Specializare: Pshiologie, An I, Grupa 14LF163 [608056]

Facultatea de Psihologie și Științele educației Seminar IPS
Specializare: Pshiologie, An I, Grupa 14LF163
Student: [anonimizat]
1
Conformarea și obediența ca procese de influență socială

Contextul social în care ne desfășurăm zilnic activitatea are un impact complex și continuu
asupra noastră, dar și a supra acțiunilor noastre , fenomen ce este abordat de psihologia socială prin
termenul de influență socială. Influența socială din punct de vedere al psihologiei sociale este
considerată ca fiind resp onsabilă de totalitatea comportamentelor umane și este definită de Abras și
Hogg ( 1990) ca „orice schimbare pe care relațiile persoanei cu alți indivizi, grupuri, insit uții sau
societatea în ansamblu o are asupra activităților ei intelec tuale, asupra emoțiilor sau ati tudinilor ei ”
(Popovici u, 2013 ). Influența socială are în compoziția sa două procese, conformarea și obediența, ce
sunt continuu în atenția specialiștilor datorită efectelor lor asupra individului, grupului și societății.
Ipoteza ce face ca aceste două procese să fie aduse în atenție este reprezentată de faptul că
obediența și conformarea se susțin reciproc, dar se și extind una din cealaltă. Cadrul teoretic descris de
Kelman în 1958 caracteriza obediența ca o formă de conformism și prezintă acest proces ca având un
rol instrumental ce con stă în adaptarea la opinia majorității din dorința de a câștiga aprobarea grupului
și de a evita situațiile conflictuale sau neplăcute. Acest proces apare în condițiile unor relații influențate
de putere însă cel mai important aspect este acela că acest comportament rezultat din sit uații speci fice
se oprește la dispariția situației iar individul încetează să se conformeze (Petcu , 2005 ). Similar cu
definiția dată de Kelman, conformarea este definită de Hollander și Willis ( 1967 ) drept un
„comportament desfășurat cu intenția de a înde plini expectanțele normative ale grupului așa cum sunt
ele percepute de către individ” ( Boncu, 2002 ).
În ceea ce privește trăsăturile celor două procese, p aradigma lui Asch creează o majoritate
consistentă numeric ce exercită o presiune implicită și indirectă pe când cea a lui Milgram creează o
majo ritate așa -numită „calitativă” percepută drept o autoritate care exercită o presiune explicită și
directă. Obediența presupune existența unei ierarhii și a unei puteri (să existe relația între inferior și
superior) pe când în cazul conformării se presupune o presiune exercitată de persoane cu statut egal . În
cazul conform ării tendința de supunere se datorează încercării de a avea același comportament ca al
celorlați fiind regăsită ideea de imitație , însă în mod contrar în cazul obedienței nu regăsim acest
comportament deoarece autoritatea pretinde de la individ să aibă un anumit comportament pe care el nu
e necesar să îl abiă (Boncu, 2002). Milgram mai evidențiază și distincția între obediență și conf ormare
ce consta în faptul că în prima subiectul evocă intervenția sursei drep t cauză a comportamentului său pe
când subiecții conformiști sunt mai curând încli nați să nege influența grupului , ceea duce la resemițirea

2
unei presiuni mai mari provenite din partea c elor cărora li se atribuie o autoritate decât în cel ălat caz
(Petcu , 2005 ).
Asupra acesto r două procese Solomon Asch a studiat conform area și normele de grup iar
asupra obedienței a fost realizat un studiu în 1963 de S. Milgram asupra puterii de influență pe care o
au rolurile sociale asupra comportamentului uman . Experimentul princeps al lui Asch voia să verifice
evoluția comportamentului unei persoane în urma presiunii exercitate de grup. Experimentul consta în
repartizarea unor subiecți experi mentali în grupuri, având ca sarcină efectuarea unui exercițiu de
comparare a lu ngimii unor linii afișate în fața lor ei trebuind să distingă dintre acestea pe cea egală cu o
lungime etalon . În cadrul acestui e xperiment o singură persoană nu avea rolul de complice și aceleia îi
erau urmărite răspun surile, iar grupul avea sarcina să ofere răspunsuri eronate deformând judecățile
individului. Rezultatele au obervat ca cei din grupul de control (cei care nu erau expuși influenței) au
comis 0,08 greșeli comparat iv cu grupul experimental care a comis 3,84 greșeli . Asch a surprins prin
chestionarele post -test că participanții alegeau să ofere același răspuns ca cei dinainte a lor deși erau
conștienți că greșesc deoarece nu doreau să aibă parte de dezap robarea grupu lui. Deutsh și Gerard
(1955) au emis ipoteza conform căreia oferirea de răspunsuri sub anonimat va duce la scăderea
influenței, ipoteză ce s -a confirmat însă nu în totalitate deoarece chiar și sub anonimat 23% dintre
subiecți au contin uat să ofere răspunsuri eronate, însă Asch a interpretat rezultatul drept un efect al
coerenței interindividuale, a caracterului unanim al m ajoriății numit și conformare ( Boncu, 2002;
Cocoradă , 2011 ). Experimentul princeps a lui Milgram asupra obedienței a constat în i nteracțiunea
subiectului cu un complice care avea tot rolul de participant. Participarea are loc în cadrul unui
experiment ce vizează infl uența pedepsei asupra învățării. R oluruile de profesor și de elev erau
împărțite între cei doi iar elevul trebuia să î nvețe perechi de cuvinte , însă pentru răspunsurile greșite
profesorul (participantul) trebuia să îi ofere șocuri elec trice elevului iar încercarea de a se opri nu era
permisă. În funcție de pragurile la care aceștia alegeau să se oprească (150 și 420 de vo lți) Milgram îi
numea pe cei care alegeau să părăseasacă experimentul înain tea administrarea șocului maxim „subiecți
neobedienți” , iar pentru cei care aplicau „subiecți obedienți”. Rezultatele arată că 26 din 40 erau
obedienți (65%) și 14 erau subiecți neo bedienți ceea ce sugerează că majoritatea au aplicat șocuri astfel
că Milgram a concluzionat că atunci când indivizii sunt sup uși presiunii exercitate de o a utoritate ei se
supun acesteia indiferet de gravitatea consecințelor (Milgram, 1963 cit. in Boncu , 2002 ; Cocoradă ,
2011 ).
Deși metodele de studiu au fost extrem de diferite iar impactul experimentului lui Milgram
pentru participanți a fost unul mult mai mare, ipotezele conform căreia oamenii sunt extrem de
influențabili în contexte specifice s -au confi rmat. Au fost de asemenea identificați factorii care

3
influențează gradul de influență ai obedienț ei și ai conformării . În ceea ce privește factorii obedienței
aceștia sunt cei ce privesc perspectiva asupra autorității și prezența fizică a acesteia pe pa rcursul
îndeplinirii sarcinii. O pus acesteia , în cazul conformării indivizii se conformează când nu sunt apropiați
de grup, când au un statut in ferior comparativ cu cei din grup, etc., aceștia nefiind contrânși fizic
precum în cazul obedienței. Un alt factor în cazul obedienței este plas area în spațiul fizic (în cazul lui
Milgram cu cât cel ce aplica șocurile era mai aproape de victimă cu atât avea tendința de a abandona)
astfel că agresiunea are loc când victima este impersonală. Pe de altă parte în cazul con formării Asch a
obeservat că subiecții receptivi la primele încercări rămâneau în genere conformiști pe tot parcursul
experimentului ceea ce nu arată o variația atât de mare a contextului precum în cazul lui Milgram
(Kiesler, 1971 cit. in Boncu , 2002 ). În cazul conformării sunt implicați mai mulți factori individuali
decât în cel al obedienței precum: etnia, tipul de cultură , etc. S-a identificat totuși și un punct comun
asupra acestor două procese și anume că dacă stimulii la care sunt expuși participanții sunt ambigui nu
există o diferență la nivel de gen în cazul conformării și de asemenea, în cazul obedienței nu există
diferențe de comp ortament în funcție de acest criteriu (Cocoradă, 2011 ).
Motivele pentru car e oamenii sunt adesea „victimele” influenței sociale pot fi expl icate prin
mecanismul influențelor normative și informațională. În cazul cele i informaționale argumentele joacă
un rol esențial deoarece la nivelul grupului influența este realiza tă prin intermediul discuțiilor,
numeroase idei incluzând argumente persuasive. În cazul celei normative comparația fundamentează
influența ce se transpune în dorința altor persoane de a fi la fel sau p e placul celor din grup (Myers,
2007). Însă idiferent de modul prin care oamenii ajung să fie influențați există întotdeauna consecințe
pozitive sau negative. În cazul obedienței deși studiile lui Milgram au sugerat predispoziția oamenilor
de a comite fapte imorale sub presiunea autorității, acest proces poate oferi co nsecințe pozit ive asupra
individului precum supu nerea în fața regulilor unei i nstituții sau autorități legale menținâdu -se astfel
ordinea în grup și respectiv în societate. Opus obedienței care prezinta mai mult consecințe pozitive , în
cazul neconformării, persoana poate deveni ținta comentariilor, di scuțiilor sau chiar va ajunge să fie
izolat ă de restul grupului , iar adesea ideile susținute de grup pot fi greșite (Cocoradă, 2011 ).
Totuși trebuie conștientizat aspectul că nu putem generaliza că toți oamenii sunt maleabili sau
rezistă mai greu influenț ei sociale însă aceste două procese, obediența și conformitatea sunt privit e ca
fiind necesare ele promovând solidaritatea și consensul în grupurile din care oamenii fac parte , însă tot
aceste două procese sunt privite dintr -o perspectivă critică ca fiind forme ale constrângerii ce pot
determina comportamente dezirabile (Crăciun, 2005). În concluzie, obediența si conformarea sunt două
procese omniprezente care pot acționa atât în favoarea cât și în defavoarea individului .

4
BIBLIOGR AFIE:
Boncu, Ș. (2002). Curs 10 – Conformismul. În psihologie socială. Ed: Iași, Universitatea „A.I. Cuza”.
Accesat la data de 25.05.2017 la adresa
http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana /Curs_psihologie_sociala/Curs10.pdf
Boncu, Ș. (2002). Curs 17 – Obediența. În psihologie socială. Ed: Iași, Universitatea „A.I. Cuza”.
Accesat la data de 25.05.2017 la adresa
http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs17.pdf
Cocoradă, E. (2011). Conformarea . Obediența . În Introducere în psihologie socială (pp. 87 – 110). Ed:
Brașov, Universitatea „Transilvania” din Brașov.
Crăciun, D. (2005). Capitolul 6 – Influența socială. În Psihologie socială. Accesat la data de 01.06.2017
la adresa http://www.biblioteca -digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp? id=41&idb
Myers, D. G. (2001 ). Exploring social psychology. Retrieved from http://psyc604.stasson.org/Myers.pdf
Petcu, M. (2005). Conformitatea și devianța de la normele sociale – Cateorii ale integrării și devianței
sociale. Ed: Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Bariț” . Accesat la data de 25.05.2017 la
adresa http://www.humanistica.ro/anuare/2005/anuare%202005/art02P etcu.pdf
Popoviciu, S. (2013). Influența socială. În Psihologie Socială – O abordare contextuală a individului ca
actor social (pp.37 -40). Ed: Cluj -Napoca, Emanuel University Press.