Specializare: Managementul Serviciilor de Sănătate [600690]

Universitatea din Oradea
Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea
Specializare: Managementul Serviciilor de Sănătate

Managementul calității în
laborator ul de Radioterapie

Masterand: [anonimizat] , 2017

Management sanitar /general
Introd ucere în economie și economie sanitară

Introducere
Științele economice se ocupă cu studiul producerii și alocării serviciilor și bunurilor în
condițiile unor resurse limitate, răspunzând la 3 întrebări fundamentale:
 ce bunuri și servicii trebuie produse
 care este modul prin care aceste bunuri și servicii sunt produse
 către cine trebuie repartizate serviciile și bunurile produse
Științele econo mice pot fi abordate din două perspective , putând vorbi astfel despre:
Economia pozitivă – care încearcă să explic e fenomenele existente și face afirmații
descriptive. Un exemplu de întrebare la care răspunde economia pozitivă este: “care este
efectul creșterii prețurilor pentru utiliz area serviciilor de sănătate?”.
Economia normativă – care face predicții despre ce ar trebui făcut , sau cum ar trebui să fie și
sugerează sau impune anumite condui te. De exemplu: „T rebui e să mărim prețurile serviciilor
de îngrijiri de sănătate?” este o întrebare la care răspunde economia normativă.

Un sistem economic se definește ca un ansamblu structural de relații de bază, instituționale și
tehnice care caracterizează organizarea economică a unei societăți și condiționează sensul
general al deciziilor sale fundamentale și cauzele predominante ale activității sale. Există două
sisteme e conomice polare sau extreme:
 sistemul de piață – în care se realizează un schimb liber de produse și factori de
producție, proprietatea resurselor productive este privată și alocarea resurselor se
face automa t lăsând să funcționeze liber forțele autoregla toare ale pieței (statul poate
avea însă rolul de a redistribui resursele inițiale între indivizi pentru a atinge
obiective de echitate)
 sistemul economiei centralizate – în care schimburile sunt coordonate de guvern și
în care toate resursele productiv e sunt în proprietatea statului. S tatul evaluează

nevoile consumatorilor și pe urmă decide ce bunuri să fie produse, în ce cantitate și
cum anume, precum și distribuția acestor bunuri.

Cererea și oferta
Cererea reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii p e care cumpărătorii sunt dispuși să
le cumpere, la un preț dat, la un anumit moment.
Teoria cererii are în vedere cât de mult doresc oamenii un serviciu sau un bun ținând cont și
de veniturile disponibile (restricția bugetară ). Prin urmare cererea nu se c onfundă cu nevoia,
ci reprezintă exprimarea efectivă a acesteia din urmă.
Conform legii cererii, dacă prețul unui serviciu sau al unui bun crește, cantitatea cerută
scade. Această teorie se bazează pe teoria că toți ceilalți factori care influențează cere rea
rămân neschimbați.
Dintre ceilalți factori care influențează cererea menționăm:
 venitul cumpărătorilor
 prețul bunurilor substitutive
 prețul bunurilor complementare
 prețul bunurilor în viitor
În funcție de comportamentul cererii în raport cu modif icarea venitului indivizilor, bunurile
pot fi împărțite în trei categorii:
 când cererea pentru anumite bunuri crește proporțional cu creșterea venitului
acestea sunt considerate bunuri superioare
 bunurile pentru care cererea crește proporțional mai puțin decât creșterea venitului
sunt bunuri normale
 dacă cererea pentru bunuri scade odată cu creșterea venitului acestea vor intra în
categoria bunurilor inferioare

Legea cererii prezintă raportul de cauzalitate dintre preț și cantitate, modificarea prețului
unitar al unui bun sau serviciu duce la schimbarea cantității cerute.

Oferta reprezintă cantitatea de servicii sau bunuri pe care producătorii sunt dis puși să le ofere,
la un preț exact, într -un anumit moment. În economie există, de asemenea, o lege a ofertei.
Conform acesteia, dacă prețul unui bun sau al unui serviciu are o crește re, cantitatea oferită de
către furnizor crește. Dacă prețul scade, cantitatea oferită scade și ea.
Dintre ceilalți factori care influențează oferta menționăm:
 costul de pro ducție
 profitabilitatea bunurilor/serviciilor alternative
 profitabilitatea produselor complementare
 anticipările privind modificarea prețului în viitor
 scopul urmărit de producător

Studiul ofertei de îngrijiri de sănătate este util pentru:
 estimarea costurilor serviciilor oferite
 compararea costurilor diverselor servicii sau modele de furnizare a îngrijirilor
 evaluarea posibilităților de a reduce costurile de personal sau de a înlocui o
categorie de personal cu alta
 cercetarea piețelor pentru resurs e (medici, personal cu pregătire m edie,
medicamente, echipamente) și modul pri n care aceste piețe funcționează
 evaluarea impactului pe care divers ele sisteme de remunerare îl au, asupra
comportamentului furnizorilor de servicii
Legea ofertei reprezintă r aporturile de cauzalitate dintre schimbarea prețului și cantitatea
oferită, dacă prețul crește, oferta se extinde, iar dacă prețul scade, oferta se contractă (figura x)

Cererea de îngrijiri de sănătate. Din punctul de vedere al economiști lor, sănătatea e ste mai
puțin importantă decât îngrijirile de sănătate, deoarece nu are caracter comercial. Sănătatea
are valoare de utilizare, însă nu și valoare de schimb. Nu poate fi co nsiderată un bun de larg
consum, deoarece nu poate fi cumpărată în tr-un mod direct, așa cum pot fi cumpărate
serviciile de sănătate.
Serviciile de îngrijiri de sănătate sunt consi derate bunuri de consum, având unele caracteristici
particulare:
 existența unei asimetrii în informație între producătorul de servicii (medic) și
consumatorul ac estora (pacient)
 consumatorul probabil că este întotdeauna nesigur asupra calității produsului
 cererea pentru servicii de îngrijire a sănătății este imprevizibilă, neavând un
caracter regulat
 costul serviciilor de îngrijire a sănătății este destul de mare

Piețe în sănătate
Piețele au două co mponente și anume, pe de o parte cererea , în care rolul principal este
jucat de consumatori, iar de cealaltă parte oferta, în care rolul este jucat de producători. Prin
piață se înțelege, mecanismul de echilibrare a ce rerii și ofertei, care permite schimbul de
bunuri și servicii între consumatori și producători, fără ca guvernul să intervină .
Piețe care funcționează liber, în domeniul îngri jirilor de sănătate, sunt rare, în majoritatea
sistemelor există un anumit gra d de implicare a guvernului. Pe de altă parte, în sistemele
publice, mecanismele de piață funcționează. Posibilitățile de aplicare și limitele mecanismelor

de piață trebuie luate în considerare în toate dezbaterile care caută soluții privind metodele de
finanțare și de alocare a resurselor în domeniul sănătății.
Principalul factor care realizează un echilibru dintre cerere și ofertă este prețul . Producătorii
își vând produsele și consumatorii își cheltuiesc veniturile de care dispun, în funcție de
dorințel e și cerințele lor, la un anumit preț. Într-un sistem de piață perfectă producătorii și
consumatorii sunt satisfăcuți de rezultatul schimbului realizat. La un anumit preț (preț de
echilibru) , producătorii vor fi capabili să vândă tot ceea ce doresc, mărind u-și astfel profitul,
iar consumatorii vor putea să cumpere tot ce vor ei, mărindu -și utilitatea. În acestă situație se
atinge echilibrul de piață.
Pentru a funcționa la echilibru, mecanismul de piață necesită existența unor anumite condiții
(condiții idea le) în realitate neîndeplinite chiar toate, în nici o piață.
1. siguranța/certitudinea indivizilor asupra apariției nevoilor
2. lipsa externalităților
3. consumatorii au cunoștințe asupra bunurilor/serviciilor
4. existența preferințelor consumatorilor
5. mulți produc ători a căror intrare pe piață să fie liberă

1.Siguranța asupra apariției nevoilor se referă la f aptul că toți consumatorii știu bine ce au
nevoie, când au nevoie și de unde pot să obțină ceea ce au nevoie. Aceasta ar da posibilitatea
ca obținerea de îngr ijiri să fie planificată așa cum se fac planuri pentru consumul săptămânal
de hrană. Desigur, unele îngrijiri pot fi plan ificate astfel. Din păcate nu toate îngrijirile de
sănătate pot fi planificate în acest mod, d in cauză că majoritatea bolilor, vin pe n eașteptate iar
serviciile /îngrijirile de obicei sunt scumpe și oamenii nu și le pot permite.
2.Lipsa externalităților Producerea sau consumul unor bunuri au efecte pozitive sau negative
asupra altor indivizi (externalități), fără a putea fi sub controlul p roducătorilor sau
consumatorilor. Costurile și beneficiile acestor efecte, de obicei, nu sunt luate în considerare
în tranzacțiile de piață. Dacă producătorul nu obține întregul beneficiu de pe urma producerii
unui bun, atunci el tinde să renunțe la produc erea acelui bun. Dacă producătorii care
determină astfel de efecte negative nu au de suportat costul acestor efecte, ei vor produce cât
de mult fără să le pese. Și în îngrijirile de sănătate unii oameni pot beneficia de pe urma altora
care consumă servicii (de ex. vaccinarea).

3.Consumatori informați Prezumția că populația are cunoștințe medicale duce la concluzia
conform căreia consumatorul își cunoaște propria stare de sănătate precum și toate opțiunile
care le are pentru a -și îmbunătăți starea de sănătat e. La fel de importantă este presupunerea că
populația poate cântări fiecare dintre aceste opțiuni și poate lua decizii asupra opțiunii care îi
poate aduce cele mai mari beneficii. Acest lucru ar putea fi adevărat pentru unele tulburări
minore sau pentru o boală cronică. Pentru cele mai multe probleme de sănătate e însă puțin
probabil să întâlnim această situație.
4.Existența preferințelor. Plecând de la presupunerea că oamenii au cunoștințe complete,
facem raționamentul că aceștia pot judeca singuri asupra propriului lor interes când trebuie să
ia decizia asupra a ce să consume și ce să nu consume. Producătorii, acționând în propriul lor
interes, oferă bunuri pentru care consumatorii ar plăti cel mai bine.
5.Număr mare de producători. În piețele perfecte se presupune că există mulți producători, dar
mici, și de aceea nu au nici o putere pe piață. Ei concurează unii cu alții numai în privința
prețurilor. Pentru a atrage consumatorii, producătorii trebuie să mențină prețurile cât mai
reduse cu putință. Astfel, costurile de producție sunt ținute în frâu, ceea ce s -ar întâmpla, și ar
fi de dorit să se întâmple și cu producerea de servicii de sănătate. Acest proces nu
funcționează în cadrul serviciilor de sănătate datorită nevoii de a avea producători licențiați.
Intrarea medicilor pe piață este limitată de obținerea acestor licențe și în acest caz nu se poate
obține același sistem competițional cu mulți producători care să mențină prețurile scăzute. Tot
din cauza numărului limitat de medici, cantitatea de servicii care ar putea fi oferită este
menținută la un nivel scăzut.

Managementul financiar în serviciile de sănătate

Surse de finanțare ale organizațiilor de sănătate
Introducere
În „Raportul asupra sănătății în lume – 2000”, Organizația Mondială a Sănătății (WHO)
definește sistemul de sănătate prin „totalitatea organizațiilor, instituțiilor și resurselor
consacrate ameliorării sănătății”. Finanțarea unui sistem de sănătate se referă la modul în care
sunt adun ate fondurile necesare pentru desfășurarea activități i în sectorul s anitar, precum și la
modul pri n care aceste fonduri sunt alocate și apoi utilizate.

Există 5 modalități principale de finanțare a sistemelor de sănătate:
 finanțarea de la bugetul de stat
 finanțarea prin asigurările sociale de sănătat e
 finanțarea prin asigurările private de sănătate
 finanțarea prin plăți directe
 finanțarea comunitară

Fiecare dintre acestea are desigur dezavantaje și avantaje . Legat de aceste avantaje și
dezavantaje două aspecte trebuie subliniate de la început : în primul rând, foarte puține țări
folosesc o singură metodă de finanțare, în majoritatea cazuri lor există mai multe surse de
finanțare a cheltuielilor pentru sănătate; în al doilea rând, nici una din tre aceste metode nu
este ideală și n u poate furniza o soluție extraordinară , care să rezolve toate probl emele acute
cu care se confruntă finanțarea sănăt ății, mai ales în țările mai puțin dezvoltate și sărace.

Finanțarea de la bugetul de stat
Prin această metodă de finanțare, fondurile sunt colectate la bug etul de stat, fiind apoi alocate
sectorului sanitar. Acoperirea populației este generală, persoanele contribuind în funcție de
venit, nu în funcție de riscul individual. În tările în care funcționează sistemele de finanțare
din fonduri publice, guvernul va fi defapt cumpărătorul principal de îngrijiri de sănătate, dar
în același timp și principalul furnizor.

Există mai multe surse de proveniență a fondurilor:
 impozite generale
 taxe cu destinație specială pentru sănătate
 alte venituri bugetare

Impo zite generale provin din trei surse principale , și anume: taxe de import/export , impozite
aplicate agenților economici și impozite pe salarii, precum și pe venitul global .

Aceste fonduri colectate nu constituie, de multe ori, o sursă stabilă de finanțare a sănătății .
Acest lucru se explică prin faptul că pentru unele guverne, sănătatea nu reprezintă un domeniu

prioritar, ceea ce, combinat cu instabilitatea economică a țărilor, conduce la o criză a
fondurilor alocate sectorului sanitar.

Finanțarea prin a sigurări de sănătate
În general, asigurările îndeplinesc două roluri importante: pun împreun ă riscurile individuale
ale unui număr mare de persoane, fiecare dintre acestea având o probabilitate mică a unui
eveniment nedorit, iar pe de altă parte, oferă pos ibilitatea fiecărei persoane incluse de a -și
transfera riscul financiar asupra societății de asigurări, prin plata une i prime în contul căreia
asigura torul acceptă să plătească anumite beneficii, atunci când se produce un eveniment
nedorit și care este pre văzut în polița de asigurare. Asigurarea de sănătate este o modalitate
prin care multe din țările cu venituri medii sau mari își acoperă într -o proporție semnificativă
cheltuielile din sectorul sanitar.

Există două mari tipuri de asigurări de sănătate: asigurarea socială, respectiv asigurarea
privată.
Asigurarea socială de sănătate. Două caracteristici importante diferențiază asigurarea
socială de asigurarea privată. În primul rând, asigurar ările sociale sunt obligatorii . Fiecare
persoană din grupul elig ibil trebuie să se înscrie și după aceea să plătească suma
corespunzătoare . În al doilea rând, beneficiile și primele prevăzute prin asigurarea socială sunt
stabilite prin legislația în vigoare, motiv pentru care aceste a pot fi modificate cu mai mare
ușuri nță decât cele incluse în asigurarea privată, care fac obiectul unui contract cu valoare
juridică semnat de comun acord între părți. Finanțarea sistem elor asigurărilor sociale de
sănătate se realizează prin contribuții obligatorii , în părți egale, din part ea angajatorilor și a
angajaților (sub forma unui procent din salariu) . În unele țări, pentru a include și pe cei care
lucrează în afăra sectorului oficial, contribuția poate fi calculată ca procent din venitul gl obal
al persoanelor respective. Asigurarea de sănătate privată. Asigurarea privată de sănătate
este oferită de diferite companii de asigurare „for profit” sau „non -profit” , pe baze individuale
sau de grup. În ceea ce privește asigurarea privată individuală, prima este calculată în funcție
de riscul propriu de boală. Mărimea contribuției depinde, de asemenea, de pachetul de servicii
care vor fi furnizate, la care se adaugă cheltuielile administrative, precum și marginea de
profit. Ultimel e două reprezintă aproximativ 45 -50% din valoarea primei de asi gurare.
Costurile administrative mai mari se explică, în principal, pr in costurile de marketing ridicate,
necesare pentru a vinde asigurarea cât mai multor indivizi sau companii . Asigurarea privată

poate fi oferită și unor anumite grupuri de persoane, de o bicei salariați ai aceluiași angajator,
sau membri ai unor sindicate.
Finanțarea prin plăți directe
Aceste plăți includ toate cheltuielile plătite direct de către consumator și includ plata în
totalitate a serviciilor , co-plata (o sumă fixă pentru fiecare vizită medicală) și co-asigurarea
(un anumit procent din costul vizitei) .
Plata directă, în totalitate, a serviciilor medicale se realizează de regulă în sectorul privat, în
timp ce co -plata și co -asigurarea sunt întâlnite în sectorul public al furnizării serviciilor
medicale.
Efecte pozitive ale acestor modalități de plată pot fi: reducerea serviciilor non -necesare, prin
responsabilizarea atât a pacienților, cât și a medicilor , creșterea calității servicilor și creșterea
eficienței alocative .

Finanțatrea comunitară
Este o metodă care se aplică în general comunităților rurale. Ea presupune ca membrii unei
comunități să plătească o contribuție în avans în scopul obținerii unui pachet de servicii
medicale, atunci când acestea vor fi necesare. Contribuția acop eră o parte a costurilor, restul
fiind subvenționat de către guvern. Asemenea c ontribuții se pot obține și din industria locală,
acolo unde aceasta există. Finanțarea comunitară își propune, de cele mai multe ori, să
acopere costurile cu medicamentele , costurile îngrijirilor primare și o parte din cheltuielile de
spitalizare. Finanțarea comunitară are la bază două principii: cooperarea între membrii
comunității și încrederea dintre aceștia. Recunoscând îngrijirile pentru să nătate ca pe o
necesitate de bază , ca și faptul că prin eforturi conjugate poate fi obținută bunăstarea
economică și socială a membrilor comunității, aceștia sunt mobilizați în scopul finanțării,
organizării și conducerii îngrijirilor de sănătate.
Organizarea sistemului de plată și a furni zării serviciilor
Modul prin care o țară își organizează sistemul de plată și furnizarea serviciilor din
sistemul sanitar poate avea un impact important asupra celor implicați, fie că sunt pacienți,
medici, asistenți medicali generaliști, manageri de spita le sau farmaciști, comportamentul
acestora determinând în final rezultatele sistemului de îngrijiri ales. Modali tățile de finanțare a
sistemelor de sănătate nu pot fi tratate izolat de organizarea furnizării îngrijirilor și nici de
modalitățile de plată. Cum influențează modalitatea de plată cererea /oferta într-un sistem de
sănătate? Modalitatea de plată, precum și valoarea acesteia pot determina medicul în alegerea

de a lucra în sistemul public sau în cel privat. Veniturile scăzute obținute de medic îl pot
constrânge să accepte plăți informale din partea pacienților. Forma de rambursare a serviciilor
poate influența comportamentul lor profesional. În ceea ce privește cererea, prețul serviciilor
influențează cantitatea și uneori chiar calitatea îngrijirilor solicitate.
Principalele modalități de plată a serviciilor medicale
Plata per serviciu (fee -for-service). Unitatea de plată va fi reprezentată de vizita
medicală, sau de un act medical, furnizorul fiind recompensat proporțional cu serviciile
prestate. Met oda este utilizată pentru plata spitalelor , medicilor cu practica
individuală,ccentrelor de sănătate . Modalitatea oferă furnizorilo r stimulente economice pentru
efectua rea a cât mai multe servicii, unele chiar non -necesare, existând și tendința din partea
pacienților de a abuza de aceste servicii (hazardul moral). Reprezintă forma de rambursare în
care medicul, spitalul sau centrul de sănătate, nu au nici un motiv să selecteze pacienții
sănătoși, dimpotrivă, opusul ar putea fi adevărat. Furnizorul nu preia nici un risc financiar,
acesta aparținând în totalitate plătitorului (pacient sau casa de asigurări).

Finanțarea sistemului de sănătate din România
În România, până în 1997 a funcționat un sistem național de sănătate, bazat pe colectarea
fondurilor prin impozite. În 1997 a fost adoptată Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate
(L.A.S.S.), moment care a marcat trecerea la un nou l sistem, sistemul asigurărilor sociale de
sănătate. Acesta a început să funcționeze abia din 1999.

Finanțarea prin asigurările so ciale de sănătate
Constituirea fondurilor A.S.S. este reglementată prin L.A.S.S., la capitolul „Finanțare ” și
constă în principiu din contribuția în procente egale (7%) din partea angajaților și a
angajatorilor. Fondurile sunt destinate plății furnizorilor de servicii medicale, deși în ultima
vreme s -a constatat și o tendință de împovărare a asigurărilor de sănătate cu obiective care ar
trebui să fie finanțate de la bugetul de stat (programe naționale de sănătate, plata unor drepturi
salariale).
Finanțarea de la bugetul de stat
Suplimentar față de sistemul asigurărilor sociale de sănătat e, funcționează în continuare un
sistem al impozitării directe (pe venit, pe profit) și indirecte (T.V.A., accize). Banii de la
buget alocați sănătății sunt administrați de către Ministerul Sănătății, a cărui organizare și

funcționare sunt reglementate prin H.G. nr. 244/1997. În această hotărâre sunt stipulate și
unitățile sanitare bugetare.
Destinația bugetului alocat sănătății mai este prevăzută și în H.G. 154/1998 (privi nd
reorganizarea și finanțarea unităților sanitare), L.A.S.S. (art.57), precum și în legea 100/1998
(legea sănătății publice).

Destinația sumelor provenite de la buget, conform L.A.S.S. :
construcția sau repararea unităților sanitare;
achiziționarea de aparatură medicală performantă;
activitatea de diagnostic, curativă, reabilitare de importanță națională, recuperarea
capacității de muncă.
Pe lângă aceste două modalității principale de colectare a veniturilor pentru sănătate (asigurări
sociale de s ănătate, bugetul de stat ), mai pot exista și alte surse de bani :
plăți directe ale pacienților către furnizorii de servicii medicale (clinici private,
costuri ale unor servicii ce nu sunt decontate de către casele de asigurări și care sunt
prevăzute în Contractul Cadru)
coplăți
contribuții voluntare, în viitor, odată cu apariția caselor de asigurări private

Problemele care apar în sistemul românesc sunt legate în principal de dificultățile care
intervin în colectarea fondurilor. Pe fondul absenței u nor prevederi legale clare, casele
județ ene de asigurări întâmpină greutăți în strângerea banilor, dat fiind faptul binecunoscut al
existenței unor mari întreprinderi de stat, în mod tradițional datoare, atât la bugetul de stat, cât
și la fondul asigurăril or sociale de sănătate.

Managementul calității
În sistemul sanitar apar în mod continuu pierderi nepermise care pot induce costuri
mari pentru întreaga societate. Asemenea pierderi pot fi generate de mai multe cauze: servicii
de sănătate ineficiente, tehnologii medicale puțin eficace, acces inegal la serviciile de

sănătate, variații ale performanței și rezultatelor între difer ite spitale. În condițiile acestea,
calitatea serviciilor medicale este o prioritate pentru furniz orii de servicii de sănătate, pacienți,
manageri și organele guvernamentale în măsură egală. Furnizorii sunt dornici de a demonstra
competența în spitale bine dotate iar pacienții vor să primească îngrijirile necesare, cu
respectarea a drepturilor lor din partea furnizorului ales de ei. Guvernul trebuie să
reglementeze sistemul sanitar, printr -o legislație favorabilă alpicării managementului calității
în fiecar e unitate sanitară din țară.
Conceptul de calitate este extrem de dezbătut în momentul de fată, specialiștii din
domeniu evidențiind însă trei dimensiuni fundamentale:
 calitatea profesională – produsul sau serviciul îndeplinește toate condițiile
stabilite d e specialiștii recunoscuți ai domeniului medical
 satisfacția pacientului (calitatea din punctul de vedere al clientului)
 managementul calității totale – cea mai productivă și eficientă modalitate de
utilizare a tuturor resurselor între limitele stabilite de autorități/cumpărători
(eficiența)
Calitatea îngrijirilor medicale
Calitatea îngrijirilor medicale este raportată la competența tehnică, respectarea
ghidurilor de practică și protocoalelor clinice, consiliere și informare, integrarea serviciilor de
sănăt ate și nu în ultimul rând management eficient. Nivelul de satisfacție a practicianului are o
legătură cu calitatea actului medical, dar derivă și din condițiile în care își desfășoară munca.
Existența satisfacției practicianului rezultă o creștere a perfor manței.
În general, pacienții nu posedă abilitățile necesare evaluării competenței tehnice a
furnizorului sau a modului prin care au fost folosite măsurile de control al infecțiilor insă știu
cum se simt, ce tratament au primit și dacă s-a procedat confor m așteptărilor lor. Existența
acestei dimensiuni a calității duce către imagine pozitivă a serviciilor prestate, comportament
pozitiv a pacientului (continuitatea tratamentului, micșorarea numărului pacienților care
abandonează un anumit tratament) și cel mai important satisfacția pacientului. În unele cazuri
pacientul așteaptă mult mai mult de la medic decăt acesta poate da, în altele tinde să opună
rezistență . De aceea, percepția pacientului asupra sănățății este mai degrabă o consecință
decât un atribut al îngrijirilor de sănătate. Satisfacția pacienților influențează rezultatele

îngrijirilor și impactul lor. Pacienții satisfăcuți tiind să coopereze cu medicul curant sau să
accepte recomandările acestuia. Rezultatul evaluării satisfacției pacienților poat e fi diferită de
cele ale evaluării profesioniștilor, deoarece pacientul pune accent pe relațiile interpersonale pe
care le poate evalua mai ușor, spre deosebire de aspecte de specialitate sau tehnice . Evaluarea
satisfacției pacienților reprezintă felul în care furnizorul vine în întâmpinare valorilor și
așteptărilor pacienților.
A treia dimensiune a calității, Managementul Calității Totale (MCT) nu a fost pe
deplin dezvoltat în sfera îngrijilor medicale, prin calitate totală se înțelege atât calitatea
sistemulu cât și calitatea serviciilor. Managementul calității totale necesită o implicare
generală în vederea planificării unui proiect de îmbunătățire a calității care depășește
așteptările clienților. Acest model se bazează pe premisa că 90% din probleme s unt legate de
proces, nu de personal.
Cele trei principii ale managementului calității totale sunt:
 focalizarea pe client
 îmbunătățirea continuă a calității
 lucrul în echipă

Modelul calității
După ce a apărut conceptul de calitate totală Donabedian a des cris un model
tridimensional al calității. Acest model dă definiția următoarelor componente:
-structură: caracteristicile tuturor elementelor care contribuie la funcționarea spitalelor
(caracteristici ale furnizorului de îngrijiri, ale instrumentelor, resu rselor avute la
dispoziție, tehnicilor și c aracteristicile infrastructurii)
-proces: o serie de activități care au loc în cadrul stabilit, și între furnizor și pacient;
elementele proceselor de îngrijiri de sănătate propune calitate doar în momentul stabil irii
unei relații cu starea de sănătate dorită
-rezultat: o schimbare în starea de sănătate prezentă și viitoare a pacientului, care este
atribuită îngrijirilor de sănătate acordate

Structură (input)
 structura fizică
 informații
 tehnologie
 resure umane
 resurse de capital
 pacienți
 alocare resure în
timp, spațiu și
responsabilitate
 structura
organizațională
 echitate Proces
 servicii de diagnostic,
tratament, prevenție,
urmărire în siguranță
 complianța pacient –
furnizor, transparență
 suport: management,
formare, planificare,
management financiar:
eficiență și economie Rezultat/Output,
Outcome
 mortalitate
 morbiditate
 status funcțional
 satisfacția
pacientului
 schimbări
comportamental
e
 câșttiguri
financiare -cost
beneficiu
 câștig moral

Asigurarea și îmbunătățirea calității
O problemă majoră în calitatea serviciilor este diferența între ceea ce există și ceea ce
se dorește. În asemenea cazuri, în care nu există diferențe între performanța obținută și
rezultatele așteptate se poate afirma faptul că nu există problem e și procesul de furnizare a
serviciului se desfășoară fără deficiențe.
Modelul calității descris de Donabedian permite identificarea oportunităților pentru
îmbunătățirea calității la orice nivel al sistemului de sănătate. Îmbunătățirea procesului și
rezolvarea problemei funcționează bine atunci când metodologia face parte dintr -un program
de asigurare a calității în care se dezvoltă continuu standarde și se monitorizează indicatorii de
calitate.
Quality Assurance Proiect (1993) reprezintă o serie de activ ități pentru monitorizarea
și îmbunătățirea performanței, în asa fel încât îngrijirile să fie cele mai sigure și eficiente.
Asigurarea calității serviciilor medicale se bazează pe următoarele:
 misiune, viziune, valori bine stabilite
 program de îmbunătățire a calității
 evaluarea externă a calității
 reglementări guvernamentale

 standarde profesionale
Îmbunătățirea continuă a calității este un proces cilic, care nu se sfârșește niciodată,
datorită faptului că prin rezolvarea unor probleme se focalizează pe alte probleme și incepe un
nou ciclu de îmbunătățire. Asigurarea calității necesită eliminarea defectelor, în scopul de a
oferi servicii de sănătate de calitate (ex. reducerea numărului erorilor în laborator, reducerea
timpului de așteptare)

Există 4 principi i care stau la baza procesului de îmbunătățire a calității:
1. Focalizarea pe așteptările/necesitățile pacientului (clientului) – îmbunătățirea calității
începe cu înțelegerea așteptărilor și necesităților pacienților;
2. Focalizarea pe sisteme și procese
3. Focalizarea pe crearea unui sistem de date să stea la baza deciziilor luate
4. Focalizarea pe participare și lucrul în ec hippă în îmbunătățirea calității

Ciclul PDCA (Shewhart și Deming)
1-Planifică (PLAN)
 identificarea clienților, evaluarea așteptăril or și nevoilor lor
 evaluarea situației prezente
 monitorizarea și analiza datelor
 identificarea problemelor a cauzelor acestora
 alegerea soluțiilor cele mai potrivite
2- Execută (DO)
 elaborarea unui plan de acțiune
 implementarea soluțiilot
3- Verifică (CHEC K)
 evaluarea rezultatelor

 stabilirea concluziilor
4- Acționează (ACT)
 elaborarea planului de schimbare
 standardizarea schimbării
 implementarea schimbării
 evaluarea rezultatelor

Modelul FADE (Organizational Dynamics)
 focalizarea pe problemă ( Focusing)
 analiza problemei (Analyzing)
 dezvoltarea soluțiilor și a unui plan de acțiune (Developing)
 executarea planului și evaluarea rezultatelor (Executing)

Măsurarea calității
Măsurarea calității reprezintă identificarea sistematică a nivelului actual al calit ății
realizat de o unitate și constă în cuantificarea nivelului de performanță conform standardelor
prevăzute. Identificarea ariilor de îmbunătățire este primul pas în procesul de măsurare a
calității. Activitățile de asigurare a calității care sunt inclus e în măsurarea calității sunt
monitorizarea calității, evaluarea internă și externă a calității. Prin evaluarea calității se
înțelege furnizarea feed -backului, crearea de soluții de îmbunătățire a calității și formarea și

motivarea personalului. Evaluarea calității se poate realiza prin observarea serviciilor,
evaluarea satisfacției pacientului, revederea datelor înregistrate, ancheta personalului medical
și testări ale personalului medical.

Evaluarea internă a calității reprezintă o măsură a calității ser viciilor de sănătate, prin
relevarea diferenței dintre performanța reală și cea așteptată. Performanța asteptată și
măsurată prin standarde, se referă de obicei la eficiență, competența tehnică, eficacitate,
siguranță și acoperirea cu servicii. Pentru eval uarea internă a calității s -au dezvoltat diferite
modele, ce pot fi utilizate în funcție de aspectele ce doresc a fi evaluate și anume auditul
calității (audit intern și extern) și Peer Review (folosit în țările vestice și în SUA pentru
evaluarea calității totale).
Monitorizarea calității. Implementarea unui sistem de monitorizare este absolut necesară
pentru realizarea unui program de îmbunătățire a calității. Pentru monitorizarea regulată a
calității îngrijirilor în cazul resurselor limitate se pot folosi metodele sistematice. Organizația
Mondială a Sănătății (OMS) definește indicatorii de calitate ca „ variabile care ne ajută la
măsurarea schimbării” . Un sistem bun de monitorizare trebuie să se adapteze oricărei situații
în cadrul organizației în care se i mplementează programul. Un asemenea sistem trebuie să
pornească de la definirea celor mai importanți indicatori pentru a ajunge pas cu pas la
stabilirea unui set complet.
Evaluarea externă a calității este o etapă importantă în procesul de îmbunătățire a c alității
într-o organizație, care permite accesul la informații asupa percepției pe care pacienții sau
furnizorii de servicii o au asupra respectivei organizații. Cele mai utilizate metode sunt
evaluarea satisfacției pacienților, auditul extern (se realize ază de către organisme neutre
specializate) și benchmarkigul (în domeniul sanitar se realizează în ceea ce privește condițiile
hoteliere, alimentația și curățenia) .

Evaluarea satisfacției pacientului.
Satisfacția pacientului este un element important a e valuării calității îngrijirilor.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății „ Evaluarea calității este un demers care permite
pentru fiecare pacient garantarea actului diagnostic și terapeutic cu cel mai bun rezultat
posibil din punct de vedere a sănătății, conform stării prezente și dezvoltării actuale a științei
medicale, la cele mai avantajoase costuri pentru un rezultat pozitiv, cu cel mai redus risc
iatrogen și pentru satisfacția sa cea mai mare din punctul de vedere a l practicilor, al
rezultatelor și a relațiilor interumane în interiorul sistemului de îngrijiri”.

Termenul de satisfacție este definit rar și presupune suprapunerea domeniului cognitiv
(al cunoștințelor) peste cel afectiv (reacția personală față de îngrijiri). Noțiunea de satisfacție
este predominant calitativă și în același timp subiectivă. Satisfacția re prezintă diferența dintre
ceea ce se așteaptă și ceea ce este preceput.
O anchetă de satisfacție trebuie să cuprindă reacția pacienților (clienților) în fața
acestei diferențe, dar pentr u aceasta este absolut necesar să se cunoască dorințele pacienților .
Așteptările pacienților variază în funcție de mai multe variabile și anume: vârstă, sex,
patologie, caracteristici demografice, profesionale și nu în ultimul rând socioculturale.
Există trei mari categorii de așteptări :
 așteptări care vizează dotarea tehnico -materială – corespund nevoilor organice primare
de securitate, fiindcă pacientul atins la nivel psihic sau somatic, se așteaptă la o
rezolvare a suferinței sale, plus la o restabilire a funcției normale a organismului său
 psihosociale – pacientul se află într -o stare de neliniște datorită rupturii cu mediul său și
așteaptă relații și informații care să îi permită integrarea în noul mediu
 materiale și intelectuale – dorința de a nu fi deva lorizat și lipsit de stimă

Există 9 elemente ale performanței îngrijirilor de sănătate care sunt frecvent citate de
pacienți. Acestea sunt: eficacitatea îngrijirilor, disponibilitatea furnizorului, caracterul adecvat
al îngrijirilor, oportunitatea îngriji rilor, continuitatea îngrijirilor, calitatea îngrijirilor,
siguranța îngrijirilor, respect și bunăvoință din partea furnizorului și eficiența îngrijirilor. Sunt
mai multe aspecte ale satisfacției pacienților care trebuie luate în considerare: îngrijiri
medicale și informația, atmosfera, facilitățile de hrană și cazare, îngrijirile asistentelor,
organizarea vizitelor, cantitatea de hrană.
Componente ale aspectelor satisfac ției: informația, umanismul, calitatea globală,
satisfacția globală, competen ța, admini strarea tratamentului, accesul la îngrijiri, costurile,
facilitățile, continuitatea îngrijirilor, rezultatele , aten ția la problemele sociale ale pacientului.

Caracteristicile unui
chestionar de s atisfacție
a pacientului Determinarea precisă a eșanti onului
Stabilirea datelor indispensabile analizei
Selecția surselor de informare
Forma fiecărei întrebări
Concizia
Alternanța întrebărilor

Existența unei introduceri
Instrucțiuni precise

În general rezultatele sondajelor de satisfacție arată că aspectele considerate de către
pacienți ca fiind satisfăcătoare sunt: îngrijirile medicale în general, îngrijirile asistentelor,
relația cu alți membri din serviciul medical, îngrijirile paramedical e și relația cu alți pacienți.
Domeniile care sunt considerate nesatisfăcătoare de către pacienți sunt: curățenia, hrana,
informarea, ocupația în timpul spitalizării, somnu, zgomotul, temperatura din spital, ambientul
și timul de așteptare. Tot personalul medical vizează satisfacerea nevoilor pacienților.
Serviciile de sănătate există datorită pacienților și este logic să încerce satisfacerea totală a
nevoilor de sănătate ale acestora. Există 3 tipuri de nevoi:
 nevoi existente, dar care nu sunt recunoscute de către pacienți
 nevoi resimțite care nu produc cerere
 nevoi care produc cerere
Pacientul alege serviciile care îi satisfac cel mai mult nevoile și va profita de contactul
cu furnizorul de îngrijiri de sănătate pentru a „cere” și „consuma” și alte servic ii care îi
satisfac nevoi care nu produc cerere sau care nu sunt resimțite. În ciuda complexității
serviciilor, rămâne întotdeauna o parte de nevoi nesatisfăcute, fie lipsei calității serviciilor, fie
datorită faptului că oferta nu corespunde cererii. În asemenea cazuri, sistemul informal
(rudele, prietenii) va prelua această cerere și o va satisface în afara sistemului. Costul
renunțării la creșterea satisfacției pacienților duce la pacienți pierduți și un eșec pe piața
serviciilor. Aproximativ 65 -70% din clienții nesatisfăcuți nu vor mai alege serviciul respectiv
și fiecare pacient poate influența în jur de 12 -20 de alți potențiali clienți. În România
responsabilii pentru calitatea spitalelor au rolul să evalueze satisfacția pacienților prin
aplicarea unor chestionare create de către CNAS ( Casa Națională de Asigurări de Sănătate ).
Practica a d emonstrat însă că în anumite cazuri aceste chestionare sunt tratate cu
superficialitate (sunt completate de către pe rsonalul medical, acordându -se calificative
maxime, ceea ce are ca re zultat distorsiuni în momentul analizei datelor) și s -a dovedit nevoia
îmbunătățirii acestor chestionare și adaptării lor la diverse tuipuri de secții s pitaliceș ti.

Instrumentele calității
Îmbunătățirea continuă a calității se poate realiza printr -o abordare integrală sau
secvențială fie a problemelor fie a proceselor, prin tehnici care constituie așa numitele
„instrumente ale caltiății”.

Brainstorming -ul ca tehnică, folosește puterea de gândire colectivă a grupului alcătuit din
mai multe persoane cu scopul de a obține idei, la care nimeni dintre membrii grupului nu s -ar
fi gândit. Brainstorming -ul este eficace în activitățile desfășurate de grupui restrânse, este
folosit pentru identificarea și analiza problemelor și pentru evidențierea posibilelor s oluții. De
multe ori ajută la evitarea unor conflicte generate de divergența ideilor.
Histograma este reprezentarea grafică simplă a distribuției unei variabile continue. Este unul
dintre cele mai importante instrum ente de bază ale calității și se utilizea ză atunci când se
dorește vizualizarea centrajului și a dispersiei observațiilor în raport cu toleranțele fixate,
efectuarea unui studiu cantitativ al unui procedeu continuu (de ex. durata tratamentului,
monitorizarea temperaturii) .
Instrumentul QQUQCQQ – Cine, ce, unde, când, cum, de ce (Quis, quid, ubi, quibus
auxilis, quomodo, quando) Această tehnică se folosește pentru a investiga unele procese și
pentru cercetarea sistematică a informației despre o problemă.
Fluxul de proces (process flow) permite grup ului să identifice secvența evenimentelor sau
fluxul real din cadrul unor procese. Diagrama de flux se aplică oricărui proces și este utilă
pentru evidențierea coplexității permițând simplificarea și îmbunătățirea activității în zonele
unde este posibil.
Foaia de verificare a datelor este un document, care permite adunarea metodică a
informațiilor și este unul dintre cele mai importante instrumente de bază ale calității. Permite
înregistrarea datelor pentru a culege informații necesare în vederea luării uno r decizii și
cuantificarea caracteristicilor și evenimentelor problemelor. Foaia de verificare a datelor este
folosit la identificarea legăturii dintre cauă și efect, la măsurarea eficacității soluțiilor și la
măsurarea fenomenelor.
Organizare
 listarea cr iteriilor și informațiilor de clasament
 definirea locului unde s -a efectuat strângerea datelor
 definirea eșantioanelor
 informare
 prestare

Diagrama de relații permite recunoașterea parametrilor subiectului tratat, a condițiilor care îl
influențează și stabi lește punctele fundamentale care vor fi abordate. Diagrama de relații
descrie legătura logică dintre factori.
Se aplică pentru:
 implementarea unei politici de asigurare
 control al calității
 analiza reclamațiilor
 aplicarea măsurilor de protecție
 elaborarea unor planuri de comunicare
 analiza problemelor și proceselor
Benchmarking -ul este un proces de analiză a celor mai bune practici de oriunde din lume,
pentru obținerea unor informații care ajută organizația să ia măsuri care să îi îmbunătățească
performanț ele.

Standardizarea calității
Standardele reprezintă nivelul de performanță realizabil, observabil, măsurabil, agreat
de experți și profesioniști și corespunzător populației căreia i se adresează. Standardele
descriu funcții, sisteme, procese, activităț i și stabilesc ținte de atins pentru furnizorii de
servicii medicale. Stau la baza creării ghidurilor de practică medicală și sunt redactate de către
comisii de specialiști și experți. Standardele trebuie să reprezinte așteptările pacienților,
managerilor, furnizorilor și organismelor guvernamentale cu precizarea nivelelor de structură
și performanță așteptate de furnizori.
Pentru ca un spital să funcționeze este nevoie de un număr minim de standarde care să
definească un nivel acceptabil al furnizării de servicii de sănătate. Standardele capătă valorare
atunci când sunt puse în practică și ajută la stabilirea reperului unde se află organizația din
punct de vedere calitativ.

Standardele ISO în calitate
Standardele ISO au fost definite pentru prima oară în 1979 în cadrul unui grup format
din aproximativ 180 de comitete tehnice. Acestea au avut drept scop realizarea standardizării
în cadrul managementului calității, in cluzând asigurarea calității, sisteme de calitate,
tehnologii de suport generice și inclusi v standardele care furnizează ghidarea în selecția și
utilizarea standardelor.

În anul 2001 a apărut IWA 1:2001 – Sistem de management al calității, linii directoare
pentru îmbunătățirea proceselor în organizații de servicii de sănătate. Un set de standard e este
defint de Organizația Internațională pentru Standardizare ( International Organization for
Standardization – ISO) pentru care existența complianței în cadrul unei organizații semnifică
asigurarea unor rezultate de calitate.
Următoarele dintre cerințel e standardelor ISO pot fi aplicate instituțiilor furnizoare de îngrijiri
de sănătate:
 un scop bine definit
 responsabilități clar definite pentru angajați
 procese exact definite pentru realizarea specificațiilor
 mijloace pentru monitorizarea proceselor și a rezultatelor acestora
 rectificare sistematică a erorilor
 mijloace de asigurare a calității bunurilor și serviciilor primite
 identificarea nevorilor de formare și calificare a personalului, cu demonstrarea
aplicării practice a competențelor individuale
 înregistrări care să documenteze toate elementele de mai sus

Este nevoie ca în spitale să se implementeze sisteme de management al calității. Chiar dacă
actul medical propriu -zis nu este inclus în acest sistem al calității, totuși ține de evaluarea
personalu lui și acreditarea unității . Acest sistem al calității are în vedere ceea ce ține de mediu
de îngrijire, infrastructură, tehnologie, logistică și servicii de transport. Orice sistem de
management al calității trebuie însoțit de manualul calității în care s e va descrie activitățile și
procesele din organizație și alocarea responsabilităților.

Standardele Organizației Internaționale pentru Standardizare din seria ISO 9000:2000
reprezintă o oportunitate pentru ca organizația să fie mai eficientă prin 8 princi pii de
management al calității. Aceste principii sunt: orientarea către client, implicarea angajaților,
leadership participativ, abordarea bazată pe proces, îmbunătățirea continuă, abordarea
managerială bazată pe sistem, abordarea luării deciziilor pe baza de dovezi, relații reciproc
avantajoase între clienți -furnizori -plătitori.
Prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), al președintelui
Colegiului Medicilor din România și al Ministrului Sănătății și Familiei nr.
559/874/4 017/2001 în unele unități spitalicești s -au înființat nucleele de calitate. Ulterior s -a
emis Metodologia de lucru privind înființarea și funcționarea nucleelor de calitate aprobată

prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) , al președintelui
Colegiului Medicilor din România și al Ministrului Sănătății și Familiei nr.
604/1109/487/2002 februarie. Obiectivele acestor nuclee de calitate pot fi pe termen scurt,
mediu sau lung. Pe termen scurt obiectivele sunt: eficientizarea act ivității, autoevaluarea
activității, modificarea comportamentului personalului spitalului și evaluarea satisfacției
pacienților. Pe termen mediu următoarele obiective pot fi menționate: selectarea și
definitivarea standardelor și criteriilor de calitate ac ceptabile și aplicabile la nivel național și
realizarea unui clasament în care sunt clasate spitalele cuprinse în studiu. Pe termen lung pe
lângă implementarea unui sistem de management al calității conform ISO 9001:2000 în
unitățile spitalicești ca și obi ectiv trebuie menționat și plata serviciilor medicale într -un mod
diferențiat conform standardelor de calitate atinse de spital.

Acreditarea spitalelor
Cuvântul „credo” este la originea termenu lui „acreditare”, care înseamnă încredere,
credință iar „accre dito” în latină înseamnă încredințare, acreditarea relevă încredere acordată
pe baza unor dovezi. Acreditarea este o procedură de evaluare externă, prin care un organ de
acreditare atestă în scris, oficial, în urma unei analize, solicitate de o organizație , competența
acesteia în realizarea anumitelor activități – bunuri sau servicii – în funcție de standade, norme
(FRPC,2006). Obținerea acreditării de către o organizație, oferă acestei organizații
credibilitate în fața clienților, organizațiilor partenere, organizațiilor concurente, finanțatori
sau organisme guvernamentale.
În sistemul sanitar român, acreditarea spitalelor este un proces amplu și minuțios.
Înaintea acreditării se investighează nivelul de complexitate a activității spitalului în raport cu
nivelul dotărilor disponibile și resursele umane, calitatea serviciilor și performanțele spitalului
în relație cu un set de standarde acceptate – la nivel național și internațional . În același timp,
spitalul poate dezvolta activități de autoevaluare, folosi nd tehnici și instrumente speciale pe
parcursul procesului de acreditare. Acreditarea, dincolo de avantaje evidente, are și limitări în
sensul că: nu produce efecte directe asupra procesului de îngrijire și mai ales rezultatele
îngrijirilor (calitatea vieț ii pacienților, starea generală de sănătate), pentru ca evaluarea să fie
cu un caracter obiectiv este absolut necesară monitorizarea indicatorilor clinici și
benchmarking -ul, rezultatele bune necesită măsuri specifice pentru garantarea îmbunătățirii
contin ue a calității, din cauza standardelor și programelor de acr editare diferite din anumite
țări îngreunesc comparațiile dintre acestea.

Dincolo de acreditare, este foarte util ca spitalele să folosească instrumente
recomandabile pentru măsurarea satisfacție i pacienților, care în viziunea Organizației
Mondiale de Sănătate reprezintă responsabilitatea managerilor de spitale, nu doar a medic ilor.
Spre deosebire de standardele ISO (privind sistemul managementului calității și asigurarea
calității, care acordă va loare de piață, acreditarea prezintă diferite avantaje: este mai puțin
formală, mai detailată și specifică, mai flexibilă și mai creativă, întotdeauna orientată spre
pacient.
Pentru dezvoltarea sistemului propriu de acreditări a spitalelor este utilă anal iza
programelor naționale de acreditarea ale altor țări. Sistemul de acreditare din Statele Unite
este format din diferite comisii și programe, și anume: Joint Commission on Accreditation of
Healthcare Organizations (JCAHO) – Comisia de Acreditare a Organiz ațiilor de Îngrijiri de
Sănătate, National Committee for Quality Assurance (NCQA) – Comitetul Național pentru
Asigurarea Calității, American Accreditation Healt Care Commission Inc. (AAHCC) –
Comisia Americană de Acreditare a Îngrijirilor de Sănătate, The Ac creditation Association for
Ambulatory Health Care (AAAHC) – Asociația de Acreditare a Îngrijirilor de Sănătate
Ambulatorii.
Indife rent de nivelul și modelul de standarde ales, setul de standarde trebuie să acopere
toate aspectele calității îngrijirilor de sănătate, după modelul structură -proces -rezultat
(Donabedian, 2003) . Construirea unui sistem de acreditare necesită definire clară a unor
coordonate:

Cadrul legislativ (legislație generală – referitoare la calitatea
îngrijirilor, specifică sau absența r eglementărilor naționale)
Caracterul acreditării – voluntar, facultativ (stimulente) sau
obligatoriu
Statutul , apartenența și nivelul organismului/lor de acreditare
(instituție guv., a MS, organism privat independent cu/nonprofit,
organizații profesional e indep. nonprofit, organisme
internaționale)
Factorul competi ție (unul sau mai multe organisme de acreditare)
Standardele de acreditare (de structură, proces ș i rezultate,
detaliate sau generale, numai măsurători obiective / și judecată de
valoare)
Utilizatorii rezultatelor acreditării (spitalul; casele de asigură ri,
MS; toate spitalele; publicul larg)
Model și metode de evaluare pt. acreditare: externă și internă , cu
sau fără implicarea pacienților, bazată în principal pe evaluarea la
fața locului sau pe examinarea documentelor solicitate
Rezultatul acredit ării – raport sintetic / comprehensiv, cu/fără

recomandări, eliberare certificat de acreditare, clasificare

Sursa: după D. Hindle, 2006

AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII ÎN SĂNĂTA TE
Atribuțiile Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate:
1. participă, în colaborare cu Ministerul Sănătății, la elaborarea Strategiei Naționale
pentru Asigurarea Calității în Sistemul de Sănătate;
2. inițiază proiecte de acte normative pentr u corelarea legislației naționale privind
asigurarea calității serviciilor de sănătate în sistemul de sănătate, cu reglementările
internaționale în domeniu, pe care le promovează prin Secretariatul General al
Guvernului;
3. elaborează standardele, metodologia și procedurile de acreditare a unităților sanitare,
cu consultarea Ministerului Sănătații și a autorităților, instituțiilor și organizațiilor care
au reprezentanți în Colegiul Director al A.N.M.C.S. și le supune, în termen de
maximum 15 zile calendaristic e de la adoptarea prin consensul autorităților,
instituțiilor și organizațiilor care au reprezentanți în Colegiul Director al A.N.M.C.S.,
aprobării prin ordin al ministrului sănătății;
4. recunoaște, conform metodologiei aprobate prin ordin al președintelui A .N.M.C.S.,
furnizorii de servicii de consultanță în domeniul calității serviciilor de sănătate precum
și pe cei de formare a personalului specializat în domeniul managementului calității
serviciilor de sănătate;
5. evaluează, reevaluează, acreditează, reacred itează unitățile sanitare și monitorizează
asigurarea calității serviciilor de sănătate la nivelul acestora;
6. emite și retrage certificatul de acreditare a unităților sanitare;
7. inițiază, promovează și desfășoară activități de cercetare în domeniul calității
serviciilor de sănătate.
Misiunea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate este să determine
asigurarea și îmbunătățirea continuă a calității serviciilor de sănătate și a siguranței
pacientului prin modificarea culturii organizațiilor din sănătate, standardizare, evaluarea
serviciilor de sănătate și acreditarea unităților sanitare.A.N.M.C.S. va disemina conceptul de

calitate profesioniștilor din sistemul de sănătate în scopul modificării culturii organizaționale
pentru a asigura implem entarea sistemului de management a calității.

Viziunea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate este să obțină
recunoașterea internațională ca organism de acreditare.
Obiectivele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănă tate:
 să evalueze toate categoriile de unități sanitare din punctul de vedere al calității
serviciile medicale si siguranța pacientului;
 să elaboreze o metodologie de identificare, raportare și monitorizare a efectelor
adverse asociate actelor medicale făr ă caracater acuzator;
 să informeze și să formeze angajații din sistemul de sănătate cu privire la asigurarea și
îmbunătățirea calității și a siguranței pacientului;
 să informeze pacienții cu privire la calitatea serviciilor de sănătate oferite de unitățile
sanitare pentru a înțelege de ce pot avea încredere mai mare într -o unitate sanitară
acreditată sau în curs de acreditare;
 să pună la dispoziția autorităților central decidente informații privind calitatea
serviciilor de sănătate și siguranța pacientului.

Organigramă
(1) Personalul ANMCS este constituit din personal contractual.
(2) Structura organizatorică a ANMCS este prevăzută în anexa care face parte integrantă din
prezenta hotărâre. În cadrul structurii ANMCS se pot organiza, prin ordin al președint elui
ANMCS, servicii, birouri și compartimente, după caz.
(3) Atribuțiile și sarcinile directorului general, precum și cele ale structurilor organizatorice se
stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al ANMCS

Drepturile pacienților
Drep turile pacienților redau dorințele fiecări individ, care sunt legate de calitatea
îngrijirilor medicale pe cale le primește, oglindind cele două dimensiuni fundamentale ale
calității: calitatea interpersonală și cea tehnică., responsabilitatea furnizorilor și a pacienților
în procesul de cerere și ofertă al serviciilor de sănătate.
În condițiile în care sistemul de sănătate devine tot mai complexă, tehnologia medicală
se dezvoltă, birocrația ia amploare, frecvent practica medicală tinde să devină mai puțin
apropiată de om. Pacienții nu mai au același „profil” ca în trecut, atunci când indicațiile
medicului erau „tabu” și fără drept de judecare, contestare sau verificare. Pacientul
prezentului își cunoaște drepturile și le solicită atunci când consideră că î î sunt lezate. Dintr –
un simplu pacient, el devine un client al sistemului de sănătate, un actor activ în cadrul
sistemului.
Cum nu putem discuta despre calitate în sistemul de sănătate fără a realiza că acesta
este focalizată de pacient, nu putem vorbi de spre asigurare, menținerea sau îmbunătățirea
calității dacă nu respectăm dreputrile pacientului.
Există două tipuri mai de drepturi ale pacienților:
 drepturi sociale, care se referă la obligația sistemului de sănătate și a statului de a
furniza servicii m edicale echitabile, ferite de orice tip de discriminare, tuturor
pacienților

 drepturi individuale, care completează cele sociale, se referă în special la accesul la
îngrijiri de sănătate, la obținere de compensații, la autonomie și răscumpărare

La nivel i nternațional există anumite documente de bază referitoare la drepturile pacienților,
care ulterior au fost adoptate în majoritatea țărilor Europei, printe care se numără:
 Declarația promovării drepturilor pacienților în EU (O.M.S., 1994)
 Carta reformării îngrijirilor de sănătate de la Ljubljana (O.M.S., 1996)
 Convenția asupra drepturilor omului și demnității ființei umane în legătură cu
aplicarea biologiei și medicinei (Consiliul Europeo, 1997)
 Carta europeană a drepturilor pacienților (Active Citizenship Network)

Capitolele majore ale drepturilor pacienților cuprind referiri la următoarele dreptui:
 drepturile fundamentale ale omului, cu referiri la respectul cu care pacientul,
convingerile, valorile și opiniile sale trebuie tratate, plus autodeterminarea acestuia
 dreptul la informare, prin care pacientul sau reprezentanții legali ai acestuia au acces la
toate informațiile referitoare la afecțiunea sa, complicațiile acesteia, la eventualele
efecte secundare ale tratamentului, exprimate într -un mod clar.
 consințământul prin care pacientului sau reprezentanțiilor legali ai acestuia li se
garantează drepul de a alege orice intervenție sau procedură medicală, participarea la
studii și cercetări științifice, în mod informat
 dreptul la confidențialitate, la respec tarea intimității, în așa fel încât pacientul să fie
sigur că informații legate de natura afecțiunilor de care suferă nu vor fi făcute publice,
câtă vreme nu afectează sănătatea publică
 dreptul la îngrijiri și tratament, cu respectul accesului la îngrijiri , fără a se lovi de
obstacole sau prejudecăți, la siguranța acestor îngrijiri, la confort și continuitate
îngrijirilor cât timp este necesar.

În plus față de capitolele mari ale drepturilor pacienților care sunt integral preluate din
„Declarația promovări i drepturilor pacienților” legea drepturilor pacienților abordează
capitolul drepturilor pacientului în domeniul sănătății reproducerii. Acesta reglementează
dreptul de o pțiune al femeii de a avea copii, dreptul femeii la viață față de sarcină, atunci când
sarcina ar putea reprezenta un risc pentru sănătatea femeii, precum și referiri la dreptul

pacienților de a obține educație necesară, informații, servicii necesare și lipsite de riscuri în
domeniul planificării familiale.

Drepturile pacienților, așa cum sunt legiferate în sistemul de sănătate românesc, pot fi regăsite
în anexa VI.8. care cuprinde Legea Nr. 46 din 21 Ianuarie 2003

CAPITOLUL II PARTEA SPECIALĂ
Studiul de caz

Scop
La acest studiu au participat 107 pacienți, care au acceptat compl etarea chestionarului
privind satisfacția pacienților cărora s -a efectuat tratament radioterapeutic în perioada
08.05.2017 – 09.06.2017 la Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea pe secția de
Radioterapie.
Scopul acestui studiu a fost realizarea unui sondaj, privind nivelul de satisfacție a
pacienților privind mai multe aspecte, cum ar fi de exemplu atitudinea personalului, condițiile
de cazare, curățenie sau nivelul la care s -au respectat drepturile pacientului. Pentru ca o
asemenea anchetă să ofere rezultate reale, este absolut necesar să se cunoască dorințele
pacienților . Așteptările pacienților variază în funcție de mai multe variabile și anume: vârstă,
sex, patologie, caracteristici demografice, profesionale și nu în ultimul rând socioculturale.
Acest chestionar a fost completat de pacienți care au fost internați pe o perioadă mai
scurtă sau mai lungă, dar în același timp au participat și pacienți care au efectuat tratamentul
zilnic în sistemul spitalizare de zi. Pacienții au completat chestionarul aflându -se în diferite
zone a secției, cum ar fi sala de așteptare de la CT Simulator, sala de asteptare și cabine de la
acceleratorul linear, ambulator și nu în ultimul rând secția cu paturi . Am urmăr it ca pacienții
internați să își poată forma o părere privind satisfacția lor, de aceea au participat doar cei care
erau internați de minim o săptămână.

Metodologie
Activitățile unui laborator de Radioterapie
Radioterapia este o metodă de tratament a tumorilor maligne și mai rar a tumorilor
benigne care utilizează ca agent terapeutic radiațiile ionizante. În România se înregistrează
aproximativ 60.000 de cazuri noi de cancer în fiecare an. După t oate normele internaționale,
cel puțin 50% dintre acești pacienți trebuie să beneficieze de tratament de radioterapie la un
anumit moment al evoluției bolii. Tratamentul este prescris de medicul radioterapeut și
durează aproximativ 5 -6 săptămâni. Se poate realiza în sistem ambulator, cu o atentă
supraveghere în timpul iradierii sau cu internare în spital. Localizările cele mai frecvente sunt
cancerele genitale, și anume de col și corp uterin, neoplasmele mamare, ORL, neoplasmele de
prostată, cancerele recta le, pulmonare și craniane. Radioterapia se efectuează cu intenție
curativă sau paleativă, în asociere cu chirurgia și chimioterapia. 40% din patologia tratată o
reprezintă iradierea paleativă determinând un efect antialgic rapid și de durată, în special în
metastazele osoase cu punct de plecare marar, pulmonar și prostată. Radioterapia curativă are
ca scop principal distrugerea celulelor în totalitate și sunt sanse mari de vindecare. Poate fi
administrată în diverse momente, singură sau concomitemt cu alt t ratament, de exemplu:
înainte de o intervenție chirurgicală, pentru a micșora tumora sau după operație, pentru
oprirea creșterii celulelor canceroase. Aceasta poate fi administrată, de asemenea, înainte, în
timpul sau după tratamentul hormonal sau chimiot erapie, pentru îmbunătățirea vieții
pacienților. Fiecare caz nou trebuie analizat de către o echipă multidisciplinară, urmând ca
strategia de tratament să fie decisă de o Comisie Oncologică („Tumor Board” sau „Onco
Team”). Aceasta este una dintre cele ma i complexe și inovative abordări în tratamentul
bolnavilor de cancer ce presupune ca decizia în privința tratamentului să fie una colectivă,
integrată luând în considerare recomandările și sfaturile specialiștilor fiecărui pacient,
istoricul bolii și evolu ția stării de sănătate, precum și în funcție de protocoalele internaționale
în radioterapie. Practica medicală a dovedit că rezultatele în tratarea pacienților oncologici
sunt mult mai bune decât în cazul unei abordări clasice. În România, comisia multidis ciplinară
de oncologie a fost organizată în două institute oncologice din București și Cluj -Napoca
începând cu anul 1978, coordonată de profesorii Alexandru Trestioreanu în București și Ion
Chiricuță în Cluj -Napoca. Reglementarea s -a realizat prin Ordinul MSF 871 / 23 decembrie
2002, care a stabilit standarde privind declararea nominală a bolnavilor de cancer, precum și
pentru organizarea la nivel local a CDITO (Comisia de diagnostic și indicație terapeutică
oncologică). 1

Progresele apărute în fizica radiaț iilor și tehnologiei informatice în ultima parte a secolului 20
au făcut posibilă orientarea mai precisă a radiațiilor. Radioterapia conformațională (CRT)
folosește imagini CT și computere speciale pentru a cartografia foarte precis, în 3 dimensiuni,
ampla sarea unei tumori canceroase. Metodele IMRT și VMAT sunt cele mai performante
tehnici de radioterapie care dau cele mai satisfăcătoare rezultate.
Principalele tehnici moderne de radioterapie externă:
• 3D CRT – radioterapie conformațională 3D
• IMRT – radioterapie cu intensitate modulată cu fascicule de tratament fixe, unde
modularea intensității fasciculului de iradiere se face prin modificarea poziției lamelelor
colimatorului MLC (colimator multilamelar)
• VMAT –este cea mai nouă inovație în IMRT, tehnic a rotațională de radioterapie cu
intensitate modulată unde acceleratorul se rotește în jurul pacientului pentru a ținti radiația
asupra țesutului bolnav din diferite unghiuri. Modulația este creată de arce suprapuse.

Tehnologia de ultima generație IMRT – VMAT asigură unul dintre cele mai performante
tratamente de radioterapie. Aceasta are următoarele avantaje:
 posibilitatea personalizării tratamentului și adaptării la forma tumorală, fiind un tip de
radioterapie înalt conformațională;
 timpul scurt al unei ședințe de radioterapie, de aproximativ 4 -7 min/sesiune, ceea ce
poate crește confortul pacientului și precizia iradierii;
 gradul de libertate suplimentar oferit prin rotația sursei de iradiere în jurul pacientul
iradiat și a vitezei de rotație a acesteia, ceea ce permite ca tumoarea să fie abordată la
360 de grade;
 posibilitatea modificării debitului dozei de radiație în timpul iradierii;
 precizia fasciculelor de radiații îndreptate spre ținta tumorală și reducerea iradierii
țesuturilor normale, ceea ce sc ade riscul reacțiilor adverse acute și cronice;
 posibilitatea administrării unor doze terapeutice optime în volumele țintă, precum și
obținerea în interiorul volumului țintă a unor zone cu doze diferite, ceea ce asigură
eficacitatea tratamentului și creșt e șansele de control tumoral.
Mai sunt utilizate și alte tehnologii precum radioterapia 2D sau cu aparate cu cobalt, dar
sunt depășite în comparație cu evoluția acceleratoarelor lineare. În România, cea mai
frecventă tehnică de iradiere este cea 2D, fără i ntegrarea unui sistem computerizat pentru

planificarea tratamentului și a unui computer tomograf simulator însă se observă o
creștere a numărului acceleratoarelor lineare și a centrelor de radioterapie în toată țara.

Echipament necesar într -un laborator de Radioterapie:
Accelerator linear
 Produce fascicule de radiații îndreptate spre ținta tumorală după traversarea țesuturilor
superficiale
 Gantry -ul trebuie să aibă o rotație de 360  cu o variație a izocentrului mecanic fată de
izocentrul fasciculului de radiații de ma. 0,25mm
 Distanța focar -izocentru de 100 cm
 Sistem de răcire on -board integrat în configurație
 Număr minim de lamele: 60, MLC dinamic
 Masa de tratament trebuie trebuie să aibă în copoziție fibră de carbon
 Greutate suportată de minim 180 de kg
 Domeniul de miscare al mesei: -longitudinal: minim 80 cm
-vertical: minim 110 cm
-lateral: minim 25 cm
 Sistem de imagistică on -board inclus în configurația a paratului și posibilitatea
repoziționării pacientului în timpul tratamentului în funcție de imaginile furnizate de
sistemul de imagistică
 Sistem de dozimetrie, de verificare și măsurare a calității fasciculelor a cărei precizie
să fie mai bună sau egală cu 1%
 Consolă de comandă unde toți parametri de tratament vor fi afișați digital
 Manipularea câmpului dinamic și static prin consolă de comandă al acceleratorului,
MLC integrat în consola de comandă al acceleratorului
 Sisteme de laser pentru poziționarea cor ectă a pacienților
 Dispozitive care să permită monitorizarea auditivă și vizuală a paciențilot

CT Simulator – în cazul radioterapiei externe se utilizează înaintea începerii tratamentului, în
cazul brahiterapiei în fiecare zi de tratament pentru verificare a poziției cilindrului sau a
aplicatorului Fletcher

 Timp min. de rotație 360  în maxim 0.8 secunde
 Apetrură gantry: minim 80 cm
 Comenzi pentru gantry de la consolă și de la panouri de comandă situate bilateral pe
gantry
 Laseri externi de poziționare
 Numări de slice -uri achiziționate într -o singură rotație: 8 sau 16
 Putere de minim 50 Kw și curent anodic reglabil automat între 10 -400 mAh
 Masa să corespundă cu masa de la accelerator linear pentru un planning corect
 Tip processor: minim dual -core de minim 2,3 GHz. Minim 4 gb RAM si HDD pentru
stocare imagini 140 Gb
 UPS pentru consolă
 FOV reconstruit selectabil între 100 -700 mm cu o reconstrucție a imaginilor în 2D și
3D
 Fantom cu materiale de diferite densități pentru calibrarea UH

Sistem computerizat (Isogray , Mosaiq) pentru planificarea tratamentului atât pentru medicii
radioterapeuți, precum și fizicienilor medicali
Dozimetre pentru medici, fizicieni, tehnicieni și asistenți de radiologie și imagistică, șorțuri de
protecție
Echipament necesar pentru efectuar ea dozimetriei săptămânale și lunare
Suporturi de imobilizare pentru pacienți, atât pentru CT Simulator cât și pentru acceleatorul
linear (Breast Board, Head and Neck, Tilt Pro, Arm Shuttle, Knee Fix, Feet Fix) plus măști
termoplastice de calitate înaltă. Aceste măști speciale sunt folosite pentru a menține capul
nemișcat, această mască ce se va realiza luând mulajul capului pe un material special
Circuitul pacientului într -un laborator de Radioterapie
Pacienții se adresează spitalului pentru o programare la un medic radioterapeut. Primul
pas făcut de medic este o consultație unde se va decide începerea procedurilor de tratament.
Odată stabilită necesitatea iradierii acesta va fi programat pentru un CT de planificare (CT
Simulator), întocmirea planului de t ratament și, ulterior, începerea tratamentul efectiv.
Această procedură poate dura de la un interval de ore până și zile, pentru că planul de

tratament este mult mai greu de făcut la un pacient cu o tumoră de dimensiuni mici. După ce
se face simularea CT i maginile obținute sunt preluate de medicul radioterapeut care face
începe conturajul. Conturajul constă din delimitarea zonei efective de iradiere și delimitarea
organelor de risc. Aceste imagini deja conturate sunt apoi preluate de un fizician medical, ca re
are deja în față planul de tratament doar că trebuie să calculeze exact din câte câmpuri se
iradiează tumora și organele de risc delimitate de medicul radioterapeu ce doză de radiații
ionizante ar prelua din doza totală. Din moment ce tot planul este co mplet și verificat de
medicul radioterapeut, pacientul este gata să înceapă prima ședință de radioterapie. La prima
ședință se verifică încă odată dacă planul de tratament și poziția pacientului sunt
corespunzătoare ( această procedură se numește EPID -Electronic portal imaging devices).

Rezultate și discuții

Repartizarea pacienților în funcție de sex:
 bărbați – 46 (42,99 %)
 femei – 61 (57,01%)

Repartizarea pacienților în funcție de vârstă:
18-35 → 4 (3,74%)
36-55 → 25 pacienți ( 23,36 %)
56-75 → 41 pacienți ( 38,32 %)
010203040506070
Bărbați FemeiRepartizarea pacienților în funcție de sex
Repartizarea pacienților în funcție de vârstă

18-35 ani
36-55 ani
56-75 ani
76-95 ani
95+ ani

76-95 → 36 pacienți ( 33,65 %)
95+ → 1 pac ient (0,93 %)

Această repartizare este împărțită în două categorii:
 pacienți care provin din mediu rural – 69 (64.5%)
 pacienț i care provin din mediu urban – 38 (35.5%)

020406080
Urban RulalRepartizarea pacienților în funcție de
mediul de proveniență

Calificative privind atitudinea personalului la primire:
Insuficient → 0
Slab → 2 (1.87 %)
Mediu → 28 (26.17 %)
Bun → 29 (27.11 %)
Excelent → 48 (44.85 %)

05101520253035404550
Insuficient Slab Mediu Bun ExcelentAtitudinea personalului la primire

Calificative privind atitudinea personalului pe parcursul șederii :
Insuficient → 1 (0,94%)
Slab → 1 (0,94%)
Mediu → 33 (26.2 %)
Bun → 27 (27.1 %)
Excelent → 45 (44.8 %)

051015202530354045
Insuficient Slab Mediu Bun ExcelentAtitudinea personalului pe parcursul
șederii

Calificative privind îngrijirea acordată de medic :
Insuficient → 4 (3,74%)
Slab → 2 (1,87%)
Mediu → 24 (22,43 %)
Bun → 19 (17,75 %)
Excelent → 58 (54,21 %)

0102030405060
Insuficient Slab Mediu Bun ExcelentÎngrijirea acordată de medic

Calificative privind îngrijirea acordată de asistente și tehnic ienii de radiologie :
Insuficient → 0
Slab → 2 (1,87%)
Mediu → 27 (25,24 %)
Bun → 31 (28,97 %)
Excelent → 47 (43,92 %)

05101520253035404550
Insuficient Slab Mediu Bun ExcelentÎngrijirea acordată de asistente și
tehnicienii de radiologie

Calificative privind calitatea meselor servite :
Insuficient → 6 (5,61%)
Slab → 8 (7,48%)
Mediu → 56 (52,34 %)
Bun → 24 (22,43 %)
Excelent → 13 (12,14 %)

0102030405060
Insuficient Slab Mediu Bun ExcelentCalitatea meselor servite

Calificative privind calitatea condițiilor de cazare -salon (dotare, facilități) :
Insuficient → 3 (2,80%)
Slab → 10 (9,35%)
Mediu → 29 (27,10 %)
Bun → 41 (38,32 %)
Excelent → 24 (22,43 %)

051015202530354045
Insuficient Slab Mediu Bun ExcellentCalitatea condițiilor de cazare – salon
(dotare, facilități)

Calificative privind curățenia în ansamblu:
Insuficient → 0
Slab → 2 (1,87%)
Mediu → 68 (63,56 %)
Bun → 20 (18,69 %)
Excelent → 17 (15,89 %)

010203040506070
Insuficient Slab Mediu Bun ExcelentCurățenia în ansamblu

Calificative privind respect area drpturilor pacienților:
Insuficient → 3 (2,80%)
Slab → 0
Mediu → 10 (9,35 %)
Bun → 21 (19,63 %)
Excelent → 73 (68,22 %)

01020304050607080
Insuficient Slab Mediu Bun ExcelentRespectarea drepturilor pacienților

Nivelul de satisfacție generală a pacienților:
Foarte mulțumit → 1 (0,93 %)
Parțial mulțumit → 1 (0,93 %)
Nemulțumit → 10 (9,35%)
Parțial mulțumit → 37 (34,58 %)
Foarte mulțumit → 58 (54,21%)

0102030405060
Foarte
nemulțumitParțial
nemulțumitNemulțumit Parțial
mulțumitFoarte
mulțumitCât de mulțumit sunteți/ați fost?

Posibilitatea ca pacienții să se reîntoarcă în unitatea noastră daca este nevoie:
Sigur NU → 2 (1,87%)
Mai degrabă NU → 0
Poate da/ Poate nu → 5 (4,67 %)
Mai degrabă DA → 41 (38,32%)
Sigur DA → 59 (55,14%)

0102030405060
Sigur NU Mai degrabă
NUPoate da/
poate nuMai degrabă
DASigur DADacă ar fi să aveți nevoie de un serviciu
medical disponibil în această unitate v -ați
întoarce aici?

Conculzii
După părerea mea, m anagereul unui laborator de radioterapie trebuie să cunoască toate
elementele care sunt necesare pentru ca un laborato r de radioterap ie să funcționeze fără
probleme . Cel mai important este munca în echipă și comunicarea dintre fiecare angajat.
Trebuie menționa t faptul că un accelerator linea r de o calitate și precizie mare ajută foarte
mult calitatea serviciilor medicale asociat cu o pregătire specială și uneori de lungă durată a
personalului medical. Personalul medical trebuie să aibă cunoștințe de anatomie, oncologie,
dermatologie, nursing, radioprotecție pentru ca serviciile prestate să fie de o înaltă calitate.
După pă rerea mea este important ca un labor ator de radioterapie să aibe în dotare minim dou ă
acceleratoare line are (produse de aceeași firmă pentru ca să corespundă și suporții de
imobilizare) din două motive. Asemenea aparate s -ar putea să aibe defecțiuni de scu rtă durată,
însă pacienții trebuie să urmeze tratamentul zilnic, insă dacă intervine o defecțiune și
pacientul nu primește tratament i ntr-o zi, acesta se prelungește și doza prescrisă nu mai este în
concordanță cu cea primită. Dacă tramatentul se prelungeș te cresc și costurile laboratorului.
Al doilea motiv pentru achiziționarea a două acceleratoare lineare este suprasolicitarea. Dacă
există doar un aparat s -ar putea ca din motive economice să fie suprasolicitat și atunci cresc
șansele ca să se defecteze fr ecvent.
Protocoalele reprezintă, după părerea mea un element important în funcționarea
corectă a unui laborator de radioterapie sau oricărui laborator medical. Protocoalele trebuiesc
făcute de conducerea spitalului însă împreună cu medicii radioterapeuți ș i tehnicienii și
asistenții de radiologie și imagistică. Dacă înaintea implementării unui nou protocol se discută
acesta împreun ă cu angajații enume rați putem fi sigur i că toți știu ce au de făcut și în același
timp crește și încrederea angajaților față de manager , pentru că există cooperare între
personalul din conducere și alți angajați . Protocoalele de scanare -poziționare -imobilizare la
CT simulator trebuie să corespun dă cu cele de poziționare -imboli zare la acceleratorul linear
(scanare se face doar la c omputer tomograf de simulare). Fiecare localizare a unei tumori
trebuie asociat cu un sistem de imobilizare, de exemplu la tumori cerebrale si ORL se
folosește suportul „Head And Neck” împreună cu un suport de cap (de la A la H) și după caz
mască termoplas tică. Pacientele cu neoplasme mamare sunt imobilizate cu ajutorul unui
suport numit Breat Board. Alte suporturi care pot fi enumerate sunt Arm Shuttle, Knee Fix,
Feet Fix, Tilt Pro , Saltele Vacuum, măști de pelvis etc. După protocoale următorul pas care
trebuie urmat este de a alcătui așa numite fișe de simulare în așa fel încât să fie ușor de citit de

către medici și tehnicieni dar în același timp să conțină toate datele necesare ca pacienții să fie
tratați în fiecare zi cu mare ușurință. Nu trebuie să ui tăm nici de protocoalele de plan de
iradiere și conturaj pentru fizicieni, dar cu mențiunea că acestea pot suferi mici modificări la
cererea expresă a medicului.
Pregătirea de specialitate a cadrelor medicale dintr -un laborator de radioterapie este un
lucru esențial. Tehnicienii si asistenții de radiologie și imagistică sunt cei care se întâ lnesc
zilnic cu pacienții. Practic ei sunt cei car e trebuie să anunțe medicul cura nt dacă observă că
tratamentul nu decurge conform planului și consideră că ar trebui să se recurgă la modificare
de tratament (MT) . De aceea consider că experiența necesară și prezența la cursuri de
specialitate a personalului medical ar oferi rezultate satisfăcătoare și egale cu marile centre de
radioterapie din lume și este treaba mea să m ă informez din timp dacă angajații au
posibilitatea de a participa la asemenea cursuri și simpozioane. Ședințele lunare reprezintă
pentru mine o șansă ca toți angajații să -și spună toate neclaritățile fată de unele protocoale și
de a discuta cu ei tot ce s e întâmplă zilnic în interiorul laboratorului. Deficitul multor
laboratoare este lipsa ce comunicare. Cu ajutorul acestor ședințe se pot rezolva multe
probleme din timp, fără ca pacienții sau laboratorul să aibe de pierdut și așa consider că crește
și spir itul în echipă. Radioterapia fiind un proces d e lungă durată și de o importanț ă majoră ,
trebuie făcut cu mare atenție și necesită o muncă în echipă.
Responsabilul pentru securitatea radiologică (RSR) este desemnat manager .
Responsabilul pentru securitatea radiologică este persoana care în caz de accident radiologic
dispune evacuarea laboratorului și este prima persoană care anunță CNCAN -ul (Comisia
Națională pentru Controlul Activităților Nucleare). Această comisie se deplasează în cel mai
scurt timp pentr u a verifica gravitatea accidentului. Responsabilul pentru securitatea
radiologică mai are o sarcină importantă și anume, în caz de defecțiune tehnică la unul dintre
aparatele emițătoare de radiații ionizante anunță imediat service -ul de specialitate pentr u
remedierea cea mai rapidă a defecțiun ii.
Nu în ultimul rând, este foarte important și managementul financiar al laboratorului.
După părerea mea în cadrul ma nagementului financiar trebuie făcut cu exactitate un plan
anual . Un plan pe toată durata a anului următor permite vizualizarea tuturor posibilelor
cheltuieli și venituri a unui laborator de radioterapie. Cheltuielile se îmaprt în două mari
categorii: cheltuieli permanente (salarii și sporuri, în cazul spitalelor private chiria,
întreținerea laboratoru lui, plăți către stat, asigurări de malpraxis) și cheltuieli variabile
(cercetări în domeniu științific, dezvoltări a laboratorului, cheltuieli de investiție care s -ar

putea să dea rezultate doar în câțiva ani). În planul financiar trebuie să existe și un aliniat unde
se precizează costurile unor reparații a aparatelor emitătoare de radiații ș i a sistemului
electronic pentru a fi siguri că o asemenea defecțiune nu întrerupe funcționarea laboratorului
din motive financiare. Aceste costuri pot fi acoperite cu anumite contracte încheiate cu
service -ul de specialitate însă atunci crește bugetul anual cu o sumă considerabilă plătită
pentru asigurarea pe aceste aparate și sisteme.
Dacă toate aceste elemente enumerate sunt prezente consider că calitatea serviciilor
medicale oferite de un centru de radioterapie sunt bune. Calitățile unui asemenea centru se
observă din numărul pacienților vindecați, dar și din asemenea chestionare de satisfacție a
pacienților.

Bibliografie
http://www.csid.ro/health/sanatate/radioterapia -cum-functioneaza -metode -de-tratament –
13251023/
http://www.starsibian.ro /tag/polisano/

7. Ordinul 871 / 23 decembrie 2002 privind declararea nominală obligatorie și evidența
bolnavilor de cancer: Monitorul Oficial al României anul XIV – nr. 944