Specializarea: Asistență socială [629628]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA ” IAȘI
FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL -POLITICE
Departamentul de Sociologie și Asistență socială
Specializarea: Asistență socială

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR, ABSOLVENTĂ,
Prof. univ. dr. Ion I. Ionescu Știriuc Mihaela – Gabriela

Iași, 2019

2
UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZAˮ IAȘI
FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL -POLITICE
Depart amentul de Sociologie și Asistență socială
Specializarea Asistență socială

ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN
COMUNITĂȚILE ACTUALE

IAȘI, 2019

3
CUPRINS

Argument ……………………………………………………………………………………………………………………….4

Capitolul 1. Asistența social ă în comunitate ……………………………………………………………………..7
1.1. Aspecte teoretice……………………………………………………………………………………………..7
1.2. Rolul asis tenței sociale în comunitate………………….. …………………………………………..10

Capitolul 2. Asistența socială a femeilor în comunitate …………………………………………………..12
2.1.Condiția femeii în comunit ate…………………………………………………………………………..12
2.2. Probleme sociale și soluții………………………….. ………………………………………………….15
2.3. Femeile din comunitate – între viața profesională și privată….. …………………………….18

Capitolul 3. Asistența socială a copiilor ………………………………………………………………………….23
3.1. Sărăcia copi ilor……………………………………………………………………………………………..23
3.2.Copii i – victime ale abuzurilor………………………………………………………………………….28

Capitolul 4. Asistența socială a persoanelor vârstnice …………………………………………………….30
4.1. Î mbătrânirea demografică…………………….. ………………………………………………………30
4.2. Probleme ale po pulației vârstnice și soluții………………….. ………………………………….36

Capitolul 5. Cer cetare privind asistența comunitară a familiei și copiilor deținuților ……..42
5.1. Obiective……………………………………………………………………………………………………..42
5.2. Ipoteze…………………………………………………………………………………………………………43
5.3. Eșantion…………….. ………………………………………………………………………………………..43
5.4. Tenici de cercetare folosite……………………………………………………………………………..43
5.5. Analiza și interpretarea datelor ……………………………………………………………………….43

Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………………63
Bibliografie selectivă ……………………………………………………………………………………………………..65
Anexe …………………………………………………………………………………………………………………………..68

4
ARGUMENT

Asistența socială desemnează un ansamblu de instituții, programe, măsuri,
activități profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor,
comunităților cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, datorită unor
motive de natură economică, socio -culturală, biologică sau psihologică, nu au
posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi proprii, un mod normal, decent de viață.
În soci etatea modernă asistența socială a devenit o activitate complexă,
multidisciplinară, înalt specializată și profesionalizată, distinctă de alte domenii de
specialitate.
Obiectivul intervenției asistenței sociale este de a sprijini pe cei aflați în
dificulta te, să obțină condițiile necesare unei vieți decente, ajutându -i să-și dezvolte
propriile capacități și competențe pentru o funcționare socială corespunzătoare. Aceste
persoane sau grupuri, pe o perioadă de timp mai scurtă sau mai îndelungată, nu pot duce
o viață activă, autosuficientă, fără un ajutor economic sau fără un suport fizic, moral,
social sau cultural din exterior. Ajutorul are în vedere, de regulă, o perioadă limitată de
timp, până când persoanele în dificultate își găsesc resurse sociale, psiho logice,
economice, pentru a putea duce o viață normală. Următoarele categorii constituie , în mod
special , obiectul intervenției asistenței sociale: familiile sărace, copiii care trăiesc într -un
mediu familial sau social nefavorabil , abandonați și instituționalizați, minorii delicvenți,
tinerii neintegrați, persoanele dependente de drog, alcool, persoanele abuzate fizic,
sexual, persoane cu dizabilități fizice sau mintale, persoanele cu boli cronice fără
susținători legali, persoanele vârstnice neajutorate, persoanele care au suferit în urma
calamităților naturale, sociale, persecuții și discriminări de orice tip. Asistența socială, ca
parte esențială a protecției sociale, reprezintă un mod operativ de punere în aplicare a
programelor de protecție socială pen tru categoriile menționate mai sus.
Asistența socială asigură, prin serviciile sale specifice, atenuarea parțială a
inegalităților existente, ajutându -i să se integreze normal în comunitate, dar mai ales să -și
recapete propria lor autonomie. Sistemul asist enței sociale se bazează pe următorul
principiu: din fonduri bugetare provenite de la stat sau din fonduri obținute voluntar de la
indivizi sau de la comunitate, prin care sunt sprijinite persoanele aflate în dificultate, în

5
funcție de profilul necesităților lor. În acest caz, prestația se face în funcție de nevoile
existente, conform principiului solidari tății, nefiind dependentă de nici o contribuție
personală anterioară, ca în cazul asigurărilor sociale. De regulă, sprijinul acordat
persoanelor aflate în nevoie, prin sistemul asistenței sociale, nu este precizat decât în
limitele generale prin lege, urmând a fi specificat prin analiza de la caz la caz a situațiilor
concrete, prin anchete sociale efectuate de specialiștii în asistență socială. Un sistem
social complex de asistență socială este complementar, cu profesioniști de înaltă pregătire
bazată pe competențe moderne.
Profesia de asistent social a evoluat în ultimul timp rapid, atât în extensie, cât și în
instrumentajul sau metodele ei de lucru: de la asistarea cu mijloace clasice de tip
psihologic și social ale individului în dificultate, la asistența grupurilor, a comunităților
cu probleme speciale, aflate temporar în criză, până la conștientizarea indivizilor, a
grupurilor cu risc de marginalizare, l a susținerea și apărarea drepturilor ce li se cuvin, în
scopul găsirii unor soluții corespunzătoare de integrare într -un mod n ormal de viață.
Asistentul social este cel care ajută indivizii, grupurile și comunitățile în identificarea
resurselor disponibile , precum și în proiectarea strategiilor de rezolvare a problemelor
acestora. Ei ajută la refacerea deficitului de integrare normală a celor în dificultate și
oferă posibilități de cunoaștere și acces la servicii specializate a celor în nevoie,
orientându-i către înțelegerea corectă a cadrului legislativ de protecție socială. Asistența
socială ca profesie specializată are un pronunțat caracter aplicativ și reprezintă o
activitate al cărei profesionalism a crescut rapid. Ea presupune, în același timp, cunoști nțe
teoretice din domeniul științelor socio –umane, deprinderi, abilități practice și nu în
ultimul rând, un set de valori, principii, norme și reguli morale care compun codul
deontologic al profesiei. Profesia asigură în mod special respectarea drepturilor omului,
fără deosebire de etnie, sex, culoare, vârstă, limbă sau religie. Prin chiar specificul său,
profesia de asistent social implică o filosofie proprie, centrată umanist. În prezent, o nouă
direcție de intervenție a asistenței sociale s -a dezvoltat rapid: dimi nuarea discrepanțelor
economico- sociale, a inegalităților dintre grupurile minoritare dezavantajate și populația
majoritară, aflate în ultimul timp în creștere rapidă. Primele încercări ale instituțiilor
religioase de a ajuta persoanele în nevoie prin acte de caritate pot fi considerate, de fapt,
forme primare în practica asistenței sociale.

6
Am abordat tema ,, Asistența socială în comunitățile actualeˮ pentru a arăta rolul
asistentului social în diferite probleme ale comunității , în special rolul acestuia în
penitenciar, dar și cum reușește acesta să ajute indivizii să depășească situația de criză .

7
CAPITOLUL 1: ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN COMUNITATE

Sistemul de asistență socială a evoluat mult în ultimul timp, atât la nivel
individual, dar și la nivel comunitar și societal. În acest capitol voi prezenta aspectele
generale ale asistenței sociale ș i rolul asistentului social în comunitate.

1.1.Aspecte teoretice
Tot timpul au existat persoane ale căror nevoi nu erau satisfăcute corespunzător,
nu se puteau integra într- o societate, dar în același timp, există dovezi că în toate
societățile acestea erau ajutate inițial doar de familie și de comunitatea restrânsă, apoi și
de către stat.
Familia și vecinii constituie primele comunități în care orice ființă umană se
integrează, și în care se pun bazele socializării, bazele devenirii ca persoană a fiecărui
om. Tot ele sunt pri mele care îl ajută la necaz, astfel încât putem spune că asistența
socială , ca idee și demers , este la fel de veche precum este și societatea omenească.
Societatea perfectă, în care toți oamenii sunt fericiți, toate funcționează optim, rămâne în
continuare un ideal utopic, dar unul spre care tindem constant. Studiul evoluției istorice a
societăților omenești evid ențiază nu numai deficiențele acestora , ci și modul prin care s -a
încercat ajutorarea membrilor defavorizați. Asistența socială apare relativ târziu în istorie
ca domeniu profesionalizat. Începutul instituționalizat al asistenței sociale poate fi
considera t apariția legii elisabetane a sărăciei (Leaua, 2006, p. 141).
Legea săracilor din Marea Britanie enunța responsabilitatea statului pentru
persoanele dependente în general, dar activitățile concrete de prevenire a cerșitului și de
atragere a săracilor în activități lucrative reveneau în grija comunităților locale, a
parohiilor. Ca profesie, asistența socială se cristalizează abia către sfârșitul secolului al
XIX-lea, debutul fiind realizat de către americani. După cum se poate constata, originile
asistenței sociale moderne se află în țările democratice occidentale.
Astăzi, toate țările civilizate au sisteme de protecție și asistență socială, care se cer
perfecționate și adaptate continuu la cerințele unor societăți aflate într -un progres
permanent și dezvoltate pe multiple planuri. Deși recentă ca activitate formală,
instituționalizată, ca activitate informală, asistența socială este prezentă chiar și în cele

8
mai vechi comunități omenești, cunoscând o mare varietate de manifestări aflate în
strânsă dependență de mentalitățile și atitudinile existente privitor la persoanele
vulnerabile, precum și de obiceiurile locale (Mărginean, 2000, p. 108). Istoria popoarelor
antice ne furnizează informații bogate despre modul în care societățile și comunitățile de
atunci tratau persoanele aflate în incapacitatea de a- și satisface nevoile elementare la un
nivel considerat acceptabil. Mijloacele de asistare erau diferite, cum diferite erau și
categoriile de persoane considerate ca necesitând ajutor. Erau ajutați, de regulă, c opiii
orfani, cei care aveau o infirmitate, cei extrem de săraci, bătrânii neputincioși , bolnavii,
dar se întâlnesc diferențe accentuate de la un popor la altul.
De exemplu, în ceea ce privește copiii, la evrei, egipteni, persani, indieni, germani
sau inc ași, copiii erau socotiți o binecuvântare. Copiii orfani beneficiau de o protecție
specială. Astfel, la persani, orfanii minori rămâneau în grija preoților, incașii îi
încredințau unei femei văduve fără copii care îi creștea pe cheltuiala statului, la bătr ânețe,
văduva urmând să fie la rândul său îngrijită de copilul crescut. Grecii și romanii, din
contră, nu apreciau copiii și pe lângă faptul că nu doreau să aibă mai mult de unul-doi
copii, încurajau practicile abortive și abandonau fără milă copiii nedoriț i la marginile
orașelor, pe grămezile de gunoaie de unde putea să îi ia cine dorea sau ajungea u hrana
câinilor. Cei luați erau crescuți pentru a fi vânduți ca sclavi. Incașii, de altfel, aveau o
grijă deosebită pentru toți cei aflați în nevoie, manifestând o solidaritate rar întâlnită în
istorie. Fiecare om din popor avea obligația să lucreze î n primul rând pământurile
bătrânilor, bolnavilor, văduvelor, orfanilor minori și cele ale soldaților de serviciu efectiv.
Urmau în ordine pământul destinat familiei sale, dar și pământul vecinului dacă acesta
era în nevoie (Toroipan, Oancea, 2002, p. 117).
Bătrânii aveau un respect deosebit. Infirmii – care nu se puteau căsători decât între
ei – își aveau, la fel ca și ceilalți, bucata lor de pământ, pe care , dacă nu -l puteau lucra
singuri , erau ajutați de ceilalți membri ai comunității. Preocuparea incașilor, pentru a
asigura tuturor cele necesare, astfel încât nimeni să nu fie marginalizat, a atras admirația
istoricilor care au studiat acest popor. Poate că niciodată vreun stat chiar din epoca
modernă, n -a avut grijă să asigure celui mai umil membru al colectivității, celui mai
sărac, celui mai dezmoștenit, să fie protejat de societate și să poată duce o existență

9
demnă de om. O formă de asistență a orfanilor, proprie incașilor este de a- i încredința
spre creștere unor văduve fără cop ii, care îi creșteau pe cheltuiala statului.
Întâlnim, astfel, pentru prima dată în istorie, plasamentul familial. Evul Mediu, din
punct de vedere al asistenței sociale, este marcat de activitatea filantropică intensă a
Bisericii, realizată la nivelul mănăstirilor, episcopiilor și parohiilor. Tot acum, sub
influența perceptelor creștine, dar și din rațiuni de orgoliu sau prestigiu, se înmulțesc
actele caritabile ale nobililor ( Evaluarea sistemului de ju stiție restaurativă din România ,
2004, p. 62). Suveranii înființează adesea așezăminte sociale, dar nu exista încă o acțiune
unitară, planificată și eficientă. În epoca modernă, statul devine un actor important.
Statul, pentru prima dată în istoria lumii, capătă aspectul unei istorii stabile,
cuprinzătoare, motivate rațional și emancipatoare odată cu instituirea sa în stat națiune.
Apariția statelor moderne a însemnat și preluarea de către acestea a responsabilităților
protecției și asistenței sociale. Primele măsuri de acest gen apar la noi în secolul al XIX –
lea. Regulamentele organice din 1831 și 1832 prevedeau administrarea de către stat a
unor așezăminte destinate ocrotirii unor categorii de populații defavorizate: bolnavi,
infirmi, săraci, bătrâni neputincioși și copii orfani.
Lipsa de organizare riguroasă și mai ales lipsa fondurilor necesare, a făcut ca în
Țările Romane, Biserica să rămână multă vreme pilonul de bază al activității filantropice,
în ciuda faptului că posibilitățile sale m ateriale au fost serios afectate de secularizarea
averilor mănăstirești. Astfel, în 1969 școlile de asistență socială se desființează.
Instituționalizarea rămâne singur a modalitate de asistare a copi ilor orfani sau abandonați,
a bătrânilor și persoanelor c u handicap ( Ghid de bune practici, Evaluarea serviciilor de
reintegrare socială și supraveghere , 2002, p. 64).
Imaginea unora dintre aceste instituții a fost una dintre cele mai șocante pentru
publicul din întreaga lume după revoluția din 1989: mizerie, nepăsare, oameni ai
nimănui, suferință închisă între ziduri. Tot edificiul construit prin eforturile Școlii
Sociologice de la București și ale lui Dimitrie Gusti a fost dărâmat, întrucât în 1990 a fost
necesar să se înceapă de la zero, iar primul pas în cons truirea sistemului național a fost
reînființarea învățământului superior de asistență socială, ilustrând premisa că pentru
orice activitate eficientă este nevoie de profesioniști.

10
1.2.Rolul asistenței sociale în comunitate
De-a lungul istoriei, asistența socială a cunoscut o dezvoltare anevoioasă: de la
activitățile simpliste de acordare a ajutorului bazat pe compasiune, la activitățile
specializate de intervenție, dezvoltate de profesioniști pregătiți în instituțiile de
învățământ superior, în scopul înl ăturării disfuncționalităților apărute în relația individ –
mediul social. În literatura de specialitate există o întreagă varietate de definiții ale
asistenței sociale, dar misiunea ei a rămas să fie aceea de a contribui la incluziunea
socială a grupurilor, comunităților aflate în dificultate sau situație de risc, la restabilirea
capacității de adaptare la condițiile de viață, de funcționare socială normală a acestora,
având ca finalitate crearea bunăstării lor prin mobilizarea resurselor umane, materiale și
instituționale existente în societatea respectivă ( Stern, 1977, p. 152).
Ca profesie, asistența socială întotdeauna a fost axată pe practicile locale în
domeniu, a fost apropiată de c eea ce noi numim postmodernism , prin faptul că ea
întotdeauna a recunosc ut necesitatea luării în considerare a particularităților individuale
ale beneficiarilor și comunităților în care aceștia se află. Instruirea asistenților sociali,
prin spiritul său, a fost , de asemenea, postmodernistă. Astfel, ei au avut o atitudine
scept ică, într -o anumită măsură, față de teoriile generale, acordând o atenție deosebită
componentelor emoționale și considerând informația drept fundament al activității
profesionale.
Expresiile de tipul ,,analiza discursuluiˮ erau cunoscute asistenților socia li cu mult
înainte de a intra în modă în cercurile acade mice, ei permanent fiind în legătură cu
interpretarea părerilor, spuselor clienților, de asemenea și a textelor diferitelor documente
oficiale și neoficiale. Focusarea asistenței sociale pe relațiile dintre indivizi, familii,
grupuri sau comunități și mediul lor, subliniază natura locală a intervenției și importanța
dezvoltării serviciilor și practicilor care corespund unui anumit context social, politic,
economic și cultural.
În alți termeni, nevoile locale par a cere răspunsuri locale, încadrate în legislația
națională, de la oameni care împărtășesc cultura indigenă sau a grupurilor minoritare
dintr- o anumită societate ( Tomm, 1988, p. 162). Fără a contesta acest adevăr, este totuși
necesar să menționăm că, pe parcursul evoluției sale, asistența socială totdeauna a fost
influențată, pe lângă factorii interni , și de o serie de factori externi, tinzând să se adapteze

11
la noile schimbări, la noile realități sociale. Sistemele de asistență socială din întrea ga
lume funcționează, la etapa actuală, în condițiile desfășurării intense a proceselor de
globalizare, caracterizate de schimbări fundamentale în producție, economie, diviziunea
pieței de muncă, tehnologiile informaționale de comunicație, sistemele de tra nsport, de
răspândirea și creșterea rolului în luarea deciziilor al corporațiilor transnaționale, care nu
intră sub incidența controlului statelor naționale sau al organismelor internaționale, de
liberalizarea sistemelor internaționale de finanțare și toto dată, de creșterea semnificativă
a interdependenței popoarelor, oriunde acestea ar fi localizate.
După cum susține K aren Lyons, globalizarea este o realitate ce influențează toate
societățile și domeniile din cadrul acestora, inclusiv sistemele de bunăstar e și practicile
asiste nților sociali. În aceste condiții, asistenții sociali se cer a fi pregătiți, reieșind din
cerințele locale, ale comunității țării proprii, pentru a putea activa într -o lume
interdependentă, care, incontestabil, generează necesitatea ca ei să -și revadă cunoștințele
și practicile prin prisma evenimentelor și perspectivelor internaționale. Interdependența
globală actuală a creat deopotrivă noi arii de responsabilitate și oportunități internaționale
pentru asistența socială.
Relevanța proceselor de globalizare pentru asistența socială se conturează sub mai
multe aspecte, printre care pot fi numite: schimbările produse în sistemele de bunăstare
colectivă și individuală; modul în care schimbările în politică afectează asistența socială;
schimbările în sistemul educațional de pregătire a asistenților sociali pentru a activa în
noile condiții. Referindu -ne la primul aspect, menționăm că globalizarea este un proces
contradictoriu, cu multiple implicații pentru prospectarea economică a țărilor, c reșterea
posibilităților de angajare la nivel local, pentru bunăstarea indivizilor și familiilor, dar în
același timp ea este și un generator de multiple riscuri prin adâncirea inegalității,
polarizării societăților și indivizilor din interiorul acestora ( Truninger, 1971, p. 142).
Globalizarea are un impact diferit pentru viețile oamenilor de pe întreg globul, iar
efectele ei negative duc la periferia societății, în grupuri marginalizate și excluse, indivizi
numeroși, care devin în primul rând beneficiari ai asistenței sociale, ai sistemelor de
protecție socială. În literatura de specialitate, există mai multe investigații privind
legăturile dintre efectele globalizării și întreținerea sau dezvoltarea sistemelor de
protecție socială, fără de care crearea bunăstării colective este de neînchipuit.

12
CAPITOLUL 2: ASISTENȚA SOCIALĂ A FEMEILOR ÎN COMUNITATE

Statutul social al femeilor, precum și modul în care aceasta este privită în societate
variază considerabil de la un secol la altul, astfel că rolul și imaginea acesteia a fost și
este într- o schimbare permanentă. În acest capitol voi prezenta condiția femeii în
comunitate, unde voi face o paralelă din viziunea literaturii, precum și problemele sociale
de o importanță majoră ale acestora, cum ar fi violența, dar și echilibrul femeilor între
viața profesională și cea privată.

2.1. Condiția femeii în comunitate
La 19 decembrie 1995, trei ofițeri de poliție au fost acuzați de încălcarea vieții
private a soției reclamantului întrucât au forțat -o să se supună unui e xamen ginecologic.
Aceștia au fost achitați în mai 1996. Reclama ntul susținea că examenul ginecologic forțat
la care a fost supusă soția sa a încălcat articolul 8 din Convenție. Curtea a considerat că,
având în vedere vulnerabilitatea acesteia în timp ce s e afla în mâinile autorităților care au
exercitat un control deplin asupra sa în timpul în care s- a aflat în detenție, nu exista
posibilitatea ca soția reclamantului să se opună examenului ginecologic. În consecință, a
existat o ingerință în dreptul aceste ia la respectarea vieții private.
Guvernul turc nu a putut demonstra existența unei necesități medicale sau alte
circumstanțe definite de lege. Deși Curtea a admis argumentul că examinarea medicală a
persoanelor private de libertate de către un medic legist, putea fi o măsură importantă de
protecție împotriva acuzațiilor false de hărțuire sexuală sau rele tratamente, a considerat
că orice ingerință adusă integrității fizice a unei persoane trebuia să fie prevăzută de lege
și impunea să existe consimțământul persoanei în cauză. Întrucât acest lucru nu s -a
întâmplat, ingerința nu a fost prevăzută de lege (Tobolcea, 2008, p.78).
Literatura, la fel ca alte arte, a reflectat întotdeauna condiția feminității. Interesul
scriitorilor pentru universul feminin a gene rat un personaj foarte interesant, preferat, în
special, de proza romantică, dar și de proza realistă, bazată pe analiza psihologică . Astfel,
literatura a devenit un spațiu de ilustrare a unor teme curente privind condiția femeii:
familia, iubirea, căsător ia, căutarea propriei identități.

13
Dacă personajul masculin simbolizează, de regulă, forța, pragmatismul, afirmarea
socială , atunci cel feminin este îndreptat mai mult spre un ideal intangibil, de eșec.
Un element comun al eroinelor din proza secolului al X IX-lea este dorința de a -și
depăși condiția limitată, sufocată într -o țară dominată de bărbați. Acest lucru se vede atât
în literatura universală, prin personaje ca Emma Bovary din romanul Doamna Bovary de
Gustave Flaubert, cât și în literatura română, în romanul Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război , de Camil Petrescu (Jackson, 2007, p.173). Femeia apare frecvent
ca o ființă nefericită, limitată de universul domestic, cât și de un mariaj care nu înseamnă
întotdeauna iubire; implicată în cuplu, este nevoită să lupte cu mentalități, judecăți, să
înfrunte societatea, să -și câștige dreptul la fericire, adeseori ajungând într -o postură
tragică.
Pe de-o parte, romanul lui Gustave Flaubert, Doamna Bovary , o aduce în prim
plan pe Emma Bovary, soți a unu i modest medic de la țară. Aceasta se imaginează drept o
mare doamnă și își formează o falsă părere despre ea însăși stilând drept cameristă de
casă mare. Î i este suficient costumul ciudat și incomod cu care se îmbracă pent ru a se
transforma sau își satisf ace pasiunea pentru intrigi amoroase, comparând hârtia de scris,
pe care va nota cuvinte de dragoste pentru amantul care nu a apărut încă.
Astfel, doamna Bovary folosește toată înflăcărarea care o stăpânește în slujba
ființei imaginare pe care și -a substituit- o chiar ea însăși. Dorințele acestui personaj
artificial al său, o obligă să imite semnătura soțului ei, pe actele subscrise, pentru a face
față nevoilor de bani. Într -un final, neputincioasă, de acum înainte, începe să vadă
lucrurile și ființele altfe l decât sunt și să le deformeze prin propria sa dorință prin care nu
se mai lasă plămădită și modelată. Prin orbirea înverșunată cu care -și săvârșește
neîncetata evoluție, prin sfârșitul tragic și voluntar care -i marchează puterea, se pare că
doamna Bovary simboliza, mai mult decât oricare personaj al lui Flaubert, acea
capacitate originală a sufletului omenesc, pe care scriitorul a pus -o în scenă pe parcursul
întregii sale opere (https://prezi.com/_qj7db-ligtl/conditia-femeii- in-literatura-universala-
si-in-literatura- ro/).
Pe de altă parte, romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război , de
Camil Petrescu, o înfățișează pe Ela, ce reprezintă personajul feminin al romanului și
simbolizează idealul de iubire către care aspiră Ștefan Gheorghidiu. Căsătoria soților

14
Gheorghidiu este liniștită la început, mai ales că duc o viață modestă, aproape de sărăcie.
Moștenirea neașteptată pe care unchiul Tache o lasă lui Ștefan, surprinde pe toată lumea
și schimbă radical căsnicia cuplului, viața modernă căpătând pentru Ela o importanță
majoră. Noile preocupări ale femeii se îndreaptă spre lux și cumpărături, astfel că
înnoiește mobilele și încearcă să -i schimbe lui Ștefan hainele și accesoriile cu unele mai
elegante. Ela începe să fie interesată de modă, de di stracții nocturne, fapt pentru care era
fericită. Vechii lor prieteni nu erau suficient de bine îmbrăcați și nici nu ar fi avut
posibilități materiale să își permită să frecventeze aceleași localuri pe care le frecventau
soții Gheorghidiu. Pentru abandonarea prietenilor, Ela găsește drept motivație faptul că
aceste despărțiri devin inevitabile prin multitudinea cheltuielilor. Într -un final, după
experiența cunoașterii morții și pentru a se elibera de trecut, Ștefan îi cedează Elei absolut
tot ce e în casă, de la obiecte de preț la cărți.
Așadar, se poate observa că, atât Emma Bovary, cât și Ela Gheorghidiu, consideră
că familia nu este o comunitate închisă. Acestea trebuie să stabilească comunicații și cu
celelalte celule sociale, căminul fiind expresia sta ndardului de viață al cuplului, al averii,
al gusturilor sale (Voinea, 2008, p. 107).
Cele două femei vor fi cele care vor ordona esențialmente această viață modernă,
întrucât, în concepția lor, cuplul este o persoană socială, definit prin familia, clasa,
mediul, rasa cărora le aparține legat prin raporturi de o solidaritate mecanică de gupurile
care sunt situate analog din punct de vedere social. Datoria lor mo dernă se va cufunda cu
plăcerea pe care o încearcă arătându -se. Astfel, ele vor trebui să se repr ezinte pe sine
însăși ; acasă sunt doar acoperite de haine, iar pentru a ieși și a primi vizite se îmbracă cât
mai frumos. Îmbrăcămintea are dublu caracter: este destinată să manifeste demnitatea
socială a femeii, dar, în același timp, concretizează narcisi smul, mediul căruia îi aparțin e.
În concluzie, pot afirma că ambele personaje feminine, Emma și Ela,
impresionează prin dorința lor de a -și depăși condiția, de a -și găsi propria identitate, prin
încercarea de a evada într -o lume superioară lor din punct de vedere social. Cele două nu
caută să -și întemnițeze soții, să -i aducă în regiunile imanenței, ci, din contră, caută să iasă
deasupra în lumina transcendenței.

15
2.2. Pro bleme sociale și soluții
Violența împotriva femeilor, care curpinde infracțiuni cu imp act disproporționat
asupra femeilor, precum agresiunea sexuală și violența domestică, constituie o încălcare a
drepturilor fundamentale ale femeilor privind demnitatea, egalitatea și accesul la justiție.
Impactul său este resimțit nu numai de acele femei c are sunt ele însele victime ale
violenței, ci și de familii, prieteni și societatea în ansamblu (Mărginean, 2000, p. 120).
Toate acestea impun o analiză critică a modului în care societatea și statul reacționează la
un asemenea abuz. Societatea civilă și o rganizațiile interguvernamentale, inclusiv
Comisia Națiunilor Unite pentru eliminarea discriminării femeilor și Consiliul Europei au
încercat în ultimele decenii să scoată în evidență amploarea și natura violenței împotriva
femeilor.
Acest proces a fost s usținut de inițiative la nivelul fiecărui stat membru al UE.
Publicarea datelor anchetei Agenției pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene
demonstrează că violența împotriva femeilor reprezintă o încălcare amplă și cu aspecte
multiple a drepturilo r fundamentale care afectează viețile multor femei din UE. Dat fiind
impactul semnificativ al violenței împotriva femeilor, factorii de decizie și practicienii
din multe state membre ale UE n u sunt obligați să lupte cu lipsa datelor cuprinzătoare
privind a mploarea și natura acestei probleme.
Întrucât majoritatea femeilor nu raporte ază actele de violență și nu sun t încurajate
să facă acest lucru de către sisteme pe care adesea le consideră indiferente, datele oficiale
ale sistemului judiciar penal nu pot înr egistra decât puținele cazuri care sunt raportate.
Drept urmare, reacțiile practice și la nivel de politici care urmăresc combaterea violenței
împotriva femeilor nu sunt întotdeauna susținute de dovezi solide. Deși unele state
membre ale UE și instituții de cercetare au desfășurat anchete și alte cercetări privind
violența împotriva femeilor, în acest dimeniu persistă o lipsă de date cuprinzătoare și
comparabile la nivelul întregii UE, spre deosebire de alte domenii, ca de exemplu
ocuparea forței de muncă, în care o serie de state membre colectează date în funcție de
gen (Toroipan, Oancea, 2002, p. 96). Ancheta FRA desfășurată la nivelul întregii UE
răspunde unei solicitări de date privind violența împotriva femeilor venită din partea
Parlamentului European și reiterată de Consiliul Uniunii Europene în Concluziile sale
privind eradicarea violenței împotriva femeilor în Uniunea Europeană. FRA a realizat

16
42000 de interviuri directe pe un eșantion aleator de femei din cele 28 de state membre
ale UE. Rezultatele acestor interviuri pot veni în completarea datelor existente și al
lacunelor în cunoașterea acestui fenomen la nivelul Uniunii Europene și la nivel de stat
membru. Legea specială, Legea 217/ 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în
familie republi cată cu modificări definește violența în familie ca fiind ,,orice acțiune sau
inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată
fizic sau verbal, săvârșită de un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași
familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, ps ihice, sexuale
ori emoționale, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea
arbitrară de libertate. Este victimă a violenței în familie persoana care este împ iedicată
să-și exercite drepturile și libertățile fundamentaleˮ ( Evaluarea sistemului de justiție
restaurativă din România , 2004, p. 63).
Victima violenței în familie are dreptul la: respectarea personalității, deminității și
a vieții sale private, informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale, protecție
specială adecvată situației și nevoilor sal e, servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare
socială precum și la asistență medicală gratuită, în condițiile legii, consiliere și asistență
juridi că gratuită. Drepturile unei victime ale violenței în familie sunt cele prevăzute în
Legea 217/2003 republicată cu modificări și completări, coroborate cu cele prevăzute în
Legea 211/2004 cu modificări privind unele măsuri pentru asigurarea protecției
victim elor infracțiunilor. Acestea sunt: dreptul la respectarea personalității, demnității și a
vieții sale private. Toate persoanele funcționari publici, funcționari publici cu statut
special, magistrați, specialiști din serviciile publice sau private vor acțio na numai
conform cu deciziile luate de victimă, vor utiliza numai informația pusă la dispoziție de
către victimă și vor respecta nevoile specifice individuale ale acesteia. Orice informație
primită de la victimă pe parcursul furnizării de informații sau de servicii este
confidențială la fel ca și datele personale ale acesteia. Organele judiciare au obligația de a
înștiința victimele infracțiunilor cu privire la drepturile lor, de îndată ce victima solicită
ajutor. Informarea trebuie să fie făcută într -o lim bă pe care victima să o înțeleagă.
Informațiile privind drepturile sale pot fi obținute de către victima violenței în familie și
la telefonul unic 0800 500 333. Autoritățile administrației publice centrale și locale au
obligația să ia măsurile necesare pentru prevenirea violenței în familie și pentru

17
preîntâmpinarea unor situații de încălcare repetată a drepturilor fundamentale a
victimelor violenței în familie. Totodată, acestea trebuie să informeze victimele cu privire
la: organul de urmărire penală la care pot depune plângere ori dreptul la asistență juridică
și instituția unde se pot adresa pentru execitarea acestui drept, condițiile și procedura
pentru acordarea asistenței juridice gratuite, insituțiile și organizațiile neguvernamentale
care asigură consiliere psihologică și asistență sau chiar protecție a victimei, o procedură
de acordare a compensațiilor financiare de către stat. Consilierea psihologică poate fi
oferită gratuit de către furnizorii de servicii autorizați publici sau privați ( Ghid de bun e
practici. Evaluarea serviciilor de reintegrare socială și supraveghere , 2002, p. 125).
Furnizorii publici iau în considerare uneori Legea 211/2004 și acordă consiliere
gratuită numai după sesizarea de către victimă a organelor de urmărire penală sau a
instanței de judecată cu privire la săvârșirea infracțiunii. Furnizorii de servicii pentru
victimele violenței în familie, furnizori care sunt organizații nonguvernamentale, nu
solicită astfel de dovezi. Victimele violenței domestice pot beneficia de un ordi n de
protecție prin care agresorului i se interzice să se aproprie de ele.
Atât în Legea 211 / 2004, cât și în Legea 217/2003 se prevede că victimele au
dreptul la asistență juridică gratuită numai dacă au sesizat organele de urmărire penală
sau instanța de judecată în termen de 60 de zile de la data săvârșirii infracțiunii și dacă
venitul lunar pe membru de familie al victimei este cel mult egal cu salariul de bază
minim brut pe țară stabilit pentru anul în care victima a formulat cererea de asistență
juridică gratuită. Asistența juridică gratuită înseamnă explicarea legislației și a drepturilor
în detaliu, ajutor pentru întocmirea actelor pentru instanță, reprezentare în instanță.
Pentru victimele violenței în familie sunt disponibile gratuit și alte serv icii
specifice prevăzute în legea 217/2003. Prin aceasta se prevăd servicii de tip adăpost,
consiliere socială sau psihologică, suport pentru organizarea unui nou mod de a trăi fără
violență, adăpostul destinat găzduirii victimelor violenței este o locuință sau casă
protejată care funcționează ca serviciu social de sine stătător sau ca anexă a altor centre
de furnizare a unor servicii sociale cu precădere pentru femeile expuse riscului de
agresiune, aflate în situație de violență în cadrul familial. Aici po t fi găzduite mai multe
femei sau femei împreună cu copiii lor. Adăpostul este un refugiu temporar. Scopul
acestuia este să ofere un spațiu stabil și sigur de cazare temporară pentru femei, unde

18
acestea sau aceștia să primească și sprijin profesional pentr u a ieși din situația de abuz
domestic, amenințare cu punere în pericol a integrității fizice sau a vieții, bătăi cu urmări
grave, alte situații de gravitate maximă, pentru a depăși consecințele psihologice ale unei
astfel de experiențe, precum și pentru găsirea unor alternative funcționale care să le ajute
să organizeze viața lor și a copiilor atunci când este cazul, după perioada refugiului.
Adăposturile pot fi pentru urgențe sau pentru perioade mai lungi de refugiu până la
6-9 luni. Consilierea socială și psihologică, suportul pentru a găsi soluțiile cele mai
potrivite pentru rezolvarea situației de violență în familie sunt servicii care se furnizează
fie în adăpost, fie în cadrul unor centre de zi unde victimele nu sunt cazate și unde vin
conform program ului pentru întâlnirile cu specialiștii. Asistența medicală gratuită de
urgență este un drept general al cetățenilor rezidenți în România care este foarte
important pentru victimele violenței în familie și se recomandă ca imediat după ce au
suferit o viole nță din partea agresorului, victimele să se prezinte la o unitate de primiri
urgențe sau la un centru de primiri urgențe (Zidaru, Petrache, 2001, p. 130).

2.3. Femeile din comunitate – între viața profesională și viața privată
Cercetările efectu ate stabil esc existența unor legături directe între politicile de
promovare a echilibrului muncă -viață privată și reducerea absenteismului, creșterea
productivității și creșterea capacității de a recruta și reține talente de top (Zamfir, 2015,
pp. 836-845). Personal ul cel mai talentat poate fi pierdut din rândurile femeilor și
bărbaților cu responsabilități familiale. În companiile care promovează egalitatea de gen,
calitatea de a fi părinte nu reprezintă o piedică pentru femeile și bărbații care încearcă să
ajungă la poziții de conducere. Starea civilă, statutul parental sau de reproducere nu
influențează luarea deciziilor în ceea ce privește angajarea sau promovarea și faptul de a
avea un loc de muncă permite întreruperi pentru concediul de maternitate, concediu
parental și îndeplinirea responsabilităților legate de familie.
Din punctul de vedere al egalității de șanse între sexe, un grad mai mare de
flexibilitate în ceea ce privește timpul de lucru, are un efect pozitiv în măsura în care
programul de lucru individua lizat poate fi un sprijin pentru angajați în concilierea
obligațiilor profesionale cu viața familială. Prin urmare, cu cât programul de lucru

19
cuprinde mai multe ore individualizate, cu atât efectul pozitiv asupra ratei de participare a
femeilor va fi mai mare (Zamfir, 2015, pp. 836-845).
Ce moduri de flexibilizare a timpului și spațiului de lucru pot introduce
companiile pentru a permite angajaților să -și îndeplinească responsabilitățile familiale?
 Munca cu timp parțial: acordul dintre lucrător și companie de a lucra cu fracțiune
de normă, pe durată determinată sau nedeterminată;
 Munca partajată constă în situația în care două persoane care lucrează cu fracțiune
de normă, împart același loc de muncă cu normă întreagă. În acest caz, persoanele
care lucrează d ecid distribuirea orelor de lucru, sub supravegherea superiorului lor
direct;
 Ziua de lucru comprimată reprezintă realizarea unei zile de lucru a cărei durată
depășește norma prevăzută pentru a primi în schimb o jumătate de zi sau o zi
liberă pe săptămână;
 Reducerea zilei de lucru constă în realizarea unui program de lucru cu o durată
inferioară față de norma completă, în funcție de cauzele care sunt stabilite de lege
sau la cererea angajatului, ținând cont de durata prevăzută în contractul colectiv de
munc ă sau, în lipsa acestuia, durata legală de 40 de ore pe săptămână. Această
reducere a programului de lucru este însoțită de o reducere proporțională a
salariului;
 Ziua de lucru continuă implică realizarea fără întreruperi a programului stabilit de
lucru de zi cu zi;
 Ziua de lucru intensivă, efectuarea programului de lucru fără în trerupere, de la
început până la sfârșit: este ziua normală de lucru în administrația publică și în
sezonul estival;
 Lucrul semi- prezent implică distribuirea timpului de lucru săptă mânal în ore
efectuate, în incinta organizației și ore efectuate în afara acesteia;
 Munca la distanță constă în realizarea programului integral de lucru în afara
spațiului companiei;
 Flexibilizarea programului de intrare și ieșire reprezintă posibilitatea oferită
angajaților de a -și flexibiliza ora de intrare și de ieșire cu o fracțiune de timp ce

20
variază de la jumătate de oră, la o oră și jumătate, luând în considerare timpul
afectat pauzei de masă.
Maternitatea și calitatea de a fi părinte nu pot constitu i motiv de discriminare.
Orice tratament mai puțin favorabil aplicat unei femei, legat de sarcină sau de concediul
de maternitate, constituie discriminare. Aceste situații nu trebuie să constituie motiv de
restrângere a drepturilor pentru femei.
Odată ce managerul de resurse umane a fost înștiințat de starea de graviditate a
unei angajate, el este responsabil să planifice totul din timp, pentru a nu exista
disfuncționalități ale activității organizației. De asemenea, trebuie să își asigure angajata
că stare a ei de graviditate nu- i va schimba cu nimic situația și poziția în companie și să -i
ofere toate informațiile despre politica companiei, precum și drepturile ei.
Angajatele gravide, în concediu de maternitate sau parental trebuie să aibă aceleași
oportunit ăți și beneficii cu cele ale colegilor ei.
Legislația referitoare la egalitatea de șanșe între femei și bărbați oferă angajatelor
protecție împotriva discriminărilor atunci când:
 Sunt gravide;
 Sunt în concediu de maternitate;
 Sunt în concediu parental (ac est lucru este valabil și pentru bărbații care decid să
beneficieze de acest concediu);
 Se reîntorc la lucru (https://www.iprotectiamuncii.ro/legislatie-protectia-
muncii/codul-muncii-actualizat-2019 ).
În toate aceste perioade, angajatorii trebuie să se asigure că angajatelor li se oferă
aceleași oportunități ca și celorlalți, ca de exemplu:
a) Măriri de salariu, bonusuri și comisioane;
b) Oportunități de forma re și dezvoltare profesională, evaluări și oportunități de
promovare;
c) Informații despre orice alte aspecte organizaționale care le pot afecta
(https://www.iprotectiamuncii.ro/legislatie-protectia-muncii/codul-muncii-
actualizat -2019 ).
Organizația trebuie să fie atentă la măsura în care mediul și locul de muncă
afectează sănătatea și siguranța femeilor însărcinate sau care alăptează.

21
Angajatorii trebuie să asigure angajatelor care sunt gravide, care au născut recent
sau care alăptează, un mediu sigur. De asemenea, ei trebuie să realizeze o evaluare a
riscurilor care pot include (Ordonanța de urgență nr. 96/2003 privind protecția
maternității la locul de mun că):
 Probleme economice legate de spațiul de lucru și echipamentul folosit;
 Ridicatul sau căratul de greutăți;
 Întindere și aplecare;
 Statul în picioare sau statul pe scaun pentru perioade lungi;
 Program de muncă prelungit;
 Mediul de lucru excesiv de zgomo tos;
 Lucrul într -un mediu stresant sau cu mare încărcătură de sarcini;
 Perioade de repaus și acces la facilități sanitare;
 Folos irea de substanțe periculoase sau chimice.
În cazul în care angajata gravidă sau care alăptează lucrează în condiții care pun în
pericol sănătatea și siguranța sa și sau a copilului, condițiile de muncă, precum și orarul
de muncă dacă este cazul, trebuie modificate. Dacă modificările nu sunt posibile,
angajatorul este obligat să transfere angajata într -un loc de muncă fără riscuri, cu
menținerea veniturilor salariale. În situația în care nici acest transfer nu este posibil,
angajata are dreptul să beneficieze de concediu de risc maternal.
Tipuri de concedii la care au dreptul angajatele care sunt gravide sau care au
născut (Constitu ția României, 2003, http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page/id=339 ):
 Concediu de maternitate, pentru sarcină și lăuzie. Indiferent de timpul petrecut în
companie, înainte și după naștere, o angajată are dreptul la concediu de
maternitate. Acesta constă în 126 de zile care pot fi împărțite în două etape ( un
număr de zile înainte și celălalt după naștere) și din care obligatoriu 42 de zile
după naștere. Angajata poate alege când să își înceapă concediul de maternitate
sau poate decide să lucreze până la naștere.
 Concediul postnatal. După naștere, angajata este obligată să efectueze concediu
postnatal de 42 de zile.
 Concediul de risc maternal. Concediul și indemnizația de risc maternal se acordă
pe o peri oadă de maximum 120 de zile, atât înainte cât și după naștere, pentru

22
protecția sănătății și securității angajatelor, în cazul în care condițiile de muncă
prezintă riscuri ce nu pot fi modificate de către angajator. De acest concediu pot
beneficia:
 Salaria tele gravide înainte de data solicitării concediului de maternitate;
 Salariatele care au născut recent și care alăptează după data revenirii din
concediul postnatal obligatoriu, în cazul în care nu solicită indemnizația
pentru creșterea și îngrijirea copil ului.
 Concediul parental. Oricare dintre părinți poate solicita concediul pentru creșterea
și îngrijirea copilului în vârstă de până la doi, sau în cazul copilului cu handicap,
până la împlinirea vârstei de trei ani. De aceleași drepturi se pot bucura și părinții
adoptivi.
În afară de aceste tipuri de concedii, angajatele mai au dreptul la (Ordonanța de
urgență nr. 81/2018 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010
privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copi ilor):
 Dispensă pentru consultații prenatale, în timpul programului în limita a 16
ore pe lună. Dispensa lunară îi poate fi acordată pe toată periada gravidității
(după notificarea angajatorului și până când intră în concediul de
maternitate);
 Două pauze pentru alăptare în timpul programului zilnic de lucru, în limita
a câte unei ore pentru fiecare pauză, până la împlinirea de către copil a
vârstei de 1 an. Pauzele includ și timpul deplasării dus -întors de la locul de
muncă, la locul unde se găsește copilul. La ce rerea mamei, pauzele de
alăptare pot fi înlocuite cu reducerea duratei normale a timpului său de
muncă cu două ore zilnic, fără diminuarea veniturilor salariale.
Este interzis de lege și constituie discriminare (Codul muncii actualizat 2019,
http://www.iprotectiamuncii.ro/legislatie-protect ia-muncii/codul-muncii- actualizat –
2019):
 Să i se solicite unei candidate în vederea angajării, să prezinte un test de
graviditate sau să semneze un angajament că nu va rămâne însărcinată pe
durata de valabilitate a contra ctului de muncă;

23
 Ca angajatorii să oblige angajatele care sunt gravide, lăuze sau care
alăptează, să presteze muncă de noapte sau în condiții cu caracter insalubru
sau greu de suportat;
 Orice tratament mai puțin favorabil aplicat unei femei datorită sarcin ii sau
maternității;
 Concedierea angajatelor gravide, care au născur recent (aflate în concediul
de maternitate sau postnatal), precum și femeile sau bărbații angajați care se
află în concediu parental de creștere și îngrijire a copiiilor în vârstă de până
la doi ani. Angajatele care se întorc la lucru din concediul de maternitate
sau din concediul parental (în această categorie pot intra și bărbații) nu pot
fi concediați pentru o perioadă de cel puțin șase luni.

24
CAPITOLUL 3: ASISTENȚA SOCIALĂ A COPIILOR

Copiii au constituit prima formă de intervenție de către asistenții sociali, după care
aceștia și -au extins activitatea spre alte tipuri de beneficiari. În acest capitol voi face o
analiză a consecințelor sărăciei, dar și a abuzurilor asupra cop iilor din toată Europa și din
țara noastră.

3.1. Sărăcia copiilor
Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene conține primele mențiuni
detaliate referitoare la drepturile copilului la nivelul constituțional al Uniunii Europene,
de exemplu p rin recunoașterea dreptului copiilor de a urma gratuit învățământul
obligatoriu (articolul 14), prin interzicerea discriminării din diferite motive, printre care și
vârsta, dar și interzicerea muncii care exploatează copiii (Rus , 2012, p. 57). Un aspect
semnificativ este faptul că în Cartă există o dispoziție specială referitoare la drepturile
copiilor. Această prevedere identifică trei principii fundamentale privind drep turile
copiilor și anume dreptul de a -și exprima în mod liber opinia în funcție de vârstă și gradul
lor de maturitate, dreptul ca interesul superior al copilului să primeze în toate acțiunile
referitoare la copi i și dreptul de a întreține cu regularitate relații personale și contacte
directe cu ambii părinți. Tratatul de la Lisabona a adus importante schimbări
instituționale, procedurale și constituționale în Uniunea Europeană, prin modificarea
fostului Tratat de instituire a Comunității Europene, în prezent Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene.
Aproximativ 27 de milioane de copi i din Europa sunt expuși riscului de sărăcie
sau excluziune socială, iar criza economică, financiară și socială din prezent îi pune și
mai mult în pericol. Deși strategia din Europa pentru creștere economică durabilă și
favorabilă incluziunii își propune să scoată cel puțin 20 de milioane de oameni în afara
riscului de sărăcie și excluziune socială până în 2020, Uniunea Europeană se îndepărtează
în acest moment de realizarea acestui obiectiv. În fiecare țară europeană există copii care
trăiesc în sărăcie, i nclusiv în statele nordice egalitare prin tradiție. În cele 28 de state
membre ale Uniunii Europene, 28% dintre copiii sub 18 ani sunt afectați de riscul de

25
sărăcie sau excluziunii sociale. În multe țări, discrepanța dintre săraci și bogați se
adâncește.
Venitul familial, compus din salarii și diferite măsuri de sprijin social, reprezintă
unul dintre factorii principali pe baza căruia se determină dacă un copil trăiește în sărăcie.
Cu toate acestea, sărăcia nu se referă doar la lipsa banilor ( Stern, 1977, p. 60). Fenomenul
are mai multe dimensiuni și este una dintre principalele cauza care stau la baza încălcării
drepturilor copiilor din Europa. Sărăcia se corelează cu excluziunea socială și lipsa
accesului la servicii, inclusiv s ervicii de îngrijire pentru copii, educație de calitate și
condiții de locuit adecvate.
În cazul copi ilor, fenomenul presupune și imposibilitatea de a participa la activități
sociale și culturale alături de colegii de școală. Inegalitatea nu este doar o cauză
principală a sărăciei, ci și o consecință a acesteia. Copiii care se nasc în zonele
dezavantajate economic și social, copiii cu dizabilități, copiii care provin din familii cu
trecut de migrațiune sau cei aparținând minorităților sunt mult mai expuși riscului de a -și
începe viața în dezavantaj. Efectele sărăciei și excluziunii sociale nu se manifestă doar pe
termen scurt. Dimpotrivă, acestea pot dura o viață întreagă și pot fi transmise generațiilor
viitoare. Din aceste motive , Fundația Salvați Copii i consideră că sărăcia și ex cluziunea
socială în rândul cop iilor trebuie abordate din perspectiva drepturilor copiilor. Acest
lucru ar permite abordarea tuturor aspectelor referitoare la impactul sărăciei asupra
copiilor, precum și implicarea activă a acestora la identificarea celor mai eficiente soluții
de reducere a sărăciei care îi afectează. Intervenția statului de redistribuire a resurselor,
alături de locurile de muncă au cea mai mar e influență asupra sărăciei cop iilor.
Țările europene, în care inegalitatea cu privire la condițiile de angajare este
ridicată și care au sisteme de transferuri sociale incapabile să redistribuie b eneficii către
majoritatea copi ilor dezavantajați, înregistrează cele mai ridicate rate de sărăcie și
excluziune socială în rândul cop iilor. Accesul egal la se rvicii de îngrijire și la învățământ
de calitate și gratuit este esențial pentru a asigura oportunități egale și pentru a întrerupe
cercul vicios al sărăciei. Cu toate acestea, mai puțin de jumătate din țările europene și -au
atins obiectivul stabilit în 20 02 în ceea ce privește furnizarea de servicii de îngrijire, până
în 2010, pentru cel puțin o treime d in copiii mai mici de trei ani (Tomm, 1988, p.165). La
nivelul Uniunii Europene, 13% din cop ii părăsesc timpuriu școala la finalul ciclului

26
secundar inferi or și nu sunt înscriși în alte programe de educație sau de formare. În
anumite țări, această cifră ajunge la 25%.
Un alt aspect important al sărăciei și excluziunii îl reprezintă condițiile de locuit
inadecvate și inaccesibile. În Uniunea Europe ană, în jur de 11% dintre copii trăiesc în
familii care alocă peste 40% din venitul disponibil pentru locuință. În anumite țări,
procentul copi ilor care trăiesc în această situație depășește 30%. De asemenea, 17% din
copiii din Uniunea Europeană trăiesc în case cu sc urgeri prin tavan , igrasie sau tâmplărie
putrezită. Sărăcia și exc luziunea socială în rândul copi ilor constituie o pro blemă asociată
drepturilor copi ilor și trebuie abordată din această perspectivă. Conform Convenției ONU
cu privire la drepturile copilului , semnată și ratificată de toate țările europene, fiecare
copil are dreptul de a- și valorifica la maxim potențialul social, emoțional, cognitiv și
fizic, indiferent de contextul familial. Aceste drepturi includ dreptul la un nivel de trai
adecvat, la servi cii esențiale, precum serviciile de sănătate și educație, la protecție, la
participare, timp liber, joacă și cultură.
Cu toate acestea, sărăcia și excluziunea îi împiedică pe copiii din Europa să se
bucure de aceste drepturi și le limitează oportunitățile de a dobândi aptitudinile și
capacitățile care le -ar permite să iasă din sărăcie. Mai mult, criza economică adâncește
erodarea acestor drepturi (Truninger, 1971, p. 164). Comisia Europeană a adoptat, pe 20
februarie 2013, o Recomandare în ceea ce priv ește sărăcia și bunăstarea copi ilor,
Investing in Children: breaking the cycle of disadvantage ca parte a Pachetului de
Investiții sociale. Inițiativa este un instrument esențial, care contribuie la co mbaterea
sărăciei în rândul cop iilor din Europa și poziționează drepturil e copiilor, interesul lor,
oportunitățile egale și sprijinul pentru cei defavorizați în centrul eforturi lor de combatere
a sărăciei copiilor. Fundația Salvați Copiii îndeamnă toate statele Uniunii Europene să
implementeze această Recomandare și face un apel la Comisia Europeană să creeze un
proces de monitorizare și evaluare anuală, prin care să măsoare gradul de implementare.
De asemenea, se solicită tuturor țărilor europene, instituțiilor Uniunii Europene și
responsabililor cu elaborarea pol iticilor să dezvolte strategii și pla nuri de reducere a
sărăciei cop iilor, din perspectiva drepturilor copiilor, înglobând o abordare inter-
sectorială și europeană. Comisia Europeană ar trebui să dezvolte indicatori cuprinzători
de măsurare a niv elului de sărăcie în rândul cop iilor și a inegalităților și, alături de statele

27
Uniunii Europene, să își asume angajamentul de a include obiective specifice referitoare
la reducerea fenomenului în cadrul politicilor strategice prioritare la nivelul Uniunii
Europene după 2020 ( Turliuc, 2004, p. 119).
Chiar și în țările care au înregistrat creștere economică în perioada recentă, nu toți
cetățenii au parte de prosperitate, copiii având o vulnerabilitate crescută. Diferența dintre
bogați și săraci se adâncește, inclusiv în țările nordice egalitare prin tradiție. Lovind atât
în piața muncii, cât și în sistemele de ajutor social, criza financiară și economică care a
început în 2008 a afectat grav copiii din Europa. În perioada 2008- 2012, numărul cop iilor
expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială din întreaga Europă a crescut cu aproape
un milion și cu o creștere de aproape jumătate de milion în doar un an, între 2011-2012.
Oportunitățile co piilor care cresc în sărăcie pot fi grav afectate, iar drepturile lor
refuzat e. Sărăcia în rândul copiilor nu este doar nedreaptă din punc t de vedere etic, ci
reprezintă, totodată, o problemă socială și economică. Sărăcia nu înseamnă doar
neîndeplinirea nevoilor de bază ale copiilor, precum alimentație, haine și condiții de
locuit. Fenomenul presupune și lipsa posibilităților de a participa la activități precum cele
sportive, culturale sau alte activități de r elaxare. Mai mult, șansele copi ilor care cresc în
sărăcia de a dobândi aptitudini și competențe care să le permită, în viitor , să iasă din
sărăcie și să contribuie la bunăstarea societății, se reduc considerabil.
Potrivit strategiei Europa 2020 pentru creștere inteligentă, durabilă și favorabilă
incluziunii, cel puțin 20 de milioane de persoane din Uniunea Europeană vor ieși din
riscul de sărăcie și excluziune socială până în 2020. Totuși, Uniunea Europeană se
îndepărtează în prezent de atingerea acestui obiectiv, care se bazează pe un indice
compus, denumit AROPE. AROPE reprezintă principalul indice din cadrul strategiei
Europa 2020 utilizat pentru a măsura nivelul sărăciei și al excluziunii sociale (Turliuc,
2004, p. 195). Aceasta este o măsură compusă din trei sub – indicatori: în risc de sărăcie,
privare materială gravă și intensitatea muncii foarte scăzută.
Însă, AROPE nu ia în considerare factori esențiali cu impact asupra bunăstării
non-monetare sau non-materiale a copiilor. Comisia Europeană a adoptat pe 20 februarie
2013 o Recomandare cu privir e la sărăcia și bunăstarea copiilor, Investiția în cop ii:
întreruperea cercului v icios al defavorizării, ca parte a Pachetului de Investiții Sociale.
Recomandarea este un instrument esențial care contribuie la combaterea sărăciei în

28
rândul cop iilor din Europa. Fundația Salvați Copiii apreciază abordarea Comisie i, care
plasează dreptur ile cop iilor, interesele acestora, oportunitățile egale și sprijinul pentru cei
mai dezavantajați în centrul eforturilor de a combate acest fenomen.

3.2. Copiii – victime ale abuzurilor
La 20 de ani de la adoptarea Convenției ONU cu privire la drepturi le copilului,
necesitatea protejării, a asigurării unui mediu stabil și se curizant pentru dezvoltarea
copiilor, este mai mult decât oricând o prioritate a fiecărui stat, a organismelor
internaționale de profil, implicând acțiuni susținute de libby și advoc acy pentru
articularea politicilor sociale în favoarea acestora. Convenția ONU cu privire la drepturile
copilului a fost ratificată aproape la nivel universal, dar este departe de a fi aplicată și
respectată în mod universal. Există în continuare ce le peste 40 de milioane de copii sub
14 ani, care, anual sunt victimele abuzului și neglijării, conform estimărilor Organizației
Mondiale a Sănătății, există conflictele armate care au costat viaț a a peste două milioane
de cop ii și au mutilat alte peste șase mili oane, există cei peste 300.000 de cop ii–soldați
din întreaga lume… (Turliuc, 2007, p. 50).
Și în România, în special după anul 1996, în urma impactului avut de dezvăluirile
unor cazuri mult mediatizate de copiii abuzați, neglizați, închiși în instituții reci,
insalubre, cercetătorii și specialiștii din domeniul protecției copilului, sociologii,
psihologii și asistenții sociali, specialiștii în educație și sănătate își îndreaptă atenția
asupra acestui fenomen, după incidența cazurilor, încercând să analize ze cauzele care- l
determină pentru a identifica și propune măsuri, acțiuni relevante pentru diminuarea lui.
Cu toate acestea, încă există copii privați de îngrijire, de servicii sociale de bază, de
asistenț ă medicală și de educație, copii abuzați, neglijați, exploatați, obligați să cerșească,
precum și copii traficați.
Copiii rămân încă unul dintre grupurile sociale în situații de risc, care se confruntă
cu multe probleme rămase nerezolvate în perioada de continuă tranziție prin care trece
țara noastră (Tob olcea, 2008, p. 139).
Există în continuare familii foarte sărace, sub pragul minim de sărăcie, familii cu
mulți cop ii, familii monoparentale care au cop ii în îngrijire, există cop ii rămași singuri
acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinăta te. Abuzul asupra copiilor ia o

29
varietate de forme și este influențat de o gamă largă de factori, de la caracteristicile
individuale ale victimei și abuzatorului, la mediul cultural și fizic în care aceștia trăiesc.
Totuși, acesta rămâne în mare măsură asc uns din diferite motive. Unul dintre motive este
teama: multor cop ii le este teamă să vorbească despre incidente care implică acte de
violență asupra lor. În multe cazuri, părintele non -abuziv, care ar trebui să -și protejeze
copilul, păstrează tăcerea atun ci când abuzul a fost comis de către partener sau de către
un alt membru al familiei.

30
CAPITOLUL 4: ASISTENȚA SOCIALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE

România se confruntă cu mari schimbări demografice, care au anumite implicații
pe term en lung, în ceea ce privește scăderea natalității și îmbătrânirea extrem de
accelerată. Populația țării noastre a scăzut foarte mult în ultima vreme, datorită
îmbătrânirii extrem de rapide, dar și scăderea fertilității și migrația spre alte țări. Astfel,
în acest capitol voi prezenta aspectele generale legate de îmbătrânirea populației, dar și
problemele sociale specifice populației vârstnice.

4.1. Î mbătrânirea demografică
Având în vedere faptul că prevederile Legii nr. 17/200 privind asistența socială a
persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu au fost
actualizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale,
cu modificările și completările ulterioare și a Legii asistenței sociale nr. 292/2011, cu
modificările ulterioare, precum și faptul că sistemul de finanțare a serviciilor de îngrijire
pe termen lung a persoanelor vârstnice dependente , inclusiv a căminelor pentru persoane
vârstnice nu mai este funcțional, con statându- se bariere legislative sau disfuncționalități
în încasarea contribuției persoanelor vârstnice sau susținătorilor legali ai acestora, potrivit
obligațiilor prevăzute de Codul Civil, în accesarea fondurilor de la bugetul de stat pentru
suplimentarea celor prevăzute în bugetele locale pentru aceste sevicii, autoritățile
administrației publice locale în subordinea cărora funcționează serviciile sociale pentru
persoanele vârstnice dependente, se confru ntă cu dificultăți financiare (Jackson, 2007, p.
27).
Deși proiectul de modificare și completare a Legii nr 17/2000 privind asistența
socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioa re este
inclus în Programul legislativ al Guvernului României pentru anul 2016, neadoptarea
acestui act normativ în regim de urgență ar putea conduce la pierderea licențelor de
funcționare pentru căminele pentru persoanele vârstnice, care nu mai pot îndepl ini
standardele minime de calitate și, implicit, la deteriorarea condițiilor de viață ale
persoanelor vârstnice rezidente în aceste cămine.

31
De exemplu, într- un număr de 49 de cămine publice la nivelul anului 2014 și 57 la
nivelul anului 2015, în care locuiesc aproape 400 de persoane vârstnice, personalul de
specialitate, de îngrijire și asistență este insuficient, ceea ce poate conduce la
imposibilitatea acordării serviciilor sociale, potrivit nevoilor persoanelor vârstnice și,
implicit, la degradarea stări i de sănătate și la încălcarea demnității acestora (Routledge,
Taylor, 2007, p. 197). Spre deosebire de căminele pentru persoane vârstnice administrate
de asociații și fundații, în care contribuția persoanelor beneficiare reprezintă 68% din
totalul cheltui elilor de funcționare, iar fondurile publice reprezintă 8,41%, în căminele
publice contribuția persoanelor beneficiare este de numai 23%, iar de la bugetul de stat,
pentru cheltuielile curente de funcționare, exceptând sumele alocate pentru finalizarea
Programului de interes național, dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru
persoanele vârstnice nu s- au alocat deloc resurse financiare. Convergența
disfuncționalităților menționate cu factorii economici și demografici defavorabili, din
comunitățile în care rata sărăciei este crescută, iar oferta de servicii sociale a furnizorilor
privați este insuficientă sau inexistentă, constituie o situație care necesită intervenția de
urgență. Întrucât aceste împrejurări vizează interesul public și constituie element ele unei
situații extraordinare, nu trebuie amânate.
Evoluțiile demografice, implicațiile lor și situația persoanelor vârstnice au
provocat interesul Comunității Europene, încă din anii '80, concretizat în mai multe
rezoluții ale Parlamentului European, ca și în Carta Drepturilor Sociale. Deciziile
Consiliului European din 1991 și 1992 în favoarea persoanelor vârstnice și declararea
Anului european al persoanelor vârstnice, au confirmat rolul important pe care
comunitatea trebuie să -l joace în relevarea pro vocărilor pe termen lung al îmbătrânirii
populației. Cele două decizii ale Consiliului au promovat solidaritatea între generații ca
element central al abordării comunitare a provocărilor îmbătrânirii populației.
În anul european al persoanelor vârstnice se reafirmă principiul solidarității între
generații, se informează societățile asupra problemelor îmbătrănirii, se iau măsuri, dintre
care unele sunt finanțate sau cofinanțate de Comisie (Voinea, 2008, p. 136).
În 1995 și 1997, Comisia elaborează două rapoarte demografice și un raport
privind modernizarea protecției sociale, în care supune evaluării impactul politic al
schimbărilor demografice înregistrate în interiorul Uniunii Europene. În 1998 au fost

32
lansate alte inițiative pentru a aprofunda analizele și discuțiile pe această temă. În 1999,
Comisia a organizat un colocviu european, cu scopul explorării în profunzime a
problemelor economice, sociale și politice, pe care le ridică evoluțiile demografice în
Europa. În cadrul colocviului, decidenți politici și experți de renume, proveniți din cele
mai variate discipline, și -au expus opiniile privind efectele schimbărilor demografice
asupra unor domenii, precum ocuparea și creșterea, serviciile de îngrijire medicală și de
sănătate, reforma regimurilor de pensio nare, solidaritatea între generații. Documentul s -a
intitulat O societate pentru toate vârstele- ocupare, sănătate, pensionare și solidaritate
intergenerațională.
La cea de- a doua Conferință Mondială asupra îmbătrânirii, Comisia Europeană a
contribuit cu do cumentul Promovarea progresului economic și social într -o lume
îmbătrânită , în care și -a expus experiența proprie în căutarea răspunsurilor la
îmbătrânirea populației. Documentul reprezintă aportul Comisiei la dezbaterea
internațională asupra noului plan d e acțiune internațională privind îmbătrânirea, adoptat
la Madrid. La rândul său, Adunarea Parlamentară a elaborat un ansamblu de recomandări
pentru acțiunea autorotăților publice, destinate să le permită acestora să reacționeze
eficace față de declinul și îmbătrânirea populației.
Comitetul privind protecția socială a lansat un chestionar, destinat să strângă
informații asupra modului în care cele trei obiecte identificate sunt luate în considerare de
statele membre, în privința îngrijirilor de sănătate și î ngrijirilor de lungă durată pentru
persoanele vârstnice, as upra mecanismelor utilizate pentru evaluarea eficacității acestor
îngrijiri, principalele dificultăți înt âlnite, măsurile politice prevăz ute pentru rezolvarea
lor. Statele membre au fost invitate s ă se concentreze, în esență, pe prezentarea scopurilor
și obiectivelor care susțin reglementările lor, descrierea politicilor actuale, reformele
prevăzute. Pe baza răspunsurilor furnizate de statele membre, s -a stabilit o sinteză a
informațiilor care conțin și probleme ridicate de Consiliul European de la Barcelona,
raportul fiind intitulat Îngrijiri de sănătate și îngrijiri pentru persoanele vârstnice ,
susținerea strategiilor naționale vizând un grad ridicat de protecție socială sintetizează
principalele c oncluzii din analiza răspunsurilor la chestionar.
Documentele menționate mai sus care, în opinia noastră, marchează s uccint
istoricul interesului Europei pentru problematica îmbătrânirii populației, au constituit

33
sursele documentare principale pe care ne b azăm expunerea, în continuare, încercând să
sintetizăm caracteristicile și tendințele fenomenului de îmbătrănire a populației Europei,
efectele și sfidările procesului de îmbătrănire și măsurile pe care Europa le -a luat sau pe
care le consideră necesare, pentru a face față provocărilor. Îmbătrânirea populației este un
fenomen mondial. Conform datelor ONU, proporția populației de vârsta a treia se va
mări, pe termen lung, chiar în regiunile unde natalitatea este superioară ratei de
reproducere. Fenomenul îmb ătrânirii este prezent, în mod deosebit, în Europa și Japonia.
Se apreciază că Europa a atins deja un stadiu critic: după un secol de creștere
demografică naturală, perspectiva pentru acest secol este, dimpotrivă, un declin natural și
o îmbătrânire excesivă a populației. O mare parte dintre țările Europei orientale cunosc,
deja, declinul demografic și numeroase țări occidentale îl vor cunoaște într -un viitor
apropiat (Leaua , 2006, p. 116).
Conform proiecției demografice a ONU, diminuarea efectivului populaț iei va
atinge Europa de Sud în câțiva ani, apoi Europa occidentală, după 2010 și Europa de
Nord după 2030. Declinul va fi foarte marcat în Federația Rusă, în Europa orientală și
meridională și mai moderat în Europa occidentală. Unele țări vor fi în avans s au în
întârziere față de unul sau altul dintre procesele demografice. De pildă, Germania de Vest
și de Est au cunoscut, deja, un declin al populației la mijlocul anilor '80, în Irlanda în
schimb, datorită fertilității ridicate, populația va continua să crească și în prima jumătate
a acestui secol. În ciuda diferențelor de intensitate și de ritm care vor persista între
diferitele țări, toate societățile europene au sau vor avea de făcut față, în principal,
acelorași tendințe, în materie de declin și de îmbăt rânire demografică.
Chiar dacă populația țărilor în curs de dezvoltare este acum, încă relativ tânără, un
mare număr dintre aceste țări vor cunoaște, conform previziunilor, o îmbătrânire într -o
manieră fără precedent, ca urmare a scăderii puternice a ratei fertilității și a unei rapide
creșteri a longevității. Numeroase țări în curs de dezvoltare se găsesc în primele faze de
adaptare la modificările structurii de vârstă a populației ( Mărginean, 2000, p. 26). În ceea
ce privește Uniunea Europeană, se apreciază că, încă în primul deceniu al acestui secol,
cea mai mare parte a statelor membre va fi antrenată într -o tranziție demografică rapidă.
Îmbătrânirea societăților rezultă, în primul rând, din scăderea ratei fertilității și creșterea
speranței de viață, ce ea ce înseamnă mai puțini copiii și mai multe persoane vârstnice.

34
În timp ce pentru înlocuirea populației, fiecare femeie de vârstă fertilă ar fi trebuit
să aducă pe lume, în medie, 2,1 copii, în realitate media din Uniunea Europeană era, în
1999, de 1,59. Conform proiecțiilor demografice, rata fertilității riscă să se mențină la un
nivel scăzut și chiar, în unele țări să scadă. Acum, indivizii sunt mulțumiți de a nu avea
copiii sau de a avea doar 1- 2. Societatea, dimpotrivă, are nevoie de a asigura solidar itatea
și continuitatea între generații, ceea ce reclamă o importantă proporție de familii mai
numeroase. Ca un caz particular, este de evocat declinul brutal al fertilității în Europa
orientală, unde schimbările economice și politice care au urmat căderii regimurilor
comuniste au antrenat înrăutățirea situației sociale a femeilor și dispariția sistemelor de
protecție socială.
În ceea ce privește longevitatea, fiecare aspiră să trăiască mult timp și în bună
sănătate, dar societatea trebuie să furnizeze un mediu favorabil persoanelor vârstnice,
continuând să asigure o echitate intergenerațională, în toate domeniile vieții sociale.
Tendința de îmbătrânire a populației are un profund impact asupra tuturor generațiilor și
asupra celei mai mari părți din domeniile de activitate economică și socială: piața muncii,
protecția socială, educație, cultură, politică. Schimbările demografice pun în discuție
instituțiile și strategiile politice care au fost puse în funcțiune într -o perioadă când
perspectivele demografice erau sensibil diferite (Toroipan, Oancea, 2002, p. 26). Acestea
au influențe și asupra vieții cotidiene a cetățenilor, a raportului între generații, a modului
de viață.
Încă din 1999, evoluția demografică a făcut ca toate statele membre să se
confrunte cu un număr important de probleme: costul pensiilor, strategiile din domeniul
educației și formării, locuire, transport, îngrijiri medicale, infrastructuri publice specifice,
reforme fiscale, reforme structurale, cheltuieli publice. Evoluția demografică rapidă,
tendințele principale și efectele lor, riscă să pună în discuție viabilitatea a ceea ce se
numește modelul social european. Pe lângă declinul demografic, schimbările vizează
structura pe grupuri de vârstă a populației. Este vorba, în primul rând, de cre șterea
populației în vârstă de 65 de ani și peste. Acesta este un fenomen prezent în toate
principalele regiuni europene, atât în cifre absolute, cât și ca procentaj din populația
totală. În ultimii 50 de ani, populația vârstnică s -a dublat, ajungând de la 46 la 112
milioane, iar ponderea sa în populația totală a ajuns de la 8% în 1950 la 14% în 2000.

35
Europa are populația cea mai în vârstă din lume (Evaluarea sistemului de justiție
restaurativă din România, 2004, p. 159).
Așadar, persistă diferențe între d iversele țări europene, în special între Europa
occidentală și Europa orientală, unde speranța de viață a stagnat sau chiar a regresat. În
2001, Italia era țara cu cel mai mare procentaj al persoanelor vârstnice, iar procentajul cel
mai scăzut se află în I rlanda. O longevitate accentuată și, îndeosebi, o rată a fertilității
foarte slabă, în cursul ultimelor două, trei decenii, în Italia, Grecia și Spania au condus la
o creștere rapidă a numărului și proporției persoanelor vârstnice. În cea mai mare parte a
cazurilor, procesul de îmbătrânire s -a accelerat începând cu anul 2010 și în special între
anii 2010 -2015.
Ne putem aștepta în ultimii ani ca problemele puse de îmbătrânirea populației să
se accentueze considerabil, prin combinarea a doi factori de îmbătrâ nire: prelungirea
duratei de viață și diminuarea numărului de tineri, ca urmare a unei rate de fertilitate
inferioare celei de înlocuire. Creșterea tranșei de vârstă de 80 de ani și peste este
considerată o tendință frapantă, în cadrul îmbătrânirii populaț iei. Europa are în prezent 21
de milioane de persoane de peste 80 de ani și se prevede ca această cifră să ajungă la 60
de milioane, până în 2050. Sunt țări în care acest segment de populație reprezintă 20%
din populația de 60 de ani și peste, sau peste 22 %.
Dintre toate evoluțiile demografice, creșterea segmentului de vârstă de 80 de ani și
mai mare, este și cea mai intensă și cea mai rapidă. În privința acestei tendințe, se poate
spune că diferitele regiuni ale Europei nu sunt afectate în aceeași măsură ( Ghid de bune
practici, Evaluarea serviciilor de integrare socială și supraveghere, 2002, p. 61).
Impactul demografic asimetric reprezintă, el însuși, o provocare, căci presupune
nevoia de adaptare a politicii la realitățile regionale. Întrucât în anii '50 ș i în prima
jumătate a anilor '60, rata fertilității a fost cea mai ridicată, în prezent și în deceniile
următoare, populația de 80 de ani și peste, va fi în creștere rapidă. La nivelul Uniunii
Europene s -a estimat că în perioada 2000 -2005, creșterea medie a fost de 18,6%, iar în
Franța și Belgia, creșterea a fost de peste 25%.
În unele țări, cum este, de exemplu, Italia, suprareprezentarea persoanelor foarte
vârstnice este rezultatul cumulării efectelor ratei de fertilitate ridicate între cele două
războai e și scăderea masivă a natalității în anii '80. Dată fiind și creșterea speranței de

36
viață, vom asista, în cea mai mare parte a țărilor, la o puternică creștere a grupului de
vârstă de 80 de ani, dar si după 80 de ani, după 2025. Se așteaptă ca persoanele foarte în
vârstă să fie grupul care va cunoaște creșterea cea mai rapidă. În prima jumătate a
secolului XXI, numărul lor practic s -a triplat, ajungând de la 22 de milioane, la 65 de
milioane. Rata de creștere a persoanelor vârstnice a fost mai ridicată înt re anii 2000 -2015.
Conform variantei medii a proiecției ONU, în 2050 persoanele foarte vârstnice vor
fi 7% în Europa de Est, 10% în Europa de Nord și 12% în Europa de Sud și de Vest, dar
se pare că aceste cifre sunt su bestimate (Zidaru, Petrache, 2001, p. 15). Declinul
populației active și îmbătrânirea forței de muncă constituie o altă tendință majoră, care
caracterizează evoluțiile demografice ale Europei, punând probleme economice și sociale
deosebite. Reducerea populației în vârstă de muncă poate avea, drept consecințe,
probleme structurale pe piața muncii.

4.2. Probleme ale populației vârstnice și soluții
Securitatea socială acoperă o problematică amplă cuprinzând atât un sistem care
are în vedere protejarea persoanelor apte de muncă, angajate în activități aducătoare de
venit și care cotizează în sistemul asigurărilor sociale, cât și a celor ce nu pot munci sau
sunt într- o situație de criză sau dificultate și au nevoie de sprijinul societății. Cele două
diferă prin natură și surse (Stern, 1977, p. 79). Asistența socială desemnează un ansamblu
de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate, servicii de protejare a
persoanelor, grupurilor, comunităților cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate,
care datorită unor motive de natură economică, socio -culturală, biologică sau psihologică,
nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace proprii un mod normal, decent de viață. Prin
mijlocirea și intervenția asistenței sociale se sprijină persoanele aflate în dificultate și le
ajută să obțină condițiile necesare unei vieți decente și să -și dezvolte propriile capacități
și competențe pentru o funcționare socială corespunzătoare.
Asistența socială, ca parte importantă a protecției sociale, reprezintă un mod
obiectiv de punere în aplicare a pro gramelor, măsurilor de protecție socială pentru
categoriile sociale, care se consideră că fac parte din populația vizată. Sistemul asistenței
sociale are la bază principiul universalității și al solidarității și abordează problemele:

37
 La nivel individual – asistența economică, psihologică, de informare,
consiliere;
 La nivel interpersonal și de grup – consiliere și terapii de familie, ale
grupurilor sociale marginalizate;
 La nivel comunitar – rezolvarea conflictelor etnice, grupale, mobilizarea
energiilor ind ividuale și colective pentru refacerea resurselor necesare
integrării lor normale.
Definirea serviciilor sociale în general, a celor de asistență socială în special,
gravitează însă în jurul unui nucleu comun referitor la finalitatea acestora și anume acee a
de a ajuta indivizii, grupurile sau comunitățile să depășească situațiile de dificultate,
adaptându -se la o viață normală. Serviciile sociale pot fi definite ca programe
specializate, activități organizate, tehnici de intervenție socială, metode de ident ificare a
necesităților și tipurilor specifice de disfuncționalități ce apar la nivel societal. Cu
ajutorul acestora, persoanele aflate în dificultate pot obține condiții minime, necesare
unei vieți decente și pot să -și dezvolte propriile capacități și competențe pentru o
integrar e normală în comunitate (Tomm, 1988, p. 64). Principalul obiectiv central al
fiecărui serviciu social este învățarea socială, dar și cunoașterea, iar acest proces se
realizează în urma unei relații directe între asistentul social ș i beneficiarul sau clientul
său. Serviciile de asistență socială se adresează doar acelor indivizi sau grupuri aflate în
dificultate. Sistemul de asistență socială cuprinde atât serviciile sociale oferite de
instituțiile de stat, cât și de organizațiile no n-guvernamentale.
Protejarea acelor categorii defavorizate natural, cum ar fi persoanele cu handicap,
orfanii, văduvele, bătrânii, copiii, săracii, apare ca obiectiv central al prestațiilor și
serviciilor de asistență socială, ea orientând activitatea sta tului la nivel central și local
prin instituții special construite, investite cu autoritate de funcționare în această direcție.
Configurația sistemului serviciilor de asistență socială este structural dependentă, atât de
profilul organizării social -economi ce, de opțiunile politice, cât și de modelele culturale
prezente în comunitate. În regimul comunist, asistența socială în România avea o pondere
destul de redusă, cu un caracter pasiv și birocratic. Securitatea socială era și ea
subdezvoltată. Întreg siste mul protecției sociale în regimul trecut se caracteriza printr -o
opțiune automată și cvasi universalistă .

38
Asistența socială calitativă, personalizată, orientată spre rezolvarea problemelor
umane urgente, a fost practic desființată, considerându -se că mecan ismele socialiste
dublate de cele social- economice pot rezolva automat toate problemele individului și
negându-se sau ignorându- se problemele reale ale indivizilor și ale societății în ansamblu.
Asistența socială propru -zisă viza doar ajutorul instituționalizat pentru bătrâni, persoane
cu handicap, bolnavi cronici somatici sau psihici, copii în situații speciale, fără a le
asigura un trai decent de viață. Cadrul legislativ, adoptat între anii 1950 -1970 a fost o
piedică serioasă în calea dezvoltării serviciilor de asistență socială, reprezentând o frână
pentru dezvoltarea sistemului serviciilor de asistență socială (Truninger, 1971, p. 188).
După anul 1985, s -a produs o degradare și mai accentuată a ajutorului ca urmare a
reducerii treptate a fondurilor. Sist emul de organizare, funcționare și administrare a
asitenței sociale în regimul socialist este centralizat birocratic, acordând puțin spațiu de
mișcare liberă autorităților locale sau inițiativelor civice. Efectul acestei situații a fost
dublu: reducerea la minimum a serviciilor de asistență socială și deprofesionalizarea
completă a acestora. Schimbarea de regim politic produsă în decembrie 1989 a declanșat
procese evolutive în toate domeniile.
Prima radiografie cu caracter oficial, de substanță, a politicii sociale a anilor 1990
a fost realizată prin cele două Cărți albe elaborate cu contribuția unor experți occidentali,
publicate de Guvernul României în 1993. Prima, Cartea albă a as igurărilor sociale și
pensiilor , critică îndeosebi sursa de finanțare a asigurărilor de sănătate și sistemul de
pensii extr em de puțin reformat. A doua, Cartea albă a asistenței sociale , constată ca
principale deficiențe: lipsa unor programe adecvate de ajutorare financiară a tuturor
persoanelor care nu obțin veniturile necesare unui trai decent, insuficiența numerică și
calificarea profesională deficitară a personalului din acest sistem, caracterul fragmentat al
administrării fondurilor.
Între măsurile și principiile recomandate în vederea reformării sistemului de
asistență social ă sunt de menționat următoarele: ridicarea asistenței sociale la rangul unei
politici de stat, administrate la nivel central, dar și local; stabilirea mecanismelor de
evaluare a pragului de sărăcie, în vederea acordării de ajutor social persoanelor aflate în
reală nevoie; examinarea și evaluarea fenomenelor sociale și economice care generează
cererea de ajutoare sociale (Turliuc, 2004, p. 194).

39
După 1989, asistența socială, o perioadă, a rămas totuși o zonă periferică și greu
de atins a politicilor sociale pentru că, deși au fost adoptate o serie de măsuri sectoriale,
acestea nu au condus la constituirea unui sistem coerent și bine definit. În situația
persoanei vârstnice singure sau a cărei familie nu poate să asigure parțial sau integral,
îngrijirea și înt reținerea acesteia, statul intervine prin acordarea de beneficii de asistență
socială și servicii sociale adecvate nevoilor stric individuale ale persoanei vârstnice.
Beneficiile și serviciile de asistență socială care se acordă persoanelor vârstnice sunt
reglementate de legea nr. 17/2000 și de legea 292/2011, câr și alte legi speciale.
Acestea se adresează persoanelor vârstnice care se găsesc în situații de
vulnerabilitate, respectiv:
a) Nu realizează venituri proprii sau veniturile lor ori ale susținătorilor legali, nu
sunt suficiente pentru asigurarea unui trai decent și mediu sigur de viață;
b) Se află în imposibilitatea de a -și asigura singure activitățile de bază ale vieții
zilnice, nu se por gospodări singure și necesită asistență și îngrijire;
c) Nu au locuin ță și nici posibilitatea de a -și asigura condițiile de locuit pe baza
resurselor propii;
d) Se află în alte situații de urgență sau de necesitate prevăzute de lege.
Beneficiile de asistență socială pentru persoanele vârstice sunt, în principal:
 Beneficiile de asistență socială pentru prevenirea și combaterea sărăciei și a
riscului de excluziune socială;
 Indemnizații de îngrijire, acordate în condițiile legii;
 Alocații sau contribuții pentru asigurarea calității serviciilor sociale,
destinate acoperirii costurilor, hranei în cantine sociale, în centrele
rezindențiale de îngrijire, precum și pentru susținerea unor suplimente
nutriționale;
 Facilități privind transportul urban și interuban, telefon, radio – televizor,
achiziția de produse alimentare, bilete de trat ament balnear sau pentru
recreere, precum și alte servicii;
 Ajutoare pentru situații care pun în pericol viața și siguranța persoanei
vârstnice, precum și pentru evitarea instituționalizării;

40
 Ajutoare în natură, precum: alimente, încălțăminte, îmbrăcăminte ,
medicamente și dispozitive medicale, materiale de construcții și altele
asemenea.
Persoanele vârstnice pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței, condiția
principală pentru a -l obține fiind ca venituril solicitantului să fie sub veniturile sta bilite
prin actul normativ aprobat de Guvern, astfel: în cazul energiei termice ajutorul poate fi
obținut de familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de până la 1,572 față de
indicatorul social de referință, reprezentând 786 de lei; persoanele singu re pot obține
ajutorul dacă un venit net mediu lunar de maximum 2,164 față de indicatorul social de
referință; în cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energia electrică și lemne, cărbuni și
combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lu nar pe persoană trebuie să
fie de cel mult 1,230 față de indicatorul social de referință (Turliuc, 2004, p. 83). În baza
actelor și evaluărilor medicale specifice, persoanele vârstnice pot beneficia de
indemnizațiile și facilitățile prevăzute de legislația persoanelor cu handicap.
La procesul decizional privind dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor
vârstnice, autoritățile administrației publice centrale și locale au obligația de a consulta
organismele reprezentative ale persoanelor vârstnice, constituite conform legii.
Autoritățile administrației publice locale asigură gratuit servicii de informare și consiliere
a persoanelor vârstnice cu privire la drepturile sociale ale acestora. În procesul de
acordare a serviciilor sociale, furnizorii pub lici și privați au obligația de a im plica
persoana vârstnică, precum și familia sau reprezentantuol legal al acesteia și de a
promova intervenția membrilor comunității și a voluntarilor. Pentru a identifica și a
răspunde cât mai adecvat nevoilor sociale al e persoanelor vârstnice și condițiilor
particulare în care aceștia se află, serviciile sociale se organizează cu prioritate la nivelul
comunităților locale.
Autoritățile administrației publice locale au responsabilitatea identificării și
evaluării nevoilor persoanelor vârstnice, a organizării, planificării și asigurării finanțării
sau cofinanțării serviciilor sociale, iar furnizorii de servicii sociale publici și privați au
responsabilitatea acordării acestora cu respectarea standardelor de calitate. Persoa nele
vârstnice dependente beneficiază de servicii de îngrijire personală acordate în
concordanță cu gradul de dependență în care se află și nevoile individuale de ajutor,

41
precum și în funcție de situația familială și veniturile de car e dispun (Turliuc, 2004, p.
60).
Autoritățile administrației publice locale au obligația de a asigura serviciile de
îngrijire personală acordate la domiciliu sau în centre rezidențiale pentru persoanele
vârstnice dependente, singure, ori a căror familie nu poate să le asigure î ngrijire.
Evaluarea autonomiei funcționale a persoanelor dependente și stabilirea gradelor de
dependență de realizează în baza unor criterii standard, aprobate prin hotărârea
Guvernului. Evaluarea autonomiei funcționale se realizează, de regulă, la domicil iul
persoanei, de o echipă mobilă de evaluatori. Evaluarea autonomiei funcționale, în cazul
persoanelor asistate în unități sanitare cu paturi, se poate realiza și la patul bolnavului, la
solicitarea medicului curant sau a asistentului social, angajat al s pitalului. Furnizarea
serviciilor de îngrijire se realizează conform planului individualizat de asistență și
îngrijire, elaborat de personal de specialitate, în baza recomandărilor formulate de echipa
de evaluare.
Acordarea serviciilor de îngrijire person ală la domiciliu a persoanelor vârstnice se
realizează de către îngrijitorul formal sau informal. Îngrijitorii informali și formali
beneficiază de facilități și servicii de suport, indemnizații, servicii de consiliere, servicii
de tip respiro și concediu de îngrijire, conform legii. Pentru menținerea în mediul propriu
de viață și prevenirea situațiilor de dificultate și dependență, persoanele vârstnice
beneficiază de servicii de consiliere, de acompaniere, precum și de servicii destinate
amenajării sau adaptării locuinței, în funcție de natura și gradul de afectare a autonomiei
funcționale. Îngrijirea în centre rezidențiale a persoanelor vârstnice dependente poate fi
dispusă numai în cazul în care îngrijirea la domiciul a acestora nu este posibilă (Turliuc,
2004, p. 37).

42
CAPITOL UL 5: CERCETARE PRIVIND ASISTENȚ A COMUNITARĂ A
FAMILIEI ȘI COPIILOR DEȚINUȚILOR

În ultimul capitol și anume partea de cercetate, voi arăta rolul asistentului social în
optimizarea relației deținutelor instruiți și pregătiți pe ntru eliberare cu familia proprie
împreună cu copiii lor, dar și cu familia extinsă.

5.1. Obiective
Cercetarea socială de tip calitativ realizată în cadrul penitenciarului a avut drept
scop determinarea percepției asupra relațiilor familiale ale persoane lor condamnate din
Penitenciarul Iași în raport cu viața de detenție și perioada postpenală, pentru a constata
în ce măsură relațiile de familie au fost influențate de viața de detenție și în ce mod
acestea devin suport pentru persoanele condamnate în peri oada postpenală.
Prin demersul de cercetare am urmărit identificarea naturii relațiilor familiale ale
deținutelor în perioada anterioară detenției, modul în care detenția a schimbat percepția
deținute lor în raport cu propriile familii și percepția pe care o au aceștia din postura de
deținute, referitoare la viața de familie după eliberare. Toate aspectele sunt importante
deoarece este relevant să identificăm natura relației anterioare detenției a deținutei cu
familia, lucru care ne va ajuta să comstatăm care este percepția din poziția de condamnat
asupra propriei familii și cum se raportează din această postură la viitoarea relație pe care
o va avea cu familia nucleară după ce va fi eliberat.
Întrebările de cercetare de la care am pornit acest demers și care m-au direcționat
în vederea atingerii scopului meu sunt următoarele:
 Care sunt schimbările pe care le aduce detenția la nivelul relațiilor familiale
ale deținu telor?
 Care este semnifi cația acordată de către deținute suportului familial în
detenție?
 Care e ste poziția familiei în modul de concepere a perspectivelor de viață
ale deținute lor?
 Care este locul familiei în cadrul siste mului de priorități ale deținute lor în
perioada postpenală?

43
5.2. Ipoteze
 Dacă asistentul social se implica în procesul de adaptare al deținute lor în
familie, după eliberare, ace asta s-ar adapta mai ușor.
 Dacă deținuta are parte de sprijinul familiei, atunci integrarea sa în societate
se va produce mai ușor.

5.3. Eșantion
Actorii sociali au cercetării calitative care au constituit lo tul de subiecți a fost
compus din 34 de persoane condamnate de sex feminin, cu vârste cuprinde între 18 și
peste 55 de ani, condamnate pentru diferite infracțiuni care fac parte din programul
pentru liberare derulat în cadrul Penitenciarului Iași și mai au maxim șase luni până la
eliberare. Subiecții au fost aleși din totalul de aproximativ 78 de persoane condamnate
care participă la acest program desfășurat în penitenciar. În selectarea subiecților, un
criteriu important a fost ca aceștia să fie implicați într-o relație de căsătorie sau de
concubinaj.

5.4. Tehnici de cercetare folosite
Metoda principală de culegere a datelor pe care a utilizat -o în demersul de
cercetare a fost interviul semistructurat, iar instrumentul care a făcut posibilă culegerea
informațiilor a fost ghidul de interviu semistructurat care a cuprins mai multe unități de
observație. Datele relavante pentru această cercetare au fost obținute în urma in terviurilor
cu 34 de persoane condamnate în cadrul Penitenciarului Iași. Cu fiecare di ntre cele 34 de
persoane am realizat câte un interviu.

5.5. Analiza ș i interpretarea datelor

Mediu Urban Rural
cu m a m 13 21

44

Din punct de vedere al nivelului de educație, observăm că 35% dintre cele
chestionate au terminat numai nivelul de școală primară, în timp ce 24% au promovat
liceul. Din persoanele intervievate, 41% au fost persoane care au terminat o facultate sau
o altă formă de educație terțiară.

Nivel de educație PRIMARĂ SECUNDARĂ TERȚIARĂ
12 8 14

Vârsta 18 r -25 26-35 36-55 >55
11 in a 6 cu m a m 10 lua nd in c a 7 m ai m

45

32% dintre subiecți au între 18 -25 de ani, iar 18% au 26-35 de ani. În categoria
mai mare de vârstă se regăsesc 17 subiecți dintre care 10 au avut la momentul aplicării
chestionarului între 36 -55 de ani, iar 7 au avut vârsta mai mare de 55 de ani.

Rezultatele chestionarului:

Întrebarea 1: Familia este importantă pentru dumneavoastră?
Foarte
puțin Puțin Nici
mult/nici
puțin Mult Foarte
mult
Întrebarea 1.
Familia este
importantă
pentru
dumneavoastră? 12 6 1 1 14

46

La această întrebare, 35,3 % dintre respondente au considerat ,,foarte puținˮ ca
opțiune, în timp ce 17,6 % sunt de părere că ,,puținˮ este opțiunea potrivită. 3% au ales
opțiunea ,,nici mult nici puținˮ , 3% au răspuns cu opțiunea ,,multˮ , iar 41,1% cu ,,foarte
multˮ.

Întrebarea 2: Familia v -a susținut în perioada aceasta dificilă pentru
dumneavoastră?

Foarte
puțin Puțin Nici
mult/nici
puțin Mult Foarte
mult
Întrebarea 2:
Familia v- a
susținut în
perioada
aceasta dificilă
pentru
dumneavoastră? 7 7 8 3 9

47

La această în trebare, 21 % dintre respondente au considerat ,,foarte puținˮ ca
opțiune, în timp ce 21 % sunt de părere că ,,puținˮ este opțiunea potrivită. 24% au ales
opțiunea ,,nici mult nici puținˮ , 9% au r ăspuns cu opțiunea ,,multˮ , iar 25% cu ,,foarte
multˮ.

Întrebarea 3: A fost importantă susținerea familiei în această perioadă?
foarte putin Putin niсi mult niсi putin Mult Foarte mult
Intrebarea 3. A foѕt
importanta
ѕuѕținerea familiei în
aсeaѕtă perioadă? 6 7 3 ch ia r 9 in 9 cu m

48

La această întrebare, 26,4 % dintre respondente au considerat ,,foarte puținˮ ca
opțiune, în timp ce 26,4 % sunt de părere că ,,puținˮ este opțiunea potrivită. 8,9% au ales
opțiunea ,,nici mult nici puținˮ, 20,6% au răspuns cu opțiunea ,,multˮ , iar 17,7% cu
,,foarte multˮ.

Întrebarea 4: Considerați că este important ajutorul asistentului social în vederea
îmbunătățirii relației dumneavoastră cu familia?
Foarte
putin Putin Niсi mult
niсi putin Mult Foarte
mult
Întrebarea 4: Considerați că est e
important ajutorul asistentului
social în vederea îmbunătățirii
relației dumneavoastră cu
familia?
13 10 2 4 5

49

La această într ebare, 38,2 % dintre respondente au considerat ,,foarte puținˮ ca
opțiune, în timp ce 29,5 % sunt de părere că ,,puținˮ este opțiunea potrivită. 5,8% au ales
opțiunea ,,nici mult nici puținˮ, 11,8% au răspuns cu opțiunea ,,multˮ, iar 14,7% cu
,,foarte multˮ.

Întrebarea 5: Considerați că această experiență v -a ajutat să realizați lucruri
importante pentru dumneavoastră?
Foarte putin Putin niсi mult niсi putin Mult foarte mult
Întrebarea 5:
Considerați că
această
experiență v -a
ajutat să
realizați lucruri
importante
pentru
dumneavoastră? 9 9 6 5 5

50

La această în trebare, 26 % dintre respondente au considerat ,,foarte puținˮ ca
opțiune, în timp ce 26 % sunt de părere că ,,puținˮ este opțiunea potrivită. 18% au ales
opțiunea ,,nici mult nici puținˮ, 15% au răspuns cu opțiunea ,,multˮ, iar 15% cu ,,foarte
multˮ.

Întrebarea 6: Considerați că această experiență v -a ajutat să realizați lucruri
importante despre familia dumneavoastră?
Foarte puțin Puțin Nici mult nici puțin Mult Foarte mult
Întrebarea 6:
Considerați că
această
experiență v -a
ajutat să
realizați lucruri
importante
despre familia
dumneavoastră? 1 13 4 2 14

51

La această î ntrebare, 3 % dintre respondente au considerat ,,foarte puținˮ ca
opțiune, în timp ce 38,2 % sunt de părere că ,,puținˮ este opțiunea potrivită. 11,8% au
ales opțiunea ,,nici mult nici puținˮ, 5,9% au răspuns cu opțiunea ,,multˮ, iar 41,1% cu
,,foarte multˮ.

Întrebarea 7: Considerați că înainte de această experiență nu valorizați familia așa
cum trebuie?
Foarte puțin Puțin Nici mult nici puțin Mult Foarte mult
Întrebarea 7:
Considerați
că înainte de
această
experiență nu
valorizați
familia așa
cum trebuie? 1 13 4 2 14

52

La această întrebare, 50 % dintre respondente au considerat ,,foarte puținˮ ca
opțiune, în timp ce 14,7 % sunt de părere că ,,puținˮ este opțiunea potrivită. 1 4,7% au
ales opțiunea ,,nici mult nici puținˮ, 8,8% au răspuns cu opțiunea ,,multˮ, iar 11,8% cu
,,foarte multˮ.

Întrebarea 8: Soțul dumneavoastră v -a susținut constant în această perioadă?

foarte putin Putin Niсi mult niсi putin Mult Foarte mult
Întrebarea 8:
Soțul
dumneavoastră
v-a susținut
constant în
această
perioad ă?
6 l 2 12 2 12

La această întrebare, 17,6 % dintre respondente au considerat ,,foarte puținˮ ca
opțiune, în timp ce 5,9 % sunt de părere că ,,puținˮ este opțiunea potrivită. 35,3% au ales

53
opțiunea ,,nici mult nici puținˮ, 5,9% au răspuns cu opțiunea ,,multˮ, iar 35,3% cu ,,foarte
multˮ.

Întrebarea 9: Asistentul social v -a ajutat destul de mult în integrare?
Foarte putin Putin Niсi mult niсi puțin Mult foarte mult
Întrebarea 9:
Asistentul
social v -a
ajutat destul
de mult în
integrare?
4 11 3 3 13

La această într ebare, 11,8 % dintre respondente au considerat ,,foarte puținˮ ca
opțiune, în timp ce 32,4 % sunt de părere că ,,puținˮ este opțiunea potrivită. 8,8% au ales
opțiunea ,,nici mult nici puținˮ, 8,8% au răspuns cu opțiunea ,,multˮ, iar 38,2 % cu ,,foarte
multˮ.

54
Întrebarea 10: Considerați că există programe ale asistenților sociali eficiente care
să contribuie la reintegrarea deținuților?
foarte
putin putin Niсi mult
niсi
putin mul
t Foarte
mult
Întrebarea 10: Considerați că există
programe ale asistenților sociali eficiente
care să contribuie la reintegrarea
deținuților? 4 4 10 7 9

La această într ebare, 11,8 % dintre respondente au considerat ,,foarte puținˮ ca
opțiune, în timp ce 11,8 % sunt de părere că ,,puținˮ este opțiunea potrivită. 29,5% au
ales opțiunea ,,nici mult nici puținˮ, 20,5% au răspuns cu opțiunea ,,multˮ, iar 26,4% cu
,,foarte multˮ.

55
Întrebarea 11: Considerați că această perioadă v -a schimbat?
Foarte putin Putin Niсi mult niсi putin Mult foarte mult
Întrebare a 11:
Considerați că
această
perioadă v -a
schimbat?
5 12 5 4 8

La această într ebare, 14,7 % dintre respondente au considerat ,,foarte puținˮ ca
opțiune, în timp ce 35,3 % sunt de părere că ,,puținˮ este opțiunea potrivită. 14,7% au
ales opțiunea ,,nici mult nici puținˮ, 11,8% au răspuns cu opțiunea ,,multˮ, iar 23,5% cu
,,foarte multˮ.

56
Întrebarea 12: Ați avut o relație bună cu asistentul social care v -a ajutat cu
integrarea dumneavoastră?
foarte putin putin niсi mult niсi putin mult Foarte mult
Întrebarea 12:
Ați avut o
relație bună cu
asistentul social
care v -a ajutat
cu integrarea
dumneavoastră?
14 2 6 6 6

La această într ebare, 41,1 % dintre respondente au considerat ,,foarte puținˮ ca
opțiune, în timp ce 5,8 % sunt de părere că ,,puținˮ este opțiunea potrivită. 17,7% au ales
opțiunea ,,nici mult nici puținˮ, 17,7% au răspuns cu opțiunea ,,multˮ, iar 17,7% cu
,,foarte multˮ.
În ceea ce privește rezultatele cercetării, am constatat în urma analizei
interviurilor, pe baza unităților de ob servație, că persoanele condamnate au menținut
legătura cu familia pe parcursul ispășirii pedepsei lor. Am observat, în urma interviurilor

57
realizate, că detenția a schimbat modul de raportare la propriile lor familii, dar și
percepția pe care acestea o ave au asupra vieții de familie înainte să fie încarcerate.
Detenția, împreună cu schimbările inevitabile pe care le aduce în viata unei persoane
condamnate a u produs și schimbări pozitive în viața persoanelor condamnate. Majoritatea
persoanelor au păstrat legătura cu familia după încarcerarea lor și susțin că relația pe care
au avut-o cu concubinul sau soțul s-a transformat într- o relație bazată mai mult pe
încred ere și sprijin din partea soțului, respectiv a concubinului .
Consider importantă stabilitatea acestor relații de familie ale persoanelor
condamnate, întrucât ele reprezintă o resursă esențială de restabil ire a echilibrului psihic
și emoțional al persoanei aflate în detenție. În timpul interviului, o persoană mi -a vorbit
despre importanța familiei pentr u ea: ,,Familia pentru mine nu e ceva stabil, eu nu am
acordat niciodată o importanță mare familiei…și nici acum, de când sunt condamnat ă nu
simt lipsa ei; cu ultimul concubin discut la telefon. Mai vine în vizită, doar că acum nu
îmi mai place de el pentr u că îmi tot face morală, că mă așteaptă afară, că trebuie să îmi
caut de lucru, să le dau bani copiilor, altfel mă reclamă că nu îi achit pensia
alimentară…Mă presează și mie nu îmi place deloc să mă tot bată cineva la cap. I -am
spus că dacă nu mă lasă în pace eu îl las…și așa poate o să am o nouă relație, un
concubin din penitenciar…el mi-a fost alături aici…ˮ
Pe scurt, voi prezenta fragmente relevante din răspunsurile oferite de către
persoanele condamnate cu privire la diferite aspecte legate de viața lor, cum ar fi
atitudinea pe care persoanele condamnate au avut -o față de familia extinsă înainte de
încarcerare, natura relației persoanelor condamnate cu familia nucleară înainte și după
încarcerare, pentru a vedea în acest fel dacă există modificări în relația de cuplu și care
sunt modificările care au survenit în urma încarcerării persoanei condamnate, modul în
care persoanele condamnate se raportează la viața de familie după eliberare din poziția de
deținuț i.
Atitudinea persoanei condamnate față de fam ilia extinsă înainte de încarcerare.
Prima unitate tematică din ghidul de interviu a vizat, prin întrebările deschise
relevante, să identifice care a fost atitudinea persoanei condamnate față de familia extinsă
înainte de încarcerare. Astfel, am urmărit să identific care a fost atitudinea persoanei
condamnate înainte de a fi încarcerată față de părinții săi, dar și natura relației pe care

58
aceasta a avut -o cu aceștia. În cazul a 24 de persoane condamnate dintre cele 34
intervievate relația cu părinții a fos t una tensionată, conflictuală, caracterizată de certuri
și violență. Aceste stări conflictuale se datorau în principal din cauza lipsei resurselor
materiale, a comportamentelor deviante ale părinților persoanei condamnate. Voi reda
sumar câteva fragmente relevante din răspunsurile persoanelor condamnate cu privire la
atitudinea lor față de familia extinsă, dar și la relația lor cu familia extinsă.
,, Când am început eu să fur, viața mi s -a dat total peste cap… părinții nu m -au
mai primit acasă, dar nici î nainte nu m- am înțeles eu bine cu ei. Tata o bătea zilnic pe
mama, apoi după o vreme au divorțat, mama s -a recăsătorit, apoi iar a divorțat și tot felul
de probleme din astea… De la locul de muncă unde lucram m -au dat afară, pentru că am
adus pierderi firm ei și peste noapte m -am trezit singur ă… iar apoi a început calvarulˮ.
Din interviurile pe care le- am realizat cu D. V. am constatat că a avut o relație
conflictuală cu părinții încă din copilărie, relație care s -a deteriorat și mai mult după ce D.
V. a înc eput să comită infracțiuni. De când se află în penitenciar nici unul dintre părinți
nu a căutat -o măcar o dată. ,, Mama nici nu cred că știe că sunt aici… tot timpul era
beată… nu poți vorbi cu ea nimic serios, a fost internată o vreme la spitalul de
psihi atrie… Eu eram mică pe atunci. Iar tata e cu ale lui, nu a fost un sfânt… a furat și el
în tinerețe și a făcut cinci ani de pușcărie, dar acum nu se mai ocupă cu din astea… Mi -aș
fi dorit să mai știu cum stau lucrurile acasă și să mai vorbesc cu ei… dar nu am cu cine ,
tata nu mă iartă că am furat… mama este în altă lumeˮ.
În urma discuțiilor pe care le -am avut cu S. M., am constatat că relația cu familia a
fost una tensionată și conflictuală și înainte de a ajunge ace asta la penitenciar. Tatăl ei a
fost con damnat în trecut pentru furt, iar mama sa este alcoolică. Nici unul dintre părinți
nu a căutat -o de când se află în penitenciar. ,, Am plecat demult de acasă… am fost
condamnat ă la 20 de ani și apoi nu m -am mai întors niciodată. Aveam alte priorități, nu
părinții… oricum cu ei nu m -am înțeles eu prea bine… Dacă eu nu le -am spus unde sunt,
nu m- au căutat nici ei, erau tot timpul băuți, pentru că asta făceau toată ziua…ˮ.
Datorită faptului că J.M. a început să comită infracțiuni de la 17 ani, ace asta s- a
muta t din Timișoara la Iași, iar relațiile cu părinții s -au deteriorat complet. Părinții erau
alcoolici amândoi și din acest motiv zilnic existau conflicte. Ulterior s -a stabilit în Iași și
și-a continuat cariera infracțională fără să mai fie interesată de soa rta părinților săi, de

59
care nu a mai știut nimic timp de 15 ani. A aflat acum un an că ambii părinți au murit și
regretă că nu i- a mai căuta t. Așadar, în urma analizei informațiilor obținute, am constatat
că majoritatea dintre persoanele condamnate, mai ex act 24 dintre cele 34 chestionate, nu
au avut un trecut familial favorabil dezvoltării psihosociale armonioase, lucru care a
marcat într- un mod nefavorabil dezvoltarea comportamentală ulterioară a acestora și în
mod direct sau indirect, în funcție de fiecare caz în parte, a influențat dezvoltarea
comportamentului infracțional și declanșarea acestuia.
A doua unitate tematică a ghidului de interviu a urmărit să identifice natura relați ei
persoanei condamnate cu soțul sau concubinul înainte de încarcerare, da r și după această
etapă. În acest fel am reușit să identific care au fost schimbările care au apărut în viața de
familie a persoanei condamnate și cum a influențat detenția relația de familie a acesteia.
În urma analizei rezultatelor, am constatat în mod p aradoxal , în cazul a 31 de persoane
dintre cele 34 intervievate, relațiile acestora cu soț ul sau concubinul s- au îmbunătățit și s –
au stabilizat după ce acestea au fost încarcerate. Voi reda pe scurt fragmente relevante din
răspunsurile a trei dintre cele 3 1 de persoane a căror relație de cupul s -a înbunătățit și s -a
stabilizat în urma încarcerării acestora.
,,Ne- am despărțit de vreo două ori, ne certam tot mai des…ba că nu ne ajung
banii, ba că nu muncesc destul…nu eram o familie tare unită, eu eram mai vi olent ă,
înjuram și spărgeam obiecte din casă. Însă de când am fost închisă a fost mereu lângă
mine. Ne- am mai certat, am fost despărțiți un an, dar eu i -am scris și apoi ne -am împăcat
iar…acum ne înțelegem bine.ˮ Chiar dacă F.A. a avut o relație tensionată cu soțul înainte
de a fi închis ă, recunoaște că acum familia înseamnă mult m ai mult pentru ea și și-ar dori
să le ofere, atât fetiței cât și soțului, mai multă atenție. Regretă faptul că nu s -a implicat
mai mult în educația fetiței, lăsând această sarcină în grija soțului .
,,M-am căsătorit de tânără…mi -am zis că trebuie să am și eu o familie și să am pe
cineva lângă mine…dar nu a fost așa de simplu pe cât credeam eu că o sa fie…am
divorțat, apoi m -am implicat într-o altă relație…avem patru ani de când suntem împreună
și avem doi copii. Ne înțelegem destul de bine. Înainte să vin aici ne mai certam ș i noi,
aveam destule greutăți. E u am fost închis ă de cinci ori până acum. Tot mi -a zis că dacă
nu mă las de furturi mă părăsește, dar eu nu cred. Acum vine destul de des în vizită…ˮ
Din cele relatate de R.A., am constatat că relația cu concubin ul s-a răcit după ce ace asta a

60
intrat în închisoare și acesta o amenință că dacă nu va renunța la săvârșirea de infracțiuni
și va mai intra încă o dată în închisoare o va părăsi. Însă R.A. este optimistă că va avea în
continuare sprijinul lu i moral și financiar după ce va fi eliberată deoarece, de fiecare dată
când a fost condamnat ă, a spus același lucru, dar nu a părăsit -o.
,,Am crezut că după ce m -au închis o să mă părăsească și concubinul, așa cum a
făcut și primul meu soț . Am fost tare mirat ă că nu m -a lăsat. Noi ne -am înțeles binișor
înainte să intru aici, mai aveam certuri ca în fiecare casă, dar nu ne băteam, nu eram
violenți. Când a aflat ce am făcut, a plâns toată n oaptea a ceea, că acum ce va face singur
cu copilul, cum îl va crește…E drept că mi -a reproșat, dar nu m -a lăsat niciodată.ˮ
Relația lui A.D. cu concubinul este o relație stabilă care a rămas neschimbată pe
parcursul celor nouă ani de detenție și care, potrivit afirmațiilor lui A.D., va continua și
după ce ace asta va fi eliberat ă.
Așadar, cum precizam anterior, în mod paradoxal, detenția nu a distrus relațiile de
familie, de cuplu ale persoanelor condamnate, dimpotrivă, aceste relații s -au stabilizat pe
parcursul detenției, iar persoanele condamnate au învățat să aprecieze mai mult suportul
venit din partea familiei. Este esențial ca persoanele condamnate să se identifice cu o
rețea de suport, cum este familia pentru a putea face față presiunilor la care sun t supuse în
mediul penitenciarelor , dar și după eliberarea lor. Din păcate , sistemul penitenciar nu
oferă posibilitatea păstrării unei relații cât mai naturale cu familia, legătura cu aceștia
fiind posibilă doar prin intermediul telefonului și a vizitelor, vizite care nu pot asigura
întotdeauna un mediu propice comunicării.
A treia unitate tematică care a structurat ghidul de interviu a vizat identificarea
perceției persoanelor condamnate față de familia nucleară după încarcerarea lor pentru a
observa dacă această percepție s -a modificat în urma încarcerării acestora. Așadar, în
urma încarcerării, 28 de persoane condamnate din cele 34 intervievate și -au schimbat
percepția față de familia nucleară și susțin că după ce vor fi eliberate își vor schimba
comportamentul fa că de soț, respectiv concubin .
În următoarele paragrafe sunt redate răspunsuri relevante oferite de către
persoanele condamnate. ,,După ce o să ies de aici, nu o să îmi mai cert soțul , nu o să mai
înjur cum mai făceam uneori, fără el nu știu cum treceam peste această perioadă, poate
mă schimbam într- o persoană și mai rea pentru că nu îmi păsa. Oricum nu mai aveam pe

61
nimeni afară, dar el m-a ajutat psihic și financiar cum a putut. Uneori, se împrumuta cu
bani, dar tot reușea să îmi trimită.ˮ F.S. relatează că și -a schimbat complet viziunea
legată de familie și de importanța pe care aceasta o are în viața sa, după ce a intrat în
penitenciar. Timpul petrecut în detenție a determinat-o să înțeleagă că are alături de ea un
soț care i- a fost alături și în momen tele grele din viața sa și nu a părăsit -o. Lucrul acesta a
făcut -o să își schimbe atitudinea distantă și rece pe care o avea față de soț înainte de a
intra în penitenciar.
,,Am apre ciat că nu m -a părăsit concubinul și că nu și -a găsit altă femeie. A stat
lângă copiii mei și îi creștea greu, dar nu s -a gândit niciodată să îi lase la o casă de copii
și din această cauză o să fac tot posibilul să rămân cu ei, însă nu stiu dacă o să -mi
reușească și dacă mă voi descurca.ˮ De când este închis ă, M.A. a înțeles cât de important
a fost suportul pe care l-a primit din partea concubinului în cursul perioadei de detenție și
de aceea î și dorește să continue să îi fie alături și după ce va fi eliberată. Din experiența
ultimei încarcerări, M.A. mărturisește că, deși îi va fi greu să își găsească un loc de
muncă în țară, va încerca să facă tot posibilul să rămână alături de familia sa, așa cum
aceasta i -a fost alături pe parcursul anilor de detenție anteriori.
,,Până să fiu închisă, nu am știut cum trebuie să mă port cu soțul sau concubinul .
Am crezu t că pot să vorbesc oricum cu el, însă după ce am ajuns aici și am văzut ce lume
este aici, mi- am spus că nu am știut să prețuiesc ce am avut și nu am știut să mă bucur de
viață fără prietenele mele acoolice . Acum îmi pare rău, dar e prea târziu, viața mea
oricum e marcată pentru totdeauna, doar am ucis un om…el nu se mai întoarce niciodată.
În schimb, eu o să ies de aici și tot nu mai pot face nimic să îl aduc înapoi.ˮ B.C.
mărturisește că până să intre în peniteniciar nu acorda o importanță deosebită familiei și
considera familia ca un lucru care i se cuvine și pe care nu trebuie să îl prețuiască, familia
există de la sine. Abia după încarcerare a înțeles că familia este cel mai important lucru
pe care îl poate avea un om și că doar atunci când nu îți mai este alături începi să o
prețuiești.
Așadar, am constatat faptul că persoanele condamnate și -au schimbat percepția
față de soț, respectiv concubin după încarcerare, iar perioada petrecută în detenție le -a
determinat să înțeleagă că nu sunt singure în cursul ispășirii pedepsei și că pot trece cu
ajutorul familiei peste această perioadă dificilă. Este dezirabil ca persoanele condamnate

62
să își păstreze dorința de a fi alături de familie și după ce sunt eliberate întrucât șanse le
lor de reintegrare socială pot crește semnificativ dacă beneficiază de suportul familiei și,
bineînțeles, dacă acest suport este valorificat de către acestea.
O ultimă unitate tematică care a structura ghidul de interviu și pe care o voi
prezenta în cad rul acestei lucrări a vizat identificarea modului în care persoanele
condamnate se raportează la familia nucleară după eliberarea lor. Prin întrebările din
această unitate tematică am urmărit să identific modul în care se raportează persoanele
condamnate, din postura de persoană condamnată, la familia nucleară pe care și -au
întemeiat- o înainte sau după ce au intrat în penitenciar, în momentul în care vor fi
eliberate. De asemenea, am urmărit să identific care este locul pe care îl ocupă familia în
cadrul si stemului de priorități ale persoanelor condamnate după eliberare. 28 dintre
persoanele condamnate afirmă că își doresc să rămână alături de familie după ce vor fi
eliberate și să își ajute familia. Mai jos, sunt expuse o serie de răspunsuri relevante ale
persoanelor condamnate cu privire la această tematică.
,,Sper să îmi găsesc de luc ru la un atelier de croitorie, m-am calificat aici pentru
meseria aceasta. Vreau să îmi ajut familia după ce ies de aici și să le arăt că pot să îmi
îndrept greșeala.ˮ A.D. i -a mărturit planurile concubinului și dorește să locuiască
împreună cu ace sta după ce va fi eliberată . Dorește să își găsească un loc de muncă și
speră că îi va fi de folos calificarea pe care a obținut -o în penitenciar. ,,Nu m ai vreau să
ajung aici…concubi nul îmi oferă tot sprijinul de care am nevoie, mă ajută să îmi caut
copiii din prima căsătorie. El a fost mereu lângă mine și stie că vreau să ne căsătorim,
este de acord și mă așteaptă, plus că s -a interesat și de serviciu, numai că îi este mai greu
și încă nu a primit niciun răspuns, dar se tot int eresează și eu cred că în timp î mi voi
depăș i eticheta și nu voi fi doar o fostă deținută…omul mai greșește uneori.ˮ

63
CONCLUZII

Asistența socială își are rolul în rezolvarea problemelo r de dezorganizare a
familiilor și este necesar ca cele care pun astfel de probleme să fie depistate , deci,
cunoscute de c ătre personalul de specialitate din timp pentru ca, prin măsurile luate de
stocarea factorilor cauzali, să se poată reface familia. Cu cât stadiul de dezo rganizare este
mai avansat, cu atât refacerea familiei este mai dificilă și uneori imposibilă. Stabilirea
cauzelor determinante care au dus la dezorganizarea familiei este acțiunea pe care
asistentul social trebuie să o urmărească încă de la prima întrevedere cu familia
respectivă, în cazul de față cu familia deținuților, până la rezolvarea definitivă a cazului,
deoarece fenomenele sunt în continuă schimbare.
Orice proces de dezorganizare a familiei începe cu tensiuni familiale care se
manifestă prin neînțelegeri, certuri și chiar violență. Uneori rezultatul acestei tensiuni
familiale, cum ar fi divorțul, abandonul, etc. se răsfrânge asupra tuturor membrilor
familiei și poate fi o cauză dintr -un sistem înlănțuit de alte cauze. În asistența familiei
există po sibilitatea de a lucra, atât cu separația familiei complete care ridică anumite
aspecte de dezorganizare, c ât și cu familiile incomplete în urma unui deces, care, din
diverse motive, cad sub nivelul de viață considerat a fi normal intrând în sfera de
activ itate a asistenței sociale.
În urma cercetării realizate am căutat să evidențiez rolul asistentului social și
modul în care acesta intervine în rezolvarea problemelor familiale. Am realizat acest
lucru aplicând chestionare și interviuri unor femei -deținute pentru a contura rolul acestora
în comunitate.
Pe baza chestionarelor realizate în penitenciar am consta tat că majoritatea
deținutelor regretă faptele lor, dar sunt de părere că ceea ce au făcut a fost doar pentru
copii, pentru a le oferi acestora tot ce își doresc. Totodată, acestea au realizat că acum
familia reprezintă ceva mai mult pentru ele de când sunt acolo și că datorită asistentului
social , dar și a altor specialiști, cum ar fi psihologii, le -au ajutat foarte mult să înțeleagă
că familia este mai importantă decât banii. Astfel, ele au spus, ca atunci când vor ieși de
acolo, vor să facă unele schimbări în familie și ar vrea să se angajeze undeva, pentru a
câștiga proprii săi bani și să nu mai trebuiască să comită alte infracțiuni de acest gen.

64
În ceea ce privește interviurile realizate cu acestea, am constatat că cele mai multe
dintre ele au păstrat legătura cu familia lor, iar în ce privește familia extinsă (părinții,
bunicii acestora), acestea au păstrat mai puțin sau deloc legătura cu ei , conside rând că din
cauza lor ele au ajuns în detenție. Majoritatea dintre ele sunt în relații tensionate cu
părinții.
Asistentul social contribuie la reintegrarea familială și cea socio -profesională a
deținuților și îi ajută pe aceștia să își schimbe atitudinea f ață de familie și societate.

65
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Baliсa, E., Сuѕmir, A. Programe de juѕtiție reѕtaurativă în lumea contemporană
(Analiză documentară) , 2015 criminologie.org.ro./wp-
content/umploades/2015programe -de-justitie-res taurativa -in-lumea-contemporana
2. Bohm, Robert M., Haley, Keith N., Juѕtiția penală – o viziune aѕupra modelului
ameriсan , Buсurești, Editura Expert, 2002.
3. Bruno, Ѕ. Mediul penitenсiar româneѕс. Сultură și сivilizație сarсerală , Iași,
Editura Inѕtitutul Euro pean, 2006.
4. Butoi, Tudorel Badea, Pѕihologie Judi сiară, tratat univer ѕitar, Bu сurești, Editura
Pinguin Book, 2008 .
5. Сaсe, Сorina , Evaluarea programelor ѕoсiale, Jurnalul praсtiсilor pozitive
сomunitare , numărul 3 -4/2002.
6. Durneѕсu, Ioan , Manualul сonѕilierului de reintegrare ѕocială și ѕupraveghere ,
Сraiova, Editura Themiѕ, Fundatia Europeană Niсolae Tituleѕсu filiala Сraiova,
2002.
7. Evaluarea ѕiѕtemului de juѕtiție reѕtaurativă din România , Buсurești, Editura
Oѕсar Print, 2004.
8. Feraru, Daniela Petronela, Сondițiile deținuților din România înaintea aderării la
Uniunea Europeană , Iași, Editura Lumen, 2008.
9. Gheorghe, Florian , Pѕihologie penitenсiară , Editia a III- a revizuită, Buсurești,
Editura Oѕсar Print, 2002.
10. Ghid de bune praсtiсi, Evaluarea ѕerviсiilor de r eintegrare ѕoсială și
ѕupraveghere , nr. 5/2002.
11. Goffman, Ervin, Aziluri, Editura Polirom, Iași 2005.
12. Jackson , Nicky Ali, Encyclopedia of domestic violence , New York, Routledge,
2007.
13. Leaua, Ana Maria , Penitenсiarul. Pѕihologie ѕoсială apliсată , Iași, Editu ra
Lumen, 2006.
14. Marginean, Ioan , Proieсtarea сerсetării ѕoсiologiсe , Iași, Editura Polirom, 2000.

66
15. Ordonanța de urgență nr. 81/2018 pentru modificarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea
copiiilor.
16. Ordonanța de urgență nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de
muncă.
17. Routledge, Taylor and Francis Group Domestic violence , 2007.
18. Ruѕ Flaviu -Сălin, Forme și teorii ale сomuniсării – Curs Universitatea Babeș –
Bolyai , Сluj Napoсa, 2012.
19. Ѕtern N Daniel, The Firѕt Relationѕhip: infant and mother , Editura Harvard
Univerѕity Preѕѕ, 1977.
20. Tobolcea, Iolanda, Violența în familie: între stigmatizare, acceptare socială și
intervenție terapeutică, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, 2008.
21. Tomm, K. Interventive Interviewing : Part III. Intending to ask lineal, circular,
strategic or reflexive questions. Family Process, 1988.
22. Toroipan, Raluсa, Oanсea, Gabriel, Juѕtiția reѕtaurativă -metode de reinѕerție
pentru tinerii delinсvenți din România , Jurnalul praсtiсilor pozitive сomunitare,
numărul 3 -4/2002.
23. Truninger, E . Marital violence: the legal solutions , The Hastings Law Review 23,
1971.
24. Turliuc Maria Nicoleta, Iolanda Tobolcea, Violența în familie: între stigmatizare,
acceptare soc ială și intervenție terapeutică , Editura Universității Alexandru Ioan
Cuza, Iași, 2008.
25. Turliuc, M.N. Psihologia cuplului și a familiei , Iași, Editura Performantica, 2004.
26. Turliuc, M.N. Psihosociologia comportamentului deviant . Institutul European Iași
2007.
27. Voinea, M . Sociologia familiei . T.U.B., București. 2008.
28. Zamfir, E. Evaluation gender policy in Romania: the balance between
professional and family life, Procedia Economics and Finance 22, 2015.
29. Zidaru, Petra сhe, Drept peniten сiar, Buсurești, Editura U niver ѕ Juridi с, 2001.
30. http://www.iprotectiamuncii.ro/legislatie-protectia-muncii/codul-muncii-
actualizat -2019.

67
31. http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page.

68
ANEXE

Anexa 1: Interviul
Cum a fost relația dumneavoastră cu familia extinsă înainte de a fi închisă?
Cum a fost relația dumneavostră cu soțul sau concubinul înainte de înca rcerare?
Cum este acum relația dumneavoastră cu soțul sau concubinul?
Care este acum atitudinea dumneavoastră față de familia nucleară?
Cum credeți că v -a ajutat asistentul social în relația dumneavostră cu familia?
Ce schimbări s -au produs în comportament ul dumneavoastră față de familia
nucleară și cea extinsă?

Anexa 2: Chestionarul
Întrebări Foarte puțin Puțin Nici mult/
nici puțin Mult Foarte mult
1.Familia este
importantă
pentru
dumneavoastră?
2.Familia v- a
susținut în
perioada
aceasta difici lă
pentru
dumneavoastră?
3.A fost
importantă
susținerea
familiei în
această
perioadă?
4.Considerați că
este important
ajutorul
asistentului
social în
vederea

69
îmbunătățirii
relației
dumneavoastră
cu familia?
5.Considerați că
această
experi ență v -a
ajutatat să
realizați lucruri
importante
pentru
dumneavoastră?
6.Considerați că
această
experiență v -a
ajutat să
realizați lucruri
importante
despre familia
dumneavoastră?
7.Considerați că
înainte de
această
experiență nu
valorizați
familia așa cum
trebuie?
8.Soțul
dumneavoastră
v-a susținut
constant în
această
perioadă?
9.Asistentul
social v -a ajutat
destul de mult
în integrare?
10.Considerați
că există

70
programe ale
asistenților
sociali eficiente
care să
contribuie la
reintegrarea
deținuților?
11.Considerați
că această
perioadă v -a
schimbat?
12.Ați avut o
relație bună cu
asistentul social
care v -a ajutat
cu integrarea
dumneavoastră?