Specializare: Geografie [310078]
Universitatea “Ovidius” Constanța
Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole
Specializare: [anonimizat] –
[anonimizat],
Lect. Univ. Dr. Daniela Pleșoianu
ABSOLVENT: [anonimizat], 2017
CUPRINS
CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE……………………………………………….pag.4
I.1. Caractere generale…………………………………………………………………………………….pag.4
I.2. Istoricul cercetărilor în domeniu…………………………………………………………………pag.7
I.3. Scopul lucrării………………………………………………………………………………………… pag.9
I.4. Structura lucrării………………………………………………………………………………………pag.10
I.5. Metode și materiale folosite………………………………………………………………………pag.11
CAPITOLUL II. [anonimizat]- GEOGRAFICĂ………………………………………………………………………………pag.12
II.1. Așezare geografică și limite……………………………………………………………………..pag.12
II.2. Relief ([anonimizat]/subdiviziuni)…………………………………………….pag.15
2.1 Elemente morfometrice………………………………………………………pag.25
II.3. Particularități climatice……………………………………………………………………………pag.28
3.1 Regim termic……………………………………………………………………………………….pag.28
3.2 Regim pluviometric………………………………………………………………………………pag.30
3.3 Nebulozitatea și durata de strălucire a Soarelui………………………………pag.31
3.4 Regimul vântului……………………………………………………………………….pag.34
II.4. Potențialul hidrografic…………………………………………………………………………….pag.38
4.1 Regimul hidric și bilanțul hidrologic……………………………………………………….pag.38
4.2 Particularități hidrochimce…………………………………………………………………….pag.41
4.3 Amenajări hidrotehnice…………………………………………………………………………pag.45
4.4. [anonimizat]…………………………………………………………………………………………………………pag.47
II.5. Înveliș pedogeografic………………………………………………………………………………pag.49
II.6. Potențial Biogeografic…………………………………………………………………………….pag.52
6.1 Vegetație……………………………………………………………………………………………..pag.52
6.2 Faună………………………………………………………………………………………………….pag.56
II.7. Arii protejate………………………………………………………………………………………….pag.65
7.1 [anonimizat]………………………………………………………………………………………………………………pag.73
CAPITOLUL III. CONCLUZII……………………………………………………………………..pag.76
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………..pag.77
CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE
I.1. Caractere generale
Delta Dunării este poziționată în partea estică a României și în nord-estul Podișului Dobrogei, orașul Sulina din această unitate fiind cea mai de răsărit localitate a țării. (Fig.nr.1) Delta are formă triunghiulară cu baza la Marea Neagră și vârful la Pătlăgeanca, unde Dunărea se împarte în două brațe. Aceasta este o unitate importantă a României, și una dintre cele mai importante unități geografice din Europa. Se învecinează în nord cu Câmpia Bugeacului (Ucraina) iar la sud cu Podișul Dobrogei. Acesteia i se asociază Complexul lagunar Razim- Sinoe.
Suprafața deltei diferă după părerea unor autori, dar și după faptul dacă se ia în considerare tot complexul lagunar, precum și fâșia nordică (din Ucraina), dar și limanurile basarabene Katlabuh, Ialpug etc.; mai des se indică o suprafață de 4 150 km². Pe teritoriul României, delta ocupă 3 510 km², iar suprafața luciului de apă din Complexul Razim- Sinoe, 863 km². Delta Dunării este a treia după cea a Volgăi (13 000 km²) și cea a Kubanului în cadrul Europei, (4 300 km²) și a 22-a pe glob.
Fig.nr.1 Delta Dunării și Complexul Razim- Sinoe (după http://www.ebacalaureat.ro)
Complexul Razim- Sinoe, este o componentă a Rezervației Biosferei Delta Dunării, (Fig.nr.2) localizat în partea sudică a Deltei Dunării, fiind format în principal din lacuri, grinduri maritime și câteva formațiuni de relief mai înalte.
Ca și caracteristică importantă a acestui complex se specifică faptul că acesta este declarat la nivel european Arie de Protectie Specială Acvifaunistică, împreună cu Delta Dunării, din anul 2007.
Fig.nr.2 Rezervația Biosferei Delta Dunării (după www.scribd.com)
Complexul Razim- Sinoe constituie singurele lacuri litorale salmastre din România, (Fig.nr.3) care sunt legate atât de mare cât și de Dunăre. În urma unor lucrări hidrotehnice din anul 1970 complexul lagunar Razim- Sinoe a fost transformat în două unități: unitatea Razim și unitatea Sinoe. Unitatea Razim este formată din lacurile Razim, Zmeica, Golovița și Babadag cu cele două lacuri componente Tauc și Topraichioi, iar unitatea Sinoe este formată din lacurile Sinoe, Nuntași și Tuzla care menține legătura cu Marea Neagra printr-un stăvilar.
În perimetrul complexului se găsesc și câteva insule, dintre care cele mai importante sunt insula Popina, insula Bisericuța și insula Grădiștea.
Factorii antropici cu un impact de mare însemnătate, vizibil mai ales în ultimele decenii, din complexul lagunar Razim– Sinoe, (Fig.nr.4) când dezvoltarea și progresul uman afecteză radical evoluția naturii, sunt reprezentați de intervențiile antropice ce s-au desfășurat în ultimele decenii asupra acestuia, în vederea transformării lui, într-un rezervor de apă dulce pentru agricultură, de creșterea considerabilă a cantităților de nutrienți din apă ca urmare a tehnologiilor de exploatare intensivă din agricultură, supraexploatarea prin pescuit a stocurilor existente de pești, dezvoltarea activităților industriale, distrugerea zonelor de reproducere naturală ca efect al îndiguirilor masive pentru agricultură și piscicultură intensivă.
Fig.nr.3 Poziția Complexului Razim- Sinoe în cadrul României (după https://www.google.ro)
Fig.nr.4 Localizarea Complexului Razim- Sinoe (după https://www.google.ro)
I.2. Istoricul cercetărilor în domeniu
De-a lungul timpului, diverși autori, au discutat pe tema complexului lagunar Razim-Sinoe, mai exact pe anumite aspecte legate de acesta și de caracteristicile sale.
Demne de menționat sunt lucrările lui Gr. Antipa (1894, 1916 etc.) (Fig.nr.5) privind complexul Razim- Sinoe, dar și lucrarea lui Al. Brăileanu (1938) privitoare la geneza și evoluția lacului Razim.
Vl. Ziemiankovski (1951) analizează producția piscicolă și regimul salinitățiii a complexului Razim- Sinoe, se fac propuneri de amenajare a aceluiași complex (G. Bârcă,1953) și se alcătuiesc documentații în vederea ameliorării și folosirii lacurilor litorale, care au și avut ca rezultat amenajarea unor pepiniere piscicole în nordul Razimului și la coada lacului Tașaul. Fig.nr.5 Grigore Antipa (după www.rmri.ro)
Studii multilaterale valoroase asupra complexului Razim- Sinoe, având la bază observații hidrobiologice și piscicole, sunt elaborate de un colectiv de la Stațiunea de cercetări piscicole din Tulcea, condus de Rodica Teodorescu-Leonte (1956, 1960, 1966 etc.). Ca o consecință a unor observații și măsurători apar o serie de lucrări privind regimul hidric al lacurilor litorale: “Monografia hidrologică a zonei de vărsare a Dunării” (1963), care se referă și la complexul lagunar Razim- Sinoe; “Monografia hidrologică a râurilor și lacurilor din Dobrogea” (1968) etc.
Cercetarile organizate în zona de vărsare a Dunării, având în obiectiv și complexul lagunar Razim- Sinoe, au inclus, printre altele și observații expediționare asupra salinității, valurilor, naturii fundului etc. Din lacurile respective, probleme ce au făcut obiectul unor lucrări aparținând în special lui C. Bondar (1965, 1967 etc.).
Pentru asigurarea unei baze topografice, strict necesară unor studii complexe asupra lacurilor, s-au făcut ridicările batimetrice ale complexului lacustru Razim- Sinoe.
În ultimii ani, cercetările au continuat preocupându-se în special de partea nordică a complexului Razim- Sinoe cu pepinierele și crescătoriile piscicole, fiind lacuri producătoare de pește.
Între anii 1909 și 1911, Serviciul Pescăriilor Statului din România sub conducerea ing. I. Vidrașcu a elaborat și tipărit cea mai completă hartă a Deltei Dunării și a complexului Razim-Sinoe în scara 1:50 000, reluată ulterior la scări mai mici, în anii următori de Gr. Antipa. Evident că hărțile topografice în proiecție Lambert și Gauss- Kruger, în mai multe ediții au reprezentat corespunzător și acest spațiu geografic.
Polybiu (circa 203-120 î. Chr.), om politic și istoric grec, care trăia ca ostatic la Roma, scria în lucrarea sa Istorii, despre gurile Dunării: “Istrul care vine din Europa se varsă în Pont prin mai multe guri; din mâlul adus de brațele sale s-a format în Pont un banc de nisip de aproape o mie de stadii lungime la depărtare de uscat cale de o zi. Cei care plutesc în Pont, fiind încă în plină mare, dau de acest obstacol și își împotmolesc corăbiile în cursul nopții…”. Reținem din această descriere că, la gurile Dunării, în apele marine, se forma un banc mâlos care poate era cordonul litoral dintre brațul Sfântu Gheorghe și Capul Midia, care a închis golful Halmyris, transformându-l în Complexul lagunar Razim-Sinoe.
I.2. Scopul lucrării
Prezenta lucrare urmărește descrierea cadrului natural din punct de vedere fizico- geografic, din regiunea Complexului lagunar Razim- Sinoe și prezentarea în detaliu a caracteristicilor acestuia.
Sarcinile studiului sunt determinate de atingerea scopurilor prin efectuarea unui șir de analize de date și informații, consultând o serie de surse specializate în domeniul geografiei.
Prin intermediul informațiilor existente în cadrul acestei lucrări se dorește informarea și punerea la punct a celor mai importante aspecte fizico-geografice ale temei “Complexul Razim- Sinoe – Studiu fizico-geografic”, prin explicarea succintă a principalelor caracteristici ale reliefului (geneza și modul de formare, subdiviziuni) climei, particularităților hidrologice, solurilor dar și a potențialului biogeografic și a importanței acestora în ceea ce privește influența asupra mediului înconjurător și a efectelor lor.
Realizarea acestei lucrări are ca și scop continuarea șirului de cercetări dar și îmbogățirea cunoștințelor și a vocabularului studentului sau a oricărui alt citititor al acestor informații.
I.3. Structura lucrării
Lucrarea intitulată “Complexul lagunar Razim- Sinoe- Studiu fizico- geografic” descrie atât aspecte generale cât și particularități fizico- geografice specifice. În general, aceasta conține o prezentare în studiul formării și evoluției acestei unități geografice, dar și modificările ce au survenit de-a lungul timpului asupra acestuia.
Structurată pe trei capitole, lucrarea prezentată în continuare, tratează în principal caracteristicile fizico-geografice ale complexului Razim-Sinoe. Aceasta este structurată în mai multe capitole și subcapitole:
Capitolul I reprezintă o scurtă introducere ce cuprinde mai multe aspecte ale acestei lucrări și mai exact: câteva aspecte generale, istoricul cercetărilor în domeniu, scopul proiectului, structura proiectului, și în final, materialele și metodele utilizate în redactarea acestei lucrări.
Capitolul II cuprinde caracterizarea fizico-geografică a Complexului lagunar Razim- Sinoe. Acesta urmărește caracterizarea în detaliu a complexului Razim- Sinoe, în care sunt tratate șapte subcapitole ce prezintă așezarea geografică și limitele complexului Razim-Sinoe, particularitățiele reliefului (mod de formare, geneză/subdiviziuni), efectuarea unei analize ale elementelor climatice (temperatura aerului, precipitațiile atmosferice, nebulozității și duratei de strălucire a Soarelui, regimul vântului), potențialul hidrografic, calitatea aplelor, solurile dar și potențialul biogeografic (vegetația și fauna), și in finalul acestui capitol, ariile protejate și câteva proiecte privind valorificarea și protecția în cadrul complexului.
Capitolul III, reprezintă ultima parte a lucrării și cuprinde concluziile desprinse, evidențiindu-se, pe scurt, cele mai importante aspecte.
În final, lucrarea cuprinde sursele bibliografice utilizate în întocmirea lucrării. Aspectele teoretice din această lucrare sunt justificate și demonstrate de un număr de 15 tabele și 69 de figuri, incluzând și hărți.
I.4. Materiale și metode folosite
În vederea realizării acestei lucrări s-au utilizat și consultat o serie de surse bibliografice, de la diverse cărți de specialitate, până la site-uri web folosind metode ale cercetării, analizei cât și a sintezei informațiilor. Datele statistice și graficele prezente în lucrare au fost prelucrate după Centrul Meteorologic Dobrogea Litoral și Administrația Bazinală Dobrogea Litoral. Au fost accesate informații teoretice din cărți de specialiate de la Biblioteca Universității Ovidius dar și de la Biblioteca Județeană Ioan N. Roman. De asemenea s-au utilizat materiale din studii efectuate de Geoecomar dar și de către Administrația Biosferei Delta Dunării, dată fiind apartenența complexului în cadrul acesteia.
Interpretarea informațiilor și datelor obținute este redată prin metoda analizei, fiind reprezentată de interpretări, hărți, grafice, tabele, date statistice, reprezentând produsul cercetării, indicând rolul elementelor în structura întregii lucrări.
Sinteza este o alta metodă utilizată în realizarea lucrării, și nu poate esista în lipsa analizei detaliate, reprezentând partea dintr-o lucrare științifică redată ca prezentare scurtă asupra structurii lucrării și ca explicație asupra temei analizate.
Față de prelucrarea analogică a datelor, cea digitală are o sferă mult mai largă pentru analiza, stocarea, modelarea și reprezentarea unor imagini și procese naturale. În acest scop s-au utilizat diferite date statistice, hărți, tabele, pentru o mai bună vizualizare a conținutului lucrării.
CAPITOLUL II. COMPLEXUL LAGUNAR RAZIM- SINOE
CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICĂ
II.1. Așezare geografică și limite
De cele mai multe ori, când se scrie sau se vorbește despre Delta Dunării, se înțelege faptul că și Complexul lagunar Razim- Sinoe se află în limitele acestei regiuni naturale. Acest lucru reiese din faptul că în partea sud-estică, după prelungirile Dealurilor Tulcei-înălțimile Dunavățului, la sud de brațul Sf. Gheorghe, se întinde o arie vastă și puțin depresionară, brăzdată de grinduri (la est de grindul Crasnicol) fiind acoperită în mare parte de o vegetație palustră, ce este specifică deltei și în care se află lacul Dranov, după care a fost numită și această regiune, de mulți specialiști, în mod impropriu, Insula Dranov.
Prin urmare, date fiind aceste trăsături de natură peisagistică și morfogenetice ale regiunii Dranov împreună cu delta propriu-zisă, dintre brațul Tulcea continuat pe brațul Sfântu Gheorghe pe o parte, și brațul Chilia, pe de altă parte, pe lângă regiunea aceasta, a fost inclus în spațiul deltaic, complexul lagunar, numit prescurtat Razim- Sinoe, în care sunt incluse toate lacurile (Razim, Babadag, Agighiol, Golovița, Zmeica, Istria, Nuntași, Sinoe) și grindurile proprii, cele mai mari fiind grindurile Lupilor, Saele și Chituc.
Acest teritoriu depresionar vast, ce are o largă deschidere spre Marea Neagră, nu este o regiune uniformă, din punct de vedere fizico-geografic și morfogenetic. În aliniamentul Dealurilor Tulcei intră diverse înălțimi (Dealurile Somovei 225 m, Redi 206 m, Beiului 201 m, Beștepe 243 m și Dunavățului 73 m) ce despart două golfuri: unul lagunar, cu o formă neregulată la sud, în antichitate având denumirea de Halmyris, acesta fiind ocupat în prezent de Complexul Razim- Sinoe, format din limane fluvio-marine și lagune, iar altul limanic, ce prezintă o formă cvasi-triunghiulară, la nord, în care iese Dunărea și pe care s-a format delta. Chiar dacă cele două golfuri sunt vecine, având ca arie de suprapunere unitatea sau regiunea Dranov, ele sunt diferite, cum s-a menționat și mai sus, atât sub aspect fizico-geografic cât și morfogenetic.
Cele două golfuri învecinate au evoluat în direcții diferite. Sub acțiunea volumului mare de aluviuni și de apă care sunt aduse de fluviu, golful limanic din gura Dunării, s-a dezvoltat repede formând o multitudine de grinduri fluviatile ce au separat complexe lacustre și lacuri legate între ele de numeroase gârle care, mai târziu au avantajat dezvoltarea pe mari suprafețe a vegetației palustre și într-o gamă diversificată de asociații. Dispunând de o rețea hidrografică fără prea mare semnificație, (Taița, Telița, Slava, Hamangia, Săruri-Nuntași), Golful Halmyris, din sud, n-a suportat importante procese de colmatare, lucru ce a avantajat stăruirea suprafețelor lacustre cu o întindere mare în raport cu suprafețele din deltă (lacul Razim cu 415 km², pe lângă lacul Roșu, cel mai mare din delta propriu-zisă, ce are 14,45 km²), de unde rezultă unele diferențieri economico-geografice și fizico-geografice.
Fiind două unități geografice diferite, se impune a se face, în aceste condții o delimitare netă între Complexul lagunar Razim- Sinoe și Delta Dunării. În ceea ce privește aliniamentul Dealurilor Tulcei, limita dintre aceste două unități este tranșantă și apoi, până la mare, conformă. Prin urmare, prin trasarea unei linii drepte, această limită ar uni vârful grindului Perișor cu colțul sud-estic al Dealurilor Dunavățului, respectiv această limita ar trece prin partea vestică a lacului Dranov. Din cauză că nu se poate justifica sub aspect geografic, va fi considerată ca limită între cele două unități, marginea estică a lacului Razim propriu-zis, ce va uni cele două repere amintite (vârful grindului Perișor și Dealurile Dunavățului), unitatea Dranov fiind inclusă în cadrul Deltei Dunării în întregime.
Limita nord-vestică a golfului deltaic, este dată de contactul cu Câmpia Bugeacului din sudul Ucrainei, ce este fragmentat de o înșiruire de văi, transformate în limane fluviatile (Ialpug, Kalabuh, Kitaj, cele mai mari) și lărgite mult în cursul inferior. Limanele nu vor fi incluse în spațiul deltaic, iar limita deltei va trece prin partea lor extremă dinspre luncă.
Limita de vest a Complexului lagunar Razim- Sinoe este dată de joncțiunea, uneori directă (Capul Iancina și Capul Doloșman), dar de cele mai multe ori, prin mici golfuri acoperite cu vegetație palustră (Sălcioara, Ceamurlia, Sinoe), cu extremitățile dealurilor Podișului Babadagului (format din calcare cretacice) și Podișului Casimcei (alcătuit din șisturi verzi precambriene). Contactul acesta, care în timpul deschiderii golfului Halmyris către mare forma o faleză marină activă, în ziua de astăzi poate fi considerat o faleză fosilă supusă transformărilor de modelare subaeriană.
În limitele menționate, suprafața totală a spațiului Deltei Dunării este de 4 655 km², din care cea mai mare parte se află pe teritoriul României, adică 4 525 km², aici cuprinzând atât teritoriile de pe dreapta brațelor Tulcea-Sfântu Gheorghe, inclusiv unitatea Dranov (970 km²) cât și delta propriu-zisă dintre brațele Dunării (2 540 km²), prin urmare, în total 3 510 km²; delta secundară a Chiliei (Ucraina) adăugand 400 km².
Suprafața golfului lagunar în care se găsește Complexul lagunar Razim- Sinoe de 1 015 km², se adaugă la suprafața totală de pe teritoriul României de 3 510 km². Suprafața lacurilor naturale în care se includ, atât lagunele (Razim, Golovița, Zmeica, Sinoe, Istria, Nuntași, Pahne-Rânec, Leahova Mare, Leahova Mică, Coșna), cât și limanele fluvio-marine satelit ale acestora, parțial amenajate (Babadag cu prelungirile Topraichioi de pe râul Taița și Zebil de pe râul Telița, Lacul Cotului, Sărătura, Agighiol, Vâlcica, Calica), este de 863 km² din suprafața totală a golfului lagunar. Diferența de 152 km² este ocupată de martori de eroziune, grinduri interioare, etc.
II.2. Relief (mod de formare, geneză/subdiviziuni)
La formarea complexului lagunar Razim- Sinoe, de peste 1000 de ani, și-au adus aportul atât deplasarea treptată spre est a traseului curenților litorali, pe masura înaintării Deltei, cât și Dunărea cu depuneri de aluviuni. (Fig.nr.6) Cele două procese au scos, țărmul vechiului golf Halmyris de sub intervenția directă a mării si au creat condiții prielnice formării unor noi țărmuri care au izolat complexul. (Fig.nr.7) Complexul lagunar Razim- Sinoe reprezintă o parte din fostul golf marin care se întindea între capul Midia în sud și peninsula Dunavăț în nord și care în antichitatea greco-romană comunica încă larg cu Marea Neagră. Justificarea înglobării acestui complex lagunar în Delta Dunării constă în procesul de formare a perisipurilor (fâșii înguste de pământ pe malul mării, formate prin acumularea aluviunilor, care închid un liman sau o lagună). (Fig.nr.8) La un moment dat, prin avansarea gurilor Dunării (brațul Sf. Gheorghe) spre est și prin colmatarea brațelor Dunavăț și Cerneț, complexul Razim era pe punctul să piardă legătura cu Dunărea.
Fig.nr.6 Formarea Complexului Razim- Sinoe (după www.tripbooking.ro)
Complexul Razim- Sinoe are o suprafață de peste 800 km² și reprezintă cea mai mare întindere lacustră de pe litoralul românesc al Mării Negre, dar și din întreaga țară. Acesta prezintă o formă lobată, cauzată de intrânduri masive ale uscatului care despart largi golfuri. Țărmul său vestic și nordic este ilustrat prin vechea faleză marină, întreruptă în unele părți de depresiuni și văi în care intră, sub formă de golfuri, o succesiune de lacuri marginale: Vâlcica, Calica, Babadag (cel mai important) și Agighiol. Pe lacul Babadag se suprapun câteva existente sau foste lacuri mai mici: Zebil (înmlăștinit), Sărătura (în prezent fără apă), Cotului, Topraichioi și Tauc, ultimele două fiind localizate la vărsarea în Babadag a pâraielor Taița și respectiv, Telița.
Fig.nr.7 Faza de golf a complexului Razim-Sinoe Fig.nr.8 Faza lagunară a complexului Razim-Sinoe
(foto:arhivă personală) (foto:arhivă personală)
Lacul Razim, (Fig.nr.9) are țărmurile larg festonate și prezintă câteva golfuri mari: 6 Martie, cu o deschidere de 7 km și o lungime de 3,5 km, Holbina, cu o deschidere de circa 6 km și o lungime de 5,5 km și Fundea, cu o deschidere de circa 6,5 km și o lungime de circa 4 km. Acesta continuă cu capul Doloșman spre sud, (unde este denumit, de unii autori, Razimul Mic) și spre vest se alungește cu lacul Golovița ce pătrunde în uscat, adânc, prin golful Ceamurlia (cu o deschidere de circa 6 km și lung de circa 7 km).
Fig.nr.9 Lacul Razim (după Info-delta.ro)
Se întâlnesc câteva insule, pe întinderea lacurilor Razim- Golovița dintre care cea mai importantă, formată din calcare, este Popina, (Fig.nr.10) având o înălțime de 47,0 m și o suprafață de 102,5 ha. Tot calcaroase, dar cu o poziție periferică, alte insule sunt Bisericuța (altitudine 9 m), în dreptul capului Doloșman, la o distanță de 2,4 km de acesta și Grădiștea Mare (altitudine maximă 14,6 m, suprafața circa 1,5 ha), care este situată la intrarea în lacul Babadag. Cele două insule sunt legate în prezent de țărmuri prin formațiuni de acumulare. Fig.nr.10 Insula Popina (după Info-delta.ro)
Cordoanele de vegetație și grindurile ce despart lacul de mare, de cealaltă parte a lacului Razim, închid între ele câteva lacuri mari:
Periteașca, Leahova Mică, Leahova Mare, Coșna, și numeroase ochiuri de apă mai mici. Caracterul întinderilor de apă și aspectul general al regiunii se aseamănă cu cele din delta maritimă.
La sudul acestei zone, ce atinge lățimea maximă de circa 6 km între insula Bisericuța și mare și care are o întindere totală de 4 400 ha, se găsește Portița, singura legătură directă a Razimului cu marea. Adâncimea și poziția Portiței este variabilă (adâncime de la 4-5 m la închidere totală și lățime de la 200 m la numai câțiva metri,), aceasta fiind supusă neîntrerupt valurilor dinspre mare și dinspre lac.
Către sud, lacul Golovița este redus de un grind lung de circa 12 km, lat (până la un km), mai compact în partea estică și tot mai fragmentat și mai îngust spre vest, ce îl desparte de lacul Zmeica. Pe suprafața lacului se găsesc câteva insule, ce sunt fragmente ale unei ramificații a grindului principal, ce ating înălțimi de aproape 1 m și sunt înconjurate de fultane (insule izolate de stuf rar) și opușini (zone de stuf alungite și late de 100-200 m de-a lungul țărmurilor), care fac ca Zmeica să fie lacul cu cel mai ridicat grad de acoperire cu insule din întregul complex Razim- Sinoe (4,5%).
Spre sud-est, Grindul Lupilor (Fig.nr.11) flanchează lacul Zmeica, fiind alcătuit din asocierea mai multor cordoane litorale. El se întinde pe o lungime de 17,5 km, având o suprafață de 1 650 ha și o lățime maximă de 1,25 km. Altitudinea sa maximă de 3,9 m, antropică, se situează în capătul sud-vestic și descrește succesiv spre nord-est. Grindul se menține în general la altitudini de până la 1,5 m și separă lacul Zmeica de lacul Sinoe, al doilea ca mărime dintre lacurile ce formează complexul analizat.
Fig.nr.11 Grindul Lupilor (după http://www.ghiduldelteidunarii.ro)
Lacul Sinoe (Fig.nr.12) este aproape în totalitate separat de restul complexului, având legături mai concise cu marea printr-o multitudine de periboine (cea mai importantă fiind Periboina Mare), străpunse în perisipul lung de circa 12 km și foarte îngust (pe alocuri numai 70-80 m).
Fig.nr.12 Lacul Sinoe (după http://www.geo-spatial.org)
Ca și o continuare pe direcția Grindului Lupilor, în partea sa sud-vestică, se află grindul Saele (Istriei), lat între 2 și 3 km pe întreaga întindere și lung de circa 9 km, având o suprafață de circa 2 400 ha, în extremitatea căruia se află o insulă stâncoasă (altitudine 8,7 m) pe care se ridica odată cetatea Histria (Fig.nr.13) și desprinde din lacul Sinoie cea mai izolată parte a complexului Razim-Sinoie și anume lacurile Tuzla și Nuntași. Prin lacul Istria, se face tranziția între acestea și lacul Sinoe.
Fig.nr.13 Cetatea Histria (foto: arhivă personală)
Grindul Chituc (Fig.nr.14) este cel mai mare dintre grindurile care delimiteză sau fragmentează complexul lagunar analizat, avand (7 700 ha, lungime 27 km, lățime maximă 4,3 km). Înălțimea maximă a acestuia, de circa 2 m, precum și lățimea grindului scad de la sud spre nord. Grindul este format dintr-o succesiune de dune, cordoane și lacuri cu direcție oblică pe linia actuală a țărmului și are o dispoziție în evantai în jumătatea nordică. Alternanța de cordoane și lacuri, aici, este tot mai clară, ajungând să predomine cele din urmă, a căror împreunare formează Edighiolul (Idighiolul) sau Edighiolurile (Idighiolurile), cea mai actuală parte (în formare) a grindului Chituc.
Partea de sud a grindului a Chituc este străbătută de două gârle, Gârla Mică și Gârla Mare, care se termină prin Gura Buhazului, pe unde se evacua o parte din apa lacului Sinoe odinioară, în mare. În ziua de azi, apa din aceste gârle stagnează, iar gura de vărsare este colmatată, și funcționează doar la ape foarte mari (o dată la câțiva ani).
Fig.nr.14 Localizarea grindului Chituc (după http://www.histria-cheiledobrogei.ro)
Din cauza prezenței grindurilor, aspectului cuvetelor sau a cordoanelor de vegetație, schimbul de apă între unitățile care alcătuiesc complexul era greoi.
A fost necesară săparea unor mici canale, pentru ușurarea circulației, ca de exemplu, canalul Enisala, ce are o lungime de 5 km, și care traversează în linie dreaptă zona năvălită de vegetație de la gura lacului Babadag, canalele III și IV ce traversează grindul Zmeica, canalele II (cu o lungime de 1,25 km) și V (lung de 1,6 km, care a fost săpat în anul 1956), și care asigură legătura dintre lacurile Golovița și Zmeica, pe de o parte, și Sinoe pe cealaltă parte, prin Grindul Lupilor. Lacul Istria este legat de lacul Nuntași printr-un canal cu o lungime de 200 m, în momentul de față fiind colmatat.
Câteva canale mai importante, au funcția de a alimenta partea de nord a complexului cu apa dulce din Dunăre.
Canalul Lipovenilor se detașează din brațul Sfântu Gheorghe la kilometrul 62, ocolește peninsula Dunavăț și se continuă în paralel cu țărmul de nord al lacului Razim- pe cordonul pe care îl desparte de zona joasă Sarichioi- Sarinasuf- până în dreptul comunei Sarinasuf. La început, acest canal era tăiat doar până în dreptul pintenului Dunavăț, unde acesta se vărsa în canalul cu același nume. O etapă incipientă în prelungirea pe traseul actual, terminată în anul 1960 (până la Sabangia), a fost controlată de amenajările piscicole făcute în zona Calica- Sarinasuf, canalul având, lățimea de 10 m, adâncimea la sub -1 m și o lungime de circa 40 km. După anul 1970 a fost alungit până la Sarichioi.
Canalul Dunavăț (ce are o lungime de peste 28 km) pornește din brațul Sfantu Gheorghe la kilometrul 54 și este tăiat în mare parte (13 km), pe traseul vechii gârle Dunavăț, un fost braț al Dunării. Construit inițial în anul 1905, cu o lățime de 16 m și cota fundului la -2 m, a fost întreținut mai târziu la adâncimea de -1,6 m. Dragajele sunt necesare destul de des, în mod special la capetele canalului, unde acesta se colmatează rapid.
Din brațul Sfântu Gheorghe se desprinde canalul Dranov, (Fig.nr.15) la kilometrul 45.
Fig.nr.15 Canalul Dranov (după www.ghiduldelteidunarii.ro)
Acesta a fost construit în 1912, și folosea inițial traseul gârlei Cerneț (pe circa 16 km), făcând legătura dintre lacul Dranov și Dunăre. A fost prelungit în anul 1933 până în Razim, ocazie prin care, traseul s-a schimbat puțin, ocolind lacul Dranov și utilizând, în continuare, gârla Dranov. Canalul are lățimea de 18 m, adâncimea la -1,6 m și o lungime de 27 km. Este supus de asemenea colmatării la primii kilometri și la vărsare, necesitând dragări, din această cauză.
În lacul Razim debușează gârle naturale care drenează zona Dranovului, cel mai important fiind canalul Mustaca dar și câteva canale mici. Acesta are o lungime de 23 km, lățimea de 8-10 m și adâncimea în jur de -1 m.
Canalul Mustaca este un canal construit cu scopul de a drena apele din insula Dranov spre Razim. Traseul său este aproape paralel cu cel al canalului Dunavăț. Din el pornesc mai multe derivații care-l leagă atât cu canalul Dunavăț pe dreapta, cât și cu canalul Dranov pe stânga.
Canalul Periteașca, cu o lungime de 2 km, începe de pe țărmul de est al lacului Razim și urmărește vechea gârlă Periteașca, terminându-se în grindul litoral marin unde există o brigadă de pescuit.
Canalul Glovița-Sinoe (canalul 5) asigură legătura între cele două lacuri. Pe dreapta direcției de intrare în Sinoe se află o jetea submersă.
Canalul Zmeica-Sinoe (canalul 2) asigură legătura între cele două lacuri. În zona de intrare din lacul Zmeica apa are o adâncime sub 0,5 m.
Canalul Enisala (Babadag) face legătura pe o lugime de 5 km între lacul Razim și lacul Babadag. Scopul său este să alimenteze cu apă lacul Babadag.
Complexul lagunar Razim-Sinoe este drenat de câteva artere hidrografice ce au puțină însemnătate ca debit, dar cu un caracter permanent și mai primește apă din bazinul de recepție propriu, care are o suprafață de 2 438 km².
Conturul complexului lagunar Razim Sinoe poate fi privit sub două aspecte: pe de o parte țărmurile care mărginesc fiecare unitate și asupra cărora intervin procesele de modelare și pe de altă parte perimetrul, care închide tot complexul. Se poate vorbi deci de un țărm “exterior” și de unul “interior”.
Țărmul “exterior” este reprezentat în partea de nord și de vest prin conturul fostului golf marin, și măsoară 199 km (între localitatea Sarinasuf și extremitatea sudică a lacului Sinoe, la nord de localitatea Vadu). Circa 165 km din această lungime, o reprezintă fosta faleză marină, pe unele locuri aflată încă în legătură cu apele lacurilor, în cea mai mare parte inactivă, dar deosebindu-se în relief. Restul de circa 35 km reprezintă contactul cu zonele largi și joase care se deschid către lacuri și în interiorul cărora vechea faleză dispare treptat, aceasta și nu mai poate fi observată.
Țărmul exterior din partea dinspre mare, corespunde cu marginea de vest a Dranovului, perisipul dintre grindul Perișor- Gura Portiței- Periboina- grindul Pricop și laturile interioare ale grindurilor Istriei și Chituc, măsurând 110 km.
În urma proceselor de acumulare și abraziune, țărmul dinspre continent al corpului principal al complexului Razim Sinoe s-a înjumătățit (circa 100 km) și de unde la început era predominant în rocă (83%), în prezent este reprezentat în special prin formațiuni de acumulare (65%). Sectoarele principale cu țărm de acumulare sunt în dreptul lacului Babadag (5 km), între Sarichioi și Sarinasuf (circa 25 km), balta Călugăra- între dealul Tașburun și dealul Călugăra (1,25 km), în golful 6 Martie (7,5 km), între capul Doloșman și localiatea Lunca, succedat de zona colmatată din golful Ceamurlia (circa 25 km), în golful Sinoe dinspre lacul Istria (circa 1,5 km). Acolo unde formațiunile de acumulare constituie masive pe suprafețe mai mari, în interiorul lor au rămas ochiuri de apă, adevărate lacuri (Grădiștea, Monument, Eracleea- în dreptul Babadagului, 6 Martie (480 ha), în golful cu același nume, Pașacâșla (125 ha), Lunca între capul Doloșman și Lunca, Ceamurlia (650 ha), Caraburun (250 ha) etc. În parți ale sectoarelor de țărm, în care formațiunile de acumulare sau vegetația acvatică lipsesc, sunt supuse în continuare modelării prin abraziune. Ele corespund în special secțiunilor în care promontoriile stâncoase înaintează în larg și prezintă faleze active: dealul Călugăra pe 2,5 km, capul Iancina pe 2 km, dealul Tușburun pe 2,5 km, capul Doloșman pe 3 km. (Fig.nr.16)
Fig.nr.16 Capul Doloșman (după Info-delta.ro)
O altă categorie de faleze active sunt cele care coincid țărmurilor aproximativ rectilinii dar sunt săpate în pătura groasă de loess: cel nord-vestic al lacului Babadag, pe circa 4 km, țărmul de nord-vest al lacului Istria pe circa 3 km și țărmurile lacurilor Nuntași și Tuzla pe circa 7 km.
În calcare, faleza ajunge la înălțimea maximă în dreptul capului Doloșman (25 m), în loess, înălțimile maxime le întâlnim la lacul Nuntași (până la 5 m) și pe lacul Babadag (până la 8 m).
Țărmul dinspre mare, estic, al complexului, la fel ca și țărmurile interioare care delimiteză principalele unități lacustre sunt numai de acumulare. Acestea se caracterizează prin înălțime scăzută, iar trecerea de la uscat spre apă se realizează aproape nesesizabil dar prezintă și o mare instabilitate. Din acest motiv, țărmurile respective sunt tot timpul supuse modificărilor și am putea spune că, deși acestea nu prezintă faleze, din acest punct de vedere sunt foarte “active”.
Se constată modificări mai substanțiale la țărmurile dinspre mare unde, de exemplu, se produce o avansare a perisipului către lacuri și o îngustare a acestuia. Față de anul 1912, în anul 1956, perisipul din dreptul lacului Sinoe se îngustase cu 25-75% (Rodica Teodorescu- Leonte și colab.,1956). Acest proces se datorează ridicării nivelului Mării Negre ce se află în prezent într-un stadiu de transgresiune (transgresiunea “valahă”, după A.C. Banu, cu o creștere a nivelului de 0,2-0,4 cm pe an).
2.1 Elemente morfometrice
Dacă nu se iau în considerare insulele (popinele), respectiv Popina (48 m), Bisericuța (9 m), Grădiștea și Istria, ecartul hipsometric este mai mic în acest complex. (Fig.nr.17) Astfel, între înălțimea de 2 m de pe grindul Chituc și adâncimea maximă de 3 m din lacul Razim, este o amplitudine de 5 m în comparație cu cea de 15 m din Delta Dunării.
Având în vedere hipsometria celor trei grinduri maritime principale- Lupilor, Chituc, Saele și a altor areale marginale, inclusiv grindul Periboina ce separă, în cea mai mare parte, lacul Sinoe de Marea Neagră, altitudinea medie este de circa 1 m. Aceasta este de sub 0,5 m, dacă luăm în considerare și acvatoriul lacurilor.
Se poate aprecia pe trepte altitudinale că 85% din suprafața întregului golf (fost Halmyris) se află sub nivelul mării, în comparație cu Delta Dunării, unde sunt numai 20%.
Fig.nr.17 Harta hipsometrică a Complexului Razim Sinoe (după http://www.geoecomar.ro)
Între 0 și 1 m sunt 76% și numai 24% peste 1 m. Din procentele menționate, rezultă că această unitate geografică este mult mai puțin supusă acțiunilor de colmatare din cauza aportului redus de aluviuni din bazinul hidrografic dunărean și din cel propriu, un important rol, avându-l și rezistența rocilor la eroziune din Masivul Nord-Dobrogean. Cele mai înalte forme de relief.sunt martorii de eroziune (popinele).
În suprafață de 0,96 km², Popina, este situată în nordul lacului Razim și este formată din calcare triasice, ca și Popinețul și Grădiștea, alipite de suprafața mlăștinoasă dintre lacul Babadag și lacul Razim. Acești martori de eroziune aparțin platformei epihercinice a Dobrogei de Nord. și sunt acoperiți de depozite loessoide.
Insula Bisericuța, alipită de grindurile fragile ce despart lacul Golovița de lacul Razim în sud și, respectiv, complexul de lacuri Leahova- Coșna, este formată din calcare cretacice aparținând Podișului Babadag, suportând deasupra vestigii arheologice bizantine.
Martorul de eroziune Istria, constituit din șisturi verzi de vârstă paleozoică, a fost și punctul de sprijin, inițial pentru formarea unui tombolo,( limbă de nisip care unește o insulă litorală de țărm), ca mai târziu să se extindă și sa formeze grindul Saele. Pe acest martor paleozoic ce este acoperit de material sedimentar marin s-a construit și a supraviețuit 11 secole, cetatea Histria.
Grindurile maritime sunt reprezentate în principal, de Lupilor (14 km²), Chituc (60 km²), și Saele, la care se mai adaugă cordoanele fragile ca Portița, Periteașca, (Fig.nr.18) Periboina. Cel din urmă cordon, care separă lacurile Coșna și Leahova de apele marine, formează o plajă cu întindere mare la Gura Portiței. Lacurile ocupă cea mai mare suprafață din golful lagunar de 863 km² (circa 85%), în comparație cu cele din Delta Dunării (8%).
Fig.nr.18 Razim- Periteașca (după www.ngi.no)
Cele de tip lagunar mai importante sunt (Razim 415 km², Sinoie 171,5 km², Golovița 118,7 km², Zmeica 54,6 km², Nuntași- Tuzla 10,5 kim² și Istria 5,6 km²), la care se mai adaugă lacurile de tip limanic (Babadag 23,7 km², cu prelungirile Tăuc 1,8 km² și Topraichioi 0,5 km²) toate acestea fiind transformate în amenajări piscicole, Agighiol 4,9 km², cele dintre grinduri, cum ar fi complexul Leahova- Coșna- Periteașca 35,5 km², sau cele de pe grindul Chituc- Edgighiolurile 10,7 km².
Dacă înainte de lucrările majore de intervenție, în scopul amenajării unui amplu bazin de acumulare pentru irigații (lacurile Golovița și Razim) se putea vorbi de două compartimente, unul nordic cu lacurile Golovița și Razim la care se asociau cele marginale (Agighiol, Babadag, Calica, Sarinasuf) care comunicau în mod direct cu Marea Neagră prin Gura Portiței și altul sudic (cu Sinoie, Zmeica, Istria, Nuntași-Tuzla), care comunicau cu acvatoriul marin prin La Periboina și alte spărturi; în urma acestor lucrări Gura Portiței a fost închisă, iar legătura dintre compartimente este controlată prin canalele V și II; legătura cu Marea Neagră se face numai prin La Periboina.
Amenajările piscicole realizate în partea de nord (Agighiol-Sarinasuf), cele din partea vestică (Babadag cu Tăuc și Topraichioi, Sălcioara) dar și cele din sud-vest (Jurilovca-Ceamurlia), legate de schimbarea folosinței de bază (pescuitul) din sectorul nordic (Razim) în utilizare agro-piscicolă, a dus la schimbări importante în funcționalitatea hidrologică și aspectul bilanțului hidric al Complexului Razim- Sinoe.
II.3 Particularități climatice
Conform hărții Regiunile climatice și topoclimatele României, (Bogdan, 1983), Delta Dunării și Complexul Razim- Sinoe se încadrează în zona climei temperate (paralela 45ș o traversează în sectorul median), ținutul climatic de litoral, subținutul litoralului de nord al Mării Negre cu delte și lagune.
Spațiile acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurile marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei si lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice.
3.1 Regim termic
În ceea ce privește Complexul Razim- Sinoe, zilele de iarna sunt blânde (când activează centrul baric nord-est european) și geroase, cu vânturi puternice (când actionează anticiclonii nord-atlantici), în timp ce zilele de vară sunt calde și uscate (când acționează anticiclonii tropicali atlantici) și ploioase (când interacționează aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei). Temperaturile medii multianuale indică o creștere de la vest spre est, ele plasându-se în jurul valorii de 11°C. Temperatura medie a lunii iulie este de +22,5°C iar cea a lunii ianuarie este de -0,5°C (în zona litorală) și de -1,8°C (în zona continentală a lagunei). Temperaturile ridicate se datorează influenței bazinului Mării Negre în perioada rece a anului și albedoului diferit datorită mozaicului rocilor la zi pe diferitele suprafețe.
Tabel nr.1 Temperatura medie a aerului (⁰C) înregistrată la stația Gura Portiței (după CMR Dobrogea Litoral)
Analizând datele din tabelul nr.1 al temperaturii medii anuale a aerului înregistrate la stația Gura Portiței, pe perioada 2011-2015, se poate observa că în anul 2013 și anul 2015, s-a înregistrat cea mai mare valoare medie anuală a temperaturii, și anume de 12,8 ⁰C, iar cea mai mică medie anuală se înregistrează în anul 2011, de 11,7 ⁰C. Anul 2012 înregistrează cea mai mare valoare a temperaturii (26,4 ⁰C), în luna iulie, cea mai mică valoare fiind înregistrată în luna februarie a aceluiași an (2012), de -3,4 ⁰C.
Tabel nr.2 Media lunară multianuală de temperatură (⁰C) înregistrată la stația Gura Portiței (2011-2015)
Fig.nr.19 Media lunară multianuală de temperatură (⁰C) înregistrată la stația Gura Portiței (2011-2015) (date prelucrate după CMR Dobrogea)
În ceea ce privește valorile temperaturii medii lunare multianuale (2011-2015) de la stația Gura Portiței, analizând graficul de mai sus, se poate observa că luna iulie înregistrează, cea mai mare valoare a temperaturii medii lunare multianuale, de 24,5 ⁰C, fiind urmată de luna august cu 24,1 ⁰C. La polul opus, cele mai mici valori ale temperaturii medii lunare multianuale se înregistrează în lunile ianuarie (0,6 ⁰C) și februarie (0,7 ⁰C).
3.2 Regim pluviometric
Regimul precipitațiilor. Deși pare paradoxal, Delta Dunarii este zona în care cad cele mai mici cantități de precipitații anuale de pe întregul teritoriu al țării. La intrarea în Delta Dunării (Jurilovca) se înregistrează o cantitate medie multianuală a precipitațiilor de sub 400 mm, iar pe litoralul deltaic și cea mai mare parte a lagunelor, sub 350 mm.
Stratul de zăpadă este subțire și se menține perioade scurte de timp. Numărul mediu anual al zilelor cu ninsoare este de 16,2 la Babadag și de 11 la Gura Portiței. Umezeala relativă a aerului prezintă valori mari, deoarece este influențată de apropierea mării și de evaporația puternică ce are loc în condiții de deltă. Media anuală a umezelii relative este de 76%.
În ceea ce privește cantitatea de precipitații, pe litoralul Deltei Dunării, unde predomină suprafețele acvatice, și unde condițiile de ascendență convectivă a aerului sunt nefavorabile, cantitățile medii anuale de precipitații atmosferice sunt mai reduse decât pe restul litoralului Mării Negre.
Tabel nr.3 Cantitatea lunară de precipitații (l/mp) înregistrată la stația Gura Portiței (după CMR Dobrogea Litoral)
Analizând tabelul nr.3 al cantității lunare de precipitații (l/m²) la stația Gura Portiței, pe perioada 2011-2015, se poate observa că anii ce înregistrează cele mai mari valori sunt 2014 cu 565,4 l/m² și 2015 cu o cantitate a precipitațiilor de 524,1 l/m². Cea mai mică cantitate a precipitațiilor se remarcă în anul 2011, (239,9 l/m²).
Tabel nr.4 Media lunară multianuală de precipitații (l/m²) înregistrată la stația Gura Portiței (2011-2015)
Fig.nr.20 Media lunară multianuală de precipitații (l/m²) înregistrată la stația Gura Portiței (2011-2015) (date prelucrate după CMR Dobrogea)
Din graficul valorilor precipitațiilor (l/m²)-medii lunare multianuale (2011-2015) de la Gura Portiței, se poate observa că luna octombrie înregistrează cea mai mare valoare a precipitațiilor, de 63,9 l/m², cea mai mică valoare fiind de 18,8 l/m² în luna martie, urmată de luna mai cu 22,2 l/m².
3.3 Nebulozitatea- prezintă valori mai reduse decât în restul țării, delta fiind regiunea cu cea mai lungă perioadă senină din an. Durata de stralucire a Soarelui este de cca. 2330 ore pe an, din care cca. 72% sunt in semestrul cald (apr.-sept.), respectiv cca. 1670 ore, adică este cu circa 100 de ore mai lungă decât durata insolației în Câmpia Română. Luna cea mai noroasă este decembrie, iar cea mai senină este august.
Numărul zilelor cu ceață este în general redus și se menține în medie sub 265 ore pe an, cu frecvență mai mare iarna și durate de cca. 20 ore pe lună, iar vara cu durate de 4-5 ore pe lună.
Tabel nr.5 Nebulozitatea totală medie (în zecimi) înregistrată la stația Gura Portiței (după CMR Dobrogea Litoral)
Nebulozitatea totală medie (în zecimi) înregistrată la Gura Portiței pe perioada 2011-2015, analizând tabelul nr.5, prezintă o medie anuală de 5,1 zecimi în anul 2011, 4,6 zecimi în anul 2012, 5,3 zecimi în anul 2013, în anul 2014 înregistrandu-se 6,1 zecimi, respectiv 5,1 zecimi în anul 2015. Din aceste valori, rezultă că cea mai mare medie a fost înregistrată în anul 2014 (6,1 zecimi), iar cea mai mică în anul 2012 (4,6 zecimi).
Tabel nr.6 Media lunară multianuală de nebulozitate (în zecimi) înregistrată la stația Gura Portiței (2011-2015)
Fig.nr.21 Media lunară multianuală de nebulozitate (în zecimi) înregistrată la stația Gura Portiței (2011-2015) (date prelucrate după CMR Dobrogea)
Analizând graficul de mai sus, cu valorile nebulozității (în zecimi)- medii lunare multianuale, la Gura Portiței, putem observa că pe perioada 2011-2015, se înregistrează valori mari ale nebulozității în lunile ianuarie și februarie (6,9 zecimi), dar și în noiembrie (6,5 zecimi) și decembrie (6,3 zecimi). În lunile de vară, iunie (4 zecimi), iulie (3,1 zecimi) și august (3 zecimi), se înregistrează cele mai mici valori ale nebulozității.
Tabel nr.7 Durata de strălucire a soarelui (total ore) înregistrată la stația Gura Portiței (după CMR Dobrogea Litoral)
Analizând tabelul nr.7 al duratei de strălucire a Soarelui (ore) la stația gura Portiței, se poate observa că aceasta înregistrează valori destul de mari. Anul 2012 înregistrează cea mai mare durată de 2558,5 ore, fiind urmat de anul 2015 (2403,0 ore), anul 2013 cu 2382,6 ore și 2011 cu 2325,3 ore și în final, anul 2014, cu 2111,4 ore.
Tabel nr.8 Media lunară multianuală a duratei de strălucire a Soarelui (ore) înregistrată la stația Gura Portiței (2011-2015)
Fig.nr.22 Media lunară multianuală a duratei de strălucire a Soarelui (ore) înregistrată la stația Gura Portiței (2011-2015) (date prelucrate după CMR Dobrogea)
Analizând graficul duratei de strălucire a Soarelui (ore)-medii lunare multianuale la stația Gura Portiței, pe perioada 2011-2015, se poate observa că aceasta are valori crescătoare începând cu luna ianuarie (91,9 ore), înregistrându-se cea mai mică valoare, atingând maxima în luna iulie (332 ore), descrescând pană la o valoare de 96,3 ore în luna decembrie.
3.4 Regimul vântului este dominat de vânturile din sector nordic (35%), urmate de cele din sector sudic, estic și vestic. Pe anotimpuri, vânturile din sectorul nordic au o frecvență mai mare iarna și toamna, iar cele din sectoarele sudice și vestice vara și primăvara. Frecvența cea mai mare se înregistrează primăvara (luna martie), iar anotimpul cel mai calm este vara (luna august). În general se constată că perioada de calm crește de la țărmul mării spre zona continentală. Astfel, la Gura Portiței calmul reprezintă abia 5% iar la Tulcea 34,4%.
În regiunea litorală a Deltei Dunării, frecvența medie anuală a calmului variază între 10% -30% din an. Procentul cel mai mare de calm se înregistrează în regiunea continentală a deltei, iar pe litoral, acesta măsoară valorile cele mai mici din țara noastră.
Cel mai mare procent al calmului atmosferic se înregistrează în lunile anotimpului de vară, când temperatura aerului este foarte ridicată iar numărul zilelor senine este maxim, iar cel mai mic în lunile anotimpurilor de tranziție. Brizele marine, determinate de încălzirea inegală a diferitelor tipuri de suprafețe subiacente, se produc și pe țărmurile bazinelor acvatice Razim și Sinoe.
Pe lângă vânturile dominante, cele de nord, nord–est și nord–vest, pe litoralul Deltei Dunării se produc și vânturi locale. Acestea iau naștere datorită perturbațiilor termice sau mecanice care se produc în cadrul circulației generale a atmosferei, datorită influenței suprafeței active, în special, a bazinului Mării Negre.
Pe litoral, vânturile locale cu periodicitate zilnică sunt reprezentate de brizele marine, determinate de încălzirea inegală a diferitelor tipuri de suprafețe subiacente (grinduri, plaja litorală, suprafețele acvatice, pădurea, etc.), însă, brizele se produc și pe țărmurile bazinelor acvatice mari– complexul lagunar Razim– Sinoe.
Tabel nr.9 Frecvența pe direcții a vântului (nr. cazuri) înregistrată la stația Gura Portiței (după CMR Dobrogea Litoral)
Analizând datele din tabelul nr.9, ce prezintă frecvența pe direcții a vântului în numar de cazuri la stația Gura Portiței, pe perioada 2011-2015, se poate observa ca cea mai mare frecvență se înregistrează în anul 2014, pe direcția nordică, cu 520 nr. cazuri, cea mai mică frecvență înregistrându-se în același an (85 cazuri) pe direcția nord-vest, dar și în anul 2015 pe direcția estică.
Tabel nr.10 Media multianuală a frecvenței pe direcții a vântului (nr.de cazuri) înregistrată la stația Gura Portiței (2011-2015)
Fig.nr.23 Media multianuală a frecvenței pe direcții a vântului (nr.cazuri) înregistrată la stația Gura Portiței (2011-2015) (date prelucrate după CMR Dobrogea)
Din graficul frecvenței vântului (nr. cazuri)-medii multianuale înregistrate la stația Gura Portiței pe perioada 2011-2015, se poate vedea că cea mai mare frecvență se înregistrează pe direcția nordică, cu 477 de cazuri, apoi pe direcția sudică, cu 238,2 cazuri, cea mai mică frecvență înregistrându-se pe direcția estică cu 109,4 cazuri. Prin urmare, rezultă că cea mai mai mare frecvență a vântului se înregistrează pe direcția N-S.
Tabel nr.11 Viteza medie pe direcții (m/s) înregistrată la stația Gura Portiței (după CMR Dobrogea Litoral)
Observând tabelul nr.11, al vitezei medii pe direcții la stația Gura Portiței pe perioada 2011-2015, direcția nordică a vântului este predominantă, cea mai mare valoare a vitezei înregistrându-se în anul 2012, de 5,3 m/s. Direcția sudică prezintă de asemenea valori ridicate ale vitezei vântului, cea mai mare fiind înregistrată în anii 2012 și 2013 (4,7 m/s). Cele mai mici valori ale vitezei vântului se înregistrează pe direcția vestică, aceasta având o valoare de 2,7 m/s în anul 2014.
Tabel nr.12 Media multianuală a vitezei medii pe direcții (m/s) înregistrată la stația Gura Portiței (2011-2015)
Fig.nr.24 Media multianuală a vitezei medii pe direcții (m/s) înregistrată la stația Gura Portiței (2011-2015) (date prelucrate după CMR Dobrogea)
Analizând graficul vitezei medii pe direcții l(m/s)- medii multianuale (2011-2015) la stația Gura Portiței se poate observa că cea mai mare viteză a vântului se înregistrează pe direcția nordică (4,86 m/s), dar și pe direcția sudică (4,48 m/s), cea mai mică valoare a vitezei vântului înregistrându-se pe direcția vestică (3m/s).
II.4. Potențialul hidrografic
4.1 Regimul hidric și bilanțul hidrologic
Dată fiind întinderea mare și poziția geografică a complexului lagunar Razim- Sinoe, regimul hidric și cel fizico-chimic prezintă anumite particularități.
Raportat la suprafața complexului de 867 km², cea a bazinului de recepție de 2462 km² este destul de mică, având în vedere condițiile climatice în care se găsește (precipitații circa 400 mm/an și evaporația apei circa 850 mm/an). Printre cele mai importante râuri amintim Telița și Taița, care vin în lacul Babadag și deci în Razim, Slava și Beidaud, în lacul Ceamurlia și mai departe în Golovița, Săruri în Sinoe, Nuntași și Săcele în lacul Nuntași-Tuzla. Deși toate râurile menționate au caracter permanent, volumul de apă adus de acestea în complex este destul de nesemnificativ în ponderea bilanțului hidric (Taița 400 l/s, Telița 80 l/s –debite medii multianuale).
Dacă acest complex n-ar fi avut o legătură cu Marea Neagră, prin care apele marine pătrund în lacuri atunci cand nivelul scade sau n-ar fi primit prin canale naturale apă dulce din brațul Sfântu Gheorghe, cu ceritudine ar fi secat complet, devenind o câmpie lacustră emersă. Datorită legăturii cu Marea Neagră, complexul lagunar Razim- Sinoe a avut ape salmastre, cu tendințe de concentrare și salinizare în compartimentele sudice, mai izolate (Sinoe, Istria, Nuntași- Tuzla), apropiată de a apei marine. Către sfârșitul secolului trecut, au fost dragate canalele Dunavăț și Cerneț și s-a construit un prag deversor submers la Gura Portiței pentru limitarea pătrunderii apelor sărate din mare și scurgerea celor dulci în complexul lagunar.
Complexul Razim- Sinoe reprezintă a doua mare unitate morfohidrografică, după delta propriu-zisă, care intră în componența Rezervației Biosferei Delta Dunării.
În condiții naturale, neamenajate, unde precipitațiile căzute la suprafața lacurilor acoperă numai 8,8% la aporturi, iar evaporația 19% la pierderi, persistența lacurilor a fost posibilă prin aportul din Dunăre, respectiv brațul Sfântu Gheorghe cu 40% și a rețelei reciproce cu Marea Neagră prin cele mai importante legături (Gura Portiței și Periboina).
Înainte de primele intervenții ale omului în modificarea relațiilor hidrice cu zona înconjurătoare, bilanțul hidric cu consecințele acestuia erau determinate de aportul de apă dulce, destul de redus, din Dunăre și al celor marine. Apele complexului erau salmastre în compartimentul nordic (lacurile Razim, Golovița și Zmeica) și sărate în cel sudic (Sinoe, Istria, Nuntași-Tuzla).
Pentru valorificarea potențialului piscicol al acestui complex, îndeosebi al compartimentului nordic, care era supus unor stări deficitare sub aspectul aportului de apă dulce, la începutul secolului al XX- lea s-au construit, la propunerea lui Gr.Antipa, în 1905, canalul Carol (actualul Dunavăț), în anul 1913 canalul Elisabeta (dintre lacurile Babadag și Razim – denumit astăzi canalul Enisala) și în anul 1914, canalul Ferdinand (actualul Dranov).
Prin construirea amenajărilor piscicole din unitatea Dranov și din nordul lacului Razim, după anul 1950, au fost săpate mai multe canale, dar rolul principal în alimentarea cu apă dulce a rămas tot prin canalele Dunavăț, Dranov și Lipovenilor.
O altă etapă în intervenția omului în Complexul Razim-Sinoie este în anii ’70 ai secolului al XX-lea, când compartimentul nordic a fost transformat, prin lucrări corespunzătoare, într-un bazin cu apă dulce care, pe lângă funcția piscicolă, să fie și cea de alimentare cu apă a sistemelor de irigație din zona limitrofă a suprafeței de circa 120 000 ha.
În acest scop a fost închisă Gura Portiței, s-au construit stăvilare pe Grindul Lupilor (canalele II și V), care fac legătura cu compartimentul sudic, redimensionarea canalelor Dunavăț și Dranov la o capacitate de 100 m³/s la debite medii. Prin aceste lucrări hidrotehnice, nivelul normal de retenție în compartimentul nordic este de +0,50 m (față de nivelul Mării Negre la Sulina), iar în compartimentul sudic (Sinoe), de +0,30 m. Comunicarea cu Marea Neagră, în prezent, se face prin stăvilarul-gard piscicol Periboina și stăvilarul Edighiol, de pe grindul Chituc. (Geografia României, Vol. 5, 2006).
Volumul de apă dulce (0,3-0,5 g/l reziduu fix) în compartimentul nordic este de 500 mil.m³. Acest volum de apă a fost utilizat în sistemele de irigații în perioada de funcționare la capacitate aproape normală până în 1989 prin șase stații de pompare, care au produs și produc și în prezent numeroase probleme asupra puietului de pește din lacuri, care este aspirat.
Bilanțul hidrologic al Complexului lagunar Razim- Sinoe a fost calculat pentru două perioade potrivit ecuațiilor:
X + YB + YD – Z – YM = ±∆V pentru intervalul 1956-1970;
X + YB + YD – Z – YM – Ir = ±∆V pentru intervalul 1984-1987; (Tabel.nr.13)
în care termenii au următoarea specificație:
X- precipitațiile de la suprafața lacurilor;
YB- scurgerea lichidă din bazinul hidrografic aferent;
YD- scurgerea lichidă din Dunăre prin canale ;
X- evaporația de la suprafața lacurilor;
YM- scurgerea superficială în Marea Neagră prin spărturile cordoanelor litorale (numite portițe sau periboine);
Ir= volumul de apă folosit la irigații;
∆V= diferența de volum de apă acumulată (+) sau pierdută (-) în perioada analizată față de cea anterioară.
În prima perioadă (1956-1970) se constată o pondere mare a componentelor YD și YM în raport cu ceilalți, precipitațiile și scurgerea din bazinul hidrografic autohton. Evaporația a avut un rol important în echilibrul hidrologic.
În a doua perioadă (1984-1987), când bilanțul a fost dirijat în scopuri strict economice (irigații), prin mărirea aportului de apă din brațul Sfântu Gheorghe și limitarea scurgerii în Marea Neagră, se constată o modificare a ponderii componentelor, respectiv creșterea lui YD, reducerea lui YM la jumătate și evident participarea la bilanț a componentei irigații (Ir).
Aceste modificări de bilanț au dus la transformări esențiale în ecosistemul lacurilor Razim și Golovița și într-o oarecare măsură și în al celor din sud (Sinoie, Istria, Nuntași).
Tabel nr.13 Bilanțul hidrologic al Complexului Razim- Sinoe în perioadele (1958-1970) și (1984-1987) (Geografia României, Vol. 5, 2006).
4.2 Particularități hidrochimice
Tipul hidrochimic al complexului lagunar, cu excepția celor din imediata apropiere a gurilor de debușare și lacul Babadag, este bicarbonatat sodic și calcic, iar în toate celelalte compartimente acesta este clorurat sodic, uneori cu tranziție spre magnezian. Acest lucru dovedește influența apelor marine și a metamorfozărilor chimice care au loc în lacuri. Conținuturile de oxigen determinate au indicat o calitate a apelor de la „bună“ la „foarte bună“, iar măsurătorile de salinitate realizate au atestat caracterul dulcicol al apelor. (Fig.nr.25)
Sporadic, pe suprafața lacurilor Sinoie și Zmeica, au fost puse în evidență creșteri locale ale salinității apelor, datorate fără nicio îndoială, influenței marine, resimțite la Periboina și Chituc, în lacul Sinoe. (Tabel nr.14)
Fig. nr.25 Harta distribuției salinității apei lacului Sinoie în cursul lunii august a anului 2004 (după www.geoecomar.ro)
Tabel nr.14 Salinitatea apelor lacului Sinoe în anul 2007 (după ARBDD-Studiu de evaluare a impactului asupra mediului-Lucrări pentru îmbunătățirea condițiilor hidrologice în zona Sinoie-Istria-Nuntași)
Punctele P1 și P2 au fost stabilite în vecinătatea stăvilarului de la Edighiol, iar punctele P3 și P4 au fost stabilite în vecinătatea stăvilarului de la Periboina.
Lucrările hidrotehnice executate între anii 1970 – 1971 au avut consecințe profunde asupra regimului hidro-salin atât în Razim, cât și în Sinoe, favorizând îndulcirea progresivă a apei, proces ce s-a realizat în mai multe etape:
Etapa I: în perioada 1961–1971, salinitatea apei era de 0,5-2,0 g NaCl/ l în Razimul Mare, 3-4 g NaCl/ l la Golovița și până la 12 g NaCl/ l în Sinoe.
Etapa II: în perioada 1974–1976, după executarea ultimelor lucrări hidrotehnice, salinitatea apei a scăzut sub sub 0,2 g NaCl/ l în Razim; în Sinoe procesul de îndulcire a fost mai lent, salinitatea apei ajungând la 3-5 g NaCl/ l în anul 1977 și 0,4 – 3,1 g NaCl/ l în 1978, menținându-se apoi în acest interval, cu oscilații frecvente atât zonale cât și în timp.
Schimbarea regimului hidrosalin din cele două unități a influențat evoluția ecosistemelor. Această influență a constat în schimbarea structurii populațiilor bentale, cât și a ihtiofaunei, ponderea speciilor dulcicole crescând considerabil în detrimentul speciilor marine sau salmastre.
Analizele hidrochimice, realizate pentru cei mai obișnuiți poluanți și pesticide au indicat, în general, o bună calitate a apei, excepție făcând doar un sector aflat în dreptul localității Sarichioi, unde a fost surprinsă o undă de poluare cu NO2 – și PO4 3-. (Tabel nr.15)
Tabel nr.15 Rezultatele analizelor chimice ale apei din lacul Sinoie în perioada 2000-2004 (după ARBDD-Studiu de evaluare a impactului asupra mediului-Lucrări pentru îmbunătățirea condițiilor hidrologice în zona Sinoie-Istria-Nuntași)
Referitor la factorii chimici ai apei din sistemul lagunar Razim- Sinoe, prin lucrările hidrotehnice realizate în perioada 1971-1974, și prin transformarea celor două unități, acestea au căpătat caracteristici distincte. Unitatea Sinoe mai păstrează legătura cu Marea Neagră prin stăvilarul de la Periboina, regimul său hidrochimic fiind ușor salmastru în 2006 (1.06 g Cl¯/l) față de anul 1925 (14.37g Cl¯/l). Unitatea Razim este transformată în bazin de apă dulce în 2006 (0.061 g Cl¯/ ) față de anul 1925 (2.68 g Cl¯/). (Fig.nr.26) (Abdula Melia –Ana, 2008, 2010).
Fig.nr.26 Date comparative 1925 și 2006 pentru valorile reziduului fix și clorurilor
în sistemul lagunar Razim– Sinoe (după Administrația Bazinală Dobrogea Litoral)
În anul 2006, apa lagunei Razim, cât și a lagunei Sinoe putea fi încadrată în tipul eutrof, față de 2001- 2003, când era încadrată la tipul mezotrof, în funcție de valorile fosforului total și a azotului mineral total și se constata o tendință către hipertrofie.
Această tranziție de la mezotrofie către hipertrofie induce schimbări importante în ceea ce privește calitatea apei (creșterea conținutului de materie organică dizolvată, înfloriri algale, scăderea transparenței). (Fig.nr.27)
Evoluția parametrilor fizico–chimici ai apei din ultimii 20 de ani ca și rezultat al impactului antropic, evidențiază un conținut ridicat de metale grele, detergenți anionici, hidrocarburi petroliere, fenoli, pesticide etc.
Fig.nr.27 Hărțile hidrochimice ale conplexului acvifer de adâncime și acvifer freatic (după https://www.scribd.com)
4.3 Amenajări hidrotehnice
În perioada 1883–1996, situația complexului lagunar a fost într-o continuă schimbare. Influența antropică și-a făcut simțită prezența și aici, mai ales prin faptul că laguna a fost practic închisă, în dreptul Gurii Portița, ca urmare a lucrărilor hidrotehnice. Pentru a se schimba salinitatea apelor s-au construit canale care să aducă apa dulce a brațului Sf. Gheorghe (Lipovenilor, Dunavăț, Mustaca, Dranov). Prin aport fluvial apele complexului au devenit practic dulci.
Prin extensiune și alipire de noi lagune, precum și ca urmare a ridicării nivelului general al mării și implicit al complexului Razim- Sinoe, s-au câștigat noi terenuri acvatice, astfel încât suprafața acestuia a crescut de la 67.795 ha (15,86%) în anul 1883, la 72.102 ha (16,62%) în 1996.
Înainte de anul 1970, complexul de lacuri funcționa în regim hidrologic natural, lacul Razim preluând o parte din debite la viituri pe brațul Sf. Gheorghe cu debușare liberă în lacul Sinoe și în mare în zona Gura Portiței, și prin lacul Sinoe prin periboinele libere din cordonul litoral, cu o circulație generală dinspre nord spre sud, iar limanul Babadag fiind sub influența atât a complexului Razim cât și a pâraielor și iazurilor din bazinul său hidrografic.
Cordonul litoral aferent complexului lagunar Razim– Sinoe, care se întinde de la Periteașca până la Gura Buazului (Vadu), prezenta zone instabile care se rupeau la furtuni puternice în dreptul lacurilor Pahane Rînec, la Gura Portiței și pe întreaga zonă între Gura Portiței și Grindul Chituc, făcând posibilă intrarea apei de mare în lacuri sub acțiunea vânturilor de est și la nivele ale apei în lacuri inferioare față de nivelul mării.
Astfel, salinitatea apei din complexul de lacuri avea un caracter sezonier, fiind determinată de aportul de apă sărată care intra din mare și aportul de apă dulce care intra din Dunăre prin canale și din bazinul hidrografic, prezentand o creștere a salinității de la nord spre sud, lacul Sinoe fiind preponderent o lagună salmastră.
Amenajările hidrotehnice realizate in Complexul lacustru Razim-Sinoe după anul 1971
Amenajările realizate cuprind următoarele lucrări și noduri hidrotehnice:
-59 km de diguri de apărare perimetrale și de separație între complexele de lacuri, din care 19,35 km reprezintă digul cordon litoral între Gura Portiței și Grindul Chituc (executat în perioada 1984 – 1990);
-canalul 5 cu stăvilar cu 8 deschideri de câte 4 m și o ecluză de 45 m lungime, un sas de 21 m și o deschidere de 9 m, care fac legătura între lacul Golovița și lacul Sinoe, amplasate în partea de N-E a Grindului Lupilor;
-canalul 2, cu stăvilar cu 5 deschideri de câte 4 m și pod rutier de acces pe Grindul Lupilor, care fac legătura între lacul Zmeica și lacul Sinoe, amplasate spre baza Grindului Lupilor la S-V;
-stăvilarul Edighiol, cu 5 deschideri de câte 4 m și pod rutier de acces dinspre grindul Chituc spre stăvilar Periboina, care fac legătura între lacul Sinoe și Marea Neagră, fiind amplasate la extremitatea N-E a grindului Chituc;
-stăvilarul Periboina, cu 48 deschideri casetate de scurgere de câte 1,5 m, în lungime totală de 135 m și 28 deschideri deversante de câte 2 m, care fac legătuera între lacul Sinoe și marea Neagră, amplasate pe cordonul litoral la cca. 5,0 km nord de stăvilarul Edighiol spre Gura Portiței; (Fig.nr.28)
Fig.nr.28 Harta amenajării hidro-tehnice Gr.Antipa (după https://www.scribd.com)
-deversorul de preaplin dintre lacul Golovița și lacul Sinoe, amplasat pe digul de separație dintre cele două lacuri, la gârla Daroga;
-stavilarul intre iazul Toprachioi si lacul Babadag din amontele podului pe DN 22;
-digul si podul cu stavilar pe DJ222 peste canalul Enisala;
-alte lucrări de canale, diguri, consolidări maluri, drumuri, cantoane și platforme. (Fig.nr.29)
Fig.nr.29 Lucrări pe canalul Dranov (după https://www.scribd.com)
4.4 Calitatea apelor în Complexul lagunar Razim- Sinoe
Calitatea apei din cadrul Complexului Razim- Sinoe este determinată de calitatea apei Dunării datorită legăturii Dunăre- Deltă- Complex Lagunar. În urma acestei legături directe, sursele de poluare ale complexului sunt influențate și de sursele de poluare ale Dunării.
Principala sursă de poluare a Complexului lagunar este reprezentată de apele uzate, chiar dacă acestea nu sunt deversate direct în lagună. Din cauza legăturii directe cu Dunărea, cel mai afectat este lacul Razim. O altă sursă de poluare este reprezentată de activitățile agricole ce se desfășoară în apropierea complexului deoarece se utilizează îngrășăminte chimice. De asemenea, o sursă importantă de poluare este industria, deși nu se desfășoară activități industriale în zonă, din cauza legăturii cu Dunărea, complexul Razim- Sinoe este afectat indirect de această ramură economică. Complexul lagunar este afectat și de poluare în urma transporturilor pe brațele Dunării.
Monitorizarea calității apei în zona complexului Razim-Sinoe se realizează prin intermediul stațiilor de monitorizare cu ajutorul cărora se fac determinări asupra principalilor poluanți. Starea calității apei este apreciată în urma încadrării în clase de calitate a grupelor de indicatori.
„În anul 2015, indicatorii regimului de oxigen reprezentați de oxigenul dizolvat, consumul biochimic de oxigen (CBO5) și consumul chimic de oxigen (CCO-Mn și CCO-Cr), au înregistrat valori care au corespuns în general clasei I și clasei a II-a de calitate. Excepție face indicatorul CCO-Cr ale caror valori au corespuns, în general, clasei moderate. Calitatea lacului Razim este puternic influențată de descărcările de substanțe organice din fluviul Dunărea. Astfel încărcarea provenită din Dunare este de 105 ori mai mare pentru CBO5, 57 ori pentru oxigen dizolvat, 350 ori pentru fosfor total și 140 ori pentru azot total decât cea provenită din bazinul propriu al lacurilor Babadag și Razim.
În ceea ce privește nutrienții, s-a constatat că rolul Deltei Dunarii în stocarea/reținerea nutrienților raportat la încărcările totale ale Dunarii este nesemnificativ, fiind estimat la 2-3 %. In consecință, încărcările de nutrienți din Dunare ajung în totalitate în Marea Neagră. Pentru lacurile deltaice s-a constatat că azotul mineral se regăsește în limitele claselor de calitate I și II, iar fosforul total a prezentat concentrații medii corespunzătoare claselor de calitate I–III. Creșterea conținutului de fosfor s-a remarcat în anul 2015 pentru lacul Sinoe.
Metale grele ca: fierul, cadmiul și plumbul se regăsesc în concentrații corespunzătoare claselor IV si V de calitate pentru toată zona complexului lagunar. Zincul și nichelul au în general concentrații medii corespunzătoare clasei bune de calitate.
Din categoria micropoluanților organici de tipul pesticidelor organoclorurate s-au intregistrat depășiri ale limitei clasei a II –a de calitate pentru concentrațiile de lindan și DDT. Lindanul a înregistrat o evoluție pe o scară foarte largă de la clasa I până la clasa a IV-a, în timp ce DDT-ul s-a încadrat, în general, în clasa a V-a de calitate.” (după http://greenly.ro- Scris de Colaborator Greenly)
II.5. Înveliș pedogeografic
Psamosolurile și nisipurile, sunt asociate cu grindurile și dunele de nisip din delta maritimă și din Complexul lagunar Razim-Sinoe. În funcție de formele de relief locale și de regimul hidric, prezintă diferențe morfologice importante. Psamosolurile sunt soluri foarte sensibile, atât la eroziunea eoliană, cât și la poluarea chimică și protejează, în foarte mică măsură, apa freatică de poluanții chimici.
În funcție de petrografie, de umezeală, expoziție, altitudine etc., apar soluri hidroautomorfe (soluri bălane freatic-umede în jurul complexului Razim-Sinoe).
Sedimentele superficiale ale lacurilor Razim și Golovița sunt dominate de silturi și argile siltice. Sedimentele nisipoase ocupă cca. 24% din suprafața fundului lacului Razim, acestea fiind prezente mai ales în zona ridicărilor din sectorul sudic și de asemenea, în vecinătatea grindurilor Coșa și Zmeica.
Fundul lacului Zmeica este acoperit, în cea mai mare măsură, de sedimente nisipoase, excepție făcând doar extremitatea vestică a acestuia, unde apar sedimentele siltice. Mai mult de 60% din suprafața lacului Sinoe este acoperită de sedimente siltice (argile siltice + nisipuri siltice), cele nisipoase devenind dominante doar în vecinătatea cordonului litoral și de-a lungul grindurilor Chituc și Lupilor.(Fig.nr.30)
„La scara întregului complex lagunar, analizele mineralogice efectuate pe fracția grosieră a sedimentelor au evidențiat existența unor asociații caracteristice de minerale grele: (1) opacite – amfiboli +/- granati, care sunt dominante în sudul lacului Razelm, între golful Holbina și grindul Coșa, și apar, de asemenea, în lacurile Golovița, Zmeica și Sinoie; (2) amfiboli – opacite +/- granat, care sunt dominante în jumătatea nordică a lacului Razim, dar apar și în lacurile Golovița, Zmeica și Sinoe; (3) granat – opacite – amfiboli – epidot, o asociație tipică sedimentelor provenite din cordoane litorale relicte, ce apar sporadic în zona lacului Razim, dar bine reprezentate și de-a lungul sectorului Periboina– Chituc.” (după -http://www.geoecomar.ro)
Fig.nr.30 Harta sedimentologică a complexului Razim- Sinoe (după www.geoecomar.ro)
Compoziția mineralogică a sedimentelor din unitatea Razim este următoarea:
-minerale ușoare – 71,0 % (60 – 99%);
-minerale grele – 1,08% (0,001 – 15,34 %);
-minerale argiloase – 28% (0,1 – 40,0%). (Fig.nr.31)
Fig.nr.31 Compoziția mineralologică a sedimentelor din unitatea Razim (după ARBDD-Studiu de evaluare a impactului asupra mediului-Lucrări pentru îmbunătățirea condițiilor hidrologice în zona Sinoie-Istria-Nuntași)
Componentele anorganice ce se găsesc în structura sedimentelor din unitatea Razim sunt următoarele:
-silicat (22,34 – 64,90%) – este principalul component din cuarț, mică, argilă, feldspat și diatomee și a altor alge;
-alumină (4,1 – 11,6%) – se găsește mai ales în mineralele argiloase;
-fier, detectat ca Fe2O3 (0,62 – 5,68%) și FeO (0,54 – 2,98%) – este principalul component al argilei și a mineralelor opace;
-calciul (2,27 – 46,39 %) și magneziul (0,58 – 8,69 %) sunt prezente sub formă de carbonați; ele provin în principal din scoicile moluștelor;
-titan (0,12 – 1,22%) și zirconiu – se întâlnesc ca și componente a mai multor minerale aflate în structura sedimentelor.
Carbonul organic a fost analizat ca un indicator al prezenței active a materialului organic în sedimente. Procentul carbonatului organic în sedimente (0,96 – 1,31%) descrește gradual de la gura de vărsare a canalului până în centrul lacului, sugerând zona de influență a apelor fluviale.
II.6. Potențial Biogeografic
Datorită particularităților sale, a faunei și florei foarte diversificată prezentă în complexul Razim-Sinoe, se poate afirma că acesta reprezintă unul din principalele puncte de atracție turistică din zonă.
Un aspect demn de menționat în complexul Razim- Sinoe este procesul de invadare cu vegetație și de colmatare a unor zone marginale, îndeosebi cele din golfurile vestice, formandu-se un brâu de vegetație (stuf) care separă o serie de bazine lacustre între vechea faleză maritimă și largul lacurilor, fiecare într-un stadiu avansat de înmlăștinire.
Fauna predominantă este în prezent, cea de apă dulce (șalău, crap, plătică și în ultimul timp din ce în ce mai mult știucă). În afară de aceste specii cu răspândire mai mare, în complex se mai pescuiesc roșioară, avat, obleț, morunaș, lin, caracudă, caras, etc.
Datorită legăturii libere cu marea, în complex, în special în partea lui sudică, pătrund și specii marine- gobiide, chefali, cambula, etc.
Deosebirile impuse vegetației și lumii animale de modificările în spațiu și timp ale conținutului în săruri al apei sunt foarte evidente în cazul acestui complex.
6.1 Vegetație
Comparativ cu flora regiunii continentale limitrofe (Dobrogea), care cuprinde peste 1 900 specii de cormofite (reprezentând peste 50% din flora întregii țări), flora Deltei Dunării și a complexului lagunar Razim-Sinoe este mai săracă (799 specii), cuprinzând în majoritatea ei taxonii cu areal larg: elemente eurasiatice, circa 30%; continental-eurasiatice, circa 15%; cosmopolite, circa 10%. Majoritatea speciilor sunt hidrofile (acvatice), higrofile (palustre), psamofile (adaptate la terenurile nisipoase) și halofile (de sărătură).
Plantele acvatice. Dintre acestea fac parte speciile submerse: pernița apei (Myriophyllum spicatum), brădișul (M. verticillatum), sârmulița (Vallisneria spiralis), broscarița (Potamogeton natans). Unele plante plutesc în masa apei, neavând contact cu substratul, floarea fiind singurul organ ce se ridică deasupra apei (în timpul fecundației): otrățelul de baltă (Utricularia vulgaris), (Fig.nr.32) aldrovanda (Aldrovanda vesiculosa). (Fig.nr.33)
Fig.nr.32 Otrățelul de baltă (Utricularia vulgaris) Fig.nr.33 Aldrovanda (Aldrovanda vesiculosa)
după (https://www.pinterest.com) (după http:// forum.stuparitul.com)
Mai aproape de țărm trăiesc speciile cu frunze natante. Unele au radacinile fixate în mâlul de pe fundul cuvetei lacustre ca: nufărul alb (Nymphaea alba), nufărul galben (Nuphar lutea), iarba broaștelor (Hydrocharis morsus-ranae) etc, iar altele plutesc liber la suprafața apei cum sunt câteva specii de lintiță (Lemna minor, L. Gibba, L.trisulca).
Rizacul (Stratiotes aloides), face parte din speciile cu frunze emerse, vârful frunzelor fiind deasupra nivelului apei, baza acestora și tulpina fiind scufundată și plutind în apă. Limbarița (Alisma plantago-aquatica), săgeata apei (Sagittaria sagittifolia), crinul de baltă (Butomus umbellatus) sunt, de asemenea, plante emerse ce au rădăcinile fixate în mâlul de pe fundul apelor puțin adânci.
Următoarea centură de plante, care face legătura dintre ape și uscat, o formează stufărișul, asociație vegetală caracteristică mlaștinilor cu exces permanent de apă. Stufărișul care ocupă suprafețe întinse în Delta Dunării și în Complexul lagunar Razim-Sinoe, având în cadrul mediului un rol important, reprezintă un filtru biologic eficient pentru ape și un element de protecție a malurilor împotriva valurilor. Stufărișul apare în habitate cu apă puțin adâncă (până la 1 m), cu aluviuni fine pe fund, în care sunt fixați rizomii și rădăcinile speciei dominante, stuful (Pharagmites australis), (Fig.nr.34) care se asociază cu diferite specii higrofile ca: papură (Thypa latifolia), ferigă de baltă (Thelypteris palustris), pipirig (Scirpus lacustris), măcriș de baltă (Rumex hydrolaphatum) etc. Pe suprafețe mai reduse s-au instalat și comunități formate, în special, din papură cu frunza îngustă (Thypa angustifolia), pipirig (Schoenoplectus lacustris) sau buzdugan (Sparaganium ramosum).
Fig.nr. 34 Stuf (Pharagmites australis) (foto:arhivă personală)
Vegetația de sărătură. Pe grindurile din Delta Dunării, Complexul lagunar Razim-Sinoie, în depresiunile cu sol salinizat se întâlnesc specii halofile, adaptate să reziste la conținutul ridicat în săruri al substratului: brâncă (Salicornia europaea), pătlagină (Plantago maritima), (Fig.nr.35) albăstrică (Aster tripolium).
Fig.nr.35 Pătlagină (Plantago maritima) (după http://lataifas.ro)
Vegetația de nisipuri. Nisipurile grindurilor fluvio-marime sunt populate (în funcție de umiditatea, troficitatea, și salinitatea solului) de către specii psamofile, specii adaptate la viața pe nisip.
În zona complexului lagunar, pe martorii de eroziune, s-a instalat un tip special de asociație stepicolă petrofilă, rolul principal avându-l speciile tauro-caucaziene și mediteraneano-balcanice: cimbrișor dobrogean (Thymus zygoides), (Fig.nr.36) pir crestat (Agropyron brandzae), păiuș dobrogean, (Pimpinella lithophila), o specie de ceapa ciorii (Gagea Callieri).
Fig.nr.36 Cimbrișor dobrogean (Thymus zygoides)
(după http://www.flickriver.com)
Plante introduse de om. O mare parte din speciile existente în prezent pe teritoriul RBDD au fost introduse de om. În majoritatea cazurilor este vorba de plante ierboase ajunse în aceste regiuni, involuntar. Printre speciile adventive se găsesc plante acvatice natante (Azzola caroliniana), submerse (Elodea nutalli, Vallisneria spiralis), specii palustre (Acorus calamus) și plante terstre, ruderale (Datura stramonium, Bidens frondosa). Unele specii au fost introduse, fie din motive economice (pentru exploatarea masei lemnoase), cum sunt diferitele varietăți și hibrizi de plop, în scop medicinal (Datura stramonium, Acorus calamus), estetic (Petunia parviflora) sau accidentaal (Xanthium italicum), ele devenind subspontane.
Lista floristica a RBDD, bazată pe inventarele metodice din perioada 1991-1996, cuprinde 33 de specii ce provin de pe alte continente. Majoritatea acestor specii adventive sunt de origine americană (25), în special nord-americană (17), restul speciilor provenind din Australia (Chenopodium pumilio), Asia de Sud-Vest (Veronica persica), Africa de Sud (Solanum retroflexum) etc.
6.2 Faună
Nevertebratele. Acest grup de viețuitoare, care ocupă un rol important în ecosistemele dominant umede din teritoriul RBDD, se caracterizează printr-o diversitate ridicată atât în ce privește numărul mare de specii, cât și prin abundența exemplarelor multor grupe sistematice. În bazinele acvatice dulci și ariile umede ale acestui teritoriu s-au identificat până în prezent 418 specii de viermi rotiferi, nematozi și oligogheți, 90 de specii de moluște, lamelibranhiate (scoici) și gasteropode (melci) pulmonate și branhiate, peste 190 crustacee, dominând copepodele și cladocerele, și de asemenea, numeroase specii de acarieni (căpușe), aranee (păianjeni), colembole (insecte inferioare). Cel mai numeros grup este cel al insectelor pterigote (înaripate), adaptate la o multitudine de tipuri de habitate. Până în prezent au fost identificate circa 2 500 de specii, însă numarul acestora este cu siguranță mai mare. Ultimele inventare au scos în evidență faptul ca 40 de specii se înregistrează numai în acest teritoriu (endemice) și peste 200 s-au găsit a fi noi pentru fauna României. Dintre acestea, trei specii de moluște care trăiesc doar în complexul lagunar (aria Periteașca și aria insulei Popina). Lista speciilor de insecte endemice (total 27 taxoni) este dominată de himenoptere (25 specii), majoritatea fiind pe Letea (15 specii). Insula Popina este singurul loc din lume unde se găsește lăcusta Isophya dobrogensis. Subspecia deltaică a fluturelui Diachrysia chryson are o răspândire limitată în perimetrul RBDD; exemplare au fost observate în mai multe puncte ale deltei propriu-zise, dar și în spațiul complexului lagunar.
Multe dintre aceste specii, pe lângă faptul că sunt importante nișe trofice, mai ales, pentru vertebrate, sunt și importanți indicatori biologici ai calității mediului (mai multe specii de protozoare, viermi, moluște etc.), prin faptul că suportă anumite limite ale parametrilor fizico-chimici ai mediului, mai ales, al celui acvatic. Populațiile a numeroase specii de nevertebrate au suferit un proces de regres determinat de schimbările treptate ale mediului. Procesul are cauze naturale (colmatarea progresivă a lacurilor, încălzirea gradată a climei – începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, stabilirea în spațiul deltei a unor specii din sudul și sud-estul continentului etc.), sau reflectă impactul negativ al activităților umane (cantitățile crescânde de nutrienți care duc la eutrofizarea, din ce în ce mai accentuată, a mediilor acvatice, pășunat excesiv, înlocuirea speciilor lemnoase autohtone cu specii de interes economic etc.). Astfel, cel puțin 18 specii de moluște se caracterizează prin diferite grade de periclitare, adică au populațiile din ce în ce mai reduse în comparație cu situația constatată în perioadele anterioare înființării RBDD. Cea mai afectată este chiar una dintre speciile endemice (Caecum tenue), care a fost regăsită în ultimii ani doar în zona Periteașca.
Grav afectate sunt și speciile care, deși au un areal mai întins pe continentul european, în deltă au fost găsite doar în câteva puncte, dar și acolo numai câteva exemplare, cum ar fi Venus gallina, Donax trunculus, Monodacna colorata, M. pontica, Tellina tenuis. Prin cercetările întreprinse a reieșit că circa 196 specii de insecte sunt periclitate. S-a constatat că 111 specii de himenoptere, 51 de specii de fluturi și 32 specii de gândaci au populații din ce în ce mai mici. Un exemplu elocvent îl reprezintă efemeropterul Palingenis longicauda (numită popular “rusalie”) care n-a mai fost observat în deltă, deși anterior specia a fost extrem de abundentă pe tot șenalul Dunării (pescarii în mod obișnuit, foloseau larva ei drept momeală pentru pescuit). Lăcusta endemică Isophya dobrogensis se află, de asemenea, într-o situație critică (deoarece ea există doar în insula Popina) și orice intervenție ce afectează populațiile acestei specii poate duce la extincția totală a sa.
Dintre speciile protejate prin Convenția europeană asupra vieții sălbatice (Convenția de la Berna) numai cinci au fost identificate pe teritoriul RBDD: lăcusta Saga pedo, (Fig.nr.37) fluturii de zi Apatura metis (Fig.nr.38) și Lycaena dispar, fluturele apolo mic Parnassius mnemosyne și fluturele sfringid Prosperpinus proserpina.
Fig.nr.37 Lăcusta Saga pedo Fig.nr.38 Fluture de zi Apatura metis
(după http://wildcarpathiaadventure.ro) (după https://ecomareaneagra.wordpress.com)
Peștii. Alături de păsări, peștii constituie una din cele mai reprezentative bogății faunistice ale teritoriului RBDD. Clasa “pești” începe de fapt, cu cei cartilagnoși- osoși, reprezentați prin ordinul Acipenseriformes (sturioni) și se termină cu cei cu scheletul complet osificat (majoritatea speciilor din mai multe ordine și respectiv familii).
Din cele 300 de specii din Europa și 185 specii din România, în apele RBDD s-au înregistrat 133. Unele specii suportă praguri limitate de salinitate a apei (stenohaline), iar altele suportă variații mai mari (eurihaline).
Astfel, în apele RBDD trăiesc 44 specii, exclusiv dulcicole: știucă (Esox lucius), lin (Tinca tinca), roșioară (Scardinius erythrophthalmus),văduviță (Leuciscus idus), mreană (Barbus barbus) (Fig.nr.39) etc., 58 specii exclusiv marine: șprot (Spratus spratus phalericus), hamsie (Engraulis encrasicholus ponticus), bacaliar (Merlangus merlangus euxinus), stavrid (Trachurus ponticus), (Fig.nr.40) calcan (Psseta maxima maeotica), lufar (Pomatomus saltator), rândunică de mare (Trigla lucerna) etc. și 31 specii eurihaline, atât în ape dulci, cât și salmastre sau chiar în Marea Neagră, majoritatea speciilor de guvizi – genurile Knipowitschia, Gobius, Neogobius: morun (Huso huso), nisetru (Acipenser guldenstaedti), păstrugă (A. Stellatus), scrumbie de Dunăre (Alosa pontica), somon de Marea Neagră (Salmo trutta labrax), cambulă (Platichthys flesus luscus).
Fig.nr.39 Mreană (Barbus barbus) Fig.nr.40 Stavrid (Trachurus ponticus)
(după http://www.web.forumacvarist.ro) (după http://www.web.forumacvarist.ro)
Sunt și unele specii care trăiesc în mod obișnuit în apele dulci, dar prezintă un ușor grad de eurihalinie, putând fi întâlnite în număr redus și în Marea Neagră, nu departe de gurile Dunării, cum sunt: crap (Cyprinus carpio), avat (Aspius aspius), biban (Perca fluviatilis), șalău (Stizostedion lucioperca), somn (Silurus glanis) etc.
Din cele 133 specii semnalate până în prezent, șase provin din alte continente, fiind aduse de om (alohtone). Astfel, carasul argintiu (Carassius auratus gibelio) a fost adus în Europa de către acvariști de pe la începutul secolului al XVIII-lea din China, iar în țara noastră se semnalează pentru prima dată prin 1920.
În Delta Dunării, a apărut masiv după inundația din 1970, iar în prezent deține locul întâi în pescuitul industrial. Bibanul soare (Lepomis gibbosus) (Fig.nr.41) provine din America de Nord și a fost introdus în Europa tot de către acvariști pe la mijlocul secolului al XIX-lea, iar în România apare cam în aceeași perioadă cu carasul argintiu. În prezent și această specie are o largă răspândire în regiune. Fig.nr.41 Bibanul Soare (Leopomis gibbosus) (foto: arhivă personală)
În anii 1960 și 1961 s-au importat din China trei ciprinide: sânger (Hypophthalmychthys molitrix), novac (Aristichthys nobilis) și cosaș (Ctenopharyngodon idella) cu scopul de a se crește în heleșteie. Acestea au ajuns și în mediul natural, împreună cu o specie mai mică (Pseudorasbora parva) adusă accidental cu aceleași loturi. Recent (1984), o specie de talie mică din neamul bibanului (Percarina demidofii) care trăiește mai la est, în limanurile din nordul Mării Negre, a pătruns în RBDD, existând în prezent o populație numeroasă în Complexul lagunar Razim-Sinoie.
Amfibienii. Sunt reprezentați de un număr mic de specii aparținând la două ordine și anume, cel al caudatelor, cu două specii de tritoni și ai anurelor (broaștele propriu- zise), cu șapte specii. Deși puține ca număr de specii, pe teritoriul RBDD acest aspect este compensat prin densitatea foarte mare a trei specii acvatice, precum broasca de lac (Rana ridibunda), buhaiul de baltă (Bombina bombina) și brotăcelul (Hyla arborea). (Fig.nr.42) Mai sunt frecvente în acest teritoriu și două broaște săpătoare: broasca de pământ brună (Pelobates fuscus) și broasca de pământ siriacă (P. Syriacus balcanicus), prima mai ales pe grindurile fluviatile, iar a doua în zonele nisipoase costiere. Broasca râioasă brună (Bufo bufo), frecventă în restul țării, aici este mai rară, iar broasca râioasă verde (Bufo viridis) este frecventă în ecosistemul așezărilor umane. Dintre cele două specii de tritoni existenți, Triturus dobrogicus (Fig.nr.43) și T. vulgaris, prima pare a fi mai răspândită.
Fig.nr.42 Brotăcelul (Hyla arborea) Fig.nr.43 Tritonul Dobrogean (Triturus dobrogicus) (după http://www.banaterra.eu) (după http://www.animale.ro)
Reptilele. Sunt reprezentate prin: două specii de broaște țestoase: broasca de apă (Emys orbicularis) și broasca țestoasă de uscat (Testudo graeca ibera) – această specie, la nivel național, este declarată monument al naturii, ambele protejate; patru specii de șopârle: șopârla de câmp (Lacerta agilis), șopârla de nisip (Eremias arguta deserti), șopârla de iarbă (Podarcis taurica), gușterul vărgat (Lacerta trilineata dobrogica) și cinci specii de șerpi, dintre care două de apă: șarpele de casă (Natrix natrix) și șarpele de apă (N.tesselata) extrem de numeros în multe lacuri ale Complexului lagunar Razim-Sinoie) și trei de uscat: șarpele rău (Coluber caspius), ce depășește uneori 2 m lungime, cel mai agresiv, șarpele de alun (Coronella austriaca), vipera de stepă (Vipera ursinii), pe cale de extincție.
Păsările. Nicăieri în Europa nu se întâlnește o diversitate atât de mare de specii, mai ales acvatice, ca cea din Delta Dunării, spațiile lagunare și zonele costiere ale Mării Negre.
Din cele 375 specii existente în România, 325 trăiesc pe teritoriul RBDD. Dintre acestea, 166 specii cuibăresc în acest teritoriu, majoritatea fiind oaspeți de vară, care toamna părăsesc rezervația, stabilindu-se pentru hrănire în teritoriile sudice mai calde (mediteraneene și africane), urmând să se reîntoarcă în lunile martie și aprilie, de exemplu pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) și cel creț (P. Crispus), barza albă (Ciconia ciconia), rândunelele (Hirundo rustica), și lăstunii (Riparia riparia, Delicon urbica, Apus apus), majoritatea stârcilor (fam. Ardeidae), dumbrăveanca (Coracias garrulus), prigoria (Merops apiaster) etc.
Din rândul celor cuibătoare fac parte și speciile așa-numite sedentare, care nu se îndepărtează în nici un anotimp prea mult de locurile de cuibărit: ex. Cioara grivă (Corvus corone cornix), și coțofana (Pica pica), rața mare (Anas platyrhynchos), lebăda cucuiată (Cygnus olor), gâsca de vară (Anser anser), pescărușul râzător (Larus ridibundus) (Fig.nr.44) și cel argintiu (L. Cachinnas) (Fig.nr.45) etc.
Fig.nr.44 Pescărușul râzător (Larus ridibundus) Fig.nr.45 Pescărușul argintiu (L. Cachinnas
(arhivă personală) (arhivă personală)
159 specii sunt oaspeți de toamnă, iarnă și primăvară, cuibărind în teritoriile mai euro-asiatice, pe care le părăsesc odată cu răcirea vremii, poposind pentru hrănire pe perioade mai lungi sau mai scurte pe teritoriul RBDD, ex. gârlițele (Anser albifrons), gâsca cu gât roșu (Branta ruficolis), lebăda cântătoare (Cygnus cygnus), rața sulițar (Anas acuta), rața lingurar ( A. Clypeata), ferestrașii (gen. Mergus), eretele vânăt (Circus cyaneus).
Prin teritoriul RBDD, primăvara trec 5 căi de migrație venite din sud, iar toamna, 6 căi venite din nordul și nord-estul Europei și Asiei. Un număr de 10 specii sunt declarate monumente ale naturii (se preconizează ca numărul acestora să crească): corbul (Corvus corax), stârcul lopătar (Platalea leucorodia), egreta mare (Egretta alba), egreta mică (E. garzetta), piciorongul (Himantopus himantopus), pelicanul comun ( Pelecanus onocrotalus), pelicanul creț (P. crispus), călifarul roșu (Tadorna ferruginea), călifarul alb (T. Tadorna), spârcaciul (Tetrax tetrax).
Aproape toate speciile înregistrate aici sunt protejate în Europa (Convența de la Berna) și anume un număr de 323 de specii, din care 224 specii sunt strict protejate. Dintre acestea menționăm în mod deosebit, populațiile de cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus) (Fig.46) și pelican comun (Pelecanus onocrotalus), care cuibăresc în acest teritoriu. De asemenea, majoritatea efectivului de gâscă cu gât roșu (Branta ruficolis) (Fig.nr.47) iernează aici.
Fig.nr.46 Cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus) Fig.nr.47 Gâsca cu gât roșu (Branta ruficolis)
(după http://out4awalk.com) (după http://rospa0076.ro)
În acest teritoriu se află un număr important de colonii mono- sau polispecifice de cuibărit, precum și multe arii de aglomerare pentru hrănire și popas a numeroase specii. Unele specii, datorită presiunii antropice, și-au redus în mod îngrijorător efectivele. De exemplu, vulturul codalb (Haliateus albicila) mai deține azi un efectiv cuibăritor de circa 20 exemplare, iar pelicanul creț (Pelecanus crispus) (Fig.48) circa 200 exemplare. Unele specii au dispărut de pe acest teritoriu: dropia (Otis tarda), vulturul sur (Gyps fulvus), vulturul negru (Aegypius monachus), probabil buha (Bubo bubo) (Fig.nr.49) și șoimul dunărean (Falco cherrug). O singură specie este alohtonă, fazanul (Phasianus colchicus), fiind colonizată de om, iar vrabia spaniolă (Passer hispanilensis) și-a extins arealul pe cale naturală, venind în ultimele decenii din Peninsula Iberică.
Fig.nr.48 Pelicanul creț (Pelecanus crispus) Fig.nr.49 Buha (Bubo bubo)
(după http://rospa0076.ro) (foto: arhivă personală)
Pe lângă valoarea estetică deosebită, păsările dețin acest teritoriu și un rol ecologic important, ocupând variate nișe trofice. Multe specii acvatice se hrănesc cu nevertebrate și vertebrate (rațe, țigănuși, stârci, berze, fluierari, fugaci etc.), altele numai cu pești (pelicani, cormorani, corcodei), iar unele sunt vegetariene (ierbivore sau granivore): lișița (Fulica atra), găinușa de baltă (Gallinula chloropus), lebede, gâște, unele rațe etc. Păsările răpitoare de zi și de noapte consumă alte păsări și mici mamifere, uneori insecte. Maoritatea păsărilor cântătoare sau din alte ordine sunt insectivore: cucul (Cuculus canorus), dumbrăveanca (Coracia garrulus), prigoria (Merops apiaster), privighetoarea (Luscinia luscinia), silvia (gen. Sylvia), pițigoiul (fam. Paridae), lăcarii (gen. Acrocephalus) etc.
Mamiferele. Din cele 101 specii câte trăiesc în România, pe teritoriul RBDD s-au inventariat 44, dar numărul acestora este probabil mai mare. Cel mai numeros grup, atât ca număr de specii, cât și ca densitate a indivizilor unor specii este cel al micromamiferelor în ordinul rozătoarelor și insectivorelor. Dintre rozătoare, mai numeros este bizamul (Ondatra zibethicus), (Fig.nr.50) specie strâns legată de mediul acvatic, originară din America de Nord, fiind colonizată în Delta Dunării din 1954. Dintre mustelide, două specii sunt legate de apă și anume, nurca (Mustela lutreola) și vidra (Lutra lutra). (Fig.nr.51) Ambele se hrănesc cu pești și alte specii de animale acvatice.
Fig.nr.50 Bizamul (Ondatra zibethicus) Fig.nr.51 Vidra (Lutra lutra)
(foto: arhivă personală) (foto:arhivă personală)
Datorită blănii lor deosebit de valoroase și căutate, vânătoarea abuzivă din ultimele decenii a dus la diminuarea drastică a efectivelor, motiv pentru care în prezent aceste două specii sunt protejate pe teritoriul RBDD. Tot dintre mustelide mai fac parte nevăstuica (Mastela erminea), cele mai frecvente, precum și bursucul (Meles meles), foarte rar pe teritoriul RBDD.
Dintre carnivorele canide, câinele enot (Nyctereutes procynoides) originar din estul Siberiei, pătruns pe cale naturală aici în anul 1953, este cel mai legat de mediul acvatic, hrănindu-se cu o gamă largă de vertebrate și nevertebrate acvatice. Datorită blănii sale căutate în ultima perioadă, vânătoarea a dus la diminuarea acestei specii. Tot dintre canide amintim vulpea (Vulpes vulpes), a cărui efectiv se menține relativ stabil.
Până prin anul 1950 în acest teritoriu era cunoscut și lupul, dar azi nu se mai găsește. În unele zone mai izolate din teritoriul RBDD, în prezent se întâlnește un alt carnivor de talie mai mică, șacalul auriu (Canis aureus), ajuns aici pe cale naturală din regiunile mai sudice (Asia Mică, Bulgaria). Singurul reprezentant al felidelor este pisica sălbatică (Felis silvestris), foarte rară în ariile forestiere și pădurile deltaice.
Copitatele sunt relativ bine reprezentate prin numărul încă mare de porci mistreți (Sus scrofa), ce preferă terenurile mlăștinoase, iar în ceea ce privește căpriorul (Capreolus capreolus), deși efectivele sale sunt în scădere, acesta poate fi întâlnit în unele arii împădurite sau pe terenurile agricole.
II.7. Arii protejate
Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD) este cea mai mare arie naturală protejată din țară, cu o suprafață de 500 334 ha și care are triplu statut internațional: Rezervație a Biosferei, sit Ramsar și sit al Patrimoniului Mondial Natural și Cultural. (Fig.nr.52)
Complexul Razim-Sinoe, un paradis al păsărilor, se află în partea de sud a Deltei Dunării și este inclus în Rezervația Biosferei a Dunării, ocupând 20% din suprafața acesteia, adică aproape 1145 km², restul reprezentând o zonă depresionară.
Fig.nr.52 Rezervația Biosferei Delta Dunării (după http://www.deltadunarii.info.ro)
Complexul Lagunar Razim – Sinoe cuprinde Lacul Razim, în suprafață de 71.500 ha (din care fac parte depresiunea Razim, Golovița, grindul Periteasca, grindul Lupilor) și Lacul Sinoe, delimitat între grindul Lupilor, Marea Neagră – podișul Dobrogei, în suprafață de 16.500 ha. (Fig.nr.53)
Fig.nr.53 Complexul lagunar Razim- Sinoe (după mapsource)
În zona Complexului lagunar Razim- Sinoe se găsesc 10 din cele 20 de arii strict protejate ale Rezervației Biosferei Delta Dunării.
1. Sărături Murighiol (87 ha) (Fig.nr.54)– Această zonă este situată în afara limitei ARBDD, între localitățile Murighiol și Plopu, fiind delimitată la est de localitatea Murighiol, la sud, de șoseaua Plopu-Murighiol și la vest și nord, de dealurile Murighiol. Lacul Sărături Murighiol este situat în terasa Dunării, are o lungime de circa 2 km și o lățime maximă de 500 m. Este singurul loc din România unde se găsește o colonie de pescăruș cu cap negru, care cuibăresc pe micile insule din lac. Tot aici întâlnim pescărușul râzător, chira de baltă, câteva perechi de piciorong, prundăraș de sărătură, rața cu ciuf, cioc întors. Datorită salinității apei, lacul îngheață numai în perioadele de iarnă cu temperaturi foarte scăzute și pe perioade scurte, fapt ce transformă acest areal într-un important spațiu de hrănire pentru gârlițe, lebede și pentru numeroase păsări de mal.
Fig.nr.54 Sărături Murighiol (după mapsource)
2. Insula Popina (98 ha) (Fig.nr.55)- este un martor de eroziune calcaros din uscatul nord-dobrogean, situat în nordul lacului Razim, cu o altitudine de 47 m. Dintre plantele identificate, 38 de specii au fost semnalate pentru prima dată pe teritoriul RBDD după anul 1990. Privitor la spectrul faunistic, au fost identificate cca. 200 specii de insecte. Pe faleza stâncoasă, insula Popina adăpostește o numeroasă populație a șarpelui de apă, iar dintre cele 130 de specii de păsări semnalate, 17 cuibăresc aici, pe faleza de loess. Primăvara, când vegetația este săracă și pitică se pot întâlni păsări de mlaștină (codobaturi venite din Congo), păsări de pădure: privighetoarea roșcată, presura cap negru, ciocârlia de Bărăgan etc. Izvoarele ușor mezotermale care apar pe țărmul nordic al insulei (încă nestudiate) conferă acesteia un plus de interes științific. Fauna de nevertebrate cuprinde rarități ca păianjenul veninos "văduva neagră" și miriapodul gigant. Insula Popina constituie un loc important de popas al păsărilor migratoare, călifarul alb și vânturelul roșu.
Fig.nr.55 Insula Popina (după mapsource)
3. Sacalin–Zătoane (21.410 ha) (Fig.nr.56)– Situată în estul unității Dranov, se caracterizează printr-o succesiune de grinduri marine mai tinere, nisipoase, aproximativ paralele cu litoralul marin, la care se atașează fosta Insulă Sacalin, în prezent, peninsulă prin alipirea părții nordice cu spațiul deltaic. Este delimitată în est sud-est de apele marine, parțial de grindul Crasnicol și de alte câteva grinduri mai mici în vest nord-vest, iar în sud-vest de canalul Perișor. Cordoanele litorale, puțin consolidate, alternează cu depresiuni, canele, unele cu circulație a apei mai puțin activă (Lejai, Crasnicol) dar și cu circulație activă (Canalul Buhaz-Zăton). Lacurile, cele din interiorul zonei protejate, dar și cele de la țărm (Zătonul Mare, Zătonul Mic), datorită abraziunii marine își lărgesc continuu legătura cu Marea Neagră.
Fig.nr.56 Sacalin-Zătoane (după http://www.ddbra.ro)
Această arie extinsă se caracterizează prin multe tipuri de habitate, dominate de stufăriș și păpuriș.
Au fost identificate peste 150 de specii de alge și circa 300 de specii de plante superioare, acestea formând aproximativ 85 de asociații vegetale. Dintre plantele superioare, Eclipta alba a fost semnalată în România pentru prima dată. Această zonă strict protejată are o importanță deosebită din punct de vedere acvifaunistic atât ca loc de pasaj în timpul migrațiilor, cât și a prezenței în aria Lejai a unei colonii de pelicani de circa 400 de perechi de pelicani creți și circa 100 perechi de pelicani comuni. De asemenea, pe Gârla Turcească se mai formează o colonie cu circa 100 perechi de egrete mici și circa 50 perechi de stârci de noapte. Lacurile reprezintă condiții bune pentru cuibăritul lebedei mute și pentru hrana speciilor limicole, abundente aici și pe Insula Sacalin, unde se află și cea mai mare colonie de chire de mare.
4. Periteașca–Leahova (4.125 ha) (Fig.nr.57)- Este situată între complexul lagunar Razim-Sinoe și litoralul marin și reprezintă un mozaic de grinduri și lacuri puțin adânci (Periteașca, Coșna, Pahane-Rânec, Leahova), aflate într-un proces de continuă îndulcire după închiderea Gurii Portiței și consolidarea plajei litorale. În această arie protejată au fost identificate 45 de specii de alge și circa 70 de specii de plante superioare, unele de interes comunitar. Pe litoral au fost identificate peste 100 de specii de insecte și un fluture descris prima dată pentru știință.
Tot în această arie protejată există circa 30 specii de pești, una descrisă prima dată științific, 10 specii sunt comune pentru deltă. Speciile de amfibieni și reptile sunt reprezentate prin populații numeroase. Dintre cele 180 de specii de păsări înregistrate, mai mult de jumătate cuibăresc aici. Aria deține o deosebită importanță ornitologică, prin faptul că aici, staționează pentru hrănire și popas numeroase păsări precum gârlițe, gâsca cu gât roșu, pelicani, rațe, călifari etc.
Fig.nr.57 Periteasca-Leahova (după http://foto.razim-sinoe.ro)
5. Capul Doloșman (125 ha) (Fig.nr.58)- Aria protejată este reprezentată de extremitatea estică a promontoriului Doloșman – Podișul Babadag, cu o altitudine de 57 m, constituit din calcare cretacice cu o faleză marină fosilizată. Se găsește în apropierea localității Jurilovca și cuprinde amplasamentul ruinelor cetății greco-romane Orgame/Argamum. Aici se găsesc circa 160 de specii de insecte, dintre care s-a identificat și un coleopter endemic (Prosocuris phelandrii). Baza falezei calcaroase adăpostește pe toată lungimea o populație numeroasă a șarpelui de apă, iar în arbuștii și vegetația ierboasă trăiește gușterul vărgat. De asemenea, atât pe platou, cât și în fisurile falezei trăiește șarpele rău, însă puțin numeros. Dintre cele circa 70 de specii de păsări, 9 sunt cuibăritoare: drepneaua neagră, rândunica, lăstunul de mal, vrabia de câmp, pescărelul albastru, vânturelul roșu, cucuveaua și buha mare. Mamiferele sunt reprezentate prin 13 specii dintre care 8 sunt comunitare, inclusiv dihorul de stepă. Fig.nr.58 Capul Doloșman (după mapsource)
6. Grindul Lupilor (2.075 ha) (Fig.nr.59)- Aria protejată este situată în sudul rezervației, în complexul Razim-Sinoe, fiind delimitată la nord-vest de Lacul Zmeica, la est, sud și sud-est de Lacul Sinoe, la vest de Canalul II iar la nord, de Lacul Golovița. Datorită poziției sale, a cotelor de relief reduse (0,5 – 1,5 m altitudine) și a solurilor nisipoase de origine marină în partea nord-estică sunt specii lemnoase (sălcioara, cătina galbenă, salcie și o plantație de pini). Dintre cele 300 de specii de plante identificate, 3 sunt de interes, 27 de specii au fost semnalate pentru prima dată în RBDD după anul 1990, iar 4 pentru România. Sunt, de asemenea, 169 de specii de insecte, din care lăcusta Saga pedo este de interes comunitar, 59 de specii au fost semnalate pentru prima dată după 1990 în RBDD, 10 specii semnalate pentru prima dată în România și o specie descrisă în premieră pentru știință (Grospillus app.). Grindul este un loc bun pentru depunerea pontei țestoaselor de apă. Grindul Lupilor reprezintă un important refugiu de cuibărit și hrănire a păsărilor, îndeosebi în perioada migrației de toamnă, când zona devine o concentrare impresionantă a faunei ornitologice și, în special, o oaspeților de iarnă (gâște, rațe). În apele lacurilor limitrofe are loc reproducerea naturală a peștilor (43 de specii), printre care crap, șalău, plătica etc. De asemenea, dintre cele 20 de specii de mamifere, se găsește și o populație foarte mică de bursuc foarte rar întâlnită. Iarna, când lacurile Razim și Sinoe sunt înghețate aici vin haite de șacal auriu, migrate din sudul Europei.
Fig.nr.59 Grindul Lupilor (după http://greatnews.ro)
7. Istria – Sinoe (400 ha) (Fig.nr.60)- Este situată în complexul Razim-Sinoe, în extremitatea nord-estică a grindului Saele. Cuprinde promontoriul constituit din șisturile verzi pe care este situat ansamblul arheologic Histria și are o lungime de circa 6 km și o lățime cuprinsă între 1,3 km spre nord-est și 300 m spre sud-vest. Zona este caracterizată printr-o mare varietate de plante. Dintre cele 7 specii de reptile întâlnite, fac parte șopârla de iarbă, șarpele rău, broasca țestoasă de uscat. De asemenea, broasca de pământ siriacă este numeroasă. Grindul reprezintă un important loc de pasaj pentru circa 290 specii de păsări, iar dintre acestea o treime cuibăresc aici. Zona are și o importanță arheologică deosebită, în partea ei nordică aflându-se ruinele Cetății Histria.
Fig.nr.60 Localizare Istria-Sinoe (după http://histria.geo.unibuc.ro)
8. Grindul Chituc (2.300 ha) (Fig.nr.61)- Aria strict protejată este situată în limitele complexului lagunar Razim-Sinoe, ocupând partea nordică a grindului Chituc. Se caracterizează printr-o succesiune de cordoane, dune și lacuri, cu preponderența acestora din urmă, orientate pe o direcție piezișă față de linia țărmului și cu o dispunere în evantai. Au fost semnalate 4 specii de amfibieni, 6 specii de reptile, 315 specii de păsări, grindul Chituc fiind un important loc de pasaj pentru păsările migratoare. Tot aici au fost identificate 14 specii de mamifere. Zona este bine conservată, principala amenințare fiind pătrunderea speciilor invazive și extinderea utilizării plajei pentru turism.
Fig.nr.61 Grindul Chituc (după http://www.ddbra.ro)
9. Insula Ceaplace (117 ha) (Fig.nr.62)- este situată în partea de nord a lacului Sinoe și este unul din cele trei locuri din România care găzduiesc colonii de pelicani creți. Are o suprafață totală, incluzând luciu de apă, de 117 ha, iar suprafața aproximativă a insulei este de 0,6 ha. Aria include Insula Ceaplace, respectiv o suprafață înconjurătoare a acesteia constând din luciu de apă a lacului Sinoe, până la o distanță de aproximativ 1 km de centrul ariei. Zona găzduiește două habitate prioritare: ape stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea uniflorae și/sau Isoëto-Nanojuncetea și lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip Megnopotamion sau Hydrocharition.
Fig.nr.62 Insula Ceaplace (după http://www.romania-actualitati.ro)
10. Insulele Prundul cu Păsări (187 ha) (Fig.nr.63)- Zona este situată în partea de sud-vest a Lacului Sinoe și este formată din două insule de circa 1,4 ha și o suprafață înconjurătoare a acestora constând din luciu de apă a lacului Sinoe, până la o suprafață de aproximativ 1 km de centrul ariei. Insulele Prundul cu Păsări găzduiesc o colonie mixtă de păsări dintre care de importanță majoră menționăm lopătarul și pelicanul creț, până în prezent fiind înregistrate mai multe tentative de cuibărire ale acestei specii. Insulele sunt și un important loc de popas pentru pelicanul comun și pentru alte specii (în special păsări acvatice) cu statut de conservare nefavorabil.
Fig.nr.63 Insulele Prundu cu Păsări (după http://www.info-delta.ro)
Pe țărmul Complexului Razim-Sinoe se întâlnesc ruinele cetăților antice Heracleea (Fig.nr.64) și Argamum (Fig.nr.65).
Fig.nr.64 Cetatea Heracleea (Enisala) Fig.nr.65 Cetatea Argamum
(foto:arhivă personală) (foto:arhivă personală)
7.1 Protecția și valorificarea Complexului lagunar Razim-Sinoe
Complexul lagunar Razim-Sinoe este o zonă unică prin complexitatea sa geografică, biologică, istorică și etnografică. Pesisajele, diversitatea speciilor de păsări și pești, vestigiile arheologice fac din lagună și din împrejurimile ei poate cel mai spectaculos obiectiv turistic din zona litorală a României. Cu toate acestea, zona este puțin cunoscută, majoritatea din puținii turiști care o vizitează, fiind unii fideli care vin aici an de an.
În continuare se vor aminti câteva dintre măsurile luate pentru protecția și valorificarea acestui complex:
Prohibiția în complexul Razim – Sinoe și lacurile litorale
„Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a informat că în conformitate cu Ordinul comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministrului Mediului din februarie 2017 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii, în Complexul Razim — Sinoe și lacurile litorale s-au instituit măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial și recreativ al oricăror specii de pești și alte viețuitoare acvatice, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie — 30 mai inclusiv.
Ordinul privind prohibiția pescuitului în anul 2017 interzice:
-folosirea năvoadelor în delta și în lunca inundabilă a Dunării și în complexul Razim — Sinoe și în celelalte lacuri litorale, în perioada 1 aprilie — 30 septembrie inclusiv;
-folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Razim — Sinoe și în celelalte lacuri litorale, tot timpul anului.” (după https://www.agerpres.ro)
Complexul Razim Sinoe, mai bogat în șalău
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a realizat în anul 2015, repopularea cu șalău a Complexului lagunar Razim- Sinoe. Este vorba de repopularea cu peste 500 de cuiburi cu icre embrionate de șalău (Fig.nr.66) create de specialiștii Institutului Național de Cercetare Delta Dunării, la sediul Bazei de Cercetare Enisala. Zona Razim- Sinoe a devenit cel mai mare rezervor natural de specii de pești de apă dulce al României, dintre acestea specia șalău având cea mai însemnată valoare comercială. Laguna Razim- Sinoe are un deosebit potențial de hrană naturală pentru șalău, reprezentată de cele 9 specii de guvizi care s-au identificat aici în număr foarte mare. Popularea cu icre embrionate de șalău produse în stația Enisala s-a efectuat anual în cantități variabile, cu excepția perioadei 1999-2001, când activitatea stației a fost oprită din motive financiare. Popularea cu icre embrionate de șalău a fost finanțată până în anul 2002 de către ARBDD Tulcea în calitate de administrator al resursei piscicole și ulterior de către SC PISCICOLA TOUR JURILOVCA, în calitate de concesionar al dreptului de pescuit în complexul lagunar Razim- Sinoe. Populările efectuate în perioada 2002-2004 au avut efectul redresării producției de șalău din ultimii ani.
Fig.nr.66 Icre embrionate de șalău (după http://radioconstanta.ro)
Program turistic lansat pe 23 februarie 2011 la Jurilovca
Drumul Razim – Delta, traseu turistic cultural – istoric, realizat prin proiectul "Razim-Delta/Halmiris-Peuce, valorificarea turistică a unui drum antic".
Scopul acestuia este punerea în valoare a traseului Două Cantoane – Ceamurlia de Jos – Jurilovca – Enisala -Sarichioi – Agighiol – Murighiol – Mahmudia – Beștepe – Nufăru – Tulcea, prin care este valorificat specificul cultural, istoric, natural, local din aceste comunități. În cadrul proiectului, sunt instalate panouri de semnalizare ale acestui drum, este realizat un portal web prin care sunt promovate serviciile și atracțiile turistice de pe acest traseu și sunt editate materiale informative. Proiectul "Razim – Delta/ Halmiris – Peuce, valorificarea turistică a unui drum antic" este finanțat prin CONECT -Programul de Parteneriat între comunitățile locale EBC – Proiectul "Economia Bazată pe Cunoaștere". (Fig.nr.67)
Fig.nr.67 Razim-Delta Tour (după http://www.paginadestart.com)
Tot atunci a avut loc și inaugurarea Centrului de Internet Public din cadrul Bibliotecii Publice “Naum Pocorschi”, realizat prin Programul Național Biblionet, precum și seminarul „Schimb de bune practici în vederea dezvoltării sectorului turistic din Nord-Estul Dobrogei pe traseul Parcul Național Munții Măcinului – Lacul Razim”.(Fig.nr.68)
Fig.nr.68 Razim-Delta Tour-panou (după http://www.paginadestart.com)
Proiectul unui mini-port turistic la cetatea Enisala
Consiliul Județean Tulcea, a aprobat o serie de hotărâri, printre care și cele referitoare la înfiintarea unui centru turistic și a unui mini-port (Fig.nr.69) în comuna Sarichioi, pe malul lacului Razim, lângă cetatea Enisala, aceste proiecte urmând să fie finanțate atât din fonduri guvernamentale, cât și din fondurile acordate de Uniunea Europeană prin programele sectoriale înaintate Uniunii de autoritățile române din domeniul turismului.
Se menționează că cetatea Enisala a fost construită de puterea bizantină la sfârșitul celui de-al XIII-lea secol, în timpul lui Mircea cel Bătrân, aceasta trecând sub stăpânirea Țării Românești.
Ulterior, cetatea a devenit garnizoană militară otomană iar în momentul de față este pe lista cu obiective de patrimoniu, ca monument de importanță excepțională.
Fig.nr.69 Proiect Mini Port după (https://www.scribd.com)
CAPITOLUL III. CONCLUZII
Complexul Razim-Sinoe, este o componentă a Rezervației Biosferei Delta Dunării, situat în sudul Deltei Dunării, format în principal din lacuri, grinduri maritime și câteva formațiuni de relief mai înalte.
Complexul Razim-Sinoe constituie singurele lacuri litorale salmastre din România, care sunt legate atât de mare cât și de Dunăre. În urma unor lucrări hidrotehnice din anul 1970 complexul lagunar Razim-Sinoie a fost transformat în două unități: unitatea Razim și unitatea Sinoe.
La formarea complexului, de peste 1000 de ani, au contribuit atât prezența Dunării cu depuneri de aluviuni, cât și deplasarea treptată spre est a traseului curenților litorali, pe măsura avansării Deltei.
Clima regiunii este temperat-continentală cu influențe climatice pontice.
Dată fiind întinderea mare și poziția geografică a complexului lagunar, regimul hidric și cel fizico-chimic prezintă anumite particularități.
Amenajările piscicole realizate în partea de nord (Agighiol-Sarinasuf), cele din partea vestică (Babadag cu Tăuc și Topraichioi, Sălcioara) dar și cele din sud-vest (Jurilovca-Ceamurlia), legate de schimbarea folosinței de bază (pescuitul) din sectorul nordic (Razim) în utilizare agro-piscicolă, a dus la schimbări importante în funcționalitatea hidrologică și aspectul bilanțului hidric al Complexului lacustru Razim- Sinoie.
Sedimentele superficiale ale lacurilor Razim și Golovița sunt dominate de silturi și argile siltice. Sedimentele nisipoase ocupă cca 24% din suprafața fundului lacului Razelm, acestea fiind prezente mai ales în zona ridicărilor din sectorul sudic și, de asemenea, în vecinătatea grindurilor Coșa și Zmeica.
Datorită particularităților sale, a faunei și florei foarte diversificată prezentă în complexul Razim-Sinoe, se poate afirma că acesta reprezintă unul din principalele puncte de atracție turistică din zonă.
Complexul Razim-Sinoe, un paradis al păsărilor, se află în partea de sud a Deltei Dunării și este inclus în Rezervația Biosferei a Dunării, ocupând 20% din suprafața acesteia, adică aproape 1145 km², restul reprezentând o zonă depresionară.
BIBLIOGRAFIE
1.Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral
2.Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării- Studiu de evaluare a impactului asupra mediului ~ Lucrări pentru îmbunătățirea condițiilor hidrologice în zona Sinoe – Istria – Nuntași ~
3.Antipa Gr. (2010), Marea Neagră, Vol. 1, Editura Tipo Moldova, Iași
4.Breier Ariadna (1976), Lacurile de pe teritoriul românesc al Mării Negre-Studiu hidrogeografic-, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.
5.Centrul Meteorologic Regional Dobrogea Litoral
6.Delta Dunării și Complexul Lagunar Razelm –ghid turistic-, (1982), Editura Sport-Turism, București.
7.Gâștescu P. (1971), Lacurile din România-Limnologie Regională-, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.
8.Geografia României Vol. V (Câmpia Română, Dunărea, Podișul Dobrogei, Litoralul Românesc al Mării Negre și Platforma Continentală), (2005), Editura Academiei Române.
9.I. Ionescu Dunăreanu, M. Cristescu, dr. Gabriel Paraschivescu, Gh. Ionescu-Băicoi, (1967), Litoralul Românesc al Mării Negre, Editura Meridian, București.
10.Marea Neagră în zona litoralului românesc-monografie hdrologică-, (1973), București.
11.“Monografia hidrologică a râurilor și lacurilor din Dobrogea” (1968)
12.“Monografia hidrologică a zonei de vărsare a Dunării” (1963)
13.O caracterizare interdisciplinară a stării geoecologice a Complexului Lagunar Razelm-Sinoe la începutul secolului XXI, Geoecomar 14/2008, Supliment nr.1.
14.Panaghianț E., Delta Dunării și Razelmul, Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport.
15.Pleniceanu V., (2003), Lacuri și zone umede, Editura Universitaria, Craiova.
16.Popovici I., Mihai Grigore, Ion Marin, (1984), Podișul Dobrogei și Delta Dunării, Editura Științifică și Enciclopedică, București.
17.Ujvari I. (1972), Geografia apelor României, Editura Științifică, București.
Surse bibliografice digitale
-http://www.ebacalaureat.ro
-www.scribd.com
-www.rmri.ro
-www.tripbooking.ro
-Info-delta.ro
-http://www.ghiduldelteidunarii.ro
-http://www.histria-cheiledobrogei.ro
-http://www.geo-spatial.org
-http://www.geoecomar.ro
-www.ngi.no
-http:// forum.stuparitul.com
-https://www.pinterest.com
-http://lataifas.ro
-http://www.flickriver.com
-https://ecomareaneagra.wordpress.com
-http://wildcarpathiaadventure.ro
-http://www.web.forumacvarist.ro
-http://www.banaterra.eu
-http://www.animale.ro
-http://rospa0076.ro
-http://out4awalk.com
-http://www.deltadunarii.info.ro
-http://www.ddbra.ro
-http://foto.razim-sinoe.ro
-http://greatnews.ro
-http://histria.geo.unibuc.ro
-http://www.romania-actualitati.ro
-http://radioconstanta.ro
-http://www.paginadestart.com
-https://www.protectedplanet.net
-http://greenly.ro
-mapsource
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Specializare: Geografie [310078] (ID: 310078)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.