SPECIALIZAREA: ARTELE ACTORULUI DE MUSIC HALL [623314]

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE ARTE
SPECIALIZAREA: ARTELE ACTORULUI DE MUSIC HALL
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

Personaje aduse la viață și pragul
dintre lumi

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT: [anonimizat]. Univ.Dr. Daniela Vitcu Iulian Marinescu

Constanța
2019

Cuprins

Argument ……………………………………………………………………………………….1
Capitolul I
1.1 O scurtă prezentare a lui George Mihail Zamfirescu ………………………… ..…..…..….2
1.2 Biografie ……………………………………………………………………………..…….4
Capitolul II
2.1 Opera lui George Mihail Zamfirescu …………………………….…………….……..……7
2.2 Mahalaua ……………………………………………………………………….…………11
2.3 Comedia Tragică – Origini ……………………………………………………..….……..14
2.4 Idolul și Ion Anapoda ………………………………………………………….………….17
2.5 Spectacolul Despre un Idol și un Ion Anapod a………………………………….………… ….18
Capitolul III
3.1 Personaje aduse la viață ……………………………………………………..………….19
3.1.1 Aristotel Matac – Actorul Cabotin …………………………………..….………19
3.1.2 Arlechino…………………………………………………..……………..……..20
3.1.2.1 Despre Comedia de ’ll Arte …………………………………………….……..25
3.1.3 Diavolul ……………………………… …………………………………….…..27
3.1.4 Îngerul …………………………………………………………………….…….27
3.1.5 Richard al III -lea……………………………………………………….………28
3.1.6 Hamlet …………………………………………………………………..………31
3.1.7 Don Quixote de la Mancha ……………………………………………………..34
3.1.8 Oedip …………………………………………………………… ……………..35
3.2 Fișa Personajelor …………………………………………………………………….….38
3.2.1 Aristotel Matac …………………………………………………………………38
3.2.2 Arlechino…………………………………………………………………….…40
3.2.3 Richard al III -lea, Oedip, Hamlet, Don Quixote ………….…………………….41
Concluzii ……………………………………………… …………………………………..…42
Bibliografie …………………………………………………………………………………..43

1
Argument

De ce am ales să scriu Despre un Idol și un Ion Anapoda , pentru că în acest spectacol ,
actorul duce o luptă cu personajele care îl bântuie , cu dimensiunile dintre povești , cu al
patrulea perete , și cu celelalte personaje , ceea ce îl face să treacă prin o multitudine de trăiri
inedite .
În primul capitol , scopul este de a prezenta o scurtă introducere despre viața lui
George Mihail Zamfirescu , despre viața și tinerețea lui , copilăria , locul modest în care a trăit ,
despre mahala , inspirația lui de a scrie piesa de teatru Idolul și Ion Anapoda și originile .
În cel de -al doilea capitol , voi aborda mai mult opera lui , factorii și influențele care l –
au determinat să scrie în stilul respectiv , influenț ele asupra felului de a scrie, stilul tragi-
comic , maniera exprimării lui Zamfirescu , opera și scrierile lui , voi vorbi despre Idolul și Ion
Anapoda .Vor mai apărea ș i detalii legate de arhitectura s pectacolului Despre un Idol și un
Ion Anapoda , în regia lui R adu Botar , coregrafia Mălina Andrei , dar și etica acestui
spectacol , construcția lui în mai multe planuri .
În capitolul al treilea , găsim analiza personajelor interpretate în spectacolul Despre un
Idol și un Ion Anapoda , personajele aduse la viață , fișele de personaj , caracterizări , descrieri ,
detalii ,etc.
Acest capitol se axează mai mult în jurul personajului , voi vorbi despre personajul din
piesa de teatru propriu zisă Idolul și Ion Anapoda , și anume actorul cabotin – Aristotel
Matac , dar și desp re personajele din spectacolul Despre un Idol și un Ion Anapoda , și anume
Arlechino , voi da detalii despre origini , dar și despre commedia de ’ll arte , despre Oedip rege
peste Teba , despre Hamlet prinț al Danemarcei , Richard al III -lea al Angliei , și nu în ultimul
râng Don Quixote de la Mancha , acest bâtrânel ignorant , care percepe lumea cum exact asa
cum își dorește .
La final în fișele de personaj putem regăsi date psihologice despre fiecare personaj în
parte, date legate de temperament , temeri , pasiuni , aspecte cosmetice , date fizice , psihice dar
și astrale .

2
Capitolul I

1.1 O scurtă prezentare a lui George Mihail Zamfirescu

George Mihail Zamfirescu , născut la data de 13 octomb rie 1898 în București ,
Romania , moare la data de 8 aug ust 1939 , București , fiul căruțașului Petre Mihai si al Linei
(Raluca) Costache1, a fost unul dintre marii scriitori români , fiind un adept al speciei literare
create de către Mih ail Sorbul2 în dramaturgia românească , și anume , comedia tragică .

George Mihail Zamfirescu s -a făcut remarcat în mod special prin operele sale
Domnișoara Nastasia , publicată în 1927 , și Idolul și Ion Anapoda , piesă de teatru publicată
în anul 1935 .

A început să scrie în anul 1918 cu poeme publicate în Literatorul.3 A fost de asemenea
redactor la Facla 4și Adevărul5, etc. A condus companii teatrale , a fost director de scenă
la Teatrul N ațional din Iași între anii 1933 respectiv 1939 .

Primul său volum publicat în anul 1924 , și anume Flamura albă , conține , tratate în
spirit critic , combativ , episoade de război și particularități ce aveau să urmeze în perioada de
după război .

1 Părinții lui George Mihail Zamfirescu .
2 Mihail Sorbul a fost un autor dramatic și romancier interbelic .
3 Literatorul a fost o revistă literară , înființată de Alexandru Macedonski .
4 Facla a fost o publicație din perioada interbelică din România , cu orientare de centru -stânga și antimonarhică ,
ce se autodefinea ca o „revistă literară , politică , economică și socială” , condusă de N . D. Cocea. Tudor
Arghezi , începând cu anul 1912 , a publicat în revista Facla versuri , pamflete și articole polemice .
5 Adevărul este un cotidian central , înființat de Alexandru Beldiman , care a apărut inițial la Iași , în perioada 15
decembrie 1871 – 15 aprilie 1872 , apoi l a București , de la 15 august 1888 până la 21 noiembrie 1916 și , după
Primul Război Mondial , de la 3 ianuarie 1919 până la 30 decembrie 1937 .

3

După volumul de nuvele publicat în anul 1926 , Gazda cu ochii umezi , și Madona cu
trandafir i, publicat în 1931 , George Mihail Zamfirescu a gândit ciclul epic Bariera , dedicat
periferiei din București și era format din Maidanul cu dragoste publicat în 1933 , Sfânta mare
nerușinare , 1935, Cântecul destinelor , 1939, și Bariera publicat postum .

Acestea întregesc , în nuanțe realiste alternând cu altele naturaliste și folosind analiza
psihologică , atmosfera pi torească și sordidă a suburbiei bucureștene interbe lice și
accentuează , de asemenea , nepotrivirea tristă dintre pofta de candoare , de fericire , ideal și
lipsurile materiale dar și morale ale populației ei.

Comedia tragică Domnișoara Nastasia , este un peisaj î nduioșător al acele iași
periferii , în care încercarea eliberării oamenilor simpli din capcana unei vieți înnabușite , se
dovedește a fii ceva de neatins .

A mai scris și piesele de teatru Cuminecătura în anul 1925, Sam, poveste cu mine , cu
tine, cu el, în anul 1939, culeg erea de articole despre teatru Mărturii în contemporaneitate în
anul 1938.

De asemenea e ste tatăl actriței Raluca Zamfirescu6, născută în anul 1924 – decedată în
2008, mult timp acționară la Teatrul Național din București .

6 Raluca Zamfirescu a fost o actriță română , fiica scriitorului George Mihail Zamfirescu și soția profesorului Ion
Cojar.

4
1.2 Biografie

În mahalaua bucu reșteană Basarab , tatăl lui George Mihail Zamfirescu era tâm plar și
asigura cu multă muncă traiul modest al familiei , iar mama acestuia a murit foarte tânără , la
vârsta de 21 de ani .
Între anii 1905 respectiv 1916 , copilul George , plăpând și sfios , rămăsese orfan înainte
de a împlini 2 ani și a fost crescut de bunica sa până la a doua căsătorie a tatălui acestuia . A
reușit totuși , cu sacrificii din partea tatălui , să facă primele două clase primare la Școala
Evanghelică , următoarele la Școala Sfinții Voievozi de pe Calea Griviței și câteva clase la
Liceul Dimitrie Cantemir din București .
Apoi urmeză să fie elev al școlii pregatitoare de ofițeri în rezervă din Botoșani , între
anii 1917 -1918.
În anii tinereții , a lucrat ca vânzător la o librărie de pe Strada Izvor , mai apoi la un an –
ticariat , iar în final la o drogherie . Purta în el lui spiritul maidanului , cu toate acele elemente
estetice neșlefuite , dar în acelasi timp avea în el și dorința de a fii liber , de a evada di n acel
loc. Toată această totalitate de elemente murdare , vulgare , felul modest de a trăi , au declanșat
în copilul de atunci o mistuitoare dorință de a scăpa de acestea . Era curios față de lumea de
afară, ar fi vrut să trăiască altă viață , alt trai , cruioz itatea de atunci l -a impins să răzbată și să
ajungă scriitorul care ne -a dăruit atâtea opere .
În 1918 debutul său poetic urma să fie Versurile mele în Literatorul , începând cu 24
august , a participat mai apoi la cursurile Conservatorului propriu al lui George Mărculescu ,
de la Teatrul Național , și Cenaclul Literatorul , sub conducerea lui Alexandru Macedonski , pe
care George Mihail Zamfirescu l -a numit părintele meu sufletesc . Calitățile literare ale lui
George Mihail Zamfirescu au fost încurajat de către Alexandru Macedonski .

5
Prin versurile sale , publicate în anul 1919, este poemul numit De sub cămin de pro –
letar, un peisaj de vorbe care descrie chinul si traiul cu care era obișnuit:
"Te văd purtând , o!, Tată, din greu , povara vie ții/ Sub arșiță de soare , în ploaie și prin vânt/ Pornești
fără tovarăș , în zorii dimineții/ Cu resemnarea -n suflet și -o lacrimă -n cuvânt …/ (…) În mijlocul odăii eu
te privesc cu milă/ Neîndrăznind a -ți cere nici bani pentru caiet/ Și -apoi te văd din colțu -mi, abia că –
mbuci în silă/ Și ca să -mi ascund plânsul , în mine plâng , încet". 7

În acei ani , la cenaclul Literatorul , apar diverse persoane precum Gala Galaction , N.D.
Cocea , Tudor Vianu și Tudor Arghezi .
George Mihail Zamfirescu este primul scriitor a cărui opera subliniază și întruchipează
periferia Bucureștiului de la începutul secolului al XX -lea, și o face într -un mod memorabil și
relevant .
În 1920 George Mihail Zamfirescu inițiază Asociația Tinerilor Scriitori Români și
revista literară Eroii Patriei .
Între anii 1922 -1924 este funcționar în Satu -Mare la Asigurări Sociale , iar apoi
inființează Societatea Pentru Teatrul și Cultura Românească .
În anul 1924 debutează cu volumul Flamura Albă iar apoi se reîntoarce la capitală , de
data aceasta ca bibliotecar al ce rcului Libertatea . Desfășoară o Preocupare publicistică
intensă și semnează cronica dramatică în revista Vremea8.
În 1929 George Mihail Zamfirescu ajunge regizor la Teatrul Național din Cernăuți .
Între anii 1931 și 1932 , acesta înființează , la București , companiile de teatru Masca ,
respectiv 13+1, încercând să revoluționeze mișcările teatrale .
În anul 1932 ajunge redactor la Facla .

7 Poemul De sub cămin de pro letar.
8 Vremea a fost un ziar din România care a apărut fără întrerupere între anii 1928 – 1938 la București .

6

Între anii 1933 – 1939 devine director de scenă la Teatrul Național din Iași , unde a
regizat peste 25 de piese de teatru .

Între anii 1937 -1938 devine r edactor la Adevarul și Dimineaț a.9
În 1938 volumul de publicații dedicate teatrului , Mărturii în contemporaneitate , ne
arată preocupările lui față de viața teatrelor din perioada interbelică .

Este autor al volumelor de proză Gazda cu ochii umezi în 1926 , Miss în 1932 , al
romanului Madona cu trandafiri în 1931 si al ciclului epic Bariera , Maidanul cu dragoste în
1933, Sfânta mare nerușinare în 1936 , Cântecul destinelor în 1939 , și opera dramatică:
Cuminecătura în 1925 , Domnișoa ra Nastasia în 1927 , Sam în 1929 , Adonis în 1930 , și
Idolul și Ion Anapoda în 1934 .

La data de 8 august 1939 , George Mihail Zamfirescu moare , în București , locul unde de
mic a crescut , cu lipsuri , problem , privat de diferite aspect fie materiale , fie afective ,
sensibilizat de o inteligentă unică , a încadrat viața de mahala în niște peisaje superbe , trăindu –
și încă primii ani din viață în mahala .

9 Dimineața este nume le unei publicații periodice cu apariție cotidiană , de orientare centru -stânga din perioada
interbelică

7
Capitolul II

2.1 Opera lui George Mihail Zamfirescu

Preocuparea sa de cronicar era cronofagă , ocupându -i foarte mult timp necesar scrierii
unei opere de mare amploare . În aceeași vreme , el locuia într -un mod mizer , degradant . Într-
un articol semna t de Camil Baltazar , intitulat Cum trăiesc scriitorii azi , publicat în România
Literară10 în anul 1932 , găsim o mărturie certă :
"George Mihail Zamfirescu locuiește într -o modestă și scundă locuință , la o margine tare depărtată a
Bucureștiului . O locuință în care lumina electrică e încă un suav deziderat" .
11

Maidanul cu dragoste este prima parte a trilogiei Bariera , care mai cuprinde Sfânta
mare nerușinare și Cântecul destinelor .
Romanul de deschide abupt:
"Destinul meu începe mizer într -o mahala cu nu me rușinos . Închid ochii și revăd decorul , ca un desen
în cărbune peste care a trecut , apăsat , mâna unui copil nebunatic . (…) Trăiam ca o pasăre și ca un
mormo loc".
12

George Mihail Zamfirescu este poet al sordidului , un poet al mahalalei . Și, ca dramaturg ,
Domnișoara Nastasia , ea dezvăluie același fel și același efort al oamenilor de a ieși din
curelele unei existențe condamnate la mizerie morală și materială .

10 România literară este o revistă culturală și literară din România . A fost înființată în 1855, sub direcția
lui Vasile Alecsandri și a apărut la Iași de la 1 ianuarie 1855 până la 3 decembr ie 1855, când a fost suprimată .
11 Mărturia lui G .M. Zamfirescu în România Literară .
12 Începutul romanului Maidanul cu dragoste .

8
“George Mihail Zamfirescu a rămas în galeria susținătorilor talentați ai celor două războaie
mondiale , cei care au lăsat un document artistic despre o lume care a modelat aspirația tragică către
un liman mereu căutat și niciodată văzut"13

În anul 1939 , Zamfirescu a fost diagnosticat cu tuberculoză pulmonară pe un fundal
diabetic . Într-o scrisoare trimisă de soția lui Moroieni soției sale , el scrie despre cei doi copii
ai săi:
"Vreau să știu fetele îngrijorate de gânduri mai mari , vreau să le cunosc convins că viața nu este un
joc sau o glumă" .14
A murit pe 8 octombrie 1939 . Fundația pentru literatură și artă a venit a doua zi . Premiul
acordat de Ministerul Artelor ia fost atribuit post -mortem .

Astăzi , reeditarea cărții sale este încă un omagiu târziu și câștigat pentru cel care a fost
prozatorul și dramaturgul George Mihail Zamfirescu . Maidanul de dragoste este o carte în
care mahalaua Bucureștiului de la începutul secolului al XX -lea reprezintă decorarea
stridentă a unei lumi instinctuale , sângeroase , pitorești , autentice și triste . O lume pe care o
numește rușinea rușinoas ă. O lume care se formează și se deformează în aceeași măsură . Cei
care au făcut -o să știe . Nichita Stănescu a scris frumos:
"Mahalaua este o brâu colorat al orașului" . Uneori aud cântecele mahmureșei în somn și apoi îmi
amintesc poemul poetului Adrian Popescu: "Nu am dovadă , dar îmi amintesc …".15
George Mihail Zamfirescu introduce si alte criterii pentru evaluarea oamenilor in cadrul
Barierii precum și starea lor de spirit , le atribuie visuri și impulsuri de demnitate . Fosta
mahala a Bucureștiului a fost văzută ca o lume blestemată și sumbră , cu oameni dominați de
instincte , de jalnici de deficiențe , de cărturari și de mangleri de toate felurile , George Mihail
Zamfirescu descoperă o rază de lumină și umanitate , precum ș i o încercare de a avea
demnitate în relațiile sociale .

13 Critică Valeriu Râpeanu în postul din 1986 ediție a volumului Madianul cu dragoste , apărută la Editura
Junimea .
14 G.M. Zamfirescu despre copiii săi .
15 Nichita Stănescu vorbe despre mahala .

9
Domnișoara Nastasia , în care prezintă același mediu social: cartierul din București . Piesa
a fost și este considerată o comedie tragică (o specie dramatică rară în toată literatura
română) . Este o com edie tragică , deoarece autorul prezintă lumea sordidă a mahalalei într -o
viziune tragică . Este o lume capabilă de pasiuni și idealuri , dar o lume a perdanților și a
idealurilor rupte .
Dramaturgul tratează un caz de demnitate umană prin două personaje fierbinți:
Nastasia și Vulpașin – personajele principale ale comediei . Comedia dramatică Domnișoara
Nastasia este apreciată drept una dintre cele mai de succes creații ale dramei noastre
interbelice , cu puternice conflicte și eroi violenți .
Nastasia este singura fiică a lui Ion Sorcova – marja de sărăcie din Mahalaua Veseliei .
Înarmat cu originea socială într -o lume degradantă , Nastasia reușește să -și păstreze puritatea ,
aspirând la un mediu curat și onest . Visul ei este să părăsească barajul și să se mute pe strada
Popa Nan , unde bunicul și tatăl ei aveau un magazin de colonii și delicatețe . Așadar ,
aspirațiile ei urmau să vină în evidență . Nu este un punct de plecare . Nastasia are o groază
sinceră față de mizeria morală a mahalalelor cu tot felul de bețiv i și agresori , inconștienți de
starea lor .
Mijloacele de a ieși din această stare sunt , în gândirea ei , căsătorie cu Luca – un
lucrător bun și chivernisit . În calea împlinirii visului ei există un obstacol: Paraschiva – una
dintre prostituatele mahalalei . Și ea l -a iubit pe Luca . Furia Nastasiei nu este cauzată de
gelozie , ci de teama că nu va putea să -și îndeplinească visul , să-și schimbe starea , să vină la
lumină .
Cu toate acestea , în îndeplinirea visului Nastasiei există un alt obstacol: nebunul –
bătut și bețiv , care o iubește pasionat și dorește ca ea să -i fie soție . Vulpașin este în poziția de
a se căsători cu Nastasia .

10

Vulpașin îl ucide pe Luca , pe care îl consideră un obstacol în căsătoria lui cu Nastasia .
Ea este convinsă că la ucis pe Luca – alegerea inimii sale și îl pregătește pe Vulpașin pentru o
răzbunare plăcută . Ea acceptă căsătoria cu Vulpașin , dar se blochează în ziua nunții .
Dramaturgul pune totul sub semnul unui destin implacabil al eroilor , dându -i un caracter
tragic activității sale.
Domnișoara Nastasia a fost interpretată ca tragedia unei femei cu o voință
inflexibilă , care la început încearcă să -și depășească condiția socială prin iubire și apoi să
pedepsească vinovăția eșecului visului ei fără a apela la autorități . Nastasia acționează cu o
înțepătură sublimă , iar acțiunile sale pornesc de la o structură psihică separată , de la un zbor
patetic până la înălțimi . Aspirația ei se termină tragic .
După ce a intrigat psihologia eroilor , autorul a creat în această comedie tragică o
puternică tensiune dramatică , într-un crescendo continuu spre sfârșitul tragic . Nastasia este
expresia unei iubiri pasionate , făcută în slujba unui ideal de demnitate morală . Celălalt erou
al comediei tragice , Vulpașin , acționează sub imperiul unei iubiri oarbe d ar există două forțe
vulcani ce care se confruntă reciproc . Amândoi vrem să fim realizați prin iubire și să cădem
din dragoste , a spus autorul lucrării . Ideea generală a operei este puterea transfiguratoare a
iubirii , putere a ei de a produce metamorfoze puternice ale sufletului .

11

2.2 Mahalaua

În secolul al XIX -lea, în sud , teritoriul Bucureștiului , considerat periferia sa mai
agricolă , se întindea dincolo de linia centurii , dar din punct de vedere administrativ nu
aparținea orașului . De aceea nu a fost inclusă în planul Borroczyn 16din 1854 . Cu toate
acestea , topografia Satmari17 din 1864 este clară: se întinde de la centură la 1 -2 km spre sud
și est și foarte puțin spre nord și spre vest .
Dincolo de linia de ring există mai multe străzi care definesc periferia orașului:
Sebastian – Ferentari – Șerban Voda , Drumul Oltenița .
Zona periferică a Bucureștiului era la acel moment exclusiv agricolă (în special
podgorii și livezi) . Structura acestei zone geografice este caracterizată de o rețea de drumuri
mari reprezentate pe hartă de către trasee neacoperite și de gospodării , crame și vile de -a
lungul drumurilor sau împrăștiate neregulat în podgorii . A fost o structură împrăștiată , care
corespunde unei funcții agricole și semiindustriale (făcând vinuri și băuturi spirtoase în
general , conservând fructele) .
Desigur , prin structura , peisajul și funcțiile sale , periferia nu putea fi considerată un
oraș. Astfel , din studiul hărților pu tem vedea că în anul 1871 aria ocupată astăzi de cartier a
fost ocupată de o câmpie agricolă cu foarte puține case spre Calea Craiovei . Calea
Ferentarilor a debutat la intersecția cu Calea Craiovei , unde se afla Bariera Craiova . El și
planul din 1911 și o hartă din 1914 pot vedea procesul de densificare a zonei și apariția
străzilor noi cum ar fi Str. Bucurie .
Hărțile din anii 1926 și 1930 arată clar granițele administrative ale Bucureștiului , în
zona studiată fiind reprezentată de Str. Bachus .

16 Maiorul Rudolph von Borroczyn a coordonat o echipă de ingineri care au realizat planul cadastral al
Bucureștiul în mai multe variante .
17 Alexandru Satmari a fost un pictor român , fiul pictorului Carol Popp de Szatmáry . A studiat la București cu
Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu .

12

Trebuie remarcat faptul că foarte puține hărți ale Bucureștiului din acei ani au furnizat
informații în afara limitelor administrative ale orașului și , prin urmare , lipsa informațiilor în
afara acestor limite nu ar trebui să fie asimilate ideii că nu ar fi existat așezări acolo; de fapt ,
procesul de extindere a vecinătății a fost în curs de desfășurare și a fost strâns legat de
dezvoltarea industriei zonei care a atras o mulțime de forță de muncă .

Perimetrul urban al orașului dintre șoselele de centură di n secolul al XIX -lea a fost
ultima care a încercat , fără succes , finalizarea administrativă a orașului în sine (zona
exterioară , rurală fiind asimilată unei regiuni suburbane) . De atunci , au fost căutate alte
sisteme de finalizare administrativă , dar nu au nimic de -a face cu adevărata întindere a porții
orașului sau cu orice accident de pământ , vatra construită întinzând tentacularul dincolo de
granițele fixe .

Cu toate acestea , după 1920 , perimetrul fix a încercat să se refere la reperele
existente , inclu siv vânturile din sat deja îngrădite fizic în oraș , inclusiv suburbanul Șerban
Vodă, care cuprindea cartierul Ferentari la acel moment . La 1 aprilie 1914 , a fost înființată
comuna Serban de apă , formată din două sate: Belu și Progresu , care făceau parte di n satul
Jilava din 1908 când a fost inclus în rețeaua Vidra din județul Ilfov .

În 1948 , linia forturilor a fost decisă ca o posibilă limită a întinderii porții orașului ,
iar în interiorul acesteia era schița ușoară , dar întotdeauna mobilă , limitele suprafeței
neîntrerupte construită în vatra orașului împotriva vânturilor și a moșiilor suburbane . În
prezent , cartierul Ferentari se află pe teritoriul administrativ al celui de -al 5-lea cartier din
București .

13

Din 1929 până în 1948 , cartierul Ferentari face parte atât din sectorul III (albastru) ,
cât și din comuna suburbană Serban Voda .

Prima modificare a organizației din 1929 a fost făcută în 1948 , capitala fiind
reorganizată în "regiuni" urbane și suburbane . Acestea se suprapun cu sectoarele anterioare ,
cu 38 de districte fiind delimitate .

La acea vreme o parte din cartierul Ferentari aparținea cartierului suburban Serban
Voda, parte a cartierului urban III (albastru) . Prin organizarea administrativ -teritor ială în
1950, capitalul a fost reorganizat în 8 raioane în sensul sectoarelor delimitate pe principiul
sectoarelor cercului cu vârful din zona centrală și baza în districtele periferice . Cartierul
Ferentari a fost pe deplin inclus în V.I. Lenin .

Această organizație a fost menținută până în 1968 , când cele opt districte au fost
înlocuite cu 8 sectoare administrative delimitate de aceleași princi pii. Județul Ferentari se va
muta in sectorul 5 chiar si dupa 1979 , cand a existat o noua reorganizare administra tiv-
teritoriala , ceea ce inseamna in principal reducerea numarului de sectoare de la opt la sase .

14

2.3 Comedia Tragică – origini

Nu există o definiție formală completă a tragicomediului din epoca clasică . Se pare că
filosoful grec Aristotel a avut în minte ceva asemănător cu sensul renascentist al termenului
(adică o acțiune serioasă cu un final fericit) atunci când , în poetică , el discută tragedia cu un
dublu final . În acest sens , o serie de piese greceșt i și romane , de exemplu Alcestis , pot fi
numite tragicomedii , deși fără atribute clare în afara complotului . Cuvântul însuși provine de
la scriitorul roman comic Plaut, care a inventat termenul într -o oarecare măsură în prologul
jocului său Amphitryon . Personajul Mercur , simțind indicele incluziunii regilor și zeilor
alături de servitori într -o comedie , declară că piesa ar fi trebuit să fie mai bine tragică :
“Voi face un amestec: să fie o tragică comedie . Nu cred că ar fi oportună să o faci în mod constant o
comedie , când sunt regii și zeii în ea . Tu ce crezi? Din moment ce un sclav are de asemenea o parte în
piesă, o voi face tragicomedică … „18

Comentariul lui Plaut a avut un impact considerabil exces iv asupra teoriei estetice
Renașterii , care a transformat în mare măsură comentariile lui Aristotel pe drama într -o teorie
rigidă . Giovanni Battista GiraldiCinthio , la m ijlocul secolului al XVI -lea, a argumentat că
tragedia a fost cea mai potrivită pentru epoca modernă și a produs propriile sale exemple de
astfel de spectacole .
Chiar mai important a fost Giovanni Battista Guarini . Guarini , Il Pastor Fido ,
publicat în 1590 , a provocat o dezbatere aprigă în care Guarini a apă rat, în cele din urmă , o
inovație generică . Tragicomedica lui Guarini a oferit o acțiune modulară care niciodată nu s -a
îndreptat prea mult spre comedie sau tragedie , personaje , maniere și un cadru pastoral .
Toate cele trei au devenit cap se ale tragicomed iei continental e timp de un secol și mai
mult. În Anglia , unde practica fugea înainte de teorie , situația era destul de diferită .

18 Plaut, Amphitryon .

15
În secolul al șaisprezecelea , tragicomedia a însemnat un fel de joc romantic care a
încălcat unitățile de timp , loc și acțiune , care amestecau personaje înalte și joase , care
prezentau acțiuni fantastice . Acestea au fost trăsăturile pe care Philip Sidney le -a deplâns în
plângerea sa împotriva tragic -comediei din anii 1580 , în care polonezul lui Shakespeare oferă
mărturie celebră:
"Cei mai buni actori din lume , fie pentru tragedie , comedie , istorie, pastorală , istoric -pastoral ,
tragic -istoric, tragic -comic -istoric -pastoral , scenă indivizibilă sau poezie nelimitată: S eneca nu poate
fi prea greu , nici Plaut prea luminos .“19

Unele aspecte ale acestui impuls romantic rămân chiar și în lucrarea unor dramaturgi
mai sofisticați: ultimele piese ale lui Shakespeare , care pot fi numite tragicomedii , au fost
adesea num ite romantice .
Până la începutul perioadei Stuart , unii dramaturgi englezi au absorbit lecțiile
controversei Guarini . John Fletcher , "The Faithful Shepherdess ", o adaptare a piesei lui
Guarini , a fost produsă în 1608 . În ediția tipărită , Fletcher a oferit o definiție interesantă a
termenului , care merită să citeze pe larg:
"O tragică comedie nu este așa numită în privința veseliei și uciderea , dar în ceea ce privește ea
dorește moartea , ceea ce este suficient pentru a nu face o tragedie , dar aduce ceva mai puțin , ceea ce
înseamnă că nu este o comedie . "20

Definiția lui Fletcher se concentrează în primul rând pe evenimente: genul unei piese
este determinat de faptul dacă oamenii mor sau nu în ea și , în mod secundar , cât de aproape
devine acțiunea la moarte .
Dar, așa cum a a rătat Eugene Waith , tragedia lui Fletcher dezvoltat ă în următorul
deceniu a avut de asemenea caracteristici stilistice unificatoare: revelații bruște și neașteptate ,
parcele outré, localizări îndepărtate și o concentrare persistentă asupra unei retorici artificiale
elaborate .

19 Phillip Sidney , despre tragi -comedie .
20 John Fletcher – definiția termenului de tragi -comedie .

16
Unii dintre contemporanii lui Fletcher , în special Philip Massinger și James Shirley ,
au scris tragicomedii de succes și populare . Richard Brome a expus , de asemenea , forma , dar
cu mai puțin succes . Și mulți dintre scriitorii lor contemporani , de la John Ford l a Lodowick
Carlell la Sir Aston Cockayne , au făcut încercări în genul respectiv .
Tragicomediile au rămas destul de populare până la închiderea teatrelor în 1642 , iar
lucrările lui Fletcher au fost populare și în Renaștere .21 Vechile stiluri au fost aruncate
deoparte , pe măsură ce gusturile s -au schimbat în secolul al XVIII -lea; "tragedia cu un sfârșit
fericit" s -a dezvoltat în cele din urmă în melodrama , sub forma căreia încă mai înflorește .
Critica mai subtilă care a apărut după Renaștere a subliniat aspectele tematice și
formale ale tragicomediilor , mai degrabă decât complotul . Gotthold Ephraim Lessing a
definit -o ca un amestec de emoții în care seriozitatea stimulează râsul și plăcerea durerii .
Chiar mai frecvent , afinitatea tragicomediei cu satira și comedia "întunecată" au
sugerat un impuls tragicomic în teatrul modern cu Luigi Pirandello care l-a influențat
Beckett .
De asemenea , poate fi văzută ca dramă absurdă . Friedrich Dürrenmatt , dramaturgul
elvețian , a sugerat că t ragicomedia era genul inevi tabil pentru secol ul al XX -lea; el descrie
piesa Vizita (1956) ca o tragicomedie . Tragicomedia este un gen comun în Britishtheatre
22după cel de -al doilea r ăzboi mondial , cu autori variați precum Samuel Beckett , Tom
Stoppard , John Arden , Alan Ayckbourn și Harold Pinter scriind în acest gen . Mulți scriitori
ai mișcărilor metamoderniste și postmoderniste au făcut uz de umor tragicomedie . Un
exemplu notabil al unei tragicomedii metamoderniste este opusul lui David Foster Wallace
din 1996 , Infinit e Jest.23

21 Renașterea a fost o mișcare culturală care s -a întins pe perioada secolelor XIV -XVI. A debutat în Italia , în
perioada Evului Mediu Târziu și ulterior , s-a răspândit în restul Europei .
22 Teatrul englez .
23 Infinite Jest este un roman din 1996 al scriitorului american David Foster Wallace .

17
2.4 Idolul și Ion A napoda

O comedie amară despre căutarea fericirii scrisă de unul dintre cei mai importanți
dramaturgi interbelici . Eroul piesei , un raționalist subtil , își construiește personalitatea prin
iubire , delicatețe și încredere neclintită în puritatea valorilor morale .
Dragostea este pretutindeni . Ion este îndrăgostit de Mioara . Mioara este îndrăgostită
de Valter . Valter și Ion sunt cei mai buni prie teni. Mioara este nepoata rasfațată a doamnei
Stavăr . Dna Stavăr știe totul . Își ghicește cafeaua și pereții casei au ochi și urechi . E puternică
ca o armată generală și fragilă ca o margaretă .
O piesă scrisă între cele două războaie , ilustrând tema iubirii literaturii române ,
potențialul omului nesemnificativ , virtuțile și generozitatea sa , exprimate în nevoie , în situații
excepționale .
Idolul și Ion Anapoda este o piesă pe o temă curentă și universală – doi bărbați iubesc
aceeași femeie . Aici începe comedia tristă despre o lume în care normalitatea devine
anormală atunci când se întâlnesc cu alții . În căutarea fericirii , a înțelegerii și a unui partener
sufletesc , Ion (Anapoda) folosește dragostea , generozitatea și încrederea în valorile morale .
El pare anapoda într -o lume în care termeni precum prietenia , dialogul sau
devotamentul și -au pierdut încărcătura reală .
Omul va trăi drama de izolare și ignoranță și va o va descoperi pe Frosa . Din fericire ,
în jocul dramaturgului interbelic , cuplul își va rezolva problemele prin iubire .
Ion – acest nume simplu , românesc , dar care poate fi ușor tradus în toate limbile
pământului , este simbolul celui considerat "anapod a". În plus , alături de piesă , el este numit
"dânsul ", ca și cum celelalte personaje nu ar putea atinge răspunsu rile lor direct .
Ion crede că o iubește pe Mioara . Mioara este îndrăgostită de Valter . Valter și Ion sunt
cei mai buni prieteni . Mioara este nepoata răsfățată a doamnei Stavăr .

18
În cursul acțiunii , "idolul" pare a f i un covor cu Napoleon , de pe timpul martirului
Stavăr , pe care ni mănui nu i se permite să meargă .
Mioara pare să fie alter ego -ul doamnei Stavăr uneori . Dna Stavăr este spectatorul
fiecărui personaj , încercând fără succes să determine acțiunile . Madam Stavăr își dorește
oricare dintre vilele dobândite printr -o căsătorie avantajoasă a nepoatei , această femeie pare a
fi punctul de contact al celorlalți și care este de ajutor în ceea ce pare a fi înțeles dezvăluirea
unor mesaje complexe .
Fără îndoială , în lum ea lui , Ion și Valter într -un timp previzibil o vor descoperi pe
Frosa , o altă lume "invizibilă" a altora . Simplul fapt că ei pot "vedea" în aceast ă lume
orbitoare de "anapoda" îi aduce împreună .

2.5 Spectacolul Despre un Idol și un Ion Anapoda

Arhitectura spectacolului are o abordare puțin diferită de realismul din mahalaua lui
Zamfirescu . Regizorul Radu Botar , împreună cu coregrafa Mălina Andrei , impun o viziune
inedită care sparge realismul și împarte realitate spectacolului în trei planuri .
Pe scurt , primul plan al spectacolului ar fi povestea propriu zisă pe care ne -o propune
autorul , George Mihail Zamfirescu , al doilea plan ar fi lumea spiritelor , a gândurilor
metamorfozate care reprezintă personajele fie prin coregrafie fie prin gesturi , mișcări ,
aparitții , iar cel de -al treilea plan al fi acela din timpul real în care se petrece spectacolul unde
cei trei Arlechino , acești amfitrioni , îngeri , demoni , spirite care coordonează spațiul poveștii ,
acești povestitori care trec pragurile dintre cele doua , chiar trei lumi și anume lumea din sala
de spectacol din momentul prezent , lumea spiritelor , a gândurilor , și lumea din interiorul
poveștii din mahala .

19
Capitolul I II
3.1 Personaje aduse la viață

3.1.1 Aristotel Matac – Actorul Cabotin

Aristotel Matac , este un personaj bătrân , stă să cadă , care vine în vizită la cele două
femei trimis de către Valter și Ion , înspre a sabota sentimentele Mioarei față de subdirector .
Aristotel Matac nu este de fapt o persoană vârstincă , ci un actor cabotin care a fost
angajat de Valter și Ion ca să joace rolul unui bătrân care se cunoștea cu răposatul Maior
Stavăr , soțul doamnei Stavăr , tocmai pentru acest plan de sabotaj . Deci pe scenă , actorul
Iulian Marinescu , îl interpretează pe acel Arlechino demiurg , care îl interpretează pe un actor
cabotin care interpretează un bătrân care abia se ține pe picioare .
Un actor este o persoană care prezintă un personaj într -un spectacol . Actorul se
comportă "în carne" în mediul tradițional al teatrului sau în mass -medi a modernă , cum ar fi
filmul , radioul și televiziunea . Termenul grecesc analogic este ὑποκριτής (hupokritḗs) , literal
"cel care răspunde" . Interpretarea de către actor a rolului lor – arta de a acționa – se referă la
rolul jucat , fie pe baza unei persoane reale, fie a unui personaj ficțional . Interpretarea are loc
chiar și atunci când actorul "se joacă" , ca și în unele forme de artă experimentală .
Anterior , în Grecia antică și Roma , în lumea medievală și în timpul lui William
Shakespeare , numai bărbații puteau deveni actori , iar rolurile femeilor au fost , în general ,
jucate de bărbați sau băieți . După restaurarea engleză din 1660 , femeile au început să apară
pe scenă în Anglia . În timpurile moderne , în special în pantomimă și în unele ope re, femeile
joacă ocazional rolurile băieților sau bărbaților tineri .

20
3.1.2 Arlechino
Arlechino este cel mai cunoscut dintre personajele slugilor zanni sau comice din
Commedia dell'arte italiană . Rolul este considerat , în mod tradițional , că a fost introdus de
Zan Ganassa la sfârșitul secolului al XVI -lea , a fost definitiv popularizat de actorul italian
Tristano Martinelli la Paris în 1584 -1585 și a devenit un caracter celebru după moartea lui
Martinelli în 1630 .
Arlechino se caracteriz ează prin costumul său caroiat . Rolul său este acela al unui
servitor cu inimă , agil și înțelept , care acționează deseori pentru a contracara planurile
stăpânului său și pentru a -și urmări propria iubire , Columbina , cu inteligență și pricepere ,
adesea î n competiție cu Pierrot , adesea melancolic . El se dezvoltă mai târziu într -un prototip
al eroului romantic . Arlechino își moștenește agilitatea fizică și calitățile sale trickster ,24
precum și numele lui , de la un personaj "diavol" rău în jocurile pasionale medievale .
Personajele Arlechino au apărut pentru prima dată în Anglia la începutul secolului al
XVII -lea și au luat amploare în genul derivat al Arlechin adei,25 dezvoltat la începutul
secolului al XVIII -lea de către John Rich . Pe măsură ce porțiunea Arlechin adei a
pantomimelor de gen dramatice englezești sa dezvoltat , Arlechino a fost asociat în mod
obișnuit cu personajul Clown . 26Așa cum a dezvoltat Joseph Grimaldi în jurul anului 1800 ,
Clown a deve nit foaia răutăcioasă și brutală pentru un Arlechino mai sofisticat , care a devenit
mai mult de un romantic caracter . Cel mai influent dintre aceștia din Anglia victoriană au fost
William Payne și fiii săi , frații Payne , cei din urmă activi în anii 1860 și 187 0
Deși originile Arlechino -ului sunt obscure , există mai multe teorii despre cum a
apărut personajul . O teorie susține că numele este derivat dintr -o pasăre cu pene
policromatice numite Harle .

24 În mitologie și în studiul folclorului și religiei , un trickster este un personaj dintr -o poveste
( zeu , zeiță , spirit , uman sau antropomorfizare ), care prezintă un mare grad de intelect sau cunoaștere secretă
și o folosește pentru a juca trucuri sau nu respectă regulile normale și comportamentul convențional .
25 Piesă de teatru bufa în care personajul principal este un arlechin .
26 Personaj grotesc , în farsa engleză; caraghios care face scamatorii și pozne în circuri .

21
O altă teorie sugerează că numele Arlechino este luat din cel al unui personaj rău
"diavol" sau "demon" în piesele populare franceze de pasiune . Acesta provine dintr -un
termen vechi francez , herlequin , hellequin , atestat inițial în secolul al XI -lea, de cronicarul
ordinic Vitalis , care povestește o poveste despre un călugăr urmărit de o trupă de demoni
când se rătăcește pe coasta Normandiei (Franța) noapte . Acești demoni au fost conduși de
un gigant mascat , care acționa în clu b și erau cunoscuți ca familia . Această versiune
medievală franceză a vâ natului sălbatic german , Mesnée d'Hellequin , a fost conectată la
figura engleză a lui Herla Ching ("regele -gazdă" , germană Erlkönig) .
Hellequin a fost descris ca un emisar al diavolului cu fața neagră , făcându -și drumul
la țară cu un grup de demoni care i-au urmărit în iad pe suferințele suferite ale oamenilor răi .
Aspectul fizic al lui Hellequin oferă o explicație pentru culorile tradiționale ale măștii roșu –
negru a lui Arlechino . Originea numelui ar putea fi urmărită și unui cavaler din secolul al
IX-lea, Hellequin de Boulogne , care a murit luptând împotriva normanilor și a creat o
legendă de diavoli . Cantos XXI și XXII de la Infernul lui Dante 27există un diavol pe numele
lui Alichino . Asemănările dintre diavol în Infernul lui Dante și Arlecchino sunt mai mult
decît cosmetice și glumele ca niște trăsături ale diavolilor din aspectel e menționat e mai sus
reflectă unele particularități carnivalești .
Prima apariție cunoscută pe scenă a lui Hellequin este datată în 1262 , personajul unui
diavol mascat și cu capișon în Jeu da la Feuillière 28de Adam de la Halle , devenind un
personaj de stoc în pasiunea franceză .
O scenă din comedia dell'arte s-a jucat în Franța în fața unui public nobil din 1571 sau
1572 ( Muzeul Bayeux ). Pantalone este în f ață și centru , în timp ce doar la dreapta și ușor în
urmă este Arlechino în costum motley29, cea mai veche versiune cunoscută a costumului lui
Arlechino .

27 Infernul este o parte din lucrarea poetică Divina Comedie , scrisă de Dante Alighieri .
28 Carte de Adam de la Halle .
29 Pestriț.

22

Re-interpretarea personajului "diavol" ca și caracter zanni al commedia dell'arte a avut
loc în secolul al XVI -lea în Franța . Zan Ganassa30, a cărui trupă este menționată pentru
prima oară în Mantua31 la sfârșitul anilor 1560 , este unul dintre cei mai vechi actori cunoscuți
care au sugerat că au interpretat rolul , deși există "dovezi greu de susținut" . Ganassa a jucat
în Franța în 1571 și dacă a jucat rolul acolo , a plecat pe câmpul deschis pentru ca un alt actor
să-și asume rolul , când și -a luat trupa în Spania permanent în 15 74.
Printre cele mai vechi reprezentări ale personajului se numără o pictura flamandă
(1571 -1572) în Muzeul de la Bayeux și mai multe imprimeuri din lemn , datând probabil din
anii 1580 din colecția Fossard , descoperite de Agne Beijer în anii 1920 printr e articole
necatalogate de la National Museum Stockholm .
Costumul Arlechino al lui Tristano Martinelli , așa cum este descris în Compositions
de rhétorique ,32 1601. Tristano Martinelli este primul actor despre care se știe că a folosit
numele " Arlechino " (sau "Arlequin") pentru rolul secundar zanni și probabil că a interpretat
mai întâi rolul din Franța în (sau chiar înainte) 1584 și a adus mai târziu personajul în Italia ,
unde a devenit cunoscut sub numele de Arlecchino .
Costumul pietruit este uneori atribuit lui Martinelli , care purta un costum de lenjerie
de cărpituri colorate , și o coadă de iepure pe capul lui pentru a indica lașitate . Arlechino -ul
lui Martinelli avea de asemenea o jumătate de mască de piele neagră , o mustață și o barbă
ascuțită .

30 Zan Ganassa 1540 – 1584 a fost numele de scenă al unui actor -manager timpuriu al Commedia dell'arte , a
cărui companie a fost una dintre primele care au făcut turneu în afara Italiei .
31 Oraș în Italia .
32 O carte tipărită la Lyon în 1601 de către actorul Tristano Martinelli , primul Harlequin al Commedia
dell'arte .

23
El a avut un mare succes , jucând chiar la tribunal și devenind un favorit al lui Henric
al IV -lea al Franței , căruia i -a adresat monologurile insolente ( Compositions de Rhetorique
de Dl Don Arlequin , 1601) Marele succes al lui Martinelli a contribuit la perpetuarea
interpretării interpretării rolului zanni , alături de numele personajului său , după moartea sa în
1630, printre altele , de către Nicolò Zecca , în Bologna , precum și în Torino și Mantua .
Personajul a fost interpretat de asemenea în Paris la Comedie -Italienne 33 în italiană de
Giovan Battista Andreini și Angelo Costantini (1654 -1729) și în limba franceză ca Arlequin
în anii 16 60 de Dominique Biancolelli (1636 -1688) . Italienii au fost expulzați din Franța în
1697 pentru ca au satiriza t a doua soție a regelui Ludovic al XIV -lea, Madame de Maintenon
, dar au revenit în 1716 (după moartea sa) , când Tommaso Antonio Vicentini ("Thomassin" ,
1682 -1739) a devenit faimos în această parte . Forma de romb din cărpituri a apărut prin
adaptarea la moda Parisului din secolul al XVII -lea de către Biancolelli .
Aspectul principal al lui Arlecchino a fost agilitatea sa fizică . Era foarte agil și făcea
acea acrobație pe care pub licul urma să o vadă . Personajul nu ar face niciodată o acți une
simplă . Spre deosebire de prima zanni34, Arlechino nu are nici o parte în dezvoltarea piesei ,
el are sarcina mai dificilă de a menține ritmul total al comediei în ansamblu . El este deci
întotdeauna pe drum , foarte agil și mai acrobat decât oricare dintre celelalte măști .
Caracteristicile timp urii ale lui Arlecchino vopsesc personajul ca un al doil ea servitor
zanni din nordul Italiei , cu atributele paradoxale ale unui prost și un trădător inteligent .
Arlecchino este uneori menționat ca prezentând un spectacol de prostie într -o încercare
metateatrică de a crea haos în cadrul piesei .
Din punct de v edere fizic , Arlecchino este descris ca purtând un costum acoperit cu
cărpituri neregulate , o pălărie echipată cu o coadă de iepure sau vulpe și o mască roșie și
neagră .

33 Nume franceze care au fost folosite pentru a se referi la teatru și operă în limba italiană atunci când au fost
interpretate în Franța .
34 Zanni a fost un personaj în teatrul comic al Romei antice .

24
Masca în sine este identificată de carbunclele pe frunte , ochi mici, un nas îngust ,
obraji goi și , uneori , frunze înfundate cu păr facial . Arlecchino este deseori descris ca având
o sabie de lemn atârnată de o curea de piele . În afară de acrobatiile sale , Arlecchino este , de
asemenea , cunoscut pentru a avea câteva trăsături specifice , cum ar fi:
• Apare cu cocoașă fără umplutură artificială
• Abilitatea de a consuma rapid cantități mari de alimente
• Folosind sabia sa de lemn ca un ventilator
• O parodie de bel canto
și alte câteva tehnici .

Una dintre principalele distincții ale commedia dell'arte este folosirea dialectelor
regionale . Discursul lui Arlecchino a evoluat odată cu personajul . La origine , într-un dialect
din Bergamo , personajul a adoptat un amestec de dialecte francez e și italiene , în timp ce
personajul a devenit mai degrabă o componentă în Franța , pentru a ajuta artiștii să se
conecteze la masele comune

Diferite trupe și actori ar schimba comportamentul său pentru a se potrivi stilului ,
preferințelor personale sau c hiar scenariului particular care se desfășoară . El este în mod
obișnuit exprimat ca slujitor al unui innamorato sau vecchio mult în detrimentul planurilor
stăpânului său . Arlecchino avea adesea un interes de dragoste în persoana lui Columbina , sau
în joacă mai veche , oricare dintre rolurile Soubrette ,35 iar pofta pentru ea era înlocuită doar de
dorința sa de mâncare și teamă de stăpânul său .

35 Soubrette este un tip de voce de operă soprano .

25
Ocazional , Arlecchino ar urmări innamoratele , deși rareori cu succes , ca și în Recueil
Fossard 36al secolului al XVI -lea, unde se arată că încearcă să -l înfrunte pe Do nna Lucia
costumându -se ca un nobil străin . El este , de asemenea , cunoscut pentru a înc erca să câștige
orice doamnă pentru el însuși , dacă are șanse cu oricine altcineva încerca rea de a întreține
relații sexuale , prin întreruperea sau ridiculizarea noul concurent . Apetitul său sexual este în
esență imediată și poate fi aplicat oricărei femei care trece .
Între secolele XVI și XVI , Arlecchino a dobândit o funcție ca un personaj conștient
politic . În Comedi ile itlaienne Ar lecchino ar parodia tragediile franceze , precum ar avea și
comentarii asupra evenimentelor curente .

3.1.2.1 Despre commedia de ll arte

Commedia dell'arte a fost o forma timpurie de teatru profesionist , originar din Italia ,
care a fost popular ă in Euro pa din secolele XVI -XVIII . Commedia dell'arte este cunoscută și
ca commedia alla maschera , commedia improvviso și commedia dell'arte all'improvviso .
Commedia este o formă de teatru caracterizată de personaje mascate , care a început în Italia
în secolul al XVI -lea și a fost responsabilă de apariția actrițelor (Isabella Andreini) și de
performanțe improvizate bazate pe schițe sau scenarii .
Intrările și ieșirile caracterelor sunt scrise . O caracteristică deosebită a commedia
dell'arte sunt lazzi. Un lazzo este o glumă sau "ceva nebun sau plin de vrăji torie" , de obicei
bine cunoscut interpreților și într -o oarecare măsură o rutină scenari zată. O altă
caracteristică a commedia dell'arte este pantomima , care este folosită în cea mai mare parte
de personajul Arlecchino .
Personajele comediei reprezintă , de obicei , tipur i sociale fixe și caractere de duzină ,
cum ar fi bătrâni proști , slujitori deșerți sau ofițeri militari plini de frază falsă .

36 Sieur Fossard , muzician la curtea lui Ludovic al XIV -lea, a strâns o vastă colecție de amprente și desene de
teatru și de festival care au fost dispersate și în mare parte pierdute după moartea sa .

26
Personajele sunt "caractere reale" exagerate , cum ar fi un doctor numit Il Dottore , un
bătrân lacom , numit Pantalone , sau o relație perfectă ca Innamorati .
Multe trupe au fost formate pentru a realiza comedia dell'arte , inclusiv I Gelosi (care a
avut actori precum Isabella Andreini și soțul ei Francesco Andreini) , Confident Troupe ,
Desioi Troupe și Fedeli Troupe . Commedia dell'arte a fost adesea interpretată în afara unor
platforme sau în zone populare , cum ar fi o pia ță. Forma de teatru își are originea în Italia ,
dar a călătorit în întreaga Europă și chiar în Moscova .
Geneza comediei poate fi legată de carnavalul din Veneția , unde până în 1570 autorul
/ actorul Andrea Calmo a creat pe rsonajul Il Magnifico , precursorul vecchiului Pantalone . În
scenariul Flaminio Scala , de exemplu , Il Magnifico persistă și este interschimbabil cu
Pantalone , în secolul al șaptesprezecelea .
În timp ce personajele lui nu au fost mascate , este nesigur î n ce moment personajele
au creat masca . Cu toate acestea , legătura cu carnavalul ar sugera că mascarea era o
convenție de carnaval și a fost aplicată la un moment dat . Tradiția din nordul Italiei este
centrată în Mantua , Florența și Veneția , unde principalele companii au ajuns sub egida
diverselor duci . Concomitent , o tradiție napolitană a apărut în sud și a reprezentat figură
proeminentă de scenă Pulcinella . Pulcinella a fost mult timp asociat cu Napoli , și a derivat în
diferite tipuri în altă parte – cel mai faimos , cum ar fi Punch Punch (de la Punch -ul omonim și
de la Judy) în Anglia .
Deși comedia dell'arte a înflorit în Italia în perioada manieristă , a existat o tradiție de
lungă durată a încercării de a stabili antecedente istorice în antichitate . Deși este posibil să se
detecteze asemănări formale între commedia dell'arte și tradițiile teatrale anterioare , nu există
nici o modalitate de a stabili certitudinea originii .
Unii istorici susțin că caracterele stocului Atelan , Pappus , Maccus + Buccus și
Manduc us, sunt versiunile primitive ale personajelor Commedia Pantalone , Pulcinella și il
Capitano . Conturi mai recent e stabilesc legături cu jonglerii le medievale și prototipuri din
moralitățile medievale , cum ar fi Hellequin (ca sursa lui Arlechino , de exemplu) .

27
3.1.3 Diavolul

Un diavol este personificarea răului , așa cum este concepută în numeroase și variate
culturi și tradiții religioase .
Este văzută ca obiectivitatea unei forțe ostile și distructive .
Este dificil să specificăm o definiție specială a oricărei complexități care să acopere toate
tradițiile , dincolo de faptul că este o manifestare a răului . Este semnificativ să considerăm
diavolul prin lentilele fiecărei culturi și relig ii pe care o are diavolul ca parte a miturilor lor .
Istoria acestui concept se interpune cu teologia , mitologia , psihiatria , arta și literatura ,
menținerea valabilității și dezvoltarea independentă în cadrul fiecărei tradiții .
Se întâmplă istoric în multe contexte și culturi și li se dau numeroase nume – Satan ,
Lucifer , Beelzebub , Mephistopheles – și atribute: este portretizat ca albastru , negru sau roșu;
El este portretizat ca având coarne pe cap și fără coarne și așa mai departe . Ideea diavolului
a fost luată în serios deseori , dar nu întotdeauna , de exempl u, când figurile diavolului sunt
folosite în publicitate și pe bomboane de ambalaj

3.1.4 Îngerul

Un înger este în general o ființă supranaturală găsită în diferite religii și mitologii . În
religiile abrahamice , îngerii sunt adesea descriși ca fiind ființe celeste benevoli care
acționează ca intermediari între Dumnezeu sau Cer și omenire .
Alte roluri ale îngerilor includ protejarea și îndrumarea ființelor umane și îndeplinirea
sarcinilor lui Dumnezeu . În cadr ul religiilor abrahamice , îngerii sunt deseori organizați în
ierarhii , deși astfel de clasificări pot varia între secte din fiecare religie .
Termenul "înger" a fost extins și la diferite noțiuni de spirite sau figuri găsite în alte
tradiții religioase . Studiul teologic al îngerilor este cunoscut sub numele de "angelologie" .
Îngerii care au fost izgoniți din cer sunt numiți îngeri căzuți .
În arta plastică , îngerii sunt de obicei descriși ca având formă de ființe umane de o
frumusețe extraordinară și uneori de androgyny adesea sunt identificați cu simboluri ale
aripilor de pasăre , halouri și lumină

28
3.1.5 Richard al III -lea

Richard al III -lea a fost re gelui Angliei , din 1483 până la mo artea sa . A fost ultimul
rege din Casa de York și înfrângerea lui în Bătălia de la Bosworth a fost punctul culminant al
Războiului celor Două Roze 37și a sfârșitului dinastiei Plant agenet . Dupa moartea fratelui său
regele Eduard al IV -lea, Richard a domnit ca regent pentru fiul lui Eduard pentru o scurtă
perioadă de tim p, cu titlul de Lord Protector și apoi a închis nepoții (Eduard și Richard) î n
Turnul Londrei si a fost încoronat la 6 iulie 1483.
A murit pe câmpul de lupt ă din Bătălia de la Bosworth , iar rămășițele sale au fost
pierdute timp de p este cinci secole , fiind regăsite la începutul secolului al XXI -lea. În 2012 , o
săpătură arheologică a fost realizată în site -ul ocupat odată de Greyfriars , Leicester .
Universitate a din Leicester a confirmat la 4 februarie 2013 că scheletul găsit într -un
patrimoniu a fost , dincolo de orice dubiu , rezonabil , al regelui Richard al III -lea. Concluzia a
fost bazată pe o combinație de probe de la datarea cu radiocarbon , compararea cu rap oartele
contemporane ale aspectului său , precum și o comparație a mitocondrialului ADN cu doi
descendenți ai surorii lui Richard .
De-a lungul piesei , personajul lui Richard se schimbă și se schimbă în mod constant
și, în acest mod , modifică structura dra matică a povestirii .
Richard stabilește imediat o legătură cu publicul cu monologul său de deschidere . În
solilocviu el își recunoaște amoralitatea față de public , dar în același timp îi tratează ca și
cum ar fi co -conspiratori în complotul său; cineva poa te fi îndrăgit de retorica sa în timp ce
este înspăimântat de acțiunile sale .

37 Războiul celor Două Roze este numele sub care mai este cunoscut războiul civil purtat cu intermitență pentru
tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York . Ambele case regale erau ramuri ale
Casei Regale Plantagenet , avându -l ca strămoș comun pe regele Edward al III -lea.

29
Richard își arată spiritul în Actul I , așa cum se vede în intersecțiile cu Lady Anne (Act
I, Scena II) și cu fratele său Clarence (Act I , Scena I) . În dialogul său , Actul I , Richard se
referă la gândurile pe care el le -a împărtășit doar cu publicul , pentru a păstra publicul în acord
cu el și cu obiectivele sale .
Richard îi spune publicului într -o solilocviu cum intenționează să -și dea drumul spre
tron – ucidându -l pe frate le său Clarence ca pe un pas necesar pentru a ajunge acolo . Cu toate
acestea , Richard se preface ca este pr ietenul lui Clarence , reusind să -l linisteașcă , spunâ ndu-i:
"Te voi elibera sau te vei minti pentru tine" ;pe care publicul o știe – iar Richard îi s pune
publicului după ieșirea lui Clarence – este exact opusul a ceea ce intenționează să facă .
Fiecare scenă din Actul I este încheiată de Richard , adresându -se direct publicului .
Această acțiune din partea lui Richard nu numai că îl ține sub controlul ac țiunii dramatice a
piesei , ci și a modului în care audiența îl vede: într -o lumină ceva pozitivă sau ca protagonist .
: Richard de fapt întruchipează personajul dramatic al "vice -ului" de la piesele de moralitate
medievale – cu care Shakespeare era foarte f amiliar din vremea lui – cu "umorul lui impus la
ființă" .
Richard este capabil să facă ceea ce este urât și rău – gândurile și scopurile sale ,
viziunea asupra altor personaje – în ceea ce este fermecător și amuzant pentru public .
Și în părțile anterioar e ale piesei , rolul antagonistu lui este umplut de cel al vechii
regine Lancastriene , Margaret , care este criticată de Yorkiști și pe care Richard o
manipulează și condamnă în Actul I , Scena a III -a.
Cu toate acestea , după Actul I , numărul și calitatea asistărilor lui Richard față de
audiență scad în mod semnificativ , precum și mai multe scene intercalate care nu îl includ
deloc pe Richard . Fără a îndruma publicul prin acțiunea dramatică , publicul este lăsat să
evalueze pentru sine ce se întâmplă .

30
În Actul IV , Scena a IV -a, după uciderea celor doi tineri domnitori și uciderea
nemilosului a doamnei Anne , femeile piesei – Regina Elisabeta , Ducesa de York și chiar
Margaret – se adună pentru a -și jeli statul și pentru a -l blestema pe Richard ; și este dificil ca
publicul să nu simpatizeze cu ei . Când Richard intră în negocieri cu regina Elizabeth pentru
mâna fiicei sale – o scenă a cărei formă reflectă același dialog rapid ritmic cu scena Lady
Anne din Actul I – și-a pierd ut vivacitatea și jocul pentru comunicare; este evident că nu este
același om .
Până la sfârșitul ac tului IV , toți ceilalți , inclusiv mama lui , ducesa lui Richard , s-au
întors împotriva lui . El nu interacționează cu audiența aproape la fel de mult și calit atea
inspirată a discursului său a scăzut doar în a da și a cere informații .
Pe măsură ce Richard se apropie de a profita de coroană , se închide în lumea jocului;
nu mai întruchipează mișcarea lui ușoară în și din acțiunea dramatică , el este acum blocat
ferm în el . Din Actul IV , Richard începe într -adevăr declinul său rapid în a fi cu adevărat
antagonistul .
În plus , personajul lui Richmond intră în jocul din Actul V pentru a -l răsturna pe
Richard și pentru a salva statul de tirania lui , fiind efectiv protagonistul instantaneu nou .
Richmond este un contrast evident cu personajul rău al lui Richard , ceea ce face publicul să -l
vadă ca atare .

31
3.1.6 Hamlet

Prințul Hamlet este rol ul principal și protagonistul lui William Shakespeare din
tragedia Hamlet . El este Prințul Danemarcei , nepotul lui Claudius uzurpator și fiul regelui
Hamlet , regele precedent al Danemarcei . La începutul piesei , el se luptă cu dacă și cum să
răzbune uciderea tatălui său și se luptă cu propriile sale sancțiuni de -a lungul drumului . Până
la sfârșitul tragediei , Hamlet a provocat moartea lui Polonius , a lui Laertes , a lui Claudius și a
doi cunoscuți ai lui de la Uni versitatea din Wittenberg , Rosencrantz și Guildenstern . De
asemenea , este indirect implicat în moartea iubirii sale Ophelia (înec) și a mamei sale
Gertrude (otrăvită de Claudius din greșeală) .
Piesa se deschide cu Hamlet profund deprimat după moartea recen tă a tatălui său ,
regele Hamlet , și a ascensiunii unchiului său Claudius la tron și casatoria pripită cu mama lui
Hamlet , Gertrude . Într-o seară , apare duhul tatălui său și îi spune că Claudius l -a ucis pentru
a căpăta tronul și îi poruncește fiului să -și răzbune moartea .
Claudius trimite pe doi dintre prietenii lui Hamlet de la Wittenberg , pentru a afla ce -i
provoacă atâta durere lui Hamlet . Claudius și consilierul său , Polonius , o conving pe fiica lui
Polonius , Ophelia , înspre a vorbi cu Hamlet în timp ce ei ascultă în secret . Hamlet intră ,
contemplând sinuciderea ("a fi sau a nu fi") . Ophelia îl întâmpină și oferă să -și întoarcă
amintirile , după care Hamlet îi pune la îndoială one stitatea și îi spune să "se ducă la
mănăstire" .
Hamlet elaborează un test pentru a vedea dacă este vinovat Claudius: angajează un
grup de actori pentru a juca o piesă despre uciderea unui rege în f ața curții regale și are
sprijinul lui Horatio la evaluarea lui Claudius . Claudius cere ca piesa să fie oprită pe
jumătate , deoarece este cauza conștiinței sale vinovate .

32
Când Claudius părăsește publicul profund supărat , Hamlet știe că fantoma spune
adevărul . El îl urmează pe Claudius în camerele sale pentru a -l ucide , dar se oprește când îl
vede pe unchiul său rugându -se; el nu vrea să-l omoare pe Claudius în timp ce el este într -o
stare de grație , deoarece Hamlet vrea ca Claudius să sufere în purgatoriu și Claudius tocmai a
încercat să -și curățe păcatul prin mărturisire . O a doua încercare a v ieții lui Claudius se
termină cu moartea accidentală a lui Polonius .
Claudius , temându -se acum pentru viața sa , îl trimite pe Hamlet în Anglia , însoțit (și
urmărit îndeaproape) de Rosencrantz și Guildenstern . Singur , Claudius dezvăluie că -l trimite
de fapt pe Hamlet l a moarte . Înainte de a pleca în Anglia , Hamlet ascunde corpul lui
Polonius , în cele din urmă dezvăluind locația sa regelui . Între timp , moartea tatălui ei a
condus -o pe Ophelia nebună d e durere , iar Claudius îi conving e pe fratele ei Laertes că
Hamlet este de vină . El propune un duel între cei doi .
Laertes îl informează pe rege că va otrăvi vârful sabiei sale , astfel încât o simplă
zgârietură să însemne o moarte sigură . Claudiu s intenționează să ofere vinul otrăvit lui
Hamlet dacă acesta nu reușește . Gertrude intră pentru a raporta că Ophelia a murit .
În catedrala din Elsinore , doi "clovni" , în mod tipic reprezentați ca gropari , intră
pentru a pregăti mormântul Opheliei . Hamlet sosește cu Horatio și se bate cu unul dintre ei ,
apoi descoperă craniul unu i bufon pe care Hamlet îl cunoștea odată , Yorick . Hamlet
întrerupe , mărturisindu -și dragostea și durerea pentru Ophelia . El și Laertes se luptă , dar
lupta este întreruptă de Claudius și Gertrude .
Mai târziu în acea zi , Hamlet îi spune lui Horatio cum a scăpat de moarte în călătoria
sa, dezvăluind că Rosencrantz și Guildenstern au fost trimiși la moarte . Un curator , Osric,
întrerupe să -l invite pe Hamlet să se dueleze cu Laertes . În ciuda avertismentelor lui Horatio ,
Hamlet acceptă și meciul începe . După mai multe runde , Gertrude face un toast în cinstea lui
Hamlet , bea accidental vinul pe care Claudius l-a otrăvit .

33
Între atacuri , Laertes atacă și îl atinge pe Hamlet cu lama otrăvită; în următoarea
încercare , Hamlet este capabil să folo sească sabia otrăvită de la Laertes împotriva lui .
Gertrude cade și , în respirația ei moartă , anunță că a fost otrăvită . În momentele sale de
moarte , Laertes dezvăluie complotul lui Claudius .
Hamlet îl atacă pe Claudius cu sabia otrăvită și apoi îl forțează să bea di n propria sa
ceașcă otrăvită pentru a se asigura că moare . În momentele sale finale , Hamlet îl numește pe
Prinț ul Fortinbras din Norvegia drept moștenitorul probabil al tronului . Horatio încearcă să se
sinucidă cu același vin otrăvit , dar a fost oprit de Hamlet , așa că va fi singurul care a rămas în
viață pentru a da o întreagă poveste despre poveste .
Poate că cea mai directă viziune îl vede pe Hamlet căutând adevărul pentru a fi sigur
că este justificat să facă răzbunarea chemată de o fantomă care pretinde a fi spiritul tatălui
său. Filmul din 1948 , cu rolul principal al lui Laurence Olivier , este introdus de o voce:
"Aceasta este tragedia unui om care nu a putut să -și dea seama" .
T. S. Eliot oferă o imagine similară cu personajul lui Hamlet în eseul critic "Hamlet și
problemele lui" ( The Wood Sacred: Eseuri despre poezie și critică ). El afirmă:
"Nu găsim Hamletul lui Shakespeare în acțiune , și nu în niciunul dintre citatele pe care le -am
putea alege , într-un ton inconfundabil …".

Alții îl văd pe Hamlet ca pe o persoană acuzată de o datorie pe care o cunoaște și o
simte bine , dar nu dorește să o îndeplinească . În această privință , eforturile sale de a se
asigura de vinovăția lui Claudius și de eșecul său de a acționa atunci când poate fi o dovadă a
acestei neplăceri , iar Hamlet se bate pentru incapacitatea sa de a -și îndeplini sarcina . După ce
a observat un actor de teatru care a i nterpretat o scenă , el observă că actorul a fost mutat la
lacrimi în pasiunea povestirii și compară această pasiune pentru un personaj antic grec ,
Hecuba , în lumina situației sale:
“O, ce sunt un sclav necinstit și țărănist! /Nu este monstruos că acest jucător aici ,/Dar într -o ficțiune ,
într-un vis de pasiune ,/Ar putea să -și forțeze sufletul la propria sa minciună/ Că de la ea lucrează toată
visarea lui;/ Lacrimi în ochii lui , distragere a aspectului ,/O voce frântă și în treaga sa funcție se
potrivește/ Cu forme la înălți mea lui? Și totul pentru nimic!/Pentru Hecuba?/ Ce-i cu Hecuba sau cu
Hecuba ,/Că ar trebui să plângă pentru ea? [ …]”38

38 Citat din Hamlet de William Shakespeare .

34
3.1.7 Don Quix ote de la Mancha

Don Quixote este un domn spaniol din La Mancha . Cu 50 de ani , numele său de
naștere este Alonso Quixano , pe care îl schimbă atunci când devine un cavaler modelat după
romanele sale de dragoste . Însoțit de calul său în vârstă , Rocinante și pescarul său loial ,
Sancho Panza , Don Quixote bate țara în căutarea oportunităților de a greși , a-i ajuta pe cei
săraci și a ajuta pe damele în primejdie . În timp ce gradul de nebunie a lui este discutabil , el
este foarte i nteligent și un orator pe o varietate de subiecte . Slujba sa ca u n cavaler se
termină după ce este învins de Cavalerul Lunii Albe care îl forțează să se retragă pentru un
an.
La întoarcerea acasă se îmbolnăvește , denunță eradicarea cavalerilor și moare .
Nici o singură analiză a personajul ui lui Don Quijote nu poate exp lica în mod adecvat
împărțirea dintre nebunia lui și sănătatea lui .
El rămâne un puzzle în tot romanul , un personaj cu care putem avea dificultăți în
identificarea și simpatizarea . S-ar putea să -l vedem pe Don Quixote ca pe un om , și să creadă
că știe cu adevărat ce se întâmplă în jurul lui și că el doar alege să ignore lumea și
consecințele acțiunilor sale dezastruoase .
De câteva ori în roman , Cervantes validează această suspiciune că Don Quijote poate
ști mai mult decât recunoaște . De aceea , când Don Qu ixote se declară brusc sfânt la sfârșitul
romanului , ne mirăm de abilitatea lui de a -și scutura nebunia atât de repede și de a întreba
dacă a prezentat cel puțin parțial această nebunie .
Pe de altă parte , putem citi personajul lui Don Quijote ca un avertisment că chiar și
persoana cea mai inteligentă și cea mai practică din punct de vedere practic poate fi victima
propriului său nebun . În plus , s-ar putea să vedem aventurile lui Don Quixote ca pe un
avertisment că cavaleria – sau orice alt set de valori depășite – poate produce atât rezultate
pozitive , cât și negative . Având în vedere tulburările sociale din perioada în care a scris
Cervantes , această lectură din urmă este deosebit de atrăgătoare . Cu toate acestea , toate
aceste citiri ale personajul ui lui Don Quijote operează în roman .

35
3.1.8 Oedip

Oedip a fost un rege grec mitic al Tebe i. Un erou tragic în mitologia greacă , Oedip a
împlinit accidental o profeție că va ajunge să -l ucidă pe tatăl său și să se căsătorească cu
mama lui , ducând astfel la dezastru orașul și familia sa .
Povestea lui Oedip este subiectul tragediei lui Sofocle , Oedipul Rex , urmat de Oedi p
în Colonus și apoi de Antigona . Împreună , aceste piese alcătuiesc cele trei teote ale lui
Sofocle . Oedipul reprezintă două teme persistente ale mitului și dramei grecești: natura
defectuoasă a omenirii și rolul unui individ în cursul destinului într -un univers aspru .
În cea mai cunoscută versiune a mitului , Oedip a fost primul născut al regelui Laius și
reginei Jocasta . Laius a vrut să înlăture profeția , așa că a trimis un servitor ciobanesc să -l lase
pe Oedip să moară pe un munte .
Cu toate acestea , ciobanului i se făcuse milă de copil și l -a trecut la un alt păstor care
i-a dat pe Oedip regelui Polybus și reginei Merope să-l crească . Oedip a învăț at de la oracolul
de la Delphi că va ajunge să -l ucidă pe tatăl său și să se căsătorească cu mama lui , dar, fără să
știe de adevăratul său părinte , a crezut că este sortit să -l omoare pe Polybus și să se
căsătorească cu Merope , în drum , el s-a întâlnit cu un bătrân și l -a ucis într -o ceartă .
Continuând în Teba , el a descoperit că regele orașului (Laius) fus ese ucis recent și că
orașul se afla la mila Sfinxului . Oedip a răspuns corect ghicitorii oracolului , învingându -l și
câștigând tronul împăratului mort – și mâna în căsătorie a văduvei regelui , care era de
asemenea (necunoscută) mamei sale Iocasta .

36

Ani mai târziu , pentru a pune capăt unei maladii în Teba , Oedip a căutat să găsească
cine l -a ucis pe Laius și a descoperit că el însuși era responsabil . Jocasta , după ce și -a dat
seama că s -a căsătorit cu fiul său , s-a spânzurat . Apoi Oedip a prins o broșă de la rochia ei și
s-a orbit cu ei .
După începerea lui Oedip Rex a lui Sofocles , poporul din Teba îl roagă pe rege pentru
ajutor , cerându -l să descopere cauza ciumei . Oedip stă înaintea lor și jură să găsească
rădăcina suferinței lor și să îi pună capăt .
Doar atu nci, Creon se întoarce la Teba după o vizită la oracol . Apollo a anunțat că
Teba se află într -o urâciune teribilă și că ciuma va fi ridicată abia atunci când adevăratul
ucigaș al vechiului rege Laius este descoperit și pedepsit pentru infracțiunea sa.
Oedip jură că face acest lucru , fără să -și dea seama că el este el însuși vinovatul .
Adevărul stâncos apare lent pe parc ursul piesei , în timp ce Oedip se ciocnește cu văzătorul
orb Tiresias , care simte adevărul . Oedip rămâne în stingerea strictă , totuși, devenind convins
că Tiresias se comportă într -un fel cu Creon ca să ucidă tronul .
Realizarea începe c u încetinitorul în actul II al piesei , când Jocasta menționează că
Laius a fost ucis într -un loc unde se întâlnesc trei drumuri .
Acest lucru suflă ceva în amintirea lui Oedip și își amintește deodată pe oamenii cu
care s -a luptat și i-a ucis -o cu timp în urmă , într-un loc unde s -au întâlnit trei drumuri . Își dă
seama , îngrozit , că ar putea fi bărbatul pe care îl caută .

37

Un servitor de uz casnic a supraviețuit atacului și acum își trăiește bătrânețea într -un
cartier de frontieră din Teba . Oedip trimite imediat pe cineva după el ca să-și confirme sau
să-și refuze vinovăția .
Momentul epifaniei vine tâ rziu în joc . La începutul actului III, Oedip înc ă mai
așteaptă ca robul să fie adus în oraș , când un mesager sosește din Corint pentru a declara că
regele Polybus al Corintului este mort . Oedip , când aude această veste , se simte mult mai
ușurat, pentru că credea că Polybus era tatăl pe care or acolul îi prevăzuse să-l ucidă , iar
pentru moment crede că el a scăpat de soartă .
El spune asta tuturor celor din jur , inclusiv mesagerul ui, dar mesagerul știe că nu este
adevărat . El este omul care l -a găsit pe Oedip în copilărie în Cithaeron și i l-a dat regelui
Polybus să -l crească .
Jocasta își dă seama acum tot ce s -a întâmplat . Îi cere lui Oedip să nu mai continue
chestiunea . El refuză și se retrage în palat când servitorul ajunge . Bătrânul sosește și este clar
că știe totul . La cererea lui Oedip , el spune totul .
Copleșit de cunoașterea tuturor infrac țiunilor sale , Oedip se întorce în palatul unde își
găsește soția -mamă, moartă de mână . Rupâ nd o broșă de rochia ei , Oedip se orbește cu ea .
Sângerând din ochi , îl imploră pe Creon , care toc mai a ajuns pe scenă , să-l exileze pentru
totdeauna din Teba . Creon este de acord cu această cerere . Oedip a cerut să -și țină cele două
fiice Antigona și Ismena , cu mâinile încă o dată , pentru a -și umple ochii de lacrimi , iar Creon
din milă îi trimite fetele să le vadă încă o dată Oedip .

38
3.2 Fișa personajelor

3.2.1 Aristotel Matac

Numele personajului : Actorul Cabotin/ Aristotel Matac .
Titlul operei: Idolul și Ion Anapoda .
Încadrarea personajului: secundar , deoarece ajuta la completarea personajelor
principale și derularea evenimentelor din firul roșu al poveștii , și este vital în dezvoltarea și
rezolvarea conflictului .
Relațiile cu celelalte persoanje:
Mioara: Abia ce a cunoscut -o, încearcă să o convingă că este într -adevăr un bătrân și să o
facă să îi creadă povestea . Sunt practic străini .
Madam Stavăr: Are aceeași relație cu ea precum cu Mioara .
Ion: Putem spune că între ei doi este o relație de afaceri ei necunoscându -se.
Valter: Valter deși spune că a fost prea mult farsa aceea cu actorul cabotin , nu știm în ce
măsură a fost implicat în mituirea actorului înspre făptuirea acestui plan machiavelic , în
momentele extra -text, dar putem spune că sunt străini , cu o mică relație de afaceri .
Frosa: Actorul nu prea pare să o suporte pe Frosa pentru că aceas ta este mereu cu ochii pe el ,
încearcă să scape de ea mereu . O relație de amicalitate .

39

Elemente de vestimentație si accesorii: Actorul cabotin , când apare înfățișândul pe
Aristotel Matac , este îmbrăcat cu o haina neagră , lungă , pline de insigne , cu o căciulă groasă ,
la randul ei plină de insigne , niste manuși fără degete , un baston vechi , are cu el o țigară și
chibrituri , are fața albicioasă , riduri și barbă albă .
Temperament: Putem spune că are un temperament sangvinic deoarece este foarte socia bil
și deschis , e prietenos , vorbăreț , neatent , împrăștiat , neorganizat , vesel și fără grijă .
Pasiuni: Pasiunea lui pare a fi teatrul , dar analizând faptul că acceptă aceasta slujbă ,
deducem că nu o duce prea bine cu banii , deci o altă pasiune ar fi și banii .
Dorințe : Dorința de a nu fi descoperit că este un cabotin de către cele două femei , dorința de
a le face să creadă , de a le convinge , dorința de a câștiga un ban .
Temeri: Teama de a nu fi prins , teama de sărăcie .
Stări afective fundamentale: Putem spune că personajul actorului suferă , e cocoșat , abia
merge , tușește des , are tendințe de alzheimer .
Statut social: Actor .
Nivel cultural: Ridicat , putem spune că are cel puțin o facultate .
Secrete : Secretul lui ar fi acela ca este de fapt un actor , ca a fost angajat de către cei doi .

40
3.2.2 Arlechino

Numele personajului : Arlechino / Diavolul / Îngerul / Povestitorul / Amfitrionul
Titlul operei: Idolul și Ion Anapoda
Încadrarea personajului: principal în anumite planuri , secundar în altele , deoarece are
influențe directe asupra firului seturilor de povești din acest spectacol .
Relațiile cu celelalte persoanje:
Mioara: – nu interacționează
Madam Stavăr: Relația cu Madam Stavăr poate fi una complexă , deoarece Arlechino , într-o
primă fază apare precum un duh rău când Madam Stavăr dă cu tămâie , iar mai apoi ca o
întruchipare a Diavolului când aceasta vorbește despre frica ei de moarte . Nu interacționează
în mod direct .
Ion: De la începutul spectacolului Ion pare să fie mânuit de acest Arlechino demiurg , precum
o marionetă .
Valter: -nu interacționează .
Frosa: -nu interacționează .
Elemente de vestimentație si accesorii: Costum negru de gală , desculț , papion , căciulă de
clown , apoi în cămașă iar mai apoi în maiou .
Temperament: Putem spune că are un temperament sangvinic deoarece este foarte sociabil
și deschis , e prietenos , vorbăreț , neatent , împrăștiat , neorganizat , vesel și fără grijă .
Pasiuni: Aici putem vorbi despre pasiunile lui Arlechino de la origini , și anume mâncatul , băutul ,
lenevitul , femeile , giumbușlucrile și farsele . În acest spectacol , Arlechino are un aspect mai astral .
Temeri: Fiind un personaj demiurg care conduce oarecum povestea , fiind și înger și diavol
deducem că nu încape vorba de temer i.
Statut social: Spirit .
Nivel cultural: Ridicat .
Secrete : Nu.

41
3.2.3 Richard al III -lea, Oedip , Hamlet , Don Quixote

Numele personajului : Richard , Oedip , Hamlet , Don Quixote
Titlul operei: Richard al III -lea, Oedip rege , Hamlet , Don Quixote de la Mancha – Idolul și
Ion Anapoda
Încadrarea personajului : Richard al III -lea are rol principal în piesa de teatru scrisă de
William Shakespeare , episodic în spectacolul Despre un Idol și un Ion Anapoda , precum și
toate celelalte personaje care au rol episodic în spectacol prorpiu zis , dar un rol principal în
titlurile cu același nume .
Relațiile cu celelalte persoanje: nu interacționează cu celelalte personaje fiind doar niște
personaje ce îl bântuie pe actorul Arlechino .
Elemente de vestime ntație si accesorii: pantaloni negri , maiou , desculț , căciulă de clown pe
post de cocoașă , craniul lui Yorick , lacrimi , baston .
Temperament: Putem spune că aici intervin absolut toate tipurile de temperament la fiecare
personaj în parte , Richard coleric , Hamlet melancolic , Oedip flegmatic iar Don Quixote de la
Mancha sangvinic .
Dorințe : Pe scurt , Richard își dorește tronul și femeia iubită , Hamlet își dorește să îl
demaște pe unchiul său , Oedip își dorește adevărul iar atunci când îl află îl distruge , Don
Quixote , își dorește să trăiască viața într -un alt mod .
Temeri: Richard se teme de moarte , de înfrângere , Hamlet se teme de pierderea celor iubiți ,
Oedip se teme de adevăr , iar Don Quixote pare să nu se teamă de nimic , poate că îi este
teamă de propriul adevăr sau de realitate .
Stări afective fundamentale: Richard este cocoșat și schiop , cu o mână beteagă , Oedip
devine orb , putem spune că pe Hamlet îl apucă oarecum o stare de nebunie , Don Quixote
putem spune că este schizofrenic , sau doar ignoră realitatea crudă .
Statut social: Richard al III -lea – Rege al Angliei , Hamlet – Prinț al Danemarcei , Oedip –
Rege peste Teba , Don Quixote – Un cavaler .
Nivel cultural: Ținând cont că aproape to ți din cei patru sunt de viță nobilă , au avut parte și
de studii ca la toate casele nobile din vremea respectivă , deci putem spune ca fiecare din ei
avea un nivel cultural ridicat .

42
Concluzii

Actorul este într -o continuă frământare , o luptă cu sine însuși , el se luptă cu
personajele pe care le interpretează , cum este redat și în spectacolul Despre un Idol și un Ion
Anapoda , momentul lui Arlechino , când este bântuit de diferite mari personaje iconice cum
ar fi Hamlet , Oedip , Don Quixote , Richard al III -lea și Aristotel Matac .

El sare de la o stare la alta , de la un personaj la altul , revenind apoi la statutul său de
Arlechino , sau de actor , sau de personaj sau de persoană , de om , reprezentând astfel o
continuă luptă înspre căutarea unei identități , înspre căutarea adevărului .

Pragul dintre cele trei lumi este foarte ușor trecut de către cei trei Arlechino , ei sparg
oarecum convenția și sar dintr -o lume într -alta, chiar și în lumea spectatorilor , intrând astfel
în toate dimensiunile posibile , sparg al patrulea perete , conventia , și existența sau inexistența .
În final , orice actor , rămâne cu niște ștampile în suflet ale tuturor personajelor interpretate ,
fiecare personaj trăit devine o mică parte din puzzle -ul care este sufletul unui actor , și fiecar e
personaj devine o parte ființa lui și rămâne acolo .

43
Bibliografie
Academia Republicii Populare Române , Dicționar Enciclopedic Român , Editura Politică ,
București , 1962 -1964.
Ana Maria Zahariade – Arhitectura în proiectul comunist . România 1944 -1989 – București ,
Simetria , 2011.
Andrews , Richard (2008) . The Commedia dell'arte of Flamino Scala: A Translation and
Analysis of 30 Scenarios . Lanham , Maryland: The Scarecrow Press .
Banham , Martin , editor (1995) . The Cambridge Guide to the Theatre (new edition) .
Cambridge: Cambridge University Press .
Beijer , Agne; Duchartre , Pierre -Louis (1928) . Recueil de plusieurs fragments des premières
comédies italiennes qui on été représentées en France sous le règne de Henri III . Recueil , dit
de Foss ard, conservé au musée national de Stockholm . Paris: Duchartre & Van
Buggenhoudt .
Duchartre , Pierre -Louis (1929; Dover reprint 1966) . The Italian Comedy . London: George G .
Harrap and Co ., Ltd.
Dan Berindei ș .a. – București . Ghid, București , Ed. Meridiane , 1962.
De pe maidan , cu dragoste …, 29 iulie 2009 , Clara Margineanu , Jurnalul Național .
Ferrone , Siro (2006) . Arlecchino . Vita e avventure di Tristano Martinelli attore . Bari:
Lateraz .
Gambelli , Delia (1993) . Arlecchino a Parigi . Rome: Bulzoni .
Giuseppe Cina – București , de la sat la metropolă – București , Editura Capitel , 2010.
Henke , Robert (2002) . Performance and Literature in the Commedia dell'arte . Cambridge ,
UK: Cambridge University Press .
Katritzky , M. A. (2006) . The Art of Commedia: A Study in the Commedia dell'arte , 1560 –
1620, with Special Reference to the Visual Records . Amsterdam & New York: Rodopi B . V.
Lea, K.M. (1934) . Italian popular comedy: a study in the Commedia dell'arte , 1560 -1620,
with special reference to the English stage . 2 vols . Oxford: Oxford University Press .
McConnell Stott , Andrew (2009) . The Pantomime Life of Joseph Grimaldi .
Edinburgh:Canongate Books Ltd .

44
Neville , Giles (1980) . Incidents In the Life of Joseph Grimaldi . London: Jonathan Cape Ltd .
Oreglia , Giacomo (1968) . The Commedia dell'arte . New York: Hill and Wang . pp. 55–
70. Rudlin , John (1994) . Commedia dell’Arte , An actor’s handbook . London: Routledge .
Rudlin , John; Crick , Olly (2001) . Commedia dell'arte: A Handbook for Troupes . London:
Routledge .
Sand, Maurice (1860) . Masques et Bouffons . Comédie italienne , vol. 1. Paris: Michel Levy
Frères .
Scuderi , Antonio . "Arlecchino Revisited: Tracing the Demon from the Carnival to Kramer
and Mr . Bean." Theatre History Studies , vol. 20, 2000., pp. 143–155.
Sterling , Charles (1943) . "Early Paintings of the Commedia dell'arte in
France ." Metropolitan Museum of Art Bulletin , New ser ., v. 2, no. 1 (Summer , 1943) .
Vintilă M . Mihăilescu – Evoluția geografică a unui oraș – București , București , Paideia ,
2003;

Webografie

http://www .Ziarulmetropolis .ro
https://www .jurnalul .antena3 .ro
https://www .argesuldenord .wordpress .com
http://www .liternet .com
http://www .scribd .com