Specializare: Geografie [309389]

Universitatea Ovidius Constanța

Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

Specializare: Geografie

EUROPA DE NORD

Profesor Coordonator: Conf Univ. Dr. Marius Lungu Studenți: [anonimizat]. Dr. [anonimizat] 2016

Introducere

Proiectul intitulat „Europa de Nord” este structurat în trei segmente.

Primul segment prezintă aspectele introductive ale proiectului precum: [anonimizat].

Cel de al doilea segment va prezenta analiza climatică a regiunii Europa de Nord în care se urmăresc datele climatice din țările care sunt localizate în acestă regiune a europei.

Ultimul segment reprezintă concluzia informațiilor scrise în primele două părți ale proiectului unde vor fi sintetizate principalele caracteristici ale regiunii.

Aspecte introductive

Istoricul cercetării

Pentru a [anonimizat] : [anonimizat] 1959 până la surse mai noi din 2009 [anonimizat],astfel prin combinarea și sintetizarea celor doua surse de informații mai jos am realizat caracterizarea regiunii Europa de Nord.

[anonimizat] : [anonimizat].

Pentru început am consultat mai multe cărți precum : Radu George,1976,Finlanda,[anonimizat]; Meițoiu Ioan,1971,Norvegia,Editura Enciclopedică Română,1971; Iancu Dorin,1968,Suedia,[anonimizat]; Benone Zotta,1959,Finlanda,[anonimizat] ; Dorin Iancu,1980,[anonimizat],București; Ghiduri Turistice,2009,[anonimizat],București.

[anonimizat]-uri ale unor instituții geografice precum : www.espon.eu – [anonimizat].com – [anonimizat].europa.eu (European Environment Agency) – site care se ocupă cu analizarea mediului înconjurător de pe continentul european și ultimul site folosit wri.org (World Resources Institute) – site care se ocupă cu publicarea a diferite resurse geografice pentru întreg globul.

Scopul lucrării

Principalul scop al acestei lucrări este de a oferi o analiză detaliată a regiunii Europei de Nord.Această analiză oferă informații despre aspectele climatice din regiune precum : precipitații,[anonimizat],vânturile prezente.

Specificul Geografic al Regiunii

Introducerea regiunii

Europa Nordică cuprinde o arie imensă a continentului, [anonimizat] o serie de state caracterizate prin multe trăsături comune:[anonimizat], limba și cultura popoarelor.În componența Europei Nordice intră următoarele state: Islanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Estonia, Letonia și Lituania.Popoarele scandinave reprezintă urmașii triburilor germanice ce s-au deplasat din regiunile sudice ale Europei.

[anonimizat]-[anonimizat]ală, fie prelucrate, fie regenerabile, fie epuizabile (neregenerabile).Ele constituie în bună măsură suportul material al societății. În același timp, ele însele sunt componente ale peisajelor.

În această regiune mai sus menționată găsim resurse naturale precum: zăcăminte de gaze și petrol,minereuri de fier,cupru,zinc,minereuri neferoase,minereuri radioactive,mase lemnoase dar și cărbuni superiori.

Industria din regiune este bine dezvoltată.Toate țările au o producție însemnată de energie electrică,printre care se fac progresele substanțiale pentru energia regenerabilă.Spre exemplu Norvegia se remarcă în domeniul exploatării și prelucrării hidrocarburilor.Tot în aceste țări se practică creșterea de animale pentru carne(bovine și porcine),lapte(bovine și ovine) ori pentru piele (vizoni,lupi,etc.).În unele țări precum Suedia și Finlanda se cultivă anumite plante specifice regiunilor reci: cereale(ovăz,secară,orz),cartofi și sfeclă de zahăr.

În cazul transporturilor,cele mai apreciate și dezvoltate sunt cele maritime fiind urmate de cele rutiere.În acestă regiune având porturi importante precum: Dover (Marea Britanie),Helsinki (Finlanda),Stockholm (Suedia),Talin(Estonia).

Populație și activități economice

Populația curentă a regiunii nordice a Europei este de 103,080,824 de locuitori la 21 octombrie 2016 (pe baza estimărilor ”United Nations” – UN).Acest număr de locuitori reprezintă echivalentul a 1.39% din întreaga populație a globului.

Nordul Europei se clasează pe locul 4 în clasamentul subregiunilor de pe continent,adică este pe ultimul loc.Densitatea populației este de 61 km² iar suprața totală este de 1,701,015 km².În această regiune populația urbană reprezintă circa 80.5% din întreaga populație (aproximativ 83,061,553 oameni pe baza estimărilor din 2016).

Structura economică a regiunii este una complexă și variază în funcție de orientările politice și de ramurile economice în funcție de țară.

Cărbunele,petrolul și gazele

Europa de Nord are o rază largă de zone industrializate vechi,totuși,exploatarea de petrol și gaze naturale este relativ nouă pentru această regiune.Cele mai bune rezultate se înregistrează în Mare Nordica,unde Marea Britanie și Norvegia dețin cele mai mari zone exploatabile.Rapida dezvoltare se poate observa spre exemplu în istoricul producției Norvegiei,măsurat în milioane de metri cubi de petrol: producția a început in anul 1971 cu un scor de 0.4 și 108.5 mil m3 în anul 1991,cel mai bun rezultat fiind înregistrat în anul 2001 cu o producție de 180.9 mil m3.În paralel,producția de gaze a început modest cu un număr de 2.7 mil m3 până la 99.2 mil m3 în anul 2008.

Structura industriei

Distribuția ramurilor industriale indică dependența lor pentru anumiți factori care țin de localizare și disponibilitate.Industria grea este tradițional dependentă de disponibilitatea materialelor precum cărbunele și materia primă.Totuși,toate centrele de fier și oțel sunt situate în aproprierea depozitelor de cărbune sau în aproprierea căilor navigabile,ceea ce le oferă mijloacelor terestre de transport libertatea pentru a transporta mai mult mărfuri vrac.

Industria chimică este dependentă de disponibilitatea materiei cheie pentru aceasta,adică petrolul.De obicei centrele acestei industrii se localizează în aproprierea porturilor sau pe lungimea râurilor.

Servicii

Industria serviciilor,aceasta a devenit de mult timp un important contributor economic,industria aceasta având o largă variație de ramuri.Poziția transportului rutier nu joacă un rol atât de important,acesta nu fiind atât de dezvoltat în regiune,transportul maritim fiind mult mai practicat.Cele mai importante centre pentru industria serviciilor se găsesc în orașele globale precum : Londra,Stockholm,Oslo.

Figure Evoluția populației din Nordul Europei

Figure Prognosticul evoluției populației

Relieful

Europa de Nord prezintă o diversitate de unități de relief,începând de la câmpii joase și plane până la munți cu altitudini ridicate,dar și un număr semnificant de insule (cele mai reprezentative aflându-se în Finlanda și Danemarca)

Dintre țările componente Norvegia prezintă cea mai mare desfășurare de lanțuri muntoase dar și cea mai mare altitudine de peste 2.400 de metrii în Munții Scandinaviei (mai precis vârful Galdhøpiggen care are 2.469m),ca forme de relief specifice se întâlnesc fiordurile adică ,,golfuri lungi, adânci, strâmte, ce intră în uscat și se pot întinde pe câțiva kilometri”.O altă trăsătură specifică a acestei regiuni o reprezintă marea întindere de lacuri,care depășește numărul de 200.000 (incluzând lacuri de mici dimensiuni până la cele mari),cele mai multe fiind întâlnite în Finlanda.aceasta mai fiind cunoscută sub numele de ,,Țara celor 1.000 de lacuri” – având un total de 187.444 de lacuri,cel mai mare (Saimaa) având o întindere de 4.440 km².Nici Suedia nu este de neglijat,cel mai mare lac având o întindere de 5.655 km² clasându-se pe locul 3 în lume ca dimensiune.În Islanda există o zonă de interes mare îndeosebi pentru turismul științific datorită activitații vulcanice care este încă activă,pe lângă aceasta se mai alătura și prezența gheizerelor,izvoarele fierbinți,dar și ghețarii masivi.

Importante unități de relief:

Munții Scandinaviei – se desfășoară îndeosebi pe teritoriul Norvegiei și Suediei. Sunt cutări caledonice impuse prin culmi, cu altitudini ce depășesc 2000 m și cu o parte căzută spre Atlantic. Aspectul general este dat de prezența unor platouri, secționate de văi transformate succesiv de ghețari și apa mării în fiorduri.Nordul Munților Scandinaviei se remarcă prin: înălțimi de peste 2000 m, numărul mare al circurilor glaciare, fiorduri, terase litorale suspendate, delte care preced sectorul de obârșie alfiordului (ex. delta râului Tana din podișul Finmark); ghețari, rămășițe ale vechii calote pleistocene, dar și blocuri eratice, așa cum apar în arhipelagul Lofoten.Clima oceanică, cu un plus de umiditate datorită circulației vestice și sud-vestice, plus curentul cald al Golfului, introduce una dintre importantele anomalii pozitive ale latitudinii (astfel încât temperaturile medii în luna ianuarie se mențin la 0°C).Acest fenomen face posibil, prin neînghețarea apelor, transportul maritim chiar și în apele din nordul Mării Norvegiei.

Podișul Finlandei – s-a format ca urmare a acțiunii calotei glaciare (pleistocene).Înălțimile maxime sunt înregistrate în extremitatea nord-vestică (vf. Haltia, 1324 m). În general formele pozitive, cu aspect colinar, sunt în cea mai mare parte șiruri morenaice care se desfășoară pe sute de kilometri.Principalele șiruri pornesc din sudul Finlandei ocolind Regiunea Lacurilor. Ele poartă numele de Saalpauselka în estul, sud-estul țării și Suomenselka în vest.Clima Podișului Finlandei este temperat continentală și este destul de aspră mai ales în Laponia cu temperaturi medii ale lunii ianuarie care coboară la –19°C și cu temperaturi în luna iulie cuprinse 17°C la Helsinki și 14°C în regiunea lacului Inari.Rețeaua hidrografică este reprezentată prin numărul foarte mare al lacurilor, moștenire a epocii post-glaciare din care unele cu suprafețe care trec de 4000 km2(Saimaa).Pădurea ocupă circa 69% din suprafața Finlandei. Circa 80% sunt păduri de rășinoase din care pe primul loc se află pinul silvestru instalat pe soluri turboase dar și pe suprafețe nisipoase.

Podișul Suediei – Ocupă cea mai mare parte a țării extinzându-se între Munții Scandinaviei,Marea Baltică și Golful Botnic. Are fundament precambrian și o cuvertură sedimentară care la suprafață este formată din depuneri glaciare, lacustre și maritime.În jumătatea nordică altitudinile sunt mai mari (823 m vf. Dundret) dar scad în aceeași direcție ca și cele din sud, adică spre golful Botnic.Văile sunt tinere având în vedere retragerea târzie a calotei glaciare cu râuri paralele și debit bogat,permanent, ceea ce a ușurat foarte mult amenajările hidroenergetice.Aproape în întregime peisajul caracteristic este cel al pădurii de conifere(barrskog)formată din molid și pin.Peisajele de pădure se dezvoltă într-un climat temperat-continental caracterizat printemperaturi medii în luna ianuarie cuprinse între –3°C în sud și –15°C în partea nordică și 10°C în nord și 17°C în sud (Stockholm) cu o perioadă de vegetație de 7 luni. Precipitațiile sunt cuprinse între 250 mm în nord și aproape 600 mm în sud.

Regiunea Centrală a Islandei – Este un podiș vulcanic cu vârfuri (vulcanice), acoperite pe alocuri cu gheață.Clima este arctică,este prezentă tundra și specii de Betula (mesteacăn) și Salix (salcie)

Câmpia Daneză – Caracterele reliefului sunt legate de ultima modelare glaciară, care a dat naștere acumulărilor morenaice sub forma unor coline sau câmpii joase ușor vălurite, cu impresionante acumulări de nisipuri și pietrișuri, dar și blocuri eratice. Altitudinile nu depășesc 200 de metrii în estul peninsulei Iutlanda.Regiunea constituie un spațiu de interferențe active ale unor mase de aer cu proveniențăarctică sau atlantică, unele reci și umede, altele uscate și mai calde încât vremea este destul deschimbătoare chiar în cadrul aceluiași anotimp. Pădurile de fag și stejar au fost înlocuite peîntinse suprafețe cu terenuri agricole culturalizând peisajul regiunii

Vânturile din regiune

În Europa de Nord se regăsesc următoarele vânturi :

Vânturile de Vest – acestea se desfășoară pe o largă suprafață printre care și Europa de Nord având ca și principală caracteristică precipitațiile bogate aduse pe coastele vestice ale continentelor.

Vânturile Polare – acestea bat dinspre maximele polare spre minimele subpolare transportând mase reci de aer artic,adesea provocând înghețuri,chiar și în mijlocul perioadei calde a anului.

Crivățul – acesta bate dinspre Siberia și Câmpania Est-Europeană.Vara este uscat și cald însă iarna acesta este foarte rece și produce viscole.

Foehn-urile – acestea sunt vânturi călduțe și relativ uscate,fiind formate pe versanții adăpostiți în calea maselor de aer dominante.După tranversarea crestelor și a vârfurilor montane,curenții se scurg gravitațional și adiabatic,astfel rezultând foehn-ul.

Brizele marine – acestea sunt vânturi locale,diurne și ușoare,prezente pe țărmurile mărilor și ale lacurilor mai întinse.Ziua bat dinspre mare iar noaptea dinspre uscat.

Hidrografia regiunii

Europa Nordică are ieșire către două mari oceane Artic și Atlantic, Hidrografia este una foarte bogată, fiind favorizata de condițiile de relief și de climă. Cele mai importante sunt râurile ce se varsa în Marea Baltica (Torne, Lule, Ume, Dal),apoi Klar, Glomma și altele cu direcția NS, situate la est de Oslo. Lacurile sunt destul de numeroase, cele mai multe găsindu-se în estul Marii Baltice. Ele prezintă țărmuri sinuoase și numeroase insule împădurite. Cele mai mari lacuri sunt: Ladoga, Onega, Vaner, Vatter, Saimaa,Paijanne, Inari și altele. Acestea sunt navigabile, între aceste linii de navigație cele mai importante fiind Canalul Nordic, care leagă Lacul Onega cu Marea Albă și Canalul Gotă, dintre Marea Baltica și Istmul Kattegat.

Vegetația regiunii

Vegetația este destul de variată, predominante fiind tipurile zonale, tundrele și pădurile de latitudini temperate. Tundra de câmpie apare pe protiuni reduse în partea cea mai nordică a Scandinaviei și în Peninsulă Kola. În sud ea trece în silvotundră, iar pe versanții podișurilor în tundră montană. Vegetația caracteristică tundrei o constituie mușchii, lichenii, mesteacănul pitic,ienupărul etc printre care se întind mlaștini. Pefieldurile Fennoscandinaviei predomina tundramontană, care începe de la 300-400 m în nord și ajunge la 1000-1200 m altitudine în sud. În cuprinsul tundrei montane apar sectoare de pajiști alpine, folosite vara la pășunat. Sub tundramontană urmează pădurile pitice, formate din mesteacăn, ienupăr, salcie pitică etc., iar mai jos,la poalele podișurilor și ale munților, se dezvolta pădurile de conifere (taiga). Acestea constituie tipul principal al vegetației și una dintre cele mai importante bogății ale Fennoscandinaviei.Pădurile de conifere ajung în general până la circa 60° latitudine nordică și sunt formate din pinul comun și bradul european.

Tipurile de clima din regiune:

a.Climatul polar și subpolar

Se desfășoară în lungul litoralului nordic, scandinav, nordul Câmpiei Est-Europene etc. Se detașează printr-o climă cu vară scurtă și răcoroasă,cu iarnă foarte lungă, rece și întunecoasă.Temperatura lunii celei mai calde este cuprinsă între 10° … 13° iar cea medie anuală 0° și sub 0°.Precipitațiile nu depășesc 500 mm/anual căzând în bună măsură sub formă de zăpadă. În extremitatea nordică zăpada poate să cadă 9-11 luni pe an.Permanente sunt masele de aer arctic. În condițiile amintite în regiunea arctică cresc mușchii și lichenii (Polytrichum, Cladonia),tufișuri de Betulanana, Salix glauca. Unele elemente de tundră înaintează spre sud datorită și curenților reci de aer.Se întâlnesc soluri gleice, poligonale,mlăștinoase.

b. Climatul Subartic (Boreal) cuprinde Scandinavia, aproape toată Norvegia, Suedia și Finlanda, jumătatea nordică a Câmpiei Est-Europene până la Ural. Limita sudică a acestui subtip climatic trece prin preajma orașelor Oslo, Helsinki, St. Petersburg, Perm. Temperaturile peste 10°C sunt întâlnite în circa 120 zile pe an. Anotimpul rece are mai mult de 6 luni, cu ierni lungi, veri scurte, relativ umede. Aici se dezvoltă pădurile de conifere cu molid european care, spre est este înlocuit prin molidul siberian (Picea obovata) și pinul în stațiunile mai uscate. Stratul subarbustiv are în componență și specii de Ledum, Vaccinium. Sub pădurile de conifere se găsesc podzoluri și solurile podzolice

c. Climatul temperat de traziție – Acesta se caracterizeaza prin concentrarea celor mai mari cantitati de precipitatii in semestrul cald (lunile mai-iunie fiind cele mai ploioase),iar pe parcursul semestrului rece, cad cantitati mai reduse de precipitatii (o treime din cantitatea de precipitatii medie anuala), lunile ianuarie-februarie fiind cele mai sarace din punct de vedere al precipitațiilor. Cu toata concentrarea precipitatiilor in semestrul cald, datorita valorilor mari ale evapotranspiratiei (mai ales in partile sudice cu precipitatii mai reduse), deficitul de umiditate din sol si aer ajunge la valori importante.Din punct de vedere termic valoarea medie anuală variază între 4°C și 14°C

d. Climatul temperat-oceanic – aceasta se remarcă prin temperaturi medii pozitive (ianuarie 0°C – 2°C și circa 16°C- 18°C în iulie). Cad aproximativ 700–750 mm precipitații aproape tot anul.Acesta se întinde pe fațada vestică a continentului european. Aici este domeniul climatului oceanic și al pădurilor de foioase (îndeosebi de fag), dezvoltate pecambisoluri și argiluvisoluri. Defrișările au redus suprafața forestieră; în locul pădurilor au apărut ierburile, iar în zonele de țărm landele.

e. Climatul alpin – acesta prezintă variații termice diurne care se accentueaza odata cu urcarea in altitudine.In timpul iernii inversiunile de temperatura sunt frecvente., zonele depresionare fiind mai reci.Un vant caracteristic pentru acest climat este foehnul.De regulă acest climat se desfășoară la altitudini de peste 2.000m,el este spre exemplu prezent în Munții Scandinaviei cel mai înalt vârf având 2469m (vf. Galdhøpiggen)

Norvegia

Diferențierile regionale ale Norvegiei rezultă din specificul și ponderea unor activități, a unor elemente de funcționalitate, a gradului de umanizare și antropizare.

1. Regiunea Sud-Estică:

Dominată de orașul Oslo, importantă regiune urbană cu oeconomie complexă. Oslo antrenează o serie de centre (Drammen, Skien, Honevoss, Sarosborg,Tonsberg, Lillehammer, Frederikstad) creând o rețea funcțională din punct de vedere industrial(mari șantiere navale, industria chimică, a celulozei și hârtiei, construcțiilor de mașini),comercial (nod de comunicații feroviare și rutiere), cultural-administrativ.Agricultura, are în vedere creșterea animalelor pentru carne și lapte și apoi culturacerealelor (orezului) și plantelor furajere.

2. Regiunea Vestică(inclusiv platforma continentală a Mării Nordului). Cuprinde orașele importante ale țării: Bergen, Stavanger, Trondheim centre de mare influență. Este o regiunedotată din punct de vedre al resurselor naturale: zăcăminte de petrol și gaze cu rol deosebit înviața economică a țării prin valorificare dar și export; minereuri de fier, cupru, zinc; potențialhidroenergetic minuțios valorificat; agricultură litorală, cultura unor plante în Câmpia Jaeren(orz, orez, plante de nutreț, cartofi), creșterea animalelor (cornutele mari), pescuit; turism(ghețari, cascade, fjorduri).

3. Regiunea Nordică(Regiunea Laponiei în principal. Aproximativ la nord de orașul Narvik (dincolo de Cercul Polar).O slabă concentrare a populației. Activitățile principale sunt: pescuitul, inclusivprelucrarea peștelui (Trømso, Harstad, Narvik, Bodø) exploatarea și prelucrarea cuprului(Sulitjelma), valorificarea lemnului (Trømso).Principalele orașe sunt însă fără îndoială, Oslo, Bergen și Stavanger. Rolul pe care îl deținnu se datorează exclusiv importanței economice ci și particularităților culturale care fac dinaceste orașe atribute ale spațiului nordic

Oslo

Oslo – Este capitala Norvegiei și cel mai important oraș.

Populația orașului este de 590.041, iar împreună cu împrejurimile în jur de 850.000. Centrul orașului este situat în capătul fiordului Oslo, dezvoltându-se către sud și nord pe ambele maluri. Aria metropolitană (Greater Oslo) are o populație de 1.300.000 locuitori iar întreaga regiune a fiordului în jur de 1.700.000 locuitori.

Exista 40 de insule pe terioriul orasului, cea mai mare fiind Malmøya (0,56 km²). Oslo are 343 de lacuri, cel mai mare fiind Maridalsvannet (3,91 km²). Acesta este si sursa cea mai importanta de apa. Iarna este lunga si relativ rece. Temperaturi sub 0 °C pot fi întâlnite din septembrie pâna în mai, cu ianuarie drept cea mai friguroasa luna, cu temperatura medie de -4.3 °C. Cea ma joasa temperatura înregistrata la Oslo a fost -27,1 °C în ianuarie 1942. Nivelul mediu de precipitații este de 763 mm pe an, iernile fiind ceva mai uscate decât verile.

Figură Orașul Oslo Iarna

Suedia

Suedia – Regatul Suediei este o țară situata in Peninsula Scandinava, intre Norvegia si Finlanda avand o suprafata de aproximativ 450.000 kilometri patrati. Este o tara un climat aspru, in care iernile sunt lungi si geroase, iar verile scurte si relativ calduroase. Temperatura maxima este de 21 grade Celsius, iar cea medie, de 12 grade.   
Populatia Suediei este de peste 9,5 milioane de persoane.

Regiunea Norrland:

Aici domină câteva activități: exploatarea și prelucrarea parțială a minereurilor de fier și neferoase; exploatarea și prelucrarea masei lemnoase cu obținerea celulozei și hârtiei, mobilei, cherestelei etc.; valorificarea energetică a rețelei de ape.Se remarcă centrele: Lulea, Pitea, Hornefors, Sundsvall, Hudiksvall.

Regiunea Sudică:

Foarte complexă din punct de vedere economic.

Aici se întâlnesc:industria (extractivă, energetică, metalurgică, construcții de mașini, chimică și petrochimică,textilă). Agricultura, mai ales în Scania, are caracter intensiv, asociindu-se cerealicultura cu,cultura plantelor tehnice, a celor furajere cu creșterea animalelor, pescuitul. Comunicațiile înregistrează o mare densitate. Centre mai importante în afară de capitala, Stockholm sunt: Göteborg, Malmö, Orebro, Motala, Vasteras, Uppsala.

Stockholm

Stockholm este capitala Suediei.Numărul de locuitori este aproximativ de 900.000 de mii,suprafața orașului este aproximativ 210.000 km²,limba oficială este cea suedeză iar moneda oficială este Krona.

Orașul apare pentru prima oară menționat în 1252, când datorită minelor de fier de la Bergslagen, a devenit un important centru al comerțului cu fier. La sfârșitul secolului XIX,Stockholm redevine principalul centru comercial al Suediei. Orașul începe să se extindă dincolode limitele sale. Se înființează o serie de instituții culturale și științifice, printre care se numără și Institutul Karolinska. Spre sfârșitul secolului XX, capitala Suediei devine un oraș modern, multe dintre sit-urile tradiționale (cartiere vechi), printre care și Klara au fost distruse, în locul lor apărând cartiere moderne. Expansiunea orașului a dus la apariția unor noi districte cum ar fi Rinkeby, Tensta sau Sollentuna. Nucleul original însă al orașului îl constituie „orașul dintre poduri”, Gamla Stan, dezvoltat pe trei insule Stads, Helgeands și Riddar . Majoritatea clădirilor din acest centru datează din secolele XVI-XVII fiind în prezent protejate de lege.

Figură Orașul Stockholm iarna

Finlanda

Finlanda este o republica situata in extrema nordica a Europei.Se intinde pe o suprafata de 338.144 km²,si are capitala la Helsinki.Are o populatie de 5.2 milioane de loc si este inpartitat in 5 provincii si insula Äland. Limba nationala este finlandeza si se vorbeste si suedeza.Tara în Europa situata în întregime la nord de paralela de 60° latitudine nordica, fiind una dintre cele mai septentrionale tari ale lumii. Are suprafata de 338 145 km², si o populatie de 5 238 460 locuitori. Are un relief scund; înaltimea medie ajunge la 152 m iar înaltimea maxima atinge în vîrful Haltiatunturi 1 328 m. Din Totalul de precipitatii cazute, zapada (în nord) reprezinta 40%.Datorita influentei moderate a apelor ce o înconjoara, climatul Finlandei este mai putin sever decât s-ar fi asteptat. Temperatura medie în luna iulie în sud este de 15°C; în februarie este de aproximativ -9°C.

Populatia Finlandei este una scandinavo-baltica. Vorbitorii de limba finlandeza constituie mai mult de 93% din populatie, iar vorbitori de limba suedeza sunt cei mai multi în insulele Lland, aproape 6% . În nordul îndepartat mai sunt Sami; care constituie 2 500 de oameni ce înseamna 1% din populatie. Având în vedere prezența unor resurse, a unor centre regionale sau locale cu activități specifice, a schimburilor, implicit a căilor de comunicație în Finlanda s-au conturat două regiuni:regiunea câmpiei litorale vestice și sud-estice.Este bine reprezentată siderurgia neferoaselor, avînd în vedere și prezența materieiprime,industria chimică și petrochimică, industria mobilei și celulozei, acestea din urmă activități cucaracter tardițional.Sud-estulinclude regiunea lacurilor unde se remarcă aria de influență a orașului Tampere(cel mai important centru al industriei textile europene). În sudul extrem se află Helsinki, capitalași Turku, centru universitar important.Identitatea culturală finlandeză, s-a născut în secolul XIX, în cadrul unui proces derenaștere națională, sub dominația rusească, culminînd printr-un crez popular: „nu suntem suedezi și nu vrem să devenim ruși, așa că lăsați-ne să fim finlandezi”.În prezent succesul modelului cultural finlandez se datorează în primul rând accentului pus pe educație, învățămînt, Finlanda fiind primul stat european care a a vut o rată a alfabetizăriide 100% (la începutul secolului al XX-lea). Faptul că în prezent firmele finlandeze se impun încadrul activităților sectorului cuaternar (informatică, tehnologia informației) la nivel global reflectă atenția autorităților acordată cercetării și învățământului de toate gradele.

Helsinki

Helsinki ( lb. suedeza: Helsingfors ) este capitala Finlandei. Orasul este situat in sudul tarii, pe malul golfului Finic. Zona metropolitana Helsinki este formata din municipiul capitalei si orasele Espoo, Vantaa si Kauniainen. In total, insumeaza o populatie de 975.000 de locuitori.

Helsinki este un important port la Marea Baltica, atat pentru marfa cat si pentu pasageri. Transportul de pasageri cu vaporul, mai ales international, este foarte comun din cauza ca Finlanda este izolata de tarile scandinavice si europene, si cel mai bun mod de transportare ramane vaporul. Sunt vapoare din Helsinki pana la Turku, al doilea port finlandez, Tallinn, Vilnius, Riga, Stockholm si Rostock, Hamburg si Copenhaga.Helsinki are un climat umed continental. Având în vedere influența Mării Baltice și a Curentului Golfului, temperaturile din timpul iernii sunt mult mai mari decât pozitia sa nordica ar sugera, cu o medie în ianuarie și februarie în jurul a -5 ° C. Temperaturi sub – 20 ° C apar în mod normal o săptămână sau două într-un an. Din cauza latitudinii, zilele au mai putin de 6 ore în jurul solstițiului de iarnă, și vremea foarte tulbure în această perioadă a anului accentuează întunericul. În schimb, Helsinki se bucură de zile lungi în timpul verii, aproape nouăsprezece ore, în jurul solstițiului de vară. Temperatura medie maximă din iunie-august este de aproximativ 19-21 ° C. Cea mai mare temperatură înregistrată vreodată in centrul orasului a fost de 34.0 ° C, pe 28 iulie 2010 și cea mai mica a fost de -34.3 ° C la 10 ianuarie 1987.

Fig. 10 Localizarea Orasului Fig. 11 Orasul Helsinki Iarna