SPECIALIZARE: DREPT, AN I, GRUPA I VIAȚA ȘI OPERA LUI CICERO DISCIPLINA – DOCTRINE JURIDICE PROFESOR ÎNDRUMĂTOR: LECT. UNIV. DR. MIHAELA AGHENIȚEI… [607893]

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE
SPECIALIZARE: DREPT, AN I, GRUPA I

VIAȚA ȘI OPERA LUI CICERO

DISCIPLINA – DOCTRINE JURIDICE

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR: LECT. UNIV. DR. MIHAELA AGHENIȚEI
STUDENT: [anonimizat]

1. INTRODUCERE – IMPORTANȚA LUI CICERO
2. VIAȚA LUI CICERO – DATE BIOGRAFICE
3. OPERA, ACȚIUNEA POLITICĂ ȘI DISCURSURILE LUI CICERO
4. CORESPONDENȚA LUI CICERO
5. FILOSOFIA
6. ORIENTAREA POLITICĂ A LUI CICERO
7. CITATE
8. CONCLUZII
9. BIBLIOGRAFIE

1. INTRODUCERE – IMPORTANȚA LUI CICERO

Om de stat, avocat, jurist, savant și scriitor roman, care a încercat fără succes să mențină
principiile republicane în timpul ultimelor războaie civile care au dus la căderea Romei.
Scrierile sale includ lucrări de retorică, oratorie, tratate politice și filozofice și scrisori. În epoca
modernă este considerat cel mai mare orator roman, cel care a inovat ceea ce astăzi se numește
retorică ciceroniană1.
Marcus Tullius Cicero (n. 3 ianuarie 106 î.Hr., Arpino, Italia – d. 7 decembrie 43 î.Hr.
Formia, Italia a fost un filozof, politician, jurist, orator, teoretician politic, consul și
constituționalist roman. El a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane.
Activitatea sa literară și politico -socială s -a concretizat în domenii atât de numeroase, încât
Cicero poate fi calificat drept un „om universal”, homo universalis. El a fost autorul roman
care a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s -a manifestat ca unul
dintre cei mai p rolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca și Augustin.
Dacă pentru Caesar, discursul urmărea doar un singur obiectiv, concretizat în verbul „a
instrui”, docere, la Cicero se manifesta o strategie mai complexă. Această strategie poate fi
definită prin trei noțiuni, prin trei verbe. Desigur, prin docere, dar și prin verbele „a emoționa”,
mouere, și „a atrage de partea sa”, conciliare. În acest mod concepea Cicero atât discursul, cât
și literatura în general.
După începuturile sale stângace, proza latină atinge, în opera lui Cicero, un înalt nivel
de maturitate artistică, în realitate una dintre culmile sale. Cicero inițiază și dezvoltă procesul
de materializare a limbajului literar latin. Pe lângă aceasta, Cicero a fost autorul roman care a
exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine, ce i -a succedat, și asupra receptării
acesteia în culturile moderne.
Cicero a conferit umanismului sensul cel mai complex, sens corelat imaginii omului
creator de valori și respectat ca atare . S-a aratat că Cicero a definit un program de educație, că
a conexat studiile literare de filosofie, că a faurit ansamblul științelor umane, amsamblu strâns
legat de noțiunea de „umanitate”. Umanismul ciceronian al cărui părinte poate fi considerat
Cicero , implica o dublă preocupare pentru realism și pentru ideal. Acest umanism se exprima
în acțiunea politică și in reflecția asupra limbajului, culturii, conceptelor filosofice.

1 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ultimul -republican -marcus -tullius -cicero

2. VIAȚA LUI CICERO – DATE BIOGRAFICE

Cicero s -a născut la Arpinum în Latium în data de 3 ianuarie 106 î.Hr., într -o familie
de cavaleri și notabili municipali. După ce a urmat cursurile școlare obișnuite la Arpinum,
Cicero este dus la Roma de către tatăl său, pe când avea 17 ani, iar în 88 î.Hr. ascultă
expunerile lui Philo n din Larissa, exponent al Noii Academii și elev al lui Carneade.
A debutat ca orator și avocat în 81 î.Hr. Pentru a -și desăvârși formația intelectuală,
audiază la Atena prelegerile filosofilor, iar în insula Rhodos devine elevul oratorului Molon.
Începe o carieră senatorială și se angajează în viața politică.
În 76 î.Hr., Cicero devine quaestor, iar apoi senator.
În iulie 64 î.Hr. este ales consul pentru anul 63 î.Hr. În timpul consulatului său, Cicero
descoperă așa numita conjurație a lui Catilina. El va ordona arestarea și executarea
complicilor lui Catilina – fapt ce atrage nemulțumirea partidei popularilor în frunte cu Caesar,
care-l va urmări cu înverșunare.
După 60 î.Hr., orientarea politică și existența lui Cicero intră într -o adâncă criză.
Încep ând din martie 58 î.Hr., petrece mai mult de un an de exil în Grecia; este o perioadă
foarte dificilă pentru el.
După ce, în 51 -50 î.Hr., fusese proconsul în Cilicia, Cicero a încercat în van să -i
reconcilieze între ei pe Caesar și Pompeius, aflați acum î n conflict. În cele din urmă trece de
partea lui Pompeius și a optimaților republicane, însă după înfrângerea acestora, se află
printre primii care se întorc în Italia și obțin iertarea din partea lui Caesar. După asasinarea lui
Caesar, în care se prea poa te să fi fost implicat, Cicero devine destul de rapid șeful
republicanilor, sperând într -o instaurare a republicii, lucru care atunci era imposibil. A
încercat să -l manipuleze pe tânărul Octavianus (viitorul împărat Augustus, 27 î.Hr. -14 d.Hr.)
împotriva l ui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai primejdios dușman al republicii,
însă fără succes. În 7 decembrie 43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui Marcus
Antonius.2

2 http s://ro.wikipedia.org/wiki/Marcus_Tullius_Cicero

Marcus Tullius Cicero3

3. OPERA, ACȚIUNEA POLITICĂ ȘI DISCURSURILE LUI
CICERO

Cicero a alcătuit o operă imensă. Se pot distinge în primul rând discursurile ciceroniene
în număr de 58, care reprezintă o fericită armonizare între talentul nativ, (ingenium), cultura
vastă (doctrina) și practica forului (usus forensis). Discursurile acoperă o perioadă de 38 de ani
(81-43 î. Hr.) de activitate retorică pusă în slujba cetățeanului și a cetății, "d e la interesul sau
nevoia cărora niciodată nu m -au sustras odihna, plăcerea sau somnul" (Pro Archia poeta, VI,
12). Între aceste discursuri se disting: In Verrem (Împotriva lui Verres) – o serie de șapte
discursuri ținute în 70 î.Hr. împotriva lui C. Verre s, guvernatorul nedemn al Siciliei (73 -70
î.Hr.), care era acuzat de a fi comis abuzuri foarte grave și malversațiuni în timpul guvernării
Siciliei; se remarcă de asemenea In Catilinam (Împotriva lui Catilina, Catilinarele), poate cele
mai cunoscute cuvânt ări ciceroniene pronunțate împotriva lui L. Sergius Catilina, după
descoperirea conspirației acestuia împotriva republicii; celebre sunt și cele 14 discursuri

3 2

pronunțate împotriva lui Marcus Antonius, In Marcum Antonium, care dorea să urmeze politica
lui C aesar.
Cicero s -a remarcat și ca un teoretician al artei retorice, fiind socotit unul dintre părinții
oratoriei antice. În tratatele sale, el face o incursiune în istoria oratoriei antice și o analiză a
principalelor curente retorice care aveau adepți în e poca sa (aticismul și asianismul), dezbătând
problema formării oratorului și a funcției sale în societate; oratorul ideal (orator summus et
perfectus) este, în concepția lui, prototipul omului și cetățeanului desăvârșit, o personalitate
complexă. El își ma terializează ideile în tratate numeroase, dintre care sunt demne de amintit:
De oratore libri tres (Trei cărți despre orator) – tratat alcătuit în 55 î. Hr., dedicat lui Quintus,
fratele său și redactat sub forma unui dialog între celebritățile forului rom an Crassus și Marcus
Antonius (omonim al generalului); Partitiones oratoriae (Diviziunea părților artei elocinței)
alcătuit în 54 î.Hr., un adevărat manual de retorică în formă dialogală între Cicero -tatăl și fiul
său Marcus; deosebit de valoroase sunt și alte două lucrări ca Brutus, scris în 46 î.Hr., în care
Cicero își proclamă idealurile sale de armonizare a tuturor ideilor școlilor retorice, opunându –
se curentului aticist, prea simplu și sobru, care apăruse la Roma între 51 -50 î.Hr. și tratatul
Orator, unde Cicero își apără din nou idealul său retoric moderat, amenințat de influența
crescândă a aticismului. Cicero are, de asemenea, o deosebită pasiune pentru filozofie,
insuflată, după propria -i mărturie, de reprezentanții principalelor doctrine din acea vreme
(epicureismul, stoicismul, neoacademismul) pe care îi audiase la Roma sau în Grecia, cu unii
dintre ei păstrând relații chiar familiare (cum ar fi stoicii Diodotus și Posidonius, academicienii
Philon și Antiochos).
Cicero se va dedica întru totul fil ozofiei după anul 56 î.Hr., când, dezamăgit de situația
politică, caută un rost al existenței sale în scris, propunându -și să dea Romei o literatură
filozofică proprie, în măsură să o elibereze de sub tutela spirituală a Greciei. Opera sa
filozofică, chiar dacă nu reprezintă un corpus doctrinar, trebuie apreciată pentru adaptarea
modelelor filozofiei grecești la spiritualitatea și mentalitatea romană și, mai ales, pentru
impunerea unui limbaj filosofic latin, la crearea căruia Cicero are un merit incontesta bil.
Dintre lucrările sale cu caracter filosofic, merită menționate:
De republica (Despre stat) – dialog politic pe tema celei mai bune forme de guvernare
și a calităților conducătorului ideal;
De legibus (Despre legi) – tot un dialog politic pe tema legislației și a tipului ideal de
constituție;
De natura deorum (Despre natura zeilor) – scriere pe tema existenței și esenței
divinității;

De divinatione (Despre divinație) – abordând tema divinației ca har și artă a prezicerii
viitorului;
De fat o (Despre destin) – o expunere asupra problemei destinului.
Cicero are și o vastă corespondență (peste 800 de scrisori) scrisă între anii 68 și 43 î.Hr.,
care este în același timp un dosar intim al scriitorului și o adevărată frescă a vieții Romei din
vrem ea sa. Omul Cicero ni se descoperă aici cu o surprinzătoare sinceritate prin atitudinile
politice și civice, prin viața zilnică din for sau din familie.

Principalele opere
Discursuri:
(81 ÎC) Pro Quinctious
(80 ÎC) Pro Sex. Roscio Amerino
(77 ÎC) Pro Q. Roscio Comoedo
(70 ÎC) Divinatio in Caecilium
(70 ÎC) In Verrem
(69 ÎC) Pro Tullio
(69 ÎC) Pro Fonteio
(69 ÎC) Pro Cæcina
(66 ÎC) Pro Lege Manilia or De Imperio Cn. Pompei
(66 ÎC) Pro Cluentio
(63 ÎC) De Lege Agraria contra Rullum
(63 ÎC) Pro Rabirio Pe rduellionis Reo
(63 ÎC) Pro Murena
(63 ÎC) In Catilinam I -IV
(62 ÎC) Pro Sulla
(62 ÎC) Pro Archia Poeta
(59 ÎC) Pro Flacco
(57 ÎC) Post Reditum in Senatu
(57 ÎC) De Haruspicum Responsis
(57 ÎC) Post Reditum in Quirites
(57 ÎC) De Domo Sua
(57 ÎC) De Haruspicum Responsis
(56 ÎC) Pro Sestio
(56 ÎC) In Vatinium

(56 ÎC) Pro Caelio
(56 ÎC) De Provinciis Consularibus
(56 ÎC) Pro Balbo
(55 ÎC) In Pisonem
(54 ÎC) Pro Plancio
(54 ÎC) Pro Rabirio Postumo
(54 ÎC) Pro Milone
(44 ÎC) Philippics

Opere filozofice:
De Inventione
De Optimo Genere Oratorum
Topica
De Oratore
De Fato
Paradoxa Stoicorum
De Partitione Oratoria
Brutus, Orator
De Re Publica
De Consulatu Sua
De Legibus
De Finibus
Tusculanæ
Disputationes
De Natura Deorum
Academica
Cato Maior de Senectute
Laelius de Amicitia
De Divinatione
De Officiis
Commentariolum Petitionis

Scrisori:
Ad Atticum

Ad Familiares
Ad Quintum
Ad Brutum

4. CORESPONDENȚA LUI CICERO

Multitudinea preocupărilor și demersurilor, numărul mare de opere teoretice întocmite,
nu l-au împiedicat pe Cicero să poarte o foarte bogată corespondență, din care, de fapt, ni s -a
conservat doar o parte. 774 dintre cele 864 de epistule, cât cuprinde această corespondență, au
fost scrise de Cicero însuși. Această corespondență n e îngăduie un contact aproape cotidian cu
marele scriitor, cu viața lui politică și privată, cu preocupările lui cele mai mărunte, cu toate
mișcările și gândurile lui. Corpus -ul epistolar a fost împărțit în treizeci și șapte de cărți, după
178 cum urmează: șaisprezece cărți de scrisori "Către Atticus", Ad Atticum, (datate între 68 și
43 î.e.n.), șaisprezece cărți de scrisori "Către prieteni", Ad familiares, (între 62 și 43 î.e.n.), trei
cărți de scrisori "Către Quintus fratele" (lui Cicero), Ad Quintum frat rem, (între 60 și 54 î.e.n.)
și, în sfârșit, două cărți de scrisori "Către Marcus Brutus", Ad Marcum Brutum. Autenticitatea
ultimului grup de scrisori a fost contestată de unii savanți, dar noi opinăm în favoarea
recunoașterii ei. Epistulele cele mai impor tante sunt, cu siguranță, cele adresate lui Atticus.
Anumiți cercetători consideră că ele au fost publicate chiar de Atticus, însă alții cred că editarea
lor s-a realizat ulterior, în vremea lui August. Celelalte grupuri de scrisori par să fi fost
publicat e de către Tiro, libert și de fapt prieten al lui Cicero.
În conținutul scrisorilor se amestecă gramatica și meditația filosofică, dizertația asupra
problemelor politice, discursul pasionat sau pasional și lamentația deznădăjduită, conversația
amicală, la nivelul impresiilor și mărturiilor cotidiene. De fapt, din corpul scrisorilor emerge
viața privată a lui Cicero și a corespondenților sau prietenilor lui, incidente strict intime,
precum colicele lui Tiro, indigestiile marelui orator și om politic, care s uporta cu dificultate
consumul de legume. Anumite scrisori au totuși o structură oratorică, întrucât constituie
epistule oficiale, destinate difuzării publice, încât ele împlinesc rolul jucat de articolele
publicate în ziarele contemporane nouă. în definit iv, cum s -a arătat, corespondența ciceroniană
apare ca mai bogată, mai complexă decât ansamblul scrisorilor doamnei de Sevigne. Rene
Pichon a comparat corpul corspondenței ciceroniene, ca autobiografie profundă, cu Eseurile lui
Montaigne și Confesiunile lu i Rousseau.
Emerge portretul unui suflet bogat în multiple nuanțe. Vivacitatea neliniștită, umorul,

mâhnirea, suferințele, luciditatea, angoasele și ezitările pot fi succesiv decelate în textul
scrisorilor. Ele ajung astfel să constuie un discurs literar v iu și centrat pe cotidian. De multe
ori, Cicero apare nehotărât, precum un Hamlet ante litteram, care înțelege că nu are totdeauna
capacitatea de a domina realitățile și de aceea se repliază spre cultură. Deși șovăie în fața
diverselor mișcări tactice, pe care le -ar fi putut asuma, Cicero manifestă fermitate în privința
convingerilor fundamentale. Marele scriitor se învederează ca organic atașat republicii și
instituțiilor ei, conservator și liberal în același timp, împătimit de libertate, de onestitate,
pasionat de angajare politică, menită să aibă impact asupra evenimentelor vremii. Cicero era,
cu adevărat, un om al secolului său. în corespondență, el este, fără îndoială, cel mai interesant
personaj: vanitos, mobil, anxios, sensibil, profund onest și uman, inteligent, spiritual,
necruțător de ironic la nevoie.

5. FILOSOFIA

În tot cursul existentei sale, Cicero a fost preocupat de filosofie. Și -a propus realizarea
unei sinteze între școlile socratice, stoicism, aristotelism și platonism. În diverse opere și
discursuri, Cicero a afirmat categoric opțiunea sa în favoarea Noii Academii.
S-a refugiat în redactarea unor opere pur filosofice mai ales în ultimii ani ai vieții. Nu
a fost un copist stângaci, un conștiincios plagiator, un eclectic mediocru și nici măcar un electic
pur și simplu. Adevărat filosof, original în felul său, Cicero a creat proza filosofică romană.
Cicero a meditat profund și relativ original asupra condiției umane, a creat nu numai limbajul
filosofiei romane, aparatul ei conceptual, ci și „sis temul” ei propriu de gândire.
Cercetătorii au confundat opțiunea ciceroniană pentru Noua Academie probabilistă și
antidogmatică cu eclectismul. Cicero se considera un discipol al lui Platon, dar mai ales al
corifeilor Noii Academii, Arcesilas și Carneade, care nu puneau accentul pe teoria ideilor, ci
pe alte elemente : adevărul exista, însă în lumea sensibilă lumina lui îi orbește pe oamenii care
nu suporta decât semiobscuritatea aparențelor. Filosofia nu se poate apropia de adevăr decât
treptat, slujindu -se de verosimilitate și de plauzabilitate, de probabilitate. Nici un sistem
filosofic nu se inserează ca absolut adevărat, dar dialogul dintre sectele filosofice este posibil,
ca să ajungem la probabilități. De aceea, referindu -se la el si la alți adepți al Noii Academii,
Cicero exclama că ”numai noi suntem liberi printre filosofi”. Caci, adăuga el, discursul nostru
nu judeca nimic în sine, ci susține toate tezele, astfel că poate la rândul său să fi judecat fără
intervenția vreunei filosofii. În acest fel, Cicero și ceilalți discipoli ai Noii Academii

preconizează nu atât o filosofie, cât o antifilosofie. Cicero o adoptă și totodată asumă dialogul
ca formă de exprimare și de gândire. Se ajunge la o confruntare fertilă a opiniilor. Iau naștere
o doxografie, o dialectică probabilistă; un limbaj clar, care refuză tehnicismul abuziv, o
reflecție profundă asupra conditței umane4.

6. ORIENTAREA POLITICĂ A LUI CICERO

Cercetătorii moderni au avut tendința să exagereze simțitor ezitările și oscilațiile lui
Cicero. I s -au atribuit schimbări fundamentale de opinii: s -ar fi manifestat inițial ca p opular, ar
fi devenit apoi exponent al cavalerilor, pentru a trece ulterior de partea optimaților și a se
învedera, în cele din urmă, dispus să colaboreze chiar cu Caesar.
Dar toate pendulările lui Cicero aveau un caracter tactic și nu strategic. Oscilațiile nu
sunt atât ale lui Cicero, cât ale epocii și evenimentelor, care îi sugerau marelui orator soluții
diverse, în funcție de aceleași convingeri fundamentale.
Cicero s -a împotrivit celor care primejduiau republica romana tradiționala; de
asemenea, a reclamat permanent concentrarea, fără evidente discriminări sociale, a celor „buni”
împotriva celor „rai”. S -a arătat că atunci când a trebuit să părăsească Roma a urcat pe
Capitoliu, unde consacrase, în templul lui Jupiter, o statuie a Min ervei, pe care o îndrăgise.
Acolo, pe Capitoliu, Cicero a adresat o ultimă rugăciune zeilor.
De fapt Cicero s -a împotrivit atât reformelor oligarhice, cât și restructurărilor sociale,
preconizate de căpeteniile popularilor, care periclitau ordinea și ierar hia socială. Mai ales
consideră pe șefii facțiunii popularilor ca pe niște dictatori virtuali, atestând în acest fel o reală
perspicacitate.
Până la moarte, Cicero a aspirat spre instaurarea republicii noi. O vreme a sperat că
Caesar va restaura instituții le republicane, ca să înțeleagă ulterior că dictatorul tindea spre
instaurarea monarhiei.
Blând față de proprii sclavi, Cicero cerea imperios respectarea ierarhiei sociale
consacrate. Voia un imperiu roman umanizat, conșient de faptul că Roma n -ar fi putut domina
la infinit popoarele pe care le supusese. S -a opus guvernatorilor prădalnici, pornind de la
asemenea considerente, dar și de la atașamentul său față de omenie.

4 https://www.rasfoiesc.com/familie/pers onalitati/Cicero -Viata -si-Filosofia38.php

Cicero considera că măreția sufletească, dacă nu se conjuga cu solidaritatea și
comunitatea umană, devine cruzime și sălbăticie. O asemenea idee era nouă la Roma. Pornind
de la implicațiile ei, de la această comunitate umană, care postulează și respectarea ordinei
sociale stabilite, Cicero a pledat cauza sicilienilor împotriva lui Verres . Cicero se considera un
cetățean al universului, dar al unui univers al cărui centru se afla la Roma, menită să conducă
și să protejeze popoarele.

7. CITATE

Mai multe legi, mai puțină dreptate.
Ce să ascult vorbe, când văd fapte?
Cât trăiesc, sper.
Orice o m poate greși; dar numai cel fără minte stăruie în greșeală.
Prefer să par fricos decât imprudent.
Începuturile tuturor lucrurilor sunt mici.
Tăcerea este una dintre marile arte ale conversației.
Cine se teme de ceea ce nu poate fi evitat, acela e imposibi l sa trăiască liniștit.
Norocul este orb.
Când armele vorbesc, legile tac.
Spiritul este adevărata ființă.
Nimic nu poate fi veșnic, odată ce s -a născut.
O cameră fără cărți este ca un corp fără suflet.
Un sfat este judecat după rezultate, și nu după inten ții.
Adesea, sub haine zdrențăroase se ascunde o inimă de aur.
De ce să compătimești în loc să ajuți, dacă poți?
Adesea, omul își este singur cel mai mare dușman.

8. CONCLUZII

Cicero a fost desigur interpretul admirabil, foarte sensibil, al exigențelor, al problematicii
culturii romane, al unui orizont de așteptare, care devenise complex și pretențios. El considera
că cele patru virtuți cardinale aparțin moralei comune tuturor oamenilor, că practicarea lor
asigură pacea și justiția în univers 45. Totodată Cicero a militat pentru urbanitas și euritmie.
Tihna literară – otium litteratum, echivalează, în concepția ciceroniană, cu activitatea concretă,
cu negotium. Cicero elogiază filosofia întoarsă spre practica socială, întrucît o consideră util ă
oratorului. Dar reprobă, pragmatismul exagerat și admiră cultura mai pură a grecilor. Dacă n –
ar fi existat Cicero, lumea romană nu ar fi acceptat atât de masiv intruziunea gândirii Estului
în universul său mental. Cicero a lărgit considerabil deschiderea romanilor spre elenism,
deschidere începută de Scipions și de Panaeîius, în unele privințe tradiționalist, el a știut totuși
să se manifeste ca un novator în gândire.
Ezitant în viața cotidiană, câteodată chiar timorat, deși orgolios, a luptat cu fermitat e și
consecvență pentru libertățile tradiționale și a murit pentru ele. Cicero a intuit criza sistemului
politic republican, dar a sperat activ, până la ultima suflare, într -un „nou stat republican", într –
o nouă respublică, inspirată de modelul ameliorat a l structurilor scipionice.
Valoarea deosebită a discursului literar ciceronian se pierde dacă se citesc doar scurte
fragmente din textele lui și nu opere întregi. întrucât ansamblul însuși al fiecărei opera este
conceput ca o structură perfect rotundă, eun tmică. La Cicero, întregul nu echivalează cu
ansamblul părților: trebuie citit și înțeles de la un capăt la altul. Marile semnificații se degajează
numai din structurile totalizante, integralizante și integralizate, ale întregului discurs literar.
În concl uzie, prin utilizarea numeroaselor repetiții, simetrii, exclamații și interogații
retorice, anafore, poliptotonuri, ingeniozități ale demonstrațiilor, varietăți de constucție,
schimbări de ton și multe alte figuri retorice, putem spune că Cicero este o per sonalitate
complexă, un ”homo novus” și un ”homo universalis” în adevăratul sens al cuvântului, cu o
vastă contribuție în literatura latină, ce a inspirat și continuă să inspire oratori din toate
timpurile.

9. BIBLIOGRAFIE

SURSE INTERNET:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Marcus_Tullius_Cicero
2. https://www.historia.ro/sectiune/general/a rticol/ultimul -republican -marcus -tullius –
cicero
3. https://istoriiregasite.wordpress.com/2014/12/11/viata -lui-cicero/
4. https://www.rasfoiesc.com/familie/personalitati/Cicero -Viata -si-Filosofia38.php
5. https://www.descopera.ro/istorie/14952082 -cicero-omul -universal -care-a-marcat –
istoria -romei -nu-exista -forma -de-guvernamant -mai-degenerata -decat -aceea -in-care-
cei-bogati -sunt-socotiti -totodata -cei-mai-buni
6. https://www.referatele.com/referate/istorie/online14/Cicero -si-Roma -referatele –
com.php
7. http://www.citatecelebre.net/search/Cicero
8. http://autori.citatepedia.ro/de.php?p=2&a=Cicero
9. http://poetii -nostri.ro/cicero -citate -si-maxime -id-1541/