SPECIALIZAREA : ADMINISTRAREA AFACERILOR INTERNAȚIO – [617071]
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS „ DIN GALAȚI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRA –
REA AFECERILOR
SPECIALIZAREA : ADMINISTRAREA AFACERILOR INTERNAȚIO –
NALE
LUCRARE DE
DISERTAȚIE
PIEȚE FINANCIARE
INTERNAȚIONALE :
FUNCȚIONAREA
ȘI IMPORTANȚA LOR
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC , MASTERAND: [anonimizat].univ.dr
FLORIN MARIAN BUHOCIU SPÎNACHE ELENA
Galați 2018
2
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………………pag.3 -4.
CAPITOLUL 1. DEFINIREA PIEȚELOR FINANCIARE ȘI IMPORTANȚA LOR ÎN
ECONOMIA UNEI ȚĂRI – SISTEMUL FINANCIAR
INTERNAȚIONAL…………………. …………………………………….pag.5.
1.1 INTERMEDIEREA PE PIEȚELE INTERNAȚIONALE………………………..pag.6 -19.
1.2..INSTRUMENTELE FINANANCIARE FOLOSITE PE PIEȚELE
INTERNAȚIONALE……………………………………………….. ………………….pag.20 -27.
CAPITOLUL 2. TEHNICI DE PLATĂ INTERNAȚIONALE………………..pag. 27.
2.1. PLATA FĂRĂ INSTRUMENTE DE PLATĂ……………………………………….pag.27 -29.
2.2.MODALITĂȚI DE DECONTARE INTERNAȚIONALE…………… …………pag.29 -37.
CAPITOLUL 3. CREDITUL INTERNAȚIONAL………………………pag.37
3.1.CREDITAREA PE TERMEN SCURT…………………………………………………………….
3.2.CREDITAREA PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG……………….. …………………………….
3.3.TEHNICI SPECIALE DE CREDITARE……………………………………………….pag.41 -43.
Studiu de Caz :.. Raport asupra stabilității financiare românești în perioda decembrie
2017 ………………………………………………………………………….pag.50 -65.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI ………………………………………………… pag.48 -50
BIBLIOGRAFIE
3
INTRODUCERE
Se dorește a aduce informații la zi cu privire la piețele financi are internaționale funcționarea și
importanța lor.
Lucrarea se poate adresa în primul rând agenților economici, cei care studiază sau
lucrează în domeniu și de ce nu tuturor celor care vor să cunoască cum funcționeaz ă piețele
financiare internaționale.
Scopul acestei lucrări este acela de a înțelege piețele financiare Tema aleasă în
această lucrare este de actualitate,având în vedere interesul pentru piețe le internaționale, interes
prezent atât în statele membre ale Uniunii Europene ( inclusiv în România ), cât și în cadrul
piețelor la nivel internațional.
Obiectivul principal al acestei lucrări este acela de a folosi informațiile și de a le pune în
practi că. Studiu de Caz :.. Raport asupra stabilității financiare românești în perioda decembrie
2017 și tratează în special piețele financiare internaționale si mecanismul funcționări i lor.
În primul capitol sunt prezentate noțiuni generale despre piețel e financiare
internaționale, definire concept și importanța lor în economia unei țări – Sistemul Financiar
Internațional.
În al doilea capitol sunt prezentate noțiuni generale despre Intermedierea pe piețele
internaționale.
În al treilea capitol descriem instrumentele financiare folosite pe piețele internaționale
și în ultimul capitol cel de -al patrulea se vorbește despre tehnici de plată internaționale
interesândune in mod special Creditul Internațional.
În încheiere sunt prezentate concluziile și pro punerile.
Piața financiară internațională reprezintă ansamblul de instituții, reglementări și
relații care iau naștere în scopul mobilizării de resurse de capital de la deținători din diferite țări
pentru a fi plasate către beneficiari din afara țări lor de origine a acestora.
Relațiile financiar valutare internaționale sunt o componentă de bază a pieței
financiare internaționale, reprezentând ansamblul de mecanisme și instrumente utilizate de
diferite instituții financiare sau direct de operatorii economici pentru a mobiliza resurse
financiare necesare derulării de operațiuni comerciale sau de cooperare în plan internațional sau
de realizarea unui proiect de investiții într -o altă țară.
În prezent sfera relațiilor financiar valutare s -a exti ns de la relațiile financiare
internaționale publice către fluxurile financiare private,volumul valoric al tranzacțiilor financiare
depășind cu mult volumul tranzacțiilor comerciale din economia mondială.
4
Dezvoltarea burselor de valori internaționale a influiențat puternic și profund evoluția
piețelor financiare internaționale,ducând de asemenea la specializarea și integrarea acestora.
Practic , dezvoltarea pieței financiare internaționale nu ar fi fost posibilă fără apariția
reglementărilor bursiere care au permis un mai bun control al desfășurării tranzacțiilor pe
aceste piețe organizate, apariția instrumentelor derivate ( în special a celor pe rata dobânzii și
pe valute ) care a permis extinderea mecanismelor de acoperire a riscurilor financiare,
electro nizarea și informatizarea tranzacțiilor financiare internaționale care a mărit și mai mult
viteza de transfer a informațiilor și creșterea semnificativă securității operațiunilor financiare.
Piața financiară internațională reprezintă cadrul organizat de d esfășurare a relațiilor
financiar -monetare internaționale. Acest caracter fundamental de piață relativ organizată a
presupus crearea de instituții financiare internaționale care să aibă în vedere stabilitatea întregului
sistem financiar precum și o serie de reglementări internaționale unanim recunoscute și
acceptate care să permită o eficientizare a derulării fluxurilor financiare internaționale.
În ultima perioadă asistăm la o reducere a importanței fluxurilor financiare derulate prin
intermediul institu țiilor financiare consacrate sau cele derulate la nivel guvernamental, crescând
tot mai mult ponderea fluxurilor financiare cu caracter privat.
Volumul cel mai mare al resurselor financiare continuă să fie mobilizat în cadrul piețelor
financiare organi zate, chiar dacă în ultima perioadă au apărut și s -au dezvoltat o serie de piețe
paralele dereglementate ( cum sunt euro -piețele ).
Deținând cea mai mare parte din volumul fluxurilor financiare, țările dezvoltate rămân
principalul actor financiar atât în calitate de beneficiari cât și ca furnizoare de resurse financiare.
Țările emergente , deși încă având o contribuție firavă la derularea operațiunilor
financiare, mai ales în calitate de beneficiari și mai puțin de furnizoare de resurse, sunt tot mai
active în acțiunile lor de mobilizare a resurselor financiare.
Practica demonstrează că piața financiară internațională continuă să se dezvolte într -un
ritm alert în conformitate cu noile tendințe în economia mondială, punânduse la punct din ce în ce
mai multe tehnici și instrumente financiare perfect adaptate la complexitatea din ce în ce mai
mare a tranzacțiilor internaționale.
5
1.1.SISTEMUL FINANCIAR INTERNAȚIONAL
"Dezvoltarea economiilor naționale, formarea economiei mondiale ca sistem, expansiunea și
diversificarea formelor de comerț și cooperare internațională, amplificarea și diversificarea
relațiiolor financiare și financiare internaționale au condus la apariți a Sistemului Financiar
Internațional ."1
"Dezvoltat cu precădere după cel de -al doilea război mondial după ce a luat amploare
fenomenul de instituționalizare, Sistemul Financiar Internațional evoluat continuu ,
confruntându -se de nenumărate ori cu crize ș i reformări profunde, care au dus la cele din urmă la
apariția și proliferarea unor aranjamente financiare regionale, ca alternativă la acest sistem. "2
Evoluția Sistemului Financiar Internațional
După cel de -al doilea război mondial relațiile financiare între țări aveau un caracter preponderen t
bilateral, încă nu se poate vorbi de un Sistem Financiar Internațional și de necesitatea adoptării
unor reglementări în domeniu ,fiind universal aplicabile tuturor țărilor participante la acest
sistem.
Odată cu î nființarea Fondului Financiar Internațional și al Băncii Mondiale (Bretton
Woods -1945 ) s-a pus problema de către țările participante și de necesitatea adoptării unor
reglementări comune în domeniul relațiilor financiar -valutare internaționale . În acel moment
Sistemul Financiar Internațional era creat prin adoptarea primelor reglementări comune.
Sistemul Financiar Internațional se definește ca fiind ansamblul de norme și tehnici, convenite
și acceptate pe baza unor reglement ări instituționalizate cu scop ul de a coordon a și a organiz a
comportamentul țărilor membre în domeniul fluxurilor financiare și monetare internaționale
generate de derularea unor operațiuni comerciale sau necomerciale
Sistemul Financiar Internațional poate însemna ansamblul de pieț e, instituții și fluxuri
financiare menit să asigure deplasarea în timp și în spațiu a resurselor de capital de la cei care le
dețin ( creditorii sau investitorii internaționali ) către cei care au nevoie de acestea.
Crizele din perioada modernă nu difer ă din punct de vedere al cauzelor și efectelor de crizele
din perioada clasică. Diferă doar anvergura acestora și cadența mult mai rapidă cu care se succed
în momentul de față. Eșecul statului în a tempera frecvența lor de apariție și în a diminua efectele
negative ale acestor crize este evident.
Chiar dacă se va încerca o reglementare mai bună a piețelor financiare și a comporamentului
actorilor pe aceste piețe se vor găsi noi și noi inovații financiare care vor trece de limita de
jurisdicție a acestor măs uri.Singura soluție de ieșire din criza actuală rămâne reformarea modului
de intervenție a statului pe piețele monetare, limitarea expansiunii monetare, a hazardului moral
creat de această expansiune monetară. Introducerea unor restricții în sistemul de creditare este un
1 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag.5);
2 Idem 1
6
alt aspect care trebuie pus serios în discuție: actualul sistem monetar baza pe rezerve fracționare
își arată fără doar și poate limitele sale. Băncile comerciale trebuie să accepte că banii din
conturile la vedere sunt banii deponenților și că nu pot fi folosiți pentru operațiunile băncii în nici
un fel. Acești bani trebuie să rămână integral în rezerva băncii (rezerva 100% să înlocuiască
actuala rezervă fracționară).
Un alt element care trebuie reformat se referă la depozitele la termen simple (nu cele bazate pe
certificate de depozit) care trebuie să își piardă caracteristica actuală prin care un deponent poate
retrage dintr -o bancă un depozit la termen înainte de scadența sa. Se pot discuta și aspectele
legate de cât de mult se poate expune o bancă universală pe instrumente cu risc ridicat (acțiuni și
derivate) folosind bani din depozitele bancare însă nu înainte de a rezolva problema hazardului
moral al refinanțării ieftine de la banca central ă. Cu un salvato r în permanență în apropierea ta
nu vei fi niciodată tentat să te comporți rațional.
Piața financiară internațională reprezintă ansamblul de instituții, reglementări și relații
care iau naștere în scopul mobilizării de resurse de capit al de la deținători din diferite țări pentru a
fi plasate către beneficiari din afara țărilor de origine a acestora. Relațiile financiar -valutare
internaționale sunt o componentă de bază a pieței financiare internaționale, reprezentând
ansamblul de mecanis me și instrumente utilizate de diferite instituții financiare sau direct de
operatorii economici pentru a mobiliza resurse financiare necesare derulării de operațiuni
comerciale sau de cooperare în plan internațional sau de realizarea unui proiect de inves tiții într -o
altă țară. În opinia multor specialiști, momentul declanșator al fenomenului monetar -financiar
internațional îl constituie Tratatul franco -prusac din 1871, soldat cu obligarea Franței la
efectuarea unei plăți externe importante ca despăgubire de război. În prezent sfera relațiilor
financiar valutare s -a extins de la relațiile financiare internaționale publice către fluxurile
financiare private, volumul valoric al tranzacțiilor financiare depășind cu mult volumul
tranzacțiilor comerciale din eco nomia mondială.
Dezvoltarea burselor de valori internaționale a influențat puternic și profund evoluția
piețelor financiare internaționale, ducând de asemenea la specializarea și integrarea acestora.
Practic, dezvoltarea pieței financiare internaționale nu ar fi fost posibilă fără apariția
reglementărilor bursiere care au permis un mai bun control al desfășurării tranzacțiilor pe aceste
piețe organizate, apariția instrumentelor derivate (în special a celor pe rata dobânzii și pe valute)
care a permis extind erea mecanismelor de acoperire a riscurilor financiare, electronizarea și
informatizarea tranzacțiilor financiare internaționale care a mărit și mai mult viteza de transfer a
informațiilor și creșterea semnificativă securității operațiunilor financiare.
"Piața financiară internațională reprezintă cadrul organizat de desfășurare a relațiilor
financiar -monetare internaționale. Această caracter fundamental de piață relativ organizată a
presupus crearea de instituții financiare internaționale care să aibă în v edere stabilitatea întregului
sistem financiar precum și o serie de reglementări internaționale unanim recunoscute și acceptate
care să permită o eficientizarea a derulării fluxurile financiare internaționale. "3
"În ultima perioadă asistăm la o reducere a importanței fluxurilor financiare derulate prin
intermediul instituțiilor financiare consacrate sau cele derulate la nivel guvernamental, crescând
tot mai mult ponderea fluxurilor financiare cu caracter privat. Volumul cel mai mare al resurselor
financiare continuă să fie mobilizat în cadrul piețelor financiare organizate, chiar dacă în ultima
3 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag.);
7
perioadă au apărut și s -au dezvoltat o serie de piețe paralele dereglementate (cazul euro –
piețelor). Deținând cea mai mare parte din volumul fluxurilor financiare, țările dezvoltate rămân
principalul actor financiar atât în calitate de beneficiari cât și ca furnizoare de resurse financiare.
Țările emergente, deși încă având o contribuție firavă la derularea operațiunilor financiare, mai
ales în calitate de beneficiar i și mai puțin de furnizoare de resurse, sunt tot mai active în acțiunile
lor de mobilizare a resurselor financiare ."
2.1.INTERMEDIEREA PE PIEȚELE FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Intermedierea pe piețele financiare internaționale – urmărește să scoată în evidență
avantajele și dezavantajele intermedierii financiare pe piețele internaționale, principalele
categorii de intermediari care acționează în mediul financiar internațional și serviciile pe care le
oferă în momentul de față intermediarii financiari pe piețele internaționale.
Avantajele intermedierii financiare pe piețele internaționale
Intermediarii financiari – sunt entități publice sau private specializate care acționează pe
piețele monetar – valutare sau de capital, mobilizând importante resur se financiare de la
deținătorii acestora și punându -le la dispoziția celor care au nevoie de ele.
Finanțarea directă – beneficiarul are un contact direct cu deținătorii de fonduri
Finanțarea indirectă – are loc atunci când cel care are nevoie de resurse de capital se adreseaza
unei instituții financiare specializate care mijlocește contactul între utilizator și deținătorii de
fonduri.Pe piețele financiare internaționale, cea mai mare parte din resurse sunt mobilizate prin
finanțare indirectă.
8
Princi palele avantaje ale activității de intermediere pe piețele financiare internaționale
sunt:
Riscuri mai reduse pentru deținătorii de capital;
Consultanța financiară oferită utilizatorilor și investitorilor;
Condiționarea acordării finanțării ;
Posibilitate a valorificării mai bune a informațiilor existente pe piață;
Facilități suplimentare de finanțare acordate utilizatorilor de capital ;
Oferirea unei game variate de instrumente ce pot fi adaptate la specificul nevoilor de
finanțare a fiecărui beneficiar ;
Posibilități de reducere a costului capitalului atras.
Printre dezavantajele majore pe care le prezintă utilizarea intermediarilor financiari în
procesul de mobilizare a resurselor de capital se numără:
Existența unui "istoric" al relațiilor cu intermedia rul financiar;
Costuri de tranzacționare mai mari (comisioane, speze bancare);
Lipsa unui contact direct cu piața financiară internațională;
Principalul argument în favoarea utilizării intermediarilor financiari este legat de
imperfecțiunea piețelor financiare internaționale (tradusă prin imposibilitatea obținerii unor
informații certe cu privire la evoluția viitoare a pieței și la participanții pe această piață).
Întrepătrunderea fenomenelor economice, globaliza rea economiei mondiale, multitudinea
informațiilor și viteza comunicării pun în imposibilitate un operator economic să facă față tuturor
posibilităților de alocare sau folosire a resurselor. S -au dezvoltat astfel “servicii profesionale”
care, evaluează, pu n diagnostic, acordă consultanță, asistă în procesul de conducere sau
mobilizează resurse. Ele fac față la presiunea concurenței într -o lume deschisă și transparentă.
Serviciile profesionale sunt folosite nu numai de cei care au nevoie de resurse, ci și d e cei
care investesc. Și, ceea ce este mai important, serviciile profesionale ajută operatorii economici
să-și pună în ordine fluxurile financiare, să -și păstreze echilibrul economic și să -și consolideze
viitorul. Serviciile profesionale asigură transparen ță, rigoare și predictibilitate în circuitul
economic și fluxurile financiare.
Dar, în primul rând , serviciile profesionale financiare au răspuns necesităților de
finanțare dincolo de capacitatea convențională a sistemului băncilor comerciale. Nevoia de
dezvoltare solicită mai multe resurse financiare și ele trebuie căutate. Astfel au apărut băncile de
afaceri (merchant banks) sau băncile de investiții (investment banks) ca intermediari financiari
9
care asigură servicii profesionale specializate în mobiliza rea altor resurse financiare decât
creditele bancare și rezolvarea crizei de lichidități. Sistemele financiare din majoritatea țărilor
dezvoltate sunt reglementate diferit și dau naștere unei mari varietăți structurale atât la nivelul
formelor de intermedi ere financiară dar, mai ales, în privința serviciilor oferite de aceștia.
Tendința de specializare a majorității instituțiilor de intermediere este suprapusă
peste cea de integrare a serviciilor de intermediere (integrarea se face nu numai pe tipuri de
utilizatori – individuali sau instituționali ci și pe domenii de activitate). Cert este că activitatea de
intermediere financiară este una dinamică și flexibilă, capabilă de adaptare în timp real la
schimbările pieței. Multe din aceste servicii nu au existat în trecut, iar cele mai sofisticate s -au
dezvoltat în perioada postbelică, cunoscând o adevărată explozie în ultimele două decenii. În
prezent, intermediarii financiari oferă utilizatorilor o gamă largă de servicii integrate, având un
grad de complexitate diferit:
Tranzacții financiare (vânzarea sau cumpărarea de active financiare de pe piață, plățile și
decontările internaționale);
Finanțarea activității economice (finanțarea investițiilor internaționale, a activității de comerț
exterior);
Consultanță fin anciară (consultanța oferită investitorilor cu privire la posibilitățile de investiție
sau la managementul portofoliului deținut);
Monitorizarea piețelor (agențiile de rating ce monitorizează diferitele piețe financiare oferind
clasamente de risc de țară);
Garantarea operațiunilor financiare (oferirea de garanții bancare în plățile internaționale,
garantarea emisiunii de titluri financiare);
Asigurarea împotriva riscurilor financiare (asigurarea împotriva riscului de țară, a riscului de
neplată, a riscului suveran etc.);
Expertiza managerială (oferirea de consultanță în administrarea afacerilor);
Monitorizarea companiei (monitorizarea activității companiilor finanțate).
În plus de aceste servicii de bază, există intermediari specializați care oferă și alte s ervicii
conexe cum ar fi:
Constituirea de consorții bancare pentru mobilizarea unui volum important de resurse de
capital (de exemplu sindicalizarea creditelor);
Implicarea directă în emisiunea de titluri pe piața financiară internațională (emisiunea de
acțiuni / obligațiuni);
Promovarea emisiunii de titluri pe piața financiară internațională (cazul emisiunii de
obligațiuni pe o piață străină);
10
Implicarea în finanțarea complexă a proiectelor de investiții;
Implicare în fuziunile, achizițiile sau preluările de firme;
Administrarea contului clienți (cazul factoringului );
Tipologia instituțiilor financiare .
Principalele instituții de intermediere care operează pe piețele financiare internaționale
sunt următoarele:
I. Instituțiile financiare internaționale:
Fond ul Monetar Internațional;
Grupul Băncii Mondiale (BIRD, IDA, CFI, MIGA);
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare;
Banca Europeană de Investiții;
Banca Reglementelor Internaționale;
II. Instituții guvernamentale:
Agenții guvernamentale de creditare a exporturilor;
Agenții guvernamentale de garantare a exporturilor;
Agenții guvernamentale de asigurare a riscurilor;
III. Instituțiile depozitare:
Băncile comerciale;
Casele de economii și împrumuturi;
Băncile mutuale de economii;
Uniunile de credit.
IV. Instituțiile non – depozitare :
Băncile de investiții;
Fondurile mutuale;
Fondurile private de pensii;
Companiile de asigurări;
Companiile de finanțare;
11
Fondurile cu capital de risc;
Societăți de valori mobiliare. "4
I. Instituțiile financiare internaționale au un rol fundamental în orientarea fluxurilor de
capital dinspre țările care au excedent de resurse către cele cu deficit de resurse, scopul alocării
capitalurilor fiind acela de rezolvare a unor crize de sistem cu care se confru ntă țările implicate
sau pentru restructurarea economică a acestora. Reprezentarea țărilor în cadrul acestor instituții se
face la nivel de guvern (prim – ministru, ministru de finanțe sau guvernatorul băncii centrale).
Cea mai mare parte a finanțărilor ac ordate de aceste instituții nu sunt în condiții de piață (dobânzi
mai mici, perioade de grație, posibilități de reeșalonare sau renegociere).
II. Instituțiile și agențiile guvernamentale au rolul de a susține financiar activitatea de
export prin acordarea de credite de export pe termen scurt (credite de scont, credite de cesiune,
credite de accept, avansuri în valută, credite în contul curent, linii de credit) sau pe termen lung
pentru finanțarea importului de bunuri de echipament (credit furnizor sau cump ărător) sau de a se
implica în garantarea financiară a operațiunilor de import – export și acoperirea riscurilor asociate
acestor operațiuni (riscul de țară, riscul valutar sau riscul de dobândă).
4 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag 29.);
12
13
Instituțiile depozitare presupun constituirea în prealabil a unor resurse de capital din atragerea de
depozite bancare de la persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente și împrumutarea
acestor resurse către cei care au nevoie de ele.
A. Băncile comerciale sunt pilonul central al intermedierii pe piețele financiare internaționale,
oferind o gamă largă de servicii cum ar fi tran zacții financiare (cumpărarea / vânzarea de valută,
plăți și decontări internaționale), garanții bancare, monitorizare etc. (mai puțin expertiza
managerială). Veniturile în cazul acestor instituții sunt formate din dobânzile încasate de pe urma
creditelor acordate și din comisioanele / spezele bancare percepute pentru diferitele operațiuni
financiare realizate. Principalele cheltuieli în cazul băncilor sunt formate din dobânzile plătite
deponenților, la care se adaugă cheltuielile curente, cheltuielile cu p rovizioanele etc.
Pentru bănci, acordarea de credite reprezintă principala activitate comercială. Spre deosebire
de celelalte instituții de intermediere, care înregistrează un număr limitat de tipuri de active, așa
cum am văzut mai sus, băncile au în structura activelor un portofoliu mult mai diversificat.
Creditele reprezintă principalul activ al băncilor și, de asemenea, reprezintă principala sursă de
venituri. Putem privi banca drept o ființă cu două brațe. Pe de o parte, un braț primește depozite
din partea celor cu excese de fonduri, iar pe de altă part e, ea acordă credite celor care găsesc
oportunități de investiție profitabile. Din diferența dintre dobânzile încasate de către bănci și cele
plătite de către acestea rezultă profitul brut al activității bancare de creditare. Dacă din această
diferență se scad cheltuielile de administrație și de întreținere ale băncii, ca și impozitele legale,
ceea ce rămâne este profitul net sau câștigul net bancar.
Creditul bancar reprezintă soluția de bază pentru investițiile agenților economici, fiind în
esență, mai ale s la nivelul economiilor emergente, calea de realizare a restructurării economice și
a relansării afacerilor. Activitatea de creditare este cel mai important plasament bancar, cu o
pondere mare în activul bilanțier și deci de calitatea portofoliului de cre dite depinde stabilitatea
băncii și realizarea nivelurilor necesare indicatorilor activității bancare privind solvabilitatea și
lichiditatea. În cazul unui portofoliu slab de credite acordate, acea bancă ar putea pierde depozite,
datorită veniturilor mici sau a riscurilor prea mari pe care le -ar putea aduce acest tip de
amplasamente; fără depozite o bancă nu poate să continue să finanțeze creditele sale și să
îndeplinească angajamentele sale. De aceea, este vital ca o bancă să abordeze cu atenție
portofoliu l de credite pentru a -i asigura soliditatea sa.
Diferența între băncile comerciale și celelalte instituții depozitare (casele de economii,
băncile mutuale sau uniunile de credit) constă în rolul fundamental pe care băncile comerciale îl
au în plățile și decontările internaționale, marea diversitate a activelor (instrumentelor) oferite,
forma de organizare (băncile comerciale sunt organizate sub forma societăților pe acțiuni servind
intereselor acționarilor). Băncile comerciale sunt de două t ipuri: bănci cu amănuntul ("retail
banks" – pentru persoane fizice) și bănci pentru companii ("company banks") adresate în principal
companiilor. Cea de a doua categorie de bănci este mai mult implicată pe piețele financiare
internaționale.
14
O categorie ap arte de bănci comerciale implicate în finanțarea internațională sunt băncile de
import – export, care acordă facilități de finanțare firmelor exportatoare: credite de prefinanțare,
credite furnizor / cumpărător, credite de export, garanții bancare, credite de scont, credite de
accept etc.
B. Casele de economii și împrumuturi sunt instituții financiare depozitare specializate în
principal pe acordarea de credite ipotecare (din care creditele ipotecare ocupă primul loc – cca. 70
% din activele băncii). Servic iile financiare oferite sunt legate de activitatea lor de bază, oferind o
gamă largă de servicii de consultanță în domeniul ipotecar. Ca formă de organizare, multe dintre
aceste instituții sunt companii mutuale, dar apar și în forma unor societăți pe acțiu ni.
C. Băncile mutuale de economii au active format în principal tot din credite ipotecare și
instrumente cu risc redus (titluri de stat, obligațiuni de stat, obligațiuni municipale). Sunt de
dimensiuni mai mici, organizate sub forma unei simple asocieri d e fonduri (companii mutuale).
În prezent, în practica financiară internațională nu se mai face distincție între acest tip de instituții
de intermediere și casele de economii și împrumuturi.
D. Uniunile de credit sunt companii mutuale specializate pe acorda rea de credite de consum.
Din punct de vedere al fondurilor mobilizate și al tranzacțiilor derulate, uniunile de credit sunt
cele mai mici dintre instituțiile depozitare, având totuși un grad rapid de dezvoltare în ultima
perioadă. Participanții la aceste instituții sunt de regulă membrii aceleași organizații, din acest
punct de vedere operațiunile financiare derulate prin uniunile de credit fiind considerate ca având
un risc redus. Gradul de diversificare al serviciilor și instrumentelor oferite este relat iv redus.
Instituțiile de intermediere non – depozitare
"E. Fondurile cu capital de risc (Venture Capital) reprezintă forma de mobilizare a capitalului
privat al unui grup de investitori care cumpără acțiuni într -o firma nou înființată, nelistată, dar cu
potențial de creștere rapidă. Prin această formă de intermediere sunt finanțate companii / proiecte
din domenii cu risc ridicat dar cu potențial de creștere, oferind o gamă diversificată de tehnici de
finanțare (acțiuni, obligațiuni, credite). În principiu , aceste fonduri încheie contracte directe cu
antreprenori care dețin o tehnologie de vârf, finanțatorul percepând un dividend anual. De regulă,
cei care finanțează astfel de afaceri nu au cunoștințe avansate cu privire la procesul tehnologic,
punând la di spoziția antreprenorului capitalul și expertiza managerială de care acesta dispune. "5
După cum se poate observa, în faza inițială principalul beneficiar este antreprenorul (care are la
dispoziție resursele financiare necesare și sprijinul direct al finanța torului în gestionarea afacerii)
în timp ce în faza ulterioară, dacă lucrurile merg bine, principalul beneficiar devine finanțatorul
care are dreptul să preia integral afacerea respectivă.
Caracteristicile finanțării prin fondurile cu capital de risc sunt următoarele:
5 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag 31.);
15
Investiție cu grad mare de risc – rata mare de mortalitate + lipsa de active fixe
16
Rata mare a câștigului așteptat – obiectiv ROI (return on investment) de minim 20 -30%; o
Deținerea firmei în portofoliu de la 1 la 7 ani;
o Achiziționare între 5 – 30% dintre acțiunile firmei;
Ieșire din investiție prin: ofertă publică pe piețele internaționale, vânzare către o alta companie,
preluare;
Implicare activă a investitorului.
Uneori această formă de finanțare este preferată finanțăr ii prin băncile comerciale din cauză că
riscul implicat este mult mai mare și băncile evită uneori implicarea directă și că de cele mai
multe ori existența unui istoric al relațiilor cu o bancă este un factor determinant în acordarea
finanțării. În plus, î n contractul încheiat cu antreprenorul, finanțatorul poate restricționa /
condiționa obținerea de fonduri din alte surse și poate impune obligativitatea supravegherii
directe a activității antreprenorului și a modului în care acesta gestionează fondurile p rimite.
F. Companiile de finanțare apar ca filiale ale marilor companii (de exemplu General Electric
Capital sau General Motors Acceptance Company) sau ca instituții financiare independente
(de exemplu compania Heller, preluată ulterior de Fuji Bank)
Acest e companii sunt specializate în susținerea financiară a dezvoltării unei afaceri (inclusiv în
finanțarea exporturilor sau investițiilor directe în străinătate) dar și în finanțarea cumpărării de
locuințe, autoturisme sau alte bunuri de consum. Deoarece cre ditele acordate sunt garantate de
obligativitatea constituirii unui colateral (depozit bancar, stoc de titluri financiare), riscul implicat
este mult mai mic.
În practica financiară internațională s -au dezvoltat trei mari tipuri de astfel de companii de
finanțare:
Companii de finanțare a vânzărilor: specializate în finanțarea utilizatorilor de produse (ex. în
domeniul auto);
Companii de finanțare a persoanelor fizice: specializate în finanțarea persoanelor fizice pentru
achiziționarea de bunuri de larg consum sau de cumpărarea de locuințe;
Companii de finanțare a afacerilor: implicate în finanțarea companiilor prin acordarea de credite
comerciale sau operațiuni de leasing / factoring.
"În fluxurile financiare internaționale sunt implicate cu precădere ul tima categorie de companii
de finanțare. Mai trebuie precizat faptul că aceste companii de finanțare se refinanțează cu
precădere prin emisiune de hârtii comerciale (commercial papers) pe termen scurt (cu scadență
până în 180 de zile). Hârtiile comerciale emise sunt negarantate, riscul acestor instrumente fiind
17
direct legat de riscul emitentului. Rata dobânzii la aceste hârtii comerciale este stabilită în funcție
de dobânda pieței și implicit de riscul emitentului. "6
G. Societățile de asigurare sunt interme diari financiari specializați car preiau în portofoliul lor
riscurile financiare / comerciale la care sunt expuși toți care operează pe piață, în schimbul unei
prime de asigurare. Baza juridică a operațiunii de intermediere o constituie polița de asigurare , în
care sunt prevăzute clar riscurile asumate de asigurător precum și drepturile asiguratului în caz de
producere a evenimentului asigurat. Durata pasivelor în cadrul societăților de asigurare este mult
mai are decât în cazul băncilor comerciale.
În prezent, se poate observa o implicare tot mai mare a acestor societăți de asigurare în
tranzacțiile comerciale și financiare internaționale, volumul mare al riscurilor pe care operatorii
economici trebuie să și le asume în acest caz fiind foarte mare sunt îndemnați să transfere o parte
din aceste riscuri.
Spre deosebire de garanțiile bancare care vizează în exclusivitate riscuri economice /
comerciale (riscul de neplată), asigurările în materia comercială internațională oferă o arie mai
largă de acoperire a riscurilor, existând în prezent polițe de asigurare inclusiv pentru riscul
politic, riscul suveran sau chiar riscul de țară (ex. COFACE – Franța, MITI – Japonia, Political
Risk Service – din SUA etc.). Diferența între asigurare și garantare apare și în ce ea ce privește
costul (mai mare în cazul garanției bancare) și limita acoperirii (garanțiile bancare oferă o
acoperire de 100 % împotriva riscurilor menționate în timp ce asigurarea oferă o acoperire de
până la 80 – 85 % din valoarea asigurată).
Companiile de asigurare oferă o gamă largă de servicii financiare, de la monitorizare până la
consultanță financiară specializată. Atunci când valoarea asigurării este mare (caz frecvent în
finanțarea internațională, mai ales în cazul importului de bunuri de echipam ent), societățile de
asigurare pot opta pentru reasigurare sau coasigurarea operațiunii respective.
Mai trebuie remarcat faptul că aceste companii de asigurare au un rol activ pe piețele de capital
internaționale, plasând banii colectați prin polițe în dif erite titluri ale acestei piețe, în vederea
obținerii unor randamente superioare.
H. Fondurile de pensii sunt fonduri mutuale ce acumulează pasive pe termen lung și foarte
lung. Sumele obținute din primele plătite de participanții la aceste fonduri sunt re investite pe
piețele financiare, urmărindu -se o acumulare reală de capital pe termen lung. Aceste forme de
intermediere s -au dezvoltat ca o alternativă la instituțiile depozitare (băncile comerciale) care
evitau implicarea directă în finanțarea pe termen l ung și foarte lung.
I. Fondurile mutuale sunt asemănătoare fondurilor de pensii, fiind organizate sub forma unei
asocieri mutuale de fonduri, gestionate de o companie specializată. În prezent există două tipuri
distincte de astfel de fonduri, în funcție de posibilitatea de accesare a lor: fonduri deschise
(accesibile tuturor) și fonduri închise (exclusive numai membrilor fondatori).
6 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag 33);
18
"J. Băncile de investiții (Merill Lynch, Morgan Stanley) reprezintă un segment important al
intermediarilor non – depozitari, fiind instituții specializate ce oferă servicii financiare diverse:
Emiterea de titluri financiare (CP / obligațiuni ) pe piețele financiare locale și internaționale;
Intermedierea vânzăr ilor / cumpărărilor de titluri financiare;
Acordarea de consultanță financiară investitorilor cu privire la oportunitățile de plasament sau la
gestionarea portofoliului financiar propriu;
Garantarea emisiunii de titluri financiare;
Monitorizare a piețelor. "7
"În principal aceste bănci de investiții vând instrumente financiare cu venit fix
(obligațiuni sau hârtii comerciale – CP). Ca formă de organizare, băncile de investiții nu
presupun atragerea de depozite ci utilizarea fondurilor subscrise de acționarii acestora. Băncile de
investiții s -au lansat și s -au dezvoltat valorificând nișe de piață insuficient exploatate de băncile
comerciale, ocupând în prezent un loc important în intermedierea fluxu rilor financiare
internaționale. "8
7 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag 33.);
8 Idem .7
19
Băncile de investiții pot participa la activitatea de achiziții și fuziuni în mai multe
moduri: găsind candidații pentru achiziții și fuziuni; acordând consultanță firmei achizitoare sau
firmei țintă în ceea ce privește condițiile operațiunii sau intervenind, la cere rea firmei țintă,
pentru a respinge o tentativă de preluare ostilă; asigurând firmei achizitoare fondurile necesare
pentru realizarea achiziției. Taxele percepute de băncile de investiții pentru toate operațiile ce țin
de această funcție depind de natura p articipării lor la acest proces și de complexitatea activităților
pe care trebuie să le îndeplinească. Adesea, banca de investiții primește o taxă calculată
procentual la prețul de vânzare. Structura acestei taxe poate varia astfel: procentul poate scădea
odată cu creșterea prețului de vânzare; procentul poate fi același (fix) indiferent de mărimea
prețului de vânzare; procentul este fix și se adaugă o taxă cu caracter de stimulent în cazul în care
prețul este mai bun decât un anumit nivel stabilit.
Dintre țările dezvoltate, activitatea băncilor de investiții cunoaște faza cea mai dezvoltată
în Statele Unite și Marea Britanie , regăsindu -se într -un stadiu mai puțin avansat în Germania și
Japonia și în alte țări ale lumii. Diferențele în locul pe care îl ocup ă această activitate în diverse
țări poate fi pus pe seama impactului diferit și al interacțiunii dintre factorii economici, legislativi
și sociali responsabili de evoluția băncilor de investiții și a sistemului financiar internațional în
general.
"În S.U. A., dezvoltarea activității băncilor de investiții a fost în mod semnificativ mai
rapidă și mai răspândită decât în majoritatea celorlalte țări. Acest lucru s -a datorat creșterii mai
rapide a venitului pe cap de locuitor și a bunăstării în general, tehnolo giei avansate în domeniul
băncilor de investiții și cadrului legal, care a avut întotdeauna o orientare împotriva băncilor
comerciale. De asemenea, factorii sociali și instituționali au favorizat și favorizează încă băncile
de investiții și piețele financi are de capital. Cadrul legal american a creat discriminări, separând
activitatea băncilor de investiții de cea a băncilor comerciale, pe fondul unei cereri în creștere
pentru fonduri externe necesare industrializării în perioada de până la al doilea război mondial.
Ca urmare, cererea de fonduri externe a fost mai ales sub formă de valori mobiliare emise pe
piețele de capital naționale sau internaționale, crescând astfel cererea pentru serviciile oferite de
băncile de investiții. Cererea pentru serviciile of erite de băncile de investiții, corelată cu
restructurarea economiei americane prin valuri succesive de achiziții si fuziuni începând cu
ultimele decenii ale secolului al -XIX-lea, a contribuit la susținerea dezvoltării acestei activități. "
9"Băncile de inv estiții din S.U.A. își au originea în marile Case de investiții din Europa, iar
multe dintre primele bănci de investiții erau chiar filiale sau sucursale ale băncilor europene.
Primele bănci de investiții din S.U.A. se diferențiau de băncile comerciale. Bă ncile comerciale
erau corporații axate exclusiv pe emiterea de monedă și acordarea de împrumuturi pe termen
scurt, în timp ce, băncile de investiții (inițiale) erau parteneriate și nu se supuneau reglementărilor
aplicabile corporațiilor. Astfel, băncile de investiții se puteau implica în orice domeniu de
activitate dorit și puteau avea filiale în orice loc. Cu toate acestea, băncile de investiții nu puteau
emite monedă, dar puteau accepta depozite și puteau emite, subscrie și comercializa valori
mobiliare. "10
9 "Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag . 34.);
10Idem 9
20
Perioada cea mai prosperă pentru băncile de investiții a fost aceea după Războiul Civil.
Atunci, America a început să -și construiască căile ferate care uneau diferite regiuni ale țării și
reprezentau infrastructura necesară procesului de industrializare. Băncile de investiții, în acest
caz, acționau ca intermediari între societățile de căi ferate – care aveau nevoie de sume importante
de bani pentru a finanța lucrările de terasament, șinele de cale ferată, materialele rulante – și
investitorii situați în principal pe Coasta de Est și în Europa. Datorită depărtării în spațiu dintre
investitori și proiectul de investiții, investitorii aveau probleme în a estima valoarea titlurilor
oferite. Reputația băncilor de investiții privind corectitudinea stabilirii pr ețului a făcut însă aceste
tranzacții posibile.
Ulterior, odată cu rapida industrializare a Americii, companiile au început să vândă în
mod public noi emisiuni de valori mobiliare către persoane fizice, iar titlurile importante au
început să fie comerciali zate la bursele organizate. Cererea pentru servicii financiare specializate
a condus la creșterea puterii băncilor de investiții, printre acestea s -au remarcat atunci cele
conduse de: Jay Cook, J.Pierpont Morgan, Marcus Goldman și Salomon Loeb. S -a dovedit astfel
că activitatea băncilor de investiții era o afacere profitabilă, iar acestea au descoperit numeroase
căi de a obține cât mai mulți bani, cum ar fi: perceperea de taxe pentru activitățile de subscriere,
pentru cele de consultanță financiară, pentru comercializarea titlurilor, pentru redistribuirea
fondurilor depuse de către un client, pentru plasamente private, pentru efectuarea de fuziuni și
achiziții și pentru alte servicii specializate.
"În Marea Britanie, și în Europa în general , băncile de investiții sunt cunoscute sub
numele de „bănci de afaceri”. Termenul de “bancă de afaceri” (merchant bank) a apărut de la
numele vechilor companii (Merchant Houses), care erau de fapt comercianți ce și -au extins
ulterior activitatea în domeniu l bancar. De fapt, nu este un termen cu un înțeles clar delimitat și,
uneori, este aplicat comercianților care nu sunt bancheri și bancherilor care nu sunt comercianți
și, chiar unor firme care nu sunt nici comercianți nici bancheri. Aceasta datorită faptu lui că
băncile de afaceri acoperă un spectru foarte larg de activități. Reputația acestor bănci a crescut în
Marea Britanie și pe plan internațional mai ales când ele au ajutat firme mai puțin cunoscute,
adăugându -și numele pe biletele de ordin ale acestor a astfel încât aceste instrumente să devină
mai ușor negociabile. În prezent, în Marea Britanie, băncile de afaceri oferă o mare varietate de
servicii. Ele acționează pe piața monetară și de capital fiind intermediari financiari în multe
domenii. "11
"În Ger mania principalul factor care a influențat dezvoltarea băncilor de investiții a fost
caracterul cadrului legal nefavorabil pieței de capital, alături de alte aspecte cum ar fi: adaptarea
lentă a factorilor sociali și instituționali la schimbările structura le ale sistemului financiar și, după
al doilea război mondial, creșterea economică mai slabă decât în cazul Statelor Unite și al Marii
Britanii. Caracterul nefavorabil pieței de capital a îmbrăcat forma interzicerii emisiunii anumitor
tipuri de valori mobi liare și faptului că, încă din perioada premergătoare celui de -al doilea război
11 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag . 35.);
21
mondial și până de curând, au fost menținute proceduri complexe de autorizare a emisiunilor de
valori mobiliare, proceduri însoțite și de alte restricții. "12
La toate acestea se adaugă și modul de dispersie a bunăstării, care este concentrată în unități
familiale care până acum au refuzat diminuarea proprietăților lor (a pachetului de acțiuni) și au
preferat acumularea de fonduri suplimentare sub forma împrumuturilor de la bănci cu care au
lucrat și în trecut. Astfel, băncile nu au avut până de curând nici un interes să -și extindă serviciile
în domeniul subscrierii, deși ele au avut și au caracterul de bănci universale, libere să ofere toate
tipurile de servicii, inclusiv cele spe cifice băncilor de investiții. Sistemul german este considerat,
de altfel, prototipul de bancă universală și se distinge de al celorlalte țări prin existența unor
relații mult mai strânse între întreprinderi și bănci. Acestea din urmă dețin importante part icipații
industriale și au numeroși reprezentanți în consiliile de direcție ale firmelor afiliate.
În Japonia băncile de investiții au trăsături specifice, strâns legate de sistemul de
conducere al corporațiilor ce se bazează pe grupări de unități industri ale și financiare. Acestea
succed unor
grupări similare existente înaintea celui de -al doilea război mondial și ca re se bazau pe
unități familiale. În centrul acestor grupuri se aflau bănci ce dețineau participații (de control) în
unele companii membre ale grupului. Aceste bănci, împreună cu alte instituții financiare, furnizau
membrilor grupului fonduri externe sub forma de împrumuturi bancare, precum și împrumuturi
acumulate de pe piața de capital, însă la o scară mai mică. La toate acestea se adaugă, până de
curând, un caracter al cadrului legal nefavorabil pieței de capital. Acest lucru a presupus anumite
condiții pentru emisiunea de obligațiuni și aplicarea unor taxe tranzacțiilor cu acțiuni.
În prima etapă de dezvoltare a băncilor de investiții acestea se limitează la procurarea
fondurilor pentru companiile non -financiare și pentru diverse organisme guvernamentale prin
emisiunea de titluri financiare pe piețele de capital (prima etapă acoperă, de fapt, foarte cunoscuta
funcție de garantare). A doua e tapă se referă la extinderea activității băncilor de investiții spre
sfera operațiunilor de tranzacționare a titlurilor în nume propriu sau în contul clientului, având
deci calitatea de broker sau dealer. A treia etapă este numită maturizarea și se referă la
orientarea băncilor către piață prin implicarea tot mai adâncă în activități de tranzacționare, de
achiziții și fuziuni, precum și alte activități legate de administrarea unor portofolii mai ales ale
unor fonduri de pensii și fonduri de investiții.
Bănc ile de investiții din Uniunea Europeană se împart în câteva grupuri strategice mai
mult sau mai puțin distincte și anume: a) băncile de afaceri britanice și cele din Europa
continentală ca: S.G. Warburg, Morgan Grenfell, Kleinwort Benson, Lazard, Banque In dosuez,
Banque Paribas și Mediobanca; b) bănci de investiții în dezvoltare, ca unități ale băncilor
universale europene ca: Deutsche Bank Capital Markets, Barclays de Zoete Wedd, Midland
Montegu, County NatWest, Suiss Bank Corporation Investment Banking, C S-First Boston și
Banque Nationale de Paris; c) bănci de investiții și comerciale non -europene ca: Merrill Lynch,
12 Păun C.,Finanțe Internați onale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag . 35.);
22
Goldman Sachs, Morgan Stanley, Nomura Securities, Industrial Bank of Japan, Citicorp și J.M.
Morgan; d) filiale ale unor firme non -financiare ce oferă servicii financiare ca: General Electric
Capital Corporation, Ford Motor Company; e) participanți de nișă ca: Hambros, James
Wolfensohn și Wasserstein Perella.
În ceea ce privește tranzacțiile pe piața secundară, în Europa, în afară de băncile de
investiții britanice sunt numeroase bănci de investiții de altă origine cum ar fi, de exemplu :
Union Bank of Switzerland (UBS) care a achiziționat o serie de brokeri britanici. Pe piața
secundară a euroobligațiunilor, bănci de investiții din diverse țări concurează între ele.
Reglementările recente din Elveția și Germania au atras numeroase bănci străine către aceste țări.
În Elveția, de exemplu, Warburg a realizat un joint venture cu Soditic pentru a face emisiuni
exprimate în franci elvețieni. Citicorp ș i Nomura au fost recunoscute ca cele mai active active
bănci străine în această țară, iar Salomon Brothers și -a deschis birouri în Zurich pentru a se lansa
pe piața elvețiană. În Germania, CS -First Boston a achiziționat o bancă locală și a devenit repede
activă pe piața euromărcilor. Dintre băncile americane Morgan Stanley a avut cel mai mare
succes. Ea subscrie emisiuni de euroobligațiuini în mărci și activează pe piața secundară a
acțiunilor și obligațiunilor oferind și servicii de „corporate finance”.
Băncile de investiții sau băncile de afaceri constituie în prezent adevăratul motor al
operațiunilor cu titluri de valoare pe piața de capital, rolul lor principal fiind acela de a construi
aranjamente financiare. Banca de investiții începe prin a fi impli cată, înainte de lansarea
emisiunilor, prin oferta de consultații financiare pentru selectarea celei mai potrivite surse de
finanțare. Băncii de investiții îi revine toată responsabilitatea în pregătirea prospectului de
emisiune, în stabilirea prețului de ofertă, în subscrierea acțiunilor emise. Succesul emisiunii
depinde în mod decisiv de abilitatea și forța băncii de investiții care se asociază, pentru a câștiga
putere, cu alte bănci, formând sindicatul bancar. Activitatea băncii de investiții nu se termi nă cu
efectuarea plasamentului titlurilor emise. Ea urmărește evoluția acțiunilor pe piața secundară,
putând interveni eventual prin cumpărarea pe cont propriu, pentru menținerea valorii acțiunilor pe
piață.
Băncile de investiții rămân totodată instituții de intermediere care activează, în schimbul
unor comisioane, atât pe piața titlurilor de creanță, cât și pe piața titlurilor de proprietate. În
ambele cazuri ele îndeplinesc o multitudine de funcții și joacă un rol important. Pe piața de
capital ele sunt prezențe necesare și cunosc un proces accentuat de dezvoltare în toate țările lumii,
deoarece ele își diversifică permanent serviciile oferite și devin necesare oricărui sistem
economic.
În acest context, bănc ile de investiții joacă un rol important în sporirea și lărgirea
procesului de internaționalizare al firmelor. Companiile, nu mai sunt constrânse de existența
granițelor, deoarece băncile de investiții în special băncile de afaceri, cu experiența lor și cu
legăturile pe care le au în toată lumea sunt exact ceea ce este necesar pentru extinderea afacerilor
lor peste hotare. Băncile de investiții putem spune că sunt, mai ales pentru țările în dezvoltare din
Europa de Est, vitale în procesul de restructurare e conomică și dezvoltare a pieței de capital.
23
"Funcția esențială a piețelor financiare este cea de canalizare a fondurilor de la
persoanele care au realizat economii prin cheltuirea unor sume mai mici decât veniturile lor și cei
care au un nevoie de fonduri pentru că doresc să cheltuiască mai mult decât le permite nivelul
fondurilor lor. În general, cei care economisesc sunt persoanele fizice sau gospodăriile, firmele,
statul și străinii. De partea cealaltă se află aceiași actori economici, însă ponderea lor diferă:
firmele și statul sunt principalii debitori ai acestor tipuri de piețe, pe când persoanele fizice și
străinii ocupă un loc mai puțin important, folosind aceste fonduri mai ales pentru consumul
propriu. "13
În ciuda faptului că piețele financiare reți n o mai mare atenție din partea investitorilor,
intermedierea financiară deține în continuare un loc important în modalitățile de achiziție a unor
fonduri pentru investiții. Pentru a înțelege acest lucru trebuie să înțelegem rolul costurilor de
tranzacție și al asimetriei informației.
Implicarea intermediarilor în desfășurarea relațiilor financiar -valutare internaționale este
diferită:
După cum se poate observa din acest tabel, atât la nivel local cât și la nivel internațional
băncile comerciale și societățile de asigurare au un rol dominant pe piețele financiare
internaționale. În același timp se poate remarca rolul marginal al băncilor de economii sau
uniunile de credit în derularea operațiunilor financiare internaționale. Evident că situația nu po ate
fi generalizată la toate piețele financiare, gradul de dezvoltare și integrare al acestora fiind diferit.
În concluzie , complexitatea operațiunilor financiare internaționale, gradul ridicat de risc și
imperfecțiunile piețelor financiare au condus la ap ariția și dezvoltarea unui număr mare de
13 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag . 37.);
24
intermediari financiari specializați care și -au diversificat în permanență serviciile și instrumentele
pe care le oferă.
1.3. INSTRUMENTELE FINANCIARE FOLOSITE PE PIEȚELE INTERNAȚIONALE
În acest subcapitol se u rmărește să se înțeleagă diferențele între piețele monetare și piețele de
capital,principalele categorii de instrumente financiare folosite în momentul de față pe piețele
financiare internaționale.De asemenea se va înțelege modul de funcționare al principa lelor
instrumente financiare, iar fiecărui tip de instrument financiar folosit pe piețele internaționale i se
va asocia un risc.
"Piața financiară internațională este cadrul organizat în care,prin intermediul unor instrumente
și tehnici specifice, sunt mob ilizate direct sau indirect resursele financiare destinate acoperii unor
nevoi specifice ale diferitelor entități economice publice sau private. "14
"Piața financiară internațională este formată dintr -un complex de piețe pe care se mobilizează
fonduri de până la un an ( piețele monetare ) și pe care sunt mobilizate fonduri cu durată mai
mare de un an ( piețele de capital ). "15
PIAȚA FINANCIARĂ INTERNAȚIONALĂ
Componentele de bază ale pieței financiare internaționale
Piețele monetare ( < 1 an ):
Moneda ;
Certificate de depozit ;
Titluri de stat ;
Credite pe termen scurt.
Piețele de capital ( > 1 an ):
Credite ( credite externe,eurocredite, credite sindicalizate ) ;
Obligațiuni ( obligațiuni străine, euroobligațiuni ) ;
Acțiuni.
Riscul operațiunilor și al instrumentelor pieței monetare este mai redus decât în cazul
piețelor de capital.Piețele monetare sunt cu precădere piețe naționale, în timp ce piețele de
capital sunt mult mai bine integrate la nivel internațional, având din ce în ce mai mult o
dimensiune internaționala.
14 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitat ea Româno -Americană,Buc.,2010,pag ..40)
15 Idem 14
25
"În plus prin durata lor, instrumentele pieței de capital par a fi mai puțin lichide decât cele
de pe piața monetară, crește lichiditatea acestora dezvoltându -se o puternică piață
secundară. Pe lângă cele două tipuri de piețe mai există și piețele valutare pe care se
tranzacționează în principal monede străine în schimbul monedei naționale. "16
În funcție de venitul pe care -l generează, instrumentele financiare pot fi clasificate în
instrumente de împrumut și instrumente de schimb.
Instrumente de împrumut:
Depozitele /credite ;
Certificatele de trezorerie ;
Obligațiunile guvernamentale ;
Hârtiile comerciale.
Instrumente de schimb:
Acțiunile ; Titluri emise de fo nduri de investiții ;Polițe de asigurare ; Participații la
fondurile de pensii ;Instrumente derivate.de împrumut au de regulă un venit / câștig fix
garantat, exprimat sub forma dobânzii sau a cuponului în timp ce instrumentele de
schimb au un venit variabil, negarantat Instrumentele și anume dividendele.
O categorie aparte este formată din piețele „offshore „, piețe caracterizate printr -o
fiscalitate și un control redus asupra transferurilor de capital.
Având în vedere modalitatea de plas ament sau de achiziționare, instrumentele pieței
financiare internaționale pot fi sistematizate astfel:
INSTRUMENTELE PIEȚEI FINANCIARE
Investiție directă
Piața monetară: titluri de stat, REPO,certificate de depozit,hârtii comerciale, creditele
bancare, Forward,FRA.
Piața de capital cuprinde:
Cu venit fix: obligațiuni guvernamentale, municipale, corpora –
tive ( coorporatiste ), convertibile etc.
Cu venit variabil: acțiuni obișnuite, de gaj, preferențiale, obli –
gațiuni convertibile în acțiuni, obligațiuni cu bon de subscriere în acțiuni.
Instrumente derivate: futures, opțiuni, Swap, Cap, Floor,Collar.
Ivestiție indirectă: participații la fonduri mutuale închise sau deschise, asigurări,
participații la fonduri de pensii.
Instrumentele pieței mone tare
" Titlurile de stat sunt printre cele mai puțin riscante instrumente de pe piața
financiară, fiind emise de trezoreria statului, în monedă națională sau devize. Sunt titluri
emise pe termen scurt, cu scadență sub un an, destinate acoperirii unor defic ite interne
16 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag ..41)
Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag ..43)
26
temporare sau finanțării unor proiecte guvernamentale de interes național.Dobânda
titlurilor de stat este nominală care include în ea rata inflației, pe bază că stabilindu -se
dobânzile băncilor comerciale. "17
Acordurile de răscumpărare REPO sunt contracte încheiate între debitor și
creditori prin care debitorul condiționează emisiunea unui titlu financiar de răscumpărarea
acestuia la o dată ulterioară și la un preț determinat, specificate clar în contract.Acordurile
de răscumpărare sunt prac tic un ansamblu de operațiuni legate, de sens contrar ,
desfășurate la momente de timp diferite.
Au de regulă o scadență mică ( între 1 zi și 14 zile de regulă ), cele de 1 zi („overnight
„REPO ) fiind foarte des utilizate.
17
27
S-au dezvo ltat și operațiuni REPO cu scadențe mai mari ( 30 de zile și chiar mai
mult ).O variantă a acestor acorduri de răscumpărare sunt acordurile de revânzare ( „
revearse „ REPO) prin care investitorul cumpără un instrument financiar cu condiția
vânzării ulter ioare a acestuia către emitent, la o valoare determinată. Avantajul principal
al acestor instrumente rezidă în faptul că permit obținerea de lichidități pe termen scurt /
foarte scurt în cazul unor poziții deschise pe instrumente cu scadență mare ( obligaț iuni ).
Certificatele de depozit sunt titluri financiare negociabile ce atestă existența unui
depozit la termen într -o bancă. Aceste instrumente sunt foarte lichide și cu risc minim,
putând fi utilizate de către deținător în diverse scopuri: scontare, gaj, garanție bancară
etc.
Acceptul bancar este un contract prin care o bancă se obligă să plătească o sumă
de bani la o dată determinată inițial și / sau în niște condiții prestabilite. Acest tip de
instrument este folosit pe scară largă în plățile inter naționale ( acreditiv, incasoo
documentar, cambie ). Dobânda ( costul ) în cazul certificatelor de depozit și al
acceptului bancar depinde de nivelul dobânzilor de pe piață.
Hârtiile comerciale sunt instrumente pe termen scurt emise de bănci sau companii
private pentru acoperirea unor nevoi financiare proprii. Nivelul dobânzii la aceste
instrumente se stabilește în funcție de nivelul dobânzilor de pe piață și de riscul
emitentului.
Aceste instrumente au scadențe care merg de la câteva zile până la o perio adă de maxim
180 de zile.
Devizele și certificatele de depozit sunt instrumente financiare denominate în
monede străine. În literatura de specialitate se face o distincție clară între valute ( orice
monedă străină ) și devize ( monede forte, liber conve rtibile ). Conceptul de valute, în
sens mai larg, îl include pe cel de devize.
Dobânda interbancară este un instrument fundamental al pieței financiare
internaționale, fiind dobânda practicată în cazul operațiunilor financiare derulate între
bănci.
Instrumentele pieței de capital
Instrumentele cu venit fix plata dobânzii precum și rambursarea principalului se face
după un tablou de amortizare bine stabilit încă din faza inițială. Ele generează plați
determinate la scadențe determinate. Factorii care influiențează costul finanțării prin
aceste instrumente sunt: durata împrumutului, riscul debitorului, nivelul impozitării
precum și moneda în care este denominat împrumutul.
Obligațiunile guvernamentale ( „T –bonds „ ) sunt instrumente financiare pe
termen mediu și lung emise de guverne.Obligațiunile guvernamentale diferă de hârtiile (
notele ) guvernamentale, în funcție de scadența acestora. Ele sunt emise pe o perioadă mai
mare de 10 ani, rambursabile în tranșă finală. Spre deosebire de hârtiile gu vernamentale
28
emise pe o perioadă mai mică de 10 ani, guvernul având dreptul de a le răscumpăra
înainte de scadență.
Obligațiunile municipale / instituționale sunt instrumente financiare emise de
diferite entități publice sau de interes general pentru fina nțarea nevoilor proprii. Sunt mai
riscante decât obligațiunile guvernamentale, multe dintre ele beneficiază de scutiri de
impozite / taxe pentru a fi mai atractive pentru investitori. Scutirea de impozit vizează
doar dobânda încasată și mai puțin câștigul de capital.
Obligațiunile corporative sunt obligațiuni emise de companii private, fiind cele
mai riscante dintre obligațiuni. Agenții internaționale de rating analizează și clasifică
emitenții în funcție de riscul lor pe mai multe clase de risc.
Obligați unile corporative sunt sub patru forme:
„ simple „: nu sunt garantate de către emitent ;
„ garantate„: unde emitentul garantează plata cuponului și rambursarea principalului;
„ subordonate„ : unde au prioritate în cazul intrării în incapacitate de plată a emitentului;
„ convertibile „: permit convertirea lor în acțiuni ( de regulă ) la o dată prestabilită.
Majoritatea sunt răscumpărabile înainte de scadență. În unele cazuri emisiunea de obligațiuni
poate fi dublată de impunerea de restricții din partea cre ditorilor cu privire la managementul
financiar al companiei emitente ( plata dividendelor este un exemplu ).
Instrumente cu venit variabil -aceste instrumente generează pentru investitor plăți
probabile cu variabile în timp. Nesiguranța pe care o oferă c âștigului obținut este compensată de
o serie de drepturi suplimentare oferite deținătorului spre exemplu dreptul de proprietate sau
dreptul de participare la luarea deciziilor în cadrul companiei.
Acțiunile preferențiale sunt asemănătoare obligațiunilor, e mise pe o perioadă
nedeterminată ( „ perpetue bonds „ sau „ infinite bonds „ ). Dau dreptul deținătorului să
încaseze periodic un divident. Se află la rambursare între obligațiuni și acțiuni în caz de faliment
declarat al emitentului și de lichidare a acestuia .
Majoritatea acestor acțiuni sunt răscumpărate sau convertite în acțiuni obișnuite după o anumită
perioadă de timp.
Acțiunile de gaj ( „Mortage stok -equity „ ) sunt emise asupra unui fond de gaj
constituit de emitent și care poate să îmbrace dive rse forme. În general aceste instrumente sunt
mai puțin riscante, deoarece sunt garantate de guvern.
Acțiunile obișnuite sunt utilizate de companiile private pentru a -și finanța nevoile proprii.
Drepturi: dreptul de proprietate asupra unei părți din patrimo –
niul emitentului, dreptul de vot și dreptul la plata dividentelor.
Riscul emitentului este esențial în fundamentarea deciziei de a cumpăra sau nu astfel de titluri de
pe piață.
Instrumentele derivate sunt emise de majoritatea bueselor de valori din lume.
29
Aceste contracte standardizate au o piață primară și secundară și au ca obiect o mare varietate
de active: mărfuri, devize, indici bursieri, acțiuni, obligațiuni etc.
Contractele Futures sunt acele contracte standardizate emise de bursă care conferă
deținătorului dreptul de a cumpăra un activ la o dată ulterioară în condiții de preț prestabilite.
Ele se desfășoară „ fără bani „, pentru deschiderea unei poziții futures fiind nevoie de o marjă
minimă de 10 – 15 % din valoarea totală a tranzacției.
"Contractele de opțiuni " ele dau dreotul cumpărătorului să vândă sau să cumpere un
activ la un preț determinat ( numit preț de exercitare ) și la o scadență determinată obținut contra
unei prime, plătite inițial de cumpărător. "18
OPȚIUNI
De cumpărare CALL ( dreptul de a cumpăra la scadență activul ) de către cumpărător ;
De vânzare PUT ( dreptul de a vinde la scadență activul ) de către vânzător ;
Contractele de Swap prin ele se pot schimba condi’iile de plată a unor obliga –
ții financiare.
Forme de Swap
De dobândă – prin care pot fi schimbate condițiile de dobândă ale unui împrumut ;
Valutar – prin care poate fi schimbată moneda în care este denominat un împrumut.
Swap -ul conferă o mai mare flexibilitate operațiunilor pe termen mediu și lung de pe
piața financiară internațională.
"Instrumentele derivate sunt cele mai riscante și mai volatile de pe piața financiară
internațională. Se folosesc de operatori atât în scopuri speculative cât și pentru acoperirea
riscurilor financiare / comerciale ( riscul de dobândă, de preț și cel valutar ). "19
"Istrumentele de investiție indirectă "- sunt emise în cadrul unor structuri specializate,
unde emitenții plasează capitalurile atrase prin intermediul acestor instrumente ( unități de fond,
polițe de asigurare ) în diferite instrumente ale pieței monetare sau a celui de capital. Riscul este
legat de capacitatea emitentului de a gestiona fondurile atrase. "20
Participațiile la fondur ile de investiții sunt emise de compania care administrează
aceste fonduri și care și care își asumă întreaga răspundere pentru buna gestionare a fondurilor
atrase.
18 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag ..47)
19 Idem 18
20 Idem 19
30
Fondurile de investiții
Deschise (participarea la aceste fonduri este deschisă, orice de ținător de capital poate
cumpăra unități de fond calculate și publicate zilnic de către administratorul fondului ;
Închise (funcționează ca niște societăți pe acțiuni – S.A., participarea fiind limitată la
membri fondatori.
Oferă servicii speciale partic ipanților: strămutarea între fonduri, consultanță cu privire la
alternativele de plasament sau privilegii de cumpărare a unor unități noi de fond.
Costul poate fi exprimat sub forma unui pro- rate din costurile totale adăugându -se comisioane
de vânzare / cumpărare de noi unități sau de retragere din fond. Sunt riscante dacă
administratorul fondului este cel care decide în locul investitorului.
Profitul ( costul pentru emitent ) depinde de:
Scadență ; Riscul emitentului și / sau al celui care garantează emisiunea ; Natura și
prioritatea la restituire și lichitatea istrumentului ( în caz de faliment și lichidare a
emitentului ): dependentă de existența unei piețe secundare.
CLASIFICARE ÎN FUNCȚIE DE RISC A INSTRUMENTELOR
FINANCIARE
Nivelul 4: Instrumente cu pronunțat caracter speculativ ( opțiuni, mărfuri, futures, pe indici, pe
metale prețioase, Junk Bonds ).
Nivelul 3: Instrumente cu potențial de creștere ( Blue Chips, participații la fon –
durile mutuale, obligațiuni convertibile ).
Nivelul 2: Instrumente ce garantează un venit sigur ( titluri de stat, obligațiuni municipale /
guvernamentale, obligațiuni cu cupon zero.
Nivelul 1: Instrumente fără risc ( Risk Free ) – numerar, certificate de depozit, polițe de
asigurare.
În concluzi e observăm că piața financiară oferă o multitudine de instrumente financiare
complexe, cu grade diferite de risc, ce pot fi utilizate pentru mobilizarea de resurse financiare din
diferite surse.
Investitorii și emitenții trebuie să cunoască în profunzime m ecanismul de funcționare, costul și
riscul implicat în decizia de a plasa sau de a atrage capital de pe piețele financiare ce presupune
scopul final prin intermediul instrumentelor specifice acestora.
31
CAP.2. TEHNICI DE PLATĂ INTERNAȚIONALE
Prin tehnic i de plată internaționale se are în vedere cunoașterea specificului plăților în
internaționale, riscurile, să aprofundeze tipurile de instrumente și modalități de plată folosite în
afacerile internaționale.Se va urmări modul de funcționare a fiecărui instr ument financiar sau
modalitate de plătă internațională.
2.1.Plata fără instrumente de plată
În prezent practica internațională a dezvoltat numeroase instrumente și tehnici de plată și
decontare, de la cele mai simple ( mijloacele de plată ) la cele mai com plexe ( modalitățile de
plată ). Cele mai frecvent utilizate modalități și decontare internaționale sunt: plata în natură
( fără numerar ), plata prin mijloace ( instrumente ) de plată ( cec, cambie, bilet la ordin,
ordin de plată și plata prin intermediul unor modalități de plată complexe ( incasoo și
acreditivul documentar ).
Plata prin marfă contra marfă ( troc, compensație ) este prima " modalitate" de plată
apărută în istorie, la care s -a revenit datorită unor fenomene de criză fianciară manifesta te la
nivel național sau internațional, sau datorită limetelor financiare ale unor participanți la
schimburile internaționale pentru a debloca relațiile comerciale în absența disponibilităților
financiare.
"Plata în numerar – astăzi este pe cale de dispari ție în ansamblul plăților internaționale
(folosită doar ca evaziune fiscală, în cazul mărfurilor de contrabandă sau în activitatea de turism
și transport internațional ) datorită dejavantajelor pe care le reprezintă: necesitatea transportului
efectiv al banilor , necesitatea contactului direct între parteneri (sau reprezentanți ai acestora ), și
dificultatea sincronizării obligațiilor fundamentale ale părților ( de a livra marfa și de a o plăti
)."21
"Plata prin instrumente ( mijloace ) de plată ( titluri de credit pe termen scurt sau
efecte de comerț ) presupune utilizarea unor instrumente specifice, consacrate de -a lungul
timpului: cecul, cambia, biletul la ordin sau ordinul de plată. "22
"Cecul internațional reprezintă un ordin scris dat de o pers oană ( ordonator ) unei bănci,
la care acesta are un disponibil depus în cont, ca aceasta să plătească la vedere o sumă de bani
determinată în favoarea unui terț ( beneficiar ). "23
21 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag .65)
22 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag .66.)
23 Idem 22
32
33
Cambia reprezintă un înscris care conține ordinul nec ondiționat dat de o persoană (
trăgătorul ) altei persoane ( trasul ), de a plăti o anumită sumă unei alte persoane ( beneficiarul
), la un termen ( scadența ) și într -un anumit loc.
2.1.Mecanismul plății prin cambie
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană ( emitentul ) se obligă să plătească
unei alte persoane ( beneficiar ) sau unei terțe persoane desemnată la ordinul acesteia, o sumă
determinată de bani la o dată prestabilită.
Ordinul de plată este dispoziția dată de o persoană ( denumită ordonator ) unei bănci, de
a plăti o sumă determinată în favoarea altei persoane ( denumită beneficiar ) în vederea stingerii
unei obligații bănești provenind dintr -o relație directă existentă între ordonator și beneficiar.
34
2.2.Modalitățile internaționale de plată – cele mai utilizate modalități de plată aceste două
modalități sunt utilizate în combinație cu unul sau mai multe instrumente de plată analizate
anterior ( în special cambii ).
Incasoo documentar și incasoo simplu intră în categoria plății documentare
"Incasoo constă în ordinul dat de exportator băncii sale de a încasa contravaloarea unei
tranzacții comerciale și de a vira în contul sau contra unui set de docume nte negociat
inițial. "24
24 Păun C.,Finanțe Internaționale:Suport de curs ,Edit.Universitatea Româno -Americană,Buc.,2010,pag .71).
35
Acreditivul Documentar conform reglementărilor internaționale în domeniu (
Publicația 500 ) acreditivul documentar reprezintă orice aranjament asumat de o bancă emitentă
ce acționează la cererea și după instrucțiunile unui client ordonator sau în numele său propriu cu
privire la efectuarea unei plăți către un terț sau la ordinul acestuia (beneficiarul), de a accepta și a
plăti efecte de comerț ( cambii ) trase de către beneficiar sau asupra sa sau asupra ordonatorului,
de a autoriza o altă bancă să efectueze o asemenea pl ată sau să accepte și să plătească asemenea
cambii sau de a autoriza o altă bancă să autorizeze să negocieze astfel de efecte de comerț contra
unui set specific de documente, cu condiția ca acestea să fie conforme cu termenii și condițiile
acreditivului.
Plata prin acreditiv documentar are trei părți principale:
Ordonatorul acreditiv documentar ;
Beneficiarul acreditiv documentar ;
Banca emitentă, Ordonatorul AD își asumă angajamentul de plată în favoarea
exportatorului, beneficiarul AD.
Acest angajament de plată poate fi: direct și indirect, banca notificatoare sau avizatoare,
banca plătitoare, banca trasa / acceptantă, banca negociatoare, banca confirmatoare,
banca rambursatoare, banca solicitantă.
36
Caracteristici AD: formalismul, independența, fermitatea angajamentului bancar,
adaptabilitatea, siguranța efectuării plății, complexitatea operațiunii, costul ridicat prin
comisioane de bănci ( comisioane de acceptare, de negociere, de confirmare, de plată ).
În executarea AD avem următoarele docume nte:
-documente comerciale de identificare cantitativă, calitativă și valorică a mărfurilor
livrate ( factura externă, factura consulară, factura proformă );
-documentele de transport ( conosamentul maritim sau fluvial, duplicatul scrisorii de
trăsură int ernațională, scrisoarea de trăsură internațională, scrisoarea de trăsură
internațională pentru transportul rutier, scrisoarea de transport, dovada sau adeverința
unei case de expediții internaționale;
-documentele de asigurare: ( Polița sau certificatul de asigurare, notele de acoperire,
certificate de asigurare provizorii);
-documentele care atestă calitatea, cantitatea și originea mărfurilor ( proces verbal de
recepție calitativă și cantitativă a mărfurilor, buletinul de analiză, certificatul fito -sanitar și
sanitar veterinar, certificatul de origine, lista de colisaj.
A.D. se referă la : formă, modul de utilizare, clauze speciale conținute, folosirea combinată de
către beneficiar.
După formă A.D. pot fi: revocabile și irevocabile.
Acreditivul revocab il poate fi modificat sau anulat de banca emitentă în orice moment,
fără nici o avizare prealabilă a beneficiarului, este foarte rar utilizat. Dreptul de revocare ,
anulare sau modificare se stinge în momentul în care plata a fost făcută, iar după efectuare a
acesteia, banca emitentă este obligată să ramburseze banii băncii plătitoare, nemaiputând
aduce nici o modificare.
37
Acreditivul irevocabil presupune angajamentul ferm al băncii emitente de a efectua plata
în favoarea beneficiarului, cu condiția ca documentele prezentate de acsta să fie strict conforme
cu A.D. El nu poate fi modificat sau anulat de ordonator fără acordul băncii emitente, băncii
confirmatoare și al beneficiarului și semnifică pentru beneficiar o certitudine privind plata.A.D.
irevoca bil neconfirmate banca emitentă își asumă întreaga responsabilitate privitoare la plată.
În concluzie, în cazul acreditiv documentar irevocabil neconfirmat, banca emitentă
este singura angajată ferm la plată. Acreditiv documentar irevocabil confirmat este acela la care
angajamentului ferm al unei bănci emitente se adaugă un angajament de plată independent și
ferm al unei terțe bănci banca confirmatoare.
Acea sta se realizează pe baza unei autorizări sau la cererea băncii emitente, cuprinse în
textul A.D. Dacă banca solicitată să își aduge confirmarea nu este pregătită pentru aceasta ea
trebuie să informeze banca emitentă în timp util.În caz de modificare a acre ditivului documentar,
banca confirmatoare poate să accepte sau nu extinderea confirmării și asupra acreditivului
documentar modificat.
După modul de utilizare acreditivele pot fi:
-cu plată la vedere;
-cu plată diferată;
-cu plată prin acceptare;
-cu plat ă prin negociere.
A.D. cu plată la vedere se utilizează în cazul în care partenerii au convenit cu plata
mărfurilor să se facă îndată după expedierea lor. La primirea A.D. , exportatorul expediează marfa
și întocmește documentele conform condițiilor din ac reditiv documentar apoi le depune spre
încasare. Banca desemnată cu plata, după verificarea documentelor și stabilirea concordanței cu
acreditiv documentar le plătește, iar documentele sunt remise băncii emitente.
38
Acreditivul cu plată diferată se caracterizează prin accea că plata documentelor, deși se
realizează integral, nu se face în momentul prezentării acestora la bancă de către exportator, ci la
o dată ulterioară, menționată expres în textul A.D. Plata diferată se efectuează, de regulă, l a 30-
60 zile, de la prezentarea documentelor.
Acreditivele cu plată prin acceptare – sunt utilizate în cazul vânzărilor pe credit pe
termene scurte și foarte scurte între 60 – 180 zile. Elementul caracteristic este faptul că
întodeauna setul de document e cuprinde una sau mai multe cambii trase asupra băncii
importatorului sau asupra importatorului însuși, iar plata contravalorii mărfurilor se face la
scadența cambiei .
39
Acreditivul cu plată prin negociere este denumit și scrisoare comercială de cr edit fiind
utilizat cu precădere în țările de drept bancar anglo – saxon.Acest acreditiv se caracterizează prin
faptul că este deschis la banca emitentă, cel mai adesea în moneda locală a propriei țări. Aceste
acreditive sunt întodeauna domiciliate la banca emitentă.Deoarece domicilierea acestui acreditiv
la banca importatorului constituie un dezavantaj pentru exportator, în practică, banca emitentă
autorizează alte bănci să „ negocieze „ documentele.
După clauzele conținute acreditivele pot fi: transferabi le, reînoibile, cu clauză roșie (
red clause ) și de compensație ( reciproce și stand – by ).
Documente (10)
40
Acreditivul documentar transferabil este utilizat cu precădere în operațiunile de
intermediere, beneficiarul (primul beneficiar ) are dreptul să solicite băncii însărcinate cu plata /
acceptarea, negocierea, să îl facă utilizabil, în totalitate sau parțial, pentru unul sau mai mulți
beneficiari s ecunzi.
Acest tip de acreditiv documentar constituie, în fond, o modalitate prin care
importatorul îl finanțează pe exportator fără să perceapă dobândă. Dobânda este luată în
considerare la negocierea prețului ( mai mic ).
41
Acreditivu l documentar cu clauză roșie se utilizează în cazul operațiunilor de
intermediere, când exportatorul are mai mulți furnizori locali care trebuie plătiți imediat ce marfa
a fost cumpărată sau în activitatea de producție destinată exportului, când producător ul nu are
resurse financiare să producă marfa, iar importatorul este interesat în produsele respective și îl
finanțează în acest mod.
Acreditivele documentare de compensație sunt utilizate după cum le spune și numele,
în cazul operațiunilor de contraparti dă din comerțul internațional ( barter, compensații, reexport).
Față de celelalte tipuri, acreditivul „stand – by „ are o funcție diferită și anume
aceea de garantare a efectuării plății de către partenerul extern.
În caz ul acreditivului subsidiar este vorba de două acreditive distincte,
unul de import al unei mărfi și un altul de comerț în mecanismul plății).
Scrisoarea de credit comercială – se definește ca fiind un document prin care banca
emitentă se angajează în mod i revocabil față de exportator să onoreze cambiile trase asupra de
către acesta, fie prin acceptare ( dacă tratele sunt la termen ) cu condiția ca, odată cu tratele, să fie
prezentate în termen și documentele menționate în scrisoarea de credit, prin care se atestă
expedierea mărfii.
Particularitățile scrisorii comerciale sunt:
Utilizarea prin cambii trase de exportator asupra băncii emitente ;
Domicilierea în străinătate ( la sediul băncii emitente – sediul trasului conform dreptului
cambial ) ;
42
Posibilitatea unui decalaj între momentul emiterii scrisorii comerciale și momentul
acoperirii cu fonduri a angajamentului de plată ( mai avantajos pentru importatori – în
conformitate cu A.D. ) ;
Scrisorile comerciale sunt adresate direct exportatorulu i ( trebuie depuse de acesta la
banca sa pentru verificarea autenticității lor și a bonității băncii emitente ).
Scrisoarea de credit simplă și circulară sunt adaptări ale A.D. respectiv scrisorii
comerciale la operațiuni necomerciale ( turism, călătorii, etc.).Particularitatea acestor modalități
de plată o constituie faptul că, ordonatorul și beneficiarul scrisorii comerciale sunt una și aceiași
persoană .
Scrisoarea de credi t a importatorului este păstrată de bancă într -un cont special,
pe nume –
le importatorului, și poate fi utilizată numai pentru marfă care formează obiectul scrisorii comer –
ciale ( la livrări parțiale numai pentru plata ultimei livrări ).Diferența ( în exe mplul dat 60 % )
urmează a fi depusă de importator ulterior, în orice moment până la sosirea documentelor.
Scrisoarea de credit cu clauză roșie acest tip de scrisoare comercială presupune
că banca din țara exportatorului este împuternicită de banca emitentă ( a importatorului ) să
avanseze exportatorul, înainte de livrarea și expedierea mărfii, o anumită sumă de bani ( adesea
sub forma negocierii de bilete la ordin non -documentare trase în valută scrisorii comerciale de
către beneficiarul scrisorii c omerciale ).
Scrisoarea de credit stand -by este o adaptare a A.D. pentru a substitui garanțiile
bancare de tip european în țări care utilizarea acestor nu este permisă prin lege.
Transferul internațional al mesajelor în mecanismul de decontări și plăț i. Sistemul
SWIFT.
Transferul letric ( prin poștă -par avion ) – constă în transmiterea fizică a înscrisului
printr -un mijloc de transport de la o bancă la alta – par avion – MT (Mail Transfer ),AMT ( Air
Mail Transfer ).Pe scara transferului este cel mai ie ftin dar cel mai puțin rapid.
Transferul telegrafic ( TT ) – Transmiterea prin cablu, prin telex sau fax,mult mai rapid
decât cel letric și mai scumpă, conține aceleași detalii ca și transferul letric.
Transferul prin sistemul SWIFT – tehnică computerizată de transmitere a mesajelor,
este similar transferului telegrafic sau prin telex, cu particularitățile determinate de sistemul
computerizat integrat care îl definește și securitatea absolută a transmiterii informațiilor.
SWIFT ( Society for World Wide In terbank Financial Telecomunications – societate consti –
Tuită în 1973 ). Prin asocierea a 239 de bănci din diferite țări, cu sediul la Bruxelles și care a
devenit operațională începând cu 1977.
Avantajele sistemului SWIFT – siguranța, rapiditate, cost ridi cat, fiabilitate.
43
În concluzie dezvoltarea schimburilor internaționale a pus tot mai acut problema
asigurării unui comportament ordonat al țărilor în desfășurarea relațiilor valutar financiare și a
plăților dintre ele.În prezent pe baza acestor reglement ări uniforme au fost create o serie de
mecanisme complexe de plată menite să reducă riscul din aceste operațiuni financiare.
Beneficiind de un grad ridicat de flexibilitate, aceste mecanisme pot fi aplicate
unei palete largi de operațiuni comerciale sau de altă natură.
CAP.3.CREDITUL INTERNAȚIONAL
Acesta are un rol în dezvoltarea afacerilor locale și internaționale, tipuri de creditare pe termen
scurt, mecanisme de creditare pe termen mediu și lung pe piețele financiare internaționale și
tehnicile speci ale de creditare.
În relațiile financiar -valutare internaționale, operațiunile de creditare ocupă al doilea loc ca
volum total după obligațiuni.
După orizontul de timp creditele externe pot fi : tehnici de creditare pe termen scurt ,
tehnici de credita re pe termen mediu și lung și tehnici speciale de creditare.
3.1.CREDITAREA PE TERMEN SCURT
Are în vedere obținerea de sume pe termen scurt destinate demarării producției destinate
exportului promovării acestuia pe noi piețe.
În categoria acestei forme de creditare fac parte creditele de prefinanțare și creditele de export.
Prefinanțarea exporturilor se realizează prin : avansul în cont curent acesta
reprezintă o facilitate acordată de bănci firmelor în cazul unor mari fluctuații periodice a soldu lui
conturilor personale; creditele în cont curent reprezintă o înțelegere între o bancă și un client,
prin care convin ca,în limita unui plafon stabilit,de regulă,anual,clientul să poată utiliza din contul
curent personal sume de bani, chiar dacă în cont nu mai există disponibilități, dobânda urmând a
se aplica numai asupra sumelor efectiv folosite; creditele de prefinanțare specializate au în
vedere susținerea financiară a exporturilor complexe ( de valoare mare ) prin acordarea unor
credite producătorilo r/ exportatorilor de bunuri cu grad înalt de prelucrare ( echipamente, utilaje).
Creditul de prtefinanțare poate atinge 100 % din suma descoperită determinată pe baza
planului , iar durata acestuia corespunde cu cea a creditului descoperit.
Avantaje : permit obținerea rapidă de lichidități pentru producător,fluidizarea fluxurilor finanan –
44
ciare,acoperă integral valoarea exportului,susțin exportul unor partizii mari de mărfuri.
Creditele de prospectare sunt acordate pe o perioadă de până la un an, direct
exportatorilor de instituții financiare specializate ( guvernamentale ), în vederea pătrunderii pe
piețe noi și consolidării poziției pe aceste piețe.
Creditele de export în această categorie intră toate categoriile de avansuri în valută
acordate de divers e instituții financiare ( avansul pe bază de documente, avansul în valută,
avansul pe bază de cesiune de creanțe ) dar și creditele de scont sau creditele de accept.
Creditul bancar direct presupune încheierea unui acord între exportator și banca sa
privin d acordarea unui credit pe termen scurt în anumite condiții referitoare la termen și rata
dobânzii.Creditul este remis direct de către bancă în contul curent al exportatorului.
Creditele în cont deschis reprezintă o înțelegere între o bancă și un client ( exportatorul ),
prin care convine ca, în limita unui plafon stabilit, de regulă anual,clientul să poată utiliza din
contul curent sume de bani, chiar dacă în cont nu mai există disponibilități, dobânda urmând a se
aplica numai asupra sumelor efectiv folo site.
Avansul pe baza documentelor de mărfuri se acordă exportatorului pe baza setului de
documente care atestă livrarea mărfurilor către importator.
Avansul în valută presupune încheierea unui contract de import export, cu termen de
livrare de până la un an.La scadență, creditul va fi rambursat integral din ceea ce se incasează din
făcându –
se în valută sau în monedă națională după caz.
Avansul prin cesiunea de creanță presupune acordarea unui credit exportatorilor de
către o bancă pe baza cesiunilor crean țelor în valuta deținută de aceștia asupra unor parteneri
externi.Cesionarea creanțelor se realizează la o valoare mai mică,suma încasată de exportatori
fiind diminuată cu marja instituției creditoare.Cesiunea de creanță este mecanismul care stă la
baza f actoringului.
Creditul de scont are în vedere ansamblul titlurilor de creanță ce însoțesc vânzarea pe
credit la export: cambie,bilet la ordin,acreditive etc.Practic, prin scontare se înțelege vânzarea
acestui titlu de creanță înainte de scadență unei bănci .
Scontarea presupune mobilizarea de resurse în valută sau în monedă națională de pe piața
monetară locală, de la o bancă comercială sau chiar de la banca centrală.
Creditul de accept constă în încheierea unui contract de export de către o
companie,urmând ca apoi exportatorul în calitate de trăgător și beneficiar să solicite o cambie
băncii sale.
Prin utilizarea acestui credit, exportatorul transferă riscul de neplată către banca
acceptantă,sumele încasate înainte de scadență putând fi utilizate pentru deru larea de noi
exporturi.
45
Avantajul importatorului în cazul creditului de accept este acela că el poate avea un
acces sporit pe piețele externe, iar datorită faptului că documentele sunt dublate de acceptul
băncii, importatorul poate fi asigurat asupra expe dierii mărfurilor.
3.2.CREDITAREA PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG
În comerțul exterior se realizează în principal prin operațiuni de creditare complexe
: credite externe de pe euro -piețe ( eurocredite ), credite sindicalizate,credite
paralele,credite back -to-back,creditul furnizor,creditul cumpărător etc .
Eurocreditele sunt creditele obținute de pe piața financiară internațională denominată în
altă monedă decât cea a țării de emisiune ( de exemplu denominate în dolari și acordate de un
consorțiu de bănci europene ).
Mecanismul acestei tehnici de finanțare este complex, e urocdreditarea fiind inițiată de
benefi –
ciar care se va adresa și va încheia un contract de credit cu o bancă de prestigiu care va coordona
și va purta responsabilitatea întregiii operațiuni -banca " lead -manager ". Un rol important în
stabilirea condițiil or de acordare a creditului îl au grupul de coordonare și consorțiu de bănci
comerciale.
Creditul sindicalizat este o altă tehnică de finanțare internațională pe termen mediu și
lung, frecvent utilizată în comerciale internaționale.Această tehnică presupun e contactarea unei
bănci puternice care va constitui un grup de management format dintr -un număr de bănci de
renume spre deosebire de eurocreditare, în cazul creditului sindicalizat responsabilitatea pentru
întreaga operațiune și -o asumă grupul de manageme nt.
Creditele paralele sunt o consecință a intensificării tranzacțiilor comerciale și
internaționale din ultimele decenii.
Limite ale finanțării prin împrumuturi paralele
Operațiunea se înregistrează în bilanțul ambelor companii având impact asupra
situației financiare ( ex : gradul de îndatorare va crește ) ;
Dobânzile se negociază direct între părți ( este fundamentală în acest caz puterea de
negociaere între cei doi parteneri precum și capacitatea acestora de a aprecia corect evoluția
viitoare a cursului de schimb și a ratelor de dobândă pe piața financiară internațională ).
46
Creditul "back -to-back" au la bază un principiu asemănător creditelor paralele.După ce
încheie un contract de credit "back -to-back", companiile mamă vor transfera cele două c redite
filialelor.
Dobânzile aferente celor două credite sunt de regulă identice cu dobânda percepută de
băncile locale,însă pot și să difere.
Creditul furnizor este un credit acordat direct furnizorului ( exportatorului ) de către o
bancă sau de către o i nstituție financiară specializată.Practic,după încheierea contractului de
import/export,exportatorul va livra marfa și va amâna plata acesteia pe o perioadă determinată de
timp,oferind astfel un credit în marfă importatorului.
Această tehnică este o formă indirectă de promovare a exporturilor bazată pe acordarea unui
credit cu dobânda subvenționată importatorului printr -un mecanism complex.Acest tip de credit
este mai ieftin.
Creditul cumpărător se acordă de către o bancă din țara exportatorului direct
importatorului,prin intermediul unui mecanism specific.Odată încheiat contractul de import –
export importatorul se va adresa unei bănci de renume din țara sa și va solicita pe cheltuiala sa o
scrisoare de garanție bancară.Odată obținută aceasta,omportatorul p oate plăti un avans de până la
15 % din contravaloarea importurilor efectuate avansul fiind plătit exportatorului.Pentru restul
sumei,importatorul va fi creditat de o bancă din țara exportatorului,care acordă creditul
cumpărător și îl plătește pe loc pe e xportator pentru suma rămasă.
Creditul cumpărător se asigură și se garantează ( de o bancă garant din țara
importatorului ) costul total al acestuia este mai mare decât în cazul creditul furnizor.
Creditul furnizor este acordat pe baza contractului de expo rt/import, a contractului de
credit și a poliței de asigurare a creditului, la creditul cumpărător fiind nevoie în plus și de o
scrisoare de garanție bancară.
47
Analiza comparativă între cele două forme de creditare internațională
3.3.Tehnici speciale de creditare ( finanțare )
Leasingul este o metodă de finanțare pe termen mediu și lung care presupune încheierea
realizată de societăți financiare specializate, a unor bunuri de echipament către beneficiari care nu
dispun de fonduri proprii sa u nu pot ( sau nu doresc ) să recurgă la credite bancare pentru
cumpărarea acestora.
Tipuri de leasing : direct,indirect,net,financiar,experimental,lease -back etc.
Două trăsături esențiale caracterizează leasingul – existența a două contracte pentru aceia și
operațiune și posibilitatea triplei opțiuni.
Avantajele celor implicați în această operațiune sunt evidente : beneficiarul,societatea
de leasing,producătorul.
Forfetarea este o formă din ce în ce mai întâlnită de finanțare pe termen mediu.Aceasta
presup une achiziționarea de către o bancă,forfetarul,a unei serii de creanțe provenite de pe urma
48
operațiunilor de comerț exterior.Aceste creanțe sunt deseori avalizate sau garantate de banca
importatorului.
sunt vândute cu discaunt de către exportator băncii fo rfetare.Banca plătește imediat
exportatorului,permițându -i acestuia să -și finanțeze producția de bunuri pentru export și permi –
țându -i importatorului să plătească mai târziu.
Forfetarea continuă să aibă o importanță redusă dacă este comparată cu alte tehn ici de
finanțare,dar în ultima vreme ponderea ei este în creștere,mai ales în cadrul tehnicilor de finanțare
pe termen mediu.
Condițiile îndeplinite de o creanță pentru a putea face obiectul forfetării : ea trebuie să fie
necondiționată ( disociată și comp let independentă de tranzacția comercială de bază ) și liber
transferabilă ( să poată fi plasat integral sau parțial în altă parte și oricând până la scadență ).
Diferența dintre forfetare și scontare este : în cazul forfetării banca preia și riscul de
neplată,
forfetarea se realizează de către instituții specializate, costul forfetării este mai mare,scadența în
cazul forfetării este mai mare,refinanțarea instituțiilor forfetare se face direct de pe piața
financiară internațională.
Factoringul este o tehn ică de finanțare pusă inițial în practică în țările anglo –
saxone,utilizată pentru a asigura finanțarea creanțelor interne.
Factoringul
Cu plată în avans ( factorul creditează pe aderent urmând să încaseze ulterior creanțele ) ;
Cu plată în scadență ( factorul va plăti creanțele aderentului în momentul exigibilității acestora )
;
"Undisclosed factoring " sau "Money without borrowing " ( încheierea concomitentă a
două contracte,unul de vânzare -cumpărare și unul de comision,ambele încheiate între factor și
furnizor,factorul cumpără marfa furnizorului numindul reprezentant al său urmând să vândă
cumpărătorului efectiv și șă încaseze prețul aferent exportului realizat.
Prin această tehnică de finanțare,exportatorul beneficiază de patru avantaje : se
semplifică gestiunea trezoreriei a aderentului ( beneficiar ),aderentul nu mai este expus riscului
de neplată,factoringul suprimă problemele create de gestionarea administrativă și contabilă a
creanțelor și factoringul îi ameliorează bilanțul contabil prin reducere a creanțelor.
Dezavantaje : costul factoringului este relativ ridicat con’ine două elemente –un comision
de factoring,ad valorem,calculat pe totalul creanțelor transferate,reprezentând între 0,5 și 2,5 % și
un comision de finanțare calculat prorata temporis în funcție de ratele dobânzii.În cazul
factoringului cu plată la scadență se percepe doar comision de factoring,iar la factorul cu plată
în avans se percep ambele tipuri de comisioane.
49
Diferența dintre factoring și forfetare ( ambele bazate pe cesiune de creranță ) este că în
cazul factorului sunt cesionate documente comerciale ( facturi,contracte ),în cazul forfetării sunt
cedate mai mult documente financiare ( cambii,acreditive,incasoo documentare ).
Factoringul presupune o relație mai îndelungată între factor și beneficiar decât
forfetarea și instituția de factoring oferă mai multe servicii financiare decât oferă instituția de
forfetare ( consultanță,gestionarea contului clienți, a trezoreriei,expertiză financiar – contabilă ).
Contractul de factoring – caracteristici : alături de operația de credit furnizează
aderenților săi o gamă largă de servicii – o selecțoinare a clienților ( cumpărători sau beneficiari
ai serviciilor furnizate ), punerea la dispoziția aderenților a unor metode moderne de gestiune și
contabilitate,
Efectuarea unor studii de piață,procurarea de informații comerciale,servicii juridice,etc.
Concluzie
Atât în finanțarea prin emisiune de obligațiuni sau acțiuni pe piețele financiare internaționa –
le, creditarea internațională dezvoltă o serie de riscuri financiare ( riscul de țară,de dobândă și
cel valutar ). Evaluarea acestora se face precum obligațiunile pe baza unor indicatori (
maturitate,durată,sensibilitatea ). Costul creditării se analizează prin aceiași indicatori ( valoarea
actual izată netă ).
Creditarea internațională este sub diferite forme și rămâne una dintre principalele
modalități de mobilizare a resurselor financiare de pe piețele internaționale, la concurență cu
emisiunea de titluri primare ( obligațiuni și acțiuni ).
50
Implicarea intermediarilor în desfășurarea relațiilor financiar -valutare internaționale este
diferită :
După cum se poate observa din acest tabel ,atât la nivel local cât și la nivel internațional
băncile comerciale și societățile de asigurare au un rol dominant pe piețele financiare
internaționale.În același timp se poate remarca rolul marginal al băncilor de economii sau
uniunile de credit în derularea operațiunilor financiare internaționale.Evident că situația nu poate
fi generalizată la toa te piețele financiare,gradul de dezvoltare și integrare al acestora fiind diferit.
În concluzie , complexitatea operațiunilor financiare internaționale, gradul ridicat de risc
și imperfecțiunile piețelor financiare au condus la apariția și dezvoltarea unui număr mare de
intermediari financiari specializați care și -au diversificat în permanență serviciile și instrumentele
pe care le oferă.
51
Bibliografie selectivă
1. Adrian Buckley, "Multinational Finance", third ed., Prentice Hall, New York, 1996;
2. Frederick S. Mishkin, "Financial Markets and Institutions", Addison – Wesley, 1999;
3. Shapiro A.C., "Multinational Financial Management", 4 th. ed., Allyn & Bacon, 1992;
4. Levi M.D. "International Finance", 2 ed., McGraw -Hill, New York, 1990;
5. Levy H. and Sarna t M., "Capital Investment ad financial decision", 4 ed. Prentice Hall,
1990;
6. Richard A. Brealey, Stewart C. Myers, "Principles of Corporate Finance", Irwin – McGraw
– Hill Publishing House, 1996;
7. Madura J. C., "International Financial Management", West Pub lishing Co., St. Paul, 1995
8. Holland J. B., "International Financial Management", Basil Blackwell, Oxford, 1993 ;
9. Meir Kohn, "Money, banking and financial m arkets", The Dryden Press, 1993;
10. Holland J. B., "International Financial Management", Basil Blackwell, Oxford, 1993;
11. Markovitz H., "Portfolio Selection", Management Science, 1952;
12. Stephen Ross, "Corporate Finance", 4th ed., Irwin Publishing House, Illinois, 1999;
13. Charles W. Hill, "International Business", Mc Graw Hill, New York, ed. 2, 1998;
14. Jain Arvin, “I nternational financial market and institution”, Kolb Publishing Co., USA,
1994;
15. Hazel Johnson, “Financial institutions and markets”, Mc. Graw Hill, 1993;
16. Meir Kohn, “Money, banking and financial m arkets”, The Dryden Press, 1993;
17. Blake D., "Financial Market s Analysis", McGraw Hill, New York, 1990;
18. Martin S. Fridson, “Financial Statements Analysis”, John Wiley and Sons, 1996;
19. Tom Copeland, Tim Coller, Jack Murrin, “Valuation: Valuing and Managing the Value of
Companies”, John Wiley and Sons, 1996;
20. Frank K. Re illy, “Investment”, The Dreyden Press, 1982, Ed. 4.
21. Eugene F. Fama, Merton Miller, “The Theory of Finance”, Holt, Rinehart and Winston,
1972;
22. Eugene Fama, “Foundation of Finance”, Basic Books, 1976;
23. Fisher Black, Myron Scholes, “Pricing of options and corporate liabilities”, Journal of
Political Economy, May / June, 1973;
24. Aswath Damodaran, “Damodaran on Valuation. Security analysis for Investment and
Corporate Finance”, John Wiley and Sons, 1996;
52
25. John D. Finnerty, “Project Finance. Asset -Based Financi al Engineering”, John Wiley and
Sons, 1996;
26. Lilian Chew, “Managing Derivative Risk”, John Wiley and Sons, 1996;
27. Aswath Damodaran, “Investment Valuation. Tools, And Techniques For Valuating Any
Asset”, John Wiley and Sons, 1996;
28. Paul Braun,"Relații finan ciare și monetare internaționale", Editura
Economică,București,1999;
29. Stancu I., “Finanțe – Teoria piețelor financiare”, Editura Economică, București, 1997;
30. Simona Gaftoniuc, "Finanțe internaționale", Ed. Economică, București, București 2000;
31. .Popa Ioan, “Tranzacții internaționale”, Ed. Economică, București, 2000 ;
32. Marius Băcescu, Angelica Băcescu, "Macroeconomie și politici macroeconomice", Editura
ALL, București, 1998;
33. Ion Românu,Ion
Vasilescu,"Managementulinvestițiilor",EdituraMărgăritar,1997 ,București;
34. Mișu Negrițoiu, “Salt înainte”, Editura Expert, 1996, București;
35. Mihai Toma, Felicia Alexandru, “Finanțe și gestiune financiară de intreprindere”, Editura
Economică, 1998, București;
36. Mihai Toma, Petre Brezeanu, – “Finanțe și gestiune financiară . Aplicații practice”, Editura
Economică, București, 1996;
37. Păun Cristian,Păun Laura,"Riscul de țară",Editura Economică,București,1999;
38. Colectiv REI, “Programul de pregătire al specialiștilor vamali – tehnica operațiunii de
comerț exterior” – Paun Cri stian, Cap. VII: “Finanțare inernațională”, Editura Economică,
2001;
Miron Dumitru, Paun Cristian, “Aspecte finaciar monetare ale relațiilor economice
internaționale”, Editura ASE, 2000;
.Murray Andrew, “Analiza creditului”, Editura Expert, București, 1998;
.Dedu Vasile, “Managementul bancar”, Editura Mondan, București, 1997.
53
STUDIU DE CAZ :
Raport asupra stabilității financiare
românești în perioada decembrie 2017
Raportul a fost analizat de Consiliul de administrație al Băncii
Naționale a României și aprobat în unanimitate în ședința din
data de 27 noiembrie 2017. Analizele au fost realizate folosind
informațiile disponibile până la data de 23 noiembrie 2017
Sursa :Website: http://www.bnr.ro
54
Cuprins
Introducere ………………………………………………………………………………..pag.2 -3.
1. CONTEXTUL ECONOMIC ȘI FINANCIAR INTERN ȘI
INTERNAȚIONAL…………………………………………….pag.3 -4.
2. SECTORUL REAL…………………………………………….pag.5 -7.
3. SECTORUL FINANCIAR…………………………………..pag.7 -10.
4. INFRASTRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR – STABILITATEA
SISTEME LOR DE PLĂȚI ȘI A SISTEMELOR DE
DECONTARE…………………………………………………………..pag.10 -11.
5. STABILITATEA FINANCIARĂ, CADRUL DE REGLEMENTARE
ȘI POLITICILE MACROPRUD ENȚIALE…………………………….pag.11 -12.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
ABREVIERI
55
INTRODUCERE
Raportu l prezintă riscurile la adresa stabilității financiare, în strânsă corelație cu
evoluțiile economice interne și internaționale. Stabilitatea financiară este un bun public, care nu
se referă doar la bănci, ci la ansamblul economiei. Stabilitatea financiară este influențată de
calitatea mixului de politici economice.
De la data Raportului anterior (mai 2017), stabilitatea financiară a rămas solidă , însă
se remarcă menținerea sau acumularea unor vulnerabilități, în special în ceea ce privește apariția
unor pr esiuni în direcția creșterii primei de risc pentru economiile emergente, tensionarea
echilibrelor macroeconomice interne prin derapaje și incertitudini în politica fiscal -bugetară și
creșterea îndatorării populației – riscurile fiind amplificate de corelaț ia acestor factori.
La nivelul fundamentelor macroeconomice , remarcăm o serie de indicatori favorabili: –
Principalul atu al României este stocul scăzut al datoriei publice (37,4 la sută din PIB), împreună
cu scăderea riscului de refinanțare datorită, în principal, extinderii maturității datoriei publice. –
Un alt atu al României îl reprezintă existența unor rezerve internaționale importante, inclusiv
rezerva în valută a MFP. Dar rolul rezervelor internaționale este unul preventiv și nu poate
compensa dete riorări structurale ale unor indicatori.
România a înregistrat o rată ridicată de creștere economică în primele nouă luni din
anul 2017 (+7 la sută în trei trimestre din 2017 comparativ cu aceeași perioadă din anul
trecut). – Nivelul ratei șomajului a cont inuat traiectoria descendentă, iar rata ocupării a continuat
traiectoria ascendentă. Totuși, aceste evoluții trebuie nuanțate prin prisma creșterii deficitului
bugetar structural și a creșterii deficitului comercial, în timp ce rata inflației a revenit rap id în
intervalul superior al țintei, iar cursul de schimb al leului s -a depreciat față de euro cu 2,5 la sută
de la începutul anului.
Totodată, rata dobânzii pe piața interbancară a accelerat în luna septembrie și s -a
stabilizat ulterior, pe fondul crește rii ratei anuale a inflației și al consolidării așteptărilor privind
ajustarea conduitei politicii monetare, precum și pe fondul diminuării excedentului structural de
lichiditate sub influența simultană a principalilor factori autonomi ai lichidității – și anume
operațiunile în contul Trezoreriei statului și tranzacțiile nerezidenților pe piața financiară locală.
56
În ceea ce privește sectorul bancar, principalii indicatori financiari și prudențiali s –
au menținut la un nivel robust . Indicatorii de solvabilit ate au rămas la niveluri adecvate, iar
rezervele consistente de capital față de cerințele prudențiale oferă o bună capacitate de absorbție a
pierderilor neașteptate și resurse pentru creditarea sectorului real.
Rezultatele testării la stres a sectorului b ancar relevă robustețea la nivel agregat în
cazul manifestării unor scenarii macroeconomice adverse, însă impactul riscului de rată a
dobânzii la nivelul sectorului bancar este important, datorită structurii bilanțiere caracterizate de o
durată mai mare a activelor. Indicatorii de lichiditate ai sectorului bancar continuă să se situeze,
în medie, la un nivel semnificativ superior valorilor minime reglementate.
Indicatorii specifici calității activelor bancare s-au ameliorat (rata creditelor
neperformante a scăzut sub 8 la sută, ajungând în zona considerată cu risc mediu de ABE), iar
gradul de acoperire cu provizioane s -a îmbunătățit și rămâne adecvat.
1.CONTEXTUL ECONOMIC ȘI FINANCIAR INTERN ȘI INTERNAȚIONAL
Condițiile macroeconomice la nivel global s-au îmbunătățit de la data redactării
Raportului anterior. Un factor important în reluarea creșterii economice l -a constituit și
revitalizarea comerțului la nivel global. Cu toate acestea, riscurile privind consolidarea ratei de
creștere a economiei globale ș i a comerțului internațional rămân importante pe fondul
incertitudinii politicilor, al acumulării unor dezechilibre structurale la nivelul economiilor
emergente și al intensificării tensiunilor geopolitice.
Piețele financiare internaționale au înregistrat evoluții pozitive în prima parte a anului
2017 după corecțiile înregistrate la finalul anului 2016, în timp ce volatilitatea s -a situat pe o
tendință descendentă cu scurte perioade de creștere. Un risc sistemic important la adresa
stabilității financiare din România, similar celui la nivelul UE, este legat de ajustarea abruptă a
primei de risc aferente țărilor emergente.25
57
Implementarea unui mix de politici care să conducă la menținerea echilibrelor
macroeconomice interne reprezintă o condiție importantă î n vederea limitării efectelor de
contagiune dinspre piețele financiare internaționale,
În condițiile materializării riscului de modificare bruscă a încrederii investitorilor
în economiile emergente . România a înregistrat una dintre cele mai înalte rate de creștere
economică din UE în primele nouă luni din anul 2017, principalul determinant fiind consumul
intern, în timp ce balanța comercială, deficitul public și rata inflației s -au deteriorat.
Inve stițiile nu au avut un aport semnificativ la creșterea economică . Aceste evoluții
indică acumularea de tensiuni având potențiale consecințe negative importante asupra activității
economice viitoare și, implicit, asupra stabilității financiare.
O altă probl emă care contribuie la accentuarea tensiunilor în economie este
problema demografică determinată de fenomenul emigrației și de cel de îmbătrânire a
populației. În acest context, continuarea procesului de convergență este condiționată de
recalibrarea mixulu i de politici, astfel încât să se asigure menținerea la niveluri sustenabile a
indicatorilor economici fundamentali. Mai mult, este necesară intensificarea eforturilor de creare
a unui cadru propice stimulării investițiilor în mediul privat și de îmbunătăț ire a calității
investițiilor publice, în vederea asigurării unei creșteri economice durabile.
Îndatorarea sectorului nefinanciar a scăzut marginal de la data Raportului anterior, la
79,6 la sută din PIB în septembrie 2017 (42,2 la sută în cazul sectorulu i privat și 37,4 la sută în
cazul sectorului guvernamental), de la 80,7 la sută din PIB în decembrie 2016.
Evoluțiile inegale ale intermedierii financiare la nivel sectorial sunt determinate și de o
serie de factori care țin atât de latura cererii (de exe mplu, nivelul redus de capitalizare în cazul
unui număr important de firme, disciplina laxă la plată și deficiențe ale procedurii insolvenței
persoanelor juridice), cât și de latura ofertei (pregătirea personalului bancar implicat în activitatea
de credita re, lipsa unor produse de finanțare care să se adreseze nevoilor specifice ale 26firmelor) .
Pentru majorarea rolului sistemului financiar asupra creșterii economice pe termen
lung este necesară soluționarea acestor probleme structurale . În ceea ce privește îndatorarea
sectorului public, credibilitatea politicilor economice implementate și responsabilitatea în
58
administrarea finanțelor publice sunt elemente importante în asigurarea încrederii investitorilor și,
implicit, a unui cost redus de finanțare a dator iei publice. Evoluțiile recente nu indică probleme
privind sustenabilitatea datoriei externe pe termen scurt.
Riscul de refinanțare s-a redus pe măsura creșterii maturității medii. Fluxurile de
investiții străine directe au asigurat o mare parte din finan țarea necesară deficitului de cont
curent.
59
2.SECTORUL REAL
Evoluția favorabilă a performanțelor economice și financiare ale sectorului
companiilor nefinanciare a continuat și în anul 2016 , iar capacitatea firmelor de onorare a
serviciului datoriei față de instituțiile de credit s -a ameliorat. Cu toate acestea, analiza în structură
arată adâncirea vulnerabilităților care pot afecta stabilitatea financiară.
Subcapitalizarea unui număr semnificativ de companii, gradul ridicat de îndatorare în
anumite sectoare , capacitatea redusă de recuperare a creanțelor comerciale, în special la nivelul
microîntreprinderilor, coroborate cu numărul important de firme din port ofoliul instituțiilor de
credit care nu au trecut printr -un ciclu economic complet, reintrarea fenomenului de insolvență pe
un trend ascendent, atât ca număr de firme nou -intrate în insolvență, cât și ca volum al
neperformanței generate asupra sectorului b ancar, reprezintă factori de risc pentru stabilitatea
financiară.
În consecință , se impune revederea cadrului legal astfel încât constrângerile bugetare să
devină ferme indiferent de forma de proprietate a firmei. În acest sens, pot fi avute în vedere
măsuri referitoare la firmele cu capitaluri proprii sub pragul minim reglementat (inclusiv în ceea
ce privește distribuirea de dividende în anii în care se înregistrează profituri), revizuirea
condițiilor de intrare și ieșire de pe piață a firmelor etc.
Calit atea portofoliului de credite acordate companiilor nefinanciare a continuat
tendința de ameliorare observată anterior, dar riscurile se mențin . Un factor important în
determinarea evoluției neperformanței portofoliului de împrumuturi ar putea fi reprezenta t în
perioada următoare de proporția covârșitoare a împrumuturilor nou -acordate cu rată de dobândă
variabilă în condițiile reluării ciclulu 55de majorare a ratelor de dobândă pe fondul creșterii
inflației.
Probabilitatea de nerambursare pentru sectorul co mpaniilor nefinanciare, estimată
pentru intervalul septembrie 2017 – septembrie 2018, indică o majorare până la o valoare
de 3,7 la sută. De asemenea, necesarul de provizioane s -ar putea majora, inclusiv în perspectiva
60
implementării noului standard interna țional de raportare financiară (IFRS 9 – Instrumente
Financiare) de la 1 ianuarie 2018.
Evoluțiile la nivelul bilanțului populației indică o consolidare a situației favorabile
înregistrate de la data Raportului anterior, pe fondul dinamicii pozitive a ven itului disponibil.
Contextul actual caracterizat de rate reduse de dobândă și de creștere susținută a
creditului nou creează , însă, premisele acumulării de posibile vulnerabilități privind
sustenabilitatea gradului de îndatorare, îndeosebi pentru debitori i cu venituri reduse. Rata
creditelor neperformante aferentă creditului populației a continuat să se reducă și în primele nouă
luni din anul 2017. Riscul de credit ca urmare a unei șoc valutar este în scădere, în condițiile în
care fluxul de credit nou est e acordat aproape în totalitate în monedă națională.
Riscul de credit determinat de un șoc pe rata dobânzii rămâne important, în
condițiile în care creditele ipotecare prezintă o senzitivitate mai mare față de creditul de
consum . În plus, persistă vulne rabilități importante legate de asimetria gradului de îndatorare
după venit. Persoanele cu venituri reduse înregistrează o probabilitate medie de nerambursare de
trei ori mai mare față de cei cu venituri peste salariul mediu, atât pentru creditele de consu m, cât
și pentru cele ipotecare.
Prețurile locuințelor au avut o dinamică pozitivă , dar semnificativ sub valorile
înregistrate în numeroase țări din UE, în contextul menținerii ratelor de dobândă la valori extrem
de reduse, creșterii veniturilor populație i și îmbunătățirii așteptărilor indivizilor privind situația
lor financiară viitoare.
Ritmul de creștere a prețurilor locuințelor a încetinit ușor în primul semestru al
anului 2017, creșterea anuală fiind de 7,1 la sută (față de 7,3 la sută în decembrie 2 016, în
termeni reali). Rezultatele analizelor arată plasarea evoluțiilor recente în faza de expansiune a
activității pieței imobiliare, indicând necesitatea unei monitorizări atente a riscurilor dinspre
această piață asupra sectorului financiar și economi ei reale.
61
3.SECTORUL FINANCIAR
Sănătatea financiară a sectorului bancar a continuat să se mențină robustă.
Indicatorii de solvabilitate au rămas la niveluri adecvate, în jurul valorii medianei
europene. Rezervele consistente de capital față de cerințele prudențiale oferă o bună
capacitate de absorbție a pierderilor neașteptate și resurse pentru creditarea sectorului real.
Rezultatele testării la stres a sectorului banc ar relevă robustețea la nivel agregat în cazul
manifestării unor scenarii macroeconomice adverse. Impactul riscului de rată a dobânzii la
nivelul sectorului bancar este important, datorită structurii bilanțiere caracterizate de o durată
mai mare a activelo r, pe fondul unei ponderi importante a elementelor cu venit fix.
Profitabilitatea sectorului bancar s -a îmbunătățit în contextul unui cadru macroeconomic
intern favorabil, al reducerii semnificative a cheltuielilor nete cu ajustările pentru depreciere,
al prelungirii nivelului scăzut al costurilor de finanțare, dar și al redresării creditării în monedă
națională.
Capacitatea individuală a băncilor de a genera profit rămâne eterogenă, profitul
fiind polarizat la nivelul băncilor de talie mare. Veniturile ne te din dobânzi constituie
principala componentă a veniturilor operaționale, pe fondul unui model de afaceri caracterizat
de marje ridicate. Veniturile nete din taxe și comisioane se polarizează la nivelul băncilor
mari, o cotă de piață mai ridicată, favori zând existența unei mase critice pentru atragerea
acestor venituri. Eficiența operațională este mai bine poziționată comparativ cu media UE, dar
prezintă spațiu de îmbunătățire, în special la nivelul unor bănci de talie mică și medie.
Lichiditatea sectorul ui bancar este confortabilă, cu indicatori superiori valorilor reglementate
și având capacitatea de a susține creșterea creditării economiei reale.
Rezultatele testării la stres microprudențiale indică reziliența băncilor la șocuri
de lichiditate . Indicat orii specifici calității activelor bancare s -au ameliorat, iar gradul de
acoperire cu provizioane s -a îmbunătățit și rămâne adecvat. Continuarea procesului de
rezoluție a creditelor neperformante este o țintă pentru bănci pentru conservarea capacității de
creditare.
În lipsa eforturilor de curățare bilanțieră, rata creditelor neperformante ar
putea să -și reia trendul ascendent . Procesul de consolidare a sectorului bancar a continuat,
fără a afecta manifestarea concurenței. Deciziile strategice ale unor gru puri bancare prezente
în România privind limitarea expunerii pe anumite piețe și existența unor surse potențiale de
ameliorare a eficienței operaționale și a profitabilității prin creșterea cotei de piață deținute ar
putea menține această tendință.
Modelu l de afaceri al băncilor continuă să vizeze , în special, creditarea populației,
pe fondul unui istoric mai favorabil al randamentelor ajustate la risc. Creditarea economiei
reale s -a revigorat, inclusiv pe segmentul companiilor nefinanciare.
La nivelul sectorului bancar, se menține o concentrare importantă a expunerilor
față de administrația guvernamentală . Economisirea internă s -a consolidat în prima
jumătate a anului 2017 și a suplinit ajustarea finanțării de la băncile -mamă. Raportul dintre
credite și depozite a crescut marginal și continuă să fie subunitar, dar eterogen la nivelul
băncilor, consecință a unei subutilizări a resurselor atrase din economie în scopul creditării. Pe
termen mediu viziunea principalelor bănci din sector este una optimistă în privința evoluției
activelor și a creditării, dar mai temperată în raport cu previziunile asupra creșterii nominale
prognozate a PIB, indicând menținerea unui grad redus de intermediere financiară.
Conform strategiilor de finanțare și creditare ale acest or bănci, există intenția de
a crește mai rapid creditarea companiilor nefinanciare, comparativ cu cea a populației,
dar modelul de afaceri nu va modifica fundamental structura bilanțieră . Structura
previzionată a creșterii bazei de finanțare se axează pe atragerea de depozite retail, în
condițiile menținerii unui raport subunitar între credite și depozite.
Impactul legilor privind darea în plată și conversiei creditelor în franci elvețieni
s-a atenuat de la data ultimului Raport. Cu toate acestea, observă m în continuare inițiative
legislative în domeniul financiar bancar cu implicații majore asupra sectorului financiar,
precum cele privind creanțele neperformante vândute de către instituțiile de credit sau cele
referitoare la modul de stabilire a ratei dob ânzii în contractele de credit.
Anumite inițiative legislative de natură fiscală pot afecta strategiile băncilor și
profitabilitatea acestora. De altfel, instituțiile de credit autohtone identifică drept cel mai
important risc cu potențial sistemic cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul
financiar -bancar, cu implicații asupra solvabilității sectorului bancar, această evaluare
menținându -se constantă în ultimele 18 luni, băncile indicând o dificultate ridicată de
gestionare a acestui risc. Imp lementarea noului standard internațional de raportare financiară
(IFRS 9) reprezintă un alt factor de influență asupra profitabilității, prin prisma creșterii
ajustărilor de depreciere, dar și asupra indicatorilor prudențiali.
La nivel european se mențin p reocupările pentru monitorizarea sectorului
bancar paralel, în vederea extinderii cerințelor macroprudențiale în afara sectorului
bancar. În cazul României, ponderea activelor sectorului financiar nebancar în sistemul
financiar a crescut marginal de la dat a ultimului Raport. Evoluția a fost determinată de creșteri
ale activelor în sectorul fondurilor de pensii private și IFN.
Piețele financiare din România au înregistrat în general evoluții pozitive, cu
episoade scurte de intensificare a volatilității pe anumite segmente . Dobânzile de pe piața
monetară au fost la niveluri minime istorice pentru primele opt luni ale anului, însă începând
cu luna septembrie au crescut semnificativ, în contextul revizuirii ascendente a anticipațiilor
inflaționiste și al dimin uării excedentului structural de lichiditate din piața monetară. La
nivelul pieței de capital, evoluțiile au urmat un trend crescător.
4. INFRASTRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR – STABILITATEA
SISTEMELOR DE PLĂȚI ȘI A SISTEMELOR DE DECONTARE
Activitatea tuturor sistemelor de plăți și de decontare din România s -a desfășurat
normal, fără incidente semnificative . Au fost continuate eforturile de aliniere a
reglementărilor privind sistemele de plăți și de decontare la normele europene.
5.STABILITATEA FINANCIARĂ, CADRUL DE REGLEMENTARE
ȘI POLITICILE MACROPRUDENȚIALE
Măsurile macroprudențiale de natura cerințelor suplimentare de capital au
obiectivul de a contribui la consolidarea capacității instituțiilor de a face față șocurilor
endogene și exogene, contribuind la diminuarea riscurilor ciclice sau structurale . În
conformitate cu prevederile cadrului de reglementare CRD IV/CRR138, amortizoarele de
capital care pot fi impuse instituțiilor de credit sunt: amortizorul de conservare a cap italului,
amortizorul anticiclic de capital, amortizorul pentru instituțiile de importanță sistemică și
amortizorul pentru riscul sistemic. Cerințele suplimentare constând în amortizoarele de capital
se adaugă cerințelor minime de fonduri proprii reglement ate139 și sunt aplicabile exclusiv
băncilor persoane juridice române140.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
CONCLUZII
1. Piețele financiare internaționale au înregistrat evoluții pozitive în prima parte a anului 2017
după corecțiile înregistrate la finalul anului 2016, în timp ce volatilitatea s -a situat pe o tendință
de reducere, cu scurte perioade de amplificare a acesteia. Evoluțiile pozitive susținute a le
indicilor bursieri ai principalelor piețe de capital, precum și începutul procesului de normalizare
de pe piețele obligațiunilor suverane europene (Grafic 1.2) au fost determinate de ameliorarea
indicatorilor macroeconomici, continuarea programului de r elaxare cantitativă de către BCE, dar
și de așteptările optimiste ale investitorilor privind perspectivele economiei mondiale, respectiv
ale celei europene.
2. .O preocupare la adresa stabilității financiare este riscul de evaluare necorespunzătoare a
activel or financiare , dată fiind continuarea fenomenului de căutare de randamente înalte, în
condițiile menținerii nivelului redus al dobânzilor. ESMA a păstrat evaluarea privind riscul dinspre
piețele financiare internaționale în trimestrul trei din anul 2017 la un nivel foarte ridicat în ceea
ce privește riscul de piață și cel de credit și ridicat în cazul riscului de lichiditate și al celui de
contagiune.
3. Principalele riscuri sistemice asupra sistemului financiar la nivel global , conform evaluării
Fondului Mon etar Internațional din octombrie 2017 (Global Financial Stability Report), sunt: (i)
riscul de piață și de lichiditate, determinat de nivelul scăzut al ratelor dobânzilor și al primelor de
risc, precum și de nivelul redus al volatilității de pe piețele fin anciare internaționale; (ii) riscuri
dinspre piețele emergente; (iii) riscul de credit, în special ca urmare a evoluțiilor privind riscul
asociat creditării populației și (iv) riscul macroeconomic. Riscul aferent piețelor emergente și
riscul macroeconomic sunt evaluate în scădere față de valorile estimate în aprilie 2017, pe fondul
reluării creșterii economice mondiale.
4. La nivelul UE , cele mai recente analize ale Băncii Centrale Europene și ale Comitetului European
pentru Risc Sistemic privind evoluția ris curilor și vulnerabilităților la adresa stabilității
financiare indică o creștere pronunțată a riscurilor provenind din: (i) ajustarea bruscă a primei
de risc pe piețele financiare internaționale; (ii) situația bilanțieră și profitabilitatea scăzută a
instituțiilor financiare; (iii) incertitudinea cadrului politic și provocările privind sustenabilitatea
datoriei sectorului public și privat, precum și (iv) lichiditatea și contagiunea sectorului bancar
paralel.
5. Un risc sistemic important la adresa stabilită ții financiare din România, similar celui
la nivelul UE, este cel de ajustare abruptă a primei de risc aferente economiilor
emergente. Implementarea unui mix de politici care să conducă la menținerea echilibrelor
macroeconomice reprezintă o condiție import antă în vederea limitării efectelor de
contagiune dinspre piețele financiare internaționale, în condițiile materializării riscului de
mPrincipalul factor al creșterii economice este consumul intern.
Investițiile continuă să înregistreze evoluții modeste, în pofida unor condiții financiare
favorabile, susținute și prin măsuri neconvenționale de politică monetară. BCE a anunțat în
octombrie 2017 intenția de continuare a programului de relaxare cantitativă până la finalul
anului 2017, în același ritm ca cel a ctual, respectiv 60 de miliarde euro, și reducerea acestuia
la 30 miliarde euro după această dată cel puțin până în septembrie 2018.
Cu toate acestea, BCE are în vedere extinderea dimensiunii și/sau a duratei programului de
achiziționare de active, în con dițiile în care estimările privind creșterea economică sau
condițiile financiare pot periclita îndeplinirea obiectivului privind stabilitatea prețurilor.
odificare bruscă a încrederii investitorilor în economiile emergente.
6. Brexit rămâne un factor de incertitudine în special în ceea ce privește impactul pe termen lung,
depinzând în mare măsură de rezultatul negocierilor între UE și Marea Britanie . În ceea ce
privește încrederea în moneda euro, datele recente arată o reducere a euros cepticismului și o
creștere a consensului privind necesitatea continuării reformelor pentru întărirea cadrului
instituțional și economic al UE.
7. România se situează printre țările cu cel mai mare nivel al profitabilității , alături de alte țări din
regiune precum Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria (Grafic 1.3). Băncile românești cu capital
italian, respectiv grecesc sau cipriot, sunt caracterizate de un grad de capitalizare ridicat (au rata
fondurilor proprii totale de 15,2 la sută pentru băncile cu capital italian, respectiv de 23 la sută
pentru cele cu capital grecesc și cipriot, septembrie 2017) și un nivel corespunzător de acoperire
cu provizioane (48 la sută pentru instituțiile cu capital grecesc și cipriot, respectiv 69,4 la sută
pentru cele cu capital italian).
8. Dezvoltarea sectorului fondurilor de investiții poate reprezenta o zonă de risc la adresa
stabilității financiare europene, reluarea creșterii acestuia reprezentând o preocupare la nivel
european. Spre deosebire de acesta, riscurile dinspre se ctorul asigurărilor se mențin la un nivel
scăzut, dar mediul caracterizat de randamente scăzute reprezintă în continuare o preocupare
importantă pentru industria asigurărilor din UE. În ceea ce privește sectorul fondurilor de pensii,
riscul unei reevaluări a prețurilor instrumentelor financiare cu venit fix, în contextul începerii
procesului de normalizare a politicii monetare la nivel european, poate determina pierderi
importante la nivelul acestui sector.
9. România a înregistrat una dintre cele mai înalte rate de creștere economică din UE în primele
nouă luni din anul 2017 . Cu toate acestea, analiza principalilor indicatori macroeconomici relevă
acumularea de tensiuni, cu posibile consecințe negative importante asupra evoluțiilor economice
viitoare și, impl icit, asupra stabilității financiare. Principalul factor de creștere a fost reprezentat
de consumul intern, un rol major în stimularea acestuia avându -l, printre altele, măsurile
prociclice de politică fiscală și de politică a veniturilor din ultimii doi a ni. În primul semestru al
anului 2017, avansul activității economice a fost de 5,8 la sută, consumul intern contribuind cu
5,5 puncte procentuale, în timp ce exporturile nete au avut o contribuție negativă. Investițiile au
avut un aport marginal la creșter ea economică.
10. Investițiile au înregistrat evoluții modeste atât în sectorul privat, cât și în cel public, excepție
făcând sectorul construcțiilor . Activitatea investițională în construcții a cunoscut o revigorare
(după scăderile importante înregistrate în anul 2016 pe fondul introducerii Legii nr. 77/2016
privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite).
Valoarea investițiilor nete din economie a consemnat o ajustare negativă redusă (0,2 la sută) în
primul semestru din anul 2017.
PROPUNERI
1. Aderarea României la zona euro
2. Reforme necesare în zona euro
3. Capacitatea firmelor din România de a se adapta provocărilor integrării în zona
euro
4. Evoluția prețurilor imobiliare rezidențiale
5. . Caracteristici ale IFRS 9
6. Amortizorul de capital pentru risc sistemic
7. Măsuri privind limitarea gradului de îndatorare la nivelul populației
8. Recunoașterea măsurilor macroprudențiale adoptate de statele membre ale Uniunii
Europene
9.Adoptarea reglementărilor secundare în aplicarea prevederilor din Legea nr.
12/2017
ABREVIERI
ABE Autoritatea Bancară Europeană
ASF Autoritatea de Supraveghere Financiară
BC Biroul de Credit
BET Bucharest Exchange Trading (indicele principal BVB)
BVB Bursa de Valori București
CDS credit default swaps
CE Comisia Europeană
CERS Comitetul European pentru Risc Sistemic
CNSM Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială
CRD IV Capital Requirements Directive IV
CRC Centrala Riscului de Credi t
CRR Capital Requirements Regulation
DSTI debt service -to-incom e
ECE Europa Centrală și de Est Eurostat Oficiul de Statistică al Comunităților
Europene
FMI Fondul Monetar Internațional
IFN Instituții financiare nebancare
IFRS International Financial Reporting Standards
INS Institutul Național de Statistică
LTV loan-to-value
NPL non-performing loans
ONRC Oficiul Național al Registrului Comerțului
O-SII Other Systemically Important Institutions
ReGIS Romanian electronic Gross Interbank Settlement
ROA Rentabil itatea activelor
ROBOR Rata dobânzii pe piața monetară pentru depozitele plasate de bănci
ROE Rentabilitatea capitalului
SaFIR Sistem de depozitare și decontare a instrumentelor financiare
SEC Sistemul European de Conturi
SENT Sistemul Electronic cu de contare pe bază Netă administrat de STFD –
TRANSFOND S.A.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: SPECIALIZAREA : ADMINISTRAREA AFACERILOR INTERNAȚIO – [617071] (ID: 617071)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.