciilor de spr ijin – presupune existența mai multor resurse
de sprijin pentru persoanele cu nevoi speciale: resurse umane (specialiști), resurse
instituționale, financiare, materiale, servicii guvernamentale;
– Principiul intervenției timpurii – acest principiu indică ef iciența intervenției de
reabilitare și integrare a deficientului în sistemul educativ încă de la vârstă mică;
– Principiul cooperării și parteneriatului – acest principiu are în vedere o colaborare
perfectă între cei implicați în programul de integrare a per soanelor cu nevoi speciale.
Argumente care vin la suținerea existenței învățământullui special:
– Omogenizarea perfectă a grupurilor de elevi în funcție de nevoi educative;
– Programele de recuperare și educare sunt elaborate în funcție de interesele și
capaci tățile copiilor;
– Formarea și dezvoltarea însușirilor psiho -fizice a copilului cu deficiență;
– Elaborarea și aplicarea programelor cu scop recuperator;
– Organizarea activităților ce răspund mai concret obiectivelor educaționale propuse;
– Existența unei echipe interdisciplinare abilitate să acționeze în scopul dezvoltării cât
mai eficientă a copilului deficient mental.
Prin prisma educației integrate se urmărește atât adaptarea persoanei cu deficiență la
o formă de învățământ, cât și reinserția lui socială. Inse rția socială, adică socializarea, este
procesul prin care un individ sau un grup ce trăiesc în proximitate stabilesc relații sociale
stabilite implicate în cultura comună și prin care aceștia își asimilează grade de cunoștințe,
valori și obiceiuri comune. Marian Roșca consideră că integrarea educativo -socială a
deficientului mintal ține nu numai de nivelul intelectual, dar și de particularitățile
personalității.

48
Din punct de vedere psihologic, prin educația integrată a copiilor cu handicap se
urmărește dezv oltarea la aceștia a unor capacități fizice și psihice care să -i apropie cât mai
mult de copiii normali, a implementării unor programme cu caracter corectiv -recuperator,
stimularea potențialului restant, ce permite dezvoltarea compensatorie a unor funcții menite
să le suplinească pe cele deficitare, crearea climatului afectiv pentru formarea motivației
pentru activitate, în general, și pentru învățare, în special, asigurarea unui progres continuu
în achiziția comunicării și a cogniției, formarea unor abilit ăți de socializare și relaționare cu
cei din jur, formarea de deprinderi cu caracter profesional și de exercitarea a unor activități
cotidiene, dezvoltarea comportamentelor adaptive și a însușiirilor pozitive ale personalității,
care să faciliteaze normali zarea deplină.
Ca atare, educația integrată are un scop nobil, ce vizează o egalizare a șanselor
pentru toți copiii și asigurarea demnității personale, prin asigurarea posibilității de
desfășurare a activității în mediile și colectivitățile cele mai favora bile dezvoltării
individului.
Pregătirea deficienților miontali este realizată, prin sistemul învățământului special,
ideea de integrare , a deveni ulterior conceptul de baza a recuperării, reabilitării, instrucției și
educației, pentru a asigura inserția s ocial -profesională a deficienților cât mai aproape de cea
a normalilor.
Educația integrată se referă la includerea în structurile învățământului de masă a
copiilor cu cerințe educative speciale, pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării
armonioase și cât mai echilibrate a personalității acestora.
Noțiunea de integrare nu se referă numai la copiii cu cerințe educative speciale, ci la
inserția în comunitate a persoanelor cu cerințe speciale. Prin procesul de integrare se
urmărește ca persoan cu nenoi spe ciale să obțină autonomie, respect, demnitate, să aibă
posibilitatea de a lua decizii. Integrarea are la bază principiul normalizării care înseamnă
facilitarea accesului persoanelor cu nevoi speciale la condiții de existență cotidiană cât mai
apropiate de circumstanțele normale și de stilul de viață al societății căreia îi aparțin.
Aceasta îndeamnă că toți copiii , indiferent de gradul sau tipul de handicap fizic sau psihic,
au acces în mod egal la educație și instrucție .
Pentru ca educația integrată să fie eficientă, cadrele didactice trebuie să aibă o
atitudine pozitivă față de copiii cu cerințe educatice speciale și trebuie sp cunoască bine
problemele particulare ale elevilor deficienți din clasă. De asemenea, cadrele didactice

49
trebuie să fie sprijinite de medici, psihologi, logopezi și alți specialiști din domeniul
psihopedagogiei speciale.

CAPITOLUL V
Aspecte practice privind integrarea copilului cu deficiență mintală

V.1 Metode și tehnici de investigație sociologică specifice domeniului
Realitatea soc ială, prin complexitatea fenomenelor care o caracterizează și dinamica
acestora, se impune a fi cercetată. Cercetătorul trebuie să procedeze ca un doctor perspicace
care lasă la o parte zece fapte secundare și reține pentru studii și diagnostic un simptom
hotărâtor. (Chelcea S., Cunoașterea vieții sociale , Ed. Institutului Național de Informații,
București, 1995, p.56 ). Astfel, reconstituirea în plan teoretic a realității sociale, integrarea
fenomenului studiat presupune o riguroasă analiză metodologică.
Pentru aceasta, trbuie făcute anumite precizări terminologice:
– Metoda reprezintă modul de cercetare, sistemul de reguli și principii de cunoaștre și
de transformare a realității obiective;
– Tehnica desemnează ansamblul de prescripții metodologice (reguli, pr ocedee) pentru
o acțiune eficientă, atât în sfera producției materiale cât și în sfera producției spirituale
precum și în cadrul altor acțiuni umane;
– Procedeul reprezintă maniera de acțiune , de utilizare a instrumentelor de investigare
care nu sunt altceva decât unele materiale (fișa de evaluare, foaia de observație, ghid de
interviu), de care se slujește cercetătorul pentru cunoașterea științifică a fenomenelor socio –
umane.
Documentarea
Documentarea reprezintă una din principalele surse de date și inform ații sociologice.
Totuși, deși este o tehnică clasică, indispensabilă sociologului, dar și asistentului social,
documentarea nu poate suplini celelalte tehnici de investigație. Despre documentare se poate
vorbi și atunci când asistentul social culege infor mații despre un domeniu la care nu are
acces prin observație directă. Istoria socială a unui client poate fi cunoscută ca urmare a
utilizării documentelor. Având în vedere specificul acestei tehnici de intervenție, în
cercetarea și intervenția socială, doc ument nu este doar textul ci oricare obiect ce poate
oferi informații comprehensibile despre o realitate oarecare (Bocancea C., Neamțu G.,
Elemente de asistență socială , Polirom, Iași, 2002, p.46). Astfel, alături de acte, documente

50
scrise, sunt utilizate și imagini fotografice, înregistrări audio, obiecte casnice și de
vestimentație. Toate acestea pot fi înregistrate ca surse de informații. Munca unui asistent
social cuprinde și elaborarea de documente în vederea realizării unui plan de permanență
pentru c lient.
Orice intervenție a asistentului social trebuie menționată în scris, în vederea unei
evaluări corecte și complete a cazului. În acest sens, trebuie menționatcazul în care un client
afirmă un anumit lucru, pentru ca ulterior să infirme cele spuse. D acă asistentul social anotat
cele discutate cu clientul respectiv în cadrul întâlnirilor inițiale, poate utiliza acele informații
pentru a contraargumenta încercarea clientului de manipulare. De asemenea, menționarea în
scris a informațiilor obținute poate simplifica activitatea asistentului social, în primul rând se
evită uitarea unor aspecte importante.
Activitatea asistentului social include realizarea pentru fiecare caz a unui dosar.
Acest lucru nu reprezintă simpla birocrație, ci are o importanță deos ebită în instrumentarea
cazului respectiv. Dosarul trebuie să conțină:
– O fișă inișia lă de preluare a cazului (date succinte de identificare a clientului);
– Rapoarte întocmite ca urmare a fiecărei intervenșii a asistentului social (aceste
rapoarte conțin: da ta vizitei sau întrevederii, locul, persoanele prezente, pecum și
relatarea pe scurt a intervenției);
– Fișă de evaluare anuală;
– Contract cu familia;
– Proces verbal de predare -primire cu ocazia unor susțineri financiare sau materiale;
– Menționarea convorbirilo r telefonice (data, persoana de contact, informații obținute);
– Copii după actele copiilor și părinților;
– Recomandări către și de la alte instituții implicate;
– Fotografii (client, copil, locuință).
Observația
Deși de cele mai multe ori nu este ut ilizată în mod solitar, observaț ia se înscrie în
rândul tehnicilor de intervenție des întâlnite în lucrul cu clienții. Oricare din celelalte tehnici
fac apel la observație, căci nu se poate vorbi despre întrevedere, interviu, vizită la domiciliu
fără a corela aceste tehnici cu metoda observației. Observația directă oferă informații cu
valoare de fapte și constituie materialul cel mai bogat, divers, nuanțat și susceptibil de
analize calitative . (Irimescu Gabriela, Tehnici specifice în asistența socială , Ed.
Universită ții „Al. I. Cuza”, Iași, 2002, p.118)

51
În domeniul asistenței sociale, această tehnică reprezintă un element indispensabil,
care ajută asistentul social șă identifice anumite aspecte ce nu pot fi comunicate în cadrul
unui interviu sau întrevederi. Cum pot anumite cuvinte drăgăstoase să convingă asistentul
social de dragostea unei mame pentru copilul ei, dacă în același timp copilul este mângâiat
cu o palmă peste ceafă? Din nefericire, ceste situații se întâmplă frecvent fără a fi doar
simple exemple.
Asist entul socisl trebuie să ia în calcul caracteristica reactivă a subiectului investigat
(clientul); trebuie să aibă mereu în vedere deosebirea dintre comportamentul vizibil și cel
invizibil (Bocancea, C., Neamțu, G., Elemente de asistență socială , Ed. Poliro m, Iași, 2002,
p.114 ). Ceea ce transmite clientul prin comportamentul non -verbal poate fi mult mai
sugestiv decât exprimarea verbală a unor sentimente sau chiar a unor decizii. Evitarea
contactului vizual, tremuratul buzelor, agitația motrică indică nervoz itate, chiar ascunderea
unor informații.
În realizarea lucrării s -a folosit atât observația directă cât și cea indirectă. Astfel s -a
observat realitatea socială așa cum este ea în urma căreia s -au realizat analize, păreri,
comentarii, tipuri de comportame nte, atitudini, evoluții (mai ales în realizarea studiilor de
caz).
Interviul
Orice tehnică în domeniul asistenței sociale presupune comunicare. Interviul
reprezintă atât mijloc de comunicare verbală cât și metodă de intervenției (Bocancea, C.,
Neamțu, G., op. cit ., 2002, p.116). Interviul a fost deseori prezentat din perspectiva
asemănării cu tehnica întrevederii. Trebuie precizat faptul că întrevederea dezvoltă un proces
de interacțiune umană de tipul față în față în care primează conduitele, faptele , stările
afective.
Realizarea unui interviu eficient se bazează pe respectarea anumitor aspecte
(Irimescu Gabriela, op. cit ., 2002, p.119):
– Asistentul social se prezintă (nume, prenume, instituția în care lucrează);
– Se oferă clientului posibilitatea de ase prezenta;
– Se creează o atmosferă confortabilă, degajată, deschisă;
– Asistentul social încearcă să afle așteptările clientului în legătură cu instituția
contractată;
– Se arată interes sincer pentru situația prezentată de client și se explică acestuia
moda litatea de sprijin ce i se poate oferi din partea instituției și a asistentului social;

52
– Se explică clientului principiul confidențialității;
– Se decide dacă problemele clientului se potrivesc cu obiectivele instituției;
– Se evaluează urgența nevoilor;
– Asiste ntul social stabilește împreună cu clientul programul întâlnirilor viitoare.
În cazul în care intervenția se rezumă la realizarea unui singur interviu există trei
principii de care trebuie să se țină seama (Holt, România, Ghiduri de bună practică în
asiste nța socială a copilului și a familiei , Ed. Lumen, I ași, 2002, p.47 ):
– Să ai o cantitate relevantă de informații la îndemână, cunoștințe despre legislație,
îndeosebi asupra legilor care interesează direct asistența socială, despre resurse locale pentru
a put ea fi eficient;
– Să cunoști foarte bine posibilitățile pe care le ai la dispoziție. În cazul în care clientul
ar putea fi tratat mai bine în cadrul unui alt serviciu el trebuie informat în legătură cu acesta
și ajutat să contacteze agenția respectivă;
– Să ac ționezi, în măsura posibilului, să întreprinzi ceva. O acțiune prietenească,
amabilă, arătarea unui sentiment de interes cu care se confruntă acestea fac mai mult decât
un simplu zâmbet.
Interviul presupune utilizarea unor întrebări din partea asistentului social. Astfel ,
întrebările deschise, aduc maximum de informații, deoarece cer răspunsuri lungi, prezentări
detaliate și explicții (Ce poți să -mi spui despre…? Ce s -a întâmplat…?), întrebările închise
sunt folosite pentru a focaliza interviul , contri buind la dobândirea de informații specifice,
precise. Acest tip de întrebare cere un răspuns scurt, de tip da/nu sau în vederea alegerii unei
opțiuni. După modul de structurare precum și scop pot fi (Spânu , Mariana, Introducere în
asistența socială a fami liei și protecția copilului , Ed. Tehnică, Chișinău, 1998, p.47):
– Interviul înformațional – scopul fiind de a obține informații care să -l ajute pe
asistentul social să înțeleagă mai bine clientul și problemele lui;
– Interviul de diagnostic – întrebările sunt orientate cître luarea deciziilor specifice
care pot justifica tipuri de servicii oferite clientului, în funcție de problemele evidențiate;
– Interviul terapeutic – scopul fiind de a sprijini clienții să producă schimbări în modul
în care -și desfășoară acti vitatea sau chiar propriul comportament.
Interviul impune o anumită conduită a asistentului social, care are datoria de a
încuraja clientul să vorbească, de a stimula confesiunile, cerând lămuriri din partea clientului
tocmai pentru ca acesta să conștienti zeze anumite sentimente, anumite șanse și resurse. De

53
asemenea, asistentul social trebuie să îndepărteze anumite bariere care se pot interpune în
comunicare:
– A da sfaturi – se încurajează dependența clientului față de un serviciu social și se
descurajează luarea deciziilor de către client;
– A moraliza, a critica – induce clientului sentimentul de vinovăției;
– A analiza și a diagnostica – situează asistentul social pe o poziție exteriosră, fără
implicare;
– A aproba, a încuraja excesiv – poate face clientul să se simtă că se minimalizează
problema;
– A întrerupe discursul clientului – asistentul social induce o atitudine de nepăsare.
Consilierea
Din punct de vedere al intervenției specializate, în domeniul asistenței sociale,
consilierea s -a impus ca un serviciu de sprijin și ajutor pentru persoanele aflate în anumite
situații de dezavantaj. Consilierea se adresează tuturor persoanelor care traversează o
perioadă dificilă, determinate de anumite evenimente neprevăzute, precum o sarcină
nedorită, lipsa sprijinului din partea familiei, neînțelegeri familiale, resurse financiare și
materiale reduse penntru creșterea și îngrijirea unui copil. Adoptând obiectivele specifice
consilierii la grupul de populație țintă, se evidențiază (Gârleanu, Ș., Tatiana, Consilierea î n
asistența social ă, Ed. Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2002, p.4):
– Dezvoltarea conștiinței de sine;
– Autoacceptarea;
– Autodezvoltarea și individualizarea;
– Rezolvarea problemelor;
– Educația psihologică;
– Achiziționarea de abilități sociale;
– Modificarea co mportamentală;
– Dezvoltarea.
În ceea ce privește persoanele cu dizabilități, consilierea este un serviciu care îți
propune sprijinirea și ajutarea atât a copilului în asumarea statutului de persoană cu
deficiență și acceptarea limitelor presupuse de handica p, cât și a familiei prin transformarea
ei în coparticipanți în compensarea și recuperarea copiilor. Consilierea poate fi analizată și
ca model de acțiune bazat pe dezvoltare. Ca o descriere a acestui model de intervenție
trebuie precizate etapele ce se do resc a fi urmate:

54
– Identificare problemei: asistentul social ajută clientul să definească problema în mod
corect;
– Construirea cum ar fi dacă ar merge bine . Clientul are nevoie de sprijin, de aceea
asistentul social are datoria de a identifica ce își dorește clientul, în funcție de acest ideal
consilierea se va axa pe orientarea clientului în vederea rezolvării problemei;
– Elaborarea de strategii și planuri: identificarea resurselor și a căilor de soluționare a
cauzelor ce determină o anumită stare de nelinișt e;
– Evaluarea a ceea ce s -a realizat: clientul este sprijinit de către asistentul social ca să
analizeze eforturile făcute și rezultatele.
Ancheta socială
În activitatea pe care o desfășoară, asistentul social utilizează ancheta socială ca
instrument de lu cru foarte important. Practicianul în domeniul asistenței sociale a fost
deseori identificat cu realizarea de anchete sociale, în diverse situații, asistentul social era
doar persoana care, în urma unei vizite la domiciliu, întocmea o anchetă socială în ve derea
acordării unui ajutor financiar.
Evoluția sistemului de protecție socială tinde să transfere atribuțiile asistentului
social de la acordare de ajutoar e de moment către sprijinirea persoanelor aflate în
dificultate, pentru identificarea propriilore r esurse, cu efect pe termen lung.
Ancheta socială reprezintă un document scris, realizat în urma unei evaluări privind
situația unei persoane sau a unei familii, în vederea propunerii unei măsuri de protecție. În
general, ancheta socială reprezintă un docu ment complex, evaluarea realizându -se într -o
perioadă de timp determinată. Ancheta socială cuprinde:
– Date de identificarea asistentului social;
– Perioada întocmirii;
– Date de identificare a clientului;
– Istoric social – relație maritală, relație cu familia ex tinsă, istoric ocupațional;
– Situația material – financiară, descrierea locuinței, prezentarea surselor de venit;
– Istoric medical;
– Motivația intervenției – la solicitarea clientului, recomandare de la o altă instituție
sau personal medical;
– Concluzii și pro puneri.
Ancheta socială trebuie semnată, asistentul social asumându -și responsabilitatea pentru
conținutul anchetei, el putând fi contactat pentru informații suplimentare.

55
Studiul de caz
Studiul de caz este o investigație empirică prin care se investighea ză un fenomen
contemporan în contextul său de viață reală, în special atunci când granițele între fenomen și
context nu sunt foarte bine delimitate. (Yin, R., K., Studiul de c az, Ed. Polirom, Iași, 2005,
p.30) Punctul forte caracteristic studiului de caz e ste capacitatea de a folosi o întreagă
varietate de dovezi: documente, interviuri, observații. Metoda studiului de caz le permite
cercetătorilor să extragă caracteristicile evenimentelor din viața reală, cum ar fi ciclurile de
viață individuale, procesele organizaționale și manageriale, schimbările din vecinătăți.

V.2 Prezentarea studiilor de caz
Studiu de caz nr. 1
I. Date despre copil
Numele și prenumele: M.A.
Data nașterii: 15.03.2006
Locul nașterii: I
Domiciliul: sat C., comuna C., judetul I
Religie: ortodoxă
Etnie: română
II. Date despre familie
Mama : M.M.
Domiciliul: sat C., comuna C., judetul I
Profesia: nu are nici o calificare
Locul de muncă: casnică .
Stare civilă: căsătorită
Religie: ortodoxă
Etnie: română
Tata : M.O.
Domiciliul: sat C., comuna C., j udetul I
Profesia: zidar
Locul de muncă: angajat la o firma de construcții
Stare civilă: căsătorit
Religie: ortodoxă
Etnie: română

56
Frați/surori : M.M.
Data nașterii: 20.03.2004
Domiciliul: sat C., comuna C., judetul I
Ocupația: elevă în clasa a IX -a
Frați/s urori : M.D.
Data nașterii: 06.05.2012
Domiciliul: sat C., comuna C., judetul I
Ocupația: elev în clasa a I -a

III. Date privind istoria personală a copilului
GENOGRAMA

Legendă:

B -bărbat

-femeie

-căsătorie

-copil

X -persoană decedată X 67 65 62
35 45 42 X 30
7 13 15

57
IV. Contacte cu alți profesioniști
– Psihologul
– Logopedul
– Medicul de familie
V. Situația socio -economică famil iei
1. Climatul familial, relațiile dintre membrii familiei
Minorul M.A. manifestă un atașament puternic față de familia sa, în special față de fratele
său M.D. în vârstă de 7 ani. Relațiile dintre membrii familiei M. sunt bune.
2. Relațiile familiei cu comunit atea
Membrii familiei M. sunt sociabili, deschiși, comunicativi și de aceea relațiile cu vecinii și
cunoscuții sunt foarte bune, bazate pe colaborar e și sprijin reciproc. Cei trei copii ai soților
M. au prieteni care îi vizitează și cu care își petrec timp ul liber.
ECOMAPA

Legendă:
– relație stabilă
– relație foarte puternică
– relație bilaterală
– relație unilat erală
3. Situația economică a familiei
Venituri: – alocația dublă a lui M.A.
– alocația celorlalți copii M.A
13 ani
Medic
Colegii Familia
largită Logoped Prietenii
Psiholog Familia
Școala

58
– salariul tatălui
4. Climatul educațional al familiei
Mama: studii medii
Tata: Școala profesională
M.M., sora: elevă în clasa a IX -a la Liceul Dimitrie Cantemir, Iași
M.D., fratele: elev în clasa I la Școala Gimnazială C , Iași
Fișă privind traseul edu cațional
Nume: M. Prenume: A. Vârsta: 13 ani
Școala specială: Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu”
Promovat: da
Programe educaționale la vârsta preșcolară (grădiniță, centre de zi cu componență
educațională ): copilul nu a frecventat nici o gradiniță
Programe: logopedie, control medical periodic, stimulare cognitivă, activități e ducaționale
Rezultate obținute: bune
Apecieri asupra comportamentului în timpul activităților școlare anterioare și prezente:
a. Atenția: selectivă
b. Motivația de a învăța: slab dezvoltată
c. Receptivitate de învățare: scăzută
d. Participare și implicare: se implică foarte puțin
e. Relații sociale reciproce: relații de intensitate scăzută cu personalul didactic, în
schimb cu colegii este în relații foarte bune, fiind sociabil și comunicativ
f. Nivelul de adaptare la cerințele activităților școlare: nivel slab dezvoltare
Aprecieri asupra modului de pregătire a lecțiilor elevului: cu sprijin
Comportamentul în afara școlii: cooperant, sociabil
Recomandări pentru forme de școlarizare a copilului:
– Gradiniță
– Gradiniță specială
– Școală generală
– Școală generală cu profesor de spriji n
– Școală generală cu curriculum adaptat
– Școală specială X
– Școlarizare la domiciliu
– Frecvența redusă în grupa sau clasa specială compactă în școala generală

59
– Alte servicii/programe educaționale
5. Locuința: condiții igienico -sanitare, utilități, facilități sp eciale:
Proprietate personală: da nu Număr de camere: 4
Electricitate Apă curentă Încălzire Telefon
Stare de igienă: satisfăcătoare nesatisfăcătoare
Familia M. locuiește într -o casă cu patr u camere, proprietate personală. Casa este mobilată
modest, electrificată, construită din chirpici.
6. Gradul de integrare și participare socială:
Familia M. prezintă un grad normal de integrare socială participând în mod regulat la viața
comunității.
VI. Descrie rea problemei
1. Prezentarea faptelor și evenimentelor în contextul în care se desfășoară
Minorul M.A. în vârstă de 13 ani provine dintr -o familie legal constituită. Conform
Certificatului de încadrare într -un grad de handicap, emis de Comisia de Evaluare Com plexă
a Copilului Iași, M.A. suferă de deficiență mintală severă (IQ -28). Copilul prezintă o
întârziere a limbajului, iar transferul de cunoștințe și procesul de memorare sunt deficitare.
M.A. frecventează Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu”, în reg im internat.
2. Identificarea resurselor familiei și a celor comunitare
Puncte tari (+) Puncte slabe ( -)
Relații bune cu logopedul Dependența de adult
Relații bune ale copilului cu familia Memoria, limbajul – limitate
Interes pentru depășirea situației exi stente Prezența handicapului
Menținerea copilului în cadrul familiei Relații mai puțin bune cu personalul didactic
Gradul ridicat de integrare socială Nivelul redus al copilului de concentrare

3. Identificarea nevoilor copilului și familiei
– Sprijin medica l
– Sprijin moral
VII. Plan de intervenție
Planul individual de intervenție se realizează împreună cu familia și specialiștii, avându -se
în vedere interesul superior al copilului. Obiective:
a. Cunoașterea gradului de relaționare cu profesorii
b. Îmbunătățirea rezulta telor școlare X

X X
X

60
Obiective Activități Resurse
1. Cunoașterea gradului de
relaționare cu profesorii Activități de grup
Activități extrașcolare
Terapie prin joc Asistent social
Psiholog
Personal didactic
Părinți
Copilul cu handicap
Colegii de clasă, de școală
2. Îmbunătățirea rezultatelor
școlare Consiliere
Program educativ
Menținerea permanentă
relației părinte -cadru
didactic Asistent social
Medic de familie
Logoped
Copil cu handicap

VIII. Plan recuperare
Servicii
Tipul Instituția
responsabilă Obiective
generale Data
începerii Data
desfășurării Responsabili
de caz
Educația formală și
nonformală/informală
Școală specială Liceul
Tehnologic
Special
„Vasile
Pavelcu” Asigurarea
condițiilor
optime pentru
educație Sept.
2018 An școlar Personal
didactic
Sănătate
Medicați e gratuită
Control medical
periodic Spitalul
Socola Tratament,
terapie
logopedică Feb. 2019 12 luni Familia,
medicul de
familie,
medicul
specialist
Recuperare
Terapie logopedică
Stimulare cognitivă
Terapie ludică Spitalul
Familia Dezvoltarea
abilităților de
comunicare și
relaționare Feb. 2019 12 luni Familia,
medicul de
familie,
medicul
specialist
Altele
Consilierea familiei
Socializare
Comunicare

Studiu de caz nr. 2
I. Date despre copil
Numele și prenumele: I.R.
Data nașterii: 10.06.2016
Locul naște rii: I
Domiciliul: sat C., comuna C., judetul I
Religie: ortodoxă

61
Etnie: română
II. Date despre familie
Mama : I.D.
Domiciliul: sat C., comuna C., judetul I
Profesia: nu are nici o calificare
Locul de muncă: casnică.
Religie: ortodoxă
Etnie: română
Tata : I.F.
Domiciliul: sat C., comuna C., judetul I
Profesia: șofer
Locul de muncă: distribuitor materiale de construcții
Religie: ortodoxă
Etnie: română
Frați/surori : I.R. mai are un frate geamăn
III. Date privind istoria personală a copilului
GENOGRAMA

Legendă:

B -bărbat

-femeie

-căsătorie X 65 56 60
44 36 24 40
3 3

62

-copil

X -persoană decedată
IV. Contacte cu alți profesioniști
– Medicul specialist
– Logopedul
– Medicul de familie
V. Situația socio -economică familiei
1. Climatul familial, relațiile dintre membrii familiei
I.R. manifestă un atașament puternic față de părinții și fratele său. Părinții se străduiesc să
păstreze un echilibru în sa tisfacerea nevoilor celor doi copiideși, cred că I.R. necesită mai
multă atenție din partea lor. Părinții se preocupă de situația copilului și îi oferă acestuia
suportul necesar. Relația cu familia este bună, bazată pe entimente reale de afecțiune.
Minorul își iubește foarte mult părinții manifestându -și permanent dorința de a -i vedea și de
a fi împreună cu ei.
2. Relațiile familiei cu comunitatea
ECOMAPA

Legendă:
– relație stabilă
– relație foarte puternică
– relație bilaterală
3. Situația economică a familiei I.R.
3 ani
Medic
Familia
largită Grădinița Vecinii
Serviciile
sociale Familia
Colegii

63
Venituri: – alocația dublă a lui I.R.
– alocația celuilalt copil
– salariul tatălui
4. Climatul educațional al familiei
Mam a: studii medii
Tata: Școala profesională
Fișă privind traseul edu cațional
Nume: I . Prenume: R . Vârsta: 3 ani
Grădinița cu program normal din sat C, comuna C, județul I
Programe: logopedie, contr ol medical periodic, stimulare cognitivă, medicație gr atuită,
consiliere, socializare, comunicare
Rezultate obținute: bune
Apecieri asupra comportamentului în timpul activităților preșcolare prezente:
a. Atenția: selectivă
b. Motivația de a învăța: slab dezvolt ată
c. Receptivitate de învățare: slab dezvoltată
d. Participare ș i implicare: se implică în activitățile de grup
e. Relații sociale reciproce: relații de dezvoltare cu colegii, fire sociabil ă, relații
puternice cu personalul didactic
Comportamentul în afara grădi niței: sociabil
Recomandări pentru forme de școlarizare a copilului:
– Gradiniță X
– Gradiniță specială
– Școală generală
– Școală generală cu profesor de sprijin
– Școală generală cu curriculum adaptat
– Școlarizare la domiciliu
– Frecvența redusă în grupa sau clasa sp ecială compactă în școala generală
– Alte servicii/programe educaționale
5. Locuința: condiții igienico -sanitare, utilități, facilități speciale:
Proprietate personală: da nu Număr de camere: 5
Electricitate Apă c urentă Încălzire Telefon
Stare de igienă: satisfăcătoare nesatisfăcătoare X

X X X X
X

64
Casa , proprietate personală, cuprinde 5 camere dintre care 2 sunt mobilate cu strictul
necesar, condițiii de igienă corespunzătoare. Camerele sunt încălzite cu centrală proprie.
6. Gradul de integrare și participare socială:
Familia I. se află în relații bune cu familia lărgită, cu vecinii, cu prietenii și prezintă un grad
ridicat de integrare socială.
VI. Descrierea problemei
1. Prezentarea faptelor și evenimentelor în con textul în care se desfășoară
Din certifica tul de î ncadrare într -o categorie de persoane cu handicap, emis de Comisia de
Evaluare Complexă a Copilului Iași , rezultă că I.R. a fost diagnosticat cu deficiență mintală
severă (IQ=34), alalie, dublă inconștiență , I.R. urmează grădinița cu program normal din
satul C, comuna C, județul I, e sociabil și s -a integrat fără dificultate în colectivul grupei.
Pronunță doar cuvintele mamă, tată, apă, ouă. Omunică mai mult non -verbal.
2. Identificarea resurselor familiei și a celor comunitare
Puncte tari (+) Puncte slabe ( -)
Suportul familiei lărgite Dependența de adult
Relația afectivă puternică a copilului cu familia Existența handicapului
Interes familiei față de copil Comunică non -verbal
Sprijin din partea educatorilo r Vocabularul limitat

3. Identificarea nevoilor copilului și familiei
– Sprijin medical
– Sprijin financiar
– Colaborare cu specialiștii
VII. Planul individual de intervenție
Planul individual de intervenție se realizează împreună cu familia și specialiștii, avându -se
în vedere interesul superior al copilului. Obiective:
a. Învățarea de noi cuvinte
b. Îmbunătățirea stării de sănătate
Obiective Activități Resurse
1. Învățarea de noi cuvinte Program educativ
Terapie logopedică Asistent social
Personal didactic
Logoped
Copil ul cu handicap

65
2. Îmbunătățirea rezultatelor
școlare Controale medicale
periodice
Administrarea unui
tratament adecvat Asistent social
Medic de familie
Medic specialist
Familia

VIII. Plan de recuperare
Servicii
Tipul Instituția
responsabilă Obiective
gene rale Data
începerii Data
desfășurării Responsabili
de caz
Educația formală și
nonformală/informală
Școală specială Grădiniță cu
program
normal Asigurarea
condițiilor
optime pentru
educație Sept.
2018 An școlar Educatori
Sănătate
Medicație gratuită
Contr ol medical
periodic CJASS,
CSM,
Spitalul
Socola Tratament,
terapie
logopedică ,
stimulare
cognitivă Feb. 2019 12 luni Familia,
medicul de
familie,
medicul
specialist
Recuperare
Terapie logopedică
Stimulare cognitivă
Terapie ludică Spitalul
Familia Dezvolta rea
abilităților de
comunicare și
relaționare Feb. 2019 12 luni Familia,
medicul de
familie,
medicul
specialist
Altele
Consilierea familiei
Socializare
Comunicare

Prestații
Tipul Cuantumul Organizația
responsabilă Data de
începere Perioada de
acomodare
Financiare
Alocația de stat
dublă
Buget
complementar
168 lei

250 lei
AJPIS Iași
DGASPC Iași Oct. 2018 12 luni
Servicii
Terapie
logopedică Spitalul Socola Feb. 201 9 12 luni
Terapie
logopedică
Consilierea
familiei Conform
tarifelor actuale CJASS, CSM,
Spitalul Socola Feb. 2019 12 luni

66
Studiu de caz nr. 3
I. Date despre copil
Numele și prenumele: L.I.
Data nașterii: 08.09.2012
Locul nașterii: I
Domiciliul: sat R ., comuna C., judetul I
Religie: ortodoxă
Etnie: română
II. Date despre familie
Mama : L.E.
Domiciliul legal: sat R ., comuna C., judetul I
Domiciliul în fapt: mun. I
Profesia: asistent personal al lui L.I.
Locul de muncă: la domiciliu
Religie: ortodoxă
Etnie: română
Tata : L.S..
Domiciliul: sat R ., comuna C., judetul I
Profesia: muncitor necali ficat
Locul de muncă: plecat în Anglia
Religie: ortodoxă
Etnie: română
Frați/surori : –
III. Date privind istoria personală a copilului
GENOGRAMA

62 60 56 60
39 36 32 40
7 X

67
Legendă:

B -bărbat

-femeie

-căsătorie

-copil

-divorț

X -persoană decedată
IV. Contacte cu alți profesioniști
– Asistentul social din cadrul școlii
– Consilierul
– Medicul de familie
V. Situa ția socio -economică familiei
1. Climatul familial, relațiile dintre membrii familiei
La aproximativ doi ani după nașterea lui L.I. părinții au divorțat. Copilul a rămas în grija
mamei care și -a dedicat tot timpul îngrijirii și creșterii lui. Cei doi locuiesc în casa bunicilor
materni împreună cu aceștia din urmă. Relațiile dintre membrii familiei sunt bune. Fiind
singurul copil dincasa, L.I. este răsfățat și beneficiază de atenția celor din casă din plin.
2. Relațiile familiei cu comunitatea
ECOMAPA

L.I.
7 ani
Medic
Familia
largită Școala Vecinii
Serviciile
sociale Mama
Colegii

68
Legendă:
– relație stabilă
– relație foarte puternică
– relație bilaterală
– relație unilaterală
– relație slab dezvoltată
3. Situația economică a familiei
Venituri: – alocația dublă a copilului
– salariul mamei
4. Climatul educațional al familiei
Mama: studii medii
Fișă privind traseul edu cațional
Nume: L. Prenume: I. Vârsta: 7 ani
Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu”
Promovat: da
Programe: logopedie, control medical periodic, stimulare cognitivă globală, medicație
gratuită, consiliere, socializare, comunicare
Rezultat e obținute: bune
Apecieri asupra comportamentului în timpul activităților preșcolare prezente:
a. Atenția: selectivă
b. Motivația de a învăța: slab dezvoltată
c. Receptivitate de învățare: dezvoltată
d. Participare ș i implicare: nu se implică în activitățile de grup
e. Relații sociale reciproce: relații slab dezvoltare atât cu colegii cât și profesorii
f. Nivelul de adaptare la cerințele activităților școlare: nivel dezvoltat
Aprecieri sasupra modului de pregătire a lecțiilor elevului: cu sprijin
Comportamentul în afara școlii: nesociabil , necooperant
Recomandări pentru forme de școlarizare a copilului:
– Gradiniță
– Gradiniță specială
– Școală generală
– Școală generală cu profesor de sprijin
– Școală generală cu curriculum adaptat

69
– Școală specială X
– Școlarizare la domiciliu
– Frecven ța redusă în grupa sau clasa specială compactă în școala generală
– Alte servicii/programe educaționale
5. Locuința: condiții igienico -sanitare, utilități, facilități speciale:
Proprietate personală: da nu Număr de camere: 4
Electricitate Apă curentă Încălzire Telefon
Stare de igienă: satisfăcătoare nesatisfăcătoare
L.I. locuiește împreună cu mama sa și cu bunicii materni în casa acestora din urmă. Casa are
4 camere mobilate corespunzător și est e încălzită cu centrală proprie.
6. Gradul de integrare și participare socială:
Familia L. prezintă un grad scăzut de integrare deoarece, din spusele mamei, îngrijirea și
educația lui I. îi ocupă tot timpul.
VI. Descrierea problemei
1. Prezentarea faptelor și eveni mentelor în contextul în care se desfășoară:
Minorul L.I. în vârstă de 7 ani prezintă tulburări de limbaj. Copilul se încadrează în gradul
de handicap sever fiind diagnosticat cu deficiență mintală severă, conform certificatului de
încadrare în grad de han dicap, emis de Comisia de Evaluare Complexă a Copilului Iași .
2. Identificarea resurselor familiei și a celor comunitare
Puncte tari (+) Puncte slabe ( -)
Suportul familiei lărgite Dependența de adult
Relația afectivă puternică a copilului cu mama sa Existen ța handicapului grav
Interes mamei față de copil Socializarea deficitară a copilului
Colaborarea bună a copilului cu logopedul Lipsa tatălui
Interes pentru depășirea situației existente Tulburări de limbaj

3. Identificarea nevoilor copilului și familiei
– Sprijin moral
– Sprijin financiar
– Colaborare cu specialiștii
VII. Planul individual de intervenție
Planul individual de intervenție se realizează împreună cu familia și specialiștii, avându -se
în vedere interesul superior al copilului. Obiective:
a. Îmbunătățirea r ezultatelor școlare
b. Îmbunătățirea stării de sănătate X
X X X X
X

70
c. Creșterea gradului de relaționare cu colegii
Obiective Activități Resurse
1. Îmbunătățirea rezultatelor
școlare Program educativ
Consiliere
Psihoterapie
Menținerea legăturii
permanente a părinților cu
cadrele didactice Asistent social
Psiholog
Logoped
Copilul cu handicap
Medic de familie

2. Îmbunătățirea stării de
sănătate Controale medicale
periodice
Administrarea unui
tratament adecvat Asistent social
Medic de familie
Medic specialist
Familia
3. Crește rea gradului de
relaționare cu colegii Activități de socializare
Activități de grup Asistent social
Părinți
Psiholog
Personal didactic

VIII. Plan de recuperare
Servicii
Tipul Instituția
responsabilă Obiective
generale Data
începerii Data
desfășurării Respon sabili
de caz
Educația formală și
nonformală/informală
Școală specială Liceul
Tehnologic
Special
„Vasile
Pavelcu” Ameliorarea
tulburărilor de
limbaj Sept.
2018 An școlar Logopedul
Sănătate
Medicație gratuită
Control medical
periodic Cabinet
medic de
familie Ameliorarea
stării de
sănătate Ian. 2019 12 luni Spitalul
Socola
Recuperare
Terapie logopedică
Stimulare cognitivă
Stimulare globală
Terapie ludică Spitalul
Familia
Școala
specială Dezvoltarea
autonomiei
personale
Ameliorarea
tulburărilor de
limbaj Ian. 2019 12 luni Echipa
pluridisciplin
ară
Altele
Consilierea familiei
Socializare
Comunicare
Exersarea
deprinderilor de
autonomie personală

71
Prestații
Tipul Cuantumul Organizația
responsabilă Data de începere Perioada de
acomodare
Financiare
Alocația de stat dublă
Buget complementar
Călătorii gratuite,
transport interurban
168 lei

250 lei

12 călătorii
AJPIS Iași
DGASPC Iași Oct. 2018 12 luni
Materiale
Supraveghere și
îngrijire Familia Oct. 201 8 12 luni
Servicii
Terapie logopedică
Consil ierea familiei
Terapie psihologică
Stimulare globală Conform
tarifelor
actuale CJASS, CSM,
Spitalul Socola Feb. 2019 12 luni

Studiul de caz nr. 4
I. Date despre copil
Numele și prenumele: P .R.
Data nașterii: 13.11.2017
Locul nașterii: I
Domiciliul: sat Ș ., comuna C., judetul I
Religie: ortodoxă
Etnie: română
II. Date despre familie
Mama : P.C..
Domiciliul: sat Ș ., comuna C., judetul I
Stare de sănătate: bună
Studii: liceul CFR din I.
Stare civilă: necăsătorită
Religie: ortodoxă
Etnie: română
Tata : natural

72
III. Date privind istoria personală a copilului
GENOGRAMA

Legendă:

B -bărbat

-femeie

-căsătorie

-copil

-uniune consensuală

IV. Contacte cu alți profesioniști
– Medici
– Psihologi
V. Situația socio -economică familiei
1. Climatul familial, relațiile dintre membrii familiei
P.C. are un copil rezultat dintr -o relație întâmplătoare care s -a consumat în urmă cu t rei ani.
Cu toate eforturile depuse, tatăl copilului nu a vrut să recunoască copilul. În primul an de
facultate, până s -a născut copilui, P.C. a stat într -un cîmin studențesc în Iași. acum face
naveta și locuiește cu părinții care o sprijină în creșterea c opilului și continuarea studiilor. ? ? 43 40
13 23 21
2 ?

73
Minorul este foarte atașat de bunica maternă, aceasta fiindu -i și asistent personal. Relațiile
între membrii familiei sunt bune.
2. Relațiile familiei cu comunitatea
ECOMAPA

Legendă:
– relație stabilă
– relație foarte puternică
– relație bilaterală
– relație unilaterală
3. Situația economică a familiei
Venituri: – alocația dublă a copi lului
4. Climatul educațional al familiei
Mama: studii superioare în curs
Tata: –
5. Locuința: condiții igienico -sanitare, utilități, facilități speciale:
Proprietate personală: da nu Număr de camere: 3
Electricitate Apă curentă Încălzire Telefon
Stare de igienă: satisfăcătoare nesatisfăcătoare
P.C. locuiește împreună cu copilul și părinții săi într -o casă propritate a părinților, cu 3
camere. Casa este utilată și mobilată corespunzător, așadar c ondițiile de locuit sunt bune.
6. Gradul de integrare și participare socială:
P.C. se preocupă de î ngrijirea și creșterea lui P.R. , merge la biserică, iese la plimbare cu
copilul. Pe lângă toate acestea, P.C. mai iese și cu persoane de vârsta sa, timp în care, de
copil are grijă mama sa care este și asistentul personal al copilului. P.R.
2 ani
Medic
Bunicii
materni Medicul
speci alist Vecinii
Biserica Mama
X
X X X X
X

74
VI. Descrierea problemei
1. Prezentarea faptelor și evenimentelor în contextul în care se desfășoară:
Minorul P.R. în vârstă de 2, provine dintr -o relație întâmplătoare, consumată cu trei ani în
urmă. Încă de la naștere copilul a fost diagnosticat cu deficiență mintală severă , fiind
încadrat în gradul de handicap sever, conform certificatului de încadrare în grad de
handicap, emis de Comisia de Evaluare Complexă a Copilului Iași .
2. Ident ificarea resurselor familiei și a celor comunitare
Puncte tari (+) Puncte slabe ( -)
Suportul familiei lărgite Existența handicapului grav
Relația afectivă puternică a copilului cu familia Lipsa suportului afectiv din partea tatălui
Continuarea studiilor Dependența de adult
Interes pentru depășirea situației existente Socializarea deficitară a copilului

3. Identificarea nevoilor copilului și familiei
– Sprijin moral
– Sprijin material
– Colaborare cu specialiștii
– Suport afectiv
– Informare
VII. Planul individual de i ntervenție
Planul individual de intervenție se realizează împreună cu familia și specialiștii, avându -se
în vedere interesul superior al copilului. Obiective:
a. Stabilirea paternității copilului
b. Îmbunătățirea stării de sănătate
c. Dobândirea achizițiilor psiho -somato -cognitive
Obiective Activități Resurse
1. Stabilirea paternității
copilului Identificarea tatălui și
responsabilizarea cu privire
la obligațiile de întreținere Asistentul social împreună
cu alți specialiști

2. Îmbunătățirea stării de
sănătate Contr oale medicale
periodice
Administrarea unui
tratament adecvat Asistent social
Medic de familie
Medic specialist
Familia
3. Dobândirea achizițiilor
psiho -somato -cognitive Activități cu caracter
educativ
Stimularea cognitivă prin
joc Familia

75
VIII. Plan de recuper are
Servicii
Aspecte urmărite Instituția
responsabilă Obiective generale Activități Responsabili
de caz
Dezvoltarea
copilului Dobândirea
achizițiilor psiho –
somato -cognitive Stimulare cognitivă
prin joc
Activități cu caracter
educativ Familia
Asistentul
social
Sănătate
Spitalul
Socola Îmbunătățirea stării
de sănătate a
copilului Contactarea periodică
a medicului de familie
Contactarea
specialiștilor la
recomandarea
medicului de familie Familia
Deprinderi de
viață independentă Formarea abilităților
de autonomie
Dobândirea
deprinderilor de
autoservire Încurajarea
activităților personale Familia
Socializare
Dezvoltarea
abilităților de
comunicare verbală
și nonverbală Activități ludice Familia
terapeutul

Studiu de caz nr. 5
I. Date despre copil
Num ele și prenumele: C.L..
Data nașterii: 15.05.2008
Domiciliul: sat C., comuna C., judetul I
Religie: ortodoxă
Etnie: română
II. Date despre familie
Mama : R.L.
Domiciliul legal: sat C., comuna C., judetul I
Stare civilă: necăsătorită, relație consensuală cu C.T.
Locul de muncă: nu are
Religie: ortodoxă
Etnie: română
Tata : C.T
Domiciliul: sat C., comuna C., judetul I
Stare civilă: necăsătorit, relație consensuală cu R.L.

76
Locul de muncă: zilier
Religie: ortodoxă
Etnie: română
Frați/surori : – C.L. mai are un frate în vârstă de 8 ani și o soră de 7 ani, care merg la școala
din sat
III. Date privind istoria personală a copilului
GENOGRAMA

Legendă:

B -bărbat

-femeie

-căsătorie

-copil

– uniune consensuală

X -persoană decedată
IV. Contacte cu alți profesioniști
– Asistentul social din cadrul școlii
– Consilierul
V. Situația socio -economică famil iei 65 62 64 X
32 30 27
11 28 31
8 7

77
1. Climatul familial, relațiile dintre membrii familiei
C.L., născut la data de 15.05.2008 dintr -o relație consensuală existentă și în prezent . Copilul
este înscris la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu”, și merge acasă doar în vacanțele
școlare ch iar dacă locuiește aproape de orașul Iași . C. L. este vizitat rar de mama sa doarece,
după relatările ei, nu dispune de resurse financiare pentru a -l vizita mai des și nici timp
fiindcă mai are acasă doi copii de care trebuie să aibă grijă. În schimb, mino rul C.L. este
foarte bucuros ori de câte ori își vede mama și frații, și așteaptă cu nerăbdare fiecare vacanță.
Copilul este vizitat mai des de bunica paternă și de frații săi cu care o relație puternică de
afecțiune.
2. Relațiile familiei cu comunitatea
ECOMAPA

Legendă:
– relație stabilă
– relație bilaterală
– relație unilaterală
– relație slab dezvoltată
2. Situația economică a familiei
Venituri: – alocația celor doi frați
– venituri din muncile ocazionale prestate de părinți
3. Climatul educațional al familiei
Mama: Școala generală
Tata: Școala Profesională
Fișă privind traseul edu cațional
Nume: C . Prenume: L . Vârsta: 11 ani C.L.
11 ani
Medic
Familia
largită Școala Vecinii
Serviciile
sociale Mama
Colegii

78
Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Clasa a II -a
Promovat: da
Programe: logopedie, control medic al periodic, stimulare cognitivă globală, medicație
gratuită, consiliere, socializare, comunicare
Rezultate obținute: slabe
Apecieri asupra comportamentului în timpul activităților preșcolare prezente:
a. Atenția: selectivă
b. Motivația de a învăța: slab dezvol tată
c. Receptivitate de învățare: slab dezvoltată
d. Participare ș i implicare: se implică în activitățile de grup , dar nu -și duce sarcinile la
bun sfârșit
e. Relații sociale reciproce: relații le cu colegii sunt în general bunedar, fiind o fire
agitată și impulsivă trece foarte repede de la o stare la alta, relații bune cu personalul
didactic
f. Nivelul de adaptare la cerințele activităților școlare: nivel dezvoltat
Aprecieri asupra modului de pregătire a lecțiilor elevului: are nevoie permanentă de o
persoană care să îl sprijin e și să îl supravegheze, altfel nu își face temele
Comportamentul în afara școlii: fire prietenoasă, deschisă
Recomandări pentru forme de școlarizare a copilului:
– Gradiniță
– Gradiniță specială
– Școală generală
– Școală generală cu profesor de spriji n
– Școală generală cu curriculum adaptat
– Școală specială X
– Școlarizare la domiciliu
– Frecvența redusă în grupa sau clasa specială compactă în școala generală
– Alte servicii/programe educaționale
4. Locuința: condiții igienico -sanitare, utilități, facilități sp eciale:
Proprietate personală: da nu Număr de camere: 2
Electricitate Apă curentă Încălzire Telefon
Stare de igienă: satisfăcătoare nesatisfăcătoare X
X
X

79
C.T. și R.E. l ocuie sc împreună cu cei doi copii în casa bunicilor materni ai minorilor. În casă
mai locuiesc tatăl și sora lui R.E. Casa este mobilată sărăcăcios și utilată doar cu strictul
necesar.
5. Gradul de integrare și participare socială:
Cei doi concubini sunt consumatori de alcool și prezin tă un grad scăzut de integrare socială.
C.T. și R.E. nu au grijă nici de cei doi copii cu care locuiesc.
VI. Descrierea problemei
1. Prezentarea faptelor și evenimentelor în contextul în care se desfășoară:
Minorul C.L. provine dintr -o familie dezorganizată. În urmă cu aproximativ șapte ani,
copilul a fost încadrat în gradul de handicap mediu fiind diagnosticat cu debilitate mintală.
De atunci C.L. a fost dat de către mamă în grija statului. În prezent copilul se află la Liceul
Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” , unde urmează și o formă de învățământ .
2. Identificarea resurselor familiei și a celor comunitare
Puncte tari (+) Puncte slabe ( -)
Suportul familiei lărgite Lipsa mediului familial
Relația afectivă puternică a copilului cu bunica paternă Starea de sănătat e precară
Vizitele familiei Dezinteresul părinților față de copil
Interes pentru depășirea situației existente Existența handicapului

3. Obiective:
– Recuperarea fizică și psihică a copilului;
– Consilierea și responsabilizarea părinților cu privire la creș terea și îngrijirea
copilului;
– Reintegrarea copilului în familia naturală în momentul în care acesta s -a reabilitat din
punct de vedere social și material;
VII. Plan de recuperare
Servicii
Aspecte
urmărite Instituția
responsabilă Obiective generale Activități Responsabili de
caz
Dezvoltare
a copilului Dobândirea
achizițiilor psiho –
somato -cognitive Stimulare cognitivă prin
joc
Activități cu caracter
educativ Personalul
didactic

80
Sănătate
Spital Dobândirea și
menținerea unei
stări optime a
sănătății Contactarea periodică a
medicului de familie
Contactarea specialiștilor
la recomandarea
medicului de familie
Urmarea tratamentului
prescris de medicul
specialist Asistentul social
Menținerea
legăturii cu
familia DGASPC Reintegrarea în
familia naturală sau
lărgită Vizitarea copilului de
către frați și bunicii
paterni Asistentul social
Socializare
Dezvoltarea
abilităților de
comunicare verbală
și nonverbală Activități ludice Logopedul
Asistentul social
Activitatea
personalulu
i din centru DGASPC Îndeplinirea
atribuțiilor în mod
corespunzător Menținerea legăturii cu
echipa pluridisciplinare Asistentul social

V.3 Analiza studiilor de caz
Cazurile descrise au fost structurate astfel: trei studii de caz cu copii cu deficiență
mintală care provin din familii legal constituite, un studiu de caz cu un copil dintr -o relație
întâmplătoare și un studiu de caz cu un copil provenit dintr -o relație consensuală. Studiile au
avut în vedere relațiile dintre copiii cu deficiență mintală și familiile lor.
Fiecare caz prezentat reflectă specificitatea activității asistentului social. Aceasta
constă în:
– Implicarea familiei în îngrijirea copilului cu handicap;
– Informarea cu privire la drepturi , dar și la obligații;
– Sensibilizarea familiei și conștientizarea rolurilor în dezvoltar tea copilului;
– Întărirea sentimentului parental „sunteți părinți, fiți responsabili”;
– Responsabilizarea familiei: „ Dumneavoastră luați decizii cu privire la viitorul
copilului”.
Intervenția socială înseamnă rezolvarea unei probleme. Este foarte important să
descoperim cum definește clientul problema, ce înseamnă pentru el și ce a încercat să facă
pentru a înlătura această problemă. Problema are o cauză, așa deci soluția acestei probleme
este îndepărtarea cauzei și diminuarea ei. Astfel:
– Pentru copiii aflați în centru, asistentul social lucrează pentru reintegrarea lo r în
familia biologică sau pentru identificarea unei familii substitut care să -i ofere protecție, să -i

81
dezvolte sentimentul de autonomie, să-l integreze în viața de familie și comunitate p ână la
identificarea unei măsuri de protecție permanentă;
– Pentru copiii proveniți din famillile din comunitate, asistentul social lucrează pe ntru
sensibilizarea f amiliei în îngrijirea copilului , identificarea resurselor financiare și com unitare
pentru integrarea cât mai repede a a copilu lui din centru de plasament în familia biologică ;
– Pentru copiii de vârstă foarte mică, asistentul social lucrează pe ntru responsabilizarea
familiei și menținerea cuplului mamă -copil, in sistându -se foarte mult asupra atașamentului
copilului față de părinți în primele luni de viață.
În toate cazurile se urmărește menținerea unei legături cât mai strânse între copil și
familie. Analizând toate cazurile prezentate se poate realiza un profil al familiilor copiilor cu
deficiență mintală:
– Majoritatea copiilor provin din relații întâmplătoare, relații de concubinaj ;
– Famiilii dezorganizate , ai căror membri consumă frecvent alcool;
– Mame ai căror copii nu sunt recunoscuți de către tată din diferite motive;
– Familii care parcurg criz e psihosociale sau socioeconomice

CERCETARE
Scopul cercetării : prin cercetarea Integrarea familială și socială a copilului aflat în
dificultate datorită handicapului mintal am vrut să identific gradul de menținere în cadrul
familiei al copilu lui cu handicap și șansele de integrare socială.
Cercetarea am realizat -o pe un eșantion de 142 subiecți: din mediul rural 43 și din
mediul urban 99 (vezi anexa 1 ). Eșantionul este format din 104 subi ecți căsătoriți, 24
subiecți necăsătoriți, 12 subiecți divorțați și 2 subiecți văduvi ( vezi anexa 2 ).
Selectarea subiecților și după starea civilămi s -a părut yn criteriu destul de important
deoarece, am considerat că atunci când ajungem să ne întemeiem o familie n e dăm seama de
importanța și farmecul pe cae le are un copil în viața noastră și de rolul pe care îl avem noi
în îng rijirea și educarea sa.
Obiectivul cercetării : identificarea gradului de acceptare în cadrul familiilor din
mediul rural și urban a copilului cu deficiență.
Ipotezele de la care am pornit sunt:
– Dacă familia are un rol important în socializareaa copilului cu handicap, atunci va fi
de acord cu menținerea copilului în cadrul fa miliei și nu cu instituționalizarea lui.

82
– Dacă, copilul cu deficiență crește într -un mediu famil ial, atunci are mai multe șanse
să se integreze social
Pentru cercetare am folosit un chestionar cu nouă întrebări: șapte întrebări închise și
două întrebări deschise.

V.4 A naliza chestionaru lui
Chestionarul a avut în vedere părerea respondenților în legătură cu creșterea și
educarea cop iilor cu deficiență mentală în cadrul famili ei de origine. 77,5% dintre cei
chestionați sunt de acord cu menținerea în familie a copilului cu handicap ceea ce înseamnă
că mai mult de jumă tate dintre subiecți consider ă familia ca având un rol important în
creșterea , îngrijirea și socializarea copilului cu handicap. Din cei 142 de subiecți, 69,7% nu
au persoane c u handicap în familie ( vezi anexa 3). Procentajul în rândul celor care sunt de
acord cu menținerea copilului în familie, față de cei care sunt de acord cu instituționalizarea
lui este de 77,5% vers us 22,5% (vezi anexa 4 ).
Argumentul celor care au răspuns la această întrebare a fost că familia le poate oferi
copiilor cu deficiență dragostea și afecțiunea de care au nevoie dar nu și protecția și
îngrij irea adecvată de care ar putea benefici a într -o instituție specializată.

Fig. 1 – rezultatul întrebării nr. 2

La întrebarea numărul 3 din chestionar, 78,9% dintre cei chestionați consideră că
sunt mai multe șanse ca un copil cu deficiență să se integreze social dacă beneficiază de
dragostea celor dragi într -un mediu familial. Cei care au răspuns nu la această întrebare,

83
sunt de părere că, copilul cu handicap mintal nu are mai multe șanse să se integreze social
dacă locuiește cu familia și sunt de acord cu instituționalizarea ( vexi anexa 5 ).

Fig. 2 – rezultatul întrebării nr. 3

Cuvintele cheie la întrebarea deschisă: Ce fel de sprijin poate oferi familia copilului
cu deficiență? dun dragost e și sprijin moral. Alte tipuri de sprijin enumerate de respondenți
sunt: protecție, educație, îngrijire, răbdare, încredere, sprijin material.
Printre răs punsurile la această întrebare s -au enumerat și unele de tipul: Familia îi
poate ajuta să se integreze mai ușor în societate, îi poate oferi dragostea de care are nevoie
sau Familia poate oferi un sprijin minim. Specialiș tii le pot oferi mai multe oportun ități.
subiecții care au avut astfel de răspunsuri sunt de părere că familia nu -i poate oferi copilului
cu deficiență mintală îngrijire a și spr ijinul necesar pentru integrarea socială, deoarece nu are
experiență în domeniu.
Ei consideră că acești copii au nevoie de persoane care le cunosc problema și au o
soluție pentru rezolvarea a cesteia, dar sunt și persoane care cred că familia joacă un rol
primordial în integrarea copiilor cu deficie nțe.

84
V.5 Co ncluzii
Rezultatele obținute demonstrează faptul că nici o altă instituție, oricât de utilată și
dotată ar fi nu poate suplini rolul pe care îl are familia în procesul de socializare al copilului
cu handicap. Cu toții știm că a fi părinte este cea mai gre a sarcină a omului matur, dar și cea
care ne oferă cele mai mari satisfacții în timp. Trebuie luat în considerare un lucru foarte
important și anume că rolul părintelui în viața unui copil este extrem de important, de el
depinde dezvoltarea lui psihică și fizică, integrarea lui în viața socială.
Prezența unui copil deficient într -o familie provoacă deseori (în funcție de nivelul
cultural -educativ al acesteia, de structura ei, de nivelul de trai) o afectare, chiar o modificare
a echilibrului psihic al membr ilor săi și a echilibrului exterior ce vizează relațiile familiale
cu societatea. Astfel, echipa interdisciplinară de terapie a unui copil deficient mintalva trebui
să ajute familia să depășească momentul șocului inițial și mai apoi să o susțină printr -o
terapie adecvată în procesul de cunoaștere, apreciere, ajutorare, recuperare a propriului
copil.
Baza unei îngrijiri educative corecte, dacă putem spune așa, o reprezintă conceptul
muncii de echipă între familia copilului cu deficiență mintală, asistent so cial, psiholog,
consilier și alți specialiști în funcție de fiecare caz în parte. Copiii cu handicap mintal au
aceleați nevoi ca și copiii obișnuiți: să comunice cu alții, să se joace, să se dezvolte
psihomotor, să fie acceptați și iubiți de ceilalți, să p oată anticipa evenimentele și să se simtă
în siguranță, să -și exercite diferite abilități prin joc. Diferența constă în faptul că acestor
copii nu le pot fi satiosfăcute nevoile în acelașii mod ca și celorlalți copii, ci au nevoie de
strategii și metode sp eciale care trebuie stabilite de familie împreună cu echipa
interdisciplinară.
Părinții unui copil cu deficiență îndeplinesc teoretic aceeași funcție ca și părinții unui
copil sănătos. Ei trebuie să răm ână în primul rând părinți. în cadrul familiei copilu l cu
deficiență trebuie să aibă drepturi și obligații egale cu frații și surorile sale. Dacă se simte
egal în familiem el va ajunge să se simtă egal și în societate. Practic, familia joacă rolul unui
laborator în care copilului cu deficiență i se oferă opo rtunitatea de a -și găsi locul și de a se
obișnui cu situația în care se află.
Copilul cu deficiență trebuie să se regăsească pe acelașii plan afectiv ca frații și
surorile sale. El nu trebuie să monopolizeze dragostea părinților, chiar dacă are nervoie de o
atenție și de o îngrijire suplimentară. Acest copil este egal cu frații și surorille sale, dar în
același timp este îngrijit corespunzător. Copilul diferit se adaptează greu la relațiile

85
interpersonale, de aceea părinții trebuie să joace rolul de tampon , de mediator între copil și
persoanele străine. Uneori părinții pot dramatiza excesiv relațiile inadecvate venite din
partea unei persoane străine , identificând o falsă rea intenție într -un gest oricât de neutru.
În alte situații, ei neagă tot ceea ce ac opilul observă în jurul său legat de propria
deficiență, insistă pe răutatea și ipocrizia persoanelor din anturaj, cultivând la copil
convingerea că lumea în acare trăiește este rea. Pe de altă parte, unii părinți refuză să țină
cont de dificultățile socia le determinate de deficiență. în acest fel, ei îi împiedică pe copii să
înțeleagă și să accepte toate aspectele legate de deficiență. datorită acestui rol suplimentar de
mediator, reacțiile părinților în fața unui copil cu deficiență capătă o importanță ma joră.

86
BIBLIOGRAFIE
1. Albu Adrian, Asistența psihopedagogică și medicală a copilului cu deficient fizic ,
Ed. Polirom, Iași, 2000, p. 124 , p.187 -190
2. Arcan P., Ciumăgeanu D., Copilul deficientului mintal , Ed. Facla, Timișoara, 1980,
p. 84
3. Badâr Cornelia, Educația tehnologică -fundament al integrării socio -profesionale a
copiilor cu deficiență mintală , Chișinău, 1998
4. Bocancea C., Neamțu G., Elemente de asistență socială , Polirom, Iași, 2002, p.46,
p.114, p.116
5. Carmen C., 1998, Interacțiunea pă rinți-copii , Ed. Medicală Amaltea, București
6. Carole S., 1993, Adopție și plasament familial. Cum și de ce? , Editura Alternative,
București
7. Ceobanu, C., Deac Georgeta, Hrițuleac Aurora, Conotații psihosociale ale deficienței
mintale , Ed. A92, Iași, 1996, p. 87, p.112, p.114
8. Chelcea S., Cunoașterea vieții sociale , Ed. Institutului Național de Informații,
București, 1995, p.56
9. Druțu I., Psihologia deficienților mintali , Cluj Napoca, 1995, p.25
10. Gârleanu, Ș., Tatiana, Consilierea î n asistența social ă, Ed. Univer sității „Al. I.
Cuza”, Iași, 2002, p.4
11. Grunewald K., Curs de pregătire a personaluilui căminelor -spital pentru copii și
tineri cu handicap mintal , București, 1992
12. Holt România, Ghiduri de bună practică în asistența socială a copilului și a familiei ,
Ed. Lu men, 2002, p.47, p.145
13. Irimescu Gabriela, Tehnici specifice în asistența socială , Ed. Universității „Al. I.
Cuza”, Iași, 2002, p.118, p.119
14. Iolanda M., Cristian C., 1997, Psihologia relațiilor dintre sexe. Mutații și
alternative , Ed. Alternative, București
15. Magdalena D., 1998, Copilul Instituționalizat , Ed. Didactică și Pedagogică,
București
16. Marcelli, Daniel, Tratat de psihopatologia copilului , Ed Fundației Generația,
București, 2003, p. 189
17. Miftode, V., Tratat de asistență socială, Volumul I , Ed. AXIS, Iași , 2004, p.230

87
18. Mitrofan Iolanda, Mitrofan N., Familia de la a…la z. Mic diționar al vieții familiale ,
Ed. Științifică, București, 1991, p.127, P.136
19. Mihai, M., F., Protecția copilului pe termen lung. Alternative familiale , în Revista de
cercetare și inter venție socială , Lumen, Iași, Vol.4/2002, p.457
20. Monitorul Oficial nr. 557/23 iunie 2004, Legea 272/2004, cu privire la Protecția și
Promovarea Drepturilor Copilului , 2004
21. Muntean, Ana, Familii și copii în dificultate. Note de curs , Mirton, Timișoara, 2002,
p.26
22. OlărescuValentina, Reținerea în dezvoltarea psihică ., Chișinău, 1980
23. Păunescu C., Copilul deficient -cunoașterea și educarea lui , Ed. Științifică și
enciclopedică, București, 1983, p.140
24. Plesa, O., Gavriliță, Tatiana, Lupescu, G., Criterii medicale și psihologice de
încadrare în gradele de handicap , București, 2000, p. 180
25. Popovici D., Educația integrată – o strategie modernă de recuperare a elevilor
handicapați și cu alte cerințe speciale , București, 1999
26. Rachel, H., Peter, N., 2004, Manual pentru impl ementarea Convenției cu privire la
Drepturile Copilului, UNICEF, Ed. Vanemonde, București, Art. 20
27. Radu Ghe., Integrarea școlară a copiilor cu handicap mintal, București, 1999, p. 78
28. Sandra H., 2006, Nevoia de afecțiune a copilului Instituționali zat, Centr ul European
pentru Integrarea Copiilor Instituționalizați
29. Spânu , Mariana, Introducere în asistența socială a familiei și protecția copilului ,
Ed. Tehnică, Chișinău, 1998, p.47
30. Sora, Lungu -Nicolae (coord.), Îngrijirea persoanelor cu handicap , Ed. Tritonic,
București, 1998, p.24
31. Șipițînă L., Integrarea socială a persoanelor cu dizabilități , Sanct -Petersburg, 1998
32. Yin, R., K., Studiul de c az, Ed. Polirom, Iași, 2005, p.30
33. ORDIN nr. 1306 din 17.11.2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de
încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a
acestora .
34. www.copii.ro , site al ANPDC

88
ANEXE

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3

89
ANEXA 4

ANEXA 5

ANEXA 6

90
ANEXA 7

1. Aveți în familie persoane cu handicap ?
 Da
 Nu

2. Sunteț i de acord cu:
 Menținerea copilului cu deficiență mintală în familie
 Instituț ionalizarea copilului cu deficiență mintală

3. Are copilul cu handicap mintal, care crește într -un mediu familial, mai multe șanse să
se integreze sopcial decât copilul instituțio nalizat?
 Da
 Nu

4. Ce fel de sprijin poate oferi familia copilului cu deficiență?
…………………………………………………………………………………

5. În ce măsură sunt copiii cu handicap integrați în societate?
 În mare măsură
 În micîă măsură
 Deloc

Datele dumneavoastră de identificare

6. Sexul:
 Feminin
 Masculin

7. Stare civilă:
 Căsătorit/ ă
 Necăsătorit/ ă
 Divorț at/ă
 Văduv/ ă

8. Vârsta :
………………………………………………………… .

9. Mediul de proveniență:
 Rural
 Urban