Specializare: Relații Internaționale și Studii Europene [625682]

1
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice
Specializare: Relații Internaționale și Studii Europene

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,
Lect. Univ. dr. Simona Vrânceanu

Absolvent: [anonimizat], 2019

2
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice
Specializare: Relații Internaționale și Studii Europene

LIBERTATE ȘI EGALITATE. STATUTUL FEMEII ÎN
ISLAM

Coordonator științific,
Lect. Univ. dr. Simona Vrânceanu

Absolvent: [anonimizat], 2019

3
Cuprins

Introducere …………………………………………………………………………… ………….. 4
Capitolul I Drepturile si libertăț ile fundamentale ale omului ………………… ……………… …………7
1.1.Aspecte ale evoluției istorice a dr epturilor omului…………… ……………….. …………………………7
1.1.1. Noțiune a de drept uri fundamentale………….. ………. ………………….. ……………………….11
1.2.Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului……… …………13
1.3.Dreptul islamic. Aspecte generale……………………………………………… ……………………………..14
1.4.Sistemul Națiunilor Unite de Protecție a drepturilor omului în spațiul Islamic……… …….16

Capitolul II Ce este I slamul?………………………………………………………………. ………………………..18
2.1.Considerații generale despre I slam …………………………….……………………………18
2.2 Cultură și religie isl amică……………………………………………………………………22
2.3 Căsătoria î n Isla m……………………………………………………………………………29
2.3.1.Drepturile bărbatului în Islam…………………………………………………..…37
Capitolul III Studiu de caz. Statutul feme ii în Islam versus statutul femeii în societatea
occidental ă………………………………………………………………………………. …………………………. …….. ..40
3.1.Generalități………………………………………………………………………… ………40
3.2.Statutul spiritual al femeii ………………………………………………….. …………….. .41
3.3.Femeia musulmană în societate versus femeia occidentală ………………….. …….. ……………….. ..42
3.4.Cutuma social ă în Islam: Orient versus Occident ………….. ……………… …… ………… .….49

Concluzii… ………………………………………………………………………………….. ..59
Bibliografi e……………………………………………………………………………… …… 62

4
Introducere

Omul beneficiază de drepturi inerente ființelor umane oriunde s -ar afla, indiferent de
statutul sau regiunea unde s -a născut, locuiește, muncește sau trăiește, indiferent de naționalitate,
rasă, sex, credințe religioase și filozofice, stare materială, fiindcă acestea au un caracter universal,
ceea ce constituie un fundament al drepturilor lor egale și in aliena bile, ca un corolar al libertății,
dreptății, securității și păcii în lume.
Instituția drepturilor omului, care a cunoscut, p e parcursul timpului, un laborios dar și
îndelungat proces de cristalizare, se înfățișeaza în prezent ca o instituție deosebit de complexă, ce
ține atât de ordinea juridică, internă, cât și de cea internațională.
Scopul acestei lucrări este de a scoa te în evidență diferențele dintre cultura islamică și
cea occidentală și în special pentru a arăta condiția femeii musulmane, deoarece islamul este cu
adevărat o religie greșit înțeleasă și interpretată în mod eronat în Occident . Subiectul drepturilor
și responsabilităților femeilor în Islam a fost deseori supus controversei, opiniilor personale și
ignoranței pure.
Am abordat această temă pentru că este de actualitate și se pot detalia noțiuni, precum și
elemente caracteristice pentru definirea termenilor e sențiali, pe care îi întâlnim și în conținutul
lucrării, dar și pentru faptul că este un subiect controversat și mi -am dorit să studiez îndeaproape
Islamul. Acesta este un subiect important despre care mulți oameni nu au cunoștințele corecte
sau pe care nu îl înțeleg pe deplin. Una dintre modalitățile cele mai avantajoase pentru a afla
adevărul despre un subiect sau despre o temă specifică este reprezentată de compararea
diferitelor puncte de vedere și convingeri .
În Occident femeia și -a redobândit dreptu rile și libertățile esențiale de pe poziții laice, în
urma procesului de secularizare și a clivajului creat între laic și religios.
Reflectând un anumit standard câstigat de protecția internațională a drepturilor și
libertăților ce aparțin oricărei ființe umane, ea definește și însumează un ansamblu de drepturi,
libertăți și obligații ale oamenilor unii față de alții, ale statelor de a apăra și de a promova aceste
drepturi, ale întregii comunități internaționale de a veghea la respectarea drepturilor și lib ertăților
respective în fiecare țară, intervenind în acele situații în care drepturile omului ar fi încalcate într –
un anumit stat. Nedisocierea sistematică între religia islamică și oamenii cantonați în tradiții,

5
adesea preislamice, în diferite practici cu lturale, stă la baza prejudecății prin care se afirmă că
femeia musulmană este oprimată și inferiorizată din cauza Islamului.
În ultimele decenii, dezbaterile pe tema drepturilor omului au căpătat noi nuanțe în
spațiul Islamic și chiar dacă nu putem discuta astăzi de un sistem arab al drepturilor omului, cele
cîteva încercări de a adopta o Declarație a drepturilor omului în Islam și chiar a unei Carte Arabe
a drepturilor omului sunt demne de toată atenția.
Prezenta lucrare cuprinde trei capitole. În p rima parte, respectiv, primele două capitole
am prezentat aspecte generale despre spațiul Islamic și drepturile fundamentale ale omului. În
ultima parte am ales un studiu de caz cu titlul ,, Statutul femeii in Islam versus statutul femeii în
societatea occi dental ă’’ în care am prezentat statutul femeii în Islam, din perspectiva aspectelor
spirituale, sociale, juridice, economice și politice, intenția mea fiind aceea de a demonstra că
femeia musulmană, în măsura în care a ajuns să fie inferiorizată în anumite etape al e istoriei, a
fost inferiorizată din cauza abandonării și nerespectării prescripțiilor coranice și nu în virtutea
religiei islamice în sine . Există tendința de a judeca conform propriei istorii, a ideilor și
ideologiilor și de a presupune că celelalte cult uri calchiază modelul occidental
Capilolul I prezintă drepturile și libertățile fundamentale ale omului în care sunt descries
aspect ale evoluției istorice ale drepturilor omului, apoi noțiunea de drepturi fundamentale
expuse pe larg.
Am scris despre C onvenț ia pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale
omului , apoi am abordat dreptul islamic iar în ultima parte am prezentat Sistemul Națiunilor
Unite de Protecție a drepturilor omului în spațiul Islamic .
În capitolul al II -lea am abordat pe larg Islamul și definiția acestuia, am scris considerații
generale despre Islam, apoi am prezentat cultura și religia islam ică, iar în ultima parte am descris
căsătoria în Islam și drepturile bărbatului musulman.
În capitolul al III-lea am prez entat un studiu de caz comparativ în care am scris despre
diferențele dintre femeia musulmană și femeia occidental ă. Am abordat la modul general viața
femeii, apoi am vorbit despre statutul femeii musu lmane în societate dar și al fe meii occidentale,
iar în ultima parte am prezentat un subiect controversat și anume violența femeii musulmane
versus violența femeii occidentale.
Respectarea plenară a drepturilor omului, presupune egalitate între bărbați și femei, o
deplină egalitate între sexe astfel încât s ocietatea să beneficieze de aportul constructiv al tuturor

6
membrilor ei capabili de a -și exprima o voită politică și de a participa în mod conștient la luarea
deciziilor adecvate în interesul comunității. Islamul este conștient de aspectele materiale ale v ieții
umane și nu este doar o religie a spiritului. Unicitatea sa constă în faptul că tratează întreaga
viață umană ca pe domeniul real al religiei. Problemele materiale ale vieții și aspectele
tehnologice ale societății reprezintă preocupări ale sale, pre cum și cele ale purificării sufletului și
ale integrării omului cu Creatorul său. Se opune astfel fiecărui concept de progres material sau
spiritual care încearcă să trateze problema în mod izolat față de celelalte aspecte. Islamul adoptă
o abordare integr ală și dorește să se folosească de toate resursele aflate la dispoziția omului
pentru a crea o lume nouă, în care omul trăiește în pace cu Creatorul său și cu întreaga creație, pe
scurt, în pace cu sine însuși. Tocmai aceasta este ceea ce lipsește din soci etatea modernă .

7
Capitolul I
Drepturile si libertățile fundamentale ale omului
Apariția și evoluția drepturilor omului nu pot fi abordate istoric și axiologic dacă nu le
analizăm în conexiune cu cerințele ființei umane, ale omului în general, de a -și explica și
înțelege în mod rațional realitățile, fenomenele și schimbările din mediul existențial. ,,Dorința de
libertate umană, una din cerințele și drepturile inerente ființei umane, manifestată în cadrul
societății organizate în forme prestatale și ulterior statale, prin încadrarea comportamentului
uman în reguli și norme acceptate, a reprezentat o trăsătură constantă a întregului proces istoric
de definire a poziției omului în societate.Încă din Grecia antică, Platon, Protagoras, Gaius ș.a.
filosofi și juriști au formulat principii morale, filosofice și juridice, care au constituit fundamente
ale evoluției i nstituției drepturilor omului ’’1.
Alături de “common law” ș i de dreptul cutumiar, dreptul islamic constituie al treilea mare
sistem juridic mondial. Totuși importanța teoretică a studierii acestuia nu rezidă doar în
răspândirea pe care acesta o cunoaște ș i care îl f ace comparabil cu celelalte două mari sist eme, ci
și în faptul că are un alt specific care îl deosebeș te de acestea .
1.1.Aspecte ale evoluției istorice a drepturilor omului
Din Antichitate ș i până azi comunitatea internă a statelor deopotrivă cu cea internațională
s-au preo cupat pentru respectarea demnității umane și respectarea libertăților inerente calității de
ființă umană .Daca în Imperiul Roman era larg răspândită expresia de „jus gentium” ( d reptul
gintilor), prin care se înț elegea nor me de drept ce reglementau relaț iile dintre state, relațiile dintre
cetățenii români și cei străini (peregrini), precum și relațiile dintre cetățenii peregrini, în 1789
Jeremy Bentham utilizează pentru prima oara noțiunea de drept internaț ional, referindu -se la
norme legale ce reglementea ză, într -o accepțiune mai r estrânsă, relaț iile dintre stat2.
În 2000 i.Hr. în Babilonia a apă rut primul cod de drept scris : Codul lui Hamm urabi, ce
are ca idee principală protecția drepturilor înnă scute ale oamenil or. Expresia „Ochi pentru ochi ș i

1 Conseil de l'Europe, Commission Européenne des Droits de l'Homme, Bilan de la Convention
Européenne des droits de l'homme, Supplement, 1985, p.50.
2 A se vedea Arrêt de Chambre. Cour Européenne des Droits de l’Homme dans l’Affaire Ocalan
c.Turquie, http://www.echr.col.int , 135.12.3.2003; pentru un comentariu judicios al hotărârii CEDO în
acest caz și tex tul hotărârii a se vedea Corneliu -Liviu Popescu, în „Curierul judiciar” nr.11/2003, pag.27
și urm.

8
dinte pentru dinte” a rămas mă rturie peste vremuri pentru preocupă rile dintotdeauna ale
oamenilor pentru re spectarea propriilor drepturi căpătate prin naș tere.
Imperiul Roman și Grecia Antică au juca t un rol deosebit de important în constituirea
societăț ii inte rnaționale, datorită marilo r gânditori ai vremii care în lumina dezvoltării relaț iilor
socio – economice și a relațiilor dintre stat, biserică și om, au început să înțeleagă faptul că omul
este propriul stăpân al destinului să u. Originea societăț ii inter naționale actuale se regăsește în
timpul că derii Imperiului Roman de Apus, întrucât urmare a că derii acestui Imperiu, au luat
ființă Imper iul Bizantin, Imperiul Islamic și Europa Occidentală . Încă din Grecia antică, Platon,
Protagoras, Gaius ș.a. filosofi și juriști au formula t principii morale, filosofice și juridice, care au
constituit fundamente ale evoluției i nstituției drepturilor omului. ,,Platon, în cunoscutul dialog
“Criton “ susținea că nu trebuie “să se răspundă cu injustiție și nici să se facă rău nici unui om,
indife rent de ceea ce acesta ne -a făcut ”, subliniind asfel ideeea de justiție a cărei promovare
revine atât oamenilor cât și statelor. “3
Aristotel, celebrul discipol al lui Platon, a promovat reguli și principii democratice
evidențiind în “ Politica ” faptul că o mulțime, o majoritate, un popor, ai căror membri apreciați
individual nu sunt remarcabili, totuși aceștia în formele de asociere se situează deasupra
oamenilor considerați superiori lor, dacă nu individual atunci în masă, deoarece: “În aceast ă
mulțime, fiecare individ are partea sa de înțelepciune; și toți adunându -se formează, se poate
spune un singur om” .( Aristotel, 1971, p. 74 -75)
Și conceptul de “homo politicus ” al lui Aristotel se referă la faptul că oamenii au vocație
nelimitată și treb uie să participe în condiții de egalitate la conducerea societății, pe diferite le ei
trepte de ierarhizare.,, Apariția și evoluția drepturilor omului nu pot fi abordate istoric și axiologic
dacă nu le analizăm în conexiune cu cerințele ființei umane, ale om ului în general, de a -și explica
și înțelege în mod rațional realitățile, fenomenele și schimbările din mediul existențial. ”4
Dorința de libertate umană, una din cerințele și drepturile inerente ființei umane,
manifestată în cadrul societății organizate în forme prestatale și ulterior statale, prin încadrarea
comportamentului uman în reguli și norme acceptate, a reprezentat o trăsătură constantă a
întregului proces istoric de definire a poziției omului în societate.

3 Conseil de l'Europe, Cour Européenne des Droits de l'Homme, Affaire Hoffmann c.Autriche
(15/1992/361/134), Arret, Strasbourg, 23 juin 1993, p.16.
4 Idem

9
Consacrând importanța omului în societate, filosoful Protagoras din Abdera a rezumat în
cunoscutul adagiu că “omul este măsura tuturor lucrurilor ”, iar jurisconsultul roman Ulpian a
sintetizat într -o celebră maximă că principi ile dreptului sunt: să duci o viață onestă, să nu vatămi
ceea ce aparține altuia și să atribu i fiecăruia ceea ce este al său’’( Paul Frederic Girard, 1924, p.
2);
Însă primele teorii pertinente cu p rivire la drepturile omului au început să apară pe la
sfârș itul sec. XVII – „Bill of Rights” 1689. Începâ nd cu secolul XVIII drepturile funda mentale
ale omului sunt din ce în ce mai bine înțelese, astfel că teoriile privind aceste drepturi devin mai
coerente. ,,Trebuie menționată aici ideologia fr anceză de după Revoluț ia Franceză din 1789,
revoluț ie prin care a fost abolit feudalismul și s -a instituit regula egalității juridice ce stă la baza
libertăț ii individului. Astfel la 26 august 1789 a fost publicată Declarația Drepturilor omului și
cetățean ului, î n care idealurile revoluț ionare sunt rezumate prin expresia „Liber tate, Egalitate,
Fraternitate”. Exemplul revoluț ionarilor francezi a fost preluat și aplicat și de alte țări europene:
Olanda în 1798, Suedia în 1809, Spania în 1812 etc. În România dr epturile cetățeneș ti au fost
instituționalizate prin Constituț ia din 1866. ”5
Evoluția preocupărilor omului pentru drepturile și libertăț ile fundamentale ale sale este
văzuta de doctrina dreptului internațională ca fiind structurată în patru etape, numite „generaț ii”
de drepturi. O primă generaț ie de drept uri cuprinde drepturile civile ș i politice, dreptur i ce privesc
integritatea fizică și morală a indivizilor, precum și participarea acestora la viață socială: dreptul
la viață , dreptul la libera asociere, d reptul la judecata dreapta, libertatea de exprimare, dreptul la
vot, dreptul la asociere liberă , etc.
,,O a doua generaț ie de drepturi cuprinde drepturile sociale, economice și culturale,
drepturi ce au ca și concept existențial egalitatea ș i care privesc participarea deplină a indivizilor
la viață socială, precum și standardele de viață ale acestora : dreptul la educație, dreptul la
întemei erea unei familii, dreptul la sănătate, dreptul la muncă , dreptul de proprietate s.a. ”6

5 Restrictions concernant les partis politiques dans les Etats membres du Conseil de l’Europe , Doc.9526,
17 iulie 2002, Rapport: Commission des questions politiques, Rapporteur: Michel Dreyfus -Schmidt,
France, Groupe Socialiste.
6 6 A se vedea: http://www.echr.coe.int/echr ; a se vedea și Alina Elena Chiriță, Drepturile omului – o
problemă mereu actuală, în „Caiete de Drept Internațional” nr.11/2006; Nicolae Purdă, Nicoleta Diaconu,
Protecția juridică a drepturilo r omului, Editura Universul Juridic, 2007, pag.54.

10
A treia generaț ie de drepturi este recent promovată și privește drepturi ce urmează a fi
recunoscute: drepturile „colective” ale societatii sau ale persoanelor: dreptul la dezvoltare,
dreptul la pace, dreptul la un mediu sănătos, dreptul la asistența umanitară .7
,,În contextu l evenimentelor actuale, se con turează din ce î n ce m ai persistent, o a patra
generaț ie de drepturi ale omului, generație ce consacră un complex de drepturi conceput să
protejeze generațiile viitoare. Ele se referă la dreptul generațiilor viitoare de a moș teni
patrimoniul genetic, cultu ral și natural la parametrii calitativi care să le permită dezvolta rea. Din
aceasta a patra generație se reliefează drept uri, precum : dreptul de protecț ie a ge nomului uman,
interzicerea clonă rii umane etc. ’’ (Purdă, Nicolae, 2001, p.27)
În Europa, preocupă rile pentru constituirea unui sistem de protecție internațională a
drepturilor și libertăț ilor omului, precum și de impunere a principiului cooperă rii interstatale î n
acest domeniu, au avut ca rezultat înființ area Consiliului Europei. În formarea și dezvoltarea
concepțiilor umaniste un rol important l -au avut și concepțiile religioase, prin promovarea
toleranței și a fraternității umane, a iubirii, respectului și iertării aproapelui, excluzând desigur
faptele reproba bile comise de Inchizițe în Evul Mediu și de intoleranța promovată în prezent de
fundamentaliștii islamici.
Teologul francez Henry Bois a sintetizat importanța principiilor creștine în formarea
concepțiilor umaniste care promovează democrația și liberta tea, subliniind că “ în aceeași
manieră în care au triumfat asupra sclavajului, …principiile creștine nu sunt ele destinate să
învingă toate sclavajele politice și să stabilească pe ruinele tuturor servituților domeniul
universal și incontestat al libertăți i sufletelor adevăratelor democrații? Dacă Iisus nu a formulat
explicit programul democrației, pentru că misiunea sa era de ordin spiritual… și pentru că
lumea actuală cu organizarea sa politică era, în același timp efemeră și secundară – din moment
ce lum ea durează – nu devine indispensabil de a face să pătrundă spiritul lui Cristos în ordinea
secundară a realităților terestre ?”8
Egalitatea oamenilor a fost promovată și de Thomas Hobbes ( 1588 -1679) , care arăta că
pentru fiecare om dreptul natural cons tă în libertatea de a folosi propria sa voință și putere pentru
a-și apăra drepturile, însă în deplină egalitate și fără a în călca drepturile semenilor săi. În

7 A se vedea Marian Mihaila, “Protectia Juridica a Drepturilor Omului”,ed. Sanvialy, Iasi, 1998, p.77
8 Henri Bois: „La democratie et l’Evangile”, dans „Les democraties modernes”, Paris, Ed. Ernest
Flammarion, 1921, pag. 76 -77;

11
“Contractul Social” J.J. Rousseau, recunoaște și consacră dreptul cetățenilor de a sancționa prin
înlăturare sau schimbare (vot) conducătorii politici, forma de guvernământ sau clasa politică care
încalcă prerogativele politice conferite de popor.
,,Ideile și principiile de egalitate și libertate promovate de juriști și filosofi în diferite
epoci, au stat la baza unor importante documente privind drepturile și libertățile omului. Unul
dintre primele documente de protecție și promovare a drepturilor și liber tăților omului a fost
“Magna Carta Libertatum ” – Marea Cartă a Libertăților – din 1215, prin care regele britanic
Ioan fără de Țară, pe fondul diminuării puterii sale suverane, a garantat populației o serie de
drepturi și libertăți și a creat privilegii pe ntru aristocrație. ”9
Dintre documentele americane se remarcă “ Declarația drepturilor din statul Virginia”,
din anul 1776, declarația evidențiind principiul că toți oamenii sunt prin natura lor în mod egal
liberi și independenți, având anumite drepturi înn ăscut e.Perioada interbelică și cea din a doua
conflagrație mondială au reprezentat un regres în domeniul evoluției drepturilor omului, prin
atrocitățile comise de Germania fascistă pentru exterminarea populației evreiești și de U.R.S.S.
împotriva populației din t eritoriile ocupate și nu numai, fapte pentru care au răspuns numai
reprezentanții fascismului din Germania.

1.1.1 Noțiunea de drepturi fundamentale
Una dintre preocupările importante ale comunității internaționale și a statelor este aceea
de a asigur a respectarea drepturilor omului, dezvoltarea liberă și în demnitate a ființei umane,
deși omenirea se confruntă cu grave atacuri la adresa libertății și demnității umane: ,,criza
economică și scăderea nivelului de trai, conflicte armate și dezintegrări al e unor state, tensiuni
interne pe criterii etnice și minoritare, creșterea criminalității, abuzuri ale autorităților și
societăților multinaționale, încălcări ale principiilor fundamentale ale dreptului internațional prin
invocarea dreptului de intervenție umanitară, etc. ”10
În prezent există un sistem al drepturilor omului cu vocație de universalitate în cadrul
O.N.U., denumit „Sistemul drepturilor omului al O.N.U.” și mai multe sisteme regionale:

9 Ibidem
10 Conseil de l'Europe, Bilan de la Convention Européenne des Droits de l'Homme, 1954 -1984,
Strasbourg, 1985, p.7.

12
Sistemul european al drepturilor omului, Sistemul interamer ican al drepturilor omului și Sistemul
african al drepturilor omului și ale popoarelor.
..Dreptul internațional al drepturilor omului, ca ramură a dreptului internațional public,
poate fi definit ca ansamblul normelor stabilite prin acordul statelor, pentru a asigura protecția
omului de către state și organizații internaționale, împotriva abuzurilor și amenințărilor de orice
natură prin care sunt încălcate drepturile sale fundamentale ’’11
Drepturile și libertățile omului și ale cetățeanului sunt reglem entate de dreptul
constituțional al statelor, în plan intern și de dreptul internațional al drepturilor omului, în plan
extern, prin acordurile, convențiile și tratatele în domeniul drepturilor omului. Conceptul de
drepturi fundamentale ale omului are o sem nificație mai vastă și complexă decât cel de drepturi
cetățenești, deoarece drepturile omului sunt universale, reglementate de documente
internaționale, pe când drepturile cetățenești sunt specifice unui popor format din cetățenii unui
stat, fiind regeleme ntate de dreptul constituțional al fiecărui stat.
Pentru a defini drepturile cetățenești sau drepturile fundamentale cetățenești – deoarece
ele sunt în esența lor reglementate de constituții, ca legi fundamentale ale statelor – vom lua în
considerare fa ptul că acestea sunt :
a) drepturi subiective. Dreptul subiectiv civil al unei persoane constă în prerogativa
recunoscută de lege subiectului activ de a avea o anumită conduită și de a pretinde subiectului
pasiv o conduită specifică (să dea, să facă sau să nu facă ceva), apelând în caz de nevoie la forța
de constrângere a statului. La rândul lor, drepturile subiective civile se clasifică în d repturi
subiective civile absolute și drepturi subiective civile relative.
Dreptul subiectiv civil absolut este dreptul în baza căruia titularul își manifestă o anumită
conduită și poate cere celorlalte persoane să nu aducă atingere dreptului său (de ex.: dreptul la
viață, dreptul de proprietate, dreptul la nume). ,, Dreptul subiectiv civil relativ este dreptul în b aza
căruia subiectul activ poate cere subiectului pasiv o conduită determinată: să dea, să facă sau să
nu facă ceva (de ex.: drepturile care izvorăsc din contractele civile, dreptul la imagine, dreptul la
viață privată, dreptul de autor). ”12

11 Scăun aș, Stelian: „Drept internațional public” Ediția a II -a, Ed. C.H. Beck, București, 2007, pag. 202;
12 Idem

13
b) dr epturi esențiale pentru cetățenii unui stat. Drepturile fundamentale ale cetățenilor
reprezintă o categorie distinctă de drepturi subiective, prin natura lor juridică și a importanței
politice, economice și sociale în cadrul statelor.
c) datori tă importanței lor sunt reglementate de constituțiile și legile cadru de organizare
și funcționare a unor domenii socio -economice . Toate legile care emană și sunt adoptate de
Parlamentul unui stat trebuie să fie conforme cu normele constituționale, de la c are nu este
admisă nicio derogare.
Astfel, drepturile fundamentale cetățenești pot fi definite ca acele drepturi subiective ale
cetățenilor unui stat, care sunt esențiale pentru viața, libertatea, demnitatea și libera dezvoltare
a personalității umane, a ceste drepturi fiind stabilite în Constituție și garan tate prin Constituție
și legi.
1.2.Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului
Convenția Europeană a Drepturilor Omului cunoscută și sub denumirea de Convenția
pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăț ilor Fundamentale este un catalog al drepturilor
fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semn at pe 4 noiembrie 1950 la Roma și intrat î n
vigoare pe 3 septembrie 1953 .13
România a ratificat această Convenție în 19 94 și a consfințit drepturile omului prevăzute
de această Convenție prin prevederile constituț ionale.
Întrucât î n cadrul Consiliului Europei era necesară constituirea unei organizaț ii care să
asigure și să garanteze protecția drepturilor omului de că tre toate statele membre, Comi tetul
pentru probleme juridice și administrative al Adună rii Constitu tive a Consiliului Europei s -a
întrunit î n ved erea studierii unui proiect de înființ are a r espectivei „organizaț ii”.14
În urma acestei întruniri a luat ființă Co nvenția Europeană a Drepturilor Omului, semnată
de 13 state, un act juridic obligatoriu ce beneficia de un mecanism de supraveghere autonom.
,,Prevederile acestei Convenț ii au consacrat dr eptul individual al cetățenilor de a face
plângeri împotriva statel or. Această idee a fost destul de greu de implementat în anii 1950 -1960
întrucât, deși în plină ascensiune dorinț a statelor de a recurge la modalități eficiente de protecț ie

13 Idem
14 Scăunaș, Stelian: „Drept internațional public” Ediția a II -a, Ed. C.H. Beck, București, 2007, pag. 202;

14
a drepturilor și libertăț ilor fundament ale ale oamenilor , ideea de a îți reclama propriul stat în faț a
unui form juridic superior de supraveghere era greu de acceptat. ” (Scăunaș Stelian, 2008, p 35)
Pe parcursul dezvoltării societății și implicit a diversificărilor suferite de că tre societatea
uman ă în toate domeniile de activitate s -a impu s adaptarea prevederilor Convenției la noile
situații, astfel că până în prezent Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost amendată de
14 Protocoale și ratificată în î ntregimea sa de 47 state.

1.3.Dreptul islamic. Aspecte generale.
Înainte de aborda acest subiect al drepturilor omului în islam, este folositor să specificăm
că tradiția islamică nu este alcătuită sau nu derivă dintr -o singură sursă. Astfel avem: ,,Coranul
despre care musulmanii cred că este Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin intermediul
Arhanghelului Gabriel, profetului Mahomed; Sunnahul care este tradiția practică a islamului;
Hadith care conține spusele atribuite profetului Mahomed; Shari’ah – aceasta fiind un cod de legi
care clarifică diferite aspecte ale vieții musulmanilor. Deși aceste surse au contribuit la ceea ce în
mod comun i se spune tradiția islamică, ele nu sunt identice sau considerate a fi egale din punct
de vedere al importanței înv ățăturii conținute. “15
Din toate sursele tradiției islamice, fără îndoială, cea mai importantă este Coranul care
este privit în general de musulmani ca sursa primară și cea mai autoritară în ceea ce privește
normele islamului. Pentru mulți musulmani , Coranul este Magna Carta a drepturilor omului și o
mare parte a acestuia urmărește să elibereze ființele umane din limitările tradiționalismului,
autoritarismului, religios, politic, economic sau de orice altă natură, din orânduirea tribală, rasistă
sau sexistă, din sclavie sau orice altceva ce îngrădește ființele umane .
Un m are islamist european a scris că dreptul islamic este un fenomen atât de diferit de
toate celelalte forme de drept[…],încât studiul acestui a este indispensabil unei evaluă ri perti nente
a întregii arii a posibilelor fenom ene juridice”;”Islamul”semnifică , de fapt,<<supunerea totală în
fața lui Dumnezeu>>, iar dreptul islamic n u se sustrage acestei supuneri .”16
Islamul este religia întemeiată de Mahomed în sec.al VII –lea, iar cel care aparține
acestei religii poartă numele de musulman. Coranul, care e ste o culegere de 114 capitole

15 http://www.cpc -ew.ro/publications/ocasional/democratie_si_islam.pdf
16 Conseil de l'Europe, Commission Européenne des Droits de l'Homme, Bilan de la Convention
Européenne des droits de l'homme, 1954 -1984, p.115.

15
denumite sure, așezate în ordinea mărimii lor, celei mai lungi la început, deci nu în ordine
cronologică, cuprinde revelațiile Profetului Mahomed, învăță turile primate de acesta de la Allah
(Dumnezeu) prin intermediul Arhanghelului Gabriel. ,,Coranul reprezintă Biblia Islamului și
conține reguli religioase, juridice și morale care domină întreaga viață a musulmanului,
reprezentâ nd primul izvor al dreptului Islamic. Sub aspectul reglementării juridice, Coranul este
completat de Sunna, alcătuită din legendele sfinte (hadith -uri sau hadise) despre viața, minunile
și învățămintele Profetului Mahomed. Sunna (tradiția) nu este recunoscută de toți musulmanii.
Este unul din motivele pentru care Islamul este împărțit în două secte mari: sunniții(islamismul
orthodox) care cunosc Sunna, fiind cei mai numeroși, și șiiții care nu o recunosc. Coranul și
Sunna alcătuiesc legea islamică – Șaria – care stă la baza sistemului juridic musulman. ”17
Dacă există situații care nu -și găsesc reglementarea în Șaria, se face apel la Idjmâ, un al
treilea izvor de drept, ceea ce înseamnă consensul imamilor sau al celor mai înalte autorități
musulmane, adică activitatea acestora de int erpretare și aplicare a preceptelor Coranului și ale
Sunnei, concretizată fie în ceea ce exprimă acețtia, fie în ceea ce fac, ori chiar numai în tacerea
lor în legătură cu o situație determinată.
Un al patrulea izvor de drept, în ordine ierarhică, este Kîi âs, adică luarea unor hotărîri
după situații similar reglementate prin hadise.
Din punct de vedere juridic, religia musulmană este implicată în toate aspectele vieții adepților
ei; statutul persoanei, familia, viața social, cultural, instituțiile sunt sup use preceptelor cuprinse
în izvoarele religioase proprii dreptului musulman.
,, Evoluțiile din ultimele decenii au făcut ca dreptul musulman să nu mai fie aplicat
exclusive astăzi decât în două state: Afganistan și Maldive. Toate celelalte state cu populaț ie
majoritar musulmană au sisteme mixte în care, alături de d reptul musulman, care se aplică , ai
ales statutul persoanei, funcționează și alte sisteme, precum cel romano -germanic în Algeria,
Egipt, Irak sau Libia, sistemul common law în Emiratele Arabe Uni te, Pakistan sau Sudan,
ambele sisteme în Arabia Saudită sau Iran și sistemul cutumiar, precum în Gambia, Kenia, India
sau Nigeria. ”18

17 Badawi, Jamal A., The status of women in Islam, vezi site -ul: http://www.iad.org/books/S –
women.html .
18 Corbin, Henry, Histoire de la philosophie islamique, Editura Gallimard, Paris, 1999; Vezi și
traducerea românească: Istoria filosofiei islamice, trad. din franceză de Marius I. Lazăr, Editura Herald,
2005

16
,,În islam, individual se află într -un plan second în raport cu familia și colectivitatea în
care trăiește. Drepturile individului nu pot fi absolutizate în Islam, pentru că totul este un dat al
izvoarelor istorice, Corannul și Sunna. Aceasta nu înseamnă că dreptul musulman ar nega
statutul de protecție al individului uman. ”( John L. Esposito, 1988, p. 81)
Chiar dacă dreptul Islamic nu face distincție între diferitele categorii de drepturi ale
omului – civile, politice, economice, sociale sau cultural -precum în dreptul occidental și dreptul
internațional public, există multe reguli care sunt fundamental, în mod esențial , pe iertare,
indulgență, compasiune și demnitatea omului, dar toate își trag forța din autoritatea divină, și nu
dintr -o ordine juridică secularizată.
1.4. Sistemul Națiunilor Unite de Protecție a drep turilor omului în spațiul Islam
,, În domeniul protecț iei drepturilor omului, perioada de după cel de -al doilea război
mondial poate fi caracterizată ca una plină de semnificații și realizări importante. Dezvoltarea
unui sistem cu vocație universal în cadrul Națiunilor Unite și a mai multor sisteme regionale în
Europa, pe continentele americane și în spațiul African duc la concluzia că umanitatea pare să fi
înțeles nevoia de reglementare a relațiilor dintre state cu privire la apărarea drepturilor
fundamentale ale omului ’’19
,,Aceste preocupări nu au lăsat indiferente statele arabe, chiar dacă sistemele lor de drept
sunt, în mare parte, construite pe alte baze decît cele occidentale. Astfel chiar de la început, cînd
s-a adoptat De clarația Universală a Drepturilor Omului, deși inițial se dorea o Declarație
Internațională a Drepturilor Omului, 10 state islamice member ale ONU s -au implicat cu interes
în dezbaterile pentru adoptarea textului Declarației. Formularea art. 13,cu privire la dreptul la
liberă circulație, a fost făcută, împreună cu dreptul de a reve ni în țară, la propunerea
reprezentantului Libanului (M. Azkoul), intervenție remarcabilă pentru că inițial, textul era lipsit
de această precizare. ”20
De asemenea, intervenții interesante s -au făcut din partea statelor islamice în legătură cu
art. 16 (drep tul la căsătorie), dorindu -se un text raportat și la legile naționale în ceea ce privește
drepturile soților î n material casătoriei, sau art. 18, referitor l a dreptul la libertatea gâ ndirii,
conștiinței și religiei, care a declanșat vii proteste din partea reprezentanților statelor islamice

19 Martin, C. Richard, Approaches to Islam in religious studies, Editura Oneworld, Oxford, 2001 ,p.22 .
20 http://www.elady.ro/articole/Cultura/Islamul.html

17
pentru că se consacra libertatea de a schimba religia sau convingerile. Reacțiile au fost firești
dacă ne gîndim că Șaria interzice abandonarea religiei musulmane.
Este de remarcat că la votul final al Declarației, doar u n singur stat Islamic s -a abținut,
Arabia Saudită, iar reprezentantul Yemenului a absentat de la vot. Astfel, din cele 45 de state
care astăzi au o populație majoritar musulmană, 28 au ratificat cele 2 Pacte internaționale din
1966 privind drepturile omulu i, 15 au ratificat primul protocol la Pactul internațional referitor la
drepturile civile și politice și doar unul (Azerbaidjan) a ratificat Protocolul la același Pact din
1989, privind abolirea pedepsei cu moartea.
Dificultatea acceptării de către întreg spațiul Islamic a dreptului internațional al
drepturilor omului consacrat la nivelul ONU este evident. Diferențele cultural, de sisteme
juridice și politice, cu alte cuvinte marile diferențe civilizaționale, alimentează această dificultate.
Este evidentă nevoia de timp și, mai ales de înțelegere reciprocă, de acceptare a unei
diversități cultural care ea însăși poate fi benefică pentru apropierea de aceste valori.

18
Capitolul II
Ce este Islamul?

Islamul este o doctrină strictă, care se bazează pe credința într -un singur Dumnezeu
atotputernic, (Allah) care a creat lumea, deosebindu -se de creștinism prin ideea ca Allah nu poate
avea fii sau fiice. ,,Religia c are învață acest mesaj nu cunoaș te nici taine, nici cler. Nu există
“preoți” musul mani. Credinciosul e singur în fața dumnezeului său. Dogmele, adică punctele
fundamentale ale credinței religioase, îi spun ce trebuie să creadă, iar legea islamică îi arată ce
trebuie să facă sau să nu facă pentru a fi un bun musulman. Familia este una di ntre instituțiile
cheie ale societății umane. Atunci când omul nu este în pace cu sine însuși, această stare de
lucruri este reflectată cel mai mult în domeniul relațiilor umane, în special în familie și în
relațiile dintre sexe .”21
2.1.Considerații general e despre Islam
Termenul „islam” are mai multe înțelesuri, printre care supunere, siguranță și pace.
Islamul este religia lui Allah Preaînaltul, pe care a revelat -o tuturor Profeților. Cu toții au
transmis aceleași principii fundamentale, declarând Unicitatea lui Allah Preaînaltul, slăvindu -L,
adorându -L, urmând Poruncile Sale, menținând principiile morale la cele mai înalte standarde și
îmbunătățind comportamentul uman. Motivele pentru care religiile s -au schimbat de -a lungul
timpului au fost suprimarea adevărului și modificarea mesajului original al lui Allah Preaînaltul.
Islamul este o structură cuprinzătoare, care înglobează întreaga viață umană. El este stabilit pe
cinci stâlpi.
,,Islamul a plasat paradisul sub picioarele femeilor când au devenit mame; Cu acest statut
nou dobândit, femeile au crescut foarte mult și au făcut distincție în istorie, pentru a nu fi lăsate
în urmă atunci când marii Islamului au fost glorificați. Islamul e ste ultima dintre credințele
Divine. Numele său a fost instituit de Coran în timpul Pele rinajului de Adio al Profetului.”22
Islamul este ultima dintre credințele universale. Astăzi, ea numără peste 1.25 miliarde de
adepți. Există cel puțin o comunitate mică de musulmani în fiecare țară din lume. Islamul a arătat

21 Jamilah Mariam, ,,Islamul în teorie și în practică’’, Asociația H. Faruq Ltd: Lahore, 1983, p. 85
22 Ibidem

19
că nu este doar cea mai răspândită credință din lume, ci și cea ma i dinamică, atrăgând convertiți
într-un ritm mult mai mare decât în ultimele secole.
,,Cuvântul din limba arabă –„islam”, însemnând „supunere”, indică un stâlp de bază a
religiei și anume supunerea musulmanului în fața Voinței lui Allah Preaînaltul, confo rmându -se
atât din punct de vedere interior, cât și exterior Legislației Sale. Islamul nu este o „religie” în
sensul restrâns folosit de umaniștii seculari din Occident, ci este o religie universală, eternă,
făcută cunoscută prin intermediul Profeților fie cărei națiuni sau popor încă de la începuturile
rasei umane. Această religie a Islamului pune un accent foarte mare pe monoteismul fără
compromisuri și pe urmarea strictă a credinței sale, precum și a metodelor sale de adorare. ”23
Ea impune supunere în faț a Voinței lui Allah Preaînaltul și îndeamnă fiecare om să
urmeze pe cât de mult posibil viața exemplară a Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea
lui Allah fie asupra sa!), ultim ul dintre Profeți și Mesageri. Allah Preaînaltul a creat Universul și
ceea ce este în el pentru ca El să fie recunoscut drept Unicul Dumnezeu. Metoda și forma de
adorare nu au fost lăsate la discreția omului. Allah Preaînaltul este Cel care a impus și a hotărât
toate formele de adorare și modalitatea în care acestea trebuie înd eplinite. Deoarece Islamul
abordează toate aspectele vieții, atât spirituale, cât și fizice, jurisprudența sa se bazează pe
credință, instruire, adorare și hotărâre cu privire la tranzacțiile sociale, economice și politice.
Pentru că Islamul este un mod d e viață perfect, acesta impune menținerea unui standard înalt al
caracterului.
,,Islamul prescrie un caracter bun, exprimat prin maniere frumoase cu fiecare ocazie,
precum în cazul oferirii salutului, atunci când omul se așează, când mănâncă, studiază, înv ăță,
practică un sport, călătorește, se îmbrăcă, vizitează, doarme etc. Musulmanul trebuie să aibă un
comportament bun față de oameni, în special față de rude și vecini. Atât în Coran, cât și în
Tradițiile Mesagerului lui Allah apar coduri de comportament rafinate pentru toate aspectele
vieții. ”24
Familia are un statut înalt în Islam. Ea este considerată a fi esența societății, fiindcă o
familie sănătoasă înseamnă o societate sănătoasă. Allah Preaînaltul ne poruncește să îi tratăm pe
părinți cu blândețe și s ă ne cere să le arătăm acestora supunere.

23 Delcambre, Anne -Marie, Islamul, Editura Coresi, București, 1999, p. 33
24 Martin, C. Richard, Approaches to Islam in religious studies, Editura Oneworld, Oxford, 2001 , p.41

20
Islamul este conștient de aspectele materiale ale vieții umane și nu este doar o religie a
spiritului. Unicitatea sa constă în faptul că tratează întreaga viață umană ca pe domeniul real al
religiei. Problemele mat eriale ale vieții și aspectele tehnologice ale societății reprezintă
preocupări ale sale, precum și cele ale purificării sufletului și ale integrării omului cu Creatorul
său. Se opune astfel fiecărui concept de progres material sau spiritual care încearcă să trateze
problema în mod izolat față de celelalte aspecte.
,,Islamul adoptă o abordare integrală și dorește să se folosească de toate resursele aflate la
dispoziția omului pentru a crea o lume nouă, în care omul trăiește în pace cu Creatorul său ș i cu
întreaga creație, pe scurt, în pace cu sine însuși. Tocmai aceasta este ceea ce lipsește din
societatea modernă. Familia este una dintre instituțiile cheie ale societății umane. Atunci când
omul nu este în pace cu sine însuși, această stare de lucruri este reflectată cel mai mult în
domeniul relațiilor umane, în special în familie și în relațiile dintre sexe. Orice discuție asupra
problemelor cruciale ale epocii noastre și asupra viitorului omenirii este obligată să se grupeze în
jurul relațiilor dintr e sexe și a instituțiilor familiei și ale educației. ”25
În învățătura islamică nu există absolut nici o diferență între bărbat și femeie din punct de
vedere al situării lor în fața lui Allah, căci ambii au făgăduită aceeași răsplată sau pedeapsă
pentru fapt ele lor. Coranul spune: „Și pentru femeie există drepturi asupra bărbatului similare cu
acelea ale bărbatului asupra femeii.”26
Coranul, se adresează credincioșilor, adesea folosind expresia: „credincioșii atât bărbați
cât și femei trebuie să accepte egalit atea femeii cu bărbatul în perspectiva drepturilor,
îndatoririlor, virtuților și meritelor”.27 Tot în Coran găsim un alt argument al egalității în fața lui
Allah a bărbatului și a femeii: „Cei credincioși și cele credincioase, cei ascultători și cele
ascultătoare, cei iubitori de adevăr și cele iubitoare de adevăr, cei statornici și cele statornice , cei
umiliți și cele umilite, cei ce dau milostenii și cele ce dau milostenii, cei ce postesc și cele ce
postesc, cei ce păzesc rușinea lor și cele ce o păzesc, cei ce -L pomenesc adesea pe Dumnezeu și
cele ce -L pomenesc – lor le -a pregătit Dumnezeu iertar e și răsplată mare.”

25 Corbin, Henry, Histoire de la philosophie islamique, Editura Gallimard, Paris, 1999; Vezi și traducerea
româneas că: Istoria filosofiei islamice, trad. din franceză de Marius I. Lazăr, Editura Herald, 2005, p.97
26 Coranul cel Sfânt. Traducerea sensurilor si comentarii , traducere si editare: Asociația studenților
musulmani din România, Ediția I, Editura Islam, Timișoara, 1998, Sura 11, 226. De această traducere,
mai modernă decât cea a Dr. Silvestru Isopescu, ne vom folosi cu preponderență în lucrarea noastră
27 Prof. Dr. Abdur Rahman I. Doi, Women in the Quran and the Sunna, 1998, p. 2. Vezi adresa de
internet: www.usc.edu/dept/MSA/humanrelations/womeninislam/womenquransunnah.html

21
Femeia are suflet identic cu al bărbatului și nu poate fi vorba de o diferență între ei, atât
femeia cât și bărbatul vor intra în Paradis dacă vor săvârși binele: „Intrați în Rai, voi și soțiile
voastre, bucurându -vă!”(Sura XLIII, 70); „Cel ce face ce e drept, fie bărbat sau femeie, pe acela
îl vom învia la o viață bună și -i vom da răsplata pentru faptele sale cele mai bune.”
Bărbații care prigonesc sau maltratează femeile sunt cond amnați de învățătura
Coranului. Islamul privește bărba tul și femeia ca fiind de aceeași esență, creați dintr -un singur
suflet. ,,Profetul islamului a spus: „Femeia este jumătatea geamănă a bărbatului.” Unitatea
esențială a bărbatului și a femeii este clar redată în Coran: „Ele sunt acoperământul vostru și voi
sunteți acoperământul lor.” Așa cum îmbrăcămintea ne ascunde goliciunea asemenea fac și soțul
și soția, „prin intrarea în relația căsătoriei, își asigură reciproc castitatea”. Îmbrăcămintea oferă
confort corpului, asemenea și soțul găsește confort în compa nia soției sale și ea într -a lui.
„Îmbrăcămintea este grația, frumusețea corpului, asemenea sunt soțiile pentru soții lor, iar soții
pentru ele.”
Învățătura islamică numește femeia „muhsana”, semnificând o fortăreață împotriva
satanei, deoarece o bună feme ie, prin căsătoria ei cu un bărbat, îl ajută pe acesta să mențină
echilibrul corectitudinii în viață. Datorită acestui aspect Mahomed considera căsătoria ca un act
deosebit de virtuos. El a spus: „Când un bărbat se căsătorește, și -a desăvârșit jumătate din religia
sa.”28 Mahomed se bucura de căsătoria musulmanilor spunând: „Căsătoria este parte din calea
mea și oricine se ține departe de calea mea nu este de la mine.”29
În învățătura Coranului găsim motivația căsătoriei în următoarele cuvinte: „Și se ține de
semnele Lui că va făcut vouă din voi înșivă soții, ca să vă împreunați cu ele; și El a pus între voi
dragoste și îndurare. Întru aceasta sunt semne pent ru poporul cugetător.” Profetul islamului a fost
plin de laude pentru femeile virtuoase si caste. El spun e: „Lumea și toate lucrurile din ea sunt
prețioase, dar cel mai prețios lucru din lume este o femeie virtuoasă. Odată i -a spus viitorului
calif Umar: Să -ți spun despre cea mai prețioasă comoară pe care un bărbat și -o poate dori? Este o
soție virtuoasă care -1 mulțumește oricând se uită asupra ei și care se păzește pe sine când el este
absent de la ea. Cele mai bune daruri pe care un bărbat le poate avea: un drept măritor cuvânt
despre Allah, o inimă recunoscătoare și o soție credincioasă care -1 ajută în cred ință”.

28 Seyyid Ebul A'la ei -Meududi, op.cit, p. 83.
29 Abdur Rahman I. Doi, op.cit . p.44.

22
Mahomed a insistat și îndrumat pe adepții islamului să fie blânzi cu femeile lor atunci
când a dat faimoasa „khutba” pe muntele Arafat în prezența a câteva mii de adepți care se
adunaseră acolo pentru „hajj al -Wada”. În acest sens a recomandat celor prezenți și prin ei și
celorlalți musulmani ce vor veni în viitor, să fie respectuoși și buni cu femeile.
,,Adepții Profetului au acceptat învățaturile lui și astfel se produce o revoluție în
atitudinea lor socială față de femeie. Ei nu au mai considerat femeia asemeni vitelor ci au
acceptat -o ca parte integrantă a societății. În noul climat social, femeia s -a redescoperit pe sine și
a devenit un foarte activ membru al societății aducând servicii folositoare în timpul războaielor
pe care arabii păgâni le -au pornit împotriva comunității musulmane (umma). Au cărat provizii
pentru soldați, i -au îngrijit și chiar au luptat alături de ei dacă a fost necesar. ’’30 A devenit o
priveliște comună să vezi femeia ajutandu -și soțul la munca pământului, cărând, târguind, făcând
afaceri independent și ieșind afară din casele lor pentru satisfacerea propriilor nevoi..”
,,Ideea predominantă în învățaturile islamului cu priv ire la bărbat și femeie, este aceea că
soțul și soția trebuie să fie parteneri complet maturi în acțiunea de a face din casa lor un loc
fericit si prosper, că trebuie să fie loiali si credincioși unul altuia și cu adevărat interesați de
bunăstarea comună. Femeia trebuie să exercite o influența de umanizare asupra soțului și să
îmblânzească duritatea moștenită de el de la natură. Unui bărbat i se cere să cultive calitățile
native ale femeii. ”31
2.2 Cultură și religie islamică
Mesagerul lui Allah a spus că Isl amul este construit pe cinci stâlpi:
Grafic nr 2 . Cei cinci st âlpi32

30 Jamal A. Badawi, op. cit. p. 13
31 Anne -Marie Delcambre, Islamul , Editura Coresi, București, 1999, p. 102.
32 N. Anghelescu , Introducere în islam , Ed. Enciclopedică, București, 1994, p. 55

23

Sursă: www.fatwa.islamweb.net/en/
1. Mărturisirea Unicității lui Allah Preaînaltul
,,Toți Profeții (Pacea fie asupra lor!) le -au transmis și le -au clarificat popoarelor la care
au fost trimiși faptul că Allah Preaînaltul, Înzestrătorul și Întreținătorul lumilor, este Unul. Ei au
transmis, de asemenea, Atributele lui Allah Preaînaltul, Cel Care a creat acest Univers minunat
într-un mod uimitor, incredibil și sistematic. În plus, toți au p recizat faptul că El, Preaînaltul, este
Singurul demn de adorare. ”33
Trebuie să menționez aici că demonstrarea existenței lui Allah Preaînaltul nu este un
subiect important în Nobilul Coran, pentru că atât musulmanul, cât și nemusulmanul intuiesc
aceasta în mod natural. Orice lucru din acest Univers este un semn pentru ca n oi să credem, în
mod necesar, în existența unui Creator Suprem. De fapt, fiecare creație din jurul nostru este o
mărturisire a existenței, măreției și perfecțiunii lui Allah Preaînaltul.
,,Oamenii nu au negat niciodată existența unui Dumnezeu, chiar dacă aceștia I -au dat
diferite nume și atribuții. Ei sunt de acord cu privire la existența unui Creator Suprem al
Universului. Unii oameni L -au numit „inevitabilul existent”, care a creat totul. ”34
Nici măcar ateii și liber -cugetătorii nu neagă existența unei p uteri supreme care a creat
acest Univers într -un mod atât de perfect. Cu toate acestea, ei neagă numele pe care biserica I l –
au dat acesteia (Dumnezeu) și îl înlocuiesc cu un nume neclar și inventat – „Legea Naturii”.

33 Rahman, Abdur I. Doi, The Mosque, vezi site -ul: http://www.islamic –
world.net/sister/women_in_society.html .
34 Schuon, Frithjof, Să înțelegem Islamul. Introducere în spiritualitatea lumii musulmane, traducere de
Anca Manolescu, Editura Humanitas, București, 1994, p.67

24
Cuvântul „Natură” nu indică ceva spec ific, pentru că o persoană nu va înțelege din
aceasta că primul om, care este parte a naturii, s -a creat pe sine însuși și nici că mările și
oceanele s -au creat singure acum mult timp. De asemenea, o persoană nu va înțelege din
cuvântul „Natură” că păsăril e și animalele s -au inventat și s -au creat singure sau că acestea au
creat primele specii animale. Chiar și o creație simplă, precum bacteria, nu poate apărea din
nimic, fără intervenția unui Creator.
Dacă omul, care se distinge de celelalte creații prin rațiune, voință și abilitatea de a
explora, este incapabil să se creeze singur sau să -i creeze pe alții, atunci ce șanse au restul
creațiilor?
,,Așadar, nu poate fi negată existența unui Dumnezeu Prea Măreț, pentru că în fiecare
parte a Universului există un semn care indică existența Sa și mărturiseș te Măreția și
Perfecțiunea Sa. Cel mai important aspect, cu privire la care toți Profeții au fost de acord, este
acela de a mărturisi Unicitatea lui Allah Preaînaltul și de a -L adora numai pe El.35

2. Rugăciunea (as-salāh )
Cuvântul din limba arabă – „as-salāh” înseamnă, din punct de vedere lingvistic,
„suplicație”, însă, din punct de vedere ritualic, el se referă la efectuarea unui set de poziții fizice
repetate, alături de recitarea unor versete din Coran și anumite suplicații potrivite.
,,Ea este un mijloc d e comunicare între om și Allah Preaînaltul, Domnul său ( Rabb ). Prin
intermediul ei, o persoană își demonstrează dragostea și supunerea față de Allah Preaînaltul. Este
cel mai important stâlp al Islamului, care, alături de mărturisirea de credință, este tem elia
Islamului. Ea este un act de adorare care combină actele fizice, pozițiile de stat în picioare,
aplecați, în prosternare și stat jos cu actele verbale. Rugăciunea este considerată a fi asemeni
luminii pentru credincios, precum și protecție împotriva e fectuării păcatelor și un mijloc de
căință pentru păcatele trecute.”36
Importanța rugăciunii ( as-salāh ):
Salāh , rugăciunea ritualică, este obligatorie pentru fiecare musulman adult, iar copiii ar
trebui să fie învățați să o efectueze la vârsta de 7 ani. Aceștia pot fi încurajați să înceapă să o
efectueze la o vârstă mai mică și ar trebui să le fie cerut să o facă la vârsta de 10 ani.

35 Soare, Pr. Magistr. Dumitru, Situația femeii în islam și creștinism , art. în „Studii Teologice”, vol. al
II-lea, nr. 3 -4, martie -aprili e, 1957 , p.88
36 Meududi, Seyyid Ebul A’la, Introducere în Islam, Editura S.C. Chrater S.R.L., București, 1991 , p.70

25
Amânarea efectuării unei rugăciuni peste perioada ei de timp fără a avea un motiv valid
sau legitim este interzisă. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
,,Tăgăduirea rugăciunilor ( as-salawāt ) ca fiind un act de adorare obligatoriu înseamnă
apostazie de Islam, în timp ce neglijarea lor este un act de necredință. Salāh a fost stabilită ca un
act de adorare obligatoriu în momentul în care Profetul a fost dus în cel de al șaptelea Cer în
timpul călătoriei sal e miraculoase. ”37
Aceasta va fi primul lucru despre care persoana va fi întrebată în Ziua Judecății.
Nu doar că salāh este obligatorie, dar aceasta trebuie efectuată în cinci momente prescrise
ale zilei. Următoarele sunt cele cinci rugăciuni zilnice.
1. rugăciunea dinainte de răsăritul Soarelui: ea este alcătuită din 2 unități de rugăciune
obligatorii . Ea este precedată de două unități de rugăciune opționale (Sunnah) . Perioada în care
această rugăciune poate fi efectuată este cuprinsă între revărsatul zo rilor și răsăritul Soarelui.
2. rugăciunea de prânz (as-salāt -ud Dhuhr) : ea este alcătuită din 4 unități de rugăciune
obligatorii. Ea este precedată de 4 unități de rugăciune opționale (în 2 grupuri de câte 2) și este
urmată de 2 unități de rugăciune opțion ale. Ea poate fi efectuată din momentul în care Soarele
trece de zenit și până în a doua jumătate a după -amiezii, ʻAsr în limba arabă.
3. rugăciunea de după -amiază (as-salāt -ul ʻAsr) : această rugăciune este alcătuită din 4
unități de rugăciune obligatorii și este efectuată atunci când lungimea umbrei unui băț vertical
este egală cu lungimea bățului. Perioada în care aceasta poate fi efectuată este chiar înainte de
apus. O persoană poate face 4 unități de rugăciune opționale înainte de unitățile de rugăciune
obligatorii.
4. rugăciunea de seară (as-salāt -ul Maghrib) : ea este alcătuită din 3 unități de rugăciune
obligatorii, urmată de 2 unități de rugăciune opționale. Rugăciunea de seară poate fi îndeplinită
din momentul în care Soarele scade la orizont și până cân d se încheie înserarea.
5. rugăciunea de noapte (as-salāt -ul Isha) : această ultimă rugăciune din cele cinci
obligatorii este formată din 4 unități de rugăciune obligatorii. Ea poate fi precedată de 2 unități
de rugăciune opționale și urmată de 2, apoi 3 sau 1 (Witr) unități de rugăciune opționale. Ea se
efectuează după ce este complet întuneric și până la revărsatul zorilor, dar este de preferat a se
efectua până la miezul nopții.

37 Idem

26
,,Rugăciunile obligatorii pot fi efectuate de unul singur sau, de preferat, într -o congregație
condusă de un lider (imam) . Chemarea la rugăciune (adhan) este făcută la începutul f iecărei
perioade de rugăciune. Pentru a efectua rugăciunea, o persoană trebuie să fie într -o stare de
puritate rituală obținută după o abluțiune (wuḍū’). Abluțiunea include spălarea mâinilor, a
nasului și a gurii pe interior, spălarea feței și a brațelor, ștergerea peste cap cu mâinile ude și
spălarea picioarelor. Rugăciunea este unu l dintre stâlpii cei mai măreți ai Islamului. Este primul
act de adorare pentru care omul va fi tras la răspundere în Ziua Judecății. Dacă Allah Preaînaltul
acceptă rugăciunea unui individ, atunci îi va accepta și restul faptelor bune. ”38

3 Caritatea anual ă obligatorie :
Az-zakāh , echivalent cu caritatea anuală obligatorie sau impozitul din România, este cel
de-al treilea stâlp al Islamului. Instituția financiară este bazată pe recunoașterea faptului că Allah
Preaînaltul are dreptul de a stabili legile de proprietate, mijloacele de achiziție a averii și modul
de cheltuire a acesteia. Az-zakāh a însemnat în principiu purificare, creștere și augmentare, iar
acesta este încă scopul plății sale.
El trebuie plătit pentru anumite tipuri de proprietăți și oferit anumitor categorii de musulmani
săraci.
Az-zakāh îl purifică pe cel care îl oferă de zgârcenie, avariție și lăcomie. El semnifică, de
asemenea, sistemul social de bunăstare, care aduce iubire frățească, prietenie și cooperare printre
musulmani.
De asemene a, el restrânge diferențele dintre cei bogați și cei săraci, pe baza milei și a
bunătății. Mai mult decât atât, Allah Preaînaltul îl răsplătește generos pe cel care oferă caritate.
Az-zakāh este obligatoriu pentru toți musulmanii, fie bătrâni sau tineri, bărbați sau femei,
sănătoși sau nu din punct de vedere psihic; cu toții trebuind să plătească dania anuală obligatorie
pe averea pe care o dețin (atât timp cât deține suma minimă necesară). Caritatea anuală
obligatorie se plătește pentru următoarele obiect e deținute:
1. aur, argint și bani;
2. animale domestice;
3. produse;

38 Sourdel, Prof. Dominique, Civilizația islamului clasic, Editura Meridiane, București, 1975, P. 22

27
4. mărfuri comerciale și stocuri;
5. comori și mine.
Dacă o persoană moare înainte să plătească zakāh pe averea sa, atunci acesta trebuie luat
din bunurile decedatului înainte să fie realizată diviziunea acesteia între moștenitori.
Negarea zakāt -ului sau al oricărui alt stâlp al Islamului înseamnă apostazie. Allah Preaînaltul le -a
promis o pedeapsă sever ă celor care nu plătesc zakāh
4. Postul (as -saum)
As-saum , postul din luna Ramadan , este cel de -al patrulea stâlp al Islamului, pe care
Allah l -a poruncit în al doilea an de hijrah39. Îndeplinirea postului din luna Ramadan este
obligatorie pentru fiecare musulman adult și aflat în deplinătatea facultăților mintale. Acest post
implică abținerea de la mâncat și băut în timpul orelor de post și anume de la revărsatul zorilor și
până la apus. Postul ajută la dezvoltarea reziste nței, a toleranței, a reținerii de sine și a fricii de
Allah Preaînaltul. El ajută, de asemenea, la dezvoltarea simpatiei pentru musulmanii mai puțini
binecuvântați și la creșterea răsplății carității. În timpul lunii Ramadan , porțile Paradisului se
deschi d, iar porțile Iadului se închid.
De asemenea, în această lună, există o noapte care, dacă este observată, aduce o răsplată
mai mare decât 1000 de luni de adorare.
Postul începe atunci când este văzută luna cea nouă care anunță începerea lunii Ramadan
și se încheie odată cu noua lună a următorii luni, Shawwāl . Sfârșitul este marcat de Eid-ul-Fitr,
care, din punct de vedere literal, înseamnă „sărbătoarea întreruperii postului” . Dacă o persoană,
datorită unui motiv legitim, nu ține post o zi sau ma i multe în timpul lunii Ramadan , aceasta
trebuie să o recupereze după terminarea lunii Ramadan .
Următoarele sunt lucrurile care invalidează postul:
 mâncatul, băutul sau relațiile intime realizate de bună voie, în timpul orelor de post;
 menstruația sau sâ ngerarea post -partum;
 inducerea vomitatului ;
 transfuzia de sânge (donarea de sânge).
Efectuarea oricărui fapt din cele amintite mai sus din cauza uitării nu invalidează postul.
5. Pelerinajul (al -Hajj)

39 Anul emigrării Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de la Mecca la Medina

28
Hajj sau pelerinajul este cel de -al cincilea stâlp al Islamului. Acesta implică observarea și
efectuarea anumitor ritualuri în timpul lunii Dhul -Hijjah a calendarului lunar, în Mecca și în alte
locuri adiacente. Hajj este obligatoriu cel puțin o dată în viață pentru fiecare adult aflat în deplina
facultăților mintale, care este capabil din punct de vedere fizic și financiar
La fel ca orice alt act de adorare, efectuarea Hajj-ului trebuie precedată de intenția de a -l face. Ea
necesită, de asemenea, purtarea unui veșmânt al sacralității, ihrām .( Ihrām sau starea de
sacralitate, reprezintă intrarea într -o stare intenționând efectuarea Hajj-ului sau a ʻUmrei
(pelerinajul cel mic). Pentru un bărbat, aceasta implică îmbrăcarea unei piese necusute în jurul
corpului, de deasupra buricului până la genunchi. O altă parte este îmbrăcată peste partea
superioară, cu excepția capului. Nu îi este permis să se îmbrace cu veșminte cusute, șosete sau
pantofi. Sunt permiși doar șlapii sau altceva de acest fel. De asemenea, sunt int erzise activitățile
sexuale, vânatul și alte acte asemănătoare. În circumstanțe normale, din momentul în care
musulmanul intră în starea de sacralitate, nu poate ieși din ea decât după ce a terminat de efectuat
toate ritualurile Hajj-ului și ale ʻUmrei . Dar dacă o persoană nu poate efectua tot Hajj sau
ʻUmrah din motive de sănătate, frică de un dușman sau un mare pericol, aceasta poate să renunțe
la starea sa de sacralitate și să sacrifice o oaie, o capră, o vacă sau o cămilă drept ispășire.
De fapt, îmbrăcarea unui astfel de veșmânt este o formă concretă de exprimare a intenției pentru
Hajj sau ʻUmrah ,( numită deseori pelerinajul cel mic în limba română, reprezintă o vizită la
Mecca în orice moment al anului. Ritualurile ei se îndeplinesc întru totul în limitele moscheii
Sacre din Mecca . ʻUmrah face parte, de asemenea, de obicei din Hajj. Ea include 7 circuite în
jurul sanctuarului Kaʻbah , urmate de 2 unități de rugăciune sau rakaʻāt , băutul apei ZamZam și,
în final, străbaterea distanței dintre dealur ile Safā și Marwah de 7 ori). Atunci când o persoană
intră în starea de sacralitate, aceasta îmbracă veșmântul, care este alcătuit dintr -o bucată mare de
pânză care acoperă partea superioară a corpului și o alta ce acoperă corpul de la buric în jos
(aceasta doar pentru bărbați). Următo arele lucruri devin interzise până când starea de sacralitate
s-a încheiat la sfârșitul Hajj-ului sau a ʻUmrei :
1. tăierea sau smulgerea părului din orice parte a corpului;
2. tăierea unghiilor;
3. purtarea unei pălării sau a unui alt lucru ce acoperă capul (pent ru bărbați);
4. purtarea parfumului;
5. consumarea căsătoriei și

29
6. relațiile intime.
7. Pelerinajul începe cu șapte circuite în jurul sanctuarului Kaʻbah și continuă cu
parcurgerea distanței dintre cele două dealuri, Safā și Marwah . În ziua cea de a opta zi a lunii
Dhul -Hijjah , pelerinii continuă să meargă către Mina , Arafat , Muzdalifah , iar apoi se întorc la
Mina pentru a efectua anumite ritualuri și pentru a termina procedurile cu sacrificarea unui
animal, fie ea o oaie, o capră, o vacă sau o cămilă.

2.3 Căsătoria în Islam
Fiind o instituție fundamentală pentru societatea musulmană, căsătoria este recomandată
tuturor celo r care pot întreține o familie.
În general, Islamul combate celibatul, considerându -l inacceptabil. Este și motivul pentru
care, în religia islamică, nu se poate vorbi de monahism sau de castitate în accepțiunea noastră
creștină.
,,Căsătoria este un contract juridic, încheiat între viit orul soț și tutorele legal al viitoarei
soții, iar pentru încheierea acestui contract trebuie respectate anumite condiții: să nu existe
piedici în calea căsătoriei; să -și dea consimțământul ambele părți; să se fixeze dota ( mahr sadaq )
ce va fi oferită soției și să fie îndeplinite formalitățile legale. ”40
După cum se observă, femeia joacă un rol cu totul secundar încă din această fază: ea nu
este persoană juridică în contract (putând chiar lipsi), ci este doar reprezentată în negocierile
prealabile care au loc. Tutorele legal este chiar tatăl ei, care -și poate constrânge chiar fiica pentru
a accepta această primă căsătorie. Deși tutela este considerată o protecție acordată femeii, în
realitate aceasta îi restrânge libertatea, așezând -o sub permanenta supr aveghere a tutorelui. În
plus, la ceremonie trebuie să fie prezenți doi martori musulmani, sănătoși la minte și de sex
masculin; aici avem un nou argument privind subaprecierea femeii în raport cu bărbatul,
deoarece mărturia unui singur bărbat valorează câ t cea a două femei: în ritul hanefit se poate
admite ca unul din cei doi martori să fie înlocuit cu două femei.”41
Deși este prevăzut în contract, consimțământul femeii echivalează în practică cu tăcerea, ca
un semn de consimțire. Conform tradiției, fetele nu-și cunosc în prealabil soțul, ci îl descoperă
doar în ziua nunții; este vorba de un obicei care se păstrează și astăzi în Algeria sau Yemen, unde

40 A. Bouhdiba, Islam et sexualité , Lille, 1973, p. 87
41 N. Anghelescu, Introducere în islam , Ed. Enciclopedică, București, 1994, p. 30

30
tinerele sunt măritate forțat de către părinte, de la vârste foarte fragede (14 – 16 ani sau chiar 10
– 12 ani), fără a -și cunoaște partenerul.42
Cadoul de nuntă sau dota, prevăzută în Coran și în contractul de căsătorie, vine dinspre
bărbat spre femeie, ci nu invers, ca în tradiția creștină populară. În genere, dota trebuie să fie
consistentă, nu simbolică, și să aparțină în întregime femeii. Un hadith al profetului spune: „Cele
mai bune femei sunt cele frumoase la chip și ale căror dote sunt mici.” Faptul că până la vărsarea
dotei căsătoria nu poate fi consumată, duce la concluzia că acest „cadou” nu este decât un preț de
răscumpărare echivalent cu dreptul de proprietate asupra femeii, după cum afirmă chiar unii
juriști musulmani. Tot la fel, însă, alții sunt de părere că mahr -ul n-ar fi altceva decât o
„retribuție necesară și o recunoștință pentru aportul femei i în căsătorie, mai ales prin maternitatea
ei.”43
După căsătorie, fiecare dintre soți dispune de o serie de drepturi și îndatoriri. De pildă,
femeia are dreptul de a fi întreținută, se bucură de un tratament egal cu al celorlalte soții în caz de
poligamie, are dreptul de a face vizite părinților și de a fi vizitată de aceștia, își poate administra
bunurile; bărbatul, în schimb, are dreptul de a -i cere soției fidelitate, ascultare, alăptarea la sân a
copiilor, grija gospodăriei. Totuși, analizând întreaga lis tă a drepturilor și obligațiilor soțului, este
evidentă superioritatea acestuia, Coranul prescriindu -i inclusiv dreptul de a -și putea agresa fizic
soțiile: „Bărbații sunt proteguitori ai muierilor datorita calităților deosebite cu care i -a dăruit
Allah și datorită cheltuielilor pe care le fac din bunurile lor .44
Faptul că, în multe privințe, avem de -a face cu un tratament discriminatoriu al sexelor,
rezultă și din aceea că bărbatul se poate căsători și cu femei nemusulmane (creștine, evreice,
zoroastriene), în vreme ce femeia este obligată să se căsătoreasca exclusiv cu musulmani.
Rostul femeii este, în primul rând, acela de a face copii dar și în această privință se
observă discriminarea femeii pentru că nașterea unui fiu înseamnă o mare bucurie pentru familia
arabă, în timp ce o fată este mult mai puțin bine privită: „Nașterea unei fete este trăită de către
mamă ca o rușine. Numai prin nașterea unui fiu femeia își restabilește poziția. Băiatul vine pe
lume în cântece de sărbătoare și strigăte de bucurie , în timp ce la nașterea unei fete este liniște,
atunci când nu există reproșuri și lovituri din partea tatălui.”45

42 Cf. Y Benguigui , Femmes d’islam , ed. Albin Michel, Paris, 1996, p. 151
43 N. Anghelescu, op. cit . p. 100
44 Ibidem
45 Y. Benguigui , op. cit ., p. 42

31
Căsătoria unei femei văduve sau divorțate se realizează printr -un contract asemănător celui
încheiat în cazul unei tinere fecioare, după ce î n prealabil a fost respectată „retragerea de
continență” ( idda) – o perioadă de patru luni și zece zile consecutivă unei căsătorii anterioare,
perioadă în care femeia trebuie să se rețină de la orice relații sexuale, în scopul de a evita
confuzia părților. Continența este impusă și văduvei, chiar dacă nu a fost consumată căsătoria, ca
respect pentru memoria defunctului.46
În legislația musulmană mai este prevăzut și un alt tip de căsătorie, puțin mai ciudată, și
anume „căsătoria de plăcere” ( zawaj al -mut’a ), avându -și rădăcinile în perioada preislamică.
Această căsăt orie este prescrisă și în Coran. Comentând acest tip de căsătorie un analist
musulman conchidea: „O căsătorie pentru un scop imediat, amor fugitiv, punctual. Odată actul
consumat, o altă ceremonie , care nu cere decât doi martori și se pronunță dezlegarea unirii.
Grație acestui subtrefugiu, prostituția devine legală, licită, controlabilă social și medical.47
Islamul își dorește să stabilească o societate pură, în care nu există loc nici măcar pentru
adulterul ochiului. Interacționarea liberă dintre genuri este interzisă, bărbații și femeile fiind
sfătuiți să se căsătorească la vârste tinere, astfel încât să își poată satisface dorințele într -un mod
permis și tuturor li se spune să își plece privirea î n public, pentru ca ochiul să nu fie folosit ca un
instrument al lui Șeitan. Demnitatea și decența unei femei sunt protejate prin respectarea hijab –
ului. Îmbrăcămintea ei spune clar că ea nu este un obiect de vânzare, promovându -și frumusețea
și disponibilitatea pentru ochii bărbaților.
Nu trebuie să amintim prea mult despre societatea imorală de astăzi, în care ambele
genuri se amestecă, purtând haine indecente, în care adulterul este dezaprobat doar după
căsătorie. Indivizii sunt încura jați înainte de căsătorie să încerce mai mulți parteneri, iar înșelarea,
mizeria, gelozia și insecuritatea care se petrec apoi sunt un rezultat necesar al unui astfel de stil
de viață. Musulmanii se pot simți siguri și protejați în cadrul codului islamic d e moralitate și de
îmbrăcăminte, însă aceștia imită prea mult comportamentul nemusulmanilor, complăcându -se în
această situație.
Poligamia
În Islam, o femeie poate avea un singur bărbat, pe când bărbatul poate avea două, trei sau
patru soții, dar nu mai mu lt de patru în același timp. Acest aspect este prevăzut chiar în Coran:

46 N. Anghelescu, op. cit ., p. 99
47 S. Zeghidour, Homme – femme dans l’Islam , în rev. Notre Histoire ,Paris, février, 1991, p. 32

32
Răspândită și azi în multe țări musulmane, aceasta practică a polarizat lumea islamică în
ceea ce privește valoarea și actualitatea ei. Unii susțin, de pildă, că prin poligamie ar fi protejate
demnitatea și bunăstarea femeii, ea contravenind totodată incestului, prostituției și relațiilor
sexuale în afara cercului legal al căsătoriei: Nu lipsesc, însă, nici replicile tăioase din tabăra
preopinenților:
Deși au multe privilegii în aceasta perspectivă, totuși musulmanii bărbați au și o serie de
obligații față de soțiile contractate. Cine dorește să -și ia a doua, a treia și chiar a patra soție, este
obligat prin Coran să le trateze în mod egal pe fiecare di ntre ele. Fiecare soție trebuie să aibă o
casă separată și să beneficieze de întreținere la nivelul cerut de condiția sa socială. ,,Fiecare soție
trebuie să beneficieze de un număr de nopți egal cu al celorlalte, cu excepția celei proaspăt
căsătorite care are dreptul la șase nopți succesive după căsătorie. De cele mai multe ori, însă,
aceste prevederi rămân pur teoretice, pentru că, în practică, lucrurile stau cu totul altfel: soțiile
locuiesc în aceeași casă și își cresc copiii împreună. ”48
Trebuie recunos cut, totuși, că poligamia în țările islamice și -a pierdut din importanță
astăzi mult, și anume din diferite motive: imposibilitatea de a respecta întru totul condițiile (mai
ales materiale) cerute, apariția unor mișcări de emancipare a femeii și chiar o an umită
reconsiderare a prescripțiilor
Divorțul
În vremea lui Mahomed, se practica o formă de divorț de rit păgân ( zihar ), posibil
exclusiv pentru bărbați. Era suficient pentru un bărbat să se adreseze femeii sale cu vechea
formulă arabă „îmi ești ca spatele mamei mele”, și despărțirea era definitivă. Căsătoria putea
continua doar în cazul în care bărbatul mărturisea că a rostit formula respectivă într -un moment
de supărare, dar primea sancțiunea „de a elibera un sclav, de a posti două luni sau de a hr ăni
șaizeci de săraci.”49
Forma frecventă de divorț în islam este, însă, repudierea ( talak ) sau izgonirea soției de către
soțul ei. Este suficient ca bărbatul să pronunțe de trei ori formula talak – te repudiez, după care
urmează perioada de continență ( idda) pentru a nu fi nici o îndoială asupra paternității unui copil,
născut dintr -o femeie repudiată. Totuși, pe perioada de continență soțul se poate răzgândi,
revocând repudierea și reluându -și soția.

48 N. Anghelescu, op. cit ., p. 103
49 M. Gaudefroi – Demombynes , Les Institutions musulmanes , Ed. Flanarion, Paris, 1921, p. 128

33
Din nefericire, uneori soția este șantajată de către so ț, în sensul că acesta pronunță doar de
două ori formula talak ; astfel, căsătoria devine incertă, iar soția este terorizată de ideea că în
orice moment soțul poate rosti pentru a treia și ultima oară formula. Bărbații au abuzat de multe
ori de dreptul de a -și relua soția în timpul perioadei de așteptare; pronunțau de două ori formula
repudierii, apoi, „spre finalul perioadei de așteptare își reprimeau soția și imediat pronunțau
împotriva ei un nou talak ”50
În Coran, această situație a divorțului este prezent ată astfel: „Divorțul [este îngăduit doar] de
două ori, după care [trebuie] sau ținerea [soției] în bună înțelegere, sau slobozirea [ei] cu
bunătate. Și nu vă este îngăduit să luați înapoi nimic din ceea ce le -ați dăruit [soțiilor], doar dacă
se tem amândo uă părțile că nu vor fi în stare să împlinească poruncile lui Allah. Iar dacă vă
temeți că nu veți putea împlini poruncile lui Allah, atunci nu este nici un păcat ca ea să se
răscumpere cu ceva.” (II, 229). Prin urmare, femeia poate să renunțe la zestrea e i, pentru a -l
determina pe soț să divorțeze de ea.
După dizolvarea căsătoriei, fostul soț nu mai poate contracta o nouă căsătorie cu femeia
repudiată decât după desfacerea unei alte căsătorii contractate legal de aceasta (și consumată).
Legat de aceasta, însă, pot apare tot felul de situații de -a dreptul comice și bizare. De pildă se
întâmplă ca unii soți care, dorind să -și reia soția repudiată, pregătesc pentru ea o legătură fictivă
cu un soț „de teatru”, plătit bine pentru a juca acest rol. Uneori, însă, actorul violează înțelegerea
încheiată, pretinzând să -și îndeplinea scă rolul de soț în mod natural. Trecând peste partea
umoristică a situației, este de reținut faptul că femeia musulmană este tratată de departe ca un
simplu obiect de tranzacție.
,,Aflată la discreția bărbatului, care o poate repudia atunci când dorește, fără a fi obligat să
prezinte motivele care -l determină la acest act, femeia musulmană nu este altceva decât o simplă
„piesă” de patrimoniu a soțului. Inegalitatea dintre bărbat și femeie rezultă mai ales din faptul că
femeia nu se poate apăra, nu are drept la recurs și nu -l poate repudia și ea la rândul ei pe bărbat.
Așa cum o arată și Coranul, femeile sunt, în primul rând, obiecte de plăcere pentru soț .”1951
Divorțul propriu -zis, așa cum î l întâlnim în țările europene, este prezent și în Islam, sub
denumirea tatliq sau tafriqa . Acesta este pronunțat de către cadiu la cererea bărbatului sau a

50 Ibidem
51 Ibidem

34
femeii în cazul „jurământului de anatemă”; atunci când există impedimente pentru consumarea
căsătoriei sau când una dintre părți nu -și îndeplinește obligațiile ce -i revin prin căsătorie.52
Conform prescripțiilor coranice, femeia adulteră era închisă până la moarte: „împotriva
acelora care preacurvesc dintre muierile voastre, chemați să facă mărtur ie patru dintre voi. Iar de
au mărturisit, atunci țineți -le închise în case până la moarte.” (IV, 15). Tradiția musulmană
menționează, însă, și alte pedepse mult mai groaznice aplicate adulterinelor. Chiar în zilele
noastre, subzistă încă în anumite țări i slamice practica de a lapida pe femeia adulteră: „Femeia
este îngropată de vie în pământ, doar capul rămâne afară, iar ceremonialul cere ca în primul rând
al lapidatorilor să se afle soțul, copiii, părinții, apoi vecinii. Se începe prin a se arunca „în cap ul
femeii condamnate pietricele, fiindcă ea nu trebuie să moară repede. Trebuie ca pedeapsa să
dureze mult, până ce o ultimă piatră separă capul de trup.”53
Dacă familia este un leagăn sănătos pentru societatea umană, înseamnă că toți copiii, drept
continua tori ai rasei umane, trebuie să găsească acolo căldură, răbdare și orice progres posibil în
educația lor de -a lungul timpului. În acest scop, ei trebuie să aibă o mamă care nu consideră
îngrijirea copiilor ei a fi o muncă part -time, ci una dintre îndatorir ile ei cele mai importante. De
asemenea, trebuie să aibă un tată care – „conform naturii patriarhale a Islamului, este un imam
pentru familie, pe umerii căruia se află responsabilitatea religioasă a familiei. El trebuie, așa cum
spune atât de frumos Syed Abul A’la Mawdudi «să susțină principiile de credință, iar autoritatea
sa simbolizează Autoritatea lui Allah în lume.» Bărbatul este, de fapt, respectat în familie tocmai
pentru funcția sacră pe care o îndeplinește. Rebeliunea femeilor musulmane în anumite cercuri
ale societății islamice a apărut atunci când bărbații înșiși au încetat să -și îndeplinească rolul
religios și au pierdut caracterul viril și patriarhal”. Aceasta este opinia demnă de menționat a
unui savant musulman de renume mondial.
Cu o casă î n care mama și tata sunt conștienți de rolul lor important și realizează că lumea
de mâine va depinde de cum sunt copiii lor, temelia societății va rămâne intactă.
În ceea ce privește educația copiilor, consider că aceasta ar trebui să fie formată din
următoarele etape: baza pentru perioada de la naștere până la al douăzecilea an, momentul în care
copilul pleacă de acasă, mediul islamic care trebuie să fie creat în familie.
Așa cum ne învață psihologia modernă, acest mediu influențează copilul cel mai mult în

52 N. Anghelescu, op. cit ., p. 101
53 Y. Benguigui, op. cit ., p. 60

35
timpul primilor ani de viață. Sunt multe lucruri mici și mari care formează acest mediu islamic.
Prima condiție este ca părinții să se iubească și să se respecte reciproc, să fie în conformitate cu
modelele islamice, răbdători, și să își extindă grija asupra copiilor. De asemenea, este important
pentru copii să asculte recitările frumoase ale Coranului – ,,astăzi există înregistrări excelente,
pentru ca ei să afle când este Ramadan, luna de post, când sunt celebrate zilele festive și, de
asemenea, că prietenii și rudele musulmane vin în vizită sau sunt vizitați. Și ei trebuie să audă
cuvinte precum Allah și Mohammed rostite cu o voce iubitoare.”54
Aceasta este ceea ce, de fapt, mulți dintre noi facem oricum. Însă, pentru un mediu
islamic este de asem enea important ca locuința musulmanilor să fie împodobită cu câteva
elemente islamice. Nu mă refer la sentimentalismele ieftine obișnuite, ci la adevărata cultură,
nediluată. Copiii ar trebui să vadă pe pereți caligrafii frumoase, un covor într -un loc sau altul și
poate alte lucruri care nu pot fi găsite într -o gospodărie occidentală. Iar musulmanii ar trebui să
poarte hainele tradiționale din țările lor, cel puțin acasă, și să -și scoată pantofii, chiar dacă numai
la intrarea în camera de zi. Astfel, ei vo r menține un contact apropiat cu cultura lor, iar copiii vor
simți în mod instinctiv că sunt musulmani, ceea ce îi va umple de încredere și mândrie naturală
pentru comunitatea lor. Cunoaștem de la oamenii noștri de știință cum se formează conștiința
copii lor prin ascultarea de la o vârstă fragedă a poveștilor de groază și
cum se poate, pe de altă parte, să prindă aripi ascultând povești.
,, Aici se află un domeniu larg pentru părinții cu fantezie și mult bunăvoință. Ei vor studia
din nou poveștile Pr ofeților di n trecut , așa cum sunt spuse în Coran, vor citi multe dintre tradițiile
frumoase ale ultimului Profet, Mohammed și poveștile cu eroi din istoria islamică. Adunând
toată dragostea, inteligența si buna dispoziție a lor, aceștia pot face din toate acestea cele mai
interesante și inspirate povești și, din experiența mea, în perioada de la al doilea și până la al
cincilea an de viață, copiii sunt cei mai dornici să asculte astfel de povești. ”55
Mama, în timp ce își face treaba prin casă, le poate s pune copiilor povești, iar în cele mai
multe cazuri, vor urma discuții frumoase, deoarece copilul are întrebări și vrea să își spună
opiniile sale. În acest fel, caracterul copilului se poate forma cu siguranță și pot fi stabilite
standarde care îi mențin verticalitatea de -a lungul vieții sale.
El primește un covoraș mic de rugăciune și, deși la început va fi răbdător cel mult câteva

54 Vezi M. Morsy, La femme selon Muhammad , în rev. Notre Histoire , Paris, no. 44, anul 1988, p. 28
55 N. Anghelescu, Introducere în islam , Ed. Enciclopedică, București, 1994, p. 30

36
minute, în timp va învăța cum să se roage și se va obișnui cu un ritm zilnic și cu o rutină așa cum
prevede Islamul. Similar este și cu ținutul postului. La început, copilul nu va putea posti mai
mult de câteva ore. Însă, încet, va ține o jumătate de zi și apoi chiar o zi întreagă. În acest caz,
este foarte important ca sahūr și iftār, mesele de dinainte de începerea postului și de după
întreruperea postului, să fie sărbătorite un pic. Cât de mândru se va simți copilul dacă i se va
permite să se trezească d e dimineață, pentru prima dată, pentru a lua micul dejun cu părinții săi,
ce satisfacție va simți dacă va reuși să țină post o zi întreagă! ,,Cred că mulți părinți vor avea
experiențe în care copilul singur va cere să i se permită să țină post din nou, în loc să se lase
convins să se alăture adulților. De asemenea, vor exista întotdeauna șanse pentru a oferi de
pomană. Copilul ar trebui sa primească monede strălucitoare pe care să le poată cheltui, astfel
învățând că o parte din bani ar trebui să meargă la cei nevoiași sau în caseta de colectare de la o
moschee în loc să fie folosiți pentru cumpărarea de jucării sau dulciuri. ”56
,,În ceea ce privește pelerinajul, copilul trebuie să afle cum se adună musulmanii din
întreaga lume la locurile cele nobile cu s copul important de a fi strâns uniți într -o singură
fraternitate, închinându -se Creatorului lor ca slujitori ai lui Allah, așa cum au făcut neîntrerupt
cei din timpul lui Avraam. Copilul va fi acum un musulman conștiincios și, prin urmare, o
bază solidă va fi stabilită, prin intermediul căreia se poate constitui a patra fază. ’’57
CELE PATRU FAZE ALE EDUCAȚIEI ISLAMICE DE BAZĂ ACASĂ ȘI ÎN FAMILIE

Sursă: Jamilah Mariam, ,,Islamul în teorie și în practică’’, Asociația H. Faruq Ltd: Lahore, 1983,
p. 85

56 Cf. Y Benguigui , Femmes d’islam , ed. Albin Michel, Paris, 1996, p. 151
57 N. Anghelescu, op. cit . p. 100 MEDIUL ISLAMIC POVEȘTI ȘI TRADIȚII ÎNDATORIRI STRĂDUINȚĂ

37
Copilul, care are aproximativ vârsta de 15 de ani, a învățat că viața pe acest Pământ
înseamnă încercări și că doar cei care I se supun Voinței lui Allah cu smerenie profundă pot ieși
cu succes din aceste încercări. Este totuși inerent în natura omului și în special în a celor tineri și
energici, precum și a celor care sunt în căutarea unui scop adevărat în viață, dorința de a exista
ceva pentru care ei să po ată depune eforturi. Există, desigur, o varietate de obiective elementare
în viața de zi cu zi, precum a nu neglija îndatoririle religioase, luarea examenelor școlare,
refacerea după o boală, a avea un loc de muncă util, găsirea unui soț sau a unei soții i ubitoare și
creșterea copiilor într -un mod bun. ,,Toate aceste sunt, desigur, realizări individuale necesare
pentru o bază stabilă. O ambiție sănătoasă va fi desigur direcționată înspre un țel mai înalt. Dacă
nu este ghidat înspre făgașele potrivite, va că dea cu ușurință pradă persuasiunii demagogice și ar
aspira către ideologii periculoase precum toate „ismele” predominante, de la naționalism la
comunism. ”58
Fiecare musulman trebuie să găsească domeniul de activitate potrivit pentru mentalitatea și
talentele sale. Această străduință poate fi dusă cu stiloul, cu lopata sau cu bisturiul, sau chiar și
cu o mașină de cusut.
,,O familie în care acest spirit este m enținut constant va fi cel mai bun garant pentru o
societate islamică sănătoasă, deoarece le permite tuturor membrilor familiei să își asume rolurile
într-un mod conștient, iar acesta este unul dintre cele mai importante scopuri ale vieții de familie.
A fost necesară acordarea unei atenții deosebite explicării acestui prim stâlp al vieții de familie
care vorbește despre educației, deoarece este legat de viitor ul societății umane în general.”59

2.3.1.Drepturile bărbatului în Islam
Din punct de vedere spirit ual, Islamul nu face nicio diferență între femei și bărbați. Ambii
au suflet, ambii au fost creați cu aceleași scop în această viață, ambii au datoria de a -și îndeplini
obligațiile religioase, ambii vor fi judecați de către Allah și amândoi vor fi răsplăti ți sau pedepsiți
conform acțiunilor lor individuale. Ori de câte ori Coranul menționează ființele fericite care vor
intra în Paradis datorită pietății și a faptelor lor bune, el îi menționează atât pe bărbați, cât și pe
femei.
Niciunul dintre g enuri nu este inferior sau superior unul altuia, dimpotrivă, ele sunt

58 S. Zeghid our, Homme – femme dans l’Islam , în rev. Notre Histoire ,Paris, février, 1991, p. 32
59 L. De Lanessan, La morale des religions , Paris, 1905, p. 502

38
complementare precum două jumătăți dintr -un întreg. Putem vedea în viața de zi cu zi că
societatea este alcătuită din multe tipuri de oameni, dintre care fiecare își joacă rolul pentru a
păstra societatea intactă. Atât fermierul, cât și doctorul aduc contribuții diferite în societate, însă
fiecare contribuție este importantă în felul ei.
Fiecare dintre ei excelează în domeniul propriu și fiecare asigură un serviciu pentru
celălalt . În același mod, bărbații și femeile sunt diferiți și joacă roluri vitale în domeniile proprii
de excelență. Relatările profetice vorbesc despre femei cu laudă și respect.
Astfel, într -o societate musulmană, bărbatul are întreaga responsabilitate
pentru întreținerea familiei sale. Aceasta nu este doar o morală, ci este, de asemenea, o obligație
legală. Orice câștig al unei soții îi aparține acesteia, ea putând fie să -l folosească pentru ea însăși,
fie să contribuie la bugetul familiei, dacă dorește.
,,Soția însăși este responsabilă pentru îngrijirea casei și bunăstarea familiei sale. Ea poate
să-și exprime punctul de vedere și să facă sugestii privind toate chestiunile, dar cel mai bun rol
pe care îl poate avea în păstrarea vieții maritale intacte și puternice este acela de a -l recunoaște
pe soț ca fiind cel responsabil pentru funcționarea familiei și, astfel, să -l asculte, chiar dacă nu
acceptă deciziile lui într -o anumită chestiune, cu condiția ca el să nu depășească limitele
Islamului. Aceasta este semnificația ascultării în contextul căsătoriei în Islam. Este o
recunoaștere a soțului ca fiind capul familiei și loialitatea atât a soțului, cât și a soției față de o
lege mai mare, Shariʻah .”60
Conceptul de cavalerism a apărut în lumea musu lmană timpurie și este considerat de
către mulți învățați că ar fi ajuns în Europa de la musulmani în timpul trubadurilor Franței
medievale.
,,Acest concept de cavalerism a primit mai multe lovituri în ultimii cincizeci de ani,
deoarece este contrar tend inței prezente a femeilor care se luptă pentru trai într -o lume dură în
același mod precum bărbații. Opinia musulmană este aceea că ea ar trebui să fie scutită de aceste
lupte și griji pentru a -și putea îndrepta atenția către îngrijirea casei și a familiei sale.”61
Prin urmare, în examinarea comportamentului așteptat de la bărbați si femei unul față de
celălalt, atât în interiorul, cât și în afara căsătoriei, trebuie să avem în vedere aceste obiective și
să cântărim beneficiile lor pentru individ și societat e. De asemenea, trebuie să avem în vedere că

60 Y. Benguigui , op. cit ., p. 75
61 L. De Lanessan, La morale des religions , Paris, 1905, p. 502

39
Islamul are o abordare coerentă cu privire la viață și că diferitele aspecte ale acesteia nu trebuie
luate în considerare în mod izolat unele față de celelalte. Islamul este un mod complet de viață și
fiecare pa rte a acesteia trebuie să fie obs ervată în contextul ei complet.
Astfel, într -o societate musulmană, bărbatul are întreaga responsabilitate
pentru întreținerea familiei sale .Aceasta nu este doar o morală, ci este, de asemenea, o obligație
legală. Orice câștig al unei soții îi aparține acesteia, ea putând fie să -l folosească pentru ea însăși,
fie să contribuie la bugetul familiei, dacă dorește. Atunci când o fată sau o femeie se căsătorește,
o parte esențială a căsătoriei este reprezentată de faptul că mirele trebuie să -i ofere o zestre
(mahr ), care poate avea orice valoare convenită. ,,Această zestre nu este la fel ca vechea zestre
europeană, care era dată de tată fiicei sale în momentul căsătorie, aceasta devenind astfel
proprietatea soțului, și nici nu este precum zestrea africană „mireasă -preț”, care este plătită de
către mire tatălui fetei sub formă de plată sau compensație. Zestrea islamică este un cadou de la
mire pentru mireasă și devine proprietatea ei exclusivă (rămâne proprietatea sa, chiar dacă ea
este mai târziu divorțată; în cazul khul-ei – divorțul la cererea soției – aceast a poate fi obligată să
înapoieze o parte din zestre soțului sau zestrea completă)Comportamentul așteptat de la soț, fie
că are sau nu relații bune cu soția sa, este clar stabilit în Coran .’’62

62 M. Gaudefroi – Demombynes , Les Institutions musulmanes , Ed. Flanarion, Paris, 1921, p. 128

40
Capitolul III

Studiu de caz. Statutul femeii în Islam versus statutul femeii în societatea
occidental ă
,,Nedisocierea sistematică între religia islamica ș i oamenii cantonați în tradiț ii, adesea
preislamice, în diferite practici culturale, stă la baza prejudecății prin care se afirmă că femeia
musulmană este oprimată și inferiorizată din cau za Islamului. În cele ce urmează , voi prezenta
foarte succint statutul femeii în Islam din perspectiva aspectelor spirituale, sociale, juridice și
politice. ”63
În acest studiu de caz comparativ intenția mea este aceea de a demo nstra că femeia
musulmană, în mă sura în c are a ajuns sa fie inferiorizată în anumite etape al e istoriei, a fost
inferiorizată din cauza aband onării și nerespectării prescripțiilor coranice ș i nu în virtutea religiei
islamic e în sine . Există tendinț a de a judeca conform propriei ist orii a ideilor si ideologiilor și de
a presupune că celelalte culturi calchiază modelul occidental, întrucât în Occid ent femeia și -a
redobândit drepturile și libertățile esențiale de pe poziț ii laice, în urma procesului de secularizare
creat între laic și religios. Femeia musulmană nu are nevoie de construcț ii filosofice alambicate,
de norme construite tot de oameni, pentru a -i fi reglementate drepturile și a fi valorizată, în
consonanță cu recunoaș terea apartenenț ei la umanitate .
3.1.Generalități
,,Între occidentali și musulmani există o mare diferență în ceea ce privește concepțiile lor
despre bine și rău, logic și ilogic, acceptabil și inacceptabil. Ei trăiesc în două lumi diferite,
fiecare organi zată într -o manieră proprie. Occidentul consideră ca societatea arabă se află în
declin, fiind susținută temporar de veniturile aduse de petrol. Arabii, din contră, sunt foarte
conștienți de faptul că civilizația lor a condus, odinioară, lumea și consideră că sunt capabili să
repete istoria (la nivel moral). Occidentul separă în general instituția Bisericii de cea a statului. ”64
În majoritatea țărilor islamice nu se întâmplă acest lucru, religia influențând într -o mare
măsură comportamentul lor social, politica și chiar afacerile. În Occident, celula de bază a
societății o constituie individul; la arabi, familia. În Occident, sta tutul ți -l conferă realizările; în

63 Ali Merad, L’islam contemporain , Paris, Presse Universitaires de France, col. Que sais -je, 1990, p.59
64 J. Sadate, Une femme d’Egypte , Paris, Ed. Presses de la Renaissance, 1987, p. 453

41
lumea arabă, clasa socială. Occidentalii preferă să trateze la modul concret; arabii nu vor lăsa
faptele să le distrugă onoarea. Occidentalii vor să fie imparțiali, dar corecți; arabii vor să fie
corecți, dar flexibili. O ccidentalii cred în organizații și instituții; arabii cred în persoane
(călăuzite de Dumnezeu). Occidentalii doresc în principiu modernizarea. Arabii se străduiesc să
găsească o cale de a adopta maniere moderne de comportament fără a distruge tradițiile pe care
le prețuiesc. Majoritatea țărilor occidentale au reușit să creeze drepturi egale pentru bărbați și
femei. Arabii consideră că cele două sexe au personalități total diferite. Societățile occidentale au
concepții foarte diferite despre lume.
,, Arabii, în schimb, împărtășesc în mare măsură aceleași principii morale. Arabii
călătoresc mai puțin ca occidentalii, prin urmare sunt mai conservatori. Occidentalii trebuie să
pară că se comportă rațional. Pentru arabi, este important să -i impresione ze pe ceilalț i cu
integritatea lor. Occidentalii îi respectă pe cei puternici. În societăț ile arabe, pietatea este o
calitate admirabil ă: cei slabi trebuie respectați și protejați. Această caracteristică a fost implantat ă
de arabi în cultura spaniolă.” 65În Oc cident, p rietenii sunt o companie placută. În lumea arabă, un
prieten este o persoană care nu -ți poate refuza rugămințile. La rândul tău, nici tu nu i le poți
refuza. Cand se prezintă, occidentalii nu obișnuiesc să ofere prea multe informaț ii.,, Arabii au
tendinț a de a vorbi mult despre familia și cunoscuț ii lor. Vizitele și conversațiile lungi sunt un
lucru obișnuit. În societățile occidentale, bărbații și femeile interacționează liber, pe când în
majoritatea țărilor arabe, nu se întâmplă acest lucru. Sexu alitatea musulmană este una teritorială .
Spre deosebire d e occidentali, arabii sunt adepții căsătoriilor aranjate. Î n general, acestea sunt
foarte stabile, având la bază respectul reciproc. Carnea de porc este tabu pentru arabi, spre
deosebire de occidenta li.”66
3.2.Statutul spiritual al femeii
Islamul le-a onorat pe femei, însărcinându -le cu creșterea generațiilor viitoare. O femeie
era tratată precum un obiect înainte de Islam, fiind privată de drepturile ei până la punctul în care
fiul cel mai mare le moștenea pe soțiile tatălui său. În timpul erei p reislamice, fetițele erau
îngropate de vii. De asemenea, și alte culturi le considerau de pe femei a fi mai puțin valoroase
decât orice ființă umană.

65 N. Anghelescu, op. cit ., p. 110
66 E. Vasilescu, Tendințe moderniste în islamul contemporan , în Studii Teologice, nr. 9 -10, 1960, p. 647

42
Nu doar că Islamul le onorează pe femei, ci le și consideră egale cu bărbații în ceea ce
privește realiză rile și recompensele/pedepsele. Allah Preaînaltul i -a oferit dreptul la de ținerea
propriei sale averi, precum și dreptul de a se folosi de ea după cum dorește, atât timp cât arată că
este responsabilă în fața lui Allah Preaînaltul. Chiar dacă o soție este bogată, este datoria
bărbatului să își întrețină familia. El nu are niciun drept asupra bunurilor ei, decât dacă aceasta îi
dă ceea ce el dorește, de bună voie
,,Cu toții știm că Biblia le -a interzis femeilor, indiferent de vârstă, să intre în sanctuarul
sfânt al Bisericii, unde se află altarul. Acest lucru nu este legat de vârstă, ci de gen. Nici în
Vechiul și nici în Noul Testament, Biblia nu include nicio mențiune a faptului că femeii îi este
permis să intre în altar. De asemenea, hirotonisirea nu îi est e permisă femeii. Mai mult decât atât,
unei femei nu îi este permis să vorbească sau să învețe pe altcineva în interiorul Bisericii. Ea nu
poate primi funcții ecleziastice, ci doar de diacon, care est e un funcționar și nu un preot.”67
Biblia ne prezintă tot felul de funcții ecleziastice care sunt doar pentru bărbați, așa cum
sunt preoția primilor Patriarhi, precum N oe, Iov, Avraam, Isaac și Iacob, preoția aronică, preoția
lui Melchisedec, sau preoția apostolilor și a succesorilor lor, episcopii. Toate ace stea sunt
rezervate pentru bărbați, iar dacă vreo femeie ar fi fost demnă să primească o funcție ecleziastică,
aceasta ar fi fost Fecioara M aria însă, conform învățăturilor creștine, o femeie este lipsită de
toate acestea.
3.3.Femeia musulmană î n soc ietat e versus femeia occidentală
,,Întreaga viață a femeii este supravegheată de bărbat, fie acesta tată, soț sau frate,
întrucât femeile musulmane aparțin întotdeauna unui „harem”. La baza acestei stări de lucruri se
află vechi tradiții preislamice, prescripții coranice și numeroase recomandări ale profetului care
pun femeia în stare de inferioritate față de bărbat. Sub protecția unor astfel de norme,
musulmanii coordonează și supraveghează, practic, sub toate aspectele viața femeilor: aceștia le –
au impus și le impun modul de a se îmbrăca, le ordonează comportamentul în societate, le
prescriu interdicții și obligații, într -un cuvânt le organizează în mare parte întreaga viață. ”68
Legea islamică prevede, de pildă, clar portul femeilor: acestea trebuie s ă poarte veșminte
prin care să nu se distingă forma oaselor; când ies în societate trebuie să fie în întregime
acoperite (inclusiv fața și mâinile). Femeia musulmană poartă, de obicei, ciorapi sau pantaloni

67 M. G. Demombynes , op. cit., p. 120
68 A. Bouhdiba , op. cit, p. 113

43
groși, pe dedesubtul acestor veșminte largi, cu s copul de a nu se zări nici măcar glezna piciorului.
Acoperirea capului necesita multa grijă: nici o singură buclă nu trebuie să se ivească de sub batic,
iar fața să fie acoperită integral, cu excepția ochilor (uneori chiar și ochii sunt acoperiți).
Portul vălului este menționat de vreo trei ori în Coran, iar cel ce l -a inventat este califul
Omar. Se pare că, la început, vălul era impus doar soțiilor profetului pentru a fi mai ușor
recunoscute și respectate, după care ulterior, printr -o pioasă imitație, reco mandarea se extinde
progresiv la toate celelalte femei. În primul rând, subiectul îmbrăcămintei. O femeie musulmană
poate purta orice dorește în prezența soțului și a familiei sale sau în fața prietenelor. Însă, atunci
când iese în public sau se află în pr ezența altor bărbați decât soțul sau familia ei apropiată, este
de așteptat ca ea să poarte o îmbrăcăminte care acoperă toate părțile corpului ei și care nu îi
dezvăluie corpul. Ce contrast cu moda occidentală, care în fiecare an se concentrează, destul de
intenționat, să expună privirii publice încă o parte intimă! În ultimii ani, am văzut ascensiunea și
decăderea fustei scurte, a fustei micro, a aspectului umed, a pantalonilor provocatori, a hainelor
transparente, topless și a altor articole de îmbrăcămin te concepute pentru a afișa sau a sublinia
părțile intime ale unei femei. În același mod, se poate observa o tendință similară în ultima modă
de haine pentru bărbați, care au devenit strâmte precum pielea, deși aici designerii de modă
pentru bărbați par să fi ajuns într -un impas temporar până când bărbații vor fi suficient de liberi
încât să accepte topless -ul sau pantalonii transparenți, însă, din fericire, nu este încă cazul.
Intenția îmbrăcămintei occidentale este aceea de a descoperi corpul, în timp ce intenția
îmbrăcămintei islamice este aceea de a -l acoperi, cel puțin în public.
,,Teologii musulmani analizează exegetic problema vălului și semnificația sa, raportând -o
la situația istorică și contextul în care s -a produs revelația, „căci Coranul constitu ie un răspuns în
timp la problemele puse de comunitate.”69 Coranul trimite la situația confuză și de tulburare din
perioada Arabiei preislamice, când femeia era obiectul disprețului și agresiunilor. În consecință,
vălul ar fi mai puțin o ascundere a femeii și, mai degrabă, semnul apartenenței ei la islam,
posibilitatea de a fi recunoscută și de a nu mai fi ofensată. Acesta ar fi fost sensul primordial, iar
mai apoi, prin răstălmăcire, a fost exploatat în serviciul unei excluderi sociale a femeii. ”
Unii dint re cei care sunt de acord cu acest lucru pot totuși să ia în considerare alte versete
ale Coranului care le îndeamnă pe femei să se acopere atunci când ies, spunându -le atât
bărbaților, cât și femeilor să își coboare privirea și să se comporte modest în pr ezența sexului

69 M. Morsy, op. cit. , p. 27

44
opus. Aceștia pot lua în considerare, de asemenea, necesitatea unor femei musulmane de a ieși
pentru a merge la studii și a practica anumite profesii, ca, spre exemplu, medicina, asistența
medicală, învățământul la toate nivelurile, care, p entru femeile și fetele musulmane ar trebui să
fie făcut de către alte femei.
Prin urmare, se poate constata că există două opinii și că, în practică, se pot vedea mai multe
grade de izolare în diferite părți ale lumii musulmane.
În cele mai multe părți ale lumii, întâlnirile sociale ale musulmanilor sunt întâlniri
familiale la care participă bărbați și femei în grupuri separate. Pentru un occidental obișnuit cu
întâlnirile mixte, cu dansul și alcoolul, poate fi o viață socială puțin senzațională. Cu toate
acestea, cercul familiei în lumea islamică este în general unul mare, sentimentul de fraternitate
este atât de puternic, iar ospitalitatea musulmanilor este atât de caldă și de primitoare încât
alcoolul și prezența sexului opus se dovedesc a fi inuti le pentru distracție.
În Islam, viața socială a femeii se derulează mai ales în interiorul locuinței, într -un anonimat
aproape total. Totuși, vizitele ocupa o mare parte a timpului femeilor înstărite, iar frecventa lor
depinde, în principiu, de bunul plac al soțului. Aceste lucruri pot fi reglementate, întrucât femeia
poate prevedea în contractul de căsătorie numărul vizitelor lunare pe care le poate face sau primi.
„Pioasele pelerinaje la mormintele sfinților, ceremoniile familiale (naștere, căsătorie,
circumciziune), sărbătorile musulmane sau cele locale, vizite la cimitire, cercurile care se țin,
toate oferă o varietate a existenței, care nu e nici tristă, nici monotonă pentru femei”, susține G.
Demombynes.70 Dar, în general, viața femeii se rezumă la îngr ijirea familiei și a casei.
,,Claustrarea femeii reiese limpede din interdicția de a vorbi în orice împrejurare. Dacă
bate cineva la ușa casei și nu este nici un bărbat, băiețel ori fetiță, care să răspundă, o femeie nu
trebuie să răspundă niciodată, ci d oar să bată din palme, avertizând în acest mod pe nepoftit că
nu este bărbatul acasă. ”71
În general, în islam, nu există viață socială așa cum este înțeleasă în țările europene;
societatea musulmană se împarte în două lumi distincte: lumea femeilor și lumea bărbaților. În
orașe, femeile căsătorite, ca și tinerele fete, sunt complet separate de toți bărbații s trăini de
familia sa imediata.

70 M. G. Demombynes , op. cit., p. 120
71 A. Bouhdiba , op. cit, p. 113

45
Sub raportul îndatoririlor religioase, femeia rămâne supusă acelorași obligații și
beneficiază de aceleași menajamente di vine ca și bărbatul: rugăciunile zilnice, postul diurn al
lunii Ramadan, pelerinajul la Mecca. Cu toate acestea, o musulmană nu poate merge la Mecca
decât însoțită de un bărbat dintre rudele foarte apropiate; spre deosebire de bărbat, ea nu este
obligată s ă participe la rugăciunea publică de vinerea. Când vine la moschee are un loc special
destinat, eventual cu o intrare separată.
În familiile musulmane tradiționaliste, femeia nu mănâncă împreună cu soțul; ea doar îl
servește la masă. Ea nu asistă la discuții atunci când soțul ei are oaspeți și nu participă la
înmormântări. Îndatoririle sale principale rămân nașterea de copii și întreținerea gospodăriei.
Încercări de emancipare
Până spre sfârșitul secolului al XIX -lea și începutul secolului al XX -lea, lumea musulmană
nu și -a pus întrebarea referitoare la condiția femeii, cel puțin sub aspect juridic. Prescripțiile
coranice, elementele legate de tradiția profetului (sunna) și hotă rârile teologilor musulmani
(ulema) au rămas singurele norme privind statutul personal al femeii.
Islamistul Ali Merad, autorul cărții L’Islam contemporain ne prezintă, între altele, factorii
care au determinat evoluția opiniei musulmane în favoarea emanc ipării femeii. În rândul
factorilor externi, el subliniază „în primul rând, contactul culturilor; acest contact, deși mult
mai72 vechi (datând din timpul ocupației maure în Spania, al celei otomane în estul Europei sau
prin intermediul cruciadelor), s -a int ensificat în secolul al XIX -lea și după aceea prin presă,
călătorii, literatură, conducând la promovarea unei imagini total diferite a femeii, așa cum exista
ea, de pildă, în Occident. Un alt factor extern ar fi misiunile creștine pe teritoriul țărilor isl amice,
care au exercitat o influență indirectă asupra societății musulmane. ,,Și nu în ultimul rând, un
factor determinant este cel intern, constând în predica reformistă, deși timidă, desfășurată chiar în
interiorul Islamului in ultim a parte a secolului a l XIX -lea. Pe de altă parte, tinerele musulmane,
familiarizate cu cultura și mentalitatea europeană, au devenit tot mai sensibile față de criticile
formulate în Europa referitor la situația femeii în țările islamice, o situație marcată de ignoranță,
claust rare, aservire capric iilor și pasiunilor bărbatului.”73
În Egipt, mișcarea de emancipare a femeii a început mai devreme decât în Orientul
Apropiat și a avut rezultate deosebite. Astfel, în 1873, la Cairo, se fondează prima școală pentru

72 Ali Merad, L’islam contemporain , Paris, Presse Universitaires de France, col. Que sais -je, 1990, pp. 59 -60
73 L. De Lanessan, La morale des religions , Paris, 1905, p. 502

46
fete. Școlărițele su nt invitate să vină la scoală fără văl. Acesta este momentul începutului
discordiei în lumea musulmană egipteană: sub protecția religiei, musulmanele tradiționaliste
stigmatizează pe femeile fără văl, ocărându -le public. Pe de alta parte, cei ce susțin eli berarea
femeii iau Coranul ca mărturie pentru a aminti că nu există în legea islamică nici un text care să
impună folosirea vălului.
În Turcia, câteva legi se opun încă din 1917 căsătoriei la vârste fragede, cerând chiar un
certificat prenupțial; de aseme nea, se legiferează dreptul femeii de a cere divorțul și de a solicita
numeroase formalități pentru repudiere. Sub guvernul părintelui Turciei moderne, Atatürk (1881
– 1938), se introduce reprimarea vălului, înlocuirea legislației coranice cu dreptul civil și
obligativitatea purtării numelui de familie. Chiar dacă după moartea lui Atatürk a reapărut vălul
pe fața femeilor când acestea ies pentru a merge la moschee, totuși curentul modernist a devenit
tot mai puternic.
În Indonezia, femeia are o situație m ult mai bună decât surorile ei din alte țări islamice,
bucurându -se de un număr mai mare de drepturi. Poligamia legală este rară în Indonezia, iar
concubinajul de origine preislamică se întâlnește doar la oamenii foarte bogați74. Soția nu poartă
vălul și nu trăiește închisă în casă, putând reprezenta familia inclusiv în relații comerciale.
De altfel, trebuie observat faptul că Islamul nu este atât de unitar pe cât s -ar părea și că există
multe deosebiri de la o țară musulmană la alta în ceea ce privește stat utul social al femeii.
Există, însă, tot mai multe temeiuri și speranțe că situația femeii musulmane, mai devreme
sau mai târziu, se va ameliora. De pildă, proporția căsătoriilor poligame a început să se
diminueze simțitor: ea este mai mare în țările care se întrepătrund cu Africa Neagră, Sudanul,
Mauritania. În toate celelalte țări arabe, căsătoriile poligame reprezintă 5% din total. Conform
recensământului făcut în Siria în 1970, doar 3,7% dintre bărbați sunt poligami – majoritatea
dintre ei având două s oții (3,3%), rareori trei (0,2%) și cu totul excepțional patru
(0,02%).Costurile ridicate pentru achitarea soției, precum și rezerva femeilor de a avea co -soții,
au făcut ca poligamia să devină o „relicvă de lux” la care pot aspira doar bărbații mai în vâr stă și
cei bogați.75
Pentru cei mai mulți dintre cei care încearcă să înțeleagă resorturile interioare ale lumii
islamice, singura șansă de emancipare reală a femeii musulmane rămâne educația, învățătura și

74 E. Vasilescu, Tendinț e moderniste în islamul contemporan , în Studii Teologice, nr. 9 -10, 1960, p. 647
75 N. Anghelescu, op. cit ., p. 110

47
cunoașterea. Accesul spre universități, spre studi u poate constitui o cale sigură spre eliberarea
femeii și spre ieșirea din starea de stagnare în care s -au aflat atâta vreme țările islamice. Deși
încă oprimată, considerată inferioară bărbatului, capabilă doar de a se ocupa de treburile
gospodăriei, femei a musulmană începe să -și revendice drepturile sale firești.
Femeile din Occident sunt mereu presate să atingă un ideal de frumusețe care le cere să
fie slabe și să poarte haine provocatoar e. Nu au voie să îmbătrânească. Î n schimb femeile
orientale nu au astfel de complexe ele sunt mulț umite de ele.
Într-o perioadă de timp în care valorile tind să fie întoarse cu susul în jos, viața de familie
ca inimă a societății a fost atacată la fel de mult precum au fost și alte tradiții transmise de la o
generație la a lta. Acum aproximativ zece ani, atunci când a devenit la modă pentru cei care
susțineau „modernismul” să trăiască în „comunități”, împărțind sexul, copiii și câștigurile
salariale, mulți oameni se temeau că aceasta ar putea însemna sfârșitul vieții de fami lie. Din
fericire, acest lucru nu s -a întâmplat. ,,În cele din urmă, foarte multe femei tinere încă visează să
poarte o verighetă pe deget, să trăiască într -un apartament confortabil drept „doamna Cutare” și
să își crească copiii într -o casă ordonată, la f el cum și tinerii preferă să o introducă folosind
cuvintele: „Aceasta este soția mea.” în loc de „Acesta este tovarășa mea sau partenera mea”. Nici
socialismul și nici alte „isme” nu au putut să dezrădăcineze ceea ce a fost inculcat în natura
umană din tim puri imemoriale. ”76
Dacă pericolele pentru viața familială și în special matrimonială ar putut fi depășite cu
succes în Occident, în lumea musulmană a fost și mai greu ca acestea să câștige teren. Aici, viața
de familie, cu toate aspectele sale privind nu numai soțul, soția și copiii, ci și toate celelalte rude
de asemenea, sunt atât de ferm stabilite de tradiție, precum și de legislația religioasă, încât poate
fi grav afectată.
Acum, cineva poate spune că o viață de familie fericită și sănătoasă nu poate f i garantată
prin lege. Este adevărat că aceasta depinde atât de mult de bunăvoința tuturor celor implicați ca
cele mai bune legi să nu rămână doar fraze scrise în care această bunăvoință lipsește. ,, Aici,
totuși, la fel ca în toate celelalte sfere ale modului de viață islamic, factorul decisiv este faptul că
Islamul nu este o religie în sensul occidental, ci un adevărat mod de viață pentru cei care îl
urmează. ”77

76 S. Zeghidour, Homme – femme dans l’Islam , în rev. Notre Histoire ,Paris, février, 1991, p. 32
77 Y. Benguigui , op. cit ., p. 42

48
Islamul înseamnă, pe de o parte, supu nerea în fața Voinței lui Allah, și, pe de altă parte,
acceptarea conștientă a conducerii omului pe Pământ așa cum a fost rânduit de către Allah.
,,Dacă este aplicată vieții familiale, supunerea în fața Voinței lui Allah înseamnă
acceptarea dorințelor intr insece ale omului și îndeplinirea acestora: dorința de a avea un tovarăș
cu care să poată împărtăși dragoste, încredere reciprocă, bunătate, sacrificiu și consolare; dorința
de a avea copii, dorința de a avea părinți, frați, surori, unchi, mătuși și toate celelalte rude în care
să poată avea încredere și care să poată să ofere protecție sau de la care să poată să primească
protecție; dorința de a avea o casă pașnică și călduroasă; dorința de a avea o educație bună;
dorința de a primi ajutor la nevoie și dor ința de a face bine sau de a primi bine, așa cum pot cere
anumite ev enimente.”78
Acceptarea conștientă a domniei omului pe Pământ înseamnă găsirea celor mai bune
mijloace posibile pentru o conducere de succes. Și aici, din nou, viața de familie oferă cea ma i
promițătoare bază pentru activitățile noastre. O viață de familie bună și sănătoasă ne oferă o
abordare a dreptului la viață, ne ajută să vedem problemele din perspectiva corectă, ne oferă cea
mai bună educație nu doar atunci când vine vorba de profesia noastră, ci și pentru întreaga viață.
Atunci când suntem adulți, ne oferă o casă sigură care ne permite să luăm parte la viața societății
pentru cele mai multe beneficii, iar când îmbătrânim, aceasta ne acordă mijloace de trai la fel
cum i -am acordat noi a tunci când am fost capabili de acest lucru.
,,Pentru oamenii absorbiți complet de modul de viață predominat astăzi în Occident,
aceasta poate suna incredibil. De ce nu lăsați copiii la grădiniță și nu vă bazați pe educația lor de
la școală – până la urmă, sunt o mulțime de taxe plătite în acest scop? Și de ce vă simțiți
responsabili pentru rudele aflate în nevoie sau pentru membrii bătrâni ai familiei, deoarece, cu
siguranță, trebuie să fie asigurați împotriva tuturor necazurilor și există case pentru bătr âni unde
nu sunt nici deranjați și nici nu pot deranja? Sunt atât de multe lucruri mai utile de făcut decât
îngrijirea copiilor și a altor membrii de familie bolnavi. ”79
Cu toate acestea, deși poate suna incredibil, în lumea musulmană aceste responsabilită ți
sunt încă purtate de către majoritatea familiilor. Acest lucru se datorează poruncilor islamice care
nu au căzut toate în desuetul evoluției tehnico -industriale moderne, dar care sunt luate foarte în
serios de către musulmani până astăzi. Și de ce se pe trece astfel? Cred că este astfel pentru că

78 S. Zeghidour, Homme – femme dans l’Islam , în rev. Notre Histoire ,Paris, février, 1991, p. 32
79L. De Lanessan, La morale des religions , Paris, 1905, p. 454

49
musulmanii cred sincer în responsabilitatea pentru comportamentul lor aici pe Pământ în Ziua
Judecății, pentru că sunt pe deplin conștienți de rolul lor ca locțitori ai lui Allah pe Pământ și
pentru că sunt mulțu miți de îndeplinirea atribuțiilor lor religioase, atrăgând astfel Mulțumirea lui
Allah, acesta fiind scopul principal al însăși existenței lor.
Nemusulmanii se pot întreba cum o religie poate exercita în continuare o astfel de influență
puternică asupra oa menilor timpurilor moderne, pentru care aceste exemple occidentale sunt mai
degrabă evitate în loc să fie imitate, contrar tendinței obișnu ite din cele mai multe domenii.
3.4. Cutuma social ă în Islam: Orient versus Occident
Înainte ca organizațiile mondiale de apărare a drepturilor omului să fi condamnat violența
domestică, islamul a condamnat -o deja, promițându -i celui care comite acest act pedeapsa atât în
această viață, cât și în Viața de Apoi. Mai mult decât atât, interzicerea acestui act nu se l imitează
doar la violența fizică, ci și la violența verbală.
,,Prin urmare, sensul cuvântului „a bate” se modifică total în funcție de contextul
lingvistic în care este folosit și, de asemenea, în funcție de scopul, caracterul și morala
vorbitorului. Din t oate acestea, înțelegem la ce se referă atunci când rostește cuvântul „a bate”.
Acesta este motivul pentru care cuvântul „a bate” în islam are cu totul și cu totul altă conotație
decât cea pe care o percepem astăzi, pentru că „bătaia” așa cum este percepu tă astăzi este strict
interzisă în islam.’’80
Astfel, nu există absolut nicio șansă ca aceste două sensuri să coincidă, atât timp cât ele
sunt în totală contradicție. Dacă vrem să fim imparțiali, trebuie să spunem că în islam nu există
lovirea femeii și nimic asemenea care să fie permis. Din contră, i slamul a interzis acest lucru,
după cum i -a interzis bărbatului să -și dezonoreze sau să -și jignească soția ori să îi vorbească într –
un limbaj obscen.
,,Cu adevărat, sensul cuvântului „a lovi” în islam înseamnă mai degrabă „a înghionti”, cu
scopul de a -i atrage atenția femeii și a o face să înțeleagă că greșește față de drepturile soțului ei
și că el are dreptul să îi corecteze comportamentul. ”81
,,Islamul a stabilit, de asemenea, anumite etape care o precedă pe cea din urmă a lovirii,
pentru ca soțul să r ezolve problema soției lui, atunci când observă un comportament imoral la ea,

80 M. Morsy, op. cit. , p. 27
81 J. Sadate, Une femme d’Egypte , Paris, Ed. Presses de la Renaissance, 1987, p. 453

50
și aceasta numai după ce toate etapele anterioare au eșuat. ”82 Islamul îi impune bărbatului multe
prescripții pe care, dacă le încalcă, devine un păcătos care a depășit limitele i mpuse de Allah
Preaînaltul, meritând pedeapsa atât în această lume, cât și în Viața de Apoi. Acestea sunt:
1. Încercarea de a rezolva problemele în mod gradual
Bărbatul trebuie să se străduiască să rezolve problema în etapa mustrării și, dacă acest
lucru a fost zadarnic, atunci trebuie să recurgă la a doua etapă a întoarcerii spatelui și, dacă nici
această etapă nu dă rezultat, atunci el poate apela la ultima etapă și anume lovirea imperceptibilă.
2. Lovirea trebuie să fie cu siwak -ul și imperceptibilă
Siwak -ul, după cum se vede în fotografia de mai sus, este de mărimea unui creion.
3. El nu trebuie să -i lovească niciodată fața și nicio altă parte sensibilă a corpului ei
,,Dacă soțul nu găsește nicio altă soluție în afară de recurgerea la lovirea soție i lui, atunci
el trebuie să fie foarte atent să nu încalce limitele impuse de Allah, deoarece El a interzis lovirea
cuiva peste față. Mai mult decât atât, a interzis să se lovească părțile sensibile ale corpului, iar
oricine face așa ceva este un păcătos. Dacă bărbatului i -a fost permis să -și lovească soția cu
siwak -ul, aceasta înseamnă că bătaia nu are loc cu scopul de a provoca durere sau lezare, deci
chiar și cu siwak -ul este interzisă lovirea feței sau a părților sensibile ale corpului. ”83
4. El nu trebuie să -și jignească sau să -și dezonoreze soția
După cum am menționat în mai multe locuri, scopul celor trei etape este de a corecta
comportamentul soției și nu de a o ofensa, deoarece ofensarea niciodată nu are rol de corectare,
ci, din contră, poate adânci problema în loc să o rezolve.
5. Lovirea n u trebuie să aibă loc în fața copiilor sau a altor persoane
Bărbatului nu îi este permis să -și lovească soția sau să o corecteze în fața altora, în
special în fața copiilor, deoarece aceasta este o problemă care îi privește numai pe cei doi soți și
pe nim eni altcineva. Dacă aceasta ar avea loc în fața copiilor, în primul rând ar fi jignitor pentru
soție și, în al doilea rând, ar afecta educația copiilor. Ce fel de exemplu le poate oferi un bărbat
copiilor săi, dacă o lovește pe mamă în fața lor?
6. Lovir ea nu trebuie să lase urme pe corpul ei
Se consideră că soțul a comis un păcat dacă încalcă limitele impuse de Allah și își lovește
soția lăsând urme pe corpul ei sau dacă îi provoacă o sângerare sau îi rupe un os. Oricine face

82 M. G. Demombynes , op. cit ., p. 123
83 E. Vasilescu, Tendințe moderniste în islamul contemporan , în Studii Teologice, nr. 9 -10, 1960, p. 548

51
aceste lucruri este un om v iolent sau chiar barbar, care, de fapt, nu vrea să corecteze
comportamentul soției sale, ci doar să se răzbune lăsând urme pe corpul ei. Un astfel de om
trebuie să fie condamnat și pe depsit legal pentru fapta lui. Problema lovirii femeilor nu este
caracte ristică unui moment sau unui loc specific. Astfel, nu este legată de o anumită epocă sau
societate, ci există în toate societățile și epocile, fără nicio excepție.
,,Desigur, nu există niciun text religios în nicio religie care să interzică lovirea femeii, cu
excepția islamului! Chiar și după transferarea faptei din categoria actelor interzise în categoria
celor nerecomandate, islamul este singura religie care descrie în mod clar lovirea femeii ca fiind
un act nerecomandat! Însă, niciuna dintre celel alte religii nu face referire la acest subiect ca la
ceva interzis și nici măcar nerecomandat. Mai mult decât atât, nu există nicio religie în afară de
islam care să stabilească limite pentru bărbat în ceea ce prive ște permisiunea lovirii soției.”84
Chiar și în societatea arabă de dinainte de islam, bărbații obișnuiau să -și lovească soțiile
cu biciul, ca și cum ar fi fost sclave, iar acest lucru era ceva obișnuit, nefiind interzis. Însă, atunci
când Profetul Mohammed a venit, el a condamnat cu asprime acest act.
Răspândirea fenomenului de violență domestică în Occident:
1. existența a numeroase organizații guvernamentale și nonguvernamentale care, deși au
luptat împotriva fenomenului de violență domestică împotriva femeilor și a copiilor, nu au reușit
să-l elimine.
2. existența campaniilor mass -media recurente și în curs de desfășurare, care încurajează
apelul direct al autorităților competente în cazul observării fenomenului de violenț ă domestică de
către un vecin.
,,În cele din urmă, este evident pentru orice persoană imparțială că islamul onorează
femeia, îi înalță st atutul prin faptul că o ferește de orice i -ar putea afecta demnitatea.
Poligamia în Occident versus poligamia în occident .’585
,,Pe lângă soțiile din rândul femeilor libere, musulmanul poate să -și aleagă câte
concubine dorește din rândurile sclavelor dar cu condiția să le poată oferi cele mai satisfacătoare
condiții materiale. Cel ce nu dispune de mijloace financiare pentru a se căsători cu femei libere,
se poate căsători cu o sclavă sau cu o prizonieră de război. ”86

84 Ali Merad, L’islam contemporain , Paris, Presse Universitaires de France, col. Que sais -je, 1990, p p.
59-60
85 E. Vasilescu, Tendințe moderniste în islamul contemporan , în Studii Teologice, nr. 9 -10, 1960, p. 442
86 Ibidem

52
Realitatea este că poligamia este cel mai des întâlnită în păturile sociale înalte, care își
permit întreținerea satisfăcătoare a unui număr mare de soții și concubine. În schimb musulmanii
săraci nici măcar nu pot visa la mai mult de o soție datorită greutăților financiare și a stricteții
regulil or în ceea ce privește întreținerea a mai multe soții.
În ceea ce privește impactul pozitiv sau negativ al unei societăți poligame asupra
dezvoltării ei, părerile sunt împărțite. Majoritatea celor ce susțin poligamia, o consideră o
garanție pentru buna con duită a bărbaților. Adversarii acestui tip de societate consideră că ea a
ridicat importante piedici în ceea ce privește progresul respectivei societăți. Astfel, se
accentuează că „este justă observația care s -a făcut adesea, că civilizațiile poligame n -au atins
niciodată nivelul civilizațiilor monogame și n -au dat probă niciodată de aceeași vitalitate”.87
Datorită acestui context, trebuie să subliniem că femeii musulmane, idealul fecioriei, îi
este totalmente străin. Iar ideea de monahism este combătută vehement de profetul Mahomed și
urmașii săi, el spunând că un drept credincios și -a împlinit jumătate din obligațiile sale religioase
doar prin actul căsătoriei, astfel rezultă că celibatul este considerat „o anomalie inacceptabilă”,
un lucru nedemn și împ otriva voinței lui Allah.88
În cazul creștinismului, concepția despre unitatea naturii umane și egalitatea femeii cu
bărbatul, a avut consecințe în primul rând asupra familiei creștine. „Învățătura Sfintei Scripturi
condamnă poligamia și afirmă forma monoga mică a familiei, indisolubilitatea căsătoriei,
egalitatea religioasă a soților, spiritualitatea și libertatea legăturilor dintre ei .
Islamul recomandă căsătoria tuturor credincioșilor care sunt capabili să -și întrețină
familia, ea chiar capătă aspectul une i obligații religioase. Mahomed menține în mare măsură
natura familiei preislamice, în care tatăl are o autoritate absolută aupra femeilor și a
descendenților lor. El îndeamnă pe adepții săi să întrețină un număr maxim de patru soții libere
iar pe lângă ac estea un număr nelimitat de sclave concubine.
Legătura matrimonială, care stă la baza oricărei organizații familiale, capătă pe alocuri în
islam aspectul unei înțelegeri. Această situație se datorează tratării cadoului de nuntă, pe care
bărbatul este dato r să-1 ofere soției sale la încheierea contractului de căsătorie, ca element
esențial sau mai bine spus ca o condiție sine qua non pentru încheierea căsătoriei. Zestrea sau

87 Emile Calot, Civilisation et civilisations. Recherches d'une philosophie de la culture, Paris 1954, pp.76 -77,
apud . Dumitru Soare, art.ci.t, p. 248.
88 Gaudefroy – Demombynes, Les institutions musulmanes , nouvelle edition revue, Bar -le-Duc, 1931, p. l20, apud .
Dumitru Soare, art. cit., p. 247

53
cadoul pe care logodnicul se obligă să -1 facă logodnicei este condiția principală p entru ca o
căsătorie să poată fi socotită legală; fară el căsătoria este nulă. Juriștii musulmani nu sunt de
acord asupra naturii acestei prescripții. Unii consideră cadoul dat logodnicei ca un preț de
cumpărare sau ca un echivalent al dreptului de proprie tate asupra femeii; alții, dimpotrivă, îl
consideră ca o dovadă de respect față de femeie sau ca o asigurare juridică în ceea ce privește
bunurile sale. Drept mahr (zestre) se pot da nu numai bani, ci și orice alte obiecte, care reprezintă
în sens juridic un bun, deci o valoare. În orice caz, cel puțin jumătate din această valoare trebuie
încredințată femeii, o dată cu încheierea contractului de căsătorie, iar restul poate fi plătit ulterior
la anumite termene. Astfel, în cazul când femeia nu primește la că sătorie cel puțin jumătate din
zestrea făgăduită, ea este îndreptățită s ă refuze împreunarea trupească.
,,Deși căsătoria musulmană nu creează nici o comunitate de bunuri între soți, iar femeia
își păstrează libertatea de a dispune de averea sa, există totuși o dispoziție legală, potrivit căreia
soții se moștenesc unul pe altul. Sub influența căsătoriilor de levirat din Vechiul Testament,
femeia musulmană, după moartea soțului ei, trecea în patrimoniul urmașilor legitimi la moștenire
ai acestuia, împreun ă cu obiectele și animalele care alcătuiseră averea lui. Pentru a înlătura
abuzurile ce puteau lua naștere în asemenea situații, Coranul a vrut să se țină sea ma și de
consimțământul femeii. ”89
În religia creștină prin actul căsătoriei femeia primește o deos ebită cinste și demnitate. Ea
se bucură de respectul și iubirea bărbatului, care „va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi
de femeia sa și vor fi amândoi un trup” Căsătoria nu este u n simplu contract ci o taină, un
legământ sfânt, care nu trebuie desfăcut, deoarece a fost voit și lăsat de însuși Dumnezeu. La
încheierea acestui legământ nu lipsește binecuvântarea Bisericii, care sfințește prin puterea
Duhului Sfânt legătura conjugală.90
Între bărbat și femeie, uniți prin taina căsătoriei, Noul Testament stabilește legături
deosebite, bazate pe deplina egalitate între soți. Amândoi se bucură de aceleași drepturi iar
îndatoririle lor sunt, de asemenea reciproce. Bărbatul este dator să -și iubească femeia, după
modelul iubirii lui Hristos față de Bi serica Sa . Femeia, la rândul său, are datoria iubirii și a
supunerii față de bărbat, după același raport de analogie dintre Biserică și Hristos : Supunerea
femeii față de bărbat este în creștinism, o supunere din dragoste, o supunere care nu umilește ci

89 N. Anghelescu, op. cit ., p. 110
90 I . Ivan, Biserica și instituția căsătoriei, î n «Studii Teologice», Nr. VIII, Vol. II, 1940, p. 127.

54
cinstește pe ambii soți. După comparația pe care o face Sfântul Apostol Pavel, soțul și soția
alcătuiesc o ființă completă, bărbatul fiind capul, iar femeia trupul acestei ființe. Deci, după cum
nici capul fară trup nu are nici o valoare, și nici trupul fără cap, tot așa cei doi soți nu -și pot
realiza menirea lor pe acest pământ decât împreună, într -o conlucrare deplină, vegheată de iubire
și armonie. Între bărbat și femeie nu se poate vorbi de drepturi speciale în favoarea unuia sau a
altuia, deoarece , „nici bărbatul nu se poate naște fără femeie, nici femeia fară bărbat
La începuturile islamului, femeile adultere erau închise în temniță pentru tot restul vieții
lor. Uneori erau chiar omorâte cu pietre. Coranul a poruncit ca adulterul să fie sancționat prin
pedepse fizice pentru ambii vinovați.
,,Pentru a se dovedi adulterul trebuiau patru martori, întotdeauna de sex masculin. În baza
mărturiei lor, femeia adulteră era închisă în casă până la moarte. Acuzațiile mincinoase erau
pedepsite, iar cel în cauză nu mai era primit niciodată ca martor: Instituția căsătoriei s -a menținut
la loc de cinste în creștinismul primar. Biserica i -a susținut și i -a apărat prestigiul într -o măsură
atât de mare, încât a hotărât ca cei ce defăimează căsătoria să fie pedepsiți cu an atemizarea.
Provocarea avortului a fost calificată de canoanele Bisericii drept ucidere și pedepsită ca atare.
Adulterul a fost asemănat cu moartea morală. Și a constituit, prin analogie cu moartea fizică,
motiv de desfacere a căsătoriei. ”91
În religia isla mică sunt mai multe feluri de desfacere a căsătoriei. Căsătoria poate fi
anulată la cererea uneia dintre părți, în cazul când se descoperă că bărbatul sau femeia au
anumite defecte trupești. Același gen de divorț poate fi pronunțat de către cadiu, în cazul când se
constată incapacitatea soțului de a -și întreține familia sau de a plăti zestrea soției. În practică însă
femeia nu poate obține decât foarte rar desfacerea căsătoriei prin acest mijloc. ,,Mahomed a
recunoscut și a acceptat ca valid divorțul după v echiul ritual păgân (Zihar). Când un bărbat
spunea femeii vechea formulă arabă „Tu îmi ești ca spatele mamei mele”, femeia se considera
irevocabil divorțată. ”92 Pentru a opri desele abuzuri săvârșite în legătură cu aceste divorțuri, dar
mai ales pentru a invalida acest divorț în cazul când formula fusese pronunțată într -un moment
de supărare, Mahomed a dat dreptul bărbatului să -și reia femeia ca soție, dar în sch imb drept
sancțiune trebuia să elibereze un sclav și să postească două luni sau să dea de mâncare la șaizeci
de săraci.

91 J. Sadate, op. cit ., pp. 454 – 455
92 N. Anghelescu, op. cit ., p. 110

55
Cea mai obișuită cale de divorț în islam este repudierea (Talak ) sau izgonirea soției de
către soțul ei. Coranul dă prescripții amănunți te cu privire la acest mod de despărțire al soților,
formulând principii care erau până atunci necunoscute lumii arabe. Pentru a împiedica pe
credincioșii săi să -și repudieze femeile pentru motive neînsemnate, Mahomed a stabilit că
repudierea nu este defin itivă decât după a treia repetare consecutivă a formulei sacramentale
talak („te repudiez”). În acest interval de timp trebuie respectată o perioadă de așteptare socotită
aproximativ la trei, patru luni, pentru ca, pe de o parte să nu fie vreo îndoială asu pra paternității
unui eventual copil, născut dintr -o femeie repudiată, iar, pe de altă parte, ca să îngăduie
bărbatului, retrăgându -și talak -ul, să repare greșeala pe care ar fi putut -o înfăptui. Femeia
repudiată este obligată astfel să aștepte încă un ter men anumit în casa soțului ei, pentru a se
constata dacă a rămas sau nu însărcinată. Soțul o poate reprimi, în cazul când dorește
împacarea. Bărbații au abuzat însă uneori de dreptul de a -și relua femeia în timpul perioadei de
așteptare, chiar împotriva vo inței acesteia. Ei pronunțau de două ori formula repudierii, apoi,
spre sfârșitul termenului de așteptare își reprimeau soția și imediat pronunțau asupra ei un nou
talak. Prin acest procedeu femeia era șantajată, urmărindu -se de la ea în apoierea zestrei sa u
acordarea unei sume de bani bărbatului, în schimbul dobândirii libertății.93
Deci femeia poate să renunțe la o parte din zestrea ei pentru a determina pe soț să se
separe de ea, iar soțul, după ce pronunță de două ori talak -ul asupra femeii, este îndreptățit fie să
o reprimească, fie să se despartă de ea în chip cinstit, fără a -i lua ceva din averea dată ei.
,,În cazul când bărbatul pronunță și a treia oară formula de repudiere asupra femeii, el nu
mai are dreptul să -și reia soția decât după ce ace asta s -a căsătorit cu alt bărbat și acesta a lăsat -o
liberă. Deși această poruncă protejează în oarecare măsură pe femeie, totuși repudierea a ramas o
formă legală de divorț prevăzută de legea islamică. Mahomed însuși și -a amenințat femeile cu
divorțul, pe ntru că acestea pretindeau de la el veșminte bogate și haine de lux. El le -a pus să
aleagă între repudiere și viața simplă.94 “
În tradiția islamică, divorțul este prezentat cu aceleași amănunte ca în Coran, la care se
fac și multe completări. Coranu l nu prevede divorțul între sclavi. Tradiția revendică acest drept și
pentru sclavi, dar numai de două ori, iar timpul de așteptare este fixat pentru femeie numai la

93 J. Schacht, Talak, art. în Encyclopedie de l'Islam , t. IV, p. 668, apud Dumitru Soare, art. cit. , p.
251.
94 S. Zeghidour, Homme – femme dans l’Islam , în rev. Notre Histoire ,Paris, février, 1991, p. 55

56
două luni. Pentru pronunțarea divorțului, bărbatul nu este obligat să -și expună motivele c are-1
determină la acest act; i se cere numai să fie major și în deplinătatea facultăților mintale.95
Când este vorba de o repudiere definitivă, iar soții, împăcându -se, vor să se
recăsătorească, se obișnuiește, în practică, să se adreseze unei a treia persoane, care, în schimbul
unei recompense este gata să se căsătorească cu femeia în cauză și să o repu dieze imediat, căci în
acest caz Coranul stabilește că nu mai este nevoie de perioada de așteptare . Astfel , femeia devine
din nou soția oficială a primului bărbat. De procedeul acesta, însă, nu se poate uza decât de două
ori.
Așa cum am mai spus, în crești nism, căsătoria este o taină și un legământ sfânt. Ea nu
poate fi desfăcută decât prin moartea unuia dintre soți. În împrejurări grave, asimilate cu moartea
fizică, se admite însă și starea de divorț. Dar înainte de a se ajunge la o asemenea situație,
Biserica ne aduce aminte neîncetat că divorțul este un pogorământ, întrucât omul are datoria să
nu despartă ceea ce a împreunat Dumnezeu. Mântuitorul condamnă foarte aspru divorțul, cu
excepția celui cauzat de adulter, punându -1 în categoria desfrâului. În nici un caz însă
pogorământul divorțului nu se poate compara cu repudierea din legea islamică.
,,Relațiile femeii musulmane cu societatea sunt total diferite față de cele pe care le are o
femeie creștină. Astfel, femeia musulmană își petrece majoritatea timpului în mijlocul familiei,
fără să iasă în public iar când face acest lucru trebuie să respecte unele reguli foarte stricte. Iar în
caz de adulter ea este condamnată să nu mai iasă din casă tot restul vieții. ”96
Viața de casă a femeii musulmane are cu t otul alte conotații decât ale femeii creștine. În
cazul femeii musulmane viața din casă se traduce prin viața din harem. Acesta fiind asemenea
unei fortărețe care oprește orice legătură cu exteriorul în afara celor programate și strict
supravegheate. Este greu de spus dacă femeia musulmană este fericită sau nefericită. Deși
majoritatea timpului stă închisă în casă, prin contractul de căsătorie i se asigură un număr de
vizite pe care poate să le facă sau să le primească săptămânal, ia parte la sărbătorile re ligioase,
poate face diferite excursii sau vizite cu scop religios -educațional.
Este demn de subliniat faptul că voalul, care acoperă fața femeii musulmane este un
obicei ce s -a generalizat abia într -o perioadă relativ târzie a islamului. Acesta a fost imp us de
către profet doar femeilor sale având rolul de semn distinctiv pentru ele. La început portul

95 J. Schacht, art cit., p.669 , apud . Dumitru Soare, art. cit., p. 251.
96 Y. Benguigui , op. cit ., p. 42

57
voalului a fost adoptat numai de câteva familii aristocrate. Însă, ceea ce era odată modă, s -a
transformat cu timpul într -o obligație religioasă, care s -a impus în mod definitiv. În ultimul timp,
datorită mai ales contactului cu civilizația occidentală, țările musulmane au început să -și
modifice legislația cu privire la femeie și au creat pentru ea mijloace mai ușoare și mai demne de
existență.”97
În unele țar i cum ar fi Turcia s -au petrecut schimbări majore în ceea ce privește aspectul
social și religios al țării. Între reformele ce s -au făcut se numără și eliminarea portului obligatoriu al
voalului , înlocuirea legislați ei coranice cu dreptul european . Femeil e musulmane își revendică
din ce în ce mai mult drepturile, iar prezența lor pe arena vieții sociale este din ce în ce mai
accentuată. Poligamia își găsește din ce în ce mai puțini adepți, iar dreptul bărbatului de a -și
repudia femeia după bunul său plac d evine din ce în ce mai mult un simplu element de istorie. O
dovadă grăitoare ce arată dorința de schimbare în lumea islamică este faptul că în toamna anului
1955, Universitatea Al -Azar din Cairo a îngăduit pentru prima oară în istoria lumii islamice,
primi rea femeilor în învățământul superior.
Conform învățăturii creștin ortodoxă, menirea esențială a femeii creștine este aceea de a fi
mamă și educatoare a copiilor. Această primă și nobilă misiune pe care o are femeia i se impune
în primul rând prin calitățile naturale sădite de Dumnezeu în ființa sa. Fiziologic și psihologic,
femeia este menită pentru maternitate.
Dar dacă femeia are obligația naturală de a hrăni pe copil și în aceeași măsură datoria de
a purta grijă de educația lui, mama este prin excelență educatoarea copilului și apostolul familiei.
Prima ființă pe care o cunoaște copilul este mama sa și așteaptă de la ea nu numai hrană ci și
îndrumare. Mama creștină are menirea de a -1 păstra pe copil în stare de curăție și de a -1 face să
sporeasc ă în harul sfințeniei creștine. „El trebuie crescut în Dumnezeu și pentru Dumnezeu, căci
deși în ordine naturală aparține părinților săi, totuși în ordine supranaturală aparține lui
Dumnezeu”.98 Atunci când femeia se consacră căminului și copiilor ei, ea de vine în chip firesc
centrul și sufletul familiei. Prin îndeplinirea rolului de mamă și soție, femeia îndeplinește o
funcție socială. Dacă ținem cont de organizarea societății și de moralitatea familiei, atunci femeia
îndeplinește chiar prima și cea mai imp ortantă dintre funcțiile sociale.

97 Lothrop Stoddard, Le nouveau monde de l'Islam , trad, din limba engleză de Abel Doysie, Paris, Payot, 1923, p.
268-277, apud, Pr. Prof. Dr. Dumitru Soare, art. cit, p.253.
98 Theodor M. Popescu, Părinții creștini ca educatori , în «Glasul Bisericii», anul VIII, nr.1 -2, București, 1949, p.74,
apud, Pr. Prof. Dr. Dumitru Soare, art. cit., p. 260.

58
,,Femeia creștină nu este condamnată să rămână închisă în casă, în felul femeii
musulmane, căreia legea islamică îi îngrădește orizonturile vieții sociale, învățătura creștină
ortodoxă îndreptățește pe femeie să -și desfășo are activitatea și în afara casei și să ia parte la toate
manifestările vieții publice. Femeia creștină ia parte activă la viața economică, politică, socială,
științifică, artistică, literară, alături de bărbat cu același titlu și cu aceleași drepturi ca ș i el. Ea
poate studia orice știință, poate învăța orice meserie, poate fi investită cu orice demnitate publică.
Creștinismul ortodox sprijină aspirațiile nobile ale femeii și binecuvântează eforturile ei din
domeniul vieții sociale. ”99
O altă latură deosebi t de importantă a femeii este închinarea vieții idealului fecioriei.
Creștinismul a arătat o deosebită grijă, respect și admirație acestui ideal. Monahismul creștin este
alcătuit, după cum se știe, dintr -un impresionant număr de femei, care se străduiesc, ocrotite și
binecuvântate de Biserică, să ajungă pe culmile cele mai înalte ale desăvârșirii creștine.
Din cele expuse mai sus reiese clar diferența dintre femeia creștină și cea islamică; prima
bucurându -se de o serie de drepturi și libertăți care pentru femeia musulmană au rămas multă
vreme necunoscute.

99 S. Zeghidour, Homme – femme dans l’Islam , în rev. Notre Histoire ,Paris, février, 1991, p.44

59
Concluzii

Sunt mai mult de un miliard de musulmani în lume. Jumătate sunt femei. Majoritatea
persoanelor refugiate sunt femei și copii, victime ale conflictelor armate și ale atentatelor la
drepturile omului. Cel mai des femeile și copiii musulmani sunt victime ale nenorocirilor
războiului: violuri, trafic, foamete, pierderea locuinței, șomaj, malnutriție. Pe lângă sărăcie , și
analfabetismul afectea ză grav viața femeii musulmane.
Pentru a concluz iona ceea ce am scris în cele trei capitole , am putea spune că rolul femeilor
în Islam a fost înțeles greșit în Occident din cauza ignoranței generale a sistemului islamic și a
modului de viață ca un întreg, din ca uza distorsiunilor mass -mediei.
Problema relației dintre Is lam și Occident nu se pune neapă rat din perspectiva acceptării
valorilor democratice, ci a modernizării culturale. Un aspect important este cel al drepturilor
omului. Problema egalității femeilor, a drepturilor minorităților sexual e și altele de acest gen
constituie, se pare un obstacol important în calea colaborării.
Pentru unii, islamismul pare să -și fi pierdut impetuozitatea inițială și deci este incapabil de
a produce shimbări esențiale. Alții localizează problema în interiorul lumii arabe, care pare a fi
întradevăr mai înclinată spre autoritarism, și oarecum diferită de celelalte țări islamice, precum
Turcia, în care se observă o foarte mare deschidere spre democrație și spre valorile occidentale.
Adevărul este probabil undeva l a mijloc, ca și soluțiile care nu se pot găsi decât prin
toleranță și înțelegere.
Femeii musulmane îi este acordată egalitate spi rituală și intelectuală similară cu bărbatul și
este încurajată să își practice religia și să își dezvolte facultățile intelect uale de -a lungul vieții. În
relațiile acesteia cu bărbații, ambii trebuie să fie modești în comportament și îmbrăcăminte și să
aibă un cod strict de moralitate ce descurajează relaționarea inutilă dintre sexe. Relația cu soțul ei
trebuie să se bazeze pe iu bire și compasiune reciprocă. El este responsabil de întreținerea soției și
a copiilor, iar ea trebuie să -i arate respectul datorat capului familiei. Aceasta este responsabilă
pentru îngrijirea casei și pentru educarea copiilor. Ea are dreptul să dețină o proprietate, să aibă
propria afacere și are dreptul la moștenire.
Femeia musulmană nu poate să fie căsătorită fără să fie consultată și are dreptul să obțină
divorțul. Sistemul de poligamie limitat poate fi văzut ca având beneficiile sale, care ar putea f i
atât în interesul femeilor, cât și al bărbaților. În cele din urmă, ea poate privi în viitor, la o vârstă

60
înaintată, când va fi respectată și îngrijită de către propriii copii și de către societate ca întreg.
Se pare că sistemul islamic a realizat echi librul corect dintre libertatea și securitatea
căutate de femei, fapt care este în interesul societății per ansamblu. Dacă în anumite momente de
timp și locuri aceste principii și legi au fost uneori distorsionate, ignorate sau încălcate, nu sunt
de vină p rincipiile și legile, ci egoismul omului, care le denaturează uneori și ignoră ceea ce nu îi
place, abătându -se de la adevăr.
Consider ăm că aceste legi și norme sociale privind femeile conțin anumite adevăruri
fundamentale care îi vor aduce beneficiu oric ui le aplică. Timpul actual de regândire pe scară
largă a rolului și a drepturilor femeilor este, probabil, momentul oportun de a cerceta punctul de
vedere islamic, care a contribuit la formarea de societăți stabile a popoarelor atât a celor
sofisticate, c ât și a celor subdezvoltate, dintr -o parte mare a lumii din ultimele paisprezece secole,
care a păstrat continuitatea principiilor sale și de la care lumea occidentală ar avea de învățat.
În ultimele două secole societatea umană s -a aplecat cu mai mare atenție asupra
condițiilor de viață în care trăiesc femeile din întreaga lume. Dacă trecutul este unul oarecum
întunecat, trebuie să remarcăm cu bucurie că lucrurile se schimbă în bine iar pe rspectiva unei
societăți cu adevărat egale pentru bărbați și femei este foarte aproape.
Aceste fapte ar trebui să -i determine pe musulmanii bărbați și femei să se întrebe care
sunt cauzele acestor inegalități . Din fericire, pentru prima dată în istorie, puterea nu este
privilegiul unui grup restrâns și nu se manifestă numai prin bogăție sau forță. Principalul
instrument al autonomiei în secolul XXI va fi instrucția. C u ajutorul acesteia, femeia din spatial
musu lman cele mai marginalizate vor putea deveni autonome. Noile tehnologii de comunicare
pot fi un mijloc eficient pentru a accelera această mișcare.
Din punct de vedere istoric, elitele sigure de planurile lor sunt cele care lansează mișcări de
renovare și m odernizare. Ceea ce este sigur este faptul că nu poate exista alternativă, islamul
trebuie adaptat modernismului, deoarece modernismul nu poate fi adaptat islamului.
Creștinismul condamnă poligamia și afirmă forma monogamă a familiei, precum și
indisolubil itatea căsătoriei; egalitatea religioasă a soților. Soții creștini sunt deopotrivă mădulare
ale Trupului tainic al lui Hristos, care este Biserica, și fii egali ai lui Dumnezeu.
Este adevărat că și creștinismul îngăduie divorțul, dar o face pe considerente foarte
întemeiate, atunci când intervine moartea spirituală a unuia din soți sau prin călcarea fidelității

61
conjugale. Acest lucru este realizabil pentru că cei doi nu se unesc printr -un simplu contact,
legătura lor nu este doar o unire sexuală sau rituală , ca în islam, ci ea este o sfântă taină.
Deși Coranul și Legea islamică ( sharia ) fac referiri punctuale cu privire la situația și
statutul femeii, aceste probleme au rămas până în zilele noastre încă discutate și discutabile din
multe puncte de vedere, d ar mai ales atunci când sunt raportate la standardele societății moderne.
Într-adevăr, islamul a ameliorat situația femeii comparativ cu perioada preislamică, dar pe de altă
parte a lăsat intenționat femeia într -un con de umbră până astăzi.
Chiar dacă a pr ețuit femeile, Mahomed a introdus în Coran prescripții severe, întărind
concepția și convingerea că femeia este o ființă inferioară, fără suflet, care trebuie să se
subordoneze necondiționat bărbatului, având menirea de a purt a grija casei și de a procrea. În
ciuda unor mișcări mai curajoase sau mai timide de emancipare, această situație în care femeia
rămâne pe mai departe în umbra bărbatului, țintă a numeroase interdicții, persistă și în zilele
noastre în anumite țări islamice.
Se pare că sistemul islami c a realizat echilibrul corect dintre libertatea și securitatea
căutate de femei, fapt care este în interesul societății per ansamblu. Așa cum am menționat la
începutul acestei lucrări, am dat citatele relevante direct din Coran și ahadith , deoarece acestea
sunt în mod evident sursele cele mai autentice ale Islamului. Dacă în anumite momente de timp
și locuri aceste principii și legi au fost uneori distorsionate, ignorate sau încălcate, nu sunt de
vină principiile și legile, ci egoismul omului, care l e denaturează uneori și ignoră ceea ce nu îi
place, abătându -se de la adevăr .

62
Bibliografie

I.Cărți

1. Emad Khalil, ,,Au spus despre islam ’’, 1994, în Viitorul islamului, 27 mai 1994, p. 12
2. Frederic Sudre, ,,Drept European și Internațional al drepturilor omului ’’, Iași 2006.
3. John L. Esposito., ,,Islamul: calea cea dreaptă ’’, Oxford: Oxford University Press, 1988,
p. 97
4. Jamilah Mariam , ,,Islamul în teorie și în practică ’’, Asociația H. Faruq Ltd: Lahore, 1983,
p. 85
5. M.J. Fazlie, ,,Șovinismul hin dus și musulmanii din India’’, Abu Al -Qassim Publishing
House: Jeddah, 1995,
6. Mihăilă Marian. ,,Elemente de drept internațional public și privat’’, București, 2001.
7. Peter Ford. „De ce se convertesc femeile europene la islam ?”, Christian Science Monitor,
ediția din 27 decembrie 2004, p. 1
8. Purdă, Nicolae: „Protecția drepturilor omului”, Ed. Lumina Lex, , București, pag. 2001
26-27;
9. Scăunaș Stelian, ,, Dreptul internațional al drepturilor omului’’ , București,. 2003
10. Shatha S. Zedrikly, Femeile musulmane și provocările contemporane, Majdalawi Press:
Amman, 1997, p. 95
11. Ulfat ʻAzīz -us-Sammad, Islamul și creștinismul, Conducerea cercetărilor islamice: Riad,
1984, p. 79
12. Protectia Juridica a Drepturilor Omului,ed. Sanvialy, Iasi, 1998 de Marian Mihaila;
13. Protecția juridică a drepturilor omului, Editura Universul Juridic, 2007 de Nicolae Purdă
si Nicoleta Diaconu;
14. Protectia juridica a drepturilor omului – mijloace interne si internationale, 1998, de
Victor Duculescu;
15. Protectia juridi ca a drepturilor omului, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2008, de Victor
Duculescu;
16. Manual de drept international public, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2007, de dr. Ion
Diaconu;
17. Drept international – Introducere in dreptul international public, Editura All , 1998, de
Raluca Miga – Besteliu;

63
18. Drepturile omului – o problemă mereu actuală, în „Caiete de Drept Internațional”
nr.11/2006 de Alina Elena Chiriță;
19. Concepte de drept public european, Editura enciclopedica, Bucuresti, 1997 de George
Cristian Maior;
20. Consi liul Europei va avea o noua Curte a Drepturilor Omului, în "Vocea României", anul
II, nr.122, miercuri 27 aprilie 1994
21. Conventia Europeana a Drepturilor Omului, o garantie internationala, în "Adevarul",
nr.1286, vineri 17 iunie 1994 de Cristina Trepcea;
22. Protecția europeană a drepturilor omului. Teorie și jurisprudență, Editura "Lumina Lex",
București, 2001, de Marin Voicu ;
23. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Institutul Român pentru Drepturile
Omului, București, 1996, de Vincent Berger ;
24. La Cour Européenne des Droits de l'Homme est -elle une Cour Constitutionnelle?, în
"Revue française de Droit Constitutionnel", no.36/1999 de Jean François Flauss ;
25. Conseil de l'Europe, Bilan de la Convention Européenne des Droits de l'Homme, 1954 –
1984, Strasb ourg, 1985;
26. Conseil de l'Europe, Affaire Cassado c.Espagne (8/1993/403/481), Arret, Strasbourg, 24
fevrier 1994;
27. Suleiman A.S. As -Shaqasy. „Cum a înălțat islamul statutul femeii – III” – O lucrare
prezentată la Convenția Surorile Musulmane, Mombasa, decem brie, 1990. Publicat în
Al-Islam 1991, vol. 15, nr. 4, p. 38

64
II.Site-uri web
http://www.islamulazi.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1&Itemid=4
http://www.islamulazi.ro/index.php?option=com_content&task=blogcategory&id =33&It
emid=97
http://www.apostatesofislam.com/apostates/abulk/articles/Islams_violation_of_HR.htm
http://adevaratafataaislamului.blogspot.com/2008/03/islamul -violeaza -drepturile –
omului.html
www.crestinortodox.ro/Efecte_ale_globalizarii_omogenizarea_culturala_ca_violenta_int
er_civilizationala -p160 -20886
www.help.berberber.com/forum150/40273 -drepturile -femeilor -islam .htm
http://www.fmes -france.net/article.php3?id_article=15
http://www.islam -fraternet.com/maj -0598/droit.htm
http://www.aidh.org/Biblio/Txt_Arabe/inst_cons -decla81_1.htm
http://www.fleurislam.net/media/doc/txt_droitsh.html