SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ EUROPEANĂ [620844]

2

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA
FACULTATEA DE DREPT ,,SIMION BĂRNUȚIU”
SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ EUROPEANĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific: Masterand: [anonimizat].Univ.Dr. Adrian Circa
Lupulescu (Pustai) Mădălina -Andreea

SIBIU
2017

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA
FACULTATEA DE DREPT ,,SIMION BĂRNUȚI U”
SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ EUROPEANĂ

TEMA:

NORMA CONFLICTUALĂ

Coordonator științific: Masterand: [anonimizat].Univ.Dr. Adrian Circa
Lupulescu (Pustai) Mădălina -Andreea

Sibiu
2017

2

2

2
CUPRINS

ASPECTE INTRODUCTIVE ………………………………. 3
CAPITOLUL I. NOȚIUNEA DE NORMĂ CONFLICTUALĂ

1.1. Definiția normei conflictuale ……………………….. …………………………..9
1.2. Funcția și caracterele normei conflictuale…………….. …………………….10
1.3. Structura normei conflictuale …………………………………………. ………..10
1.4. Natura și tipologia normei conflictuale…….. ………………………………..13
1.5. Exemple de norme conflictuale ………………………………………. ………..14
1.6. Elementul de extraneitate, aspecte generale…………………. ……….15
1.7. Principalele pun cte de legătură admise de leg ea română
1.7.1. Clasificarea punctelor de legătură ………………………………….. ……….18

CAPITOLUL II
2.1. Clasificarea normelor conflict uale
2.1.1. Normele conflictuale se clasifică în primul rând în funcție de ramurile de drept din c are
fac parte raporturile ce intră în conținutul normei conflictuale … …………..26
2.1.2. Norme conflictuale, în funcție de legătura nor mei…………… …………26
2.1.3. Norme conflictuale, î n funcție de conținut……………………………………. …..27
2.2. Sistemul de drept căruia îi aparțin normele conflictuale. Forța juridică a acestora
…………………………………………………………………………………………. …………………28

CAPITOLUL III. CELE TREI TIPURI DE NORM E JURIDICE DE DIP

3.1. Normele materiale
3.1.1. Aspecte generale…………………………………………………… …29
3.2. Normele de aplicație imediată
3.2.1. Definiția normelor de aplicație imediată ………………………………….. …..31
3.2.2. Elementele definitorii ale normelor de aplicație imediată ……………….. 32
3.3. Normele conflictuale
3.3.1. Aspecte generale…………………………………………………… ….33
3.4. Comparație între normele conflictuale și normele de aplicație imediată .. 33
3.5. Comparație între normele conflictuale și normele materiale…………….. 34

CONCLUZII……………………………………………………………… …..36
BIBLIOGRAFIE……………………… ………………………………………44

3

INTRODUCERE
Normele conflictuale sunt acele norme juridice, specifice Dreptului
Internațional Privat, care au o structură proprie și soluționeaz ă conflictele de legi.
Norma conflictuală soluționează conflictele de legi în sensul că stabilește care dintre
sistemele de drept în prezență trebuie să se aplice cu privire la raportul juridic
respectiv1.
Normele conflictuale pot fi reglementate fie de dr eptul intern român,
principalul act normativ intern care conține norme conflictuale fiind Legea nr.
105/1992, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la reglementarea
raporturilor de drept internațional privat sau de convențiile internaționa le la care
România a aderat sau este parte. Acestea prezintă o serie de puncte forte în raport cu
legislația națională, înlăturând posibilitatea conflictului de norme conflictuale între
sistemele de drept aparținând Statelor părți la respectivele convenții .
Întrucât lucrarea de față este structurată în trei părți, fiecare parte dezvoltă mai
multe teme, printre care definiția normei conflictuale, pornind de la următoarea
afirmație:
Norma conflictuală, cunoscută și sub denumirile de normă de trimitere sau
normă de fixare este aceea normă juridică aparținând exclusiv dreptului internațional
privat și care soluționează conflictul de legi în sensul că indică care dintre sistemele
de drept în prezent este aplicabil cu privire la un anumit raport juridic.
Norma co nflictuală nu indică direct și nemijlocit drepturile și obligațiile
părților, ci numai legea competentă să cârmuiască nemijlocit raportul juridic
respectiv.

1 Bogdan Adrian, Elemente de drept internațional public și privat, Ed. Universit aria Craiova, 2007, p. 254.

4
Cu privire la ,,Caractere le normei conflictuale ”, se deduce faptul că norma
conflictuală are un car acter prejudicial, prealabil și indirect , soluționând conflictul de
legi.
Referitor la ,, Structura normei conflictuale ”, norma conflictuală este prin ea
însăși o normă juridică. Structura normei conflictuale este similară cu cea a
normei juridice civile, conținând ipoteza și dispoziția normei, dar are însă denumiri
și conținut specific.
Astfel, norma conflictuală este alcătuită din:
a) Conținut;
b) Legătură2
Conținutul normei conflictuale reprezintă ipoteza acesteia, adică partea care
cuprinde raporturile jurid ice la care se referă norma conflictuală.
Legătura normei conflictuale este dispoziția acesteia, adică partea care
indică sistemul de drept aplicabil3 pentru conținutul normei conflictuale. Această
legătură este denumită și formulă de fixare4.
Norma jurid ică, în general, conține trei elemente, și anume:
Ipoteza; dispoziția și sancțiunea5.
În ce privește ,, Natura și tipologia normelor conflictuale ”, din punct de vedere
al naturii normei conflictuale, ne raportăm la originea acesteia. În mod normal, norma
conflictuală ține de legea forului, rezultând din aceasta, indiferent de natura instanței

2 D.A.Sitaru, op.cit., p. 26 -27. În structura normei conflictuale se regăsește și un al treilea element, adică – legea
aplicabilă, a se vedea: T.R.Popescu op.cit., p.22. Alți autori consideră că punctul de legătură este al treil ea
element de structură al normei conflictuale – vezi, în acest sens. O.Căpățână, B. Ștefănescu, Tratat de drept al
comerțului internațional, vol I, Ed. Academiei R.S.R. București, 1985, p. 135.
3 M. Mihăilă, Elemente de drept internațional public și priva t, Ed. All Beck, București, 2001, p. 196.
4 I. Macovei, Drept internațional privat, Ed. Ars Longa, Iași, 2001, p. 20.
5 În legătură cu elementele normei juridice și formularea lor tehnico -juridică, a se vedea, de exemplu: Ghe.
Boboș, Teoria generală a stat ului și dreptului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983, p. 199 -207.

5
sesizate, atât pentru principalul cererii cât și pentru cererile accesorii atașate cauzei în
fața instanței de judecată.
Cu privire la tipurile de norme conflictuale , acestea se diferențiază în funcție
de criterii precum conținutul lor, ramu rile de drept cărora le aparțin raporturile
juridice care intră în conținutul lor , felul legăturii etc.
Referitor la ,,exemplele de norme conflictuale ”, art. 2572 alin. (1) NCC – în
materia persoanei fizice – ,,starea civilă și capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite
de legea sa națională, dacă prin dispoziții speciale nu se prevede altfel”. Această
prevedere exista înainte, dar puțin diferit și în Leg ea nr. 105/1992 în art. 11 – ,,starea,
capacitatea și relațiile de familie ale persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa
națională, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel”.
Conținutul acestei norme conflictuale este dat de sintagma ,,starea civilă și
capacitatea persoanei fizice ”. Legătura acestei norme conflictuale este definită de
formularea ,, sunt cârmuite de legea sa națională ”, adică este indicat sistemul de drept
aplicabil. Punctul de legătură al normei conflictuale este elementul concret prin care
se materializa legătura a cesteia, iar în cazul acestei norme, pentru a identifica punctul
de legătură, avem nevoie de aplicarea unui text de lege din partea generală a noului
Cod civil, respectiv art. 2568, care spune că ,,legea națională este legea statului a cărui
cetățenie o ar e persoana fizică sau, după caz, legea statului a cărui naționalitate o are
persoana juridică”. Punctul de legătură în sistemul de drept românesc este cetățenia.
– Art. 2580 alin. (1) NCC – în materia persoanei juridice – spune că:
,,statutul organic al pers oanei juridice este cârmuit de legea sa națională”.
*Conținutul: statutul juridic al persoanei juridice;
*Legătura: legea sa națională;
*Punctul de legătură: îl găsim în art. 2571 NCC – ,,persoana juridică are
naționalitatea statului pe al cărui teritoriu și-a stabilit, potrivit actului constitutiv,
sediul social”, ceea ce înseamnă că punctul de legătură în acest caz este sediul social.
Nu este de ajuns să spunem pentru persoana juridică ,,naționalitate” pentru că nu

6
clarificăm situația. Corect este să spun em ,,sediul social” pentru că acesta situează
persoana juridică și, în fapt, stabilește naționalitatea acesteia în concret.
În ceea ce privește ,, Elementul de extraneitate” , dintre numeroasele definiții
existente în literatura de specialitate, reținem pe a ceea potrivit căreia elementul de
extraneitate ,, este o împrejurare de fapt care apare în legătură cu unul sau mai multe
dintre elementele de structură ale raportului juridic și care are aptitudinea de a
aduce în discuție posibilitatea aplicării legii stră ine”6.
Acest element este ,,străin” prin raportare la sistemul de drept al forului7, adică
al instanței (judecătorești sau arbitrale) sesizată cu soluționarea unui litigiu de drept
internațional privat. El constituie principalul factor de diferențiere a ra porturilor
juridice de drept internațional privat de raporturile juridice interne .
Referitor la ,, Principalele puncte de legătură admise de legea română și
clasificarea acestora”, punctele de legătură recunoscute de legea română pentru
raporturile juridice cu element de extraneitate, cele mai frecvent întâlnite și
importante sunt cetățenia persoanei , domiciliul sau reședința. Alte puncte de
legătură acceptate de legea română sunt de aplicabilitate pentru societățile
comerciale, mijloacelor de transport , voinței părților.
În cadrul acestor puncte de legătură întâlnim și elemente care stabilesc norma
de drept aplicabilă în funcție de criterii teritoriale, respectiv locul încheierii
contractului, locul executării contractului , locul întocmirii actului , locul
producerii prejudiciului , precum și locul comiterii unui delict.

6 O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa, Manual de drept internațional privat, Ed. Hamangiu, București, 2008, p.
7. Pentru alte definiții, a se vedea, spre exemplu: I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit., p. 20 -21; D.A. Sitaru,
op.cit., 2001, p. 15; A. Fuerea, Drept internațional privat, ed. a II -a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic,
București, 2005, p. 19; N. Diaconu, Drept internațional privat, ed. a III -a, Ed. Lumina L ex, București, 2007, p.
34; T. Prescure, C.N. Savu, Drept internațional privat, Ed. Lumina Lex, București, 2005, p. 24; T.R.Popescu,
Drept internațional privat, Ed. Romfel, București, 1994, p. 8.
7 Cuvântul ,,for” provine din latinescul ,,forum”, care înse amnă ,,piață publică în Roma antică, unde era
concentrată viața social – politică, religioasă și economică a orașului și unde se judecau procesele”, a se vedea
Dicționarul explicativ al limbii române , Ed. Academiei R.S.R., București, 1984, p. 345.

7
Punctul (factorul) de legătură este elementul concret prin care se stabilește
relația dintre raportul juridic – care constituie conținutul normei conflictuale – și un
anumit sistem de drept – care reprezintă legătura normei conflictuale.
În capitolul al doilea, vom discuta despre clasificarea normelor conflictuale.
Privitor la ,, clasificarea normelor conflictuale” , normele conflictuale se
clasifică în primul rând în funcție de ramurile de drept din care fac parte raporturile ce
intră în conținutul normei conflictuale. Din acest punct de vedere, putem spune că
avem norme conflictuale în materia dreptului civil, comercial, familiei, muncii,
proprietății intelectuale, transporturilor, etc.
Normele conflictuale, se pot clasifica și în funcție de legătura normei:
În funcție de legătura normei conflictuale avem:
– Norme conflictuale cu trimitere directă, cunoscute și sub denumirea de
norme conflictuale unilaterale;
– Norme conflictuale cu trimitere dublă s au generală considerate și
norme conflictuale bilaterale.
În funcție de conținut , normele conflictuale se grupează după diversele materii
reglementate, ca de exemplu: statutul persoanei fizice; statutul organic al persoanei
juridice; actul juridic; obligaț iile contractuale și extracontractuale etc.
În legătură cu ,, Sistemul de drept căruia îi aparțin normele conflictuale”,
normele conflictuale aparțin sistemului de drept al instanței sesizate. Sistemul de drept
al instanței sesizate poartă denumirea de LEGE A FORULUI ( lex fori) . Trebuie
precizat faptul că părțile pot alege doar legea care să le guverneze raportul juridic pe
fond, nu și normele conflictuale.

8
CAPITOLUL I. NOȚIUNEA DE NORMĂ CONFLICTUALĂ
1.1. Definiția normei conflictuale8

Soluționarea conflictului de legi se face cu ajutorul unei norme specifice de
drept internațional privat numită normă conflictuală.
Norma conflictuală, cunoscută și sub denumirile de normă de trimitere sau
normă de fixare este aceea normă juridică aparținând exclusiv dreptului inte rnațional
privat și care soluționează conflictul de legi în sensul că indică care dintre sistemele
de drept în prezent este aplicabil cu privire la un anumit raport juridic.
Normele juridice aparținând celorlalte ramuri de drept sunt norme materiale,
care pot fi:
– Norme de drept material;
– Norme de drept procesual.
Normele conflictuale, spre deosebire de normele materiale, nu cârmuiesc
raportul juridic pe fondul său, ci numai arată sistemul de drept aplicabil. Norma
conflictuală este deci o normă de fixare sa u de trimitere, spre deosebire de normele
materiale care dau soluția pe fondul litigiului. În plus, trebuie precizat faptul că
normele conflictuale se aplică cu precădere normelor materiale, influențând într -un
final aplicarea acestora.
Avem astfel o succe siune logică:
– Mai întâi se aplică normele conflictuale care indică sistemul de drept
aplicabil, iar apoi instanța sesizată va indica în sistemul căutat, acea normă materială
care va soluționa litigiul pe fond.

8 A se v edea G. Goldstein, E. Groffier, Droit International Prive , Les Editions Yvon Blais, 1998, p. 57 -81.

9
Spunem că normele conflictuale influențează no rmele materiale deoarece, în
funcție de sistemul de drept spre care trimite norma conflictuală, soluția pe fondul
litigiului poate fi diferită.
1.2. Funcția și caracterele normei conflictuale
Norma conflictuală nu indică direct și nemijlocit drepturile și obli gațiile
părților, ci numai legea competentă să cârmuiască nemijlocit raportul juridic
respectiv. Așadar, ea constituie o normă de trimitere sau de fixare, rolul său încetând
în momentul desemnării legii competente9.
Din cele ce preced se deduce faptul că n orma conflictuală are un caracter
prejudicial, prealabil și indirect, soluționând conflictul de legi. Cu titlu exemplificativ,
menționăm norma conflictuală cuprinsă în dispozițiile art. 2.609 C.civ., potrivit
căreia: ,,Forma adopției este supusă legii stat ului pe teritoriul căruia ea se încheie”.
1.3. Structura normei conflictuale
Norma conflictuală este prin ea însăși o normă juridică. Astfel încât, atunci
când încercăm să analizăm structura unei norme conflictuale, trebuie să pornim acest
demers de la a obser va structura unei norme juridice obișnuite.
În ceea ce privește structura normei conflictuale, putem distinge între
elementele acesteia și punctele de legătură ale normei conflictuale. Structura
normei conflictuale este similară cu cea a normei juridice c ivile, conținând ipoteza
și dispoziția normei, dar are însă denumiri și conținut specific.
Astfel, norma conflictuală este alcătuită din:
c) Conținut;

9 O. Ungur eanu, C. Jugastru, A.Circa, Manual de drept internațional privat ., Ed. Hamangiu, București, 2008, p.
46.

10
d) Legătură10
Conținutul normei conflictuale reprezintă ipoteza acesteia, adică partea care
cuprinde raporturil e juridice la care se referă norma conflictuală.
De exemplu, potrivit art. 2.626 alin. (1) C.civ.: ,,Formele de publicitate,
realizate în orice mod, referitoare la bunuri sunt supuse legii aplicabile la data și
locul unde se îndeplinesc, afară numai dacă prin dispoziții speciale se prevede
altfel”. Constituie conținut al acestei norme conflictuale expresia ,, Formele de
publicitate, realizate în orice mod, referitoare la bunuri (…)”. Conținutul normei
conflictuale determină întinderea spațială a aplicări i unei legi.
Legătura normei conflictuale este dispoziția acesteia, adică partea care
indică sistemul de drept aplicabil 11 pentru conținutul normei conflictuale. Această
legătură este denumită și formulă de fixare12.
În exemplul de mai sus, legătura normei conflictuale este expresia ,,(…) sunt
supuse legii aplicabile la data și locul unde se îndeplinesc (…)”.
Legătura normei conflictuale poate îmbrăca următoarele forme:
a) Indicarea directă, când precizează legea competentă să reglementeze
raportul care con stituie conținut al normei conflictuale. Suntem în prezența unei
indicări directe, de exemplu, în cazul 2.587 alin. (2) C. civ., care prevede: ,,Căsătoria
care se încheie în fața agentului diplomatic sau funcționarului consular al României
în statul în car e acesta este acreditat este supusă formalităților prevăzute de legea
română”.
b) Indicarea abstractă (indirectă), când se utilizează o formulă generală,
care conduce la determinarea legii competente.

10 D.A.Sitaru, op.cit., p. 26 -27. În struc tura normei conflictuale se regăsește și un al treilea element, adică –
legea aplicabilă, a se vedea: T.R.Popescu op.cit., p.22. Alți autori consideră că punctul de legătură este al treilea
element de structură al normei conflictuale – vezi, în acest sens. O.Căpățână, B. Ștefănescu, Tratat de drept al
comerțului internațional, vol I, Ed. Academiei R.S.R. București, 1985, p. 135.
11 M. Mihăilă, Elemente de drept internațional public și privat, Ed. All Beck, București, 2001, p. 196.
12 I. Macovei, Drept interna țional privat, Ed. Ars Longa, Iași, 2001, p. 20.

11
În acest caz, norma conflictuală este bilaterală și circu mstanțiază sfera de
aplicare atât a dreptului forului, cât și a dreptului străin13. Constituie un exemplu de
,,indicare abstractă” textul art. 2.626 C.civ., citat mai sus. Norma conflictuală are o
structură dihotomică, iar elemente le sale au denumiri specif ice.
Norma juridică, în general, conține trei elemente, și anume:
-Ipoteza; dispoziția; sancțiunea14.
Legătura normei conflictuale se concretizează în punctul (elementul sau
factorul) de legătură. Legătura normei conflictuale este cea care plasează raportu l
juridic (conținutul) în sfera unuia sau celuilalt sistem de drept în prezență. Legătura se
materializează printr -un element concret care se numește PUNCT DE LEGĂTURĂ.

1.4. Natura și tipologia normelor conflictuale
Din punct de vedere al naturii normei confli ctuale, ne raportăm la originea
acesteia. În mod normal, norma conflictuală ține de legea forului, rezultând din
aceasta, indiferent de natura instanței sesizate, atât pentru principalul cererii cât și
pentru cererile accesorii atașate cauzei în fața insta nței de judecată.
Cu toate acestea, există și o serie de excepții care țin fie de lipsa legii forului,
sau de situația de retrimitere15. Astfel, în situațiile unde instanța este stabilită ad-hoc
(în cazul arbitrajului internațional ) nu există o lege a forul ui, părțile fiind obligate să
determine legea aplicabilă la începutul procedurii, care va determina și norma
conflictuală. În cazul în care părțile nu indică legea aplicabilă, instanța arbitrală va
aplica norma sau normele conflictuale susceptibilă(e) să s e aplice cauzei prezentate
spre soluționare. Totodată, în cazul retrimiterii, dacă norma conflictuală face trimitere
la un sistem de drept străin, instanța poate aplica, dacă există, o normă conflictuală
care face retrimitere la legea forului, doar dacă le gea forului acceptă conceptul de

13 D.A. Sitaru, op.cit., p. 35.
14 În legătură cu elementele normei juridice și formularea lor tehnico -juridică, a se vedea, de exemplu: Ghe.
Boboș, Teoria generală a statului și dreptului, Ed. Didactică și Pe dagogică, București, 1983, p. 199 -207.
15 Bogdan Adrian, Elemente de drept internațional public și privat, Ed. Universitaria Craiova, 2007, p.276.

12
retrimitere, instanța aplicând, pe lângă norma sa conflictuală și propriul său sistem de
drept.
În ceea ce privește tipurile de norme conflictuale, acestea se diferențiază în
funcție de criterii precum conținutul lor (norme conflictuale cu privire la persoane
<<fizice și juridice>>, bunuri, succesiuni, acte și fapte juridice etc.), ramurile de
drept cărora le aparține raporturile juridice care intră în conținutul lor (norme
conflictuale specifice fiecărei ramuri de drept), felul legăturii (există aici norme
conflictuale unilaterale sau cu legătură directă, care stabilesc faptul că într -un raport
juridic cu element de extraneitate se aplică sistemul de drept al forului), precum și
norme conflictuale bilaterale (cu dublă -acțiu ne ), unde punctul de legătură se
formulează în mod abstract .
1.5. Exemple de norme conflictuale

– Art. 2572 alin. (1) NCC – în materia persoanei fizice – spune
următoarele: ,,starea civilă și capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa
națională, da că prin dispoziții speciale nu se prevede altfel ”. Această prevedere exista
înainte, dar puțin diferit și în Legea nr. 105/1992 în art. 11 – ,, starea, capacitatea și
relațiile de familie ale persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa națională, dacă prin
legi speciale nu se prevede altfel”.
Conținutul acestei norme conflictuale este dat de sintagma ,,starea civilă și
capacitatea persoanei fizice”. Legătura acestei norme conflictuale este definită de
formularea ,,sunt cârmuite de legea sa națională”, adică este indicat sistemul de drept
aplicabil. Punctul de legătură al normei conflictuale este elementul concret prin care
se materializa legătura acesteia, iar în cazul acestei norme, pentru a identifica punctul
de legătură, avem nevoie de aplicarea unui text de lege din partea generală a noului
Cod civil, respectiv art. 2568, care spune că ,,legea națională este legea statului a cărui
cetățenie o are persoana fizică sau, după caz, legea statului a cărui naționalitate o are
persoana juridică”. Punctul de legătu ră în sistemul de drept românesc este cetățenia.

13
– Art. 2580 alin. (1) NCC – în materia persoanei juridice – ,,statutul
organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa națională”.
*Conținutul: statutul juridic al persoanei juridice;
*Legătura: legea s a națională;
*Punctul de legătură: îl găsim în art. 2571 NCC – ,,persoana juridică are
naționalitatea statului pe al cărui teritoriu și -a stabilit, potrivit actului constitutiv,
sediul social”, ceea ce înseamnă că punctul de legătură în acest caz este sedi ul social.
Nu este de ajuns să spunem pentru persoana juridică ,,naționalitate” pentru că nu
clarificăm situația. Corect este să spunem ,,sediul social” pentru că acesta situează
persoana juridică și, în fapt, stabilește naționalitatea acesteia în concret.
Art. 2613 NCC – în materia bunurilor – ,,posesia, dreptul de proprietate și
celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garanții reale sunt cârmuite
de legea locului unde bunurile sunt situate sau se află afară numai dacă prin dispoziții
speciale se prevede a ltfel”.
– Conținut: posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale etc.
– Legătura: legea locului unde acestea sunt situate sau se află (bunuri
mobile/imobile).
– Punctul de legătură: locul situării bunului sau unde se află bunul.
Art. 2.586 alin (1) – în materia căsătoriei – ,,condițiile de fond cerute pentru
încheierea căsătoriei sunt determinate de legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți
la momentul celebrării căsătoriei”.
– Conținutul: condițiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei;
– Legătură: legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți la momentul
celebrării căsătoriei:

14
– Punctul de legătură: cetățenia celor doi viitori soți.
1.6. Elementul de extraneitate
Dintre numeroasele definiții existente în literatura de specialitate, reținem pe
aceea potrivit căreia elementul de extraneitate ,,este o împrejurare de fapt care apare
în legătură cu unul sau mai multe dintre elementele de structură ale raportului juridic
și care are aptitudinea de a aduce în dis cuție posibilitatea aplicării legii străine”16.
Acest element este ,,străin” prin raportare la sistemul de drept al forului17, adică al
instanței (judecătorești sau arbitrale) sesizată cu soluționarea unui litigiu de drept
internațional privat. El constituie principalul factor de diferențiere a raporturilor
juridice de drept internațional privat de raporturile juridice interne.
Sub aspect structural, raportul juridic, în genere, cuprinde următoarele
elemente18:
a) Subiectele, adică părțile (persoane fizice și/sa u juridice) între care se
stabilește raportul juridic;
b) Conținutul, adică drepturile subiective și obligațiile corelative acestora
pe care le generează acel raport juridic;
c) Obiectul, adică conduita subiectului pasiv (acțiune sau inacțiune); în
mod derivat, un bun (mobil sau imobil) poate fi obiect al raportului juridic.
Într-un raport juridic de drept internațional privat elementul de extraneitate nu
constituie o componentă distinctă19, ci oricare dintre subdiviziunile amintite
mai sus poate îmbrăca forma ex traneității20.

16 O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa, Manual de drept internațional privat, Ed. Hamangiu, București, 2008, p.
7. Pentru alte definiții, a se vedea, spre exemplu: I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit., p. 20 -21; D.A. Sitaru,
op.cit., 2001, p. 15; A. Fuerea, Drept internațional privat, ed. a II -a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic,
București, 2005, p. 1 9; N. Diaconu, Drept internațional privat, ed. a III -a, Ed. Lumina Lex, București, 2007, p.
34; T. Prescure, C.N. Savu, Drept internațional privat, Ed. Lumina Lex, București, 2005, p. 24; T.R.Popescu,
Drept internațional privat, Ed. Romfel, București, 1994 , p. 8.
17 Cuvântul ,,for” provine din latinescul ,,forum”, care înseamnă ,,piață publică în Roma antică, unde era
concentrată viața social – politică, religioasă și economică a orașului și unde se judecau procesele”, a se vedea
Dicționarul explicativ al li mbii române , Ed. Academiei R.S.R., București, 1984, p. 345.
18 Tr. Ionașcu, E.A. Barasch, A. Ionașcu, S. Brădeanu, M. Eliescu, V. Economu, Y. Eminescu, M.A. Eremia, E.
Roman, I. Rucăreanu, V.D. Zlătescu, Tratat de drept civil, vol I, Parte generală, Ed. Aca demiei R.S.R.,
București, 1967, p. 158.

15
Astfel, în legătură cu subiectele raportului juridic, pot constitui elemente de
extraneitate:
a) Pentru persoanele fizice: cetățenia, domiciliul, reședința obișnuită, iar
în anumite sisteme de drept și religia21;
b) Pentru persoanele juridice: națio nalitatea, sediul, reședința obișnuită,
locul de înmatriculare, fondul de comerț, centrul economic etc.
Referitor la conținutul raportului juridic, drepturile și obligațiile părților se
stabilesc în funcție de legea competentă să reglementeze acel raport j uridic. Ele se
materializează prin elemente de fapt concrete, care, atunci când sunt plasate în
străinătate ori sub incidența unei legi străine, constituie, totodată, elemente de
extraneitate.
Pot constitui elemente de extraneitate, de exemplu:
a) Locul înche ierii actului juridic (în sensul de negotium juris);
b) Locul încheierii înscrisului constatator ( instrumentum probationes);
c) Locul executării actului juridic sau locul unde urmează să -și producă
efectele un act juridic;
d) Locul producerii faptului ilicit cauzat or de prejudiciu;
e) Locul producerii prejudiciului când acesta diferă de locul delictului;
f) Locul producerii evenimentului, în cazul evenimentelor naturale
(naștere, moarte, calamități naturale etc).
În cazul actelor juridice, pe lângă elementele obiective (p rezente, în parte, mai
sus), poate exista și un element subiectiv, anume: manifestarea de voință a părților de
atragere a incidenței unei legi străine pentru acel raport juridic.

19 D.A. Sitaru, op.cit., p. 15; I.P.Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit., p. 21; A. Fuerea, op.cit., p. 19; O. Ungureanu,
C. Jugastru, A. Circa, op.cit., p. 7. În sens contrar, a se vedea, de exemplu: T. Prescure, C.N. Savu, op.cit., p. 24 –
25.
20 I. Macovei, Drept internațional privat, Ed. C.H. Beck, București, 2011, p. 4.
21 Ca, de exemplu, în Grecia.

16
Privitor la obiectul (derivat) al raportului juridic, constituie element de
extraneitate locul situării în străinătate a bunului (mobil sau imobil) sau care, deși se
află în țara forului, suportă incidența legii străine (ca, de exemplu, bunurile
ambasadelor). Sub aspect procedural, constituie element de extraneitate faptul că, spr e
exemplu, instanța competentă este străină ori hotărârea a fost pronunțată în
străinătate22. Împrejurările de fapt care constituie elemente de extraneitate, precum și
efectele pe care acestea le produc pot fi diferite de la un sistem juridic la altul.
1.7. Principalele puncte de legătură admise de legea română
1.7.1. Clasificarea punctelor de legătură
În ceea ce privește punctele de legătură recunoscute de legea română pentru
raporturile juridice cu element de extraneitate, cele mai frecvent întâlnite și
importante sunt cetățenia persoanei (punct de legătură pentru raporturile juridice în
legătură cu statutul persoanei fizice,<<starea civilă, capacitatea și relațiile de
familie>>), succesiunile mobiliare, instanța competentă în anumite situații, sistemul
de drept la care acest punct de legătură face trimitere fiind legea națională a persoanei
sau lex patriae, domiciliul sau reședința (puncte de legătură pentru raporturi
juridice) tot în legătură cu statutul persoanei fizice, subsidiar față de cetățenie,
condi țiile de fond ale contractelor de vânzare de bunuri mobile și ale altor acte
juridice care implică o persoană fizică, precum și instanța competentă în anumite
situații, sistemul de drept la care aceste puncte de legătură fac trimitere fiind cel al
legii do miciliul, sau lex domicilii.
Alte puncte de legătură acceptate de legea română sunt de aplicabilitate pentru
societățile comerciale (sediul social, fondul de comerț și locul situării bunului – lex
rei sitae ), sau stabilesc criterii aplicabile succesiunilor (lex succesionis ), mijloacelor
de transport (nave și aeronave în special <<legea pavilionului>>), sau voinței
părților (lex voluntatis ).

22 D.A. Sitaru, op.cit., p. 16.

17
În cadrul acestor puncte de legătură întâlnim și elemente care stabilesc norma
de drept aplicabilă în funcție de crite rii teritoriale, respectiv locul încheierii
contractului (pentru condițiile de fond ale unor contracte și pentru stabilirea instanței
competente în unele cazuri – lex loci contratus ), locul executării contractului (pentru
regimul juridic legat de executarea contractului – lex loci executionis sau lex loci
solutionis în cazul plăților), locul întocmirii actului pentru condițiile de formă ale
actului juridic – lex locus regit actum , locul producerii prejudiciului pentru
prejudicii produse ca urmare a comiterii unui act cu caracter transfrontalier, unde
locul comiterii este altul decât cel al apariției prejudiciului – lex loci laesionis , precum
și locul comiterii unui delict pentru regimul juridic aplicabil delictului – lex loci
delicti. În ceea ce privește instanța sesizată, aceasta poate constitui punct de legătură
pentru aspectele propriu -zise de procedură și cele legate de administrarea probelor,
sistemul de drept aplicabil fiind cel propriu al instanței sesizate, respectiv legea
forului – lex fori.
Punctul ( factorul) de legătură este elementul concret prin care se stabilește
relația dintre raportul juridic – care constituie conținutul normei conflictuale – și un
anumit sistem de drept – care reprezintă legătura normei conflictuale. Cu ajutorul
punctului de le gătură se realizează localizarea unui raport juridic într -un anumit
sistem de drept23.
Principalele puncte de legătură sunt următoarele24:
– Cetățenia
Poate fi punct de legătură pentru raporturile juridice care vizează:
a) Statutul persoanei fizice;

23 D.A. Sitaru, op.cit., p. 27.
24 I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internați onal privat, ed. revăzută și adăugită, Ed. Universul
Juridic, București, 2007, p. 37; D.A Sitaru, op.cit., p. 27 -31; O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa, op.cit., p. 47 –
50; A. Fuerea, Drept internațional privat, ed. a II -a, revăzută și adăugită, Ed. Univer sul Juridic, București, 2005,
p. 31 -32.

18
De pildă, po trivit art. 2.605 alin. (1), teza întâi din Codul civil: ,, Filiația
copilului din afara căsătoriei se stabilește potrivit legii naționale a copilului de la
data nașterii”. De regulă, prin ,,lege națională” se înțelege legea statului a cărei
cetățenie o are persoana fizică. Așadar, în cadrul acestei norme conflictuale elementul
concret (punctul de legătură) prin care se realizează relația dintre ,,conținut” (,, Filiația
copilului din afara căsătoriei …”) și legătură ,,(…) legii naționale a copilului de la
data nașterii ” este ,,cetățenia”.
b) Moștenirea, în ipoteza alegerii legii aplicabile ca fiind legea statului a
cărui cetățenie o are persoana decedată;
Astfel, art. 2.634 alin. (1) C.civ. prevede că: ,, O persoană poate să aleagă, ca
lege aplicabilă moșteniri i în ansamblul ei, legea statului a cărui cetățenie o are”.
c) Jurisdicția competentă, în anumite situații.
Avem în vedere, de exemplu, dispozițiile art. 1.066 alin. (2) din C. pr.civ.,
potrivit cărora: ,, instanțele judecătorești române, sunt, de asemenea, c ompetente să
judece: 1. Procese referitoare la ocrotirea minorului sau persoanei puse sub
interdicție judecătorească, cetățean român cu domiciliul în străinătate; …”. Cetățenia
trimite la sistemul de drept denumit lex patriae.
– Teritoriul
Ca punct de legă tură, teritoriul se prezintă sub următoarele forme:
a) Reședința obișnuită;
Codul civil folosește, în acord cu reglementările Uniunii Europene, noțiunea
de ,,reședință obișnuită”, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele
juridice.

19
Astfel, art. 2.570 C.civ., cu privire la determinarea și proba reședinței
obișnuite, stabilește următoarele:
,,(1) În sensul prezentei cărți, reședința obișnuită a persoanei fizice este în
statul în care persoana își are locuința principală, chiar dacă nu a îndeplini t
formalitățile legale de înregistrare. Reședința obișnuită a unei persoane fizice
acționând în exercițiul activității sale profesionale este locul unde această persoană
are stabilimentul său principal.
(2)Pentru determinarea locuinței principale vor fi av ute în vedere acele
circumstanțe personale și profesionale care indică legături durabile cu statul
respectiv sau intenția de a stabili asemenea legături.
(3) Reședința obișnuită a persoanei juridice este în statul în care aceasta își
are stabilimentul prin cipal.
(4) Stabilimentul principal al unei persoane juridice este locul unde aceasta
și-a stabilit administrația centrală.
(5) Dovada reședinței obișnuite se poate face cu orice mijloace de probă”.
Reședința obișnuită este punct de legătură pentru:
– Statutu l persoanei fizice (starea civilă, capacitatea și relațiile de
familie);
– Condițiile de fond ale actelor juridice, în cazul în care debitorul
prestației caracteristice este o persoană fizică;
– Condițiile de fond ale contractului de vânzare mobiliară, contrac tului
de prestări servicii, contractului de franciză, contractului de distribuție etc., în lipsa
legii aleasă de părți;
– Jurisdicția competentă, în anumite situații.

20
Domiciliul sau reședința obișnuită trimit la sistemul de drept denumit lex
domicilii .
b) Sediul social – este punct de legătură pentru:
– statutul organic al persoanei juridice;
În acest sens, art. 2.580 alin. (1) C.civ. prevede următoarele: ,, Statutul organic
al persoanei juridice este cârmuit de legea sa națională”.
Art. 2.571 alin. (1) din acel ași cod stabilește că: ,,Persoana juridică are
naționalitatea statului pe al cărui teritoriu și -a stabilit, potrivit actului constitutiv,
sediul social”.
– condițiile de fond ale actelor juridice, în cazul în care debitorul prestației
caracteristice este o persoană juridică;
– unele contracte speciale ( ca de exemplu: contractul de muncă, contractul de
asigurare, etc).
Sistemul de drept aplicabil în acest caz este denumit lex societatis.
c) Locul situării bunului – este punct de legătură pentru:
– Moștenirea imo biliară;
– Regimul juridic al bunurilor (imobile și mobile), privite ut singuli ;
– Jurisdicția competentă, în anumite situații.
d) Locul încheierii contractului – constituie punct de legătură pentru
condițiile de fond ale contractului (ca un criteriu subsidiar).
e) Locul executării contractului – constituie punct de legătură pentru
modul de executare a obligațiilor contractuale.

21
Sistemul de drept desemnat cu aplicarea acestui punct de legătură poartă
denumirea de lex loci executionis sau, dacă se face o plată, lex lo ci solutionis.
f) Locul întocmirii actului juridic (în sensul de instrumentum) –
constituie punct de legătură pentru condițiile de formă ale acestuia.
Regula pe care o implică aplicarea acestui punct de legătură este exprimată
prin adagiul locus regit actum.
g) Locul producerii prejudiciului – este punct de legătură când prejudiciul
se produce în alt stat decât cel al comiterii delictului.
Sistemul de drept astfel desemnat este lex loci laesionis.
h) Locul producerii faptului juridic ilicit – constituia punctul de legătură
pentru regimul juridic al delictului (în general).
Sistemul de drept aplicabil ca urmare a incidenței acestui punct de legătură se
numea lex loci delicti commisi.
i) Locul unde se judecă litigiul – constituie punct de legătură pentru
aspectele de pr ocedură.
Acest punct de legătură trimite la sistemul de drept lex fori (legea forului),
adică a instanței sesizate cu judecarea litigiului.
-Fondul de comerț25
Fondul de comerț constituie punct de legătură pentru condițiile de fond ale
actului juridic, în general.

25 Fondul de comerț este ansamblul de bunuri mobile și imobile, corporale și incorporale, pe care un comerciant
le afectează desfășurării unei activități comerciale, în scopul atragerii clientelei și, implicit, al obț inerii de profit.
În acest sens a se vedea St. D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, București, 1998, p. 106.

22
Astfel, din coroborarea dispozițiilor art. 2.638 alin. (1) cu cele ale art. 2.638
alin. (2) C.civ. rezultă că, în mod subsidiar și alternativ, condițiile de fond ale actului
juridic unilateral și ale contractului sunt reglementate de legea statu lui în care
debitorul prestației caracteristice are, la data încheierii actului, fondul de comerț.
-Autoritatea care examinează validitatea actului juridic
Această autoritate este punct de legătură pentru condițiile de formă ale actului
juridic, în anumit e situații. Acest punct de legătură trimite la regula exprimată prin
adagiul auctor26regit actum.
-Pavilionul 27 navei sau aeronavei
Pavilionul constituie punct de legătură pentru:
-drepturile reale asupra acestor mijloace de transport;
– puterile, competenț ele și obligațiile comandantului navei sau aeronavei;
– contractul de angajare a personalului navigant, dacă părțile nu au ales o altă
lege;
-răspunderea armatorului navei sau întreprinderii de transport aerian pentru
faptele și actele comandantului și ech ipajului;
-drepturile reale și de garanție asupra navei sau aeronavei, precum și formele
de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se transmit și se sting
asemenea drepturi;
-jurisdicția competentă, în anumite situații.

26 Auctor înseamnă ,,autoritatea care întărește”.
27 Drapel sau steguleț care indică apartenența la o anumită țară a navei sau aeronave i.

23
-Voința părților
Voința părților constituie punct de legătură pentru:
-condițiile de fond ale actelor juridice, în general; contracte; compensație;
Acest punct de legătură trimite la sistemul de drept desemnat prin expresia lex
voluntatis.
-Alte puncte de legătură
Există ș i alte puncte de legătură, ca de exemplu: domiciliul, statul care a emis
moneda de plată28etc. Aceste puncte de legătură, fiind de naturi diferite, se împart în
două tipuri distincte, producându -se efecte juridice diferite în funcție de tipul de punct
de le gătură.
În raport de natura lor, punctele de legătură pot fi împărțite în următoarele
categorii29:
a) Puncte de legătură fixe; care rămân doar incidența unui sistem de drept
(locul situării bunului imobil, locul săvârșirii delictului sau cel al producerii unu i
prejudiciu);
b) Puncte de legătură mobile, spre deosebire de punctele de legătură fixe,
cele mobile permit deplasarea dintr -un sistem de drept în altul.

28 Astfel, potrivit art. 2.646 alin. (1) C.civ.: ,, Moneda de plată este definită de legea statului care a emis -o ”).
29 D.A. Sitaru, op.cit., p. 31 -32; T. Prescure. C.N. Savu, Drept internațional privat, Ed. Lumina Lex, București,
2005, p. 40 -41.

24
CAPITOLUL II
2.1. Clasificarea normelor conflictuale
2.1.1. Normele conflictuale se clasifică în primu l rând în funcție de ramurile
de drept din care fac parte raporturile ce intră în conținutul normei conflictuale
Din acest punct de vedere, putem spune că avem norme conflictuale în materia
dreptului civil, comercial, familiei, muncii, proprietății intelec tuale, transporturilor,
etc. De asemenea, în cadrul acestor materii mai largi putem regăsi norme conflictuale
în domenii mai restrânse, cum sunt normele conflictuale cu privire la persoane,
bunuri, succesiuni, căsătorie, divorț, act juridic, fapt juridic e tc.
2.1.2. Normele conflictuale, se pot clasifica și în funcție de legătura normei
În funcție de legătura normei conflictuale avem:
– Norme conflictuale cu trimitere directă, cunoscute și sub denumirea de
norme conflictuale unilaterale;
– Norme conflictuale cu trimitere dublă sau generală considerate și
norme conflictuale bilaterale.
Caracteristic acestor norme juridice este faptul că indică nemijlocit sistemul de
drept aplicabil într -un raport juridic cu element de extraneitate. De pildă, potrivit art.
2576 al in. (3) C.civ.: ,, Ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume,
săvârșite în România, este asigurată potrivit legii române”.
Normele conflictuale cu trimitere directă (unilaterală), sunt cele care în cazul
unui raport juridic cu element de extraneitate indică în mod direct sistemul de drept
aplicabil, care este întotdeauna cel al forului.

25
Normele conflictuale cu trimitere dublă sau indicare generală sunt acele norme
conflictuale la care trimiterea nu se realizează în mod direct către un anu mit sistem. În
cazul lor, din legătura normei conflictuale se creează circumstanțe de aplicare atât a
sistemului de drept al forului, cât și a sistemului de drept străin. În cazul lor, punctul
de legătură ne ajută, în concret să evidențiem legea normal competentă să se aplice.
Acestea reprezintă regula în orice sistem de norme conflictuale, exemplele fiind
multiple.
Astfel, ar fi în materia p ersoanei fizice, art. 2572, din noul Cod civil, ,, starea
civilă și capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa națională ” sau în
materia bunurilor, art. 2613 alin. (1) NCC : ,,Posesia, dreptul de proprietate și
celelalte drepturi reale asupra bu nurilor, inclusiv cele de garanții reale, sunt
cârmuite de legea locului unde acestea sunt situate sau se află, afară numai dacă prin
dispoziții speciale se prevede altfel”30.
2.1.3. În funcție de conținut , normele conflictuale se grupează după diversele
materii reglementate, ca de exemplu: statutul persoanei fizice; statutul organic al
persoanei juridice; actul juridic; obligațiile contrac tuale și extracontractu ale etc.
Marea majoritate a normelor conflictuale sunt norme bilaterale.
2.2. Sistemul de drept c ăruia îi aparțin normele conflictuale
Normele conflictuale aparțin sistemului de drept al instanței sesizate. Sistemul
de drept al instanței sesizate poartă denumirea de LEGEA FORULUI ( lex fori) .
Această regulă se justifică prin următoarele argumente:
1. (argumentul ce ține de) forța juridică a normei conflictuale, normele
conflictuale fiind de regulă imperative, judecătorul trebuie să le aplice ca atare.
2. Normele conflictuale trebuie să aparțină legii forului deoarece în acest
moment numai legea instanței sesi zate este cea cunoscută în timp ce legea ce ar urma

30 Claud iu-Paul Buglea, Drept internațional privat roman, Editura Universul Juridic, București, 2015, pp. 30 -31.

26
să se aplice pe fondul litigiului va fi identificată ulterior doar după aplicarea normei
conflictuale.
3. Argumentul/principiul, este cel generat de adagiul ,,cine alege instanța
alege și dreptul” ( qui elig it judici elegit jus).
Excepții de la regulă:
1. În cazul retrimiterii de gradul I, atunci când norma conflictuală română
trimite la un sistem de drept străin, instanța română va aplica norma conflictuală
străină care retrimite la dreptul român. Aceasta este de fapt o excepție aparentă
deoarece, în primă fază, instanța aplică propria normă conflictuală, doar pe baza
acesteia ajungându -se la aplicabilitatea normei conflictuale străine.
2. În cazul arbitrajului internațional ad -hoc nu există o lex fori astfel încâ t
arbitrii vor aplica legea desemnată de normele conflictuale pe care ei le vor considera
potrivite în speță.
Trebuie precizat faptul că părțile pot alege doar legea care să le guverneze
raportul juridic pe fond, nu și normele conflictuale.

27
CAPI TOLUL III
Cele trei tipuri de norme juridice de DIP
Dreptul internațional privat operează cu trei tipuri de norme juridice:
– Norme materiale;
– Norme de aplicare imediată și
– Norme conflictuale (specifice acestei ramuri de drept).
În cele ce urmează vom studia fiecare categorie de norme de DIP, în parte,
subliniindu -i trăsăturile specifice.
3.1. Normele materiale
3.1.1. Aspecte generale
Normele materiale care reglementează raporturi juridice cu element de
extraneitate au calitatea de izvor al Dreptului Internațional Privat și în raport cu
normele conflictuale, acestea reglementează în mod direct raporturile juridice în
chestiune. Normele materiale se împart, de asemenea, în norme de drept material sau
substanțial (în funcție de ramura de drept căreia i se supune respectivul raport juridic)
și norme de drept procesual. Această împărțire a normelor materiale nu trebuie însă
confundată cu clasificarea principală a normelor Dreptului Internațional Privat în
norme conflictuale și norme materiale. Cele mai importante norme materi ale
aparținând Dreptului Internațional Privat reglementează principalele instituții ale
acestei ramuri de drept, respectiv condiția juridică a străinului în România și efectele
hotărârilor judecătorești și arbitrale străine în România, precum și alte aspec te
similare.
În acest cadru, un interes deosebit este acordat normelor de aplicare imediată
sau necesară, respectiv acele norme materiale stabilite de lex fori care au un grad
imperativ ridicat și, pe cale de consecință sunt aplicate cu prioritate în cazul unui

28
raport juridic cu element de extraneitate31, atunci când acel raport juridic dispune de
un anumit punct de legătură specific cu legea forului, excluzând astfel conflictul de
legi și aplicarea unei norme conflictuale în cauza respectivă.
Între normele de aplicație imediată și cele conflictuale există atât asemănări,
precum și deosebiri importante.
Asemănările țin de faptul că ambele categorii de norme privesc raporturile
juridice cu element de extraneitate care au un punct de legătură cu țara forului,
utilizare acestor norme de aplicare imediată constituind un element particular al
metodei conflictuale, precum și de faptul că ambele aparțin sistemului de drept intern
al unui Stat.
Deosebirea esențială rezidă în faptul că, în timp ce normele conflictuale sunt
norme de trimitere (care doar plasează raportul de drept internațional privat în sfera
unui sistem de drept și nu dau soluția pe fond), normele de aplicare imediată sunt
acele norme materiale care conțin în mod direct soluția pe fond și se aplică cu
prioritate față de orice altă normă conflictuală care ar fi avut incidență în cauză,
eliminând astfel posibilitatea aplicării în cauză a unui drept străin.
Motivarea utilizării acestor norme rezultă din gradul lor ridicat de
imperativitate, fiind norme de ordine publică în conformitate cu legea forului, situație
în care legea Statul forului nu poate să accepte aplicarea în cauză a unei legi străine în
raport cu propria sa lege, în ciuda elementului de extraneitate pe care îl are acel raport
juridic și care l-ar putea lega, în același timp și de un drept străin. Normele de aplicare
imediată constituie excepții de la regula aplicării normelor conflictuale în raporturile
de drept internațional privat și exprimă o situație de excepție în această ramură de
drept, regula fiind aceea a aplicării normei conflictuale, care, prin ipoteză, nu exclude
de la aplicare un sistem de drept străin32.

31 Bogdan Adrian, Elemente de drept internațional public și privat, Ed. Universitaria Craiova, 2007, p.253.
32 Mihai Floroiu, Elemente de drept internați onal public și privat, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 111 –
116.

29
Cele mai importante norme materiale aparținând dreptului internațional privat
sunt cele care reglementează două instituții princ ipale ale acestei ramuri de drept și
anume:
-Condiția juridică a străinului persoană fizică sau juridică, în România,
(articolele 2.579, 2.582, 2.583 din noul Cod civil și 1069, 1070, 1071 din noul Cod de
procedură civilă);
-Efectele hotărârilor judecătore ști și arbitrale străine în România (articolele
1079 -1118 din noul Cod de procedură civilă)33.
În cadrul normelor materiale de drept internațional privat, o poziție specială o
ocupă normele de aplicare imediată sau necesară.
3.2. Normele de aplicare imediată
3.2.1. Definiție
Doctrina modernă de DIP admite existența normelor de aplicare imediată sau
de aplicare necesară. Dar acest concept nu beneficiază de o definiție unică, în
literatura de specialitate fiind utilizate mai multe puncte de vedere pentru a explica
acest c oncept34. Din rațiuni didactice, ne vom limita la o singură definiție a acestei
noțiuni atât de importante în dreptul internațional privat modern.
Normele de aplicare imediată (necesară35) reprezintă acele norme juridice ale
forului care ocrotesc interese so ciale atât de importante încât exclus din capul locului
conflictelor de legi în acea materie și posibilitatea aplicării legii străine, ca urmare a
soluționării acestor conflicte . În doctrina franceză definiția de mai sus a fost

33 D.A Sitaru, Drept internațional privat. Tratat, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p. 38.
34 Ion P. Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de drept internațional privat, ediție revăzută și adăugită, Ed.
Universul Juridic, București, 2007, p. 40 -41.
35 Cunoscute sub denumirea de lois de police ( în limba franceză) sau de mandatory rules (în limba engleză).

30
exprimată laconic și plastic , totodată astfel : normele de aplicare imediată ,,ucid în ou
conflictele de legi”36.
În doctrina românească de drept internațional privat s -a subliniat faptul că
determinarea în concret a normelor de aplicare necesară din dreptul forului depinde în
cea mai mare măsură de apreciarea judecătorului sau a autorității solicitate cu
rezolvarea unor aspecte ale raportului juridic cu element de extraneitate37. În doctrina
franceză, s -au oferit câteva exemple de norme de aplicare necesară: normele de
dreptul muncii ( uneori vorbindu -se de teritorialismul acestei ramuri de drept),
normele locale privind ocrotirea copilului în primejdie, care se aplică indiferent de
legea ce guvernează, potrivit regulii conflictuale, autoritatea parentală sau tutela și
regulile privind r egimul matrimonial primar stabilite în articolele 212 -225 din Codul
civil francez și care sunt aplicabile prin simplul fapt al căsătoriei, oricare ar fi regimul
matrimonial al soților38. Despre normele de aplicare necesară vorbește și art. 3 alin.
(3) al Re gulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului
din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I).
Normele de aplicare imediată și cele materiale constituie o etapă
premergătoare rezolvării conflictul ui de legi, în sensul că autoritatea solicitată cu
rezolvarea unui litigiu de drept internațional privat va trebui întâi să cerceteze propriul
drept în căutarea normelor de aplicare imediată în materie și dacă acestea nu există,
atunci va proceda la soluți onarea conflictului de legi39. A se vedea în acest sens
dispoziți ile articolului 2566 Cod civil.

36 Yvon Loussouarn, Pierre Bourel, Pascal de Vareilles -Sommi ères, Droit international privé, 8e edicion, Dalloz,
Paris, 2004, p. 338.
37 Mihai Vasile Jakotă, Drept internațional privat , vol I, Ed. Fundației ,,Chemarea”, Iași, 1997, p. 62.
38 Bernard Audit, Droit international priv é, Quatrième édition, Economica, Paris, 2006, p. 97 și 535 -536.
39 Ion. P. Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de drept internațional privat, ediție revăzută și adăugită, Ed.
Universul Juridic, București, 2007, p. 41.

31
3.2.2. Elementele definitorii ale normelor de aplicație
imediată
Elementele definitorii ale normelor de aplicație imediată sunt:
a) Sunt norme materiale, per a contrar io nu sunt norme conflictuale;
b) Aparțin sistemului de drept românesc;
c) Sunt imperative în sensul că părțile nu pot deroga;
d) Ele se aplică imediat unui raport juridic cu element de extraneitate
atunci când acel raport juridic are un punct de legătură cu țara f orului;
e) Norma de aplicație imediată înlătură norma conflictuală, înlăturând
astfel întreg raționamentul conflictual și se aplică imediat fără ca cineva să își pună
problema acestui raționament.

3.3. Normele conflictuale
(indirecte, indicatoare ale legii compe tente în speță)
3.3.1. Definiție și structură
Norma conflictuală, specifică dreptului internațional privat, este o normă
indirectă, formală care se limitează să indice alte reguli juridice menite să guverneze
raportul juridic cu element de extraneitate. Ea prescr ie aplicarea altei reguli juridice
care are incidență asupra aceluiași fapt juridic. Norma juridică aplicabilă în temeiul
normei conflictuale poate fi în tot sau în parte legea aceluiași legislator care a edictat
și norma conflictuală (mai pe scurt, legea forului) sau legea altui legislator, stat
membru, provincie, religie (adică mai pe scurt legea străină)40.

40 Haroldo Valladão, Développement et intégration du droit international privé , nottamment dans les ra pports
de famille ( Cours général de droit international privé ) în Recueil des Cours de L'Académie de droit
international de la Haye, Tome 133 (1971), p. 453.

32
Așadar, norma conflictuală poate fi definită drept norma juridică care
selectează dintre legile în conflict, aparținând unor state diferite, legea ce va guverna
raportul juri dic cu element de extraneitate. Datorită funcției ei, de normă de trimitere,
de indicator, norma conflictuală are o structură proprie. Orice normă conflictuală are
un conținut și o legătură.
3.4. Comparație între normele conflictuale și normele de
aplicație imediată
Asemănări :
-amândouă aparțin sistemului de drept al instanței sesizate.
-amândouă vizează raporturile juridice cu element de extraneitate, raporturi ce
au un punct de legătură cu țara forului.
Deosebirea esențială constă în fa ptul că în timp ce norma conflictuală este o
normă de trimitere, norma de aplicație imediată este o normă materială, care dă o
soluție imediată, pe fondul cauzei41.
3.5. Comparație între normele conflictuale și normele
materiale
Normele conflictuale se deosebesc de cele materiale (substanțiale, directe), cel
puțin sub următoarele aspecte:
a) Norma conflictuală nu reglementează raportul juridic pe fondul său, ci
numai arată sistemul de drept aplicabil. Așadar, spre deosebire de cea materială,
norma conflictuală este o normă de trimitere, de fixare;

41 Claudiu -Paul Buglea, Drept internațional privat român, Ediția a II -a, revăzută și adăugită, Edit ura Universul
Juridic, București, 2015, p. 35.

33
b) Norma conflictuală are o aplicare prealabilă față de norma materială și
influențează norma materială aplicabilă.
Aplicarea prealabilă a normei conflictuale se explică prin succesiunea logică a
etapelor de realizare a dreptu lui, și anume, mai întâi trebuie determinat, pe baza
normei conflictuale, sistemul de drept aplicabil în speță, de către instanța declarată
competentă, iar abia apoi această instanță trebuie să determine, din sistemul de drept
aplicabil, care este norma ma terială pentru soluționarea litigiului. Totodată, norma
conflictuală influențează norma materială aplicabilă deoarece trimiterea de către
norma conflictuală la un anumit sistem de drept, duce, pe fond, la aplicarea normelor
materiale ale acelui sistem de d rept.
De exemplu, dacă litigiul privind starea civilă și capacitatea unei persoane
fizice, cetățean român cu domiciul în Franța, este judecat în România, se aplică norma
conflictuală care are ca punct de legătură cetățenia ( lex pariae ) și care trimite deci la
legea materială română; dacă același litigiu se judecă însă în Anglia, unde norma
conflictuală în această materie are ca punct de legătură domiciului persoanei ( lex
domiciliae ), se va aplica dreptul francez. Este evident că soluțiile pe fond pot fi
diferite în funcție de norma materială aplicabilă în cauză42.

42 Mihai Floroiu, Elemente de drept internațional public și privat, Editura Universul Juridic, București, 2011, p.
110.

34
CONCLUZII
Soluționarea conflictului de legi se face cu ajutorul unei norme specifice de
drept internațional privat numită normă conflictuală.
În urma elaborării acestei lucrări, au fost extras e o serie de concluzii cu privire
la normele conflictuale, după cum urmează:
Primul capitol întărește definiția potrivit căreia, norma conflictuală, cunoscută
și sub denumirile de normă de trimitere sau normă de fixare este aceea normă
juridică aparținând exclusiv dreptului internațional privat și care soluționează
conflictul de legi în sensul că indică care dintre sistemele de drept în prezent este
aplicabil cu privire la un anumit raport juridic.
În legătură cu ,, Funcția și caracterele normei conflictuale ”, norma conflictuală
constituie o normă de trimitere sau de fixare, rolul său încetând în momentul
desemnării legii competente43.
Din cele ce preced se deduce faptul că norma conflictuală are un caracter :
– prejudicial, prealabil și indirect, soluționând c onflictul de legi.
În ce privește ,,Structura normei conflictuale”, norma conflictuală are o
structură dihotomică, iar elementele sale au denumiri specifice. Norma conflictuală
este alcătuită din: conținut și legătură.

Norma juridică, în general, conțin e trei elemente, și anume:
Ipoteza; dispoziția și sancțiunea44.

43 O. Ungur eanu, C. Jugastru, A.Circa, Manual de drept internațional privat ., Ed. Hamangiu, București, 2008, p.
46.
44 În legătură cu elementele normei juridice și formularea lor tehnico -juridică, a se vedea, de exemplu: Ghe.
Boboș, Teoria generală a statului și dreptului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983, p. 199 -207.

35
Legătura normei conflictu ale se concretizează în punctul de legătură. Legătura
normei conflictuale este cea care plasează raportul juridic (conținutul) în sfera unuia
sau celuilalt sistem de dr ept în prezență. Legătura se materializează printr -un element
concret care se numește PUNCT DE LEGĂTURĂ.
Cu privire la ,, Natura și tipologia normelor conflictuale ”, norma conflictuală
ține de legea forului, rezultând din aceasta, indiferent de natura inst anței sesizate, atât
pentru principalul cererii cât și pentru cererile accesorii atașate cauzei în fața instanței
de judecată.
În ceea ce privește tipurile de norme conflictuale, acestea se diferențiază în
funcție de criterii precum conținutul lor, ramu rile de drept cărora le aparțin
raporturile juridice care intră în conținutul lor, felul legăturii, etc.
Privitor la ,Exemple de norme conflictuale ”, art. 2613 NCC – în materia
bunurilor – spune că: ,, posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi real e
asupra bunurilor, inclusiv cele de garanții reale sunt cârmuite de legea locului unde
bunurile sunt situate sau se află afară numai dacă prin dispoziții speciale se prevede
altfel”.
– Conținut: posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale etc.
– Legătura: legea locului unde acestea sunt situate sau se află (bunuri
mobile/imobile).
– Punctul de legătură: locul situării bunului sau unde se află bunul.
Iar, art. 2.586 alin (1) – spune: în materia căsătoriei –,,condițiile de fond cerute
pentru încheierea căsătoriei sunt determinate de legea națională a fiecăruia dintre
viitorii soți la momentul celebrării căsătoriei”.
– Conținutul: condițiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei;

36
– Legătură: legea națională a fiecăruia dintre viitorii soț i la momentul
celebrării căsătoriei:
– Punctul de legătură: cetățenia celor doi viitori soți.
În legătură cu ,, Elementul de extraneitate ”, el constituie principalul factor de
diferențiere a raporturilor juridice de drept internațional privat de raporturile juridice
interne.
Sub aspect structural, raportul juridic, în genere, cuprinde următoarele
elemente45:
d) Subiectele , adică părțile (persoane fizice și/sau juridice) între care se
stabilește raportul juridic;
e) Conținutul , adică drepturile subiective și obliga țiile corelative acestora
pe care le generează acel raport juridic;
f) Obiectul, adică conduita subiectului pasiv (acțiune sau inacțiune); în
mod derivat, un bun (mobil sau imobil) poate fi obiect al raportului juridic
Într-un raport juridic de drept internaț ional privat elementul de extraneitate nu
constituie o componentă distinctă46, ci oricare dintre subdiviziunile amintite mai sus
poate îmbrăca forma extraneității47.
În ceea ce privește,, Principalele puncte de legătură admise de legea română
și clasificare a punctelor de legătură”.
Punctul (factorul) de legătură este elementul concret prin care se stabilește
relația dintre raportul juridic – care constituie conținutul normei conflictuale – și un
anumit sistem de drept – care reprezintă legătura normei confli ctuale.

45 Tr. Ionașcu, E .A. Barasch, A. Ionașcu, S. Brădeanu, M. Eliescu, V. Economu, Y. Eminescu, M.A. Eremia, E.
Roman, I. Rucăreanu, V.D. Zlătescu, Tratat de drept civil, vol I, Parte generală, Ed. Academiei R.S.R.,
București, 1967, p. 158.
46 D.A. Sitaru, op.cit., p. 15; I.P.F ilipescu, A.I. Filipescu, op.cit., p. 21; A. Fuerea, op.cit., p. 19; O. Ungureanu,
C. Jugastru, A. Circa, op.cit., p. 7. În sens contrar, a se vedea, de exemplu: T. Prescure, C.N. Savu, op.cit., p. 24 –
25.
47 I. Macovei, Drept internațional privat, Ed. C.H. Beck, București, 2011, p. 4.

37
Cu ajutorul punctului de legătură se realizează localizarea unui raport juridic
într-un anumit sistem de drept48.
Principalele puncte de legătură sunt următoarele49:
-cetățenia, teritoriul, fondul de comerț, autoritatea care examinează validitatea
actului juridic, pavilionul navei sau aeronavei, voința părților, etc
Cu privire la cel de -al doilea capitol al lucrării, referitor la clasificarea
normelor conflictuale , în prim plan sunt normele conflictuale care se clasifică în
funcție de ramurile de dre pt din care fac parte raporturile ce intră în conținutul normei
conflictuale . Din acest punct de vedere, putem spune că avem norme conflictuale în
materia dreptului civil, comercial, familiei, muncii, proprietății intelectuale,
transporturilor, etc.
Normele conflictuale, se pot clasifica și în funcție de legătura normei și avem:
-Norme conflictuale cu trimitere directă , cunoscute și sub denumirea de
norme conflictuale unilaterale;
-Norme conflictuale cu trimitere dublă sau generală considerate și norme
confl ictuale bilaterale.
Astfel, în funcție de conținut , normele conflictuale se grupează după diversele
materii reglementate, ca de exemplu: statutul persoanei fizice; statutul organic al
persoanei juridice; actul juridic; obligațiile contractuale și extracont ractuale etc

48 D.A. Sitaru, op.cit., p. 27.
49 I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internațional privat, ed. revăzută și adăugită, Ed. Universul
Juridic, București, 2007, p. 37; D.A Sitaru, op.cit., p. 27 -31; O. Ungureanu, C. Ju gastru, A. Circa, op.cit., p. 47 –
50; A. Fuerea, Drept internațional privat, ed. a II -a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2005,
p. 31 -32.

38
Referitor la ,, Sistemul de drept căruia îi aparțin normele conflictuale”,
normele conflictuale aparțin sistemului de drept al instanței sesizate. Sistemul de drept
al instanței sesizate poartă denumirea de LEGEA FORULUI ( lex fori) .
Această reg ulă se justifică prin următoarele argumente:
4. (argumentul ce ține de) forța juridică a normei conflictuale, normele
conflictuale fiind de regulă imperative, judecătorul trebuie să le aplice ca atare.
5. Normele conflictuale trebuie să aparțină legii forului de oarece în acest
moment numai legea instanței sesizate este cea cunoscută în timp ce legea ce ar urma
să se aplice pe fondul litigiului va fi identificată ulterior doar după aplicarea normei
conflictuale.
6. Argumentul/principiul, este cel generat de adagiul ,,cine alege instanța
alege și dreptul” ( qui eligit judici elegit jus).
Cu privire la ultimul capitol al lucrării se face referire la ,, Cele trei tipuri de
norme juridice de DIP”.
Dreptul internațional privat operează c u trei tipuri de norme juridice, aces tea
sunt:
– Norme materiale;
– Norme de aplicare imediată și
– Norme conflictuale.
Normele materiale care reglementează raporturi juridice cu element de
extraneitate au calitatea de izvor al Dreptului Internațional Privat și în raport cu
normele conflictuale, ac estea reglementează în mod direct raporturile juridice în
chestiune. Normele materiale se împart, de asemenea, în norme de drept material sau
substanțial (în funcție de ramura de drept căreia i se supune respectivul raport juridic)
și norme de drept proce sual.

39
Între normele de aplicație imediată și cele conflictuale exis tă atât asemănări,
cât și deosebiri importante.
Asemănările țin de faptul că ambele categorii de norme privesc raporturile
juridice cu element de extraneitate care au un punct de legătură c u țara forului,
utilizare acestor norme de aplicare imediată constituind un element particular al
metodei conflictuale, precum și de faptul că ambele aparțin sistemului de drept intern
al unui Stat.
Deosebirea esențială rezidă în faptul că, în timp ce norm ele conflictuale sunt
norme de trimitere (care doar plasează raportul de drept internațional privat în sfera
unui sistem de drept și nu dau soluția pe fond), normele de aplicare imediată sunt
acele norme materiale care conțin în mod direct soluția pe fond și se aplică cu
prioritate față de orice altă normă conflictuală care ar fi avut incidență în cauză,
eliminând astfel posibilitatea aplicării în cauză a unui drept străin.
În ce privește normele de aplicare imediată , doctrina modernă de DIP admite
existenț a normelor de aplicare imediată sau de aplicare necesară. Dar acest concept nu
beneficiază de o definiție unică, în literatura de specialitate fiind utilizate mai multe
puncte de vedere pentru a explica acest concept50. Din rațiuni didactice, ne vom limita
la o singură definiție a acestei noțiuni atât de importante în dreptul internațional privat
modern.
Normele de aplicare imediată (necesară51) reprezintă acele norme juridice ale
forului care ocrotesc interese sociale atât de importante încât exclus din capu l locului
conflictelor de legi în acea materie și posibilitatea aplicării legii străine, ca urmare a
soluționării acestor conflicte . În doctrina franceză definiția de mai sus a fost
exprimată laconic și plastic, totodată astfel : normele de aplicare imediat ă ,,ucid în ou
conflictele de legi”52.

50 Ion P. Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de drept internațional privat, ediție revăzută și a dăugită, Ed.
Universul Juridic, București, 2007, p. 40 -41.
51 Cunoscute sub denumirea de lois de police ( în limba franceză) sau de mandatory rules (în limba engleză).
52 Yvon Loussouarn, Pierre Bourel, Pascal de Vareilles -Sommi ères, Droit international priv é, 8e edicion, Dalloz,
Paris, 2004, p. 338.

40
În doctrina românească de drept internațional privat s -a subliniat faptul că
determinarea în concret a normelor de aplicare necesară din dreptul forului depinde în
cea mai mare măsură de apreciarea judecătorului sau a autorității solicitate cu
rezolvarea unor aspecte ale raportului juridic cu element de extraneitate53.
În legătură cu normele conflictuale, indirecte , indicatoare ale legii competente
în speță putem spune faptul că, norma conflictuală, specifică dreptului internațional
privat, este o normă indirectă, formală care se limitează să indice alte reguli juridice
menite să guverneze raportul juridic cu element de extraneitate. Ea prescrie aplicarea
altei reguli juridice care are incidență asupra aceluiași fapt jur idic. Norma juridică
aplicabilă în temeiul normei conflictuale poate fi în tot sau în parte legea aceluiași
legislator care a edictat și norma conflictuală (mai pe scurt, legea forului) sau legea
altui legislator, stat membru, provincie, religie (adică mai pe scurt legea străină)54.
Cu privire la ,, Elementele definitorii ale normelor de aplicație imediată”,
acestea sunt:
a) Sunt norme materiale, per a contrario nu sunt norme conflictuale;
b) Aparțin sistemului de drept românesc;
c) Sunt imperative în sensul că părțil e nu pot deroga;
d) Ele se aplică imediat unui raport juridic cu element de extraneitate
atunci când acel raport juridic are un punct de legătură cu țara forului;
e) Norma de aplicație imediată înlătură norma conflictuală, înlăturând
astfel întreg raționamentul conflictual și se aplică imediat fără ca cineva să își pună
problema acestui raționament.
În ce privește ,, Comparația între normele conflictuale și normele de aplicație
imediată”, putem discuta despre următoarele asemănări:
– amândouă aparțin sistemului d e drept al instanței sesizate.

53 Mihai Vasile Jakotă, Drept internațional privat , vol I, Ed. Fundației ,,Chemarea”, Iași, 1997, p. 62.
54 Haroldo Valladão, Développement et intégration du droit international privé , nottamment dans les rapports
de famille ( Cours général de droit international privé ) în Recueil des Cours de L'Académie de droit
international de la Haye, Tome 133 (1971), p. 453.

41
– amândouă vizează raporturile juridice cu element de extraneitate, raporturi ce
au un punct de legătură cu țara forului.
În schimb, deosebirea esențială constă în faptul că în timp ce norma
conflictuală este o normă de trimi tere, norma de aplicație imediată este o normă
materială, care dă o soluție imediată, pe fondul cauzei55.
Referitor la ,, Comparația între normele conflictuale și normele materiale”,
normele conflictuale se deosebesc de cele materiale (substanțiale, directe) , cel puțin
sub următoarele aspecte:
c) Norma conflictuală nu reglementează raportul juridic pe fondul său, ci
numai arată sistemul de drept aplicabil. Așadar, spre deosebire de cea materială,
norma conflictuală este o normă de trimitere, de fixare;
d) Norma con flictuală are o aplicare prealabilă față de norma materială și
influențează norma materială aplicabilă.

55 Claudiu -Paul Buglea, Drept internațional privat român, Ediția a II -a, revăzută și adăugită, Editura Uni versul
Juridic, București, 2015, p. 35.

42
BIBLIOGRAFIE
1. Augustin Fuerea, Drept internațional privat, ed. a II -a, revăzută și adăugită, Ed.
Universul Juridic, București, 2005.
2. Art. 2.646 a lin. (1) Cod civil.
3. Bernard Audit, Droit international priv é, Quatrième édition, Economica, Paris, 2006.
4. Bogdan Adrian, Elemente de drept internațional public și privat, Ed. Universitaria
Craiova, 2007.
5. Claudiu -Paul Buglea, Drept internațional privat român , Ediția a II -a, revăzută și
adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2015.
6. Dragoș -Alexandru Sitaru, Drept internațional privat. Tratat, Ed. Lumina Lex,
București, 2001.
7. Dicționarul explicativ al limbii române, Ed. Academiei R.S.R., București, 1984.
8. Gérald Goldstein et Ether Groffier , Droit International Prive, Les Editions Yvon
Blais, 1998.
9. Gheorghe . Boboș, Teoria generală a statului și dreptului, Ed. Didactică și Pedagogică,
București, 1983.
10. Haroldo Valladão, Développement et intégration du droit i nternational privé,
nottamment dans les rapports de famille (Cours général de droit international privé) în
Recueil des Cours de L'Académie de droit international de la Haye, Tome 133 (1971).
11. Ioan Macovei, Drept internațional privat, Ed. Ars Longa, Iași, 2 001.
12. Ioan Macovei, Drept internațional privat, Ed. C.H. Beck, București, 2011.
13. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de drept internațional privat, ed. revăzută
și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2007.
14. Marian Mihăilă, Elemente de drept internațional public și privat, Ed. All Beck,
București, 2001.
15. Mihai Floroiu, Elemente de drept internațional public și privat, Editura Universul
Juridic, București, 2011.
16. Mihai Vasile Jakotă, Drept internațional privat , vol I, Ed. Fundației ,,Chemarea”, Iași,
1997.
17. Nicoleta Diaconu, Drept internațional privat, ed. a III -a, Ed. Lumina Lex, București,
2007.
18. Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru, Adrian Circa, Manual de drept internațional
privat, Ed. Hamangiu, București, 2008.
19. Octavian Căpățână, Brîndușa Ștefăn escu, Tratat de drept al comerțului internațional,
vol I, Ed. Academiei R.S.R. București, 1985.
20. Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, București, 1998.
21. T. Prescure, C.N. Savu, Drept internațional privat, Ed. Lumina Lex, București, 2005 .
22. Tudor R.Popescu, Drept internațional privat, Ed. Romfel, București, 1994.
23. Tr. Ionașcu, E.A. Barasch, A. Ionașcu, S. Brădeanu, M. Eliescu, V. Economu, Y.
Eminescu, M.A. Eremia, E. Roman, I. Rucăreanu, V.D. Zlătescu, Tratat de drept civil,
vol I, Parte gen erală, Ed. Academiei R.S.R., București, 1967.
24. Yvon Loussouarn, Pierre Bourel, Pascal de Vareilles -Sommi ères, Droit international
privé, 8e edicion, Dalloz, Paris, 2004.